Nr. 16 Anul 2009 Fundația “Baylor – Marea Neagră”

“Un vis visat singur este doar un vis; un vis visat împreună este realitate” John Lennon

Sumar

Invitatul ediției 1Info medical 2

Info asistență socială 4Info psihologic 6

Centrele de Excelență 7Reflecții în oglindă 8

Activități ale fundației 10Noutăți despre HIV-SIDA 12

Lucrări de artă realizate de către elevi ai Liceului „George Georgescu” din Tulcea cu ocazia

Memorialului Lumânărilor Aprinse – ediția 2009

1

Invitatul ediției

Texas Children’s Hospital se bucură să anunţe că Dr. Mark Kline a fost numit Preşedinte al Departa-mentului de Pediatrie al Baylor College of Medicine şi Director Medical al Texas Children’s Hospital, în-cepând cu 1 iulie 2009. Această numire marchează în-ceputul unei noi perioade de dezvoltare şi vitalitate în istoria spitalului şi a departamentului, sub conducerea Dlui Dr. Mark Kline.

Deţinător al celui de-al treilea mandat de Direc-tor Medical la conducerea spitalului, în cei 55 de ani de când această instituţie există, Dr. Kline a fost se-lectat dintr-un grup de candidaţi de prestigiu, interni şi externi.

La fel ca predecesorul şi mentorul său – Dr. Ralph D. Feigin – Dr. Kline are o viziune clară şi dinamică asupra evoluţiei spitalului şi a departamentului – ceea ce le va asigura poziţia de lideri în domeniul îngrijirii, cercetării şi activităţii academice pediatrice.

Dr. Kline a fost Şef al Secţiei de Retrovirologie în cadrul Departamentului de Pediatrie şi Şef al Servi-

ciului de Retrovirologie al Texas Children’s Hospital din 1997 şi actualmente este Preşedinte şi fondator al Baylor International Pediatric AIDS Initiative (BIPAI) at Texas Children’s Hospital.

Dr. Kline este o autoritate recunoscută la nivel mondial în materie de tratament, cercetare şi asistenţă globală pentru copiii cu HIV/SIDA şi a avut un rol decisiv în investigaţii clinice care au schimbat radical şansele de supravieţuire ale copiilor cu HIV/SIDA.

A deţinut o gamă largă de funcţii de conducere la nivel naţional, inclusiv pe cea de Preşedinte al So-cietăţii de Boli Infecţioase Pediatrice – Comitetul pe Probleme Internaţionale – şi Preşedintele Academiei Americane a Comitetului de Pediatrie în domeniul SIDA.

În calitate de veteran al Baylor College of Me-dicine şi Texas Children’s Hospital, are o perspectivă extrem de profundă asupra culturii şi dezvoltării de relaţii – vitale pentru succesul ambelor organizaţii. Şi, ca figură proeminentă în cadrul comunităţii medi-cale internaţionale, aduce o perspectivă unică asupra oportunităţilor şi provocărilor pe care îngrijirea pedi-atrică actuală le implică.

Într-unul din interviurile sale, Dr. Kline şi-a mărturisit angajamentul nestrămutat faţă de BIPAI şi continuarea sprijinirii proiectelor derulate de acest program:

„Ştiu că succesul extraordinar al BIPAI în îngri-jirea pacienţilor, educarea cadrelor medicale şi cer-cetare a jucat un rol important în selectarea mea în aceste funcţii. Vă sunt recunoscător fiecăruia dintre voi pentru contribuţia pe care aţi adus-o acestui suc-ces. Vă mulţumesc pentru dedicarea faţă de copiii cu HIV şi familiile acestora la nivel mondial şi pentru munca pe care o depuneţi zi după zi.

Angajamentul meu faţă de BIPAI şi faţă de fie-care dintre voi este şi va fi mereu de neclintit. Voi con-tinua să mă implic în BIPAI sub multe aspecte. To-tuşi, noile mele responsabilităţi vor necesita o serie de schimbări la nivelul structurii de conducere a BIPAI. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2009, Mike Mizwa va prelua rolul de Vice-Preşedinte Senior al BIPAI, iar Nancy Calles va deveni Vice-Preşedinte Senior pen-tru Dezvoltare de Programe.”

Sursa: http://www.texaschildrens.org/AllAbout/NewPIC.aspxTraducere: Cristina Puşcaşu

Mark W. Kline este noul Director Medical al Texas Children’s Hospital

2

Pacient: Ştiu că unele medicamente antiretrovirale sunt toxice. Ce efect au asupra organismului? Roxana Cernat: Orice medicament are efecte bune (cele pentru care este prescris de medic), dar şi efecte nedorite, pe care le găsiţi pe orice prospect care în-soţeşte respectivul medicament. Dacă veţi citi numai efectele adverse ale aspirinei s-ar putea să vă speriaţi. Şi totuşi, toată lumea foloseşte aspirina, uneori fără a consulta medicul.

În cazul medicamentelor antiretrovirale, acestea sunt multiple, deoarece schema de tratament constă într-o asociere de trei medicamente diferite, pe o pe-rioadă lungă de timp....toată viaţa! Cum fiecare paci-ent are o schemă proprie, e greu să descrii toate aceste efecte secundare. Sfatul meu este să consultaţi pro-spectul fiecărui medicament şi să discutaţi cu medicul vostru despre ce vă interesează.P: Am auzit că a apărut un nou medicament, mult mai bun. De ce nu îmi dă doctorul şi mie? RC: Sunt mai multe medicamente noi apă-rute în acest moment în lume, pe care le avem şi noi acum dis-ponibile în Constanţa (pe toate!!). Aceste medi-camente au nişte indicaţii foarte precise: tratarea pacien-ţilor care nu răspund la mai multe scheme anterioare şi nu au altă opţiune de tratament. Nu vindecă boala, dar sunt active pe vi-rusuri multirezistente la medicamentele deja utilizate. Dacă medicul tău curant nu ţi le-a prescris înseamnă că în acest moment nu crede că ai nevoie de ele. Ceea ce este un lucru foarte bun, nu? Este important să poţi amâna momentul în care să ajungi să ai cu adevărat nevoie de ele.P: Este posibil să nu iei virusul, chiar dacă nu te pro-tejezi? RC: Da, este posibil. Problema e că “nu aduce anul ce aduce ceasul”. Adică, se poate să nu se întâmple o pe-rioadă de timp şi, la un moment dat, să se întâmple. Iar metodele de prevenire sunt făcute tocmai ca acest lucru să nu se întâmple. NICIODATĂ. P: Eu sunt de şapte ani pe aceeaşi terapie şi CD4 meu creşte; a ajuns la 2000. Ştiu că după un anumit timp vi-rusul se obişnuieşte la tratament şi dezvolţi rezistenţă.

