dorsala pirineo

7/31/2019 DORSALA PIRINEO

1/7

DORSALA PIRINEO-CANTABRICA

Intre Cap Finistere, in Galicia si Cap Creus in Catalonia, muntii Cantabrici si

muntii Pirinei formeaza o unitate geografica cu o lungime de peste 1000km, care

delimiteaza in nord Iberia mediteraneeana.Prin flora si fauna lor aceste lanturi se ataseaza in mod evident (indiscutabil)

muntilor din Europa Mijlocie. In detaliu insa lucrurile stau putin diferit.

Aceasta dorsala se afla situata intre un pol oceanic (vest) aflat sub influenta

directa a Atlanticului si un pol mediteraneean, cu cnditii climatice diferite. De asemenea

nu lipsesc contrastele intre versantul septentrional care are atit caracter atlantic cit si

continental si, versantul meridional de tip mediteraneean. In acelasi timp insa, aceste

diferentieri se atenueaza in altitudine, in special in masivele inalte, mediile naturale

prezentind similitudini cu cele din Alpi.

Rolul tectonicii si al proceselor de modelare

In axul lantului pirinean, rocile vechi sunt martorele existentei in paleozoic a

unui masiv montan. Situat intr-un sector foarte instabil el a sufeirt scufundari si a fost

afectat de eroziune inca de acum 200 milioane de ani. La nord si sud au luat nastere

fose in care s/au acumulat sedimente in Mezozoic si pina la inceputul Tertiarului.. Mai

catre vest, un alt masiv vechi, masivul Hesperic, a ramas inaltat dar a pierdut altitudine

ca urmare a eroziunii.

In Tertiar deplsarea continentului african catre nord a provocat aparitia unor

tensiuni foarte mari. Pe toata lungimea marginii nordice a masivului Hesperic, acestea

au dat nastere lantului cantabric. Regiunea pirineeana inserata intre blocurile peninsulei

iberice si Masivului Central Francez, a suferit inaltari, masivul vechi aflindu-se intre

cele doua fose (mase de roci sedimentare) de acumulare.

Inaltate, catenele montane au intrat in jocul inexorabil al proceselor erozive.

Modelarea actuala este rezultatul unei istorii de milioane de ani in timpul careia aceste

fenomene au actionat diferit asupra rocilor. Asupra sisturilor si ardeziilor (rocile cele

mai putin coezive) alternanta inghet-dezghet si transportul debris-ului de catre ape a

creat forme rotunjite. Pe granite apar reliefuri greoaie cu pante accentuate, rezultate din

apa care s-a infiltrat pe fisuri, a inghetat determinind in final dezagregarea rocii in loc.

Zona axiala ofera exemple foarte bune pentru formele rezultate din acest tip de

eroziune.

Rocile sedimentare, in special calcarele, care incadreaza axa granitica a

Pirineilor si care sunt asemanatoare calcarelor paleozoice ce formeaza masivul Picos deEuropa din muntii Cantabrici, dau nastere unor sisteme carstice de o amploare

considerabila. Apa dizolva calcarele dind nastere unor forme spectaculoase sau se

infiltreaza generind aparitia unor retele de origine subterana; iau nastere astfel grote,

avene precum Araonera din apropierea masivului Perdido, despre care se crede ca este

cel mai adinc din Europa avindu-se in vedere ca nu a fost explorat decit pina la 1200m

adincime.

Apele subterane in momentul in care au intilnit un pat impermeabil argilos

reapar la suprafata sub forma unor izvoare cu debit, de cele mai multe ori intermitent

(vocluziene). Directiile de curgere din adincime le face sa-si schimbe bazinul

(versantul). Este cazul apelor ghetarului dAneto care dispar in regiunea Forat des

Aigualluts, pentru ca apoi sa apara in partea opusa in valea Aran sau in parteasuperioara a riului Garonne.


2/7

Depozite de calcare

incadreaza axul

cristalin al

Pirineilor.

Eroziunea carstica

a dat nastere unuirelief spectaculos,

cum a r fi cimpurile

cu lapiezuri

Modelul carstic este caracterizat de asemenea de existenta canioanelor care

decupeaza masivele in blocuri la care accesul este extrem de dificil. Geneza acestor vai

ai caror pereti sunt aproape verticali este extrem de complexa, in unele cazuri fiind

posibil sa fie vorba de existenta unor cursuri subterane, ale caror tavane s-au surpat.

Valea Anisclo, din Parcul National Ordesa. Profilul transversal rezulta din

efectele aditionale ale eroziunii carstice si eroziunii glaciare

In Cuaternar eroziunea glaciara a modificat in parte formele care s-au dezvoltat

in faza de inaltare. In acelasi timp insa ghetarii prezenti aici nu au avut forta celor din

Alpi. Chiar daca au dat nastere unor creste si circuri, acestia nu au afectat decit in parte

suprafetele de eroziune formate inainte de Cuaternar. In Pirinei, activitatea glaciara a

fost mai accentuata pe versantul nordic, unde limbile glaciare au atins zona piemontana,

martore fiind morenele terminale situate la 500m altitudine. Pe versantul meridional

insa, ghetarii s-au oprit citeva sute de metri mai sus.

