disertatie - iorgulescu vlad

CASA PENTRU VARSTNICI vs. AZIL DE BATRANI

PLAN DE IDEI

1. INTRODUCERE pg. 3

2. DEFINIREA CATEGORIILOR SOCIALE ALE VARSTNICILOR pg. 6

2.A GRAD MIC DE DEPENDENTA MEDICALA pg. 6

2.B GRAD MEDIU SI MARE DE DEPENDENTA MEDICALA pg. 7

3. TIPURI DE INTERACTIUNI INTRE CLASELE DE VARSTA SI

DEFINIREA SPATIILOR GENERATE DE ACESTEA

pg. 8

3.A INTERACTIUNI INTRE VARSTNICI SI PERSONALUL MEDICAL

AFERENT

pg. 8

3.B INTERACTIUNI INTRE VARSTNICI SI PERSOANE DIN EXTERIOR pg. 10

3.B.1 Relatia intre interior (sp. privat al adapostului) si exterior (sp. public al

orasului)

pg. 10

3.B.2 Spatiul definit de interactiunea intre tineri (copii) si batrani pg. 12

3.B.3 Spatiul definit de interactiunea intre vizitatori (membrii ai familiei) si

batrani

pg. 14

IORGULESCU VLAD Pg.1


3.C INTERACTIUNI INTRE PERSOANELE VARSTNICE pg. 15

3.C.1 Spatiul privat, personal pg. 15

3.C.2 Spatiul public, de interactiune pg. 18

4 STUDII DE CAZ pg. 23

5 CONCLUZII pg. 30

6 BIBLIOGRAFIE pg. 31



“Daca folosim orice experienta ca sa ne sporim cunostintele

pentru a le folosi spre binele omenirii, aceasta va produce o

puternica schimbare in noi si in lumea noastra; cunoasterea

este putere.” - FRANCIS BACON

1. INTRODUCERE

Experienta inseamna cunoastere. Dezvoltand ceva mai mult aceasta idee, putem

ajunge la concluzia ca persoanele ce detin aceasta experienta de viata, mai mult decat oricare

dintre noi, sunt batranii nostri.

Comform ultimului recensamant, realizat de INSTITUTUL NATIONAL DE

STATISTICA, in 2002, tara noastra cunostea un numar de cca. 4 milioane de batrani avand

varsta de peste 60 de ani. (M - 1.785.824, F - 2.407.391)1. Desi statisticile nu merg mai

departe in definirea starii generale a situatiei acestor batrani, putem accepta totusi

informatiile furnizate de mass-media cu privire la acest subiect. Astfel constatam ca exista un

numar mare de varstinici, abandonati de cei tineri, sau uneori chiar mai rau, pacaliti in a

renunta la propriul camin.

Aceasta situatie ridica intrebarea: "Cat de bine stim sa purtam de grija batranilor

nostri, acestei biblioteci vii de intelepciune si cunoastere?"

Intru intampinarea acestei probleme, si sperand la o posibila solutionare, s-au creat programe

functionale ce urmaresc sa indulceasca cei din urma ani ai acestor persoane.

Aceste programe functionale si-au gasit materializarea in arhitectura de azil. Notiunea de azil

insa, a carui definitie in DEX este de "loc unde cineva gaseste ocrotire, adapost, refugiu"2,

nu cunoaste apreciere in mediul social roman, aproape deloc, fiind deseori asociata cu un

ospiciu, un loc unde cei varstnici se simt abandonati de societate.

1 www.insee.ro - Site-ul oficial al Institutului National de Statistica

2 www.dexonline.ro



Tocmai de aceea, voi incerca in cele ce urmeaza, in speranta eliberarii de conotatii

radical negative a acestei notiuni, sa numesc acest program, "adapost pentru cei varstnici" si

nu "azil".

Prin propria-i definitie, acest adapost este destinat acelor persoane, in varsta, ce nu mai au

posibilitatea unui trai normal in societate, cautand astfel un refugiu.

In spiritul acestei abordari, in Marea Britanie, aceste adaposturi poarta un nume mult

mai bland decat cel incetatenit la noi. Acestea se numesc "HOMES FOR THE ELDERLY ",

sintagma ce contine doua elemente extrem de importante din punct de vedere psihologic.

Unul dintre aceste elemente este notiunea de "HOME", ceea ce inseamna casa, locuinta,

camin, cu alte cuvinte ceva extrem de personal, de privat, iar cel de-al doilea element,

"ELDER", substantiv ce in limba romana capata sensul de varstnic, superior.

Un alt exemplu remarcabil prin calitatea semantica a sintagmei si prin urmare, demn de

urmat este cel italian, unde adaposturile pentru batrani poarta denumirea de "CASA PER GLI

ANZIANI", sintagma care contine aceleasi doua elemente, locuinta, camin si varstnic, batran.

Urmarind directia de abordare a acestei probleme, in tarile al caror exemplu dorim a-l

urma, constatam diferentierea statutului social al acestor adaposturi, in functie de

posibilitatile de plata ale batranilor in cauza. Astfel se diferentiaza doua categorii de

adaposturi, anume cele destinate persoanelor defavorizate sau cu capacitate mica de plata si

cele destinate varstnicilor ale caror posibilitati materiale cunosc un nivel ceva mai ridicat.

In ciuda acestei diferentieri sociale, mozaicul functional ce contureaza acest program,

cunoaste totusi cateva functiuni de baza, printre care se numara cea de locuire si cea de

tratament. Alaturi de acestea, numeroase alte functiuni pot aduce completari programului de

adapost, imbracand in elemente arhitecturale, activitati cum ar fi cea de loisir, relaxare, sau

diferite alte activitati sociale.

Ce au insa toate aceste programe arhitecturale in comun?

In esenta, marea lor majoritate, este destinata unor persoane a caror perceptie atat asupra

spatiului in sine cu caracteristicile fizice ale acestuia, cat si a tipologiilor spatiale (public,

privat) cunoaste o abordare ce le este specifica. Cunoasterea acestei abordari, aduce cu sine

intelegerea rapoartelor ce se stabilesc intre cele doua tipuri de spatii, si conformarea fizica a

acestora din perspectiva unei persoane varstnice.

Deslusirea acestori detalii ajuta la conturarea unor reguli si principii de compozitie

arhitecturala ce au ca scop realizarea unui mediu favorabil celor batrani.

Asadar, in cele ce urmeaza, voi incerca o scurta sinteza a studiului efectuat in ideea

intelegerii acestor relatii.



Capitolul 2 al prezentei disertatii, incearca definirea persoanelor ce urmeaza a locui

intr-un asemena adapost. Se contureaza astfel trei mari categorii sociale. Acestea iau nastere

in jurul necesitatii sprijinului medical: persoane cu grad mic, mediu si mare de dependenta

medicala. In functie de acest grad de dependenta medicala, se recurge la diferite solutii pentru

imbunatatirea calitatii vietii acestor persoane. Aici intervine cel de-al 3 lea capitol care isi

concentreaza atentia asupra persoanelor cu un grad mediu si mare de dependenta medicala.

Solutia abordata pentru aceste persoane este crearea unui mediu ce permite coexistenta

acestora cu persoane ce le pot purta de grija – adapost pentru batrani. Astfel, se contureaza o

serie de interactiuni intre aceste persoane si mediul extern lor. Definirea mediului extern se

realizeaza prin clarificarea relatiilor ce iau nastere ca urmare a coexistentei unor diferite clase

de varsta in cadrul aceluiasi adapost. Asadar, capitolul 3 se construieste dintr-o serie de

subcapitole ce trateaza diferite astfel de interactiuni, incercand raportarea la atributele

specifice spatiului, modelandu-l astfel dupa necesitati.

