Sindromul Alienării Părinteştiversiunea ianuarie 2011

Articole

Sindromul alienării părinteşti 1

Sindromul alienării părinteşti/Contribuţii şi susţinere 2

Sindromul alienării părinteşti/Caracteristici 4

Sindromul alienării părinteşti/Cum apare PAS? 6

Sindromul alienării părinteşti/Simptomele PAS 8

Sindromul alienării părinteşti/Stadiile PAS 10

Sindromul alienării părinteşti/Tipuri de alienatori 11

Sindromul alienării părinteşti/Recunoaşterea PAS 13

Sindromul alienării părinteşti/Comportamentul părintelui manipulator 15

Sindromul alienării părinteşti/Ce pot face autorităţile? 16

Sindromul alienării părinteşti/Ce poate face părintele alienat? 18

Sindromul alienării părinteşti/Bibliografie 19

Referințe Sursele și contribuitorii articolului 21Licențele articolului Licență 22

Sindromul alienării părinteşti Cuvânt înainte

Sindromul Alienării Părinteşti sau Sindromul Alienării Parentale (în engleză

Parental Alienation Syndrome sau prescurtat PAS) constă în denigrarea

sistematică a unui părinte de către celălalt cu intenţia îndepărtării copilului de

acesta. Noţiunea de PAS a fost introdusă de profesorul de psihiatrie american

Richard A. Gardner (1931 – 2003) în anul 1985 (bibliografie, referinţa A)

Dr. Douglas Darnall (bibliografie, referinţa B) defineşte alienarea parentală ca fiind

orice constelaţie de comportamente, conştiente sau inconştiente, care ar putea

evoca o perturbare a relaţiei dintre copil şi părintele care nu deţine custodia sa.

Accentul cade pentru Dr. Darnall pe spălarea creierului (brainwashing), alienarea

fiind un proces reciproc în care ambii părinţi sunt prinşi.

PAS este o formă de abuz emoţional asupra copilului, care apare în cursul sau în

urma unui divorţ, prin care părintele ce obţine custodia copilului urmăreşte

excluderea completă a celuilalt părinte din viaţa copilului. În practică, părintele

alienator este cel mai adesea mama, deşi există unele cazuri în care şi tatăl o poate

face (bibliografie, referinta C) . Pe parcursul acestui document se va considera

implicită situaţia net mai frecventă în care mama custodiană este părintele

alienator; aceasta fiind abordarea în cazul marii majorităţi a literaturii de specialitate

(bibliografie, referinţa D) . Gardner face acest lucru de asemenea (bibliografie,

referinţa E) motiv pentru care s-a confruntat cu acuzaţia de sexism. El apreciază ca 1

în 85-90% din cazuri părintele alienator este mama, acest lucru datorându-se în

mare măsură faptului că mama este cea căreia i se încredinţează copilul de cele mai

multe ori. Pentru simplificare el foloseşte adesea termenul de mamă pentru

părintele alienator şi cel de tată pentru părintele alienat, aceeaşi convenţie fiind

folosită pe parcursul acestui document.

Sindromul alienării părinteşti/Contribuţii şi susţinereContribuţii directe• Dr. Emil Ciurea, medic, Sibiu, Asociaţia TATA

• Cătălin Bogdan, Bucureşti, Asociaţia TATA

• Christian Lindemayer, Bucureşti, Asociaţia TATA

• Felix Moga, Cernavoda, Asociaţia TATA

• Carmen Corodeanu, student psihologie

Susţinere specialişti în psihologie (în ordinea înregistrării)1. psiholog Doina Grasu [1] , psihoterapeut, Bucureşti

2. Tuchel Cristina, DGASP [2] Galaţi

3. psiholog MA Drd. Armand Veleanovici [3] , Bucureşti

4. psiholog Oana (ŞOROAGĂ) Vasiu [4] , Sibiu, psiholog clinician atestat de colegiul

psihologilor din România şi master în psihoterapie analitică . membru al asociaţiei

psihologilor din România şi al asociaţiei române de psihologie analitică. participanta la

diverse cursuri de consiliere şi psihoterapie, conferinţe şi congrese de specialitate.

5. Lidia Iliea, Galaţi, organizator al conferinţei Exemple de bune practici în educaţia parentală [5]

6. Dr. Vartosu Ioana, medic de familie, Asociaţia Şcoala Mamei [6] , Timişoara - salut cu

mult entuziasm aceasta iniţiativă, de fapt orice iniţiativă menită să asigure o dezvoltare

armonioasa a copilului şi sa nu îl lezeze din nici un punct de vedere. De 7 ani de zile

conduc o asociaţie a cărei activitate principala este educaţia părinţilor pentru a-şi creste

copiii sănătoşi atât fizic cât şi mental şi să se dezvolte armonios. Din păcate în România,

divorţul este încă privit ca un subiect tabu şi fiecare îşi reprimă sentimentele negative şi

le manifestă involuntar spre copil. Există foarte puţină literatură în acest sens şi foarte

putina ghidare sănătoasă a părinţilor înaintea în timpul şi după separare.

7. psiholog Mihaela Sahlean [7] , doctorand în psihologie, lector universitar şi psihoterapeut, Bucureşti - “Nimeni nu

poate sa pretindă nici unui părinte să se împace cu ideea de a nu-şi vedea copilul, de a renunţa la el, de a da

'cancel' pe 'istoria' de până atunci petrecută împreună sau să împrumute un mod străin de a privi lucrurile.“

8. Dr. Cicu Gabriel [8] – Psihiatru şi Psihoterapeut psihanalist, Bucureşti

9. Clinica de psihiatrie, psihoterapie şi dezvoltare personală Psymotion [9] , Bucureşti

10. Psiholog Dănuţ Negru [10] , psihoterapeut, Braşov

Susţinere judecători

1. judecător Cristi Danileţ [11] , Oradea, membru ales al CSM, începând cu ianuarie 2011

2. Daniela Pantazi, judecator specializat în cauze cu minori, Oradea "Apreciez nespus efortul dvs. in a face

demersurile necesare pentru recunoasterea fenomenului PAS, in ambele sale acceptiuni, in Romania. Sprijinul

2

meu este garantat, voi transmite informatiile si altor colegi specializati in dreptul familiei. Sunt judecator

specializat in dreptul familiei, am revenit in instanta dupa o perioada mai lunga de timp. Desi in ultimul timp am

observat ca multi soti aflati in procedura de divort ajung la un acord asupra incredintarii si legaturilor personale

privind proprii lor copii, din pacate exista mai multe conflicte privind incredintarea si stabilirea accesului la

copil. Judec saptamanal astfel de cauze, unele sunt dramatice si nu pot sa raman indiferenta."

Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti

Alţi susţinători1. Razvan Korodi, student psihologie, Brasov

Referințe[1] http://www.sfatulmedicului.ro/parteneri-doina-grasu_245 [2] http://www.dgaspcgalati.ro/

[3] http://www.psiconsulting.ro/

[4] http://cabinetpsihologie.blogspot.com/

[5] http://docs.google.com/fileview?id=0B-iOqOKLc35PZjNhMzZlOTEtZDBiYS00ZmFhLWFmYzgtNGJkM2ZjZGFjYTY1&hl=en

[6] http://www.mamicafarafrica.ro

[7] http://www.mihaelasahlean.ro

[8] http://http://www.frontnews.ro/social-si-economic/sanatate/

dr-gabriel-cicu-la-psiholog-mergi-cand-simti-nevoia-imbunatatirii-calitatii-vietii-sau-nu-mai-esti-multumit-tu-cu-tine-18971/toate-paginile

[9] http://www.psymotion.ro

[10] http://www.psihoterapie-brasov.ro/ [11] http://cristidanilet.wordpress.com/

3

Sindromul alienării părinteşti/Caracteristici

Caracteristici• Părintele alienator are de obicei o cauză: alierea copilului de partea sa, astfel încât să

lupte împreună într-o campanie de distrugere a relaţiei copilului cu celălalt părinte.

Este vorba de un proces care necesită timp, iar copiii, mai ales cei aflaţi la vârste mici,

sunt complet neajutoraţi pentru a vedea ce li se întamplă şi pentru a se apăra. Acest

proces începe în multe cazuri încă dinaintea finalizării divorţului. Concret, acest lucru

înseamnă că prin gânduri, acţiuni şi maniere verbale şi non-verbale un copil este

abuzat emoţional (i se spală creierul) pentru

a-l determina să creadă că celălalt părinte este un duşman. Celălalt părinte (părintele

alienat) este vorbit de rău în faţa copilului de către mama acestuia, vizitele copilului la

tată sunt restricţionate sau mama încearcă să controleze activităţile pe care copilul le

va face atunci când se va afla cu tatăl său. În cartea sa “The Parental Alienation

Syndrome” (bibliografie, referinţa F) , Gardner arată că PAS se realizează prin idei,

acţiuni şi manierisme verbale sau non-verbale prin care copilul este abuzat emoţional

prin spălarea creierului (brainwashing) pentru a-l face să creadă că celălalt parinte

este un duşman. Aceasta se poate realiza prin diverse moduri care variază de la

vorbirea de rău a părintelui în faţa copilului, la împiedicarea programului de vizitare,

sau planificarea altor activităţi ale copilului în timpul programului de vizitare, când

autoritatea parentală ar trebui exercitată de către tată.

