savanele

3
Savanele Sunt formatiuni ierboase tropicale, contituite majoritar din graminee perene xerofile si megaterine,verzi in anotimpul polios,grupate intr- un strat compact,inalt de la cativa decimetri pana la cativa metri,peste nivelul caruia se ridica arbori si arbusti izolati sau in palcuri.Plantele de savanna sunt foarte rezistente la seceta. Clima este caldă tot timpul anului, iar precipitaţiile de 900-1000 mm/an cad întrunul dintre cele două anotimpuri ale anului (în sezonul de vară al emisferei respective). Solurile preponderente sunt cele feruginoase (bogate în oxizi de fier ce le dau culoarea roşie) şi, mai puţin frecvente, solurile negre tropicale. Fauna este alcătuită din animale mari de turmă, bune alergătoare şi cu văzul bine dezvoltat şi numeroase specii de insecte, unele migratoare, altele stabile pe aceste teritorii. Răspândire: Africa, America de Sud, Australia, sudul şi sud-estul Asiei Savanele din Africa sunt cele mai reprezentative şi mai întinse de pe Glob, acoperind 40% din suprafaţa continentului. Ele sunt situate între pădurile tropicale cu frunze căzătoare şi semideşerturi, fiind acoperite de ierburi aspre înalte de unu-câţiva metri, funcţie de umiditate. Arborii savanelor provin din pădurile cu care acestea se învecinează şi sunt adaptaţi la condiţiile climatice aride. Savana africană se împarte în mai multe categorii: savana cu baobabi, savana cu acacii, savana cu palmieri, savana cu euforbiacee arborescente. 1. Savana cu baobabi are stratul ierbos de 150-350 cm constituit din următoarele graminee: iarba elefanţilor (Pennisetum), specii de bărboasă (Andropogon), imperata (Imperata cylindrica), mei, peste care se ridică din loc în loc coroanele baobabilor, numiţi şi arbori de pâine al maimuţelor. 2. Savana cu acacii are stratul ierbos de 100-150 cm, format din graminee mai xerofile (Aristida, Panicum), iar pâlcurile lemnoase sunt formate din arbori şi arbuşti ale genului Acacia, unele cu coroana in formă de umbrelă.

Upload: ioana-merticariu

Post on 13-Aug-2015

116 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

savanele din lume

TRANSCRIPT

Page 1: Savanele

Savanele

Sunt formatiuni ierboase tropicale, contituite majoritar din graminee perene xerofile si megaterine,verzi in anotimpul polios,grupate intr-un strat compact,inalt de la cativa decimetri pana la cativa metri,peste nivelul caruia se ridica arbori si arbusti izolati sau in palcuri.Plantele de savanna sunt foarte rezistente la seceta.

Clima este caldă tot timpul anului, iar precipitaţiile de 900-1000 mm/an cad întrunul dintre cele două anotimpuri ale anului (în sezonul de vară al emisferei respective).Solurile preponderente sunt cele feruginoase (bogate în oxizi de fier ce le dau culoarea roşie) şi, mai puţin frecvente, solurile negre tropicale.Fauna este alcătuită din animale mari de turmă, bune alergătoare şi cu văzul bine dezvoltat şi numeroase specii de insecte, unele migratoare, altele stabile pe aceste teritorii.Răspândire: Africa, America de Sud, Australia, sudul şi sud-estul Asiei

Savanele din Africa sunt cele mai reprezentative şi mai întinse de pe Glob,acoperind 40% din suprafaţa continentului. Ele sunt situate între pădurile tropicale cufrunze căzătoare şi semideşerturi, fiind acoperite de ierburi aspre înalte de unu-câţivametri, funcţie de umiditate. Arborii savanelor provin din pădurile cu care acestea seînvecinează şi sunt adaptaţi la condiţiile climatice aride.Savana africană se împarte în mai multe categorii: savana cu baobabi, savana cuacacii, savana cu palmieri, savana cu euforbiacee arborescente.1. Savana cu baobabi are stratul ierbos de 150-350 cm constituit din următoarelegraminee: iarba elefanţilor (Pennisetum), specii de bărboasă (Andropogon), imperata(Imperata cylindrica), mei, peste care se ridică din loc în loc coroanele baobabilor,numiţi şi arbori de pâine al maimuţelor.2. Savana cu acacii are stratul ierbos de 100-150 cm, format din gramineemai xerofile (Aristida, Panicum), iar pâlcurile lemnoase sunt formate din arbori şi arbuşti ale genului Acacia, unele cu coroana in formă de umbrelă.3. Savana cu palmieri se întâlneşte mai ales în Africa apuseană. Speciilede palmieri mai frecvente sunt: palmierul hifene, palmierul evantai, palmierul deulei.Savana cu euforbiacee arborescente se remarcă prin numărul mare dearbori (înalţi de 5-8 m) şi arbuşti.Fauna savanelor africane este bogată atât ca număr de specii, cât şi ca număr deindivizi. Menţionăm antilopele (canna, niala, kudu, antilopa-gnu, beisa), zebrele(Hippotigris), girafele (Giraffa), bivolul-african, rinocerul cu două coarne (Dicerosbicornis), rinocerul alb. Dintre carnivorele de savană menţionăm: câinele-hienă,ghepardul, pisica-de-tufiş, leopardul, hienele. In preajma apelor trăiesc crocodilul-de-Nil(Crocodylus niloticus), hipopotamul {Hippopotamus amphibius) şi numeroase păsări deapă – flamingo, ibişi {Ibis ibis), pelicani. Rozătoarele şi insectivorele sunt foarte binereprezentate; menţionăm: pangolinii africani, porcul-furnicar. Dintre păsărilecaracteristice amintim struţul.

Page 2: Savanele

Insectele sunt foarte bine reprezentate ca diversitate şi număr de indivizi,constituind hrana multor animale mari. Dintre insecte menţionăm: lăcustele-pelerine,lăcustele-călătoare (specii migratoare ce distrug toata vegetaţia în calea lor), termitelerăzboinice,care îşi clădesc muşuroaie solide, înalte până la 6 m.Savanele din America de Sud se diferenţiază în mai multe regiuni purtânddiferite denumiri, prin specii de plante şi animale caracteristice, şi anume:- campos pentru platoul Braziliei - diferenţiat în campos-limpos (câmpluminat), xerofil, care are stratul ierbos compact, cu foarte puţini arbuşti scunzi,şi campos-serrados, cu ierburi mezofile de 1 – 2 m şi mulţi arbori şi arbuştixerofili;- llanos pentru Venezuela, cu graminee, dicotiledonate şi arbori izolaţi;- palmares si pantanaes pentru Bolivia de est şi, respectiv, Brazilia – stateleinterioare –, conţin specii de graminee şi plante lemnoase specifice.Fauna se remarcă prin: furnicari, tatui, skunksul şi surillo asemănători dihorului,struţul sud-american sau nandu.Savanele din sudul Asiei se întâlnesc în India, insula Ceylon şi peninsulaIndochina. Menţionam câteva specii de animale caracteristice: antilopa, bivolul-indian,rinocerul cu un corn, pantera, tigrul, ghepardul, hiena, pitonul, şarpele cu ochelari saucobra, gavialul.Savanele din Australia ocupă teritorii în nordul şi estul continentului. Dintregramineele caracteristice menţionăm: Astrebla, Triodia etc; arbori mai frecvenţi: Acacia,Casuarina, iarba-copac ş.a. Fauna este diversă: marsupiale ierbivore şi carnivore, păsărinezburătoare (emu) şi zburătoare (vultur cu coadă în formă de pană).