teologia sexualității

Teologia sexualității

Geneza cap.1-3

Sexualitatea în Grădina Edenului (înainte de cădere)

Geneza în cap.1-2 con ine planul ini ial al lui ț țDumnezeu pentru sexualitatea umană.

Este un model pentru toate rela iile viitoare.ț

Gen.1-3 oferă funda ia interpretării pentru tot țrestul Scripturii.

Gen.2,24 face explicit planul divin ini ial pentru țsexualitate i căsătorie.ș

Gen.1-3 – „Steaua Nordului” pentru călăuzirea în rela iile de căsătorie.ț

Multiplele fa ete ale teologiei sexualită ii ce apar în urma examinării ț țpasajului crea iunii vor fi organizate în 10 mari subpuncte:ț

1. Sexualitatea ca scop al crea iei.ț

2. Sexualitatea ca rela ie umană duală, heterosexuală i maritală ca ț șformă.

3. O rela ie maritală monogamă.ț

4. Egalitatea sexelor fără ierarhie.

5. Sexualitatea i integritatea.ș

6. Sexualitatea i exclusivitatea.ș

7. Sexualitatea i permanen a.ș ț

8. Sexualitatea i intimitatea.ș

9. Sexualitatea i procrearea.ș

10. Plinătatea i frumuse ea sfântă a sexualită ii. ș ț ț

1. Sexualitatea ca scop al creației

Omenirea reprezintă în fapt axa centrală care sus ine țcrea ia laolaltă.ț

Sunt 7 indicatori interni ai faptului că aducerea la existen ă a omului (ha adam) a fost apogeul muncii de țcrea ie a lui Dumnezeuț :

1. Doar după crearea omului, Dumnezeu spune despre crea ie că e „foarte bună”. (Gen.1,31).ț

2. Crearea omului e introdusă diferit de toate celelalte realită i create, cu declara ia divină personală i ț ț șdeliberativă: „Să facem…” (1,26).

3. Singurul Dumnezeu folose te pluralul „să facem” șdupă cum Dumnezeu crează „omul” – ha adam (sg.), care e un plural (bărbat i femeie).ș

4. Fraza: „chipul lui Dumnezeu” e folosită de trei ori în istoria crea iunii (1,26-27) i doar cu referire ț șla om.

5. Termenul ebr. special „bara” (a crea): folosit de trei ori (1,27) cu referire la crearea omului.

6. Omului (bărbat i femeie) i s-a dat conducerea șpeste crea ie, indicând autoritatea i importan a ț ș țsa superioară.

7. Doar crearea omului ca bărbat i femeie e șdezvoltată i continuată în episodul crea iei din ș țGen.2.

Diferen ierea sexuală e prezentată ca o crea ie ț ța lui Dumnezeu i nu ca o parte inerentă a șînsă i naturii divine.ș

Nu găsim in Genesa o divinizare a sexului ca la popoarele antice ale Orientului Mijlociu.

Există o separare radicală a sexualită ii si țdivinită ii în Geneza.ț

Dumnezeu stă în mod absolut dincolo de polaritatea sexuală.

2. Sexualitatea ca relație umană duală,

heterosexuală și maritală ca formă.

Bipolaritatea sexelor a fost creată de la început.

Adam nu a fost o fiin ă androgină.ț

Dumnezeu i-a binecuvântat i ș le-a poruncit să se înmul ească; doar un cuplu heterosexual putea țîmplini porunca.

Trecerea de la singular la plural în Gen.5:1-2 ca i șîn Gen.1:27.

În Gen.6:19 „parte bărbătească i parte femeiască” șînseamnă „o pereche”.

Distinc ia sexuală dintre un bărbat i o femeie e ț șfundamentală pentru ceea ce înseamnă să fi om.

A fi om înseamnă a trăi ca fiin ă sexuală. Omul țtrăie te în această dualitate.ș

Adroginitatea lui Adam nu e sus inută (pe lângă țceea ce a fost deja spus) de următoarele argumente:

- Ceea ce Dumnezeu a creat înainte de femeie, s-a numit ADAM = omul, mai degrabă decât bărbatul. După crearea femeii, această fiin ă e denumită la țfel: 2:7-8,15-16, 22-23.