• Părintele alienator este nervos şi se simte trădat de către celălalt părinte. S-ar putea

ca motivele iniţiale ale acestei stări de furie să fie justificate. Respectivul părinte se

poate să fi fost abuzat verbal sau fizic în trecut, să fi fost violat, înşelat sau ruinat

financiar de către celălalt părinte. Problemele apar atunci când aceste sentimente nu

se vindecă, ci devin şi mai intense. Simplul dialog cu celălalt părinte sau simpla vedere

a celuilalt părinte în apropierea copilului îi reaminteşte părintelui alienator trecutul şi

declanşează sentimentul de ură. Părinţii alienatori sunt astfel prinşi într-o capcană din

care nu pot ieşi şi nu se pot vindeca.

• Dorinţa tatălui de a rămâne în legătură cu copilul prin telefon şi încercarile de a-l

vizita deranjează mamele şi nu sunt dorite. Părerea mamelor este că tatăl aduce

neliniște în viata copiilor. Dezvoltarea familiei noi este deranjată. Totul ar fi bine dacă

tatăl ne ar lăsa în pace. Tatăl niciodată nu sună la telefon într-un moment bun. Tocmai

atunci copilul are treabă, mănâncă, ascultă muzică, face lecţii, etc. Indiferent cu ce

este copilul ocupat, acest

lucru este mai important decât să vorbească cu tatăl, în concepţia mamelor.

Bineinţeles când sună prietenii copilului sau ai mamei situaţia este alta. Încercările

tatălui de a avea o legătură cu copilul i se par mamei ca fiind o şicanare. Chiar cererea

tatălui în faţa instanţelor ca să primeasca un program de vizitare sau să lărgească

programul de vizitare deja agreat este văzută ca fiind impertinentă. Prostul m-a dat în

judecată, atunci nu va mai vedea copilul deloc. Mamele manipulatoare învaţă copilul

că tatăl este iresponsabil, că mama trebuie să lucreze din cauza tatălui care a lăsat

familia fără susţinere materială, că familia nu mai are destui bani, pentru că tata a dat-

o pe mama în judecată şi astfel tatăl face rău copilului. Tatăl nu înţelege deloc că este

4

o cerere iraţională şi impertinentă să dea mama în judecată sau să îşi dorească

custodia copiilor, că tatăl insistă pentru drepturile lui şi nu face nici un compromis, că

tatăl nu poate să se adapteze la situaţia copilului şi nu ştie care sunt nevoile copilului.

• Nimeni nu ştie mai bine ca o mamă cât de sensibil este un copil. Şi bineînţeles

mamele ştiu când tatăl reacţionează emoţional. Mamele manipulatoare folosesc

această informaţie pentru a tenta tatăl spre o reacţie emotională în prezenţa copilului.

Obiectivul lor este să arate copilului ca tatăl este un om rău şi agresiv. Nu ar trebui să

mergă cu o persoană care este aşa labilă. Nu te duci într-o situaţie periculoasă cu tatăl

tău spun ele.

• Foştii soţi ar trebui să înţeleagă că un copil are nevoie să-şi iubească ambii părinţi

indiferent de ceea ce s-a întâmplat între aceştia în trecut. Este posibil ca rolurile de

“părinte bun” şi “părinte rău” să se inverseze uneori, iar părintele acuzat să răspundă

cu aceeaşi monedă, accentuând confuzia copilului.

• Trebuie menţionat că uneori alienatorul nu este (doar) părintele, ci şi bunicul / bunica,

părintele adoptiv, părintele vitreg, prietenii de familie ai mamei, sau alte persoane din

anturajul mamei şi al copilului. De asemenea, un părinte alienator se va alia deseori cu

persoane care îi susţin părerea, căutând sprijin în “apărarea” copilului contra

celuilalt părinte. PAS nu este caracteristic unui anumit status social sau economic,

putând apărea la orice categorii populaţionale (bibliografie, referinţa G) . Acelaşi studiu

arată că implicarea tatălui în creştere şi educare după divorţ are efecte benefice

asupra copilului precum şi faptul că nu există nici o dovadă care să susţină că

încredinţarea copilului către mamă ar fi mai favorabilă decât încredinţarea către tată.

• De asemenea, procesul vizează deseori familia lărgită şi prietenii tatălui. Relaţia

copiilor cu bunicii paterni sau alţi membri ai familiei taţilor nu sunt dorite de mamele

manipulatoare. Cadourile din partea tatălui sunt respinse, scrisorile rămân fără

răspuns şi nimeni nu răspunde la telefon când acesta sună. Motivul copiilor poate fi de

genul: Nu-mi place că unchiul meu mereu mă acuză că nu mai vreau să merg la tata.

• Există studii care demonstrează că implicarea tatălui în creşterea copilului după

divorţ, inclusiv susţinerea materială (pensia de întreţinere şi nu numai) depind direct

de relaţia dintre foştii soţi (bibliografie, referinţa H) . Comunicarea dintre părinţi după

divorţ este un predictor mai bun al implicării tatălui ne-custodian decât relaţia pe care

a avut-o cu copilul inainte de divort (bibliografie, referinţa I) . Taţii care au un contact

redus cu copilul după divorţ invocă diverse motive: relaţia cu fosta soţie şi obstrucţiile

acesteia (39,3%), motive personale ale tatălui cum ar fi îndatoririle de serviciu sau din

noua sa familie (26,2%), copii prea ocupaţi (15,5%), distanţa prea mare

la care locuiesc (14,3%) (bibliografie, referinţa J) .

• PAS se întâlneşte destul de frecvent, existând cazuri de copii în vârstă de 2 ani care

“refuză” să îşi mai vadă tatăl, sau familii în care toţi copii nu mai doresc să îşi vadă

tatăl. Un anume grad de manipulare din partea mamei apare practic în toate cazurile

în care tatăl doreşte să extindă programul de vizitare a minorului / minorilor.

• Deşi această situaţie este binecunoscută la nivelul instanţelor unde se judecă astfel

de procese cât şi la nivelul autorităţilor implicate în apărarea drepturilor copilului, nici

o parte nici alta nu au experienţa, timpul şi resursele necesare pentru abordarea

profundă a acestei probleme.

5

Sindromul alienării părinteşti/Cum apare PAS?De ce apare PAS?Separarea părinţilor înseamnă pentru un copil să aibă un tată şi o mamă care nu se mai

iubesc. De obicei se dezvoltă un conflict de loialitate: am voie să îmi iubesc ambii părinţi?

Părinţii trebuie să dea copilului “voie” să îi iubească pe amândoi şi să arate acest

sentiment, chiar dacă părinţii nu se mai iubesc unul pe altul. PAS se dezvoltă când unul

dintre părinţi îl foloseşte pe copil ca o armă de răzbunare şi pentru şantaj. Copilul este

agresat şi învăţat de mamă să respingă tatăl. Chiar dacă înainte de divorţ relaţia tată-

copil a fost bună şi apropiată comportamentul mamei poate să rupă, inconştient sau

conştient, această relaţie. De teama de a pierde afecţiunea părintelui cu care stă cel mai

mult copilul ajunge în anumite cazuri să refuze legătura cu părintele cu care prin natura

situaţiei petrece mult mai puţin timp.

În general frica este un fenomen important pe care părinţii îl experimentează după un

divorţ. Mamelor le este frică să nu piardă custodia copilului şi de aceea încearcă să aibă o

relaţie exclusivă cu copilul. Copilul are nevoie doar de mine şi de sprijinul meu.. Aceste

mame nu realizează că un copil are nevoie şi de susţinerea tatălui pentru a se dezvolta

armonios Propozițiile folosite de către mamă sunt de genul: Tatăl tău este iresponsabil,

este un mincinos, este un înşelător sau tatăl tău nu ştie ce este important pentru tine, nu

te mai iubeşte şi nu are grijă de tine, sau tata nu o mai iubeşte pe mama, iubeşte acum o

altă femeie şi s-a despărţit de noi din cauza acelei femei, sau tata vrea să te ia cu poliţia,

vrea să te ia cu violenţă, vrea să te ia de la mama, vrea să o trimită pe mama la

închisoare şi sa nu o mai vezi de loc. etc. Copilul este învăţat că tatăl face rău şi mama

este cea mai bună.

