UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA FINANTE BĂNCI –ASIGURĂRI

MASTERAT

Rolul societăților de microfinanțare

Particularități în România

Coordonator:

Conf. Univ. Dr. ZAPODEANU DANIELA

Masterand:

DERECICHEI TEODORA

CUPRINS

Introducere..............................................................................................................3

Capitolul 1. Necesitatea microfinantarii.................................................................5

Capitolul 2. Incadrarea institutiilor de microfinantare...........................................7

Capitolul 3.Activitatea de microfinantare in Romania...........................................9

Capitolul 4. Cadrul legislativ si conditiile generale ale microfinantarii.................11

Concluzii ................................................................................................................18

Bibliografie.............................................................................................................21

2

Introducere

În contextul economic actual, nevoile de finanțare se află în continuă creștere. Marea parte a acestor nevoi sunt împlinite în cadrul sectorului bancar. Băncile vin azi în întâmpinarea clienților cu o ofertă cât se poate de variată de servicii. Totuși, există categorii de populație care, deși au nevoie de finanțare, nu au acces la serviciile bancare deoarece nu îndeplinesc condițiile cerute de bănci. Pentru deservirea acestor categorii de populație există instituțiile de microfinanțare. Aceste instituții vin să acopere o nișă pe piața serviciilor financiare, asigurând astfel accesul la finanțare și pentru clienții care nu se califică din punctul de vedere al băncilor.

Ceea ce diferențiază sectorul de microfinanțare față de sectorul bancar este în primul rând orientarea socială a activităților desfășurate de instituțiile de microfinanțare.

Acestea își oferă serviciile în principal categoriilor defavorizate de populație și persoanelor aflate în stare de dificultate, categorii care prezintă un grad ridicat de risc. Incluziunea socială și sprijinirea prin diverse servicii a categoriilor defavorizate reprezintă însăși esența activităților instituțiilor de microfinanțare, rațiunea lor de a exista.

În vremuri de criză, cea mai afectată categorie socială este clasa de mijloc, reprezentată în principal de micii întreprinzători, adică motorul unei societăţi şi al economiei, avertizează sociologii. IMM-urile sau PFA-urile sunt foarte vulnerabile întrucât nici nu se bucură de protecţie din partea statului, nici nu dispun de suficiente rezerve pentru atenuarea şocului recesiunii. Se ştie însă că unde există probleme cineva identifică oportunităţi, precum microfinanţarea, o alternativă de creditare a micilor întreprinzători şi a categoriilor sociale dezavantajate.

Un recent studiu realizat de Erste Group confirmă ceea ce mediul de a-faceri din ţara noastră, dar şi din alte ţări europene reclamă încă de la începutul cri-zei financiare: accesul tot mai restrictiv la credite. Băncile au devenit foarte precaute când vine vorba de finanţarea unei afaceri ale cărei perspective de succes

3

sunt în prezent foarte greu de evaluat, chiar şi în cazul unui business-plan perfect. În aceste condiţii, pentru a convinge banca să-i acorde un împrumut, o companie trebuie să-şi asume, la rândul său, mai multe riscuri. Este vorba, printre altele, de creşterea contribuţiei proprii din valoarea investiţiei, precum şi de garanţii valoroase şi cât mai lichide, pentru recuperarea rapidă a împrumutului. Însă nici resursele proprii, nici garanţiile suplimentare nu au reprezentat o prioritate a IMM-urilor în ultimii ani, aproape toate fiind concentrate pe investiţii, o bună parte ajungând pe piaţa imobiliară, aflată în blocaj. Din aceste motive, mulţi dintre micii întreprinzători ar putea porni în căutarea unor alternative mai flexibile şi mai a-vantajoase de finanţare, precum programele de microfinanţare, susţinute de bănci în cooperare cu instituţii financiare internaţionale precum Banca Mondială sau BERD.

Microfinanţarea presupune acordarea de credite cu valori reduse, precum şi oferirea altor tipuri de servicii financiare unor categorii de persoane şi asociaţii care nu prezintă interes comercial pentru băncile comerciale, deoarece fie nu au istoric de credit, fie nu dispun de garanţii adecvate. Astfel, accesul la servicii financiare poate contribui la stabilizarea şi dezvoltarea economică, în special în avantajul categoriilor de populaţie cu venituri mici.

4

Capitolul I

Necesitatea microfinantarii

Din punct de vedere al finantarii există o multitudine de cauze ale excluderii sociale a persoanelor și respectiv a încadrării acestora în categoria persoanelor la risc, dintre care menționăm:

- lipsa unui loc de muncă, în mod special șomajul pe termen lung (fenomen in crestere in contextual actual al crizei economice);

- femeile sunt mai predispuse la excludere socială și la sărăcie, mai ales mamele singure și femeile în vârstă. În majoritatea țărilor, rata șomajului la femei este mai mare decât la bărbați;

- vârsta - în multe țări, rata șomajului la tineri este ridicată, iar persoanele de peste 65 de ani trăiesc la limita sărăciei;

- numărul de membri ai familiei – de regulă familiile mari, cu mai mult de 3 copii, sunt mai vulnerabile;

- factori etnici și culturali – grupurile minoritare și imigranții sunt mai expuși la riscul de sărăcie;

- cauze geografice – în majoritatea țărilor europene există importante diferențe regionale în ceea ce privește excluderea socială și fenomenul sărăciei, diferențe care apar și în interiorul unei țări.