- Ha adam înseamnă „omul”, nu „bărbatul”.

- Nimic nu s-a schimbat în ha adam, după crearea femeii cu excep ia pierderii unei coaste.ț

- Nu e nici un indiciu biblic că a fost o fiin ă bisexuală ce s-ța divizat în două sexe diferite.

- Nevoia lui Adam după cineva a fost satisfăcută doar de apari ia femeii (18.20).ț

- Ha adam (omul) – înainte de femeie a fost creat nu ca un andorigin ci ca o anticipare a viitorului – ca so creat cu ț„drivere” sexuale.

Gen.2:24 – prima căsătorie – o paradigmă pentru umanitate: rela ie heterosexuală dintre ț un bărbat i ș o femeie, implicând uniune sexuală.

3. O legătură maritală monogamă.

Substantivele la singural – omul, un ajutor, o coastă, o femeie, aceasta (vers. 23) – sunt semnificative; denotă o căsătorie dintre un bărbat i ș o femeie.

Gen.2;24 are de-a face cu monogamia: e men ionat explicit: un singur bărbat, o singură țfemeie, un singur trup.

4. Egalitate fără ierarhie

Nici un indiciu despre superioriate/inferioritate ontologică sau despre conducere/supunere fun ională în 1:27.ț

Amândoi sunt binecuvânta i, amândoi sunt țresponsabili pentru procreare, amândoi conduc peste crea ie.ț

Adam oriunde în Biblie înseamnă „om”, nu „bărbat”.

Principalele argumente aduse în favoarea ierarhizării sexelor:

I. Argumentul ordinii crea iei: Adam primul creat.ț

II. Argumentul priorită ii vorbirii: Dumnezeu se țadresează lui Adam, Adam vorbe te în cap.2 lui șDumnezeu (16-17,23).

III. Scopul creării femeii: să fie un ajutor; creată de dragul bărbatului ca să-i vindece singurătatea.

IV. Creată din bărbat ceea ce implică o pozi ie țsubordonată i dependen ă fa ă de el pentru via ă.ș ț ț ț

V. Bărbatul i-a pus nume femeii ceea ce reprezintă exercitarea autorită ii lui asupra ei.ț

Principalele contra-argumente aduse ierarhizării sexelor:

I. Argumentul ordinii crea iei: Adam primul creat:ț

- -Aici e vorba de un inclusio sau construc ia inelară – țcoresponden a dintre început i sfâr it – punctul central al ț ș șsubiectului e plasat la începutul i sfâr itul structurii.ș ș

- Acela i număr de cuvinte în cazul raportului creării șambilor.

- Mi care a subiectului nu de la superior la inferior ci de la șneîmplinire la împlinire. Femeia e creată ca i climax ș(culmea) al (a) istoriei.

- Athrasis Epic – o descriere a primei nun i acadiene (sec. țXVII B.C.) – femeia men ionată prima în ciuda societă ii ț țpatriarhale mesopotamiene.


II. Argumentul priorită ii vorbirii: Dumnezeu se țadresează lui Adam, Adam vorbe te în cap.2 lui șDumnezeu (16-17,23).

- Bărbatul trebuia să fie singur ca să simtă nevoia de completare (procesul prin care bărbatul e determinat să realizeze foamea sa după a fi complet).

- Fiind creat primul, trebuia să tie primul șregulile.

- După cădere, Eva vorbe te prima.ș



- Ezer kenegdo – ezer înseamnă superioritate în 16 din cele 21 de apari ii – Dumnezeu Însu i e un ț ș„ajutor” pentru Israel. E un termen rela ional, ce țdescrie o rela ie benefică fără implicare a țrangurilor. Beneficiul pentru bărbat e că în sfâr it șare un partener egal, un suflet pereche. Alte trei apari ii în afara Gen.2 denotă alian e militare. ț ț

- Contextul: în Gen.2, adevărata tovără ie poate fi șoferită doar de un egal.