Cum de nu am prins rezistenţă? RC: Pentru că îţi iei terapia şi organismul tău răspunde excelent la ea. Dezvoltă rezistenţă cei care nu îşi iau terapia aşa cum a fost prescrisă de medic, îşi întrerup medicaţia, “sar” doze de medicamente etc. Nivelul de virus din sânge creşte şi atunci se spune că virusul a devenit rezistent la acele medicamente. Sunt mulţi pa-cienţi care sunt de mai mult de şapte ani pe aceeaşi schemă terapeutică şi au nivel de virus nedetectabil în sânge. Ca o concluzie: cei care îşi iau cum trebuie medicaţia prescrisă nu ajung să dezvolte virusuri re-zistente. Aşa că, felicitări! Tu eşti un astfel de pacient.P: Eu iau pastilele de multă vreme, dar CD4 nu mi-a depăşit niciodată 500. Şi iau tratamentul. La alţii, analizele cresc după un timp de luat pastilele. Care este problema de nu îmi cresc şi mie? RC: Există asfel de cazuri. Dacă nivelul de virus din sânge este nedetectabil (nivelul viral sub 50 copii/ml),

atunci nu trebuie să te îngri-jorezi. Sunt studii care arată că aceşti pacienţi

care au un răspuns “dis-cordant” (adică virusul

este absent în sânge, dar nivelul imunităţii nu este la fel ca al unei persoane neinfectate) au o evoluţie bună, deoarece nu fac in-

fecţii sau alte manifestări de boală. În cazul în care şi nive-

lul de virus este mare (mai mare de 50 copii/ml), atunci înseamnă că

terapia ta nu mai este adecvată şi va tre-bui schimbată. Medicul tău îţi va recolta un test de re-zistenţă pentru a vedea ce medicamente sunt indicate pentru următoarea terapie. De asemenea, dacă nivelul de CD4 este sub 200 trebuie să iei un medicament (Bi-septol/ Tagremin), care te va proteja de boli precum pneumocistoza şi toxoplasmoza, până în momentul în care imunitatea ta se va redresa.P: Sunt seropozitiv. Ce mi se poate întâmpla dacă beau alcool, fumez ...? RC: Sunt studii care arată că aceşti pacienţi au o evo-luţie mai proastă decât cei care nu beau alcool şi care nu fumează. Efectele acestora se cumulează cu mani-festările secundare date de terapia antiretrovirală. De

Info medical

Pacienţii întreabă, medicul răspunde...

3

asemenea, consumul de alcool te poate face ca, une-ori, să uiţi să-ţi iei doze de medicamente, deci poţi să te alegi cu o tulpină rezistentă la medicamente. Gra-videle seropozitive care fumează au o rată de trans-mitere a bolii mai mare la copiii lor. Ca urmare, reco-mandarea mea pentru toţi pacienţii seropozitivi sau negativi este să încerce să renunţe la aceste obiceiuri, care nu sunt deloc sănătoase.P: De ce lucrează tratamentul diferit? (în ideea că re-zistenţa se instalează diferit şi că, după renunţarea la tratament, fiecare ajunge în intervale diferite la stadiul de boală)RC: Interesantă întrebare.... de fapt, sunt două idei interesante în întrebarea ta. Cred că cercetătorii din întreaga lume mai caută răspunsuri la ele.

Rezistenţa se instalează diferit în funcţie de pa-cient (materialul genetic al fiecăruia), de tipul de vi-rus (unele tulpini virale sunt mai agresive, altele mai blânde), de tipul de medicament, de tipul de asociere medicamentoasă, de modul de administrare a medi-camentelor (cât de corect sau incorect se face). Adică, răspunsul depinde de multe variabile...de aceea, ceea ce se întâmplă este atât de complex şi fiecare schemă de terapie trebuie gândită individualizat, pentru fie-care pacient în parte. P: De ce trebuie să îmi iau pastilele cu apă/alimente? RC: Cu apă: pentru a ajunge mai uşor în stomac şi apoi a se dizolva. Ai încercat vreodată să iei o aspi-rină fără apă? Abia vei reuşi să o înghiţi (asta dacă nu te vei îneca), iar apoi vei avea o durere în capul piep-tului toata ziua, de vei uita şi motivul pentru care ai

luat pastila. Alimentele ajută absorbţia multora dintre medicamente (Norvir, Kaletra, Prezista etc) şi fac ca dozele din acele medicamente să fie mai mici. Atenţie la Videx! El se ia pe stomacul gol.P: Mi s-a spus de atâtea ori că, dacă nu îmi iau pas-tilele, o să mă îmbolnăvesc, şi eu nu le-am luat şi mă simt bine. De ce? RC: Pentru că mai ai ceva resurse de apărare. Pro-blema este că dacă se va întâmpla (şi se poate întâmpla oricând) să te îmbolnăveşti, forma de boală pe care o vei face va fi atât de severă şi de greu de tratat încât să-ţi pună viaţa în pericol, oricât de multe medica-mente ţi se vor administra. Asta pentru că apărarea ta nu va fi în stare să lupte cu viruşuri, bacterii, fungi, cancere. Atunci există posibilitatea ca, chiar dacă ţi se vor administra medicamente antiretrovirale, să nu ai timp să-ţi refaci aceste rezerve de limfocite CD4 ca să ieşi cu bine din acea situaţie. Din păcate, foarte mulţi pacienţi trec acum prin situaţii dificile tocmai pentru motivul pe care l-ai menţionat mai sus: nu şi-au luat medicaţia atunci când se simţeau bine.P: Dacă şi eu şi partenerul meu/partenera mea suntem infectaţi, de ce mai e nevoie să folosim prezervativ? RC: Pentru că cele două tulpini de virus cu care sun-teţi infectaţi sunt diferite şi, probabil, luaţi şi medi-caţie diferită, ceea ce face ca virusul să se modifice, apărând tulpini cu rezistenţă diferită.

