100

Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este

fondată și editată de Asociația cultural-umanitară

Bogdania din Focșani. Apare o dată la două luni.

ISSN 2343-8061; ISSN-L 2343-8061

REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA

Ionel N. MARIN

(Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania)

Redactor şef

Editori seniori: Nicolae Vasile; Vasile Groza

Redactori: Geo Călugăru, George Terziu, Michaela

Al. Orescu, Năstase Marin, Nicolae Octavian Lupu,

Adrian Nicolae Popescu, Corneliu Cristescu.

Secretar de redacţie: Simona Mateev

Membri de onoare:

Acad. Valeriu D. Cotea

Prof. univ. dr. Florentin SMARANDACHE (SUA) -

cercetător științific, matematician, scriitor, membru al

Academiei Americano-Române de Științe și Arte

Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA) - membru

titular USR şi al Academiei Româno-Americane de

Ştiinţe şi Arte; pictor, sculptor.

GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA.

Adresa redacţiei: Focşani, Strada

Contemporanul nr.28, cod 620065, jud. Vrancea

Telefon mobil: 0752862369.

Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail:

ionelmarin55@gmail.com

În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în

mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul

materialelor publicate. Textele nu se înapoiază.

Vă așteptăm alături de noi!

Abonamente și comenzi pentru achiziționarea revistei

se fac la tf. 0752862369 și adresa de e-mail:

ionelmarin55@gmail.com

Vă rugăm să sprijiniți proiectele Asociației Cultural-

umanitare BOGDANIA, oferind 2% (Declarația 230),

Asociaţiei Cultural-umanitare Bogdania:

Cont RO11BRMA0999100047750380, Banca

Românească, Agenția Focșani; CIF- 29080784.

Tipărit la: S.C. YMAGECENTER S.R.L.

PREȚ – 15 lei

Nr. 59-60, mai-iunie 2019

Cuprins

1. Ionel Marin: Rev. Bogdania la ceas de sărbătoare - 3

2. Aprecieri din ţară şi din străinătate despre revista de

creaţie şi cultură Bogdania – 4

3. Victor Ravini: Jumătăţi de adevăruri despre traci la

Herodot – 14

4. Ben Todică:Pământul strămoşesc este altarul ţării–19

5. Maria Filipoiu: Taina scrisului - Însufleţirea cuvân-

tului –20

6. Poezii de Mihai Eminescu –22

7. Această ţară de vis de Nichita Stănescu –24

8. Ovidiu Ţuţuianu: Mihai Eminescu şi matematica –24

9. Dr. Stelian Gomboş: Eseul Sinceritatea – 27

10. Gheorghe Şindrilă: Prof. univ. Constantin Popovici,

întemeietor de şcoală şi mare patriot – 29

11. Beatrice Kiseleff: Remember- Mihail Grămescu – 34

12. Nicolae Mătcaş: Mama lui Ilie Ilaşcu –35

13. Alexandru Florin Ţene: Eseul Cele două valenţe ale

eroilor –36

14. Florin Smarandache:…Să schimbi lumea numai cu

puterea gândului –38

15. Nicolae Vasile: Elemente de sistemism în istoria

neamului românesc –39

16. Ionel Marin: Nicolae Vasile la 65 de ani, pag. 40

17. Geo Călugăru: Ionel Marin - 65. Cu gândul la ecoul

viu al umbrei de timp – 42

18. Pe aripile poeziei cu: Vasile Groza, Ionel Marin,

George Călin şi Lucian Blaga –47

19. Medalion liric: Cristian P. Bălan, Alexandru Florin

Ţene, Nicolae Rotaru, Maria Clopotaru, Silviu

Sticea, Elena Armenescu, Cornel Balaban, Corneliu

Cristescu, Daniela Voicu, Constantin T. Craifaleanu,

Dumitru Buţoi, Mărioara Nedea, Genoveva Mateev,

Ioan Raţiu, Silvia Butnaru, Ioan Vasile Indricău,

Marilena Stănescu, Claudia Bota, Geni Duţă,

Pompiliu Creţu, Oana-Diana Renea, George Terziu,

Silvana Tcacenco, Magda Băcescu, Ionel Sima,

Elena Cojocaru Ion, Irina Mihalca, Apostu

Panaitache Vultureanu, Hristache Lungu – 51

20. Psalmii iubirii cu poetul Dumitru Ichim – 65

21. Aforisme, maxime, cugetări: Florentin Smarandache,

Ion C. Ştefan – 66

22. Sonete de Michaela Al. Orescu – 68

23. Proză: Horia Crios, Victor Ravini, Angela Burtea,

Mihail Grămescu – 69

24. Poezii, poveşti pentru copii: Grigore Vieru, Ionela

Minciunescu, Voican Gabriela – 72

25. Cronici literare, recenzii, comentarii semnate de:

Corneliu Cristescu, Geo Călugăru, Mihaela Mariana

Cazimirovici, Vasile Tărâţeanu, Dan Şalapa, Emilia

Stroe Ţene, Antoaneta Rădoi, Cleopatra Luca şi

Constantin Marin – 75

26. Din creațiile tinerilor premiați la Festivalul de

creație literară Bogdania: Scoppel Carla Francesca,

Mandea Andrei – 97

27. Evenimente culturale – 102-109: Despre Festivalul-

concurs internaţional Bogdania, ediţia a VIII-a,

2019; Câştigătorii Concursului pentru elevi,

Bogdania, ediţia I-a, Focşani, 2019; Cronica Literar

Ing..; Lansare Ligya Diaconescu; Triplă sărb. în ziua

de 9 mai 2019; Expoziţia de artă contemp. Semn

28. Semnal editorial – 110

Coperta – Lansare revista Bogdania la Muzeul Trepte de

istorie al Ateneului Popular din mun. Focşani

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

3

Editorial

Ionel MARIN

REVISTA BOGDANIA – LA CEAS DE

SĂRBĂTOARE

Revista de creaţie şi cultură “BOGDANIA”

a făcut primii paşi către dumneavoastră, în luna

februarie 2013, pe Net și primul număr tipărit a

fost în luna mai 2013, acum şapte ani.

Revista de creaţie şi cultură “BOGDANIA”

apare sub egida Asociaţiei cultural-umanitare

”BOGDANIA” din Focşani și este o publicaţie

pentru inima şi sufletul românilor de pretutindeni.

Fondată de poetul Ionel MARIN și primul număr

tipărit a fost în luna mai 2013, acum şapte ani.

Pornind de la faptul că: unde există cărți, reviste

de cultură există vise și speranțe. Speranțele prin

muncă, creație, dăruire și cultură asigură și viitor,

un viitor onest, plăcut și luminos. Ne-am propus

de la început să promovăm ”dulcea povară” a

scrisului românesc. O revistă de cultură trebuie să

prezinte adevărul, să ne lumineze interiorul și

viața, să alunge ura, frica, amărăciunea,

desnădejdia, aroganța, răutatea și viciile zilnice

ce ne otrăvesc, întunecă traiul și conștiința.

Poporul român, oamenii de litere, de cultură,

artiștii au calități deosebite și tocmai aceste

calități, valori ale neamului românesc trebuiesc

scoase în evidență și răspândite pe întreg

mapamondul. Ce poate fi mai frumos decât să

absorbi lumina cărților, revistelor serioase care să

ne ajute la înflorirea treptelor vieții cotidiene.

Pornind de la rostul și sensul vieții am ajuns la

concluzia că actul de cultură are un rol

important în construirea altarului tainic din

suflet, în desăvârșirea spirituală a omului. Cu

certitudine doar Adevărul și Iubirea ne vor

asigura veșnicia. Poeții, artiștii, toți scriitorii,

jurnaliștii răspândesc binele, frumosul,

normalitatea. Din nefericire sunt prea mulți care

reduc din frumusețea darului Dumnezeiesc și în

loc să deschidă ferestrele iubirii ne ”aruncă”

cioburi de vise otrăvite, taie, uneori, cu rea

voință, aripile inocente ale idealului uman. Prin

comunicare, reală comuniune, dialog constructiv,

prin educație și cultură ne vom putea înălța

deasupra crizelor profunde în care a întrat

societatea umană. Deviza revistei Bogdania de

la început a fost și va rămâne: diversitate în

conținut și formă, originalitate și calitate. Acum, la împlinirea a şapte ani de la primul

număr tipărit al revistei Bogdania facem un

bilanț și o mobilizare care să ne ducă spre

împlinirea dezideratelor stabilite inițial.

Prin deosebitul colectiv redacţional şi prin dvs.,

colaboratori permanenţi ori ocazionali, am dat un

plus de afirmare a valorilor literaturii și culturii

române contemporane. Cu fiecare număr de

revistă am urcat noi trepte spre răspândirea

valorilor autentice, a talentelor românilor din

întreaga ţară precum şi din diaspora românească.

Fără lumina raţiunii, înţelepciune, dăruire și

iubire nu putem însănătoși seva cea sfântă a

României. De cultivăm ”buruieni” nu putem

culege decât suferință și răutate. Oamenii

valoroși, faptele de ispravă, actele de cultură

benefice trebuiesc înmulțite spre folosul vieţii

noastre, pentru creşterea bogăţiei spirituale dar şi

a calităţii traiului zilnic. Numai uniţi și prin

onestitate și competență vom învinge!

În paginile Revistei “Bogdania” am cuprins

pe lângă: poezie, proză, eseuri, articole de istorie,

comentarii critice, aniversări, comemorări,

interviuri, artă, teatru, traduceri, evenimente

culturale şi rubricile debut şi literatură pentru

copii, care să stimuleze creaţia literară la tineri şi

să crească respectul faţă de limba şi cultura

română.

În cei şapte ani de apariție neîntreruptă

revista Bogdania a cuprins în paginile ei

personalități ale culturii naționale, precum și

creatori de mare valoare din: SUA, Canada,

Australia, din țări ale Europei. Cu bucurie

amintesc pe: Acad. Cristian Petru Bălan, Prof.

univ. Florentin Smarandache, Prof. dr. Dumitru

Buhai, Ioan Miclău, Octavian Curpaș, Melania

Rusu Caragioiu, Ben Todică, Luca Cipolla,

Nicolae Mătcaș, Dumitru Ichim, Vasile

Tărâțeanu, Victor Ravini, Vavila Popovici și alți

români de mare valoare literară și culturală din

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

4

străinătate, care ne onorează cu creații de mare

ținută artistică și morală. Primiţi felicitări pentru

modul în care promovaţi și răspândiţi în lume

cultura și tradițiile neamului românesc.

Din țară apreciez strădania și implicarea

deosebită, în creșterea prestigiului revistei

Bogdania, în mod deosebit pe: Prof. univ.

Nicolae Vasile, Dr. Michaela Orescu, Dr. ing.

Ovidiu Țuțuianu, Corneliu Cristescu, toți scriitori

membri ai valorosului Cenaclul ”Literar ing.” din

București. De asemeni s-au remarcat scriitorii:

Vasile Groza, Elena Armenescu, Geo Călugăru,

Al Florin Ţene, Anghel Hotu, Maria Filipoiu,

Florian Laurențiu Stoica, George Stroia, Doina

Bârcă, Andreea Cojocaru (Ion), Adrian Nicolae

Popescu, Ilarion Boca, Năstase Marin, Ioan

Indricău, Mărioara Nedea, Simona Mateev,

Lucian Gruia, Mihai Antonescu, Dan Lupescu și

lista poate continua cu multe alte exemple,

demne de laudă.

”Lista scriitorilor publicați în fiecare număr

este destul de bogată, materialele variate și bine

conturate. Este o încântare să lecturezi revista

Bogdania!” afirma de curând distinsa scriitoare

Maria Niculescu din București. O bună parte

dintre aceștia au primit, în cadrul Festivalului

național Bogdania, premii și Diplome de

excelență din partea revistei Bogdania, din partea

Asociației cultural-umanitară ”BOGDANIA”.

În revistă au fost publicați, în fiecare număr,

tineri creatori din țară și străinătate care au

fost premiați la cele şapte ediții ale Festivalului

național de creație literară BOGDANIA și vom

continua cu această rubrică. Din acest an am dat

o nouă dimensiune Festivalului de creație literară

BOGDANIA, devenind un Festival

internaţional dedicat tuturor românilor cu

talent literar din lume.

Aș evidenția în mod deosebit, dintre liceeni,

studenți, tineri profesori pe: Benea Simona,

Borcan Cristian, Ciobanu Marina (Chișinău),

Perți Mădălina, Pârvu Bianca Andreea, Hotca

Marian, Rusu Irina, George Nicolae Stroia,

Cătălin Acatrinei, Buruiană Alexandra, Schoppel

Carla Francesca, Șaramet Cristina, Negură Luiza,

Petrache Mihaela, Muntean Emilia, Martin

Fabian, Andrei Tudor, Daria Paulopol-Necula,

Bratu Ana-Maria, Andreea State, Petcu

Alexandru și mulți alții.

În luna iulie 2019 vom desfășura Festivitatea

de premiere a Ediției a VIII-a a Festivalului -

Concurs internațional de creație literară

Bogdania. Pe toate meridianele globului

pământesc există români talentați, iubitori de

limba și cultura română. Îi consider ca pe frații și

surorile noastre de aici, din România. Frăția se

manifestă în primul rând prin atașament și simțire

față de tot ce-i românesc!

Într-u adevăr, înțelepciune şi frumuseţe

sufletească să urmăm pilda înaintașilor spre

creșterea prestigiului și clădirii unui viitor

luminos tuturor românilor și lumii întregi. Numai

împreună, prin muncă și iubire, putem transforma

România dintr-o țară ”vlăguită”, într-o pasăre

măiastră a infinitului uman.

La ceas aniversar aduc mulțumiri călduroase

colectivului redacțional, tuturor colaboratorilor,

susținătorilor și cititorilor revistei Bogdania. Vă

doresc succese în realizarea proiectelor, multă

sănătate și mari bucurii sufleteşti.

LA MULȚI ȘI LUMINOȘI ANI DVS. și

REVISTEI DE CULTURĂ BOGDANIA!

Ionel MARIN, Redactor șef

Aprecieri din țară și străinătate despre revista

de creație și cultură Bogdania

Șapte ani de apariție pe hârtie a revistei de

creaţie şi cultură Bogdania

În luna mai a.c. se împlinesc şapte ani de când

revista “Bogdania“, editată de cunoscutul scriitor

și editor Ionel Marin, revistă ce iniţial a apărut

trimestrial şi din ianuarie 2015 odată la două luni

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

5

este o adevărată pagină de aur pe firmamentul

revuistic al țării.

Datorită profesionalismului scriitorului

Ionel Marin, care are o experienţă de-o viaţă în

domeniul redacţional, această revistă se

înfăţişează în faţa cititorilor săi în condiţii

estetice, stilistice şi de conţinut de excepţie, fiind

aşteptată cu nerăbdare şi având aprecieri din

partea cititorilor și a celor care publică în paginile

acesteia.

În paginile acestei reviste semnează

scriitori cunoscuți din ţară şi străinătate, membri

LSR şi USR etc.

Remarcăm personalitățile din caseta

tehnică a REVISTEI BOGDANIA Ionel N.

MARIN (Președinte Asociația cultural-umanitară

Bogdania) Redactor şef Editori seniori: Nicolae

Vasile; Vasile Groza Redactori: Geo Călugăru,

George Terziu, Michaela Al. Orescu, Năstase

Marin, Nicolae Octavian Lupu, Adrian Nicolae

Popescu, Corneliu Cristescu. Secretar de redacţie:

Simona Mateev Membri de onoare: Acad.

Valeriu D. Cotea Prof. univ. dr. Florentin

SMARANDACHE (SUA) - cercetător științific,

matematician, scriitor, membru al Academiei

Americano-Române de Științe și Arte Prof.

CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA) - membru

titular USR şi al Academiei Româno-Americane

de Ştiinţe şi Arte; pictor, sculptor. GHEORGHE

A. STROIA, scriitor, membru ARA. Despre

aceste personalități pot spune ceea ce scria

Juliana Mallart:” Discreţia este arta

rafinamentului în acţiune. Expresia nemijlocită a

unei personalităţi distinse. “

Această revistă promovează istoria

literaturi române ce se scrie din mers, dar și studii

de istorie a neamului nostru.

În condiţiile fenomenului de globalizare,

când multe din creaţiile neamului nostru vor

dispărea, sau trec în umbra uitării, astfel de

publicaţii devin tezaurul culturii noastre la care se

vor raporta urmaşii noştri.

Citind ultimul număr al revistei

BOGDANIA mi-am adus aminte de zicerea lui

Emil Cioran: “Nu locuim într-o ţară, locuim

într-o limbă. Patrie asta înseamnă şi nimic

altceva. “

În condițiile fenomenului de globalizare

revista BOGDANIA rămâne un martor pentru

generațiile viitoare ale neamului de pe teritoriul

Carpato-Danubiano-Pontic.

Cu ocazia sărbătoririi a șapte ani de

apariție pe hârtie a revistei BOGDANIA îi dorim

viață lungă, conducerii ei și colaboratorilor

sănătate, inspirație și mulți ani în folosul culturii

naționale.

Alexandru Florin Ţene, Președintele național al

Ligii Scriitorilor Români, Membru ARA

Pentru a evita o încărcătură emoţională puternică,

mă voi axa, în comentariul meu, pe latura

culturală a acestei reviste. Mai întâi, remarc

diversitatea tematică prezentă în paginile sale. În

al doilea rând, subliniez calitatea producţiilor

literare, aspect care concurează cu cele mai

prestigioase reviste din spaţiul cultural românesc

din prezent. În al treilea rând, menţionez

personalităţile de prestigiu care publică în

paginile sale. În al patrulea rând, relev extensia

revistei peste hotare atât cu diverse producţii

literare cât şi cu unele traduceri semnificative.

Totodată, colectivul redacţional a păstrat măsura

cuvenită privind adaptarea sa la diverse

evenimente culturale, aniversare, comemorative

etc. Indiferent de ceea ce vor crede cititorii

acestei reviste, nu pot să nu remarc efortul demn

de toată lauda pe care-l face redactorul-şef pentru

a asigura nu numai apariţia la timp a acesteia, dar

şi păstrarea unei stachete de înalt nivel în ceea ce

priveşte ansamblul editorial.

De asemenea există un echilibru cumpătat între

diversele genuri literare, astfel încât în paginile

acestei prestigioase reviste să-şi găsească loc

fiecare gen în parte.

Exigenţa colectivului redacţional privind calitatea

materialelor publicate este pe deplin răsplătită cu

aprecieri dintre cele mai semnificative din partea

diverselor categorii de cititori.

Închei această succintă prezentare cu urări de

”viaţă lungă” atât pentru cei care se ocupă

nemijlocit cu apariţia sa cât şi pentru revista

în sine. Cu cele mai înalte aprecieri,

Prof. H. Anghel (București)

Revista „BOGDANIA" - Brand al Literaturii

și Culturii Românești

Publicația Revista Bogdania, ce aniversează 7

ani de la înființare, ajungând la nr.59-60, a

devenit un brand al creației culturale, datorită

muncii neobosite a scriitorului Ionel Marin -

Președinte fondator al Asociației Cultural-

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

6

umanitară „Bogdania" și a echipei editoriale

care a promovat prin publicare, creații literare ale

scriitorilor aflați la nivel înalt pe scara valorică și

a încurajat tinere talente, aspirante la titlul de

scriitor, prin mediatizarea anuală a Festivalului

Național de Creație Literară „Bogdania" ajuns

la Ediția VIII/2019.

Valoarea publicației este conferită de

diversitatea subiectelor abordate în paginile ei, de

importanță socio-culturală, de către autori

dedicați scrisului, prin prioritizare valorică la

aniversări și comemorări literare, ca o contribuție

la dezvoltarea culturii naționale, prin recenzii,

cronici și comentarii literare la volumele

vrednicilor scriitori, precum și semnale editoriale

de noi apariții publicistice.

Omagii și elogii ale scriitorilor contemporani

pentru titanii literaturii române, sunt dovezi de

prețuire și recunoștință, datorate înaintașilor,

ocupând pagini de interes major în paginile

publicației culturale „Bogdania".

Demne de semnalat sunt subiectele dedicate

sărbătorilor naționale, istorice, culturale și

sociale, cu articole informative și creații literare

ale scriitorilor inspirați de evenimente: „Ziua

Mondială a Poeziei", „Ziua Națională a Limbii

Române", „Ziua Națională a României", „Ziua

Internațională a Femeii (mamei)" și altele, ocazii

cu care au fost publicate: eseuri, exegeze și

creații lirice.

Subiecte de larg interes pentru cultura

națională sunt și articolele în proză sau poezie, cu

temă religioasă, în care se sunt evocate tradiții și

ritualuri străbune, perpetuate în decursul timpului

și reactualizate la sărbătorile creștine sau

populare, ca moștenire pentru generația în

formare și generațiile următoare.

Fiind un promotor al acestora, prin

mediatizarea articolelor lirice din cărțile

„Tradiții creștine și ritualuri populare

românești" și „Expreșii populare și trăiri

proverbiale" (Editura Punct/Paideia - 2008), a

căror autor sunt, în calitate de colaborator al

prestigioasei publicații culturale „Bogdania", îi

transmit mulțumiri și recunoștință, Directorului

editorial Ionel Marin, pentru publicarea creațiilor

mele în majoritatea numerelor editate, pe teme

istorice, patriotice, aniversare, sociale și nu în

ultimul rând pe teme de tradiții și ritualuri din

cărțile publicate, contribuție pentru care am fost

recompensată cu „DIPLOMĂ DE

EXCELENȚĂ - ASOCIAȚIA CULTURALĂ

BOGDANIA"/2015, pentru poezie și

promovarea tradițiilor populare românești". Felicit pe Președintele fondator Ionel Marin și

pe întreaga echipă editorială a publicației

culturale „Bogdania", pentru publicarea a mii de

articole de la sute de cititori în cele 34 de numere,

editate într-o formă grafică de excepție, dorindu-

le inspirație și abnegație la realizarea altor zeci de

numere, spre aniversarea multor ani cu două

cifre, precum și finalizarea proiectelor culturale

organizate de ASOCIAȚIA CULTURALĂ

„BOGDANIA". Așa să vă ajute Dumnezeu!

Poeta Maria Filipoiu, București

Revista „BOGDANIA" – la 7 ani

Revista de creaţie şi cultură „BOGDANIA"

împlineşte în luna mai şapte ani de existenţă şi

activitate neîntreruptă. Acest moment aniversar

îmi oferă prilejul de a înfăţişa succint realizările

sale, cu totul deosebite şi a privi cu încredere în

viitor. Prin urmare este vorba despre 60 de

apariţii , peste 5.000 de materiale diverse în 3.600

de pagini, implicând în realizarea lor, circa 2.500

de nume ale unor personalităţi de prim rang ale

culturii naţionale dar şi nume în curs de afirmare,

meritând a fi cunoscute şi încurajate. Este vorba

despre elevi şi studenţi, acoperind în materialele

create, aproape tot ceea ce înseamnă cunoaştere

şi educaţie, cultura educaţiei fiind preocuparea de

bază a conducerii revistei. Prin aceasta din urmă,

vizându-se şi cizelarea caracterului.

Editoriale – dau un singur exemplu – Ionel N.

Marin „Școala - templu al cunoaşterii şi

educaţiei"; Subiecte cu tematică vizând istoria

naţională dar şi universală "Analize ale unora din

creaţiile jurnalistice ale lui Mihai Eminescu"

Evocarea unor evenimente şi personalităţi istorice

româneşti dar şi străine" Medalioane lirice

cuprinzând numeroşi poeţi contemporani dar şi

din "clasicii literaturii române"; Fragmente din

creaţia în proză a multor scriitori români din ţară

şi din diaspora românească dar şi din creaţiile

tinerilor participanţi la Festivalul-concurs

naţional de creaţie literară „BOGDANIA" . Iată

câteva exemplificări, reliefând bogăţia şi

diversitatea abordărilor participanţilor la

concursuri, recenzii, cronici literare, eseuri,

poveşti şi poezii pentru copii; jurnale de

călătorie, interviuri, teatru pentru copii, noutăţi

editoriale, evenimente culturale şi alte rubrici.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

7

Am mai putea continua dar ne oprim aici, spre a

ne trage sufletul pentru continuarea maratonului

în care ne-am angrenat.

Revistei „BOGDANIA" La mulţi, rodnici şi

strălucitori ani!

Geo Călugăru, Membru USR

Revista Bogdania este una din cele mai

frumoase, bogate și serioase reviste apărută acum

trei ani și care, așa cum spuneam la înființarea ei,

va parcurge o traiectorie ascendentă și de mare

necesitate în vremurile actuale. Îl cunosc

personal, destul de bine pe Ionel MARIN,

fondatorul și redactorul șef al revistei și sunt

convins, deși face mari sacrificii, va duce munca

până la capăt, cu dăruire și dragoste prietenească

pentru afirmarea valorilor literaturii și culturii

române. Felicitări și viață lungă înainte!”

Multă sănătate, fericire și mari succese prezente

și viitoare! Cu aceiași sinceră stimă,

Acad. Cristian Petru BĂLAN (SUA)

Revista Bogdania din Focșani este serioasă, de

mare valoare literară și culturală, pe scurt este

excelentă! Dă-i Doamne, sănătate, inspirație

divină confratelui meu, Ionel MARIN, cel care

osârdește cu dăruire exemplară întru neam, limbă

și țară. Cu frățietate,

Acad. Vasile Tărâțeanu (Ucraina)

”Într-o perioadă în care multe publicaţii fac

mişcarea inversă, adică nu mai apar în forma

tipărită ci păstrează doar varianta electronică,

Revista BOGDANIA, condusă de către scriitorul

Ionel Marin, reuşeşte să se impună sub ambele

forme. Publică literatură de calitate, organizează

concursuri, oferă un cadru de dezbateri regional,

naţional sau chiar internaţional şi, foarte

important pentru mediul cultural, apare la timpul

programat”. ”Revista Bogdania se prezintă ca o

revistă de nivel naţional, atât prin prezentare, cât

şi nivelul calitativ al textelor. Excelentă! La cote

calitative tot mai ridicate. LA MULȚI ANI!

Prof. univ. Nicolae VASILE (BUCUREȘTI)

Revista Bogdania este... o poveste frumoasă a

unui vis, ce a înflorit într-o grădină cu vise, ce a

dăruit unui Om, o familie adevărată, cu mulți

confrați care gândesc, simt și acționează la fel. O

familie valoroasă, puternică, de bună-credință,

ce-și ridică visele până dincolo de stele. Acestei

familii - revista de creație BOGDANIA - îi

spunem din suflet la mulți ani! Să îți fie drumul

lin către înălțimi, către inimile dornice de frumos

ale românilor! Rămâi la fel de tânără, de

proaspătă, de curată, fără umbrele vicioase ale

vremurilor! LA MULȚI ANI! întru credință,

viață lungă și NEMURIRE!

Poet, prozator, critic literar, membru

corespondent ARA Gheorghe A. Stroia

(ADJUD)

Stimate Domnule Redactor şef Ing. Ionel

MARIN vă adresez aceste rânduri, în mod

special, spre a vă mulțumi pentru prezentarea

revistei „BOGDANIA”, pe care o conduceți și o

realizați cu deosebit efort, dar și cu dragoste și cu

o grafică superbă.

Vă admir pentru dăruirea și competența cu care

acționați ca revista „BOGDANIA” să apară la

timp cu paginile având o tematică diversificată,

oferind materiale interesante pe care cititorul o

parcurge găsind în ele o hrană sufletească.

Cu aleasă prețuire Prof. univ. Andrei Pogany

(Timișoara)

Revista Bogdania – Fondată de Ing. Scriitor şi

poet, Ionel Marin în anul 2013 luna februarie, în

cadrul Asociaţiei Cultural-umanitară

BOGDANIA din Focşani, trăieşte intensiv. Acest

încă, copil al culturii şi creaţiei literare şi

ştiinţifice din ţara noastră, se dezvoltă pe zi ce

trece. O seamă de personalităţi interne şi

internaţionale colaborează cu revista venind cu

lucrări de valoare în domeniul ştiinţei, artei,

istoriei, etc... menite să informeze publicul cititor

şi colegii de breaslă despre noutăţi în aceste

domenii. Prioritate au tinerii, dar și elevii, care

bat la poarta afirmărilor în creaţia literară şi nu

numai. Pentru ei a fost inițiat, de către poetul

Ionel MARIN, Festivalul Național de Creaţie

Literară ”BOGDANIA” (poezie, proză şi eseuri),

ajuns în acest an, 2017, la ediția a VI-a. Constant

publică în paginile revistei cele mai reuşite

creaţii. Organizează cu multă dăruire activități

culturale, precum a fost și spectacolul de teatru

de la Ateneul Popular din Focşani cu piesa de

teatru ,,PĂLĂRIERUL” de Vasile Groza pe

muzica lui Mihai Constantinescu, urmată de

lansarea de carte ,,TEATRU PENTRU COPII”

de acelaşi autor şi acordarea de autografe copiilor

care au făcut ca sala Ateneului să fie

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

8

neîncăpătoare. Îl apreciez și stimez pe Ionel

Marin, ca scriitor, publicist serios dar și ca un om

de o deosebită finețe și omenie. Sănătate și mult

succes în continuare! La mulți ani revistei

Bogdania!

Scriitor Vasile Groza (București)

Revista Bogdania, o oază de cultură, devenită

deja tradiţie, din ce în ce mai valoroasă, din ce în

ce mai curată, o bucurie sinceră prin fiecare

apariţie a sa. Harnicul său fondator şi Redactor

şef IONEL MARIN merită elogii pentru

tenacitatea, vivacitatea şi perseverenţa

demersurilor sale, de apreciat şi prin talentul cu

care ştie să promoveze cultura, să se aplece

asupra nevoilor culturale ale tinerei generaţii, să

încurajeze scrisul, ce poate deveni - pentru mulţi

vrânceni - un modus vivendi! Felicitările noastre

şi Lectură plăcută, publicului său cititor!

(Redacţia Armonii Culturale)

Domnule Ionel MARIN vă felicit pentru

această nouă realizare, revista Bogdania este o

mărturie în timp asupra semnelor de lumină pe

care cultura şi civilizaţia românească le

generează necontenit. Felicitări! Toate cele bune!

Dan Lupescu, dir. Direcția Jud. de Cultură Gorj,

director Revista LAMURA - Craiova

Distinse poet şi mare domn, Ionel Marin, sunt

onorat de postarea versurilor mele în paginile

„Bogdaniei" ce cu pertinenţă şi competenţă o

păstoriţi. Mulţumesc pentru cuvintele deosebite

adresate mie, pentru care vă acord întreaga,

neştirbita mea consideraţiune!

Cu preţuire, Poet Vasile Popovici

Mulţumesc pentru tot ceea ce faci! Îţi

mulţumesc mult, Ionele, pentru revistă!

FELICITĂRI pentru excelenta realizare a ei! Cu

efortul tău, fizic şi financiar, dar şi cu talentul şi

dragostea ta faţă de cititori şi cultura românească.

BOGDANIA creşte tot mai mult şi mai

frumos, în elita revistelor româneşti de

cultură. Ai reuşit să atragi atâtea personalităţi ale

culturii şi literaturii române, atât din ţară cât şi

din străinătate şi acest fapt îmi umple sufletul de

bucurie. Şi ... de ce nu, de mândrie, că sunt şi eu

un colaborator, cu un strop de scriitură. Îţi doresc,

în continuare, ţie şi revistei dragi BOGDANIA,

multe succese pentru cultura românească!

De asemenea, îţi transmit felicitări şi pentru

ediţia a V-a a Festivalului Bogdania, 2016, ţinut

la Bucureşti, cu un juriu de excepţie! Ce bine că

ai ajuns acolo! Mai la vedere, mai aproape de

centru! Tare mult aş vrea să afle de acest

eveniment şi autorităţile din Focşani (care n-au

catadicsit să participe la ediţiile precedente ale

acestui Concurs şi Festival). Mă bucur din suflet

de acest mare succes al tău. De fapt, de la prima

ediţie am prevăzut că această acţiune a ta,

conjugată cu apariţia revistei Bogdania, vor face

tradiţie culturală în Vrancea (de care vor fi

nevoiţi să ţină seama şi culturnicii vrânceni) Şi, te

felicit din tot sufletul pentru numărul (iulie-

august) al revistei Bogdania! Pentru articolul pe

care l-ai scris referitor la Limba Română, pentru

selecţia valoroasă de autori, pentru modul de

prezentare, într-un cuvânt Bogdania se prezintă

ca o revistă de nivel naţional, atât prin prezentare,

cât şi nivelul calitativ al textelor. Mulţumesc

pentru revistă! Excelentă! La cote calitative tot

mai ridicate. Felicitări pentru articolul de fond!

Mi-a alinat sufletul şi, sper că este un balsam

sufletesc pentru toţi cititorii care iubesc România

şi pe români. Cu toate problemele pe care le am,

mă voi strădui să scriu noi articole… Doamne-

ajută pe mai departe! Mulți ani de apariții

editoriale! Scriitor Năstase Marin (Galați)

Vă mulțumesc mult, domnule Ionel Marin,

pentru publicarea mea în revista Bogdania,

revistă dragă mie, pe care o prețuiesc și de care

vorbesc cu drag. Numai bine dvs. și colectivului

redacțional! Poet Stan M. Andrei (Tecuci)

Felicitări pentru realizarea revistei Bogdania,

pentru constanta pasiune editorială Menținem

legătura. Succese și numai bine tuturor! Vă

doresc sănătate, putere de muncă, de creație,

iubirea să-nflorească și să ne lumineze viața. LA

MULȚI ANI!

Prof. univ. dr. Florentin Smarandache (SUA)

Stimate d-le redactor-sef Ionel Marin,

Vă multumesc din suflet pentru revista Bogdania,

revistă îndrăgită, mai ales pentru frumoasa

găzduire. În ceea ce priveşte mulţumirile şi

urările, cred că marele patriot român care sunteţi

şi care respiraţi cu simţirea României reîntregite

şi a neamului, dvs., în primul rând, le meritaţi cu

prisosinţă. Drept care vi le restitui cu drag.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

9

Mii de mulţumiri că existaţi şi ne ţineţi împreună

sub tricolor! Traiască revista şi să ajungem şi la

70 de ani ai ei!

Ce ne-am face fără Dvs. şi dragostea dvs. de

istorie, neam, Ţară, frumos şi sublim?

Să vă dea bunul Dumnezeu sănătate, viaţă lungă

Dvs. şi revistei, oameni cu inima ca a Dvs. în

preajmă! Caldă îmbrăţişare! Tot respectul şi

recunoştinţa,

Nicolae Mătcaș (Chişinău)

„Bogdania” a îmbrăcat hlamidă strălucitoare,

în numele sfintei treimi. Un efort întreit al

fondatorului, coordonatorului, al truditorului

acestei publicaţii literare. Bucurie, deopotrivă,

pentru colaboratorii, prietenii şi cititorii fideli.

Şi pentru că suntem sub semnul triadei, să ne

amintim, deopotrivă că în deschiderea corolei

slăvitului an 2017, suntem determinaţi, ca buni

creştini ce suntem, să conştientizăm că se

împlinesc trei veacuri de la plecarea pe cărările

veşniciei celei preacurate a unui martir creştin,

pre numele său, Antim Ivireanul (1650-1716).

Cu îndreptăţire, cuvenindu-se a cinsti, în fapt, în

acest an, şi-ntotdeauna, memoria tuturor

martirilor neamului strămoşesc. Şi în semn de

neuitare, să ne însuşim cele „trei fapte bune ale

blagosloveniei”, atât de evlavios şi cucernic

explicate de preaînvăţatul Antim Ivireanul:

credinţa („fiinţa celor nădăjduite şi lucrurilor

celor ce nu se văd dovediri”, nădejdea (prin

„dumnezeiască strălucire”) şi dragostea (temeiul

şi vârful tuturor bunătăţilor, care uneşte”).

Aşadar, tuturor colaboratorilor acestei frumoase

reviste, la ceas de sărbătoare, să îmbrăţişăm

îndemnul Sfântului Antim Ivireanul, cu multă

credinţă, nădejde şi dragoste nestrămutată faţă de

trecutul nostru, evidenţiind nobleţea, inteligența

și toate valorile lăsate nouă moştenire de

înaintaşii noştri traco-daco-geţii; să facem astfel

încât vârful peniţei noastre să fie înmuiat în

jertfelnicia de veacuri întru verticalitate, adevăr şi

frumuseţe sufletească.

Doresc revistei viaţă lungă, acumularea de

condeie tinere, recunoaştere naţională şi

internaţională!

Scriitoare Livia Ciupercă (Iași)

Revista Bogdania…e clar pentru cel care

o atinge dacă răsfoieşte o revistă sau mângâie

creştetul firav al unei copile ce prinde a zâmbi tot

mai cald, înfrumuseţându-şi drumul către

senectute. Pavăză a copilăriei şi a maturizării

acesteia, poetul Ionel Marin reuşeşte să ţină

sus stindardul vieţii culturale focşănene,

făcându-l să fluture până dincolo de hotarele

ţării.

Rampă de lansare sau de confirmare a

talentului, festivalul anual cu acelaşi nume, ce se

desfăşoară la începutul verii nu face altceva decât

să descopere şi să atragă noi valori, transformând

mai apoi în colaboratori şi prieteni diferitele şi

ineditele forme ale exprimării în cuvinte. Cu

certitudine avem cu ce susţine spusele noastre,

numărându-ne printre laureaţii acestui festival!

La mulţi ani, viaţă lungă revistei

Bogdania, sănătate tuturor autorilor ce şi-au

înscris numele în paginile ei de-a lungul

timpului, putere de muncă realizatorului şi

colectivului redacţional! Din frumoasa

Bucovină, ocrotiţi de spiritul întâiului voeievod

moldav ce-şi doarme somnul de veci în vechea

urbe a Rădăuţilor, în mănăstirea care-i poartă cu

astăzi numele, Mănăstirea Bogdana; vă

îmbrăţişăm pe toţi cu drag şi vă transmitem

gândul nostru curat la ceas aniversar!

Poet Adrian Popescu, Rădăuți (Suceava)

Stimate Domnule Ionel Marin,

Frumosa urare , însotită de îndemnul cu adevărat

frățesc, de apropiere între noi, patriotismul

românesc ce ar trebui să ne unească! Ce minunat

ar fi de-am fi mai buni și mai calzi sufletește, căci

și Mântuitorul ne-a arătat că numai așa suntem cu

adevărat Creștini. Dumneata esti un om deosebit,

pentru care nu pot avea decât admirație și respect.

Această revistă, care vă onorează, dar și va cere

mult efort și sacrificiu, va trebui să constitue

pentru fiecare dintre noi un exemplu și făclia ce

poate călăuzi, adevarata OMENIE! Acum sunt în

Franta, la familia fiicei mele, de unde vă doresc,

tot ce-i mai frumos și bun, Dv. și

tuturor celor ce vă înconjoară!

La multi ani, frumoși și buni, Dumneavoastră,

revistei Bogdania și întregii lumi.

Prof.univ. Țiclete Gheorghe (București)

Distinse dle Ionel Marin,

Vă expediez și eu 10 sonete pentru revista pe care

o zidiţi întru slava poeziei și a frumosului, a

neamului și a plaiului, nu înainte de a vă ura

multă sănătate, noroc și inspiratie pe potrivă.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

10

Cu alese sentimente de recunoștință,

Prof univ Nicolae Mătcaș (Chișinău)

Nu pot avea decât cuvinte de laudă la adresa

minunaților, entuziaștilor scriitori şi oameni

de cultură, realizatori ai revistei Bogdania şi

în primul rând fondatorului şi redactor şef,

poetul Ionel MARIN din Focşani. Dumnealui realizează evenimente culturale de

seamă, cu răsunet viu în lumea celor ce prețuiesc

și înnobilează Cuvântul, exemplificate prin

festivaluri, concursuri de creație literară, poezii

de calitate, eseuri, poveşti şi povestiri pentru

toate vârstele, debut literar, teatru, interviuri,

comemorări, aniversări şi alte evenimente

culturale din ţară. Este deosebită această revistă,

deosebiți oamenii aceștia frumoși la suflet care se

dăruie și dăruiesc din bogăția înțelepciunii

domniilor lor, îngemănând talentul cu ideea, cu

gândurile și cu visele, pregătite să zboare spre

împlinire, pentru a ne îmbogăți sufletul și a ni-l

însenina , pentru a aduce un plus, o tentă de

culoare și aromă imensei flori ce se află în

grădina lui Dumnezeu, CULTURA, stropind-o,

spre nemurire, cu apa vie a ființei lor.

Felicitări și mii de mulțumiri tuturor acelor

oameni de bine care ne informează prin

materiale succinte și la obiect, abordând variate,

interesante subiecte din variate domenii de

activitate: artă, cultură, știință, religie, istorie,

minunaților prieteni de suflet ce, cu talent și

dăruire de sine, înnobilează CUVÂNTUL,

invitându-ne spre o lume frumoasă, luminoasă,

bogată, bună, arătându-ne, cu arară bunăvoință,

căile ce duc spre aceasta, aducându-ne aminte

că, pentru a fi demni de această lume, trebuie să

ne păstrăm acele calități pe care și Dumnezeu le

agreează: hărnicia, dărnicia, cinstea, bunătatea,

caritatea, devotamentul, sacrificiul, cum frumos

spune domnul Ionel Marin când vorbește despre

sacrificiu, eroi și eroism… Da, eroii trebuie

slăviți, o merită cu prisosință, iar noi ar trebui să

le urmăm exemplul! Lista scriitorilor publicați în

fiecare număr este destul de bogată, materialele

variate și bine conturate. Este o încântare să

lecturezi revista Bogdania!

Felicitări și La mulți ani revistei și tuturor

oamenilor de bine!

Poeta Maria Niculescu (BUCUREȘTI)

Revista de creaţie şi cultură BOGDANIA,

fondată de poetul creştin şi patriot Ionel MARIN,

a împlinit cinci ani de existenţă tipărită. De la

apariţia ei în peisajul literar al Vrancei, revista a

crescut în valoare de la număr la număr graţie

căutărilor neobosite ale fondatorului ei de a aduce

în paginile publicaţiei semnături ale unor poeţi,

prozatori, critici literari, profesori, oameni de

ştiinţă şi de condei recunoscuţi, apreciaţi şi

aşteptaţi de publicul cititor.

Este o revistă care se citeşte cu plăcere, pentru că

în scrisul celor care contribuie la facerea ei găsim

şi regăsim fapte de viaţă care ne încălzesc

sufletul, idei şi aspiraţii nobile pentru care

militează autorii.

În calitate de colaborator, fie şi ocazional, urarea

mea pentru BOGDANIA şi fondatorul ei este de

viaţă cât mai lungă, încărcată de bucurii.

Jurnalist Radu BORCEA (Focșani)

Efigia care marchează mișcarea literară din

jurul revistei de creație și cultură Bogdania este

cea a poetului și fondatorului ei, Ionel MARIN,

autor a multor volume de poezie, personalitate

lucidă și onestă, bogată sufletește și generoasă,

model de frumusețe spirituală și artistică. Cu

fiecare număr tipărit revista Bogdania, vine cu

noutăți, prezintă articole și creații valoroase

ale scriitorilor din țară și din străinătate. Este

o revistă de cultură serioasă, primitoare și care

promovează, permanent și tinere condeie.

Felicitări colectivului redacțional, în primul

rând domnului Ionel Marin! LA MULȚI ANI! Dr. Michaela Al ORESCU (București)

Revista ”Bogdania”, revistă de creație și cultură

fondată în anul 2013, editată de Asociația

Cultural-umanitară ”Bogdania” din Focșani,

județul Vrancea. O revistă cu nume inspirat, de

rezonanță istorică, în care sunt prezentate o

multitudine de materiale a căror diversitate dau

un conținut solid și incitant, celor 100 de pagini,

între coperte color, policromie.

Sunt de apreciat strădaniile unui om cu suflet

mare Ing. Ionel N. Marin, și colectivului de

redacție, de a edita această revistă în contextul

în care alte multe publicații au încetat din

p(v)iață… Îi felicit sincer pe realizatori și

colaboratori deopotrivă pentru vocația și spiritul

autentic românesc transmis nouă tuturora, ca un

semn că, dincolo de depărtarea topografică și

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

11

(a)normalitatea specifică tranziției, actul de

cultură este cel ce unește și responsabilizează

pentru a fi și mai puternici.

Dumitru Buțoi – Director Revista Luceafărul de

Vest din Timișoara

Stimate domnule Ionel Marin,

Vă mulțumesc pentru revista Bogdania. Vă

felicit pentru articolele dv., pentru materialele

publicate și, în genere, pentru ținuta deosebită a

revistei. Succes în continuare!

Profesor Gh. Bucur (Tulcea)

Mult Stimate Maestre, Ionel Marin,

Nici nu vă puteți închipui ce bucuroși am fost

noi, mica pleiadă de poeți din Montreal, care am

apărut în Revista ,,Bogdania”, despre care toți

spun-adevărul - că este frumoasă. Iar dacă un

poet și cititorul exprimă acest calificativ

care iese spontan din inimă, atunci înseamnă că

s-au exprimat admirativ. Exemplu, D-na Milena

Munteanu din Toronto, și mulți alții, se înțelege

că și eu....Cu mulțumiri și deosebită stimă,

Melania Rusu Caragioiu

Excelență,

Calde felicitari si cele mai vii multumiri pentru

noul numar al revistei BOGDANIA.

Am recitit cu mare interes totul, inclusiv versurile

Dnei Lucia Silvia Podeanu. Cele mai bune urari,

Diplomat Valeriu TUDOR

Va multumesc, stimate domn Ionel Marin, pentru

revista Bogdania si publicare.

Felicitari pentru aniversarea a cinci ani de la

aparitia acestei minunate reviste! Ganduri

minunate, de bine! La multi ani frumosi si

creativi! Cu respect si pretuire,

Poeta Irina Lucia Mihalca

Stimate domnule Marin,

Am primit revista Bogdania. Vă mulţumesc şi vă

felicit pentru conţinutul bogat al acesteia, pentru

calitatea producţiilor literare şi pentru consistenţa

sărbătoririi celui pe care mi-am permis să-l

numesc "enciclopedicul Mihai Eminescu"!.

După cunoştinţa mea puţine reviste din Bucureşti

şi din ţară se ridică la nivelul atins de publicaţia

Dv. Cu speranţa că vom îmbunătăţi continuu

colaborarea noastră mă înclin admirativ în faţa

eforturile multiple depuse de Dv. şi

colaboratorii, pentru menţinerea aprinsă a acestei

"făclii de creaţie şi cultură" ce o doresc să

lumineze de durată în "întunecimea" vremilor

actuale! LA MULȚI ANI!

Dr. Ing. Ovidiu Țuțuianu (București)

Cu toții apreciem strădaniile Dv în domeniul

culturii și încercăm să contribuim printr-o

colaborare tot mai fructuoasă la creșterea

prestigiului național al revistei pe care o

conduceți și căreia îi urăm LA MULȚI ANI!

Cenaclul ”Literar Ing.” (București)

Stimate domnule Ionel Marin!

Superbă revistă! Mulțumiri și felicitări în același

timp. Este o plăcere să citesc revista Bogdania.

LA MULȚI ANI!

Vă îmbrățișează, cu deosebită recunoștință,

Scriitorul, cineastul Ben Todică (Australia)

Stimate Domnule Redactor șef IONEL MARIN,

Vǎ exprim, prin aceste rînduri, alesele mele

mulţumiri pentru aprecierea poeziilor pe care

respectuos vi le-am remis şi pentru bunǎvoinţa

publicǎrii uneia dintre ele în prestigioasa revistǎ

de culturǎ pe care o conduceţi. Am luat abia

astazi cunoștință de aceasta publicare, ce îmi face

mare bucurie şi onoare. În aceste vremuri, în care

cultura este atît de vitregitǎ şi condiţia scriitorului

atît de precarǎ, mai puţin din punctul de vedere al

resurselor creative, astfel de impresionante

aprecieri şi calde recompensǎri sînt adevǎrate

guri de oxigen care alinǎ şi fortificǎ sufletul şi

mintea pentru continuarea cu încredere a

drumului literar şi existenţial. Nu este mai mare

satisfacţie pentru un scriitor decît aceea de

a şti cǎ lucrǎrile sale sint apreciate și ajung la

cunoştinţa unui numǎr cît mai mare de

cititori.

Vǎ exprim aleasa mea recunoştinţǎ, calde urǎri de

bine, sǎnǎtate şi putere în continuarea și

dezvoltarea importantelor proiecte culturale prin

care susţineti promovarea culturii române.

Cu respect și deosebită prețuire,

Poet Dragos Niculescu

Multţumesc şi eu pentru publicarea în revistă şi

mai ales pentru prietenia spirituală. Mă înclin în

fata omului care face să apară această revistă, ştiu

bine câtă dăruire de timp, suflet şi forţă este aici.

LA MULȚI ANI! Cu stimă şi preţuire,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

12

Prof. Agafia Drăgan (Focşani)

Stimate d-le Ionel Marin,Vă mulţumesc şi mă

simt onorată că mă aveţi aproape de lungul şir al

celor care vă citesc şi vă apreciază. Vă doresc

mult succes în continuare şi Bogdania cu numele

ei frumos să strălucească şi în viitor.

Elena Buica – Buni (Canada)

Bună ziua, stimate domnule Ionel Marin!

Am rămas cu amintiri minunate de la Adjud. Sunt

foarte fericit că v-am cunoscut, pe dvs. şi pe toţi

prietenii de acolo.

Am parcurs numărul revistei BOGDANIA pe

care mi l-aţi dăruit, şi am rămas impresionat de

calitatea materialelor şi de fiorul de patriotism

care străbate conţinutul lor. Vă îndemn să

continuaţi activitatea revistei. Merită orice

sacrificiu! (Doresc să mă abonez). Felicitări!

Succese şi numai bine tuturor! Cu preţuire,

Florin T. Roman (Arad)

La mulți ani cu sănătate și bucurii! Vă mulțumesc

pentru încrederea acordată, prin publicarea

articolelor mele în paginile revistei ”Bogdania”,

revistă pe care o conduceți cu responsabilitate și

pasiune! Multe împliniri şi realizări deosebite

întregului colectiv redacțional! LA MULŢI ANI!

Angela Burtea (Brăila)

Fie ca Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului să

vă lumineze sufletul ca, mergând după rază, să vă

găsiţi şi linişte, şi sănătate, şi bucurii de fiecare zi

fără de care nici o existenţă nu e întreagă, şi

soarele iubirii din partea celor dragi, şi cale

dreaptă scrisului românesc pe care-l slujiţi cu

patimă de rob fericit! La Multi Ani!

Paula Romanescu (Bucureşti)

Stimate domnule Ionel Marin,

Vă mulţumesc din suflet pentru cadou. Mă simt

onorat şi foarte recunoscător pentru munca pe

care o depuneţi şi atentia pe care o acordaţi

lucrărilor noastre la revista Bogdania şi în mod

special pentru diploma acordată. O voi aşeza cu

grijă alături de trofeele mele de-o viaţă.

Aţi adus momente de sărbătoare şi bucurie în

casa noastră şi în comunitatea română din

Australia. Munca nu e in zadar!

Cu stimă şi recunoştinţă,

Ben Todica şi familia (Melbourne-Australia)

Stimate Domnule Redactor-șef,

La îndemnul unui prieten, am descoperit, spre

marea mea bucurie, preocuparea d-voastră pentru

promovarea literaturii române și a tot ceea ce

înseamnă artă și cultură, atât prin acțiunile

asociației pe care o conduceți, dar, mai ales, prin

revista „Bogdania”, al cărui colaborator aș dori

să devin, dacă articolele mele corespund

exigențelor și politicii editoriale a colectivului de

redacție.

Pentru început, vă propun o evocare a unuia

dintre cei mai promițători critici și istorici literari,

dacă nu cel mai talentat din generația deceniului

al IX-lea al secolului trecut, care, din nefericire, a

trecut în lumea celor drepți la doar 36 de ani, fără

a mai reuși să publice ultimul volum din „Istoria

poeziei românești” (apărut, totuși, prin grija

criticului Nicolae Manolescu, magistrul său).

Multă sănătate și putere de muncă în

realizarea proiectului d-voastră, demn de

admirat, de a promova literatura română

actuală și pe creatorii ei! LA MULȚI ANI!

Prof NICOLAE DINA (Alexandria)

Bună dimineața, domnul Marin!

Vă mulțumesc mult pentru dar, am citit și

numărul anterior on line, este o bucurie că există

asemenea reviste culturale în tot haosul acesta

existențial...

Și pentru că celebrăm Ziua Poeziei în fiecare zi,

răspund și eu gestului Dvs. cu... poezie!

Toate gândurile bune!

Claudia Muntean (Bucureşti)

La mulți ani! Zile frumoase și putere de muncă la

frumoasa revistă pe care o conduceți!

Mulțumesc pentru cadoul literar! O încântare,

pentru mine! Felicitări! Cu stimă,

Rodica Magdan (Bucuresti)

Un trio românesc, eminescian, Ionel Marin, Ioan

Miclău şi Ben Todică, în slujba culturii şi

dumnezăiescului, omenescului, din spațiul

mioritic românesc, un trio căruia eu trebuie să

mulțumesc cu sinceritate pentru, că prețuiesc

fiecare apariţie în parte şi valoarea autentică a

revistei BOGDANIA.

Mulțumesc la toți pentrucă au remarcat în mine

un om între oameni pentru oameni. Nu credeam

ca vreodată să fiu ceea ce sunt laudă de zestre, în

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

13

sufletul vostru albastru şi al nostru "laudator

temporis acti". Cu bine,

Pavel Rătundeanu-Ferghete (Ciubăncuţa)

Vă mulțumesc. Mă simt onorat să fiu de aceeași

parte a baricadei ca și dumneavoastră și iluștrii

colaboratori ai revistei Bogdania. Felicitări!

Victor RAVINI (Franţa)

Am primit și citit cu bucurie publicația Dvs.

Dumnezeu să vă ajute să puteți s-o duceți mulți

ani înainte la același nivel sau chiar mai înalt,

fiindcă aveți un cuvânt greu de spus în cultura

română și nu numai!

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

La mulți ani!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Stimate și prețuit Domn Ionel Marin,

Doresc să vă mulțumesc pentru primirea revistei

BOGDANIA, o publicație excepțională, unde

publică personalități de marcă ale vieții culturale,

științifice, social-politice din țară și de

pretutindeni.

Personal, mă simt onorat că am fost publicat în

revista dvs. şi vă mulţumesc din suflet.

Atașez 12 poezii cu trimitere la Poetul Național,

Mihai Eminescu. Multă sănătate, succese dvs. şi

colectivului redacţional. Revistei de cultură

Bogdania, un călduros LA MULŢI ANI!

Cu drag și prietenie,

Prof. Ioan Vasile Indricău (Timişoara)

Revista Bogdania este o revistă interesantă,

valoroasă în ce privește complexitatea și

calitatea materialelor cuprinse între copertele

sale. Toate felicitările pentru cei care trudesc

pentru aducerea în lumina tiparului a acestei

publicații atât de necesare pentru ”consumatorii”

de literatură. Mult succes și cât mai multe

apariții. Toate gândurile frumoase,

Valentina Becart Bisog

Draga mea, revistă Bogdania, ai văzut lumina

zilei la sfârșitul lunii februarie 2013, sub egida

Asociației Cultural Umanitare,cu același nume

fermecător, plin de sens ca și al tău, fără pretenții

de vedetă...de carton...dar stilată, cu articole de

clasă, elegantă, condusă de un colectiv de oameni

deosebiți, pregătită să cucerești un loc de cinste

în inimi prin „dulcea povară a scrisului

românesc”, teren propice pentru afirmarea

talentelor din România și a românilor de ori unde

viața, voile și nevoile, i-au purtat. Număr de

număr, an de an ți-ai atins țelurile și chiar mai

mult, cu dragoste față de acest tărâm mirific

românesc, cu înțelepciune ghidată de cel ce-ți

este tată, domnul poet IONEL MARIN, cu

suflet mare, plin de bunătate și iubire pentru tine

și pentru tot ce există sub soare, dar mai ales

pentru glia strămoșească și pentru tinerii acestei

țări. În acest an, când împlinești șapte ani de

existență, când numele tău este rostit cu uimire,

cu aprecieri pozitive, cu dragoste, în toate

colțurile lumii, când tinerii participă la concursuri

sub egida ta, când paginile tale debordează de

patriotism, de valori promovate, de frumos și de

bine, tot ce pot să fac e să-ți spun că te iubesc și

îți doresc viață lungă, înfloritoare, pentru binele

acestui neam, pentru cultură, pentru că ne ești

necesară ca unui însetat ,izvorul cu apă vie al

cunoașterii! La mulți ani, Bogdania!

Genoveva-Simona Mateev (Odobeşti)

Stimate d-le redactor-sef Ionel Marin,

Întorcându-vă toată dragostea, deschiderea şi

disponibilitatea dumneavoastră faâî de mine, vă

doresc, să aveţi parte, în continuare, de:

binecuvantare dumnezeiască, de bucurie

cerească, de mângâiere spirituală, de sănătate,

trupească şi sufletească, de linişte interioară, de

bunătate lăuntrică, de împlinire materială şi de

răsplata duhovnicească!...

Anul următor să vă aducă: de la Dumnezeu

sfinţire, desăvârşire şi mântuire iar de la oameni

aleasă, bogată şi rodnică (con)vieţuire!...

Să vă bucuraţi, permanent, în viaţa

dumneavoastră, de mângâierile dumnezeieşti şi

de întâlnirile / împărtăşirile, comunionale,

omeneşti!...Din parte-mi, aşadar, vă doresc: viaţă

veşnică de la Dumnezeu şi viaţă frumoasă de la

semenii sau fraţii noştrii - oamenii!...

Să ajungeţi: cu pletele albe ca florile dalbe, senini

şi fericiti precum copiii şi nepoţii,

bucuroşi/împliniţi precum bunicii, luminaţi şi

curaţi precum zăpada şi, viguroşi, optimişti ori

pozitivi precum bradul încărcat de Crăciun!...

