Necesitatea studiului NT. D isciplinele , izvoarele, împărţirea şi metodele de cercetatre ale NTNoţiunea de “Noul Testament”

Prima colecţie (VT sec XV-V îH) Traducătorii Septuagintei sec. III îH

ebr. Berit (legământ, învoială, pact)-> gr. Diateke (legământ,inaintea morţii-testament)

Sec. II dH tradus în lb. itala-Testamentum Evr. 9, 15 - “Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament,

ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.”

Necesitatea studiului NT Lectura vs. Descifrarea şi înţelegerea sensului amplu imprimat de aghografi Necesitatatea unui studiu complex şi sistematic:

Împrejurările externe apariţiei textului Studiul limbii în care a scris autorul Cultura epocii Cultura personală Starea de spirit în momentul scrierii

Necesitatatea unui studiu complex şi sistematic: Dificultatea traducerii textului originar Prezenţa adevărurilor revelate supranatural greu de descifrat de însăşi autorii

textului sacru (înţelesul exclusiv literar duce la erori) Adevărurile care depăşesc raţiunea apelează la credinţă

Introducerea sau isagogia cărţilor NT (urmărirea cursului acestor cărţi) Introducere generală

Istoria canonului NT Istoria traducerilor NT

Disciplinele studiului NT Introducerea specială

Problema autorului Împrejurările scrierii Scopul Destinatarii Limba scrierii Autenticiatea Integritatea

Arheologia biblică Contextul geografic, social, politic, cultural, religios,

Istoria şi gramatica limbii originare Istoria epocii NT

Cadrul istoric al datelor şi evenimentelor Arheologia biblică

Contextul geografic, social, politic, cultural, religios, Istoria şi gramatica limbii originare Istoria epocii NT

Cadrul istoric al datelor şi evenimentelor Hermeneutica biblică

Obiectul: fixarea principiilor şi regulilor pentru o exegeză corectă Categorii:

Noematica-teoria sensurilor Sfintei Scripturi Euristica-găsirea şi identificarea sensurilor în diferite texte biblice Proforistica-aplicarea sensului potrivit, dificil de interpretat

Exegeza (interpretarea) NT1

Cea mai veche şi importantă discplină a studiului biblic Apostolii: “Tâlcuieşte-ne nouă pilda aceasta” Mt. 13, 36-Pilda semănătorului

Teologia NT Sistematizarea adevărurilor de credinţă

Izvoarele studiului NT Cărţile NT Hotărârile sinoadelor ecumenice şi locale Scrierile Sfinţilor Părinţi şi Scriitori bisericeşti Scrierile profane (iudaice, greceşti şi latine) Operele mai importante ale teologilor creştini Precuvântâri, prefeţe la ediţii ale Bibliei Rezultatul cercetărilor ştiinţifice asupra epocii Mântuitorului (arheologice, istorice

etc.)Împărţirea cărţilor NT

Cea mai veche împărţire în Evanghelie şi Apostol sec. II Mai recent – împărţire după cuprins şi gen literar

1. Caracter istoric: Evangheliile şi Faptele Apostolilor2. Caracter didactic-doctrinar: Epistolele Sf. Pavel şi Epistolele Soborniceşti

(Iacob, 2Petru, 3 Ioan, Iuda)3. Caracter profetic: Apocalipsa

După autori1. Toţi au fost evrei cu excepţia Sf. Ev. Luca2. Matei, Petru, Ioan – membrii ai grupului apostolic3. Marcu, Iuda, Iacob – ucenici ai Apostolilor4. Luca şi Pavel – contact direct cu Apostolii

Matei Ev. după Matei 28 cap.

Marcu Ev. După Marc 16 cap.

Luca Ev. după Luca 24 cap.Faptele Apostolilor 28 cap.

Ioan Ev. după Ioan 21 cap.Ep. I Ioan 5 cap.Ep. II Ioan 1 cap.Ep. III Ioan 1 cap.Apocalipsa 22 cap.

Iacob Ep. Sf. Iacob 5 cap. Iuda Ep. Sf. Iuda 1 cap. ? Ep. Evrei 13 cap.

Petru EP. I Petru 4 cap.Ep. II Petru 3 cap.

Pavel Ep. către Romani 16 cap.Ep. I Corinteni 16 cap.Ep. II Corinteni 13 cap.Ep. către Galateni 6 cap.Ep. către Efeseni 6 cap.Ep. către Filipeni 4 cap.Ep. către Coloseni 4 cap.Ep. I Tesaloniceni 5 cap.Ep. II Tesaloniceni 3 cap.Ep. I Timotei 6 cap.Ep. II Timotei 4 cap.

2

Ep. Tit 3 cap.Ep. Filimon 1 cap.

Metode de cercetare Scopul:

Stabilirea unui text cât mai apropiat de cel originar Cercetarea şi compararea manuscriselor şi a primelor traduceri-filologie

comparată, paleografie şi arheologie Evidenţierea înţelesului autentic exprimat de autorii sacrii

Istorică-părerea Sf. Părinţi este argumentul suprem Critică istorică (Richard Simon sec. XVII) >metoda istorico-critică< -

părerile Sf. Părinţi şi întregul aparat ştiinţific Protestantism:

Critico-istorică Critică liberală: Şcoala Tubingiană (extremă) şi Şcoala Neocritică

(literară) Critică istorico-literară (forma textului-filologic) Evidenţierea

înţelesului autentic exprimat de autorii sacrii Istorică-părerea Sf. Părinţi este argumentul suprem Critică istorică (Richard Simon sec. XVII) >metoda istorico-critică< -

părerile Sf. Părinţi şi întregul aparat ştiinţific Protestantism:

Critico-istorică Critică liberală: Şcoala Tubingiană (extremă) şi Şcoala Neocritică

(literară) Critică istorico-literară (forma textului-filologic)

Istoria epocii N TLumea greco-romană

Situaţia politică Răspândirea creştinismului – cadru geografic bine determinat-Imperiul Roman Conducătorul imperiului

Împărat I Petru 2, 17 Cezar Luca 2, 1

Răspândirea creştinismului – cadru geografic bine determinat-Imperiul Roman Conducătorul imperiului

3

Împărat I Petru 2, 17 Cezar Luca 2, 1

Roma – germenele Impeiului Roman Înfiinţată 753 îH-condusă de un rege Guvernare republicană sec. V îH – grad avansat de organizare politică 265 îH Roma stăpâneşte peninsula prin alianţe cu comunităţi învecinate şi războaie

împotriva etruscilor şi a altor triburi – începutul expansiunii 146 îH-finalizarea luptei împotriva Cartaginei. Cucerirea pen. iberice şi N Africii 146 îH Roma ocupă Corintul şi Ahaia 133 îH regele Pergamului moare şi lasă moştenire regatul său romanilor-întemeirea

Provinciei Asia Expansiunea continuă prin cucerirea Pontului şi Caucazului 63 îH se cucereşte Damascul. Siria – provincie romană. 63 îH se cucereşte Ierusalimul – împăratul Pompei. 58-57 îH Iulis Cezar cucereşte Galia

Război civil Pompei vs. Iulis Cezar 44 îH Cezar asasinat de Brutus şi Cassius Război civil:

Brutus şi Cassius vs. Marc Antoniu, Octavian (fiul adoptiv al lui Cezar) şi pontiful Lepidus

Marc Antoniu se dedică Clepatrei şi Egiptului Occidentul susţine pe Octaviu 32 îH Conflict armat:

Marc Antoniu vs. Octaviu 27 îH Octavian Augustus (+14 dH) – apogeul imperiului Tiberiu (fiul adoptiv al lui Augustus) 14-27 dH

Imparţial şi înţelept, neiubit de popor Caligula 37-41.

Capricios, depravat, orgolios. Asasinat de un tribun din garda imperială

Claudiu 41-54 Bun administrator; antipatie faţă de alte religii; restaurator al religiei romane

Nero (fiul adoptiv al lui Claudiu) 54-68 Spirit boem, extravagant, nesăbuit, 64 “incendiază” Roma şi învinuieşte pe creştini Prima persecuţie organizată de stat Martirizaţi Sf. Ap. Petru şi Pavel

Galbo, Otho şi Vietteliu – domnii trecătoare 69-79 Vespasian – restabileşte ordinea

Construieşte Coloseumul 79-81 Titus (fiul lui Vespasian) 81-96 Domiţian (fiul lui Vespasian)

Mare persecutor al creştinilor Venerat ca Dominus et Deus

96-98 Nerva ales de Senat 98-117 Traian (fiul adoptiv al lui Nerva)

Deschide o nouă epocă de reînnoire a Imperiului RomanApariţia creştinismului în contextul politic la vremii

Iisus Hristos se naşte în timpul lui Augustus (Luca 2, 1) Lucrarea publică şi moartea – Tiberiu (Luca 3, 1) Expansiunea creştinismului şi călătoriile Sf. Pavel – împăraţii Claudiu (FA 18, 2) şi

Nero (FA 25, 11-12) Scrierea Apocalipsei şi moartea ultimului Apostol (Ioan) - Domiţian

4

Împărţirea administrativă a Imp. Roman Împărţit în provincii Păstrarea autonomiei locale

Cetăţile şi provinciile conduse de aleşi ai poporului Monedă proprie Libertate religioasă

Cele mai vechi provincii-senatoriale Conduse de un proconsul ales de senat

Augustus - 10 provincii Macedonia (FA 16, 9) Ahaia (Rom. 15, 26) Bitinia (FA 16, 17) Cipru (FA 13, 14) etc

Provincii imperiale Conduse de un legat desemnat de împărat

În Europa Spania (Rom 5, 24) Galia (II Tim 4, 10)

În Asia Pamfilia (FA 13, 13) Galatia (Gal. 1, 2) Cilicia (Gal. 1, 21) Siria (Gal. 1, 21)

Israel Procurator aflat sub legatul Siriei

5

Provinciile şi cetăţile conexate printr-o reţea vastă de drumuri Via Apia Via Aurelia Via Flaminia Via Augusta Via Ignatia

6

Folosite de misionarii creştini

Sclavia-amplă “Pe el (Onisim) l-am trimis înapoi la tine ... de acum nu ca rob, ci mai presus

de rob, ca frate preaiubit” (Filimon 11, 16) Cetăţenia romană

Scutirea de pedepse corporale În caz de condamnare – bona mors – nu sunt condamnaţi la răstignire Dreptul de apelare la tribunalul cezarului

Cetăţenia romană – obţinere Recompensă Cumpărare Ereditară

Pavel din Tarsul Ciliciei

Şi când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel a zis către sutaşul care era de faţă: Oare vă este îngăduit să biciuiţi un cetăţean roman şi nejudecat? Şi auzind sutaşul s-a dus la comandant să-i vestească, zicând: Ce ai de gând să faci? Că omul acesta este (cetăţean) roman. Şi venind la el, comandantul i-a zis: Spune-mi, eşti tu (cetăţean) roman? Iar el a zis: Da! Şi a răspuns comandantul: Eu am dobândit această cetăţenie cu multă cheltuială. Iar Pavel a zis: Eu însă m-am şi născut. (FA 22, 25-28)

Curentele filosofice ale vremii Sec I curent egocentrist

Relizarea unui scop-propriile puteri Abondonul principiilor fundamentale-locul omului în univers Interes-problemele umane-conduita şi fericirea individuală

Sec. I învierea curentului pitagoreic Misterele orfic-pitagoreice Viaţa pitagoreică

