1

LUCRARE DE LICENŢĂ

TEMA:STUDIU PRIVIND STRATEGIILE DE SECURITATE ALE PRINCIPALELOR STATE MODERNE LA

ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

SIBIU, 2008

2

CUPRINS

INTRODUCERE...............................................................................................6CAPITOLUL I..................................................................................................8STRATEGIA DE SECURITATE – CADRUL GENERAL EXPLICATIV....81.1 Strategia de securitate – delimitări teoretice...........................................81.2. Necesitatea apariţiei strategiilor de securitate..........................................121.3. Principalele dimensiuni ale strategiilor de securitate...............................121.3.1. Dimensiunea politică.............................................................................121.3.2. Dimensiunea militară............................................................................141.3.3. Dimensiunea economică........................................................................211.3.4. Dimensiunea socială..............................................................................221.3.5. Dimensiunea culturală...........................................................................241.3.6. Dimensiunea ecologică..........................................................................251.3.7. Dimensiunea psihosocială.....................................................................28CAPITOLUL II...............................................................................................34CARACTERISTICI ALE STRATEGIILOR DE SECURITATE ALE PRINCIPALELOR STATE............................................................................342.1. Aspecte fundamentale ale securităţii în politica celor două mari puteri ale lumii 342.1.1. Strategia de securitate naţională a Statele Unite ale Americii – o strategie pentru securitate şi pace...................................................................342.1.2. O strategie pentru stat şi cetăţeni în concepţia Federaţiei Ruse..........392.2. Prevederi semnificative ale concepţiei principalelor state europene cu privire la securitate..........................................................................................412.2.1. Strategia pentru apărare şi dezvoltare în concepţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord...................................................................412.2.2. Securitate bazată pe reţea – fundament al securităţii Germaniei.........432.2.3. Schimbarea ca necesitate a realizării securităţii în conepţia Franţei. .452.3. Dimensiuni principale ale securităţii în concepţia marilor puteri asiatice

472.3.1. Pacea şi dezvoltarea – dimensiuni principale ale strategiei Chinei.....472.3.2. Multidimensionalitatea securităţii în concepţia Japoniei.....................49CAPITOLUL III..............................................................................................51STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI..................51CAPITOLUL IV..............................................................................................59ANALIZA COMPARATIVĂ A STRATEGIILOR DE SECURITATE A PRINCIPALELOR STATE MODERNE........................................................594.1. Puncte comune.........................................................................................594.2. Particularităţi............................................................................................64

3

CAPITOLUL V...............................................................................................67STUDIU DE CAZ: „ŢINUTUL SECUIESC”. INFLUENŢE POSIBILE ASUPRA SECURITĂŢII ROMÂNIEI...........................................................675.1. Scurt istoric...............................................................................................675.2. Manifestări antiromâneşti din 1990..........................................................705.3. Autonomia culturală a „Ţinutului Secuiesc”............................................725.4. Evoluţii posibile şi influenţe asupra securităţii româniei.........................735.4.1. Evoluţii posibile şi factori determninanţi..............................................735.4.2. Influenţe posibile asupra securităţii României.....................................785.5. Concluzii..................................................................................................78CONCLUZII ŞI PROPUNERI........................................................................80BIBLIOGRAFIE.............................................................................................81ANEXE...........................................................................................................83

4

INTRODUCERE

Existenţa modernă a naţiunilor şi a statelor presupune un permanent avans al cunoaşterii, capacitatea de a analiza şi prognoza, spirit de adaptare şi acţiune anticipativă. În acest context, realizarea securităţii în multiplele ei ipoteze reprezintă o condiţie obligatorie a supravieţuirii şi dezvoltării sistemelor social-politice. În mediul academic sau în centrele superioare de decizie securitatea tinde să fie abordată în termeni asociaţi interesului naţional şi cooperării/ concurenţei internaţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării, vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor, ameninţărilor la nivelurile local, naţional, zonal, regional sau global. Analiza de securitate include, de obicei alegerea politică, capabilităţile şi intenţiile unui actor internaţional şi tot mai presant ameninţările.

Mediul actual de securitate este marcat de modificări profunde în principalele domenii ale existenţei sociale. După terminarea Războiului Rece în anii 1990-1991, URSS şi Iugoslavia s-au destrămat, NATO şi UE s-au extins spre est, în direcţia bazinului Mării Negre, Caucazului şi Orientului Apropiat; UE accede spre statutul de actor mondial, la rivalitate cu SUA, Federaţia Rusă şi-a redus influenţa politico-militară, China şi India aspiră la rangul de „superputeri politico-economice”.

Cunoaşterea avansează în ritmuri ameninţătoare, cunoştiinţele se difuzează rapid şi pe spaţii extinse, evenimentele se înmulţesc „ameţitor” şi „derutant”, ritmul istoriei s-a accelerat considerabil. Societăţile tradiţionale pre-industriale, economiile naţionale şi regionale, mentalităţile şi comportamentele sociale se remodelează „civilizaţiile se întrepătrund şi se confruntă”, totul pare a se îndrepta inevitabil spre apariţia „statului global”. La început de mileniu III este foarte clar că o nouă lume se naşte, chiar dacă, într-un fel cel puţin „trei lumi” continuă să existe.1

Există o serie de ameniţări la adresa securităţii mondiale care s-au dezvoltat foarte puternic în ultima perioadă, şi în special după 1990. Printre aceste pericole se pot enumera terorismul şi armele de distrugere în masă, fie acestea nucleare, chimice sau biologice. Lupta împotriva terorismului a determinat modificarea strategiilor de securitate în sensul prevenirii acestuia sa intensificat după atentatele din data de 11 sptembrie 2001 din SUA.

Penultima strategie de securitate a României e din 2001. Din această cauză putem considera că cei care trebuiau să realizeze acest document nu şi-au îndeplinit atribuţiunile, având în vedere faptul că un asemenea document trebuie să fie emis din patru în patru ani.

Am ales această temă datorită importanţei tematicii care mi-a dat prileju să studiez pentru prima oară strategiile de securitate ale altor state, am observat de asemenea că nu toate documentele care legiferează starea de

1 Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zonia – coordonatori – Lumea 2005 – Enciclopedie Politică şi Militară (Studii Strategice şi de Secutitate), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005

5

securitate a statelor au titulatura de strategie de secutitate. De asemenea, am realizat o comparaţie a acestor strategii, şi un punct foarte interesant a fost cel în care a găsit informaţii despre alocările de la bugetele statelor pentru apărare, a valorilor acestora şi a procentajului din valoarea P.I.B.-ului din ţările respective.

În lucrare sunt identificate şi alte domenii ale securităţii unei naţiuni, pentru că este fals ca atunci, când facem referinţă la securitatea unui stat să ne gândim doar la partea militară. În acest sens, am mai identificat încă şase domenii, acestea fiind cel politic, economic, social, cultural, ecologic şi psihologic. Fiecare dintre acestea poate influenţa într-un anume fel o naţiune astfel încât aceasta să nu se mai simtă în siguranţă.

În cadrul studiului de caz apare problematica unui posibil conflict zonal, care ar putea avea loc în România. Este vorba despre dorinţa secuilor de a crea Ţinutul Secuiesc, care ar fi alcătuit din teritoriile judeţelor Harghita, Covasna şi o parte a judeţului Mureş, prin realizarea acestuia contravenindu-se Constituţiei României. Problematica minorităţilor şi a încercării acestora de autodeterminare este foarte întâlnită la nivel global. Cu toate acestea state precum SUA nu au oferit încă atâtea drepturi minorităţilor cât cele acordate de către statul român poplaţiei de etnie maghiară.

6

CAPITOLUL ISTRATEGIA DE SECURITATE – CADRUL GENERAL

EXPLICATIV

1.1. Strategia de securitate – delimitări teoretice

Termenul de securitate derivă din latinescul securitas-securitatis şi desemnează o stare de pace, calm, lipsă de primejdie. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul „securitate” este definit ca fiind: faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol; starea de protecţie şi apărare împotriva pericolelor2. Specialiştii definesc securitatea naţională a României ca fiind starea în care trebuie să se găsească statul român pentru a putea să se dezvolte liber şi să acţioneze neîngrădit pentru promovarea intereselor sale fundamentale3.

Tot în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul „securitate colectivă” este explicat ca fiind stare a relaţiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni4.

Rezultă că „securitatea poate fi definită ca o stare ce trebuie realizată pentru ca o persoană, un grup de persoane, un stat sau un grup de state să poată acţiona neîngrădit pentru promovarea intereselor proprii, în condiţiile respectării normelor şi intereselor generale adoptate şi recunoscute pe plan internaţional”5. Sfera de manifestare este reprezentată de toate domeniile de activitate (politic, economic, financiar, demografic, militar, cultural, social, ecologic, informaţional etc) şi de toate nivelurile de existenţă – individual, de grup, naţional, zonal, continental şi mondial.

Noţiunea de strategie provine din limba greacă şi este un cuvânt compus din „stratos”, care înseamna „armată”, şi „agein”, care însemna „conducător”. Rezultă că în antichitate această noţiune era utilizată cu sensul de „conducere a armatei”.

În diferite etape istorice noţiunea a cunoscut semnificaţii cu unele nuanţe, astfel:

- în conţinutul tratatului de strategie „Arta războiului” datând din secolul VI î.H. şi atribuit lui Sun Tzî, strategia este înţeleasă ca „arta de ducere a războiului” şi ca un atribut al guvernării6;

- mai târziu (secolul V – IV î.H. ), generalul şi filozoful atenian Xenofon în lucrarea sa „Cyropedia” dă strategiei sensul de „ştiinţă a conducătorului suprem” prin care se dirijează toate mijloacele necesare obţinerii victoriei;

2 Dicţionar explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 9693 Col.prof.univ.dr. Aron Liviu Deac şi col.prof.univ.dr. Ion Irimia, Securtate şi apărare naţională – culegere de lecţii, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999, p. 74 Dicţionar explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 9695 Col.prof.univ.dr. Aron Liviu Deac şi col.prof.univ.dr. Ion Irimia, op. cit., p.76 Gîndirea militară românească, nr. 2/2003, Tipografia Militară, Bucureşti, p. 12

7

- cea mai importantă operă a literaturii militare bizantine – Arta Militară a lui Mauricius, datând din secolul al VII-lea foloseşte definiţia următoare: „Strategia cuprinde mijloacele folosite spre a înşela pe duşmani, cum ar fi alegerea clipei, a locului, a înfruntărilor pe neaşteptate şi a stratagemelor de tot felul”7;

- la începutul secolului al XIX-lea, Napoleon Bonaparte definea strategia ca fiind „artă a războiului”. În acest secol, ca urmare a faptului că specialiştii politici şi militari erau tot mai preocupaţi de clarificări teoretice necesare pregătirii războiului încă din timp de pace şi obţinerii succesului pe timpul desfăşurării acestuia cu angajarea unor forţe din ce în ce mai numeroase, se pun şi bazele ştiinţei militare. În această etapă Clasewitz în opera sa „Despre război” argumentează că războiul este o continuare a politicii cu mijloace violente, scopurile războiului sunt fixate de politică, iar strategia este arta de a realiza scopurile politicii prin folosirea mijloacelor militare8;

- în secolul al XX-lea, în care s-au purtat cele două războaie mondiale şi numeroase alte confruntări militare, precupările privind clarificările conceptului de strategie s-au lărgit. Analistul militar englez Liddell Hart face distincţie între strategia militară (arta distribuirii şi aplicării mijloacelor militare pentru realizarea scopurilor politicii) cu o sferă mai restrânsă şi marea strategie / strategia superioară care are rolul de a coordona şi dirija toate resursele unei naţiuni sau unui grup de naţiuni în vederea realizării obiectivului politic al războiului9. În „Enciclopedia Americană” termenul este definit „Strategia este, în sens general, arta şi ştiinţa de a dezvolta şi întrebuinţa forţele politice, economice, psihologice şi militare ale unei naţiuni, atât în timp de pace, cât şi în timp de război, pentru a acorda maximum de suport politicii”10.

Din cele relatate succint anterior rezultă modul cum au evoluat noţiunile de „securitate” şi „strategie” sub aspectul sensului acestora, al sferei de cuprindere şi al importanţei pentru starea de pace şi de război a unui stat sau grup de state. Este de remarcat, totodată, şi faptul că noţiunea de „strategie” şi-a extins foarte mult sfera de utilizare – dacă un timp îndelungat a fost folosită cu referinţă la pregătirea şi desfăşurarea războiului, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut şi în actualul început de mileniu ea este cu pregnanţă utilizată aproape în toate domeniile activităţii umane (strategii politice, strategii financiare, strategii energetice, strategii educaţionale etc.), mai ales dacă vizează planuri de acţiune (căi de urmat) pentru realizarea unor obiective majore de medie şi lungă durată.

Referitor la utilizarea îmbinată a celor două noţiuni şi apariţia conceptului / sintagmei „strategie de securitate”, din investigaţia efectuată, nu am reuşit să concluzionăm cu exactitate care este momentul iniţial în care a 7 Mauricius, Arta militară, Editura Academiei R.S. România, 1970, p. 748 K. von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, Bucureşti, 1982, p. 2719 B.H. Liddell Hart, Strategia. Acţiunile indirecte, Editura Militară, Bucureşti, 1973, p. 33310 The American Encyclopedia, vol.25, p. 772

8

fost cuprins în documente oficiale sau în publicistica politico-militară. Ne este însă clar că a fost utilizat pentru prima dată de către specialiştii politico-militari ai Statelor Unite ale Americii, a fost apoi preluat şi de o bună parte a statelor din Europa de Vest, şi mai recent de unele state din Europa Centrală şi de Est.

Aceste state (Anexa nr. 1), pentru a-şi promova interesele naţionale doresc să dobândească, să promoveze şi să conserve un mediu de neprimejdie, cu alte cuvinte un mediu de securitate, adoptând strategii de securitate11. Dar şi statele care în documentele de planificare a apărării pe termen mediu şi lung nu folosesc stricto-senso conceptul de strategie de securitate / strategie de securitate naţională, întrebuinţează concepte ca: doctrină de apărare, doctrină de securitate, carta albă, carta albă a apărării ş.a. – cu scopul relizării aceloraşi obiective (dobândirea, promovarea şi menţinerea unui mediu de neprimejdie – favorabil dezvoltării şi evoluţiei, deci un mediu de securitate).

Conceptul „strategie de securitate” este definit de către specialişti cu unele deosebiri. Astfel, în cadrul Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii se consideră că strategia de securitate reprezintă „arta şi ştiinţa de a dezvolta, aplica şi coordona instrumentele prin care se exercită la nivel naţional (diplomatic, economic, militar şi informaţional) cu scopul de a atinge obiectivele care contribuie la realizarea securităţii naţionale”12. În conţinutul Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006, se consideră că „strategia de securitate naţională” reprezintă un factor integrator de sinteză; ea se operaţionalizează printr-un ansamblu de decizii, planuri, măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să contracareze eficient riscurile şi ameninţările ce pun în pericol valorile şi interesele naţionale, precum şi valorile care dau identitate şi unitate construcţiei europene.... Securitatea naţională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii europene şi euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.”13

Cele două modalităţi de definire scot în evidenţă faptul că deosebirile privind sensul şi conţinutul conceptului „strategie de securitate” sunt neesenţiale, dar şi faptul că ele conţin unele particularităţi ce le dau identitate.

În ultima vreme au apărut şi abordări noi cum ar fi „securitatea prin cooperare” sau „securitatea colectivă”. Mai ales după ce a încetat Războiul Rece, securitatea prin cooperare este o preocupare majoră a tuturor factorilor interesaţi sau răspunzători de prezentul şi viitorul omenirii şi, de aceea, ocupă o poziţie privilegiată pe agenda relaţiilor internaţionale. 11 Cf. Col.prof.univ.dr. Aron Liviu Deac şi col.prof.univ.dr. Ion Irimia, op. cit., p. 2312 Jean Callaghan, Franz Kernic – Securitate internaţională şi forţele armate, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004, p. 21813 Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, p. 4-7

9

Deşi nu beneficiază încă de o definire consistentă, unanim acceptată, sintagma securităţii prin cooperare a dobândit, în ultimii ani, o multitudine de sensuri şi semnificaţii. Sensurile şi semnificaţiile atribuite atât în literatura occidentală, cât şi în cea română actualizează şi aprofundează investigarea temei, cu o reală contribuţie a mediului academic, şi sporesc utilitatea fundamentării conceptuale pentru analişti, strategi, cercetători, dar îndeosebi pentru decidenţii politicii externe, de securitate şi apărare.

Modelul securităţii colective este alcătuit din cele patru inele concentrice: nucleul sau primul inel este securitatea individuală, iar celelalte inele sunt securitatea colectivă, apărarea colectivă şi promovarea stabilităţii. Securitatea colectivă şi apărarea colectivă au stat la baza creării Ligii Naţiunilor, ONU, OSCE şi NATO, dar numai NATO a reuşit, de facto, să opereze eficace şi eficient în toate cele patru cercuri de securitate. Securitatea colectivă şi securitatea naţională sunt două concepte aflate într-un raport de interdependenţă. Securitatea colectivă serveşte securităţii şi apărării naţionale, iar securitatea naţională este, la rândul ei, esenţială pentru securitatea şi apărarea colectivă.14

Abordarea subiectului implicării UE în problematica securităţii mediului porneşte de la studierea atentă a raportului globalizare - securitate, care arată o ignorare îndelungată a elementului de securitatea a mediului stare motivată, evident, de implicaţiile şi responsabilităţile economice ce derivă din afectarea mediului înconjurător şi, de aici, a individului şi comunităţilor de către procesul vast al globalizării.

La Barry Buzan găsim o recunoaştere explicită a factorului mediu, ca sector major afectat de globalizare din perimetrul securităţii. Acesta accentuează că securitatea colectivităţilor umane este periclitată de cinci sectoare majore: militar, politic, economic, societal şi de mediu. În securitatea mediului se află implicată starea biosferei locale şi globale, ca suport esenţial de care depind celelalte activităţi umane. Cele cinci sectoare operează, după Buzan, unite unele faţă de altele printr-o reţea complexă de legături.

O strategie de securitate este eficientă atunci când după ce a avut loc o agresiune de orice natură şi intensitate la adresa securităţii unui stat acesta nu suferă pierderi mari. În cazul în care este vorba de un stat care este atac militar acesta este în invingător şi suferă pierderi minime. Există un studiu în care sunt se studiază cum pot fi afectate diverse nivele ale societăţii de anumite pericole (Anexa nr. 2).

1.2. Necesitatea apariţiei strategiilor de securitate

14 Impact Strategic, nr.2/2006, Securitatea colectivă - un concept în evoluţie- Dr. Eugen SITEANU

10

După încheierea Războiului Rece SUA a rămas fără oponent datorită căderii URSS la începutul anilor ’90. După această perioadă a apărut un nou pericol şi anume terorismul. Acest fenomen a căpătat în decursul timpului amploare, ducând la evenimente tragice cum ar fi atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA sau cele de la Madrid. Aceste atentate demonstrează vulnerabilităţile strategiilor de securitate ale acelor state la momentul producerii evenimentelor. Fiercare stat necesită o strategie de securitate prin care se încearcă limitarea pierderilor în cazul unor posibile atacuri cum au fost cele enumerate mai sus.

Nu se pot prevedea în totalitate evenimentele care pot avea loc, dar prin rigurozitatea planificării strategiilor se pot evita un număr cât mai mare de pericole.

O strategie de securitate este cu atât mai efectivă, cu cât în urma unui atac, dezastru natural sau alţi factori numărul pierderior de vieţi şi a pagubelor materiale este mai limitat.

1.3. Principalele dimensiuni ale strategiilor de securitate

1.3.1. Dimensiunea politică

Agenţiile internaţionale de dezvoltare şi, implicit, principalele organizaţii internaţionale, consideră că guvernarea este o activitate al cărei scop este supravegherea şi cotrolul societăţii pentru a urma o anumită direcţie ce reflectă nevoile lor pragmatice15.

Poate fi analizată pe două niveluri: - intern, în cadrul căreia o importanţă aparte o au buna şi reaua

guvernare;- extern, care se raportează la securitatea internaţională şi dreptul

interanţional.În ceea ce priveşte buna şi reaua guvernare este evident faptul că buna

guvernare este un deziderat, în timp ce proasta guvernare este adevarată ameninţare la adresa securităţii, în primul rând a statului în care există, iar în al doilea rând prin influenţa pe care acel stat o poate avea asupra statelor vecine sau şi a altora. Din această cauză, există organizaţii, precum ONU, Comisia Europeană sau Banca Mondială, care sprijină din ce în ce mai intens identificarea şi rezolvarea problemelor de guvernare.

ONU interpretează guvernarea ca fiind acel sistem de valori, politici şi instituţii prin care o societate îşi gestionează problemele economice, politice şi sociale16. Banca Mondială defineşte guvernarea ca fiind tradiţiile şi instituţiile pe baza cărora, într-o ţară este exercitată autotitatea, cu scopul relizării binelui

15 Alexandra Sarcinschi – Vulnerabilitate, risc şi ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială, Editura Militară, Bucureşti, 200716 UNDP, Strategy Note on Governance and Human Development, 2004

11

comun17. În acelaşi timp, concepţia Comisiei Europene este că, guvernarea reprezintă capacitatea statelor de a-şi “servi” cetăţenii, la regulile, procesele şi comportamentele prin care sunt exprimate şi gestionate interesele şi prin care este exercitată puterea în societate18.

Pentru a putea cuantifica buna sau reaua guvernare cercetătorii Goran Hyden şi Julius Court au elaborat o grilă de analiză formată din şase indicatori ai bunei guvernări:

- participarea – gradul de implicare a decidenţilor;- decenţa – gradul în care crearea şi implementare legilor ţine cont de

demnitatea umană;- corectitudinea – gradul în care regulile se aplică tuturor la fel, indiferent

de statutul social;- responsabilitatea – gradul în care oficialii publici, aleşi sau numiţi, îşi

asumă responsabilitatea pentru acţiunile lor şi răspund cerinţelor formulate de public;

- transparenţa – gradul în care deciziile luate de oficialii publici sunt clare şi deschise votului cetăţenilor sau reprezentanţilor acestora;

- eficienţa – gradul în care regulile facilitează procesul decizional rapid şi la timp.19

O altă analiză în acest sens, dar care foloseşte alţi factori a fost propusă de către specialiştii Băncii Mondiale, care acordă o atenţie deosebită problemei măsurării guvernării. Aceşti factori sunt:

- vizibilitatea şi responsabilitatea – măsoară drepturile politice, civile şi umane;

- instabilitatea politică şi violenţa – măsoară posibilitatea declanşării unor manifestări violente, inclusiv terorism şi schimbări în guvernare;

- eficienţa guvernării – măsoară competenţa administraţiei şi calitatea serviciilor publice;

- calitatea procesului normativ – măsoară incidenţa politicilor pe pieţe neprietenoase;

- domnia legii – măsoară nivelul respectării legii, dar şi posibilitatea declanşării unor acţiuni violente/criminale;

- controlul corupţiei – măsoară exerciţiul public al puteri în scopuri private, inclusiv mita şi corupţia la nivel înalt.20

Cu toate acestea foarte puţine state reuşesc să îndeplinească toate condiţiile care sunt enumerate, iar în general ţările cele mai sărace la nivel mondial constitue subiect ale proastei guvernări.

La nivel mondial a fost făcut de către ONU o evaluare în perioada 1996-2000. Scopul acesteia a fost împărţirea lumii în trei grupuri: ţări cu guvernare

17 Cf. http://www.worldbank.org/wbi/governance 18 European Commission, Communication on Governance and Development, 200319 Hyden, Goran; Julius Court, “Governance and Development”, în World Governance Discussion Paper 1, United Nation University, 2002.20 http://www.worldbank.org/governance

12

dezvoltată, ţări cu guvernare medie şi ţări cu guvernare slabă. Ca şi criterii de clasificare au fost folosite cele propuse de Goran Hzden şi Julius Court, enunţate deja mai sus. Existenţa instabilităţii, a nivelului scăzut de trai, lipsa libertăţii de acţiune şi de exprimare, marginalizarea grupurilor minoritare reprezintă caracteristici ale proastei guvernări care au stat la baza izbucnirii unor conflicte violente de genul celor au tulburat lumea în ultimele 2 decade.

1.3.2. Dimensiunea militară

Datorită situaţiei din timpul şi de după Războiul Rece, au apărut noi concepte ale securităţii, precum securitatea colectivă, securitatea comună sau securitatea prin cooperare.

Securitatea colectivă reprezintă obligaţia membrilor unei alianţe de a se abţine de la utilizarea forţei împotriva celorlalţi membri şi de a ajuta pe oricare dintre aceştia în cazul în cazul în care este atacat de un stat membru al unei grupări inamice. Acest concept a fost aplicat în timpul Războiului Rece, prin apariţia celor două mari alianţe militare rivale, NATO şi Tratatul de la Varşovia.

Securitatea comună are drept caracteristici următoarele elemente: toate naţiunile au dreptul legitim la securitate; forţa militară nu constitue un instrument legitim pentru soluţionarea diferendelor între state; securitatea nu poate fi obţinută şi păstrată cu ajutorul superiorităţii militare; limitările cantitative şi calitative ale arsenalelor militare constitue un element necesar al securităţii comune; condiţionările de orice natură dintre elementele militare, conflicte militare, pe de o parte, şi evenimentele politice sau argumentele economice, pe de altă parte, trebuie evitate.

Securitatea prin cooperare are ca şi scop principal prevenirea războiului şi a posibilităţii de constituire a mijloacelor necesare iniţierii şi desfăşurării unei agresiuni. Se pune accentul pe prevenire şi nu pe demararea unor procese de înarmare de către diverse state atunci când se consideră ameninţate. Cu toate acestea, se au în vedere şi următoarele probleme: controlul strict şi măsuri de siguranţă severe impuse asupra armamentelor nucleare; asigurarea condiţiilor necesare pentru conversia industriilor militare şi de apărare care ar pune în pericol securitatea internaţională; angajamente comune care să reglementeze dimensiunea şi structura arsenalelor militare şi proliferarea tehnologiilor considerate periculoase; definirea coerentă a noţiunii de intervenţie legitimă, ca proces multilateral convenit ce reglementează utilizarea forţei pentru asigurarea securităţii; promovarea treansparenţei şi a interesului reciproc al părţilor participante la aranjamentele de securitate colectivă.21

ONU are la baza funcţionării sale Carta Naţiunilor Unite. Printre cele mai importante activităţi din sfera militară, în care e implicată Organizaţia, se

21 John Nolan, Global Engagement, Brookings, 1994

13

numără activităţile de menţinere a păcii. După intrarea în vigoare a Raportului Brahmi, activitatea sa s-a diversificat, luând parte şi la activităţi de genul restaurării şi reconstrucţiei păcii.

Raportul menţionat mai sus are ca scop principal instituţionalizarea unor proceduri complexe cu caracter preventiv şi de asistenţă a statelor implicate în conflicte, pentru a trece de la starea conflictuală la pace, şi cuprinde prevenirea crizelor operaţiilor de menţinere a păcii şi operaţiilor de consolidare a păcii. ONU a reuşit foarte bine să implementeze cea mai mare parte a punctelor stabilite în raport.

Privitor la doctrină, Raportul vizează următoarele aspecte: acţiunea preventivă şi strategia de consolidare a păcii; mandatele clare, credibile şi realizabile; cerinţele pentru menţinerea şi consolidarea eficientă a păcii în operaţiile complexe şi provocările administraţiei civile de tranziţie.

Cu toate acestea, nu toate aspectele prevăzute în acest raport au fost implementate. Printre acestea putem enumera realizarea Codului Penal şi a celui de proceduri pentru administraţia de tranziţie, crearea unei rezerve capabile să preia operaţiile administrative de tranziţie etc.22

O altă contribuţie a ONU la consolidarea dimensiunii militare a securităţii este constituită de rezoluţia adoptată la 28 aprilie 2004 de Consiliul de Securitate, prin care li se cere tuturor membrilor ONU să adopte şi să pună în aplicare legi pentru a prevenii manufacturarea, achiziţionarea, deţinerea, dezvoltarea, transportarea sau folosirea de armament nuclear, chimic sau biologic de către actorii nonstatali, în special grupările teroriste şi cele care acţionează pe piaţa neagră. De asemenea, ONU a stabilit şi un grup de lucru care a elaborat o definiţie a terorismului: „actul terorist constă în orice acţiune care este orientată către producerea morţii sau a oricărei forme de rănire fizică gravă civililor sau non-combatanţilor, atunci când scopul unui asemena act, prin natura sa sau context, este de a intimida o populaţie sau de a obliga un guvern sau o organizaţie internaţională să acţioneze sau nu într-un anumit fel”. Terorismul nu pare a constitui, în viziunea ONU, o problemă legală, ci una politică, dorinţa exprimată de a redacta o convenţie clară asupra acestui fenomen constituind un imperativ politic.23

În privinţa situaţiei Irak-ului, la mijlocul anului 2004, Consiliul de Securitate a aprobat Rezoluţia 1546, prin care împuterniceşte guvernul interimar irakian şi autorizează desfăşurarea în zonă a unei forţe multinaţionale de securitate condusă de SUA. Adoptarea acestei rezoluţii a fost deosebită, deoarece s-a făcut fără acordul Franţei, Germaniei şi a Spaniei.

