MMFES 12 decembrie 2008

Sistemul decizional al Uniunii Europene

Relaţiile dintre instituţiile comunitare în procesul decizional

Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi ratificat la 1 noiembrie 1993

Continuarea extinderii rolului PE, în special cu referire la aprobarea nominalizărilor Comisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei (asupra anumitor subiecte, PE îşi împarte prerogativele cu Consiliul UE);

PESC utilizează proceduri de decizie diferite: astfel, deoarece acest domeniu este de importanţă strategică pentru SM şi este dificil de renunţat la suveranitatea naţională, procedura de decizie aplicată este metoda interguvernamentală (pentru adoptarea deciziilor fiind valabilă regula consensului).

La JAI, procesul de decizie este similar celui din domeniul PESC (bazat pe regula unanimităţii). Aspectele acoperite de această politică şi reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigraţia, lupta împotriva fraudei şi dependenţei de droguri, cooperarea judiciară în chestiuni civile şi penale, cooperarea vamală şi a poliţiei pentru prevenirea terorismului, alte tipuri de delicte internaţionale.

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi ratificat la 1 mai 1999

Consiliul UE poate emite recomandări guvernelor naţionale prin majoritate calificată şi poate adopta – în co-decizie cu Parlamentul – măsuri de promovare a acţiunilor inovatoare în domeniul ocupării;

Extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare de activitate (excluziunea socială, sănătatea publică, lupta împotriva fraudei);

La PESC, introducerea principiului „abţinerii constructive”, prin care se permite unui SM să se abţină de la votul în Consiliu UE, fără a bloca o decizie unanimă; astfel, respectivul SM nu este obligat să aplice decizia, dar trebuie să accepte obligativitatea acesteia pentru Uniune şi trebuie să se abţină de la orice acţiune ce poate veni în conflict cu acţiunile UE bazate pe decizia în cauză;

Tratatul de la Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003

două inovaţii majore privind procesul de decizie:o extinderea ariei de utilizare a procedurii de decizie prin vot cu

majoritate calificată în cadrul Consiliului UE, pentru probleme în care anterior deciziile erau luate prin consens (de exemplu, facilitarea libertăţii de circulaţie a persoanelor, cooperarea judiciară pe probleme civile, încheierea de acorduri internaţionale în domeniile comerţului, serviciilor şi aspectelor comerciale ale proprietăţii individuale – cu unele excepţii, etc.);

o extinderea procedurii co-deciziei la noi chestiuni, ce privesc: crearea de stimulente pentru combaterea discriminării, cooperarea judiciară pe probleme civile, măsuri specifice de sprijin industrial, acţiuni de coeziune desfăşurate în afara Fondurilor Structurale, statutul partidelor politice europene şi aspecte legate de imigraţie, de acordarea de vize şi de azil;

Cadrul instituţional şi procesul de decizie

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în procesul de decizie sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor.

Consiliul European are rol de stimulator al discuţiilor şi iniţiativelor comunitare.

Parlamentul European

A fost înfiinţat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta “popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene", fiind singura instituţie a cărei componenţă este stabilită prin alegeri libere, la nivel european şi ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice. Iniţial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu funcţie consultativă şi constituit din membri ai parlamentelor naţionale.

Tratatele de la Maastricht şi de la Amsterdam au adus schimbări majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu funcţii politice şi cu puteri legislative şi bugetare.

Rolul Parlamentului în cadrul Uniunii Europene are în vedere examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliul UE (Consiliul de Miniştri), prin procedura de co-decizie.

Procedurile de decizie aplicabile la nivelul Parlamentului sunt:

procedura de co-decizie – Parlamentul împarte puterea legislativă cu Consiliul UE;

procedura de aviz conform – acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea unor anumite acte legislative;

procedura de cooperare – Parlamentul poate influenţa deciziile Consiliului UE prin dreptul de a aduce amendamente propunerilor acestuia – această procedură a fost limitată, în urma Tratatului de la Amsterdam, la câteva situaţii ce privesc uniunea economică şi monetară;

procedura de consultare – Parlamentului îi este cerută o opinie, ce este fundamentată de unu din comitetele sale;

Consiliul Uniunii Europene

Conform Tratatului UE, Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele Statelor Membre (spre deosebire de Parlament, care reprezintă interesele populaţiei SM) şi este compus din reprezentanţi ai guvernelor SM (motiv pentru care i se spune şi “Consiliul de Miniştri”), având atât putere legislativă cât şi executivă. Numărul membrilor Consiliului UE este egal cu numărul SM, fiecare guvern având un singur reprezentant.