Aşa încât vă veţi reinfecta cu tulpina de la parte-nerul vostru. Organismul nu va recunoaşte cea de-a doua tulpină şi veţi face o nouă formă de boală, care se va suprapune peste ceea ce aveţi voi. Evoluţia, în acest caz, este foarte proastă şi se ajunge destul de frecvent la forme care progresează rapid... Sfatul medicului: nu faceţi imprudenţa să nu vă protejaţi! Vă poate costa viaţa!P: Se poate ca virusul să dispară de tot? RC: În acest moment nu. Nu există medicament care să vindece boala.P: Cum poţi beneficia de tratament şi îngrijiri pentru HIV când eşti plecat în străinătate pentru o perioadă mai îndelungată?RC: Poţi face o cerere pentru eliberarea medicaţiei pe o perioadă de maxim trei luni.

Dacă te hotărăşti să rămâi mai mult timp plecat este bine să te prezinţi la cel mai apropiat spital de boli infecţioase, să fii luat în evidenţă şi tratat. Dar trebuie să rogi medicul tău curant să-ţi facă un istoric me-dical, pentru ca cei care te vor supraveghea să aibă o imagine corectă despre boala ta.

Dr. Roxana CernatMedic infecţionist – Spitalul Clinic

de Boli Infecţioase Constanţa

4

Info asistență socială

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimi-nării (CNCD) a soluţionat recent două petiţii redactate de Reţeaua Legală HIV/SIDA la sfârşitul anului 2008: cea referitoare la notarea diagnosticului de infecţie cu HIV pe adeverinţele medicale necesare pentru solici-tarea indemnizaţiei de şomaj şi pe certificatele de con-cediu medical şi cea referitoare la înscrierea aceluiaşi diagnostic pe adeverinţele de înscriere în şcoală şi fa-cultate, precum şi pe scutirile medicale pentru orele de educaţie fizică.

Reţeaua legală HIV/SIDA, o iniţiativă a organiza-ţiilor ARAS şi Integration, are ca scop promovarea res-pectării drepturilor omului şi se bazează pe colaborarea dintre instituţii şi persoane fizice (fără a fi o structură formală). Din această reţea face parte şi Fundaţia Bay-lor Marea Neagră, al cărei reprezentant a participat la elaborarea acestor petiţii importante pentru persoanele seropozitive.

Astfel, la petiţia privind adeverinţele medicale necesare pentru solicitarea indemnizaţiei de şomaj şi certificatele de concediu medical, care pot conţine in-formaţii despre statusul HIV al persoanelor în cauză, CNCD-ul a organizat o şedinţă de mediere cu parti-ciparea reprezentanţilor CNCD, reprezentanţii părţilor (ARAS, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Mun-cii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Ministerul Educa-ţiei, Cercetării şi Inovării ), experţi de la Institutul de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” şi APADOR-CH.

Cu ocazia acestei medierii, s-au stabilit următoa-rele, conform hotărârii CNCD:

1. La cererea de înscriere în şcoală sau la facultate, medicul constată dacă persoana este aptă sau nu. Dacă persoana este inaptă, se trece boala pentru care s-a con-statat acest status, situaţie în care constatarea medicală nu ajunge la şcoală sau la facultate. Totuşi, există situ-aţii în care medicii, datorită lipsei de informaţie, con-sideră că infecţia cu HIV trebuie trecută, chiar dacă persoana este aptă pentru şcoală sau facultate. Având în vedere faptul că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării este de acord cu nespecificarea infecţiei HIV, Ministerul Sănătăţii Publice va trimite o circulară către medici, prin care să îi informeze că în situaţia în care o persoană este aptă pentru studii, rubrica privind bolile cronice şi contagioase nu trebuie completată.

2. Scutirile medicale pentru orele de educaţie fi-

zică prezintă boala pentru care elevul este scutit. Cu scopul de a evita ca statusul HIV al elevilor să ajungă la cunostinţa cadrelor didactice, Ministerul Sănătăţii Publice va trimite o circulară prin care să informeze medicii că nu infecţia HIV trebuie specificată în aceste scutiri medicale, ci boala asociată care are ca efect ne-cesitatea scutirii medicale (infecţia HIV în sine nu ne-cesită o astfel de scutire). Totodată, Ministerul va ana-liza şi posibilitatea de a modifica Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 204/2007, în sensul că scutirile medicale pentru orele de educaţie fizică să fie depuse la medicul unităţii de învăţământ, care transmite o listă către direcţiunea şcolii cu elevii scutiţi, fără să specifice boala pentru care se acordă scutirea medicală.

3. Certificatele de concediu medical au un cod, pe baza căruia pot fi identificate bolile de care suferă angajaţii. Deşi codul respectiv include mai multe cate-gorii de boli, nu doar SIDA, ar fi nevoie de o reevaluare a codurilor şi includerea mai multor boli sub acelaşi cod, pentru a evita ca angajatorii să îşi dea seama de situaţiile în care angajaţii sunt bolnavi de SIDA. Mi-nisterul Sănătăţii Publice va organiza o discuţie pri-vind posibilitatea de a modifica sistemul de codificare, la care va invita reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate, Casei de Pensii, Ministerului Muncii, Fami-liei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii Publice, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discrimină-rii, Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi ai Institutului Naţional de Statistică.

4. Adeverinţele medicale necesare pentru soli-citarea indemnizaţiei de şomaj au un dublu rol: pe de o parte, să arate dacă o persoană este sau nu aptă de muncă, pe de altă parte, dacă este aptă, să arate care sunt restricţiile privind munca ce poate fi efectuată de şomer. Agenţia Naţională pentru ocuparea forţei de muncă a arătat că, pentru această instituţie, nu boala în sine are relevanţă, ci restricţiile medicale (la efort fizic, la mediu toxic etc). În consecinţă, Ministerul Sănătăţii Publice va trimite o circulară către medici, prin care să îi informeze că în situaţia în care o persoană este aptă pentu muncă, în adeverinţă să se arate restricţiile me-dicale şi nu bolile de care suferă persoanele în cauză.

Nicoleta Iacob,

Coordonator de proiecte speciale

Noi reglementări în sprijinul persoanelor seropozitive

5

Serviciul de Evaluare Complexă al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa acordă tinerilor care au fost diagnosticaţi cu virusul HIV până în vârsta de 18 ani certificate de încadrare în grad de handicap cu asistent personal, în urma evaluării medico-psihosociale, conform Hotă-rârii de Guvern nr. 1437/2004.

Aceşti copii nu au beneficiat de certificate de handicap cu asistent personal după vârsta de 18 ani (în perioada 31 august 2007 – aprilie 2009).