Cele 3 mari subcapitole ce iau astfel nastere, trateaza pe rand interactiunile dintre varstnici si

personalul medical al adapostului, apoi relatiile dintre batrani si persoane ce apartin de lumea

exterioara adapostului, pentru ca in final sa fie tratata problema interactiunii intre rezidentii

propriu-zisi ai adapostului.

Astfel, spre sfarsitul celui de-al treilea capitol, se vor analiza din punct de vedere atat

psihologic cat si fizic, caracteristicile spatiului privat al fiecarui rezident in parte, si

implicatiile acestuia asupra starii generale a varstnicilor. Aceasta analiza, va fi urmata de

incercarea definirii spatiului public ce ia nastere in adapost, si conturarea impactului

psihologic al acestuia asupra atitudinii fata de socializare a persoanelor varstnice. Se discuta

astfel rolurile celor doua tipologii spatiale in dezvoltarea unui statut independent si autonom

al rezidentilor, in speranta indulcirii celei din urma perioade a vietii.

Capitolul IV este destinat unei serii de studii de caz realizate pe exemple considerate

valide din punct de vedere al relatiilor spatiale. Astfel, studiul capata o noua dimensiune, prin

analiza unor proiecte existente ce functioneaza corespunzator si care pot fi, bineinteles,

urmate.

Spre sfarsitul lucrarii se contureaza sinteza intregului studiu realizat, alaturi de concluziile

trase in urma elaborarii acesteia. Alaturi de concluzii, isi au locul o serie de imagini

sugestive, ce urmeaza a ilustra intr-un mod explicit, rezolvarea problemelor ridicate de

aceasta lucrare, in proiecte realizate.



2. DEFINIREA CATEGORIILOR SOCIALE ALE VARSTNICILOR

In primul rand sa vorbim putin despre persoanele carora li se adreseaza acest tip de

program, cel de “adapost”.

Consiliul National pentru Varstnici al Irlandei, a realizat, in 1985, un studiu asupra

populatiei in varsta si a factorilor, atat fizici cat si psihologici, ce duc la plasarea unei astfel

de persoane sub ocrotirea unui adapost. In urma acestui studiu, s-a constatat ca exista

numeroase argumente puternice impotriva institutionalizarii persoanelor varstnice. Spre

exemplu, dorinta de a pastra un nivel de independenta si de a ramane in comunitatea din care

fac parte, este o caracteristica psihologica prezenta in mentalitatea batranilor de pretutindeni

si isi are obarsia in bagajul emotional acumulat in acel spatiu comunitar. Astfel, s-a ajuns la

concluzia ca, aceste persoane trebuie mai degraba ajutate si incurajate in a trai in continuare

in locuintele proprii, acest fapt dezvoltand simtul identitatii personale si increderea in sine,

decat urmarirea unei solutii superficiale, materializata prin plasarea acestora in cadrul unor

adaposturi sociale.

Urmarind rezultatele acestui studiu, se disting cu usurinta doua mari categorii de

persoane ale caror caracteristici, atat fizice cat si psihologice duc la rezolvari specifice ale

problemei varstei inaintate.

2.A. PERSOANELE CU GRAD MIC DE DEPENDENTA MEDICALA

Pentru aceasta categorie sociala, cea mai buna rezolvarea a problemei a fost realizarea

unui sistem de asistenta sociala si medicala ce permite varstnicilor locuirea in propria lor

comunitate. Astfel acesti batrani isi pot continua viata intr-o maniera similara oricarei alte

persoane, beneficiind totusi de tratamentul necesar.

Aceasta abordare insa, ridica o problema legata de caracteristicile spatiale ale

locuintei respectivei persoane. In intampinarea acestei probleme, o echipa multinationala

(Italia, Suedia, Marea Britanie, Spania si Ungaria) a realizat o brosura ce ilustreaza diferite

modalitati de adaptare a constructiilor existente pentru uzul persoanelor in varsta.



Aceasta brosura trateaza probleme de accesibilitate (pentru locuintele aflate la etaje

superioare), de usurinta in exploatare a spatiului, comfort etc, probleme ale caror solutii

constructive vor fi tratate in prezenta lucrare in capitolele ce urmeaza.

2.B. PERSOANELE CU GRAD MEDIU SI MARE DE DEPENDENTA MEDICALA

Pentru aceasta categorie sociala, se simte nevoia unui alt tip de abordare. Astfel, iau

nastere adaposturile pentru varstnici. In functie de gradul de dependenta fata de serviciile

medicale al batranilor, se contureaza doua tipuri de programe functionale.

Primul este acela de “locuinta pentru varstnici”, program ce urmareste sa respecte

reguli de constructie si organizare a spatiului ce ofera un grad ridicat de confort si

accesibilitate persoanelor ce cunosc un grad mediu de dependenta medicala. Acest program

faciliteaza deasemenea, prin organizarea spatiului, accesul persoanelor avizate din punct de

vedere medical si a echipamentelor necesare diferitelor interventii si tratamente.

Datorita gradului, nu tocmai ridicat, de dependenta medicala, acest program este

caracterizat de o relatie relativ flexibila fata de exterior, fata de spatiul public. Aceasta

caracteristica este definita de comportamentul persoanelor ce il populeaza, batranii petrecand

mai mult timp in spatii de socializare, decat in propriile lor incaperi. Aceste persoane, doresc

uneori doar un camin modest in cadrul adapostului, un surogat al propriei locuinte,

pastrandu-si totusi rolul activ in societate.

La polul opus insa, se afla persoanele incapabile, din diferite motive, de socializare.

Acestea din urma petrec majoritatea timpului in propria incapere, motiv pentru care

abordarea arhitecturala a acestora devine foarte importanta, urmarindu-se crearea unui spatiu

intim, cu un grad mare de personalizare.

Astfel, se contureaza cel de-al doilea program functional, program ce cunoaste, pe

langa componenta de locuire ilustrata mai sus, si un centru medical, ce ofera posibilitatea

supravegherii medicale permanente.



3. TIPURI DE INTERACTIUNI INTRE CLASELE DE VARSTA SI DEFINIREA

SPATIILOR GENERATE DE ACESTEA

In cadrul unui astfel de adapost, unde isi desfasoara activitatea persoane ce apartin

unor clase de varsta diferite, este necesara o abordare arhitecturala a spatiului, ce permite

realizarea unui mediu propice interactiunilor. Diferitele tipologii de interactiune, ce iau astfel

nastere, contureaza spatii specifice. Astfel asistam la definirea unor spatii cu caracter privat

sau public, in functie de raportul dintre protagonistii interactiunilor. Fiecare spatiu astfel

rezultat, cunoaste caracteristici fizice si psihologice ce vor fi detaliate in capitolele urmatoare.

3.A. INTERACTIUNI INTRE VARSTNICI SI PERSONALUL MEDICAL AFERENT

Inglobarea in cadrul aceluiasi complex a functiunilor de locuire si de centru medical

generaza interactiuni intre persoanele ce locuiesc in adapost si personalul medical al acestuia.

Natura acestei interactiuni cunoaste un caracter permanent. Datorita acestui atribut de

permanenta, dimensiunea psihologica a prezentei interactiuni devine apasatoare pentru

batrani. Simpla prezenta a centrului medical si a personalului acestuia in cadrul ansamblului

de locuit, nu conteneste a aminti varstnicilor de starea, mai mult sau mai putin avansata, de

degradare fizica pe care o cunosc in perioada de sfarsit a vietii. Aceasta stare psihologica are

ca efect diminuarea increderii in sine si in puterile proprii, culminand cu o stare de depresie

continua.

