EXAMEN TEORIA GENERALA A DREPTULUI. ANUL I, SEM. I

      1. DEFINITIA DREPTULUI

    Teoria generala este disciplina stiintifica ce studiaza ansamblul dreptului, respectiv determinarea lui, articulatiile si esenta lui, alcatuirea si structurarea lui si care elaboreaza instrumentele esentiale si conceptele fundamentale prin care dreptul este gandit, instrumente constand in norma juridica, izvorul de drept, raportul juridic, tehnica juridica.

     2. ENUMERATI FACTORII DE CONFIGURARE SI DE EVOLUTIE AI DREPTULUI

   Factorii de configurare si evolutie a dreptului pot fi grupati in patru categorii: Cadrul natural; cadrul economic, social si politic national; cadrul economic, social si politic regional si international; factorul uman.

     3. DEFINITI ELEMENTELE CONSTITUTIVE SI FUNCTIILE STATULUI

     Elementele constitutive ale statului sunt: Teritoriul de stat; populatia; puterea de stat sau forta publica.a) Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic format din suprafata terestra, suprafata acvatica, subsolul si coloana de aer de deasupra acestora, asupra caruia statul isi exercita suveranitatea deplina si exclusive. b) Populatia reprezinta totalitatea cetatenilor unui stat care, in majoritatea lor locuiesc pe teritoriul statului respectiv, iar o parte se afla in alte state. c) Puterea de stat reprezinta criteriul essential al statului, avand rolul de asigurare a ordinii juridice.Functiile statului desemneaza acele activitati concrete pe care organele statului le desfasoara in realizarea scopului acestuia, respectiv apararea interesului general, aceste functii fiind:1. Functia legislativa – este expresia suveranitatii poporului si consta in prerogativa statului de a elabora norme juridice, a caror respectare poate fi asigurata prin forta coercitiva a

statului;2. Functia executiva si administrativa – se realizeaza prin aplicarea legilor si elaborarea actelor normative date in baza legilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, prin organizarea aplicarii legilor si asigurarea functionarii serviciilor publice instituite in acest scop;3. Functia jurisdictionala – vizeaza solutionarea conflictelor juridice si asigurarea respectarii legilor, prin punerea in aplicare a unor proceduri speciale caracterizate prin garantarea unei depline obiectivitati;4. Functia externa – consta in implicarea statului in promovarea si dezvoltarea relatiilor cu alte state sau cu organisme si organizatii internationale, pe baza principiilor dreptului international public.

    4. ENUMERATI PRINCIPIILE DREPTULUI    I. Dupa importanta si sfera lor de actiune:1) Principii fundamentale (generale) ale dreptului – principiul legalitatii; principiul libertatii si egalitatii; principiul responsabilitatii; principiul dreptatii, echitatiei si justitiei.2) Principii ale ramurilor de drept.    II. Dupa continutul lor:1) Principii de inspiratie filosofica;2) Principii de inspiratie politica3) Principii de inspiratie sociala;4) Principii de inspiratie juridica.

   5. ENUMERATI FUNCTIILE DREPTULUI

   Functiile dreptului sunt acele activitati concrete pe care le desfasoara dreptul pentru a-si realiza scopul sau fundamental, acela de a reglementa conduita subiectelor de drept si de a asigura ordinea in societeate, potrivit vointei generale.Functiile dreptului sunt urmatoarele:1) Functia de institutionalizare sau formalizare juridica a organizarii social – politice;2) Functia de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii;

3) Functia de conducere a societatii;4) Functia normativa;5) Functia preventiva.6. Enumeratii principalele categorii de norme sociale .1) Norme morale2) Norme obisnuielnice3) Norme politice si norme specifice organizatiilor nestatale sau neguvernamentale4) Norme tehnice5) Norme religioase6) Norme de convietuire sociala7) Norme juridice

   7. NORMA JURIDICA: DEFINITIE, TRASATURI CARACTERISTICE, STRUCTURA INTERNA SI EXTERNA, ACTIUNEA IN TIMP, IN SPATIU SI ASUPRA PERSOANELOR