Stoicismul şi epicureismul-mai răspândite Descoperirea unui drum spre fericirea indviduală

7

Tendinţa spre doctrine cu caracter practic

STOICISMUL Întemeitor-Zenon din Kittion (sec. IV îH)

Iniţial comerciant Ucenic al unor filosofi platonici

Anul 300-întemeiază o şcoală într-o galerie de artă Sistemul stoic

Logică Fizică Morală

Logica cercetează: Transformarea elementelor dobândite senzorial în cunoştinţe Legile prin care raţiunea reproduce ideile prin vorbire

Fizica cercetează: Universul în totalitatea lui duală

Materie şi raţiune Raţiunea se află în materie este principiul vieţii acesteia Raţiunea-forţă omniprezentă dătătoare de viaţă

Crearea universului: Principul pasiv-materia Principiul activ-din (în) el sunt toate, conţine germenii vieţii şi a tuturor

lucrurilor Fizica-Crearea Universului:

Materia este străbătută de focul raţional Toată materia este condusă de această raţiune Universul este finit se va distruge prin ardere Ia naştere un nou univers Focul primordial-cauză, raţiune, destin, necesitate = DIVINITATEA (Logos) La începutul universului Logosul separat într-o infinitate de părticele (forţe) –

seminţe raţionale Curent panteist

Problema sufletului şi a nemuriri: Trupul-materia ordinară este muritor Raţiunea-materia fină este nemuritoare Depersonalizare după moarte. Raţiunea se contopeşte cu focul primordial. Universul guvernat de Providenţă este aşa cum trebuie să fie şi se acceptă ca

atare. Nimic nu poate fi schimbat-atitudine fatalistă Morală înaltă

Morala: A fi înţelept = a fi liber A fi liber = a lupta împotriva patimilor şi sentimentelor Unica voloare – VIRTUTEA->Fericire Unica pagubă – RĂUL Logosul = Raţiunea universală (Zeus) A fi virtuos = a trăi în cocncordanţă cu Raţiunea Omul mai merituos decât zeii Amintesc de legea naturală şi iubirea de aproapele Curentul filosofic cel mai apropiat de creştinism Fără diferenţieri sociale, rasiste, sau de etnie

Diferenţierea de creştinism: Neacceptarea noţiunii de rău Ideea fatalista de acceptare a ceea ce este

8

Panteismul Materialismul

Apropierea de creştinism: Îndemnul spre virtute şi eliberare de patimi Aplicarea legii morale naturale Necesitatea şi importanţa iubirii aproapelui Dorinţa de ajungere la Raţiunea primordială Nemurirea Raţiunii umane Accepatarea tuturor persoanelor indiferent de statut social, rasă, etnie etc.

Epicureismul Întemeietor-Epicur (341-270)

Autodidact La 17 ani citeşte cosmogonia lui Hesiod

De unde acest Haos? Ştiinţa – mijloc în slujba fericirii Fericirea scopul final al vieţii Nu doresc să clarifice locul lumii şi al omului în univers Fundamentul filosofic deja existent-baza artei de a trăi Ştiinţele naturii baza (cunoaşterii) concepţiei de spre lume Ştiinţa – mijloc în slujba fericirii Fericirea scopul final al vieţii Nu doresc să clarifice locul lumii şi al omului în univers Fundamentul filosofic deja existent-baza artei de a trăi Ştiinţele naturii baza (cunoaşterii) concepţiei de spre lume Progresul şi desăvârşirea omului se bazează pe raţiune Raţiunea este înţelegerea legilor naturii – cea mai înaltă înţelegere (cunoaştere) Logica denumită şi canonică (ştiinţa regulilor cugetării)

Ideile şi cunoaşterea se realizează doar prin senzaţii Prin senzaţii apar şi plăcerile şi durerile Nu există nimic în afară de materie şi spaţiu Lumea creată dintr-o ploaie de atomi care s-au ciocnit (Democrit)

Teoria despre suflet Sufletul creat din atomi fini – trupul creat din atomi mai puţin fini După moarte ambele se descompun în atomi Omul nu se întâlneşte cu moarte – au existenţe paralele Omul trăieşte între naştere şi moarte

Teoria despre suflet Sufletul-2 componente:

Materia caldă – sufletul neraţional, inconştient, răspândit în tot corpul Materia fără nume – sufletul raţional, conştient, aflat în piept

În univers nu este loc pentru Dumnezeu Lumea – creată din materie din întâmplare Influenţa lumii elene -> Epicur acceptă zeii

Creaţi dintr-o materie foarte fină Doar oamenii pot interacţiona cu ei Indiferenţi de jerfele şi rugile oamenilor

Argument ateu: Existenţa divinităţii vs. Existenţa răului în lume

Numărul zeilor este egal cu numărul oamenilor-principiul echilibrului universal Scopul final-plăcerea sau satisfacţia ca împlinire Sensul plăcerii se regăseşte în lipsa durerii Măsurarea plăcerii se face prin virtute Doar înţelepţii pot măsura corect plăcerea

9

Totuşi se lasă o libertate care poate genera egoismul Viaţa omului nu are scop -> nu se generează teze despre o judecată a sufletului Nu există viaţă după moarte

Gnosticismul Curent filosofic, doctrină sincretică (religii India, Persia), oferă mântuirea prin

cunoaştere Origini

Formată în a doua jumătate a sec. I Sincretismul religios al lumii elene Cultul religiilor de mistere: orfism şi neopitagoreism

Origini Preocuparea religioasă nesatisfăcută de mitologie-orientate spre orient Cunoaşterea a tot mai multe curente filosofice prin utilizarea limbii greceşti pe

un spaţiu mare Monoteismul iudaic Ideiile creştine

Doctrina gnostică-2 idei de bază: Idea unui Dumnezeu îndepărtat şi inaccesibil Ideea de materie rea în sine penetrată de emanaţii rele venite de la divinitate

Dumnezeu se dezvoltă sub formă de emanaţii, fiecare infeioară celeilalte Cele mai inferioare emanţii-eonii-creatorii lumii Totalitatea eonilor=pliroma Apare o deviaţie-un eon rebel, Demiurgul

Crează propria pleiadă de eoni inferiori Devine creatorul lumii materiale

Teoria despre suflet: Omul este însufleţit cu o scânteie divină ruptă din pliromă Sufletul rămâne captiv şi persecutat în trup Nu poate scăpa prin propriile puteri Salvatorul - un Dumnezeu-om – oferă mijlocul pentru mântuire

Efectele teoriei despre suflet: Ascetism şi rigorism excesiv Libertinaj total-efect al lipsei de putere a trupului asupra sufletului

Apar 3 caste religioase Gnosticii cei desăvârşiţi Psihicii (include creştinii) Illici sortiţii pierzării

Reprezentanţii gnosticismului creştin: Simon din Samaria (magician) Nicolae (nicolaiţii) Cerint Menandru din Samaria Satornil din Antiohia Vasilide din Alexandria Carpocrate Marcion din Sinope Berdesan din Edesa ş.a.

Marcionismul Există 2 Dumnzei

Dumnezeul Vechiului Testament (imperfect) Dumnezeul Noului Testament (al iubirii)

Cei doi nu au nici o legătură Materia este rea prin definiţie

10

Ascetism excesiv Maniheism:

Dualism ontologic Binele şi răul – antagonism fără sfârşit Se ajunge la Dumnezeu printr-o evoluţie continuă în gândire şi cunoaştere

Combătut în creştinism de : Origen Clement Alexandrinul Trtulian Hipolit Epifanie Efrem Sirul Irineu din Lyon ş.a.

Lipsa finalităţii - unirea cu Dumnezeu

Situa ţia religioasă în Imperiul Roman Imp. Roman-politic şi administrativ Elada-cultură, educaţie, limbă şi religie Imperiul a generat sincretism religios Zeii greci influenţi în lomea greco-romană Adoptarea zeilor orientali Trăsăturile zeilor proprii extrapolate asupra celor adoptaţi Ex. Zeul frigian Attis:

Adus la numitor comun (trăsături şi atribute) cu: Osiris (Egipt) Adonis (Siria) Dionisos (Grecia) Bacchus (Roma)

Ex. Zeiţa egipteană Isis: Adusă la numitor comun (trăsături şi atribute) cu:

Cibela (Frigia) Atargatis (Semită) Hera (Grecia)

Apropierea religioasă (sincretismul religios)-favorizarea acceptării religiilor monoteiste (iudaism şi creştinism)

Sincretismul religios-pregătire a omenirii pentru Evanghelie? Panteonul greco-roman:

Dezvoltarea Imp. Roman-fuziunea zeităţilor Dominanţa panteonului grec (homer)

gr. Zeus-rom. Jupiter gr. Hera-rom. Juno (soţiile lor) gr. Poseidon-rom. Neptun gr. Hades-rom. Plato

În perioada Mântuitorului, închinarea la zei intră în declin Ridiculizarea zeilor de către Platon şi filosofi chiar cu 3 sec. înaninte:

“Poveştile despre zei, ar trebui excluse din statul ideal, deoarece ele ar avea tentinţa să corupă tineretul prin exemplul lor negativ.”

Declinul adorării zeilor: Zeu patron la fiecare cetate Neuniformitate religioasă Adorare semipolitică-fiecare persoană adora patronul cetăţii Capitularea polisurilor greceşti naşte o dilemă religioasă Patronul nu şi-a protejat oraşul

11

Consecinţe: Abandonarea patronilor oraşelor-slabi şi capricioşi Căutarea unui nou zeu mai puternic

Cultul public al zeilor a rezistat până în primele sec. d.H. Ex. Revolta argintarilor din Efes condusă de Dimitrie (FA 19, 26-35)

Zeiţa Artemis vs. Dumnezeu Religiile de mistere

Setea religioasă Nevoia unei vieţi religioase intense Nevoia de nemurire Cultul zeilor greci-obligaţie şi formalism

-îndeplinirea datoriei cetăţeneşti Religiile de mistere (provenite din Orient) invadează lumea greco-romană Def: Cultele care cred că împărtăşesc iniţiaţilor prin rituri sacre (al cărur secret era

bine păstrat) o legătură directă cu divinitatea. Formare:

Create în jurul unor vechi zei – Orfeu sau Dionisos Apărute ca evoluţie a unor obiceiuri şi datini locale legate de schimbarea

anotimpurilor (Misterele de la Eleusis) Unele misterii s-au degradat-în 186 senatul roman blamează misteriile dionisiace Informaţiile despre misterii sunt puţine şi sporadice Misteriile manifestare a setei de divin

Misterele de la Eleusis Mitul zeiţei pământului-Demetera Persefona-fiica Demeterei Dusă în infern de Hades Zeii intervin şi o salvează Condiţia-să rămână 4 luni/an în infern

Misterele de la Eleusis celebrează: Doliul Demetrei Fericirea reîntoarcerii Persefonei (primăvara)

Scopul: Obţinerea de recolte bogate

Simbolism târziu: Simbolul vieţii şi al morţii

Scopul: Asigură viaţa într-o altă lume

Misterele lui Dionisos: Practicate în special de femei Se practica postul şi libaţiunile Ceremonii nocturne

Misterele Cibilei (mama zeilor, zeiţa naturii): Practici crude, automutilare, autoflagelare Manifestării foarte zgomotoase Sărbătorită în special primăvara

