rudolf steiner desprinderea lunii

5
 Bibliotec a antroposofică Căutare Lucrări Online Index GA11 Precedenta Următoarea Corecturi   Rudolf Stei ner DIN CRONICA AKASHA GA 11 DESPRINDEREA LUNII Trebuie să ne devină foarte clar faptul că materialitatea densă pe care o are astăzi omul şi pe care o consideră ca fiindu-i proprie a dobândit-o târziu şi în mod  progresiv . Dacă dorim să ne facem o idee de starea corporală pe care o avea în stadiul de evoluţ ie la care ne referim acum, cea mai bună metodă ar fi să ne re pr ezen t ă m o ma s ă de va po ri sa u un no r pl ut in d în ae r. Da r ş i o atare reprezentare nu se apropie de realitate decât în mod foarte exterior. Căci norul de foc „om“ este însufleţit şi organizat în interiorul său. Comparat însă cu ceea ce omul va deveni mai târziu , trebuie s ă ni -l în chipuim pe aceast ă tr eapt ă a dezvoltării sale ca dormitând, ca având o stare de conştienţă cu totul crepusculară. Acest om este complet lipsit de ceea ce numim inteligenţă, spirit, raţiune. El se mişcă mai mult plutind decât mergând, este prevăzut cu patru feluri de organe, ca nişte membre, care îi permit să se deplaseze înainte, înapoi, lateral, de fapt în toate direcţiile. Cât priveşte partea sufletească a acestor fiinţe, am vorbit câte ceva despre aceasta mai înainte. Dar să nu ne închipuim că mişcările sau celelalte manifestări vitale ale acestor fi inţ e ar fi fost dez ord on ate, der egl ate sau ira ţ i onale. Dimpo tri vă, ele erau întotdeauna supuse unor legi precise. Tot ceea ce făceau avea semnificaţie şi importanţă, numai că puterea diriguitoare, înţelegerea nu se afla în fiinţa însăşi. Totul era condus de o inteligenţă care acţiona din afară. Anumite fiinţe superioare şi mai evoluate decât aceste fiinţe umane le înconjurau, ca să spunem aşa, şi le dirijau. Căci atributul fundamental al acestui „nor-de-foc“ consta în faptul că fiinţele umane, ajunse în acest stadiu al evoluţiei lor, puteau să se încarneze în el, dar totodată şi entităţile superioare puteau să facă acelaşi lucru şi, prin aceasta, se aflau în in ter acţ iun e dep li nă cu oamenii. Ace ştia î şi dez vo lta ser ă dor inţ ele, instinctele şi pasiunile până la un stadiu când puteau să se contureze în acest nor-

Upload: draga-gabriel

Post on 02-Apr-2018

222 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

7/27/2019 Rudolf Steiner Desprinderea Lunii

http://slidepdf.com/reader/full/rudolf-steiner-desprinderea-lunii 1/5

7/27/2019 Rudolf Steiner Desprinderea Lunii

http://slidepdf.com/reader/full/rudolf-steiner-desprinderea-lunii 2/5

7/27/2019 Rudolf Steiner Desprinderea Lunii

http://slidepdf.com/reader/full/rudolf-steiner-desprinderea-lunii 3/5

7/27/2019 Rudolf Steiner Desprinderea Lunii

http://slidepdf.com/reader/full/rudolf-steiner-desprinderea-lunii 4/5

7/27/2019 Rudolf Steiner Desprinderea Lunii

http://slidepdf.com/reader/full/rudolf-steiner-desprinderea-lunii 5/5