ROLUL JOCULUI ÎN VIAŢA SOCIALĂ

1. Semnificaţia psihosocială a jocului

La prima vedere, jocul pare o activitate banală, ce este executată de către copii

sau de tineri şi adulţi ce nu au treburi “serioase”. Totuşi, jocul este un moment

deosebit de important în viaţa omului. El are rol formativ şi informativ pe tot

parcursul dezvoltării individului, dar cu momente mai importante în anumite etape de

dezvoltare ontogenetică. Din aceste motive, psihologia şi pedagogia studiază tipurile

de jocuri ca momente importante în evoluţia omului, dar şi particularităţile psihice

implicate şi solicitate de desfăşurarea unor astfel de activităţi.

Jocul a început să fie studiat mai întâi la animale şi abia apoi la om, prin

menţinerea cadrului necesar fixat de jocul animalelor. Astfel, K. Groos abordează în

mod sistematic problema jocului la animale, iar mai târziu elaborează un studiu serios

cu privire la jocurile umane. Activitatea ludică (de joc) este considerată de către

Groos un “preexerciţiu”, adică un exerciţiu al tendinţelor ce îl pregătesc pe viitorul

adult pentru viaţa normală de mai târziu.

Specificul activităţii de joc la copii se poate raporta la nivelul dezvoltării

funcţiilor psihice şi la etapele evoluţiei vieţii sociale. Superioritatea funcţiilor

psihicului copilului permite o antrenare activă în joc, o intervenţie originală şi

descoperirea unor noi momente care duc la desfăşurarea complexă a activităţii ludice.

Pe de altă parte, jocul capătă o serie de caracteristici noi ce se supun influenţelor

nemijlocite a modului de viaţă socială. Astfel, se poate urmări o evoluţie a jocului din

cele mai vechi timpuri ca urmare a procesului de umanizare şi a constituirii

formaţiunilor sociale. Jocul nu numai că imită şi reproduce la o scară mai restrânsă o

serie de momente specifice relaţiilor dintre oameni şi activităţii desfăşurate, dar

1

antrenează şi aspecte creatoare din partea participanţilor care presupun o anumită

dezvoltare a capacităţilor psihice.

Prin intermediul jocurilor, copiii manifestă forme specifice comportamentale

atât faţă de partenerii de joacă cât şi faţă de adulţi, de viaţa acestora, de lumea ce-i

înconjoară în genere. Nu este greu să observăm evoluţia jocurilor la copii, de la

simplu la complex; odată cu creşterea copiilor jocurile se diversifică şi se complică în

toate planurile de realizare. Dacă observăm jocul de-a şcoala al unor copii preşcolari

constatăm că are loc pe bază de imitaţie, reproducerea unor conduite specifice, atât în

planul vorbirii cât şi în cel al manifestărilor generale, al relaţiilor ce se stabilesc între

adulţi şi copii în procesul educativ. Dacă la copiii preşcolari predomină reproducerea

unor relaţii simple, fără sesizarea unor aspecte intrinseci legate de procesul respectiv,

acelaşi joc la copiii şcolari evidenţiază relaţii complexe şi exacte, se surprind

calităţile intime ale conduitelor umane şi ale atitudinilor faţă de activitatea

instructivă. Angajarea copilului în acivitatea ludică porneşte de la o necesitate reală.

La anumite vârste copilul acţionează izoform adulţilor şi reproduce în joc activităţile

observate, ceea ce înseamnă, într-un anumit fel, înţelegerea lor. Astfel spus, existenţa

socială este reflectată, la nivelul jocului în proporţii limitate. Atunci când unui copil,

fie el şi preşcolar, i se oferă posibilităţi de manifestare în activitatea adultului, mai cu

seamă dacă este înconjurat în aceasta, el renunţă la joc antrenându-se cu toate forţele

în asemenea “lucruri serioase”. Se poate afirma că, în felul acesta, se satisface nevoia

sa acută de acţiune. Jocurile suferă o serie de influenţe social-istorice care determină

nu numai modificarea conţinutului lor, dar şi a formei de desfăşurare. Astfel, diverse

cercetări legate de inventarierea şi investigarea conţinutului jocurilor au relevat patru

aspecte mai importante.

