MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA,

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA, FACULTATEA DE “SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ”,

SPECIALITATEA DE “ASISTENTĂ SOCIALĂ”,

DISCIPLINA “COMUNICAREA ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ”

REZUMAT:

“AM REUȘIT “

De Guy Missoum

Studenta: Hmura Irina

Chișinău, 2014

1

Capitolul 1

Conceptul de reușită

Să reușim în viață!

Reușita nu înseamnă să obții totul, totdeauna, imediat și prin orice mijloace, la fel cum un copil alintat își cere drepturile, în fața unor părinți indulgenți. Reușita nu înseamnă totul sau nimic. Este un concept relative și se obține în timp. Reușita ne face să progresăm, să evaluăm , să ne perfecționăm pornind de la un nivel de bază ce variază în funcție de potențialul inițial și de așteptările fiecăruia.

Reușita este o dinamică de progres inreținută de indivizi ce i se consacră în totalitate, și care îi conduce la îmbunătățirea continuă, și progresivă, în același timp calitativă și cantitativă, a comportamentului , acțiunilor și performanțelor. Reușita constă într-un lung proces de dezvoltare și evoluție individuală sau colectivă, orientată spre un scop atractiv și idealizat , spre o finalitate dorită pe care o înglobează, reușita este fundamental înrădăcinată în durata temporală.

Individul iși propune obiective intermediare ce înscriu procesul reușitei într-o orientare temporală pe termene scurte, medii și lungi și creează, anticipează și explorează un spațiu de viață total proiectat în viitor. Reușita este repetarea în timp a unor comportamente, acțiuni și performanțe reevaluate mereu din ce în ce mai exigent și prin optimizarea constantă a nivelului atins anterior.

Un exemplu perfect îl regăsim în viața și activitatea , precum și mediul de proviniență a lui Gerhard Schröder.

Gerhard Schröder a crescut într-o familie de muncitori. Gerhard Schröder a fost din 1951 până în 1958 la Volksschule (primar și gimnazial), iar în 1961 a absolvit o pregătire ca vânzător. În această perioadă a jucat la Clubul de fotbal TuS Talle, dobândind porecla "Acker".

Schröder a devenit membru al SPD în 1963, în 1971 a devenit președintele Tinerilor Socialiști în districtul Hanovra și a fost din 1986 până în 1998 candidat de vârf al SPD pentru alegerile pentru Landtagul din Saxonia Inferioară. După demisia lui Oskar Lafontaine din funcția de președinte al SPD și-a asumat Schröder această funcție. A fost reales în această funcție în toamna anilor 1999, 2001 și 2003. În 2004, datorită aderenței sale tot mai scăzute la membrii SPD, a renunțat la acest post în favoarea lui Franz Müntefering.

Din 1961 până în 1963 a fost vânzător în Göttingen. A fost scutit de serviciul militar, fiind singurul fiu al unui soldat căzut în luptă. Și-a dat bacalaureatul între 1964 și 1966 la un liceu în Bielefeld. Din 1966 până în 1971 a studiat dreptul în Göttingen. A absolvit examenele de stat I și II în 1971, respectiv 1976. În 1976 a primit dreptul de a practica meseria de avocat, practicând până în 1990. Ca avocat, l-a apărat, printre alții, pe fostul terorist al Rote Armee Fraktion, Horst Maler. Din 1980 până în 1986 a fost membru al Bundestagului german. După alegerile pentru Landtagul din Saxonia Inferioară din 1986 a devenit liderul opoziției social-democrate (SPD) în Landtag, fiind membru al acestuia până în 1998.

2

În 1990, ca urmare a victoriei SPD în Landtagul din Saxonia Inferioară, a fost ales Prim-ministru (Ministerpräsident) al landului. A fost reales în această funcție în 1994 și 1998.

Până în 1994 a fost liderul unei coaliții SPD - Verzii (Die Grünen), apoi după rămânerea SPD-ului ca singur partid al guvernării, a continuat să fie liderul acestui partid. În calitate de prim-ministru al Saxoniei de Jos (Niedersachsen), a îndeplinit funcția de președinte alBundesratului din 1 noiembrie 1997 până în 27 octombrie 1998. În 1998 a devenit din nou membru al Bundestagului, fiind ales ca al șaptelea cancelar al Republicii Federale Germania. În 2002 a fost reales în această funcție, mandat care nu l-a dus până la capăt datorită popularității din ce in ce mai scăzute.

Universitatea Tongji din Shanghai i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa în 30 decembrie 2002, iar în iunie 2003 i-a fost acordat același titlu de către Facultatea de Drept a Universității Sankt-Petersburg. De asemenea, același titlu i-a fost conferit în 4 aprilie 2005 de către Universitatea Marmara din Istanbul, respectiv în 14 iunie 2005 de Universitatea din Göttingen.

Pragmatismul său i-a adus repede renumele de "prieten al patronilor". A fost calificat drept un aprig susținător al industriașilor. Ambițiile sale au suscitat, de-a lungul carierei sale, numeroase suspiciuni și ostilități, provocând fricțiuni chiar în rândul partidului, unde nu a încetat nici o clipă „să-și facă loc”.

Deci , reușita este o artă de a trăi viața într-un mod dinamic și inspitar, care îi îndeamnă pe anumiți indivizi să fie în permanentă mișcare, să înainteze, să crească, să-și atingă și să-și reînnoiasca obiectivele, și să rezolve din mers dificultățile întîlnite, găsind soluții favorabile pentru ei și pentru cei din jur.

Trebuie să reușim, dar nu cu orice preț. Așa dar nu cu prețul renunțării, ca în reușite profesionale însoțite de eșecul vieții personale, sau părinții care au reușit în viață fără să-și vadă copiii cum cresc.

Capitolul 2

Cum să reușim în viață astăzi!

Dezvoltarea personală, un concept modern, dar nu prea nou, în jurul căruia s-au format un șir de abordări unele mai materialiste, altele mult prea spirituale. Unii asociază dezvoltarea personală cu stări de conștiință modificată, ca de exemplu: nirvana sau telepatie, ori sinergie cosmică, alții având în vizor procesul de dezvoltare personală se centrează în mare parte pe conștient, potențial personal și percepție obiectivă. Indiferent de tipul abordării, în prezent, conceptul de dezvoltare personală a îmbrăcat un stil fashion, datorită modului în care este prezentat de către televiziune, radio, presa scrisă și mediul online. De exemplu vezi prin mass-media vedete cum își exprimă gândurile prin intermediul citatelor pompoase, sau sintagma: gândește pozitiv o auzi mai des decât bună ziua, ori citești statusuri foarte înțelepte pe diferite rețele de socializare.

