snef

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR DIN ROMÂNIA (APC ROMÂNIA)

STRATEGIA NAŢIONALÃ PENTRU EDUCAŢIE FINANCIARÃ2012 – 2017

Iulie 2012

STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU EDUCAŢIE FINANCIARĂ 2012 – 2017

I. Prezentare general ă: viziune, misiune, obiective

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) în calitate de iniţiator, cu

sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a realizat Strategia Naţională pentru

Educaţie Financiară. În urma consultărilor a fost creat un Grup de Iniţiativă1 în vederea definitivării

SNEF a realizării Planului Operational și a implementării efective a acesteia.

Strategia Naţională asigură o viziune de ansamblu asupra măsurilor și mecanismului general de

funcționare a programelor de educație financiară din România. Scopul acestei strategii este să creeze

un cadru organizatoric unitar şi funcţional pentru instituțiile care implementează sau susțin proiecte de

educație financiară dar şi pentru cele care elaborează politici în acest domeniu. În plus, aceasta oferă

sfaturi pentru dezvoltarea de programe de educaţie financiară eficiente pentru publicurile țintă, pentru

următorii cinci ani.

VIZIUNE

Creşterea sustenabilă a bunăstării consumatorilor români

Strategia Naţională doreşte promovarea pe termen lung a unei viziuni și atingerea unor obiective prin

realizarea de programe de măsuri stabilite care oferă informaţiile necesare într-un mod explicit, complet

şi corect, aplicate pe nevoile consumatorilor şi coroborat cu legislaţia în vigoare.

Această strategie își propune să promoveze o cultură financiară a consumatorilor, astfel încât aceştia

să caute şi să ceară informaţii înainte de a intra în relații financiare, să aibă la dispoziţie instrumente şi

informaţii necesare pentru gestionarea datoriilor, să aibă posibilitatea de a economisi şi de a-și planifica

viitorul.

MISIUNE

Asigurarea unui cadru general și structurat şi a unei serii de obiective concrete, în care

sectorul non-profit, guvernamental şi cel privat să poată lucra împreună, într-un efort comun

1

2


pentru a creşte gradul de educaţie financiară în următorii cinci ani.

Misiunea Strategiei Naţionale prezintă domeniile de acţiune generale, identificate ca fiind importante,

pentru a se putea îndeplini viziunea expusă. Aceste domenii sunt: politicile publice, educaţia și

cercetarea, implementarea şi coordonarea de programe de educație financiară, toate acestea fiind

influenţate de instituțiile care au un interes în domeniul educației financiare, de la organizaţii

guvernamentale, la organizaţii non-profit şi companii private. Cu toate că aceste instituții nu sunt

implicate în toate domeniile de acţiune identificate, implementarea strategiei depinde de efortul comun

al tuturor.

Astfel, se vor identifica partenerii care se vor implica în implementarea obiectivelor Strategiei Naţionale

de Educaţie Financiare şi în realizarea programelor specifice de acţiune.

OBIECTIVE

Strategia Naţională de educație financiară are patru obiective generale:

1. conştientizarea nevoilor de educaţie financiară şi asigurarea accesului cetăţenilor la educaţie

financiară prin informarea necesară şi continuă;

2. identificarea principalelor competenţe financiare pe care trebuie să le deţină consumatorii şi

dezvoltarea unor comportamente financiare responsabile;

3. identificarea şi promovarea practicilor eficiente în domeniul educaţiei financiare;

4.[1.] realizarea eficientă şi consolidarea programelor care oferă educaţie financiară.

II. Motivaţie şi justificare

Criza economică recentă a evidenţiat necesitatea educației financiare și a însușirii conceptelor și

instrumentelor de educație financiară de către consumatori pentru a fi pregătiți să ia decizii financiare

bune într-un sistem financiar din ce în ce mai complex. Dificultăţile financiare pe care le pot întâmpina

consumatorii şi familiile acestora pot afecta dezvoltarea societății.

Astăzi, accesul la educaţie financiară este esenţial atât din perspectiva asigurării protecţiei

consumatorilor în contextul unei pieţe în continuă schimbare, cât şi din punct de vedere al facilitării

transferului de responsabilitate de la un actor economic la altul. În absenţa educaţiei financiare,

participarea activă, informată şi conştientă a consumatorilor la sistemul economic actual prezintă o

problemă, rezolvarea acesteia fiind o prioritate pentru Uniunea Europeană.

