Nicolae Filimon

Ciocoii vechi şi noi

BIOGRAFIA AUTORULUI

Nicolae Filimon s-a născut pe 6 decembrie 1819. A fost fiul Părintelui Mihai Filimon, preot la Biserica Ienii (Enei) şi al Preotesei Maria. În tinereţe a cântat ca psalt la Biserica Enei, apoi a fost corist în trupă Henrietei Karl. Ajunge un foarte bun cunoscător atât al muzicii psaltice, cât şi al muzicii clasice, devenind cel mai bun critic muzical al timpului său. Călătoreşte prin Europa şi încearcă să descrie ceea ce a văzut, însă nu este considerat destul de original în acest sens. Adevărata sa opera o reprezintă Ciocoii vechi şi noi, carte care a văzut tiparul în 1863.

Filimon a murit pe 19 martie 1865, la numai 45 de ani.

Scrieri

Nicolae Filimon a scris nuvele (Mateo Cipriani, Friedrich Staaps, O baroneasă de poronceală, Ascanio şi Eleonora, Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala), basme (Roman Năzdrăvan, Omul de piatră, Omul de flori cu barba de mătasă sau povestea lui Făt-Frumos) şi romanul Ciocoii vechi şi noi (1863).

GENERALITĂŢI DESPRE ROMANTISM

Romantismul este un curent literar apărut în secolul XVIII în Anglia şi Germania şi în secolul XIX în Franţa, Italia şi Spania. Se caracterizează prin victoria sentimentelor asupra raţiunii. Mijloacele prin care se realizează aceasta sunt: evadarea în vis, exotism, trecut, exaltarea misterului şi a fantasticului. Promovează cultul eu-lui, care este exacerbat, opus idealului clasic, de altruism, responsabilitate, jertfa în numele onoarei. În literatura universală, romantici sunt Goethe, Hölderlin, Southey, Wordsworth, Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Leopardi şi Zorilla.

GENERALITĂŢI DESPRE REALISM

Realismul este un curent literar născut ca reacţie la romantism. Realitatea trebuie prezentată aşa cum este, fără a încerca înfrumuseţarea ei. Scrierile trebuie să fie obiective, subiectivismul şi imaginaţia sunt substituite de conştiinţă lucidă. Omul este observat în mediul său natural, social şi istoric, portretul şi descrierea se realizează prin reflecţie morală şi analiza psihologică. În literatura universală, marii scriitori realişti sunt Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski, Thackeray.

Ciocoii vechi şi noi Romanul Ciocoii vechi şi noi este

primul roman important al literaturii române. Acesta îmbină tehnica realistă cu elemente romantice, oferind un mic roman stendhalian. Dinu Păturică este un fel de Julien Sorel, o slugă hotărâtă să parvină cu orice preţ. Însuşi autorul îl numeşte „romanţ original”, fiind primul roman important din literatura română.

Romanul este împărţit în 32 de capitole sugestive care ne ajută să înţelegem portretul moral al parvenitului, precedate de o Dedicaţie şi un Prolog.

Filimon dedică acest roman

ciocoilor, denumire peiorativă

pentru exploatatorii proveniţi

din rândurile arendaşilor,

vătafilor, etc

În Prolog, Filimon încearcă să facă o reprezentare generală a portretului moral al ciocoilor. Aceştia, în primul rând, nu pot conduce ţara cum trebuie pentru că nu au avut o creştere bună şi nici nu au frică de Dumnezeu.

„Ciocoiul este totdeauna şi în orice ţară un om venal, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambiţiune nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce şi-a ajuns ţinta aspiraţiunlor sale.”

Ciocoii se formează la curţile boierilor vechi, pe care îi sapă şi pe care îi sărăcesc. Ciocoii servesc doar mâncăruri şi băuturi fine, râvnesc o viaţă plină de avuţii şi nu se dau din lături la nimic. Ei se pot căsători din interes, iar copiii lor sunt trimişi la studii la Paris. Aceşti „pui de ciocoi” vor conduce ţara când se vor întoarce, şi de aceea ţării nu îi va fi bine.

Acest portret al ciocoilor este un element romantic, în romantism personajele fiind ori prea bune, ori complet negative. Ciocoii nu au vreo urmă de omenie, de milă, de umanitate. Ei sunt integral malefici, şi tocmai de aceea portretul lor este nerealist. Omul este un amestec de lumini şi umbre, de bine şi de rău. Sigur, în unii predomină binele, în alţii răul, dar a spune despre ciocoi că sunt în totalitate perfizi, vicleni şi răi arată că autorul nu este obiectiv.

