Serie nouãmai 2012

5(CXXXI)

36 pagini9 lei

D i n s u m a r:

Festivalul CelibidacheDon Quijote... x 2

La mulţi ani Pascal Bentoiu!“Regal de aprilie”

Aurul MureşuluiPortret Adrian Enescu

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ªI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIAMUZICAL~ACTUALITATEA

În imagine: Sergiu Celibidache

Am

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Editorial

Despre felurile de acompune muzică

Liviu DĂNCEANU

În faţa foii albe cu portative compozitorulpoate adopta fie o atitudine empirică, axată petatonarea unor experienţe senzoriale, mai mult saumai puţin efermere, spontane ori, dimpotrivă,sedimentate, premeditate, fie una reflexivă, în careinteligenţa, raţiunea, judecata filtrează, rafinează şideliberează fiecare gest creator. Atitudinea empiricădislocă un model experimental credinciosorientărilor avangardiste, prospective prin însăşinatura lor, ori solidară direcţiei pe care ŞtefanNiculescu o denumea generic ”fuga înainte”, adicăinventarea unei ordini individuale pe cât posibil fărăînaintaşi şi chiar fără epigoni, dar şi un modelexperienţial nutrit de rutina unor reuşite consacratede istoria muzicii, reuşite pe care unii compozitoricontemporani încearcă să le re-editeze şi să leactualizeze sub forma unor curente ce vor primi, invariabil, prefixul”neo”. La rândul ei, atitudinea reflexivă provoacă fie un modelanalitico-sintetic fundamentat pe re-compunerea proiectuluicomponistic din părţile lui componente, părţi clivate în urma uneiinvestigaţii prealabile (aşa cum se întâmplă în aproape întreagaliteratură muzicală clasico-romantică, bazată pe pluri-tematism şi, înconsecinţă, pe un travaliu dialectic de tipul teză-antiteză-sinteză), fieun model holistic, prin care se vizează întregul, fără însă a-l cliva şifără a-i aplica o retorică analitică (aşa cum sunt concepute, bunăoară,opusurile impresioniste ale lui Debussy ori cele texturiste ale şcoliipoloneze postbelice). Modulând într-o oarecare măsură perspectiva,observăm că cele patru feluri de a compune muzică induce tot atâteagenuri (specii) sonore. 1. Prin aplicarea modelului experimental senaşte muzica electronică (cu alaiul ei de paradigme: concretă,electroacustică, asistată de calculator, acusmatică, diagonală,efectologică. 2. Modelul experenţial determină întreaga cohortă agenurilor de consum sau de divertisment: rock, jazz, pop, folk s.a.. 3.Exersarea modelului analitico-sintetic favorizează apariţia genurilorredevabile muzicii culte, zise şi savante: simfonie, sonată, lied, fugă,temă cu variaţiuni etc. 4. Modelul holistic întemeiază genurile decontact: muzica fusion, globală, totală, sincretică, sinestezică. Înfuncţie de însemnătatea intuiţiei ori a raţiunii, travaliul componistic estenesecvenţial, continuu (aflat sub impulsul emoţiilor, al afectivităţii îngeneral) şi secvenţial, discontinuu (reglat de mecanisme logice,formalizante). Ponderea exprimării secvenţiale sau nesecvenţiale acomportamentului creator provoacă patru categorii de muzici ceacoperă o mare parte din arealul artei sunetelor: I) muzică secvenţialexpozitivă; II) muzică secvenţial dezvoltătoare; III) muzicănesecvenţial improvizatorică; IV) muzică nesecvenţial repetitivă şiminimală. Practica a demonstrat că modelele componistice nu seexprimă autonom, independent, ci glisează de la unul la altul în funcţiede natura procedeelor graţie cărora se consumă actul creaţiei. Astfel,procesul componistic se realizează prin: A) abstractizare(experimental→ holistic); B) concretizare (holistic→ experimental); C)totalizare (analitico-sintetic→ holistic); D) atomizare (holistic→analitico-sintetic); E) tatonare (analitico-sintetic→ experimental);Fconceptualizare (experimental→ analitico-sintetic); G) subiectivare(experimental→ experienţial); H) obiectivare (experienţial→experimental). Abstractizarea vizează plantarea prospecţiilorindividuale pe ogorul experienţelor colective (vezi muzica acusmatică).Concretizarea extrage din zonele bătătorite ale istoriei muzicii, într-omanieră pragmatică şi speculativă, acele protuberanţe capabile să deastartul unei noi şi insolite aventuri componistice (vezi muzica

DIN SUMARPascal Bentoiu 85 2Don Quijote 3-4Dan Dediu 45 5Centenar Sergiu Celibidache 6Valentin Petculescu 65 7Univers educaţional 8Valentin Petculescu 65 7Seara Premierelor 10Imago Mundi 12Orchestra medicilor la Ateneu 13Concerte... sub lupă 18Punctul pe j...azz 19Flash intern 30Portret - Adrian Enescu 32-33Discuri 34-35

arhetipală). Totalizarea puneaccentul pe însăilarea (nu depuţine ori apelând la colaj) şiperspectivarea (graţieclasificărilor de circumstanţă)unor paradigme consacrate înistoria muzicii (vezi muzicafusion). Atomizarea desfaceiarmarocul holistic în unităţi pecare le disecă şi le controleazăde pe poziţii dialectice (vezinoua complexitate). Tatonareaeliberează elanurile circum-scrise soluţiilor clasicizate,preferând rezolvările mai puţinriguroase, chiar aleatoare (vezinoua simplitate, muzicaimprovizatorică ori ceaminimală şi repetitivă). Concep-tualizarea fixează obiectele şievenimentele sonore întâmplă-toare, ocazionale în formulecontrolate prin tehnici analiticeşi sintetice îndelung vehiculate

de marea literatură muzicală (vezi muzicile concrete).Subiectivarea topeşte elementele de noutate într-unflux ideatic asumat drept cadru formal şi conţinutistic(vezi muzicile conceptuale). În sfârşit, obiectivareatransferă anumite procese, fenomene, tehnici dinzona extra şi meta-muzicalului în contul muzicii pure(vezi muzicile fractale sau muzicile stockastice).Recursul la aceste procedee ţine de conduitacompozitorului, în sensul că utilizarea lor se cade a fifăcută în măsura stilului asumat şi pe măsura esteticiivizate. Nu rupi un întreg crâng pentru a-ţi pune labutonieră o floare.

2

Maeştrii

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Pascal Bentoiu 85La ceas aniversar

Vasile TOMESCU

Expresie a adevărului consacrat în lumea de azi,potrivit căruia sensul fundamental al muzicii este acela de aapropia pe om de înţelegerea misterelor vieţii,opera lui Pascal Bentoiu s-a edificat prin ani defurtună şi de vis, de aspiraţii şi de împliniri, aidomaunui arbore care îşi marchează fertil şi durabilroadele vârstei.

Fortunate senex! exclamă despreasemenea strădanii şi înfăptuiri Publius VergiliusMaro, poet pe care muzicianul nostru îl cântă cumo face cu Eschil şi Euripide, cu Shakespeare şiMolière, cu Alecsandri şi Eminescu. Căci universulgândirii lui Bentoiu are ca temelie principii elaboratede aceşti corifei, cutezanţa oedipiană de a înfruntadestinul, apologia enesciană a umanismului,reverberaţia infinitului care sălăşluieşte în melosulfolcloric şi în coloana brâncuşiană.

Ascensiunea în viaţă şi în artă a lui Bentoiueste o carte deschisă care dezvăluie izbândaneliniştii creatoare, stimulată de nobleţea de spirit,de tăria morală şi de idealul de frumos şi de adevăr.Acestea sunt virtuţi moştenite şi potenţate sprebinele culturii noastre muzicale după modelul unorantecesori precum George Enescu şi Mihail Jora.Cartea vicisitudinilor trăite de compozitor estescrisă de Annie Bentoiu, eminentă femme delettres, partenera de viaţă şi de idealuri estetice.Conştient de justeţea ideii lui Enescu potrivit căreia“a iubi este ceva grav şi mai ales definitiv”, Bentoiua dat proba iubirii faţă de valorile culturii noastremuzicale culegând şi studiind tezaur de melosfolcloric; întregind partituri ale unor maeştri precumEnescu şi Jora; urmând învăţătura acestora, atuncicând ţara era în război sau sub opresiune, cucredinţa fermă în deviza creştină „Sursum Corda”;studiind creaţia maeştrilor în care discipolul adistins, cu temeritate, capodopere; dezbătândproblemele artei sonore în context românesc şiuniversal. Demersul său în acest domeniu se concretizeazăîn eseuri şi volume prestigioase, în conferinţe susţinute înEuropa şi America, în conlucrarea cu colegii din Uniuneacompozitorilor, instituţie pe care a condus-o în perioada deredobândire a statutului antebelic de autonomie.Contribuţialui Pascal Bentoiu în domeniul gândirii despre muzicăreflectă o viziune largă, pătrunzătoare, deloc eclectică,chintesenţă a exigenţei, profunzimii şi clarităţii. Adevărurileafirmate de el au făcut şcoală în lucrările de analiză şi desinteză a fenomenului muzical contemporan.

Ideile estetice formulate de Pascal Bentoiu suntdeopotrivă lumini în procesul de zămislire a propriei opere deautor dar şi în procesul de înţelegere a acestuia de cătreinterpreţi, de către exegeţi şi de către iubitorii muzicii.

Bogăţia creaţiei în genurile operei, muzicii simfonice,instrumentale, camerale, spectacolului de teatru îşi are ecoulîn interpretări realizate de ansambluri, dirijori şi solişti români

şi de peste hotare, în înregistrări sonore de renumeinternaţional, în evocări la radio şi televiziune, în pagini delexicoane, în studii şi eseuri, în consideraţiile unor muzicologica Bernard Gavoty, Irving Lowens, Carlo de Incontrera,Antonio Capri, Piero Derossi.

Demnă de tradiţia unei creaţii ca Oedipe, atestată înrepertoriul liric universal, opera Hamlet de Pascal Bentoiu„vincitrice del premio musicale Guido Valcarenghi Italia1970”, a cărui partitură a fost tipărită la Edizioni SuviniZerboni Milano, a cunoscut transpunerea în scenă la Marsiliasub semnătura regisoarei Margarethe Wallmann, renumită

pentru tălmăcirea unor opusuri de gen semnate de R.Strauss, A. Honegger, M. de Falla, I. Pizzetti. „Un romenoche ha dato un saggio assai notevole della sua capacità dicompositore drammatico è Pascal Bentoiu” notează A.Capri. ”Egli ha posto mano a un opera in un atto, un Amletto,rispecchiante una maturità pienamente raggiunata/…/ Imezzi di cui egli si vale sono quelli che tutte la odierne e piuproblematiche esperienze gli rendono disponibili/…E questoAmletto e senza dubbio una forte riuscita, che in alcuni puntitocca l’approdo della poesia, raggiunta con sensibilità egusto del tutto inediti”.

Afinităţi indisolubile faţă de melodie, care îşi vapăstra de-a pururi viabilitatea, fascinaţia pentru “culori” şi“spaţii” armonice – compozitorul este un excelent cunoscătoral artelor plastice – , virtuoz al combinaţiilor de timbruriinstrumentale şi vocale, Pascal Bentoiu este un maestru deseamă al muzicii contemporane.

Fortunate senex!

foto: Mihai Cosma

3

Balet

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Premieră cuDon Quijote

la OperaNaţională

În repertoriul Companiei de balet a Opereinaţionale Bucureşti, de peste patru decenii Don Quijote deLudwig Minkus rezistă, ca răspuns a valorilor coregrafice şiinterpretative oferite publicului nostru. Dedicat Zileiinternaţionale a Dansului, acest Grand ballet al arteiromantice ruse, purtând semnătura lui Marius Petipa pentrulibret şi coregrafie, este un titlu istoric la care şi-au adusmereu contribuţia alţi autori de montări, de-a lungul anilor,începând cu Alexandr Gorski în 1900.