Sărbătorile zeului Attis: Concomitent cu sărbătorile Cibilei Zeul renaşterii, al încolţirii, al primăverii Mai târziu combinat cu ritualul tauroboris Mistos (iniţiatul) era stropit cu sângele taurului sacrificat

12

I se asigura unirea cu divinitatea şi ştergerea păcatelor

Misterele lui Osiris şi Serapis: Existau temple şi la Roma Se celebra mitul călătoriei lui Isis în lumea subterană în căutarea corpului lui

Osiris Se asigură iniţiatului unirea cu Osiris Se câştigă speranţa vieţii de după moarte şi curajul în faţa morţii

Misterele lui Mithras (zeu persan): Foarte răspândite Adus de soldaţi din campaniile din Persia Zeu al soldaţilor-simbol soarele Salutarea răsăritului în mod religios Interzisă participarea femeilor 7 grade de iniţiere Altare miniaturale, de campanie Conduită morală severă Castitate şi sfinţenie Adeptul obligat să lupte împotriva forţelor răului După moarte era judecata şi peregrinarea în lumea planetelor Odihna fericită Există o judecată finală Fericirea veşnică Cultul lui Mithras-speranţa mântuirii Prin doctrină şi practici pregăteşte calea creştinismului

Cultul lui: Baal Atargatis Hermes Trismagistos (cel de trei ori mare) Exprimă neliniştea religioasă şi dorinţa de mântuire Mântuirea realizată prin iniţiere-nu prin morală

Aspecte pozitive: Existenţa unor mântuitori Dorinţa de unire cu divinitatea Nevoia de o mai autentică trăire religioasă

Cultul împăratului Semn al decăderii religioase Excesul de mit şi legendă-nevoia de real şi raţional Creat din raţiuini politice Există din timpul lui Alexandru ce Mare Grecii au practicat permanent cultul eroilor

Cultul împăratului: Alexandru cel Mare Ptolemeii din Egipt Seleucizii din Siria

Titluri: Mântuitor Salvator Binefăcător

După moarte, cezarul ridicat la rang de zeu Caligula doreşte să i se introducă statuia în templul din Ierusalim Nero şi Domiţian se intitulează “Divus” Domiţian-Dominus et Deus

13

Post mortem membrii familiei introduşi în rândul zeilor Romanii-cultul împăratului=principiu unificator al popoarelor cucerite Creştinii-singurii care au avut curajul să se opună acestui cult Sunt prigoniţi 3 secole

Iudaismul epocii NTPrincipalele grup ări religioase Fariseii (cei aleşi, cei separaţi)

Fariseu->vb. Paras (a separa, a distinge) Separatiştii (puritanii) iudaismului

Se feresc de orice asocieri rele Dau ascultare fiecărui precept al Legii

Separare iniţiată de evreii reveniţi din Babilon (538 îH), manifestă dispreţ faţă de: Păgânii instalaţi în cetăţi Conaţionalii rămaşi în ţară (puţini pt. că au fost deportaţi de Nabucodonosor)

Recrutaţi din toate clasele sociale Minoritari raportaţi la puterea romană 6 000 adepţi declaraţi în timpul lui Irod Candidaţii-cunoscători şi împlinitori minuţioşi ai Legii Cea mai mare şi mai influentă grupare Nu sunt menţionaţi în VT->apăruţi după sec. IV îH Apar bine definiţi după epoca Macabeilor- în timpul Ioan Hircan (135-105 îH) Macabeii (sec. II-I îH)

Familie de evrei patrioţi Luptă pentru eliberarea Iudeii de sub dominaţia eleno-siriană seleucidă Au infiinţat o dinastie regală şi sacerdotală-Hasmoneii Au întemeiat un regat iudeu independent Regatul a dăinuit până la cucerirea romană

Iniţial s-au constituit în gruparea “pioşilor” înainte de răscoala Macabeilor Luptau împotriva elenismului Păstrau religia mozaică După victoria Macabeilor au rămas aliaţi ai acestora Se separă când Macabeii preiau puterea sacerdotală

În timpul lui Ioan Hircan au devenit ostili dinastiei Ulterior favorizaţi de soţia lui Alexandru Ianeu

Devin privilegiaţi Au devenit cruzi împotriva opozanţilor Denunţaţi de popor Cauzează pirderea autonomiei iudaice-intervine Pompei în problemele statului După acest moment dispar de pe scena politică şi religioasă

Revin în timpul lui Irod cel Mare (37 îH) Îi refuză jurământul de fidelitate

Opoziţie pasivă faţă de Irod şi Imp. Roman Simpatizaţi de popor

Distanţi faţă de popor Oamenii ţării, poporul de rând-nu cunosc Legea Fariseii-cunoscători ai Legii Capătă un caracter preponderent religios

Caracteristici: Cunoaşterea Legii scrise de Moise Cunoşterea tradiţiilor bătrânilor (interpretările nescrise ale Legii) Susţin cu putere tradiţia orală Tora şi Tradiţia au aceeaşi importanţă

Susţinerea tradiţiei orale: “ + ”

14

Adaptarea Legii la cerinţele vieţii Acceptarea ideilor noi:

Nemurirea sufletului Judecata obştească Învierea Existenţa îngerilor

“ – ” Servitute faţă de tradiţie şi Lege Aproape imposibil să părăsească casa sau să execute vreo acţiune fără a încălca

vreo prescripţie (făcută de ei) Deformarea exagerată a învăţăturii prin formalism

Predica de pe munte: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Mt. 5, 20)

Exagerările fariseilor şi “Vai-urile” lui Hristos: Închid pentru alţii împărăţia cerurilor, şi nici ei nu intră în ea Străbat marea şi uscatul pentru un prozelit, ca apoi să facă din el fiu al pierzării Jurământul pe templu şi altar nu este valid, dar este valid cel făcut pe aurul

templului şi pe jertfa de pe altar Dau dajdie din mentă, mărar şi chimen dar nesocotesc dreptatea şi milostivirea Spală cu grijă vasele pe dinafară, dar ignoră întinarea sufletului Grija pentru cele din afară, iar cele dinlăuntru le nesocotesc-morminte văruite

pe dinafară şi pline de putreziciune înăuntru1. Zidesc şi împodobesc mormintele profeţilor pe care ei înşişi i-au persecutat şi

omorât “Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda Gheenei?” (Mt. 23, 13-33) Păstrarea influenţei, popularităţii şi imaginii->conflict cu Hristos Scop: discreditarea, compromiterea şi condamnarea în faţa poporului a lui Iisus Ex.: divorţul fără motiv acceptat de Legea lui Moise (Mt. 19, 3-9) (LECTURA) Buni cunoscători şi împlinitori ai legii->orgolioşi

Ex.: Pilda vameşului şi a fariseului Totuşi ei sunt cei care salvează iudaismul după distrugerea din anul 70

Saducheii Numele-origine incertă

Posibil să provină de la marele arhiereu Sadoc (contemporan regelui David sec. X îH)

Descendenţă arhierească până în sec. II îH Justificarea numelui:

Protecţia oferită de notorietatea numelui Pretenţia unor drepturi şi avantaje

Apariţie şi organizare: În perioada lui Ioan Hircan (135-104)-sfârşitul epocii Macabeilor Rămân fideli Macabeilor Ulterior suferă represalii din cauza fariseilor protejaţi ocârmuire Puţin numeroşi Formaţi din aristocraţie sacerdotală

Nu toţi preoţii fac parte din rândul saducheilorSaduchei vs. Farisei

Înalta societate Clasa mijlocie Domină prin putere şi influenţă Domină prin cunoaştere Conservatori Progresişti Stau departe de popor şi se ocupă Doreau îmbunătăţirea vieţii religioase

doar de ritualul templului a poporului

15

Sub Irod cel Mare dobândesc numeroase avantaje în defavoarea fariseilor Doctrină:

Acceptă doar Scriptura ca normă de credinţă Legea reprezentată doar de Pentateuh Resping tradiţia orală (neagă existenţa îngerilor, învierea trupurilor, nemurirea

sufletului, răsplata şi pedeapsa veşnică) Doctrină:

Resprin providenţa divină care nu exercită nici o influenţă asupra omenirii Dumnezeu a abandonat poporul ales sub dominaţie străină

Morală: Profită de viaţă la maxim Compromis cu adm. romană pt. profit maxim

Văd în Iisus un posibil provocator al furiei romanilor împotriva iudeilor (Ioan 11, 47-50)

Odată cu dispariţia templului dispar şi saducheii

Esenienii Apariţie:

O a treia direcţie de filosofie iudaică Apar în timpul lui Ionatan (160-142) Provin ca şi fariseii dintre cei pioşi Au apărut datorită decadenţei clerului

Organizare: Se ocupă cu agricultura,meditaţia şi copiatul textelor sacre Au bunurile în comun Nu deţin sclavi, nu aduc jertfe de animale, practică celibatul Cultivă virtuţile şi o morală înaltă Nu fac jurăminte, nu participă la serviciu militar Viaţa îmbină munca şi rugăciunea Iniţierea novicilor durează 3 ani Respectă cu stricteţe sabatul şi sărbătorile Una din locaţii-Qumran: clădire cu spaţii pentru spălări zilnice, trapeză, cimitir S-au descoperit peste 10 grote ce conţineau un nr. mare de manuscrise

După distrugerea Ierusalimului (70 dH) comunitatea esenienilor dispare Teza dispariţiei complete Teza trecerii esenienilor la creştinism Teza permanentizării în timp a esenienilor şi transformarea lor într-o sectă

iudaică ce există şi în prezent

Cărturarii Învăţători ai Legii, experţi în legea iudaică Originea lor ajunge în timpul lui Solomon Constituiţi ca grupare după exilul babilonic Ulterior deveniţi şi partid religios politic Întâlniţi în Babilon până în sec. VI Întâlniţi în Imp. Roman de Apus până în sec. V Exercitau funcţii de jurişti, moralişi şi teologi Erau călăuze ale iudaismului:

Cărturarii şi fariseii au şezut pe scaunul lui Moise. Deci toate câte vă vor zice Au fost membrii ai Sinedriului

Au rol deosebit după 70 dH ca păstrători ai legii Au promovat dogma saduchee dar majoritatea susţineau pe farisei vouă, faceţi-le şi păziţi-le. (Mt. 23, 2-3)

16

Activitatea: Păstrarea Legii

Cea mai importantă lucrare-Talmudul Adunarea unui număr mare de ucenici cu scopul de învăţare a Legii (memorau

materialul predat şi-l transmiteau nemodificat) Aplicarea Legii în calitate de judecători în Sinedriu

Sinedriul Origini:

Cei 70 de bătrâni care l-au însoţit pe Moise în pustie, la porunca Domnului După exil probabil Ezdra a reorganizat Sinedriul Vechiul Sinedriu-bătrânii din cartea Ezdra (5,5; 9,6-7; 10,8) şi cartea Neemia

Componenţă: Iniţial saducheii eru majoritari Ulterior au foszt incluşi şi fariseii şi cărturarii În perioada NT Sinedriul funcţiona ca un Senat compus din 70 de preoţi şi laici

conduşi de Marele Preot (arhiereul) (2,16; 4,1; 19;5-7)

Componenţa din perioada NT: Mai marii preoţilor (şefii marilor familii preoţeşti) Bătrânii-aristocraţia iudaică Cărturarii-tendinţă fariseică (primele două fiind saduchei)

Ex.: Sp. Ap. Pavel (fariseu) în faţa Sinedriului deschide subiectul învierii morţilor pentru a-l dezbina (FA 23, 1-9)