În capitolul I facem cunoştinţă cu Dinu Păturică. Caracterizarea sa este una romantică, trăsăturile morale se oglindesc pe chipul său. Portretul său fizic este îmbinat cu cel moral, ochii negri sunt „plini de viclenie”, „nasul drept şi cu vârful cam ridicat în sus indică ambiţiunea şi mândria grosolană” Când este primit de Postelnicul Andronache Tuzluc şi pus în funcţia de ciubucciu, „inima lui Dinu Păturică sălta de bucurie”, prin această numire „devenise proprietar pe prima literă a alfabetului fortunei”. Scopul său era deci bine conturat încă dinaintea venirii sale la postelnic.

Postelnicul Andronache Tuzluc era un fanariot de la curtea domnitorului Georgie Caragia. Acesta „moştenise din naştere un mare talent de intrigă şi de linguşire”, îşi dorea să parvină prin femei şi, de aceea, încerca să intre în graţiile Domniţei Ralu, fiica Domnitorului Caragea. La curte, a furat tot ce a găsit, însă visul său cel mare era să se căsătorească cu Maria, unica fiică a Banului C.... Andronache merge chiar şi la curtea lui Caragea pentru a i-o cere de soţie pe aceasta. Maria însă nu îl iubeşte şi îşi doreşte cu orice preţ să se căsătorească cu un român, nu cu un fanariot asupritor al ţării sale.

Domnitorul Ioan Gheorghe Caragea

Palatul domnesc este descris cu o minuţiozitate balzaciană. Arhitectură, tapetul, odăile, curtea, toate sunt descrise într-un mod foarte realist. Invitat la palat de domnitor pentru a i-o cere de soţie pe fiica sa, Maria, pentru Andronache Tuzluc, Banul C... se opune, certându-se chiar cu domnitorul.

Chera Duduca Chera Duduca este frumoasă, dar

desfrânată şi dornică de înavuţire: „avea o frumuseţe perfectă, o inteligenţă vie şi un spirit fin şi iscusit.” De ea se îndrăgosteşte nebuneşte Andronache Tuzluc şi o acaparează printr-o viaţă de lux. După câteva luni însă, Chera Duduca îl înşeală pe Andronache cu un calemgiu (funcţionar). Când Andronache a aflat de la vecini, Chera Duduca a jurat pe icoane, s-a prefăcut a leşina, şi astfel acesta a crezut-o nevinovată de bârfele pe care le auzise.

Nemaiavând încredere în iubita sa, Andronache l-a trimis pe Dinu Păturică să o supravegheze pe Duduca. Păturică, deja având cunoştinţa din cărţi despre tehnicile de parvenire, deja îşi face planul de a o seduce pentru a dobândi averi şi funcţii. Este foarte interesantă lupta sa lăuntrică atunci când este trimis de postelnic la Chera Duduca. Este conştient că aşa poate reuşi, are însă şi îndoieli. Nu are remuscari pentru Andronache, se teme însă de eşec: „Cîteodată un nor de neîncredere în viitor schimba într-o clipită faţa fizionomiei sale, apoi iar cădea într-un fel de apatie, din care trecea cu iuţeală la o fieroasă şi ameninţătoare veselie”.

Dinu îl surprinde într-o noapte pe Iordache, amantul Duducăi, şi îl tratează ca pe un hoţ de rând. A doua zi, Duduca reuşeşte să îl facă pe Dinu amantul ei. În scurt timp, cei doi hotărăsc să îl sărăcească pe postelnic, iar ei doi să se căsătorească, după ce se vor îmbogăţi. Însă, pentru a-şi pune în aplicaţie planul, aveau nevoie de încă o persoană. Aceea era Chir Costache Chiorul, un negustor evreu care se îmbogăţise numai prin intrigi şi afaceri necurate.