       Norma juridica este o regula de conduita cu caracter general si obligatoriu, elaborata sau recunoscuta de catre puterea de stat, in scopul asigurarii ordinii sociale, ce poate fi adusa la indeplinire, in caz de nevoie, prin forta de constrangere a statului.      Norma juridica are un caracter general si impersonal; obligatoriu; tipic; norma juridica implica un raport intersubiectiv.    Structura interna (sau logica) a normei juridice este una trihotomica, avand in componenta sa trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea.     Ipoteza este acel element al normei juridice in care legiuitorul stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in care norma actioneaza, precum si categoria subiectelor de drept carora se adreseaza. Ipotezele pot fi: strict determinate; relativ determinate; simple; complexe; complexe cumulative; complexe alternative.    Dispozitia este acel element al normei juridice care prevede conduita ce trebuie urmata in cazul ipotezei formulate, drepturile si obligatiile subiectelor de drept vizate de norma juridica respectiva. Dispozitia exprima

4

comandamentul normei si poate sa prescrie: obligatia de a face ceva; obligatia de a nu face ceva; permisiunea, posibilitatea de a face ceva.      Dispozitiile pot fi: strict determinate; relativ determinate      Sanctiunea este acel element al normei juridice care precizeaza urmarile sau consecintele ce apar in cazul nerespectarii conduitei prescrise in dispozitie. Sanctiunile pot fi: absolut determinate; relativ determinate; alternative; cumulative.      Structura externa (tehnico-legislativa) a normei juridice, are in vedere forma exterioara de exprimare a continutului, a carui redactare trebuie sa fie concreta, concisa si clara.      Elementul de baza in analiza structurii tehnico-legislativa este articolul, alcatuit, atunci cand este cazul, din mai multe alineate, prin intermediul caruia se exprima o norma juridica, mai multe norme juridice sau, este posibil, ca mai multe articole sa dea expresie unei singure norme.      Actiunea in timp a normei juridice se realizeaza prin parcurgerea a trei momente:a) Intrarea in vigoare a normei juridice – reprezinta data de la care actul normativ incepe sa actioneze si devine opozabil tuturor subiectelor de drept. Actele normative sunt aduse la cunostinta autoritatilor si subiectelor de drept prin publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei. Actul normativ intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in M.O. sau la o data ulterioara prevazuta in textul lui. b) Actiunea in timp propriu-zisa a normei juridice – din momentul intrarii in vigoare a normei juridice functioneaza prezumtia de cunoastere a dispozitiilor acesteia, care isi va produce efectele juridice.Actiunea in timp se realizeaza cu respectarea a doua principii:principiul neretroactivitatii normei juridice – norma juridica actioneaza pentru viitor. Nu este retroactiva, adica nu se aplica, de regula, raporturilor nascute si faptelor comise inaintea intrarii sale in vigoare, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.Principiul neultraactivitatii normei juridice – presupune ca norma juridica nu se aplica dupa data iesirii din vigoare, cu

5

exceptia legii penale cu caracter temporar, care se aplica si infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita si judecata in acest interval de timp, si a legilor care reglementeaza contractele in curs de executare. c) Iesirea din vigoare a normei juridice – se produce prin modalitati specifice, si anume: abrogarea, ajungerea la termen, desuetudinea.Abrogarea este procedeul prin care efectele juridice ale unui act normativ sau ale unor dispozitii legale inceteaza ca urmare a adoptarii unui alt act normativ posterior si contrar. In functie de modul de manifestare a vointei organului care face abrogarea, aceasta poate fi expresa si tacita (implicita). In functie de intinderea abrogarii, aceasta poate fi totala si partiala.Ajungerea la termen presupune incetarea efectelor unui act normativ edictat pentru o perioada delimitata de timp sau pana la un anumit termen.Desuetudinea este modalitatea de iesire din vigoare potrivit careia, o norma juridica nu se mai aplica datorita schimbarii conditiilor social-aconomice si politice care au impus initial elaborarea ei.     Actiunea in spatiu a normei juridice are in vedere principiul teritorialitatii, potrivit caruia normele juridice actioneaza asupra teritoriului statului al carui organ le-a edictat. Exceptiile de la principiul teritorialitatii presupun fie ca legea altui stat se aplica in afara teritoriului national, fie ca legea nationala nu se aplica pe teritoriul statului unor bunuri sau persoane. Legea altui stat se poate aplica in afara teritoriului national in urmatoarele situatii: Alegerea legii aplicabile raporturilor juridice Legile referitoare la starea civila Legea penala cu aplicare extrateritoriala     Actiunea normei juridice asupra persoanelor este guvernata de principiul personalitatii, potrivit caruia, de regula, toate persoanele aflate pe teritoriul unui stat se supun normelor juridice ale statului respectiv. Exceptiile de la acest principiu sunt reprezentate de privilegii si imunitati, dupa cum urmeaza: imunitatea parlamentara; imunitatea

