UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI STIINŢE AGRICOLE

DOCTORAT – DOMENIUL BIOLOGIE SPECIALIZAREA ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

“CONTRIBUTII LA ECOLOGIA ORTOPTERELOR (INSECTA, ORTHOPTERA)

DIN DOBROGEA”

~Rezumatul tezei de doctorat~ Conducător de doctorat: Prof. Univ. Dr. Stoica Preda GODEANU

Doctorand: Laura – Mariana PĂIŞ

(căs. POPA)

CONSTANŢA 2010

1

Introducere

Insectele, sunt cel mai numeros grup de animale din lume, ele reprezintă 4/5 din totalul

speciilor cunoscute. Vechimea grupului este foarte mare si se presupune că acum 250 milioane

de ani existau deja un mare numar de insecte. Pe baza datelor paleontologice se estimează că

primele insecte au aparut acum 400 milioane ani, în Paleozoicul inferior.

Astăzi se cunosc în România 172 specii ale ordinului Orthoptera, dintre care 88 aparţin

subordinului Ensifera şi 84 de specii subordinului Caelifera. Ortopterele sunt bioindicatorii

importanţi ai stării de integritate a habitatelor naturale oferindu-ne date referitoare la starea şi

condiţiile habitatului respectiv.

În decursul timpului Ortoptherele au fost studiate aleator fără o urmărire în timp a

populaţiilor. Studiul de faţă reprezinta o cercetare complexă a faunei de ortoptere din trei zone

de lucru din Dobrogea desfăşurată pe parcursul a 6 ani (2004-2009). Am ales trei zone de lucru

deosebite prin condiţiile geomorfologice şi pedoclimatice: două aflate în zone protejate

(dunele de nisip din Rezervaţia Agigea şi zona halofilă – Histria) cel de al treilea langă

Cernavodă în condiţii geomorfologice şi pedoclimatice specifice pentru zonele xeromezofile

stepice tipic dobrogene. În aceste staţionare au fost contorizate date edificatoare şi continue în

cadrul populaţilor de ortoptere sub aspectul compoziţiei în specii şi al evidenţierii indicilor de

biodiversitate.

Scopul lucrării este de a stabili şi evidenţia caracteristicile ecologice ale populaţiilor

formate de orthoptere sub acţiunea factorilor de mediu diferiţi pentru fiecare staţionar de

studiu. Realizarea scopului acestei lucrări are la bază următoarele obiective principale:

1. Identificarea speciilor de ortoptere şi compararea populaţiilor din zone de lucru;

2. Studiul populaţiilor de ortoptere pentru fiecare zonă de lucru şi evidenţierea

particularităţilor acestora;

3. Caracterizarea ecologică a populaţiilor formate de ortoptere.

2

PARTEA I - STADIUL CUNOASTERII 1. ASPECTE PRIVIND SISTEMATICA, BIOLOGIA ŞI ECOLOGIA ORTOPTERELOR 1.1. Istoricul cercetarilor 1.1.1. Istoricul clasificarii ortopterelor

Entomologii estimează că doar 10-15% din insecte au fost descrise şi denumite. De la

clasificarea lui Linne în „Sistema Naturae” (1758) (care reprezinta punctul de început), sistematica

ortopterelor a fost permanent îmbogaţită.

Ortopterele au atras atenţia din timpuri foarte îndepărtate, migraţile fiind aspectul care a suscitat

cele mai mare interes. Au fost găsite picturi egiptene antice, in care sunt bine desenate lăcustele-

călătoare. În Grecia Antică, Aristotel a descris ortoptere şi modul lor de viaţă. Apoi Plinius încearcă o

combatere a lăcustelor în Nordul Africii. De atunci cercetarile asupra grupului s-au diversificat atât în

lume cât şi în România

1.1.2. Istoricul cercetarilor de ortopterologie în lume

Bazele cercetării ortopterelor a fost realizată de Linne începând cu anul 1758, dar după anii

1930, studiile asupra ensiferelor şi caeliferelor se intensifică. Se pune accent atât pe sistematică, cât şi pe

studiul numeroaselor caractere morfologice, pe biologia şi ecologia ortopterelor, ca şi pe răspândirea

zoogeografică a acestora. Sunt studiate populaţii cât mai mari ale diverselor specii, clarificându-se

legăturile intraspecifice şi variabilitatea. Începând cu anii ’80 ai secolului al XX-lea, numărul

specialiştilor în ortoptere la nivel global se măreşte considerabil (Tabel Nr. 1.3.).

1.1.3. Istoricul cercetarilor de ortopterologie în România

Începutul cercetărilor asupra ortopterelor în România a fost realizat de Carl Fuss, care publică

primele date referitoare la ortopterele din ţara noastră in anul 1853. În 1959 apare volumul de ortoptere

în seria “Fauna R. P. R.”, lucrare care sintetizează toate studiile de ortoptere din România până la acea

dată. Cele mai amanunţite studii la noi au fost realizate de Bela Kis în perioada 1952 - 1994. În teza sa

de doctorat (1968) Bela Kis face referiri la istoricul cercetărilor, realizează chei de deteminare ale

ortopterelor foarte bine puse la punct, însoţite de desene la camera clară ale diferitelor părţi ale

corpului, precizând amănunte asupra morfologiei şi răspândirii ortopterelor şi face o descriere a

descrierea tuturor speciilor din România. Materialul a fost colectat în peste 300 de localităţi din ţară, iar

colecţia sa s-a ridicat la peste 100.000 de exemplare. În tabelul 1.4. prezentăm istoricul cercetărilor

asupra acestor insecte în România. În prezent studiul lacustelor este realizat de o echipa de tineri

cercetatori (Drd. Elena Iorgu şi Dr. Ionuţ Iorgu, cercetători la Muzeul de Istorie Naturală “Grigore

Antipa” Bucureşti, Dr. Gabriel Lupu, de la Institutul Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării Tulcea, Dr.

3

Claudiu Iuşan de la Parcul Naţional Munţii Rodnei şi subsemnata. Împreună am organizat primul grup

de cercetare sistematizat al ortopterelor din România).

1. 2. Caracterizarea generala a ortopterelor 1.2.1. Generalităţi Numele de ORTHOPTERA deriva din limba Greaca – ortho = drept si ptera = aripi. Este cel

mai numeros ordin de insecte polineoptere, cuprinzând peste 20 000 de specii actuale.

Ortopterele sunt insecte de talie medie şi mare, larg răspândite atât în zonele calde ale globului

cât şi în cele temperate. Marea lor majoritate sunt fitofage, având aparatul bucal adaptat la ruptul şi

mestecatul alimentelor. Capul este ortognat, mare, prevăzut cu două antene lungi sau scurte. Ochii

compuşi bine dezvoltaţi, ocelii sunt prezenţi la unele grupe, pe când la altele lipsesc (Kis, 1976).

Protoracele este masiv, protejând dorsal capul. Mezo- şi metatoracele sunt sudate între ele. Una

din cele mai importante caracteristici ale ortopterelor este adaptarea la sărit a ultimei perechi de picioare, care

au femurele şi tibiile alungite şi puternice. Aripile anterioare sunt tegminizate, înguste, acoperind în repaus

perechea a doua de aripi, care au câmpul anal şi jugal bine dezvoltate. Abdomenul este alungit la

majoritatea speciilor, masiv la altele, terminat cu doi cerci codali. Masculii prezintă organe stridulante, cu

ajutorul cărora îşi semnalează prezenţa. La mascul, organul copulator este simetric la majoritatea grupelor;

el este prevăzut cu piese chitinizate specifice. La femelă, oviscaptul este bine dezvoltat, format din 2 sau

3 perechi de gonapofize. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (larvele fiind copii în

miniatură a adulţilor) (Skolka, 2001).

Ortopterele sunt specii predominant fitofage, mai rar zoofage (atacă larvele de lepidoptere sau chiar

alte ortoptere) sau omnivore. Cele mai multe trăiesc in pajişti şi fâneţe, dar se întâlnesc şi pe arbori şi arbuşti;

puţine specii sunt tericole (Gryllotalpa gryllotalpa, Gryllus campestris) (Kis, 1976).

1.2.2. Paleontologie şi filogenie

Deşi artropodele constituie un grup bine definit, relațiile dintre clase sunt încă discutabile.

Majoritatea zoologilor le derivă dintr-o tulpină ancestrală de polichete. Cheliceratele formează un

ansamblu natural. Mulţi autori socotesc picnogonidele ca un grup independent. Insectele se apropie de

miriapode, iar legătura este marcată de simfite, intre miriapode şi proture, dintre apterigote. Thysanurele

arată, la rândul lor legături cu terigotele (Firă şi Năstăsescu, 1977).

1.2.3. Încadrarea sistematica Ortopterele fac parte din clasa insectelor. În prezent ortopterele se subdivid din punct de

vedere sistematic în două subordine astfel:

- Subordinul Ensifera (cosaşii, greierii şi coropişniţele) care prezinta 6 suprafamilii, 21 familii,

1900 genuri şi 11000 specii.

4

- Subordinul Caelifera (lăcustele) include 8 suprafamilii, 22 familii, 2400 genuri, 10400 specii

descrise. În România, ordinul Orthoptera cuprinde 186 specii şi subspecii iar în Dobrogea 113 (Tabel

Nr.1.5.)

1.2.4. Elemente de morfologie

Ortopterele sunt insecte de talie medie şi mare, larg răspândite atât în zonele calde ale globului

cât şi în cele temperate.

Ensiferele, in majoritatea cazurilor, sunt insecte de talie mare sau mijlocie. Au un corp alungit,

capul este rotunjit, ortognat, mai rar hipognat de forma conica. Ochii sunt relativ mici, emisferici;

antenele filamentoase si lungi. Protoracele dorsal si lateral este acoperit de pronotul mare. Aripile

anterioare, tegminele, sunt pergamentoase, de culoarea corpului. Cele posterioare sunt membranoase,

transparente si latite. Nervurile modificate ale tegminelor formează organul stridulant. Piciorul posterior

puternic dezvoltat serveste la sarit. La baza tibiei anterioare se găseşte organul timpanal. Abdomenul

alungit prezintă apical cercii, stilii si restul organelor genitale la mascul, iar la femela forma si mărimea

oviscaptului este un caracter taxonomic important (Hellman şi Luquet, 1995).

