teoria generala a dreptului sinteza dr nicolae popa

183
Subiecte TEORIA GENERALA A DREPTULUI I. Sistemul stiintelor juritice. II. Metodologia juridica III. Conceptual dreptului IV. Statul si dreptul V. Sistemul organelor judecatoresti VI. Sistemul normative social VII. Norma de drept si Analiza normei juridice VIII. Izvoarele de drept IX. Tehnica elaborarii actului normative X. Realizarea dreptului si Fazele procesului de aplicare a dreptului XI. Interpretarea normei juridice XII. Proba dreptului XIII. Raportul juridic si Continutul raportului juritic XIV. Raspunderea juridica

Upload: bogdanioanfrunza

Post on 22-Nov-2015

81 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

tgd

TRANSCRIPT

Teoria Generala a Dreptului - Sinteza

Subiecte TEORIA GENERALA A DREPTULUI

I. Sistemul stiintelor juritice.

II. Metodologia juridica

III. Conceptual dreptului

IV. Statul si dreptul

V. Sistemul organelor judecatoresti

VI. Sistemul normative social

VII. Norma de drept si Analiza normei juridice

VIII. Izvoarele de drept

IX. Tehnica elaborarii actului normative

X. Realizarea dreptului si Fazele procesului de aplicare a dreptuluiXI. Interpretarea normei juridice

XII. Proba dreptului

XIII. Raportul juridic si Continutul raportului juritic

XIV. Raspunderea juridica

Sistemul stiintelor juridice ( Stiinte Juridice Sociale

Stiinta este un sistem de cunostinte despre natura ,societate si gandire, cunostinte obtinute prin metode corespunzatoare si exprimate in concepte, categorii, principii si notiuni.

Stiinta trebuie inteleasa ca :

o institutie o organizatie de oameni care indeplinesc in societate anumite sarcini

un ansamblu de procedee, mijoaceprin care se dezvaluie aspecte si legitati noi ale lumi inconjuratoare

un fenomen social

sistem de idei,reprezentari dar si un sistem care se dezvolta ,produce continuu noi cunostinte , ca valori spirituale.

Clasificarea stiintelorsociale :

stiinte tip nomotetic: economia, psihologia, sociologia,politologia

stiintele istorice

stiinte care studiaza aspectele normative ale activitatii umane: stiintele juridice , etica Stiinta dreptului studiaza juridicul in toate formele sale de manifestare , dar in primul rand , ca o dimensiune inalienabila a existentei umane in conditii sacial-istorice determinate

Stiinta dreptului studiaza legile existentei si ale dezvoltarii statului , instutiile politice si juridice , formele lor ,corelatia cu celelalte componente ale sistemului social , modul in care institutiile politico-juridice influenteaza societatea si suporta la randu lor , influenta sociala.

Dreptul fenomen normativ care reprezinta o tentativa de disciplinare,de coordonare a relatiilor sociale , in vederea promovarii unor valori larg receptate de societate cum ar fii: propietatea, siguranta juridica, securitatea libertatilor individuale,socetatea civila. Stiinta dreptului analizeaza un anumit domeniu al relatiilor si al structurilor sociale domeniu participarii oamenilor la circuitul juridic , ca purtatori de drepturi si obligatii juridice cu toate consecintele care decurg de aici.

Stiinta juridical este una de cel mai inalt interes , nu numai pentru unul si altul , ci in generalasfel incat lipsa de interes pentru ea trebuie privita ca expresie a unui caz absolute nestiintific. (Titu Maiorescu ,1860). Dezvoltarea relatiilor sociale , complexitatea lor , multiplicarea fara precedent a contactelor intra si intersociale , au determinat o dezvoltare colectiva a dreptului si aparitia unor ramuri noi de drept dreptul familiei:dreptul spatial, dreptul comunitar etc.

Dreptul fenomen complex al societatiieste studiat din mai multe perspective:

- din perspective globala, ca un system inchegat, cu regularitati caracteristice ,

- din perspective istorica fenomen ce-si conservaanumite permanente de-a lungul dezvoltarii sociale, dar care se transforma , totodata , in cadru acestei dezvoltari;

- din perspective structural domeniu cu multiple determinatii calitative, cu elemente component, aflate la randul lor intr- o stare de interferenta. (Stiinte Juridice Istorice

Stiintele juridice istorice - cerceteaza istoria dreptului dintr-o anumita tara (istoria dreptului romanesc)sau dezvoltarea generala a fenomenului juridic (istoria generala a dreptului)

Studiul istoriei dreptuluiscoate la iveala existentaunor legi ale aparitiei , ale devenirii sau ale disparitiei unor forme de drept , in strans contact cu legile generale ale dezvoltarii sociale sau cu bazine de civilizatie juridica atestate in timp.

Pentru noi , studiul istoriei dreptului romanesc are si o alta semnificatie acest studiu vine sa ateste continuitatea vietuirii in acest spatii a poporului roman, vechile forme ale dreptului , intalnite si pastratein tara noastra , insemnand un argument al duratei convietuiri poporului si al utilizarii unor instrumente juridice similare.

(Stiinte Juridice de Ramura Stiintele juridice de ramura - studiaza fenomenele particulare juridice ramurile dreptului .

Exemplu:stiinta dreptului constitutional , a dreptului civil , a dreptului administrativ, a dreptului penal. In acest caz , stiintele de ramura se suprapun sistemului dreptului , criteriul lor de departajare si organizare fiind obiectul reglementarii juridice si metoda specifica de reglementare.

Dreptul unui stat este alcatuit din numeroase norme si institutii.Acest sistem unitar formeaza sistemul dreptului statului respectiv .

Fiecare ramura a sistemului este alcatuita dintr-un grup de norme , organic legate , ce reglementeaza o categorie de relatii sociale. Sistemul stiintei dreptului are ca element de baza sub-sistemul stiintelor juridice de ramura , dar nu se epuizeaza prin referire la acesta.Totadata stiintele de ramura , care alcatuiesc un sistem , nu se regasesc aidoma in sistemul planului de invatamant superior juridic.

( Stiinte Juridice Ajutatoare In stransa legatura cu stiintele juridice se afla un grup de discipline ajutatoare cum ar fi: criminilastica, medicina legala, stastica juridica, logica juridica.fara sa faca parte din sistem stiintei dreptului , aceste discipline sunt indispensabile cunoasterii unor fenomene de drept sau a bunei aplicarii a normelor juridice.

( Teoria Generala a Dreptului

Cercetarea fenomenului juridic nu poate ramane nici la nivelul cunoasterii formelor consecutive de drept , nici la nivelul cunoasterii formelor dreptului pozitiv , a dreptului activ in viguare intr-o anumita tara .

Teoria generala a dreptului studiaza notiunile de baza ale dreptului , studiul conceptelor, categoriilor, principiilor.

In cadru teoriei generale sunt elaborate instrumentele esentiale prin care dreptul in ansamblul sau este gandit, sunt elaborate concepte ca: cel al dreptului (esenta, continutul, si forma dreptului) norma juridica, raportul juridic , tehnica juridica.

Teoria Generala a Dreptului, mai analizeaza si obiectul sau specific, urmarind organizarea sa logica in cadru demersului explicativ,mai coordoneaza, sistematizeaza cunostiintele in stransa cooperare cu limbajul specific al stiintelor de ramura.

Teoria Generala a Dreptului cuprinde un set conceptual prin care se explica realitatea juridica.Cauta sa surprinda caracterele proprii si permanente ale fenomenului juridic , spre a-l defini si a-i contura spatiul in cadru sistemului socia-istoric din care face parte.

Scopul Teoriei G. Dreptuluieste acela de a imbogatii si amplifica ( practica) dreptului. Nevoia unei teorii juridice unitare si cuprinzatoare se afla in legatura directa cu capacitatea sa de a oferii solutii exacte sau cat mai apropiate de cerintele reale ale vietii socialein care dreptul isi duce existenta, satisfacatoare , problemelor practice relevante. T.G.D imagazineaza in functie de realitatea pe care o exprima , o serie de experiente, aparand ca adevaratele complexe de valori , in care viata juridica a pus ceva general valabilsi stabil.

T.G.D ofera instrumente prin care pot aprecia principiilke precum si metodele si rezultatelecunoasterii mecanismului prin care dreptul influenteaza conduita umana orientand-o pe un fagas socialmente util.

Teoria generala a dreptului este disciplina care se ocupa cu discriminarea a ceea ce se numeste stiinta dreptului spre deosebire de ceea ce se numeste practica dreptului si cu componentele generale ale stiintei juridice

Metodologia juridica

Metoda - vine de la grecescul methodos care inseamna cale, drum ,mod de expunere.Perfectionarea metodei a dus la aparitia stiintei despre metoda - metodologia.

Metodologia reprezinta sistemul princiipilor generale de investigatie , deduse din sistemul celor mai generale legi obiective. Metoda priveste fie un anumit principiu metodologic (metoda particulara), fie un procedeu tehnic oarecare (metoda individuala).

O buna cunoastere , explicare, si interpretare a fenomenului juridic reclama o metodologie corespunzatoare , in baza careia sa se realizeze o intelegere stintifica a mecanismului actiunii sociale a dreptului , a functiilor lui, a esentei , a continutului si a formei sale , a legaturilor sale multiple cu societatea. ( Notiunea Metodologiei Juridice Metodologia stiintei dreptului subliniaza necesitatea unor clasificari in procesul definirii semnificatiei metodelor traditionale si al apelului la metode de explicare si interpretare a relatiilor juridice , intr-o lume caracterizata printr-o mobilitate deosebita a structurilor sale componente.

Metoda de cercetare in stiinta dreptului este o imbinare intre general si specific. Metodologia juridica- acel sistem al unor factori de relativa invarianta intr-un numar suficient de mare de metode , factori ce au ca obiect raportulrile, legaturile, relatiilor care se stabiles cintre diferite metode , in procesul cunoasterii fenomenului juridic. ( Metodele Cercetarii Juridice

Metoda logica

Dreptul este o stiinta eminamente deductiva .cunoasterea pe cale deductiva pleaca si in drept de la premisa ca nu se poate dovedi deductiv nimic decat pornind de la principii anterioare. Inima oricarei deductii analitice sau sintetice - este silogismul .Deductia in drept este in intregime dominata de silogismele de subsumare.Aplicatiile logicii nu pot ramane doar la nivelul logice deontice.