În ţara noastră a fost prezentat în majoritateateatrelor noastre muzicale (Mercedes Pavelici, FranciscValkay – Timişoara, Gherorghe Stanciu – Iaşi, OlegDanovschi – Constanţa). Pentru prima scenă, fie că ne

reamintim de Vasile Marcu, apoi de Mihai Babuşcă recunoaştem -în recenta premieră „de import” de la teatrul liric din Karlsruhe(Germania), în coregrafia lui Jaroslav Slavický, ca şi înscenografia însoţitoare, creată de Josef Jelinek - aceeaşimentalitate care îmbină dansul academic cu pitorescul etno-revuistic iberic. Poate că intervin unele modificări minore, aşa cumdeclara, înaintea acestei premiere, din final de aprilie, coregrafulJaroslav Slavický: “...am scurtat sau am suprimat anumitefragmente pentru ca spectacolul să aibă continuitatea dorită, să aibăviteză şi ritm”. Satisfacţia privitorului rămâne însă neschimbată, căci

ne reîntâlnim cu bucuria unei ambianţe ce aduce întotdeaunamulte motive de mulţumire baletomanilor fideli tradiţiei arteidansului romantic. De asemenea, la fiecare distribuţie, capetelede afiş au fost pentru Compania de balet nume de istorie, de laIleana Iliescu, Marinel Ştefănescu, Valentina Massini, PetreCiortea, Bojidar Petrov în 1970, la Corina Dumitrescu, D.Fadeev-Ovidiu Matei Iancu, Cristina Uţă, Ion Dumitrescu în1999.

Acum, suntem în faţa unui cuplu care aduce o nouăKitri, de primă generaţie solistică, prin Mădălina Stoica, încă lastagiul de colaborator al teatrului. Delicateţea, sprinteneala,tehnica şlefuită, intenţia de a compune un personaj şi de arăspunde pozitiv dificultăţilor coregrafiei şi-au cucerit aplauzelemeritate, în compania experimentatului Ovidiu Matei Iancu,capabil să-i sprijine calitativ evoluţiile. Cel de al doilea cuplu dindistribuţie a avut argumentele unui profil aparte, prin eleganţaromantică a expresiei Mihaelei Soare (Mercedes)şi replicaenergică a lui Mihai Mezei (Espado). Din montările anterioaremai reîntâlnim pe Răzvan Marinescu (de la Camacho la SanchoPanza), Cătălin Caracaş, Laura Blică Toader, apoi, cu un rolamplificat, amuzant şi dansat după propunerile coregrafului deVirgil Ciocoiu în Camacho, precum şi un Don Quijote care seimplică mai mult, prin Antonel Oprescu, în acţiunea amintind deCervantes. Să spunem că, în dansurile de mici ansambluri,îmbogăţite cu câteva cooptări de colaborare prin dansatoriasiatici, întreaga Companie de balet a Operei şi-a manifestatadeziunea la reluarea scenică şi muzicală a lui Don Quijote,argumentând speranţa noastră că îşi vor păstra forma şiantrenamentul, sub conducerea lui Alin Gheorghiu, în vederearevenirilor repertoriale viitoare.

Dirijorul Vlad Conta, la pupitrul orchestrei teatrului, şi-aasumat răspunderea de a urmări performanţele interpreţilor, în„spiritul şi litera” partiturii lui Minkus. O seară capabilă să placă,receptând continuitatea aplauzelor, această premieră înseamnă, înfapt, demonstraţia necesară pentru a adăuga încă un magnet ceatrage în sala Operei Naţionale Bucureşti spectatori dornici săurmărească pe scenă ceea ce, de mai mult timp, le era oferit doarîn înregistrările proiectate de canalul de televiziune Mezzo.

Grigore CONSTANTINESCU

4 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

În ţară

„DON QUIJOTEDE LA…..”

CLUJ Doina MOGA

Ca să scriu despre acest spectacol, ar trebui,metaforic vorbind, să folosesc o cerneală de platină. Atâtafarmec şi încântare a dăruit publicului aflat la Opera NaţionalaRomâna din Cluj, în seara zilei de 30 martie, subjugându-lpână a explodat de fervoare şi emoţie. Nu ştiu exact ceaşteptam de la acea seară. Probabil că doar rezultatul uneicoproducţii de şcoală, reuşită ce-i drept, întrucât cunosc şiadmir semnătura coregrafului, cu elevi între 12 -19 aniproveniţi din două culturi şi ţări atât de diferite ca România şiJaponia, unii talentaţi,alţii mai modeşti artistic, unii maiperformanţi tehnic, alţii mai leneşi şi toţi, cu hachiţele vârsteicare nu se pot ascunde întotdeauna în spatele harului. Darceea ce am văzut a întrecut orice imaginaţie, producându-miun fascinant şoc. De 500 de ani, Don Quijote rămâne simbolulaspiraţiei spre bine şi frumos, în ciuda tuturor impedimentelorvieţii. Este un mit pe care l-am văzut acum într-o formulă rară,dacă nu unică şi cu totul convingătoare. Am văzut un baletDon Quijote proaspăt, vesel, colorat, degajat, plin de umor şimultă inocenţă, un balet de atmosferă, cu şi de caracter şi deo excelentă pulsaţie coregrafică. Iar talentul şi performanţabogăţiei ideatice a creatorului acestui spectacol, coregraful şiregizorul Valentin Barteş, a adus Clujului şi nu numai, pentru

că spectatori au fost din toate oraşele dotate cu teatre şi liceede specialitate din ţară, o infuzie de ozon şi optimism, de carechiar era nevoie. Şi uite aşa din parteneriatul început în 2008dintre liceul de coregrafie clujean şi cele trei şcoli importantedin Japonia, iniţiat de Valentin Barteş, a cărui datorie de inimăfaţă de liceul unde a fost elev , nu a încetat niciodată, acum aieşit această minunăţie de balet. Pentru el, coregraful a folosit

o formulă foarte riscantă, dar în cazul unei reuşite, cum e ceade faţă, deosebit de binefăcătoare, respectiv aceea ca pescenă să fie prezenţi ca parteneri egali, atât elevi cât şiprofesori, directori, maeştri de balet şi bineînţeles coregraf-regizor. Au dansat cot la cot, obligându-se unii pe alţii şiridicând astfel nivelul interpretativ cât mai sus, fiind toţimotivaţi de frumuseţea acestei arte şi susţinuţi de o disciplinăartistică rarisimă. Mi-a plăcut totul, dar cum nici un spectacolnu poate fi povestit, cu atât mai puţin acesta, pentru că eltrebuie pur şi simplu văzut, voi numi doar ceea ce m-afermecat de-a dreptul: Marin Turcu (Slovenia) impecabil înDon Quijote; Yoko Honda – o splendidă balerină, directoareauneia dintre şcolile de balet în Quitry; foarte expresiva TobaMizutto în Dulcineea şi ea maestră de balet a altei şcoli; VladMaier – un Sancho Panza de zile mari, Roxana Cocis înMercedes şi Mihai Constantinescu în Espado , toţi elevi în

clasa a XII-a a liceului clujean; Alexander Mishutin înLorenzo, el însuşi maestru de balet al celei de-a treia şcoliprezentă şi bineînţeles Valentin Barteş în Basilio, foarte tehnicşi plin de umor ca deobicei; regia şi coregrafia aceluiaşi şimereu noului V. Barteş; costumele de un rafinament şi oeleganţă cu totul aparte şi înregistrarea muzicii lui Minkus - înfine, impecabilă. Baletul Don Quijote a fost precedat în primaparte de un recital oferit în majoritate de elevii şcolilor invitate,recital care pe lângă faptul că a emoţionat până la lacrimi, aevidenţiat calitatea şcolilor prezente şi locul lor pe scaravalorică educaţională. Am văzut copii talentaţi, dotaţi cuexcepţionale calităţi şi potenţiale viitoare staruri. Ar fi multe despus şi povestit, dar mă voi opri doar la deschiderea făcută decele trei fermecătoare fetiţe japoneze care au interpretat cuautenticitate şi aplomb un dans tătăresc, care ne-a lăsat curespiraţia tăiată de la început. La rândul ei, prima parte aspectacolului a fost şi ea precedată de prezenţa pe scenă acunoscutei prime balerine Maria Imre Trăilă, care cu acestprilej a fost sărbătorită la împlinirea vârstei de 90 de ani.Frumoasă şi distinsă doamnă. Toată admiraţia. Seara de 30martie de la Opera Naţională Română din Cluj a început, acontinuat şi s-a încheiat cu îndelungi, calde şi fremătătoareaplauze, parcă mai bine armonizate şi omogenizate caoricând. De la lăsarea cortinei mă tot gândesc... la ce bine arfi dacă fiecare liceu de coregrafie sau teatru de resort din ţarăar avea un Valentin Barteş al lui. Astfel, măcar o dată pe angarantat am vedea o coproducţie nu doar exotică, dar şifoarte reuşită; un spectacol de caracter bun, frumos,desprăfuit, corect şi vesel; un timp şi spaţiu potrivit de stabilirea unor contacte importante şi un inocent schimb deexperienţe dansante şi prieteneşti. Ce bine ar fi… dacă…

5ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Aniversări

Portretcomponistic– Dan Dediu

(45)Corina BURA

La începutul acestei primăveri unuldintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţicompozitori ai generaţiei ‘60 a ajuns lapragul maturităţii : Dan Dediu a împlinit 45de ani şi, iată că, din momentul în care s-ahotărît că va deveni compozitor a scrispeste 140 de opusuri al căror material sonors-a coagulat de-a lungul anilor în jurul unorteme, personaje sau subiecte generoase.Aprofundarea teoretică a conţinutului i-aoferit tot atâtea idei transpuse în cele maisurprinzătoare tehnici, izvorînd o muzicăplastică, foarte plăcută, care în pofidamodernităţii induce impresia accesibilului însensul bun al cuvântului. Dedi-caţii (pentrua face un joc de cuvinte!) săi colaboratori şiprieteni, mai noi sau mai vechi, au realizatun concert aniversar deosebit de interesantcare a avut loc în superbul Salon de muzicăal Muzeului Naţional George Enescu.Câţiva dintre membrii ansamblului Profil alcărui ctitor şi conducător este - Diana Moş(vioară), Adriana Maier (pian), MarianMovileanu (violă), Mircea Marian (violoncel)-, la care s-a asociat fidelul său coechipier,violonistul Ladislau Csendes, conducătorulunui alt ansamblu cunoscut, Aperto auevoluat într-o excelentă pregătire şi formăoferind celor prezenţi o seară de neuitat.Prezentatorul acestui itinerar a fost însuşicompozitorul, într-un discurs plin de farmecşi umor. Recitalul a început cu Pirouettespierrotiennes op.142 pentru vioară, violă,violoncel şi pian scris/e în 2011 cu careintenţionează să deschidă un nou capitol acărui temă să fie destinată personajului dinCommedia dell’arte, ciclu pentru care a şiscris deja Pierrot solaire, o aluzie în oglindăla celebrul Pierrot lunaire de Schoenberg.Lucrarea se desfăşoară pe 2 temeprincipale, prima dinamică –Velocissimo - ,ale cărei motive sunt întrerupte de clustereurmate de o relaxare mai „debussy″-eană,cu structuri armonice, evident pe cvarte.Coardele susţin discursul pe ritmurisincopate al căror efect este amplificat deacordurile compacte ale pianului. Cea de-adoua secţiune, Hypnotico, aduce în primplan violoncelul atribuindu-i o expunerelirică de înaltă sensibilitate (foarte bunăprestaţia lui Mircea Marian). Recitalul acontinuat cu Vreascuri – Trei piese pentru2 viori solo op.28 scrisă în 1991, premiate laconcursul de la Ludwigshafen şi care s-abucurat de interpretarea plină de fantezie a