Dvs. şi REVISTEI BOGDANIA, un sincer şi

călduros "La Mulţi, Buni şi Binecuvântaţi Ani!"

Doamne ajută-ne!

Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie,

Stelian Gombos (Bucureşti)

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

14

Victor Ravini (Suedia)

Jumătăți de adevăruri despre traci la Herodot

Jumătățile de adevăruri sunt cea mai eficace

dezinformare. Herodot spune adevărul și numai

adevărul, însă nu întreg adevărul. Nu a cunoscut

adevărul în toată complexitatea lui. Observațiile

lui despre traci sunt fragmentare și incomplete,

iar uneori inexacte, astfel încât strămoșii noștri

sunt puși într-o lumină falsă. Vă invit să

restabilim adevărul.

Înainte de a supune acest eseu atenției

dumneavoastră, am cerut părerea unui fost coleg

de facultate despre mica mea analiză. Nu părerea

oricui, ci a lui Simion Dănilă, cel care a tradus

operele complete ale lui Nietzsche în 15 volume

(ediție critică), plus că a scris cărți de cercetare

lingvistică, istorie literară și câte a mai scris. A

fost omagiat în Contemporanul nr 5/2018 și într-

un volum omagial. Redau un fragment din mailul

primit de la el: „Profesorului nostru Ștefan

Munteanu, dacă mai trăia (…), i-ar fi plăcut

investigația ta, fiindcă îl preocupa din Herodot

exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale

despre traco-daco-geți.”

Putem începe investigația cu un fragment din

ce a spus regretatul George Pruteanu în eseul

JUMĂTĂŢI (Herodot şi Guizot):

«Iată ce spune Herodot în Cartea a IV-a a

istoriilor sale, în paragraful 93 (citez [zice

George Pruteanu] după ediţia de la Ed. Ştiinţifică,

din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef):

"Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei

mai viteji şi mai drepţi dintre traci". Urmând o

sugestie a lui Adrian Marino, să mergem însă mai

departe. Ajungem la Cartea a V-a. Ce zice

Herodot acolo? La început, tot lucruri bune şi

plăcute; citez din paragraful 3: "După indieni,

neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea

o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar

fi, după părerea mea, de neînfrânt". Aici, însă, se

termină jumătățile care se citează de regulă spre a

ne auto-flata. Să citim ce scrie istoricul de acum

2500 de ani mai jos: "Dar unirea lor e cu

neputință şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea

sunt ei slabi". Simțiți cum bate pârdalnicul de

Herodot, din secolul 5 î.Cr., până în ziua de azi?

Şi stați, că n-ați auzit încă toată cealaltă

"jumătate". În paragraful 6 al Cărții a V-a, zice

așa, pardon: "La ei, la traci, trândăvia este un

lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e

îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe

urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de

viață". Nu prea ne mai place, aşa e? Şi dacă mai

citim, tot în paragraful 6 din Cartea a V-a, că "La

traci există următoarea rânduială: își vând copiii

pentru a fi duși peste hotare", chiar că, din

lăudător al străbunilor, Herodot devine parcă

primul "denigrator" (în slujba cine-știe-căror

agenturi) al neamului nostru şi al tranziției

noastre dinspre of spre aoleu. Eu [George

Pruteanu] n-am timp să comentez, ci doar v-am

supus judecății ambele jumătăți ale observațiilor

sale nepărtinitoare.»

Aici se încheie fragmentul din eseul lui

George Pruteanu. Dânsul, Adrian Marino,

profesorul meu Ștefan Munteanu și noi toți

românii suntem intrigați de aceste citate

denigratoare din Herodot. De acolo de unde este

acum, George Pruteanu ne îndeamnă și ne

călăuzește să facem ceea ce ne-a spus să facem:

să judecăm împreună jumătățile de observații ale

lui Herodot. Vom compara datele lui Herodot

despre traci (Istorii, vol 2, cartea 5, paragrafele 3-

10) cu ceea ce știm despre alți indoeuropeni și

vom vedea din ce context istoric au fost

desprinse, ca să știm cum era în realitate

societatea tracilor. Vom cunoaște ceea ce nu a

cunoscut Herodot și vom înțelege tracii noștri cu

totul altfel decât până acum.

Se știe că structura tuturor societăților

indoeuropene, din Islanda până în India,

mitologiile, principiile etice și obiceiurile lor sunt

surprinzător de asemănătoare. Lumea

indoeuropenilor era împărțită în trei categorii

sociale. Fiecare clasă socială își avea zeii săi

protectori, ce serveau ca model de comportare în

viață.

1. Elita din vârful piramidei sociale erau regii

și sacerdoții. Cum au fost la noi Burebista și

Deceneu. Zei de rangul unu: Zeus (Jupiter),

Apollon și Mercur (Hermes), numit la germani

Wotan, la scandinavi Odin, la indieni Vișnu.

2. Elita de rangul doi erau clasa războinicilor,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

15

nobilimea: Marte (Ares), în nord Thor, în India

Indra. Primele două funcții sociale erau rezervate

bărbaților și nu au divinități feminine.

3. Baza largă a piramidei sociale, clasa

producătorilor: Hefaistos (Vulcan) sau cuplul de

agricultori Frej și Freja din mitologia nordică. În

această categorie au fost plasate divinitățile

popoarelor subjugate: zeițele cele mai importante

din matriarhat, asimilate ca soții sau fiice ale

zeilor din primele două categorii, cât și zeitățile

agriculturii, fertilității, dragostei, plăcerilor,

fericirii, vieții de familie, bunăstării. Funcțiile

zeităților feminine arată că rolul femeii în

societate era doar pentru producție materială și

reproducție demografică.

Herodot nu avea o viziune profundă și

atotcuprinzătoare asupra structurii piramidale a

societății tracilor și a obiceiurilor acestora, n-avea

cum să știe că în cadrul fiecărei caste căsătoria se

făcea după reguli stricte, altele decât la greci:

1. Regii traci, ca toți regii indoeuropeni, se

căsătoreau cu fiice de regi, ca garanție a unor

alianțe politice, obicei rămas până în vremuri

destul de recente. Soția îi era oferită de către tatăl

ei, într-un ritual solemn, cu o ceremonie sacră.

2. Războinicii, în vremurile preistorice, se

căsătoreau prin răpire. Ca în legenda răpirii

sabinelor. În vremurile istorice, vremea în care

scria Herodot, războinicii traci, deveniți mari

proprietari de pământuri, nu mai răpeau femeile,

ci le cumpărau.

3. În clasa producătorilor, dacă aveau avere,

mariajul era un contract economic, aranjat de

părinți. Indoeuropenii care nu aveau avere se

însurau după cum le plăcea lor, fără să mai țină

cont de părinți. Numai la aceștia putea fi vorba de

sentimente reciproce și unire liber consimțită.

Numai fetele lipsite de orice avere aveau

„libertatea să se unească cu cine le place”,

pentru a folosi cuvintele lui Herodot, care nu știe

prea bine despre cine e vorba și generalizează.

Înarmați cu aceste cunoștințe de mai sus, ca

instrumente de lucru, putem trece la analiza

informațiilor lui Herodot, care au fost considerate

ca denigratoare pentru strămoșii noștri. Pentru

textul lui Herodot, mă sprijin pe eseul lui George

Pruteanu și pe ediția bilingvă din 1850 a

traducerii în franceză făcută de elenistul Pierre-

Henri Larcher (1726 - 1812). Vom vedea că

informațiile lui Herodot, oricât de incomplete ar

fi, sunt întru totul favorabile tracilor și nouă. Le

comprim și le cursivez.

Herodot V.VII. zice: Tracii nu adoră decât pe

Marte, Bacus și Diana. Deci: se referă la rangul

doi, războinicii cu Marte și la rangul trei,

producătorii cu Bacus și Diana.

Dar numai regii îl onorează în principal pe

Mercur, din care se cred descendenți și nu jură

decât pe el. Știm de la Cezar (De bello gallico),

că la gali, zeul cel mai onorat era Mercur. Tacitus

spune că germanii de asemenea îl adorau în

primul rând pe Mercur, căruia îi aduceau jertfe

omenești (Deorum maxime Mercurium colunt,

cui certis diebus humanis quoque hostiis litare

fas habent). Faptul că regii traci, gali, germani și

vikingi îl adoră pe Mercur poate fi o dovadă a

unei comunități de valori morale între aceste

popoare. Acest paragraf exprimă cu cea mai mare

claritate că societatea tracilor era structurată după

același model ca societatea și mitologia tuturor

popoarelor indoeuropene, cu aceleași valori

morale universale, valabile din Islanda până în

India.

Herodot V.III: După indieni, neamul tracilor

este cel mai mare; dacă ar avea o singură

conducere şi ar fi uniți în cuget, ei ar fi de

neînfrânt. Dar unirea lor e cu neputință şi nu-i

chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi.

Tracii au nume diferite, după cantonul pe care îl

ocupă. Din moment ce au nume diferite după

cantoane, înseamnă că sunt triburi diferite,

fiecare cu regele său. În paragrafele următoare,

Herodot precizează că unele triburi trace aveau

obiceiuri și credințe total diferite de ale altor

triburi. Aceasta face explicabilă dificultatea de

unitate a triburilor trace. Lipsa de unitate a

triburilor trace nu este unică în epocă. La fel era

la germani, la gali și la alte popoare de atunci.

Galii au luptat alături de Cezar împotriva altor

gali. Triburi germane au ajutat romanii să învingă

alte triburi germane.

Istoricii n-au consemnat daci, geți sau traci

care să se fi aliat cu dușmanii externi împotriva

altora din neamul lor. Chiar dacă tracii nu erau

uniți, ei nu s-au războit între ei, ca galii, germanii

sau grecii. O unire atât de extinsă cum au obținut

Burebista și Decebal, nu au mai reușit nici galii și

nici germanii, iar o unire atât de fulgerătoare cum

a realizat Mihai Viteazul n-a mai făcut nicio altă

națiune din Europa, până la Unirea făcută sub

Cuza. Toate sursele antice comparate duc la

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

16

concluzii în favoarea strămoșilor noștri mai mult

decât a altora.

Totuși legile și obiceiurile tracilor sunt

aproape aceleași peste tot, cu excepția geților

(Γετέων), a trausilor (Τραυσῶν) și a celor ce

locuiesc mai sus de crestonieni (Κρηστωναίων).

Reținem informația extrem de importantă: cu

excepția geților. Întrucât geții, trausii și ceilalți au

alte legi și alte obiceiuri decât tracii, însemnă că

nu sunt traci. Geții se deosebesc de traci, deci nu

sunt indoeuropeni și nu pot fi nici „prototraci”,

cum sunt numiți uneori, ci pot fi anteriori tracilor.

Herodot îi amestecă pe geți și pe alții printre

traci, la fel cum Tacitus îi amestecă pe finlandezi,

estonieni, letoni și lituanieni, cu germanii, din

cauza unei relative comunități de teritoriu.

Herodot V.IV vorbește de imortalitatea

geților, dar nu și a tracilor. Nicio mitologie

indoeuropeană nu promitea nemurirea.

Deosebirea pe care o face Herodot între geți (care

aveau credința în imortalitate) și traci (care nu

aveau această credință) confirmă că geții nu erau

indoeuropeni. Erau deci pre-indoeuropeni.

Despre credința în imortalitate a geților mai sunt

și alte informații, pe care Herodot le-a înțeles

cum le-a înțeles el, din perspectiva pragmatică a

negustorilor greci, ce se pricepeau la bani mai

mult decât la nemurirea sufletului, pe care o

priveau ca o bizarerie.

Cât despre obiceiurile trausilor, ele se

aseamănă perfect cu obiceiurile celorlalți traci,

cu excepție în ce privește copiii nou-născuți și

morții. Când se naște la ei un copil, rudele lui,

așezate în jurul lui, fac o enumerare a tuturor

relelor la care e supusă natura umană și se

vaietă de soarta neplăcută pe care o va suporta

în timpul vieții. Iar când careva moare, ei

manifestează veselie în timp ce îl pun în pământ

și se bucură de fericirea lui că a fost eliberat de o

mulțime de rele. Aici trebuie să fim foarte atenți

și să nu facem generalizări pripite: nu toți tracii

aveau acest obicei, ci numai trausii.

Herodot V.V: La cei ce locuiesc mai sus de

crestonieni, fiecare particular are mai multe

femei. Așadar numai la particularii de acolo, iar

nu și la tracii din alte părți, era obiceiul cu mai

multe femei. Și regele Filip al II-lea al

Macedoniei vecine avea mai multe femei. Cezar

a scris că Ariovist avea două neveste (Duae

fuerunt Ariovisti uxores). Despre britoni, din

Britania, Cezar scrie: Uxores habent deni

duodenique inter se communes et maxime fratres

cum fratribus parentesque cum liberis (Neveste

au câte zece, douăsprezece, în comun, mai ales

între frați, tați și copii). Herodot nu menționează

promiscuitate sau incest la traci. Dacă ar fi fost,

s-ar fi aflat și ar fi spus.

Când unul dintre ei (particularii ce locuiau

mai sus de crestonieni) moare, se ivesc mari

contestații între femeile lui pentru a ști care

dintre ele îl iubea mai mult, iar anturajul lor se

interesează cu vivacitate în această dispută.

Aceea în favoarea căreia se pronunță o judecată

așa de onorabilă primește elogiile tuturor. Apoi,

cea mai apropiată rudă a ei o ucide pe

mormântul soțului ei și o îngroapă cu el.

Celelalte femei sunt foarte necăjite de această

preferință, care pentru ele este un mare afront. În

India erau arse toate nevestele defunctului. Acest

obicei, monstruos pentru noi, dar de mare cinste

în India, s-a menținut acolo până acum aproape

două sute de ani, când l-au interzis englezii. Se

pare că s-ar fi continuat pe ascuns. Joseph

Campbell consemnează un ritual funerar, la care

toate nevestele defunctului s-au îmbrăcat cu ce

aveau mai de valoare, s-au coafat special și s-au

grăbit să nu întârzie la ceremonia îngropării lor

de vii.

Herodot V.VI: Ceilalți traci (deci nu

particularii din paragraful anterior, care puteau

cumpăra mai multe neveste, ci numai cei săraci)

au obiceiul să-și vândă copiii, cu condiția să fie

duși în afara țării. Să comparăm cu situația la

alte popoare, contemporane cu tracii sau chiar în

vremuri mai apropiate de noi. În Roma antică,

tatăl avea dreptul să-și vândă proprii copii. Soția

sa avea statutul juridic de copil adoptat, iar soțul

o putea vinde ca pe orice copil. Legea nu

permitea ca un cetățean al Romei să cumpere

libertatea unui concetățean, așa că fiii, fiicele sau

soția erau vânduți unora din afara Romei. Este de

remarcat similitudinea dintre felul cum era

reglementată vânzarea copiilor la traci și la

romani, numai către străini. Legea dată de

Romulus la întemeierea Romei, clar explicată și

aplicată în tribunal de către juristul Ulpianus (170

- 223 d.Hr.), a fost preluată în codul împăratului

Iustinian (527 - 565 d.Hr.) și prevedea că fiul

adult al unui cetățean liber, indiferent de vârstă,

de situația sa materială acumulată prin merite

proprii și orice funcții înalte ar fi căpătat, față de

tatăl său era nu o persoană, ci un lucru, ca un

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

17

obiect neînsuflețit sau ca un animal domestic, pe

care tatăl putea, după bunul plac, să-l ucidă sau

să-l vândă ca sclav, absolut legal. Dacă fiul își

câștiga libertatea de la noul său stăpân, revenea în

proprietatea tatălui său. Acesta avea dreptul să-l

vândă de trei ori, iar fiul abia după a treia

eliberare (trina mancipatio) putea să își capete

libertatea definitivă față de tatăl său. Situația

fiului unui cetățean roman liber era mai precară

decât a sclavilor, care, odată eliberați, nu puteau

recădea în sclavie. Situația fiicelor sau a soției nu

putea fi mai bună decât a fiilor. În Dreptul

Roman, orice om liber, chiar senator sau general

triumfător, nu se putea sustrage de la legea care îi

dădea tatălui său dreptul de viață și de moarte

asupra lui. Știm de la Edward Gibbon, că

asemenea cazuri erau destul de frecvente în

Imperiul Roman și că „un tată își pedepsea după

bunul plac copiii săi, pentru vinovății reale sau

imaginare, să fie biciuiți, să fie încarcerați sau

exilați, să fie trimiși la munci forțate, în lanțuri, la

fel ca și cei mai de jos dintre sclavi.” Situația

copiilor la tracii nu era cu nimic mai vitregă, ci

poate mai bună decât a copiilor din orice familie

din întregul Imperiu Roman.

Putem înțelege de la Herodot că tracii făceau

un fel de contracte pentru export de forță de

muncă. La fel se făcea în toată Europa chiar și în

vremuri destul de recente. Familia recrutului

pentru războaiele regilor Franței sau ai altor țări

primea o pungă de bani, ca o compensație

avantajoasă pentru că rămâneau cu unul mai

puțin la muncile câmpului. Compania Indiilor

Orientale din Suedia (1731 - 1813) recruta

marinari și dădea părinților tânărului o pungă de

galbeni. Tracii își vindeau copiii acum două

milenii și jumătate, desigur în speranța unei vieți

mai bune pentru copii, însă elvețienii au vândut,

în secolul al XIX-lea și al XX-lea, sute de mii de

copiii elvețieni, din părinți elvețieni sadea. Copii

vânduți de proprii lor părinți sau răpiți în mod

legal de către statul elvețian pentru a fi vânduți ca

sclavi plasați la alți elvețieni, industriași sau la

familii particulare. Sclavii din antichitate aveau

anumite drepturi legiferate, dar copiii elvețieni nu

aveau niciun fel de drepturi. Unii dintre acești

copii încă mai trăiesc și au depus mărturii despre

bestialitățile și abuzurile sexuale la care au fost

supuși în propria lor țară, de către compatrioți, de

aceeași religie creștină. Pe vremea lui Herodot,

exportul de copii traci era floare la ureche pe

lângă mârșăviile Elveției contemporane.

Tracii nu veghează asupra fiicelor lor și le

lasă libertatea să se unească cu cine le place.

Informația se poate referi numai la clasa

producătorilor fără avere. Așadar cei mai săraci

aveau o mentalitate comparabilă cu a lumii

civilizate de azi.

Dar ei își păzesc cu strășnicie femeile și le

cumpără scump de la părinții lor. Este vorba de

clasa de rangul întâi, regi, regișori, preoți și

rangul doi, războinici adică nobilii, aristocrați.

Nimic nu e mai frumos în ochii tracilor ca

trândăvia, nimic mai onorabil decât războiul și

jaful, nimic mai umilitor decât munca câmpului.

Foarte importante precizări. Aici e vorba de

rangul doi, războinicii (cu Marte), care trăiau din

jefuirea celor de rangul trei (cu Bacus și Diana),

adică agricultorii, pe care îi disprețuiau și îi

umileau. La fel trăiau aristocrații în Galia lui

Cezar, la germanii lui Tacitus, la vikingi sau la

perși și în India, din războaie inter-tribale și

disprețuiau pe cei din categoria a treia, a

agricultorilor. Disprețul elitelor sociale din

diferite țări europene față de țărani, nu a dispărut

nici în zilele noastre.

Trec peste paragraful VIII cu funeraliile la cei

bogați, din care rezultă că nu toți tracii aveau

aceleași ritualuri funerare. Herodot nu vorbește și

de ritualurile funerare ale tracilor săraci, nu le

cunoștea, deși aceștia puteau fi mai numeroși.

Herodot X spune că: albinele umpleau

teritoriul de la nord de Dunăre. Se știe din multe

alte surse că dacii aveau albine și vindeau miere

negustorilor greci. Și totuși Herodot se îndoia de

valabilitatea acestei informații, contrazisă de o

altă informație, cum că albinele nu puteau

suporta frigul de la nord de Dunăre. Această

inadvertență pune sub semnul întrebării

seriozitatea informatorilor săi greci despre clima

la nord de Dunăre.

Informația lui Herodot asupra albinelor este

corectă, deși e exprimată bombastic (albinele

umpleau teritoriul). El se îndoiește de

valabilitatea acesteia, dând crezare informației

false pe care o primise, că albinele nu puteau

suporta frigul de la nord de Dunăre. Cum putea

el să înțeleagă fenomenele sau aspectele sociale,

religioase și morale ale tracilor, ce sunt mult mai

abstracte decât albinele și frigul? Vedem cât de

incomplete și chiar inexacte sunt cunoștințele lui

Herodot, încât el însuși contestă informația

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

18

corectă, dar exagerată, pe care o primise despre

albine. Se vede cât de limitate și în afara

contextului real erau informațiile lui Herodot,

uneori false.

Herodot face confuzii între datele ce se referă

la o categorie socială sau alta a tracilor. Dintr-un

aspect, ce era specific unei singure clase sociale,

grecii au făcut generalizări nejustificate asupra

tuturor tracilor. Războiul și jaful era onorabil

numai pentru războinici și pentru regi. Nu putea

fi onorabil și pentru cei jefuiți, din categoria

producătorilor, care erau majoritatea societății.

Când nu era război, războinicii trândăveau.

Numai războinicii și regii considerau munca

câmpului umilitoare. Aceeași mentalitate era la

toate popoarele indoeuropene. Nu toți tracii își

vindeau copiii, ci numai cei mai săraci, care

făceau export de forță de muncă, așa cum se

făcea la Roma și cum s-a făcut în multe țări

occidentale chiar în vremuri moderne, recente,

contemporane cu noi. Nu toți tracii își cumpărau

nevestele și le păzeau cu strășnicie, ci numai cei

bogați, dintr-un singur trib tracic. Nu toți tracii își

lăsau fetele să se unească cu cine le plăcea lor, ci

numai cei care nu aveau nicio avere. Cei mai

săraci erau moderni sau emancipați avant la

lettre.

În concluzie, Herodot ne ajută să știm că

strămoșii noștri traci aveau o societate elitistă,

temeinic alcătuită, clar structurată ierarhic și

piramidal, consfințită prin religie și aveau

aceleași valori morale ca toate popoarele

indoeuropene de atunci, din nordul Europei până

în India. Fiecare clasă socială își avea modelul

său etic în zeii săi protectori, care inspirau

virtuțile acelei clase sociale și justificau acțiunile

tracilor. Principiile lor etice erau unanim valabile

în întreaga lume indoeuropeană a acelor vremuri.

Nu avem motive să ne rușinăm de strămoșii

noștri. Erau cel puțin la fel de virtuoși și de

onorabili ca toți indoeuropenii.

Am constatat aici împreună că mărturiile lui

Herodot nicidecum nu sunt spre rușinea tracilor

sau a noastră, ci doar sunt incomplete. Strămoșii

noștri alcătuiau o societate la fel de strict

structurată ca a tuturor popoarelor indoeuropene

de atunci. Grecii nu puteau înțelege corect

moravurile din societatea tracilor, care era clădită

pe alte criterii etice decât ale lor. Societatea și

mitologia greacă nu aveau o structură la fel de

clară ca a tracilor sau a altor indoeuropeni, ci

aveau un amestec de cultură indoeuropeană, cu

puternice influențe din afară, de prin Orientul

Apropiat, aspect pe care îl prezintă și limba

greacă veche. Modelul de elitism indoeuropean al

tracilor, de neînțeles pentru Herodot, era realism

politic. Elitismul indoeuropean, în care era educat

Alexandru Macedon, a răsturnat democrația

greacă și s-a impus în întreaga lume elenizată, cât

și în istoria ulterioară a tuturor popoarelor din

Europa. Ideea grecilor cu democrația ar fi bună,

însă Istoriei nu îi plac ideile bune.

Mă simt dator să aduc un omagiu înaintașilor

noștri, printre care profesorul meu Ștefan

Munteanu, George Pruteanu, Adrian Marino și

tuturor celor pe care i-a „preocupat din Herodot

exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale

despre traco-daco-geți.” Nu ne convenea, pentru

că în școli s-a predat așa cum s-a predat. Acum,

când atât eu cât și dumneavoastră știm ceea ce

știm, problema rămâne cum se va preda de acum

înainte în școli despre tracii lui Herodot? Cum

transmitem cunoștințele noastre despre strămoși

și despre identitatea noastră ca români, la

generația tânără? Cum ne facem datoria față de

străbuni și față de strănepoți? Eu am încercat aici

să-mi fac datoria pe cât am putut, pentru

restabilirea unui adevăr istoric. Dacă eu am putut

așa de puțin, oricine altcineva va putea cu atât

mai mult și mai bine. E rândul altora, mai tineri și

mai competenți, să facă ce știu ei și ce le spune

inima că trebuie făcut pentru identitatea și

demnitatea lor, cât și pentru demnitatea urmașilor

lor. Sunt sigur că fiecare dintre noi își va face

datoria pe cât va putea mai bine. Știind cât mai

bine din cine ne tragem, vom ști mai bine cine

suntem. Vor ști și străinii cine suntem și cum să

ne privească.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

19

Ben TODICĂ (Australia)

Pământul strămoşesc este altarul ţării

Munţii şi dealurile sunt sânii mamei care ne-au

hrănit dintotdeauna. Iconiţa este simbolul în care

am deschis ochii. Care mi-a spus să nu-mi fie

teamă de aproapele meu pentru că mi-e frate.

Iconiţa există pe peretele bisericilor, al clădirilor

sfinte, în buzunărelul copiilor şi în sufletul meu.

Mi-a salvat viaţa de mai multe ori.

Noi nu mergeam la biserică. Majoritatea nu

mergea că aşa era în comunism, BISERICA ERA

UN MUZEU! Dar în acest muzeu, în sufletul

mulţimii era Creatorul. La noi în casă nu se

vorbea ziua despre credinţă pentru că tata era

membru de partid (ca să nu-şi piardă serviciul)

dar seara înainte de culcare mama ne punea să

spunem; Înger, Îngeraşul Meu, şi de aici porneau

întrebările către ea, care n-avea încotro şi trebuia

să ne vorbească de Domnul Dumnezeul nostru, şi

de cartea sfântă. EL este sursa vieţii şi al tuturor

lucrurilor. Când s-a pensionat tata partidul

comunist nu a mai avut nevoie de el şi l-a

abandonat ca pe mulţi alţii, apoi a venit revoluţia

şi dacă nu s-ar fi întors la religie după ajutor ar fi

murit de frig, de foame şi de singurătate.

Majoritatea ştiinţelor fug de Dumnezeu din

principiu; se consideră ŞTIINŢE EXACTE (adică

limitate) fără să recunoască că toate descoperirile

sunt făcute printr-un dialog aprins şi pătimaş cu

EL. Această pretindere este ca şi cum: copilaşul

care învaţă să umble este ţinut de mânuţe de un

părinte invizibil (grotească atitudine), dar din

aroganţă, necunoştinţă, mai intenţionat, cei din

ţară (specialiştii) acceptă şi îi scot din şcoli

ICONIŢELE, (când acestea ar trebui să fie liantul

înţelepciunii, busola învăţămintelor şi al ştiinţelor

– cheia pentru om), duşi fiind de nas de interesele

egoiste sau intens orchestrate din AFARĂ – de

alţi specialişti.

Cum poţi avea acces la o naţiune? Elimină-i

cultura! Cum poţi îngenunchia un popor? Ia-i

identitatea!

Omul s-a deşteptat când s-a descoperit pe sine (a

realizat că realizează) şi prin sine, (prin chipul şi

asemănarea sa) pe Dumnezeu – a apărut

CUNOŞTINŢA de ADEVĂR, CREDINŢA,

IMAGINEA.

„Simbolul credinţei“ nu ne impune ci ne invită la

a cunoaşte, ne invită la împărtăşire iar rolul

bisericii este de a proteja şi facilita, nu de a dirija

– pentru că Dumnezeu dialoghează cu fiecare în

parte. EL nu are nevoie de mijlocitor. Multe

religii şi secte sunt folosite pentru a ţine omul cât

mai departe de Dumnezeu, să creeze confuzie

între el şi ADEVĂR – să manipuleze:

„Dumnezeu mi-a spus să vă spun…“ Nici eu nu

cred într-un astfel de dumnezeu!

Cântecul, dansul, poezia, desenele de pe

costumele naţionale şi toate simbolurile de

tradiţie românească s-au născut din suspinele

strămoşilor noştri, care nu fac altceva decât a-l

întregi pe Dumnezeu în măreţia LUI. De a ne

aduce cât mai aproape de ei, de EL, DE IUBIRE

şi de copiii noştri. Simbolul trebuie onorat pentru

că el e cheia identităţii noastre – IUBIRE şi

PROTECŢIE. În numele TATĂLUI şi al FIULUI

şi al SFÂNTULUI DUH, AMIN!

Iisus şi Tatăl, Credinţa şi Speranţa, au rămas

secretul fericirii mele.

De-a lungul vieţii am înfruntat tot felul de jivine

şi cu cât m-am cufundat mai mult în jungla ei, ca

să nu mă rătăcesc am folosit ICONIŢA, precum

foloseşti muşchiul copacilor ca să te orientezi,

pentru a-ţi găsi calea. În faţa prăpastiei adânci,

pentru a trece, am folosit-o ca punte.

Când văd ICOANA, văd pe acasă, văd linişte,

văd pace şi iubire. Ce se întâmplă acum în ţară

este ca şi cum, cineva ar tăia toţi copacii

pădurilor şi ar lăsa pustiu. O VIOLEAZĂ PE EA

– pe ţara mamă – DEZONOREAZĂ ALTARUL

UNEI ÎNTREGI NAŢIUNI! Diavolul îţi pune în

mână o busolă electronică şi-ţi spune:

Instrucţiunile sunt în cutie. Îţi trebuiesc doar

baterii, deci caută un magazin să le cumperi. Şi

până să te dezmeticeşti te transformi în

ROBOTEL. Roboţelul unei societăţi artificiale

care se uită doar înainte. Ţi-ar place să trăieşti

într-o societate care te învaţă doar să exişti şi care

neglijează responsabilitatea pentru părinţii şi

copii tăi? Lor le datorezi o viaţă! În asta au crezut

ei şi în asta doreşti să creadă şi copiii tăi. Cum

poţi avea o viaţă autentică dacă nu lupţi pentru

credinţa ta şi a părinţilor tăi? România nu e ceva

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

20

permanent, ca şi credinţa generaţii şi generaţii au

luptat pentru ea, au riscat, au vărsat sânge pentru

fericirea neamului şi sfinţirea locurilor. Pacea şi

liniştea nu sunt cadouri, sunt rezultatul unei

munci continue. Nu le lăsaţi să dispară. Nu

renunţaţi la ICONIŢE. România e o luptă

continuă!

Eu călătoream în jurul Australiei, prin 1985, într-

o maşină nouă, capabilă să meargă 800 de km

fără oprire. În acea vreme era o performanţă

tehnologică. Deci, eram în concediu. La un

moment dat se opreşte motorul. Parcursesem 300

de km şi mai aveam o sută până la următoarea

staţie de benzină. Afară erau 52 de grade Celsius

şi pe şosea nimeni. Era ora prânzului. Aerul

ardea. Asfaltul prăjea fiecare strop de sudoare ce-

l picuram şi nu puteam înţelege de ce s-a terminat

benzina, „S-o fi evaporat?“ mă întrebam, „dar nu

chiar în cantitatea asta“, şi pe urmă am realizat că

în urmă cu 300 de km am fost cu ea la un garaj

pentru serviciul de garanţie, (cinci mii de km) şi

fiind un produs nou, băieţii (fără experienţă) au

dereglat-o. Eu! Ce să fac acum? Mă topeam de

cald, devenisem nervos, şi mă gândeam la

scheletele maşinilor şi al animalelor ce le

întâlneşti destul de frecvent de-a lungul traseului,

abandonate pe marginea drumului de proprietari

şi mă gândeam ce bună ar fi fost acum o canistră

cu benzină, de rezervă, în portbagaj. Eram la trei

mii de km de Melbourne. Nu erau telefoane

mobile pe acea vreme şi cum mă frământam iată

că apare o maşinuţă care venea din Victoria, care

îmi oferea un bidonaş cu 4l de benzină (oamenii

au o calitate deosebită din născare: se ajută la

greu), pentru care omul nu vrea bani şi îmi

urează: „Domnul fie cu tine!“ şi pleacă. M-am

răcorit un pic. Pun benzina şi mai conduc vreo 40

de km după care mă aflu din nou în aceeaşi

situaţie. Era de acum ora patru spre seară.

Începuse zăpuşeala. La vreo sută de metri se

vedeau urmele unui lac, în care, pe fundul crăpat

de soare, se vedeau câteva vaci uscate. Mă

gândeam de acum la mama şi tata în România şi

la soarta care ne-a adus atât de departe unii de

alţii. „Nu cred că Dumnezeu are de gând să mă

usuce în pântecele Australiei“ îmi spuneam. Mi-

era de acu sete. Apa se terminase. Doamne,

Dumnezeule Doamne dacă mi se întâmplă ceva?

Ştiu ce urmează în astfel de situaţii din auzite: îşi

pierzi conştiinţa, delirezi etc. Deschid bordul să

caut ceva de scris. Să scriu părinţilor mei şi să le

spun cât de mult îmi lipsesc. Să le scriu tuturor

celor pe care i-am cunoscut de-a lungul vieţii. Tot

căutând dau peste iconiţa Maicii Domnului cu

fiul. O iconiţă argintie de 4 pe 5 cm pe care am

primit-o la catedrala din Timişoara împreună cu

un sărut de la Adriana. Ti, ti, ti un claxon mă

întrerupe. E un Jep. Opreşte, şi din el coboară un

grup de două familii. „Ce ai păţit?“, mă întreabă

şoferul. „Am rămas fără benzină“. „Mare noroc

ai că de obicei pe aici nu trece nimeni cu zilele şi

dacă nu trebuia să-i duc pe vizitatorii mei din

Adelaide la gară la 50 de km de ferma noastră

puteai să ajungi şi tu ca vacile de colo. Eu nu pot

să scot benzină din Jep dar am să mă întorc la

fermă că nu-i aşa departe şi am să-ţi aduc o

canistră şi mergi cu Dumnezeu.“ E ATÂT DE

IMPORTANT SĂ ŞTII CĂ NU EŞTI SINGUR

PE LUME.

Şcoala nu este o BASTILIE cu pereţi goi şi reci,

nu este o crescătorie de găini unde important e

produsul. O şcoală trebuie să conţină totul şi în

mod egal – fără ierarhi în cunoştinţe şi materii.

Şcolile cele mai căutate din vest sunt şcolile în

care se predă religia. Sigur materia Religie este

cea mai complexă şi neînţeleasă dintre toate. Cea

mai înălţătoare. Şi de aceea le este frică unora de

ea. Le este frică de ICONIŢĂ pentru că ea e

învăluită în istorie şi mister, e cheia tuturor în

mod egal. Ea e cheia spre Dumnezeu.

Nu trebuie să predaţi religie în şcoli ca să aveţi o

iconiţă pe un perete împreună cu bustul lui

Decebal sau capul de zimbru… Iconiţa este parte

din tezaurul nostru spiritual. Dacă suntem treji nu

trebuie să ne fie frică de ea. E doar o cheie. Şi ce

cheie!!! E CHEIA ALTARULUI!

Maria FILIPOIU

Taina scrisului - Însufleţirea cuvântului

Motto:

„Scrisul este glasul inimii din taina sufletului cu reverberații în conștiința

cititorului. Scrisul creativ este însuflețit de spiritul gândului și răstignit de

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

21

codeier pe crucea destinului, spre veșnicirea cuvântului haric din

înzestrarea Divinității.”

Scrisul a fost inventat din dorința de

comunicare, iar perfecționarea lui a necesitat o

evoluție perpetuă în secole și chiar milenii, din

paleolitic (30.000 – 10.000 de ani) până în

neolitic - mileniul VII î.Hr. Pe teritoriul

României cel mai vechi scris a fost descoperit de

arheologi în „Tăblițele de la Tărtăria" (Județul

Alba), datând din anii 5.500 – 4.000 de ani î.Hr.

(3 tăblițe de lut) Cele mai mediatizate

reprezentări din începutul scrierii - o prescriere în

ideogramă (semn-cuvânt) sunt în simboluri

grafice și picturale, astrale și pământene, dăltuite

în piatră, fiind cea mai rezistentă degradării prin

timp.

Primele scrieri au fost descoperite în Egiptul

antic, în perioada fanariotă, scrierea hieroglifică

(prin semne grafice și imagini) și continuând în

perioada dinastiilor cu scrierea hieratică (prin

litere), folosită în comunicări religioase, până la

scrierea cursivă - perioada ptolomeică și romană.

Cea mai veche inscripție de pe Terra a fost

descoperită în China, pe carapacea unei broaște

țestoase, înainte cu 6 600 ani î.Hr.

În Europa cele mai timpurii inscripții sunt

grecești, datând din perioada (770-750 î.Hr.) în

alfabetul fenician, din care au derivat alfabetul

latin și alfabetul chirilic, folosite și astăzi, iar

primele scrieri literare, care s-au păstrat până în

prezent sunt Eliada și Odiseea, ale poetului antic

- Homer, dovezi incontestabile a păstrării

informației scrise.

Născută cu numele Popa Maria pe pieptișul unui

munte, într-o zonă mitologică „Țara Luanei" din

Subcarpații de Curbură (Văvăluci-Bozioru-

Buzău) cu obiective turistice renumite în vestigii

rupestre, aș putea spune că am învățat, încă din

perioada preșcolară, scrierea ideografică de pe

pereții grotelor - lăcașurile strămoșilor mei și L-

am întâlnit pe Dumnezeu în Biserica din stâncă

(Aluniș-Colți), despre care s-au scris multe

monografii.

Pe plaiurile natale am auzit pentru prima dată

legendele comorilor dacice ascunse în Dealul

Tocitorilor (la câteva sute de metri de locuința

natală), prin grai-viu, chiar de la localnicii care

au explorat locurile cu stihii ce s-au năpustit

asupra lor când au fost deranjate. Mărturisitor a

fost unchiul Gavrilă Sergentul (cumnatul bunicii

mele materne) din Scăieni-Bozioru-Buzău în

prima jumătate a secolului XX.

De la bunicii materni, din neamul Filipoilor, am

învățat taina scrisului în buchea cărții și prețuirea

valorilor tradiționale ce s-au conturat în pasiunea

colecționarului de folclor și etnologie, obținând

din prima participare la un concurs de tradiții

difuzat de Televiziunea Română - Departamentul

Cultură, Premiul pentru originalitate acordat de

scriitorul George Pruteanu în emisiunea moderată

de Ioana Drăgan (după Revoluția din Decembrie

1989). De atunci am început să-mi revizuiesc

jurnalul de tradiții, completându-l în repetate

rânduri pe câteva sute de pagini, publicate în

două cărți la Editura Paideia - București, ce-au

fost distribuite prin rețeaua de librării din toată

țara (2008): „Tradiții creștine și ritualuri populare

românești” și „Expresii populare și trăiri

proverbiale”. Au fost urmate de participări în zeci

de antologii literare și volume colective

însumând peste 90 până în prezent, participări la

concursuri literare și colaborări cu peste 30

reviste de cultură, obținând peste 25 de premii și

diplome pentru creații literare. O altă temă

îndrăgită a fost cea patriotică, publicând în anul

2015: „Ecouri Străbune - omagii și memorii în

poeme”, „În Zodia Poeziei” și „Cinstire

înaintașilor - în memoria personalităților

dispărute” (antologie de coordonator).

În anul 2016 am publicat antologia de

coordonator „Literatura de ieri, de azi și de

mâine” (vol.I). Anul 2017 a fost cel mai rodnic,

publicând două antologii de coordonator „Versuri

pentru Eminescu” și „Literatura de ieri, de azi și

de mâine - vol.II”, dar cel mai mare răsunet l-a

avut volumul de autor „La Poarta Divinității”, cu

prefață și aprecieri critice de criticul literar Horia

Gârbea, lansat la Târgul Internațional

„Gaudeamus 2017” și publicat în peste 3.000 de

exemplare, comercializate prin Librăria Coresi și

site-ul Amazon.

În Anul Centenarului Marii Uniri - 2018 am

lucrat la un volum de publicistică istorico-

literară: „Recurs la Unire - Centenarului Marii

Uniri”, ce urmează să vadă lumina tiparului la

Editura Libris-Editorial, fiind comercializat pe

site-ul Librăria Libris. Va fi lansat la T. I.

Gaudeamus 2018. Tot în 2018 va fi publicată

antologia de coordonator „Marea Unire Culturală

- Centenarului Unirii”. În prezent redactez un

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

22

volum de sonete și rondeluri creștine „Pelerin la

Templul Cerului”, iar proiectele pentru viitor sunt

multe, din care îmi doresc să le finalizez pe cele

mai importante, cât îmi îngăduie calea destinului

acestei vieți. Traversând prin era informațională,

când se scrie mult și despre orice, necesitatea

diversității tematice mobilizează truditorii

condeiului pe ogorul cuvântului, spre rodirea lui

în conștiința publică, iar creația literară este

criteriul de selecție a informației ce merită să

dăinuie prin timp, dar maratonul selectiv nu este,

totdeauna, cel corect.

Împătimitul de scris nu poate supraviețui altfel,

pentru că „scriitorul care nu mai poate să scrie

este profund nefericit.” (Mircea Cărtărescu)

Pasiunea pentru scris s-a născut din dorința

cititorului de-a întâlni în cărți sămânța

informațională, scriitorul fiind, mai întâi, un

devorator de lectură prin care mobilizează

conexiunile neuronale spre creativitate - logica

îndemnului eminescian: „Citește. Numai citind

mereu, creierul tău va deveni un laborator

nesfârșit de idei și imagini.” Motivația pentru

creație se transmite, psihanalitic, din cel de-al

treilea ochi al demiurgului: „Dară ochiu-nchis

afară, înlăuntru se deșteaptă.” (Mihai

Eminescu).

Produsul final din concepția ideatică fiind cartea,

autorul care i-a dat viață o poartă în sufletul său

prin labirintul vieții și o duce în veșnicie ca pe

dorul ce-l desparte de fiii biologici spre o

confesiune prin altă dimensiune spațio-

teporală: „Carte –/ Sora mea cea bună,/ Din ce

sfântă-mpreunare/ (…) Când –/ Pe-aceeaşi cale

dreaptă –/ Ne trezirăm împreună,/ Mână-n

mână…//” (Ion Minulescu, „Rânduri pentru o

carte”)

Tributară unei sentințe divine, pe deplin asumată,

ca o efigie a Cuvântului botezat în cristelnița

lacrimilor și răstignit pe crucea destinului, închei

eseul autobiografic reamintind

„Taina Cuvântului vrând să o deslușesc,

Îmi duc rugăciune în altar sufletesc.

Cu ochiul minții aprind făclie în gând,

Pe jurnal să pot zări condei lăcrimând.”

Mihai EMINESCU

Ca o făclie…

Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă,

Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o

barcă.

Nimica nu oprește a gândurilor grabă,

Din când în când în cale-i pe sine se

întreabă:

La ce folos că timpul și spațiul străbate

Și ce folos că vecinic râvnind singurătate,

El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege,

Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-

nțelege...

Ce caută talentu-i în șirele s-arate?

Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate?

Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va

spune,

Pădurile și luna vor face-o de minune.

Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori

Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de

ori.

O, capete pripite, în colbul trist al școlii,

Cetiți în foliante ce roase sunt de molii

Și viața, frumuseța, al patimei nesaț

Nu din viața însăși ­ din cărți le învățați.

În capetele voastre, de semne multe sume,

Din mii de mii de vorbe consist-a voastră

lume.

Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi,

De ce mereu aceleași gândiri să le tot

rumegi

Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un

gheb,

Astfel ades în taina durerii mă întreb...

Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun:

Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici

bun,

Căci n-am avut metalul demonilor în vine,

Nici pacinica răbdare a omului de bine,

Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind ­

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

23

Am fost un creier bolnav ș-o inimă de

rând.

Demult de vorbe goale nici voi să mai

ascult.

Nimic e pentru mine ce pentru lume-i

mult.

Ce este viitorul? Trecutul cel întors

E șirul cel de patimi cel pururea retors.

Am azvârlit în laturi greoaie, veche cărți,

Cari privesc viața din mii de mii de părți

Și scrise în credința că lumea tot se

schimbă

Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de

limbă.

Nu-i foliant în lume din care să înveți

Ca viața preț să aibă și moartea s-aibă

preț...

Și de pe-o zi pe alta o târâi uniform

Și nici să pot de somnul pământului s -

adorm.

Pustie, sură, rece și fără înțeles...

Nu apăr adevărul, nu apăr un eres,

Nu sunt la înălțime și nu sunt dedesupt,

Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt

Să-nving eu adevărul sau să-ntăresc

minciuna,

În cumpenele vremii sunt amândouă una.

Să țin numai la ceva oricât ar fi de mic...

Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred

nimic.

În manta nepăsării mă-nfășor dar și tac

Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac,

Iar visurilor mele le poruncesc să treacă

Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i

pleacă,

Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii:

Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii.

Trec, pier în adâncimea iubirii ș -a genunii,

Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii

Ca flori cu veștejite și triste frumuseți:

Uitarea le usucă sărmanele vieți...

Ș-apoi!? Ce-mi pasă!? Fost-am în lume

poate unic

Ce fără să știu unde pe-a lumii valuri

lunec?

Mulțimea nu se naște decât spre a muri...

Rușine-i al ei număr cu unul a spori?

Ferice de aceia ce n-au mai fost să fie,

Din leagănul cărora nu s-a durat sicrie,

Nici în nisip vro urmă lăsar-a lor picioare

Neatinși de păsul lumii trecute, viitoare,

De-a pururi pe atâția câți fură cu putință:

Numele lor e nimeni, nimic a lor ființă.

Ei dorm cum doarme-un haos pătruns de

sine însuși,

Ca cel ce-n visu-i plânge, dar nu-și aude

plânsu-și

Ș-a doua zi nu știe nimic de acel vis.

Vai de acel ce ochii în lume i-a deschis!

Blestem mișcării prime, al vieții primul

colț.

Deasupră-i se-ndoiră a cerurilor bolți,

Iar de atunci prin haos o muzică de sfere,

A cărei haină-i farmec, cuprinsul e durere.

O, genii, ce cu umbra pământul îl sfințiți

Trecând atât de singuri prin secolii robiți,

Sunteți ca acei medici miloși și blânzi în

viață

Ce parcă n-au alt bolnav decât pe cel de

față.

Oricui sunteți prieteni, dar orișicui îi pare

Că numai pentru dânsul ați fost în lumea

mare.

În orice veac trăirăți neîncetățeniți,

Și totuși nici într-unul străini nu o să fiți,

Căci lamura vieții ați strâns-o cu-ngrijire

Și dându-i acea haină de neîmbătrânire,

Oricât se schimbe lumea, de cade ori de

crește,

În dreapta-vă oglindă de-a pururi se

găsește.

Căci lumea pare numai a curge trecătoare.

Toate sunt coji durerii celei nepieritoare,

Pe când tot ce aleargă și-n șiruri se așterne

Repaosă în raza gândirii cei eterne.

Iar adevărul, ca și păcatul mumii Eve,

De față-i pretutindeni și pururea aieve.

Cărţile

Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,

Prieten blând al sufletului meu;

Izvorul plin al cânturilor tale

Îmi sare-n gând și le repet mereu.

Atât de crud ești tu, ș-atât de moale,

Furtună-i azi și linu-i glasul tău;

Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe

Și-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe.

De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine

Te-aș fi iubit atât - cât te iubesc?

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

24

Căci tot ce simt, de este rău sau bine,

- Destul că simt - tot ție-ți mulțumesc.

Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,

M-ai învățat ca lumea s-o citesc,

Greșind cu tine chiar, iubesc greșala:

S-aduc cu tine mi-este toată fala.

Cu tine da... Căci eu am trei izvoară

Din care toată mintea mi-o culeg:

Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară

A lumii visuri eu ca flori le leg;

Mai am pe-un înțelept... cu-acela iară

Problema morții lumii o dezleg;

Ș-apoi mai am cu totul pentru mine

Un alt maestru, care viu mă ține...

Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.

El e modest și totuși foarte mare.

Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie

La nebunii - tot înțelept îmi pare.

Și vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.

Nici el nu vrea să-l știe orișicare,

Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n brață

Și decât tine mult mai mult mă-nvață!

Nichita STĂNESCU

Această ţară de vis

Când se va sfârşi asfaltul drumului

trupul meu si trupul tău se vor face asfalt

ca să nu rămână necălătorită

aceasta ţară de vis.

Când vor cădea frunzele pomului,

când se va vesteji iarba câmpului,

pletele mele si pletele tale

se vor aşterne pe câmpuri

ca sa nu rămână înfrigurata

aceasta tara de vis.

Când vor seca izvoarele

si când ploile vor pleca în sus

eu si cu tine ne vom tine de mâna

si vom plânge, vom plânge

ca sa nu rămână văduvită de tristeţe

aceasta tara de vis.

Când vor muri câinii,

când vor pieri caii,

când iepurii vor fi mâncaţi

de gura morţii,

când ciorile negre

si pescăruşii albi

vor fi mistuiţi în guşa aerului,

eu si cu tine vom fi

câine si cal

iepure si cioara,

dar mai ales vom fi

pescăruşul cel alb

ca să nu rămână

fără diadema de carne vie

aceasta ţară de vis.

Ovidiu ŢUŢUIANU

Mihai Eminescu şi matematica

Ioan Slavici mărturisea că ideea de predilecţie a

lui Eminescu era: „tot ce are viaţă e insolaţiune,

aşa că fără matematică diferenţială nu suntem în

stare să pătrundem adevărata fire a

lucrurilor”[1]. Poetul însuşi a ţinut să precizeze

că „Adevărul nu resultă din deduceri logice

decât numai în matematică” [ 2/Mss.2264,f.405].

În anul 1993 a apărut la Editura Academiei

Române volumul al XV-lea din „Operele lui

Mihai Eminescu”, sub îngrijirea lui Petru Creţia

şi Dimitrie Vatamaniuc [3]. Textele din acest

volum sunt împărţite în trei părţi:

Fragmentarium, Addenda (texte neincluse în

volumele I-XIV şi XVI ale ediţiei1993) şi Texte

scrise în primăvara şi vara anului 1883. La

rândul lor, textele din Fragmentarium sunt

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

25

împărţite şi ele în trei secțiuni: I.Texte originale;

II.Note de curs. Note de lectură. Excerpte;

III.Transcrieri.

Mai ales în prima secţiune se găsesc expuneri

teoretice, comentarii şi reflecţii cu privire la

matematică, astronomie, fizică şi ştiinţele naturii.

În textele scrise în primăvara şi vara anului

1883, poetul foloseşte un limbaj de maximă

concentrare, adesea criptic. Textele respective pot

prezenta importanţă şi interes pentru şcoala

matematică românească, deoarece în aceste

însemnări Eminescu „matematizează” cele mai

variate domenii ale activităţii umane. El afirmă

că „Matematica este limba universală, limba de

formule, adică de fracţiuni ale celor trei unităţi:

timp, spaţiu şi mişcare” şi în concluzie că

„Matematica este o abstracţiune a mecanicii”.

În capitolul Educaţie şi învăţământ sunt

însemnări despre „operaţii aritmetice”, efectuate

după modelul timpului. La paginile 177 şi 178

găsim operaţii de adunare, scădere, înmulţire şi

împărţire. Un exemplu se dă în fig.1.

Poetului nu-i sunt străine nici „fracţiunile

(fracţiile), multiplicarea fracţiilor, fracţii

echivalente, operaţii cu fracţii, ridicarea la putere

sau extragerea unei rădăcini cubice. O atenţie

specială îi acordă cifrei 1 (Rolul lui 1 în şirul

numerelor naturale; Reprezentarea lui 1 cu

ajutorul fracţiilor; 1 abstract şi concret).

Referindu-se la cifra 1, Eminescu consideră că

“Cine a zis 1, a zis toată seria infinită a

numerelor”. În concepţia sa “Algebra n-a putut

să se ivească decât după ce literele au fost

descărcate de rolul de-a însemna numere

concrete”.

În capitolul Elemente de calcul diferenţial,

ocupându-se de raportul dintre “finit” şi “infinit”,

face o serie de însemnări caracteristice

profunzimii gândirii sale, cum ar fi:

*“Orice mărime finită faţă cu infinitul este zero.

De aceea sentimentul de adâncă nimicnicie care

ne cuprinde faţă cu Universul”;

*„O mărime concretă adunată c-o mărime

infinită dă o mărime infinită”;

*“O mărime concretă din care se scade o

mărime infinită dă un rest negativ în infinit”;

*„O mărime concretă multiplicată c-o mărime

infinită creşte în progresiunea mărimii infinite”;

*„O mărime concretă divizată printr-o mărime

infinită dă zero”.

În Teoria ecuaţiunii interpretează fenomenele

umane prin ecuaţii matematice astfel:

*“Orice moment din viaţa universului e

ecuaţiunea momentului următor”;

*“Orice moment din prezent e ecuaţiunea

momentului trecut”;

*“Nu cunoaştem decât raporturi dintre finit şi

finit-ecuaţiunea”;

*„ecuaţiunea fizică: frumuseţea”;

*„ecuaţiunea socială: echitatea”;

*„ecuaţiunea psihologică: lupta şi economia”;

*„ecuaţiunea intelectuală: omilateralitatea,

cultura”;

*„ecuaţiunea comercială: preţul fix”;

*„ecuaţiunea comercială: dobânda legală”.

Influenţa matematicii în gândirea

eminesciană mai poate fi ilustrată în următoarele

versuri:

„Iar colo batrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n

coate,

Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate

[...]

Universul fără margini e în degetul cel mic,

Căci sub frunte-i viitorul şi trecutul se încheagă

Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o

dezleagă;

Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr

Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr. [...]

Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,

Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit, [...]

Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu

cotul,

În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul.

[...]

Unul e în toţi; tot astfel precum una e în toate;

De asupra tuturora se ridică cine poate.”

(“Scrisoarea I”)[4/ p.100]

“Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau

morţi”[...]

(“Lumea îmi părea o cifră...”)[5/ p.148-149]

“Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n

infinit”[...]

(“Scrisoarea II” )[4/ p.104]

“Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de

sfere,

Ce-o aude cum se naşte din rotire şi cădere”.

(“Scrisoarea V”) [4/ p.118]

Sfera în universul Poetului este infinită, cubul

este finit. Poezia Glossă [4/ p.145] seamănă cu o

demonstraţie matematică, în care trecutul

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

26

exprimă ipoteza, viitorul este concluzia, iar

zădărnicia este demonstraţia.

“Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe;

Tot ce-a fost ori o să fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Te întreabă şi socoate”.

Există în arta poetică mici poeme de formă fixă:

sonetul, rondelul şi trioletul în care matematica

joacă un rol fix. Eminescu s-a înscris şi în rândul

celor mai mari sonetişti, inclusiv cu

arhicunoscutul sonet “Veneţia” (“S-a stins viaţa

falnicei Veneţii…”) [4/ p.149]. Acesta este un mic

poem de 14 versuri de aceeaşi măsură, cu versuri

de 11 silabe; cele 14 versuri alcătuiesc 4 strofe,

primele două fiind catrene şi ultimele terţine [6].

Catrenele au numai două rime, aceleaşi în ambele

strofe (versul 1 cu 4, 6 şi 7; versul 2 cu 3, 5 şi 8);

terţinele au de asemenea două rime (versul 9 cu

11 şi 13; versul 10 cu 12 şi 14).

Şi pentru că studiul operelor marilor figuri ale

omenirii poate conduce la descoperirea diverselor

enigme criptice, rezolvabile pe baza matematicii,

iată un exemplu incitant pentru eminescologi.

Este vorba de primele patru versuri ale poeziei

Cu mâne zilele-ţi adaogi [4/ p.118]:

“Cu mâne zilele-ţi adaogi,

Cu ieri viaţa ta o scazi

Şi ai cu toate astea-n faţă

De-a pururi ziua cea de azi”.

Observăm că primele două versuri reprezintă

diferenţa dintre „mâine” şi „ieri”. Al treilea vers

dă semnul egal, iar versul al patrulea este tocmai

„azi”. Apelăm la faimosul şir al lui Fibonacci: 1,

1, 2, 3, 5, 8, 13, 21,...în care, începând cu al

treilea termen, fiecare rezultă din suma celor doi

termeni dinaintea lui (de exemplu 8 este suma

dintre 3 şi 5).

Leonardo (Pisano Bogollo) /Fibonacci

(1170-1250)

Considerând trei termeni consecutivi (de exemplu

5, 8, 13) şi denumindu-i: „ieri”, „azi”, „mâine”,

relaţia dintre ei se închide, în mod surprinzător,

perfect: mâine – ieri = azi sau 13 – 5 = 8 [7].

Şi nu în ultimul rând, Eminescu ne uimeşte cu

abordarea filosofică a faimoasei teoreme a lui

Pitagora-“Într-un triunghi dreptunghic, suma

pătratelor catetelor este egală cu pătratul

ipotenuzei” - denumită peiorativ în Franţa şi

unele regiuni din Germania drept “puntea

măgarilor”, deoarece constituia o condiţie strictă

pentru promovarea în prima clasă de liceu [8].

Iată cum o face în proza Archaeus [5, p..495-

504]”: “E ştiut că regula pitagoreică din

geometrie se numea puntea măgarilor. Puntea

măgarilor pe care trebuie să treci în orice

cugetare mai adâncă este: că nu putem pricepe

lumea în sine, şi că toată esplicarea ei este

esplicarea unor reacţiuni a crierilor noştri şi

nimic mai departe. Lumea în sine rămâne un

problem înlăuntrul căruia se rătăceşte câte-o

rază slabă, câte-o fulgerătură pe care

cugetătorul adânc o-ncremeneşte pe hârtie, pe

care, citind-o, se naşte în păreţii capului tău acea

rezonanţă lungă care face să vezi într-adevăr că

lumea şi viaţa sunt un vis”.

Bibliografie

[1] Călinescu,G. - Viaţa lui Mihai Eminescu.