Metoda comparativa

Logica defineste comparatia ca pe o operatie ce urmareste constatarea unor elemente indentice sau divergente la doua fenomene.Compararea sistemelor de drept ale diverselor state , a trasaturilor ramurilor , ale institutiilor si ale normelor acestora s-a dovedit extrem de fructuoasa in procesul metodologic de studiere a fenomenului juridic.Scopurile specifice metodei comparative sunt determinate de raporturile existente intre propietatile obiective ale categoriilor comparate.

Functiile dreptului comparat nu pot fi disociate de functiile generale ale teoriei generale dreptului ( cognitiva , critica, practic-aplicativa).Comparatia ajuta esential la construirea tipologiilor juridicesi a clasificarilor. Metoda istorica

Metoda istorica se implineste strans cu istoria dezvoltarii sociale. Istoria este o modalitate prin care oameni isi reafirma aparenta lor la aceeasi umanitatea , ea este un sector al comunicarii cunostintelor , scindat prin etapa metodologica a comunicarii.Apeland la istorie , dreptul isi afla conditiile care ii pot descifra ascendenta cunoscund fenomenele suprapuse de drept, istoria isi procura statornice modalitati de atestare documentara.

Metoda sociologica Metoda sociologica , reprezinta o directie de cercetare cu reale foloase pentru cunoasterea realitatii juridice.Existenta dreptului este intim legata de viata sociala.s-ar putea afirma ca acesta legatura se cristalizeaza in raporturi mai directe decat acelea ale moralei, spre exemplu.toate fenomenele juridice sunt fenomene sociale. Evident ca nu toate evenimentele sociale sunt juridice. Metoda cantitativa

Metoda cantitativa capata in ultimul timp o tot mai mare pondere in cercetarea stiintifica juridica, cu largi si imediate aplicatii in practica dreptului.In general , azi, teoria juridica nu poate merge decat in stransa corelatie cu nevoile practice ale creerii si ale aplicarii dreptului. Conceptul dreptului

DREPT - latinescul directusde-a dreptul, drept, directie, linie dreapta.

(ACCEPTIUNILE DREPTULUI Drept- stiinta dreptului ansamblu de idei , notiuni, concepte si principii care explica dreptului si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit.

Dreptul ca ansamblu de norme cere organizeaza viata in comun , este o tehnica a convietuirii umane , destinata sa disciplineze comertul uman si sa apere societatea de excese.

Dreptul este principiul de directie , de coeziune sociala , el da societatii caracterul de definit , de coerenta.

Totalitatea normelor juridice in vigoare dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv.Un drept aplicabil imediat si continuu ,obligatoriu si susceptibil a fi adus la indeplinire printr-o forta exteriora , ca o indreptatire legitima a unor instante sociale special abilitate.

Juridicul defineste o parte componenta a realitatii sociale , alaturi de politic, etic, economic.etc.

(ORIGINEA SI APARATIA DREPTULUI

Studiul conceptului dreptului implica cu necesitate viziunea istorica ,legata de descifrarea originilor dereptului.

Dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii , de particularitale societatii in diferitele sale trepte de dezvoltare istorica. (Primele Legiuiri

Dreptul apare in orientul antic. Intre primele legiuiri (adevarate monumente juridice) se mentioneaza: A. Codul lui HAMURABI (Babilon) ,

B. Legile lui MANU(India) ,

C. Codul lui MU(China)A. Codul lui HAMURABI , conservat in mod miraculos si descoperit la SUSA are 282 articole.Contine atat norme cu caracter strict juritic , cat si norme morale ,religioase. B. Legile lui MANU cuprind 5370 versuri , legile cuprindeau pedepse.In europa primele legiuiri au fost: A. Legile lui LYCURG(SPARTA) sec. X-lea

B. Legile lui DRACON si SALON (ATENA)sec.V-lea

C. LEGEA CELOR XII TABLE (ROMA) sec.V-lea

D. Legea SALICA(FRANTA) sec VI-lea

(Dimensiunea Sociala a Dreptului

Dreptul este un produs complex al societatii; normele sale intervin in procesul productiv , stabilind reguli generale pentru actul zilnic , repetat al producerii, , al repartitiei, si al schimbului de produse si activitati.

Libertatea omului este deplina numai in masura in care nu stanjeneste libertatea celorlaltii.

Drepturile omului nu pot prinde contur , nu pot deveni realitati decat in cadru unei institutii bazata pe coexistenta libertatilor si nu pe afirmarea brutala si pagubitoare pentru semeni, a unor drepturi si a unor interese personale.Superioritatea reflectarii in drept a corelatiei necesare intre drepturi si indatoriri precum si nobletea actului de justitie (ca o activitate independenta intr-o societate democratica) alcatuiesc coordonatele care marcheaza decisiv dimensiunea sociala a dreptului.

Realitatea juridica este o dimensiune inalienabila arealitatii sociale in conditii istorice determinate.Existenta ei nu poate fi desprinsa de existenta celorlalte parti ale unei societati, suportand influenta acestora si exercitand la randu-i influenta asupra lor.

Dreptul suporta influente din partea componentelor cadrului fizic inconjurator si din partea componentelor sistemului social (economia, politica,morala).In ansamblu, aceste elemente de influenta poarta denumirea de: factori de configurare a dreptului.

Factorii de configurare a dreptului tine cont de toate caracteristicile participarii omului la viata sociala ,de corelaria cu mediul natural si social. Factorii exteriori exercita influenta asupra dreptului , al progresuluii juridic.

Acesti factori sunt:1. Cadru natural

factor de configurare a dreptului.In toate compoentele sale mediul geografic, factori biologici , fiziologici, demografici- acest factor influenteaza dreptul. Mediul geografic reprezinta un ansamblu de factori care influenteaza viata sociala, dezvoltarea economica, posibilitatii dezvoltarii politice.

Necesitatea stabilirii corespondentei legilor cu mediul inconjurator a fost intuita de multa vreme in gandirea politico-juridica.

In realitate , diferentele dintre epocile dreptului nu consta in deosebirile climatice sau geografice , ci in realitatile social-economice diferite in care dreptul isi desfasoara actiunea.

Ex: Masurile legislative pentru combaterea poluarii mediului, reglementarile prin care se stabileste un regim juridic specific pentru diferitele componente ale cadrului fizic- regimul juridic al terenurilor agricole, regimul juridic al spatiului aerian , regimul juridic al marii teritoriale etc.

Factorul demografic exercita o influenta asupra reglementarilor juridice.

Diversele imprejurari naturale (evenimente)care nu depind de vointa omului pot construi , prin vointa legii , cauze de nastere , modificare sau stingere a raporturilor juridice .curgerea timpul spre exemplu poate consolida juridic sau stinge un drept (prescriptia achizitiva sau extintiva), un cutremur poate declansa un raport juridic de asigurare de bunuri sau persoane etc.

Manifestarea fortei regulatoare a acestui fascicol de factori- apartinand larg spus cadrului natural, nu se prezinta insa ca o fatalitate , nu in mod automat prezenta acestora se finalizeaza cu efecte juridice.Actiunea lor este totdeauna corelata unui interes social , este prezenta numai in masura in care luarea lor in consideratie este reclamatita de un interes social.]

2. Cadru social-politic - influenteaza dreptul constituindu-se ca un factor de configurare cu actiune specifica .Fiind un produs social , dreptul se afla intr-o permanenta si constructiva relatie cu interesele structurilor sociale.Asa cum s-a subliniat in unele lucrari de teoria dreptului, evolutia actuala a raporturilor sociale produce o instrainare a individului , conducand la o treptata degradare a relatiei dreptului cu societatea.

Acest factor de configurare are componente complexe a caror nfunctionare conjugata nu poate ramane in nici un sistem ded rept fara urmari. Politica ar trebui sa stabileasca scopurile guvernarii sociale , iar dreptul sa aleaga mijloacele .

3. Cadru uman

-reprezinta zona centrala de interes pentre orice legiuitor .Reglementand comportamentul omenilor in cadrul unor categorii diverse de raporturi sociale , dreptul se raporteaza permanent la prezenta omului in societate , la capacitatea sa de a influenta si chiar de a transforma socialul.Viata dreptului se desfasoara in totalitate intr-un cadru social-uman.Legea juridica constituie un important factor de socializare, modeland si stimuland acele comportamente adecvate valorilor.Dreptul priveste actiunea omului intr-un sistem de relatii dat.Dimensiunea umana a dreptului priveste , inainte de orice , drepturile esentiale ale individului(dreptului fundamentale), drepturi care garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor , posibilitatea lor de manifestare nestingherita in temeiul demnitatii si al libertatii, pentru ca omul , dupa natura sa , este o fiinta demna si libera.Factorii de configurare a dreptului reprezinta importante surse naturale si sociale din care acesta isi trage obiceiul , subiectele, continutul , finalitatile si intr-o oarecare masura , chiar forma.

(Esenta , Continutul si Forma Dreptului

Esenta

Ca orice fenomen , dreptul este unitatea unor laturi calitative si cantitative.Determinarea conceptului dreptului prin prizma categoriei filosofice de esenta , continut si forma implica efortul de decelare a trasasturilor si a determinarilor calitative fundamentale ale dreptului , precum si efortul de declarare a trasaturilor si a determinarilor calitative fundamentale ale dreptului, precum si efortul de sesizare a modalitatilor specifice de organizare interna si externa a continutului.

In general esenta unui fenomen reflecta unitatea laturilor, trasaturilor si a raporturilor necesare , relativ stabile care constituie natura launtrica a fenomenului si-l fixeaza intr-o clasa de fenomene adiacente.

Ideea de calitate- deosebire substantei adica ceea ce deosebeste corpurile intre ele , o nota specifica in definirea calitatii o constituie insusirea sa de a fii o determinare interna proprie obiectului ,granita care delimiteaza un obiect de altul ,un fenomen de altul.

Din multitudine determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principala care exprima calitatea intregului , determinarea lui interna; aceasta este calitatea juridicaa vointei si a interesului care prezideaza la la aparitia normelor dreptuluisi care asigura un anumit echilibru inn desfasurarea raporturilor interumane.

Dreptul se deosebeste de alte sisteme sociale normative , prin calitatea juridica a vointei ce se exprima in integralitatea normelor , cu toate cunostintele privind tratamentul special al normelor de drept .

Dreptul nu poate ramane in starea de vointa .Ratiunea sa practica , legaturile sale constituie interesele fundamentale ale oamenilor si ale structurilor sociale de baza , imprima dreptului trasaturi de eficienta mult mai pronuntate in comparatie cu alte seturi normative .preceptele dreptului isi gasesc concretizarea in in elemente de continut ale acestuia.