Corpul Caeliferelor este cilindric, mai mult sau mai puţin alungit. Capul ortognat, mai rar

hipognat. Pe laturile vârfului vertexului, deseori, se găsesc foveolele. Ochii compuşi sunt destul de mari,

ocelii laterali se găsesc la baza inserţiei antenelor, ocelul median pe ridicătura frontalǎ. Pronotul are de

obicei 2 carene laterale şi una medianǎ longitudinalǎ, precum şi 3 şanţuri transversale. Tarsele sunt

triarticulate, rareori uni- sau biarticulate. Nervaţiunea aripilor reprezintă un caracter important în

determinarea unora dintre specii. Majoritatea au aripile bine dezvoltate, însa sunt şi specii brachiptere,

microptere sau aptere. Forma organelor de reproducere are o mare importanţă taxonomică.

Fauna de ortoptere din Romania are reprezentanţi numai din primele 3 subregiuni paleartice şi

anume: subregiunea eurosiberiană din care se găsesc cele mai multe specii, şi din subregiunile –

mediteraneana şi tucmenă. În ceea ce priveşte originea faunei de ortoptere, ea se raportează în timp la 3

centre de origine şi anume: centrul angarian (făcând parte din continentul Laurasia al erei Paleozoice),

centrul mediteranean şi centrul pontic (din jurul Mării Negre şi Mării Caspice).

Conform Listei revizuite a ortopterelor din România, în România sunt cunoscute în

prezent 182 specii de ortoptere (Iorgu, Pisica, Pais, Lupu, Iusan, 2008), distribuite astfel: în Moldova -

127, în Muntenia - 118, în Oltenia - 114, în Dobrogea - 112, în Transilvania - 109, în Banat - 108, în

Maramureş - 102, în Crişana - 92, în Bucovina - 72 . Regiunile ecologice au fost determinate de Doniţa.

2. CARACTERIZAREA PODIŞULUI DOBROGEAN

Teritoriul din sud estul ţării, alăturat Mării Negre, este compus din Dobrogea continentală,

situată între Dunăre, malul Lacului Razelm, Marca Neagră şi graniţa cu Bulgaria, între Ostrov—Vama

5

Veche, precum şi din Delta Dunării şi Complexul lagunar Razelm. Acest teritoriu aparţine la două

judeţe (Tulcea şi Constanţa) (Doniţă şi Ivan, 2005). Dobrogea continentală are o suprafaţă de cea 12

300 km2, iar Delta Dunării şi Complexul lagunar Razelm cea 3 200 km2 (Geografia României, 1983).

Dobrogea continentală este un podiş cu altitudini ce variază între 100 si 476 m, care se înalţă

evident deasupra câmpiilor din vest şi nord, a Deltei Dunării, a Complexului Razelm, ca şi a Mării

Negre, trecând spre sud în Podişul Deliorman. Podişul Dobrogei, cuprins între Dunăre (în vest şi nord),

Marea Neagră (în est) şi graniţa cu Bulgaria (în sud) este o unitate danubiano-pontică. Litoralul

românesc al Marii Negre, în lungime de 244 km, cuprinde doua sectoare: un ţarm jos (între Sulina si

Capul Midia) şi un ţărm înalt cu faleza (între Capul Midia şi Vama Veche).

3. MATERIAL SI METODE DE CERCETARE

3.1. Stabilirea locaţiilor şi a zonelor de lucru

Colectarea probelor de ortoptere s-a facut în două moduri - calitativ în mai multe zone din

Dobrogea şi cantitativă în trei zone de lucru (Agigea, Histria şi Cernavoda) între anii 2004 – 2009 în

lunile calde ale anului – (aprilie - octombrie). Pentru studiul comunităţilor de ortoptere din Dobrogea

am ales – 9 puncte de colectare în judetul Tulcea (Măcin, Culmea Pricopanului, Babadag, Insula Popina,

Tulcea, Rezervaţia Caraorman, Letea, Sulina, Enisala) şi 20 puncte de colectare în judeţul Constanţa

(Rezervaţia Canaraua Fetii, Rezervaţia Hagieni, Mangalia, Vama Veche, Costineşti, Eforie Nord –

Techirghiol, Rezervaţia Agigea, Rezervaţia Fântâniţa-Murfatlar, Rezervaţia Valul lui Traian, Constanţa,

Mamaia, Cernavodă, Cernavodă - Balta Ialomiţei, Rezervaţia Cheile Dobrogei, Gura Dobrogei, Vadu,

Grindul Chituc, Cetatea Histria, Istria, Sinoe)

Pentru prelevarea probelor cantitative am luat trei zone situate la distanţe relativ egală între ele

(aproximativ 65-70 km) (Fig.3.2.): fâneaţă xero-psamofilă (Agigea), sărătură (Histria) şi fâneaţă mezo-

xerofilă (Cernavoda). Cele trei zone de lucru (Fig.3.2.) au particularităţi climatice, pedolgice şi de

vegetaţie specifice. Rezervaţia de dune maritime de la Agigea dispune de un microhabitat deosebit,

specific apropierii de Marea Neagra format pe dunele de nisip. Solul puternic săraturat de la Histria

dezvoltă o vegetaţie halofilă care îşi pune amprenta asupra comunităţii de ortoptere. Cernavoda se află

într-o zonă situata între stepa Baraganului şi stepa Dobrogei şi prezintă caracteristicile clasice a stepei

continentale. Caracteristicile deosebite ale fiecărei zone determină existenţa anumitor populaţii de

ortoptere.

3.2. Metode de prelevare

3.2.1. Prelevari calitative

Metodele de colectare trebuie să ţină seama de mediul de viaţă, perioada de dezvoltare, cadrul

natural şi caracteristicile climatice ale zonei de studiu. Studiul ortopterelor s-a făcut cu precădere din

6

martie-aprilie până în octombrie. Foarte puţine specii supravieţuiesc după ce buruma a căzut. Am

folosit următoarele metode de colectare:

a. Prin cosiri repetate cu fileul entomologic – Fileul entomologic are diametrul de 280 mm şi

lungimea cozii de circa 1 m, ceea ce asigură o manevrare mai bună

b. Prin capturare la ecran luminos – pentru speciile nocturne, bune zburătoare. S-a folosit un ecran

din pânză de culoare albă de 2,5m pe 1,5 m pe care se proiectează lumina unui bec de 300W. Ele sunt

atrase de lumină şi se aşează pe ecran de unde pot fi adunate.

c. Prin prelevare directă cu mâna – acest procedeu se aplica mai ales pentru speciile arboricole şi

arbusticole. La acest tip de capturare trebuie ţinut seama de faptul ca ortopterul trebuie prins de ambele

membre posterioare întrucat poate apare fenomenul de autopsaliză. (Fig. 3.4.)

d. Capturarea speciilor arboricole se face prin scuturarea crengilor copacilor sau ale arbuştilor

deasupra unei umbrele entomologice. Exemplarele astfel capturate se introduc imediat în recipientele de

colectare.

e. Prin capturare cu ajutorul capcanelor Barber – pentru speciile geofile nocturne (majoritatea

greierilor).

3.2.2. Prelevări cantitative

a. Cosirea cu fileul entomologic prin metoda transectelor

Am ales zona de lucru şi am măsurat exact suprafaţa pentru transecte. Măsurarea s-a făcut cu ajutorul

staţiei totale TRIMBLE (aparat de măsurare cu laser)

Zonele de lucru au avut suprafeţe egale de 100 m lungime si 30 m laţime astfel încât rezultatele

obţinute să fie comparabile. După efectuarea măsuratorii au fost fixate jaloane de ghidare. Alegerea

dimensiuni zonelor de lucru respectă recomandările cercetătorilor. Transectul a fost parcurs transectul,

filetând cu fileul entomologic, o filetare coseşte circa 2 m din vegetaţie. S-au efectuat 15 transecte iar pe

un transect au fost efectuate 50 de filetări. Fileul a fost golit la capatul fiecarui transect

b. Metoda pătratului O altă metodă folosită de noi a fost metoda pătratului.

Dupa capturarea ortopterelor aflate in perimetru s-a cântarit masa de vegetaţie umedă şi apoi

aceeaşi masa de vegetaţie dupa 48 ore. Procedura a fost repetata de 4 ori pe aceeaşi suprafaţă de studiu

la fiecare zona în parte. În acest fel s-a estimat masa vegetală disponibilă pentru ortopterele din zonele

de lucru.

Pentru masurarea biomasei ortopterele capturate au fost cântărite umede şi după 48 ore în

captivitate. S-au cantarit toate ortopterele capturate pe o zona de lucru, ortopterele capturate in urma

unui transect, cate un indivd.

c. Măsurarea valorilor unor factori de mediu

La fiecare deplasare în sectorul de lucru am notat valorile factorilor abiotici – temperatura,

viteza vantului.

7

3.3. Metode de transport Pentru transportul probelor s-au folosit două metode: ca organisme vii, în recipiente de

plastic cu capac perforat, sau dupa ucidere cu tampon cu soluţie toxică (Fig. 3.18.), în recipiente de

plastic.

În primul caz am introdus frunze de poacee în recipient. Aceasta pentru ca ortopterele să nu se

atace şi, totodată, cele fitofage să aibă hrană până vor ajunge în laborator. De asemenea, nu am asociat

în recipiente ortopterele carnivore cu cele fitofage. Carnivorele au fost întotdeauna în număr mic în

recipiente. Speciile colectate în borcane de sticlă cu dop. Dopul are o fantă mai largă în care este

introdusă vată îmbibată cu o soluţie soluţie Steiner (eter acetic, eter etilic şi chloroform). Trebuie evitată

expunerea îndelungată a ortopterelor la această soluţie, deoarece culoarea verde poate vira spre roz.

3.4. Metode de preparare şi conservare îndelungată a materialului colectat

După analiza indivizilor în laborator aceştia pot fi omorâţi în recipiente curate de plastic puse în

congelator (Fig. 3.19). Aceasta ni se pare că este cea mai bună metodă pentru a păstra culorile naturale

ale ortopterelor.

3.5. Modalitati de determinare 3.5.1. Fotografierea şi filmarea ortopterelor

Fotografierea ortopterelor am realizat-o cu aparatul foto DSLR Canon EOS 50D, fotografiile

având rezoluţia de 15 megapixeli (3456 x 2304 pixeli). Obiectivul folosit este Obiectiv zoom Canon EF-

S 17-85mm f/4-5.6 IS USM, cu filtru UV. Fotografiile au fost realizate la lumina zilei, de obicei numai

în mediul de viaţă al ortopterelor.