3


Promovarea și însușirea de informaţii imparţiale şi corecte protejează consumatori, în special pe cei

care aparțin unei categorii defavorizate, oferindu-le acces la surse de finanțare și la incluziune socială.

Consumatorii trebuie să aibă acces la produse şi servicii adaptate nevoilor lor şi la educaţie financiară

specializată pentru a înțelege complexitatea serviciilor financiare.

Fără educație financiară, riscul ca aceşti consumatori de servicii financiare să intre in impas financiar

este mare, existând posibilitatea supra-îndatorării și astfel a intrării în imposibilitate de a-şi achita ratele.

Toate aceste aspecte pot avea efecte negative asupra situaţiei economico-sociale a respectivei

categorii de consumatori.

În urma unui studiu de piață, realizat de Provident Financial împreună cu Novel Research, în noiembrie

2011, pe un eșantion reprezentativ de 1.023 de respondenți pentru evaluarea gradului de educație

financiară a consumatorilor români, au rezultat următoarele:

70% dintre români au avut experiența datoriilor. Jumătate dintre respondenți reacţionează

emoţional când au datorii;

75% dintre români se auto-evaluează ca fiind buni sau foarte buni în gestionarea banilor;

Aproape 40% dintre români nu consultă mai multe oferte înainte de a achiziţiona produse/

servicii financiare;

Aproape jumătate dintre români nu știu ce este dobânda variabilă;

47 % dintre români declară că nu economisesc pentru că nu câștigă suficient.

De asemenea, potrivit unui studiu comandat de ING, aproape 90% dintre români au un nivel redus de

înţelegere a problematicilor legate de bani sau întâmpină dificultăţi în a utiliza concepte financiare

esenţiale. Există, de asemenea, o diferenţă între cunoştinţele acumulate şi acţiunile întreprinse. Spre

exemplu, deşi 86% dintre români au cunoştinţe corecte privind subiectul economisirii din timp pentru

pensie, doar 21% deţin un plan pentru pensie. Nivelul de cunoştinţe financiare al românilor s-a redus în

ultimul an şi jumătate, 88% dintre respondenţi încadrându-se în acest an, în profilele "începător" şi

"neştiutor", cu 11 puncte procentuale mai mult faţă de 2010. Testul de inteligenţă financiară a fost

lansat la sfârşitul anului 2010 şi este realizat în 10 state din Europa - Bulgaria, Cehia, Grecia, Olanda,

Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia şi Ungaria. Conform studiului, întrebările cu cel mai redus

număr de răspunsuri corecte sunt cele legate de economisire (40% în România, comparativ cu 41%

media la nivelul celor 10 state), problemele financiare din gospodărie (46% în România, comparativ cu

45% media), viitorul financiar (51% în România, faţă de 52% media) şi investiţii (52%, comparativ cu

50% media).

4


Financial Literacy Survey in Romania (mai 2010), studiu realizat în baza datelor culese de Institutul de

Economie Mondială scoate în evidenţă următoarele:

• Gradul redus de alfabetizare financiară rezultă în capabilitate financiară redusă

• 14% din populație este practic financiar analfabetă

• Gradul de alfabetizare financiară este corelat cu modernitatea individului și a comunităților

locale

• Veniturile de nivel redus duc la capabilitate redusă de administrare a banilor și de planificare

financiară

• Majoritatea populației nu este pregătită și nu are rezerve pentru a face față unei scăderi

semnificative a veniturilor și nici pentru alte situații neașteptate

• Necunoașterea drepturilor consumatorului și încrederea redusă în actualul sistem de

soluționare a litigiilor combinate cu gradul redus de alfabetizare financiară duc la pasivitate în

apărarea drepturilor

• Indiferent de veniturile pe care le au, consumatorii trebuie să învețe responsabilitatea pentru

propriul viitor și să-și organizeze mai bine resursele.

Concluziile acestor studii evidențiază faptul că în România există un grad scăzut de informare a

consumatorilor români în ceea ce privește educația financiară şi o capacitate redusă de a lua decizii

financiare în cunoștință de cauză în comparaţie cu indicatorii calculaţi în celelalte state europene. În

plus, studiile subliniază un decalaj major în transformarea acestor cunoştinţe într-un comportament

financiar sănătos de utilizare a instrumentelor de planificare pe termen lung.