Continut

Continutul dreptului il constituie ansamblul elementelor , al laturilor si al conexiunilor care dau expresie concreta vointei si intereselor sociale se reclama oficializarea si garantarea pe cale etatica.

Continutul dreptului are o latura componenta dominanta sistemul normelor juridice, intr-adevar, orice sistem de drept isi realizeaza functiile prin intermediul normei de drept iar mecaniosmul influentei sale asupra relatiilor sociale este esential legat de modul in care etalonul de conduit ape care lcuprinde norma patrunde in tesatura raporturilor interumane.Normele de drept- laturi alcatuitoare ale continutului dreptului- se infatiseaza in calitate de permise si comditii , precum si instrumente de control social.

Latura normativa reprezinta elementul cel mai pregnant al continutului dreptului .

Cercetarea actuala a continutului dreptului este puternic marcata de tendinta explicarii si a conceperii dreptului in sensul cuprinderii factorilor complecsi normativi sociali, care poate oferii raspunsuri modului activ in care nevoile schimbatoare ale societatii isi gasesc exprimare in drept.

Cat despre forma dreptului , cercetarile stiintifice scot la iveala faptul ca studiul dreptului nu poate fi desprins de cel al formei sale. Forma

Forma dreptului semnifica exprimarea organizarii interioare a structurii continutului, ea desemneaza aspectul exterior al continutului , modul sau de exteriorizare.Forma dreptului apartine intodeauna unui continut, forma goala nu exista.

Forma este chiar legea de alcatuire, modul in care se leaga elementele care compun continutul dreptului.

Avem o forma interna si externa: forma interna a dreptului:

- este chiar interactiunea ramurilor dreptului , gruparea normelor juridice pe institutii si pe ramuri de drept privat sau public,

forma externaa dreptului:

poate fi analizata din mai multe puncte de vedere al:a) modalitatilor de exprimare a vointei legiuitorului-izvoarele dreptului b) al modalitatilor de sesizare a legislatiei codificari,incorporari c) al modalitatilor de exprimare a metodelor de drept in felurite acte ale organelor de stat legi ,decrete, hatarari. In forma dreptului sunt continute si procedeele specifice tehnici juridice cumar fi: conceptele , procedeele de conceptualizare , clasificarile , tiparele logice ale normei juridice.Problematica formei dreptului , nuantarea aspectelor multiple ale acestuia in relatia cu continutul, denota recunoasterea importantei acestui aspect al dreptului pentru intelegerea corecta a modului in care dreptul patrunde in tesatura raporturilor sociale, influentand conduita oamenilor si ocrotind valorile sociale majore . (Sistemul Dreptului

Societatea moderna se caracterizeaza printr-o amplificare fara precedent a activitatilor normative.zigzagurile imprevizibile de la o zi la alta , ale sistemului politico-social, complica mult sarcina legislatiei si a administratiei si produce `o supraambalare a mecanismului de reglementare juridica.

Dreptul nu exista prin simpla alaturare a unui numar mai muc sau mai mare de norme juridice, ci el exista ca un sistem.

Sistemul dreptului apare ca un ansamblu organizat si logic ,care implica relatia intreg-parte, parte componenta a realitatiii sociale(sistemul juridic), in ceea ce priveste legislatia (sistemul legislativ) , la fel si in privinta organizarii dreptului , ca fewnomen normativ , pe ramuri si institutii(sistemul dreptului).Sistemul dreptului este rezultatul unitatii ramurilor si al institutiilor dreptului .Sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinata , pe cand sistemul legislativ reprezinta o organizare a legislatiei pe baza unor criterii alese de legiuitor.

Normele juridice nu exista izolate , ele se grupeaza in institutii si ramuri , in felul acesta norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului dreptului , ea formeaza sistemul juridic elementar. Norma juridica este legata de sistem, este masura sa inerenta , si implica functia pe care o va juca sistemul ca atare.

Sistemul dreptului evoca unitatea dreptului si diferenta sa , adica inpartirea pe ramuri si institutii juridice.Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept.Ramura de drept este asamblul normelor juridice care relementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale in baza unor metode specifice de reglementare si a unor principii comune.

Criteriile dupa care suunt structurate ramurile sistemului dreptului sunt:

a) obiectul reglementarii juridice - relatiile ce cad sub incidenta normelor juridice .

b) metoda reglementarii madalitatea practica de influentare a conduitei in cadru respectivelor relatii sociale.

c) Principiile comune in baza acestor criterii ramura de drept se stabileste forme specifice de legatura intre normele juridice ce o compun , legaturi ce determina trasaturile de trainicie si unitate a ramurii,asigurandui durabilitate in timp.

In cadru fiecarei ramuri de drept , normele juridice se grupeaza in ansambluri normative mai reduse institutii juridice.

Institutia juridica - ansamblul normelor care reglementeaza relatii sociale apropiate.

-totalitatea normelor juridice care apartin unei singure ramuri de drept , norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite , dupa metoda de reglem specifica ramurei respective. Dreptul se imparte in dreptul public si cel privat aceasta impartire se cunoastea din vremea romanilor: ius publicum si ius privatum dreptul public se refera la organizarea statului , iar cel privat la interesul fiecaruia.

Dreptul public:dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul penal,dreptul muncii, financiar,procesual .

Ramurile dreptului ce intra in componenta dreptului public au ca obiect de reglementare:- relatiile sociale din domeniul organizarii puterilor publice, distribuirea competentelor in stat forma statului etc si avem in prim plan interesul general.

Dreptul privat: dreptulcivil, comercial.

Ramurile ce intra in componenta dreptului privat reglementeaza - relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale la care participa particularii si avem in prim plan interesul propriu.

Dreptul obiectiv i dreptul subiectiv

Dreptul obiectiv desemneaz totalitatea regulilor juridice de conduit sau a normelor juridice din societate. El reprezint totalitatea normelor de conduit instituite de organele statului i impuse indivizilor sau colectivitii n cadrul vieii sociale, uneori chiar prin fora de constrngere a statului.

Dreptul obiectiv este reprezentat de o multitudine de reguli de conduit ce influeneaz i orienteaz comportamentul oamenilor n societate. Acest drept nu are ns o existen independent de voina i contiina oamenilor, de interesele grupurilor i categoriilor sociale, ci dimpotriv, exprim voina i interesele acestora care sunt obiectivizate n normele juridice impuse de puterea public.

Dreptul obiectiv poate fi analizat sub dou aspecte, respectiv: sub aspect static (concretizat n acte normative, jurispruden, cutum, ce reprezint de fapt izvoare ale dreptului) i sub aspect dinamic

(concretizat n acte de realizare i de aplicare a dreptului de ctre autoritile competente n acest sens.)

Dreptul obiectiv are urmtoarele trsturi caracteristice:

- are un caracter normativ adic este format din reguli juridice ce stabilesc comportamentul oamenilor n societate (care reglementeaz conduita indivizilor);

- are un caracter obligatoriu pentru c regulile de conduit care-l formeaz sunt obligatorii pentru toate persoanele crora li se adreseaz, n sensul c, atunci cnd nu sunt respectate de bun voie, intervine fora coercitiv a statului care impune respectarea acestor norme juridice de ctre destinatarii lor;

- are un caracter general pentru c regulile de conduit care-l alctuiesc sunt reguli generale ce se adreseaz tuturor subiecilor de drept, unor categorii de subiecte de drept sau unei persoane anume, ca titular a unei funcii;

- are un caracter de actualitate deoarece cuprinde norme juridice care se afl n vigoare;

- dreptul obiectiv este format din reguli de conduit care, dei sunt numeroase, sunt totui limitate ca numr;

- dreptul obiectiv este format din norme de conduit care sunt impersonale i tipice abstracte; normele juridice ce-l alctuiesc exist independent de raportul juridic n care prile sunt titulare de drepturi i obligaii;

- dreptul obiectiv cuprinde reguli de conduit a cror aplicare este asigurat, adic este garantat de puterea public (de stat);

- dreptul obiectiv constituie fundamentul drepturilor subiective, cadrul de recunoatere i de exercitare a acestor drepturi;

- dreptul obiectiv este considerat a fi un pilon central al fenomenului drept, pentru c n jurul su, de la el i nspre el iradiaz celelalte manifestri ale fenomenului juridic (respectiv ideile, teoriile, drepturile subiective etc.).

Cel mai rspndit sens al termenului drept este cel de drept obiectiv, de aceea atunci cnd se folosete expresia drept fr alte atribute, se nelege dreptul n sens obiectiv.

Dreptul subiectiv

este prerogativa recunoscut subiectului unui raport juridic de a avea o anumit conduit sau de a pretinde unui alt subiect de drept, s dea, s fac sau s nu fac ceva, n temeiul normelor juridice.

Dreptul subiectiv este dreptul pe care o persoan (fizic sau juridic) l folosete i l exercit n mod nemijlocit, n calitate de titular.

Dreptul subiectiv, ca aspect al fenomenului juridic, indic prerogativele (facultile) unui subiect de drept de a-i valorifica sau proteja mpotriva terilor un anumit interes aprat de dreptul obiectiv. (ex. dreptul de proprietate, dreptul de autor etc.)

Dreptul subiectiv consacr juridicete acele valori ce configureaz personalitatea uman (cum ar fi : viaa, onoarea, numele, demnitatea, proprietatea etc.) valori care, sancionate prin norme juridice adecvate, devin drepturi ale omului i alctuiesc statutul juridic al acestuia. Exemple de drepturi subiective pot fi: dreptul la via, sntate i integritate corporal; dreptul la proprietate; dreptul la munc; dreptul la cstorie etc.

Drepturile subiective decurg i sunt strns legate de dreptul obiectiv, ntre ele existnd o legtur indisolubil. Drepturile subiective nu pot fi concepute fr s fie prevzute n normele juridice; deci ele exist i se pot exercita numai dac sunt recunoscute de dreptul obiectiv, pentru c numai recunoaterea i ocrotirea printr-o norm juridic a unei valori i confer acesteia calitatea de obiect al unui drept subiectiv.

Dei cele dou accepiuni ale dreptului (dreptul obiectiv i dreptul subiectiv), sunt diferite ca semnificaie terminologic, ele reprezint dou ipostaze corelate ale fenomenului unic, care este dreptul. Sunt considerate astfel pentru c, drepturile subiective nu exist i nu pot exista n afara dreptului obiectiv, care este, de fapt, fundamentul, acestora, este cadrul de principialitate i reglementare juridic a drepturilor subiective i de executare a obligaiilor corelative. Dreptul obiectiv privete i ocrotete dreptul subiectiv, iar regula de drept se realizeaz prin exercitarea dreptului subiectiv.

