scrisoare deschisă către conducerea misa

10
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CONDUCEREA MISA Sunt multe lucruri care nu îmi plac la MISA. De asemenea, sunt şi lucruri care îmi plac, deşi mai puţine. Personal, nu avea nimic cu nimeni din conducerea MISA dacă ar citi o broşură la conferinţa de deschidere a cursului care prezinte MISA exact aşa cum este ea, cu bune şi cu rele (sau dacă ar da o broşură fiecărei persoane care se înscrie la curs). Dacă cei care vin la cursurile MISA ştiu exact la ce să se aştepte de la început şi totuşi vin, atunci e numai problema lor, nu mai e problema mea. Dacă nu ştiu de la bun început despre ce e vorba, atunci nu e just faţă de ei, pentru că forţa grupului şi anumite idei repetate obsesiv pot face oamenii să-şi piardă obiectivitatea şi verticalitatea necesare în luarea deciziilor corecte. nu uităm oamenii, în special tinerii, sunt în primul rînd fiinţe emoţionale. De aceea ar fi un gest onest din partea conducerii MISA să spună totul de la bun început şi în felul acesta nimeni nu cred că s-ar supăra. Ştiu e utopic, dar am scriu în continuare o astfel de broşură care conţină majoritatea lucrurilor ştiute şi neştiute despre MISA pe care mi le amintesc acum, broşură care să fie sursă de inspiraţie pentru conducerea MISA în ceea ce priveşte respectarea adevărului. Menţionez că am fost cursant MISA din noiembrie 1993 pînă în decembrie 2004. Bineînţeles, cei care o citesc pot să fie de acord cu ce e scris în ea sau pot să nu fie de acord, pot să aprobe tonul broşurii sau să nu-l aprobe, pot să considere minciuni unele lucruri sau nu, pot recunoaşte unele lucruri sau nu. E punctul lor de vedere şi îl respect. BROŞURA Bună ziua şi bine aţi venit la conferinţa de deschidere a cursului nostru de yoga! Din moment ce au apărut atîtea nelămuriri în presă referitoare la noi şi din moment ce mulţi oameni nu ştiu ce să creadă în ceea ce ne priveşte, vă voi citi în continuare o broşură ce va conţine numai şi numai adevărul despre noi. MISA este pe hîrtie o organizaţie nonprofit, dar de fapt are profituri foarte mari, care vin din munca gratuită sau aproape gratuită pe care o desfăşoară cursanţii şi cursantele MISA în ţară şi în străinătate, în principal prin prestarea de servicii erotice de videochat şi de striptease.

Upload: ultimateprinciple

Post on 18-Jan-2016

170 views

Category:

Documents


5 download

DESCRIPTION

MISA și Bivolaru. Sursă: www.exmisa.org

TRANSCRIPT

Page 1: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CONDUCEREA MISA

Sunt multe lucruri care nu îmi plac la MISA. De asemenea, sunt şi lucruri care îmi plac,

deşi mai puţine. Personal, nu aş avea nimic cu nimeni din conducerea MISA dacă ar citi

o broşură la conferinţa de deschidere a cursului care să prezinte MISA exact aşa cum

este ea, cu bune şi cu rele (sau dacă ar da o broşură fiecărei persoane care se înscrie la

curs). Dacă cei care vin la cursurile MISA ştiu exact la ce să se aştepte de la început şi totuşi

vin, atunci e numai problema lor, nu mai e problema mea. Dacă nu ştiu de la bun început

despre ce e vorba, atunci nu e just faţă de ei, pentru că forţa grupului şi anumite idei repetate

obsesiv pot face oamenii să-şi piardă obiectivitatea şi verticalitatea necesare în luarea

deciziilor corecte. Să nu uităm că oamenii, în special tinerii, sunt în primul rînd fiinţe

emoţionale. De aceea ar fi un gest onest din partea conducerii MISA să spună totul de la bun

început şi în felul acesta nimeni nu cred că s-ar supăra.