Editura pentru literatură, 1966

[2] Eminescu, M.- Cugetări (sub îngrijirea lui

Marin Bucur). Editura Albatros, 1979

[3] Eminescu, M.- Opere, vol. XV (sub îngrijirea

lui Petru Creţia şi Dimitrie Vatamaniuc). Editura

Academiei Române, 1993

[4] Eminescu, M. - Poezii, proză literară (sub

îngrijirea lui Petru Creţia). Vol.I, Editura Cartea

Românească, 1978

[5] Eminescu, M.- Poezii, proză literară (sub

îngrijirea lui Petru Creţia). Vol.II, Editura Cartea

Românască, 1978

[6] Boncescu, M., Teler, M.- Eminescu şi

matematica în metaforă. [www.anul

matematicii.ro/ 02. apr.2012]

[7] *** - Eminescu şi matematica.

[www.colecţie-ştiinţe.ro/15.ian.2012]

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

27

[8] Ţuţuianu,O.- Mihai Eminescu spirit

enciclopedic. Editura RAWEX COMS,

Bucureşti, 2015

Dr. Stelian Gomboș

Sinceritatea…

Urmare din Nr. 57-58, martie-aprilie 2019

Omul sincer de asemenea nu se ruşinează să

arate iubirea sa, şi copiilor, tovarăşului de viaţă,

rudelor, colegilor, prietenilor, străinilor, nu se

ruşinează să îşi arate uneori şi vulnerabilitatea în

faţa unei iubiri neîmpărtăşite. Omul care iubeşte

sincer, necondiţionat se sacrifică aproape

întotdeauna pe altarul iubirii, uneori doar dăruind

iubirea, neprimind nimic în schimb!...

Altfel spus, un om sincer este un om pe

faţa căruia poţi privi ca într-o oglindă sufletul

său, îi poţi vedea în ochi orice trăire, este un om

care nu încearcă să pară fericit atunci când

sufletul lui plânge din cauza unei tristeţi, a unei

deziluzii, a unei pierderi, a unei dureri, care îşi

lasă lacrimile să-i curgă şiroaie pe obraz, când

simte că nu mai poate merge singur pe drumul

vieţii, când simte că a obosit sub greutatea

poverilor sale, când simte că fără ajutor din

partea unui semen şi a lui Dumnezeu nu mai

poate merge înainte pe drumul vieţii, nu mai

poate să îşi care în spinare crucea spirituală care i

se pare atât de grea parcă ar fi de plumb. Un om

sincer nu îşi ascunde neputinţa, un om sincer nu

se ruşinează să strige după ajutor, nu se ruşinează

să fie văzut îngenuncheat şi slab în faţa

greutăţilor vieţii, nu se ruşinează să ceară un sfat

de la cineva mai înţelept ca el!...

Deci, un om sincer este un om pe faţa

căruia vezi însă şi bucuria pe care o are în suflet,

când se simte iubit, când se simte acceptat şi cu

bune şi cu rele, care se bucură pentru orice lucru

simplu, care se bucură să meargă cu picioarele

goale prin iarba mângâiată de rouă cristalină, care

se bucură când primeşte în dar un zâmbet o

îmbrăţişare sinceră, care dăruieşte la rândul lui,

celor din jur zâmbete şi îmbrăţişări sincere, care

dăruieşte celor din jur iubirea lui sinceră,

necondiţionată.

Adică, omul sincer este un om cu pace în

suflet un om care nu se teme că i se vor descoperi

unele minciuni, unele vicleşuguri, este un om

care nu are nimic urât de ascuns este un om care

are conştiinţa curată care poate pune liniştit capul

pe pernă, fiindcă ştie că prin faptele sale nu a

pricinuit niciun rău nimănui. ”Orice şmecherie,

orice înşelăciune este descoperită şi în cele din

urmă aduce pagubă; orice situaţie este mai puţin

primejdioasă, dacă omul se situează pe terenul

sincerităţii”. (Honore Balzac)

Aşadar, omul sincer mulţumeşte lui

Dumnezeu din toată inima sa pentru talanţii cu

care a fost înzestrat, mulţumeşte din inimă celor

care l-au ajutat când a avut nevoie de sprijin,

mulţumirea lui este sinceră şi curată şi nu de

formă şi nu va uita niciodată binele făcut, va

răsplăti la rândul lui acest ajutor când i se va cere

sprijin, omul sincer nu este un om linguşitor care

să laude pe cineva pentru a intra în graţiile lui,

omul sincer dacă nu crede în ceea ce spune se

abţine să se comporte altfel de cum gândeşte şi

simte.

În altă ordine de idei, un om sincer îţi

poate fi cel mai bun prieten, pentru că în ochii lui

te vezi exact aşa cum eşti, pentru că acesta

niciodată nu te va minţi frumos pentru a-ţi hrăni

mândria ta, îţi va spune sincer ce apreciază la tine

şi ce nu-i place la tine şi va şti să îţi arate

greşelile sau defectele fără să te jignească, fără să

te umilească, fără să te facă să te simţi prost, ci

astfel de prieten te ajută să te cunoşti mai bine, te

ajută să vrei să îţi îndrepţi greşelile, te ajută să te

simţi iubit cu adevărat, pentru că un astfel de

prieten te acceptă exact aşa cum eşti şi cu plusuri

şi cu minusuri. Un astfel de prieten este un om

care întotdeauna se roagă lui Dumnezeu să îl

lumineze mereu cum să procedeze atunci când

vrea să te atenţioneze că eşti pe un drum greşit şi

şă conştientizezi că îţi vrea binele şi nu răul.

Sfântul Cuvios Paisie Aghiorîtul spunea că:

,,Lumea merge urât astăzi, pentru că toţi spun

mari „adevăruri”, care însă nu corespund cu

realitatea. Cuvintele dulci şi marile adevăruri au

valoare atunci când ies din guri adevărate şi prind

rădăcină numai în oamenii binevoitori şi în cei

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

28

cei care au minte curată…. adevărul este adevăr,

dar dacă vreodată spui adevărul fără

discernământ, acesta nu mai este adevăr…. Cel

ce are mult discernământ, are dragoste nobilă,

jertfire de sine şi smerenie, şi chiar adevărul cel

amar îl spune cu multă simplitate şi îl îndulceşte

cu bunătatea sa, folosind astfel foarte eficace prin

cuvintele sale dulci, precum medicamentele

amare folosesc mai mult decât siropurile dulci.’’

Un prieten sincer se va bucura împreună

cu tine în momentele fericite ale vieţii tale, se va

bucura de împlinirile şi succesele tale şi va

plânge împreună cu tine atunci când viaţa îţi mai

dă câte o palmă, ca să mai înveţi unele lecţii. Un

om sincer îşi va împlini promisiunile faţă de tine,

niciodată nu te va lăsa baltă atunci când te-a

asigurat că îţi va fi alături. Îţi va spune sincer cât

poate să stea alături de tine, cât poate să sacrifice

din timpul său, cât poate să fie dispus să

dăruiască, un prieten sincer va impune anumite

reguli în relaţia de prietenie, va spune de la

început ce poate să tolereze şi ce nu poate, ce

aşteaptă şi ce nu aşteaptă de la prietenia sa cu

tine.

Prin urmare, omul sincer va oferi

încredere, respect, iubire, fidelitate, loialitate, şi

va dori ca măcar încrederea şi respectul să fie

reciproce!...

Trebuie, aşadar, să admirăm curajul unui

om de a fi sincer într-o lume în care falsitatea,

minciuna, viclenia sunt la ele acasă. Ca să fii

sincer trebuie să ai curajul să lupţi pentru ca

adevărul să învingă întotdeauna, chiar dacă ai de

înfruntat multe greutăţi, chiar dacă îţi faci mulţi

duşmani şi chiar dacă îţi pricinuieşti mult rău ţie

însăţi/ însuţi. Ca să rămâi sincer trebuie să lupţi

din răsputeri cu minciuna care acaparează tot mai

mult sufletele oamenilor din jurul tău. Trebuie să

ai curaj să rămâi congruient cu tine însuţi, să ai

curaj să arunci orice mască de pe chipul şi din

sufletul tău, deşi eşti tentat să devii actor ce joacă

roluri de falsitate şi viclenie cu un mare talent, să

ai curajul să împlineşti ceea ce ai promis ori

făgăduit, să ai curajul să te descoperi aşa cum eşti

cu bune şi cu rele, să ai curaj să îţi doreşti să fii

din nou copil, copil cu inima sinceră şi

nevinovată.

Un om sincer este un om sensibil, un om

cu suflet de copil, fiindcă copiii sunt sinceri, fără

viclenie în suflet, au sufletul pur şi curat. Iar

Dumnezeu iubeşte oamenii sinceri, fiindcă tare îi

sunt urâcioase minciuna şi viclenia.

Omul sincer preferă să fie ironizat, vorbit

pe la spate decât să-şi încalce principiul în care

crede şi după care se ghidează în viaţă, cel de a

iubi întotdeauna adevărul şi de a fi de partea

acestuia, mereu şi neîncetat!...

Cu alte cuvinte, deci, un om sincer se

cercetează mereu pe el însuşi, mereu conştiinţa sa

va fi judecătorul său obiectiv care îl va atenţiona

să nu se iubească prea mult pe sine, fiindcă nu e

un om desăvârşit, este omul a cărui conştiinţă

strigă la el aşa cum spunea Părintele Arsenie

Boca şi îl pâraşte înaintea lui Dumnezeu şi

înaintea lui de toate fărădelegile făcute. Suntem

din ce în ce mai numeroşi cei care nici măcar

faţă în faţă cu conştiinţa noastră, nu ne mai

conştientizam slăbiciunile, nu ne mai

conştientizam murdăria şi mizeria noastră

sufletească şi toată viaţa noastră este o scenă pe

care noi suntem nişte actori talentaţi, căutând să

jucăm roluri false şi viclene.

Aşa, după cum am mai spus, suntem din

ce în ce mai mulţi cei care credem că sinceritatea

nu este o virtute, ci este slăbiciune, în viaţa

noastră domnind cu mare cinste, viclenia şi

falsitatea. Este şi mai rău când de multe ori trăind

printre actori talentaţi care joacă roluri de

viclenie, falsitate, ipocrizie, te molipseşti de

dorinţa de a deveni şi tu un actor talentat, care să

ştie cum să poarte diferite măşti pe chip şi în

suflet. Nu mai eşti congruent cu tine însuţi, nu

mai poţi să îţi menţii direcţia ta indiferent de

exterior.

De aceea, trebuie să fii destul de întărit şi

de puternic ca să poţi să fii şi să rămâi

întotdeauna tu însăţi/ însuţi şi să nu asculţi de cei

care te învaţă să nu mai fii sincer, argumentând

că, în ziua de azi, sinceritatea nu (mai) este o

calitate, este un defect, care te învaţă să îţi

ascunzi gândurile şi sentimentele, să spui că eşti

fericit chiar dacă eşti nefericit, care te învaţă că a

fi sincer înseamnă să suferi, fiindcă punându-ţi

sufletul pe tavă în faţa semenilor tăi poţi fi umilit,

ironizat, invidiat, bârfit ori clevetit.

Şi, totusi, eu unul cred că sinceritatea este

o mare calitate, este o mare virtute!...

Altfel spus, cred că sinceritatea este

oglinda sufletului nostru, sinceritatea te ajută să

ai un interior frumos, te ajută să te bucuri de o

curăţenie sufletească, te ajută să ai o casă a

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

29

sufletului de sticlă în care poate privi orişicine,

fiindcă aşa cum spunea Părintele Arhimandrit

Teofil Părăian te ,,poţi prezenta oriunde şi

oricând cu ceea ce eşti, cu interiorul tău şi cu

exteriorul tău, pentru că viaţa din exterior este o

proiectare a vieţii din interior. Aşa că dacă ai o

aşezare bună sufletească, proiectezi şi în afară

ceea ce ai înăuntru şi este excepţional.’’

Adevărul (la pachet cu sinceritatea) este

afirmarea dragostei lui Dumnezeu în noi,

adevărul este Iubire, adevărul este Viaţa. Şi de

aceeea să ne rugăm Bunului Dumnezeu să

conştientizăm importanţa cunoaşterii şi ancorarea

în Adevărul Divin şi păstrarea descoperirii lui în

curăţie de inimă şi în sfinţenie, pentru a ne

învrednici de viaţa veşnică, prin credinţa în

Mântuitorul Iisus Hristos, care ne-a spus că El

este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Adevărul este

Medicul cel Bun. El ne vindecă sufletele şi

trupurile, redându-ne sănătatea, bucuria şi

fericirea divină, el ne aduce binecuvântare, el ne

ajută să îl avem mereu pe Iisus Hristos în inima

noastră, el ne ajută să ne îndepărtăm de cel rău,

care este împăratul minciunii, ipocriziei,

făţărniciei şi al vicleniei!...

În concluzie şi încheiere, voi evidenţia

faptul că, omul de cultură, intelectualul şi

gânditorul Ernest Bernea afirmă că “viaţa noastră

este plină de contradicţii şi de sensuri denaturate.

În lupta de toate zilele, sinceritatea este luată

drept prostie, aşa după cum şiretenia şi ipocrizia

sunt luate drept inteligenţă.

Se socoteşte om inteligent omul şiret,

omul care ştie a păcăli şi exploata pe fratele său,

în timp ce acela se mişcă sincer faţă de sine şi

faţă de alţii, acela care are inocenţa florilor este

socotit prost. De ce? Pentru că în lupta ce se dă

între oameni, acesta din urmă este un învins, este

o victimă.

Aici este în fond o mare iluzie care îi

hrăneşte pe cei ce se cred mai „deştepţi”,

încercând să fure vieţii plăceri şi rosturi

personale. Cine vrea să ascundă, să lucreze în

întuneric, nu creează, nu câştigă nimic, ci

dimpotrivă. Iluzia se naşte din sensul material al

luptei lor, nu din cel spiritual.

Totul în lumea aceasta se descoperă, totul

se petrece la câmp deschis, acolo unde lumina

cade masiv şi vertical. Ascunzişurile nu duc la

biruinţă, ci numai la propria înşelare a celor ce le

ştiu şi le folosesc; ele arată cât de slabi şi

temători sunt aceşti oameni dacă le este frică de

adevăr.

Sinceritatea are tăria luminii şi rodnicia apelor

revărsate. Totul trebuie împlinit fără înconjur,

fără păcatul înşelăciunii, fără rătăcirea dinainte

hotărâtă. Omul sincer loveşte lucrurile în inima

lor şi le cucereşte. Omul este tare prin această

atitudine directă. După cum inteligenţa este

cuprindere largă a vieţii, este înţelegere până în

sensul moral al cuvântului, tot astfel sinceritatea

este depăşire, este dăruire, este puritate şi lumină

care taie în trupul masiv al întunericului.

Sinceritatea este o mare forţă morală, cale

sigură în câştigarea binelui, căutat atât de trudnic

de către noi toţi!...”

(Cf. Ernest Bernea, Îndemn la simplitate,

Editura Anastasia, 1995, pp. 58-59).

Da, într-adevăr, sinceritatea este una din

florile rare ale vieţii; este o sarcină teribil de grea,

ce presupune maximum de responsabilitate. De

aceea omul iresponsabil nu poate ajunge la

sinceritate, oricât s-ar strădui.

Drept urmare, sinceritatea în viaţa

creştinului este utilă în multe aspecte ale vieţii.

Dacă în loc de sinceritate am pune de exemplu,

puritate, sau curăţenie accentuată a inimii,

aceasta ar însemna că în acea inimă să nu mai

existe nici o doză de ceva rău, necurat, murder,

mizerabil sau impur.

Apoi, ca rezultat sau efect, acest lucru s-ar

răsfrânge în vorbirea persoanei respective, în

atitudinea sa şi în comportamentul lui, care

(re)acţionează cu puritate în aproape toate

aspectele vieţii de zi cu zi. Din această

comportare va lipsi, viclenia, prefăcătoria şi

minciuna precum şi alte lucruri ca vorbirea de

rău, defăimarea, blamarea, bârfa, lucruri care

produc, generează şi provoacă atâta rău

aproapelui!...

Profesor Universitar Constantin C. Popovici

întemeietor de şcoală, om de cultură şi mare

patriot

(Material recuperat de prof. dr. ing. Gheorghe

Sindilă, după decesul autorului)

1.Lecƫia de patriotism. Începutul formării ca

intelectual tehnic al profesorului Constantin C.

Popovici a coincis cu formarea statului naƫional

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

30

unitar român, România Mare. Actul istoric al

Unirii celei Mari, de la 1 Decembrie 1918, a fost

consecinƫa firească a năzuinƫei neîntrerupte a

românilor din toate provinciile româneşti şi a

imenselor jertfe pe care le-au făcut de-a lungul

îndelungatei lor istorii pe aceste meleaguri

uimitor de frumoase, suficient de bogate şi

permanent râvnite de toƫi vecinii ce i-au fost

hărăziƫi de Dumnezeu.

Cred că este important

de subliniat faptul că tânărul

Constantin C. Popovici, în

vârstă de 22 de ani, intra în

1921 pe porƫile unei facultăƫi de

mare prestigiu în România

acelor ani, prestigiu care se

menƫine şi astăzi, după mai bine

de 80 de ani, Facultatea de

Electomecanică din Timişoara,

chiar în primul an de la

înfiinƫarea ei.

Dacă la această constatare, se mai adaugă un corp

profesoral de excepƫie (să amintim numai de

reputatul matematician Traian Lalescu) şi nu în

ultimul rând un student ambiƫios, exigent,

ordonat şi dotat excelent intelectual, vom avea

măsura nivelului de calificare profesională în

ingineria electromecanică a absolventului

Constantin C. Popovici, în anul 1925.

La această temeinică pregătire

profesională, dar cu o anume tentă de

aprofundare a domeniului metalurgic, cred că au

contribuit efectuarea practicilor studenƫeşti şi

vizitele de documentare la Reşiƫa, Hunedoara,

Călan, Arad sau Cugir, adevărate citadele ale

construcƫiilor de maşini din România acelor

vremuri, centre influenƫate într-o oarecare măsură

de progresul industrial al Europei occidentale.

Instruindu-se şi trăind din plin cinci ani

frumoşi din tinereƫe, la Timişoara, unde

amestecul de minorităƫi naƫionale era o realitate,

alături de majoritarii români convieƫuind, ca şi

astăzi, minoritari germani, sârbi, croaƫi, maghiari,

evrei, polonezi, cehi etc. Provenind dintr-o

familie în care iubirea aproapelui şi frica de

Dumnezeu stăteau la baza educaƫiei în primii „cei

şapte ani de acasă” (provenea din comuna

Mânjina, judeƫul Galaƫi, tatăl său fiind un preot

sărac într-o parohie şi mai săracă), tănărul inginer

Constantin C. Popovici, cu firea lui

comunicativă, nu cunoştea xenofobismul

(proliferat de unii la acea vreme), fiind animat de

sentimente de toleranƫă etnică şi religioasă, dar şi

de dreptate şi respect necondiƫionat pentru

adevărul istoric, acela al continuităƫii de milenii

pe aceste meleaguri ale moşilor şi strămoşilor

naƫiei române.

Atât de mult l-a marcat, pentru toată viaƫa,

perioada de studenƫie petrecută la Timişoara,

încât, ori de câte ori avea ocazia, se referea la ea.

Îmi aduc aminte cum povestea, cu vocea lui caldă

şi bine cântărită, despre numeroasele călătorii din

munƫii Banatului, munƫii Apuseni sau munƫii

Făgăraşului, căutând cu predilecƫie cătunele

pierdute pe coaste de munte, călcate doar de

pasul omenesc şi copita oii, spunea regretatul

profesor, unde poluarea naturii şi a istoriei este

incomparabil mai mică decât în aşezările mari

aflate sub incidenƫa industrializării, cu efectele ei

nu numai pozitive.

Cu acest profil profesional şi moral,

proaspătul absolvent de excepƫie al Facultăƫii de

Electomecanică din Timişoara, ajunge în anul

1927 cu o bursă de specializare în Anglia la

Universitatea din Sheffield. Am subliniat ajunge,

deoarece după o destăinuire a profesorului la un

„pahar de vorbă” cu rugămintea de totală

discreƫie (pe care am respectat-o 40 de ani),

destinaƫia Anglia era pentru colegul şi prietenul

său Inginerul Alexandru Rău (ilustru specialist de

mai târziu în metalurgie), iar a sa era în

Germania. Puternice interese de familie,

favorabile tânarului inginer Alexandru Rău care

vizau specializarea în Germania, au găsit un

sprijin necondiƫionat la inginerul Constantin

Popovici, dovada unei adevărate prietenii, încât

rocada specializării s-a realizat.

Prima surpriză pe pământ englezesc a

constat în aceea că Facultatea de Metalurgie din

cadrul Universităƫii din Sheffield, nerecunoscând

diploma de inginer din România, nu a fost de

acord cu statutul de specializare, ci cu cel de

studii universitare. Si, astfel, inginerul

electromecanic Constantin Popovici, devine,

pentru a doua oară, student, între anii 1927 –

1930, în Anglia, la univeristatea menƫionată. Se

înƫelege, din cele relatate despre perioada

Timişoara, că proaspătul student – inginer,

depăşea cu mult, prin vârstă dar şi prin nivelul

cunoştiinƫelor profesionale şi de cultură generală,

vârsta şi pregătirea noilor colegi de studenƫie.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

31

A doua, şi poate mai dureroasă surpriză, a

constat în aceea că s-a dovedit, din numeroase

situaƫii trăite în Anglia acelor vremuri, că la

nivelul opiniei publice, şi chiar în mediul

universitar, nu se prea cunoştea nimic despre

România. În acest context, fiind student cu un

statut mai special, a fost solicitat să ƫină o

prelegere, în faƫa studenƫilor şi a corpului

profesoral, despre industria fierului din România.

Desigur că tema nu îl depăşea pe excepƫionalul

inginer electromecanic format în citadela

industriei româneşti din acea vreme, dar

constatarea făcută, că o mare parte din auditoriu,

ştia că „România este pe undeva pe lângă Paris”

ROMÂNUL, inginer Constantin Popovici a

transformat prelegerea amintită într-o veritabilă

lecƫie de istorie naƫională a românilor. Ajutându-

se de o hartă mare a Europei tânărul patriot

român, studentul – inginer Constantin Popovici,

un cunoscător şi iubitor pătimaş al istoriei

românilor, scrisă de marele nostru istoric

Xenopol, a marcat cu o cretă albă pe harta

Europei limitele statului geto – dacic al lui

Burebista de pe la anii 50 î.d.Hr., care depăşea cu

mult limitele României Mari din 1918 şi cu atât

mai mult ale României de azi. Au defilat apoi

prin mintea auditoriului englez, însufleƫită

imaginativ de mintea şi sufletul tânărului mare

român Constantin Popovici, ctitori de naƫie

română, viteazul rege Decebal şi ilustrul împărat

roman Traian, apoi cei 1000 de ani de năvăliri

barbare. Cronologic au fost amintiƫi migratori

barbari din prima perioadă a năvălirilor (270 –

660); goƫii lui Atanaric, de origine germanică,

migratori de pe tărmurile Mării Baltice către

ƫarmurile Mării Negre, cu al lor fabulos tezaur de

la Pietroasa Buzăului; hunii lui Atilla, cu goana

lor după aur, hoarde migratoare de rasă

mongolică de prin stepele ruseşti, de o cruzime

neînchipuită; gepizii lui Ardaric, coborâtori de la

izvoarele Vistului şi rătăcitori vremelnici prin

câmpia Tisei; avarii conduşi de vestitul Baian,

hoarde de gintă hunică originari din măruntaiele

Asiei, stabiliƫi vremelnic în câmpia Panonică,

până la nimicirea puterii lor de Carol cel Mare,

regele francilor; slavii, originari o parte din

pădurile şi mlaştinile de pe Vistula şi Nistru şi

altă parte din îndoitura Mării Negre, între Nistru

şi Nipru, cei care au avut o înrâurire pâna la

slavonizare a naƫiilor ce ne înconjurau, dar care

nu au alterat fondul de bază al latinităƫii noastre;

bulgarii, popor de rasă finică, înrudiƫi cu hunii şi

avarii, migratori din regiunule de lângă Volga, cu

vestitul rege Crum, cuceritorul Sofiei şi cu marea

lor înrâurire asupra noastră, prin creştinismul de

tip slavon.

Este deosebit de important de sesizat, a

precizat tânărul inginer - student Constantin

Popovici, auditoriului englez (referindu-se la

atenƫionarea făcută de Xenopol) că, în lungul

răstimp de 1400 de ani (500 î.d.Hr. – 900 d.Hr.,

care marchează sfârşitul primei perioade a

năvălirilor barbare) s-a derulat un şir de fapte

însemnate care au contribuit la închegarea

naƫionalităƫii române. Astfel, această nouă

individualitate istorică a apărut în trei etape. În

prima etapă, resturile agatârşilor şi sciƫilor

aşezaƫi, popoare mai vechi din trunchiul tracic,

care au locuit pe pământul vechii Dacii înainte de

cucerirea romană, au fost asimilate de geƫi şi de

daci, populaƫie mai tânără din acelaşi trunchi

tracic. În a doua etapă, pe aceast viguros trunchi

geto – dacic, s-a altoit puternicul şi absorbantul

vlăstar al rasei latine, cu înrâurirea benefică şi

hotărâtoare de limbă, de cultură, de deschiderea

către lume, de civilizaƫie în general. În a treia

etapă, peste această fericită şi reuşită îmbinare de

rase tracică şi latină, populaƫia daco – romană

rezultată, suferă în prima perioadă a năvălirilor

barbare, anumite influenƫe nesemnificative, cu

excepƫia celei slavone, dar nici ea, nu a reuşit să

schimbe puternicul caracter latin, încheindu-de

acest proces cu formarea unei populaƫii de gintă

latină care este poporul român. Tânărul

conferenƫiar român, inginerul Constantin

Popovici a subliniat că pentru problema

continuităƫii românilor pe aceste meleaguri, este

foarte importantă realitatea istorică a faptului că

în a doua perioadă a navălirilor barbare, începând

cu ungurii (anul 900) şi sfârşind cu tătarii (anul

1290), năvălitorii au întâlnit rezistenƫa unei

populaƫii româneşti bine organizată în cnezate şi

voievodate, chiar dacă unele dintre aceste

formaƫiuni statale erau la acea vreme vasale

împărăƫiei bulgare. A urmat apoi o trecere în

revistă a popoarelor migratoare care s-au abătut

asupra teritoriilor locuite de români, în

cronologia anilor, din a doua perioadă a

navălirilor, scoƫând în evidenƫă, cât timpul i-a

îngăduit, particularităƫile năvălirilor şi înrâurirea

avută asupra populaƫiei româneşti. Au fost

amintiƫi mai întâi ungurii, popor de rasă

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

32

mongolă, care întreceau în cruzime pe strămoşii

lor huni. Aflaƫi pe la anii 830 înspre Nipru şi

Carpaƫii moldoveneşti, sunt împinşi de pecenegi

şi trec în Panonia, sub regele Arpad, primul rege

din prima lor dinastie, şi apoi în centrul Daciei

Traiane, sub regele Ştefan cel Sfânt (1210), care

supune ducatul lui Kean şi ƫara Bârsei din acele

locuri. Au urmat pecenegii, popor de rasă

mongolă, din câmpiile dintre Nistru şi Dunăre,

care încep de pe la anul 970 incursiunile asupra

imperiului Bizantin, la sud de Dunăre. Între anii

1083 – 1096 fiind alungaƫi de împăratul Isac

Angelul, câteva pâlcuri care mai rămâseseră în

nordul Dunări, se retrag în Transilvania şi sunt

desemnaƫi sub numele de Bessi. A venit apoi

rândul cumanilor, care par a fi un trib peceneg,

ajuns pe la 1057 la conducerea neamului lor,

după repetatele înfrângeri suferite din partea

bizantinilor. Aceştia se găseau la acea dată In

toata Moldova şi ƫara Muntenească, până chiar

dincolo de Olt. Ajutorul dat de cumani

francezilor împotriva Bizantului în anul 1239, se

dovedeşte a fi fatal nomazilor. Marea lor

majoritate fiind angajaƫi în luptele din sudul

Dunării, sunt atacaƫi şi bătuƫi crunt de năvălitorii

tătari în nordul Dunării. O parte din ei trec

Dunărea la fraƫii lor plecaƫi în campania amintită,

iar o parte se adăpostesc în Transilvania.

Prezentarea a 1000 de ani de migraƫii, s-a

încheiat cu năvălirea tătarilor lui Gingis Han,

ultimul neam de barbari originari din Mongolia,

care încep pe la anul 1206 acƫiunea nu de

cucerire, ci de distrugere a lumii înconjurătoare,

lovind întâi China şi apoi Asia apuseană. Sub

conducerea lui Batu Han, tătarii pătrund prin

ştirbitura Uralilor dinspre Marea Caspică,

continuând prădarea şi măcelul In Rusia, înecând

Polonia în sânge şi dând foc Cracoviai. Ei bat

apoi pe germani şi se reped asupra Ungariei şi de

aici, în Transilvania.

Preazentarea de către Inginerul

Constantin C. Popovici a istoriei românilor, a

continuat cu descălacarea ƫărilor româneşti din

afara triunghiului carpatin, traducând tuturor

cuvântul „descălecare”.

După precizarea că întemeierea celorlalte

două ƫări române, Muntenia şi Moldova, s-a

datorat unor nobili români coborâƫi din

Transilvania (ƫara Făgăraşului şi respectiv ƫara

Maramureşului), s-au perindat prin mintea

auditoriului englezi bravii domnitori români,

munteni şi moldoveni: Mirecea cel Bătrân, Vlad

Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul,

apărători ai cerştinătăƫii şi ai civilizaƫiei Europei

centrale şi apusene, împotriva pericolului

otoman. Plecând de la firul acestei constatări

făcute de tânărul inginer Constantin C. Popovici,

fiind şi eu un pasionat al istoriei, am găsit în

Istoria Românilor, scrisă de Xenopol următorul

pasaj: „La această dărăpănare înceată, dar

continuă a puterii turceşti, românii au luat poate

cea mai strălucită parte, şi în această jertfă, deşi

necunoscută, făcută de ei întru apărarea culturii

europene, stă rolul ce l-au jucat, alăturea de

tovarăşii lor de luptă, în istoria universală a

neamurilor civilizate. Apărarea culturii,

moştenită în apus de la romani şi de la elini fu

înceredinƫată de destin, în răsărit, tot unui popor

de viƫă romană”.

Sunt convins că atunci, pentru prima dată

în viaƫa lor, foarte mulƫi participanƫi la interesanta

expunere făcută de tânărul inginer român, au

înƫeles însemnătatea marilor bătălii de la Cossova

(1389), sau Nicopole (1396) împotriva turcilor, în

care s-au implicat din plin şi cu sacrificii imense

românii sub Mircea cel Bătrân – izbânda

strălucită împotriva sultanului Mohamed al II lea

cuceritorul Constantinopolului, a românilor sub

Vlad Ţepeş, (1462) în oştirea căruia au fost

chemaƫi să lupte până şi copii de la 12 ani în sus;

cei 47 de ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare şi

aproape tot atâtea lupte ale românilor cu turcii,

printre care cele de la Podul Înalt (1457), sau

Războieni (1476), sunt repere ale vitejiei şi

sacrificiului de care au dat dovadă oamenii acelor

timpuri şi locuri; sau marea încleştare cu turcii,

de la Călugăreni, sau Prima Unire, fapte de mare

importanƫă şi cutezanƫă ale lui Mihai Viteazul,

domnul celor trei peceƫi (Muntenia, Moldova,

Transilvania).

Prezentarea marilor momente din istoria

mult încercatului popor român a continuat cu

actul Unirii de la 24 ianuarie 1859 care a condus

la formarea Principatelor Unite sub conducerea

domnitorului român Alexandru Ioan Cuza; apoi

cu războiul de Independenƫă de la 1877, cu actele

de vitejie neîntâlnită la asaltul redutelor turceşti

Plevna, Griviƫa sau Smârdan, când oştile

româneşti s-au acoperit de glorie în scuturarea

definitivă a jugului otoman.

Succesiunea marilor evenimente istorice

s-a încheiat cu actul Unirii celei Mari de la 1

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

33

Decembrie 1918, încununare a imenselor

sacrificii ale românilor în primul război mondial

când întreaga Europă a aflat că la Mărăşeşti sau

Oituz, românii au demonstrat nemƫilor, chiar şi cu

patul armei că „pe aici nu se trece”.

Nu trebuie uitat, a subliniat vorbitorul, că

româniii dând atât de mult tribut de sânge şi de

bogăƫii materiale de-a lungul frământatei lor

istorii, nu au putut progresa la fel de mult şi în

acelaşi ritm cu alte popoare care au beneficiat

direct sau indirect de sacrificiul lor, aflaƫi atât pe

meleagurile româneşti la răscrucea de drumuri

comerciale şi de importante interese strategice

dintre estul şi vestul, dintre nordul şi sudul a

vaste regiuni ale Pământului.

Cât despre realităƫiile industriale ale

României şi despre eforturile ei de reconstrucƫie

şi modernizare în scurta perioadă istorică de la

1918 şî până în 1928 (anul conferinƫei n.n), a

încheiat inginerul Constantin C. Popovici, acum,

după ce aƫi aflat câte ceva din zbuciumată ei

istorieşi ştiƫi mai exact pe unde se află pe harta

Europei şi cine suntem noi românii ca origine de

neam, cu îngăduinƫa dumneavoastră într-o altă

expunere.

Semnificaƫia gestului de transformare a

unei conferinƫe despre Industria fierului în

România, într-o conferinƫă de istorie a românilor,

ne conduce către descoperirea caracteristicii de

adevărat patriotism a românului Profesor Inginer

Constantin C. Popovici.

Profesorul Constantin C. Popovici mi-a

mărturisit că după această memorabilă conferinƫă,

colegii şi profesorii de la Facultatea de

Metalurgie din Sheffield, îl priveau cu alƫi ochi.

Până atunci ei au cunoscut ce înseamnă a fi

student român sau specialist român. Acum aveau

o imagine mai completă, cunoscând ce înseamnă

a fi român.

2. Dacă eşti cu adevărat bun, eşti bun

oricând. La foarte puƫin timp după actul

naƫionalizării industriei (1948) şi cu puƫin timp

înaintea declanşării prigoanei împotriva elitei

intelectualităƫii româneşti (1950), povestea

profesorul Constantin Popovici, într-o seară fiind,

acasă în Bucureşti pe strada Alexandrina, soneria

a sunat mai lung ca de obicei. Uitându-mă pe

fereastră am văzut în faƫă casei o maşină neagră

tipică celor folosite de Siguranƫă Statului

(Securitate). Eram oarecum la curent cu

atmosfera generală şi în cadrul ei cu numeroasele

arestări din ultima vreme, la care căzuseră

victime persoane cu funcƫii de conducere din aşa-

zisul „vechiul regim” şi mai ştiam că nu se dă

nici o explicaƫie pentru ce motiv erai „ridicat” şi

unde erai dus, de foarte multe ori fără întoarcere.

Fost director general al Uzinelor Malaxa în

timpul ocupaƫiei germane (deşi nu aveam nimic

pe conştiinƫă şi deci a-mi reproşa ceva), aveam

pregătită îmbrăcămite mai groasă pentru locuri

mai întunecoase şi mai umede. Deschizând uşa

de la intrare, au apărut în prag doi bărbaƫi cu

alură atletică, îmbrăcaƫi în haine de piele de

culoare închisă şi cu pălării caracteristice de

„profesionişti”. După formala întrebare dacă sunt

eu Inginerul Constantin C. Popovici, fostul

director general al Uzinelor Malaxa şi după

răspunsul meu afirmativ, mi-au spus scurt să-i

urmez. Fiind convins că mi-a sosit şi mie

„rândul”, i-am rugat sa-mi permită a-mi lua

îmbrăcăminte mai groasă. Răspunsul venind

prompt, că nu este nevoie, prin minte, oricât de

optimist aş fi fost, mi-a trecut gândul negru că se

va merge pe soluƫii rapide şi radicale pentru care

îmbrăcămintea nu are nici o importanƫă. Mi-am

pus totuşi cravata, mi-am îmbrăcat haina şi

luându-mi „la revedere” de la familie, i-am urmat

pe cei doi la maşină. Locuind în zona Arcului de

Triumf, am ajuns extrem de repede în Piaƫa

Victoriei, maşina, spre surprinderea mea, oprind

în faƫa clădirii Preşedinƫiei Consiliului de

Miniştrii. A doua surpriză a fost aceea că am fost

invitat să cobor şi să-i urmez în clădire, la intrare

spunându-mi chiar „după dumneavoastră

domnule director general”. În sala în care am

intrat, nu era foarte multă lume, unele persoane

fiindu-mi cunoscute din activitatea tehnică şi

economică în calitatea pe care o avusesem pe o

perioadă de timp destul de lungă. Atmosfera era

totuşi rece. Chiar şi privirile nu se căutau, nici

vorbă de salutări sau discuƫii. Toƫi erau într-o

stare de aşteptare încordată. Cred că toƫi, ca şi

mine nu ştiau pentru ce au fost aduşi acolo. La un

moment dat, o uşă laterală a sălii de conferinƫe în

care ne aflam, s-a deschis şi, însoƫit de câƫiva

colaboratori, a apărut, chiar secretarul general al

Partidului Muncitorec Român, Gheorghe

Gheorghiu – Dej. După o foarte scurtă prezentare

a situaƫiei în care ƫara se afla după război şi a

necesităƫii ce se impunea de a se trece rapid la

reconstrucƫie şi dezvoltare, cu sprijinul

neprecupeƫit şi dezinteresat al Uniunii Sovietice

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

34

(„expresie consacrată”), a trecut la fondul

problemei. A arătat că s-a hotărât de comun acord

între părƫile interesate (romănă şi sovietică) să se

înfiinƫeze societăƫi mixte de colaborare

economico – idustrială româno – sovietice,

SOVROM – urile. Conducerea superioară de

partid şi de stat, a spus vorbitorul, a hotărât ca,

din partea română, în conducerea acestor societăƫi

mixte, să participe în calitate de consilieri, cei

chemaƫi în acea sală de conferinƫe. „Repartizarea

Dumneavoastră pe diferite profiluri de activitate,

a continuat Gheorghe Gheorghiu – Dej, se va

face acum, chiau aici. A dat să plece, dar s-a

întors brusc şi a întrebat dacă are cineva ceva de

spus. M-am uitat în sală, povestea prof.

Constantin Popovici, nimeni nu a scos un cuvânt,

nimeni nu a schiƫat vreun gest. Am ridicat două

degete ca un elev disciplinat şi dându-mi-se

cuvântul, m-am ridicat şi am spus: „Nu aş vrea să

fie cumva o confuzie şi să fiu ulterior acuzat că

nu am sesizat la timp acest lucru. Eu sunt inginer

Constantin Popovici, fostul director general al

Uzinelor Malaxa”. Gheorghe Gheorghiu – Dej m-

a privit atent şi a spus: „Ştim cine sunteƫi şi nu

este vorba de nici o confuzie, sunteƫi un foarte

bun specialist şi conducător tehnic, muncitorii au

numai cuvinte de laudă la adresa Dumneavoastră

şi mai ştim, că atunci când aƫi primit postul de

director general, aƫi precizat, să nu vi se ceară,

indiferent cine ar fi, să acƫionaƫi împotriva

conştiinƫei de om, împotriva concepƫiei de

specialist şi împotriva sentimentului patriotic de

român. De un asemenea om avem nevoie şi

astăzi”.

3. În loc de încheiere...

Profesorul Constantin Popovici ne-a

învăƫat şi a demonstrat prin forƫa exemplului

personal al întregii sale vieƫi, ce este omenia, ce

înseamnă pasiunea pentru excelenƫă profesională,

imensa responsabilitate socială a oamenilor şcolii

şi, nu în ultimul rând, ce înseamnă dragostea de

ƫară, cu bucuriile şi durerile ei. Nu putem

omagiind-l să-i cinstim mai bine memoria acestui

titan al sufletului şi al minƫii româneşti, decât prin

strădania noastră de a-i urma exemplul, noi cei

care am avut imensul privilegiu dat de

Dumnezeu, de a-i fi fost prin preajmă, şi prin noi,

cei ce ne vor urma peste vremi şi vremi.

Continuitatea nu este o vorbă goală, ea

reprezintă acea înnodare tainică a momentelor

din trecut şi viitor printr-un prezent continuu.

Cultul înaintaşilor nu se poate manifesta practic,

decât în măsura în care înaintaşii au avut un cult

pentru generaƫia viitoare, trăind şi acƫionând în

acest sens. El se bazează pe respectul reciproc

între generaƫii şi pe înƫelegerea la justa valoare a

acestui concept de continuitate, care, în final, se

bazează pe conceptul de solidaritate umană şi

deci pe cel iubire a aproapelui.

Se spune că uitarea este scrisă în legile

omeneşti. Fie ca peste ani şi ani, sfidând această

lege, să nu fie uitat profesorul inginer Constantin

Popovici, care, după cuvintele de adio rostite de

profesorul Gheorghe Manea, „cu modestie a

deschis porƫile vieƫii şi tot cu modestie le-a

închis”.

Unul din cei care s-au străduit a-i fi discipol,

Prof. Univ. Dr. Ing. Aurel Brăgaru

Universitatea Politehnica din Bucureşti, Membru

al Comisiei de Inventică a Academiei Române

Beatrice KISELEFF

REMEMBER - MIHAIL GRĂMESCU

Cu ocazia comemorării a cinci ani de la

trecerea în neființă (13 mai 2014) a lui Mihail

Grămescu (1951-2014), membru al Uniunii

Scriitorilor din România (1990), a apărut volumul

VIII de Opere complete. Autorul a editat în

timpul vieții 14 volume de proză, poezie și

teatru, dintre care unu, Comunicare prin

juxtapunere apăruse numai în format electronic.

Tot în format electronic au apărut, în timpul vieții

lui, și două volume de reeditări (Aporisticon și

Phreeria). Toate aceste cărți editate în timpul

vieții, constitue conținutul primelor 6 volume din

Opere complete. Volumele VII și VIII conțin

texte apărute doar în publicații diferite și unele

care nu au apărut nicăieri.

Tradus în franceză, maghiară, sârbă, rusă,

germană, engleză , textele lui au apărut în reviste

și antologii străine (Antares, Franța; Gradina,

Iugoslavia; Povestiri SF, antologie în limba

maghiară ș.a.)

Membru fondator al mai multor cenacluri

literare (Pi, Solaris, ProspectArt și cel care-i

poartă numele și astăzi, de la Clubul Înțelepților).

Răsplătit cu numeroase premii, în țară și în

străinătate: Premiul pentru poezie Târgoviște

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

35

(1977), Premiul Usr (1978), Premiul revistei

Știință și tehnică (1982), Premiul SocCon,

Moscova (1989), Premiul Radio Contact (1990),

Premiul SESF Euro-Con, Franța, de încurajare

(1990) ș.a.

Mare iubitor de cultură a ajutat și îndrumat

numeroși scriitori, care s-au afirmat în urma

îndemnului său.

În ultimii trei ani dinainte de moarte, a înființat,

la Radio Shalom, emisiunea Portret de autor,

care funcționează și astăzi, preluată de Camelia

Pantazi Tudor care-i continuă ideea.

A fost un perfecționist, în toate domeniile

pe care le-a abordat s-a clasat printre cei mai

buni: a practicat în prima tinerețe boxul, era un

bun șahist ajungând la titlul de candidat de

maestru, s-a remarcat și în domeniul Bridge-ului.

Mare iubitor al muzicii clasice, al picturii. Din

copilărie a fost atras de filosofie, mitologie,

etnografie, tradiții...

Și câteva aprecieri:

Alexandru Mironov, vorbind despre revista

Antares, Franța, care a publicat câteva din

capodoperele „noului val”, între care și Cântecul

libelungilor și Nike ale lui Mihail Grămescu,

sublinia că revista Antares îl numește„unul

dintre cei mai reprezentativi tineri scriitori

europeni” (Alexandru Mironov, Un produs

cultural de export, JSF nr.36).

Bătrânii spun când moare un om, se

stinge o stea în cer. În cazul lui Mihail

Grămescu, unul dintre cei mai talentați scriitori

ai SF&F pe care i-a produs literatura română

în ultimii 40 de ani, cred că mai corect ar fi să

se spună că s-a stins o întreagă constelație și

parcă tot nu ar fi de ajuns (din volumul: Oameni

pe care i-am cunoscut în minunata lume a

imaginarului, de Aurel Cărășel, Ed. Pavcon,

2017).

Există o coerență trans-literară între toate

scrierile lui Mihail Grămescu întocmai cum

există una extra-literară în destinul lor, din ce

în ce mai lipsit de ecourile meritate literar. La

30 de ani de la debut, într-o integrare a tuturor

volumelor sale, coerența constă în lumile

imaginare ale autorului, stilul său unic și

conexiunea hermetică între textele (de)

Aporisticon și cele care compun volumele

următoare.

Prețuit și contestat, dispărut la o vârstă

când mai putea da lucrări menite să-i

rotunjească opera și să i-o pună mai eficient în

lumină, Mihail Grămescu lasă amintirea unei

figuri emblematice a fandomului românesc din

faza aurorală, cea mai activă și mai plină de

promisiuni. Dar meritul său fundamental se

leagă de înnoirea reală, necesară și de o

manieră spectaculoasă în genul nostru pândit

periodic de rutină.

(Mircea Opriță. Un lider al Fandomului.

Enciclopedia anticipației românești, Portrete

exemplare, vol I).

Nicolae MĂTCAȘ

Mama lui Ilie Ilașcu

Mama lui Ilie Ilașcu

pogoară direct din tragódiile ántice.

”Doamne,

parc-aud cum trosnesc în urechi-mi,

zdrobite, la Alba, de roata călăului,

oasele Horii;

parc-aud sfârâind la dogoarea coroanei batjocurii

din Timișoara

carnea lui Doja;

parc-aud cum și-ndeamnă, în fața sultanului,

voievodul,

feciorii:

”Creștinul nu plânge în fața păgânului!

Doar un cap retezat este-n stare să spele ponoslul

unui cap aplecat.

Fruntea sus, Brâncoveni!”;

parc-aud plumbul greu cum se-nfige hain

în chiar inima Mareșalului.

Doamne,

că ești mare și milostiv,

ocrotește-mi copilul de furia zbirilor;

bărbătează-i ortacii din cușca satanei;

‘nțelepțește-mi-l, Doamne, în clipe de cumpănă;

dă-i, Doamne, putere în ceas de osândă”.

Mama lui Ilie Ilașcu

e soră cu mama lui Horia,

cu mama lui Doja,

cu mama lui Brâncoveanu,

cu mama Mareșalului.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

36

”Ilie,

nu carecumva, maicăi, să cazi în genunchi

în fața păgânilor!

În spatele tău stau o Țară și-un neam.

Să nu uiți, măicuței, că suntem români,

că numai o Țară ne-a dat Dumnezeu

cu nume din rai și preasfânt: România.

Cu Dumnezeu, înainte!”

Mama lui Ilie Ilașcu din Taxobenii Orheiului

pășește în nemurire.

*La 9 decembrie 1994, un tribunal ilegal din așa-

numita „Republică Sovietică Nistreană” a

pronunțat sentința în procesul unui grup de 5

patrioți români (cunoscut sub numele de „grupul

Ilașcu”), care, în timpul războiului ruso-

moldovenesc din 1992, dezlănțuit de forțele

separatiste ale lui Igor Smirnov susținute de către

Armata a 14-a rusă de ocupație, au luptat pentru

independența și integritatea Republicii Moldova.

Au fost acuzați de acte de terorism și de

subminare a temeliei „Republicii Nistrene”.

**Ilie Ilașcu - la moarte prin împușcare, Petru

Godiac la 2, Alexandru Leșco la 12, Andrei

Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa - la câte 15 ani de

detenție fiecare. Un alt membru al grupului,

Valeriu Garbuz, care fusese deținut inițial, s-a

dovedit a fi un securist infiltrat, care a relatat

amănunțit autorităților separatiste despre

activitatea membrilor grupului și a recunoscut

acuzațiile ce li se aduceau, a fost eliberat de sub

arest până la începutul procesului. Blamat de

colegii de luptă și de celulă, cu frica-n sân pentru

viața sa, s-a refugiat în Rusia.

Alexandru Florin ȚENE

Cele două valenţe ale eroilor

-Eseu-

Inițiativa scriitorului Puiu Răducanu de a

recupera într-o carte/album imaginile

monumentelor dedicate eroilor de pe teritoriul

țării noastre este salutară. Un astfel de gest este

echivalentul unui monument al pioșeniei

dedicate sacrificiului suprem pe care l-au făcut

compatrioții noștrii pentru a apăra ființa națiunii

noastre.

“Transpirația“ intelectuală de strângere a

imaginilor și a datelor despre astfel de

monumente este una de cercetare și documentare,

echivalentă cu strădania specialistului ce se

sacrifică printr-o muncă acribică pentru realizarea

unui ideal.

Despre eroi s-au scris multe pagini. Însă

despre cele două valenţe ale lor, s-a spus mai

puţin. În acest context cele două valențe sunt:

eroism pentru partea în numele și idealului pentru

care luptă, și criminal în accepțiunea

adversarului.

Se cunoaşte faptul că esenţa istoriei,

spunea Gertrude Himmelfarb, constă în

consemnarea marilor evenimente ale vieţii

publice şi a influenţei lor asupra oamenilor de

rând, dar şi, adaug eu,eroul din tabăra adversă

este perceput criminal pentru cealaltă parte. Tot

în acest context mai există o zicală românească

care spune că nimeni nu este profet în satul lui.

Toate aceste idei converg spre ceea ce spunea

Ducele de Conde, contemporan al Regelui Louis

XIV că: Nici un om nu este un erou în ochii

valetului său, fapt ce l-a făcut pe Hegel să-i

amplifice sensul: Nici un om nu este un erou în

ochii valetului său, nu deoarece primul nu este

un erou, ci deoarece celălalt este valet.

Hegel în Fenomenologia minţii subliniază

faptul că eroii sunt indivizii universal-istorici,

considerându-i ca fiind instrumente decisive ale

evoluţiei istorice. Din păcate, trebuie să aduc o

mică rectificare le ce scria Hegel, eroii sunt

instrumente decisive în evoluţia părţii din care

fac parte şi sunt percepuţi de adversari ca

instrumente involutive. Decebal, eroul nostru

legendar, a fost pentru romani un duşman care,

printre altele, a fost o frână în civilizarea

barbarilor din Dacia.

Eroilor, pe care îi proslăvim şi unii au

ajuns chiar sfinţi în Calendarul ortodox, nu putem

să le acordăm imunitate în privinţa capacităţii de

comportament imoral. Unii dintre ei au călcat în

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

37

picioare ”multe flori inocente”, cum scria Hegel,

au zdrobit multe lucruri în drumul lor, pentru aşi

ajunge ţelul. Să nu uităm grozăviile făcute de

Ştefan cel Mare, care alături de luptele sale

antiotomane (Vaslui, Podul Înalt, Valea Albă,

Războieni, etc), a tăiat capete nevinovate după un

judeţ superficial şi hotărâri luate la mânie.Pentru

noi domnitorul Moldovei anilor 1470 este un

erou naţional, dar pentru ungurii care stăpâneau

cetatea Chilia cucerită de Ştefan la 23-25 ianuarie

1465 este un criminal care a tăiat multe capete.La

fel a fost socotit şi de locuitorii oraşului Baia

care, în urma focului pus de Ştefan şi oastea sa,

au pierit în foc odată cu casele lor. Există un

proverb românesc: Scopul scuză mijloacele.

Scopul lui Ştefan cel Mare era independenţa

Moldovei şi suzeranitatea ei.

În aceaşi situaţie a fost Vlad Ţepeş, dar şi

Avram Iancu care, deşi, stăruia pentru împăcarea

dintre revoluţionarii români şi cei maghiari a

luptat, totuşi împotriva trupelor revoluţionare

maghiare. Dacă pentru românii din Transilvania

el a fost un luptător revoluţionar democrat, pentru

nobilii maghiari şi, chiar printre revoluţionarii

maghiari, a fost considerat un trădător şi chiar

criminal. Lenin, Stalin, Ana Pauker, Dej, Luca,

Chişinevski, Ceauşescu şi majoritatea liderilor

comunişti au fost criminali în adevăratul sens al

cuvântului, dar în timpul vieţii au fost consideraţi

eroi, datorită politicii de inversare a valorilor.

Despre eroi Hegel spunea că ei sunt

vulnerabili la năpastele care se abat asupra lor. Ei

mor în tinereţe, ca Alexandru, ca Avram Iancu,

sau sunt ucişi, ca Cezar, ca Tudor Vladimirescu,

ca Lăpuşneanu, Codreanu, etc.

Se pare că acest tip de erou, individual

universal-istoric, aparţine trecutului. Ei apar, în

condiţiile statului modern şi al Uniunii Europene,

în condiţii necivilizate. Aceştia sunt consideraţi

terorişti. Situaţia aceasta o întâlnim în Anglia, în

Palestina, dar şi în Spania. Luptătorii basci sunt

eroi pentru o parte din populaţia Ţării Bascilor,

dar criminali pentru restul Europei unite şi

civilizate. Aceştia sunt antieroi care posedă un

oarecare atribut vag care ţine de eroism. Ei sunt,

cel puţin, individualităţi anonime apărute din

masa de oameni obişnuiţi.

Astăzi, termenul de om obişnuit poate fi un

termen contestabil-termenii corecţi în sens strict

politic sunt poporul de rând şi masele anonime.

Se observă, în contextual europenizării şi al

fenomenului globalizării, că aceşti oameni de

rând, anonimi ameninţă să disloce nu numai

indivizi universali ca Napoleon, să zicem ,,ci

toate figurile elitiste, termen care în conotaţia sa

actuală, include regi,preşedinţi, aristocraţi, cât şi

lideri ai clasei muncitoare-toţi cei care se

desprind de masele anonime pur şi simplu

datorită faptului că nu sunt anonimi, că posedă

identităţi pregnante, care pot fi lesne recunoscute

ca aparţinând numai fiecăruia dintre ei. Se

observă că nu numai figurile de elită sunt

înfierate, ci şi temele elitiste-marile evenimente

ale istoriei în care eroii joacă în în mod necesar

roluri proeminente, şi faptele şi ideile şi cărţile

genial (vezi situaţia lui Eminescu). Istoria văzută

de sus este înlocuită treptat de istoria văzută de

jos, o istorie a oamenilor obişnuiţi angrenaţi în

activităţi cotidiene.

În locul eroilor neamurilor apar neamurile pe post

de fapte eroice. Tratarea cu suspiciune a istoriei

elitiste duce la excluderea unor figuri,

evenimente şi idei de seamă care au determinat

de facto cursul istoriei, pentru a nu leza spiritul şi

mândria naţională a celeilalte părţi, azi inclusă în

Uniunea Europeană. În lipsa voinţei, în lipsa

indivizilor, eroii lipsesc şi ei. Dar lipsesc totodată

şi răufăcătorii. După ce am trăit afirmarea

libertăţii în decembrie 1989, mi-am dat seama că

în evenimente adevărat mari nu lipsesc nici eroii,

nici răufăcătorii, nici criminalii, nici valeţii şi nici

profeţi. În lipsa libertăţii şi a voinţei, virtutea,

eroismul şi viciul nu pot exista. Iar în lipsa

virtuţii şi a viciului, nu poate fi vorba de eroii din

oglinda răufăcătorilor din tabăra adversă. Nu

poate exista decât poporul de rând care nu

recunoaşte eroi şi răufăcători-doar marile

evenimente istorice.

În concluzie, istoricii trebuie să accepte

ideea că măreţia, geniul, eroii, unicitatea există

cu adevărat, că este de dorit ca oamenii să

preţuiască aceste calităţi şi să şi le dorească, iar

naţiunile să respecte valorile istoriei popoarelor

chiar dacă, uneori, le-a fost potrivnice. Să accepte

că există adevăruri care nu ţin seamă de

deosebirile dintre rase, clase, sexe, şi că toţi

oamenii pot cunoaşte aceste adevăruri şi pot fi

edificaţi de ele. Lucrarea lui Puiu Răducanu mi-a

adus aminte de filozoful grec Platon, care spunea:

”Nu există om atât de laș, pe care iubirea să nu-l

transforme în erou. “

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

38

Florentin Smarandache

…Să schimbi lumea numai

cu puterea gândului…

În luna iulie 2016 am participat la două

conferințe internaționale (Conferința

Internațională de Fuziune, Heidelberg, Germania;

Congresul Mondial de Inteligență

Computațională, Vancouver, Canada),

prezentând șase lucrări: aplicații ale Teoriei

DezertSmarandache și, respectiv, aplicații ale

mulțimii și logicii neutrosofice. Se discută acum

la Conferințele Internaționale despre Internet of

Things (Internetul Lucrurilor), ca o generalizare a

Internetului de Computere, adică nu doar

ordinatoarele conectate între ele, ci și alte

obiecte: vehiculele care transmit semnale

electr(on)ice unele către altele și orice obiecte

(frigidere comunicând între ele, camere video,

telefoane etc.). Încă în stadiu incipient, acest

Internet al Lucrurilor se dezvoltă rapid. Este greu

de ținut pasul cu explozia științifică. Te simți

mic, depășit de o realitate (…fantastică!),

neputincios, gata să abandonezi.

