scolioza dorsala dreapta lombara stanga - exercitii

3
Scolioza în S dorsală dreaptă-lombară stângă 1. Stând cu faţa la spalier: întinderea trunchiului şi a braţelor deasupra capului; după câteva repetări se trece la poziţia atârnat, lăsând trunchiul cât mai relaxat 2. Şezând pe scaun cu bastonul în mâini, ţinut la laţimea umerilor: aplecarea trunchiului înainte cu ducerea bastonului deasupra capului, cu extensia trunchiului şi inspiraţie; revenire cu expiraţie 3. Culcat inainte cu pieptul pe o bancheta, picioarele pe sol; ridicare MI peste orizontala extinse din genunchi; revenire cu sprijinirea talpilor pe sol 4. Decubit dorsal, genunchii flectaţi, picioarele pe sol, mâinile sub cap; inspiraţie amplă cu extinderea genunchilor şi ridicarea picioarelor de pe sol, astfel încât gambele să fie în  prelungirea coapselor cu expiraţie şi revenire 5. Culcat pe masa, cu toracele in afara, bratele sprijinite pe un scaun, fkt mentine MI; ridicarea trunchiului in extensie cu insiratie; revenire cu sprijinirea bratelor pe scaun si expiratie. 6. Decubit lateral stâng, cu MI drept în abducţie de 90˚, fkt face priză pe faţa internă a genunchiului drept, opunându-se adducţiei. Sopul este de a redresa curbura scoliotică lombară. 7. Decubit ventral, braţele întinse deasupra capului, ridicarea trunchiului şi a MI în extensie, apoi revenire şi pauză. 8. Decubit lateral drept, cu braţul stâng dus deasupra capului, mâna prinde o treaptă a spalierului; ridicarea MI stâng (abducţia) cât este permis şi menţinerea câteva secunde a  poziţiei (izometrie); revenire urmată de pauză 9. Decubit ventral cu mâinile la ceafă; ridicarea trunchiului în extensie şi tragerea coatelor înapoi cu inspiraţie; fkt menţine fixe picioarele. 10. Decubit ventral, fkt se opune miscarii de rotatie interna si adductie a MI (izometrie) 11. Atarnat la spalier cu fata, picioarele sprijinite pe o treapta; extensie, cu departarea MI, mentinerea extensiei genunchilor; revenire, apoi pauza cu expiratie. 12. Cu spatele la spalier, bratul stang mai sus, genunchiul stang tras la piept, MI drept intins; atarnari din aceasta pozitie 13. Stand pe piciorul stang, intinderea MS stang cat mai mult 1

Upload: iuliascribd

Post on 07-Jul-2015

405 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Scolioza Dorsala Dreapta Lombara Stanga - Exercitii

5/8/2018 Scolioza Dorsala Dreapta Lombara Stanga - Exercitii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/scolioza-dorsala-dreapta-lombara-stanga-exercitii 1/3

 

Scolioza în S dorsală dreaptă-lombară stângă

1. Stând cu faţa la spalier: întinderea trunchiului şi a braţelor deasupra capului; după

câteva repetări se trece la poziţia atârnat, lăsând trunchiul cât mai relaxat

2. Şezând pe scaun cu bastonul în mâini, ţinut la laţimea umerilor: aplecarea trunchiului

înainte cu ducerea bastonului deasupra capului, cu extensia trunchiului şi inspiraţie;

revenire cu expiraţie

3. Culcat inainte cu pieptul pe o bancheta, picioarele pe sol; ridicare MI peste orizontala

extinse din genunchi; revenire cu sprijinirea talpilor pe sol

4. Decubit dorsal, genunchii flectaţi, picioarele pe sol, mâinile sub cap; inspiraţie amplă

cu extinderea genunchilor şi ridicarea picioarelor de pe sol, astfel încât gambele să fie în prelungirea coapselor cu expiraţie şi revenire

5. Culcat pe masa, cu toracele in afara, bratele sprijinite pe un scaun, fkt mentine MI;ridicarea trunchiului in extensie cu insiratie; revenire cu sprijinirea bratelor pe scaun si

expiratie.

6. Decubit lateral stâng, cu MI drept în abducţie de 90˚, fkt face priză pe faţa internă agenunchiului drept, opunându-se adducţiei. Sopul este de a redresa curbura scoliotică

lombară.

7. Decubit ventral, braţele întinse deasupra capului, ridicarea trunchiului şi a MI în

extensie, apoi revenire şi pauză.

