Investeste in oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN POS DRU 2007-2013 - Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie: 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Numărul de identificare al contractului: POSDRU/187/1.5/S/155589 Titlul proiectului: „Competitivitate și excelență în cercetarea doctorală în domeniul științelor politice, științelor administrative,

sociologie și științele comunicării”

ŞCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

ŞCOALA DOCTORALĂ MULTIDISCIPLINARĂ

DOMENIUL: ȘTIINȚE POLITICE

TEZĂ DE DOCTORAT

– REZUMAT –

Coordonator științific

Prof. Univ. Dr. Iordan Gheorghe BĂRBULESCU

Doctorand:

FILIMON Luiza-Maria

BUCUREȘTI

2017

Investeste in oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN POS DRU 2007-2013 - Axa prioritară 1: „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie: 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Numărul de identificare al contractului: POSDRU/187/1.5/S/155589 Titlul proiectului: „Competitivitate și excelență în cercetarea doctorală în domeniul științelor politice, științelor administrative,

sociologie și științele comunicării”

ŞCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

ŞCOALA DOCTORALĂ MULTIDISCIPLINARĂ

DOMENIUL: ȘTIINȚE POLITICE

TEORIA POSTSTRUCTURALISTĂ ÎN

RELAȚIILE INTERNAȚIONALE

DECONSTRUCȚIA PRACTICILOR DIPLOMATICE

ȘI DE SECURITATE ÎN PERIOADA

CONTEMPORANĂ

Coordonator științific

Prof. Univ. Dr. Iordan Gheorghe BĂRBULESCU

Doctorand:

FILIMON Luiza-Maria

BUCUREȘTI

2017

Beneficiar al proiectului: „Competitivitate și excelență în cercetarea doctorală în domeniul științelor politice,

științelor administrative, sociologie și științele comunicării” (POSDRU/187/1.5/S/155589).

3

CUPRINS

Listă de abrevieri

Listă de figuri

Listă de tabele

INTRODUCERE

● Importanța cercetării

● Clarificări terminologice: poststructuralism vs. postmodernism

● Starea cercetării în cadrul domeniului Relațiilor Internaționale în România și a

subdomeniului Teoriei Relațiilor Internaționale

● Scurtă prezentare a aparatului bibliografic

● Cadrul cercetării

● Design, întrebări de cercetare și obiective

● Structura cercetării

○ Capitolul I: Teoria Relațiilor Internaționale și istoria disciplinei

○ Capitolul II: Apariția postpozitivismului în Relațiile Internaționale

○ Capitolul III: Teoria poststructuralistă: Contestarea ordinii disciplinare

○ Capitolul IV: Metoda poststructuralismului: Analiza de discurs

○ Capitolul V: Securitatea: Mai mult decât un concept

○ Capitolul VI: Diplomația: Teoretizând medierea înstrăinării

○ Capitolul VII: Imminență, teroare și preempție: Anatomia unui discurs

– PARTEA ÎNTÂI –

CAPITOLUL I

O PREZENTARE GENERALĂ A DOMENIULUI RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE.

ANALIZA NARAȚIUNII „MARILOR DEZBATERI”

I.1. Elemente introductive

I.2. Teoria Relațiilor Internaționale și Marile Dezbateri

I.2.1. Ce este o teorie?

I.2.2. Cadrul analitic al Marilor Dezbateri

I.3. O poveste despree Relațiilor Internaționale despre Perechi Binare

I.3.1. Sumarul Marilor Dezbateri

4

I.3.2. Prima Mare Dezbatere: Realism versus Idealism

I.3.3. A Doua Mare Dezbatere: Tradiționalism versus Behaviorism (Pozitivism)

I.3.4. A Treia Dezbatere sau dezbaterea inter-paradigmatică: (Neo)realism,

(Neo)liberalism și (Neo)Marxism

I.3.5. A Patra Mare Dezbatere: Raționalism versus Reflectivism

I.3.6. Postmodernism, poststructuralism și a patra dezbatere

I.4. Consecințele Marilor Dezbateri asupra domeniului Relațiilor Internaționale

CAPITOLUL II

DIZIDENȚA ÎN CONTEXTUL TEORIILOR RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE:

INTERPRETIVISM, POST-POZITIVISM, ANTI-FUNDAȚIONALISM

II.1. Considerații generale

II.1.1. Predispoziții metateoretice în Relațiile Internaționale

II.2. Despre tradiții și mituri în Relațiile Internaționale

II.2.1. Rolul tradiției teoriei politice în teoria Relațiilor Internaționale

II.2.2. Perspective critice despre tradiție în Relațiile Internaționale

II.3. Paradigme de cercetare în Teoria Relațiilor Internaționale

II.3.1. Pozitivism

II.3.2. Interpretivism

II.3.3. Post-pozitivism

II.3.4. Anti-fundaționalism

CAPITOLUL III

POSTSTRUCTURALISMUL ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE: O EXCEPȚIE DE

LA REGULĂ

III.1. Specificații terminologice: Postmodernism vs. Poststructuralism

III.2. Poststructuralism și a Patra Dezbatere

III.2.1. Relația cu reflectivismul, postpozitivismul și anti-fundaționalismul

III.2.2. Critica poststructuralistă a neorealismului

III.2.3. Poststructuralismul și acuzația de obscurantism

III.3. Punct de originie: Filiera poststructuralistă franceză

III.4. Considerații meta-teoretice

III.4.1. Critica meta-teoretică poststructuralistă a teoretizării convenționale

III.4.2. Relația poststructuralismului cu ontologia, epistemologia și metodologia

5

III.5. Universul discursiv al poststructuralismului

III.5.1. Importanța limbajului

III.5.2. Despre noțiunile de putere și discurs în contextul teoriei poststructuraliste

III.6. Preocupări de cercetare

III.6.1. Putere

III.6.2. Suveranitate

III.6.3. Identitate

CAPITOLUL IV

ANALIZA DE DISCURS: O ÎNCERCARE DE A ELABORA UN CADRU DE

CERCETARE POSTSTRUCTURALIST

IV.1. Definirea discursului în analiza de discurs

IV.2. Analiza de discurs și poststructuralismul

IV.2.1. Structuralism versus poststructuralism

IV.2.2. Contribuția lui Michel Foucault la studiul discursului

IV.2.3. Viziunea lui Jacques Derrida asupra discursului

IV.3. Forme poststructuraliste de analiză: strategii și metode

IV.3.1. Gramatologie

IV.3.2. Deconstrucție

IV.3.3. Arheologie

IV.3.4. Genealogie

IV.4. Abordări în Analiza de discurs

IV.4.1. Teoria discursului la Ernesto Laclau și Chantal Mouffe

IV.4.2. Analiza critică de discurs

IV.4.3. Analiza de discurs foucauldiană

IV.5. Instrumente metodologice pentru desfășurarea analizei de discurs

IV.5.1. Analiza de predicat

IV.5.2. Presuposiție

IV.5.3. Poziționarea Subiectului

IV.5.4. Articulare

IV.5.5. Interpelare

6

– PARTEA A DOUA –

CAPITOLUL V

MEDIEREA ÎNSTRĂINĂRII: O ANALIZĂ POSTSTRUCTURALISTĂ A

DIPLOMAȚIEI

V.1. Studiul diplomației: Perspective asupra absenței teoretizării

V.1.1. O conexiune fortuită

V.1.2 Absența unei tradiții meta-teoretice a studiului diplomației

V.2. Diplomația și discursul Alterității

V.2.1. O abordare post-clasică a diplomației

V.2.2. Câteva observații asupra teoretizării diplomației la Der Derian

V.2.3. O genealogie a diplomației

V.3. Prezentarea paradigmelor diplomatice

V. 3.1. Mito-diplomație și proto-diplomație

V. 3.2. Paradigma diplomației

V.3.3. Anti-diplomație, neo-diplomație și tehno-diplomație

V.4. Despre ordini vechi și noi: Apariția unei anti-diplomații contemporane

V.4.1. Statul, opozițiile binare și diplomația

V.4.2. Transmițând de la sfârșitul istoriei: Perspective asupra contextului internațional în

perioada post-Război Rece

CAPITOLUL VI

O ABORDARE POSTSTRUCTURALISTĂ ASUPRA SECURITĂȚII

VI.1. Poziționare contextuală

VI.2. Teoria poststructuralistă și subdomeniul Studiilor de Securitate

VI.2.1. Studiile de Securitate în timpul Războiului Rece

VI.2.2. Studiile strategice, cercetarea păcii și originile teoretizării poststructuraliste

asupra securiății

V.2.3. Perspective anti-fundaționale asupra securității

VI.3. Securitate, limbaj și discurs

VI.3.1. Perspective structuraliste și poststructuraliste asupra limbajului

VI.3.2. Foucault, Derrida și analiza securității

VI.3.3. Securitate și problema practicilor discursive

VI.3.4. Securitatea ca act de vorbire

VI.3.5. Securitatea ca semnificant gros

VI.3.6. Securitatea ca semnificant gol și plutitor

7

VI.4. În căutarea unui sens: Practici de securitate contemporane

VI.4.1. Perspective poststructuraliste asupra securității contemporare: Între

convenție și contestare

VI.4.2. Evaluarea practicilor de securitate post-Război Rece

VI.5. De la un Post la celălalt: Practici de securitate post-11 Septembrie 2001

VI.5.1. Terorismul și noul context internațional de securitate

VI.5.2. Războiul global împotriva terorii și politica preempției: Implicații pentru

securitatea (inter)națională

VI.5.3. Direcții poststructuraliste pentru studiul securității în contextul Războiului global

împotriva terorii

– PARTEA A TREIA –

CAPITOLUL VII

ANATOMIA UNUI DISCURS: PERICOL IMINENT ȘI PREEMPȚIE

VII.1. Prezentare generală a capitolului

VII.1.1. Scop, metode și limitele cercetării

VII.2. Observații asupra analizei de discurs

VII.3. Prevederi legale asupra auto-apărării și criteriul temporal în concepția

iminenței

VII.3.1. Carta O.N.U.

VII.3.2. Dreptul internațional cutumiar

VII.3.3. Doctrina Bush și „noua iminență”

VII.3.4. Doctrina Obama: Retorică diferită, concepție similară

VII.4. Cazul intervenției împotriva grupului terorist Khorasan

VII.4.1. Prezentare generală: Războiul civil sirian, ISIS și criza irakiană de securitate

VII.4.2. Pericolul iminent reprezentat de Grupul Khorasan: Reportaje media înainte de

intervenția americană

VII.4.3. Declarații publice ulterioare intervenției împotriva Grupului Khorasan

VII.5. Observații asupra legalității intervenției împotriva Grupului Khorasan

VII.6. Examinarea sensului (extins) al „iminenței” în contextul declarațiilor oficiale

ca urma a intervenției împotriva Grupului Khorasan

VII.6.1. Procurorul General Eric Holder

VII.6.2. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului Contraamiral John Kirby

VII.6.3. Directorul F.B.I. James Comey

VII.7. Rolul mecanismelor textuale în construcția Grupului Khorasan ca pericol iminent

8

VII.7.1. Analiză de predicat

VII.7.2. Presupoziție

VII.7.3. Poziționarea subiectului

VII.8. Observații finale

CONCLUZII

● Prezentare generală a cercetării

● Limitele cercetării

● Contribuții aduse dezvoltării domeniului Relații Internaționale în România

BIBLIOGRAFIE

9

● Considerații generale

În domeniul Relațiilor Internaționale (RI), teoria poststructuralistă (TP) caută să descopere

rolul jucat de limbaj în producerea și reproducerea lumii. La prima vedere, această preocupare

legată de limbaj ar putea părea o modalitate destul de inadecvată de abordare a relațiilor

internaționale, având în vedere faptul că – undeva „acolo” – există o realitate globală care

funcționează și produce efecte independente de explicațiile și interpretările noastre. Această

lume – compusă din state și oameni de stat, fluxuri și frontiere globale, cetățeni și imigranți,

războaie, conflicte, atacuri teroriste și stocuri de arme – este fără îndoială tangibilă. Acestea fiind

spuse, limbajul oferă prilejul de articulare a acestei lumi în care ne aflăm. Limbajul este, prin

urmare, un mediu de a interacționa cu lumea, o modalitate prin care aceasta capătă semnificație.

În timp ce domeniul Relațiilor Internaționale a susținut – cu diferite grade de succes –

diversitatea teoretică în locul monopolurilor teoretice, valul teoretic postpozitivist este cel care

problematizează reprezentarea lumii exterioare în special în ceea ce privește rolul jucat de putere

și cunoaștere în construirea anumitor discursuri despre lume.

Până în acest moment, studiul limbajului în sine nu a fost o preocupare pentru domeniul RI,

iar limbajul a fost privit ca un mediu dezinteresat și neutru în ceea ce privește cercetarea. Având

în vedere această premisă, poststructuralismul nu respinge lumea așa cum o cunoaștem și nici nu

intenționează să o reinventeze sau să o revoluționeze. David Campbell remarcă faptul că

poststructuralismul „nu este o nouă paradigmă sau teorie a RI, ci [...] mai degrabă un etos sau o

atitudine critică”1. În acest sens, TP pune la îndoială noțiunile profund înrădăcinate care

furnizează lumii sensul și rațiunea. Analizează modalitățile în care limbajul permite anumite căi

de a cunoaște lumea și de a evalua modul în care acestea s-au format inițial. Operând cu limbajul

și analizând discursurile, poststructuralismul încearcă să ilustreze modul în care au rezultat

noțiunele și conceptele de RI cu care suntem atât de familiarizați.