O metodă originală folosită a fost scanarea la o rezoluţie mare (1200 dpi format A 4) a

ortopterelor care pot fi ulterior studiate avand proprietăţile morfologice foarte uşor vizibile. Această

metodă dispune de avantajul că materialul colectat poate fi scanat proaspăt, imediat dupa ce a fost adus

din teren la o luminozitate puternică şi uniformă asfel încât s-au putut decela diferenţe greu sesizabile în

condiţi de studiu clasic (de culoare, marime etc.).

3.5.2. Determinarea ortopterelor în laborator

Determinarea materialului s-a realizat prin analiza morfologiei externe şi a pieselor genitale

folosind determinatoarele realizate de Kis (1976, 1978) şi Bellman & Luquet (1995). Clasificarea

sistematică s-a realizat după Heller et al. (1998) sau după http://www.ortheur.org/.

3.6. Creşterea unor specii în captivitate

Ortopterele în captivitate au un comportament uşor diferit de cel al ortopterelor din mediul

natural, dar se pot face totuşi observaţii asupra modului de hranire, acuplare sau depunerea pontei. Am

realizat creşteri ale ortopterelor în două moduri – am introdus în recipiente mari de sticlă indivizi din

specii diferite rezultaţi în urma unui transect (Fig. 3.25.) sau introducând 10 indivizi ai aceleaşi specii.

8

3.7. Metodele de lucru şi indici ecologici utilizaţi pentru analiza compozitiei fitocenozelor

Am efectuat deplasări în teren în fiecare anotimp, după cum urmează:

Perioada vernală – monitorizarea diferitelor stadii de dezvoltare a speciilor studiate, cartare vizuală pe

itinerariu;

Perioada estivală – efectuarea releveelor, cartare vizuală pe itinerariu, monitorizarea suprafeţelor cheie

în care s-au realizat diferite experimente;

Perioada autumnală – monitorizarea specifică fiecărei specii, completarea listei de specii din

fitocenoze, observaţii asupra distribuţiei speciilor, efectuarea unor experimente “in situ”;

Perioada hiemală - efectuarea unor experimente “in situ” şi “ex situ”.

3.8. Indici ecologici utilizaţi pentru analiza compoziţiei ortopterocenozelor

Pentru a determina relaţiile relaţiilor intra şi interspecifice între diferitele specii ale unei

biocenoze sunt necesare o serie de calcule matematice care ofera o concluzionare mult mai buna asupra

cercetarilor efectuate în teren. Indicii ecologici folosţi:

a. Dominanţa (D) b. Densitatea c. Constanţa (C) d. Abundenţa (A) e. Indicele de semnificaţie ecologică (W) f. Indicele Shannon-Wiener g. Indicele de Afinitate Cenotică (q, indicele Jaccard)

h. Diversitatea maximală – H(s) max

4. CARACTERIZAREA ECOSISTEMELOR DOBROGENE LUATE IN STUDIU

4.1. Ecosisteme de nisipuri – rezervarţia de dune maritime de la Agigea

Rezervarţia de dune maritime de la Agigea (44º05’14’’ N, 28º38’34’’ E) ocupă un teritoriu

nisipos extins pe o suprafaţă de cca 6600 mp, la aproape 50 m de mare, cu altitudinea medie de 10m,

aflată lângă clădirea unde îşi are sediul Staţiunea zoologică marină „I. Borcea" – Agigea. Rezervaţia este

amplasată în partea de NNE a podişului Topraisar.

Analiza pedologica a fost realizată cu sprijinul Oficiul judetean pentru studii pedologice si agrochimice –

Constanta. Probele de sol prelevate de pe suprafaţa de studiu a relevat urmatoarea compoziţie: cantitatea

de nisip şi săruri este foarte mare iar cantitatea de humus este mica cu un pH bazic. Calitatea solului

prelevată la diverse adâncimi (0 – 25 cm şi 25 – 40 cm) nu evidenţiază nici o deosebire între orizonturi.

Climatul este continental-litoral, cu o temperatura medie anuala de 11,2oC. In timpul verii, nisipul atinge

temperaturi si de 42o. În perioada de studiu 2004 – 2009 media lunilor au demonstrat ca anul 2007 a

fost cel mai cald şi anul 2005 cel mai rece.

9

Precipitatiile anuale sunt de 378 mm si umiditatea nisipului creşte în lunile de toamna, odată cu

adancimea. În ultimii ani, seceta Îndelungata a afectat raspândirea speciilor de plante, care şi-au

micşorat suprafaţa sau şi-au limitat perioada de înflorire şi fructificare.

O caracteristică importantă a asociaţiunilor de plante psamofile este slaba acoperire a

solului, din cauza dispunerii plantelor la distanţă destul de mare astfel încat vegetaţia psamofilă de

pe nisipurile maritime diferă destul de puternic de cea aflată pe nisipurile continentale. O asemenea

aşezare este cauzată atât de cantitatea diminuată de substanţe nutritive cât şi de umiditatea redusă a

nisipurilor.

În perimetrul studiat au fost identificate 2 asociaţii vegetale:, Convolvuletum persici, Ephedro – Caricetum

colchicae, şi specii ruderale

Fauna din rezervaţia Agigea are o caracteristica aparte faţa de zonele antropizate din jur. Ca spaţiu

protejat, rezervaţia dispune de o varietate mai mare de plante şi animale. Varietatea producătorilor

fiind mare, implicit şi consumatorii de ordinul I au o mai mare diversitate.

4.2. Ecosisteme de sărătură – Histria

Complexul Razim-Sinoie înglobat în unitatea geografică a Deltei Dunării, este reprezentat, pe

teritoriul judeţului Constanţa, prin subcomplexul Sinoie constituit din lacurile Sinoie, Istria, Nuntaşi —

Tuzla avînd o suprafaţă de 16 500 de hectare.

Sunt ecosisteme edificate pe soluri cu salinitate ridicată şi mijlocie, cu umiditate ridicată (solonceacuri

şi soloneţuri) situate în depresiuni. În general în acest tip de ecosisteme există o concentrare a salinităţii

de la exterior spre interior, care condiţionează şi flora care se dezvoltă. Analiza pedologica a fost

realizată cu sprijinul Oficiul judetean pentru studii pedologice si agrochimice – Constanta. Probele de sol

prelevate de pe suprafaţa de studiu a relevat urmatoarea compoziţie: cantitatea de nisip şi săruri este

foarte mare 495,6 mg/100g sol în primul orizont şi creşte cu adâncimea până la 779,3 mg/100g sol iar

cantitatea de humus este mica cu un pH bazic. Calitatea solului prelevată la diverse adâncimi (0 – 25

cm şi 25 – 40 cm) nu relevă deosebiri între orizonturi

Climatul este continental-litoral, cu o temperatura medie anuala de 12,2oC. In timpul verii ating

temperaturi si de 40oC. Precipitatiile anuale sunt de 300 - 468mm. În perioada de studiu 2004 – 2009

media temperaturilor în lunile aprilie - octombrie au demonstrat că anul 2007 a fost cel mai cald şi anul

2005 cel mai rece.

Speciile de plante din aceste biocenoze sunt în număr redus, dar caracteristice. Aşa sunt Salicornia

europaea, S. ramosissima, Suaeda maritima, Halimione pedunculata, Puccinellia distans, P. distans subsp. limosa,

Artemisia pontica, Salsola soda, Atriplex prostrata, Bassia sedoides, Spergularia marina, S. media, Crypsis aculeata,

Juncus gerardi ş,a. Producţia pajiştilor halofile obligate este de 1,5-2,5 t/ha/an. (Godeanu S.P., 2002)

10

La Histria în zona de lucru se gasesc 4 asociaţii vegetale predominante: Suaedetum maritimae,

Salicornietum europaeae, Lolio-Plantaginetum, Bromo-Cynodonetum

În aceste habitate se pot întâlni un mare număr de specii de heteroptere terestre cum sunt: Aethus

flavicornis (rarã, trãieste în biotopuri nisipoase la baza diferitelor plante ierboase); Aethus nigritus specie

psamofila, xeroterma, Geotomus punctulatus, specie caracteristicã habitatelor nisipoase

4.3. Ecosisteme stepice – Dealul Sofia de la Cernavodă

Dealul Sofia se află pe malul drept al Dunării, în Dobrogea, în vecinătatea localităţii Cernavodă

(44º20’51’’ N, 28º02’17’’ E). În prezent ocupă o suprafaţă de 723,39 ha. Conform datelor cadastrale

terenul aparţine Ocolului silvic, are o suprafaţă totală de 1,3 ha şi are ca destinaţie viitoare împădurirea.

Este la o înalţime de aproximativ 100 m deasupra nivelului Dunări şi la o distanţa de 1,2 km de limita

superioara NV a oraşului Cernavoda (Plan cadastral – Primaria Cernavodă).

Cernavoda se află într-o zonă aflată între stepa Baraganului şi stepa Dobrogei şi prezintă

caracteristicile clasice a stepei continentale. În prezent reprezină un teren viran în care se dezvoltă în

voie specii stepice. Zona de lucru reprezintă, ca şi în celelalte cazuri, o suprafaţa de 30 m laţime şi 100

m lungime.

Probele de sol prelevate de pe suprafaţa de studiu a relevat urmatoarea compoziţie: cantitatea

carbonaţi este foarte mare iar cantitatea de humus scade din profilul superior spre profilele inferioare.

pH-ul se menţine bazic la nivel de 8. Calitatea solului prelevată la diverse adâncimi (0 – 25 cm, 25 –

40 cm, 40 – 60 cm) relevă deosebire minore între orizonturi

Clima regiunii este temperat continentală ce permite existenţa unei perioade favorabile pentru

vegetaţie în lunile martie - aprilie - mai, ce alternează cu o perioadă nefavorabilă (secetoasă) in

lunile iulie - august - septembrie. Iernile sunt geroase pentru că Dunărea crează o zonă cu

umiditate ridicată determinand fenomenul de îngheţ. Temperatura medie anuală este de 14°C iar

precipitaţiile medii anuale de 400 mm. În perioada de studiu 2004 – 2009 media temperaturilor in

lunile aprilie - octombrie au demonstrat ca anul 2008 a fost cel mai cald şi anul 2005 cel mai rece.

