Suveranitatea lui Dumnezeu, Arthur W. Pink

Suveranitatea lui Dumnezeu era odinioară o expresie înţeleasă de oricine. Ea se folosea în mod curent în literatura religioasă, era o temă frecvent prezentată de la amvon, un adevăr care aducea mîngîiere multor inimi şi dădea tărie şi statornicie caracterului creştin. Astăzi, însă, a menţiona suveranitatea lui Dumnezeu înseamnă, în multe părţi, să vorbeşti într-o limbă necunoscută. Dacă am anunţa de la un amvon obişnuit că subiectul discursului nostru va fi „Suveranitatea lui Dumnezeu”, ar suna ca şi cînd am fi împrumutat o expresie dintr-o limbă moartă. Vai! Unde s-a ajuns! Vai! doctrina care este cheia istoriei, interpretul Providenţei, urzeala şi bătătura Scripturii şi temelia teologiei creştine să ajungă atît de neglijată şi de puţin cunoscută!

Suveranitatea lui Dumnezeu! Ce vrem să spunem prin această expresie? Noi înţelegem prin ea supremaţia lui Dumnezeu, regalitatea lui Dumnezeu, dumnezeirea lui Dumnezeu. A spune că Dumnezeu e suveran înseamnă a declara că Dumnezeu este Dumnezeu. A spune că Dumnezeu este suveran înseamnă să declarăm că El este Cel Preaînalt, care lucrează după voia Sa în oştirea cerurilor şi printre locuitorii pămimului, în aşa fel încît nimeni nu se poate împotrivi mîiniei Lui sau să-L întrebe: Ce faci? (Dan. 4:35). A spune că Dumnezeu e suveran înseamnă a declara că El e Cel Atotputernic, Deţinătorul întregii puteri din ceruri şi de pe pămînt, în aşa fel încît nimeni nu poate înfrînge sfatul Său, nu-L poate abate de la planul Său şi nu se poate împotrivi voii Lui (Ps. 115:3). A spune că Dumnezeu e suveran înseamnă să declarăm că El este „Stăpînitorul neamurilor” (Ps. 22:28), care înalţă împărăţii, nimiceşte imperii şi hotărăşte cursul dinastiilor după placul Său. A spune că Dumnezeu e suveran înseamnă să declari că Dumnezeu este „singurul Stăpînitor, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (1 Tim. 6:15). Aşa este Dumnezeul Bibliei!

Cît de diferit este Dumnezeul Bibliei de Dumnezeul creştinismului modern! Concepţia despre dumnezeire predominantă astăzi chiar şi în rindul celor care susţin că iau aminte la Scripturi este o caricatură jalnică, o deghizare patetică a Adevărului. Dumnezeul secolului douăzeci este o fiinţă neajutorată, efeminată, care nu impune respect nici unui om inteligent. în mentalitatea populară. Dumnezeu este o creaţie de un sentimentalism dulceag. Dumnezeul predicat de la multe amvoane astăzi este mai curînd un obiect al milei decît unul ce inspiră reverenţă.

Fragment preluat din cartea apărută la Editura Logos, 1995.

https://emsal.wordpress.com/2009/11/28/suveranitatea-lui-dumnezeu-arthur-w-pink/