6

prezidentiala; imunitatile, facilitatile si privilegiile diplomatice; regimul juridic al strainilor.

  8. ENUMERATI IZVOARELE FORMALE ALE DREPTURILOR: CUTUMA, JURISPRUDENTA, ACTUL NORMATIV

     Obiceiul juridic (cutuma) reprezinta o regula generala de conduita, exprimata in forma orala, ce se formeaza ca urmare a aplicarii ei repetate, vreme indelungata intr-o comunitate umana si considerata dreapta. Este cel mai vechi izvor de drept, precede dreptului, iar trecerea de la statutul de obicei la statutul de obicei juridic si, totodata izvor de drept, se realizeaza prin doua modalitati: pe cale legislativa, prin recunoasterea unui obicei si incorporarea lui intr-o norma juridica si pe cale judecatoreasca, prin invocarea unui obicei, ca norma de conduita, de catre parti, in fata unei instante judecatoresti, care il valideaza ca regula juridica.a) cutuma secundum legem – cutuma este aplicabila in baza unei prevederi legale exprese a unor organe cu competenta legislativa;b) cutuma praeter legem – cutuma poate interveni, in cazul unei lacune a legii, fara o prevedere legale de trimitere.c) cutuma contra legem – este contrara unor dispozitii legale.     Sub aspect istorico-evolutiv, obiceiul juridic a constituit prima forma a dreptului pozitiv. Teoria romano-canonica a identificat conditiile esentiale care consacra caracterul juridic al unui obicei si care il transforma in izvor de drept: o conditie obiectiva (materiala) si o conditie subiectiva (psihologica).    In prezent, in dreptul romanesc, cutuma se aplica numai in virtutea unei trimiteri exprese la aceasta, formulata intr-un act normativ (cutuma secundum legem) sau atunci cand i s-a atribuit valoare juridica, in lipsa unei trimiteri exprese, pentru a completa eventualele lacune ale dreptului scris.   Practica judiciara (jurisprudenta) reprezinta totalitatea hotararilor pronuntate de catre instantele de judecata,

7

indiferent de gradul acestora. In sens larg, hotararea judecatoreasca desemneaza orice act procesual prin care instanta judecatoreasca rezolva problemele ivite in cursul judecatii procesului sau prin care solutioneaza cauza.    Precedentul judiciar reprezinta totalitatea hotararilor/deciziilor judiciare cu caracter de indrumare si/sau care au forta obligatorie pentru cazurile similare ce se vor judeca in viitor.    Actul normativ reprezinta izvorul de drept creat de organe ale autoritatilor publice, investite cu competente normative, care cuprinde norme juridice cu caracter general si obligatoriu, a caror aplicare poate fi realizata, in caz de nevoie, pe calea fortei de constrangere a statului.    Actul normativ cuprinde in primul rand legea (in sens restrans), dar si alte categorii de acte cu putere normativa obligatorie (ordonante si hotarari de guvern, ordine ale ministerelor, decizii si hotarari ale organelor locale).    Sistemul actelor normative cuprinde: constitutia; legile si alte acte cu caracter normativ elaborate de Parlament; decretele prezidentiale cu caracter normativ; ordonantele si hotararile de guvern; alte acte normative apartinand organelor centrale si locale ale administratiei publice de stat.