Aproape 1100 de lacuri sunt de origine glaciara; in zona montana inalta este

vorba de lacuri instalate in circuri glaciare, pe un substrat silicios, in timp ce pe calcare

Picos de Europa spre exemplu apa dispare in retelele carstice subterane. In

majoritate lacurile de circ se situeaza intre 2000-2500m. Sunt rare cele care depasesc

2600m, acestea fiind constant inghetate la suprafata. Celelalte situate la altitudini mai

mici ocupa cuvete care au luat nastere in patul limbilor glaciare sau s-au format in


3/7

spatele depozitelor morenaice. Aceste lacuri de vale sunt in general tarversate de cursuri

de apa care formeaza delte si care treptat-treptat contribuie la colmatarea acestora.

Nu putem intelege in totalitate peisajul pirenean fara a tine cont de influenta

structurii spatiului, asupra organizarii activitatilor si asupra raporturilor dintre

comnuitatile vailor.

Pic du Midi dOssau, din muntii Bearn (2884m), este situat in partea vestica a

Parcului National al Pirineilor. La origine reprezinta un vechi vulcan puternic erodat

Aluviunile si materia

organica contribuie desori

la colmatarea lacurilor deorigine glaciara

In cadrul riurilor eroziunea glaciara a creat funduri plate dar cu pereti abrupti in

timp ce eroziunea fluviatila a dat nastere unor vai inguste insa cu versanti ai caror pante

sunt domoale.

Aceasta morfologie complexa a influentat fara doar si poate activitatile umane:

culturile au foat repartizate atit pe fundul vailor glaciare cit si pe terasele versantilor

favorabili (in cazul vailor fluviatile). Acestea din urma au influentat de asemenea

accesul catre pasunile alpine. In general perpendiculare pe axul central, in special in

Pirinei, nu au favorizat conexiunile laterale, in schimb insa permiteau o comunicare

facila in perioada verii, intre versantul nordic si cel sudic. Conflictele aparute cu privire

la utilizarea pasunilor si izvoarelor au fost treptat reglementate pein asa numitele

aliante de creasta, care au creat cadrul relatiilor intre populatiile celor doi versanti.


4/7

Parcul National Covadonga, din cadrul masivului Picos de Europa este situat in

partea centrala a muntilor Cantabrici. Avem de-a face cu o eroziune tipic

carstica peste care s-a suprapus cea glaciara. Lacuri precum dEnol sau Ercinade orgine glaciara sa fla cantonate in cadrul unor doline. La altitudini ce

depasesc 1700m se intilneste o asociatie de mattoral in alcatuirea careia intra

specii precum Juniperus sabina, Arctistaphylos uva-ursi, care alterneaza cu

suprafete acoperite de pasuni. Parcul mai adaposteste specii de mamifere

precum Rupicapra rupicapra, sau de pasari rapitoare Gyps fulvus.

Etajarea vegetatiei

In linii mari repartitia si fizionomia etajelor sunt conforme cu modelul alpin. In

Pirinei, diferentele sunt date de extensi redusa a etajului nival, deoarece crestele nu

ajung la 3500m, lipsind astfel esente precum Pinus cembra, Picea abies si Larix

decidua. Diferentele se accentueaza in muntii Cantabrici unde lipseste Pinus uncinata

(pinul cu cirlig) si Abies alba in timp ce in vest in Pirinei acestea nu depasesc decit

rareori Pic dAnie.

In functie de regiuni sau de expozitii, limitele etajelor variaza; in general acestea

se situeaza la altitudini mai mari pe versantii nordici. Datorita reducerii altitudinii,

padurile lasa locul pasunilor, oamenii contribuind si ei in mod decisiv la coborirea

limitei inferioare a etajului alpin.

In Pirineii Centrali aceasta se situeaza la 2300m pe versantul nordic si 2500m peversantul sudic; etajul subalpin caracterizat dePinus uncinata descreste altitudinal pina

la 1600m respectiv 1800m. Mai jos imediat ca parasim zona montana inalta, contrastele

devin considerabile intre versanti: la nord, intre 900-1600m etajul montan este

caracterizat prin fagete si bradete ce includ in special Fagus sylvatica siAbies alba; la

sud intre 1200-1800m domina pinetele cu Pinus sylvestris. Mai jos exista de-o parte un

etaj colinar tipic Europei temperate cu stejar si, de cealalta parte etaje de tip

mediteraneean cu stejar semperviriscent (Quercus rotundifolia).

In muntii Cantabrici, vegetatia etajului alpin este analoaga celei din Pirinei.