Consumatorii nu sunt un grup omogen. De aceea, produsele financiare şi tipurile de educaţie

financiară trebuie adaptate în funcție de nevoile consumatorilor, acestea modificându-se odată cu

evoluţia pieţelor financiare.

Strategia Naţională pentru Educaţie Financiară 2012-2017 doreşte să fie piatra de temelie a activităţilor

viitoare în domeniul educaţiei financiare. Aceasta stabileşte obiective concrete, care pot fi atinse prin

conlucrarea dintre organizaţiile guvernamentale, non-profit şi private, având ca rezultat dorit creşterea

nivelului de educaţie financiară şi îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor financiare de către

consumatorii români.

Strategia Naţională identifică cinci domenii de acţiune: politici publice, educaţie și cercetare,

implementare şi coordonare. Aceste acţiuni trebuie să fie întreprinse de către organizaţiile cu activitate

în domeniile menționate, cu rezultate pozitive.

5


III. Cadru general: principii de bază pentru furnizarea unor programe de

educa țIe financiar ă de calitate

Potrivit OECD, definiţia educaţiei financiare este următoarea:

Procesul prin care, în baza informării, instruirii şi/sau consilierii acordate în mod obiectiv, consumatorii / investitorii

îşi dezvoltă abilități financiare cu consecință asupra gradului de încredere astfel încât să conştientizeze riscurile şi oportunităţile de ordin financiar,

îşi îmbunătăţesc capacitatea o de a înţelege produsele financiare, conceptele şi riscurile asociate acestora,o de a face alegeri în cunoştinţă de cauză, o de a şti unde să se adreseze pentru sprijin și consiliere financiară obiectivă şi o de a întreprinde orice alte acţiuni, în mod eficient,

cu scopul final de a obţine bunăstare, echilibru şi protecţie financiară.” (Recomandarea OECD,

2005, traducere).

În anul 2007, Comisia Europeană a emis Comunicarea COM(2007)808, care enumeră principiile de

bază pentru furnizarea unor programe de educaţie financiară de calitate.

Pe baza examinării programelor de educaţie financiară existente deja în UE, Comisia consideră că este

util să se definească unele principii care ar putea ajuta autorităţile publice, prestatorii de servicii

financiare, organizaţiile de consumatori, angajatorii şi celelalte părţi interesate de elaborarea și

desfăşurarea de programe de educaţie financiară. Aceste principii ţin seama de diversitatea abordărilor

şi a metodelor disponibile în vederea dezvoltării unei strategii reuşite de educaţie financiară. Strategia

Naţională de Educaţie Financiară îşi asumă şi recomandă integrarea principiilor emise de Comisia

Europeană, ele vor sta la baza dezvoltării programelor de educaţie financiară la nivel naţional.

Principiul 1: Educaţia financiară trebuie să fie disponibilă şi promovată în mod activ pe întregul

parcurs al vieţii, fără întrerupere.

Educaţia financiară trebuie să permită persoanelor vizate să răspundă provocărilor financiare care

reprezintă evenimente reale din viaţa lor, de la cele trăite de tineri, la cele experimentate de pensionari.

Programele trebuie să poată fi adaptate situaţiei financiare a cetăţenilor şi familiarităţii acestora cu

chestiunile financiare.

6


Principiul 2: Programele de educaţie financiară trebuie să fie îndreptate în mod clar către nevoile

cetăţenilor.

Pentru a respecta acest principiu, trebuie să se efectueze studii preliminarii în vederea stabilirii nivelului

actual de cunoştinţe financiare ale cetăţenilor pentru a determina acele priorități care necesită o

abordare primordială. Programele trebuie să fie disponibile în timp util iar informația să fie ușor de

accesat.

Educaţia financiară trebuie să răspundă unei nevoi specifice: persoanele care intră pentru prima dată în

câmpul muncii, şomerii, cuplurile care doresc să întemeieze o familie, tinerii, persoanele cu datorii etc.

Este important să se garanteze că programul oferă informații de educație financiară pe înţelesul tuturor

consumatorilor iar formatul acestuia permite consultarea sau accesul la informații în funcţie de nevoile

utilizatorului. Angajatorii trebuie să aibă în vedere modalitatea în care educaţia financiară poate fi

furnizată la locul de muncă, eventual în combinaţie cu unele informaţii privind sistemele de pensii

ocupaţionale.

Principiul 3: Consumatorii trebuie să beneficieze de educaţie economică și financiară cât mai

curând posibil, începând cu vârsta şcolară.