Chiar dacă domeniul Relațiilor Internaționale (RI) a beneficiat considerabil de pe urma

influențelor raționaliste, pozitiviste și empirice, acesta nu a fost niciodată tributar unei singure

perspective teoretice. Deși nu toate teoriile sunt create în mod egal, RI oferă o pluralitate

teoretică cu care putem aborda lumea politică globală. La rândul său, această pluralitate ne arată

că există o deschidere disciplinară chiar și acele poziții ce tind mai degrabă să pună la îndoială

ortodoxia teoretică decât să se convertească la ea.

1 David Campbell, “Poststructuralism”, in International Relations Theories. Discipline and Diversity (Third

Edition), ed. Tim Dunne, Milja Kurki, and Steve Smith (Oxford: Oxford University Press, 2013), 223.

10

Prezenta teză caută să analizeze teoria poststructuralistă în contextul disciplinar al

domeniului RI. Deoarece teoria poststructuralistă are o dimensiune meta-teoretică care se referă

la actul de a teoretiza teoria Relațiilor Internaționale, analiza vizează două direcții principale de

cercetare: la nivelul disciplinei și la nivelul poststructuralist. Cu alte cuvinte, studiul va include

atât o investigație a modului în care TP se referă la lumea relațiilor internaționale, cât și modul în

care relațiile internaționale pot fi cercetate ca un domeniu de studiu. Scopul demersului de

cercetare vizează înțelegerea modului în care au fost realizate în mod special sensurile

contemporane asociate cu anumite concepte și practici.

Compusă din trei părți, teza analizează în cadrul primelor patru capitole, aspecte ce țin de

latura ontologică, epistemologică și metodologică a teoriei poststructuraliste, a locul ei în RI și s

metodelor preferate pentru a studia relațiile internaționale (concentrându-se în special pe analiza

discursului). În cea de-a doua parte, capitolele V și VI analizează modul în care concepte ale RI,

cum ar fi „diplomația” și „securitatea”, pot fi studiate din punct de vedere poststructuralist.

Astfel este analizat modul în care practicile diplomatice și de securitate contemporane sunt

produse și reproduse în perioada post-Război Rece. În cele din urmă, a treia parte propune un

exemplu de analiză a discursului care ilustrează volatilitatea ridicată a sensului cuvintelor în

contextul a diferite tipuri de discurs.

● Relevanța cercetării

Cercetarea încearcă să ilustreze modul în care anumite practici cu care operăm în studiul RI

și care produc efecte în practica cotidiană au fost acceptate ca atare. Observăm acest lucru, de

exemplu, în maniera în care teroarea și „războiul global împotriva terorii” au creat în perioda

contemporană, noi parametrii discursivi de raportare și reprezentare a securității și Alterității.

Relevanța temei de cercetare rezultă din faptul că aceasta este printre puținele studii din

domeniul românesc al Relațiilor Internaționale care au propus analize bazate pe abordări

teoretice inovatoare. Mai mult decât atât, având în vedere complexitatea tematicii analizate,

studiul reprezintă o contribuție originală în cadrul domeniului românesc de RI și a

subdomeniului teoriilor relațiilor internaționale (TRI)2. În plus, după cum se poate observa din

lista de referințe bibliografice, cititorului i se aduce la cunoștință o bogată literatură de

specialitate cu caracter interdisciplinar care propune o abodare inovatoare a domeniului

românesc de Relații Internaționale3.

2 Această lucrare reprezintă o continuare a unor cercetări anterioare a teoriei poststructuraliste în RI, care au făcut

subiectul lucrărilor de licență (2011) și de disertație (2013) ale autorului. 3 Ambele aspecte sunt cercetate mai amănunțit în secțiunile și capitolele dedicate acestora.

11

● Clarificări terminologice

În literatura de specialitate RI există tendința de a folosi cei doi termeni ca sinonime, chiar

dacă teoreticienii asociați cu această abordare ar respinge acest gen de generalizare care nu ar

ține cont de particularitățile specifice celor doi termeni4. Jill Steans et al. consideră că în ceea ce

privește teoria poststructuralistă în domeniul RI, există o anumită suprapunere terminologică

între cei doi termeni5. În ciuda acestui fapt, este totuși indicat să facem câteva precizări

terminologice referitoare la cei doi termeni. Astfel, postmodernismul este un termen-umbrelă

care caracterizează un curent cultural apărută în perioada postbelică, în special după anii ʻ60,

axat pe o critică a modernității și a proiectului iluminist. În schimb, poststructuralismul se referă

la o anumită abordare filosofică ce are strânse legături cu ramura structuralistă a lingvisticii. Cu

alte cuvinte, care propune o abordare critică a limbalui - „a naturii, rolului și funcțiilor

limbajului”6. În privința confuziei sinonimice care apare adeseori între cei doi termeni, Ben

Agger consideră că poststructuralismul se referă la „teoria cunoașterii și limbajului”, în timp ce

postmodernismul este mai bine înțeles ca „o teorie a societății, a culturii și a istoriei”7. În RI, cele

două noțiuni se suprapun fără a se face neapărat o distincție între particularitățile specifice celor

doi termeni. Astfel noțiuni lingvistice, sociale, politice și filosofice distincte, dar care în același

timp sunt asociate cu un etos critic inspirat de scrierile lui Jacques Derrida și Michel Foucault,

ajung în RI, să fie analizate în cadrul unei combinații teoretice comune8.

Analiza pe care o propunem în această lucrare este influențată de versiunea lingvistică a

(post)structuralismului și de instrumentarul pe care îl pune la dispoziție în vederea analizării

modului de construire a limbajului (social) precum și a modului de operare cu practici discursive.

Astfel, cercetarea operează cu noțiunea de „poststructuralism" nu din cauza unei licențe

autoriale, ci datorită faptului că aceasta se bazează pe o abordare a limbajului, care derivă din

ramura structuralistă a lingvisticii, respectiv din corolarul ei poststructuralist. În acest sens,

analiza critică utilizată pe parcursul următoarelor capitole – în special raportat la diferitele

4 Pentru o analiză accesibilă care tratează diferențele dintre cei doi termeni din perspectiva filosofiei continentale și

teoriei sociale franceze, vezi secțiunile referitoare la poststructuralism (111-115) și postmodernism (115-118)

articolul lui Ben Agger, “Critical Theory, Poststructuralism, Postmodernism: Their Sociological Relevance”, Annual

Review of Sociology 17 (1991): 105-131. 5 Jill Steans et al., An Introduction to International Relations Theory. Perspectives and Themes (Third Edition) (Oxon and New York: Pearson Education Limited, 2010), 130. 6 Ibid. 7 Agger, “Critical Theory, Poststructuralism, Postmodernism”, 112. 8 Cei doi sunt adesea considerați exponenți ai „poststructuralismului francez”. Richard Shapcott remarcă faptul că

această categorizare este discutabilă, chiar fortață, și nu poate fi realizată fără a nu se realiza o generalizare fortață a

pozițiilor exprimate de cei doi teoreticieni francezi. (Richard Shapcott, Justice, Community, and Dialogue in

International Relations (Cambridge: Cambridge University Press, 2001), 61). Noțiunea de „poststructuralism”

francez este, de asemenea, contestată, dat fiind faptul că termenul este asociat cel mai adesea cu o literatură de ordin

secundar care este mai degrabă preponderent non-franceză, decât cu presupușii reprezentanți ai teoriei. Această

problemă este analizată mai detaliat în capitolul al treilea, în secțiunea dedicată „poststructuralismului francez” (sic).

12

discursuri și practici contemporane ale RI - este fundamentată pe un studiu al limbajului care are

în vedere propietatea termenilor, contextele care permit anumitor sensuri „să prolifereze” în

detrimentul altora, precum și impactul pe care îl au în practică. Ținând cont de aceste observații,

lucrarea leagă teoria de analiza de discurs – cea din urmă este nu doar o metodă de

operaționalizare a teoriei poststructuraliste, ci reprezintă de asemenea o abordare de sină

stătătoare pentru studiul relațiilor internaționale și al politicii externe9.

● Contextul cercetării

Teoriile reprezintă o parte intrinsecă a domeniului Relațiilor Internaționale. La suprafață,

observația în sine nu pare să ofere o perspectivă radicală în ce privește modul de funcționare a

domeniului. Orice știință socială respectabilă se bazează pe propria ei serie de teorii pentru a

putea cerceta cum funcționează diferite aspecte aparținând lumii sociale. De la sfârșitul secolului

al XIX lea și până în prezent, am asistat la modul în care științele sociale au început să se

îndepărteze de influențele umaniste, orientându-se către o profesionalizare științifică. În acest

sens, nici domeniul RI nu face excepție. Totuși, RI diferă de alte științe sociale și implicit chiar

de științele politice, prin faptul că se află într-un proces continuu de actualizare. Acest aspect este

cel mai bine remarcat în sub-domeniul Teoriei Relațiilor Internaționale.

Se poate argumenta că teoriile se află în centrul domeniului de RI RI și că obiectul de studiu

ocupă o poziție secundară. Acest aspect nu neagă existența unei lumi „reale”, care există în afara

paginilor unui text, a unei lumi complexe pline de actori, obiecte, procese și mecanisme care

funcționează indiferent de ceea ce ar putea presupune o abordare teoretică sau alta. Plasarea

teoriilor în prim - planul RI exemplifică ideea lui Jacques Derrida că „nu există nimic în afara

textui”. Acest lucru se referă la faptul că realitatea nu poate fi accesată decât în cadrul unei

„experiențe interpretative”10. Acest aspect este mai pronunțat în RI datorită modului în care

această disciplină științifice a fost concepută în raport cu practica fundațională a „Marilor

Dezbateri”. Din punct de vedere analitic, actul de fixarea a istoriei disciplinei în jurul a ceea ce

este în esență „un act cosmogonic” nu este cel mai potrivit mod de a pune bazele unei discipline

științifice. Din punctul de vedere a lui Peter Wagner, „necesitatea de a oferi cunoștințe valabile

despre lume” reprezintă unul dintre principalele motive datorită căruia științele sociale ies de sub

9 Vezi: Lene Hansen, “Discourse Analysis, Post-structuralism, and Foreign Policy”, in Foreign Policy. Theories,

Actors, Cases (Second Edition), ed. Steve Smith, Amelia Hadfield, and Tim Dunne (Oxford: Oxford University

Press, 2012), 97. 10 Jacques Derrida, “Afterword: Towards an Ethic of Discussion”, in Limited Inc, trans. Samuel Weber (Evanston,

IL: Northwestern University Press, 1988), 148.

13

tutela umanistă11. În RI, Yosef Lapid consideră că raportarea disciplinei la „Marile Dezbateri” nu

a fost depreciată de acele voci care și-ar dori o structurare mai științifică12. Acest lucru se

datorează faptului că „Marile Dezbateri” reprezintă modul de structurare a disciplinei TRI în

ciuda faptului că nu surprinde pe deplin complexitatea raporturilor între multiple perspective

teoretice divergente. Existența unei astfel de varietăți teoretice nu este de ignorat în condițiile în

care începând cu influența curentului behaviorist american în RI și continuând ulterior, cu

consensul neorealist – neoliberal, în disciplină apar o serie de teorii care ocupă poziții

paradigmatice cu caracter hegemonic în disciplină.

Din punct de vedere pedagogic, „Marile Dezbateri” reprezintă un dispozitiv mnemonic

convenabil. Astfel „Marile Dezbateri” reprezintă o modalitate de abordare a complexității TRI

în contextul în care, într-un timp relativ scurt, disciplina a acumulat multiple perspective teoretic.

„Marile Dezbateri” ne arată că domeniul TRI este supus de cele mai multe ori contestării și nu

consensului. Chiar dacă contestatarii teoretici ocupă mai degrabă poziții marginale în disciplină,

contribuțiile acestora la mai buna înțelegere a funcționării Relațiilor Internaționale atât ca

domeniu cât și ca obiect de studiu, nu sunt lipsite de merit. Cadrul „Marilor Dezbateri” poate nu

reprezintă maniera cea mai aptă de a ne a raporta la disciplină, fiindcă prin concepție nu permite

să se ajungă la o finitudine teoretică care să indice modul corect de a studia RI, de a stabili

limitele a ceea ce este acceptabil și inacceptabil și unde vocile contestatare să fie reduse la

minim. Cei care privesc diversitatea teoretică cu suspiciune consideră că dezacordurile

epistemologice dăunează disciplinei. Aceștia susțin că dezbaterile și-au pierdut utilitatea, că, deși

au ajutat la dezvoltarea disciplinei, în prezent, au devenit un instrument perimat în actul de

cunoaștere științifică. Mai mult decât atât, se poate argumenta că disciplina capătă coerență

tocmai datorită „Marilor Dezbateri”, ajutându-ne să înțelegem modul în care RI funcționează și

scoțând în evidență modul în care unele teorii sunt acceptate, în timp ce altele sunt marginalizate.

Acest lucru se datorează faptului că, în RI, teoriile nu devin redundante ci coexistă și evoluează

în raport cu schimbările sociale și evoluțiile contemporane. Pe de altă parte, Ole Wæver observă,

„[t]eoriile sunt mai repede influențate de cadrul social care de altfel le și emană, adică, de scena

academică (decât de factori externi precum schimbările politice)”13.