Taluzurile din Dealul Sofiei – locul de unde au fost facute capturile - sunt acoperite de numeroase

specii de plante ruderale şi stepice, care sub influenta atmosferei umede dată de prezenţa Dunării se

dezvolta abundent: Poa bulbosa, Trifolium sp., Festuca sp., Lolium perene, Cynodon dactylon, Alopecurus

pratensis, Verbascum phlomoides, Lamium album sau Tusilago farfara, Papaver somniferum

La Cernavoda se gasesc 4 asociaţii vegetale predominante: Botriochloetum xerantheme-tosum annui, Bromo-

Cynodonetum, Artemisio austriacae-Poetum bulbosae, Specii ruderala

Fauna este tipic de stepa, dominante fiind speciile consumatoare de biomasă în special ortopterele

apoi coleopterele

11

4.4. Alte ecosisteme din Dobrogea din care au fost colectate ortoptere

Dobrogea am ales – 9 puncte de colectare în judetul Tulcea (Măcin, Culmea Pricopanului,

Babadag, Insula Popina, Tulcea, Rezervaţia Caraorman, Letea, Sulina, Enisala) şi 20 puncte de colectare

în judeţul Constanţa (Rezervaţia Canaraua Fetii, Rezervaţia Hagieni, Mangalia, Vama Veche, Costineşti,

Eforie Nord – Techirghiol, Rezervaţia Agigea, Rezervaţia Fântâniţa-Murfatlar, Rezervaţia Valul lui

Traian, Constanţa, Mamaia, Cernavodă, Cernavodă - Balta Ialomiţei, Rezervaţia Cheile Dobrogei, Gura

Dobrogei, Vadu, Grindul Chituc, Cetatea Histria, Istria, Sinoe)

5.1. Clasificarea şi caracterizarea speciilor întalnite Studiul ortopterocenozelor din Dobrogea a fost desfăşurat pe o durată de 6 ani între anii 2004 –

2009. Au fost identificate 82 specii şi subspecii de ortoptere în 29 puncte de colectare iar exclusiv în

staţionare 58 specii şi subspecii de ortoptere 48 în la Agigea, 39 la Histria şi 42 la Cernavoda (Tabel.

Nr.5.1.).

Tabel Nr.5.1. Speciile identificate în zonele de lucru Agigea, Histria şi Cernavoda

Nr.crt

Specia Agigea Histria Cernavoda

1. Tylopsis liliifolia ++ - + 2. Phaneroptera nana +++ + +++ 3. Leptophyes albovittata + + +++ 4. Isophya rectipennis + - - 5. Poecilimon fussii + - +++ 6. Poecilimon brunneri + - - 7. Saga campbelli gracilis - + - 8. Conocephalus hastatus + - - 9. Conocephalus fuscus + + +++ 10. Ruspolia nitidula ++ + ++ 11. Tettigonia viridissima ++++ ++ ++++ 12. Tettigonia caudata + - + 13. Decticus verrucivorus +++ ++ +++ 14. Decticus albifrons ++++ +++ - 15. Platycleis affinis ++ ++ + 16. Platycleis intermedia + + + 17. Platycleis albopunctata grisea +++ +++ ++ 18. Platycleis veyseli +++ +++ +++ 19. Pholidoptera griseoaptera + - + 20. Pholidoptera fallax + - + 21. Rhacocleis germanica + - + 22. Ephippiger ephippiger ++ - ++ 23. Gryllus campestris +++ +++ +++++ 24. Melanogryllus desertus ++ + +++ 25. Modicogryllus frontalis + + ++ 26. Oecanthus pellucens ++++ +++ ++++

12

Nr.crt

Specia Agigea Histria Cernavoda

27. Arachnocephalus vestitus + + - 28. Gryllotalpa gryllotalpa + + ++ 29. Tetrix ceperoi - + + 30. Tetrix subulata - + - 31. Tetrix bolivari - + - 32. Tetrix tenuicornis + + + 33. Paracaloptenus caloptenoides + - - 34. Calliptamus italicus ++ ++ +++ 35. Calliptamus barbarus ++++ ++++ ++ 36. Pezotettix giornae +++ + +++ 37. Acrida ungarica +++ +++ +++ 38. Oedaleus decorus ++ + + 39. Oedipoda caerulescens +++ + + 40. Oedipoda germanica + - - 41. Sphingonotus caerulans ++ - - 42. Acrotylus insubricus ++++ ++ +++ 43. Acrotylus longipes ++ - - 44. Aiolopus thalassinus - + ++ 45. Epacromius coerulipes - + - 46. Dociostaurus brevicollis + + - 47. Stenobothrus lineatus ++ ++ +++ 48. Omocestus rufipes - - +++ 49. Omocestus minutus ++ ++ + 50. Omocestus petraeus + - - 51. Gomphocerippus rufus - - + 52. Chorthippus brunneus +++++ +++ ++++++53. Chorthippus mollis - - + 54. Chorthippus loratus +++++ ++++ ++++ 55. Chorthippus dichrous - +++ - 56. Chorthippus parallelus - - +++ 57. Euchorthippus pulvinatus + + + 58. Euchorthippus declivus ++ + +++

Total 47 38 42

În cele ce urmează facem o prezentare a celor 82 ortoptere întâlnite de noi evidenţiind unele

caractere morfologice, elemente de biologie, răspândire pe glob precizând de asemenea şi locaţiile unde

le-am întâlnit.

5.1.1. Specii de ortoptere rare semnalate în Dobrogea

Comunităţile de ortoptere de pe teritoriul Dobrogei sunt influenţate de condiţiile fizico-

climatice ale acestui teritoriu, în ansamblu diferite de cele din restul ţării. Astfel, aici există habitate ce

permit dezvoltarea unor specii interesante, fie endemice pentru România, fie specifice Dobrogei şi care

nu pot supravieţui în alte ecosisteme din ţara noastră. Ortopterele rare semnalate în Dobrogea în ultimii

13

ani totalizează un număr de 19 specii răspândite cu preponderenţă în arii protejate. Dintre cele 19

specii specii de ortoptere rare semnalate de noi în Dobrogea între anii 2004 şi 2009, 14 specii aparţin

familiilor Tettigoniidae şi Gryllidae din subordinul Ensifera, iar 5 specii aparţin familiilor Tridactylidae,

Tetrigidae, Pamphagidae şi Acrididae din subordinul Caelifera.

Dintre cele 19 specii de ortoptere rare din Dobrogea, 5 specii sunt ameninţate cu dispariţia

datorită distrugerii habitatelor: Saga campbelli probabil că a dispărut din fâşia de litoral dintre Mamaia şi

Năvodari datorită urbanizării zonei, Platycleis medvedevi are un areal foarte restrâns la Valul lui Traian,

rezervaţia fiind înconjurată de terenuri agricole, Ancistrura nigrovittata are de asemenea un areal de

răspândire destul de mic în sud-vestul Dobrogei, limitat la câteva păduri, iar Bradyporus macrogaster se

găseşte numai în pădurea Babadag, zonă relativ protejată de impactul antropic. Arealul speciei

Asiotmethis limbatus era mai larg în trecut, cuprinzând Techirghiol, Murfatlar, Agigea, Mangalia (în anii

1950-1970), în ziua de azi acesta restrângându-se mult (Iorgu, Păiş, Pisica, 2006).

Puţine specii sunt protejate în ţara noastră: Onconotus servillei şi Saga pedo se află pe Lista Roşie a Uniunii

Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale (IUCN,

http://www.iucnredlist.org). Saga pedo, şi Paracaloptenus caloptenoides sunt specii incluse în Anexa IV

“Specii de animale şi plante de interes comunitar care au nevoie de protecţie strictă”, din Directiva

Consiliului European 92/43/EEC de la 21.05.1992 (http://eur-lex.europa.eu/)

5.2. Ortopterocenozele de la Agigea Probele au fost prelevate pe parcursul a 6 ani 2004 – 2009 în Rezervaţia de dune de la Agigea.

Colectările au început în luna aprilie şi au fost realizate periodic până în octombrie. Am efectuat un

numar de 10 colectari la intervale de aproximativ 3 saptamani. Zona de lucru Agigea a avut o suprafaţa

de 3000 mp.

5.2.1. Analiza comparativa a abundenţei numerice si relative

Au fost capturate în zona Agigea un număr total de 5360 ortoptere. Cel mai mare număr de

ortoptere s-a înregistrat în anul 2006 iar cel mai mic în anul 2005. Anii 2004 şi 2006 au fost ani tipici

pentru Dobrogea în care valorile factorilor abiotici nu au avut variaţii semnificative şi au permis

dezvoltarea unor populaţii constante la Agigea. Anul 2005 a prezentat un tablou al precipitaţiilor atipic.

Tempertura mai mică relaţionată cu precipitaţiile abundente au afectat populaţiile de ortoptere.

Higroscopicitatea solului nisipos a fost de asemena un factor care a reacţionat la schimbarile bruşte ale

valorilor factorilor de mediu. Anii 2007, 2008 au prezentat veri secetoase afectand într-o proporţie mai

mică numărul de ortoptere. Evoluţia în timp a numărului de ortoptere la Agigea ne oferă date

importante asupra condiţiilor de mediu dar mai ales asupra stării generale a populaţiilor de animale din

rezervaţie. Din punct de vedere al biodiversităţii situaţia pe ani este relativ similară; cele mai multe

specii au fost în anul 2004 (47 specii) iar cele mai putine in anul 2005 (37 specii).

