ROMÂN, MOLDOVEAN.

Etnonim, infranim, politonime

Interviu cu deputatul

Vlad CUBREACOV

Chişinău

    - Domnule Cubreacov, se pare că disputele privind numele nostru etnic sunt

reluate acum. Ce părere aveţi despre acestea?

- Orice dispută este binevenită dacă urmăreşte sincer stabilirea adevărului obiectiv

şi raportarea la acesta nu doar pentru raţiuni de curiozitate intelectuală, ci şi pentru

o mai bună aşezare a relaţiilor dintre oameni pe temelia acestui adevăr. Dacă vă

referiţi la disputa din jurul dihotomiei Român-Moldovean, aceasta nu este chiar o

simplă şi nevinovată dispută, ci, mai degrabă, un adevărat război de agresiune pe

care imperialismul rus îl poartă, mai ales de la 1812 încoace, împotriva identităţii

românilor din vechile teritorii ocupate ale principatului Moldovei.

Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de

Moldovean

    - Întocmai, se încearcă prezentarea moldovenilor ca fiind diferiţi de români, ba

chiar în opoziţie identitară unii cu alţii…

- Numele etnic de Român nu se află în adversitate sau opoziţie cu numele local de

Moldovean, pentru că aceşti termeni sunt complementari. Cu totul alta este relaţia

dintre politonimul Român şi politonimul Moldovean. Unul din foştii mei colegi din

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei,  armeanul Shavarsh Kocharyan,

referindu-se la aspecte etnice, m-a impresionat, în octombrie 2005, prin capacitatea

de a reda sintetic adevărul în această chestiune, fără patimă şi fără a putea fi

suspectat de parţialitate. De la tribuna APCE, colegul meu a spus: „Se ştie că

moldovenii sunt români, chiar dacă nu toţi românii sunt moldoveni. Putem spune,

de asemenea, că toţi moldovenii sunt europeni, chiar dacă nu toţi europenii sunt

moldoveni.” Să recurgem la o analogie simplă: dacă te cheamă, bunăoară, Ion

Popescu nu înseamnă că numele de familie Popescu şi numele mic Ion ar fi

opozabili şi s-ar exclude reciproc. Cele două nume sunt complementare şi numai

împreună redau identitatea completă a persoanei. Aici funcţionează principul

matrioşkăi: un nume mai larg îl cuprinde pe altul mai mic, niciodată invers. Trăim

în epoca identităţilor multiple. Important este să le ordonăm corect, să facem o

sinteză firească a lor şi să eliminăm orice antiteză păguboasă dintre ele.

    - Ce spune ştiinţa în legătură cu numele etnice?

- Potrivit etnologiei, etnonimele sunt de mai multe feluri: 1) endonime (nume pe

care şi le atribuie reprezentanţii unei etnii ei înşişi), 2) exonime (nume pe care li le

atribuie reprezentanţii altor etnii în limbile lor), 3) infranime (nume locale sau

regionale atribuite după criterii înguste), 4) ultranime (nume atribuite după criterii

largi) şi 5) numele ştiinţifice şi istorice. Acestea nu trebuie confundate cu

politonimele sau cu numele de state, pentru că acestea nu reiau întotdeauna sau

obligatoriu numele etniei majoritare din ţara respectivă. Politonimele american,

australian, austriac, belgian, bosniac, canadian, elveţian, moldovean, monegasc,

san-marinez sunt unanim acceptate cu sensul lor politicexact, nu însă şi cu sens

etnic sau cu atât mai mult lingvistic. Există şi politonime obsolete, fără conotaţie

etnică, cum ar fi: sovietic, otoman, iugoslav.

    - Cum putem categorisi, din punct de vedere al etnologiei, numele pe care

etnicii români le-au avut sau le au în diferite ţări?