Ştiu că e utopic, dar am să scriu în continuare o astfel de broşură care să

conţină majoritatea lucrurilor ştiute şi neştiute despre MISA pe care mi le amintesc acum,

broşură care să fie sursă de inspiraţie pentru conducerea MISA în ceea ce priveşte respectarea

adevărului. Menţionez că am fost cursant MISA din noiembrie 1993 pînă în decembrie 2004.

Bineînţeles, cei care o citesc pot să fie de acord cu ce e scris în ea sau pot să nu fie de acord, pot

să aprobe tonul broşurii sau să nu-l aprobe, pot să considere minciuni unele lucruri sau nu, pot

recunoaşte unele lucruri sau nu. E punctul lor de vedere şi îl respect.

BROŞURA

Bună ziua şi bine aţi venit la conferinţa de deschidere a cursului nostru de yoga! Din

moment ce au apărut atîtea nelămuriri în presă referitoare la noi şi din moment ce mulţi oameni

nu ştiu ce să creadă în ceea ce ne priveşte, vă voi citi în continuare o broşură ce va conţine numai

şi numai adevărul despre noi.

MISA este pe hîrtie o organizaţie nonprofit, dar de fapt are profituri foarte mari,

care vin din munca gratuită sau aproape gratuită pe care o desfăşoară cursanţii şi cursantele

MISA în ţară şi în străinătate, în principal prin prestarea de servicii erotice de videochat şi de

striptease.

Page 2: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

MISA consideră că are o importantă misiune spirituală de ridicare a nivelului de

vibraţie al Pămîntului şi de salvare a omenirii în vremurile apocaliptice în care deja ne aflăm.

Organizaţia noastră a participat în 1993-1994 la acţiunea de deviere a asteroidului

Toutatis, care ameninţa să lovească planeta. Noi credem că prin meditaţia la unison, din sfert în

sfert de oră, care consta în dirijarea unui curent de energie prin braţul drept în direcţia

asteroidului am reuşit să îl deviem şi să salvăm planeta Pămînt.

Astfel de acţiuni au mai avut loc în cadrul MISA în 1998-1999, cînd am participat la

fărîmiţarea unui potenţial cutremur şi în 2000-2001, cînd am participat la anihilarea unui

alt potenţial cutremur devastator. Cu ocazia ultimului cutremur, am distribuit mesaje în

cutiile poştale ale oamenilor în care îi îndemnam la rugăciune colectivă pentru evitarea

dezastrului. Înainte de cutremur, în unele oraşe cursanţii au jurat pe Biblie că fac meditaţiile

contra cutremurului, fiind ameninţaţi cu datul afară de la curs, ceea ce pentru mulţi

echivala cu ratarea vieţii. Alţii au dormit în cort cu cîteva zile sau chiar săptămîni înainte de

ziua cînd a fost anunţat cutremurul.

Prin meditaţiile noastre, cataclismul a fost înlăturat. Organizaţia noastră susţine de

asemenea că Bucureşti va fi Noul Ierusalim şi că poporul român e poporul ales de Dumnezeu

în vremurile apocaliptice pe care le trăim. Atunci cînd susţinem acest lucru ne bazăm pe

profeţiile lui Sundar Singh referitoare la ţara noastră, profeţii care există în limba română,

dar nu există în limba engleză. Totuşi, noi considerăm aceste profeţii ca fiind autentice. Despre

misiunea spirituală a poporului român s-a scris şi în articolul România-Noua Palestină, publicat

de către noi şi în alte articole sau cărţi. Noi considerăm că polul spiritual al Tibetului

s-a mutat în România pentru că, de exemplu, asemănarea dintre Casa Poporului şi Potala

este foarte mare. De asemenea, zona de proiecţie a Shambhalei este deja în România, aşa cum

am menţionat în caietul de vacanţă al taberei MISA de la Costineşti din 2006.

Noi susţinem şi că în 2012 este foarte posibil să aibă loc o translaţie în altă

dimensiune, care este în strînsă legătură cu timpurile apocaliptice de azi, translaţie însoţită de

schimbarea polilor magnetici ai Terrei, de inundaţii uriaşe, de foamete. Acest lucru a fost

scris în „Revista Misterelor”, revistă care aparţine mişcării noastre.