14

Analiza abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de temperatură şi sezon indică următoarea

evoluţie:

În lunile aprilie – mai numărul de ortoptere este mic. La o temperatura medie de aproximativ

19o C larvele încep să eclozeze la sfarşitul lunii aprilie şi mai. Sunt foarte puţine specii cu limite strânse

de toleranţă faţă de temperatură. Valoarea medie de indivizi pe probă pentru luna aprilie este de

aproximativ 10 ortoptere iar pentru luna mai 20. Variaţiile pot fi date de precipitaţii În probele din luna

iunie se observă o creştere progresivă a numărului de ortoptere la o temperatura medie de 24o C. Acum

apar majoritatea stadiilor larvare iar în probe sunt aproximativ 50 de indivizi (fig. .). Vegetaţia

abundentă favorizează dezvoltarea ortopterelor; chiar şi în zilele foarte calduroase (ex: 20.06.2004 – 26

indivizi) numărul de ortoptere nu variaza foarte mult de la an la an în aceeaşi perioada deoarece nu este

instalat fenomenul de secetă. Linia de tendinţă din această perioadă arată o creştere mai accentuată a

numărului de ortoptere către sfârşitul lunii faţă de perioada anterioară. Variaţiile pot fi date de

precipitaţiilor sau viteza vântului. De exemplu pe 12.06.2002 au fost capturate 9 ortoptere la o

temperatură de 25o C dar la o viteză crescută a vântului

În luna iulie numarul de ortoptere creşte progresiv. Valoarea medie a ortopterelor pentru jumătatea

lunii este de 54 indivizi, similară cu valoarea medie a lunii iunie. În ultima parte a lunii abundenţa

numerică medie creşte semnificativ în jurul valorii de 152 ortoptere. Creşterea temperaturii determina

apariţia fenomenului de secetă. Solul nisipos de la Agigea nu reţine apa astfel biomasa vegetaţiei scade.

În această perioadă creşte abundenţa ortopterelor cu limite de toleranţă largi faţă de temperaturi

ridicate. Apar majoritarea stadiilor adulte care sunt mai rezistente faţă de larve la temperaturi ridicate.

Temperatura optimă de colectare a ortopterelor este de 27 o C. La o temperatura medie de 31 o C

abundenţa numerică a ortopterelor este scăzută. Viteza vantului este minimă, briza mării menţine

umiditatea seara şi pe parcursul nopţii şi crează un microclimat specific. In data de 1 august 2005 în

proba nu a fost capturat nici un ortopter. Precipitaţiile abundente din perioada respectivă, oscilaţiile

temperaturii au influenţat negativ populaţiile de ortoptere.

În perioada august – septembrie tendinţă este liniară, abundenţa numerică este crescută. Majoritatea

speciilor ating dezvoltarea maximă, apar şi ortoptere din a doua generaţie a unor specii (ex. Chorthippus

brunneus). Valoarea medie este în jur de 220 ortoptere la o temperatură medie de 27- 28oC. De remarcat

şi în acest sezon variaţia abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de tempertură. De exemplu

proba din 31.08.2008 prezntă mai puţine ortoptere comparativ cu aceeaşi perioadă din alţi ani acest

lucru fiind relaţionat cu temperatura crescută de 38 o C. La sfârşitul verii datorită creşterii masei de

vegetaţie temperatura crescută nu mai afectează drastic ortopterele (ex. Proba din 31.08.2007 la o

temperatura de 33 o C este similară cu probele altor ani colectate la o temperatură mai mică).

În ultima perioadă, septembrie – octombrie, tendinţa numărului de ortoptere este

descrescătoare. Valoarea medie pentru septembrie este de 115 indivizi la o temperatura medie de 19oC.

15

Multe specii depun ponta profitând de masa de vegetaţie mai mare din acest sezon. O data cu scăderea

temeperaturii (mai ales pe perioada nopţii) în octombrie abundenţa numerică a ortopterlor scade la o

valoare medie de 50 indivizi la o temperatura de 18oC. De exemplu proba din 8.10.2008 a prezentat 14

ortoptere la o temperatură de 14oC. Populaţiile de ortoptere din 2005, afectate de temperatura scăzută

dar şi de prezenţa precipitaţiilor pe tot parcursul anului, se regasesc in proba din luna octombrie cu doar

5 indivizi.

O analiză a abundenţei numerice a speciilor de ortopterelor pe ani arată unele particularităţi: De

exemplu speciile Phaneroptera nana şi Tylopsis liliifolia prezintă un număr mai mare de indivizi în anii 2004

şi 2006 ceea ce indică o persistenţă a vegetaţiei de fâneaţă.

Specia Acrotylus longipes prezintă un număr ridicat de indivizi în anul 2007 (156 indivizi) ceea ce

indică condiţii xerotermice.

Abundenţa relativă totală pentru zona Agigea arată ca specia Acrotylus longipes formează

ortopterocenoza de baza. O altă specie care formează populaţii stabile pe dunele de nisip este

Calliptamus barbarus, specie cu cerinţe puternic xerofile care se adaptează foarte bine in acest biotop.

Urmează Chorthippus loratus, care alaturi de Chorthippus brunneus, sunt specii puternic adaptabilă la condiţii

variate ale factorilor de mediu. Datorită numărului mare de insecte specia carnivoră Decticus albifrons

formează o populaţie stabila, de asemenea. Speciile termofile Oedipoda caerulescens şi Oecanthus pellucens

prezintă număr mare de indivizi dar fluctuează în decursul anilor de studiu, numărul mai mare de

indivizi în unii ani indică abundenţa masei vegetale.

5.2.2. Analiza comparativa a dominanţei în zona Agigea

La Agigea în probe am capturat ortoptere aparţinând la 47 specii dintre care 8 specii dominante

(Calliptamus barbarus si Acrotylus insubricus sunt specii eudominante), 21 specii subdominante şi 17 specii

sunt recedente

În condiţii de mediu stabile, la Agigea sunt aproximativ 3-4 specii eudominante Chorthippus brunneus,

Chorthippus loratus, Acrotylus longipes, Acrotylus longipes. Această ordine se schimbă în anul 2005 cand specia

Decticus albifrons devine eudominanta.

Speciile subdominante şi recedente sunt în general cele care migrează din zona adiacentă de

faneaţă (Tylopsis liliifolia, Phaneroptera nana, Conocephalus fuscus, Ruspolia nitidula, Tettigonia viridissima).

5.2.3. Analiza comparativă a indicele de semnificaţie ecologică în zona Agigea

Din punct de vedere al indicelui de semnificaţie ecologică, speciile caracteristice au fost Calliptamus

barbarus, Acrotylus insubricus, Acrotylus longipes, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus. Variaţia pe ani este

dată de schimbari în compoziţia unor factori care favorizează mai mult una din specii. Procentul

indicelui de semnificaţie ecologică a speciilor Acrotylus insubricus şi Acrotylus longipes a este mai mare cand

temperatura medie este uşor mai mare. Numărul ridicat a speciilor caracteristice indică un ecosistem

stabil.

16

Date fiind conditiile termofile si xerice ale dunelor, biodiversitatea specifica este relativă. Cu toate

acestea biomasa ortopterelor este mare, fiind printre putinele specii de insecte care se adapteaza acestui

tip de habitat. Şi in cazul ortopterelor sunt putine specii totuşi care se pot adapta regimului de hrana

bazat pe graminee cu un aport scazut energetic. Concurenţa intraspecifica este ridicata.

5.2.4. Analiza constanţei în zona Agigea Speciile euconstante au fost Calliptamus barbarus, Platycleis affinis, şi Acrotylus insubricus, 5 specii

constante Decticus albifrons, Acrotylus longipes, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus, Euchorthippus

pulvinatus. Constanţa acestor specii definesc un habitatul cu tendinţe xerice. 16 specii au fost accesorii si

23 accidentale şi aparţin ecosistemului de faneaţă adiacent.

5.3. Ortopterocenozele de la Histria Au fost capturate în zona Histria un număr total de 5830 ortoptere. Cel mai mare număr de

ortoptere s-a înregistrat în anul 2009 iar cel mai mic în anul 2005.

Anii 2004, 2006 şi 2009 au fost ani tipici pentru Dobrogea în care valorile factorilor abiotici nu au avut

variaţii semnificative şi au permis dezvoltarea unor populaţii constante la Histria. În anul 2005

cantitatea de precipitaţii a fost crescută pe tot parcursul perioadei de studiu. Temperatura mai mică

relaţionată cu precipitaţiile abundente au afectat populaţiile de ortoptere. Solul de săratură a fost de

asemenea un factor care a limitat dezvoltarea ortopterelor. Anii 2007, 2008 au prezentat veri secetoase

afectand într-o proporţie mai mică numărul de ortoptere. Evoluţia în timp a numărului de ortoptere la

Histria ne oferă date importante asupra condiţiilor de mediu dar mai ales asupra starii generale a

populaţiilor de animale din zona protejata Razelm - Sinoe. Din punct de vedere al biodiversităţii, situaţia

pe ani este relativ similară: dintr-un total de 39 specii semnalate în aceasta zonă cele mai multe specii

capturate au fost în anul 2006 (37 specii) iar cele mai puţine în anul 2009 (32 specii).

Analiza abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de temperatură şi sezon indică următoarea

evoluţie:

În lunile aprilie – mai numărul de ortoptere este mic. La o temperatura medie de aproximativ

16-21o C larvele încep să eclozeze la sfarşitul lunii aprilie şi mai. Sunt foarte puţine specii cu limite

strânse de toleranţă faţă de temperatură. Valoarea medie de indivizi pe probă pentru luna aprilie este de

aproximativ 17 ortoptere iar pentru luna mai 37. În zona de lucru Histria viteza ridicată a vantului este

factorul care limitează dezvoltarea ortopterelor primăvara.

În probele din luna iunie se observă o creştere progresivă a numărului de ortoptere la o

temperatura medie de 24o C. Acum apar majoritatea stadiilor larvare. În prima parte a lunii iunie la o

temperatură de aproximativ 22o C, abundenţa numerică a ortopterelor prezintă o valoare medie mai

scăzută (47 indivizi) faţă de sfârşitul lunii iunie când temperatura creşte la 25o C şi valoarea medie creşte

17

la 105 indivizi. Vegetaţia abundentă favorizează dezvoltarea ortopterelor chiar şi în zilele foarte

calduroase din unele zile (ex: 20.06.2004 – 111 indivizi). Umiditatea încă ridicată a aerului şi solului

influenţează pozitiv abundenţa ortopterelor în iunie. Linia tendinţei arată o creştere mai accentuată a

numărului de ortoptere către sfârşitul lunii faţă de perioada anterioară. Variaţiile pot fi date de

precipitaţiilor sau viteza vântului - de exemplu la data de 9. 06. 2009 au fost capturate 39 ortoptere la o

temperatură de 22o C

În luna iulie numarul de ortoptere creşte progresiv. Valoarea medie a ortopterelor pentru jumătatea

lunii este de 137 indivizi. În ultima parte a lunii abundenţa numerică medie creşte semnificativ în jurul

valorii de 166 indivizi. Creşterea temperaturii la Histria nu determina apariţia fenomenului de secetă

accentuată deoarece umiditatea aerului este menţinută de lacurile din apropiere. Solul de sărătură este

cel care limitează dezvoltarea multor specii de plante şi implicit a ortopterelor în perioada verii. În

această perioadă creşte abundenţa ortopterelor cu limite largi de toleranţă faţă de temperaturi ridicate.