Drepturile subiective prezint urmtoarele trsturi caracteristice:- sunt prerogative concrete recunoscute unei persoane (fizice sau juridice) de care aceasta se poate prevala n relaiile cu societatea;

- sunt strns legate de titularul lor, ca subiect determinat al unui raport juridic concret;

- sunt nelimitate ca numr, dar sunt limitate de lege i de moral;

- sunt prerogative individuale care sunt exercitate sub protecia puterii publice a statului;

- pot avea natur juridic diferit, n funcie de ramura de drept ale crei norme juridice le reglementeaz;

- unui drept subiectiv aparinnd unui subiect de drept i corespunde o obligaie corelativ a altui subiect de dreptDefinitia dreptului: ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat , care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului umanin principalele relatii din societate , intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor , a apararii drepturilor esentiale ale omului si a statornicirii spiritului de dreptate .

Dreptul si statulStatul este principala institutie politica a societatii.Aparut acum sase milenii in urma in Orientul Antic(Egipt, Babilon), STATUL continua si acum sa fie instrumentul conducerii sociale .C a si in cazul dreptului , aparitia statului este determinata de schimbarile petrecute in oranduirea comunei primitive, schimbari care au facut ca vechile forme de organizare si conducere(ginta, tribul) sa nu mai fie suficiente , inpunandu-se o forma noua cea politica statala.Odata cu aparitia statului , relatiile sociale se pot dezvolta la adapostul unei forte speciale de constrangere pe care o detine statul si o poate utiliza impotriva celor ce se opun.

Statul este o necesitate exterioara pentru societatea civila , el fiind scopul imanent al societatii civile , indivizii avand daorii si drepturi in raporturile lor cu statul.

Societatea civila este alcatuita din membri si mecanisme de actiune extrinseci statului care se invecineaza cu acesta, dar se delimiteaza de stat prin obiective si metode de actiune.

Statul joaca un rol importantin dezvoltarea societatii civile , societatea civila este o provocare pentru stat deoarece cenzureaza decizia statala, de multe ori intre stat si societatea civila exista relatii tensionate.

Statul aste format din:

- teritoriu (suprafata delimitata de hotare pe care se ezercita o anumita autoritate. )

- populatie (totalitatea cetatenilor care locuiesc si isi desfasoara activitatea pe o anumita suprafata delimitata.)Ca instrument de organizare si conducere sociala , scopul statului este apararea interesului general- menirea statului este fericirea cetatenilor.Statul este cel care are ca scop apararea drepturilor inalienabile ale omului si in care politica este subordonata moralei.

Statul mai are functia sa asigure democratia si justitia., precum si o functie coercitiva, si cea mai importanta ce de garantare a dreptulrilor omului, asigurarea princiipilor separatiei puterilor in stat etc.

Puterea de stat si formele instutionale

Puterea de stat este o forma determinata si variabila de autoritate (auctoiritas augere - a spori , a consolida)intr-o societate exista forme multiple de autoritate de consolidare a unui sistem de valori morale, religiose , politice, juridice.Puterea , ca arbitru al statului este identificata cu forta , fiind de altfel , denumita si forta publica , puterea de stat.

Putere de stat are caracter politic, are o sfera generala de aplicare , are agenti specializati care o realizeaza (in caz de nevoie prin forta) si este suverana. Dintre toate aceste trasaturi , cea care se distinge in mod deosebit si la care se face in mod curent referire atunci cand este abordata teoretic chestiunea statului , este suveranitatea puterii.

Suveranitatea este dreptul statului de a conduce o societate , de a stabili raporturi cu alte state.Ea are doua laturi una interna si una externa:

Latura interna a suveranitatii priveste puterea sa de comanda in interior si se concretizeaza in elaborarea unor norme cu caracter general-obligatoriu si in urmarirea aplicarii lor in practica sociala( suprematia puteri de stat) .

Latura externa priveste comportamentul statului in societatea natiunilor , raporturilor sale cu celelalte state(independendenta si neatarnarea puterii).

Intr-un stat democratic , puterea emana de la popor si apartine acestuia.Exercitarea puterii , organizarea canalelor prin care circula puterea , sunt incredintate statului , in planul activitatii statale are loc o divizare , o separare a puterilor. Separatia puterilor se realizeaza in scopul echilibrari lor , pentru a se inpiedica abuzul de putere. Separatia puterilor nu inseamna ca nu puterile nu mai corespondeaza intre ele.

Pentru realizarea functiilor sale , statul isi organizeaza un sistem de institutii de organe care dau expresie concreta puterilor publice.

Modul lor de functionare , repartizarea competentelor , atribuirea unor prerogative specifice sunt continute in legi, Constitutie, in legile organice si in legile subsecvente acestora.Statul nu exista fara aparatul sau, fiind uneori definit ca unitatea puterii si mecanismului sau.Elementul de baza al mecanismului statului il constituie organul de stat acea parte componenta a aparatului de stat , investita cu competenta si putere si care se caracterizeaza prin aceea ca cei care o compun au o calitate specifica deputati, functionari sau magistrati. Fiecare categorie de organe aduce la indeplinire o anumita forma de activitate in temeiul competentei ce-i este rezervata prin lege.Actele acestor organe pot fi realizare la caz de nevoie prin constrangere. Activitatea lor este reglata normativ. Normele juridice dimensioneaza competenta organelor de stat .

Forma statului:

Forma statului = forma de guvernamant

a) structura de stat b) regimul politic

Forma de guvernamant constituie aspectul cel mai pregnant al statului,reprezinta modul de constituire a organelor centrale ale statului , exercitarea puterii prin intermediul acestor organe si impartirea competentei intre ele.

Clasificarea generala este in:

a) republici (conducatorul este ales de catre popor sau parlament)

b) monarhii (conducatorul nu este ales , se face pe cale ereditara: regi )

Forma de organizare - inseamna impartirea interrna a statului in unitati administrativ-teritoriale sau in parti politice autonome si raporturile dintre stat, considerat ca intreg si partile sale componente .

Din acest punct de vedere statele se impart:

state simple(UN SINGUR GUVERN ,CONSTITUTIE, O SINGURA CETATENIE) state unitare

state compuse(EXISTA MAI MULTE RANDURI DE ORGANE LEGISLATIVE EXECUTIVE SAU JUDECAORESTI) state federative(MAI MULTE CONSTITUTII, FAC PARTE DINTR-O FEDERATIE, PARTE POLITICA AUTONOMA)

Regimul politic a 3 componenta a formei statului reprezinte- ansamblul metodelor si al mijloacelor de conducere a societatii , cu referire imediata la raporturile dintre stst si individ , la modul concret in care un stat asigura si garanteaza in volum si intensitate , drepturile subiective.

Instituia juridic

Dreptul, ca subsistem al sistemului social este alctuit la rndul su din subsisteme numite ramuri de drept. Ele sunt subsisteme n raport cu sistemul dreptului, dar sunt sisteme n raport cu instituiile juridice, care constituie sisteme de norme juridice. Deci, norma juridic este element al instituiei juridice, care este parte a ramurii de drept i aceasta la rndul ei, este parte component a sistemului dreptului, ca sistem integrativ.

Instituia juridic, cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaz o categorie mai restrns de relaii sociale, genernd o categorie aparte de raporturi juridice6. Ea desemneaz totalitatea de norme juridice ce formeaz un tot unitar - norme strns legate ntre ele, ce aparin de regul unei ramuri de drept, au acelai obiect i metod de reglementare specific ramurii de drept respective, ndeplinind aceleai funcii. De exemplu, cstoria este reglementat de un ansamblu de norme juridice ce formeaz instituia cstoriei; normele juridice care reglementeaz proprietatea formeaz instituia dreptului de proprietate.

Sunt instituii juridice care au o sfer mai larg i care se mpart n subdiviziuni ce formeaz la rndul lor o instituie juridic. De exemplu, instituia contractelor cuprinde mai multe instituii juridice cu statut de subdiviziuni ale sale, cum ar fi: contractul de vnzare cumprare; contractul de depozit; contractul de mprumut; instituia familiei cuprinde instituia nfierii, a filiaiei; instituia succesiunii cuprinde instituia succesiunii legale i a succesiunii testamentare.

Instituia juridic poate fi alctuit din norme ce aparin exclusiv unei singure ramuri de drept (de exemplu, instituia cstoriei grupeaz norme numai din dreptul familiei), sau poate fi alctuit i din norme ce revin altor ramuri de drept, situaii n care, instituia juridic are un caracter complex i constituie clasa instituiilor juridice fundamentale.

Instituia juridic are o sfer mai restrns dect cea a ramurii de drept, este subordonat acesteia i face parte integrant din ramura de drept.

Ramura de drept

Ramura de drept, cuprinde o grupare mai mare de norme juridice, precum i mai multe instituii juridice legate ntre ele prin obiectul lor comun, prin principii comune i prin unitatea de metod.

Se consider c la baza gruprii normelor juridice n ramuri de drept stau urmtoarele criterii:

- criteriul obiectului comun al reglementrii normelor juridice considerat a fi criteriu principal obiectiv;

- criteriul unitii de metod a reglementrii juridice, considerat criteriul subiectiv, determinat de voina legiuitorului;

- criteriul principiilor comune care stau la baza distinciunii normelor i instituiilor juridice ce formeaz ramuri de drept.

Ramura de drept se poate defini ca fiind un ansamblu distinct de norme juridice, ntre care exist legturi organice-funcionale i structurale, norme ce reglementeaz o categorie mai mare de relaii sociale ce au acelai specific, folosesc aceeai metod sau complex de metode i au principii comune.

Privit n mod general, ramura de drept reprezint unitatea mai multor instituii juridice, legate organic ntre ele prin obiectul, metodele i principiile lor comune.

Delimitarea unei ramuri de drept de alta, este o problem complex, pentru c este destul de dificil de stabilit gradul de difereniere a relaiilor sociale ce vor fi reglementate de o anumit categorie de norme juridice i reunite apoi ntr-o ramur de drept.

Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, ntre ele exist o strns interdependen, o legtur indisolubil.

Exist ramuri de drept propriu-zise, de sine-stttoare (drept civil, penal, constituional, administrativ etc.) i ramuri de drept noi (dreptul mediului, dreptul comunitar etc.).

Diviziunea dreptului n drept public i drept privat

Analiznd evoluia istoric a sistemului dreptului se constat, c el a avut o anumit structur n cadrul fiecrui tip de stat, structur determinat de forma de proprietate dominant i influenat de tradiiile i tehnica legislativ din statul respectiv.