Page 3: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

La curs s-a vehiculat de asemenea ideea că Europa va fi invadată de ruşi în

2005, dar 2005 a trecut. Acum se vorbeşte însă despre faptul că al treilea război mondial e

iminent. Un alt lucru pe care îl face mişcarea noastră este să prezinte multe din textele copiate

din cărţi publicate în Occident ca fiind lucruri revelate pentru prima dată în România. În

caietul de vacanţă de la Costineşti din 2006 se vorbeşte despre tainele pe care le-a

revelat Gregorian Bivolaru cursanţilor, taine care arată că MISA şi România au un rol

important în vremurile acestea.

Noi, cei din conducerea MISA, împreună cu un mare număr de cursanţi, îl

considerăm pe Gregorian Bivolaru ca fiind un eliberat spiritual, care are o misiune spirituală la

nivel planetar de a salva lumea prin intermediul poporului român. De aceea, în unele oraşe din

ţară, avem pe pereţi postere extrem de mari cu Gregorian Bivolaru. La MISA relaţia

maestru-discipol e promovată în mod evident. Această relaţie presupune, printre altele, supunere

totală din partea discipolului şi responsabilitate maximă din partea maestrului.

Gregorian Bivolaru, mentorul nostru spiritual, deşi e considerat de mulţi infailibil,

a făcut meditaţia de hiatus din 1998 în altă zi şi la altă oră. Gregorian Bivolaru a susţinut

în anii ’90 meditaţii cu Osho, prezentat ca mare iluminat. După aceea, aceste meditaţii nu s-au

mai făcut, Gregorian Bivolaru schimbîndu-şi părerea despre Osho, pe care acum îl consideră

decăzut. De asemenea, Gregorian Bivolaru a fost întrebat mai demult de nişte cursanţi

entuziaşti ce reprezintă un anumit simbol, care era simbolul Khanda, din sikhism şi a

răspuns că este un simbol tibetan, deşi nu ştia despre ce e vorba. Gregorian Bivolaru a

îndemnat multe femei să facă videochat şi să danseze la bară în Japonia pe motiv că fac

karma yoga, fiind plătite cu extrem de puţini bani. A minţit la televizor cînd, de exemplu, a

negat că ar fi avut relaţii sexuale cu Mădălina Dumitru.

A ajutat, de asemenea, mulţi cursanţi, răspunzîndu-le la tot felul de întrebări,

ţinînd unele conferinţe reuşite, dînd remedii naturiste folositoare unor oameni, etc. Toate

acestea vi le spunem ca să ştiţi că noi credem că Gregorian Bivolaru face şi greşeli,

unele foarte grave, pe lîngă lucruri bune. Asta nu înseamnă că noi nu îl mai considerăm

un mare eliberat şi un mare maestru spiritual.

Page 4: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

În organizaţia noastră s-au citit la unele cursuri cîteva mesaje pe care le-a dat Dumnezeu

unor oameni în timpul conversaţiilor pe care aceştia le-au avut cu Dumnezeu. Două dintre

aceste persoane sunt Jean de la Piteşti şi Svetlana Sauciuc. În ele s-a vorbit despre misiunea

spirituală a poporului român, despre faptul că Gregorian Bivolaru este cel mai mare

maestru spiritual după Iisus, despre conspiraţia satanică masonică şi despre multe altele.

În numele adevărului, recunoaştem faptul că Gregorian Bivolaru şi alţii din

conducerea MISA au întreţinut relaţii sexuale cu minore, de obicei persoane cu

discernămînt încă nedefinit, cu experienţă de viaţă puţină, multe fete fiind manipulate,

anulîndu-li-se astfel libertatea de opinie. Gregorian Bivolaru a făcut amor nu numai cu minore, ci

şi cu mii de fete cu vîrste cuprinse în general între 18 şi 25 de ani. Gregorian Bivolaru are

la Costineşti şi acum o vilă specială, rezervată fetelor care fac amor cu el. De altfel, cînd era

în ţară, Gregorian Bivolaru făcea amor cu sute de fete într-o singură lună în vila respectivă.

E foarte important ca voi să ştiţi aceste lucruri.