Consiliul UE este principala instituţie de decizie a UE.

Rolul Consiliului UE

Constă în faptul că are principala responsabilitate pentru pilonii 2 şi 3 ai UE, adică pentru cooperarea interguvernamentală în domeniile PESC şi al JAI.

Alături de acestea, Consiliul UE împarte responsabilitatea cu Parlamentul în cadrul primului pilon (dimensiunea comunitară), acoperind astfel domeniile pieţei unice şi majoritatea politicilor comune, şi asigurând libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului.

Procedura de vot în cadrul Consiliului UE este cea a unanimităţii, alături de procedura majorităţii calificate.

Consiliul UE este implicat în procedura de co-decizie, alături de PE, avizează anumite decizii ale Comisiei Europene şi poate amenda altele.

Tratatul de la Nisa a modificat modul de funcţionare al Consiliului UE prin extinderea procedurii de vot a majorităţii calificate la alte domenii de decizie (cum ar fi cel al politicii comerciale comune).

Comisia Europeană

Reprezintă interesele Uniunii Europene (spre deosebire de Parlament şi de Consiliul UE) şi este organul executiv al UE.

Are competenţă de iniţiativă - are monopolul iniţiativei în chestiuni de competenţă comunitară (politici comunitare).

Organisme consultative

Comitetul Economic şi Social European ( CESE )

Comitetul Regiunilor ( CoR )

Comitetul Economic şi Social European

Comitetul Economic şi Social European (CESE) este un organism consultativ reprezentând patronii, sindicatele, fermierii, consumatorii şi alte grupuri de interes care alcătuiesc, împreună, „societatea civilă organizată”.CESE prezintă punctele de vedere şi apără interesele acestora în cadrul discuţiilor politice pe care le poartă cu Comisia, Consiliul UE şi Parlamentul European.

Comitetul Economic şi Social European

Înfiinţat în 1957 prin Tratatul de la Roma, Comitetul Economic şi Social European (CESE) este un organ consultativ care le furnizează reprezentanţilor grupurilor de interese din Europa, precum organizaţiile patronale şi sindicatele, şi altor organisme ale „societăţii civile organizate”, precum asociaţiile de consumatori, o platformă formală pentru exprimarea punctelor lor de vedere asupra problemelor UE. Avizele Comitetului sunt transmise instituţiilor de talie mai mare – Consiliul UE, Comisia şi Parlamentul European.

CESE promovează o societate mai activă, mai receptivă şi, prin urmare, mai democratică în Europa.

Se impune consultarea Comitetului înainte de adoptarea unor decizii de politică economică şi socială, regională şi de mediu. Prin urmare, Comitetul îndeplineşte un rol esenţial în procesul decizional din cadrul Uniunii.

Comitetul Economic şi Social European

CESE are 344 de membri – numărul membrilor din fiecare stat membru nu reprezintă neapărat mărimea populaţiei din ţara respectivă.

Membrii sunt numiţi de guvernele UE, dar beneficiază de independenţă politică totală. Ei sunt numiţi pentru un mandat de patru ani care poate fi reînnoit.

Comitetul se reuneşte în adunare plenară, iar discuţiile comitetului sunt pregătite de şase subcomitete denumite „secţiuni”, fiecare ocupându-se de domenii de politică specifice. Comitetul îşi alege preşedintele şi doi vicepreşedinţi pentru un mandat de doi ani. Dl Mario Sepi (Italia) a devenit preşedinte al CESE în octombrie 2008.

Ce face CESE?

Comitetul Economic şi Social European îndeplineşte trei roluri principale:

– asigură consultanţă pentru Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană, la solicitarea acestora sau la iniţiativa Comitetului;

– încurajează societatea civilă să se implice în mai mare măsură în procesul de elaborare a politicilor publice la nivelul UE;

– susţine rolul societăţii civile în statele nemembre UE şi contribuie la înfiinţarea structurilor consultative.