Cum se dezvoltă PAS?Când copilul a petrecut un timp liber cu tatăl lui şi se arată încântat de acesta în faţa

mamei, ea va spune: Taci, lasă-mă în pace cu tatăl tău, nu mai vreau să aud nimic

despre el, ştii exact că este un om rău.. Sau spune Ce aţi făcut? Aţi fost la xy? Ţi-am zis

că acolo nu e bine pentru tine pentru ca răceşti. Vezi, ţi-am zis că tatăl tău nu este

responsabil şi nu ştie nimic despre cum se îngrijesc copiii. Pe el îl interesează numai

plăcerile lui. Aşa învaţă copilul că dacă îşi petrece timpul liber cu tatăl său nu este loial

faţă de mamă şi este periculos pentru el. Mama este supărată iar copilul sesizează că din

această cauză poate pierde afecţiunea mamei. Mamele încearcă să schimbe imaginea

tatălui în ochii copilului ca o “persona non grata”. Mama se aşteaptă ca şi copilul să

simtă la fel şi să nu mai vrea la să petreacă timp cu tatăl. În cazul în care copilul

continuă să se arate bucuros că se întâlneşte cu tatăl, mama se va arăta tristă, supărată,

enervată sau poate îl va ignora pe copil (penalizându-l astfel). În timp, copilul va

recunoaşte aşteptările ei şi va renunţa să îşi mai manifeste deschis sentimentele faţă

de părintele lipsă deoarece va crede că mama lui îl va iubi şi va avea grijiă de el doar

dacă este “cuminte” şi “nu se mai duce la tata”

Câteodată copilul adoptă un comportament mai grav şi mai strict. Copilul poate ajunge

să distrugă scrisorile sau pachetele de la tată în faţa mamei şi chiar dacă exista un

6

program de vizitare, cu acordul mamei, copilul refuză să se întâlnească cu tatăl şi spune

că nu mai vrea să îşi vadă tatăl niciodată. Când un copil spune aşa nu înseamnă că nu

mai doreşte o legătură cu tatăl său. Nu înseamnă că nu mai are nevoie de tată.

Dragostea încă există dar este dezmoştenită şi ascunsă.

Sindromul se dezvoltă din cauza fricii copiilor de a pierde afecţiunea părintelui cu care

petrece cel mai mult timp. Copilul nu este liber să aleagă pe cine iubeşte şi pierde

condiţiile bune pentru o dezvoltare sănătoasă. Dezvoltarea personalităţii individuale şi

independenţa sa sunt limitate iar copilul nu mai poate să crească normal. Capacitatea

copilului de a avea o relaţie bună cu alte persoane este limitată, foarte des aceşti copii

au probleme mari la şcoală, îşi pierd încrederea în sine cu repercusiuni mari asupra vieţii

lor ca adulţi.

Efecte ale PAS?

A. Dezvoltarea relaţiei personale este limitată.

De obicei mânia şi furia mamelor împotriva tatălui dispare după un timp şi părerea

mamei despre fostul soţ devine mai obiectivă. Această dezvoltare este importantă. Dacă

însă o mamă nu poate să înţeleagă acest lucru şi părerea ei continuă să fie foarte

negativă la adresa fostului soţ, atunci va manipula copilul în continuare. Asta este

situaţia în care se dezvoltă PAS. Mamele vorbesc urât despre tată, îl numesc “laş” şi îl

acuză pe tată că el a distrus familia, etc. Bineînţeles că mama nu vorbeşte niciodată

despre problemele din timpul căsătoriei cu obiectivitate. Copii nu pot să înţeleagă că

vina este comună pentru ambii părinţi. Copilului i se creează impresia că tatăl este cel

vinovat de divorţ şi toate efectele negative ale divorţului asupra familiei, inclusiv

suferinţa sa, a copilului.

B. Abuzul psihic al copilului

Foarte des mamele manipulatoare nu spun tatălui care sunt acuzaţiile lor adevărate. Într-

o discuţie cu tatăl, mamele repetă mereu acuzaţii vechi care s-au manifestat în mintea

lor. De fapt, în majoritatea cazurilor , mamele nu sunt în stare să îşi schimbe

comportamentul sau să ceară ajutorul unui psiholog.

Singura soluţie pe care o ştiu mamele manipulatoare este să încerce prin instanţe să

limiteze programul de vizitare în aşa fel încât tatăl să nu mai aibă nicio relaţie cu copilul

manipulat. Mamele manipulatoare îşi aruncă propriile probleme pe copii, fără să

recunoască acest lucru. Copilul este pus într-o bătălie şi este un complice nevinovat al

mamei. Când tatăl este invitat pentru o vizită, mama invită alţi prieteni în aşa fel încât

copilul să nu poată fi singur cu tatăl. Refuză dorinţa tatălui să meargă la gradiniţă sau la

şcoală cu copilul, educatoarea sau învăţătoarea este învăţată că tatăl nu are grijă de

copil sau poate că îl bate pe copil sau că o bate pe mamă şi că în general se comportă

rău sau iresponsabil cu copilul.

Nicio minciună nu este interzisă pentru a convinge pe toată lumea că tatăl copilului este

părintele cel mai rău din lume. Dacă vorbiţi cu aceste persoane manipulate să le

explicaţi cum este situaţia răspunsul lor va fi de genul: Haideţi, lăsaţi mama şi copilul

7

în pace!.

Pentru mamele manipulatoare este foarte important să aibă susţinerea rudelor şi a

celor care sunt responsabili de copil în afara familiei Ele au nevoie de confirmarea

comportamentului lor şi din cauza asta vorbesc urât despre tată în prezenţa copilului

chiar dacă discuţia nu este adresată direct copilului. Copilul înregistrează aceste

afirmaţii şi de dă o şi mai mare putere de adevăr.

C. Nu există cooperare sau comunicare pentru rezolvarea problemelor

Mamele manipulatoare sunt convinse că este în interesul copilului să crească fără

tată. De obicei deviza lor este: Taţii sunt importanţi pentru copii dar nu acest tată. O

altă variantă este să spună că ele sunt de acord ca minorul să mergă la tată dar din

păcate copilul nu vrea iar ele nu vor să-l oblige.

Mamele nu sunt de acord să susţină copilul, nu sunt de acord să creeze condiţiile care

susţin copilul să petreacă timp cu tata. Fiecare ofertă pentru o discuţie sau ajutor este

respinsă şi în general înţelegerile nu sunt respectate. Înainte de întâlnirea tata-copil

mamele manipulatoare pregătesc copilul cu o manipulare proaspătă. O supraveghere de

către un psiholog sau o consiliere post divorţ este respinsă din start de către mame. Ele

acuză tatăl dar nu sunt de acord să rezolve problemele cu fostul soţ.

Rezultatele anchetei sociale, recomandările de la protecţia copilului şi toate motivele

pentru o schimbare sunt respinse. Singura soluţie valabilă în opinia mamelor

manipulatoare este să limiteze cât mai mult accesul tatălui la copil, apelând la instanţă.

Dacă instanţa nu limitează programul de vizitare conform cu dorinţele lor în multe cazuri

ele ajung să nu respecte deciziile instanţelor cu privire la programul de legături

personale dintre copil şi tată.

Sindromul alienării părinteşti/Simptomele PASExistă o gamă foarte largă de manifestări ale PAS, iar lista de mai jos nu este

exhaustivă. Pe de altă parte, chiar şi cei mai buni părinţi pot avea într-o mică

măsură atitudini alienatoare. Diferenţa este făcută de caracterul sistematic şi

programat al acestor acţiuni în cazul părinţilor manipulatori:

Acţiuni• copilul este pus să decidă dacă doreşte sau nu să se întâlnească cu celălalt părinte,

astfel creând o situaţie de conflict interior indiferent de decizia pe care o va lua

• se povesteşte copilului “totul” despre căsătorie şi divorţ, ceea ce este dureros şi distructiv pentru acesta

• copilului nu i se permite să îşi ia lucrurile care îi aparţin atunci când acesta se deplasează la celălalt părinte

• tatăl nu are acces la şcoală sau la activităţile extracuriculare ale copilului

• tatăl nu primeşte informaţii despre situaţia şcolară sau medicală a copilului

• tatăl este acuzat de ruperea relaţiei, de problemele financiare şi schimbarea modului de viaţă al mamei, etc.

• pozele tatălui nu sunt permise în la domiciliul copilului. Mai ales pozele realizate

8

dinaintea separării părinţilor, în care toţi membrii familiei apăreau într-o ipostază

fericită, sunt prohibite.

