tarta cu fructe

5

Click here to load reader

Upload: preda-iosif-beniamin

Post on 09-Aug-2015

10 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Tarta de fructe

TRANSCRIPT

Page 1: Tarta Cu Fructe

Tarta cu fructeOk... azi pun prima reteta din categoria "Dulciuri". Mi-am luat sambata trecuta o forma de tarta si am zis sa o incerc. Cum era foarte cald si totusi vroiam sa fac o tarta, am facut una cu blat de biscuiti. Stiu... sa imi fie rusine... Dar era muuult prea cald...

Ingredientele de mai jos sunt pentru o forma de tarta cu diametrul de 29cm.

Ingrediente "blat" pentru tarta cu fructe:- 300 gr. biscuiti obisnuiti sau de oricare va plac- 150 - 200 gr. unt (in functie de cat de mult unt absorb biscuitii folositi - mie mi-au intrat aproape 200 gr. de unt)

Ingrediente "crema" pentru tarta cu fructe:- 2 plicuri budinca de vanilie- 1 litru lapte- 4 - 6 linguri de zahar (dupa gust)- o esenta de vanilie- fructe pentru decor: 2 kiwi, 1 piersica mare, 2 caise, boabe de struguri- 1 plic jeleu pentru tarte

Cum se face tarta de fructe:In robotul de bucatarie se pun biscuitii si se faramiteaza. Se transfera intr-un castron si se amesteca cu untul topit (initial am amestecat cu lingura, dupa am amestecat cu mana    ). In poza de mai jos vedeti cum trebuie sa arate "blatul".Se intinde blatul in tava de tarta (in cazul in care nu este antiaderenta, puneti o folie de plastic sub - eu n-am stiut ca se lipeste si nu am pus  ) si se da tava la frigider.

Preparam budinca de vanilie conform instructiunilor de pe pachet si o lasam sa se raceasca, dar nu de tot, atat cat sa se poata intinde fara sa curga. Daca biscuitii nu sunt dulci, va sfatuiesc ori sa adaugati zahar pudra in blat, ori sa puneti ceva mai mult zahar in budinca.

Scoatem forma de tarta de la frigider si punem budinca peste. Ornam dupa preferinte si imaginatie cu fructe si preparam jeleul urmand instructiunile de pe pachet. Cand jeleul este gata, il turnam peste tarta in mijloc. Nu turnati si pe margini pentru ca jeleul oricum se intinde si mai mult va fi pe margini decat in mijloc. Daca fructele sunt ceva mai inalte, puteti sa le ungeti cu jeleu folosind o pensula.

Pofta buna!

Page 2: Tarta Cu Fructe

Tarta cu fructe de padureIn programul de bucatareala la sfarsit de saptamana, tarta asta nu figura deloc. Imi pusesem in minte sa profit de piersicile din abundenta de pe tarabe si sa pregatesc un racoritor desert Peach Melba. M-am razgandit insa brusc dupa ce, vineri seara, am fost cu prietenii intr-o trattoria si am vazut cat pot oamenii sa ceara pe o feliuta de tarta cu fructe de padure. Nu o pot cataloga chiar ca o “tarta obosita”, dar nici nu pot spune ca excela la capitolul gust. In schimb, la capitolul pret, statea fooooarte bine… Sa zicem ca o tarta ajungea, daca inmulteai pretul unitar cu numarul de felii in care era taiata, la peste 200 lei   . Frumos, nu? Si, uite asa, de nervi, ieri m-am apucat sa fac tarta cu fructe de padure. Nu de alta, dar pe seara urma o noua intalnire cu prietenii, la un pahar de vorba, si aveam de “demonstrat” o idee: ca se merita, si financiar, si din perspectiva gustului, sa depui acasa efortul de a pregati ceva de mancare sau un desert.

Dupa cum veti vedea, in cele ce urmeaza, este vorba de o tarta clasica: blat fraged (pe care l-am parfumat cu vanilie), crema patiserie (careia i-am conferit un twist seducator cu putina apa de flori de portocal; o gasiti in special in magazinele arabesti), multe fructe de padure (zmeura, afine, mure, etc.) si un strat de jeleu, facut cu siropul pe care si-l lasa fructele. Sirop obtinut cand fructele se dezgheata pentru ca, da, am folosit fructe congelate. Nu de alta, dar am facut totul in pripa si cel mai scurt drum era pana la congelator   . Oricum, daca sunteti curiosi, si tarta aceea scumpa de restaurant era tot cu fructe congelate. Pot sa va mai spun ca varianta mea de tarta a fost, unanim declarata, “mult mai buna” decat cea consumata cu o seara inainte. De fapt, a avut asa mare succes, incat a trebuit sa ma lupt pentru a salva o feliuta subtire, subtire pe care sa o pozez   .

