Stilul Brâncovenesc

La sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII, societatea românească trece printr-

un amplu program de emancipare la nivel cultural dezvoltat pe fondul stabilitatii domniei,, dar

realizat cu inclinatia domnitorului , concretizanduse intr-un stil cu totul aparte şi anume "stilul

brâncovenesc", stil ce poartă numele domnitorului român Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

În amintirea posterităţii, figura lui Constantin Brâncoveanu s-a detaşat nu numai ca o

personalitate aparte în domeniul ocrotirii artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au

cunoscut o înflorire deosebită, ci şi prin marile sale merite pe tăramul politico-diplomatic. El s-a

menţinut în scaunul Ţării Româneşti aproape douazeci si sase de ani - stabilitate nemaiantalnită

din vremea lui Matei Basarab – datorită cumpătării, chibzuinţei şi rolului în care a înţeles să-şi

îndeplinească menirea de promotor al idealului de independenta patriei, într-o perioadă de mare

restrişte şi tulburări în acest colt al continentului european. După cum a relevat atat de inspirat

Nicolae Iorga, cu peste şapte decenii în urmă, „Brâncoveanu a izbutit să păstreze nu numai Ţara

Românească, ci întreaga noastră naţiune, ca trup politic, ca suflet românesc, timp de mai bine

de un sfert de veac.”1 De toata aceasta stabilitate pe scaunul tarii si a politicii de echilibru atat pe

plan intern si cat pe plan extern , este strans legata principal s-a mostenire, arta brancoveneasca ,

care si-a gasit atunci linistea si contextul favorabil pentru dezvoltare si exprimare sub atenta

supraveghere a voievodului roman care a fost ptomotorul si modelul boierilor in viitoarele

ctitoriri.

1 Paul Cernavodeanu, Coordonatele politicii externe ale lui Constantin Brancoveanu, in volumul Constantin Brancoveanu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti 1989, p. 5, apud. Nicolae Iorga,Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914, p. 15.

Cand urca pe tronul Tarii Romanesti, la 22 octombrie 1688, logafatul Constantin

Brancoveanu gasea un adevarat mediu carturaresc si artistic pe care isi pusesea pecetea boierii

Cantacuzini. Unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino era un carturar de vocative si a jucat

un rol important in formarea nepotului avand o influenta considerabila imprimarea unei

dimensiuni culturale domniei acestuia fiindu-i cum insusi domnitorul o recunoaste ,,ca un tata,

parinte in locul tatanelui meu``.2

Socotind de la intemeierea statelor medieval romanesti vreme de trei secole, absenta unei

temelii institutionale mai largi, daca exceptam cancelaria domneasca si asezamintele monastice ,

a lasat edificiul cultural in voia initiativelor individuale. Disparate puncte de insertie pe suprafata

traditiei aceste initiative au fost de regula la fel de efemere ca si viata personalitatilor care le-au

generat. Cand Constantin Brancoveanu pune bazele bibliotecii de la Hurezi si intareste actul de

fondare al Academiei Sf. Sava, el acorda celor doua institutii nu numai sansa dainuirii, ci s pe

aceea a evolutiei. Pentru prima oara in istoria culturii vechi romanesti, elementele inca viabile ale

traditiei sunt recuperate si imbricate in forme suficient de noi pentru a le asigura, dincolo de

aceasta domnie, integrarea in patrimoniun cultural al secolului XVIII-lea.3

Cronologia stilului brancovenesc este o problema disputata de istoria artei: Nicolae Ghika-

Budesti o limiteaza la domnia lui Constantin Brancoveanu, teodora Voinescu fixeaxa o perioada

mai larga, incluzand si domniile lui Serban Cantacuzino si a lui Nicolae Mavrocordat, definind

trei stadia de evolutie: experimental, clasic, barochizant. Corina Nicolescu il plaseaza pe la

mijlocul secolului XVII-;ea pana la mijlocul secolului XVIII-lea. Pentru Vasile Dragut, marea

epoca brancoveneasca este cuprinsa intre monumente, Hurezi si Vacaresti. Primul deschide

portile maturitatii. Cel de-al doilea o incununeaza, vestind inplacabil declinul.4