duo-ului Csendes - Moş printr-o trataremodernă a instrumentului. Prima piesă areun aer schnittke-an, a cărei tentă ironică sestinge rapid într-o massă cu efectedramatice, amplificată de timbruri aflate lalimita extremă. Cea de a doua continuărisipa efectelor de ponticello, flautando,tremolo din care se disting micro formulări –nu mai mult de 5-6 sunete într-o aşezarealuziv enesciană contrabalansate de unostinato agresiv. Piesa finală este tratatăcontrapunctic, evidenţiindu-se sincopele şijocurile ritmice. Cis-nodie pentru vioarăsolo (2009) dedicată violonistului L.Csendes cu care colaborează de mulţi anila cursurile de vară (Académie d‘été deCisnadie – jud. Sibiu) este inspirată de joculCis – notarea germană a sunetului do# -pe care îl aduce ca un fel de Leitmotivasemenea marelui Beethoven în celebrulConcert pentru vioară în Re. Asemeneacelor patru lovituri de timpan, Cis/do# esteexpus în mai multe rânduri pe parcursulunei monodii pretabile la tratări timbraleunde imaginaţia violonistului este intensstimulată. După pauză a urmat un amplucvartet de coarde (specie camerală pe careDan Dediu o notează cu nr.5 op.140)prezentat în primă audiţie absolută.Sphères este scris între 2009-2010,inspirat de Trilogia ( în plan anthropologic şipsiho-istoric Bulles, Globes şi Écumesdesemneaza de această dată momente alecivilizaţiei şi ale istoriei umanităţii) cu titlulomonim aparţinând gânditorului PeterSloterdijk - Le post-pessmiste cum îletichetează Frédéric Joignot.Lucrarea estealcătuită din 5 mişcări după cum urmează:1.Bulles – Blasen, microsfere (cuprindevol. I al scrierii, cca. 500 pg.) se referă lapersoana (la condiţia omului) propriu-zisăaccesată, văzută din punct de vederefilosofic (el locuieşte şi produce totodatăspaţiul care îl cuprinde); muzical are latemelie intervalul de 2M (secunda mare) pecare o „glorifică″ printr-un contur careevoluează în duble…ele pot face referire şila natura duală a omului sau la sistemulbinar în care se desfăşoară existenţaterestră. Ne aflăm în faţa unei lucrări maipuţin sau deloc obişnuite, că, asemenealiteraturii inspiratoare, avem în faţă multipleplanuri pentru care compozitorul recurge lao masivă şi arborescentă tratarecontrapunctică. Atmosfera expresionistă,inevitabil legată de condiţia omului modern,este susţinută de puternice disonanţe. Seface auzit acelaşi microtronson de sorginteenesciană urmat de acumulări şi rarefierisuccessive, toate realizate prinheterofonie, defazări, concentrări. 2.Globes, care se inspiră din volumul al II-lea, recurge la combinaţii din care să senască senzaţia „globului″ care poate fi osferă limitativă, alienantă sau dimpotrivăaceea a Universului în care miliarde destele/ globuri îşi macină existenţa aparentsolitară conform unei perfecte mecanicicereşti. Sonor are cam acelaşi materialgenuin tratat diferit fără a părăsi principiulcontrapunctic.3. Baloons abordează formasferică „altfel″….într-un stil mozaicat, iar

materialul, presărat de indicaţiile timbralecu care ascultătorul s-a familiarizat datorităpieselor precedente este unificat de un felde „semnal″ alcătuit din 3 elemente.Urmează o superbă secţiune lentă careaduce un tronson melodic foarte cantabilintonat de prima violină susţinută armonicde fascicule sonore, totul degajând oatmosferă medievală cu timbruri surdinateşi de flageoletele delicate ale solistului.. 4.Globes en mirroirs (Globules) reprezintărecurenţa celei de a doua părţi, ceva mairestrânsă, cu aceleaşi aluzii modale,urmate de o amplă prelucrarecontrapunctică care începe din registrelegrave.5. Écumes face referire la cel de-altreilea volum, iar ca imagine „schiţeazăceva între bule şi globuri“, ne introduce încontemporaneitate, la etapa secolului XXIşi, în consecinţă, este ilustrată printr-o

formă fractală (excelentă idee!- lacatastrophe moderne du monde rond) .Iniţiatul recunoaşte unele idei şi preluări aleSuitei I în Do de Enescu, mai ales înunisonul unor pasaje rapide extrem dedificile în ansamblu, regăsite atât în Suităcât şi în acest final. Cvartetul nr. 5 este unmoment mai special în creaţia lui Dan Dediucare, pe faţa lui „nevăzută″, pare a fi unexperiment remarcabil şi o asociere în caresunt folosite dinamic unele principii aletehnicii enesciene : apelul masiv- mai multdecât în orice altă scriere a sa - laprincipiile tehnicii lineare, perfect adaptattratării unui „subiect″ filosofic pe baza uneiscrieri de mare amploare, anumite aspecteneoclasice, înseşi formulările modale suntaluzii nete la universul sonor enescian. DanDediu a reuşit ceva cu totul special pentru olucrare care se adresează mai multcunoscătorilor, şi-a atins cu o marevirtuozitate creatoare sintezele propuse,inclusiv dorinţa de a-şi marca maturitateabiologică printr-un opus original de primăclasă. Ansamblul Aperto-Profil şi-a etalattoată ştiinţa şi talentul muzical în realizareaacestei memorabile seri.

foto: Diana Murăşan

6 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Festivaluri

Centenar Sergiu

Celibidache Anul acesta cultura muzicală românească

sărbătoreşte 100 de ani de la naşterea marelui dirijorromân Sergiu Celibidache. Fundaţia omonimă, înparteneriat cu primăria Minicipiului Bucureşti,organizează (sub înaltul Patronaj al PreşedinteluiRomâniei) în perioada 3 mai – 7 iulie 2012 prima ediţiea Festivalului Sergiu Celibidache.

Astfel, pe parcursul a aproape 2 luni capitalaRomâniei va găzdui numeroase evenimente la caresunt invitate personalităţi ale vieţii muzicale mondiale.

În program se numără proiecţiile de filmGrădina lui Celibidache (documentar realizat de fiulmaestrului, Serge Ioan Celebidachi, în carepovesteşte viaţa şi activitatea dirijorului,compozitorului şi profesorului român), Celibidache (unfilm de Jan Schmidt-Garre) şi Român născut sădirijeze o lume (film produs de Fundaţia SergiuCelibidache în coproducţie TVR Media). Acestea vorputea fi urmărite în condiţii excepţionale la GrandCinema Digiplex.

De asemenea, publicul este invitat la PalatulCesianu-Racoviţă pentru a admira expoziţia defotografii Fragmente din viaţa Maestrului SergiuCelibidache, un colaj de imagini ce schiţeazăcronologic viaţa Maestrului român. Criticii şimuzicologii (şi nu numai) sunt aşteptaţi la lansarea decărţi de la Academia Română, pentru prezentareavolumelor Despre fenomenologia muzicală de SergiuCelibidache şi Celibidache, întâlniri cu un om deexcepţie de Patrick Lang şi Stéphane Müller (EdituraSpandugino).

Calendarul festivalului oferă tinerilorinterpreţi, dirijori, muzicologi şi compozitori mareaocazie de a lucra cu mari artişti recunoscuţi pe plan

internaţional, invitaţi să susţină la Universitatea Naţională deMuzică din Bucureşti masterclassuri de vioară (susţinute de

Ida Haendel şi Rony Rogoff), de muzică de cameră (cuHelmut Nicolai), de contrabass (Dorin Marc), de flaut(Michael Martin Kofler), de dirijat (Enrique Garcia Asensio),de brass (Wolfgand Gaag) cât şi un simpozion moderat deSerge Ioan Celibidache, Mark Mast, Dan Grigore, ChristianMandeal şi Rony Rogoff (în Sala Mare a Ateneului Român).

Concomitent cu toate aceste activităţi suntprogramate concerte la Ateneul Român din Bucureşti şi laFilarmonica de Stat din Iaşi în care urcă pe scenă cele maibune orchestre şi formaţii camerale ale României şi aleEuropei (Orchestra Română de Tineret, Orchestra

Filarmonicii George Enescu, Orchestra FilarmoniciiMoldova Iaşi, Ansamblul German Brass, formaţia/cvartetulHenschel Quartett) alături de mari nume ale sceneimondiale (precum violonista Ida Haendel, pianiştii DanGrigore, Misha Dacic, dirijorii Cristian Mandeal, MarkusTheinert, Mak Mast etc.)

Unul dintre cele mai importante evenimente dinaceastă ediţie este premiera mondială a lucrării Haz denecaz, Suită Românească în 8 părţi a maestruluiCelibidache.

Cu ocazia acestui festival internaţional BancaNaţională a României va emite şi lansa o monedănumismatică comemorativă Sergiu Celibidache.

Diana MURĂŞAN

Lansarea de cărţi la Academia Română (Foto: Mihai Cosma)

Concert omagialCLARA PEIA-VOJKICZA

Constantin-TUFAN STAN

Nu demult, Studioul de Concerte „Elisabeta Toth” al Şcolii deArte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj a găzduit un recital susţinut depianista Vanda Albotă, rezidentă în Germania (născută la Timişoara în1980), dedicat aniversării unui veac de la naşterea profesoarei şipianistei-concertiste lugojene Clara Peia-Vojkicza (1911-2005).Nepoată a muzicienei omagiate, Vanda Albotă (absolventă a Liceuluide Muzică „Ion Vidu” din Timişoara) a urmat cursurile Facultăţii deMuzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, specializareapian (1998-2003), apoi, între 2002 şi 2004, s-a perfecţionat laHochschule für Musik „Franz Liszt” dinWeimar, urmând studii postuniversitare(Konzertexamen, 2004-2008) la aceeaşiinstituţie, finalizate cu o specializare(fortepiano şi clavecin) la Universität derKünste din Berlin (din 2008 până înprezent). Programul, alcătuit într-ofirească succesiune graduală stilistică, acuprins opusuri de Johann SebastianBach, Wolfgang Amadeus Mozart, FranzSchubert, Robert Schumann şi JohannesBrahms. Posesoare a unei tehniciimpecabile şi al unui rafinat tuşeu, care i-au permis trecerea cu eleganţă şi oanumită dezinvoltură prin diferite registretehnico-stilistice, de la muzica barocă lacea clasică şi romantică, Vanda Albotă aconfirmat, eclatant, bogatul şi onorantulsău palmares interpretativ, consacrat peimportante scene de concert.

Profesoară de pian, din 2010, laŞcoala de Muzică „Bertheau &Morgenstern” din Potsdam (Germania),Vanda Albotă a cucerit laurii unorimportante concursuri internaţionale, fiindrăsplătită cu onorante distincţii şibeneficiind de burse acordate deprestigioase instituţii din România,

Spania, Belgia, Italia, Germania. Artista timişoreană a susţinut recitalurişi concerte în România, Iugoslavia, Germania, Polonia.

Clara Peia-Vojkicza (1911-2005), artista lugojeană omagiatăa studiat pianul în oraşul natal, de la vârsta de 6 ani, cu Iosif Willer,perfecţionându-se apoi, la Conservatorul Comunal din Timişoara, cupianista lugojeană Irma Hun, absolventă a Academiei de Muzică dinBerlin (fostă studentă a lui Eugen d’Albert), şi compozitorul Sabin V.Drăgoi. A absolvit, în anul 1930, ca şefă de promoţie, cursurileAcademiei de Muzică din Budapesta, la clasa profesorului SándorReschofsky, colaborator apropiat al lui Béla Bartók. A funcţionat caprofesoară de pian la Conservatorul Popular de Muzică din Lugoj,începând cu anul 1930, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct.Pianista lugojeană a fost protagonista celor mai importante manifestărimuzicale organizate în perioada inter- şi postbelică, ca eminentăprofesoară de pian, dar şi ca remarcabilă pianistă-concertistă, încadrul stagiunilor Orchestrei Societăţii Filarmonice din Lugoj, instituţiefondată în anul 1927.