• Inflexibilitate în programul de vizitare (chiar dacă tatăl întârzie mama nu

permite tatălui să îşi prelungească programul de vizitare peste ora maximă

decisă de instanţă)

• programarea altor activităţi ale copilului în timpul programului de vizitare şi

caracterizarea tatălui ca “egoist” dacă protestează nerecunoaşterea dreptului

tatălui de a exercita autoritatea parentală în acele ore în care are drept de vizită

la domiciliul mamei.

• monitorizarea permanentă a activităţilor pe care tatăl le realizează cu copiii

eventual interferarea cu aceste activităţi decise de mamă.

Efecte asupra copilului:• Dacă i se cere copilului să aleagă între cei doi părinţi, acesta va fi pus într-o stare de

distress. De obicei copilul nu răspunde printr-o alegere, ci prin evitarea subiectului.

• Copilul devine supărat sau furios pe tată, deseori fără o motivaţie

• Copilul este folosit pentru a “spiona” celălalt părinte, ceea ce provoacă o stare de

tensiune şi conflict interior pentru copil. Copilul ne-alienat doreşte să fie loial ambilor

părinţi.

• Reacţia negativă a mamei când copilul se simte bine în timpul programului de

vizitare, va duce la o problemă de comunicare. Copilul se simte vinovat sau într-o stare

conflictuala dacă nu ştie ca este “în regula” să se simtă bine cu tatăl.

• Restricţionarea accesului tatălui la comunicarea prin telefon (se desfinţează postul

telefonic fix pentru ca tatăl să poată lua legătura cu copilul doar apelând mobilul

mamei) şi respectiv ascultarea conversaţiei telefonice pe care o are copilul cu tatăl.

SimptomeSe consideră că există 8 simptome primare , care în funcţie de stadiu pot fi prezente doar parţial:

1. campaniile de denigrare,

2. raţionalizări absurde pentru denigrare,

3. absenţa ambivalenţei,

4. fenomenul “gânditorului independent”,

5. susţinerea reflexă a părintelui alienator (mama) în caz de conflict,

6. absenţa sentimentului de vinovăţie,

7. prezenţa unor scenarii împrumutate,

8. extinderea animozităţii la rudele tatălui.

Cum recunoaştem PAS într-o discuţie cu copilul?Când îl întrebaţi pe copil să îşi descrie părinţii este evident că acesta vorbeşte exclusiv

de bine despre mamă şi de rău despre tată. Acest lucru nu este normal pentru că un

copil poate să vadă atribute bune şi rele ale ambilor părinţi.

Când îl întrebaţi pe copil dacă se supară câteodată pe mamă răspunsul fals este “nu”.

Copii influenţaţi de PAS îşi văd mama ca persoană ideală. Fiecare întrebare despre tată

are un răspuns monoton.

9

Copilul nu poate să zică ceva bun despre tatăl lui. Când i se arată pozele cu tatăl şi

copilul din timpul căsătoriei (când familia a fost fericită), răspunsul este la fel: Am fost

numai acolo pentru ca tata m-a obligat să merg cu el. N-am fost fericit, am făcut numai

ce a zis tata. . Când îl întrebaţi pe copil de ce nu vrea să meargă la tata, motivele pe care

le dă sunt puerile: Acolo trebuie să fac curat, acolo n-am o cameră, vreau să mă joc cu

jucăriile mele de la apartamentul mamei.

Dacă doriţi o descriere mai exactă veţi auzi cuvintele învăţate de mamă: tata este un

mincinos, este un înşelător, nu ştie ce este important pentru mine. Dacă doriţi să

precizeze acuzaţiile, foarte des nu poate să răspundă. Copilul ştie doar acest lucru din

gura mamei: mama a zis ca ...

Cuvintele folosite sunt identice şi copilul formulează propoziţiile la plural: Noi suntem

agresaţi de tată, noi nu mai vrem să-l vedem pe tata, tatăl nu ne mai plăteşte pensie, a

plecat de la noi, etc.

Argumentele spuse nu sunt tipice pentru vârsta copilului. Tatăl nu face teme pentru

acasă cu mine, educaţia lui nu este destul de strictă, mereu vrea să mă facă să fiu

cuminte cu cadouri şi jocuri. Această declaraţie nu este din lumea copilului, ci din gura

mamei.

Pentru că argumentele copilului nu sunt adevărate se întamplă ca acesta să spună într-

un mod fericit cu un zâmbet pe buze: Nu-mi place să ma duc la tata. Copiii povestesc

despre un abuz al tatălui foarte clar, foarte tare şi la fel într-un mod fericit: Când am fost

la tata m-a bătut, m-a abuzat sexual. Nicio emoţie a copilului nu arată însă că asta s-a

întâmplat. Copilului nu îi este frică de tată dar este învăţat să spună astfel de fraze.

Sindromul alienării părinteşti/Stadiile PAS

Stadiile PAS

Un copil manipulat poate trece prin 3 stadii de alienare.

Stadiul uşor:

În aparenţă mama manipulatoare încurajează relaţia tatălui cu copilul, dar

comportamentul ei transmite mesajul că ea ar fi mai bună decât tatăl. Se păstrează o

oarecare legătură între tată şi copil, cu mici dificultăţi în perioada de tranziţie. Cele 8

simptome primare sunt prezente într-o formă superficială, de cele mai multe ori

nefiind prezente toate 8.

Acest stadiu se poate însoţi de alţi factori cum ar fi:

• unul dintre părinţi are un nou partener / se recăsătoreşte sau are un alt copil

• nu se acordă importanţă menţinerii legăturii directe (vizitare) cu tatăl

• lipsa încurajării menţinerii unei legături indirecte (de exemplu prin telefon)

• intoleranţă pentru prezenţa tatălui la evenimente importante pentru copil.

Stadiul moderat:Părintele alienator interferează clar cu programul de vizitare, deşi poate menţine o

10

oarecare aparenţă de susţinere a implicării celuilalt părinte. Există dificultăţi mari în

relaţia copilului cu tatăl, mai ales în prezenţa mamei şi în perioada de tranziţie.

Copilul îşi depăşeşte anxietatea la un anume timp după ce mama nu mai este prezentă

(perioada de tranziţie) după care se joacă şi îşi îmbraţişează tatăl. Cele 8 simptome

primare sunt prezente mai pregnant decât în stadiul uşor.

Părintele alienator înţelege importanţa teoretică a menţinerii legăturii dintre tată şi copil,

dar consideră că în cazul lor particular nu este utilă datorită deficienţelor de caracter

ale tatălui. Afirmaţiile şi comportamentul mamei sunt subtile, indirecte, dar foarte

dăunătoare pentru copil.

Acest stadiu se poate însoţi de alţi factori:

• părintele alienator refuză cooperarea sau chiar întrerupe orice comunicare cu fostul soţ

• mama îi acorda copilului control total privind programul de vizitare

• părintele alienator arată lipsă de respect faţă de celălalt părinte în prezenţa copilului.

De exemplu dacă tatăl sună, mama va spune “e el” sau “e taică-tău” cu dispreţ în voce,

sau îi va închide telefonul, sau va înmâna telefonul copilului fără să spună nimic.

• mama va face afirmaţii denigratoare despre tată care apoi sunt negate

• copilul simte nevoia de a separa total lumea mamei de lumea tatălui

Stadiul sever:Copilul este supus procesului de brainwashing, este programat şi îndepărtat de tată.

Copilul este perturbat sever, obsedat şi fanatic în ura sa faţă de tată; poate prezenta

fantezii paranoide referitoare la acesta. Vizitarea este de obicei imposibilă. Din păcate,

acest stadiu este adeseori ireversibil (bibliografie, referinţa K) . Dr. Gardner a

recomandat iniţial îndepărtarea copilului de la domiciliul părintelui alienator şi

încredinţarea sa celuilalt părinte, dar ulterior a revenit asupra acestei recomandări,

considerând ca fiind mai benefică folosirea unui loc “tranziţional” (un membru de familie,

o autoritate a statului şi în ultimă instanţă chiar spitalizarea) (bibliografie, referinţa L) .

Caracteristicile copilului în acest stadiu sunt:• ura neîncetată faţă de tată

• imitarea părintelui alienator

• refuzarea programului de vizitare

• convingeri deluzionale şi iraţionale

• copilul nu este intimidat de instanţă

• motivaţia copilului nu se bazează pe experienţa sa ci pe ceea ce îi spune mama;

există dificultăţi în a le diferenţia pe cele două.

• lipsa ambivalenţei în sentimente: doar ură, fără a reuşi să vadă vreo parte bună.

• împărtăşirea totală a “cauzei” mamei cu absenţa oricărui sentiment de vinovăţie faţă de tată.

• Extinderea sentimentului de ură la rudele tatălui.

Sindromul alienării părinteşti/Tipuri de alienatoriTipuri de

11

alienatoriExistă 3 tipuri de părinţi alienatori (bibliografie, referinţa B) .