1. existenţa unor jocuri răspândite pe teritoriul numai al anumitor ţări;

2. existenţa unor jocuri cu caracter universal ce sunt răspândite pe zone întinse

şi cunoscute în majoritatea ţărilor;

2

3. existenţa unor jocuri care au suferit profunde modificări de la o etapă la

alta, de la un timp la altul, sub influenţa unor evenimente social-istorice

importante;

4. naşterea unor noi jocuri sub influenţa schimbărilor condiţiilor cotidiene de

viaţă.

Se poate afirma cu temei că indiferent de natura şi tipurile de jocuri toate au un

caracter formativ-educativ. Prin intermediul acestora se formează şi se dezvoltă o

serie de însuşiri ale personalităţii şi se exersează caracteristicile proceselor psihice.

Astfel, se educă particularităţile intelectuale şi fizice cum sunt curajul, dârzenia,

perseverenţa în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemânarea, atitudinea

principală faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi socialitatea. Se

dezvoltă caractere şi personalităţi integre.

La toate vârstele fiinţa umană se joacă, dar numai că rolul pe care îl are jocul în

viaţa omului este diferit de la o vârstă la alta; la vârsta adultă, jocul devine o cerinţă a

reconfortării, iar în copilărie este activitatea principală. Odată cu intrarea copilului în

şcoală, jocul nu-şi pierde din importanţă, dar trece pe al doilea plan ca urmare a

activităţii ocupaţionale de învăţare.

2. Specificul jocului la şcolarul mic

În funcţie de vârstă şi dezvoltarea psiho-fizică, jocul capătă o serie de însuşiri

şi are unele funcţii ce diferă de la o etapă la alta a copilăriei.

La vârsta preşcolară, jocul este activitatea fundamentală a copilului care

impregnează, colorează întreaga sa conduită şi prefigurează personalitatea în plină

formare şi dezvoltare.

Intrarea copilului în şcoală constituie o etapă nouă în formarea personalităţii

sale şi care influenţează fundamental relaţiile ocupaţionale. Se diversifică

3

preocupările, se reglementează un regim de muncă şi odihnă, se schimbă interesele şi

se nuanţează, apar preferinţele noi şi complexe, toate acestea îşi pun pecetea asupra

preocupărilor sale cotidiene.

Dezvoltarea psihică a copilului şcolar se face în primul rând sub influenţa

şcolii. Această perioadă este considerată ca fiind etapa cea mai lungă a copilăriei în

care se atenuează unele trăsături specifice şi încep să apară atitudini şi conduite mai

mature. Odată cu intrarea copilului în şcoală au loc modificări profunde în regimul de

viaţă şi în relaţiile cu cei din jurul său.

La această vârstă, jocul nu mai constituie activitatea fundamentală ca în

perioada preşcolară, ci învăţarea este aceea care ocupă cea mai mare parte din timpul

copilului. Aceasta îi impune copilului o schimbare a atitudinii sale faţă de joc şi

distracţie, să le aprecieze la alte valori, dar şi să adopte comportamente variate şi

complexe în activitatea ludică. Unele dintre activităţile şcolare sunt desfăşurate de

copil sub forma jocului şi prin aceasta capătă un caracter spontan şi plăcut. Dar,

dezvoltarea sa psihică îi permite să adopte şi atitudini serioase faţă de învăţătură şi să

depună un anumit efort în raport cu aceasta.

Perioada şcolară mică se caracterizează printr-o intensă dezvoltare a

pesonalităţii, ceea ce imprimă noi caracteristici şi dimensiuni sociabilităţii. Acestea

îşi pun amprenta nu numai asupra activităţii de învăţare, dar şi în cea de joc şi, în

genere, asupra întregii activităţi ocupaţionale a copilului.