Astfel ia nastere dimensiunea arhitecturala a problemei. In ideea diminuarii

impactului psihologic negativ asupra batranilor si urmarind “indulcirea” imaginii acestui

centru medical in cadrul ansamblului rezidential, se contureaza o serie de reguli de

compozitie arhitecturala.

Spre exemplu, raportul dintre corpul de cladire ce adaposteste centrul medical si

zonele de locuire, este indicat sa fie unul direct si deschis. Negarea prezentei acestui tip de

functiune in cadrul adapostului, amplifica dimensiunea psihologica negativa. Cu alte cuvinte,

“ascunderea” acestei functiuni, prin diferite artificii arhitecturale, nu are ca efect generarea

unei stari psihologice pozitive, ci dimpotriva, amplificarea efectelor negative ale acesteia.

Corpul de cladire ce adaposteste centrul medical, capata astfel, o pozitie importanta in

organizarea spatiala a adapostului, devenind parte componenta a acestuia.



Deasemenea, studii psihologice au demonstrat ca anumite proprietati ale spatiului, cum ar fi o

buna iluminare naturala, conduc la o stare detasata si calma a persoanelor ce-l populeaza.

Acest atribut este cu atat mai important, cu cat presiunea psihologica a respectivului spatiu

este mai mare. In acest caz, buna iluminare a incaperilor, reuseste sa diminueze efectul

negativ al prezentei unei astfel de functiuni in viata cotidiana a varstnicilor. Prezenta

fenestrarilor de mari dimensiuni nu are insa doar efectul iluminarii puternice a interiorului.

Acestea faciliteaza perceptia spatiului atat din interior catre exterior, cat si viceversa,

realizand astfel o “punte de legatura” intre interior si exterior, “eliberand” un spatiu in

celalalt. Relatia de transparenta astfel creata, da nastere unei conexiuni de natura intima,

oferind persoanelor in varsta un plus de confort psihologic.

Prezenta unor spatii de asteptare in cadrul centrului medical este deasemenea necesara.

Modul cum sunt insa configurate aceste spatii este foarte important. Astfel, realizarea unui

spatiu anost care sa isi indeplineasca functiunea la nivel superficial nu este indicata.

Materializarea acestuia ar putea capata forma unui spatiu de socializare in care persoanele

prezente sunt incurajate la interactiune. Cum aceasta interactiune nu se realizeaza aproape

niciodata in grupuri mari, prezenta unor mici separeuri, care sa adaposteasca un numar de 3,

4 persoane, ar putea constitui o eventuala solutie.

Interactiunea intre persoanele ce locuiesc in adapost si personalul medical al

centrului, nu se limiteaza insa la a lua fiinta in cadrul corpului de cladire ce adaposteste

functiunea propriu-zisa. Proximitatea centrului medical aduce cu sine o serie de avantaje

destinate persoanele ce nu pot, din diferite motive, parasi apartamentul in care locuiesc. In

aceasta situatie, martorul interactiunii este spatiul apartamentului in sine. Din acest motiv,

spatiul locuintei, ale carui caracteristici private vor fi detaliate intr-unul din capitolele ce

urmeaza, este nevoit a gazdui in mod regulat, persoane straine. Din cauza acestui tip de

interactiune, dimensiunea personala a spatiului scade in importanta. Perceptia spatiului privat

este astfel alterata, locuinta devenind o simpla camera de spital. Efectul acestei perceptii

asupra starii psihice a batranilor nu este unul pozitiv, varstnicii intrand astfel intr-o stare de

depresie. O abordare ceva mai personala a acestei probleme, ar putea diminua efectul

instrainarii, reusind astfel materializarea unei stari psihice pozitive. Avand in vedere bagajul

emotional acumulat de-a lungul vietii, unei persoane in varsta i-ar fi cu mult mai usoara

insusirea unui spatiu, daca elemente ce puncteaza diferite momente din propria viata si-ar

gasi loc in cadrul acestuia. Astfel, organizarea apartamentului in asa masura incat sa permita



o eventuala mobilare cu obiecte personale, ar putea avea un efect pozitiv asupra starii

generale a persoanei in cauza.

Urmarind aceste principii arhitecturale, spatiul creat pentru a adaposti funtiunea de

centru medical devine ceva mai “prietenos” si mai “sincer” fata de propriu-i statut, aducand

cu sine acceptarea starii fizice precare a batranilor, ca pe un fapt inevitabil, un bagaj fizic al

varstei. Acest punct psihologic fiind atins, varstnicii pot urma tratamentele furnizate de

centrul medical, fara a le percepe ca pe niste piedici in calea activitatii normale.

3.B. INTERACTIUNI INTRE VARSTNICI SI PERSOANE DIN EXTERIOR

Acest tip de interactiune se rezuma la contactul dintre persoanele ce locuiesc in cadrul

adapostului, batranii, si persoane ce reprezinta spatiul exterior. Natura relatiilor ce exista intre

cele doua categorii de persoane aduce cu sine o serie de interactiuni specifice. Astfel, spre

exemplu, intre batrani si membrii familiilor acestora care vin in vizita se naste o interactiune

cu un puternic caracter personal, motiv pentru care, materializarea acestei interactiuni in

spatiu trebuie sa poarte un caracter intim. Contrastand cu acest tip de interactiune, exista o

serie de contacte intre varstnici si persoane neutre din punct de vedere relational (copii, tineri,

alte persoane). Intregul spectru de interactiuni intre aceste persoane si implicit spatiile

generate de acestea vor fi detaliate in cele ce urmeaza.

3.B.1 Relatia intre interior (sp. privat al adapostului) si exterior (sp. public al orasului)

Incercand o definitie a spatiului exterior dintr-o perspectiva psihologica, acesta capata

forma necunoscutului, strainului, acelui ceva ce se afla dincolo de limita ce imbraca

familiarul. Pentru batranii ce locuiesc in cadrul limitei mai sus mentionate, acest spatiu privat

este perceput ca un punct de observatie al spatiului exterior, fiind insa protejat si adapostit.

Spatiul interior adapostului capata astfel dimensiunea unui camin pentru aceste persoane.

Interactiunea intre aceste doua ipostaze ale spatiului se realizeaza la nivelul limitei, zona in

care cele doua fuzioneaza dand nastere unui nou tip de spatiu, acela semipublic, sau

semiprivat. Astfel, spatiul ce inconjoara cladirea, este un spatiu de legatura intre interior si

exterior, un spatiu tampon intre mediul cunoscut al adapostului si mediul extern al orasului.

Rolul acestui spatiu, este de a permite persoanelor vulnerabile sau fragile, relationarea cu



exteriorul. Aceasta relationare are ca efect sporirea increderii in sine si dezvoltarea unui nivel

ridicat de independenta. Acest spatiu cunoaste totusi diferite abordari. Una ar fi cea de spatiu

extern, materializata printr-o amenajare peisagera ce face trecerea intre mediul strazii ce

reprezinta orasul si cladirea propriu-zisa a adapostului. In aceasta situatie, se simte nevoia

unor spatii linistite, flexibile, insa nu lipsite de viata, pe care rezidentii sa le poata folosi

pentru promenada sau relaxare si unde acestia se pot simti liberi, dar protejati.