Trebuiesc făcute eforturi disperate pentru a te

informa și, apoi, a mări sau a contribui, măcar

câte puțin, la minunile lumii. Cum va arăta

societatea peste un mileniu? Probabil, nici nu ne

putem imagina! Ni s-ar părea ireal… să ne

conducă… obiectele… Am extras sintagme din

prelegerile audiate: - baze de date mari [big data]

părtinitoare și redundante; - optimizare

neurodinamică; - funcții obiective

multimodulare; - tipărire 3D; - științe sociale

cantitative; - discursuri conceptuale; -

metodologie comparată; - sisteme inteligente

asemănătoare creierului; - complexe fizice

cibernetice; - programare dinamică adaptivă; -

interacțiunea om-robot; - sisteme complexe; -

inteligență de grup (swarm intelligence); -

modelarea comportamentului colectiv; - predicția

distribuției datelor care se schimbă rapid; -

expresivitatea și aproximarea datelor incerte;

- sisteme fizice interconectate; - sisteme

fizico-cibernetice tolerante la greșeli; - modelare

rară (sparse modelling) în învățarea statistică; -

programare genetică; - swarm robotics (roi de

roboți): grup de roboți, autoorganizați și

acționând în mod colectiv (fără control din afară),

având încredere între ei; - meta-euristica

optimizării coloniei de furnici (Marco Dorigo); -

rețele de sensori (fără fir); - optimizare multi-

obiectivă; - algoritmi evoluționari, multi-

obiectivi; - spații cu dimensionalitate neliniară; -

modele pentru baze de date imprecise; -

distribuții posibilistice (Teoria Posibilistică

DuboisPrade); - agregarea reprezintărilor

incertitudinii; - rețele neurale recurente; -

învățare supravegheată și nesupravegheată a

mașinilor; - sensori de înaltă dimensiune; - teorii

fizice în lumi multiple. Electronica și Cibernetica

injectate peste tot. Automatizare. Control.

Conectivitate.

Vehicule comunicând cu alte vehicule (mașini

vorbind, interacționând cu trenuri, autobuze și

chiar cu biciclete!). Vehicule comunicând cu

infrastructura. Dispozitive inteligente. Sisteme

bazate pe multisenzori în sprijinul șoferilor,

gospodinelor, agricultorilor. Robotizare în toate

domeniile. Salturi mari în știință (de la

specializare la supraspecializare și ultra-

specializare). Schimbări rapide în date. Servicii

bazate pe web și folosind clouds. Trenuri

electrice fara vatmani. Unelte fără fir și bazate pe

consum eficient de energie (smart energy).

Sisteme de securitate: supravegheri video și

audio, controlul accesului, detectarea intrușilor,

alarme automate de incendiu, monitorizare de la

distanță. …Să schimbi lumea numai cu puterea

gândului… „Viitorul începe astăzi”, se spune în

reclamele tehnice. Cred că am putea extinde

butada la: „Viitorul a început în trecut”… Am

rămas meditând la tehnologii și supertehnologii

în curs de implementare. Science Fiction

transformat în Realitate!

Florentin Smarandache, volumul Viitorul a

început în trecut, Editura Mingir, Suceava, 2016

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

39

Nicolae VASILE

Elemente de sistemism în istoria neamului

românesc

Există în istoria neamului românesc elemente

evidente de sistemism, involuntare, acestea

apărând înaintea teoriei sistemelor în sine.

Mihai Eminescu este cel care, din lumea

transcendentală, reprezintă partea de dorințe a

neamului, unele mai implicite, altele mai

explicite. Acestea apar în multe dintre scrierile

sale literare sau istorice, dar cel mai frumos și

mai clar sunt exprimate poetic, în poezia:

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Ca un declarat adept al lui Schopenhauer,

Eminescu nu se oprește la nivelul dorințelor, ci

continuă, la nivelul voinței. Astfel, el trece și în

zona ansamblului logic (lumea deciziilor) și în

lumea acțiunilor pentru propășirea neamului, prin

influențarea mediului politic, folosind ca

elemente de căi și mijloace creația sa jurnalistică 1. În această direcție, el a fost susținut de către

Titu Maiorescu. Lumea percepțiilor a fost

reprezentată în contemporaneitatea marelui poet

de către Ion Luca Caragiale, iar partea de dorințe

din lumea reală, precum și cea mai mare parte din

lumea acțiunilor, prin căi și mijloace, a venit din

partea Regelui Carol I.

A fost o epocă glorioasă a poporului român, deși,

dacă este privită la nivelul micro, cea din piesele

de teatru ale lui Caragiale, au fost destul de multe

neajunsuri și atunci. Acestea nu fac obiectul de

studiu al sistemismului.

Un rol major în clarificarea țintelor

transcendentale provenite din dorințele lui Mihai

Eminescu l-a avut marele istoric Nicolae Iorga,

cel care a inițiat procesul de mitificare al poetului

național.

O analiză mai aprofundată a creației geniului

nației române, prin metodele interdisciplinare,

specifice epistemologiei moderne, nu este o

blasfemie, ci un demers normal, care cred că ar fi

fost și pe placul său, având în vedere că i-au

plăcut incursiunile prin științele exacte, având

chiar niște premoniții uimitoare legate de ceea ce

ulterior avea să se cheme teoria cuantică a

1 Nicolae VASILE: Analiza epistemologică a creației

jurnalistice a lui Mihai Eminescu, Cronica Timpului, Nr. 21, Octombrie, 2016, pag.12.

luminii. Mihai Eminescu a fost fascinat de fizică

și matematică, fiind conștient de o evoluție

convergentă a științelor exacte și a celor umaniste

într-un viitor când acestea se vor sprijini reciproc

într-o transdisciplinaritate eficientă.

Această analiză cuprinde, pe lângă Teoria

sistemelor, și alte teorii, precum Teoria entropiei

și Teoria constructală.

Teoria Entropiei a fost introdusă pentru prima

dată în termodinamică, de către Rudolf Julius

Emanuel Clausius (n. 2 ianuarie 1822 – d. 24

august 1888) a fost un fizician și matematician

german care este considerat fondatorul

termodinamicii, în lucrarea Clausius, R. (1865).

The Mechanical Theory of Heat – with its

Applications to the Steam Engine and to Physical

Properties of Bodies. London: John van Voorst, 1

Paternoster Row. MDCCCLXVII.

Extinderea noțiunii la alte domenii a început-o

Nicholas Georgescu-Roegen - (născut Nicolae

Georgescu, pseudonimul Roegen reprezintă Ne

Geor inversat, utilizat ca un retronim) - (n. 4

februarie 1906 - d. 30 octombrie 1994) a fost un

matematician, statistician, pedagog și economist

american de origine română, părintele teoriei

bioeconomice, o teorie care prezintă un mod

revoluționar de a vedea economia, în lucrarea

The Entropy Law and the Economic Process,

Cambridge, Mass.: Harvard University Press

1971.

Teoria constructală a fost introdusă de către,

Adrian Bejan (n. 24 septembrie 1948, Galați,

România), care s-a stabilit în Statele Unite la

vârsta de 19 ani, în lucrarea A. Bejan and S.

Lorente, The constructal law and the

thermodynamics of flow systems with

configuration, Int. J. Heat Mass Transfer, 47,

2004, pp. 3203–3214.

doi:10.1016/j.ijheatmasstransfer.2004.02.007,

care face o extensie a teoriei mecanice a curgerii

în alte domenii tehnice, economice și umaniste.

Ideea vine încă din antichitate, când Heraclit din

Efes (n. cca. 535 î.Hr. - d. 475 î.Hr.), cunoscut ca

"Obscurul" (Skoteinos), filozof grec presocratic,

spunea că totul este "într-un flux", după cum

spune aforismul "Panta rei", ce-i este atribuit,

“totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”. De

asemenea el a devenit cunoscut pentru afirmația:

"Nici un om nu poate să intre în apa aceluiași

râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul

nu mai sunt la fel”.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

40

Nicolae VASILE la 65 de ani

Prof. univ. dr. ing. Nicolae Vasile s-a născut la

data de 16 iunie 1954 în localitatea Ludești, jud.

Dâmbovița şi este un valoros om de ştiinţă şi

cultură. Prin muncă asiduă, talent şi multă dăruire

a devenit, după absolvirea în anul 1978 a

Institutului Politehnic București, Facultatea de

Electrotehnică, inginer, cercetător, inventator, o

personalitate marcantă a științei românești

contemporane. Este membru titular al Academiei

de Științe Tehnice din România.

Și-a desfășurat activitatea la Institutul de

Cercetări și Proiectări Electrotehnice-ICPE

București, unde în perioada 1992-2005 a ocupat

poziția de director general.

În cercetarea aplicativă a dezvoltat

servomotoarele sincrone cu magneți permanenți,

denumite și servomotoare fără perii, de la modele

experimentale și prototipuri la producția

industrială de serie, iar cercetarea

fundamentală a dezvoltat primele aplicații ale

metodei elementului de frontieră în domeniul

electrotehnicii, pentru calculul distribuției

câmpului magnetic în servomotoarele cu magneți

permanenți.

A condus, ca director de proiect, 27 proiecte de

cercetare și a lucrat ca expert în alte 19. A

introdus în fabricație la ICPE București,

Electrotehnica București, IFMA București

diverse produse electrotehnice precum

servomotoare, traductoare, micromotoare,

actuatoare pentru roboți industriali, mașini unelte,

aviație, urmărind în special avantajele utilizării

magneților permanenți.

A avut burse de studiu la universități de prestigiu

din străinătate, precum:

Universitatea Southampton, Anglia, prof. Carlos

Alberto Brebbia, în domeniul metodei

elementului de frontieră în electrotehnică, în anul

1985, Institutul de Tehnologie New Jersey,

Newark, SUA, prof. Raj Patrap Misra, în

domeniul fiabilității componentelor electrice, în

anul 1987, Institutul de Tehnologii Industriale și

Automatizări Milano, Italia, prof. Francesco

Jovane, în domeniul acționarilor cu motoare

lineare, în anul 1995. În anul 1998 a absolvit un

curs de management la Fundația germană Hans

Seidel, în domeniul managementului.

A înregistrat 26 brevete, 1 în Germania restul în

România dintre care: Patent DD-259724-

A5,1988. Synchronmachine mit Dauermagneten;

Brevet nr. 99782. Motor cu magneți permanenți

cilindrici ecranat; Brevet nr. 104836. Motor

sincron cu magneți permanenți; Brevet nr.

109407. Motor fără perii cu intrefier axial și rotor

disc; Brevet nr. 112324. Procedeu de realizare a

mașinilor electrice; Brevet nr. 110104. Metoda

pentru pornirea motoarelor sincrone cu magneți

permanenți; Brevet nr. 103276. Ansamblu de

bobine de reactanță toroidale; Brevet nr. 103275.

Circuit magnetic cu miez din fier.

Din anul 1990 este şi Profesor universitar, mai

întâi la Universitatea Politehnică din București și

în prezent la Universitatea ”Valahia” din

Târgoviște.

A predat cursurile: la Universitatea Politehnica

București: Mașini electrice speciale, Traductoare

electrice, Circuite magnetice cu magneți

permanenți, Sisteme electrice autonome, Piața

produselor electrice, iar la Universitatea

Valahia din Târgoviște: Tehnologia mașinilor și

aparatelor electrice, Strategia economică a

inovării, Dezvoltare durabilă, Managementul

proiectelor.

A fost conducător științific de doctorate la

Universitatea Politehnica București din 1998

până în 2010, iar după aceea, și în prezent,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

41

desfășoară această activitate la Universitatea

Valahia din Târgoviște.

Are o bogată activitate științifică publicând peste

30 de cărți tehnice, în edituri din România,

Germania și Italia, și peste 200 de lucrări în

reviste de specialitate și manifestări științifice din

țară și străinătate, dintre care: Motoare sincrone

cu magneți permanenți și reluctanță variabilă,

Editura Tehnică, București, 1983; Topics in

boundary element research. Applications in the

analysis and design of electrical machines,

Springer Verlag, 1990 (Editor C. A. Brebbia);

Motoare sincrone fără perii, Editura Tehnică,

București, 1990; The ripple forces in the

permanent magnet synchronous linear motors,

ITIA, Milano,1996; Conversia electromecanică a

energiei, Editura Tehnică, București,1999;

Servomotoare electrice,Vol.I și II, Editura

ELECTRA, București, 2003; Surse regenerabile

de energie, CHIMINFORM DATA, București,

2004; The magnetic field and steady state of flux

barrier reluctance synchronous motors, Rev.

Roum. Sci.Techn.Bucarest, Nr.3,Vol.24,1979;

Magnetic field and parameters computation in

disk brushless servomotors using the 3-D

boundary element method, Boundary Element

Technology Conference, MIT Cambridge, USA,

June, 1986; Calculation of the magnetic field and

parameters of the synchronous motors with

ceramic permanent magnets using the boundary

element method, Engineering Analysis,

No.3,1987, Southampton, U.K.; Energia-

Probleme actuale, Editura Electra, București,

2007; Ingineria Electrică-Probleme actuale,

Editura Electra, București, 2010; Ingineria

Electrică-Probleme de piață, Editura Electra,

București, 2011; Epistemologie-Perspectiva

interdisciplinară, Editura BIBLIOTHECA,

Târgoviște, 2011.

Domnul Nicolae Vasile are și o bogată activitate

publicistică în domeniul disciplinelor umaniste.

A publicat 19 cărți, dintre care: Punctul de

sprijin, Roman, Editura Mediamira, Cluj-Napoca,

2000, Echilibrul marinarinarului, Roman,

Editura AGIR, Bucureşti, 2006, Reinventarea

omului, Eseu, Editura Bibliotheca, Târgovişte,

2011, Omul ciclic, Poezie, Editura AGIR,

Bucureşti, 2013, Taxa lui Caron, Poezie, Editura

Editgraph, Buzău, 2014, Universul ciclic, Poezie,

Editura Laurent, București, 2015, Românul ciclic,

Eseuri, Editura Arefeana, București, 2015,

Dominoul iubirii, Roman, Editura Inspirescu,

Satu Mare, 2015, Dominoul iubirii. Raiul,

Roman, Editura Arefeana, București, 2016,

Sistemismul, Filozofie, Editura Favorit,

București, 2017, Grădina Domnului, Poezie,

Editura Amanda Edit, București, 2017, Ioșca,

Sică și Mitică, Teatru, Editura Bibliotheca,

Târgoviște, 2017, Zâna și Viața, Roman, Editura

Arefeana, București, 2017, Clubul, Roman,

Editura Arefeana, București, 2018, Citadela

perpetuă, Filozofie, Editura Neverland,

București, 2019.

Cărțile de beletristică au devenit un balsam

pentru inimă, emană gânduri de lumină ce

înfloresc în sufletul uman și deci sunt benefice

oricărui om mai ales în această perioadă de criză

morală și de identitate umană. Am avut onoarea

şi bucuria să particip la mai multe lansări de carte

marca Nicolae Vasile şi afirm că toate au fost de

excepţie, de mare ţinută literară. Domnia sa este

scriitorul care în luna aprilie 2013 a înfiinţat şi

conduce Cenaclul “Literar ing”, cu multă

pasiune, exigenţă şi prietenie literară. Tot de

atunci, editează revista cu același nume,

supliment literar al Revistei Univers Ingineresc.

Numeroşi scriitori au lansat cărți, printre care şi

eu, la sediul AGIR, cu sprijinul domniei sale, şi

am simțit căldura membrilor acestei grupări

literare.

Din anul 2014 face parte din colegiul redacţional

al revistei de creaţie şi cultură Bogdania şi a

contribuit permanent la ridicarea prestigiului

acesteia. În prezent este Editor Senior şi vom

continua frumoasa colaborare de până acum.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

42

În anii 2015-2017 Nicolae Vasile a fost gazda, la

sediul AGIR din Bucureşti, a Festivalului –

concurs național de creație literară Bogdania,

organizat de Asociaţia cultural-umanitară

Bogdania, în parteneriat cu Cenaclul “Literar

ing”.

În subconștientul românului de excepţie Nicolae

Vasile, există Raiul, o comoară din care muguri

de lumină înfloresc, ne cuprinde, crescând valuri

de iubiri și nebănuite speranţe. Este o fiinţă

adorabilă, un caracter desăvârşit, dedicat cu toată

fiinţa propăşirii şi renaşterii neamului românesc.

Deşi a realizat o vastă şi diversificată operă, este

modest şi foarte respectuos cu semenii. Iubeşte:

copii, florile, animalele, artele şi tot cei frumos.

Din anul 2015 este Președintele Juriului

Festivalului – concurs național de creație literară

Bogdania, organizat de Asociaţia cultural-

umanitară Bogdania din Focşani, de către

scriitorul Ionel Marin, preşedintele Asociaţiei.

Personal, colectivul redacţional al revistei

Bogdania, prietenii din Vrancea și toți românii,

vă urează maestre, dragă domnule Nicolae

Vasile: sănătate, putere de creaţie, noi realizări

artistice, bucurii sufleteşti deosebite şi împlinirea

tuturor dorinţelor.

LA MULȚI, BINECUVÂNTAŢI, RODNICI ŞI

FERICIŢI ANI!

Scriitor Ionel Marin

Ionel MARIN – 65. Cu gândul la ecoul viu al

umbrei de timp

Ionel Neculai MARIN, poet, eseist, publicist,

editor și promotor cultural, s-a născut la 02 iulie

1954 în comuna Suraia, judeţul Vrancea.

Apreciind corect că, împlinind 65 de ani, a sosit

timpul să dea seama, ce-a făcut cu talantul, pe

care i l-a dăruit Dumnezeu, scriitorul Ionel

MARIN şi-a strâns, asemenea unui înţelept

gospodar, dovedind o exigentă selecţie, poezii

publicate, până în prezent din cele 13 volume.

Volume publicate:

* Constelații, Editura ”Sogent”, Focșani, 1997

* Prinţul astral, Editura „Andrew” - Focşani,

2006; poezii. (ediţie bilingvă română-italiană).

* Inimă stea în devenire Editura „Sinteze” -

Galaţi, 2007; poezii.

* Crâmpei de veşnicie, Editura „Andrew” -

Focşani, 2007; poeme (bilingvă: română-italiană)

* Crinul din inimă, Editura „Andrew” - Focşani,

2007; poeme

* Nestinse amurguri, Editura „Pax Aura Mundi” -

Galaţi, 2008; poezii

* Inima stea în devenire - ediţia a II-a Editura

„Olimpias” - Galaţi, 2008; poezii (ediţie bilingvă

română-engleză)

* Crinul din inimă - ediţia a II-a Editura

„Fundaţia Culturală Antares” - Galaţi, 2008;

poeme

* Punţi spre iubire. Editura „SemnE” - Bucureşti,

2009; poezii

* Printre ani, lacrima netimpului, Editura „Pax

Aura Mundi”- Galaţi, 2010

* Picături de timp, Editura „Armonii Culturale”,

Adjud, 2011, poezii

* Dincolo de coline albastre, Editura „Armonii

Culturale”, Adjud, 2013

* În constelația ființei. Opera Omnia, Editura

”Emma”, 2014

* În memoria netimpului, Editura ”Rafet”,

Râmnicu Sărat, 2016, poezii

* În constelația ființei. Opera Omnia, ediția a II-

a, Editura ”Bogdania”, Focșani, 2018

* Patrie, credință, regăsire, eseuri, Editura

Bogdania, 2018

Două dintre acestea, ”Prinţul astral” şi ”Crâmpei

de veşnicie” traduse în italiană de Molinu C.

Ştefan, iar volumul Inima, stea în devenire, ediţia

a doua, tradus şi în engleză de poeta Angela

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

43

Cioltan Zainea. Toate alcătuiesc volumul

antologic ”În constelaţia fiinţei”, a cărui a doua

ediţie, adăugită, apărută la Editura Bogdania,

semnifică, în fapt – Opera Omnia - o cunună

inestimabilă, pe deplin meritată.

Cam tot ceea ce a scris până acum, poetul Ionel

MARIN este un elogiu, profund motivat, adus

măreţiei fiinţei umane: ”Scânteie din steaua

nemuritoare/ Mister adânc în Constelaţia fiinţei”.

Acest moto limpezeşte câteva nobile intenţii

urmărite de autor, prin adâncirea, pe cont propriu,

în mirifica, dar uneori, şi tenebroasa alcătuire a

acestei constelaţii a fiinţei: ”Ca să ne rămână

ecoul viu al …umbrei de timp” (amintirea ca a

doua viaţă), care prin forţa de a imagina a

autorului, să probeze că: ”Poartă aripi ale viselor

şi se prinde/ De porţile divine, nădăjduind, să

redevină acel călător astral care a fost, când

Dumnezeu l-a creat în acel timp primordial al

Facerii lumii. Numai astfel, crede poetul Ionel

MARIN – prin iubire de frumos şi adevăr/ Poate

înflori (artistul) ca mărgăritar al lumii/ vom putea

să trăim frumos fiecare respiraţie a zilei”.

Pentru poetul nostru, viaţa, acest dar suprem, nu

poate fi decât această ”ardere sfântă, freamăt

divin”. Această stare de graţie îl susţine ”în

zborul către spirala galaxiilor, zămislind punţi

spre lumină spre lumina neînserată: (omul, ardere

sfântă).

Nu exagerez cu nimic, afirmând că ne aflăm în

faţa unei mari poezii prin care se anticipează, în

spaţiul literaturii, legăturile visului de astăzi cu

abordările pragmatic de mâine, aşa cum numai un

poet vizionar poate imagina metamorfoza visului

artistic într-o realitate, obţinută datorită nivelului

la care a ajuns ştiinţa. Adevăratul sens al vieţii şi

creaţiei sale, poetul Ionel MARIN îl simte şi îl

înţelege profund numai prin legătura de neclintit

cu tradiţia, aceasta însemnând: ”Paşii timpului se

aud, se simt…Doinele, baladele, cântecele curg/

Pe corzi de lumină şi de aripi”. Piscul cel mai

înalt al iubirii şi vrerii noastre este, trebuie să fie

Patria, însăşi leagănul vieţii şi raţiunii noastre de

a fi: ”Everestul nostru este România şi/ s-ar

răzvrăti în noi strămoşii/ de n-am urca noi

Constelaţii” (Constelaţii, p11).

Cu multă plăcere am scris şi despre volumul de

eseuri ”Patrie, credință, regăsire” scos la

Editura Bogdania, anul trecut.

Domnul Ionel MARIN este Redactorul şef al

Revistei de creaţie şi cultură Bogdania care a

împlinit şapte ani de existenţă tipărită în luna mai

2019. De asemenea prin toate ediţiile

Festivalului- concurs de creaţie literară Bogdania

a promovat şi promovează tinerii creatori români

din ţară şi din diaspora românească. La câteva

ediţii am avut plăcerea şi bucuria să fac parte din

juriu şi să apreciez lăudativ Asociaţia cultural-

umanitară Bogdania, pe preşedintele fondator şi

executiv, scriitorul Ionel MARIN.

Câteva aprecieri critice (selectiv)

Ionel MARIN - „Prinţul astral”, Editura

Andrew, 2006

Prinţul astral, o carte născută dintr-un suflet

coborât de pe culmi de cântec şi dureri, dintr-o

suferinţă enigmatică de care toţi avem atâta

nevoie. O scânteie din divinitatea lui Dumnezeu,

pe care poetul Ionel Marin a multiplicat-o până la

înalta credinţă de a se topi în rugă. (Vasile S.

Ghican, Tecuciul cultural nr.8/2006)

Inima stea în devenire sau „frenezia materiei”

Ionel Marin pare a fi poetul energiilor mentale şi

emoţiilor pozitive, cu simţul necontrafăcut al

mesajelor optimiste, de largheţe şi simţire

patriotică autentică.

Consideră scrisul un demers catarsic, aşa cum

exact observă şi Valeria Tăicuţu. Exaltarea este a

bucuriei existenţei în fiinţă, retorica, patosul îi

sunt contopite în discurs şi generozitatea este a

unui spirit apolinic, solar. Este incredibilă

absenţa totală a angoasei, a disperărilor. O astfel

de lirică nu poate fi minoră, deoarece aparţine

simţirii. Simplitatea expresiei este compensată de

plinătatea limpede a mesajului şi a emoţiei

înfiorate. (Eugen Evu, Revista Provincia

Corvina, Anul XII.nr.11(48) , 2008)

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

44

Ionel Marin: „Nestinse amurguri”

Poezia lui Ionel Marin este o perpetuă căutare de

simboluri pure, de spaţii paradigmatice, de iubiri

nestinse, de prieteni adevăraţi, de vibraţii şi

emoţii cognitive, producând stări de vrajă

ademenitoare. Tensiunea lirică se realizează prin

avalanşa de metafore, când plasticizate, când

revelatorii, în sensul siajului înfiorat de gest şi

gând. (Victor Sterom, Revista „Viaţa de

pretutindeni”, Nr.6/10/oct.2008)

Stările celeste ale poetului Ionel Marin

Poetul a intrat în acea zonă spaţială şi atemporală

în care spiritul său se manifestă plenar, având

acele stări celeste pe care ni le dorim cu toţii.

Pentru că toţi dorim să intrăm în Nirvana sau în

Eden, deşi nu ştim unde sunt aceste teritorii

necunoscute, nu ştim cum se poate intra în ele şi

mai ales, cum se trăieşte în ele. Ionel Marin ne

spune simplu că acest teritoriu se află în noi, în

Sinele nostru. … „IONEL MARIN - un poet

hieratic, prin structura sa sufletească, prin

concepţii, prin năzuinţe, prin poemele sale

cosmice inundate de LUMINĂ şi IUBIRE, dar nu

în ultimul rând, prin faptele sale nobile, de ardere

pe altarul Culturii”…

(Năstase Marin, Revista Esteu nr. 4-5-6/2008)

Ionel Marin – Punţi spre iubire

Versurile poetului Ionel Marin au câştigat

lapidaritate şi profunzime: ”Cuiburi cosmice

/Scutură pe acoperişuri /Roua din icoane”:

”Neantul pătrunde ascuns /Prin rănile memoriei”:

”Ninge cu fulgii tristeţii” Unele strofe pot fi

considerate poezii scurte, gen haiku: ”Uitarea de

sine, /În liniştea rugăciunii /Înmuguresc

cuvintele…”

(Lucian Gruia, Revista Noua Provincia

Corvina, Anul XII nr.14(51)/15(52)/2009).

Drumeţ spre steaua iubirii

Rostirea poetului e una molcomă şi simplă, căci

măreţia universului numai aşa poate fi cuprinsă şi

înţeleasă, iar cuvintele vin dintr-o bună însuşire a

minunii ce o poartă în ele.

Ionel Marin nu forţează limitele limbajului, nu e

preocupat de suplimentare tuşe aduse mesajului

iniţial. Între text şi simţire, nici o vamă nu se

interpune. E aici, mai mult decât o Convenţie, e

matricea unei tehnici conţinătoare nativ,

nicidecum însuşite…

(Mihai Antonescu, Revista de cultură„

Meandre” nr.1-2/2008).

O lume de vise flămânde într-un crâmpei de

nemurire

Fără convenţionalisme şi artificiozităţi de sezon,

(cine mai are aminte de ele ?) poezia lui Ionel

Marin se prelinge simplu, firesc, limpede,

despodobită de voaluri, precum a doua zi

mireasa…Parcă obsedat de clipele veşniciei,

poetul pluteşte precum ”fiorul pe viori de timp”

în peregrinarea sa spre Patria cea veşnică. Prin

”lanuri de zori” care se topesc în ”lacrimi de

petale”, drumul său izvorăşte din sine şi continuă

prin sine spre Marele Sine în care se topesc toate.

De acolo de unde survine fiinţa, din acel Da-sein,

cerul îi coboară în suflet. Poetul poartă în sânge

”zboruri astrale”. ”Să iubim, să rodim, să

rămânem” acesta ar fi rostul fiinţei, temeiul

sfintei moşteniri ancestrale.

(Cezarina Adamescu, Oglinda literară nr.

64/aprilie 2007).

Poezia lui Ionel Marin - simbol şi lumină –

dubla raţiune a universului său poetic

Fiecare carte a poetului vrâncean este un nou

experiment, nu atât gândit, cât simţit, nu atât nou

construit, cât reinventat. Percepţia cititorului

trebuie să fie pe măsură: inspirată şi inspirând

lumină. Poate, tocmai de aceea, poetul Ionel

Marin este un poet astral, care iubeşte cerul şi ştie

să-şi înalţe, de fiecare dată, mâinile în rugăciune.

O rugăciune murmurată, silenţioasă, umilă, aşa

cum este - de altfel – întreaga-i existenţă.

(Gheorghe A. Stroia în prefaţa vol. ”Picături de

timp”)

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

45

Ionel Marin – trepte spre lumină

În central lumii sale lăuntrice, poetul caută

introspective, lumina din interiorul sufletului şi

prin rugăciune, lumina din exterior, lumina

divină. Ionel Marin percepe frumuseţea lumii

devenită transparentă prin credinţă, aşa cum

propăvăduia părintele Stăniloaie. Meditaţia

asupra sinelui, relevă caracterul nemuritor al

sufletului: “Sinele, nu-i doar scânteia unei clipe,/

pulsul unui ecou pierdut/ în neantul uitării,/ poate

fi şi făclia drumurilor eterne…” (Dreaptă

socotinţă - Printre ani, lacrima netimpului)…Cu

fiecare carte, Ionel Marin, urcă noi trepte spre

lumină. (Lucian Gruia, Revista Apollon,

nr.4(47), 2014)

Ionel Marin- „Axiomatica unui destin trans-

format în punte peste veacuri ”

În poezia lui Ionel Marin, netimpul (neantul) este

expansiv – „vrea” să înghită totul. Ca într-o

veritabilă teorie a relativităţii, timpul se dilată.

Clipa căpătă „dimensiunile” veşniciei – cu atât

mai nesfârşită, cu cât durerile existenţiale ale

Eului devin mai mari. „Umbra” de lumină,

sufletul poetului tinde să-şi însuşească veşnicia

clipei, ca pe un bun personal, confiscând astfel

moartea, prin durerile căreia se va mântui,

devenind o părticică din astrala sete de lumină a

muritorului. Cine altcineva, decât sufletul

poetului îndrăgostit de lumină, transformat în

lumină, „reînviat” de undeva dincolo de

marginile timpului, din miezul unei stele

fierbinţi? Aceasta este starea poetică a lui Ionel

Marin. (Gheorghe A. Stroia, în „Petale din

cuvinte”, volum de critică literară)

În constelația ființei, autor Ionel Marin, Edit.

Emma, 2015

…O colosală sete de lumină, înțelegând prin

simbolul luminii apropierea de absolut, de

adevărul suprem și urcarea treptelor către

perfecțiunea trăirilor umane, a sentimentelor care

se îngemănează într-o aspirație spre totalitate,

spre spectacolul cosmic la care poetul râvnește în

permanență…(Ion Croitoru, Revista Bogdania,

nr. 7/2014)

,,Pleoapele umede ale clipei”

Poetul Ionel Marin aşează în ochiul vremii şi al

vremuirii lui, partea dinspre văzut, trăit şi îndurat

a unui suflet mult răbdător, dublând-o şi cu un

talent aparte, fapt remarcat de unii critici şi

cronicari ai fenomenului literar contemporan.

Astfel, distinsul Gheorghe A. Stroia spune în

prefaţa pe care i-o întocmeşte autorului la

volumul „Picături de Timp”, Editura Armonii

Culturale, Adjud, 2011 – volum despre care şi

noi ne vom ocupa în cele ce urmează – că, cităm:

„Poezia lui Ionel Marin denotă demnitate, curaj,

un enorm spirit de sacrificiu, fiind dublată de un

militantism propriu şi valoros prin care se

motivează importanţa alegerilor corecte făcute în

viaţă şi îndreptarea erorilor, atâta timp cât acest

lucru mai este (încă) posibil.

(Mihai Antonescu, Revista Bogdania nr. 13-

14/2015)

„DINCOLO DE COLINE ALBASTRE”,

autor Ionel MARIN - UN CREZ PE DEPLIN

ASUMAT

…Scrisă cu toate verbele folosite la persoana I,

poezia domnului Ionel Marin este a maximei

implicări și asumări, de o totală credibilitate: „Te

privesc/Îți îmbrățișez inima,...Aștern

doruri.../Scriu cu aripile ființei/Versuri ce poate

trec în ecouri vii/Izvoare de amintiri să

devină,/Ploi nestinse de iubiri.” („Liber în poem”,

p.11). Concluzia, ca rezultat al evaluării unor

experiențe de viață, în variile sale întruchipări,

aici, în spațiul relației tainice a autorului cu

Dumnezeu, care își pune amprenta pe majoritatea

poeziilor care alcătuiesc acest volum de care

poetul ne ține aproape, să putem descifra taina de

„Dincolo de vise și de noi”, cu a cărei

reproducere voi pune punct comentariului meu,

nu înainte de a remarca, chipul ales în care poetul

își împlinește o triplă datorie: față de Dumnezeu,

față de sine și față de semeni”…

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

46

(Geo CĂLUGĂRU, Revista Bogdania nr. 15-

16/2015)

Despre volumul ”În memoria netimpului”,

Editura Rafet, 2016

…Poetul Ionel MARIN vine dintr-un alt veac,

arzând în pași fermi cuvinte după cuvinte,

imagini după imagini, explorând metafora până

dincoace de umbrele tăcerilor. Apoi se

confesează într-un lirism aparte, lumii.

Poetul este un filozof, aruncă strigătul visare în

mijlocul mulțimii, pentru aducere aminte.

Vorbește cu detașare despre viață, despre

umanitate, într-un timp revolut. Ne trimite în

căutarea memoriei netimpului pentru a ne găsi

liniștea și umanitatea din noi. Apelând la

copilăria noastră, ne îndreaptă vertical gândul

către mamă, către sat, către tot cei mai frumos

depozitat în memoria secundelor uitate. Suspendă

cu bună știință timpul, între două lumi, unde

uneori poposim să adăpăm emoția cu mirarea

singurătății.

Poetul Ionel Marin trebuie citit cu semnul

întrebării în dimineți de rouă, unde glasul răsună

ca un bucium între milenii (Constantin

MARAFET- În memoria netimpului, Editura

Rafet, 2016)

…„Şi noi locului ne ţinem - aici am fost, aici

rămânem“

Foarte atent şi rezonând la ceea ce devin,

tot mai evidente astăzi şi anume că, România este

din ce în ce mai aproape de dezastru, moral, în

primul rând, şi pasivă la ceea ce se întâmplă în

interiorul său dar şi în apropierea sa, cele ce

spune, cu maximă îngrijorare, scriitorul Ionel

Marin, sună a avertisment, a urgenţă maximă:

„Dacă nu vom învăţa să ne preţuim valorile

naţionale, să ne iubim Patria şi limba română, ne

vom afunda şi mai mult în nefericire şi

înstrăinare.“ Atent la actualul context şi tendinţe,

ce nu mai ţin seama de cât de greu şi cu câte

sacrificii ne-am câştigat lucrurile cele mai de

preţ, independenţa şi identitatea naţională,

afirmă, cu maximă convingere: „A fi european,

om planetar nu poate exclude apartenenţa la un

popor, la o istorie de milenii. Noi suntem români

şi trebuie să ne mobilizăm şi să slujim cu

devotement neamul românesc.“ Concluzia este a

celui ce simte şi ştie dar care are şi demnitatea de

a o spune răspicat: „De aceea CULTURA trebuie

să ne înveţe să trăim în armonie, echilibru şi

dragoste”.

(Geo Călugăru - din prefața volumului „Patrie,

credință, regăsire”.

PULSUL ISTORIEI ÎN CONȘTIINȚA

SCRIITORULUI

…Ca un scriitor devotat pasiunii, Ionel Marin

venerează limba română ca pe o regină: „Regina

graiului străbun, limba română, moştenitoarea

limbii dace, a rămas şi va fi întotdeauna lumina

sufletului românesc. Limba română este hrana

cea vie, lăsată de Dumnezeu, românilor şi

urmaşilor lor, pe veşnicie.”

Cartea de eseuri a scriitorului Ionel Marin -

„Patrie, credință, regăsire”, publicată în anul

Centenarului Marii Uniri 2018, poate fi un

îndreptar istorico-literar, util cititorilor interesați

de istoria și cultura neamului românesc, spre

documentare și îmbogățire spirituală, a cărei

analiză o închei cu îndemnul arghezian: „Carte

frumoasă, cinste cui te-a scris!”

(Maria Filipoiu despre vol. „Patrie, credință,

regăsire”, autor Ionel Marin, Edit. Bogdania,

Focșani, 2018).

Mă bucur că şi nu întâmplător, mă întâlnesc în

spaţiul acestei vieţi cu poetul Ionel MARIN.

Acum şi dincolo de cei 65 de ani pe care-i

împlineşte în curând, Dumnezeu să-i dăruiască

viaţă lungă cu sănătate, realizări deosebite,

împlinirea dorinţelor şi să continue, prin

Bogdania, să slujească cultura şi poporul român.

LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!

Prof. Geo CĂLUGĂRU, membru USR

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

47

Pe aripile Poeziei - poeme

VASILE GROZA

ANOTIMPURILE POEZIEI

Poezia n-are timp

Este a lumii zeiţă

Singurul ei anotimp

E-atunci când e iubită

Ea nu are nici hotare

E în beznă o lumină

Dacă lumea-i trecătoare –

Poezia e (divină) eternă.

Poezia e un cântec

Fără flaut, strune, tobe,

Poezia e-un descântec

Ce-i în suflet, nu în vorbe!

Poezia-i o comoară

Pe pământ în ape-n aer.

Cum o pasăre ea zboară

Ridicându-se la cer.

Poezia e o viaţă

Ce-i născută din trăiri

Ea-i puterea ce te-nalţă

A rămâne-n nemuriri!

DORUL LA ROMÂNI

Mi-e dor de ciocârlia noastră

De dorul dorului de-acasă.

Privesc cum plouă pe fereastră

Şi o tristeţe dulce mă apasă.

Din nori un fulger se porneşte

În noapte vrând să mă privească.

E dorul mamei, care nu mai este

Şi tare-aş vrea să mă-ntâlnească.

Mi-e dor de hornul de pe casă

Când fumega iarna pe ger

Şi ne picta pe cer dragostea noastră.

Mi-e dor iubirii, sărutul să i-l cer!

Dorul e o comoară mare la români

Şi îl avem oriunde-am fi

Acasă-n vârf de munte, printre străini,

Şi-ar suferi şi ei de-această boală dacă-aş şti!

Dorul e o dorinţă mare la români,

Ce-l ţinem în inimă şi în dicţionar

Şi vrem să-l dăruim şi-acelora străini,

Ce-l folosesc destul de rar.

Şi e păcat să nu devină „DOR UNIVERSAL”!

Dorul te face să-i iubeşti pe cei de-acasă

Când eşti plecat pe marea-nvolburată

Şi nu te laşi învins de gânduri ce te-apasă

Dorul e speranţa, ce nu moare niciodată!

O SINGURĂ INIMĂ

Ele nu sunt gemene

Au un trup ce a fost rupt

Cum să nu se-asemene

Aşa au fost dintru început.

Precum pruncul nou născut

Conceput în pântece

La lumină a ieşit

Astăzi „AU” de suferit

Vremurile-s vitrege!

Nu poţi Prutul să-l împarţi

Într-o parte şi altă parte

Cum doi fraţi să îi desparţi?

Precum ziua e de noapte.

Patria e România

Ea a fost şi ea va fi

Martor stă istoria

De la începutul lumii.

România-i o cetate

Şi aşa mereu va fi

O singură inimă-i bate

Doar în piepturi de români.

Astâmpăraţi poftele voastre

Pentru a nu ne uni

Basarabia ni-e frate

„Cine sabia o scoate

De sabie va pieri!”

Ionel MARIN

Clepsidra miraculoasă

Din clepsidra fără margini curge,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

48

Povestea fascinantă a timpului…

În forme miraculoase, peste spații,

Incredibile lasă răni nevindecabile,

Oamenilor, planetei lor, pluriversului…

Destinul Terrei, soarta ne grăbește,

Lăsând cicatrici peste tot și toate.

Tic tacul meu, al tău, al nostru,

Nu intră niciodată în criză, zboară,

Trece precum un tren fără controlor,

Prin tunelurile tinereții, străbătând,

Stații de lumină și de-ntuneric.

Nimeni dintre noi nu-l putem opri!

Dumnezeu poate orice și oricând:

Croi, modifica, lărgi, curăța,

Dizolva, binecuvânta, înflori,

Arcul de timp, dăruindu-ne,

Prin aripile Sale razele iubirilor,

Îmbrățișarea zâmbetului divin.

Clepsidra miraculoasă ne cheamă,

Pe toți către calea ce aduce inimilor,

Cerul înstelat și mugurii luminii,

Rodul binecuvântat al…veșniciei

În spațiul dintre cuvinte

Ce este în spațiul dintre cuvinte?

Putem rămâne în raza unei clipe de lumină?

Ce-i viața, cine dirijează nesfârșitul?...

Întrebări, mari și multe întrebări,

Însă puţine răspunsuri putem da!

Cu certitudine există cineva, ceva mai presus de

noi,

O privire, o cale, unde spre care tindem…

Un cer din interior și unul de deasupra

Primește, trimite norii visării, fiori ai zborului,

Lumina vieții, ispite și încercări.

Prin zâmbet inima înflorește, sufletul,

Se înalță prin bucuria regăsirii.

Dăruind vei primi răsplata înzecit, emoții,

Lumină lină din făclia sacră a zilei.

Mergând pe cărarea Luminii Sale, vei străluci,

Vor crește fructele dulci ale virtuților,

Și nici noaptea nu te vei rătăci în întuneric.

Îmbrățișând clipele sfințite, adevărul,

Și nu egoismul, răutatea, fărădelegea, în noi

Se va revărsa din belșug picuri de lumină,

Raze, semne și împliniri de dorințe.

Fără dreptate, pace și ascultare lumea-i,

Urâtă, searbădă, bolnavă și…tulburată,

Asemenea spațiului dintre cuvinte ucigătoare…

În spațiul dintre cuvinte, dintre noi, să lăsăm,

Doar punțile înțelegerii, armoniei și iubirii.

În memoria netimpului

Din palmele Mirelui ceresc curg,

Clipele, fascinația netimpului…

Fericiți cei milostivi, blânzi, drepți,

Că peste ei vor poposi aripile cerului.

Pe poteci de lumină vor merge,

Către nesfârșitul viorilor de netimp.

Boabele de mărgăritar, din inima curată,

Vor rodi în grădina gliei părintești.

Cu talantul primit în dar, ce-am făcut?

L-am înmulțit, l-ai înmulțit cât trebuie?

Sub clopote de lumină, prin arderea de sine,

Ne purificăm, vindeca, mântui,

Torțele dragostei rodind…fericire.

Trudă, veghe, priveghere, neuitare,

Dăruire din…comoara interioară.

Nu reteza zborul viselor,

Prinde cu mâna răsăritul zorilor,

Tandrețea, prietenia, frăția să devină

Freamăt zilnic într-u bucurie…

Ispitele, himere, iluzii, patimi, răni,

Vor umple traista zilnică a destinului.

Timpul nu îmbătrânește!

Însă Omul prin labirintul anotimpurilor,

Străbate căi ireversibile, misterioase…

Numai Iubirea…înflorește etern!

Un vis albastru, nelumesc, coboară,

Cortina grea a netimpului.

Viața umană este scena unei piese de teatru,

Omul un actor, mai bun, mai rău, o poveste…

Fiecare putând deveni îngrijitor priceput,

În livada înflorită a iubirii, a speranței…

Împreună putem învinge călăii,

Vânzătorii de tristețe, de boli…

Ca să domnească peste veacuri și veacuri,

Adevărul, armonia, echilibrul.

Nu Omul este stăpânul vieții!

În memoria netimpului Cuvintele sfinte

Vor lumina pașii văzuți și nevăzuți…

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

49

George CĂLIN

Ne pierdem în noi...

ne pierdem tăcuţi într-o Lume pustie

printre lacrimi,

printre zboruri frânte,

coborând matinal în noi...

ne ridicăm în Amurguri plânse,

ne-abandonăm neputincioşi

în Simfonii mute de dor –

Simfoniile nopţilor de Dragoste...

trupurile descătuşate din Iubire

se scaldă în roua zorilor

născându-ne mai puri,

mai îndrăgostiţi,

pierduţi prin Timpul ce ne macină

în umărul drept al Clepsidrei...

ne regăsim răniţi de spadele amintirilor –

picături de fericire ce scaldă

soldaţii războaielor necunoscute

învingători,

învinşi,

amară şi dulce melodie a Vieţii,

răsfrântă din vise ne-mplinite...

Timpul desenează pete de Curcubeu,

Lumea se prăbuşeşte în jurul nostru

ne pierdem iarăşi în noi,

vibrând de Iubire...

Suflet însetat de Iubire

suflet însetat de Iubire, atât de efemer,

născut în ritmul unui cântec de Toamnă –

Simfonie târzie – izvor de Lumină al nopţilor

ivit dintr-o lacrimă de Speranţă

ascunsă într-o pagină de Viaţă,

aşeză-mă cântec în murmurul buzelor tale...

suflet însetat de Iubire, plutind în aer

împovărat cu Primăvara viselor neîmplinite,

cu lacrimi de fericire,

cu dulceaţa primului sărut,

lăcrimează-mă în căuşul palmelor tale...

suflet însetat de Iubire,

scăldat în râul amintirilor

fără de durerile Trecutului,

poartă-mi ascuns printre ruginii de întuneric,

în peştera cea adâncă a inimii,

pe covoare de frunze,

chipul nevăzut al unei singure Femei...

suflet însetat de Iubire,

ce curgi din azi în mâine

sub pleoape înlăcrimate,

rescrie povestea Vieţii mele,

împletindu-mi visele în flacăra inimii

răspândindu-le, în Amurg, prin Univers...

suflet însetat de Iubire,

plânge-mi cu lacrimi de cireş Eternitatea...

Lucian BLAGA

(9 mai 1895-6 mai 1961)

Veniţi după mine, tovarăşi!

Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,

se coace

pelinul în boabe de struguri

şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin

în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă

lăsându-mă singur,

cu plânsul,

cu voi,

şi cu toamna.

Veniţi mai aproape! - Şi cel care are

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

50

urechi de-auzit să audă:

durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.

Să râdă deci astăzi în mine

amarul

şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!

Ha, ha! Ce licăreşte-aşa straniu pe cer?

E cornul de lună?

Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,

ce-am spart-o de boltă

cu braţul de fier.

Sunt beat şi as vrea să dărâm tot ce-i vis,

ce e templu şi-altar!

Veniţi lângă mine, tovarăşi! Că mâne-o să mor,

dar vă las moştenire

superbul meu craniu, din care să beţi

pelin

când vi-e dor de viaţă,

şi-otravă

când vreţi să-mi urmaţi! - Veniţi după mine,

tovarăşi!

Suprema ardere

Ard molcom lumânările

de ceară în sfeşnice.

un tâlc s-alege sibilin

prin umbrele veşnice.

Pe vetre şi în capiste

ş-atâta jeraticul.

S-aprinde ambra pentru zei,

şi mirtul, sălbaticul.

Şi arde untdelemnul în

opăitul cu toartele,

pentru vieţi ce vor veni,

dar şi pentru moartele.

Dacă lumina ar cânta

vărsându-şi puzderia

noi am vedea cum cântecul

consuma materia.

Lumina raiului

Spre soare râd!

Eu nu-mi am inima în cap,

nici creieri n-am în inimă.

Sunt beat de lume şi-s pagân!

Dar oare ar rodi-n ogorul meu

atâta râs făr'de căldura raului?

Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,

de n-ai fi frământată,

Sfânto,

de voluptatea-ascunsă a păcatului?

Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:

De unde-şi are raiul -

lumina? - Ştiu: Îl luminează iadul

cu flăcările lui!

Balada fiului pierdut

Cade din tărie luna

pe pământ sub chip de brumă.

Zvonul stins prin noapte rece

îl auzi, din moarte, mumă?

Lung, pe fusul tău de vrajă

firul stelei se mai toarce.

Oare ce-i? - S-aude pasul

fiului care se-ntoarce?

Sau e plopul care-și lasă

frunza galbenă deodată?

(Îl auzi, din moarte, mumă?)

Cade-i lui coroana toată.

Frunze una peste alta

în troian - inel s-așază.

Fiul tău cu-ntreg troianul,

aiurind, se-ncoronează.

S-a întors risipitorul.

(Îl auzi, din moarte, mumă?)

A sosit și pleacă iarăși.

Umblă-n brumă ca pe lună.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

51

MEDALION LIRIC

Acad. Cristian Petru BĂLAN

EMINESCU binecuvântând ROMÂNIA

Mihai Gură de Aur și Soare-al României,

Reîncarnează-ți trupul cu spiritu-i titanic,

Și vino să-ntinzi mâna peste cuprinsul gliei

Și binecântează-ți Țara cu focul tău năvalnic

Cerând lui Dumnezeu ce L-ai slăvit în versuri,

Să sfarăme blestemul de veacuri, ce ne-apasă,

Adus de toți păgânii prin crime și perversuri,

Să resfințească Țara măreață și frumoasă,

Să spulbere tiranii și hoții cu cazieruri

Astfel ne mângâi soarta dând binecuvântare,

Iar cerul să te-asculte când ochii-nalți spre ceruri

Statuia Eminescu binecuvântând România

realizată de Prof. Cristian Petru BĂLAN

Alexandru Florin ŢENE

Aşteptare

Ograda cu nuc sub ceaţă plutind,

Mic voievodat la marginea Oltului,

Primăvara în roua căzută din frunze,

Case din lemn îşi spală ferestrele,

Nestatornice ochiuri în nopţile de veghe.

Când trifoiul decide vara,

Când pentru răcirea fontelor solare

De la brâul zilei

Mama aduce apă de la fântână

În cumpenele doniţelor de fag,

Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei,

Lăsaţi-vă-n aripile primului vânt

Care merge spre casa

Unde mama, cu mâna dreaptă-a surorii mele,

Găteşte sub cumpăna zilei

Pentru întoarcerea mea abia licărind,

Un dor al ei.

II

Şi seminţele trec în neştire peste arătură

Şi-n neştire brazdele rămân grele,

Iar pâinea a crescut peste mejdină,

Mirosind a ploaie măruntă.

Aici sub snopul de raze, în mierea soarelui,

Se-ntoarce amurgul în verdele dintr-o tulpină.

Aşteptând, trec nodurile nopţii peste zări

Şi cocoşii îşi pregătesc cântecele melancolicelor

deşteptări.

III

Tata despică inima nucului,

Tata despică inima mielului

Şi focul umple ograda de umbre,

Focul mielului se varsă-n pământ.

Tata se aşează în capul mesei cu toată livada,

Împărţindu-ne din feliile inimii

Şi sângele mielului ne curge pe barbă-n jos,

Şi sevele nucului se preling în brazdă,

Răcorindu-ne explozia verii din piepturi.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

52

În micul voievodat de la marginea râului

Seninul are la rădăcină fântâna,

Frunzele legănându-se mă cheamă

Şi respiră adânc între cer şi cumpăna ei.

Apoi acolo, în lăzile de zestre ale mamei

Din podul casei, răsfoind mirosul de nuci

Şi caietele, gândesc la trecerea iute a toamnelor,

Timpul rămâne pe lucrurile din podul casei

Copil

Ca mine în rugăciunile mamei.

IV

Coloane de dealuri cu ferestre,

Satul ca o licărire suie,

Norii în pâlcuri aleargă din casă în casă

Sub soare via îşi fierbe mustul

Şi Oltul macină în turbine lumina,

Mama tot mai aduce răcoarea fântânii,

Sora mea tot coase batiste şi faţă de masă,

Tata ciopleşte carul

Pentru întoarcerea mea acasă.

Nicolae ROTARU

SUFLET ŞI TRUP

Sufletul meu

e un rotund de aer,

un glas transparent

cu cratere uscate

în care-şi fac culcuş

norii ploilor de foc,

trupul meu, aşijderea

rotund şi casant,

aer îngheţat şi vâscos

se topeşte încet

eră cu eră

până la ultima

glaciaţiune condamnată

la încălzire globală…

SUNT LA ŢARĂ

Care încărcate cu dureri

scârţâie pe uliţele luncii,

faptul mi-aminteşte de-acel ieri,

când ne răvăşeam în joc noi, pruncii.

Dinspre colectivă sau colhoz,

după moda de import din est,

se-ntorceau ai mei în viaţa roz

ca-ntr-un somn de moarte, un protest.

Pe rotundul mesei, sub polatră

un ceaun cu zeamă şi, rotundă,

galben-aburindă, idolatră,

mămăliga visele-mi inundă.

Dinspre manualul ros de pagini

o istorie stâlcită, suferindă,

duce către astăzi vechi paragini

ca un chip uitat într-o oglindă.

Răvăşit de brize şi viforniţi,

sarea humei simt cum se topeşte,

populând cu alb bătrâne solniţi

pentr-un prânz ce trece bătrâneşte.

Sunt la ţară şi aud pe drum

cum se scurg pădurile ucise,

care noi cu cai putere-acum

trec prin somn cu monştri fără vise!

Maria Studza Clopotaru

AU ÎNFLORIT SALCÂMII, MAMĂ!

Au înflorit salcâmii, mamă

și parc-au înflorit

de ziua ta

din sânul florilor suav

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

53

zvâcnește roua-nmiresmată

prin pletele luminii se răsfiră

iubiri polenizate-n vânt

e atâta frumusețe mamă

de parcă este

Raiul pe Pământ

când îți vorbesc de Rai

profană

îți intuiesc surâsul îngeresc

dar mintea-mi uneori se-ntreabă

pe-acolo bate vântul

este noapte

iar florile se trec

sunt vii

au apărut cireșe coapte

nu am să strig

mi-e dor

să nu te doară

chiar dacă fire nevăzute

ne leagă ancestral în ADN-eu

prin coduri de lumină

curg tăcute

în lanțul de iubire curcubeu

au înflorit salcâmii

mamă

de ziua ta

ei înfloresc mereu

și-n orice floare-i chipul tău

și-n orice chip e Dumnezeu

Silviu STICEA (Franta)

E PREA TÂRZIU

Este prea târziu, de tine nu mai pot să fug;

Mi-ai fost și muză, și cuvânt de învățătură,

Și în umbra ta de taină, mi-am zidit un jug

Să te doresc pe-ascuns la mine-n bătătură.

Mi-ai pătruns rărunchii ca vârful unui spin,

Cu vene alambicate, la braț o să te strâng;

Mi te sorbeam în mine, suspin după suspin,

Dar am văzut că-n viață și clipele te plâng!

De-atunci, răscolesc prin mine tot mai des;

Într-un vârtej de apă în cercuri largi de vânt.

Când amintirile reci îmi curg haotic, în exces,

Aproape de genune, mă străduiesc să cânt.

Acum e prea târziu, de tine nu mai pot să fug;

În brațe rătăcite, te pierd, te caut și te strâng,

Prin vămile iubirii, mă furișez bătrân transfug,

Recitând versuri albe, durerea să mi-o înfrâng.

PRIN SPAȚII SIDERALE

Iubito, te-am sădit adânc în palmă

Să fii, în suflet, floarea mea de stei,

În ea să se răsfrângă-o rază calmă,

Surâsuri de copii în jocul dragostei.

*

Privind în nopțile senine Carul Mare,

Vom strânge aștrii în buchet de flori;

Vom dezgoli din gândurile amare...

Și vom zbura sub soare, printre nori.

Din norii albaștri, adunați în claie...

Voi împleti îmbrățișări înmiresmate

Și, timid, să îți adun cosițele bălaie,

Să te sărut, apoi, pe buze parfumate.

În drumul nostru prin spații siderale,

Să mă topesc în ochii tăi plini de mister,

Îngerii să ne cânte în coruri ancestrale,

Să se deschidă, în lumină, porțile la Cer.

Elena ARMENESCU

De nu iubeşti

Fără iubire viaţa ar fi un tragic absurd

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

54

Şi primăvara tristă, golită de culoare

Neatingerea crimă, iar om nesurâzând

E splendoarea care-n orice clipă moare.

De nu iubeşti urcuşul, mângâiat de vânt

De nu ţi-e drag amurgul, cântul de chitară

Şi nu iubeşti lumina ca pe darul cel sfânt

Nu mai eşti om ci vreasc ori piatră funerară.

De nu iubeşti cu patimi, până la uitare

Simfonia slavei revărsată pe pământ,

Nu te străbat triluri în răsărit de soare

Sub cireşul împovărat de alb, înfiorând…

De n-ai udat cu o fierbinte lacrimă pământul

Când clopotul în hohot trezește pe strămoşi

De nu arzi când doruri te cheamă, e înfrântul

Eşti strigoiul ce colindă printre impetuoși.

Cornel BALABAN

Romanţa

Când trec pe strada de demult

Se şterge timpul ca un fard

Şi la Boema îl ascult

Pe Leonard

Speranţe, visuri şi dureri

În cântece de neuitat

Veneau aici ca nicăeri

Dar le-am uitat.

Adorm în pace mari iubiri

Pe care-abia le pomenim

Şi-mpovăraţi de amintiri

Îmbătrânim, îmbătrânim.

Doar visătorii au un drum

Unde rămâne-nmiresmat

Al Bucureştilor parfum

De altădat.

Corneliu CRISTESCU

VISUL UNEI DIMINEŢI DE IARNĂ

Dimineaţa a început ca un fapt banal,

Dar, la un moment dat, ceva părea ireal,

S-a-ntâmplat ceva, aparent, fenomenal....

Aşa cum se întâmplă mai toate,

Ceva între vis şi realitate.....

Se făcea că zburam în plină viteză,

Către o ţintă definită prin antiteză,

Când, deodată, s-a frânt o aripă, pare,

E adevărat că mă apropiam de aterizare...

În plină viteză, dar fără nici un semnal,

Fiinţa-mi se agita precum o barca la mal,

Şi iarăşi chinul meu creşte, durează,

Fiinţa-mi disperă, în zbor balansează,

În acea dimineaţă,

Între moarte şi viaţă!

Se părea că o aripă-n zbor mi s-a rupt,

Şi-apoi, deodată, am căzut la pământ!

Deşi Soarele, pentru lume, răsărise din nou,

În sufletul meu chinuit, nu mai avea un ecou.

Părea, dimpotrivă, că începe o veşnică noapte,

În jur auzeam, din când în când, ceva şoapte,

Tic-tacul din inimă era mereu măsurat,

Cu cel din ecran analizat, comparat.

Era o dimineaţă apăsătoare şi fără sfârşit,

Credeam că va dura un chinuitor infinit.

Oare ce am făcut rău şi ce am greşit,

De nimeni şi de nimic nu am fost prevenit.

Poate am greşit şi am fost chiar lăsat,

Altfel cum de nu am fost avertizat?

Sau poate, neatent, m-a luat valul

Şi n-am fost capabil să descifrez semnalul.