- Ezer kenegdo – neged – omologul/perechea fără hierarhizare. Eva este binefăcătoarea/ajutorul lui Adam, o persoană ce în pozi ie i statut îi ț școrespunde, egală i potrivită pentru el. ș


IV. Creată din bărbat ceea ce implică o pozi ie țsubordonată i dependen ă fa ă de el pentru ș ț țvia ă.ț

- Derivarea nu implică subordonare.

- A a cum prima femeie derivă din bărbat, a a ș șde atunci i până azi, fiecare bărbat derivă din șfemeie i astfel acest proces e o expresie a șintegrării nu a subordonării.



- Bărbatul derivă din ărână. Dacă Adam e mai bun țdecât Eva prin faptul că i-a oferit coasta, atunci pământul e mai bun decât Adam pentru că i-a oferit ărâna. ț

- ărâna i coasta sunt simple materii prime în Ț șmâna adevăratei surse a vie ii, sursa din care atât țAdam cât i Eva î i au existen a.ș ș ț

- Coasta a fost luată din bărbat i nu femeia.ș


IV. Creată din bărbat ceea ce implică o pozi ie țsubordonată i dependen ă fa ă de el pentru via ă.ș ț ț ț

- Modul în care a fost creată femeia e descris diferit fa ă de modul în care a fost creat bărbatul.ț

- Banah – implică inten ii estetice i ideea de ț șfiabilitate i permanen ă. Prin contrast cu bărbatul, ș țcare fost „format” sau modelat (ysr) din lut (Gen.2:7), femeia a fost „ construită (arhitectural)” (v.22). Formarea Evei implică o apreciere intelectuală şi estetică a corpului ei, echilibrul formelor ei, volumele şi proporţia figurii ei.



- Bărbatul nu a avut un rol activ în crearea femeii care să-i permită să pretindă superioritate asupra ei.

- Simbolul coastei – nu luată din picioare, nu de la cap ci dintr-o parte – înseamnă egalitate.

- Singurătatea fizică a lui Adam care o recunoa te șca „os din oasele mele.”


V. Bărbatul i-a pus nume femeii = exercitarea autorită ii țlui asupra ei.

- Actul de a pune nume cuiva la evrei, nu e privit ca un determinant al esen ei entită ii cuiva ci ca ceva ț țdeterminat de circumstan e.ț

- Actul reprezintă o calitate a discernământului nu a autorită ii. Numirea rezultă din evenimentele ce apar.ț

- În Gen.2, numirea animalelor reprezintă mai degrabă un rezultat al faptului că Adam a în eles ceva despre țaceste creaturi,a remarcat o caracteristică care fusese deja stabilită de Dumnezeu.

Numirea animalelor nu reprezintă exercitarea autorită ii asupra lor, ci e actul clasificării lor în țcontextul foarte apropiat al faptului că omul era singur (aceasta fiind ceva „ce nu e bine”).

Implică că omul a intrat într-o rela ie încântătoare țcu animalele, doar ca să descopere în final ca ace ti șparteneri sunt nepotrivi i pentru a-i satisface țnevoia de reciprocitate totală i de mutualitate.ș

Numirea reprezintă mai mult strigătul descoperirii decât o prescriere.

Bărbatul nu îi pune nume femeii înainte de cădere (3:20). Până atunci ea e deja numită ish de către povestitor.

- Gen.2:23 – folose te un „pasiv divin” (formă șliterară specifică Bibliei) indicând că numirea „femeie” vine de la Dumnezeu nu de la om. A a șcum în trecut Dumnezeu a luat-o pe femeie din om, ac iune la care bărbatul nu a participat deloc el țfiind într-un somn adânc, la fel în viitor ea va fi numită „Femeie”.

- Ish / isha (bărbat/femeie în ebr.) – Adam se descoperă pe sine în faptul că a descoperit-o pe ea. E fericita recunoa tere a celui de-al doilea sine. șBărbatul nu determină cine e femeia – nu mai mult decât determină cine este el însu i – ci e încântat șîn recunoa terea a ceea ce Dumnezeu a făcut. ș

-

- E prima dată când se nume te pe sine ș ish.

- Sunt unii care spun că etimologia cuvântului isha implică un sex mai slab. Dar i acest lucru șimplică că bărbatul a fost lăsat de Dumnezeu ca cel ce oferă protec ie pentru femeie i nu ț șimplică conducerea peste ea. Bărbatul devine con tient de propria sa identitate pe măsură ce șdiscerne identitatea isha-ei.