Conform Ordinului nr. 762 din 31 august 2007, emis de Ministerul Sănătăţii, Comisia de Evaluare complexă adulţi a reluat evaluarea certificatelor de încadrare în grad de handicap a tinerilor care, până la vârsta de 18 ani, au beneficiat de asistent personal, eliberând certificate cu asistent personal.

Astfel, Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza că-rora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 27 decembrie 2007 specifică următoarele în articolul 2:

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu

Handicap, Comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Comisiile pentru protecţia copilului şi Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor munici-piului Bucureşti, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

În ceea ce priveşte criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap, acestea sunt struc-turate pe tipul de deficienţă, funcţie de parametrii funcţionali. Astfel:

�Handicap uşor (deficienţă uşoară): infecţie HIV asimptomatică cu test HIV pozitiv (categoria A1). �Handicap mediu (deficienţă medie): stadiul cli-nico-imunologic A2, infecţie HIV simptomatică (categoria B1 şi A2), cu manifestări clinice datorită infecţiei sau scăderii imunităţii celulare. �Handicap accentuat (deficienţă accentuată): forme de deficienţă globală accentuată, cu manifestări di-verse datorită imuno-depresiei, care se corelează cu stadiile clinico-imunologice A2, B1 şi B2 la adulţi, plus confirmare de către laborator a infecţiei HIV. �Handicap grav (deficienţă gravă): forme de defi-cienţă globală gravă, cu manifestări variate şi cu evoluţie progresivă, care corespunde stadiilor cli-nico-imunologice A3, B3, C1, C2 şi C3 la adult, su-prapunându-se cu diagnosticul de SIDA. Este obli-gatorie confirmarea de către laborator a infecţiei cu HIV.

Un aspect important menţionat în acest ordin: în SIDA, stadiul clinico-imunologic C3, indiferent de complicaţiile specifice şi infecţiile oportuniste, este necesară recomandarea asistentului personal sau a in-demnizaţiei de însoţitor.

De asemenea, în ordin se specifică clar că în eva-luare trebuie avute în vedere:

�stadiul clinico-imunologic al infecţiei HIV-SIDA; � infecţiile specifice bolii SIDA; � infecţiile oportuniste grefate pe organisme fără apărare (rezistenţă foarte scăzută sau absentă).

Pentru informaţii suplimentare privind regle-mentările prezentului ordin, adresaţi-vă asistenţilor sociali din cadrul departamentului psihosocial al Fundaţiei Baylor-Marea Neagră, la Centrul de Exce-lenţă din Constanţa, etaj 1.

Florica Niculaie & Caterina Grigore,Asistenţi sociali

Noi prevederi legislative privind încadrarea în grad de handicap a persoanelor infectate cu HIV

Info asistență socială

6

Info psihologic

În luna martie a acestui an, departamentul psi-hosocial al Fundaţiei Baylor-Marea Neagră a demarat un studiu privind aderenţa la terapia antiretrovirală având ca primă etapă organizarea a două focus gru-puri cu beneficiarii aflaţi în terapie. Unul dintre cele mai importante subiecte abordate în cadrul grupului a vizat motivele care îi determină pe unii dintre tinerii seropozitivi să ia întotdeauna şi fără probleme schema de terapie prescrisă de medic. Iată ce au spus tinerii:

�„mie mama îmi dă tratamentul, adică dimineaţa mă trezeşte, seara le pune în faţa calculatorului, practic ca să rămân în viaţa familiei, că ţin la familia mea, ăsta este motivul” �„faptul că deja provin dintr-o familie dar şi eu la rândul meu vreau să-mi întemeiez o familie” �„planurile de viitor, de carieră; eu vreau să respect promisiunea făcută unei persoane care nu mai este în viaţă şi a pierdut lupta” �„prietenii” �„mă simt mai bine de când iau terapia” �„performanţele sportive; vreau să ajung cineva, şi nu poţi face lucrul ăsta decât dacă te ajută sănătatea” �„familia, cariera” �„prelungirea vieţii” �„am pe cineva la care ţin” �„că nu am analizele la fel de bune ca alţii şi asta mă încurajează să-mi iau pastilele; am trecut prin foarte multe şi nu aş mai vrea să stau în spital” �„ideea că există şi ziua de mâine” �„ideea de a te face bine; este o chestie monotonă să le iau, nu mă gândesc mereu la ele” �„este ca un reflex: cum trebuie să mâncăm, aşa tre-buie să iau şi pastilele” �„mă gândesc la lucrul ăsta ca la oricare activitate” �„pe mine mă mai încurajează că, dacă îl iau bine (eu gândesc aşa, în perspectivă), voi da naştere unui co-pil sănătos şi ştiu că, dacă le iau eu, măcar scutesc pe următorul din generaţie de un chin” �„mă gândesc la mine şi la alte persoane”

�„am un scop: vreau să ajung cineva; trăiesc cu ideea asta” �„frica de moarte (un prieten a murit), de durere, de spitalizare” �„pe mine mă încurajează faptul că vreau să văd până unde pot ajunge” �„că mă dezvolt” �„sunt destul de puţine pastile de luat, schema nu este grea” �„vor suferi mulţi în urma mea dacă aleg să nu le iau, iar mai apoi nu pot întoarce timpul” �„pentru că este gratuit şi beneficiez de un tratament extrem de scump, care îmi ajută corpul să rămân în viaţă” �„sunt destul de deştept să îmi dau seama că docto-rul ştie ce vorbeşte când îmi spune să-mi iau trata-mentul” �„ştiu că voi avea rezultate mai bune şi mai repede decât voi spera” �„ştiu că, dacă le iau, virusul nu se mai înmulţeşte şi voi duce viaţă normală şi fără grijă” �„nu vreau ca virusul să se dezvolte şi să ajung în fază critică, adică la SIDA” �„cei care mă iubesc au nevoie de mine; la asta mă gândesc când le iau”

Ai regăsit şi motivaţia ta printre cele de mai sus? Poate că da sau poate că nu. Sperăm doar ca gândurile celor ce trăiesc aceeaşi experienţă ca tine să te ajute să mergi mai departe. Succes!

Ruxandra Diaconiţa,Psiholog

Motivele pentru care persoanele seropozitive îşi iau terapia

7

BIPAI acordă Premiul de Lider Preşedintelui Bush şi Laurei Bush

Centrele de excelență

În data de 21 mai 2009, la Houston, Preşedintele George W. Bush şi Laura Bush au primit Premiul de Lider 2009 din partea Baylor International Pediatric AIDS Initiative.