Pentru acţiunile viitoare ale ONU este important ca să fie sprijinită de întreaga comunitate internaţională pentru a-şi stabili statutul de arbitru al păcii şi securităţii pe scena mondială.

22 Alexandra Sarcinschi, op. cit., p 11323 Idem., p. 114-115

14

NATO reprezintă în primul rând o alianţă militară, de aceea acţiunile sale sunt preponderente în acest sector. Astfel, de la începuturile sale din 1949, NATO a asigurat apărarea colectivă a membrilor. Cu toate acestea, a acţionat şi ca forum principal de consultări pe probleme de securitate de interes pentru membrii săi şi ca un pilon de bază al păcii şi stabilităţii în spaţiul euro-atlantic. După terminarea Războiului Rece, NATO şi-a arătat interesul faţă de Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, şi s-a implicat în conflictele regionale şi etnice din Europa.

În ceea ce priveşte dimensiunea militară a securităţii, NATO a stabiliit nişte direcţii de dezvoltare pentru viitor: crearea Forţei de Răspuns a NATO; sincronizarea tuturor aspectelor ce ţin de comandă în cadrul NATO; restructurarea forţelor, pentru a deveni mai mici, mai flexibile, mai moderne şi mai eficiente; crearea unui proces de planificare mai concertat, mai flexibil, cu o viteză mai mare de reacţie; crearea unei capacităţi operaţionale depline a Comandamentului Aliat pentru Transformare.

La Summit-ul de la Riga (noiembrie 2006), oficialii NATO au întărit angajamentul de transformare a organizaţiei prin Ghidul politic cuprinzător, ce furnizează cadrul şi direcţiile politice pentru desfăşurarea acestui proces continuu, stabilind priorităţile Alianţei pentru următorii 10-15 ani. La Summit-ul de la Bucureşti din 2-4 aprilie 2008, agenda discuţiilor a fost foarte încărcată. Cele mai importante probleme discutate au fost însă legate de integrarea Ucrainei şi Georgiei în NATO şi extinderea scutului antirachetă din Europa. Problema scutului anti-rachetă este o una deosebită, deoarece se pare că afectează Rusia, în acest sens preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, adresând următoarea întrebare: „Împotriva cui există NATO”.

Există o serie de capacităţi care trebuie să fie dezvoltate în cadrul Alianţei în perioada următoare: posibilitatea de a conduce şi furniza sprijin operaţiilor expediţionare întrunite multinaţionale din zonele îndepărtate, cu sau fără sprijinul naţiunii gazdă, şi de a le susţine pe perioade mari de timp; adaptarea rapidă şi eficientă a poziţiilor de forţă şi răspunsul militar la circumstanţele neprevăzute; capacitatea de a împiedica, distruge, apăra şi proteja împotriva terorismului populaţiile, teritoriul; infrastructura critică şi forţele Alianţei etc.

Se doreşte ca forţele NATO să fie echilibrate, flexibile şi rapide pentru a fi capabile să ducă întreaga gamă de misiuni pentru care au fost construite, accentuând posibilitatea ca Alianţa să fie nevoită să desfăşoare un mare număr de operaţii de intensitate mai mică.

NATO dispune de cea mai coerentă strategie de gestionare a crizelor fiind alcătuită din măsuri pentru identificarea, formularea şi planificarea folosirii resurselor necesare anticipării, prevenirii şi/sau soluţionării unei ameninţări sau a unei acţiuni teroriste.

Printre acţiunile care corespund acestor măsuri se includ strângerea şi evaluarea informaţiilor, analiza situaţiei, stabilirea scopurilor, dezvoltarea

15

acţiunilor şi compararea lor, aplicarea opţiunii selectate şi analiza reacţiei (feedback). Atfel în procesul de gestionare a crizelor, NATO a identificat cinci faze: observarea indicatorilor şi avertizarea asupra unei crize potenţiale sau actuale; evaluarea situaţiei de criză în dezvoltarea şi potenţialul său şi stabilirea implicaţiilor pentru securitatea Alianţei; dezvoltarea opţiunilor de răspuns recomandate pentru a ghida procesul decizional NAC/DPC (Consiliul Nord-Atlantic/ Comitetul pentru Planificarea Apărării); planificarea şi execuţia deciziilor şi directivelor NAC/DPC; revenirea la stabilitate.

La începutul sec. XXI s-a afirmat într-o serie de acţiuni precum promovarea cooperării cu Rusia, Ucraina şi alte state din afara sa şi să combată pro-activ noile provocări la adresa securităţii acestui secol, precum cele provenind din actele de terorism internaţional şi de proliferarea armelor de distrugere în masă.

Pentru a rămâne eficientă în privinţa apărării şi promovării securităţii într-un mediu de securitate nou şi în schimbarea permanentă, Alianţa este, în prezent, angajată într-un proces de transformare care îi afectează toate problematicile aflate în agendă şi care implică noi misiuni, noi membri, noi capacităţi, noi relaţii de parteneriat şi noi modalităţi de acţiune.

Uniunea Euopeană are un rol mai restrâns decât al ONU şi NATO. În cadrul Uniunii Europene încă se încearcă delimitarea a două strategii ce compun răspunsul la criză, adică gestionarea crizelor şi rezolvarea conflictelor. În acest sens modelul european are patru faze:

- construcţia păcii pre- şi post-conflict – această fază accentuează prevenirea conflictelor prin măsuri structurale pe termne lung;

- impunerea păcii – măsuri ceorcitive, de tipul răspunsului la agresiunile din afara graniţelor, menţinerea păcii sau intervenţiei de protecţie;

- menţinerea păcii – prevenirea conflictului prin scurtarea perioadei măsurilor opţionale: diplomaţie preventivă, desfăşurare preventivă;

- restabilirea păcii – gestionarea conflictului prin măsuri non-coercitive, cum ar fi: restabilirea păcii pe căi diplomatice, menţinerea trediţională a păcii.

În 2003 UE a adoptat o strategie de securitate proprie, ca o completare a Tratatului de la Maastricht (promovarea dezvoltări armonioase, echilibrate şi durabile a activităţilor economice în ansamblul comunităţii). Una dintre premisele de la care porneşte Strategia Solana, aşa cum este numită Strategia de Securitate Europeană, are în vedere faptul că răspunsul la riscurile, pericolele şi ameninţările la adresa securităţii europene trebuie adaptat fiecări tip al acestora, aplicându-se o strategie multifaţetată şi o abordare comprehensibilă. Principalele obiective sunt: lupta împotriva terorismului, a proliferării armelor de distrugere în masă, a crimei organizate, conflictelor violente şi instabilităţii din vecinătatea Uniunii; combaterea sărăciei extreme, foametei şi a bolilor endemice. Mai mult, rolul Europei în mediul de securitate este subliniat de Declaraţia Comună pentru Integrarea Apărării Europene (2004), ce are ca principal scop construirea unor capacităţi

16

europene de apărare, dar şi realizarea consensului NATO şi UE şi a unor planuri comune de dezvoltare a capacităţilor necesare implementării Forţei de Răspuns a NATO şi a grupărilor de luptă interarme.

În cadrul UE a fost adoptată Declaraţia de Combatere a Terorismului În acest document sunt prevăzute principalele direcţii de acţiune pentru rezolvarea diverselor probleme cauzate de terorism cum ar fi: ajutorarea şi asistarea victimelor acţiunilor teroriste, elaborarea cadrului de cooperare în lupta împotriva terorismului, întărirea controlului vamal şi a securităţii documentelor, implementarea a şapte documente strategice, cooperarea în domeniul informaţiilor, prevenirea finanţării terorismului, măsuri de protecţie a transportului şi a populaţiei, cooperarea internaţională. De asemenea, în cadrul Secretariatului Consiliului European se creează funcţia de coordonator al luptei împotriva terorismului. Pentru a veni în sprijinul măsurilor amintite mai sus, UE a elaborat nişte documente specifice: Protecţia infrastructurii critice în lupta împotriva terorismului, Pregătirea şi gestionarea consecinţelor în lupta împotriva terorismului, Prevenirea, pregătirea şi răspunsul la atacurile teroriste şi Prevenirea şi lupta împotriva finanţării terorismului.

Totalitatea măsurilor luate, demonstrează că UE şi accentuat implicarea în lupta împotriva terorismului.

Acţiunile militare în care s-a implicat UE au fost diverse, dar totuşi cea mai importantă dintre toate este reprezentată de preluarea cazului Bosniei şi Herţegovinei de la NATO. Această acţiune a avut ca finalitate crearea unui stat bosniac stabil.

La finele lui 2004 a fost creat un plan de dezvoltare intitulat Scop Fundamental 2010, care prevede dezvoltarea eficientă a UE prin reflectarea noului mediu strategic, a strategiei de securitate europeană, evoluţia tehnologiei şi lecţiile învăţate din operaţiile Politice Europene de Securitate şi Apărare. Se consideră că PESA trebuie să evolueze continuu, acoperind cât mai multe domenii, precum: diplomaţia apărării, securitatea pe timp de pace, sprijinul autorităţilor civile în caz de urgenţă, desfăşurarea trupelor cu scopul conservării securităţii UE sau ca parte a strategiei europene de luptă împotriva terorismului, operaţiuni de sprijin al păcii şi uumanitare, misiuni preventive împotriva atacurilor la adresa Europei sau a intereselor sale etc. Pentru a realiza aceste obiective este nevoie de forţe militare gata să fie desfăşurate oricând şi oriunde. Acest lucru nu se întâmplă din cauza faptului că statele mai dezvoltate nu se implică totalmente în acest proiect, poate şi din cauza faptului că PESA concurează cu politica de acţiuni a NATO.

Privitor la Politica Externă de Securitate Comună, aceasta este centrată pe patru domenii prioritare stabilite de Consiliul European: multilateralism eficient; lupta împotriva terorismului elaborarea unei strategi legate de Orientul Mijlociu şi o politică referitoare la Bosnia şi Herţegovina adaptată la realităţile din zonă.

17

Per total transformările prin care trece UE se înscriu în aşa-numita strategie „O Europă extinsă”, ce relevă multe dintre elementele hegemoniei prin cooperare. Subliniind importanţa valorilor comune, UE accentuează parteneriatul şi cooperarea, ceea ce reprezintă un pas complet diferit de aranjamentele operative şi de parteneriatele anterioare cu Federaţia Rusă, statele Asiei sau cele ale Europeide Est. Vecinilor li se sugerează să adopte o mare parte a acquis-ului comunitar, să adopte valori şi norme ale Uniunii, creând o imagine în oglindă a UE. Ideea pe care se bazează această strategie pare a fi următoarea: cu cât cooperare cu ONU, NATO, OSCE şi cu ceilalţi parteneri este mai strânsă, cu atât mai eficientă este contribuţia Uniunii la realizarea securităţii internaţionale.

În ceea ce priveşte Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare, în cazul apariţiei unui conflict sau a unei situaţii cu potenţial de conflict, Organizaţia foloseşte o serie de instrumente care să asigure rezolvarea problemei:

- misiuni pentru strângerea datelor şi misiuni ale raportorilor – vizite pe termne scurt în teatru ale experţilor şi personalităţilor din ţările OSCE, al căror scop constă în colectarea datelor, raportarea acestora şi, în unele cazuri, transmiterea unor recomandări către organele decizionale ale Organizaţiei;

- misiuni şi alte tipuri de activităţi de teren – principalele instrumente pentru prevenirea conflictelor şi reabilitarea post-conflict a regiunii. Mandatele, dimensiunea şi activităţile misiuni sunt diverse şi reflectă flexibilitatea acestui insrument;

- reprezentanţi personali ai Preşedinţiei OSCE – au un mandat precis, clar referitor la sarcinile ce le sunt desemnate, în special în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor;

- comitete ad-hoc – formate dintr-un număr restrâns de membrii ai OSCE, ce au drept principală misiune consilierea Preşedinţiei pe probleme de prevenire a conflictelor, gestionare a crizelor şi rezolvarea disputelor;

- mecanisme pentru rezolvarea paşnică a conflictelor – proceduri care facilitează contactul prompt şi direct între părţile conflictuale. Avantajul acestora constă în faptul că nu necesită relizarea consensului, putând fi astfel activate de către un număr mic de membriai OSCE şi permiţând reacţia rapidă;

- operaţii de menţinere a păcii – important element operaţional al capacităţii generale a OSCE de prevenire a conflictelor şi gestionarea crizelor. Este important de subliniat faptul că aceste instrument poate fi folosiut şi în cazul în care părţile conflictuale sunt membri ai OSCE, însă nu a fost aplicată niciodată într-o astfel de situaţie.

Începând cu anul 2001, OSCE a fost preocupată în special de: acţiuni de monitorizare a alegerilor din peste zece ţări, printre care Rusia, SUA, Ucraina şi România, centrarea atenţiei pe pericolul reprezentat de terorism, ca răspuns la preocupările statelor membre, dar şi reevaluarea securităţii în noul context

18

internaţional. De asemenea, OSCE şi-a continuat misiunile în Georgia, Moldova şi Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Kosovo, Serbia, Muntenegru, Albania etc.

Terorismul este considerat o problemă aparte, în faţa căruia statele membre ale OSCE sunt încă vulnerabile. În 2004 la Edinburgh a avut loc cea de a 13-a Întâlnire Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, având ca scop evaluarea transformărilor şi provocărilor din domeniul securităţii şi cooperării şi adpotarea unei declaraţii în acest sens: Declaraţia de la Edinburgh: Cooperare şi Parteneriat – A face faţă la noile ameninţări la adresa securităţii. Declaraţia condamnă terorismul de orice fel.

OSCE a avut importante activităţi în domeniul menţinerii păcii şi stabilitatea în regiune. În prezent nu mai are, Organizaţia trecând la rolul de observator al acestora. Aceasta se datorează orientării sale către dimensiunea umanitară a securităţii, în detrimentul celor politico-militară şi economică.

Activitate ONU, NATO, UE şi OSCE s-a axat după terminarea Războiului Rece pe activităţi de prevenire a conflictelor şi gestionare a crizelor. După 11 septembrie 2001, şi reorientat interesul spre terorism şi armele de distrugere în masă, considerate a fi surse ale crizelor, dar şi pe cooperarea inter-instituţională.

Se observă din analiza actorilor non-statali că dimensiunea militară a securităţii nu poate fi trecută pe locul doi în agenda internaţională, chiar dacă redefinirea securităţii subliniază aspectele nonmilitare ale acesteia. Deşi numărul conflictelor intra- şi interstatale a scăzut în ultimii ani, conflictele zonale sunt o trăsaătură definitorie a sfârşitului de secol XX şi începutul de secol XXI, natura lor fiind preponderent etnico-religioasă.

Un alt aspect important al dimensiunii militare a securităţii este reprezentat de bugetel militare, atât cele ale statelor, cât şi cele ale organizaţiilor internaţionale de securitate.

În prezent există o serie de tendinţe în evoluţia instrumentelor puterii militare:

- creşterea cheltuielilor pentru apărare, atât ca urmare a noilor misiuni sau continuării celor deja angajate, cât şi datorită aderării unor noi state ale NATO;

- desfăşurarea unui proces de reducere a efectivelor armatelor lumii, în comformitate cu cerinţele de profesionalizare şi tehnologizare impuse de noile tipuri de misiuni;

- suma bugetelor militare ale lumii a crescut de la 879 de miliarde USD în 2002, la peste 1000 de miliarde de USDîn 2005, pentru ca în anul 2007 să atingă 1164 miliarde USD. Aceaastă creştere, ce este strâns legată de inddentificarea a noi pericole, riscuri şi ameninţări, a fost favorizată şi de globalizare.

19

1.3.3. Dimensiunea economică

Problema dimensiunii economice a securităţii este una deosebit de controverstată şi politizată. Există mai multe abordări ale acestei probleme. Mercantiliştii şi nonmercantiliştii pun pe primul loc statul, ca gestionar al scopurilor sociale şi politice pentru care este generată bunăstarea şi ca furnizor al securităţii necesare desfăşurării tuturor activităţilor economice. Din această perspectivă, dimensiunea economică a securităţii este doar o parte a securităţii naţionale, ce reprezintă principala prioritate a statului. Liberalii, în schimb, pun pe primul loc economia şi afirmă că aceasta ar trebui să constitue baza oricărui construct social, iar piaţa trebuie să fie lăsată să opereze cât mai liber, fără intervenţia statului. În viziunea liberală, statul furnizează legile şi securitatea în domeniile politic şi militar şi sprijină constructele sociale în acele arii în care economia nu o poate face. Din această perspectivă, principalul scop al securităţii constă în dezvoltarea regulilor care creează mobilitatea economiilor naţionale. Socialiştii adoptă o poziţie intermediară, afirmând că economia constitue baza constructului social, iar statul poate exista în afara acestei logici, sarcina sa fiind aceea de a „guverna” economia în funcţie de scopurile politico-sociale ale justiţiei şi echităţii. Socialiştii pun accentul pe securitatea celui slab din punct de vedere economic şi împotriva celui puternic, bogat.

Aşadar, există modele diferite, atât economice, cât şi cele de securitate. Înainte de sfârşitul Războiului Rece, modelele economice aveau drept bază economiile naţionale, în mare, măsură autosuficiente, excluzând posibilitatea cooperării externe semnificative şi promovând protecţia oferită de stat faţă de competiţia externă. Această concepţie a condus la izolarea parţială. Corespunzător aceleiaşi perioade de timp, modelele de securitate erau centrate pe confruntarea echilibrată dintre puteri sau superputeri şi aliaţii lor. După Războiul Rece, liberalizarea şi democratizarea economică au determinat şi modificarea modelului de securitate, în prezent, realizarea securităţii fiind bazată pe interdependenţa şi cooperarea dintre state atât în problemele interne, cât şi cele externe.

Din punct de vedere operaţional, dimensiunea economică a securităţii poate fi analaizată luând în considerare şi alţi indicatori alături de cei specifici zonei sau regiunii analizate. Astfel, la nivel naţional, este vorba de capacitatea statului de a gestiona probleme precum inflaţia, şomajul, calitatea vieţii, dezechilibrul balanţei de plăţi, lipsa oportunităţilor economice etc., dar şi de capacitatea statelor de a-şi menţine independentă producţia industriei de apărare din punct de vedere economic, reflectând relaţia dintre puterea economică şi cea militară. La nivel internaţional, intervin raportul dintre cei care pierd şi cei care câştigă pe piaţa globală şi ritmul în care acestea provoacă adâncirea inegalităţilor economice, precum şi comerţul ilegal cu fiinţe umane, droguri, arme uşoare, arme de distrugere în masă etc.

20

În prezent cea mai importantă în ceea ce priveşte dimensiunea economică a securităţii este sărăcia persistentă şi de mare amploare.

Specialiştii ONU consideră că omenirea dispune de resursele şi capacităţile necesare eradicării sărăciei în mai puţin de o generaţie. Argumentele lor iau în considerare averile celor mai bogaţi 10 oameni ai planetei, care, în total (6 miliarde USD), reprezintă mai mult decât dublul venitului naţional al celor mai slab dezvoltate ţări, comparativ cu costul eradicării sărăciei, estimat la 1% din venitul global. Totuşi, este un drum foarte lung de parcurs de la realitate la starea ideală în care bogaţii lumii vor dona fonduri substanţiale ce, alături de procente din veniturile ţărilor, vor ajuta la eradicarea sărăciei.

Ieşirea din această stare este posibilă doar prin eforturi internaţionale coordonate, a căror finalitate este scăderea nivelului săărăciei şi întărirea capacităţii ţărilor sărace de a-şi rezolva propriile probleme şi de a preveni răspândirea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Aceste eforturi trebuie să vizeze şi celelalte dimensiuni ale securităţii, întrucât, după cum vom arăta în continuare, problemele economice ale securităţii sunt legate nu numai de dimensiunea politică ci şi de cea socială, culturală sau ideologică a securităţii. Puterea unei economii este determinată şi de aspecte precum mărimea ţării, stabilitatea sistemului politic, relaţiile cu vecinii şi instituţionalizarea relaţiilor externe, capacitatea de adaptare instituţională şi umană la schimbările intervenite în condiţiile interne şi externe etc.

1.3.4. Dimensiunea socială

Este şi ea în strânsă legătură cu dimensiunile politică, economică, culturală, ecologică şi militară. Dimensiunea socială poate fi analizată în termeni de populaţie şi mişcare a populaţiei, norme şi reguli, statusuri şi roluri, interacţiuni între actorii sociali etc. Dintre aceste aspecte este deosebit de important cel al populaţiei, întrucât numărul şi calitatea acesteia determinată în mare măsură atât puterea statului, cât şi politicile pe care acesta le promovează la nivel naţional şi internaţional.

Cele mai importante tendinţe ce se manifestă la nivel mondial au implicaţii esenţiale aasupra securităţii, la oricare dintre nivelurile sale. Astfel, în ultimii ani, tendinţele manifestate de natalitate indică deplasarea centrului de greutate al populaţiei globale din lumea dezvoltată în lumea în curs de dezvoltare. Se prevede ca cele patru ţări cu cele mai mari naţiuni (China, India, SUA şi Indonezia) vor avea cele mai mari populaţii şi peste 20 de ani.

Pe lângă creşterea naturală a populaţiei se înregistrează şi sporirea numărului refugiaţilor, care provin tot din ţările în curs de dezvoltare sau din cele măcinate de violenţe. În anul 1995, numărul acestora se ridica la peste 14,4 milioane şi este în creştere. De asemenea, o altă tendinţă majoră a lumii de azi este urbanizarea masivă. Peste jumătate din populaţie trăieşte în arii

21

urbane, arii ce, în alte ţări devin disproporţionat de mari în raport cu suprafaţa totală. Prognozele sugerează că, până în anul 2015, în lume vor exista peste 20 de megaoraşe (cu peste 10 milioane de locuitori).

Se observă schimbări majore în natura conflictului; este posibilă creşterea prevalenţei conflictului urban. Acesta este atractiv pentru forţele de insurgenţă şi de gherilă, deoarece poate egaliza conflictul dintre forţele armate sofisticate din punct de vedere tehnologic şi cele mai puţin sofisticate. Pe de altă parte, şi influenţa diasporelor etnice este în creştere şi, datorită globalizării, ele pot modifica cu uşurinţă cursul conflictului din ţara mamă.

În al doilea rând, există şi se vor manifesta în continuare schimbări ale surselor puterii naţionale: ratele diferite ale natalităţii influenţează şi sursele puterii militare prin scăderea sau, dimpotrivă, creşterea populaţiei apte pentru serviciul militar. Statele cu spor de populaţie scăzută vor fi determinate să înlocuiască puterea umană cu tehnologia, în timp ce, în statele cu dinamica demografică crescută armata va fi alcătuită atât dintr-o forţă mai mare, de rezervişti, mai puţin instruită sau echipată.

În fine, sunt şi vor fi înregistrate în continuare schimbări în sursele conflictului. În urmă cu aproximativ cinci decenii, forţele demografice aveau capacitatea de a schimba balanţa puterii, însă, în prezent, conflictul poate fi influenţat şi de fluxurile de refugiaţi. În plus, populaţiile relativ tinere manifestă o tendinţă crescută spre violenţă. Acest risc este prezent în multe dintre naţiunile din Orientul Nijlociu şi din Africa. De asemena, ratele diferite de creştere a populaţiilor din grupuri culturale şi populaţii vecine pot constitui baza declanşării unui conflict etnic, aşa cum s-a întâmplat în Bosnia şi Herţegovina, unde teama că musuolmanii îşi vor sporii cotrolul, alături de colapsul aparatului de stat iugoslav, au alimentat acest tip de conflict. În acest context, trebuie subliniat faptul că relaţia dintre factorii demografici şi conflict nu se desfăşoară într-un singur sens: într-adevăr, manifestarea factorilor democratici constitue una dintre sursele conflictului, dar şi conflictul în sine creează profunde consecinţe demografice.

Totuşi influenţa evoluţiei şi mişcării populaţiei asupra securităţii este prezentă nu numai la nivel strategic şi internaţional ci în plan intern, unde populaţia poate formula cerinţe şi poate crea presiuni asupra societăţii care, dacă nu le va satisface, se va confrunta cu mişcări sociale violente sau cu conflicte de intensităţi diferite.

Cunoaşterea exactă a stării demografice ar putea reprezenta cea mai bună evaluare a durabilităţii dezvoltării economice şi, implicit, a modalităţilor de realizare a stării de securitate. Aceasta, pentru că interacţiunea securitate-economie-demografie este prezentă în toate stadiile dezvoltării individului.

Exisă mai multe clasificări realizate despre populaţie, în care sunt indicate rata de masculinitate, rata de fertilitate a populaţiei feminine, şi modul în care acestea, în cele din urmă influenţează mediul de securitate.

22

1.3.5. Dimensiunea culturală

În modul în care va fi analizată această dimensiune ar putea fi inclusă în cea socială. Analiza acestei dimensiuni comportă două aspecte: pe de o parte, impactul culturii asupra securităţii, iar, pe de altă parte, existenţa sau inexistenţa unei culturi de securitate. Acest din urmă aspect este evident mai ales în cazul absenţei unei culturi de securitate, ceea ce poate reprezenta o vulnerabilitate a naţiunii respective, cu implicaţii asupra întregii comunităţi internaţionale.

Impactul culturii asupra securităţii este în strânsă legătură cu identitatea culturală locală la sistemele de valori care conservă capitalul social şi cultural şi sistemele indigene de cunoaştere. Ameninţările la adresa securităţii pot apărea din cauza apriţiei unor politici care marginalizează populaţia indigenă sau omogenizarea unor populaţii diverse pentru a menţine stabilitatea politică. Există conflicte etnice la nivel subnaţional, grupuri de diverse etnii sau practici religioase, diferite de cele ale populaţiei majoritare.

De asemenea, analiza de securitate trebuie să se oprească şi asupra aspectelor tehnico-ştiinţifice ale dimensiunii culturale a securităţii. Un exemplu edificator este constituit de revoluţia în domeniul militar, ca segment al realităţii sociale. Fie că sursele acestui tip de revoluţie se află în sfera civilă a societăţii, fie că se află în cea militară, este evident faptul că saltul generat are multiple efecte asupra securităţii la toate nivelurile sale.

La nivel internaţional se observă că globalizarea a accentuat fenomenul de aculturaţie, înţeles în acest context nu drept asimilare a valorilor culturale în procesul de educaţie şi formare ci ca epifenomen al dominaţiei politice şi economice, ceea ce a determinat mai multe voci să se ridice împotriva sa, în special cele aparţinând grupărilor naţionaliste. Religia îşi păstrează totuşi rolul cel mai important, având un rol cheie atât în prevenirea, cât şi în provocarea unor variate forme de conflict. Putem afirma că religia este relevantă pentru toate conflictele, întrucât cuprinde concepte precum viaţa şi moartea, război sfânt şi război drept. De asemenea, în analiza factorului religios al domensiunii culturale a securităţii trebuie să se ţină seama de câteva axiome: conflictele religioase tind să aibă un nivel mai mare de intensitate, severitate, brutalitate şi letalitate decât celelalte forme de conflict; râzboaiele au o durată mai mare atunci când religia este un important factor declanşator; peste jumătate din conflictele contemporane au o dimensiune religioasă covârşitoare; în cazul eşecului unui stat, liderii religioşi reprezintă figuri principale de autoritate; factorii religioşi reprezintă figuri principale de autoritate; factorii religioşi sunt invariabil legaţi de identitatea grupurilor etnice, de limba, teritoriul, politica şi economia acestora; factorii religioşi constitue o componentă esenţială a procesului de gestionare şi rezolvare a conflictelor.

23

Există trei motive esenţiale pentru care, în ultimele decenii, chiar dacă numărul conflicelor intra- şi interstatale a scăzut, conflictele zonale sunt o trăsătură definitorie a mediului internaţional de securitate, iar natura lor este preponderent etnico-religioasă: eşecul din ce în ce mai evident al ideologiilor şi instituţiilor; puterea religiei în furnizarea resurselor ideologice necesare menţinerii ideii de justiţie socială; puterea religie în furnizarea bazei ideologice pentru coerenţa şi coeziunea socială. Chiar şi capitalismul şi democraţia întâmpină dificultăţi semnificative în a explica motivele existenţei unor discrepanţe majore între idealul de dezvoltare impus lumii a treia şi realităţile cu care acestea se confruntă. În schimb, religia, chiar dacă nu oferă soluţii practice, reprezintă o adevărată alinare pentru mulţi dintre cei aflaţi într-o profundă stare de insecuritate. Religia a reprezentat din cele mai vechi timpuri un factor de echilibru şi compensare, o alternativă pentru comunităţi şi indivizi în faţa creşterii în amploare a insecurităţii.

Creştinismul ai cărui adepţi reprezintă aproximativ 30% din populaţia mondială, este pe larg reprezentat şi în studiile de sociologiea religiei, analiza sa fiind realizată cu ajutorul câtorva concepte dintre care „suferinţa socială” şi „dreptate socială” sunt centrale. Suferinţa socială este suferinţa mulţimii, anonime şi obscure, nu accea a unui singur individ, ce, adesea, nici nu este înregistrată în istorie. Ea este cauza transformărilor ivite, uneori, în manifestare sentimentului religios. O dată cu această suferinţă a apărut şi speranţa puternică de dreptate, ceea ce înseamnă că dreptatea socială, ca principiu ideal al doctrinei creştine, îşi are originea eterna dorinţă omenească de încetare a suferinţei nemeritate, nedrepte. Religia este, astfel, un relfex al mentalităţii, al năzuinţelor omeneşti, al vieţii sociale, transformându-se şi ea odată cu viaţa socială.