Autoritățile naționale trebuie să aibă în vedere introducerea și dezvoltarea noțiunilor de educație

financiară în cadrul unor discipline obligatorii, precum economie și educaţie antreprenorială și

realizarea unor oferte de cursuri opționale.

Dobândirea unor cunoștințe economice și financiare de bază încă de la nivelul învățământului

preuniversitar este esențială. Comisia a publicat deja o recomandare privind competențele-cheie pentru

formarea continuă (2006/962/CE), care sprijină dezvoltarea unor competențe, cum ar fi capacitatea de

a aplica gândirea matematică în situații cotidiene, o înțelegere mai amplă a mecanismelor economiei și

capacitatea de a-și planifica și de a-și organiza viața. În acest context, autoritățile naționale și regionale

responsabile de educaţie trebuie să găsească o modalitate de a integra, inclusiv din perspectivă

transdisciplinară, educația economică și financiară în programa școlare.

Principiul 4: Programele de educaţie financiară trebuie să cuprindă instrumente generale care

să atragă atenţia asupra necesităţii de a îmbunătăţi cunoştinţele financiare în materie de riscuri

financiare.

Consumatorii nu sunt întotdeauna conştienţi de riscurile financiare rezultate dintr-un nivel redus de

educație financiară, aspect care ar putea determina o atitudine deschisă pentru informare și instruire.

Instrumente de tipul chestionarelor de auto-evaluare şi al campaniilor de conștientizare privind

educația financiară pot contribui la creşterea nivelului de informare și educare a populaţiei. Publicul

vizat poate fi orientat în continuare spre materiale specifice de educaţie financiară.

7


Principiul 5: Atunci când prestatorii de servicii financiare furnizează informații de educaţie

financiară, acestea trebuie să fie echilibrate, transparente şi obiective. Interesele

consumatorului trebuie să fie întotdeauna avute în vedere, cu respectarea legislaţiei în vigoare,

fără a se apela la practici comerciale incorecte.

Este necesar ca, în urma consultării cu reprezentanţii consumatorilor sau ai investitorilor, instituțiile de

servicii financiare să fie încurajate să dezvolte programe de educație financiară şi să pună la dispoziția

publicului, competenţele și expertiza sa.. Cu toate acestea, atunci când publicului i se oferă informații

de educaţie financiară, prestatorii de servicii și produse financiare trebuie să se asigure că se face o

distincţie clară între educaţia financiară generală, informaţiile privind fiecare produs în parte şi

consilierea oferită unui client despre un produs sau serviciu. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită

modului de prezentare a materialelor de educaţie financiară pentru a evita orice ambiguitate în acest

sens.

Principiul 6: Formatorii din domeniul financiar trebuie să beneficieze de resursele şi de formarea

corespunzătoare pentru a putea desfăşura programe de educaţie financiară eficace, eficiente şi

fiabile.

Pentru a oferi educație financiară eficace este necesar să se asigure că persoanele care realizează

formarea diferitelor categorii de consumatori dispun de competențele necesare. Acest lucru presupune

formarea prealabilă a formatorilor și vizează nu numai cadrele didactice din școli, ci și asistenții sociali,

angajații băncilor, voluntarii diverselor organizatii neguvernamentale, a căror formare trebuie să aducă

avantaje publicului beneficiar al programelor de educație financiară. Aceasta va necesita elaborarea

unor materiale care vor fi folosite drept suport didactic în programele de formare.

Principiul 7: Trebuie să se promoveze coordonarea la nivel naţional între părţile interesate

pentru a obţine o definire clară a rolurilor, pentru a facilita schimbul de experienţe şi pentru a

raţionaliza şi crea o ierarhie a resurselor. Cooperarea internaţională între instituțiile care susțin

sau implementează programe de educaţie financiară trebuie întărită pentru a facilita schimbul

celor mai bune practici.

Autorităţile naţionale, prestatorii de servicii financiare, grupurile de consumatori, profesorii şi celelalte

părţi interesate trebuie să fie încurajate să coopereze în materie de educaţie financiară. Acest lucru ar

putea permite definirea mai clară a obiectivelor, acoperirea mai bună a diferitelor grupuri ţintă,

raţionalizarea şi ierarhizarea resurselor, precum şi promovarea învăţării prin experienţă. De asemenea,

la nivel internaţional, cooperarea şi crearea de reţele între furnizorii de educaţie financiară ar permite

evidenţierea acelor domenii care necesită o atenţie sporită, precum şi facilitarea schimbului de cele mai

bune practici.