Acest fenomen modern generează un șir de momente pozitive, dar și unele riscuri. Utilitatea

acestuia se exprimă prin faptul că creează interes, în sensul că fiecare perioadă de timp vine cu

tendințele sale în toate ariile de acțiune ce implică activitate umană, apoi, conștient sau

3

inconștient, benevol sau prin compromis aceste tendințe sunt acceptate de majoritatea oamenilor

și, treptat se transformă într-un stil de viață, adică, o obișnuință. Principalele riscuri țin de

superficialitatea conținutului relatat și lipsă de integritate în ideile prezentate.

Reieșind din cele expuse mai sus, percepția conceptului de dezvoltare personală este împărțită.

Unii oamenii percep dezvoltarea personală ca un trend modern, necesar de urmat deoarece toți

fac asta, alții percep dezvoltarea personală ca un mod de a fi, o necesitate de bază a personalității.

Mai jos vom caracteriza aceste două tipuri de percepții ale conceptului de dezvoltare personală:

Trei trăsături ce definesc percepția conceptului de dezvoltare personală drept un trend modern:

1. Dezvoltarea personală este o finalitate. În natură există două procese indispensabile:

creștere și dezvoltare, nu poți să crești fără să te dezvolți și nu poți să te dezvolți fără ca

să crești. Orice început este o continuare și orice finalitate este o transformare. Această

trăsătură este specifică celor care consideră că știu totul, sunt rigizi în gândire și îndată ce

au ocazia își demonstrează superioritatea.

2. Tehnicile de dezvoltare personală pot fi aplicate separat și haotic. Aici și apare

dilema privitor la eficacitatea tehnicilor de dezvoltare personală: Cum poți să dezvolți o

viziune pozitivă asupra vieții când te lași cuprins de ostilitate, sau cum poți să devii un

maestru în arta comunicării când manifești o atitudine discriminatorie. Orice tehnică se

construiește în baza unui substrat și își produce efectul dorit doar în cazul când este

aplicată corect, sistematic și în integritate.

3. Cei din jur apreciază nivelul tău de dezvoltare personală. Toți suntem sensibili la

opinia celor din jur despre personalitatea noastră, diferența constă în faptul că unii depun

efort pentru a-și construi imaginea socială, alții depun efort pentru a-și dezvoltate propria

personalitate. Această trăsătură este specifică pentru cei care acordă prioritate opiniei

publice în defavoarea intuiției și a aspirațiilor personale, ei nu depun efort pentru a fi, ei

depun efort pentru a părea.

Trei trăsături ce definesc percepția conceptului de dezvoltare personală drept o necesitate de bază:

1. Dezvoltarea personală este un proces continuu. Nu există limite, întotdeauna este loc

pentru mai mult și fiecare clipă vine cu ceva nou, din care evident că ai ce învăța.

Dezvoltarea personală este un mod de a fi, un proces continuu ce are la bază

transformarea. Această trăsătură presupune cunoaștere de sine, flexibilitate în gândire,

acceptarea noului, lipsa fricii de a greși și o bună planificarea a rezultatului dorit.

2. Tehnicile de dezvoltare personală se aplică în baza unui plan bine structurat și

ajustat propriilor necesități. Atunci când cunoști problema adevărată, ea este deja

soluționată pe jumătate, ți-a rămas doar să acționezi. Planul de dezvoltare personală

pornește de la autocunoaștere, conștientizarea punctelor forte și celor slabe, percepția

obiectivă a propriului mod de a fi, apoi urmează identificarea detaliată a rezultatului

4

dorit, după care se desfășoară o analiză amănunțită a resurselor personale, se selectează

cale necesară de parcurs, se întocmește planul de acțiuni și respectiv se ACȚIONEAZĂ.

3. Satisfacția personală dictează nivelul de dezvoltare personală. Când te ocupi cu ceea

ce dorești și cu ceea ce îți place, satisfacția personală este cel mai obiectiv indicator al

evoluției personale. În cazul în care te ocupi cu ceea ce ”trebuie” și faci ceea ce iți zic

alții evident că opinia publică devine indicatorul de bază ce măsoară nivelul tău de

evoluție personală. Atunci când ești împăcat cu tine însuți, înțelegi propriul mod de a fi,

propriile reacții, emoții, gânduri și știi exact unde vrei să ajungi, opinia publică oricum va

exista, dar nu-ți va influența comportamentul, aspirațiile și planul de acțiuni, iar gradul de

satisfacție personală va servi drept indicatorul obiectiv și unic în măsurarea nivelului de

dezvoltare personală.

Dezvoltarea personală a fost, este și va fi obiectul evoluției omenirii. Dacă e să privim de-a

lungul istoriei, acest concept a fost tratat din diferite puncte de vedere și deseori comporta mai

mult un caracter extremist, de exemplu: în antichitate dezvoltarea personală se măsura prin

nivelul cunoștințelor academice, în evul mediu prin gradul de încadrare religioasă, în modernism

accentul s-a deplasat pe subiectivism și emoții. Din fericire în prezent există o abordare

multilaterală ce înglobează sfera profesională (vacație, cunoștințe academice și carieră), sfera

socială (comunicare, relații și leadership) și sfera personală (controlul gândurilor, gestionarea

emoțiilor și dezvoltarea spiritualității).

Fiecare din noi cu timpul se schimbă, fie devine mai bun, fie devine altfel. Orice perioadă de

timp vine cu relativitatea sa și e greu să dai un calificativ obiectiv la general, însă în particular

orice om tăinuiește în adâncul sufletului o comoară a bunătății, o comoară a iubirii de sine și a

celui apropiat și un potențial nemărginit.

Alege să devii mai bun și acceptă necesitatea de dezvoltare continuă, depune efort pentru a

evolua și permanent valorifică comoara din tine.

Capitolul 3

Sistemul reușitei

Sistemul reușitei este un model de viață pe care îl folosesc ăn mod conștient sau inconștient toți cei care reușesc în viața personala, cît și în cea profesională, și care i-au identificat déjà, modelul funcționează ca un sistem dinamic.

Parametrii ale reușitei

Planul de carieră şi rolul acestuia în dezvoltarea profesională

Termenul de carieră este asociat cu ideea de mişcare ascendentă sau de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a obţine mai mulţi bani, mai multă responsabilitate sau de a dobândi mai mult prestigiu şi mai multă putere.

„Succesiunea statutelor şi rolurilor ocupate de o persoană în cursul vieţii sale” este definiţia dată de Dicţionarul de psihologie pentru termenul de carieră.

5

Cariera este influenţată de un spectru larg de factori: nevoi personale, context social şi economic, interese, alte preocupări ale vieţii adulte etc. Stadiile vârstelor constituie un element generator pentru descrierea etapelor carierei.

În special, în primele stadii ale carierei, în agitaţia de dinainte de absolvire este foarte tentant de acceptat prima ofertă de loc de muncă fără a avea în vedere implicaţiile pe termen lung. Dar un accept fără o atentă analiză poate avea ca efect blocajul într-o carieră nepotrivită. De aceea, este esenţială crearea unui astfel de plan, cât mai timpuriu.