Aşadar, religia, drepturile omului, securitatea umană, dar şi violenţa şi conflictul sunt concepte-cheie în analiza noului mediu de securitate, deoarece religia este, în acelaşi timp, atât unul dintre factorii ce favorizează pacea şi securitatea, cât şi unul dintre cei care declanşează crize şi conflicte.

1.3.6. Dimensiunea ecologică

În ultimii ani este tot mai evident faptul că omenirea se află într-o profundă criză ecologică. Dimensiunea ecologică comportă, mai mult decât celelalte dimensiuni ale securităţii, un discurs dramatic în favoarea securizării, atât din partea guvernelor, cât mai ales din partea societăţii civile, însă rezultatele nu sunt întotdeauna încununate de succes, chiar şi atunci când măsurile luate sunt de mare amploare. Priorităţile celor două agende, guvernamentală şi civilă, nu sunt întotdeauna clare. Există dezbateri aprinse asupra tipului de probleme ce pot fi politizate şi cele care necesită intervenţie imediată.

24

Problemele care privesc mediul sunt transnaţional, iar securitatea acestuia constitue o dimensiune esenţială a păcii, a securităţii naţionale şi a drepturilor omului, ce abia acum începe să fie înţeleasă. Securitatea mediului este esenţială pentru orice altă formă de securitate, în special pentru cea naţională, deoarece cuprinde dinamica şi interconexiunile dintre resursele naturale, structura socială a statului şi motorul economic al stabilităţii locale şi regionale. Rolul mediului înconjurător în pace, conflict sau, în general, în accentuarea stării de insecuritate a indivizilor umani, poate fi diferit de la situaţie la situaţie, însă este evident faptul că orice conflict are un impact grav asupra mediului. Conflictele violente, războaiele etc. Pot conduce la scăderea securităţii mediului şi dau naştere unui cerc vicios al diferenţelor şi al conflictului.

Studiile de specialitate au arăatt că, în principal, există trei categorii de ameninţări ce definesc dimensiunea ecologică a securităţii prima are în vedere ameninţările din partea mediului natural la adresa civilizaţiei umane, ce sunt rezultatul acţiunilor umane: cutremurul şi erupţiile vulcanice, căderile de meteoriţi, ciclul natural de întoarcere la epoca glaciară. Cea de a doua se referă la ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor planetei, atunci când schimbările făcute par a constitui ameninţări esenţiale la adresa unei părţi sau a întregii civilizaţii. Un exemplu consacrat este cel al poluării, ce are printre efecte distrugerea stratului de ozon. În fine, există ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor planetei atunci când schimbările făcute nu par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a întregii civilizaţii, însă, pe termen lung, pot fi anticipate efecte perverse.

Aceste trei categorii includ, la rândul lor, o mare varietate de probleme, precum distrugerea ecosistemelor, cele energetice, demografice, asigurarea hranei, economice, ca şi conflictele sociale.

Exceptând distrugerea ecosistemelor, nici una dintre celelalte categorii nu constitue o problemă exclusiv ecologică. Acestea se intersectează cu celelalte dimensiuni ale existenţei umane, implicit ale securităţii, fiind privite din punctul de vedere al impactului pe care îl au asupra mediului natural. Mai mult, degradarea mediului include un lung şir de infracţiuni majore şi complexe, care se întreţin unele pe altele, sporind lanţul vulnerabilităţilor. De exemplu, despăduririle conduc la degradarea solului, ceea ce influenţează negativ producţia agricolă. Aceasta afectează atât exporturile cât şi rezervele de hrană ale populaţiei, determinând apariţia anumitor boli, scăderea coeziunii sociale. În acest context, sunt accentuate tendinţe precum autoritarismul, violenţa, instabilitatea politică, dar şi strămutările masive de populaţie.

Una dintre problemele grave ale omenirii este reprezentată de epuizarea resurselor. Situaţia aceasta este cauzată atât de schimbarea climaterică şi de creşterea numărului populaţiei, cât şi de distribuţia şi accesul inegal la resurse. De exemplu, schimbarea climaterică a cauzat deşertificarea, poluarea

25

rezervelor de apă dulce, extincţia faunei piscicole, degradarea şi dispariţia biodiversităţii, degradarea şi ieşirea din circuitul agricol al terenurilor, deteriorarea stării de sănătate a indivizilor umani, diminuarea stratului de ozon, reducerea potenţialului de hrană, încălzirea globală etc. Dintre aceste transformări cu care se confruntă omenirea, primele şapte se petrec acum şi, pe termen scurt, se vor acutiza, în timp ce ultimele două vor afecta omenirea din ce în ce mai grav pe termen lung.

Cele mai importante probleme sunt reprezentate însă de încălzirea globală şi, implicit, schimbarea climei. Aceasta îi îngrijorează pe specialiştii în studii de securitate deoarece, aşa cum a fost arătat anterior, pe acest fond sunt create vulnerabilităţi, riscuri, pericole şi chiar ameninţări ce pot fi cu greu ameliorate sau contracarate. Încălzirea globală este definită prin creşterea, în timp, a temperaturii medii a atmosferei şi oceanelor planetei.

Cauzele acestui fenomen se află atât în procesele interne ale planetei, cât şi în cele externe, de natură umană sau nu. Principala cauză este considerată a fi emisia de aşa-numitele gaze de seră, în special dioxidului de carbon, metanul şi oxidul nitros rezultate din arderile de combustibili, activităţile industriale şi agricole. Gazele de seră creează efectul de seră, care, în limite naturale, ajută la menţinerea vieţii pe pământ, însă depăşirea acestor limite cauzează diminuarea stratului de ozon din atmosferă şi favorizează încălzirea excesivă a planetei. Comunitatea internaţională a luat măsuri ce doresc a fi eficiente, însă nu toate ţările sunt de acord cu ele.

De asemenea, Uniunea Europeană şi-a intensificat eforturile în sensul cooperările pentru reducerea cauzelor încălzirii globale. La reuniunea Consiliului European, din martie 2007, a fost făcut un prim pas spre realizarea unei politici energetice comune prin crearea unui acord ce presupune ca, până în 2020, o cincime din energia consumată în UE să fie „verde”, să fie reduse emisiile de bioxid de carbon cu 20% şi să fie sporită ponderea biocombustibililor în transportul auto până la 10% din total.

Schimbările climaterice, în special încălzirea globală, au afectat deja majoritatea sistemelor biologice şi fizice în multe ţări ale lumii: topirea gheţarilor; îngheţarea târzie şi topirea timpurie a cheţurilor din râuri şi lacuri; dispariţia anumitor specii de plante, mamifere, păsări şi reptile etc. Mai mult, însăşi existenţa umană este ameninţată, fiind favorizată apariţia unor evenimente neprevăzute, cu efecte negative. De exemple, creşterea frecvenţei de apariţie a temperaturilor maxime poate provoca: creşterea incidenţei deceselor şi a bolilor cardiovasculare la grupurile umane de vârstă înaintată; sporirea riscului de distrugere a recoltelor; creşterea cererii de electricitate şi, în consecinţă, apariţia unei crize energetice; criza turismului prin reorientarea către alte zone etc. Sporirea frecvenţei precipitaţiilor abundente cauzează inundaţii, alunecări de teren, creşterea eroziunii solului, distrugerea florei şi faunei din zonele inundate, distrugerea proprietăţilor umane, riscuri la adresa sănătăţii oamenilor din zonă etc.

26

Uraganele „Katrina” şi „Rita” (2005) au provocat nenumărate pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri uriaşe în SUA, demonstrând că în faţa naturii nu mai putem vorbi despre mari puteri şi state mici şi mijlocii sau despre state dezvoltate şi state în curs de dezvoltare. Doar sistemul de răspuns la aceste dezastre poate demonstra diferenţele de dezvoltare dintre aceste ţări.

1.3.7. Dimensiunea psihosocială

Dimensiunea socială a securităţii se referă la modalitatea în care indivizii umani îşi reprezintă problemele de securitate în funcţie atât de condiţiile obiective de viaţă, cât şi cele subiective.

Conceptul de „percepţie a securităţii” nu reflectă în totalitate complexitatea acestui domeniu. Pentru o analiză aprofundată a securităţii, percepţia nu este suficientă, întrucât ea oglindeşte însuşirile neesenţiale, de suprafaţă ale obiectelor şi fenomenelor. Psihologii afirmă că, de regulă, însuşirile esenţiale nu pot fi percepute direct cu ajutorul analizatorilor ci trebuie desprinse din relaţiile constante dintre lucruri. Aceasta presupune intervenţia unui proces de reflectare de nivel superior: gândirea legată indisolubil de limbaj. În acest moment, intervine reprezentarea socială ca proces de mediere între concept şi percepţie. Formarea sa este dependentă atât de procesele sociale la scară mare (interacţiunile între membrii grupurilor şi între aceştia şi instituţii), cât şi de mecanismele psihologice de bază (conectarea unui element nefamiliar la unul familiar, prin ancorare, şi transformarea unui concept într-o imagine, prin obiectualizare). Reprezentarea socială a securităţii permite comunicarea indivizilor pe această temă prin furnizarea unui cod pentru schimbul social, pentru identificarea şi clasificarea variatelor aspecte ambigue ale lumii lor şi ale istoriei individuale şi de grup. Toate aceste elemente vor fi transpuse în conţinuturi ale conceptului, atât la nivelul cunoaşterii comune, cât şi al celei ştiinţifice, dar şi, în politicile menite contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa securităţii individuale, naţionale, regionale, zonale şi globale. De asemenea, ele motivează, în esenţă, şi toate acţiunile instituţiilor statale şi internaţionale pentru realizarea şi menţinerea unui mediu de securitate care să evolueze în limite acceptabile.

Există o serie de repere în teoria reprezentării sociale a securităţii pe care le putem aplica în cazul în care suntem de acord că acţiunile umane capătă înţeles pentru noi doar dacă suntem conştienţi de faptul că toate sensurile sunt construite prin definiţii rezultate din experienţa perceptivă a individului uman. În consecinţă, oamenii răspund nu doar la aspectele obiective ale unei situaţii ci şi la cele subiective. O dată ce aceste înţelesuri au fost atribuite, comportamentul este determinat de sensul asociat. Aceste idei le putem ilustra prin teorema lui Thomas, care scria că „Dacă un individ defineşte o situaţie ca fiind reală, aceasta devine reală prin consecinţele sale”. Într-adevăr, în opinia

27

noastră, dincolo de latura obiectivă, vulnerabilităţile, riscurile, pericolele şi ameninţările la adresa securităţii naţionale, zonale, regionale şi globale sunt în mare măsură, definite subiectiv.

Cea mai uzitată definiţie a reprezentărilor sociale este cea propusă Serge Moscovici în cuvântul de deschidere la cartea Sănătatea şi boală. O analiză de psihologie socială, de Claudine Herzlich: „reprezentările sociale constitue un sistem de valori, idei şi practici cu o funcţie dublă: în primul rând, acest sistem stabilieşte o ordine ce le permite indivizilor să se orienteze în lumea materială şi socială şi să o stăpânească; al doilea la rând, permite desfăşurarea comunicării între membrii unei comunităţi, prin furnizarea unei comunităţi, prin furnizarea unui cod pentru numirea şi clasificarea diverselor aspecte ale lumii şi ale istoriei individuale şi de grup”.24 Rezultă că reprezentările sociale sunt, pe de o parte, produse ale valorilor, ideilor şi practicilor folosite de indivizi în timp ce încearcă să înţeleagă mediul natural şi social în care îşi desfăşoară existenţa şi, pe de altă parte, ele sunt producătoare de asemena valori, idei şi practici. Mai mult, se poate afirma că reprezentările au două roluri. Ele convenţionalizează obiectele, persoanele şi evenimentele cu care individul uman intră în contact, conferindu-le o formă precisă, localizându-le într-o categorie dată şi impunându-le, gradual, ca un anumit tip de model împărtăşit de un anumit grup uman. În al doilea rând, sunt prescriptive, impunându-se oamenilor cu o forţă căreia aceştia nu îi pot rezista. Serge Moscovici afirmă că această forţă reprezintă o combinaţie între o structură prezentă chiar înainte ca noi să începem să gândim şi o tradiţie care decretează ce ar trebui să gândim. Reprezentările sunt interiorizate de oameni, dar nu sunt gândite, ci regândite şi re-citate.

Cea mai importantă idee în acest context este reprezentată de faptul că indivizii îşi schimbă modul de a reacţiona trec printr-un proces de transformare a reprezentanţilor sociali. În funcţie de impactul asupra grupului şi de identitatea subiectului, acelaşi eveniment se poate situa în clase diferite. Un eveniment poate influenţa diferit indivizii, în funcţie de gradul de implicare a subiectului şi de consecinţele evenimentelor care au loc.

Introducerea unui aspect în cadrul sferei securităţii se realizează prin transformarea unei definiţii ştiinţifice pertinente a entităţii, într-o definiţie împărtăşită social, prin intermediul construcţiei reprezentării sociale. Definiţia ştiinţifică a securităţii nu ese întotdeauna modelată de politicieni, aşa cum ar reieşi dn studiile tradiţionaliste de securitate. Dimpotrivă, politicienii fac referinţă adesea la susrse-expert, mai ales la literatura de specialitate şi la istorie şi preferă să joace rolul de mediator în acest proces de transformare a cunoaşterii ştiinţifice în cunoaşterea comună. Comform lui Bourdieu şi translatând în domeniul securităţii, tranziţia de la definiţia ştiinţifică la cea 24 Claudine Herzlich, Sante et maladie: Analyse d’une representation sociale. Preface Serge Moscovici, Editions de L’Ecole des hautes etudes en sciences sociales, 1992, apud Manfred Max Bergman, „Social Representation as the Mother of al Behavioral Predispositions? The Relations between Social Representation, Attitudes and Values”, în „Papers on Social Representation”, vol. 7 (1-2), 1998, pp. 77+83

28

socială a acestui concept este relativă: succesul definiţiilor împărtăşite social, ce se referă la o realitate colectivă, poate depinde de capacitatea lor de a influenţa realitatea pe care o definesc. În mod similar, Henry Taifel remarca faptul că stereotipurile naţionale (categorie în care poate fi introdus şi conceptul de securitate) au „puterea magică” a unei profeţii care se autoîmplineşte.

Aşadar, teoria reprezentării sociale a securităţii presupune o abordare interdisciplinară, ce reflectă complexitatea conceptului analizat: multidimensional, multinivelar şi definit atât în sens obiectiv, cât şi subiectiv.

În ceea ce priveşte factorii care influenţează reflectarea socială a securităţii, unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii umane, ci determină, în mare măsură, percepţia absenţei sau prezenţei riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa existenţei, în ansamblu, a indivizilor umani şi care contribuie la realizarea reprezentării sociale a securităţii, este calitatea vieţii, un concept evaluativ, o rezultantă a raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţii, care compun viaţa umană la necesităţilem valorile şi

aspiraţiile umane. Fig. nr.1 – Corelaţia dintre calitatea vieţii şi reprezentarea socială a securităţii Modelul din figura nr.1 ar putea explica corelaţia dintre calitatea vieţii şi

reprezentarea socială a securităţii se întemeiază pe trei piloni interrelaţionaţi, ce determină satisfacţia faţă de viaţă, care, la rândul său, are profunde implicaţii asupra intereselor, normelor şi valorilor la care se raportează indivizii umani. Trebuie subliniat faptul ca satisfacţia faţă de viaţă este doar unul dintre factori ce determină reprezentarea socială a securităţii.

29

Se observă că modelul ia în considerare atât condiţiile obiective, cât şi cele subiective de constituire a vieţii sociale. Astfel, cei mai importanţi indicatori şi indici sociali şi sociologici, prin care se măsoară condiţiile obiective sunt:

- indicatori şi indici sociali şi sociologici ai locuirii: stocul de locuinţe, condiţiile de locuit;

- indicatori şi indici sociali şi sociologici ai sărăciei: pragul sărăciei, minimul de subzistenţă, rata sărăciei, prăpastia sărăciei etc.;

- indicatori ai stării de sănătate: rata de morbiditate, morbiditatea pe contingente, accesul la serviciile de sănătate, asigurarea populaţiei cu medici, asigurarea populaţiei cu famacişti, indicatorul de asigurare cu resurse umane etc.;

- indicatori ai libertăţii şi dezvoltării umane: indicatorul libertăţii umane, indicatorul dezvoltării umane;

- indicatori de caracterizare a sistemului de învăţământ: rata de şcolarizare, eficienţa internă a sistemului de învăţământ, calitatea serviciilor educaţionale şi utilizarea resurselor etc.

În ceea ce priveşte condiţiile subiective ale calităţii vieţii, indicatorii clasici sunt: indicatorii calităţii percepute a vieţii, indicatorii de satisfacţie faţă de viaţă, indicatorul de fericire, indicatorul de alienare etc. Totuşi trebuie subliniat faptul că satisfacţia faţă de viaţă este doar unul dintre factorii ce determină reprezentarea socială a securităţii.

Premisa de la care pleacă modelul explicativ propus în studiul de faţă este următoarea: neasigurarea realizării drepturilor şi libertăţilor de bază ale omului şi, în special, calitatea scăzută a vieţii, influenţează negativ reprezentarea socială a securităţii.

În urma realizării unor studii se observă că peste jumătate din populaţia României consideră condiţiile de viaţă în 2006 ca fiind satisfăcătoare, în timp ce, la nivel european, procentul scade la o cincime din totalul populaţiei investigate. Diferenţa există şi în cazul comparaţiei situaţiei personale din momentul răspunsului cu cea din 2001: 34% dintre români vedea într-o lumină proastă viaţa personală. În ansamlu, în cazul cetăţenilor români, se poate vorbi – la nivelul anilor 2005-2006 – despre satisfacţie redusă, dar stabilă, şi optimism în declin, ceea ce contrastează cu datele existente la nivelul statelor membre ale UE, ce reflectă un înalt grad de satisfacţie faţă de viaţă şi optimism stabil, atât pe termen scurt, cât şi mediu.

Situaţia aceasta poate fi explicată şi prin nivelul scăzut al calităţii vieţii românilor faţă de cele din ţările UE, ceea ce îi determină să „se detaşeze” într-o oarecare măsură de problemele abstracte şi globale. Aşadar, reprezentarea ameninţărilor la adresa securităţii individuale este ancorată în realitatea imediată naţională.

În acest context, este evident faptul că reprezentarea socială a securităţii, în cazul României, diferă de aceea a celorlaţi europeni, explicaţia aflându-se

30

în contextul politic, economic şi social diferit de la o ţară la alta, de la o zonă la alta, cu repercursiuni importante asupra indivizilor umani. Aderarea şi integrarea ţării noastre în UE vor determina o modificare a reprezentării sociale a securităţii, dar numai în măsura în care coordonatele calităţii vieţii vor fi şi ele modificate în sens ascendent.

Aşadar, dimensiunea psihosocială a securităţii ne arată cum cele mai importante pericole la adresa securităţii, precum terorismul internaţional, decăderea statelor şi crima organizată, au cauze ce ţin de sentimentul de insecuritate al individului, provocat de: degradarea condiţiei umane; discrepanţele de dezvoltare economnică atât dintre indivizi, cât şi dintre state şi regiuni; lupta pentru putere; interesele divergente minifestate la nivel de individ până la nivel de alianţe etc. Din aceste motive, este evident faptul că nu putem vorbi despre realizarea stării de securitate naţională, zonală, regională sau chiar globală (deşi la acest ultim nivel se poate vorbi mai mult despre un ideal, decât despre o realitate) în medii în care idividul nu se simte protejat. Dacă individul este ameninţat, atunci nu numai securitatea grupului din care face parte, dar şi a altor comunităţi relaţionate este ameninţată. Dacă toate grupurile sociale doresc să realizeze şi să conserve starea de securitate, atunci ele trebuie să pornească de la asigurarea securităţii individuale, pe baza principiului conexiunii intrinseci a umanităţii.

În definitiv, adevărata provocare a tuturor managerilor securităţii – începând cu liderii locali şi terminând cu structurile multinaţionale – o constitue tocmai gestinarea mecanismelor prin care securitatea individului se transmite către societate. Succesul ori insuccesul oricărei iniţiative de securitate va depinde de realismul şi corectitudinea identificării acestor mecanisme.

La rândul său, individul trebuie să înţeleagă şi să se conformeze sumei de reguli de influenţare şi control social al comportamentelor individuale, modelelor specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor dintre indivizi şi grupurile sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de bază, a valorilor şi intereselor cu importanţă esenţială, strategică, pentru menţinerea colectivităţii sociale stabilite de instituţiile sociale. De cele mai multe ori, viziunea instituţiilor sau organizaţiilor asupra procesului de realizare a securităţii este mult mai cuprinzătoare decât aceea a individului uman, a cărui acţiune are drept principal temei securitatea personală sau, cel mult, a grupului din care face parte, exluzând-o pe cea a formelor superioare de organizare socială.

31

CAPITOLUL IICARACTERISTICI ALE STRATEGIILOR DE

SECURITATE ALE PRINCIPALELOR STATE

2.1. Aspecte fundamentale ale securităţii în politica celor două mari puteri ale lumii

2.1.1. Strategia de securitate naţională a Statele Unite ale Americii – o strategie pentru securitate şi pace

Comform cerinţelor tematicii lucrării în timpul procesului de documentare am considerat ca reprezentative strategiile de securitate ale următoarelor state: S.U.A. Rusia, China, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Germania, Franţa.

Strategia de securitate a Statelor Unite ale Americii cuprinde 11 capitole comform Anexa nr.3. Fiecare capitol este abordat din trei perspective, astfel:

- prima parte relatează sumarul fiecărei probleme şi modul în care acele probleme au fost abordate în cadrul strategiei de securitate elaborate în 2002;

- cea de a doua parte prezintă succesele realizate din 2002 până în prezent şi provocările apărute;

- ultima parte prezintă modurile de acţiune în vederea rezolvării cu succes a provocărilor apărute la adresa securităţi Statelor Unite.

La începutul acestui document găsim o privirea de ansamblu asupra ceea ce reprezintă strategia de secutritate a SUA, şi prezintă probleme generale legate de necesitatea securităţii poporului american şi relatează subiectele ce urmează a fi dezvoltate pe parcursul întregului document.

În continuarea lucrări sunt prezentate probleme legate menţinerea şi promovarea drepturilor omului, în calea cărora pot exista anumite dificultăţi, cum ar fi:

- starea incipientă în care se află anumite state în cadrul procesului de democratizare şi nevoia de a consolida instituţiile care promovează democraţia, dar şi necesitatea ca şefii statelor să facă demersuri în acest sens;

- regresul anumitor conduceri (guverne), care nu au mai acordat drepturi şi libertăţi cetăţenilor;

- unele regimuri au încercat să separe drepturile politice de cele economice, prosperând fără a acorda drepturile şi libertăţile populaţiei;

- persistenţa tiraniei în formele ei cele mai dure în anumite regiuni25.În cadrul acţiunilor pentru viitor se declară că SUA doresc din totdeauna

ca drepturile şi libertăţile oamenilor să fie respectate. Astfel este reflectată valoarea pentru că ei cred că dorinţa de libertate sălăşluieşte în sufletul fiecărui individ şi respectarea demnităţii umane transcede toate culturile.

25 The National Security Strategy of the United States of America, March 2006, p. 3

32

Se relatează că nu toate ţările respectă drepturile şi libertăţile, şi din această cauză se consideră că cele mai responsabile ţări sunt cele democratice, singurele capabile de a lupta împotriva trerorismului şi a grupărilor extremiste, şi să extindă starea de pace şi prosperitate.

Pentru a-şi proteja valorile, SUA duce un efort susţinut pentru a extinde democraţia la nivel mondial şi a conduce războiul îmopotriva tiranismului, fiind dispuse să ajute orice initiaţivă în acest sens.

„Cu toate că democraţia este un deziderat, aceasta nu poate fi impusă, trebuie să fie acceptată”. Se declară de asemenea că vor lua parte si vor ajuta orice iniţiativă în acest sens cu orice mijloace, amintind aici doar câteva dintre acestea: încurajarea populaţiilor de a nu accepta regimuri tiranice, asupritoare; parteneriate cu alte ţări democratice pentru promovarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor; raportarea abuzurilor asupra drepturilor omului etc.

Următorul capitol aduce în discuţie problema întăririi alianţelor pentru combaterea terorismului şi acţiunile care trebuie întreprinse pentru a preveni atacurile împotriva SUA, a aliaţilor şi ţărilor prietene.

Se constată nevoia adoptării unor strategii noi de combatere a noului duşman reprezentat de terorism, pentru că acesta are şi o formă globală, transfrontalieră. De aici apare şi nevoia unui efort concertat alături de aliaţi pentru a se putea opune posibilităţilor de supravieţuire a acetor grupări prin, înceracarea de a le înlătura suportul financiar şi încercarea de a le retrage suportul istoric oferit de către alte state.

Au fost înregistrate multe succese împotriva terorismului, dar încă reprezintă starea de insecuritate. În momentul de faţă, al-Qaida este considerat cel mai mare pericol la adresa SUA, care nu uită se specifice faptul că lupta împotriva terorismului nu este o luptă cu conotaţii religioase.26

Printre cauzele care au dus la acte de terorism nu se pot enumera sărăcia, deoarece, cei care au luat pare la acţiunile de la 11 Septmbrie au făcut parte din clasa de mijloc a societăţii din care făceau parte, iar marii conducători făceau parte din clasa înstărită.

Se demonstrează de asemnea că prin conceptul de democraţie, toate situaţiile care au dus la declanşarea terorismului nu ar exista, şi deci, ar putea fi rezolvate, democraţia fiind astfel opusul terorismului tiranic.

Sunt prezentate metode de acţionare în cazul Iracului la mai multe nivele, economic, politic şi la nivel de securitate.

Acestui capitol îi urmează, studierea acţiunilor alături de aliaţi în vederea rezolvării conflictelor regionale.

Conflictele regionale sunt considerate a fi rezultatul unor conflicte din trecut. Acestea nu rămân izolate pentru mult timp, ele extinzându-se şi afectând şi alte state, având ca exemplu implicarea al-Qaida în Afganistan. Sunt amintite implicări ale SUA în rezolvarea unor astfel de conflicte, cum ar fi cel din Guvernul din Sudan şi populaţia Sudanului, conflict care a durat 20

26 Idem, p. 3-9

33

de ani, dar a fost rezolvat pe cale amiabilă datorită intervenţiei Statelor Unite, dar şi alte cazuri.

Analiştii americani au identificat trei stadii ale intervenţiei în stările conflictuale regionale:

- prevenirea conflictelor;- intervenţia în conflict;- reconstrucţia şi stabilizarea regională post-conflituală.27

Cel de al cincelea capitol trateazp problema prevenirii situaţiilor de aminenţare a Statelor Unite, a aliaţilor şi statelor prietene ale acestora, cu arme de distrugere în masă.

Este o sarcină dificilă, deoarece cu cât este mai superficial realizată cu atât sunt mai grave consecinţele, iar o creare exhaustivă a scenariilor care să le împiedice este mult prea grea şi costisitoare.

Statul american duce în sensul acesta mai multe activităţi, printre care se pot număra eforturile proactive de neproliferare a armelor de distrugere în masă, şi protecţie îmbunătătiţă în cazul unor asemenea atacuri, SUA încercând să descurajeze inamicii în a face asemenea demersuri sau chiar renunţarea la ele. În acest scop, sunt enumerate diverse măsuri. Cu toate acestea apar enumerate şi puncetele încă vulnerabile în acest sens.

O importanţă mărită îi este acordată proliferării armelor nucleare, actori cheie în acest sens fiind consideraţi: China, Japonia, Rusia, Republica Corea şi R.P.D. Coreana, cu care sunt încheiate tratate de neproliferare a acestora. Pentru îmbunătăţirea situatiei din acest domeniu, în 19 Septembrie 2005 a avut loc o nouă întrunire între cele şase state. Iracului i-a fost impusă aceasta, dar în perioada regimului lui Saddam Hussein, aceste prevederi au fost încălcate în mod repetat.

Există două obiective de îndeplinit care sunt considerate de asemenea importante: interzicerea producerii materialului fisionabil şi interzicerea deţinerii materialui fisionabil de către state teroriste sau rău intenţionate.28

O tratare de mai mică amploare este acordată armelor biologice şi chimice.

Se studiază de asemenea existenţa unei pieţe economice globale datorită existenţei pieţelor libere şi a comerţului liber.

În acest sens SUA doreşte să dispară initiaţiva globală şi tot ce ţine de economie şi pieţe să fie dirijat de Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade Organiztion - WTO) prin intermediul Agendei de Dezvoltare denumite Doha.

Intensificarea securităţii energetice şi dezvoltarea nepoluantă a acesteia a fost realizata prin intervenţia adminitraţie americane care prin colaborarea cu alţi producători a reuşit acest obiectiv.

27 Idem, p. 1528 Idem, p. 18-21

34

Pentru viitor se iau în considerare deschiderea de pieţe prin care să se intergreze şi ţările în curs de dezvoltare; deschiderea, integrarea şi diversificarea pieţelor energetice pentru asigurarea independenţei energetice; reformarea Sistemului Finaciar Internaţional pentru a asigura stabilitate şi prosperitate29.