- După cădere, Adam a dat nume so iei sale ceea țce este din nou o în elegere a aceea ce deja țDumnezeu promisese - că ea va fi „mama tutor celor vii” (3:20) - i nu exercitarea autorită ii ș țasupra ei.

- Adam nu încearcă să determine destinul Evei (exercitând autoritate asupra ei) fiindcă ar fi spus „ea va fi mama celor vii”. În schimb povestitorul raportează ceea ce Adam în elege ța fi deja un adevăr: „ea a fost (hayta) mama …”

5. Sexualitatea și integritatea

Imago Dei din Gen.1:26

Ha adam include atât bărbatul cât i femeia. șBărbatul i femeia împreună formează omul.ș

Împreună bărbatul i femeia sunt crea i după ș țchipul i imaginea lui Dumnezeu (v.26). O astfel de șdescriere accentuează atât individualitatea cât i școmplementaritatea sexelor.

Umanitatea ca un tot (corporativ) reprezintă imaginea lui Dumnezeu.

Cuv. ebr. selem (chipul) i ș demut (asemănare) din vers.26 eviden ializează aspectele concrete i ț șabstracte al fiin ei umane i împreună indică că ț șpersoana ca un tot – atât în componenta fizică/trupească cât i cea spirituală/mentală – șeste creată după imaginea lui Dumnezeu.

Gen. 2 prezintă o amplificare a celor două conota ii ale integrită ii sexualită iiț ț ț fixate în Gen.1:

I. Gen. 2:7 ca i 1:26 articulează o viziune holistică a șumanită ii. O om viu ț nu are suflet ci este un suflet. Viziunea holistică a sexualită ii – „un trup” – nu țreprezintă doar o unitate fizică ci i una senzuală, șsocială, intelectuală, emo ională i spirituală. ț ș

Asta înseamnă că în căsătorie nu trebuie să se caute doar compatibilitatea fizică, ci la fel de importantă este armonia dintre parteneri în chestiunile de religie.

II. Integritatea sexuală amplificată în Gen.2 se referă i la diferen ele dintre sexe. Dacă în Gen.1 era ș ț

posibil să concluzionăm în linii generale că atât femeia cât i bărbatul sunt la fel de necesari șpentru a forma imaginea lui Dumnezeu, Gen.2 indică mai precis că în complementaritatea Sa creativă, Dumnezeu a proiectat bărbatul i femeia șsă participe în această integritate unde ei nu au roluri stereotipe.

Gen.2 se deschide cu crearea bărbatului dar crea ia nu e încheiată: bărbatul e singur, e țincomplet i asta nu e bine.ș

Integritatea în rela ii personale – nu înseamnă țizolare ci comuniune mutuală. Adam i Eva în școmplementaritatea lor egalitariană nu au interese independente unul de altul i totu i sunt ș șindivizi unici în gândire i ac iune. ș ț

Întreaga semnifica ie a existen ei umane nu se ț țregăse te în bărbat sau în femeie - în izolare - ci în școmuniunea lor mutuală.

Dumnezeu când i-a creat pe oameni S-a descoperit ca fiind pluralistic: să facem… imaginea noastră.

O singură dată în raportul Genesei (1:26) – Dumnezeu vorbe te de divinitate la plural.ș

Imago Dei nu se referă la indivizi ci la oameni în rela ie. În ultimă instan ă, noi nu reflectăm ț țimaginea lui Dumnezeu în noi în ine ci în șrela iile noastre, de aceea ț Imago Dei nu e în primul rând ceea ce suntem noi ca indivizi ci mai degrabă e prezentă printre oamenii în rela ie.ț

Imaginea lui Dumnezeu e regăsită în comunitatea umană.