Alienatorul naiv (inconştient):

“Tatăl tău are mai mulţi bani decât mine, aşa că să-ţi cumpere el pantofii”

Majoritatea părinţilor divorţaţi sunt la un moment dat alienatori naivi deşi comunicarea

cu celălalt părinte există şi în situaţia dezacordurilor ştiu să nu implice copilul în aceste

probleme. Ei în general se concentrează asupra a ceea ce este important pentru copil,

fără ură şi dorinţă de răzbunare asupra partenerului. Nu au nevoie de psihoterapie, dar

pot beneficia de o informare cu privire la PAS pentru a evita agravarea situaţiei.

Caracteristici:

• Recunosc importanţa păstrării legăturii dintre tată şi copil; separă sentimentele proprii de cele ale copilului.

• Nu se simt ameninţaţi de legătura copilului cu tatăl şi cu familia lui.

• Respectă hotărârile judecătoreşti.

• Sunt flexibili şi cooperează cu celălalt părinte

• Simt vinovăţia atunci când au afectat legătura copilului cu tatăl.

• Informează tatăl cu privire la situaţia şcolară şi medicală a copilului şi îl implică în activităţile acestuia.

Alienatorul activ:“Să nu-i spui tatălui tău că am câştigat mai mulţi bani luna aceasta. Mizerabilul e în stare

să nu ne mai dea banii pe care ni i-a promis pentru vacanţă”

Aceştia sunt în general bine intenţionaţi, dar nu îşi pot controla sentimentele şi

frustrarea în faţa celuilalt părinte. Sunt îngrijoraţi sincer privitor la adaptarea

copilului după divorţ şi sunt în general dispuşi să accepte ajutor psihologic dacă li

se explică riscurile PAS.

Caracteristici:

• Denigrarea tatălui în faţa copilului

• După ce se liniştesc, aceste mame înţeleg că au greşit, şi încearcă să acorde confort

psihologic copilului în încercarea de a-şi repara greşeala

anterioară.

• Pot face diferenţa între sentimentele lor şi cele ale copilului, permiţându-i acestuia păstrarea unei relaţii cu tatăl. În timpul acceselor de furie, nu mai pot percepe aceste diferenţe.• Copiii mai mari învaţă să îşi formeze propriile opinii cu privire la fiecare părinte în

parte şi să le păstreze pentru ei. Copiii mai mici sunt mai vulnerabili şi pot fi confuzaţi

de părintele alienator.

Alienatorul obsesiv (obsedat):

"Îmi iubesc copiii, iar dacă instanţa nu îi poate apăra de tatăl lor, o voi face eu. Chiar

dacă până acum nu i-a abuzat, mai devreme sau mai târziu o va face. Pot înţelege de

12

ce copiii nu vor să îşi vadă tatăl, iar eu nu îi voi forţa să o facă"

Aceşti părinţi sunt dedicaţi unei cauze: aceea de a alinia sentimentele copilului cu cele

proprii şi de a distruge total relaţia acestuia cu tatăl. Sentimentele ostile ale mamei faţă

de tată pot fi justificate de anumite acţiuni care au dus la divorţ (abuz fizic sau verbal,

infidelitate, etc.) dar timpul nu le vindecă, ba chiar le accentuează din cauza relaţiei pe

care sunt constrânşi să o aibă cu tatăl în interesul copilului. Aceste mame sunt prinse

într-o capcană şi din păcate există foarte puţine metode de a interveni atât din partea

unui psiholog cât şi din partea instanţei. Însă efectul pe care ele îl au asupra copiilor şi a

relaţiei părintelui alienat cu copiii este devastator.

Caracteristici:

• Obsesia de a distruge relaţia copilului cu tatăl

• Substituirea sentimentelor copilului cu cele proprii; acesta va ajunge să fie doar o

imitaţie a mamei în această privinţă

• Nimeni (şi în nici un caz o instanţă) nu poate convinge aceste mame că greşesc.

Oricine încearcă acest lucru devine un duşman.

• Încearcă racolarea unui grup cât mai mare de suporteri: membri de familie, prieteni,

grupuri de suport victimizându-se şi proiectând o luptă “noi contra

lor”.

• Furia lor nu poate fi oprită, convinşi fiind că sunt victime ale taţilor. Orice acţiune a lor

se face în numele protejării copiilor şi este justificată şi

trebuie făcută cu orice preţ. Se cred înrolaţi în sprijinul unei “cauze nobile”

• Instantele nu îi intimidează; speră că acestea îl vor “pedepsi” pe tată prin limitarea şi

mai marcată a contactului acestuia cu copilul. Aceasta ar

confirma în plus convingerile mamei.

• Alienatorul obsesiv va refuza probabil să citească aceste pagini deoarece conţinutul lor l-ar face furios.

Sindromul alienării părinteşti/Recunoaşterea PASRecunoaşterea PASExistă două aspecte care trebuie abordate: cel medical şi cel legal. Din punct de

vedere medical, PAS este o formă de abuz emoţional asupra copilului (bibliografie,

referinţa M) . Din punct de vedere legal, nu există o definiţie suficient de clară a abuzului

emoţional pentru uzul instanţelor. Prin urmare acestea vor recunoaşte şi pedepsi foarte

rar PAS. O mamă care nu respectă programul de vizitare stabilit printr-o hotărâre

judecătorească va scăpa cu uşurinţă fără sancţiuni deoarece instanţele consideră deseori

ca “nu este în interesul copilului ca mama să fie pedepsită”.

PAS din punct de vedere medicalRevenind la aspectele medicale, criticii PAS vor obiecta întotdeauna că acest sindrom nu

este recunoscut de medicii psihiatri. Diagnosticul tulburărilor mentale se bazează pe

Manualul Statistic şi Diagnostic al Tulburărilor Mentale (Diagnostic and Statistical Manual

13

of Mental Disorders – DSM) elaborat de Asociaţia Psihiatrilor Americani (American

Psychiatric Association) şi recunoscut în toată lumea, inclusiv în România. Acest manual

se află la ediţia a patra – DSM IV, elaborată in 1994. Elaborarea ediţiei a cincea – DSM V

– a început în 2006 şi este prevăzut să apară în 2010. Având în vedere dovezile apărute

în cei 16 ani care au trecut între cele două ediţii, este foarte probabil ca PAS să fie

recunoscut de DSM V – sub această denumire sau sub o altă denumire similară

Recunoaşterea PAS din punct de vedere legal - în alte ţăriDin punct de vedere legal, având în vedere premisele de mai sus, recunoaşterea PAS de

către instanţe este doar episodică, neexistând o opinie unanimă în nici o ţară. Există

cazuri de recunoaştere a PAS în Canada (bibliografie, referinţa N) , SUA (bibliografie,

referinţa O) unde instanţele au decis invesrarea rolului de părinte custodian şi respectiv

părinte necustodian, bazat pe această recunoaştere (bibliografie, referinţa P) , precum

şi cazuri izolate în alte state. Există procese documentate (bibliografie, referinţa Q) , cu

precedente stabilite, dar chiar şi în aceste state nu există o viziune şi o atitudine globală

în ceea ce priveşte recunoaşterea PAS şi modalităţile prin care sistemul judiciar poate

interveni.

Recunoaşterea PAS din punct de vedere legal - în RomâniaPAS a fost acceptat şi de către jurisprudenţa din România şi Uniunea europeană.

• Cităm din decizia CEDO nr. în cauza R.R. împotriva României din 10 noiembrie 2009 "Prin decizia din 9 august

2006 [1] , Judecătoria Braşov a admis acţiunea şi a dispus interzicerea părăsirii ţării de

către D.J. împreună cu copilul. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că fosta soţie a

reclamantului a părăsit ţara împreună cu copilul de două ori, în absenţa unei vize

turistice, pentru perioade lungi de timp. Procedând astfel, D.J. a acceptat riscul ca

relaţiile dintre fiica sa şi tatăl acesteia să sufere modificări ireversibile, inclusiv

alienarea parentală" (bibliografie, referinţa T)

• Cităm din Sentinţa Civilă nr. 2969 din 21.03.2008, dosar NR. 9267/197/2006,

Judecătoria Braşov: "S-a afirmat de către reclamant că opoziţia constantă a mamei

pârâte la existenţa legăturilor personale dintre el şi minoră constituie un

comportament tipic pentru 'sindromul alienării părinteşti'. Această caracterizare fiind

una de specialitate, instanţă nu se poate pronunţa în lipsa unei evaluări psihologice

dacă pârâta şi deci minora suferă în mod real de această afecţiune deoarece legea nu

permite, iar pârâta a refuzat să se prezinte pe sine şi copilul. Singurul lucru pe care

instanţa îl poate face este acela de a constată că din probele administrate rezultă căpârâta are un astfel de comportament."[1]