Pentru că, am uitat ca să spun,

Aveam şi eu în suflet câte ceva bun.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

55

Inima mea avea patru aripi prin care zburam,

Păsările mă invidiau pentru ce puteam şi aveam.

Căci ele aveau aripi doar câte două

Şi nu puteau ca să zboare când plouă.

Iar eu cu trei aripi chiar mai pot încă zbura,

Asta dacă vreuna din ele nu are, poate, ceva.

Când clipa divină sosi, atunci s-a decis,

Şi oameni minune prin gestul precis,

Schimbară destinu-mi, întorcându-mă-n viaţă;

Mă simt renăscut din acea dimineaţă!

Pare că-s altul, cu o schimbare pe faţă,

Dumnezeu îmi mai da încă-o şansă la viaţă!

Când m-am trezit, eram într-un pat special,

Cu aparate cu fire şi senzori, un pat de spital!

Şi-atuncea tot visul l-am revăzut şi chiar

memorat,

Dar, tot ce credeam că e-un vis, s-a şi întâmplat!

De fapt, am primit încă-o viaţă, zic bine,

Pentru că doar Dumnezeu are viaţă în sine!

Şi trebuie acum să mă bucur de ea,

Pentru că inima mea mai poate zbura.

Mai pot încă trăi o viaţă chiar fericită,

Pentru că inima mea este doar ...rănită!

Dovada rămâne prin ce în urmă-a lăsat,

O aripă frântă şi inima rănită cu-adevărat!

Probabil că anii cei ultimi încep să se cearnă,

Urmare a unui vis dintr-o dimineaţă de iarnă.

Daniela VOICU

Despre tine

Voi arde în palmele tale

un foc ce mistuie fiinţa-mi

Şi din cenuşă nu voi renaşte doar eu,

ne vom naşte

amândoi contopindu-ne

Iubirea

***

Frigul nu poate

să îngheţe un foc ce arde de mii de ani

de generaţii

în noi

***

Întunericul te va orbi mai mult decât

Lumina de care ţi-e teamă

e o lumină violet

şi suflet simplu

***

Ţi-e teamă

ştiu

ai vrea să fugi fără a privi peste umărul gol

peste sufletul plin

peste privirea mea

undeva te regăseşti…

CONSTANTIN T. CRAIFALEANU

Coteștiul meu

Coteștiul meu, plai de baladă,

Dar și de vise, și de dor,

Când nostalgiei mă las pradă,

La tine-mi fuge gându-n zbor...

Coteștiul meu de dinainte

De-a apărea eu pe pământ,

Cu-ale strămoșilor morminte

De lângă vechiul lăcaș sfânt,

Coteștiul meu din vremi trecute,

Coteștiul meu din povestiri,

Coteștiul clipelor plăcute,

Dar și-a unor nenorociri,

Coteștiul viilor vestite

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

56

Și-al pricepuților vieri

Din vechi familii renumite

De foști moșneni și de boieri,

Coteștiul unde Geografia

Istorii vechi a zămislit,

Coteștiul unde Poezia

În poame dulci s-a cuibărit...

Coteștiului de altădată,

Dar și aceluia de azi,

Cu câte-o lacrimă curată

Curgându-mi tainic pe obraz,

Închin modesta mea lucrare

Despre strămoșii mei Botești,

Mândru fiind, nevoie mare,

Că am origini și-n Cotești!

Dumitru BUŢOI

Dor de părinţi

Plecarea lor

în lumea de apoi

Amurg înfrânt

La margine de zare

Neliniştea din rouă

şi seceta de ploi

la ora amintirii

e tot ce mă mai doare,

când trec prin somnul meu

nălucile furtunii

nemângâiat rămân

ca salcia

pe malul unui râu

tresar şi iar adorm

cu tâmpla pe buzele fântânii

mi-e sufletul

incendiat de dor

când scriu,

în nopţile polare

singurătatea mă sfâşie

şi-ncătuşat de-a pururi

în lacrimi şi cuvânt

poetul solitar curge izvor de apă vie

în căutarea părinţilor

ce-au fost şi numai sunt!

Mărioara NEDEA

Răspândire

În jurul meu plesnesc nemuguri.

Vin fluturi să depună ouă,

în cupe destrămând săruturi,

în fiecare zi din două

Rodesc pe frunte-n arbitrare

vitralii roase de speranţe,

lămâi cu lacrimi de mirare

şi icnete vibrând în clanţe.

Adulmec lipii coapte-n spuza

unui abulic răsărit,

ce-mi arde şi-mi deschide bluza

sub sânul copt şi răzvrătit.

Mi te topeşti în lumânare.

Tămâie, smirnă, neiubire.

Sunt tâmpla ta de-ascet îmi moare,

Un fluture răspândind uimire.

Genoveva Simona MATEEV

PRIVEȘTE-O ÎN OCHI!

Privește-o în ochi,

dincolo de liniște relativă

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

57

o s-o vezi precum primăvara,

dospind vise și așteptând

să traduci în cuvinte

tot ce nu poate spune.

Privește-o în ochi,

i-a-nflorit fericirea, iar

doruri și dulci așteptări

sunt prinse-n vârtejul

pornit din adâncuri,

- de când beată de tine,

templu înalță la unic zeu.

Privește-o în ochi,

e ceva de femeie

nebună îndrăgostită

ce cuprinsă de aprigă

sete plutește-n derivă,

zăgazul s-a rupt iar ea

se revarsă ca un torent.

Privește-o în ochi

- în timp ce se mistuie

de dor, de extaz, de iubire,

-izvorăște dulcele

cânt al bucuriei

primenind veșnicia.

RĂSARE SOARELE

Din suflet

o epifanie,

sunetul lumii

departe de ceruri

a luat-o în direcția

tărâmului corbilor.

Cu întuneric nesfârșit

seamănă confuzie,

licantropi ucigași

au ajuns în punctul critic.

Iubirea-i trosnește

dând calcule peste cap

se adună

din ce în ce mai mulți

treziți

țes cu lumină

noul design,

flori păsări ierburi,

oameni

în armonie cu pământul

într-o dimineață

totul se va schimba…

Ioan RAŢIU

Rondel pentru Brâncuşi

O clipă nesfârşeşte Coloana ta, Brâncuşi,

În zborul dintre lacrimi, să vadă pescăruşi?

Istoria Tăcerii nu se termină-acuşi,

Dacă la Masa-ţi sfântă fac roată cei supuşi…

Din fibra cea mai simplă, Maestre ce făcuşi…

Plecaşi cu rugăciunea spre marele urcuş?

O clipă nesfârşeşte Coloana ta, Brâncuşi,

În zborul dintre lacrimi, să vadă pescăruşi!

Măiastra ta mai ştie cum trece un arcus

Pe Poarta-mbrăţişării sărutul încă nu-şi

Revine din splendoarea copiilor seduşi…

Se face toamnă-n ţară, vin fulgii şi totuşi

O clipă nesfârşeşte Coloana ta, Brâncuşi?

Silvia BUTNARU (Germania)

În amintirea unui poet

lui Octavian Voicu

„Eu sunt, tu eşti, El este! ”

e-un vers dintr-o poveste-

poetul, a plecat spre stele

ducând un gând la ele

un gând de plecăciune

când nu mai ai ce spune,

când nu mai ai putere,

când nu mai ai ce cere,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

58

„carafa cu lacrimi de vie”

e rătăcită, cine mai ştie?!

cu-un fir sfinţit de busuioc

să vindece orbul pe loc,

- O, Doamne!

vederea Ta atrăgând germinări,

Te vom urma cu toţii până-n lungile zări,

„Eu sunt, tu eşti, El este! ”

În gândul nostru cu iz de poveste.

Ioan Vasile INDRICĂU

Moment nostalgic

Unde ești țăran român,

Unde-i pământul și casa,

Plugul furca sapa coasa,

Peste care-ai fost stăpân ?

Unde ești, unde te-ai dus –

Iată, se-mprimăvărează –

În sat erai om de vază

Și-ai plecat înspre Apus...

Azi lucrezi în țări străine,

Pe puți îți vinzi puterea

Iar acas’ ai tăi, muierea,

Se gândesc numai la tine.

În an vii de două ori,

De Paște și de Crăciun,

Să te bucuri de-un ceas bun,

Să petreci de Sărbători.

Ieși pe ulițe prin sat

Și vezi case părăsite

Și vezi garduri prăbușite...

Pentru că mulți au plecat.

Satu-i trist și părăsit

Fără popă, fără școală...

Biserica este goală,

Clopotele-au ruginit.

N-are nimeni vreo găină,

Nicio vacă nicio capră,

Numai niște câini ce latră

Aiurea la vreo jivină.

Nu tu doctor, dispensar –

Poți muri numai să vrei...

Ce dacă-i mileniul trei ?

Pe-aici totul e-n zadar!

Cei rămași, cam șase-șapte,

Au supermarket în sat

Și se duc la cumpărat

Pită Ouă Clisă Lapte...

........................................

Unde ești țăran român?

Uite, iar e Primăvară...

Și tu te muncești pe-afară

Slugă la boier străin...

Marilena STĂNESCU

ȚĂRANUL

La hotar de veac aprins, care-a curs făr-a lui

vrere,

Un țăran veghează brazda în durere și tăcere;

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

59

Moștenirea sa de-o viață, e-o bucată de pământ,

Ce-a muncit-o frânt pe glie, fie ploaie, fie vânt...

Mâinile îi sunt asprite, fața-i arsă de sudoare

Și în frământat de pâine, râde bucuros la soare.

Se mai ceartă cu țărâna și se-nchină în fața ei,

Fruntea-i plină de broboane și din ochi îi sar

scântei.

Umerii la ceas de seară se-ndoaie în plină vară,

Când plugarul sub opincă se încarcă cu-o povară.

Apele au curs pe dealuri și-au săpat veacul în

stâncă,

Fața lui, brazdă de jertfe, se mai luminează încă...

Omule ce strălucești, făr-avea pe cap cunună,

Îți îndoi genunchii-n rugă peste glia ta străbună.

TÂRZIU ÎN NOAPTE

Când noaptea se revarsă peste lume

Și stele se aprind pe cer făclii,

Eu las hazardul să mă-ndrume

Și la fereastra te aștept să vii...

O taină-i așteptarea când îți caut

O umbră rătăcită în lumină,

Când murmurul duios al unui flaut

Voia iubirea să-și închină...

Pe-o stradă pustiită, un simplu călător,

Condus de-un felinar în noapte,

Recită-n gând același rol nemuritor

Strivit de dorul trist ce îl desparte...

Iar somnul dulce dinspre zori,

Îmi poartă gându-n depărtări,

Spre locul unde, uneori,

Mă rătăceam în dulce sărutări...

A fost o zi, sau poate două,

Un colț desprins din paradis,

Când cerul plin de Lună nouă

Își împletea iubirea-ntr-un vis...

Iubire cu parfum de ambră și de meri,

În anotimp de flori plin de lumină,

Când noi, maturi, dar încă tineri,

Ne vom lega în dragoste divină.

Claudia BOTA

Pe Eminescu nimeni nu-l poate lua din noi

Tu cel care ești suflet din sufletul neamului meu,

De-a pururi Lumină izvorâtă din cântul cel greu.

De vor ieși din peșteri adâncite chiar mulți șerpoi,

Pe Eminescu nimeni nu-l poate lua nimeni din

noi.

Nici marea, nici pământul și nici vântul nu-l pot

lua

Nici teama, nici rușinea, căci el este steaua ce s-

a-nălțat

Român dintre români, cuvântul său în inimă

mereu elogiat

Noi cei de ieri și cei de azi de-a pururi fiii noștri

nu te-au uitat.

Răsărind în acest pământ divin încercat și scăldat

în lacrimi,

Geniu al cuvântului izvorât într-o lume a unei

alte dimensiuni,

Divinul tău străbate lumina prin cerul senin și

clar a unei inimi

Jertfindu-se pentru al său popor și-n versul său

cel clar ne va doini.

Geni DUŢĂ

Au crescut…

Au crescut frunzele în pomi

Dar pe ei îi sugrumă iedera…

Aşa e legea,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

60

aşa e firea…

Sărută apa izvorului

Şi poartă-i clarul albastru

În palmele strânse.

E ultimul drum

Sau poate ni se pare…

Oricum, dă-mi mâna:

Iată, acolo

Se vede lumina…

Răsărit

Ochii mei peste icoane,

Clipa părăsită au uitat.

Cu noaptea legată de suflet,

Mi-am strâns iubirea pe trup

Şi-am plecat.

Durerea

Pescăruşul în urmă o strigase

Cu ţipătul de rană peste mare…

Şi fruntea mea, cuprinsă-n lanţ,

De cântecul de moarte, doare…

Întunericul ucis mă cheamă

Trupul meu, zălog să-l las…

Pompiliu CREŢU

File de vreme

Dau filele vremii în urmă

în nopţi răscolite de vise

când somnu-agitat ţi se curmă

trezindu-ţi trăirile apuse.

Pe gene cad perle de lacrimi

în mine se zbuciumă gânduri,

se macină-n piept multe patimi

şi vin amintiri…rânduri, rânduri…

Cu ochii închişi vezi aievea

iubiri renăscute, şi timpul

se-ntoarce în vremea aceea

când freamătă-alăturarea trupul,

Ce-odat a vibrat împreună

cu zbuciumul tău din adâncuri

şi parcă te mângâie o mână

pe sufletul ars de trecuturi…

Pe cer strălucesc candelabre

aprinse de-al patimii dor,

doar sufletul plânge-n tenebre

pierdut sub un strat de răzor…

şi-aprinde-o dorinţă fierbinte,

în inimă creşte-o văpaie

şi arde mocnit…ca-înainte!.

Oana-Diana RENEA

Gândul meu

Gândul meu nu moare.

A pornit să zboare

ca un val pe mare;

pescăruş ţipând,

dorul meu plângând.

Stropii reci se sparg,

se întorc în larg

şi se strâng în val,

se izbesc de mal.

Gândul meu nu poate

să se piardă-n noapte;

se-ntoarce mereu,

cum îi cer doar eu.

Scrisoare către amintiri

Iubitul meu de-atâta de departe,

Îţi scriu, acum, de dincolo de moarte,

De dincolo de ţipăt şi tăcere

Şi tot ce s-ar putea numi durere.

Îţi scriu şi pun şi inima şi trupul

Şi despărţirea, dar şi începutul

Şi gândurile rele şi-amintiri plăcute

Şi clipele ce-au stat să ne sărute.

Şi strâng şi plâns amar şi gândul bun

Şi într-un plic de vise ţi le pun

Şi scriu adresa: Timpul ce-a trecut,

Spre tot ce-a fost şi tot ce am pierdut.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

61

George TERZIU

Femeii pirogravate

În vreme ce mestecam limbajul de lemn,

Şi ronţăiam cuvinte trase în ciocolată

Mi-a intrat în gând, ca un ţipăt subţire

Numita femeie pirogravată

Faţa ei, misterul oglinzii uitate

Clinchenind furişata privirii părere

Aşa mi se arata numită făptura:

Ana are mere.

Am uita să vă spun o cheamă Ana

Ce contează a cărui Manole

Dacă ştie cât fac patru + patru

Şi face bine gulaş cu bob de fasole

Acum, la terminarea poemului, vă îndemn

Să vă pirogravaţi o femeie

În sufletul vostru de lemn.

EXISTĂ PRIETENIE LITERARĂ!

Între revista Cervantes şi Bogdania există o

prietenie literară care poate adduce acum, dar şi

în viitor o revigorare a nebănuitelor gânduri de

colaborare/success, care bântuie lumea

literară.De aceea ne vom prezenta împreună la

Târgul de carte Bookfest şi vom arăta că

împreună putem face mai mult şi mai bine!

George Terziu şi Ing. Ionel MARIN, managerii

celor două reviste.

Silvana Andrada TCACENCO

RĂTĂCIREA ÎN ZADAR

Cad picături de dor

Din cerul incolor,

Nori transparenți în haos,

Al clipelor adaos

Măsoară calculat,

Tot ceea ce-am uitat Revine,

Năpraznice destine

Fac legea nevorbită

Mă simt dezamăgită

De infinit,

De parcă l-am iubit,

Poate și el se-ntreabă

De unde-atâta grabă

În oameni ce dispar,

De unde-atât zadar?

Durerile nefaste

Fac stelele albastre

Să pară împietrite,

Chiar proaspăt răsărite

Împart lumina trist

La singurul exist

Ce divizat mai arde

În proaspete miliarde,

Nu m-am născut să gem,

Cel necurat blestem

Mă face uneori

Să cad precum fiori

Peste durere,

Sunt trestiile prea grele

Să se frângă

Iar eu în izbucnirea mea nătângă Iubesc

Cu nebunia celui omenesc.

Calm timpul încurcat în ițe

Își tunde dalbele șuvițe,

Se-ncurcă în gândiri astrale,

Direcțiile orizontale

Îl strâng cu mătura minciunii,

Gustul amar al mătrăgunii

Rămâne să salveze lumea,

Culpabilă, deșertăciunea

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

62

Își caută în mine vis,

Nu știe că ea l-a ucis...

Cerceii ploii strălucesc

În ochii tăi când părăsesc

Împărăția ta, în care,

Cresc pui nevinovați de soare,

Cuprinde-mă ca pe o lege,

Nu vor fi doi a înțelege

Ceea ce sunt

Iar umbrele de pe pământ

Se sting când tu ridici privirea,

Hai să ucidem nemurirea

Cea imposibil de atins,

Tot ce a fost de stins s-a stins,

Doar noi mai suntem felinar

Al rătăcirii în zadar.

Magda BĂCESCU

Iubesc

Iubesc sărutul tălpii tale

Când mângâie pământul meu bătătorit

De-atâta dor şi-atâta jale

De-atât de mult iubit dorit.

Iubesc iubirea palmei tale

Când mângâie obrazul meu arid

De-atâtea ploin de-atâtea lacrimi amare

De-atât de mult vis ne-mplinit.

Iubesc sărutul buzei tale

Ce mângâie azi trupu-mi ostenit

De-atâta drum şi-atâta cale

De-atât de mult răstimp încremenit.

Iubesc iubirea-nlănţuirii tale

Când mângâie-al meu suflet încărcat

Cu-atâtea grele haine ancestrale

Şi-atât de mult pustiu încercănat.

Iubesc prea mult azi toate ale tale

Ce mângâie fiinţa mea de lut

De-atâta dragoste şi-atâta adorare

De-atât de mult iubit, am renăscut.

Ionel SIMA

Nostalgie

Mai vin din când în când la voi

Prin flacăra din lumânare...

Nostalgic privesc drumul scurs

Şi pe iubiții din cea cale.

Mai vin din când în când la voi

Prin lumânarea ce-o aprindeţi...

De pe pământu-acela drag

Am amintirile în ,,sânge’’

Şi, pretutindenea în jur

De când eram copil de ţâţă

Până l-acel al meu apus

Toate-s cu mine, nu-s țărână.

Se joacă amintirile în juru-mi

Parcă-s copiii răsfăţaţi!...

Aici, sunt eu, desprins din carne,

În alt mod materializat.

De fapt, când am plecat spre-acolo

Pentru structura-n care sunteţi,

Plecat-am că eram tot singur

Prin veşnicia dintre timpuri.

Am coborât pe-acel Pământ

Pentru grădina de la voi,

Pentru soţie (soţul meu) şi copii

Şi viaţa vie... Ce drag soi!

Aici, cu amintiri trăiesc

Ce le-am cules din lumea voastră.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

63

Cu ele-n veşnicie merg...

Şi-astfel, mă simt mereu acasă.

Elena Andreea Cojocaru (Ion)

LEGATE DE PICIOARE

Tremură gândurile rătăcite-n fum, în lacrima rece

a tăcerii,

cade cenușă din văzduh peste cuvântul pătat

de credința iubirii.

S-a rupt privirea când vântul a urlat fără dinți

spre razele amintirii,

nu știu cum, dar s-au simțit legate de picioare.

Suspinele s-au făcut rând la margine de gând,

nimicul a rămas flămând tot așteptând

să-și lase aripile-n jos un sfânt.

Boabele de rouă dulce s-au acrit,

doar semințele din ele ar mai fi rodit

dacă ar fi fugit.

Nu știu cum, dar s-au simțit legate de picioare.

Irina Lucia MIHALCA

În urma noastră

Adânc, în lumina lunii

şi-a ceţii curgătoare-n valuri,

un gând legănat persistă,

invadând strălucirea amintirilor

din oglinzile de-argint.

Peste ţărmurile mării,

ecoul cântecului lunecă

interludii romantice ale dansului,

lumină aurie în priviri,

spirală de zâmbet,

tresărire rămasă, urme de paşi

şi fiecare clipă-i de vis,

noi constelaţii

fără bariere în inimile noastre.

Durerea cercului

îşi caută lumina rotundă,

blocată în lupta

născută din dragoste şi pasiune.

Într-o mare de suspine,

rochia mea neagră ca noaptea

te bântuie din nou,

corabie plutind hieratic

dincolo de orizont,

în căutarea unui port

unde să-şi ancoreze sufletul.

Prin inflexiunile vântului,

sunetul dorului tău

a pătruns aici,

uimitor precum misterul

căutării braţelor tale

prin mare

şi-atingerii mâinilor noastre.

În urma noastră încă vibrează

dansul cântecului, viaţa.

Acesta nu e capătul drumului,

doar reîntoarcea

la inocenţă

va deschide Poarta Luminii.

Sculptura SALVATORUL (Un bărbat salvează

un copil de la înec), realizată excelent de

Prof. Cristian Petru Bălan (SUA)

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

64

Apostu Panaitache Vultureanu

Încrederea

Lăsaţi rugăciunile

să se înalţe

la cer.

Împodobiţi-le cu raze de soare

de zâmbete

de credinţă.

Încrederea este totul.

Încrederea în lumina

sufletului.

Strop de lumină

Strângeţi lumina

în pocale

şi beţi-o

ca pe ultima împărtăşanie.

Veţi simţi

curăţenia ei-

şi farmecul infinitului.

Sfânt e cel

ce a sorbit

un strop de lumină.

Hristache LUNGU

Sisifică-i povara mea

La optzeci de ierni plus una

Am dorit să fiu vioi,

Să văd cum păşeşte luna

Peste munţi şi peste văi.

Când eşti tânăr şi frumos,

Eşti iubit, eşti floare rară,

Când ajungi la bătrâneţe

Pentru toţi eşti o povară.

Bătrâneţea este dură

În singurătatea ei…

Dinţii nu mai sunt în gură,

Muşchii nu mai sunt de stei…

O porneşti greoi şi-agale

Nu mai eşti la unison.

Tremuri, te opreşti din cale

Asta-i boala Parkinson.

Merg cu gândul către tine

Şi mă bucur ca un prunc…

Mă întrebi în ce văioagă

Boala asta s-o arunc?

Şi nimic nu dau deoparte…

Sisifică-i povara mea…

Aşa îmi este scris în Carte:

S-o port atât cât pot umbla.

Testament

Pe ogorul literar

Eu de-acum nu mai ar.

Las ogoru-n grija voastră,

Să-l munciţi cu drag şi spor,

Pentru voi şi viitor.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

65

Psalmii iubirii însufleţiţi de poetul

Dumitru ICHIM (Kitchener, Ontario)

PSALM CÂND MIRELE-I APROAPE

Bun frate-s cu grăunțul ce-Ți poartă-n noapte

zorii,

Chiar de m-adormi sub țărnă, chiar de mă strigi

făină;

Al tău întreg e cerul, ai mei doar triști cocorii,

Învrednici-m-ar seara să-Ți văd lumina lină.

Dar și cu vântu-s frate când scrisu-i duh pe apă,

Dă-mi liniștea din freamăt să Te alint pe frunte!

Ce grea mi-e străinia scurmându-mi lut sub

grapă,

Da' -Ți încropii coliba din izvodiri mărunte.

Stai, timp din straiul nunții, apus din vin mă beie!

Ca Tine, către Tine, știu brațelor întinsul,

Se despletește-n teamă noian de curcubeie

Dă-mi ochilor și gurii spre-ați soarbe necuprinsul,

Nu m-alunga Iubire, de stricăciune iartă,

Pe foc zvârlindu-Ți iadul ce-a vrut să ne

despartă!

PSALM CÂND MIRELE-I DEPARTE

Complice nu-i arcușul ce-a mângâiat vioara,

Că aur înverzit-a-n roș tiv pe nori văzduhul?

Mai ai cumva vreun înger la pană ca secara

Spre-a-mi aminti de lupta ce-a cam uitat-o duhul?

Ca Tine sunt de singur, de ce cărarea-i ruptă?

Vreau Tu să-mi bați, nu frica s-o tot ascult prin

ușă.

Din pâinea Ta chiar câinii lumina Ți-o înfruptă.

Aripă? Nu! Vreau brațul, strâns împrejur -

pănușă!

Fă primul pas, că mie îmi cere puntea moarte!

Nu-nchipuire sfântă, fi-mi buzelor merindă!

Lăstunii-s tot aprilul aproapelui-departe,

Mă ia și fugi cu mine prin codrii-n somn de

ghindă!

Fecioarele, din zece, nici una nu-i nebună,

Că am ulei la toate ca să le torn în strună!

PSALM LA ÎNDELUNGA RĂBDARE-A

IUBIRII

Sunt gara ce-altădată avea în față linii,

Nimic schimbat de vreme la țiglă și la geamuri,

Precum Cain de jertfă, n-am miel, ci doar ciulinii

Pe care-i iartă rozul croind epitalamuri.

Și Tu, la fel de singur? Cât m-ai strigat în noapte:

''Stai, nu dormi, măslinii ca pâine mă frământă,

Și-i frig, și-mi este frică de șaptezeci ori șapte,

Prin care om e drumul de-ntors în Cartea Sfântă?''

Nici Tatăl nu-Ți primise singurătatea-n cupă,

Că-i mirosea amara, prin duh, argintăria;

Fărădelegii, legea otrava i-o destupă,

Dar eu, cu zvânt de lacrimi, cui să-i plătesc

chiria?

- Când aripa-i rănită la ce folos e cerul?

Și mi-a răspuns Iubirea: - ''Răbdarea e misterul!''

PSALM VINDECĂTOR DE TIMP

Chiar plinul din plinire e-un minus, de exemplu.

Nu soarele în Vineri Ți-a cugetat eclipsa?

De-i praf pe clanța ușii, și singur ești în templu,

Cerc aurit în juru-Ți, nu-mi simți alături lipsa?

Eu Îți zăresc în toate întredeschisul ușii,

Ești muntelui - urcușul, tristețe-n firul ierbii.

Să nu Te văd tragi iute perdelele pănușii,

Cresc cețuri peste iezer,din duhul lui bând cerbii,

Și de-ntreb marea? Muge! Iar floarea-arată

nodul!

De-n palme mai porți urme din prima-mi

mângâiere

De ce nu-mi vindeci timpul trăgând spre cer

năvodul?

Mi-e frică de-ntuneric, dar mai mult de tăcere.

Fă cum ți-a zis sutașul! Zi orișice! 's supusul!

Și-am să tresalt în nufăr să-Ți sorb pe ape spusul.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

66

Aforisme, maxime, cugetări

Florentin Smarandache (SUA)

*Homo religiosus ne caracterizează pe toți [se

afirma într-un muzeu]; deci… și pe cei ateiști?

*Fiecare țară are câte ceva special și toate țările

la un loc, au multe părți similare. Societățile

converg una către alta - după care diverg din nou.

*M-am adaptat la stilul de viață american…

rapid, schimbător… muncă enormă pentru a

rezista… organizat, programat ca un robot cu

agendă zilnică… spre a te menține la nivel…

*N-ai timp de pierdut timpul (!)

*Luptă permanentă și din ce în ce mai dură în

fiecare domeniu de cercetare. Atacuri sub

centură, pe care să le parezi…

*Trăire tumultoasă, agitată, grăbită, nesigură…

Și tot mai mult în gând, vorbind cu tine însuți.

Viața noastră reală e mai mult… virtuală!

*Dacă nu întâmpini opoziție, înseamnă că nu ești

pe drumul bun. Cu cât ai mai multă opoziție, cu

atât drumul e mai important.

*Când ai colegi, prieteni, sau colaboratori care te-

așteaptă în străinătate, te simți în siguranță.

*În orice țară mergi să vizitezi, trebuie să respecți

legile acelor țări – îți plac sau nu.

*Înveți de la fiecare națiune, cultură, și religie,

câte ceva care să te călăuzească în viață. Cu cât

mai multe cunoașteri căpătate, cu atât mai

controversat devii!

*Viață rapidă, n-am timp să respir, evenimentele

se succed tumultos unul după altul. Rămân în

urmă cu jurnalul.

*De ce călătoresc, de-aia aș mai călători. Prin

aeroporturi mă simt ca acasă…

*Ca întotdeauna, când introduci ceva nou (mai

ales dacă-i total opus prezentului), oamenii sunt

refractari, rămânând în rutina (inerția) trecutului

și refuzând – uneori violent – noul.

Dr. Mohammed Alshumrani m-a întrebat,

când am conferențiat la Universitatea Regele

Abdulaziz din Arabia Saudita:

- Dacă rămâneai în România, ai mai fi putut

introduce, dezvolta și răspândi la nivel

internațional logica neutrosofică?

… Este, de fapt, o întrebare pe care mi-am pus-o

și eu de nenumărate ori…

ION C. ȘTEFAN

Dacă omul de știință descoperă un adevăr prin

cercetare, literatului i se dezvăluie prin

sensibilitate; deosebirea constă în faptul că la

primul rațiunea și munca preced cunoașterea, pe

când la celălalt ele vin simultan s-o

perfecționeze.

Adevărata știință nu se bazează decât pe

experiența generațiilor succesive.

*Asociația dintre diverse cunoștințe, care duce la

apariția unor idei noi, este prima operație

creatoare care se petrece în laboratorul minții.

*Orice idee bună poate fi completată și

continuată de un alt om. Calitatea și cantitatea

cunoștințelor, felul de a le comunica și maniera

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

67

cum o faci duc la transmiterea lor temeinică spre

tineret.

*Nu există nici un adevăr prestabilit o dată pentru

totdeauna; schimbarea concepției noastre asupra

lui se face în funcție de datele noi care apar.

*Știința de mâine se va extinde dincolo de

hotarele celei de azi.

*Estetica este legătura de ansamblu între știință și

artă.

*A reconstitui realitatea nu înseamnă a o copia, ci

a-i reliefa mecanismele de bază.

*Însușirea intelectuală cea mai importantă a unui

om este capacitatea sa de a-și pune oricând în

practică cunoștințele acumulate.

*Sensul înțelegerii din urmă este hotarul dintre

viață și moarte.

*Cât de plină de proiecte, de miresme, de sunete

și de culori era o clipă de odinioară?

(Din volumul Aripi spre nemurire, de Ion C.

Ștefan, în curs de apariție la Editura Semne)

Maxime despre viaţă şi fericire

În definitiv, nu anii din viaţă sunt cei care

contează, ci viaţa din anii tăi. - Abraham Lincoln

Trăieşte ca şi cum ai muri mâine; învaţă ca şi

cum ai trăi la infinit. - Gandhi

Din când în când este bine să te opreşti din

urmărirea fericirii şi să te mulțumești să fii fericit.

– Guillaume Apollinaire

Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este

cheia succesului. Dacă îţi place ce faci, vei avea

succes. – Michael Neil

Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa... Unul - de a

crede că nu există miracole. Altul - de a crede că

totul este un miracol. - Albert Einstein

Omul fericit este acela care stăpâneşte şi munca,

şi dragostea. - Sigmund Freud

Fericirea este viaţa activă. - George Călinescu

Secretul nefericirii stă în timpul pe care-l ai de

pierdut, întrebându-te dacă eşti fericit sau nu.

Remediul este ocupaţia. - G. B. Shaw

Viaţa este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ţi

menţine echilibrul trebuie să continui să mergi

înainte. - Albert Einstein

Dacă omul şi-ar aminti mereu de fragilitatea lui,

ar învăţa să fie modest. – Emil Cioran

Nu poţi trăi pe piscuri la nesfârşit. Viaţa nu e

toată un concert de Bach. Uneori ai vrea să mai

auzi o romanţă banală sau tărăboiul unui jazz.–

Ion Vinea

Copilul nu datorează părinţilor viaţa, ci creşterea.

– Nicolae Iorga

Ceea ce crezi tu că este adevărat devine realitatea

însăşi. - Robert T. Kiyosaki

Succesul înseamnă să devii ceea ce îţi doreşti. -

Wallace D. Wattles

Cel care nu îşi învinge zilnic teama nu a învăţat

încă sensul vieţii. – Ralph Waldo Emerson

Pentru a-ţi asigura o stare bună de sănătate

mănâncă puţin, respiră adânc, fii moderat şi

menţine-ţi un interes în viaţă. - William Londen

Dă unui om sănătate şi un ţel de urmat şi nu se va

opri o clipă să se întrebe dacă este fericit sau nu.

– George Bernard Shaw

Să îţi doreşti să fii sănătos este o parte din

sănătate. – Seneca

Cel mai neaşteptat lucru care ni se întâmplă în

viaţă este că îmbătrânim. – Tolstoi

Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci

pentru alţii, rămâne pentru eternitate. - Albert

Einstein

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

68

Sonete

Dr. Michaela Al ORESCU

CONSTELAŢIEI ORION

Din energie, totul s-a născut

când împăcată chimic şi-n culori,

a risipit în haos mii de sori,

explozie de lumină şi-nceput...

Şi viaţa-n setea ei, a tot crescut

sorbind această forţă, în vâltori,

pe care-a preschimbat-o în comori,

cât Timpu-n calea lui a străbătut...

Adulmecând tot noi puteri, ‘nălţat-a

serii de obeliscuri, muninata

triadă-n piramide, ca un zvon

ce se ridică de pe tot Pământul

să-nalţe-un imn, în slăvi, lui ORION

ce ne-a trimis cândva, în dar, CUVÂNTUL!

CIUDATA FĂPTURĂ

Adânca vechime credea că din cer

venit-am, trimişi de-o planetă străină

s-aducem pe Terra o lume senină

înscrisă în veşnicul vieţii mister.

Şi albi uriaşi, coborâţi din eter,

într-o lume abia răsărind, genuină,

de groază, pitită în vizuină,

sub fulgerul verii, sub lama de ger;

Din regn animalic, croit-am o fiinţă

genetic salvată din grea neputinţă,

‘nălţând-o alături şi demnă de zei...

Divin şi creaţie, o dublă natură,

iubirea şi lupta impus-au temei,

nedemnă şi-naltă, ciudata făptură...

CUM, OARE-I CU PUTINŢĂ

O ASEMENEA CĂDERE?

Picior de rai fusese coroana înstâncată

De creste-mpădurite, rănind cu vârfuri, cerul

A lor întunecime hrănindu-le misterul

Ce-nconjurat-a lumea-n adâncuri aruncată.

Sub razele-i, seninul îi mângâia odată

Întinderi verzi, stropite-n culori, precum eterul

Puzderia-i de stele, sclipind în efemerul

Ce cosmosul petrece pe a timpului roată.

Sub glie, pietre scumpe şi aur, ori izvoare,

Lucind ca diamante, se revărsau în soare,

Pe când albine blonde, în lanuri zumzăiau...

Ce s-a-ntâmplat cu neamul de uriaşi, din basme?

Erau stăpâni pe zare-n coliba-n ce trăiau

De-s prăbuşiţi în tină şi-n iscusite casne?

UNIRE ŞI NU FĂRÂMIŢARE

Pelasgului imperiu, inima

Din Dacia, a răsunat în lume,

Atlantic suflu înflorind anume,

Din prăbuşire, viaţa-a o salva!

Un alt imperiu Burebista-ntins-a,

Străvechile-aşezări să le adune,

Credinţelor şi limbilor comune,

Precum chiar Herodot în cronici scris-a!

În România ramilor, urmaşe,

Infame neamuri, năvălind vrăjmaşe,

Au sfâşiat din patru zări, pământul!

Şi astăzi, renegaţii tot mai vor,

Uitându-şi neamul, răscolesc mormântul

Strămoşilor care-i blesteamă-n cor...

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

69

Proză

Horia CRIOS

HANUL DE LA DUZII DUMITRANEI

Paşii mă purtau singuri în afara satului, acolo

unde tânjeam să-mi găsesc o mică parte din anii

copilăriei. Nu exista loc pe unde picioarele mele

desculţe să nu fi călcat. Nu există colţ de pădure

pe unde să nu fi fost. Şi, închipuiţi-vă: toate m-au

cunoscut, toate m-au chemat, pe toate le-am

auzit, la toate le-am răspuns. Vântul apleca

vârfurile semeţe ale salcâmilor, mai-mai să le

rupă. Vedeam forţele dezlănţuite ale Naturii cum

îşi aleargă, într-un galop nebun,

telegarii. Şuierul furtunii, zgomotul crengilor

rupte şi al picăturilor de ploaie îmi dau senzaţia

că ascult un marş funebru interpretat de

mulţimea frunzelor ce joacă-n aer. Valuri de nori

negri prăvălesc asupra pământului fulgere şi

tunete ca pe nişte furii ale zeilor. Seara, târziu,

m-am întors la Baba Leca, vărul meu, cu

imaginea ruinelor unui han vechi stăruindu-mi în

minte…

E mult de-atunci. Satul care astăzi se află

înspre miază–noapte, la răscrucea drumurilor

spre Târgovişte şi spre Zimnicea, se risipea în

Silişte, lângă apa Milcovăţ; porţiunea dinspre

cătun se chema Olaru. Drumul care ducea spre

Zimnicea ocolea pe la Puţul Costii, urca în sat,

apoi, pe un podeţ din lemn, se abătea prin faţa

hanului de la Duzii Dumitranei şi se pierdea în

păduri, către Buzulina şi apa Glavaciocului.

Hanul era în câmp, mult departe de casele

oamenilor, lângă marginea râuşorului îngust vara,

dezlănţuit şi plin de verdeaţă primăvara şi

toamna. Ploile îi împingeau apele până în

marginea drumului, dar avea grijă să nu treacă

prispa ce şi-o făcuse, ori să intre la han. Acolo el

nu avea ce căuta. Doar apele sale tăcute, negre,

pline de lintiţă şi şovar, stăteau martore tăcute

tuturor întâmplărilor ce se petreceau aici. La han

lumea venea şi pleca. Se opreau căruţe cu

coviltir, trase de boi mici, slăbănogi, pricăjiţi ca

şi rumânii ce-i mânau. Aceştia, necăjiţii împinşi

de groaza colectivizării, mergeau cu grâul şi

porumbul tocmai la Giurgiu ori la Bucureşti.

Zdrobiţi de oboseala drumului greu şi lung,

oamenii şi dobitoacele se odihneau sub duzi. O

mână de coceni uscaţi azvârliţi boulenilor şi o

pâine amară şi neagră ca pământul, făcută din

secară şi neghină, ostoia foamea iar apa stingea

setea. Aceştia nu stăteau mult. Zăboveau mai

mult negustorii care veneau în trapul cailor,

opreau scurt, intrau în han, loveau cu coada

biciului în masă şi cereau o jumătate de vin.

Slugile stăteau la căruţe. După ce termina,

stăpânul înhăţa un pahar între cleştii degetelor şi

mergea la ei, îndemnându-i să bea şi să se

pregătească de plecare. Umbrele flăcărilor ne

luminau chipurile…Doamne, am plecat

flăcăoandru şi m-am întors bătrân. Am venit

acolo unde mi-au murit visele, unde o parte dintre

strămoşii mei au descălecat prima oară, au aprins

focuri şi au ars vatra satului. Furat de gânduri nici

n-am observat că Baba Leca depăna povestea

copilăriei mele, până astăseară nimănui ştiută…

Victor RAVINI

Sunteţi surd (fragment)

Nu am înțeles niciodată cum pot fi unii oameni

atât de proști — oricâte studii superioare, talente

sau funcții înalte ar avea — încât să facă rău

altora fără niciun motiv, doar din plăcerea de a

face rău. Ca și cum a face rău ar putea fi o

plăcere. Dacă alte plăceri nu au… Descreierați ca

Isbășescu psihopatul sau ca mulți alții cu un ego

deformat, care se cred că ar fi ceea ce nu sunt, nu

se văd pe ei înșiși în oglindă și nu văd nici pe ce

lume trăiesc. Desigur că au ei motivele lor

lăuntrice, psihice, inconștiente, ca invidia,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

70

frustrările, nenorocirile din copilărie, complexele

de inferioritate sau ce boală o fi în capul lor sec,

însă nu au vreun motiv concret, adică vreun

beneficiu palpabil. Nu le folosește la nimic. Ba

chiar dimpotrivă, le dăunează, pentru că faptele

rele ricoșează și se răsfrâng asupra făptașului.

Există un fel de echilibru ecologic în societate, o

ecuație a binelui și răului. Filozoful stoic

Musonius Rufus spunea că: dacă faci răul cu

plăcere, plăcerea trece și răul rămâne, iar dacă

faci binele cu durere, durerea trece și binele

rămâne. Desigur că așa este, mai ales în teorie.

Asta cam sună a înțelepciune de trei parale și

miroase ca catehismul din biserica catolică. Însă

practica ne învață mult mai multe. Toți cei care

mi-au făcut rău, răul lor s-a întors spre binele

meu, iar ei au turbat. Unii s-au sufocat de mânie,

a colcăit în ei otrava acumulată la creieri și au

crăpat. Le-a plesnit ceva la bibilică sau au făcut

infarct. Când cineva ne face rău, trebuie să îl

nimicim ca pe o libarcă. Metoda cea mai simplă

și mai eficace este să îi întoarcem spatele și să îl

lăsăm să cadă — sau să îl ajutăm să cadă — prin

propria lui greutate, ca la luptele japoneze sumo.

Să continue cu țambalul până se poticnește și se

prăbușește. El va crede că ori nu știm, ori că nu

ne pasă, ori că l-am iertat. Așa e și creștinește, să

iertăm. Însă, cel ce face răul nu se comportă

creștinește, nu se încadrează în paradigma

creștină și nu suportă să îl iertăm sau să nu ne

pese. El vrea să ne vadă suferind de răul pe care

ni l-a făcut. Sadismul e singura lui satisfacție, să

se hrănească cu otrăvuri. Otrava e pentru el mai

dulce ca mierea. Ca acel papă din Evul Mediu, ce

se hrănea cu mici doze progresive de otravă, ca

să devină imun. Omul rău, văzând că noi nu

suferim, va suferi el în locul nostru. Și va suferi

cu mult mai mult decât a vrut el să suferim noi.

Asta îl va măcina zi și noapte, toate nopțile lui.

Se va gândi numai la noi, și la altceva nu se mai

gândește. Ori crapă de la început, dintr-un șoc,

ori se mistuie cu încetul, la foc moale. Faptele

rele se întorc ca un bumerang. Nu e nevoie să

scoatem cuțitul la ei. Indiferența ucide mai sigur

decât orice armă și nu lasă dovezi juridice. Le

vine lor vremea! Mulțumesc din inimă celor ce

mi-au făcut rău, așa cum mulțumeam din inimă

partidului, când cântam la cor. La ce le-au folosit

nemernicilor ăia acele coruri?

Pe de altă parte, când am făcut bine cuiva, nu mi-

am auzit mulțumiri. Niciodată. Făcând bine

altora, mi-am bătut singur cuie în talpă. Le-am

făcut binele nu ca să aștept vreo recunoștință, ci

fiindcă așa e bine, să facem bine la toți. Dar nici

nu m-am așteptat să îmi devină dușmani și să mă

lovească pe la spate. Dacă nu au putut să mă

atace fățiș, mi-am auzit calomnii sau mi-au făcut

denunțuri mincinoase la Securitate. Sau denunțuri

adevărate. Un vecin din bloc și-a vândut

apartamentul la Stat și aștepta să-i dea pașaportul,

ca să emigreze legal. Nimeni dintre sumedenia

lui de prieteni nu voia să-l primească să locuiască

la ei, fiindcă era „contagios politic”. Nu s-a dus

să locuiască la părinții săi, pentru că ei nu-l

puteau duce cu mașina, cum îl duceam eu prin tot

Bucureștiul pe la prietenii de care își lua rămas

bun. L-am primit și a locuit la mine cu soția și

copilul trei săptămâni, masă și casă gratuit. Drept

mulțumire m-a turnat la Securitate că locuia la

mine și m-am pomenit cu perchiziție de la

Securitate, ca să mă prindă în flagrant delict că îl

găzduiam. Am scăpat ca prin urechile acului, dar

asta e altă poveste.

Vorba lui Nichita Stănescu: „Nu mor caii când

vor câinii.” Cei cărora le făcusem bine, nu au

suportat că le-am făcut bine. Faci cuiva bine și nu

te iartă. Nu te iartă că l-ai ajutat și astfel s-a simțit

inferior ție. De la tot felul de canalii mi s-au tras

tot felul de necazuri. Le mulțumesc. Ei sunt cine

sunt ei, acolo unde or fi acum, iar eu sunt aici

unde sunt și sunt cel ce sunt. Însă eu nu îi urăsc,

ci am toată compasiunea pentru astfel de oameni,

fiindcă așa sunt ei, slabi la cuget și nefericiți. Nu

e vina lor că nu sunt întregi la cap. Așa au fost

oamenii dintotdeauna. Știm de la Plutarch,

din Viețile paralele, că la greci și la romani, cei

mai destoinici dintre ei, al căror nume a rămas în

istorie, pentru că au făcut cel mai mare bine

tuturor celorlalți compatrioți, care au scăpat

patria de la vreo invazie, au biruit în războaie de

apărare sau de cucerire sau au săvârșit alte fapte

bune pentru ai lor, au fost acuzați ca trădători de

patrie și condamnați la moarte ori expulzați din

patrie prin hotărâri unanime sau au fost

înjunghiați mișelește. Unii au fot nevoiți să fugă

în străinătate, ca să scape de răutatea și

nerecunoștința celor cărora le făcuseră bine.

Nu s-a schimbat nimic, de mii de ani. Nu homo

sapiens a inventat nerecunoștința. Nerecunoștința

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

71

nu este un fenomen social, ci zoologic. Sunt câini

care mușcă mâna celui ce le dă să mănânce.

Nerecunoscători sunt și șerpii.

Angela BURTEA

Pensionara Se sculase de dimineață, fiindcă ceasul

biologic funcționa cu exactitate, iar statul

îndelungat în pat ar fi mirosit a lene sau boală, ori

ea nu era nici leneșă și nici nu acuza vreo durere

într-atât de mare, încât să se facă una cu patul.

Printr-o mișcare lentă, își coborî picioarele la

marginea patului, se frecă ușor la ochi și privi

prin sticla curată și strălucitoare a ferestrei, care

se afla la 50 de centimetri de ea. Răsărise soarele

de câteva minute și-și cobora razele într-o

mângâiere suavă, atingând și fereastra de la etajul

trei, în spatele căreia perechea de ochi albaștri se

clătea în baia de lumină.

În ziua aceea de septembrie, în cea dintâi

zi a toamnei, programul ei nu mai semăna cu

programul anului trecut și nici cu cel de-acum 42

de ani. Era altceva. Era nou, era un alt început, pe

care și-l grăbise singură într-o clipă de

deznădejde, într-un minut de cumpănă

sentimentală, într-o oră de maximă analiză

interioară. Nu regreta, ci părea doar nostalgică

după un timp care expirase prea repede, atât de

repede încât nu-i simțise iuțeala și rapacitatea cu

care-i furase tinerețea, anii, viața.

În aceeași lentoare, îndepărtă perdeaua și

deschise larg fereastra. Aerul plăcut, cu iz de

frunză ruginie și bănuți de tufănică, o determină

să zâmbească și să respire îndelung, ca și când o

clipă de insuficiență respiratorie pusese stăpânire

pe dânsa. O dată… și-ncă o dată! Tresări! O

lacrimă se prelinse din ochii ușor obosiți, ascunși

în spatele lentilelor, căci de vreo doi ani se făcuse

soră bună și cu ochelarii.

Cafeaua! Nu-i grabă! își spuse zâmbind,

timp în care mâna-i fină, dar cu pielea ușor

încrețită, se îndreptă spre aparatul de

radio, prietenul cel vechi și statornic. O fracțiune

de secundă își privi palmele. Le întoarse când pe

față, când pe dos. Erau tot ale ei, dar atât de

diferite! Timpul le transformase, n-o avantaja! Or

fi devenit ele mai îndemânatice, dar și mai

trudite! Recunoștea, nu avusese întotdeauna grijă

de ele, nu și le protejase îndeajuns, căci traiul

scump ceruse sacrificiu ori ea nu se împotrivise

niciodată muncilor domestice. Tot privindu-le, se

întrebă în mare taină: Oare peste câte alte mâini

au poposit mâinile mele, spre a conduce stiloul

sau creionul în scrierea literelor și cifrelor în cei

42 de ani?

Și nu s-a sfiit niciodată să-și așeze mâna

peste sutele de mâini mici și fragile, curate și cu

unghii îngrijite ori peste cele care văzuseră mai

rar apa și săpunul sau peste cele cu pielea arsă și

aspră datorită muncii fizice la care fuseseră

supuse, fără voia lor. Oare ce vor fi făcând acum

acele multe perechi de mâini, peste care,

odinioară, mâinile mele au încercat să croiască

drum? se gândi ea.

Câți ochi n-o priviseră de-a lungul anilor,

câte urechi nu-i furaseră cuvintele, câte inimi nu

ticăiseră întru iubire, câte minți nu se

deschiseseră sub lumina și ocrotirea ei, dar câte

mâini nu fuseseră întinse spre ea și câte glasuri

nu se auziseră șoptind ori strigând: Doamna, vă

rog, veniți și la mine! Doamna, nu-mi iese litera

asta! Doamna, stiloul nu-mi mai scrie/ vârful

creionului s-a rupt! Doamna, Mircea m-a tras de

codițe! Doamna, vă iubesc, dar mi-e dor de

mama…

Amintiri, amintiri, amintiri! Multe

năvăliseră la ușa sufletului ei în dimineața aceea

de septembrie. Și câte n-ar fi avut să aștearnă pe

hârtie! Nu, nu venise timpul, era prea devreme,

nici nu se uscase tușul pe noua decizie, mai avea

de așteptat.

Pe furiș, de parcă ar fi privit-o întreaga

clasă, își șterse o pârdalnică de lacrimă. Dispari!

își spuse cu glas ferm. De câte ori nu lăcrimase și

la școală, de câte ori inima ei de mamă nu fusese

frântă de durere ori de bucurie! Doamne, câte nu

adunase în sufletul ei!

Acum, nimic nu mai putea fi schimbat,

hotărârea rămânea definitivă. Nu regret, nu mă

jelesc, nu strig! Esenin! șopti ea, atât cât să-și

audă cuvintele ca pe-o binecuvântare, după care

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

72

continuă ușor îndârjit: Te-am trăit sau te-am visat

doar, viață?

*

La braț cu nostalgia, înțelegea că, pentru

prima dată în viață, nimic nu o mai zorea, că

acele ceasornicului se mișcau blând, iar ticăitul

său nu-i precipita mișcările, ci, din contră, o

acompania plăcut. În sunetul ceasului deșteptător

și-al știrilor de tot felul își bău și cafeaua. Calm,

stând relaxată în fotoliul din modestul său balcon,

savură licoarea aromată și atât de binefăcătoare.

Zâmbi unui gând frumos, dădu să se ridice spre

a-și verifica mapa școlară, apoi se reașeză,

spunându-și: Gata! Atât a fost! De-acum trebuie

să mă grăbesc încet, căci au grijă ei, anii, să-mi

grăbească trecerea! De azi, sunt pensionară!

Mihail GRĂMESCU

UCIGAȘUL DE FLUTURI

Îmbrăcat într-un combinezon negru, cu arma

spânzurindu-i pe după umăr cu țeava fumigenă în

spate, intra în curte, cu un aer nepăsător, Ucigaşul

de Fluturi. Are ţinută sportivă şi figura aspră. Nu

fumează, nu bea, rumegă chewing-gum şi

priveşte apatic spre femeia ce completează

formularele. După ce îşi încearcă arma, îşi

îndeasă pe ochi masca şi porneşte cu paşi mari

peste bulgării negri. Scuipă guma în lături şi

striveşte sub tălpile bocancilor aripile palpitând

încă. Arma îi fumegă pe umăr, şi fluturi învinşi se

scutură din nori: mii, milioane, miliarde poate,

desfrunzin-du-se înfrânți în risipirile multicolore

de curcubee de polen de aripi amare, în vreme ce

eroul îşi poartă bocancii atletic peste victimele

holocaustului, neînduioşat nici de plânsul culorii

perfide, nici de dramaticul declin neputincios al

elanului de zbor în pulberea tirană, nici de în-

frângerea palidă a luminii din înalt. Ucigaşul

zdrobeşte nemilos generaţiile zborului, când

arma-i fumegă pe umăr, criminală. Încă o clipă, şi

marea de zbor s-a năruit în covor VIU sub paşii

grei, şi Ucigaşul de Fluturi se poate întoarce la

clădirea albă, la femeia contabilizând moartea,

pentru a primi semnătură pe actul care confirmă

lipsitul de glorie măcel de zbor, pe care îşi

încasează solda. Trecând prin curte, un fluture

mare cât o batistă i se așază ca aruncat de vânt,

pe umăr, și Ucigașul îl apucă delicat între

degetele înmănuşate în piele, atacată albicios de

fumul morţii, şi petala de VIS se prăbuşeşte

otrăvită de mâna îmbibată de ură. Zbor şi crimă,

Icar şi eşec. Ucigaşul, dezabuzat va strivi cu

călcâiul Copilul Înaltului apus, şi drumul îi va fi

aşternut înainte şi înapoi de covorul triumfal de

aripi pâlpâind, peste care el, impasibil şi crud, își

poartă gloria fără glorie ca pe nimic mai firesc

zdrobind, colțuros, greoi: mascat, cu arma pe

umăr fumegând continuu spre a răspunde prompt

solicitărilor de pretutindeni. Oricine va forma

numărul desemnat de biroul de informaţii sub

numele conspirativ .„Deparazitare” va primi în

timp operativ vizita unei dube discrete ce-l va

lăsa la poartă, în combinezonul lui negru, mascat,

cu arma la umăr, pe Ucigaşul de Fluturi.

Poezii, poveşti pentru copiii

Grigore VIERU

Casa părintească

Ascultaţi-mă, surori, pe mine,

Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:

E păcat, nu-i drept şi nu e bine

Să vinzi casa care te-a-ncălzit.

Bani ne-ar trebui la fiecare,

Toţi avem copii şi vremea-i grea.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

73

Însă cum să vinzi fereastra oare,

Cea la care maica te-aştepta?!

Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.

Din atâtea lucruri dragi şi sfinte

Ochii mamei încă ne privesc.

O vom da şi vor schimba lăcată

Şi vor pune şi ferestre noi.

Şi trecând pe lângă ea vreodată,

Va privi ca la străini la noi.

Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.

Din atâtea lucruri dragi şi sfinte

Ochii mamei încă ne privesc.

Vom pleca şi noi cândva din viaţă

Şi părinţii sus ne-or întreba

Ce mai face casa lor cea dragă,

Cine are grijă azi de ea.

Ionela MINCIUNESCU

În Ograda lui moş Lică

În ograda lui moş Lică

Stau şi le privesc o clipă,

Găinuşa cea roşcată

Un ou a lăsat sub șatră

Şi cântă neîncetat

Cu cocoşul: cotcodac.

Porcuşorul guiţ, guiţ, guiţ

A mâncat şi stă întins.

Iat-o şi pe vaca muu

- Eu aş vrea să dorm acu

Lapte bun să pregătesc

Pentru cei ce îl poftesc.

Pisicuţa cea şireată

Stă la pândă dup-o roată.

Iară Rex apărătorul

Îşi aştepta osciorul.

O răţuşcă chiar hazlie

Pe lac face gălăgie.

Iar căluţul pe la prânz

Se juca cu al său mânz.

Sunt familii diferite

Însă sunt domesticite.

Albinuţele

Un roi din stup a plecat,

Drept spre câmpul înmiresmat.

Zborul lor din floare-n floare,

A dus la polenizare.

Dansul lor a stabilit,

Că aici e de muncit

Iau nectar din floricele

Și din el prepară miere.

Sunt atât de mititele

Dar au o armă la ele,

Nu încercați să le atacați,

Că riscați să fiți mușcați!

Gata, albinuțele umplură,

Fagurii din bătătură.

Doar o clipă ce au stat,

Puișorii le-au chemat.

Chiriaşi la mine acasă

Sunt aşa de bucuroasă

Să am chiriaşi în casă.

Rândunele costumate;

Parcă–n frac sunt îmbrăcate.

Nici bine nu au venit

Cuib rapid şi-au construit,

Şi de la balconul lui,

S-au ivit vreo patru pui.

Cât a fost vara de lungă,

N-au stat nicio secundă.

Îi aşteptă o provocare,

Ce poate să-i coste tare.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

74

Vor pleca cât mai departe

Unde frigul, nu răzbate,

Și vor face cale întoarsă,

Tot la cuibul de acasă.

Voican Gabriela

Mama (fragment)

Trupul semizeului căzu în cercuri de apa

în adâncurile mării până la porţile închise ale

Atlantidei. Cine era el? O biată stea rătăcită

desprinsă din coada nemărginită a unei comete

universale ce se hrănea cu sângele a generaţii

întregi de muritori ? Sau nici măcar atât?

Umbrele păsărilor de oţel ale lui Mars se

reflectau neclare şi la fel de ameninţătoare în

fluiditatea translucidă a Nilului existenţial, în

timp ce el simţea cum Poseidon îi îmbrăţişează

trupul, iar Anubis se agăţa cu lăcomie de ba-ul şi

ka-ul lui. Ochii bărbatului se dilatară , iar în

iluzia ameţitoare a adâncurilor ar fi jurat că le

vede pe Artemis şi Athena apropiindu-se de

el.”Ce mari v-aţi făcut!” încercă el să

bolborosească în timp ce apa sărată îi invada

nările şi cavitatea bucală.” Ce face mama?” vru el

să întrebe, dar gura îi amorţi, iar o durere

puternică îi sfâşîe abdomenul şi vintrele

zdrobindu-i fără milă măruntaiele. Cădea, cădea

în propriul său abis fără s-o mai poată vedea pe

Geea măcar odată.