Sub procuratorii romani (6-66 dH): Puterea Sinedriului este extinsă Conduce guvernarea internă Ocazional exercită puterea în diasporă

În timpul lui Arhelau: Puterea Sinedriului este restrânsă Au jurisdicţie doar în Iudeea nu şi în Galileea Sinedriul avea poliţie proprie Putea emite pedepse sau chiar pedeapsa capitală care trebuia validată de

procurator Organizare şi administrare:

Se întrunea la date fixe sau în şedinţe extraordinare Nu se întrunea sâmbăta Aşezat în semicerc cu 2 grefieri În cazuri capitale se ţineau pledoarii pro şi contra acuzatului Procesul Mîntuitorului a încălcat regulamentul de funcţionare a Sinedriului

După anul 70 dH: Sinedriul este abolit Înlocuit de Curtea de Jucată Format doar din cărturari Deciziile au doar autoritate morală şi religioasă

Irodienii Partizani ai familiei lui Irod cel Mare Amintiţi de 3 ori în NT

Mt. 22, 16 Mc. 3,6; 12, 13

Nu sunt menţionaţi în literatura profană În timpul Mântuitorului:

Se află preponderent în Galileea (teritoriul lui Irod)

17

Câteva familii şi în Ierusalim Evrei ataşaţi dinastiei irozilor:

Politic-supunerea era singurul mod de a salva independeţa ţării în faţa Romei Ideologic-partizani ai apropierii de civilizaţia elenă şi romană (astfel ar fi putut

primi sprijin din partea dinastiei irozilor) Erau mai mult un partid politic Păstrau legătura cu Irod cel Mare şi descendenţii lui Apropiaţi mai ales de Irod Antipa Implicaţi în uciderea Sf. Ioan Botezătorul (denunţarea publică a rel. dintre Irod şi

Irodiada-soţia lui Filip) Aliază cu fariseii pentru compromiterea Mântuitorului şi pentru culpă politică:

“Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om având mâna uscată. Şi Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Şi a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau; Şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă. Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă.” (Mc. 3, 1-6)

“ Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?”

Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el? Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus.” (Mt. 22, 15-22)

Zeloţii Grupare naţionalist-extremist iudaică Se considerau instrumentul lui Dumnezeu de eliberare a poporului Se grupau organizat atunci când împrejurările o cereau Foloseau toate mijloacele, inclusiv crima pentru a lupta împotriva ocupanţilor şi

simpatizanţilor romanilor Foloseau pumnal scurt numit “sica”->”sicari” Apariţie:

În timpul recensământului din anul 6-7 dH demarat de legatul Siriei Quirinius Recenzarea lor de către păgâni-motiv de revoltă Rezistenţa condusă de fariseul Tadoc şi galileeanul Iuda Au luptat împotria romanilor în Galileea şi Iudeea Revolta este înăbuşită uşor de către romani

Apogeul fanatismului lor-războiul iudaic din anii 66-70 Supravieţuitorii se regrupează în deşertul Iuda după anul 72 Declanşează o ultimă revoltă în timpul lui Hadrian (117-138) Liderul revoltei-Simon Bar Kokehba (fiul stelei)-recunoscut ca Mesia Au ţinut trează în popor nădejdea mesianică (politico-religioasă)

Samaritenii Origini:

Momentul căderii Sameriei sub asirienii conduşi de împăratul Sargon-722 îH

18

Samaria (Regatul de Nord sau Regatul lui Israel)-colonizată cu exilaţi aduşi din imp. Asirian

Israeliţii rămaşi în Samaria au încercat să îşi păstreze identitatea religioasă Au păstrat relaţii strânse cu regatul lui Iuda

Samaritenii din perioada NT-descendenţi ai coloniştilor aduşi pentru repopularea Samariei după 722

Deteriorarea relaţiilor dintre samariteni şi iudei: Începe odată cu revenirea iudeilor din exilul babilonic Samaritenii s-au opus restaurării templului şi cetăţii Ierusalimului Tensiunile s-au amplificat în timpul lui Ezdra şi Neemia Respingerea sprijinului samritenilor pentru păstrarea purităţii etnico-religioase

Adâncirea rupturii dintre samariteni şi iudei: Samaritenii au construit un templu pe muntele Garizim Respingerea cărţilor profetice, acceptarea exclusivă a pentateuhului

Evoluţia în timp: In timpul revoltelor Macabeilor sunt dominaţi de către regele Antioh IV În 168 îH templul samaritean este închinat lui Zeus Xenios (Zeus iubitorul de

străini) În 128 îH sub Ioan Hircan templul de pe muntele Garizim este distrus Samaria continuă să aibe autonomie cultică Devine provincia favorită a lui Irod cel Mare care o reconstruieşte şi ridică

reşedinţa Sebasta În anul 6 dH Samaria şi Iudeea au fost unite într-o singură provincie-relaţiile

tensionate se păstrează Iosif Flaviu: - anii 6-9 dH samaritenii împrăştie în perioada Paştelui oase

de om în Templul din Ierusalim - anul 52 dH samariteni au masacrat un grup de pelerini galileeni ce se

îndreptau spre Ierusalim Teologia samariteană

Credinţa într-un singur Dumnezeu Credinţa că Moise este primul şi ultimul prooroc Torah este Scriptura inspirată de Dumnezeu lui Moise Muntele Garizim este capitala primului regat israelit şi locul ales de Dumnezeu

pentru jertfă Credinţa în ziua judecăţii şi în învierea morţilor Decalogul samaritean conţine şi afirmaţia că muntele Garizim este loc de

închinare Sărbători respectate:

Paştile Sărbătoarea azimii Cincizecimea Anul nou (ziua de naştere a lui Moise) Sărbătoarea Postului Sărbătoarea corturilor Ziua a 8-a a sărbătorii corturilor

Diaspora iudaică Diaspora-iudeii care trăiau în afara graniţelor Ţării Sfinte Formarea diasporei-722 când împăratul Sargon deportează iudeii în colonii ale Asiriei Mărirea diasporei în timpul lui Nabucodonosor-anul 586- robia babiloniană Emigrarea continuă în timpul lui Alexandru cel Mare 4 milioane evrei – sec. I dH Organizarea:

19

Constituiţi în comunităţi compacte Recunoscuţi de statul roman Protejaţi de legislaţia romană Puteau primi cetăţenie romană Legislaţia romană permitra colectarea ajutoarelor pentru templul din Ierusalim

Organizarea: Scutiţi de participarea la ceremoniile păgâne Scutiţi să practice cultul împăratului Comunităţile erau conduse de un “sfat al bătrânilor” Li se permite ţinerea Sabatului Nucleul comiunităţii era Sinagoga Sinagoga-administraţie propie Sinagoga-condusă de “mai marele sinagogii” Comunităţile aveu contact unele cu altele şi cu Ierusalimul

Prozelitismul: Prozelitism prin scrieri de propagandă Scop-superioritatea Dumnezeului iudeu Scop- poporul iudeu depozitar al revelaţiei divine Succes doar în lumea cultă Atrage mai ale prin morala înaltă Mulţi prozeliţi ajung să devină creştini-morala înaltă şi universalitatea religiei Lider al comunităţii iudaice din Alexandria Apără comunitatea din Alexandria care s-a opus cultului împăratului, de

represaliile împăratului Caligula Propagă filosofia stoică, platonică şi neopitagoreică în interiorul gândirii

iudaice Are o operă vastă din care 34 de lucrări fac referire la VT (biblicist)

Filon Alexandrinul-aplicant al exegezei alegorice (spiritulizate, simbolice) Adepţi ai acestei interpretări: Clement Alexandrinul, Origen Iudaismul elenizat influenţează gândirea iudaică şi greacă-pregăteşte calea pentru

încreştinare Iudeii elenişti (Sf. Ştefan, Apollo) folosesc noul sistem filosofic pentru propovăduire Meritele diasporei:

Traducerea Septuagintei Răspândirea cuvântului lui Dumnezeu printre neamuri

Reacţii antiiudaice: Caracterul naţional accentuat al religiei iudaice Axarea pe interesul naţiunii Dispreţ faţă de celelalte culte păgâne Afişarea arogantă a religiozităţii şi naţionalismului Reţinerea de la muncă în zi de sabat Circumcizia Privilegiile de care se bucurau Reacţii violente soldate cu masacre Reacţia lumii păgâne se datorează contactului cu un cod moral şi de valori

înalte Simplul contact cu gândirea iudaică reprezenta prezenţa unui nou punct de

referinţă

20

Situa ţia politică a iudaismului Cronologia sec. IV-I îH

Din 323 îH-Ptolemeii (dinastie gr. în Egipt) domină Palestina după moartea lui Alexandru cel Mare

Din 198 îH-Seleucizii (dinastie gr. în Siria) cunduc Ţara Sfântă-Antioh Epifanes IV

Sistem opresiv pentru iudei Interzice cultul iudaic Profanează templul Pedeapsa capitală pentru circumcidere şi ţinerea sabatului

Macabeii eliberează Palestina de sub seleucizi-devin arhierei şi regi Din 37 îH tronul este ocupat de Irod Idumeul

Dinastia Irodiană În timpul ultimului hasmoneu-Ioan Hircan II-se impune un iudeu, protejat al Romei-

Antipater (iudeu din Idumeea) În 47 îH Antipater este numit procurator al Iudeii de către Iulius Cezar Antipater numeşte pe Irod (fiul său) prefect militar al Galiei Irod se remarcă prin calitatea de lider şi promptitudine Irod este numit guvernator militar al provinciei Coele-Siria de către guvernatorul

roman După asasinarea lui Cezar, Irod se face remarcat şi de către Antoniu Irod primeşte titlul de rege al iudeilor În anul 40 îHIrod (cel Mare) ocupă tronul iudaic-o nouă dinastie La urcarea pe tron este refuzat de popor:

Este de neam străin Servilism faţă de Roma Simpatie faţă de curentul elenist Despot şi brutal

3 ani va lupta cu sprijin roman împotriva propriului popor pentru a rămâne pe tron Domnia efectivă a lui Irod cel Mare

Între anii 37 îH – 4 dH Nu este iubit de popor Apreciat de romani-”rex socius” (rege asociat, aliat) Se bucură de autonomie Scutit de tribut Depinde de Roma-politica externă Obligaţia de a forniza trupe armate pe timp de război Anul 37 îH-se căsătoreşte cu Mariamne (prinţesă hasmoneiană-nepoata lui

Ioan Hircan II) Anul 35 îH-numeşte pe Aristobul în funcţia de arhiereu (fratele Mariamnei-

drept legitim la tron) Anul 35 îH-asasinează prin înnecare pe Aristobul Anul 31 îH-izbugneşte conflictul dintre Octavian şi Antoniu Doreşte să sprijine pe Antoniu dar este implicat în războiul cu nabateenii de

către Cleopatra Învinge pe nabateeni Octavian învinge pe Antoniu- 31 îH Se duce la Octavian cu daruri şi ajutoare pentru continuarea campaniei-câştigă

simpatia acestuia Este recunoscut de Octavian ca rege al Iudeii Primeşte noi teritorii de la Octavian-teritoriul condus de Solomon

Irod cel Mare-gospodar şi servil-proiecte grandioase: Ridică temple în numele lui Augustus