- Numele pe care românii le-au primit în diferite contexte politice sau de timp pot

fi împărţite în câteva categorii: 1) nume ştiinţifice: daco-români, macedo-români,

megleno-români, istro-români, latini dunăreni, latini balcanici; 2) exonime, adică

nume atribuite de străini potrivit tradiţiei istorice a fiecăreia dintre limbile

respective: iflaci, uflaci, ulahi, bogdani, carabogdani, caravlahi în turcă, valahi,

vlahi, vlasi, volohi în limbile slave ca rusa, ucraineana, polona, sârba, slovaca şi

bulgara, vlahi şi moldovlahi în greacă, olahi în maghiară, ciribiri în croată, sinţari

şi ţinţari în sârba veche, bolohoveni în slava veche; 3) infranime, adică nume mici

şi locale sau regionale: ardeleni, aromâni, armâni, bucovineni, dobrogeni, fărşeroţi,

moldoveni, moţi, munteni, olteni, timoceni, transnistreni şi 4) ultranime: neolatini,

romanici. Toate aceste categorii de nume se subordonează singurului endonim

valabil, cel de Român. Este general cunoscut că românii din afara graniţelor

României se numesc sau sunt numiţi în mod diferit în ţările lor de reşedinţă. De

exemplu, în Federaţia Rusă, potrivit datelor ultimului recensământ, conaţionalii

noştri au fost trecuţi în anchete cu trei nume: români, moldoveni şi volohi. Acordul

politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă specifică în mod expres că părţile

vor acorda asistenţă culturală conaţionalilor lor de pe teritoriul celeilalte părţi

indiferent de numele de autoidentificare. Partea rusă a acceptat această formulă dat

fiind că şi etnicii ruşi din România se identifică fie ca ruşi, fie ca lipoveni.

    - Unul dintre exonimele cel mai des atribuite românilor de străini este cel de

valah, cu variantele lui fonetice deja invocate de Dumneavoastră. De unde vine

acest nume atribuit de străini?

- Se pare că acest endonim vine din germana timpurie de apus, numită şi vizigotă,

şi a fost atribuit iniţial, în perioada Imperiului Roman, unui trib celtic care

adoptase limba latină şi conlocuia cu triburile vizigote. Aceşti celţi se numean

Volcae. Endonimul celtic volcae s-a încetăţenit în vechea germană, însemnând,

deja ca exonim, orice persoană care vorbeşte o altă limbă decât germana, în special

persoane latinofone. De aici avem până astăzi numele de valah, voloh, vlah, dar şi

pe cel de valon sau numele englezesc Wales pentru Ţara Galilor. Acest endonim,

destul de prolific, a fost transmis în limbile slave şi greacă. Trebuie să remarc

faptul că în poloneză, Italia se numeşte simplu: Włochy, adică tot un fel de Valahie

sau ţară a latinofonilor. Există şi alte cazuri asemănătoare. Francezii, bunăoară, îşi

au numele de la tribul germanic al francilor.

    - Care e situaţia în cazul altor etnii sau popoare?

- În mod evident, cazul românilor nu este singular în Europa sau în lume. De pildă

evreii, după exonimul pe care li-l atribuim în mod curent în limba română, folosesc

endonimul de yehudi/yehudim, subordonându-i toate exonimele şi infranimele

aflate în uz ca: aşkenazi, hazari, iudei, israeliţi, karaimi, mozaici, sefarzi, semiţi,

taţi, ţafari, oliim şi altele. Exonimele german, neamţ, aleman sau tedesc din alte

limbi sunt echivalate cu endonimul deutch şi cu infranimele bavarez, şvab sau sas.

Olandezii se numesc ei înşişi dutch, iar ţara lor mai are numele de Ţările de Jos în

română, Pays Bas în franceză sau Netherlands în engleză, toate cu acelaşi sens.

Georgienii pun semnul echivalenţei între endonimul kartvelan şi exonimul gruzin

din limbile persană, turcă şi cele slave, precum şi ultranimul ivir sau ivirean şi

infranimele adjar, gurian, imerit, kahet, kolhid, meshetin, mingrel, racea, svan şi

altele.