Persoanele excluse din punct de vedere social nu au un acces adecvat la serviciile financiare. Acest fapt reprezintă o barieră în calea celor care ar dori să își înceapă propria lor afacere. Scopul microfinanțării este tocmai să ajute persoanele defavorizate să depășească această barieră. Microfinanțarea s-a dovedit a fi o unealtă eficientă în promovarea spiritului antreprenorial și o resursă de neprețuit pentru cei care doresc să își creeze sau dezvolte o afacere.

5

Microfinanțarea este adesea oferită de către organizații din afara sectorului bancar. Aceste instituții au capacitatea și dorința de a fi de folos persoanelor care au nevoie de microcreditare, realizând acest lucru într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor. Pentru a putea acoperi costurile de tranzacție mai ridicate, instituțiile microfinanțare sunt obligate să perceapă dobânzi și comisioane mai ridicate decât în sectorul bancar.

Instituțiile de microfinanțare au ca scop asigurarea de servicii financiare celor săraci și foarte săraci, cu precădere în zonele rurale. Gradul de acces și calitatea accesului persoanelor din mediul rural, cu venituri reduse, la servicii financiare, depinde de calitatea cadrului legislativ și a reglementărilor.

Datele și informațiile existente arată că piețele financiare eficiente, extinse, contribuie la o dezvoltare accelerată a agriculturii. Astfel, creșterea accesului în mediul rural la o gamă mai largă de servicii financiare, printr-un spectru mai mare de intermediari financiari, devine un obiectiv important. Creșterea economică în agricultură precede o creștere economică generală, ducând la reducerea sărăciei, ținând cont de faptul că majoritatea oamenilor săraci locuiesc în zone rurale.

Există numeroase exemple de bănci de dezvoltare în agricultură, instituții de microfinanțare și uniuni de credit care și-au creat portofolii puternice în zona rurală, în timp ce băncile comerciale par a se feri de acest sector. În general, băncile comerciale din majoritatea tărilor nu au intrat pe piața creditelor rurale sau pentru agricultură în număr prea mare, în ciuda motivațiilor oferite pentru a încuraja acest lucru.

Mai multe instituții de microfinanțare au demonstrat că pot obține profit din deservirea unui număr mare de gospodării relativ sărace, microîntreprinderi sau întreprinderi mici. Numărul instituțiilor de microfinanțare care își adaptează produsele pentru a se potrivi și zonelor rurale, nu doar celor urbane, este în creștere. Aici pot fi numite Equity Building Society din Kenya, CrediAmigo din Brazilia, MiBanco din Peru, Financiera Calpia din El Salvador sau Basix India Ltd., o instituție de microcreditare care deservește segmentul rural sărac din India.

Sectorul de finanțare rurală și microfinanțare este mic în comparație cu sectorul bancar comercial, având efecte limitate asupra stabilității sistemului financiar în ansamblul său. În majoritatea țărilor în curs de dezvoltare totalul

6

creditelor din sectorul finanțării rurale și al microfinanțării ajunge la aproape de 1% din oferta generală monetară, clienții reprezentând mai puțin de 1% din populație. Țările cu niveluri mai ridicate de penetrare ale activităților de microfinanțare sunt Indonezia (6,5%), Tailanda (6,2%), Vietnam și Sri Lanka (4,5%), Bangladesh și Cambodgia (3%), Malawi (2,5%), urmate de Bolivia, El Salvador, Honduras, India și Nicaragua (puțin peste 1%).

Capitolul 2

Incadrarea institutiilor de microfinantare

Instituțiile de finanțare rurală, de microfinanțare și de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii se încadrează în mai multe categorii, în funcție de scopul lor, de reglementările existente și de serviciile pe care le oferă. Acestea pot fi:

- programe și agenții guvernamentale pentru finanțare rurală, microfinanțare sau finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii;

- instituții financiare nebancare, non-profit și non-guvernamentale;- cooperative financiare bazate pe membralitate;- bănci de tip poștă doar pentru atragerea de economii;- instituții financiare de dezvoltare;- instituții bancare specializate, de regulă autorizate pentru un număr

limitat de operațiuni, activități și servicii, pentru a se diferenția de băncile comerciale;

- bănci comerciale.Aceste instituții se diferențiază prin natura produselor și serviciilor care le

este permis prin lege să le ofere, prin modul în care sunt supravegheate și prin sursa de proveniență a fondurilor folosite în activitatea curentă.