Cele două zeiţe zâmbiră „Nu-ţi fie frică

George! Am venit să te luăm acasă .” Brusc

durerea istovitoare dispăru, la fel şi apa şi

Poseidon şi Anubis şi cele două prezenţe divine,

iar el redeveni copil. Aceeași căscioară, aceeaşi

plopi, aceleaşi trei vreascuri încă ard gemând pe

vatră, în colţurile întunecate ale odăii se ascund

aceeaşi zmei , acelaşi fus sta jos neridicat de

nimeni, e acelaşi loc ca acum nouă luni. George

se aşeză-ngenunchi şi sărută cu dor podeaua

tocită şi aproape putrezită din cauza ploii ce se

scurgea din pod. Lacrimile i se prelingeau

fierbinţi şi neiertătoare pe obrajii lui bătuţi de

vânt şi arşi de soare. Îi auzea bătăile inimii,

rugăminţile, rugăciunile către Dumnezeu, auzea

poveştile surorilor sale.

”Acum te-ntorci tu, Niculae ?” păru că se

aude vocea lui Moromete de undeva de prin

odaie . O durere insuportabilă îi cuprinse întreg

trupul ca o spasma chinuitoare ce-i storcea până

şi creierii. Simţea că însuşi Universul îi bătea

piroaie ruginite în fiecare celulă a corpului

răstignindu-l la poalele propriilor sale păcate.

„Unde eşti mama?”, dar trupul liniştii morbide se

întindea inert prin colţurile desacralizate ale

altarului existenţial. Deşi soarele apusese, steaua

cu cinci colturi, pentagrama ezoterică a sufletului

matern nu mai voia să strălucească, lăsând astfel

cetatea Betleemului în întuneric. În penumbra

criptei apărute ca din neat în mijlocul căscioarei,

salcâmii fremătau într-un dor veşnic „O mamă

dulce, mamă!”.

George inspiră adânc, iar durerea

sfâşietoare reîncepu să-i zdrobească măruntaiele.

Steaua apusese , toamna venise, Atlantida se

pierduse definitiv în apele lui Poseidon, iar

Persefona se întorsese în Tartarul lui Hades

părăsind din nou lumea muritorilor, dar nu doar

şase luni ca de obicei, ci de data asta pentru

totdeauna.

***

Cei trei scafandrii ieşiră la suprafaţă, iar ceilalți

patru colegi de pe punte îi ajutară să urce din nou

la bordul vasului.

-Marea Caspică rămâne în continuare

marea mea dragoste, râse unul dintre scafandrii

scoţându-şi masca şi mânuşile de neopren.

Ceilalţi bărbați râseră şi începură să povestească

ce văzuseră în adâncuri.

-Aţi găsit ceva? îi întrerupse femeia ieşind

val-vârtej din cabina vasului. Linişte! Bărbaţii

tăcură, iar cei trei scafandrii se uitară unii la alţii

parcă implorându-se unul pe celălalt să găsească

o soluţie. Ce răspuns să-i dea? Ce să-i spună?

Rămăşiţele avionului erau încă acolo, la fel ca

acum trei luni, la fel ca acum un an, la fel ca

acum 76 de ani. Cum să-i spună că bunicul ei

fusese de fapt pilot pe un IAR 80? Cum să-i

explice că nu fusese niciodată un simplu

muncitor pe un vapor comercial? Cum să-i spună

că Gheorghe fusese un erou, că luptase şi-şi

dăduse viaţa pentru ţară? Cum să-i spună toate

astea ? Oare avea femeia asta atee să înţeleagă

jertfa şi credinţa bunicului ei? Toţi şapte se

temeau că aceasta va smulge din pântecele mării

oasele străvezii ale pilotului şi le va arunca într-

un cavou rece şi pustiu. De ce tot încerca să-i

tulbure veşnicia?

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

75

Cronici literare, recenzii, comentarii

Dr. Ing. Corneliu CRISTESCU

despre cartea: „APROAPE DE DUMNEZEU”,

Autor: Titi TURCOIU, Editura Bibliotheca,

Târgovişte, 2018.

După câte ştiu, această carte este cea de a

treia din seria celor care, pentru autor, vizează cu

adevărat „apropierea de Dumnezeu”, pe care

domnul profesor universitar doctor inginer le-a

scris din inima şi mintea inginerului cercetător,

mereu căutător al adevărurile fundamentale.

Prima carte din serie, intitulată

„Particula lui Dumnezeu”, publicată în anul

2013, când domnul profesor era, încă, membru

activ al Cercului Scriitorilor Ingineri din AGIR,

a fost o revelaţie pentru mine, deoarece inginerul,

omul de ştiinţă, specialistul în motoare termice,

descoperă un fapt esenţial, şi anume: „particula

lui Dumnezeu”, care este chiar sufletul omului,

prin care omul devine „dual”, adică materie şi

suflet în acelaşi timp.

Dar, despre această carte am scris o mică

recenzie în numărul. 18-19, noiembrie-

decembrie, 2015, al revistei BOGDANIA:

A urmat, apoi, a doua carte din serie,

intitulată „Pe drum dumnezeiesc”, pe care am

primit-o în manuscris, mai bine zis un draft

electronic, care a permis o lecturare facilă şi

rapidă.

După ce a descoperit „particula lui

Dumnezeu”, autorul a ales şi calea către Domnul,

pentru că numai Dumnezeu este Calea, Adevărul

şi Viaţa!

În această carte, autorul recunoaşte că

drumul nu-i uşor, dar găseşte şi explicaţia:

„Îngust şi lung e drumul către Dumnezeu,

Păşesc pe el tăcut şi-ngândurat,

Mă-npiedic des, mă poticnesc mereu,

Păcatele sunt multe şi-ncurcă-un

necurat!”

Sufletul trebuie îngrijit, întreţinut, cultivat

şi curăţit, prin biserică, unde oamenii participă la

Liturghie, la Spovedanie şi la Sfânta Împărtăşanie

care este legământul de iubire între Dumnezeu şi

oameni, iar: „Contactul permanent cu

Dumnezeu,/Se face rugându-te mereu”, spune

poetul.

Dar, la un moment dat, sufletul îşi ia

zborul:

„Sufletul omului,

particula lui Dumnezeu,

zboară la Stăpân,

când oamenii viaţa-şi depun”.

Desigur, în mâinile Domnului..., iar mai

departe:

„Sufletu-i duh/Şi zboară-n văzduh”, „Ca

pe Planeta Sufletelor să ajungă.”,

Toate acestea, pentru că:

„Învierea este suprema minune

făcută de Dumnezeu cu Fiul,

ca să sporească credinţa în lume”.

Cu siguranţă că şi această a doua carte ar

merita o analiză mai detaliată, pentru a evidenţia

şi alte aspecte/idei/concepte deosebite şi

înălţătoare pentru fiinţa umană, dar, spaţiul fiind

limitat, ne limităm la cele scrise, care oferă,

împreună cu cele ce urmează, o imagine „in

integrum” asupra gândirii/concepţiei poetului.

Poate altă dată...

Dar să revenim la cartea a treia din serie, care

reprezintă, de fapt, obiectul analizei noastre, care

îl plasează pe autor mai „Aproape de

Dumnezeu”.

Dacă primele două cărţi surprind prin tematica

abordată, prin unghiul propriu de vedere al

autorului, chiar prin originaliatea ideilor şi

conceptelor, această a treia carte conturează

emblematic această „trilogie” de excepţie în

literatura noastră. Ea cuprinde o serie de aspecte

al vieţii, raportate continuu la divinitate, un fel de

„ceartă cu marile şi micile teme” ale existenţei

umane, aşa cum zicea un alt mare poet-inginer,

de asemenea profesor universitar doctor inginer

de la Universitatea POLIEHNICA din Bucureşti,

l-am numit pe domnul Corneliu BERBENTE, un

foarte cunoscut poet şi epigramist de excepţie.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

76

Acest al treilea volum surprinde, în mod plăcut,

printr-o„Ars poetica”, pe care o calific, spre

desăvârşire, unde prozodia este la ea acasă,

volumul dovedindu-se un argument convingător

de susţinere/evidenţiere a maturităţii scriitoriceşti

a autorului.

Asumându-şi, integral, cunoştinţele ştiinţifice şi

nepunându-le în antiteză, cum fac unii, cu cele

teologice, în poezia care dă şi numele volumului,

autorul împleteşte de minune aceste ştiinţe

complementare, şi nu antagonice, creând o

imagine cosmogonică de o frumuseţe rară, pe

care un filolog de meserie nu ar putea s-o creeze,

ci doar un inginer-om de ştiinţă cu talent literar

[p.7 ]:

„Visam să zbor în spaţiu cosmic,

Cu sufletul, căci trupu-i greu,

Şi că m-apropii fin, atomic,

De Bunul nostru Dumnezeu”

Autorul are un scop precis, relevant, în acest vis,

şi anume.

„Să-mi caut sursa mea divină:

Prea Bunul nostru Dumnezeu”

Finalul poeziei/visului este cât se poate de

omenesc, aducându-i nedumerire şi dezamăgire

[p.7 ]:

„Cântând, cocoşii m-au trezit,

Din visul meu de căutare,

Nedumerit, dezamăgit,

Că tot pe Terra sunt, se pare (!?)”

Asupra timpului, autorul rămâne clar cu o viziune

ştiinţifică [p.8]:

„Din infinitul minus vine,

În infinitul plus se duce,

Iar punctul zero-i la răscruce,

Când ai venit, cândva, pe lume”.

Pentru autor anul este doar o unitate de măsură a

timpului [p.9], ca, de altfel, şi luna [p. 11], şi ziua

[p. 15], deoarece: „Plăcută e lumina zilei”, dar şi

noaptea, pentru că [p.17]:

„În noapte se pot naşte prunci,

Cu strigăt de venit pe lume,

Un dar al Domnului, atunci,

Când şi părinţii-au fapte bune.”

Ora, secunda şi chiar viaţa însăşi, în viziunea

autorului, sunt unităţi de măsură a timpului.

Ce este viaţa dacă nu sinteza temporală a

existenţei umane, fiind timpul înregistrat între

naştere şi moarte, dar atât de frumos redată de

autor [p. 21]:

„Ieri născut sau poate azi,

Timpu-nregistrează totul,

Cam de când începi să arzi,

Până când se stinge focul.”

Autorul arată că, deşi tot o viaţă au şi cei buni şi

cei răi, totuşi trebuie avut în vedere ce alege

Dumnezeu [p. 21]:

„Tot o viaţă e numită

Şi la bun şi la cel rău,

Dar, pe-aceea mântuită,

O alege Dumnezeu (!?)”

Dar timpul ne şi transformă, dacă avem noroc,

ajungem să îmbătrânim, cu toate că [p. 21]:

„Mai vrem să fim tot în putere,

Dar energia se consumă,

Doar pe mişcările lejere,

Făcute iute cu-ani în urmă”

Nu scapă analizei autorului nici virtuţile omeneşti

[p. 23]: iubirea de Dumnezeu şi de apropiaţi,

cinstea, dreptatea, dar şi nădejdea în Dumnezeu

[p. 23]:

„Şi cu credinţă-nfloritoare,

Să îl slăvim pe Dumnezeu.”

Dar, „Neascultarea-i boală veche/Datând de la

Adam şi Eva”, care: „N-a(u) ascultat!S-a(u) dus

cu tihna,/.../Pierzând şi Raiul şi odihna,” [p. 24].

Chiar şi „Răbdarea pare a fi virtute”, dar care :

„Doar prin credinţă se ascute”, de aceea trebuie

să fim consecvenţi [p. 26]:

„Şi sigur, mântuire,

Răbdare până la sfârşit,

Tu Doamne dă-ne-o-nzecit

Ca pe un dar născut din fire...”

Această primă parte a cărţii, cea mai valoroasă,

de altfel, îl înalţă spiritual pe autor, dar şi pe noi

cititorii, care am avut răbdarea şi dorinţa de a o

parcurge, pentru că noi suntem adevăraţii

beneficiari ai acestui demers intelectual, filozofic

şi religios.

Partea a doua, intitulată: „Ai mei”, începe cu o

„Rugăciune”către Domnul, rugându-l ca, pentru

ai lui, să le dea minte [p. 31]: „Să gândească

pozitiv,/Să Te-adore doar pe Tine”.

Autorul continuă cu o serie de poezii adresate:

copiilor, nepoţilor, surorilor, cumnaţilor, dar şi

vietăţilor de pe lângă casă: căţei, pisici etc.

Capitolul se termină cu „Ultima dorinţă” a

poetului, care, în esenţă, cere [p. 55]:

„Să lăsaţi pe Dumnezeu/Să mă judece mereu”.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

77

A treia parte, sugestiv intitulată: „La mânăstiri”,

abordează o serie de aspecte specifice:

mânăstirile cunoscute, funcţii, ucenicia, clopotul,

dar şi florile de cireş şi de păpădie, realizând,

astfel, o imagine specifică vieţii şi ambientului

monahal.

În a patra parte, intitulată „Energia şi oboseala”,

omul de ştiinţă iese în evidenţă, dar o anumită

oboseală, generată de vârstă şi de boală, pune

stăpânire pe autor, care, conştient de acestea, zice

[p. 78]:

„Nu aş lăsa medicamentul,

Cel alopat, prescris de medici,

Dar mă bazez pe stimulentul

Lui Dumnezeu, adus de clerici”.

Poetul abordează şi alte aspecte ale vieţii:

mângâierile mamei, deşertăciunile vieţii,

sărbătorile, iarna, viscolul, meteo etc., toate

acestea având un ecou special în mintea şi inima

poetului.

Ultima parte, intitulată: „La senectute”,

reprezintă o culegere de catrene şi epigrame care

ilustrează spiritul de observaţie, umorul şi verva

autorului, de altfel, un cunoscut epigramist,

antologat în peste 20 de volume editate de

personalităţi cunoscute şi 2 cărţi personale de

epigrame.

Pe lângă cărţile de specialitate inginerească, mai

nou, domnul Titi TURCOIU a scris şi o serie de

cărţi cu tematică bisericească şi chiar a ctitorit

biserici..

Domnul Titi TURCOIU este membru al

Cenaclului Epigramiştilor "Cincinat Pavelescu"

din Bucureşti, din anul 1980 şi membru fondator

al Uniunii Epigramiştilor din România, din 1994.

Cu această carte de vizită, dar mai cu seamă cu

cele prezentate mai sus, ne aşteptăm din partea

autorului să ne ofere alte noi cărţi frumoase, iar

trilogia, de care am vorbit, să devină tetralogie şi

chiar mai mult decât atât...

NOTĂ:

În recenziile şi cronicile pe care le semnez,

folosesc titlurile ştiinţifice personale şi ale

scriitorilor ingineri menţionaţi/recenzaţi tocmai

ca să subliniez profesiile de bază, care, dublate de

pasiunea pentru literatură, să rezulte mai pregnant

viziunea specifică şi originală a acestora.

Prof. Geo CĂLUGĂRU

Strâmtori între lacrimi, autor Aura Dan,

Editura Amanda Edit, Bucureşti, 2018

Pentru tine cititorule, cu stimă, prietenie şi drag

Nu pot trece cu vederea atenţionarea,

perfect motivată a autoarei: „Cine mă citeşte, mă

va cunoaşte; Cine mă cunoaşte, mă va înţelege;

Cine mă înţelege, îşi va dori să mă citească!“

Scriitoarea găseşte şi ne oferă un motto

adecvat, sub tâlcul căruia descoperim firele din

care este urzită ţesătura romanului său

„Strâmtori între lacrimi“, apărut la Editura

Amanda Edit, cu puţin timp în urmă.

„Daţi-mi o prejudecată şi voi mişca

lumea din loc“. Cronica unei morţi anunţate –

Gabriel Garcia Marquez.

Romanul se deschide cu vizita de

dimineaţă a echipei medicale, într-o rezervă, cu

două paturi dintr-un spital (sanatoriu) de boli

nervoase. Facem cunoştinţă cu cele două femei

ocupate ale rezervei: doamna Ştefănescu „adusă

la sanatoriu de copii, acasă incomodă şi era greu

de îngrijit. Ea refuza orice contact cu lumea

exterioară. Nu vorbea, nu se mişca. Tot ce făcea

era să respire.“

Cealaltă femeie – ne spune autoarea, între

două vârste, părea să fie ceva mai zdravănă la

minte decât doamna Ştefănescu. Frământă între

degete un colţ de bluză şi îşi muşcă neîncetat

buza de jos ca şi cum ar da să plângă şi să râdă,

în acelaşi timp. Avea o ţinere de minte marcată

de sincope, când nu mai îşi amintea numele şi, de

multe ori, spunea că este x sau y, ca mai apoi, să-

şi amintească şi să nu mai fabuleze. Starea de

sănătate mintală a celor ajunşi în asemenea

sanatorii de îngrijire şi tratament este, atât de

grav zdruncinată iar manifestările

comportamentale, atât de imprevizibile şi bizare,

încât şi, numai oglindirea lor, efectuată de un

scriitor înzestrat cu har şi talent, cu o necomună

forţă de a o exprima, cu o sensibilitate a

percepţiei, devenită sieşi o povară prin care

reuşeşte să cunoască şi să înţeleagă acest infern,

care ajuns în pagină de carte şi, de aici, la cel ce

vrea şi poate să cunoască şi să înţeleagă, e ceea

ce am descoperit, parcurgând conţinutul acestui

roman şi, totodată, că autoarea Aura Dan are

capacitatea, dovedită mai ales în acest roman, de

a filtra totul prin propria gândire şi simţire, la

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

78

care se adaugă fascinanta împletire a prozei cu

poezia, care nu are cum să nu-şi atingă efectul

scontat. Treptat şi în doze, bine înlănţuite

autoarea ne introduce în mulţimea de întâmplări

care au adus-o pe Elena, una din personajele de

prim plan ale acestui roman dar şi pe alţii, ale

căror vieţi se intersectează cu cea a Elenei şi a

celor din familia sa sau apropiate de aceasta. Or

cât era de bolnavă, Elena ştia rândurile scrise în

ziarul despre care era vorba şi le putea reproduce

fără greşeală. Este vorba de o nenorocire

petrecută, într-un sat din Moldova, unde au avut

loc două incidente dramatice. Un incendiu a

mistuit casa şi, odată cu ea, toate acareturile

familiei Panait. Două persoane au fost găsite

carbonizate. Peste câteva ore, alături de tren,

care se afla pe o latură a satului, s-a găsit

cadavrul unui bărbat de 30-35 de ani. Accidentul

s-a petrecut, probabil, din cauza neatenţiei la

trecere peste linii când trenul îşi parcurgea traseul

stabilit. Aşa suna ştirea din ziar, la care se adaugă

ceea ce îi spune Elena lui Ştefan, care se oferise

s-o ajute să demonstreze că nu e vinovată de cele

menţionate în ziar: „Eu am pus foc! Eu am ars, şi

Ion a murit...Şi ce dacă!.. Se întâmplă şi la case

mai mari, darmite la un beţiv ordinar cum era el!

S-a întors cu faţa spre uşă, indiferentă. După cum

vom descoperi mai departe, aceste fabulaţii ale

minţii rătăcite a Elenei, nu-s provocate de forţe

malefice supranaturale şi nici expresia unei

pedepse divine, din cine ştie ce motive, de nimeni

cunoscute, ci de nişte semeni răi, până la stadiu

de suboameni, adevăraţi demoni. În ciuda

fabulaţiilor Elenei, medicul care o îngrijea îşi dă

seama că «femeia spune adevăruri, doar că-s

încurcate cum iţele războiului de ţesut». Este

motivul pentru care continuă s-o asculte răbdător.

Bun psiholog, medicul încearcă să discearnă între

fabulaţie şi adevăr, în spusele Elenei, când

concluzionează, motivat, afirm eu, spunând:

„Doamne ce harababură e în mintea ei. De fapt,

cred că ea a fost martoră la multe evenimente din

viaţa celor despre care povesteşte şi, de aceia tot

încurcă, însă cu puţină atenţie, cu puţină voinţă,

o să o înţeleg. Toate o pot ajuta pe biata

femeie!“, gândea medicul. De data asta medicul a

constatat că femeia intrase în pielea ei, chiar dacă

avea 17 ani.

- Ce ţi-ai dori, Elena? Spune el.

- Să uit totul!, a zis ea şi... a adormit

imediat. Se pare că, şi aşa rezultă din răspunsul

Elenei, că uitarea este sau ar putea fi un remediu,

la o minte bolnavă. O altă învăţăminte preţioasă,

care dă roade este aceea că pentru a te putea

acomoda cu un bolnav psihic, trebuie să vorbeşti

şi să acţionezi calm, cu blândeţe şi dragoste. Un

mod de manifestare ale bolii mintale este discuţia

celui în cauză, aici, a Elenei cu fantasmele

trecutului.

Cuvintele pe care, ţiganca i le-a spus lui

Anemar când i-a ghicit în palmă, aceasta le-a

uitat, era prea mică să creadă-n ghicitori şi

proorociri dar şi le-a amintit autoarea, care a

folosit o parte din cele spuse de ţigancă în

formularea titlului acestui roman:

„-La moartea mă-tii, nu o să fii cu ea şi

vei plânge mult... toată viaţa ta are strâmtori

între lacrimi!“ Şi, într-adevăr, aşa s-a desfăşurat

o mare parte din drama vieţii aceste Anemar, care

a ajuns într-o casă de prostituate al cărei patron

era Giani, un ţigan mic de statură şi gras, o brută,

în toată puterea cuvântului. O obliga să se culce

cu 3-4 bărbaţi pe zi, mulţi bădărani şi, în mare

suferinţă la capitolul igienă, făcându-i viaţa un

calvar. Avid de bani, cât mai mulţi, Giani îşi

propune s-o vândă cuiva pe o sumă fabuloasă. A

fost uimită când, în camera ei a intrat un bărbat

tânăr, aspectuos şi manierat, care nu i-a pretins

nimic din ceea ce îi ceruseră cei de până atunci.

Neştiindu-i numele şi fiindu-i jenă să-l întrebe, i-

a zis în gândul său, generalul. În noua ipostază în

care se afla, în inima sa încolţea încrederea.

Pentru a câştiga cât mai mulţi bani, Giani o

vindea cu ora. De câte ori venea generalul, pentru

Anemar era sărbătoare. O adevărată enciclopedie

„generalul“ o uimeşte şi ea se îndrăgosteşte de

acest om, o adevărată mană cerească. Anemar,

citind Biblia, ajunge să înţeleagă că viaţa, chiar şi

sub puterea lui Giani, merită trăită. Foarte

impresionantă nevoia de identitate proprie a

individului, aici, cea a Anemar: „Eu, aşa sunt,

aşa mă cheamă, chiar dacă mi se impune un alt

nume, un alt comportament, o altă soartă, o altă

identitate. Vreau să fiu eu şi cam atât...“

Ioana Crăciun, soţia avocatului Alex

Crăciun, căutând-o pe Elena Panait, mama

Aneimar, ajunge la sanatoriu în care aceasta era

internată şi era sub îngrijirea doctorului Pârvan.

Aceasta află de la doctor în ce împrejurări a fost

adusă acolo şi că, mintea ei e aproape total

pierdută. La rugămintea Ioanei, doctorul o

conduce în încăperea rezervată Elenei Panait.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

79

Aceasta avea privirea pierdută şi tăcea. Ce vedea

Elena, nu mai Dumnezeu ştia.

Într-o exprimare extrem de concentrată,

scriitoarea Aura Dan înfăţişează cauzele care au

adus-o într-o asemenea stare de degradare

mintală pe Elena, mama Ioanei Crăciu, după

numele soţului său, avocatul Alex Crăciun. Elena

şi-a trăit viaţa, care i-a fost distrusă între două

violuri suportate la o vârstă fragedă, înfăptuite de

doi nemernici Ion Vasile şi Radu.

Când a ajuns acasă, Ioana a povestit

familiei despre ce aflase la sanatoriu şi l-au

chemat imediat pe Vlad. Acesta trăia cu Elena

Panait, în urmă cu mai mulţi ani o miraculoasă

poveste de dragoste, deşi Vlad era căsătorit cu

Maia şi avea şi copil. Rezultatul acelei iubiri

interzise, Anemar, dispărută în condiţii suspecte.

Vlad s-a dus la sanatoriu şi providenţa a făcut ca

momentul ei de luciditate să fie mai lung şi să-şi

amintească amândoi, acele clipe de neuitat. Vlad

îi promite că va pune în mişcare relaţiile înalte pe

care le are, o va găsi pe Anemar şi va avea grijă

de viaţa ei. Din păcate, durata de luciditate se

epuizase şi Elena revenise la starea ei obişnuită,

care era fără salvare, adevăr care, aflat de la

medicul ce-i purta de grijă, l-a îndurerat profund.

După un timp oarecare, „generalul“ a

ieşit din peisaj şi Anemar a beneficiat de a doua

şansă. Un cunoscut politician, între două vârste, îi

propune să-l însoţească, de ziua sa, la petrecerea

ce urma să aibă loc, pe fiul său de douăzeci de

ani şi, crezând că ar fi apucat-o pe o cale greşită,

să-l iniţieze, în adevărata şi naturala artă a

amorului şi, în caz că rămâne însărcinată, fiul

său, Paul Sorescu o va lua de soţie. Mircea

Sorescu se dovedeşte a fi un adevărat om de

caracter şi-o introduce în familia sa, în care e

preţuită de toţi ca un adevărat membru al

acesteia. Anemar îi relatează lui Mircea Sorescu

tot ce trăise, calvarul de până atunci. Politicianul

răsuflă uşurat când îşi dă seama că fiul său se

iubea cu fata din casă, Nora şi, deci nu se

întâmplase ce credea el. Mircea o preţuieşte aşa

de mult încât de ziua Aneimar, îi face cadou o

maşină. La o ieşire de plăcere cu maşinile,

undeva la munte, Paul şi mama sa păţesc, din

cauza maladiei vitezei, un accident greu soldat cu

decesul lui Paul la locul accidentului, soţia

politicanului la rându-i grav rănită, abia reuşeşte

să smulgă soţului promisiunea că se va căsători

cu Anemar şi că va avea grijă de ea până la

sfârşitul vieţi. Dar cum viaţa e plină de

neprevăzut, după ce, prin relaţiile pe care le avea,

distruge lăcaşul lui Giani, cel atât de rău famat iar

Giani este arestat şi trimis la puşcărie. Mircea, la

puţină vreme, după ce răzbunase calvarul trăit de

Anemar, devenită soţia lui, este la rându-i,

cercetat de poliţie, în vederea condamnării pentru

acte de corupţie, pe care, după câteva luni, cât

durase ancheta, reuşise, la rându-i, să-şi

dovedească nevinovăţia, prezentând, printr-un

avocat corect şi care-şi cunoştea bine meseria,

actele, ce-i dovedeau nevinovăţia. Anemar şi

Mircea, în pofida diferenţei de vârstă, datorită

sprijinului proniei divine, au avut copii, doi băieţi

şi două fete. Într-un cuvânt au avut parte de

răsplată divină care nu se compară cu nimic, ce

nu ţine de omnipotenţa şi atotiubirea, ce-i dă

lumină solară.

Finalul romanului, pe care-l reproduc,

este pecetea inconfundabilă a unui talent, cu

adevărat dăruit de Dumnezeu: „Doar El, aşa mai

mare cum era, mi-a fost în toţi cei aproape 60 de

ani, tot ce înseamnă pentru mine viaţa. Doar cu

el am fost iubiţi, doar cu el am fost părinţi, doar

cu el bunici şi străbunici. Doar cu el! Mircea al

meu, doar al meu... Fără Mircea timpul nu mai e

timp şi nu mai are timp. Mi-am pus pe noptieră

una dintre lumânările care-i ardeau la căpătâi,

tubul cu pilule pentru dormit cu care-şi alina el

nopţile, cartea cu poezii care mi-a fost gazdă în

vremea de tristeţe, caietele care poartă între

coperte întreaga-mi viaţa şi o cală...

O altă carte importantă a poetului Constantin

Kapitza – „NĂLUCI“, Editura Beta, 2018

N-am nici o îndoială, când mă aplec

asupra unui volum de poezii, purtând semnătura

Constantin Kapitza, că mă va întâmpina

constant, în conţinutul lor, transfigurat artistic,

evident, crezul său de la care nu se abate, şi

anume că, poezia trebuie să-i facă pe oameni mai

buni şi mai sinceri cu ei înșiși, cu lumea şi cu

viaţa. Este una din condiţiile majore de perenităţii

lor, aceea de a ne semnala trecerea, prin ceea ce

lăsăm în urma noastră, după harul cu care ne-a

înzestrat Dumnezeu, pe fiecare dintre noi, har

care trebuie neîncetat fructificat. Se ştie că

poezia, de-a lungul timpului a fost definită în fel

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

80

şi chip, dar analiza creaţiei lirice a poetului

Constantin Kapitza ne arată că el consideră ca

fiind foarte importante ideia şi metafora. Altfel –

mai crede el – nu e poezie.

Înzestrat cu o acuitate a simţurilor,

necomună, poetul aude „apa, moleculele/se

ciocnesc, se resping“ şi vede, în acest fenomen o

potolire „a setei“ care are efect, într-o „ploaie

rostogolindu-se/ în realitatea nedisperată, ne

linişteşte“ într-un alt context, este zadarnică.

Pomii şi-au pierdut frunzele şi Kapitza simte,

fiind parte a naturii că „sub patul de frunze,

bâtrâneţea/ (cea a copacilor), în frânturi de ani

se cicatrizează/ pe vârsta mea“. O presimţire

lăuntrică îl determină să afle ce-l interesează şi

dacă şi cât este de real: „M-aş întreba, nu este

departe ameninţarea/ cu regăsirea fiinţei mele, a

suflării/ pe frânghia vieţii?“ Şi, reactivat, ca

urmare a stării de sănătate precare, acel instinct al

supravieţuirii, în care Eminescu găsea însăşi

misterul naşterii, vieţii, afirma în „Scrisoarea a II-

a“ – închipuind Facerea lumii, când: „De atunci

negura eternă se desface în fâşii, / De atunci

răsare lumea, lună, soare şi stihii...

De atunci şi până astăzi colonii de lumi

pierdute/Vin din sure văi de chaos pe cărări

necunoscute/ Şi în roiuri luminoase isvorând din

infinit,/ sunt atrase în viaţă de un dor

nemărginit.“

Acest „dor nemărginit“ îl determină să se

agaţe de viaţă şi să creadă că va merge mai

departe: „Mai este un răgaz, stărui/ ca un om

udat de ploi şi nins de zăpezi/ să stau pe

marginea topaganului,/ Să simt rostogolirile

sorţii.“ (Întrebare, p. 95)

Sunt surprins, cât de poetic şi de limpede

ne convinge poetul Kapitza că suntem o aşchie

din univers şi prin urmare, ne sunt identice toate

însuşirile întregului din care provin: „...Pentru

nimic mă dezlănţuiesc/spre un etaj al cerului,

mai tânăr,/ şi nu te voi părăsi, iubită,/ joaca de-a

viaţa este un cuib/al adormirii, fără gunoaie,

/fără hrană, dar cu multă lumină./Pentru nimic

nu mă părăsesc,/ nu te părăsesc, lasă-mă să-ţi

arăt/ saltul în nepieire, căci suntem/

recomandarea lui Dumnezeu.“ (Cosmosul din

mine, p. 94). Foarte interesantă raportarea la

viitor ca la o necunoscută, să rămână, ca atare,

pentru totdeauna. Dacă „ştim ce a fost (din cărţi,

documente, mărturii de tot felul), ce a mai rămas

din trecut“ (şi poate fi cunoscut nemijlocit), în

schimb „Mănuşa viitorului nu poate fi găsită“ de

ce, pentru că, cei avizaţi, „căutătorii de tăbliţe,

cu semne săpate în aur, / au rătăcit drumul.“ Şi,

nu se mai poate face nimic? Nu, deoarece

„oricare drum se deschide/ ca un evantai“ şi nu

ştie pe care s-o apuce şi din această cauză „şi

convoaiele de năzuinţe/ nu se vor întâlni

vreodată“ (Mănuşa viitorului, p. 96).

O superbă personificare a abstracţiei

noţiuni numite TIMP, metamorfozată, în atât de

concreta vreme, încât s-o putem atribui (pe

vremea noastră), a cărui acţiune este similară cu

cea a abstractului TIMP: „Aburii beţiilor mele

încă/plutesc, aşa că trebuie să mă căutaţi/prin

cârciumile demolate/de unul, Vreme, privit/prin

mucegaiul zidurilor, pământului/ce străluceşte în

sticlele vieţii. Sunt meniţi să biruie acţiunea

demolatoare a timpului, zeităţilor sau

întemeietorii deveniţi legende: „Zeul Bucur

(întemeietorul Bucureştiului) priveşte peste

Vreme,/oile i s-au pierdut, merii şi-au pierdut

gustul/pe Limbile noastre europene, /tot aşa

grădinile dispar, /fug înspăimântate/cu iarba

galbenă a memoriei.“ Poetul se substituie lui

Vreme – şi vorbind la persoana I, se prezintă ca

întemeietor al unul alt necesar început: „Am

plecat, Vreme, plin de secrete/ m-aproprii de foc,

ard (purificare prin ardere spre a fi posibilă o

altă întemeiere)/ca să-ncolţească netulburat/ şi

pieptu-mi să strălucească/peste o inimă nouă,/

martoră a ce va veni/ din năluci.“ Căci, aşa cum

ne spune Eminescu „Vis al morţii eterne e viaţa

lumii întregi“- nălucă, nălucire – vis- viaţă

acesta e lanţul de unde începe viaţa spre a

ajunge năluca şi a fi, în final, acel „dor

nemărginit“, chemând, irezistibil din „sure văi

de chaos“ colonii de lumi pierdute, ce nu se pot

împotrivi acestui acel „dor nemărginit“. Încă o

dovadă de maturitate creatoare, de rafinată

gândire filosofică a poetului Constantin Kapitza,

găsitor de „cuvinte potrivite“ şi pentru astfel de

rafinate incursiuni în farmecul „condei de minuni

a lumii“. Ar fi încă multe se spus dar mă opresc

aici.

Mihaela-Mariana Cazimirovici

despre vol. Legenda sufletului meu,

autor poetul Ion Lucian Coliţă, Editura

Topoexim, București

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

81

Cu volumul „Legenda sufletului meu”,

publicat în anul 2018, poetul Ion Lucian Coliță își

însemnează clar locul propriei existențe poetice.

Practic, un jurnal de o intimitate

copleșitoare, această colecție, de o mare bogăție

prin sentimentele adunate din inimă, este

dedicată, în principiu, familiei sale, prietenilor și

celor pe care-i admiră sau nu, vieții și căsniciilor,

dar și, apropiindu-se filosofic, de „maifrumos”,

destin, mister și sacralitate.

Aparent, suferința s-a infiltrat insidios în

viața sa, însă o privește cu mult curaj și o

desființează bărbătește, hotărând cu siguranță-n

suflet: „[...] am să lupt să nu cedez/” (Am suferit

destul..., p. 157), fortificat prin credință și

rugăciune: „O, Doamne, Dumnezeul meu,/ Mai

dă-mi o șansă peste toate –/ (În pragul disperării,

p. 158).

Volum de mare întindere, însumând mult

peste 500 de pagini, „Legenda sufletului meu”

conturează, în esență, destinul autorului său: îi

reconstruiește viața pe hârtie. Abordarea se

păstrează, așa cum era de așteptat de la un iubitor

de filosofie, în această zonă, îngemănarea ei cu

poezia fiind evidentă.

Constructiv, deși rima îi rămâne mai mereu

prietenă, ritmul nu este căutat; versurile unei

strofe alternează, în general, ca număr, adunându-

se câte patru, cinci, șase sau chiar mai multe,

preponderente fiind totuși catrenele.

Muzicalitatea unui suflet, care se descoperă

cu multă căldură în fața semenilor săi și cu un

zâmbet mereu prezent pe chip, nu poate să îi

așeze soarta decât pe drumul speranței. Provoacă,

astfel, prin titluri precum: „Eu cred că încă voi

trăi”, „Eu sper din nou...”, „Speranțe capitale”,

poetul călcând discret, însă cu inima deschisă

spre viitor.

Nimic nu-l oprește: nici suferința, nici

durerea, ba dimpotrivă, acestea-i sunt aliate în

crearea unui drum, în continuare, spre viață, în

față cu lumina unui suflet călit.

Și nu se pierde în vertijul evenimentelor, ci

caută soluții, iar principala forță dătătoare de sevă

fiind însăși poezia.

Felicit autorul, mulțumindu-i pentru poezia

de la pagina 370, pe care mi-a dedicat-o.

(Ion Lucian Coliță, Legenda sufletului meu –

o poveste aparte – poezii, Editura Topoexim,

București, 2018, 541 p.)

Acad. Vasile TĂRÂŢEANU

“Umbra Curcubeului în Simfonii mute de

dor...”

Prin toate demersurile sale literare,

George Călin, ne convinge că are darul de a crea

poezii, pe care le scaldă într-o caldă lumină, într-

o undă de vibraţie şi trăire, născută din metafora

rară care trezeşte în noi emoţia, simţirea în

frumos şi armonie... Poetul ne înnobilează suptil

de la prima şi până la ultima pagină a noului său

volum de poeme „Umbra curcubeului”.

În toată creaţia sa literară, poetul se

destăinuie cu o mare nobleţe, se adresează suav şi

cu candoare sufletului nostru, poeziile sale devin

o adevărată oază de linişte, o insulă paradisiacă

uitată printre valurile mărilor lumii, o binefacere

pentru cei însetaţi de frumos, de calm, de acele

valori date omului din vremurile dintâi ale facerii

sale. în sufletele noastre: „se zbat păsări fără de

zbor, / păsări cu aripile arzânde, / picurate cu vise

ciuntite / fără de prejudecăţi absurde, / respectând

vechile cutume moştenite, / care au trecut proba

Timpului...”

Poemele sale au o muzicalitate

liniştitoare, sunt de o aleasă bonomie, scrisă într-

un grai domol, liniştitor. E o raritate ca în această

epocă a vitezei, care ne dă senzaţia de vârtej, să

întâlneşti un poet care se aşează „pe marginea

clipei” pentru a adăsta să fie vizitat de imagini

poetice rare, pline de farmec şi emoţie, pentru a

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

82

le prinde în vârful condeiului şi a le dărui cu

generozitate iubitorilor de cuvânt scris, ca în

poemul „e vremea pentru Lumină...”: „ploi de

lacrimi spală tăcute, / un şir de gânduri / peste

filele sufletului ei, / o poveste despre oameni noi,

/ ce pot atinge vise albastre, / ascunse în tăceri /

înveşnicite în cuvinte... // mi-e frig, aici, / la tine /

în suflet, / norii îmi străpung retina, /

împodobindu-ţi inima cu minuni / mă cocoloşesc

/ gol, / în tine, / om matur, / luptând pentru

Iubire,/ cântându-ţi imnuri de slavă...”

Frumuseţea poeziei lui George Călin, prin

spiritul său solar, ne reconstruieşte fiinţa

interioară, ne re-împrospătează sentimentele

nobile, pierdute „prin Timpul ce nemacină”, ca în

poemul „plăsmuindu-mi aripi perechi...” pe care

îmi permit să-l redau în întregime: “uită-mă gol

într-o ploaie de fluturi, / dojenindu-mă-n Amurg /

cu ploi de Curcubeu înlăcrimat, / pulsează-mi

prin vene / vise de Înger, / dispărând goală / în

umbrele nopţii...// priveşte-mă cum ard / în

dansul flăcărilor / pierdut printre flori de cireş,/

colindând învoluburat de fum / prin trupul tău /

otrăvit/ de licoarea Timpului...// strecoară-mă-n

sufletul tău,/ înaripează-mă/ cu aripi de Iubire,/

aşează-mă-n rama inimii tale,/ destrămându-mi

gândurile rele,/ în culcuşul aripilor/ de Înger

proscris...// şi mă alintă,/ topindu-mi dorul de

tine,/ amăgindu-mă / cu şoaptele-ţi de Înger/

răsuflând prin ploile de stele,/ alunecându-mă –

pulbere albastră-n trup, / plăsmuindu-mi aripi

perechi / spre a cuprinde zborul / ce te-nvăluie...//

într-un inevitabil târziu, / răstălmăcindu-ţi

amintirile sterpe, / uită-mă definitiv / pe scara

Cerului – umbră frântă / din lumina arderii, /

risipindu-mi cenuşa descătuşării / din tine...”

Când ai terminat de citit unele dintre

poemele lui George Călin, din acest nou volum

„Umbra curcubeului”, ai impresia că ai ieşit de la

Sfânta Liturghie, din acel loc de unde poeziile

sale îşi trag seva şi pleacă spre inimile noastre,

încălzindu-ne cu efemeritate sufetul văduvit de

„frumuseţea clipei ce trece cu greutate prin a

timpului pulbere amară”... Prin miezul fierbinte

al tăcerii, poetul ne îndeamnă să păzim rânduiala

şi legile lui Dumnezeu care sunt scrise în

Evanghelie şi flămânzi să ne-nfruptăm,

luminându-ne cu trupul Cuvântului sfânt: „în

mijlocul Timpului stingher / cerem

Plăsmuitorului de vise / mai multă Lumină – /

strop nemeritat de fericire / ce trece prin noi, /

întristându-ne visul / visul pângărit, / întinat de

patimi / negură-ntunecoasă, / stavilă născută / din

păcătuire...” (o lacrimă târzie...)

Poezia lui George Călin este, întotdeauna

un eveniment, un spectacol de culoare, romanţă,

cântec şi dans, toate îngemănate în lacrimile de

cristal ale unui suflet care nu poate şi nu ştie să se

exprime altfel: “am oprit Clepsidra Timpului, /

încercând să-ţi sărut lacrimile, / în Amurgul

înroşit / al unei noi zile, / sorbindu-le o fărâmă de

rouă / prăvălită-ntr-un adânc Abis / al nopţilor

adunate / între filele Vieţii... // mi-am deschis /

fereastra sufletului / fremătând pe fiecare petală /

de Timp / de dorul dorului de tine, / fremătând

fără de Sfârşit, / fremătând fără de Început, /

asemeni frunzelor hoinare / prinse-ntre degetele

nevăzute / ale viselor, / pornind într-un vârtej /

spre nicăieri...” (am oprit Clepsidra Timpului...)

Un vârtej plin de dragoste, într-o iubire

curată şi sinceră, aproape nepământeană, unele

secvenţe amintind de Hyperion-ul eminescian,

altele de Zburătorul lui Heliade Rădulescu: “ne

pierdem tăcuţi / într-o Lume pustie / printre

lacrimi, / printre zboruri frânte, / coborând

matinal / în noi... // ne ridicăm / în Amurguri

plânse, / ne-abandonăm neputincioşi / în Simfonii

mute de dor – / Simfoniile nopţilor de Dragoste...

// trupurile descătuşate / din Iubire / se scaldă în

roua zorilor / născându-ne mai puri, / mai

îndrăgostiţi, / pierduţi prin Timpul / ce ne macină

/ în umărul drept / al Clepsidrei... // ne regăsim /

răniţi de spadele amintirilor – / picături de

fericire ce scaldă / soldaţii războaielor

necunoscute / învingători, / învinşi, / amară şi

dulce melodie a Vieţii, / răsfrântă din vise ne-

mplinite... // Timpul / desenează / pete de

Curcubeu, / Lumea // se prăbuşeşte / în jurul

nostru / ne pierdem iarăşi / în noi, / vibrând de

Iubire...” (ne pierdem în noi...)

O creaţie poetică plină de stări şi senzaţii

noi, un joc al vieţii şi al morţii, cu energii abisale,

ce trimit oscilant cititorul într-o călătorie în raiul

liniştii sau în infernul lacrimilor tulburi: “sunt

pierdut / într-o piaţă a Morţii,/ abandonat din

visul/ de Iubire,/ conjugând verbul „a trăi”...//un

Înger misterios,/ rătăcit la margine de zare, / îmi

pictează cu o singură aripă / amintirile în nuanţe /

de Toamnă, / izgonindu-mă / pe drumul Vieţii

/fără de capăt...” (prăfuindu-mi visele-mi

deşarte...)

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

83

Cărţile ui George Călin ne aduc „pe

pervazul sufetului” lectură mai mult decât

agreabilă, un răgaz de analiză a umanităţii

noastre şi a direcţiei către care se îndreaptă

aceasta în contemporaneitate: “îţi şoptesc

netulburat cântecul / sufletului meu înlăcrimat – /

murmur de Iubire / în ritmul surâsului melodios /

al Timpului – / umbră colorată – / vâlvătaie de

cerneală, / de purpură – / neplânsă-n lacrimă, /

domolită-n durerile Amurgului... // vibrează în

noi / Simfonia Iubirii, / arsura nisipului fierbinte /

al deşertului / prin care însinguraţi ne rătăcim, /

tu – / Primăvară a inimii mele, / eu – / Toamnă

târzie a Vieţii tale / mângâietoare lacrimi / ale

necruţătorului Timp...” (la margine de Timp...)

Prin acest nou volum de poeme „Umbra

curcubeului”, George Călin ne propune o nouă

aventură în explorarea grădinii veşnice a

sufletului, o grădină în care anotimpurile se

împletesc – fără a-şi pierde individualitatea, în

care cerul capătă contur boreal – fără a uita să fie

de un albastru-senin şi peste care Timpul nu trece

niciodată!

Dan ŞALAPA

”Căutând după mere. Un dialog amical” de

Ben Todică şi Pavel Rătundeanu-Ferghete

Căutând după fericire

CĂUTÂND DUPĂ MERE, subintitulată

“Un dialog amical”, cartea lui Ben Todică şi

Pavel Rătundeanu-Ferghete este invitaţie spre

întoarcerea la izvoarele Facerii, la armonizarea cu

scânteia Bing bang-ului, cu ceea ce poate fi mai

exponenţial şi mai înălţător din ceea ce este,

materie sau spirit. O dorinţă, o vrere, un proiect

magistral al celor doi în faţa unei realităţi

inexorabile, însă: mintea noastră nu poate

cuprinde decât la nivelul a ceea ce vedem, auzim,

pipăim, gustăm, dar şi ceea ce iubim, gândim,

scriem, pictăm, cântăm... Trupul nostru este

trecător, slab, incapabil să facă faţă unui efort atât

de îndelungat, solicitant de energie vitală... Poate

revelaţia să ne mai rezerve ceva, dar câţi dintre

noi sunt sortiţi unei astfel de experienţe? Şi-apoi,

câţi dintre cei care au/primesc astfel de haruri

sunt... crezuţi, urmaţi, de noi, ceilalţi, iar

adevărurile şi mesajele exprimate de ei, sunt

puse în practică, adoptate ca modus vivendi

îndeobşte...?

Mărul este “planta pierdută”, înţelegem

analogic din spusele lui Ben Todică, în carte,

mărul căpătând, astfel, conotaţia fructului ce

caută să re-înlocuiască “plantele răufăcătoare”, ce

au dus şi duc la degringolada omului

contemporan - orgoliul, desfrâul, avariţia sau,

mai simplu, cum o generalizează acelaşi autor,

materialismul. Ori, Pavel Rătundeanu-Ferghete,

argumentează la un moment dat Ben Todică, este

acel ferment care, prin viaţa sa simplă, în

mijlocul unei naturii mai departe de pervertirea

civilizaţiei urbane, el locuind undeva, într-un sat

din Ardeal, el şi-a păstrat acel arhaism funciar, îşi

reclamă identitatea din rădăcini ancestrale,

vorbeşte şi gândeşte în termeni atât de neobişnuiţi

limbajelor actuale, academic sau jurnalistic, diurn

sau ştiinţific etc. încât nu poţi nici să-l respingi,

nici să-l adopţi imediat, pentru oricare dintre

variante având nevoie de timp de acomodare, să

zicem, de obişnuire cu stilul acesta multi-

arborescent, domol, dar nicidecum slab,

tumultuos, alteori, dar deloc dărâmător. Este un

stil nici moralist, nici doct, nu este nici laic, nici

religios, are accente de slavă atât a “lumii reale”,

contingente, dar se simte în el şi atingerea

metafizicului tandru şi neexpus cu ostentaţie sau

cu dorinţa de a fi remarcat. Pavel Rătundeanu-

Ferghete iubeşte nu pentru a fi iubit, el iubeşte

pentru a se apropia şi mai mult de Iubire, iar cu

cât se apropie de ea, cu atât îi este teamă că ea

fuge de el. Ardeleanul nostru intră în ceea ce

putem numi sindromul orizontului, acea linie din

depărtare, ca un miraj, ca o dulce chemare, căreia

vrei să-i atingi lumina, să-i împlineşti chemarea,

dar cu cât te apropii de el, cu atât el se mută pe

culmea dealului următor, ori pe creasta muntelui,

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

84

ori pe valurile din depărtare, ori pe linia fierbinte

a dunelor din aproapele-departele ce se

prefigurează în faţă...

Ben Todică a simţit nu doar nevoia lui

Pavel Rătundeanu-Ferghete de a se confesa spre

a se elibera de sindromul acesta, sindrom benefic,

dacă ni se permite oximoronul, anume acela al

unei iubiri de aproapele său, contemporan sau

ascendent, bogat sau sărac, umil sau infatuat, şi-l

aţâţă spre dialog, îl provoacă spre direcţiile unde

se simte bine confratele de dialog, dar mai ales îl

stârneşte să vorbească despre el şi lumea lui

arhaică, conservată în faţa asaltului contemporan

pervertitor. Şi-l mai solicită spre satisfacția

acestuia, să vorbească despre genialitate şi spirit,

despre românism şi fundamente identitare ale

spaţiului strămoşesc ardelenesc şi românesc. Iar

Pavel Rătundeanu-Ferghete o face fără infatuare

şi fără premeditarea intelectualului căzut rob

metaforelor sforăitoare, de salon literar, de

cenaclu săptămânal aspirând la glorii literare

instantanee. Şi, cu toate acestea, vorbele lui, ale

acestui Pavel, al cărui nume poate deveni

substantiv comun desemnând sinceritatea

creatorului arhaic şi necesitatea racordării

fiecăruia dintre noi la izvoarele naturii ca

izbucuri ale naturaleţii neprefăcute,

nealchimizate, chimizate sau adititivate,

regeneratoare, totodată, la rândul ei, acest Pavel,

spuneam, vorbeşte despre Eminescu, despre

Creangă, despre alţi mari gânditori şi creatori de

operă cu certă tentă de nemurire, în termeni de

sfinţi, de fondatori/creatori de limbă, sens şi

matrice românească, în primul rând, şi universală,

acolo unde este cazul. La fel, el vorbeşte despre

satul românesc, despre acea lume pierdută,

parţial, dar care ar mai putea fi salvată. Cum? Se

pare că soluţiile ne cam lipsesc, dar dialogul Ben-

Pavel ne poate inspira, însă ne paşte, oarecum,

utopia. Satul românesc contemporan reclădit,

reinventat, repus în rosturile sale pare deja o

cetate-stat platoniciană, „Ideal pierdut în noaptea

unei lumi ce nu mai este,/ Lume ce gândea în

basme şi vorbea în poezii”, ca să ilustrăm cu

primele două versuri din “Venere şi madonă”,

poem eminescian. “Şi eu sunt Pavel!”, am putea

striga, totuşi, calchiind un slogan ce făcea

trimitere la solidaritate în faţa terorii ca practică a

societăţii contemporane devenită opresivă şi

violentă, îndepărtată cu sau fără voie de la

standardele acelei naturi umane iniţiale, acum

pierdute, din păcate... Strigăm pentru că ideea lui

Pavel este ademenitoare, chiar dacă posibilă doar

într-o dimensiune supra-omenească, după datele

cu care putem lucra, azi, şi fizic şi mental...

Nu este, însă, dialogul dintre cei doi

protagonişti, dialogul unei nostalgii iremediabile,

de esenţă romantică, după un spaţiu-timp pierdut,

nici cel a unei plângeri pe “ruinurile” nici ale

acelei, nici ale vreunei alte Târgovişte, ca în

cazul lui Vasile Cârlova, nici ale lui Grigore

Alexandrescu, în “Adio. La Târgovişte”, şi nici

inspirată după “O noapte pe ruinele Târgoviştei”

de Ion Heliade Rădulescu, este cartea unei

retrospective asupra unei societăţi şi a

evoluţiei/involuţiei acesteia, paralel cu

evoluţia/involuţia fiecăruia dintre partenerii de

dialog; cartea se constituie, persuasiv şi energic,

într-o încercare de diagnoză a societăţii româneşti

contemporane prin prisma şi a unei paralele cu

direcţiile trasate în cultura noastră de mari spirite

tutelare, laice, artistice, ştiinţifice ori religioase.

Protagoniştii dialogului îşi asumă rolul de

analişti şi, deopotrivă, vizionari, dar nu caută să

impună rezultatele la care ajung ci doar să le

împărtăşească, fie bilateral, ei între ei, la început,

fie, prin publicarea lor, apoi, supunându-le

judecăţii noastre, ale cititorilor. Cu siguranţă,

însă, efectul lecturii este unul de retrezire, de

invitare la o autoanaliză personală şi de raportare

a ei la evidenţele realităţii contemporane. Este un

refresh pe care, dacă ne inspirăm din sinceritatea

ce transcede din textul cărţii, avem datoria să ni-l

însuşim şi să-i urmăm direcţia regeneratoare

spirituală.

“Tu ai priceput natura şi trăirea în ea ca şi

conştiinţă, la fel ca şi Eminescu. Natura e un

organism viu. Decizia civilizaţiei de azi de a

considera natura din jur ca moartă, le-a permis să

o exploateze la maximum, fără a-i recunoaşte

destinul ca parte din noi. Eşti însurat cu natura,

cu pământul şi animalele. Trăieşti alături de ele.

Le simţi. Le înţelegi”, îi spune Ben lui Pavel, la

un moment dat, cu admiraţie, dar şi cu o undă de

nostalgie, poate de invidie confrăţească, de

înţeles, altfel, în această relaţie iţită din nevoia

unei comunicări internaute, cei doi neîntâlnindu-

se practic, faţă în faţă deloc, pe parcursul

elaborării acestei cărţi. Cartea este un dialog sui

generis, o formă modernă (sic!) de scriere a unei

opere în coautorat. De altfel, acest gen de dialog,

care se adaugă celor clasice, de la grecii antici la

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

85

interviu şi focus grup, de la dialogul faţă în faţă la

cel radiofonic sau cel televizat, apoi de la

conversaţia simplă la marea conversaţie, aceea

între mari autori, mari cărţi ori mari idei. Ben şi

Pavel adaptează câte ceva din toate astea, pe cale

internaută, scurtând distanţa geografică prin

computere şi gadget-uri, şi pe cea de

compatibilitate ideatică prin sinceritate şi

argumentaţie baleind suav între arhaic şi

academic, între admiraţie şi principialitate.

Rezultatul este o carte densă, ca o miere

polifloră, aşa cum sunt şi merele pădureţe, până

la urmă, ale căror forme, gust, arome sunt diferite

foarte mult de cele ale brand-urilor de mall şi

super-market, ca să nu mai vorbim de răspândirea

lor pe piaţă, ele fiind rare, ici, colo, pe la margine

ori în desimea pădurii, şi contrazicând total

regulile economiei de piaţă oferindu-se... gratis,

pe ramurile merilor pădureţi nefiind niciun preţ

atârnat, niciun discount afişat ori vreun slogan

publicitar ademenitor.

Cartea lui Ben şi Pavel este un fruct

dulce-amar, greu inscriptibil unui gen literar –

este, oricum, unul aflat la început de drum în

scriitura contemporană – dar care se poate

degusta pe îndelete cu răbdare şi deschidere.

Avem în el şi ştiinţă, şi religie, şi sat şi oraş, şi

poezie şi descrieri, şi mărire şi decădere, şi înger

şi demon, şi flori şi mărăcini, un amalgam

nepremeditat, dar reieşit din adaosurile fiecăruia

cu o fineţe de ceasornicar elveţian sau de scrib de

la curtea faraonului... Este, desigur, urmare

firească a două spirite nu neapărat gemene, ba

chiar contradictorii ca formaţie intelectuală şi

profesională, dar care s-au omogenizat spre

găsirea albiei comune a unui dialog-fluviu,

modest supraintitulat de autori “un dialog

amical”. Gândind, însă, la alte asemenea

dialoguri “amicale”, cum fost-au cele dintre

Eminescu şi Creangă, în “bojdeuca din Ţicău”,

ori între Slavici şi Caragiale, la “Capşa”, în

Bucureşti, între Mircea Eliade şi Ioan Petru

Culianu, ca să dăm doar aceste sumare trei

exemple, înţelegem “amiciţia” dincolo de vreun

sens superfluu, peiorativ, de şuetă la o bere şi-un

mic. Este, aşadar, conversaţia profundă, mascată

de o conjunctură cotidiană, o dedublare a omului

responsabil în faţa partenerului de dialog spre o

supunere reciprocă vizavi de exerciţiul strălucitor

al minţii şi al sufletului, un fel de mărturie contra

mărturie, împreună partenerii de dialog depunând

dublă-mărturie despre ce este mai bun şi mai

frumos în Om, iar asta, spre desăvârşirea unei căi

de acces la dimensiunea, calitatea umană

următoare.

Acest fel de a scrie, ajutat de tehnologia

I.T, o corespondenţă instantanee, se extrage - o,

tempora! - din corespondenţa epistolară cu vechi

state în cultura universală, în care intermediarul

între protagonişti era plicul şi foaia de hârtie

scrisă de mână, cu tocul şi peniţa, călimara şi

sigiliul, apoi poştalionul, diligenţa, poştaşul, după

care arhivarea şi publicarea fie de către autori fie

de către moştenitorii corespondenţei ori de către

vreun cercetător, editor interesat etc. Anul trecut,

la Editura Singur s-a publicat sub semnătura lui

Ştefan-Doru Dăncuş şi Dorinei Şişu un volum

asemănător, o corespondenţă între cei doi,

intitulat “Jurnalul pacientului englez &

confidenta irlandeză”. Este cartea unui dialog

privind desprinderea de spaţiul natal,

înstrăinarea, cum i se mai spune, amândoi autorii

fiind personajele unor exiluri autoimpuse, Ştefan-

Doru Dăncuş, în Anglia, iar Dorina Şişu, cu ceva

mai mult timp înaintea primului, în Irlanda.