11 Peter Wagner, A History and Theory of the Social Sciences. Not All that Is Solid Melts into Air (London,

Thousand Oaks, CA, and New Delhi: SAGE Publications, 2001), 1. 12 Yosef Lapid, “Sculpting the Academy Identity: Disciplinary Reflections at the Dawn of a New Millenium”, in

Visions of International Relations: Assessing an Academic Field, ed. Donald J. Puchala (Columbia, SC: University

of South Carolina, 2002), 4. 13 Ole Wæver, “Still a Discipline After All These Debates”, in International Relations Theories. Discipline and

Diversity (IIIrd Edition), ed. Tim Dunne, Milja Kurki, and Steve Smith (Oxford: Oxford University Press, 2013), 317.

14

În acest context marcat de contestare și diversitate teoretică, apariția în anii ʻ80 a teoriei

poststructuraliste în RI pare a fi o progresie naturală. Din punct de vedere cronologic, la această

dată, domeniul RI deja trecuse prin trei cicluri de dezvoltare. Astfel, Prima Dezbatere datează

începând cu teoriile liberale din perioada interbelică și continuând cu critica realistă de la

sfârșitul anilor ʻ30 și de mai târziu, fiind asociată cu o preocupare legată de aspectele ontologice

ale domeniului, legate de natura statelor precum și a relațiilor dintre acestea. În anii 1950 și

1960, a Doua Dezbatere a fost preocupată de aspecte legate de modul de a cerceta. Compusă

dintr-o tabără tradiționalistă și una pozitivistă, Dezbaterea a avut loc în jurul unei încercări de a

determina care este „cea mai optimă cale de a studia relațiile internaționale”14. Prima tabără era

în favoarea istoriografiei interpretative și a sociologiei istorice – astfel spus a unei abordări

istoriciste sau interpretative, în timp ce tabără pozitivistă sprijinea ideea ca disciplină să devină

mai științifică, să se bazeze pe legi obiective. În privința celei de a Treia Dezbateri putem vorbi

de o etapă interparadigmatică, influențată de Thomas Kuhn15, care are analizează însăși natura

dezvoltării științifice, divizarea RI în trei paradigme principale – realism, pluralism liberal și

structuralism (sau marxism / neo-marxism). În abordarea paradigmatică se considera că teoriile

aveau poziții esențialmente distincte asupra RI fiind preocupate de aspecte: puterea de stat și

anarhia internațională, interdependența și cooperatea sau inegalitatea și subdezvoltarea. Apariția

celei de-a Patra Dezbateri va aduce în prim-planul disciplinei o serie de teorii care chiar dacă nu

au foarte multe lucruri în comun, se consideră că fac parte din aceeași tabără teoretică deoareace

contestă pozițiile dominante exprimate de neorealism și neoliberalism. La această dată, teoria

poststructuralistă a RI începe să se remarce prin critica adusă (neo)realismului, făcând parte

dintru-un val reflectivist care contestă ordinea raționalist-pozitivistă.

TP este considerată o teorie care critică alte teorii, dar care nu înaintează și soluții însă acest

aspect se datorează faptului că inițial poststructuralismul este caracterizat printr-o dimensiune

meta-teoretică ce re-evaluează acele asumpții considerate a fi de necontestat. Critica sa asupra

realismului urmărește tocmai să problematizeze acele adevăruri pe care le asumăm atunci când

ne raportăm la lumea relațiilor internaționale. Cu alte cuvinte, analizează acele aspecte pe care le

asumăm atunci când operăm cu principalele concepte ale RI, încearcând să ilustreze modul în

care acestea sunt produse în cadrul unor relații de putere și de discurs și care mai departe produc

efecte în sistemul internațional. Privit din acest punct de vedere, poststructuralismul este mai

14 Donald J. Puchala, Theory and History in International Relations (New York and Oxon: Routledge, 2003), 217. 15 Publicată în 1962, lucrarea lui Kuhn, The Structure of Scientific Revolutions, afirma că ceea ce considerăm „știința

normală” este rezultatul unor interacțiuni paradigmatice.

15

mult decât o „perspectiva radicală sau non-convențională în domeniul RI”16, punând la dispoziție

o nouă poziție de cercetare a relațiilor internaționale. În definitiv, puterea, suveranitatea, anarhia,

securitatea, diplomația sau politica externă care sunt în centrul analizelor poststructuraliste sunt

noțiuni de bază ale RI. Teoria poststructuralistă în RI nu inventează noi noțiuni sau noi teme de

cercetare, propunând în schimb noi moduri de abordare critică a conceptelor fundamentale. Cu

alte cuvinte, se concentrează asupra a ceea ce David Campbell consideră a fi „relevanța

reprezentării, relația dintre putere și cunoaștere și a modului în care o politică identitară

facilitează producerea și înțelegerea politici globale”17.

● Planul cercetării, întrebări de cercetare și obiective

Într-o secțiune anterioară am observat că studiul românesc al TIR, în general, și al TP, în

special, este slab dezvoltat. Studiul de față încearcă să umple golul din literatură propunând o

analiză a domeniului teoriilor relațiilor internaționale. În ceea ce privește proiectul cercetării,

lucrare cuprinde șapte capitole divizate în trei părți (analiza disciplinei și a teoriei, analiza de

concept, aplicație practică) și structurate în jurul a două direcții de cercetare principale: 1) relația

poststructuralismului la subdomeniul TRI; 2) aplicarea TP în domeniul RI precum și în

subdomeniile sale, cum ar fi Studiile de securitate, Studiile diplomatice sau Studiile de terorism.

Prima direcție se referă la relația dintre teoria poststructuralistă și subdisciplina TRI, iar cea

de-a doua privește modul în care teoria poate fi aplicată în studierea conceptelor și practicilor RI.

Obiectivul general al acestei cercetări a fost, prin urmare, de a oferi o analiză amplă a

poststructuralismului în relațiile internaționale, împărțită pe cinci nivele de analiză: 1) context

(primele două capitole); 2) perspectivă teoretică (capitolul trei); 3) metodologie (capitolul

patru); 4) analiză de concept (capitolul cinci și șase); și 5) analiză de discurs (capitolul șapte).

În consecință, au fost identificate o serie de obiective secundare care urmăresc: 1) să analizeze

originilor poststructuralismului în RI din perspectivă disciplinară și a meta-teoretică; 2) să

analizeze teoriei raportată la teoria socială franceză, ramura (post)structuralistă a lingvisticii și la

alte teorii RI, în special neorealismul; 3) să identifice un potențial cadru de cercetare

poststructuralist în RI prin examinarea contribuției teoreticienilor francezi asociați cu ramura

poststructuralistă a filosofiei continentale (Foucault, Derrida) la dezvoltarea unor tipuri de

analize de discurs; 4) să aplice TP la studiul conceptelor și practicilor RI (diplomație și

securitate); și 5) să conceapă un exercițiu de analiză de discurs pentru a ilustra preocuparea

16 Vezi: Emanuel Adler, “Seizing the Middle Ground: Constructivism in World Politics”, European Journal of

International Relations 3, no. 3 (September 1997): 319-63, referred to by Hansen, “Discourse Analysis”, 97. 17 Campbell, “Poststructuralism”, 223.

16

teoriei poststructuraliste legată de instabilitatea limbajului și a sensului. Întrebările primare de

cercetare care abordează aceste obiective vizează aspecte precum: 1) cum este posibil ca

domeniul RI să fie atât de susceptibil la o sumă mare de influențe teoretice?; 2) ce tip de teorie

este TP?; 3) care sunt principalele sale preocupări în domeniul cercetării?; și 4) cum pot fi

conceptele de RI teoretizate și instrumentalizate în termenii strategiilor textuale propuse de TP?

Prima direcție abordează dezvoltarea domeniului RI și particularitățile sale ca zonă de studiu.

În acest sens, au fost formulate o serie de întrebări secundare de cercetare care au vizat un

răspuns la ceea ce constituie o teorie, ce scop servește și cum – în funcție de răspunsul la aceste

întrebări – teoria poate influența atât modul în care percepem domeniul RI cât și modul în care

analizăm lumea. Prin urmare, primele două capitole și câteva secțiuni din capitolele trei, cinci și

șase starea domeniului RI și a subdisciplinelor sale (TRI, Studii de securitate, Studii

diplomatice), relația dintre domeniu și „lumea din afară”, precum și modul în care

poststructuralismul se încadrează în acest context (ceea ce reprezintă în domeniu și cum

contribuie la procesul de cunoaștere).

Prin urmare, prima direcție de cercetate este împărțită în două subdiviziuni care analizează

locul teoriei poststructuraliste în cadrul subdisciplinei RIT (primul capitol) și raportat la poziția

meta-teoretică asociată cu TP (al doilea capitol). Scopul a fost de a analiza perspectiva din care

poststructuralismul studiază conceptele de RI în raport cu contextul disciplinar mai larg și de a

arăta care este contextul inițial în care această teorie se manifestă ca o critică la adresa altor

teorii. Specificitatea teoriei rezultă tocmai din faptul că TP nu este asemenea teoriilor tradiționale

și poate că nu este o “teorie” în sensul cunoscut, ci mai degrabă, așa cum observă Campbell, este

„o atitudine sau etos critic care explorează ipotezele” pe care alte TRI se bazează atunci când își

propun „să cartografiaze lumea”18.

A doua direcției de cercetare vizează tocmai această preocuparea legată de modul în care

disciplina „cartografiază lumea” abordând acele aspecte legate de construcția teoretică,

metodologică și conceptuală. TP consideră că nu putem separa obiectul de studiu de

reprezentarea sa, că puterea este implicată în procesul de cunoaștere, și că politicile identitare

influențează modul în care relațiile internaționale sunt concepute și înțelese19. Cu alte cuvinte,

TP analizează această „hartă a lumii” numai în măsura în care aceasta dezvăluie resorturile

teoretice implicate în producerea sa. Dacă alte teorii sunt preocupate de “construirea unei hărți a

18 Ibid., 223. 19 Ibid.

17

lumii” care să le permită să identifice elementele sale componente, funcțiile și procesele sale,

precum și să explice maniera în care ele influențează comportamentul actorilor, cursul și cauzele

evenimentelor, poststructuralismul vrea să știe în primul rând cum a fost construită „harta”.

După cum observă Campbell, poststructuralismul nu caută să dezvolte propria sa paradigmă

sau să construiască un set de recomandări, asemenea altor teorii. În schimb, acesta propune un

set inovativ de „întrebări și preocupări”, care contribuie la înțelegerea modului în care, mai

degrabă, funcționează teoriile decât lumea analizată20. Acestea fiind spuse, întrebările de

cercetare pe baza cărora această direcție a fost concepută se referă la „modul în care actul de

cunoaștere are loc”, „ceea ce conferă înțeles unui lucru?”, precum și „cine contribuie la procesul

de cunoaștere?”. În acest sens, am împletit poziția teoretică cu o mai amplă conceptualizare și

operaționalizare a discursului. În RI, nu numai că TP și analiza discursului se completează

reciproc, dar TP este, în parte, responsabilă pentru introducerea analizei de discurs în studiul RI

și, în special, în studiul politicii externe. Obiectivul a fost de a stabili modul în care atât la nivel

meta-teoretic, cât și la nivelul Relațiilor Internaționale, teoriile și actorii deopotrivă (cum ar fi

statele, de exemplu) caută – așa cum subliniază Lene Hansen – „să își susțină propriile poziții

particulare despre ei înșiși”21, care sunt activat numai în și prin intermediul discursurilor.

Poststructuralismul consideră că, pentru a înțelege modul în care au apărut „aceste poziții

particulare”, trebuie să ne uităm mai îndeaproape la rolul pe care îl joacă limbajul și puterea

acestuia în procesul de cunoaștere. Deoarece poststructuraliștii operează cu noțiunea de „discurs”

pentru a ilustra „puterea limbajului”, cea de-a doua direcție a avut ca scop evidențierea a ceea ce

se cunoaște despre o anumită practică, ceea ce trebuie știut și ceea ce ar presupune cu exactitate

acest act de cunoaștere dintr-o perspectivă poststructuralistă22. În acest sens, capitolele trei și

patru încearcă să ofere răspunsuri la aceste întrebări, în timp ce capitolele cinci și șase ilustrează

modul în care o analiză poststructuralistă poate fi aplicată în studiul diplomației și securității.

Astfel în capitolele cinci și șase sunt reproduse într-o anumită măsură cele două direcții

generale în jurul cărora a fost proiectată cercetarea. Ca atare, capitolele sunt alcătuite din secțiuni

care analizează relația dintre TP și subdomeniul analizat, precum și modul în care TP poate fi

aplicat studiului diplomației și securității. În ceea ce privește diplomația, capitolul pornește de la

premisa că, deși diplomația este un concept central în RI, studiul diplomației din perspectivă

teoretică este relativ recent în comparație cu altele precum suveranitatea și securitatea. Mai mult

20 Ibid., 223. 21 Hansen, “Discourse Analysis, Post-structuralism, and Foreign Policy”, 95. 22 Pentru modul în care PT tratează puterea discursivă, vezi: Roxanne Lynn Doty, Imperial Encounters. The

Politics of Representation in North – South Relations (Minneapolis and London: University of Minnesota

Press, 1996).

18

decât atât, nu numai că diplomația a fost relativ ignorată din acest punct de vedere, dar așa cum

studiul de față va arăta, teoria poststructuralistă se numără printre prime care își propun să

abordeze pe larg latura teoretică a conceptului.

