rolul comunicĂrii didactice

GHEORGHE DUMITRIUManagementul clasei

ROLUL COMUNICĂRII DIDACTICE

ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR ŞI INTERACŢIUNILOR PSIHOSOCIALE

Aspecte teoretice

1. Conceptul de comunicare (managerială, organizaţională, educaţională, pedagogică, didactică)

În „Mic dicţionar de management”, comunicarea este definită ca un proces de transmitere a informaţiilor prin care ideile şi sentimentele se transmit de la individ la individ, făcând astfel posibilă interacţiunea socială (1, p. 40).

Din perspectivă managerială, comunicarea este una de tip interpersonal şi reprezintă un proces (de regulă intenţionat) de transfer de informaţie şi înţelesuri între indivizi, grupuri sau subcomponente organizaţionale şi organizaţii în ansamblul lor (2, p. 28), identificându-se cu conceptul de comunicare organizaţională. Componentele sale se regăsesc în modelul general al comunicării umane: emiţător, receptor, mesaj, canal, cod, factori perturbatori, conexiune directă, conexiune inversă, cu câteva accente particulare, ceea ce conduce la următoarele acţiuni specifice integrate ei: codificarea mesajului, transmiterea-receptarea lui, decodificarea/înţelegerea, acordul referitor la conţinutul comunicării, acceptarea intenţiilor emiţătorului, codificarea – elaborarea de răspuns echivalent cu producerea unei schimbări la emiţător.

În mediul educaţional, comunicarea nu are alte caracteristici decât comunicarea general-umană sau cea organizaţională, doar că este influenţată, în forme, mijloace şi conţinut, de obiectivele şi scopurile specifice acestui domeniu de activitate, îmbrăcând denumirea specifică de comunicare educaţională sau comunicare pedagogică (5, p. 349).

Comunicarea didactică este o formă particulară a comunicării pedagogice sau educaţionale utilizată în cadrul formal al şcolii ca unitate micro-structurală. Din perspectiva educaţiei formale, comunicarea didactică reprezintă baza procesului de transmitere / asimilare a cunoştinţelor în cadrul instituţionalizat al şcolii şi are loc între parteneri cu status – roluri determinate (profesori, elevi, preşcolari etc.) (5, p. 349). Comunicarea didactică presupune o interacţiune cooperantă: acţiunea didactică, înţeleasă ca proces de comunicare, este preocupată de ceea ce se transmite şi nu de cum se transmite, ţinând seama de particularităţile resurselor umane şi obiectivele pedagogice.


2. Caracteristicile comunicării didactice

Comunicarea didactică se caracterizează prin trăsături specific-educaţionale care o particularizează:

caracterul bilateral: fiecare dintre cei doi poli (emiţător şi receptor) poate emite şi recepta cunoştinţe;

desfăşurarea plurimodală: frontală, pe grupuri mici şi individuală; coexistenţa componentei semantice (cunoştinţe) şi ectosemantice (stări afective,

atitudini, moduri de exprimare, accente axiologice); mesajul selectat şi structurat clar de către profesor, în conformitate cu logica

ştiinţei respective, cu prevederile programei şcolare, cu particularităţile de vârstă; realizarea obiectivelor instructiv-educative prin asimilarea conţinutului

informaţional şi respectarea principiilor didactice; deplasarea accentului de la comunicarea telegrafică la o comunicare circulară; reglarea şi controlul cu ajutorul tipurilor de retroacţiune (feedback-ul şi

feedforward-ul); (5, p. 349-350) contextul comunicării multidimensional:

contextul fizic – asigurat de mediul concret în care se realizează procesul comunicaţional: sala de clasă, gradul de luminozitate şi încălzire, acustica;

contextul socio-psihologic – se referă la modul în care procesele de comunicare sunt influenţate de roluri, norme, obiceiuri sociale;

contextul temporal – priveşte influenţa pe care o exercită asupra procesului de comunicare: momentul istoric, momentul săptămânii sau al zilei în care acesta se desfăşoară.

efectele personale şi interpersonale în plan cognitiv, afectiv şi/sau psihomotor cu caracter manifest, explicit sau puţin aparent, ne-explicit. (3, p. 51-54)

3. Funcţiile comunicării didactice

Comunicarea didactică are un conţinut purtător de instruire, are un efect de învăţare şi urmăreşte modificarea şi stabilitatea comportamentului.