Conţinutul planului de carieră. Etape de elaborare

Un inteligent plan de carieră urmăreşte stabilirea: unei ţinte, a unui scop, a unei destinaţii.

Prin analiza etapelor dezvoltate în cadrul planului de carieră, vom începe incursiunea noastră în a vizualiza clar şi a stabili, ţinta, scopul, destinaţia vieţii profesionale.

În elaborarea Planului de carieră se urmăreşte parcurgerea succesivă a etapelor de autocunoaştere, analiză SWOT, principii directoare, deprinderi spre eficienţă, misiune personală, fixare a obiectivelor cu stabilirea unor planuri de acţiune strategice, roluri, status-uri etc. şi transpunerea lor în practică, în domeniile urmărite.

a. Autocunoaşterea

Freud considera că a te autocunoaşte, a fi complet onest cu tine însuţi constituie un efort uman deosebit deoarece această onestitate cu sine reclamă căutarea, descoperirea şi acceptarea de informaţie despre sine şi dorinţa de autoperfecţionare. Aprecierea corectă a capacităţilor individuale permite un pronostic, favorabil sau nu, referitor la reuşita profesională şi la succesul iniţiativelor profesionale. Specialiştii recomandă ca evaluarea obiectivă a abilităţilor şi potenţialităţilor să se realizeze „mai ales” sau „şi cu” ajutorul testelor psihologice.

Autocunoaşterea şi aşteptările se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele prin care trece individul uman. Aşteptările pe care tinerii le au faţă de primul loc de muncă variază în funcţie de motivaţiile profesionale ale acestora, care devin în prezent din ce în ce mai concentrate în jurul nevoii de statut şi de securitate financiară.

Înainte de a începe redactarea planului de carieră, trebuie să ştim cine suntem şi unde vrem să ajungem. Trebuie să ne gândim la stilul nostru de viaţă actual şi la viaţa pe care ne-o dorim, la ce ne place şi la ce evităm, la ce ne pasionează, la punctele forte, dar şi la cele slabe. Trebuie să analizăm experienţa noastră profesională, studiile, inteligenţa emoţională, inteligenţa generală sau specifică, aptitudinile pe care le-am dezvoltat, cunoştinţele tehnice şi caracteristicile personale. Trebuie să ne gândim la personalitatea noastră: suntem o fire introvertită sau extravertită?, ne place să planificăm sau să acţionăm?, ne place rutina sau schimbarea?, vrem să lucrăm la birou sau pe teren? Preferăm să muncim singuri sau în echipă?Evaluarea favorizează cunoaşterea punctelor tari şi a limitărilor, recunoaşterea vulnerabilităţilor, permite identificarea potenţialului de dezvoltare şi oferă posibilitatea descoperirii aptitudinilor native. Toate aceste beneficii pregătesc individul uman pentru trecerea de la pregătirea şcolară către viaţa activă, munca în echipă, dependenţa şi independenţa fiecăruia dintre noi. Trebuie să aflăm „cine suntem”, „ce nu putem” şi, mai ales, „CE PUTEM” începând cu un personal SWOT.

b. Analiza SWOT

6

Un instrument des utilizat în procesele de planificare strategică poate fi folosit şi în planificarea carierei. Analiza SWOT (Strengths - Weaknesses - Opportunities - Threats) se axează pe realitatea internă şi externă, examinând părţile tari şi slabe în cadrul mediului intern, precum şi oportunităţile şi temerile legate de mediul extern.

Finalizăm prin faza de ordonare (ranking) după priorităţi şi importanţă a itemurilor de pe fiecare listă, pentru a fi construit astfel profilul SWOT al individului uman.

Aplicată numai sporadic imediat după 1970, se constată la ora actuală că analiza SWOT a devenit un instrument managerial foarte frecvent folosit. Analiza SWOT se dovedeşte a fi un instrument util în dezvoltarea şi confirmarea obiectivelor strategice. Analiza SWOT este un cadru instrumental în managementul bazat pe valori, servind, la începuturile aplicării ei, pentru formularea strategiei unei organizaţii, fiind aplicabilă nu doar marilor companii economice, dar şi întreprinderilor mici şi mijlocii, şi ulterior, chiar şi „CV”-ului personal, permiţând găsirea căii corecte pentru atingerea unui obiectiv în carieră.

c. Principiile directoare

Se recomandă construirea unui plan de carieră care să pornească de la o serie de principii directoare care vor fundamenta criterii, standarde, indicatori şi proceduri specifice.

d. Deprinderi spre eficienţăEficienţa profesională a fiecăruia din noi se sprijină atât pe competenţe profesionale cât şi pe aptitudinile fiecăruia de a comunica eficient cu ceilalţi. Eficienţa activităţii desfăşurate se apreciază în funcţie de indicatorii specifici fiecărui domeniu sau post ocupat ori vizat.

e. Misiunea personală

Misiunea reprezintă tocmai rolul şi scopul final al unui individ sau al organizaţiei în raport cu sistemul din care face parte. Misiunea este în strânsă relaţie cu identitatea individului, respectiv identitatea organizaţională.

7

Pentru definirea misiunii personale este foarte importantă raportarea la sistemul sau sistemele de apartenenţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru o organizaţie. Dacă o organizaţie se va raporta la mediul de afaceri, acţionari, salariaţi, opinie publică etc., misiunea personală se va putea raporta la familie, organizaţie, grupurile sociale, chiar la societate în general.

Misiunea profesională personală reprezintă viziunea asupra a ceea ce individul uman va face, personal. În procesul definirii misiunii profesionale personale:

► se urmăresc activităţile pe care le va întreprinde individul şi orientările de bază în mediul profesional;

► se doreşte a răspunde cât mai pertinent la trei întrebări: Cine este individul uman? Ce face el? Încotro se îndreaptă?

Se recomandă ca o "declaraţie de misiune" (mission statement):

► să reflecte valorile şi credinţele de bază (core values and beliefs);► să exprime competenţa şi abilitatea de bază (ce anume, ca abilitate personală, face

individul uman o persoană unică);► să identifice “clienţii” – acei oameni pe care îi va „servi”;► să definească serviciul de bază (ce anume este oferit şi promovat) care poate fi – în

acest caz - propria imagine (personal brand) cu tot ce ţine de aceasta.

f. Fixarea obiectivelor

Obiectivele, ţelurile pe care trebuie să le realizeze de-a lungul unei perioade de timp organizaţiile, angajaţii individuali sau doar indivizii umani, pot fi exprimate sub formă de:

► obiective sau ţinte de plan – rezultate cuantificabile care urmează a fi realizate şi, care pot fi măsurate în termeni cum ar fi: valoarea aptitudinilor şi abilităţilor, volumul vânzărilor, nivelurile de prestaţie a serviciului, reducerea costurilor, reducerea procentului de rebuturi etc., în funcţie de entitatea care îşi propune aceste ţeluri;

► sarcini/lucrări/proiecte – de finalizat până la un termen dinainte fixat, pentru a se realiza şi analiza rezultatele definite.