Preşedintele George W. Bush şi Laura Bush au primit această distincţie din partea Dr. Mark Kline, Preşedinte al Baylor International Pediatric AIDS Ini-tiative. Acest program este derulat de Baylor College of Medicine şi Texas Children’s Hospital.

În fiecare an, BIPAI acordă acest premiu pentru promovarea unor atitudini de viaţă sănătoasă şi susţi-nerea îngrijirii şi tratamentului pentru copiii infectaţi cu HIV şi familiile acestora la nivel global. Acest pre-miu a fost oferit în cadrul unei cine festive susţinute cu ocazia întâlnirii anuale a reţelei BIPAI. Cina a avut loc în Houston, la reşedinta lui Jan şi Dan Duncan.

Dr. Mark Kline, Preşedintele BIPAI, a decernat acest premiu recunoscând meritul Preşedintelui Bush în crearea Planului de Urgenţă al Preşedintelui SUA împotriva SIDA(PEPFAR) şi rolul Laurei Bush în ca-litate de susţinător al mamelor şi copiilor care suferă de HIV/SIDA.

De la apariţia sa în anul 2003, PEPFAR a sal-vat peste 1.1 milioane de vieţi şi a redus mortalitatea generată de SIDA cu mai mult de 10% în ţările din Africa sub-Sahariană. Laura Bush a făcut cinci călă-torii în Africa şi a prezentat americanilor faţa umană a pandemiei, a spus Dr. Kline, Profesor de Pediatrie la Baylor College of Medicine şi Şef al Clinicii de Retro-virologie din cadrul Texas Children’s Hospital.

„Preşedintele George W. Bush şi Prima Doamnă Laura Bush nu au întors spatele Africii în momente de restrişte. Ei au ales să acţioneze în mod decisiv şi mi-lioane de bărbaţi, femei şi copii din Africa au devenit

beneficiarii acestor acţiuni,” a spus Dr. Kline.Peste 200 de participanţi au luat parte la această

cină festivă, inclusiv membrii ai reţelei BIPAI din în-treaga lume, lideri Baylor şi Texas Children’s Hospital, precum şi susţinători ai acestui program.

Printre fostele personalităţi distinse cu acest premiu se numară: Preşedintele Botswanei – Festus Mogae, Profesorul de la Duke University – Catherine Wilfert, Trimisul Special al ONU pentru SIDA în Africa – Stephen Lewis şi Preşedintele Fundaţiei Bris-tol-Myers Squibb – John Damonti.

BIPAI a deschis primul său centru de excelenţă HIV pentru copii în România, în anul 2001. Acum, pe lângă România şi SUA, BIPAI activează în opt ţări din Africa. Prin Corpul Pediatric anti SIDA, medici americani ajută cadrele medicale locale în toate cen-trele din Africa. Medicii se angajează să lucreze timp de cel puţin un an, deşi cei mai mulţi decid să rămână pentru o perioadă mult mai lungă.

Sursa:http://www.bcm.edu/news/item.cfm?newsID=1432Traducere: Cristina Puşcaşu

8

HIV nu-ţi poate infecta şi drepturile

Reflecții în oglindă

Am crescut într-un sătuc din Tamil Nadu, In-dia, alături de ceilalţi trei fraţi ai mei. Tatăl meu era alcoolic şi toată povara îngrijirii familiei era pe ume-rii mei şi ai mamei. Am fost trimisă la şcoală şi uni-versitate, în timp ce mama avea grijă singură de mica fermă a familiei. Rudele mele şi familia extinsă aveau aşteptări mari de la mine în a susţine educaţia fraţi-lor mei şi a le crea un viitor. Luându-mi diploma de licenţă în zoologie, am început să lucrez ca profesor, pentru a-mi susţine familia şi pentru a mă asigura că surorile mele se vor mărita înaintea mea – la vârsta de 31 ani. Luând asupra mea responsabilitatea fami-liei, am devenit o femeie puternică.

Căsătoria mea în anul 1995 nu a fost aşa de uşoară cum mă aşteptam. La scurt timp după aceea, am început să simt că nu eram suficient de pregatită pentru rolul ‘normal’ de soţie pe care ar fi trebuit să-l îndeplinesc, şi anume: să-mi ascult bărbatul, să fac ce spune şi să mă supun acestei rutine. Înainte de căsă-torie, avusesem toată libertatea de a spune şi de a face ceea ce era mai bun pentru familia mea. Dar, după căsătorie, mi s-a interzis să continui să ofer suport moral părinţilor şi nu mai aveam liberatea de a lua decizii pe probleme familiale sau chiar decizii pri-vind propria-mi viaţă, indiferent dacă lucram sau nu.

Soţul meu mă ignora şi-mi minimaliza calită-ţile, considerând că nu aveam cu ce să contribui la

menţinerea unei relaţii sănătoase şi frumoase pe ter-men lung. Mai mult, a început să mă abuzeze fizic şi psihic, ceea ce m-a determinat să divorţez.

Atât eu cât şi soţul meu am fost depistaţi ca se-ropozitivi la începutul lui 1997, când am rămas însăr-cinată a treia oară, după două avorturi. Nu ne-am fi făcut acest test dacă soţul meu nu ar fi mărturisit că avusese relaţii sexuale neprotejate înainte de căsăto-rie. Ca să fiu sinceră, aflarea statusului meu HIV nu m-a afectat atât de tare pe cât îi afectează pe majorita-tea. În acelaşi timp, soţul meu se simţea vinovat pen-tru că mi-a transmis virusul şi nu a vrut ca familia noastră să afle, lucru pe care l-am respectat.

Unii pot fi surprinşi să audă că respectarea drepturilor mele personale ca femeie şi libertatea de exprimare depăşesc frica de virusul pe care corpul meu îl găzduieşte. Nu m-a afectat atât de mult când am aflat că sunt seropozitivă. În schimb, am încercat să folosesc statusul nostru comun ca o modalitate de a reduce diferenţele dintre noi şi de a face căsnicia să meargă mai bine.

Din nefericire, nu a mers aşa cum am sperat. Statusul nostru HIV a interferat cu alte decizii, cum ar fi planificarea familială. Am simţit că am drep-tul de a lua decizia de a nu rămâne însărcinată, mai ales că femeile HIV+ au opţiuni limitate. Soţul meu şi familia lui încercau să mă preseze să avem copii, fără a-mi respecta decizia. În loc să ne apropie, HIV a adus noi probleme relaţei noastre deja tensionate şi a dus la o separare definitivă.