8. Decubit lateral drept, cu braţul stâng dus deasupra capului, mâna prinde o treaptă a

spalierului; ridicarea MI stâng (abducţia) cât este permis şi menţinerea câteva secunde a

 poziţiei (izometrie); revenire urmată de pauză

9. Decubit ventral cu mâinile la ceafă; ridicarea trunchiului în extensie şi tragerea

coatelor înapoi cu inspiraţie; fkt menţine fixe picioarele.

10. Decubit ventral, fkt se opune miscarii de rotatie interna si adductie a MI (izometrie)

11. Atarnat la spalier cu fata, picioarele sprijinite pe o treapta; extensie, cu departarea MI,

mentinerea extensiei genunchilor; revenire, apoi pauza cu expiratie.

12. Cu spatele la spalier, bratul stang mai sus, genunchiul stang tras la piept, MI dreptintins; atarnari din aceasta pozitie

13. Stand pe piciorul stang, intinderea MS stang cat mai mult

1

Page 2: Scolioza Dorsala Dreapta Lombara Stanga - Exercitii

5/8/2018 Scolioza Dorsala Dreapta Lombara Stanga - Exercitii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/scolioza-dorsala-dreapta-lombara-stanga-exercitii 2/3

 

14. Sprijin pe genunchiul stang si mana dreapta, mana stanga prinde o treapta a

spalierului, MI drept extins in prelungirea corlui; fkt trage piciorul drept inapoi.

15. Fandare inainte cu intinderea bratului stang in sus, MI drept inapoi.

16. Sezand pe scaun cu fesa stanga mai ridicata, bratul stang intins in sus, trunchiul indoitspre dreapta; inspiratie si fkt preseaza pe gabozitatea dorsala dreapta si trage bratul stang

inapoi

17. Decubit dorsal cu un sac sub regiunea dorsala, bratele indoite la umeri, fkt sprijina

umarul drept si partea anterioara a toracelui stang; dupa o insiratie, bratul stang se intinde

 pe langa ureche; revenire cu expiratie

18. Pacientul cu flancul stang spre spalier, urcat pe el cu sprijin pe MI stang si apucat sus

cu mana stanga; tractiune in jos cu MI drept

19. Sprijin pe MI stang, bratul stang intins in sus; MI drept se intinde in prelungireatrunchiului care se inclina usor spre stanga

20. Bratul drept sprijinit pe sold, bratul stang intins in sus, MI stang sprijinit pe genunchi,

dreptul intins lateral, sprijinit pe sol; indoirea trunchiului spre stanga in prelungirea Mi

drept

21. Pe genunchi cu sprijin pe maini; intinderea bratului stang inainte si a mI drept inapoi

in sus

22. Pe genunchi cu sprijin pe coate; intinderea bratului stang in sus-inainte si spredreapta

si MI drept intins in sus-inapoi si spre stanga.

23. Sezand pe scaun numai cu fesa stanga; pozitia de fandat inainte cu bratul drept indoit

 pe sold, MI drept intins in sus

24. Mers pe varfuri cu bratele intinse desupra capului

25. Stand departat, cu truchiul la 45˚: rotarea bratelor prin inainte sus, inapoi jos cu

extensia spatelui

26. Culcat inainte cu bratele intinse deasupracapului: extensia trunchiuluicu ridicare

 bratelor si picioarelor de pe sol

27. Culcat lateral, picioarele flectate, cu bratul indoit sprijinit pe pat, iar specialistul, cu

cotul sprijinit pe creasta iliaca a bolnavului si intre poilice si index, tine cotul acestuia: bolnavul cauta sa apropie cotul de creasta iliaca avand de invins rezistanta opusa de

specialist, rezistanta ce se aplica paralel cu corpul spre umar; astfel se fixeaza omoplatul,

dupa care s etrage coloana vertebrala spre omoplat.

2

Page 3: Scolioza Dorsala Dreapta Lombara Stanga - Exercitii

5/8/2018 Scolioza Dorsala Dreapta Lombara Stanga - Exercitii - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/scolioza-dorsala-dreapta-lombara-stanga-exercitii 3/3

 

28. Pe genunchi cu greutatile de 1kg in maini, calcaiele sprijinite de o mobila: aplecarea

trunchiului la orizontala cu ducerea bratelor deasupra capului in prelungirea trunchiului,

spatele extins si centrat

29. Culcat cu fata-n jos, bratele lateral, calcaiele fixate: extensie cu rezistenta opusa de

specialist, pe brate; izometrie 5-10 secunde 

30. Mers cu miscari de respiratie si cu executarea a doua tensiuni cu bratele deasupra

capului.

3