Testament Tudor Arghezi

Unul dintre reprezentantii cei mai important ai modernismului in poezie e Tudor Arghezi, creatorul unei viziuni originale si al unui nou limbaj poetic, promotor in literature al esteticii uratului dupa modelul initiat de Charles Baudelaire in olumul Florile raului. Poetul debuteaza in 1927 cu volumul Cuvinte potrivite, la inceputul caruia plaseaza poemul Testament, arta poetica modernita si meditatie filozofica asupra poeziei si conditiei artistului. In acest volum, scriitorul reflecta o viziune artistic noua, modernista, bazata pe o tematica de facture filozofica ce surprinde teme cum ar fi: conditia umana, raportul omului cu divinitatea, nostalgia absolutului, iubirea drept sentiment definitoriu surprins ca experienta de cunoastere, tensiunea interioara a omului modern prin mijlpacele artistice oferite de poetica modernitsta, metafora simbol, incifrarea semnificatiilor, lexical socan ce-si trage sevele din toate registrele stilistice ale limbii si o structura a poeziei bazata pe strofe de marimi inegale. Complexitatea viziunii artistice e determinate de moul in care poemul cumuleaza caracteristcile mai multor specii lirice. Dimensiunea de arta poetica surprinde artistul in doua alternative spiritual: de fauritor al poeziei si de rob in demersul initiatic al creatiei. Lirismul adresat va ilustra profunzimea sentimentelor poetului si relatia autor-opera-cititor, considerat un fiu spiritual, un mostenitor al creatiei artistice. Cea mai importanta dimensiune e cea de meditatie estetica datorita modului in care poetul defineste conditia ontological a artistului. Din perspective sa, arta este initiere, transfigurare, metamorfoza, iar artistul cumuleaza atributele de alchemist al cuvantului si initiat in tainele creatiei, functia sa fiind deopotriva estetica si gnoseologica. Conceptul de arta poetica este relevant si prin categoriile estetice reflectate fie la nivelul semnificatiilor, fie prin limbajul poetic. Estetica uratului vizeaza acele zone ale existentei care vor constitui sursa de inspiratie a poetului Ramura obscura. Limbajul poetic va fi construit pe baza semnificatiilor unor cuvinte apoetice ce configureaza sfera realului cum ar fi: plavan, sapa, bube, mucegaiuri, noroi, cuvinte care in context poetice vor fi transfigurate lyric si vor devein frumuseti si preturi noi. Autoreferentialitatea vizeaza modul in care scriitorul creeaza prin cuvant metafore ale existentei sale interioare cum ar fi: slova de foc si slova faurita, carte prin care incifreaza semnificatiile, transformand discursul liric in discurs reflexiv. Universul tematic este izvorat din tensiunea omului modern care resemnifica conditia sa ontological din perspective de poet. Creatia e surprinsa sub forma unei mosteniri spiritual pe care acesta o transmite, menita sa asigure legatura cu trecutul si sa configureze viitorul. Poetul este un initiat, iar arta sa vizeaza transfigurarea realitatii. Relatia cu cititorul impune asumarea unei conditii ontologice redata prin stabilirea de catre acesta a unui statut existential robul a scris-o, Domnul o citeste. Poemul are drept titlu metafora testament ale carei semnificatii defines dintr-o perspective modernista rolul artei si destinul acesteia. Poezia devine cea mai importanta spiritual datorita multiplelor functii pe care le indeplineste: cea estetica, gnoseologica si ontological. Este un act artistic, o forma de cunoastere a lumii si un mod superior de existenta. Titlul anticipeaza viziunea lirica apoetului si se afla in relatie cu ideile sale despre arta si conditia artistului. Incipitul textualizeaza lirismul adresat, defineste limitele existentei umane si rolul artei in acest context: nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ decat un nume adunat pe-o carte. In prima strofa poetul stabileste o relatie de ascendenta cu trecutul printr-o succesiunea de metafore menite sa creeze o semnificatie deosebita pentru metafora centrala a operei: carte. Poezia este reflecata sub forma unei initieri, un act de cunoastere, cu radacini ancestrale. Metafora seara razvratita ilustreaza atitudinea omului de a schimba statutul ontologic, de a se elibera de o conditie existential degradanta, rapi si gropi adanci printr-o atitudine deopotriva filozofica si estetica. Cartea devine o treapta in cunoastere, iar poezia o modalitate de a o concretiza.

Conceptia despre poezie ca demers de cunoastere continua si in cea de-a doua secventa lirica prin investirea cu rolul de hrisov, de marturie a trecutului sau de experienta spiritual eternal. In cea de-a treia secventa lirica asistam la schimbarea registrului splemn cu cel arghezian prin prezentarea procesului de creatie sub forma unei metamorfoze a materiei in sprit si a uratului in frumos, redata prin semnficatia unor termini din zona realului si conotatile verbelor. Procesul de elaborare a poeziei implica o resemnificare a finite lirice a artistului care se identifica cu o anumita zona existentiala din perspective conditiei sale de homo faber integrat unui context ontologic care implica experienta si durabilitate: batranii au adunat printre plavani sudoarea muncii sutelor de ani. Cea de-a patra secventa lirica releva functia sociala si formative a artei: durerea noastra surda si amara o gramadii pe-o singura vioara, de asemenea, apare si modul original prin care poetul este capabil sa transforme uratul, categoriile negative ale existentei in frumosul, ca si domeniu al artei: din bube, mucegaiuri si noroi iscat-am frumuseti si preturi noi. Izvorata din durere, poezia reprezinta un mod de a recrea lumea pe care poetul ca un veritabil demiurge il considera singura cale de cunoastere si initiere. Ultima parte a poeziei reflecta prin trei metafore: imaginea creatiei ca ideal esthetic izvorata din simbioza intre inspiratie si truda. slova de foc, metafora prin care e simbolizat harul artistului se alatura slovei faurite, simbol al mestesugului de artist prin metafora durabilitatii reevate prin adjectival imperecheate. Finalul poemului recreeaza simetric relatia intre autor si cititorul operei sale. Poetul se textualizeaza prin metafora robul, iar cititorul e investit cu statutul de domn. Arta pastreaza ceva din fiinta poetului sau din ceea ce l-a inspirat: robul a scris-o, Domnul o citeste, fara a cunoaste ca-n adancul ei zace mania bunilor mei. In functie de ideile poetice exprimate se pot stabili cateva trasaturi ale lirismului arghezian valorificate in acest volum cum ar fi; universal poetic, modalitatile de expresivitate lirica, dat si procedee de creare a limbajului poetic modernist. Sursa de inspiratie va fi fie trecutul, fie domenii ale spiritualitatii contemporante ce pot devein aspect ale cunoasterii poetice. Procedeele expresivitatii include limbajul nunatat prin cuvinte din limbajul colocvial, argotic, transformate in metafore ale xistentei lirice a poetului. Relatia de opozitie create intre material si spiritual, intre urat si frumos este transferata catre o semnificatie superioara menite sa integreze cele doua componente in sfera artei si astfel sa fie anihilate contrariile. Simetria, procedeu artistic utilizat de poet implica dorinta acestuia de a nuanta continuu imaginea artei, ea este carte, testament, hrisov, cuvinte potrivite, vers, miere, hotar inalt, Dumnezeu de piatra, vioara, slova de foc si slova faurita. Abstractizarea limbajului poetic se realizeaza prin simbioza tutror procedeelor artistice: metaforizare, simetrie, conotatie pentru a amplifica viziunea poetului si a crea viziunea artistului in general.