6. Sexualitatea și exclusivitatea

Sunt trei ac iuni descrise în Gen.2:24:ț

Prima din cele trei ac iuni descrise este „părăse te” ț ș(azab). Lit. azab = „a abandona”, „a părăsi”. Este des folosit pentru a descrise părăsirea lui Dumnezeu din partea lui Israel pentru zeii fal i.ș

Părăsirea din 2:24 indică necesitatea unei libertă i țabsolute fa ă de interferen ele din afara rela iei sexuale, ț ț ț

i ruptura psihologică fa ă de dependen a părintească.ș ț ț

Ceea ce este ocant în v.24, e că bărbatul este cel ce pleacă. șCa so ul să plece era ceva revolu ionar. În efect, for a ț ț țacestei declara ii e că ambii urmează să plece. ț

• Înseamnă începerea unei noi rela ii în care țcentrul loialită ii nu constă în priorită ile ț țpărin ilor, în tradi iile sau influen a lor ci o cu ț ț țtotul nouă familie care trebuie să- i formeze șpropriul curs, formă i scop.ș

• Exclusivitatea în căsătorie se bazează pe natura monoteistică a lui Dumnezeu. A a cum șDumnezeu a creat întreaga umanitate pentru părtă ia cu Sine, astfel bărbatul i femeia după ș șchipul lui Dumnezeu sunt crea i să fie exclusiv țdevota i unul altuia, în căsătorie. ț

7. Sexualitatea și permanența

• A doua din cele trei ac iuni: „se va lipi” (ț dabaq). Lit. dabaq descrie un puternic ata ament personal, păstrarea șunită ii fizice precum pielea de carne i carnea de oase. ț șEste des folosit în Vechiul Testament ca un termen tehnic pentru legătura permanentă a lui Israel cu Domnul.

• Gen.2:24 = contextul legământului căsătoriei cu Dumnezeu ca martor.

• Referin a la persoana a III-a din Gen.2:23, cu prezen a lui ț țDumnezeu inserată în contextul imediat, implică că Adam a adresat afirma ia sa, lui Dumnezeu ca martor. ț

•

- Cuvintele lui Adam reprezintă solemna afirma ie a țangajamentului său marital.

- Faptul că Dumnezeu a prezentat-o pe femeie bărbatului implică că Dumnezeu a fost oficiantul solemnei ceremonii a legământului, astfel inten ia divină pentru fiecare țbărbat i femeie este ca mariajul lor să fie formalizat cu ș„lipirea” – angajamentul mutual exprimat într-o ceremonie formală a legământului.

- Dabaq implică de asemenea devotament i o credin ă de ș țnezdruncinat între oameni; are conota ia unei țpermanente atrac ii ce transcendende unitatea genitală.ț

- Legământul căsătoriei este permanent; e de păstrat.

- Conota iile legământului trebuie văzute în lumina țlegământului dintre Israel i Dumnezeu.ș

8. Sexualitatea și intimitatea

• A treia ac iune: ț wehayu lebasar ehad – „un singur trup” – vine după unire ceea ce înseamnă că rela iile sexuale țsubliniază că uniunea „unui singur trup” din punct de vedere al activită ii sexuale apar ine numai contextului ț țlegământului căsătoriei.

• Actul sexual este un semn al legământului căsătoriei.

• Scopul unirii sexuale e acela de a împlini rela ia din țcadrul căsătoriei.

• Rela ia „un trup” se centrează în unirea intimă sexuală țdar reprezintă i o unitate psihică profundă. ș

- Se atinge în timp. Nu e o experien ă a unei stări atinsă ținstantaneu. Wehayu lebasar ehad – ei vor fi (nu sunt) un singur trup – un proces al dezvoltării de cea mai adâncă intensitate i care se întăre te odată cu trecerea timpului ș ș

i nu arde ca un foc de paie. ș

- Experien a „un trup” nu e limitată doar la actul sexual.ț

- Termenul basar (trup/carne) în Vechiul Testament nu se referă doar la trupul fizic al cuiva ci e un termen care denotă rela iile umane.ț

- Prin „un trup” e astfel desemnată o aglomerare de aspecte sexuale i psihologice, în sensul deplin al șlegăturii trupurilor i min ii; cea mai armonioasă ș țcomunitate care există între oameni - unitatea dintre so ț

i so ie - în toate aspectele: emo ional, fizic i spiritual.ș ț ț ș

9. Sexualitatea și procrearea

• Gen.1:27-28 – Unul din scopurile principale ale sexualită ii e procrearea, dar procrearea umană nu e țvăzută ca o emanare sau manifestare a crea iei în țimaginea lui Dumnezeu – nu ca parte a Imago Dei. Procrearea umană e separată de imaginea lui Dumnezeu (vers.27) i prezentată ca o binecuvântare specială.ș