In zonele ce nu permit insa o retragere suficienta fata de frontul stradal, aceasta

solutie este imposibil de pus in opera. In astfel de situatii, gradarea spatiului public catre cel

privat, si implicit estomparea limitei se poate realiza amplasand circulatiile ce tin de accestul

in apartamente, in imediata vecinatate a strazii. Astfel, se obtine o zona de tampon ce poate

functiona asemeni spatiului extern ilustrat mai sus. Mergand mai departe in gradarea spatiului

public catre cel privat, organizarea planimetrica a apartamentelor poate urmari deasemenea

acest curs, prin pozitionarea functiunilor intime ale apartamentului in profunzimea acestuia.

Astfel, bucataria si grupul sanitar pot ocupa pozitii apropiate culoarului de acces, in timp ce

dormitorul poate fi pozitionat catre o curte interioara, mult mai intima. Prin aceasta

succesiune a spatiilor se obtine o gradare naturala a exteriorului catre interior, care insa nu

poate inlocui pe deplin prezenta unei retrageri de la frontul stradal. Exista insa o solutie ce

poate aduce un plus de intimitate spatiului interior adapostului. Aceasta consta in tratarea

fatadei orientate catre strada cu materiale translucide, abordare ce ofera un plus de intimitate

insa produce o rupere in relatia vizuala intre interior si exterior. In situatia in care aceasta

relatie se doreste a fi exploatata, solutia se rezuma la crearea unui hol de acces cu o latime de

aproximativ 3 m, ce poate fi folosit ca spatiu de socializare pentru batrani si care poate fi

deschis catre strada prin intermediul unor fenestratii de mari dimensiuni. Aceasta solutie

ofera o mai buna gradare a spatiului public catre cel privat, pastrand totusi intacta relatia

vizuala ce se formeaza intre aceste doua ipostaze ale spatiului.

Uneori spatiul public, exterior, poate deveni fundal pentru proiectia unei stari de

intimitate. Aceasta se intampla de regula cand intre spatiul public si cel privat exista o

diferenta majora de scara. Spre exemplu, problema tranzitiei intre spatiul public si cel privat

ilustrata mai sus se poate aplica in situatia in care cele doua componente cunosc o scara

asemanatoare, strada vs. cladire. Exista totusi situatia in care interiorul, spatiul privat,

priveste prin intermediul unei fenestratii (limita) catre spatiul public, exterior ce se

materializeaza in orizontul unui oras, sau in imaginea unei asezari. In aceasta situatie,

diferenta de scara dintre cele doua componente aflate in interactiune este cu mult mai mare,



imaginea spatiului public functionand asemeni unui tablou ce aduce un plus de intimitate

spatiului privat. Exploatand aceasta ipostaza a spatiului public se pot crea mici logii ce permit

varstnicilor dezvoltarea unei relatii deschise fata de acest spatiu, si implicit o stare psihica

pozitiva.

3.B.2 Spatiul definit de interactiunea intre tineri (copii) si batrani

De-a lungul timpului, intre varstnici si tineri a existat o interactiune ce permitea celor

din urma accesul la o biblioteca de intelepciune si experienta. In prezent insa, aceasta

interactiune a scazut in forta, devenind aproape inexistenta, motiv pentru care batranii

societatii actuale, ating o varsta in care sentimentul de instrainare devine tot mai pregnant. In

era in care informatia pare ca se afla la indemana oricui, cuvintele intelepte ce pot capata

fiinta intr-o asemenea interactiune nu reusesc sa se mai materializeze, marea masa devenind

din ce in ce mai saraca in experienta. Aceasta experienta este in cele din urma inlocuita cu

informatie bruta, accesibila pe internet sau in media. Se constata astfel un dezechilibru social,

ce are ca efecte, pe de-o parte starea de inutilitate a varstnicilor, lipsa unui rol activ in

societate, iar pe de alta parte, scaderea capacitatilor empatice ale societatii tinere.

Asadar, exista o problema. Problema prezenta insa, ofera oportunitatea exploatarii

acestui atribut al varstei, cunoasterea. Observand aceasta oportunitate, “Ministerul Federal

pentru Probleme Familiale, Cetateni Varstnici, Femei si Tineret” german, a lansat in 2006

programul “Experience for Initiatives”, program ce urmareste transformarea batranilor in

instructori (senior trainers): “Echipele de varstnici cu astfel de experienta devin parteneri de

incredere si chiar reusesc sa imprime ritmul implicarii voluntare in comunitatile locale [si]

cetatenii in varsta activi dezvolta creativitate, inovatie si dorinta de a actiona”1.

Aceasta abordare are la baza ideea transmiterii catre generatia tanara a experientei si

cunostintelor dobandite de-a lungul vietii. Programul astfel dezvoltat reintroduce elementul

experientei in ecuatia sociala, oferindu-le varstnicilor un nou scop, o noua pozitie in

societate. Bineinteles ca acest nou atribut al batranilor se reflecta in spatiile ce iau nastere in

cadrul unui adapost.

1 “Senior expertise teams even become reliable partners and important pace setters for voluntary involvement in

local communities [and] active senior citizens develop creativity, innovation and willingness to act” - Katrien

Verleye, Paul Gemmel - Innovation in the elderly care sector at the edge of chaos – pag. 70



Astfel se contureaza spatii de interactiune intre tineri si batrani. Aceste interactiuni cunosc un

caracter optional, batranii nefiind nevoiti sa subscrie in mod regulat acestei relatii. Avand

aceste aspecte in vedere, materializarea spatiului in discutie poate capata forma unui spatiu de

relaxare, de discutii, un spatiu flexibil, a carui functiune poate cunoaste variatii. Astfel,

spatiul poate deveni, spre exemplu sala de spectacol, unde batranii asista la evenimente

organizate de copii (tineri); pentru ca a considera fluxul de informatii ca fiind unidirectional,

de la varstnici catre tineri nu este tocmai o abordare corecta. Tinerii si deopotriva persoanele

varstnice, reprezinta fiecarea la randu-i un univers social cu reguli si principii proprii. Pentru

a putea convietui si mai ales pentru a putea exploata aceasta coexistenta cele doua instante

sociale trebuie sa isi creeze un limbaj comun. Aceasta se realizeaza prin interactiune si prin

transmiterea informatiilor intr-o maniera bidirectionala. Conceptul “Digital Bridge”1

exploateaza tocmai acea latura a interactiunii, ce tine de transferul de informatie de la

generatia tanara catre cea aflata in toamna vietii. In august 2008, Adapostul pentru varstnici

Vijvers, aflat in localitatea Zedelgem, Belgia, a initiat acest program sub forma unui spatiu

echipat cu computere. Astfel, persoanele varstnice au luat contact cu tehnologia si limbajul

caracteristic generatiei tinere, care de altfel participa la acest program, oferind asistenta.

Cele doua programe mai sus ilustrate reusesc astfel sa creeze un limbaj comun ce

faciliteaza inteactiunea intre cele doua clase de varsta. Aceasta interactiune se materializeaza

sub forma unor spatii ce se pot adauga mozaicului existent de functiuni inglobate in

programul de adapost. Spre exemplu, un spatiu cu caracter multifunctional poate lua astfel

nastere, oferind posibilitatea desfasurarii unei variate palete de evenimente: expozitii, mici

spectacole, discutii, etc. Unul dintre atributele definitorii ale acestui spatiu ar trebui sa fie

flexibilitatea, posibilitatea amenajarii cu usurinta a unui mediu propice diferitelor activitati.