Prima ncercare de diviziune a dreptului, care reprezint i summa divisio a acestuia, i are originea n dreptul roman i aparine lui Ulpian7, care a mprit dreptul, dup interesul ocrotit, astfel:

- Jus publicum (dreptul public) - dreptul care are ca scop satisfacerea nevoilor statului;

- Jus privatum (dreptul privat) - dreptul care privete interesul particularilor.

O alt ncercare de grupare a dreptului a fost cea fcut de jurisconsultul roman Paul, n:

- Jus singulare (dreptul de excepie);

- Jus comune (dreptul comun).

Jurisconsulii romani au procedat i la diviziunea dreptului n: dreptul cetii sau n dreptul popoarelor. Clasificarea lui Ulpian n Jus civilis i Jus gentium reluat i de ali jurisconsuli s-a pstrat pn n prezent, sub denumirea de: drept intern i drept internaional.

Gruparea dreptului n drept public i privat pe baza criteriului interesului ocrotit, nu are rigoare juridic, fapt ce a determinat critici i nuanri din partea specialitilor n drept, ducnd la completarea ulterioar a criteriilor tradiionale ce prezideaz aceast diviziune a dreptului, sau chiar la abandonarea lor, n teoria juridic.

n dreptul modern, cnd statul acioneaz att ca persoan juridic de drept public, ct i ca persoan de drept privat, cnd dreptul public s-a apropiat tot mai tare de dreptul privat (prin combinarea interesului general cu interesul particular i prin folosirea unor instituii specifice dreptului privat), s-a considerat c, rigiditatea distinciei dintre dreptul public i privat nu mai are justificare.

Se apreciaz c, utilitatea gruprii dreptului n drept public i drept privat, se justific prin urmtoarele considerente:

- normele dreptului privat sunt mai stabile dect cele ale dreptului public (de exemplu, n materia obligaiilor);

- pentru calitatea de subiect de drept public nu este necesar neaprat dobndirea capacitii de exerciiu (de exemplu pentru exercitarea dreptului la nvtur), pe cnd pentru calitatea de subiect de drept privat, este necesar deplina capacitate de exerciiu (de exemplu, pentru ncheierea unui contract civil);

- n raporturile de drept public, unul dintre subiecte este statul sau o autoritate public, iar prile nu se afl pe poziie de egalitate juridic;

- n raporturile de drept privat, prile se afl pe poziie de egalitate juridic (egalitatea prilor n raporturile civile este regula fundamental a dreptului privat)10;

- regula aplicabil raporturilor juridice din dreptul public este manifestarea unilateral de voin, iar regula raporturilor juridice de drept privat este aceea a consensualismului;

- n dreptul public predomin normele imperative, ce impun o conduit obligatorie, de la care nu se poate deroga, iar n dreptul privat predomin normele permisive, care permit prilor participante la un raport juridic s-i stabileasc conduita n mod convenional.

mprirea ntregului sistem de drept n drept public i privat, reprezint cea mai larg divizare a dreptului. Considerrile fcute n decursul timpului cu privire la aceast divizare11, precum i tendinele actuale de divizare, au ca rezultat sublinierea caracterului dinamic al sistemului dreptului, continua perfecionare a formei i coninutului dreptului i chiar apariia de noi ramuri de drept (ca de exemplu: dreptul mediului, dreptul economic, dreptul asigurrilor sociale etc.).

Ramurile dreptului

Criteriul de baz, obiectiv al gruprii normelor juridice n ramuri de drept n cadrul sistemului dreptului, l constituie obiectul reglementrii juridice, respectiv, grupul distinct de relaii sociale pe care acestea le reglementeaz.

Primele ramuri de drept s-au conturat n ornduirea burghez, ca urmare a apariiei unor coduri (a sistematizrii dreptului), ceea ce a facilitat apariia sistemului dreptului, format din drept public i drept privat.

n sistemul dreptului contemporan se disting ca ramuri de drept, ramurile corespunztoare divizrii sistemului dreptului n drept public i drept privat.

n dreptul public intr urmtoarele ramuri de drept: dreptul constituional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual (civil i penal), dreptul internaional public.

n dreptul privat intr urmtoarele ramuri de drept: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul internaional privat, dreptul familiei, dreptul muncii etc.

Constituirea ramurilor de drept nu este un proces ncheiat, dreptul fiind un fenomen dinamic i evolutiv exist tendina de desprindere dar i de apariie a unor ramuri juridice noi, ca urmare a nevoilor continue ale dezvoltrii societii contemporane.

n continuare, vom prezenta succint cele mai importante ramuri ale dreptului, elementele definitorii ale acestora, pentru a releva acele trsturi ce le unesc n sistemul dreptului.

a) Dreptul constituional - este ramura dreptului public, ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz principiile fundamentale ale organizrii de stat, structura i modul de funcionare a organelor statului, drepturile i obligaiile fundamentale ale cetenilor n raporturile lor cu statul. Obiectul dreptului constituional l prezint deci, relaiile sociale care iau natere n cursul organizrii i exercitrii puterii de stat12.

Raporturile de drept constituional, ca raporturi sociale ce apar n procesul exercitrii i organizrii puterii de stat, se stabilesc ntre diferitele organe ale puterii de stat, ntre organele puterii de stat i ceteni, al cror coninut l constituie drepturile i obligaiile cetenilor.

Principalul izvor de drept constituional l reprezint Constituia, ca lege suprem n stat urmat de legile constituionale.

Datorit naturii obiectului su de reglementare, precum i a forei juridice a normelor care-l compun (norme de drept cuprinse de Constituie i legi constituionale), dreptul constituional este considerat ca fiind ramura de baz, fundamental a dreptului intern public.

b) Dreptul administrativ - cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaz raporturile sociale ce formeaz obiectul administraiei de stat, raporturi ce se statornicesc n procesul organizrii i nfptuirii activitii executive.

Ca ramur a sistemului dreptului, dreptul administrativ se distinge prin obiectul su de reglementare, respectiv, prin raporturile juridice ce se nasc, modific sau sting n cadrul i pentru realizarea activitii executive, ce const din organizarea executrii i executarea n concret a legilor i a celorlalte acte normative.

n raporturile de drept administrativ (ca i n cele de drept constituional) prile apar ca purttori de drepturi i obligaii i ca titulari ai puterii, n acelai timp. Aceste raporturi se stabilesc, pe de o parte, ntre diferite organe ale puterii de stat, i ntre organizaii sau ceteni, pe de alt parte. Metoda de reglementare a acestor raporturi juridice, este metoda imperativ. Subiectul raportului juridic administrativ nu se afl pe poziie de egalitate juridic, iar conduita lor este reglementat de norme juridice imperative.

Izvoarele dreptului administrativ sunt diverse (legi, hotrri de guvern, regulamente, ordine, instruciuni etc.), ca urmare a diversitii domeniilor pe care le reglementeaz normele sale de drept.

Violarea normelor de drept administrativ atrage rspunderea autorului, sanciunea fiind de regul, o sanciune administrativ (contravenional).

c) Dreptul financiar13 - cuprinde ansamblul normelor juridice care se refer la formarea, repartizarea i utilizarea fondurilor bneti. Normele cu caracter financiar sunt instituite att de organele puterii de stat ct i de cele ale administraiei de stat i reglementeaz activitatea financiar a statului, ntocmirea bugetului, perceperea taxelor i impozitelor, modul de cheltuire a fondurilor bneti alocate prin bugetul de stat anual, creditul, asigurrile etc. Normele de drept financiar au un dublu caracter: patrimonial i organizatoric.

Metoda de reglementare a raporturilor juridice financiare ce apar n procesul ntocmirii, aprobrii i executrii bugetului de stat, este metoda imperativ.

d) Dreptul penal - este ramura de drept alctuit din totalitatea normelor juridice, care reglementeaz raporturile sociale ce se nasc n aciunea de prevenire i combatere a infracionalitii, norme ce determin faptele ce constituie infraciuni, sanciunile corespunztoare lor, precum i condiiile de aplicare i de executare a acestora.

Obiectul de reglementare al normelor juridice penale l constituie relaiile sociale ce se nasc n aciunea de prevenire i combatere a infracionalitii. Acest obiect propriu de reglementare i confer dreptului penal un caracter autonom, de sine stttor.

Metoda de reglementare a raporturilor juridice penale este metoda imperativ. Subiectele raportului juridic penal sunt: statul (subiect activ) i infractorul (subiect pasiv).

Raporturile juridice penale ca raporturi juridice iau natere n aciunea de prevenire i de combatere a infracionalitii, pot fi clasificate n dou grupe: raporturi de conformare i raporturi de conflict.

e) Dreptul procesual penal - cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementeaz activitatea organelor de urmrire penal i a justiiei n soluionarea cauzelor penale, pentru descoperirea infraciunilor comise i a infractorilor, pentru sancionarea lor i punerea n executare a acestor sanciuni.

Normele juridice specifice acestei ramuri de drept au ca obiect de reglementare, raporturile organelor de urmrire penal i a instanelor judectoreti cu cetenii, asupra crora se rsfrnge activitatea lor.

f) Dreptul procesual civil - cuprinde normele juridice referitoare la forma i condiiile de soluionare de ctre instanele de judecat a cauzelor civile, precum i executarea hotrrilor judectoreti pronunate n aceste cauze. Normele dreptului procesual civil au ca obiect de reglementare: ordinea dezbaterii de ctre instane a cauzelor civile; competena teritorial i material a instanelor de judecat; procedura de administrare a dovezilor; procedura de desfurare a dezbaterilor n faa instanei; forma i coninutul hotrrilor judectoreti; cile de atac ce se pot exercita mpotriva acestor hotrri; executarea hotrrilor judectoreti etc.

Normele juridice procesuale civile reglementeaz raporturile dintre organele de nfptuire a justiiei (judectori, tribunale) i ceteni, precum i raporturile dintre ceteni ca pri n proces.

g) Dreptul civil - este acea ramur a dreptului privat ce cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaz raporturile juridice patrimoniale i cele nepatrimoniale (personale) stabilite ntre persoane fizice i juridice aflate pe poziie de egalitate juridic14.

Obiectul de reglementare al dreptului civil l constituie raporturile juridice patrimoniale (care au coninut economic) i raporturile nepatrimoniale (lipsite de coninut economic). Metoda de reglementare utilizat de dreptul civil este egalitatea juridic a subiecilor raporturilor juridice civile. Normele juridice civile sunt preponderent supletive sau dispozitive, iar sanciunile ce intervin n cazul nerespectrii lor au de regul, caracter reparator.

h) Dreptul familiei- cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz raporturile personale i patrimoniale care rezult din cstorie, rudenie, adopie, precum i din alte raporturi asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie.