Între elevii Clarei Peia-Vojkicza, afirmaţi, mai târziu, pe mariscene de concert naţionale şi europene, s-auaflat György Kurtág, actualul corifeu al şcoliicomponistice contemporane şi Ernő Földvári,apreciat pianist-concertist, talentat şef deorchestră la Opera Maghiară din Cluj, stabilitulterior în Elveţia.

Clara Peia-Vojkicza a practicat, cuobstinaţie, genul cameral, alături de unansamblu consacrat, cu o intensă activitateconcertistică în perioada ante- şi interbelică,alcătuit din I. Willer, J. Stojkovits, D. P.Tocineanu, A. Toth şi K. Wisnovsky.

După o fructuoasă colaborare cuvechea Reuniune Română de Cântări şiMuzică, aflată sub conducerea lui Dimitrie Stan(1940-1968), în ultima etapă a activităţii saleartistice Clara Peia-Vojkicza a activat în calitatede corepetitoare şi acompaniatoare a Corului„Ion Vidu”, sub bagheta maestrului RemusTaşcău. Prin amploarea şi consistenţaparcursului său artistic, dominat de un înaltprofesionalism, prin profilul său uman, de oaristocratică nobleţe şi o aleasă ţinută morală,Clara Peia-Vojkicza reprezintă un autenticreper axiologic pentru învăţământul artisticbănăţean şi arta interpretativă pianistică.

7ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Portret componistic

Petculescu65

Grigore CONSTANTINESCU

Din punctul de vedere al dispoziţiilorlegale, care marchează drept limită de vârstăa activităţii didactice universitare împlinirea a65 de ani de viaţă, aniversarea lui ValentinPetculescu se justifică drept un evenimentoficial. Ca potenţial creator, nu poate fi vorbade un astfel de hotar temporal, ceea ce s-adovedit cu prisosinţă în concertul la careartistul şi-a invitat prietenii şi colegii, caoaspeţi în Salonul de muzică al Muzeuluinaţional „George Enerscu”. Un primargument era desfăşurătorul reperelorcomponistice, oferind lucrări cu varii repere,pornind din anii de tinereţe, urmând cuîmpliniri succesive până la orgoliul discret almaturităţii actuale. Numele lui ValentinPetculescu îşi află focalizările în diverseleincitaţii spre componistică, dar şi spre poezie,dramaturgie, literatură şi publicistică.Interesantă selecţie acum, în acest concertde apoape două ceasuri, cu prezenţe din

toate orientările, comentate de însuşi autorul,cu amuzament şi detaşare faţă de timpul cetrece, luând cu el reuşitele şi proiecteleîmplinite, dar adăugând firesc perspectivedorite. Există în toate aspectele„caleidoscopului Petculescu” plăcerea culoriide expresie, a nuanţei în comunicare şibalansului între umor şi melancolie, întreintervalică, ritm şi melodie. Compozitorul,cum am văzut-o acum, apropie cuvântul desunet şi ideea de atmosferă, fie că este vorbade Grădini pentru soprană şi pian ,versuride Daniel Turcea, cu modulaţii subtile aleglasului, sau Balada nunţii, pentru sopranădin Epifaniile inspirate de acelaşi poet,indicând cunoaşteri bizantine, derulări vocaleabile, dăruite de sopranele Stanca-Maria şiBianca Manoleanu, acompaniate de RemusManoleanu. Surprinzătoare şi dialogurilepian-recitator propuse în ipostaze paralele deValentin Petculescu în 5 cântece de iarnăpentru pian, cu replici rostite de VeronicaAnghelescu şi Remus Manoleanu. Multdepărtată de o asemenea lume, Prună arsă-vai- şi-amar aduce în teatrul muzical alBiancăi Manoleanu versurile de haz ale luiMircea Dinescu, alternate cu cele douăsonete pe versuri de Ilie Comăniţa, pagini demuzică recent create, cu o aură de romantismîngrijorat. Spuneam tinereţe, iar muzica depian din Sonatina a II-a şi Suita pentru pian

se potrivesc cu vârsta şi disponibilitateainterpretului Roman Manoleanu. Trecând dela un moment la celălalt, am desprins şi altădimensiune a acestui Portret ValentinPetculescu 65, cum ne anunţa afişul. Căcimuzica acestei întâlniri şi-a aflat realizatorii în„careul de aşi” al familiei Manoleanu, cei doiPărinţi şi cei doi Copii. Patru muzicieni fericiţi,sărbătorind un compozitor, iată o searămemorabilă despre care vom mai vorbi multăvreme.

Clarei Peia-Vojkicza

Stagiune muzicală laUniversitatea din

SuceavaConstanţa CRISTESCU

Deşi în Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava nu existănicio facultate de muzică, universitarii suceveni şi-au dorit o stagiunemuzicală în care să poată asculta capodopere ale muzicii culte îninterpretări redutabile şi prin care să poată contribui cu un plus artistic laeducaţia tinerilor ale căror personalităţi le au în modelare. În acest scopşi-au clădit cu grijă şi cu bun gust infrastructura necesară împliniriivisului. Şi-au construit o sală multifuncţională cu potenţial concertistic şispectacular, pe care au denumit-o Audithorium Joseph Smith şi aupornit demersurile pentru a coopta colaboratori în vederea organizăriiperiodice de recitaluri muzicale cu interpreţi de elită.

Aşa se face că în anul 2007 universitarii suceveni au semnatun protocol cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, al căreirector era compozitorul şi muzicologul Viorel Munteanu, bucovinean prinsânge şi suflet, intreprinzător perseverent în promovarea culturiimuzicale pe melagurile natale.

Personal am participat în ultimii doi ani la o serie de recitaluriorganizate de prestigioasa universitate suceveană, invitată fiind depasionatul meloman şi realizator de proiect Mihai Ştefan şi, de fiecaredată, am fost mereu încântată de ţinuta artistică a manifestărilormuzicale şi de atmosfera caldă şi primitoare a sălii de concertuniversitare. Am rămas contrariată văzând numărul mic de auditoriprezenţi la mare parte dintre seratele muzicale, deşi capacitateauniversităţii ar putea furniza un numeros public la fiecare manifestare.

Mi-am pus o întrebare retorică: de ce oare sucevenii nu gustăo muzică atât de frumoasă şi reconfortantă? De ce nu preţuiesc şi nuonorează iniţiativa USV la adevărata ei valoare? Poate programuluniversitar mult prea încărcat ori lipsa de propagandă avancronică? ÎnSuceava există un liceu de artă şi primii vizaţi pentru audiţii muzicale livede ţinută academică sunt elevii ce tind să se formeze ca muzicieni. Însănu sunt doar ei, ci toţi elevii liceelor sucevene care trebuie să ia contact

cu arta muzicală şi cu viaţauniversitară pe careSuceava le-o dezvăluie caperspectivă. Şi sunt, cusiguranţă, atâţia melomanicare s-ar simţi minunat înambianţa elevată a uneisăli de concert elegante şiprimitoare, ce le oferărecitaluri muzicaleminunate, însă, poate sesimt stingheri sau nu află latimp programele ce li seoferă...

Aş rememoradoar câteva dintrepersonalităţile care auonorat publicul sucevean în recitaluri extraordinare susţinute la SalaAuditorium a Universităţii Ştefan cel Mare: Nicolae Maxim din Bucureşti,Alin Apetroaie din Braşov, Ciprian Patriche din Iaşi, Trio Clavio Arte dinBucureşti, formaţia camerală Studioul de muzică veche din Bucureşti,cunoscuta pianistă Ilinca Dumitrescu, Cvintetul Terra Sin Pan din Iaşi.

Mai menţionez, din amintiri, prestaţia de excepţie amezosopranei Laura Magdalena Scripcaru şi a pianistei LăcrimioaraNaie într-un recital de muzică românească, deasemenea concertul deCrăciun 2011 al formaţiei de suflători a Filarmonicii ”Moldova” din Iaşi,dirijaţi de Vittorio Cesara din Italia.

Nu poate fi ignorată implicaţia Universităţii Ştefan cel Mare însprijinirea tinerelor talente debutante în cadrul manifestărilor stagiuniimuzicale. Aşa se face că am asistat, la începutul stagiunii muzicale aanului 2012, la un recital liric susţinut de o tânără soprană suceveană,studentă la Conservatorul din Florenţa.

Receptivitatea universitarilor organizatori stimulează interpreţiiîn oferte muzicale generoase şi curajoase prin abordarea unuirepertoriu variat, care să contureze orizonturi muzicale cât maidiversificate pentru împlinirea gustului artistic şi a dragostei pentrumuzică a ascultătorilor. Pasiunea universitarilor suceveni pentru muzicăşi iniţiativa lor de realizare a unei stagiuni muzicale invită şi încurajeazăpublicul sucevean să frecventeze programul muzical al Sălii AuditoriumJuseph Schmidt.

8 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Univers educaţional

Aniversare cucântec

Camelia PAVLENCO

Profesorul Anton Scornea, fostdascăl de Muzică la liceul DimtrieCantemir din capitală împlineşte pe 11mai 2012 ...99 de ani, întărindu-neconvingerea că inimile pline de muzuicăşi dragoste bat mai mult.

Orfan de la vârsta de 5 ani,crescut de o familie (Herişescu), a reuşitsă străbatăcu tenacitate treptele instrucţiei şcolare,de la şcoala primară din comuna natalăLicurici-Gorj, la Şcoala Normală dinBucureşti, Şcoala de ofiţeri de rezervăPloieşti, până la Conservatorulbucureştean, în ciuda întreruperilorcauzate de participarea la luptele celui deal doilea Război Mondial.(rănit înCrimeea şi dublu decorat cu CoroanaRomâniei cu panglică şi frunză de stejarşi Virtutea militară.

Cariera sa didactică, caînvăţător, apoi ca profesor (1952-1973 la„Cantemir”) cunoaşte împlinirea prinfuncţiile avute (15 ani preşedinte) încadrul Societăţii Profesorilor de Muzică şiDesen, înfiinţată în 1947, al cărei membru

fondator s-a definit.Desigur că generaţiilede elevi îi datoreazămult profesorului demuzică (LuminiţaVartolomei) prinîntreaga sa carierădidactică şi publicistică(autor de manuale,culegeri de cântecepentru prichindei), darmai mult îi suntrecunoscători confraţiisăi didactici pentruconvertirea aridelorcursuri de reciclare întabere de odihnă şicreaţie, desfăşurateestival pe parcursul apeste patru decenii, încele mai variate locaţii pe întinsul ţării.

Cu o perseverenţă atroce, AntonScornea a reuşit să obţină cazarea şihrănirea consistentă a participanţilor laaceste cursuri, chiar în cumplitul deceniu1980-1990, revitalizând viaţa culturală adiferitelor oraşe (Râmnicu-Vâlcea,Făgăraş, Suceava, Piatra Neamţ,Câmpulung Muscel – al cărui cetăţean deonoare este – Curtea de Argeş, Tg. Jiu,Topliţa, Mangalia, Constanţa, Braşov,Sibiu, Iaşi, Tg-Mureş) prin expoziţii şiconcerte ale participanţilor.

Pictori precum Mia Steuerer-Moţatu, Octavia Milculescu, Felicia

Chinţoiu, ElenaBeldescu, graficieni caŞtefan Iacobescu,muzicieni ca Vasile Iliuţ,Sorin Vulcu, DragoşTănăsescu, AuroraIenei, DanBuciu,Valeria Ionescu,onorau cu prezenţa loracţiunile Societăţii şierau hrăniţi defrumuseţea peisa-jeloralese de Anton Scorneapentru... cursurile dereciclare.