Între jocurile copilului preşcolar şi cele ale şcolarului mic se realizează o

anumită continuitate, dat fiind faptul că ele continuă să se manifeste, dar capătă noi

caracteristici pe linia nuanţării şi complexităţii lor. Astfel, jocurile cu subiect şi roluri,

cele cu reguli, de construcţie, de creaţie le găsim frecvent la şcolarul mic ca activităţi

ludice ce îi satisfac dorinţa de distracţie, mişcare şi investirea energiei psihice în

forme ocupaţionale de mare interes.

Menţinerea unor jocuri de imitaţie nu înseamnă reproducerea unor modele

umane ca în cazul preşcolarilor. În imitaţiile copilului şcolar mic modelele umane

4

apar foarte rar, în schimb sunt frecvente imitarea unor animale şi a unor mijloace de

transport. Aceasta dovedeşte o lărgire a orizontului de cunoaştere şi o depăşire a

realităţii înconjurătoare imediate. Iar spre sfârşitul perioadei şcolarităţii mici, copilul

depăşeşte faza imitării unor fiinţe sau obiecte individuale şi apar scene cu acţiuni

umane. În aceste acţiuni copilul îndeplineşte un rol şi desfăşoară o anumită acţiune.

Pentru realizarea unor astfel de jocuri este nevoie de o bună organizare şi colaborare

a partenerilor de joacă, fapt semnificativ pentru dezvoltarea psihică a copilului şcolar

mic.

În jocurile cu subiect şi roluri, copiii pun în evidenţă experienţa de viaţă

acumulată despre preocuparea adulţilor şi a relaţiilor dintre aceştia, relaţiile dintre ei

şi adulţi, precum şi activitatea lor legată de îndeplinirea sarcinilor şcolare. Spre

deosebire de preşcolar, şcolarul mic îşi organizează mai bine jocul, regulile sunt

respectate cu mai multă stricteţe de către parteneri, cooperarea dintre ei se realizează

mai eficient şi finalizarea acţiunii devine mai clară. Întreruperile din timpul

desfăşurării jocului sunt tot mai rare, iar discuţiile despre respectarea regulilor poartă

un pronunţat caracter etic despre buna purtare şi sporirea efortului pentru finalizarea

cu succes a acţiunii. Spiritul competitiv dintre parteneri sau dintre grupurile de joacă

este tot mai pronunţat, iar dăruirea pentru succesul desfăşurării jocului este totală.

Fără îndoială, la baza jocurilor stau şi o serie de subiecte inspirate din filme,

cărţi, emisiuni T.V., vizionarea unor spectacole de teatru de păpuşi care îi inspiră pe

copii şi le furnizează subiecte ce sunt asimilate, transpuse cu cât mai mare fidelitate

în joc. Preferinţa pentru un subiect sau altul este determinată, printre altele, şi de

sexul copilului. Băieţii preferă jocuri mai vioaie, cele care cer agilitate în mişcări şi

abilităţi, care presupun un anumit efort, iar fetele înclină spre activităţi mai statice şi

care nu presupun o desfăşurare rapidă de evenimente.

La vârsta de 6-8 ani jocurile copiilor sunt mai apropiate de cele ale

preşcolarilor, iar la 9-10 ani ele devin tot mai organizate, se prelungesc ore sau zile în

şir, respectă fidel relaţiile sociale transpuse în joc şi se adoptă conduite complexe. Se

5

extind jocurile şi subiectele acestora inspirate din mediul de cultură bogat. Se

relizează un proces dublu: se transpune experienţa de joc, dar se şi acumulează noi

elemente, se asimilează noi tipuri de conduite rezultate din activitatea ludică.

Ca o dovadă a creşterii capacităţilor psihice şi fizice, la şcolarul mic se

dezvoltă tot mai intens jocul cu reguli. În astfel de jocuri copiii adoptă strategii

acţionale ce favorizează creşterea spiritului competitiv, o mai activă antrenare şi

cooperare între parteneri în vederea reuşitei. În jocurile cu reguli partenerii tebuie să

înţeleagă bine regula, să o conştientizeze şi să o respecte cu stricteţe.