Obiectul de reglementare a normelor juridice de dreptul familiei l constituie relaiile ce se stabilesc ntre membrii familiei (relaiile dintre soi, dintre prini i copii), precum i relaiile dintre acetia i alte persoane.

Majoritatea normelor de dreptul familiei se gsesc n Codul familiei, dar i n legi speciale, ele avnd de regul, caracter permisiv.

i) Dreptul muncii - cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaz relaiile sociale de munc. Obiectul de reglementare al acestor norme juridice l constituie raporturile sociale de munc ale muncitorilor i funcionarilor, dar i alte raporturi sociale ce deriv din raporturile sociale de munc. Normele juridice de dreptul muncii se refer la ncheierea i desfacerea contractului de munc, la condiiile muncii, salarizrii, la disciplina i protecia muncii, acordarea concediilor de odihn, la pregtiriea profesional etc.

Dreptul internaional

Dreptul internaional este dreptul ce aparine mai multor state, reprezentnd voina acestora.

Subiectele de drept internaional sunt n principal statele, fapt ce-l deosebete de dreptul intern, unde subiecte de drept pot fi att statul ct i persoanele (fizice sau juridice). Normele de drept internaional reglementeaz relaiile internaionale, care sunt n principal, relaii ntre state suverane i independente.

Dreptul internaional, se divide n: drept internaional public i drept internaional privat.

a. Dreptul internaional public

Este definit ca fiind ansamblul normelor juridice care se nasc prin acordul statelor, egale n drepturi i suverane, acord ce exprim voinele concordante ale acestor state n relaiile dintre ele, n cadrul comunitii internaionale. Normele juridice ce reglementeaz relaiile dintre state sunt asigurate la nevoie prin constrngerea exercitat de state, colectiv sau individual.

Dreptul internaional public cuprinde norme juridice create de state, crora acestea li se supun, deci nu exist un organ legislativ internaional. Aceasta, este o particularitate a dreptului internaional care-l deosebete de dreptul intern, n care normele juridice sunt create de un organ legislativ distinct de destinatarii lor.

De asemenea, n dreptul internaional public nu exist un aparat centralizat care s asigure prin constrngere respectarea normelor juridice, care s rezolve litigiile nscute ntre prile participante la raportul juridic.

Normele dreptului internaional public au caracter consensual, ele se creeaz prin colaborarea dintre state (pe baz de tratate, acorduri, pacte etc.), colaborri n cadrul crora statele i asum obligaii i dobndesc drepturi, unele fa de altele. Exist ns i norme de drept internaional public formate pe cale cutumiar.

b. Dreptul internaional privat

Dreptul internaional privat cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz n principal, rezolvarea conflictelor de legi ce se nasc n raporturile de drept civil n care intervine unul sau mai multe elemente strine (de extraneitate). Elementul de extraneitate este acea mprejurare de fapt ce creeaz conflictul de legi (ntre legea naional i cea strin) i care pune problema alegerii legii competente ce urmeaz s reglementeze raportul respectiv.

Normele juridice de drept internaional privat reglementeaz raporturile juridice civile, comerciale, procesual-civile, din dreptul muncii sau din dreptul familiei care conin un element strin. Obiectul de reglementare al dreptului internaional privat l constituie deci, raporturile sociale n care prile sunt persoanele fizice i juridice strine. Normele juridice care formeaz aceast ramur de drept, sunt de regul, norme conflictuale, ele desemneaz care anume lege naional (dintre cele cu vocaie de aplicare), va reglementa raportul juridic respectiv. Institutii judiciareJustitia este inerenta societatii , ea reprezinta una dintre cele trei clasice functii ale statului , de fapt este prima virtute a institutiilor sociale asa cum adevarul este cea a sistemelor de gandire. Justitia se realizeaza prin institutiile sale , institutii guvernamentale de anumite principii , care au la baza faptul ca justitia este un serviciu public .

Institutiile judiciare sunt de fapt autoritatile investite de stat sa solutioneze litiigi juridice.Organizareasi functionarea acestor institutii judiciare are la baza principii fundamentale , unele de rang constitutional.

A. Priincipi de organizare

a) Principiul separiatiei: - are 2 coordonate separarea jurisdictiilor(instantele judecatoresti si intantele administrative) si separatia organelor care functioneaza in cadrul fiecarei jurisdictii(instantele civile si penale) si (magistrati, judecatori, procurori).

b) Principiul ierarhiei juridice:

-in cazul oricarui litigiu , dac auna din parti este nemultumita , poate cere o noua judecare a litigiului sau , la juristictia ierhic superioara, exercitand caile de atatc (appel sau recurs).Ierarhizarea jurisdictiilor depinde de natura litigiului si de faza procesului.In varful ierarhiei se afla CURTEA DE CASATIE SI JUSTITIE.

c) Principiul independentei si al impartialitatii: -art 6 CONSTITUTIE EUROPEANA ADREPTURILOR OMULUI regasindu-se in orice constitutie . In constitutia noastra acest articol are numarul 124 alin. 1, 2, 3. Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti. Judecatorii sunt independenti si e supun numai legii. d) Principiul colegialitatii: -asta inseamna ca litigiul este rezolvat de un complet de judecatori (un colegiu)si nu de un judecator unic.Colegialitatea arata ca justitia este omogena , adica instanta este formata fie numai din magistrati de cariera , fie din particulari .Daca traditia este in favoarea colegialitatii, tendinta contemporana este aceea a judecatorului unic.

B. Principii de functionare

a)principiul egalitatii- este un principiu de rang constitutional fiind vorba de egalitatea in fata legii. Nimeni nu poate fi judecat de o jurisdictie creata special , toti justitiabili trebuie supusi la acelorasi forme procesuale , in sensul ca fie sunt judecati toti de un judecator unic , fie de o formatie colegiala , pentru a respecta privilegiul egalitatii , justitiabili trebuie supusi aceluiasi drept , adica in varful organizatiei judiciare trebuie sa se afle o jurisdictie suverana , cu rolul de asigura unitatea dreptului, aceasta este CURTEA DE CASATIE SI JUSTITIE. b)principiul greutatii- are in vedere gratuitatea accesului la tribunal- serviciul public al administrarii justitiei trebuie sa fie gratuit. c)principiul neutralitatii-neutralitatea trebuie analizata pe 2 coordonate:

1. una tehnica este vorba de:

i. sistemul acuzatorial rolul esential revine partilor in administrarea probelor , intalnindu-se sistemul probei legale , judecatorul are rolul sa vecheze respectarea legiiin privinta administrarii probelor .

ii. sistemul inchizitorial- judecatorul are roluldeterminat in administrarea probelor , putand lua orice masura necesara pentru solutionarea cazului.

2 alta social-politica- judecatorul trebuie sa fie independent de orice interventie olitica , de presiunile sindicale , de grupurile de presiune etc.independenta nu trebuie sa fie doar politica sociala ci si personala, un judecator nu trebuie sa se abata de la textele legale, aplicand propria lui conceptie despre noriunile juridice sau sa se elibereze de tendinta de a devenii moralizatori aplicand propria lui morala mai mult decat textele. d)principiul continuitati- propune o functionare fara intrerupere a institutiilor judiciare, deoarece continuitatea este o trasatura a serviciului public al justitiei.Anul judiciar incepe pe 1 ian. Si se termina pe 31 dec, bineinteles ca judecatorii au drept la vacanta , dar fara a intrerupere oficial pe timpul verii, activitatea instatntei.

Juristictii nationale si internationale

I. Jurisdictiile ordinare sistemul instantelor judecatoresti obisnuite( judecatorii ,tribunale,curti de apel)

a. Judecatoriile-

i. Organizare judecatoriile sunt instante cu personalitate juridica, fiind organizate in fiecare judet, dar pot exista si sedii secundzare, cu activitate permanenta.Pot fi specializate, in functie de natura litigiului .

ii. Competenta- trebuie facuta o distinctie intre litigile de drept privat si cele de drept penal.In materie civila ,judecatoriile judeca in prima instanta , toate litigiile, in afara celor de competenta altor instant cum ar fi litigiile administrative, sau cazurile penale ,judecatoriile judeca in prima instanta toate infractiunile cu exceptia altor cazuri prevazute de lege.

iii. Compunerea- domininata este de principiul colegialitatii, principiu de la care exista exceptia judecatorului unic pentru cazurile privind(pensii de intretinere, rectificari si inregistrari de stare civila , incuviintarea executarii silite, investirea cu formula executorie, procese verbale, sanctiuni contraventionale,: somatie de plata, gratierea, perchezitie masurile preventive din timpul urmarii penale.

In cazul completului de 2 sau mai multi judecatori: daca acestia nu ajung la un acord privind sentinta , litigiul se va judeca in completul de divergenta(completul de judecata, presedintele , vicepresedintele instantei, presedintele de sectie , alt judecator desemnat de presedinte).iv. Conducerea- fiecare instanta este condusa de un presedinte , si care are si atributii administrative, unele sectii au chiar si un vicepresedinte depinde de volumul de lucru.Avem conform principiului de colegialitate 2 structuri COLEGIUL DE CONDUCERE(un presedinte si 2-4 judecatori alesi in adunarea judecatorilorpe o perioada de 3 ani.) SI ADUNAREA GENERALA A JUDECATORILOR(dezbate activitatea anuala a instantei , alege membrii CONSILIULUI Superior al Magistraturii, dezbat proble de drept l proiecte de acte normative). b. Tribunalele-

i. Organizare au personalitate juridica si sunt organizate in fiecare judet. Fiecare tribunal are sectii sau complete specializate pentru cauze , civile, penale , comerciale, cauze cu minori, de familie , contencios- administrativ, conflicte de munca etc.ii. Competenta se face o distinctie intre tribunale tribunale de prima instanta , de apel, si de recurs.In prima instanta se judeca procesele comerciale cu o valuare de peste 1 miliard lei si procesele comerciale al caror obiect nu este evaluat in bani, procesele civile cu valuare de peste 5 miliarde lei, conflicte de munca,procese de contencios administrativ , creatie intelectuala si propietate intelectuala , nulitatea sau desfacerea adoptiei,erorile comise in procesele penale, punerea in executarea silita a unor hotariri luate in alte tari etc, in materie penala- omor, infractiuni savarsite cu intentie,terorism , spalare de bani,trafic de droguri etc.

Ca intante de apel tribunalele judeca apelurile formulate impotriva hotararilor judecatoresti.