Nu în toate țările există toate aceste tipuri de instituții, acest lucru depinzând în mod deosebit de gradul de dezvoltare a sectorului de finanțare rurală și microfinanțare

1. Programele și agențiile guvernamentale pentru finanțare rurală, microfinanțare și finanțare IMM – au de regulă un avantaj

7

competitiv față de instituțiile private care oferă servicii financiare similare gospodăriilor, microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici. În unele țări, aceste agenții funcționează sub forma instituțiilor financiare de dezvoltare sau a băncilor specializate.

2. Instituțiile financiare nebancare, non-profit și non-guvernamentale – au fie un obiectiv combinat, în sensul că în activitățile lor de natură socială desfășurate se include și creditarea, fie au ca obiectiv unic creditarea. Acestea din urmă aparțin de regulă sectorului privat și sunt organizate ca fundații, trusturi sau asociații non-profit. Unele din aceste instituții sunt entități locale, de sine stătătoare, în timp ce altele pot fi afiliate sau sponsorizate de organizații non-guvernamentale internaționale. Zona geografică pe care o deservesc aceste instituții depinde de modul lor de organizare și statutul legal. Astfel, unele dintre aceste instituții de intermediere financiară operează doar la nivelul județului, altele se extind într-o întreagă regiune, iar unele își desfășoară activitatea la nivel național.

3. Cooperativele financiare bazate pe membralitate – pot avea un scop multiplu - producție, servicii, marketing, cooperative rurale - care să includă și economii și credite, sau un scop unic, ca organizații cooperatiste financiare, cum sunt de exemplu uniunile de credit. Acestea au o istorie mai îndelungată decât instituțiile de intermediere financiară non-guvernamentale în majoritatea țărilor, și se deosebesc de acestea prin faptul că tranzacțiile lor sunt limitate la un număr de membri înregistrați, care au în comun fie zona geografică de rezidență, fie ocupația sau locul de muncă. Cooperativele financiare sunt conduse de către membrii proprietari, după principiul o persoană – un vot.

4. Băncile de tip poștă doar pentru economii– au posibilitatea de a constitui depozite de la un număr ridicat de persoane, de regulă în sume mici. Activitatea lor se rezumă la depozite, plăți si transferuri, fără a cuprinde și credite. Scopul lor este de a oferi persoanelor cu venituri mici, îndeosebi celor din zonele rurale, un loc sigur unde să își depoziteze economiile.

5. Instituțiile financiare de dezvoltare – în multe țări, au fost înființate și finanțate de Guvern, pentru a dezvolta și promova un sector strategic al economiei și pentru a îndeplini obiective de natură socială. Acestea au rolul de a completa oferta de servicii financiare care în mod normal nu sunt oferite de către bănci, având un rol crucial în dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

8

6. Instituțiile bancare specializate – În unele țări, activitățile bancare pot fi limitate în funcție de întinderea geografică a zonei deservite -județ, provincie, regiune. Instituțiile bancare cu servicii limitate, de exemplu băncile rurale sau băncile de microfinanțare, se supun supravegherii prudențiale exercitate de autoritatea centrală de supraveghere, fiind obligate să respecte cerințele de raportare și standardele prudențiale.

7. Băncile comerciale – se implică atât direct, cât și indirect în finanțarea rurală și microfinanțare. Implicarea indirectă se referă la faptul că băncile depozitează fondurile folosite de instituțiile de microfinanțare și cooperativele financiare, sau le acordă diferite împrumuturi și facilități de creditare acestora, ca și cliență ai săi.

Scopul reglementărilor din domeniu este de a construi instituții puternice care să asigure servicii în condiții de uniformitate și standarde comune de performanță.

Capitolul 3

Activitatea de microfinanțare în România

Primele instituții de microfinanțare au fost înființate în România în urmă cu 18 ani, deși la acea vreme nu exista un cadru legislativ care să le reglementeze activitatea. Aceste instituții sunt răspândite azi în toată țara.

În România băncile comerciale nu sunt interesate în microfinanțare, deoarece reglementările prudențiale fac ca creditele oferite pentru întreprinderile mici și mijlocii să fie foarte costisitoare pentru bănci. Majoritatea întreprinderilor mici, microîntreprinderilor dar și afacerile aflate la început nu au acces la creditele bancare deoarece nu îndeplinesc cerințele băncilor, acestea fiind foarte ridicate. Cu excepția unui număr limitat de bănci comerciale care au încercat să își adapteze oferta la cerințele întreprinderilor mici și mijlocii prin programe finanțate de BERD - BCR, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Banca Românească, activitatea de microfinanțare se desfășoară în prezent prin 29 de

9

instituții de microfinanțare, răspândite prin filiale în toată țara. În anul 2005, portofoliul de credite al societăților de microfinanțare a ajuns la 27,4 milioane euro, ceea ce reprezintă o creștere de 60% față de anul 2003.