8


Principiul 8: Instituțiile care susțin sau implementează programe de educație financiară trebuie

să evalueze în mod regulat şi, dacă este necesar, să actualizeze programele pe care le

gestionează pentru ca acestea să fie conforme cu cele mai bune practici din acest domeniu.

Furnizorii de educaţie financiară ar trebui să includă, în cadrul programelor lor, evaluarea regulată a

progreselor înregistrate şi a respectării obiectivelor. În cazul în care aceste obiective nu sunt atinse,

furnizorii trebuie să aibă în vedere anumite modificări ale programelor lor pentru a le alinia la cele mai

bune standarde din respectivul sector de activitate.

IV. Etapele implementării strategiei naţionale de educaţie financiară şi

Planul Operaţional 2012-2017

Este necesară o coordonare a implementării Strategiei Naţionale. Coordonarea va asigura implicarea

activă şi cooperarea tuturor părţilor implicate, din sectorul public, privat, mass-media sau organizații

neguvernamentale. Totodată, implementarea coordonată a Strategiei Naţionale va asigura evitarea

redundanţelor şi acoperirea mai eficientă a tuturor nevoilor de educaţie financiară şi distribuirea

eficientă a resurselor umane şi financiare. Mai mult, coordonarea centralizată ar putea facilita alocarea

şi atragerea de fonduri europene pentru educaţie financiară şi ar facilita dialogul cu instituţiile europene.

Comitetul de coordonare ar putea oferi informaţii pline de acurateţe cu privire la activitatea de educaţie

financiară naţională şi ar facilita implementarea setului de competenţe, a standardelor în materie de

educaţie financiară, precum şi dezvoltarea unor instrumente complete şi relevante pentru măsurarea

eficienţei iniţiativelor de educaţie financiară.

Aspectele legate de tipul, structura, modul de funcţionare, competenţele Comitetului de coordonare vor

fi stabilite printr-un document separat, după finalizarea Planului Operaţional pentru implementarea

Strategiei Naţionale de Educație Financiară.

Strategia de educație financiară susţine existența:

unei legislaţii în domeniu;

a unei terminologii prezentate într-un mod explicit;

9


drepturilor şi obligaţiilor;

organizaţiilor abilitate;

accesului la informaţii necesare adaptate nevoilor consumatorilor în funcţie de nivelul

economic şi socio-cultural;

organizării de acţiuni şi evenimente de promovare;

realizarea de materiale informative şi programe educaţionale pe tema educației financiare

etapizării conform complexităţii şi capacităţii de înţelegere a informaţiilor de către grupurile

ţintă.

Obiectivul principal al Strategiei Naţionale este de a crea un cadru strategic funcţional şi unitar în care

toate organizaţiile implicate în dezvoltarea şi implementarea de programe de educaţie financiară sau

dezvoltarea de politici publice în acest domeniu, să poată coopera şi obţine rezultate convergente în

următorii cinci ani. Strategia, ca model de bază, reprezintă un cadru general. Pentru a se atinge

misiunea Strategiei Naţionale, organizaţiile implicate elaborează un plan operaţional, urmând ca fiecare

organizaţie, în mod individual sau colectiv, să implementeze acţiunile propuse în acest document, în

mod eficient, cu respectarea legislaţiei în vigoare, fără a se apela la practici comerciale incorecte.

Ca un prim pas în procesul de implementare a Strategiei Naţionale se recomandă ca organizaţiile

implicate în programe de educaţie financiară să:

• adopte misiunea strategiei,

• contribuie la promovarea strategiei,

• contribuie la implementarea planului de acțiune pentru îndeplinirea obiectivelor generale

stabilite de strategie şi să obţină rezultate măsurabile,

• caute oportunităţi pentru a-şi coordona eforturile cu alte organizaţii.

Strategia Naţională identifică patru obiective generale, cu măsuri specifice fiecăruia, care să ducă la

îndeplinirea misiunii şi viziunii prezentate. Unele dintre aceste obiective generale sunt destinate a fi

atinse printr-un efort colectiv al tuturor organizaţiilor care desfăşoară activităţi în domeniul educaţiei

financiare. Aceste obiective recomandate trebuie privite ca direcţii de acţiune pentru tot domeniul

educaţiei financiare. Mai mult, acţiunile întreprinse pentru fiecare dintre cele patru obiective generale nu

sunt exhaustive – organizaţiile implicate sunt încurajate să dezvolte măsuri suplimentare, care să

determine atingerea obiectivelor propuse.