Ca beneficiarădirectă a acestorcursuri, împletinddeseori recitalurile depian şi de canto cu

ajutorul elevilor şi studenţilor mei,hrănindu-mi privirea cu vitalitateapictorilor septuagenari (determinândconvertirea mea spre pictură)mărturisesc, cred, alături de toţi colegiimei estivali (cei care mai sunt...) căregretăm enorm neimplicareaprofesorului Scornea în organizareaacelor tabere după ce a împlinit 92 ani.

Îi mulţumesc pentru lecţia deoptimism şi tenacitate, pentru puterea dea iubi viaţa în toată armonia şi simplitateaei, legând-o mereu de cântec şi culori şi îiurăm să atingă vârsta biblică de 120 ani.

Anton Scornea

9ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Concerte... sub lupă

O triadă muzicalăvieneză... Ad Libitum

Istoria de până acum a existenţei şi destinului artisticîmi pare că reprezintă, pentru cvartetul de coarde Ad Libitumun autentic subiect de carte – întâlnirea membriloransamblului în 1988, formarea lor sub modelul maeştrilor,lansarea pe traseele carierei naţionale şi internaţionale,intervenţia evenimentului tragic prin pierderea partenerului dela vioara I -Adrian Berescu, supravieţuirea şi proiectul unei adoua şanse, care condiţionează un nou început. Acest nouînceput este marele violonist Alexandru Tomescu, cel care aacceptat misiunea de conducător al grupului de artişti,preluând vioara principală, alături de Şerban Mereuţă -vioaradoua, Bogdan Bişoc - viola, Filip Papa - violoncel. Argumentulunui prim solist concertist de a-şi completa paralela muzicii decameră este, conform unui grafic de personalitate, pentruAlexandru Tomescu, cumularea duoului cu trioul şi,ascensional, cu cvartetul.

Desigur, lucrul cu o formaţie presupune ipostaza delider, ceea ce am observat şi în recentul recital susţinut laAteneul Român, cu un program unitar de muzică vieneză.Nivelurile de abordare diferă încă, explicabil pentru perioadade armonizare a celor patru interpreţi în răstimpul unei

stagiuni de activitate. Debutul recitalului, cu Quartettsatz deSchubert a fost, neîndoios, o convingătoare demonstraţie deexpresie dramatică, libertate ritmică şi expresie melodică.Pentru Cvartetul în do major,k 485 de Mozart, evoluţiadezvoltată de Ad Libitum a evidenţiat acceptarea noii primeviori în susţinerea coloanei formale şi sonore a discursului,într-o manieră foarte apropiată de stilul compozitorului. Nuuităm, ascultând o astfel de muzică, unitatea de comunitareîntre cvartetul de coarde pe scena de concert şi cvartetul devoci pe scena de operă. Împlinirea triadei ne-a fost oferită prinal treilea Cvartet Razumowski, op. 59 de Beethoven. Credcă timpul de studiu îşi spune aici mai decis cuvântul, ceea cene-a determinat alegerea, drept cea mai realizată secţiune alucrării, a Finalului Allegro molto, cu o mai unitară susţinere,în exigenţele compozitorului. Suntem, cum spuneam, laînceputul de drum al celei de a doua şanse, pe care îl dorimurmărit pe mai departe, pentru proiectul optimizant al cariereicvarteului Ad Libitum. Oricum, preocuparea există pe toateplanurile, inclusiv prin cea managerială a conturăriievenimentul în media, în coordonarea organizatorică LantoArte – Oartz, ce reunea oferta primului disc în noua formulă aCvartetului, afişul, materialul publicitar, cooptarea sponsorilorcu renume, datorită cărora sala Ateneului Române a fostaproape neîncăpătoare, sub ochiul televiziunii naţionale şiînsoţită de aplauzele, uneori aleatoriu plasate, ale publicului,

Grigore CONSTANTINESCU

Cu Bellini, onouă „opera

rara” la SEOBGrigore CONSTANTINESCU

Romantismul bellinian este ozonă a performanţei vocale în operaitaliană a secolului XIX. Chiar cu puţinetitluri, în ultimele două decenii, pescenele lirice româneşti, interesulpublicului şi al interpreţilor rezistătimpului. Pentru seria „Opera rara”,inclusă în stagiunea SEOB, titlul ales, ICapuleti e i Montecchi, este poatesingura lucrare a lui Bellini carebeneficiază de precedente datoratecântăreţilor români. La Opera dinConstanţa, în anii 90’, lucrarea a aduspe scenă două voci care au făcutcarieră internaţională, soprana FeliciaFilip şi mezzo-soprana RuxandraDonose; aplaudat a fost şi cuplulromantic, în spectacolul montat deacelaşi regizor, Cristian Mihăilescu, laOpera din Braşov, cu două prezenţeapreciate, soprana Mirela Zafiri şimezzo-soprana Gabriela Hazarian. Peacest temei ne-a interesat acum o altăgeneraţie solistică, promovată la SEOBşi datorită unor recompense în urmadistincţiilor concursului „Maeştrii arteilirice”, în care soprana Veronica Anuşcaşi mezzo-soprana Emanuela Pascu

deţin titlul de laureat al ediţiei 2011.Remarcabilă este evoluţia celor douăinterprete absolventede dată recentă laclasele de canto dinUNMB, printre maeştriicu care au lucratidentificându-se IonelVoineag, MarianaColpoş, AndreianaRoşca.

Observ încântul sopranei o dince în ce mai echilibratăconducere avocalităţii, potrivit custilul belcantist deexpresie poetică.Veronica Anuşcapoate comunica un sentimentinteriorizat, foarte aproape de ambientulbellinian care a asigurat succesulcinterpretelor şi-au dorit să recreezeimaginea Giuliettei. Îi corespundetimbral şi prin concepţie stilisticăEmanuela Pascu, în Romeo, o voce cecunoaşte pozitiva maturizare aglasurilor feminine grave, capabilă aalege soluţii optime pentru acest dificilrol de travesti, în care eroicul şi tragiculse îmbină. În derularea muzicalăcontăm pe o personalitate ce-şicunoaşte amplasamentul dramatic îndistribuţie, cu o netăgăduită convingere– basul Pompei Hărăşteanu în rolulPadre Lorenzo, urmat de parteneriivocilor masculine, tenorul Liviu Indricăuşi basul Marius Boloş. În regia Andei

Tăbăcaru Hogea, întreg complexulmuzical ce corespunde unei selecţii a

momentelor operei, fărăansamblu coral şiorchestră, s-a bazat peprofesionalismul pianisteiIoana Maxim şi culorileinstrumentale - Ana Chifu(flaut) şi Alexandru Uţă(percuţie), pe costumelepropuse de VioricaPetrovici, efectelemaeştrilor de luminiNicolae Emilian Stancu şiCristian Vintilă, capabili acrea decoruri din lightdesign. Când urmărimspectacolele din salamare a Operei, textul

original este tradus pe prompter, înromâneşte, pentru a înlesni publiculuiurmărirea acţiunii. Cu scenele de teatruale unui scenariu shakespearean(actori: Monica Mihăescu, RalucaJuganaru, Mihai Moş, Filip Ristovski),prezentate explicativ în paralel cudiscursul muzicii lui Vincenzo Bellini şiversurile lui Felice Romani, tălmăcirearomânească preluată „la liber” dintragedia originală nu ajută, ci încarcăspectacolul sub forma unui „surplusadăugat”. Oricum, preocuparea de aaduce spre public această capodoperăse cere remarcată, diversificândstagiunea de ansamblu a scenei liricebucureştene, prin adiţionarea unuimoment învecinat cu evenimentul doritde operamani.

Veronica Anuşca

10 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Scena lirică

SEARAPREMIERELOR

Cu un subtitlu sugestiv, “Seara premierelor”,studenţii de la UNMB, Facultatea de interpretare, secţiacanto, s-au prezentat publicului dorind evaluareaperformanţelor artistice din preajma sesiunii de examene.Este vorba de două spectacole create de regizorul CristianMihăilescu, împreună cu studenţii săi cu care lucrează laClasa de operă. O selecţie din repertoriul liric aduce pescenă opera în două acte de Charles Gounod, Lacolombe – premieră naţională, şi opera de cameră a luiDan Dediu, Eva!, în premieră absolută.

Pentru că am identificat în lucrarea romanticăfranceză a lui Gounod învecinarea, ca teatralitate, cucomedia bulevardieră pariziană şi, ca muzică, cupresentimentul lumii lui Offenbach, ne explicăm de ceinteresul posterităţii rămâne destul de rezervat. În lucruldestinat studiului de teatru muzical, Cristian Mihăilescu aavut însă material de exersare a mişcărilor de scenă,

alternării formulelor solistice, de la recitativ şi replicăvorbită, la duo, terţet şi cvartet, de asemenea pentruexprimarea interpreţilor bazată pe textul francez original.Soluţiile de spectacol sunt cele obişnuit-tradiţionale,sprijinul commpaniamentului pianistic – Cristian Vais -eficient dar nu sugestiv. În alcătuirea distribuţiei, s-a lucratcu “materialul clientului”, oferta principală fiind a vocilorfeminine. Ca expresie, delicateţe şi însuşiri reale aleglasului, soprana Adelina Diaconu atinge scopurilecompozitorului francez descriind o eroina capabilă desugestii afective. În spiritul unei maniere comice atravestiului, mezzosoprana “falcon” Maria Sănduleac şi-compus bine, puţin excesiv scenic, personajul Mazet.

Pentru un tenor care şi-ar dori roluri eroice, ieşind astfel cuforţă din cadrul lirismului (Horace-Adrian Mărginean) şipentru un personaj fără posibilităţi sonore pe măsuradatelor fizice (Maître Jean-Octavian Tudose), participările

masculine au fost mai modeste, ca şi răspunsulreceptivităţii spectatorilor.

Era promiţătoare aşteptarea de a vedea o nouăluctare muzical-scenică a lui Dan Dediu, primareprezentaţie a operei de cameră Eva! A fost un evenimentconvingător, meritând succesul obţinut. Grupajul calităţiloreste desigur cel componistic şi cel teatral inspirator (textulde Marei Vişniec), căci ne-am aflat în faţa unei lucrări ce sepoate situa fără tăgadă printre valorile de repertoriuromânesc din secolul XXI. Să reşinem eficienţa parcursuluistilistic aluziv din care Dan Dediu alcătuieşte naraţiunea samuzicală, ca şi eficienţa percutantă a amplasării în voce atextului. În oglindă, Cristian Mihăilescu alcătuieşte undialog subtil construit între cei doi solişti, El şi Ea, ştiind săobţină efecte interpretative profesionale de-a lungulderulării spectacolului. Pentru Ea, soprana Oana MariaŞerban atinge o scară de comunicări expresive diverse,bine gradată, explicativă teatral prin trăire şi comunicare aglasului, personalizat cromatic. În schimb, baritonul AdrianPrelucan, El, a fost condus regizoral în spiritul uneicontinuităţi ascendente unitare, ca personaj conflictualcare creşte tensiunea d’a capo al fine. Compozitorulmodifică asamblarea prezenţelor scenice prin introducereaunui ansamblu de mişcare, cu intervenţii corale, alcătuitedintr-un grup solistic de colegi ai soliştilor distribuţiei. Înmare vorbim, în întregul său, de o reuşită pe toateplanurile, ceea ce nu este deloc puţin pentru această“Seară a premierelor”, susţinută în cadrul promisiounilorStudioul experimental de Operă şi Balet “Ludovic Spiess”al Operei Naţionale Bucureşti.