Capitolul următor studiază extinderea cercului de dezvoltare prin deschiderea societăţilor şi crearea infrastructurii democraţiei, în cadrul căruia este studiată problema combaterii sărăciei. Aceasta este considerată ca având o importanţă aparte, fiind o prioritatea nu doar morală, ci şi una strategică.

Situaţii în care SUA s-a implicat şi a avut succes au fost de exemplu: efortul de a schimba opinia publică în privinţa bolnavilor de SIDA şi a altor boli cu risc ridicat, investiţia în dezvoltarea oamenilor, combaterea corupţiei şi promovarea transparenţei etc.

Cu toate acestea, SUA îşi propune să transforme politica într-o democraţie efectivă, şi un sistem de ajutorare străină mai bine pus la punct etc.

Dezvoltare relaţiilor de cooperare ce celelalte puteri la nivel global este de asemenea un capitol foarte important al strategiei americane, deoarece acestea doresc crearea unui climat de stabilitate la nivel mondial prin crearea de alianţe între marile puteri, astfel evitându-se situaţiile apărute în trecut, când la nivel mondial ţările erau divizate în grupuri de interese.

În momentul de faţă coaliţiile împotriva terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere au dus la alierea unui număr foarte mare de state împotriva acestui fenomen.

Documentul aduce în discuţie şi o împărţire a lumii în mai multe zone de interes, împărţite în funcţie de continente, acestea fiind următoarele:

- zona emisferei de vest - unde SUA trebuie să-şi întărească relaţiile de colaborare cu Mexic şi Canada;

- continentul African - SUA consideră oportună dezvoltarea statelor mici, şi în general a celor care au avut de suferit de pe urma regimului colonial30;

- Orientul Mijlociu – se consideră că în aceasta zonă conflictele durează de foarte mult timp şi că a venit momentul redresării situţiei în această zonă;

- Europa – NATO reprezintă politică americană în această zonă, deoarece din această alianţă fac parte state foarte importante, precum Rusia, Ucraina, şi alte state care au aparţinut blocului comunist;

- Rusia – este considerat un factor extrem de important, fiind pentru o foarte lungă perioadă de timp inamicul cel mai de temut al SUA. Cu toate acestea există semne că perioada de neagresiune care a existat pentru o vreme între cele două state este doar de faţadă.31

29 Idem, p. 26-3030 Idem, p. 34-3831 Idem, p. 39

35

- Asia – cel mai mare interes se manifestă asupra Indiei, Pachistanului şi Afganistanul32;

- Asia de Est şi Sud-Est – sunt amintite aici Japonia şi Australia, doi parteneri strategici ai SUA. Evoluţia Chinei din ultima perioadă este atent urărită, ea fiind încurajată să acorde populaţiei unele drepturi de mult dorite, cum ar fi libertate, stabilitate şi prosperitate.

În cadrul documentului sunt precizate instituţiile americane menite să menţină securitatea, acestea fiind:

- Departamentul Securităţii Naţionale (Department of Homeland Security) – este axat pe rezolvarea a 3 probleme majore: prevenirea atacurilor teroriste în SUA; reducerea vulnerabilităţii faţă de acţiunile teroriste; minimizarea defectelor atacurilor şi facilitarea refacerii după atacuri;

- Ministerul Apărăriri (Department of Defense) – are de înfruntat 4 tipuri de provocări: tradiniţionale, neregulate, catastrofale, distrugătoare.33

Ca şi acţiuni de viitor ei îşi propun intervenţia în toate situaţiile de criză care apar şi în situaţiile post-conflict; crearea unor rezerve de stat asemănătoare celor militare pentru a putea fi uilizate în caz de dezastre naturale, sau pentru utilizarea lor în situaţii post-conflict; crearea posibilităţilor pentru ca populaţia americană să studieze şi alte limbi, intensificarea colaborării cu lumea musulmană; creşterea capabilităţi agenţiilor de a pregătii, coordona, integra şi a raspunde la un areal cât mai larg de ameninţări; promovarea reformei în cadrul ONU; promovarea democraţiei; crearea de noi parteneriate menite să poată răspunde noilor provocări.34

Globalizarea are un loc important în cadrul startegiei Statelor Unite, declarându-se că sunt principali promoteri ai globalizării, iar cei care au urmat acest proces au avut de beneficiat. Printre problemele ivite în urma globalizării ei enumeră: existenţa unor maladii (HIV, gripa aviară) care nu cunosc graniţe; traficul de droguri, de fiinţe umane; catastrofele naturale.

Sunt prezentate anumite metode de combatere a acestor fenomene sau de a reducere a efectelor acestora.

Există şi nu capitol de concluzii, prin care se declară că deşi există multe ameninţări la adresa SUA, acestea declară că pot face faţă multora dintre acestea. Strategia lor este idealistă în privinţa scopurilor care trebuie să le îndeplinească, dar este realistă în privinţa mijloacelor cu care trebuie să acţioneze în caz de atac.

Se consideră că Statele Unite trebuie să fie un lider mondial, atât prin fapte cât si prin exemplu propriu.

32 Idem, p. 39-4033 Idem, p.43-4434 Idem, p. 44-46

36

2.1.2. O strategie pentru stat şi cetăţeni în concepţia Federaţiei Ruse

Documentul în care este prevazută strategia de securitate naţională în Rusia este intitulat Conceptul de Strategie Naţională a Rusiei, şi a apărut la data de 18 ianuarie 2000. Documentul este structurat în 4 capitole comform Anexei nr. 4.

Conceptul de strategie naţională reprezintă o serie de viziuni asupra modului cum este menţinută siguranţa cetăţenilor şi a statului, atât din punctul de vedere a pericolelor din mediul intern cât şi a celor din mediu extern. Ea este interpretată ca fiind singurul mijloc al securităţii populaţiei multinaţionale, ca deţinătoare a suveranităţii şi unica sursă de putere în cadrul Federaţiei Ruse.

Rusia a fost mereu şi va rămâne un actor important la nivel mondial, dar cu toate acestea se menţionează că va face în continuare parte din alianţe, luând parte la efortul comun împotriva conflictelor regionale, a terorismului şi a armelor de distrugere în masă.

Din document putem afla faptul că au existat situaţii în care interesele Rusiei nu au fost luate în considerare, ajungându-se la situaţii care au periclitat stabilitate mondială şi toate demersurile realizate în acest sens de până atunci.

În ceea ce priveşte interesele Rusiei, acestea reprezintă un raport echilibrat între nevoile populaţiei şi a statului în sferele sociale, economice, politice, internaţionale şi altele, ele fiind protejate de către instituţiile statului, care acţionează în comformitate cu litera legii.

În ceea ce priveşte interesele Federaţiei Ruse, documentul tratează pe rând:

- Interesele populaţiei – se reduc la implementarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale, asigurarea securităţi personale, creşterea nivelului de trai, şi dezvoltarea intereselor culturale, spirituale şi intelectuale;

- Interesele societăţii – se reduc la dezvoltarea democraţiei, apariţia unui stat în care legea primează, obţinerea şi menţinearea acordului social, şi renaşterea spirituală a Rusiei;

- Interesele statului – se reduc la inviolabilitatea regimului constituţional, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Rusiei, stabilitate la nivel economic, social şi politic, şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare;

- Interesele în sfera morală – se reduc la menţinerea şi dezvoltarea valorilor morale şi a patriotismului.

Implementarea intereselor naţionale ale Rusie sunt posibile datorită dezvoltării economiei acesteia şi existenţei climatului de stabilitate economică, de aceea se acordă o atenţie sporită dezvoltării acestui domeniu. Cu toate acestea se recunoşte că încă există probleme care necesită rezolvări

37

imediate, cum ar fi limitarea exporturilor de materii prime, strâns legate de importurile de produse finite.

În sfera ecologică, se prevede menţinerea şi îmbunătăţirea situaţiei existente.

Pericolele enunţate în cadrul documentului sunt de mai multe naturi, iar în cazul nerezolvării lor, acestea pot reprezenta adevărate probleme ale securităţii Rusiei. În acest sens putem aminti probleme în sferele economică, politică, informaţională, organizarea puterii în stat şi a societăţii civile, nivelul crescut al crimei organizate şi terosirmul, la care se mai adaugă şi deteriorarea relaţiilor internaţionale.

Factorul social este de asemenea o ameninţare datorită existenţei şovinismului, naţionalismului extremist, separatismul etnic şi cel religios, care are de suferit şi de pe urma creşterii consumului de băuturi alcoolice şi droguri.

Au existat probleme în cadrul implementării anumitor legi în mai multe sectoare, precum cel economic, politic, care au dus la o slăbirea controlului asupra populaţiei, a creşterii nivelului de corupţie şi a implicări reţelelor criminale în cadrul instituţiilor de conducere. Din acest motiv se consideră că lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei este nu doar o necesitate, ci o sarcină politică.

În ceea ce priveşte mediul internaţional, sunt enumerate următoarele pericole:

- asocierea anumitor state pentru a diminua rolul ONU şi OSCE;- slăbirea influenţei politice, economice şi militare a Rusiei la nivel

mondial;- creşterea puterii alianţelor militare din vestul Europei, în special a

NATO;- apariţia bazelor militare şi a unor contingente mari în zona de graniţă a

Rusiei;- proliferarea armelor de distrugere în masă;- slăbirea procesului de integrare în cadrul CSI;- apariţia şi escaladarea conflictelor în zona frontalieră a Federaţiei Ruse

şi a CSI;- revendicări asupra unor teritorii naţionale.Factorul ecologic este pus în pericol de exploatarea necontrolată a

resurselor naturale, lipsa tehnologiilor şi a legistlaţiei menite pentru apărarea naturii. Un alt factor foarte periculos la adresa mediului înconjurător este reprezentat de tendinţa de a depozita materiale care pot provoca situaţii de biohazard.

Ultimul capitol al documentului este destinat măsurilor prin care se asigură securitatea. În acest sens vom prezenta unele dintre acestea: măsuri operaţionale şi pentru timp îndelungat pentru înlaturarea pericolelor interne şi externe; asigurarea intergrităţii şi suveranităţii Federaţiie Ruse şi siguranţa

38

graniţelor; resuscitarea economiei; înlăturarea situaţiei de dependenţă tehnologică şi tehnică faţă de alte state; asigurarea respectării legii de către populaţie, oficialităţi, organizaţiile statale, partidele politice etc.

Întărirea statului rus şi a relaţiilor federative se consideră că întăresc securitatea internă a Federaţiei Ruse.

Direcţii de bază pentru protecţia regimului constituţional în Rusia sunt: asigurarea priorităţii legii federative şi îmbunătăţirea ligislaţiei membrilor federaţiei; elaborarea mecanismului legal şi organizaţional pentru protejarea securităţii statului, menite să asigure spaţiul legal şi interesele Rusiei; elaborarea şi implementarea politicii regionale pentru crearea unei situaţii optime atât la nivel federal, cât şi regional; îmbunătăţirea mecanismului de prevenire a creării partidelor politice şi organizatiilor cu orientări separatiste.

Colaborarea cu alte state este considerată a fi foarte importantă, în special în ceea ce priveşte combaterea terorismului.

Asigurarea securităţii reprezintă nu în ultimul rând protejarea moştenirilor culturale, spirituale şi morale, a tradiţiilor istorice şi normelor sociale.

Sunt prevăzute şi măsurile care trebuie luate pentru combaterea crimei organizate, situaţia mediului înconjurător, politica cu alte state, asigurarea graniţelor şi siguranţa informaţiilor.

Politica de securitate naţională în Rusia este este dezvoltată şi implementată de: preşedinte - sancţionează acţtiunile desemnate pentru asigurarea apărării; Adunarea Federală a Federaţiei Ruse - acţionează pe baza constituţiei şi la recomndarea preşedintelui; Guvernul - acţionează în limita jurisdicţiei sale şi stabileşte bugetul necesar menţinerii stării de securitate; Consiliul de Securitate - evaluează nivelul ameninţărilor la adresa statului, coordonează operaţiile agenţiilor şi forţelor care menţin securitatea; corpurile federale, asigură implementarea ligislaţiei, deciziilor preşedintelui şi a Guvernului; corpurile de putere executivă, care au acelaşi scop.

2.2. Prevederi semnificative ale concepţiei principalelor state europene cu privire la securitate

2.2.1. Strategia pentru apărare şi dezvoltare în concepţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Documentul în care apare strategia de securitate a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este intitulat Carta Albă a Apărării, iar ultima ediţie a acesteia este din decembrie 2005. Structura documentului cuprinde 3 capitole şi poate fi observată în cadrul Anexei nr.5.

În primul capitol întâlnim o vedere de ansamblu asupra climatului strategic existent fiind adus în menţionate rânduri multitudinea schimbărilor survenite în climatul de securitate internaţional. Procesul de modernizare este

39

în plină desfăşurare, încercându-se implementarea unor sisteme cu o durată de viaţă cât mai mare care să nu necesite înlocuirea totală şi imediată, ci în decursul timpului, fiind nevoie doar de mici ajustări ca să fie tot timpul dotate cu tehnologii de ultimă generaţie.

Rolul firmelor specializate în producţia de armament este de asemenea foarte important, deoarece interesul lor trebuie acaparat. În cazul în care acest lucru nu s-ar produce, acestea s-ar reorienta către alte pieţe. Din această cauză armata britanică ar avea mult de suferit.

Rolul documentului este, printre altele şi de stabilire a unor linii directoare în cadrul dezvoltării industriei. Aceasta necesitate apare din cauza nevoii unei industrii care să contribuie la meţinerea stării de securitate. Acest deziderat se poate atinge prin comunicarea capabilităţilor industriale care se doresc a fi păstrate din motive de securitatea naţională. De asemenea, prin faptul că sunt precizate principiile şi procesele care susţin procurarea şi decizia în domeniul industriei.

Industria britanică este foarte bine dezvolatată, dar cu toate acestea există şi situaţii în care se procura tehnologie din SUA.

Unul dintre rolurile acestui document este considerat a fi acela de a se asigura că industria britanică întruneşte cerinţele Ministerului Apărării britanic, atât în prezent, cât şi în viitor. Achiziţiile de tehnică şi tehnologii sunt considerate foarte importante, fiind încurajată concurenţa între firmele ofertante, atât locale, cât şi internaţionale. Prin încurajarea concurenţei ministerul are doar beneficii.

În secţiunea alocată unei priviri de ansamblu asupra sectorului industrial şi capacităţilor de care dispune, sunt aduse în discuţie mai multe domenii, sectoare de activitate, cum ar fi cel maritim, aerian, al vehiculelor de luptă blindate, elicoptere, muniţie, armament complex etc. Fiecare dintre aceste sisteme este descris, sunt descrise unele proiecte în desfăşurare în cadrul procesului de dezvoltare a acestor sisteme, şi importanţă în general a evoluţiei tuturor sistemelor.

Unul dintre cele mai importante sectoare ale dezvoltării este considerat sistemul C4ISTAR, cu un rol cheie în ineteroperabilitatea interarme din cadrul armatei regale. De asemenea are un rol important în criptarea informaţiilor. Acest sistem nu este dezvoltat de către armată, fiind o producţie a sectorului civil.

În domeniul protecţiei CBRN se fac unele dintre cele mai mari investiţii, fiind considerat un sector care trebuie dezvoltat. Marea Britanie beneficiază de coloborarea cu unele dintre cele mai bune firme din domeniu la nivel mondial.

Terorismul considerat un pericol aparte, care a evoluat în timp. Cheltuielile care au fost făcute pentru combaterea acestei ameninţări au crescut considerabil în ultima perioadă.

40

Spre deosebire de alte superputeri, Marea Britanie tratează în mod deosebit pericolul proliferării şi utilizării armamentului nuclear.

Implementarea Strategiei de Apărare Industrială este considerată a fi o provocare pentru Ministerul Apărării britanic. De o importanţă deosebită este considerată Achiziţia Inteligentă, prin care se urmăreşte nivelul cheltuielilor apărării în ceea ce priveşte cercetarea, devzoltarea, achiziţionarea şi mentenanţa.

2.2.2. Securitate bazată pe reţea – fundament al securităţii Germaniei

Ca document care să reglementeze în ansamblu problemele de securitate şi apărare pe termne mediu şi lung, Guvernul Federal german a adoptat varianta Cartei Albe a Politicii de Securitate şi a Dezvoltării Armatei. Varianta din 2006 a apărut la 12 ani după cea anterioara, ca urmare a schimbărilor majore care s-au produs în mediul de securitate regional şi mondial. Până la apariţia acestei variante a Cartei Albe, în apropierea Germaniei s-au produs mai multe conflicte destabilizatoare, printre care amintim cele din regiunea fostei Iugoslavii. În acest context ea se vede în situaţia în care strategia ei de securitate este depăşită şi din această cauză a fost foarte importantă schimbarea acesteia.

Documentul este structurat în două părţi mari care pot fi observate şi în cadrul Anexeia nr.6:

- prima parte – intitulată „Politica de Securitate a Germaniei”, dezvoltă probleme referitoare la fundamentele politicii de securitate a Germaniei şi la politica de securitate a acesteia în mediu internaţional;

- a doua parte – intitulată „Armata – Instrument al Securităţii Germaniei”, tratează probleme majore referitoare la: cerinţe şi parametrii; operaţiuni ale armatei; modernizare; organizare; personal şi la perspectivele acesteia. Întrucât considerăm că nu face obiectul strategiei de securitate în ansamblul ei, nu vom dezvolta această parte, deoarece aceasta se referă exclusiv la domeniul militar.

Tratarea mediului de securitate, a riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor este realizată în capitolul 1 al primei părţi, fără deosebiri esenţiale de abordarea realizată de noi în cadrul lucrării. Se insistă pe faptul că terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă sunt foarte periculoase. La fel sunt considerate ameninţările asimetrice, în faţa cărora vechile strategii nu mai erau eficiente. Previziunile strategice trebuie să se realizeze într-un mod coerent şi eficient, şi să conducă la crearea capacităţilor de a raspunde unui număr tot mai mare de ameninţări, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional.

Documentul scoate în evidenţă faptul că politica de securitate a Germaniei, care este tratată în aceast capitol, se bazează pe valorile prevăzute în Constituţie şi pe scopul de a proteja interesele naţionale, în special:

41

- menţinerea democraţiei, a libertăţii şi drepturilor cetăţeneşti ale populaţiei germane, a securităţii şi bunăstării, prin protejarea faţă de orice ameninţare;

- asigurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Germaniei;- prevenirea crizelor şi conflictelor care pot afecta starea de securitate a

Germaniei;- împotrivirea faţă de proliferarea şi traficul de arme de distrugere în

masă;- promovare pieţei libere ca bază a posperităţii poporului german,

contribuind astfel la dispariţia stării prin care lumea este împarţită în regiuni sărace şi bogate.35

Politica de securitate a Gemaniei se bazează pe un concept cuprinzător - „securitatea nu poate fi asigurată prin eforturile unui singur stat sau doar prin intervenţia armată. În schimd, necesită o relaţionare de tipul securităţii bazate pe reţea în contextul unei strategii de securitate cuprinzătoare la nivel naţional şi mondial”36. Securitatea bazată pe reţea se referă la constituirea unor conexiuni mai rapide între diferitele sisteme şi armamente, dar şi între statele membre ale alianţelor, astfel încât acţiunile întreprinse să fie mai eficace, datorită transferului mult îmbunătăţit al informaţiilor.

În capitolul 2 al primei părţi sunt analizate pe larg alianţele NATO, UE, OSCE, ONU din care şi Germania face parte. O atenţie specială se acordă Parteneriatului strategic NATO-UE, arătându-se că acestea nu sunt în competiţie în rezolvarea problemelor de securitate regionale şi globale, ele având funcţii complementare. Rezultă totodată contribuţia în cadrul acestor alianţe şi perspectivele dezvoltării acesteia. Germania s-a dovedit a fi un membru de bază, sprijinind constant acţiunile de menţinere a păcii, promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi securitatea prin cooperare37. În acest context, forţele germane au luat parte la acţiunile de menţinere a păcii din Balcani, Caucaz, Africa de Sud, Africa Centrală, Asia şi Orientul Mijlociu, şi s-au modernizat în raport cu noile cerinţe.

Germania consideră ca Tratatul Atlanticului de Nord reprezintă alianţa de bază în asigurarea securităţii atât a Germaniei, cât şi a Europei, având şi rolul de a menţine legătura între cele două continente.

Este tratat rolul UE, creată pentru menţinerea stabilităţii politice, a securităţii şi prosperităţii atât în Germania, cât şi în celelalte ţări membre. Rolul UE este tot mai mare, şi din aceasta cauză a trebuit să fie elaborate Strategia de Securitate Europeană, creată de Departamentul de Apărare al UE. Se consideră că stabilitea în Europa, poate fi menţinută prin dezvoltarea sistemului de integrare a UE, dar şi a relaţionării cu statele din zonele de Est ale Europei, Sudul Caucazului, regiunea mediteraneeană, şi centru Asiei, cel

35 Idem, p. 2136 Cf. loc. cit.37 Germany White Paper 2006 , www.weissbuch.de , p. 6

42

mai important factor al zonei fiind considerată Federaţia Rusă38. În document se arată că securitatea Germaniei este strâns legată de securitatea Europei, ea având un rol important în modelarea viitorului Europei şi nu numai.

În cadrul acestui document, ONU este considerată ca fiind un cadru legal internaţional care guvernează relaţiile internaţionale. Se afirmă că Gemania îşi înţelege sarcinile pe care le are, şi le îndeplinişte cu cel mai înalt grad de profesionalism.

Politica de control a armamentului, a dezarmării, neproliferării şi restricţionării exportului de arme este un element foarte important în politica de securitate orientată pe problema prevenirii conflictelor. În privinţa armelor de distrugere în masă, este imperativă participarea la alianţe care susţin nerpoliferarea acestora, şi care susţin continuarea procesului de dezarmare nucleară.39

Studiind documentul ni s-a părut deosebit de interesant faptul ca Germania, desi este un stat puternic al Europei, consideră ca „securitatea nu poate fi asigurată prin eforturile unui singur stat sau doar prin intervenţia armată. În schimd, necesită o relaţionare de tipul securităţii bazate pe reţea în contextul unei strategii de securitate cuprinzătoare la nivel naţional şi mondial”.

2.2.3. Schimbarea ca necesitate a realizării securităţii în conepţia Franţei

Documentul care reglementează starea de securitate a Franţei este reprezentat de Carta Albă, ultima varaiantă a acestui document apărând în anul 1994. În anul 2003 a apărut însă un document intitulat 2003 – 2008 Programul Militar – Proiect de Lege. Acest document este alcătuit din două părţi (Anexa nr.7):

- prima aduce completări strategiei de securitate; - a doua parte conţine obiective ale programului militar.După cum am menţionat mai sus, prima parte a acestui document

reprezintă o completare adusă Cartei Albe în ceea ce priveşte strategia de securitate a Franţei. Această completare a fost necesară datorită modificărilor apărute în contextul strategic actual, fiind precizate în acest sens ameninţările de tip asmietric, a ameninţărilor reprezentate de armele de distrugere în masă şi terorismul. Vechea strategie nu era proiectată să răspundă acestor tipuri de ameninţări.

În document se afirmă ca schimbarea care se face în strategia franceză este în concordanţă cu noile evoluţii ale mediului de securitate. De asemenea, se precizează că se încearca menţinerea alegerii libere şi diversificarea capacităţii de acţiune în cadrul coaliţiilor.40

38 Idem, p. 739 Idem, p. 45-4640 2003 – 2008 Military Program - Bill Of Law, p.1

43

Dupa reforma din 1996, a apărut un plan de dezvoltare până în anul 2015. În prima fază a avut loc profesionalizarea sistemului în perioada dintre anii 1997-2002. Programul legislativ apărut pentru perioada 2003-2008, urmăreşte:

- menţinerea securităţii poporului francez, protejarea intereselor statului francez, resituarea Franţei în poziţii fruntaşe în conducerea Europei şi patriciparea la operaţiuni de menţinere a păcii;

- creşterea nivelului operaţional al trupelor;- continuarea efortului de modernizare a forţelor, mai ales a strucrurilor

de evaluare, comandă, protecţie şi acţiune în adâncime, echiparea cu tehnologie şi tehnică de ultimă generaţie;

- creşterea efortului de cercetare pentru integrarea tehnologiilor care să ajute la posibilitatea de a răspunde la un număr tot mai mare de ameninţări.

Acest document conţine căile care trebuie urmate în dezoltarea forţelor după perioada 1997-2002, dorinţa Guvernului de a efectua aceste schimbări gradual. Printre numeroasele schimbări, este menţionat şi statutul Jandaremeriei franceze care trece din subordinea Ministerului Apărării francez, dar nu totalmente, în subordinea Ministerului de Interne, al securităţii populaţiei şi a libertăţilor locale.

Documentul se referă la acţiunile teroriste de la 11 Septembrie 2001, când printre altele s-a iniţiat era ameninţărilor asimetrice în care nu există un câmp de luptă specificat şi sunt utilizate armele de distrugere în masă, pregătite oricând să atace populaţia41. Din cauza acestor ameninţării, se consideră că este imposibilă crearea unei strategii de securitate de termen mediu sau lung.

Se prezintă faptul că singurele modalităţi de a răspunde la ameninţările teroriste sunt reprezentate de continuarea acţiunilor împotriva terorismului, neproliferării armelor de distrugere în masă şi a crimei organizate.

Cea mai importantă sarcină a strategiei de securitate franceze o reprezintă protecţia populaţiei, aceasta fiind ameninţată atât pe teritoriul naţional, cât şi în afară, de pericole considerate a fi provocate de terorişti.

Documentul consideră, că în climatul actual, nu poate fi elaborată o strategie naţionala pe termen mediu sau lung. Una dintre principalele ameninţări este considerată problema armelor de distrugere în masă, a căror proliferare a cunoscut o dezvoltare neliniştitor de rapidă, acele zone fiind considerate zone de risc ridicat. Acest lucru este cu atât mai neliniştitor cu cât demersurile de a înceta activităţile de neproliferare a fost încetinit sau inadecvat.

Pentru siguranţa populaţiei franceze şi a intereselor naţionale ale Franţei, în mediul de securitate actual sunt necesare o serie de măsuri, cum ar fi:

- protecţia autonomiei deciziei şi acţiunii;

41 Idem, p. 2

44

- menţinerea puterii de influenţă în cadrul coaliţiilor şi alianţelor din care Franţa face parte;

- menţinerea dezvoltării tehnologice la un nivel ridicat pentru a putea face faţă ameninţărilor ultimei generaţii de tehnologie.

În cadrul Uniunii Europene, Franţa urmăreşte să:- îşi dezvolte capabilităţile care să-i permită să preia poziţia de naţiune

conducătoare;- continuarea tratatelor bi- şi multilaterale;- creşterea nivelului de interoperabilitate a forţelor armate. Documentul menţionează faptul că Franţa este un membru al Consiliului

de Securitate al ONU, şi faptul că, deşi face parte din alianţe, ea îşi va păstra sistemul de securitate naţional la un nivel ridicat.

Partea de strategie tratează probleme precum: împiedicarea atacurilor nucleare, crearea unui scut anti-rachetă şi dezvoltarea capabilităţii de atac pe distanţe mari, în scopul împedicării şi descurajării inamicului. Pe teritoriul naţional se necesită îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a forţelor armate, deoarece în situaţia vreunui atac toate forţele şi resursele trebuie să fie pregătite.

În cadrul dezvoltării ideii de proiectare a acţiunilor, apar stabilite numărul de forţe care trebuie implicate în diverse situaţii atât pe plan extern, cât şi intern.

Documentul conţine şi o prezentare a unui model al forţelor armate franceze până în 2015 şi obiectivele programului militar în perioada 2003-2008, părţi care nu le vom dezvolta în prezenta lucrare.

2.3. Dimensiuni principale ale securităţii în concepţia marilor puteri asiatice

2.3.1. Pacea şi dezvoltarea – dimensiuni principale ale strategiei Chinei

Documentul care reglementează starea de securitate din Republica Popolară Chineză este Noul Concept de Securitate. Ultima variantă a acestuia a apărut în decembrie 2006 la Beijing. Documentul cuprinde mai multe capitole, acestea fiind comforme cu Anexa nr.8.

Pacea şi dezvoltarea sunt teme de actualitate în cadrul multor strategii de securitate. În ziua de azi, securitatea şi pacea la nivel mondial întâlnesc mai multe oportunităţi decât ameninţări. Cu toate acestea numărul ameninţărilor este din ce în ce mai mare şi mai divers. În cadrul documentului identificăm o percepţie nouă asupra mediului internaţional, fiind considerat astfel că lumea se îndreaptă spre multipolaritate. Această afirmaţie apare în cadrul unui context internaţional în care se doreşte dispsariţia multipolarităţii, în principal de către SUA. Se continuă cu ideea că prin intermediul concurenţei dintre state se ralizează o supraveghere a evoluţiilor acestora de către fiecare dintre

45

ele. Cu toate acestea conflictele de mari proporţii care ar putea izbucni sunt uşor de prevăzut şi de evitat.