În țara noastră, conform studiilor realizate, există mai multe categorii de persoane expuse la riscul excluderii sociale. Acestea sunt:

- familiile în care adulții nu au un loc de muncă stabil și trăiesc din venituri ocazionale, ajutor de șomaj sau din alocațiile copiilor;

- familiile care nu dețin pământuri, care trăiesc în zone cu o cerere de forță de muncă redusă;

- familiile cu mulți copii și venituri reduse sau familiile cu un singur părinte;

- persoanele în vârstă care nu beneficiază de pensie sau a căror pensie este foarte mică;

- tineri cu un nivel de educație scăzut și fără calificare profesională.Aceste categorii de persoane nu ar putea niciodată să obțină un credit

bancar pentru începerea unor mici afaceri, deoarece nu îndeplinesc condițiile cerute de bănci.

Societățile de microfinanțare au fost înființate tocmai din dorința de a sprijini persoanele defavorizate, microîntreprinderile și înreprinderile mici și mijlocii care nu au acces la sectorul bancar. Comparativ cu băncile, aceste societăți au un mare avantaj, și anume ușurința de accesare a creditului. Aceasta înseamnă că până și întreprinderile care nu au un istoric de creditare, și chiar cele aflate la început pot obține finanțare.

Statisticile arată că în anul 2005, în România existau 523.000 de întreprinderi mici și mijlocii și 465.000 de microîntreprinderi active. Acestea stau la baza dezvoltarii sectorului privat in Romania, constituind marea majoritate a societăților comerciale existente. Fiind prima generație de societăți private, respectiv de oameni de afaceri, acestea au nevoie de un sprijin diversificat care să includa servicii financiare dar și instruire și consultanță.

În ciuda eforturilor depuse de băncile comerciale de a-și adapta serviciile și de asemenea cerințele pentru a putea atrage clienți din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, băncile nu oferă suficient sprijin pentru dezvoltarea acestor afaceri. Pentru întreprinderile mici este deci foarte greu să aibă acces la capital. În

10

scopul de a ușura accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare bancară a fost creat în anul 2002 Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, a cărui activitate a crescut tot mai mult. Comparativ cu anul 2004, în anul 2006 fondul a oferit de 13 ori mai multe garanții ca număr al lor, respectiv de 4 ori mai multe ca valoare. Astfel, la sfârșitul anului 2006 numărul garanțiilor acordate de fond a fost de 1.931, în valoare totală de 164,87 milioane euro.

Între bănci și instituțiile de microfinanțare nu există parteneriate sau legături de colaborare, deoarece băncile privesc cu suspiciune acest sector al microfinanțării. În România instituțiile de microfinanțare s-au dezvoltat în totalitate prin sprijin internațional. Acest sprijin a fost esențial pentru ca Guvernul românesc să recunoască faptul că, într-adevăr, microcreditarea poate reprezenta un mijloc de combatere a sărăciei. Totuși, la momentul de față nu există încă surse de finanțare românești pentru sectorul de microcreditare.

În anul 2003, USAID ( United States Agency for International Development) a lansat în România Programul pentru Dezvoltarea și Îmbunătățirea Performanțelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Acest proiect are menirea să îmbunătățească cadrul legal în care evoluează instituțiile de microfinanțare, creînd astfel condițiile pentru dezvoltarea unui sector sănătos de microfinanțare în România. Activitățile acestui proiect includ:

- Contribuția la crearea unui cadru legislativ coerent care să permită dezvoltarea industriei de microfinanțare în România. Un cadru clar și bine structurat plasează microfinanțarea pe un curs rapid de dezvoltare, în scopul combaterii sărăciei, al creării de locuri de muncă, al educării beneficiarilor în domeniul finanțării și al afacerilor, al dezvoltării inițiativei și spiritului antreprenorial, al extinderii programelor sociale și de dezvoltare comunitară, al dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii și al creșterii bunăstării sociale.

- Îmbunătățirea capacității tehnice și financiare a organizațiilor de microfinanțare. În acest scop, reprezentanții organizațiilor de microfinanțare de pe poziții manageriale, dar si executive participă la cursuri de instruire adaptate nevoilor lor. Programul de cursuri cuprinde tematici variate din domeniul managementului de risc, celor mai bune practici în domeniu, dezvoltării noilor produse financiare și

11

creditului rural, managementului oficiilor regionale, indicatorilor de referință pentru industria de microfinanțare.

- Crearea unei Coaliții de Microfinanțare menită să reprezinte industria și să continue programul de asistență tehnică inițiat cu sprijinul Programului pentru Dezvoltarea și Îmbunătățirea Performanțelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii. 14 organizații de microfinanțare au semnat un acord care servește la promovarea activităților rețelei de microfinanțare din România.

Capitolul 4Cadrul legislativ si conditiile generale ale microfinantarii

Prin sprijinul acordat de către Banca Mondială, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională – USAID și Coaliția de Microfinanțare, în iulie 2005 a fost aprobată Legea privind societățile de microfinanțare, Legea nr. 240/15 iulie 2005, după mai bine de 2 ani de discuții și negocieri.