Exonimul armean, cvasigeneralizat în limbile europene, şi cel de ermen în turcă

sunt echivalate cu endonimul hay, Armenia numindu-se în limba armeană

Hayastan. Endonimul rrom este echivalent cu exonimele ţigan din limbile slave şi

română, zingaro din italiană, gipsy din engleză, zigeuner din germană, gitano,

falmenco şi calé din spaniolă, kowli din persană, asix din curdă, tsoani din ebraică,

gitan, tsigane, manouche, romanichel, bohémien, sinti, gitou, babane, gean du

voyage din franceză, mustalainen din finlandeză, ghajar şi nawar din arabă sau cu

infranimele din limba română căldărar, cerar, lăieş, ursar, lingurar şi altele.

Exonimul basc, cu varianta spaniolă vasco şi cele franceze basque, vascon şi

gascon, s-a generalizat în toate limbile europene şi este corespondentul

endonimelor eusker şi euskaldun. În acelaşi timp, limba bască este numită de

vorbitorii ei nativi cu un nume diferit de cel al etniei: erdara. Polonezii mai sunt

numiţi leşi, grecii – elini, iranienii – persani, ungurii – maghiari, finaldezii –

suomalieni, cecenii – icikeri sau nohcii, albanezii – şkiptari, arvaniţi, arbinaşi sau

arnăuţi, japonezii – niponi. Şirul ar putea continua la nesfârşit.

Poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în

relaţia sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc

    - Mă surprind că avem în limba română mai multe nume de familie care coincid

cu unele nume etnice. Cum se explică aceasta?

- Eu aş dezvolta puţin întrebarea dumneavoastră. Cum se face că printre numele

noastre de familie nu întâlnim şi numele Românu? Este interesant să observăm că

poporul nostru şi-a dezvoltat o percepţie adecvată a etnonimului Român în relaţia

sa cu diverse infranime cu circulaţie în spaţiul românesc. Această percepţie este

reflectată în sistemul românesc al numelor de familie, după cum bine aţi observat.

Iniţial numele de familie au fost apelative cu statut de supranume sau, după

termenul popular, de poreclă. Astfel, întâlnim nume de familie ca: Moldoveanu (în

special în Muntenia şi Ardeal), Munteanu, Vlah, Vlas (în special în Moldova şi

Ardeal), Ardeleanu (în special în Moldova şi Muntenia), Vrânceanu, Bârsan,

Olteanu, Dobrogeanu, Moroşanu, Crişan/Crihan, Machedon. În acelaşi timp, multe

nume de familie româneşti, care au fost iniţial simple apelative sau porecle,

reproduc etnonime străine, cum ar fi: Arnăut (corespondentul pentru Albanez),

Cerchez, Ivireanu (corespondentul pentru Georgian), Rus/Rusu/Rusnac, Moscalu,

Cazacu şi Zaporojan, Grecu, Sârbu, Bulgaru, Frâncu (corespondentul pentru

Francez), Neamţu/Sasu (corespondente pentru German),

Turcu/Turculeţ/Turceanu/Turcescu, Ţiganu/Ţigănaş, Tătaru/Tătăruş/Tătărescu,

Ungureanu, Leahu, Mazuru (corespondente pentru Polonez), Arapu/Arăpaşu

(corespondente pentru Arab), Şcheau (corespondentul pentru Slav), Jidovan

(corespondentul pentru Evreu), Coman/Comănici/Comănescu (corespondente

pentru Cuman), Guţu/Huţanu/Guţuleac (corespondent pentru Huţul), Litfan

(corespondentul pentru Lituanian) şi altele. Numele de familie Românu însă

lipseşte, pentru că nici un român nu se putea defini ca diferit de alt român pe

criteriul etnic şi atunci interveneau diferenţele regionale cuprinse în infranime sau

numele mici şi locale ale românilor.