Revoluţia în afacerile militare este într-o continuă evoluţie la nivel mondial. Toate ţările investesc în dezvoltarea armamentului pentru a-şi putea demonstra superioritatea. Cu toate acestea, armele de distrugere în masă sunt considerate a fi cele mai periculoase. Din această cauză este necesară alierea Chinei cu alte ţări importante aflate în vecinătatea sa. Cu toate acestea, China se confruntă cu diverse probleme, precum cea reprezentată de mişcarea de independenţă a Taiwan-ului, care rezistă datorită armelor de ultimă generaţie primite din partea SUA. China reprezintă în continuare o ameninţare demnă de luat în considerare la adresa securităţii stetelor vecine.

Strategia de securitate chinezăa se dovedeşte a fi una defensivă, aceasta fiind creată doar pentru a riposta la ameninţările venite de pe mare, din aer sau de peste graniţă. De asemenea, se trateaza problema Taiwan-ului, prin opunerea faţă de forţele de eliberare a acestei regiuni.

Asemeni tuturor domeniilor, armata necesită un amplu program de restructurări.

Strategia nucleară a Chinei face parte din politica nucleară a statului, dar şi din strategia militară. Obiectivul principal este de a determina alte state să nu atace China.

În ceea ce priveşte sistemul naţional de apărare sunt enumerate instituţiile care fac parte din acest sistem. Sunt scoase în evidenţă o serie de baze militare, fiecare dintre ele din ce categorie de forţe face parte, şi totalitatea sistemelor cu ajutorul cărora este menţinută starea de securitate.

Armatei populare de eliberare îi este acordat un capitol separat în care se tratează problema profesionalizării armatei, fapt ce a dus la micşorarea efectivelor. Restructurearea a avut mai multe etape, astfel încât la finele anului 2005, armata chineză număra 2,5 milioane angajaţi. Aceste măsuri au avut ca urmare îmbunătăţirea sistemului logistic, a bazei materiale, tehnicii şi aramamentului.

Asemeni armatei, şi politia chineză este tratată aparte, fiindu-i identificate structurile componente, şi efectivul de 660.000 de angajaţi în anul 2005.

În cadrul capitolului destinat mobilizării forţelor şi mijloacelor sunt enumerate forţele şi mijloacele prin care se intervine în cazul în care este necesară trecerea de la starea de pace la cea de beligeranţă. În acest sens se enumeră şi o serie de pârghii economice care pot fi utilizate pentru eficientizarea acestui efort. Planul de mobilizare prevede folosirea a două categorii de forţe, aramata şi apărarea aeriană civilă, la care se adaugă miliţia şi forţele de rezervă. Forţele de rezervă sunt parte componentă a armatei, ele având o serie de regulamente care le legiferează activitatea. În timpul păcii iau parte la activităţi de menţinere a ordinii publice, iar în timp de război se mobilizează.

46

Asigurarea pazei frontierelor şi a regiunii de coastă este asigurată de către armată, şi există o serie de regulamente în acest sens: Legea Apărării Naţionale, Legea Zonei Maritime şi a Zonei Contingente.

Ştiinţa, tehnologia şi industria sunt domenii foarte importante în dezvoltarea armatei chineze, de aceea s-au făcut eforturi financiare ridicate pentru îmbunătăţirea sistemului de cercetare şi dezvoltare a armamentelor şi echipamentelor de ultimă generaţie.

Capitolul destinat cheltuielilor efectuate pentru apărare indică scăderea semnificativă din anul 1994 până în anul 2005, an în care bugetul acordat a fost împărţit în trei categorii, fiecăreia dintre acestea revenindu-le procentaje aproximativ egale. Cele trei domenii în care a fost împărţit bugetul pentru apărare sunt urmatorele cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu antrementul personalului şi mentenanţa, iar ultimul capitol fost echipamentul.

Privitor la securitatea internaţională prin cooperare, este adus în discuţie beneficiul mutual şi cazul situaţiilor câştig-câştig care apar în cadrul colaborării cu alte state. În realizarea acestui obiectiv sunt tratate în particular situaţii precum cea a securităţii regionale prin cooperare, menţinerea angajamentelor în cadrul proceselor de control a armamentelor şi neproliferării armelor de distrugere în masă. Nu sunt uitate nici relaţiile de cooperare şi schimb de experienţă la nivel militar, participarea la operaţiile de menţinere a păcii din cadrul ONU şi a participării în operaţiunile de refacere în urma catastrofelor natuale.

2.3.2. Multidimensionalitatea securităţii în concepţia Japoniei

În ceea ce priveşte strategia de securitate a Japoniei, aceasta are un document intitulat Strategia de Apărare a Japoniei, ultima variantă a acestui apărând în anul 2007. Este un document foarte complex care studiază foarte multe probleme (Anexa nr.9), având chiar şi o analiză a unor state sau regiuni considerate foarte importante de către Japonia, acestea fiind: SUA, Pensinsula Corea, China, Rusia, Asia de Sud-est, Asia de Sud, Australia, Europa. Fiecare dintre aceste state sau regiuni au facută o analiza scurtă atrategiilor lor de securitate şi a modului cu interacţiunează, influenţează sau afectează securitatea Japoniei.

Realizarea acestor analize referitoare la alte state este ceva specific Japoniei, această procedură nemaifiind întâlnită în cadrul actelor referitoare la securitate ale altor state.

Nouă strategie a fost creată pentru ca Japonia să fie mai de nădejde în caz de criză, dar şi o forţă mai efectivă în cadrul procesului de menţinere a pcii la nivel mondial.

Analiza mediului de securitate actual relevă faptul că există o serie de ameninţări precum relaţionarea cu alte ţări (China şi India), proliferarea armelor de distrugere în masă (situaţia rachetelor din Corea de Nord) şi

47

terorismul (cazul Iracului şi Afganistanului). Regiunea în care se află Japonia este una foarte riscantă, deoarece, statele din vecinătate au testat multe arme foarte puternice: China a testat arme antisatelit, Corea de Nord a testat rachete nucleare, iar SUA îşi intensifică activitatea militară în zonă.

Pacea, securitatea şi independenţa pot fi atinse doar prin coloborările diplomatice cu aliaţii, dar bineînţeles şi eforturile către apărarea naţională, Japonia făcând eforturi şi în sensul creării capacităţii de apărare.

Este tratată reforma Ministerului Apărării japonez, implicarea într-o măsură tot mai mare a Japoniei în procesele de menţinere a păcii la nivel internaţional. După terminarea Războiului Rece, Japonia a început un amplu proces de înarmare şi de creare a unor forţe care să fie capabile să se implice în situaţii de urgenţă atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Noua stretgie prevede măsuri de protecţie civilă, ameliorarea urmărilor dezatrelor naturale şi crearea forţelor proprii de apărare, pentru a putea reacţiona în situaţii cum au fost lansarea de rachete balistice de către Corea de Nord.42

Întărirea relaţiilor strategice de cooperare cu SUA sunt considerate a fi o prioritate pentru viitor. Se precizează în document faptul că eventualele ameninţări la adresa securităţii Japoniei trebuie oprite înainte de atingerea graniţelor naţionale. Este deci, nevoie de acţiuni pro-active în acest sens.

Strategii japonezi consideră că populaţia este foarte importantă în cadrul armatei şi a Forţei de Autoapărare, fiind considerat faptul că orişicâte modernizări ar fi făcute fără populaţie acestea nu au valoare. Se susţine importanţa populaţiei în cadrul tuturor activităţilor şi acţiunilor Japoniei.

Cercetare şi dezvoltarea reprezintă nişte măsuri strategice în dezvoltarea tehnologiei japoneze în toate domeniile.

42 Defense of Japan, 2007, p. 6

48

CAPITOLUL IIISTRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

România începutului de mileniu se află într-un proces extrem de complex de redefinire conceptuală, atât a securităţii naţiunii, cât şi a modului în care proprietatea privată trebuie şi poate fi gestionată sub aspectul protejării intereselor sale majore. Securitatea naţiunii este cea care înglobează securitatea privată, oferindu-i cadrul juridic şi instituţional necesar îndeplinirii obiectivelor sale. Din păcate, cele două sintagme, securitatea naţiunii şi securitatea privată, nu au constituit, până în acest moment, subiect de definire conceptuală şi de clarificare a relaţiilor de intercondiţionare. Această abordare, relativ diferenţiată, are la bază rolul şi, implicit, competenţele atribuite statului de diferitele curente ideologice. Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul social este definitoriu din perspectiva securităţii. Din aceste considerente, statele responsabile protejează proprietatea privată, dar susţin şi anumite constrângeri referitoare la uzul dreptului de proprietate. Sunt notorii cazurile în care, pe anumite proprietăţi din statele dezvoltate, s-au pus bazele unor mişcări antistatale, de tip rasist sau neonazist.43

Mediul de securitate internaţional se află într-o rapidă schimbare. Unele schimbări sunt lineare şi previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a me-diului de securitate, fie că sunt rezultatul unor strategii şi programe. Altele au caracter surprinzător, seismic sau de discontinuitate strategică şi sunt însoţite de o doză de incertitudine semnificativă ca natură, amploare şi durată.

Ţinând cont şi de proliferararea noilor riscuri şi ameninţări amplifică aspectele de insecuritate ale mediului global, astfel că, în perspectiva următorilor 10-15 ani, ordinea mondială va arăta sensibil diferit, în condiţiile în care noua dinamică a relaţiilor internaţionale favorizează eforturile comunităţii euroatlantice care vizează construcţia unui nou echilibru internaţional, capabil să asigure expansiunea şi consolidarea libertăţii şi democraţiei. Aceste modificări ale cadrului internaţional au obligat schimbarea strategiei schimbarea stretagiei de securitate a României.

Datorită situării sale în zona carpato-danubiano-pontică, România are un important rol strategic, sesizat de către toate puterile lumii care au diverse interese în aceasta regiune. Tocmai din această cauză a fost semnat pactul cu Statele Unite ale Americii de utilizare de către acestea a aeroportului Mihail Kogălniceanu, din Constanţa. Aceasta poziţie a fost considerată esenţială de către armata S.U.A. în extinderea proiectului de creare a scutului antirachetă către estul Europei.

România este unul dintre statele care are strategie de securitate ca document oficial care reglementează starea de securitate naţională a sa. Cu

43 Impact Strategic, nr 4/ 2005 - Resursele de securitate şi securitatea naţiunii - Dr. Francisc TOBĂ

49

toate acestea nu trebuie să uităm şi de exisenţa altor documente, precum Strategia Militară sau Carta Albă a Guvernului, care aduc complementare strategiei de securitate.

„Strategia de Securitate Naţională a României”, este un document realizat pe douăsprezece capitole. Sunt studiate mai multe probleme pe parcursul tuturor capitolelor, dar după părerea noastră, ultimul capitol, referitor la resurse şi responsabilităţi este foarte succint.

Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile şi interesele naţionale vitale, bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele domenii: starea de legalitate; siguranţa cetăţeanului; securitatea publică; prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice; capacitatea de apărare; protecţia împotriva dezastrelor naturale, degradării condiţiilor de viaţă şi accidentelor industriale. Securitatea naţională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii europene şi euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.44

Apar definite valorile naţionale ca fiind „elemente de natură spirituală, culturală şi materială ce definitesc identitatea românească”. Protejarea, promovarea şi apărarea lor reprezintă condiţiile esenţiale ale existenţei şi demnităţii cetăţenilor şi a statului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei. De asemenea, ele constituie premisele pe baza cărora se construieşte şi se dezvoltă sistemul democratic de organizare şi funcţionare a societăţii, atât prin intermediul instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, cât şi prin acţiune civică.

Interesele naţionale reflectă percepţia dominantă, relativ constantă şi instituţionalizată cu privire la valorile naţionale. Ele vizează promovarea, protejarea şi apărarea valorilor prin care naţiunea română îşi garantează existenţa şi identitatea. Prin aria lor de manifestare, ele se adresează – în primul rând – cetăţenilor patriei care trăiesc pe teritoriul naţional, dar şi – în egală măsură – tuturor celorlalţi oameni aflaţi în România, precum şi românilor care trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor ţării. 45

După realizarea unei analize realităţilor la nivel internaţional şi ţinând cont de postura de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene, riscurile şi ameninţările la adresa României sunt percepute din acest punct de vedere. Procesele de aderare a României la NATO şi de integrare în Uniunea Europeană determină modificări substanţiale ale statutului şi identităţii sale strategice. În aceste condiţii, deşi pericolul unui

44 Strategia de Securitate Naţională a României, 2007, p. 7-845 Idem, p.8

50

război clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil, neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi majore la adresa securităţii naţionale şi a capacităţii de acţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate. Se înscriu, de asemenea, în această categorie, riscurile şi ameninţările ce privesc securitatea şi apărarea frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor României constituie o parte importantă a frontierei terestre estice a celor două organizaţii.

România trebuie de asemena să aloce resurse adecvate pentru protecţia eficientă a frontierelor sale, pornind de la premisa că, pe de o parte, aceasta constituie o responsabilitate majoră de securitate naţională şi, pe de altă parte, îndeplinirea unei obligaţii importante faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. În îndeplinirea obligaţiilor privind securizarea frontierelor, România urmăreşte atât creşterea gradului de securitate al cetăţenilor săi şi ai Europei, cât şi transformarea propriilor graniţe într-o punte activă de cooperare şi comunicare cu noile democraţii din vecinătatea estică a Uniunii Europene.

Problema ameninţărilor asimetrice este studiată, şi se consideră că neacordarea unei atenţii corespunzătoare acestor probleme poate duce la situaţii grave pentru teritoriul şi populaţia României.

Sunt studiate pe rând terorismul, problematica proliferării armelor de distrugere în masă, conflictele regionale şi criminalitatea transnaţională şi ameninţările acestora asupra securităţii statului român. Acestor problematici li se acordă o importanţă deosebită influenţelor teribile pe care acestea le au la nivel local, regional şi internaţional.

În capitolul care abordează problema unui viitor sigur şi prosper pentru români, se declară că scopul fundamental al strategiei îl constituie mobilizarea eforturilor naţiunii pentru accelerarea proceselor de modernizare, integrare şi dezvoltare susţinută, capabile să garanteze securitatea şi prosperitatea ţării, într-o lume mai sigură şi mai bună. Strategia vizează promovarea fermă a libertăţilor politice, economice şi sociale, a respectului pentru demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene.

În cadrul eforturilor vizând protejarea, apărarea şi promovarea intereselor sale legitime, România respectă principiile şi normele dreptului internaţional şi dezvoltă dialogul şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale şi cu statele interesate în realizarea securităţii internaţionale. România este direct interesată să joace un rol activ şi constructiv în plan european şi regional, să fie o punte de legătură între civilizaţii, interese economice şi culturale diferite, în beneficiul stabilităţii şi prosperităţii întregii Europe.46

Printre măsurile care să consideră a fi necesar să fie luate în considerare în vederea promovării, protejării şi apărării valorilor şi intereselor considerate

46 Idem, p. 18

51

ca fiind de importanţă vitală pentru realizarea obiectivelor naţionale se numără următoarele:• Participarea activă la înfăptuirea securităţii internaţionale;• Construcţia noii identităţi europene şi euroatlantice a României;• Securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;• Asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre;• Abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne;• Buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii naţionale;• Economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale;• Transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale;• Dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.

Datorită situării sale într-o arie geopolitică de importanţă strategică, România urmăreşte să joace un rol substanţial în procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene, în Europa centrală, de est şi de sud-est. În acest sens amintim faptul că România s-a aflat între două focare majore de instabilitate şi conflict. Absenţa unor strategii anticipative ale comunităţii internaţionale pentru aceste regiuni a făcut ca violenţele din spaţiul ex-iugoslav să fie de lungă durată, iar eforturile vizând soluţionarea problemelor să sufere de lipsă de coerenţă şi perspectivă. Prin intervenţia comunităţii euroatlantice şi prin măsuri de impunere şi menţinere a păcii luate în ultimii ani, intensitatea conflictelor care au afectat pacea şi securitatea în Balcani a diminuat în mod semnificativ, iar prin admiterea României şi Bulgariei în NATO situaţia din regiune a devenit mai sigură şi mai stabilă.

În soluţionarea problemelor regionale este preferabil ca soluţiile să vină preponderent din cadrul regiunii. Considerăm că este timpul ca statele sud-est europene, forţele politice din aceste ţări, organizaţiile guvernamentale, non-guvernamentale sau civice, conducătorii politici şi reprezentanţii diferitelor mişcări să-şi asume răspunderea directă pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă regiunea. Aceasta impune o conştiinţă civică modernă şi matură, promovarea fermă a principiilor democratice, respect pentru demnitatea umană, pentru libertatea şi identitatea tuturor, preocuparea pentru menţinerea stabilităţii frontierelor şi încetarea propagandei în favoarea violenţei politice, etnice sau religioase şi a separatismului.47

În ceea ce priveşte situarea României la litoralul Mării Negre are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere deoarece numai acestea sunt capabile să menţină pacea şi buna-înţelegere în relaţiile dintre ele, să creeze comunităţi regionale pluraliste şi să aibă un comportament predictibil în domeniul securităţii.

Datorită faptului că regiunea geopolitică a Mării Negre este o arie de tranzit semnificativă a resurselor energetice şi, totodată, un spaţiu important

47 Idem, p. 28-30

52

de manifestare a unor riscuri asimetrice şi focare de conflict, cu un impact substanţial asupra securităţii euroatlantice. Departe de a fi considerată o simplă zonă-tampon sau periferică, regiunea Mării Negre este un conector de importanţă strategică, situat pe coridorul ce leagă comunitatea euroatlantică de arealul Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia Centrală (factor furnizor de energie şi consumator de securitate). Din punct de vedere energetic, regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi, într-o măsură importantă, o sursă pentru energia ce se consumă în Europa, în timp ce prognozele întrevăd creşterea substanţială a ponderii sale în următoarele decenii.

Datorită ameninţărilor care pot apărea de aici sub forma terorismului internaţional; proliferării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de transport la ţintă; conflictelor locale; traficului ilegal de armament, muniţii şi explozivi; traficului de droguri; migraţiei ilegală şi traficului de fiinţe umane; guvernării ineficientă, minată de corupţie endemică şi criminalitate organizată se consideră imperios necesar crearea unei strategii europene şi euroatlantice pentru regiunea Mării Negre.

Relaţiile dintre România şi Republica Moldova reprezintă pentru statul român responsabilităţi fireşti ce decurg din comunitatea de istorie, limbă şi cultură, cu principiul “o singură naţiune – două state” şi cu spiritul politicii europene de vecinătate, se acordă o importanţă deosebită acestei cooperări. România are datoria politică şi morală de a sprijini acest stat în parcurgerea procesului de modernizare, democratizare şi integrare europeană, de a face tot ce este posibil pentru a susţine, din punct de vedere politic, economic şi diplomatic, principiul suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, precum şi pentru a spori contribuţia statului român la extinderea spaţiului de securitate şi prosperitate. În acest scop, se consideră de o importanţă deosebită monitorizarea cu atenţie a evoluţiei conflictului separatist din raioanele estice ale Republicii Moldova.48

Abordarea securităţii interne este reprezentată de ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.

Securitatea internă se referă nu doar la siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice.

48 Idem, p. 32-36

53

Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi exporturilor strategice; structurilor militare, în situaţii deosebite, pentru unele activităţi. Atribuţii importante revin, de asemenea, gărzii financiare şi structurilor vamale, gărzii de mediu şi structurilor de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi a animalelor, precum şi celor de protecţie a consumatorilor. Un alt set revine operatorilor industriali, agricoli, comerciali şi de servicii care desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau interese sociale majore.49

Privitor la buna guvernare, aceasta constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare.

Printre măsurile legate de buna guvernare se pot număra: eficienţa administraţiei publice, calitatea şi capacitatea de acţiune a administraţiei pu-blice, îmbunătăţirea radicală a capacităţii instituţionale la nivel central şi local, consolidarea independenţei şi eficienţei justiţiei şi creşterea încrederii populaţiei în actul de justiţie, eficienţa reală în lupta împotriva marii corupţii50.

În ceea ce priveşte creşterea caracterului performant al activităţilor economico-sociale apare ideea că dezvoltarea susţinută, capabilă să atragă investiţii strategice, să genereze locuri de muncă şi să producă resurse pentru protecţia socială, reprezintă singura cale aptă să conducă la reducerea semnificativă a decalajelor ce despart România de media europeană. Dezvoltarea economică accelerată depinde în mod hotărâtor de gradul de competitivitate a naţiunii. România poate deveni cu adevărat competitivă numai în măsura în care vom avea o societate bine educată, orientată spre cunoaştere, capabilă să valorifice optim resursele de inteligenţă şi creativitate, pornind de la convingerea că o forţă de muncă bine pregătită şi flexibilă reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul integrării europene şi al valorificării oportunităţilor oferite de globalizare. Aceasta impune asigurarea accesului tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor din mediul rural şi din zonele

49 Idem, p. 37-4050 Idem, p. 42-44

54

defavorizate, la o educaţie de calitate pe tot parcursul vieţii şi vizează transformări profunde în domeniul educaţiei, cercetării şi dezvoltării.

Accelerarea modernizării economice şi menţinerea unui ritm rapid de creştere sustenabilă necesită, de asemenea, îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui nou echilibru social, printr-un sistem de solidaritate capabil să garanteze securitatea economică, socială şi de sănă-tate a tuturor participanţilor la proces.

De o importanţă deosebită sunt considerate a fi asigurarea securităţii energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare şi creşterea eficienţei energetice şi restructurarea, dezvoltarea şi modernizarea industriei de apărare, transformarea apărării şi a Armatei României, dar şi în domeniul transformării activităţii de informaţii, contra-informaţii şi securitate 51.

Dezvoltarea infrastructurii şi sporirea gradului de securitate a acesteia reprezintă o direcţie prioritară de acţiune. Se intenţionează acţionarea pentru reconfigurarea instituţiilor şi procedurilor naţionale în concordanţă cu dinamica procesului unional şi pentru adaptarea legislaţiei, a doctrinelor şi strategiilor la exigenţele impuse de noile riscuri şi ameninţări, la provocările generate de schimbările meteo-climatice, precum şi la cerinţele determinate de nevoile de cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice. Astfel, domeniile de interes major privesc în mod deosebit: infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii; managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor; restructurarea sistemului bazelor militare.

Există o serie de direcţii de acţiune pentru adaptarea şi modernizarea infrastructurii vor fi: reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor, eficientizării transportului de călători şi marfă şi alinierea la standardele sistemului european de transport; dezvoltarea, securizarea şi realizarea, pe rute alternative, a unor noi reţele de aprovizionare cu energie, în consens cu proiectele strategice ale Uniunii Europene şi cu interesele României în regiunea Mării Negre; promovarea noilor tehnologii şi dezvoltarea sistemului informatic integrat din domeniul securităţii, în conformitate cu standardele europene; adaptarea programului naţional de securitate aeronautică şi portuară la noile tipuri de ameninţări; modernizarea infrastructurii militare specifice, precum şi pregătirea şi modernizarea capacităţilor oferite în cadrul NATO, Uniunii Europene şi al parteneriatelor strategice; identificarea domeniilor de risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile şi dezvoltarea întro concepţie nouă a infrastructurii, pentru apărarea populaţiei de pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi accidente ecologice; reducere riscului de 51 Idem, p. 46-48

55

declanşare a unor incidente sau accidente nucleare şi asigurarea securităţii instalaţiilor nucleare52.

Ultima parte a strategiei de securitate naţională prezintă foarte pe scurt resursele şi responsabilităţile României. Printr-o abordare integratoare a direcţiilor strategice de acţiune şi a eforturilor consacrate înfăptuirii obiectivelor propuse, acest proiect naţional poate deveni o realitate, având ca rezultat o ţară modernă, mai sigură şi prosperă, componentă activă şi demnă a comunităţii europene şi euroatlantice. Viziunea ce animă această strategie şi direcţiile de acţiune stabilite vor constitui baza conceptuală pentru elaborarea celorlalte documente vizând funcţionarea instituţiilor ce compun sectorul securităţii naţionale, precum şi elementele de bază în fundamentarea programelor de alocare a resurselor.

Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului. Experienţa de peste un deceniu şi jumătate în dinamizarea eforturilor vizând construcţia democraţiei şi a prosperităţii dă măsura maturităţii societăţii româneşti, iar apartenenţa ţării noastre la comunitatea euroatlantică reprezintă principala garanţie de securitate. De asemenea, de o importanţă deosebită sunt considerate resursele umane şi cele economice.

În finalul stretgiei de securitate naţională se afirmă: „principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană. Cetă-ţeanul, depozitarul legitim al drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate conştient. De aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.”53

Structura cuprinsului strategiei de securitate a României poate fi studiată în cadrul Anexei nr.10.

52 Idem, p. 52-5353 Idem, p. 51

56

CAPITOLUL IVANALIZA COMPARATIVĂ A STRATEGIILOR DE

SECURITATE A PRINCIPALELOR STATE MODERNE

Considerăm necesară o secţiune în care să studiem punctele comune şi diferenţele dintre strategiile de securitate sau după cum se poate observa, documentele care legiferează această stare de fapt în anumite state (Anexa nr.1). Vom evidenţia modurile de abordare asupra anumitor situaţii comune sau prezentăm elemente care nu se regăsesc în cadrul altor documente. În aceste secţiuni vom face şi paralele cu situaţia României pentru a observa situare acesteia în comparaţie cu celelalte state studiate.

Printre cele mai importante măsuri pe care aceste state puternic dezvoltate le iau se numără problematica armelor de distrugere în masă, lupta împotriva terorismului.

4.1. Puncte comune

Fiecare dintre documentele studiate au ca parte de început câte o secţiune care studiază situaţia generală la nivel internaţional şi o serie de evenimente importante care au influenţat anumite schimbări în abordarea noilor strategii pentru securitatea statelor, în comparaţie cu ultimele astfel de documente.

În afară de România, celelalte documente studiate aduc în discuţie structura, pe categorii de forţe ale statelor respective. Sunt astfel enumerate pe rând forţele terestre, aeriene şi cele maritime, deoarece toate aceste state au acces la mare. Japonia este în acest sens, un caz aparte datorită faptului că este un stat insular. Germania este singurul stat care în enumerarea categoriilor de forţe cuprinde şi serviciul medical.

Principala ameninţare pe fondul căreia s-au remodelat noile strategii de securitate este reprezentată de terorism. Acesta este principalul motiv avut în vedere în fiecare dintre strategii. Majoritate pericolelor sunt considerate a fi realizabile de către terorişti. Aşadar, este de la sine înţeles faptul că, terorismul este cea mai mare ameninţare a securităţi la orice nivel.

Un alt element comun al acestor strategii este faptul că prezintă alianţele din care fac parte statele respective şi importanţa acestora. Întărirea relaţiilor de cooperare sunt considerate foarte importante de către toate statele pentru eficientizarea luptei împotriva terorismului şi dezamorsarea conflictelor regionale.

Germania are o secţiune în care abordează principalele alianţe: ONU, NATO, UE, OSCE. Pentru fiecare dintre acestea este realizată câte o prezentare sumară a importanţei şi a structurii pe care acestea o aveau la momentul redactării documentului. O importanţă deosebită se acordă relaţiei de colaborare dintre NATO şi UE.

57

Rusia face parte din multe alianţe importante, dintre care şi NATO, despre care se ştie foarte bine că a fost alianţa inamică Pactului de la Varşovia pe toată durata Războiului Rece. Atragerea Rusiei în NATO, a fost deci un pas foarte important pentru alianţă, dar în primul rând pentru SUA. Cu toate acestea Rusia declară că dacă interesele sale nu vor fi respectate este dispusă să facă tot ce e posibil ca să i se respecte.

În cazul Chinei, nu am identificat cuvântul „aliat”, iar „alianţă” apare doar în cazul altor state menţionate în cadrul acestui document. Se afirmă doar faptul că ia parte la sisteme colective de securitate. Datorită modului în care prezintă această situaţie, am putea crede că statul chinez încearcă să-şi creeze un sistem de apărare propriu. Ca o confirmare a acestui fapt, în anul 2007 guvernul chinez a suplimentat fondurile pentru apărare, fapt contestat vehement de către SUA, cu toate că acestea au avut un buget alocat de aproximativ zece ori mai mare. Temerile americanilor se datorează zvonului că fondurile acordate de chinezi sunt mai mari de trei ori decât cele declarate oficial.

România prezintă importanţa aderării sale la NATO şi UE şi prezintă diverse situaţii în care aceste statute au influenţat rolul ţării noastre la nivel internaţional.

Celelalte state studiate scot şi ele în evidenţă importanţa alianţelor, a apărării comune şi a rolului pe care îl joacă fiecare dintre ele în cadrul acestora.

În ceea ce priveşte alocarea fondurilor în figura nr.2, afişată mai jos, putem observa bugetele alocate de către fiecare dintre state în anul 2005. În figura nr.3 sunt prezentate ponderile pe care sumele alocate pentru apărare le au în P.I.B.-ul fiecăruia dintre state.