Cine sunt membrii CESE?

Membrii CESE îşi desfăşoară activitatea preponderent în ţările lor de origine şi formează trei grupuri care reprezintă angajatorii, angajaţii şi diferite alte interese economice şi sociale.

Grupul Angajatorilor are membri din sectorul industrial public şi privat, întreprinderi mici şi mijlocii, camere de comerţ, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, sectorul bancar şi al asigurărilor, transport şi agricultură.

Grupul Salariaţilor reprezintă toate categoriile de angajaţi, de la muncitori necalificaţi la directori executivi. Membrii grupului provin din sindicatele naţionale.

Grupul Activităţi diverse reprezintă organizaţiile neguvernamentale (ONG), organizaţiile de agricultori, întreprinderile mici, atelierele şi profesiile meşteşugăreşti, cooperativele şi asociaţiile nonprofit, organizaţiile de consumatori şi de protecţia mediului, comunităţile ştiinţifice şi academice şi asociaţiile care reprezintă familia şi persoanele cu dizabilităţi.

Comitetul Regiunilor (CoR)

Înfiinţat în 1994 prin Tratatul de instituire a Uniunii Europene, Comitetul Regiunilor (CoR) este un organ consultativ alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale europene.

Se impune consultarea CoR înainte de adoptarea unor decizii la nivelul UE în domenii precum politica regională, mediul, cultura, educaţia şi transportul – care sunt, fără excepţie, domenii de interes local şi regional.

Comitetul are 344 de membri. Numărul de membri din fiecare stat membru UE reflectă cu aproximaţie mărimea populaţiei ţării respective.

Membrii sunt membri aleşi sau factori de decizie în cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea din care provin. Ei sunt nominalizaţi pentru Comitet de către guvernele naţionale şi sunt numiţi de Consiliul Uniunii Europene pentru patru ani. Mandatul lor poate fi reînnoit. Preşedintele CoR este ales pentru un mandat de doi ani dintre membrii comitetului. Luc Van den Brande, de naţionalitate belgiană, a fost ales Preşedinte în februarie 2008.

Ce face Comitetul?

Rolul Comitetului Regiunilor este de a prezenta punctele de vedere locale şi regionale cu privire la legislaţia UE.

Comitetul emite rapoarte sau „avize” cu privire la propunerile Comisiei.

Comisia şi Consiliul UE au obligaţia de a consulta CoR înainte de adoptarea unor decizii la nivel UE în probleme care sunt de interes pentru guvernul local şi regional. Comisia, Consiliul UE şi Parlamentul European au libertatea de a se consulta cu CoR şi în alte probleme. În ceea ce priveşte Comitetul, acesta poate adopta avize din proprie iniţiativă şi le poate prezenta Comisiei, Consiliului UE şi Parlamentului.

Cum este organizată activitatea Comitetului CoR?

În fiecare an, Comitetul Regiunilor se întruneşte în cinci sesiuni plenare în care defineşte politica generală a comitetului şi adoptă avize. Există şase „comisii” care examinează diferite domenii de politică şi pregătesc avizele care urmează să fie dezbătute în sesiunile plenare.

Comisia pentru politici de coeziune teritorială (COTER), Comisia pentru politică socială şi economică  (ECOS), Comisia pentru dezvoltare durabilă (DEVE), Comisia pentru cultură şi educaţie (EDUC), Comisia pentru afaceri constituţionale şi guvernare

europeană (CONST), Comisia pentru relaţii externe şi cooperare descentralizată

(RELEX).

Metode de decizie

Primul pilon - dimensiunea comunitară – care reprezintă însăşi esenţa Uniunii – este caracterizată, la nivelul deciziei, prin:

dreptul de iniţiativă ca monopol al Comisiei; largă utilizare a votului majoritar în Consiliul UE (majoritate calificată); rol activ pentru Parlamentul European; interpretare uniformă a legislaţiei comunitare de către Curtea de Justiţie.În ceea ce priveşte procesul de decizie, metodele utilizate în acest scop sunt:

co-decizia, avizul conform, cooperarea şi consultarea.