Lumina, atat cea naturala cat si cea artificiala poarta un rol important in constructia acestui

spatiu. Astfel, in situatia in care spatiul respectiv este martorul unei expozitii, sau al unei

sesiuni de discutii, lumina naturala abundenta este binevenita, ajutand la crearea unei

ambiante ambiante calme si relaxante. Deasemenea, popularea acestui spatiu cu obiecte de

mobilier ce pot fi cu usurinta folosite de ambele clase de varsta este necesara (ex. scaunele

sau fotoliile cu manere, permit o mai usoara ridicare a persoanelor varstnice, fiind totodata

ergonomice pentru o persoana tanara). Un plus de confort din punct de vedere vizual il poate

aduce tratarea cu diferite culori a pardoselii, peretilor si tavanului.

1 Katrien Verleye, Paul Gemmel - Innovation in the elderly care sector at the edge of chaos – pag. 93



Aceasta abordare, creeaza o diferentiere clara intre planurile verticale si orizontale,

diminuand discomfortul vizual generat de slaba perceptie vizuala a varstnicilor.

3.B.3 Spatiul definit de interactiunea intre vizitatori (membrii ai familiei) si batrani

Spatiul privat al adapostului cunoaste diferite abordari graduale raportate la exterior,

la public. Dintre acestea, cel mai intim si implicit cel mai dificil raport se contureaza intre

varstnici si membrii familiei acestora, reprezentanti ai “exteriorului”, ce vin in vizita,

invadand astfel spatiul adapostului. In aceasta relatie, convietuiesc doua tipuri de

interactiune, cea dintre batrani si membrii familiei acestora, interactiune ce cunoaste un

caracter intim si familiar, si cea care se naste intre persoanele ce reprezinta “lumea

exterioara” si restul varstnicilor ce locuiesc in adapost – “lumea interioara”. Se realizeaza

astfel o conventie, care inlesneste realizarea acestui tip de interactiune, ce cunoaste un

caracter ocazional. Prin aceasta conventie, “lumea interioara” accepta invazia “exteriorului”,

permitand astfel conturarea unui mediu propice materializarii celeilalte relatii. Prezenta

conventie se reflecta in organizarea spatiala a zonelor comune ale adapostului prin definirea

unor spatii alveolare cu caracter intim. Aceasta abordarea graduala a spatiului comun ofera

posibilitatea coexistentei temporare a vizitatorilor si a rezidentilor. Caracterul alveolar al

acestui spatiu permite dezvoltarea unor medii a caror dimensiune personala capata amploare

prin simpla prezenta a membrilor respectivei familii in cadrul acestuia. Un alt spatiu, martor

al acestei interactiuni este apartamentul fiecarui rezident in parte, acesta fiind un mediu cu

mult mai favorabil dezvoltarii unei astfel de relatii. Pentru a accentua dimensiunea personala

a acestui spatiu, arhitectii adapostului “Maison Blanche”1(Patrick Magendie, François

Fauconnet & Karin Leopold – Neuilly-sur-Marne, Franta), au creat coridoare de acces in

apartamente, ce functioneaza ca o “strada” interioara, un spatiu de tranzitie intre public si

privat care transforma statutul fiecarui apartament intr-o “casa”. Acest artificiu arhitectural,

permite dezvoltarea unui caracter intim al apartamentelor. Astfel, vizitatorii percep spatiul de

locuit al rezidentilor varstnici ca pe o locuinta, imbracand intr-un final rolul de oaspeti, in

timp ce batranii isi atribuie functia de gazda. Aceasta abordare confera naturalete

interactiunii, generand o perceptie pozitiva asupra statutului persoanelor in varsta.

1 Arhitectural design – Residences for the elderly – pag. 66



3.C. INTERACTIUNI INTRE PERSOANELE VARSTNICE

Cel de-al treilea tip de interactiune ce ia nastere in cadrul unui adapost pentru

varstnici este cel ce defineste practic programul in sine, si anume relatiile dintre rezidenti.

Datorita caracterului optional al acestor interactiuni, spatiul in sine capata o importanta

aparte. Acesta trebuie configurat in asa fel incat sa incurajeze persoanele la interactiune

sociala, dar sa pastreze totusi un caracter intim si personal in situatia in care aceste

interactiuni nu se vor a lua nastere. Astfel, spre exemplu, configurarea spatiala a

apartamentelor, materializari ale necesitatilor private ale indivizilor, trebuie sa urmeze

anumite principii caracteristice unui spatiu intim, pastrand totodata legatura cu spatiul public,

cu interactiunea. Dezvoltarea atributului public al spatiului trebuie sa urmeze o evolutie

graduala, permitand astfel, atat interactiunea in grupuri restranse de indivizi (studii au aratat

ca grupurile mai mari de 6 persoane nu mai cunosc un caracter intim) cat si materializarea

unor grupuri mai mari cu ocazia diferitelor activitati comune. Organizarea spatiala a

adapostului si distribuirea functiunilor comune trebuie asadar studiata in amanunt.

Urmatoarele doua capitole incearca ilustrarea diferitelor probleme ce pot capata forma, ca

urmare a acestor interactiuni, si definirea unor eventuale solutii a caror aplicare are ca efect

imbunatatirea mediului in care aceste persoane isi petrec marea majoritatea a timpului.

3.C.1 Spatiul privat, personal

“Locuinta este un loc de importanta majora constand in centrul activitatilor zilnice ale

unei persoane. Din acest motiv, toate spatiile interioare, trebuie sa fie accesibile, confortabile,

sigure si usor de intretinut. In propriile locuinte, oamenii trebuie sa se simta calmi, in

siguranta si liberi sa-si poarte de grija intr-o maniera autonoma si independenta.”1 As indrazni

sa adaug la aceasta scurta descriere a locuintei, ca aceasta este totodata martorul evolutiei

unei persoane, impregnandu-se in timp cu caracterul acesteia. Acest atribut se materializeaza

prin anumite piese de mobilier, anumite culori, in esenta printr-o anumita ambianta

caracteristica fiecarei locuinte in parte.

1 “The home in a critically important place because it is the centre of a person’s daily activities. For this reason,

all the internal spaces must ve accesible, comfortable, safe, easily manageable and easy to maintain. In their

own home people must feel calm, safe and free to take care of their own lives in an autonomus and independent

manner” - Claudio Spaletti, Carlo Bughi, Katarina Sjögren - Guidelines for the planning of houses for

senior citizens – pag. 3



Tocmai de aceea, tranzitia dintre propria locuinta si apartamentul oferit in cadrul unui

adapost, se gaseste uneori a fi dificila. Aici intervine rolul spatiului privat al fiecarui individ

in parte, spatiul apartamentului propriu-zis. Acesta trebuie gandit sa amelioreze tranzitia si nu

in ultimul rand, sa atenueze starea de lipsa a mediului si obiectelor ce definesc persoana in

sine. Una dintre abordari, si poate cea mai eficienta din acest punct de vedere consta in

oferirea libertatii de amenajare a apartamentului de catre persoana ce urmeaza a locui acolo,

dupa bunu-i plac. Astfel, parte din bagajul emotional acumulat in vechea locuinta se poate

transmite in cea noua prin intermediul diferitelor piese de mobilier, diferite obiecte ce pot

conferi noii locuinte un aer personal. Alegerea culorilor folosite pentru pereti este

deasemenea o modalitate de indulcire a spatiului, spre a reflecta caracterul persoanei ce

urmeaza a-l locui. Asadar, personalizarea spatiului de locuire, dupa bunul plac al rezidentului

face ca aceasta tranzitie sa se realizeze mult mai usor. Conceptul de personalizare poate

merge si mai departe, invadand nu numai spatiul privat al apartamentului, cat si spatiul

imediat alaturat accesului in locuinta. Astfel, caracterul persoanei in cauza isi lasa amprenta

asupra spatiului public al adapostului, conferindu-i acestuia un atribut familiar. Aceasta

abordare se materializeaza in spatiul public prin prezenta unor mici zone amenajate dupa

bunul plac al locatarului, in fata propriului apartament. Se realizeaza astfel un surogat al

gradinii ce face trecerea intre nivelul strazii si locuinta in sine. Amenajarea astfel realizata

rupe monotonia specifica unui coridor de acces, transformandu-l intr-un portic, intr-un spatiu

de promenada.