În ceea ce priveşte problematica obiectivelor personale, acestea pot lua forma obiectivelor de dezvoltare sau învăţare. Ele se referă la ceea ce ar trebui să facă o persoană pentru a-şi perfecţiona bagajul de cunoştinţe şi aptitudini, pentru a-şi spori potenţialul şi a-şi îmbunătăţi performanţa în domeniile specificate.

La stabilirea obiectivului/-velor trebuie avute în vedere următoarele:

- Valorile personale: principiile sau aspectele personale importante;

- Scopul personal principal: acel lucru care ne împlineşte în momentul realizării lui;

- Pasiunea pentru un anumit domeniu;

- Interesul sau nevoia de pe piaţă pentru profesia sau activitatea aleasă;

- Codificarea genetică: talentele ce atrag în urma dezvoltării lor, recunoaşterea de „a fi făcut” pentru aşa ceva;

8

Rolul obiectivelor este acela de a produce schimbare. Ele trebuie să acopere toate aspectele importante ale muncii (domeniile principale de rezultat) şi nu să se concentreze doar pe un singur domeniu, în detrimentul celorlalte.

Este foarte important ca obiectivele să fie SMART.

SMART este un acronim al caracteristicilor considerate esenţiale pentru corecta formulare a unui obiectiv. Cele mai frecvente versiuni ale acronimului SMART sunt următoarele:

- Specific, Măsurabil, Abordabil, Realist, încadrabil în Timp; - Specific, Măsurabil, reAlizabil, orientat către Rezultat, la Timp; - Stimulativ, Măsurabil, Acceptat de toate părţile interesate, Realist, definit în Timp.

Se poate observa că cea mai mare diferenţă apare la caracteristicile 3 şi 4. Folosirea termenului “Realist” alături de “Abordabil” sau “reAlizabil”, este oarecum redundantă. În acest sens, considerăm că termenul “realist” este inclus deja în “Abordabil” sau “reAlizabil”. Un obiectiv nerealist nu ar putea fi nici abordabil, nici realizabil.

S: Specific/Solicitant – înseamnă că un obiectiv trebuie să fie clar fără ambiguităţi, la obiect, uşor de înţeles şi apt să solicite potenţialul existent.

M: Măsurabil – înseamnă că un obiectiv poate fi cuantificat: cantitativ, calitativ, în timp, în bani. Un obiectiv măsurabil este cel care permite stabilirea cu exactitate a faptului că „a fost atins ori nu” sau „în ce măsură a fost atins”. De asemenea, un obiectiv măsurabil permite monitorizarea progresului atingerii lui.

A: Abordabil – înseamnă că un obiectiv poate fi dificil, dar nu imposibil de atins de către o persoană competentă şi decisă să-şi asume un angajament conştient.

R: Relevant – înseamnă că realizarea obiectivului contribuie la atingerea obiectivului general, astfel încât ţelul specific să fie aliniat ţelului general.

T: Temporal – dimensionat în timp, adică de atins în cadrul unei limite de timp convenite de comun acord.

Pe baza obiectivelor formulate se poate elabora planul de acţiuni. Acesta este un plan detaliat, pe termen scurt şi mediu, care descrie acţiunile şi paşii necesar aplicării strategiei şi atingerii obiectivelor. Un instrument frecvent utilizat în acest scop, datorită eficienţei sale, este fişa Gantt.

Teoria sistemelor

Prin teoria sa a învăţării sociale şi prin numeroasele aplicaţii ale acesteia în diverse domenii, Albert Bandura a devenit cel mai „eminent” psiholog în viaţă şi al patrulea din toate timpurile, după Skinner, Piaget şi Freud. Ideea de bază a teoriei învăţăriisociale propuse de Bandura este că o bună parte din învăţare nu are loc prin expunerea directăla recompensele şi pedepsele oferite de mediu, ci prin observarea comportamentelor unor modele şi a consecinţelor pe care le au aceste comportamente asupra modelelor. Acest tip de învăţare a fost denumit învăţare vicariantă, iar procesul de observare a comportamentului unui model a fost denumit modelare . Într-un experiment clasic, Bandura (1965) a introdus trei grupuri de copii într-o cameră semiobscură şi le-a spus că are puţină treabă de făcut înainte de a intra în „camera de joacă cusurprize”. În acea

9

cameră exista un televizor care prezenta fiecărui grup câte o altă înregistrare. Pentru primul grup, înregistrarea conţinea un model care agresa fizic şi verbal o păpuşă (Bobo-doll) şi era apoi recompensat pentru aceste comportamente, iar pentru celelalte două grupuri, modelul nu era recompensat şi, respectiv, nu erau prezentate consecinţele comportamentului. În faza a doua, copiii erau duşi într-o altă cameră, plină cu jucării, printre care şi un Bobo-doll similar celui din înregistrarea televizată. După ce au fost informaţi că se pot juca cu absolut orice vor ei din acea cameră, copiii au fost lăsaţi singuri şi mai mulţi observatori le-au înregistrat comportamentele. Într-o ultimă fază, experimentatorul lua în particular fiecare copil şi îl punea să imite comportamentul fizic şi pe cel verbalal modelului,  promiţându-i că îi va oferi o recompensă dacă îl imită corect. Foarte important este faptul că recompensele erau la vedere, acţionând astfel ca stimulenţi asupra performanţei subiectului. Rezultatele au arătat că copiii vor imita mai multe comportamente agresive dacă acestea au fost recompensate în înregistrarea care le-a fost prezentată, decât dacă acestea au fost pedepsite sau nu au fost prezentate consecinţele. De asemenea, copiii imită mai multe comportamente dacă le sunt oferite stimulente şi dacă sunt recompensaţi pentru imitarea fiecăruia dintre ele, iar băieţii au performanţe mai ridicate decât fetele.