21

Restaurează Samaria-o redenumeste Sebasta (gr. Sebastos=lat. Augustus) Reconstruieşte oraşul port Turnul lui Strato şi îl redenumeşte Cezareea Palatul lui Irod în Ierusalim În anul 20 începe reconstrucţia Templul din Ierusalim-reconciliere cu poporul Cultul la templu nu a fost întrerupt nici o zi Templul şi altarul construite de mâini sfinţite 1 000 preoţi calificaţi în construcţii Ridicarea templului durează 8 decenii Lucrarea se încheie în anul 63 dH (anul 70)

Irod cel Mare-neiubit de popor: A ridicat Templul din Ierusalim A exterminat familia hasmoneilor Impune impozite mari Sinedriul nu mai are putere de decizie Impune arhierei din afara seminţiei lui Aaron Regim de teroare

Irod cel Mare-crud. Asasinează: Mariamne (una din soţii) Mama Mariamnei-Alexandra Cei doi fi ai Mariamnei-Alexandru şi Aristobul Antipater (un alt fiu al lui Irod) Alţi 4 fii al lui Irod 2 cumnaţi Macrobiu: “E mai bine să fi porcul lu iIrod, decât fiul lui”

Irod se îmbolnăveşte-agonizează, boală cumplită Ordonă ca la moartea sa să fie omorâţi 500 de fruntaşi iudei-poruncă nerespectată Moare în anul 4 îH Înmormântat în fortăreaţa Herodium Împărţirea imperiului, prin testament, după moartea lui Irod:

Arhelau-Iudeea şi Samaria Antipa-Galileea şi Pereea Filip-teritoriile de nord-est

Arhelau (Irod Etnarhul) 4 îH-6 dH: “Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut

să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.” (Mt. 2, 22-23)

Ofensează iudaismu-se căsătoreşte cu văduva fratelui vitreg Continuă construcţiile tatălui să Opresiv Înăbuşă sângeros o revoltă iudaică Merge la Roma pentru a obţine recunoaşterea titlului Delegaţia iudaică la Roma ameninţă cu revolta Detronat şi exilat în Galia Conducerea şi administraţia dată unui procurator

Irod Antipa (Irod tetrarhul) 4 îH-39 dH: Tetrarh-stăpân peste o pătrime de regat Cel mai capabil dintre fii lui Irod Un mare constructor-ridică Tiberiada în 22 dH-în cinstea împăratului Tiberiu Se căsătoreşte cu fiica regelui Aretas IV al Nabateenilor-o repudiază Se căsătoreşte cu Irodiada saţia fratelui sau, Filip Relaţie combătută de Ioan Botezătorul Anul 39 dH pleacă la Roma pentru obţinerea titlului de rege

22

Agripa, nepotul său complotează-Irod Antipa este detronat şi exilat în sudul Galiei

Irod Filip (4-34 dH): Primeşte de la Roma doar titlul de tetrarh Construieşte Cezareea (lui Filip) şi Betsaida

Betsaida Iulia-numele fiicei lui Augustus Se căsătoreşte cu Salomeea, fiica Irodiadei, nepoata sa

Irod Agripa I: Fiul lui Aristobul, nepot al lui Irod cel Mare Crescut la Roma-relaţii apropiate cu familia regală Anul 36 dH-este încarcerat de împăratul Tiberiu Anul 37-este eliberat de Caligula şi primeşte fostul teritoriu al lui Filip, în

varianta extinsă Anul 39-Irod Antipa este exilat Irod Agripa primeşte şi teritoriul lui Irod Antipa (Galileea şi Pereea) Anul 41-Caligula este asasinat Irod Agripa se găsea la Roma Sprijină numirea ca împărat a lui Claudiu Primeşte recompensă titlul de rege Primeşte şi teritoriile conduse de preocuratori (Idumeea, Iudea şi Samaria) Sub Irod Agripa se reconstituie regatul lui Irod cel Mare Paşnic Acceptat ca urmaş al hasmoneilor prin bunica Mariamne Sprijină fariseii A respectat perceptele religioase iudaice Pentru câştigarea simpatiei iudeilor începe persecuţiile creştine L-a omorât pe Sf. Ap. Iacob şi l-a urmărit pe Sf. Ap. Petru “Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din

Biserică, ca să-i piardă. Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Şi văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat şi pe Petru, (şi erau zilele Azimelor). Pe care şi prinzându-l l-a băgat în temniţă, dându-l la patru străji de câte patru ostaşi, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paşti.” (FA 12, 1-4)

Fortifică Ierusalimul-fără a finaliza lucrările Anul 44-se înbolnăveşte şi moare ca şi bunicul său Irod cel Mare. “Şi el, coborând din Iudeea la Cezareea, a rămas acolo. Şi într-o zi rânduită,

Irod, îmbrăcându-se în veşminte regeşti şi şezând la tribună, vorbea către ei; Iar poporul striga: Acesta e glas dumnezeiesc, nu omenesc! Şi îndată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mâncându-l viermii, a murit.” (FA 12, 19-23)

În urmă rămân două fiice şi fiul Agripa II Agrippa II:

Primeşte titlul de rege de la Claudiu Schimbă numele Cezareii lui Filip în Neronias-compliment împăratului Nero Între anii 48-66 poate numi mai marii preoţilor Anul 60-în Cezareea îl audiază pe Sf. Ap. Pavel Posibilitatea de a fi încreştinat:

“Iar Agripa a zis către Pavel: Cu puţin de nu mă îndupleci să mă fac şi eu creştin!” (FA 26, 28)

La izbucnirea revoltei din anul 66 rămâne fidel romanilor

Procuratorii Procuratorii romani:

Anul 6 dH-depunerea lui Arhelau marchează începutul administrţiei procuratoriale

23

S-a menţinut până în anul 66-răscoala iudaică Reşedinţa la Cezareea La sărbători venea la Ierusalim-supraveghea evenimentele Avea dreptul de a numi mari preoţi În practică avea autonomie aproape deplină În probleme majore se adresa legatului imperial al Siriei Justiţia este executată de Sinedriu În cazul pedepselor capitale era implicat şi procuratorul Taxele colectate de vameşi (uneori indigeni) Au respectat manifestarea cultului şi a credinţei Trupele nu ieşeau în oraş cu stindard roman Totuşi au existat nemulţumiri naţionaliste ale iudeilor

Primii Procuratorii Coponius (6-9 dH):

Trimis în Iudeea în timpul lui Quirinius Quirinius desfăşoară recensământul iudeilor Revolta iudeilor condusă de Iuda Galileanul Înăbuşită de către procuratorul Coponius

Urmează: Marcus Ambius (9-12 dH) Annius Rufus (12-15 dH) Valeriu Gratus (15-26)-numit de Tiberiu

Valeriu Gratus: Destituie 3 arhierei Numeşte arhiereu pe Joseph Caiafa-rămâne până în anul 36

Urmează Pontius Pilat (26-36) Pontius Pilat (26-36):

Irită sentimentul naţional şi religios al iudeilor în mai multe rânduri Foloseşte vistieria templului pentru onstruirea unui apeduct Deţine controlul vistieriei templului Înăbuşă sângeros revoltele iudaice Neiubit de către popor Masacrează fără motiv un grup de pelerini samariteni Urmare acestui fapt este demis Pleacă la Roma pentru proces Tiberiu moare în acest timp Caligula îl condamnă la exil sau sinucidere Caracter slab-acceptul răstignirii Mântuitorului

Urmează: Marcellus (36-37) Marcullus (37-41)

Claudiu suprimă administraţia procuratorială Teritoriul procuratorului este dat susţinătorului Irod Agripa I Anul 44-Irod Agripa I moare Claudiu reînfiinţează instituţia procuratorială Procuratori 44-66 dH:

Cuspiu Fades (44-46) - conflicte cu zeloţii Tiberius Alexandru (46-48) Ventidius Cumanus (48-52) – tensionează relaţiile cu iudeii-este destituit Antonius Felix (52-60)-fără scrupule, lacom, lipsă de diplomaţie-înlocuit de

Nero Porcius Festus (60-62)-onest-moare în timpul guvernării

Albinius (62-64)-fără scrupule, manipulat e arhiereii împotriva creştinilor

24

Gessius Florus (64-66)-în acest timp se destabilizează relaţiile socio-politice în Iudeea

Revolta contra Romei şi începutul ruinei iudaice Agripa II încercă evitarea revoltei iudaice

Este susţinut de marii preoţi şi de farisei Extremişti conduşi de Eleazar declanşează revolta la Ierusalim Garnizoana romană din Ierusalim s-au predat dar au fost masacraţi În anul 66, legatul Siriei, Cestiu Gallus porneşte cu trupe spre Ierusalim Număr insuficient de soldaţi-retragerea din ofensivă

Înfrânt în defileu Bet Heron Victoria obţinută determină proclamarea independenţei

Ura comună nu depăşeşte rivalităţile dintre grupările iudaice-se crează frământări interne

Apărarea Ierusalimului încredinţată marelui preot Anna II şi lui Iosif ben Gorion Zeloţii conduşi de Eliazar trimişi din Ierusalim-pentru calmarea situaţiei Anul 67-Nero însărcinează pe Vespasian cu reprimarea revoltei

Conduce 3 legiuni şi trupe auxiliare-60.000 soldaţi După un an cucereşte Galileea

Opozanţii extremişti se refugiază la Ierusalim-conduşi de Ioan din Giscala Se crează tensiuni interne la Ierusalim-uciderea unor aristocraţi Ierusalimul-condus de Ioan din Giscala Anul 68-Vespasian se îndreaptă spre Pereea pentru a-i lăsa pe evrei să se mai dezbine Anul 68-Vespasian vrea să invadeze Iudeea-Nero moare Se amână invazia şi se aşteaptă noi ordine

Amânarewa este în defavoarea iudeilor Anul 69-Bar Giora conduce noi zeloţi în Ierusalim Bar Giora intră în conflict cu Ioan din Giscala

În urma conflictului se crează un nou partid de zeloţi conduşi de Eleazar-fiul lui Bar Giora

Se impune Ioan din Giscala Anul 69-Vespasian este proclamat împărat Conducerea armatei lui Vespasian rămâne lui Titus Anul 70-Titus se îndreaptă la Ierusalim cu 4 legiuni Ierusalimul este deja slăbit de foamete şi frământări interne 25 martie 70-prima breşă în zidurile cetăţii 10 iulie-cade fortăreaţa Antonia 10 august-Templul este incendiat 8 septembrire 70-Ierusalimul este cucerit

Liderii Ioan din Giscala şi Bar Giora sunt luaţi prizonieri Anii 70-73 – cucerirea cetăţilor Herodium, Macherus şi Massada Ţara Sfântă devine provincie imperială Oficial ţara pierde numele de Iudeea şi devine Palestina Sinedriul este suprimat Templul este distrus Cultul naţional este întrerupt Supravieţuitorii se grupează în jurul fariseilor şi a cărturarilor

Se formează o şcoală rabinică Se adună şi se codifică tradiţia Ia naştere Mişna

Anul 130-împăratul Marcus Hadrianus Iniţiază reconstrucţia Ierusalimului ca oraş păgân Pe locul vechiului loc al Templului doreşte să ridice un templu lui Jupiter Interzice circumcizia

25

Noile represalii generează o nouă revoltă a iudeilor grupaţi în jurul lui Simon Bar Kochba (Fiul stelei, Mesia)

Revolta izbucneşte în anul 132 Cuprinde mare parte din Iudeea Durează 3 ani Roma trimite 4 legiuni conduse de Iulius Severus-chemat special din Marea

Britanie Represaliile romane mai dure decât în anul 70

Iudeii sunt înfrânţi Cei rămaşi sunt vânduţi ca sclavi Li se interzice intrarea în Ierusalim Li se interzice exercitarea cultului Pe locul Templului se ridică templul lui Jupiter în care se găsea statuia

cezaruluiOraşul sfânt al lui David devine simbolul triumfului păgânismului asupra naţionalismului extremist Iudaic !