In situatia in care cadrul acestei personalizari nu se poate materializa, exista totusi un set de

reguli ce pot fi urmate cu scopul ameliorarii perceptiei psihologice asupra spatiului de

locuire. Claritatea organizarii spatiale cunoaste astfel o importanta majora. Perceptia spatiului

trebuie sa se realizeze rapid, astfel conturandu-se o legatura sincera si directa intre spatiu si

persoana. La claritatea perceptiei, nu contribuie numai planimetria bine organizata a

locuintei, ci si redarea volumetriei interioare prin intermediul culorilor. Pentru o persoana

varstnica, prezenta contrastului intre planurile orizontale si cele verticale, aduce un plus de

confort vizual. Uzul culorilor calde este indicat, conferind o stare de calm si optimism.

Deasemenea, uzul materialelor naturale pentru realizarea finisajelor este necesar. Astfel,

lemnul, piatra, pot fi elemente ce aduc spatiul pe un palier intim cu care batranul poate

relationa.



Bineinteles, caracterul spatiului este subliniat de piesele de mobilier ce il populeaza. Spre

exemplu, prezenta unor suporturi pentru obiecte grele atat in exteriorul apartamentului cat si

in interior, in proximitatea intrarii ofera un plus de confort varstnicilor, apropiind caracterul

spatiului catre nevoile acestora. Deasemenea, prezenta unui scaun, sau fotoliu in apropierea

intrarii este binevenita. Rezumandu-ne la caracterul ergonomic al mobilierului, acesta este

indicat sa prezinte anumite proprietati necesare bunului uz de catre persoane in varsta. Spre

exemplu, patul, lasand la o parte atributul estetic ce trebuie intruchipat (se evita uzul

mobilierului cu aspect spitalicesc), poate avea o inaltime care sa permita privirea pe geam,

acest atribut permitand persoanelor imobilizate sa relationeze cu exteriorul.

Raportul dintre spatiul apartamentului si exterior este extrem de important. Astfel, orientarea

spatiului in care rezidentul isi petrece marea majoritate a timpului catre o curte interioara,

materializare a spatiului public, protejat, al adapostului, ofera persoanelor care din diferite

motive nu isi pot parasi locuinta, capacitatea relationarii vizuale cu restul varstnicilor prezenti

in adapost. Un spatiu ce poate rezulta in urma acestui tip de interactiune este logia (terasa,

balcon). Aceasta permite prezenta rezidentilor in spatiul deschis, fiind totodata in

proximitatea apartamentului. O alta modalitate interesanta de abordare a acestei relatii intre

locuitorii adapostului se contureaza in prezenta unui circuit video inchis. Acest sol al

tehnologiei in lumea varstnicilor, permite nasterea unor relatii sociale, fara ca individul sa

paraseasca locuinta. Prezenta acestui circuit are ca efect o stare generala mult mai buna a

batranilor ce nu isi pot parasi apartamentul, imaginea izolarii de societate pierzandu-si din

putere.

Prezenta luminii naturale cunoaste deasemenea o pozitie privilegiata in redarea unei stari

generale pozitive. Astfel, ferestrele de mari dimensiuni ce permit iluminarea naturala

abundenta constituie un punct forte al spatiului de locuire. Acest atribut aduce cu sine

dezvoltarea diferitelor activitati ce induc o stare de independenta varstnicilor (ex: pictura,

citit, scris etc.).

Acesibilitatea persoanelor cu anumite disabilitati motorii trebuie deasemenea avuta in vedere,

aceasta punand-usi amprenta asupra caracteristicilor spatiale ale apartamentului. Astfel,

coridoarele, spatiile de mici dimensiuni cum ar fi grupul sanitar sau bucataria trebuie sa

permita uzul de catre persoane aflate in fotolii rulante. Aceasta se materializeaza in latimea

coridoarelor, care trebuie sa permita intoarcerea intr-o astfel de situatie (D - 150cm), latimea



usilor (min 90cm), prezenta unui spatiu in jurul patului care sa faciliteze accesul la acesta,

etc.

Suprafata minima a unui apartament pentru o persoana este de 45m2, in timp ce pentru doua

persoane, aceasta creste la 55m2. Aceste suprafete confera apartamentului un caracter aerisit,

permitand totusi prezenta unor functiuni de baza. Asadar, in situatia in care, un astfel de

apartament nu poate fi dotat cu o bucatarie de dimensiuni generoase, prezenta unei chicinete

este binevenita, accentuand starea de autonomie resimtita de varstnici.

Intreaga serie de caracteristici ale spatiului privat, prezent in cadrul adapostului sub numele

de apartament, ilustrata mai sus, incearca realizarea unei tranzitii facile intre spatiul odinioara

numit “acasa” si spatiul ce devine “acasa” pentru aceste persoane. Avantajul acestui nou

camin se materializeaza insa in prezenta spatiilor publice ce-l completeaza.

3.C.2 Spatiul public, de interactiune

Prezenta spatiului public in cadrul adapostului, un spatiu de socializare protejat,

urmareste anularea starii de izolare, de singuratate resimtita de marea majoritate a

persoanelor aflate la varsta batranetii. Astfel, varstnicii gasesc refugiu fata de aceasta stare, in

relatiile cu restul persoanelor ce populeaza adapostul. Aceste relatii permit nasterea unor

grupuri restranse de oameni, ce sunt caracterizate de interactiuni stranse, cu caracter personal.

Dozarea numarului de persoane ce formeaza un asemenea grup, devine astfel foarte

importanta (6 membri, dupa cum a constatat un grup de cercetatori olandezi1). Grupurile ce

inglobeaza un numar mai mare de persoane sunt caracterizate de relatii ceva mai superficiale,

relatii de amicitie. Aceasta gradare a intensitatii relatiilor dintre varstnici in functie de

dimensiunea numerica a grupului se reflecta in proprietatile fizice ale spatiului public in sine.

Astfel, o gradare a acestuia, permite interactiunea in grupuri restranse, si totodata, permite

conturarea unor grupuri mult mai mari atunci cand aceasta se doreste. Asadar, prezenta unui

spatiu de socializare de aproximativ 25 m2 pe etaj (un etaj este de dorit a adaposti un numar

de maxim 6 apartamente/6 persoane) ofera posibilitatea conturarii unor astfel de grupuri,

intarind relatiile interumane ce capata fiinta, incurajand intr-un final interactiunea. Acest

spatiu se poate materializa in prezenta coridorului de acces in apartamente, ce poate fi

transformat din simpla-i functiune, intr-un spatiu de socializare.