Vătaful Gheorghe este singurul care nu îl crede cinstit pe Păturică. De aceea, îl urmăreşte pe acesta, îşi dă seama de planurile murdare ale lui Păturică şi încearcă să îl avertizeze pe postelnic. Postelnicul însă era atât de convins de sinceritatea lui Dinu încât l-a dat afară pe vătaf, iar Gheorghe s-a angajat la Banul C... Acolo, Maria, unica fiică a Banului s-a îndrăgostit de Gheorghe. Acesta însă, conştient fiind de diferenţa de statut dintre ei, îşi dă demisia şi pleacă fără să spună nimănui unde. Maria se îmbolnăveşte de dorul lui Gheorghe.

Domnitorul Caragea fuge, în locul lui vine la domnie Alexandru Şuţu.

Domnitorul Alexandru Şuţu

Între timp, Chera Duduca şi Păturică reuşesc să îl ruineze pe Postelnicul Andronache prin umflarea preţurilor, prin cererea de produse scumpe şi prin valorificarea acestora cu ajutorul lui Chir Costea Chiorul. Păturică cumpără moşii, îl ruinează pe Andronache şi se căsătoreşte cu Duduca. O vreme este liniştit şi fericit, însă rămâne atât de egoist şi de rău încât nici pe tatăl său, căruia îi datora totul, nu îl primeşte în casa sa, iar bătrânul moare de inimă rea, aşa cum aflăm în finalul romanului. Dinu se comporta ca un adevărat zbir cu sărmanii ţărani care, după ce erau jupuiţi de toată bruma de mâncare pe care o aveau, mai erau şi bătuţi şi schingiuiţi.

Imediat după moartea lui Sutu izbucneşte revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Păturică se împrieteneşte cu apropiaţii lui Tudor şi chiar şi cu Tudor însuşi, însă pe ascuns negociază cu Ipsilanti să primească dregătoria Craiovei în schimbul uciderii liderului revoluţiei.

Alexandru Ipsilanti Eteristul

Prin nenumărate intrigi, Păturică a contribuit la uciderea lui Tudor Valdimirescu. Bucuria i-a fost însă de scurtă durată, după înăbuşirea Revoluţiei venind la putere domnitorul Ghica.

Ţăranii oropsiţi de Dinu se duc la noul domnitor şi îi spun toate câte au păţit, iar domnitorul îl aruncă pe acesta în ocnă. Deşi au încercat mulţi să îl salveze, el nu a mai ieşit viu de acolo. S-a îmbolnăvit şi în şapte luni a murit.

Tânărul vătaf Gheorghe, aflând despre decăderea fostului său stăpân, Andronache Tuzluc, a încercat să îl ajute, însă în final postelnicul acesta moare.

Când Dinu Păturică este trimis la ocnă, Chera Duduca fuge, părăsindu-şi copiii şi soţul. Se mărită cu un turc bogat, însă a fost curând ucisă de acesta, fiind suspectată de infidelitate.

Ultimele pagini ale cărţii prezintă nunta lui Gheorghe, ajuns din ordinul domnitorului Caimacam al Craiovei cu Maria, fiica Banului C..., dar şi cortegiul cu trupul lui Andronache Tuzluc care se intersectează cu cel al lui Dinu Păturică, amândoi fiind îngropaţi în aceeaşi zi. Chir Costea Chiorul este spânzurat, şi în final dreptatea este restabilită. Demnitatea de caimacam al Craiovei nu le revine celor care au alergat ani întregi după ea, ci îi revine celui care a meritat-o.

Filimon sfârşeşte istorisirea în mod simetric, prin concluzii moralizatoare: Gheorghe „ venea să arate românilor căeste de ajuns ca omul să fie bun şi înzestrat de natură cu virtuţi şi inteligenţă şi, fie condiţiunea sa oricât de obscură la început, el va ajunge la mărire.”

Portretele personajelor sunt neverosimile, eroii buni sunt elogiaţi, idealizaţi, iar cei răi nu sunt capabili de sentimente umane. Aceste portrete sunt de factura clasică şi romantică. Adevărata valoare a romanului constă în descrierile realiste ale epocii, ale Capitalei, ale îndeletnicirilor. Foarte verosimil este „Catastihul de Dosolipsie” (de dare şi luare sau de intrări şi ieşiri), acesta arătându-ne sursele de venit ale boierilor şi ocupaţiile lor din timpul liber, in funcţie de cheltuielile lor. Romanul ne transpune pe noi, cititorii din secolul XXI, în epoca fanariotă, plină de inechităţi sociale şi politice.

Autor prezentare: Florina (Stan) Drossu Sursă imagini: fotografii personale si Google

Images.