Trebuie să mai ştiţi că noi credem că motivul pentru care Gregorian Bivolaru are relaţii

strict sexuale cu majoritatea femeilor şi fetelor, minore sau nu, este pentru a le arde karma, a le

ridica kundalini, a le ajuta să evolueze spiritual mai rapid. Nu ştiu de ce nu le săruta pe

gură pe majoritatea, totuşi. În schimb, le trăgea uneori de păr, le bătea cu prosopul şi le jignea

chiar în timpul actului amoros. Alteori le făcea complimente şi mai tot timpul le dădea cadouri,

mîncare, bani. Fetele, minore sau nu, vizionau de multe ori filme porno hard acasă la

Gregorian Bivolaru, pe lîngă diferite videoclipuri muzicale.

Persoanele care vin la curs primesc iniţieri în diferite metode de yoga. Noi considerăm că

pentru aceste iniţieri este uneori nevoie de o temeinică pregătire, de responsabilitate, însă pentru

altele nu este nevoie de pregătire, cum este cazul iniţierilor sexuale pe care Gregorian

Bivolaru, mentorul nostru spiritual, le oferă multor fete minore sau mai mari, deşi unele

sunt în mod evident fragile psihic, imature.

Organizaţia noastră crede de asemenea că există o conspiraţie satanică planetară,

guvernată din umbră de francmasonerie, grupare care urmăreşte să lichideze cinci miliarde

de oameni pînă în 2050, astfel încît populaţia lumii să fie redusă la 1 miliard de oameni.

Noi credem că aceşti francmasoni au produs deja în laborator diferiţi viruşi, cum ar fi

Page 5: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

HIV şi că ei sunt de asemenea responsabili pentru gripa aviară. Aceşti masoni urmăresc

să controleze fiecare mişcare a noastră şi de aceea au în vedere ca fiecare om să aibă

implantat în scurt timp un „chip” sub piele. Masonii ştiu că poporul român e poporul

ales de Dumnezeu, de aceea conspiră în special împotriva lui. Noi am susţinut acest

lucru în anii ’90, cînd România era foarte săracă din cauza acţiunilor malefice ale

masoneriei mondiale. Gregorian Bivolaru consideră de asemenea că planeta e sub

controlul anumitor specii de extratereştri, cum ar fi reptilienii şi micii cenuşii. Unii de la curs

mai cred şi în existenţa piticilor verzi.

Anul trecut cursanţii au fost puşi să jure pentru păstrarea secretului în ceea ce priveşte

folosirea anasonului stelat, plantă care s-a vîndut la noi şi despre care noi credem că are

rolul să anihileze efectele nocive pe care le cauzează gripa aviară, provocată de masonerie. La

spiralele organizate de MISA s-au distribuit nenumărate pliante în care s-a vorbit în general

extrem de urît şi în termeni violenţi, agresivi despre francmasonerie. De asemenea, există

buletine distribuite la spirale, cum ar fi buletinele 91 şi 94, cu titlul „Ce cred evreii

despre ei înşişi”, în care caracterul antisemit al lor este evident. La curs la noi s-au mai promovat

cărţi cu caracter antisemit, cum ar fi ultima carte a lui Valentin Manoliu şi Gregorian Bivolaru a

vorbit într-o conferinţă despre evrei pe care i-a considerat inteligenţi, dar uscaţi lăuntric, fără o

prea mare capacitate de a iubi.

La curs se vehiculează ideea că Pămîntul e gol şi că se poate intra în Pămînt şi

ajunge în Shambhala pe la poli. Gregorian Bivolaru a susţinut că Shambhala a sprijinit

comunismul la început pentru ideile sale, dar că mai tîrziu şi-a retras sprijinul.

Unii dintre cursanţii noştri cred că Editura Humanitas e masonică, deci malefică.

De asemenea, s-au făcut meditaţii pentru ieşirea din viaţa politică a lui Adrian

Năstase, nerespectîndu-se astfel liberul său arbitru. În anii ’90 s-au făcut de asemenea

meditaţii contra ziarului Ziua şi contra intrării României în N.A.T.O.