La şcolarul mic, de 6-7 ani, regula se desprinde de schema concretă a

imaginaţiei. El se dovedeşte capabil să creeze reguli noi, dar care au la bază existenţa

unor elemente individuale. De la circa 7 ani jocurile cu regulă se practică în grupuri

mici, în care se urmăreşte adeseori realizarea unei performanţe. Performanţa este

urmărită mai mult în mod individual, unde fiecare jucător caută să-şi pună în valoare

posibilităţile sale.

În funcţie de felul în care copiii respectă regulile de joc se pot emite aprecieri

valorice cu privire la educaţia primită ( în familie, grădiniţă, şcoală) şi referiri la

particularităţile caracteriale. Adulţii trebuie să manifeste preocupare pentru

încurajarea cinstei, a sincerităţii şi onestitaţii în joc, a spiritului de echipă şi de

cooperare. Sunt momente importante nu numai pentru reuşita jocului, dar mai ales în

scopul formării personalităţii infantile.

Practicarea unor jocuri complicate de către şcolarul mic ca şahul, ţintarul,

păcăliciul, tablele etc. presupune nu numai pricepere, abilităţi, dar şi găsirea unor

strategii care să ţină seama de acţiunea adversarului şi de desfăşurarea jocului în

etape. Se educă atenţia, gândirea, imitaţia, voinţa şi învaţă să conlucreze cu partenerii

de joacă pentru a ajunge la un scop final.

Jocurile cu reguli se pot desfăşura sub forma jocurilor sportive în care sunt

implicate şi respectarea unor roluri precise. Ele se desfăşoară în echipe la care

predomină spiritul competitiv, sunt animate de întrecere. Acele jocuri cu mingea care

6

cer multă mişcare, vioiciune, agilitate sunt preferate de băieţi, iar cele care se

desfăşoară mai lent de fete, ceea ce face ca şi pe acest criteriu să se producă separarea

sexelor la această vârstă.

Foarte multe devin obiecte de joacă pentru copil tot felul de maşinuţe,

tractoare, avioane, rachete etc., pe care le demontează, le cercetează, doreşte să vadă

care este mecanismul ce le pune în mişcare. În acest scop cunosc o serie de

caracteristici tehnice pe care le folosesc cu succes, iar acolo unde se împotmolesc

recurg la tot felul de informaţii din cărţi, manuale etc. astfel de acţiuni au un caracter

de joc şi anume, joc de construcţie în care intervine un pronunţat spirit de creaţie.

La vârsta şcolarităţii mici, există o serie de jocuri didactice care se desfăşoară

sub îndrumarea învăţătorilor. Rolul învăţătorului este acela de a contribui la

orientarea şi coordonarea jocului, de a ajuta copiii să-şi clarifice scopul şi rolul

urmărit. În cazurile când adulţii au “uitat să fie copii” nu sunt capabili şi nu doresc să

facă efortul necesar de imaginaţie ce îl presupune participarea directă, firească,

organică, la jocurile copiilor, efectele educative ale jocului sunt diminuate. În această

perioadă, copiilor le face plăcere participarea adulţilor la joc.

Jocurile didactice de învăţare a scrisului, cititului, a gramaticii, a aritmeticii

etc. au un pronunţat caracter instructiv asigurat tocmai de participarea adulţilor.

Rolul important al adultului (învăţătorului) constă şi în armonizarea, dirijarea

raportului judicios între activitatea ludică şi odihnă, deoarece şcolarii mici se pot

pasiona exagerat de mult pentru joc, ceea ce dăunează atât activităţii şcolare cât şi

sănătăţii. Dacă ne referim la spiritul de colecţionare al şcolarilor mici care este foarte

dezvoltat şi datorită căruia “achiziţionează” tot felul de obiecte, trebuie înţeles că

acesta poate fi canalizat spre strângerea unui anumit material folositor în activitatea

şcolară ca: ierbare, ilustraţii, insectare, portofolii etc. În asemenea jocuri, distracţia

este implicată şi dezvoltă spiritul de observaţie al copilului, interesul şi stăpânirea de

sine, abilitatea şi calităţile voliţionale.

7