Grigore CONSTANTINESCU

Adelina Diaconu foto: Mihai CosmaOana Maria Şerban şi Adrian Prelucan - foto: Mihai Cosma

FLORIN COMIŞEL - 90S-au împlinit 90 de ani de la naşterea reputatului

compozitor, dirijor şi folclorist FLORIN COMIŞEL, artist emerit.A văzut lumina zilei în Municipiul Ploieşti, în ziua de 10

aprilie 1922, într-o familie de intelectuali. Studiile muzicale aucontinuat, între anii 1939-1948, la Conservatorul din Bucureşti, cueminenţii profesori şi pedagogi: Faust Nicolescu, Marţian Negrea,Mihail Andricu, Constantin Brăiloiu, Vasile Popovici, Ştefan Popescu,Ion Ghiga şi Maria Fotino.

Florin Comişel este încadrat cercetător ştiinţific la Arhiva deFolclor a Societăţii Compozitorilor Români şi apoi la Institutul de

Folclor din Bucureşti. Începânddin anul 1947 şi până în 1978,distinsul muzician este dirijor ladiverse ansambluri şi instituţiiartistice, printre care, înperioada 1957-1978, laAnsamblul ,,RapsodiaRomână”.

În muzica româneascăcontemporană, Florin Comişelse afirmă constant în domeniilecreaţiei muzicale, folcloristicii şiartei interpretative. Înzestratdin anii adolescenţei cu unexcelent talent, în cei aproape40 de ani de prodigioasăactivitate de creaţie muzicală,Florin Comişel s-a impus înaproape toate genurilemuzicale, izbutind săîmbogăţească patrimoniulnostru artistic cu importante

lucrări, multe, dintre acestea făcând parte din repertoriul permanental unor valoroase colective artistice profesioniste şi de amatori.

În domeniul muzicii de teatru, compozitorul a scris nu maipuţin de 16 titluri, fiind apreciat - din acest punct de vedere - printrectitorii creaţiei de operetă din veacul XX. Datorită unei deosebitefrumuseţi sonore şi măiestriei componistice, o seamă dintre pieselesale de muzică corală au devenit adevărate şlagăre. De un realsucces s-au bucurat opusurile corale dedicate formaţiilor din

municipiul Ploieşti: Columne către soare - pentru Corul Uzinei 1 Mai,Beteală de argint - pentru corul Combinatul Petrochimic Brazi, Aprigdor de viaţă – pentru Corala “Paul Constantinescu” a PalatuluiCulturii şi filarmonica din localitate, cântecul Oraşul meu pentruTeatrul de Revistă din Ploieşti şi poemul simfonic cu recitator Capracu trei iezi, prezentat în primă audiţie absolută sub bagheta ilustruluişef de orchestră Ion Baciu.

Pe parcursul vieţii a cules, notat şi prelucrat numeroasecreaţii folclorice. În domeniul artei interpretative, la pupitrul unorreprezentative ansambluri artistice şi instituţii de spectacole şiconcerte din capitală, Florin Comişel a întreprins numeroase turneeîn ţară şi în străinătate. Pentru întreaga sa activitate artistică şi decreaţie Florin Comişel a fost distins cu importante premii de creaţiedin partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1970,1974, 1975, 1977), cu ordine şi medalii, cu titlul de Artist Emerit.

În ziua de 27 ianuarie 1977, cu ocazia constituirii Cenacluluimuzical “Paul Constantinescu”, maestrul Florin Comişel a fost alespreşedinte executiv, funcţie ce a îndeplinit-o, cu exemplarprofesionalism, până la trecerea sa prematură şi fulgerătoare înlumea cea veşnică, la 7 octombrie 1985.

Pentru cinstirea memoriei şi operei sale, în anul 1987,forurile culturale ale judeţului natal au iniţiat Festivalul CoralInterjudeţean ce-i poartă numele. Până în luna mai 1997, au avut locşapte ediţii, la care au participat formaţii corale reprezentative dinjudeţele Prahova, Buzău, Dâmboviţa, etc. Pe strada Ana Ipătescu nr.62 a fost dezvelită o placă omagială – cu efigia în bronz acompozitorului, operă a sculptorului Ştefan Macovei, aşezată pecasa în care a văzut lumina zilei ilustrul muzician Florin Comişel.

Muzeul Memorial şi Cenaclul Muzical „PaulConstantinescu” împreună cu Asociaţia „Comişel” din Bucureşti(înfiinţată în ziua de 23 februarie a.c.) a organizat o manisfetareomagială, la care au participat: Vasile Donose, Constantin Arvinte,precum şi: prof. Dr. Irina Dragnea Comişel – preşedintă a Asociaţiei„Comişel”, soprana Rodica Anghelescu şi pianistul Ieronim Buga. Înpartea finală au fost audiate fragmente din lucrările reprezentativesemnate de maestrul Florin Comişel din domeniile muzicii corale(„Codrule, frunză galbină” etc) şi operetei („Culegătorii de stele”;„Soarele Londrei”; „Răspântia”; „Leonard” ş.a.). Cu acest prilej s-aucomemorat şi doi ani de la trecerea în eternitate a eminenteiprofesoare universitare şi etnomuzicolog Emilia Comişel, Cetăţeande onoare al Municipiului Ploieşti.

Al. I. BĂDULESCU

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Rememorări

11

Un nousucces alOperei din

BraşovLiliana IACOBESCU

Sâmbătă, 21 aprilie 2012, aavut loc la Braşov spectacolul„Traviata”, dirijor Traian Ichim, regizorDumitru Tăbăcaru. Este necesar săspunem, dintru început, că am trăit oseară memorabilă, acest spectacolînscriindu-se printre cele mai reuşite aleOperei din oraşul de la poalele Tâmpei.Începând cu decorurile, simple, darsugestive, aparţinând Rodicăi Garştea,cu coregrafia, datorată NermineiDamian, cu regia admirabilă, şi

terminând cu soliştii, întregul „arsenal”,ce se pune în mişcare pentru o seară deoperă, merită lauda şi apreciereanoastră.

Soliştii au fost la mare înălţime:Marius Manea, în rolul Alfredo, ne-ademonstrat posibilităţile sale vocale;Adrian Mărcan, în rolul GiorgioGermont, a realizat o foarte frumoasă şiimpresionantă creaţie. Cristina Radu, înrolul Violettei (debut), a demonstrat încăo dată, un talent ieşit din comun şi ointeligenţă muzicală de excepţie. A intratîn rolul dificil al Violettei, cu o asemeneaintensitate, încât am uitat complet că eaera de fapt Cristina Radu, şi nu Violetta.Trăirea ei a impresionat publicul până lalacrimi. De altfel, a fost răsplătită cuovaţii, lumea aplaudând în picioare.Odată cu acest rol, avem din nou oconfirmare despre faptul că nu poţi fi unmare interpret, dacă nu eşti şi un maremuzician, adică un om cu orizont, cu odeosebită cultură şi imaginaţie.

Îi dorim Cristinei Radu multesuccese de-acum încolo şi un drum

ascendent, iar Operei Braşovspectacole de aceeaşi înălţime cu celdin 21 aprilie!

Cristina Radu

12 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Concerte... sub lupă

Imago Mundi,un ansamblu

unic în RomâniaAnul trecut, ansamblul vocal britanic I Fagiolini,

specializat în muzica Renaşterii şi Contemporană, aîmplinit 25 de ani de carieră. Swingle Singers sunt dejao legendă, iar Venice Baroque Orchestra, DoulceMémoire sau Il seminario Musicale sunt doar câtevadintre formaţiile care s-au impus cu succes în Europa,graţie promovării muzicii vechi. M-am gândit adesea dece la unele popoare se poate orice, iar în Româniaexistă aşa puţine formaţii de gen. Însă, la cât de puţinapreciată e cultura la noi în ţară, mă bucur să remarc cătotuşi se găsesc şi câteva ansambluri româneşti careîşi dedică repertoriul acestui strat muzicalarhaic. Enumăr o parte dintre ele- Ansamblul de muzică vecheCodex, Ansamblul de muzicaMedievală şi RenascentistăNomen Est Omen, AnsamblulAperto sau Studioul de MuzicăVeche (printre primele dinRomânia). Mă opresc însă laImago Mundi, un ansamblu unicîn peisajul muzical românesc, oformaţie ce a fost înfiinţată în anul2001 la iniţiativa unorinstrumentişti bucureşteni (OanaMariş şi Daniel Ivaşcu) şi care în25 februarie, şi-a lansat al treileaalbum din discografia sa, intitulat- Isvor. Un izvor nesecat este cusiguranţă şi repertoriul acestuiansamblu, căci cele trei albumesemnate Imago Mundi prezintăorientări muzicale diferite, atât castil, cât mai ales ca perioadă (dela world music la fusion sau la muzica Renaşterii şicea tradiţonală veche din sec. 17-18).

Imago Mundi îi cuprinde pe: Oana Mariş - oboi,tamburină; Daniel Ivaşcu - percuţie; Cătălin Ştefănescu- cobză, mandolă, chitară; Ştefan Barbu - vioară; AdrianBuciu - flaut, shakers. Mesajul lor propune publicului oprivire spre trecut, spre o muzică plină de vitalitate şigrăitoare de la sine. Cei cinci artişti sunt într-o continuăcăutare a unui spirit pur şi arhaic, pe care să îl readucăla viaţă prin interpretări originale, împreună cuaranjamente proprii, folosirea de instrumente clasice şivechi, încununate de bucuria de a cânta şi de a oferiiubitorilor de muzică un act artistic unic şi originalpentru România.

Cel mai nou album - Isvor, lansat recent printr-un eveniment prezentat la Cafe Verona din incintalibrăriei Cărtureşti, reflectă sonorităţi valoroase şitradiţionale ale melosului vechi românesc, în centrulacestora plasându-se melodii extrase din “Carteaştiinţei muzicii” de Dimitire Cantemir, dar şi alte creaţiitradiţionale româneşti. Ineditul acestor melodii reiesedin îngemănarea instrumentelor specificespaţiului muzical turo-oriental de pe vremea luiCantemir (baglama, bouzuki, darbuka, bendir)cu instrumentele clasice (flaut, oboi, vioară, chitară),dar şi din modernitatea aranja-mentelor, minuţios realizate de către CătălinŞtefănescu. Albumul a fost înregistrat în 2011 şipromovat în acelaşi an prin intermediul unui ampluturneu naţional (8-29 octombrie). Muzica albumuluiIsvor a fost prezentată în 9 concerte desfăşurate în 8oraşe (Bucureşti – două concerte, Craiova, Satu Mare,Timişoara, Piteşti, Sinaia, Mediaş). Dacă primele douăalbume (Musica Viva-2002 şi Pilgrims-2009) auprezentat muzici medievale provenite în marea lormajoritate din spaţiul european, Isvor valorifică în

exclusivitate muzica veche românească prin 13 piese,între care regăsim Hora, Dobrogeana, Geampara,Dans trac sau Barbul Lăutarul, dar şi trei melodiisemnate Dimintire Cantemir, considerat întemeietorulmuzicii laice turceşti.

Cel de-al treilea album semnat Imago Mundi,lansat sub egida Editurii Casa Radio în colaborare cuPilgrim Project, îl puteţi găsi din 25 februarie în librăriileCărtureşti, Humanitas şi la Editura Casa Radio. Eu l-amascultat deja şi cred că o să îi dau replay. Merităsă audiaţi asemenea sonorităţi nemaiauzite în secolul21. Recomand cu drag această formaţie plină defrumos şi mă declar un fan entuziast al Imago Mundi.

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012 13

Concerte... sub lupă

Orchestramedicilor la Ateneu

Carmen MANEA

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii – eveniment celebratîn acest an cu deviza „să îmbătrânim sănătoşi” -, orchestra medicilora organizat un concert festiv la Ateneul român. În alocuţiunea rostităîn deschiderea manifestării, doctorul Mircea Penescu a menţionatpreocupările legate de asigurarea sănătăţii populaţiei la nivelmondial şi naţional. Pe plan artistic, a fost reiterată ideea promovăriicelor mai valoroşi muzicieni din generaţia tânără, cunoscându-sefaptul că mulţi dintre artiştii consacraţi de astăzi au debutat, sau au

colaborat cu succescu orchestramedicilor.