     9. ENUMERATI ETAPELE ELABORARII ACTELOR NORMATIVE.

     Principalele etape in elaborarea actelor normative sunt:

a) Initierea proiectului de lege;b) Dezbaterea proiectului de legec) Adoptarea proiectului de leged) Promulgarea legiie) Publicarea legii si a celorlalte acte normative.    Initierea proiectului de lege: initiativa privind revizuirea Constitutiei apartine Presedintelui Romaniei la propunerea Guvernului, cel putin unei patrimi din nr. Deputatilor sau al senatorilor, precum si unui nr. De cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.

8

     Initiativa legislativa apartine Guvernului, deputatilor, senatorilor, precum si unui nr. De cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot.    Dezbaterea proiectului de lege – proiectele de legi si propunerile legislative care intra in competenta decizionala a Camerei Deputatilor se supun dezbaterii si adoptarii Senatului, ca prima camera sesizata, iar cele care intra in competenta decizionala a Senatului, se supun dezbaterii si adoptarii, ca prima camera sesizata, Camerei Deputatilor. Dezbaterea generala este precedata de procedura de examinare si avizare a proiectelor de legi sau a propunerilor legislative de catre comisiile parlamentare, potrivit competentei acestora.    Adoptarea proiectului de lege – proiectele de legi sau a propunerilor legislative adoptate de una din Camere se trimit celeilalte, in ordinea prevazuta de Constitutie, potrivit competentei lor. Art. 76 din Constitutie, prevede: legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii fiecarei Camere; legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.   Promulgarea legii se face prin decret, in cel mult 20 de zile de la primire. Presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii.    Publicarea legii si a celorlalte acte normative se publica in M.O partea I. Nu sunt supuse regimului de publicare, deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, actele normative clasificate, potrivit legii, precum si cele cu caracter individual, emise de autoritatile administrative autonome si de organele administratiei publice centrale de specialitate.

    10. ENUMERATI PARTILE CONSTITUTIVE ALE ACTELOR NORMATIVE.    Titlul actului normativ; preambulul; formula introductiva; partea dispozitiva; formula de atestare a autenticitatii actului normativ.    Titlul actului normativ cuprinde denumirea generica a

9

actului, in functie de categoria sa juridica si de autoritatea emitenta, precum si de obiectul reglementarii exprimat sintetic, care se intregeste, ca element de identificare, dupa adoptarea actului normativ, cu un numar de ordine, la care se adauga anul in care a fost adoptat acesta.     Preambulul actului normativ, enunta, in sinteza, scopul si motivarea reglementarii respective, fara a putea cuprinde directive sau reglementari exprese.    Formula introductiva a actului normativ consta intr-o propozitie care cuprinde denumirea autoritatii emitente si exprimarea hotararii de luare a deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ.     Partea dispozitiva a actului normativ reprezinta continutul propriu zis al reglementarii, alcatuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.     Acestea pot fi: dispozitii generale sau principii generale; dispozitii privind fondul reglementarii; dispozitii tranzitorii; dispozitii finale.    Formula de atestare a autenticitatii actului normativ reprezinta ultima parte constitutiva a acestuia, reglementata de dispozitiile art. 44 din Legea nr. 24/200, republicata. Actul normativ adoptat se semneaza de reprezentantul legal al emitentului, se dateaza si se numeroteaza.