Pentru cel de-al doilea pilon PESC si pentru cel de-al treilea pilon JAI metoda de decizie este cea inter-guvernamentală, caracterizată prin:

drept de iniţiativă împărţit de către Comisie şi SM; consensul ca regulă generală de vot în Consiliul UE (unanimitate); rol consultativ pentru Parlamentul European; rol minor pentru Curtea de Justiţie.

Procesul decizional în cadrul UE

Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implică diferite instituţii UE, în special:

Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii europeni şi ale cărui membri sunt aleşi prin sufragiu direct;

Consiliul Uniunii Europene care reprezintă statele membre şi

Comisia Europeană care are ca misiune apărarea intereselor Uniunii în ansamblul său.

Procesul decizional în cadrul UE

În general, Comisia Europeană propune proiecte legislative noi, dar Consiliul UE şi Parlamentul sunt cele care le adoptă.

În anumite situaţii, Consiliul UE poate hotărî singur. Există şi alte instituţii care au un rol specific în acest proces.

Procesul decizional în cadrul UE

Uniunea nu poate lua decizii decât în cadrul competenţelor care îi sunt încredinţate de tratate, asupra cărora statele membre şi-au dat acordul prin ratificarea lor pe calea referendumului sau prin procedura parlamentară.

Procesul decizional în cadrul UE

Principalele tipuri de legislaţie a UE sunt directivele şi regulamentele . Normele şi procedurile din cadrul procesului decizional al UE sunt prevăzute în tratate. Fiecare nouă propunere de proiect legislativ european trebuie să aibă la bază un articol specific din tratat, menţionat ca „temei legal” pentru propunerea respectivă. Astfel se determină procedura legislativă care trebuie urmată. Cele trei proceduri principale sunt, „consultarea”, „avizul conform” şi „co-decizia”.

Procesul decizional în cadrul UE

Principala deosebire între aceste proceduri ţine de modul de interacţiune între Parlament şi Consiliul UE.

În procedura de consultare, Parlamentul exprimă doar avizul său, pe când în procedura de co-decizie el împarte veritabil puterea cu Consiliul UE.

Comisia Europeană trebuie să aleagă procedura de urmat când ea propune un nou act. Alegerea sa este, în principiu, condiţionată de “baza juridică” a propunerii.

Procesul decizional în cadrul UE

Dacă e cazul, sunt consultate: Comitetul Regiunilor (CoR)

sau/şi Comitetul Economic şi Social

European (CESE)

Co-decizia

Co-decizia este procedura utilizată în prezent pentru majoritatea proceselor legislative comunitare.

Prin procedura de co-decizie, puterea legislativă se împarte în mod egal între Parlament şi Consiliul UE.

Co-decizia

Se aplică, de exemplu, deciziilor în domeniul pieţei interioare, transporturilor, politicii mediului înconjurător sau programelor de cercetare.

Co-decizia

În cazul în care Consiliul UE şi Parlamentul nu pot conveni asupra unei propuneri de legislaţie, nu va exista o lege nouă. Conform procedurii, se pot efectua două „lecturi” succesive ale proiectului de lege în fiecare instituţie.

Dacă se ajunge la un acord cu ocazia acestor lecturi, legea poate fi adoptată.

În caz contrar, proiectul de lege va fi prezentat unui comitet de conciliere, alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Consiliului UE şi ai Parlamentului.

Co-decizia

Odată ce comitetul de conciliere a ajuns la un acord, textul aprobat se trimite din nou la Parlament şi la Consiliul UE pentru a fi adoptat sub formă de lege.

Concilierea devine un procedeu tot mai rar întâlnit.

Majoritatea legilor adoptate prin co-decizie sunt adoptate, de fapt, la prima sau a doua lectură, datorită bunei cooperări între cele trei instituţii.