Programul acuprins lucrăricelebre din repertoriulsimfonic şi concer-tant: Uvertura opereiRuslan şi Ludmila deGlinka, Concertul nr.21, K 467 de Mozart,Concertul nr. 1, opus26 de Bruch şiSimfonia a VIII-aopus 93 deBeethoven. Lucrarede mare popularitate,care etalează vir-tuozitatea şi diver-sitatea paleteitimbrale a instrumen-telor din orchestră,uvertura lui Glinka aoferit partidei desuflători şi percuţieiprilejul de a-şidemonstra calităţile.În continuare, am

urmărit evoluţia a doi tineri muzicieni extrem de talentaţi, cu unimpresionant palmares artistic: pianista Maria Diana Petrache şiviolonistul Aron Cavassi. Vom reveni cu detalii referitoare laprestaţia de excepţie a pianistei după prezentarea celorlalte lucrăridin program.

În interpretarea Concertului nr.1, în sol minor de Max Bruchrealizată de violonistul Aron Cavassi, am apreciat atât virtuozitateaşi dezinvoltura instrumentală, cât şi preocuparea pentru reliefarealaturii expresive a discursului muzical. Calităţile remarcabile aletânărului interpret au fost evidenţiate şi în Preludiul din Partita în mimajor de Bach, lucrare oferită la bis.

Concertul s-a încheiat într-o atmosferă festivă, cu Simfoniaa VIII-a de Beethoven, lucrare reprezentativă în creaţiacompozitorului care face elogiul vieţii, al naturii, precum şi alaspiraţiilor umane îndreptate către bine, frumos şi adevăr; subbagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, orchestra a redat convingătorbogăţia expresivă şi semantică a lucrării. Colaborarea fructuoasădintre dirijor, solişti şi orchestră a avut ca rezultat o manifestare deun înalt nivel artistic, aplaudată cu entuziasm de spectatori.

Aşa cum am menţionat anterior, ne propunem săcomentăm pe larg evoluţia pianistei. Maria Diana Petrache esteelevă în clasa a XI-a la Liceul G. Enescu, la clasa doamneiprofesoare Ileana Busuioc (o apreciată discipolă a şcolii pianisticecreate de Florica Musicescu); tânăra pianistă face parte dintr-o

distinsă familie de muzicieni, care i-a oferit o educaţie complexă,cuprinzând atât latura artistică, precum şi cea teoretică. Talentatainterpretă şi-a câştigat deja un renume în rândul colegilor degeneraţie, datorită numeroaselor premii obţinute în importantecompetiţii naţionale şi internaţionale, precum şi prin bogata activitateartistică, desfăşurată în postură solistică (în recitaluri şi concerte),dar şi în cadrul unor formaţii camerale. Printre succesele ei recentemenţionăm câştigarea etapei/secţiunii pian a concursului Drumulspre celebritate organizat de Radio România Cultural şi AgenţiaExces Music şi participarea alături de formaţia SoNoRo la FestivalulUn Ballo in maschera (unde a colaborat cu muzicieni de renumeinternaţional ca Diana Ketler şi Răzvan Popovici).

Dacă ar fi să definim sintetic prestaţia de pe scenaAteneului, am spune că pianista s-a remarcat prin muzicalitate şimaturitate; talentul său îngemănează original fantezia cu rigoarea,lucru rar întâlnit la tinerii interpreţii. Admirabil prin frumuseţe şiexpresivitate, cântul pianistic constituie o combinaţie originală devibraţie afectivă şi bogăţie ideatică. Aptitudinile artistice de excepţieale tinerei soliste se află în legătură strânsă cu tradiţia şi ştiinţa;libertatea exprimării nu depăşeşte nici un moment cadrul bunuluigust, fiind subordonată calităţii, clarităţii şi echilibrului. Interpretareaeste marcată de o expresie profundă, vibrantă, realizată cu un tuşeudiferenţiat cu mult rafinament şi discernământ. Pianista dispune deo tehnică complexă, ireproşabilă, care îi asigură strălucirea,siguranţa, acurateţea, impetuozitatea, aplombul, mobilitatea şidezinvoltura în cântat. Maria Diana Petrache conferă expresivitate şisens fiecărui sunet, motiv şi frază muzicală; în interpretarea ei,construcţia formală se dezvăluie în aceeaşi măsură ca şi forţaexpresivă.

Emoţia artistică a înnobilat atât mişcarea mediană aconcertului, cât şi momentele cantabile, din mişcările rapide.Demersul artistic, îndreptat spre descoperirea izvoarelor şi a esenţeimuzicii lui Mozart, a creat pianistei posibilitatea de a comunica directcu muzicienii aflaţi pe scenă şi cu spectatorii. Aceasta a reconstituitarhitectura lucrării cu materialul muzical plăsmuit de compozitor,căruia i-a conferit vitalitate, expresivitate şi credibilitate. Încă dinprima mişcare Allegro maestoso, interpreta s-a remarcat printr-opianistică perlată, strălucitoare, prin vervă, dezinvoltură şiimpetuozitate, prin capacitatea de a conferi relief şi expresivitatediscursului muzical; a evidenţiat cu măiestrie cadrul armonic şielementele polifonice, a valorificat calităţile timbrale ale diferitelorregistre ale instrumentului. Arta pianistică, fantezia şi libertatea deexprimare au fost evidenţiate plenar şi în cadrul cadenţei, unde amadmirat diversitatea tuşeului şi pedalizarea subtil aplicată.

Mişcarea a doua, Andante, constituie una dintre paginilecele mai inspirate ale literaturii pianistice universale. Cantilena de orară frumuseţe a fost redată cu multă sensibilitate şi nobleţe. Tânărapianistă a transmis publicului emoţia şi sentimentul elevat al muzicii.Interpretarea plină de poezie şi fantezie s-a distins prin interiorizare,prin sinceritate şi sensibilitate; detaliile au fost integrate cu măiestrieîn cadrul discursului muzical, caracterizat prin sentimentulcontinuităţii, prin diversitate dinamică şi timbrală, prin rafinament şinaturaleţe.

Rondo-ul final Allegro vivace assai, a fost o demonstraţieconvingătoare a abilităţii instrumentale, a exuberanţei şiimpetuozităţii caracteristice interpretei. Degetele se mişcau peclaviatură cu o asemenea lejeritate, încât publicul nu mai percepeadificultatea pasajelor, ci doar frumuseţea caleidoscopului de imaginimuzicale, pline de vervă şi culoare. Demersul artistic s-a desfăşuratsub semnul măiestriei, al clarităţii, al firescului şi echilibrului. MariaDiana Petrache a făcut dovada unei excelente şcoli pianistice,dublată de talent, de rafinament artistic şi de capacitatea de a seconforma rigorii stilistice a textului muzical mozartian. Fidelitateafaţă de textul muzical nu constituie pentru aceasta o reproducereidentică, mecanică, ci o înţelegere structurală, complexă, ce oferăpublicului posibilitatea de a percepe lucrarea atât din punctul devedere al conţinutului emoţional, cât şi semantic.

Calităţile de excepţie ale tinerei pianiste au fost evidenţiateşi în lucrarea oferită la bis: Piesa pentru pian pe numele lui Fauré(cunoscută şi sub titlul Omagiu lui Fauré) de George Enescu. Cumuzicalitatea şi sinceritatea ce o caracterizează, interpreta a reuşitsă emoţioneze publicul, să-l facă să vibreze împreună de ea, să-idezvăluie plenitudinea mesajului artistic şi uman enescian.Realizate la cele mai înalte cote artistice, versiunile interpretativeale creaţiilor lui Mozart şi Enescu, au oferit spectatorilor bucuriesufletească şi delectare intelectuală.

Maria Diana Petrache

14 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Academica

Rezultate deexcepţie ale

tinerilormuzicieni

clujeniTatiana OLTEAN

Semnalăm cititorilor două evenimente care aumarcat primăvara muzicală clujeană în două moduri diferite:premiile Cvertetului Arcadia din Cluj-Napoca la unul dintrecele mai prestigioase concursuri internaţionale de cvartet decoarde, Wigmore Hall International String QuartetCompetition, 2012, desfăşurat la sfârşitul lunii martie a.c. laLondra, şi premiile Concursului de Compoziţie „LiviuComes”, care a avut loc la Cluj-Napoca în aceeaşi perioadă.

Succesele internaţionale ale Cvartetului Arcadia,care, în ultimii ani, ne-a încântat prin recitaluri de înaltă ţinutăartistică, dar şi prin premii la importante concursuriinternaţionale (Lugano - 2009, Hamburg - 2009, Almere -2011) constituie un veritabil prilej de mândrie pentruAcademia de Muzică „Gheorghe Dima”, unde membriiacestuia s-au format. De o mai mică anvergură, darconstituind un motiv de egală satisfacţie şi mândrieprofesională, sunt rezultatele tinerilor studenţi compozitori înconcursuri desfăşurate pe plan local sau naţional, unul dintreacestea fiind Concursul de Compoziţie „Liviu Comes”,organizat de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi aflatanul acesta la cea de-a patra ediţie.

Premiile Cvartetului Arcadia laWigmore Hall International String Quartet Competition

Rezultatele din ultimii ani ale deja cunoscutuluiCvartet Arcadia, format din Ana Török şi Răsvan Dumitru,vioară, Traian Boală, violă şi Zsolt Török, violoncel, au fostîncununate în această primăvară curecunoaşterea internaţională absolută: Premiul I, PremiulFundaţiei Esterházy şi Premiul „Beethoven” la unul dintrecele mai importante concursuri internaţionale de muzică decameră – Wigmore Hall London International String QuartetCompetition, în compania unor formaţii atent selecţionate decătre juriul format din John Gilhooly (preşedintele WigmoreHall), Christoph Richter, Sylvia Rosenberg, Simon Rowland-Jones, Laura Samuel, Barry Shiffman, Mark Steinberg şiAlasdair Tait, nume de prim rang în interpretarea muzicalăactuală. Membrii Cvartetului Arcadia beneficiaseră, în anuluniversitar 2010-2011, de o bursă de studiu postuniversitarăla Universität für Musik und Darstellende Kunst din Viena, laclasa de muzică de cameră a maestrului Johannes Meissl,membru al renumitului Cvartet Artis. Încununarea rezultatelortinerilor clujeni pe scena internaţională se datorează, fărăîndoială, şi acestei oportunităţi, deschise de premiilecâştigate la Kammermusikwettbewerb Hamburg în 2009(Premiul I, Premiul „Johannes Brahms” şi Premiul „FelixMendelssohn-Bartholdy”). Muzicienii clujeni au concurat laLondra cu tinere cvartete de mare valoare, precum formaţiapoloneză Meccorre String Quartet, câştigătorii Premiuluisecund, şi Tesla Quartet, din Statele Unite ale Americii,laureaţi cu Premiul al III-lea. În finala Concursului, Cvartetul

Arcadia a prezentat Cvartetul nr. 2, op.13, în la minor de Felix Mendelssohn-Bartholdy, lucrare a cărei interpretare aadus formaţiei şi Premiul„Mendelssohn” mai sus menţionat.Câştigarea acestor extrem deimportante premii deschide celor patrutineri interpreţi oportunităţi şi vizibilitateinternaţională excepţionale, cum ar fi unturneu în Marea Britanie în toamnaanului 2013, care va include şi un recitalla Wigmore Hall, una dintre cele mai

celebre săli de concert londoneze, cu înregistrareaprofesională audio a evenimentului, un recital în cadrulEsterházy String Quartet Festival din Eisenstadt, unul laMenton Festival, în vara acestui an şi unul în cadrulGreenwich International String Quartet Festival, în varaanului 2013.