• Copiii nu sunt singurul scop al sexualită ii – ea fiind creată țpentru părtă ie, ca o rela ie dintre bărbat i femeie.ș ț ș

• În Gen.2 există o lipsă totală a procreării. Dragostea de natură sexuală în modelul crea iei e pre uită pentru ceea ț țce reprezintă ea însă i. ș

10. Plinătatea și frumusețea sfântă a

sexualității• Gen.1:31 – Tob me od - „foarte bune” (chintesen a ț

binelui, a plinătă ii, a potrivirii, a frumuse ii) – ț țincluzând sexualitatea.

• Sexualitatea (inclusiv actul sexual) e parte a crea iei țlui Dumnezeu, parte a actului lui Dumnezeu de încoronare a creării oamenilor.

• Gen.2 prezintă ini iativa lui Dumnezeu; El a adus-o i a ț șdat-o bărbatului.

• Rela ia de căsătorie între bărbat i femeie e un dar ț șdivin oferit omenirii.

- „Os din oasele mele” = bucuria descoperirii (în ebr. exprimată în formă poetică); „Oau! În sfâr it! șAceasta este!”

- În sfâr it el are un partener în muncă, stăpânire, șintimitate sexuală i distrac ie. Tonul lui ș țAdampare a exprima nu doar loialitatea legământului, dar i încântare senzuală, șexpectativa aventurii, celebrarea exuberantă.

- Cuvântul divin final al idealului edenic pentru sexualitate se găse te în vers.25: „nu le era ru ine ș șunul în fa a celuilaltț .” (exprimarea ebraică). Rezultă că sexualitatea e minunată, frumoasă, bună. O experien ă fără teamă, fără inhibi ii, fără ț țteama ru inii.ș

- Goliciunea în Gen.2 e mai mult decât nuditate. Implică capacitatea de a sta unul în fa a celuilalt, gol, natural, țfără mască, fără preten ii, fără a ascunde nimic, țvăzându-l pe partener a a cum este el/ea.ș

- Structura literară: nunta (care e prima) i sexualitatea șfără ru ine reprezintă punctul central al raportului șcrea iunii din Gen.2 iar acest punct culminant e țparalel cu întemeierea Sabatului care la randul ei e punctul central al raportului crea iunii din 1:1-2:4a.ț

- Din paralela celor două puncte culminante (2:1-3 i ș2:24-25) rezultă că sexualitatea e prietenă cu Sabatul iar căsătoria are acela i loc ca i Sabatul în ceea ce ș șînseamnă sacralitate.

-

- Sexualitatea e sacră nu în sensul divinizării sexului ci prin faptul că e sfin it de prezen a i ț ț șaprobarea divină.

- Dumnezeu sfin e te Sabatul prin prezen a Sa ț ș ți solemnizează/sfin e te legământul ș ț ș

căsătoriei tot prin prezen a Sa. ț

- Legământul dintre so i so ie e sacru la fel ca ț ș ți legământul dintre Dumnezeu i omenire ș ș

reprezentat prin inerea Sabatului. ț

- Există intimitate în spa iu i timp sacru. ț șIntimitatea din spa iulț sacru al sanctuarului Edenului e echivalentul experien ei intime în țtimpul sacru – Sabatul.

- Gen.2 oferă rela iei dintre bărbat i femeie ț șonoarea de a fi cel mai mare miracol i mister șal crea iei.ț

Sexualitatea în Grădina Edenului (după cădere)

• Două aspecte majore legate de teologia sexualită ii necesită aten ia în ceea ce prive te ț ț șcap.3:

1. Cunoa terea de către Adam i Eva a răului i ș ș șbinelui i con tientizarea că sunt goi, ambele ș șreferindu-se la trezirea con tiin ei lor sexuale ș ț(3:5,7).