De asemenea, în organizaţia noastră s-au tradus şi publicat multe cărţi din

Occident fără a se respecta legea dreptului de autor. Mai mult, deşi cursanţii noştri au tradus şi

scris nenumărate cărţi, numele traducătorului şi numele autorului sunt de multe ori false,

Gregorian Bivolaru, Nicolae Catrina şi alte persoane însuşindu-şi-le. Muzica vîndută la curs nu

Page 6: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

respectă de cele mai multe ori legea dreptului de autor şi unii compozitori de muzică

electronică din mişcare chiar şi-au însuşit piese muzicale ale unor autori occidentali.

Unii instructori, printre care Gregorian Bivolaru şi Nicolae Catrina propagă ideea că

părăsirea MISA, considerată de către noi o cale spirituală autentică, e un lucru rău, care

poate duce la involuţie spirituală. Cei care critică MISA sunt consideraţi în general de

către Gregorian Bivolaru şi de către alţii ca fiinţe rătăcite, „demoniace”, „şerpi veninoşi”. Acest

lucru se poate verifica citind scrisoarea lui Gregorian Bivolaru către Simona Trandafir, cînd

aceasta a decis să părăsească organizaţia noastră. Atunci cînd Narcis Tarcău, unul din vechii

noştri instructori, a părăsit cursul, Gregorian Bivolaru l-a pus pe un alt instructor, Claudiu

Trandafir, să-l vorbească de rău pe Narcis în public. Cursanţii care au alte opinii decît

majoritatea sunt încetul cu încetul izolaţi de grup şi cei care se lasă de curs sunt de multe ori

îngroziţi pentru că se tem că au pierdut o mare şansă de a evolua şi că îşi ratează astfel viaţa.

Cei care vreţi să veniţi la curs trebuie să ştiţi că unii instructori şi Gregorian

Bivolaru se adresează uneori foarte urît femeilor şi bărbaţilor, folosind injurii, cum ar fi: vacă,

scroafă, bou, tîmpit, dobitoc, măgăriţă, vită, etc. Alteori se vorbeşte decent.

De asemenea, la curs este de multe ori o atmosferă de cazarmă, de militărie, sunt

date multe amenzi şi mulţi oameni se trezesc răcnind la voi. Cei din echipa de ordine au

uneori un comportament huliganic, de mitocani. Alteori se poartă mai frumos.

La MISA se dau din cînd în cînd pedepse, nu numai sub formă de amendă. În anii ’90,

multe fete erau rase în cap pentru că nu-şi făceau cum trebuie, de exemplu, practica

spirituală şi sunt mărturii referitoare la faptul că Gregorian Bivolaru a pus fete să alerge goale în

jurul blocului său.

Gregorian Bivolaru promovează de asemenea lesbianismul şi relaţiile sexuale în cuplu

deschis, chiar cînd respectivii nici măcar nu se cunosc. Dacă nu ne credeţi, avem mărturii.

Gregorian Bivolaru dă nume iniţiatice unor fete, minore sau nu, urinează cîteodată în gura lor, pe

motiv că astfel trăieşte starea de orgasm urinar, care ar ajuta la evoluţia spirituală.

Gregorian Bivolaru a recomandat de asemenea avorturile unor femei care au rămas însărcinate

cu diferite persoane de la curs sau nu. Recunoaştem că am făcut filme porno, ce au fost

Page 7: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

distribuite în Occident. Într-unul din ele femeile, în general obeze, urinează una peste alta

şi mimează orgasmul.

La plecarea unor fete în Japonia pentru striptease, selectarea lor s-a făcut de către un

japonez, care a venit în România să discute cu Gregorian Bivolaru despre traficul acestor

persoane. În ceea ce priveşte videochatul, trebuie să ştiţi că s-a făcut videochat şi în două sau trei

persoane, nu numai pe cont propriu şi uneori cursanţii întreţineau relaţii sexuale în faţa camerelor

web. Un alt lucru pe care trebuie să-l ştiţi e că femeile care plecau în Japonia să facă striptease

erau obligate să jure pe Biblie să păstreze secretul, că nu vor face dragoste decît cu prezervativ şi

că la întoarcere vor dona nu numai banii, ci şi cadourile organizaţiei noastre, cadouri pe

care Gregorian Bivolaru le dădea uneori altor fete. Fetele erau percheziţionate după ce

veneau din Japonia ca nu cumva să plece cu vreun ban.