Etajul subalpin este insa diferit. Lipseste pinul (Pinus uncinata) si rhododendronul

(Rhododendron ferugineum). Pe substrat acid se dezvolta o vegetatie arbustiva cu

ienupar (Juniperus nana), Cotoneaster intergerrimus si Vaccinium sp., inlocuita de o


5/7

formatiune cuJuniperus sabina pe calcare. O fisie cu mesteacan (Betula celtiberica) se

interpune intre aceasta vegetatie de tufisuri si fagetele montane care urca pina la 1800m.

In etajul alpin al Pirineilor dintre 101 specii de plante, 79 le intilnim si in Alpi, 1

se poatea gasi in masivele asiatice si 21 sunt endemice. Nu exista insa nici o specie

apartinind masivelor mediteraneene. Prin flora sa lantul pireneean se racordeaza

masivelor inalte. Acelasi lucru se intimpla si in cazul etajului alpin al muntilorCantabrici.

In etajul subalpin proportia de specii endemice este putin mai ridicata (29%).

Ramin insa 61% specii comune Alpilor, dar speciile montane mediteraneene sunt

prezente intr-o proportie semnificativa (10%).

Speciile endemice precum Borderea pyrenaica si Ramonda mycon apartin

speciilor tropicale fiind fara indoiala relicte tertiare. Glaciatiile au bulversat profund

flora, lasind numeroase relicte glaciare, dintre care multe exista in Alpi (Dryas

octopetala). Phylodoce coeruluea, comuna Scandinaviei nu o intilnim decit in Pirinei

intre 2000-2600m. Recolonizarea dupa fiecare glaciatie a fost extrem de complexa. Ea a

putut beneficia de aportul refugiilor iberice, dar nu a influentat in mod considerabil

compozitia florei de mare altitudine, majoritar medio-europeana. Citeva linii s-audiversificat in loc, exemplu fiind Saxifraga, din care a rezultat endemismul Saxifraga

longifolia (coroana regelui).

Saxifraga longifolia (coroana regelui)

Pe rocile dezgolite ale etajului alpin se dezvolta licheni, alge microscopice si

plante precumAndrosace vandelli siAndrosace helvetica, care ating 2800m in masivul

Maladetta.

Covorul ierbaceu este alctauit din diverse graminee, in particular genulFestuca

(Festuca gautieri pe calcare siFestuca eskia pe substrat silicios). Pe pantele afectate de

alternanta inghet-dezghet si eroziune apar din nou specii de Festuca la care se adauga

endemismul Borderea pyrenaica, Ranunculus parnassifolius sau Crepis pygmaea.

Pasunile sunt caracterizate de prezenta crinului (Lilium martagon, L. Pyrenaicum),

gentianei galbene (Gentiana lutea, G. Burseri), anemonei (Pulsatila alpina), arnica

(Arnica montana) si trolle (Trollius europaeus).

Cu o flora particulara, mediile umede tind sa intrerupa monotonia pasunilor. La

marginea izvoarelor, pe substrat silicios apare Saxifraga stellaris, Primula farina si

Pinguicula vulgaris, o planta carnivora care cu ajutorul bacteriilor digera insecteleatrase de mucusul sau. Genul Caltha palustris reprezinta un indicator pentru prezenta


6/7

mlastinilor. De asemenea frecvente sau cu aparitie frecventa sunt turbariile cu specii de

Sphagnum si Drepanocladus. Acestea contribuie la colmatarea lacurilor, adunind

sedimentele aduse de afluenti.

Parcul National al Pirineilor Occidentali

Rezervatia Naturala Neouvielle. Lacuri

laquettes, situate in fata masivului Neouvielle

(3091m)

Parcul National dOrdesa si al muntelui Perdito. Depozitele calcaroaseau permis dezvoltarea unui sistem carstic, care include si o retea subterana. Au luat

nastere canioane precum Ordesa, Anisclo, Escuain, Pineta. Eroziunea glaciara a

accentuat verticalitatea versantilor vailor.

Pe versantii spaniol si francez, Pinus uncinata da nastere unor asociatii de tip

taiga amestecate cu foioase, in special pe versantul nordic: salcia (Salix caprea), sorbul

(Sorbus aria, S. Aucuparia) si mesteacanul (Betula pubescens).

Masivul Canigou (2784m)

este considerat un masiv

montan tipic sectorului

mediteraneean al

Pirineilor. La 1700m insa

regasim aspectele

apartinind Pirineilor

occidentali

Pirineii spanioli poalele

masivului Vignemale (3298m)


7/7

Pe versantul nordic etajul superior padurii este dominat de rhododendron

(Rhododendron ferugineum) si de afin (Vaccinium myrtillus) in timp ce strugureleursului (Arctostaphylos uvaursi) domina versantul nordic.

Parcul National Aigues Tortes y Lac de Sant Maurici acopera o

suprafata de 20000 ha, intr-o regiunea montana inalta, granitica, tipica zonei axiale a

Pirineilor. Sunt prezente numeroase circuri unde se gasesc ghetari de pietre.

dorsala pirineo

Documents