2. Rolul sexelor în cadrul rela iei dintre Adam i ț șEva concentrându-se pe pronun area judecă ii ț țdivine (3:16).

1. Goliciunea• Unii învă a i moderni spun că cunoa terea ț ț ș

răului i binelui venită ca rezultat al mâncării șdin fructul oprit a însemnat de fapt con tientizarea sexuală – o astfel de pozi ie ș țpresupune că sexualitatea e ru inoasă în șnatura ei însă i, astfel sexualitatea nefiind o șparte a inten iilor divine.ț

• Ideea e bazată în principal pe în elegerea țgre ită a semnifica iei Gen.3:7 i a rela iei ș ț ș țsale cu Gen.2:25.

• Gen.2 i 3 utilizează două cuvinte diferite pentru șgoliciune.

• Gen.2:25 func ionează ca un important nod de țlegătură cu cap.3 unde oamenii vor sim i brusc țru inea goliciunii. ș

• În primă fază goliciunea nu implică ru ine unul fa ă ș țde altul. Cuvântul ebraic folosit aici (arom) este diferit de cel folosit în 3:7.10.11 (erom). Arom este folosit frecvent cu referire la cineva sumar îmbrăcat sau la cineva îmbrăcat într-o manieră neobi nuită.ș

• În ce mod Adam i Eva nu aveau haine în sens șnormal? Raportul paralel al crea iunii din Ps.104 țarată că Adam i Eva e posibil să fi fost îmbrăca i în ș țhaine de lumină i glorie.ș

• Erom din 3:7,10,11 apare întodeauna în contextul totalei i de obicei ru inoasei expuneri a goliciunii, ș șdescriind pe cineva „gol golu ”.ț

• Goliciunea de după cădere însă nu reprezintă o ru ine fa ă de trupurile lor sau unul fa ă de celălalt. ș ț țContextul e mai degrabă unul de frică i teamă șînaintea Domnului.

• i aici e mai mult decât goliciune fizică – Adam se Șdescrie pe sine ca fiind încă gol de i era acoperit cu șhaine din frunze – e con tien a vinei, goliciune a ș țsufletului.

• Grădina Edenului – sanctuarul originar al pământului încă înainte de cădere. După alungarea din grădină, Adam i Eva nu mai pot să se șîntâlnească cu Dumnezeu fa ă către fa ă în Sfânta ț țSfintelor a grădinii. Acum la intrare apar heruvimii – fiin e asociate cu chivotul.ț

• Îmbărcarea cu haine de frunze (kotnot, pl. ketonet 3:21) – folose te exact termenii care descriu șîmbrăcarea preo ilor (Lev.8:7,13; Num.20:28). țAtunci când Dumnezeu îmbracă pe oameni în Vechiul Testament întotdeauna asta are legătură cu îmbrăcarea preo ilor. Adam i Eva sunt descri i ca ț ș șpreo i. ț

2. Judecata divină• Când Dumnezeu vine în grădină după ce

Adam i Eva au păcătuit, El ini iază un proces ș țlegal, o judecată de pedepsire: începe cu un interogatoriu al acuza ilor, urmează o ținterogare legală i stabilirea vinei apoi șDumnezeu pronun ă sentin a în forma unor ț țblesteme (pentru arpe i pământ, ș șvers.14,17) i judecă i (pentru bărbat i ș ț șfemeie, vers.16-19).

• Sunt patru decizii în dreptul femeii:

a. Voi mări foarte mult suferin a.ț

b. Cu durere vei na te copiiiș

c. Dorin ele tale se vor ine după bărbatul tău.ț ț

d. El va stăpâni peste tine.

• Legat de (a), termenul ebraic issabon se traduce corect cu „muncă grea” nu cu „suferin ă.” Ideea e că femeia va țna te mai greu dar nu neapărat cu suferin ă.ș ț

•

•

• Cele mai multe discu ii sunt născute de (c) i (d). Sunt mai ț șmulte puncte de vedere asupra interpretării acestor două idei, dar conform ebraicii cea mai corectă i echilibrată șinterpretare este următoarea:

• Textul biblic este extrem de clar în ceea ce prive te șegalitatea sexelor înainte de cădere. Este de asemenea clar conform Gen.3:16c-d, că o schimbare a fost instituită în rela ia dintre sexe, după cădere: supunerea femeii pentru ța men ine ordinea i armonia în cămin în contextul ț șpăcatului. Dumnezeu nu doar informează femeia cu privire la soarta ei, ci Dumnezeu chiar decide starea lucurilor.