• "Din declaraţiile martorilor pârâtei (vol. II, f.381) rezultă că minora avea reţineri clare

de fiecare dată când se întorcea de la reclamant în a discută cu ele ori în prezenţa lor,

deşi ambele sunt prietene bune ale mamei, despre modul în care îşi petrecuse timpul

cu reclamantul, fapt pe care una din martore chiar l-a caracterizat drept curios, deşi le

14

povestea acestora ce făcea cu pârâta ori cu prietenele ei. Or, în condiţiile în care este

necontestat că se simţea foarte bine cu reclamantul şi că în general minora este o

persoană comunicativă, devine evident că aceasta nu ar fi simţit de fiecare data că e

mai bine să nu povestească decât dacă ştia cert că pentru ea ar apare o problemă

dacă ar poveşti. […] Instanţa reţine aici şi faptul învederat de reclamant la ultimul

termen şi necontestat de către pârâta că acum minora, în vârstă de peste 11 ani, se

adresează tatălui sau folosindu-iprenumele, "R.", iar nu sintagmă tată."[1]

• "Dat fiind comportamentul pârâtei de a încerca ani de zile să reducă la minim

contactele minorei cu reclamantul, timpul disproporţionat de mare petrecut de pârâta

cu minoră faţă de cel petrecut de reclamant cu aceasta pe parcursul celor 3 ani ai

procesului, comportamentul observat al minorei, precum şi valorile reţinute ca

imprimate minorei de către pârâta şi soţul acesteia, instanţa reţine că în mod cert între

minoră şi reclamant a intervenit o distanţare, care este imputabilă exclusive pârâtei. O

altă consecinţă a acestei separări este şi cea afirmată chiar de către pârâtă în

întâmpinare (dos.civ.nr.8629/2005, f.117), anume faptul că datorită "relaţiei afective

speciale" pe care pârâta şi copilul au dezvoltat-o, minora are încredere deplină în

subsemnata, ceea ce naşte o prezumţie simplă în sensul că minora a afirmat ceea ce i

s-a spus să afirme de către persoana în care aredeplină încredere."[1]

• "Aspectul invocat de pârâtă cu ocazia concluziilor asupra fondului în sensul că

reclamantul nu poate suplini lipsa mamei cu bunica paternă ori cu bonă nu doar că

sunt adevărate, dar sunt şi indicate pentru că tocmai aceasta este atitudinea corectă,

de a nu încerca să înlocuieşti un părinte care mai este în viaţă şi interesat de

copil cu un substitut, prin recrearea "celulei familiale" ori evitarea ca reclamantul să

"tulbure liniştea noii familii a fiicei sale". […] Practic, încercând ani de zile şi reuşind

parţial înlocuirea tatălui minorei cu soţul sau, pârâta

a eliminat dreptul minorei la o viaţă de familie alături de tatăl său şi dreptul similar al

acestuia din urmă faţă de minoră"[1]

• "Faţă de caracterul special al situaţiei din prezenta cauză, interesul superior al

minorei A-K. nu putea fi în niciun caz cel de îndepărtare faţă de tatăl sau natural şi de

înlocuire a acestuia în cele din urmă pentru că "nu corespunde" modelului biblic de

tată, iar pârâta ar fi trebuit să-şi dea seama de aceasta. dar s-a încercat şi realizat

parţial soluţionarea acestuia prin alegerea celei mai nefericite şi neconforme

interesului minorei soluţie: promovarea unei imagini distorsionate a reclamantului ca

persoană "condamnată" de toate persoanele din anturajul minorei pentru ceea ce face

şi corectarea ideilor contrare pe care reclamantul le promova şi minoră le dezvoltă în

perioadele de vizită la reclamant ori, nu poate fi admis ca un părinte, după ce a tăcut

eforturi considerabile şi nelegale pentru a-l înlătura pe celălalt, eforturi ce constituie

tot atâtea motive ce impun reîncredinţarea, să poată paraliza reîncredinţarea prin

invocarea tocmai a situaţiei privilegiate pe care şi-acreat-o în acest mod "[1]

• "În realitate, se observă că modul în care mama a gestionat situaţia până în prezent

contravine fundamental interesului superior al copilului, contribuind la accentuarea

separării celor doua fetiţe de tatăl lor, cu riscul de a o face ireversibilă [...] Din discuţia

purtată cu cele doua minore, se desprinde concluzia că fetele se simt vinovate să-şi

15

manifeste afecţiunea faţă de tatăl lor, întrucât acesta a fost rău cu mama [...] Deşi

fetele declară sincer că

îşi iubesc tatăl, se străduiesc din răsputeri să ascundă aceste sentimente pentru a nu-

şi răni mama, pe care o consideră victimă în relaţia cu tatăl lor. [...] obligaţia de a

facilita menţinerea şi dezvoltarea unor relaţii de familie armonioase cu ambii părinţi,

dar şi cu bunicii paterni, sunt doar câteva exemple de obligaţii pozitive pe care mama

nu le-a respectat, punând copii într-o situaţie intolerabilă şi transferând asupra

acestora o responsabilitate disproporţionată faţă de vârsta lor. [...] cele două fetiţe [...]

încearcă să elimine orice urmă de dorinţă de a locui cu tatăl său, exprimându-şi

loialitatea faţă de mama care se străduieşte să facă tot ce e maibun fără a putea da un minim exemplu de ce consideră fetiţa că este mai bun." [2]

Note[1] Extrasele relevante cu privire la PAS, din această decizie istorică pentru Justiţia Română pot fi consultate

aici (https: // docs . google . com/ leaf?id=0B-

iOqOKLc35PMjMxZWI1NmUtZjY5Mi00MWY5LWE0ZDctMGE0NzY3NTFmOThj & hl=en) în timp ce textul integral

al sentinţei poate fi consultat aici (https: // docs . google . com/

leaf?id=0B-iOqOKLc35PODcxN2MyNWEtMGU2Yi00ZDcwLThiOTktMmE4NmQyZGEzYjIx & hl=en). De notat că

toate sublinierile precum şi caracterele italice sau îngroşate aparţin judecătoarei şi grefeierului care s-a

ocupat de redactarea sentinţei

[2] Citatele au fost preluate din decizia civilă 1181A emisă de Tribunalul bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 08.11.2010 în dosarul

6698/94/2009. Pasajele relevante pot fi descărcate de aici (https: // docs . google . com/ leaf?

id=0BwzMKPb_SwDLOTUwNjVkY2EtNmM3My00YmI2LTk1YzktMmQ0NGI5YmJiMGZm & hl=en) iar sentinţa

integrală poate fi descărcată de aici (https: // docs . google . com/ leaf?

id=0BwzMKPb_SwDLNDZmNmY0YWUtMTI1OS00N2IwLWEyYzYtMmNhMmM5YjhiZTYx & hl=en)

Sindromul alienării părinteşti/Comportamentul părintelui manipulator

Comportamentul părintelui manipulator

Situaţia cea mai des întâlnită este ca mama să arate că ea deţine controlul prin

modalităţi care pot merge de la ignorarea la umilirea tatălui. În mod paradoxal, ea poate

realiza aceasta datorită faptului că tatăl îşi iubeşte copilul într-atât încât să reziste sau să

accepte aceste abuzuri. Deşi deseori mama nu are o strategie clară a acţiunilor ostile,

procedează în acest fel presupunând că tatăl nu va renunţa şi îşi împinge acţiunile

abuzive cât de mult este posibil.

Câteva exemple de acţiuni posibile des întâlnite(bibliografie, referinţa R)

1. Decizia cu privire la programul de vizitare aparţine în totalitate mamei.

2. Mama doreşte să fie informată asupra tuturor detaliilor privind activităţile copilului în

timpul în care se află cu tatăl, dar nu va da nici o informaţie referitoare la ceea ce face

ea cu copilul

3. Mama modifică în ultima clipă detaliile privind vizitarea; dacă tatăl protestează va

16

pierde vizita. Dacă tatăl încearcă să modifice vizitarea, mama va refuza iar tatăl va

pierde vizita.

4. Mama programează evenimente plăcute copilului în timpul programului de vizitare.

Tatăl este în situaţia dificilă de a insista în respectarea programului de vizitare cu riscul

de a părea rău intenţionat împiedicând copilul să participe la o activitate plăcută.

5. Duplicarea cadourilor primite de copil.

6. Ascunderea, distrugerea sau ignorarea cadourilor făcute de tată copilului.

7. Interpretarea rău-voitoare a ceea ce face sau spune tatăl până la punctul în care tatăl

se va gândi mult înainte de a face sau spune ceva.

8. Solicitarea unor sume de bani suplimentare, cu implicarea clară că tatăl va pierde

programul de vizitare în cazul în care nu este de acord.

9. Transmiterea informaţiilor privind schimbarea programului de vizitare în aşa fel încât

tatăl să nu fie informat la timp.