Rezultatul, o carte ce se citeşte cu mare interes,

viaţa văzută ca străini într-o lume nouă, “străină”

lor, şi cu care încearcă să empatizeze. Desigur,

motivaţia dialogului acesta diferă de cea a lui

Ben şi Pavel, dar “reţeta” scrierii amândurora

este asemănătoare. Iar exemplele, desigur, se mai

pot da. Genul, aşadar, proliferează, literatura

îmbogăţindu-se la subgenul epistolar cu astfel de

produse incitante, abordând viaţa şi sensul

umanului prin mijloace de expresie novative, de

bun augur, cel puţin în cele două cazuri aici

amintite de noi.

Fericirea după care umblă, aparent hai-

hui, Pavel Rătundeanu-Ferghete, secondat de Ben

Todică, ca un ressoineur, un alter-ego al acestuia,

stârnindu-l şi îmboldindu-l cu idei desprinse din

ideile lui, ori cu altele, ale altor gânditori, ori ale

sale, presărate la momentul cel mai potrivit spre a

deschide punţi spre o altă zonă a dialogului, Ben

Todică alimentează cu ştiinţă şi iubire nevoia lui

Pavel Rătundeanu-Ferghete de a-şi afla fericirea

pe care, tot timpul, are senzaţia că o tot scapă din

mână şi din suflet... De fapt, amândoi, îşi găsesc

fericirea dialogând, spunându-şi gândurile,

sentimentele, percepţiile, ideile şi... nefericirile.

Iar alături de ei, şi noi, dând pagină după pagină

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

86

acest tom suculent ca o cale spre fericirea care,

nu-i aşa, înseamnă exact acest mod de a o căuta!

Ca spirite ce înţeleg “cercul strâmt” în

care “viaţa se petrece”, cei doi autori converg

spre un rezultat pe care Ben Todică îl punctează

devastator de simplu ca ecuaţie a existenţei, sub

care şi cartea, şi dialogul lor se înscriu: “Pentru

noi, ca scriitori, ca iubitori ai slovei şi versului e

mai uşor să înţelegem că lumea în care trăim, e o

lume de natură sintactică. Că tot universul nostru

e format din cuvinte (protoni, neuroni, stele, flori,

fete, iubire, fericire, lumină, întuneric etc.) şi cu

toate cuvintele, noi construim fraze ca să-l

înţelegem, să dăm sens vieţii, dar în acelaşi timp,

prin ideile noastre să invadăm spaţiul, natura,

fără a-i cere consimţământul, deci, fără nicio

consideraţie. Noi suntem cu uşurinţă posedaţi de

plăceri, iubim şi urâm cu intensitate, suntem în

aceeaşi măsură romantici şi violenţi, şi atunci, te

întrebi: Oare de ce? Ce ne lipseşte? Ce căutăm?”

Nu-i relativismul acesta (şi) sursa acelui

benefic “sindrom al orizontului”, de care

vorbeam ceva mai înainte?

EMILIA STROE ȚENE despre: MITUL

CĂLĂTORIEI OGLINDIT ÎN VOLUMUL

ANTOLOGIC „PUTEREA MAGICĂ A

GÂNDULUI”, AL SCRIITOAREI ROMÂNO

- CANADIENE ELENA BUICĂ-BUNI

Volumul intitulat „Puterea magică a gândului”,

antologie de autor, apărut la editura ,,Armonii

Culturale” 2018, conține nouă capitole și este o

încântare de-a dreptul. Tematica variază de la

capitol la capitol, dar am putea găsi un numitor

comun ideilor avansate și anume: demersul

scrisului. El constituie de fapt, subiectul și titlul

Capitolului ÎI. Aflăm astfel, că o nevoie

interioară de ,, a cunoaște, a înțelege și a plămădi

viață din magma cuvântului” o călăuzește pe

Buni când trece la scris, dar această nevoie

internă se cuplează și cu o ,, emoție aleasă ‘’ , ce

conferă ansamblului grandoarea și liniștea unei

catedrale. Acest spațiu prin care călătorește

autoarea este spațiul cuvintelor; ele se înlănțuie

permanent, unele mai în față altele mai în spate,

dar peste tot întâlnim numai cuvinte, asemenea

unei scări pe care acestea urcă sau coboară.

Ne amintim fără să vrem, de scară văzută de

Avraam în vis, pe care urcau și coborau îngeri.

Altfel spus, cuvintele sunt adevărați îngeri

călăuzitori; cuvintele- îngeri se așază pe hârtie,

formând opera de artă, cu existența materială și

spirituală deopotrivă. Aceste cuvinte -îngeri sunt

în egală măsură lumină, imagine și muzică.

Scrisul este pentru Elena Buică-Buni ,, un mod

de a exista “ singurul de fapt, care îi definește

,,bunăstarea sufleteasca ”, creator al unui timp și

spațiu ce zboară dincolo de clipă și mai ales,,

zâmbind vieții”. Fiind vorba de timp, adică de

eternitate, Buni aduce în discuție și imaginea

clipei, care transcende această eternitate. Ea ne

poartă cu gândul la fermecătoarele versuri

eminesciene: ,,Din orice clipă trecătoare / Ast

adevăr îl înțeleg, / Că sprijină vecia-ntreagă/ Și-

nvârte universu-ntreg” (Cu mâne zilele-ți

adaogi).

Clipa este și picurul, stropul de lumină pe care tot

scrisul îl aduce, pentru că el izvorăște din

,,bucuria curată și înălțătoare “, dintr-un suflet

frumos și pur, generator de ,,lumină prin cuvânt”.

Buni ne conduce spre citate biblice: ,,La început

era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și

Dumnezeu era Cuvântul… Întru El era viață și

viață era lumina oamenilor “ (Ioan-cap.I :1-4). Și:

,,A zis Dumnezeu:< să fie lumina !> și a fost

lumina “ ( Facerea cap. I:3)

Lumina blândă a cuvântului dăruiește iubire,

preamărește ,, miracolul vieții”, devenind ,,un act

liric al unei mărturisiri de credință.” Spațiul

scrisului, spațiul literar este un spațiu al

împlinirilor, al reveriei și al magiei.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

87

Gândul, ne spune Buni, este susținut de o putere

nelimitată și este una din ,,marile taine ale

Universului”. ,,Gândurile călătoresc în Univers

cu viteză mai mare decât cea a luminii”. Așadar

motive platoniciene și imagini eminesciene

transpar în eseurile lui Buni, gândindu-ne la

poemul La steaua: ,,La steaua care-a răsărit /E-o

cale atât de lungă, /Că mii de ani i-au trebuit

/Luminii să ne-ajungă.”

Cuplurile antitetice: vizibil/invizibil,

lumina/întuneric, aproape/departe refac imaginea

întregului, după un model mitic, acela în care

contrariile se întâlnesc iar din unirea lor reiese

armonia, viața cea nouă.

Ființa umană este duală, ne asigură autoarea în

eseul intitulat „Dualitatea ființei umane”, eseu

presărat cu citate sublime din savantul și filozoful

francez Blaise Pascal, care a dat poate, cea mai

frumoasă ,,definiție” a omului: ,,L’homme n’est

qu’un roseau, mais c’est un roseau pensant.”

(Omul nu este decât o trestie, dar o trestie

gânditoare). Această dualitate înlătură monotonia

și stimulează creativitatea. Funcția limbajului,

aceea de comunicare, cea mai veche, este dublată

și de funcția estetică în cazul scrisului literar și

subiectiv. Buni este împotriva imitației sterile sau

a scrisului abject: ,, Scrisul îți cere să ai puterea

de a ocoli locurile bătătorite, stereotipiile

verbale”…. el este pentru Buni și va rămâne până

ce va trece hotarele acestei vieți ,,o permanentă, o

stare de frumusețe sufletească, un exercițiu

spiritual, un spectacol al luminii”. Născut din

entuziasm, scrisul lui Buni este în același timp un

elogiu adus lucrurilor simple, căci ,, simplitatea e

născătoare de prospețime, de frumusețe”.

Scrisul dă sens vieții, care este un permanent test,

un axis mundi la care ființa umană învață a se

raporta. Dar până ce aceasta nu se va raporta la

sine și la divinitate, ea nu va înțelege nimic din

,,sensul giratoriu al vieții, care, mai devreme sau

mai târziu, ne aduce de unde am plecat”. ,, Ne

trezim ca într-un sens giratoriu cu multe

răspântii, care ne obligă să acordăm prioritate

tuturor clipelor ce se perindă prin viață noastră “

(Sensul giratoriu al vieții). Buni face din spațiu

timp și invers. Putem vorbi despre un adevărat

mit al călătoriei în scrierile sale: călătorie în

spațiu, călătorie în timp, dar și în imaginar.

Călătoria sa în spațiu făcută atât în țară de

origine, România, cât și în cea adoptivă, Canada,

este cuprinsă în eseurile din

Capitolul IV-„Evocări” și Capitolul VI-„Din

lumea canadiană”. Călătoria în timp este

zugrăvită mai ales în Capitolul V-„Momente

remarcabile ale istoriei”, dar și în alte eseuri din

Evocări: „Mi-e dor de primăvară românească”,

„Pofta de viață de altădată”, „Ecoul amintirilor

din școală”, dar și în Capitolul VII-„Universul

copilăriei mele”. Impresionante sunt eseurile

următoare: „Eroii nu mor niciodată”; „Șarja de la

Prunaru”; „Onoarea mai presus de viață” din

Capitolul V „Momente remarcabile ale istoriei”.

De asemenea, în capitolul VI: „Din lumea

canadian”, emoționează eseurile: „Sufletul din

iile românești”, „Onestitate”, Reîntâlnirea cu

mitul Niagara. Definitorii pentru crezul artistic și

spiritual al lui Buni rămân Capitolul ÎI-

„Demersul scrisului” și Capitolul III-„Elogiul

limbii române”, adevărate călătorii în imaginar.

În „Demersul scrisului”, Buni ne asigură că ,,

bucuria revelației pe care ne-o dă scrisul nu poate

fi suprimată nici de rațiune, nici de lupta pentru

realizări materiale. “ Buni rămâne neclintită în

credința sa ,, în puterea cuvântului și în

împlinirea vieții prin logos”. „Scrisul ca mod de a

exista” ne aduce în față un autoportret în care ,,

un duh arhaic, semn de prețuire al strămoșilor” se

îmbină cu ,, o pală de romantism”, de care nu s-a

putut scutura total”, nutrind convingerea că ,,

romantismul înnobilează, umanizează”.

Preocupată și de opiniile cititorilor, pe care îi

consideră parteneri ai scrisului său, Buni se

gândește la ecoul frazelor așternute pe hârtie, la

emoția care a îndemnat-o să le noteze și atunci, în

ciuda unui ușor scepticism legat de valoarea

acestora, își regăsește optimismul și starea de

bine: ,,indiferent cât loc vor ocupa în viitor

scrierile mele, știu că acum ele îmi creează

momente de bucurie deplină, o bucurie rotundă a

împlinirii.”

În „Exercițiu de imaginați” autoarea și-i

imaginează pe Eminescu, Veronica Micle,

Caragiale, Creangă în lumea de azi: ,,Pe Ion

Creangă îl văd purtând blugi și îmbrăcându-se de

la magazinele second-hand, ca o replică dată

scorțoșilor care strălucesc pe dinafară și sunt

nulități pe dinăuntru. (…) ,, Pe Eminescu îl văd

tânăr, păstrându-și frumoasa înfățișare, cu ținută

vestimentară îngrijită, cu o sănătate viguroasă,

ziarist, la fel de îndrăgostit de Veronica, devenită

soție. Ar scrie poezii în noi forme în care

strălucește genialitatea”.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

88

„File din literatura română” conține eseuri de o

mare delicatețe sufletească dedicate unor scriitori

despre care s-a scris insuficient. Primul eseu

intitulat Veronica Micle: cea mai frumoasă

poveste de iubire a literaturii române realizează

portretul Veronicăi Micle din punct de vedere al

muzei eminesciene, ,,îngerul blond”, dar și al

femeii-mame care și-a crescut și educat foarte

frumos cele două fete ale sale, apoi din punct de

vedere al poetei care a fost și despre care

Maiorescu a zis că este un nedemn epigon

eminescian. Eseul denotă obiectivitate, dar și

lirism, adică stilul acela inconfundabil a lui Buni,

în care totul merge sau se topește în lumină, o

lumină diafană, create dintr-o scară de cuvinte.

Iată cum comentează Buni povestea de iubire

dintre Eminescu și Veronica Micle: ,, Și astfel, în

curtea bisericii Sfântul Ioan din Văratec, își

doarme somnul de veci cea mai frumoasă și mai

cultă femeie a vremii ei, muza poetului geniu,

Mihai Eminescu, departe de mormântul acestuia

pentru care și-a jertfit viața din iubire fără

margini. Dar ei sunt legați pe vecie prin iubire,

căci prin această dovadă supremă a Veronicăi, ea

s-a legat de Eminescu și în cer. Iubirea lor va trăi

veșnic și pe pământ prin cei care se apropie cu

dragoste și căldură de poeziile lor. Ei au creat cea

mai frumoasă poveste de iubire a literaturii

române. “ Despre poeți mai puțin cunoscuți

precum O. Iosif, D. Anghel, Otilia Cazimir,

Panait Cerna, Buni are gânduri sincere de

apreciere, încercând să le schițeze un portret care

să-i facă pe cititori să le citească opera. Eseurile:

„Povestea Mărțișorului: Casă memorială Tudor

Arghezi” și „Emil Gârleanu: Graiul celor care nu

cuvântă” au în comun prețuirea autoarei față de

lumea măruntă a gâzelor sau a animalelor ce

constituie unul din universurile literare ale celor

doi scriitori. Povestea Mărțișorului este o evocare

a Casei memoriale a lui Arghezi, a construcției

sale, a numelui, a dragostei poetului pentru locul

acela înconjurat de verdeață, de flori, de gaze, de

Zdreanță însuși. Povestirile lui Emil Gârleanu,

pline de gingășie și sensibilitate pentru universul

gazelor, plantelor și animalelor constituie pentru

Buni, în momentele în care o apasă ,,cenușiul

cotidian” , un argument de a le recitii și de a

resimți ,, vibrația vieții”.În fața marilor scriitori și

poeți ai literaturii rămâne, Buni spune : ,,Îmi plec

fruntea”. În volumul Despre scriitori și scrierile

lor, Buni redefinește artistul, creatorul de cuvinte,

printr-o imagine ce ne amintește de poemul

Farurile, al lui Charles Baudelaire: ,,Scriitorii

sunt flăcări vii care ard pentru semenii lor cu

flacăra de sine. Ei pot face lumina în lume.”

Despre scrierile sale, Buni spune că sunt

asemenea unui ,,ierbar” în care a pus la păstrat

,,imagini pentru viitor”. Călătoria lui Buni în

imaginar include și unele eseuri cu tematică

moralizatoare, pagini desprinse parcă din

Caracterele lui La Bruyere: Ucigătoarea ura,

„Viclenia umană”, „Invidia și invidioșii”,

„Clevetitorii”. Buni nu se oprește la aceste

portrete negative, ea aduce pata sa specifică de

lumina și culoare, în eseurile: „Ce e iubirea ?”

Femeia, cheia vieții”, „Dacă dragoste nu e, nimic

nu e”. Pornind de la Epistola Sfântului Apostol

Pavel către Corinteni care dă și titlul eseului

„Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, Buni

menționează mai multe tipuri de iubire și

conchide: ,,Dragostea este cel mai frumos dar pe

care ni l-a dat Dumnezeu”.

Putem spune că nu numai gândul are o ,,putere

magică, “ ci și sufletul, care este înzestrat cu

capacitatea de a iubi și de a trăi frumos prin

iubire și prin raportarea la divinitate. Buni face o

comparație între om și stea. Această i se

potrivește de minune: ,,Omul este ca o stea care

se naște și va arde atât câtă lumina a acumulat”

(Sensul giratoriu al vieții). Sau altfel spus:,, Le

style, c’est l’homme” (Buffon)

ANTONETA RĂDOI

LUCEAFĂR din LUCEAFĂR,

cartea unui român autentic

Neforcoș Călmățui,

pe numele lui real Ion

Forcoș, originar din

satul Călmățui, județul

Galați, la prima lui

apariție editorială cu

acest volum, intitulat

simbolistic-îndrăzneț

Luceafăr din

Luceafăr, apărut la

Editura AmandA Edit,

Bucureşti, 2018, este preocupat, ca mulți alții, de

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

89

problematica acestui neam, de zbaterea în care s-

a tot aflat și în care se află încă, parcă, mai abitir

ca niciodată, țara noastră, România, în acest

început de secol, XXI, problematică ce stârnește

în el revoltă, speranță, credință, trăiri care-l fac să

fie, când o apă limpede precum cristalul, duios-

unduit curgând la vale, adăpând, în trecerea sa,

pământul însetat, -cititorul-, și fericindu-l cu

măreția incantațiilor poetice, când o apă

tumultuoasă, clocotindă, șuvoi ce se revarsă

precum o cascadă înspumată, -atingându-l la

suflet pe cititorul care gândește, simte, suferă,

lăcrimează de durerea neîmplinirilor sau se

revoltă, asemenea lui, a autorului-, coordonator

epic fiindu-i însuși Luceafărul poeziei românești,

(după spusele sale, și îl putem crede, căci și el,

Eminescu, a fost la fel, când tandru, mângâind cu

metafore sublime, precum verdele ierbii cu rouă

dimineața-n zori, când tumultuos, șfichiuind cu

biciul cuvântului, mai ales în ceea ce privește

tematica românului oropsit de stăpânire ori supus

opresiunilor vremii sale), în credincioșie, putere,

dăruire, iubire, avându-i drept călăuză pe

strămoși, atât pe cei din vechime, pe marii eroi ai

neamului, -cărora le închină imnuri-, cât și pe cei

mai apropiați, mai din zilele noastre, unii chiar

rubedenii foarte apropiate lui, cum ar fi bunicul, -

care a căzut la Mărășești, dându-și viața pentru

patria română-, a cărui amintire o evocă și a cărui

memorie și jertfă o cinstește, dedicându-i un

delicat poem, precum și pe Zamolxis, părintele

spiritual al acestui neam, pe care-l evocă încă de

la începutul volumului, parafrazându-i, sublim,

spusele: ”…Și acum în amintirea ce i-o port de-

atâta timp/Îmi cobor mai des sclipirea peste țara-i

s-o colind,/România cea de astăzi, din același

vechi popor/Căreia-i spunea Zamolxis -Țara mea

de la izvor”. …Țara mea de la izvor, absolut

dumnezeiesc!!!... Căci, da, țara noastră, România,

este o țară binecuvântată de Însuși Izvorul

binecuvântărilor, Izvorul Vieții, Izvorul ce-i

dă…respirație, care îi dă suflu de viață, Izvorul

care ne-a adus pe noi în existență şi ne-a aşezat

aici, pe acest minunat tărâm încărcat de istorie,

încărcat de cultură, încărcat de bogății naturale

cât și spirituale fără egal în lume.

În poeziile lui, Neforcoș Călmățui redă tot felul

de situații de viață, printr-o revărsare de suflet, cu

o trăire profundă, dând viață personajelor sale, iar

tu, citind, ai, parcă, în fața ochilor desfășurarea în

sine a faptelor. Descriptiv-filmică este scena

luptei strămoșilor, cât și mijloacele folosite,

amintindu-ne, printre altele, de falxul dacic, acea

armă, desigur, primitivă, dar foarte...eficace:

”Ți-amintești acea-ncleștare, cea mai mare din

istorii/A armatelor ne-nvinse, îmbătate de mărire

și-nsetate de noi glorii/Unde falxul crunt, cel

dacic, coasa morții-ngrozitoare/Toca nesfârșite

șiruri strânse-n legiuni romane/Ce curgeau fără-

ncetare, armată după armată/Cum curg fluviile-n

mare, spre a fi de Daci tocată?!!”

Aici, dar și în alte evocări, ce abundă în

conținutul creațiilor sale, vom descoperi că

Neforcoș redă cum nu se poate mai elocvent

puterea de luptă, cât și dăruirea strămoșilor noștri

de a-și apăra pământul strămoșesc cu sfântă

demnitate, cu toate armele din dotare și cu...

propriul sacrificiu. E o zbatere, o mare durere ce

emană din străfundul sufletului lui când redă

povestirea unui unchi, care-i depănase o poveste,

amintind de suferința mamei unchiului și-a celor

șase copilași ai ei, care fuseseră nevoiți să ducă

greul când stâlpul casei a fost luat pe front și nu

se mai întorsese, și-apoi nenorocirea urmată de-o

alta, foametea:”Că-n sat mai rămăsese doar copii

şi femei/Greuși-arar câte-un bărbat, nevolnic, mai

vedeai/Că toți primise ordin să meargă la

război/Și ajutor să ceri, cuiva, nu mai

găseai/Zilnic, cu biata mamă, plângeam a

neputință/Pe lângă boi, nepoate, și jug, plug și

căruță//Și după toate astea, veni și sărăcia/Cum

nu mai cunoscuse vreodată România/O secetă

cumplită pământu-a pârjolit/Și niciun fir de iarbă,

pe câmp, n-a mai crescut/Așa a fost destinul,

care-a lovit în noi/Nici țara iar întreagă, nici tatăl

înapoi!...”. Iată ce relevantă dezamăgire!!

Românii fuseseră înșelați în așteptarea lor

promisă la încheierea armistițiului. Teritoriile

promise, care însemnau reîntregirea neamului,

care ar fi însemnat ”România dodoloață”, nu le

recâștigaseră, (pentru că Tratatele de Pace au fost

jucate la ruleta înţelegerii lacome a mai-marilor

lumii), dar milioane de vieții fuseseră sacrificate.

Și câtă jale, câte văduve și câți orfani, câți

mutilați de război!! Câtă sărăcire!! Apoi urmă, ca

un destin nemilos, foametea! O, Doamne!!

Autorul este plin de revoltă și arde ca un foc viu

când este vorba ca acestui popor din care se trage

să nu-i fie recunoscută primordialitatea și

nașterea din el a celorlalte neamuri ale

pământului. Auziți-l: ”Mi-s gândurile vulturi,

peste veacuri…/Scormonesc eternitatea/să

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

90

descopăr începutul lumii și pornirea vremii…”,

și, mai departe: ”Nici un neam nu-și are seva ca

românu-n neam de neam/De la începutul lumii,

de la-ntâiul înger Ram/Când au pogorât din ceruri

în Carpați, la Apolovraci/Îngerii blonzi, Arienii,

veghetori de Daci și Baci”. Și cât de tandru redă

participarea a înșiși Îngerilor la datul acestui

neam, la botezul lui și la crearea sfintei limbi

române: ”Îngerii a căror nume au sfințit vatra și

glia/Cu botezul nemuririi, și numind-o

RAMANIA!”/ Miluindu-ne cu graiul Doinei/ și

cu Slova Slavei/În cetatea de lumină, în cetatea

Ramidavei/Îngeri ce-au cântat Balada neamului

în limba Priscă/Arhaica limbă Dacă, ce-n

vorbirea Europei și a lumii coexistă/Ca o

mărturie clară ce sfințește al meu neam/Că nu

suntem fii ai Romei, ci ai Îngerului RAM!”.

De asemeni, vorbește cu emoție aparte despre

legământul lui Dumnezeu făcut cu acest neam,

despre identitatea lui, despre menirea ce ni s-a-

ncredințat, despre credința românului în

Dumnezeul Atotputernic și în puternicia

neamului românesc: ”De la început de lume de

când avem legământul/ Ne-am păstrat identitatea,

vatra, graiul și cuvântul,/ Precursori ai omenirii,

diriguitori ai sorții / Ni s-a-ncredințat pecetea

creației, Floarea vieții…”.

Revoltat de nedreptatea ce i s-a făcut poporului

român în istorie, autorul atrage atenția că…a sosit

vremea restaurării drepturilor ancestrale revărsate

asupra acestui neam dacic, aducând, iată…câte

argumente, care nu sunt o doină de jale, nu sunt o

plângere neputincioasă a unui fricos, ci un

îndemn la aducere-aminte a ceea ce au fost

strămoșii noștri și, totodată, o strigare la re-

trezirea neamului: ”E timpu-a pune punct şi-a

face rânduială/Istoriei neclare, printr-un profund

recurs,/Şi-a cere Europei, public, să scoată la

iveală/Identitatea ce de veacuri ne-a

ascuns!...//…Că suntem unicul și cel mai vechi

popor/C-avem în ADN-uri Act de Identitate!...”.

Sufocat de propagarea mondială a minciunii și a

nedreptății ce i s-a făcut acestei seminții dacice,

de-a lungul epocilor parcurse, autorul ne propune

și insistă, răspicat cerându-ne, să ne trezim și să

arătăm lumii cine suntem: ”Știm ce suntem și ce-

am fost dintotdeauna, /În noi spiritul cel

strămoșesc re-nvie/Să terminăm odată cu falsul și

minciuna/Și să redăm, reală, istoria României. Și

aduce argumente: Noi Tracii, Geţii, Dacii

adevăraţi/Am fost aici de la-nceput de lume,/De-

acelaşi grai şi-aceeași doină legănaţi”. Am fost

aici de la-nceput de lume, de-același grai și-

aceeași doină legănați”. Câtă frumusețe

stilistică!!

Atâtea motivații și-atâtea argumente punândune-

n față, ne îndeamnă să luptăm pentru restabilirea

dreptului nostru ancestral, și, totodată, ne promite

să lupte și el, nu cu barda sau cu spada, asemeni

strămoșilor săi, sau cu arma nucleară ce amenință

evul nostru, ci e convins că doar cuvântul este

puterea ce va repune în drepturi acest neam

binecuvântat de Dumnezeul omenirii și că

adevărul va triumfa: ”Şi vom lupta ca țara asta re-

născută/În noi, din viţa nobilă, nepieritoare/Să o

păstrăm în vatra-i veşnică şi sfântă/Ca cel mai

drept popor dintre popoare!”. Și crede că: ”…Mai

tari și mai puternici vom reveni în lume…”, și că

„...Am fost unici, suntem unici, spirit viu

nealterat/ Spirit care definește neamul cel

adevărat/Neam de neam de Dac, cel care-i chiar

de Dumnezeu creat!”. Știm ce-am fost, spune

răspicat, autorul: ”Că rădăcina-n glie adâncă ni-i

și sacră/ Și mărturie clară cum că românii-s

cei /Ce cultul Dacilor de mii de ani îl poartă/ În

vatra-n care încă, se tot nasc pui de lei”. Şi, iată

evocare: ”Hani, sultani, stăpâni ai lumii, cu

coroane strălucinde/Ce-au venit să ne înghită

limbă, ţară şi pământ/ I-am miluit cu prohodul

morţii şi cu dulci colinde/Arătându-le tăria, cea

de neam, de neînfrânt/Dându-le glorii în ceruri şi

pământ pentru morminte”! Sublim!!

În poezia sa, Neforcoş abordează genuri diferite,

situaţii diferite, trăiri diferite. Într-o formă hazlie,

de român hâtru, expune taxa pe junghi: ”A venit

aseară, noaptea/…În persoană, doamna

Moartea…”. El o ia la chestionat, stau, așadar, la

vorbe, el tot întrebând-o ce caută, cine-a trimis-o,

taman în toiul nopții, iar ea: ”Ea-mi răspunse: -

Măi, băiete,/Vreau să ştii, să-nţelegi bine!/M-a

trimis urgent ANAFul/De la taxe şi bugete/Cum

că ai cam dat de dracul/Fiindcă faci...

evaziune!//…Dispunând fraudulos, de

....junghiuri şi de dureri,/Fără să plăteşti vreo taxă

pe asemenea plăceri!...”.

Desigur, cum altfel, consacră imnuri și iubirii,

acestui simțământ unic al datului omenesc. Iată o

odă în care prozodia este la ea acasă,

este…regină: ”Dragostea inimii mele ce în vis şi-

n gând îmi stai/Vino să-ţi arăt splendoarea unui

colţ superb de rai,/Te aştept pe înserate sus pe-o

margine de deal,/Vino s-admirăm natura şi-al ei

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

91

spectacol regal/De sub streaşina pădurii, sub a

teilor obroc,/Pe-un divan cu multă nalbă garnisit

cu maci de foc!//Eu te-aştept...”. Un regal

absolut dedicat persoanei iubite, de ziua ei:

”Acum când este ziua ta /Aș vrea să-ți dărui de-aș

putea /...Cu brațul trandafiri, lalele/Bujori și crini

și lăcrămioare/Și luna de pe cer cu stele/Și toate

razele de soare!...”, și câte altele…

Nu e uitată nici poezia, căreia, tandru, i se dedică:

”Poezie, poezie/Elixir îmbătător,/Cânt suprem de

ciocârlie/Și balsam sufletelor,//Versul tău sublim

îl suie/ Pe poetul creator/În a ta împărăție/Și-l

face nemuritor!”.

Dar cu ce profunzime utilizează epitetele,

personificarea chiar, cântându-i vieții, și cât de

tandru o pregătește pentru...”plecarea” lui. Un

regal, o revărsare de suflet, câtă putere de

exprimare în poezia Iubitei mele, VIAŢA:”Sper

că n-ai să plângi, iubito, dac-o să mă duc la

noapte/C-o doamnă ce mă invită într-o lume

mai... aparte,…//…Sper că n-ai să plângi, iubito,

că m-am lăsat amăgit...///A venit tiptil în şoapte,

mi-a vorbit cu dulce murmur/Şi mi-a fost atât de-

aproape, m-a ţinut pe după umăr/Apoi...m-a

purtat pe braţe, pe alei de catifea/Prin grădini cu

flori de aur şi de-argint, iubita mea!...„.Ce frumos

creionat, ce frumos îndulcit acest gând al plecării

din viață!

În scriitura sa, Neforcoș e uneori trist, alteori

revoltat, uneori copleșit de-a dreptul de aduceri

aminte, dar e, adesea, șugubăț și scrie zglobiu.

Descriind o vizită făcută Mării Nordului, în

vremea refluxului, redă, de fapt, o dezamăgire

de-a sa, pusă-n versuri zburdalnice, ca să-i treacă

supărarea, fiindcă el crezuse că altceva însemna

refluxul, poate soare, lumini, îndrăgostiți,

pescăruși, poate niște sirene, acele amante tăcute

ale mării, de care se-ndrăgostesc poeții și cu care-

mpart tainice săruturi, cine știe, dar dezamăgirea

lui e atât de mare că n-a găsit nimic din toate

astea, şi-i revoltat de purtarea mării, de

zbuciumul ei neasemuit, și-o face pe biata mare

de râs, ținând în frâu, bine de tot, de astă dată,

ritmul și rima: ”Duminică după masă/Am ieşit

toți la plimbare,/Fiind o zi călduroasă/ Am zis: să

mergem la mare/Şi-am votat, da, fiecare.//Am

pornit la drumeţie/Într-o stare radioasă/Dar, n-a

fost mult să ne ţie/Fiindc-am dat de-o

nasulie,/Marea nu era acasă,/Albia-i era

pustie!/Am trăit dezamăgirea/ Unui sentiment

frivol,/Marea era-n fundul gol...”, și, mai departe,

poetul ne povestește întreaga tărășenie, descriind

totala sa dezamăgire, dar și a celorlalți prezenți la

promenadă în ziua de 20 iulie 2015, pe când el

tocmai făcuse o vizită în Marea Britanie.

Nu-s iertați nici politicienii. În acest sens, scrie

niște versuri, exprimându-și obida, inspirându-

se, foarte probabil, din Coșbuc, pe care-l și

parafrazează la finalul poeziei: ”Ruşine, pleavă

imbecilă,/ Şi trădători de neam şi ţară/Poporului

îi este silă/ De stirpea voastră ordinară,//E-

aproape ziua-n care voi /Cu toţii veţi da

socoteală,/Când cei săraci, flămânzi şi goi/Vor

face-o nouă rânduială./ I-aproape ziua aceea

când/ Nu vă vor mai putea răbda/Când foamea îi

va răscula/"Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/Nici în

mormânt!!!".

Nu uită să-l ia în tărbacă pe ”Johănnică, șase

case”, distinsul nostru prezident, care, după cum

se știe, când a fost întrebat în campania electorală

despre cum și-a construit cele 6 case, a răspuns

simplu: ”din meditații” (la matematică, dacă-mi

aduc bine aminte, dar eu cred că, mai degrabă, le-

a obținut din...meditații și i le-a trimis...”duhul

sfânt”!!; iertat să-mi fie!!). Auziți: ”Oau, ce bună

trebuşoară/Cum nu te-ai gândit,române/ Dacă

vrei să câştigi bine/Să dai lecţii de ... vioară/Să

câștigi şi bani şi pâine/Şi ici-colo o

căscioară!//…Încet, molcom –Pas cu pas-/Ai să

vezi cum an de an/ Punând tainic ban pe ban/Poţi

construi un oraş”.(Notă: Pas cu pas, fiind cartea

publicată de al nostru prezident, Klaus Johannis,

la nicio săptămână de la înscăunare!!).

În Tupeu politic se ia de plagiatori. Stihurile sunt,

de fapt, un comentariu la lozinca unui fost prim-

minstru plagiator: ”Dacă eşti obedient,/În viaţă, şi

insistent/Nu contează cum, ce clase,/De ai şcoala

lui Năstase/Sau un plagiat ilustru/ Poţi fi lesne

prim-ministru” (aici e vorba despre Viorel

Ponta). Dar îi ia în ascuțișul condeiului și pe cei

cu ”pensiile nesimțite”, pe care le vor încasa cei

care au dormit câte 4 ani (un mandat) în

Parlament: ”…Dorm, visându-şi recom...pensii

/Cât mai mari şi speciale!!!”, pensii pe care și le-

au votat singuri, fără să ne întrebe dacă suntem

sau nu, noi norodul, de acord, sau dacă ele,

”pensiile nesimțite” sunt raportate la PIB-ul

României la ora actuală.

Apoi, schimbând, din nou, registrul, plângerile de

pe urmă: ”Sub apăsarea grelelor poveri/De-o

bună vreme-am oboist/Şi văd, şi simt că nu mai

am puteri,/Şi sănătatea mi s-a şubrezit!…”,și, mai

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

92

spre ultima parte a cărții, vine cu o frământare

duioasă: ”Ni-i cerul vieţii mai puţin senin,/Şi

sentimentu-nsingurării ne apasă,/Ne suspectăm

întrebător, ca doi străini,/De parcă chiriaşi am fi-

n a noastră casă!”. Și-o constatare și mai

dureroasă: ”Ni-s inimile-n noi, ca pietrele de

moară,/Strivind ce-a fost frumos odinioară!...”.

La Neforcoș, stările au culmi, unele de urcuș

deplin, când sufletul e-n gât, dând să iasă afară,

de bucurie sau... de revoltă, dar au și căderi, au

poticniri, poate din prea multă tristețe, din prea

multă suferință acumulată, când sufletul devine

melancolic, când sufletu-i mâhnit și când totul

devine de-un tragism shakespearean și, prin

urmare, la fel sunt exprimate aceste stări și în

poezia lui, iar eu am fost uimită, parcurgând

manuscrisul, cum de uneori e atât de aproape de

perfecțiunea creației sale, cu ritm, rimă, cu toate

figurile de stil, cu metrica foarte bine măsurată a

versului, cu tot ce-i trebuie întru obținerea unui

poem sublim, iar alteori e-n pană de inspirație și

parcă stă chircit, pus la colț, de parcă s-ar fi sfădit

cumplit cu Muza și-acum ea îi plătește polițe,

făcându-l knock-out, ori jucându-i feste,

înecându-i corăbiile, mai exact tăindu-i metrica,

încetinindu-i ori mărindu-i ritmul și rima,

lipsindu-l de elemente specifice de stil. Fiindcă,

năstrușnica, ea-l înalță, sus, sus, dăruindu-i

dumnezeire de vers, dar tot ea-i dă bastoane peste

condei, îi rupe vârful, îi ascunde ascuțitoarea și-l

aruncă-n șchiopătări metrice, (nu multe, dar

suficiente cât să nu mai știi să-l situezi undeva),

iar el, dezorientat, amețit, înciudat, uneori parcă

nu-și găsește locul…Noroc că nu-l ține mult

starea asta! Se repliază, dă la pace cu Muza, îi

duce flori, i le-așează la picioare, i se-nchină

îngenunchind înaintea ei, iar ea, fericită de-

ngenunchere, de subjugarea poetului din el, îi

redă datul, și, astfel, el își ia condeiul, și-l ascute

și, inspirat, pornește la drum, așezând versul într-

o minunată curgere poetică.

După ce le spune pe toate, expunând toate

obidele, toate zdroabele unui timp trecut sau

prezent, cu gândul la viitor, un viitor pe care pare

că-l întrevede luminos, se declară fericit, prin

gura Eminescului, aducând un elogiu faptului că

este aparținător acestui neam: ”-…sunt ferice-n

țara lui cu munți și mare/Ce cu dragostea mea

toată îi dau dulce sărutare/Și-o mângâi ca pe-o

minune, îmbătată de plăcere/Fiindcă-i țara ce-a

dat lumii, mii de ani lapte și miere!”. Din întreaga

creaţie, deducem clar că...autorul iubeşte

România!

Ei bine, lucrarea, recunosc, mi-a dat ceva bătăi de

cap, dar, trecând peste micile poticniri din

anumite stihuri, (pe care-a ținut morțiș să și le

păstreze intacte!), m-a și incitat la scris, fiindcă

toată această avalanșă de argumente certe aduse

în favoarea acestui neam, -pe care lumea încă-l

vrea batjocorit și îngenuncheat-, tonul apăsat dat

metaforei în verset, te determină, ca român, să te

revolți dimpreună cu autorul și/sau să fii mândru

că ești român și, totodată, să iei și tu taurul de

coarne, așa cum face el, autorul, care, printr-o

multitudine de fantastice metafore în care și-a

îmbrăcat mâhnirea, revolta, iubirea, elogiu de

neam și țară, ajutat de focul emanat din adânc de

suflet de dac adevărat, care-și pune, iată, la bătaie

întreg arsenalul stilistic, uneori de-o frumusețe și-

o curgere maiestuoasă, melodioasă, alteori ca un

adevărat războinic dac, care-și ia falxul, -acea

armă dacică puțin cunoscută nouă, celor de azi-,

taie, (cu cuvântul, evident), fără milă dușmanii,

și-apucând stindardul, acel lup dacic, spaima

dușmanului, îl înalță ca să le-arate el tuturor cine

suntem, de fapt, și ce rost avem în această lume:

”Noi, TRACII, GEȚII, DACII, am fost aici de la-

nceput de lume”, ”de-același grai și-aceeași doină

legănați”, ”daci nemuritori”, ”viță nobilă,

nepieritoare”, c-avem ”în ADN-uri ACT de

IDENTITATE” ”să curățăm România de goange

și tăuni”, ”de ipocrizie”, ”să terminăm odată cu

falsul și minciuna” și ”să redăm, reală, istoria

României”, …”să dovedim lumii”….căci ”se

impune”…să demonstrăm grabnic că ”suntem

urmașii strămoșilor umanității”, ”să repunem

națiunea ”română” cu IDENTITATEA sa”, să

anihilăm, așadar, minciuna și să scoatem

ADEVĂRUL-adevărat despre noi la iveală, odată

pentru totdeauna să arătăm lumii că suntem și

vom fi în veac popor și neam binecuvântat de

Dumnezeu. Bravo Neforcoș! În volumul tău de

debut, ai făcut o fantastică apologetică neamului

din care te tragi, iar eu sunt mândră că astfel de

oameni, cu un suflet atât de legat de țara aceasta,

atât de dăruiți, încă există și se exprimă liber! Tot

ce a pus în vers autorul, a fost pus din convingere

și din trăire absolută. Transpunerea în vers e ca și

cum ar fi faptă, ca și cum ar fi împlinire, iar tu,

cititorul, vezi cum, parcă, își scoate sufletul și și-l

pune pe tavă, te face să să uiți cât ai fost oropsit

de viață și/sau de dușmani și să privești

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

93

încrezător înainte! Căci cuvintele lui au esență,

au substanță, au metaforă...clară, au nerv și, da,

au și...prozodie, iar când vorbește despre poporul

român, de străbunii daci, când vorbește despre

țara lui, a noastră, România, autorul e un vulcan

în erupție și-atunci metaforele curg de la sine și

sunt de-o frumusețe de vis. Veți găsi din belșug

în poeziile sale, de le veți citi, şi vă-ndemn să-l

citiţi, fiindcă vă veți umple de acel dat ce ne-a

fost încredințat ca un dar divin, pe care-l

moștenim din moși-strămoși, poate prin părintele

nostru spiritual, Zamolxis, poate de mai de

dinaintea lui, dar pe care-l vom duce, demni, mai

departe, din generație în generație, prin Iisus

Christos, izbăvitorul acestui neam, și îl vom lăsa

Testament urmașilor și urmașilor-urmașilor

noștri!

Cleopatra LUCA

MIHAIL GRĂMESCU : „Peisaj lunar” – un

singur exemplu din marea operă

În martie 2019, a apărut la Editura Tracus

Arte, în condiții excelente, volumul Vlll, Texte

inedite 2, din „Opere complete” de Mihail

Grămescu, sub îngrijirea doamnei Beatrice

Alexandra Kiseleff, mama scriitorului.

Cu această ocazie, îmi exprim tot respectul față

de domnia sa pentru corectitudinea textelor

reproduse, pentru promptitudinea cercetătoarei și

totodată pentru munca depusă în a transcrie ce a

creat în proză sau în versuri scriitorul și

jurnalistul Mihail Grămescu. Desigur, vor mai

apărea și alte volume.

Am constatat două trăsături evidente ale acestui

domn al scrisului românesc în beletristică ori în

jurnalistică în ultima jumătate de secol:

inteligența creatoare și cultura exhaustivă. Din

aceste caracteristici derivă prolificitatea și

multitudinea aspectelor abordate, ușurința cu care

a pătruns în cele mai diferite colțuri ale

cunoașterii, de la întunericul Nopții și structura

„animalelor superioare Amoebei Nyctofobiensis,

strămoșul atavic malign din adâncurile structurii

vieții” (Amoeba Nyctofobiensis, pp 5-15) la

diferite note de călătorie (vezi „Arheologie

secretă”, pp 23-26), la incursiunile în literatura

neamului sau în cea universală ori în mitologie,

istorie, religie, știință, politică, psihologie,

botanică, zoologie, astronomie, medicină, teatru,

film etc, etc. Evadarea în science fiction era

necesară într-o perioadă în care se ocolea

realitatea dură, prea dură pentru oamenii corecți.

O altă trăsătură a scriitorului Mihail Grămescu

este evidentă în spiritul de observație, punerea în

valoare a oricărui amănunt din viața cotidiană. El

transforma în cuvânt ceea ce vedea, auzea și

simțea. Trecea totul prin filtrul simțirii personale

și rezulta proză beletristică, reportaj literar,

articol de ziar, poezie...

M-am oprit la o singură lectură ca să spun câteva

cuvinte, dar am străbătut sute de pagini foarte

interesante, excepționale, scrise cu un condei

sigur și rapid. De ce am ales textul intitulat

„Peisaj lunar”? Poate pentru că am observat

durerea scriitorului sesizând diferența dintre noi

și alții, dintre românesc și neromânesc. Pentru

acest paralelism inegal a avut nevoie de ceva

inedit ieșit în cale într-o împrejurare oarecare,

inventat, în mare parte.

Ca să devină credibil în ceea ce transmite

scriitorul pornește de la o definiție a operei de

artă pe care o cotează drept „o comunicare foarte

specială a cărei informație <<înghețată>> este

destinată să se transforme în context prin

caracterul unic al mesajului repetat ( pentru a fi

receptat, comprehendat – cuvântul îi aparține – și

contemplat ) BLOCÂND, de fapt, fluxul firesc al

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

94

informației și scoțându-l pe spectator din lumea

reală și <<actuală>> spre un spațiu de referință

<<etern>>, deci depășit istoric, anacronic.”

Tot ceea ce va nara în continuare se încadrează în

definiția dată. Este vorba despre „două

instantanee luate, la un interval de nouă zile unul

de altul, într-un oraș din Germania, într-un parc.

Dar ce parc!” Cele două poze au fost realizate:

una la ducere spre Anglia și alta la întoarcere,

trecând printr-un oraș din sudul Germaniei, care

putea fi „și Munchen-ul”, ca aspect situându-se

sub nivelul celor din Austria, „a cărei grandoare,

vieneză mai ales, îmi produsese un sentiment de

umilință. Aici, în Germania, nu era decât

opulență burgheză și modernitate – nu acea

măreție imperială zdrobitoare.” De asemenea,

„prețurile ne impuneau respect”, așa că doi inși

„nu ne-am putut permite decât o pungă de cartofi

pai prăjiți, la un McDonald`s, și o bere pe care

am împărțit-o între noi.” În plimbarea lor prin

oraș, au pătruns într-un parc „imens ca un

hipodrom. Numai încercând să străbatem spațiul

viran, cu gazon scurt, aveam să realizăm

adevărata amploare a locului. Ne-a luat mai bine

de jumătate de oră până să ajungem în partea

cealaltă, la aleea cu tei care înconjura ovalul

pustiu ca de aeroport părăsit. (...) Nu, nu eram în

Europpa – eram pe Lună, pe Marte, pe altă

planetă, în alt univers în care curățenia și simetria

unei Ordini prestabilite, Divine, își lăsaseră

amprenta pe întreaga natură – fiecare construcție

avea o noimă și ansamblul era Opera unui

Arhitect fantastic.”

Ceea ce i-a atras atenția în mod special a fost o

statuie „amplasată pe un soclu de cinci-șase ori

mai înalt decât statura unui om, ca o pistă titanică

pentru măreția zeiței de deasupra. ZEIȚA cu

LEU. O formă masivă de piatră neagră, atât de

uriașă încât, pentru a intra în imagine, am fost

obligați să ne îndepărtăm la vreo 50 de metri de

ea. Arborii seculari care o încadrează par două

tufișuri la picioarele ei.

Fotograful amator semnalează ce a surprins pe

pelicula fotografică într-o zi din a treia decadă a

lunii august: „Zeița (Hera, Junona, nu? Era

simbolizată cu leu – Zeița cu Leu a mitologiei

greco-romane) purta o spadă lată la brâu,

veșmânt clasic, și o cunună de laur ca o aură în

mâna stângă deasupra capului. Leul îi venea până

la șold – și exista o proporționalitate absconsă în

grupul sculptural care, acum, îmi inspiră, poate, o

sugestie de CATEDRALĂ – zeiță cu leu între

brațele purtătoare ale templului antic. Leul, cu

gura deschisă și coama învolburată, stă pe toate

cele patru picioare, într-un echilibru stabil, calm,

puternic, de BISERICĂ TRIUMFALISTĂ.”

La întoarcere, excursioniștii răzlețiți de restul

grupului, mai trec încă o dată prin „parcul cel

straniu ca un hipodrom părăsit” și fac într-o zi

mohorâtă de septembrie o altă fotografie aceleiași

Zeițe cu Leu, poză „mai puțin realizată tehnic

decât prima.”Peste ani, cele două imagini sunt

supuse studiului sub lupă deoarece fuseseră luate

de la mare distanță. Ce credeți că observă

bărbatul care el însuși le executase în anul 1994,

la distanță de nouă zile? Zeița cu Leu era

surprinsă ÎN ALTĂ POZIȚIE: „mâna cu cununa

de laur atârnă pe lângă faldurile togii, iar leul stă

cu o labă ridicată, în mers – au făcut un pas

înainte?”

„Pe soclul de piatră, ca o tribună spre Veșnicie,

Biserica Triumfătoare este, din nou, militantă,

într-un marș către Eternitate, fluturând coama

leului și hainele de piatră ale Zeiței.”

„Și care dintre cele două ipostaze era mai înainte

în timp? – se întreabă scriitorul. Dacă le-am

încurcat, și ordinea lor era, de fapt, invers –

prima dintre poze fiind a doua? Care era

desfășurarea corectă a cadrelor în evenimentul

acestei schimbări de poziție a unei statui din

fotografiile unui loc în care, aproape sigur, nu voi

mai avea acces niciodată?”

Când a intrat naratorul în science fiction? ne

întrebăm noi. Când în puținul timp cât aveau

excursioniștii să viziteze multele obiective doi

dintre ei s-au întors într-un loc arid, asemănător

spațiului de pe lună? Sau atunci când se încearcă

explicarea unei „DUBLĂRI a experiențelor și

evenimentelor cu care, parcă, un spirit al Lumii

ne încearcă perspicacitatea?” Când explică un vis

premonitoriu prin „ruina, ruina întregii mele

vieți?...” Când într-una din fotografii leul, simbol

al puterii germanice, fiara de lângă zeiță, simbol

al Germaniei, devine activ? Când este explicată

dubla înfățișare a clădirii în fața căreia este plasat

grupul statuar? – dintr-o parte are aspectul unei

clădiri anoste, „ternă, cenușie, de o robustețe

dreptunghiulară placidă, din altă parte, ca un

templu cu colonade dorice, un monumental

edificiu în stil antic”? Poate sunt cele două fețe

ale Germaniei înainte de reunificare? Sau imediat

după? Leul, fiara de lângă Zeiță, simbol al

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

95

măreției germane are altă atitudine? „Au făcut un

pas înainte?” Da. Poate, așa.

Cert este că textul are contur bine retușat. Oricâtă

ariditate va fi exprimat peisajul german arătat

europenilor călători spre alte zări, acesta își avea

personalitatea lui. Nimic nu-l va determina pe leu

(simbolic, ferește) să încremenească într-o

anumită poziție. El se mișcă în pas săltat. Își

determină Zeița să-și schimbe atitudinea... Da,

Germania începea să-și revină atunci, în 1994. Și,

pe mai departe, și-a tot revenit...

Proza „Peisaj lunar” a fost scrisă în 8 august

1996, la București și a fost plasată de autorul

însuși, Mihail Grămescu, în volumul prezentat la

Editura Aramis, care a rămas needitat.

Constantin Marin

ÎNDREPTAR DE TERAPIE DIVINĂ

(breviar sufletesc)

Se cuvin, cred, trei cuvinte, în ceea ce privește

cartea pe care o avem în vedere: bucurie,

recunoștință, îmbărbătare. Bucurie – pentru că o

asemenea carte este echivalent cu un colet, primit

pe adresa personală; recunoștință – pentru că este

un semn de la Dumnezeu, care este Părintele

iubit, adorat, care niciodată nu își uită copiii si le

trimite cadouri; îmbărbătare – deoarece ,,coletul”

cuprinde sfaturi practice pentru viaţa cea de

fiecare zi a unui creștin.

Autorii acestei frumoase isprăvi duhovnicești

sunt doamna Cezarina Adamescu, părintele

Radu Botiș si Constantin Vlaicu. ,,Nici o

întâlnire între prieteni nu poate fi mai temeinică

decât aceea dintre copertele unei cărţi. Ea conferă

trăinicie simţămintelor si bucuria dăruirii totale.

Locașul spiritual al cărţii este acoperământul ales

astăzi pentru a ne împărtăși

gândurile, cuvintele, sentimentele. Este un

acoperiș pentru rugă”, motivează doamna

Cezarina Adamescu demersul care a stat la

realizarea acestei cărţi.

,,Îndreptar de terapie divină – breviar

sufletesc” constituie un sprijin de folos pentru

fiecare dintre noi, care acceptăm întru totul că

Mântuitorul Iisus Hristos a coborât din slava

cerească, luând chip de rob, pentru ca omenirea

să fie reabilitată si absolvită de păcatul

neascultării protopărinţilor noștri”, spune doamna

profesoară Sorina-Mihaela Botiș, în debutul

lucrării.

Urmează un interludiu, prin poezia părintelui

Radu Botiș, Vorbește – Clipele se scurg:

Vorbește, Doamne, clipele se scurg / Si cerul

parcă-i mai sărac de stele. / Par zilele adeseori

mai grele, / C’nd totul se învesmântă în amurg.

// Vorbește, Doamne, vremea e puţină. / Cărarea

sengustează tot mai mult – / As vrea cât mai e

timp s-ascult / Cereasca simfonie în surdină. // Si

de-as mai vrea să mă răsfăţ o vreme / Cu lumea

pironită-n pământesc, / Adumi aminte de-un

tărâm ceresc, / Lipsit de înguste, sumbre teoreme.

// Nu înceta, Prea Bune, să-mi vorbești, / În astă

lume atât de trecătoare, / Cuprinsă-n cea din urmă

încercare / Pierzaniei, în lucruri nefirești.

Si tot Sfinţia Sa ne invită să ne reamintim

cuvintele Mântuitorului: ,,Eu sunt scăparea ta, eu

sunt pacea si viaţa ta. Vino lângă Mine, pentru a

găsi odihnă sufletului tău, lasă cele trecătoare si

nu te gândi decât la veșnicie”.

Pentru aceasta ,,Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu

si păzește-l cu credinţă”. De asemenea, ,,Fii drept

si smerit înaintea lui Dumnezeu, fiul meu!”, ne

îndeamnă părintele-coautor al acestui Îndreptar

de terapie divină. O ,,armă” de foarte mare

eficienţă, în lupta cu patimile izvorâte din lăcașul

inimii, cea

pofticioasă si grabnică în toate, este răbdarea.

Însă, ne este amintit faptul că ,,Cel care caută să

fugă de supunere, acela fuge de harul lui

Dumnezeu; deprinde-te, deci, cu ascultarea si cu

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

96

înfrânarea poftelor, dacă voiești să nu fi plecat

trupului si sângelui.

Luptă-te împotriva ta însuţi si nu îngădui ca

mândria să-si înfigă în sufletul tău ghearele. De

ce te plângi, când știi că ești vinovat de muncile

iadului si ai primit iertarea doar prin bunătatea

Domnului si prin iubirea Lui fără de margini” (...)

Între reflecţiile creștine, părintele Radu Botiș

strecoară câte o poezie, precum cea pe care o

cităm integral: Mă rog... ,,Mă rog. / Șoptiri de

stele-mi spun / Că dincolo, o lume / Se înalţă vie

cu alt nume / Încrezător, mă rog. // Mă rog. / Pe-

un drum ceresc răsar / Noi bucurii fără hotar / Si

îngerii sfioși pășesc / Prin raiul cel dumnezeiesc,

/ Încrezător, mă rog. // Mă rog. / Un imn ocrotitor

/ Scoboară-n glas înălţător, / Fiinţa-ntreagă

luminând / Vroirea Celui Blând, / Încrezător, mă

rog”. Si o Confesiune: ,,As vrea, Doamne, să-Ţi

cânt / Să Te încânt, / Eu, călător efemer pe

pământ. / Uneori, îmi lipsesc sentimente / Curate,

/ Iubirea de frate, rostu’ de adevăr / Ori dreptate. /

Doream să-Ţi spun / De multă vreme, însă acum /

Lucru curat m-a cercetat / Cu al Tău sfat. / Voi

lăcrima în rugăciune, / Gest de căinţă pentru

puţinele bune. // Acestea sunt. / Trăind, să renasc

prin Cuvânt”.

Ne lăsăm conduși, în continuare, de părintele

Radu Botiș, pentru a parcurge capitolul intitulat

,,Modelul sfinţilor”, care începe cu un îndemn

ferm: ,,Lasă deșertăciunile lumești si vino după

Iisus” si apoi, continuând cu atenţionarea ,,Fii

smerit!” ,,Oare de ce ne pasă ce ne spune altul

despre felul si chipul în care se judecă lucrurile?

Cel căruia îi vorbește Cuvântul (Cel) Veșnic,

acela cunoaște lumina. Toate vin de la acest

Cuvânt atoatestăpânitor; El este începătorul

tuturor, El vorbește înlăuntrul nostru, fără de El

nu poate fi înţelepciune, nu poate fi judecată

dreaptă”.

Unii dintre noi s-au întrebat, probabil, în vreun

moment sau altul, dificil, din propriile vieţi:

,,Care este rostul necazurilor?” Răspunsul îl

descoperim în acest Îndreptar de terapie

divină: ,,Folositoare sunt necazurile si

încercările, pentru că adesea ele îmbunătăţesc

inima omului, făcându-l să știe că el este un

străin si un călător pe pământ, si nu trebuie să-si

pună nădejdea în nici o creatură de pe acest

pământ. Credinţa permanentă trebuie să rămână

în Dumnezeu, căci lumea aceasta este plină doar

de răutăţi si de fărădelegi”.

De mare ajutor sunt faptele făcute din iubire:

,,Trebuie să suferim unii pentru alţii, să ne

mângâiem si să ne ajutăm la nevoie, să ne

învăţăm între noi, povăţuindu-ne unii pe alţii”.

Cei cărora le place singurătatea si tăcerea sunt

povăţuiţi: ,,Caută vremea potrivită, ca să te

gândești la tine însuţi si să-ţi îndreptezi mintea

către binefacerile lui Dumnezeu”. Si mai util este

ceea ce trebuie să practicăm în fiecare zi: ,,Să îţi

aduci aminte că trebuie să mori”, astfel încât ,,În

tot ceea ce faci si ce gândești trebuie să lucrezi în

ASA fel încât să fii pregătit în permanenţă pentru

întâlnirea cu Dreptul Judecător”.

Partea a doua a Îndreptarului... cuprinde o

prezentare impresionantă a activităţii literare a

doamnei Cezarina Adamescu. Cităm din

reflecţiile spirituale ale domniei sale: ,,Gestul cel

mai rotund: acela al împreunării palmelor în

rugăciune”; ,,Drumul sfinţeniei nu admite...

popasuri”; ,,Fără să-si piardă din transcendenţă,

Dumnezeu se apropie neînchipuit de mult de tine.