    11. ENUMERATI ETAPELE APLICARII DREPTULUI

    Stabilirea starii de fapt; alegerea normei juridice; interpretarea normei juridice; elaborarea si emiterea actului de aplicare.   Stabilirea starii de fapt presupune constatarea, cercetarea, studierea, investigarea si cunoasterea imprejurarilor si aspectelor specifice cauzei, retinandu-se numai elementele caracteristice cauzei respective.         Stabilirea starii de fapt este cea mai complexa etapa, cu implicatii asupra tuturor celorlalte, intrucat o gresita sau ineficienta analiza a starii de fapt, poate conduce la alegerea unei norme juridice inadecvate.    Alegerea normei juridice presupune selectarea normei

10

juridice incalcate sau aplicabile, in vederea incadrarii juridice a faptei concret constatate.     Interpretarea normei juridice reprezinta procesul de lamurire a continutului normei juridice aleasa spre a fi aplicata situatiei concrete.     Elaborarea si emiterea actului de aplicare se realizeaza cu respectarea anumitor conditii de fond si de forma, diferite de la o ramura de drept la alta si marcheaza atingerea rezultatului de catre organul de aplicare chemat a aduce la indeplinire o norma juridica incalcata, sau a constata in temeiul unei norme juridice, existenta fie a unor drepturi subiective, fie a unor obligatii juridice.

   12. DEFINITIA, FORMELE, METODELE SI REZULTATELE INTERPRETARII JURIDICE

     Interpretarea normelor juridice desemneaza procesul logico-rational de stabilire a sensului si/sau intelesului exact al normelor juridice in vederea aplicarii acestora unor situatii si cazuri concrete ce se impun a fi rezolvate de catre organele de aplicare a dreptului.         Interpretarea poate fi oficiala sau neoficiala.        Interpretarea oficiala este acea forma a interpretarii realizata de catre organele statului cu atributii fie in procesul elaborarii normelor juridice, fie in procesul aplicarii acestora. Interpretarea oficiala poate fi: legala, autentica, judiciara sau cauzala.      Interpretarea neoficiala este acea forma a interpretarii juridice realizata de catre teoreticienii si practicienii dreptului, in activitatea de cercetare stiintifica, concretizata in formularea unor concluzii asupra fenomenului juridic, in general.      Metodele de interpretare a normelor juridice, sunt: metoda gramaticala; metoda sistematica; metoda istorica; metoda logica; analogia.        In functie de rezultatele interpretarii normelor juridice, interpretarea poate fi:

11

  Interpretare literala (ad litteram) – atunci cand intre textul normei juridice si sfera cazurile pe care le descrie exista o deplina concordanta, nefiind necesara nici extinderea, nici restrangerea aplicarii normei respective’

  Interpretarea extensiva (in extenso) – atunci cand textul normei juridice urmeaza sa fie aplicat si altor situatii decat cele expres nominalizate, deoarece concluzia rezultata in procesul interpretarii este ca sfera cazurilor la care se refera este in realitate mai larga decat rezulta din redactarea stricta a actului normativ;

  Interpretarea restrictiva – in situatia in care textul normei juridice interpretare urmeaza sa fie aplicat unui numar mai mic de cazuri decat cel la care se refera norma juridica, deoarece in urma analizei efectuate rezulta ca sfera acestor cazuri este mai restransa decat formularea normei juridice.

14. DEFINITIA, SUBIECTELE, CONTINUTUL SI OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC

       Raportul juridic reprezinta o relatie sociala intre participanti determinanti, reglementata de norma juridica, susceptibila de a fi aparata pe calea fortei de constrangere a statului si caracterizata prin existenta drepturilor si obligatiilor juridice.            Subiectele raportului juridic se clasifica in:subiecte individuale – cetatenii, cetatenii straini, apatriziisubiecte colective – statul, organele de stat, persoanele juridice.       Capacitatea juridica reprezinta aptitudinea recunoscuta de lege persoanelor fizice si juridice de a fi titulare de drepturi si obligatii juridice, fiind o conditie a calitatii de subiect de drept.        Continutul raportului juridic cuprinde ansamblul drepturilor si obligatiilor subiectelor participante la un raport juridic determinat, asa cum sunt prevazute de norma