În capitolul privind securitatea, obiectivul a fost acela de a ilustra modul în care, în perioada

post-Război Rece, teoria poststructuralistă în RI a influențat dezvoltarea unor noi căi de cercetare

a securității. În conformitate cu cele două direcții de cercetare, capitolul abordează și modul în

care conceptul de securitate poate fi studiat pe baza analizei de limbaj. În acest sens, principalele

întrebări de cercetare subordonate acestui obiectiv de cercetare au încercat să stabilească dacă TP

poate propune un mod diferit de a aborda securitatea și problemele legate de aceasta și dacă da,

atunci, să arate „care ar fi acesta?”, urmat de: „cum ar putea acestea să contribuie la studiul

securității?”.

Pe baza înțelegerii poststructuraliste a limbajului în RI, capitolul final propune o analiză de

discurs. În analiza noțiunii de „iminență”, obiectivul a fost de a urmări modul în care sensul

iminenței devine flexibil la nivel discursiv în funcție de contextul particular în care este utilizat.

În acest caz, noțiunea de „iminență" aplicată unui studiu de caz particular (o intervenție

unilaterală americană împotriva unui grup terorist aflat pe teritoriul Siriei, acuzat că reprezintă o

amenințare iminentă pentru Statele Unite) este analizată din perspectiva factorilor politic, mass-

mediei și a domeniului academic de studii. Analiza discursului își propune să răspundă la o gamă

largă de întrebări de cercetare, pornind de la cele de ordin descriptiv („Ce este iminența?”),

interpretativ, explicativ, tehnic și evaluativ. Întrebările interpretative se referă atât la aspectele

conceptuale din jurul noțiunii de „iminență" („Ce înseamnă aceasta?”), cât și la „întrebări bazate

pe autoritate” („La ce se referă analiștii, oficialii guvernamentali și jurnaliștii atunci când

operează cu noțiunea de „iminență” în general, și „amenințare iminentă” în special?”). În privința

întrebărilor explicative, analiza de discurs este mai puțin interesată de aspectele cauzale („De ce

noțiunea de „iminență” produce anumite tipuri de efecte în diferite condiții?” sau „Ce anume îi

permite să producă astfel de efecte?”), preferând să se adreseze în schimb unei dimensiuni

istorice („Cum a evoluat în timp sensul operațional al „iminenței”?). Întrebările de ordin tehnic

se referă la modul în care se poate determina „Cum este utilizată noțiunea de „iminență” în

cadrul a diferite tipuri de discurs?”. În cele din urmă, în ce privește întrebările evaluative,

cercetarea analizează impactul produs în practică de faptul că tipuri diferite de actori operează cu

noțiunea de „iminență” în registre diferite. („Ce diferențe se produc în practică atunci când

sensul unei noțiuni se schimbă în funcție de tipul registrului discursiv?”).

19

● Structura cercetării

○ Capitolul I: Teoria Relațiilor Internaționale și istoricul disciplinei

Primul și al doilea capitol oferă ample analize asupra contextului mai larg al TRI și al meta-

teoriilor pentru a înțelege mai bine care au fost condițiile care au condus la apariția

poststructuralismului în contextul a ceea ce Robert Keohane numește tendința „reflectivistă” în

RI23. Dat fiind că poststructuralismul reprezintă teoria prin care analizăm relațiile internaționale

în această lucrare, primul capitol localizează teoria în termenii unei analize a dezvoltării

disciplinei pe parcursul secolului XX și analizează locul ocupat de TP în cadrul celei de-a Patra

Dezbateri.

Încă din aceste două capitole, analiza anticipează predilecția TP pentru cercetarea opozițiilor

binare și ilustrează modul în care TRI este dominată de perechi binare teoretice și angajamente

paradigmatice, așa cum reiese din cadrul binar al „Marilor Dezbateri”. În mod tradițional,

„Marile Dezbateri” au fost considerate „dispute” teoretice între poziții teoretice diferite, variind

de la realism și la liberalism (idealism) în Prima Dezbatere; tradiționalism și behaviorism în cea

de-a Doua Dezbatere; neorealism, neoliberalism și neomarxism în a Treia Dezbatere,

interparadigmatică; și, în final, raționalism (pozitivism) și reflectivism (sau postpositivism) în

cea de-a Patra Dezbatere. Temele dezbătute cuprind aspecte legate de politică, filosofie,

epistemologie, ontologie și metodologie.

Capitolul examinează aspectele de fond privind domeniul RI ca știință socială, urmate de o

analiză comparativă a ceea ce constituie o teorie în RI. În continuare, capitolul trece în revistă

istoria disciplinei în termenii celor patru dezbateri menționate mai sus, oferă rezumate ale

diferitelor poziții teoretice care participă la aceste dezbateri și se referă, de asemenea, la impactul

acestora asupra domeniului RI.

○ Capitolul II: Apariția curentului postpositivist în RI

Dacă primul capitol fixează contextul istoric, al doilea capitol se referă la aspectele meta-

teoretice care orientează cercetarea și teoretizarea RI și introduce acele poziții care caracterizează

TP, și anume postpositivismul și anti-fundaționalismul. Potrivit lui Ole Wæver, A Patra

Dezbatere s-a desfășurat pe considerente de ordin filosofic și epistemologic24. Noile teorii

apărute devin o provocare pentru ordinea stabilită, propunând noi perspective meta-teoretice de

23 Vezi: Robert O. Keohane, “International Institutions: Two Approaches”, International Studies Quarterly 32, no. 4

(December 1988): 379-96. 24 Ole Wæver, “The Rise and Fall of the Inter-paradigm Debate”, in International Theory: Positivism and Beyond,

ed. Steve Smith, Ken Booth and Marysia Zalewski (Cambridge: Cambridge University Press, 1996), 157.

20

abordare a cercetării. Dacă în primul capitol, secțiunea despre cea de-a Patra Dezbatere a abordat

semnificația termenilor precum „raționalism” și „reflectivism”, al doilea capitol încearcă să

clarifice ceea ce înțelegem prin „interpretivism”, „postpositivism” sau „antifundaționalism”. Ca

și în cazul „reflectivismului”, acești termeni sunt, de asemenea, asociați cu cea de-a Patra

Dezbatere și, în special, cu teoria poststructuralistă. Deși aceste poziții meta-teoretice au

propriile lor particularități, în RI sunt folosite pentru a denota o anumită modalitate de raportare

la actul de cercetare. În particular, se referă la faptul că analiza fenomenelor internaționale nu

poate fi pe deplin separată de interpretarea pe care i-o conferim.

○ Capitolul III: Teoria poststructuralistă: O contestare a ordinii disciplinare

După fixarea cadrului teoretic, al treilea capitol este dedicat exclusiv introducerii și analizei

TP. Capitolul analizează mai multe aspecte raportate la cinci teme de cercetare: 1) origini;

2) poziții meta-teoretice; 3) relația teoriei cu RI și cu alte TRI (în special cu neorealismul); 4)

interesul poststructuralismului pentru studiul limbajului și a discursului; și nu în cele din urmă,

5) acele conceptele care ocupă o poziție cheie în abordarea relațiilor internaționale din

perspectiva TP-ului (putere, suveranitate, identitate).

Dat fiind că poststructuralismul este preocupat de dimensiunea discursivă a RI, acestuia i s-a

atribuit în mod eronat ideea că desconsideră în mod voit realitatea internațională în favoarea

discursului. Viziunea TP asupra RI și, mai ales, asupra relativității limbajului, a fost cosiderată

de criticii săi ca fiind nihilistă. Acest aspect s-a aplicat mai ales la începuturile PT-ului când

tendința poststructuralismului de a critica alte teorii, a atras la rândul său, critici din partea

acestora. Criticii poststructuralismului considerau că cercetarea științifică nu supusă influențelor

politice și ideologice despre care PT-ul considera că joacă un rol important în actul de

cunoaștere. Cu toate acestea, după cum arată acest capitol, teoria nu se îndepărtează prea mult de

subiectele tradiționale asociate în general cu RI și contribuie la studiul securității, războiului,

politicii externe, diplomației, instituțiilor internaționale, soluționării conflictelor, terorismului.

○ Capitolul IV: Asocierea poststructuralismului cu analiza de discurs

Cel de-al patrulea capitol introduce noțiunea de „analiză a discursului”, deoarece

poststructuralismul se bazează pe discurs pentru a ilustra modul în care limbajul nu este doar un

mediu care furnizează instrumente de comunicare și nici unul care poate fi folosit pentru a

furniza reprezentări pur obiective ale lumii. În timp ce teoriile pozitiviste sunt întemeiate pe baza

21

unor ipoteze25 care separa lumea studiată de actul de cercetare, poststructuralismul consideră că

limbajul are o dimensiunea mai mult politică, decât utilitară. În acest sens, al patrulea capitol

încearcă să reunească un cadru poststructuralist pentru studiul discursului, axat pe analiza

contribuțiilor teoreticienilor francezi precum Jacques Derrida și Michel Foucault. Chiar dacă

studiul TP nu se limitează doar la analiza discursului, cea din urmă oferă poststructuralismului o

modalitate accesibilă și nuanțată de a întreprinde actul de cercetare. Capitolul prezintă câteva

modalități de analiză – unele formulate de Derrida (deconstrucție, gramatologie), altele formulate

de Foucault (arheologie, genealogie), în timp ce altele au fost propuse de teoreticieni RI (ca în

cazul mecanismelor textuale analizate în ultima secțiune a capitolului, teoretizate inițial de

Jennifer Milliken sau Roxanne Doty). Mai mult decât atât, o altă secțiune se referă la diferitele

tipuri de analize de discurs care, la rândul lor, au fost influențate într-o mai mare sau mai mică

măsură de teoria (post)structuralistă a limbajului (vezi de exemplu teoria discursului propusă de

Ernesto Laclau și Chantal Mouffe sau metoda analizei de discurs foucauldiană).

○ Capitolul V: Diplomația: O teorie poststructuraliste pentru medierea înstrăinarii

Capitolele cinci și șase se referă la noțiunile de „diplomație” și „securitate”. Teza se

concentrează mai mult pe aceste două concepte datorită poziției importante pe care o ocupă de în

studiul politicii globale. În ceea ce privește „diplomația”, capitolul subliniază faptul că autorii

asociați cu poststructuralismul au fost printre primii care au propus o teorie a diplomației.

Capitolul constată că deși diplomația ocupă o poziție centrală în desfășurarea politicii externe,

aceasta a fost destul de neglijată din perspectivă teoretică, studiul diplomatic fiind limitat mai

mult la istoriile diplomatice sau la ghidurile practice care vin în ajutorul diplomaților. Din

perspectiva poststructuralistă, capitolul introduce și analizează „o genealogie a diplomației”.

Lucrarea lui James Der Derian, On Diplomacy: A Genealogy of Western Estrangement (1987),

este considerată a fi una dintre primele contribuții majore la studiul TP în RI precum și la studiul

diplomației dintr-o perspectivă TRI. Argumentul lui Der Derian se bazează pe ideea că

diplomația reprezintă o „mediere a înstrăinării” nu numai între state, ci și între diferite

comunități. Pentru a înțelege cum s-ar putea aplica o analiză poststructuralistă în cercetarea unei

anumite noțiuni, lucrarea lui Der Derian localizează esența diplomației în fenomenul înstrăinării,

pe care autorul îl identifică încă din timpuri biblice. În opinia Der Derian lui, „forma pe care o ia

această mediere, [...] constituie o bază teoretică și istorică pentru studiul originilor

diplomației”26.

25Aici mă refer în mod specific la ipoteze privind: existența unei lumi exterioare a cărei esență nu depinde de

acțiunile cercetătorului („realismul epistemic”); „existența unui limbaj științific universal” (în sensul că lumea poate

fi descrisă și explicată fără a se recurge la subiectivism de către observatorii imparțiali) precum și „corespondența

dintre teorie și practică” (Campbell, “Poststructuralism”, 227-228). 26 James Der Derian, On Diplomacy: A Genealogy of Western Estrangement (Oxford: Basil Blackwell, 1987), 6.

22

○ Capitolul VI: Securitatea: Nu doar un concept

Cel de-al șaselea capitol abordează nu numai noțiunea de „securitate”, dar și modul în care

după sfârșitul Războiului Rece, subdomeniul Studiilor de securitate cunoaște o perioadă de

expansiune. Această perioadă a deschis ușa diferitelor abordări critice, în cadrul cărora putem

vorbi și despre o abordare poststructuralistă a studiilor de securitate. În ceea ce privește

securitatea internațională, studiile inspirate de TP s-au concentrat asupra modului în care

construcția amenințărilor, pericolelor, și a identității, se raportează la „politica de limbaj,

interpretare și reprezentare”27. În acest sens, capitolul oferă o prezentare generală a modului în

care noțiunea de securitate s-a dezvoltat în perioada contemporană de la sfârșitul Războiului

Rece și până în perioada post-11 septembrie 2001. Acolo unde este avut în vedere analiza

conceptului, capitolul cuprinde mai multe moduri în care securitatea și practicile de securitate și

pot fi abordate – moduri care au fost, de asemenea, influențate de contribuțiile lui Derrida și

Foucault la studiul limbajului. Prin urmare, capitolul conține secțiuni care analizează securitatea

în termenii practicilor discursive, anume securitate ca „act de vorbire” sau securitate ca

“semnificant dens, gol sau flotant”. O atenție deosebită este acordată articolului scris de Jef

Huysmans: „Securitatea! Ce vrei să spui? De la concept la semnificant dens”(1998). La fel cum

analiza lui Der Derian a deschis calea unor noi modalități teoretice de cercetare a diplomației, și

studiul lui Huysmans a propus o abordare inovatoare a noțiunii de securitate care pune accentul

pe analiza „sensului” acesteia28 din alt punct de vedere decât cel tradițional conceptual.