Semne de renastere artistica si elemente innoitoare au aparut inca sin timpul lui Serban

Cantacuzino, insa doar in sfertul de veac al domniei lui Constantin Brancoveanu stilul isi

defineste cu precizie trasaturile. La fel ca si in celelalte domenii ale culturii, arta devine receptive

la influentele venite din exterior, si mai ales din lumea apuseana, pe care le preia si le asimileaza

fondul sau traditional. Ea cunoaste astfel o evolutie integrand si adaugand idei si forme noi,

preluate intr-un mod creator si original. Arta este pe deplin integrate mutatiilor structural pe care

2 Vaetisi Adela, Arta Brancoveneasca, Editura Noi Media Print, p. 9.3 Violeta Barbu, Miniatura Brancoveneasca, Editura Meridian, Bucuresti 2000, p. 5.4 Vaetisi Adela, op.cit., p.33.

le cunoaste epoca brancoveneasca in toate domeniile, de la literature si stiinta la educatie si

raspandirea cunoasterii.5

Intentiile şi chiar programul cultural ni le destăinuie cel care a scris o cronică pentru a nemuri

voievodul: Radu logofătul Greceanu declară din cuvîntul introductiv că principele a cărui domnie

o înfăţişează şi-a împodobit viaţa cu „bunele fapte şi numele au cîştigat mare,” urmînd pilda lui

Constantin cel Mare şi a lui Iustinian. Iar aceste fapte bune sunt casele, cărţile, şcolile, adică un

program edilitar destinat să creeze un cadru plastic vieţii colective, un program menit să dezvolte

cultura tipărită, acea care putea răspîndi mai eficient decît manuscrisul ideea şi atitudinea

civilizată, în sfîrşit, şcoala care formează oameni. Principele utilizeazătoate pârghiile de formare

a oamenilor în vederea unei dezvoltări culturale care este deliberat urmărită, de vreme ce

cronicarul domnului subliniază „cultura” domnului sau, cum scrie el, „strălucita politie.” Iar

programul este inspirat de dragostea de ţară a principelui, măria sa procedînd adesea „ca un

iubitor dă a sa patrie ce era.”6

Stilul brâncovenesc a salvat arhitectura muntenească de monotonia rutinei. „Nevoia unei

înoiri în acest domeniu se manifestase încă de timpuriu: activitatea pietrarilor, din vremea lui

Matei Basarab, nu constituise decât o încercare de a îndeplini această cerinţă de noutate, prin

reintroducerea în decoraţia monumentelor, a sculpturii, din ce în ce mai rar folosită, în cea de-a

doua jumatate a secolului XVII” Una dintre trăsăturile fundamentale ale stilului brâncovenesc

este importanţa deosebită deosebită pe care o acordă ornamentului. Ornamentul este distribuit

mai ales în zonele de vizibilitate maximă, acolo unde poate fi perceput şi decodat, tinzând aşadar

spre exterior. Opera de arhitectură brâcovenească este decorată şi în zonele cu vizibilitate redusă,

ba chiar şi în zonele practic inaccesibile privirii curente. Nevoia de ornamet vine din nevoia de

aliniere cu alte culturi, din presispoziţia generală spre baroc. Toate culturile foloseau ornmentul

în arhitectură, marea lor majoritate nu în ipostaza de accesoriu, de surplus, ci chiar ca element

constitutiv, indispensabil al operei, de aceeaşi natură ontological.7

5 Ibidem.6 Alexandru Dutu, Modelul cultural brancovenesc in volumul Constantin Brancoveanu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti 1989, p. 18. 7 Emil Lăzărescu, Volum colectiv, Arta Ţara Românească de la începutul secolului al XVII-lea până în primele decenii ale secolului al XIX-lea, Bucureşti, ed. Meridiane, 1970, p.40.

In linii mari, ansamblurile manastiresti ale epocii brancovenesti continua traditia veacurilor

anterioare. Ele se compun dintr-o incinta patrulatera, strajuita de un turn de acces care

adaposteste clopotnita, in mijloc inaltandu=se biserica principal. Uneori, in afara incintei

principale, se mai afla una care cuprinde gospodaria manastirii. Cladirile manastirii se intend pe

cel putin trei laturi ale incintei, intre ele mai impunatoare fiind staretia, formata din mai multe

incaperi de mari dimensiuni frumos frumos boltite: chilia staretului, sala de primire biblioteca ,

tezaurul. Chiliile insirate pe un nivel ca la Govora ori doua precum la Hurezi sunt legate intre ele

printr-o galerie cu arcade ce se deschide spre curtea interioara. Manastirile mai au pe langa

biserica principal si un paraclis, ridicat de reguula la nivelul de sus al cladirilor manastiresti, in

rand cu incaperile mari ale staretiei. Bucataria sau cuhnia si brutaria manastirii sunt de obicei

plasate la colturile patrulaterului format de cladirile manastiresti precum la Hurezi, Antim si

Vacaresti.

Foisoarele si scarile exterioare sunt elemente mult folosite in arhitectura brancoveneasca, atat

la cea bisericeasca cat si la palate sau conace. Sunt variate si pitoresti incarcate de ornamente

sculpturale bogate, sustinute de coloane de piatra sculptate, cu arcade in semicerc sau acolada, cu

linii armonioase, intrerupt in mod expresiv severitatea zidului de incinta. Fantana manastirii este

si eaun element care contribuie la estitica incintei, ea poate fi alipita de zidul dinspre rasarit al

manastirii ca la Hurezi si Polovraci sau izolata ca la manastirea Dintr-un lemn.8

O trasatura proprie a arhitecturii brancovenesti o constituie importanta acordata constructiilor

civile, unii istorici socotesc planul ca fiind programul architectural cel mai reprezentativ al

epocii. Resedintele familiar princiare se aflau in diferite locuri, pe mosiile si proprietatile

detinute, curtile difereau intre ele ca marime si importanta, unele erau simple conace refacute ,

altele erau palate construite in epoca. Bogatia fastului unei resedinte domnesti sunt date de

incaperile mari si somptuase de decoratia in piatra, struc sau pictata deosebit de variata de atentia

acordata integrarii in peisajul constructiei. Palatele au fost ridicate mai ales în apropierea unor

pânze de apă, în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta și anexele gospodărești sunt îndeobște

situate pe latura opusă reședinței, care este organizată pe două niveluri, deasupra unor pivnițe

înalte. Soclul clădirilor include de obicei și parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foișor

8 Violeta Barbu, op.cit., p.59.

cu scară, pe latura dinspre lac o loggie(galerie exterioara). Dotate cu aducții de apă, cu băi și

grupuri sanitare, reședințele domnești ofereau un comfort nemaiîntâlnit până atunci.9

In cazul palatului de la Mogosoaia loggia se deschide spre nord cu vedere spre lacul

Colentina, si constituie inca un subiect de controverse. Dacă e să punem alături imaginea ei şi

unele faţade de palate veneţiene, asemănarea nu încape îndoială. Şi totuşi, cu “avânt patriotic”

Grigore Ionescu neagă evidentele: “ Nici o asemănare însă între înfăţişarea generală.globală, a

locuinţei noi a domnului roman şi aceea a palatelor italieneşti. Desigur nu poate fi negat

aportul, să-l numim veneţian, pe care-l putem descoperi în unele detalii decorative, şi mai ales

amintirea loggiei italieneşti (...). Dar, lucru uşor de constatat, nu-i vorba aici de un împrumut

servil, ci de o iscusită prelucrare a unor elemente străine pe care meşterii români şi le-au însuşit

adaptându-le cerinţelor voievodului, dar în acelaşi timp şi stilului naţional.”10

Contributia unor mesteri de formative occidental se observa nu doar in ordonanta ritmica si

simetrica a fatadelor, ci si in modul de plasare a cladirilor in cadrul natural , in tendiinta de a

potenta arhitectura prin peisaj si de a crea o legatura intre fastul interioarelor si frumusetea

naturala exterioara

9 Ibidem , p.69.10 Tascu Valentin Dragos , Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Mens sana, Nr. 1/2008 ,p. 40.