Tot la capitolul tarte, de vara sau de iarna, va recomand sa incercati Tarta & mini-tartele cu fructe (capsune, ananas, kiwi si struguri) si Tarta & mini-tartele cu mandarine si caramel.Ingrediente (pentru 10-12 portii):- fructe de padure congelate 800 g- faina 300 g- unt (80% grasime) 150 g- zahar tos 190 g- galbenusuri 6 buc.- lapte 375 ml- apa de flori de portocal 1 1/2 linguri- faina de porumb (maizena) 30 g- tort gelee 1 pliculet- zahar vanilinat 1 pliculet- un praf de sare

Page 3: Tarta Cu Fructe

Puneti fructele la decongelat, avand grija sa “recoltati” intr-un castron sucul pe care si-l lasa. Pentru aluatul fraged de tarta: cerneti faina intr-un castron si amestecati-o cu praful de sare. Puneti untul, adus la temperatura camerei si taiat bucatele, si zaharul vanilinat. Amestecati, cu varful degetelor, pana cand obtineti ca niste faramituri. Puneti 4 linguri de apa rece si framantati pret de cateva minute. La final, trebuie sa aveti un aluat omogen, total nelipicios. Inveliti-l intr-o bucata de folie si puneti-l in frigider pentru cel putin 30 de minute.

Intre timp, incepeti sa pregatiti crema patiserie cu aroma de flori de portocal: separati galbenusurile de albusuri si puneti-le intr-un castron, impreuna cu 150 g zahar tos. Mixati spre omogenizare, dupa care adaugati faina de porumb (maizena). Incorporati, treptat, laptele. Puneti pe foc, intr-o cratita cu fund dublu si, amestecand continuu cu un tel, lasati pana cand compozitia se ingroasa si ajunge la punctul de fierbere. Opriti focul si lasati sa se raceasca. Daca ati batut temeinic cu telul, trebuie sa aveti o crema omogena si fina, fara nici un cocolos!

Scoateti aluatul din frigider si intindeti-l pe masura formei de tarta (a mea are cam 30 cm). Presati bine, bine, astfel incat aluatul sa se muleze pe peretii formei. Intepati cu o furculita fundul tartei. Bagati iar la frigider pentru 30 de minute (pentru ca aluatul sa nu se stranga in momentul cand incepe sa se coaca). Incingeti cuptorul la 190 grade Celsius. Dupa expirarea celor 30 de minute de repaus la rece, scoateti coaja de tarta si coaceti-o in orb, timp de 15 minute (puneti o hartie si niste “greutati”, gen bilute de ceramica sau boabe de fasole). Indepartati “greutatile” si hartia dupa 15 minute si mai lasati vreo 20-25 de minute, pana cand coaja prinde o frumoasa tenta galbuie. Lasati-o sa se raceasca. Revenind la crema, care trebuie sa se fi racit intre timp, puneti apa de flori de portocal in ea si omogenizati. Turnati crema in coaja de tarta si distribuiti-o uniform.

Page 4: Tarta Cu Fructe

Asezati peste crema fructele decongelate si scurse de zeama. Din sucul pe care si l-au lasat, masurati 250 ml pentru a pregati jeleul. Amestecati continutul plicului de tort gelee cu zaharul tos ramas (40 g) si dizolvati apoi in sucul de fructe, intr-un ibricel. Puneti ibricul pe foc si aduceti la punctul de fierbere. Cu o lingura, turnati incet peste fructe. Incercati sa puneti cat mai uniform, avand in vedere ca jeleul se va intari destul de repede in contact cu fructele reci. Bagati tarta in frigider si lasati-o macar 2 ore.

Scoateti-o cu grija din forma (va recomand in acest sens, cu multa caldura, formele de tarte cu fund detasabil). A mea tarta nu a avut, saraca, prea mult timp sa “respire” inainte de a fi devorata…

Page 5: Tarta Cu Fructe

…iata si feliuta pe care am reusit sa o salvez   . Temporar salvat, evident…