○ Capitolul VII: Iminență, teroare și preempție: Anatomia unui discurs

Al șaselea capitol se încheie cu o analiză a modului în care atentatele teroriste de la 11

Septembrie 2001 au influențat actul de guvernare, iar cum mai departe s- au deschis noi direcții

de cercetare a practicilor de securitate în contextul Războiului Global împotriva Terorii. Al

șaptelea capitol continuă să dezvolte acest subiect și analizează noțiunea de „iminență” –

condiție care ocupă un loc central (alături de „necesitate” și „proporționalitate”) în motivarea

utilizării forței în auto-apărare de către stat. Mai precis, capitolul urmărește modul în care sensul

acesteia a fost extinsă în urma atacurilor teroriste din 11 Septembrie 2001. Capitolul folosește

analiza de discurs pentru a ilustra modul în care a avut loc acest proces de extindere a sensului.

Până în acest moment, am văzut că TP este preocupat de modul în care sensul și identitățile sunt

construite și cum, prin extensie, ele joacă un rol important în dezvoltarea politicilor externe și a

practicilor de securitate.

27 Columba Peoples and Nick Vaughan-Williams, Critical Security Studies. An Introduction (Second Edition) (Oxon

and New York: Routledge, 2015), 76.

28 Jef Huysmans, “Security! What Do You Mean? From Concept to Thick Signifier”, European Journal of

International Relations 4, no. 2, (June 1998): 226.

23

In timp ce teoreticianul realist Stephen Walt a caracterizat poststructuralismul ca „un discurs

prolix și indulgent cu sine, lipsit de legătură cu lumea reală”29, o astfel de abordare a discursului

ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum se desfășoară acest proces. Nu „de ce”, dar „cum a fost

posibil?”30. Întrebarea „de ce?” vrea să cunoască de ce s-a ajuns la un anumit deznodământ, dar

nu contestă condițiile care au condus la acesta; pe de altă parte, întrebarea „cum?” referindu-se

la procesul care a condus la acest rezultat. Din punctul de vedere a lui Roxanne Lynn Doty, prin

acest demers se arată “cum subiecte, obiecte și poziții interpretative sunt construite social [și

asumate] astfel încât anumite practici să poată fi implementate”31.

Capitolul trece în revistă prevederile privind iminența așa cum sunt specificate în Carta ONU

și în dreptul internațional cutumiar precum și în cadrul Strategiile Naționale de Securitate din

perioda post-2001, care începând cu administrația Bush, propun și operează cu o nouă concepție

a iminenței. Administrația Obama a continuat să opereze și chiar să dezvolte mai departe această

concepție. Argumentul pe care această se bazează pleacă de la premiza că în condițiile în care

statele se confruntă cu amenințările reprezentate de terorismul și „state criminale”, un stat

victima nu-și mai poate permite să aștepte până când există o dovadă clară că un atac se aproprie.

Actualele prevederi internaționale nu mai îndeplinesc cerințele de securitate contemporane ale

unui stat, deoarece potrivit președintelui Obama, ele reprezintă „un ghid de bune practici scris

pentru un secol trecut”32.

„Iminență” reprezintă un concept care poate acoperi multiple semnificații: un sens literal (în

sensul a „ceva pe cale să se întâmple”), un sens oficial (folosit pentru a legitima folosirea forței

în auto-apărare, care prevede ca un stat „demonstreze că actul de auto-apărare răspunde la

pericol instantaneu, copleșitor, care nu lasă nici un moment pentru deliberare”33). Un al treilea

sens este cel „extins” înaintat de Statele Unite ale Americii (care decurge din ideea că există

actori rău intenționați, care planifică în mod constant atacuri (teroriste) și care, profitând de o

posibilă oportunitate nu ar ezita să atace – acesta fiind motivul pentru care statele trebuie să

acționeze ca și cum amenințarea este „iminentă”). Cazul analizat în acest capitol ilustrează

29 Stephen M. Walt, “The Renaissance of Security Studies”, International Studies Quarterly 35, no. 2 (June 1991): 223. 30 Roxanne Lynn Doty, “Foreign Policy as Social Construction: A Post-Positivist Analysis of U.S. Counterinsurgency Policy in the Philippines”, International Studies Quarterly 37, no. 3 (September 1993): 297-8. 31 Ibid., 298.

32 Barack Obama, “Remarks by President Obama in Address to the United Nations General Assembly”, United

Nations, New York, 24 septembrie 2014, accesat 25 august 2016, https://obamawhitehouse.archives.gov/the-press-

office/2014/09/24/remarks-president-obama-address-united-nations-general-assembly. 33 Vezi: Daniel Webster, “Letter from Secretary of State Daniel Webster to British Minister to the United States

Lord Alexander Baring Ashburton”, Department of State, Washington, July 27, 1842, The Avalon Project.

Documents in Law, History and Diplomacy, accesat 10 august 2016, http://avalon.law.yale.edu/19th_century/br-

1842d.asp.

24

modul în care – în funcție de dispoziția interpretativă – sensul atașat cuvântului fluctuează în

funcție de publicul-țintă. Prin urmare, deși schimbările de sens pot produce anumite disonanțe

cognitive și retorice ( „non-iminența” ca „iminență”), noțiunea își menține consistența semantică

datorită registrului în care este utilizat și a diverșilor factori care sunt implicați în construcția sa.

Întrebarea care se pune nu este „ce a provocat această schimbare a sensului?”, ci „cum a fost

posibil ca această schimbare de sens să se producă și să se reproducă în cadrul anumitor

discursuri de securitate care vizează lupta împotriva terorii, amenințări la adresa statului, precum

și dreptul acestuia de a se auto-apăra”.

Pentru a ilustra această flexibilitate a sensului, capitolul analizează cazul intervenției

împotriva grupului terorist - Khorasan - afiliat cu al-Qaida și pe care SUA l-a privit ca

reprezentând o amenințare iminentă. Despre membrii grupului s-a spus că s-au stabilit în Siria,

fiindcă nișelor de securitate provocate de războiul civil sirian, creau o oportunitate de a recruta

jihadiștii străini cu pașapoarte europene și americane. Scopul final era acela de a planta o bombă

nedetectabilă într-un avion cu destinația Statele Unite. Motivul pentru care intervenția nu este

văzută ca o utilizare arbitrară a forței, precum și de ce nu a atras foarte multă atenție la acea dată,

se datorează modului în care termenul de „iminență” a fost extins în contextul amenințării

reprezentate de terorism.

Analiza discursului se concentrează pe două aspecte. În primul rând, se urmărește modul în

care retorica iminenței trece de la un registru la altul, de la o amenințare care este pe cale să se

producă – „instantanee și copleșitoare” – la o amenințare situată într-un „viitor în viitor”34. În al

doilea rând, se arată modul în care „amenințarea iminentă” a fost construită inițial prin aplicarea

unei serii de mecanisme textuale („analiza de predicat”, „presupoziția” și „poziționarea

subiectului”). Aceste mecanisme deconstruiesc discursul în elementele sale componente, pentru

a vedea modul în care conceptul este constituit printr-o practică discursivă care poate apoi fi

plasată într-o „grilă de inteligibilitate”35. Doty consideră că: „Luate împreună, aceste mecanisme

textuale, analiza de predicat, presupoziția și poziționare subiectului produc o „lume” care acordă

sensuri unor tipuri diferite de subiecte, sensuri prin care acestea sunt dotate cu anumite

atribute”36. Pentru a ilustra modul în care sensul este construit în cazul de față, analiza de discurs

34 După cum a declarat Purtătorul de cuvânt al Pentagonului John Kirby, “Department of Defense Press Briefing by

Rear Adm. Kirby in the Pentagon Briefing Room”, 25 septembrie 2014, U.S. Department of Defense, accesat 6

august 2016, https://www.defense.gov/News//Transcripts/Transcript-View/Article/606932/department-of-defense-

press-briefing-by-rear-adm-kirby-in-the-pentagon-briefing/. 35 Roxanne Lynn Doty, “Foreign Policy as Social Construction: A Post-Positivist Analysis of U.S.

Counterinsurgency Policy in the Philippines”, International Studies Quarterly 37, no. 3 (September 1993): 306. 36 Ibid., 306-7.

25

utilizează declarații ale oficialilor, declarații publice și articole de presă.

Analiza de discurs din capitolul șapte subliniază modul în care discursul iminenței

influențează atât discursul media cât și modul în care ne raportăm la cadrul legal al intervenției.

Acest aspect reliefează la rândul său maniera în care terorismul și practicile anti-teroriste

contemporane creează ceea ce Giogio Agamben definește ca fiind o „situație de excepție” –

adică o situație unde factorii de decizie ocupă acea poziție paradoxală de „a se afla simultan atât

de partea cât și în afara legii” fapt ce le permite „să suspende cadrul juridic normal”37. În

practică, suspendarea cadrului juridic normal conduce la o situație în care din ce în ce mai mult,

practica curentă operațională contravine normelor internaționale.

37 A se vedea: Giorgio Agamben, Homo Sacer: Sovereign Power and Bare Life, trans. Daniel Heller-Roazen

(Stanford: Stanford University Press, 1998), 15, referred to in: Saul Newman, Power and Politics in

Poststructuralist Thought. New Theories of the Political (Oxon and New York: Routledge, 2005), 105.

26

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Lucrări generale și speciale

1. Allen, Amy. “Ethics and Post-structuralism”. In Ethics and World Politics, edited by

Duncan Bell, 54-72. Oxford: Oxford University Press, 2010. 2. Alvesson, Mats, and Kaj Sköldberg. Reflexive Methodology. New Vistas for Qualitative

Research (Second Edition). London, Thousand Oaks, CA, and New Delhi: SAGE

Publications, 2009.

3. Anderson, M.S. The Rise of Modern Diplomacy (1450-1919). Oxon and New York:

Routledge, 2013. 4. Angermuller, Johannes. Why There Is No Poststructuralism in France. The Making of an

Intellectual Generation. London and New York: Bloomsbury Academic, 2015. 5. Angermuller, Johannes. Poststructuralist Discourse Analysis. Subjectivity on Enunciative

Pragmatics. London: Palgrave Macmillan, 2014.

6. Aradau, Claudia, and Rens van Munster. “Poststructuralist Approaches to Security”. In

Routledge Hanbook of Security Studies (Second Edition), edited by Myriam Dunn Cavelty

and Thierry Balzacq, 75-84. Oxon and New York: Routledge, 2017. 7. Aradau, Claudia, Martin Coward, Eva Herschinger, Owen D. Thomas, and Nadine

Voelkner. “Discourse / Materiality”. In Critical Security Methods. New Frameworks for

Analysis, edited by Claudia Aradau, Jef Huysmans, Andrew Neal, and Nadine Voelkner,

57-84. Oxon and New York: Routledge, 2015 8. Arribas-Ayllon, Michael, and Valerie Walkerdine. “Foucauldian Discourse Analysis”. In

The SAGE Handbook of Qualitative Research in Psychology, edited by Carla Willing and

Wendy Stainton-Rogers, 91-108. London: SAGE Publications, 2008.

9. Ashley, Richard K. “The Achievements of Post-structuralism”. In International Theory:

Positivism and Beyond, edited by Steve Smith, Ken Booth, and Marysia Zalewski, 240-

253. Cambridge: Cambridge University Press, 1996.

10. Ashley, Richard K. “Living on Border Lines: Man, Poststructuralism, and War”. In

International / Intertextual Relations: Postmodern Readings of World Politics, edited by

James Der Derian and Michael J. Shapiro, 259-321. New York and Ontario: Lexington

Books, 1989.

11. Åhäall, Linda, and Stefan Borg. “Predication, Presupposition and Subject-Positioning”. In

Critical Approaches to Security. An Introduction to Theories and Methods, edited by

Laura J. Shepherd, 196-207. Oxon and New York: Routledge, 2013.

12. Banks, Michael. “The Inter-Paradigm Debate”. In International Relations. A Handbook of

Current Theory, edited by Margot Light and A.J.R. Groom, 7-26. London: Frances Pinter,

1985.

13. Barker, Stephen. “Grammatology”. In Encyclopedia of Postmodernism, edited by Victor

E. Taylor and Charles E. Winquist, 162-164. London and New York: Routledge, 2001.

14. Barkin Samuel. “ʻQualitative’ Methods?”. In Qualitative Methods in International

Relations. A Pluralist Guide, edited by Audie Klotz and Deepa Prakash, 211-220. London

and New York: Palgrave Macmillan, 2008.

15. Barela, Steven J. “The Question of “Imminence”: A Historical View on Anticipatory

Attacks”. In Legitimacy and Drones. Investigating the Legality, Morality and Efficacy of

UCAs, edited by Steve J. Barela, 139-162. Surrey and Burlington, VT: Ashgate

Publishing, 2015.

16. Baxter, Judith. “Positioning Language and Identity. Poststructuralist Perspectives”. In The

Routledge Handbook of Language and Identity, edited by Siân Preece, 34-49. Oxon and

New York: Routledge, 2016.

27

17. Baylis, John. “International and Global Security”. In The Globalization of World Politics.

An Introduction to International Relations (Seventh Edition), edited by John Baylis, Steve

Smith, and Patricia Owens, 238-252. Oxford: Oxford University Press, 2017. 18. Bărbulescu, Iordan Gheorghe. Noua Europă. Identitate și model european. București:

Editura Polirom, 2015. 19. Beardsworth, Richard. Derrida & the Political. London and New York: Routledge, 1996. 20. Behnke, Andreas. NATO’s Security Discourse after the Cold War. Representing the West.