Apar majoritarea stadiilor adulte care sunt mai rezistente faţă de larve la temperaturi ridicate.

Temperatura optimă de colectare a ortopterelor este de 27 - 28 o C. In data de 29 iulie 2005 în proba au

fost capturate 53 ortoptere (faţă de media de 166 ortoptere). Precipitaţiile abundente din perioada

respectivă, oscilaţiile temperaturii au influenţat negativ populaţiile de ortoptere. Linia de tendinţă

prezintă o uşoară ascensiune catre sfarşitul lunii iulie

În perioada august – septembrie linia de tendinţă coboară uşor spre sfârşitul verii dar

abundenţa numerică este cea mai crescută. Majoritatea speciilor ating dezvoltarea maximă, apar şi

ortoptere din a doua generaţie a unor specii (ex. Chorthippus sp.). Valoarea medie este în jur de 184

ortoptere la o temperatură medie de 29 o C pentru luna august şi 162 ortoptere la o temperatură medie

de 25 o C . De remarcat şi în acest sezon variaţia abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de

tempertură. Influenţa temperaturii este mai evidentă în luna august în care masa vegetaţiei este mai

scăzută. Şi în această perioadă temperatura optimă reiese a fi 27oC; de exemplu proba din 23.08.2008

prezintă cele mai multe ortoptere (231 indivizi) comparativ cu aceeaşi perioadă din alţi ani acest lucru

fiind relaţionat cu temperatura 27 o C. În luna septembrie, numărul ortopterelor scade uşor, unele specii

termina ciclul de dezvoltare sau elementul hrana specifica dispare.

În septembrie – octombrie tendinţa numărului de ortoptere este descrescătoare mai ales

pentru luna octombrie. Valoarea medie pentru septembrie este de 81 indivizi la o temperatura medie de

19oC iar pentru octombrie valoarea medie este de 30 indivizi la o temperatura medie de 17oC. De

exemplu proba din 8.10.2008 a prezentat 14 ortoptere la o temperatură de 14oC. Populaţiile de

ortoptere din 2005, afectate de temperatura scăzută dar şi de prezenţa precipitaţiilor pe tot parcursul

anului, prezinta in proba din luna octombrie doar 5 indivizi. Dacă perioada precedentă colectarii este

caldă, atunci în luna octombrie a unor ani se observă în probe mai mulţi indivizi faţă de perioadele în

18

care sezonul a fost mai rece (de exemplu proba din 8.10.2008 a conţinut 14 indivizi iar proba similară

din anul următor (14.10.2009) a conţinut 84 indivizi).

O analiză a abundenţei numerice a speciilor de ortopterelor pe ani confirmă unele particularităţi:

de exemplu specia Saga campbelli gracilis are cerinţe stricte faţă de condiţiile de mediu (specie termo-

xerofilă protejată), trăieste în fâneţele înalte.

Specii din genul Calliptamus sp. indică un habitat termofil si prezintă un număr ridicat de indivizi

în majoritatea anilor de studiu.

Abundenţa relativă totală pentru zona Agigea arată ca speciile Chorthippus brunneus, Chorthippus

loratus şi Calliptamus barbarus formează baza ortopterocenozei la Histria cu valoarea medie a abundenţei

numerice de peste 10%. O altă specie care formează populaţii stabile este Epacromius coerulipes care

alaturi de Aiolopus thalassinus sunt specii indicatoare pentru sărătură. Urmează Chorthippus loratus care

alaturi de Chorthippus brunneus sunt specii puternic adaptabile la condiţii variate ale factorilor de mediu.

Datorită numărului mare de insecte, specia carnivoră Decticus verrucivorus formează o populaţie stabila de

asemenea. Speciile termofile Omocestus minutus şi Oecanthus pellucens prezintă efective similare în toţi anii.

Cu excepţia anului 2005, populaţiile de ortoptere au prezentat un aspect stabil privind abundenţa în

probe.

5.3.2. Analiza comparativa a dominanţei în zona Histria

La Histria în probe am capturat ortoptere aparţinând la 39 specii dintre care 5 specii dominante

(Chorthippus brunneus, Calliptamus barbarus si Chorthippus loratus sunt specii eudominante), 12 specii

subdominante şi 23 specii sunt recedente şi subrecedente.

Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus şi Calliptamus barbarus sunt specii eudominante în majoritatea

anilor de studiu. Anul 2008 a fost favorabil pentru formarea unor populaţi foarte stabile cu un procent

de peste 20% al dominanţei pentru speciile eudominante. Se remarcă speciile puternic xerofile care

realizează ortopterocenozele din acest habitat. În condiţii de mediu stabile la Histria sunt

aproximativ 3-4 specii eudominante. Această ordine nu se schimba radical nici în anul 2005, cand

condiţiile de mediu au fost diferite..

Speciile subdominante şi recedente sunt specii care nu gasesc aici condiţiile ideale de dezvoltare

fie din cauza tipului de sol saraturat, fie din cauza amplitudini vantului.

5.3.3. Analiza comparativă a indicele de semnificaţie ecologică în zona Histria

Speciile care sunt adaptate la condiţiile de pe sărătură de la Histria sunt caracteristice acestui tip de

habitat. Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus cu un numar ridicat de indivizi, sunt

specii termofile si concurează în rezervaţie cu speciile caracteristice săraturilor Epacromius coerulipes şi

Aiolopus thalassinus.

19

Dinamica speciilor caracteristice Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus relevă faptul

că specia Chorthippus brunneus prezintă varfuri de creştere în luna august şi este mai abundent decat

celelalte dou în majoritatea anilor. Calliptamus barbarus are o evoluţie constantă.

Date fiind conditiile termofile si xerice de pe sărături, biodiversitatea specifica este relativă. Cu toate

acestea biomasa ortopterelor este mare şi coexistă la Histria cu populaţii mari de Aranee, Diptere sau

Himenoptere. Deschiderea spaţiului protejat, microclimatele higrofile aflate în apropierea celor puternic

xerice crează un tip de ortopterocenoză deosebit pe sărăturile de la Histria.

5.3.4. Analiza constanţei în zona Histria

Speciile euconstante au fost: Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus, Chorthippus dichrous şi

Euchorthippus declivus, iar 12 specii sunt constante: Decticus albifrons, Acrotylus longipes, Chorthippus brunneus,

Chorthippus loratus, Euchorthippus pulvinatus. 9 specii au fost accesorii si 14 accidentale. Numărul mare d

especii constante indică gradul de biodiversitate şi stabilitate a ecosistemului.

5.4. Ortopterocenozele de la Cernavoda

Probele au fost prelevate pe parcursul a 6 ani - 2004 – 2009 în zona Cernovodă. Colectările au

început în luna aprilie şi au fost realizate periodic până în octombrie. Am efectuat un numar de 10

colectari în fiecare an la intervale de aproximativ 3 saptamani. Zona de lucru Cernavoda a avut o

suprafaţa de 3000 mp.

5.4.1. Analiza comparativă a abundenţei numerice şi relative

Au fost capturate în zona Cernavoda un număr total de 4821 ortoptere. Cel mai mare număr de

ortoptere s-a înregistrat în anul 2006 (936 indivizi) iar cel mai mic în anul 2005 (348 indivizi).

Anii 2004 şi 2006 au fost ani tipici pentru Dobrogea în care valorile factorilor abiotici nu au avut variaţii

semnificative şi au permis dezvoltarea unor populaţii constante la Cernavoda. Temperatura mai mică

relaţionată cu precipitaţiile abundente au afectat populaţiile de ortoptere în 2005. Structura solului de tip

leosoid a fost de asemenea un factor care a reacţionat la schimbarile bruşte ale valorilor factorilor de

mediu. Anii 2007, 2008 au prezentat veri secetoase afectand într-o proporţie însă mai mică numărul de

ortoptere (Fig. 5.150.). Evoluţia în timp a numărului de ortoptere la Cernavoda ne oferă date

importante asupra condiţiilor de mediu dar mai ales asupra starii generale a populaţiilor de animale din

zone stepice semiantropizate foarte des întâlnite în Dobrogea. Din punct de vedere al biodiversităţii,

situaţia pe ani este relativ similară; cele mai multe specii au fost în anul 2004 (41 specii) iar cele mai

puţine în anul 2005 (31 specii).

Analiza abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de temperatură şi sezon indică următoarea

evoluţie:

20

În lunile aprilie – mai numărul de ortoptere este mic. La o temperatura medie de aproximativ

19oC larvele încep să eclozeze la sfarşitul lunii aprilie şi mai. Valoarea medie de indivizi pe probă pentru

luna aprilie este de aproximativ 5 ortoptere, iar pentru luna mai 40 ortoptere. Conform liniei de tendinţă

în această zonă de lucru majoritatea stadiilor larvare apar în luna mai. Variaţiile pot fi date de precipitaţii

şi expunerea pantei.

În probele din luna iunie se observă o creştere progresivă a numărului de ortoptere la o

temperatura medie de 23-25o C. Acum apar majoritatea stadiilor larvare iar în probe sunt aproximativ 49

de indivizi în prima parte a lunii şi o medie de 83 indivizi în probele din partea a doua a lunii iunie. Linia

de tendinţă din această perioadă arată o creştere mai accentuată a numărului de ortoptere către sfârşitul

lunii faţă de perioada anterioară. Variaţiile pot fi date de precipitaţii cum au fost ele semnalate în anul

2005.