Potențialul psihologic al învingătorului (câstigătorului) este caracterizat de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt:

a) factorii cognitivi. Indiferent de domeniu (sportiv, economic etc.), învingătorii dispun de anumite capacităţi cum sunt:

1. capacitatea de constientizare a unor elemente conjuncturale multiple. Perceperea unui mare număr de informatii, integrarea si stocarea lor în contextul dat, urmate de tratarea acestora, reflectă atât înalta capacitate de selectie, cât si facilitatea de a actiona eficient ale învingătorului;

2. capacitatea de a concentrare a atentiei în momentele actiunilor întreprinse. Aceasta este complementar indispensabilă capacitătii de constientizare. Aptitudinea de a ne concentra atentia permite selecţionarea elementelor pertinente pentru a acţiona şi tratarea eficientă a informaţiilor disponibile. Şi, aşa după cum afirma Churchill, să nu uităm că “...şansa nu există. Ceea ce mulţi numesc şansă nu este altceva decât maxima atenţie acordată detaliilor”… Capacitatea de concentrare este strâns legată de aptitudinea emoţională de a stăpâni şi folosi stimulii proveniţi din mediul ambiant şi, de asemenea, de a controla fenomenele “parazite” ce pot “perturba” acţiunile întreprinse;

3. capacitatea de tratare “conică” a informaţiilor care presupune o dublă potenţialitate a învingătorului, respectiv:

4. capacitatea de a lua în considerare multiplele elemente ale fiecărei informaţii, în interconexiunea şi interdependenţa lor;

5. capacitatea de a-şi concentra atenţia în momentele decisive ale tratării cuantumului de informaţii de care dispune;

6. capacitatea de a “comuta” modul de tratare a informaţiilor. Învingătorul dispune de capacitatea de a trece de la un mod de tratare a informaţiilor la altul, fapt care îi permite să îşi adapteze,

10

dinamic, atenţia la fiecare acţiune întreprinsă şi chiar la fiecare detaliu al acesteia, aspect ce poartă denumirea de flexibilitate mentală. Capacitatea de “comutare” a modului de tratare a informaţiilor este perfect ilustrată de acele cadre de conducere performante care dispun de posibilitatea de a fi “deschise”, ascultând fiecare colaborator (şi/sau subordonat) şi tratând informaţiile atât selectiv şi separat, cât şi într-o viziune globală, totalizatoare;

7. capacitatea de organizare, concretizată în “deschiderea” asupra mai multor centre de interes, precum şi prin urmărirea reuşitei totale. În ceea ce priveşte deschiderea asupra mai multor centre de interes, învingătorul (indiferent dacă este un cadru de conducere performant sau un mare campion) îşi “focalizează” (concentrează) atenţia, aparent, asupra unui singur obiectiv dar, în realitate, cuantumul priorităţilor sale este puternic şi perfect determinat structural. În acest sens, învingătorii ştiu să “atace” şi să “cucerească”, cu o maximă eficacitate, domenii aparent deloc legate între ele.

Conceptul de “reuşită totală”, strâns legat de “deschiderea” asupra mai multor centre de interes, corespunde unei noi maniere de a concepe existenţa învingătorilor, prin căutarea (şi găsirea) succesului simultan în trei “domenii-cheie” ale vieţii: personal, profesional şi familial. Mulţi apreciază că “reuşita totală” este un concept cel puţin utopic, însă realitatea demonstrează că el constituie, cu certitudine, un “model al viitorului”. Pentru a funcţiona pe baza principiului “reuşitei totale”, învingătorul îşi asigură şi îşi concentrează toate mijloacele pentru a câştiga, atât în domeniul profesional, cât şi în cele extraprofesionale. Acest echilibru voluntar urmărit se exprimă, cel mai des, prin termeni de complementaritate a unui domeniu comparativ cu altul/altele. Spre exemplu, reuşita profesională creează confort în viaţa familială şi în cea personală, după cum succesul acestora dinamizează şi stimulează performanţele vieţii profesionale.

În contextul supus analizei şi reflecţiei, unul dintre cele mai importante lucruri constă în faptul că învingătorul trebuie să prevină şi să se ferească de “poluarea” unui domeniu de către altul (altele), în caz contrar “şansa” eşecului pe toate planurile fiind substanţial majorată.

b) factorii afectivi şi emoţionali

Învingătorul îşi majorează substanţial şansele dacă va reuşi să îşi controleze şocurile emoţionale provocate de diferiţii factori stresanţi, atât de des prezenţi în viaţa cotidiană. Factorii stresanţi pot interveni în timpul diferitelor etape ale acţiunilor iniţiate, înaintea şi/sau după încheierea acestora şi solicită, din partea oricărui individ (mai ales a învingătorului), pentru o cât mai bună (auto)adaptare, trei aptitudini diferite: controlul anxietăţii, gestionarea stresului şi controlul suferinţei.

1. gestionarea stresului. Dispunând, în mod constant, de voinţa şi dorinţa de a-şi ameliora continuu performanţele, învingătorul va căuta să se confrunte cu situaţii din ce în ce mai dificile, acestea expunându-l la stresuri din ce în ce mai importante. Drept urmare, învingătorul va ajunge în situaţia de a căuta stresul dincolo de acţiunea dată şi, în acest caz, stresul va îndeplini rolul de puternic factor de (auto)motivare.Incertitudinea şi riscul au tendinţa de a optimiza randamentul învingătorului, conferindu-i (sau, mai degrabă, chiar impunându-i) acestuia prilejul de a-şi mobiliza toate resursele pentru a câştiga;

11

2. controlul suferinţei. Învingătorul acceptă ideea că, uneori, poate fi pus în situaţia de a suferi. Aceasta, mai ales în condiţiile în care “drumul” spre reuşită nu este nici “neted” şi nici lipsit de “bariere” dintre cele mai variate.

c) factorii relaţionali

În măsura în care posedă o mare încredere în el însuşi, învingătorul nu se teme de nimeni şi de nimic şi este “deschis” către mediul ambiant, către fiecare semen al său. La asemenea indivizi nu se manifestă (cel puţin exteriorizată) teama de a nu greşi şi, drept consecinţă, spiritul de iniţiativă şi de acţiune este o caracteristică normală şi constantă a comportamentului lor. Aceştia vor căuta noi şi noi situaţii pentru a mai învăţa (câte) ceva, pentru a-şi mai “îmbogăţi” experienţa de viaţă. Nu refuză (aparent) pe nimeni şi nimic şi ştiu foarte bine să “fure” (în sensul învăţării), de la fiecare, câte ceva.Dintre capacităţile (competenţele) relaţionale caracteristice învingătorului, ne vom opri asupra a trei, şi anume:

1. deschiderea faţă de semeni şi disponibilitatea de a privi tot ce îl înconjoară. Acestea relevă capacitatea învingătorului de a lua în calcul şi de a ţine cont de multiplele elemente ce apar în mediul său ambiental şi de a trata fiecare informaţie receptată, în final fundamentându-şi, cu maximă rigurozitate, deciziile şi (auto)generându-şi succesul;

2. capacitatea de a asculta “total” şi aptitudinea de a percepe, cât mai corect şi cât mai puţin subiectiv sentimentele semenilor (interlocutorilor). Asupra competenţelor relaţionale interpersonale de bază ale învingătorului, care constituie “deschiderea” faţă de semeni şi disponibilitatea de a privi şi de a recepta informaţiile din mediul ambiental, “acţionează”, uzual, competenţele operaţionale ale acestuia, respectiv capacitatea de a asculta şi aptitudinea de a percepe sentimentele semenilor (interlocutorilor) ;

d) factorii comportamentali

Cu prilejul unei conferinţe de presă organizate la începutul anilor ’90, magnatul John Goosens, fost preşedinte al Companiei Texaco pentru Belgia, Franţa şi Luxemburg, declara: “Un lucru este cert: eu nu cobor niciodată în arenă cu ideea că rezultatul este lipsit de importanţă. O dată ce întreprind ceva, scopul meu este de a câştiga. Astfel, eu nu sunt decât un jucător mediocru de tenis, dar, o dată ajuns pe teren, doresc un singur lucru: să-mi înving adversarul. Chiar dacă, din start, nu am nici o şansă. În lumea în care trăim, învingătorii îşi creează un loc mai bun sub soare. Dar, concomitent, doresc şi ca toţi colaboratorii mei să fie învingători. Ceea ce nu înseamnă că nu accept înfrângerea!… Pur şi simplu, doresc să îmi pot spune, întotdeauna, că am făcut totul pentru a evita eşecul”.Aşadar, învingătorul este caracterizat, adeseori, pe plan comportamental, printr-un extrem de puternic dinamism şi o energie incontestabilă, care îl “pun” în mişcare, generându-i, ca principale caracteristici comportamentale,ambiţia şi dorinţa de a reuşi, combativitatea şi competitivitatea şi, în mod deosebit,dinamismul comportamental (respectiv, angajarea personală, autodeterminarea, tenacitatea şi autodepăşirea).

e) crearea, dezvoltarea şi impunerea propriei imagini

12

Imaginea de sine, imaginea propriei personalităţi, constituie o caracteristică esenţială a oricărui învingător. Acesta ştie să se autoevalueze foarte bine, apreciindu-şi capacităţile, disponibilităţile şi posibilităţile.

Crearea, dezvoltarea şi impunerea propriei imagini în mediul ambiental de apartenenţă sunt considerabil stimulate, la toţi învingătorii, de densitatea “competiţiilor” la care participă şi, de asemenea, de “concurenţii” întâlniţi şi de pericolele cu care se confruntă permanent. Fapt demonstrat de practică, învingătorul ştie, mai mult ca oricine, să îşi evalueze şi să îşi stimuleze atât motivaţiile (punctele “forte”), cât şi aspectele deficitare (punctele “slabe”) ale propriei activităţi. Această aptitudine îi poate fi caracteristică sub forma unei originalităţi preexistente statusului său dar, cel mai frecvent, ea se constituie într-o capacitate învăţată, cultivată şi dezvoltată, apoi exprimată şi exteriorizată.

Percepţia socială poate determina formarea imaginii de sine. Mai concret, din comportamentul persoanelor din jur (aprecierile, impresiile lor, etc.) înţelegem modul în care suntem percepeuţi de ei (percepţie socială), iar acest fapt ne poate face să ne privim pe noi înşine într-un anumit fel. De exemplu, dacă cei din jur ne văd ca fiind persoane responsabile, conştiincioase (percepţia socială) şi ne transmit acest lucru, este posibil ca noi să ne formăm o părere despre noi înşine în conformitate cu ceea ce ni s-a transmis.

13

POTENȚIALUL REUȘITEI

Capitolul 4

Evaluarea potențialului reușitei

Fiecare tânăr îşi pune uneori întrebări de felul: Cine sunt eu? Prin ce mă deosebesc de cei din jur? Care sunt punctele mele tari şi slabe? Care sunt posibilităţile mele? Cum aş putea să îmi dezvolt calităţile şi să îmi depăşesc slăbiciunile? Răspunsurile la întrebările de acest gen vor proveni din cunoaşterea însuşirilor de personalitate definitorii, a aptitudinilor, a abilitaţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală şi a posibilităţilor de gestionare a emoţiilor.

Autocunoaşterea te ajută să îţi dezvolţi, în primul rând propriul potenţial, să-ţi identifici piedicile, dar şi resursele şi posibilităţile de realizare. Aceste etape se pot realiza atunci când acorzi timp dezvoltării relaţiilor tale cu cei din jurul tău, atunci când identifici ce este cu adevărat important pentru tine şi atunci când îţi menţii un echilibru interior.

Imediat ce îţi vei stabili aceste lucruri, soluţiile vor veni de la sine chiar şi în cele mai dificile momente.

Autocunoaşterea te ajuta să îţi recunoşti unicitatea ca individ, să identifici mijloace de a face faţă cu succes situaţiilor zilnice cu care te confrunţi, să afli mai multe despre tine însuţi. Îţi poţi cunoaște astfel valorile, comportamentele, reacţiile în anumite situaţii şi poţi învăţa cum să îţi foloseşti eficient resursele de care dispui, astfel încât să utilizezi mai bine timpul, să comunici eficient şi să faci faţă conflictelor.

Cel mai important aspect este dezvoltarea personală ce creează conceptul de sine, ea fiind benefică şi necesară pentru a activa potenţialul interior, astfel încât să atingi succesul pe care îl doreşti.

Autocunoaşterea se poate îmbunătăţi prin formarea obişnuinţei de a ne observa comportamentele, modalitatea de a interacţiona cu cei din jur, de a acţiona şi de a reacţiona în diferite situaţii. De asemenea este important să ne dezvoltăm capacitatea de a ne conştientiza propriile gânduri, emoţii, sentimente, motivaţii. Nu trebuie să neglijăm importanța informaţiilor verbale şi nonverbale primite de la cei din jur şi mai ales importanța opiniilor persoanelor semnificative pentru noi.

Conştientizarea intereselor şi a sistemului de valori reprezintă un alt aspect al autocunoaşterii. Interesele reprezintă preferinţele unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate şi au un rol esenţial în luarea deciziilor privind carieră. Formarea intereselor depinde de factori genetici (potenţialul aptitudinal) şi de experienţele de viaţă pe baza cărora individul învaţă să prefere unele activităţi şi să evite altele.

Aşadar o bună autocunoaştere de sine nu va face decât să-ţi uşureze drumul către cariera pe care doreşti să o urmezi pe viitor şi să te ajute să-ţi construieşti propria identitate.

14

Partea a treia

Capitolul 5

INSTRUMENTELE DEZVOLTĂRII PERSONALE ȘI PROFESIONALE

Apelând la teoria lui Abraham Maslow cu privire la ierarhizarea nevoilor, înțelegem că odată satisfăcute nevoile fiziologice și de siguranță, oamenii au nevoie de apartenență, stimă de sine și auto-realizare. Și asta e valabil pentru orice angajat, indiferent că este la începutul carierei sau are deja ani buni de experiență. O modalitate creativă de a răspunde acestor nevoi este crearea unui plan de dezvoltare personalizat. Adica nu training pe șablon, ci dezvoltare reală. 