O comunicare didactică optimă îndeplineşte următoarele funcţii: de informare-formare; de evaluare şi control; de rezolvare a problemelor elevilor şi ale grupului în sens terapeutic; de stimulare şi facilitare în rezolvarea sarcinilor; de favorizare a coeziunii grupului; de protecţie şi de valorizare a grupului; de unitate socio-culturală; de facilitare a grupului pentru a deveni cadru de referinţă pentru

individ. (5, p.350)

Realizarea unei comunicări pedagogice eficiente presupune activarea competenţelor comunicaţionale, care sunt deopotrivă aptitudinale şi dobândite. Departe de a fi un fenomen linear, omogen şi mecanic, comunicarea didactică este ştiinţă şi artă,


este un proces dinamic şi flexibil în cursul căruia unele strategii iau locul altora, exercitându-se pe rând sau simultan funcţiile manageriale enunţate mai sus.

4. Tipuri de comunicare didactică

Complexitatea procesului, formelor, conţinuturilor şi nivelurilor comunicării, diversitatea codurilor, canalelor, situaţiilor şi modalităţilor în care ea se produce, determină necesitatea unei taxonomii cu o diversitate de criterii.

Dată fiind relevanţa pentru comunicarea didactică, amintim taxonomia comunicării, realizată pe bază de criterii sistematizate, după:

statutul interlocutorilor (Păun, Emil) verticală (ierarhică) – între parteneri cu statute inegale (elev-

profesor); orizontală (reciprocă) – între parteneri cu statute egale (elev-

elev, profesor-profesor). conţinuturile dominante (Radu, Iacob)

referenţială – vizează un anumit adevăr (ştiinţific) care face obiectul mesajului;

operaţională (metodologică) – vizează înţelegerea mesajului, felul în care trebuie descifrat adevărul;

atitudinală – valorizează cele transmise, situaţia comunicării şi partenerul.

direcţia comunicării (Zlate, Păun) unidirecţională – fără feedback (prin film, TV, radio, bandă

magnetică); bi şi multi-direcţională – cu feedback determinat de prezenţa

interacţiunii emiţător-receptor. codul folosit (Iacob, Neacşu)

verbală (orală şi scrisă); paraverbală; nonverbală (gestică); vizuală. (5, p. 345)

Pentru analiza noastră, se va dezvolta ultima clasificare a formelor de comunicare.

Comunicarea verbală este forma comunicării în care informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt în formă orală şi scrisă. Modalităţile la care apelează sunt: comunicarea verbală simplă, convingerea şi sugestia. În timp ce primele două forme exploatează funcţia cognitivă şi de comunicare a limbajului, şi furnizează procedeele schimbului reciproc de informaţie raţională, sugestia utilizează funcţiile expresive şi persuasive ale limbajului, ce asigură procedeele schimbului reciproc de informaţie emoţională (4, p. 111).

Comunicarea nonverbală reprezintă acea comunicare ce nu conţine cuvinte dar le însoţeşte sau „vorbeşte” împreună cu ele sau „în locul lor”. În timp ce contactul


verbal şi paraverbal sunt predominant conştiente, controlabile, cel nonverbal este cu precădere inconştient, greu controlabil (dar nu imposibil). Studiile arată că aproape 60-80 % din comunicarea directă se realizează prin canale nonverbale. În timp ce comunicarea verbală este folosită pentru transmiterea informaţiilor, canalul nonverbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar în anumite cazuri pentru a înlocui mesajele verbale.

Este vorba de şase categorii de indicii ale limbajului nonverbal: contactul vizual, expresiile faciale, limbajul trupului (postura, gestica), proximitatea, atingerea, îmbrăcămintea.

Comunicarea paraverbală reprezintă ceea ce transpare dincolo de cuvinte, este un limbaj ascuns în interiorul limbajului, mediul concret în care se realizează comunicarea verbală. Elementele paraverbale ale comunicării reprezintă ceva în plus faţă de conţinutul verbal propriu-zis, influenţând pozitiv sau negativ mesajul verbal.

Aceste elemente ale limbajului paraverbal – volumul vocal (intensitatea), ritmul şi fluenţa, înălţimea (tonalitatea) vocii şi modul de articulare a cuvintelor, intonaţia şi accentul – pot provoca diverse reacţii afective din partea receptorului sau poate provoca slăbirea, distorsionarea sau intensificarea semnificaţiei conţinute în mesaj. Mesajul paraverbal obţine cu uşurinţă respectul şi smulge aprobarea, intimidează şi menţine presiunea (4, p. 114-115).

Între cele trei forme de comunicare, se stabilesc anumite relaţii temporale şi de sens.

5. Principii şi reguli ale unei comunicări didactice eficiente

Comunicarea de tip managerial în domeniul educaţiei trebuie să se subordoneze aceloraşi exigenţe de eficienţă ca orice act de conducere ştiinţifică. Sunt câteva reguli din perspectiva paradigmelor psihologice şi pedagogice care dau o ordine normativă relaţiilor de comunicare interpersonală în managementul clasei de elevi.

1. Respectarea imaginii de sine a interlocutorului, cu condiţia ca ea să fie constituită din imaginea sa despre sine şi imaginea celorlalţi despre sine. În relaţia de comunicare trebuie să cunoşti şi să respecţi maniera în care individul se valorizează pe sine, modul în care se percepe pe sine ca valoare şi putere în comunicare, flexibilitate manifestată în supleţe spirituală şi în punerea în valoare a ideilor şi sentimentelor.

2. Respectarea sentimentului stimei de sine al celuilalt. Este sentimentul stării de bine, de satisfacţie care dă măsura propriei valori. Este rezultatul comparaţiei pe care o face subiectul comunicării cu ceilalţi indivizi semnificativi pentru el.

3. A nu desconsidera trebuinţele celorlalţi. A respecta nevoile celor cu care relaţionăm înseamnă preocupare faţă de cerinţele interlocutorului, înseamnă politeţe şi empatie.

4. Motivarea corectă a interlocutorului nostru – înseamnă a-l determina să adopte o atitudine pozitivă faţă de partenerul de discuţie, să manifeste disponibilitate şi receptivitate faţă de ideile acestuia.

5. Cunoaşterea partenerului cu care intri în relaţia de comunicare. Orice proces de comunicare între oameni este dependent de gradul de cunoaştere interpersonală, de ceea ce ştim sau nu ştim unul despre celălalt, reprezentat prin cele patru zone:


zona deschisă – cuprinde date despre subiectul care comunică, aflate atât în posesia sa, cât şi în cea a interlocutorului.

zona oarbă – conţine informaţii despre noi înşine, dar care nu sunt accesibile şi interlocutorului.

zona ascunsă – contrar zonei anterioare, reprezintă tot ce eu ştiu despre mine dar nimeni altcineva nu ştie.

zona necunoscută – reprezintă acele aspecte ale existenţei individului pe care nici individul în cauză şi nici altcineva din afară nu le cunoaşte.

6. A-l asculta pe celălalt. Cercetările au demonstrat că doar 21 % din timpul alocat comunicării este rezervat ascultării celuilalt, înţelegerii mesajului şi acordării răspunsurilor.

Dacă profesorul este atent în egală măsură la cele şase principii de bază, va reuşi să stabilească relaţii eficiente de comunicare în actul pedagogic.

Aspecte aplicative (Studiu de caz)

1. Ipoteza studiului

Dacă utilizăm comunicarea didactică eficientă, optimizăm dezvoltarea relaţiilor interpersonale în grupa de preşcolari.

2. Obiectivele studiului

2.1. Clarificarea teoretică a problemelor abordate2.2.Cunoaşterea fenomenelor semnificative din practică, privind relaţiile

interpersonale din grupul supus experimentului în etapa iniţială2.3. Introducerea variabilei independente şi înregistrarea datelor2.4. Analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor2.5. Concluzii şi sugestii de îmbunătăţire a metodologiei studiului

3. Metodologia studiului

3.1. Metodele studiului: observaţia, jocul de rol, comunicarea verbală prin sugestie, comunicarea vizuală, comunicarea prin coprezenţă, comunicarea cooperantă şi egală între inegali, comunicarea cooperantă între asemănători, comunicarea normativă.

3.2. Metode de analiză şi interpretare: metoda statistico-matematică.3.3. Tehnica de lucru corelaţională, concretizată în evaluarea iniţială a factorilor

dependenţi (relaţiile de grup) înaintea introducerii factorului independent (comunicarea sub formele enunţate mai sus), corelată cu evaluarea secvenţială şi finală (după introducerea factorului independent), diferenţele constatate fiind atribuite factorului determinant – comunicarea verbală cu formele ei.


4. Etapele studiului:

4.1. Etapa iniţială:- organizarea jocurilor de rol cu subiecte din viaţa socială („De-a gospodina”,

„De-a doctorul”, „De-a constructorii”, „De-a magazinul de jucării”, etc) şi observarea comportamentului liber al copiilor în joc.

4.2. Etapa formativ-ameliorativă:- perioada de învăţare / relaţionare în care se utilizează: comunicarea

normativă, comunicarea verbală prin sugestie, comunicarea vizuală, comunicarea prin coprezenţă, comunicarea cooperantă şi egală între inegali, comunicarea cooperantă între asemănători.

4.3. Eşantionul ales: - eşantion fix (panels) stabilit aleatoriu, format din 10 copii cu vârsta de 5 ani,

cu dezvoltare psihică eterogenă.

4.4. Conţinutul jocurilor alese:- „De-a gospodina”, „De-a doctorul”, „De-a constructorii”, „De-a

magazinul de jucării”Conţinutul şi structura jocurilor de rol alese pentru derularea studiului s-a

concretizat în: alegerea temei de către copii; alegerea partenerilor de joc; constituirea grupurilor de joc; stabilirea rolurilor şi repartizarea lor; elaborarea regulilor de joc; selectarea materialului necesar; amenajarea spaţiului de joc.

4.5. Conţinutul fişelor de observaţie utilizate în cele două etape ale studiului.

Fişa de observaţie nr. 1Obiectiv: Cunoaşterea comportamentelor de tip comunicativ (3, p. 24)

Indicatori ai comunicativităţii Grad de exprimareScăzut Mediu Superior

1. Comunicare verbală- fluenţă (uşurinţa vorbirii)- claritate- coerenţă / inteligibilitate2. Capacitate de relaţionare- iniţiativa relaţionării- calitatea de ascultător- atitudinea interogativă (frecvenţa

întrebărilor pe care le adresează)


3. Atitudinea faţă de interlocutor- comunicare, cooperare- toleranţă / îngăduinţă- dominare- supuşenie4. Atitudine faţă de relaţia de

comunicare- disponibilitatea de a comunica- plăcerea de a comunica cu ceilalţi- blocaje, dificultăţi în comunicare

Fişa de observaţie nr. 2Obiectiv: Cunoaşterea comportamentelor socio-relaţionale în joc şi activităţi de grup

Comportamente vizate Grad de exprimareScăzut Mediu Superior

1. Relaţia copilului cu activitatea- cum îşi alege activităţile, cât de

greu / uşor decide;- cum îşi planifică ceea ce face;- cum începe / cum îşi finalizează

activitatea;- interesul faţă de rezultatele parţiale

şi finale;- interesul faţă de produsele activităţii

şi aprecierea lor de către ceilalţi;- responsabilitate şi creativitate în

activitate. 2. Relaţia copilului cu ceilalţi

- cum comunică verbal cu ceilalţi copii;

- cum comunică nonverbal, prin gesturi şi mimică;

- cum îşi exprimă atitudinea faţă de ceilalţi: cooperare, retragerea în sine, izolarea, întrajutorarea, acordare de sprijin, agresivitatea.

3. Relaţia copilului cu sine- receptivitate / reactivitate faţă de cerinţe, de recompense, de constrângeri;- structura şi intensitatea motivaţiei;- manifestări voliţionale;- expresia şi controlul afectivităţii;- integrarea socială: acceptarea rolurilor, independenţă / dependenţă, flexibilitate,


sociabilitate.

5. Analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor:

5.1. Rezultate obţinute în etapa iniţială

Fişa de observaţie nr. 1 Fişa de observaţie nr. 2 3 copii – superior exprimat 2 copii – superior exprimat4 copii – mediu exprimat 5 copii – mediu exprimat3 copii – slab exprimat 3 copii – slab exprimat

5.1.1. Reprezentarea procentuală

Fişa nr. 1 Fişa nr. 2

30 % - superior exprimat 20 % - superior exprimat40 % - mediu exprimat 50 % - mediu exprimat30 % - slab exprimat 30 % - slab exprimat

5.1.2. Reprezentare grafică

Fişa nr. 1

30%

40%

30%

superior exprimat

mediu exprimat

slab exprimat

Fişa nr. 2

20%

50%

30%

superior exprimat

mediu exprimat

slab exprimat

5.2. Rezultate obţinute în urma introducerii factorului independent (comunicarea sub formele menţionate pentru etapa formativ-ameliorativă)


5 copii – superior exprimat 7 copii – superior exprimat3 copii – mediu exprimat 2 copii – mediu exprimat2 copii – slab exprimat 1 copil – slab exprimat


5.2.1. Reprezentarea procentuală


50 % - superior exprimat 70 % - superior exprimat30 % - mediu exprimat 20 % - mediu exprimat20 % - slab exprimat 10 % - slab exprimat

5.2.2. Reprezentarea grafică

Fişa nr. 1

50%

30%

20%

superior exprimat

mediu exprimat

slab exprimat

Fişa nr. 2

70%

20%

10%

superior exprimat

mediu exprimat

slab exprimat

Notă: Din interes practic şi pentru realizarea unei intervenţii educative pertinente, s-a preferat considerarea cumulativă a punctajelor înregistrate în spectrul superior al fiecărui indicator exprimat în cât mai multe manifestări comportamentale.

CONCLUZII

1. Rezultatele obţinute prin cumularea corelativă a informaţiilor dobândite prin observaţia sistematică şi organizată a preşcolarilor în joc confirmă ipoteza şi reconfirmă concluziile ştiinţifice ale psihopedagogiei experimentale.

2. Comunicarea didactică prin formele şi funcţiile ei are rol determinant în dezvoltarea şi reglarea relaţiilor interpersonale a preşcolarilor organizaţi în grup social.

3. Fragilitatea afectivă a copilului la vârsta preşcolară creează dificultăţi de adaptare şi integrare în colectivitate şi solicită afectivitate şi flexibilitate în comunicare.

4. Personalizarea comunicării didactice face ca acelaşi cadru instituţional, acelaşi conţinut pedagogic, acelaşi potenţial uman, să fie explorat şi exploatat diferit, cu rezultate diferite de educatori diferiţi.

5. Pentru stabilirea unei relaţii de comunicare eficientă, este necesar ca interacţiunea să funcţioneze după principiul circularităţii, ceea ce presupune crearea unei permanente oportunităţi de feedback.


BIBLIOGRAFIEDumitriu, Gh., (1998), Comunicare şi învăţare, EDP, BucureştiDragomir, M., Breaz, M., Breaz, D., Pleşa, A., (2001), Mic dicţionar de management educaţional, Editura Hiperborea, TurdaDragomir, M., Breaz, M., Pleşa, A., Chicinaş, I., (2000), Manual de management educaţional pentru directorii unităţilor de învăţământ, Ed. Hiperborea, TurdaEzechil, L. (2002), Comunicarea educaţională în context şcolar, EDP, BucureştiIucu, B. Romiţă (2000), Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iaşi

rolul comunicĂrii didactice

Documents