În luna iulie numarul de ortoptere creşte progresiv. Valoarea medie a ortopterelor pentru jumătatea

lunii este de 54 indivizi, similară cu valoarea medie a lunii iunie. În ultima parte a lunii abundenţa

numerică medie creşte semnificativ în jurul valorii de 152 ortoptere. Creşterea temperaturii determina

apariţia fenomenului de secetă. Solul loessoid de la Cernavodă nu reţine apa astfel biomasa vegetaţiei

scade. În această zonă de lucru acestă influenţă a temperaturilor mari este cel mai uşor de observat în

cazul populaţiilor de ortoptere de exemplu la o temperatura medie de 30oC în iulie media numărului de

ortoptere este de 71 indivizi, mai mic comparativ cu luna iunie care prezintă o medie mai mare. Apar

majoritarea stadiilor adulte care sunt mai rezistente faţă de larve la temperaturi ridicate. Temperatura

optimă de colectare a ortopterelor este de 27oC. Media numărului de ortoptere creşte catre sfârşitul

verii, mult mai târziu decât în cazul zonelor de la Agigea si Histria. Biodiversitatea scăzută a vegetaţiei,

seceta limitează dezvoltarea ortopterelor.

În perioada august – septembrie tendinţă este liniară, abundenţa numerică este crescută. Majoritatea

speciilor ating dezvoltarea maximă, apar şi ortoptere din a doua generaţie a unor specii . Valoarea

medie este în jur de 157 ortoptere la o temperatură medie de 26 o C. În prima parte din septembrie

populaţiile de ortoptere ating limita superioară. De remarcat şi în acest sezon variaţia abundenţei

numerice a ortopterelor în funcţie de tempertură. În perioada septembrie 2005 volumul precipitaţiilor

din acel an au scărut iar ortopterele au reechilibrat rapid populaţia.

În ultimă perioadă, septembrie – octombrie tendinţa numărului de ortoptere prezintă o

descendenţă rapidă catre luna octombrie. Valoarea medie pentru septembrie este de 73 indivizi la

sfarşitul lui septembrie şi o medie de 23 indivizi în octombrie la o temperatura medie de 19-21 o C.

O analiză a abundenţei numerice a speciilor de ortopterelor pe ani arată unele particularităţi: De

exemplu specia Oecanthus pellucens prezintă un număr mai mare de indivizi în anul 2007 ceea ce indică

condiţii xerotermice. În general nu se observă diferenţe mari de efectiv de la un an la altul ceea ce

înseamna ca ecosistemul şi-a pastrat limitele de evoluţie.

21

Abundenţa relativă totală pentru zona Cernavoda arată ca specia Chorthippus brunneus formează

ortopterocenoza de baza cu un procent de 21,31 %. O altă specie care formează populaţii stabile în

această zonă este Chorthippus loratus care alaturi de Oecanthus pellucens (specie cu cerinţe puternic xerofile)

care se adaptează foarte bine în condiţiile de stepă. Urmează o serie de specii indicatoare pentru

vegetaţie formată de graminee.

Remarcăm în schimb valorile procentuale mici ale celorletor specii comparativ cu specia Chorthippus

brunneus (21,31%).

5.4.2. Analiza comparativa a dominanţei în zona Cernavoda

La Cernavoda în probe au fost prezente ortoptere aparţinând la 42 specii dintre care 3 specii

dominante (Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus si Oecanthus pellucens), 13 specii subdominante şi 26

specii sunt recedente şi subrecedente Chorthippus brunneus este specia eudominantă în toţi anii de studiu

indică o zonă xerofilă cu veri calduroase şi instalarea fenomenului de secetă. În condiţii de la Cernavoda

sunt aproximativ 2-3 specii eudominante şi 2-3 specii dominante. Acest lucru indică un habitat afectat

de antropizare, cu o varietate scăzută de specii de plante.

5.4.3. Analiza comparativă a indicele de semnificaţie ecologică în zona Cernavoda

Tabloul general indică un număr mai mic de ortoptere şi populaţii stabile pentru speciile puternic

xerofile – indicatoare de temperaturi ridicare. Ecosistemul stepic de la Cernavodă prezintă puţine specii

caracteristice. Toate speciile prezente sunt obişnuite pentru ecosisteme stepice. Aflate la zona de limită

între cele doua mari stepe romaneşti (pontică şi stepa Baraganului) formează o ortopterocenoză cu

evidente accente xerofile şi mezoxerofile.

Dinamica speciilor caracteristice Chorthippus brunneus, Chorthippus parallelus şi Chorthippus loratus indică

faptul că cele trei specii au evoluţii relativ similare. Speciile Chorthippus brunneus şi Chorthippus loratus au

varfuri de creştere spre sfârşitul verii (august) pe când specia Chorthippus loratus prezintă oscilaţii mai

mari, fiind mai sensibilă la variaţiile fine ale factorilor de mediu.

Dinamica comparativă aspeciilor Calliptamus barbarus, Calliptamus italicus şi Acrida ungarica indică

faptul că specia Calliptamus italicus are două vaâfuri de creştere, primul in iunie şi al doilea în septembrie

ceea c eindică preferinţa speciei pentru masă vegetală mai abundentă existenta la începutul verii dar şi

după ce temperatura mare din timpul verii scade.

5.4.4. Analiza constanţei în zona Cernavoda

Speciile euconstante au fost Chorthippus brunneus şi Calliptamus italicus, 7 specii constante

Chorthippus paralelus, Gryllus campestris, Chorthippus loratus, Phaneroptera nana, Decticus verrucivorus, Platycleis

albopunctata grisea şi Stenobothrus lineatus. 12 specii au fost accesorii si 21 accidentale. Numărul mic de

specii constante indică faptul că ecosistemul este supus presiuni antropice precum paşunatul. Seceta

prelungită este un alt factor care influenţează ortopterele.

22

5.5. Alte ortopterocenoze studiate

Studiul diverselor ecosisteme s-a facut diferit în funcţie de numărul de deplasări, de perioada

colectarilor dar şi în funcţie de condiţiile de mediu.

5.5.1. Ortopterocenoze din complexul lagunar Razelm-Sinoe

În Histria au fost identificate 25 specii; specia dominantă Chorthippus loratus (130 indivizi) şi Acrida

ungarica (127).

La Jurilovca Conocephalus fuscus care are un regim de hrana predominant insectivor şi este specia

dominantă.

La Vadu specile dominante sunt Ruspolia nitidula, Stethophyma grossum, Aiolopus, Epacromius în zona

hidrofilă, Decticus albifrons, Acrida, Oedipoda – în zona xerofilă Xya, Tetrix, Calliptamus barbarus, Acrotylus pe

dunele de nisip ( Păiş, Iorgu, 2008 )

5.5.2. Ortopterocenoza de pe Grindul Caraorman

Au fost colectate 326 exemplare în perioada 2-5.08.2006. Pe Grindul Caraorman au fost identificate 48

specii de ortoptere. Fauna de ortoptere din Caraorman este formată în special din elemente sud-

palearctice şi palearctice, fiecare cu un procent de 27%, urmate de elementele holomediteraneene şi

central asiatico-pontice, cu 14%.

Euchorthippus declivus este o specie xero-mezofilă comună în Dobrogea. Specia nu a mai fost găsită pe

Grindul Caraorman, în schimb aceasta a fost citată de pe Grindul Letea.

Trei dintre speciile colectate pot fi întâlnite numai pe grindurile din Delta Dunării: Phaneroptera

gracilis, Gampsocleis schelkovnikovae şi Gryllotalpa unispina.

5.5.3. Ortopterocenoza din zona Letea - dunele de nisip de la Sulina

Ca rezultat al cercetărilor intreprinse asupra ortopterelor din Grindul Letea şi Sulina (Delta

Dunarii) pe parcursul a 3 expediţii realizate în mai, iulie şi septembrie 2007. Au fost identificate 50

specii de ortoptere grupate în asociaţii, funcţie de preferinţele pentru diferitele tipuri de ecosisteme

caracteristice grindului. Am înâlnit 50 specii (50 la letea si 43 specii la Sulina)

5.5.4. Ortopterocenoza din zona Hagieni

Cele mai abundente specii sunt Isophya hospodar, Chorthippus loratus şi Acrotylus insubricus. Specia

Chorthippus loratus este eudominantă, Isophya hospodar, Bucephaloptera bucephala, Oecanthus pellucens,

Chorthippus brunneus, Euchorthippus declivus sunt dominante. Cele mai rare specii sunt: Dociostawus brevicollis,

Arachnocephalus vestitus şi Tetrix tenuicornis. Speciile caracteristice sunt: Chorthippus loratus, Acrotylus insubricus

and Bucephaloptera bucephala. Dintre speciile accesorii sau accidentale sunt: Isophya rectipennis and

Pholidoptera fallax (Tabel Nr. 5.10.).

5.5.5. Ortopterocenozele de la malul Marii Negre dintre Eforie – Vama Veche

23

Pe ansamblu comunităţile de ortoptere de la malul mării sunt adaptata la condiţii mezo-xerofile, supuse

acţiunii vânturilor puternice. Ciclul de viaţă este puţin întârziat datorita temperaturi uşor scăzute faţă de

zonele care nu se afla la malul mării. Nu se întâlneşte o varietate mare de ortoptere ceea ce denotă

faptul că influenţa mării îşi pune amprenta asupra dezvoltării comunităţilor de ortopere.

5.5.6. Ortopterocenozele din o zonă antropizată din municipiul Constanţa

În oraşul Constanţa am ales ca zonă de colectare un stadion aflat în cartierul numit Tomis

Nord. Au fost identificate 12 specii din care din genu Chortippus cel mai numeros in probe a fost

Chorttipus brunneus, Chorthippus albomarginatus şi Chorthoppus bigutullus.

Aici numai speciile cu gradul cel mai mare de adaptabilitate pot forma populaţii. Sunt specii

adaptate la ierburi pitice, fitofage şi carnivore în aceeaşi măsură.

5.6. Comparaţii între ortopterocenozele studiate

Diferenţa biodiversitatii ortopterelor din cele trei zone studiate prin metoda colectărilor

cantitative (Agigea, Histria şi Cernavoda) este data de biomasa de vegetatie existenta. In zona cu specii

mezo-xerofile exista biodiversitatea ce mai mare, iar concurenţa interaspecifica este mai crescută. Daca

biomasa este relativ echilibrata pentru toate cele trei tipuri de microecosisteme, numarul de specii

capturat este uşor diferit.