Fig. nr. 2 – Cheltuielile pentru apărare în anul 2005 (mld $)

58

Fig. nr. 3 – Procentajul din PIB reprezentat de fondurile alocate apărării

SUA are cea mai abordare amănunţită problematicii armelor de distrugere în masă, şi în principal al celor nucleare, dintre toate statele. Acestea declară faptul că acest tip de arme sunt foarte periculoase datorită faptului că tehnologiile necesare producerii armelor nucleare se studiază de foarte mult timp şi sunt uşor accesibile. Faptul că ar putea fi folosite de terorişti este deci foarte probabil şi, în consecinţă, foarte îngrijorător, datorită faptului că aceştia nu au nici o prejudecată în a le folosi.

Sunt studiate şi situaţiile la nivel internaţional cauzate de lipsa controlului comunităţii internaţionale asupra proliferării armamentului nuclear din anumite state, ca de exemplu Iracul în timpul lui Saddam Hussein, Iranul sau Corea de Nord.

Blocarea accesului statelor teroriste la obţinerea materialului nuclear fisionabil este un deziderat greu de atins datorită faptului că se poate obţine relativ uşor după cum am explicat deja, mai sus. Din această cauză se pot lua doar o serie de măsuri preventive:

- Împiedicarea statelor de a cumpăra tehnologia necesară producerii materialului fisionabil;

- Împiedicarea, interzicerea şi prevenirea oricărui stat de la a transfera asemenea material către statele considerate a fi periculoase.

Statele care deţin asemenea armamente sunt considerate a fi factori de o importanţă deosebită la nivel mondial. Renunţarea din partea unor state la programele de proliferare nucleară a fost considerată a fi binevenită.

O altă fază a problematicii nucleare e reprezentată de crearea unui Parteneriat Global pentru Energia Nucleară, care are ca principală activitate dezvoltarea şi dispunerea de tehnologii avansate de reciclare nucleară.

59

Rusia declară fără nici un fel de reţinere faptul că dacă va fi nevoie va folosi puterea sa nucleară împotriva oricărui stat care se va opune intereselor federaţiei. Cu toate acestea principalul său interes este de a folosi această puterea pentru apărarea teritoriului naţional.

China afirmă că situaţia internaţională nu permite o relaxare din această privinţă, deoarece există state în regiunea continentului asiatic, care au în derulare programe importante în acest sens. Din această cauză China afirmă că derulează şi ea acţiuni în sensul dotării trupelor sale cu astfel de tehnologii.

Strategia nucleară chineză cuprinde măsuri de descurajare a folosirii armamentului nuclear împotriva sa. Cu toate acestea, se angajează să nu ameninţe statele care nu deţin astfel de tehnologii sau să atace, folosind aceste tehnologii doar în scop defensiv. De asemenea, promovează neproliferarea nucleară, politica dezarmării şi a controlului aramamentului nuclear.

Japonia acordă, de asemenea, o importanţă deodebită acestei problematici, asemeni Chinei, datorită instabilităţii din zona asiatică. Japonezii relatează în repetate rânduri în cadrul documentului elaboarat de către aceştia efectuare unui experiment nuclear de către Corea de Nord în anul 2006.

Alte măsuri apar în cadrul protecţiei CBRN, dar acestea apar ca nişte generalităţi. Există totuşi enunţate trei principii legate de armamentul nuclear:

- Japonia nu va deţine arme nucleare;- Japonia nu va produce arme nucleare;- Japonia nu va permite introducerea pe teritoriul său a armelor nucleare.Germania nu abordează foarte complex această problematică, aducând în

discuţie doar măsuri generale de protecţie. În aceeaşi situaţie se află Franţa şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ceea ce ne face să credem că aceste state au elaborat documente separate pentru această problemă.

Armele chimice şi biologice sunt de asemenea considerate a fi periculoase datorită efectelor pe care le pot avea, dar mai ales din cauza faptului că tehnologiile necesare producerii şi răspândirii lor nu sunt nici pe departe la fel de costisitoare ca cele pentru armele nucleare. Din această cauză pot fi preferate de către grupările teroriste. Aceste ameninţări sunt tot mai ridicate din cauza descoperirilor tehnologice şi a uşurinţei cu care acestea pot fi achiziţionate.

În ceea ce priveşte armele chimice, există la nivel mondial diverse organizaţii sau întruniri la nivel mondial care prin măsurile pe care le adoptă încearcă să ţină sub control situaţia acestora. Aminitim în acest sens ONU, Conferinţa pentru Dezarmare, Oganizaţia pentru Prohibiţia Armelor Chimice, Convenţia Armelor Chimice şi G8. Au fost stabilite diverse măsuri, ca de exemplu, cea de depozitare şi distrugere a armelor chimice în modalităţi care să nu afecteze mediu înconjurător.

60

Împotriva armelor biologice se încearcă crearea unui sistem internaţional de alertare în caz de atac cu asemenea arme, dar şi de măsuri de restricţionare a accesului la materiale necesare creării de astfel de armamente.

Marea Britanie este singurul stat care realizează o abordarea mai aprofundată în acest sens, fiind prezentate o serie de cercetări în domeniul protecţiei CBRN.

Neproliferarea este o problematică extrem de complexă, datorită acţiunilor unor state care încalcă constant reglemetările din acest domeniu.

Există o serie de măsuri de neproliferare luate în considerare de toate statele:

- Eforturi proactive împotriva ameninţărilor cu rachete;- Protecţie crescută şi diminuarea efectelor atacurilor cu arme de

distrugere în masă. România acordă de asemenea o importanţă deosebită acestor

problematici, studiindu-le pe parcursul unui capitol, alături de măsuri necesre combaterii terorismului.

Statele Unite ale Americii abordează problematica conflictelor regionale mai amănunţit decât celelalte state. În primul rând prezintă pe scurt abordarea acestei problematici abordată în cadrul Startegiei Naţionale de Securitate din 2002. Aceasta este urmată de o enumerare a celor mai importante astfel de documente.

Se consdieră că aceste fenomene pot apărea din varii motive, precum: reaua guvernare, agresiunile externe, revoltele interne, rivalităţi între populaţii şi rivalităţile regilioase sau etnice. În cazul în care aceste probleme nu sunt rezolvate se ajunge în cele din urmă la situaţii precum statele eşuate, dezastre umanitare sau regiuni fără guvernare, care reprezinte teritorii favorabile teroriştilor.

Pentru gestionarea conflictelor, SUA a identificat trei stadii:- Prevenirea conflictelor – etapa în care se încearcă rezolvarea

divergenţelor dintre taberele rivale pe cale diplomatică, fără să fie nevoie de intervenţie militară;

- Intervenţia în conflict – acel stadiu în care confruntarea militară este deja în desfăşurare şi se intervine pentru a restabili pacea şi ordinea. În acest sens SUA au lansat la Summitul G8 din 2004 Iniţiativa Globală pentru Operaţii pentru Pace;

- Stabilizarea şi reconstrucţia post-conflict – cu toate că, în cele din urmă pacea s-a obţinut pe calea armelor, dacă eforturile de menţinere a stabilităţii nu sunt eficiente se poate reajunge la conflict.

O altă formă a acestor conflicte este considerat a fi genocidul, care reprezintă exterminarea parţială sau totală a unui gurp sau unei populaţii. SUA declară că terorismul nu trebuie tolerat54.

54 The National Security Strategy of the United States of America, March 2006, p. 16-17

61

Strategia de securitate a Germaniei consideră că acumulările de armamente din anumite zone pot reprezenta pericol, ducând la rezultate negative pentru stabilitatea regională, cu posibile efecte asupra securităţii Germaniei.

Din cauza declinului structurii statului, a destrămării unor naţiuni, care frecvent se manifestă prin războaie civile se ajunge la apariţia unor zone favorabile refugierii teroriştilor, care încurajează crima organizată, corupţia, traficul cu fiinţe umane şi cel de droguri. Aceste activităţi criminale nu afectează doar zona în care apar, ci şi statele din imediata apropiere şi pot avea efecte chiar la nivel mondial. Un asemenea caz a fost regimul taliban din Afganistan până în momentul intervenţiei militare şi a restabilirii unui climat de normalitate prin eforturile susţinute de reconstrucţie.55

China abordează această problemă prin prezenţa în zona asiatică a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai. În cadrul acesteia relaţiile de cooperare pentru securitate, cooperările din domeniul economic şi cele din domeniul cultural s-au aprofundat între statele membre. În această zonă mai este aminitită şi ASEAN. Datorită activităţii intense în cadrul comunităţii internaţionale, China este un factor important în realizarea securităţii regionale.

Conflictele regionale sunt trecute, în cazul României, în cadrul de riscurilor şi ameninţărilor, pentru care sunt prevăzute măsuri general adoptate. Nu trebuie să uităm că poziţionarea statului român, este în vecinătatea fostei Iugoslavii, regiune în care au avut loc numeroase intervenţii internaţionale datorită conflictelor puternice iscate în această zonă după destrămarea URSS.

Celelalte state au introduse doar noţiuni generale, care apar studiate şi în cadrul celor strategii studiate mai sus.

Fiecare dintre aceste state are la încheiere câte un capitol în care sunt prevăzute măsuri pentru viitor.

4.2. Particularităţi

Documentele celor şase state pe care le-am studiat nu au toate aceeaşi titulatură şi nici perioadă de apariţie. Astfel acestea, în funcţie de tipul de titulatură sunt:a) Strategie de Securitate Naţională:

- SUA – 2006;- China – 2006;- România – 2007.

b) Cartă Albă:- Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 2005;- Germania – 2006;- Franţa – 1994.

55 Germany White Paper 2006 , www.weissbuch.de, p. 18

62

c) Concept de Securitate Naţionlă:- Rusia – 2000.

d) Strategia de Apărare:- Japonia – 2007.SUA, Rusia şi China sunt singurele state care au declarat în cadrul

strategiilor lor faptul că preferă intervenţiile militare pe teritoriile altor state decât pe cele naţionale. Din aceasta putem observa caracterul ofensiv, deoarece vor reacţiona pentru împiedicarea oricărei posibile ameninţări.

În categoria particularităţi vom studia în primă parte politicile de personal pe care le au introduse doar Germania, Franţa şi Japonia.

În ceea ce priveşte armata germană se declară că este nevoie de personal motivat. În Germania, Bundeswehr, este unul dintre cei mai mari angajatori, oferind anual peste 20.000 de locuri de muncă.

După 1991 armata germană a suferit o reformă drastică de personal, reducându-se în decursul timpului de la 650.000 de angajaţi, atât militari, cât şi civili, la aproximativ 370.000 în 31 august 2006. Dintre aceştia, 250.000 reprezintă militarii, fie aceştia de carieră sau voluntari, iar ceilalţi aproximativ 120.000 sunt salariaţi civili.

Personalul militar este de mai multe categorii. Există: cadre şi subofiţeri de carieră, militari angajaţi cu contracte pe diferite perioade de timp şi chiar şi rezervişti. Aceştia din urmă sunt menţinuţi în sistem datorită experienţei pe care o au acumulată în decursul activităţii, şi pot să desfăşoare activităţi în beneficiul Ministerului Apărării.

Este prezentat un grafic al tipurilor de cursuri şi module de instrucţie pe care trebuie să le parcurgă personalul militar.

Francezii consideră serviciul militar o onoare. Personalul considerat a fi cel mai important element dintr-o serie de trei necesare pentru realizarea securităţii statului francez. Celelalte elemente ale acestei enumerări sunt: mijloacele materiale şi cele financiare.

Cu toate că există şi angajaţii voluntari, importanţa militarilor creaţi în cadrul sistemului rămâne deosebită. Se studiză şi problema rezerviştilor şi modalităţile de intergrare a acestora în viaţa civilă după terminarea carierei militare.

Spre deosebire de Germania studiază mai amănunţit problema personalului atât militar cât şi civil.

Japonia realizează abordarea cea mai amănunţită dintre cele trei state. Sunt incluse amănunte cu ar fi până şi limitele vârstă pentru încadrarea anumitor grade. Se prezintă şi tipurile de studii pe care trebuie să le aivă diversele categorii de personal.

Un amănunt pe care îl considerăm şocant e faptul că au prevăzut şi o serie eforturi pentru prevenirea sinuciderilor personalului din armată.

Un element de particularitate în cadrul stretegiei de secruitate a SUA este faptul că are un capitol în care este adusă în discuţie problematica începutului

63

unei noi ere de creştere economică la nivel mondial datorită pieţelor şi a comerţului liber.

În cazul Marii Britanii elementele de particularitate rezidă în primul rând din faptul că documentul studiat conţine şi strategia industială de apărare. Acest fapt duce la studierea unor problematici din punct de vedere tehnic faţă de abordările din cadrul celorlalte documente studiate.

China este singurul stat care studiază situţia alocărilor de fonduri pentru apărare de la bugetele diverselor state, incluzând toate statele pe care le studiem în prezenta lucrare, ceea ce demonstrează faptul că acestea sunt considerate a fi de o importanţă deosebită.

Germania are ca element de particularitate faptul că studiază problematica securităţii în reţea şi moul de implementare al acesteia atât la nivelul tehnologiilor, cât şi drept urmare la nivelul interstatal.

Japonia are cele mai multe elemente de particularitate datorită faptului că studiază mult mai amănunţit decât celelalte state toate problematicile. Cu caracter de noutate este faptul că studiază strategiile de securitate ale altor state. De asemenea, include şi interviuri cu diferite categorii de personal din armată care-şi exprimă părerea referitor la diverse problematici care sunt în studiu în cadrul documentului. Aceste interviuri sunt încadrate în cadrul fiecărei problematici, nefiind realizată o secţiune aparte la sfârşitul documentului.

În ceea ce priveşte România, drept elemente de particularitate sunt studierea problematicii reprezentată de Marea Neagră şi mediul de securitate din zonă, dar şi cea legată de construirea noii identităţi europene şi euroatlantice a statului nostru.

64

CAPITOLUL VSTUDIU DE CAZ: „ŢINUTUL SECUIESC”. INFLUENŢE

POSIBILE ASUPRA SECURITĂŢII ROMÂNIEI

5.1. Scurt istoric

Ţinutul Secuiesc (maghiară: Székelyföld) este o zonă din România, situat în estul Transilvaniei, locuit în majoritate de secui-maghiari şi împărţit în mod tradiţional în scaune (magh. "szék"), de unde numele de "székely", în română "secui".

Cea mai mare parte a zonei geografice din sud-estul Transilvaniei a făcut parte din provincia Dacia romană, după anul 106 d.Hr. Timp de aproape două sute de ani populaţia autohtonă de aici a fost supusă unui puternic proces de romanizare, ce a condus la naşterea şi generalizarea populaţiei daco-romane. Sfârşitul dominaţiei romane în Dacia nu a însemnat însă dispariţia acesteia, ci din contră, procesul de romanizare a continuat de-a lungul câtorva secole (sec. III - VIII d.Hr), iar în urma acestuia s-a născut un nou popor: românii, pe care unul dintre marii istorici germani, Johannes Troster, îi consideră “cei mai vechi locuitori ai ţării” (ai Daciei, n.n.).

Alături de ei, prin sec.XII-XIII, s-au aşezat secuii, o grupare etnică, redusă numeric, dar bine organizată milităreşte, adusă de regii Ungariei şi aşezată în estul Transilvaniei, pentru paza hotarelor voievodatului.

Secuii au fost deci nişte colonişti ai regilor unguri, faţă de care şi-au asumat o serie de responsabilităţi, în schimbul cărora au fost beneficiarii unor privilegii. Cu toate acestea, vreme de câteva secole, între românii băştinaşi şi secuii colonizaţi s-au statornicit legături puternice, datorate convieţuirii comune. Acest lucru l-a determinat pe istoricul Nicolae Iorga să afirme: “cu secuii avem o simbioză, adecă o viaţă împreună, cu ungurii numai o vecinătate. Deosebirea este esenţială”. Tocmai această “viaţă împreună” a condus la unele trăsături specifice ale populaţiei secuieşti, care o deosebesc esenţial de maghiari, chiar dacă secuii au fost în timp complet maghiarizaţi. “Nu vom găsi cu uşurinţă la maghiarii din Transilvania însuşiri ca ale celor care se trag din secui şi din români”, scrie Ion Budai Deleanu în “Despre originile popoarelor din Transilvania”. Simon de Keza vine să confirme acest adevăr: “Amestecaţi cu românii, ei (secuii, n.n.) se foloseau de literele acestora”, neavând o scriere proprie.

Începând din secolele XIV - XV românii băştinaşi, rămaşi tot mai puţini, s-au contopit în masa secuiască, în urma unui proces natural de secuizare, început încă din sec. XIII. Acelaşi proces de deznaţionalizare s-a petrecut şi în rândul secuilor, odată cu destrămarea obştilor săteşti, apariţiei diferenţierii sociale şi creşterii puterii regilor unguri. Secuii au îmbrăţişat religia catolică şi au adoptat limba maghiară.

65

Dar oricât de intens ar fi fost acest proces, el n-a putut duce la dispariţia totală a secuilor, deveniţi dintr-odată unguri, cum susţin unii “istorici”, după cum nici românii secuizaţi nu au devenit unguri adevăraţi, chiar deznaţionalizaţi fiind.

Pe la 1874 G. Bariţiu scria în revista Transilvania: “Pe acest teritoriu secuiesc poporaţiunea românească era odinioară mult mai numeroasă, însă românii persecutaţi şi tiranizaţi, parte din ei au trecut în Moldova, parte s-au maghiarizat”. Acest adevăr este recunoscut şi de profesorul ungur Kozma Ferenc în “Situaţia economică şi culturală a secuimii”(Budapesta, 1879): “În afară de religie, nimic nu mai aminteşte de neamul lor (românesc, n.n.), căci pe lângă limbă, mare parte din ei şi-au adaptat felul de trai şi îmbrăcămintea la secui”. Aşa se explică de ce conscripţia ortodoxă din 1805 a înregistrat, în satele din jurul Odorheiului Secuiesc, grupuri masive de “secui” ortodocşi, de 200 - 300 de persoane. Se apreciază că în jurul anului 1800, în zona Odorheiului, românii mai reprezentau aproximativ 25 - 30 la sută din populaţia locală. De exemplu, pe la 1900, în Cristur se mai vorbea româneşte, însă după apariţia legii Appony (1907), românii erau huiduiţi, preotul român a fost alungat, biserica dărâmată, iar în locul românilor alungaţi au fost aduşi în oraş germani, armeni şi ţigani maghiarizaţi.

Într-un interval relativ scurt, de o jumătate de secol, populaţia românească a dispărut complet, în urma celui mai intens şi dur proces de deznaţionalizare din fostul judeţ Odorhei. Satele româneşti ori cu populaţie mixtă din acest judeţ au fost complet maghiarizate şi trecute la catolicism, astfel că, “nici urmă nu exista de români”.

Cu totul alta a fost situaţia în localităţile de sub munţi, de la graniţa cu România, precum: Poiana Sărată, Breţcu, Zagon, Zăbala, Dobârlău etc. unde românii şi-au păstrat neatinsă naţionalitatea română, exprimată prin limbă şi prin întreaga lor viaţă spirituală.

Situaţia dezastruoasă a românilor din secuime s-a perpetuat şi în secolul 20, chiar şi după Marea Unire de la l Decembrie 1918, când viaţa spirituală a acestora a rămas aproape neschimbată, prin lipsa de interes a statului român, dar mai ales prin atitudinea tolerantă ce a caracterizat dintotdeauna poporul român. În numele acestuia, unul dintre cei mai aprigi luptători pentru unirea Transilvaniei cu România, Iuliu Maniu, a exprimat clar că cei care au fost asupriţi secole de-a rândul, românii transilvăneni, “nu doresc să devină din asupriţi, asupritori”.

Acelaşi lucru a fost exprimat de un alt mare român ardelean, viitorul patriarh al României, Dr. Miron Cristea, care în şedinţa Senatului României, din 5 mai 1920, a spus: “Cred că tălmăcesc sentimentele românilor de pretutindeni şi în deosebi ale membrilor acestui înalt Corp legiuitor, când declar că, să fie asiguraţi fraţii noştri maghiari, care au să trăiască între graniţele României Mari, că noi nu o să-i persecutăm nicicând şi nu o să le facem răul pe care noi l-am suferit de la ei. Noi vom respecta dragostea lor

66

către rasa maghiară, vom da respectul şi toleranţa cea mai mare faţă de credinţa lor, vom respecta datinile şi obiceiurile lor şi toate năzuinţele lor juste de înaintare, cu o singură condiţie: să se identifice cu interesele şi aspiraţiunile noastre”.

Cum au înţeles minoritarii unguri şi secui să se “identifice cu interesele şi aspiraţiunile noastre”? În acest sens este deosebit de semnificativă o declaraţie făcută de unul dintre ei la puţină vreme după Marea Unire, în 1922, consemnată de fostul primar al municipiului Târgu-Mureş, Emil Aurel Dandea, cel care a fost însărcinat să instaleze administraţia românească în oraş: “Ţară, naţiune şi tot ce este valah este înaintea noastră superlativul odiosului ce trebuie urât din toate puterile şi combătut prin toate mijloacele. Orice comunicare sau împăcare cu spiritul acesta, ori cu situaţia de egal vouă este un sacrilegiu. În trecutul nostru de dominaţie ne-a devenit o a doua natură dispreţul valahilor. Cultură şi civilizaţie pentru noi nu poate fi decât la Budapesta. Bucureştiul nu poate fi decât personificarea bizantinismului şi balcanismului celui mai întunecat, unde nu mergem decât să corupem şi să facem afaceri în stil balcanic. Legile le privim numai din punct de vedere al eludării lor, pentru a trage un eventual profit pe care ni-l asigură. Nu există între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urâm, toţi tindem, cu toate mijloacele, la păstrarea supremaţiei noastre, pentru ca ora reînvierii Ungariei să ne afle înmulţiţi şi întăriţi. De aceea strigăm contra asupririlor de fapt şi închipuite, de aceea ne plângem la Liga Naţiunilor, la Papa, la bisericile protestante. Trăim cu amintirile dominaţiei din trecut, pentru că este dominaţia ce trebuie să ne revină.

Noi ne folosim de toate mijloacele căci nu avem ce pierde, numai câştiga putem. Fraţii noştri din Ungaria şi amicii noştri din străinătate subminează statul român dinafară, iar noi dinăuntru. Pe ei îi apără situaţia lor de străini, pe noi ei, Liga Naţiunilor, legile româneşti şi prostia voastră. Cu cât vom avea mai multă libertate, cu atât vom lucra mai intensiv. Cu cât vom avea mai multe drepturi cu atât vom fi mai periculoşi pentru români, căci nouă drepturi şi libertate de la români nu ne trebuie, decât ca să le îndreptăm contra lor”.

În perioada interbelică a existat încă judeţul Trei Scaune (magh. Háromszék), desfiinţat ulterior de autorităţile comuniste. În prezent Ţinutul Secuiesc cuprinde judeţele Covasna şi Harghita, precum şi o parte din judeţul Mureş şi o comună din judeţul Bacău, înglobate cu ocazia reformei administrative din 1968 acestui din urmă judeţ, cu toate că erau şi sunt locuite majoritar de secui.

Ţinutul Secuiesc nu are nici un statut administrativ, deşi există o mişcare pentru a crea o regiune autonomă secuiască în acest ţinut. Centrul istoric a Ţinutului Secuiesc a fost Târgu Mureş, acum este Odorheiu Secuiesc.56

56Cf. http://autodeterminare.ro/index.htm

67

5.2. Manifestări antiromâneşti din 1990

În 1990 la foarte puţin timp după revoluţia din decembrie 1989, au avut loc puternice manifestări ale maghiarilor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Aceste evenimente s-au concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie şi 21 martie 1990 la Târgu Mureş, în urma cărora cinci oameni şi-au pierdut viaţa, sute de oameni au fost brutalizaţi şi răniţi, iar convieţuirea interetnică în Târgu Mureş a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp.

În data de 15 martie 1990 în localităţile cu o populaţie semnificativă maghiară au avut loc festivităţi pentru a marca Ziua maghiarilor de pretutindeni, a 142-a aniversare a revoltei maghiare antihabsburgice de la 1848. La aceste manifestări şi-au anunţat prezenţa şi oficialităţi din partea statului maghiar, existând şi solicitări din partea autorităţilor maghiare ca la manifestările comemorative să participe ambasadorul ungar la Bucureşti.

Potrivit autorităţilor din România la aceste evenimente aniversare, în mai multe localitati din Ardeal, printre care Satu Mare şi Târgu Mureş, cetăţeni din Ungaria şi cetăţeni de etnie maghiară din România „au arborat, ostentativ, însemne şi drapele ungare, au înlocuit inscripţii în limba română şi au instigat populaţia românească prin lozinci şi cântece provocatoare”. Totodată au fost profanate o serie de simboluri ale populaţiei româneşti, statuile lui Avram Iancu din Târgu Mureş şi Nicolae Bălcescu din Sovata”.

În 19 martie 1990 ca urmare a celor întâmplate în 15 martie a fost atacat sediul UDMR, dar şi cele ale PNŢ şi PNL. Între victime s-a aflat unul din liderii comunităţii maghiare din Transilvania, scriitorul András Sütő. Acesta a fost bătut, viaţa fiindu-i pusă în pericol prin leziuni multiple.

Pe data de 20 martie ca urmare a mai multor acţiuni îndreptatate împotriva statului român, amplasarea steagului Ungariei pe clădirea primăriei municipiului Târgu Mureş, şi ocuparea sediului prefecturii de elemente turbulente maghiare care au declarat ocuparea oraşului, a fost organizat un mare miting de protest. La acest miting au participat atât membri comunităţii române cât şi memebri comunităţii maghiare. În acea zi s-au consolidat taberele adverse, compuse din români, respectiv din maghiari. Aceste tabere s-au ciocnit atât ideatic, dar şi fizic, totul culminând cu violenţe stradale deosebit de grave. Aşezarea celor două grupuri în centrul oraşului a favorizat izbucnirea violenţelor. Grupul românilor era aşezat pe partea de vest a centrului (în faţa hotelului Grand), iar grupul maghiar pe partea de est, lângă statuia soldatului necunoscut aproape de statuia lui Avram Iancu; taberele erau delimitate de un cordon nesemnificativ de poliţişti.

Din motive cultural-simbolic-istorice partea dinspre hotelul Grand a încercat să ajungă în partea opusă a pieţei pentru a fi aproape de statuia lui Avram Iancu, statuie vandalizată cu câteva zile înainte, iar în acel moment părţile aflate în tensiune, care până în acel moment scandau diferite lozinci la

68

adresa celorlalţi şi îşi exprimau propriul crez s-au ciocnit. Incitatorii nu au lipsit din niciuna din tabere, de asemenea mişcările provocatoare a liderilor ambelor tabere.

La auzul veştilor alarmiste locuitorii a două sate româneşti din Valea Gurghiului, Hodac şi Ibăneşti s-au deplasat cu autobuze la Tîrgu Mureş pentru a face "curăţenie" (acţiunile s-au desfăşurat în mod asemănător cu mineriadele). Înarmaţi ca şi răsculaţii, noii veniţi au calmat lucrurile, în opinia lor.

După bătaia generalizată a urmat un moment de acalmie, coflictul părând a se fi sfărşit. La scurt timp o masă de cetăţeni de etnie maghiară din valea Nirajului şi Sovata, aduşi prin Eremitu, au incendiat autobuzele celor din Reghin, Hodac şi Ibăneşti. Grupul maghiar a reuşit să incendieze toate autobuzele cu care veniseră noii combatanţi şi să-i agreseze pe săteni. În aceste momente tensionate Mihăilă Cofariu a fost agresat cu bestialitate. Unul din agresorii acestuia a fost cetăţeanul român de etnie maghiară Barabas Erno. Aceste momente au fost surprinse de aparatele de filmate ale cameramanilor prezenţi în hotelul Grant, în faţa căruia s-au desfăşurat evenimentele.

În ziua următoare situaţia tensionată a continuat fiind ridicate baraje pe ruta Târgu Mureş - Reghin, în localităţile Dumbrăvioara, Ernei şi Sângeorgiu de Mureş cu scopul de a împiedica venirea spre Târgu Mureş a populaţiei de etnie română. Alte baraje au mai fost instalate în municipiul Târgu Mureş şi de asemenea pe ruta Târgu Mureş - Sovata, Râciu - Târgu Mureş şi Band - Târgu Mureş.

Subiectul Mihăilă Cofariu este interesant de amintit pentru a observa şi prezentarea mediatică a conflictelor din martie 1990. Mai întâi de toate trebuie menţionată strania prezenţă a mai multor reporteri străini înarmaţi cu aparatură video-foto cazaţi în hotelul Grand la etajele superioare de unde au înregistrat aceste evenimente foarte exact.

Revenind la Mihăilă Cofariu presa naţională şi internaţională a prezentat în primă fază un caz din centrul Transilvaniei unde agresorii români au bătut cu bestialitate mai mulţi cetăţeni maghiari printre care şi un cetăţean de etnie maghiară îmbrăcat într-un pulover verde. Imaginile şocante prezentate atunci îl aveau în prim plan pe cel îmbrăcat în verde şi menţionau ura cetăţenilor români faţă de tot ce are legătură cu ungarii inclusiv culoarea verde prezentă pe steagul Ungariei.

Imaginile filmate de un cameraman irlandez au fost redate şi comentate până în momentul în care a fost dezvăluită identitatea celui bătut cu bestialitate chiar şi atunci când era căzut la pământ şi nu mai mişca: un român din Ibăneşti. Ulterior, analizând filmele prezentate agresorul a fost identificat în persoana lui Barabas Erno. La scurt timp după evenimentele din 20 martie acesta a părăsit România, fugind în Ungaria.