Ca instante de recurs tribunalele judeca recursurile impotriva hotararilor judecatoresti, hotarari care nu sunt supuse apelului. iii. Compunerea aceiasi componenta ca la judecatorii, numai ca la appel si recurs completul are 3 judecatori.

iv. Conducerea conducerea este exercitata de judecatori , presedinte si Colegiul de Conducere.Presedintele tribunalului are atributii de control al instantelor din circumscriptie, iar colegiul de conducere un presedinte si 6 judecatorialesi pe trei ani de adunarea geenrala a judecatorilor.c. Curtile de apel

i. Organizarea Au personalitate juridica in circumscriptia lor functioneaza mai multe tribunalesi secti8i specializate pe diferite litigii.

ii. Competenta judeca litigiile de contencios- administrativprivin actele autoritatilor administrative, centrale., infractiunile savarsite de judecatori, procurori, notarii,etc., judeca apelurile impotriva tribunalelor de prima instanta, recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor judeecatoresti etc.

iii. Compunerea aceiasi ca si la tribunale.

iv. Conducere conducerea este exercitata de presedinte care are calitatea de ordonator de credite, de vicepresedinte, si de Colegiul de conducere.II. Jurisdictiile specializate Tribunalele specializate- art. 35 din legea 304/2004- privind organizarea judiciara si modificata prin 247/2005care prevede ca se pot infinta tribunale specializate pentru cauze , cauzecu minori si familie, conflicte de munca si asigurari.

Au personalitate juridica si pot fi create in orice judet, ele preiau cauzele de competenta tribunalului in domeniul in care ua fost infintate.

Instantele militare sunt tribunale militare , Tribunalul Tretorial Militar, Curtea Militara de Apel Bucuresti, ce e specifi acestor instante este ca pot judeca si pe tretoriul altor state militari romani membri ai fortelor multinationale9 evident exista o conventie intre statul primitor si statul din care face parte militarul). Ele sunt formate dintr-un presedinte si 2 judecatori.

III. Sistemul inaltelor jurisdictii: Curtea de casatie , organizare,rol

Inalta Curte de Casatie si Justitie i. Organizare este instanta suprema a Romaniei si are rolul de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelate instante judecatoresti.rol ul este de rang constitutional, art 126 constitutie. Inalta curte trebuie sa se intalneasca la sfarsitul ficarui an sa stabileasca cazurile de imbunatatire a legislatiei si le comunica Ministerului Justitiei.Inalta curte are 4 sectii(civila, penala, comerciala,contencios-administrativ si fiscal), iar completul are 9 judecatorii si Sectiile Unite.

ii. Competenta judeca recursurile impotriva hotararilor curti de appel , recursurile in interesul legii:cereri de stramutare conflicte de competenta, infractiunile savarsite de demnitari,si de sefii cultelor religioase.

iii. Compunerea completele de judecata sunt formate din 3 judecatori , dar unele au chiar si 9 judecatori , presedintele si vicepresedintele.

iv. Conducerea este exercitata de presedinte , vicepresedinte si colegiu de conducere(presedinte, vice, si 9 judecatori alesi pe 3 ani de adunarea generala a judecatorilor). Curtea Internationala de Justitie de la HAGA

i. Organizarea si compunere- curtea este formata din 15 judecatori alesi pentru 9 ani , alesi de membri Adunarii Generale si Consiliul de Securitate ONU.

ii. Competenta curtea are 2 competente una: -consultativa

-contencioasa

Principiile dreptului Principiile de drept sunt idei conducatoare ale continutului tuturor normelor juridice.Ele au un rol constructiv si valorizator avem traditie si inovatie.

Principiile generale ale unui sistem constituie ansamblul propozitiilor directoare carora le sunt subordonate atat structura cat si dezvoltarea sistemului. Un principiu general de drept este rezultatul unei experiente sociale si o reflectare a unor cerinte obiective ale evolutiei societatii , ale convietuirii sociale ale asigurarii acelui echilibru necesar intre drepturile unora si obligatiile altora.

Principiile de drept sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau deduse pe cele intrepretate.continutul lor raspunde la unor necesitati ce se impun in mod esential legiuitoruilui.1. Asigurarea bazelor de date legale de functionare a statului

Constituie premisa existentei statului de drept . Caracteristica fundamentala a statului de drept o constituie, in aceasta lumina ,cucerirea legala a puterii si apoi exercitareasa in conformitate cu cerintele legalitatii , ceea ce implica si simtul compromisului adica recunoasterea legitimitatiipartiale a argumentelor celorlalti.2. Principiul libertatii si legalitatii Inr-o societate democratica , statul-organismul politic care dispune de forta si decide cu privire la intrebuintarea ei garanteaza juric si efectiv libertatea si egalitatea indivizilor , adica procedeaza la propria sa limitare 3. Principiul responsabilitatii Responsabilitatea insoteste libertatea .4. Principiul echitatii si al justitiei

Acest principiu readuce in prin plan probleme existenta unor prescriptii fundamentale preexistente , desprinse din ratiune sau dintr-o ordine supraindividuala , si al caror scop este acela de a da siguranta vietii sociale.

Functiile dreptului

Functiile dreptului suntacele directiifundamentale ale actiunii mecanismului juridic , la indeplinirea carora participa intregul sistem al dreptului(ramurile, institutiile, normele de drept), precum si instantele sociale special abilitate , cu atributii in domeniu realizarii dreptului.Cand analizam functiile dreptului , notiunea dreptului se infatiseaza in complexitatea sa , ca sistem juridic introducand in dezbatere nu numai latura normativa a continutului dreptului, ci si aspectele caracteristice ale crearii dreptului , viata normelor legale si realizarea acestora in stransa legatura cu imprejurarile sociale in care apar si se dezvolta raporturile de drept si care intr-o exprimare utilizata in sociologia dreptului determina conditia sociala a legii.

1) Functia de institutionalizare sau formalizare juridica a organizarii social-politice O prima functie a organizarii sacial- politice a societatii , dreptul , contitutia, legile organice aigura cadru legal de functionare a intregului sistem de organizare sociala.. Dreptul cuprinde si domeniu organizarii sociale.

2) Functia de conservare , aparare si garantarea valorilor fundamentale ale societatii

O alta functie care garanteaza si ocroteste ordinea constitutionala, propietatea , statul si rolul individului, dreptul apare ca un factor implicat in procesul dezvoltarii sociale.Fiind instrumentul controlului social , dreptul previne dezordinea , asigura coeziunea interioara a colectivitatilor ,prin programarea unor conduite utile, defineste cadru general de desfasurare a procesuluia proceselor sociale si sanctioneaza conduitele deviante.3) Functia de conducere a statului Dreptul exercita un rol important in conducerea statului.Actul normativ juridic este un act de conducerea a societatii.Legea este o forma universala de exprimare a a dezideratelor sociale majore.Dreptul este o tentativa de regularizare a raporturilor iner si intra sociale , el aspira sa stabileasca in avalansa de interese , deseori contradictorii , o armonie in virtutea ideei de valuare.4) Functia normativa

Are un rol superior , dreptul este destinat sa asigure subordonarea actiunilor individuale fata de o conduita-tip.este o functie sinteza implica si celelalte functii, alaturi de alte forme de reglementare normativa, dreptul prin ansamblul normelor si al institutiilor sale, este un factor de programare a libertatii de actiune a omului.

Dreptul in realizarea acestui scop , n-ar insemna nimic in lipsa normelor care-i compun continutul, functia normativa exprima pozitia specifica a dreptului in viata sociala , calitatea sa de a fi si un mijloc eficace de organizare si conducere sociala. Sistemul normativ social Diversitatea relatiilor sociale dinr-o societate determina existenta unei multitudini de norme sociale si , in consecinta , o varietate de forme prin care de influenteaza conduita oamenilor in cadru acestor relatii. Multitudine de norme sociale nu se echivaleaza nici-un moment cu experienta anarhica a acestora, exista o sransa relatie intre diversele categorii de norme, numeroase forme de colaborare intre ele , determinate de faptul ca diversele seturi normative prezinta propietati si corelatii comune.

Sistemul normelor sociale este alcatuit din urmatoarele categorii de norme:a) Norme etice si juridice- in procesul de aparie a dreptului observam ca s-a desprins treptat din normele de morala si din obiceiuri.Influenta moralei asupra dreptului priveste atat procesul de creere cat si cel de aplicare , morala mai apare ca si un criteriu de verificare a corespondentei dreptului cu dreptatea , dreptul pozitiv trebuind sa se construiasca in temeiul unor scopuri morale.Pe langa normele morale , normele juridice prezinta unele trasaturi.Norma juridica reglementeaza acele relatii sociale care vizeaza buna desfasurare a raporturilor din societate si care constituie fundamentul intregii ordini sociale

b) Norme obisnuielnice normele obiceiului reprezinta o categorie importanta a sistemului normelor sociale.Dreptul s-a dezvoltat in stransa legatura cu obiceiul.In mod curent , obiceiul este definit ca o regula de conduita , statornicita in cadrul convietuirii umane printr-un uz indelungat.Ca norme sociale , obiceiurile sunt norme de conduita, ele exprima necesitati ale grupurilor sociale, sunt legate de valorile specifice grupului.Obiceiul este legislatia proprie fiecarui popor in parte , obiceiul e repetarea unei vointe regulate sociale generale.c) Norme tehnice sunt reguli care conduc procesul productiv,ele se statornicesc intre oameni in cadru participarii lor la viata economica si social- culturala. d) Armele politice

e) Norme religioase Norma juridicaNorma juridica este celula de baza a dreptului , este sistemul juridic elementar. Dreptul nu poate exista si nici nu poate fi explicat in afara realitatii sale normative.

In continutul oricarei norme juridice este imagazinata o anumita reprezentare constienta a legiuitorului in legatura cu conduita posibila sau datorata subiectelor participante la relatiile sociale.Normele juridice impreuna cu relatiile juridice nascute in baza lor alcatuies ordinea de drept , parte componenta a ordinii sociale.Ordinea sociala nu se rezuma numai la ordinea de dret , este mai mult decat guvernarea legii, intrucat ea priveste si activitati, relatii, fara contingenta cu ordinea de drept.

Normele juridice sunt , in realitate mijlocul de realizare a idealului in justitie in conformitate cu vointa sociala ce se exprima in continutul prevederilor sale.

In general norma = regula

1. Normele juridice parte integrant a normelor sociale

Toate activitile sociale se desfoar pe baza unor reguli, a unor norme de comportament ce stabilesc tipul conduitei umane. Normele sociale sunt creaia oamenilor, varietatea lor fiind determinat de complexitatea i varietatea relaiilor sociale pe care le reglementeaz (relaii politice, economice, de familie etc.), precum i de diversitatea sanciunilor ce se aplic n cazul nclcrii lor.