Această lege prevede un nivel moderat de supraveghere din partea Băncii Naționale a României:

- constrângeri minime pentru înființarea unei societăți de microfinanțare care nu acceptă depozite de la populație;

- nu există restricții privind acționarii străini, conducerea străină sau utilizarea de fonduri provenite din străinătate;

- principalul obiect de activitate al societăților de microfinanțare îl constituie acordarea de credite din diverse surse, proprii sau împrumutate, fonduri atrase de la donatori sau de la diverse instituții financiare, fonduri publice; obiectul secundar de activitate al acestor societăți se referă la sprijinul acordat pentru dezvoltarea economică a clienților, incluzând aici consultanță, informare, educare;

- societățile de microfinanțare au acces la fondurile publice;- debitorii sunt protejați împotriva practicilor abuzive de acordare sau de

rambursare de imprumuturi;- activitățile de microfinanțare trebuie să fie transparente iar beneficiarii

acestor servicii trebuie să fie tratați în mod uniform, cu respect, fără discriminare în procesul de evaluare a dosarului de credit;

- societățile de microfinanțare trebuie să transmită în mod regulat către B.N.R. rapoarte privind portofoliul de credite, pentru a permite ca activitatea acestora să fie inclusă în analizele privind evoluția creditului neguvernamental.

12

După doar 6 luni de la aprobarea acestei legi a fost emisă o nouă reglementare privind activitatea de creditare a instituțiilor financiare nebancare, anume Ordonanța Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 31 ianuarie 2006.

Având ca scop reglementarea pieței financiare nebancare și crearea unui regim unitar aplicabil tuturor activităților de creditare, Titlul I din O.G. nr. 28/2006 completează cadrul legislativ creat prin Legea nr. 240/2005 privind societățile de microfinanțare. Această ordonanță aduce un nou set de reglementări pentru sectorul de microfinanțare și împovărează puternic instituțiile din punct de vedere al cerințelor legislative:

- instituțiile financiare nebancare, cu excepția caselor de ajutor reciproc și a caselor de amanet trebuie să se organizeze ca societăți pe acțiuni, având ca unic obiect de activitate desfășurarea activităților de creditare autorizate;

- capitalul social minim pentru înființarea acestor instituții este echivalentul în lei a sumei de 200.000 euro;

- se interzice instituțiilor financiare nebancare să accepte depozite sau alte fonduri rambursabile de la populație, precum și să emită obligațiuni sau să acorde imprumuturi garantate prin propriile actiuni;

- administratorii instituțiilor financiare nebancare pot să fie doar persoane fizice și trebuie să îndeplinească anumite condiții morale;

- cerințele prudențiale și de raportare sunt aceleasi pentru toate tipurile de instituții financiare nebancare, societățile de microfinanțare nefiind considerate o categorie aparte, reglementată deja printr-o lege organică.

Ordonanța stabilește ample cerințe operaționale, administrative și de raportare, care reprezintă o povară birocratică pentru aceste instituții de mărime relativ mică.

Prevederile ordonanței sunt foarte stricte și reprezintă o amenințare reală pentru instituțiile financiare nebancare. B.N.R. poate obliga societățile de microfinanțare să acorde, sau să nu acorde credite, potrivit cu criteriile sale și are dreptul să interzică acestor societăți să împrumute bani de pe piața internațională. De asemenea, banca națională poate forța societățile de microfinanțare să concedieze managerii sau administratorii, sau să își reorganizeze activitatea. Dacă societățile încalcă oricare din prevederile ordonanței, B.N.R. are dreptul să le retragă autorizația de funcționare.

B.N.R. a adus astfel supravegherea sectorului de microfinanțare mai aproape de cea din sectorul bancar. Societățile de microfinanțare se opun acestui lucru, fiind puse într-o situație nedreaptă de a fi comparate cu băncile. Reglementările excesive sunt o povară pentru aceste societăți și nu fac altceva decât să diminueze flexibilitatea specifică activităților de microfinanțare.

13

Principalele obiecții care pot fi aduse Ordonanței nr. 28/2006, care reglementează activitatea instituțiilor financiare nebancare, sunt următoarele:

- Procesul de înființare a societăților de microfinanțare este complicat, costisitor și necesită mult timp.

- Această ordonanță creează un cadru legislativ care încearcă să reglementeze instituții de mărimi foarte diferite - de la societăți mici până la mari societăți financiare - și care desfășoară activități foarte diferite: leasing, amanet, microfinanțare, credite de consum etc., oferind instrucțiuni detaliate care în mod cert nu se potrivesc pentru toate tipurile de instituții financiare nebancare.

- Instituțiile financiare nebancare nu au voie să accepte depozite de la populație, ca atare nu este necesar ca B.N.R. să își îndeplinească funcția publică, de protejare a intereselor populației.