Despre inexactitatea datelor legate de Mihăilă Cofariu care au ţinut prima pagină a ziarelor interne şi internaţionale nu s-a dat nici o dezminţire.

69

Probabil că în opinia unora încă persistă ideea că în România ura faţă de alte etnii este de actualitate, iar evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş sunt o dovadă în plus pentru acest lucru.

Singurul adevăr de necontestat până în acest moment al acestor evenimente e că doi oameni au fost nenorociţi: în 19 martie Suto Andras este rănit şi îşi pierde un ochi, iar pe 20 martie Mihăilă Cofariu este bătut cu bestialitate până aproape de moarte.

Rezultatul acestor confruntări poate fi descris astfel în date: 5 morţi - 2 români şi 3 maghiari, 278 de răniţi. O biserică ortodoxă incendiată, iar sediile locale ale unor partide politice vandalizate.

Rezultatul oficial al anchetei este următorul: 30 de persoane au fost trimise în judecată, iar alte 21 au fost arestate, în cursul urmăririi penale - 12 romi, 8 maghiari şi un român. Tribunalul a pronunţat sentinţe de penalizare pentru mai multe persoane: unguri (1) şi romi (7). Procurorul Liviu Moica, cel care s-a ocupat de acest caz a declarat câţiva ani mai târziu: „Am audiat o grămadă de victime, martori, dar nu am avut condamnaţi. 1-2 incendiatori s-au spânzurat, 4-5 au fugit în Ungaria. Dosarele cu omor deosebit de grav au rămas cu AN (autor necunoscut). Faptele nu s-au prescris, dar nu cred ca se va mai face nimic”.

La 1 septembrie 1992 a fost emisă o sentinţă de executare a 10 ani de închisoare, pentru Barabas Erno, cel care l-a agresat pe Mihilă Cofariu. În februarie 2007 Tribunalul Mureş a emis un mandat de arestare european pe numele lui Barabas Erno. Deşi autorităţile române l-au condamnat pe Barabas Erno pentru tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, fiind aflată adresa acestuia din Ungaria cu ajutorul Interpol-ului, autorităţile maghiare nu doresc extrădarea acestuia, Kincses Elod, avocatul părţii urmărite, afirmând: „După mine, Barabas Erno nu va fi arestat, fiindcă organele maghiare nu-l vor extrada”.

Evenimentele de mai sus le putem cataloga drept o criză locală în care autorităţile româneşti au intervenit prea târziu şi prea greu. Din această cauză evenimentele s-ar fi putut solda cu şi mai multe victime. Considerăm că această situaţie a fost posibilă şi datorită faptului că a urmat la scurt timp revoluţia din decembrie 1989. Aceea a fost o perioadă de declin în România, când nimic nu era sigur, populaţia suferea un şoc vâzându-se după o perioadă foarte lungă de timp sub jugul comunismului din nou liberă57.

5.3. Autonomia culturală a „Ţinutului Secuiesc”

Există o serie de dovezi ştiinţifice şi istorice care atestă faptul că o parte dintre dovezile aduse de către maghiari sunt nefondate. Până în prezent secui nu au obţinut independenţa teritoriului pe care îl revendică. În ceea ce priveşte populaţia din Transilvania, încă de la primul recensământ din 1869, efectuat

57 http://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_interetnic_de_la_T%C3%A2rgu_Mure%C5%9F

70

în perioada Imperiului Austro-Ungar, ponderea populaţiei romăne era net supoerioară celei maghiară. Evoluţia în timp a celor două populaţii a menţinut numărul mare de români comparativ cu cel al maghiarilor (Anexa nr.11). Studiind Anexa nr. 11 se poate observa că de la recensământul din 1930, primul recensământ din România la care s-a făcut şi repartizarea pe etnii, în judeţele Harghita şi Covasna populaţia română, ca pondere, este extrem de scăzută comparativ cu cea de etnie maghiară. Doar în judeţul Mureş populaţia română este mai mare decât cea maghiară, dar nu considerabil de mult. Ţinând cont de faptul că în vederea realizării Ţinutului Secuiesc se revendică doar o parte a judeţului Mureş, este cert faptul că respectivă parte este locuită în cea mai mare parte a sa de către populaţie de etnie maghiară.

Marko Bela afirma: „Autonomia teritorială a Ţinutulu Secuiesc rămâne crezul politic al UDMR”58, şi am putea continua fraza aceasta cu faptul că nu este doar a lor acest crez, ci al tuturor maghiarilor din România.

Republica Kosovo reprezintă un precedent pentru ceea ce se doresc maghiarii să ralizeze în acest sens. Declararea unilaterală a independenţei Kosovo de către albanezii separatişti a stârnit pe lângă efectul dominoului din fostul spaţiu sovietic şi numeroase reacţii din partea minorităţilor din Europa, dintre care se remarcă cea maghiară, în număr de aproximativ 2.000.000, răspândită în jurul Ungariei. Pretenţiile maghiarilor sunt mult mai vehemente ca urmare a instituirii "precedentului Kosovo". Cei aproximativ 300.000 de unguri din Vojvodina, cea mai importantă minoritate din provincia sârbă de două milioane de locuitori, consideră independenţa Kosovo drept un precedent, dar susţin în acelaşi timp că nu nutresc ambiţii separatiste. Liderul unuia dintre cele mai importante partide maghiare de acolo, reclamă autonomia pentru localităţile unde ungurii sunt majoritari, în special în domeniul finanţelor, culturii şi educaţiei, precum şi dreptul de a vorbi în limba maghiară. Situaţia este asemănătoare în Slovacia, unde se mai află aproximativ 500.000 de maghiari din cei colonizaţi în timpul Imperiului Austro-Ungar.

5.4. Evoluţii posibile şi influenţe asupra securităţii româniei

5.4.1. Evoluţii posibile şi factori determninanţi

Fiecare serie de evenimente care se organizează anul pe data de 15 martie, ziua maghiarimii, reprezintă un prilej al maghiarilor pentru a-şi reafirma intenţiile de creare a Ţinutului Secuiesc. De fiecare dată la aceste evenimente apar pancarte cu texte de genu: „Autonomie Ţinutului Secuiesc! Libertate Secuilor! Ţinutul Secuiesc – Tirolul de Sud, Catalunia, Europa

58 http://www.romanialibera.ro/a109052/marko-bela-autonomia-teritoriala-a-tinutului-secuiesc-ramane-crezul-politic-al-udmr.html

71

Carta ONU: Autodeterminarea este dreptul tuturor popoarelor!”, citate: „Bun venit pe pământ secuiesc" - Laszlo Tokes "Autonomia pământului nostru natal trebuie obţinută cât mai repede cu putinţă" - Laszlo Tokes "România, definită ca stat naţional unitar, trebuie să dispară. Sintagma acesta nu îşi mai are acoperire în realitate. Nu a avut niciodată. Această expresie trebuie scoasă din Constituţiei” - preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Joszef Csapo. "Avem nevoie de autonomia secuimii şi deţinem mijloacele politice să o obţinem" - Marko Bela "Funcţionarii care lucrează în instituţii publice în Ţinutul Secuiesc trebuie să vorbească limbă maghiară, iar cei care n-o cunosc s-o înveţe"- Marko Bela.

Se poate observa foarte clar faptul că secui nici nu concep să nu li se îndeplinească dorinţa de a crea şi separa această regiune de România, şi deci încetarea existenţei statului român ca un stat naţional unitar.

În cadrul Uniunii Europene România e dată drept model pentru modul în care a înţeles să trateze problema minorităţilor naţionale. Cu toate acestea cea mai importantă minoritate din zonă este reprezentată de populaţia de etnie maghiară, având o pondere de aproximativ 7% din populaţia României. SUA reprezintă un exemplu de stat în care sunt încălcate aşa-zisele drepturi ale minorităţilor. Cu toate că 40% din populaţie este vorbitoare de limbă spaniolă, cererile repetate ale comunităţii de a folosi limba maternă în cadrul instituţiilor publice au fost primite dar refuzate net de administraţia S.U.A.

Exemplului de mai sus referitor la SUA putem adăuga şi Franţa, acesta fiind un stat cu o puternică cultură naţionalistă, care nu a acceptat să acorde foarte multe drepturi minorităţilor. Toţi cei aflaţi pe teritoriul francez trebuie să vorbească limba franceză. În ultima perioadă există tendinţa de acordare a anumitor drepturi cetăţenilor străini, dar nici unul dintre acestea nu se referă la dreptul de a folosi limba maternă în locul celei franceze pentru redactarea documentelor oficiale cu statul francez.

Maghiarii au posibilitatea de a-şi realiza obiectivele, deoarece primesc anumite beneficii din partea statului român, cum ar fi, de exemplu, faptul că pot să folosească în cadrul instituţiilor şi a administraţiilor locale de unde fac parte documente în limba maghiară, dar şi altele. Toate drepturile de care beneficiază populaţia de etnie maghiară au fost obţinute după 1989, datorită alianţelor UDMR cu partidele care s-au succedat rând pe rând la guvernarea statului român.

Activitatea agresivă a maghiarilor invocă faptul că Uniunea Europeană promovează autodeterminarea tuturor popoarelor, ceea ce a dus ca aceştia să ceară tot mai multe drepturi în acest sens.

Nu doar faptul amintit mai sus reprezintă o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale a Românieie, ci şi acţiunile pe care le întreprind maghiarii precum instalarea pancartelor care delimitează suprafaţa Ţinutul Secuiesc, fenomen care s-a petrecut de mai multe ori. Asemenea pancarte anunţau intrarea în Ţinutul Secuiesc şi au fost instalate la limita dintre

72

judeţele Braşov şi Covasna. Datorită amplasării ilegale, panourile au fost tăiate, dar în repetate rânduri membrii UDMR au instalat altele.

Activităţile pentru realizarea "autonomiei teritoriale" sunt realizate în cea mai mare parte a lor de către UDMR, Consiliul Naţional Secuiesc, Uniunea Civică Maghiară şi de neînregistratul Partid Civic Maghiar. Trebuie să amintim că Partidul Civic Maghiar nu este înregistrat pentru faptul că are un program radical, care nu a fost aprobat de către autorităţi şi s-a decis să nu accepte intrarea în legalitate a acestuia.

Participanţii la Conferinţa regională a reprezentanţilor UDMR în autorităţile locale, care s-a desfăşurat la Jimbolia în 2007, au adoptat o declaraţie în care apreciază drept "firească" nazuinţa Ţinutului Secuiesc la autonomie teritorială.

Conform unui comunicat al UDMR, participanţii la acestă reuniune au adoptat o Declaraţie privind unirea administraţiilor locale pentru folosirea posibilităţilor de accesare a fondurilor Uniunii Europene pentru "dăinuirea şi modernizarea comunităţii maghiare", în care îşi fixează o serie de principii şi obiective. Astfel, între dezideratele menţionate în document se află faptul că folosirea eficientă a fondurilor UE depinde de elaborarea planurilor de dezvoltare coordonate şi de unirea administraţiilor locale. "De aceea, Conferinţa Regională pentru Administraţie Locală a UDMR consideră că sarcina primordială a sa, unirea administraţiilor locale din Ţinutul Secuiesc, Partium şi din zonele de diasporă pentru asigurarea dezvoltării raţionale şi coordonate şi asigurarea dezvoltării durabile". Semntarii tratatului consideră firească năzuinţa Ţinutului Secuiesc, datorită faptului că ei resping ideea centralizării realizând astfel autonomia culturală deplină.

Alte cerinţe ale acestora pe care le considerăm neadecvate se numără şi faptul că aceştia susţin limitarea atribuţiilor prefectului la controlul aplicării legislaţiei. "Considerăm deosebit de necesară desăvârşirea procesului de descentralizare în conformitate cu principiile formulate în Programul UDMR. Este necesar să înceteze cât mai grabnic centralizarea în domeniul învăţământului, sănătăţii, protecţiei mediului şi al agriculturii. Concomitent, instituţiile descentralizate trebuie subordonate consiliilor judeţene, împreună cu resursele necesare funcţionarii lor în continuare", se mai arată în declaraţie. Aceste dorinţe reprezintă, de fapt, intenţia unei segregări totale, domeniile respective urmând să fie gestionate exclusiv în limba maghiară. Semnatarii mai precizează că UDMR doreşte reorganizarea regiunilor conform concepţiei proprii.

Declararea unilaterală a independenţei Kosovo de către albanezii separatişti a stârnit pe lângă efectul dominoului din fostul spaţiu sovietic şi numeroase reacţii din partea minorităţilor din Europa, dintre care se remarcă cea maghiară, în număr de aproximativ 2.000.000, răspândită în jurul

73

Ungariei. Pretenţiile maghiarilor sunt mult mai vehemente ca urmare a instituirii acestui precedent.59

Un alt model de autonomie teritorială oferit de eliderii UDMR, a fost cel al Tirolului de Sud, care a avut nevoie de 30 de ani pentru a-şi obţine autonomia. Au existat declaraţii în legătură cu eforturile comunităţii maghiare care au durat până acum, 18 ani, dar că asta nu înseamnă neapărat că mai trebuie să aştepte încă 12 ani. La aceste exemple au mai fost adăugate şi autoguvernarea personală a comunităţii germane din Danemarca, teritoriul Schleswig de Nord, a comunităţii daneze din Germania, teritoriul Schleswig de Sud, drepturile colective ale comunităţii suedeze în Finlanda, autoguvernarea personală a comunităţilor minoritare din Ungaria, care sunt considerate factori constitutivi ai statului şi dispun de competenţe de autonomie locală şi la nivelul întregii ţări.

În România reprezentanţii minorităţii maghiare, circa 1,4 milioane de persoane, au susţinut că ţările europene au creat un precedent căruia autorităţile române vor trebui să-i facă faţă atunci când aceste probleme vor fi discutate. După cum am amintit mai sus, datorită faptului că maghiarii au reuşit să fie aliaţi cu partidele de la guvernare este un pericol foarte mare, deoarece duce inevitabil, chiar dacă este un proces lent, la îndeplinirea tuturor demersurilor care sunt necesare înfăptuirii năzuinţei acestora într-o maniera legală. Fiecare drept în plus acordat de către statul român, reprezintă cedarea încetul cu încetul în faţa dorinţei acestora, până când nu va mai există cale de întoarcere şi atunci vor obţine realizarea Ţinutului Secuiesc legal. Un singur lucru le-ar mai sta în calea înfătuirii acestui deziderat, şi anume art. 1 din Constituţia României care stipulează clar faptul că România este „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Consiliul Naţional al Secuilor (CNS) încearcă să profite de pe urma precedentului Kosovo pentru a face apel la autonomia regiunii lor, Ţinutul Secuiesc, situată în centrul României. Se susţine faptul că dacă Uniunea Europeană şi SUA au recunoscut independenţa Kosovo, ei trebuie să sprijine şi autonomia regiunii secuilor. Cu toate acestea, Laszlo Tokes, ajuns europarlamentar, susţine chiar mai mult, autonomia Transilvaniei, ca fost teritoriu al Ungariei anexat la România.

Argumentele maghiarilor sunt nefondate. După cum s-a putut vedea mai sus ei se bazează doar pe sprijinul Uniunii Europene care sprijină autodeterminarea şi al Ungariei, ca putere protectoare.

În demersul lor pentru a obţine sprijinul statului ungar, a fost trimisă de către conducătorii Consiliul Naţional Secuiesc o scrisoare deschisă premierului ungar în care se cerea ca Guvernul maghiar să-şi exercite "statutul de putere protectoare asupra Ţinutul Secuiesc". În scrisoarea semnată de preşedintele CNS, se arată că, după o perioadă lungă de timp în care a fost "supusă subjugării şi subordonării", secuimea şi-a exprimat voinţa pentru

59 http://www.ziua.ro/display.php?id=234411&data=2008-03-11

74

autonomia regiunii istorice Ţinutul Secuiesc. "Autorităţile române, au respins până acum toate iniţiativele noastre care au vizat autonomia acestei regiuni, nu au luat şi nu iau în considerare solicitarea noastră, apelul Parlamentului European, deciziile Consiliului Europei. Cu toate acestea, secuimea nu renunţă la dreptul la autoguvernare, la autonomia Ţinutului Secuiesc care poate garanta dreptul la egalitate". CNS mai cere Guvernului ungar să respecte, conform unor documente internaţionale, atribuţiile care îi revin ca "ţară mamă". Astfel, CNS cere Guvernului ungar să sprijine în faţa adunării Comisiei de Apărare a ONU solicitarea secuimii privind autonomia Ţinutului Secuiesc, să semneze o convenţie internaţională cu România pentru ca Ungaria să exercite "un statut de putere protectoare" şi, ca membru al UE, să solicite sprijinul Consiliului Europei pentru rezolvarea statutului autonom pentru această regiune, în intenţia de a fi declarată euroregiune.

Încercarea CNS de a obţine autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc are o istorie veche. De la începutul anului 1991 şi până în prezent, CNS a trimis Parlamentului român în jur de zece proiecte de lege care vizau autonomia acestuia. Niciodată vreuna dintre aceste iniţiative legislative nu a trecut de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor sau a Senatului. De fiecare dată când a trimis un text la Parlament, CNS a schimbat forma proiectului, ideea în sine rămânând aceeaşi: autonomia Ţinutului Secuiesc. Potrivit unei hotărâri privind înaintarea în Parlamentul Românesc a statutului de autonomie, abordat în octombrie 2003 la Sfântu Gheorghe, secuii cereau "realizarea autonomiei Ţinutului Secuiesc prin mijloace caracteristice statului de drept şi democratic, în conformitate cu principiile prevăzute în Hotărârea 133/2003 a Consiliului Europei şi prin procedeele caracteristice democraţiei parlamentare". Cu aceeaşi ocazie, CNS a aprobat şi textul unei Proclamaţii privind "aspiraţia secuimii la autonomie". În cadrul Proclamaţiei apare şi următorul citat "Locuitorii autohtoni de naţionalitate maghiară aflaţi în majoritate în Ţinutul Secuiesc, ţinem la tradiţiile noastre seculare de autonomie. Noi, delegaţii în Consiliul Naţional Secuiesc cu competenţe de reprezentare, ne adresăm Parlamentului României, Consiliului European, Parlamentului European, în scopul luării în considerare a revendicării noastre referitoare la autonomia teritorială, care corespunde formelor practicate în statele de drept din Europa, prevederilor documentelor internaţionale cu privire la apărarea identităţii comunităţilor naţionale. Ne adresăm Parlamentului României, Guvernului României, tuturor forţelor politice din ţară, reprezentanţilor societăţii civile, precum şi bisericilor istorice autohtone, ca în interesul tuturor, să se ia în considerare şi să sprijine cu toate mijloacele democratice existente realizarea cerinţelor noastre legitime.60

60http://www.memo.ro/news/consiliul_secuiesc_ia_trimis_lui_basescu_modele_de_autonomie,10082.html

75

5.4.2. Influenţe posibile asupra securităţii României

În Constituţia României este prevăzut în art. 1 alin. 1: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.” Art.1 alin. 3: „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”61

Cele două articole din cadrul Constituţiei României statuează faptul că România nu poate fi divizată şi alături de toate celelalte articole din cadrul Constituţiei li se asigură drepturi egale tuturor cetăţenilor de pe teritoriul României. Ceea ce doresc secui să realizeze este în contradicţiei cu art. 1 alin. 1. Dacă se realizează ce doresc aceştia România ar pierde judeţele Harghita, Covasna şi o parte din judeţul Mureş.

În februarie 2007, Consiliul Secuiesc, o organizaţie care afirmă că apară interesele secuilor din Transilvania, a organizat un referendum în vederea obţinerii autonomiei Ţinutului Secuiesc. Autorităţile române au declarat că acest referendum nu este ilegal, dar este la limita extremă a legii (organizarea şi desfăşurarea referendumului putând fi reglementate numai prin legi organice conform art. 73, punctul 3, alin. d) din Constituţia României).

Noi considerăm că dacă secui vor primii toate drepturile pe care aceştia le cer vor reuşi creeze Ţinutul Secuiesc. Se va ajunge în situaţia în care nu se va mai putea revenii la deciziile luate pentru că vor fi toate legale, iar statul român se va vedea pus în faţa unui fapt fără precedent şi anume existenţa a două realităţi care se contrazic, dar care sunt legale.

Izbucnirea unui conflict în zonă este o variantă la care s-ar putea ajunge în cazul în care drepturile secuilor nu vor fi respectate. Cu toate acestea, considerăm că vor fi prudenţi în acest sens din cauza precedentului de la începutul anilor ’90 de la Târgu Mureş, dar şi a faptului că acum nu mai există acea ambiguitate care era imediat după revoluţie.

5.5. Concluzii

După părerea noastră, statul român, trebuie să aivă în vedere măsuri care să nu discrimineze populaţia de etnie maghiară, dar, ca şi până acum, este nevoie să ia măsuri care să respecte Constituţia României. După cum am menţionat mai sus, există exemplul SUA, în care populaţia latină are o pondere mult mai mare decât cea pe care o are populaţia de etnie maghiară în România şi, cu toate acestea, nu au dreptul de a-şi folosi limba maternă în cadrul administraţiei publice. Din acest punct de vedere am putea afirma că populaţia de etnie maghiară are mai multe drepturi, România fiind de drept un

61 Constituţia României, 2003

76

exemplu în acest sens în cadrul Europei. Acest drept, alături de altele au fost primite în cea mai mare măsură începând cu anul 1990, pentru că perioada comunistă nu concepea o serie aşa mare de privilegii. În perioada regimului comunist a existat o perioadă în care, de exemplu, sportivii care erau maghiari şi doreau să-şi continue cariera erau nevoiţi să-şi schimbe numele cu unele româneşti. De asemenea, regimul comunist, a dus o politică de aducere în zonele în care populaţia de etnie maghiară era preponderentă, de populaţie română pentru a scădea ponderea maghiarilor. În prezent populaţia română din aceste regiuni dispare, dat fiind sporul natural crescut al maghiarilor faţă de cel al românilor. Din punctul de vedere al populaţiei, după cum s-a observat studiind cifrele oficiale ale referendumurilor din 1931 până în prezent, aceste regiuni au avut tot timpul populaţie majoritar maghiară, şi oarecum cerinţele lor sunt îndreptăţite.

Politica statului român de a respecta prevederile din cadrul Constituţie legate de faptul ca România e „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”62 va face ca realizarea Ţinutului Secuiesc să nu fie posibilă.

62 Constituţia României, 2003

77

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

O tendinţă generală observată pe parcusul studierii strategiilor de securitate este aceea că fondurile pentru apărare au crescut în mod constant. În SUA proiectul de buget pentru anul 2007 a fost propus în defavoarea a altor 150 de proiecte guvernamentale care au fost lăsate fără fonduri. Acest lucru a stârnit nemulţumiri în cadrul populaţiei americane, având în vedere faptul că dintre proiectele rămase fără fonduri s-au numărat proiecte de sănătate şi bineînţeles şi alte domenii.

Toate strategiile de securitate cuprind măsuri pentru combaterea terorismului şi atacurilor cu arme de distrugere în masă. Acestea sunt nişte obiective greu de atins datorită faptului că sunt nişte fenomene care nu pot fi controlate. Acţiunile teroriste sunt imprevizibile şi pot apărea oriunde, oricând şi să aivă diverse anverguri. Atentatele de la 11 septembrie 2001 reprezintă cel mai bun exemplu asupra cum pot să se manifeste acţiunile teroriste. În privinţa armelor de distrugere în masă controlul lor este tot mai dificil datorită accesului ridicat la tehnologiile care stau la baza producerii acestora. Armelor nucleare au cele mai devastatoare rezultate, dar au şi cea mai scumpă tehnologie de producere. Armele chimice şi biologice au tehnlogii mult mai ieftine decât ale armelor nucleare şi în afară de asta sunt şi mai greu detetctabile. Măsurile care pot fi luate pentru a le contracara efectele nu pot fi imediate, deoarece trebuie să treacă o perioadă de timp până să poate să apară antidoturi.

O importanţă aparte s-a acordat şi studierii în cadrul strategiilor naţionale a strategiilor altor state.

Politica de alianţe este foarte frecventă, trecându-se de la politica de apărare naţională, care nu era eficientă pentru toate statele, la cea de alianţă. În ciuda acestui fapt state precum SUA, Rusia sau China, membre a mai multor alianţe, manifestă şi tendinţe de intervenţie pe cont propriu în situaţii deosebite.

România este în prezent un memmru strategic al EU şi, în special, a NATO. Ca o urmare a acestora, s-a semnat între România şi SUA tratatul prin care forţele americane folosesc aeroportul Mihai Kogălniceanu din Constanţa.

78

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandra Sarcinschi – Vulnerabilitate, risc şi ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială, Editura Militară, Bucureşti, 2007

2. Alexandrescu, Grigore; Văduva, Gheorghe – Resursele energetice şi mediul de securitate la începutul seolului XXI, U.N.A.P., Bucureşti, 2006

3. Antipa, Maricel – Securitatea şi terorismul, Editura Celsius, Bucureşti, 2006

4. Bădălan, Eugen; Frunzeti, Teodor – Forţe şi tendinţe în mediul de securitate european, Editura A.F.T., Sibiu, 2003

5. Bădălan, Eugen; Zaharescu, Laurian – Sisteme Globale de Securitate - Curs, C.T.E.A., Bucureşti, 2006

6. Boncu, Simion – Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii, Editura Amco Press, Bucureşti, 1995

7. Callaghan, Jean; Kernic, Franz – Securitatea internaţională şi forţele armate, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004

8. China's National Defense, 20069. Constituţia României, Bucureşti, 200310. Cosma, Mircea – Strategii de securitate şi doctrină militară, A.T.U.,

Sibiu, 200711. Defence Industrial Strategy, Defence White Paper, December 200512. Defense of Japan, 200713. Dicţionar explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura Universul

Enciclopedic, Bucureşti, 199614. Documentul final al Reuniuni de la Viena a reprezentanţilor statelor

participante la Conferinţa pentru Securitate şi cooperare din Europa – Editura Bălcescu, Sibiu, 1990

15. Karl von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, Bucureşti, 198216. Kolodzij, Edward A. – Securitate şi relaţii internaţionale, Editura

Polirom, Iaşi, 200717. Livre Blanc sur la Défense, 199418. Mauricius, Arta militară, Editura Academiei R.S. România, 197019. National Security Concept of the Russian Federation, January 18, 2000 20. Petrescu, Stan – Apărarea şi securitatea europeană, Editura Militară,

Bucureşti, 200621. Petrescu, Stan – Mediul de securitate global şi euroatlantic, Editura

Militară, Bucureşti, 200522. Revista Gândirea Militară Românească, nr 2, 2003 23. Revista Gîndirea militară românească, nr. 2/2003, Tipografia Militară,

Bucureşti24. Strategia de Securitate Naţională a României, 200725. The National Security Strategy of the United States of America, March

2006

79

26. Universitatea Lucian Blaga & Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu. Sesiune de comunicări ştiinţifice - România în spaţiul euroatlantic. Identitate, securitate şi confruntări doctrinare, A.F.T., Sibiu, 2006

27. Văduva, Gheorghe – Strategie militară pentru viitor, Editura Paideia, Bucureşti, 2003

28. White Paper on German Security Policy and the Future of the Bundeswehr, 2006

29. Zulean, Marian – Armata şi societatea în tranziţie. Relaţiile dintre civili şi militari şi politica de securitate în România după 1989, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003

30. http://merln.ndu.edu/whitepapers.html31. http://www.autodeterminare.ro32. http://www.cafeneaua.com33. http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol4/tabele/t1.pdf34. http://www.memo.ro35. http://www.romanialibera.ro36. http://www.weissbuch.de37. http://www.wikipedia.com38. http://www.worldbank.org/governance39. http://www.ziua.ro

80

ANEXE

1. Tipuri de documente oficiale în domeniul securităţii naţionale şi statele care le-au adoptat;

2. Matricea securităţii;3. Strategia de securitate naţională a SUA;4. Conceptul naţional de securitate al Rusiei;5. Carta Albă a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;6. Carta Albă a Germaniei;7. Carta Albă a Apărării Franţei;8. Strategia de securitate a Chinei;9. Strategia de apărare a Japoniei;10. Strategia de Securitate Naţională a României;11. Ponderea dintre populaţia română şi maghiară în decursul timpului.

81

Anexa nr. 1

Tipuri de documente oficiale în domeniul securităţii naţionale şi statele care le-au adoptat63

Tipuri de documente StateStrategie de Securitate Naţională

ALBANIA (2004)ARMENIA (2007)AUSTRALIA (2007)UNIUNEA EUROPEANĂ (2003)UNGARIA (2004)MUNTENEGRU (2006)POLONIA (2007)ROMÂNIA (2007)STATELE UNITE ALE AMERICII (2006)

Carta Albă a Apărării ARGENTINA (1999)BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA (2005)BULGARIA (2002)GERMANIA (2006)TURCIA (2000)UCRAINA (2006)MAREA BRITANIE (2005)

Doctrina de Securitate si Apărăre / Doctrina Militară*

AUSTRIA (2001)BELARUS* (2002)RUSIA* (2000)

Concept de Securitate Naţională

AZERBAIJAN (2001)ESTONIA (2004)RUSIA (2000)

Alte Tipuri (Plan de Modernizarea a Forţelor Armate)

BELGIA (2003)BRAZILIA (2005)ITALIA (2004)JAPONIA (2007)

63 http://merln.ndu.edu/whitepapers.html

82

Anexa nr.2

Matricea securităţii64

Nivel

RiscPericolAmeninţare

Uman Statal Sistem Reţea65 Global

Războiul

Războiul împiedică dezvoltarea umană.