Premiile tinerilor compozitori clujeni laConcursul „Liviu Comes”, Cluj-Napoca, ediţia a IV-a

Desfăşurată în luna aprilie a acestui an, ediţia a IV-aa Concursului de Compoziţie „Liviu Comes” organizat deDepartamentul de Compoziţie-Dirijat al Academiei de Muzică„Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a avut ca temă lucrările cucaracter didactic destinate cornului şi violoncelului, înipostază solistică sau cu acompaniament de pian.Competiţia, care anul acesta a reunit, din păcate, mai puţinelucrări ca în anii trecuţi, a trezit interesul studenţilor dincentrele universitare Cluj-Napoca şi Timişoara.

Comisia, compusă din prof. univ. dr. Adrian Pop, prof.univ. dr. Cristian Misievici şi lect.univ. dr. şerban Marcu, aacordat un premiu şi treimenţiuni, toate cele patru lucrărimuzicale urmând a fi publicatela Editura MediaMusica din Cluj.Premiul „Liviu Comes” a fostcâştigat de Alexandru ştefanMurariu, student în ultimul an laAcademia de Muzică clujeană,specializarea Compoziţie, culucrarea Nocturnal landscapespentru corn şi pian. Menţiunileau fost acordate studenţilorSonia Vulturar, pentru lucrarea

Catharsis pentru violoncel solo, Sorin Muscă, pentrulucrarea Eol pentru corn şi pian şi Paul Pintilie, pentrulucrarea Himera pentru violoncel solo, toţi cei trei fiindstudenţi la specializarea Compoziţie a Academiei de Muzică„Gheorghe Dima”.

„Probabil că cele două instrumente alese ca temăpentru această ediţie a Concursului i-au descurajat pe uniipotenţiali concurenţi, pentru că atât cornul cât şi violoncelulnecesită cunoştinţe specifice legate de posibilităţile tehnice şiexpresive ale acestora, însă lucrările participante au arătattalent, solide cunoştinţe generale şi aplecare pentruspecificul concursului, şi anume lucrările cu caracter didactic.Sperăm ca piesele premiate să îmbogăţească repertoriulelevilor din ciclul liceal şi să se regăsească şi în programulconcursurilor de interpretare muzicală destinate acestorinstrumente”, afirmă lect. univ. dr. şerban Marcu, membru înjuriul Concursului.

Recitalul extraordinaral pianistei MilicaJelača Jovanović

Mariana POPESCU

La Constanţa, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius”am avut bucuria de a audia recitalul extraordinar al pianisteiMilica Jelača Jovanović, profesor şi conducător al clasei depian (din 2004), la Western Washington University,Billingham U.S.A., prezentă pentruprima dată în România.

Născută într-o familie demuzicieni, la Belgrad (Serbia),tânăra pianistă a avut primul contactcu scena la vârsta de 8 ani. Dupăterminarea studiilor muzicaleuniversitare la Belgrad, a urmatstudii masterale la renumitulConservator „Ceaikovski” de laMoscova, unde a studiat cuprofesorii Mihail Vokresenski şiElena Kuznietzova, obţinând titlulde Master of Music şi ArtistDiploma.

Titlul de Doctor in PianoPerformance l-a obţinut în cadrulUniversităţii din Michigan, subîndrumarea profesorului LoganSkelton. Perfecţionarea în domeniulpianului avea să continue apoi, cuPenelope Crawford, JeromeLowenthal, Zong Hi Moon, KarlUlrich Schnabel, Earl Wild.

Milica Jelača Jovanović areîn palmaresul său un număr impresionant de concerte şirecitaluri susţinute în Serbia, în Statele Unite, Canada şiEuropa (Republica Cehă, Franţa, Germania, Italia, Polonia,Rusia, Serbia).

A susţinut concerte în cadrul Dame Myra HessMemorial Concert series la Chicago, Les Amis concert seriesla Toronto, International Piano Series la University of CentralFlorida, ECU Piano Series, University of Evansville PianoSeries, California State University Sacramento Piano Series,în cadrul Festivalurilor „Novodsako Muzičo Leto la Novi Sad,„Bemu” Belgrad şi „Mokranjčevi dani” la Negotin, Serbia.

Este deţinătoarea unor premii importante, printrecare Marele Premiu la cea de-a doua ediţie a ConcursuluiInternational de pian Bartók – Kabalevsky – Prokofiev, dinVirginia (2003) şi Iowa International Piano Competition(2005).

Milica Jelača Jovanović a concertat alături deWatcom Symphony Orchestra, orchestrele simfonice RTV dinBelgrad, Stanislav Binički, Orchestra Barocă „IosipSlavenski”, Sioux City Symphony Orchestra şi WWU StudentSymphony Orchestra.

Repertoriul prezentat în recitalul de la Constanţa, s-amulat perfect pe sensibilitatea pianistei care acordăimportanţă fiecărui detaliu al partiturii, asemenea bijutieruluicare lucrează în filigran.

Milica Jelača Jovanović a prezentat lucrări dereferinţă ale unor compozitori importanţi ai sec. XX: Out ofDoors de Béla Bartók şi Sarcasms de Serghei Prokofiev.

Suita pentru pian în cinci părţi: Out of Doors de BélaBartók, compusă în anul 1926, se numără printre puţinelelucrări ale compozitorului, cu caracter programatic:I.With.Drums and Pipes, II.Barcarolla, III.Musette,IV.Musiques Nocturne, V.The Chase. Bartók foloseşteelemente din folclorul maghiar pe care le tratează într-otehnică de compoziţie modernă.

Milica Jelača Jovanović este înzestrată cu omobilitate interpretativă deosebită, sugerând cu uşurinţădiferitele stări, de la gravitatea melodicii din prima parte cuindicaţia Pesante, în care pianul pare un instrument de

percuţie, la sonorităţile diafanerealizate în Barcarolă şi MusiquesNocturnes, fiind sugerate „sunetelenopţii”: cântul greierilor şi albroaştelor, sau la vivacitatea ultimeipărţi, într-un tempo frenetic –Presto.

Interpreta a demonstrat cătehnica sa pianistică este bineadaptată pentru muzica modernăcontemporană, prezentând lucrăriale unor compozitori americani:Lesley Sommer, Robert Briggsprecum şi ale compozitorilor sârbicontemporanii: Vladan Radova-nović, Igor Karaća, Dušan Radić.

În interpretarea celor 6preludii de Vladan Radovanović,compuse în stil neoclasic, am pututremarca sensibilitatea specială ainterpretei în redarea unor miniaturiinstrumentale (cel de-al doileapreludiu fiind o aluzie la Preludiul şiFuga în do minor din Clavecinulbine temperat de J.S. Bach).

Centrul de greutate al recitalului l-a constituitSarcasms op. 17 de Serghei Prokofiev, compozitor rus care adedicat pianului lucrări de excepţie, el însuşi fiind un renumitpianist. Reprezentant al şcolii moderne ruse, compozitorulfoloseşte un limbaj muzical rezultat din sinteza tradiţiei, lacare se adaugă înnoirile aduse în armonie, melodică şidinamică, conform crezului său: Am căutat mereu un limbajoriginal, detest imitaţia şi procedeele deja folosite. Nu pot sămă ascund sub masca altuia. Vreau sa fiu eu însumi”.Pianista a pus în evidenţă detaliile ritmice, armonice, agogiceale celor cinci miniaturi, demonstrând o bună cunoaştere astilului muzicii lui Prokofiev.

La bis, pianista a interpretat cu sensibilitateTraumerei (din „Kinderszenen”) de Robert Schumann –compozitorul său preferat. În anul 2006, cu ocazia împlinirii a150 de ani de la moartea compozitorului, Milica JelačaJovanović a organizat Festivalul „Schumann MadnessFestival” în Billingham, Wa, USA.

În curând va fi lansată înregistrarea realizată depianistă, cuprinzând lucrări de R. Schumann, la Casa deDiscuri Centaur Records.

Prin prestaţia artistică remarcabilă, prin charisma sa,Milica Jelača Jovanović, la prima sa apariţie pe scenele dinRomânia, a prilejuit momente de încântare, deosebit deapreciate de publicul constănţean.

15ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Concerte... sub lupă

16 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2012

Opinii

MarcelloBufalini, sau

excelenţa arteidirijorale

Mircea ŞTEFĂNESCU

În zilele de 15 şi 16 martieconcertele Orchestrei simfonice aFilarmonicii George Enescu dinBucureşti au fost conduse de acestsurprinzător prin luciditate şi forţăexpresivă şi totodată performant şi cu oparticipare directă şi suverană îngenerarea efluviilor sonore, care estedirijorul Marcello Bufalini.

Un program exclusivBeethoven, respectiv Concertul nr. 5pentru pian şi orchestră “Imperialul”şi Simfonia III-a “Eroica” adimensionat de la bun început interesulpublicului. O astfel de promisiunepreliminară – cu toată tautologia – ar fiputut dezamăgi. Dar nu a fost astfel. Dela sonorităţile iniţiale ale introducerii laconcertul Imperial ordinele de mărimes-au schimbat ameţitor într-un extremde cultivat, firesc în sensul fervoriimuzicale şi nobil univers al gândirilorbeethoveniene, sub care s-au profilat

ivirile de artă dirijorală şi concertisticăale întregii seri .

Cu Marcello Bufalini, audienţaşi orchestra cuprinşi într-un singur tot auintrat în ceea ce se ştie a fi - şi care nuse petrece decât când şi când - şiaceasta este contagiunea emoţională,într-o maree de confort existenţial şiestetic, în vâltoarea scintilantă afrumuseţilor şi dramelor celebrate.

Privindu-l şi admirându-l pedirijorul Marcello Bufalini mi-am amintitla un moment dat de spusa luiConstantin Brâncuşi, care se mărturiseacândva “Ceea ce vă dărui eu, estebucurie în stare pură”…

Doar marii dirijori ştiu şirealizează în plan spectacular adevărulcă în capodoperele muzicii există ocertă şi dominantă organicitate. Doarmarii dirijori ştiu şi realizează în concertuniversuri plurievenimenţiale şi de viaţă,dincolo de orice iluzie şi de reflexul căam putea avea numai o transbordare încreaţia finită, în operă. Doar marii dirijoriştiu şi posedă forţa lăuntrică de a relevacă dincolo de contururile realităţii - fieaceasta şi partitura muzicală - există şitrebuie să existe o conştiinţă a binelui şia gratificării lui.

Nu ştiu cât de mediatizat esteMarcello Bufalini în Italia şi în general înlumea muzicală, dar pentru mine şipentru publicul care l-a omagiatîndelung prin aplauze şi ovaţii starea degraţie a marelui său succes la public afost, cum spuneau latinii hic et hunc,adică aici şi acum, sub cupola AteneuluiRomân, la o nuntă de stele. Şi pentruaceasta îi mulţumesc…

Solistul Concertului nr. 5pentru pian şi orchestră “Imperialul”de Beethoven, Vlad Dimulescu, aconvins publicul, prin tehnicăperformantă, prin virtuozitatea de mareefect, printr-o cantilenă în inefabil şi deconfigurarea discursului într-o poeticărealmente la altitudinea acestor paginigeniale, la care nu se încumetă să seavânte mulţi, mulţi pianişti, unii chiardintre cei foarte cunoscuţi.. E şi merit, eşi o reuşită pe care o salutăm.

Despre premiera opereiOedipe

Din perspectiva posterităţii, fondul epistolaraparţinând unui mare artist se dovedeşte deosebit de preţiospentru cei care sunt dornici să-i cunoască mai profundactivitatea creatoare. În cadrul ediţiei a XX-a Festivaluluiinternaţional „George Enescu”, la momentul premierei uneinoi montări scenice a operei Oedipe, regizor Anda Tăbăcaru