Mi-am tratat statusul HIV ca pe orice altă boală şi am început să caut oportunităţi de a-mi îmbunătăţi sistemul imunitar, având grijă de mine. De asemenea, am realizat că statusul meu este o informaţie perso-nală pe care nu am simţit nevoia să o împărtăşesc al-tora. Când am decis să-i spun mamei, reacţia ei a fost: “Anandi, crezi că există cineva care va trăi veşnic?”. Mi-am dat seama că nu are nici cea mai vagă idee le-gată de modul în care virusul acţionează asupra cor-pului meu, dar reacţia ei a avut un impact extraordi-nar asupra mea. Mi-a întărit atitudinea pozitivă faţă de viaţă, pe care o sădise deja de mult timp în mine.

În ciuda miturilor legate de HIV/SIDA, am ales să-mi petrec următorii ani aflând cât mai multe des-pre boală, din propria experienţă şi din a celorlate persoane care trăiesc cu HIV/SIDA. Am luat deci-

9

zia fermă de a nu permite stigma din exterior sau interior să-mi influenţeze viaţa, deşi mă confruntam permanent cu această realitate. Mai mult, am ales să provoc pe oricine încerca să-mi submineze valoarea şi demnitatea de fiinţă umană, doar pentru că sunt purtătoarea virusului HIV. Fiecare are modul lui de a face faţă situaţiei şi aceasta a fost strategia mea de gestionare a bolii din momentul în care am fost dia-gnosticată. Am considerat întodeauna că nimeni nu are dreptul de a lua decizii despre viaţa mea în locul meu. Aşa voi gândi mereu şi acest lucru îmi dă pu-tere.

În timp ce îmi căutam un loc de muncă în tim-pul facultăţii, am avut ocazia de a lucra cu un ONG care implementează programe de prevenire HIV pe autostrăzi, vizând şoferii de cursă lungă, lucrătorii de sex comercial şi alte grupuri vulnerabile. Nu ştiam de existenţa unor astfel de programe şi am început să întreb de ce nu există şi programe pentru femei care nu practică sexul comercial, dar care sunt vulnerabile la infecţia cu HIV, aşa ca mine.

Am vrut să cunosc şi alte persoane cu HIV din comunitatea mea, aşadar am devenit consilier HIV, după ce am dobândit o serie de abilităţi în acest sens. Când am cunoscut alte persoane care trăiesc cu HIV, am aflat că aspectele cu care se confruntă sunt di-ferite şi că este nevoie de un efort pe termen lung al persoanelor HIV+ pentru a lupta pentru propriile lor drepturi. În acel moment am decis să continui munca în acest domeniu pentru a înţelege epidemia şi pro-gramul HIV.

Am voluntariat prin a modera grupuri de suport

pentru bărbaţi şi femei cu HIV din cartierul în care mă născusem. Membrii grupului au organizat ei în-şişi o reţea care să le

facă cunoscute proble-mele la nivelul cartieru-

lui. Am devenit voluntar full-time, creând reţeaua şi punând-o în funcţi-une, inclusiv înfiinţarea

unui centru de zi. La început, reţeaua era formată doar din bărbaţi, dar după aceea soţiile li s-au ală-turat, după ce am sensibilizat bărbaţii legat de drep-turile partenerelor la sănătate şi suport psiho-social.

De când am fost diagnosticată cu HIV în anul 1997, am jucat un rol major în influenţarea răspunsu-rilor politice şi sociale la epidemia din India, făcând parte din diverse organisme internaţionale de susţi-nere a persoanelor care trăiesc cu HIV.

Lucrând în programe de prevenire, îngrijire şi tratament HIV am beneficiat de multe oportunităţi de a interacţiona, influenţa şi mobiliza oameni şi sis-teme la diverse niveluri în India. Am văzut multe femei, mai ales femei care trăiesc cu HIV, jucând un rol activ în mobilizarea altor femei seropozitive, in-formându-le în privinţa virusului şi ajutându-le să dobândească abilităţi de a face faţă situaţiei. Pentru mine, acesta este un indicator solid de autorespon-sabilizare şi putere. Din păcate, femeile dobândesc această putere abia după ce află că sunt infectate, şi nu înainte, aşa cum ar trebui. Ar trebui să responsa-bilizăm şi să susţinem adolescenţii, oferind femeilor şi bărbaţilor tineri o varietate de instrumente de pre-venire, inclusiv educaţie cu privire la drepturile per-sonale, indiferent de sex.

Privind în urmă la cei zece ani care s-au scurs, trebuie să recunosc că HIV mi-a dat oportunitatea extraordinară de a învăţa despre comunitate, socie-tate şi lumea în care trăiesc, privind totul din per-spectiva virusului, care m-a ajutat să înţeleg şi să fac faţă unei game largi de provocări.

Autor: Anandi Yuvaraj, Manager de Program pentru

HIV şi Sănătate Sexuală şi Reproductivă, PATH, India

Sursa: http://www.globalhealth.org/ publications/article.php3?id=1794

Traducere: Cristina Puşcaşu

10

Un zâmbet de hârtie

Final de campanie 2%

Activități ale fundației

„Păşeşte în expoziţie. Fotografiile te vor duce într-o călătorie dincolo de aparenţe. HIV nu se vede dar există în Constanţa mai mult decât oriunde în Româ-nia.”

„Cine vrei să iasă câştigător? Tu sau HIV?”„Aceeaşi poveste se repetă mereu: vezi, alegi, iu-

beşti. Numai ‚după’ încep întrebările şi teama.”„Nu trebuie să fii expert ca să nu ţi se întâmple

şi ţie. Dar, de la o singură persoană, fără să ştie, se pot infecta alte 10 în mai puţin de un an.”

„Timpul pe care îl foloseşti să te protejezi nu este timp pierdut. Ce ar fi să alegi prezervativul? Ca să fii sigur, fă un test HIV rapid şi gratuit la noi. Îţi dăm şi prezervative.”

Aparent o înşiruire de mesaje fără sens. Volun-tarii echipei proiectului Picturing Hope, împreună cu angajaţii Fundaţiei Baylor Marea Neagră au dat sens mesajelor de mai sus în cadrul unei expoziţii de foto-grafie organizată cu ocazia Memorialului Lumânări-

lor Aprinse, în luna mai a acestui an. Expoziţia a reunit peste 25 de fotografii, realizate

de voluntari pe parcursul acestui an. Tema expoziţiei a fost dată de un citat al lui John Lennon, „Un vis visat singur e doar un vis. Un vis visat împreună e reali-tate.”, care a exprimat cel mai bine nevoia de implicare a întregii comunităţi pentru a obţine ceea ce cu toţi ne dorim: generaţii viitoare fără HIV.