Dei normele sociale sunt extrem de variate (morale, religioase, politice, juridice etc.), ele prezint i anumite trsturi comune, cum ar fi:

- normele sociale se adreseaz unor ageni poteniali, crora le stabilesc anumite aciuni obligatorii, permisive sau prohibitive;

- normele sociale urmresc ncurajarea aciunilor conforme cu elurile generale ale societii i prevd stimulente n acest sens;

- normele sociale urmresc prevenirea aciunilor neconforme cu cerinele generale ale societii i prevd sanciuni pentru comportamentele deviante de la cerinele impuse;

- normele sociale reflect condiiile social-economice ale epocii creia i aparin, precum i raporturile dintre clasele i grupurile sociale;

- normele sociale nu sunt statice, ele au caracter dinamic, evolutiv, influenate de natura ornduirii sociale.

Normele sociale - pot fi definite ca fiind acele reguli de conduit care stabilesc cum trebuie s acioneze sau s se comporte membrii societii n anumite condiii date, pentru ca aciunea lor s fie att eficient ct i pozitiv. Deci, normele sociale sunt prospective, adic prefigureaz o aciune, un component viitor.

Normele sociale se pot clasifica n trei categorii generale, n funcie de domeniile n care acioneaz, astfel:

- norme acionale ce privesc activitatea oamenilor n raporturile lor cu natura i societatea. Ele au aceeai valoare i eficien pentru toi indivizii, fr nici o deosebire. n aceast categorie de norme sociale intr: norme de ordin tehnico-productiv, ecologic, economic, administrativ, societar etc.

- norme comportamentale ce privesc raporturile dintre individ i colectivitate, dintre grupuri i categorii sociale (vizeaz, deci comportamentul oamenilor n societate). Aceste norme includ: normele morale, politice, juridice, civice, estetice etc.

- norme organizaionale - privesc mecanismul de funcionare al structurilor organizaionale (al instituiilor sociale, al organizaiilor) cu caracter politic, juridic, cultural, educaional, militar etc.

2. Definiia i trsturile caracteristice ale normei juridice

2.1. Noiunea normei juridice2

Norma juridic (norma agendi) este elementul constitutiv al dreptului ce reprezint regula de conduit general, obligatorie impersonal, tipic i permanent, instituit sau sancionat de puterea public (de stat) n scopul asigurrii ordinii sociale, a crei respectare este asigurat la nevoie prin fora de constrngere a statului.

Norma juridic este elementul primar al dreptului, pe baza cruia se alctuiete ntregul labirint juridic.

Norma juridic ordoneaz i reglementeaz conduita uman, relaiile interumane, n conformitate cu idealurile i valorile societii. Ea este etalonul (modelul) comportamentului uman impus de puterea de stat, este acel comandament juridic ce previne i sancioneaz comportamentul deviant, garantnd astfel viabilitatea valorilor societii .

Normele juridice mpreun cu relaiile juridice (ce se nasc n baza lor), alctuiesc ordinea de drept (ordinea juridic), parte component a ordinii sociale, dar i garant al afirmrii i meninerii ordinii sociale, al realizrii echilibrului social. Ordinea de drept este nucleul ordinii sociale, deoarece comandamentul juridic este condiia esenial a echilibrului social i garania funcionrii corecte a instituiilor de stat i a realizrii drepturilor fundamentale ale oamenilor. Normele juridice sunt reguli de conduit care reglementeaz toate domeniile vieii sociale, economice i politice i care, ocrotesc toate valorile morale i materiale mpotriva oricror atingeri ce li se pot aduce.

Pornind de la definiia dat dreptului, aceea c este format dintr-un ansamblu de norme juridice, se poate spune c, norma juridic este o celul a dreptului, este singularul n raport cu dreptul, care este pluralul.

Norma de drept nu trebuie neleas doar ca o simpl regul de conduit, ea are un coninut mult mai bogat dect aceasta n sensul c, poate cuprinde i unele principii generale de drept, definiii, descrieri de instituii juridice, explicarea unor termeni. Norma juridic conine, n general, dispoziii obligatorii, fiind mijlocul de realizare al idealului n justiie, conform cu voina social. Ea conine practic, ceea ce trebuie s fac un subiect, ceea ce are dreptul s fac, i se recomand sau este obligat s fac.

De aceea, se impune pentru o corect i complet nelegere a normei juridice, s se prezinte trsturile sale caracteristice i structura sa.

2.2. Trsturile caracteristice ale normei juridice

2.2.1. Norma juridic are un caracter general i impersonal Norma juridic are n vedere nu un caz izolat, ci o generalitate de relaii, aspect ce a fost subliniat i de Hegel atunci cnd caracteriza norma juridic ca fiind o determinare universal ce se aplic unui caz concret.

Caracterul general al normei juridice i permite s-i ndeplineasc funcia sa, aceea de a conferi siguran i certitudine desfurrii relaiilor sociale, pentru c, destinatarii ei, cunoscndu-i coninutul, vor putea s prevad consecinele conduitei pe care doresc s o urmeze. Sunt ns i cazuri (limitate ca numr) cnd se creeaz o norm juridic pentru un caz determinat, pentru o situaie individual (de exemplu: decret de numire a unor ambasadori, de graiere individual etc.).

Pentru a fi un etalon cu ajutorul cruia statul apreciaz conduita indivizilor n anumite situaii concrete, norma juridic trebuie s se adreseze unui numr nelimitat de cazuri, repetabile n timp i spaiu.

Caracterul difuz, general al normei juridice o deosebete de actul individual, care este concret, personal

2.2.2. Norma juridic are un caracter impersonal Caracterul impersonal al normei juridice const n faptul c, ea nu se adreseaz cuiva anume, ci este incident tuturor persoanelor aflate n condiiile determinate de lege. i prin acest caracter, norma juridic se deosebete de actul individual care este personal.

Caracterul impersonal al normei juridice, acela de a nu se adresa unei persoane prestabilite i identificate ca atare, constituie o garanie mpotriva oricrei discriminri personale contribuind astfel, la realizarea principiului egalitii tuturor persoanelor n faa legii. Egalitatea nu nseamn ns uniformizare, nu nseamn c legea va fi aplicat identic pentru toi, pentru c, n conformitate cu principiul de justiie, cazurile diferite n fapt, vor fi tratate diferit n drept. Deci, normele juridice sunt impersonale, adic sunt incidente asupra tuturor indivizilor ce ndeplinesc condiiile prevzute n ipoteza lor.

Prin caracterul general i impersonal al normelor juridice nu se nelege c acestea se vor aplica pe tot teritoriul rii sau asupra ntregii populaii, i nici faptul c ele pot s cuprind toate cazurile i situaiile n care se poate afla un subiect de drept.

Din acest punct de vedere, normele de drept se pot grupa n urmtoarele categorii:

- norme juridice ce se adreseaz tuturor subiecilor de drept (de exemplu, normele cuprinse n Constituie, Legea ceteniei etc.);

- norme juridice ce se adreseaz unei singure categorii de subieci de drept sau mai multor categorii (cele cuprinse n Legea pensiilor, Statutul funcionarului public, Codul militar etc.);

- norme juridice ce se adreseaz deintorului unei funcii cruia i precizeaz competenele (norme ce precizeaz competenele Procurorului General, Ministrului Justiiei etc.);

- norme juridice ce vizeaz ntreg teritoriul rii, sau numai unele pri determinante ale teritoriului (zona maritim, zona de frontier, etc.).

.

2.2.3. Norma juridic este obligatorie Obligativitatea

este un caracter esenial al normei juridice ce rezult din aceea c, norma juridic nu este o simpl indicaie sau dorin, ci ea reprezint o porunc, o dispoziie obligatorie, un comandament impus de puterea public, un imperativ a crui respectare este obligatorie.

Fr caracterul obligatoriu, normele de drept (public i privat), i-ar pierde scopul existenei lor ca norme sociale menite s stabileasc ordinea de drept n societate. Deci, obligativitatea normei juridice este dictat de finalitatea sa, de scopul su, acela de a da garanii necesare societii c valorile ei vor fi aprate i garantate, asigurndu-se ordinea social dorit de legiuitor3.

Pentru ca norma juridic s devin efectiv obligatorie, ea se bucur de garanii statale, de intervenia unei fore de constrngere, n cazul n care nu este respectat de bun voie de ctre destinatarii si. Instituirea obligativitii normelor juridice a constituit o necesitate pentru respectarea lor, nc din cele mai vechi timpuri.

Obligativitatea normei juridice nseamn, c ea se aplic din momentul intrrii ei n vigoare (imediat) pn n momentul ieirii ei din vigoare (continuu) i n mod necondiionat.

Obligativitatea este o trstur caracteristic a tuturor normelor juridice, indiferent de domeniul lor de reglementare (public ori privat), sau de fora juridic a actului normativ ce le cuprinde (legi, decrete, hotrri).

n legtur cu caracterul obligatoriu al normei de drept, se impun urmtoarele precizri.:

- normele juridice sunt obligatorii, indiferent dac sunt imperative, prohibitive sau permisive de conduit;

- nu exist grade de obligativitate n raport de fora juridic a actului n care este cuprins norma de drept;

- caracterul de obligativitate nu este corelat de frecvena aplicrii normei juridice, de faptul c ea se aplic mai des sau mai rar.

2.2.5. Norma juridic are un caracter coercitivRegula n drept este c, acesta se realizeaz de bun-voie, iar excepia o constituie constrngerea care mbrac haina rspunderii juridice i care intervine n cazul nerespectrii normei juridice. Blaise Pascal afirma c Justiia fr for este neputincioas.

Caracterul coercitiv este inerent normei de drept, el o individualizeaz i o deosebete de celelalte norme sociale.

Mijloacele de realizare a constrngerii sunt variate i multiple i aparin n special justiiei i administraiei.

2.2.6. Norma juridic are caracter prescriptivCaracterul prescriptiv al normei juridice const n faptul c ea stabilete, fixeaz sau autorizeaz o anumit conduit pentru destinatarii si, adic prescrie un comportament ce const ntr-o aciune sau inaciune uman conform cu un anumit scop.

Norma juridic nu descrie realitatea ci prescrie o conduit obligatorie. De exemplu, norma juridic care stabilete obligaia de a repara prejudiciul cauzat, nu constituie o descriere a unei realiti, ci prescrierea unui comporta