    - Într-adevăr, găsim atâtea nume diferite pentru unele şi aceleaşi etnii şi

popoare, fără ca cineva să facă mare caz din asta…

- Important este că toţi aceşti termeni diferiţi, atribuiţi unora şi aceloraşi etnii, nu

sunt opozabili. Nimănui nu-i va veni vreodată în cap ideea absurdă şi ridicolă a

unor dicţionare germano-nemţeşti, gruzino-georgiene, ebraico-israelite, erdaro-

basce, elino-greceşti, ruso-lipoveneşti sau ungaro-maghiare, întrucât dincolo de

termenii diferiţi este vorba de aceleaşi limbi şi etnii. Aplicată politonimelor, ideea

devine şi mai absurdă. Îşi poate cineva imagina un dicţionar elveţiano-belgian? Sau

americano-canadian? Ori poate sovieto-iugoslav? E bine să readresăm aceste

întrebări celor cu năstruşnica provocare a dicţionarului românesc-moldovenesc.

Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea lor

    - Aţi adus vorba de politonime. Spuneaţi mai sus că nu toate politonimele redau

numele etnice ale unor popoare…

- Cazul cel mai relevant ni-l prezintă cele 22 de state arabe: regate, republici,

emirate, geamahirii. Etnic şi lingvistic vorbind, între saudiţi şi marocani, sirieni şi

algerieni, libanezi şi irakieni, yemeniţi şi qatarieni nu există nici o diferenţă.

Vorbesc cu toţii o singură limbă, araba, şi sunt cu toţii un singur neam. Politic însă

sunt foarte diferiţi şi nimeni nu pretinde că altcineva încearcă să-l arabizeze pe

celălalt. Etnonimul şi politonimul pot fi şi trebuie împăcate în complementaritatea

lor. Avem şi cazuri când un politonim diferit de un etnonim sau altul sună diferit

de la o limbă la alta. Crestomatic în acest sens este cazul Elveţiei, numită Schweiz

în germană, Suisse în franceză, Svizzera în italiană, Svizra în reto-romană, 

Switzerland în engleză,  Şveiţaria în rusă şi Helvetia în latină. Sau cazul Republicii

Elene, numite şi Grecia.

Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea română

    - Cum stăm cu politonimele român şi moldovean şi care ar trebui să fie relaţia

dintre ele?

- Confuzia apare din faptul că termenul de român este şi etnonim, iar cel de

moldovean este unul din infranimele pe care şi-l atribuie românii din spaţiul vechii

Moldove. Politic vorbind, poţi să fii român şi să ai altă origine etnică decât cea

română, de pildă ucraineană, maghiară, germană, sârbă, rromă etc. Totodată,

politonimul de moldovean, cu drept deplin de existenţă, trebuie să li se aplice

tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. Politic

vorbind, moldovenii sunt de origine română, ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară,

rromă, evreiască etc. După cum elveţienii sunt de origine etnică germană, franceză,

italiană sau reto-romană, vorbind patru limbi diferite şi fără să pretindă că măcar

una dintre ele ar fi elveţiană, după numele ţării. Ei însă vorbesc de graiul elveţian

al limbii franceze, de dialectul elveţian al germanei şi de dialectul ticinez al

italienei. După cum putem şi noi vorbi de graiul moldovenesc al limbii române.

    - Bine, dar în Republica Moldova etnicii români nu vorbesc un singur grai…

- Aveţi dreptate. Izoglosele dialectale româneşti nu sunt dispuse pe axa est-vest, ci

pe axa nord-sud, iar Republica Moldova, se ştie, are o geografie care o înscrie

tocmai pe această axă nord-sud, din Bucovina până în Dobrogea, cuprinzând

eşantioane din mai multe straturi dialectale româneşti. Pe lângă graiurile de tip

moldovenesc din zona Suceava-Iaşi, vorbite în nordul şi centrul Republicii

Moldova, întâlnim în partea de sus a Transnistriei un grai de tip maramureşean, iar

în sudul Republicii Moldova se vorbesc graiuri de tip muntenesc. Între toate

acestea există şi multe graiuri de interferenţă sau de tranziţie, mai mult sau mai

puţin diferenţiate de standardul literar. Aceste diferenţe ating uşor fondul lexical şi

pronunţia, niciodată însă gramatica, care este esenţială pentru identitatea

inconfundabilă a oricărei limbi.

Indiferent cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din

Ucraina sau cei din Federaţia Rusă, - români, moldoveni sau volohi, bucovineni,

basarabeni, herţeni sau transnistreni - ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o

singură limbă.