Canonul Noului Testament 27 de cărţi Sec. I-toate cărţile la destinaţiile lor Nu sunt cunoscute de toate comunităţile Ebr. Kaneh-gr. canon-trestie, băţ, liniar Acceptările scrierilor canonice au fost uneori dificile Respingerea vs. Acceptarea unor comunităţi sau persoane Criterii de stabilire a canonicităţii:

APOSTOLICITATE INSPIRAŢIA DIVINĂ

Apostolicitate: Scrise de Apostoli Mijlocit sau nemijlocit

Inspiraţie divină Revelaţia divină transmisă oral Fixată în scris Iluminarea aghiografului de către Duhul Sfânt

Inspiraţie divină Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să

vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. (Matei 10, 19-20)

Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. (Luca, 14, 26)

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun. (II Timotei 3, 16-17)

Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. (Gal. 1, 11-12)

Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. (I Cor. 2, 10)

De aceea şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat, că luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvânt al oamenilor,

26

ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi cei ce credeţi. (I Tes. 2, 13)

Mesajul transmis de Apostoli este cuvântul lui Dumnezeu Acesta a produs un efect în sufletul celor ce l-au auzit Mărtursită şi de Sfinţii Părinţi:

Sf. Atanasie cel Mare Sf. Ioan Damaschinul Sf. Ioan Gură de Aur Fer. Augustin Sf. Irineu

Inspiraţia divină rezultă şi din: Conţinutul intrisec (hristocentric)-subiect central faptele şi persoana

Mântuitorului Efectele etice şi spirituale în viaţa omului-schimbă profund gândirea şi

conştiinţa umană Mărturia istorică a Bisericii

Definitivarea Canonului Noului Testament în primele 4 secole creştine Cărţile NT scrise între anii 43-98 Caracter particular sau enciclic Copiate de comunităţi-schimb de epistole

“Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi.” Col. 4, 16

Recomandarea reciprocă Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a

scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui, cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. II Pt. 3, 15-16

Astfel s-au creat primele colecţii Sfârşit de sec. I-există comunităţi cu colecţii ample-evitarea falsificarii Sfârşit de sec. I-opinie-canonul NT este încheiat Citarea cărţilor NT de către Sf. Părinţi-confirmarea ipotezei încheierii canonului NT Formarea canonului NT-prin eliminare Ideea de canon-anii 140-150-controlul tradiţiilor vs. Tradiţia apostolică Autor neaposolic-relaţia cu un autor apostolic-martor ocular

Canonul NT la Părinţii Apostolici Barnaba-Bis. Orientală din Palestina Epistola-scrisă în jurul anului 96 Referiri la:

Ev. Matei şi Ioan, FA, Ep. către Romani, Efeseni, Filipeni, Evrei, Ep. lui Iacob, I-II Petru, Apocalipsa

Sf. Ignatie-ucenic al Ap. Ioan Vorbeşte despre Evanghelie şi Apostoli puse alături de Lege şi Prooroci

Sf. Policarp-Ep. către Filipeni Ev. Mt. şi Lc., Ep. I-II Cor., Rom., Gal., Ef., I-II Tim., Col., Evr., I Pt., I In.,

Sf. Clement Romanul Ev. Mt., I Cor., Rom., Evr., Toţi citează din cele 4 Evanghelii şi din aproape toate epistolele

Papias-ep. De Hierapolis din Frigia Ev. Mt., Mc., Lc., In., FA, Ep. soborniceşti

Didahia (Înv. Celor 12 Apostoli)-început de sec. II Toate scrierile fără Ev. Mc., Filimon, I-III Ioan

27

Ep. Către Diognet Lege şi profeţi, Evanghelii şi scrieri apostolice Ev. Mt., Lc., Ep. Rom., I-II Cor., Ef., Filip., I Tim., I Tit., I Pt., I In.

Păstorul lui Herma-Apocalipsă

Canonul NT la Apologeţi de sec. II Sf. Iustin Martirul şi Filosoful-grec din Siria

Arată că duminica la biserică se citeau memoriile apostolice (Ev. şi Ap.) şi cărţile profetice

Taţian Sirianu-ucenicul lui Iustin Martirul Cele 4 Ev canonice-”Cele patru Ev în una singură” “Cuvânt către Elini”-Ep. Rom., I Cor., Ef., Col., Tit, Evr.

Teofil-Episcopul Antiohiei Siriei Armonie a Evangheliilor, Împotriva ereziei lui Hermoghen Apoc., Rom., I Cor., I-II Pt.., Evr., Iac.

Meliton-Episcop de Sardes-176 Apologie Cele 4 Ev., FA, Apoc.

Marcion-antiiudaic-Canonul lui Marcion Ev. Lc., Gal., I-II Cor., Rom., I-II Tes., Ef., Col., Filip., .Filim.

Reacţie în Bis. Pentru apărarea cărţilor omise Cărţile menţionate-canonice Reacţia Bisericii-cărţi unanim acceptate

Fragmentul Muratori-manuscris latin sec. VII-Biblioteca Naţională din Milano Compus sec. II, editat prima dată în anul 1740-Ludovico Muratori Conţine listă a scrierilor NT a creştinilor din Roma Conţine:

Cele 4 Ev., FA, 13 Ep. Pauline, fără Ep. Evr. Ep. Soborniceşti fără Iac. Şi Pt Apocalipsa Referire la Ep. Iuda şi Ioan-folosesc numele pentru autoritate

Mai conţine: Apoc. lui Petru Înţelepciunea lui Solomon Menţionat Păstorul lui Herma

Util pentru comentariile referitoare la scrieirile sacre Irineu-episcopul Lyonului-Adversus Haeresia

Cele 4 Ev-cele 4 colţuri ale pământului, cele 4 vânturi FA, Ap. Pauline, Ep. Soborniceşti, Apoc.

Apologeţii sec. II socotesc canonice: Evangheliile Epistolele cu excepţia Ep. Filimon şi III Ioan Puţin folosite Ep. Evr., II Pt., Iacob, Iuda şi Apocalipsa

Canonul NT în sec. III Extrase din Scriptură Aminteşte-cărţile controversate: Ep. Iuda, Ep. Soborniceşti, Ep. Barnaba,

Apoc. lui Petru Ep. către Evrei o atribuie Sf. Ap. Pavel-lb ebraică, apoi Ev. Luca o traduce în

lb. gr.-explică asemănarea libajului dintre Ep. Evr. şi FA Stabileşte o cronologie a Evangheliilor

Clement Romanul-Hipotizele Afirmă că Ev. Ioan a scris şi o Ev duhovnicească

28

Face diferenţă între scrierile canonice şi cele necanonice: “uni zic” (introd. pt citate necanonice) vs. “Scriptura zice”, “Domnul zice”, “este scris” (introd. pentru textele canonice)

Origen-urmaş al lui Clement Romanul-ample studii biblice-iniţiator al criticii al textului biblic

Origen-Hexapla Textul trad. de până la el-6 coloane comparative

Origen-De principiis Afirmă originea divină a scrierilor NT Cărţile canonice: cele 4 Ev.-oferă detalii despre autori, FA; Ep. Pauline fără

Ep. Evr., I In., I-II Pt., Apoc. Afirmă controversa asupra Ep. II-III In., Iacob şi Iuda

Origen-textele aprobate de Biserică Textele fără îndoieli: cele 4 Ev., 13 Ep. pauline, I Pt., I In., FA, Apoc. Textele asupra cărora sunt îndoieli: II Pt., II-III In., Evr., Iacob , Iuda Textele respinse de Biserică: scrierile apocrife de astăzi

Dionisie-urmaş al lui Origen la Alexandria Ep. De Alexandria, autoritate în Bis. de Răsărit

La presiunile ep. Nepos-hiliast- declară Apoc. Necanonică şi o atribuie unui anume prezbiter Ioan diferit de Ev. Ioan

Un secol se generează suspiciuni în jurul Apoc.. Devine subiect tabu pt Sf. Părinţi Tertulian-Biserica africană

Foloseşte: “Testamentul Vechi şi Nou” “instrumentul evanghelic şi apostolic” Cele 4 Ev., FA, 13 Ep. pauline, Apoc, I In., Ep. Evrei-opinie-scrisă de Barnaba-are autoritate în Bis. Nu menţionează Ep. Iacob şi I Pt.

Hypolit-ucenic al Sf. Irineu Apoc este scrisa de Ap. Ioan-are autoritate mare în Bis.

Ciprian-Bis. Din Cartagina Testimonia: Scritura-lege şi evanghelii Cele 4 Ev., Ep. pauline fără Ep. Filim. Şi Evr., Ep. Soborniceşti doar I Pt., şi I

In., şi Apoc În Bis de Apus şi Răs. Sunt acceptate:

cele 4 Ev., FA, 14 ep. Pauline (în Apus cu îndoieli supra ep. Evr.) 4 Ep. Soborniceşti: I Pt., I In., Iacob şi Iuda-ultimele două cu suspiciuni Mai puţin citate Apoc., II Pt.,II-III In.

Canonul NT î n sec. IV Pampfil-conducătorul şcolii din Cezareea

Consideră Apoc. (scrisă de Ap. Ioan) şi Ep. către Evrei-cărţi apostolice Petru-ep. din Alexandria

Canonice: cele 4 Ev., FA, Ep. Sf. Pavel şi Ep. Către Evrei şi I Ioan Eusebiu din Cezareea-elevul lui Pampfil

Informaţiile oferite în urma cercetării 3 categorii de cărţi-criteriul este apostolicitatea Canonice: 4 Ev., FA, 14 ep. pauline, Apoc. Controversate: II Pt., II-III In., Iacob, Iuda Atribuite pe nedrept Apostolilor: Faptele lui Pavel, Păstorul lui Herma,

Apocalipsa lui Petru, Epistola lui Barnaba, Didahia, Apocalipsa lui Ioan, Evanghelia după Evrei

Anul 332-C-tin cel Mare-copierea a 50 de Scripturi-include 26 de cărţi cu excepţia Apocalipsei

29

Chiril al Ierusalimului Recomandă catehumenilor citirea celor 26 de cărţi ale NT cu excepţia

Apocalipsei Sinod în Antiohia-anul 345-canonul 85:

Cele 4 Ev., 14 ep. ale lui Pavel., I-II Pt., I-III In., Iacob, Iuda, FA-Apoc.are conţinut misterios

Sf. Grigorie de Nazianz Aşează Apocalipsa în canonul NT

Sf. Atanasie cel Mare-Epistola festivă 39 Face distincţie clară între textele inspirate şi cele neinspirate

Anul 360-Sinodul local Laodiceea-canonul 59-canonul NT 27 cărţi Amphilochiu de Iconiu-confirmă controversele din jurul Ep. către Evrei, Ep. lui Iacob,

I Pt., I In, şi Apoc. Susţine canonicitatea lor

Canonul NT î n Bis. de Apus Situaţie asemănătoare cu cea din Răsărit Apocalipsa este doar tolerată Ep. soborniceşti şi cea către Evrei contestate Victorin de Pictavium - sec. IV

Susţine canonicitatea Apocalipsei Hilariu de Pictavium - sec. IV

Susţine canonicitatea Ep. către Evrei Lucifer de Calaris - sec. IV

Susţine canonicitatea Ep. către Evrei Nu amintreşte Apoc., II Pt., III In.

