SOCIOLOGIE GENERALA. SOCIOLOGIE DE RAMURĂ ŞI ŞTIINŢELE SOCIALE PARTICULARE

Sociologia constituie o modalitate specifică, sistematică, de cunoaştere a societăţii. Ea studiază metodic faptele, fenomenele şi procesele sociale, relaţiile inter-umane şi instituţiile din punct de vedere al ansambului social.

Privită din exterior, societatea se înfăţişează ca un conglomerat de indivizi, grupuri şi activităţi umane de o infinită diversitate. În fapt, orice societate este o unitate de viaţă, altfel neputând exista şi supravieţui. Menirea sociologiei este de a dezvalui cum este posibilă convieţuirea oamenilor şi derularea activităţilor lor economice, politice, artistice, religioase, juridice etc. , a instituţiilor ordinii sociale şi de a explica în ce constă această ordine.

În efortul său de a delimita obiectul propriu de cercetare al sociologiei şi de a asigura acestei discipline sociale o rigoare în cunoaştere asemănătoare ştiinţelor naturii, Emile Durkheim a pornit de la urmatoarea constatare : “ societatea este alcatuită dintr-o masă de populaţie, de o anumită densitate, dispusă într-un anumit mod pe un teritoriu, dispersată în sate sau concentrata în oraşe etc.; ea ocupă un teritoriu mai mult sau mai puţin întins, e situată în cutare sau cutare mod, în raport cu ţările sau cu popoarele vecine, e brăzdată mai mult sau mai puţin de cursuri de apă, de cai de comunicaţie, de toate felurile, care pun locuitorii în raporturi mai slabe sau mai strânse. Acest teritoriu, dimensiunile sale, configuraţia sa, compoziţia populaţiei etc., sunt , fireşte, factori importanţi ai vieţii sociale. Există, deci , loc pentru o ştiinţă socială care face anatomia societăţii; şi pentru că această ştiinţă are ca obiect forma materială şi exterioară a societăţii, ea se va numi morfologie socială.” ( Sociologie şi ştiinţele sociale, Paris, Alcan, 1909). Sub influenţa terminologiei disciplinelor biologice, a căror rigoare ştiinţifică era recunoscută în epoca, E. Durkheim va adopta şi corelativul sintagmei de “morfologie socială”, respectiv pe cel de “fiziologie socială”, considerând că menirea acesteia din urmă este de a studia manifestările interne şi “vitale” ale societăţii. Cu toate că distincţia operată de catre Durkheim implică o anume rigiditate , în condiţiile în care viaţa socială este extrem de complexă şi diversificată, valoarea ei constă în delimitarea clară a obiectului sociologiei, a ariei sale de preocupări şi a sarcinilor prorii de cercetare. Astfel, în concepţia lui E. Durkheim, societatea umană (de care se ocupa sociologia – termen consacrat cu acest sens, căci, altfel, se poate vorbi de societate a plantelor , studiată de sociologia vegetală sau fitosociologia, de societate a animalelor , studiată de sociologia animală sau zoosociologia) prezintă două dimensiuni: una structurală şi alta funcţională. O asemenea înţelegere a vieţii sociale, ce va sta la baza curentelor structuralist şi funcţionalist de mai târziu din sociologie (în special din sociologia americană), avea ca suport iniţial analogia cu clasificarea oferită de biologie. Morfologia este un complex de discipline biologice care studiază forma exterioară şi structura internă a organismelor, plantelor şi animalelor, în timp ce fiziologia este acea ramură a biologiei care studiază funcţiile organismului viu. Drept urmare, morfologia socială (componenta