1 Katrien Verleye, Paul Gemmel - Inovation in the elderly care sector at the edge of chaos – pag. 65



Asadar, caracterul anost al unui astfel de coridor este inlaturat, acesta capatand o noua

dimensiune sociala. Prezenta unor mici separeuri de-a lungul coridorului poate inlesni acest

tip de interactiune. Existenta acestor mici decrosuri, conduce la ruperea monotoniei vizuale

atat de caracteristica unui coridor, permitand individualizarea spatiului prin prezenta

diferitelor piese de mobilier ce “aduna” oameni (canapele, fotolii grupate in jurul unei mese –

invoca un joc de carti spre exemplu – socializare). Un plus de caracter al spatiului poate fi

atins prin utilizarea culorilor pentru diferentierea apartamentelor. Astfel, uzul culorilor vii

permit o indentificare mult mai facila a apartamentelor, sporind astfel confortul vizual al

locatarilor. Deasemenea, asa-zisul concept “BE-BUZZIE”1, implementat pentru prima data

intr-un spital de geriatrie din Ghent, Belgia, poate oferi acestor coridoare o noua forma. Acest

concept este axat pe incurajarea exercitiilor fizice pentru cei varstnici. Astfel, coridoarele de

acces ale acestui spital, au fost gandite sa adaposteasca un circuit ce inglobeaza diferite

exercitii fizice. Batranii sunt astfel incurajati in a practica aceste circuite, urmarind exercitiile

fizice propuse. Acest concept a fost primit cu caldura in cadrul spitalului mai sus amintit,

transformand atat aspectul coridoarelor, cat si starea de spirit a batranilor.2

1 Katrien Verleye, Paul Gemmel - Inovation in the elderly care sector at the edge of chaos – pag. 812 Scheme conceptuale - posibila abordare spatiala a coridorului



Urmatorul nivel de socializare implica un numar mai mare de indivizi, astfel luand nastere o

serie de alte spatii ce incurajeaza la interactiune. Spre exemplu, adapostirea unor nevoi de

baza (spalatorie, uscatorie, calcatorie etc.) sub acoperisul unei zone comune, incurajeaza

socializarea intre indivizi. Aceste spatii nu trebuie insa sa aiba suprafete mai mici de 70 m 2,

aspectul aerisit al incaperii fiind un atribut important al starii generale de bine a varstnicilor.

La acest tip de spatiu se pot adauga zonele de living comune, ce pot adaposti diferite

functiuni de relaxare, diferite jocuri, un eventual spatiu de proiectie unde mai multe persoane

se pot strange la un loc cu scopul vizionarii unui film (cinematograf de mici dimensiuni). Un

loc de luat masa impreuna, poate deasemenea capata existenta in cadrul adapostului,

permitand astfel relationarea in grupuri mari de oameni (un eventual restaurant). O alta

functiune ce poate aduna oamenii este capela, spatiu in care rezidentii se pot reculege si pot

participa la evenimente organizate cu ocazia diferitelor sarbatori anuale. Nu in ultimul rand,

spatiul unei biblioteci poate genera grupuri cu interese comune, incurajand astfel

interactiunea sociala.

Toate aceste zone trebuie insa sa fie definite de un atribut calduros al spatiului, materializat

prin prezenta unor materiale naturale precum lemnul si piatra. Lumina poarta deasemenea un

rol foarte important in conturarea acestor spatii publice, iluminatul natural abundent oferind

claritate spatiului, si implicit generand o stare psihica pozitiva. La aceasta stare isi aduc

aportul bineinteles si culorile folosite pentru definirea spatiului.

O alta eventuala functiune ce tine de spatiul public, presupune diferite hobby-uri ale

persoanelor aflate in adapost. Astfel pot lua nastere ateliere in care se produc piese de

mobilier, sau diferite alte obiecte. Avantajul prezentei acestor spatii consta in redarea

functionalitatii sociale a batranilor capabili sa lucreze. Astfel, acestia pot petrece o mare parte

a timpului ocupandu-se de aceste hobby-uri, ce isi gasesc finalitatea in diferite produse care

pot fi vandute. Aceasta activitate incurajeaza interactiunea intre varstnici cu aceleasi

preocupari, dand astfel nastere unor grupuri de oameni ce produc pentru societate. Un

asemenea spatiu contureaza astfel doua atribute principale, acela de a aduna oameni si de a

forma grupuri si acela de a restaura calitatea sociala a indivizilor prin produsele astfel

realizate.

Acest mozaic de spatii situate in interiorul cladirii constituie doar jumatate din balanta

zonelor comune ce permite traiul in echilibru al batranilor. Cel de-al doilea taler se

materializeaza in spatiile publice pozitionate in deschis, zonele de relaxare exterioare. Aceste



zone sunt de doua tipuri, primul este cel ce face legatura intre spatiul privat al adapostului si

spatiul public al orasului (spatiu tratat in detaliu in capitolul 3.B.1 al prezentei lucrari), in

timp ce cel de-al doilea spatiu este definit de atributul protector al ansamblului, fiind

pozitionat in centrul acestuia. Acest spatiu este asemuit de varstnici cu o oaza de liniste in

centrul orasului. Gradina interioara astfel creata ofera un mediu propice relaxarii, promenadei

si bineinteles interactiunii sociale, sub protectia adapostului. Impactul psihologic al unui

asemenea spatiu asupra rezidentilor se reflecta in atributul de independenta pe care fiecare

individ in parte si-l dezvolta. Un astfel de spatiu, prezent in ansamblu, invadeaza interiorul

spatiilor private prin intermediul fenestratiilor de mari dimensiuni creand astfel o relatie

directa intre interior si exterior, permitand varstnicilor relationarea cu mediul extern.

Organizarea planimetrica a acestor spatii este deasemenea extrem de importanta, aceasta

dand nastere unor zone de interactiune graduala ce permite existenta unor grupuri restranse

de indivizi cu preocupari asemanatoare in cadrul unui spatiu de mari dimensiuni. Atributul

gradual al spatiului ofera posibilitatea coexistentei respectivelor grupuri fara ca acestea sa fie

supuse unei interactiuni generale decat in situatia in care acest lucru se doreste. Astfel, in

situatia in care, spre exemplu, un eveniment isi gaseste fundalul desfasurarii in acest spatiu,

grupurile mai sus mentionate se pot aduna, intru asistarea la respectivul eveniment. Aceasta

caracteristica a spatiului se materializeaza prin prezenta unor alveole, soli ai spatiului intim,

in spatiul public. Aceste alveole sunt conturate in jurul atributului de a aduna oameni,

devenind spatii de intalnire ce pot fi marcate cu scopul identificarii facile. Spre exemplu,

adapostul pentru persoane varstnice din localitatea Alcazar de San Juan, Spania (arh. Ignacio

Vicens, Jose Antonio Ramos) foloseste vegetatia pentru marcarea acestor spatii: “maslinii

marcheaza locurile de relaxare si intalnire din gradina, in timp ce spatiile mult mai protejate

ale verandelor sunt subliniate in propria verticalitate de chiparosi”.1 Asadar, perceptia

spatiului ocupa un loc foarte important in definirea confortului vizual resimtit de rezidenti,

claritatea acestuia constituind un atribut ce trebuie atins prin diferite artificii arhitecturale. O

posibila abordare ar fi cea a culorilor, care la fel ca si in interior, produc o diferentiere clara a

zonelor. Astfel, este indicat ca aleile destinate promenadelor sa fie marcate prin materiale ce

contrasteaza puternic cu mediul apropiat. Aceasta abordare diminueaza confuzia vizuala ce

poate lua nastere in prezenta numeroaselor culori oferite de natura. Aici prezenta unor culori

reci, cu tenta minerala este binevenita, acestea deseori contrastand cu mediul natural.

Prezenta unui portic sau a unor spatii plasate in deschis insa acoperite permite accesul la

natura, la exterior, in toate anotimpurile anului, indiferent de starea vremii, fara a face rabat



de la confort, situatie care ofera varstnicilor un grad de independenta ridicat. Aici se adauga

problema accesibilitatii persoanelor ce fac uz de fotolii rulante. Pentru a facilita accesul in

mediul exterior al acestor persoane, spatiul gradinii trebuie conturat avand in vedere

capacitatile mobile ale acestor dispozitive. Astfel, latimea aleilor nu trebuie sa scada sub 120

cm, iar panta maxima a acestora trebuie sa fie de 5%. Prezenta unor balustrade, ce constituie

puncte de sprijin pentru persoanele cu capacitati mobile limitate, este deasemenea binevenita.