    - Şi atunci cum să împăcăm identitatea noastră etnică cu cea politică? Putem fi

români şi moldoveni în acelaşi timp?

- Este foarte simplu şi răspunsul derivă firesc din tot ce am spus până aici: da!

Trebuie să abordăm lucrurile în spirit european, când fiecărei persoane i se lasă

libertatea să se autodefinească etnic, cultural şi religios. Identităţile nu pot fi induse

cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate. Imperiul ţarist a încercat să

ne dezbine, limitându-ne identitatea etnică la specificul local, pentru a ne

contrapune celorlalţi români. Imperiul sovietic a continuat cu o mai mare

înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea Basarabiei. Conştiinţa etnică

şi lingvistică, culturală şi religioasă a conaţionalilor noştri, ajunşi cetăţeni sovietici

peste noapte, au fost puternic agresate şi deformate. Identitatea ţine de drepturile

individuale ale persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă

asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare

persoană. Libertatea absolută nu este singura condiţie obligatorie, pentru că aceasta

nu trebuie să contrazică realitatea obiectivă, adică evidenţele. Dacă eşti alb nu

devii de culoare sau mongoloid oricât de mult a-i pretinde, dacă eşti bărbat nu poţi

pretinde că ai fi femeie, dacă eşti etnic rus nu devii în mod automat german sau

francez printr-o singură declaraţie, dacă eşti creştin nu te poţi declara iudeu şi

viceversa, iar dacă eşti armean şi ai cetăţenie franceză nu poţi pretinde că eşti

cetăţean american de origine turcă, dacă eşti moldovean de origine română nu te

poţi pretinde de origine găgăuză, dacă eşti român nu te poţi pretinde chinez, iar

dacă vorbeşti rusa nu poţi declara că ar fi vorba de niponă. Interferenţa statelor cu

scopul clar de a le induce cetăţenilor o altă identitate etnică sau lingvistică decât

cea obiectivă este susceptibilă de etnocid. Aplicat la Republica Moldova, îmi

amintesc de declaraţiile oficiale făcute la Chişinău de observatorii din partea

Consiliului Europei şi a OSCE la recensământul din octombrie 2004 prin care se

arătă că în foarte multe cazuri, respondenţii au fost determinaţi de recenzori să

declare mai degrabă că sunt moldoveni decât români şi că vorbesc

„moldovenească”, mai degrabă decât limba română. Adevărul este că indiferent

cum se autodefinesc etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina sau cei din

Federaţia Rusă, - români, moldoveni sau volohi, bucovineni, basarabeni, herţeni

sau transnistreni - ei reprezintă o singură etnie şi vorbesc o singură limbă. Războiul

dintre ei este unul artificial, fiind provocat şi întreţinut de cei care nu doresc

liniştea noastră.

    - Poate unii provoacă acest război din motive ideologice?

- Dacă vă referiţi la „moldovenismul” antiromânesc ca ideologie de extracţie

imperială rusă, da. Iar dacă vă referiţi la ideologia comunistă, mă îndoiesc. Putem

să le amintim tuturor celor care urmează linia ideologică trasată de Karl Marx,

cuvintele lui legate de locuitorii băştinaşi ai Moldovei: „Limba română e un fel de

italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii

lor îi denumesc vlahi sau valahi.”. În alt loc, Karl Marx nota: „Românii din Ţara

Românească – 2500000, Moldova – 1500000, Transilvania – 1486000, Banatul

Timişoarei – 1085000, Bucovina – 300000, Basarabia – 896000. Total - 7767000”.

Dacă Marx nu este convingător, să vedem ce spunea Curtea imperială de la

Petersburg, în 1840, despre noi: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor

care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei

lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit

împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă

viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi,

bineînţeles – acelaşi viitor!” (Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul

29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

   

Vă mulţumim.

Igor Burciu

Partidul Popular Creştin – Democrat

Str. Nicolae Iorga, 5, Mun. Chişinău, Republica Moldova

Tel./Fax: 238666, tel. 238635, 238633

http://ppcd.md