Co-decizia - lista dosarelor încheiate în prima lectură între 01.05.1999 si 31.12.2007)

– Mai 1999 – decembrie 2000 (16 dosare) – 2001 (23 dosare) – 2002 (18 dosare) – 2003 (38 dosare) – 2004 (47 dosare) – 2005 (53 dosare) – 2006 (57 dosare) – 2007 (33 dosare)

Co-decizia - lista dosarelor încheiate în a doua lectură între 01.05.1999 si 31.12.2007)

– Mai 1999 - decembrie 2000 (41 dosare) – 2001 (36 dosare) – 2002 (40 dosare) – 2003 (49 dosare) – 2004 (28 dosare) – 2005 (24 dosare) – 2006 (33 dosare) – 2007 (12 dosare)

Co-decizia - lista dosarelor încheiate prin conciliere între 01.05.1999 si 31.12.2007)

– Mai 1999 - decembrie 2000 (25 dosare) – 2001 (19 dosare) – 2002 (19 dosare) – 2003 (17 dosare) – 2004 (6 dosare) – 2005 (5 dosare) – 2006 (9 dosare) – 2007 (6 dosare)

Avizul conform

Prin procedura de aviz conform, Consiliul UE trebuie să obţină avizul conform al Parlamentului European înainte de adoptarea anumitor decizii foarte importante.

Procedura este similară procedurii de consultare, cu deosebirea că Parlamentul nu poate modifica o propunere: fie o acceptă, fie o respinge. Acceptarea („avizul conform”) necesită o majoritate absolută a voturilor exprimate.

Procedura de aviz conform este utilizată preponderent pentru acordurile cu alte ţări, inclusiv acordurile privind aderarea unor noi state la UE.

Avizul conform

Procedura de aviz conform s-a aplicat în principal la aderarea noilor state membre, pentru acorduri de asociere şi numirea preşedintelui Comisiei.

Este de asemenea necesară pentru decizii privind cetăţenia, pentru acţiunile specifice ale Băncii Centrale Europene, pentru amendamentele la statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) şi al Băncii Centrale Europene (BCE), pentru Fondurile Structurale şi de Coeziune şi pentru procedura uniformă aplicată în cazul alegerilor pentru Parlamentul European.

Avizul conform

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, avizul conform al Parlamentului este necesar şi în eventualitatea impunerii de sancţiuni asupra unui stat membru pentru o încălcare serioasă şi repetată a drepturilor fundamentale, conform noului Articol 7 al Tratatului UE.

Consultarea

Pe baza unei propuneri din partea Comisiei, Consiliul UE consultă Parlamentul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor.

Prin procedura de consultare, Parlamentul are posibilitatea:

să aprobe propunerea Comisiei, să o respingă sau să solicite modificări

Consultarea

În cazul în care Parlamentul solicită modificări, Comisia va lua în considerare toate modificările pe care le sugerează Parlamentul. Dacă acceptă oricare dintre aceste sugestii, Comisia va trimite Consiliului UE o propunere modificată.

Decizia finală revine Consiliului UE, care adoptă propunerea modificată sau îi aduce modificări suplimentare. Similar celorlalte proceduri, această procedură prevede că, în cazul în care Consiliul UE doreşte să modifice o propunere a Comisiei, este obligatorie unanimitatea.

Consultarea

Consiliul UE decide, în aceste cazuri, fie cu majoritate calificată (de exemplu, în domeniul agriculturii), fie cu unanimitate (de pildă, în sfera fiscalităţii).

Consultarea

Tratatul de la Nisa modifică regulile de vot şi prevede noi proceduri aplicabile de la 1 noiembrie 2004.

Un act va fi adoptat cu majoritate calificată când următoarele trei condiţii vor fi îndeplinite:

un prag al majorităţii calificate la 255 de voturi din 345 în UE 27, respectiv 74 %, de voturi favorabile;

un criteriu al majorităţii: orice majoritate calificată trebuie să reunească o majoritate simplă a statelor membre sau 14 state membre pentru UE 27.

un criteriu al populaţiei: clauza de verificare demografică permite oricărui stat membru să ceară să fie verificată dacă majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62% din populaţia totală a Uniunii.

Participarea efectivă a Romaniei şi Bulgariei la procesul decizional

Analiştii au pus sub semnul întrebării participarea efectivă a României şi Bulgariei la procesul decizional al Uniunii Europene.

Semnificativ în acest sens este faptul că negocierile pe marginea bugetului european pentru perioada 2007-2013 s-au încheiat în absenţa reprezentanţilor celor două state.

Pe de altă parte, politica agricolă europeană ar putea fi revizuită cel mai devreme in 2009, an în care vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European şi va fi stabilită componenţa Comisiei Europene.

.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

şi

Vă urez sărbători fericite!