- B.N.R. are puterea să emită norme de creditare pentru societățile de microfinanțare, norme care nu se potrivesc realității microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici, referitoare la: garanțiile solicitate, documentația creditului, criteriile de evaluare a dosarului de credit, eligibilitatea clientilor, clasificarea portofoliului de credite și a provizioanelor etc.

- B.N.R. poate solicita societăților de microfinanțare să concedieze managerii sau administratorii, sau să își reorganizeze activitatea internă. Există riscul ca unii manageri sau administratori ai acestor societăți să nu corespundă cerințelor ordonanței să nu mai fie calificați pentru funcția pe care o dețin.

- Articolul 9 din ordonanță interzice societăților de microfinanțare emisiunea de obligațiuni, ceea ce contravine în mod direct celui mai de succes model de societate de microfinanțare, care necesită o securizare a datoriei. Un model clasic de dezvoltare a unei societăți de microfinanțare presupune trecerea acesteia de la fondurile obținute din donații la finanțarea din sectorul privat și apoi la emisiunea de obligațiuni.

- Ordonanța impune structuri interne pentru societățile de microfinanțare care nu sunt adecvate acestui sector. De exemplu, Articolul 27 prevede existența unui comitet de administrare a riscurilor, precum și a unui comitet de audit, cerințe care pentru o mică societate de microfinanțare nu sunt realiste. Practicile de administrare a riscului de credit pentru aceste societăți sunt deja mai stricte decât în cazul băncilor. In acest moment, in cadrul acestor societati exista trei nivele de audit finciar.

- Cerințele de contabilitate, audit și raportare sunt similare băncilor, fiind dificil de îndeplinit de către societățile de microfinanțare.

14

- Societățile de microfinanțare trebuie să înainteze organului de supraveghere toate documentele financiare, ceea ce reprezintă o povară grea deoarece aceste instituții procesează un volum mare de credite mici.

- Aceste societăți trebuie să notifice B.N.R. în cazul oricărei angajări sau concedieri a unui manager sau administrator, în cazul cumpărării sau vânzării de acțiuni, în cazul modificărilor în structura acționariatului sau în cazul modificării normelor interne. Se estimează că o societate de microfinanțare de mărime medie ar trebui să angajeze o persoană în plus doar pentru a se asigura că reglementările B.N.R. sunt respectate și pentru a raporta toate informațiile cerute.

- Activitatea de creditare este singura activitate permisă, deși capitalul minim necesar este foarte ridicat, 200.000 euro.

Pe termen mediu și lung, interdicția de a emite obligațiuni constituie o limitare majoră a creșterii sectorului de microfinanțare. Finanțarea prin emisiune de obligațiuni este o metodă larg răspândită și folosită în întreaga lume, fiind un factor favorizant al creșterii și dezvoltării societăților de microfinanțare.

La momentul de față, sectorul de microfinanțare din România cuprinde 29 de instituții de microfinanțare, fiind divizat în două segmente, datorită cadrului legislativ. Primul segment este reprezentat de 8 instituții de microfinanțare cu o vechime de peste 7 ani, mature, care au o metodologie de creditare bine stabilită și mecanisme interne de control eficiente. Al doilea segment include 20 de instituții de microfinanțare autorizate sau în proces de autorizare care au apărut în 2006 în urma noului cadru legislativ creat, societăți care probabil că au desfășurat activități de creditare și înainte de apariția legii, sub forma de societate comercială cu răspundere limitată. La acestea se adaugă o bancă de microcreditare, Procredit Bank.

Rata dobânzii la microcredite variază între 5% și 15% iar perioada de acordare a creditelor este de maxim 3 ani. Unele societăți de microfinanțare solicită garanții materiale care să acopere valoarea creditului și dobânda aferentă în proporție de 120%. Alte societăți însă nu solicită garanții ci folosesc o „abordare ciclică a creditării”: primul credit acordat are o valoare mică, iar după rambursarea acestuia beneficiarii pot solicita încă un credit, care poate fi chiar de 2 ori mai mare decât primul. Acest ciclu se repetă până se ajunge la valoarea maximă a creditului ce poate fi acordat, de 25.000 euro. În fiecare an, aproximativ 70% din beneficiarii microcreditelor se întorc pentru noi credite, ceea ce demonstrează satisfacția lor și încrederea în serviciile oferite. Acest fapt mai arată și că majoritatea afacerilor finanțate au succes.

Statisticile arată că la nivel național, rata de rambursare a microcreditelor este foarte ridicată, uneori chiar peste rata de rambursare din sectorul bancar.

15

Pierderile suferite de societățile de microfinanțare se situează sub 2,5% din totalul creditelor acordate, datorită în primul rând serviciilor personalizate oferite și activităților de monitorizare eficiente.