fundamentală a sociologiei) are în vedere studiul cadrului geografic al popoarelor în raport cu organizarea lor socială, precum şi al populaţiei sub aspectul dispunerii în teritoriu, al volumului şi densităţii acesteia. Dacă morfologia socială are ca obiect “forma materială şi exterioară a societăţii” , fiziologia socială (cealaltă componentă fundamentală a sociologiei) are ca domeniu de studiu manifestările funcţionale ale vieţii sociale. Astfel, moravurile şi concepţiile morale constituie obiectul sociologiei moralei; credinţele, practicile şi instituţiile religioase intră în preocupările sociologiei religiei, fenomenele şi instituţiile juridice sunt studiate de sociologia juridică; instituţiile care sunt legate de producţie, schimb şi distribuirea bunurilor materiale sunt examinate de către sociologia economică. E.Durkheim se mai refera şi la o sociologie a lingvisticii şi o sociologie a esteticii (artei). Rezultatele cercetărilor ştiinţelor sociale particulare sunt analizate, interpretate şi sintetizate de către sociologia generală, care, similar cu biologia (care vizează proprietăţile şi legile cele mai generale ale vieţii), se caracterizează prin concepţii şi teorii care exprimă şi explică aspectele generale ale vieţii sociale. Durkheim atrage însă atenţia asupra faptului că valoarea sintezelor teoretice şi, deci , a sociologiei generale depinde de valoarea şi rigurozitatea analizelor concrete, empirice, realizate de către ştiinţele particulare. Aşadar, sociologia generală are ca obiect structura, funcţiile şi dinamica sistemului social global, în timp ce sociologiile particulare se ocupă de domenii determinate ale societăţii (economic, politic, juridic, artistic, religios etc), pe care le descriu şi le explică prin raportare la sistemul social global (elaborând teorii de “rang mediu” – cum le caracteriza Robert King Merton- şi nu general valabile, pentru orice organism social). Sociologia generală sau teoria sociologică (prima denumire fiind larg utilizată în ţările europene, iar cea de-a doua, în ţările anglo-saxone) se prezintă ca o diversitate de curente, şcoli, concepţii, diferite de la o epoca la alta şi de la o ţara la alta. În felul acesta poate fi explicat şi faptul că, în Germania, de exemplu, interpretarea sociologiei drept o ştiinţă a raporturilor cauzale şi relaţiilor legice (după modelul ştiinţelor naturii) nu are un ecou puternic. Explicaţia deterministă a faptelor şi relaţiilor sociale este refuzată în schimbul unei concepţii formaliste (Georg Simmel , unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei orientări), considera că diversitatea interacţiunilor umane se reduce la anumite “forme”: de opoziţie, dominaţie, concurenţă, imitaţie, constrângere etc., şi, drept urmare, ele ar constitui obiectul de studiu al sociologiei comprehensive (Max Weber definind pentru prima dată sociologia ca o ştiinţă a activităţii sociale şi nu a societăţii, considerând ca menirea sociologului – spre deosebire de cea a anaturalistului, care poate recurge la analiza cauzală fiindcă lucrează cu “obiecte inerte” – este de a se desprinde, de a înţelege semnificaţiile acţiunilor umane, care sunt dependente de împrejurări, deci nu au un caracter legic.

Spre deosebire de alte ştiinţe sociale, care studiază fenomenele sociale în special sub raportul logicii lor interne, sociologiile particulare le tratează ţinând seama şi de raporturile lor externe, de corelaţille cu alte fenomene şi cu ansamblul social global.

Pe măsura dezvoltării unei multitudini de ştiinţe sociale care se ocupă cu diferite aspecte ale realităţii sociale (istoria şi economia ca ştiinţe cu îndelungată tradiţie,

demografia, politologia, ştiinţele juridice etc.) s-a pus tot mai acut problema determinării specificului sociologiei. Definirea ei ca ştiinţă a realităţii sociale pur şi simplu nu mai este satisfăcătoare în condiţiile în care în legătura cu fiecare sferă particulară a vieţii sociale există tendinţa dezvoltării, oarecum în afara sociologiei şi în paralel cu aceasta, de discipline specializate, în această perspectivă se pot desprinde două mari poziţii în definirea sociologiei:

a) O definiţie în sens restrîns: există o distincţie principială, absolută între sociologie şi celelalte ştiinţe sociale. Sociologia reprezintă o ştiinţă a formelor sociale ale activităţii umane, conţinuturile variate ale acestora reprezentând obiectul diferitelor ştiinţe sociale particulare - ştiinţele economice, politologia, criminologia etc. Sociologia se ocupă deci cu caracteristicile generale, abstracte ale comportamentului social, ale relaţiilor sociale, grupurilor, colectivităţilor. Ar putea fi deci numită o ştiinţă a socialului, iar nu a realităţii sociale, care face obiectul şi altor discipline. În acest context, sociologia reprezintă totodată o metodologie generală a investigării fenomenelor care compun societatea, în calitatea lor de fenomene sociale, iar nu economice, politice, juridice.

