STILUL ROMANTIC

Stilul romanic este arta caracteristică spațiului european occidental din secolele XI-XIII, cu arhitectura ca gen principal de manifestare. Arhitectura romanică este dominată de programul religios creștin. Stilul romanic a păstrat formele de tradiție romană, în care a integrat elemente carolingiene și bizantine.

Bisericile romanice sunt de tip bazilical (cel mai adesea cu trei nave), caracteristice fiind zidurile masive, absidele semicirculare, deschiderile în general mici și ancadramentele cu arc semicircular.

Cea mai mare parte a lucrărilor de sculptură și de arhitectură realizate în această perioadă medievală timpurie au fost executate în stilul moștenit din Roma antică.

Pe teritoriul României primul monument romanic atestat cert este Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia (sfârșitul sec. al XI-lea). În zona Sibiului există de asemenea o serie de bazilici cu trei nave, de inspirație renană (Cisnădioara, Cisnădie, Gușterița, Noul Săsesc etc.).

În nordul Transilvaniei principalele monumente romanice sunt inspirate din șantierul benedictin de la Pannonhalma, tot din categoria bazilicilor cu trei nave (Acâș, Herina etc.)

Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia

Abbatia Maria Lacensis

Secolul al XI-lea a fost relativ calm în Europa Occidentală. Principalele susținătoare ale arhitecturii erau mănăstirile care, în acea perioadă,

depășeau numărul de 2.000. Familiile înstărite doreau și ele să-și etaleze pozițiile pe care le ocupau în societate, făcând numeroase donații

locașurilor sfinte. Astfel, încercau să le garanteze o carieră clericală fiilor lor. Unii considerau acest fapt și ca pe o formă de asigurare spirituală,

care le garanta răsplata în viața de apoi.

Noile biserici erau mult mai mari. Mărturiile istorice existente nu-i amintesc pe zidarii care le-au construit ci doar pe cei care le-au comandat. Se știe că au existat oameni care erau cunoscuți ca pietrari. Ei pregăteau piatra și încrustau motivele decorative elaborate. Între timp, constructorii

ridicau clădirea propriu-zisă. Cunoștințele matematice erau limitate la acea vreme, astfel că se recurgea adesea la experimentări (uneori eronate)

pentru a determina cantitatea și dimensiunea exactă a stâlpilor necesari susținerii bolților.

ARHITECTURA BISERICILOR ROMANICE

Trăsătura cea mai izbitoare a bisericilor și catedralelor romanice este masivitatea și utilizarea frecventă a arcurilor curbe pentru ferestre, uși sau arcade. Același principiu al construcțiilor semicirculare a fost aplicat și pentru acoperișul de piatră, care a înlocuit în cele mai multe biserici lemnul; bolta in leagan (ca un arc rotund continuu) sau pe cea a bolții ogivale (ce consta din două bolți în leagan care se intersectau).

Stâlpii masivi, rotunzi, și pereții groși ai clădirilor romanice erau necesități structurale până la descoperirea tehnicilor perfecționate, asociate cu stilul gotic târziu, ce permiteau preluarea tensiunilor, unele dintre acestea (mai ales bolțile ogivale) fiind utilizate chiar și în perioada precedentă.

ARHITECTURA BISERICILOR ROMANICE

Basilica din Aquileia

Abația Sf. Martin din Pannonhalma

Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara