INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATECATEDRA TACTICĂ GENERALĂ

NESECRET

REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCAT

PROIECT

Provizoriu,

Partea III(grupă, pluton)

CHIŞINĂU – 2006

REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCATPartea III (grupă, pluton) Proiect

Prin această lucrare se prezintă proiectul Regulamentului de Luptă al Trupelor de Uscat partea III (gpupă, pluton), pentru studierea, discutarea şi înaintarea propunerilor, în scopul pregătirii pentru editare şi aprobare.

În Regulamentul de luptă al Trupelor de Uscat, partea III (grupă, pluton), sunt expuse principiile de bază privind pregătirea şi ducerea luptei de arme întrunite de către plutonul (grupa) infanterie motorizată.

Conţinutul prevederilor din prezentul Regulament se recomandă de aplicat creativ.

Proiectul Regulamentului de Luptă prezentat a fost elaborat de către:

colonel Vladimir BACIU –Comandant (rector) al Institutului militar al Forţelor Armate; lt.col. Veaceslav MÂNZATU – locţiitor comandant institut lucru ştiinţific-şef secţie lucru ştiinţific şi metodic; lt.col.Sergiu ZAVULAN – şef catedră „Tactică generală”;lt.col. Vitalie PLEŞCA – lector superior catedra „Tactică generală”;lt.col. Ghenadie TABAC – lector superior catedra „Tactică generală”;maior Sergiu TIMERCAN – lector catedra „Tactică generală”;maior Gheorghe ŢURCANU – lector catedra „Tactică

generală”;maior Sergiu ŞARAMET – lector catedra „Tactică generală”;maior Alexandru THORIC – şef serviciu geniu şi chimic – lector superior

catedra „Tactică generală”;maior Nicolae BUDEVICI – lector catedra „Tactică generală”.

Redactor : plutonier major M. Cujbă.

Prezentul proiect al Regulametului de Luptă al Trupelor de Uscat, partea III (grupă, pluton) capitolele I, II, III, IV şi V a fost examinat şi discutat la şedinţa comisiei metodice pe obiecte a catedrei „Tactică generală”, proces-verbal nr.____ din „____” __________ anul 2006 şi adoptat de SENATUL Institutului militar al Forţelor Armate în şedinţa din „____” ____________ , procesul-verbal nr.____

2 din 259

REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCATPartea III (grupă, pluton) Proiect

CUPRINS

CAPITOLUL I. PROBLEME GENERALE......................................................... 1. Definirea şi caracteristicile luptei (acţiunilor de luptă) de arme întrunite.......................................................................................... 2. Principiile de bază ale luptei de arme întrunite........................................... 3. Destinaţia şi rolul subunităţilor în luptă...................................................... 4. Conducerea subunităţilor............................................................................. 5. Obligaţiunile efectivului grupei..................................................................

CAPITOLUL II. APĂRAREA..............................................................................1. Noţiuni generale.........................................................................................2. Plutonul în apărare.....................................................................................3. Grupa în apărare.........................................................................................4. Apărarea în condiţii deosebite...................................................................

CAPITOLUL III. OFENSIVA..............................................................................1. Noţiuni generale.........................................................................................2. Plutonul în ofensivă...................................................................................3. Grupa în ofensivă.......................................................................................4. Ofensiva în condiţii deosebite....................................................................

CAPITOLUL IV. DEPLASAREA........................................................................1. Noţiuni generale.........................................................................................2. Marşul........................................................................................................3. Siguranţa marşului.....................................................................................4. Transportul.................................................................................................

CAPITOLUL V. STAŢIONAREA ŞI SIGURANŢA STAŢIONĂRII.............1. Plutonul (grupa) în staţionare...................................................................2. Plutonul în siguranţa staţionării.................................................................3. Grupa în siguranţa staţionării.....................................................................

CAPITOLUL VI. ASIGURAREA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ ŞI PROTECŢIA FORŢELOR.................................................

1. Cercetarea..................................................................................................2. Siguranţa....................................................................................................3. Mascarea....................................................................................................4. Protecţia contra armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare.............................................5. Apărarea antiaeriană..................................................................................6. Lupta radioelectronică (protecţia electronică) .........................................

7

710192331

3737447076

8888

100109114

128128129143150

153153159165

167167200204

206213216

3 din 25912.04.2023

REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCATPartea III (grupă, pluton) Proiect

7. Asigurarea genistică...................................................................................8. Asigurarea chimică....................................................................................9. Protecţia informaţiilor................................................................................

10. Pregătirea psihologică a militarilor şi contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului...........................................

11. Asistenţa juridică........................................................................................

CAPITOLUL VII. ASIGURAREA MATERIALĂ, TEHNICĂ ŞI MEDICALĂ.....................................................

1. Asigurarea materială...................................................................................2. Asigurarea tehnică.....................................................................................3. Asigurarea medicala...................................................................................

ANEXE.....................................................................................................................

217220222

223227

228228230231

234

4 din 259

REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCATPartea III (grupă, pluton) Proiect

LISTA ABREVIERILOR

ADM NBC - Arma de distrugere în masă nucleară,biologică,chimicăAI - Arma incendiarăAÎP - Arma de înaltă precizieGr.I.Mo - Grupa infanterie motorizatăIm. - ImediatăMLD - Maşina de luptă a desantuluiObv.A - Obiectiv de atacPct.Mb.C - Pichetul mobil de capPd. - PădurePl.I.Mo - Plutonul infanterie motorizatăPt.Sig.C - Patrula de siguranţă de capR - ReperSFC - Sector de foc concentratTAB - Transportor amfibiu blindatUr. - Următoare

5 din 25912.04.2023

REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCATPartea III (grupă, pluton) Proiect

6 din 259

Probleme generale

CAPITOLUL I

PROBLEME GENERALE

1. DEFINIREA ŞI CARACTERISTICILE LUPTEI (ACŢIUNILOR DE LUPTĂ) DE ARME ÎNTRUNITE

Art. 1. În conflictele militare şi războiul de apărare, lupta este mijlocul principal prin care se realizează înfrângerea oricărui agresor ce ar atenta la independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Lupta reprezintă formă constitutivă a întrebuinţării în luptă a trupelor - acţiuni cooperate şi legate prin scopul şi timpul loviturii, foc şi manevră a marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor cu scopul aducerii pierderilor inamicului, respingerii loviturilor acestuia şi îndeplinirea altor misiuni într-un raion limitat, în timp scurt. Luptele pot fi terestre, antiaeriene, aeriene şi maritime.

Art. 2. Lupta de arme întrunite se duce cu eforturile comune ale tuturor trupelor implicate cu folosirea tancurilor, maşinilor blindate, artileriei, mijloacelor de apărare antiaeriană, avioanelor, elicopterelor, altui armament şi tehnică.

În războiul de apărare lupta pregătită şi desfăşurată potrivit principiilor doctrinei militare naţionale se caracterizează prin: dinamism; schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei; caracterul complex şi decisiv al acţiunilor; mare diversitate de forme şi procedee de ducere a acţiunilor care asigură nimicirea inamicului cu forţele şi mijloacele la dispoziţie şi cu pierderi minime; folosirea cu pricepere a terenului, localităţilor, întreprinderilor (platformelor) industriale transformate în cetăţi de muncă, luptă şi apărare; pregătirea în timp scurt, în teren şi desfăşurarea acesteia în cadrul subunităţilor proprii, în faţa sau înapoia eşalonului superior, peste tot unde a pătruns inamicul, având aspectul acţiunilor desfăşurate în cadrul apărării zonale, în cooperare cu forţe din rezistenţă şi din apărarea teritorială, independent sau izolat, pentru hărţuirea permanentă a inamicului, precum şi în condiţiile neîntrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare sau cu folosirea lor. În orice situaţie însă, lupta trebuie pregătită să fie dusă neîntârziat în condiţiile folosirii acestor arme, ca măsură de răspuns la acţiunile inamicului.

Art. 3. Lupta de arme întrunite cere de la fiecare militar o înaltă pregătire de luptă, călire fizică, iscusinţa de a folosi pe deplin capacităţile

7 din 25912.04.2023

Capitolul I

armamentului şi tehnicii din dotare, de a folosi mijloacele de protecţie şi mascare. Aceasta se obţine în timpul pregătirii pentru luptă, care reprezintă conţinutul de bază al activităţii cotidiene a subunităţilor pe timp de pace şi continuă pe timpul pregătirii luptei şi în intervalele dintre lupte. În condiţiile de război, scopul de bază al pregătirii pentru luptă este studierea inamicului şi însuşirii celor mai eficiente metode de distrugere a acestuia în situaţia creată.

Succesul în luptă este condiţionat de :- nivelul pregătirii de luptă şi starea morală a militarilor şi

subunităţilor;- măsurile întreprinse pentru organizarea şi executarea acţiunilor de

cercetare şi a celorlalte forme de asigurare în toate formele şi situaţiile de luptă;

- starea tehnică şi de întreţinere a armamentului şi tehnicii din înzestrare, cunoaşterea şi folosirea cu maximum de randament a acestora de către militari;

- disciplina militară fermă şi voinţa neclintită de a-l învinge pe inamic;

- încrederea deplină în victoria finală asupra agresorului;- călirea de luptă, fizică şi psihică a militarilor;- executarea acţiunilor de luptă prin surprindere şi prevenirea

surprinderii;- organizarea şi conducerea cu competenţă a acţiunilor de luptă

de către comandanţi;- aprovizionarea completă, la timp şi fără întrerupere a subunităţilor

cu armament, muniţie şi materiale.Art. 4. Forţele Armate ale Republicii Moldova pot duce lupta de

arme întrunite numai cu folosirea armelor clasice.Armamentul clasic include toate mijloacele de foc şi lovitură, care

folosesc muniţii de artilerie, de aviaţie, cu glonţ şi rachete cu încărcătură obişnuită, muniţii şi mijloace incendiare. În lupta cu folosirea numai a armamentului clasic focul de artilerie, tancuri, maşini blindate, mijloace antiaeriene şi a armelor cu glonţ în îmbinare cu loviturile aviaţiei sînt mijlocul de bază pentru nimicirea inamicului.

Mijloacele incendiare se folosesc atât pentru nimicirea forţei vii şi mijloacelor de foc ale inamicului aflate pe teren deschis sau construcţii fortificate, cît şi a armamentului, tehnicii şi altor obiecte.

Subunităţile trebuie să ducă lupta cu dibăcie folosind nu numai armamentul clasic, dar şi să fie gata permanent, pentru acţiuni în condiţiile folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă.

8 din 259

Probleme generale

Art. 5. În luptă militarii sînt obligaţi să îndeplinească cu orice preţ, mergând până la sacrificiul suprem, datoria lor ostăşească faţă de Patrie şi nici ameninţarea cu moartea nu trebuie să-i determine să se predea inamicului. În toate împrejurările trebuie să aibă o comportare umanitară faţă de persoanele scoase din luptă şi, în măsura posibilităţilor, să acorde ajutor bolnavilor, bătrânilor, femeilor şi copiilor; să protejeze spitalele, locurile de adunare a bolnavilor şi răniţilor, transporturile sanitare, edificiile de cultură şi artă, monumentele istorice şi să nu ducă acţiuni de luptă în aceste locuri, dacă ele nu sînt întrebuinţate de inamic în scopuri militare; să respecte avutul şi obiceiurile populaţiei din zona acţiunilor de luptă; să nu deschidă focul asupra inamicului care se predă sau a fost capturat; să nu jefuiască morţii şi răniţii; să nu se dedea la acte de distrugeri inutile sau la acţiuni şi represalii împotriva populaţiei şi prizonierilor.

Art. 6. Formele de bază ale luptei sunt apărarea şi ofensiva. În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei se concretizează în

procedee specifice apărării (ofensivei), în modalităţi particulare de exprimare şi în acţiuni cu caracter defensiv (ofensiv).

Procedee specifice apărării: apărarea pe poziţii, apărarea mobilă, apărarea pregătită din timp, apărarea pregătită în grabă, retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în încercuire.

Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva din mişcare, ofensiva combinată, urmărirea, lupta de întâlnire şi ieşirea din încercuire.

Modalităţile particulare de exprimare a apărării (particularităţi ale apărării) sunt: apărarea în localităţi (mediul urban), apărarea în teren muntos-împădurit, apărarea pe litoral şi în deltă, apărarea pe un curs de apă (canal), apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, apărarea pe timp de iarnă, apărarea în pădure şi apărarea în teren cu culturi înalte.

Modalităţile particulare de exprimare a ofensivei (particularităţi ale ofensivei) sunt: ofensiva în localităţi (mediul urban), ofensiva în teren muntos-împădurit, ofensiva pe litoral şi în deltă, ofensiva cu forţarea unui curs de apă (canal), ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, ofensiva pe timp de iarnă, ofensiva în pădure şi ofensiva în teren cu culturi înalte.

Acţiuni cu caracter defensiv: apărarea pentru respingerea inamicului care execută un contraatac, apărarea pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii şi apărarea în cadrul luptei de întâlnire.

Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul şi atacul demonstrativ.

9 din 25912.04.2023

Capitolul I

2. PRINCIPIILE LUPTEI DE ARME ÎNTRUNITE

Art. 7. Acţiunile de luptă ale subunităţilor se pregătesc şi se desfăşoară potrivit următoarelor principii: capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor; hotărârea (fermitatea) în acţiuni de luptă; libertatea de acţiune; concentrarea eforturilor; unitatea acţiunilor de luptă; dispersarea forţelor şi mijloacelor; economia forţelor şi mijloacelor; cooperarea; surprinderea inamicului şi evitarea surprinderii forţelor proprii; întrebuinţarea şireteniei militare; manevra; restabilirea la timp a capacităţii de luptă; asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă; conducerea neîntreruptă şi sigură a subunităţilor.

Art. 8. Capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor constă în capacitatea de a începe acţiunile militare în momentul oportun, în mod organizat şi a rezolva cu succes misiunile primite.

Cele mai importante elemente ale stării capacităţii de luptă a unităţilor (subunităţilor) sânt: cunoaşterea exactă a misiunilor ce stau în faţă şi efectuarea pe timp de pace a activităţilor de pregătire pentru executarea acestora; organizarea şi executarea serviciului interior; înaltul nivel al instruirii de luptă; menţinerea armamentului şi tehnicii militare în stare gata pentru a fi aplicate imediat în acţiunile militare; menţinerea stocurilor de mijloace materiale în mărimea necesară; completarea până la statele de război la timp şi organizat, aducerea unităţilor (subunităţilor) la gradele înalte a capacităţii de luptă, asigurarea stării de pregătire a lor pentru acţiuni conform destinaţiei.

Art. 9. Hotărârea (fermitatea) în luptă (acţiuni de luptă) se reduce la tendinţa permanentă pentru înfrângerea deplină a inamicului, prin executarea unor lovituri puternice, a impune inamicului voinţa proprie, zădărnicirea planurilor acestuia şi crearea condiţiilor nefavorabile lui, care trebuie duse activ, ziua şi noaptea. Hotărârea comandantului de a produce înfrângere inamicului este necesar să fie fermă şi fără şovăieli proprii şi se realizează până la sfârşit.

Art. 10. Libertatea de acţiune constă în pregătirea şi desfăşurarea neîngrădită a acţiunilor de luptă proprii conform planului şi scopurilor stabilite, cucerirea şi menţinerea iniţiativei, îndeosebi prin descoperirea din timp a intenţiilor inamicului şi sistemului de foc, în vederea organizării şi executării focului propriu, precum şi a ducerii luptei.

Art. 11. Concentrarea eforturilor pentru înfrângerea inamicului presupune gruparea la momentul oportun a forţelor şi mijloacelor, în apărare – pe direcţia de interzis, iar în ofensivă – pe direcţia de atac, pentru

10 din 259

Probleme generale

a crea un raport de forţe favorabil, în scopul de a respinge sau nimici inamicul.

Concentrarea eforturilor trebuie să se realizeze în ascuns, rapid şi numai pe timpul cît este strict necesară îndeplinirii misiunilor, după care subunităţile şi mijloacele se dispersează.

Art. 12. Unitatea acţiunilor de luptă se realizează prin desfăşurarea acestora într-o concepţie unitară, folosind cele mai avantajoase forme şi procedee de luptă specifice subunităţilor.

Art. 13. Dispersarea forţelor şi mijloacelor se asigură prin dispunerea acestora în punctele de sprijin (pe poziţii) şi în lucrările genistice stabilite, cu intervale şi distanţe între elementele de dispozitiv, în limitele impuse de nevoile tactice, în scopul de a evita aglomerările şi a limita efectul focului executat de inamic cu toate categoriile de armament. Aceasta presupune menţinerea legăturii de foc între subunităţi.

Art. 14. Economia forţelor şi mijloacelor impune stabilirea misiunilor în deplină concordanţă cu posibilităţile reale ale subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare, întrebuinţarea în luptă numai a celor strict necesare pentru obţinerea de rezultate maxime cu minimum de forţe şi mijloace şi cu pierderi cît mai puţine.

Aceasta se realizează prin: prevederea modului de acţiune a inamicului, organizarea, conducerea şi executarea ireproşabilă a acţiunilor, dispunerea forţelor şi mijloacelor de foc în aşa fel încât să poată fi întrebuinţate în mai multe variante pentru lovirea inamicului.

Art. 15. Cooperarea constă în coordonarea neîntreruptă în timp, spaţiu şi pe misiuni a acţiunilor de luptă ale plutonului (grupei) cu cele ale subunităţilor şi mijloacelor de întărire (sprijin), cu subunităţi ale trupelor de carabinieri şi grăniceri, precum şi cu ale subunităţilor vecine în scopul îndeplinirii misiunii primite. Aceasta se organizează permanent, în teren, concomitent cu darea misiunilor de luptă. În cazul dezorganizării cooperării se i-au neîntârziat măsuri pentru restabilirea ei.

Art. 16. Surprinderea este rezultatul măsurilor întreprinse pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă în ascuns în locul, momentul şi cu mijloacele strict necesare astfel încât să aibă un caracter neaşteptat pentru inamic. Ea trebuie să asigure lovirea inamicului, să provoace panică, să-i reducă capacitatea de luptă şi să-i dezorganizeze conducerea, creând condiţii favorabile pentru nimicirea lui, chiar în condiţiile când acesta este superior numeric şi ca înzestrare tehnică.

O importanţă deosebită în lupta subunităţilor o au acţiunile prin surprindere pe timp de întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă, duse chiar şi de militari sau luptători izolaţi.

11 din 25912.04.2023

Capitolul I

Surprinderea se realizează prin: cunoaşterea acţiunilor şi intenţiilor inamicului; păstrarea desăvârşită a secretului asupra acţiunilor reale ale subunităţii proprii; realizarea rapidă şi în ascuns a dispozitivului de luptă; folosirea de noi procedee şi mijloace de luptă necunoscute de inamic sau la care nu se aşteaptă; organizarea şi executarea cu iscusinţă a mascării; folosirea întunericului, condiţiilor de vizibilitate redusă şi a celor meteorologice grele pentru ducerea unor acţiuni de luptă îndrăzneţe; respectarea cu stricteţe a disciplinei în folosirea mijloacelor de transmisiuni şi a regulilor de conducere în secret; fermitate în conducere.

Art. 17. Evitarea surprinderii, ca îndatorire permanentă în luptă a comandanţilor, se realizează prin: cunoaşterea situaţiei, posibilităţilor şi intenţiilor inamicului; pregătirea permanentă a militarilor pentru luptă; păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii; organizarea minuţioasă a cercetării şi zădărnicirea acţiunilor de cercetare executate de inamic; desfăşurarea la timp şi în ascuns a subunităţilor şi mijloacelor în dispozitive de luptă variate; devansarea inamicului în executarea loviturilor; descoperirea acţiunilor grupurilor de cercetare-diversiune, elementelor teroriste şi ale subunităţilor de desant ale inamicului şi angajarea imediată a luptei cu acestea, în cooperare cu subunităţi ale trupelor de carabinieri şi grăniceri şi alte formaţiuni de apărare în vederea capturării sau nimicirii lor.

Art. 18. Întrebuinţarea şireteniei militare se realizează prin inducerea inamicului în eroare referitor la starea reală şi acţiunile viitoare ale trupelor (forţelor) proprii. Metodele şireteniei militare sînt legate de situaţia reală, misiunea de luptă primită, gătinţa unităţilor (subunităţilor) pentru acţiuni hotărâte în condiţiile de mascare strictă, precum şi de starea vremii, anotimp şi condiţiile de zi sau de noapte. Acţiunile de şiretenie militară e necesar să fie simple în concepţie şi executare, organizate prin ascuns, să se execute real şi la timp.

Art. 19. Manevra cuprinde un ansamblu de acţiuni prin care se realizează gruparea de forţe, mijloace, şi de foc, în locul şi la timpul stabilit, în scopul executării unor acţiuni puternice asupra inamicului, respingerii acţiunilor acestuia sau sustragerii de sub loviturile lui.

Manevra trebuie să fie simplă şi să se încadreze în concepţia eşalonului superior, să corespundă misiunii, să se execute în ascuns, în timp scurt şi prin surprindere.

Manevra poate să fie de forţe şi mijloace şi de foc.În apărare, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul

scoaterii oportune a subunităţilor proprii de sub loviturile inamicului, precum şi din sectoare neatacate, întăririi apărării pe direcţia ameninţată şi

12 din 259

Probleme generale

respingerii atacului acestuia, executării contraatacului, mutării efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul, îndeosebi cu blindate.

În ofensivă, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul deplasării rapide şi organizate a subunităţilor pentru crearea celei mai favorabile grupări pe direcţia de atac, schimbarea efortului de pe o direcţie pe alta, intensificarea atacului în adâncime, învăluirea sau întoarcerea flancurilor şi spatelui dispozitivului inamicului, încercuirea şi nimicirea lui în timp scurt.

Forma de manevră se alege în funcţie de: valoarea şi compunerea de luptă a subunităţilor şi mijloacelor proprii şi posibilităţile acestora în timp şi spaţiu; valoarea, compunerea de luptă, caracterul acţiunilor, posibilităţile în timp şi starea morală a inamicului, posibilitatea folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare; configuraţia generală a liniei frontului; caracteristicile terenului; caracterul acţiunilor şi valoarea forţelor care duc lupta pe teritoriul naţional ocupat de inamic; importanţa obiectivelor din raionul acţiunilor de luptă; condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii.

Formele manevrei de forţe si mijloace sînt : mutarea efortului de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncimea punctului de sprijin şi invers; deplasarea militarilor, grupurilor de militari (echipelor) grupelor si mijloacelor de foc în vederea executării contraatacului în apărare; învăluirea; întoarcerea; lovitura frontală; manevra pe verticală.

Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta, din fată spre adâncime şi invers constă în deplasarea executată de militari, grupuri de militari şi chiar grupe, mijloace de foc, de pe poziţiile de tragere de bază pe cele de rezervă, pentru respingerea atacurilor executate de inamic, întărirea apărării pe direcţia ameninţată sau dezvoltarea ofensivei pe direcţia pe care inamicul nu se aşteaptă.

Deplasarea militarilor, grupurilor de militari (echipelor), grupelor şi mijloacelor de foc în vederea executării contraatacurilor se realizează, de regulă, pe timpul ducerii luptei şi are ca scop crearea condiţiilor favorabile executării cu succes a unor acţiuni prin surprindere asupra inamicului trecut la ofensivă, limitarea pătrunderii acestuia, nimicirea forţelor pătrunse şi restabilirea apărării sau uzarea lor prin producerea de pierderi importante.

Învăluirea constă în combinarea acţiunilor frontale ale subunităţilor proprii cu cele executate asupra unuia sau ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului în vederea fracţionării şi nimicirii forţelor sale.

13 din 25912.04.2023

Capitolul I

Între acţiunile frontale şi cele executate în flancuri trebuie să existe o cooperare neîntreruptă şi legătură de foc permanentă.

Prin întoarcere se angajează şi fixează inamicul de front cu o parte din subunitate, în timp ce majoritatea forţelor şi mijloacelor acţionează în flancul şi spatele dispozitivului acestuia pe o adâncime mai mare, cu scopul de a ataca eşalonul doi sau rezervele, intercepta comunicaţiile, silindu-1 să ducă acţiuni de luptă şi în alte direcţii decât direcţia frontului. Între forţele care execută acţiuni frontale şi cele care execută întoarcerea, funcţie de adâncimea la care sunt trimise, se realizează cooperarea şi sprijinul de foc reciproc până la aliniamentul de siguranţă. Cele mai bune rezultate pot fi obţinute prin întoarcerea ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului.

Lovitura frontală constă în producerea de pierderi cît mai mari prin ruperea apărării şi crearea de breşe în dispozitivul inamicului care să asigure în continuare folosirea celorlalte forme de manevră în scopul nimicirii pe părţi a acestuia şi dezvoltării în ritm rapid a ofensivei. Plutonul (grupa) execută, la ordin, această manevră, în cadrul eşalonului superior, de regulă, atunci când apărarea inamicului nu prezintă goluri şi flancuri descoperite.

Manevrele de învăluire şi întoarcere se adoptă mai frecvent decât lovitura frontală, favorizând îndeplinirea misiunii de luptă cu pierderi minime chiar în situaţia că inamicul este superior numeric şi în tehnică.

Când se foloseşte desantul aerian tactic, manevra de forţe şi mijloace se execută şi pe verticală în scopul apărării (menţinerii) unor obiective importante sau pentru a favoriza acţiunile forţelor eşalonului superior.

Plutonul (grupa) poate să fie destinat să acţioneze ca desant aerian tactic debarcat în favoarea eşaloanelor superioare.

Manevra de foc se execută în scopul folosirii acestuia cu rezultate maxime şi constă în concentrarea rapidă, simultană sau succesivă a focului asupra unui obiectiv (grup de obiective) importante, precum şi transportul oportun al focului de pe un obiectiv pe altul, potrivit nevoilor luptei.

Formele manevrei cu focul sînt: concetrarea focului, distribuirea (repartizarea) focului, transportul focului.

Art. 20. Restabilirea la timp a capacităţii de luptă impune pregătirea şi efectuarea activităţilor, îndreptate spre menţinerea unităţilor (subunităţilor) în capacitatea de luptă înaltă, susţinerea (restabilirea) capacităţii înalte a acestora şi crearea condiţiilor favorabile pentru îndeplinirea misiunilor primite.

Restabilirea la timp a capacităţii de luptă include: restabilirea conducerii cu trupele (forţele); descoperirea pierderilor şi precizarea misiunilor subunităţilor, care au păstrat capacitatea de a executa misiunea,

14 din 259

Probleme generale

pentru continuarea luptei; ieşirea subunităţilor în raioane cu siguranţă; reparaţia armamentului şi tehnicii, completarea cu efectiv, armament, tehnică şi alte mijloace tehnico-materiale; susţinerea stării moral-psihologice înalte.

În primul rând se restabileşte capacitatea unităţilor (subunităţilor), ce continuă îndeplinirea misiunilor de luptă, precum şi a celor care au suferit cele mai mici pierderi.

Art. 21. Asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă constă în măsurile ce se iau în folosul luptei, îndeosebi pentru menţinerea în permanenţă a capacităţii de luptă ridicată şi a da posibilitatea plutonului (grupei) să nimicească inamicul superior numeric şi în tehnică de luptă.

Art. 22. Conducerea neîntreruptă şi sigură a trupelor permite, în mod eficient şi deplin, întrebuinţarea posibilităţilor de luptă ale acestora. Aceasta se obţine prin: cunoaşterea permanentă a situaţiei, luarea la timp şi personal a hotărârii de către comandant; responsabilitatea personală a comandantului pentru hotărârile primite, întrebuinţarea corectă a subunităţilor subordonate şi îndeplinirea misiunilor primite; organizarea şi asigurarea deplină a viabilităţii punctelor de comandă, prezenţa transmisiunilor stabile cu subordonaţii, eşalonul superior şi cu vecinii.

Art. 23. Pregătirea şi ducerea acţiunilor pe baza principiilor luptei favorizează îndeplinirea misiunilor primite în timp scurt şi cu pierderi minime.

Pentru aplicarea creatoare a acestor principii, în vederea obţinerii succesului în luptă, comandanţii trebuie să manifeste în permanenţă iniţiativă, iar în caz de pierdere temporară a acesteia să o redobândească şi s-o menţină.

Iniţiativa în luptă constă în a impune inamicului planul de acţiune propriu si a-1 lovi continuu pentru a nu-i da posibilitatea să acţioneze organizat. Ea se manifestă şi prin luarea de măsuri şi desfăşurarea unor acţiuni (îndeosebi ofensive) neprevăzute iniţial, dar care au devenit necesare pentru îndeplinirea misiunii.

Nu va fi învinuit comandantul care cu toată străduinţa de a nimici pe inamic nu a reuşit să-şi îndeplinească integral misiunea primită, ci acela care, din teama de a-şi asuma răspunderea, a dat dovadă de inactivitate şi nu a folosit toate posibilităţile de care dispunea pentru obţinerea succesului în luptă.

Art. 24. Pentru îndeplinirea misiunilor plutonul adoptă dispozitiv de marş şi de staţionare, dispozitiv premergător de luptă şi de luptă, iar grupa — formaţia de marş şi dispozitiv de luptă în tragători.

15 din 25912.04.2023

Capitolul I

Dispozitivul de marş al plutonului (grupei) constă în dispunerea grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia în coloană de marş. El se adoptă pentru deplasarea subunităţilor în diferite situaţii.

Dispozitivul de staţionare al plutonului (grupei) constă în dispunerea dispersată a grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia într-un raion stabilit. El se adoptă pentru staţionarea subunităţilor în diferite situaţii.

Dispozitivul premergător de luptă constă în dispunerea grupelor în coloană şi deplasarea la intervale şi distanţe variabile, astfel încît să se asigure desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă, vulnerabilitate cît mai mică faţă de loviturile inamicului, schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de deplasare, executarea manevrei în timp scurt şi trecerea rapidă a raioanelor contaminate, incendiate sau cu distrugeri. El poate fi: în linie; triunghi cu vîrful înainte (înapoi); eşalonat spre dreapta (stînga).

Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a forţelor şi mijloacelor şi se constituie în vederea ducerii luptei. El trebuie să asigure cele mai favorabile condiţii pentru angajarea luptei cu inamicul, folosirea mijloacelor de foc şi avantajelor terenului. Cînd se acţionează pe jos şi pe schiuri, dispozitivul de luptă este cu grupele desfăşurate în trăgători: în linie; triunghi cu vîrful înainte (înapoi); eşalonat spre dreapta (stînga). Cînd plutonul acţionează îmbarcat pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) — dispozitivul este, de regulă, în linie de luptă.

Cînd plutonul (grupa) acţionează în condiţii de izolare, îşi constituie dispozitivul în mod obişnuit sau, corespunzător situaţiei create, grupează subunităţile şi formaţiunile (militarii) pe grupuri (echipe) de: cercetare - observare; siguranţă, blocare şi distrugere; manevră, atac şi captură; înlăturarea urmărilor atacurilor din aer, cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare şi de asigurare materială tehnică şi medicală.

Art. 25. Acţiunile de luptă se duc fără întrerupere, ziua şi noaptea, pe orice timp şi stare a vremii. Acţiunile duse pe timp de noapte au o importanţă deosebită şi sânt, de regulă, o continuare a celor executate pe timp de zi.

Întunericul sau alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează deplasarea, pregătirea şi ducerea în ascuns a acţiunilor de luptă şi realizarea surprinderii, îngreuiază conducerea focului de către inamic, permite îndeplinirea misiunilor cu pierderi mici şi obţinerea unor succese importante cu forţe puţine. În acelaşi timp îngreuiază orientarea, conducerea şi întrebuinţarea tehnicii militare.

Terenul constituie un element important pentru ducerea acţiunilor de luptă de către pluton şi grupă, oferind posibilităţi de observare şi de tragere,

16 din 259

Probleme generale

de mascare şi executare prin surprindere a manevrei, de protecţie împotriva focului inamicului.

Caracterul terenului determină în mare măsură dispozitivul de luptă al plutonului (grupei), dispunerea mijloacelor de foc şi a tehnicii militare, realizarea sistemului de foc şi baraje de toate felurile, acţiunile prin surprindere, precum şi evitarea acesteia pe timpul ducerii acţiunilor de luptă.

Terenul acoperit, accidentat şi puternic compartimentat oferă condiţii bune pentru nimicirea unui inamic superior, în personal şi ca înzestrare, iar în cazul atacului din aer, întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de către inamic, cu amenajările genistice necesare, asigură protecţia corespunzătoare a subunităţilor împotriva efectelor acestora. Terenul deluros-împădurit şi cu culturi înalte creează posibilitatea organizării traiului şi luptei de lungă durată şi în condiţii de izolare.

În toate formele şi situaţiile de luptă terenul se amenajează genistic cu locaşuri de tragere, amplasamente, adăposturi, şanţuri de tragere şi de comunicaţie şi alte lucrări.

Art. 26. Focul executat cu armamentul din înzestrarea plutonului (grupei, soldatului) reprezintă singurul mijloc de nimicire a inamicului în acţiunile desfăşurate pentru îndeplinirea misiunilor de luptă. Prin foc se poate nimici (neutraliza) personalul sau distruge (neutraliza) diferitele obiective ale inamicului (armament; tehnică militară, lucrări de fortificaţii).

Fiecare militar trebuie să folosească cu eficacitate focul armamentului din înzestrare. Eficacitatea focului se obţine prin precizie, rapiditate în ochire şi trageri, prin concentrarea (manevra) şi executarea lui oportună şi prin surprindere, la distanţa eficace a armamentului, printr-o conducere judicioasă a acestuia, precum şi prin devansarea inamicului în deschiderea lui.

În funcţie de direcţia de tragere focul armamentului de infanterie poate fi:

- frontal, îndreptat perpendicular pe frontul obiectivului;- de flanc, îndreptat în flancul obiectivului;- încrucişat, executat asupra unui obiectiv din două sau mai multe

direcţii.Din punct de vedere tactic focul armamentului de infanterie poate fi:- pumnal, executat prin surprindere de la distanţe mici pe o

anumită direcţie;- concentrat, focul mai multor arme sau focul executat de una sau

mai multe subunităţi asupra unui singur obiectiv sau a unei părţi din dispozitivul de luptă al inamicului;

17 din 25912.04.2023

Capitolul I

- prin intervale, focul executat cu mitralierele printre flancurile a două subunităţi învecinate, cu respectarea strictă a unghiului de siguranţă;

- pe deasupra trupelor, focul executat cu mitralierele de pe (asupra unor) poziţii dominante, respectîndu-se cu stricteţe spaţiul de siguranţă pe verticală calculat în funcţie de înălţimea obiectivelor trupelor proprii peste care se execută tragerea.

Plutonul (grupa) execută focul din armele instalate pe maşinile blindate, pistoale-mitraliere, mitraliere, puşti cu lunetă, aruncătoare de grenade şi foloseşte grenade de mână, iar în lupta corp la corp - cu baioneta şi patul armei.

Cu focul executat din maşinile de luptă se nimicesc tancurile, alte maşini blindate, mijloacele de foc şi forţa vie a inamicului, se distrug instalaţiile lui de fortificaţie, de asemenea, se doboară avioanele la înălţimi mici, elicopterele şi alte ţinte aeriene. Cu focul din transportoarele amfibiu blindate se nimicesc forţa vie, mijloacele de foc şi alte ţinte.

Transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) este mijlocul principal de luptă al plutonului şi grupei, ca urmare a puterii de foc, condiţiilor de protecţie şi mobilităţii de care dispune.

In apărare transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) măresc stabilitatea şi caracterul activ al acesteia. Ele se dispun în cadrul punctului de sprijin de pluton şi înapoia poziţiilor de apărare ale grupelor, mai în adâncime, pentru a fi mascate şi protejate de focul inamicului, însă la o asemenea distanţă încît să poată participa cu foc pe deasupra trupelor proprii şi prin intervale, la distanţe cît mai mari în faţa limitei dinainte a apărării.

In ofensivă transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) măresc caracterul decisiv al acţiunilor de luptă care devin mai impetuoase, se desfăşoară în ritm mai rapid, pe o adîncime mai mare, asigurînd astfel condiţii mai bune pentru manevrarea şi nimicirea inamicului.

În toate formele şi situaţiile de luptă, indiferent de procedeele de acţiune (pe jos sau cu infanteria îmbarcată) transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) vor fi astfel folosite, încît să participe permanent şi nemijlocit cu focul mitralierelor (armamentului) la acţiunile grupei şi plutonului pe baza ordinelor comandanţilor acestora, încadrîndu-se organic în concepţia subunităţilor proprii.

Pistoalele-mitralierel şi mitralierele se folosesc pentru nimicirea forţei vii şi altor mijloace de foc ale inamicului. Pe lângă aceasta, ele se pot folosi pentru nimicirea ţintelor aeriene care zboară la înălţimi mici.

18 din 259

Probleme generale

Puşca cu lunetă se foloseşte pentru nimicirea ţintelor importante izolate (ofiţeri, observatori, lunetişti, servanţii mijloacelor de foc, elicoptere la înălţimi mici) ale inamicului.

Rachetele antitanc dirijate, aruncătoarele de grenade şi grenadele antitanc se folosesc pentru distrugerea tancurilor şi a altor maşini blindate, iar alte aruncătoare de grenade şi grenade de mînă - pentru nimicirea forţei vii şi a mijloacelor de foc ale inamicului, dispuse în afara adăposturilor, în tranşee deschise, şanţuri şi în spatele adăposturilor (în văgăuni, răpi şi pe versantele opuse ale înălţimilor).

Descoperirea la timp a inamicului şi nimicirea lui cu foc se obţine prin ţinerea lui permanentă în câmpul de observare şi folosirea iscusită a armelor disponibile.

3. DESTINAŢIA ŞI ROLUL SUBUNITĂŢILOR ÎN LUPTĂ

Art. 27. Infanteria, ca gen de armă din cadrul trupelor de uscat este constituită din subunităţi de infanterie şi unităţi, şi mari unităţi de arme întrunite (de infanterie moto).

Subunităţile de infanterie sînt înzestrate cu armament şi tehnică militară modernă, dispun de mare putere de foc, mare mobilitate şi capacitate de manevră. Ele sînt capabile să ducă o luptă dârză şi de lungă durată, în orice condiţii de teren şi stare a vremii, ziua şi pe timp de noapte, acţionând în cadrul eşalonului superior, în cooperare cu alte subunităţi şi formaţiuni din sistemul naţional de apărare, independent sau izolat de trupele proprii, pentru nimicirea inamicului pătruns pe teritoriul naţional.

Art. 28. Plutonul (grupa) de infanterie este o subunitate de luptă care acţionează, de regulă, în cadrul companiei (plutonului) de infanterie în cooperare cu subunităţi de tancuri şi de celelalte arme, cu subunităţi şi formaţiuni din forţele teritoriale, precum şi independ sau izolat fiind în măsură:

- să lupte cu succes împotriva inamicului superior în forţe şi mijloace, folosind cu pricepere armamentul şi tehnica de luptă din înzestrare, mijloacele improvizate sau alte resurse locale, precum şi terenul;

- să ducă acţiuni în toate formele luptei, în cooperare cu subunităţi de arme sau ale trupelor de carabinieri şi grăniceri, precum şi cu alte formaţiuni de apărare, să folosească judicios focul armamentului, să execute manevre iscusite în scopul lovirii inamicului în flanc şi spate, să-i

19 din 25912.04.2023

Capitolul I

producă cît mai multe pierderi prin lupte dârze de apărare, pentru respingerea atacului acestuia, să se reorganizeze repede şi să treacă prin surprindere la acţiuni ofensive hotărâtoare pentru a-l nimici sau hărţui permanent;

- să lupte în situaţiile cele mai complexe, în condiţii variate de teren, anotimp şi stare a vremii, de efort fizic prelungit, ziua şi noaptea, în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;

- să acţioneze oportun şi cu eficacitate pentru nimicirea blindatelor şi mijloacelor de atac aerian ale inamicului, folosind focul armamentului şi mijloacele din înzestrare;

- să ducă acţiuni de luptă în mod independent şi izolat, timp îndelungat, cu asigurarea tehnică şi materială de care dispune, ori incompletă, şi să îndeplinească frecvent misiuni de cercetare şi siguranţă în toate formele luptei;

- să ducă lupta în localitate, în teren împădurit, în teren irigat (cu cursuri de apă şi culturi înalte), în zone (platforme) industriale, în raioane fortificate, contaminate radioactiv, chimic şi biologic, cu baraje şi fugase incendiare, cu incendii şi distrugeri, în spatele dispozitivului inamicului şi în adâncimea dispozitivului propriu.

Art. 29. Subunităţile (plutonul, grupa, echipa) şi militarii, pot acţiona separat, îndepărtat de eşalonul superior (de subunitatea din care face parte), organizând traiul şi pregătind lupta în condiţii de izolare, având legătura prin mijloace de transmisiuni sau fără nici un fel de legătură cu acesta.

Acţiunile de luptă în condiţii de izolare se desfăşoară în următoarele situaţii: la ordin; când a fost depăşit de inamicul aflat în ofensivă, iar menţinerea punctului de sprijin (poziţiei) de apărare prin lupta în încercuire nu este posibilă şi nici indicată; pe timpul luptei ca desant aerian; când a fost separat de forţele principale ale eşalonului superior şi nu poate reveni imediat în cadrul acestora; după infiltrare în dispozitivul inamicului pentru îndeplinirea în mod independent a unor misiuni de luptă (incursiuni, raiduri, capcane, detaşament de întoarcere, elemente de siguranţă şi cercetare); pe timpul apărării sau cuceririi unor obiective distincte, izolate. Acestea se pot produce în toate formele şi procedeele de luptă, în adâncimea dispozitivului trupelor proprii, pe timpul cooperării cu subunităţi şi formaţiuni din cadrul apărării teritoriale în vederea nimicirii unui inamic superior numeric şi în tehnică militară sau în dispozitivul de luptă al agresorului pătruns pe teritoriul naţional.

20 din 259

Probleme generale

Art. 30. În funcţie de misiunea pe care o are de îndeplinit, de caracterul terenului şi de situaţia creată plutonul (grupa) poate acţiona pe jos, pe schiuri, ca desant pe elicoptere, pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă şi automobile).

Art. 31. În luptă, în raport cu misiunea primită şi condiţiile situaţiei, plutonul poate primi ca întărire sau în sprijin aruncătoare, tunuri, aruncătoare de grenade (instalaţii de lansare rachete) antitanc, mitraliere, pionieri şi chimişti. Când acţionează independent plutonul primeşte, de regulă, ca întărire un pluton de tunuri (aruncătoare de grenade) antitanc, un pluton de aruncătoare, până la o grupă de mitraliere, până la o grupă de pionieri, o echipă de aruncătoare de flăcări (de grenade incendiare), grupe de puşcaşi, mitraliere şi pionieri din subunităţile de apărare teritorială sau beneficiază de sprijinul acestora.

Când plutonul acţionează în cadrul companiei, cantitatea de mijloace de întărire şi de sprijin poate să fie mai mare, în funcţie de posibilităţile acesteia şi importanţa misiunii de îndeplinit.

Mijloacele de întărire se subordonează comandantului de pluton şi execută misiunile stabilite de acesta. Cele de sprijin rămân în subordinea comandantului eşalonului superior şi execută misiuni în folosul plutonului. Uneori îndeplinesc şi misiunile date de comandantul de pluton, în limita consumului de muniţie stabilit.

Subunităţile de arme primite ca întărire şi în sprijin vor pregăti şi vor duce cu o parte din forţe, la ordin şi în funcţie de situaţia creată, din proprie iniţiativă, acţiuni de luptă cu subunităţile de infanterie, împreună cu alte subunităţi militare şi formaţiuni din sistemul naţional de apărare, independent sau uneori izolat, concomitent cu îndeplinirea misiunilor de luptă specifice acestora.

Art. 32. Plutonul (grupa, piesa) de mitraliere nimiceşte (neutralizează) prin foc personalul, mijloacele de foc şi ţintele aeriene ale inamicului care zboară la înălţime mică, dând posibilitatea subunităţilor de infanterie în apărare să menţină cu fermitate şi dârzenie poziţiile ocupate, iar în ofensivă să înainteze cu hotărâre, în ritm rapid, în dispozitivul inamicului.

Art. 33. Plutonul (piesa) de tunuri (aruncătoare de grenade şi instalaţii de lansare rachete) antitanc, nimiceşte mijloacele blindate şi îndeosebi tancurile inamicului, neutralizează (nimiceşte) personalul, mijloacele de foc şi alte obiective importante şi distruge lucrările de fortificaţii de campanie sau permanente ale inamicului, fiind dat uneori ca întărire plutonului de infanterie.

21 din 25912.04.2023

Capitolul I

Art. 34. Plutonul (piesa) de aruncătoare nimiceşte (neutralizează) personalul şi mijloacele de foc ale inamicului, distruge lucrările de apărare ale acestuia, participă la orbirea (fumizarea) punctelor de comandă ale inamicului şi iluminarea terenului pe timp de noapte, precum şi la realizarea mascării acţiunilor plutonului (grupei) prin perdele de fum.

Art. 35. Plutonul (grupa) de pionieri în apărare participă la executarea barajelor de mine, lucrărilor de distrugeri şi la amenajarea genistică a terenului. În ofensivă realizează culoare prin barajele inamicului, execută drumuri de coloană, amenajează şi întreţine trecerile peste cursurile de apă, participă la distrugerea lucrărilor de fortificaţii permanente ale inamicului acţionând în compunerea grupurilor de asalt, participă la consolidarea aliniamentelor ocupate, la oprirea şi respingerea contraatacurilor inamicului, executând baraje. În unele situaţii poate să participe la amenajarea lucrărilor de fortificaţii şi a punctelor de comandă.

Art. 36. Plutonul (grupa) de cercetare chimică execută cercetarea de radiaţie şi chimică şi participă la cercetarea biologică.

Plutonul (grupa, echipa) de aruncătoare de grenade incendiare (de flăcări) participă la nimicirea personalului inamicului, incendiază tehnica militară descoperită sau dispusă în tranşee şi adăposturi.

Art. 37. La îndeplinirea misiunilor de luptă participă în funcţie de situaţie şi subunităţi (militari, luptători) din trupele de carabinieri şi grăniceri şi alte formaţiuni de apărare teritorială, care se pot subordona plutonului (grupei) sau cooperează cu acesta, sprijinindu-se reciproc, pentru nimicirea sau capturarea inamicului.

Art. 38. Subunităţile de grăniceri execută paza şi apărarea frontierei de stat în condiţiile stării de necesitate, participă la asigurarea intrării în dispozitivul de apărare pe frontieră a subunităţilor de alte arme, după care îşi restructurează dispozitivul şi trec la apărare pe frontieră independent, în subordinea subunităţilor de arme întrunite sau se regrupează în vederea îndeplinirii unor misiuni în adâncimea dispozitivului de luptă.

Art. 39. Subunităţile din trupele de carabinieri asigură paza şi apărarea obiectivelor de importanţă de stat şi a celor ale infrastructurii militare; contracararea tentativelor de destabilizare a ordinii constituţionale; meţinerea ordinii publice în localităţi; nimicirea grupurilor diversioniste, subunităţilor de desant aerian şi aeromobile ale inamicului şi elementelor teroriste; escortarea prizonierilor de război.

Art. 40. Subunităţile de apărare teritorială îndeplinesc sau participă împreună cu subunităţile militare la următoarele misiuni: apărarea şi menţinerea, chiar în condiţiile luptei în încercuire, a localităţilor, zonelor

22 din 259

Probleme generale

(platformelor industriale, întreprinderilor şi obiectivelor din care provin, apărarea unor puncte de sprijin, aliniamente, cursuri de apă; paza şi apărarea unor obiective importante (unităţi şi subunităţi de servicii, depozite, baze de aprovizionare, coloane de transport, aerodromuri, porturi, puncte obligate de trecere etc.); realizarea sistemului de baraje şi distrugeri pe direcţiile probabile de acţiune a inamicului; amenajarea şi asigurarea aliniamentelor de contraatac şi executarea acestora; cercetarea, hărţuirea şi uzura inamicului; lupta împotriva elementelor de cercetare-diversiune; participarea la nimicirea desantului aerian şi a trupelor aeromobile ale inamicului; ducerea unor acţiuni ofensive cu caracter limitat; eliberarea localităţilor din care provin, organizarea pazei şi apărării acestora; nimicirea grupurilor izolate şi a inamicului încercuit în raioane rămase înapoia dispozitivului trupelor proprii.

4. CONDUCEREA SUBUNITĂŢILOR

Art. 41. Conducerea cuprinde activitatea comandantului de pluton (grupă) pentru pregătirea şi ducerea luptei subunităţii ce o comandă şi a subunităţilor din celelalte elemente ale sistemului naţional de apărare luate în subordine de la primirea misiunii şi până la îndeplinirea ei şi constă în: organizarea şi coordonarea permanentă şi unitară a întregii activităţi desfăşurate de pluton (grupă), de subunităţile primite ca întărire şi formaţiunile de apărare cu care acţionează împreună; menţinerea unei înalte capacităţi de luptă, moral-psihologice şi de pregătire a subordonaţilor şi concentrarea eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunii primite; luarea hotărârilor şi transmiterea misiunilor la timp la subordonaţi; asigurarea acţiunilor de luptă; organizarea şi menţinerea cooperării; controlul şi îndrumarea permanentă a subunităţilor asupra înţelegerii şi îndeplinirii misiunilor primite.

Art. 42. Comandantul de pluton (grupă) răspunde personal de îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă, fiind obligat:

- să observe personal câmpul de luptă;- să cunoască permanent starea şi posibilităţile subunităţii pe care o

comandă, ale celor primite ca întărire şi în sprijin, ale subunităţilor şi formaţiunilor cu care cooperează, precum şi ale inamicului împotriva căruia duce lupta;

- să ia repede hotărârea şi să dea la timp misiuni subordonaţilor şi mijloacelor primite ca întărire sau în sprijin;

23 din 25912.04.2023

Capitolul I

- să organizeze sistemul de foc şi de baraje;- să organizeze şi să menţină cooperarea neîntreruptă (ziua şi

noaptea);- să ia măsuri pentru asigurarea acţiunilor de luptă;- să se preocupe pentru întărirea continuă a moralului

subordonaţilor;- să conducă acţiunile de luptă şi să folosească eficient mijloacele

de foc din înzestrare, îndeosebi armamentul de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) şi armamentul antitanc;

- să exploateze efectele loviturilor aviaţiei, focului artileriei şi altor mijloace;

- să stabilească măsurile de protecţie şi de înlăturare a efectelor în cazul întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de către inamic;

- să cunoască, să organizeze întreţinerea şi să folosească eficient, în funcţie de puterea de foc, protecţia prin blindaj şi mobilitate, transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă);

- să se preocupe permanent de asigurarea în bune condiţii a traiului subordonaţilor, îndeosebi în condiţii de izolare;

- să stabilească, după caz, locul transportoarelor amfibii blindate(maşinilor de luptă) în dispozitivul de luptă şi procedeele prin caresprijină acţiunile subunităţilor proprii;

- să folosească cu pricepere terenul pentru a organiza o apărare puternică şi pentru a acţiona cu hotărâre şi prin surprindere în ofensivă;

- să se preocupe de starea şi păstrarea mijloacelor de luptă din înzestrare şi a materialelor, menţinerea transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) în stare de operativitate, urmărirea primirii muniţiei, materialelor şi a hranei conform normelor, precum şi de completarea plinurilor de carburanţi-lubrifianţi la tehnica militară, raportarea consumurilor şi pierderilor de materiale.

Art. 43. Pentru ducerea cu succes a acţiunilor de luptă în condiţii de izolare, comandantul de pluton (grupă) este obligat: să dovedească iniţiativă în toate situaţiile, să menţină permanent capacitatea de luptă a subunităţilor şi formaţiunilor pe care le comandă; să acorde atenţie deosebită organizării conducerii, cooperării şi lovirii prin surprindere a inamicului; să sustragă forţele şi mijloacele de sub loviturile acestuia; să organizeze traiul concomitent cu ducerea luptei; să fie dârz şi hotărât în îndeplinirea misiunilor; să dovedească pricepere pe timpul acţiunilor pentru restabilireacontactului cu trupele proprii.

24 din 259

Probleme generale

Art. 44. Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton şi-o însuşeşte, calculează şi planifică timpul la dispoziţie, analizează situaţia şi, pe baza acestora, ia hotărârea, execută recunoaşterea, dă ordinul de luptă verbal, organizează cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi conducerea, pregătirea efectivului, armamentului şi tehnicii pentru luptă. Ulterior, verifică pregătirea plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă şi, la timpul stabilit raportează despre aceasta comandantului de companie.

Pe timpul însuşirii misiunii primite, comandantul de pluton trebuie să înţeleagă: misiunea companiei şi a plutonului; obiectivele (ţintele) de pe direcţia de acţiune a plutonului care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior; misiunile vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia; ora gătinţei pentru îndeplinirea misiunii.

Calculînd timpul la dispoziţie are în vedere ora primirii misiunii, cînd trebuie să raporteze hotărîrea şi să fie gata de luptă, căte ore de lumină sînt pentru pregătirea luptei, urmărind să efectueze majoritatea timpului pentru pregătirea subunităţilor în vederea luptei.

La analiza situaţiei, comandantul de pluton trebuie să studieze: natura, valoarea, situaţia, caracterul acţiunilor şi posibilităţile inamicului în timp şi spaţiu, locul dispunerii mijloacelor de foc ale acestuia; situaţia, asigurarea şi posibilităţile plutonului şi a subunităţilor de întărire; valoarea, situaţia, caracterul acţiunilor vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia; caracterul terenului, căile favorabile pentru apropierea inamicului sau pentru apropierea de inamic, accesibilitatea terenului (dacă favorizează sau îngreuiază acţiunile trupelor proprii), barajele şi obstacolele, condiţiile de observare şi de executare a focului, proprietăţile de protecţie şi mascare;

Comandantul de pluton trebuie să ţină seama de starea timpului şi de anotimp, dacă se acţionează ziua şi noaptea şi de influenţa acestor factori asupra desfăşurării acţiunilor subunităţilor.

În hotărâre comandantul de pluton determină: modul de îndeplinire a misiunii primite (care inamic, unde şi cu ce mijloace să fie nimicit şi măsurile de inducere a acestuia în eroare); misiunile grupelor, subunităţilor şi mijloacelor de foc de întărire; organizarea conducerii.

Pentru precizarea elementelor hotărârii comandantul de pluton execută recunoaşterea, pe timpul căreia studiază în detaliu terenul pe care va acţiona, indică reperele şi stabileşte concret:

- poziţia inamicului şi caracterul probabil de acţiuni a acestuia;- misiunile grupelor şi alte chestiuni, legate de întrebuinţarea

terenului (poziţiile grupelor, poziţiile de tragere ale blindatelor, mijloacelor antitanc şi ale altor mijloace de foc, barajele şi trecerile prin ele, itinerarul

25 din 25912.04.2023

Capitolul I

de deplasare a plutonului şi locurile de debarcare a grupelor de infanterie motorizată).

După executarea recunoaşterii, comandantul de pluton dă ordinul de luptă verbal, de regulă, în teren. In situaţia când nu este posibil să se dea în teren, se dă la macheta terenului. La apropierea plutonului de raionul acţiunilor de luptă comandantul face precizările necesare.

Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis, în aşa fel încât subordonaţii să înţeleagă clar ce misiuni au de îndeplinit.

În ordinul de luptă comandantul de pluton, de regulă, indică:- reperele şi distanţele până la ele;- situaţia inamicului, caracterul acţiunilor şi posibilităţile acestuia,

precum şi locurile de amplasare a mijloacelor de foc;- misiunea companiei şi a plutonului;- obiectivele şi ţintele care vor fi nimicite (neutralizate) de către

mijloacele eşaloanelor superioare pe direcţia de acţiuni a plutonului, precum şi misiunile vecinilor;

- misiunile de luptă ale grupelor, mijloacelor de întărire (sprijin), precum şi misiunile efectivului subordonat nemijlocit (lunetistului, puşcaşului-sanitar);

- ora când trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii de luptă;- locul său şi locţiitorul.După darea ordinului de luptă comandantul de pluton organizează

cooperarea între grupe cu mijloacele de foc, de întărire şi de sprijin şi cu subunităţile vecine.

Cooperarea se organizează în teren, concomitent cu darea misiunilor de luptă.

La cooperare comandantul de pluton este obligat :- să verifice dacă comandanţii de grupe (piese, echipaje) cunosc

misiunile de luptă primite;- să stabilească concret în teren, în timp şi spaţiu, pentru fiecare

grupă în parte, în ce fel va acţiona pentru îndeplinirea cu succes a misiunii plutonului, precizând modul de acţiune al acestora, cum vor fi sprijinite de către mijloacele de foc, subunităţile vecine şi eşalonul superior - pe faze ale luptei (pentru fiecare obiectiv în parte); comandanţii de grupe (piese, echipaje) trebuie să înţeleagă clar ce manevre vor executa pentru îndeplinirea misiunii de luptă;

- să stabilească măsurile pentru consolidarea obiectivelor cucerite şi respingerea acţiunilor inamicului pătruns în punctul de sprijin;

26 din 259

Probleme generale

- să precizeze cum va fi menţinută şi restabilită cooperarea pe timpul ducerii acţiunilor de luptă, semnalele de cooperare şi locul său în dispozitiv;

- să se indice semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de acţiuni conform acestora.

Organizând asigurarea acţiunilor de luptă, comandantul de pluton indică:

- modul de executare a observării şi de acţiuni a efectivului în cazul folosirii de inamic a ADM NBC şi de precizie înaltă;

- ordinea amenajării genistice a poziţiilor;- măsurile de mascare, siguranţa şi modul de executare a lor.La organizarea conducerii, comandantul de pluton precizează

(aduce la cunoştinţă) datele radio şi ordinea folosirii mijloacelor de legătură radio şi de semnalizare.

Art. 45. Comandantul de grupă, primind ordinul, de luptă trebuie să precizeze concret unde se găseşte şi ce face inamicul, precum şi locurile de amplasare a mijloacelor lui de foc; să înţeleagă misiunea plutonului şi a grupei, precum şi misiunile vecinilor, ora gătinţei pentru îndeplinirea misiunii, ordinea şi termenii de îndeplinire a acesteia; să studieze terenul, proprietăţile de mascare şi de protecţie a acestuia, căile de acces favorabile, barajele şi obstacolele, condiţiile de observare şi dea ducere a focului; să determine misiunile efectivului şi să de misiuni subordonaţilor.

În ordinul de luptă comandantul grupei indică:- reperele;- componenţa, poziţia şi caracterul acţiunilor inamicului, locurile

de amplasare a mijloacelor de foc a acestuia;- misiunea plutonului şi a grupei;- misiunile vecinilor;- misiunile efectivului: ochitorului - operator (trăgătorului cu

mitralierele de pe TAB), trăgătorilor cu puşca mitralieră, trăgătorului cu aruncătorul de grenade antitanc, mecanicului - conductor (şoferului), iar în caz de necesitate şi restului efectiv; comandanţii grupelor de aruncătoare de grenade şi antitanc, pe lângă toate acestea, indică misiunile pentru calcule;

- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de acţiuni la ele;

- ora când trebuie să fie gata pentru acţiune şi locţiitorul.În timpul punerii misiunilor efectivului, comandantul grupei trebuie

să indice locul fiecărui subordonat în dispozitivul de luptă (pe poziţie) şi să determine ordinea de observare şi de ducere a focului.

27 din 25912.04.2023

Capitolul I

După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă organizează pregătirea grupei pentru îndeplinirea misiunii: completarea rezervelor de muniţii, întreţinerea tehnică a MLD (TAB), executarea lucrărilor stabilite pentru asigurarea genistică, după ce controlează cunoaşterea misiunilor de către efectiv, asigurarea lui cu toate cele necesare pentru luptă şi raportează comandantului de pluton despre gătinţa grupei pentru luptă.

Art. 46. Conducerea focului constă în dirijarea organizată a tragerilor cu armamentul din înzestrare şi cu cel de întărire şi sprijin asupra obiectivelor din raionul (de pe direcţia) de acţiune a plutonului în scopul nimicirii unui inamic superior numeric şi în tehnică de luptă şi cuprinde:

- observarea câmpului de luptă - cercetarea inamicului terestru şi aerian şi a terenului, descoperirea şi indicarea corectă a obiectivelor, aprecierea importanţei lor, determinarea distanţelor până la acestea şi succesiunea nimicirii lor;

- organizarea focului - alegerea obiectivului, stabilirea categoriei de armament cu care se va putea obţine eficacitatea maximă în timpul cel mai scurt, stabilirea procedeului de executare a focului, felului muniţiei şi a semnalelor de conducere a focului;

- darea misiunii de foc sau a comenzii de deschidere a focului - stabilirea transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), trăgătorului sau a subunităţii care va îndeplini misiunea, indicarea obiectivului (obiectivelor), stabilirea înălţătorului şi eventual a derivei, precizarea punctului de ochire în înălţime, a felului focului din punct de vedere al intensităţii, consumului de muniţie, a momentului deschiderii focului;

- observarea efectului focului şi corectarea tragerii;- manevra focului (concentrarea, repartizarea şi transportul

focului);- controlul şi evidenţa consumului de muniţie.Conducerea cu pricepere a focului asigură îndeplinirea misiunilor

de luptă cu consum minim de muniţie, într-un timp scurt şi cu eficacitate maximă. Ea se realizează prin comenzi şi semnale. O atenţie deosebită se acordă conducerii focului, când se acţionează în condiţii de izolare.

Art. 47. Pentru conducerea focului şi a subunităţilor şi pentru realizarea cooperării se stabilesc repere unice şi se fixează semnale.

Ca repere se aleg obiecte şi detalii vizibile din teren. Ele se numerotează de la dreapta spre stânga şi pe aliniamente astfel: în apărare — dinspre inamic către trupele proprii, iar în ofensivă – de la trupele proprii către inamic. Unul dintre ele se consideră reper de bază. Se interzice schimbarea lor.

28 din 259

Probleme generale

Pentru fiecare pluton comandantul de companie precizează 2-3 repere care se numerotează începând de la reperul de bază. Comandantul de pluton (grupă), după caz, stabileşte repere ajutătoare (adăugătoare) pe care nu le numerotează, dar le denumeşte prin specificaţia lor (tufăriş, copac, movilă, casă izolată) şi în rapoartele sale comandantului superior, precum şi în timpul cooperării se folosesc numai reperele, indicate de comandantul superior.

La folosirea dispozitivelor de ochire pe timp de noapte, în calitate de repere se aleg obiectivele de pe teren cu o capacitate mare de reflectare în limitele distanţei de acţiune a dispozitivelor. Unul dintre ele se stabileşte ca principal.

Indicarea ţintelor se poate efectua de la repere (obiectele din zonă) şi după direcţia deplasării (atacului) cu gloanţe şi proiectile trasoare, cu exploziile proiectilelor şi mijloacelor de semnalizare, precum şi prin orientarea aparatelor şi armamentului spre ţintă.

Art. 48. Comandantul de pluton conduce cu plutonul prin radio, prin comenzi date cu voce, prin mijloacele de semnalizare şi prin exemplul personal.

Punctul de comandă-observare al comandantului se află: în apărare - în adâncimea punctului de sprijin; în ofensivă - în dispozitivul de lupta al plutonului

Când se acţionează pe jos, comandantul de pluton conduce lupta dintr-un loc de unde poate observa mai bine inamicul, dispozitivul de luptă al subunităţii pe care o comandă, acţiunile subordonaţilor, vecinii, terenul şi asigură conducerea neîntreruptă a plutonului.

Comandantul de grupă conduce acţiunile militarilor prin comenzi date verbal, prin mijloace de semnalizare, precum şi prin exemplul personal. Când se acţionează pe jos, comandantul de grupă conduce lupta din mijlocul grupei ce o comandă.

Când se acţionează cu infanteria îmbarcată, comandantul plutonului (grupei) se găseşte în transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă), iar legătura pentru conducerea acţiunilor de luptă se realizează prin staţia radio de pe acesta.

Staţia radio portativă se foloseşte pe timpul acţiunilor de luptă desfăşurate pe jos, pentru legătura cu comandantul de companie şi cu echipajele permanente de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) proprii în vederea conducerii acestora şi asigurării unui sprijin cît mai eficace cu foc a grupelor. Staţia radio trebuie să fie pregătită permanent pentru a intra în funcţiune imediat ce se trece la acţiuni de luptă pe jos.

29 din 25912.04.2023

Capitolul I

Pe timpul folosirii staţiilor radio, se vor respecta cu stricteţe regulile executării traficului radio în fonie. In luptă, toate comenzile prin radio se transmit clar; subunităţile sînt denumite prin indicative, iar obiectivele se indică faţă de repere.

Înştiinţarea efectivului despre inamicul aerian, despre pericolul nemijlocit şi începutul folosirii de către inamic a armelor chimice, precum şi despre infectarea chimică se efectuează cu semnale unice care acţionează permanent. Semnalele de înştiinţare trebuie să fie cunoscute de tot efectivul subunităţii. Comandantul de pluton (grupă), din timp determină ordinea acţiunilor subordonaţilor conform semnalelor de înştiinţare şi, la primirea lor dă ordinele cuvenite.

Art. 49. În unele situaţii pentru transmiterea unor ordine, rapoarte şi comenzi se folosesc agenţi de legătură.

În condiţiile în care misiunile (comenzile) nu pot fi transmise prin voce, prin agenţi de legătură sau prin mijloace de transmisiuni, în cazuri urgente (alarmarea trupelor despre pericolul contaminării radioactive sau chimice, atacului prin surprindere al inamicului terestru şi aerian) se întrebuinţează semnale care se transmit prin mijloace optice (cartuşe de semnalizare, lanterne, fanioane, cu braţele, cu arma sau cu lopata mică) şi acustice (sirena, fluierul). Ele trebuie să fie unice, cunoscute de toţi militarii şi uşor de transmis şi recepţionat.

Art. 50. Când plutonul (grupa) acţionează separat (îndepărtat) de eşalonul superior, comandantul răspunde personal de menţinerea legăturii permanente cu alte formaţiuni mai mici izolate odată cu acesta, precum şi de restabilirea legăturilor întrerupte în cadrul subunităţii ce o comandă, folosind îndeosebi mijloacele la dispoziţie şi contactul personal. O atenţie deosebită se acordă legăturii cu consiliile locale de apărare şi contactului personal cu populaţia din zonă.

Art. 51. Dacă izolarea s-a produs ca urmare a unei situaţii nefavorabile, comandantul de pluton (grupă) organizează conducerea tuturor subunităţilor şi formaţiunilor mai mici (militarilor, luptătorilor) izolate (încercuite), pregătindu-le pentru a acţiona într-o concepţie unitară.

Art. 52. Raportul către comandantul superior şi înştiinţarea vecinilor şi subordonaţilor despre situaţie, constituie obligaţia cea mai importantă a comandantului de pluton (grupă) în luptă.

În raportul pentru comandantul superior se indică ora, locul şi ce misiune îndeplineşte subunitatea, poziţia vecinilor, poziţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului şi decizia sa.

Comandantul de pluton (grupă) raportează imediat comandantului: despre atacul prin surprindere al inamicului şi apariţia lui în locurile, unde

30 din 259

Probleme generale

nu era aşteptat; despre barajele şi zonele de baraje descoperite; despre capturarea efectivului, documentelor şi armamentului inamicului; despre folosirea de către inamic a unor noi mijloace şi metode de acţiune; despre schimbarea bruscă a acţiunilor inamicului (retragerea bruscă, trecerea în apărare, executarea contraatacului); despre schimbarea bruscă a poziţiei şi pierderea cooperării cu vecinii; despre fiecare decizie luată din iniţiativa proprie, în legătură cu schimbarea situaţiei.

5. OBLIGAŢIUNILE EFECTIVULUI GRUPEI

Art. 53. În lupta modernă de arme întrunite rolul sergenţilor şi soldaţilor este enorm. Pentru obţinerea victoriei asupra inamicului ei trebuie să ştie la perfecţie şi să întreţină în gătinţă de luptă permanentă armamentul său şi tehnica de luptă, cu iscusinţă a mânui şi cu pricepere a le folosi în luptă. În afară de aceasta, fiecare sergent şi soldat trebuie să fie în gătinţă de a-l schimba, în caz de necesitate, pe camaradul ieşit din luptă, de aceea cunoaşterea specialităţii militare limitrofe este în mod obligatoriu.

În luptă fiecare sergent şi soldat este obligat:- să cunoască misiunea de luptă a plutonului, grupei şi a sa;- să cunoască organizarea, armamentul, îndeosebi posibilităţile de

luptă a tancurilor, altor maşini blindate şi a mijloacelor antitanc ale acestuia, deasemenea locurile vulnerabile ale lor;

- să cunoască armamentul şi tehnica subunităţii sale;- să cunoască dimensiunile, volumul, succesiunea şi timpul necesar

pentru amenajarea construcţiilor de fortificaţie;- să amenajeze repede locaşul, să participe la executarea şanţului de

tragere şi adăpostului plutonului (grupei), inclusiv cu întrebuinţarea substanţelor explozive;

- să execute mascarea;- să execute cu atenţie observarea şi ascultarea, să descopere la

timp inamicul şi să raporteze imediat despre acesta comandantului său;- să acţioneze cu fermitate şi dîrzenie în apărare şi cu îndrăzneală şi

hotărîre în ofensivă; să-l nimicească pe inamic, mijloacele blindate şi ţintele aeriene care acţionează la înălţimi mici; cu chibzuinţă să se deplaseze pe cîmpul de luptă, să aleagă poziţiile de foc (locurile de tragere); să acţioneze în cadrul grupei, independent, sau în condiţii de izolare folosind cele mai adecvate procedee de luptă şi toate mijloacele, să dea dovadă de vitejie, iniţiativă, ingeniozitate în luptă;

31 din 25912.04.2023

Capitolul I

- să fie tare fizic şi rezistent, să cunoască mînuirea cu procedeele luptei corp la corp;

- să cunoască indicii de recunoaştere a inamicului aerian, să ducă focul asupra avioanelor, helicopterelor şi altor ţinte ale acestuia din armamentul cu glonţ;

- să folosească cu pricepere terenul şi mijloacele de protecţie; să cunoască procedeele de protecţie contra ADM NBC şi armelor de precizie înaltă a inamicului; să folosească cu pricepere mijloacele de protecţie individuală şi capacităţile de protecţie a maşinilor;

- să treacă corect şi cu repeziciune prin baraje, prin porţiuni de teren contaminat, incendiat şi cu distrugeri masive, precum şi peste diferite obstacole; să cunoască modul de plantare şi de neutralizare a minelor antitanc şi antiinfanterie;

- să execute decontaminarea;- să nu-şi părăsească poziţia de luptă fără aprobarea comandantului;

în cazul în care a fost izolat fără voia sa de pluton (grupă), să continuie lupta folosind toate mijloacele, să se alăture fără întîrziere la subunitatea cea mai apropiată şi să lupte în cadrul acesteia;

- în caz de rănire sau contaminare să ia măsuri de autoajutor, după care, să continuie îndeplinirea misiunii de luptă. Dacă acest lucru nu este posibil, cu aprobarea comandantului, să se deplaseze la punctul medical luînd cu sine arma personală. Dacă nu poate să se deplaseze singur, să aştepte sosirea sanitarului în locul indicat de comandant;

- să poată pregăti armamentul şi muniţiile pentru luptă, repede şi cu dibăcie să încarce cu cartuşe încărcătoarele, benzile; să urmărească consumul de muniţie şi alimentarea maşinii de luptă cu carburanţi; să raporteze comandantului cînd a consumat 0,5 şi 0,75 din muniţia şi carburanţi repartizate pentru ziua de luptă respectivă sau pentru o misiune;

- să execute cu promptitudine ordinele (comenzile, semnalele) comandantului; să-l apere pe comandant în luptă, iar cînd acesta este scos din luptă, înlocuitorul să ia cu curaj comanda subunităţii, raportînd despre acesta comandantului eşalonului superior;

- să cunoască locul punctului de aprovizionare de luptă al companiei şi, la ordin, să execute aprovizionarea cu muniţie a subunităţii din care face parte, folosind pentru deplasare itinerare mascate şi avantajele oferite de teren;

- să cunoască drepturile ce i se cuvin, stabilite prin norme, regulile de primire, întreţinere şi consum, modul de preparare a hranei din concentrate alimentare, precum şi regulile de trai şi luptă în condiţii de izolare.

32 din 259

Probleme generale

Art. 54. Comandantul grupei este obligat:- să menţină gătinţa de luptă permanentă şi înaltă închegare a

grupei pentru ducerea luptei, să cunoască capacităţile morale şi de luptă ale subordonaţilor săi;

- cu pricepere să comande cu grupa în luptă şi perseverent să obţină îndeplinirea misiunii puse;

- să fie pentru subordonaţi exemplu de activitate, vitejie, rezistenţă, îndeosebi în momentele grele ale luptei; permanent să îngrijească de subordonaţi, de asigurarea lor cu tot ce este necesar pentru ducerea luptei cu succes;

- să folosească cu pricepere aparatele de observare, personal să ducă observarea după inamic, semnalele comandantului de pluton şi acţiunile vecinilor;

- să pregătească cu pricepere pentru exploatare mijloacele de legătură şi să lucreze la ele; să menţină permanent legătura neîntreruptă cu comandantul de pluton;

- să execute reglarea şi aducerea armamentului la condiţia normală de luptă; să conducă MLD (TAB); să ducă focul precis din armamentul grupei, armamentul MLD (TAB), să se orienteze cu uşurinţă în orice teren; să se folosească de aparatele de navigaţie şi de harta topografică; să determine situaţia ţintelor, să le întocmească pe hartă (schemă) şi să transmită datele primite comandantului de pluton;

- să cunoască şi să întreţină în gătinţă MLD (TAB) şi armamentul, la timp să organizeze deservirea tehnică a lor, iar în caz de deteriorare să raporteze comandantului de pluton şi să organizeze repararea;

- să urmărească după consumul de muniţii şi carburanţi, să-i raporteze comandantului de pluton despre cheltuirea a 0,5 şi 0,75 unităţi de foc şi alimentări cu carburanţi, să primească măsuri pentru restabilirea lor; stocul intangibil de mijloace materiale să-l folosească numai cu permisiunea comandantului de pluton.

Art. 55. Ochitorul – operator la MLD şi trăgătorul cu mitralierele de pe TAB este obligat:

- să cunoască regulile de operaţiune de tragere şi de întreţinere a armamentului şi să-l menţină în permanentă stare de funcţionare;

- să observe permanent terenul şi inamicul, să precizeze locul şi activitatea obiectelor descoperite şi să raporteze datele şi informaţiile furnizate;

- să execute cu precizie, rapiditate şi consum minim tragerile cu armamentul de pe MLD (TAB), simultan sau succesiv, în orice condiţii de teren, timp, anotimp şi stare a vremii şi să nimicească, la ordinul

33 din 25912.04.2023

Capitolul I

comandantului sau din proprie iniţiativă, obiectivele terestre şi aeriene descoperite;

- să sprijine cu focul armamentului acţiunile subunităţilor, cînd acestea duc lupta pe jos sau îmbarcate, fiind în măsură să execute în deplină siguranţă tragerile pe la flancuri, prin intervale şi pe deasupra trupelor proprii;

- să observe rezultatele tragerilor şi să caracterizeze focul;- să descopere şi să remedieze cu repeziciune eventualele incidente

de tragere;- să cunoască modul de lucru cu staţia radio de la bord;- să execute scoaterea MLD (TAB) de sub focul inamicului în

adăpostul apropiat; să fie în măsură să-l ajute pe mecanicul – conducător (şofer) la întreţinerea tehnică a MLD (TAB);

- să execute controlul, pregătirea şi stivuirea muniţiilor;- să lupte în cadrul grupei, folosind armamentul individual;- să cunoască obligaţiunile comandantului de grupă şi, la

necesitate, să-l înlocuiască.Art. 56. Trăgătorul cu armamentul de grenade antitanc

(agheistul) este obligat:- să aleagă cu pricepere poziţiile de tragere;- să observe continuu terenul, să descopere mijloacele blindate ale

inamicului şi să urmărească în permanenţă acţiunile acestora;- să cunoască părţile vulnerabile ale blindatelor inamicului asupra

cărora se poate obţine efectul maxim;- să nimicească tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului,

începînd de la distanţa bătăii eficace;- să execute foc la comandă sau din proprie iniţiativă asupra

amplasamentelor armamentului antitanc, tancurilor, ambrazurilor cazematelor şi altor obiective pentru nimicirea personalului şi a mijloacelor de foc;

- să aleagă, în funcţie de natura obiectivului, felul loviturii;- să urmărească ca înapoia ţevii aruncătorului, la o distanţă mai

mică de 30 m şi un unghi de 30 grade, pe timpul executării focului, să nu se găsească autovehicule, oameni, muniţii sau alte materiale;

- să verifice şi să asigure buna funcţionare a aruncătorului de grenade antitanc, a aparaturii optice.

Art. 57. Mecanicul-conductor la MLD (şoferul TAB) este obligat:

- să cunoască regulile de exploatare şi întreţinere a MLD (TAB), s-o conducă cu pricepere în orice situaţie, în condiţii grele de teren şi stare

34 din 259

Probleme generale

a vremii, ziua şi noaptea; să execute la timp întreţinerea tehnică şi s-o menţină în permanentă stare de funcţionare;

- să respecte locul stabilit în dispozitivul de marş şi de luptă al plutonului; să treacă prin baraje şi obstacole naturale sau să le ocolească;

- pe timpul deplasării în luptă să asigure condiţii cît mai bune pentru executarea tragerii cu armamentul de pe MLD (TAB), să cunoască întrebuinţarea corectă a acestuia, să execute deservirea şi să corecteze focul;

- să cunoască modul de lucru cu staţia radio de pe MLD (TAB);- să alimenteze la timp MLD (TAB) cu carburanţi şi lubrifianţi şi

cu lichid de răcire; să cunoască tipurile, normele de consum a carburanţilor şi lubrifianţilor; să nu admită supraconsumul acestora; să raporteze la timp comandantului despre consumul a 0,5 şi 0,75 alimentări;

- să descopere defecţiunile care împiedică deplasarea MLD (TAB) şi continuarea misiunilor de foc ale acesteia, să raporteze comandantului imediat despre deteriorările suferite şi să execute reparaţiile necesare;

- în orice situaţie de luptă să ia măsuri privind mascarea şi executarea adăpostului pentru MLD (TAB);

- să cunoască şi întocmai să îndeplinească comenzile, semnalele de regulare şi conducere;

- să poată a se folosi de schema itinerarului şi să se orienteze în teren;

- în caz de evacuare (distrugere) a MLD (TAB), să lupte în cadrul grupei folosind armamentul individual.

Art. 58. Trăgătorul cu puşca mitralieră şi pistolul mitralieră este obligat:

- să cunoască armamentul, să-l întreţină în stare de funcţionare, să ducă din el foc precis, să urmărească rezultatele focului şi, cu pricepere, să-l corecteze;

- neîntrerupt să urmărească cîmpul de luptă şi să raporteze comandantului de grupă despre ţintele descoperite, la comanda comandantului de grupă sau de sine stătător să le nimicească cu foc; să ducă observări după vecini şi să-i susţină cu foc;

- să poată folosi de aparatele şi mecanismele, amplasate în compartimentul de luptă al MLD (TAB);

- să-l ajute pe ochitor-operator în pregătirea şi stivuirea muniţiilor şi deservirea tehnică a armamentului, iar pe mecanic-conductor (şofer) – în petrecerea deservirii tehnice şi reparaţie MLD (TAB);

- la desprinderea forţată de la grupa sa, imediat să se alipească la grupa cea apropiată şi să continuie lupta în componenţa ei.

35 din 25912.04.2023

Capitolul I

Art. 59. Lunetistul este obligat:- să cunoască arma sa, s-o întreţină în stare de funcţionare şi să

poată duce focul precis din ea;- atent să ducă observarea cîmpului de luptă, să descopere şi să

aprecieze ţintele, la comanda comandantului sau de sine stătător să nimicească cele mai importante din ele (ofiţerii, observatorii, lunetiştii, calcule a mijloacelor de foc, helicoptere, care zboară la înălţimi mici);

- cu pricepere să folosească capacităţile de protecţie şi mascare a terenului şi a obiectelor din teren în scopul ocupării poziţiei de foc favorabile pentru nimicirea inamicului.

Art. 60. Puşcaşul sanitar este obligat:- să cunoască şi cu pricepere să folosească înzestrarea medicală a

sanitarului, de asemenea mijloacele din zonă pentru acordarea ajutorului medical;

- să urmărească apariţia răniţilor pe câmpul de luptă şi să raporteze despre ei comandantului;

- personal să acorde primul ajutor medical grav răniţilor, cu pricepere să folosească capacităţile de protecţie şi mascare a terenului pentru adăpostirea lor;

- să poată evacua răniţii din MLD (TAB).

36 din 259

Apărarea

CAPITOLUL II

APĂRAREA

1. NOŢIUNI GENERALE

Art. 61. Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în scopul respingerii atacului unui inamic superior numeric şi ca înzestrare tehnică şi interzicerii pătrunderii lui în dispozitivul de apărare, menţinerii cu fermitate a poziţiilor încredinţate, producerii de pierderi cît mai mari, slăbirii continue a capacităţii de luptă, limitării pătrunderii în adîncime şi opririi ofensivei acestuia, precum şi pentru a cîştiga iniţiativa, creînd condiţii favorabile trecerii la ofensivă.

Art. 62. Scopurile apărării se realizează prin: pregătirea temeinică a acţiunilor subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite; angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune ale inamicului; slăbirea capacităţii ofensive a inamicului; producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului inamicului, menţinerea unor porţiuni de teren (obiective) dinainte stabilite şi împiedicarea pătrunderii acestuia; temporizarea ofensivei inamicului în vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; preluarea iniţiativei.

Art. 63. Apărarea trebuie să fie: stabilă, fermă, activă în toate mediile; adânc eşalonată (când e cazul); capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.

Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii factori: cantitatea de informaţii deţinute, modul de folosire a terenului, eşalonarea în adâncime, cooperarea şi sprijinul reciproc, concentrarea puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acţiune a forţelor, reacţiile ofensive, existenţa rezervelor, modul de realizare a surprinderii şi inducerea în eroare.

Art. 64. Caracterul stabil şi activ al apărării se obţine prin: fermitatea şi dîrzenia subunităţilor, care se apără în timpul respingerii atacului inamicului şi înaltul lor spirit moral; organizarea iscusită a apărării şi sistemului de foc; cercetarea neîntreruptă a inamicului; mascarea minuţioasă a punctului de sprijin (a poziţiei de tragere); exploatarea chibzuită a proprietăţilor avantajoase ale terenului, amenajarea genistică a

37 din 259

12.04.2023

Capitolul II

acestuia şi folosirea unor metode surprinzătoare pentru inamic de ducere a acţiunilor de luptă; îndeplinirea măsurilor cu privire la protecţia contra ADM NBC şi armei de precizie înaltă ale inamicului; asigurarea multilaterală şi pregătirea efectivului pentru ducerea acţiunilor de luptă de lungă durată, inclusiv în condiţii de încercuire totală.

Art. 65. Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ al apărării comandantul trebuie să ia toate măsurile pentru cunoaşterea în permanenţă a situaţiei, descoperirea la timp şi lovirea inamicului cu toate mijloacele de foc pe care le are la dispoziţie, organizarea şi menţinerea cooperării, precum şi conducerea neîntreruptă a subunităţilor.

Art. 66. Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă în adîncimea apărării trupelor proprii plutonul (grupa) cooperează frecvent cu subunităţi şi formaţiuni din apărarea teritorială sprijinindu-se reciproc în executarea cercetării, apărarea unor obiective importante, îndeosebi izolate sau distincte, nimicirea grupurilor de cercetare-diversiune şi teroriste, lichidarea urmărilor atacurilor executate cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare, hărţuirea permanentă a inamicului pătruns pe teritoriul naţional.

Art. 67. Cînd plutonul (grupa) acţionează independent pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă (incursiune, ambuscada de foc, apărarea unui obiectiv important, nimicirea unui grup de cercetare diversiune, a subunităţilor de desant aerian), iar ca urmare a situaţiei tactice nefavorabile a fost izolat de forţele principale ale companiei (plutonului), organizează traiul, pregăteşte şi duce lupta în condiţii de izolare.

Art. 68. Lupta împotriva blindatelor inamicului constituie baza apărării. Pregătirea şi conducerea acesteia este una din îndatoririle principale ale comandantului de pluton (grupă). Ea se organizează pe direcţiile favorabile întrebuinţării de către inamic a mijloacelor blindate şi în primul rînd a tancurilor.

Scopul ei constă în: nimicirea blindatelor inamicului pe căile de acces şi pe timpul atacului limitei dinainte a apărării; nimicirea blindatelor pătrunse în punctul de sprijin al plutonului sau poziţia de tragere a grupei şi interzicerea pătrunderii lor în adîncime.

La lupta împotriva blindatelor inamicului participă subunităţile de artilerie, artilerie antitanc, primite ca întărire sau în sprijin, armamentul antitanc din înzestrarea plutonului (grupei) şi militarii (luptătorii) pregătiţi special; se instalează şi se amenajează baraje şi obstacole de tot felul.

Mijloacele antitanc ale subunităţilor şi cele primite ca întărire se dispun în punctul de sprijin, în funcţie de direcţiile probabile de atac cu tancuri sau alte mijloace blindate ale inamicului, caracteristicile terenului şi

38 din 259

Apărarea

posibilităţile de mascare, precum şi în raport cu distanţa eficace de tragere a acestora.

Conducerea mijloacelor antitanc se asigură de comandantul de pluton prin radio şi semnale.

Art. 69. Plutonul (grupa) pot afe trece la apărare, de regulă, în cadrul companiei (plutonului) în condiţiile contactului mijlocit cu inamicul sau în afara contactului.

La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.

Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului.

Art. 70. In raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în grabă sau din timp.

Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum si a timpului puţin la dispoziţia comandantului pentru a da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă, organizarea sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru consolidarea aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze misiunile subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice.

Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei. Comandantul este obligat sa execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor.

Art. 71. Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii ferme a punctului de sprijin, producerii de pierderi cât mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adâncime.

Acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii, combinat cu obstacole, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. În apărarea pe poziţii accentul este pus pe menţinerea terenului ocupat.

39 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Apărarea pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a inamicului; pentru înfrângerea acestuia este necesară executarea unor acţiuni de luptă simultane sau ulterioare.

Comandantul plutonului îşi dispune forţele din subordine pentru apărarea unei porţiuni de teren, prin folosirea unor combinaţii de poziţii de apărare de bază, vremelnice şi de rezervă; el organizează lupta în interiorul punctului de sprijin, nimicind forţele inamicului pătrunse printre poziţiile defensive ale plutonului, prin crearea zonelor de nimicire şi a pungilor de foc.

Art. 72. Apărarea mobilă se execută în scopul nimicirii inamicului prin acţiuni de tip ofensiv executate de către subunităţile din eşalonul doi (uneori rezerva) ale batalionului, după înaintarea controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie), care îl face vulnerabil loviturilor executate de apărător prin contraatacuri şi învăluire.

Apărătorul pune accentul, de obicei, pe înfrângerea inamicului şi nu pe menţinerea sau recâştigarea terenului pierdut. Pentru desfăşurarea apărării mobile, se utilizează o combinaţie de acţiuni de întârziere, defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea înaintată a unor forţe relativ mici si folosirea pe scară largă a manevrei, focului şi obstacolelor pentru a prelua iniţiativa de la atacator după ce acesta a intrat în sectorul apărat.

Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a atacatorului. Terenul ales trebuie să permită executarea acţiunilor manevriere.

Art. 73. Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează atunci când inamicul dispune de o superioritate covârşitoare în forţe şi mijloace sau se găseşte într-o situaţie avantajoasă.

Scopul apărării pe aliniamente intermediare îl constituie câştigarea de timp, producerea de pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia.

Intensitatea şi caracteristicile acţiunilor forţelor care se apără pe aliniamente intermediare diferă de la un aliniament la altul, odată cu mutarea efortului în cadrul acestora până pe aliniamentul final de apărare şi alternează cu contraatacuri executate prin surprindere şi cu atacuri în faţa limitei dinainte a forţelor proprii.

40 din 259

Apărarea

Aliniamentele de apărare se aleg de către eşaloanele superioare plutonului în aşa fel, încât forţele care le ocupă să aibă, pe cât posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren, obstacole naturale, iar terenul din adâncime să dispună de acoperirile necesare desprinderii de inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul aliniament de apărare.

Aliniamentele şi distanţa dintre acestea se stabilesc, astfel încât inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament, să fie obligat să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului următor.

Art. 74. Retragerea se adoptă, temporar, pentru scoaterea forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi punerii lor într-o situaţie mai avantajoasă în adâncime, ocuparea unor poziţii favorabile ducerii luptei sau regruparea acestora pe anumite direcţii în vederea îndeplinirii altor misiuni; uneori, retragerea se poate executa şi pentru atragerea inamicului pe direcţii nefavorabile desfăşurării forţelor sale principale, mai ales a celor blindate şi nimicirea lor ulterioară.

Retragerea se execută numai la ordinul comandantului eşalonului superior, în mod organizat, în ascuns şi cu rapiditate, de regulă, fără desfăşurarea forţelor principale pe aliniamente intermediare, până la aliniamentul final pe care urmează să se organizeze o apărare puternică sau înapoia căruia să se concentreze noi forţe şi mijloace în scopul îndeplinirii altor misiuni; desfăşurarea parţială sau totală a forţelor principale este permisă numai pentru executarea unor lovituri asupra inamicului care a reuşit să intercepteze căile de retragere şi pentru nimicirea forţelor de desant aerian sau a forţelor aeromobile desantate de inamic pe direcţiile de retragere.

Situaţiile cele mai caracteristice în care se execută retragerea sunt: când forţele proprii au fost lovite puternic cu sisteme de cercetare-lovire de înaltă precizie şi nu mai sunt posibilităţi de închidere a breşei create; când inamicul a rupt apărarea pe un front larg şi pe o mare adâncime reuşind să pătrundă cu forţe superioare în flanc şi ameninţă spatele; când inamicul acţionează cu forţe superioare, îndeosebi blindate, iar raportul de forţe este mult superior în favoarea acestuia; pe timpul ofensivei când inamicul execută riposte ofensive puternice; în cazul desfăşurării nefavorabile a luptei de întâlnire.

Art. 75. În apărarea în încercuire plutonul de infanterie acţionează, de regulă, în cadrul eşalonului superior împreună cu alte forţe, uneori independent, în una din următoarele situaţii: în apărare - pe timpul executării contraatacului, al retragerii şi când se urmăreşte menţinerea cu

41 din 259

12.04.2023

Capitolul II

orice preţ a unor obiective importante; în ofensivă - ca urmare a contraatacurilor şi loviturilor concentrice executate de către inamic, pe timpul urmăririi, în urma luptei de întâlnire desfăşurată nefavorabil pentru forţele proprii.

Scopul apărării în încercuire, de regulă, constă în: menţinerea de lungă durată a unor raioane (obiective) importante; polarizarea unor forţe numeroase ale inamicului şi producerea de pierderi cât mai mari acestora; dispersarea forţelor inamicului şi slăbirea puterii de luptă în adâncime; crearea condiţiilor în vederea executării cu succes a acţiunilor viitoare.

Uneori, deşi există posibilitatea sustragerii forţelor de la încercuire, acestea sunt lăsate preconceput să lupte astfel, când raioanele respective au o importanţă vitală pentru desfăşurarea ulterioară a acţiunilor, prezintă avantaje din punct de vedere al reliefului şi resurselor economice, iar gruparea încercuită are posibilitatea să lupte vreme îndelungată în aceste condiţii.

Art. 76. Contraatacul este conceput şi planificat de eşaloanele superioare şi constituie un moment important în desfăşurarea luptei de apărare; pentru executarea acestuia comandantul foloseşte o parte sau majoritatea forţelor aflate în apărare, pentru exploatarea situaţiilor favorabile lovirii inamicului în locurile şi în momentele decisive şi pentru înfrângerea acestuia.

Prin declanşarea contraatacului, comandantul urmăreşte: recucerirea terenului (poziţiilor) pierdut, izolarea şi nimicirea forţelor inamicului sau orice altă acţiune care vizează restabilirea situaţiei iniţiale.

Contraatacul se execută atunci când inamicul este pe punctul de a fi oprit, ori şi-a încetinit ritmul ofensivei (dispozitivul său este dezorganizat şi slăbit), eşalonul doi (rezervele apropiate) al acestuia a fost introdus în luptă sau este departe de eşalonul întâi (a fost lovit cu aviaţia şi focul artileriei), iar folosirea forţelor din adâncime nu se poate realiza în timp scurt.

Forţele care contraatacă evită punctele tari ale inamicului, ocupând poziţii din care să poată ataca flancul şi spatele acestuia.

42 din 259

Apărarea

În apărarea pe poziţii comandantul foloseşte subunităţile din eşalonul doi şi rezerva, în cooperare cu elementele statice ale apărării (poziţiile de apărare sau punctele de întărire), pentru a diminua elanul ofensiv al atacatorului şi a-i reduce avantajul numeric.

În apărarea mobilă comandantul anticipează pătrunderile inamicului în adâncime şi foloseşte obstacolele şi poziţiile întărite pentru a direcţiona şi controla aceste pătrunderi; el execută, de asemenea, contraatacuri locale pentru a-l determina pe inamic să intre în pătrunderile planificate de apărător sau pentru a-l induce în eroare asupra dispozitivului de apărare.

O parte din elementele mobile ale apărării atrag inamicul, iar cele statice îl fixează într-o zonă (raion) dinainte stabilită; ulterior, forţele de lovire atacă şi nimicesc inamicul prin contraatac sprijinite cu toate mijloacele la dispoziţie.

Art. 77. Apărarea în cadrul luptei de întâlnire. Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia când inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau pe un alt aliniament favorabil.

Scopul principal al trecerii la apărare în lupta de întâlnire îl constituie împiedicarea inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul.

În funcţie de situaţia concretă, comandantul plutonului trecut la apărare poate urmări şi alte obiective, respectiv: câştigarea de timp până la sosirea forţelor principale ale companiei cu care să treacă, ulterior la nimicirea inamicului prin acţiuni ofensive; producerea de pierderi cât mai mari inamicului; menţinerea terenului ocupat.

Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o atenţie deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii, scop în care se va căuta, pe cât posibil, ca acestea să se sprijine pe forme tari de teren.

În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei, forţele plutonului aflat în apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă la retragere, să asigure aliniamentul de atac al forţelor proprii sosite în sprijin, ori să treacă la ofensivă împreună cu acestea.

Art. 78. Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii se execută în cadrul eşalonului superior pentru: asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului; interzicerea afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru refacerea resurselor necesare luptei.

43 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 79. Ambuscada se execută la ordin sau din proprie iniţiativă, când plutonul de infanterie acţionează independent sau izolat, ziua şi noaptea, în condiţii grele de stare a vremii, în teren greu accesibil, în locuri favorabile executării atacului prin surprindere, de la distanţă mică.

Ambuscada constă în atacul surpriză dintr-o poziţie mascată împotriva unui obiectiv (ţintă) static temporar sau în deplasare; sistemul de foc se organizează combinat cu baraje, obstacole şi distrugeri.

Art. 80. În apărare fiecare soldat, folosind cu iscusinţă arma sa, construcţiile de fortificaţie şi proprietăţile avantajoase ale terenului, este în stare să nimicească forţa vie a inamicului şi să ducă cu succes lupta împotriva tancurilor şi blindatelor acestuia.

Art. 81. Subunităţilor care se apără le este interzis să părăsească punctele de sprijin (poziţiile de apărare) ocupate şi să se retragă fără ordinul comandantului eşalonului superior.

2. PLUTONUL ÎN APĂRARE

Art. 82. Plutonul de infanterie motorizată folosind cu pricepere armamentul din înzestrare, proprietăţile terenului şi amenajarea genistică a acestuia, de asemenea barajele, este în stare să-i producă pierderi mari inamicului aflat în ofensivă şi să menţină cu fermitate poziţiile ocupate.

Art. 83. Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri (aruncătoare de grenade, instalaţii de lansare a rachetelor) antitanc; 1-2 echipe de aruncătoare de flăcări; 2-3 mitraliere şi sprijinit de aruncătoare şi artilerie.

Art. 84. Acţiunile forţelor şi mijloacelor participante la apărare constau, de regulă, în: lovirea forţelor şi mijloacelor inamicului în spaţiul terestru, aerian, (fluvial), pe căile de acces şi în faţa limitei dinainte a apărării; lovirea sistemelor de conducere şi logistic; executarea manevrei de forţe, de mijloace şi de foc; nimicirea desantului aerian şi forţelor aeromobile ale inamicului; executarea de riposte ofensive şi menţinerea punctului de sprijin încredinţat.

Eforturile principale ale plutonului în apărare se concentrează pe direcţia probabilă a ofensivei inamicului şi asupra menţinerii raionului (obiectivului) important din zona respectivă.

Art. 85. Succesul apărării se asigură prin: manevră; concentrarea efortului; dinamism; cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor acestuia; flexibilitate; lovirea repetată şi prin surprindere a inamicului;

44 din 259

Apărarea

menţinerea comenzii şi cooperării neîntrerupte a forţelor; susţinerea logistică oportună şi eficientă.

Art. 86. În apărare, manevra se execută pentru îndeplinirea următoarelor scopuri: realizarea surprinderii inamicului şi preluarea iniţiativei; scoaterea plutonului de sub loviturile inamicului; întărirea apărării pe direcţia ameninţată; nimicirea inamicului pătruns şi respingerea atacului acestuia; mutarea efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul, îndeosebi cu blindate; participarea la nimicirea desantului aerian şi a forţelor aeromobile ale inamicului; închiderea unor breşe din dispozitivul propriu; înlocuirea unor subunităţi care şi-au pierdut puterea de luptă.

Art. 87. Formele manevrei de forţe şi mijloace sunt: lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncime şi invers; ripostele ofensive ale apărării; manevra pe verticală.

45 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 88. Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se execută, de regulă, prin manevre specifice ofensivei, cu forţele subunităţilor din eşalonul doi întărite şi urmăreşte zădărnicirea trecerii inamicului la ofensivă, îmbunătăţirea aliniamentului limitei dinainte a apărării, distrugerea sau nimicirea unor obiective importante, capturarea de tehnică şi modele noi de armament. Această formă de manevră se desfăşoară, de regulă, noaptea, fără pregătire de foc.

Art. 89. Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta vizează regruparea unor subunităţi din raioanele neatacate (slab atacate) şi folosirea acestora pentru întărirea apărării acolo unde s-a concentrat efortul ofensiv al inamicului sau în alte raioane, ori pe direcţii ameninţate.

Art. 90. Mutarea eforturilor din spate spre front se realizează prin aducerea din adâncime a forţelor din eşalonul doi (rezervei) spre limita dinainte a apărării pentru: întărirea apărării pe direcţia ameninţată; închiderea unor breşe realizate de inamic; ocuparea unor aliniamente de apărare favorabile opririi ofensivei inamicului în adâncimea apărării; executarea ripostelor ofensive; înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întîi care şi-au pierdut puterea de luptă.

Art. 91. Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută în scopul: scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi mutării apărării pe un aliniament mai favorabil; regrupării forţelor pentru constituirea unor grupări necesare executării ripostelor ofensive pe alte direcţii sau efectuării de subordonări şi resubordonări; nimicirii desantului aerian sau forţelor aeromobile ale inamicului; reconstituirii forţelor din eşalonul doi (rezervei).

Art. 92. Riposta ofensivă a apărării o constituie contraatacul. Acesta se declanşează în raport cu situaţia creată, precum şi cu forţele şi mijloacele la dispoziţie, în una din variantele stabilite prin hotărîrea comandantului, adaptată la situaţia concretă sau într-o altă variantă impusă de situaţie.

Gruparea de contraatac se constituie din subunităţi din eşalonul doi, subunităţi regrupate de pe direcţiile unde inamicul nu acţionează cu forţe puternice, iar în situaţii deosebite, din rezervă.

Art. 93. Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei pe verticală pentru:

a) interceptarea comunicaţiilor sau lovirea inamicului, care urmează să fie introdus în luptă pentru dezvoltarea ofensivei;

b) sprijinul contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la ofensivă;

46 din 259

Apărarea

c) participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului şi a forţelor aeromobile;

d) închiderea unor breşe create de către inamic.Art. 94. Plutonul de infanterie motorizată (infanterie) pregăteşte şi

duce lupta de apărare, de regulă, în cadrul eşalonului superior şi se poate găsi în dispozitivul de luptă al companiei de infanterie în eşalonul întâi sau în eşalonul doi, de asemenea poate fi numit în rezerva batalionului, în siguranţa de luptă, în patrula de cercetare de luptă şi ambuscada de foc, iar cu o parte din forţe sau în componenţă deplină poate constitui grupa blindată a batalionului (companiei).

Art. 95. Plutonul care acţionează în cadrul eşalonului întâi sau eşalonului doi primeşte pentru apărare un punct de sprijin, care constituie baza apărării companiei. Acesta se dispune astfel, încât să interzică cu foc direcţiile probabile de atac ale inamicului.

Art. 96. Plutonul care este dispus în cadrul eşalonului întâi, îndeplineşte următoarele misiuni: producerea de pierderi însemnate inamicului; slăbirea treptată a puterii de luptă a acestuia; oprirea ofensivei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; limitarea pătrunderii inamicului în adâncimea apărării; menţinerea cu orice preţ a obiectivului încredinţat; crearea condiţiilor favorabile pentru participarea la executarea contraatacurilor.

Art. 97. Plutonul de infanterie trece la apărare într-un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală variabilă în funcţie de procedeul adoptat, fiind în medie de pînă la 400 m şi pînă la 300 m în adîncime.

Art. 98. Realizarea structurii apărării constituie baza pregătirii luptei plutonului. Structura apărării trebuie să asigure respingerea atacului inamicului, nimicirea tancurilor şi forţei vii a acestuia în faţa limitei dinainte a apărării, în flancuri şi în adîncimea apărării. Elementele principale ale acesteia sunt: dispozitivul de luptă al plutonului, punctul de sprijin al plutonului, sistemul de foc şi amenajarea genistică.

Art. 99. Dispozitivul de luptă al plutonului trebuie să corespundă misiunii primite, situaţiei concrete în care se trece la apărare şi caracteristicilor terenului şi să asigure: stabilitatea apărării; concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţia importantă de apărare; manevra de forţe, mijloace şi de foc; posibilitatea de a atrage inamicul în pungi de foc, ambuscade, câmpuri de mine şi baraje în scopul nimicirii acestuia prin foc şi atacuri.

În funcţie de situaţie şi misiunea primită dispozitivul plutonului se constituie, de regulă, din dispozitivele de luptă ale grupelor şi mijloacelor

47 din 259

12.04.2023

Capitolul II

de întărire (sprijin) şi poate să fie: pe o linie, pe două linii, eşalonat spre dreapta (stînga).

În cadrul punctului de sprijin al plutonului grupele se dispun şi organizează poziţii de apărare, în funcţie de configuraţia terenului, de regulă, într-o tranşee în linie.

În punctele de sprijin, dispuse pe cele mai probabile direcţii de ofensivă ale inamicului, poziţia uneia dintre grupele plutonului poate fi amenajată în adîncimea punctului de sprijin pe linia doua la 100-200 m în spatele tranşeei, avînd drept scop amplificarea stabilităţii în apărare.

În cazul pericolului atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre dreapta (stînga).

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ocupă poziţii de tragere, de regulă, în punctul de sprijin, folosind caracteristicile terenului şi uneori în contrapante şi se dispun pe front şi în adâncime cu intervalul de până la 200 m. Cînd apărarea se organizează în afara contactului nemijlocit cu inamicul, pentru unul din transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se pregăteşte şi poziţie de tragere vremelnică. Nu se admite dispunerea liniară a transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă). Poziţiile de tragere de bază şi de rezervă se aleg în aşa fel, încît să se asigure apărarea circulară a plutonului, o bună mascare, observare şi executare a focului mai ales spre flancuri şi prin intervale, sprijinul reciproc de foc şi posibilitatea de a executa foc concentrat, precum şi căi de acces ascunse necesare schimbării poziţiilor de tragere.

Transportoarele amfibii blindate (TAB) ocupă poziţii de tragere, de regulă, în adâncimea punctului de sprijin, în aşa mod ca să se asigure posibilitatea de executare a focului din mitraliere, în special în direcţiile flancurilor şi intervalelor.

Mitralierele primite ca întărire se dispun în intervalele dintre grupe şi la flancurile plutonului pentru a executa trageri prin intervale.

În punctul de sprijin şi pe flancurile lui pot ocupa poziţii de tragere mijloacele antitanc şi aruncătoarele de flăcări primite ca întărire sau care rămîn în subordinea comandantului eşalonului superior.

Comandantul de pluton trebuie să cunoască misiunea acestor mijloace şi să organizeze cooperarea cu ele.

Intervalele dintre plutoane trebuie să fie observate continuu şi acoperite cu baraje şi foc de artilerie, precum şi cu focul mitralierelor, puştilor mitraliere şi al aruncătoarelor de grenade antitanc.

Cînd plutonul este înzestrat cu automobile pentru transportul militarilor, acestea se dispun în adăposturi naturale sau special amenajate la

48 din 259

Apărarea

un loc cu cele ale companiei, în adîncimea apărării proprii la aproximativ 2 km.

Art. 100. Punctul de sprijin al plutonului cuprinde şanţurile de tragere ale grupelor, şanţurile de comunicaţie între acestea, poziţiile de tragere (de bază şi rezervă) ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) şi mijloacelor de foc date ca întărire, adăpostiri (adăposturi) pentru personal, tehnică şi materiale.

Intervalele dintre punctele de sprijin ale plutoanelor pot fi pînă la 300 m, iar cele dintre poziţiile grupelor - pînă la 50 m. Ele trebuie să se afle sub supraveghere neîntreruptă şi să fie acoperire cu foc şi baraje.

Pe tot frontul punctului de sprijin al plutonului de infanterie motorizată se sapă o tranşee neîntreruptă, care uneşte locaşele individuale de tragere pentru infanterişti, amplasamentele pentru blindate, complexele de rachete antitanc dirijate, alte mijloace de foc şi adăposturi pentru efectiv. De la punctul de sprijin în adîncimea apărării se sapă o cale de comunicaţie, care se amenajează pentru ducerea focului. Tranşeea, locaşele şi calea de comunicaţie trebuie să asigure ducerea focului de flanc şi încrucişat asupra inamicului care atacă, manevra ascunsă şi dispersarea mijloacelor de foc, precum şi inducerea inamicului în eroare referitor la structura apărării plutonului.

Prima tranşee constituie limita dinainte a apărării şi este apărată de plutoanele eşalonului întîi. Ea trebuie să asigure condiţii bune de observare asupra inamicului, condiţii optime pentru crearea zonei de foc continuu din toate categoriile de armament în faţa limitei dinainte, la flancuri, în intervale şi ducerea focului din adîncimea apărării.

A doua tranşee este apărată de plutonul din eşalonul doi al companiei (rezerva). Ea se amenajează la o depărtare de 300-600 m de la prima tranşee în aşa mod, încît plutonul, care o apără, să poată susţine cu focul său subunităţile, care ocupă prima tranşee, de asemenea să ducă focul asupra căilor de acces spre limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc barajele din faţa ei.

A treia (a patra) tranşee este apărată de plutoanele companiei din eşalonul doi al batalionului. Ea se amenajează la o depărtare de 600-1000 m de la a doua (a treia) tranşee astfel, încît mijloacele de foc aflate în ea, să poată duce focul în fîşia dintre a doua şi a treia (a patra ) tranşee, iar pe unele sectoare şi în faţa limitei dinainte.

Calea de comunicaţie se foloseşte pentru executarea în ascuns a manevrei de către subunităţi, ducerea luptei cu inamicul, care a pătruns pe poziţiile apărării, evacuarea răniţilor şi aducerea muniţiilor şi alimentelor.

49 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 101. Sistemul de foc în apărare constă în amplasarea judicioasă a armamentului în teren şi stabilirea corectă şi completă a misiunilor pentru fiecare categorie de armament, realizarea barajului general, respingerea atacurilor şi nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării, nimicirea inamicului pătruns în dispozitivul de apărare, sprijinul subunităţilor vecine şi a celor care execută contraatacuri. Se realizează prin concentrări de foc, barajul de foc executat cu toate categoriile de armament în faţa limitei dinainte a apărării, foc dens executat la flancuri şi în adîncimea apărării, combinat cu baraje şi obstacole.

Sistemul de foc al plutonului în apărare include: sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte a apărării; zonele de foc antitanc ale maşinilor de luptă a desantului şi zonele de foc continuu a celorlalte mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adîncimea apărării; manevra pregătită cu focul blindatelor şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.

Baza sistemului de foc a plutonului o constituie focul blindatelor, aruncătoarelor de grenade antitanc şi al mitralierelor. Sistemul de foc se construieşte luînd în calcul posibilităţile de foc a tuturor categoriilor de armament a plutonului şi mijloacelor de foc, care se bazează pe cooperarea strînsă între ele şi în combinare cu barajele genistice şi obstaco1ele naturale. Ea trebuie să asigure nimicirea inamicului, îndeosebi a tancurilor şi a altor maşini blindate, pe căile de acces spre apărare, în faţa limitei dinainte, între punctele de sprijin vecine şi în adîncimea apărării, posibilitatea de ducere a focului frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea circulară a punctului de sprijin.

Barajele şi căile de acces spre ele trebuie să fie observate permanent şi bătute cu focul din toate categoriile de armament.

La organizarea sistemului de foc plutonului de infanterie motorizată şi grupei se indică fîşia de tragere, sectorul de tragere suplimentar, iar plutonului, adăugător 1-2 sectoare de foc concentrat.

Organizînd sistemul de foc, ca element de care depinde stabilitatea apărării, comandantul de pluton (grupă) trebuie să stabilească pentru fiecare mijloc de foc locaşuri (poziţii) de tragere, iar pentru armamentul principal (puşti mitraliere, mitraliere, tunuri, aruncătoare de grenade şi instalaţii de rachete antitanc), poziţii de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice, din care să poată participa:

– în sectoarele de foc concentrat, la distanţa eficace – mitralierele de companie şi de pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), puştile mitraliere şi puştile semiautomate cu lunetă;

50 din 259

Apărarea

– în barajul general, exploatînd razanţa traiectoriilor pentrua asigura continuitatea focului – mitralierele de companie, mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), puştile mitraliere, întregul armament al plutonului (grupei).

Poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antitanc se aleg în funcţie de direcţia cea mai probabilă de atac cu tancuri a inamicului.

Comandantul de pluton (grupă) va urmări ca armamentul să fie astfel amplasat, ca să se poată asigura o manevră rapidă a focului pe toate căile favorabile apropierii inamicului de limita dinainte a apărării, pe cele care duc spre flancuri şi în intervale.

Pentru organizarea sistemului de foc comandantul plutonului (grupei) indică în detaliu: fîşiile de tragere, sectoarele de foc concentrat, barajul general; mitralierelor, puştilor mitraliere, puştilor semiautomate cu lunetă, transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) — sectoare de tragere de bază şi suplimentare, precum şi direcţii de tragere în barajul general.

Focul de pe poziţiile de tragere de bază se execută pentru îndeplinirea misiunii principale, de regulă, pentru participarea la trageri în barajul general; de pe poziţiile de tragere de rezervă — cînd poziţia de bază a fost descoperită şi bătută cu foc intens de către inamic sau pe timpul pătrunderii inamicului la flancuri, prin intervale, în spatele punctului de sprijin (poziţiei de apărare) al plutonului (grupei). Cînd nu se organizează poziţii de tragere vremelnice, din acestea se pot executa şi unele concentrări de foc la distanţe mari; de pe poziţiile de tragere vremelnice — pentru inducerea în eroare a inamicului asupra dispunerii mijloacelor principale de foc proprii, pentru participarea în concentrările de foc şi pentru sprijinul cu foc al siguranţei de luptă (poziţiei înaintate).

Poziţiile de tragere de bază pentru aruncătoarele de grenade antitanc, puştile mitraliere şi locaşurile de tragere ale puştilor semiautomate cu lunetă se stabilesc pe poziţiile de apărare; pentru mitralierele de companie primite ca întărire şi pentru transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se stabilesc în cadrul punctului de sprijin al plutonului, astfel:

- către limita dinainte a punctului de sprijin — cele care participă cu foc în barajul general;

- în adîncimea punctului de sprijin — cele care participă cu foc la nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin, la flancuri şi în intervale.

51 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Poziţiile de tragere de rezervă pentru puşti mitraliere, mitraliere, aruncătoare de grenade antitanc se stabilesc, faţă de poziţiile de tragere de bază, la o depărtare de aproximativ 100 m în direcţie şi 50-100 m în adîncime, iar pentru transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă), pînă la 200 m în adîncime şi 50-100 m în direcţie.

Poziţiile de tragere vremelnice se stabilesc cît mai aproape de limita dinainte sau în faţa punctelor de sprijin, pînă la 200 m depărtare de poziţiile de tragere de bază.

Fîsia de tragere este porţiunea de teren delimitată lateral spre dreapta şi spre stînga dispozitivului de luptă al plutonului (grupei) în care subunitatea trebuie să execute misiunile de foc stabilite pentru nimicirea sau respingerea inamicului care atacă.

Dezvoltarea frontală a fîşiei de tragere măsurată pe limita dinainte a barajului general poate fi:

- pentru pluton – pînă la 700 m;- pentru grupă – pînă la 150 m.Adîncimea fîşiei de tragere este determinată de bătaia maximă

eficace în concentrări de foc. Pentru plutonul (grupa) înzestrat cu transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) aceasta este de 1700 m (bătaia maximă eficace pentru mitraliera de 14,5 mm). Cînd plutonul (grupa) acţionează fără transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) însă este întărit (sprijinit) cu mitralierele de companie, adîncimea fîşiei de tragere este de 1200 m, iar dacă acţionează numai cu armamentul din înzestrare - 1000 m.

Sectorul de foc concentrat este suprafaţa sau aliniamentul de tragere pe care se pregăteşte concentrarea focului întregului armament principal (sau cel puţin a 2/3 din acesta) al subunităţii asupra personalului inamicului care va ocupa sau se va desfăşura pe acest aliniament.

Sectorul de tragere de bază este porţiunea de teren delimitată lateral spre dreapta şi spre stînga în care militarii execută focul cu armamentul din înzestrare la distanţa maximă eficace a acestuia.

Sectorul de tragere suplimentar este porţiunea de teren din dreapta sau stînga sectorului de tragere de bază în care militarii execută focul în folosul subunităţilor (militarilor) vecine cu care cooperează sau pentru acoperirea cu foc a intervalelor dintre acestea.

Dezvoltarea frontală a sectoarelor de tragere de bază, măsurată pe limita dinainte a barajului general, este de pînă la 200 m pentru puşca mitralieră, puşca semiautomată cu lunetă şi de pînă la 300 m pentru mitraliera de companie şi de pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă).

52 din 259

Apărarea

Adîncimea sectorului de tragere de bază este determinată de bătaia maximă eficace în concentrări de foc, pentru armamentul de infanterie şi bătaia maximă după înălţător, pentru aruncătorul de grenade antitanc.

Dezvoltarea frontală a sectorului de tragere suplimentar poate cuprinde de la 1/3 pînă la 2/3 din dezvoltarea frontală a sectorului de tragere de bază.

Barajul general constă în concentrarea focului întregului armament al plutonului (grupei) pentru nimicirea sau respingerea inamicului care atacă. El se execută în porţiunea de teren delimitată de limitele laterale ale fîşiei de tragere a plutonului (grupei), iar în adîncime, de limita dinainte a punctului de sprijin (poziţiei de apărare) pînă la distanţa maximă de 400 m.

Barajul general se organizează de către comandantul de pluton (grupă) pe baza misiunii primite, participării tuturor mijloacelor de foc, inclusiv a celui antitanc, combinat cu obstacole şi baraje şi trebuie să asigure condiţii optime pentru executarea focului cu toate categoriile de armament şi în toate direcţiile, în special a focului frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi posibilitatea realizării manevrei mijloacelor de foc şi a focului de front şi în adîncime.

Mijloacele de foc se dispun în funcţie de misiunea primită, de caracteristicile terenului şi direcţia de acţiune a inamicului, în aşa fel ca toate căile de acces către limita dinainte a apărării şi către flancuri să fie văzute şi bătute cu foc.

Pentru a asigura nimicirea inamicului în barajul general trebuie să se realizeze o pînză de foc continuu cu densitatea de minimum două gloanţe pe metru liniar, într-un minut. Aceasta se obţine prin suprapunerea focului mai multor categorii de armament pe aceeaşi porţiune de teren, pe toată durata acţiunii inamicului. În acest scop, comandantul de pluton stabileşte pentru mitralierele, puştile mitraliere, puştile semiautomate cu lunetă şi pistoalele mitralieră sectoare sau direcţii de tragere. La stabilirea acestora se va urmări să se obţină continuitatea focului de front şi în adîncime prin:

- folosirea razanţei traiectoriilor tuturor categoriilor de armament;- repartizarea focului mitralierelor care îşi intersectează traiectoriile

în flancuri;- întrebuinţarea puştilor mitraliere, puştilor semiautomate cu lunetă

şi, la nevoie, a pistoalelor mitralieră de pe flancurile grupelor, pe direcţii oblice care să acopere cu focul lor intervalele cu grupele vecine;

- repartizarea celorlalţi trăgători pe direcţii care să acopere toată suprafaţa barajului general.

53 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Barajul general este unic (atît pe timp de zi, cît şi pe timp de noapte), fiecare militar avînd misiunea de a trage constant într-un anumit sector sau pe o direcţie.

În acest scop, tot armamentul trebuie pregătit să execute focul atît pe timp de zi, cît şi pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Sistemul de foc se consideră realizat după ce s-au luat toate măsurile pentru pregătirea muniţiei, amenajarea poziţiilor de tragere, mijloacele de foc au ocupat poziţiile în dispozitivul de luptă şi s-au pregătit elementele pentru fiecare direcţie (sector) de tragere de bază (suplimentar).

Art. 102. Amenajarea genistică trebuie să corespundă concepţiei luptei, să asigure stabilitatea apărării, protecţia trupelor şi tehnicii de luptă împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi dispunerea lor în ascuns, precum şi întrebuinţarea cu eficacitate maximă a armamentului de toate categoriile.

Cînd se trece la apărare din contact (în grabă), lucrările genistice se execută manual şi în ascuns, ziua şi noaptea, fără întrerupere. Uneori, cînd apărarea se organizează în afara contactului cu inamicul sau în adîncimea apărării, lucrările genistice se pot executa cu mijloace mecanizate.

Amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se execută în succesiunea următoare:

- săparea poziţiilor de tragere de bază pentru transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), mitraliere, puşti mitraliere, tancuri, tunuri antitanc, aruncătoare de grenade antitanc, aruncătoare, locaşuri individuale de tragere pentru celălalt armament, unirea în şanţuri de tragere pentru grupe;

- curăţarea terenului pentru îmbunătăţirea observării şi executării focului;

- realizarea de adăpostiri pentru personal, şanţ-adăpost acoperit pentru fiecare grupă şi un adăpost (amenajat antinuclear şi antichimic) pentru pluton în afara tranşeelor;

- pregătirea poziţiilor de tragere de rezervă şi vremelnice a nişelor şi adăpostirilor sub parapet pentru muniţie şi alte materiale;

- săparea şanţurilor de comunicaţie între tranşeea întîi şi poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, care se amenajează şi pentru executarea focului.

Poziţiile de apărare ale grupelor, precum şi poziţiile de tragere ale mijloacelor de foc se maschează cu mijloacele de mascare din înzestrare şi cu materiale improvizate.

Poziţiile de tragere pentru TAB (maşinile de luptă) se aleg în râpe, viroage, denivelări, ţinându-se seama de posibilităţile executării focului.

54 din 259

Apărarea

TAB (maşinile de luptă) se dispun iniţial în locuri ferite de observarea terestră şi aeriană a inamicului.

La ordinul comandantului de pluton, poziţiile de tragere se ocupă, în timpul cel mai scurt, de regulă, după ce lucrările genistice au fost terminate.

Lucrările genistice se maschează concomitent cu executarea lor; militarii din pluton definitivează lucrările de amenajare genistică executate cu mijloace mecanizate.

Pentru nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin sau la flancurile acestuia, se realizează lucrări genistice de rezervă, care se execută în raport cu timpul avut la dispoziţie până la începerea luptei.

Lucrările false se amenajează în intervalele dintre grupe şi plutoane, înapoia şi la flancurile punctului de sprijin de pluton conform concepţiei eşalonului superior.

In faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri şi în adîncime se execută obstacole şi baraje genistice: obstacole pentru tancuri şi transportoare amfibii blindate (maşini de luptă); cîmpuri de mine antitanc şi antiinfanterie; reţele de sîrmă ghimpată, spirale din sîrmă, iar în tranşee şi şanţuri de comunicaţie se folosesc arici şi capre din sîrmă ghimpată. Barajele şi obstacolele se execută de către militari din subunităţile de pionieri-genişti şi infanterie.

Art. 103. În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul, comandantul de pluton desfăşoară următoarele activităţi:

- însuşeşte misiunea primită;- calculează şi planifică timpul la dispoziţie;- analizează situaţia;- ia hotărârea pe hartă;- deplasează plutonul în punctul de sprijin indicat sau într-un loc

adăpostit în apropierea acestuia;- organizează observarea şi siguranţa nemijlocită;- execută recunoaşterea împreună cu comandanţii de grupe şi

mijloacelor date ca întărire;- dă ordinul de luptă;- organizează cooperarea şi sistemul de foc, asigurarea acţiunilor de

luptă şi conducerea;- organizează ocuparea punctului de sprijin;- creează dispozitivul de luptă şi sistemul de foc;- organizează observarea şi amenajarea genistică a punctului de

sprijin;

55 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Ulterior, pregăteşte efectivul, armamentul şi tehnica pentru luptă, verifică pregătirea plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă şi, la timpul stabilit, raportează despre aceasta comandantului de companie.

În cazul trecerii la apărare în contact nemijlocit cu inamicul comandantul de pluton, concomitent cu conducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare, este obligat: repede să-şi însuşească misiunea primită şi să analizeze situaţia pe baza cărora să primească hotărîrea, să dea repede misiuni grupelor pentru ocuparea poziţiilor, să organizeze observarea în faţa limitei de apărare şi la flancurile punctului de sprijin al plutonului, să organizeze cooperarea şi sistemul de foc, conducerea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin.

Ulterior, comandantul de pluton studiază terenul, precizează misiunile grupelor şi modul de cooperare, iar în caz de necesitate şi alte întrebări.

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), ocupînd şi organizînd poziţii de tragere favorabile, asigură şi sprijină cu foc lupta plutonului pentru ocuparea şi consolidarea poziţiilor de apărare ale grupelor.

Art. 104. În timpul recunoaşterii comandantul plutonului studiază în detaliu terenul pe care va acţiona, indică comandanţilor de grupe reperele şi precizează:

- poziţia, componenţa şi direcţia probabilă de ofensivă a inamicului aliniamentele probabile de trecere la atac, căile de apropiere, aliniamentele de desfăşurare sau baza de plecare la ofensivă a inamicului, şi principalele mijloace de foc ale acestuia care pot acţiona asupra plutonului;

- traseul limitei dinainte a apărării companiei, punctul de sprijin al plutonului şi vecinilor;

- poziţiile de apărare ale grupelor şi ale mijloacelor de foc date ca întărire;

- tranşeea şi calea de comunicaţie a plutonului;- fîşia de tragere a plutonului (grupelor) şi sectorul de tragere

suplimentar;- poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice pentru

transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), puşti mitraliere, puşti semiautomate cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc şi pentru mitralierele primite ca întărire, iar comandantul de grupă, locaşurile de tragere pentru fiecare militar în parte, deasemenea poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a mijloacelor destinate pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor;

56 din 259

Apărarea

- aliniamentele, sectoarele şi obiectivele asupra cărora se planifică focul artileriei şi aruncătoarelor de mine şi modul de cerere a focului;

- caracterul şi urgenţa executării lucrărilor genistice ale punctului de sprijin (poziţiei de apărare), sistemul de baraje şi obstacole şi ordinea acoperirii lor cu foc;

- locul punctului de comandă şi observare.Art. 105. La darea misiunilor pentru grupe comandantul de pluton

în ordinul de luptă indică:- misiunile grupelor, poziţiile lor de apărare, fîşiile de tragere,

sectoarele de tragere suplimentare; poziţiile de tragere de bază şi de rezervă (vremelnice) ale maşinilor blindate, sectoarele lor de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie; sectoarele de foc concentrat a plutonului şi locurile în ele asupra cărora grupele execută foc concentrat; misiunile mijloacelor de foc date ca întărire, poziţiile lor de tragere de bază şi de rezervă, sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie; misiunea pentru lunetist, poziţia lui de tragere de bază şi de rezervă, ordinea de observare şi de ducere a focului; misiunea puşcaşului-sanitar şi modul de acordare a ajutorului medical răniţilor; cu ce mijloace de foc să fie asigurate intervalele cu vecini şi flancurile.

Comandantul plutonului în ordinul de luptă indică, de asemenea, ora ocupării apărării, gătinţei sistemului de foc, succesiunea şi termenele amenajării genistice a punctului de sprijin.

Art. 106. Cooperarea constă în coordonarea acţiunilor grupelor (militarilor) între ele cu subunităţile de întărire şi sprijin şi cu subunităţile (militarii) vecine în vederea nimicirii inamicului pe timpul apropierii şi desfăşurării lui (pe baza de plecare la ofensivă), pe timpul respingerii atacului în faţa limitei dinainte a apărării, pentru interzicerea (pe timpul) pătrunderii în dispozitivul de apărare, precum şi pentru nimicirea celui pătruns în punctul de sprijin (poziţia de tragere) în intervale sau la flancuri.

Pe baza studiului posibilităţilor de acţiune ale inamicului, comandantul de pluton (grupă) trebuie să precizeze:

- modul de nimicire a inamicului în timpul înaintării lui spre limita dinainte a apărării şi desfăşurării acestuia pentru atac (pe baza de plecare la ofensivă), în timpul respingerii atacului tancurilor şi infanteriei în faţa limitei dinainte şi în cazul ieşirii lor în flancuri şi în spate;

- mijloacele de foc de serviciu şi modul de nimicire a elementelor de cercetare a inamicului;

- aliniamentele (sectoarele) pe care eşalonul superior execută foc în sprijinul plutonului (grupei), sectoarele de foc concentrat (cine participă

57 din 259

12.04.2023

Capitolul II

şi semnalul de executare a focului), aliniamentul barajului general şi al focului antiblindate, aliniamentul de deschidere a focului de către mijloacele de întărire (sprijin);

- modul de acţiune a subunităţilor ameninţate să fie lovite cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare;

- modul de asigurare a flancurilor şi intervalelor;- modul de coordonare a acţiunilor plutonului cu cele ale vecinilor,

mijloacelor antitanc şi ale altor mijloace de foc, aflate în punctul de sprijin şi la flancurile lui, în vederea inducerii în eroare a inamicului referitor la datele despre dispozitivul de luptă al plutonului, de asemenea, coordonarea acţiunilor de respingere a atacului inamic în faţa limitei dinainte a apărării şi de nimicire în cazul pătrunderii acestuia în linia de apărare;

- modul de executare a contraatacului; - semnalele de cerere, deschidere, transport, încetare a focului şi de

indicare a obiectivelor; - modul de sprijin al subunităţilor care se apără pe poziţia înaintată

şi pe poziţia siguranţei de luptă şi direcţiile de repliere a acestora, punînd accent deosebit pe coordonarea acţiunilor subunităţii pe care o comandă, mijloacelor de întărire (sprijin) pentru nimicirea mijloacelor blindate ale inamicului, precum şi ţintelor aeriene care atacă de la înălţimi mici;

- măsurile de protecţie contra ADM NBC şi AÎP, precum şi măsurile de mascare;

- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare, şi modul de a acţiuni la ele.

O atenţie deosebită se acordă coordonării acţiunilor subunităţilor pe timpul luptei, în condiţii de izolare; comandantul organizează cooperarea concomitent cu conducerea acţiunilor în curs de desfăşurare, ţinînd seama de situaţia tactică creată.

În toate situaţiile, la organizarea cooperării, se va avea în vedere pericolul folosirii armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare, urmărindu-se coordonarea acţiunilor subunităţilor în condiţiile folosirii acestora, cît şi pentru înlăturarea urmărilor atacului nuclear, chimic şi biologic.

Art. 107. Amenajarea genistică începe imediat ce plutonul trece la apărare (realizează dispozitivul) şi organizarea sistemului de foc şi se execută cu încordarea maximă a forţelor, asigurîndu-se în acelaşi timp capacitatea de luptă necesară pentru respingerea atacului inamicului. Ea trebuie să asigure: stabilitatea şi fermitatea dispozitivului; protecţia personalului, tehnicii şi a unor obiective împotriva efectelor loviturilor inamicului; întrebuinţarea eficace a armamentului şi mijloacelor proprii;

58 din 259

Apărarea

executarea manevrei de forţe şi mijloace; inducerea în eroare a inamicului asupra dispozitivului şi acţiunilor forţelor proprii.

Art. 108. Comandantul de pluton, organizînd amenajarea genistică a punctului de sprijin, este obligat să indice:

- locurile pentru instalarea barajelor, executate de către efectivul plutonului;

- sectoarele de teren care urmează a fi curăţite pentru îmbunătăţirea observării şi ducerii focului;

- configuraţia şi adîncimea şanţurilor pentru grupă, tranşeele şi căile de comunicaţie; locurile de săpare a şanţurilor - adăpost, a nişelor pentru muniţii şi a şanţurilor pentru closete;

- care baraje mobile de pregătit şi unde să fie instalate;- măsurile pentru asigurarea protecţiei efectivului contra ADM

NBC, AÎP şi AI (armele incendiare);- unde, cînd şi cîte unelte şi materiale se vor primi pentru

amenajarea genistică;- ordinea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin,

precum şi misiunea pentru 24 ore;- măsurile de mascare.Art. 109. Comandantul de pluton personal execută trasarea

şanţurilor pentru grupe, tranşeei şi căii de comunicaţie, implicînd şi pe comandanţii de grupe; conduce cu amenajarea genistică a punctului de sprijin şi poartă răspundere pentru îndeplinirea calitativă a misiunii de zi (24 ore), stabilită de comandantul de companie.

În punctul de sprijin al plutonului de infanterie motorizată se instalează în primul rînd baraje de sîrmă sau alte tipuri de baraje în faţa limitei dinainte a punctului de sprijin (poziţiilor de tragere) a plutonului; se curăţă fîşiile de observare şi de tragere; se sapă locaşe individuale pentru trăgători, mitraliori, lunetişti şi agheişti, care se unesc şi formează şanţul grupei, apoi se amenajează o tranşee neîntreruptă; se amenajează amplasamente pe poziţiile de tragere de bază a blindatelor, instalaţiilor de rachete antitanc dirijate; se amenajează punctul de comandă şi observare al plutonului; se sapă şi se amenajează şanţuri - adăpost pentru fiecare grupă; se instalează baraje la flancuri şi în adîncimea punctului de sprijin al plutonului.

În al doilea rînd se sapă şanţuri pe poziţiile de tragere de rezervă (vremelnice) pentru blindate, instalaţiilor de rachete antitanc dirijate şi pentru alte mijloace de foc, precum şi şanţuri de comunicaţie spre poziţiile de tragere ale blindatelor, spre punctul de comandă şi observare al

59 din 259

12.04.2023

Capitolul II

plutonului şi în adîncime; se amenajează blindaje pentru fiecare grupă, se amenajează o tranşee neîntreruptă în raionul de apărare al batalionului; se instalează suplimentar baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în intervalele dintre punctele de sprijin vecine.

În continuare punctul de sprijin al plutonului, poziţiile grupelor şi ale mijloacelor de foc se perfecţionează din punct de vedere de luptă şi gospodăresc; şanţul de comunicaţie care duce în adîncime se acomodează pentru ducerea focului; se amenajează un blindaj la punctul de comandă şi observare al plutonului; se amenajează poziţii de tragere false, sectoare de tranşee şi alte obiecte.

Cînd se trece la apărare în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul, amenajarea genistică a punctului de sprijin începe imediat după precizarea în teren a poziţiilor pentru grupe, a poziţiilor de tragere pentru blindate, pentru instalaţiile de rachete antitanc dirijate şi ale alte mijloace de foc. Lucrările se desfăşoară în ascuns în aceiaş succesiune, în termeni scurţi şi cu încordarea deplină a eforturilor. Plutonul amenajează punctul de sprijin, de regulă, sub acoperirea focului său, precum şi a focului mijloacelor de întărire şi de sprijin.

Art. 110. Toate poziţiile (construcţiile) punctului de sprijin al plutonului trebuie să fie pregătite în vederea protecţiei contra armelor incendiare şi mascate minuţios, folosind în acest scop mijloacele antiincendiare şi de mascare din dotare sau cele din teren.

În scopul apărării contra AÎP, deasupra amplasamentelor de tragere , se întind pînze de camuflaj, se amenajează ecrane şi alte mijloace de mascare. În acelaşi timp, conform planului comandantului superior, se instalează reflectoare şi imitatori termici (capcane).

Art. 111. Comandantul de pluton întocmeşte schema punctului de sprijin al plutonului în apărare şi o prezintă pentru aprobare comandantului de companie. Pe schemă se trec: reperele şi distanţele pînă la ele; situaţia inamicului care se vede sau care va acţiona pe direcţia de apărare a plutonului; poziţiile de apărare ale grupelor; poziţiile de tragere (de bază, de rezervă şi vremelnice) ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă), mitralierelor de companie, tunurilor, aruncătoarelor de grenade antitanc; fîşiile de tragere ale plutonului şi grupelor, precum şi limitele fîşiilor vecine cu care acestea se intersectează; sectoarele de tragere de bază şi suplimentare ale mijloacelor de foc, sectoarele de foc concentrat; limita dinainte a barajului general şi aliniamentul de deschidere a focului de către armamentul antitanc; obstacolele şi barajele; lucrările de apărare şi adăpostirile; sectoarele de tragere ale mijloacelor de foc ale subunităţilor

60 din 259

Apărarea

vecine care intersectează fîşia de tragere a plutonului şi cele din intervale; punctu1 de comandă şi observare.

Art. 112. Pentru ducerea apărării pe timp de noapte comandantul de pluton, pînă a se face întuneric, trebuie să determine şi să indice comandanţilor subordonaţi reperele bine văzute noaptea; misiunile pentru pregătirea armamentului şi a datelor iniţiale pentru ducerea focului pe timp de noapte, pentru ducerea observării şi ascultare pe ascuns; asupra căror sectoare ale terenului din faţa limitei dinainte şi la flancuri suplimentar să se pregătească focul; modul de folosire a aparatelor pentru vedere pe timp de noapte şi a mijloacelor de iluminare a terenului, precum şi misiunea pentru nimicirea şi orbirea mijloacelor de iluminare ale inamicului; măsurile suplimentare de asigurare a intervalelor şi flancurilor; semnele de recunoaştere reciprocă ale trupelor proprii; procedeele de orientare şi indicare a ţintelor.

Comandantul plutonului de infanterie motorizată, pe lîngă acestea, indică care mijloace de foc, cînd şi unde să fie mutate, unde suplimentar de instalat observatori.

Pînă la căderea întunericului toţi comandanţii sînt obligaţi să controleze datele iniţiale pentru tragerea pe timp de noapte, pregătirea armamentului şi aparatelor pentru vederea pe timp de noapte, cantitatea disponibilă de proiectile trasoare şi cartuşe cu glonţe trasoare şi mijloacele de iluminare a terenului.

Art. 113. Comandantul plutonului de infanterie motorizată conduce plutonul de la punctul de comandă şi observare, amenajat în şanţul de comunicaţie (pe poziţia grupei amenajată în adîncimea punctului de sprijin) sau din maşina de luptă. În măsura posibilităţilor, el trebuie să observe terenul pe căile de acces spre punctul de sprijin, în faţa limitei dinainte a apărării şi de la flancuri, întreg dispozitivul de luptă al plutonului, poziţiile grupelor şi punctelor de sprijin a vecinilor, precum şi punctul de comandă şi observare al companiei.

Art. 114. Pe timpul pregătirii şi ducerii luptei de apărare, comandantul de pluton (grupă) este obligat să organizeze şi să verifice:

- observarea continuă a inamicului;- pregătirea pentru luptă a mijloacelor de foc;- starea mijloacelor de protecţie;- aprovizionarea cu muniţie, gradul de amenajare genistică a

terenului, calitatea mascării lucrărilor;

61 din 259

12.04.2023

Capitolul II

- apărarea flancurilor şi intervalelor cu focul mitralierelor depe transportoarele amfibii blindate (armamentului de pe maşinile de luptă), mitralierelor de companie, puştilor mitraliere şi prin echipe de cercetare;

- cunoaşterea de către militari a misiunilor şi semnalelor stabilite;- pregătirea şi executarea contraatacului ;- pregătirea luptei împotriva mijloacelor blindate, ţintelor aeriene

care acţionează la înălţime mică.Art. 115. În apărare plutonul se af1ă în gătinţă permanentă pentru

respingerea atacului inamicului.Pentru nimicirea grupurilor izolate ale inamicului care încearcă să

cerceteze, să execute culoare prin baraje sau să pătrundă în adîncimea apărării, în cadrul plutonului se destină mijloace de foc de serviciu care trebuie să fie gata în permanenţă pentru deschiderea focului din poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă.

Pe lîngă aceasta, mijlocul de foc de serviciu împiedică deplasarea inamicului în dispozitivul acestuia şi efectuarea lucrărilor genistice de către acesta. Lunetistul nimiceşte ofiţerii, lunetiştii, observatorii şi alte ţinte ale inamicului. Restul efectivului plutonului perfecţionează amenajarea genistică a poziţiilor şi efectuează deservirea tehnică a tehnicii militare.

Pe timp de noapte, două treimi din efectivul fiecărei grupe (membrii echipajului maşinii de luptă, în număr suficient pentru ducerea focului din armamentul acesteia) trebuie să se afle pe poziţie (în maşina de luptă) în gătinţă pentru ducerea focului.

Odihna personalului se permite prin aprobarea comandantului companiei. Efectivul care se odihneşte se amplasează în adăposturi şi în tranşee în apropierea mijloacelor de foc, în gătinţă să-şi ocupe locul în caz de alarmă. În apropierea adăposturilor se numesc observatori, care printr-un semnal stabilit înştiinţează pe cei care se odihnesc, chemîndu-i pe poziţii.

Art. 116. Comandantul de pluton şi observatorii determină la timp momentele cînd inamicul începe pregătirea de foc şi cînd a plecat la atac. La ordinul comandantului personalul plutonului şi al subunităţilor primite ca întărire, mai puţin observatorii şi servanţii de la mijloacele de foc de serviciu, intră în adăpostirile sub parapet sau se adăpostesc pe fundul şanţurilor şi în locaşurile de tragere, fiind în măsură să ocupe locurile pe poziţiile de tragere şi să respingă atacul inamicului; echipajele permanente îşi ocupă locurile în transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă).

La semnalul de înştiinţare despre pericolul întrebuinţării armelor de nimicire în masă plutonul pregăteşte mijloacele de protecţie individuală; la semnalul de alarmare personalul de serviciu îmbracă aceste mijloace şi continuă misiunea, iar ceilalţi militari intră in adăpostul plutonului.

62 din 259

Apărarea

Cînd inamicul a întrebuinţat armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare, subunităţile, la ordin, iau măsuri pentru închiderea breşelor prin foc şi manevra de forţe şi mijloace, precum şi pentru stingerea incendiilor, înlăturarea distrugerilor, restabilirea legăturilor.

Art. 117. Pe timpul apropierii inamicului de punctul de sprijin, la ordinul (semnalul) comandantului de pluton, armamentul de serviciu şi alte mijloace de foc (transportoare amfibii blindate, maşini de luptă, piese de artilerie antitanc) care nu sînt afectate de pregătirea de foc a inamicului, participă în concentrări de foc la distanţe mari.

Mijloacele antitanc deschid focul la bătaia loviturii directe a fiecărei categorii de armament şi nimicesc blindatele inamicului.

La ordinul (semnalul) comandantului de pluton, repetat de comandanţii de grupe, cînd inamicul desfăşurat pentru atac se apropie de limita dinainte a barajului general, militarii plutonului trec pe poziţiile de tragere de bază. La semnalul unic „Barajul general” se deschide simultan focul cu tot armamentul pe direcţiile stabilite. Mijloacele de foc care nu reuşesc să treacă pe poziţiile de tragere de bază participă cu foc în barajul general de pe poziţiile pe care se găsesc la acest semnal.

Focul se intensifică la maximum pe măsura apropierii inamicului de limita dinainte a apărării pentru separarea infanteriei de tancuri, nimicirea acesteia cu focul mitralierelor, puştilor mitraliere şi pistoalelor mitraliere, iar cînd a ajuns la 30-25 m este lovită cu grenade de mînă defensive.

Blindatele inamicului care nu au fost nimicite cu focul mijloacelor antitanc, precum şi cele pătrunse în punctul de sprijin sau la flancurile acestuia se nimicesc cu grenade de mînă antitanc, mănunchiuri de grenade şi alte mijloace, de la distanţe mici (sub 20 m), precum şi prin acţiunile militarilor (echipelor) pregătiţi special pentru lupta împotriva blindatelor.

Pe direcţia importantă de apărare inamicul este nimicit în faţa limitei dinainte a punctului de sprijin, interzicîndu-se pătrunderea acestuia în adîncimea apărării.

Infanteria inamicului pătrunsă în punctul de sprijin se nimiceste prin foc executat la distanţă apropiată, cu grenade de mînă defensive şi prin lupta corp la corp. Trăgătorii de la mitralierele de 7,62 mm, trecînd pe poziţiile de tragere de rezervă, continuă să execute foc asupra infanteriei pătrunse; cu mitralierele de 14,5 mm şi cu tunuriie se execută foc asupra mijloacelor blindate. La ordinul comandantului de pluton, în şanţuri de tragere şi de comunicaţie se instalează arici şi capre din sîrmă ghimpată, precum şi alte baraje pregătite din timp pentru a interzice dezvoltarea pătrunderii inamicului în adîncime şi spre flancuri.

63 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Armamentul stabilit execută foc în flancul şi spatele inamicului pătruns în intervalele dintre pluton şi subunităţile vecine sau în punctul de sprijin al subunităţii vecine; se iau măsuri pentru asigurarea flancurilor proprii, organizînd în timp scurt apărarea circulară prin replierea grupelor ameninţate pe poziţiile de rezervă. Plutonul menţine cu tărie punctul de sprijin încredinţat, nimicind inamicul cu focul tuturor mijloacelor şi prin lupta corp la corp sau acţionează potrivit ordinului dat de comandantul de companie.

Comandantul de pluton (grupă) intensifică acţiunile pentru respingerea inamicului pătruns, executînd, după caz, contraatacul, iar după ce 1-a respins îşi reorganizează sistemul de foc şi dă ordin pentru refacerea lucrărilor de apărare distruse, se iau măsuri pentru acordarea ajutorului medical şi scoaterea celor grav răniţi. Cu aprobarea comandantului de companie, dacă este necesar, se schimbă poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă), tunurilor şi altor mijloace de foc, se completează stocul de muniţie.

Despre rezultatele luptei comandantul de pluton raportează comandantului de companie.

Art. 118. Când plutonul acţionează în cadrul eşalonului doi, acesta îndeplineşte următoarele misiuni: menţinerea punctului de sprijin din adâncime; întărirea apărării pe o direcţie ameninţată; limitarea pătrunderii în adâncimea apărării; închiderea unor breşe din dispozitivul propriu apărute ca urmare a întrebuinţării de către inamic a armelor NBC; asigurarea unui flanc ameninţat; executarea unor contraatacuri; înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întâi, care şi-au pierdut puterea de luptă; nimicirea desantului aerian şi forţelor aeromobile.

Plutonul de infanterie motorizată din eşalonul doi al companiei pregăteşte şi apără punctul de sprijin în acelaşi mod ca şi plutoanele, care se apără pe limita dinainte.

Organizînd apărarea comandantul de pluton, pe 1îngă măsurile obişnuite, este obligat: să organizeze observările asupra acţiunilor subunităţilor ce se apără înainte; să pregătească focul pentru respingerea atacului inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi în flancurile companiei, manevra plutonului pentru întărirea apărării şi pe direcţiile ruperii posibile a apărării de către inamic şi în raioanele apropiate ale debarcării posibile a desantului aerian (a grupelor aeromobile).

Odată cu începutul atacului inamicului şi cu ieşirea tancurilor, blindatelor şi infanteriei lui spre aliniamentul de deschidere a focului blindatele, mijloacele antitanc şi alte mijloace de foc ale plutonului

64 din 259

Apărarea

deschid foc asupra lor, interzicînd apropierea inamicului de limita dinainte a apărării.

În cazul ruperii de către inamic a limitei dinainte a apărării, plutonul menţine cu fermitate punctul de sprijin sau, la ordinul comandantului de companie, cu o parte din forţe (uneori în componenţa deplină) efectuează o manevră şi, folosind tranşeele şi căile de comunicaţie, ocupă poziţia pentru întărirea apărării pe direcţia cea mai periculoasă de înaintare a inamicului. În scopul măririi eficacităţii de nimicire a inamicului care a pătruns, este necesar ca o parte din forţe de repartizat pentru ducerea focului de flanc şi pumnal, precum şi pentru acţiuni în ambuscada de foc.

Art. 119. Atunci când acţionează în cadrul rezervei batalionului, plutonul poate îndeplini următoarele misiuni: participarea la oprirea unor forţe ale inamicului pătrunse în mod surprinzător (sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al valorii forţelor şi al vitezei de înaintare a acestora) în dispozitivul de apărare; nimicirea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la contraatacurile executate cu forţele subunităţilor din eşalonul doi, sau executarea unor contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute; nimicirea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri şi prin intervale sau lansate în spatele dispozitivului forţelor proprii (subunităţi de desant aerian şi grupuri de cercetare-diversiune, care au fost debarcate în adîncimea raionului de apărare a batalionului); întărirea (schimbul) subunităţilor din eşalonul întîi care au suferit pierderi mari; se află în gătinţa de a îndeplini alte misiuni apărute prin surprindere.

Art. 120. Când se trece la apărare în afara contactului cu inamicul şi se organizează fâşia de asigurare pe direcţiile pe care nu acţionează alte elemente de siguranţă, după dispoziţiunile comandantului de batalion, plutonul din compania care acţionează în eşalonul doi (rezervă) poate fi trimis în siguranţa de luptă cu misiunea de a produce pierderi în personal şi tehnică de luptă inamicului, a-1 obliga să se desfăşoare prematur, a interzice acţiunile elementelor de cercetare şi siguranţă ale acestuia şi de a face siguranţa eşalonului superior împotriva atacului prin surprindere al inamicului. Plutonul poate duce lupta pe poziţia siguranţei de luptă independent, dar se poate găsi şi în cadrul companiei destinată să ocupe poziţia înaintată sau ca detaşament înaintat.

Distanţa la care se trimite siguranţa de luptă variază în funcţie de teren, misiunea primită, mijloacele de întărire şi poate fi de 1-2 km faţă de limita dinainte a apărării. Pe aliniamentul stabilit plutonul ocupă şi amenajează o poziţie cu o dezvoltare frontală de pînă la 500 m.

65 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri antitanc, un pluton de aruncătoare, 1-2 mitraliere, 1-2 cercetaşi chimici şi 1-2 pionieri. El poate fi sprijinit cu focul aruncătoarelor şi artileriei din poziţii de tragere vremelnice.

Pentru îndeplinirea misiunii primite plutonul se dispune pe înălţimi dominante, cu bune posibilităţi de observare şi de executare a focului la distanţe mari. În faţa poziţiei plutonului şi la flancuri se prevăd baraje şi obstacole. Pentru siguranţa flancurilor şi pe direcţiile ascunse de apropiere a inamicului se trimit posturi de observare (ascultare), pînde, cercetaşi şi patrule.

Primind misiunea comandantul de pluton însuşeşte misiunea primită, analizează situaţia, primeşte hotărîrea, deplasează subunităţile, cu măsuri de siguranţă, pe aliniamentul indicat, numeşte observatori şi armament de serviciu, execută recunoaşterea împreună cu comandanţii de grupe şi ai mijloacelor de întărire, stabileşte: poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă), aruncătoarelor de grenade antitanc, ale mijloacelor de întărire; lucrările de amenajare genistică, dă ordinul de luptă, organizează cooperarea, sistemul de foc, conducerea şi amenajarea genistică a poziţiei, de asemenea dă indicaţii cu privire la asigurarea acţiunilor de luptă.

Comandantul de pluton pregăteşte sistemul de foc în aşa fel, încît inamicul să poată fi lovit de la o distanţă cît mai mare şi să permită realizarea legăturii cu celelalte plutoane vecine din siguranţa de luptă sau de pe poziţia înaintată.

Pe timpul pregătirii apărării comandantul de pluton împreună cu comandanţii de grupe şi ai mijloacelor de întărire recunosc căile de repliere şi stabilesc modul de acţiune, de rupere a luptei şi de repliere a plutonului în punctul de sprijin, din cadrul raionului de apărare al batalionului.

Grupurile mici ale inamicului, siguranţa de luptă le captureză sau le nimiceşte cu foc prin surprindere.

La apropierea inamicului, aflat în superioritate, siguranţa de luptă îl nimiceşte cu foc, începînd de la distanţa maximă. Comandantul de pluton personal duce observări şi determină forţele şi direcţia de acţiuni a inamicului, raportează comandantului de batalion situaţia şi continuă să ducă lupta.

Mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) şi cele date ca întărire deschid focul la distanţa eficace asupra elementelor de cercetare şi de sigurantă ale inamicului, produc pierderi şi interzic infiltrarea acestora în dispozitivul de apărare. Plutonul intensifică focul pe măsura apropierii forţelor inamicului, fără să angajeze lupta

66 din 259

Apărarea

apropiată şi de lungă durată cu acestea. Replierea se execută cînd forţele principale ale inamicului au fost desfăşurate în dispozitiv de luptă. O atenţie deosebită se acordă sprijinului reciproc cu foc, pentru a realiza replierea în siguranţă şi cu pierderi minime.

Siguranţa de luptă se retrage numai la ordinul comandantului de batalion.

Comandantul de pluton organizează din timp ruperea luptei şi se repliază la ordin, folosind barajele şi aerosolii (fumurile) sub sprijinul focului artileriei, în raionul indicat din timp.

Cînd nu este posibilă ruperea luptei simultan cu întregul pluton, se destină o parte din forţe şi mijloace (de regulă 1/3) pentru acoperirea replierii. Mijloacele destinate pentru acoperire se repliază împreună cu subunităţile de acoperire.

Odată cu retragerea siguranţei de luptă, trebuie să fie evacuaţi toţi răniţii şi morţii împreună cu armamentul lor.

Locul de trecere prin dispozitivul trupelor proprii se recunoaşte din timp, iar pentru identificare se stabileşte secretul.

Grupa acţionează în cadrul plutonului destinat pentru a executa siguranţa de luptă. Uneori, grupa primeşte misiunea ca împreună cu alte subunităţi şi mijloace de întărire să asigure replierea plutonului pe alt aliniament, lupta căpătînd caracterul acţiunilor de hărţuire şi uzură permanentă a inamicului.

Art. 121. Grupa blindată a batalionului (companiei) se creează din cîteva blindate (de obicei fără desant), repartizate din plutoanele eşalonului întîi şi doi, care se apără în afara direcţiei de concentrate a eforturilor principale. Ea este destinată să amplifice stabilitatea şi eficacitatea apărării în timpul luptei pe direcţiile cele mai periculoase, pentru închiderea breşelor, apărute în urma loviturilor inamicului şi să îndeplinească alte misiuni, care necesit acţiuni fulgerătoare în executarea manevrelor de nimicire cu foc a inamicului. Comandant a grupei blindate este numit: în batalion - unul din comandanţii de pluton ai companiei din eşalonul doi; în companie - unul din locţiitorii comandanţilor de pluton.

Blindatele, destinate pentru acţiunile în grupa blindată, odată cu ocuparea apărării, iniţial pot să se dispună şi să se pregătească pentru luptă în punctele de sprijin ale plutoanelor sale. Apoi, la timpul stabilit de comandantul de batalion (companie) sau la semnal, ele se concentrează într-un raion, care se alege în teren cu condiţii bune de protecţie şi mascare.

Comandantul grupei blindate primeşte la timpul stabilit blindatele repartizate în componenţa acesteia, le dispune în ascuns în raionul indicat,

67 din 259

12.04.2023

Capitolul II

respectînd cu stricteţe măsurile de protecţie contra AÎP ale inamicului şi organizează siguranţa nemijlocită. Apoi execută recunoaşterea cu comandanţii maşinilor de luptă, ochitorii-operatori (trăgătorii cu mitraliere de pe TAB), dă ordinul de luptă şi execută alte măsuri privind organizarea luptei.

Pe timpul recunoaşterii comandantul grupei blindate studiază terenul; determină cele mai probabile direcţii de înaintare a inamicului, îndeosebi a tancurilor şi altor maşini blindate; precizează traseul limitei dinainte a apărării, a punctelor de sprijin, a poziţiilor de tragere ale mijloacelor de foc şi a barajelor în adîncimea apărării batalionului (companiei); determină căile de manevră pentru ocuparea de către blindate a poziţiilor de tragere de bază în punctele de sprijin ale plutoanelor sale şi pe fiecare aliniament de tragere stabilit pentru grupa blindată. Pe fiecare aliniament de tragere se organizează sistemul de foc.

În timpul punerii misiunii de luptă, comandantul grupei blindate în ordinul de luptă indică pentru fiecare blindat poziţia de tragere, sectoarele de tragere de bază şi, suplimentar, pe aliniamentele de foc stabilite, căile de manevră pe aceste aliniamente şi la punctele de sprijin ale plutoanelor sale, precum şi misiunile pentru îndeplinirea cărora trebuie să fie gata.

În timpul organizării cooperării, comandantul grupei blindate este obligat:

- să coordoneze acţiunile grupei blindate şi subunităţilor eşalonului întîi şi doi ale batalionului (companiei) şi cu mijloace1e de foc ale comandantului superior;

- să indice ordinea deplasării spre fiecare aliniament de tragere, de trecere prin barajele existente şi modul de mascare;

- să precizeze aliniamentele de deschidere a focului, ordinea de ducere a lui şi manevra posibilă a focului şi a maşinilor blindate pe aliniamentele de tragere.

Concomitent cu organizarea luptei se execută amenajarea genistică a raionului de concentrare a grupei blindate, apoi a aliniamentelor de tragere şi a căilor de manevră pe ele.

Comandantul grupei blindate trebuie să cunoască permanent situaţia pe frontul apărării batalionului (companiei) şi permanent să menţină legătura cu comandantul lui.

În timpul pregătirii de foc a atacului inamicului blindatele se află în adăposturi în raionul de concentrare, respectînd cu stricteţe disciplina de mascare şi îndeplinind în volum deplin măsurile de protecţie contra AÎP. Primind misiunea de a ieşi spre punctele de sprijin ale plutoanelor sale sau de a ocupa aliniamentul de tragere, comandantul grupei blindate deplasează

68 din 259

Apărarea

blindatele din adăposturi. Grupa blindată se deplasarea fulgerător sub acoperirea aerosolilor (fumurilor) sau cu folosirea altor mijloace de mascare. Grupa blindată trebuie să devanseze inamicul în ocuparea aliniamentului favorabil.

Odată cu apropierea la aliniamentul de tragere comandantul grupei blindate precizează misiunile blindatelor, care ocupă poziţiile de tragere pregătite sau folosesc cutele terenului, şi cu foc, împreună cu subunităţile eşalonului întîi, nimicesc inamicul şi resping ofensiva lui. După respingerea atacului inamicului grupa blindată acţionează conform ordinului comandantului de batalion (companie).

Executînd ordinul de ocupare a poziţiilor de tragere în punctul de sprijin al plutonului, comandanţii blindatelor (ochitorii-operatori, trăgătorii cu mitraliere de pe TAB), odată cu apropierea de punctul de sprijin, stabilesc legătura cu comandantul de pluton şi îndeplinesc misiunile puse de acesta.

Art. 122. Ambuscada de foc în apărare se creează în componenţa plutonului (grupei) întărit cu subunităţi de aruncătoare de flăcări şi pionieri. Ea este destinată pentru producerea pierderilor maximale inamicului cu foc prin surprindere prin ochire directă, foc pumnal şi folosirea barajelor de mine şi exploziv.

Ambuscada de foc se organizează în locurile, care îngreunează desfăşurarea rapidă a inamicului şi efectuarea manevrei pentru ieşirea de sub foc. Poziţia ei trebuie să asigure dispunerea în ascuns a plutonului (grupei), să aibă condiţii bune pentru observare, ducere a focului şi căi de retragere. Pe poziţie se sapă amplasamente, care se maschează minuţios; căile de acces, care aduc nemijlocit spre poziţii, se minează. Pentru mascarea urmelor lăsate de şenile, deplasarea spre locul ambuscadei de foc e necesar de efectuat pe teren cu vegetaţie joasă, iarna urmele şenilelor se mătură cu copaci cu ramurile netăiate legaţi de maşinile de luptă.

Succesul acţiunilor plutonului (grupei) în ambuscada de foc se obţine: prin respectarea mascării în timpul deplasării spre raionul ambuscadei de foc; prin organizarea iscusită a sistemului de foc; prin crearea zonei de nimicire cu foc (a pungii de foc) cu folosirea largă a minelor; prin lipsa şabloanelor în organizarea şi procedeelor de acţiuni a grupelor, blindatelor; prin determinarea corectă a momentelor de deschidere a focului de 1a o distanţă minimă (foc la gura ţevii), folosirea acţiunilor neaşteptate şi prin surprindere; prin organizarea strictă a cooperării în pluton, cu artileria de sprijin a batalionului (companiei), care a

69 din 259

12.04.2023

Capitolul II

numit ambuscada de foc; prin manifestarea rezistenţei, iniţiativei, bărbăţiei de către efectiv, folosirea acţiunilor de înşelare.

Primind misiunea pentru organizarea ambuscadei de foc, comandantul de pluton (grupă) deplasează în ascuns subordonaţii în raionul stabilit, organizează cercetarea lui, observarea, alege poziţii pentru grupe şi mijloacele de întărire, organizează sistemul de foc, pune misiuni de luptă efectivului, organizează cooperarea şi mascarea minuţioasă a poziţiilor de observare terestră şi aeriană a inamicului.

Organizînd lupta ambuscadei de foc, comandantul de pluton (grupă), pe 1îngă chestiunile obişnuite, indică procedeele de executare în ascuns a ambuscadei, ordinea deschiderii focului şi folosirii barajelor de mine şi exploziv pentru nimicirea inamicului, iar în caz de necesitate punctul de concentrare după îndeplinirea misiunii şi ordinea retragerii.

Pînă la apropierea inamicului de locul ambuscadei de foc, plutonul nu-şi descoperă prin nimic prezenţa. În momentul ajungerii inamicului la aliniamentul (punctul) stabilit plutonul, la comanda (semnalul) comandantului, cu foc prin surprindere de la distanţă mică îl loveşte şi-l impune să treacă prin barajele de mine şi exploziv, instalate din timp. Maşinile inamicului, care se deplasează în coloană, se nimicesc în primul rînd cele care merg în frunte şi la coadă, apoi celelalte maşini şi echipajele lor (desantul). Despre executarea misiunii comandantul de pluton (grupă) raportează comandantului, care 1-a trimis în misiunea de luptă, şi în continuare acţionează în corespundere cu ordinul lui.

Art. 123. Primind ordinul de retragere, comandantul de pluton indică comandanţilor de grupe şi mijloacelor date ca întărire direcţia şi ordinea retragerii, măsurile de asigurare a ieşirii din luptă şi semnalul de retragere. Plutonul se retrage spre aliniamentul indicat în componenţa deplină a plutonului sau pe grupe (cîteva grupe, cîte unul), ocupînd consecutiv poziţii favorabile pentru apărare. În cazul retragerii pe grupe (grupuri sau cîte unul), grupele care au rămas pe loc, precum şi cele care au ocupat poziţii avantajoase după deplasarea în direcţia indicată, acoperă retragerea cu focul său.

Desprinderea de inamic trebuie să se producă în momentul slăbirii focului acestuia sau sub acoperirea focului artileriei proprii, a loviturilor aviaţiei, precum şi aerosolilor (fumurilor).

Art. 124. Pentru acoperirea batalionului (companiei) pe timpul ieşirii din luptă (din încercuire), plutonul poate fi numit în componenţa subunităţii de acoperire. Plutonul de infanterie motorizata pe MLD, pe lîngă acestea, poate acţiona pentru asigurarea flancurilor în timpul ieşirii din încercuire.

70 din 259

Apărarea

Primind misiunea pentru acoperirea acţiunilor batalionului (companiei) în timpul retragerii (ieşirii din încercuire), comandantul de pluton trebuie să indice comandanţilor de grupe şi mijloacelor de foc date ca întărire sectorul de acoperire, ordinea desfăşurării acţiunilor de înşelare, mijloacele de foc pentru acoperirea flancurilor, timpul şi ordinea retragerii.

Plutonul, numit în acoperire pentru asigurarea ieşirii din luptă a forţelor principale ale batalionului (companiei) şi desprinderea lor de inamic, ocupă poziţia indicată şi, în scopul inducerii inamicului în eroare, continuă să ducă lupta, imitînd prezenţa forţelor principale pînă la ieşirea lor deplină din luptă. În cazul atacului de către inamic plutonul, apărînd cu fermitate poziţia ocupată, cu acţiuni din ambuscade de foc, baraje şi obstacole, împiedică pătrunderea lui.

În timpul acţiunilor de rupere a cercului din încercuire executate de către forţele principale ale batalionului (companiei), plutonul, numit pentru acoperire, menţine poziţia ocupată fără să admită îngustarea frontului de încercuire şi se retrage numai la ordinul comandantului batalionului (companiei) sub acoperirea tuturor categoriilor de armament, aerosoli (fumuri), baraje şi obstacole.

Art. 125. Plutonul de infanterie motorizată pe MLD, poate fi numit ca subunitate de siguranţă şi poate acţiona pe timpul ieşirii din încercuire a batalionului (companiei) pentru acoperirea unuia sau a ambelor flancuri. El iese din încercuire ultimul, acoperind cu foc retragerea subunităţilor de acoperire. Retragerea subunităţilor de siguranţă se efectuează la ordinul comandantului subunităţii de acoperire. După ieşirea batalionului (companiei) din încercuire şi pînă la joncţiunea cu trupele proprii, blindatele din subunitatea de siguranţă acţionează în calitate de pichete mobile de flanc. Pentru distrugerea podurilor, sectoarelor de drumuri şi a altor obiective, pe căile de retragere de la plutonul de infanterie motorizată poate fi numită o grupă de militari pentru executarea distrugerilor.

3. GRUPA ÎN APĂRARE

Art. 126. Grupa de infanterie motorizată pregăteşte şi duce lupta de apărare, de regulă, în cadrul eşalonului superior şi se poate găsi în dispozitivul de luptă al plutonului de infanterie, pe limita dinainte sau în adâncime.

71 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Grupa primeşte pentru apărare o poziţie, care constituie baza fiecărui punct de sprijin. Aceasta se dispune astfel încât să interzică cu foc direcţiile probabile de atac ale inamicului.

Art. 127. În cadrul plutonului de pe limita dinainte, grupa are ca misiune: producerea de pierderi mari inamicului; slăbirea treptată a puterii de luptă a inamicului; oprirea ofensivei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; limitarea pătrunderii inamicului în adâncimea apărării; menţinerea cu orice preţ a obiectivului încredinţat (poziţiei de apărare); crearea condiţiilor favorabile pentru executarea contraatacurilor.

Art. 128. Când grupa acţionează în cadrul plutonului din eşalonul doi al companiei, misiunea acesteia este: menţinerea poziţiei din punctul de sprijin din adâncime; întărirea apărării pe o direcţie ameninţată; limitarea pătrunderii în adâncimea apărării; închiderea unor breşe din dispozitiv, apărute ca urmare a întrebuinţării de către inamic a armelor de distrugere în masă; asigurarea unui flanc ameninţat; executarea unor contraatacuri; înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întîi care şi-au pierdut puterea de luptă; nimicirea desantului aerian, a trupelor aeromobile.

Art. 129. Când se trece la apărare în afara contactului şi se organizează fâşia de asigurare, grupa de infanterie acţionează, de regulă, pe poziţia siguranţei de luptă, în cadrul plutonului, dar se poate găsi şi în cadrul companiei care acţionează pe poziţia înaintată sau ca detaşament înaintat.

Art. 130. Grupa ocupă o poziţie de apărare, de regulă, în cadrul punctului de sprijin al plutonului. Se dispune pe un front de pînă la 100 m şi apără cu foc un front de pînă la 150 m pe limita dinainte a barajului general, în măsură ca împreună cu grupele vecine să nimicească inamicul din faţă şi de la flancurile punctului de sprijin al plutonului. Militarii se dispun pe poziţia de apărare a grupei, de regulă, la intervale de 6-8 m (8-12 paşi).

Art. 131. Pe poziţia grupei trăgătorii, mitraliorii şi servanţii se aranjează astfel, încît toate căile de acces spre ea din faţa frontului şi din flancuri să fie acoperite cu foc eficace, îndeosebi cu foc de flanc şi încrucişat, iar barajele, obstacolele să se vadă clar şi să fie bătute cu foc. În corespundere cu cele expuse mai sus se construieşte sistemul de foc. Grupa trebuie să fie pregătită pentru executarea manevrei pe direcţiile ameninţate, ducerea focului pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Maşina de luptă, înzestrată cu armament şi blindaj puternic, constituie baza apărării a poziţiei grupei. Poziţia de tragere a acesteia poate fi amenajată în centrul poziţiei grupei, la flanc sau în spatele poziţiei grupei la o depărtare de pînă la 50 m. Maşina de luptă fără desant poate fi

72 din 259

Apărarea

repartizată în apărare pentru acţiuni în ambuscada de foc, ca mijloc de foc nomad şi în componenţa grupei blindate a batalionului (companiei). Pe poziţia grupei pot fi amplasate mijloacele de foc ale comandanţilor superiori.

Poziţia de tragere a grupei include poziţiile de tragere de bază şi de rezervă ale mijloacelor de foc şi ale maşinei de luptă. Poziţia de tragere a maşinii de luptă se amenajează, de obicei, în spatele poziţiei mijloacelor de foc ale grupei la o distanţă de pînă la 50 m astfel, încît cu focul acesteia să se asigure acoperirea grupei pe poziţie.

Art. 132. În condiţiile de lipsă a contactului cu inamicul, comandantul grupei de infanterie motorizată, însuşind misiunea primită, este obligat: să deplaseze grupa spre poziţia indicată; să organizeze observarea; să indice poziţia de tragere de bază şi de rezervă pentru maşina de luptă, poziţiile de tragere pentru mitralior, agheist şi locurile pentru trăgători; să anunţe ordinul de luptă; să organizeze amenajarea genistică şi mascarea poziţiilor; să determine distanţa pînă la repere; să pregătească datele pentru ducerea focului pe timp de zi şi pe timp de noapte şi să întocmească schema poziţiei de apărare a grupei.

Art. 133. În ordinul de luptă al comandantului de grupă se indică: - reperele;- componenţa, starea şi caracterul de acţiuni ale inamicului;- misiunea plutonului şi grupei, poziţia, fîşia de tragere şi sectorul

de tragere suplimentar; ordinea de observare şi de ducere a focului asupra ţintelor terestre şi aeriene; locurile din sectoarele de foc concentrat ale plutonului, asupra cărora grupa va executa focul;

- misiunile vecinilor;- misiunile efectivului:- pentru ochitorul-operator (trăgătorul cu mitraliera de pe TAB),

mitralior şi agheist - poziţiile de tragere de bază şi de rezervă; - pentru trăgătorul superior şi trăgător - locurile pentru tragere;

succesiunea de amenajare şi schimb în timpul luptei;- pentru ochitorul-operator (trăgătorul cu mitraliera de pe TAB),

mitralior în afară de aceasta şi sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;

- pentru mecanicul - conductor (şofer) – itinerarul de ieşire la poziţia de tragere de rezervă (vremelnică), ordinea de observare şi corectare a focului;

- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de acţiuni conform acestora;

73 din 259

12.04.2023

Capitolul II

- ora cînd trebuie să fie gata pentru apărare şi locţiitorul său.După primirea misiunii efectivul grupei începe curăţirea fîşiei de

observare şi tragere, precum şi săparea şi mascarea tranşeelor.Art. 134. În cazul trecerii la apărare din contact nemijlocit cu

inamicul, comandantul grupei de infanterie motorizată organizează cucerirea şi ocuparea poziţiei pe aliniamentul indicat, pune misiunea efectivului, organizează observarea, sistemul de foc, conducerea, cooperarea şi amenajarea genistică a poziţiei. Poziţia de tragere a transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) se alege astfel, încît să se asigure amplasarea lui în ascuns, acoperirea cu foc a efectivului grupei în timpul efectuării de către aceştia a lucrărilor de amenajare genistică a poziţiei. În continuare comandantul de grupă studiază în detaliu terenul, precizează misiunile efectivului şi modul de cooperare, iar în caz de necesitate şi alte întrebări.

Art. 135. Pe poziţia de apărare a grupei lucrările genistice se execută, de regulă, în succesiunea următoare: poziţia de tragere de bază a transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), aruncătorului de grenade antitanc, puştii mitraliere şi locaşurile individuale de tragere, care se unesc în şanţul de tragere al grupei; şanţul-adăpost acoperit sau adăpostirea sub parapet pentru personalul grupei; poziţia de tragere de rezervă (vremelnică) a transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), puştii mitralieră, aruncătorului de grenade antitanc şi locaşul de tragere de rezervă pentru lunetist, nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale.

Lucrările genistice se maschează concomitent cu executarea lor. Militarii din grupă completează lucrările de amenajare executate cu mijloace mecanizate.

Art. 136. Comandantul de grupă, după ce a pregătit apărarea, întocmeşte schema poziţiei de apărare a grupei pe care o prezintă pentru aprobare comandantului de pluton.

Pe schemă, de regulă, se trec:- reperele şi distanţele pînă la ele;- situaţia inamicului care se vede sau care va ataca pe direcţia

grupei;- poziţia de apărare a grupei şi fîşia de tragere;- poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice ale

transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), aruncătorului de grenade antitanc, puştii mitraliere şi puştii semiautomate cu lunetă cu sectoarele lor de tragere de bază şi suplimentare pentru fiecare poziţie;

- locaşurile de tragere ale celorlalţi militari şi direcţiile de tragere în barajul general;

74 din 259

Apărarea

- locul grupelor vecine şi direcţiile de tragere în faţa grupei şi în intervale;

- sectoarele de foc concentrat ale plutonului la care participă grupa;- limita dinainte a barajului general;- barajele şi obstacolele realizate;- lucrările de apărare;- locul punctului de comandă-observare al comandantului de pluton;Art. 137. Pentru observarea permanentă a acţiunilor inamicului şi

terenului comandantul de grupă numeşte un observator, iar pentru nimicirea obiectivelor izolate, a grupurilor mici ale inamicului - armament de serviciu, de regulă, puşca mitralieră sau puşca semiautomată cu lunetă, care se dispune în poziţia de tragere vremelnică sau de rezervă şi deschide focul la ordin sau uneori din proprie iniţiativă.

Art. 138. Cînd inamicul începe pregătirea de foc, comandantul de grupă dă comanda (semnalul) „La adăpost", iar militarii din grupă, mai puţin cel de la armamentul de serviciu, intră în şanţul - adăpost acoperit (adăpostirea sub parapet) sau se adăpostesc pe fundul şanţului de tragere fiind gata să ocupe locaşurile pe poziţia de apărare a grupei şi să respingă atacul inamicului; echipajul permanent al transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă) îşi ocupă locul în autovehicul pe poziţia de rezervă.

După ce inamicul a plecat la atac, pe măsură ce se apropie de poziţia de apărare, armamentul de serviciu, precum şi transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă), din amplasamentul de tragere vremelnic, la comanda comandantului de grupă, participă cu foc la distanţe mari, în sectorul de foc concentrat stabilit prin ordinul de luptă.

Cînd inamicul se apropie de limita dinainte a barajului general, la comanda (semnalul) comandantului de pluton, repetată de comandantul de grupă, militarii trec pe poziţia de apărare, iar transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) pe poziţia de tragere de bază. La semnalul unic „Barajul general” grupa execută simultan focul pe direcţiile stabilite.

Tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului care ajung la distanţa bătăii eficace a aruncătorului de grenade antitanc se nimicesc cu focul acestuia; asupra celor care ajung la distanţa de sub 20 m se acţionează cu grenade de mînă antitanc, mănunchiuri de grenade şi alte mijloace de distrugere (imobilizare). Infanteria debarcată din autovehicule se nimiceşte cu focul executat în barajul general de către mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), puştile mitraliere, puştile semiautomate cu lunetă şi pistoalele mitraliere.

75 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Tancurile pătrunse în poziţia de apărare se nimicesc cu grenade de mînă antitanc, mine glisoare, încărcături concentrate, mănunchiuri de grenade şi cu mijloace improvizate.

Cînd infanteria inamicului ajunge la distanţa de 30-25 m de poziţia de apărare, militarii aruncă grenadele de mînă defensive. Inamicul pătruns în poziţia de apărare se nimiceşte cu grenade de mînă defensive, prin foc executat la distanţă mică şi prin lupta corp la corp. Trăgătorul la mitralierele de pe transportorul amfibiu blindat (trăgătorul-operator de pe maşina de luptă) execută foc asupra mijloacelor blindate ale inamicului pătrunse în poziţia de apărare sau la flancuri. Pentru a interzice pătrunderea inamicului prin şanţul de tragere şi şanţul de comunicaţie acestea se blochează cu capre, arici de sîrmă ghimpată şi alte baraje pregătite din timp. Subunităţile vecine atacate de inamic vor fi sprijinite de către grupă prin foc şi manevre, urmărind ca împreună cu acestea să interzică acţiunile la flancuri şi în spatele dispozitivului de luptă.

Art. 139. Transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) deschide focul de sine stătător şi la ordinele (semnalele) comandantului de grupă. În cazul ocolirii apărării sau pătrunderii inamicului în apărare, transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) sub acoperirea focului grupei ocupă poziţia de tragere de rezervă şi-l nimiceşte cu foc în flanc şi în spate. Schimbul poziţiilor de tragere se efectuează numai la ordinul comandantului de pluton.

În scopul inducerii în eroare a inamicului referitor la amplasarea reală a mijloacelor de foc şi numărului maşinilor blindatelor aflate în apărare, transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) poate acţiona ca mijloc de foc nomad. Poziţiile pentru maşina de luptă nomadă se aleg în funcţie de misiunea primită şi particu1aritaţile terenului. Maşina de luptă nomadă deschide foc de sine stătător sau la ordinele (semnalele) comandantului, care a trimis-o schimbînd poziţiile de tragere în ascuns, pe itinerarul indicat. După îndeplinirea misiunii, maşina de luptă nomadă ocupă poziţia de tragere de bază în punctul de sprijin al plutonului sau acţionează conform indicaţiei comandantului de pluton.

Art. 140. După respingerea atacului inamicului, comandantul de grupă este obligat: să controleze starea efectivului şi a armamentului grupei; să completeze rachetele şi muniţiile şi să pregătească grupa pentru respingerea atacurilor repetate; să ia măsuri pentru restabilirea tranşeei şi amplasamentului pentru transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă); să raporteze comandantului de pluton despre rezultatele luptei.

76 din 259

Apărarea

4. APĂRAREA ÎN CONDIŢII DEOSEBITE

Art. 141. APĂRAREA UNUI FLANC DESCOPERIT. Pentru apărarea flancului descoperit al unui batalion se poate destina un pluton, întărit cu subunităţi de tunuri şi aruncătoare.

Plutonul se dispune pe forme dominante din teren, cu bune posibilităţi de observare şi executare a focului. Pentru siguranţa apropiată, pe direcţiile favorabile de acţiune (infiltrare) a inamicului, se instalează posturi de observare şi pînde, se trimit echipe de cercetare şi cercetaşi pentru a semnala apariţia inamicului.

Art. 142. Plutonul organizează şi apără un punct de sprijin de bază şi pregăteşte 1-2 puncte de sprijin de rezervă în adîncime sau lateral faţă de cel de bază, cu o dezvoltare frontală de pînă la 500 m.

Mijloacelor de foc principale li se stabilesc poziţii de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice dispuse eşalonat în adîncime, în scopul de a lovi inamicul cu foc pe întreaga adîncime a flancului descoperit.

Mijloacele antitanc şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), se dispun eşalonat către flancul descoperit, pentru a fi în măsură să acţioneze cu foc împotriva inamicului care execută manevra de învăluire (întoarcere).

Art. 143. Pentru apărarea flancului descoperit plutonul capturează sau nimiceşte, prin foc executat prin surprindere, elementele de cercetare şi grupurile mici ale inamicului.

La apropierea unor forţe superioare ale inamicului plutonul deschide focul de la distanţa maximă eficace pentru a le obliga să se desfăşoare, după care îl concentrează pe direcţiile pe care atacul inamicului este mai periculos şi acolo unde subunităţile acestuia s-au apropiat mai mult. Cu focul mijloacelor antitanc nimiceşte blindatele inamicului şi respinge încercările acestuia de a pătrunde în punctul de sprijin şi de a executa manevre de învăluire (întoarcere) a flancurilor trupelor proprii.

Cînd nu mai este posibilă menţinerea punctului de sprijin de bază, plutonul rupe lupta şi ocupă punctul de sprijin de rezervă. Acţiunile de luptă se continuă cu şi mai mare îndîrjire pentru hărţuirea şi nimicirea inamicului prin foc, contraatacuri şi acţiuni din ambuscade, precum şi pentru a-l obliga să renunţe la intenţiile lui ofensive.

Art. 144. APĂRAREA PE TIMP DE NOAPTE. În orice situaţie, apărarea trebuie să fie pregătită şi pentru lupta pe timp de noapte.

77 din 259

12.04.2023

Capitolul II

La organizarea apărării pe timp de noapte comandantul trebuie să ţină seama de faptul că: observarea terenului, descoperirea şi indicarea obiectivelor sînt îngreuiate; se reduce eficacitatea focului tuturor categoriilor de armament; orientarea, conducerea subunităţilor proprii şi focului, menţinerea legăturii, executarea lucrărilor genistice, evacuarea şi repararea armamentului şi tehnicii militare deteriorate, aprovizionările de orice fel se realizează cu mai multă greutate.

Întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează apropierea în ascuns a inamicului şi măresc pericolul de infiltrare a acestuia prin intervale.

Art. 145. Comandantul de pluton (grupă) trebuie, încă din timpul zilei, să ia următoarele măsuri:

- să organizeze observarea cîmpului de luptă, îndeosebi a locurilor favorabile pătrunderii inamicului în dispozitivul de luptă al subunităţii pe care o comandă (să indice locul de dispunere a observatorilor, pîndelor şi misiunile acestora, îndeosebi pentru ascultare);

- să organizeze minuţios sistemul de foc, îndeosebi conducerea acestuia, stabilind semnale precise; să pregătească armamentul pentru trageri pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă (stabilirea înălţătoarelor, reperelor vizibile, reperarea tragerilor, aprovizionarea cu muniţie);

- să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de iluminare şi să precizeze modul de folosire a acestora;

- să stabilească mijloacele de foc de serviciu şi locul unde să fie amplasate;

- să precizeze sectoarele şi porţiunile de teren în faţă şi la flancuri, unde să se pregătească direcţii (sectoare) suplimentare de tragere;

- să ia măsuri pentru respectarea cu stricteţe a mascării, interzicerea producerii de zgomote.

La căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, subunităţile actionează asemănător apărării pe timp de noapte. Militarii, de pe limita dinainte a apărării, trebuie să fie gata de luptă, iar mijloacele de foc de serviciu să ocupe poziţiile de tragere vremelnice. În faţă şi la flancurile descoperite se trimit posturi de observare-ascultare (pînde), care se instalează, de regulă, în apropierea barajelor şi au misiunea să descopere şi semnaleze încercările inamicului de a ataca prin surprindere.

Art. 146. Mijloacele de foc de serviciu trag din proprie iniţiativă sau la ordin asupra inamicului care a trecut la atac.

Grupurile mici ale inamicului se nimicesc de către mijloacele de foc de serviciu şi cele dispuse în poziţii de tragere vremelnice. Focul se

78 din 259

Apărarea

deschide la comanda (semnalul) comandantului de pluton; dacă inamicul a atacat prin surprindere - din iniţiativa comandantului de grupă sau a trăgătorilor de la mijloacele de foc de serviciu. Atacul se respinge cu foc executat prin surprindere, cu toate mijloacele în barajul general, pe direcţiile pregătite pe timpul zilei. Lupta împotriva infanteriei şi mijloacelor blindate care se apropie sau pătrund în interiorul punctului de sprijin se desfăşoară ca pe timpul zilei.

În zorii zilei mijloacele de foc care au fost dispuse în poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă, precum şi militarii din posturile de observare-ascultare, pîndă, patrule revin în ascuns pe poziţiile de tragere de bază.

Art. 147. APĂRAREA ÎN PĂDURE. Terenul împădurit oferă posibilităţi multiple plutonului (grupei) pentru pregătirea unei apărări puternice, cu forţe şi mijloace puţine, precum şi pentru organizarea traiului şi luptei în condiţii de izolare pe o durată de timp mai mare.

În pădure plutonul apără un punct de sprijin (grupa - o poziţie) pentru a interzice, de regulă, un drum, culoar sau o poiană, precum şi alte direcţii pe unde pot înainta tancurile şi infanteria inamicului. Acestea se interzic cu focul întregului armament, îndeosebi cel antitanc şi cu baraje. Ieşindurile din pădure trebuie folosite pentru executarea focului de flanc, încrucişat şi pumnal.

În lungul drumurilor, potecilor şi culoarelor se execută abatize şi baraje antitanc şi antiinfanterie, se pregătesc ambuscade, cîmpuri de mine cursă, capcane, care se flanchează cu focul mitralierelor şi mijloacelor antitanc.

Art. 148. Pentru ducerea luptei în pădure plutonul poate fi intărit cu 1-3 tunuri, 1-3 aruncătoare, 1-3 mitraliere.

Art. 149. Plutonul duce lupta de apărare, de regulă, în cadrul companiei. În unele situaţii poate acţiona independent sau izolat, pentru apărarea intervalelor şi flancurilor descoperite. Comandantul de pluton (grupă) este obligat :

- să organizeze observarea şi apărarea circulară;- să organizeze sistemul de foc combinat cu baraje şi obstacole în

funcţie de particularităţile terenului, astfel ca barajele, poienile, drumurile şi culoarele să fie flancate cu foc;

- să cureţe terenul pentru a îmbunătăţi condiţiile de observare şi de executare a focului în faţa poziţiei de apărare şi în adîncimea punctului de sprijin, fără a dăuna mascării;

- să ia măsuri contra incendiilor.79 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 150. Limita dinainte a apărării, cînd apărarea se organizează pe marginea pădurii, este retrasă în interior sau dispusă şi organizată în faţa marginii pădurii la 200-300 m. Dacă limita dinainte a apărării este retrasă în interior, în faţa ei pădurea se curăţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de executare a observării şi focului; pe marginea pădurii se trimite siguranţa nemijlocită şi se organizează poziţii de tragere vremelnice pentru armamentul principal.

Pentru a feri militarii, armamentul şi tehnica militară împotriva schijelor de la proiectilele ce se sparg, în vîrful copacilor, deasupra şanţurilor şi poziţiilor de tragere se amenajează acoperiri.

În porţiunile de teren joase (mlaştini), în care nivelul apelor subterane este apropiat de suprafaţa solului, şanţurile şi poziţiile de tragere se execută de tip semiîngropat sau în umplutură.

Art. 151. Lupta în pădure se duce la mică distanţă. Se folosesc pe scară largă acţiunile din ambuscade şi contraatacuri cu subunităţi mici, focul pumnal şi focul executat din copaci, precum şi lupta corp la corp.

Elementele de cercetare ale inamicului se nimicesc cu focul concentrat al mitralierelor de pe transportoarele amfibii blindate (armamentul de pe maşinile de luptă), pregătit în afara pădurii şi cu focul altor mijloace în momentul în care acestea au pătruns în pădure şi se infiltrează în adîncimea apărării.

Incendiile produse pe timpul luptei se sting cu mijloacele la dispoziţie sau cu cele existente în zonă; raioanele incendiate se izolează de către pluton (grupă).

Art. 152. APĂRAREA ÎN LOCALITĂŢI ŞI ZONE (PLATFORME) INDUSTRIALE. Localităţile, zonele (platformele) industriale, dispunînd de construcţii simple sau cu multe etaje, din diferite materiale de construcţii rezistente (unele cu lucrări subterane), se pregătesc (adaptează) ca lucrări de fortificaţii, completate cu baraje explozive şi neexplozive, astfel încît să permită organizarea unei apărări ferme, capabilă să reziste timp îndelungat acţiunilor inamicului. Localităţile (oraşele, satele), întreprinderile şi celelalte unităţi economico-sociale, pregătite pentru luptă şi apărare, constituie un factor esenţial în îndeplinirea misiunilor de către subunităţile militare.

Limita dinainte a apărării se stabileşte, după caz, în faţa sau pe marginea localităţilor, zonelor (platformelor) industriale.

Art. 153. În funcţie de mărimea unor localităţi (sate), întreprinderi, îndeosebi cele de dimensiuni mici, plutonul (grupa) poate acţiona independent sau izolat de forţele principale ale eşalonului superior pentru apărarea acestora. Acţiunile de luptă sînt favorizate de faptul că acestea sînt

80 din 259

Apărarea

pregătite din timp de pace pentru luptă şi apărare, dispun de amenajări speciale şi baraje puternice şi permit apărarea circulară de lungă durată.

Art. 154. Plutonul apără un punct de sprijin care cuprinde, de regulă, 1-3 clădiri, o parte dintr-o clădire mai mare sau un parc, un loc viran, o intersecţie de străzi, o parte dintr-o întreprindere, zonă (platformă) industrială. Plutonul poate fi întărit cu 1-2 tunuri, 1-2 aruncătoare de grenade antitanc, 1-2 mitraliere, o echipă de aruncătoare de flăcări, 1-3 pionieri.

Art. 155. Grupa apără o clădire sau, în funcţie de mărime, o parte din aceasta, intervalul dintre două clădiri, o stradă, un parc, un loc viran, o intersecţie de străzi, un atelier (secţie, depozit) sau o clădire din cadrul întreprinderii, zonei (platformei) industriale.

Art. 156. În unele sate, îndeosebi în cele cu case mici şi grupate, în unele întreprinderi (secţii), plutonul pregăteşte, la ordin, punctul de sprijin astfel încît să realizeze apărarea circulară a acestora sau a unei părţi din ele. Grupa pregăteşte şi duce acţiunile de luptă în cadrul plutonului, iar cînd acţionează izolat poate apăra un grup de 3-4 case, o parte dintr-o întreprindere, o secţie sau un depozit, o clădire mai mare, o hală (de montaj, reparaţii, întreţineri), un atelier.

Art. 157. Comandantul de pluton (grupă) este obligat:- să ia măsuri pentru amenajarea clădirii (clădirilor) şi a punctului de

sprijin pentru apărare circulară;- să organizeze observarea şi sistemul de foc, punînd accent pe focul

încrucişat de-a lungul străzilor, focul etajat, focul pumnal şi pe folosirea grenadelor defensive şi antitanc;

- să creeze în clădiri rezerve de muniţie (îndeosebi de grenade de mînă defensive şi antitanc), alimente, materiale sanitare şi apă potabilă, precum şi materiale de stins incendii;

- să stabilească măsuri concrete pentru stingerea incendiilor provocate de inamic în clădiri sau în afara lor;

- să pregătească 1-3 amplasamente de tragere pentru fiecare mijloc de foc şi căi ascunse pentru executarea manevrei tunurilor şi transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) prin curţi, spărturi în zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor pentru executarea focului;

- să asigure transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) împotriva acţiunilor vînătorilor de blindate;

- să stabilească măsuri concrete pentru conducerea focului şi subunităţilor.

81 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 158. Pentru amenajarea genistică a punctelor de sprijin se folosesc, în primul rînd, clădirile rezistente care au demisoluri şi subsoluri şi care asigură posibilitatea executării focului în pieţe, intersecţii de străzi (bulevarde) sau în lungul acestora. În spaţiile dintre clădiri, în parcuri (grădini) se execută tranşee, şanţuri de tragere şi de comunicaţie, se instalează baraje; căile de acces se baricadează, minează şi se acoperă cu foc.

În toate situaţiile, clădirile mai importante (rezistente) se pregătesc pentru apărare circulară, fiind capabile să influenţeze apărarea de durată a localităţii.

Art. 159. Amenajarea clădirii pentru apărare constă în consolidarea pereţilor, planşeelor, blocarea ferestrelor şi uşilor cu cărămizi sau saci cu nisip (pămînt), crearea de creneluri şi ambrazuri pentru mijloacele de foc, executarea de spărturi în ziduri şi în planşee pentru observare şi legătură între etaje, amenajarea a 2-3 ieşiri, precum şi a demisolurilor rezistente ca adăposturi, minarea intrărilor, interioarelor clădirii, obiectelor din jurul acesteia, din curţi şi grădini, blocarea (minarea) gurilor de canal, pregătirea teraselor (acoperişurilor) pentru lupta antidesant.

Pentru stingerea incendiilor se pregătesc căngi, răngi, găleţi şi alte unelte şi se folosesc formaţiunile de pompieri militari şi de apărare civilă. Clădirile se curăţă de obiectele uşor inflamabile, pardoselile se acoperă cu nisip şi se creează rezerve de apă şi de nisip.

Clădirile incluse în punctul de sprijin al plutonului trebuie să aibă legătură de foc între ele şi să fie unite printr-un şant de comunicaţie.

Căile de acces se acoperă cu baraje. În intervalele dintre subunităţi se construiesc baraje antitanc şi antiinfanterie.

Art. 160. Sistemul de foc trebuie pregătit, în primul rînd, pe ieşindurile spre inamic, pe cîteva etaje, astfel încît toate căile de acces spre punctul de sprijin să fie observate şi bătute cu foc de flanc şi încrucişat.

Majoritatea forţelor şi mijloacelor plutonului se dispun la etajele inferioare şi în demisoluri. La etajele superioare se instalează observatori, mijloace de foc izolate şi lunetişti.

Mitralierele pot fi instalate la toate etajele şi în poduri. Aruncătoarele de grenade antitanc şi aruncătoarele de flăcări se instalează la etajele inferioare şi în intervalele dintre clădiri.

Poziţiile de tragere pentru aruncătoare se amenajează în curţi, înapoia gardurilor de zid, iar în unele cazuri şi la etajele superioare şi în poduri.

82 din 259

Apărarea

Poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) se aleg la intersecţii de străzi, în pieţe, în parcuri şi grădini. Pentru schimbarea poziţiilor de tragere se execută, după caz, spărturi în zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor.

Art. 161. Cu întregul armament al plutonului se execută foc pentru nimicirea inamicului pe căile de acces şi interzicerea infiltrării acestuia în adîncime. Mijloacele de foc instalate la etajele superioare ale clădirilor de la marginea localităţii, zonei (platformei) industriale şi de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) execută focul şi asupra rezervelor inamicului care se apropie de localitate, zonă (platformă) industrială.

Inamicul pătruns în clădiri se nimiceşte cu foc executat la distanţă apropiată, mijloace explozive, grenade de mînă, prin lupta corp la corp şi prin acţiunea minelor cursă. Lupta se duce pentru menţinerea fiecărui etaj şi a fiecărei încăperi.

Blindatele inamicului se nimicesc cu focul mijloacelor antitanc şi îndeosebi prin acţiunea militarilor pregătiţi special.

Cînd plutonul (grupa) a fost izolat de trupele proprii, comandantul acestuia trebuie să organizeze şi să ducă lupta în încercuire, menţinînd cu dîrzenie clădirea (clădirile) pregătită pentru apărare. Pentru revenirea la trupele proprii plutonul (grupa) va folosi cu precădere reţeaua subterană de canalizare, desprinzîndu-se de inamic, la ordinul comandantului de companie (pluton) sau, după caz, din proprie iniţiativă.

Art. 162. APĂRAREA PE UN CURS DE APĂ. Apărarea cursului de apă se organizează, de regulă, pe malul propriu. Cînd este necesar să se menţină un cap de pod pe malul opus apărarea se organizează pe ambele maluri. Plutonul (grupa), acţionînd în capul de pod, pregăteşte punctul de sprijin (poziţia) pentru apărare pe unul din cele două maluri.

Pe porţiunile unde malul propriu domină limita dinainte a apărării se fixează cît mai aproape de malul apei, iar pe cele dominate se retrage mai în adîncime, pe un aliniament favorabil (lăsîndu-se pe malul propriu elemente de siguranţă), care să permită menţinerea cursului de apă sub bătaia focului armamentului de infanterie.

Art. 163. Pentru organizarea apărării pe un curs de apă, comandantul de pluton (grupă) este obligat:

- să studieze panta, traseul malurilor, caracteristicile cursului de apă (lăţimea, adîncimea, viteza curentului, vadurile, natura fundului cursului de apă);

83 din 259

12.04.2023

Capitolul II

- să organizeze observarea vadurilor, trecerilor şi a altor locuri favorabile ce pot fi folosite de către inamic pentru trecere şi să destine mijloacele de foc pentru apărarea acestora;

- să pregătească sistemul de foc care să asigure executarea focului concentrat şi razant la suprafaţa apei, în porţiunile favorabile trecerii inamicului;

- să stabilească poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) şi ale altor mijloace de foc primite ca întărire, pe direcţiile probabile de forţare ale inamicului cu tancuri şi mijloace de trecere autopropulsate;

- să ia măsuri pentru adunarea mijloacelor de trecere locale pe malul propriu, să le pună sub pază, iar dacă a primit ordin, să le distrugă pentru a nu putea fi folosite de către inamic.

Art. 164. Plutonul (grupa) organizează apărarea, de regulă, în cadrul companiei (plutonului). În unele situaţii poate acţiona şi independent, organizînd apărarea unei treceri permanente peste cursul de apă sau ca element de siguranţă pe mal pentru forţele care se apără cu limita dinainte mai în adîncime.

Cînd duce lupta în cadrul companiei, plutonul apără un punct de sprijin avînd dezvoltarea ca în teren obişnuit. Cînd acţionează independent, apără un punct de sprijin cu dezvoltare de pînă la 600 m şi adîncime de pînă la 400 m.

Art. 165. La pregătirea luptei trebuie să se ţină seama de existenţa cursului de apă şi de necesitatea trimiterii pe malul acestuia, cînd limita dinainte a apărării este retrasă, a unor mijloace de foc şi elemente de siguranţă, observare şi pîndă.

Art. 166. Pe timpul apropierii inamicului pe căile de acces, spre cursul de apă mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) şi mijloacele primite ca întărire deschid focul în concentrări la distanţa bătăii eficace, cu scopul de a-i produce pierderi, a-i încetini deplasarea şi a-l forţa să se desfăşoare prematur.

Elementele de cercetare şi grupurile mici ale inamicului care se apropie de cursul de apă sînt nimicite cu focul armamentului de serviciu din poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă.

Cînd inamicul a început forţarea cursului de apă, plutonul (grupa) trebuie să-l nimicească cu focul întregului armament din poziţii de tragere de bază, interzicîndu-i debarcarea pe malul propriu.

Cu armamentul de infanterie se nimiceşte personalul pe timpul îmbarcării pe mijloace de trecere şi pe timpul trecerii; mitralierele nimicesc mijloace de foc ale inamicului dispuse pe malul opus.

84 din 259

Apărarea

Inamicul care a trecut este nimicit cu focul concentrat al tuturor mijloacelor şi prin contraatacuri.

Art. 167. La organizarea sistemului de foc, trebuie să se ţină seama de următoarele:

- cîmpul de vedere şi de tragere este limitat de malurile cursului de apă şi diguri, ceea ce favorizează apropierea inamicului neobservat şi fără a putea fi bătut cu foc;

- se impune organizarea unei observări minuţioase din puncte favorabile dispuse pe înălţimi, în copaci, puncte trigonometrice, coşuri de fabrică, clădiri;

- barajul general al plutonului (grupei) este fracţionat în raport cu orientarea cursului de apă şi digurilor;

- manevra forţelor şi mijloacelor de pe o poziţie pe alta este mult îngreuiată, impunîndu-se dispunerea lor în aşa fel, încît să se poată executa îndeosebi manevra de foc;

- unele lucrări de irigaţii pot fi folosite ca poziţii de tragere pentru o parte din mijloacele de foc;

- focurile concentrate se pregătesc şi se execută îndeosebi la punctele obligate de trecere peste cursurile de apă mai largi.

Pentru a reduce spaţiile moarte şi fracţionarea focului în barajul general, unele mijloace de foc (mitraliere, puşti mitraliere) pot primi misiunea să execute focul pumnal, încrucişat, oblic şi chiar etajat sau să flancheze în lungul digurilor, cursului de apă şi altor lucrări de irigaţii. O atenţie deosebită trebuie acordată creării pungilor de foc la punctele obligate de trecere.

Art. 168. La amenajarea genistică a poziţiilor de tragere şi a punctelor de sprijin, trebuie să se ţină seama de existenţa şi orientarea cursurilor de apă, conductelor şi adîncimea la care se află pînza de apă freatică. Alegerea traseelor tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie şi poziţiilor de tragere este influenţată de aceste lucrări; ele vor avea un pronunţat caracter de discontinuitate şi aspecte variate în raport cu configuraţia şi natura lucrărilor hidrotehnice. La alegerea poziţiilor de tragere, a traseelor tranşeelor, trebuie să se aibă în vedere ca acestea să aibă un bun cîmp de tragere la distanţe cît mai mari şi fără spaţii defilate.

În aceste raioane se pot organiza genistic puncte de sprijin puternice şi poziţii de apărare, amenajîndu-se cu iscusinţă lucrările de irigaţii, mai ales ca obstacole antitanc. Raioanele ce nu pot fi ocolite de către inamic trebuie pregătite în vederea inundării.

85 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 169. APĂRAREA ÎN TEREN CU CULTURI ÎNALTE. Terenurile cu culturi înalte oferă condiţii pentru mascarea militarilor şi tehnicii de luptă, precum şi pentru executarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, permit realizarea surprinderii de către atacator, cît şi de către apărător, favorizează crearea pungilor de foc, atragerea şi nimicirea inamicului în ele prin surprindere, în timp scurt. Inamicul pătruns în adîncimea apărării se nimiceşte prin contraatacuri date cu subunităţi mici în spatele acestuia, în scurt, violent şi prin surprindere. Se foloseşte la maximum focul la distanţe mici, iar aprovizionările şi evacuările se pot executa şi ziua.

Art. 170. Pentru executarea poziţiilor de tragere şi de apărare, precum şi pentru manevra de forţe şi mijloace se fac defrişări în limitele strict necesare. În faţa limitei dinainte a apărării pe o adîncime de 300-400 m se defrişează culturile pentru realizarea barajului general. Pe direcţiile probabile de înaintare a inamicului se creează culoare oblice pentru executarea focului de flanc.

Pentru a nu permite inamicului să se infiltreze prin surprindere în punctul de sprijin al plutonului, cînd se dispune de timp, se execută defrişări la flancuri (în intervale) şi în spatele dispozitivului de luptă. Defrişările trebuie să favorizeze surprinderea cu foc a inamicului şi să nu demaşte dispozitivul propriu.

Comandanţii vor lua măsuri de stingere a incendiilor, îndeosebi toamna cînd culturile sînt uscate (uşor inflamabile).

Art. 171. Organizarea şi executarea minuţioasă a observării asigură evitarea surprinderii subunităţilor proprii de către inamic.

Observatorii se pot dispune în copaci, mascat, pe înălţimi de unde pot semnala apariţia inamicului la distanţă mare. Pe direcţia observatorilor se interzice executarea focului. Pentru transmiterea oportună a celor observate se stabilesc semnale.

Art. 172. Pentru organizarea sistemului de foc se execută (amenajează) mai multe poziţii de tragere, îndeosebi vremelnice şi de rezervă, pentru transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), mitraliere, piese de artilerie antitanc şi şanţuri de comunicaţie pentru schimbarea poziţiilor.

Inamicul se nimiceşte pe căile de apropiere şi infiltrare cu focul întregului armament al plutonului (grupei). Tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului se nimicesc de către armamentul antitanc din punctul de sprijin al plutonului şi prin acţiunea militarilor pregătiţi special.

86 din 259

Apărarea

Inamicul pătruns în punctul de sprijin se nimiceşte prin focul concentrat executat prin surprindere, la distanţă apropiată, prin folosirea frecventă a grenadelor de mînă şi prin lupta corp la corp.

Art. 173. APĂRAREA PE TIMP DE IARNĂ. Schimbarea bruscă a temperaturii şi grosimii stratului de zăpadă, existenţa gheţii şi poleiului pe drumuri (poteci), precum şi căderea precipitaţiilor diferite (ninsoare, lapoviţă, ploaie) au o mare influenţă asupra militarilor, funcţionării armamentului şi motoarelor, precum şi asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor, îngreuind traiul şi lupta subunităţilor.

Art. 174. Limita dinainte a apărării se alege, de regulă, înapoia obstacolelor greu accesibile pentru blindatele şi infanteria inamicului (rîpe, cursuri de apă şi lacuri cu maluri abrupte, mlaştini). Pe drumurile şi căile de acces către acestea se instalează cîmpuri de mine şi alte baraje genistice, se planifică focul artileriei (aruncătoarelor), mijloacelor antitanc şi se pregătesc distrugeri.

Art. 175. O atenţie deosebită se acordă măsurilor de prevenire a degerării personalului şi avariilor la autovehicule (prin îngheţarea apei în sistemul de răcire); amenajării punctelor de încălzire (unde militarii pot servi ceaiuri calde) şi înlocuirii periodice a militarilor care se găsesc pe poziţie, în misiuni de cercetare şi siguranţă; asigurării la timp a personalului, în condiţiile prevăzute de norme, cu îmbrăcăminte călduroasă, costume de mascare, hrană caldă, ceai şi dispunerea în adăposturi.

Art. 176. Comandantul de pluton trebuie să asigure:- funcţionarea permanentă a armamentului, tehnicii militare şi

mijloacelor de protecţie;- posibilitatea de a folosi în orice moment lucrările de apărare, prin

curăţirea de zăpadă a tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie, poziţiilor de tragere ale puştilor mitraliere, mitralierelor, a crenelurilor (ambrazurilor) şi vizoarelor din pereţii laterali ai transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă);

- consolidarea taluzurilor şanţurilor de comunicaţie şi scurgerea apei în timpul dezgheţului;

- realizarea observării circulare, în special spre flancurile şi spatele dispozitivului de luptă, pentru a nu permite infiltrarea elementelor de cercetare şi a detaşamentelor de întoarcere pe schiuri ale inamicului;

- acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor în timp scurt;- executarea unui control riguros asupra îndeplinirii serviciului pe

poziţii (îndeosebi noaptea, pe viscol şi ninsoare abundentă) şi asigurarea încălzirii periodice a militarilor;

87 din 259

12.04.2023

Capitolul II

- amenajarea adăposturilor pentru încălzire şi luarea măsurilor pentru prevenirea incendiilor în ele.

Art. 177. Mascarea se realizează prin folosirea costumelor de mascare de iarnă, acoperirea cu zăpadă a urmelor rămase de la trageri, a pîrtiilor nou deschise şi vopsirea transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) în culoarea terenului.

Art. 178. Şanţurile de tragere şi celelalte lucrări, dacă stratul de zăpadă este mic, se sapă în pămînt şi se maschează cu zăpadă. Dacă stratul de zăpadă este mare, se execută pe scară largă şanţuri şi locaşuri de tragere (tranşee) în zăpadă, şanţuri de comunicaţie cu parapete din zăpadă bătătorită (cu apă îngheţată).

Art. 179. Pentru menţinerea stabilităţii apărării, în caz de dezgheţ se execută şanţuri pentru scurgerea apei şi gropi colectoare în lucrările inundabile; se consolidează taluzurile tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie; transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun pe podine, se protejează armamentul şi tehnica militară împotriva apei şi noroiului.

CAPITOLUL III

OFENSIVA

88 din 259

Apărarea

1. NOŢIUNI GENERALE

Art. 180. Ofensiva este forma de luptă, care se adoptă în scopul nimicirii în timp scurt a inamicului, pentru cucerirea unor obiective din adîncimea apărării şi asigurarea eliberării teritoriului naţional ocupat de către acesta. Ea constă în nimicirea inamicului cu toate mijloacele existente, într-un atac hotărîtor, în deplasarea fulgerătoare a subunităţilor în adîncimea dispozitivului de luptă al inamicului, în nimicirea şi capturarea forţei vii, a armamentului şi tehnicii acestuia, în cucerirea raioanelor (aliniamentelor) priconizate din teren.

Art. 181. Scopurile ofensivei se realizează prin: a) studierea, aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu eficienţă a

terenului;b)executarea frecventă şi oportună a manevrei de foc, forţe şi

mijloace pentru încercuirea, capturarea şi nimicirea inamicului;c) lovirea prin surprindere a inamicului şi dezvoltarea impetuoasă a

ofensivei în adâncimea apărării acestuia;d)consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) cucerite şi respingerea

contraatacurilor;e) aplicarea permanentă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de

protecţie a forţelor;f) conducerea neîntreruptă a subunităţilor.Art. 182. Succesul acţiunilor de luptă ofensive se obţine prin

folosirea cu iscusinţă a armamentului şi celorlalte mijloace din înzestrare şi a caracteristicilor terenului, executarea unor manevre îndrăzneţe în flancul şi spatele inamicului, cooperarea neîntreruptă, realizarea surprinderii, precum şi prin îmbinarea tuturor procedeelor de luptă.

Art. 183. Acţiunile ofensive ale plutonului (grupei) trebuie să se desfăşoare pe orice timp, ziua şi noaptea, în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare sau fără întrebuinţarea lor, fără întrerupere, în strînsă cooperare cu alte subunităţi, cu încordare maximă a forţelor pînă la nimicirea completă sau capturarea inamicului.

Plutonul (grupa) pregăteşte şi duce lupta în cadrul eşalonului supe-rior (companiei, plutonului), independent şi uneori izolat de acesta.

Art. 184. Dacă pe timpul ofensivei, ca urmare a situaţiei tactice nefavorabile subunităţile au fost izolate (separate) de eşalonul superior,

89 din 259

12.04.2023

Capitolul II

comandanţii sînt obligaţi să ia toate măsurile pentru continuarea luptei pînă la îndeplinirea misiunii primite, concomitent cu organizarea traiului subunităţilor pe care le comandă, inclusiv a celor de întărire (sprijin).

Cînd izolarea este de durată mare, comandantul analizează situaţia creată şi, în funcţie de posibilităţi, pregăteşte şi execută acţiuni de hărţuire a forţelor inamicului, urmărind crearea condiţiilor favorabile realizării legăturii cu eşalonul superior sau cu alte subunităţi.

Acţiunile de luptă vor avea un caracter de înverşunare maximă şi se vor duce în condiţiile raţionalizării stricte a consumurilor, îndeosebi la muniţii şi alimente, iar uneori cu folosirea capturilor de război. Sprijinul primit din partea populaţiei locale, loială trupelor proprii, folosirea cu pricepere a posibilităţilor din zonă pentru trai şi luptă asigură menţinerea moralului ridicat al militarilor şi îi determină să-şi dozeze eforturile astfel, încît să reziste greutăţilor impuse de inamic şi chiar să-1 lovească ori de cîte ori este posibil, producîndu-i pierderi şi o stare permanentă de nelinişte.

Art. 185. În misiunea plutonului (grupei) de infanterie motorizată în ofensivă, în funcţie de natura, valoarea şi caracterul apărării inamicului se indică obiectivul de atac şi direcţia de continuare a ofensivei. Cînd misiunea de luptă e pusă prin radio, plutonului (grupei) i se indică numai direcţia de continuare a ofensivei.

Obiectivul de atac al plutonului (grupei) de infanterie motorizată de obicei este inamicul în şanţuri sau în alte fortificaţii ale punctului de sprijin, precum şi unele tancuri, tunuri, mitraliere şi alte mijloace de foc ale inamicului, dispuse pe direcţia de ofensivă. Obiectivul de atac se precizează în amănunt pe poziţia de plecare la ofensivă.

Realizarea obiectivului de atac constă în nimicirea personalului şi mijloacelor de foc ale inamicului de pe frontul lor de atac, din prima tranşee şi cucerirea unui aliniament situat înapoia acesteia care să asigure desfăşurarea cu succes a acţiunilor ulterioare.

După cucerirea obiectivului subunităţile continuă atacul pe direcţia indicată, fără oprire, primind noi misiuni (obiective de atac).

Art. 186. Înaintea începerii atacului subunităţilor de infanterie motorizată se execută pregătirea de foc a atacului, iar pe timpul desfăşurării ofensivei - susţinerea cu foc a atacului şi însoţirea cu foc a ofensivei subunităţilor în adîncime.

Plutonul de infanterie motorizată pe maşini de luptă poate fi numit pentru nimicirea mijloacelor de foc observate (descoperite) ale inamicului prin tragere directă în timpul pregătirii de foc a atacului.

90 din 259

Apărarea

Art. 187. Atacul este o acţiune de luptă a trupelor realizată sub forma înaintării spre inamic şi constă într-o deplasare fulgerătoare şi neîncetată a subunităţilor de infanterie motorizată în dispozitiv de luptă combinată cu focul intensiv al armamentului maşinilor de luptă, iar pe măsura apropierii de inamic şi din alte tipuride armament, în scopul nimicirii inamicului, cuceririi terenului ocupat de acesta şi pătrunderii în adîncimea dispozitivului său de apărare.

Pe timpul atacului limitei dinainte a apărării inamicului şi în adîncimea dispozitivului de luptă, subunităţile trebuie să combine cu pricepere focul cu mişcarea, să manevreze punctele de sprijin şi mijloacele de foc ale inamicului, trecînd cu repeziciune din dispozitiv de luptă în dispozitiv premergător de luptă şi invers, şi menţinînd permanent cooperarea; după caz, să treacă oportun de la acţiuni pe jos, la acţiuni pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă, automobile) şi invers, pentru a nu da posibilitatea inamicului să se retragă şi să organizeze noi aliniamente de apărare.

Atacul executat cu succes creează condiţii pentru dezvoltarea ofensivei, realizarea unor manevre decisive şi trecerea la urmărirea inamicului.

Art. 188. Atacul poate să se execute cu infanteria pe jos sau îmbarcată pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).

În timpul atacului cu infanteria pe jos efectivul plutonului (grupei) de infanterie motorizată acţionează în lanţ de trăgători nemijlocit în spatele liniei de luptă a maşinilor de luptă la o depărtare, ce asigură securitatea de la exploziile proiectilelor artileriei proprii, susţinînd înaintarea maşinilor de luptă cu foc din armele cu glonţ.

După debarcarea efectivului plutonului (grupei) de infanterie moto-rizată, în maşinile de luptă rămîn operatorii-ochitori (mitraliorii blindatelor), şoferii şi locţiitorul comandantului de pluton, care susţin cu foc lupta subunităţilor din armamentul blindatelor.

În timpul atacului, cînd acesta se execută pe maşini de luptă, plutonul de infanterie motorizată, folosind cutele reliefului, acţionează în linie de luptă.

Plutonul de infanterie motorizată dotat cu automobile, atacă inamic-ul, de regulă, pe jos. În cazul existenţei unui strat gros de zăpadă şi în alte cazuri, infanteriştii pot ataca inamicul pe unele sectoare ca desant pe maşinile blindate.

Art. 189. În funcţie de caracterul apărării inamicului şi terenului, de înzestrarea şi situaţia concretă în care se găsesc trupele, subunităţile pot

91 din 259

12.04.2023

Capitolul II

executa ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul sau din mişcare.Ofensiva împotriva apărării pregătite din timp se poate executa din

contact nemijlocit cu inamicul, uneori şi din mişcare; ofensiva împotriva inamicului trecut în grabă la apărare se execută, de regulă, din mişcare.

Ofensiva din mişcare asigură realizarea surprinderii şi reduce vulnerabilitatea forţelor şi mijloacelor proprii faţă de loviturile inamicului, în primul rînd faţă de loviturile cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare ale acestuia.

Art. 190. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci când acesta a avut timp să-şi organizeze apărarea şi dispune de un dezvoltat sistem de lucrări genistice şi de baraje, precum şi în cazul în care reţeaua de comunicaţii din adâncime către linia frontului este slab dezvoltată sau impracticabilă. Aceasta este precedată de ocuparea poziţiei de plecare şi poate avea loc cu sau fără regruparea forţelor din contact cu inamicul sau prin înlocuirea parţială ori totală cu altele aduse din adâncime.

Art. 191. Pentru plecarea la ofensivă se folosesc tranşeele, şanţurile şi locaşurile de tragere, şanţurile de comunicaţie şi adăpostirile existente sau cele care se amenajează pe timpul pregătirii luptei. Poziţiile de plecare la ofensivă se ocupă în ascuns şi, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Pe poziţia de plecare la ofensivă se organizează sistemul de foc şi cooperarea, se maschează minuţios lucrările, respectîndu-se regimul de luptă anterior ocupării acesteia, se iau măsuri pentru respingerea acţiunilor ofensive şi încercărilor de infiltrare ale inamicului.

Art. 192. Poziţia de plecare la ofensivă a plutonului este fâşia de teren, amenajată din punct de vedere genistic, cu o adâncime variabilă, în funcţie de dispozitivul adoptat, în medie de 100 – 150 m. Ea trebuie să asigure dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor de foc ale inamicului în special a celor nucleare, biologice, chimice, incendiare şi să creeze condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă.

La grupa de infanterie adâncimea poziţiei de plecare la ofensivă este de la aliniamentul locaşurilor individuale până la locul poziţiei TAB sau MLD., având valori de până la 100 m în adâncime şi 50 – 100 m de front.

Art. 193. Pregătirea poziţiei de plecare se execută, de regulă, în timpul nopţii, folosindu-se în totalitate lucrările genistice existente. Lucrările trebuie mascate până în zorii zilei. Când se trece la ofensivă din apărare, cu sau fără regruparea forţelor, TAB sau MLD pleacă la atac, de regulă, direct din poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul apărării.

Art. 194. Ocuparea poziţiei de plecare se face succesiv, începând cu armamentul greu, astfel încât forţele să realizeze în ascuns dispozitivul de luptă şi să fie în măsură să treacă la ofensivă la semnalul stabilit.

92 din 259

Apărarea

Art. 195. Ofensiva (atacul) începe cu pregătirea de foc, care constă în totalitatea acţiunilor de lovire prin foc, executată în mod unitar, prin surprindere, într-o perioadă de timp determinată, în scopul producerii unor pierderi însemnate grupării de forţe şi mijloace, elementelor de conducere şi sistemului de lovire prin foc al inamicului îndeosebi în sectorul de rupere sau pătrundere în dispozitivul acestuia.

Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să fie cât mai scurtă şi depinde de: procedeul de trecere la ofensivă; caracterul apărării inamicului; misiunile de lovire prin foc şi gradul de lovire ce trebuie realizat; de numărul gurilor de foc participante.

În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de foc a atacului este determinată de timpul necesar executării acţiunilor de lovire.

În ultima parte a pregătirii de foc, militarii plutonului (grupei) execută foc pentru nimicirea obiectivelor descoperite.

Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul trebuie dusă cu toată fermitatea, iar inamicul trebuie nimicit atît pe timpul pregătirii de foc, cît şi pe timpul atacului.

Art. 196. Ofensiva din mişcare constă în deplasarea subunităţilor din raionul iniţial spre limita dinainte a apărării inamicului, desfăşurarea în dispozitiv premergător de luptă şi de luptă şi atacul forţelor şi mijloacelor acestuia trecute în grabă la apărare. Se execută cu succes, îndeosebi, cînd pe timpul pregătirii de foc s-a reuşit să se scoată din luptă majoritatea mijloacelor antitanc ale inamicului.

Art. 197. Ofensiva din mişcare la care participă plutonul se execută în urma unei pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări nepregătite sau pregătite în grabă, cu scopul câştigării de timp în vederea exploatării unei situaţii favorabile sau preluării iniţiativei după o apărare dusă cu succes; acest procedeu asigură pregătirea în secret a luptei, surprinderea în acţiune şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de loviturile inamicului şi se bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de manevră ale forţelor proprii; timpul de pregătire este redus la minimul necesar pentru a trece la nimicirea inamicului înainte ca acesta să poată să se concentreze sau să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv; durata recunoaşterilor va fi extrem de redusă.

Ofensiva din mişcare se adoptă, de regulă, atunci când există suficiente comunicaţii şi acoperiri pentru ascunderea deplasărilor şi se dispune de suficiente mijloace de foc pentru neutralizare a inamicului.

93 din 259

12.04.2023

Capitolul II

În cazul ofensivei din mişcare, pregătirea de foc a atacului începe din momentul intrării forţelor proprii în bătaia majorităţii artileriei inamicului.

Art. 198. Pentru pregătirea ofensivei din mişcare se stabilesc: raionul iniţial; itinerarul de deplasare; punctul iniţial, puncte de coordonare; aliniamente de desfăşurare pe coloane; aliniamentul de debarcare şi cel de desfăşurare pentru atac; direcţia de ofensivă; aliniamentul de coordonare a sprijinului de foc; obiectivul intermediar; obiectivul final.

Art. 199. Raioanele iniţiale în vederea executării atacului sunt utilizate pentru regrupare şi rezolvarea problemelor de ordin administrativ ale forţelor atacatoare care urmează să fie reorganizate pentru luptă şi (sau) deplasate spre aliniamentul de atac. Acestea se dispun, pe cât posibil, în afara bătăii majorităţii artileriei inamicului, astfel încât deplasarea forţelor de atac spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac, să se poată executa cu uşurinţă, în mod rapid şi prin folosirea judicioasă a posibilităţilor de mascare.

În raionul iniţial, care poate fi situat la 40-60 km de aliniamentul de contact, comandanţii dispun subunităţile în ascuns, de-a lungul şi în apropierea itinerarelor, folosind proprietăţile naturale de protecţie şi mascare ale terenului (văi, rîpe, tufărişuri, păduri). În raion se amenajează adăposturi şi adăpostiri pentru personal, tehnică militară şi materiale.

Art. 200. Itinerarele de deplasare sunt traseele urmate de forţele proprii din raioanele iniţiale spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac. Ele asigură deplasarea organizată şi coordonată, desfăşurarea forţelor pe subunităţi pe aliniamente stabilite, astfel încât la ajungerea pe aliniamentul de atac, forţele atacatoare să aibă puterea de luptă completă sau similară cu cea avută la plecarea din raionul iniţial.

Art. 201. Pentru trecerea la ofensivă şi realizarea simultaneităţii atacului limitei dinainte a apărării se fixează:

a) punctul iniţial - la o depărtare faţă de raionul iniţial care să asigure încolonarea unei subunităţi cu mijloacele primite în sprijin şi poate fi 5 – 10 km;

b) puncte de coordonare - la distanţă corespunzătoare a 2-3 ore de marş;

c) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii – la 4-6 km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii aruncătoarelor, tunurilor şi tancurilor care execută foc concentrat prin trageri prin ochire directă;

94 din 259

Apărarea

d) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane – la 2-3 km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii mijloacelor antiblindate, mitralierelor, tunurilor şi tancurilor care execută trageri prin ochire directă;

e) aliniamentul de debarcare se stabileşte când se execută ofensiva cu infanteria în dispozitiv de luptă pe jos; acesta trebuie să fie cât mai aproape de aliniamentul de atac, ferit de observarea inamicului şi de focul executat prin tragere prin ochire directă;

f) aliniamentul de atac se stabileşte cât mai aproape de limita dinainte a apărării inamicului, de regulă, la 300 – 800 m faţă de inamic; pe acest aliniament subunităţile din eşalonul întîi trebuie să ajungă simultan desfăşurate în dispozitiv de luptă;

g) aliniamentul de siguranţă se stabileşte la o distanţă variabilă faţă de limita dinainte a apărării inamicului, pe care forţele nu au voie să-l depăşească decât după terminarea pregătirii de foc al atacului şi trecerea la sprijinul de foc al ofensivei;

h) ora atacului (ora „C”), este ora atacului limitei dinainte a apărării şi în raport cu care se organizează toate activităţile legate de începerea ofensivei. Ora „C” se comunică de către comandantul subunităţilor subordonate cu 1-2 ore înainte de începerea deplasării.

Art. 202. Direcţia de ofensivă indică direcţia generală de înaintare a plutonului (grupei) de infanterie care trebuie urmată şi gradul de libertate de manevră permis pe timpul înaintării forţelor pentru atingerea obiectivului. Pe direcţia de ofensivă stabilită, forţele subordonate pot să manevreze liber dar trebuie să rămână orientate spre obiectiv. Depăşirea liniilor de despărţire cu subunităţile vecine se face numai cu aprobarea prealabilă a eşalonului superior.

Art. 203. Aliniamentele de coordonare a sprijinului de foc se stabilesc de către comandantul eşalonului superior în scopul asigurării coordonării focului şi mijloacelor care nu sunt sub controlul comandanţilor subordonaţi, dar care le pot influenţa acţiunile.

Art. 204. Obiectivele (aliniamentele) intermediare sunt folosite pentru coordonarea deplasării forţelor atacatoare în timp şi spaţiu şi sunt strâns legate de importanţa terenului şi dispunerea inamicului. Cucerirea acestora nu trebuie să ducă la pierderea (slăbirea) ritmului ofensivei. De regulă, obiectivele (aliniamentele) intermediare ale unei subunităţi de infanterie constituie obiectivul final (aliniamentul misiunii) pentru eşalonul imediat superior.

95 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 205. Obiectivul final al misiunii constituie aliniamentul tactic ce trebuie cucerit de către plutonul (grupa) de infanterie pentru a îndeplini misiunea stabilită de comandant şi, de regulă, se compune din mai multe obiective îndeplinite succesiv.

Art. 206. Deplasarea spre limita dinainte a apărării se execută în cadrul eşalonului superior. Pentru asigurarea deplasării organizate şi executarea simultană a atacului se va urmări trecerea la timp pe la punctul iniţial şi aliniamentele de coordonare, desfăşurarea pe coloane de plutoane, debarcarea de pe autovehicule şi realizarea dispozitivului de luptă cît mai aproape de limita dinainte a apărării inamicului, folosindu-se acoperirile din teren.

Art. 207. Când se acţionează în dispozitiv de luptă pe jos, infanteria debarcă din TAB sau MLD în locul stabilit, se deplasează prin salturi sub sprijin reciproc de foc spre aliniamentul de atac, timp în care comandanţii precizează misiunile de luptă.

Sub sprijinul focului artileriei, infanteria se desfăşoară în dispozitiv de luptă, ajungând pe aliniamentul de atac la ora stabilită.

Pe timpul pregătirii de foc subunităţile se apropie de limita dinainte a apărării inamicului pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).

Art. 208. Misiunile de luptă se dau în raionul iniţial (de plecare) şi se precizează pe timpul apropierii subunităţilor de limita dinainte a apărării inamicului.

Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii acţiunilor, sur-prinderea inamicului, vulnerabilitate redusă faţă de loviturile şi focul acestuia.

Obiectivul de atac al subunităţilor se stabileşte în funcţie de tăria apărării pe direcţia lor de acţiune şi de gradul de neutralizare a armamentului antitanc, fiind uneori mai adînc decît în ofensiva din contact nemijlocit.

Art. 209. Manevra în ofensivă constă în deplasarea forţelor şi mijloacelor proprii în scopul aplicării favorabile a puterii de luptă în timp şi spaţiu pentru a obţine un avantaj în raport cu inamicul.

Printr-o manevră reuşită se obţine surprinderea şi dezorganizarea inamicului, dezvoltarea succesului, amplificarea libertăţii de acţiune şi protecţia forţelor proprii.

Art. 210. În ofensivă manevra de forţe şi mijloace ale plutonului (grupei) se execută în scopul deplasării rapide şi organizate a grupelor (militarilor) pentru crearea celei mai favorabile grupări pe direcţia de atac, schimbarea efortului de pe o direcţie pe alta, intensificarea atacului în

96 din 259

Apărarea

adâncime, învăluirea sau întoarcerea flancurilor şi spatelui dispozitivului inamicului, încercuirea şi nimicirea lui în timp scurt.

Art. 211. Formele de manevră la care participă plutonul (grupa) în ofensivă sunt: mutarea efortului de pe o direcţie pe alta, atacul frontal, învăluirea, întoarcerea, infiltrarea şi manevra pe verticală.

Mutarea efortului de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncime şi invers constă în deplasarea executată cu subunităţile din adâncimea dispozitivului de luptă, cu tehnica militară şi uneori,o parte din forţele de pe limita dinainte, pentru respingerea loviturilor executate de inamic, dezvoltarea ofensivei pe direcţii pe care inamicul nu se aşteaptă.

Atacul frontal constă în producerea de pierderi cât mai mari inamicului, prin ruperea apărării sale şi crearea de breşe în dispozitivul lui de apărare, care să asigure în continuare libertatea de folosire a celorlalte forme de manevră în scopul nimicirii pe părţi a acestuia şi dezvoltării în ritm rapid a ofensivei; ea se execută, de regulă, atunci când apărarea inamicului nu prezintă goluri şi flancuri descoperite şi există realizat un raport de forţe favorabil forţelor proprii pe direcţiile principale de acţiune.

Când nu există posibilitatea de manevră asupra nici unui flanc al inamicului, plutonul înaintează direct prin salturile succesive ale grupelor (pe echipe sau toată grupa), sub sprijin reciproc de foc.

Învăluirea constă în combinarea acţiunilor frontale ale subunităţilor proprii cu cele executate asupra unuia sau ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului, în vederea fracţionării şi nimicirii forţelor sale. Între acţiunile frontale şi cele de flanc trebuie să existe cooperare şi legătură de foc neîntrerupte.

Întoarcerea este forma de manevră prin care se angajează inamicul de front cu o parte din subunităţile, în timp ce majoritatea forţelor şi mijloacelor acţionează în flancul sau spatele dispozitivului acestuia, pe o adâncime mai mare, cu scopul de a ataca forţele de angajare ulterioară sau rezervele, intercepta comunicaţiile, silindu-l să ducă acţiuni de luptă şi în alte direcţii decât pe direcţia frontului; între forţele care duc acţiuni frontale şi cele care execută întoarcerea nu există legătură de foc; o atenţie deosebită se acordă cooperării şi sprijinului de foc pentru nimicirea inamicului încercuit; cele mai bune rezultate pot fi obţinute prin întoarcerea ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului.

Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei de întoarcere fie în cadrul grupării de forţe care angajează inamicul de front, fie în cea care acţionează în flancul sau spatele acestuia.

97 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Infiltrarea se execută prin pătrunderea unor forţe în dispozitivul inamicului, individual sau în grupuri mici sau pe deasupra, fără a fi descoperite.

Scopurile infiltrării pot fi: atacarea inamicului în punctele slabe; ocuparea punctelor importante din teren dispuse sau distrugerea unor obiective vitale din adâncimea dispozitivului inamicului; obţinerea de informaţii; pentru hărţuirea şi destabilizarea inamicului sau pentru atacarea rezervelor acestuia.

Plutonul de infanterie participă la executarea infiltrării în cadrul eşalonului superior şi îndeplineşte misiunile stabilite de către comandantul acestuia .

Manevra pe verticală nu este specifică eşalonului pluton; ea se execută când eşalonul superior dispune de resursă de aviaţie pentru utilizarea forţelor aeromobile, în scopul de a favoriza acţiunile forţelor de pe direcţiile principale; se foloseşte în mod frecvent, concomitent cu celelalte forme de manevră.

Plutonul poate fi destinat să acţioneze în cadrul forţelor aeromobile din cadrul eşalonului superior.

Art. 212. Plutonul (grupa) poate să desfăşoare acţiuni specifice ofensivei: urmărirea, lupta de întîlnire, ieşirea din încercuire, cercetarea prin luptă, atacul demonstrativ.

Art. 213. Urmărirea constă în înaintarea rapidă a forţelor proprii pe direcţiile de retragere ale inamicului şi pe cele paralele cu acestea în scopul de a-i intercepta căile de retragere, a-l nimici şi captura pe acesta.

Urmărirea poate fi de front, paralelă, din aer şi combinată; se adoptă mai frecvent la începutul retragerii, pe timp de iarnă şi când reţeaua de comunicaţii nu este dezvoltată.

Plutonul (grupa) de infanterie trece, de regulă, la urmărirea de front sau paralelă a inamicului în cadrul eşalonului superior.

Urmărirea de front constă în înaintarea rapidă a plutonului (grupei) pe acelaşi itinerar pe care se retrage inamicul în scopul interzicerii desprinderii acestuia de forţele proprii.

Plutonul (grupa) nimiceşte din mişcare sau ocoleşte subunităţile de acoperire ale inamicului şi pătrunde cu repeziciune spre gruparea forţelor principale pentru a îngreuna retragerea acestora şi a favoriza manevra de învăluire şi întoarcere.

Urmărirea paralelă se realizează prin înaintarea rapidă a plutonului (grupei) pe un itinerar paralel cu cel de retragere al inamicului în scopul: devansării forţelor principale; ocupării unor aliniamente, treceri peste cursuri de apă şi noduri de comunicaţie de pe direcţia de retragere a

98 din 259

Apărarea

acestuia; lovirii în flanc şi spate; încercuirii şi nimicirii, în cooperare cu forţele care îl urmăresc în front.

Art. 214. Lupta de întâlnire poate să aibă loc în ofensivă, pe timpul ducerii acţiunilor în adâncimea apărării inamicului.

Lupta de întâlnire se caracterizează prin: organizarea acţiunilor în timp scurt şi din mişcare; adaptarea rapidă a dispozitivelor la situaţiile create în scopul lovirii inamicului în flanc şi spate; manifestarea iniţiativei şi prevederii la nivelul fiecărui comandant de subunitate; situaţii insuficient de clare în momentul angajării luptei şi schimbări bruşte ale acestora; luptă îndârjită şi eforturi deosebite pentru câştigarea de timp, cucerirea şi păstrarea iniţiativei; desfăşurarea luptei în ritm rapid şi pe front larg, cu angajarea succesivă a forţelor şi mijloacelor; posibilităţi mari de manevră; existenţa flancurilor şi intervalelor descoperite.

Condiţiile de succes în lupta de întâlnire sunt: executarea neîntreruptă a cercetării pentru descoperirea la timp a inamicului şi devansarea acestuia în executarea focului; luarea în timp scurt a deciziei şi transmiterea oportună a misiunilor de luptă; devansarea inamicului în cucerirea aliniamentelor favorabile pentru desfăşurare, în executarea manevrei şi în crearea din timp a unei grupări de forţe şi mijloace capabile să nimicească forţele principale ale acestuia; alegerea celor mai eficiente forme de manevră şi desfăşurarea rapidă a forţelor în vederea intrării acestora în mod organizat în luptă, devansându-l pe inamic în executarea atacului; mutarea rapidă a eforturilor pe direcţiile unde s-a realizat cel mai important succes; ducerea unor acţiuni rapide, decisive şi coordonate a forţelor în spaţiul terestru; manifestarea iniţiativei şi perseverenţei de către toţi comandanţii pentru obţinerea victoriei.

Plutonul poate duce lupta de întâlnire independent ca pichet mobil de cap sau în cadrul forţelor principale ale companiei.

Grupa de infanterie poate duce lupta de întâlnire independent ca patrulă de siguranţă, în cadrul plutonului numit pichet mobil de cap sau în cadrul forţelor principale ale companiei.

Pregătirea luptei de întâlnire se desfăşoară pe hartă, iar misiunile se precizează pe timpul apropierii subunităţilor de aliniamentul de atac.

Lupta de întâlnire începe odată cu angajarea patrulei de siguranţă. Patrula de siguranţă la întâlnirea cu elementele de cercetare ale inamicului le nimiceşte cu repeziciune, după care continuă deplasarea. Când întâlneşte forţe superioare ale inamicului, patrula de siguranţă ocupă un aliniament favorabil pe un front larg, produce pierderi inamicului şi asigură condiţii pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă a pichetului mobil de cap.

99 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Pichetul mobil de cap, sub acoperirea focului artileriei şi al patrulei de siguranţă, folosind terenul se desfăşoară din mişcare în dispozitiv de luptă, nimiceşte elementele de siguranţă ale inamicului şi pătrunde spre forţele principale ale acestuia, le fixează de front asigurând desfăşurarea şi manevra forţelor principale ale companiei.

Inamicul care a devansat plutonul în desfăşurare şi trece la ofensivă, este oprit prin focul concentrat al tuturor mijloacelor de foc.

Dacă plutonul (grupa) se desfăşoară în acelaşi timp cu inamicul, acesta îl atacă cu rapiditate şi hotărâre.

Când inamicul se retrage, plutonul (grupa) trece imediat la urmărirea acestuia.

Art. 215. Ieşirea din încercuire se execută de către plutonul (grupa) de infanterie în cadrul eşalonului superior dintr-un dispozitiv de luptă adecvat, în vederea ruperii frontului încercuirii, nimicirii inamicului de pe direcţia respectivă, creării unui culoar pentru scoaterea şi evacuarea forţelor, mijloacelor şi realizării joncţiunii cu forţele proprii situate în afara încercuirii.

Pentru ieşirea din încercuire se utilizează următoarele procedee: ieşirea independentă prin acţiuni ofensive, din interiorul raionului spre forţele proprii; acţiunea ofensivă executată în cooperare cu forţele din afara încercuirii, care atacă concomitent din sens opus pe această direcţie cu realizarea joncţiunii pe un aliniament de întâlnire stabilit; despresurarea forţelor încercuite prin acţiuni ofensive, executate de pe teritoriul liber, până în raionul forţelor încercuite.

De regulă, plutonul (grupa) este scos din încercuire de către alte forţe.

Art. 216. Cercetarea prin luptă se execută în scopul procurării de date şi informaţii despre dispozitivul de luptă şi sistemul de lovire al inamicului care nu au putut fi obţinute prin alte procedee de cercetare sau acţiune, precum şi al verificării veridicităţii unor informaţii obţinute anterior.

Cercetarea prin luptă se planifică şi se execută ca urmare a ordinului eşalonului superior; ea poate fi folosită şi ca mijloc de a menţine inamicul sub presiune, prin cucerirea unor puncte decisive din teren.

Modul de pregătire şi desfăşurare a cercetării prin luptă este similar acţiunii ofensive.

100 din 259

Apărarea

Art. 217. Atacul demonstrativ se execută la ordinul eşalonului superior şi este o acţiune desfăşurată de către pluton pe o direcţie secundară, în scopul inducerii în eroare a inamicului; el trebuie să fie suficient de credibil pentru a obţine reacţia dorită din partea inamicului.

Atacul demonstrativ se desfăşoară fără a avea contact nemijlocit cu forţele luptătoare ale inamicului, acţiunea constând, de regulă, în folosirea focului şi fumului, a mijloacelor de război electronic şi tehnicii de comunicaţii, precum şi a deplasării forţelor.

Pe timpul atacului demonstrativ plutonul (grupa) de infanterie acţionează în cadrul eşalonului superior.

2. PLUTONUL ÎN OFENSIVĂ

Art. 218. Plutonul de infanterie pregăteşte şi duce lupta ofensivă, de regulă, în cadrul eşalonului superior - în dispozitivul de luptă al companiei, uneori acţionează independent - în rezerva batalionului, în grupul de asalt, în patrula de cercetare de luptă, precum şi în grupul înaintat al desantului tactic aerian.

Art. 219. Obiectivul de atac al plutonului constă în nimicirea personalului şi distrugerea mijloacelor de foc ale inamicului de pe direcţia sa de ofensivă.

Plutonul aflat în adâncimea dispozitivului companiei îndeplineşte următoarele misiuni: dezvoltarea ofensivei pe direcţia primită, participarea la respingerea contraatacurilor inamicului şi continuarea ofensivei în adâncimea apărării acestuia.

Art. 220. Când acţionează în cadrul companiei constituită ca detaşament de întoarcere, în localitate plutonul îndeplineşte următoarele misiuni: se infiltrează în adâncimea dispozitivului inamicului; loveşte în flancul şi spatele acestuia; întoarce apărarea inamicului; creează condiţii favorabile dezvoltării ofensivei de front.

Art. 221. Când acţionează în cadrul companiei destinată ca detaşament înaintat, plutonul poate îndeplini următoarele misiuni: cucerirea din mişcare şi menţinerea unor aliniamente (obiective) importante din adâncimea apărării inamicului sau a trecerilor peste cursurile de apă; cucerirea şi menţinerea unor puncte obligate de trecere; întârzierea afluirii rezervelor inamicului din adâncime.

101 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 222. Misiunea plutonului de infanterie când acţionează pentru urmărirea inamicului constă în: devansarea forţelor principale; ocuparea unului aliniament, a unei treceri peste un curs de apă sau a unui nod de comunicaţie de pe direcţia sa de retragere; lovirea în flanc şi spate; participarea în cooperare cu forţele care îl urmăresc de front la încercuirea şi nimicirea acestuia.

Art. 223. Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă a plutonului în ofensivă este variabilă în funcţie de varianta adoptată, fiind până la 300 m, rezultată din fronturile grupelor şi intervalele dintre acestea (până la 50 m fiecare).

Când acţionează pe TAB sau MLD frontul de atac al plutonului este de pînă la 300 m, rezultată din intervalele dintre autovehicule, care pot fi până la 100 m.

Art. 224. Plutonului în ofensivă i se pot da ca întărire 1-2 mitraliere, 1-2 tunuri sau aruncătoare de grenade (instalaţii de lansare rachete) antiblindate şi 1-2 echipe de aruncătoare de flăcări. Acestea se pot dispune în intervalele dintre grupe, la flancurile plutonului sau înapoia grupelor. Plutonul poate fi sprijinit de subunităţi de artilerie.

Art. 225. Dispozitivul de luptă al plutonului în ofensivă, cînd acţionează pe jos, se compune din dispozitivele de luptă ale grupelor şi ale mijloacelor de foc primite ca întărire. Plutonul atacă, de regulă, cu grupele în linie. Uneori, ca urmare a unor manevre executate, plutonul poate adopta dispozitivul de luptă eşalonat spre dreapta (stânga).

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ale plutonului se deplasează înapoia grupelor din care fac parte de pe un aliniament pe altul, astfel ca să poată sprijini atacul acestora prin foc executat cu mitralierele, cu armamentul de pe maşinile de luptă, prin intervale, pe la flancuri şi pe deasupra trupelor, atunci cînd terenul permite.

Dispozitivul plutonului cînd acţionează pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), se compune din linia maşinilor de luptă şi mijloacelor date ca întărire, care acţionează în linie de luptă sau după aceasta.

Dacă plutonul este înzestrat cu automobil, după debarcarea militarilor, acesta se deplasează în raionul de adunare stabilit.

Cînd se acţionează pe jos, după debarcarea din transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), precum şi pe timpul luptei în adîncime, plutonul poate acţiona în dispozitiv premergător de luptă (în linie de grupe în coloană, eşalonat spre dreapta sau spre stânga).

102 din 259

Apărarea

Art. 226. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul plutonul o începe de pe poziţia de plecare la ofensivă în dispozitivul de luptă creat anterior. Plutonul ocupă poziţia de plecare la ofensivă în timpul regrupării din poziţia de apărare sau cu schimbul concomitent al subunităţilor ce se apără.

Plutonul de infanterie motorizată în timpul regrupării (schimbului) se dispune pe poziţia de plecare la ofensivă a companiei: infanteriştii - în prima tranşee, iar blindatele ocupă poziţii de tragere alături sau în spatele grupelor sale la distanţa de până la 50 m. În caz că maşinile blindate nu pot ocupa pe ascuns poziţii de tragere, alături de plutonul său la limita dinainte, atunci ele împreună cu alte blindate ale plutoanelor companiei, pot să se dispună pe poziţia de plecare la ofensivă a altor subunităţi cu care cooperează.

Art. 227. Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton: însuşeşte misiunea, analizează situaţia, ia hotărârea, desfăşoară recunoaşterea, dă ordinul de luptă, organizează cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi conducerea.

Art. 228. Hotărârea pentru lupta de ofensivă comandantul de pluton, de obicei, o ia în timpul recunoaşterii, desfăşurate de comandantul superior. În timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, iar dacă situaţia permite şi în cazul ofensivei din mişcare, toate activităţile pentru organizarea luptei se desfăşoară în teren. În cazul cînd situaţia nu permite organizarea luptei în teren, comandantul de pluton ia hotărârea, dă ordinul de luptă şi organizează cooperarea pe hartă (schemă pe macheta terenului).

În timpul executării recunoaşterii comandantul de pluton studiază terenul, indică reperele şi precizează:

- traseul limitei dinaintea apărării inamicului şi amplasarea mijloacelor de foc îndeosebi cele antitanc, locurile şi tipurile de baraje, obstacole, precum şi ţintele care urmează a fi nimicite de mijloacele comandantului superior;

- misiunile de luptă ale grupelor şi mijloacelor date ca întărire;

- aliniamentele de trecere la atac şi de siguranţă;- locurile culoarelor în baraje şi trecerilor peste obstacole şi

marcarea lor.În timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul comandantul

de pluton (grupă), în afară de aceasta, precizează poziţia de plecare la ofensivă (sectorul, tranşeea, şanţul), itinerarele de ieşire a transportoarelor

103 din 259

12.04.2023

Capitolul II

amfibii blindate (maşinilor de luptă) la pluton, iar în timpul ofensivei din mişcare - itinerarul de deplasare, aliniamentele de desfăşurare şi de debarcare.

La recunoaştere, de obicei, participă comandanţii de grupe, iar uneori şi şoferii.

Dînd misiunea de luptă grupelor, comandantul de pluton în ordinul de luptă indică:

- obiectivul de atac; - direcţia de continuare a ofensivei; - aliniamentul de trecere la atac.În timpul atacului cu infanteria debarcată pe jos comandantul de

pluton mai indică: locurile de debarcare, iar locţiitorulul comandantului de pluton, punînd-ui misiunea – indică ordinea de ducere a focului din maşina de luptă şi locul lor în dispozitivul de luptă al plutonului; lunetistului - ţintele pentru nimicire, modul executării focului şi locul în dispozitivul de luptă al plutonului; puşcaşului sanitar - misiunea şi locul aflării.

Organizînd cooperarea, comandantul de pluton trebuie- în timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul să indice:

ordinea ocupării poziţiilor de plecare la ofensivă (sectorului de tranşee, şanţuri), ieşirea maşinilor de luptă şi ocuparea locurilor lor;

- în timpul ofensivei din mişcare să indice ordinea de deplasare spre aliniamentul de trecere la atac, desfăşurării în dispozitivul de luptă, ducerii focului din armele cu glonţ şi blindate; modul de deplasare în timpul atacului, de executare a culoarelor în barajele genistice, inclusiv în cele instalate cu mijloacele de minare de la distanţă;

- să coordoneze acţiunile grupelor între ele şi între mijloacele de foc date ca întărire şi vecini;

- să indice ordinea ducerii focului asupra ţintelor aeriene şi măsurilor de protecţie împotriva armelor de înaltă precizie ale inamicului;

- să indice semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de acţiuni conform acestora.

În cazul atacului cu infanteria debarcată pe jos, comandantul de pluton mai indică locurile de debarcare a efectivului şi modul de acţiuni al maşinilor de luptă după debarcare.

Art. 229. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul plutonul o începe după executarea pregătirii de foc a atacului, în timpul căreia se nimicesc mijloacele de foc descoperite cu focul armamentului din dotare, precum şi forţa vie a inamicului. Comandantul de pluton conduce focul subordonaţilor, efectuează observările asupra ţintelor, care urmează să fie nimicite şi neutralizate în timpul pregătirii de foc a atacului pe direcţia de

104 din 259

Apărarea

ofensivă a plutonului şi raportează comandantului de companie despre rezultatele observărilor.

La timpul stabilit, conform ordinului (semnalului) comandantului superior, comandantul plutonului de infanterie motorizată în cazul atacului pe jos dă comanda: “Pregătirea de atac”, şi apoi dă ordinul: “Pluton, la atac – înainte”, la care efectivul saltă din tranşee şi cu pas grăbit sau alergător înaintează, atacînd inamicul în direcţia trecerilor prin baraje. Blindatele, mişcîndu-se spre grupele lor susţin cu foc atacul efectivului plutonului, care se deplasează în timpul pregătirii de foc a atacului în poziţie de pornire pentru ofensivă. Blindatele, la comanda (semnalul) comandantului de pluton, se apropie în ascuns de grupele sale, folosind cutele reliefului şi ajungînd la grupe, se opresc. Efectivul la comanda comandantului plutonului: “Pluton - la maşini”, “La locuri” repede efectuează îmbarcarea în maşini şi se pregăteşte pentru ducerea focului din mers, iar odată cu trecerea la atac, deschide foc.

Cu trecerea la atac a grupelor, comandanţii de pluton precizează situaţia inamicului, iar în caz de necesitate - misiunea de luptă a grupelor şi ordinea trecerii barajelor.

Art. 230. Trecerea barajelor în faţa limitei dinainte a apărării inamicului se efectuează sub acoperirea focului artileriei, elicopterelor de luptă şi subunităţilor de artilerie, precum şi cu susţinerea reciprocă a focului, blindatelor şi armelor cu glonţ.

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) trec prin barajele genistice ale inamicului în dispozitiv de luptă pe direcţiile lor - în ordinea stabilită prin culoarul executat. Pentru fiecare pluton se execută cîte un culoar.

Efectivul plutonului de infanterie motorizată, care atacă inamicul pe jos, trece cîmpul minat pe urmele maşinilor de luptă sau prin culoarele executate. Odată cu apropierea efectivului de barajele genistice, la comanda comandantului de pluton: “Pluton, în direcţia obiectivului cutare, în coloană cîte doi (trei), direcţional grupa întîi, prin culoar, cu pas alergător MARŞ” sau “Pluton, după mine în coloană cîte doi (trei), prin culoar, cu pas alergător MARŞ” grupele în ordinea stabilită ocupă din mers locurile în coloana plutonului. În acest timp, blindatele cu foc din opriri scurte nimicesc mijloacele de foc ale inamicului, care împiedică trecerea prin baraje a efectivului. Ele trec barajele după coloana plutonului.

Cîmpul minat prin surprindere de mijloacele de minare la distantă, pe direcţia deplasării (atacului) plutonului se trec prin culoare, de obicei, în coloana plutonului. Maşinile de luptă, care se află pe aliniamentul de luptă

105 din 259

12.04.2023

Capitolul II

şi au rămas pe teren minat, se deplasează spre culoarul executat prin căile deminate de efectivul grupelor cu utilizarea complexelor de deminare din dotare şi a altor metode.

Art. 231. După trecerea barajelor, plutonul de infanterie motorizată, care atacă pe jos, la comanda comandantului de pluton “Pluton, în direcţia obiectivului cutare - pentru luptă, ÎNAINTE” sau “Pluton, după mine, pentru luptă, ÎNAINTE” cu pas alergător, în ordinea stabilită, se desfăşoară în lanţ de trăgători, execută foc din arma din dotare şi fulgerător atacă inamicul. Apropiindu-se de tranşeea inamicului la 20-40 m, la comanda comandantului de pluton “Pluton, pregătiţi grenadele”, efectivul pregăteşte grenadele pentru luptă, iar la comanda “Pluton, cu grenade – FOC” efectivul aruncă grenadele asupra inamicului şi la timpul stabilit “C”, cu strigăte de “URA”, înaintează spre limita dinainte a apărării inamicului, nimicindu-1 cu foc la gura ţevii şi cu baioneta, continuîndu-şi apoi atacul în direcţia indicată.

Maşinile de luptă, după trecerea barajelor prin culoare îşi ajung din urmă subunităţile şi le susţin cu focul armamentului lor, acţionînd în spatele lanţului de trăgători a subunităţilor sale.

Plutonul de infanterie motorizată, în timpul atacului pe maşini de luptă, după trecerea barajelor genistice urmînd exploziile obuzelor artileriei sale, la timpul stabilit “C” pătrunde fulgerător la limita dinainte a apărării inamicului, nimiceşte mijloacele lui de foc, în primul rînd mijloacele antitanc şi folosind rezultatele nimicirii cu foc, repede şi fără opriri înaintează în adîncime.

Depărtarea care asigură securitatea faţă de exploziile obuzelor propriei artilerii este: pentru transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă a desantului) – 300m, pentru efectivul care atacă inamicul pe jos – 400 m.

Servanţii la aruncătoarele de flăcări, date ca întărire plutonului, înaintînd în dispozitivele de luptă ale plutonului, nimicesc inamicul în tranşee, căile de comunicaţii şi alte fortificaţii.

În timpul atacului pe jos, comandantul plutonului de infanterie motorizată se debarcă şi se deplasează în urma lanţului de trăgători la distanţa de pînă la 50 m într-un loc, care ar asigura cea mai bună observare a acţiunilor plutonului şi conducerea acestuia. Conducerea focului şi deplasării blindatelor comandantul de pluton o efectuează prin locţiitorul său.

Art. 232. Lupta în adîncimea apărării inamicului se caracterizează printr-o înaintare neuniformă a subunităţilor şi se dezvoltă în împrejurări dificile şi schimbătoare. Deplasarea cu succes a unei grupe sau a unor din

106 din 259

Apărarea

vecini, comandantul de pluton imediat o foloseşte pentru dezvoltarea succesului.

Dacă vecinii rămîn în urmă, plutonul, fără să înceteze atacul, cu o parte din mijloacele de foc nimiceşte ţintele care reţin înaintarea vecinilor. Cel mai bun ajutor pentru vecini este mişcarea înainte.

Punctul de sprijin, în care inamicul opune rezistenţă, plutonul îl ocoleşte şi îi atacă din flanc sau din spate. Pentru manevră se folosesc cutele terenului, intervalele în dispozitivele de luptă sau flancurile deschise ale inamicului; în scopul mascării se pot utiliza aerosoli (fumuri).

În cazul cînd ocolirea punctului de sprijin nu este posibilă, comandantul plutonului concentrează focul plutonului, mijloacelor de foc date ca întărire şi cere focul subunităţilor cu care cooperează asupra ţintelor, care împiedică deplasarea, avansează grupele pe un aliniament avantajos pentru trecerea la atac şi concomitent ia măsuri pentru efectuarea trecerilor prin baraje. Plutonul, folosind rezultatele lovirii cu foc a inamicului printr-un atac din front, desăvîrşeşte nimicirea acestuia şi îşi continuă deplasarea înainte.

Pe măsura slăbirii rezistenţei inamicului, plutonul de infanterie motorizată, care înaintează pe jos, la ordinul (semnalul) comandantului superior efectuează îmbarcarea în maşini. Pentru aceasta blindatele, la ordinul comandantului de pluton, ajung din urmă grupele, încetinesc deplasarea sau fac o scurtă oprire. Efectivul la comanda comandanţilor de grupe “La maşini” cu pas alergător se deplasează spre maşinile de luptă, pun armele la siguranţă, apoi la comanda “Îmbarcarea” repede efectuează îmbarcarea şi se pregăteşte pentru ducerea focului din mişcare. Ochitorii operatori ai blindatelor (ochitorii mitralierelor de pe TAB) în timpul îmbarcării efectivului efectuează observări asupra inamicului şi nimicesc ţintele observate. Acţionînd pe blindate, plutonul continuă să îndeplinească misiunea.

Art. 233. Descoperind mijloacele de atac nuclear şi chimic, sisteme de arme de înaltă precizie, plutonul, folosind cu iscusinţă căile de acces, rapid se deplasează spre ele şi printr-un atac fulgerător nimiceşte forţa vie a inamicului şi scoate din funcţiune instalaţiile (tunurile, aruncătoarele).

Barajele şi obstacolele, întîlnite în adîncimea apărării inamicului, plutonul le ocoleşte sau le trece prin breşele executate anterior.

Zonele infectate plutonul, de regulă, le trece pe blindate (automobile), folosind mijloacele de protecţie individuală, sau le ocoleşte pe direcţiile indicate de comandantul de companie.

107 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Sectoarele greu accesibile ale terenului plutonul de infanterie motorizată, care atacă pe jos, înaintează sub acoperirea focului blindatelor.

Art. 234. Plutonul nimiceşte inamicul, care contraatacă, în cooperare cu alte subunităţi printr-un atac hotărîtor din mişcare sau, la comanda comandantului de companie, nimiceşte mai întîi inamicul cu foc de pe un aliniament favorabil, iar blindatele ocupînd în acest timp, poziţii de tragere după adăposturile apropiate. În acest timp efectivul plutonului de infanterie motorizată se debarcă şi ocupă poziţii avantajoase, de regulă, înaintea blindatelor. Apoi, printr-un atac finalizează nimicirea inamicului.

Plutonul, care nu participă la contraatac, accelerează deplasarea în scopul ieşirii în flancul şi spatele inamicului, care contraatacă.

Art. 235. Observînd retragerea inamicului, comandantul de pluton imediat organizează urmărirea şi raportează despre aceasta comandantului de companie.

În timpul urmăririi plutonul, folosind cu iscusinţă cutele terenului şi alte proprietăţi de mascare ale terenului, iese pe direcţia retragerii inamicului, îi zădărniceşte acţiunile şi printr-un atac hotărîtor îl nimiceşte.

Dacă ieşirea spre căile de retragere ale inamicului este imposibilă, plutonul prin acţiuni hotărîtoare pătrunde în dispozitivele de luptă ale subunităţilor de acoperire, le nimiceşte în cooperare cu vecinii şi înaintează spre forţele principale ale inamicului care se retrage. Plutonul de infanterie motorizată urmăreşte inamicul, de obicei, pe maşini de luptă.

Art. 236. Consolidînd aliniamentul cucerit, comandantul de pluton acţionează conform articolelor expuse în capitolul “Apărarea”. În pluton în scurt timp se organizează sistemul de foc şi se execută alte activităţi pentru pregătirea în vederea respingerii contraatacului inamicului. O atenţie deosebită se acordă organizării apărării antitanc.

Art. 237. Plutonul de infanterie motorizată, care constituie rezerva batalionului, folosind proprietăţile de mascare ale terenului, se deplasează în urma companiilor eşalonului întîi la o depărtare de 1,5-2 km în gătinţă să desfăşoare ofensiva şi nimicirea inamicului, rămas în spatele subunităţilor din eşalonul întîi sau să execute alte misiuni.

Primind misiunea, comandantul plutonului de infanterie motorizată pune din mişcare misiuni grupelor. Totodată, el indică în teren poziţia inamicului şi locul amplasării mijloacelor lui de foc, aliniamentul intrării în luptă, obiectivul de atac şi direcţia de continuare a ofensivei. La apropierea de aliniamentul indicat plutonul se desfăşoară în dispozitiv de luptă şi fulgerător atacă inamicul.

Art. 238. În timpul ofensivei din mişcare, plutonul de infanterie motorizată în perioada pregătirii de foc a atacului se deplasează spre

108 din 259

Apărarea

aliniamentul de trecere la atac în coloana companiei.Dacă comandantul de companie a indicat punctul desfăşurării pe

coloane de plutoane, atunci plutoanele după trecerea lui de sine stătător cu viteză maximă admisibilă ies pe direcţiile lor. Apropiindu-se de aliniamentul de trecere la atac, plutoanele, la ordinul comandantului, cu foc din mişcare continuă înaintarea spre limita dinainte a apărării inamicului. În acelaşi timp, plutonul nimiceşte mijloacele de foc ale inamicului, în primul rînd cele antitanc, fără a-1 lăsa pe inamic să izoleze efectivul de blindate.

În timpul atacului cu infanteria debarcată pe jos comandantul de pluton de infanterie motorizată, la apropierea de aliniamentul de debarcare indicat, dă comanda “Pluton (grupă), fiţi gata de debarcare”, iar comandanţii de grupe îl dublează. La acest ordin, efectivul pune armele la siguranţă, le scoate din crenele şi se pregătesc pentru debarcare.

Ieşind la aliniamentul de debarcare, la comanda comandantului de pluton “Pluton - la maşini” şoferii maşinilor de luptă micşorează viteza vehiculelor sau, folosind adăpostirile existente, fac o scurtă oprire. Grupele, la comanda comandanţilor săi “La maşini”, se debarcă în grabă din maşini, iar la comanda “Grupă, spre obiectivul cutare pentru luptă, înainte” se desfăşoară în lanţ de trăgători şi, executînd foc intens din mers, cu pas grăbit sau alergător continuă înaintarea spre limita dinainte a apărării inamicului.

Atacul limitei dinainte a apărării inamicului şi dezvoltarea ofensivei în adîncime plutonul le efectuează în aceeaşi ordine, ca şi în cazul ofensivei din contact nemijlocit cu acesta.

Art. 239. Cursurile de apă plutonul, de regulă, le forţează din mişcare. Comandantul de pluton, la apropierea de cursul de apă, indică grupelor locul de trecere, ordinea ducerii focului în timpul forţării şi misiunea pe celălalt mal.

Pregătirea blindatelor pentru forţare se efectuează în apropierea cursului de apă. În acest caz, o atenţie deosebită se acordă etanşeităţii obloanelor, crenelelor, uşilor, bunei funcţionări a pompelor de apă, existenţei şi închiderii ermetice a găurilor de scurgere. Efectivul aflat în maşini îmbracă vestele de salvare.

Plutonul de infanterie motorizată, odată cu ieşirea la cursul de apă şi susţinut de focul artileriei, îl forţează din mişcare pe maşinile de luptă, pe mijloacele de treceri-desant sau pe podul capturat. Plutonul nimiceşte din mişcare inamicul care opune rezistenţă cu focul tuturor mijloacelor din dotare. Ieşind pe malul opus, plutonul continuă ofensiva pe direcţia indicată, fără a se opri.

109 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 240. Pregătirea pentru ofensiva pe timp de noapte se efectuează în timpul zilei. Comandantul de pluton, organizînd ofensiva pe timp de noapte, pe lîngă chestiunile curente mai determină reperele vizibile pe timp de noapte; azimutul direcţiei de ofensivă a plutonului şi grupa direcţională; marcarea grupelor (blindatelor), trecerilor în baraje, precum şi modul de iluminare a terenului, folosirea aparatelor de vedere pe timp de noapte şi pregătirea armelor plutonului pentru trageri pe timp de noapte; semnalele de recunoaştere. Comandantul, de asemenea, organizează asigurarea grupelor cu mijloacele de semnalizare şi iluminare, cu cartuşe şi obuze trasoare.

În timpul ofensivei pe timp de noapte, o atenţie deosebită se acordă executării cercetării, menţinerii direcţiei şi semnalizării oportune a poziţiei sale.

Plutonul de infanterie motorizată înaintează pe timp de noapte, de obicei, pe jos. Blindatele acţionează la lanţul subunităţilor de infanterie motorizată.

Mijloacele de iluminare se folosesc astfel, încît să nu ilumineze dispozitivele de luptă proprii.

În timpul ofensivei, mai ales din zorii zilei, plutonul trebuie să fie gata de respingerea unor contraatacuri posibile ale inamicului.

3. GRUPA ÎN OFENSIVĂ

Art. 241. Grupa de infanterie pregăteşte şi duce lupta ofensivă, de regulă, în cadrul eşalonului superior – în dispozitivul de luptă al plutonului. Uneori acţionează independent ca patrulă de siguranţă pe timpul urmăririi sau luptei de întâlnire.

Art. 242. Obiectivul de atac al grupei constă în nimicirea personalului şi distrugerea mijloacelor de foc ale inamicului de pe direcţia sa de atac.

Grupa din cadrul plutonului aflat în adâncimea dispozitivului companiei îndeplineşte următoarele misiuni: dezvoltarea ofensivei pe direcţia primită; participarea la respingerea contraatacurilor inamicului; continuarea ofensivei în adâncimea apărării acestuia.

Când acţionează în cadrul plutonului constituit ca detaşament de întoarcere, în localităţi, îndeplineşte următoarele misiuni: se infiltrează în adâncimea dispozitivului inamicului, loveşte în flancul şi spatele acestuia;

110 din 259

Apărarea

întoarce apărarea inamicului; creează condiţii favorabile dezvoltării ofensivei de front.

Când acţionează în cadrul companiei destinată ca detaşament înaintat, poate îndeplini următoarele misiuni: cucerirea din mişcare şi menţinerea unor aliniamente (obiective) importante din adâncimea apărării inamicului sau trecerilor peste cursurile de apă; cucerirea şi menţinerea unor puncte obligate de trecere; întârzierea afluirii rezervelor inamicului din adâncime.

Misiunea grupei de infanterie când acţionează pentru urmărirea inamicului este de a-i devansa forţele principale, a ocupa un aliniament, o trecere peste un curs de apă, nod de comunicaţie de pe direcţia de retragere a acestuia, pentru a-l lovi în flanc şi spate, a participa la încercuirea şi nimicirea lui în cooperare cu forţele care urmăresc din front.

Art. 243. Dispozitivul de luptă al grupei de infanterie motorizată pe jos este constituit din lanţul de trăgători şi maşina de luptă.

Pentru a micşora vulnerabilitatea faţă de focul inamicului şi a folosi terenul cît mai judicios, militarii trebuie să plece la atac cu repeziciune spre înainte şi, ulterior, să se deplaseze spre stînga şi dreapta fără a schimba însă direcţia de acţiune a grupei, menţinînd intervalele şi nestînjenind acţiunile militarilor vecini.

Transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) acţionează în spatele lanţului de trăgători a grupei, la unul din flancuri sau nemijlocit în linia lanţului de trăgători.

Art. 244. Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă în ofensivă este variabilă în funcţie de varianta adoptată, fiind de pînă la 50 m, rezultată din intervalele de 6-8 m (8- 12 paşi) dintre militari.

Grupa atacă în dispozitiv de luptă pe jos sau pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă).

În timpul atacului pe jos, comandantul de grupă se debarcă şi se deplasează în lanţul de trăgători.

Art. 245. Pînă la începutul ofensivei grupa ocupă în ascuns poziţia de plecare sau locul indicat de comandantul de pluton. Pe poziţia de plecare efectivul grupei de infanterie motorizată, de obicei, se află în tranşee, iar transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) – pe poziţia de tragere alături de tranşee sau în adîncimea raionului iniţial, împreună cu alte maşini ale plutonului.

Ocupînd poziţia de plecare (locul indicat) grupa se pregăteşte pentru respingerea atacului posibil al inamicului (se dispune în teren).

111 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Art. 246. Primind misiunea de luptă, comandantul de grupă organizează ofensiva.

În ordinul de luptă comandantul de grupă indică:- reperele;- componenţa, situaţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului,

traseul limitei dinainte a apărării şi locurile de amplasare a mijloacelor de foc ale acestuia;

- misiunea plutonului şi a grupei (obiectivul de atac şi direcţia de continuare a ofensivei);

- misiunile vecinilor şi ordinea folosirii focului de artilerie şi a altor mijloace de foc;

- misiunile efectivului:- pentru tot efectivul: locul şi modul de debarcare, locul

fiecărui soldat în lanţul de trăgători al grupei, ordinea de trecere a barajelor şi obstacolelor;

- ochitorului operator la MLD (trăgătorului cu mitralierele de pe TAB), mitraliorului şi trăgătorului cu armamentul de grenade antitanc, iar în caz de necesitate şi restului efectivului: ţintele pentru nimicire şi modul de executare a focului;

- mecanicului conductor la MLD (şoferul TAB): direcţia şi modul de deplasare pe timpul atacului, ordinea de trecere a barajelor şi obstacolelor;

- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de acţiuni la ele;

- ora cînd trebuie să fie gata pentru ofensivă şi locţiitorul.Comandantul de grupă dă ordinul de luptă în teren, iar în cazul cînd

situaţia nu permite acest lucru - pe schemă (la macheta terenului) şi precizează misiunea de luptă în teren în timpul deplasării spre aliniamentul de trecere la atac sau odată cu începerea atacului.

Art. 247. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul grupa o începe de pe poziţia de plecare la ofensivă (din tranşee, şanţ).

Odată cu începerea pregătirii de foc a atacului, comandantul de grupă duce observările asupra obiectivului de atac şi raportează comanda-ntului de pluton despre tot ce a fost descoperit la inamic, precum şi despre rezultatele după executarea focului de artilerie proprie şi altor mijloace de foc. Grupa nimiceşte cu focul armamentului din dotare mitralierele, aruncătoarele de grenade şi alte mijloace de foc descoperite, precum şi forţa vie a inamicului.

112 din 259

Apărarea

Art. 248. Pe poziţia de plecare, la comanda (semnalul) comandantului de grupă „Pregătirea pentru atac”, militarii pun baionetele la arme, le încarcă şi pregătesc grenadele. La comanda (semnalul) „Grupă la atac – ÎNAINTE”, militarii ţîşnesc din tranşee (şanţul de tragere) şi înaintează în dispozitiv de luptă în lanţ de trăgători, în pas viu sau pas alergător, executînd foc asupra inamicului.

Grupa se deplasează fără oprire. Cînd se acţionează pe jos, militarii execută foc din mers cu scurte opriri în picioare sau în genunchi.

Cîmpurile de mine grupa le trece, de regulă, pe urmele maşinilor de luptă sau prin culoarele executate cu pas alergător în componenţa plutonului. Odată cu apropierea de cîmpul de mine, la comanda comandantului de pluton sau de sine stătător, comandantul de grupă dă comanda: „Grupă, după mine în coloană cîte unu (cîte doi), prin culoar, cu pas alergător MARŞ”. La această comandă mitraliorii se deplasează înainte spre culoar şi cu foc acoperă deplasarea grupei, iar restul efectiv se restructurează în coloană şi printr-un salt, sub acoperirea focului maşinii de luptă, trec cîmpul de mine.

Cînd se acţionează pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă), se trage cu armamentul de pe acesta, iar cu armamentul din înzestrarea militarilor — prin orificiile din pereţii laterali ai cutiei blindate.

După trecerea prin culoar grupa, cînd acţionează pe jos, reia dispozitivul de luptă în lanţ de trăgători şi continuă atacul cu impetuozitate pe direcţia obiectivului său. Cînd s-au apropiat la 40-25 m de inamic, comandantul de grupă dă comanda: „Grupă cu grenade, foc”. La această comandă militarii, aruncînd grenadele de mînă, asaltează în fugă, cu strigăte de „URA”, poziţia acestuia. Prin foc la distanţă apropiată şi lupta corp la corp militarii nimicesc inamicul fără a se opri în tranşeele şi locaşurile lui de tragere, cuceresc obiectivul de atac, după care, dacă inamicul nu opune rezistenţă puternică, se îmbarcă în transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) şi continuă înaintarea pe direcţia ordonată. Folosind cu pricepere acoperirile şi porţiunile accidentate din teren, acţionînd pe jos sau pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă), grupa iese repede în flancul sau în spatele mijloacelor de foc sau a grupurilor inamicului care opun rezistenţă, le nimiceşte prin foc, cu grenade, precum şi prin lupta corp la corp.

Fiecare militar trebuie să fie animat de hotărîrea de a se apropia cît mai repede de inamic şi de a-1 nimici.

113 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Nimicind inamicul, grupa, fără a se reţine, se deplasează înainte, pe măsura slăbirii rezistenţei inamicului, la comanda (semnalul) comandantului de pluton, efectivul grupei se îmbarcă în maşina de luptă şi continuă ofensiva pe direcţia indicată.

Cînd atacul se execută cu maşini blindate, îmbarcarea efectivului se efectuează la apropierea maşinilor blindate de poziţia de plecare la ofensivă. Grupa de infanterie motorizată, la comanda comandantului “La maşini”, “Îmbarcarea”, efectuează repede îmbarcarea, se pregăteşte pentru ducerea focului din mişcare şi atacă inamicul.

Art. 249. În timpul ofensivei în adîncimea apărării inamicului, grupa, fără să se abată de la direcţia ofensivei şi folosind cutele reliefului, iese în flanc sau spatele inamicului şi printr-un atac hotărît îl nimiceşte. Deplasările grupei se efectuează la comenzile comandantului de pluton. Pe unele sectoare metoda de deplasare (cu pas grăbit, alergător, prin salturi, tîrîş) este determinată de comandantul de grupă în funcţie de relieful te-renului şi intensitatea focului inamicului. El trebuie să urmărească ca subordonaţii să se deplaseze repede înainte, să folosească cu iscusinţă terenul şi să menţină direcţia indicată. Grupa trage din mers şi din opriri, iar comandantul grupei, mai ales a acelei care acţionează fără blindat, este obligat să stabilească o astfel de ordine de deplasare şi ducere a focului, încît să nu se oprească mişcarea grupei în general; mitraliorul şi o parte din trăgători duc focul, iar ceilalţi se mişcă înainte apoi soldaţii care s-au deplasat înainte deschid focul, asigurînd deplasarea celor rămaşi în urmă.

În adîncimea apărării inamicului grupa atacă fără oprire, alternînd acţiunile pe jos, cu cele pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă). Prin porţiunile de teren bătut cu foc de artileria inamicului grupa trece prin salturi repezi, folosind gropile proiectilelor şi alte adăpostiri.

Mijloacele de foc ale inamicului care împiedică înaintarea se nimicesc cu focul concentrat al grupei şi prin manevre executate în scurt de către grupuri mici de militari pentru apropierea în ascuns de acestea şi nimicirea lor cu grenade.

Mijloacele blindate ale inamicului se nimicesc cu focul artileriei, mijloacelor antitanc şi de către militarii instruiţi special. Porţiunile de teren contaminat radioactiv sau chimic se ocolesc sau se trec cît mai repede, folosindu-se mijloacele de protecţie individuală, militarii acţionînd pe jos, pe transportor amfibiu blindat (maşină de luptă).

Art. 250. Cînd grupa primeşte misiunea de a nimici inamicul rămas în poziţiile cucerite de trupele proprii, comandantul grupei organizează soldaţii în două grupuri.

114 din 259

Apărarea

Un grup se deplasează prin tranşee şi nimiceşte inamicul cu grenade, foc executat la distanţă apropiată şi lupta corp la corp; barajele întîlnite (capre şi arici de sîrmă ghimpată) se aruncă afară din tranşee, iar dacă sînt minate se distrug.

Comandantul grupei cu cel de-al doilea grup rămîne în afara tranşeei şi menţinînd legătura de vedere cu grupul care se deplasează prin tranşee, curăţă cu foc drumul acestuia, nimiceşte inamicul din afara tranşeei şi interzice căile de retragere.

Dacă este necesar, în tranşee intră toată grupa, rămînînd în afara acesteia un militar observator care îi face siguranţa.

Art. 251. Descoperind retragerea inamicului, comandantul de grupă raportează despre aceasta comandantului de pluton, imediat urmăreşte ina-micul şi-1 nimiceşte cu foc din toate mijloacele din dotare.

Art. 252. Cînd atacul se execută din mişcare, după desfăşurarea plutonului în dispozitiv de luptă, comandantul conduce grupa în atac pe direcţia ordonată, precizează ochitorului operator (trăgătorului cu mitraliere de pe TAB) şi mecanicului conductor (şoferului TAB) obiectivul de atac (ţintele), direcţia de continuare a ofensivei (direcţia ofensivei), locul şi numărul culoarului în barajele genistice şi conduce focul grupei.

În timpul atacului pe maşina blindată grupa, după desfăşurarea plutonului în dispozitivul de luptă, îşi continuă mişcarea spre limita dinainte a apărării inamicului, nimicind mijloacele de foc antitanc şi alte mijloace care nu au fost nimicite cu foc din armele instalate pe maşini şi din armele cu glonţ prin crenele (sau pe deasupra bordului).

În timpul atacului pe jos cu ieşirea transportorului amfibiu blindat (MLD), la locul stabilit de debarcare a grupei, la comanda comandantului său “La maşină” repede iese din maşină şi la comanda “Grupă - în direcţia obiectivului cutare, direcţional – soldat cutare - pentru luptă, înainte” sau “Grupă, după mine - pentru luptă”, se desfăşoară în lanţ de trăgători şi cu pas grăbit sau alergător, executînd foc intens din mers, continuă atacul.

Atacul limitei dinainte a inamicului şi dezvoltarea ofensivei în adîncime grupa o efectuează în aceeaşi ordine, ca şi în timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul.

Comandantul de grupă, acţionînd în lanţul de trăgători, dirijează focul şi deplasarea grupei cu comenzi prin glas. Cu rachete de semnalizare şi gloanţe trasoare indică maşinii de luptă ţintele, care împiedică deplasarea grupei.

115 din 259

12.04.2023

Capitolul II

4. OFENSIVA ÎN CONDIŢII DEOSEBITE

Art. 253. OFENSIVA PE TIMP DE NOAPTE. Acţiunile de luptă pe timp de noapte ale plutonului (grupei) sînt deosebit de frecvente. Ofensiva pe timp de noapte se execută ca o continuare a .acţiunilor din timpul zilei sau după o întrerupere a acestora, de regulă, din contact nemijlocit cu inamicul. În cel de-al doilea caz, pentru realizarea surprinderii, plutonul (grupa) poate ataca fără pregătire de foc, fără transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), respectînd cu stricteţe măsurile de mascare; pînă la atacul limitei dinainte sînt interzise con-vorbirile radio, staţiile rămînînd pe recepţie, iar aparatura de vedere pe timp de noapte se foloseşte numai la ordinul eşalonului superior.

Pregătirea pentru acţiunile pe timp de noapte se execută, de regulă, pe timp de lumină. În afară de problemele obişnuite comandantul de pluton (grupă) dînd misiunea mai indică : reperele vizibile pe întuneric, direcţia de ofensivă după azimut şi grupa (militarul) numită direcţional; modul, de folosire a armamentului şi mijloacelor de iluminare a terenului; aliniamentele de deschidere şi încetare a focului; modul de marcare a culoarului prin baraje şi procedeul de trecere prin acesta; semnalele pentru indicarea obiectivelor şi identificarea reciprocă a militarilor şi subunităţilor proprii, modul de raportare la ajungerea pe anumite aliniamente.

Grupele înaintează după reperele stabilite şi azimut pînă la obiectivul de atac, folosind acoperirile din teren; în situaţia cînd se iluminează terenul militarii iau cu repeziciune poziţia culcat, după care reiau înaintarea fără zgomot.

Cînd plutonul (grupa) a fost descoperit de către inamic, se desfăşoară repede în dispozitiv de luptă şi acţionează cu hotărîre pentru îndeplinirea misiunii.

Apropierea în ascuns (fără a fi descoperit de inamic) şi atacul executat prin surprindere şi cu rapiditate în flancul şi spatele inamicului asigură nimicirea acestuia în timp scurt şi cu pierderi mici, folosind cu dibăcie focul executat la distanţă apropiată, precum şi grenadele de mînă.

Pentru nimicirea inamicului care apără un obiectiv important (pod, viaduct, punct obligat de trecere, depozit, centru de transmisiuni, punct de comandă, instalaţii şi aparatură specială), plutonul se deplasează pe grupe, în coloană, pe itinerarul stabilit pînă la ajungerea pe un aliniament care asigură atacul din mişcare şi prin surprindere a acestuia. Mijloacele de întărire (mitraliere, aruncătoare) sprijină atacul plutonului, executînd trageri asupra mijloacelor de foc ale inamicului care întârzie înaintarea.

116 din 259

Apărarea

Dacă atacul pe timp de noapte se execută după o pregătire de foc, plutonul (grupa) desfăşoară acţiunile după normele arătate pe timp de zi. În acest caz, se poate acţiona şi cu transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).

Art. 254. La ora stabilită plutonul (grupa) se deplasează spre inamic şi-1 atacă cu hotărîre. Pe timpul dezvoltării ofensivei în adîncime plutonul (grupa) trebuie să păstreze cu stricteţe direcţia de ofensivă şi să marcheze precis aliniamentele cucerite succesiv.

Legătura cu grupele şi mijloacele de întărire se asigură prin semnale şi prin agenţi (prin radio, cînd se acţionează cu transportoare amfibii blindate, maşini de luptă).

Terenul se iluminează astfel, încît să nu demaşte dispozitivul de luptă propriu.

În funcţie de situaţie şi de locul unde se acţionează, terenul se iluminează numai atunci cînd inamicul a descoperit acţiunile plutonului (grupei) şi acţiunile de luptă au început de-o parte şi de alta. Pentru a acţiona cu mai multă siguranţă pe întuneric şi a descoperi rezistenţele care întîrzie înaintarea plutonului (grupei), comandantul foloseşte cartuşe de iluminare şi mijloace de iluminare artificială din dotare.

Art. 255. OFENSIVA ÎN PĂDURE. La pregătirea şi ducerea luptei ofensive în pădure trebuie să se ţină seama că:

- orientarea, observarea, indicarea obiectivelor şi conducerea focului se fac cu mai mare greutate;

- folosirea transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) în afara drumurilor şi defrişărilor este îngreuiată şi uneori imposibilă;

- apropierea, desfăşurarea în ascuns, amenajarea poziţiei de plecare la ofensivă şi manevra forţelor şi mijloacelor plutonului sînt favorizate;

- pădurea asigură condiţii optime pentru trai şi luptă în condiţii de izolare;

- inamicul are mari posibilităţi de creare a barajelor, ambuscadelor, pungilor de foc şi de executare a focului încrucişat şi de flanc, în special în lungul drumurilor, potecilor şi defrişărilor;

- creşte pericolul incendiilor;- conducerea, cooperarea şi manevra tehnicii se realizează greoi;- inamicul are posibilităţi mari de a se dispune mascat (în copaci) şi

de a executa foc.Art. 256. În pădure plutonul (grupa) execută atacul, de regulă,

paralel cu drumurile sau culoarele existente, pe o direcţie indicată prin azimut. Acţiunile se desfăşoară pe jos.

117 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Plutonul poate fi întărit cu 1-2 mitraliere, 1-2 aruncătoare de grenade (instalaţii de lansare rachete) antitanc, 1-2 pionieri.

În cadrul plutonului (grupei) se organizează observarea circulară, iar pentru siguranţa nemijlocită pe timpul apropierii de pădure şi pe poziţia de plecare la atac se trimit cercetaşi. O atenţie deosebită se acordă nimicirii lunetiştilor, militarilor dispuşi în copaci, vînătorilor de blindate şi servanţilor la aruncătoarele de flăcări (de grenade incendiare).

Art. 257. La pregătirea ofensivei în pădure comandantul de pluton, în afara măsurilor obişnuite, este obligat :

- să studieze caracterul pădurii şi particularităţile apărării inamicului pe baza informaţiilor primite (în special de la populaţia din zonă);

- să stabilească azimutul şi să urmărească menţinerea direcţiei de atac;

- să destineze echipe (militari) pentru înlăturarea barajelor (crearea culoarelor), să stabilească modul de trecere prin acestea;

- să stabilească semnale de recunoaştere reciprocă şi de marcare a aliniamentelor ocupate;

- să stabilească modul de acţiune în zone incendiate sau în cazul intrării în ambuscadele inamicului.

Art. 258. La începerea atacului se urmăreşte nimicirea inamicului care se apără pe marginea pădurii (militarilor dispuşi în copaci), ocuparea ieşindurilor din pădure, precum şi nimicirea mijloacelor de foc care sînt dispuse pe marginea pădurii şi în ieşinduri.

Atacul se continuă în interiorul pădurii prin nimicirea inamicului de la distanţe mici cu foc şi cu grenade de mînă, precum şi prin lupta corp la corp.

Pentru nimicirea rezistenţelor inamicului se folosesc manevrele de învăluire şi întoarcere combinate cu atacul frontal.

Abatizele, barajele şi alte obstacole, de regulă, se ocolesc, iar dacă acest lucru nu este posibil se execută culoare sau treceri prin acestea.

Cele mai importante intersecţii de drumuri, culoare şi obiectivele ocupate se consolidează şi se apără de către grupe, mitraliere, aruncătoare de grenade antitanc, iar la ordin de către întregul pluton.

Plutonul (grupa) nu rămîne pentru curăţirea pădurii de militarii izolaţi ai inamicului. El pătrunde cu curaj în dispozitivul inamicului, luînd măsuri de asigurare a flancurilor şi spatelui dispozitivului propriu şi pentru observarea circulară, menţinerea legăturii şi cooperării cu subunităţile vecine.

118 din 259

Apărarea

Cînd acţiunile de luptă se desfăşoară în condiţii de izolare, comandantul de pluton (grupă), concomitent cu conducerea acţiunilor de luptă, ia măsuri să pregătească traiul, folosind resursele locale. Toate acţiunile desfăşurate în condiţii de izolare trebuie să aibă, ca rezultat, hărţuirea inamicului ori de cîte ori sînt create condiţii favorabile, precum şi sustragerea oportună de la loviturile acestuia.

Art. 259. OFENSIVA ÎN LOCALITATE, ZONĂ (PLATFORMĂ) INDUSTRIALĂ. Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă plutonul (grupa) poate întîlni, pe direcţia sa de atac, localităţi care se deosebesc între ele prin importanţa economică, mărime (ca suprafaţă şi populaţie), felul şi caracteristicile construcţiilor, terenului pe care sînt dispuse şi a celui din împrejurimi.

Art. 260. În ofensiva în localitate, zonă (platformă) industrială, plutonul (grupa) poate acţiona, în mod obişnuit, în cadrul companiei (plutonului), poate fi destinat să intre în compunerea detaşamentului de asalt sau ca element de asalt în compunerea subunităţilor din eşalonul întîi.

Art. 261. Plutonul poate acţiona în localitate ca grup de asalt cu misiunea să nimicească inamicul şi să cucerească un obiectiv (compus din 1-3 clădiri) organizat puternic pentru apărare, situat pe una din străzile principale sau un grup de clădiri de mai mică importanţă. Misiunea se primeşte, de regulă, succesiv pentru fiecare obiectiv de cucerit.

Cînd nu este constituit ca grup de asalt, plutonul poate primi misiunea să acţioneze în lungul unei străzi largi, prin grădini, locuri virane şi parcuri pentru a nimici inamicul care se apără în acestea, în unele clădiri mici care nu sînt organizate puternic pentru apărare, sprijinind în acelaşi timp acţiunile detaşamentului şi grupurilor de asalt care atacă clădirile mari şi pregătite puternic pentru apărare.

Grupa de infanterie poate acţiona în cadrul grupului de asalt ca: grupă de asalt, de sprijin sau de înlăturare a barajelor şi de distrugeri.

Art. 262. Succesul ofensivei în localitate, zona (platforma) in-dustrială este determinată de:

- cunoaşterea situaţiei şi dispozitivului inamicului;- conducerea fermă a luptei şi ducerea de acţiuni hotărîte şi

îndrăzneţe de către subunităţi;- lupta de stradă îndîrjită pentru cucerirea fiecărei clădiri, a celor mai

importante poziţii de apărare de pe arterele principale ale localităţii, a centralelor telefonice şi telegrafice, a posturilor de radio şi televiziune, podurilor şi staţiilor de cale ferată;

119 din 259

12.04.2023

Capitolul II

- intensificarea acţiunii acolo unde s-a obţinut succesul prin introducerea în luptă de noi forţe şi mijloace;

- executarea permanentă de acţiuni manevriere în cadrul grupurilor de asalt, chiar cu militari izolaţi;

- cooperarea strînsă cu formaţiuni de rezistenţă şi populaţia din localităţi.

Art. 263. Pentru eliberarea unei localităţi, zone (platforme) in-dustriale, ofensiva se execută din contact nemijlocit sau, în condiţii cu totul avantajoase, din mişcare.

Cînd limita dinainte a apărării inamicului trece pe marginea sau prin interiorul localităţii, zonei (platformei) industriale, atacul se execută din contact nemijlocit, de pe o bază de plecare, cu subunităţile în dispozitiv de luptă pe jos. Cînd aceasta este organizată pe un aliniament în faţa localităţii, zonei (platformei) industriale, iar apărarea este puternic neutralizată cu artileria şi aviaţia, atacul acesteia se poate executa şi din mişcare cu infanteria îmbarcată pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).

Acţiunile de luptă în localitate capătă un pronunţat caracter de independenţă.

Pentru lupta ofensivă în localitate, zonă (platformă) industrială plutonul poate primi ca întărire 1-3 tunuri sau aruncătoare de grenade antitanc, 1-3 aruncătoare, 1-2 mitraliere, 2-3 pionieri, 1-2 echipe de aruncătoare de flăcări.

Art. 264. La pregătirea luptei, în afara măsurilor care se iau în cazul ofensivei obişnuite, comandantul de pluton (grupă) este obligat:

- să studieze particularităţile fiecărui obiectiv în parte sau caracterul apărării inamicului pe direcţia de acţiune, locurile unde sînt dispuse mijloacele de foc, barajele şi obstacolele de tot felul, străzile, intersecţiile, pieţele, locurile virane, grădinile şi parcurile;

- să indice modul de nimicire a mijloacelor de foc ale inamicului dispuse în clădiri şi pe căile de apropiere de acestea, modul de sprijinire reciprocă cu foc între grupe cînd duc lupta de-a lungul străzilor, modul de trecere sau ocolire a baricadelor, barajelor şi altor obstacole;

- să stabilească modul de folosire a mijloacelor fumigene şi aruncătoarelor de flăcări;

- să organizeze cooperarea între grupe (militari) şi cu vecinii.Art. 265. Ca grup de asalt plutonul poate acţiona independent, în

cadrul eşalonului superior sau detaşamentului de asalt.Plutonul trebuie să acţioneze în strînsă cooperare cu subunităţile

(grupurile de asalt) vecine şi cu cele din compunerea eşalonului din care face parte.

120 din 259

Apărarea

Pentru îndeplinirea misiunii, grupul de asalt se fracţionează în:- 1-2 grupe de asalt, fiecare de valoarea unei grupe de in-

fanterie cu 1-2 pionieri cu mijloace explozive şi 1-2 aruncătoare de flăcări;- 1-2 grupe de sprijin, întărite cu mijloace antitanc,

aruncătoare şi mitraliere;- 1-2 grupe de înlăturarea barajelor şi de distrugeri, for-

mate din pionieri (militari special instruiţi) cu mijloace explozive şi militari din subunităţile de infanterie pentru a sprijini cu foc acţiunea acestora.

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ale plutonului se repartizează, de regulă, în cadrul grupelor de sprijin.

Art. 266. Organizînd ofensiva grupului de asalt, comandantul de pluton studiază amănunţit caracterul apărării inamicului din obiectivul de atac, sistemul de foc şi posibilitatea inamicului de a executa foc de flanc din clădirile vecine, căile de apropiere cele mai favorabile pînă la obiectiv, barajele şi obstacolele existente şi stabileşte misiunile grupelor şi mijloacelor de foc, precum şi modul de cooperare pînă la nimicirea completă a inamicului şi cucerirea obiectivului ordonat.

După luarea hotărîrii şi raportarea acesteia comandantul de pluton trece la constituirea grupului de asalt, execută cu comandanţii grupelor recunoaşterea obiectivului de atac, dă ordinul de luptă şi organizează cooperarea.

Art. 267. În ordinul de luptă comandantul de pluton precizează:- concluziile asupra valorii şi posibilităţilor inamicului, misiunea

grupului de asalt, subunităţile vecine şi misiunile lor;- misiunile pe care mijloacele de foc ale eşaloanelor superioare le

execută în folosul grupului de asalt;- misiunile grupelor de înlăturare a barajelor şi de distrugeri ale

grupelor de sprijin şi ale celor de asalt şi modul de coordonare a acţiunilor acestora pentru îndeplinirea misiunii;

- locul comandantului de pluton în dispozitivul grupului de asalt;- ora cînd subunităţile trebuie să fie gata de luptă şi consumul de

muniţie pe toată durata îndeplinirii misiunii.Art. 268. Comandantul de pluton, organizînd cooperarea, pre-

cizează:- locul, natura şi activitatea obiectivului inamicului, mijloacele de

foc descoperite la inamic şi de către cine vor fi nimicite (neutralizate) fiecare;

- modul de acţiune al fiecărei grupe din compunerea grupului de asalt;

121 din 259

12.04.2023

Capitolul II

- coordonarea eforturilor şi acţiunilor tuturor elementelor de dispozitiv în vederea sprijinului reciproc cu subunităţile vecine şi cu mijloacele eşaloanelor superioare, direcţiile de pătrundere spre obiectiv şi locurile unde se vor executa culoare prin baraje şi obstacole;

- modul de apropiere de obiectiv şi cum se asigură aceasta;- locurile de pătrundere în clădiri şi modul de desfăşurare a

acţiunilor de luptă în interiorul acestora;- măsurile ce se iau şi misiunile grupelor de sprijin pentru izolarea

obiectivului cucerit de celelalte construcţii şi obiective din apropiere, de apărare a acestuia sau de continuare a ofensivei;

- modul de respingere a eventualelor contraatacuri executate de inamic.

După ce dă ordinul de luptă şi organizează cooperarea, comandantul de pluton verifică dacă comandanţii de grupe au înţeles misiunea şi modul de îndeplinire a acesteia. Comandanţii de grupe dau misiunile de luptă şi pregătesc militarii şi tehnica de luptă pentru a fi gata ca, la ordin, să treacă la îndeplinirea misiunii.

Art. 269. Plutonul - grup de asalt - ocupă poziţia de plecare în apropierea obiectivului, uneori în clădirile apropiate, în aşa fel încît să pătrundă la obiectiv, pe cît posibil, printr-un salt scurt, executat prin surprindere şi să atace simultan obiectivul din mai multe părţi.

Pe timpul pregătirii de foc tunurile nimicesc prin trageri prin ochire directă personalul şi mijloacele de foc ale inamicului dispuse în obiectivul de atac (clădiri) şi din clădirile învecinate; cu mitralierele, puştile mitralieră, puştile semiautomate cu lunetă şi cu pistoalele mitralieră se execută foc asupra ferestrelor uşilor şi ambrazurilor; cu aruncătoarele de grenade antitanc se nimicesc mijloacele de foc ale inamicului din clădiri, tancurile şi alte mijloace blindate. Grupele de înlăturare a barajelor şi de distrugeri execută culoare prin barajele şi obstacolele inamicului cu ajutorul încărcăturilor alungite, sub sprijinul de foc al tunurilor şi transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) din grupele de sprijin şi al armamentului grupelor de asalt.

După executarea culoarelor în barajele de mine şi trecerilor prin obstacolele inamicului, transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se apropie cu viteza maximă admisă de teren, executînd foc din mers şi din opriri scurte asupra mijloacelor de foc ale inamicului din şi dintre clădiri, care nu au fost distruse pe timpul pregătirii de foc, trec cu viteză prin culoar şi se apropie de obiectiv creînd breşe în reţelele de sîrmă ghimpată. Grupele de asalt, deplasîndu-se în coloană, trec imediat prin culoare şi desfăşurîndu-se în dispozitiv de luptă în trăgători, sub sprijinul de foc al mitralierelor de

122 din 259

Apărarea

pe transportoare amfibii blindate (al armamentului de pe maşinile de luptă) şi mitralierelor de sprijin, asaltează şi ocupă clădirile mai mici de la marginea localităţii sau din apropierea obiectivului de atac.

Aruncătoarele, urmînd progresiunea luptei, execută foc asupra inamicului dispus în tranşee şi şanţuri de comunicaţie.

Pe măsura apropierii de obiectivul de atac, focul se transportă asupra etajelor superioare şi asupra podurilor clădirilor. Grupele pătrund cu repeziciune în clădire, urcînd la etaj pe scări sau prin spărturile din planşee, nimicesc inamicul cu grenade de mînă, cu foc executat la distanţă apropiată cu pistoalele mitralieră şi cu puştile mitralieră, cu focul aruncătoarelor de flăcări, precum şi prin lupta corp la corp.

În încăperile de la etaj militarii (luptătorii) pătrund cu ajutorul frînghiilor cu gheară de pisică aruncate prin ferestre şi al scărilor mobile. În interiorul clădirilor acţiunile se duc din încăpere în încăpere, înlăturîndu-se barajele de pe scări şi coridoare.

În timp ce lupta se desfăşoară pentru nimicirea inamicului din interiorul clădirii, grupele de sprijin ocupă poziţii de tragere cu tunurile şi aruncătoarele de grenade antitanc, aruncătoarele şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) în intervalele dintre clădiri, de unde execută trageri asupra mijloacelor de foc ale inamicului descoperite în clădirile învecinate, în grădini sau parcuri, interzicînd executarea de contraatacuri pe direcţia grupului de asalt.

După cucerirea clădirii, grupul de asalt o consolidează şi se pregăteşte pentru respingerea unui eventual contraatac al inamicului. Pentru consolidarea clădirii comandantul de pluton ordonă grupelor de asalt să instaleze armamentul automat la ferestre, saci cu nisip (pămînt) la uşi şi ferestre; grupelor de sprijin să dispună transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) în intervalul dintre clădiri, folosind denivelările şi acoperirile existente, tunurile şi aruncătoarele de grenade antitanc - la parterul clădirii, cu posibilităţi de executare a tragerilor prin spărturile din zid, mitralierele - la ferestrele de la etaj şi în podul clădirii (poziţii de tragere de rezervă) pentru a-l lovi pe inamic de la distanţă cît mai mare şi a realiza focul etajat.

Art. 270. Grupul de asalt poate incendia sau distruge clădirile rezistente şi puternic apărate. Grupa de înlăturare a barajelor şi de distrugeri poate să fie compusă din luptători special pregătiţi (pionieri, artificieri). Sub acoperirea celorlalte elemente ale grupului de asalt grupa de înlăturare a barajelor şi de distrugeri se apropie de clădire şi o incendiază sau o distruge, folosind sticle cu substanţe incendiare şi explozivi. Grupele de

123 din 259

12.04.2023

Capitolul II

sprijin şi de asalt neutralizează cu foc inamicul din clădire, îndeosebi pe cel din imediata apropiere a locurilor unde a izbucnit incendiul pentru a nu-i da posibilitatea să ia măsuri de localizare şi stingere. Ieşirile din clădire (inclusiv gurile de acces în canalele subterane) sînt supravegheate şi bătute cu foc pentru a împiedica inamicul să se retragă.

Art. 271. Atacul asupra unor clădiri se poate executa pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă şi fără pregătire de foc.

Art. 272. Cînd plutonul (grupa) nu se constituie ca grup de asalt acţionează, de regulă, de-a lungul străzilor, prin grădini, parcuri, locuri virane, nimiceşte inamicul care se apără în acestea, în clădiri mici sau care n-au fost bine pregătite pentru apărare. Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) şi celelalte mijloace de foc de întărire (sprijin) se deplasează în dispozitivul de luptă al plutonului sau imediat înapoia acestuia, sprijinind cu foc şi urmărind progresiunea luptei pe măsura cuceririi clădirilor de pe direcţia lui de atac, a grădinilor şi parcurilor, pieţelor şi locurilor virane.

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), tunurile, aruncătoarele de grenade antitanc, mitralierele şi grupele plutonului se sprijină reciproc prin executarea focului asupra clădirilor învecinate cu obiectivul de atac. Plutonul (grupa) nimiceşte cu foc şi grenade personalul (vînătorii de blindate) şi mijloacele antitanc ale inamicului din subsolurile şi parterele clădirilor care împiedică acţiunea transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) proprii.

După cucerirea localităţii, plutonul (grupa) iese pe marginea opusă a acesteia şi continuă ofensiva pe direcţia ordonată.

Art. 273. OFENSIVA CU FORŢAREA UNUI CURS DE APĂ. Forţarea unui curs de apă se poate executa din mişcare sau din contact.

Pe timpul dezvoltării ofensivei, subunităţile forţează cursul de apă, de regulă, din mişcare.

Plutonul (grupa) forţează din mişcare, de regulă, pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) sau pe alte mijloace.

La apropierea de cursul de apă comandantul de pluton indică locul de forţare, modul de executare a cercetării şi focului de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), mijloacele de trecere, precum şi misiunile pe malul opus. În momentul ajungerii la malul apei subunităţile, fără a întîrzia şi sub sprijinul focului tancurilor şi tunurilor, execută cercetarea, forţează cursul de apă prin locurile stabilite pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), mijloace de trecere desant sau pe mijloace de trecere improvizate, executînd foc asupra inamicului de pe malul opus pe timpul plutirii.

124 din 259

Apărarea

Art. 274. În situaţia că plutonul nu are transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), nu dispune de mijloace de trecere desant şi cursul de apă este adînc, plutonul îl forţează folosind mijloace de trecere improvizate procurate din zonă.

Dacă cursul de apă are o adîncime mică şi mijloacele de trecere nu se pot apropia de mal, plutonul îl forţează prin vad sub sprijinul tuturor mijloacelor de foc de pe malul propriu.

Art. 275. După nimicirea inamicului şi cucerirea malului opus plutonul dezvoltă fără întîrziere şi cu impetuozitate atacul, folosind spaţiile şi intervalele existente în dispozitivul inamicului, respinge în cooperare cu subunităţile vecine atacurile acestuia şi după ocuparea obiectivului, la ordinul comandantului de companie, consolidează aliniamentul respectiv sau dezvoltă atacul pe direcţia stabilită.

Plutonul poate forţa cursul de apă şi pe timp de noapte.Art. 276. Pentru cucerirea şi menţinerea unei treceri peste un curs de

apă plutonul (grupa) se deplasează pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) cu viteză maximă şi în ascuns către aceasta, forţează din mişcare şi cucereşte trecerea pe care o menţine pînă la sosirea forţelor principale proprii.

Înainte de forţare, transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se pregătesc în raionul de plecare la forţare, care se alege în locuri acoperite, la distanţă de 1-3 km de cursul de apă.

Cînd plutonul (grupa) forţează pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), dispozitivul de luptă este cu intervale mărite între transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).

La punctele de trecere se instalează posturi de observare pentru a supraveghea acţiunile inamicului, variaţiile nivelului apei, apariţia minelor plutitoare sau a altor mijloace explozive.

Art. 277. Cursul de apă se forţează din contact, de regulă în situaţia în care forţarea din mişcare nu a avut succes sau cînd subunităţile proprii se află în contact cu inamicul care se apără pe cursul de apă. Forţarea se execută pe front larg, simultan cu toate grupele şi cu subunităţile vecine, fiind precedată de pregătirea de foc.

Subunităţile care urmează să forţeze pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) se îmbarcă în locuri adăpostite şi se deplasează spre cursul de apă pe timpul pregătirii de foc. Cele care nu dispun de transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) forţează pe bărci de asalt şi alte mijloace de trecere din înzestrare sau improvizate, pe care le transportă la cursul de apă (pe linia de plecare) pe timpul pregătirii de foc.

125 din 259

12.04.2023

Capitolul II

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se folosesc în mod diferit, în funcţie de gradul de neutralizare a mijloacelor antitanc ale inamicului. Pe direcţiile pe care nu s-a realizat neutralizarea puternică a acestora se forţează pe bărci de asalt şi alte mijloace, transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) sprijină cu foc de pe malul propriu subunităţile care forţează.

Forţarea se consideră începută (ora „C”) în momentul cînd plutoanele din prima cursă s-au desprins de malul propriu.

Pentru trecerea digurilor se folosesc podurile mobile şi de însoţire. Forţarea (trecerea) pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) sau pe ambarcaţiuni se execută ca şi în condiţiile obişnuite.

Art. 278. Pe timp de iarnă, cursurile de apă se pot forţa (trece), la ordinul comandantului de companie şi pe gheaţă, dacă stratul este suficient de gros şi rezistent. Cînd rezistenţa stratului de gheaţă este insuficientă, forţarea (trecerea) se execută prin culoare special amenajate.

Art. 279. OFENSIVA ÎN TEREN CU CULTURI ÎNALTE. Ofensiva în zone cu culturi înalte este influenţată de caracteristicile terenului, întinderea, înălţimea şi densitatea culturilor, posibilitatea de a provoca inundaţii şi incendii de mari proporţii. Aceasta se pregăteşte şi se execută, de regulă, după aceleaşi principii ca şi ofensiva în pădure, cu deosebirea că subunităţile pot fi sprijinite nemijlocit de către transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) care acţionează în dispozitivul de luptă al infanteriei sau imediat înapoia acestuia.

Dispozitivul de luptă se maschează şi manevra de forţe şi mijloace se realizează cu mai multă uşurinţă. Aceste zone îngreuiază observarea, orientarea, indicarea obiectivelor şi corectarea focului, deplasarea subunităţilor şi manevra, îndeosebi pe timp de ploaie şi în caz de inundaţii.

Conducerea plutonului (grupei), orientarea şi păstrarea direcţiei de atac se realizează mai greoi decît în pădure, îndeosebi cînd culturile înalte se întind pe suprafeţe mari. Comandanţii şi militarii în termen acţionează cu iniţiativă. Deplasarea se execută după azimut şi repere (copaci izolaţi, defrişări, cumpene de fîntîni). Se stabilesc semnale acustice şi se iau măsuri pentru menţinerea legăturii în cadrul subunităţii.

Art. 280. Comandantul de pluton este obligat ca după nimicirea inamicului şi ocuparea obiectivelor de pe marginile porţiunilor de teren cu culturi înalte să ia măsuri pentru continuarea atacului în adîncime. Pentru aceasta trimite cercetaşi în faţă şi pe flancuri, organizează observarea circulară pentru a evita surprinderea din partea inamicului, descoperă la timp punctele de rezistenţă din adîncime. Mijloacele de întărire acţionează în centrul dispozitivului de luptă al plutonului.

126 din 259

Apărarea

Cînd se trece la urmărirea inamicului, cel mai indicat dispozitiv de luptă este în triunghi cu vîrful înainte.

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) trebuie să fie asigurate împotriva acţiunilor vînătorilor de blindate ai inamicului.

Plutonul cooperează cu locuitorii din zonă care cunosc în amănunt particularităţile terenurilor cultivate.

Art. 281. Pe timpul pregătirii luptei se iau măsuri pentru menţinerea direcţiilor de atac ale subunităţilor şi marcarea locului unde se află.

Pentru oprirea contraatacurilor se pot incendia culturile, ţinîndu-se seama de direcţia vîntului pentru a nu periclita subunităţile (militarii) proprii.

Art. 282. Pe timpul ducerii luptei în adîncime se intensifică acţiunile prin surprindere şi de la distanţe mici, lupta corp la corp şi folosirea grenadelor de mînă pentru nimicirea rezistenţelor inamicului. Se iau măsuri de stingerea incendiilor în zonele care afectează acţiunile trupelor proprii.

Art. 283. OFENSIVA PE TIMP DE IARNĂ. Zăpada, gerurile şi vînturile puternice influenţează asupra acţiunilor de luptă, deoarece:

- zăpada căzută în straturi mari îngreuiază manevra; viscolul, gerul şi vîntul au o influenţă negativă asupra militarilor, înrăutăţind condiţiile de observare şi de executare a focului;

- gerurile mari (temperaturile scăzute) îngreuiază funcţionarea normală a armamentului şi tehnicii militare;

- solul îngheţat îngreuiază executarea (amenajarea) şanţurilor de tragere şi adăposturilor;

- creşte importanţa pădurilor, clădirilor izolate şi localităţilor pentru adăpostirea personalului împotriva frigului;

- cursurile de apă îngheţate uşurează manevra şi lupta împotriva inamicului care şi-a organizat apărarea pe acestea;

- timpul de lumină este mai scurt, plutonul fiind obligat să desfăşoare acţiuni de luptă şi noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Art. 284. Plutonul (grupa) trebuie să cunoască permanent situaţia inamicului şi să folosească pentru manevră deplasarea pe schiuri (rachete de zăpadă) pe timp nefavorabil (ceaţă, ninsoare, viscol).

Ofensiva pe timp de iarnă se duce, de regulă, din contact cu inamicul în lungul comunicaţiilor şi pe direcţiile mai puţin înzăpezite.

Plutonul (grupa) se asigură de la început cu tot ceea ce îi este necesar traiului şi ducerii luptei: echipamentul prevăzut în norme; sănii, schiuri, unsori speciale pentru armament şi muniţie. Armamentul, tehnica

127 din 259

12.04.2023

Capitolul II

militară şi celelalte materiale, pe cît posibil, se vopsesc după culoarea mediului unde se acţionează. Periodic, militarilor li se distribuie ceai şi alte băuturi calde prevăzute în norme.

Autovehiculele se asigură cu mijloace de trecere şi se ajută de către pluton (grupă) pentru depăşirea porţiunilor grele din teren, barajelor şi obstacolelor naturale. Acestora li se asigură lichid antigel, mijloace de izolare termică, de încălzire şi de uşurare a pornirii motoarelor.

Art. 285. În funcţie de natura obiectivului de cucerit, de grosimea stratului de zăpadă, de situaţia meteorologică (ceaţă, viscol) şi de timp (noapte sau zi), plutonul poate acţiona în dispozitiv de luptă, în dispozitiv premergător de luptă sau combinat.

Atacul se poate executa pe jos sau pe schiuri (rachete de zăpadă). În dispozitivul plutonului pot acţiona transportoare amfibii blindate (maşini de luptă). În adîncimea dispozitivului inamicului şi pe timpul urmăririi plutonul se poate îmbarca pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se deplasează pe comunicaţii deszăpezite (pe direcţii fără zăpadă) executînd foc cu arma-mentul de bord prin intervale, pe la flancuri şi pe deasupra trupelor proprii.

Art. 286. Comandantul de pluton (grupă) va reduce la minimum timpul de pregătire a luptei.

Pe poziţia de plecare la ofensivă, cînd zăpada este mare, lucrările genistice se execută de tipul semiîngropat în zăpadă, gheaţă şi în umplutură.

În funcţie de posibilităţi, adăposturile pentru personal pot fi încălzite, luîndu-se măsuri de mascare.

Pe timp de ger puternic, militarii vor fi antrenaţi permanent în executarea unor lucrări sau acţiuni, pentru a nu îngheţa; se va evita staţionarea izolată a militarilor.

128 din 259

Deplasarea

CAPITOLUL IV

DEPLASAREA

1. NOŢIUNI GENERALE

Art. 287. Deplasarea este acţiunea desfăşurată de subunităţi pentru dislocarea dintr-un raion într-altul în vederea intrării în luptă în mod organizat sau executării manevrei de forţe şi mijloace de pe o direcţie pe alta.

Deplasarea se execută rapid, dispersat şi în ascuns pentru a asigura protecţia subunităţilor împotriva loviturilor inamicului.

Plutonul (grupa) trebuie să fie permanent în măsură să execute deplasări pe orice distanţă, în cadrul companiei (plutonului) şi independent.

Art. 288. Plutonul (grupa) se deplasează prin următoarele procedee: marş (pe transportoare amfibii blindate, maşini de luptă şi automobile sau pe jos), transport (pe comunicaţii feroviare, maritime, fluviale şi aeriene) şi combinat.

Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de situaţia acţiunilor de luptă, scop, distanţă, timpul afectat, starea comunicaţiilor şi existenţa mijloacelor de deplasare.

Procedeul de bază pentru deplasare este marşul.Indiferent de procedeul folosit, plutonul (grupa) trebuie să ajungă în

raionul (pe aliniamentul) stabilit la timp şi cu puterea de luptă completă, în vederea îndeplinirii misiunii ordonate.

În funcţie de situaţie şi misiune, deplasarea poate fi spre front, de-a lungul frontului, dinspre front şi în spatele frontului.

Art. 289. Pregătirea deplasării cuprinde, de regulă, următoarele activităţi: luarea deciziei, planificarea marşului şi transmiterea misiunilor la subordonaţi; organizarea conducerii; cercetarea şi recunoaşterea itinerarelor de deplasare; recunoaşterea raionului de îmbarcare, debarcare, transbordare a celui de plecare şi de adunare după deplasare; pregătirea forţelor pentru marş; stabilirea şi luarea măsurilor de creştere a capacităţii de trecere în punctele obligatorii; organizarea asigurării acţiunilor şi protecţiei forţelor (cu accent deosebit pe protecţia antiaeriană); logistica marşului.

Сapitolul IV

Art. 290. Pentru conducerea forţelor pe timpul deplasării, se folosesc mijloacele de comunicaţii şi semnalele.

Folosirea mijloacelor de comunicaţii, indiferent de tip, are loc la ordin şi cu respectarea regimului impus de regulile de trafic.

Art. 291. Păstrarea secretului asupra scopului deplasării se asigură prin limitarea numărului persoanelor care au acces la informaţii şi care participă la pregătirea acesteia.

2. MARŞUL

Art. 292. Marşul constă în deplasarea organizată a subunităţilor în coloană, cu mijloace proprii, pe drumuri amenajate sau neamenajate, în scopul de a ajunge în raionul (pe aliniamentul) fixat, la timp şi cu capacitatea de luptă completă, în vederea îndeplinirii misiunii de luptă. Se execută, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Ziua marşul se execută numai cînd este impus de condiţiile situaţiei, pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă, cînd se execută deplasări la depărtări mari înapoia dispozitivului forţelor proprii din contact cu inamicul.

Marşul pe timp de zi se execută pe coloane de subunităţi, cu distanţe mari între ele şi necesită măsuri de siguranţă eficace, în special în punctele obligate de trecere.

Plutonul (grupa) de infanterie execută marşul fie pe TAB sau MLD, fie pe jos, în cadrul eşalonului superior sau independent.

Art. 293. În funcţie de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut personalului şi viteza de deplasare, marşul poate să fie normal sau forţat.

Marşul normal se execută, de regulă, pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă (ceaţă, ploi şi ninsori abundente, viscole), cu respectarea vitezei medii de deplasare.

Marşul forţat se execută cînd situaţia impune trecerea în timp scurt la îndeplinirea unei misiuni de luptă, precum şi atunci cînd se prevede întîlnirea cu inamicul, pe timpul retragerii şi în toate cazurile cînd există pericolul de întrebuinţare de către inamic a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare. Se execută cu viteze maxime admise de teren, fără opriri, folosindu-se pentru deplasare majoritatea timpului de zi şi de noapte.

Art. 294. Marşul se execută în condiţiile când se prevede sau nu întâlnirea cu inamicul.

Deplasarea

Când se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul trebuie pregătit şi executat, astfel încât forţele să fie în permanenţă gata de acţiune, capabile să se desfăşoare cu repeziciune şi să intre la timp în luptă; în acest scop, se iau măsuri pentru constituirea unui dispozitiv de marş adecvat.

Când nu se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul se pregăteşte şi se execută, astfel încât subunităţile să ajungă în noul raion în condiţiile unor eforturi normale; pentru aceasta se aleg cele mai bune drumuri care se pregătesc din timp; coloanele se formează din subunităţi care au aceeaşi viteză de marş şi capacitate de trecere.

Art. 295. Indicii posibilităţilor de marş sunt etapa de marş şi viteza medie de marş.

Etapa de marş este distanţa parcursă de pluton în 24 ore.Viteza medie de marş este media vitezelor parţiale realizate pe

diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în km/oră.Mărimea etapei şi a vitezei medii de marş depinde de misiune,

pregătirea comandanţilor, antrenamentul militarilor, pregătirea con-ducătorilor de autovehicule (mecanicilor-conductori), starea tehnică a autovehiculelor şi a itinerarului, condiţiile de timp şi stare a vremii, precum şi modul de pregătire şi asigurare a plutonului (grupei) pentru marş.

În teren şes şi deluros etapa de marş pe autovehicule poate fi de pînă la 250 km, uneori mai mare, iar în teren deluros-împădurit pînă la 150 km.

Cînd subunitatea se deplasează pe jos, mărimea etapei de marş poate fi pînă la 30 km.

Viteza medie de marş a plutonului (grupei), cînd se deplasează pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă sau automobile) în teren şes sau deluros, ziua este de 30-40 km/oră, iar noaptea - de 20-30 km/oră. Cînd se deplasează în cadrul coloanelor mixte viteza medie ziua este de 20-30 km/oră, iar noaptea - de 15-20 km/oră. Cînd subunităţile se deplasează pe jos viteza medie de marş este de 4-5 km/oră, iar pe schiuri - de 5-7 km/oră. Deplasarea pe drumuri cu pante mari sau cu obstacole (bolovani, grohotiş) se execută cu viteză redusă, ajungînd pînă la 1 km/oră.

În teren deluros-împădurit viteza de marş se reduce cu 20-30% faţă de cea din teren şes sau deluros.

Pe timp de îngheţ (dezgheţ), pe drumuri desfundate şi în condiţii de vizibilitate redusă, viteza medie de marş pe autovehicule poate fi de 10-15 km/oră; la urcarea pantelor cu declivitate de 6-8% viteza este de pînă la 10 km/oră, iar la coborîre de pînă la 15-20 km/oră.

Сapitolul IV

Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin localităţi mari, pe ceaţă şi ninsoare sau noaptea, viteza de marş se reduce cu 15-20% şi chiar mai mult.

Noaptea, când autovehiculele sunt echipate cu aparate de vedere pe timp de noapte sau când luminează luna, pe drumurile cu indicatoare luminoase şi cu circulaţie într-un singur sens viteza medie de marş poate fi aceeaşi ca pe timpul zilei.

În toate cazurile, marşul trebuie efectuat cu viteză maximă posibilă în condiţiile date.

Art. 296. Pentru ca marşul să înceapă la timp şi să se execute în ritmul stabilit, se indică punctul iniţial şi puncte de coordonare.

Punctul iniţial se stabileşte la 5-10 km (lungimea coloanei batalionului) de raionul de dispunere (staţionare), iar punctele de coordonare – la 3-4 ore de marş.

Punctul iniţial şi punctele de coordonare nu se stabilesc pe rîuri şi în locurile obligate de trecere.

Marşul se consideră început o dată cu trecerea capului coloanei forţelor principale pe la punctul iniţial la ora stabilită. Această oră trebuie respectată cu rigurozitate.

Pentru menajarea forţelor militarilor, verificarea stării tehnice a autovehiculelor, executarea întreţinerilor tehnice şi înlăturarea defecţiunilor, se fixează halte mici, halte mari şi odihna de zi (noapte).

Haltele, în cazul deplasării pe autovehicule, se fixează după fiecare 3-4 ore de marş (iarna după 2-3 ore de marş). Cînd marşul se execută pe jos, se fixează: prima haltă după 30 minute de la începerea acestuia, iar următoarele din 50 în 50 minute de marş şi au o durată de 10 minute.

Haltele mici au durata de pînă la 1 oră, iar halta mare se fixează în a doua jumătate a etapei de marş şi are o durată de 2-3 ore.

Cînd distanţa de parcurs este mai mică de o etapă de marş, noaptea şi iarna pe geruri puternice, de regulă, nu se fixează halte mari.

Pe timpul haltelor mari se serveşte hrana militarilor, se completează plinurile la autovehicule, se verifică armamentul, tehnica militară, se execută întreţinerea tehnică a autovehiculelor, iar în funcţie de rulajul TAB sau MLD – reglajele dispozitivelor de comandă.

Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de marş.

Pentru haltele mari şi odihna de zi (noapte) se aleg raioane care oferă condiţii favorabile de protecţie şi mascare şi dispun de suficiente surse de apă.

Deplasarea

Pe timpul haltei mari şi în raionul odihnei de zi (noapte) plutonul (grupa) părăseşte drumul şi se dispune în raionul stabilit, astfel încît să fie permanent gata de luptă şi să poată continua în timp scurt marşul.

În raionul odihnei de zi (noapte) se iau măsuri de asigurare a acţiunilor de luptă, se distribuie hrană caldă, se completează plinurile cu carburanţi şi lubrifianţi şi se execută lucrările prevăzute la halta mare.

După 2-3 etape de marş se dau 24 ore de odihnă.În raionul odihnei de zi (noapte), pentru respingerea inamicului

terestru (a elementelor de cercetare-diversiune ale inamicului), după ce se iau măsuri corespunzătoare de observare, mascare şi siguranţă pe aliniamentul indicat de comandantul de companie (batalion), se amenajează locaşuri (şanţuri) şi poziţii de tragere pentru mijloacele antitanc, folosindu-se în acest scop adăpostirile naturale şi denivelările din teren.

Pe timpul odihnei de zi (noapte) se pot schimba elementele de siguranţa marşului.

Art. 297. Plutonul (grupa) în permanenţă trebuie să fie gata pentru executarea marşului pe jos sau pe mijloacele de transport, în condiţiile pericolului permanent de folosire de către inamic a armelor de precizie înaltă şi a mijloacelor de minare la distanţă, acţiunile aviaţiei lui, a desantelor aeriene şi grupurilor de cercetare-diversiune, de distrugere a drumurilor şi trecerilor peste cursurile de apă. Aceasta necesită o pregătire minuţioasă a armamentului, tehnicii şi efectivului pentru marş sau transportare, înaltă disciplină de marş şi instruire a efectivului.

Art. 298. Plutonul (grupa) poate executa marşul în coloana companiei (plutonului) sau în siguranţa marşului.

Distanţa dintre autovehicule se stabileşte în funcţie de viteza de marş şi condiţiile de vizibilitate şi poate fi de 25-50 m.

În cazul deplasării pe drumuri cu praf, polei, gheţuş, în condiţii de vizibilitate redusă, pe drumuri cu pante abrupte, coborâşuri periculoase şi curbe cu rază mică, precum şi în cazul deplasării cu viteză mare şi pe timpul trecerii zonelor contaminate, distanţa între autovehicule se măreşte până la 100 m, uneori şi mai mult.

Noaptea, cînd autovehiculele folosesc dispozitive de camuflare a luminilor, distanţa între acestea se reduce până la 25 m.

În cazul deplasării în teren deschis, în condiţiile pericolului folosirii de către inamic a complexelor de cercetare – lovire distanţa dintre maşini se măreşte şi poate fi 100-150 m.

Dispozitivul de marş al plutonului este coloana. El se constituie în funcţie de situaţie, locul în coloana companiei, condiţiile în care are loc

Сapitolul IV

marşul (cînd se prevede sau nu întîlnirea cu inamicul), misiunea primită şi starea drumului.

Cînd se prevede întîlnirea cu inamicul, dispozitivul de marş trebuie să corespundă concepţiei acţiunilor care vor avea loc, să ofere condiţii pentru desfăşurarea rapidă a plutonului pentru angajarea în luptă şi să asigure executarea manevrei.

Mijloacele de întărire se dispun în cadrul coloanei plutonului în locurile care le asigură condiţii optime de intrare în luptă.

Art. 299. Primind misiunea pentru executarea marşului în coloana companiei, comandantul de pluton execută următoarele activităţi:

- însuşeşte misiunea primită;- analizează situaţia;- ia hotărîrea;- dă ordinul de luptă;- organizează cooperarea şi asigurarea multilaterală a marşului.Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de pluton trebuie să

înţeleagă:- misiunea companiei şi a plutonului (scopul marşului, modul de

acţiuni în caz de intrare în luptă, constituirea dispozitivului de marş);- care subunităţi se deplasează în faţa şi în spatele plutonului, şi

modul de menţinere a cooperării şi legăturii cu acestea;- ora cînd trebuie să fie gata pentru marş.La analiza situaţiei comandantul de pluton trebuie să studieze (să

determine):- natura, valoarea, situaţia şi caracterul acţiunilor, intenţiile şi

posibilităţile inamicului;- starea, gradul de asigurare, posibilităţile şi ordinea de pregătire a

plutonului către marş;- pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare, condiţiile de executare a

marşului şi pentru care acţiuni să fie gata;- componenţa mijloacelor de foc de serviciu şi observatorilor.În hotărîre comandantul de pluton determină:- constituirea dispozitivului de marş şi ordinea de îndeplinire a

misiunii primite;- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc;- organizarea conducerii.

Ordinul de luptă la marş comandantul de pluton îl dă, de regulă, pentru întregul personal al plutonului.

În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:

Deplasarea

- informaţii despre inamic şi eventualele acţiuni terestre şi aeriene ale acestuia pe timpul executării marşului;

- misiunea plutonului: itinerarul de deplasare, raionul de concentrare (de odihnă) sau aliniamentul şi ora cînd plutonul trebuie să ajungă la locul fixat, constituirea coloanei, distanţa dintre maşini, viteza de deplasare, iar cînd marşul urmează să se execute în condiţiile cînd se prevede întîlnirea cu inamicul şi modul de acţiuni în caz de întîlnire cu acesta;

- care subunităţi se deplasează în faţa şi în spatele plutonului, şi modul de menţinere a cooperării şi legăturii cu acestea;

- ora cînd trebuie să fie gata pentru marş;- locul său şi locţiitorul.La organizarea cooperării comandantul de pluton indică:- modul de observare şi legătură;- modul de acţiune a plutonului la apariţia ţintelor aeriene ale

inamicului care zboară la înălţime mică şi în caz de întrebuinţare de către acesta a mijloacelor incendiare;

- modul de exploatare a aparatelor de vedere pe timp de noapte (a dispozitivelor de camuflare a luminii), de respectare a măsurilor de mascare şi a disciplinei în cursul marşului;

- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare, iar în cazul cînd marşul urmează să se execute în condiţiile cînd se prevede întîlnirea cu inamicul şi modul de coordonare a acţiunilor între grupe şi cu vecinii.

În timpul pregătirii către marş comandantul de pluton organizează asigurarea multilaterală a marşului care include: asigurarea de luptă, asigurarea tehnică şi materială.

La organizarea asigurării de luptă comandantul de pluton indică:- componenţa observatorilor asupra inamicului terestru şi aerian,

asupra terenului şi asupra semnalelor comandantului de companie;- modul şi procedeele de executare a cercetării de radiaţie, chimică

şi biologică; modul de înştiinţare a efectivului despre infectarea radioactivă, chimică şi biologică;

- modul de acţiuni la apariţia ţintelor aeriene ale inamicului, care zboară la înălţime mică şi modul de executare a focului din armamentul de infanterie şi alte mijloace pentru lupta cu acestea;

- modul de întrebuinţare a mijloacelor din dotare şi improvizate pentru mascarea maşinilor de luptă în timpul deplasării, la halte şi în raioanele de odihnă;

- indicii de demascare şi măsurile de înlăturare şi de reducere a acestora;

Сapitolul IV

- modul de întrebuinţare a aparatelor de vedere pe timp de noapte (dispozitivelor de camuflare a luminii);

La organizarea asigurării tehnice şi materiale comandantul de pluton indică:

- volumul întreţinerii tehnice, locul şi ora de executarea acesteia;- termenii, locurile şi modul de completare a plinurilor cu

carburanţi, lichidului de răcire, cu alimente şi alte mijloace materiale;- locul şi modul de deplasare a subunităţilor de asigurare tehnico-

materială în cursul marşului;- modul de evacuare şi de reparaţie a autovehiculelor deteriorate şi

de organizare a primirii hranei de către personal. Comandantul de pluton (grupă) este obligat să raporteze coman-

dantului de companie (pluton) cînd este gata pentru marş.

Art. 300. Pe timpul pregătirii plutonului (grupei) către marş comandantul de pluton (grupă) este obligat:

- să controleze dacă transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă, automobilele), armamentul, mijloacele de protecţie şi stingere a incendiilor, aparatele de vedere pe timp de noapte, mijloacele de legătură şi de camuflare a luminii sînt în stare bună, dacă asupra plutonului se află cantitatea de muniţie ordonată, dacă sînt făcute plinurile la autovehicule şi dacă materialele sînt aranjate în acestea;

- să controleze completarea plinurilor cu carburanţi la autovehicule, mijloacele de tratare specială, uneltele de geniu, completul de deminare, existenţa şi corectitudinea stivuirii muniţiilor;

- să verifice dacă autovehiculele sînt asigurate cu mijloace pentru mărirea capacităţii de deplasare (bîrne, grile, fascine şi alte materiale);

- să ia măsuri ca militarii să primească la timp hrana caldă şi să-şi completeze apa în bidoane;

- să organizeze observarea aeriană şi terestră pe timpul marşului, haltelor şi în raioanele odihnei de zi (noapte), să stabilească modul de executare a focului asupra avioanelor şi elicopterelor care zboară la înălţime mică şi să controleze dacă militarii cunosc semnalele de alarmare;

- să verifice dacă militarii cunosc semnalele de înştiinţare şialarmare despre pericolul întrebuinţării armelor de nimicire în masăşi mijloacelor incendiare, precum şi modul de acţiune în cazul folosirii acestora.

Cînd marşul urmează să se execute pe jos, comandantul de pluton (grupă) este obligat să controleze dacă subordonaţii au respectat regulile de igienă, cum s-au pregătit şi şi-au ajustat (aranjat) echipamentul. Dacă

Deplasarea

marşul se execută pe schiuri - să controleze legarea acestora la picioare pentru a asigura circulaţia normală a sîngelui şi a nu provoca degerături.

Art. 301. Comandantul de pluton (grupei), în timpul marşului este obligat să respecte cu stricteţe ordinea stabilită de deplasare şi mascare, să evite reţinerile în locurile de trecere peste cursurile de apă, în tunele, strîmtori de teren, localităţi, să ducă încontinuu observarea circulară asupra inamicului terestru, aerian şi asupra semnalelor date de către comandantul de companie (pluton), să înştiinţeze la timp efectivul despre inamic, de asemenea despre infectarea radioactivă, chimică şi biologică (bacteriologică).

Art. 302. Compania (batalionul) trebuie să treacă cu capul coloanei forţelor principale pe la punctul iniţial la ora stabilită; pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă) precede forţele principale la distanţa ordonată.

Pe timpul marşului plutonul (grupa) se conduce prin comenzi şi semnale - cu fanioane (noaptea - semnale optice şi mijloace acustice). Comandantul se găseşte în cadrul plutonului, iar atunci cînd grupa numită ca patrulă de siguranţă a descoperit inamic de valoare apropiată sau mai mare, acesta se deplasează la locul acţiunii şi conduce lupta pentru a-1 nimici.

Pentru transmiterea informaţiilor, semnalelor, datelor sau rapoartelor se folosesc mijloace mobile (automobile, transportoare amfibii blindate, maşini de luptă, motociclete, biciclete) şi agenţi. Mijloacele mobile se prevăd cu semne distinctive de recunoaştere şi au dreptul de a depăşi coloana. Staţiile radio rămîn pe recepţie şi pot fi folosite pînă la întîlnirea cu inamicul numai pentru transmiterea semnalelor de alarmare, precum şi pentru conducerea elementelor de siguranţă cu luarea măsurilor pentru protecţia legăturii împotriva cercetării inamicului.

Art. 303. Autovehiculele pe timpul marşului se deplasează numai pe partea dreaptă a drumului, respectînd viteza stabilită pentru deplasare, intervalele şi măsurile de siguranţă.

Coloana nu se opreşte în locuri înguste, pe poduri, în vaduri, pe pante mari, în curbe cu rază mică.

La poduri se iau măsuri de asigurare a securităţii deplasării şi, la nevoie, pentru întărirea capacităţii de suport a acestora.

În scopul protecţiei contra armei de precizie înaltă a inamicului, se folosesc pe larg zonele invizibile pentru radiolocaţie, formate de cutele terenului şi de obiectele din zonă, de asemenea şi de fîşiile forestiere de la marginea drumului. Pe sectoarele deschise ale itinerarului se interzic aglomerarea şi oprirea autovehiculelor, iar viteza de marş şi distanţa dintre autovehicule se măresc.

Сapitolul IV

Depăşirea nu este admisă fără aprobarea comandantului co-loanei. Autovehiculele care din diferite cauze s-au oprit pe partea carosabilă a drumului se scot imediat în afara acestuia, pe partea dreaptă.

După înlăturarea defecţiunilor, autovehiculele se încolonează în coada coloanei care trece în acel moment şi îşi ocupă locul în coloana subunităţii respective pe timpul haltelor mici (dacă este posibil), în raionul haltelor mari sau în raionul odihnei de zi (noapte).

Noaptea autovehiculele se deplasează cu întrebuinţarea aparatelor de vedere pe timp de noapte sau a dispozitivelor de camuflare a luminii; iar dacă se deplasează pe sectoarele aflate în cîmpul de vedere al inamicului sau în nopţile luminoase - fără lumini şi fără aparatele de observare pe timp de noapte.

Art. 304. La semnalul de alarmare despre inamicul aerian, plu-tonul (grupa) care se deplasează pe autovehicule, în funcţie de ordinul dat de comandantul coloanei, continuă deplasarea, mărind viteza şi distanţa dintre autovehicule, se opreşte sau se dispersează.

Cînd se opreşte, la comandă sau din proprie iniţiativă, personalul debarcă repede din autovehicule, le maschează, după care se adăposteşte.

Asupra avioanelor şi elicopterelor inamicului care zboară la înălţime mică se execută foc de baraj cu mitralierele de pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) şi foc de salvă cu armamentul individual la comanda comandantului de pluton.

Cercetarea de radiaţie, chimică şi biologică se execută de toate elementele din siguranţa marşului şi de către forţele principale.

La semnalul de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică se continuă deplasarea, iar militarii îmbracă neîntîrziat masca contra gazelor şi completul de protecţie. Plutonul (grupa) trece prin porţiunile de teren contaminat, în funcţie de natura substanţelor chimice, cu viteza cea mai mare. Dacă este praf se închid obloanele, vizoarele şi jaluzelele transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă). Cînd deplasarea se execută pe automobile, se măresc distanţele între acestea.

Dacă plutonul (grupa) se deplasează pe jos, porţiunile de teren contaminat se ocolesc, iar dacă nu este posibil se trec în pas viu, cu intervale mărite între militari, avînd îmbrăcate mijloacele de protecţie individuală. După ieşirea din raionul contaminat se execută decontaminarea iniţială, de regulă, la ajungerea plutonului (grupei) la halta mică. Decontaminarea totală se execută, de regulă, la ordinul comandantului de companie.

Deplasarea

Art. 305. Cîmpul minat cu mijloacele de minare de la distanţă, plutonul îl ocoleşte sau îl trece în componenţa coloanei companiei prin culoarul executat. Minele, care se află în calea autovehiculelor plutonului, se nimicesc cu completul de deminare şi prin alte metode.

Art. 306. În cazul folosirii de către inamic a armelor incendiare, precum şi în cazul trecerii obligatorii prin raioanele incendiate obloanele, vizoarele şi jaluzelele transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) se închid. După ieşirea din raionul incendiat comandantul de pluton (grupă) organizează stingerea cuiburilor de incendiu de pe autovehicule, salvarea efectivului şi acordarea ajutorului medical celor care au avut de suferit, după care plutonul (grupa) continuă deplasarea.

Răniţii şi bolnavii după acordarea primului ajutor medical, sînt transportaţi imediat la punctul medical al batalionului.

Art. 307. Pe timpul haltelor autovehiculele se opresc pe partea dreaptă a drumului, la cel puţin 10 m una de alta sau la intervalele stabilite de comandant.

Maşinile de luptă se amplasează în măsura posibilităţilor sub coroanele copacilor, în umbra de radiolocaţie a obiectivelor din zonă, iar pe teren deschis se maschează cu plase de mascare din dotare şi cu materiale din zonă. Debarcarea se efectuează numai la ordinul (semnalul) comandanţilor.

Pentru odihnă efectivul se dispune în partea dreaptă a drumului. În maşini rămîn numai observatorii şi trăgătorii la mitraliere (ochitori-operatori) de serviciu, iar în maşinile comandanţilor şi militarii de serviciu la mijloacele radio.

Mijloacele de foc, numite pentru respingerea inamicului aerian, se află în stare de gătinţă pentru ducerea focului.

Echipajele autovehiculelor (şoferilor) execută inspecţia tehnică a armamentului şi tehnicii de luptă, desfăşoară întreţinerea tehnică şi înlătură defecţiunile depistate.

Pe timpul opririlor din diferite cauze şi lichidării difecţiunilor maşinilor de luptă pe itinirarul de deplasare, întoarcerea turelei direcţia părţii carosabile este strictinterzisă.

Art. 308. Pe timp de iarnă cu zăpadă mare şi temperaturi scăzute, executarea marşului necesită: pregătirea şi menţinerea drumurilor în stare practicabilă; luarea măsurilor pentru prevenirea degerării efectivului; pregătirea tehnicii militare pentru funcţionare în condiţiile cu temperaturi scăzute; asigurarea autovehiculelor cu accesorii şi mijloace necesare măririi capacităţii de trecere, acoperirea cu prelatele autovehiculelor destinate pentru transportul militarilor.

Сapitolul IV

În siguranţa de marş se includ autovehicule înzestrate cu echipament de buldozer pentru curăţirea zăpezii; autovehiculele cu capacitate mare de trecere se repartizează de-a lungul întregii coloane.

Pe ger puternic militarii se asigură cu hrană caldă.Art. 309. Când marşul se execută iarna la temperaturi scăzute, pe

jos, se impune ca:- nici o parte a corpului să nu fie strânsă, în special încheieturile şi

extremităţile (degetele mâinilor şi picioarelor să se mişte în mănuşi, respectiv în încălţăminte);

- să nu se strângă excesiv curelele de la raniţă, schiuri;- executarea marşului cât mai uniform şi dozarea efortului spre a se

evita transpiraţia corpului, alternativ cu răcirea sa;- marşul să se execute în veston, iar scurtele să fie îmbrăcate numai

în timpul haltelor;- să nu se bea apă rece şi să nu se mănânce zăpadă; apa se va

înlocui cu ceai sau cafea şi se va bea cu înghiţituri mici (rare);- deschizătorii de pârtii să fie înlocuiţi cât mai des;- să nu se stea jos pe timpul haltelor mici, haltele mari să se facă pe

cât posibil în clădiri.Art. 310. Iarna, înainte de începerea marşului, comandantul de

pluton (grupă) este obligat:- să ia măsuri pentru asigurarea efectivului cu mijloacele pentru

evitarea degerăturilor şi să controleze dacă militarii cunosc regulile de prevenire a degerăturilor şi dacă ştiu să-şi acorde ajutor în asemenea cazuri;

- să se convingă că există motorină de iarnă şi lichide speciale în autovehicule şi, la necesitate, să ia măsuri pentru completarea plinurilor;

- să verifice starea şi funcţionarea mijloacelor de încălzire a autovehiculelor, a jaluzelelor, precum şi existenţa preşurilor termostate;

- să indice mecanicilor-conductori (şoferilor) măsurile necesare pentru prevenirea îngheţării sistemului de răcire al motorului pe timpul opririlor (haltelor, odihnei de zi sau de noapte);

- să verifice dacă armamentul este pregătit pentru funcţionare la temperaturi scăzute;

- să organizeze, în funcţie de posibilităţi şi atunci cînd este cazul, uscarea echipamentului pe timpul haltelor mari şi în raionul odihnei de zi (noapte);

- să ia măsuri pentru mărirea capacităţii de deplasare a auto-vehiculelor, în cazul cînd se prevede deplasarea pe sectoare cu un strat gros de zăpadă şi întinderea şenilelor;

Deplasarea

La ordinul comandantului de pluton se execută, de regulă, încălzirea periodică a motoarelor cîte 4-5 minute la fiecare jumătate de oră, iar pentru încălzirea militarilor se execută cu aceştia alergări şi mişcări.

Cînd deplasarea se execută pe jos în afara drumurilor sau pe drumuri înzăpezite, plutonul (grupa) din capul coloanei se schimbă după fiecare 20-30 minute.

Pe timpul haltelor mici se interzice ca militarii să stea în poziţia culcat pe zăpadă.

Art. 311. În teren deluros-împădurit marşul se pregăteşte şi execută ţinînd seama de caracteristicile drumului, de timp şi starea vremii. O atenţie deosebită trebuie acordată cercetării şi amenajării drumului la curbele periculoase, urcuşurilor şi coborîşurilor, poienilor şi defrişărilor. La punctele obligate de trecere se iau măsuri pentru apărarea antiaeriană şi îndrumarea circulaţiei.

În locurile înguste şi greu accesibile se lărgeşte partea carosabilă, la nevoie, se amenajează drumuri ocolitoare, se prevăd măsuri pentru stingerea incendiilor, înlăturarea obstacolelor şi posibilităţilor de producere a avalanşelor.

Drumurile de vale şi din defileuri devin impracticabile pe timpul ploilor abundente sau la topirea zăpezilor. Cînd stratul de zăpadă depăşeşte 30 cm subunităţile execută marşul pe schiuri, iar armamentul greu, muniţia şi materialele se transportă pe sănii.

Plutonul va executa marşul, de regulă, combinat - pe autovehicule, până la limita maximă accesibilă, atât cât permit capacitatea şi panta drumurilor - iar când acesta se îngustează şi devine poteci militarii debarcă de pe autovehicule şi continuă marşul pe jos.

Când au fost semnalate grupuri de cercetare-diversiune, se iau măsuri pentru întărirea siguranţei.

Art. 312. Acţiuni în zone de pericol. O zonă de pericol este orice loc de pe itinerar în care comandantul estimează că plutonul său ar putea fi expus la foc, la observare sau la amândouă din partea inamicului; plutonul încearcă să evite zonele de pericol; dacă un pluton trebuie să traverseze o zonă de pericol, execută acest lucru cu mare atenţie şi cât mai rapid posibil.

TIPURI DE ZONE DE PERICOL ŞI PROCEDEE DE TRAVERSARE

Zone - câmp deschis. Plutonul rămâne ascuns în apropiere şi se observă zona; postul de siguranţă dă avertismente din timp; se trimite un

Сapitolul IV

element în faţă pentru a elibera zona îndepărtată; în continuare, restul plutonului trece pe drumul cel mai puţin expus şi cât mai rapid posibil.

Drumuri şi poteci. Se traversează drumurile sau potecile pe la apropierea unei curbe, prin locuri de joasă înălţime care să asigure mascarea.

Sate. Trecerea pe lângă acestea se va face în sensul invers direcţiei din care bate vântul şi cât mai departe de ele; se evită animalele, în special câinii, care ar putea trăda prezenţa plutonului.

Poziţii ale inamicului. Se trece prin zona spre care bate vântul (inamicul ar putea avea câini cercetaşi); se menţin în supraveghere permanentă sârmele de la minele surpriză şi dispozitivele de avertizare.

Câmpuri minate. Se ocolesc câmpurile minate dacă este posibil, chiar dacă acest lucru implică schimbarea drumului cu unul mult mai lung; se execută un culoar prin câmpul de mine doar dacă nu există altă soluţie.

Cursuri de apă. Se alege un loc îngust pe cursul de apă (vad) care să permită mascarea pe ambele maluri; se observă cu mare atenţie zona îndepărtată; se amplasează elemente de siguranţă în zona apropiată, cât şi în cea îndepărtată pentru avertizarea timpurie; se eliberează zona îndepărtată, apoi se trece rapid, evitându-se zgomotele.

Obstacole din sârmă. De regulă, aceste obstacole care se află permanent sub observarea şi focul inamicului, se evită.

Traversarea prin zone periculoase. Când plutonul traversează o zonă periculoasă independent sau în compunerea unor forţe, el trebuie să:

- desemneze punctele de adunare din zona apropiată sau cea îndepărtată;

- asigure zona apropiată (flancurile şi spatele dispozitivului);- recunoască şi să asigure zona îndepărtată;- execute traversarea prin zona de pericol;- decidă cum va traversa plutonul având la bază timpul la

dispoziţie, mărimea subunităţii, mărimea zonei de pericol, câmpurile de foc din zonă şi modul de realizare a siguranţei.

O subunitate mică traversează zona astfel: cu toţi militarii odată, pe perechi sau câte un militar.

O subunitate mare traversează, de regulă, zona cu câte un element component odată.

După ce fiecare element traversează zona, comandantul de pluton se deplasează către o poziţie de siguranţă sau către punctul de adunare din zona îndepărtată, unde aşteaptă până când i se ordonă să continue deplasarea.

Deplasarea

Traversarea unor zone mari de câmp deschis. Aceste zone nu pot fi ocolite în timp util de către pluton pentru îndeplinirea misiunii.

Traversarea zonei se execută printr-o combinaţie de marş cu siguranţă sporită şi în salturi.

Traversarea zonelor mici de câmp deschis. De regulă, aceste zone se ocolesc în timpul alocat îndeplinirii misiunii, utilizându-se următoarele tehnici:

- drumul de ocolire - folosind întoarceri de 90 grade la dreapta sau la stânga, plutonul se deplasează în jurul zonei deschise până când ajung în partea îndepărtată, apoi îşi continuă misiunea;

- deplasarea în jurul zonei deschise - comandantul indică azimutul un punct de adunare în partea îndepărtată, hotărăşte care parte a zonei deschise să o înconjoare (după ce a luat în considerare distanţa, teritoriul, acoperirea şi mascarea) şi se deplasează în jurul zonei deschise; foloseşte terenul pentru acoperire şi mascare; când plutonul soseşte la punctul de adunare pe partea îndepărtată, comandantul verifică încă odată azimutul zonei obiective şi continuă misiunea.

Art. 313 Când unele obstacole nu pot fi trecute sau ocolite, se prevăd din timp măsuri pentru transbordarea efectivelor, tehnicii şi materialelor, folosindu-se în acest scop toate mijloacele la dispoziţie. În acest caz, dincolo de obstacol, subunităţile continuă marşul pe jos, muniţia, materialele pe militari (purtători) şi autovehiculele vor fi trimise pe rute ocolitoare până la ajungerea din urmă a coloanei sau vor relua mişcarea după deschiderea drumului.

3. SIGURANŢA MARŞULUI

Art. 314. În siguranţa de marş plutonul poate fi destinat ca pichet mobil de cap (de flanc, de spate), pichet fix de flanc sau patrulă de siguranţă cînd pichetul mobil este de valoare companie.

Plutonul ca pichet mobil (fix) poate primi ca întărire un pluton de aruncătoare, o grupă de mitraliere, 1-2 pionieri, 1-2 cercetaşi chimici.

Pichetul mobil de cap se trimite la distanţa de 5-10 km, iar pichetul mobil (fix) de flanc şi de spate - pînă la 5 km.

Сapitolul IV

În localităţi, păduri, munţi, pe timp de noapte sau cînd marşul se execută pe jos, aceste distanţe se pot micşora pînă la jumătate.

Art. 315. Misiunile pichetului mobil de cap (de flanc) sînt:- să asigure coloana căreia îi face siguranţa împotriva atacului prin

surprindere al inamicului terestru, să captureze sau să nimicească cercetaşii inamicului sau grupurile de cercetare-diversiune ale acestuia;

- să atace cu îndrăzneală inamicul de pe itinerarul de deplasare, să cucerească punctele din teren favorabile pentru luptă şi să-l oblige pe inamic să se desfăşoare prematur, asigurînd astfel condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a coloanei căreia îi face siguranţa.

Art. 316. Misiunile pichetului mobil de spate sînt:- să asigure coloanei căreia îi face siguranţa, posibilitatea de a se

desprinde de inamic şi a executa marşul în ordine;- să nu permită inamicului terestru să atace prin surprindere

coloana căreia îi face siguranţa, interzicînd îndeosebi acţiunile elementelor de cercetare-diversiune, subunităţilor aeromobile şi desantului aerian ale acestuia.

Art. 317. Pichetul fix de flanc are misiunea de a menţine poziţia indicată de comandantul subunităţii căreia îi face siguranţa, asigurînd coloana împotriva atacului din flanc executat prin surprindere de către subunităţi ale inamicului, grupuri de cercetare-diversiune, subunităţi de desant aerian şi aeromobile.

Art. 318. Pentru siguranţa lor nemijlocită, de asemenea pentru cercetarea terenului , pichetele mobile trimit patrule de siguranţă (de cap, de flanc, de spate), iar uneori şi cercetaşi la distanţa, care asigură ducerea observării asupra acestora şi susţinerii lor cu foc.

Valoarea patrulelor de siguranţă poate fi de la o echipă de 2-4 militari pînă la o grupă.

În cadrul pichetului se organizează observarea circulară asupra inamicului terestru şi aerian, se numeşte observator pentru primirea semnalelor de la patrulele de siguranţă şi de la cercetaşi şi se asigură gătinţa permanentă în caz de întîlnire cu inamicul.

Pentru legătura între pichet şi coloană se folosesc agenţi de legătură, precum şi semnale (optice şi acustice).

Art. 319. Primind misiunea, comandantul plutonului, care este destinat ca pichet mobil (fix), este obligat:

- să însuşească misiunea primită;- să analizeze situaţia;- să ia hotărîrea;

Deplasarea

- să dea ordinul de luptă;- să organizeze cooperarea;- să dea indicaţii privind asigurarea marşului, protecţia contra

mijloacelor incendiare;- să organizeze completarea cu muniţie, carburanţi şi alimente pînă

la normele stabilite;- să controleze gătinţa efectivului, armamentului şi tehnicii militare

în vederea îndeplinirii misiunii de luptă;- să raporteze comandantului de batalion (companie) despre gătinţa

plutonului pentru executarea misiunii de luptă.Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de pluton trebuie să

înţeleagă:- misiunea coloanei păzite;- misiunea plutonului;- ora cînd trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.La analiza situaţiei comandantul de pluton trebuie: - să studieze pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare (raionul de

dispunere - pentru pichetul fix)şi caracterul terenului;- să determine locurile probabile de întîlnire cu inamicul, precum şi

locurile ambuscadelor posibile şi să stabilească modul de acţiuni al patrulei de siguranţă, forţelor principale şi mijloacelor de întărire în cazul întîlnirii cu forţele inamicului;

- să determine direcţiile probabile de acţiuni al avioanelor, elicopterelor şi altor ţinte aeriene, componenţa mijloacelor de foc de serviciu şi observatorilor;

- să determine ordinea de pregătire a plutonului pentru executarea marşului.

În hotărîre comandantul de pluton determină:- constituirea dispozitivului de marş şi ordinea de îndeplinire a

misiunii primite;- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc;- modul de cooperare;- modul de realizare a conducerii şi legăturii (radio, prin agenţi şi

prin semnale).În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:- informaţii despre inamic şi eventualele acţiuni terestre şi aeriene

ale acestuia pe timpul executării marşului;- misiunea plutonului: itinerarul şi viteza de deplasare, constituirea

coloanei, distanţa dintre maşini, punctul iniţial şi ora de trecere a acestuia (raionul de dispunere - pentru pichetul fix);

Сapitolul IV

- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc şi modul de acţiuni în caz de întîlnirie cu inamicul;

- patrula de siguranţă, misiunea ei şi la care distanţă se trimite; - ora cînd trebuie să fie gata pentru marş;- locul său şi locţiitorul.La organizarea cooperării comandantul de pluton indică:- modul de observare şi legătură;- modul de acţiune a plutonului la apariţia ţintelor aeriene ale

inamicului şi modul de deschidere şi ducere a focului asupra acestor ţinte;- locurile probabile de întîlnire cu inamicul şi modul de acţiuni a

grupei de siguranţă, plutonului şi mijloacelor de întărire în caz de întîlnire cu forţele inamicului;

- modul de exploatare a aparatelor de vedere pe timp de noapte (a dispozitivelor de camuflare a luminii), de respectare a măsurilor de mascare şi a disciplinei în cursul marşului;

- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare. După darea ordinului de luptă şi organizarea cooperării,

comandantul de pluton dă indicaţii pentru asigurarea marşului, protecţia contra armelor de precizie înaltă şi celor incendiare, organizează completarea cu rachete, muniţii, combustibil şi alimente în limita normelor stabilite, verifică gradul de pregătire al plutonului în vederea executării misiunii de luptă şi raportează comandantului de batalion (companie) .

Art. 320. Pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă), la timpul stabilit, trece punctul iniţial şi se deplasează pe itinerarul fixat cu viteza stabilită. Comandantul de pluton se deplasează în capul coloanei pichetului mobil de cap (patrulei de siguranţă), urmăreşte după hartă itinerarul de deplasare, acţiunile patrulei de siguranţă de cap, personal duce cercetarea asupra inamicului şi terenului prin observare şi raportează prin procedeul indicat, comandantului care a trimis siguranţa, despre barajele şi porţiunile de teren contaminat, precum şi despre întîlnirea cu inamicul.

Trecătorile, tunelurile, podurile şi alte locuri înguste sînt trecute fără opriri de pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă).

Pichetul mobil ocoleşte porţiunile de teren contaminat, podurile distruse, porţiunile de itinerar minat, marcînd prin indicatoare direcţia de ocolire.

În cazul cînd ocolirea porţiunilor de itinerar minat este imposibilă, acestea se deminează de subunităţile de pionieri, date ca întărire plutonului, sub acoperirea maşinilor de luptă, care se află în stare gata să deschidă focul sau se deminează de sine stătător, folosind completele de deminare sau prin alte procedee.

Deplasarea

Întîlnind grupuri mici ale inamicului pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă) de regulă le nimiceşte, iar modelele de armament, hărţile topografice şi alte documente le capturează şi continuă să-şi îndeplinească misiunea.

Cînd întîlneşte un inamic superior în forţe pichetul mobil acţionează, în funcţie de situaţie, pentru a-1 nimici cu foc deschis prin surprindere de pe o poziţie favorabilă şi prin atac hotărît sau menţine cu dîrzenie poziţia pe care o ocupă, asigurînd desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a coloanei căreia îi face siguranţa.

Informaţiile obţinute se raportează imediat comandantului care a trimis siguranţa.

Art. 321. Pe timpul haltelor pichetul mobil de cap (de flanc) ocupă o poziţie favorabilă şi continuă să facă siguranţa coloanei care s-a oprit.

Cînd trupele se dispun pentru odihnă, pichetul mobil îndeplineşte misiunile siguranţei de staţionare sau se înlocuieşte (intră în cadrul forţelor principale ale coloanei). La reluarea deplasării pichetul de pază rămîne pe loc pînă ce siguranţa nou numită îl depăşeşte, după care revine la subunitatea sa.

Pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă) se opreşte şi continuă deplasarea la comanda (semnalul) comandantului coloanei păzite.

Art. 322. Plutonul, numit în pichet mobil de flanc, se deplasează la nivelul capului coloanei păzite la distanţa stabilită de comandant.

Grupurile mici ale inamicului, apărute în flancul coloanei păzite, pichetul mobil de flanc le nimiceşte şi continuă să-şi îndeplinească misiunea. Cînd apare pericolul unui atac din partea forţelor superioare ale inamicului, pichetul ocupă o poziţie favorabilă şi nu permite atacul prin surprindere al inamicului asupra coloanei, păzite din flanc.

Art. 323. Pichetul mobil de spate se deplasează la distanţa ordonată, în urma coloanei căreia îi face siguranţa la distanţa stabilită de comandant.

Pichetul mobil de spate capturează sau nimiceşte grupurile mici ale inamicului, de regulă, cu foc, din ambuscadă. Cînd există pericolul ca forţe superioare ale inamicului să ajungă la coloana căreia îi face siguranţa, pichetul mobil de spate ocupă o poziţie favorabilă şi cu focul tuturor mijloacelor produce pierderi inamicului, îl întîrzie şi nu-i dă voie să atace.

În scopul întîrzierii înaintării inamicului comandantul de pluton, la ordinul comandantului coloanei păzite, organizează distrugerea trecerilor, podurilor şi drumurilor, creează abatize şi instalează baraje de mine şi exploziv.

Сapitolul IV

Art. 324. Pichetul fix de flanc ocupă o poziţie favorabilă pentru apărare pe aliniamentul ce i s-a indicat, execută lucrările genistice, organizează observarea şi sistemul de foc. În cazul cînd inamicul a trecut la atac, apără poziţia cu dîrzenie şi o menţine pînă la trecerea coloanei căreia îi face siguranţa, după care, la ordinul (semnalul) comandantului care 1-a trimis, o părăseşte şi îşi reia locul în coada coloanei.

Art. 325. Grupa poate fi numită ca patrulă de siguranţă de cap, de flanc, de spate cu misiunea de a face siguranţa pichetului mobil (subunităţilor) împotriva atacului prin surprindere al inamicului terestru şi a interzice apropierea elementelor de cercetare şi cercetare-diversiune ale acestuia de pichetul (coloana) căruia îi face siguranţa.

În siguranţa de marş grupa poate primi ca întărire o mitralieră şi 1-2 pionieri.

Grupa numită ca patrulă de siguranţă se deplasează în faţa subunităţii căreia îi face siguranţa la următoarele distanţe:

- cînd deplasarea se execută pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă, automobile) ziua - pînă la 1500 m, noaptea - pînă la 500 m;

- cînd deplasarea se execută pe jos (pe schiuri), ziua - pînă la 600 m, noaptea - pînă la 200 m.

Art. 326. Comandantul patrulei de siguranţă de cap este obligat: - să studieze pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare, locurile

probabile de întîlnire cu inamicul şi să stabilească ordinea deplasării şi modul acţiunilor grupei în caz de întîlnire cu acesta;

- să stabilească ordinea de executare a observărilor asupra terenului, inamicului terestru şi aerian, precum şi asupra semnalelor comandantului coloanei păzite şi modul de raportare;

- să dea ordinul de luptă grupei.În ordinul de luptă comandantul grupei indică:- informaţia despre inamic;- misiunea subunităţii păzite şi misiunea grupei, itinerarul şi viteza

de deplasare, modul de observare, de raportare despre cele observate şi modul de acţiuni a subordonaţilor în caz de întîlnire cu inamicul;

- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de acţiuni la ele;

- ora cînd trebuie să fie gata pentru marş şi locţiitorul.După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă verifică gătinţa

grupei pentru îndeplinirea misiunii de luptă şi raportează comandantului de companie (pluton).

Deplasarea

Art. 327. Cînd grupa se deplasează pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă), terenul şi obiectivele din teren se cercetează din autovehicul, fără opriri. Uneori, pentru cercetarea anumitor obiective din teren (poduri, clădiri, păduri) se trimit cercetaşi pe jos.

În aceste cazuri, pe timpul cercetării obiectivelor grupa se opreşte într-un loc mascat, iar militarii rămîn în transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă), fiind gata să sprijine cu foc acţiunea cercetaşilor.

Art. 328. Cînd grupa se deplasează pe jos sau pe schiuri, co-mandantul de grupă trimite cercetaşi, care se deplasează în faţa (înapoia) sau la flancul grupei.

Cercetaşii ţin legătura din vedere cu patrula de siguranţă, cercetează repede, din mers, obiectele din teren, acordînd atenţie indicilor după care poate fi descoperit inamicul, precum şi porţiunile de teren minat şi contaminat.

Sectoarele ascunse ale terenului, construcţiile izolate, marginile de pădure, tunele, rîpile şi alte locuri unde e posibilă dispunerea inamicului în ascuns şi atacului prin surprindere din ambuscade, precum şi trecerile în-guste, podurile şi alte obiective, patrula de siguranţă le cercetează şi, în caz de necesitate, plasează indicatoare de preîntîmpinare.

Cercetaşii raportează comandantului, prin semnale, tot ce au observat, iar cînd sînt atacaţi de inamic deschid focul asupra acestuia.

Art. 329. Grupa ocoleşte barajele, obstacolele naturale şi porţiunile de teren contaminat, iar cînd nu există căi ocolitoare trece prin (peste) ele, folosind mijloacele de protecţie individuală. Comandantul de grupă raportează comandantului care 1-a trimis despre toate barajele, obstacolele şi porţiunile de teren contaminat şi le marchează.

Art. 330. Grupurile mici ale inamicului sînt nimicite în timp scurt, iar grupurile mai mari sînt blocate de către grupă, ocupînd o poziţie favorabilă pe care o menţine pînă la sosirea pichetului (subunităţii căreia îi face siguranţa), după care participă la nimicirea inamicului.

Art. 331. Grupa se opreşte pentru halte la semnalul comandantului pichetului (subunităţii căreia îi face siguranţa).

Pe timpul haltei mici grupa ocupă o poziţie avantajoasă şi continuă să observe, fiind gata să respingă atacul inamicului; la halta mare sau în raionul odihnei de zi (noapte) grupa - patrulă de siguranţă - se transformă în post de pază şi îndeplineşte misiunile care i se ordonă.

Comandantul patrulei de siguranţă de cap raportează imediat despre informaţiile obţinute comandantului care a trimis siguranţa.

Art. 332. În teren deluros-împădurit se mai determină:

Сapitolul IV

- gradul de practicabilitate a itinerarului pentru autovehicule;- existenţa punctelor obligate de trecere, grohotişurilor, grotelor,

peşterilor, tunelurilor (lucrărilor subterane), izvoarelor, refugiilor, iar pe timp de iarnă - grosimea stratului de zăpadă, locul cornişelor, podurilor de zăpadă.

Art. 333. Grupa numită ca patrulă de siguranţă de spate este obligată:

- să nimicească sau să captureze grupurile mici ale inamicului care încearcă să pătrundă spre forţele pichetului (subunităţii căreia îi face siguranţa);

- să oprească inamicul cu foc de pe poziţii avantajoase pentru a-i da pichetului (subunităţii) posibilitatea de a se desprinde de inamic.

Art. 334. Cînd plutonul (grupa) execută independent (izolat) marşul, comandantul ia măsuri de siguranţă a subunităţii pe care o comandă şi a celor de întărire (sprijin); numeşte observatori (terestru şi aerian) cărora le precizează misiunile şi modul de îndeplinire a acestora; la nevoie, pentru cercetarea unor obiective de pe direcţia de deplasare, numeşte echipe de cercetare; în funcţie de distanţa pe care se execută marşul şi de posibilitatea întâlnirii cu inamicul, pentru siguranţa plutonului se numeşte o patrulă de siguranţă. Elementele destinate pentru siguranţa marşului, pe timpul haltelor se transformă în elemente de siguranţă a staţionării.

4. TRANSPORTUL

Art. 335. Transportul constă în deplasarea personalului, tehnicii, materialelor şi animalelor cu ajutorul mijloacelor feroviare, maritime, fluviale şi aeriene.

În vederea executării îmbarcării, transportului şi debarcării, subunităţilor li se destinează staţii, aerodromuri, porturi de îmbarcare şi debarcare, raioane de aşteptare şi de adunare, de bază şi de rezervă.

Art. 336. Înainte de îmbarcare plutonul (grupa) se dispune în raionul de aşteptare, iar după debarcare în raionul de adunare, de regulă, în cadrul eşalonului superior.

Raioanele de aşteptare şi de adunare se aleg, în raport cu condiţiile oferite de teren, la o distanţă de pînă la 3 km faţă de staţiile, aerodromurile şi porturile de îmbarcare (debarcare).

Deplasarea

În raionul de aşteptare plutonul (grupa) se dispune în ascuns, folosind lucrările genistice executate din timp de forţele şi mijloacele destinate în acest scop, precum şi proprietăţile de protecţie ale terenului, ţinînd seama de ordinea de deplasare spre locurile de îmbarcare.

Art. 337. Când transportul se execută pe comunicaţiile feroviare, maritime sau fluviale, comandantului de pluton i se precizează locul în cadrul raionului de aşteptare, itinerarul şi modul de deplasare spre locul de îmbarcare, planul de îmbarcare şi de repartizare a personalului, tehnicii şi a materialelor pe vagoane (platforme sau nave); durata în timp de la începerea şi până la terminarea îmbarcării.

Înainte de a începe deplasarea în vederea îmbarcării, comandantul de pluton verifică dacă personalul cunoaşte regulile de îmbarcare, echipare (cu mijloace individuale de salvare), ancorare şi debarcare a tehnicii militare, de comportare pe timpul transportului şi dacă armamentul, TAB sau MLD şi materialele sunt pregătite pentru a fi transportate.

Deplasarea plutonului din raionul de aşteptare către staţia sau portul de îmbarcare se execută, astfel încât să poată trece imediat la executarea îmbarcării.

Armamentul, TAB sau MLD şi personalul trebuie să se îmbarce cu repeziciune şi în siguranţă, respectându-se cu stricteţe măsurile pentru prevenirea accidentelor şi deteriorarea tehnicii militare şi a mijloacelor de transport.

Art. 338. Pe timpul transportului plutonul (grupa) trebuie să fie în permanenţă gata de debarcare, pentru continuarea deplasării prin marş şi intrarea la timp în luptă.

Cercetarea, observarea aeriană şi terestră se asigură prin posturi de observare prevăzute cu aparatura de observare şi de cercetare chimică, biologică şi de radiaţie necesară; şeful eşalonului de transport este informat asupra situaţiei aeriene şi chimice de către şefii sectoarelor de comenduire de cale ferată (de apă).

Apărarea eşalonului de transport împotriva inamicului aerian se realizează cu armamentul de infanterie destinat în acest scop, iar paza pe timpul transportului pe comunicaţiile feroviare se execută printr-o gardă care poate avea valoarea pînă la un pluton. O atenţie deosebită se acordă pazei împotriva grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale inamicului, precum şi executării cercetării şi observării terestre şi aeriene.

Art. 339. Subunităţile care se transportă pe comunicaţiile feroviare, maritime şi fluviale se asigură cu rezerve de alimente şi apă potabilă pentru toată durata transportului.

Сapitolul IV

Pentru acordarea la timp a asistenţei medicale pe timpul transportului, funcţionează punctul medical al batalionului.

Art. 340. Dacă eşalonul de transport este atacat, plutonul (grupa) acţionează potrivit precizărilor comandantului de eşalon sau din proprie iniţiativă (cînd se transportă independent) pentru respingerea acţiunilor terestre sau aeriene ale inamicului şi continuarea deplasării.

Dacă inamicul a provocat distrugeri pe calea ferată pe care se execută transportul, plutonul (grupa) participă cu parte din forţe la refacerea acesteia concomitent cu luarea măsurilor de siguranţă, urmărind reluarea deplasării în timp scurt pentru ajungerea la locul stabilit.

Când linia de cale ferată de pe direcţia de deplasare a fost distrusă şi nu sunt posibilităţi de refacere a acesteia în timp scurt sau de orientare, subunităţile pot continua transportul prin transbordare pe alte mijloace feroviare de transport asigurate din timp sau prin deplasare pe căile rutiere existente.

Art. 341. La sosirea în locul stabilit (în staţia (portul) de debarcare), plutonul (grupa) debarcă sub acoperirea subunităţilor de siguranţă şi se deplasează în ascuns în raionul de adunare, fiind gata să îndeplinească o misiune de luptă.

Plutonul (grupa) trebuie să fie în măsură să debarce şi în locuri nepregătite, să execute marşul spre locul ordonat, ocolind porţiunile de teren cu distrugeri sau contaminat şi să intre la timp în luptă.

Art. 342. Transpordarea trebuie să fie temeinic pregătită şi efectuată în timp cât mai scurt, cu luarea tuturor măsurilor de asigurare a acţiunilor.

Art. 343. Transportul plutonului (grupei) pe comunicaţiile aeriene se execută pe direcţiile unde celelalte căi de comunicaţii au o dezvoltare insuficientă sau au suferit mari distrugeri, precum şi în situaţii care necesită dislocări urgente de forţe şi mijloace dintr-un raion în altul şi efectuarea unor manevre. El se se execută, la ordinul eşalonului superior, cu avioane, elicoptere, planoare, folosindu-se ca procedeu de bază debarcarea (aterizarea); pentru unele materiale se pot folosi şi procedeele paraşutării sau aruncării materialelor de la înălţime mică.

Art. 344. După primirea ordinului pentru transport pe comunicaţiile aeriene, comandantul împreună cu reprezentantul unităţii de aviaţie de transport precizează locurile de îmbarcare şi numerele de bord ale avioanelor (elicopterelor); repartizează personalul, armamentul, autovehiculele şi materialele pe mijloacele de transport aerian; stabileşte ordinea de deplasare şi de îmbarcare (încărcare) a personalului (autovehiculelor şi materialelor); stabileşte timpul de începere şi de terminare a îmbarcării; dă misiuni subunităţilor.

Staţionarea şi siguranţa staţionării

CAPITOLUL V

STAŢIONAREA ŞI SIGURANŢA STAŢIONĂRII

1. PLUTONUL (GRUPA) ÎN STAŢIONARE

Art. 345. Dispunerea plutonului (grupei) într-un raion în vederea pregătirii unor acţiuni de luptă, marşului sau refacerii capacităţii de luptă se numeşte staţionare.

Plutonul (grupa) se dispune în staţionare într-un raion (loc), în cadrul companiei (plutonului) sau independent.

Art. 346. Raionul de staţionare reprezintă porţiunea de teren pe care staţionează temporar forţele şi tehnica din dotare. Terenul se alege, de regulă, în afara localităţilor sau taberelor permanente, în păduri, pe lângă o sursă de apă, iar forţele se adăpostesc în corturi izoterme sau adăposturi improvizate cu materiale din dotare sau din zonă.

La organizarea raionului de staţionare trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii:

- să fie mascat pentru evitarea descoperirii de către inamic atât prin observare terestră cât şi aeriană;

- să ofere condiţii de instalare a siguranţei nemijlocite pentru evitarea surprinderii;

- să fie instalat în apropierea unei căi de comunicaţii practicabile pentru autovehicule;

- locurile alese trebuie să fie uscate, adăpostite de vânt;- să fie în apropierea unei surse de apă potabilă şi a surselor de

aprovizionare cu lemne;- să nu fie dispus pe văile râurilor care pot produce inundaţii pe

timpul ploilor abundente.Raionul (locul) de staţionare al plutonului (grupei) se stabileşte, de

obicei, de către eşalonul superior şi trebuie să asigure: existenţa unui adăpost; dispunerea mascată a grupelor în clădiri, păduri; protecţia împotriva ADM NBC; să aibă căi de intrare şi de ieşire cît mai repede din acesta şi să ofere posibilitatea de încălzire şi de asigurare cu apă a personalului.

În raionul de staţionare plutonul (grupa) se dispune dispersat în lungul itinerarelor de deplasare sau în afara acestora, folosind proprierăţile de mascare şi cele de protecţie ale terenului, ţinându-se seama de

Capitolul V

dispozitivul care trebuie realizat în vederea ducerii acţiunilor de luptă şi fiind permanent gata pentru respingerea atacului inamicului terestru şi aerian, de asemenea pentru nimicirea grupelor de cercetare-diversiune ale acestuia.

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun dispersat la 25-50 m de la un la altu autovehicul în locurile indicate de comandantul de pluton sub coroanele copacilor, în văgăuni, în umbrele de radiolocaţie ale obiectelor din teren, iar în teren deschis, cînd există perico-lul folosirii de către inamic a armei de precizie înaltă la 100-150 m, în aşa fel ca personalul să se îmbarce repede şi să poată ieşi oportun din raion pe orice timp, ziua şi noaptea şi în orice condiţii de stare a vremii. Armamentul individual, muniţia necesară, precum şi mijloacele de protecţie individuală se găsesc permanent asupra militarilor.

În raionul de staţionare, pentru protecţia personalului şi a tehnicii militare, se sapă şanţuri şi locaşuri de tragere, şanţuri-adăpost. Cînd staţionarea este de lungă durată, se construiesc adăpostiri sub parapet şi adăposturi împotriva efectelor armelor de nimicire în masă.

Locurile dispunerii efectivului şi amplasării tehnicii de luptă se maschează minuţios. În apropierea blindatelor se amenajează obiective false (capcane termice).

Pentru comoditatea conducerii cu grupele şi autovehiculele de asemenea pentru asigurarea unui grad necesar de dispersare, suprafaţa raionului de staţionare a plutonului poate fi de 500 – 1000 m2.

Art. 347. Primind misiunea pentru staţionare, comandantul de pluton execută următoarele activităţi: însuşeşete misiunea; analizează situaţia; ia hotărîrea; dă ordinul de luptă; organizează amenajarea genistică, mascarea şi protecţia contra armei de distrugere în masă NBC şi armei incendiare; organizează întreţinerea tehnică a armamentului şi tehnicii de luptă; efectuează controlul privind gătinţa permanentă de luptă a plutonului.

Însuşind misiunea de luptă pentru staţionare, comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:

- care este raionul de staţionare a companiei şi locul de dispunere a plutonului în acesta;

- la ce acţiuni să fie gata;- ce organe de siguranţă nemijlocită şi de staţionare se

repartizează de la pluton şi la ce oră;- care este volumul amenajării genistice şi termenul executării;

Staţionarea şi siguranţa staţionării

- locul de dispunere al subunităţilor vecine şi modul de menţinere a legăturii cu aceştia.

Analizînd situaţia, comandantul de pluton studiază:- depărtarea inamicului şi caracterul probabil de acţiuni a

acestuia, direcţiile probabile de acţiune a grupurilor de cercetare-diversiune, avioanelor şi elicopterelor;

- starea, asigurarea şi posibilităţile plutonului şi subunităţilor date ca întărire;

- componenţa şi locurile de dispunere a subunităţilor vecine, modul de cooperare cu aceştia pe timpul respingerii atacului inamicului terestru;

- terenul, proprietăţile de protecţie şi mascare a acestuia, condiţiile de ducere a observărilor şi executare a focului;

- anotimpul, starea vremii şi timpul.În hotărîre comandantul de pluton determină:- ordinea de dispunere a efectivului şi tehnicii în locurile indicate

plutonului; locurile de dispunere a grupelor şi de amenajare a şanţurilor, locaşelor de tragere şi şanţurilor-adăpost;

- modul de ducere a observărilor asupra inamicului aerian şi terestru, precum şi după semnalele comandantului de companie;

- modul de acţiuni în caz de atac a inamicului.Ordinul de luptă la staţionare comandantul de pluton, de regulă, îl

dă pentru întregul efectiv al plutonului. În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:

- date despre inamic;- misiunea plutonului;- locurile de dispunere a vecinilor;- misiunile grupelor, locurile de dispunere a lor, locurile de

amenajare a şanţurilor, locaşelor de tragere şi şanţurilor-adăpost pentru efectiv şi tehnica de luptă; modul de ducere a observărilor după inamicul terestru şi aerian, precum şi după semnalele comandantului de companie; modul de acţiuni al grupelor în caz de atac al inamicului; semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi modul de acţiuni la ele;

- ora ocupării raionului de staţionare şi termenii de amenajare genistică a acestuia;

- locul său şi locţiitorul.La organizarea amenajării genistice comandantul de pluton

indică:

Capitolul V

- locurile de amenajare a şanţurilor, locaşelor de tragere şi şanţurilor-adăpost pentru efectiv, tehnica de luptă şi termenii de executare;

- locul dispunerii punctului de comandă şi observare al plutonului, efectivul care se repartizează pentru amenajarea acestuia şi termenul gătinţei;

- care mijloace din dotare şi din zonă să se folosească la amenajarea genistică.

La organizarea mascării comandantul de pluton indică:- care mijloace din dotare şi din zonă să se folosească la mascare;- termenii de executare a lucrărilor de mascare;- modul de respectare a măsurilor de mascare în raionul de

dispunere a plutonului.Pe timpul organizării protecţiei contra armei de distrugere în

masă NBC şi armei incendiare, în afară de lucrările amenajării genistice a raionului de staţionare privind folosirea proprietăţilor de protecţie şi mascare a terenului, comandantul de pluton mai indică:

- termenii de desfăşurare a activităţilor medicale;- măsurile de siguranţă în caz de infectare a raionului de

staţionare cu substanţe radioactive şi toxice, apariţiei focarelor de incendii şi inundarea terenului.

Pe timpul organizării întreţinerii tehnice a armamentului şi tehnicii de luptă comandantul de pluton indică:

- timpul şi modul de completare a plinurilor cu carburanţi-lubrifianţi a tehnicii de luptă;

- ordinea de completare a armamentului şi tehnicii de luptă cu muniţie;

- modul de verificare a armamentului, mecanismelor şi aparatelor de ochire şi de vedere pe timp de noapte, reglarea şi întreţinerea acestora, precum şi modul de lichidare a defecţiunilor.

După organizarea activităţilor privind dispunerea plutonului, comandantul de pluton efectuează controlul pentru menţinerea plutonului în gătinţă permanentă de luptă privind acţiunile ulterioare.

Art. 348. Comandantul de grupă, primind misiunea la staţionare, verifică cunoaşterea de către efectiv a modului de respingere a atacului inamicului terestru şi aerian, a semnalelor de înştiinţare, conducere şi cooperare, ordinii de acţiuni pe ele şi conduce personal cu amenajarea locului de staţionare pentru efectiv şi adăpostului pentru maşina de luptă, cu mascarea şi întreţinerea tehnică a armamentului şi maşinii de luptă.

Staţionarea şi siguranţa staţionării

Art. 349. Comandantul de pluton, după ce a sosit în locul de staţionare este obligat:

- să indice locurile grupelor, transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă);

- să organizeze observarea şi siguranţa locului de dispunere şi să stabilească modul de legătură şi de acţiune la semnalele comandantului de companie;

- să organizeze activitatea pentru executarea lucrărilor de amenajare genistică necesare dispunerii militarilor, tehnicii mili tare, mascarea lor, precum şi întreţinerea tehnică a autovehiculelor.

Comandantul de grupă este obligat să asigure realizarea adăposturilor pentru militari şi autovehicul, mascarea şi întreţinerea tehnică şi să raporteze despre executarea lor comandantului de pluton.

Art. 350. Raionul de staţionare se ocupă, de regulă, pe întuneric sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Oprirea coloanelor subunităţilor pe comunicaţii pentru a aştepta intrarea în raionul de staţionare, este interzisă.

Amenajarea genistică a raionului începe imediat după sosirea în acesta, iar când este posibil, se execută din timp; pentru protecţia personalului, tehnicii militare şi stocurilor de materiale împotriva armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare se amenajează adăposturi.

Pe timpul întreţinerii tehnice a autovehiculelor şi pregătirii lor pentru luptă, în primul rînd, se completează carburanţii, lu brifianţii şi muniţia, se verifică starea de funcţionare a motoarelor, a armamentului şi aparaturii, se execută reglarea şi întreţinerea lor, remediindu-se defecţiunile constatate.

Art. 351. Plutonul (grupa) în staţionare trebuie să fie permanent gata pentru respingerea atacului terestru şi aerian a inamicului şi nimicirea grupurilor lui de cercetare-diversiune .

Pentru siguranţa staţionării comandantul de pluton la ordin şi, după caz, din proprie iniţiativă destină este o parte din forţe ca: post de pază, post de pază independent, pînde şi patrule.

În funcţie de teren şi mărimea pădurii, subunităţile de siguranţă pot ocupa aliniamente în faţă, pe marginea sau în interiorul acesteia.

Art. 352. Pentru respingerea inamicului terestru se sapă lo-caşuri de tragere, se amenajează poziţii de tragere pentru grupe şi mijloace antitanc. Cînd există pericolul unui atac al inamicului, subunităţile ocupă poziţiile de tragere şi se pregătesc pentru res -pingerea atacului.

Capitolul V

Pentru protecţia împotriva incendiilor şi prevenirea extinderii acestora se pregătesc căi de evacuare pentru părăsirea raionului de staţionare în timp cât mai scurt.

La semnalul de alarmare despre inamicul aerian militarii se adăpostesc în şanţuri-adăpost sau, la comandă, execută foc grupat cu armamentul individual şi cu mitraliere asupra avioanelor care zboară la înălţime mică.

Aprovizionarea cu armament, echipament, diverse materiale şi medicamente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor se execută în ascuns, pe căile de acces către raion.

Art. 353. Pe timp de iarnă, corturile se instalează, în funcţie de grosimea stratului de zăpadă, astfel:

- când stratul de zăpadă este subţire, se curăţă mai întâi terenul de zăpadă, se aşterne un strat de cetină sau fân (paie), după care se instalează cortul;

- când stratul de zăpadă este mare, se amenajează în zăpadă o groapă de dimensiunile cortului, adâncă de 30-40 cm, se aşterne un strat de cetină de brad sau fân (paie) gros de minim 20 cm, după care se instalează cortul.

Pe timp de ger puternic sau pe timp nefavorabil îndelungat plutonul (grupa) poate fi cantonat în localitate. În acest caz plutonului (grupei) i se repartizează, după posibilităţi, o casă sau un alt adăpost.

Art. 354. În localităţi staţionarea se realizează pe cartiere şi cvartale şi începe numai după delimitarea şi repartizarea acestora pe companii şi plutoane.

Staţionarea în localităţi, staţiuni poartă denumirea de cantonare.Raioanele de cantonare se aleg şi se indică din timp, iar ocuparea

acestora presupune următoarele: - cercetarea comunicaţiilor, clădirilor care duc către localităţi,

cursurilor de apă şi a versanţilor din imediata apropiere a localităţilor;- identificarea, stabilirea şi recunoaşterea clădirilor necesare

staţionării;- identificarea, localizarea şi anihilarea elementelor care ar putea

perturba cantonarea forţelor;- identificarea, controlul, avizarea şi asigurarea pazei surselor de

apă potabilă;- stabilirea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de

salvare şi evacuare a personalului şi tehnicii.

Staţionarea şi siguranţa staţionării

În cooperare cu unităţile de pompieri şi formaţiile de protecţie civilă se iau măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiilor, limitarea efectelor provocate de dărâmături şi inundaţii.

2. PLUTONUL ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII

Art. 355. Siguranţa de staţionare se trimite pentru ocuparea nodurilor de comunicaţii, podurilor, înălţimilor dominante şi altor obiecte importante din teren.

În staţionare plutonul poate fi numit pichet de pază independent organizat şi trimis de către unitatea din care face parte sau pichet de pază în cadrul detaşamentului de pază.

Pichetul de pază ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin de bază şi de rezervă – dacă se dispune de timp cu o dezvoltare frontală de 500—1000 m, primeşte o fîşie de siguranţă cu o lărgime de pînă la 2 km şi poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5 km faţă de subunităţile cărora le face siguranţa, cu misiunea:

- să descopere la timp apariţia inamicului terestru şi să prevină subunităţile cărora le face siguranţa;

- să interzică pătrunderea subunităţilor de cercetare, înaintate sau de diversiune ale inamicului în raionul de staţionare, apă rînd cu dîrzenie poziţia pe care o ocupă;

- să interzică trecerea peste aliniamentul siguranţei de sta ţionare a persoanelor izolate sau în grupuri care nu cunosc parola.

Pichetul de pază se instalează în locurile probabile de acţiuni ale inamicului, pe un aliniament favorabil apărării, pe cât posibil protejat de obstacole antiblindate şi care să asigure un câmp de vedere spre inamic pe o distanţă cât mai mare, observarea circulară, executarea focului pe toate direcţiile şi o bună mascare.

Plutonul numit ca pichet de pază poate primi ca întărire 1-2 mitraliere, 1-2 tunuri antitanc sau aruncătoare de grenade antitanc, iar în unele cazuri şi o grupă de mitraliere antiaeriene.

Acţiunile plutonului sînt sprijinite, de regulă, cu focul artileriei.Art. 356. În punctul de sprijin plutonul execută locaşuri de tragere

individuale şi poziţii de tragere pentru mitraliere, tunuri (aruncătoare de grenade antitanc), transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) care se acoperă cu baraje, folosind în mod judicios şi avantajele terenului.

Capitolul V

Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), tunurile, aruncătoarele de grenade antitanc, mitralierele se găsesc pe poziţii de tragere, fiind în permanenţă gata pentru deschiderea focului.

Ziua, cînd vizibilitatea este bună, jumătate din militarii pichetului se pot odihni.

Noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, observarea se intensifică şi se completează cu ascultarea; militarii plutonului stau de veghe şi sînt gata de luptă în orice moment.

Art. 357. Pentru recunoaşterea militarilor din subunităţile proprii, zilnic, se stabileşte secretul, care se comunică subunităţilor din siguranţa de staţionare şi elementelor de cercetare trimise în faţa acesteia; secretul constituie mijlocul de recunoaştere a militarilor subunităţilor proprii de cei ai inamicului; el se comunică, de regulă, pentru 24 ore, dar poate fi schimbat oricând situaţia impune; secretul este compus din parolă (denumirea unei categorii de armament sau tehnică de luptă) şi răspuns (denumirea unei localităţi), ambele să înceapă cu aceeaşi literă (exemplu: MITRALIERĂ - parola, MĂRCULEŞTI - răspunsul). Parola se comunică pentru întreg efectivul, iar răspunsul – comandanţilor de subunităţi care sunt numiti în cercetare sau siguranţă, de asemenea persoanelor care sunt trimise pentru transmiterea dispoziţiunilor verbale.

Parola se cere tuturor persoanelor care trec aliniamentul siguranţei de staţionare în ambele sensuri, precum şi persoanelor care se deplasează noaptea în raionul de dispunere a subunităţii; parola şi răspunsul se pronunţă cu voce înceată; cei care nu cunosc parola vor fi reţinuţi şi se va raporta comandantului de pluton; acesta îi interoghează personal pe cei reţinuţi şi în funcţie de împrejurări, le permite să meargă mai departe sau îi trimite sub escortă la comandantul care a trimis siguranţa.

Art. 358. Primind misiunea de luptă pentru acţiunile în siguranţa staţionării ca pichet de pază, comandantul de pluton însuşeşte misiunea; dă indicaţii comandanţilor de grupe pentru pregătirea mai rapidă privind îndeplinirea misiunii; analizează situaţia; deplasează în ascuns plutonul către aliniamentul ordonat, îl dispune într-un loc adăpostit, organizează observarea (instalează observatori) şi siguranţa nemijlocită; desfăşoară recunoaşterea cu comandanţii de grupe pe timpul căreia ia hotărîrea; dă ordinul de luptă; organizează sistemul de foc, cooperarea, conducerea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin; organizează ocuparea poziţiilor de către grupe; organizează siguranţa poziţiilor şi executarea serviciului în punctul de sprijin ocupat; conduce cu pregătirea plutonului pentru luptă, verifică gătinţa către îndeplinirea misiunii de luptă şi, la timpul stabilit raportează comandantului, care a

Staţionarea şi siguranţa staţionării

trimis siguranţa.Pe timpul desfăşurării recunoaşterii comandantul de pluton

trebuie:- să indice reperele;- să determine direcţiile probabile de acţiuni ale inamicului;- să determine misiunile grupelor, poziţiile de apărare ale lor,

fîşiile de tragere şi sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;

- să stabilească aliniamentele de deschidere a focului din maşinile de luptă (transportoarele amfibii blindate), mitraliere, aruncătoare de grenade;

- să indice itinerarul de deplasare a patrulelor, misiunile lor, ordinea de executare a serviciului şi modul de acţiuni în caz de descoperire a inamicului;

- să determine pentru pîndă (dacă se instalează) componenţa, misiunea, locul, modul de executare a misiunii, de menţinere a legăturii şi de efectuare a schimbului;

- să determine succesiunea amenajării genistice a poziţiilor, locul adăposturilor pentru efectiv şi locul de instalare a barajelor;

- să determine activităţile privind asigurarea acţiunilor de luptă pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.

În hotărîre comandantul de pluton determină:- modul de îndeplinire a misiunii primite;- misiunile grupelor, poziţiile de apărare ale lor, fîşiile de tragere

şi sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;

- pentru pîndă – componenţa, misiunea, locul, modul de executare a misiunii, de menţinere a legăturii şi de efectuare a schimbului;

- itinerarul de deplasare pentru patrule, misiunile lor, ordinea de executare a serviciului şi modul de acţiuni în caz de descoperire a inamicului;

- misiunile subunităţilor date ca întărire şi mijloacelor de foc.În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:- reperele;- componenţa, situaţia şi caracterul posibil de acţiuni a

inamicului;

Capitolul V

- misiunea subunităţii păzite şi misiunea plutonului;- obiectivele şi ţintele de pe direcţia de acţiuni ale plutonului,

care vor fi nimicite cu mijloacele comandantului superior şi misiunile vecinilor;

- misiunile de luptă pentru grupe: poziţiile de apărare ale lor, fîşiile de tragere şi sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie, sectoarele de foc concentrat a plutonului şi locurile în ele ale grupelor; pentru mijloacele date ca întărire: poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie; pentru lunetist: misiunea, poziţia de bază şi de rezervă, modul de ducere a observărilor şi de executare a focului; pentru puşcaşul sanitar: misiunea şi modul de acordare a ajutorului medical răniţilor;

- ora ocupării poziţiilor de tragere şi gătinţei sistemului de foc, succesiunea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin;

- locul său şi locţiitorul.La organizarea cooperării comandantul de pluton indică:- modul de executare a serviciului (numărul mijloacelor de foc de

serviciu şi observatorilor, succesiunea de executare a serviciului şi de odhnă, modul de trecere prin punctul de sprijin, la ce de atras o atenţie deosebită);

- modul de acţiuni în caz de atac a inamicului;- aliniamentele de deschidere a focului din maşinile de luptă,

mijloacele antitanc şi alte mijloace de foc;- succesiunea de ducere de către pluton a focului concentrat,

precum şi a focului asupra avioanelor, elicopterelor şi alte ţinte aeriene, care zboară la înălţimi mici din armamentul de infanterie;

- activităţile privind protecţia contra ADM NBC şi armei de precizie înaltă, precum şi măsurile de mascare;

- semnalele de înştiinţare, cooperare şi conducere, şi modul de acţiuni pe ele;

- parola.Dacă pichetul este instalat pe timp de noapte, comandantul de pluton

este obligat ca în zori să verifice toate poziţiile grupelor, să execute schimbările necesare în amplasarea lor şi să precizeze misiunile.

Art. 359. După ocuparea punctului de sprijin, comandantul de pluton numeşte un observator, organizează lucrul pentru executarea lucrărilor genistice, indică modul de executare a focului la apariţia inamicului şi comunică semnalele şi secretul.

Staţionarea şi siguranţa staţionării

Observarea se execută neîntrerupt, ziua şi noaptea; pe timpul activităţii ca pichet de pază se evită producerea de zgomote inutile (ţipete, râsete şi cântece) sau folosirea excesivă a luminii (se indică folosirea filtrelor infraroşii şi a dispozitivelor de vedere pe timp de noapte de tip pasiv).

Art. 360. Pentru prevenirea pichetului de pază asupra apariţiei inamicului şi pentru realizarea legăturii, pe poziţia fiecărei grupe, comandantul organizează observarea şi cercetarea.

Pentru executarea cercetării, comandantul de pluton trimite periodic, în special pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, patrule din 2-3 militari, dintre care unul se numeşte superior, în faţa punctului de sprijin şi în intervalele cu pichetele de pază vecine.

La trimiterea patrulelor, comandantul de pluton indică itinerarul de deplasare, misiunile, ordinea executării serviciului, modul de acţiuni în caz de descoperire a inamicului şi parola.

Patrula se deplasează în ascuns pe itinerarul indicat, cercetînd în mod amănunţit terenul. Cînd descoperă grupuri de militari ai inamicului, superiorul patrulei înştiinţează imediat pichetul de pază şi continuă să observe acţiunile lor; cînd inamicul se apropie, patrula deschide focul şi îl nimiceşte.

Superiorul patrulei îi reţine pe cei care nu cunosc parola, îi dezarmează şi îi trimite la comandantul pichetului de pază însoţiţi de către un militar. În caz de rezistenţă sau încercare de fugă, se face uz de armă.

Dacă în faţa punctului de sprijin al pichetului de pază sau în intervalele cu pichetele de pază vecine există drumuri care trec prin terenuri acoperite, comandantul trimite pînde pentru a descoperi la timp apariţia inamicului pe aceste direcţii.

Pînda este formată din 2-3 militari, dintre care unul este numit superior şi se instalează la o depărtare de pînă la 400 m de pichetul de pază.

La instalarea pîndei comandantul de pluton indică componenţa, misiunea, locul, ordinea de ducere a serviciului, de menţinere a legăturii şi de efectuare a schimbului şi parola. Pînda se ocupă în ascuns, se şi amenajează locul indicat şi se supraveghează necontenit inamicul şi terenul.

Superiorul pîndei stabileşte ordinea de observare, menţine starea de pregătire în vederea luptei a pîndei şi legătura cu comandantul, care 1-a trimis în misiune. Pînda duce serviciul fără schimb, pe timp de zi sau noapte, în ascuns, fără a se descoperi. Ea nu reţine pe nimeni şi nu interoghează.

Capitolul V

La apariţia inamicului sau persoanelor civile pînda observă acţiunile acestora şi raportează imediat comandantului prin procedeul stabilit din timp. Dacă militarii izolaţi ai inamicului pătrund către locul de dis-punere al pîndei, aceasta îi capturează sau îi nimiceşte cu foc dacă nu se predau. În cazul cînd pînda este atacată de inamic, deschide focul şi se retrage, continuînd să ducă observare.

După expirarea timpului de serviciu sau la ordinul (semnalul) comandantului, care a numit pînda, efectivul se întoarce la pichetul de pază.

Art. 361 Comandantul de pluton trebuie să organizeze temeinic serviciul de pază, să stabilească rîndul militarilor la odihnă şi să ia măsuri pentru ca personalul de pază să fie permanent gata de luptă.

Pentru a îngreuia pătrunderea inamicului şi a uşura lupta elementelor de siguranţă, pe comunicaţii se pregătesc din timp avalanşe şi distrugeri.

O atenţie deosebită se acordă asigurării flancurilor elementelor de siguranţă şi luptei împotriva grupurilor de cercetare-diversiune.

În caz de atac NBC, foc de artilerie, dacă punctul de sprijin nu este prevăzut cu şanţuri adăpost, se pot folosi drept protecţie tehnica de luptă; activitatea se reia imediat ce atacul încetează.

Odată cu primirea datelor despre inamic se intensifică observarea, iar pichetul de pază se pregăteşte pentru luptă. Comandantul de pluton raportează imediat comandantului care a trimis pichetul despre apariţia inamicului şi, în acelaşi timp, informează şi pichetele de pază vecine.

În cazul unui atac din partea inamicului, pichetul de pază trebuie să apere cu dîrzenie poziţia pe care o ocupă.

Militarii izolaţi ai inamicului vor fi capturaţi, dacă este posibil, sau nimiciţi, raportându-se despre aceasta comandantului care a trimis siguranţa.

Pichetul de pază capturează sau nimiceşte grupurile mici ale inamicului.

Când inamicul atacă cu forţe superioare, pichetul de pază deschide focul la distanţa maximă eficace, provocându-i pierderi şi obligându-l să se desfăşoare prematur; el trebuie să apere cu dârzenie aliniamentul ocupat pentru a asigura desfăşurarea forţelor principale.

Pichetul de pază se retrage de pe un aliniament pe altul numai cu aprobarea comandantului eşalonului care l-a trimis.

Art. 362. Cînd staţionarea se realizează în localităţi, siguranţa de staţionare se organizează în afara localităţii pe principalele comunicaţii de

Staţionarea şi siguranţa staţionării

acces; la intrarea în localitate se construiesc obstacole (baricade) şi se instalează baraje.

3. GRUPA ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII

Art. 363. În staţionare grupa poate fi numită ca post de pază independent sau post de pază, acţionând în cadrul plutonului, care acţionează ca pichet de pază (independent), cu misiunea de a face siguranţa nemijlocită a subunităţilor aflate în staţionare. Postul de pază poate fi trimis de către plutonul pichet de pază sau direct de către subunităţile aflate în staţionare.

Postul de pază se trimite la o distanţă de până la 1,5 km atunci când acţionează pe transportor blindat (maşină de luptă) sau până la 1 km când acţionează pe jos.

Postul de pază organizează o poziţie de apărare cu o dezvoltare frontală de până la 200 m şi primeşte o fâşie de siguranţă cu o lărgime de până la 600 m.

Locul de dispunere a grupei trebuie să asigure observarea, executarea focului circular şi o bună mascare.

Postul de pază ocupă şi execută lucrările genistice pe poziţia ce i s-a indicat.

Postul de pază se schimbă, de regulă, la 24 de ore. Dacă grupa ajunge noaptea, se instalează provizoriu într-un

perimetru defensiv redus; la prima oră şi după recunoaştere va executa poziţia de siguranţă.

Art. 364. Comandantul de grupă, primind misiunea de luptă ocupă poziţia indicată; instalează 1-2 observatori; determină poziţiile de tragere de bază şi de rezervă pentru maşina de luptă (transportor amfibiu blindat), mitralieră şi aruncător de grenade, locul de tragere pentru puşcaşi; dă ordinul de luptă; organizează sistemul de foc, amenajarea genistică şi mascarea poziţiei; determină modul de executare a serviciului, de ducere a focului şi de acţiuni în caz de descoperire a inamicului.

În ordinul de luptă comandantul de grupă indică:- reperele;- componenţa, situaţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului;- misiunea plutonului;- misiunea grupei: poziţia de apărare, fîşia de tragere şi sectorul

de tragere suplimentar, poziţia de tragere de bază şi de rezervă a

Capitolul V

maşinii de luptă (transportorul amfibiu blindat), sectorul de tragere de bază şi suplimentar de pe fiecare poziţie;

- misiunile vecinilor;- misiunile efectivului: ochitorului-operator la MLD

(trăgătorului cu mitralierele de pe TAB) trăgătorul cu puşca mitralieră, şi trăgătorului cu aruncătorul de grenade antitanc (agheistului) – poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, puşcaşului superior – locul de tragere, succesiunea de amenajare şi de schimb în timpul luptei; ochitorului-operator la MLD (trăgătorului cu mitralierele de pe TAB), şi trăgătorul cu puşca mitralieră în afară de aceasta – sectorul de tragere de bază şi suplimentar de pe fiecare poziţie; mecanicului – conductor (şoferului) – itinerarul de ieşire la poziţia de tragere de rezervă şi modul de observare, corectare a focului şi itinerarul de retragere;

- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de acţiuni pe ele;

- parola;- ora gătinţei şi locţiitorul. Art. 365. După ce a ocupat poziţia, comandantul de grupă numeşte

un observator, organizează lucrul pentru executarea lucrărilor genistice, indică modul de executare a focului la apariţia inamicului şi comunică semnalele şi secretul.

Postul de pază execută observarea neîntreruptă ziua şi noaptea; pe timpul activităţii în postul de pază evită producerea de zgomote inutile (ţipete, râsete, cântece) sau folosirea excesivă a luminii (este indicată folosirea filtrelor infraroşii şi a dispozitivului de vedere pe timp de noapte de tip pasiv).

Militarii izolaţi ai inamicului sînt capturaţi sau nimiciţi cu foc, raportînd despre aceasta comandantului.

În cazul unui atac din partea inamicului, postul de pază apără poziţia pe care o ocupă şi nu se retrage fără ordinul comandantului care 1-a trimis.

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

CAPITOLUL VI

ASIGURAREA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ ŞI PROTECŢIA FORŢELOR

Art. 366. Asigurarea acţiunilor de luptă cuprinde totalitatea măsurilor ce se execută în scopul: procurării datelor despre inamic; menţinerii în permanenţă a capacităţii de luptă a subunităţii; evitării acţiunilor executate prin surprindere de către inamic, în special cu armele de nimicire în masă, mijloacele incendiare, aviaţia şi cu blindatele; protecţiei forţelor împotriva acţiunilor electronice şi efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului; creării condiţiilor favorabile realizării dispozitivului şi intrării în luptă a forţelor la timp şi în mod organizat; desfăşurării cu succes a acţiunilor în orice situaţii.

Formele asigurării acţiunilor de luptă la pluton (grupă) sînt: cercetarea; siguranţa; mascarea; protecţia contra armei de distrugere în masă nucleară, biologică, chimică şi mijloacelor incendiare; apărarea antiaeriană; lupta radioelectronică; asigurarea genistică; asigurarea chimică; protecţia informaţiilor; pregătirea psihologică a militarilor şi contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului; asistenţa juridică; asigurarea materială, tehnică şi medicală.

Art. 367. Comandantul de pluton (grupă) poartă întreaga răspundere pentru organizarea şi realizarea asigurării acţiunilor de luptă potrivit situaţiei concrete şi specificului misiunilor primite.

1. CERCETAREA

Art. 368. Cercetarea este o formă principală a asigurării acţiunilor de luptă ale trupelor din toate armele. Ea cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se execută în scopul procurării şi exploatării datelor şi informaţiilor despre inamic, teren, populaţie, condiţiile hidrometeorologice, situaţia sanitaro-epidemică şi resursele materiale din raionul acţiunilor de luptă.

Cercetarea se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, în mod activ şi neîntrerupt, în faţa frontului, la flancuri şi în intervale, în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii, de către toate subunităţile. Ea trebuie să asigure comandanţilor şi statelor majore informaţii reale, care să

167 din 25912.04.2023

Capitolul VI

permită luarea celor mai juste hotărâri şi măsuri.Art. 369. La îndeplinirea misiunilor de cercetare participă – pe lângă

subunităţile de cercetare — subunităţile de toate armele şi populaţia din zonă. În acest scop, comandanţii de subunităţi sunt obligaţi să se preocupe permanent de organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare, să destineze forţele şi mijloacele necesare, să asigure conducerea lor neîntreruptă, să analizeze personal datele şi informaţiile procurate şi să le raporteze oportun eşalonului superior.

Art. 370. Cerinţele de bază ale cercetării sunt: continuitatea, oportunitatea, caracterul activ ale acţiunilor, precum şi autenticitatea datelor procurate.

Continuitatea cercetării se realizează prin: întrebuinţarea raţională şi intr-o idee unitară a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie; menţinerea contactului cu inamicul; executarea neîntreruptă şi cu intensitate a acţiunilor în toate formele şi situaţiile de luptă, ziua şi noaptea, în orice condiţii de teren şi stare a vremii; conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor destinate să îndeplinească misiuni de cercetare; păstrarea în permanenţă a unei rezerve de forţe şi mijloace de cercetare la dispoziţie.

Oportunitatea cercetării se asigură prin procurarea şi transmiterea în timpul cel mai scurt a datelor şi informaţiilor de către subunităţile care execută acţiuni de cercetare, centralizarea, analiza şi exploatarea operativă a acestora.

Caracterul activ al cercetării rezultă din perseverenţa comandanţilor şi subunităţilor, a fiecărui cercetaş, de a organiza şi executa acţiuni dinamice şi îndrăzneţe pentru procurarea unui volum cât mai mare de date şi informaţii, care să asigure cunoaşterea permanentă a inamicului.

Autenticitatea constă în procurarea unor date şi informaţii reale, sigure şi complete, raportarea lor cu exactitate, fără denaturări.

Acţiunile de cercetare trebuie să fie ingenios organizate şi executate cu hotărâre, curaj şi multă iniţiativă. Personalul subunităţilor destinate să execute misiuni de cercetare trebuie să acţioneze în ascuns, cu îndrăzneală şi rapiditate, evitând descoperirea lui de către inamic.

Art. 371. Sursele principale pentru obţinerea de date şi informaţii sunt:

- obiectivele, activităţile şi acţiunile de luptă ale inamicului, prin descoperirea şi supravegherea lor;

- elementele de cercetare, subunităţile luptătoare, vecine şi cu care

168 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

se cooperează;- prizonierii şi transfugii;- documentele, modelele de armament şi tehnică de luptă capturate

sau găsite pe câmpul de luptă;- terenul şi populaţia din zonă – prin cercetare, respectiv prin

investigare.Art. 372. Forţele de cercetare sunt constituite din militarii şi

subunităţile destinate să îndeplinească, permanent sau temporar, misiuni de cercetare.

Art. 373. Mijloacele de cercetare cuprind tehnica de luptă, aparatura şi alte categorii de mijloace cu ajutorul cărora forţele de cercetare acţionează în scopul îndeplinirii misiunilor primite.

Art. 374. Elementele de cercetare se constituie temporar din militari, subunităţi din diferite arme. Ele au o compunere variabilă, în raport de misiune, situaţia tactică şi teren. Elementele de cercetare acţionează pe jos, pe autovehicule, elicoptere şi alte mijloace care le asigură deplasarea rapidă şi îndeplinirea la timp a misiunilor primite.

Plutonul (grupă) de infanterie motorizată poate constitui următoarele elemente de cercetare: cercetaşul, echipa de cercetare, patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă.

Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. El se trimite în misiune de către echipa sau patrula de cercetare, precum şi de către subunităţile luptătoare. Cercetaşul acţionează în faţă, lateral sau înapoia subunităţii din care face parte, în scopul cercetării inamicului şi terenului şi pentru al preveni pe comandant asupra acţiunilor prin surprindere ale inamicului.

Echipa de cercetare are valoarea de la 2-4 militari până la o grupă şi se trimite în misiune de către patrula de cercetare, patrula de cercetare independentă, precum şi de către subunităţile de toate armele. Ea se destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului pe o direcţie sau a unui obiectiv. În funcţie de situaţie, echipa de cercetare poate fi de cap, de flanc şi de spate.

Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă are valoare de la o grupă până la un pluton şi poate fi întărită cu cercetaşi de artilerie, chimici şi de geniu.

Patrula de cercetare se trimite în misiune de către detaşamentul de cercetare, compania de infanterie motorizată. Ea se destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective pe o direcţie sau într-un raion.

Patrula de cercetare poate fi: de cap, de flanc şi de spate.169 din 259

12.04.2023

Capitolul VI

Patrula de cercetare independentă se trimite în misiuni de către statul major al unităţii (marii unităţi), precum şi de către batalionul infanterie motorizată sau alte subunităţi, pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective importante, pe o direcţie sau într-un raion. Ea este condusă de statul major(eşalonul) care a trimis-o în misiune şi raportează datele procurate direct acestui.

Distanţele la care acţionează elementele de cercetare sunt diferite; ele trebuie să asigure prevenirea trupelor asupra acţiunilor executate de inamic prin surprindere şi, pe cât posibil, sprijinul cu foc al elementelor de cercetare la angajarea acestora cu forţele superioare ale inamicului.Aceste distanţe depind de: forma de luptă şi situaţia tactică în care se acţionează; valoarea, compunerea şi misiunile încredinţate; caracteristicile terenului; posibilităţile de menţinere a legăturii; modul de acţiune (pe autovehicule, pe jos); timpul când acţionează (ziua sau noaptea), anotimpul şi condiţiile hidrometeorologice.Depărtarea, la care se trimit elementele de cercetare faţă de trupele proprii, poate fi: cercetaşul – până la 300 m (distanţa care îi asigură legătura de vedere cu cel care l-a trimis şi sprijinul cu foc); echipa de cercetare – pe autovehicule până la 2 km şi pe jos până la 600 m; patrula de cercetare – pe autovehicule până la 10 km şi pe jos până la 2 km; patrula de cercetare independentă – până la 15 km.

Noaptea şi ziua pe timp de ceaţă şi viscol, în localităţi, în teren acoperit şi greu accesibil, distanţele se reduc.

Art. 375. După primirea ordinului de luptă, comandantul însuşeşte misiunea, analizează situaţia, ia hotărârea - pe care o concretizează în planul de acţiune, o raportează eşalonului superior, iar după aprobarea acesteia dă ordinul de luptă, organizează cooperarea şi trece la pregătirea în detaliu a subunităţii şi acţiunilor de cercetare.

La însuşirea misiunii, comandantul trebuie să înţeleagă: situaţia tactică, misiunea primită şi condiţiile în care trebuie îndeplinită, precum şi precizările referitoare la cooperarea cu alte subunităţi.

Pe timpul analizei situaţiei, trebuie să studieze: inamicul, subunităţile proprii, terenul, timpul la dispoziţie, condiţiile hidrometeorologice şi nevoile de asigurare tehnică, materială şi medicală.

Studiind inamicul, comandantul subunităţii trebuie să analizeze:- compunerea de luptă, caracterul general al acţiunilor şi activităţilor

subunităţilor acestuia pe direcţia sau în raioanele de cercetat;- elementele dispozitivului de luptă, precum şi alte obiective dispuse

pe direcţia de acţiune; limita dinainte a dispozitivului, flancurile, intervalele

170 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

şi direcţiile care permit pătrunderea în ascuns a elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului;

- locurile de dispunere a mijloacelor de foc, barajelor, obstacolelor şi cum pot fi ocolite acestea;

- dacă inamicul întrebuinţează arme de distrugere în masă şi ce măsuri trebuie luate pentru protecţia personalului şi limitarea efectelor acestora;

- aliniamentul sau raionul unde este posibilă întâlnirea cu inamicul şi măsurile ce trebuie luate pentru evitarea surprinderii, descoperirea şi cercetarea acestuia.

Din analiza inamicului, trebuie desprinse concluzii referitoare la forţele şi mijloacele care ar putea fi întâlnite pe timpul deplasării şi executării acţiunilor de cercetare şi măsurile cele mai indicate pentru îndeplinirea cu succes a misiunii primite.

La analiza subunităţilor proprii, comandantul trebuie să aibă în vedere starea morală a cercetaşilor, gradul de pregătire şi experienţa acumulată de aceştia în executarea cercetării, situaţia tehnico-materială şi medicală a subunităţii; să studieze posibilităţile de acţiune ale subordonaţilor şi să stabilească măsurile ce trebuie luate în vederea îndeplinirii mişunii.

La analiza terenului, comandantul trebuie să ţină seama de anotimp şi condiţiile hidrometeorologice şi, în raport de aceşti factori, să studieze:

- caracteristicile terenului (formele de relief şi acoperirile, existenţa comunicaţiilor, a localităţilor şi reperelor vizibile) şi modul cum acestea uşurează sau îngreuiază acţiunile subunităţii şi ale inamicului;

- obstacolele şi barajele existente pe direcţia de acţiune: cursuri de apă, lucrări de hidroamelioraţii, lacuri, mlaştini, raioane infectate, câmpuri de mine şi posibilitatea trecerii sau ocolirii acestora.

La analiza timpului, comandantul trebuie să stabilească, faţă de timpul global de care dispune până la plecarea în misiune (de lumină şi de întuneric), ce activităţi trebuie să se desfăşoare, ţinând seama de misiune, de concluziile rezultate din însuşirea acesteia, din analiza inamicului, a subunităţilor proprii şi terenului.

La analiza condiţiilor hidrometeorologice, comandantul stabileşte în ce măsură anotimpul şi starea vremii influenţează executarea acţiunilor şi ce măsuri trebuie să ia pentru pregătirea subunităţii în vederea îndeplinirii cu succes a misiunilor.

La analiza asigurării tehnico-materiale şi medicale, comandantul trebuie să stabilească armamentul, muniţia, tehnica şi materialele ce trebuie asigurate subunităţii (cercetaşilor), având în vedere concluziile rezultate din

171 din 25912.04.2023

Capitolul VI

însuşirea misiunii şi analiza situaţiei. O mare atenţie va acorda măsurilor pentru buna funcţionare a armamentului şi tehnicii de luptă, asigurarea legăturilor, hrănirea şi echiparea efectivelor şi asigurarea medicală a acestora.

Conţinutul hotărârii depinde de valoarea şi compunerea subunităţii, misiunea primită şi timpul la dispoziţie. Când timpul este scurt, comandantul stabileşte numai elementele strict necesare ale hotărârii, după care trece la acţiune, urmând ca celelalte probleme să fie precizate pe timpul desfăşurării ei. Hotărârea cuprinde:

- concluzii despre inamic;- misiunea subunităţii şi prin ce procedee de cercetare va fi

îndeplinită;- fracţionarea subunităţii, compunerea şi misiunile elementelor de

cercetare care urmează a fi constituite şi dispozitivul iniţial al acestora;- modul de realizare a legăturii în cadrul subunităţii şi cu eşalonul

superior;- modul de cooperare cu subunităţile de cercetare vecine, precum şi

cu subunităţile care acţionează pe direcţia sau în apropierea raioanelor ce urmează a fi cercetate.

Hotărârea comandantului se concretizează în planul de acţiune, împreună cu alte probleme necesare a fi stabilite pentru asigurarea îndeplinirii misiunii.

Planul de acţiune se întocmeşte grafic pe hartă (schemă) cu adnotările si tabelele necesare şi cuprinde:

- datele cunoscute despre inamicul de pe direcţia sau din raionul de acţiune;

- situaţia în care se găseşte subunitatea de cercetare;- concepţia acţiunilor pentru îndeplinirea misiunii (fracţionare,

misiuni, procedee folosite, stabilirea etapelor de acţiune);- acţiunile subunităţilor de pe direcţia (din raionul) de acţiune şi

vecine, cu care se cooperează, semnalele de legătură, recunoaştere si cooperare.

Planul de acţiune se definitivează şi concretizează în teren, sau la macheta terenului. Când acţiunea urmează să se execute în dispozitivul inamicului, planul de acţiune se memorează de toţi cercetaşii, după care se predă eşalonului superior.

Ordinul de luptă comandantul subunităţii de cercetare îl dă în teren (pe toată adâncimea pe care se poate observa). Pentru misiunile care se execută pe adâncimi mari, ordinul de luptă se dă pe hartă (macheta

172 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

terenului) şi se precizează în teren, pe măsură ce elementele de cercetare se apropie de raionul (aliniamentul) de acţiune respectiv.

Ordinul de luptă trebuie să fie scurt şi precis, astfel încât subordonaţii să înţeleagă clar misiunile care trebuisc îndeplinite şi modul cum trebuie să acţioneze.

În ordinul de luptă se indică:- reperele (când este cazul) şi distanta până la ele;- informaţii cu privire la dispozitivul de luptă al inamicului sau locul

de dispunere a obiectivului, acţiunile pe care le desfăşoară şi posibilităţile lui viitoare – în măsura în care interesează subunitatea de cercetare;

- misiunea subunităţii şi a mijloacelor de întărire;- denumirea, compunerea şi misiunile elementelor de cercetare ce se

constituie, aliniamentele (raioanele) de unde intră în acţiune şi ora plecării în misiune;

- procedeele de pătrundere şi de cercetare ce se folosesc;- modul de sprijinire a acţiunilor elementelor de cercetare;- subunităţile (elementele) de cercetare vecine şi direcţiile (raioanele)

în care acţionează;- modul de realizare a legăturilor, în cadrul subunităţii de cercetare,

cu eşalonul superior şi vecinii;- măsurile de asigurare materială, tehnică şi medicală;- modul de evacuare a răniţilor şi tehnicii avariate, a prizonierilor,

tehnicii, aparaturii şi documentelor provenite de la inamic;- locul comandantului în dispozitiv;- înlocuitorul la comandă.În raport de situaţie şi de modul cum se va acţiona, la darea ordinului

de luptă, comandantul mai precizează:- măsurile de protecţie împotriva efectelor armelor de distrugere în

masă, de siguranţă, mascare şi apărare antiaeriană;- modul de cooperare cu subunităţile şi formaţiunile de apărare care

acţionează pe direcţia sau în raioanele de cercetat; realizarea legăturii, semnalele de recunoaştere, parola şi răspunsul;

- materialele şi documentele ce rămân asupra cercetaşilor la plecarea în misiune, precum şi cele care se predau plutonierului de companie;

- măsurile ce se iau în vederea trecerii de la acţiunile de cercetare pe timp de zi la cele pe timp de noapte şi invers şi pentru prevenirea acţiunilor prin surprindere din partea inamicului;

- viteza de marş, consumul de muniţie, hrănirea şi echiparea cercetaşilor.

173 din 25912.04.2023

Capitolul VI

Comandantul grupei dă verbal, în teren, misiunea grupei şi a fiecărui cercetaş în parte, precizând acele elemente din ordinul de luptă primit, care interesează personalul grupei.

Cooperarea se organizează în cadrul subunităţilor, între acestea şi cele primite ca întărire, cu subunităţile de cercetare vecine, precum şi cu alte subunităţi care acţionează pe direcţiile (în raioanele) respective. Ea trebuie să fie neîntreruptă, să asigure coordonarea permanentă a acţiunilor de cercetare în timp şi spaţiu, schimbul de informaţii asupra inamicului şi terenului şi sprijinul reciproc în caz de nevoie.

Cooperarea se organizează, de regulă, în teren, odată cu darea ordinului de luptă, precizându-se modul de acţiune a elementelor de cercetare pe toată adâncimea misiunii; pentru desfăşurarea acţiunilor în adâncime, problemele de cooperare se precizează pe hartă. Pentru organizarea cooperării cu alte subunităţi, formaţiuni de apărare şi cu vecinii, comandantul primeşte indicaţii de la eşalonul care-l trimite în misiune.

La organizarea cooperării, comandantul subunităţii este obligat să verifice dacă subordonaţii cunosc misiunile primite, să stabilească în timp şi spaţiu, pentru fiecare element de cercetare, modul de acţiune, intervenţia subunităţilor de sprijin, realizarea legăturii şi a informării reciproce cu cele care acţionează pe direcţia (în raionul) de cercetat şi cu vecinii.

Art. 376. Când plutonul urmează să intre în timp scurt în acţiune, precum şi pe timpul desfăşurării acţiunilor de cercetare, comandantul conduce subordonaţii, de regulă, prin dispoziţiuni de luptă şi comenzi transmise prin radio (semnale). Acestea trebuie să fie scurte, clare şi să asigure îndeplinirea în timp oportun a misiunilor.În dispoziţiunea de luptă se indică:

- informaţii despre inamic;- misiunea subunităţii de cercetare;- denumirea, compunerea şi misiunile elementelor de cercetare ce se

constituie;- denumirea şi misiunile subunităţilor vecine, si a celor existente pe

direcţia (în raionul) de acţiune;- indicative şi frecvenţe pentru asigurarea legăturii;- semnale de cooperare şi de recunoaştere;- ora plecării în misiune.Semnalele prezintă o mare importanţă pentru conducerea

subunităţilor, mai ales când dispoziţiunile de luptă (comenzile) nu se pot transmite prin voce, radio sau telefon. Pentru darea semnalelor se folosesc: braţele, fanioane, lopata mică, pistolul mitralieră, fluiere care imită păsările existente în zonă şi alte mijloace.

174 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 377. Când subunitatea are misiunea să atace un obiectiv al inamicului, cu scopul de a-l nimici (distruge, incendia), la ajungerea în apropierea acestuia, comandantul subunităţii precizează:

- locul de dispunere şi compunerea posturilor de observare pentru supravegherea de la distanţă a obiectivului;

- tăria şi dispunerea elementelor de pază (siguranţă) a obiectivului şi modul de nimicire (capturare) sau ocolire a acestora;

- părţile vulnerabile ale obiectivului şi direcţiile care favorizează apropierea de acestea;

- fracţionarea subunităţii şi misiunile fiecărui cercetaş (echipe) pentru nimicirea, capturarea, distrugerea (incendierea) obiectivului;

- când începe acţiunea, semnale şi modul de asigurare a legăturii;- raionul de bază şi de rezervă pentru adunarea subunităţii după

îndeplinirea misiunii şi modul de acţiune în cazul descoperirii şi urmăririi ei de către inamic.

Art. 378. Comandantul de pluton (grupă) execută cercetarea inamicului şi terenului personal, prin observarea din autovehicul sau dintr-un loc care să-i permită observarea şi conducerea subunităţii sale în condiţii cât mai bune.

Art. 379. Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă, când acţionează pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) şi se găsesc departe de inamic, se deplasează până la aliniamentul probabil de întâlnire cu acesta cu viteză maximă, executând cercetarea prin observare, din mişcare, precum şi din opriri scurte în puncte importante din teren. La nevoie, pentru cercetarea unor forme de relief şi detalii de planimetrie, comandantul patrulei trimite echipe de cercetare (cercetaşi), iar transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ocupă poziţii favorabile, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunile acestora.

Militarii izolaţi, grupurile mici de militari şi autovehiculele izolate ale inamicului sunt capturate fără a se deschide foc, organizând în acest scop ambuscade, iar dacă nu este posibil sunt nimicite, continuându-se acţiunea pentru îndeplinirea misiunilor primite.

Inamicul superior în forţe şi mijloace se evită, iar comandantul patrulei raportează comandantului care a trimis-o despre natura, valoarea acestuia şi itinerarele de deplasare, dispunând echipele în posturi de observare mascat şi lateral faţă de direcţia de deplasare.

Inamicul întâlnit prin surprindere şi care nu poate fi evitat se atacă cu îndrăzneală, prin foc puternic, după care patrula continuă să-şi îndeplinească misiunea sau, la ordin, intră în compunerea forţelor principale ale eşalonului care a trimis-o.

175 din 25912.04.2023

Capitolul VI

Art. 380. Dacă patrula a intrat într-o ambuscadă organizată de inamic militarii se dispun în teren într-un dispozitiv de apărare circular şi atacă sau se retrag pe direcţiile pe care inamicul este mai slab, iar terenul favorizează ieşirea acestora din ambuscadă.

După nimicirea inamicului şi ieşirea din ambuscadă, comandantul patrulei ia măsuri pentru continuarea acţiunii, raportând situaţia comandantului care l-a trimis în misiune.

Când patrula descoperă câmpuri de mine, cercetaşii de geniu sau militarii special instruiţi, le delimitează şi raportează despre existenţa lor, patrula le ocoleşte, iar la nevoie creează culoare pentru continuarea acţiunii.

La descoperirea porţiunilor de teren contaminat radioactiv sau chimic patrula îmbracă mijloacele de protecţie individuală, iar cercetaşii chimici sau militarii special instruiţi determină nivelul de radiaţie, tipul (grupa) substanţelor chimice şi posibilităţile de ocolire. Datele obţinute se raportează imediat, iar porţiunile de teren contaminat, în situaţia în care nu este posibilă ocolirea lor, se trec cu viteză maximă, folosind mijloacele de protecţie individuală.

Art. 381. În apărare plutonul (grupa) participă la realizarea sistemului de observare şi, la ordin, execută ambuscade, incursiuni, cercetarea inamicului şi terenului de la flancuri (intervale) şi pe direcţia de contraatac sau retragere a trupelor proprii, acţionând ca patrulă de cercetare.

Pe direcţia pe care inamicul întrebuinţează elemente de cercetare şi acestea au pătruns în dispozitivul propriu, comandantul plutonului (grupei) trebuie să determine natura şi valoarea lor, direcţiile de deplasare şi să le raporteze eşalonului superior.

Art. 382. În ofensivă plutonul (grupa) acţionează, la ordin, ca patrulă de cercetare sau patrulă de cercetare independentă, îndeosebi pe timpul pătrunderii în adâncimea apărării inamicului, urmăririi acestuia şi forţării din mişcare a cursurilor de apă.

Comandantul patrulei, pe baza rezultatelor observării personale şi ale acţiunii echipelor (cercetaşilor), determină:

- aliniamentul de apărare, tăria, compunerea, dispozitivul de luptă şi locul mijloacelor de foc ale inamicului;

- existenţa barajelor în faţa apărării şi la flancurile dispozitivului inamicului;

- intervalele în dispozitivul inamicului şi flancurile descoperite.Descoperind un flanc sau interval în dispozitivul de apărare al

inamicului, patrula trebuie să pătrundă cu îndrăzneală în adâncimea apărării acestuia, să determine dispunerea punctelor de sprijin şi a mijloacelor de foc (a tancurilor, artileriei), locurile punctelor de comandă, compunerea şi

176 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

raioanele de dispunere ale rezervelor.

Art. 383. Pe timp de noapte patrula de cercetare se trimite pe jos la distanţe mai mici şi trebuie să acţioneze fără zgomot, militarii să nu fumeze, să nu facă foc, să evite deplasarea şi opririle inutile pe crestele înălţimilor, în localităţi pe străzi iluminate.

Noaptea ascultarea capătă o însemnătate deosebită şi se execută din opriri scurte, pentru descoperirea indiciilor care demască prezenţa inamicului.

Când patrula de cercetare acţionează pe autovehicule se respectă cu stricteţe regimul de mascare al luminilor şi se folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte.

Art. 384. Pe timpul cercetării unui curs de apă patrula determină: lăţimea, adâncimea, viteza curentului apei, caracterul şi natura solului pe fundul apei şi malurilor, înclinarea lor, existenţa barajelor pe maluri şi în albia cursului de apă, precum şi locurile favorabile pentru trecere. Dacă pe cursul de apă există treceri permanente sau vaduri, se determină starea lor. La poduri şi viaducte se determină şi forţa de suport.

În situaţia în care trecerea peste cursul de apă este apărată de forţe slabe ale inamicului, patrula le capturează sau le nimiceşte prin surprindere, după care trece pe malul opus şi organizează apărarea acesteia până la sosirea trupelor proprii. Când cursul de apă este apărat de forţe puternice ale inamicului, patrula le ocoleşte sau trece în observare şi execută cercetarea inamicului până la sosirea trupelor proprii.

Art. 385. Cercetarea unei păduri sau a porţiunilor de teren cu culturi înalte începe prin observarea marginii acestora, în care scop se trimit echipe de cercetare sau cercetaşi. Patrula de cercetare se deplasează prin păduri (culturi înalte), de regulă, pe drumuri, prin culoare de parcelare sau pe poteci, fiind precedată de echipa de cercetare (cercetaşi) trimisă la distanţă mai mică ca în teren obişnuit. Deplasarea patrulei se execută de pe o poziţie favorabilă pe alta pentru a fi în măsură să sprijine, în orice moment, cu foc acţiunile echipelor de cercetare (cercetaşilor).

Poienile şi culoarele mari se ocolesc, iar cele aflate pe direcţia de deplasare a patrulei se trec în viteză. Înainte de ieşirea din pădure, echipelor de cercetare li se fixează noi locuri de observare. Deplasarea echipelor de cercetare până la locurile de observare se execută cu repeziciune şi se asigură, la nevoie, cu focul armamentului patrulei dispusă pe marginea pădurii.

Art. 386. Cercetarea unei localităţi se execută iniţial prin 177 din 259

12.04.2023

Capitolul VI

observarea ei din exterior, apoi prin deplasare din punct în punct de observare în interiorul acesteia. În faţa patrulei acţionează echipele de cercetare, sprijinite cu foc de către patrulă.

Art. 387. Pe timp de iarnă patrula se trimite, de regulă, pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) vopsite în alb, iar militarii au îmbrăcate costume albe de mascare.

O atenţie deosebită se acordă studierii urmelor lăsate de inamic pe zăpadă şi altor indici privind activitatea acestuia, precum şi cercetării localităţilor şi altor locuri mascate unde s-ar putea afla inamicul.

Art. 388. Prin procedeu de cercetare se sub înţelege modul de acţiune al cercetaşului şi subunităţii pentru îndeplinirea unei misiuni de cercetare.

Pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare şi procurarea în timp scurt a datelor (informaţiilor), patrula foloseşte următoarele procedee de cercetare: observarea şi ascultarea, incursiunea, ambuscada şi cercetarea în dispozitivul inamicului.

În afara acestor procedee, datele şi informaţiile se mai obţin şi prin acţiunile de luptă executate de către subunităţile de toate armele, investigarea populaţiei, studierea documentelor, armamentului şi tehnicii de luptă provenite de la inamic, precum şi din declaraţiile prizonierilor şi transfugilor.

Executarea cu succes a misiunilor de cercetare, impune ca în alegerea fiecărui procedeu să se ţină seama de forma de luptă şi situaţia tactică, misiunile şi posibilităţile subunităţilor care execută cercetarea, caracteristicile terenului, anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.

Observarea şi ascultarea

Art. 389. Observarea şi ascultarea constituie unul din procedeele de bază ale cercetării şi constă în supravegherea câmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în scopul procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se organizează şi se execută permanent, ziua şi noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către militarii trimişi în posturi de observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care se găsesc trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.

Prin observare se asigură:- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi

determinarea distanţelor până la ele;

178 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executate de inamic şi asigurarea legăturii de vedere cu subunităţile vecine;

- descoperirea indicilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;

- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a distrugerilor şi incendiilor produse;

- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;

- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.

În toate situaţiile, îndeosebi pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă, observarea şi ascultarea se completează reciproc.

Art. 390. Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de observare.

Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului aerian.

Postul de observare se compune, de regulă, din 2-3 militari din care unul este şef şi are misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun despre datele obţinute.

Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri, copaci, autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene.

Art. 391. Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât mai mare;

- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul acestuia;

- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna personalului;

- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia inamicului;

- să permită realizarea legăturii cu comandantul care l-a trimis în misiune – direct sau prin subunităţile care acţionează în apropiere.

Art. 392. Postul de observare (observatorul) trebuie să fie asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi şi de noapte, cu aparate de cercetare de radiaţie şi chimică, cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas, riglă, creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă, jurnal de observare) pentru evidenţa şi transmiterea datelor

179 din 25912.04.2023

Capitolul VI

procurate.Când observarea se execută din autovehicul (transportor blindat,

automobil) sau elicopter, personalul foloseşte mijloacele de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.

Art. 393. Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care l-a trimis în misiune se realizează prin mijloace fir şi radio, precum şi prin semnale.

Art. 394. Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare (observatorului) i se stabileşte sector de observare sau obiectiv (obiective) de observat; în cadrul sectorului de observare se indică direcţia (obiectivul) principală de observare.

Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea. Dezvoltarea frontală şi adâncimea acestuia sunt variabile şi depind de: teren, condiţiile de vizibilitate şi densitatea obiectivelor de la inamic.

Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimuturi şi trebuie, pe cât posibil, să se întretaie pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de observare vecine.

În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale, astfel:

- zona apropiată, cuprinde porţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de luptă, lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;

- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate şi până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi caselor;

- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi până la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.

Când terenul limitează posibilităţile de observare în adâncime, sectorul nu se mai împarte în zone.

Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a spaţiului terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.

Art. 395. Documentele pentru evidenţa şi transmiterea datelor de către postul de observare (observator) sunt:

- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de observare, limitele sectorului, zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de către observator şi se foloseşte pentru raportarea datelor prin coordonate;

180 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă: locul postului de observare; reperele, azimuturile acestora şi distanţele până la ele; sectorul de observare – împărţit pe zone; zonele nevăzute. Schema se întocmeşte când nu se dispune de hartă la scară mare; ea ajută la raportarea datelor obţinute;

- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se consemnează toate datele obţinute prin observare.

Pe timpul executării observării, obiectivele descoperite se trec pe hartă sau schemă şi se înscriu în jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se raportează imediat.

Art. 396. Personalul postului de observare (observatorul) primeşte ordinul de luptă în teren, în care i se indică:

- reperele, numerotarea lor şi distanţele până la acestea;- informaţii despre inamic;- misiunea postului de observare, în care se precizează:

compunerea, şeful postului de observare, raionul (locul) de dispunere, sectorul de observare şi direcţia (obiectivul) principală de observare, modul de raportare a datelor obţinute, indicative, frecvenţe şi semnale;

- locurile posturilor de observare vecine şi modul de realizare a legăturii cu acestea;

- misiunea şi modul cum va acţiona pe timpul ducerii luptei;- data şi ora începerii observării;- secretul (parola şi răspunsul) – când este nevoie.Art. 397. După primirea ordinului de luptă, şeful postului de

observare:- alege locul postului de observare (de bază şi de rezervă);- organizează observarea şi siguranţa apropiată;- precizează misiunea, repartizează personalul pe schimburi şi

conduce activitatea acestuia;- stabileşte natura, volumul şi urgenţa executării lucrărilor genistice

(când este cazul);- execută personal observarea celor mai importante obiective şi

menţine legătura cu eşalonul care l-a trimis în misiune;- raportează la timp datele procurate şi ţine evidenţa acestora;- părăseşte postul de observare numai la ordinul sau cu aprobarea

comandantului eşalonului care l-a trimis în misiune. În cazul că postul de observare se află în pericol, ia măsuri de schimbare a locului şi raportează imediat despre aceasta.

Art. 398. Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de observare se desfăşoară pe schimburi.

181 din 25912.04.2023

Capitolul VI

Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din sectorul stabilit, iar datele se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite, sau imediat, când situaţia impune, datele sunt raportate eşalonului superior, precizându-se cu exactitate data (ziua şi ora), locul de dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a obiectivelor descoperite, activităţile şi acţiunile executate de inamic. În dreptul fiecărei informaţii se consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.

Art. 399. Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de observare urmăreşte efectul focului asupra obiectivelor, stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a acestora şi acţiunile executate de inamic, raportând oportun despre cele observate eşalonului superior.

Art. 400. În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, la semnalul de înştiinţare, personalul postului de observare îşi pune masca contra gazelor pe figură, trece celelalte mijloace de protecţie individuală în poziţia ,,de luptă”, continuă observarea, determină şi raportează efectele produse asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.

Art. 401. Când observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de observare este înlocuit periodic iar în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este schimbat mai des decât în condiţii obişnuite.

În această situaţie, şeful postului de observare vechi îl orientează pe noul şef al postului de observare asupra: limitelor sectorului de observare, reperelor, situaţiei şi regimului activităţilor inamicului, a obiectivelor descoperite, direcţiilor şi obiectivelor ce trebuie supravegheate în mod deosebit, precum şi altor probleme care privesc îndeplinirea misiunii.

La predarea şi primirea serviciului, şefii postului de observare (vechi şi nou) semnează în jurnalul de observare şi raportează despre predare (primire).

Art. 402. Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă noaptea, precum şi din iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele situaţii:

- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra lui;

- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de observare şi pun în pericol viaţa cercetaşilor;

- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din locul iniţial nu mai este posibilă.

182 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează comandantului (şefului) care l-a trimis în misiune.

Art. 403. Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul liber, cât şi prin folosirea aparatelor de vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.

Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai aproape de inamic, iar locurile alese trebuie să permită, pe cât posibil, observarea de jos în sus. Când în raioanele sau pe direcţiile posturilor de observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii (incursiuni, ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă şi de cooperare. În astfel de situaţii, misiunile postului de observare se completează cu altele, în folosul acţiunii respective.

Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate inamicului să descopere locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii acestora.

Cercetaşii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se orienteze bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel încât să poată asculta şi reda cât mai exact cele auzite şi văzute.

Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de observare vor fi incluşi, pe cât posibil, şi cercetaşi care cunosc limba acestuia.

Datele obţinute pe timp de noapte se trec în jurnalul de observare şi se raportează pe măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe timp de lumină.

Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimului de luptă în general – faţă de orele sau nopţile anterioare – precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, şeful postului de observare raportează imediat.

Art. 404. Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele particularităţi, astfel:

- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi prafului rezultat din activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor produse;

- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi cercetaşi care cunosc bine particularităţile localităţilor, construcţiilor şi terenului;

183 din 25912.04.2023

Capitolul VI

- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la intervale mai mici unul faţă de celălalt;

- instalarea posturilor de observare se face frecvent la etajele superioare şi în podurile clădirilor, în turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de canalizare, care asigură o bună vizibilitate;

- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci numai direcţii şi obiective de supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în direcţiile clădirilor importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi poate dispune personalul şi tehnica de luptă.

Art. 405. Observarea în raioanele fortificate se execută în scopul de a stabili locul de dispunere a lucrărilor de apărare permanente ocupate de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi barajele (obstacolele) şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi punctelor de sprijin cucerite.

Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2 lucrări de apărare permanente (cazemate) ocupate de către inamic.

Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă, mai multe forţe şi mijloace de cercetare decât în condiţiile unei apărări obişnuite.

Incursiunea

Art. 406. Este un procedeu de cercetare şi de luptă. Ca procedeu de cercetare, incursiunea se organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de apărare sau ofensive şi se execută de către plutonul (grupă). Acţiunea se execută în scopul de a captura de la inamic militari, documente şi modele de armament, aparatură şi tehnică de luptă. În unele situaţii incursiunea se execută şi pentru a procura (verifica) anumite date (informaţii) şi a descoperi noi obiective existente în dispozitivul inamicului.

Ca procedeu de luptă, incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi obiective izolate din dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rândul acestuia. În acelaşi timp se urmăreşte şi capturarea de militari, documente, armament şi tehnică de luptă.

Incursiunea se execută pe jos, de regulă noaptea, când vigilenţa inamicului este scăzută sau în alte condiţii de vizibilitate redusă; în teren deluros cu acoperiri, incursiunea se poate executa şi pe timp de zi.

184 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se va executa, de regulă, prin intervale neacoperite cu baraje şi obstacole şi numai în cazuri deosebite prin culoare special create.

Art. 407. Incursiunea cu scopul de capturare – constă în studierea din timp a obiectivului, apropierea în ascuns, atacarea prin surprindere, capturarea acestuia şi înapoierea subunităţii în dispozitivul propriu.

Când se urmăreşte procurarea sau verificarea unor date (informaţii) şi descoperirea de noi obiective, incursiunea constă în pătrunderea cercetaşilor în dispozitivul inamicului şi apropierea de obiectivele de cercetat, executarea observaţiilor (fotografierii) pentru determinarea caracteristicilor, a locului de dispunere şi a activităţilor desfăşurate, după care aceştia se înapoiază în dispozitivul trupelor proprii.

Art. 408. Obiectivul incursiunii se stabileşte, de regulă, de către comandantul care a ordonat executarea ei şi se poate găsi pe limita de dinainte, la flancuri sau în adâncimea dispozitivului de luptă al inamicului. Cele mai indicate obiective sunt: personalul posturilor de observare şi de pază, servanţii mijloacelor de foc, echipajele staţiilor radio şi ale altor tipuri de tehnică, militari izolaţi. De asemenea, se vor captura modele de armament, muniţie, aparatură, instalaţii şi dispozitive care pot fi transportate de către cercetaşi până în dispozitivul trupelor proprii.

Art. 409. Pentru executarea incursiunilor se destinează subunităţi de cercetare, infanterie, de regulă, din cele care acţionează în contact nemijlocit cu inamicul. Subunitatea care execută incursiunea poate fi constituită şi din cercetaşi aleşi special sau selectaţi pe baza voluntariat, dintre cei cu experienţă în astfel de acţiuni, curajoşi, cu o bună pregătire fizică, buni trăgători, cunoscători ai procedeelor de luptă corp la corp, a limbii inamicului şi populaţiei din zonă.

Art. 410. Compunerea subunităţii destinată pentru executarea incursiunii depinde de misiunea primită, natura şi depărtarea la care se găseşte obiectivul de capturat (cercetat), posibilităţile de pătrundere în dispozitivul inamicului, caracterul terenului, condiţiile hidrometeorologice, existenţa barajelor si obstacolelor. În principiu, compunerea acesteia depinde de situaţia concretă şi trebuie să asigure: crearea culoarelor prin barajele inamicului si paza acestora, siguranţa apropiată, atacul, capturarea şi transportul obiectivului în dispozitivul propriu. Subunitatea se întăreşte, de regulă, cu cercetaşi de geniu şi chimici, cu mijloace de înlăturare a barajelor, iar pentru sprijinul acţiunii se destineaza mijloace de foc din cadrul trupelor din contact.

Pregătirea şi executarea incursiunii se fac în secret, în vederea 185 din 259

12.04.2023

Capitolul VI

realizării surprinderii. În acest scop, nu este indicat să se execute mai multe incursiuni în acelaşi raion.

Art. 411. Subunitatea care execută incursiunea pentru capturarea unui obiectiv se împarte, în principiu, pe echipe, astfel:

- echipa de atac şi captură (comandant al echipei este, de regulă, comandantul subunităţii care execută incursiunea);

- echipa (echipe) de siguranţă;- echipa de înlăturare a barajelor.La organizarea subunităţii pe echipe, trebuie să se aibă în vedere

următoarele:- în echipa de atac şi captură să fie numiţi cercetaşi care cunosc

limba inamicului, stăpânesc bine procedeele de luptă corp la corp, tehnica imobilizării si transportării militarilor (materialelor) capturaţi. Aceştia vor fi înzestraţi cu pistoale mitralieră sau pistoale, pumnale, grenade de mână şi asiguraţi cu ceasuri, busole, frânghii, saci (foi de cort) şi cu alte materiale necesare îndeplinirii misiunii;

- în echipa (echipele) de siguranţă vor fi numiţi cei mai buni trăgători, cercetaşi care aruncă grenadele cu precizie la distanţe mari, bine instruiţi în lupta corp la corp. Ei trebuie înzestraţi cu armamentul care le asigură în condiţii cât mai bune executarea sprijinului cu foc;

- în echipa de înlăturare a barajelor să fie numiţi cercetaşi de geniu, asiguraţi cu armament, grenade şi mijloace pentru crearea şi marcarea culoarelor prin baraje.

Art. 412. Pentru pregătirea incursiunii este necesar să se asigure cel puţin 3-4 ore de lumină în vederea executării observării, studierii obiectivului şi terenului, dării ordinului de luptă şi precizării în detaliu a modului de acţiune al fiecărei echipe (cercetaş).

Când se dispune de timp suficient, subunitatea şe pregăteşte pe un teren asemănător, mai întâi pe timp de zi, după care acţiunea se repetă noaptea, până când echipele (cercetaşii) şi-au însuşit bine modul de acţiune.

Art. 413. Primind ordinul de luptă, comandantul subunităţii îşi însuşeşte misiunea, analizează situaţia, organizează observarea neîntreruptă a obiectivului şi inamicului din împrejurimi, execută recunoaşterea şi ia hotărârea. Concomitent ia măsuri pentru întocmirea planului de acţiune şi pregătirea subunităţii.

La recunoaştere, comandantul subunităţii stabileşte: - dispozitivul de detaliu şi caracterul acţiunilor inamicului din

raionul incursiunii, existenţa aparaturii de vedere pe timp de noapte, a staţiilor de radiolocaţie şi a altor mijloace care pot descoperi acţiunea subunităţii;

186 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- natura şi dispunerea obiectivului de capturat;- direcţia de acţiune, caracteristicile terenului şi căile care asigură

apropierea de obiectiv - în ascuns;- barajele, obstacolele şi posibilităţile de trecere (ocolire) a acestora;- locul de dispunere şi modul de acţiune a fiecărei echipe la ducere

şi înapoiere;- reperele vizibile din teren ce pot fi folosite pe timp de noapte şi

azimuturile de deplasare;- obiectivele asupra cărora trebuie să se intervină (la nevoie) cu foc

de către mijloacele de sprijin.La terminarea recunoaşterilor, comandantul subunităţii îşi

definitivează hotărârea şi o raportează pentru aprobare comandantului care a ordonat executarea incursiunii, după care aduce corectivele necesare planului de acţiune.

Art. 414. Pe baza hotărârii, comandantul deplasează subunitatea în raionul stabilit, organizează observarea şi dă ordinul de luptă. La darea misiunilor, comandantul subunităţii indică:

- raionul incursiunii şi obiectivul de capturat;- compunerea fiecărei echipe şi misiunile acestora;- itinerarul şi ordinea de deplasare (înapoiere) a echipelor;- modul de trecere prin dispozitivul şi barajele proprii şi alte

inamicului, de aducere a răniţilor şi a celor căzuţi în luptă;- timpul de executare a incursiunii;- semnale de legătură între echipe (cercetaşi), între subunitate şi

mijloacele de sprijin;- secretul (parola şi răspunsul);- unde şi cui se raportează rezultatele incursiunii. În continuare, fiecărei echipe îi mai precizează:- echipei de înlăturare a barajelor - locul unde se creează

culoarul în barajele inamicului, marcarea acestuia şi dispunerea cercetaşilor pentru asigurarea pazei şi siguranţei (trecerii celorlalte echipe (cercetaşi); modul de acţiune în cazul descoperirii acesteia sau a echipelor de sprijin, atac şi captură, pe timpul pătrunderii şi înapoierii lor;

- echipei de siguranţă - locul poziţiei (locaşului) de tragere de bază şi de rezervă; modul de executare a focului asupra principalelor obiective (direcţii de acţiune), în cazul că prezenţa acesteia sau a echipei de atac şi captură a fost descoperită de către inamic;

- echipei de atac şi captură - ordinea deplasării şi modul apropierii de obiectiv; dispozitivul, măsurile de siguranţă şi acţiunea fiecărui

187 din 25912.04.2023

Capitolul VI

cercetaş pentru atacul, capturarea şi transportul obiectivului în dispozitivul propriu; modul de acţiune în cazul că echipa a fost descoperită.

Comandantul subunităţii precizează problemele de cooperare între echipe, subunităţi şi mijloacele de sprijin — pe timp de lumină — odată cu darea misiunilor de luptă, acordând atenţie deosebită coordonării acţiunilor pe timpul pătrunderii, capturării obiectivului şi înapoierii subunităţii în dispozitivul propriu.

Art. 415. După darea ordinului de luptă şi organizarea cooperării, comandantul subunităţii precizează: timpul la dispoziţie pentru pregătirea incursiunii; armamentul, muniţia şi materialele necesare fiecărei echipe (cercetaş); terenul pe care se vor face antrenamente ziua şi noaptea (când este cazul); locul şi timpul de dispunere a subunităţii în dispozitivul trupelor de la contact.

După instalarea subunităţii, comandantul prelucrează planul de acţiune, precizând fiecărei echipe, pe etape, modul cum va acţiona la ducere şi înapoiere.

Art. 416. Subunitatea se dispune din timp în observare pentru cercetarea în detaliu a inamicului şi terenului din raionul incursiunii, a verifica şi obţine noi date şi informaţii, îndeosebi asupra: activităţii posturilor de observare, mijloacelor de foc şi staţiilor de radiolocaţie, posturilor de siguranţă (pază şi pândă), patrulelor de cercetare, precum şi a măsurilor de siguranţă luate de inamic pe timp de noapte; direcţiilor care asigură deplasarea în ascuns a echipelor; barajelor şi obstacolelor existente şi asupra modului de trecere (ocolire) a acestora.

Pe baza concluziilor rezultate din studiul şi analiza inamicului şi terenului, comandantul subunităţii face ultimele precizări referitoare la desfăşurarea acţiunii şi verifică echipele (cercetaşii) asupra însuşirii misiunii şi a modului de acţiune.

Art. 417. Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se execută, de regulă, pe la flancuri (intervale), pe o direcţie fără obstacole, care permite apropierea în ascuns de obiectivul de capturat şi înapoierea acesteia în dispozitivul propriu. La ora stabilită, subunitatea începe deplasarea la semnalul comandantului, folosind condiţiile naturale ale terenului, în raport cu depărtarea obiectivului de capturat, natura barajelor, obstacolelor şi anotimp, echipele se deplasează în ordinea: echipa de înlăturare a barajelor, echipa (echipele) de siguranţă, echipa de atac şi captură.

Pe timpul deplasării, conducerea se realizează prin ordine scurte date

188 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

în şoaptă, care se transmit de la un cercetaş la altul, precum şi prin semnale, care să nu demaşte acţiunea acestora.

În cazul când obiectivul de capturat se află pe limita dinainte a dispozitivului de luptă al inamicului sau în imediata apropiere a acestuia, siguranţa se execută de către subunităţile proprii din eşalonul întâi, stabilite prin ordin.

Art. 418. Echipele acţionează, în principiu, astfel: echipa de înlăturare a barajelor se apropie în ascuns de barajele inamicului, execută culoarul, după care îl marchează şi se dispune fracţionat, la intrarea şi ieşirea din culoar; dă seminalul „Drum liber” şi supraveghează apropierea şi trecerea prin culoar a cercetaşilor din celelalte echipe, făcând siguranţa acestora atât la ducere, cât şi la înapoiere.

La primirea semnalului, se apropie echipa (echipele) de siguranţă, care, după trecerea prin culoar ocupă poziţia de tragere stabilită şi execută observarea asupra inamicului, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunile echipei de atac şi captură.

Ultima se deplasează echipa de atac şi captură, care pătrunde prin culoar, înaintează şi se apropie de obiectiv.

Pe timpul deplasării, echipele (cercetaşii) trebuie să observe cu multă atenţie terenul şi activităţile inamicului, să aprecieze just situaţia, deoarece deschiderea focului, iluminarea terenului sau producerea de zgomote de către acesta, nu înseamnă întotdeauna că acţiunea a fost descoperită. La iluminarea terenului, cercetaşii se adăpostesc şi rămân nemişcaţi, continuând observarea pentru a descoperi cât mai exact acţiunile inamicului şi a fi în măsura ca la ordin (semnal) să deschidă focul.

Folosirea judicioasa a terenului şi întrebuinţarea unor procedee de deplasare adecvate (în picioare, aplecat, în genunchi, târâş), respectarea întocmai a disciplinei, sunt condiţii esenţiale pentru realizarea surprinderii şi asigurarea succesului incursiunii.

Art. 419. La ajungerea echipei de atac şi captură în apropierea obiectivului, cercetaşii se opresc într-un loc mascat, execută cu atenţie observarea şi ascultarea pentru a identifica prezenţa şi activitatea obiectivului de capturat, iar comandantul dă semnalul pentru realizarea dispozitivului stabilit şi a măsurilor de siguranţă apropiată, în scopul evitării surprinderii din partea inamicului.

La semnalul stabilit, cercetaşii atacă obiectivul fără zgomot, îl capturează, imobilizează şi îl transportă repede în dispozitivul trupelor proprii. Atacul obiectivului este indicat să se execute în flanc şi spate, în momentul când atenţia inamicului este slăbită.

Aflarea mai mult timp în raionul obiectivului poate duce la 189 din 259

12.04.2023

Capitolul VI

descoperirea acţiunii de către inamic şi la insuccesul incursiunii, în cazul când acţiunea a fost descoperită şi nu este posibila capturarea obiectivului stabilit, comandantul subunităţii dă semnalul pentru deschiderea focului şi executarea sprijinului şi ia măsuri pentru înapoierea subunităţii în dispozitivul propriu, prin combinarea focului cu mişcarea.

Înapoierea echipelor în dispozitivul trupelor proprii se execută în ordinea: echipa de atac şi captură, echipa de siguranţă şi echipa de înlăturare a barajelor.

Pe timpul înapoierii, subunitatea ocupă succesiv poziţii favorabile de tragere, asigurându-se sprijinul reciproc între echipe şi intervenţia cu foc a subunităţilor de artilerie, aruncătoare şi mitraliere destinate să sprijine incursiunea.

Cercetaşii căzuţi în luptă sau răniţi sunt evacuaţi de către echipele respective; răspunzători de evacuarea acestora sunt comandanţii de echipe.

Art. 420. După înapoierea subunităţii în dispozitivul trupelor proprii, comandantul adună cercetaşii, verifică efectivul, armamentul, iar dacă este necesar organizează acordarea primului ajutor răniţilor şi evacuarea lor la punctul medical cel mai apropiat, după care continuă deplasarea spre locul stabilit de eşalonul superior ajuns în locul ordonat, comandantul raportează despre îndeplinirea misiunii, datele procurate prin observare şi predă prizonierii, documentele sau materialele capturate.

Art. 421. Pentru executarea incursiunii în scopul de a procura (verifica) date şi informaţii, se destinează subunităţi de valoare mai mică, de regulă până la o grupă. Subunitatea se constituie într-o echipă de cercetare şi pătrunde în dispozitivul inamicului, cercetează cu atenţie terenul şi inamicul (obiectivul stabilit prin ordin), folosind ca procedeu de bază observarea, după care se înapoiază în dispozitivul trupelor proprii.

În raport de situaţie, se pot crea şi echipe de înlăturare a barajelor şi de siguranţă.

Art. 422. Pe timpul zilei, incursiunea se execută, de regulă, în teren acoperit şi în condiţii de vizibilitate redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare, viscol) şi în alte situaţii care permit executarea mascată a acţiunii. Incursiunea pe timpul zilei prezintă unele avantaje şi dezavantaje care influenţează asupra pregătirii şi executării acţiunii, astfel:

- există posibilităţi mai bune de observare, orientare şi de executare a unui foc precis;

- acţiunile executate de către inamic pot fi descoperite şi neutralizate mai uşor decât pe timp de noapte;

- sprijinul cu foc al incursiunii este mai eficace, putându-se lovi cu mai mare precizie obiectivele inamicului;

190 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- surprinderea se realizează mai greu decât pe timp de noapte, inamicul având posibilităţi mai mari de a descoperi acţiunile executate de către echipe şi a lua măsuri pentru zădărnicirea incursiunii.

Art. 423. Incursiunea peste un curs de apă se organizează şi se execută, ţinând seama de particularităţile terenului şi caracteristicile cursului de apă. Pentru executarea unei astfel de acţiuni se vor selecţiona cercetaşi care ştiu să înoate bine şi fără zgomot, să folosească barca sau pluta, să salveze oamenii de la înec şi să treacă peste cursul de apă răniţii şi prizonierii. Ei trebuie echipaţi şi înzestraţi corespunzător specificului acţiunii.

Studiind inamicul din raionul de acţiune şi obiectivul incursiunii, cursul de apă şi itinerarul, comandantul subunităţii de cercetare trebuie să stabilească:

- dispozitivul inamicului, locul obiectivului de capturat, depărtarea la care se găseşte faţă de cursul de apă şi căile de acces;

- mijloacele de foc de pe malul opus care pot interveni în cazul descoperirii incursiunii şi modul de neutralizare a acestora;

- caracteristicile cursului de apă şi ale terenului din raionul unde urmează să se execute incursiunea;

- mijloacele şi procedeele cele mai indicate pentru trecerea cursului de apă;

- punctul (raionul) de plecare în misiune, locul de dispunere a mijloacelor de trecere, ordinea trecerii echipelor peste cursul de apă şi de înapoiere în dispozitivul propriu;

- existenţa şi caracterul barajelor pe maluri şi în apă şi modul de ocolire sau neutralizare a acestora.

Art. 424. La stabilirea obiectivului de capturat, o importanţă deosebită se acordă alegerii locului de trecere peste cursul de apă, pentru a asigura deplasarea şi trecerea în ascuns peste acesta, apropierea neobservată de obiectiv şi înapoierea mascată şi în siguranţă a subunităţii în dispozitivul trupelor proprii.

Locul de părăsire a malului propriu se alege, ţinând seamă de viteza curentului apei, lăţimea cursului de apă şi mijloacele de trecere folosite. El se stabileşte, de regulă, în amonte faţă de locul prevăzut pentru a ajunge (debarca) pe malul opus. În acelaşi mod, se procedează şi pentru înapoiere în dispozitivul trupelor proprii.

Art. 425. Fracţionarea subunităţii pe echipe se face în raport de situaţie, inamic şi caracteristicile cursului de apă. În principiu, se constituie o echipă de atac şi captură cu un efectiv mai mare decât în condiţii

191 din 25912.04.2023

Capitolul VI

obişnuite; din cadrul acesta se destinează cercetaşi înzestraţi cu puşti mitraliere care să facă siguranţa apropiată a celor care vor captura obiectivul.

Trecerea echipelor peste cursul de apă se execută prin vad, înot, cu mijloace de trecere din înzestrare sau improvizate.

Când se constituie şi celelalte echipe (de siguranţă şi înlăturare a barajelor), acestea acţionează astfel: echipa (echipele) de siguranţă, în raport de distanţa până la obiectivul de capturat, se dispune în dispozitivul trupelor proprii pe malul apei sau trece pe malul opus, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunea celorlalte echipe; echipa de înlăturare a barajelor creează culoarul prin baraje, pe direcţia stabilită, după care ocupă poziţia de tragere şi face siguranţa echipei de atac şi captură pe malul opus.

Intrarea, traversarea cursului de apă şi ieşirea pe malul opus, trebuie executate cu multă atenţie şi fără zgomot. Mijloacele folosite pentru trecere se ascund la malul apei pentru a nu fi descoperite de inamic.

Art. 426. Incursiunea peste un curs de apă poate fi executată atât noaptea, cât şi ziua – în special dimineaţa, când se lasă ceaţa, iar pentru pregătirea ei se destinează mai mult timp şi mai multe mijloace decât în condiţii obişnuite. De asemenea, se constituie 1-2 echipe de salvare care să intervină la nevoie.

Art. 427. Incursiunea în localitate se organizează şi execută având în vedere dispunerea inamicului, mărimea localităţii, natura clădirilor, existenţa dărâmăturilor, barajelor şi obstacolelor, sistemul de canalizare şi alţi factori care pot îngreuia sau uşura executarea incursiunii.

Pregătirea şi executarea incursiunii în localitate prezintă următoarele particularităţi:

- obiectivul de capturat se poate găsi mai aproape de subunităţile proprii, în dărâmături, clădiri izolate sau în afara construcţiilor;

- echipa de atac şi captură poate avea o valoare mai mică decât în condiţii obişnuite şi este formată, de regulă, din cercetaşi antrenaţi în escaladarea diferitelor obstacole, deplasarea prin canale şi peste dărîmături;

- apropierea de obiectiv se execută pe căi ascunse, nesupravegheate de către inamic, prin subsoluri, spărturi existente în ziduri şi garduri, în pereţii clădirilor, prin sistemul de canalizare, galerii şi coridoare care permit apropierea în ascuns şi atacarea obiectivului în flanc şi spate;

- subunitatea care execută incursiunea este sprijinită, uneori, direct de către subunităţile aflate în contact cu inamicul, fără a se mai constitui echipe de siguranţă.

Când obiectivul de capturat este dispus într-o clădire, echipa de atac

192 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

şi captură se împarte, de regulă, în două: o parte din cercetaşi pătrund, atacă şi capturează inamicul din interior, iar ceilalţi rămân în afara clădirii într-un loc care permite supravegherea locului acţiunii, a împrejurimilor şi sprijinul cu foc.

Pentru executarea cu succes a incursiunii, cercetaşii se antrenează îndeosebi pentru traversarea fără zgomot a străzilor şi dărîmăturilor, lupta corp la corp, escaladarea zidurilor şi gardurilor, precum şi în aruncarea grenadelor prin ferestrele clădirilor şi executarea focului din toate poziţiile.

Art. 428. Incursiunea în păduri se organizează şi execută ca în condiţii obişnuite, ţinându-se seama de următoarele particularităţi:

- acoperirile favorizează executarea cu mai multă uşurinţă a incursiunii, dar în acelaşi timp, îngreuiază orientarea şi observarea;

- pregătirea pentru acţiune necesită mai mult timp decât în condiţiile unui teren obişnuit;

- în mod frecvent, studierea inamicului, a căilor de acces, barajelor şi obstacolelor, trebuie să se facă din mai multe puncte din teren, dispuse cât mai aproape de inamic;

- obiectivele incursiunii se aleg, de regulă, dintre cele aflate la flancurile sau înapoia punctelor de sprijin ale inamicului, în locuri unde acestea se aşteaptă mai puţin dar eficacitatea focului şi densitatea barajelor sunt mai reduse;

- echipele se constituie, de regulă, din cercetaşi care ştiu să se orienteze repede ziua si noaptea şi sunt rezistenţi la eforturi fizice;

- pe timpul apropierii de obiectiv, cercetaşii trebuie să evite drumurile, potecile şi poienile care, de regulă, sunt supravegheate de către inamic.

Art. 429. Incursiunea în raioane fortificate se organizează şi se execută îndeosebi asupra obiectivelor aflate în intervalele dintre lucrările permanente de apărare, pe direcţiile care nu pot fi observate sau bătute cu foc. Pentru executarea incursiunii care are ca scop capturarea unui obiectiv, se destinează subunităţi cu o valoare mai mare decât în condiţii obişnuite, sprijinite puternic de artilerie, mijloace antitanc, aruncătoare de flăcări şi subunităţi de geniu.

Organizarea şi executarea incursiunii în raioanele fortificate prezintă următoarele particularităţi:

- obiectivul incursiunii se alege la un flanc (interval), de regulă, în afara lucrărilor de fortificaţii permanente;

- echipele pot avea o valoare mai mare şi o compunere mixtă (cercetaşi de diferite arme);

- incursiunea se execută, de regulă, numai după o pregătire 193 din 259

12.04.2023

Capitolul VI

prealabilă a subunităţii pe un teren asemănător;- capturarea unor obiective se poate executa şi pe timpul luptei dusă

de către grupurile şi detaşamentele de asalt;- executarea incursiunii pe timp de zi impune izolarea obiectivului

prin foc de artilerie, perdele de fum şi desfăşurarea unor acţiuni demonstrative în alte raioane.

În situaţii favorabile de teren şi timp, când misiunile nu prevăd capturarea de militari sau tehnică de luptă, incursiunile pot fi executate şi de grupuri mici de cercetaşi, care pătrund în dispozitivul inamicului, acţionează pentru procurarea de date (informaţii) despre acesta şi lucrările de fortificaţii permanente sau de campanie.

Uneori, se pot folosi elicoptere pentru transportul şi sprijinul cu foc al subunităţilor destinate să execute incursiuni, precum şi pentru transportul prizonierilor, tehnicii şi materialelor capturate.

Ambuscada

Art. 430. Este un procedeu de cercetare şi de luptă. El constă în dispunerea mascată a subunităţii, pe direcţia cea mai probabilă de înaintare a inamicului, pentru a-l ataca prin surprindere, a crea panică şi a-i produce pierderi, a captura militari, documente, modele de armament şi tehnică de luptă. Obiectivele cele mai indicate pot fi: militari izolaţi sau în grupuri mici, subunităţi care se deplasează pe jos sau pe autovehicule şi alte obiective izolate aflate în mişcare.

Art. 431. Ambuscada se organizează în orice situaţie şi formă de luptă, teren, anotimp şi mai ales în condiţii grele de stare a vremii, cu vizibilitate redusă, de regulă, în teren greu accesibil, la punctele obligate de trecere şi în alte locuri favorabile atacului prin surprindere asupra inamicului de la mică distanţă. Ea se execută la ordin sau din iniţiativa comandanţilor de subunităţi atât ziua, cât şi noaptea.

Art. 432. În vederea executării ambuscadei, comandantul alege un loc favorabil pentru dispunerea mascată a subunităţii, de regulă în acoperiri, pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă, podurilor, la curbele drumurilor, în punctele obligate de trecere şi în alte locuri favorabile.

Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului de la distanţă şi de întrebuinţare cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.

Art. 433. Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a acţiunii, dispunerea mascată a subunităţii, realizarea surprinderii, hotărârea, iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului personal care participă la

194 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

executarea ei.În raport de scopul urmărit, valoarea şi natura obiectivului ce

urmează a fi capturat sau nimicit, ambuscada se executa prin foc sau fără foc.

Art. 434. Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva subunităţilor inamicului care se deplasează pe autovehicule, a celor care au o valoare mai mare decât subunitatea care execută ambuscada şi atunci când inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistenţă. Ea se execută prin surprindere, printr-un foc concentrat şi eficace, urmărind avarierea tehnicii de luptă, producerea de pierderi şi panică în rândul inamicului, crearea condiţiilor pentru capturarea de militari, documente şi tehnică de luptă.

Când terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în apropierea itinerarului pe care se deplasează inamicul, ambuscada se execută printr-un atac dat prin surprindere, în flancul şi spatele inamicului care se deplasează. În această situaţie, subunitatea se dispune lateral faţă de direcţia de deplasare a inamicului, instalează din vreme observatori, baraje şi obstacole şi, la momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea inamicului, căutând să împiedice desfăşurarea acesteia pentru luptă, să-i producă pierderi şi să captureze militari, documente şi tehnică de luptă.

Art. 435. Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi sau a grupurilor mici de militari ai inamicului, prin surprindere şi de la mică distanţă, pentru a nu da posibilitatea acestora să riposteze.

Art. 436. În raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de locul ales şi timpul la dispoziţie, ambuscada poate fi pregătită din timp sau în timp scurt.

Ambuscada pregătită din timp se organizează, de regulă, la ordin şi când inamicul se găseşte la distanţă mare faţă de raionul stabilit, iar timpul la dispoziţie permite dispunerea pentru luptă a subunităţii, amenajarea şi mascarea lucrărilor genistice, organizarea sistemului de foc şi baraje.

Ambuscada pregătită în timp scurt se organizează din iniţiativa comandanţilor de subunităţi, de regulă când acestea se găsesc în deplasare şi întâlnirea cu elementele inamicului este posibilă în orice moment. Aceasta se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, îndeosebi pe timpul executării cercetării în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii.

Art. 437. Tăria şi compunerea subunităţii care execută ambuscada pregătită din timp, se stabilesc în funcţie de scopul urmărit, de natura şi valoarea inamicului ce urmează a fi capturat sau nimicit, de caracteristicile terenului şi poate fi de la o grupă până la o companie şi uneori chiar mai mare.

195 din 25912.04.2023

Capitolul VI

Pentru capturarea sau nimicirea inamicului care are o valoare mai mare, subunitatea care execută ambuscada poate fi întărită cu tunuri antitanc şi alte mijloace de foc.

Art. 438. Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari, documente şi tehnică de luptă, subunitatea se fracţionează pe echipe, astfel: echipa de atac şi captură, echipa (echipe) de siguranţă şi echipa de observare. Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcându-se de către echipa de siguranţă sau de observatorii.

Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, în raport de situaţie, poate fi de la 2-3 cercetaşi până la o grupă. În raport de hotărârea comandantului, subunităţile şi mijloacele de întărire pot acţiona în cadrul echipelor sau independent.

Art. 439. Subunităţile de transportoare blindate (maşini de luptă) care execută ambuscade prin foc, în principiu nu se fracţionează pe echipe. În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate destina din cadrul grupelor (echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor de foc de pe tehnica de luptă, să acţioneze pentru capturarea militarilor rămaşi în viaţă, a documentelor, armamentului şi aparaturii inamicului.

Art. 440. Dispozitivul subunităţii în ambuscadă, depinde de: valoarea şi compunerea acesteia, misiune, caracteristicile terenului şi valoarea inamicului. El poate fi: în formă de „U”, semicerc sau unghi, cu deschiderea în direcţia de unde vine inamicul, precum şi liniar - pe una sau ambele părţi ale direcţiei de înaintare a inamicului, în stabilirea diapozitivului subunităţii care execută ambuscada prin foc, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului, fără a periclita situaţia propriilor elemente. Pe timp de noapte şi ziua – în condiţii de vizibilitate redusă - dispozitivul în ambuscadă se realizează, de regulă, pe o singură parte a direcţiei de înaintare a inamicului.

Art. 441. Când subunitatea se fracţionează pe echipe, dispunerea acesteia în raionul ambuscadei se face, de regulă, astfel:

- echipa de atac şi captură – lateral faţă de direcţia de apropiere a inamicului, la extremităţile dispozitivului şi cât mai aproape de itinerarul de deplasare a acestuia pentru a-l ataca prin surprindere, a-l captura sau nimici. Dacă subunitatea care execută ambuscada este pe transportoare blindate (maşini de luptă), echipa de atac şi captură se constituie din militari luaţi de la mai multe grupe şi dispuşi mascat în afara transportoarelor (maşini de luptă), cât mai aproape de itinerarul de deplasare a inamicului;

- echipa (echipele) de siguranţă – într-un loc care să-i favorizeze sprijinirea cu foc a echipei de atac şi captură şi interzicerea ieşirii

196 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea dispune de transportoare blindate (maşini de luptă), siguranţa şi sprijinul se fac cu armamentul de pe acestea;

- echipa de observare — într-un loc bine mascat, care asigură observarea circulară a terenului, în special a direcţiei de unde vine inamicul, pe o distanţă cât mai mare.

Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să determine şi să raporteze compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de deplasare şi momentul intrării inamicului în locul ambuscadei.

Art. 442. Pentru pregătirea din timp a ambuscadei, comandantul subunităţii primeşte ordinul de luptă verbal, în teren sau pe hartă.

Activitatea comandantului în vederea organizării ambuscadei, depinde de caracterul acţiunilor de luptă, timpul la dispoziţie, distanţa la care se găseşte inamicul, particularităţile terenului, anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.

După primirea ordinului de luptă, comandantul însuşeşte misiunea, analizează situaţia, ia hotărârea – pe care o concretizează în planul de acţiune şi o raportează comandantului (şefului) său. Pe baza hotărârii aprobate, conduce subunitatea către locul ambuscadei, studiază terenul şi aduce corectivele ce se impun hotărârii şi planului de acţiune, după care dă ordinul de luptă precizând îndeosebi:

- scopul şi felul ambuscadei (cu sau fără foc), locul unde se organizează, modul de acţiune şi de cooperare pentru capturarea sau nimicirea subunităţii (militarilor) inamicului;

- constituirea echipelor şi dispunerea acestora în raionul ambuscadei, sectorul sau direcţia de tragere şi modul de acţiune a fiecărei echipe (cercetaş) şi a mijloacelor de întărire (sprijin);

- volumul lucrărilor de amenajare genistică şi mascare, în raionul ambuscadei şi termenul de executare a acestora;

- natura şi locul barajelor şi obstacolelor care vor fi create pentru a îngreuia ieşirea subunităţii inamice din ambuscadă, cine le execută şi termenul;

- raionul de regrupare a subunităţii după executarea ambuscadei;- semnale pentru deschiderea (încetarea) focului, executarea atacului

şi părăsirea raionului ambuscadei.Art. 443. Pe baza misiunii primite, comandanţii echipelor deplasează

cercetaşii în locurile stabilite, execută recunoaşterea terenului şi precizează subordonaţilor: reperele; informaţiile despre inamic; misiunea echipei şi a fiecărui cercetaş; sectorul (direcţia) de tragere; modul de acţiune pe timpul

197 din 25912.04.2023

Capitolul VI

executării ambuscadei şi după îndeplinirea misiunii; cooperarea cu celelalte echipe; semnale; locul său în cadrul echipei şi înlocuitorul la comandă.

Art. 444. Când ambuscada se organizează în timp scurt şi din iniţiativa comandantului subunităţii, acesta ia hotărârea pe baza observării personale şi a datelor obţinute de la subordonaţi şi dă dispoziţiunea de luptă, în care precizează succesiv numai problemele strict necesare pentru îndeplinirea misiunii.

În raionul ambuscadei, subunitatea şi cercetaşii trebuie să folosească la maximum avantajele oferite de teren, să se mascheze perfect, să observe continuu direcţia de deplasare a inamicului, să raporteze sistematic distanţa la care se găseşte faţă de locul ambuscadei, compunerea, dispozitivul şi viteza de deplasare a acestuia.

Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă, în toate situaţiile de către comandantul subunităţii.

Art. 445. Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari izolaţi sau a unor grupuri mici, echipa de atac şi captură – la semnalul stabilit - iese din adăpostire şi atacă inamicul prin surprindere; militarii inamicului care opun rezistenţă sau încearcă să iasă din ambuscadă, sunt imobilizaţi sau nimiciţi prin foc.

În situaţia când inamicul intrat în ambuscadă rezistă cu îndârjire şi echipa de atac şi captură este în primejdie, în ajutorul ei intervin echipele de siguranţă şi de observare, fără însă a neglija observarea circulară a terenului şi siguranţa apropiată a subunităţii.

Art. 446. Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe autovehicule se execută prin concentrarea focului mijloacelor antitanc şi al mitralierelor asupra transportoarelor blindate (automobilelor), iar cel al pistoalelor mitralieră - asupra personalului.

După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin surprindere, concomitent asupra întregii coloane, urmărindu-se în special avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din coloană, pentru a bloca comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul ambuscadei.

După neutralizarea prin foc a inamicului, comandantul subunităţii dă semnalul pentru intrarea în acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta se apropie cu repeziciune de obiectiv, capturează militarii inamici rămaşi în viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă transportabile, după care părăseşte raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă urmăresc cu atenţie acţiunile inamicului, fiind în măsură să deschidă focul – în situaţia când echipa de atac şi captură este în pericol.

Militarii capturaţi sunt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul

198 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

dinainte stabilit.În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate executa o

interogare sumară a prizonierilor asupra problemelor care interesează îndeplinirea misiunii, după care, împreună cu cele capturate (armament, tehnică, documente, materiale etc.) îi trimite sub pază la eşalonul superior sau sunt predaţi celui mai apropiat comandant de unitate (subunitate).

Art. 447. Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte, prezintă următoarele particularităţi:

- întunericul oferă condiţii favorabile pentru executarea ambuscadei, în orice teren, prin surprindere şi fără măsuri speciale de amenajare genistică şi de mascare;

- când se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei, realizarea dispozitivului şi organizarea sistemului de foc se fac, în principiu, pe timp de lumină;

- subunitatea se dispune, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei şi cât mai aproape de aceasta;

- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte, iar focul se deschide de la mică distanţă;

- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc mijloace de iluminare şi uneori baraje şi obstacole, care să limiteze manevra şi acţiunile inamicului intrat în ambuscadă.

Pe timp de noapte, ambuscada este deosebit de eficace atât pentru capturarea militarilor izolaţi sau a grupurilor mici care se deplasează pe jos, cât şi pentru atacarea prin surprindere a unor forţe superioare şi producerea de pierderi.

Art. 448. În pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea ambuscadei sunt: intrările în păduri, poienile, drumurile, potecile şi îndeosebi punctele obligate de trecere care asigură dispunerea în ascuns a subunităţii şi executarea prin surprindere a atacului.

Art. 449. În localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la marginea ei, pe străzi şi la intersecţia acestora, în pieţe şi parcuri, folosindu-se în special locurile înguste şi mascate. În pieţe, parcuri şi intersecţii de străzi este indicat ca ambuscada să se execute îndeosebi de către subunităţi înzestrate cu transportoare blindate (maşini de luptă).

Cercetarea în dispozitivul inamicului

Art. 450. Cercetarea în dispozitivul inamicului este un procedeu complex de cercetare şi constă în pătrunderea sau rămânerea unor elemente de

199 din 25912.04.2023

Capitolul VI

cercetare (subunităţi) în dispozitivul acestuia cu scopul de a procura date şi informaţii despre inamic, teren şi alte elemente ale situaţiei, cât şi pentru a executa prin surprindere acţiuni de nimicire sau distrugere a unor obiective, în vederea producerii de pierderi şi panică în rândurile inamicului. Cercetarea în dispozitivul inamicului se execută de către subunităţi de cercetare şi de celelalte arme, cât şi de către forţele de rezistenţă, care acţionează pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic.

Subunităţile destinate să îndeplinească misiuni de cercetare în dispozitivul inamicului se trimit şi sunt conduse nemijlocit de către statele majore de mari unităţi şi unităţi, acţionând sub forma patrulelor de cercetare independente (patrulelor de cercetare). Valoarea acestora este de o grupă, iar uneori – pluton.

Art. 451. În compunerea patrulei de cercetare independente (patrulei de cercetare) se includ, de regulă, militari care cunosc terenul şi limba inamicului şi care posedă înalte calităţi morale, de luptă şi fizice. În raport de situaţie, în compunerea patrulei se includ şi specialişti în executarea cercetării de artilerie, de geniu şi chimice.

2. SIGURANŢA

Art. 452. Siguranţa reprezintă ansamblul măsurilor şi acţiunilor de supraveghere, pază şi apărare nemijlocită a întregului dispozitiv, cât şi a fiecărui element al acestuia, în toate condiţiile şi în toate acţiunile militare.

Siguranţa se realizează în scopul de a preîntîmpina un atac prin surprindere din partea inamicului terestru şi de a interzice pătrunderea elementelor de cercetare (cercetare-diversiune) ale inamicului spre forţele principale sau spre anumite obiective, asigurînd condiţii pentru intrarea organizată în luptă a subunităţilor proprii.

În acest scop se destinează siguranţa nemijlocită, siguranţa de luptă, siguranţa de staţionare şi siguranţa de marş.

Art. 453. Siguranţa nemijlocită se organizează în toate formele şi acţiunile de luptă de către pluton (grupă), pentru a preîntîmpina atacul prin surprindere al inamicului. Ea constă în dispunerea de observatori, pînde, santinele, echipe cu misiuni de patrulare în locurile şi pe direcţiile pe care este posibilă apropierea în ascuns (infiltrarea) a inamicului de subunitatea proprie şi în alarmarea ei la timp pentru a-1 respinge sau nimici.

Plutonul (grupa) de infanterie îşi organizează în primul rând siguranţa nemijlocită, prima activitate pe care comandantul de pluton o ordonă şi se asigură continuu că ea se execută de front, de flanc şi de spate.

200 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

În apărarea pregătită din timp, aceasta se bazează în primul rând pe siguranţa nemijlocită a grupelor. Atunci când există intervale şi zone ce nu pot asigura o bună observare, plutonul poate primi misiunea de la comandantul de companie în sensul organizării siguranţei nemijlocite prin posturi de luptă (observare) formate din 2-4 militari ce se trimit până la 400 m în faţa punctului de sprijin; concomitent se organizează patrule între posturi, comandantul de pluton (grupă) desemnînd poziţiile ce trebuie ocupate şi itinerarele de patrulare.

În organizarea patrulelor şi posturilor comandantul de pluton execută:

- verificarea mascării şi posibilităţilor de observare a terenului din posturi;

- verificarea modului de patrulare şi a itinerarelor;- furnizarea informaţiilor despre inamic şi forţele proprii membrilor

grupelor;- instruirea echipelor în privinţa modului de acţiune la întâlnirea cu

inamicul;- informarea comandantului de companie imediat ce inamicul

acţionează.Când inamicul se apropie, posturile şi patrulele execută următoarele

acţiuni:- anunţă comandanţii nemijlociţi despre valoarea, activităţile,

direcţia de înaintare, armamentul şi echipamentul inamicului; - raportează despre toate datele culese comandantului care l-a

trimis;- se retrag, la ordin, pe itinerarul stabilit. În toate procedeele specifice apărării siguranţa nemijlocită se

realizează cu aceleaşi forţe şi mijloace, pe aceleaşi principii ca şi în apărarea pregătită din timp.

Art. 454. Siguranţa de luptă se organizează cu scopul de a preveni atacul prin surprindere şi a interzice executarea cercetării de către inamic, atunci cînd trupele se găsesc în apărare.

În siguranţa de luptă se trimite, de regulă, un pluton întărit. Plutonul destinat în siguranţa de luptă îşi organizează apărarea astfel, încât să inducă în eroare inamicul asupra dispunerii trupelor proprii în apărare. Cu ajutorul barajelor, obstacolelor şi al sistemului de foc organizat pe front larg, va obliga inamicul să se desfăşoare prematur, îi produce pierderi şi-1 va determina să atace în condiţii nefavorabile.

Misiunile siguranţei de luptă pot fi: de protecţie, de siguranţă şi ca forţă de acoperire.

201 din 25912.04.2023

Capitolul VI

În misiunea de protecţie elementul de siguranţă are rolul de a observa şi a raporta informaţii, evitând angajarea decisivă cu inamicul şi urmăreşte: avertizarea timpurie; realizarea şi menţinerea contactului cu inamicul şi raportarea despre activitatea acestuia; interceptarea, nimicirea şi respingerea subunităţilor de cercetare ale inamicului; realizarea hărţuirii; dirijarea forţelor ce vin în sprijinul subunităţii care asigură misiunea de protecţie.

Prin siguranţă se protejează forţele principale de focul direct şi observarea terestră, se raportează informaţiile ce se obţin şi se angajează lupta pentru a câştiga timp, urmărind: avertizarea timpurie şi asigurarea timpului şi spaţiului necesare executării manevrelor de front, de flanc şi de spate a forţelor principale; atacarea şi întârzierea acţiunii inamicului în scopul protecţiei forţelor principale.

Forţa de acoperire acţionează separat de forţele principale cu scopul de a intercepta, angaja, întârzia şi înşela inamicul înainte ca acesta să atace forţele principale.

Forţa de acoperire are valoare de grupă, pluton sau companie şi urmăreşte: contactul cu inamicul; protejarea forţelor principale a contactului cu acesta; înşelarea inamicului cu privire la valoarea, compunerea şi obiectivul forţelor principale; nimicirea elementelor de cercetare ale inamicului; crearea situaţiilor pentru nimicirea inamicului.

Plutonul de infanterie poate organiza siguranţa de luptă în timpul misiunii de protecţie şi siguranţă. Distanţa la care se trimite siguranţa de luptă variază în funcţie de teren, misiunea primită, mijloacele de întărire şi poate fi de 1-2 km faţă de limita dinainte a apărării. Pe aliniamentul stabilit plutonul ocupă şi amenajează o poziţie cu o dezvoltare de până la 500 m.

Art. 455. Primind ordinul de luptă, comandantul de pluton deplasează plutonul pe aliniamentul indicat, organizează siguranţa nemijlocită, recunoaşte terenul împreună cu comandanţii de grupe, recunoaşte poziţiile de tragere a grupelor şi TAB (MLD) şi dă ordinul de luptă.

Comandantul de pluton pregăteşte sistemul de foc în aşa fel, încât inamicul să poată fi lovit de la o distanţă cât mai mare şi să permită realizarea legăturii cu vecinii din siguranţa de luptă, cu grupa din postul de luptă sau cu subunităţile care duc acţiuni de luptă pe poziţia înaintată ca forţă de acoperire.

Pe timpul planificării acţiunii comandantul împreună cu comandanţii de grupe recunosc căile de repliere, stabilesc modul de acţiune, de rupere a luptei şi de repliere a plutonului în poziţia de apărare din cadrul punctului de sprijin de companie.

202 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 456. Acţiunea plutonului pe timpul ducerii acţiunilor de luptă începe de la bătaia maximă eficace a mijloacelor de foc împotriva elementelor de cercetare şi siguranţă ale inamicului, producând pierderi, interzicând infiltrarea acestora spre dispozitivul de luptă al forţelor principale, asigurând astfel o dezinformare asupra caracterului acţiunilor forţelor care l-au trimis în misiune. Replierea se execută când forţele principale ale inamicului au fost desfăşurate în dispozitiv de luptă.

Siguranţa de luptă se retrage numai la ordinul comandantului care a ordonat această acţiune.

Acţiunea de retragere este organizată din timp în mai multe variante posibile, stabilindu-se un cod de declanşare pentru fiecare sau creându-se o variantă nouă.

În principiu, sub sprijinul de foc al aruncătoarelor şi artileriei, plutonul rupe lupta prin surprindere, retrăgându-se organizat, în măsură să riposteze împotriva unui atac neaşteptat al inamicului.

Odată cu retragerea siguranţei de luptă, trebuie să fie evacuaţi toţi răniţii şi morţii împreună cu armamentul lor.

Art. 457. Siguranţa de staţionare se organizează cînd trupele proprii se găsesc în staţionare (raion de dispunere, raion al odihnei de zi sau de noapte). Ea constă în dispunerea unor subunităţi de valoare pluton (grupă) întărit, ca posturi de pază (valoare grupă) sau pichete de pază (valoare pluton) în afara raionului de staţionare al subunităţilor cărora le fac siguranţa, pe direcţia probabilă de acţiune a inamicului, cu misiunea de a descoperi şi împiedica atacul prin surprindere asupra forţelor principale ale trupelor proprii. Pe poziţiile de apărare ale posturilor şi pichetelor de pază se execută toate lucrările de apărare necesare, se iau măsuri de mascare şi se organizează observarea, focul şi protecţia subunităţilor din siguranţa staţionării împotriva efectelor armelor de distrugere în masă.

Art. 458. Siguranţa de marş se organizează pe direcţia de de-plasare, în faţă, pe flancuri şi înapoia coloanelor de trupe aflate în marş.

Dacă pe timpul marşului este posibilă întîlnirea cu inamicul, măsurile de siguranţă trebuie să permită deplasarea rapidă şi nestingherită a trupelor aflate în marş, precum şi desfăşurarea şi intrarea lor în luptă în mod organizat.

Pentru siguranţa marşului plutonul poate fi trimis ca pichet mobil de cap (de flanc, de spate), pichet fix de flanc şi ca patrulă de siguranţă, iar grupa ca patrulă de siguranţă de cap (de flanc, de spate).

Plutonul (grupa), trimis în siguranţa marşului, execută cercetarea terenului şi a inamicului pe direcţia sa de acţiune.

203 din 25912.04.2023

Capitolul VI

Art. 459. Pe timpul organizării siguranţei, comandantul de pluton (grupă) indică: ordinea efectuării observării asupra terenului, aerului şi semnalelor comandantului de companie (pluton); numeşte observatorul, indică locul şi misiunea lui; indică modul de acţiuni al efectivului plutonului (grupei), în cazul atacului prin surprindere din partea inamicului. În apărare, pe lîngă aceasta, comandantul de pluton determină numărul de mijloace de foc de serviciu necesare, locul şi misiunile lor, iar în cazul amplasării plutoanelor aparte de companie - componenţa patrulelor, itinerarele lor, misiunile şi parola.

3. MASCAREA

Art. 460. Mascarea se execută în scopul: camuflării (ascunderii) dispozitivului de luptă, armamentului şi tehnicii militare, precum şi acţiuni-lor de luptă; reducerii efectelor armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare; asigurării secretului asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă.

Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie per-manentă a comandantului de pluton (grupă), altor subunităţi participante la luptă şi se execută pe baza dispoziţiunii comandantului de companie (pluton). Aceasta se execută în orice situaţie de luptă şi se realizează prin:

- pregătirea în ascuns a acţiunilor de luptă;- păstrarea secretului asupra concepţiei şi acţiunilor preconizate;- folosirea cu pricepere a proprietăţilor de ascundere ale terenului, a

întunericului sau a altor condiţii de vizibilitate redusă;- dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor;- întrebuinţarea corectă a mijloacelor de mascare din înzestrare şi

a celor improvizate;- camuflarea personalului, punctelor de comandă, tehnicii militare,

dispozitivelor de luptă, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor faţă de aparatura de vedere pe timp de noapte;

- vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător;- executarea în ascuns a manevrei de forţe şi de mijloace, a

deplasărilor şi regrupărilor;- realizarea măsurilor de mascare radio, a surselor de lumină şi

reducerea zgomotelor, luminilor şi deplasărilor;- folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate;- apărarea cu stricteţe a secretului acţiunilor de luptă.

204 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 461. Proprietăţile de ascundere ale terenului, determinate de neregularităţile pe care le prezintă (văi, dealuri), precum şi de acoperirile existente pe suprafaţa lui (păduri, culturi, localităţi), asigură alegerea în ascuns şi corectă a locurilor de observare şi de executare a focului (posturi de observare, locaşuri, poziţii şi şanţuri de tragere), a celei mai potrivite forme de manevră, precum şi folosirea unor procedee de luptă (incursiunea, ambuscada, raidul) care dau posibilitatea nimicirii unui inamic superior în timp scurt şi cu forţe puţine. Folosirea proprietăţilor de ascundere ale terenului, a întunericului şi altor condiţii de vizibilitate redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare) favorizează deplasările în ascuns, asigură înşelarea inamicului, precum şi realizarea surprinderii.

Art. 462. Pentru executarea mascării se folosesc:- mijloacele de mascare din înzestrare (costume de mascare de

vară sau de iarnă, plase de mascare individuală şi foi de cort, complete de mascare pentru armament şi autovehicule, plase de mascare de diferite dimensiuni pentru tehnica militară, lucrări genistice şi mijloace fumigene);

- mijloace de mascare din zonă (crengi de copaci, iarbă, stuf, paie, brazde, pămînt, zăpadă), fără a schimba aspectul zonei.

Pe timpul acţiunilor de luptă, îndeosebi pe timpul nopţii, comandanţii trebuie să ia măsuri pentru:

- camuflarea (ascunderea) luminilor prin interzicerea aprinderii focurilor şi a altor surse de lumină pe timp de noapte (lanterne, chibrituri, ţi-gări aprinse, autovehicule cu surse de lumină necamuflate);

- reducerea zgomotelor, interzicerea convorbirilor (transmiterea ordinelor şi comenzilor) cu voce tare, ajustarea şi fixarea corectă a echipamentului, limitarea deplasărilor şi executarea celor strict necesare în perfectă linişte.

Pe drumurile pietruite, asfaltate sau betonate, pentru deplasări pe jos se vor folosi acostamentele şi şanţurile acestora şi nu partea carosabilă. Pe timpul deplasărilor prin pădure îndepărtarea crengilor trebuie făcută cu atenţie, iar călcarea celor uscate trebuie evitată.

Art. 463. Pentru realizarea camuflării se desfăşoară următoarele activităţi:

- studierea terenului şi a vegetaţiei existente pentru ca mascarea să nu contrasteze cu mediul, indiferent de zona în care plutonul desfăşoară acţiunile;

- camuflarea cu brazde a poziţiei de tragere, precum şi a pământului scos din acestea împotriva observării terestre şi aeriene a inamicului;

- folosirea de către militari a mijloacelor strict necesare; un camuflaj prea bogat sau precar ar putea atrage atenţia; mijloacele

205 din 25912.04.2023

Capitolul VI

improvizate (crengi, tufişuri) se vor aduce de pe o întindere cât mai mare pentru a nu demasca dispunerea militarilor;

- camuflarea căştilor cu plase de mascare sau, când acestea lipsesc, cu noroi aplicat în mod neregulat;

- înlocuirea uniformelor decolorate sau acoperirea cu noroi;- mascarea tenului; terenul expus va reflecta lumina, atrăgând

atenţia inamicului, de aceea se va folosi machiajul pentru camuflare, chiar şi la tenurile închise, deoarece şi acestea pot străluci datorită grăsimilor naturale din piele; pentru aplicarea machiajului se va aplica o combinaţie de două culori în forme neregulate astfel încât zonele ce pot străluci (fruntea, pomeţii, nasul, urechile, bărbia) se vopsesc întunecat, zonele cu umbre (în jurul ochilor, sub nas, sub bărbie) se vopsesc în culori deschise, vopsindu-se şi zonele expuse (ceafa, urechile, antebraţele, palmele); dacă trusa de machiaj lipseşte, militarii vor folosi noroi sau cărbune.

Art. 464. Păstrarea secretului se obţine prin cunoaşterea de către fiecare militar numai a ceea ce îi este strict necesar în vederea îndeplinirii misiunii primite, respectarea strictă a regulilor de conducere în secret a subunităţilor, îndeosebi pe timpul folosirii mijloacelor de transmisiuni.

Art. 465. Organizînd mascarea, comandantul de pluton (grupă) indică: ce mijloace din dotare şi materiale locale să se folosească pentru mascare şi termenele executării lucrărilor de mascare; ordinea respectării măsurilor de mascare; ordinea executării şi menţinerii mascării în timpul luptei.

4. PROTECŢIA CONTRA ARMELOR DE DISTRUGERE ÎN MASĂ NUCLEARE, BIOLOGICE, CHIMICE ŞI MIJLOACELOR INCENDIARE

Art. 466. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare se organizează în toate formele luptei şi cuprinde totalitatea măsurilor pentru a menţine la militarii din pluton (grupă) capacitatea de luptă necesară îndeplinirii misiunilor ce le revin.

Ea se organizează pe baza dispoziţiilor comandantului de companie, de către comandantul de pluton (grupă), care este obligat:

- să comunice subordonaţilor semnalele de înştiinţare despre întrebuinţarea muniţiei nucleare, contaminarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă, precum şi despre folosirea mijloacelor incendiare şi să le precizeze cum vor acţiona la aceste semnale;

- să indice modul de folosire a proprietăţilor naturale de protecţie

206 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

ale terenului, tehnicii, mijloacelor individuale, precum şi măsurile de amenajare genistică şi mascare;

- să dea misiuni observatorilor şi cercetaşilor pentru cercetarea de radiaţie, chimică şi biologică şi a mijloacelor incendiare;

- la primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică, precum şi folosirea mijloacelor in-cendiare, să ia măsurile de protecţie stabilite şi să organizeze neîntîrziat lichidarea urmărilor atacului executat de către inamic cu armele de nimicire în masă;

- să asigure executarea măsurilor sanitaro-igienice privind protecţia personalului.

Art. 467. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice se realizează în scopul: prevenirii şi protejării forţelor proprii şi a elementelor de dispozitiv împotriva efectelor loviturilor executate de către inamic cu armele nucleare, biologice şi chimice; evitării, reducerii, evaluării şi înlăturării urmărilor distructive sau ale acţiunii în condiţiile folosirii acestora (inclusiv cele cauzate de emisiile altele decât atacul).

Protecţia împotriva mijloacelor incendiare se execută de către pluton (grupă), folosind forţele şi mijloacele din înzestrare, precum şi pe cele din zona de responsabilitate în scopul: apărării împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare; evitării, controlului, evaluării, limitării şi înlăturării efectelor incendiilor în dispozitivele forţelor proprii; ieşirii din raioanele în care se produc incendii masive.

Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva mijloacelor incendiare constă în: descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea sistemelor incendiare; prevenirea despre pericolul întrebuinţării de către inamic a sistemelor incendiare; protecţia nemijlocită a forţelor şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuinţării sistemelor incendiare; stabilirea caracterului şi volumului lucrărilor de limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi muniţii incendiare, în funcţie de natura incendiilor, precum şi de forţele şi mijloacele avute la dispoziţie; limitarea şi înlăturarea urmărilor atacului cu sisteme incendiare.

Art. 468. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare se realizează prin: evaluarea posibilităţilor şi cunoaşterea intenţiilor inamicului privind întrebuinţarea armelor nucleare, biologice şi chimice şi mijloacelor incendiare; determinarea efectelor şi a urmărilor în cazul folosirii acestora; stabilirea măsurilor de protecţie specifice; executarea decontaminării forţelor şi a terenului.

207 din 25912.04.2023

Capitolul VI

Art. 469. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă şi mijloacelor incendiare se asigură prin:

- folosirea cu pricepere a mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă, a antidoturilor şi substanţelor radioprotectoare;

- dispersare şi mascare;- adăpostirea personalului în tehnica de luptă blindată, lucrări

genistice şi adăpostiri naturale în toate formele de luptă;- folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii militare,

construcţiilor şi altor elemente existente în zonă;- amenajarea lucrărilor genistice pentru protecţia împotriva armelor

nucleare, biologice, chimice şi a mijloacelor incendiare (porţiuni de tranşee acoperite, adăpostiri sub parapet, nişe, adăposturi cu instalaţii de filtroventilaţie);

- protecţia tehnicii militare şi aparaturii speciale;- protecţia personalului în cazul acţiunii îndelungate în raioanele

contaminate şi reducerea timpului de expunere;- folosirea celor mai indicate procedee de trecere prin zonele

(raioanele) contaminate şi cu distrugeri sau ocolirea acestora;- executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice speciale.Dispersarea şi mascarea se execută în scopul de a reduce cât mai

mult pierderile în personal şi tehnică şi trebuie executate astfel încât să influenţeze pozitiv conducerea focului şi cooperarea.

Mijloacele de protecţie individuală se folosesc la ordinul comandanţilor şi din proprie iniţiativă de către fiecare luptător, la primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică sau când se constată existenţa contaminării în raionul de acţiune (dispunere).

Mijloacele de protecţie individuală se scot la ordinul comandanţilor şi numai după ce s-a stabilit, cu ajutorul, aparatelor- lipsa pericolului de contaminare radioactivă şi chimică, iar după indicii exterioare - lipsa pericolului de contaminare biologică.

Art. 470. Misiunile apărării nucleare, biologice şi chimice şi mijloacelor incendiare, la care participă sau pe care le execută plutonul de infanterie sunt:

- descoperirea la timp a pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea armelor nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor incendiare şi prevenirea subunităţilor despre pericolul atacului cu acestea;

- protecţia nemijlocită a plutonului împotriva armelor nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor incendiare;

208 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- determinarea efectului atacului armelor nucleare, biologice, chimice şi înştiinţarea personalului despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică;

- lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare;

Asigurarea cu tehnică, aparatură şi mijloace de protecţie împotriva efectelor armelor nucleare, biologice şi chimice a plutonului de infanterie se realizează de către eşalonul superior.

Art. 471. Pe timpul luptei de apărare, la semnalul de înştiinţare despre atacul chimic, militarii îmbracă neîntîrziat mijloacele de protecţie individuală şi, la ordinul comandantului de pluton (grupă), intră în adăposturile pregătite din timp sau se dispun în porţiunile acoperite ale tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie, pe poziţie rămînînd observatorii şi servanţii mijloacelor de foc de serviciu. Dacă inamicul trece la ofensivă, militarii ocupă repede locul în dispozitiv şi resping atacul acestuia.

Art. 472. Pe timpul luptei ofensive, la semnalul de înştiinţare, militarii sînt obligaţi să-şi îmbrace masca contra gazelor, iar dacă este necesar — şi celelalte mijloace de protecţie individuală, continuînd îndeplinirea misiunii. Mijloacele de protecţie se scot numai la ordinul comandantului.

Art. 473. Militarii surprinşi de folosirea armei nucleare de către inamic iau măsuri de protecţie imediat ce s-a văzut lumina exploziei nucleare: în lupta de apărare iau poziţia culcat pe fundul tranşeelor, şanţurilor şi locaşurilor de tragere, şanţurilor-adăpost şi altor lucrări de apărare; în ofensivă, militarii surprinşi într-un teren descoperit, iau poziţia culcat cu faţa la pămînt şi cu picioarele către explozie, închid ochii şi ascund mîinile sub haine, iar dacă se găsesc în autovehicule de luptă închid obloanele, vizoarele şi jaluzelele şi după ce acestea s-au oprit iau poziţia culcat pe fundul caroseriei cu faţa în jos. Atît în apărare cît şi în ofensivă, după trecerea undei de şoc, îmbracă masca contra gazelor şi mijloacele de protecţie individuală şi continuă îndeplinirea misiunii primite.

Art. 474. Raioanele de teren contaminate chimic şi biologic, de regulă, se ocolesc; când ocolirea nu este posibilă, traversarea lor se execută pe itinerarele cele mai scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie individuală.

Subunităţile trec în viteză mare prin porţiuni de teren contaminat sau incendiat, pe mijloace de transport proprii, pe schiuri, pe jos (în pas viu sau alergător.

Trecerea zonelor (raioanelor) contaminate radioactiv se poate realiza prin traversarea rapidă, fără a aştepta scăderea nivelului de radiaţie sau prin

209 din 25912.04.2023

Capitolul VI

ocolirea raioanelor cu niveluri mari de radiaţie; traversarea lor după scăderea nivelurilor mari de radiaţie se execută în cazul când ocolirea acestora necesită un timp îndelungat.

Arţ. 475. Cînd se trece prin porţiuni de teren contaminat, sub focul inamicului, iar militarii acţionează pe jos, mişcarea se execută prin salturi, folosindu-se mijloacele de protecţie din dotare sau alte mijloace improvizate.

Servirea hranei în teren contaminat radioactiv este permisă numai cînd nivelul de radiaţii nu depăşeşte 5 röentgeni pe oră. În cazul în care acest nivel este mai mare, precum şi în teren contaminat cu substanţe toxice de luptă şi cu agenţi patogeni, servirea hranei se va face numai în autovehicule şi adăposturi special amenajate, folosindu-se în primul rînd alimente ambalate ermetic şi numai după decontaminarea ambalajelor respective. De asemenea, militarilor le este interzis să ridice praf sau să atingă obiecte contaminate, să se deplaseze prin iarbă mare şl prin tufăriş cînd nu este necesar acest lucru.

Art. 476. Cînd se acţionează timp îndelungat (10—12 ore) în raioane contaminate radioactiv cu niveluri pînă la 5 röentgeni pe oră, comandantul de pluton poate permite militarilor să-şi scoată măştile contra gazelor pe timp de 50—60 minute la fiecare 4—6 ore. Timpul de staţionare a militarilor fără mască contra gazelor într-un raion cu un nivel de radiaţie de 5 röentgeni pe oră nu trebuie să depăşească 2 ore în 24 ore, iar la un nivel de 3 röentgeni pe oră şi mai mic — nu mai mult de 3 ore.

Controlul iradierii personalului se execută individual sau în grup, cu ajutorul dozimetrelor individuale (stilodozimetrelor) la ordinul comandantului de companie.

La controlul prin metoda în grup doza de radiaţie primită de militari se determină după indicaţiile a 1—2 stilodozimetre existente la grupă (pluton), iar la controlul prin metoda individuală — cu ajutorul dozimetrelor individuale (stilodozimetrelor) care se găsesc asupra fiecărui militar care execută misiuni independent sau izolat de subunităţile proprii.

Citirea indicaţiilor pe dozimetre individuale (stilodozimetre), de-terminarea dozei de radiaţie şi reîncărcarea acestora se fac la ordinul comandantului de companie. Evidenţa dozelor de radiaţie primite de militarii din pluton se ţine de către comandantul de pluton în carnetul său.

Comandantul de pluton (grupă) este obligat să cunoască dozele de radiaţie primite de militarii din subordine.

Art. 477. Pentru lichidarea urmărilor întrebuinţării de către inamic a armelor de nimicire în masă se scot răniţii din terenul con-

210 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

taminat, se acordă primul ajutor medical, se organizează stingerea incendiilor, se iau măsuri pentru înlăturarea dărîmăturilor, precum şi pentru refacerea porţiunilor de tranşee, poziţiilor şi adăposturilor distruse şi se execută decontaminarea militarilor, armamentului şi tehnicii militare.

Se interzice cu desăvîrşire darea în consum a alimentelor şi apei contaminate radioactiv, chimic şi biologic.

Art. 478. Profilaxia îmbolnăvirilor, ca urmare a întrebuinţării de către inamic a armei biologice, se realizează prin vaccinarea militarilor sau folosirea medicamentelor speciale. Cînd sînt descoperite insecte contaminate sau alţi transmiţători de boli, se execută decontaminarea lucrărilor de apărare, a încăperilor şi echipamentului la indicaţia şi sub conducerea serviciului medical.

Art. 479. Protecţia împotriva efectelor mijloacelor incendiare are ca scop să combată incendiile acolo unde au izbucnit şi să reducă la minimum efectul acestora asupra personalului şi tehnicii militare.

Măsurile de protecţie împotriva mijloacelor incendiare constau în:- organizarea unei observări permanente;- folosirea terenului pentru protecţia împotriva mijloacelor

incendiare;- îndepărtarea din apropierea trupelor, tehnicii militare, lucrărilor

genistice, depozitelor, a materialelor uşor inflamabile;- amenajarea adăposturilor şi a lucrărilor genistice împotriva

mijloacelor incendiare, folosind materiale de mascare greu inflamabile;- dotarea subunităţilor cu mijloace de stins incendie.Art. 480. Ca mijloace de protecţie împotriva amestecurilor in-

cendiare se folosesc:- mijloace individuale (foi de cort, pelerine, mantale, pături, huse,

costume vătuite);- mijloace colective (transportoare amfibii blindate, maşini de luptă),

lucrări de amenajare genistică (adăposturi, tranşee cu porţiuni acoperite, adăpostiri sub parapet);

- mijloace ajutătoare de protecţie (împletituri din ramuri verzi, adăpostiri naturale ale terenului şi substanţe ignifuge).

Pentru stingerea incendiilor se pot folosi: nisipul, pămîntul, apa, zăpada, noroiul, substanţele chimice de stingere a incendiilor.

Art. 481. Pe timpul marşului, protecţia împotriva mijloacelor incendiare se realizează prin evitarea comunicaţiilor cu vegetaţie uscată şi prin ocolirea porţiunilor de teren pe care s-au întrebuinţat substanţe incendiare.

211 din 25912.04.2023

Capitolul VI

În situaţia în care subunităţile se deplasează pe autovehicule şi inamicul atacă cu mijloacele incendiare, se măresc distanţele dintre acestea şi viteza de marş, luîndu-se măsuri pentru ieşirea din zona incendiată.

Pe timpul transportului pe calea ferată se iau măsuri ca elementele din lemn ale vagoanelor să fie impregnate cu substanţe ignifuge, iar pentru fiecare vagon să se asigure materiale de stingere a incendiului (nisip, butoaie cu apă, împletituri din nuiele verzi, extinctoare).

În lupta de apărare subunităţile, pe cît posibil, trebuie să se dispună în raionul care asigură protecţia împotriva mijloacelor incendiare.

Pe timpul ducerii luptei ofensive, subunităţile vor lichida numai urmările imediate ale atacului cu aceste mijloace. Lichidarea eventualelor focare de incendiu urmează să se facă de o parte, din subunităţile eşalonului doi, în raport cu misiunea pe care o au de îndeplinit.

Art. 482. În cazul atacului prin surprindere cu mijloace incendiare militarii folosesc adăpostirile naturale, porţiunile de tranşee acoperite şi şanţurile-adăpost.

Echipajele transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) se adăpostesc în acestea, iar în cazul incendiilor se pun în funcţiune ventilatoarele de aerisire, sistemele automate de stins incendii şi se iau măsuri de lichidare a incendiului folosind extinctoarele, brazdele de pămînt, nisipul.

Materialele folosite pentru mascare (fascine, prelate, huse), în cazul că au luat foc, se îndepărtează imediat de pe tehnica militară.

Art. 483. Pentru lichidarea urmărilor atacului cu mijloacele incendiare este necesar:

- să se stingă în primul rînd flăcările de pe echipamentul sau de pe corpul militarilor;

- să se evacueze răniţii cu arsuri grave, transportîndu-i în locuri nepericlitate unde li se va acorda asistenţa medicală necesară;

- să se stingă incendiile de pe tehnica militară, materiale şi echipament;

- să se combată incendiile de pe suprafeţele de teren în care se găsesc trupele, folosind mijloacele de stingere din dotare şi cele din zonă.

În păduri incendiile vor fi localizate prin realizarea de defrişări.Pe timpul folosirii de către inamic a mijloacelor incendiare, sub-

unităţile trebuie să ia toate măsurile de stingere a focarelor de incendiu, în special a celor care împiedică îndeplinirea misiunii.

Părăsirea raionului incendiat de către trupe, fără aprobarea eşalonului superior, este interzisă.

212 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

5. APĂRAREA ANTIAERIANĂ

Art. 484. Apărarea antiaeriană cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se întreprind pentru nimicirea mijloacelor aeriene ale inamicului, evitarea sau limitarea efectelor acţiunilor acestora asupra personalului, tehnicii şi materialelor plutonului (grupei).

Apărarea antiaeriană se desfăşoară în scopul prevenirii, acoperirii şi apărării dispozitivelor (obiectivelor) şi menţinerii puterii de luptă a forţelor, apărării unor detalii de planimetrie deosebit de importante, asigurării securităţii în spaţiul aerian în zona de responsabilitate a subunităţilor împotriva cercetării şi loviturilor executate din aer, precum şi pentru nimicirea mijloacelor de atac aerian al inamicului.

Apărarea antiaeriană se realizează prin:- desfăşurarea măsurilor generale de siguranţă antiaeriană, mascare

şi cercetare a spaţiului aerian;- descoperirea şi înştiinţarea la timp a militarilor despre apariţia

inamicului aerian;- dispersarea, adăpostirea, mascarea plutonului (grupei) şi

combaterea mijloacelor de cercetare şi atac aerian ale inamicului- participarea la nimicire, cu focul armamentului individual din

înzestrarea plutonului (grupei) şi al mitralierelor de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), a avioanelor şi elicopterelor inamicului care zboară la înălţime mică (sub 500 m) şi a paraşutiştilor pe timpul paraşutării;

- executarea deplasărilor noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Art. 485. Pentru realizarea apărării antiaeriene împotriva avioanelor (elicopterelor) care acţionează la înălţime mică, comandantul de pluton (grupă) este obligat să ia următoarele măsuri:

- să organizeze permanent cercetarea spaţiului aerian în raionul de dispunere (acţiune) a plutonului (grupei);

- să ordone pentru adăpostirea şi mascarea militarilor şi a tehnicii militare;

- să precizeze modul de folosire a armamentului de infanterie individual din înzestrarea plutonului, inclusiv a mitralierelor de pe

213 din 25912.04.2023

Capitolul VI

transportoarele amfibii blindate TAB (maşinile de luptă) şi să conducă executarea focului asupra ţintelor aeriene care zboară la înălţime mică;

- să comunice la timp semnalul de alarmare despre pericolul aerian şi să precizeze modul de acţiune în astfel de situaţii.

Înainte de începerea luptei, pe timpul executării marşului şi în staţionare întregul personal al plutonului (grupei) trebuie să fie pregătit pentru a interveni cu toate categoriile de armament din dotare. Pe timpul ducerii luptei intervin numai subunităţile care nu sînt angajate nemijlocit în luptă cu inamicul terestru.

Art. 486. Pentru ducerea luptei împotriva mijloacelor de atac aerian ale inamicului militarii sînt obligaţi:

- să cunoască misiunea de luptă, semnalele de conducere, de înştiinţare şi modul de acţionare la acestea;

- să execute permanent observarea inamicului aerian şi terestru şi să raporteze imediat comandantului despre acesta;

- să recunoască şi să deosebească tipurile de avioane şi elicoptere proprii de cele ale inamicului după aspectul exterior (siluetă) în zbor şi după însemnele apartenenţei de stat;

- să pregătească repede şi chibzuit armamentul pentru tragere;- să acţioneze cu îndrăzneală şi dîrzenie la executarea misiunilor, să

manifeste vitejie, iniţiativă şi ingeniozitate, să acorde ajutor camarazilor;- să execute corect şi repede, la comandă sau din proprie iniţiativă,

foc cu armamentul din înzestrare asupra avioanelor şi elicopterelor care zboară la înălţime mică şi a paraşutiştilor inamicului pe timpul paraşutării lor;

- să folosească cu pricepere proprietăţile protectoare ale maşinilor, adăpostirile din teren, să amenajeze amplasamentele de tragere şi adăposturile şi să se mascheze cît mai bine.

Art. 487. . Pentru cercetarea spaţiului aerian, în. cadrul fiecărui pluton, se numesc cercetaşi-observatori care au următoarele misiuni:

- să observe neîntrerupt spaţiul aerian şi să descopere apariţia ţintelor aeriene ale inamicului;

- să determine tipul, direcţia, înălţimea şi viteza de zbor;- să determine după auz, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate

redusă (ceaţă, nori denşi şi cu plafon jos), poziţia avioanelor şi elicopte-relor;

- să raporteze comandantului de pluton datele observării şi alte evenimente importante ce se petrec în spaţiul aerian stabilit (alarmă aeriană la subunităţile vecine, desant aerian la diferite înălţimi, avion al inamicului care nu intră în bătaia armamentului).

214 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Cercetaşul-observator se instalează în apropierea comandantului de pluton şi trebuie să fie astfel amplasat, încît să aibă cîmp de vedere circular cît mai mare (fără acoperiri pe direcţia probabilă de apropiere a inamicului aerian).

Militarii care îndeplinesc misiuni ca cercetaşi-observatori, de regulă, nu vor primi alte misiuni care ar îngreuia executarea de către aceştia a cercetării spaţiului aerian. Cercetaşul-observator se schimbă după 1-2 ore de serviciu.

Spaţiul aerian se cercetează permanent, de la dreapta către stînga şi de jos în sus.

Pe timpul marşului spaţiul aerian se cercetează circular de către cercetaşii-observatori numiţi în acest scop, instalaţi în fiecare autovehicul.

Cercetaşul-observator are în dotarea sa: binoclu, busolă, ceas, ochelari de soare, mijloace de semnalizare optice şi acustice (steguleţe, fluier şi pistol de semnalizare).

Art. 488. Activitatea cercetaşului-observator se desfăşoară în ordinea: observarea spaţiului aerian; descoperirea ţintei aeriene; alarmarea subunităţii.

Procedeele folosite pentru indicarea direcţiei de deplasare a ţintelor aeriene se vor stabili de către comandantul care a numit cercetaşul-observator, folosindu-se în acest scop indicatoarele de pe cadranul busolei.

Identificarea avionului, elicopterului inamicului trebuie să se facă la distanţa maximă posibilă, pentru a lăsa timp trăgătorilor în vederea pregătirii şi deschiderii focului.

Avioanele şi elicopterele inamicului se identifică prin: direcţia de atac, deschiderea focului asupra subunităţii proprii sau vecine, paraşutarea sau debarcarea desantului aerian; silueta şi însemnele apartenenţei de stat de pe fuselaj, planuri şi ampenaj.

Alarma trebuie să fie astfel dată, încît să fie auzită (văzută) de toţi militarii din subunitatea respectivă. Cînd cercetaşul-observator se găseşte la o distanţă mai mare faţă de subunitate, alarma se transmite din om în om.

Art. 489. În misiunea dată cercetaşului-observator, comandantul de pluton îi indică: reperele, informaţii despre inamic (evenimentele ce au avut loc în ziua respectivă şi acţiunile probabile ale inamicului aerian); locul de unde execută cercetarea şi modul de amenajare a acestuia; sectorul de cercetare căruia trebuie să i se acorde atenţie deosebită; semnalele de alarmare despre pericolul aerian; modul de raportare a datelor cercetării.

Art. 490. Semnalele de alarmare despre pericolul aerian se dau cu ajutorul mijloacelor acustice (lovituri în tub de muniţie de artilerie, cu

215 din 25912.04.2023

Capitolul VI

fluierul, goarna sau cu sirena), cu vocea sau cu mijloacele optice (cartuşe de semnalizare de diferite culori, fanioane).

Fiecare militar este obligat să cunoască semnalul de alarmare despre pericolul aerian şi modul de acţiune la darea acestuia.

La semnalul de alarmare personalul continuă îndeplinirea misiunii. În staţionare echipajele şi militarii îşi ocupă locurile, de regulă, în transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), intră în şanţuri-adăpost sau în adăpostirile naturale cele mai apropiate.

Mijloace]e de foc destinate pentru trageri asupra ţintelor aeriene execută focul, după cum s-a stabilit de către comandant sau din proprie iniţiativă.

6. LUPTA RADIOELECTRONICĂ (PROTECŢIA ELECTRONICĂ)

Art. 491. Lupta radioelectronică (protecţia electronică) cuprinde măsurile şi acţiunile executate de pluton (grupă) pentru descoperirea, localizarea, nimicirea sau neutralizarea cu foc a mijloacelor radioelectronice (electronice) ale inamicului, precum şi pentru asigurarea protecţiei lucrului mijloacelor radioelectronice (electronice) proprii împotriva cercetării, bruiajului şi dezinformării executate de inamic.

Art. 492. Pentru asigurarea protecţiei legăturilor radio proprii împotriva cercetării, bruiajului şi dezinformării executate de inamic, se vor aplica cu stricteţe regulile executării traficului radio în fonie.

Art. 493. Misiunile ce revin plutonului pe linia luptei radioelec-tronice (protecţiei electronice) se transmit prin ordinul de luptă şi se îndeplinesc prin foc şi acţiuni de luptă executate independent sau împreună cu alte subunităţi.

Plutonul (grupa) de infanterie adoptă pentru asigurarea luptei radioelectronice (protecţiei electronice) măsuri tactice, tehnice şi organizatorice.

Măsurile tactice de luptă radioelectronică (protecţie electronică) se referă, de regulă, la: dispunerea judicioasă a mijloacelor radioelectronice (electronice), astfel încât să se evite radiaţia electromagnetică în direcţia inamicului, precum şi perturbarea reciprocă între acestea; modificarea frecventă a locului de dispunere a mijloacelor radioelectronice (electronice) proprii; mascarea şi protecţia fizică a tehnicii radioelectronice (electronice).

Măsurile tehnice de protecţie radioelectronică (electronică) sunt

216 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

următoarele: utilizarea mijloacelor cu spectru distribuit; criptarea (secretizarea) mesajelor; reducerea puterii de emisie.

Măsurile organizatorice de protecţie radioelectronică (electronică), de regulă, cuprind: interdicţia sau limitarea lucrului mijloacelor radioelectronice (electronice) în regim de emisie; securitatea comunicaţiilor şi (sau) transmiterii; controlul electronic al mijloacelor proprii; pregătirea personalului asupra cunoaşterii regulilor de exploatare a mijloacelor, a efectelor armelor bazate pe radiaţia electromagnetică (arme cu radio frecvenţă) şi a măsurilor de atenuare şi înlăturare a acestora.

Art. 494. Descoperirea (localizarea), capturarea sau, după caz, distrugerea mijloacelor radioelectronice (electronice) ale inamicului (simulatoare, senzori, staţii de bruiaj cu o singură întrebuinţare, iluminatoare şi telemetre laser) constituie o misiune importantă a plutonului (grupei) de infanterie şi se execută prin observare, localizarea acestora, trebuind să se execute cu o precizie cît mai mare.

Datele despre mijloacele descoperite se raportează imediat eşalonului superior.

Art. 495. Distrugerea (nimicirea) mijloacelor radioelectronice (electronice) ale inamicului se realizează neîntrerupt, în special pe timpul incursiunilor şi raidurilor sau altor acţiuni desfăşurate în dispozitivul inamicului, folosind eficient focul armamentului şi mijloacele de distrugere din dotare.

7. ASIGURAREA GENISTICĂ

Art. 496. Asigurarea genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi lucrărilor ce se execută în scopul creării condiţiilor favorabile pentru luptă, executarea focului, manevrelor subunităţilor, precum şi pentru protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare ale inamicului şi focului de tot felul executat de către acesta.

Asigurarea genistică se execută în toate formele acţiunilor de luptă şi în orice situaţie, de către pluton (grupa) pe baza ordinelor eşalonului superior.

Misiunile care necesită o specializare şi mecanizare complexă se realizează de către subunităţile (militarii) de geniu destinate de către eşaloanele superioare.

Art. 497. Misiunile asigurării genistice sunt:217 din 259

12.04.2023

Capitolul VI

- cercetarea de geniu a inamicului şi terenului;- amenajarea genistică a poziţiei de apărare;- executarea barajelor genistice, distrugerilor, culoarelor prin baraje,

trecerilor peste obstacole şi a deminării terenului;- asigurarea genistică a introducerii în luptă a subunităţilor din

adâncime;- luarea măsurilor şi executarea lucrărilor genistice de mascare;- executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului

cu armele nucleare, biologice, chimice şi mijloacele incendiare;- instalarea barajelor genistice pentru respingerea contra atacurilor,

consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor; - neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a

obiectivelor întărite ale inamicului;- neutralizarea dispozitivelor de dare a focului realizate de inamic la

obiectivele pregătite pentru distrus;- aprovizionarea cu mine, explozive şi materiale de geniu.Art. 498. Plutonul (grupa), de regulă, execută: cercetarea de geniu;

amenajarea genistică a punctelor de sprijin (poziţiei); amenajarea şi întreţinerea drumurilor şi trecerilor peste cursuri de apă (canaluri); realizarea mascării; executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele de nimicire în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacele incendiare; consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor cucerite; instalarea barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor şi participă la executarea lucrărilor de baraje şi distrugeri, realizarea culoarelor, neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a altor obiective importante ale inamicului.

Volumul, gradul de dezvoltare şi complexitatea lucrărilor de amenajare genistică depind de forma (procedeul) de luptă, misiunea primită, situaţia tactică, caracteristicile terenului, forţele, mijloacele, timpul de lucru la dispoziţie şi sînt stabilite de către comandantul de companie (pluton).

Art. 499. Pe timpul marşului, plutonul (grupa) realizează asigurarea genistică prin: cercetare de geniu a terenului şi inamicului; înlăturarea barajelor de pe itinerarul de deplasare; asigurarea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole; amenajarea raioanelor pentru halte mari şi odihnă; executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice, chimice şi mijloacele incendiare; cercetarea la minare şi deminarea itinerarului de deplasare şi raionului care va fi ocupat; executarea culoarelor prin barajele inamicului.

Art. 500. Pe timpul staţionării plutonul (grupa) realizează asigurarea genistică prin: amenajarea raionului de staţionare; executarea

218 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

lucrărilor de mascare; instalarea barajelor pe direcţiile probabile de acţiune ale inamicului.

Art. 501. În apărare, protecţia genistică are ca scop să contribuie la realizarea unei apărări active, ferme şi stabile şi să creeze condiţii favorabile pentru: întrebuinţarea cât mai eficace a armamentului; dispunerea în ascuns şi în siguranţă a subunităţilor; protecţia împotriva armelor nucleare, biologice, chimice, sistemelor incendiare, loviturilor şi focului inamicului; executarea manevrei de forţe şi mijloace.

Lucrările pentru amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se execută concomitent într-o succesiune, care să asigure în permanenţă capacitatea plutonului de a a trece la îndeplinirea misiunii primite şi a respinge ofensiva inamicului.

Tranşeele (şanţurile de tragere) şi poziţiile de tragere se amenajează după organizarea sistemului de foc.

Ulterior, se sapă şanţuri de comunicaţie, se definitivează poziţiile de tragere ale mijloacelor antiblindate, TAB (MLD), ale aruncătoarelor (când sunt primite ca întărire), se amenajează aliniamentele de contraatac, se construiesc lucrări de adăpostire pentru personal, tehnică militară şi materiale, se realizează şi se dezvoltă barajele de tot felul (sistemul de baraje) şi se pregătesc obiectivele ce urmează a fi distruse, se amenajează drumurile şi lucrările de rezervă (vremelnice) şi false, precum şi puncte de aprovizionare cu apă.

Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul pregătirii şi ducerii luptei, respectîndu-se regulile de mascare.

În punctul de sprijin al plutonului, lucrările genistice se execută, de regulă, în următoarea succesiune: poziţiile de tragere de bază TAB (MLD); poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor; locaşurile individuale de tragere, care se unesc cu şanţurile de tragere ale grupelor; şanţurile adăpost acoperite sau adăpostite sub parapet pentru personalul plutonului; poziţiiile de tragere de rezervă (vremelnice) TAB ( MLD ), ale aruncătorelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor; nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale.

Art. 502. În ofensivă asigurarea genistică are ca scop să creeze condiţiile favorabile pentru realizarea în ascuns şi la timp a dispozitivului de luptă, mărirea gradului de protecţie a subunităţilor, ruperea apărării inamicului, dezvoltarea ofensivei, precum şi pentru ocuparea şi menţinerea obiectivelor şi aliniamentelor cucerite.

Misiunile asigurării genistice în ofensivă sunt următoarele: cercetarea de geniu a inamicului şi terenului; cercetarea la minare şi deminare a terenului; amenajarea genistică a poziţiei de plecare la ofensivă;

219 din 25912.04.2023

Capitolul VI

executarea culoarelor prin baraje şi a trecerilor peste cursurile de apă; amenajarea şi întreţinerea barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor; consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) ocupate; executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacurilor cu armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare; distrugerea cu explozivi a lucrărilor de apărare puternic întărite şi cucerite de inamic.

Art. 503. Asigurarea genistică se organizează de către comandantul de pluton (grupă) în baza misiunii primite şi a indicaţiilor comandantului de companie (pluton).

Comandantul de pluton, organizînd asigurarea genistică, indică:- în apărare - locul poziţiilor grupelor, poziţiilor de bază şi

suplimentare de tragere ale blindatelor, succesiunea şi termenele fortificării lor, unde să fie săpate şanţurile-adăpost (blindajele), cine şi cînd să le amenajeze; locul dispunerii punctului de comandă şi observare a plutonului, cine î-l va amenaja şi termenul amenajării; ce mijloace din dotare şi materiale din zonă să se folosească pentru fortificare şi mascare; locul instalării cîmpului de mine şi a barajelor neexplozibile cu care materiale şi unde şi cum să fie instalate, ordinea acoperirii cu foc; volumul lucrărilor de reamenajare a tranşeelor şi a căilor de comunicaţie după săparea lor cu maşina de săpat;

- în ofensivă - metodele de trecere a barajelor de geniu şi a obstacolelor, locul şi numărul culoarului, marcarea acestuia şi ordinea deplasării spre el a subunităţilor şi trecerii barajelor; metodele de executare a culoarelor în barajele inamicului; pe timpul forţării unui curs de apă - itinerarul de ieşire spre rîu pentru fiecare blindat.

8. ASIGURAREA CHIMICĂ

Art. 504. Asigurarea chimică cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau în scopul de a menţine capacitatea de luptă a plutonului (grupei) şi formaţiunilor de apărare în condiţiile contaminării radioactive şi chimice, de a contribui la nimicirea inamicului prin folosirea mijloacelor incendiare, de a reduce posibilităţile acestuia în întrebuinţarea mijloacelor de foc la distanţa de tragere eficace prin folosirea fumului de mascare.

Art. 505. Misiunile asigurării chimice, la care participă sau pe care le execută plutonul (grupa), sînt: descoperirea pregătirilor inamicului pentru întrebuinţarea armei chimice; cercetarea de radiaţie şi chimică; înştiinţarea subunităţilor şi formaţiunilor de apărare despre contaminarea radioactivă şi

220 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

chimică; decontaminarea iniţială a personalului şi tehnicii militare; decontaminarea terenului; nimicirea inamicului cu mijloace incendiare; întrebuinţarea în luptă a fumului de mascare; asigurarea subunităţilor cu tehnică şi materiale chimice.

Asigurarea chimică se execută neîntrerupt, prin misiuni specifice desfăşurate independent şi îndeosebi prin misiuni executate pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă în funcţie de forma (procedeul) de luptă, caracteristicile terenului, situaţia tactică, forţele şi mijloacele la dispoziţie.

Misiunile asigurării chimice pe care le execută plutonul şi grupa sau la care participă se stabilesc de către comandantul de companie, care precizează şi modul de îndeplinire a acestora.

Art. 506. Descoperirea pregătirilor inamicului pentru întrebuin-ţarea armei chimice se realizează în scopul prevenirii surprinderii subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare şi constă în participarea acestora la cercetarea permanentă a adversarului.

Art. 507. Înştiinţarea plutonului (grupei) despre pericolul atacului nuclear şi despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică se execută de către comandantul de pluton (grupă), care este obligat ca la primirea semnalului unic de înştiinţare de la eşalonul superior să-1 transmită imediat la subordonaţi.

Art. 508. Măsurile sanitaro-igienice şi profilactice speciale constau în: respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi de folosire a alimentelor şi apei potabile; decontaminarea tehnicii şi lucrărilor de apărare; menţinerea stării sanitare corespunzătoare în raioanele de dispunere; izolarea, evacuarea şi dispunerea în carantină a bolnavilor.

Art. 509. Decontaminarea se execută în scopul refacerii capacităţii de luptă a militarilor (luptătorilor) şi poate fi iniţială şi totală.

Decontaminarea iniţială se execută de fiecare militar (luptător) cu mijloacele din înzestrare şi cele din zonă, fără a întrerupe îndeplinirea misiunii de luptă.

Decontaminarea totală se execută în afara raioanelor contaminate, de regulă, la ordinul eşalonului superior (comandantului de companie), după îndeplinirea misiunii de luptă, prin folosirea mijloacelor din înzestrare, a celor existente în zonă, precum şi cu sprijinul subunităţilor specializate.

Art. 510. Decontaminarea terenului se execută pe suprafeţe strict necesare pentru îndeplinirea misiunii de luptă de către pluton (grupă) şi numai cînd acestea nu pot fi evitate.

Plutonul (grupa) şi formaţiunile de apărare execută decontaminarea unor porţiuni mici de teren (locaşuri, porţiuni de tranşee, drumuri de acces),

221 din 25912.04.2023

Capitolul VI

folosind procedee mecanice (îndepărtarea sau izolarea stratului de pămînt contaminat).

Art. 511. Asigurarea chimică se organizează de către comandantul de pluton (grupă) pe baza primirii misiunii şi indicaţiilor de la comandantul de companie (pluton).

Pe timpul organizării asigurării chimice, comandantul de pluton indică: misiunile cercetării radioactive şi chimice; ordinea întrebuinţării mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă; repartizarea dozimetrilor individuale; ordinea desfăşurării tratării speciale; modul de întrebuinţare a aparaturii termofum a autovehiculelor şi mijloacelor de aerosoli (fumuri); ordinea de asigurare cu armament a trupelor chimice şi cu mijloace de protecţie; locul şi timpul controlului tehnic al măştilor contra gazelor.

Art. 512. Pentru ducerea acţiunilor de luptă în localităţi, raioane fortificate, zone cu culturi înalte, în păduri, precum şi în apărare şi la forţarea cursurilor de apă, de. regulă, plutonului (grupei) i se dau ca întărire şi echipe de aruncătoare de flăcări (de grenade incendiare).

Fumul de mascare produs cu ajutorul lumînărilor şi grenadelor fumigene se întrebuinţează pe baza dispoziţiunii eşalonului superior sau din proprie iniţiativă cînd plutonul (grupa) acţionează independent, în scopul limitării posibilităţilor de observare ale inamicului şi reducerii eficacităţii mijloacelor de foc ale acestuia.

9. PROTECŢIA INFORMAŢIILOR

222 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 513. Protecţia informaţiilor cuprinde ansamblul măsurilor şi acţiunilor organizatorice, informaţionale şi tehnice luate şi executate în scopul: respectării regulilor de lucru în elaborarea şi exploatarea documentelor, tehnicii şi materialelor de conducere în secret; păstrării secretului asupra acţiunilor care se pregătesc sau sunt în curs de desfăşurare, prin accesul limitat, autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii; controlul informaţiilor destinate publicului; protecţiei fizice şi criptografice a informaţiilor care se transmit; disimulării informaţionale împotriva cercetării inamicului; penetrării documentelor, materialelor, cifrurilor şi codurilor inamicului.

Art. 514. Conducerea în secret a plutonului cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor care se organizează în scopul păstrării secretului asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi se realizează prin:

- limitarea numărului de persoane care cunosc conţinutul documentelor de luptă;

- transmiterea misiunilor la subordonaţi numai în părţile ce-i privesc;

- respectarea regulilor de întocmire, mânuire şi păstrare a documentelor de luptă şi a codurilor;

- cifrarea documentelor;- întrebuinţarea aparaturii de secretizare, a tabelelor de convorbiri,

indicative şi semnale, a hărţilor codificate pentru efectuarea comunicărilor prin mijloace de transmisiuni;

- educarea întregului personal în spiritul păstrării secretului convorbirilor prin mijloacele de transmisiuni.

10. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ A MILITARILOR ŞI CONTRACARAREA EFECTELOR ACŢIUNILOR

PSIHOLOGICE ALE INAMICULUI

Art. 515. Acţiunile militare pune militarii în situaţii de maximă încordare fizică şi psihică, expunîndu-i astfel la situaţii de stres, iar în unele cazuri ei riscă cu viaţa sau cad jertfă personal. Aceasta poate duce la schimbări de scurtă durată, permanente sau nerecuperabile în comportamentul, psihicul şi sănătatea militarilor.

Art. 516. Baza normativă a pregătirii psihologice a militarilor constituie Regulamentul şi Metodica pregătirii psihologice a

223 din 25912.04.2023

Capitolul VI

militarilor Armatei Naţionale, care determină instrumentele, bazele, metodele, obiectele psihologiei şi sociologiei militare.

Psihologii militari din cadrul subunităţilor participante la acţiunile militare sunt consilieri ai comandanţilor pe problemele asistenţei şi pregătirii psihologice a militarilor.

Pregătirea psihologică a militarilor

Art. 517. Pregătirea psihologică a militarilor reprezintă un complex de activităţi desfăşurate de către comandantul de pluton (grupă) în scopul asigurării bunăstării moral-psihologice a plutonului (grupei).

Art. 518. La un militar pregătit orice pericol, agresiune sau ameninţare trebuie să trezească emoţii pozitive, dar nu stări de frică.

Pregătirea militarului pentru luptă, formarea lui ca specialist şi patriot constituie nucleul activităţii comandantului şi se află în dependenţă directă de cultura psihologică a acestuia.

Militarul ca şi fiece personalitate are nevoie de înţelegere şi ajutor psihologic, dar nu de dezvăluiri şi învinuiri.

Art. 519. Comandantul de pluton (grupă), ca persoană principală în pluton (grupă), va fi permanent în centrul activităţilor informaţional-psihologice, astfel încît va contribui la stabilitatea climatului moral-psihologic în pluton (grupă).

În scopul pregătirii psihologice a militarului pentru luptă, comandantul de pluton (grupă) desfăşoară activităţi pentru descurajarea pericolelor militare armate şi pregătirea efectivului în condiţii dificile cu eforturi fizice sporite, precum şi pentru formarea şi dezvoltarea la militari a unor înalte calităţi morale şi de luptă ca: hotărîrea şi fermitatea, curajul, dîrzenia, iscusinţa, cinstea, corectitudinea, iniţiativa, stăpînirea de sine, şiretenia, spiritul de observare, orientare, rezistenţa la eforturi îndelungate, stima şi respectul faţă de comandanţi şi hotărîrea de a-i apăra în luptă.

Art. 520. Comandantul trebuie să fie un om de iniţiativă şi, în acelaşi timp, să prevadă totul prin intuiţie, să aibă imaginaţie în desfăşurarea acţiunilor.

Calităţile care definesc personalitatea comandantului -„stăpînirea de sine, arta de a conduce, disciplina de oţel şi puterea de sacrificiu”.

Autoritatea comandantului se caracterizează prin următoarele surse:- pregătirea;- loialitatea în sus şi mai ales în jos pe scara ierarhică;- caracterul;

224 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- încrederea în sine şi subalterni.Art. 521. Plutonul (grupa) care urmează de a îndeplini misiuni de

luptă va fi capabil să facă onoare exigenţelor în cazul unei atmosfere moral-psihologice sănătoase.

Atmosfera moral-psihologică sănătoasă a plutonului (grupei) este constituită din: resursele de personalitate a fiecărui militar, relaţiile interpersonale din pluton (grupă), influenţa mediului extern. Atmosfera moral-psihologică sănătoasă este un fenomen complex, care are la baza sa aprecierea ei de către toţi militarii care în mod firesc o formează. Grija cotidiană a comandantului este de a cunoaşte şi a forma starea moral-psihologică sănătoasă în plutonul (grupa) dîn subordine. La formarea atmosferei moral-psihologice participă toţi militarii.

Art. 522. Activitatea de susţinere a moralului personalului participant la acţiuni militare contribuie direct şi activ la realizarea obiectivelor acestuia.

Moralul reprezintă un concept complex, care reuneşte:- factori fizici - condiţiile de instruire şi de viaţă, mijloacele de

informare, de cultură, de divertisment şi sport, legătura cu familia, performanţele armamentului şi tehnicii din dotare etc.;

- factori psihoindividuali - nivelul pregătirii ca luptător, starea de sănătate, însuşirile de personalitate, echilibrul emoţional, rezistenţa la stres etc.;

- factori psihosociali - stilul de conducere al comandanţilor, coeziunea şi climatul psihosocial ale grupului, consensul atitudinal-valoric, relaţiile interpersonale, relaţiile de comunicare, încrederea în comandanţi şi camarazi, sistemul de recompense şi pedepse etc.

Răspunderea pentru menţinerea unui moral bun revine fiecărui comandant, pentru subordonaţii săi.

Art. 523. În scopul pregătirii psihologice, comandantul de pluton (grupă) este obligat:

- să menţină nivelul înalt al cunoştinţelor în domeniul psihologiei militare la subalternii săi, drept măsură de profilactică a stărilor de criză;

- să ia măsuri urgente în vederea profilaxiei şi înlăturării stărilor de violenţă, frică, panică, stres, depresie, etc;

- să ia măsuri urgente în vederea recuperării psihologice a militarilor, care au suferit stres, depresie, traume psihice, şocuri posttraumatice;

- să cunoască caracteristica social-psihologică a subalternilor nemijlociţi şi tabloul social-psihologic al plutonului (grupei);

- să-şi cunoască problemele personale de ordin psihologic;225 din 259

12.04.2023

Capitolul VI

- să dea dovadă de înţelegere a problemelor de ordin psihologic la subalternii, care au nevoie de consultare la psihologul militar sau civil, în scopul menţinerii bunăstării moral-psihologice din pluton (grupă);

- în situaţii de criză să organizeze desfăşurarea calmă a investigaţiilor psihologice şi să aplice prevederile psihologiei la înlăturarea consecinţelor acestora.

Art. 524. În domeniul psihologiei militare soldaţii sînt obligaţi :- să lucreze permanent asupra dezvoltării abilităţilor psihologice

necesare pentru activitatea în condiţiile acţiunilor de luptă;- să posede un comportament tolerant şi înţelegător, să elimine

elementele de agresivitate în comunicarea interpersonală;- să raporteze şefilor nemijlociţi despre stările de stres, depresie,

traume psihice, şocuri, comportament presuicidal la colegii şi camarazii săi;

- să se adreseze comandantului nemijlocit dacă are necesitate de asistenţa psihologului militar.

Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului

Art. 525. Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului presupune măsuri, tehnici şi procedee iniţiate şi aplicate într-o concepţie unitară, în scopul de a proteja forţele proprii şi populaţia din zona acţiunilor împotriva mesajelor ostile sau de a reduce impactul acestora.

Misiunile contracarării efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului sunt: menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor şi comportamentelor militarilor şi populaţiei civile pentru a nu afecta îndeplinirea obiectivelor stabilite; respingerea şi neutralizarea propagandei inamicului şi menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activităţii proprii de contrapropagandă; consolidarea moralului, a încrederii personalului militar şi opiniei publice în puterea forţelor proprii de a învinge; subminarea imaginii favorabile, reale sau fictive promovate de propaganda inamicului despre propriul potenţial; acestea se îndeplinesc prin acţiuni pregătitoare, preventive şi contraacţiuni.

Protecţia psihologică a militarilor se organizează şi se desfăşoară pentru:

- dezvoltarea rezistenţei psihice a militarilor la acţiunea factorilor perturbatori ai luptei, consolidarea încrederii acestora în forţele proprii, comandanţi şi armamentul din dotare;

226 din 259

Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- prevenirea şi combaterea, în rândul forţelor proprii, a descurajării psihomorale, a stărilor de frică, nesiguranţă şi panică;

- limitarea şi anihilarea efectelor acţiunilor de influenţare duse de inamic;

- recuperarea psihică şi refacerea moralului personalului afectat psihic;

- diminuarea potenţialului psihologic, subminarea voinţei de luptă şi a capacităţii de rezistenţă ale inamicului.

Art. 526. Factorii care acţionează asupra proceselor psihofizice ale militarului pe timpul desfăşurării acţiunilor militare sunt:

a) fizici: zgomote, vibraţii, frigul, căldura, apa, focul, fumul, foamea, setea, lumina, întunericul, necunoscutul, înălţimea, claustrarea, liniştea, gazele toxice şi radiaţiile;

b) psihosociali: pericolul morţii, panica, conflictele, insuccesul, presiunea luptei, lipsa de informare, informaţiile contradictorii, frica de prizonierat, incertitudinea, singurătatea.

Comandantul de pluton trebuie să cunoască aceşti factori şi să acţioneze ca atare pentru diminuarea efectelor acestora.

Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, comandanţii trebuie:- să cunoască permanent situaţia psihologică a acţiunii militare şi să

precizeze (stabilească) posibilităţile de acţiune în acest domeniu;- să promoveze un climat psihosocial favorabil îndeplinirii

misiunilor;- să organizeze şi să execute informarea oportună şi suficientă a

tuturor subordonaţilor, inclusiv în scopul combaterii zvonurilor şi a acţiunilor de dezinformare;

- să asigure folosirea eficientă a mijloacelor tehnice de acţiune psihologică, a materialelor şi resurselor speciale din dotare sau primite în sprijin.

11. ASISTENŢA JURIDICĂ

Art. 527. Asistenţa juridică asigură respectarea în acţiunile de luptă a cerinţelor legilor ţării, regulamentelor militare şi ale dreptului internaţional umanitar aplicabil în conflictele armate; aceasta trebuie să realizeze concordanţa dintre cerinţele militare şi restricţiile impuse, îndeplinirea misiunilor fără încălcarea normelor de drept, limitarea pierderilor colaterale în raport cu aşteptările, discriminarea în selectarea

227 din 25912.04.2023

Capitolul VI

obiectivelor şi proporţionalitatea între mijloacele şi metodele folosite în raport cu necesităţile militare.

Prin asistenţa juridică se amplifică demnitatea, onoarea şi prestigiul moral ale personalului plutonului, implicit victoria acestuia, prin eliminarea crimelor, distrugerilor şi suferinţelor inutile.

228 din 259

Asigurarea materială, tehnică şi medicală

CAPITOLUL VII

ASIGURAREĂ MATERIALĂ, TEHNICĂ ŞI MEDICALĂ

Art. 528. Asigurarea materială, tehnică şi medicală constituie un factor important pentru îndeplinirea misiunilor ce revin plutonului (grupei) şi cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor organizate, planificate şi desfăşurate în scopul aprovizionării la timp şi fără întrerupere a acestuia cu materiale de toate felurile, menţinerii în permanenţă a stării de sănătate a personalului şi a stării de funcţionare a tehnicii militare, evacuării şi reparării celei deteriorate.

1. ASIGURAREA MATERIALĂ

Art. 529. In vederea aprovizionării cu materiale, comandantul de pluton execută ordinele şi indicaţiile comandantului de companie. El răspunde de întreţinerea şi păstrarea tuturor materialelor plutonului, precum şi de primirea în întregime şi la timp de către fiecare militar a muniţiei, hranei şi altor materiale pentru luptă şi trai, în care scop este obligat:

- să ţină în permanenţă, în orice situaţie şi condiţii de luptă, evidenţa oamenilor, armamentului, tehnicii şi altor materiale şi să raporteze comandantului de companie despre pierderile suferite, materialele consumate sau deteriorate. Cînd consumul din stocul de materiale prevăzute să existe la om (piesă, autovehicul) se apropie de jumătate, să raporteze ierarhic pentru a se lua măsuri de recompletare;

- să urmărească primirea muniţiei, hranei, articolelor de regie şi materialelor, precum şi distribuţia acestora la grupe sau direct la luptători, prin plutonierul de companie;

- să cunoască existentul şi starea de întreţinere a armamentului şi a tehnicii militare, să verifice echipamentul, hrana de rezervă şi celelalte materiale aflate asupra militarilor şi să ia măsuri de completare la timp a acestora;

229 din 25912.04.2023

Сapitolul VII

- să se îngrijească de traiul subordonaţilor şi să ia măsuri pentru îmbăierea şi schimbarea lenjeriei acestora.

Art. 530. Plutonul (grupa) se aprovizionează cu materiale şi tehnică necesară, prin grija comandantului de pluton de la punctul de aprovizionare de luptă al companiei.

Stocurile de materiale stabilite prin eşalonare, care există la om (piesă, autovehicul), companie şi batalion poartă denumirea de stocul trupelor şi cuprind partea consumabilă şi partea intangibilă. Partea intangibilă se consumă, de regulă, cu aprobarea eşaloanelor superioare; în cazuri care nu suferă amînare şi cu aprobarea comandanţilor de subunităţi (batalion, divizion).

In funcţie de situaţie, pe baza dispoziţiunilor eşalonului superior, în cadrul plutonului (grupei) se creează stocuri suplimentare în special la muniţii, mine, explozivi şi alte materiale de geniu, alimente. Ele sînt destinate să asigure necesarul pentru ducerea luptei şi continuitatea în aprovizionare.

Art. 531. Cantităţile de materiale necesare pentru luptă se fixează sub formă de norme de consum, în raport cu locul, rolul şi misiunile plutonului (grupei), valoarea inamicului şi caracteristicile terenului.

Materialele pierdute în luptă se completează în mod centralizat prin companie, de regulă, la sfîrşitul zilei sau, în anumite situaţii, chiar în timpul zilei, cînd condiţiile permit.

Drepturile băneşti cuvenite soldaţilor şi sergenţilor se distribuie, de regulă, în prezenţa comandantului de companie.

Plutonul (grupa) primeşte armamentul, muniţia, grenadele de mînă şi antitanc, precum şi celelalte materiale necesare ducerii luptei de la punctul de aprovizionare de luptă al companiei.

Militarii primesc hrană caldă, de regulă, de trei ori pe zi de la punctul de gospodărie al batalionului (companiei). Cînd se ordonă regimul de hrănire de luptă (două mese calde şi una rece sau o masă caldă şi două mese reci), militarii primesc o parte din alimente prevăzute în normă sub formă de hrană rece. Odată cu hrana, pentru masa de dimineaţă se distribuie militarilor pîinea pentru întreaga zi, ţigările (bomboanele) şi apa pentru băut.

Pentru hrănirea militarilor în situaţii deosebite, cînd nu se poate asigura hrană preparată de la punctul de gospodărie, fiecare militar are asupra sa penru o zi, hrană de rezervă care se consumă numai la ordin.

Subunităţile (militarii) destinate în misiuni independente (cercetare, siguranţă) se asigură cu muniţie, concentrate alimentare, hrană rece şi alte materiale, de regulă, pentru întreaga perioadă a îndeplinirii misiunii.

230 din 259

Asigurarea materială, tehnică şi medicală

Pentru situaţii deosebite, militarii vor trebui să fie în măsură să asigure unele materiale ca: adăpostirea, aprovizionarea cu apă, procurarea hranei direct din zonă (mediul înconjurător) şi prepararea acesteia în condiţii de izolare.

În unele condiţii (lupta în dispozitivul inamicului), militarii trebuie să improvizeze unele materiale necesare ducerii luptei.

Art. 532. Pe timp de război materialele de echipament nu au durată de serviciu; se înlocuiesc pe măsura uzurii, degradării şi distrugerii, cînd devin improprii folosirii.

Reparaţiile curente la echipament se execută personal de către militari în cadrul subunităţilor. De organizarea acestor reparaţii răspunde comandantul de pluton.

Militarii se îmbăiază în funcţie de situaţia de luptă, o dată la cel puţin 10 zile. Militarii predau lenjeria murdară plutonierului de companie, în vederea evacuării acesteia pentru spălare şi îmbracă lenjeria curată distribuită la locul de îmbăiere sau cea pe care o au în raniţă.

2. ASIGURAREA TEHNICĂ

Art. 533. Asigurarea tehnică cuprinde ansamblul de măsuri, activităţi şi operaţiuni care se organizează şi execută în scopul completării în permanenţă a subunităţilor cu autovehicule, precum şi menţinerii unei stări tehnice şi de întreţinere bună a acestora.

Art. 534 Comandantul de pluton (grupă) răspunde de starea tehnică şi de întreţinere a armamentului şi a transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) din dotarea plutonului. El este obligat:

- să conducă şi să controleze modul de executare a întreţinerii tehnice la armament şi la autovehicule pe timpul ducerii acţiunilor de luptă;

- să verifice modul cum se execută întreţinerea tehnică a armamentului şi a autovehiculelor de luptă de către soldaţi şi echipaje;

- să cunoască locul unde se evacuează autovehiculele deteriorate;

- să ia măsuri pentru completarea plinurilor cu carburanţi-lubrifianţi la autovehicule şi de reîmprospătarea acestora şi a militarilor cu muniţie;

- să asigure echipajelor şi şoferilor de pe autovehicule timpul necesar pentru executarea întreţinerilor tehnice.

231 din 25912.04.2023

Сapitolul VII

Art. 535. Întreţinerea tehnică a autovehiculelor se execută de către echipajele acestora; la nevoie poate interveni şi grupa de întreţinere tehnică a batalionului.

Întreţinerea tehnică a autovehiculelor şi a armamentului individual se execută în perioada de pregătire a luptei sau în alte pauze de luptă:

- în lupta ofensivă şi de apărare, de regulă, după îndeplinirea misiunii (la sfîrşitul unei zile de luptă sau în alte pauze de luptă);

- în marş, pe timpul haltelor mari, în raioanele odihnei de zi (de noapte) sau în raioanele de dispunere (concentrare). Pe timpul haltelor mici echipajele şi şoferii execută controlul sumar al autovehiculelor şi înlătură defecţiunile constatate.

Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă autovehiculele se repară, de regulă, pe locul ieşirii acestora din luptă sau în cel mai apropiat loc adăpostit, cu forţele echipajelor şi şoferilor ajutaţi de către grupele de reparaţii. Pentru reparaţii mai mari (ce nu se pot executa pe locul deteriorării) autovehiculele se evacuează cu mijloacele batalionului, în raionul de adunare a tehnicii deteriorate.

Armamentul şi tehnica de luptă pierdute în luptă se completează în mod centralizat prin companie, de regulă, la sfîrşitul zilei de luptă.

3. ASIGURAREA MEDICALĂ

Art. 536. Asigurarea medicală cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor ce se defăşoară în scopul: păstrării sănătăţii personalului; prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor; acordării primului ajutor; scoaterii răniţilor şi bolnavilor din dispozitivul plutonului, evacuării, spitalizării, tratamentului şi recuperării lor pentru acordarea ajutorului medical; prevenirii şi combaterii îmbolnăvirilor; protecţiei medicale a subunităţilor şi personalului împotriva efectelor atacurilor armelor de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice şi mijloacelor incendiare, a efectelor debitelor mici ale dozelor absorbite şi a substanţelor chimice, toxice şi toxinelor biologice industriale; educaţiei şi instrucţiei sanitare a militarilor; aprovizionării cu materiale sanitare şi farmaceutice.

Art. 537. Comandantul de pluton (grupa) poartă răspunderea pentru starea sănătăţii şi capacităţii de luptă a militarilor din subordine. El este obligat:

- să verifice dacă toţi militarii au primit în întregime materialele

232 din 259

Asigurarea materială, tehnică şi medicală

sanitare pentru autoajutor şi dacă aceştia cunosc modul cum se execută primul ajutor, autoajutorul şi cum se acordă ajutorul reciproc;

- să indice militarilor locul de dispunere a punctului de adunare a răniţilor răniţi al companiei;

- să organizeze acordarea ajutorului răniţilor şi bolnavilor pe cîmpul de luptă;

- să urmărească respectarea de către întregul efectiv de militari a regulilor de igienă personală;

- să interzică folosirea de către militari a apei din sursele neavizate de serviciul medical;

- să ia măsuri ca nici un rănit sau bolnav să nu fie capturaţi de inamic;

- să urmărească respectarea măsurilor de siguranţă pe timpul executării decontaminării;

- să ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a degerăturilor.Art. 538. Răniţilor şi bolnavilor în luptă li se acordă primul ajutor

sub forma autoajutorului şi ajutorului reciproc, pe locul unde au fost răniţi sau în adăpostirile cele mai apropiate de către sanitarii companiei sau militarii cei mai apropiaţi de cel rănit şi, ulterior, îngrijirile de specialitate necesare. În cadrul acestui ajutor se folosesc: pachetul de pansament individual, pachetul de decontaminare iniţială (pachetul antichimic individual), trusele medicale aflate în autovehicule, precum şi medicamentele şi materialele sanitare din genţile personalului sanitar. Fiecare militar este obligat să cunoască modalităţile de acordare a primului ajutor sub forma autoajutorului sau a ajutorului reciproc.

Răniţii şi bolnavii din câmpul de luptă se strâng pe companie la punctul de adunarea răniţilor, cu forţele şi mijloacele acesteia şi cele primite de la eşalonul superior; aceştia se evacuează împreună cu armamentul individual, masca contra gazelor şi lopata mică.

După acordarea ajutorului medical, răniţii uşor apţi pentru luptă se înapoiază în subunităţile din care fac parte.

Art. 539. În condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare, asigurarea medicală prezintă unele particularităţi determinate de felul îmbolnăvirilor, rănirilor sau intoxicaţiilor (boala de iradiere, arsuri, intoxicaţii specifice substanţelor toxice de luptă, boli provocate de agenţi patogeni), precum şi de numărul mare de răniţi şi bolnavi ce apar în focare.

Art. 540. Comandantul de pluton (grupă) ia măsuri ca prin grija sanitarului companiei să se completeze materialele sanitare şi farmaceutice specifice necesare pentru tratamentul bolilor semnalate.

233 din 25912.04.2023

Сapitolul VII

Pentru lichidarea urmărilor atacului biologic, comandantul de pluton (grupă) este obligat să ia măsuri de evacuare a bolnavilor şi suspecţilor de boli contagioase, de depistare a contaminanţilor şi izolare a acestora, precum şi de recoltare a probelor de sol, aer, apă sau vectori în vederea precizării agentului patogen.

234 din 259

ANEXE

A N E X E

235 din 25912.04.2023

ANEXE

236 din 259

Anexa nr. 1

FORMELE MANEVREI DE FORŢE ŞI MIJLOACE

c) Întoarcerea (o variantă)

b) Învăluirea (o variantă) a) Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta (o variantă)

d) Lovitura frontală (o variantă)

ANEXE

237 din 25912.04.2023

a) Distribuirea (repartizarea) focului(o variantă)

b) Concetrarea focului(o variantă)

c) Transportul focului(o variantă)

Anexa nr. 2FORMELE MANEVREI CU FOCUL

ANEXE

238 din 259

Anexa nr. 3DISPOZITIVUL DE LUPTĂ

AL PLUTONULUI INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN APĂRARE

a) Într-o linie (o variantă) b) În două linii (o variantă)

100-200 m

c) Eşalonat dreapta (o variantă)

1

2

3

d) Eşalonat stînga (o variantă)

1

2

3

Comandantul Gr. 2 I.Mo: sergent ___ A. Racu (gradul militar, semnatura)

„ ____” _____________ anul 200__

Anexa nr. 4

FIŞA DE FOC A GRUPEI DE INFANTERIE MOTORIZATĂ(o variantă)

ANEXE

239 din 25912.04.2023

ANEXE

240 din 259

Anexa nr. 5

SCHEMA PUNCTULUI DE SPRIJIN A PLUTONULUI DE INFANTERIE MOTORIZATĂ

(o variantă)

12

3

N

S

Schema punctului de sprijin a pl. 3 I.Mo.

Comandantul pl. 3 I.Mo.:________________ (gradul militar, semnatura)

„ ”___________ anul 200__

ANEXE

241 din 25912.04.2023

Anexa nr. 6

PLUTONUL

INFANTERIE

MOTORIZATĂ ÎN

SIGURANŢA DE

LUPTĂ ÎN APĂRAR

E (o

variantă)

ANEXE

242 din 259

An

exa

nr.

7P

LU

TO

NU

L I

NFA

NT

ER

IE M

OT

OR

IZA

TĂ

ÎN

LU

PT

A

DE

AP

ĂR

AR

E Î

N L

OC

AL

ITA

TE

(o v

aria

ntă

)

ANEXE

243 din 25912.04.2023

An

exa

nr.

8P

LU

TO

NU

L I

NFA

NT

ER

IE M

OT

OR

IZA

TĂ

ÎN

LU

PT

A

DE

AP

ĂR

AR

E Î

N P

ĂD

UR

E(o

var

ian

tă)

ANEXE

244 din 259

An

exa

nr.

9D

ISP

OZ

ITIV

UL

DE

LU

PT

Ă

AL

PL

UT

ON

UL

UI

INFA

NT

ER

IE M

OT

OR

IZA

TĂ

ÎN

OF

EN

SIV

Ă

p. 3

00 m

p. 50 m

p. 5

0 m

p. 50 m

a) P

e m

aşin

i de

lupt

ă (o

var

iant

ă)

b

) P

e jo

s (

o va

rian

tă)

ANEXE

245 din 25912.04.2023

An

exa

nr.

10

PL

UT

ON

UL

IN

FAN

TE

RIE

MO

TO

RIZ

AT

Ă Î

N L

UP

TA

DE

OF

EN

SIV

Ă

DIN

CO

NT

AC

T N

EM

IJL

OC

IT C

U I

NA

MIC

UL

(ap

ărar

ea in

amic

ulu

i pre

găti

tă în

gra

bă

- o

vari

antă

)

ANEXE

246 din 259

2

– 3

km

An

exa

nr.

11

PL

UT

ON

UL

IN

FAN

TE

RIE

MO

TO

RIZ

AT

Ă Î

N L

UP

TA

D

E O

FE

NS

IVĂ

DIN

MIŞ

CA

RE

(o v

aria

ntă

)

ANEXE

247 din 25912.04.2023

An

exa

nr.

12

PL

UT

ON

UL

IN

FAN

TE

RIE

MO

TO

RIZ

AT

Ă Î

N L

UP

TA

D

E O

FE

NS

IVĂ

ÎN

LO

CA

LIT

AT

E(o

var

ian

tă)

ANEXE

248 din 259

An

exa

nr.

13

PL

UT

ON

UL

IN

FAN

TE

RIE

MO

TO

RIZ

AT

Ă Î

N L

UP

TA

D

E O

FE

NS

IVĂ

ÎN

PĂ

DU

RE

(o v

aria

ntă

)

ANEXE

249 din 25912.04.2023

Dis

pozi

tivu

l de

mar

ş al

Pl.

2 I

Mo.

25-5

0 m

An

exa

nr.

14

PL

UT

ON

UL

IN

FAN

TE

RIE

MO

TO

RIZ

AT

Ă L

A M

AR

Ş(o

var

ian

tă)

ANEXE

250 din 259

Pun

ct

iniţ

ial

Pun

ct d

e co

ordo

nare

N

r. 1

Hal

tă p

înă

la 1

oră

(d

upă

3-4

ore

de m

arş)

Hal

tă p

înă

la 2

-3 o

re

(în

a do

ua ju

măt

ate

a e

tape

i de

mar

ş)

Rai

on d

e di

spun

ere

a tr

upel

or

(ini

ţial

)

Pun

ct d

e co

ordo

nare

N

r. 2

Odi

hna

de z

i (no

apte

)(l

a sf

îrşi

tul e

tape

i de

mar

ş)

An

exa

nr.

15R

AIO

AN

EL

E, P

UN

CT

EL

E, A

LIN

IAM

EN

TE

LE

FIX

AT

E L

A M

AR

Ş

ANEXE

251 din 25912.04.2023

Dis

tanţ

a vi

zibi

lă(1

500

m)

25

-50

m

An

exa

nr.

16

PL

UT

ON

UL

IN

FAN

TE

RIE

MO

TO

RIZ

AT

Ă Î

N S

IGU

RA

NŢ

A M

AR

ŞU

LU

I(o

var

ian

tă)

ANEXE

252 din 259

An

exa

nr.

17

PL

UT

ON

UL

IN

FAN

TE

RIE

MO

TO

RIZ

AT

Ă Î

N S

TA

ŢIO

NA

RE

(o v

aria

ntă

)Anexa nr. 18

PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII

(o variantă)

N

S

Pînă la 2 km

Schema fîşiei de pază a pl 2I.Mo.

3 –

5 km

Comandantul pl. 2 I.Mo.:_____________ (gradul militar, semnatura)

„ ”___________ anul 200__

R – 1 pod 300m

R – 2 casă 650m

R – 4 turn 1200m

R – 3 p.geod. 1000m

2

...

.

.

.

. . .

ANEXE

253 din 25912.04.2023

ANEXE

254 din 259

Anexa nr. 19

GRUPA INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII

(o variantă)

Pd. VERDE Pd. MARE

N

S

R-1 pietre 400m

R-2 stîlp 800m

R-3 p. geod 1000m

Pîn

ă la

150

0 m

ANEXE

255 din 25912.04.2023

ANEXE

256 din 259

PENTRU NOTIŢE ŞI OBSERVĂRI

257 din 25912.04.2023

ANEXE

258 din 259

259 din 25912.04.2023