Dezvoltarea este un proces, care pornește cu identificarea nevoilor de dezvoltare. Odată identificate nevoile, respectiv abilitățile și competențele în care este nevoie de creștere , se stabilesc obiective și un plan de acțiuni pentru atingerea obiectivelor, conținând metode specifice de dezvoltare (training, mentoring, coaching, shadowing, studiu individual, practică, etc.) Identificarea nevoilor este critică pentru succesul procesului deoarece dezvoltarea devine un factor motivator numai dacă răspunde nevoilor reale.

Planul de dezvoltare personală și profesională

• Planificarea strategică – palierul strategic al planificării – are în vedere planificarea ”de intenție”, adică acea planificare realizată pe un termen lung (5 – 10 ani) care este exprimată prin intenția de dezvoltare a persoanei;

• Planificarea tactică – palierul tactic al planificării – are în vedere diversele căi de acțiune sau modalități de organizare a activității, necesare pentru a atinge strategia dezvoltată;

• Planificarea operațională – palierul operațional al planificării – are în vedere, în funcție de tacticile stabilite, acele planuri operaționale, regăsite în proiecte profesionale, trasee educaționale sau planuri realizate pentru termene scurte și acțiuni specifice. Planificarea operațională este pe termen scurt – de la proiecte de câteva luni până la trasee educaționale de 3 ani (specifice absolvirii de studii superioare).

ROLUL AUTOCUNOAŞTERII ÎN DEZVOLTAREA PERSONALĂ ŞI PROFESIONALĂ

Autocunoaşterea te ajută să îţi dezvolţi propriul potenţial, să identifici piedicile, dar şi resursele şi posibilităţile de realizare; să poţi obţine starea de congruenţă cu tine însuţi şi cu ceilalţi; să identifici ce este cu adevărat important pentru tine şi pentru ceilalţi; cum să fii în acord cu tine şi cu ceilalţi; să poţi găsi soluţii inovatoare chiar şi în cele mai dificile momente din viaţa personală şi profesională; te învaţă cum să-ţi dezvolţi creativitatea şi spontaneitatea.

Cuvinte cheie: autocunoaşterea, dezvoltare personală, imaginea de sine, stima de sine.Există situaţii în care nu ai o problemă deosebită, însă ai dori să „creşti”, să „evoluezi” ca persoană, să te cunoaşti mai bine, să te dezvolţi din punct de vedere psihologic. Dezvoltarea personală te ajută să îţi recunoşti unicitatea ca individ, să identifici mijloace de a face faţă cu succes situaţiilor zilnice cu care te confrunţi, să afli mai multe despre tine însuţi. Îţi poţi clarifica valorile, comportamentele, reacţiile în anumite situaţii şi poţi învăţa cum să îţi foloseşti eficient

15

resursele de care dispui, astfel încât să utilizezi mai bine timpul, să comunici eficient, să faci faţă conflictelor.Cel mai important aspect este dezvoltarea personală, benefică şi necesară pentru a activa potenţialul interior, astfel încât să atingi succesul pe care îl doreşti. Reprezintă primul pas pentru profesioniştii care au în vedere specializarea ca şi consilieri psihologici sau psihoterapeuţi. Metodele psihodramatice au o largă aplicabilitate în cadrul lucrului cu grupuri de copii, adolescenţi sau adulţi; în cadrul firmelor, instituţiilor, şcolilor; cu obiective diverse ale activităţilor: consiliere, terapie, educaţie, formare/training.Fiecare tânăr îşi pune uneori întrebări de felul: Cine sunt eu? Prin ce mă deosebesc de cei din jur? Care sunt punctele mele tari şi slabe? Care sunt posibilităţile mele? Cum aş putea să îmi dezvolt calităţile şi să îmi depăşesc slăbiciunile? Răspunsurile la întrebările de acest fel se referă la cunoaşterea însuşirilor de personalitate definitorii, a aptitudinilor, a sistemului motivaţional şi de valori, la creşterea stimei de sine, a încrederii în sine, dezvoltarea creativităţii, a capacităţii de autocontrol, a abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală, a posibilităţilor de gestionare a emoţiilor, etc. Formarea conceptului de sine (imagine de sine + stimă de sine).

Autocunoaştere:·        Conştientizarea aptitudinilor;·        Conştientizarea intereselor şi a sistemului de valori;·        Conceptul de sine (imagine de sine, stimă de sine).

Autocunoaşterea presupune formarea conceptului de sine (Self-concept) care cuprinde totalitatea ideilor şi sentimentelor pe care o persoană le are despre ea însăşi.Conceptul de sine are două aspecte: imaginea de sine şi stima de sine.

Imaginea de sine (Self-image) reprezintă părerile despre calităţile şi defectele pe care le avem - sau credem că le avem (de ex. o adolescentă se poate considera fiică ascultătoare, studentă bună, prietenă fidelă, talentată la desen etc.).

Stima de sine (Self-esteem) reprezintă modul în care ne autoapreciem, cum ne evalăm în raport cu propriile noastre aşteptări şi aşteptările celorlalţi.Imaginea de sine şi stima de sine se formează începând cu primii ani de viaţă.Formarea unei imagini de sine realiste şi a unei stime de sine ridicate depinde în primul rând de atitudinea celor din jur, în special a părinţilor, fraţilor, prietenilor, cadrelor didactice. Ei sunt cei care prin cuvintele, comportamentele, reacţiile lor ne oferă o “oglindă”, în care se reflectă comportamentele noastre şi prin intermediul căreia începem să ne construim propria imagine. Mulţi părinţi greşesc prin faptul că, dorind să îşi motiveze copiii, le impun cerinţe exagerate în raport cu posibilităţile lor. În acest fel copilul va suferi numeroase eşecuri şi va avea sentimente de vinovăţie pentru că nu se poate ridica la nivelul aşteptărilor părinţilor. O altă greşeală frecventă este etichetarea copilului ca fiind rău, prost, incapabil etc., pentru nişte comportamente greşite. În aceste cazuri părinţii fac o confuzie între comportament şi personalitate, ei devalorizează întreaga personalitate a copilului pentru un singur eşec. Aceste greşeli de natură educaţională duc la conturarea unei imagini negative de sine, la scăderea stimei de sine, cu numeroase consecinţe negative pentru viitorul copilului. Creşterea stimei de sine are o mare importanţă şi se poate realiza prin diferite metode.Dacă stima de sine scăzută se datorează unor competenţe deficitare, este necesară îmbunătăţirea acestor competenţe (de exemplu, dacă un student are o stimă de sine scăzută din cauza unor eşecuri la examene, este importantă îmbunătăţirea tehnicilor de învăţare). Dacă cineva îşi impune nişte standarde exagerate în raport cu posibilităţile sale şi are eşecuri din acest motiv, va fi necesară adoptarea unor standarde mai realiste. Pentru creşterea stimei de sine este esenţial ca individul să îşi conştientizeze calităţile, competenţele, să acorde atenţie succeselor sale, să înveţe să se autovalorizeze.