10. Mama nu informează tatăl cu privire la sănătatea copilului, rezultatele şcolare,

diverse alte activităţi şi în general orice ar putea interesa un părinte.

11. Dacă tatăl îşi ajută copilul, mama îi mulţumeşte în felul în care ar mulţumi unui străin pentru o favoare.

12. Dacă tatăl cumpăra haine copilului, mama îi va critica gusturile sau capacitatea de a înţelege nevoile copilului.

13. Mama va critica prietenii, casa, sau modul de viaţă al tatălui şi va folosi oricare din

aceste scuze pentru a-i întrerupe contactul cu copilul.

14. Mama îi spune copilului că instanţa de judecată nu permite vizitarea mai des decât

programul stabilit prin hotărâre.

15. Mama va permite copilului să nu îşi facă temele în timpul săptămânii pentru a

perturba orice alt plan pe care tatăl şi l-ar fi făcut pentru timpul de vizitare.

16. Mama consideră că programul de vizitare acordat tatălui acoperă toate scopurile; de

exemplu dacă bunicii paterni doresc să vadă copilul trebuie să o facă în timpul

programului cu tatăl.

17. Dacă mama îl vede pe tată pe stradă când ea este cu copilul, îl va ignora pe tată şi

va forţa copilul să facă acelaşi lucru

18. Dacă tatăl doreşte să îşi vadă copilul la şcoală sau în timpul unor activităţi

extracuriculare, mama îi va spune că nu are permisiunea să o facă şi va informa şcoala

asupra acestui lucru.

19. Dacă tatăl are o nouă parteneră, mama va pretinde că prezenţa acesteia este dăunătoare copilului.

20. Dacă tatăl trimite un cadou la ocazii speciale, acesta va fi ignorat sau omis.

21. Dacă tatăl va telefona copilului, mama va spune că acesta este ocupat sau nu este

acasă. În cazul în care copilul răspunde la telefon, mama va asculta şi întrerupe

copilul.

22. Mama reaminteşte permanent tatălui lipsurile sale în prezenţa copilului. Dacă tatăl

protestează i se va reproşa că se ceartă în faţa copilului.

Stan Hayward consideră că cea mai mare parte a mamelor manipulatoare au nevoie de

asistenţă psihologică deoarece doar un mic procent dintre ele sunt normale, stabile şi

independente (bibliografie, referinţa R) .

Sindromul alienării părinteşti/Ce pot face

17

autorităţile?

Ce pot face autorităţile?

“Permiţând dezvoltarea PAS la un copil este în sine o formă de abuz deoarece împiedică

pe copil să aibă o relaţie caldă cu un părinte care îl iubeşte... cu posibile consecinţe

serioase în dezvoltarea copilului care este astfel încurajat să adopte o viziune

distorsionată a realităţii – un proces care distruge însăşi baza sănătăţii psihologice”

(bibliografie, referinţa S).

Munca de prevenirePrevenirea este cea mai bună soluţie. Pentru aceasta este necesară recunoaşterea

precoce a PAS, identificarea cazurilor cu risc mare, evitarea întârzierilor în sistemul

judiciar atunci când sunt probleme legate de custodie sau încredinţare, formarea unor

experţi în domeniu (psihologi, dar nu numai).

Introducerea de către judecători, în mod standard, atunci când se observă o anume

tensiune între părinţi pe parcursul şedinţelor de judecată, a unor dispoziti care să atragă

atenţia cât se poate de clar părintelui custodian cu privire la responsabilitatea pe care

acesta o are în a nu răni, împiedica sau încerca prin orice acţiune a sa să distrugă

legăturile afective dintre minor şi părintele necustodian.

Propunere de text pentru dispozitivul sentinţelorFrazar

e

propu

să

"Instanţa atrage atenţia cât se poate de serios părintelui custodan cu privire la riscurile şi daunele

emoţionale de mare amploare pe care pot apărea în psihicul minorului ca urmare a alienării relaţiei pe

care minorul o are cu părintele necustodian. Totodată instanţa obligă părintele custodian să nu încerce ca

direct sau indirect, prin acţiunile sale sau prin interpuşi să rănească, să împiedice, să îngrădească sau să

deterioreze sentimentele de afecţiune şi legăturile emoţionale dintre minor şi părintele necustodian,

atrăgându-i atenţia că orice abuz de poziţie dominată, ca urmare a încredinţării minorilor, poate fi

sancţionat ulterior inclusiv cu schimbarea deciziei de încredinţare a minorilor către celălalt părinte [1]

18

Munca de combatereOdată declanşat PAS, mai ales în stadiile severe, impune psihoterapia. Aceasta se

adresează copilului dar şi părintelui alienat În condiţiile în care copilul este încredinţat

părintelui alienator este foarte probabil ca acesta să refuze orice formă de terapie fiind

convins că nu greşeşte cu nimic şi că îi oferă copilului tot ceea ce îi este necesar.

În situaţia în care psihoterapia este acceptată, este esenţial ca psihologul să aibă

experiență cu acest gen de probleme. Chiar şi în aceste condiţii rata de succes este

redusă datorită faptului că părintele alienator petrece în continuare mult mai mult timp

cu copilul. Gardner face comparaţia cu acei copii care sunt îndoctrinaţi de un cult; una

sau două şedinţe săptămânale cu durata de până la o oră nu pot avea efectul dorit

dacă în restul timpului copilul este îndoctrinat în continuare. Psihologul cu

experienţă în PAS va avea o abordare diferită de cea tradiţională (bibliografie,

referinţa 13) , având o atitudine autoritară şi chiar dictatorială uneori pentru a-şi

impune deciziile în faţa părţilor implicate.

Pentru ca părintele alienator să poată beneficia de pe urma unei terapii trebuie să se îndeplinească 2 condiţii:

1. să admită existenţa problemei şi

2. să dorească să o trateze.

În practică aceste 2 condiţii se îndeplinesc extrem de rar. Părintele alienator nu consideră

că ceea ce face este o problemă, sau că distrugerea relaţiei cu celălalt părinte ar fi un

abuz emoţional.

Gardner raportează o rată bună de succes în cazurile în care se schimbă încredinţarea

copilului către părintele alienat (tată). Simptomele se ameliorează, chiar dacă nu dispar

complet. În 91% din cazurile în care copilul rămâne cu părintele alienator, alienarea

rămâne permanentă.

Implementarea custodiei comune şi a unor programe de legături personale ampleEste cunoscut faptul că "puterea absolută corupe" în exact acelaşi sens custodia unică favorizează apariţia fenomenelor de alienare parentală în condiţiile în care părintele custodian simte că are putere abslută asupra minorului putând să restricţioneze complet, dacă vrea, accesul celuilalt părinte[2] la copil, în condiţiile în care legislaţia actuală şi practica instituţiilor statlului (poliţie, procuratură) nu pun la dispozitie măsuri de penalizare eficiente.

Referinţe[1] Idee preluată din excelentul articol publicat de domnul Bogdan Ionescu în Curier Juridic nr 2/2010 ;i care a preluat ideile din literatura de limbă engleză L. Rice, The complete guide to divorce practice: forms and procedures for the lawyer, ed. a III-a, American Bar Association, 2005, p. 477 precum şi din M.L. Boland, Your right to child custody, visitation, and support, ed. a IV-a, Sphinx, 2007, p. 237

[2] Studiul Prof. Roland Proksch Despre Avantajele Custodiei Comune (https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=explorer&chrome=true&

srcid=0B-iOqOKLc35PODg1NzI3MWMtNTU2NC00ZTYwLWJhNmEtNWUwODY4Mjc3MWI3&hl=en)

Sindromul alienării părinteşti/Ce poate face părintele alienat? Ce poate face părintele alienat?

Această situaţie poate părea fără ieşire pentru tată, dar acesta trebuie să înţeleagă că în

esenţă are două soluţii: să accepte dorinţele mamei manipulatoare sau să lupte în

continuare pentru relaţia cu copiii săi. Prima soluţie a fost recomandată de mulţi experţi

în trecut dar acum viziunea modernă asupra acestui sindrom este diferită: tatăl nu ar

trebui să se retragă din viaţa copilului, chiar dacă lupta cu mamele la început va fi mai

grea. Răbdarea şi calmul sunt cele mai importante. Un tată refuzat trebuie să înveţe să

suporte insulta, răzbunarea şi

şantajul mamelor. Tatăl trebuie să înţeleagă că un copil manipulat este nevinovat când îl

vorbeşte de rău. Agresivitatea nu e niciodată un răspuns bun în astfel de situaţii.

DivorţulDe obicei lupta pentru drepturile copiilor înseamnă la început să primească un program

de vizitare la tribunal. După ce procesul este deschis, din experienţă mai durează

aproximativ un an până când tatăl va primi o hotărâre definitivă şi irevocabilă. În acest an

tatăl ar trebui să încerce să-l viziteze pe copil la domiciliul său, la gradiniţă sau la şcoală.