Episcopul Philastriu - sec. IV Ereticii leapădă scrieile canonice şi se ţin de cele apocrife Sf. Ap. Pavel nu este autorul Ep. către Evrei

Codicele Claramontanus-sec. IV-Bis Africană Aminteşte toate scrierile NT mai puţin I-II Tes., Filip. Barnaba-autorul Ep. către Evrei

Canonul Mommsen-sec. IV Oferă o listă a canonului NT 4 Ev., 13 Ep. pauline, FA, Apoc., I-III In., I-II Pt.

Fer. Ieronim-sec. IV Acceptă canonul lui Atanasie Manifestă îndoieli referitoare la Ep. către Evrei

Un presupus sinod la Roma-382 S-a încercat stabilirea unui canon al NT 27 cărţi

Papa Inocenţiu I-anul 405 Confirmă 14 ep. pauline şi 7 soborniceşti

Fer. Augustin Subscrie canonului Sf. Atanasie 27 cărţi Sub influenţa lui, Sinoadele de la Hippo-393 şi Cartagina-397 întăresc opinia

Fer. Augustin Sinodul VII ecum.-787 şi Trulan-892 stabilesc pentru totdeauna canonul NT la un nr.

de 27 de cărţi

Canonul NT î n Bis. Protestante A preluat canonul NT asa cum era el la momentul separării Luther-canonic=apostolic

Apostolic-ceea ce au scris Apostolii

30

Apostolic-modul de exprimare apostolic (chiar dacă nu este scrisă direct de un Apostol)

O scriere este apostolică=dacă duhul creştin este în acea operă (indiferent de autor-Irod, Iuda etc)

Dacă duhul nu pulsează în acea operă-nu este apostolică chiar dacă autorul este Pavel

Luther adaugă la sfârşitul canonului NT Ep. către Evrei, Iacob, Iuda şi Apocalipsa-considerate necanonice Ep. Iuda-se referă la cartrea apocrifă a lui Enoh Ep. Iacob-”curat de paie”-luprtă împotriva Ap. Pavel şi Scripturii Necanonicitate susţinută şi de către Ulrich Zwingli şi Calvin Luther-Împărţire doctrinar-subiectivă Cărţi principale-susţin doctrina protestantă: Ev. In., Ep. Rom., Gal., I Pt. Cărţi mai puţin importante-celelalte scrieri ale NT Apocalipsa-neinspirată

Andreas Bodenstein de Karlstadt-împărţirea NT în 3 clase1. Autoritate supremă-cele 4 Ev. Şi FA2. Autoritate mică-13 ep. pauline, I Pt., I In.3. Autoritate infimă-Ep. Evr., Iacob., II Pt., II-III In., Iuda, Apocalipsa

Martin Schemnitz-cele 7 cărţi (pct.3)-apocrife John Gerhard-schimbare de atitudine-cărţile apocrife devin deuterocanonice Johann S. Semler-fiecare credincios este întreptăţit să se pronunţe asupra valorii

canonice a scrierilor NT Adevăr incomod=adevăr neautentic

S. Semler-Şcoala Tubingiană În Bis. primară au exista 2 direcţii:

Petrină vs. Paulină care s-au combătut reciproc S-au conciliat doar în sec. II Opinii-toate cărţile NT sunt neautentice

Şcoală nouă literar-critică Autentice:Ep. Rom., I-II Cor., Gal., Filip., I Tes., FA

Din sec. XVIII-prezent-se cercetează istoria formării canonului NT-rezultă 2 direcţii ideologic-religioase

K. Barth: Biserica nu este creatorea canonului NT ci primitoarea lui Canonul NT generat de primele comunităţi creştine şiconţine o sumă de scrieri Canonul este permanent verificabil şi perfectibil-continuă ideea lui Semler Rudolf Bultman: doar Ev. După Ioan-transmite adevăratul adevăr de credinţă Consideră neautentice Ep. către Ef., Col., II Tes., I-II Tim., Tit Gehard Ebelin-ucenic al lui R. Bultman-canonul este deschis revizuirii

Ernst Kasemann Prin canon se poate găsi cale teologică pentru apropierea dintre Biserici-curent

ecumenist Canonul NT-amestec de elemente contradictorii, asamplare de cărţi şi date fără

ordien şi cronologie Canon deschis revizuirii NT-operă literară pur omenească, nu este sacră

Concluzii: Nu toate cărţile NT au fost cunoscute sau acceptate Canonul NT nu a fost impus obligatoriu de către Biserică Epistolele controversate nu au fost lipsite te autenticitate. Firesc-epistolele mici

nu au fost bine cunoscute Teoriile protestante au anulat autoritatea canonului NT NT conţine cuv. Lui Dumnezeu revelat lumii

31

Manuscrisele de la Marea Moartă (Qumran) Iniţial-importanţă numai pentru VT Ulterior-importanţă şi pentru NT

Datează sec. II ÎH-imaginea cadrului istoric în care a apărul Biserica creştină Împrejurările descoperirii-cuprinsul lor

Împrejurare întâmplătoare-anul 1947 Muhamad el Dib, Ahmed Muhamad (vărul său) Descoperă: 8 vase intacte acoperite, unul conţinea 3 suluri din pergament,

învelite şi ele în ţesătură de in Predau pergamentele anticarului din Betleem-Khalil Iskandar Sahin Sunt scrise în siriacă Predate mănăstirii siriace Sf. Marcu din Ierusalim Ulterior beduinii mai descoperă şi alet resturi şi fragmente de manuscrise În anul 1947 beduinii şi anticarii vând astfel de manuscrise unor instit.

ştiinţifice din Ierusalim În 1947 Univ. ebraică din Ierusalim achiziţionează 3 astfel de manuscrise Prof. E.L. Sukenik-constată vechimea lor şi bănuieşte originea eseniană Pergamentele datate între sec. II îH – IdH Se deschide şantier arhelogic la Qumran Încep al Grota 1 unde s-au descoperit primele pergamente În anul 1952 beduinii descoperă noi manuscrise La Wadi Murabbaat-25 km S de Ierusalim La Khirbet Mird-14 km SE de Ierusalim Acestea aparţin anilor 132-135 dH-perioada celei de a doua revolte iudaice

Manuscrise găsite în deşertul Mării Moarte-3 grupe Grotele Qumran-sec. II îH - I dH Wadi Murabbaat Khirbet Mird-sec. II dH

Manuscrisele-din pergament, papirus, foi de aramă Manuscrise găsite în deşertul Mării Moarte-3 grupe

Grotele Qumran-sec. II îH - I dH Wadi Murabbaat Khirbet Mird-sec. II dH

Manuscrisele-din pergament, papirus, foi de aramă În prezent 40 000 fragmente-majoritatea cu caracter biblic Peşterile Qumran şi Kirbet Mird-există şi manuscrise cu carcter organizatoric

sau admin. Qumram-toate cărţile VT cu excepţia Estera, Tobie şi Înţelepciunea lui Iisus

Sirah Există mai multe copii-Deut. 14 copii, Is. 2 copii, Ps. 10 copii, Proorocii mici 8

copii Există comentarii la textele sacre şi nu numai Comentarii la Avacum, Naum, Isaia, Sofonie, Osea, Miheia, Geneză, Psalmi Tâlcuiri la Pseudoepigrafele

Enoh, Jubileele, Testamentul lui Levi, Apocalipsă (necunoscută) Manuscrise nebiblice:

Statutul comunităţii, textul celor 2 coloane (Suluri ale Legii sau Manualul de disciplină), Documentul de la Damasc, Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Imnele, Apocrifa cărţii Genezei, apocrife apocaliptice (Cartea lui Noe, Cartea Tainelor, Cuvântările lui Moise)

8 limbi şi dialecte de scriere: Ebraica veche (biblică), aramaica palestiniană, ebraică mişnaită (neo-ebraică),

greacă, latină, nabateică, aramaică târzie (siro-palestiniană), arabă

32

Ipoteza qumranologilor: man. reprezintă rămăşiţele unei biblioteci a unei comunităţi religioase iudaică-identificată cu esenienii

Aproape toate informaţiile (atitudinea faţă de unele cărţi, autori şi informaţii din VT) duc către comunitatea esenienilor

Comunitatea din Qumran: Adevăratul Israel Comunitatea lui Dumnezeu Fii dreptăţii şi ai adevărului

Oferă informaţii despre comunitatea eseniană ca grupare religioasă quasi-monahală, izolată de iudei, la vest de Marea Moartă:

Iosif Flaviu-iudeu istoriograf Filon din Alexandria-iudeu elenist Pliniu cel Bătrân-roman

“Statutul comunităţii”-denumire convenţională Organizarea comunităţii Structura internă Concepţiile ideologice

Manuscrisele de la Qumran -cuprinsul principalelor cărţi- Manualul de disciplină-pergament:

5 fâşii, 2m L, 20 cm l Ansamblu de instrucţiuni şi reguli privind disciplina “Ei să practice cu toţii adevărul şi smerenia, dreptatea, dragostea binevoitoare

şi modestia purtării în toate căile lor...” Războiul fiilor luminii contra fiilor întunericului-pergament:

Stare de conservare foarte bună 3 fâşii, 2, 85m L, 16 cm l Tendinţe eshatologice, istorisire apocaliptică Un cer nou şi un pământ nou (Is. 65, 17; 66, 22) Fii luminii vs. Puterile răului

Comentariu la cartea Habacuc (Avacum): Indică tipul de exegeză qumranită Poziţia grupării faţă de poporul iudeu Comentariu detaliat (verset cu verset) 3 tipuri de comentarii

Expl. textului în funcţie de istoria proprie a sectei esenienilor (Avacum, Miheea)

Expl. care vizează un grup etnic (Naum) Expl. eshatologică (Isaia)

Indică tipul de exegeză qumranită Poziţia grupării faţă de poporul iudeu Comentariu detaliat (verset cu verset) 3 tipuri de comentarii

Expl. textului în funcţie de istoria proprie a sectei esenienilor (Avacum, Miheea)

Expl. care vizează un grup etnic (Naum) Expl. eshatologică (Isaia)

Documentul de la Damasc-are 2 părţi: 1. Planul de mântuire al lui Yahwen 2. Viaţa membrilor Legământului Nou-eseniei

Sulul de aramă-3 foi metal sudate, 12 coloane Listă de obiecte-tezaur ascuns preţios Scrierea ascunde în spate o legendă-tezaur fictiv

33

Scris într-un dialect ebraic vorbit-important pentru studiu Alte manuscrise şi colecţii: Testimonia:

Antologie de texte scripturistice cu caracter dogmatic-în special hristologic Mişmarot:

Program servicii religioase ce urmau să fie oficiate în templul ceresc A ajutat la identificarea calendarului qumranit

Manuscrisele de la Qumran-datarea manuscriselor- Din lipsă de date concrete-iniţial mai multe păreri-sec. III îH-XII dH În prezent s-au combinat mai multe surse de informaţii:

Paleografia ebraică Indicaţii regăsite în text Datele oferite de săpăturile arheologice Informaţiile oferite de materialele fofolsite de scriitori

În prezent s-au combinat mai multe surse de informaţii: Rezultatele analizelor bucăţilor de in Datarea cu C 14 Informaţiile din texte care arată data redactării lor