•

•

• Decizia divină reprezintă o calificată sentin ă țprescriptivă, anun ând supunerea voluntară a so iei ț țfa ă de conducerea slujitoare a so ului, ca o consecin ă ț ț ța păcatului. Aceasta nu implică atât de mult o judecată negativă ci mai degrabă o binecuvântată promisiune pozitivă a harului divin cu scopul întoarcerii pe cât posibil la planul divin al armoniei i unită ii dintre ș țpartenerii egali fără ierarhie.

• Este important de remarcat că termenul ebr. mashal (a conduce) care e folosit aici nu este acela i cuvânt cu șrada (a stăpânii), folosit pentru a descrie stăpânirea oamenilor peste animale din 1:26,28. Mashal de i în șmod constant indică supunerea sau domina ia, implică țîn el idea unei conduceri slujitoare (pentru comfort, protec ie, îngrijire, dragoste). ț

• Dumnezeu îi transmite astfel femeii că el (bărbatul) va fi „umbrela” ei protectoare. Astfel sentin a divină nu e doar țpedeapsă ci i o promisiune binecuvântată, o măsură șluată pentru binele omenirii aflată în noua situa ie.ț

• Sentin a divină asupra Evei privind conducerea so ului ei ț țe demonstrată a fi o binecuvântare prin plasarea ei în paralelism sinonimic cu „dorin a” Evei pentru so ul ei. ț țTesuqa (puternică dorin ă, jind – nu doar atractiv, de țdorit i apoi de părăsit) apare doar de trei ori în șScriptură: Gen.3:16; 4:7 i în Cântarea Cântărilor 7:11 ș(unde are conota ie sexuală). Femeia e atrasă de bărbatul ței, de idealul căsătoriei în ciuda consecin elor care țînseamnă muncă grea la na tere i conducerea so ului ș ș țasupra ei. Aceste aspecte sunt binecuvântarile lui Dumnezeu cu scopul de a păstra unitatea perturbată de păcat.

• Nu este deloc inadecvat să ne întoarcem pe cât de mult se poate la planul divin original de total egalitarism în căsătorie, în timp ce respectăm valabilitatea principiului conducerii slujitoare din partea so ului ca fiind necesar într-o lume păcătoasă țcu scopul de a păstra armonia în cămin.

• Pentru cei ce su in că 3:16 este normativ i astăzi ț șsunt trei aspecte de care trebuie să se ină cont:ț

1. De i so ul e desemnat să- i asume rolul de „primul ș ț șdintre egali”, acesta nu contrazice idealul divin ini ial, țcă atât bărbatul cât i femeia sunt chema i în mod ș țegal să- i asume conducerea, sunt egali social i egali ș șîn porunca de a fi rodnici.

• Rolurile func ionale date lui Adam i Evei prin judecata ț șdivină corespund cu ceea ce înseamnă îndatoririle lor primare într-o lume păcătoasă, dar nu sunt limita i la ele. țÎn afara grădinii, principala datorie a lui Adam era să producă mâncare iar principala datorie a Evei era să producă via ă. Gen.3 nu inten ionează să definească ț țexhaustiv sau exclusiv întregul scop al so ului i/sau ț șfemeii în societate ci reduce aceste roluri la esen a țsupravie uirii lor. Fiecare are poten ial i limitări. ț ț șAceasta indică o rela ie mutuală de dependen ă i de ț ț șevaluare reciprocă.

• Rela ia de conducere/supunere dintre Adam i Eva ț șprescrisă în v.16 nu e prezentată ca în mod necesar ca aplicabilă rela iilor dintre bărbat i femeie în general. ț șContextul v.3:16 este în mod specific acela al căsătoriei: dorin a (ț tesuqa) femeii pentru so ul ei i conducerea ț ș(masal) so ului asupra so iei lui. ț ț

teologia sexualității

Documents