Îl poţi descoperi mergând alături de tine pe

stradă, în ochii unui copil, în durerile unui

bolnav, în neputinţele unui vârstnic, în lacrima

unei mame...”; ,,Mi-ai incendiat inima cu o

lumânare sfinţită”; ,,Si-atunci am înţeles: nici o

cruce, în afară de a mea, nu mi se potrivea pe

spinare”; ,,O virtute de admirat: discreţia

desăvârșită”; ,,Spiritul necultivat devine lesne

«pârloagă»”; ,,Nu m-am rugat. Azi am lipsit de la

întâlnirea pe care mi-a dat-o Iisus”. Paginile cu

caracter memorialistic sunt emoţionante, prin

autenticitatea lor transferată dinspre cea care le-a

trăit spre cititor. Ele alternează cu paginile de

reflecţii, gânduri si meditaţii creștine, ce exprimă

metamorfoza continuă, ascendentă, a doamnei

Cezarina Adamescu.

Din mulţimea de poezii, ce poartă semnătura sa,

prezentăm câteva: ,,Stea de dimineaţă – În drum

spre veșnicie / Tu ne conduci, Marie. // Ești stea

de dimineaţă / Pe calea fără ceaţă. // Ești aurora

care / Vestește mândrul Soare. // În noaptea ce

se-ngână / Tu ne conduci de mână. // A dimineţii

Astră. / Tu ești Lumina noastră”; ,,Există răni –

Există răni vindecătoare / Există răni peste

pârjolul rănii / Din care te ridici întrebătoare / Si-

n mâini ţi se aprind pe rând mătănii. // Există răni

făcute de lumină / Ce îţi colindă-n carne si în

sânge / Există răni ce te albesc de vină /

Balsamuri peste ochiul care plânge. / Există răni

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

97

pe care le poţi duce, / Există răni făcute de o

cruce...”.

Constantin Vlaicu este un ziarist cu o intensă

activitate publicistică în revistele on-line si pe

hârtie. Dar si autor/coautor al volumelor Străjer

la porţile pădurii; Mehadia – vatră de istorie

milenară; Iosif Coriolan Buracu – o legendă vie;

Oameni de seamă ai Banatului.

Este, de asemenea, colaborator la reviste

românești care apar în străinătate. Din grupajul

intitulat ,,Florilegiul gândirii – bijuterii sufletești”

cităm: ,,Negreșit, gesturile sunt o oglindă a

sufletului! Mai mult – gestul sincer si delicat

reliefează o anume nobleţe sufletească, ce nu

poate sălășlui decât în fiinţe cu dragoste pentru

aproape si pentru Dumnezeu. Să aflăm cu toţii

bucuria de a oferi daruri semenilor noștri si

satisfacţia oferită de fapta bună, ca o încununare,

sau o împlinire a fiinţei umane, raportate la

misiunea vieţii, dată de Dumnezeu!”; ,,Peste

toate, suntem sclavii timpului si întotdeauna am

fost adeptul acestui principiu, că Dumnezeu, cu

ajutorul timpului, stăpânește totul si toate”.

Îndreptar de terapie divină se constituie ca o

ofrandă adusă lui Dumnezeu de către cei trei

,,truditori” literar-duhovnicești, cu ajutorul

cuvântului care revigorează.

DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI

PREMIAŢI LA FESTIVALUL NAŢIONAL

DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA,

Schoppel Carla Francesca

Doctorand an III, Facultatea de Filosofie,

Universitatea din Bucureşti

PREMII OBŢINUTE:

Menţiune la Concursul de Creaţie Literară „Ion

Creangă”, Bojdeuca Iaşi, 2010.

Menţiune la Concursul Literar „Aripi de dor”,

Ediţia a-VI-a 2011.

Menţiune la Concursul Internaţional de Poezie şi

Eseuri „Toamna bacoviană 130”, 2011.

Premiu special la Festivalul Internaţional de

Creaţie Literară „Titel Constantinescu”, Ediţia a-

VI-a, 2011.

Menţiune la Festivalul Naţional de Creaţie

Poetică „George Ţârnea”, Ediţia a-V-a , Râmnicu

Vâlcea, 2011.

Menţiune la Concursul Naţional „Ion Creangă”

de Creaţie Literară, Secţiunea Poveşti, ediţia a-

XX-a, Iaşi, 8 aprilie 2012.

Premiul Galeriilor Anticariat „D. Grumăzescu“ la

Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie

literară, secţiunea poveşti, Ediţia a-XXI-a. Iaşi,

aprilie 2013.

Premiul III la Concursul de Poezie „Andrei

Mureşanu” 2013, Braşov, secţiunea adulţi.

Mențiune la Festivalul Național de Poezie „Ion

Sângereanu”, ediția a II-a, Ocna Mureș, 2013.

Premiul I la Concursul de Creație Literară

„Lirismograf”, Sibiu, 2014.

Locul III Concursul de proză scurtă

„Peregrinări”, ediţia a-V-a, organizată de Centrul

de Promovare Itaca, Dublin, 2014.

Menţiune Concurs „Ars Poetica 2014”, secţiunea

poezie.

Premiul Revistei Zona Literară Iaşi la Festivalul

Naţional de literatură „Rezonanţe Udeştene”,

ediţia XX, 2015.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

98

Premiul I la Concursul „Andrei Mureşanu”,

2015, Casa Mureşenilor, Braşov.

Premiul Revistei Contact Internaţional Iaşi, la

Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”,

ediţia XLVII-a, 2015.

Premiul III la Concursul de proză scurtă

„Peregrinări”, Dublin, 2015.

Menţiune la Festivalul Naţional de Poezie

„Costache Conachi”, ediţia a VII-a, Tecuci, 2015.

Menţiune la „Premiile Ars Poetica”, 2015,

secţiunea poezie.

Premiul Muzeului Naţional al Literaturii Române

Iaşi la Concursul Naţional de Poveşti de la

Bojdeucă, 2016.

Premiu I, secțiunea poezie, la Festivalul-concurs

Naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a

V-a, 2016.

Premiul Virgil Bulat pentru poezie la Festivalul

Naţional de Creaţie Literară „Vox Napocensis”,

ediţie jubiliară, Cluj, 2016.

Premiul Alexandru Vlad pentru proză, la

Festivalul Naţional de Creaţie Literară „Vox

Napocensis”, ediţie jubiliară, Cluj, 2016.

Premiul III la Concursul „Alexandru

Macedonski, ediţia IV, secţiunea Poezie

debutanţi, 2017.

Premiul I la Concursul literar Lirismograf,

secţiunea proză, Sibiu 2017.

Premiul Editurii 24 de ore şi al Revistei

Simpozion, secţiunea manuscris, Concursul

Naţional de poezie „Porni Luceafărul, 2017.

Premiul special la Festivalul Internaţional de

Poezie „Renata Vejereanu”, ediţia a IV+a, 2017.

Premiul pentru poezie la Concursul Naţional de

Poezie „Octavian Goga”, Cluj, 2017.

Marele Premiu Petru Poantă, Festivalul Literar

Vox Napocensis, ediţia a XVI-a, Cluj, 2017.

Premiul pentru volum de debut pentru Rădăcini

acvatice, la Festivalul concurs naţional de poezie

„Virgil Carianopol”, Caracal, 2018.

Marele Premiu (Trofeul Bogdania), la Festivalul-

concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”,

ediţia a VI-a, 2017.

Magul de pe Insula Su (fragment)

Până la vârsta de 10 ani, Cansun a dus o viaţă

fantomatică, undeva în interiorul unei lumi care

nu o primea. Străzile Tarkanului erau mereu

pline, iar pieţele sale mari, cu negustori şi tâlhari

murdari îi dădeau impresia că zarurile au fost

aruncate pentru toţi, mai puţin pentru sine. Cu

toţii roiau încă dinainte de răsărit, tărăgănând

roabe cu peşti proaspeţi. Strigau despre plăcinte

calde cu tot felul de umpluturi şi dulciuri cu

zemuri lipicioase. Ţesăturile fluturau până la apus

pe sârme, ca nişte ape colorate. Cei care treceau

în fugă pe străzile labirintice riscau decapitarea,

dar nimeni în afară de ea nu stătea pe margine să

vadă spectacolul acestor furnici bizare. Lumea lor

era undeva sub sârme şi falduri de mătase, în

praful unui oraş care îi ţinea pe toţi ocupaţi.

Cu siguranţă, înaintea naşterii sale, Moira a uitat

să apară. Socoteam că era liberă să îşi aleagă

destinul. Eu însumi, ca un ţesător de sorţi, mă

găseam zilnic imaginând scenariul de viaţă al

celorlalţi. Uneori mă transpuneam în acele

scenarii banale. Eram pe rând ba negustorul de la

capătul străzii, îmbrăcat mereu în violet, cu

şalvarii ca o pereche de omizi multicolore, ba

soţia lui cu clopoţei la glezne, veselă de parcă

zeii îi dăduseră numai din butoiul cu sorţi bune.

Alteori mă imaginam tânărul care cară în miez de

noapte peştii împuţiţi, mânuindu-i ca pe nişte

licurici solzoşi ce strălucesc sub luna palidă a

oraşului. Zile şi nopţi de imaginat s-au tot scurs,

iar eu rămâneam cel din afară, care îşi caută setul

de obiceiuri, tabieturi banale sau mecanisme care

să se potrivească zimţilor din mecanismul

celorlalţi, al lumii. Şi de fiecare dată priveam la

Cansun ca într-o oglindă în care până atunci nu

mă recunoscusem.

Cu o săptămână înaintea evenimentului care avea

să îmi hotărască viaţa, obişnuiam să mă plimb

vreme de câteva ore dintr-un capăt în altul al

plajei.

Şi Cansun surâdea, era atât de departe şi ea, în

plimbările acelea departe de plesnitul sacoşelor şi

de pantofii lăcuiţi care roiau la ora aceea în burta

oraşului. Simţeam că ceva îi dizolvă câte puţin

veşmântul translucid care ani la rând au făcut-o

invizibilă pentru lume. Se plictisise şi de străzi

pietruite, şi de tramvaie, totul părea nepotrivit în

acel iulie care demola cu căldura viaţa

localnicilor. Oamenii se topeau pe picioare,

călcâiele lor făceau găuri mici pe trotuare, dar noi

ne purtam singuratici siluetele fantomatice, de

parcă parcurgeam un singur labirint, pe acela

interior.

Cansun rămânea cu bărbia mereu îndreptată spre

înălţimi. Mâini fără de trup fluturau uşile

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

99

balcoanelor, totul era numai un oftat, un pufnit de

căldură, nici mirosul de transpiraţie sau de peşte

nu se mai simţea pe aici. Într-atât ne obişnuise

canicula să respirăm ca nişte peşti prin vaporii de

transpiraţie ai trupurilor noastre ca nişte acvarii

ambulante.

În această perioadă a anului oraşul părea că se

subţiază. Cu toţi oamenii umblând ca stafiile în

haine vaporoase, cu discuţiile care se ţeseau liber

la colţuri, despre vreme şi micile nemulţumiri sau

bucurii ale vieţii, oraşul devenea o casă un pic

mai mare decât apartamentul ei, în care toată

lumea vorbea cu toată lumea. Dar Cansun era

aici, trăgând de fiecare zi ca de un clopot care să-

i anunţe învierea, câte puţin.

În general, Cansun era cât se poate de organizată,

aproape enervant de organizată. Ca un mecanism

perfect construit, zilele ei începeau cu ritualuri,

ca să se termine cu altele. Invidiam asta la ea,

gândind că unicul meu obicei era să trăiesc viaţa

din umbra ei. Părea că împlinirea acestor ritualuri

e unicul scop zilnic, că seara, când bifează în

agendă cele 5-6 lucruri destinate acelei zile, pune

capul pe perna brodată cu ciucurei şi că îşi

aşteaptă moartea. În taină. Biblioteca extinsă o

sufoca. Noaptea, personajele pluteau toate în

încăpere, râzând de plictisul care organiza în cele

mai mici amănunte viaţa tinerei cu ochi negri.

În fantasmagoriile mele, cavaleri pe cai negri

veneau să răpească feminitatea nedescoperită.

Zmei şi balauri cu şapte capete îşi înfigeau visele

în fruntea ei nesărutată. Visam suflete pulsând

viaţă fără de moarte în pântecele tuturor celor

care şi-au găsit soarta. Dimineaţa mă găsea cu

ochii pe tavanul înalt al camerei, revenind treptat

din fantasmagoriile nopţii. Aşa se întâmplase şi

în ziua aceea de sfârşit de iulie.

Îşi făcea loc printre turişti, împlinind de acum un

nou ritual spre terasa la care lucra. Aţipi pe

nesimţite pe un maldăr de perne, pentru a se trezi

după câteva ore, înspăimântată. La capătul

picioarelor ei, o siluetă pe care o ştia din visele ei

incerte, privea spre ea. Nu şi-au spus nimic.

Cansun a închis ochii şi s-a gândit că tot ce

văzuse nu era decât pâcla încă nedizolvată a

viselor de vară, simple halucinaţii dulci. Dar

privirea aceea nu o putea şterge nici dacă venea

din depărtările ţărmurilor onirice.

Am văzut atunci în ea camaradul care să-mi

însoţească paşii. Voiam să nu mai bântui printre

cele lumeşti şi să cunosc puţin mai mult decât

ceea ce reuşeam să văd printre perdelele ei sau în

fereastra propriei mele imaginaţii. Cansun clipea

leneş şi vedeam că mă re-cunoaşte. Ne-am ridicat

şi am spulberat nisipul în urma caftanelor noastre

subţiri, alungindu-ne umbrele până le-am mutat

în apa adâncă a mării Ilkay.

Cansun n-a spus nimic, şi nici eu nu socoteam că

e oportun să spun ceva. Totuşi, ne deplasam prin

apă de parcă era unicul mediu făcut pentru noi,

un dans al vieţii fără cuvânt. Valurile să ne fi tot

ţinut în derivă. Priveam la mal ca prin periscop şi

ne vedeam neliniştile şi rănile sugrumate de

nostalgii.

- Ia-mă, Ilkay, spunea Cansun, şi du-mă la

prinţul din amintirea viselor mele!

Mă strângeam ca o nervură uscată auzind-o cu

vocea gâtuită. Toate femeile pe care le-am însoţit

vreodată se perindau înaintea pleoapelor mele.

Brune, blonde, goale, surâdeau şi îşi strângeau

buzele în convuslii, mă huiduiau între dinţi că le-

am abandonat. Numai Cansun rămânea

credincioasă legendelor locului, aşteptându-mă

fără să ştie că eu sunt călăuza speranţelor sale.

Marea Ilkay se întindea leneşă pe câte un val,

complice şi tăcută.

- Vino, Cansun! o trăgeam spre mine şi-i

spălam cu valurile oglinda ochilor obosiţi.

Cansun adormea din când în când. Încleştată pe

braţele mele străvezii, se dizolva printre peşti şi

valuri, lua formă de abur, ne nimfă, de val.

Prezentul îmi era în sfârşit prelnic, totul se

ştergea în urmă şi îmi dezvăluia minunata lume

nouă a îndrăgostirii.

Am plutit aşa îngânduraţi, fiecare cu propriile

imperii imaginare, până când timpul s-a

destrămat, iar spaţiul nu era decât masa asta

vâscoasă din care ne despleteam şi noi, ca un val.

Ea privea la ceruri hipnotizată de delicioase

paralizări, eu mă aflam consternat la linia

veşmintelor care ne despărţeau.

Visam că o furtună se abătuse asupra corabiei pe

care navigam demult spre Tarkan. Aveam

încărcate lăzi cu merinde, bunătăţi dulci şi

lipicioase comandate degrabă de prinţesele

Tarkanului. Furtuna îşi trimise ploile în noaptea

aceea, tocmai după câteva săptămâni de navigare

lină. În numai câteva ceasuri, nemiloase, cerurile

au oferit mării lăzile noastre cu fructe uscate,

baclavale şi rahat turcesc făcut de cei mai iscusiţi

cofetari. Eu pluteam în derivă implorând zeii să

mă dea înapoi uscatului.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

100

Curând, înalte cupole de culoarea nopţii se

ridicau din faldurile mării albastre. Pescăruşii se

supuneau vântului, nisipurile se lăsau purtate de

răsuflarea uşoară a cerului neobosit. Când priveai

la oraşul de pe mare, cum sclipea în soarele după-

amiezii, nu puteai întoarce privirea spre alte zări.

Luminos şi fermecător, părea o barcă neobişnuită

care călăreşte neînfricată Majestatea sa, Marea.

Abia naufragiasem pe Insula Su, despre care mai

târziu am aflat că înseamnă „apă”. Într-adevăr,

insula aceasta m-a făcut să mă pierd în ea ca într-

o apă. M-am înecat şi m-am lăsat cuprins de

tenebrele sale, uitându-l cu totul pe omul simplu

care eram până atunci. Chiar şi aşa, odată ajuns în

acest oraş, am răsuflat uşurat. Am mulţumit

aceluiaşi cer, care acum se arcuia deasupra mea,

senin ca o frunte de înţelept.

Mă simţeam pierdut, fără o identitate anume.

Personajele se încolăceau în jurul vertebrelor

mele şi nu mai ştiam cine eram. Soarele atârna

dintre câţiva nori lăţoşi. Părea să bată ora 16,

fiindcă era bine proptit şi strălucitor, împânzind

totul în calea sa cu aurul căldurii. În depărtare

auzeam clopoţei şi clinchete. Se întrezăreau

muşuroaie de siluete ciudate, roind necontenit

printre străzile înguste ale acestui oraş curios. Mă

temeam să mă apropii. Oare ce limbă se vorbea

după zidurile acestui oraş?

Am îndrăznit să mă ridic din nisipul care mă

înghiţise ca un mormânt. În păr mi se cuibăriseră

micuţi crabi, ca nişte bigudiuri roşii.

…………………………………………………...

Mandea Andrei

Data nașterii: 30

August 1997

Profesie: Student

Studii: 2016 - prezent: Universitatea

Alexandru Ioan Cuza, Iași

Facultatea de Matematică

2012 – 2016: Liceul Teoretic ,,Mircea

Eliade” Galați

Specializare: Științe ale naturii

Activitate literară: Premiul II Secţiunea

Eseu la Festivalul – Concurs Naţional de

Creaţie Literară Bogdania, Focșani; 2018

Festivalul – Concurs Naţional de Creaţie

Literară ,,Bogdania”, Bucureşti; Premiul

III Secţiunea Eseu, 2015;

Concursul Naţional de Creaţie Literară şi

Eseu ,,Mihai Eminescu”, Slobozia;

Premiul III Secţiunea Eseu, 2015;

Concursul Naţional de Creaţie Literară şi

Eseu ,,Mihai Eminescu”, Slobozia;

Premiul II Secţiunea Eseu, Premiul III

Secţiunea Poezie, 2014.

Juriul Festivalului naţional Bogdania pe scena

Ateneului Popular ,,Mr. Gheorghe Pastia”

din Focşani, 2018

ARTA POETICĂ BARBIANĂ

O CĂLĂTORIE ÎN SPIRIT MATEMATIC

SPRE NEANTUL UNOR LUMI

,,MAI PURE” Abordarea totalitară care amăgeşte încă

unele condeie critice nu are sorţi să fie realizată

azi decât în teorie şi nu există, atunci, altă şansă

decât resemnarea la un demers parţial, din ce în

ce mai parţial, constrângere impusă mai ales de

obscuritatea esenţei poetice. În astfel de cazuri,

pentru a trece de hăţişurile dense ale unei sintaxe

poetice nemaiîntâlnite în literatura română, orice

nou comentator ar trebui să se gândească la cum

să pătrundă în universul imaginar al poetului

celui mai încărcat de critică, cu ce intinerarii noi

ar trebui să străbată şi înarmat cu ce instrumente

ar trebui să fie pentru a ajunge la capătul

drumului interpretărilor sale. Aşadar, ceea ce s-a

numit ,,obscuritatea” poeziei lui Ion Barbu

provine fie din obligaţia la activitate şi colaborare

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

101

pe care o impune cititorului ei, fie din sintetismul

stilului pe care îl foloseşte.

Ion Barbu aparţine perioadei interbelice,

reprezentând o direcţie literară originală:

ermetismul, aşa cum Lucian Blaga este

reprezentant al expresionismului, după cum

Vasile Voiculescu este miticul sau după cum

George Bacovia este simbolistul de excepţie.

Ermetismul este definit de criticul literar Eugen

Lovinescu drept ,,o tendinţă de refulare a

lirismului, fie prin abstracţia fondului, fie prin

simple mijloace de expresie reţinută, discretă sau,

de-a dreptul şi voluntar, torturată, eliptică, cu

asociaţii de idei strict personale ce transformă

poezia într-un joc de cuvinte încrucişate”.

Originea sistemului barbian o constituie, pe

de o parte, scrierile lui Platon care, în dialogul

,,Timaios”, identifică cele cinci poliedre regulate

existente în spaţiu: cub, tetraedru, octaedru,

icosaedru şi dodecaedru. Toate acestea se pot

construi cu ajutorul unor combinaţii de

triunghiuri simple, iar fiecare poliedru astfel

obţinut poate fi circumscris perfect într-o sferă,

aceasta atingându-i doar vârfurile. Astfel, fascinat

de aceste fapte, Ion Barbu şi-a imaginat fiinţa

umană ca o entitate care parcurge în existenţa sa

un drum ascendent, asemănător acestor ,,cristale

perfecte”: de la existenţa cea mai simplă,

normală, binecunoscută a cubului, cu şase feţe

pătratice, la forma fină a dodecaedrului cu

doisprezece feţe pentagonale. Pe lângă aceste

ideologii, în crearea propriului univers liric, Ion

Barbu înţelege reformele poetice ale lui Poe şi

Rimbaud, precum şi încercarea acestora de a

„purifica” sufletul romantic al poeziei. Totodată,

poetul român încearcă să depăşească stadiul

descriptiv al poeziei, vizând o anume

generalitate, care să-i asigure posibilităţi de

exprimare multiple.

Creaţiile lui Ion Barbu evoluează iniţial

către esenţializare, incluzând teme şi motive

literare specifice: mitul oglinzii, principiul

fundamental de mimesis, de reflectare poetică a

lumii, spiritualitatea cosmică, în ,,Ritmuri pentru

nunţile necesare”, ierarhia divină şi cosmică a

,,roatelor interioare” ale erosului, treptele

reflectării poetice, în ,,Timbru”, precum și jocul

de cuvinte, în ,,Uvedenrove”. Toate aceste

proprietăţi conturează în ,,Jocul secund” o

topografie a lumii ideale, esenţializate, a

cuvintelor şi a simbolurilor, dar și o structură

poetică cu o perfecţiune deplină a formelor.

Opera litarară ,,Din ceas, dedus…” apare

ca o inscripţie de prevenire la intrarea peşterii

care duce în apele adânci ale ,,Jocului secund”,

asemeni celebrei sintagme ,,lăsaţi orice speranţă

voi, ce intraţi aici” de pe poarta ,,Infernului” lui

Dante. Într-adevăr, din cauza formulării ei

criptice, această poezie îl descurajează pe

cititorul care încearcă să abordeze creaţia literară

nemijlocit. Astfel că, analiza unei arte poetice

precum ,,Din ceas, dedus...” poate arunca o

lumină semnificativă asupra volumului de

maturitate al poetului care, după cum afirma

Andrei Bodiu în monografia sa, ,,are rolul şi

rostul de a sintetiza o experienţă poetică (...)

dominată de aspiraţia absolutului şi materializată

prin ideea de a crea lumi posibile”. Ideea

fundamentală se refera la faptul că arta e un joc

secund, mai pur, care porneşte din viaţă, dintr-o

trăire, dar nu se confundă cu aceasta,

constituindu-se ca univers secund, posibil. Acest

univers se ridică pe anularea, pe „înecarea”

celuilalt, deci nu poate fi, cu alte cuvinte, o copie

a lui, ci are un sens propriu, intern care-l

jusitifică.

Conform statutului de ars poetica, tema

poeziei o constituie creaţia, prin ideea unei lumi

purificate, a autocunoaşterii şi a săvârşirii actului

intelectual ca afectivitate lirică. Motivele literare

sunt reprezentate de ,,oglindă”, care oferă

imaginea ideală a lumii, cântecul orfic, prin care

lumea se rematerializează, dar şi de prezența

apei, aceasta fiind matricea vieţii. Semnificativ

apare de această dată faptul că în ambele strofe

ale poemului nu există niciun predicat, poetul

cufundându-se în participii tocmai pentru a crea

acel efect de suspendare al temporalităţii. Totul

fiind, după cum sugerează şi titlul poemului prin

reluare incipitului, ,,Din ceas, dedus...”, unde

substantivul „ceas” aparţine câmpului semantic al

timpului neclintit, fără curgere.

Lecturând primele versuri ale poemului,

„Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,/

Intrată prin oglindă în mântuit azur, (...)”, se pot

descifra următoarele concepte: materia brută a

acestui model e ,,adâncul calmei creste”, adică

esenţa piscurilor intelectului, transpusă prin

oglindire în spirit, în ,,mântuit azur”, locul în care

se formează imaginea Soarelui în apă, a Sinelui.

Aşadar, viziunea lui Barbu despre lume, fiind

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

102

mediată de o viziune asupra poeziei, universul

imaginar se construiește pe baza metaforei

oglinzii în care se reflectă adâncul acestei ,,calme

creste”. Numai că imaginea obținută nu este doar

rezultatul unei corespondenţe translucide între

două spaţii, muntele şi varianta sa rasturnată, ci

implică o secțiune, element străin în orice

reprezentare de tip clasic. După cum notează şi

Andrei Bodiu, cele două cuvinte ,,oglindă” şi

,,tâind” sunt esenţiale, ,,primul pentru că naşte

senzaţia reflectării, iar al doilea pentru că, de

fapt, exprimă ruptura”. Lumea posibilă pe care îşi

propune să o construiască subiectivitatea lirică se

zideşte, în aceste condiţii, pe fisura dintre real şi

imaginar şi, oricât de mult ar părea că cele două

seamănă fără cusur, universul secund, descris ca

joc ,,mai pur”, încetează a mai fi o copie a

realităţii, deşi părea că îşi găsise punctul iniţial în

ea: „Din ceas, dedus adâncul acestei calme

creste,/ Intrată prin oglindă în mântuit azur,/

Tăind pe înecarea cirezilor agreste,/ În grupurile

apei, un joc secund, mai pur”. Materialitatea

lumii se dizolvă prin această sublimare a

esenţelor, prin transformarea sferei concretului în

eteric, imaterial. Metafora ,,cirezilor agreste” ar

putea fi rezultatul acestei distilări, modul în care

se purifică materia de elementele ce o fixeaza în

dimensiunile cunoscute, dătătoare de gravitaţie

extremă. ,,Grupurile apei” semnifică tocmai

tendinţa de ascensiune în sferele înalte ale

vibraţiilor materiei, în non-timpul şi non-spațiul

unui dom atemporal iluzoriu.

Pe de altă parte, relația de opoziție dintre

nadir și presupusul zenit creează un orizont de

așteptare conform căruia cele două lumi ar avea

naturi similare. Abia adjectivul ,,latent” deschide

calea spre o interpretare a universului imaginar ca

posibilitate, astfel încât, dacă prima strofă

prezintă principul nașterii lumii secunde, ce-a de-

a doua înfățișează acțiunea poetică. Căci rostul

poetului se vădeștea abia atunci când istovește

cântecul, adică în momentul când secătuiește

poezia de energiile care o leagă de realitatea

adevărată. În acest demers, truda poetului devine,

cumva, supraomenească, ascunsă: ,,Și cântec

istovește: ascuns, cum numai marea/ Meduzele

când plimbă sub clopotele verzi”. Tot în ultimele

versuri apare construcția obscură, ermetică din

punct de vedere sintactic, prin elidarea unui

predicat care trebuie ,,dedus”…

***************************************

Evenimente culturale

Festivalul - Concurs internaţional de creaţie

literară „BOGDANIA”, Ed. a VIII-a, 2019,

organizat de Asociaţia Cultural-umanitară

”BOGDANIA” din Focşani, judeţul Vrancea,

aduce la cunoştinţă următoarele:

Până pe data de 20 mai 2019 se primesc creaţiile

literare (poezie, proză scurtă şi eseu), la adresele:

a) E-mail: ionelmarin55@gmail.com, cu

menţiunea ”Pentru concurs”.

b) Poştă: Asociaţia Cultural-umanitară

”BOGDANIA”, FOCŞANI, Str. Contemporanul

nr. 28, Cod 620065, judeţul Vrancea, cu

menţiunea „Pentru concurs” în câte 2 exemplare.

Textele vor purta un motto, care se va regăsi şi pe

un plic închis, cuprinzând date despre autor

(nume, prenume, data naşterii, profesia, adresa de

corespondenţă, telefonul, precum şi o scurtă

prezentare a activităţii literare).

Textele să fie dactilografiate în Word, Times

New Roman 12 pct., spaţiere un rând, cu

diacritice şi să nu depăşească 5 pagini A4 pentru

fiecare gen literar, într-un singur document în

format .doc sau .docx la adresa de e-mail:

ionelmarin55@gmail.com

Corectarea textelor se va face de către un juriu

format din 5 (cinci) personalităţi: critici literari,

scriitori și oameni de cultură români. Se va

întocmi o fişă de participare pentru fiecare

concurent.

Juriul Festivalului Bogdania pentru ediția a

VIII-a, iulie 2019 este format din:

1. Prof. univ. Nicolae VASILE, scriitor,

preşedintele Cenaclului „Literar Ing.” şi al

juriului.

2. Ionel MARIN, poet, preşedintele

Asociaţiei cultural-umanitare Bogdania,

redactor șef al revistei de creaţie şi cultură

Bogdania.

3. Ben TODICĂ (Australia), scriitor, editor,

jurnalist, cineast, regizor, producător Tv.

4. Geo CĂLUGĂRU, poet, prozator, critic

literar, membru USR.

5. Vasile GROZA, poet, prozator, dramaturg,

membru USR.

În urma evaluării fiecărei creaţii se va stabili în

mod corect şi obiectiv, pe bază de note,

concurenţii câştigători pe secţiuni.

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

103

Premianţii vor fi anunţaţi în data de 20 iunie

2019, prin e-mail şi telefonic.

Se vor acorda câte trei Premii pentru fiecare

secţiune şi în funcție de calitatea textelor,

diplome speciale din partea revistei de cultură

Bogdania şi a partenerilor.

Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj,

indiferent de secţiunea la care a participat i se va

acorda ”TROFEUL „BOGDANIA”, 2019.

De asemenea vor fi acordate Diplome de

excelenţă şi premii speciale.

Festivitatea de premiere se va ţine la începutul

lunii iulie 2019, în locaţia ce va fi făcută public şi

cunoscută dvs. cu cel puţin 10 zile înainte.

La această ediție Asociația cultural-umanitară

BOGDANIA are ca parteneri:

1. Cenaclul ”Literar Ing.” din București

condus de Prof. univ. Nicolae VASILE

2. Fundaţia Literar-Istorică ”STOIKA”,

preşedinte Florian Laurenţiu Stoica

3. Asociația Cultural Artistică ”JOC” -

B.M.R. din Bucureşti, preşedinte doamna

Magda BĂCESCU

4. Societatea pentru cultură şi Literatură

Română în Bucovina, preşedinte Prof.

Carmen Andronachi

Parteneri media: Revista de creație și cultură

Bogdania, redactor şef Ionel Marin; Suplimentul

”Literar Ing.” al publicaţiei UNIVERS

INGINERESC, redactor şef Nicolae VASILE;

Revista ”Independența Română-Independența

prin cultură”, director Florian Laurenţiu Stoica;

Revista internaţională de cultură Cervantes,

director George Terziu; Revista Armonii

Culturale, redactor şef Gheorghe A. Stroia;

revista Cronica Timpului, director general Doru

Dinu Glăvan, red.şef Rodica Subţirelu.

Relaţii suplimentare:

e-mail: ionelmarin55@gmail.com;

Mobil: 0752862369; 0728217492;

Preşedintele Asociaţiei cultural-umanitare

Bogdania din municipiul Focşani

Scriitor Ionel MARIN

Câştigătorii Concursului de creaţie literară

pentru elevi ,,BOGDANIA”, ediţia I-a, 2019.

Festivitatea de premiere va fi la Biblioteca

municipală Adjud în ziua de 01 iunie 2019,

ora. 11.00

În anii anteriori mai mulţi elevi de Şcoală

Gimnazială din ţară au fost premiaţi în cadrul

Festivalului-concurs naţional de creaţie

literară Bogdania, la secţiunea pentru copii.

De aceea Asociaţia Cultural-umanitară

”BOGDANIA” din municipiul Focşani şi revista

de cultură ”BOGDANIA” a considerat ca util şi

benefic să organizeze, un concurs de creaţie

literară numai pentru elevi de vârsta 7-15 ani.

Partenerii la această primă ediţie sunt:

Biblioteca judeţeană ”Duiliu Zamfirescu”

din Focşani Manager general d-na

Margareta Tătăruș;

Biblioteca municipală Adjud, Manager Prof. Tatiana Valea

Revista de creaţie şi cultură Bogdania din Focşani, redactor şef Ionel MARIN

Revista şi Editura Armonii Culturale din

Adjud, Director Gheorghe A. Stroia

Şcoala Gimnazială ”Principele Radu” din

Adjud, Directoare Prof. Mihaela Valeria

Armencea

Juriul Concursului literar ”BOGDANIA” este

format din scriitorii:

1. Ionel MARIN, Preşedintele Asociaţiei

culturale Bogdania, preşedinte juriu

2. Genoveva Simona Mateev din Odobeşti

3. Prof. Angela Burtea din Brăila

În urma evaluării fiecărui concurent, sunt

premiaţi următorii elevi:

Secţiunea I. Clasele I-IV; I - Alexandra-Elena DOGARU, clasa a IV-a,

Şcoala Gimnazială ”Mihail Armencea” din

Adjud, cu domiciliul în com. Urecheşti, jud.

Bacău

II - Maria BUŢOI, clasa a III-a, Şcoala

Gimnazială Nr. 79, Bucureşti

III - Andrada BANU, clasa a III-a, Şcoala

Gimnazială din Jitia, jud. Vrancea

MENŢIUNI:

- Andreea PĂUN, clasa a III-a, Şcoala

Gimnazială din Jitia, jud. Vrancea

- Corina PĂUN, clasa a III-a, Şcoala

Gimnazială din Jitia, jud. Vrancea

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

104

- Andreea IVAN, clasa a III-a, Şcoala

Gimnazială Homocea, jud. Vrancea

Secţiunea a-II-a Clasele V-VIII;

I - Horia-David MUNTEANU, clasa a VIII-a

Colegiul naţional Iaşi

II - Alexia Maria MIRITESCU, clasa a VII-a,

Şcoala Gimnazială Herăstrău, Bucureşti

III - Nicoleta FLORESCU, clasa a VII-a,

Şcoala Gimnazială ”Aurelian Stanciu”, oraş

Salcea, jud. Suceava

Prin Concursul Bogdania am urmărit să stimulăm

interesul pentru creaţia literară la elevi de Şcoală

Gimnazială. Prima ediţie s-a desfăşurat în bune

condiţii şi cu siguranţă în viitoarele ediţii vor fi şi

mai mulţi participanţi. Cu certitudine festivitatea

de premiere, lansarea Revistei de creaţie şi

cultură Bogdania Nr. 59-60, mai –iunie 2019, cu

prilejul împlinirii a şapte ani de existenţă tipărită

şi programul artistic vor încânta pe toţi cei

prezenţi în ziua de 01 iunie 2019.

Felicitări premianţilor dar şi tuturor elevilor care

au trimis creaţii la Concurs.

Mulţumiri colaboratorilor, membrilor juriului

care au notat cu exigenţă şi obiectivitate fiecare

creaţie în parte, Profesorilor, învăţătorilor

îndrumători şi nu în ultimul rând părinţilor care

se ocupă îndeaproape de cultivarea dragostei faţă

de limba română. Vă aşteptăm cu drag! Intrarea

este liberă!

Preşedintele Asoc. cultural-umanitare Bogdania,

Scriitor Ionel MARIN

Cercul Scriitorilor Ingineri „LITERAR ING”,

Bucureşti, România. Cronica evenimentului

din 15 aprilie 2019

Şedinţa din luna aprilie a Cercului Scriitorilor

Ingineri LITERAR ING, s-a desfăşurat pe data

de 15 aprilie 2019, în sala mică din AGIR

Bucureşti, locul obişnuit al întâlnirilor noastre

literare.

De la început, domnul Nicolae VASILE,

preşedintele cenaclului LITERAR ING, a

menţionat că ordinea de zi anunţată prin e-mail se

menţine integral şi a atenţionat asupra utilizării

timpului.

În principiu, ordinea de zi a cuprins trei părţi, şi

anume: sărbătorirea celor şase ani de activitate a

cenaclului, lecturi libere ale celor prezenţi şi o

lansare de carte a unui membru al cenaclului.

I. În prima parte, domnul Nicolae

VASILE, preşedintele cenaclului LITERAR ING

a trecut în revistă activitatea Cercului Scriitorilor

Ingineri LITERAR ING în cei şase ani de la

înfiinţare. Principalele acţiuni au constat în

întâlniri periodice, lună de lună, fără

întrerupere, iar activităţile principale au constat

în: lecturi libere, de regulă, pe anumite teme,

lansări de carte ale unora dintre membrii

cercului şi publicarea în diferite reviste la care

se colaborează.

Cea mai importantă publicaţie, la care membrii

cercului şi-au adus contribuţia, este reprezentată

de suplimentul literar LITERAR ING, al

publicaţiei UNIVERS INGINERESC, care este

un bilunar de opinie şi informare al AGIR.

Suplimentul literar are o apariţie trimestrială,

până în prezent apărând, deja, 24 de numere.

Suplimentul apare sub îngrijirea unui colectiv de

redacţie format din: domnul Ioan GANEA-

CHRISTU, tehnoredactor, doamna Cornelia

POPESCU, corector şi domnul Nicolae VASILE

în calitate de redactor-şef. Domnul Ioan

GANEA-CHRISTU a prezentat o mapă completă

cu cele 24 de numere apărute până în prezent, în

format A3 color.

Domnul Nicolae VASILE a subliniat faptul că

membrii cercului AGIR colaborează şi la alte

reviste culturale din ţară, printre care revistele:

BOGDANIA din Focşani, GÂNDUL

ANONIMULUI (reprezentată de domnul

Gheorghe INDRE) şi AMPRENTA

SUFLETULUI (reprezentată de domnul Costin

GAVRILESCU), CONVORBIRI LITERAR-

ARTISTICE (reprezentată de doamna Antoneta

RĂDOI), ANTIM (reprezentată de domnul

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

105

Valenntin RĂDULESCU), IDEPENDENŢA

ROMÂNĂ-Independenţa prin cultură

(reprezentată de doamna Doina BÂRCĂ) şi

CRONICA TIMPULUI (reprezentată de domnul

Nicolae VASILE), toate din Bucureşti, CRONOS

din Constanţa, LUCEAFĂRUL DE VEST din

Timişoara şi altele.

Domnul Nicolae VASILE a făcut o menţiune

specială privind colaborarea deosebit de strânsă,

pe multiple planuri, cu Asociaţia şi revista

BOGDANIA din Focşani, condusă de poetul şi

publicistul Ionel MARIN, un om devotat

scrisului, culturii şi sufletului românesc.

Domnul Corneliu CRISTESCU a menționat că o

serie de membri ai cercului sunt abonaţi la revista

BOGDANIA şi publică periodic poezie, proză,

eseuri, recenzii şi cronici literare. În acest sens, a

prezentat ultimul număr apărut (nr. 57-58,

martie-aprilie, 2019), solicitat de cei prezenţi.

Despre publicaţiile pe care le reprezintă, au mai

luat cuvântul: domnul Gheorghe INDRE, domnul

Valentin RĂDULESCU, doamna Doina

BÂRCĂ, doamna Antoneta RĂDOI, şi alţii.

Vorbitorii au subliniat buna colaborare dintre

membri Cercului Scriitorilor Ingineri LITERAR

ING din AGIR şi publicaţiile menţionate şi

felicită membri cercului la împlinirea celor şase

ani de activitate.

II În partea a doua, a avut loc o sesiune

de lecturi libere a recentelor creaţii poetice,

unele dedicate Sfântului Paşte, ce urmează a fi

sărbătorit curând. În acest sens, a fost remarcată

şi aplaudată intervenția doamnei inginer

Constanţa CRISTESCU, care a recitat poezia

domnului Corneliu CRISTESCU, intitulată

„Paştele la ţară”, precum şi poezia „Vine

Paştele”, recitată de doamna Doina BÂRCĂ,

dedicată aceluiaşi eveniment, împreună

producând o emulaţie specifică marilor sărbători.

creștine.

În intervenţia sa, domnul Ovidiu ŢUŢUIANU a

insistat asupra calităţii producţiunilor noastre

literare, care ar trebui să fie cel puţin comparabile

cu cele ale revistelor şi cenaclurilor literare foarte

cunoscute, să fie abordate teme majore şi să ne

gândim la reeditarea dicţionarului intitulat

INGINERI SCRIITORI ŞI PUBLICIŞTI apărut

în anul 2018, la împlinirea a 5 ani de activitate

De asemenea, dânsul fiind şi compozitor, a

reiterat ideea de a împleti mai puternic poezia cu

muzica, activitate care a condus la realizarea a

circa 10-12 cântece pe versuri ale colegilor

noştri, muzica aparţinând domnului Ovidiu

ŢUŢUIANU. În încheiere, a recitat o poezie care

are în acrostih evenimentul de azi: „La cea de a

şasea aniversare”, desigur, a cenaclului

LITERAR ING.

Au mai luat cuvântul şi au recitat: domnul Florin

GRIGORIU, domnul profesor Ion IONESCU,

domnul Gheorghe POPESCU, domnul Geo

CĂLUGĂRU, domnul George Terziu şi alţii.

III: În partea a treia, a fost o lansare de

carte. Este vorba de cartea domnului Horia

CRIOS, intitulată: „BEZMETIC PRIN TIMP”,

o carte interesantă, cu un titlu provocator

Domnul Nicolae VASILE a făcut o prezentare

succintă a cărţii, pe care o apreciază mult şi o

consideră o revelaţie, recomandând-o celor

prezenţi, că vor avea mult de câştigat, cartea

putând fi considerată ca volum de poezii, ori de

filozofie, ori un jurnal, ori o antologie, ea având

multe faţete.

Domnul Liviu ZAMFIRESCU consideră cartea

un fel de tabletă, parte a unei trilogii. Autorul

pare a fi un răzvrătit, un adevărat bijutier, scrisul

tulburător, profund, personajul său fiind un fel de

Codin al lui Panait Istrati, consideră domnul

Liviu ZAMFIRESCU.

Domnul Geo CĂLUGĂRU consideră că, citirea

acestei cărţi, a fost un privilegiu pentru dânsul,

deoarece cartea are o densitate mare de trăire,

chiar până la limita incandescenţei. Autorul

înţelege sensul înalt al literaturii şi este clar că

spiritul creaţiei vine de sus, deoarece o operă

literară este o împletire dintre slova de sus şi

slova creatorului, adică prin inspiraţie şi efort

personal se poate realiza o operă de referinţă.

Gestaţia celui de al doilea volum, de aproape 7

ani de la primul, a dus la această densitate de

trăiri, care cuprinde 31 de compilaţii, 24 de

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

106

eseuri, alte zeci de căutări, De remarcat

originalitatea scrisului, dar crede că cele mai

bune texte încă nu le-a scris, dar a câştigat lupta

cu propria inerţie. În final, domnul Geo

CĂLUGĂRU felicită editura AMANDA EDIT

care a demonstrat încă o dată că, prin calitatea

cărţilor, se respectă şi este apreciată.

Doamna Doina BÂRCĂ consideră cartea

interesantă, dar autorul concepe întâmplări

bizare, cu un scris incisiv, textele fiind o

permanentă excursie între viitor şi prezent,

sentimentul şi sensibilitatea domină durerea, dar

a descoperit latura fericirii, regăsită în natură şi în

dorul de primăvară.

Domnul Florin GRIGORIU, care deşi nu a citit

volumul II, în discuţie, ştie din primul volum că

autorul, care scrie şi teatru, este un bun prozator,

scrie corect, cu subiect şi predicat, are substanţă,

iar frazele sunt bine scrise şi conturează bine

subiectul abordat.

Domnul Valentin RĂDULESCU remarcă seria

de portrete realizate de autor, de unde trage

concluzia că acesta putea să se facă şi pictor, dar,

în scris, surprinde esenţialul. Autorul pare un

suflet inocent, dar are multe de spus, fiind şi

dramaturg. Împreună cu autorul, cu ani în urmă,

au fost puse bazele cenaclului ANTIM, care

produce şi astăzi publicaţia cu acelaşi nume.

La rândul său, domnul Ioan RAŢIU felicită, mai

întâi, cercul scriitorilor ingineri care reuşesc de 6

ani să continue această activitate literară

remarcabilă, cu rezultate deosebite publicate în

reviste.

În ceea ce priveşte cartea lansată, domnul Ioan

RAŢIU consideră că autorul, domnul Horia

CRIOS este un scriitor autentic şi valoros, ştie să

vadă lumea în care trăieşte, de unde se vede că s-

a format la şcoala realismului istoric. În carte

abundă o mulţime de sensuri triple, de genul:

densitate verbală, esenţializare şi lumini; sau:

oameni, fapte şi implicare; sau: clipa, calea şi

adevărul.

În final, recomandă celor prezenţi să-şi facă timp

de lectură, pentru că merită.

Doamna Antoneta RĂDOI, redactor-şef al

frumoasei şi interesantei reviste CONVORBIRI

LITERAR-ARTISTICE, dă citire, spre

exemplificare, unei scrieri din cartea domnului

Horia CRIOS, intitulată: „Salomeea”, poveste

convingătoare, primită cu aplauze de cei

prezenţă.

În final, a luat cuvântul autorul cărţii, domnul

Horia CRIOS, care a mulţumit celor prezenţi de

participare şi celor care au luat cuvântul pentru

aprecieri şi cuvintele frumoase care s-au spus.

Domnul Nicolae VASILE mulţumeşte de

participare la şedinţă şi, pentru că se apropie

marele eveniment al creştinătăţii, ÎNVIEREA

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

107

DOMNULUI, urează tuturor: „PAŞTE

FERICIT!”.

A consemnat,

Dr. ing. Corneliu CRISTESCU

Mesajul revistei Bogdania la împlinirea a şase

ani de la înfiinţare a Cercului Scriitorilor

Ingineri LITERAR ING.

Încă de la început domnul Nicolae VASILE,

conducătorul cenaclului şi redactorul şef al

suplimentului LITERAR ING, al publicaţiei

UNIVERS INGINERESC, a dat un imbold

puternic afirmării în literatura şi cultura română a

scriitorilor ingineri din Bucureşti şi din ţară.

Activitatea strălucită, permanentă şi de mare

ţinută a atras excelente aprecieri şi colaboratori

remarcabili din ţară şi diaspora românească.

Exemplul strălucit al Prof. univ. Nicolae

VASILE, excepţional om de ştiinţă şi de cultură,

caracter desăvârşit a influenţat pozitiv legăturile

între membrii cenaclului dar şi cu numeroase

Asociaţii, reviste şi scriitori din România.

Din anul 2015, am venit cu plăcere şi mult drag

la sediul AGIR, la unele şedinţe ale cenaclului.

Am lansat într-o atmosferă caldă, prietenească,

antologia Aripi spre zbor, câteva cărţi personale

dar am participat şi la diferite evenimente şi

lansări de carte ale membrilor cenaclului

LITERAR ING. Asociaţia culturală Bogdania în parteneriat cu

cenaclul LITERAR ING. a organizat şi derulat la

sediul AGIR, trei ediţii ale Festivalului-concurs

naţional de creaţie literară Bogdania. Am avut

onoarea şi bucuria să ofer, în cadrul festivităţii de

premiere, premii celor mai buni tineri creatori dar

şi diplome de excelenţă unor membri ai

cenaclului şi altor personalităţi ale literaturii şi

culturii din ţară şi din lume.

Domnul Nicolae Vasile a fost preşedintele

Juriului la ultimile patru ediţii şi pentru valoarea

cărţilor a primit, din partea revistei Bogdania,

Premii pentru poezie şi roman. Pot spune, fără

exagerare că cenaclul LITERAR ING. este o

făclie aprinsă a culturii române, un liant excelent

între scriitori, o lumină benefică şi necesară în

vremurile noastre. Apreciez strădania, implicarea

şi ajutorul primit de la domniile voastre şi vă urez

s-aveţi în continuare realizări literare deosebite,

sănătate şi numai bucurii.

LA MULŢI, RODNICI ŞI FRUMOŞI ANI!

Vă îmbrățișează, cu prietenie şi recunoştinţă,

Ionel MARIN, redactor şef revista Bogdania

LIGYA DIACONESCU - lansare de carte-

ANTOLOGIA -SCRIITORI ROMÂNI LA

ÎNCEPUT DE MILENIU lll- în cadrul

SEZĂTORII - "2019 - Anul satului românesc

și al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin

Moisescu", LA BUNEŞTI – VÂLCEA

Împreuna cu Biblioteca Județeană ANTIM

IVIREANUL - Rm.Valcea, reprezentată de

scriitoarea ZENOVIA ZAMFIR, TV ETALON,

reprezentata de director ADRIAN CHERASCU

şi CARMEN OLESCU - realizator, în colaborare

cu Biblioteca Bunești, ELEVII ŞI CADRELE

DIDACTICE DIRECTORUL ŞCOLII

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

108

GENERALE BUNEŞTI, reprezentanții Primăriei

Bunești, incisiv primarul - VIOREL RADI,

solista de muzică populară TATIANA

MARCOIANU, redactorul STARPRESS

ANDRADA-VICTORIA DIACONESCU şi

Alexandru Ilinca, cel ce se autointitulează

"ultimul opincar din Oltenia" și spune că menirea

lui nu e să vândă, ci să ducă povestea mai

departe.

Totodată am lansat şi Antologiile IUBIREA,

ETERNA POVESTE, ANTOLOGIA-

SCRIITORI ÎN SĂRBĂTORI, ANTOLOGIA

BILINGVĂ, ROMÂNĂ-TURCĂ realizare de

LIGYA DIACONESCU, sub egida Revistei

internaţionale STARPRESS dar şi revista

SALONULUI LITERAR GUTENBERG -

ARAD (dăruită de omul de cultură FLORICA

CANDEA).

Triplă sărbătoare în ziua de 9 mai 2019.

În majoritatea localităţilor patriei în ziua de 09

mai 2019 s-a sărbătorit: Ziua Independenței de

Stat a României, Ziua Europei și Ziua

Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Cel de-

al Doilea Război Mondial. În Focşani acest

important eveniment s-a desfăşurat în faţa

Monumentului Independenţei, ridicat în memoria

soldaților putneni căzuți în Războiul de

Independență.

În anii 1877–1878, România a participat la

Războiul Ruso-Turc, în urma căruia, la data de

9/21 mai 1877, ne-am obținut independența față

de Imperiul Otoman. Mihail Kogălniceanu,

în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților

a proclamat independența României: "Suntem

independenţi, suntem naţiune de sine

stătătoare." A doua zi, 10/22 mai, Senatul a

votat proclamația de independență, iar acest act a

căpătat putere de lege prin semnarea lui de către

principele Carol I. Guvernul român a hotărât

încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma

fiind direcționată către bugetul apărării. Marele

cartier general român a hotărât pe 11 iulie să

răspundă cererilor rușilor și să faciliteze

concentrarea de trupe țariste la Plevna prin

trimiterea unei brigăzi de infanterie și a alteia de

cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unități

române au traversat Dunărea și controlul orașului

Nicopol a fost preluat în întregime de români, iar

la Plevna să se constituie o singură grupare ruso-

română numită „Armata de vest”, pusă sub

comanda principelui Carol I. Până pe 25 august,

trei divizii române s-au alăturat Armatei de vest.

În această zi, consiliul de război aliat a hotărât ca

să fie lansat un al treilea asalt asupra Plevnei pe

30 august 1877.

După istoricele lupte de la Plevna, Rahova şi

Vidin, cu pierderi însemnate de ambele părţi

aflate în luptă, România şi-a consfinţit

independenţa. Atacul redutei Griviţa va rămâne o

pildă înălţătoare de curaj şi bărbăţie a ostaşilor

români, al căror eroism i-a impresionat pe

corespondenţii de presă străini, care au relatat

despre vitejia acestora. Soldatul Parpală

Constantin, din Regimentul 9 Dorobanţi, rănit

grav, în momentul când a căzut la pământ, a

strigat: "Să trăiască România!". Prin cucerirea

Plevnei, după aproape cinci luni de lupte

crâncene, s-a încheiat cea mai grea etapă a

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

109

războiului, iar victoria finală a armatelor române

şi ruse devenise sigură şi iminentă. Trupele aliate

au capturat peste patruzeci şi cinci de mii de

prizonieri turci. După căderea Plevnei, s-a trecut

la cucerirea Vidinului, după ce izbânda de la

Rahova aparţinuse în întregime armatei române.

La 15 ianuarie 1878, artileria română de pe

ambele maluri ale Dunării a început un

bombardament puternic asupra Cetăţii Vidin. La

22 ianuarie s-a încheiat un armistiţiu între Rusia

şi Turcia, în urma căruia, la 11 februarie 1878,

Izzat-Paşa a primit de la Constantinopol ordinul

de a preda armatei române cetăţile Vidin şi

Belogragic. La 12 februarie, trupele române au

intrat în Vidin. Era pentru prima dată de la

zidirea acestei cetăţi când în interiorul ei

pătrundea o armată străină. Ocuparea Vidinului şi

Belogragicului au constituit cele din urmă acte de

război ale trupelor române în această campanie.

Acţiunile militare din zona Vidin încheie în mod

glorios şirul luptelor seculare purtate de oştile

române împotriva ocupanţilor otomani.

Tratatul de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul

Otoman a fost semnat la San Stefano pe 3 martie

1878. În urma acestui tratat a fost

creat Principatul Bulgariei și recunoscută inde-

pendența României, Muntenegrului şi Serbiei.

Glorie eternă eroilor neamului românesc!

Monumentul Independenţei din Focşani

În perioada anilor 1939-1945 a avut loc Al

Doilea Război Mondial, un război global care a

implicat marea majoritate a țărilor lumii -

inclusiv toate marile puteri - care au format

două alianțe militare opuse: Aliații și Axa. A fost

cel mai întins război din istorie, și a implicat

direct mai mult de 100 de milioane de oameni din

peste 30 de țări. România a avut o contribuţie

importantă la obţinerea victoriei finale, prin actul

de la 23 August 1944. Sacrificiile şi pierderile au

fost imense şi în noaptea zilei de 8 mai 1945, au

încetat luptele, Berlinul capitulând în faşa

armatelor ruse. De aceea pe 09 mai se

sărbătoreşte victoria Coaliției Națiunilor Unite

în Cel de-al Doilea Război Mondial.

La data de 9 mai este marcată, în fiecare an, Ziua

Europei, care este cunoscută şi sub numele de

”Ziua Schuman”. Ministrul francez de externe,

Robert Schuman, propunea la 9 mai 1950, în

cadrul unui discurs, la cinci ani de la încheierea

celui de-Al Doilea Război Mondial, plasarea

producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei

autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel

producţia de armament şi posibilitatea ca un

viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit

europa.eu. Această propunere venită din partea

ministrului francez de externe este considerată a

fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Programul ceremoniei a fost următorul:

comandantul Garnizoanei Focșani, la ora 11:00 a

dat onorul militar Prefectului jud. Vrancea,

SORIN HORNEA. S-a intonat Imnul Național al

României și Imnul Uniunii Europene de către

Muzica Militară a Garnizoanei Focșani.

Preotul militar al Garnizoanei Focșani a oficiat

serviciul religios de pomeniere al eroilor;

Despre evenimente au susținut alocuțiuni:

prefectul județului Vrancea, vicepreședintele

Consiliului Județean Vrancea, care a dat curs

mesajului preşedintelui Consiliului Judeţean

Vrancea, domnul Marian OPRIŞAN și Valentin

Cristi MISĂILĂ, primarul municipiului Focșani.

A urmat ceremonia de depunere a coroanelor de

flori de către reprezentanții instituțiilor locale şi

la final defilarea Gărzii de onoare.

Ionel MARIN

Bogdania…………………………………………………………………...........An VII, Nr. 59-60/2019

110

Expoziţia de artă contemporană Semn, la

Galeriile de Artă Focșani

9 mai – 9 iunie 2019.

Centrul Cultural Vrancea, sub egida

Consiliului Judeţean Vrancea, a organizat cu

ocazia sărbătoririi zilei de 9 mai – Ziua

Independenţei de Stat a României, Ziua Europei

şi Ziua Victoriei, expoziţia de artă

contemporană Semn, la Galeriile de Artă

Focșani, începând cu data de 09 mai 2019.

Expoziţia va fi prezentată de criticul de artă prof.

dr. Constantin Prut. Curator este prof. dr. Liviu

Nedelcu, managerul Centrului Cultural Vrancea.

Pe simezele vor expune artiștii: Ilie Boca, Mihai

Chiuaru, Gabriela Culic, Darie Dup, Ion

Ghigorescu, Cosmin Haiaş, Mălina Ionescu,

Bogdan Mateiaş, Andreea Medar, Florin

Mihai, Liviu Nedelcu, Dan Perjovschi, Florica

Prevenda, Patricia Teodorescu, Napoleon

Tiron, Aurel Vlad, Gheorghe Zărnescu.

La vernisaj, Ziua de 9 Mai va fi omagiată şi

printr-o audiţie muzicală, susţinută de către elevii

clasei de Pian: Andreea Dragomir, Bogdan

Logodinschi şi Ioana Buzăianu ai Şcolii Populare

de Artă Focşani, profesor îndrumător Antoaneta

Iozefina Ciobanu.

Vă invităm să vă bucuraţi sufletul şi privirea la

Galeriile de Artă din Focșani, în perioada

09.05.-09.06.2019.

Ionel MARIN

Semnal editorial

ISSN 2343-8061