Războiul poate răsturna un regim, poate slăbi infrastructura guvernamentală sau poate conduce la eşec economic şi politic.

Războiul distruge relaţiile de cooperare şi diplomaţia dintre state, destabilizând sistemul internaţional.

Existenţa unui război încurajează crearea a diferite forme de supraveghere şi cenzură care inhibă dezvoltarea reţelelor.

Războiul, în special potenţialitatea unui război nuclear, ameninţă existenţa umană şi a întregii societăţi omeneşti.

Terorismul şi criminalitatea

Terorismul şi criminalitatea afectează din ce în ce mai mult civilii, putând cauza restrângerea libertaţilor civile de către state.

Terorismul şi criminalitatea pot cauza distrugeri importante în infrastructura unui stat şi pot slăbi încrederea cetăţenilor în acesta.

Activităţile ilicite transnaţionale modifică radical mediul strategic internaţional, subminând întregul sistem.

Cyber-terorismul şi hackind-ul, de exemplu, pot destabiliza instituţiilece operează cu vaste reţele transnaţionale de calculatoare.

Un atac terorist, în special unul nuclear, ameninţă existenţa întregii societăţi omeneşti.

Statele eşuate

Statele eşuate sunt incapabile să furnizeze serviciile sociale necesare indivizilor.

Statele eşuate furnizează refugiţi grupărilor teroriste transnaţionale, organizaţiilor criminale care slăbesc statul.

Statele eşuate amninţă legăturile, destabilizând sistemele şi forţând o reconstrucţiea relaţiilor dintre actori.

Modelele în reţele ale interacţiunilor dintre actorii globali se bazează în mare parte pe stabilitatea statului.

Evoluţia unei sociuetăţi globale este impietată de consecinţele eşuării statului.

Conflictul pentru resurse

Conflictul pentru resurse poate priva indivizii

Conflictul pentru resurse poate declanşa război şi poate eroda influenţa

Consumul sporit de resurse, corelat cu diminuarea

Buna funcţionare a reţelelor depinde de furnizarea continuă de

Competiţia pentru resurse concentrează eforturile actorilor unul

64 Global Security Matrix, Watson Institute for International Studies, http://www.watsoninstitute.org apud. Alexandra Sarcinschi – Vulnerabilitate, risc şi ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială, Editura Militară, Bucureşti, 2007, p. 32-3465 Oferă o viziune mai detaliată a complexului de ralaţii existente între actorii scenei internaţionale. Poate fi un multiplicator de forţă, aşa cum o demonstrează şi războiul bazat pe reţea sau terorismul în reţea

83

umani de bunurile necesare, cauzând sărăcie, foamete, ingalitate.

statului.

rezervelor, poate poate conduce la modificarea intereselor strategice.

resurse.

împotriva celuiolalt, impietând dezvoltarea unei societăţi globale.

Epidemiile

13 milioane de oameni mor anual din cauza bolilor infecţioase şi 3,1 milioane din cauza HIV/AIDS66.

Extinderea bolilor printre cetăţeni afectează resursele statului şi limitează performanţa guvernului.

Statele slăbite din punct de vedere al resurselor umane influenţează negativ mediul de securitate, forţând o schimbare în dinamica politică şi economică.

Epidemiile determină statele să reglementeze circulaţia peste graniţe, limitând eficienţa reţelelor.

Bolile precum HIV/AIDS şi SARS67 pot afecta toţi indivizii umani, la nivel global, fără a ţine seama de naţiuni sau state.

Mediul

Condiţiile vitrege de vreme pot afecta sănătatea, condiţiile de locuit şi existenţa oamenilor de pretutindeni.

Dezastrele ecologice pot restrânge resursele economice şi politice ale statului.

Dezastrele ecologice necesită o schimbare rapidă a priorităţilor sistemului pentru a putea răspunde naturii globale a crizei.

Dezastrele ecologice pot distruge nodurile unei reţele.

Schimbările semnificative ale climei au impact asupra tuturor aspectelor societăţii umane, inclusiv asupra bunăstării economice şi sociale.

Proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM)

Armamentul nuclear, chimic, biologic şi radiologic poate vătăma/ucide un număr nelimitat de oameni.

ADM pot distruge o mare parte a populaţiei unei ţări şi pot slăbi instituţiile şi întregul aparat guvernamental.

Existenţa centrelor de putere în sistem poate determina şi alţi actori ai scenei internaţionale să achiziţioneze ADM.

Înăsprirea reglementărilor împotriva proliferării nucleare ţinteşte reţelele şi inhibă fluxurile transformaţionale.

Atacurile nucleare multiple pot distruge continente întregi.

Războiul informaţional

În tentativa de a controla

Războiul informaţional

Războiul informaţional

Răzoiul informaţional

Proiecţia mediatizată a

66 Human Immunodeficiency Virus/Acquired Immune Deficiency Syndrome(Virusul Imuno-Deficienţei Umane/ Sindromul Imonu-Deficienţei Dobândit)67 Severe Acute Respiratory Syndrome (Sindromul Respirator Acut Sever)

84

şi regulariza fluxurile de informaţii, statele pot restrânge libertăţile civile.

poate determina un stat să practice dezinformarea.

poate provoca un recul, o schimbare sistemică cauzată de dezinformare.

ţinteşte reţelele de informaţii, iar statele pot răspunde prin limitarea capacităţilor şi libertăţilor carcteristice.

noastră înşine şi a celorlalţi este esenţială pentru înţelegerea securităţii.

85

Anexa nr.3

Strategia de securitate naţională a Statelor Unite ale Americii – 2006

Cuprins

I. Privire de ansamblu asupra Strategiei de Securitate Naţională ................1II. Aspiraţii privind demnitatea umană ..........................................................2III. Alianţe întărite pentru combaterea terorismului internaţional şi prevenirea atacurilor împotriva SUA şi a ţărilor aliate ....................................8IV. Cooperarea pentru dezamorsarea conflictelor regionale ........................14V. Prevenirea ameninţării cu arme de distrugere în masă a SUA, statelor şi aliate şi prietene ..............................................................................................18VI. Crearea unei ere de creştere economică prin crearea de pieţe şi comerţ liber .................................................................................................................25VII. Lărgirea cercului ţărilor dezvoltate prin crearea societăţilor deschise şi crearea unei infrastructuri democratice ..........................................................31VIII. Dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu alte centre de putere la nivel mondial ..........................................................................................................35IX. Transformarea instituţiilor americane cu rol în securitatea naţională pentru a fi capabile să facă faţă provocărilor şi oportunităţilor secolului XXI ........................................................................................................................43X. Folosirea oportunităţilor şi confruntarea cu provocările globalizării ....47XI. Concluzii ................................................................................................49

Anexa nr.4

Conceptul naţional de securitate al Rusiei – 2000

Cuprins

1. Rusia în contextul internaţional;2. Interesele naţionale ale Rusiei;3. Ameninţări la adresa securităţii naţionale a Rusiei;4. Asigurarea securităţii naţionale a Federaţiei Ruse.

86

Anexa nr.5

Carta Albă a Apărării a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 2005

Cuprins

Partea AVedere strategică de ansamblu

A1 Introducere ...............................................................................................15A2 Vedere de ansamblu din punct de vedere militar .....................................19A3 Piaţa produselor pentru apărare ................................................................25A4 Mediul de afaceri britanic .........................................................................34A5 Cercetarea în domeniul tehnologic şi inovaţii pentru apărare ..................38A6 Exportul de produse pentru apărare ..........................................................46A7 Alegerea mediul propice ...........................................................................48A8 Transparenţa .............................................................................................52A9 Factori importanţi .....................................................................................55

Partea BVedere de ansamblu asupra sectorului industrial şi al producţiei rapide

B1 Tehnologia sistemelor ...............................................................................59B2 Maritim .....................................................................................................68B3 Vehicule de luptă blindate ........................................................................78B4 Avioane .....................................................................................................84B5 Elicoptere ..................................................................................................90B6 Muniţie ......................................................................................................95B7 Armament complex ................................................................................100B8 C4ISTAR ................................................................................................106B9 Forţele de protecţie CBRN .....................................................................114B10 Antiterorism ..........................................................................................120B11 Piorităţi ale tehnologie pentru îmbunătăţirea capacităţii de apărare .....122B12 Testare si evaluare ................................................................................125

Partea CImplementarea Strategiei Industriale de Apărare

C1 Provocările schimbării ............................................................................131C2 Implementarea Strategiei Industriale de Apărare ...................................141

87

Anexa nr.6Cartei Albe a Politicii de Securitate şi a Dezvoltării Armatei – 2006

Cuprins

Prima parte

Politica de Securitate a Germaniei

1 Fundamentele Politicii de Securitate a Germaniei1.1 Securitatea Germaniei .............................................................................141.2 Contextul strategic – Provocări globale, oportunităţi, riscuri şi ameninţări .........................................................................................................................171.3 Valori, interese şi obiective ale Politicii de Securitate a Germaniei ........211.4 Securitatea în reţea ...................................................................................22

2 Politica de securitate în mediul internaţional2.1 Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) ..............................................242.2 Uniunea Europeana (UE) .........................................................................332.3 Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) – Uniunea Europeana (UE) .402.4 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) ..............422.5 Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) ........................................................432.6 Controlul armamentului şi dezarmarea ....................................................452.7 Întărirea relaţiilor cu ţările partenere ........................................................47

Partea a doua

Bundeswehr-ul – Un intrument al securităţii Germaniei

3 Cerinţe şi parametrii 3.1 Misuni .......................................................................................................533.2 Sarcini .......................................................................................................543.3 Cerinţe constituţionale ..............................................................................563.4 “Innere Führung” – Dezvoltarea leadershipului şi Educaţia Civică .........593.5 Conscripţia universală ..............................................................................613.6 Baza financiară .........................................................................................623.7 Politica armamentului ...............................................................................633.8 Determinarea factorilor de planificare ai Bundeswehr-ului .....................653.9 Structuri şi durabilitate .............................................................................69

88

4 Bundeswehr-ul în cadrul operaţiilor

5 Transformarea 5.1 Dezvoltarea conceptelor şi experimentarea ..............................................765.2 Operaţiile bazate pe reţea .........................................................................775.3 Categoriile de forţe ...................................................................................785.4 Capabilităţi ...............................................................................................815.5 Parametri şi orientare conceptuală ............................................................85

6 Organizarea 6.1 Ministerul de Apărare Federal ..................................................................866.2 Comanda şi controlul forţelor armate .......................................................886.3 Armata .....................................................................................................906.4 Forţele aeriene ..........................................................................................926.5 Forţele navale ...........................................................................................956.6 Serviciul operaţiunilor întrunite ...............................................................986.7 Serviciul medical întrunit al Bundeswehr-ului ......................................1016.8 Administraţia apărării federale ...............................................................105

7 Personalul 7.1 Serviciu regulat şi voluntar ....................................................................1157.2 Serviciul de baza şi cel prelungit ............................................................1167.3 Rezerviştii ...............................................................................................1167.4 Personalul civil .......................................................................................1177.5 Antrenamentul şi educaţia ......................................................................118

8 Acţiunii pentru viitor

Lista de abrevieri .......................................................................................124

Lista de ilustraţii şi diagrame ....................................................................126

89

Anexa nr.7Carta Albă a Apărării Franţei – 1994

Cuprins

Introducere : De ce Cartă Albă?

Prima parte: Contextul strategic

1 Contextul strategic internaţional, evoluţia riscurilor şi ameninţărilor 1. O nouă configuraţie a puterilor2. Europa şi riscul crizelor3. Proliferarea armelor de distrugere în masă4. Noile vulnerabilităţi 5. Deficienţe în cadrul ordinii internaţionale

2 Obiectivele apărării1. Apărarea intereselor Franţei2. Construirea Europei şi contribuţia la stabilitatea internaţională3. Prezentarea unei concepţii de apărăre globală

3 Cadrul de referinţă internaţional al apărării Franţei1. Faţă de o structură nouă a securităţii în Europa2. Întărirea rolului ONU3. Cooperarea bilaterală şi tratatele de apărare4. Acordurile de încetare a înarmărilor, dezarmare şi a lupta împotriva proliferării

Partea a doua: Strategii şi capacităţi

4 Strategia de apărare 1. O strategie îmbunătăţită2. Ipotezele de angajare a forţelor3. Misiunile forţelor armate

5 Potenţialul forţelor armate1. Noile capacităţi prioritare2. Securitatea permanentă3. Forţele proiectabile4. Mediul general5. Forma globală a armatelor

90

Partea a treia: Resursele

6 Resursele umane1. O armata mixtă2. Forţele mobilizate 3. Rezerviştii4. Personalul militar contractual5. Personalul civil

7 Politica industrială şi de armament1. Apărarea şi alegerile industriale şi tehnologice2. Dimensiunea europeană3. Reconsiderarea relaţiilor dintre stat şi industria de armament4. Politica exporturilor

8 Apărarea1. Nivelul de apărare2. Planificarea şi programarea

Partea a patra: Apărarea şi societatea civilă

9 Apărarea şi societatea civilă1. Armata şi naţiunea2. Formele civile ale serviciului naţional3. Apărarea civilă4. Apărarea economică5. Organizarea învaţământului6. Apărarea şi opinia publică

Concluzii

91

Anexa nr.8

Strategia de securitate a Chinei - 2006

Cuprins

1. Mediul de securitate internaţional;2. Politica naţională de apărare;3. Leadership-ul chinez şi administrarea sistemului naţional de apărare;4. Armata de populară de eliberare;5. Poliţia;6. Forţele mobilizării naţionale şi rezervele;7. Apărarea graniţelor şi a coastei;8. Ştiinţa, tehnologia şi industria subordonate apărării naţionale;9. Cheltuielile pentru apărare;10. Cooperările internaţionale pentru securitate.

92

Anexa nr.9

Strategia de apărare a Japoniei – 2007

Cuprins

Prima parte - Privire de ansamblu 1. La nivel general ..........................................................................................32. Mediul de securitate din zona Asia-Pacific ................................................4

Capitolul 1 – Problematici ale Comunităţii Internaţionale

Secţiunea 1 – Teorirsmul 1. Privire de ansamblu....................................................................................82. Lupta împotriva terorismului în interiorul şi în afara Afganistanului .......83. Atacuri teroriste la nivel mondial ..............................................................9

Secţiunea 2 – Transportul şi proliferarea armelor de distrugere în masă1. Arme nucleare ..........................................................................................112. Arme bilogice şi chimice ..........................................................................113. Rachete balistice .......................................................................................114. Atenţia sporită legată de transpostul şi de proliferarea armelor de distrugere în masă ...........................................................................................125. Situţia nucleară a Iranului .........................................................................13

Secţiunea 3 – Situaţia Iracului1. Situaţia stării de securitate după instaurarea noului Guvern irachian ......162. Securitatea şi alte măsuri luate de catre Forţele de Securitate Irachiene şi Forţele Multinaţionale ....................................................................................163. Eforturile guvernului irachian şi a Comunităţii Internaţionale în reconstrucţia post-conflict ..............................................................................17

Secţiunea 4 – Complexitate şi diversitate conflictelor regionale ..............19

Capitolul 2 – Strategiile de securitate ale altor state

Secţiunea 1. SUA1. Securitate şi politici de apărare ................................................................262. Situaţia militară ........................................................................................323. Poziţia militară în regiunea Asia-Pacific ..................................................33

93

Secţiunea 2. Peninsula Corea1. Corea de Nord ..........................................................................................352. Republica Corea .......................................................................................433. Forţe ale SUA staţionate în Republica Corea ...........................................45

Secţiunea 3. China1. Situaţia generală .......................................................................................472. Afaceri militare .........................................................................................523. Capabilitaţile militare ale Taiwan-ului .....................................................60

Secţiunea 4. Rusia1. Situaţia generală .......................................................................................642. Politicile de securitate şi apărare ..............................................................643. Relaţiile externe ........................................................................................664. Situaţia militară ........................................................................................685. Forţele ruseşti din regiunea Orientului Îndepărtat ....................................69

Secţiunea 5. Asia de Sud-Est1. Situaţia generală .......................................................................................752. Problema cooperării cu SUA ....................................................................763. Situaţia Timorului de Est ..........................................................................774. Insulele Spratly .........................................................................................77

Secţiunea 6. Asia de Sud 1. India ..........................................................................................................792. Pakistan ....................................................................................................813. Conflictul India-Pakistan ..........................................................................82

Secţiunea 7. Australia

Secţiunea 8. Europa1. Situaţia generală .......................................................................................862. Mărirea şi intensificarea cadrelor de securitate ........................................873. Eforturi individuale a statelor pentru menţinerea capacităţii de a răspunde la probleme variate .........................................................................................894. Eforturi pentru stabilizarea situaţiei din Europa .......................................91

Partea a doua – Fundamentele politicii de apărare a Japoniei

Capitolul 1 – Conceptele de bază ale politicii de apărare a Japoniei

Secţiunea 1. Măsuri pentru asigurarea securităţii Japoniei ..................108

94

Secţiunea 2. Constituţia şi dreptul la auto-apărare1. Constituţia şi dreptul al auto-apărare ......................................................1102. Punctul de vedere al Guvernului în privinţa Art.9 al Constituţiei ..........110

Secţiunea 3. Bazele Politicii de Apărare1. Politica Naţională de Apărare .................................................................1122. Alte politici de bază ................................................................................112

Capitolul 2 – Linii directoare ale Programului de Apărare Naţională şi construirea capacităţilor apărării

Secţiunea 1 – Conceptele de Bază în formularea liniilor directoare ale Programului Naţional de Apărare 1. Baza formulării liniilor directoare ..........................................................1182. Circumstanţe pentru formularea liniilor directoare ale Programului Naţional de Apărare ......................................................................................1203. Conceptul de bază al liniilor directoare ale Programului Naţional de Apărare .........................................................................................................121

Secţiunea 2 – Conţinutul Liniilor Directoare ale Programului Naţional de Apărare1. Principiile de bază ale politicii de apărare a Japoniei ............................1242. Viziunea asupra capacităţilor defensive viitoare ....................................1253. Rolul specific al capacităţii de apărare ...................................................1294. Alte elemente de luat în considerare ......................................................1355. Trei principii ale exportului de arme ......................................................135

Secţiunea 3. Programul de apărare pe termen mediu1. Politici ale programului ..........................................................................1362. Trecerea în revistă a componenţei Ministerului Apărării şi a Armatei .......................................................................................................................1373. Proiecte majore privitoare la capacităţile armatei ..................................1374. Măsuri pentru întărirea aranjamentelor de securitate dintre Japonia şi SUA .......................................................................................................................1375. Proporţia nivelului de reconstrucţie şi bugetul necesar ..........................137

Secţiunea 4. Programul de construcţie a apărării pentru 2007 ............141

Secţiunea 5. Cheltuiele cu Apărarea 1. Criza cheltuielilor cu Apărarea ...............................................................1472. Comparaţie cu alte state .........................................................................150

95

Capitolul 3 – Tranziţia pentru crearea un Ministerului Apărării şi stipularea Cooperării Internaţionale de Pace ca misiune principală a Armatei

Secţiunea 1. Istoria Ministerului Apărării/ Armatei - Intensifcarea atrbuţiilor/ rolurile pe care trebuie să şi le asume Ministerului Apărării/ Armata 1. Istoria Ministerului Apărării/ Armatei ...................................................1582. Activităţile curente ale Ministerului Apărării/ Armatei .........................167

Secţiunea 2. Tranziţia spre crearea unui Minister şi Declararea Cooperării Internaţionale pentru Pace ca misiune primară a Armatei1. Concepte de bază în tranziţia pentru crearea Ministerului şi declararea Cooperării Internaţionale pentru Pace ca misiune primară a Armatei .........1732. Importanţa tranziţie pentru Crearea Ministerului ...................................1743. Importanţa declarării Cooperării Internaţionale pentru Pace ca misiune primară a Armatei .........................................................................................1824. Dezvoltarea unei Structuri Legale legată de tranziţia spre crearea Ministerului şi declararea Cooperării Internaţionale pentru Pace ca misiune primară a Armatei .........................................................................................187

Secţiunea 3. Organizarea Ministerului Apărării/ Armatei1. Organiozarea Ministerului Apărării/ Armatei ........................................1932. Restructurarea Agenţiei de Apărare .......................................................1963. Restructurarea Ministerului Apărării ......................................................196

Partea a III-a Măsuri pentru apărarea Japoniei

Capitolul 1 – Operaţiuni ale Armatei pentru apărarea Japoniei, diminuarea efectelor catastrofelor naturale şi Protecţie Civilă

Secţiunea 1. Modalităţii de intervenţie în caz de atac armat1. Modalităţi de bază de intervenţie în cazul atacurilor armate ..................2042. Măsuri bazate de Legea Intervenţiei în Caz de Atac Armat şi alte legi relevante în acest sens ..................................................................................2093. Măsuri de protecţie civilă .......................................................................2124. Activităţi ale Minsterului Apărării şi Armatei pentru facilitarea măsurilor de Protecţie Civilă ........................................................................................2165. Operaţiuni ale Armatei ...........................................................................218

Secţiunea 2. Reacţii Eficiente în Cazul Noilor Tipuri de Ameninţări

96

1. Reacţia în cazul atacurilor balistice ........................................................2212. Reacţia în cazul atacurilor unor grupări de forţe ...................................2323. Reacţia în cazul atacurilor asupra insulelor Japoniei .............................2384. Avertizarea şi supravegherea zonelor maritime şi aeriene din jurul Japoniei, şi reacţia în cazul încălcării acestora .............................................2395. Reacţia în caul dezastrelor naturale la scară largă ..................................2436. Reacţia în cazul altor tipuri de ameninţări ..............................................254

Secţiunea 3. Pregătirea Împotriva Agresiunilor asupra Întregului Teritoriu1. Operaţiuni aeriene ..................................................................................2582. Operaţiuni pentru apărarea zonei maritime ............................................2593. Operaţiuni pentru apărarea zonei de uscat .............................................2614. Operaţiuni pentru crearea siguranţei teritoriului maritim .......................262

Capitolul 2 – Intensificarea tratatelor de securitate cu SUA

Secţiunea 1. Tratatele de securitate cu SUA1. Importanţa tratatelor de securitate cu S.U.A. .........................................2702. Prezenţa forţelor S.U.A. pe teritoriul japonez ........................................2723. Evoluţii ale tratatelor dintre SUA şi Japonia după terminarea Războiul Rece ..............................................................................................................277

Secţiunea 2. Consultări pe tema securităţii între Japonia şi SUA pentru viitorul alianţei dintre cele două state1. Ideei de bază ale ultimelor tratative Japonia – SUA ..............................2772. Obiective strategice comune ..................................................................2773. Roluri, misiuni şi înzestrarea Japoniei şi a SUA ....................................2794. Situaţia reconstrucţiei forţelor, inclusiv USJF .......................................2835. Iniţiative de implementare a situaţiei USJF ...........................................2976. Măsuri diverse privind bazele şi arealul USJF .......................................302

Secţiunea 3. Politici şi măsuri pentru creşterea încrederii în tratatele de securitate dintre SUA şi Japonia 1. Politica de consultare dintre SUA şi Japonia .........................................3092. Idei de bază ale cooperării de securitate şi politicile care-i asigură eficacitatea ....................................................................................................3143. Exerciţii comune .....................................................................................3204. Aranjamentul de Achiziţie şi Auto-Servire dintre Japona şi SUA .........3215. Schimburi mutuale de tehnologie şi echipament ....................................3216. Măsuri pentru asigurarea unei staţionări fără probleme a USFJ ............322

97

Capitolul 3 – Îmbunătăţirea mediului de securitate internaţional

Secţiunea 1. Eforturi pentru susţinerea activităţilor de cooperare pentru pace la nivel internaţional1. Eforturi pentru susţinerea activităţilor de cooperare pentru pace a nivel internaţional şi pe cont propriu ....................................................................3322. Cooperare la eforturile internaţionale de reconstrucţie a Iracului ..........3353. Activităţi privitoare la terorism ..............................................................3464. Eforturile de susţinere a operaţiunilor de susţinere a păcii a ONU ........3525. Eforturi pentru reducerea urmărilor dezastrelor la nivel internaţional .......................................................................................................................358

Secţiunea 2. Promovarea dialogurilor pentru securitate şi a schimburilor de apărare1. Impoirtanţa promovării dialogurilor pentru securitate şi a schimburilor de apărare ..........................................................................................................3622. Tratate de apărare biliaterale ..................................................................3633. Dialoguri multilaterale de secruitate ......................................................3764. Exerciţii multilaterale .............................................................................381

Secţiunea 3. Eforturi pentru controlul armamentului, dezarmare şi neproliferare 1. Eforturi privitoare la tratatele de control a armamentului, dezarmare şi neproliferarea armamentului de distrugere în masă .....................................3842. Eforturi privitoare la tratatele de control a anumitor armamente convenţionale ................................................................................................3873. Eforturi internaţionale pentru neproliferarea armelor de distrugere în masă .......................................................................................................................388

Capitolul 4 – Cetăţenii Japoniei, Ministerul Apărării şi Armata

Secţiunea 1. Susţinerea resurselor apărării1. Recrutarea şi angajarea personalului în Ministerul Apărării şi Armată .3962. Sistemul de învăţământ şi antrenament ..................................................4053. Condiţiile de muncă ale personalului, măsuri privitoare la personal şi alte probleme conexe ...........................................................................................4114. Pensionarea personalului şi probleme conexe ........................................4155. Îmbunătăţirea infromaţiilor şi a capacităţilor de comunicare .................4186. Eforturi pentru achiziţionarea echipamentului pentru apărare ...............4197. Intensificarea cercetărilor în domeniul tehnologiei şi dezvoltării ..........4208. Prevenirea scurgerilor de informaţii .......................................................422

98

Secţiunea 2. Interacţiuni dintre Ministerul Apărării şi Armată, şi comunităţile locale şi cetăţenii Japoniei1. Cooperarea organizaţiilor publice locale şi a altor asemena oranizaţii cu Armata ..........................................................................................................4272. Activităţii în viaţa civilă şi contribuţii pentru societate .........................4293. Armonie între structurile apărării şi comunităţile locale, şi conservarea mediului înconjurător ...................................................................................4304. Activităţi cu publicul, informarea acestui şi activităţii asemănătoare ....435

Secţiunea 3. Câştigarea încrederii populaţiei japoneze 1. Măsuri luate împotriva licitaţiilor secrete şi alte scazuri asemănătoare de către Agenţia de Administrare a Structurilor Apărării .................................4382. Măsuri împotriva consumului de droguri ...............................................439Bibliografie

99

Anexa nr.10

Strategia de securitate naţională a României – 2007

Cuprins

I. Premisele unui proiect naţional realist, îndrăzneţ şi pragmatic .................7II. Un viitor sigur şi prosper pentru români: căile construcţiei ....................17III. Priorităţile participării active la construcţia securităţii internaţionale:promovarea democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi combaterea proliferării armelor de distrugere în masă ....................................20IV. Construirea noii identităţi europene şi euroatlantice a României ............26V. Realizarea securităţii şi stabilităţii regionale într-o nouă paradigmă .......29VI. România – vector dinamic al securităţii şi prosperităţii în regiunea Mării Negre ...................................................................................................................32VII. Securitatea internă – într-o abordare sistemică şi cuprinzătoare .............37VIII. Reperele bunei guvernări: administraţie publică profesionistă şi eficientă; justiţie democratică; combaterea corupţiei .....................................42IX. Creşterea competitivităţii şi a caracterului performant al economiei ......45X. Modernizarea instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale .........................................................................................................48XI. Dezvoltarea infrastructurii şi sporirea gradului de protecţie a acesteia ....52XII. Resurse şi responsabilităţi ........................................................................54

100

Anexa nr.11

Ponderea dintre populaţia română şi maghiară în decursul timpului

101

An Total Români Maghiari

1869 4.224.436 59,0% 24,9%

1880 4.032.851 57,0% 25,9%

1890 4.429.564 56,0% 27,1%

1900 4.840.722 55,2% 29,4%

1910 5.262.495 53,8% 31,6%

1919 5.259.918 57,1% 26,5%

1920 5.208.345 57,3% 25,5%

1930 5.114.214 58,3% 26,7%

1941 5.548.363 55,9% 29,5%

1948 5.761.127 65,1% 25,7%

1956 6.232.312 65,5% 25,9%

1966 6.736.046 68,0% 24,2%

1977 7.500.229 69,4% 22,6%

1992 7.723.313 75,3% 21,0%

2002 7.221.733 74,7% 19,6%

CovasnaAnul Români Maghiri1930 30405 1169611956 31416 1363881966 34099 1404721977 38948 1561201992 54586 1755022002 51790 164158

HarghitaAnul Români Maghiari1930 24996 2166151956 25694 2453001966 31272 2488861977 44794 2775871992 48948 2951042002 45870 276038

Mureş Anul Români Maghiari1930 185367 1769901956 243720 2318751966 278386 2496751977 297205 2682511992 317541 2526512002 309375 228275

102