Peste 450 de vizitatori pe parcursul unei săptă-mâni au trecut pragul expoziţiei, având ocazia să as-culte poveştile ascunse în spatele fiecărei fotografii şi să decidă care este cea care le-a plăcut cel mai mult.

15 persoane dintre cei care au trecut pragul ex-poziţiei şi s-au oprit câteva minute să voteze fotografia favorită au devenit posesorii fotografiei votate. Este o modalitate de continuare a acestei expoziţii publice şi sub forma uneia permanente în casele vizitatorilor.

Mihaela Mocanu,Manager de proiecte

Mulţumim celor care au demonstrat conştiinţă civică şi au “votat” cu Fundaţia Baylor Marea Neagră, direcţionând două procente din impozitul pe venitul realizat în 2008.

Circa 320 de persoane fizice au completat cere-rea 230 sau declaraţia 200 cu datele Fundaţiei pentru a ne ajuta să adunăm fonduri în vederea achiziţionării de teste HIV rapide pentru Centrele Baylor de consili-ere şi testare HIV din Constanţa şi Tulcea.

Vă vom informa asupra sumei ce ni se va vira

la sfârşitul anului de către Administraţiile Financiare.Cu ajutorul dumneavoastră, prin campania 2%

“Două procente pentru două teste HIV” am mai reali-zat un pas important în demersul de a avea “Generaţii viitoare fără HIV”.

Vă mulţumim şi avem încredere că şi în 2010 ne veţi susţine pentru o comunitate informată şi respon-sabilă.

Nicoleta Iacob,Coordonator de proiecte speciale

11

Memorialul Lumânărilor Aprinse, apel la solidaritate şi compasiune

Memorialul Lumânărilor Aprinse, program al Global Health Council, este cel mai vechi şi mai am-plu eveniment internaţional de mobilizare a societăţii civile, având ca scop comemorarea persoanelor de-cedate de SIDA, sprijinirea persoanelor infectate ori afectate de pandemie şi, totodată, coalizarea tuturor forţelor în vederea luptei împotriva SIDA. Iniţiat în 1983, Memorialul Lumânărilor Aprinse are loc anual, în a treia duminică a lunii mai şi este organizat de mii de coordonatori din peste 4500 de comunităţi şi 110 ţări din întreaga lume.

Anul acesta, ceremonia inaugurală a Memoria-lului Lumânărilor Aprinse, aflat la ce-a de-a 26-a ani-versare, a avut loc în Haiti, sub sloganul „Împreună, noi suntem soluţia!”.

Sub acelaşi slogan, Fundaţia Baylor-Marea Nea-gră s-a alăturat şi anul acesta iniţiativei internaţionale, marcând acest eveniment printr-o serie de activităţi desfăşurate în două judeţe din România, şi anume Tulcea şi Constanţa.

Aflat la cea de-a doua ediţie în Tulcea, Memo-rialul Lumânărilor Aprinse s-a bucurat, şi de această dată, de sprijinul autorităţilor locale. Astfel, Fundaţia Baylor-Marea Neagră, Direcţia de Sănătate Publică Tulcea, Consiliul Local Tulcea, Liceul de Artă „George Georgescu” şi Uniunea Artiştilor Plastici din Tulcea şi-au cumulat resursele pentru a realiza o expoziţie de artă plastică şi un concert de muzică clasică, în me-moria persoanelor cu HIV care nu mai sunt printre noi.

Expoziţia de artă plastică a fost rodul muncii elevilor de la Liceul de artă “George Georgescu” din Tulcea, care ne-au făcut bucuria de a participa la un concurs de pictură, având drept sursă de inspira-ţie simbolistica Memorialului Lumânărilor Aprinse. Pornind de la această tematică, elevii au creat 43 de lucrări extraordinare, care s-au concretizat într-o ex-poziţie, ce a putut fi vizionată cu ocazia Memorialului. 15 dintre lucrări, declarate de juriul de specialitate al acestui concurs ca fiind cele mai inspirate, au fost pre-miate, iar efortul celorlalţi elevi a fost recunoscut prin diplome de participare.

Expoziţia de artă a fost, la scurt timp, urmată de un concert de muzică clasică, susţinut tot de către elevi ai Liceului de artă “George Georgescu” din Tul-cea, un omagiu adus celor răpuşi de SIDA şi o moda-litate de sensibilizare a participanţilor la eveniment.

Activităţile din Tulcea au fost continuate a doua

zi, 17 mai, în Constanţa. Şi aici Memorialul a fost mar-cat printr-o expoziţie, de această dată de artă fotogra-fică, care a fost deschisă publicului în perioada11-17 mai. În toate aceste zile, artiştii Baylor România au prezentat, în premieră, fotografii ce ilustrează răspun-surile lor la întrebări de genul: „Cine sunt cei infectaţi cu HIV?”, „Cum trăiesc ei?” sau „ Mai există vise pen-tru cei infectaţi cu HIV?”.

Pe parcursul celor şapte zile ale expoziţiei, vi-zitatorii au putut admira şi reflecta pe marginea fo-tografiilor expuse, iar paşii le-au fost călăuziţi de un ghid, care le-a explicat povestea fiecăreia dintre ele. De asemenea, vizitând expoziţia, participanţii au avut şansa de a intra în contact cu serviciile pe care Baylor România le oferă comunităţii şi de a afla cum poate Baylor să contribuie la propria lor sănătate. La finalul expoziţiei, vizitatorii au avut posibilitatea de a primi fotografia favorită, prin participarea la tombola orga-nizată duminică - ziua celebrării Memorialului.