Obiectivele generale ale strategiei de educație financiară sunt:

1. Creşterea conştientizării nevoilor de educaţie financiară şi asigurarea accesului unui

10


public cât mai larg la noțiunile de educaţie financiară prin informare continuă;

2. Identificarea principalelor competenţe financiare pe care trebuie să le deţină

consumatorii şi dezvoltarea unor comportamente financiare responsabile;

3. Identificarea şi promovarea practicilor eficiente în domeniul educaţiei financiare;

4. Crearea și coordonarea eficientă a programelor de educaţie financiară.

Obiectivul general 1: Creşterea conştientizării nevoilor de educaţie financiară şi asigurarea

accesului unui public cât mai larg la educaţie financiară prin informare necesară, continuă

Educaţia financiară nu garantează neapărat succesul financiar al individului însă aceasta este deosebit

de importantă pentru consumatori deoarece însușirea conceptelor de educație financiară le oferă

abilităţi financiare şi acces la informaţii eficiente şi clare. De aceea, consumatorii şi familiile acestora

trebuie să aibă acces la resurse de educaţie financiară, disponibile prin diferite canale de diseminare

cum ar fi: şcoli, cursuri alternative, instrumente online etc.

Consumatorii consideră că aspectele financiare sunt greu de înţeles: Consumatorii recunosc din ce în

ce mai des că le lipsesc anumite competenţe esenţiale pentru a înţelege diversele aspecte financiare

existente. Această lipsă a competenţelor poate avea consecinţe semnificative asupra capacităţii lor de

a interacţiona cu furnizorii de servicii financiare şi de a obţine de la aceştia cea mai bună ofertă.

Deseori consumatorii îşi supraestimează cunoştinţele în materie de servicii financiare: Consumatorii

consideră că înţeleg anumite noţiuni financiare, însă, în urma studiilor întreprinse, cunoştinţele lor în

materie se dovedesc a fi limitate.

În același timp, este foarte importantă crearea unui comportament responsabil al consumatorilor în

ceea ce privește utilizarea serviciilor financiare.

Obiectivul general 2: Identificarea principalelor competenţe financiare pe care trebuie să le

deţină consumatorii şi dezvoltarea unor comportamente financiare responsabile

Dezvoltarea principalelor competenţelor financiare va asigura grupurilor ţintă necesarul de cunoştinţe

pentru gestionarea banilor, planificarea şi organizarea bugetului personal, luarea deciziilor financiare în

cunoștintă de cauză, înţelegerea domeniului financiar, inclusiv produsele şi serviciile financiar-bancare.

Aceste competenţe pot fi integrate în programele de educaţie financiară direcţionate către consumatori.

Obiectiv general 3: Identificarea şi promovarea practicilor eficiente în domeniul educaţiei

financiare

Dezvoltarea unor mecanisme riguroase de evaluare şi cercetare a domeniului competenţelor financiare

11


poate duce la o mai bună înţelegere privind modalităţile de dezvoltare a programelor de educaţie

financiară şi a modalităţilor eficiente de implementare a acestora. Implementarea şi evaluarea

programelor existente, care au rezultate, poate ajuta la înţelegerea metodelor de reproducere a acestor

programe în diferite zone şi pentru tipuri diferite de beneficiari, ajutând la schimbul de informaţii şi bune

practici. Evaluarea continuă a programelor asigură relevanţa diferitelor informații care ajung la

consumatori, nevoile acestora în domeniul educaţiei financiare sunt luate în considerare de noi

programe sau de noi etape ale programelor existente.

Obiectivul general 4: Crearea și coordonarea eficientă a programelor de educaţie financiară

Pentru a asigura o educaţie financiară consistentă, programele de educaţie financiară trebuie să

respecte o serie de principii (a se vedea principiile propuse la începutul documentului). Totodată,

instituțiile care implementează programe de educaţie financiară trebuie să fie deschise la colaborare şi

schimb de informaţii pentru a întări eficienţa eforturilor educaţionale.

http://www.bugetulfamiliei.ro/strategia-nationala-pentru-educatie-financiara-consultare.html

12



snef

Documents