b) O definiţie în sens larg: distincţia dintre sociologie şi celelalte ştiinţe sociale este relativă şi istorică. Sociologia este atât o ştiinţă a socialului, ca formă generală de existenţă a vieţii umane, cât şi o ştiinţă a societăţii globale, a organizării şi dinamicii sale, a subsistemelor din care se compune societatea globală şi a relaţiilor lor atât cu sistemul social global, cât şi cu celelalte subsisteme ale acestuia. Conform acestei definiţii, sociologia reprezintă o disciplină ştiinţifică multiplu structurată, din care putem desprinde următoarele nivele distincte:

1. O teorie generală a socialului, (teorie a organizării sociale). O găsim în diferite denumiri ca de exemplu: teoria sistemului social, a acţiunii sociale, teoria abstractă a organizării sociale, logica socialului. Se face abstracţie de conţinutul concret al diferitelor fenomene sociale (economic, politic, juridic) analizându-se doar caracteristicile lor de a fi sociale.

2. O teorie a societăţii globale - macrosociologia. Este o teorie a tipurilor de societate, a marilor tipuri de organizare a societăţilor globale, cu importante implicaţii pentru înţelegerea fiecărui fenomen social particular, a fiecărui subsistem.

3. Sociologii de ramură (sociologia industrială, sociologia familiei, sociologia economică, a artei etc.) reprezintă teorii ale diferitelor componente, subsisteme ale societăţii globale, atât ca fenomene sociale, cât şi subsisteme ale societăţii globale, analizând influenţele reciproce dintre acestea. De regulă, sociologiile de ramură tind să fie dublate de discipline care se concentrează pe logica particulară a subsistemelor respective (economia politică, politologia). Între sociologiile de ramură şi disciplinele sociale referitoare la aceleaşi subsisteme există o evidentă complementaritate.

Datorită acestei situaţii specifice, deşi sociologia este o disciplină distinctă, cu sistemul său conceptual şi metodologia sa proprie, analiza variatelor probleme, procese, fenomene sociale impune o abordare multidisciplinară. Tocmai datorită poziţiei sale, socicologia

este adesea în situaţia de a coordona şi integra eforturile multidisciplinare, fără însă a se elimina cercetarea sociologică autonomă, cu logica ei.

Ceea ce apropie sociologia de celalalte ştiinţe din categoria socialului este faptul că toate studiază comportamentul uman. Ceea ce le diferenţiază însă, este perspectiva din care intreprind acest demers.

Psihologia este interesata de individul singular, de ceea ce se petrece în mintea acestuia, pe când sociologia are în vedere ceea ce se petrece între oameni.

Economia vizează comportamentele legate de producţia şi schimbul bunurilor de consum, pe când sociologia e interesată şi de schimburile non-materiale: sentimente , informaţii etc.

Istoria are în vedere trecutul societăţii, iar sociologia, deşi interesată şi de faptele sociale trecute, se concentrează îndeosebi asupra prezentului, încercând să facă şi prospecţiuni.

Werner Sombart (1863-1941) susţine ideea conform căreia din moment ce orice element component al realităţii concrete conţine concomitent atât aspecte generale cât şi particulare, rezultă că în cercetarea realităţii sociale sunt posibile două categorii de ştiinţe : unele care se ocupă cu trăsăturile generale (sociologia) şi altele care îşi îndreaptă atenţia asupra trăsăturilor particulare (de ex. istoria).

Elementul propriu, ce-i conferă originalitate sociologiei constă în faptul că studiază realitatea socială dintr-o perspectivă globală. De exemplu, dacă îşi propune să studieze problema integrării profesionale a forţei de munca, sociologia tratează această chestiune în strânsă corelaţie cu aspectele care ţin de cadrul economic,juridic, politic, de cel al instruirii şi pregătirii şcolare etc. Definitoriu pentru sociologie este faptul că examinează diferite forme ale realităţii sociale într-un contect larg, studiind raporturile dintre aceste fenomene şi ansamblul social, modul în care coexistă şi se desfăşoară.

Sociologia urmăreşte să ofere o viziune unitară şi totalizatoare asupra societăţii ca întreg şi a diverselor ei componente. Ea ni se înfăţişează nu numai ca ştiintă a diferitelor grupuri şi colectivităţi umane care alcătuiesc o anumită societate, ci şi ca ştiinţă a întregii game de relaţii sociale, urmărind să descopere acele relaţii care se repetă, deci au caracter legic.

Bibliografie:

Traian Stoicescu – “ Introducere în Sociologie” (Note de curs) – Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” , 1993

Dicţionar de sociologie Lazăr Vlăsceanu, Cătălin Zamfir : www.dictsociologie.netfirms.com