Oxon and New York: 2013. 21. Bellamy, Alex J. “The Ethics and Laws of War”. In An Introduction to International

Relations (Second Edition), edited by Richard Devetak, Anthony Burke, and Jim George,

218-230. Cambridge: Cambridge University Press, 2012. 22. Bigo, Didier, and Anastassia Tsouakala, “Understanding (In)Security”, in Terror,

Insecurity and Liberty: Illiberal Practices of Liberal Regimes after 9/11, edited by Didier

Bigo and Anastassia Tsouakala, 1-9. Oxon and New York: Routledge, 2008.

23. Birns, Nicholas. “Deconstruction”. In Encyclopedia of Postmodernism, edited by Victor

E. Taylor and Charles E. Winquist, 84-86. London and New York: Routledge, 2001.

24. Bormann, Natalie. National Missile Defence and the Politics of US Identity. A

Poststructural Critique. Manchester and New York: Manchester University Press, 2008. 25. Boucher, David. Texts in Context. Revisionist Methods for the Studying the History of

Ideas. Dordrecht, The Netherlands: Martinus Nijhoff Publishers, 1985.

26. Bourne, Mike. Understanding Security. Houndmills, Basingstoke and New York:

Palgrave Macmillan, 2014.

27. Bradley, Arthur. Derrida’s Of Grammatology. Edinburgh: Edinburgh University Press,

2008.

28. Brown, Chris, and Kirsten Ainley. Understanding International Relations (Fourth

Edition). Hampshire, UK and New York: Palgrave Macmillan, 2009.

29. Burke, Anthony. “Post-structural Security Studies”. In Critical Approaches to Security.

An Introduction to Theories and Methods, edited by Laura J. Shepherd, 77-88. Oxon and

New York: Routledge, 2013. 30. Burke, Anthony. Beyond Security, Ethics and Violence. War against the Other. Oxon and

New York: Routledge, 2007. 31. Buzan, Barry. From International to World Society? English School Theory and the

Social Structure of Globalisation. Cambridge: Cambridge University Press, 2004.

32. Buzan Barry, and Lene Hansen. The Evolution of International Security Studies.

Cambridge: Cambridge University Press, 2009. 33. Campbell, David. “Poststructuralism”. In Internatonal Relations Theories. Discipline and

Diversity (Third Edition), edited by Tim Dunne, Milja Kurki, and Steve Smith, 223-46.

Oxford: Oxford University Press, 2013.

34. Campbell, David. Writing Security. United States Foreign Policy and the Politics of

Identity. Minneapolis, MN: University of Minnesota Press, 1992.

35. Carty, Anthony. Philosophy of International Law. Edinburgh: Edinburgh University

Press, 2007. 36. Chernoff, Fred. Theory and Metatheory in International Relations. Concepts and

Contending Accounts. New York and Hampshire, England: Palgrave Macmillan, 2007.

37. Chouliaraki, Lilie. “Discourse Analysis”. In The SAGE Handbook of Cultural Analysis,

edited by Tony Bennett and John Frow, 674-696. London, Thousand Oaks, CA, and New

Delhi: SAGE Publications, 2008.

38. Christopher, Russell. “Imminence in Justified Targeted Killing”. In Targeted Killings.

Law and Morality in an Asymmetrical World, edited by Claire Finkelstein, Jens David

Ohlin, and Andrew Altman, 253-284. Oxford: Oxford University Press, Oxford, 2012.

39. Constantinou, Costas M. On the Way to Diplomacy. Minneapolis, MN and London:

University of Minnesota Press, 1996.

28

40. Constantinou, Costas M., and Paul Sharp, “Theoretical Perspectives in Diplomacy”. In

The SAGE Handbook of Diplomacy, edited by Costas M. Constantinou, Pauline Kerr, and

Paul Sharp, 13-27. London: SAGE Publications, 2016. 41. Cook, Kay E. “Discourse” In The SAGE Encyclopedia of Qualitative Research Methods

(Volume 1), edited by Lisa M. Given, 216-217. Thousand Oaks, CA, London, and New

Delhi: SAGE Publications, 2008.

42. Cornago, Noé. “(Para)diplomatic Cultures: Old and New”. In Diplomatic Cultures and

International Politics. Translations, Spaces and Alternatives, edited by Jason Dittmer and

Fiona McConnell, 175-194. Oxon and New York: Routledge, 2016. 43. Cox, Wayne S., and Claire Turenne Sjolander. “Crititical Reflection on International

Relations”. In Beyond Positivism. Critical Reflections on International Relations, ed.

Claire Turenne Sjolander and Wayne S. Cox, 1-10. Boulder, CO. and London: Lynne

Rienner Publishers, 1994.

44. Coyle, Adrian. “Discourse Analysis”. In Research Methods in Psychology (Third Edition),

edited by Glynis M. Breakwell, Scan Hammond, Chris Fife-Schaw, and Jonathan A.

Smith, 366-387. London, Thousand Oaks, CA, and New Delhi: SAGE Publications, 2006

45. Critchley, Simon. The Ethics of Deconstruction. Derrida and Levinas (Third Edition) .

Edinburgh: Edinburgh University Press, 2014.

46. Croft, Stuart. “What Future for Security Studies”. In Security Studies. An Introduction,

edited by Paul D. Williams, 568-680. Oxon and New York: Routledge, 2013. 47. Culler, Jonathan. On Deconstruction. Theory and Criticism after Structuralism. Ithaca,

NY: Cornell University Press, 1982.

48. Daalder, Ivo H. “Beyond Premption: An Overview”. In Beyond Preemption. Force and

Legitimacy in a Changing World, edited by Ivo H. Daalder, 1-18. Washington, D.C.:

Brookings Institution Press, 2007.

49. Danaher, Geoff, Tony Schirato, and Jen Webb. Understanding Foucault. St. Leonards,

Australia: Allen & Unwin, 2000.

50. Deeks, Ashley S. “Taming the Doctrine of Pre-emption”. In The Oxford Handbook of the

Use of Force in International Law, edited by Marc Weller, 661-678. Oxford: Oxford

University Press, 2015.

51. Der Derian, James. “Post-Theory: The Eternal Return of Ethics in International

Relations”. In New Thinking in International Relations Theory, edited by Michael W.

Doyle and G. John Ikenberry, 54-76. Boulder, CO: Westview Press, 1997.

52. Der Derian, James. “Hedley Bull and the Idea of Diplomatic Culture”. In International

Society after the Cold War: Anarchy and Order Reconsidered, edited by Rick Fawn and

Jeremy Larkins, 84-100. London: Macmillan Press, 1996. 53. Der Derian, James. Antidiplomacy. Spies, Terror, Speed, and War. Cambridge, MA:

Blackwell, 1992

54. Der Derian, James. On Diplomacy: A Genealogy of Western Estrangement. Oxford: Basil

Blackwell, 1987.

55. Derrida, Jacques. Of Grammatology (Corrected Edition). Translated by Gayatri

Chakravorty Spivak, Baltimore and London: The John Hopkins University Press, 1997.

56. Derrida, Jacques. “Structure, Sign, and Play in the Discourse of the Human Sciences”. In

A Postmodern Reader, edited by Joseph Natoli and Linda Hutcheon, 223-242. Albany,

NY: State University of New York Press, 1993.

57. Derrida, Jacques. “Deconstruction and the Other”. In Dialogues with Contemporary

Continental Thinkers. The Phenomenological Heritage, edited by Richard Kearney, 107-

125. Manchester: Manchester University Press, 1984.

58. Derrida, Jacques. Positions. Translated by Alan Bass. Chicago: The University of Chicago

Press, 1981.

29

59. Devetak, Richard. “Post-structuralism”. In Theories of International Relations (Fifth

Edition), edited by Scott Burchill and Andrew Linklater, 187-216. Basingstoke,

Hampshire and New York: Palgrave Macmillan, 2013.

60. Devetak, Richard. “Foundationalism / Anti-foundationalism”. In Encyclopedia of

International Relations and Global Politics, edited by Martin Griffiths, 286-289. Oxon

and New York: Routledge, 2005.

61. Diez, Thomas, Ingvild Bode, and Aleksandra Fernandes da Costa. Key Concepts in

International Relations. London and Thousand Oaks, CA: SAGE Publications, 2011.

62. Dillon, Michael. Politics of Security. Towards a Political Philosophy of Continental

Thought. London and New York: Routledge, 1996. 63. Duffy, Helen. The ʻWar on Terror’ and the Framework of International Law (Second

Edition). Cambridge: Cambridge University Press, 2015. 64. Edkins, Jenny. “Poststructuralism”. In International Relations Theory for the Twenty-First

Century. An Introduction, edited by Martin Griffiths, 88-98. Oxon and New York:

Routledge, 2007. 65. Edkins, Jenny, “Poststructuralism”. In Encyclopedia of International Relations and

Global Politics, edited by Martin Griffiths, 681-689. Oxon and New York: Routledge,

2005.

66. Edkins, Jenny. Poststructuralism and International Relations. Bringing the Political Back

In. Boulder, CO and London: Lynne Rienner Publishers, 1999.

67. Foucault, Michel. The Order of Things. An Archaeology of the Human Sciences. London

and New York: Routledge, 2005.

68. Foucault, Michel. Security, Territory, Population. Lectures at the Collège de France

(1977-78). Edited by Michel Senellart, translated by Graham Burchell. Houndmills,

Basingstoke and New York: Palgrave Macmillan, 2007. 69. Foucault, Michel. Essential Works of Foucault, 1954-1984. Volume Two: Aesthetics,

Method, and Epistemology. Edited by James D. Faubion, translated by Robert Hurley and

others. New York: The New Press, 1998.

70. Foucault, Michel. “Politics and the Study of Discourse”. In The Foucault Effect. Studies in

Governmentality, edited by Graham Burchell, Colin Gordon, and Peter Miller, 53-72.

Chicago: The University of Chicago Press, 1991.

71. Foucault, Michel. “The Order of Discourse”. In Untying the Text: A Post-Structuralist

Reader, edited by Robert Young, 51-78. Boston, MA: Routledge & Kegan Paul Ltd, 1981.

72. Gasché, Rodolphe. “Deconstruction as Criticism”. In Jacques Derrida. Critical

Assessments of Leading Philosophers (Volume 2), edited by Zeynep Direk and Leonard

Lawlor, 85-120. London and New York: Routledge, 2002.

73. George, Jim. “International Relations Theory in the Age of Critical Diversity”. In An

Introduction to International Relations (Second Edition), edited by Richard Devetak,

Anthony Burke, and Jim George 22-34. Cambridge: Cambridge University Press, 2012. 74. George, Jim. Discourse of Global Politics: A Critical (Re)Introduction to International

Relations. Boulder, CO: Lynne Rienner Publishers, 1994.

75. Gill, Rosalind. “Discourse Analysis”. In Qualitative Researching with Text, Image and

Sound. A Practical Handbook, edited by Martin W. Bauer and George Gaskell. London,

Thousand Oaks, CA, and New Delhi: SAGE Publications, 2000.

76. Goodman, Robin Truth. Policing Narratives and the State of Terror. Albany, NY: State

University of New York Press, 2009. 77. Griffin, Penny. “Deconstruction as ʻAnti-method’”. In Critical Approaches to Security. An

Introduction to Theories and Methods, edited by Laura J. Shepherd, 208-222. Oxon and

New York: Routledge, 2013.

78. Griffiths, Martin, Terry O’Callaghan and Steven C. Roach. International Relations. The

Key Concepts (Third Edition). Oxon and New York, 2014.

30

79. Griffiths, Martin. Rethinking International Relations Theory. New York: Palgrave

Macmillan, 2011.

80. Gutting, Gary. French Philosophy in the Twentieth Century. Cambridge: Cambridge

University Press, 2001. 81. Guzzini, Stefano. “Power”. In Encyclopedia of International Relations and Global

Politics, edited by Martin Griffiths, 689-694. Oxon and New York: Routledge, 2005.

82. Hall, Stuart. “The West and the Rest: Discourse and Power”. In Formations of Modernity,

edited by Stuart Hall and Bram Gieben, 275-332. Cambridge: The Open University, 1992.

83. Halperin, Sandra, and Oliver Heath. Political Research. Methods & Practical Skills

(Second Edition). Oxford: Oxford University Press, 2017.

84. Hansen, Lene. “Poststructuralism”. In The Globalization of World Politics. An

Introduction to International Relations (Seventh Edition), edited by John Baylis, Steve

Smith, and Patricia Owens, 159-173. Oxford: Oxford University Press, 2017.

85. Hansen, Lene. “Discourse Analysis, Post-structuralism, and Foreign Policy”. In Foreign

Policy. Theories, Actors, Cases (Second Edition), edited by Steve Smith, Amelia

Hadfield, and Tim Dunne, 94-109. Oxford: Oxford University Press, 2012.

86. Hansen, Lene. Security as Practice. Discourse Analysis and the Bosnian War. Oxon and

New York: Routledge, 2006.

87. Hansen, Lene. “R.B.J. Walker and International Relations: Deconstructing a Discipline”.

In The Future of International Relations. Masters in the Making?, edited by Iver B.

Neumann and Ole Wæver, 339-60. London and New York: Routledge, 1997.

88. Herschinger, Eva. Constructing Global Enemies. Hegemony and Identity in International

Discourses on Terrorism and Drug Prohibition. Oxon and New York: Routledge, 2011. 89. Hobson, Marian. Jacques Derrida. Opening Lines. London and New York: Routledge,

1998.