Comentariu la Habacuc-Kittim-i Kittim-i – popoare străine care au năvălit în ţară generând un dezastru Kittim-i – seleucizii sirieni sau romanii Kittim-ii – aduceau cult religios armelor şi se închinau steagurilor militare -

>romanii Alte surse de datare-informaţii interne: Comentariu la Habacuc:

Conflictul dintre preotul nelegiut şi Învăţătorul dreptăţii combinat cu prezenţa Kittim-ilor

Conflict între un mare preot hasmoneu şi un urmaş aaronit al lui Ţadoc Kittim-ii – mâna lui Dumnezeu;romanii restabilesc adevărata linie preoţească-a

lui Ţadoc (distrug pe Hasmonei) Dar şi sirienii au ucis pe preotul cel rău, Marele Preot Ionatan Părerile rămân împărţite Man. de la Qumran sunt suluri nu codice

Sulul eca mai veche formă de păstrare a man. Lipsesc semnele masoretice introd. în sec. III dH Conform paleografilor grafia ebraică folosită aparţine sec. IV-III îH (man. de la Wadi

Mubbaarat) Datarea se încheie în preajma anului 70-com eseniană întrerupe activitatetea-războiul

roman Datarea cu C 14:

Pânza de in cu care au fost înfăşurate sulurile Sec. I îH – I dH

Concluzia finală a datării: Scrise între sec. III ÎH – I dH Depuse în peşteri între anii 66-70 dH-urmare începrii războiului roman

Qumranism şi creştinism Posibil contact între primii creştin şi qumraniţi Posibilitatea-unii qumraniţi să fi devenit creştini Influenţa ideologiei qumranite asupra învăţăturii Sf. I. Botezătorul, Iisus Hristos, Sf.

Ap. Pavel Hristos nu a vorbit ca un învăţător ci a vorbit cu putere Iisus Hristos esenian? Posibil Dascălul dreptăţii?

34

Organizarea Bis. Primare vs. Organizarea com. Eseniene Creştinism-egalitate frăţească Esenieni-subordonare ierarhică juridică, aveau judecătorii, aparat juridic complet Com. esenianană-închisă, izolată, evitarea contactului cu păcătoşii, nu acceptă în

comunitate pe cei cu dizabilităţi fizice Com. creştină deschisă spre propovăduire Asemănae de limbaj:

Primii creştini şi esenienii au fost iudei, aceaşii limbă, stil, cultură, epocă etc. Clarifică a serie de probleme de ordin teologic şi religios-istoric

Studiul VT (man. mai vechi cu 1 000 de ani decât cele cunoscute până la 1947) Istoria poporului evreu-în speţă comunitatea qumranită, religioasă, separatistă,

sacerdotală

Importanţa manuscriselor de la Marea Moartă Clarifică a serie de probleme de ordin teologic şi religios-istoric

Studiul VT (man. mai vechi cu 1 000 de ani decât cele cunoscute până la 1947) Istoria poporului evreu-în speţă comunitatea qumranită, religioasă, separatistă,

sacerdotală Clarifică a serie de probleme de ordin teologic şi religios-istoric

Studiul NT-creştinismul înrădăcinat în tradiţia iudaică Demonstrarea înaltei fidelităţi de transmitere a textului sacru Esenianismul-o altă extremă (îngustimea fariseică vs. exclusivismul esenian)

Istoria, critica şi transmiterea textului NT Originalele NT

Integritatea scrierilor NT: Integritate dogmatică Integritate critică (formală)

Forma externă a originalelor NT: Circuitul spre publicare a textelor vechi:

Puţini autori scriu propiul text TAHIGRAFI-scriu după dictare cât mai repede, folosesc abrevieri, semne şi

simboluri CALIGRAFI-transferă într-o scriere frumoasă şi cursivă textele tahigrafilor CORECTORII-compară textele tahigrafului cu cele ale caligrafului şi le

corectează BIBLIOGRAFII-întocmesc cartea

Sf. Ap. Pavel: Ucenicul Terţius-Ep. Către Romani (16, 22):” Vă îmbrăţişez în Domnul eu,

Tertius, care am scris epistola.” Cu mâna proprie.binecuvântarea finală şi salutul: “Salutarea cu mâna mea,

Pavel. Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine). Harul Domnului Iisus Hristos cu voi. Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin.” I Cor. 16, 21-24. (Col. 4, 18. II Tes. 3, 17)

Ceilalţi autori ai NT-se presupune că ar fi folosit şi ai tahigrafi: Timpul foarte ocupat al Apostolilor Aproape toţi autorii NT aveau ucenici care cunoşteau scrisul La momentul apariţiilor cărţilor NT comunităţile creştine ofereau bani pentru

angajarea tahigrafilor Nu toţi Aposolii ştiau să scie foarte bine Trecerea în scrierea caligrafică s-a făcut de timpuriu-necesitatea de a fi citite

cat mai usor Materialul de scris al originalelor NT:

Pergament - II Tim. 4, 13

35

Papirus – II In. 12 (majoritatea-Pliniu cel Bătrân) Papirusul-planta papyrus-principal Fajun, Egiptul de Nord Procesul de fabricaţie Diferenţele de producţie relevă locul şi perioada Pliniu cel Bătrân-9 sortimente de papirus Mai multe foi de papirus-fâşie lungă-volumen (rulat) O operă vastă-mai multe volume legate cu curele, păstrate în cutii speciale Scrierea-coloane, stânga la dreapta Obiecte: condei, cerneală “Multe lucruri aveam să-ţi scriu; totuşi, nu voiesc să

ţi le scriu cu cerneală şi condei,” III In, 13 şi II Cor. 3, 3. Sec.III-V-pergamentul Piele: capră, oaie, viţel, antilopă Se pot îndoi, se leagă în caiet-tetras, tetradion Mai multe caiete-un volum sau codice Învelitoarea codicelui din lemn învelit cu piele Codici mari 45x40 cm, medii 30x20 cm Scrierea în coloane înguste cca. 36 litere Din sec. X-hârtia de bumbac, desc. de chinezi Din sec. XIII-hârtia de zdrenţe, desc. în Eu. Ultimele 2-uz particular

Limba originalelor NT: Ev. Matei-lb aramaică Restul cărţilor NT-limba greacă Dialectul comun (nu lb. greacă clasică în care au scris filosofii) Sec. dialectul comun al lb. greceşti devine literar-dialectul alexandrin Din dial. Alexandrin provine greaca bizantină Textele sunt influenţate de stilul fiecărui autor

Scrierea originalelor NT: Uncială (majusculă) (aprox. 2 cm) Foile-liniate Din sec. VII-semiuncială, îngustă, aplecată spre dreapta (majusculă) Din sec. IX scrierea cursivă (minusculă) Legate una de alta, înclinată spre dreapta Folosită de tahigrafi sau militari Până în sec IX, în cultul divin, se păstrează scrierea uncială

Împărţirea textului biblic şi autografele NT: Primele sec. codicii nu aveau semne de puctuaţie Din sec. IV apar spiritele şi accentele Din sec. IX -prescurtările, sgn. “?” “,” Iniţial-textul împărţit în stihuri 16-18 silabe (36 litere) Primele împărţiri: secţiuni (pericope)-Clement Alexandrinul, Ammonius

Împărţirea textului biblic şi autografele NT: Sec. IV Eusebiu de Cezareea-înparte Ev. În 1162 secţiuni: Mt.-355 sec. Mc.-233 sec. Lc.-342 sec. In.-230 sec. Concordanţă biblică-10 tabele evanghelice Saccas, Eusebiu de Cezareea Sec. IV -împ. Ev. în cap. şi stih.-Evagrie Ponticul Sec. V -împ. FA, Ep. sob. Şi Ep. Past. în Kefalleea (pericopă)-Euthaliu Sec. VII -împ. NT în stihuri-Euthaliu din Alexandria-tehnică perpetuată până

în sec. X Pt. economisirea spaţiului stihurile sunt unite printr-o liniuţă sau punct

36

Sec. IV, Africa-Lecţionar (pericope-liturgice) Text din Ev.-Evangelistariu Text din FA şi Ep.-Praxapostolon Sec. IX, Grecia, Sinaxarion-pericopele din întreg anul Minologia-indice, zilele sfinţilor85 Sec. XIII -cardinalul Ştefan Langton-împărţirea în capitole-până azi 1548 -Ediţia Vulgatei-editorul Robert Ştefan-împărţirea în versete-până azi

Autografele NT: Pierdute încă din prima jumătate a sec. II Cauza-perisabilitatea Ipotează-Tertulian-De praescriptione haereticorum-”archeia”-autografe Petru din Alexandria-sec. II-III

Ev. In.-în Efes Ev. Mt.-în C-tinopol Ev. Mc.-în Veneţia (sec. VII)

Transcrierea şi coruperea textului NT: Transcrise în f. multe exemplare: Caracterul enciclic Deasa folosire la serv. Divin Dorinţa comunităţilor şi a cretinilor de a le avea Creşte posibilitatea apriţiei diverselor erori Apariţia erorilor Lipsa de atenţie, confundarea literelor şi a liniilor Auzirea (înţelegerea) defectuasă a textului dictat (literele omoloage) Erori intenţionate Judecata pripită a copiştilor-înlocuirea anumitor particole Dorinţa de a corecta unele erori gramaticale Încercarea de a da un înţeles mai clar textelor Există peste 350 000 de variante la textul NT Numarul mare al variantelor: neliniştea din perioada persecuţiilor, ereticii După Origen: lipsa de atenţie a copiştilor, corecturi bine intenţionate, rea

intenţie, tendinţa de lămurire suplimentară, dictatul defectuos Texte critice şi recenzii:

Din sec. III Origen, Pieriu, Pamfil din Cezareea Palestinei, Lucian din Antiohia, Hesichiu din Egipt-apreciat în Alexandria şi Egipt

Grupe de familii de texte.

Textul cărţilor NT păstrate până în prezent Mai tradusă şi mai copiată decât orice altă scriere:

85 papyrusuri 265 manuscrise cu majuscule 2 792 manuscrise minuscule 2 193 lecţionarii 2/3 din texte-Evanghelii

Nu mai există texte originale Textele de azi se axează pe:

Manuscrisele şi codicii majusculi Vechilel traduceri ale textului sacru Citatele Sfinţilor Părinţi

Manuscrisele Papyrus şi Codici majusculi: Prezenţi în marile bilioteci a lumii, 4 clase manuscrise: Evanghelice Ep. Pauline

37

FA şi Ep. Soborniceşti Apocalipsă

Numite după: Locul de provenienţă Localitatea unde se păstrează Proprietar Circumstanţe şi particularităţi caracteristice

1751-prof. Joh. Jac. Wettstein-sistem de catalogare: Majusculele-litere mari-alf latin, grec, ebraic Minuscule-numere arabe Dificultăţi de catalogare-se abandonează sistemul

1902-Hermann Freiherr von Soden-prof Berlin-sistem nou de inventariere: Cuprinsul şi vechimea-3 grupe D (diateke)-interpretările NT E (evaggelion)-codicii evanghelici A (apostolos)-Ep. Ap., Sob. şi Apoc. 1908-C.R. Gregory-nou sistem de numerotare:

Reprezentativi: Unele papirusuri Cadex Sinaiticus sec. IV, Vaticanus sec. IV, Alexandrinus sec. V, Parisiensis

sec XII

38