La inițiativa sectorului bancar românesc, în 2004 a fost înființat Biroul de Credit, sub forma unei societăți pe acțiuni și având ca membri fondatori 24 de bănci. În prezent, Biroul de Credit are ca acționari 27 de bănci comerciale. Obiectul de activitate al Biroului îl constituie administrarea informațiilor legate de creditare, atât negative cât și pozitive, puse la dispoziție de către bănci și instituțiile nebancare, asemănându-se cu Registrele de credit propuse de Banca Mondială.

Biroul de Credit îşi propune să sprijine participanţii la sistem prin furnizarea de informaţii reale, actualizate şi consistente referitoare la persoane fizice care au contractat credite de la bănci sau societăţi financiare, au achiziţionat un produs în sistem leasing, au fost asigurate împotriva riscului de neplată de o societate de asigurări sau sunt abonate la servicii de telefonie fixă sau mobilă. Biroul de Credit reprezintă o sursă sigură şi eficientă de informaţii pentru participanţi. Aceste informaţii se adaugă celor pe care participanţii le deţin din surse proprii sau alte surse externe pentru a decide dacă intră sau nu într-o relație de natură financiară cu persoana respectivă.

Instituţii de acest profil există în numeroase ţări, de pe toate continentele lumii. Statisticile demonstrează că funcţionarea birourilor de credit facilitează accesul la credite şi totodată determină scăderea numărului şi a valorii restanţelor la nivelul sectorului financiar-bancar şi al furnizorilor de utilităţi.

Biroul de Credit este operaţional din data de 16 august 2004 şi, în prezent, gestionează date negative şi pozitive provenite din surse bancare şi nebancare.

Evoluția numerică a instituțiilor de microfinațare precum și a creditelor acordate se poate observa în tabelul următor:

2003 2004 2005 2006

Numărul instituțiilor de microfinanțare

14 14 9 29

Numărul creditelor acordate 8.400 14.900 20.000 30.000

Valoarea medie a creditelor acordate 3.100 3.400 5.200 6.000

16

(in euro)

Sursa: A.N.I.M.M.C.

Reprezentanți ai sectorului de microfinanțare din România fac parte din proiectul european „From Exclusion to Inclusion through Microfinance: Learning from East to West and from West to East”, program care are ca scop realizarea unui schimb de experiență între instituțiile de microfinanțare din estul și cele din vestul Europei.

Schimbările de natură legală, economică și financiară continuă să modeleze societățile de microfinanțare. Un pas important în dezvoltarea acestui sector l-a constituit trecerea, la 1 ianuarie 2008, la planul de conturi bancar, ceea ce a constituit într-un fel, o apropiere de modelul bancar de creditare.

In contextual actual al crizei economice, in ţările din Europa Centrală şi de Est există peste 35 de milioane de persoane care nu au un cont bancar, apreciază analiştii Erste Group. În acelaşi timp, doar 16% din IMM-uri şi-au finanţat în 2009 afacerile din credite bancare, în principal din cauza lipsei garanţiilor şi a rezultatelor financiare insuficiente, în timp ce 12% din acestea se susţin din resursele proprii ale acţionarilor, relevă datele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, ceea ce arată un potenţial foarte mare atât pentru dezvoltarea împrumuturilor acordate de băncile de retail, cât şi de companiile de microfinanţa-re. De altfel, finanţările acordate de bancă pentru IMM-uri au crescut uşor în 2009 în ciuda crizei, întrucât companiile au fost nevoite să recurgă la credite în lipsa fondurilor proprii şi a altor resurse financiare. În acelaşi timp, 63% din micile companii au nevoie de fonduri pentru a se adapta la cerinţele mediului economic competitiv din Europa.

17

CONCLUZII

Sistemul de intermediere financiară din România a trecut în ultimii ani prin transformări majore, transformări care l-au adus mai aproape de modelele din țările europene.

În ceea ce privește sectorul bancar evoluția acestuia în ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-a caracterizat prin dezvoltarea şi diversificarea produselor şi serviciilor bancare, creşterea vitezei şi diversificarea instrumentelor de decontare, modernizarea sistemului de evidenţă şi control, informatizarea sistemelor de transmitere a informaţiilor de natură contabilă, statistică şi a celor din procesul de transfer. Eforturile de capitalizare şi presiunea concurenţială au determinat băncile să-şi modernizeze și să-și extindă foarte mult reţeaua teritorială.

Un alt element nou în peisajul bancar românesc îl constituie apariția băncilor specializate. În condițiile unei populații tot mai inițiate și a unei creșteri economice care determină o nevoie tot mai mare de fonduri în economie, este imposibil ca o bancă să se mai adreseze întregii piețe și să mai îndeplinească toate funcțiile băncilor universale. Aceste condiții au dus la specializarea băncilor fie pe anumite segmente ale populației, fie pe oferirea unui anumit serviciu bancar.