Dacă este posibil tatăl trebuie să vorbească cu mama şi bunicii, cu educatoarea, cu

învăţătoarea şi toată lumea care este implicată în acest caz.

Când este cu copilulDacă tatăl are legătura cu copilul trebuie să se joace în linişte şi trebuie să îi arate că îl

iubeşte. Din păcate foarte des se întamplă ca minorul să îşi acuze tatăl: De ce nu plăteşti

pensie alimentară? De ce ai plecat de acasă? De ce nu o mai iubeşti pe mama?, De ce

nu mă laşi în pace?Deseori copilul foloseşte chiar violenţa fizică asupra tatălui – îl bate,

îl muşcă, îl loveşte cu piciorul. Tatălui îi este recomandat să reactioneze cu dragoste în

aceste condiţii. Copilul nu are voie să îl bată pe el. Nu are voie să scoată limba. Clarificaţi

că tatăl îşi iubeşte copilul şi este o persoana de respectat. Este interzis pentru tată să

folosească violenţa, dar o reacţie verbală este recomandată. Se pot folosi fraze de

genul: Nu mă mai lovi. Dacă nu te opreşti nu mai vreau să mă joc cu tine. Nu este

frumos să baţi pe alte persoane. Tatăl nu ar trebui să pună nici o întrebare de genul: Te-

a învăţat mama să mă baţi? Îţi place dacă cineva te bate?

Tatăl nu are voie niciodată să plece de la vizită ca o pedeapsă pentru copil. Aceasta

schimbare bruscă va confirma din nou copilului că tatăl este omul cel mai rău. Mama

manipulatoare va spune copilului: Vezi, ţi-am zis eu ca tatăl tău este iresponsabil, nu are

putere să rezolve un conflict, când ceva este dificil tatăl tău pleacă mereu

Un copil manipulat nu poate să înţeleagă argumentele taţilor şi de aceea nu este

recomandat să i se explice comportamentul tatălui. Lupta părinţilor nu este un lucru pe

care copilul să îl poată înţelege. Tatăl este obligat să nu încerce să-l folosească pe copil

ca pe o armă. Nu are permisiunea să vorbească rău despre mamă în prezenţa

copilului. Singura soluţie este să o oblige pe mamă să susţină relaţia tată-copil. Nu este

posibil să influenţeze copilul contra dorinţei mamei.

Comportamentul taţilor în faţa mamelor manipulatoare este un aspect deosebit de dificil.

Primul lucru este ca niciodată să nu folosească violenţa. Tatăl nu poate să rezolve

problemele dacă o bate pe mama copilului sau se ceartă cu ea. Tăticii care vor să stea de

vorbă cu mama ar trebui să încerce să facă o intermediere profesională. Un mediator

poate să rezolve conflictele părinţilor.

Creativitatea şi fantezia mamelor manipulatoare este nelimitată în a găsi explicaţii

false. Foarte important este ca tatăl să nu arate niciodată când este supărat pentru că

acesta este obiectivul mamelor şi le va face să persevereze î

atitudinea lor. În prezenţa copilului este strict interzis să discute contradictoriu cu

mamele manipulatoare. Timpul de vizită este timpul copiilor!

Sindromul alienării părinteşti/Bibliografie Bibliografie

1. [A] Gardner, RA – Parental Alienation Syndrome (PAS): Sixteen years later [1]

2. [B] Darnall, D – Divorce Casualties: Protecting Your Children From Parental Alienation [2]

3. [C] Pamela Richardon – A Kidnapped Mind [3]

4. [D] Jayne A. Major – Parents Who Have Successfully Fought Parental Alienation Syndrome [4]

5. [E] Gardner, RA – People Who Diagnose Parental Alienation Syndrome Are Sexist [5]

6. [F] Gardner, R.A. – The Parental Alienation Syndrome, Second Edition, Cresskill, NJ: Creative Therapeutics, Inc., 19987. [G] Kelly, J. – Longer-Term Adjustment in Children of Divorce: Converging Findings and Implications for Practice. Journal of Family Psychology, 2(2), 119-139, 1988.

8. [H] Ahrons, C., Miller, Richard – The effect of the Post divorce Relationship on Paternal Involvement: A longitudinal

Analysis. American Journal of Orthopsychiatry, 63(3), 441-450, 1993

9. [I]Kock M., Lowery C. – Visitation and the Noncustodial Father. Journal of Divorce, 8(2), 47-64, 1984

10. [J] Dudley, J., - Increasing Our Understanding of Divorced Fathers Who Have Infrequent Contact with Their Children.

Family Relations. 40, 279-28, 1991

11. [K] Situl web Paskids.Com [6]

12. [L] Gardner, RA – The Parental Alienatin Syndrome: A Guide For Mental Health and Legal Professionals.13. [M] Gardner RA – The Role of the Judiciary in the Entrenchment of the Parental Alienation Syndrome (PAS) [7]

14. [N] Bala, N, Fidler, Barbara-Jo, Goldberg, Dan and Houston, Claire – Alienated Children and Parental

Separation: Legal Responses in Canada's Family Courts, Queen's Law Journal 38: 79–138, 2007

15. [O] Fortin, Jane – Children's Rights and the Developing Law. Cambridge University Press. pp. 263, 2003

16. [P] Hoult, JA – The Evidentiary Admissibility of Parental Alienation Syndrome: Science, Law, and Policy".

Children's Legal Rights Journal 26 (1), 2006 [8]

17. [Q] Dougherty, DB – The Law of Parental Alienation in Ohio (Parental Alienation is Relevant to Child Custody

Decisions) [9]

18. [R] Hayward, S – A Guide To the Parental Alienation Syndrome [10]

19. [S] Gardner, RA – The Parental Alienation Syndrome... A Frequently Missed Diagnosis [11]

20. [T] Institutul European din Romania Cauza R.R. împotriva României [12]

21. [U] Sindromul alienării părinteşti în Wikipedia

Referințe[1] http: // www . fact . on . ca / Info / pas / gard01b . htm [2] http: // www . amazon . com / Divorce-Casualties-Protecting-Children-Alienation / dp / 0878332081 / ref=sr_1_3?ie=UTF8 & s=books& qid=1257806132 & sr=8-3 [3] http: // books . google . ro / books? id=vJEf_60XEc4C & dq=A + Kidnapped + Mind & printsec=frontcover & source=bn & hl=en&

ei=_Di5St2KMozx-Qbjs_TNBQ & sa=X & oi=book_result & ct=result & resnum=4#v=onepage & q= & f=false

[4] http: // www . breakthroughparenting . com / PAS . htm [5] http: // www . fact . on . ca / Info / pas / gard99h . htm [6] http: // www . paskids . com/ [7] http: // www . fact . on . ca / Info / pas / gard02d . htmGardner, [8] http: // papers . ssrn . com / sol3 / papers . cfm?abstract_id=910267 [9]

http: // www . parentalalienation . org / articles / law / ohiolaws . html [10]

http: // www . coeffic . demon . co . uk / pas . htm

[11] http: // www . fact . on . ca / Info / pas / gard99a . htm [12] http: // www . ier . ro / documente / dct_fisiere / cedo-1188-05 . pdf

Sursele și contribuitorii articoluluiSindromul alienării părinteşti Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=14893 Contribuitori: Catalin Bogdan, 25 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/Contribuţii şi susţinere Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=14876 Contribuitori: Catalin Bogdan, Taticulluiandrei, 45 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/Caracteristici Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10737 Contribuitori: Catalin Bogdan, 5 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/Cum apare PAS? Sursă:http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10651 Contribuitori: Catalin Bogdan Sindromul alienării părinteşti/Simptomele PAS Sursă:http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10654 Contribuitori: Catalin Bogdan Sindromul alienării părinteşti/Stadiile PAS Sursă:http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10738 Contribuitori: Catalin BogdanSindromul alienării părinteşti/Tipuri de alienatori Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10739 Contribuitori: Catalin Bogdan, 2 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/Recunoaşterea PAS Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=14248 Contribuitori: Catalin Bogdan, 26 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/Comportamentul părintelui manipulator Sursă:http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10741 Contribuitori: Catalin Bogdan, 2 modificări anonime

Sindromul alienării părinteşti/Ce pot face autorităţile? Sursă:http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=14017 Contribuitori: Catalin Bogdan, 6 modificări anonime Sindromul alienării părinteşti/Ce poate face părintele alienat? Sursă:http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10673 Contribuitori: 1 modificări anonime Sindromul alienării părinteşti/Bibliografie Sursă: http://ro.wikibooks.org/w/index.php?oldid=10756 Contribuitori: Catalin Bogdan, 5 modificări anonim