Data fiind calitatea spatiilor comentate anterior, de a fi situate in exterior, nu se pune

problema iluminarii naturale, aceasta facandu-si simtita prezenta in abundenta, insa

iluminarea nocturna capata o importanta majora, permitand promenadele de-a lungul intregii

zile. Asadar, cel mai important atribut al acestui spatiu este accesibilitatea, fie ea de orice

natura, calitate ce accentueaza starea de independenta si autonomie a varstnicilor, indulcindu-

le astfel prezenta in cadrul adapostului.

1 “The olive trees mark places of rest and meeting in the garden, while the more protected spaces of the porches

in double and triple height are underlined in their verticality by the cypress trees.” - Architectural Design –

Residences for the elderly – pag. 124

4. STUDII DE CAZ



■ Locuinta pentru persoane varstnice – Vitry sur Seine, Franta (arh. Soisick Cleret)

Construit in vecinatatea orasului Vitry-sur-Seine, proiectul de fata reuseste crearea unor spatii

publice graduale, permitand astfel interactiunea in grupuri restranse. Prezenta acestor spatii

confera ansamblului un caracter intim. La acest atribut al spatiului se adauga deasemenea

materialele folosite, in marea lor majoritate fiind naturale, lemn, piatra. Intregul ansamblu se

dezvolta in jurul unui spatiu central ce adaposteste functiuni publice ale adapostului. Astfel,

toate aripile constructiei beneficiaza de acces direct la serviciile comune. Spatiile comune,

puternic luminate, faciliteaza perceptia de catre persoanele varstnice.



Imobilul, realizat din 5 aripi ce adapostesc 72 de camere, a fost gandit pentru a permite

cetatenilor varstnici un grad mare de libertate si intimitate. Astfel, toate dormitoarele sunt

dotate cu o mica bucatarie, si ofera o priveliste placuta asupra gradinilor si asupra peisajului

rural inconjurator.



■ Adapost pentru varstnici – Rotterdam, Olanda (arh. EGM Architecten)

Prezentul ansamblu, adaposteste sub acoperisul aceleiasi cladiri, un centru medical,

apartamente pentru varstnici si o serie de spatii publice destinate acestora. Complexul, ce

inglobeaza un numar de 195 de apartamete pentru varstnici, este gandit in jurul conceptului

de independenta al rezidentului. Astfel, atat spatiile de locuit cat si centrul medical se

contureaza in jurul unui atrium ce adaposteste un restaurant si diferite alte spatii publice.



Deasemenea, prezenta acestui ansamblu in cadrul orasului permite varstnicilor, o continuare,

atat a vietii cat si a rolului ocupat in societate, diminuand astfel starea de instrainare si izolare

resimtita de acestia.



■ Locuinte pentru varstnici – Zeewolde, Olanda (arh. Van der Herk & De Kleijn)

Constructia, realizata din doua volume majore, a caror intersectie adaposteste spatiul de

acces, se afla in proximitatea zonei portuare, apropiere ce permite orientarea spatiilor de zi

ale apartamentului catre peisajul oferit de imaginea acestuia. Astfel, fiecare apartament

beneficiaza de prezenta unor terase ce permit relaxarea varstnicilor, in exterior.



Una dintre caracteristicile definitorii ale acestui ansamblu consta in abordarea coridorului de

acces in apartamente. Acesta se materializeaza in prezenta unui portic, puternic luminat

natural, ce functioneaza ca spatiu public de interactiune intre varstnici. Calitatea luminii



naturale confera spatiului claritate, aducand astfel un plus de confort rezidentilor.



5. CONCLUZII

Notiunea de “azil” are asadar un impact negativ puternic, atat la nivel semantic, cat

mai ales la nivelul functiunii in sine. Daca adoptarea termenului de “adapost” ar atinge

cumva un nivel de perceptie ceva mai bland, pavand drumul spre imbunatatirea caracterului

acestui program, aceasta actiune nu ar fi capabila sa inlocuiasca atributele programului in

sine. Acestea urmeaza a fi schimbate prin atentie la detalii si prin incercarea transpunerii

necesitatilor psihologice ale persoanelor in cauza, batranii in situatia de fata, in dimensiuni

spatiale, arhitecturale. Astfel, abordarea fata de acest program se va schimba, imbunatatind

probabil, cei din urma ani ai multor varstnici. Calitatea spatiului, se reflecta intotdeauna in

starea psihologica a persoanei ce il ocupa. Tocmai de aceea, prezenta lucrare si-a propus sa

inteleaga mai intai care sunt necesitatile psihologice ale varstnicilor, materializate intr-o suma

de stari precum cea de protectie (a fi protejat), intimitate, familiaritate, interactiune sociala,

pentru ca ulterior aceste necesitati sa se transforme in solutii arhitecturale. Astfel, programul

de adapost poate capata noi sensuri, prin abordarea unor atitudini functionale noi.

Drept este ca aceasta problema este cu mult mai vasta decat a putut fi cuprinsa in cadrul celor

cateva pagini prezente aici, insa germenii preocuparii incearca sa contureze o suma de

premize conceptuale – conceptul de casa, camin, familiar; relatia cu exteriorul, cu lumea

aflata dincolo de limita ce ofera protectie, prezenta unui spatiu situat in deschis, care este insa

protejat si intim, o gradina interioara ansamblului, etc. – ce pot constitui repere in abordarea

proiectelor ce intruchipeaza acest program in viitor.

Asadar, este imperios necesar sa intelegem impactul unei abordari corecte asupra starii

psihice si fizice a varstnicilor ce fac uz de acest program, abordarea eronata, cea care acum

poarta pecetea “azilului”, demonstrandu-si de-a lungul timpului efectele negative asupra

interactiunilor dintre varstnici si lumea “mai proaspata” – excludere, izolare, disparitia rolului

social al acestor persoane.



6. BIBLIOGRAFIE

CARTI

■ Institutional care of elderly in Ireland – The National Council for the Aged 1985

■ Arhitectural Design – Residences for the elderly

■ Inovation in the elderly care sector at the edge of chaos - Katrien Verleye, Paul

Gemmel, septembrie 2009

■ Creating defencible space - Oscar Newman, Institute for Community Design

Analysis, aprilie 1996

■ Think elderly - Prof. Gaur G. Ray, MIT Institute of Design

■ Lifetime homes – Chris Goodman

■ Guidelines for the planning of houses for senior citizens – echipa multinationala

(Italia, Suedia, Marea Britanie, Spania, Ungaria) Claudio Spaletti, Carlo Bughi, Katarina

Sjögren

■ Housing for the elderly - a guide to best practice – Guy Kasier, E&D Systems,

iulie 2009

SURSE WEB

■ www.insse.ro – Institutul National de Statistica

■ www.wikipedia.org – Enciclopedie online

■ www.dexonline.ro – Dictionarul Explicativ Roman

■ www.welhops.net – Welfare Housing Policies for Senior Citizens

■ www.lifetimehomes.org.uk – Adaptable Design for Life

■ www.who.int – World Health Organization

BROSURI

■ Moving into residential care


http://www.who.int/

http://www.lifetimehomes.org.uk/

http://www.welhops.net/

http://www.dexonline.ro/

http://www.wikipedia.org/

http://www.insse.ro/

disertatie - iorgulescu vlad

Documents