Pe lângă expoziţie, Memorialul a fost marcat prin acţiuni specifice. După ce voluntari şi reprezen-tanţi ai ONG-urilor din Constanţa au străbătut ora-şul într-un marş al tăcerii, suita acţiunilor simbolice ocazionate de acest eveniment a continuat în faţa City Park Mall. Voluntari de la Fundaţia Baylor - Marea Neagră, Fundaţia Alături de Voi, World Vision, Cen-tras şi ARAS Constanţa au desfăşurat quilturi (pânze de mari dimensiuni pictate de către voluntari în me-moria celor răpuşi de SIDA şi desfăşurate după un ri-tual solemn) şi au citit liste comemorative cu numele celor pe care această maladie i-a luat dintre noi. Toate persoanele participante au fost invitate să aprindă lu-mânări dispuse sub forma unei fundiţe roşii (simbolul internaţional de luptă împotriva SIDA), în memoria celor ce nu mai sunt. La finalul ceremonialului, Fun-daţia Baylor-Marea Neagră, Coordonator European al Memorialului Lumânărilor Aprinse, a dat citire unui îndemn al Declaraţiei de Solidaritate, elaborat de Consiliul Global pentru Sănătate, pentru toate co-munităţile care celebrează această a 26-a ediţie a Me-morialului:

„Doar împreună putem găsi soluţia la stoparea epidemiei HIV/SIDA. Aşadar, informaţi-vă despre HIV/SIDA. Testaţi-vă. Sprijiniţi persoanele seropozi-tive. Alăturaţi-vă unui ONG pentru a voluntaria sau pentru a ajuta. ”

Cristina PuşcaşuCoordonator Proiecte Educaţie

12

Noutăți despre HIV-SIDA

Condamnare pentru transmiterea infecţiei cu HIV – verdict CRIMĂ

La începutul acestui an citeam pe un blog (<http://senspozitiv.blogspot.com/2009/04/verdict-de-vinovatie-in-primul-proces.html>) un articol despre un bărbat de 52 de ani, din Canada, care a fost con-damnat de justiţie la închisoare pe viaţă pentru crimă de gradul unu prin transmiterea sexuală a HIV. Două dintre femeile cu care a avut relaţii sexuale au murit. Canadianul nu a dezvăluit statusul său HIV partene-relor sexuale deşi, încă din 1998, legea canadiană cere celor diagnosticaţi cu HIV să îşi dezvăluie statusul partenerilor lor sexuali înainte de orice contact cu risc de transmitere.

În România, Codul Penal prevede că “transmi-terea sindromului imunodeficitar dobândit SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare strictă de la 5 la 15 ani”.

Se pare că la noi legislaţia se aplică încă defec-tuos în acest sens. Un caz similar celui din Canada, însă de o mai mică anvergură prin prisma număru-lui de persoane infectate în mod deliberat, s-a judecat recent chiar in judeţul Constanţa. Un bărbat HIV+ din localitatea constănţeană Limanu, care a abuzat timp de mai multe luni de fiica sa vitregă, şi-a primit sentinţa de condamnare la 15 ani de închisoare din partea magistraţilor Judecătoriei Mangalia. Expertiza medico-legală a demonstrat că fata a fost victima unor abuzuri sexuale repetate şi că tatăl acesteia a infectat-o cu HIV. Individul a fost arestat imediat şi condam-nat la 15 ani de detenţie, însă pentru viol, nu pentru infectarea deliberată cu HIV, aceasta din urmă fiind luată în considerare doar ca circumstanţă agravantă.

Probabil că nu va mai dura mult până ce vom auzi şi la noi de procese în care infectarea voită a par-tenerilor sexuali va reprezenta cauza principală (şi nu doar situaţie agravantă) a condamnării la închisoare.

Nicoleta Iacob,Coordonator de proiecte speciale

Primul gel microbicid împotriva infectării cu HIV

Un gel vaginal microbicid poate fi eficient în pro-tejarea femeilor împotriva infecţiei cu virusul HIV, potrivit rezultatelor primului studiu clinic de acest tip făcut de cercetătorii americani de la Institutul Ame-rican de Studiu a Alergiilor şi Maladiilor Infecţioase.

Microbicidul se numeşte PRO 2000 şi este pro-dus de laboratoarele americane Indevus Pharmaceu-ticals în Massachusetts. Cercetătorii au demonstrat că acesta nu este periculos şi că este eficient în cazul a aproximativ 30% dintre pacientele participante la stu-diu.

Acesta este primul studiu clinic care demon-strează că un gel sau o cremă microbicidă aplicată local în zona vaginală poate preveni infectarea cu vi-rusul HIV sau cu alte boli cu transmitere sexuală. „Bi-neînţeles că mai avem nevoie de alte dovezi pentru a demonstra că PRO 2000 protejează femeile împotriva infectării cu HIV, dar rezultatele studiului sunt încu-rajatoare”, a declarat Dr. Anthony Fauci, director al Institutului American de Studiere a Alergiilor şi Ma-ladiilor Infecţioase din cadrul Institutului Naţional al Sănătăţii din America, care a finanţat o parte din costurile acestui studiu clinic.

Studiul clinic de faza a II-a, la care au participat mai mult de 3.000 de femei, este prima cercetare care testează calităţile unui microbicid vaginal împotriva virusului HIV.

Sursă: http://www.romanialibera.ro/a145842/un-gel-poate- proteja-femeile-impotriva-infectarii-cu-hiv.html

Medicamentele pentru bolnavii cu HIV/SIDA nu se mai eliberează prin farmaciile cu circuit deschis

Începând cu 1 aprilie 2009, nu se mai eliberează medicamente pentru HIV/SIDA în farmaciile cu cir-cuit deschis. După ce Ministrul Sănătăţii, Eugen Ni-colăescu decisese ca, de la 1 aprilie 2008, medicaţia pentru bolnavii care au HIV/SIDA să fie eliberată prin farmaciile cu circuit deschis, şi nu doar în cadrul spi-talelor, prin cele cu circuit închis, ca urmare a apelu-rilor repetate făcute de Uniunea Naţională a Organi-zaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) şi a spitalelor de boli infecţioase din ţară la Ministe-rul Sănătăţii, s-a anulat decizia iniţială, revenindu-se la situaţia firească a eliberării terapiei antiretrovirale doar prin farmaciile de spital.

Cristina PuşcaşuCoordonator Proiecte Educaţie

Memorialul Lumânărilor Aprinse 2009

14

FundațiaBaylor-Marea Neagră

Centrul de ExcelențăPrelungirea Liliacului nr. 10,900062 Constanța, România

Tel: +40 241 691 730 +40 788 522 492

e-mail: office@baylor-romania.ro

ConstanțaSpitalul Județean

Policlinica nr. 1, cabinetul 243Telefon: 0241 691 730

TulceaSpitalul Județean de Urgență

Secția de Boli Infecțioase - ParterTelefon: 0240 532 345

Centrele Baylorde Asistență și Testare Rapidă HIV

www.test-hiv. rowww.bay lor- romania . ro

Expoziție de fotografie realizată în cadrul proiectului Picturing Hope