90. Hoffman, Stanley H. “International Relations as a Discipline”. In Contemporary Theory in

International Relations, edited by Stanley H. Hoffman, 1-28. Englewood Cliffs, NJ.:

Prentice-Hall, 1960.

91. Hollis, Martin, and Steve Smith. Explaining and Understanding International Relations.

Oxford and New York: Oxford University Press, 1990.

92. Holsti, Kalevi. Kalevi Holsti: A Pioneer in International Relations Theory, Foreign Policy

Analysis, History of International Order, and Security Studies (ebook). Springer (Springer

Brief on Pioneers in Science and Practice 41), 2016.

93. Howarth, David R. Poststructuralism and After. Structure, Subjectivity and Power. New

York: Palgrave Macmillan, 2013.

94. Howarth, David, and Yannis Stavrakakis. “Introducing Discourse Analysis and Political

Analysis”. In Discourse Theory and Political Analysis. Identities, Hegemonies and Social

Change, edited by David Howarth, Aletta J. Norval, and Yannis Stavrakakis, 1-23.

Manchester: Manchester University Press, 2000.

95. Huysmans, Jef. “James Der Derian: The Unbearable Lightness of Theory”. In The Future

of International Relations. Masters in the Making?, edited by Iver B. Neumann and Ole

Wæver, 361-383. London and New York: Routledge, 1997 (print) / 2005 (online edition).

96. Innes, Alexandria J. Migration, Citizenship and the Challenge of Security. An

Ethnographic Approach. Basingstoke, Hampshire and New York: Palgrave Macmillan,

2015. 97. Jabri, Vivienne. “Reflections on the Study of International Relations”. In Issues in

International Relations, edited by Trevor C. Salmon, 263-285. London and New York:

Routledge, 2000.

98. Jackson, Richard. Writing the War on Terrorism. Language, Politics and Counter-

Terrorism. Manchester and New York: Manchester University Press, 2005. 99. Jackson, Robert, and Georg Sørenson. Introduction to International Relations. Theories

and Approaches (Sixth Edition). Oxford: Oxford University Press, 2016.

31

100. Jackson, Robert. The Global Covenant. Human Conduct in a World of States. Oxford and

New York: Oxford University Press, 2000.

101. Jarvis, Darryl S.L. “Conclusion. International Relations: An International Discipline?”. In

International Relations – Still and American Social Science? Toward Diversity in

International Thought, edited by Robert M.A. Crawford and Darryl S.L. Jarvis, 369-380.

Albany, NY: State University of New York Press, 2001.

102. Jarvis, Darryl S.L. International Relations and the Challenge of Postmodernism.

Defending the Discipline. Columbia, SC.: University of South Carolina Press, 2000.

103. Jarvis, Lee, and Michael Lister. Anti-Terrorism, Citizenship and Security. Manchester:

Manchester University Press, 2015. 104. Jorgensen, Marianne, and Louise J. Phillips. Discourse Analysis as Theory and Method.

London and Thousand Oaks, CA.: SAGE Publications, 2002.

105. Jørgensen, Knud Erik. International Relations Theory: A New introduction. New York:

Palgrave Macmillan, 2010.

106. Jönsson, Christer. “Theorising Diplomacy”. In Routledge Handbook of Diplomacy and

Statecraft, edited by B.J.C. McKercher, 15-28. Oxon and New York: Routledge, 2012. 107. Jönsson, Christer, and Martin Hall. Essence of Diplomacy. Basingstoke: Hampshire and

New York: Palgrave Macmillan, 2005. 108. Jørgensen, Knud Erik. “Four Levels and a Discipline”. In Constructing International

Relations. The Next Generation, edited by Karin M. Fierke and Knud Erik Jørgensen, 36-

53. Oxon and New York: Routledge, 2015.

109. Jørgensen, Knud Erik. International Relations Theory. A New Introduction. Houndmills,

Basingstoke and New York: Palgrave Macmillan, 2010.

110. Kaplan, Fred. The Wizard of Armageddon. Stanford, CA: Stanford University Press, 1983.

111. Kaplan, Morton A. System and Process in International Politics. Colchester, UK: ECPR

Press, 2005.

112. Kaplan, Morton A. “The New Great Debate. Traditionalism vs. Science in International

Relations”. In An Overview of International Studies, edited by John R. Howard, 26-47.

New York: MSS Information Corporation, 1972.

113. Kendall, Gavin, and Gary Wickham. Usings Foucault’s Methods. London, Thousand

Oaks, CA, and New Delhi: SAGE Publications, 2003.

114. Kernoff, Fred. Theory and Metatheory in International Relations. Concepts and

Contending Accounts. New York: Palgrave Macmillan, 2007.

115. Klein, Bradley S. Strategic Studies and World Order: The Global Politics of Deterrence.

Cambridge: Cambridge University Press, 1994. 116. Knutsen, Torbjørn L. A History of International Relations Theory (Second Edition).

Manchester and New York: Manchester University Press, 1997.

117. Knutsen, Torbjørn L. “International Relations: History”. In International Encyclopedia of

Political Science, edited by Bertrand Badie, Dirk Berg-Schlosser and Leonardo Morlino,

1274-86. London: SAGE Publications, 2011.

118. Koch, Andrew M. Poststructuralism and the Politics of Method. Lanham, MD and

Plymouth, UK: Lexington Books, 2007. 119. Koivisto, Marjo. Normative State Power in International Relations. Oxford: Oxford

University Press, 2012.

120. Koukouzelis, Kostas. “The “Foundations” of Political Cosmopolitanism”. In Re-

grounding Cosmopolitanism. Towards a Post-foundational Cosmopolitanism, edited by

Tamara Caraus and Elena Paris, 223-239. New York and Oxon: Routledge, 2016.

121. Kubálková, Vendulka. “The Twenty Years’ Catharsis: E.H. Carr and RI”. In International

Relations in a Constructed World, edited by Vendulka Kubálková, Nicholas Onuf and

Paul Kowert, 25-57. Oxon and New York: Routledge, 2015.

122. Kuhn, Thomas S. The Structure of Scientific Revolutions (Third Edition). Chicago and

London: The University of Chicago Press, 1996.

32

123. Kurki, Milja. “Roy Bhaskar”. In Critical Theorists and International Relations, edited by

Jenny Edkins and Nick Vaughan-Williams, 89-101. Oxon and New York: Routledge,

2009.

124. Kurki, Milja, and Colin Wight. “International Relations and Social Science”. In

Internatonal Relations Theories. Discipline and Diversity (Third Edition), edited by Tim

Dunne, Milja Kurki, and Steve Smith, 14-35. Oxford: Oxford University Press, 2013.

125. Laclau, Ernesto. “Subject of Politics, Politics of the Subject”. In Emancipation(s), 47-65.

London and New York: Verso, 1996.

126. Laclau, Ernesto, and Chantal Mouffe. Hegemony and Socialist Strategy. Towards a

Radical Democratic Politics. London: Verso, 1985.

127. Lamont, Christopher. Research Methods in International Relations. London: SAGE

Publications, 2015.

128. Lapid, Yosef. “Sculpting the Academy Identity: Disciplinary Reflections at the Dawn of a

New Millenium”. In Visions of International Relations: Assessing an Academic Field,

edited by Donald J. Puchala, 1-15. Columbia, SC: University of South Carolina, 2002. 129. Lawson, Stephanie. Theories of International Relations. Contendidng Approaches to

World Politics. Cambridge: Polity Press, 2015.

130. Lechte, John Lechte. Key Contemporary Concepts. From Abjection to Zeno’s Paradox.

London, Thousaund Oaks, CA, and New Delhi: SAGE Publications, 2003.

131. Leucea, Ioana. Constructivism și securitate umană. Iași: Institutul European, 2012.

132. Lewis, Jeff. Cultural Studies: The Basics (Second Edition). London, Thousand Oaks, CA,

and New Delhi: SAGE Publications, 2008. 133. Linklater, Andrew. “Introduction”. In International Relations. Critical Concepts in

Political Science (Volume I), edited by Andrew Linklater, 25-26. London and New York:

Routledge, 2000.

134. Little, Richard. The Balance of Power in International Relations. Metaphors, Myths and

Models. Cambridge: Cambridge University Press, 2007.

135. Long, David. “Interdisciplinarity and the Study of International Relations”. In

International Studies. Interdisciplinary Approaches, edited by Pami Aalto, Vilho Harle,

and Sami Moisio, 31-65. Hampshire and New York: Palgrave Macmillan, 2011.

136. Lucarelli, Sonia. Europe and the Breakup of Yugoslavia. A Political Failure in the Search

of a Scholarly Explanation. The Hague: Kluwer Law International, 2000.

137. Lynch, Cecelia. Intepreting International Politics. New York and Oxon: Routledge, 2014.

138. Lyotard, Jean-François. The Postmodern Condition: A Report on Knowledge. Translated

by Geoff Bennington and Brian Massumi. Minneapolis: University of Minnesota Press,

1984.

139. Malmvig, Helle. State Sovereignty and Intervention. A Discourse Analysis of

Interventionary and Non-interventionary Practices in Kosovo and Algeria. Oxon and New

York: Routledge, 2006. 140. Mansbach, Richard W., and Kirsten L. Taylor. Introduction to Global Politics (Second

Edition). Oxon and New York: Routledge, 2012.

141. Martin, Lauren. “Security”. In The Wiley Blackwell Companion to Political Geography,

edited by John Agnew, Virginie Mamadouh, Anna J. Secor, and Joanne Sharp, 100-113.

Chichester, West Sussex: Wiley Blackwell, 2015. 142. Masschelein, Anneleen. The Unconcept. The Freudian Uncanny in Late-Twentieth

Century Theory. Albany, NY: State University of New York, 2011.

143. Massey, Heath. “Archaeology of Knowledge: Foucault and the Time of Discourse”. In

Understanding Foucault, Understanding Modernism, edited by David Scott, 79-94. New

York and London: Bloomsbury Academic, 2017.

144. Mattingly, Garrett. Renaissance Diplomacy. New York: Cosimo Inc., 2010. 145. McNabb, David. Research Methods for Political Science. Quantitative and Qualitative

Approaches (Second Edition). Oxon and New York: Routledge, 2010.

33

146. McQuillan, Martin. “Introduction: Five Strategies for Deconstruction”. In Deconstrution.

A Reader, edited by Martin McQuillan, 1-43. New York: Routledge, 2001.

147. Miles, Bart. “Discourse Analysis”. In Encyclopedia of Research Design (Volume I), edited

by Neil J. Salkind, 367-370. Thousand Oaks, CA, London, and New Delhi: SAGE

Publications, 2010.

148. Milliken, Jennifer. “Discourse Study: Bringing Rigor to Critical Theory”. In Constructing

International Relations, edited by Karin M. Fierke and Knud Erik Jørgensen, 136-159.

New York: M. E. Sharpe, Inc., 2001.

149. Morris, Christopher W. An Essay on the Modern State. Cambridge: Cambridge University

Press, 1998. 150. Mutimer, David. “Critical Security Studies: A Schismatic History”. In Contemporary

Security Studies (Fourth Edition), edited by Alan Collins, 87-107. Oxford: Oxford

University Press, 2016. 151. Nabers, Dirk. A Poststructuralist Discourse Theory of Global Politics. Basignstoke,

Hampshire and New York: Palgrave Macmillan, 2015.

152. Neufeld, Mark. “Reflexivity and International Relations Theory”. In Beyond Positivism.

Critical Reflections on International Relations, edited by Claire Turenne Sjolander and

Wayne S. Cox, 11-36. Boulder, CO: Lynne Rienner Publishers, 1994.

153. Neumann, Iver B. “Discourse Analysis”. In Qualitative Methods in International

Relations. A Pluralist Guide, edited by Audie Klotz and Deepa Prakash, 61-77. London

and New York: Palgrave Macmillan, 2008.

154. Newman, Saul. Unstable Universalities. Poststructuralism and Radical Politics.

Manchester and New York: Manchester University Press, 2007. 155. Newman, Saul. Power and Politics in Poststructuralist Thought. New Theories of the

Political. Oxon and New York: Routledge, 2005. 156. Nyman, Jonna. “Securitization Theory”. In Critical Approaches to Security. An

Introduction to Theories and Methods, edited by Laura J. Shepherd, 51-62. Oxon and

New York: Routledge, 2013 157. O’Loughlin, Antony. Overcoming Poststructuralism. Rawls, Kracktowil and the Structure

of Normative Reasoning in International Relations. Houndmills, Basingstoke and New

York: Palgrave Macmillan, 2014.

158. Ohlin, Jens David, and Larry May. Necessity in International Law. Oxford: Oxford

University Press, 2016.

159. Owens, Patricia, John Baylis, and Steve Smith. “From International Politics to World

Politics”. In The Globalization of World Politics. An Introduction to International

Relations (Seventh Edition), edited by John Baylis, Steve Smith, and Patricia Owens, 1-

14. Oxford: Oxford University Press, 2017.

160. Peoples, Columba, and Nick Vaughan-Williams. Critical Security Studies. An

Introduction (Second Edition). Oxon and New York: Routledge, 2015. 161. Peterson, V. Spike. “Security and Sovereign States: What Is at Stake in Taking Feminism

Seriously”. In Gendered States. Feminist (Re)Visions of International Relations Theory,

edited by V. Spike Peterson, 31-64. Boulder, CO and London: Lynne Rienner Publishers,

1992.