16

Începând cu perioada pubertăţii copilul depune în mod conştient eforturi pentru a se autocunoaşte. Dorinţa de autocunoaştere devine şi mai accentuată în adolescenţă şi tinereţe.

Autocunoaşterea se poate îmbunătăţi prin formarea obişnuinţei de a ne observa comportamentele, modalitatea de a interacţiona cu cei din jur, de a acţiona şi de a reacţiona în diferite situaţii. De asemenea este important să ne dezvoltăm capacitatea de a ne conştientiza propriile gânduri, emoţii, sentimente, motivaţii. Nu trebuie să neglijăm importanţa informaţiilor verbale şi nonverbale primite de la cei din jur, şi mai ales importanţa opiniilor persoanelor semnificative pentru noi (prieteni, membrii familiei etc.).

AptitudinileAutocunoaşterea presupune şi conştientizarea aptitudinilor. Spunem că o persoană are aptitudini într-un domeniu dacă are posibilitatea de a obţine performanţe superioare în acel domeniu. Obţinerea reală a acelor performanţe depinde de mulţi alţi factori: motivaţie, învăţare, exersare, atitudinea părinţilor şi a cadrelor didactice, condiţii materiale, sănătate etc.

Interesele şi sistemul de valoriConştientizarea intereselor şi a sistemului de valori reprezintă un alt aspect al autocunoaşterii.

Interesele reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate. Interesele au un rol esenţial în luarea deciziilor privind cariera. Formarea intereselor depinde de factori genetici (potenţialul aptitudinal) şi de experienţele de viaţă pe baza cărora individul învaţă să prefere unele activităţi şi să evite altele.

17

Partea a patra

Capitolul 6

STRATEGII MENTALE ALE REUȘITEI

Orice om isi doreste sa devina un "invingator", sa detina numeroase atuuri psihologice, sa tinda spre perfectiune si sa puna in practica o gama larga de strategii mentale ale reusitei. 

Un om care tinde spre perfectiune are din start calitati distincte, isi doreste sa se autodepaseasca, sa isi dezvolte continuu  propria personalitate, astfel incat, in momentul in care se decide sa aplice astfel de strategii mentale este foarte clar ca acestea il vor duce spre succesul dorit.

 Strategia vizualizarii - consta intr-o viziune clara asupra viitorului, o anticipare a succesului.

Se pare ca rolul vizualizarii este foarte important, este ca o masina a timpului care ii permite invingatorului sa se transpuna intr-un nou spatiu si timp, evident diferite de cele actuale.

Acesta este un mod foarte bun prin care invingatorul isi poate controla eventualele anxietati provocate de competitivitate, isi va putea accelera procesul de asimilare si se va putea autoperfectiona.

Strategia obiectivelor - in momentul in care un om stie foarte bine ce isi doreste pentru viitor va putea cu usurinta sa treaca peste greutati.

Aceasta strategie poate fi considerata ca o strategie de programare a viitoarelor actiuni , ea ajuta invingatorul sa aiba cu fiecare nou pas pe care il face o viziune cat mai clara asupra reusitei.

Strategia unei gestionari eficace a situatiilor - aceasta strategie ii permite invingatorului sa ofere un demers dinamic propriilor obiective.

Aceasta strategie are trei elemente fundamentale si il ajuta pe invingator sa invete din propriile esecuri, sa stapaneasca orice consecinta a esecului si sa gestioneze situatiile limita si sa invete si din succese, pentru ca uneori asta este cel mai greu.

In general, oamenii tind sa acorde atentia necesara unui domeniu doar daca intampina o greutate sau chiar un esec, daca totul merge din prima incercare atunci nu vor mai incerca sa asimileze lucrurile invatate sau sa retina modalitatea de reproducere a succesului.

Strategia schimbarilor eficiente si rapide - acest tip de strategie ii permite invingatorului sa isi schimbe starile mentale, scopul este foarte simplu, acela de a ii oferi interlocutorului diverse stari de spirit si de a reusi sa ii influenteze, astfel, comportamentul.

Strategia relationala - aceasta se bazeaza pe comunicare si pe invatare. Pentru a asigura reusita acestei strategii, invingatorul trebuie sa stie foarte bine ce isi doreste sa schimbe si pe cine doreste sa modeleze din anturaj. In acest caz intervine un factor foarte important, pentru a putea sa invete ceva de la interlocutori invingatorul trebuie sa stie foarte bine ce ii lipseste si ce doreste

18

sa imprumute de la cei din jur, de asemenea trebuie sa stie si ce doreste sa modeleze la cei din jur. 

Strategia META - aceasta este o strategie sofisticata si foarte puternica, aceasta ii permite invingatorului sa obtina o pozitie privilegiata in relatia sa cu cei din jur si sa fie un bun observator al propriului comportament.

Aceasta strategie impune ca atunci cand este aplicata sa ne putem observa dinamic, in actiune, astfel rezulta ca aplicatiile acesteia sunt foarte diverse.

Caracteristicile acesteia o fac sa se apropie de principiile strategiei gestionarii eficiente a situatiilor, diferenta este ca META intervine pe parcursul derularii actiunii.

Strategia META are urmatoarele patru fazei:

1. Declansarea - apare in momentul in care pe parcursul desfasurarii unuia dintre pasi, invingatorul realizeaza ca isi poate imbunatati performantele

2. Analiza contextului in care se deruleaza actiunea - caz in care cel care participa la actiune trebuie sa reuseasca sa se detaseze si sa devina propriul spectator, incercand sa faca o analiza subiectiva a contextului

3. Identificarea cauzelor care au creat disfunctionalitati - caz in care trebuie sa se stabileasca schimbarile necesare

4. Punerea in practica a masurilor de corectieAcest tip de strategie permite diminuarea intensitatii reactiilor noastre in cazul in care vom experimenta teama sau trac.

Daca invingatorul va reusi sa aplice strategia cu succes va trece cu usurinta din registrul "emotii-senzatii" in cel de "analiza-evaluare" reusind astfel sa treaca rapid peste orice obstacol.

Fiecare tip de strategie are propriul sau rol, unul care este foarte bine definit, iar punerea lor in practica nu face altceva decat sa ajute invingatorul sa atinga un nivel de excelenta in toate actiunile intreprinse.

Unii specialisti chiar afirma ca cine va reusi sa le aplice intocmai va deveni un invingator intr-un mod accesibil si performant.

Pentru a putea avea un sistem ce ne va asigura reusita, trebuie sa aplicam aceste strategii in functie de anumite criterii foarte importante in contextul utilizarii strategiilor, cum ar fi momentul si durata actiunii, natura informatiilor ce urmeaza a fi analizate, natura actiunilor, contextul si resursele propriului potential.

19