Gregorian Bivolaru obişnuia să întîrzie şi 14 ore la o întîlnire, în timpul ăsta

mergînd în discotecă, întreţinînd relaţii sexuale sau pierzînd vremea. Alteori întîrzia pentru

că avea cu adevărat treburi importante de rezolvat.

La MISA oamenii nu sunt în general forţaţi să facă ceva, se repetă în schimb anumite idei

în mod obsesiv de foarte multe ori, ceea ce duce la acceptarea anumitor lucruri de către cursanţi

mult mai uşor, ţînînd cont şi de faptul că există presiune de grup. Aşa se explică faptul

că la MISA karma yoga nu se face de bună voie de către toţi cursanţii întotdeauna, ci

pentru că au fost influenţaţi de alţii. Unii băieţi care fac karma yoga au muncit gratuit la

vilele şi la tipografiile unor instructori iar multe fete pleacă în Japonia crezînd că fac

karma yoga, deşi la început nu au vrut asta.

O altă idee pe care o au mulţi la noi e că a avea copii e un obstacol pe calea spirituală.

Aşa se explică faptul că mulţi cursanţi nu au copii. În ultima vreme, unii s-au căsătorit şi au

început să aibă copii, pentru că şi-au dat seama că nu e neapărat un obstacol în calea eliberării să

ai copii, dar ei sunt excepţia care confirmă regula.

Deşi avem toate caracteristicile unei secte apocaliptice, cum ar fi cultul

personalităţii, groaza unora de a părăsi mişcarea, susţinerea unei misiuni spirituale de

salvare a lumii, profituri materiale şi sexuale de pe urma discipolilor şi altele, semănînd

din acest punct de vedere cu gruparea lui Osho sau cu gruparea AUM din Japonia –

Page 8: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

acest lucru puteţi să-l verificaţi citind diferite cărţi referitoare la secte şi culte – noi ne

considerăm una din cele mai mari şcoli spirituale din lume şi credem că atît civilizaţia

occidentală cît şi civilizaţia orientală sunt decăzute şi avem răspuns la aproape toate

întrebările de pe lumea asta.

Gregorian Bivolaru, mentorul nostru spiritual, consideră că banii din reclamă sunt

satanici, deşi noi facem reclamă la începutul lui octombrie la cursul nostru de yoga,

punînd afişe mari cu femei dezbrăcate. Şi mai facem reclamă şi la cărţi punînd poze cu femei

goale în cărţi de bucate. Stimaţi invitaţi, la cursurile MISA nu s-au dat pînă acum chitanţe, noi

făcîndu-ne astfel vinovaţi de evaziune fiscală. De asemenea, multe din casele, vilele,

blocurile şi apartamentele organizaţiei sunt pe numele instructorilor MISA.

Dacă aveţi de gînd să plecaţi în străinătate, trebuie să ştiţi că taxele noastre sunt

foarte maripentru cei din Occident, mai ales atunci cînd vreţi să veniţi în taberele de la

Herculane şi de la Costineşti.

În plus, trebuie să ştiţi că promovarea relaţiilor deschise la curs a dus la

răspîndirea bolilor venerice, unele foarte grave. Sunt mărturii că o fată de la curs care a

făcut dans erotic în Japonia s-a întors bolnavă de SIDA. Sunt de asemenea mărturii că în

anii ’90 Gregorian Bivolaru a trimis fete la politicieni să se culce cu ei pentru obţinerea de

diferite spaţii. Relaţiile de cuplu deschis au dus şi la superficialitate, libertinaj, care nu au treabă

cu spiritualitatea şi la multă suferinţă inutilă, pentru că multă lume nu era pregătită psihologic

pentru aşa ceva.

La curs se practică neo-tantra şi se recomandă continenţa sexuală, cu efecte

terapeutice şi spirituale importante. Suntem de acord că una din diferenţele dintre tantra şi neo-

tantra e că în neo-tantra plăcerea erotică e foarte importantă, lucru care se petrece în cadrul

mişcării noastre, dar noi considerăm că facem tantra.