12

juridica.         Dreptul subiectiv reprezinta facultatea recunoscuta de lege unei persoane fizice sau juridice, subiect al unui raport juridic determinat, ce se poate concretiza in unul din urmatoarele aspecte: Posibilitatea subiectului de a avea o anumita conduita fata de dreptul sau, in cazul dreptului absolut; Posibilitatea de a pretinde o anumita conduita din partea celuilalt subiect al raportului juridic (sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva), in cazul drepturilor relative; Posibilitatea de a solicita apararea dreptului sau pe calea exercitarii fortei de constrangere a statului, in cazul in care dreptul sau nu este respectat.         In functie de opozabilitatea lor, drepturile subiective se clasifica in: drepturi absolute, opozabile tuturor (erga omnes), care trebuie respectate de toti ceilalti, si drepturi relative, acele drepturi in virtutea carora titularii pot pretinde subiectului pasiv o anumita conduita determinata, fara de care dreptul nu se poate realiza.          In functie de natura continutului, pot fi:Drepturi patrimoniale, al caror continut poate fi exprimat in bani, si care, la randul lor, pot fi: drepturi reale, drepturi de creanta.Drepturi nepatrimoniale, al caror continut nu poate fi exprimat in bani, si care cuprinde: drepturi care privesc existenta si integritatea persoanei, drepturi care privesc identificarea persoanei, drepturi care decurg din creatia intelectuala.         In functie de corelatia dintre ele, pot fi:Drepturi principale, care au o existenta de sine statatoare si nu depind de alt dreptDrepturi accesorii, a caror soarta juridica depinde de existenta unui alt drept subiectiv.        In functie de gradul de certitudine conferit titularilor, pot fi:drepturi pure si simple, care confera titularilor maxima certitudine, deoarece nici existenta lor si nici exercitarea lor nu depind de vreo imprejurare viitoare;drepturi afectate de modalitati, a caror existenta si

13

exercitare depind de o imprejurare viitoare, certa sau incerta.     Obiectul raportului juridic este reprezentat de conduita umana ce se realizeaza de catre subiectele raportului juridic ca urmare a exercitarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor ce le revin.

15. DEFINITIA, CONDITIILE SI FORMELE RASPUNDERII JURIDICE

    Raspunderea juridica este un raport juridic creat de norma juridica intre persoana care a incalcat dispozitia legii si stat, reprezentat de organele de aplicare a legii.       Formele raspunderii juridice sunt:

Raspunderea civila – este acea forma de raspundere centrata pe repararea unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicita si culpabila a unei anumite persoane. Are doua forme: raspunderea civila contractuala – incumba debitorului unei obligatii contractuale de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea acestei obligatii, intrucat aceasta neexecutare ii este imputabila, si raspunderea civila delictuala – desemneaza obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat prin savarsirea unei fapte ilicite. Raspunderea civila delictuala poate fi: raspunderea pentru fapta proprie; raspundere pentru fapta altei persoane; raspunderea pentru lucruri, edificii si animale.

Raspunderea Penala – este acea forma a raspunderii juridice, caracteristica dreptului penal, care se declanseaza in situatia incalcarii unei norme de drept penal.

Raspunderea Administrativa – cunoaste doua forme: raspunderea administrativ-disciplinara, intervine ca urmare a savarsirii unei contraventii, si raspunderea administrativ-patrimoniala, intervine in cazul in care statul, prin organele sale, cauzeaza prejudicii ca urmare a unor erori judiciare in procesele penale, a

14

emiterii unor acte administrative sau a nesolutionarii in termenul legal a cererilor adresate autoritatilor publice.

           Conditiile raspunderii juridice sunt:

Conduita ilicita – reprezinta comportamentul concret prin care se incalca o dispozitie legala si se poate realiza fie printr-o actiune, fie poate consta intr-o inactiune

Vinovatia – este atitudinea psihica a persoanei care comite o fapta ilicita fata de fapta sa si fata de consecintele acesteia. Formele vinovatiei sunt: Intentia, directa atunci cand subiectul prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte; indirecta, atunci cand subiectul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. Culpa, cu prevedere (usurinta) atunci cand subiectul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca nu se va produce; simpla (neglijenta), atunci cand subiectul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Legatura de cauzalitate intre fapta savarsita si rezultatul acesteia – este o conditie obiectiva a raspunderii juridice, intrucat, pentru angajarea acesteia, este necesar ca rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a faptei subiectului de drept determinat.

15