162. Puchala, Donald J. Theory and History in International Relations. New York and Oxon:

Routledge, 2003.

163. Rengger, Nicholas J. International Relations, Political Theory and the Problem of Order.

Beyond International Relations Theory?. London and New York: Routledge, 2000.

164. Rosenow, Doerthe. “Decentring Global Power: The Merits of a Foucauldian Approach to

International Relations”. In Foucault and International Relations. New Critical

Engagements, edited by Nicholas J. Kiersey and Doug Stokes, 135-156. Oxon and New

York: Routledge, 2011.

34

165. Rouse, Joseph. “Power / Knowledge”. In The Cambridge Companion to Foucault (Second

Edition), edited by Gary Gutting, 95-122. Cambridge: Cambridge University Press, 2005.

166. Savigny, Heather and Lee Marsden. Doing Political Science and International Relations.

Theories in Actions. London and New York: Palgrave Macmillan, 2011.

167. Schmidt, Brian C. “On the History and Historiography of International Relations”. In

Handbook of International Relations (Second Edition), edited by Walter Carlsnaes,

Thomas Risse and Beth A. Simmons, 3-28. London, Thousand Oaks, CA, and New Delhi:

SAGE Publications, 2013.

168. Schmidt, Brian C. The Political Discourse of Anarchy. A Disciplinary History of

International Relations. Albany, NY: State University of New York Press, 1998.

169. Sharp, Paul. Diplomatic Theory of International Relations. Cambridge: Cambridge

University Press, 2009. 170. Smith, James K.A. Jacques Derrida: Live Theory. New York: Continuum, 2005.

171. Smith, Steve. “Six Wishes for a More Relevant Discipline of International Relations”. In

The Oxford Handbook of Political Science, edited by Christian Reus-Smit and Duncan

Snidal, 725-732. Oxford: Oxford University Press, 2008.

172. Smith, Steve. “The Increasing Insecurity of Security Studies: Conceptualizing Security in

the Last Twenty Years”. In Critical Reflections on Security and Change, edited by Stuart

Croft and Terry Terriff, 72-101. London and Portland, OR: Frank Cass Publishers, 2000. 173. Smith, Steve. “New Approaches to International Theory”. In The Globalization of World

Politics: An Introduction to International Relations (First Edition), edited by John Baylis

and Steve Smith, 165-90. Oxford: Oxford University Press, 1997.

174. Smith, Steve. “The Self Images of a Discipline: A Genealogy of International Relations

Theory”. In International Relations Theory Today, edited by Steve Smith and Ken Booth,

1-37. Cambridge: Polity Press, 1995.

175. Spindler, Manuela, and Siegfried Schieder. “Theory in International Relations”. In

Theories of International Relations. Edited by Siegfried Schieder and Manuela Spindler,

translated by Alex Skinner, 1-21. Oxon and New York: Routledge, 2014.

176. Stone, Brad Elliott. “Genealogy”. In Understanding Foucault, Understanding Modernism,

edited by David Scott, 244-245. New York and London: Bloomsbury Academic, 2017. 177. Sturrock, John. Structuralism (Second Edition). Malden, MA: Blackwell Publishing, 2003

178. Telò, Mario. International Relations: A European Perspective. Surrey, England and

Burlington, VT: Asghate Publishing, 2009.

179. Torfing, Jacob. “Power and Discourse: Towards an Anti-Foundationalist Concept of

Power”. In The SAGE Handbook of Power, edited by Stewart R. Clegg and Mark

Haugaard, 108-124. London and Thousand Oaks, CA: SAGE Publications, 2009.

180. Wæver, Ole. “Still a Discipline After All These Debates In Internatonal Relations

Theories. Discipline and Diversity (Third Edition), edited by Tim Dunne, Milja Kurki,

and Steve Smith, 306-327. Oxford: Oxford University Press, 2013.

181. Wæver, Ole. “The Sociology of a Not so International Discipline: American and European

Developments in International Relations”. In Exploration and Constestation in the Study

of World Politics, edited by Peter J. Katzenstein, Robert O. Keohane, and Stephen D.

Krasner, 47-88. Cambrigde, MA. and London, England: The MIT Press, 1999.

182. Wæver, Ole. “Four Meanings of International Society: A Trans-Atlantic Dialogue”. In

International Societ and the Development of International Relations Theory, edited by

Barbara A. Roberson, 80-144. New York: Continuum, 1998.

183. Walker, Robert B.J. “The Subject of Security”. In Critical Security Studies. Concepts and

Cases, edited by Keith Krause and Michael C. Williams, 61-81. Minneapolis: University

of Minnesota Press, 1997. 184. Walker, Robert B.J. Inside / Outside: International Relations as Political Theory.

Cambridge: Cambridge University Press, 1993

35

185. Weber, Cynthia. International Relations Theory. A Critical Introduction (Fourth Edition).

Oxon and New York: Routlede, 2014.

186. Weber, Cynthia. Simulating Sovereignty. Intervention, the State and Symbolic Exchange.

Cambridge: Cambridge University Press, 1995. 187. Wight, Martin. “Why Is There No International Theory?”. In Diplomatic Investigations.

Essays in the Theory of International Politics, edited by Herbert Butterfield and Martin

Wight, 17-34. Cambridge, MA: Harvard University Pres, 1966.

188. Williams, James. Understanding Poststructuralism. Chesham: Acumen, 2005.

189. Wolfreys, Julian. Deconstruction • Derrida. New York: St. Martin’s Press, 1998.

Articole în jurnale de specialitate

1. Agger, Ben. “Critical Theory, Poststructuralism, Postmodernism: Their Sociological

Relevance”. Annual Review of Sociology 17 (1991): 105-131. 2. Armitage, David. “The Fifty Years’Rift: Intellectual History and International Relations”.

Mordern Intellectual History 1, no.1 (April 2004): 97-109.

3. Ashley, Richard K. “The Geopolitics of Geopolitical Space: Toward a Critical Social

Theory of International Relations”. Alternatives 12, no. 4 (October 1987): 403-34.

4. Ashley, Richard K. “The Poverty of Neorealism”. International Organization 38, no. 2

(Spring 1984): 225-86.

5. Ashley, Richard K., and Robert B.J. Walker. “Introduction: Speaking the Language of

Exile: Dissident Thought in International Studies”. International Studies Quarterly 34, no.

3 (September 1990): 259-68.

6. Ashley, Richard K., and Robert B.J. Walker. “Conclusion: Reading Dissidence / Writing

the Discipline. Crisis and the Question of Sovereignty in International Studies”.

International Studies Quarterly 34, no. 3 (September 1990): 367-416. 7. Biersteker, Thomas J. “Critical Reflections on Post-Positivism in International Relations”.

International Studies Quarterly 33, no. 3 (September 1989): 263-67.

8. Brown, Chris. “The Development of International Relations in the United Kingdon:

Traditions, Contemporary Perspectives and Trajectories”. Internationtional Studies 46, no.

1-2 (January / April 2009): 221-237.

9. Brown, Chris. “ʻTurtles All the Way Down: Anti-Foundationalism, Critical Theory and

International Relations”. Millennium – Journal of International Studies 23, no. 2 (June

1994): 213-36.

10. Constantinou, Costas. “Late Modern Diplomacies”. Millennium: Journal of International

Studies 22, no. 1 (March 1993): 89-96. 11. Der Derian, James. “The (S)pace of International Relations. Simulation, Surveillance, and

Speed”. International Studies Quarterly 34, no. 3 (September 1990): 295-310.

12. Der Derian, James. “Mediating Estrangement: A Theory for Diplomacy”. Review of

International Studies 13, no. 2 (April 1987): 91-110. 13. Dillon, G.M. “The Alliance of Security and Subjectivity”. Current Research on Peace and

Violence 13, no. 3 (1990): 101-24. 14. Doty, Roxanne Lynn. “Foreign Policy as Social Construction: A Post-Positivist Analysis

of U.S. Counterinsurgency Policy in the Philippines”. International Studies Quarterly 37,

no. 3 (September 1993): 297-320.

15. Dunne, Tim, Lene Hansen, and Colin Wight. “The End of International Relations

Theory?”. European Journal of International Relations 19, no. 3 (September 2013): 405-

25.

16. Epstein, Charlotte. “Who Speaks? Discourse, the Subject and the Study of Identity in

International Politics”. European Journal of International Relations 17, no. 2 (2011): 327-

50.

36

17. Foucault, Michel. “The Subject and Power”. Critical Inquiry 8, no. 4 (Summer 1982):

777-95.

18. Foucault, Michel. “History, Discourse and Discontinuity”. Translated by Anthony M.

Nazzaro. Salmagundi 20 (“Psychological Man: Approaches to an Emergent Social Type”)

(Summer – Fall 1972): 225-48.

19. George, Jim. “Of Incarceration and Closure: Neo-Realism and the New / Old World

Order”. Millennium: Journal of International Studies 22, no. 2 (June 1993): 197-234.

20. George, Jim, and David Campbell. “Patterns of Dissent and the Celebration of Difference.

Critical Social Theory and InternationaL Relations”. International Studies Quarterly 34,

no. 3 (September 1990): 269-93.

21. de Goede, Marieke. “The Politics of Preemption and the War on Terror in Europe”.

European Journal of International Relations 14, no. 1 (March 2008): 161-85. 22. Hakimi, Monica. “Defensive Force against Non-State Actors: The State of Play”.

International Law Studies 91 (2015): 1-31.

23. Hansen, Hansen. “Theorizing the Image for Security Studies: Visual Securitization and

the Muhammad Cartoon Crisis”. European Journal of International Relations 17, no. 1

(March 2011): 51-74. 24. Hansen, Lene. “The Little Mermaid’s Silent Security Dilemma and the Absence of

Gender in the Copenhagen School”. Millennium – Journal of International Studies 29, no.

2 (June 2000): 285-306.

25. Hansen, Lene. “A Case for Seduction? Evaluating the Poststructuralist Conceptualization

of Security”. Cooperation and Conflict 32, no. 4 (December 1997): 369-97. 26. Holsti, Ole R. “Models of International Relations and Foreign Policy”. Diplomatic History

13, no. 1 (January 1989): 15-43.

27. Huysmans, Jef. “What’s in an Act? On Security Speech Acts and Little Security

Nothings”. Security Dialogue 42, no. 4-5 (October 2011): 371-83. 28. Huysmans, Jef. “Security! What Do You Mean? From Concept to Thick Signifier”.

European Journal of International Relations 4, no. 2, (June 1998): 226-55. 29. Huysmans, Jef. “Post-Cold War Implosion and Globalisation: Liberalism Running Past

Itself”. Millennium: Journal of International Studies 24, no. 3 (December 1995): 471-87. 30. Keohane, Robert O. “International Institutions: Two Approaches”. International Studies

Quarterly 32, no. 4 (December 1988): 379-96.

31. Lake, David A. “Theory Is Dead, Long Live Theory: The End of the Great Debates and

the Rise of Eclecticism in International Relations”. European Journal of International

Relations 19, no.3 (September 2013): 567-587.

32. Lapid, Yosef. “The Third Debate: On the Prospects of International Theory in a Post-

Positivist Era”. International Studies Quarterly 33, no. 3 (September 1989): 235-54.

33. McClelland, Charles A. “A Classification of International Relations Theory”. American

Behavioral Scientist 2, no. 4 (March 1959): 32-4.

34. Milliken, Jennifer. “The Study of Discourse in International Relations: A Critique of

Research and Methods”. European Journal of International Relations 5, no. 2 (June

1999):225-54.

35. Neufeld, Mark. “Interpretation and the ʻScience’ of International Relations”. Review of

International Studies 19, no. 1 (January 1993): 39-61.

36. Rathbun, Brian. “Politics and Paradigm Preferences: The Implicit Ideology of

International Relations Scholars”. International Studies Quarterly 56, no. 3 (September

2012): 607-22. 37. Raulet, Gérard. “Structuralism and Post-Structuralism: An Interview with Michel

Foucault”. Telos XVI, no. 55 (March 1983): 195-211. 38. Rengger, Nicholas J. “James Der Derian, On Diplomacy: A Genealogy of Western

Estrangement (Oxford: Basil Blackwell, 1987, 258 pp) – Book Review”. Millennium:

Journal of International Studies 17, no. 2 (June 1988): 378-80.

37

39. Sharp, Paul. “For Diplomacy: Representation and the Study of International Relations”.

International Studies Review 1, no. 1 (Spring 1999): 33-57. 40. Shepherd, Laura. “A User’s Guide: Analyzing Security as Discourse: Security as Practice:

Discourse Analysis and the Bosnian War by Lene Hansen”. International Studies Review

8, no. 4 (December 2006): 656-658. 41. Shiner, Larry. “Reading Foucault: Anti-Method and the Genealogy of Power –

Knowledge”. History and Theory 21, no. 3 (October 1982): 382-398.

42. Stoddart, Mark C.J. “Ideology, Hegemony, Discourse: A Critical Review of Theories of

Knowledge and Power”. Social Thought & Research 28 (2007): 191-225.

43. Walker, Robert B.J. “Security, Sovereignty, and the Challenge of World Politics”.

Alternatives 15, no. 1 (Winter 1990): 3-27. 44. Warren, Mark. “On Diplomacy: A Genealogy of Western Estrangement. By James Der

Derian (Book Review)”. The Journal of Politics 51, no. 1 (February 1989): 208-11. 45. Weber, Cynthia. “Interruption Ashley”. Review of International Studies 36, no. 4 (October

2010): 975-87.