Stimaţi invitaţi, în privinţa drogurilor la curs, sunt mărturii că instructorul Nicolae

Catrina, împreună cu alţi cursanţi, cum ar fi Viorel Roşu şi fostul instructor MISA,

Narcis Tarcău au consumat substanţe interzise în România, cum ar fi LSD.

Page 9: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

Dacă vă veţi înscrie la curs vi se vor preda tehnici de Hatha Yoga foarte bune pentru sănătate şi

pentru spiritualitate, veţi învăţa multe despre importanţa regimului lacto-ovo-vegetarian,

veţi afla diferite noţiuni referitoare la gîndirea pozitivă, la autosugestie, la cromoterapie, la

sexualitate, la diferite moduri de a medita, veţi învăţa despre meloterapie, despre

entităţile angelice etc. Deci chiar aveţi ce învăţa la cursurile noastre. Unele lucruri sunt

prezentate superficial iar altele sunt prezentate foarte bine. Ele vă pot ajuta să atingeri

niveluri înalte în practica yoga. Veţi mai afla despre arta binecuvîntării, despre tehnica

paratrăsnetului şi despre rugăciunea de 24 de ore, prin care puteţi comunica direct cu

Dumnezeu şi multe altele. Aceste ultime metode, în general inspirate de cărţi apărute în

Occident, sunt prezentate la cursurile noastre ca mari revelaţii ale mentorului nostru spiritual,

Gregorian Bivolaru.

La noi se vorbeşte mult de mîncare sănătoasă, dar chiar maestrul nostru spiritual le

recomandă multor femei mîncare foarte proastă, sfătuindu-le să fie grase, mîncare care pe

termen lung cauzează boli.

De asemenea, trebuie să ştiţi că la noi sunt instructori de yoga atît competenţi cît şi

incompetenţi pentru că instructorii sunt aleşi de multe ori pe criteriul obedienţei, nu pe cel al

valorii. Un alt lucru care se face la noi e să se predea la grupuri mari de persoane tehnici dificile,

lucru care poate fi nociv, pentru că nu există o selecţie atentă a cursanţilor şi unii se pot

îmbolnăvi grav. În cadrul organizaţiei noastre se fac tot felul de meditaţii, cum ar fi

meditaţiile cu marile puteri cosmice, meditaţiile cu mantre, meditaţiile pe teme muzicale, dar şi

meditaţii speciale, cum a fost cea de anul trecut, din octombrie, 2006, cînd gîndurile benefice s-

au manifestat de un milion de ori mai repede decît normal sau cum a fost meditaţia de anul trecut

cu tema : „Această şcoală spirituală să fie ajutată de Dumnezeu Tatăl să îşi împlinească

misiunea divină şi să triumfe dincolo de toate opoziţiile răului.”

La noi se pune foarte mult accent pe trăirea de diferite stări benefice şi mai puţin

pe transcenderea lor. Aceste stări îi împiedică pe unii cursanţi să părăsească MISA, deşi

ei au observat diferite lucruri dubioase.

Din anul II, puteţi să vă înscrieţi şi la cursurile de Vira şi de Shakti şi să fiţi

selectaţi de către Gregorian Bivolaru, mentorul nostru spiritual. Pentru aceasta, trebuie să

Page 10: Scrisoare deschisă către conducerea MISA

vă dezbrăcaţi la fundul gol într-o sală plină de oameni sau separat, acasă la voi. Uneori

nu trebuie să vă dezbrăcaţi decît în costum de baie. La grupurile de Shakti fetele vor

avea ocazia să-şi cultive feminitatea, dar şi să înveţe lucruri despre lesbianism, despre

importanţa devoţiunii către maestrul nostru, Gregorian Bivolaru şi altele. La grupurile de

Vira bărbaţii vor învăţa lucruri importante despre masculinitate, dar şi despre devoţiunea faţă

de maestru.

Stimaţi invitaţi, sunteţi aşteptaţi la cursurile noastre. Prima lună este gratuită. Din

anul II de curs însă trebuie să plătiţi dublu dacă întîrziaţi cu banii şi la cinci absenţe

nemotivate repetaţi anul. Vă aşteptăm!