Cu toate acestea, băncile comerciale nu pot satisface cerințele de finanțare pentru întreaga economie, ceea ce a dus la necesitatea înființării și reglementării unor alte tipuri de instituții financiare, care să se adreseze categoriilor de clienți care nu au acces la finanțarea bancară. Având în vedere nevoile de dezvoltare ale sectorului privat și mai ales, nevoile financiare ale acestuia, era normal ca pe piață să apară o ofertă diversificată de produse și servicii pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii. Instituțiile de microfinanțare au fost primele care au apărut pentru satisfacerea acestor nevoi, ele preluând riscul afacerilor aflate la început și administrate de persoane fără experiență, cu un grad mare de vulnerabilitate. Aceste instituții au suplinit aceste lipsuri prin relația personală pe care au stabilit-o cu fiecare client în parte, ofițerii de credit devenind mentori ai acestor persoane.

18

În timp, datorită diversității și a numărului mare de instituții financiare de pe piața românească, Banca Națională a simțit nevoia să intervină și să reglementeze acest sector prin legi și norme care să se aplice tuturor deopotrivă.

În esență, acesta este un lucru bun deoarece conferă credibilitate sporită acestor instituții. Investitorii apreciază reglementarea sistemului și se oferă să investească în acest sector profitabil. Acest gen de activitate nu este încă legiferat în toate țările Uniunii Europene și în acest context, situația României prezintă un avantaj competitiv față de alte state care ar putea atrage atenția investitorilor.

În ceea ce privește societățile de microfinanțare însă, acest lucru are și aspecte negative, printre care:

- Lipsa unui cadru legal de funcționare pentru societățile mici de microfinanțare care nu au putut asigura capitalul social minim pentru înregistrarea ca instituție financiară nebancară. Acest lucru a dus la desființarea a 4 instituții care înainte de apariția legii desfășurau activități de microfinanțare în zone defavorizate, mai ales în foste zone miniere - Petrosani, Baia Mare. Amintim în acest sens exemplul Bosniei Herțegovina, unde există două tipuri de societăți: organizații nonguvernamentale de microfinanțare, care pot acorda împrumuturi de până la 5.000 euro și instituții financiare nebancare de microfinanțare, care pot acorda împrumuturi de până la 25.000 euro;

- Împovărarea societăților cu costuri uriașe de operare datorate numărului de administratori, structurilor de audit și sistemului de contabilitate solicitat a se implementa;

- Presiunea pusă de către acționarii și investitorii interesați pe societățile de microfinanțare de a-și crește portofoliul de împrumuturi și numărul de clienți, elemente care afectează negativ calitatea relației cu creditorii;

- Posibilitatea scăderii performanței activității de creditare datorită creșterii numărului de clienți pe ofițer de credit;

- Posibilitatea eliminării segmentului de microîntreprinzători datorită cerințelor impuse de Banca Națională și a evaluării ofițerilor de credit care i-ar putea considera prea riscanți.

Provocarea care stă în fața societăților de microfinanțare este de a găsi echilibrul între păstrarea misiunii sociale a instituției și eficientizarea activității de creditare. Din păcate, în ultimii 2 ani, datorită presiunilor expuse mai sus, anumite instituții de microfinanțare au fost nevoite să coboare ștacheta în ceea ce privește misiunea lor socială, activitatea lor comercializându-se puternic.

19

Partea pozitivă însă este creșterea uriașă a investițiilor atrase de către instituțiile de microfinanțare, ceea se sustine dezvoltarea sectorului privat în România.

Sectorul de microfinanțare din România ar trebui să găsească mai mult sprijin în interiorul țării, care să-i permită o dezvoltare armonioasă și o acoperire cât mai completă a nevoilor de microfinanțare. Băncile românești ar trebui să renunțe la suspiciunea cu care privesc sectorul de microfinanțare și să nu vadă în instituțiile de microfinanțare posibili concurenți, ci să le privească drept parteneri, care acoperă împreună segmente diferite ale pieței.

20

BIBLIOGRAFIE

1. Zăpodeanu Daniela, Monedă şi credit. Instituţii monetare şi de credit, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2003

2. Zăpodeanu Daniela, Popa (Lezeu) Dorina, Popa Diana, Piețe de capital, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2006

3. Bădulescu Daniel, Management bancar – note de curs, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003

4. Morar Ioan Dan, Finanţe publice, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2004

5. Popa Ana, Opriţescu Marin, Instituţiile financiare ale economiei concurenţiale, Editura Universităţii Craiova, Craiova, 2002

6. ***, Legea nr. 240/2005 privind societățile de microfinanțare, M.O. nr. 663/2005

7. ***, Norma B.N.R. nr. 2/2006 privind capitalul minim al instituțiilor financiare nebancare, M.O. nr. 381/2006

8. ***, Norma B.N.R. nr. 16/2006 privind fondurile proprii ale instituțiilor financiare nebancare, M.O. nr. 770/2006

9. ***, Norma B.N.R. nr. 17/2006 privind supravegherea expunerilor instituțiilor financiare nebancare, M.O. nr. 770/2006

10. ***, www.birouldecredit.ro – Biroul de Credit11. ***, www.cerope.ro – Centrul Român de Politici Economice

21