Zona Histria şi apoi Agigea dispun de biodiversitatea cea mai mare, fiind zone în care omul işi

face cel mai puţin simţită prezenţa. Dezvoltarea într-un mediu neafectat de prezenţa umană a

determinat creşterea diversitaţii speciilor iar în cadrul aceleiaşi specii atingerea unor dimensiuni mari pe

exemplar. La polul opus se află situaţia de la sectorul de pe dealul Sofia din Cernavoda unde doar 3

specii sunt dominante şi majoritatea sunt recedente. Histria deşi are condiţii deosebite privind natura

solului sau curenţii de aer compenseaza prin întinderea spaţiului protejat şi multitudinea de

microhabitate în zona adiacentă saraturilor unde s-au efectuat colectarile. Din aceeaşi cauză aici sunt şi

cel mai mare număr de ortoptere capturat – 5830 exemplare.

În general situaţia abundenţei numerice pe ani a fost similară pentru toate cele trei zone.

Temperatura între sectoare nu a variat mult – doar anul 2005 a fost atipic datorită precipiţiilor cee ce a

influenţat ortopterocenozele din toate cele trei zone de lucru.

Deşi considerate specii cu toleranţă mare faţă de temperatură, remarcăm că temperatura optimă

pentru ortoptere este de 27 o C pentru toate cele trei zone. Reactivitatea cea mai ridicată faţă de factorul

temperatură este la Cernavoda unde fenomenul de secetă este prezent pe o perioadă mai mare în

decursul perioadei sezonului cald.

24

Precipitaţiile constituie un alt factor abiotic care influenţează ortopterele. Cantitaţile de

precipitaţii obişnuite nu afectează populaţiile de ortoptere. Volumul precipitaţiilor pentru anul 2005 a

fost ridicat, astfel încât pentru toate cele trei zone populaţiile de ortoptere au scăzut drastic.

Analizând proporţia ortopterelor cu abundenţa ce mai mare observăm că de exemplu specia

Chorthippus brunneus cu un efectiv ridicat formează populaţia cu numărul cel mai mare de indivizi în

sectorul Cernavodă iar specia Chorthippus loratus devine mai abundent la Agigea faţă de Chorthippus

brunneus. O altă specie cu o evoluţie comparativă interesantă este Calliptamus barbarus care gaseşte la

Histria şi la Agigea o dezvoltare mai accentuată decat la Cernavoda.

Caracteristicile speciilor de ortoptere din cele trei staţionare relevă o mare plasticitate ecologică a

acestora: preferinţele ortopterelor întâlnite în funcţie de umiditatea mediului relevă o predominanţă a

elementelor xerofile (Oedipoda germanica, Acrotylus longipes longipes, Acrotylus insubricus sau Dociostaurus

maroccanus) în timp ce majoritatea celorlalte specii (Ruspolia nitidula, Euchorthippus declivus, Chorthippus sp)

au preferinţe mai largi largi, fiind specii care pot fi întâlnite în toate cele 3 staţionare. Acestea sunt

elemente higrofile, elemente higro-mezofile, elemente mezofile, elemente mezo-xerofile şi elemente

xerofile.

În cazul indicele Shannon-Wiener - valoarea de diversitate nu variază foarte mult. Diversitate este

crescută pentru anul 2005 la Agigea. Valorile anilor de studiu sunt echilibrate.

Valorile indicelui de diversitate maximală sunt de asemenea similare pentru cele trei zone

(Fig.5.190.) Valorile mai mari se întregistrează pentru anul 2005 pentru toate zonele.

Valoarea indicelui echitabilităţii indică un echilibru stabil în cadrul celor trei zone. Dezechilibrul

apare evidenţiat pentru anul 2005.

Afinitatea dintre speciile existente în biocenozele studiate (Fig.5.192.) este reprezentată prin

dendrogramă (indicele Jaccard).

Indicii stabili sunt un indicator al faptului ca habitatele studiate sunt stabile.

5.7. Specificitatea dintre fitocenoze şi ortopterocenozele studiate

Ortopterele dominante se dezvoltă în directă corelaţie cu vegetaţia existentă.

Ortopterocenozele din fitocenoze de erbacee de Medicagini minimae-Festucetum valesiacae, Festuca valesiaca,

Medicago minima, Poa angustifolia, Lolio-Plantaginetum, Plantago maritima şi Limonium gmelini prezintă un

număr mai mare de specii în cazul zonei Histria dată fiind diversitatea vegetaţiei ierboase (de exemplu

Epacromius coerulipes pe fitocenoza Salicornia prostrata şi Suaeda maritima). La Agigea, sunt semnalate mai

puţine specii caracteristice fitocenozelor mezoxerofie. Situaţia este inversă in cazul fitocenozelor de

nisipuri, pietrişuri sau ierburi pitice caracteristică pentru ortopterele xerofile de la Agigea (de exemplu

25

Acrotylus insubricus se adaptează foarte bine pe fitocenoza Ephedro – Caricetum colchicae de pe dunele de

la Agigea).

În cazul fitocenozelor de vegetaţie erbacee – vegetaţie înaltă de tipul Botriochloetum xerantheme-

tosum annui sunt în general specii euritrope care trec de pe vegetaţia scundă pe cea înaltă şi invers. La

Histria specia Saga campbelli gracilis se gaseşte exclusiv pe acest tip de vegetaţie

Spectrul bioformelor evidenţaza dominanţa formelor chortobionte (41 specii, 50%), adica a speciilor care în

stadiul de imago îşi desfaşoară activitatea (perioadele preovipozitara, ovipozitara si postovipozitara) pe

vegetaţia ierboasa.

Urmeaza speciile thamnobionte (16 specii, 16,20%) care, în stadiul de imago îşi desfăşoară activitatea

(perioadele preovipozitara, ovipozitara si postovipozitara) cu preponderenţă pe vegetaţia lemnoasă

(subarbuşti, arbuşti, arbori): Phaneroptera nana, Tettigonia viridissima, Leptophyes albovittata etc.

6. INFLUENŢA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA ORTOPTERELOR

6.1. Influenţa factorilor abiotici asupra ortopterelor

6.1.1. Influenţa temperaturii asupra ortopterelor

Temperatura este un factor care influenţează ortopterele fie în sens stimulativ fie în sens

limitativ. Fiecare specie are o temperatura minimă la care este activă şi o temperatură maximă, între

acestea fiind limita de toleranţă. În ceea ce priveşte influenţa temperaturii asupra ortopterelor din

Dobrogea am constatat că în cursul anilor de studiu valorile au fost similare de la an la an. Anul 2005 a

avut temperaturile medii cele mai mici acest lucru fiind corelat direct cu precipitaţiile abundente

înregistrate în acel an. Animalele poikiloterme au un ciclu biologic influenţat de temperatura: larvele

unor ortoptere eclozează în lunile aprilie – mai (Dociostaurus brevicollis, Decticus albifrons), iar unele larvele

sau adulţii care au iernat apar mai devreme în martie – aprilie (Acrotylus insubricus, gryllus campestris).

6.1.2. Influenţa umidităţii asupra ortopterelor

În Dobrogea predomină speciile mezo-xerofile (34%), urmate de cele xerofile (28%), cele

mezofile (27%) şi higro-mezofile (14%). Speciile higrofile reprezintă numai 10% din totalul speciilor de

ortoptere din Dobrogea

6.1.3. Influenţa curenţilor de aer asupra ortopterelor

Curenţii de aer au rol important în răspândirea ortopterelor. Acesta este mai evident la cele care

pot zbura sau a cele foarte mici. Având o greutate oarecum neglijabilă, lăcustele-călătoare sunt duse de

vânt în timpul migraţiilor, uneori pe sute de kilometri.

6.1.4. Influenţa factorilor edafici asupra ortopterelor

În funcţie de substrat şi vegetaţia preferat putem clasifica ortopterele în forme fitofile

(arboricole, arbusticole şi de păşune) şi geofile (tericol, saxicol, arenicol).

26

Dintre ortopterele întâlnite majoritatea îşi depun ponta în sol sau pe sol, între plante şi doar o

mică parte dintre acestea depun ouăle pe alte tipuri de substrat (de exemplu Phaneroptera falcata în

mezofilul frunzelor). Oricum toate speciile preferă un substrat umed.

6.2. Influenta factorilor biotici asupra ortopterelor

6.2.1. Natura hranei

Deşi în mod curent ortopterele sunt considerate „dăunătoare” acest lucru este exagerat. Datele

din observaţiile proprii pentru Dobrogea, din punct de vedere al spectrului trofic, rezulta predominanţa

speciilor fitofage (majoritatea aparţinând Subordinului Caelifera) şi minoritatea speciilor carnivore (2

specii), speciile omnivore fiind reprezentate de 24 de specii din Subordinul Ensifera.

Ortopterele fitofage, în mod obişnuit, consumă în special limbului frunzelor muşcând succesiv

marginea şi apoi sar la o altă plantă. Aceasta este o metodă de autoapărare evitând prădătorii care o pot

repera într-un singur loc. În cazul în care masa de vegetaţie disponibilă este redusă, consumă întreg

limbul frumzei (Fig. 6.4.).

Urmărind rata de creştere a principalelor specii de ortoptere din momentul în care apar larvele şi până

la maturitate am observat că au mai multe 4-5 stadii de devoltare, napârlind de câteva ori. Creşterea cea

mai rapidă o înregistrează Acrida ungarica şi Tettigonia viridissima

6.2.2. Relaţii de parazitoism

Larvivoridele sunt parazitoizi la larve şi adulţi. Sunt coleoptere ca Zonabris (Meloidea) sau

Trichodes (Cleridae) care distrug ouălele ortopterelor. Am observat rar (în special la Cernavoda) acarienii

(Eutrombidium trigonium, Locustacarus trachealis) care parazitează ortopterele astfel acestea ajungeau să se

mişte greoi. Unele specii din Nematomorpha şi Nematoda parazitează ortopterele. Aceştia pot ajunge la

40 cm şi pot forma aglomerări în tot corpul ortopterului, ducând la moartea acestuia.

6.2.3. Relaţii tip pradă – pradător

De obicei ortopterele reprezintă pradă pentru alte insecte şi pasări insectivore. Ortopterele sunt

consumate în special de pasări Sturnus vulgaris, Sturnus roseus, Motacilla flava, Hirundo rustica şi reprezintă o

veriga importantă în reţelele trofice. La Histria are loc un fenomen interesant dat de abundenţa

araneelor (Lycosidae): acestea reuşesc sa captureze ortopterele.

6.2.4. Comportamente de aparare a. Reacţia de salt/zbor - Din observaţiile noastre am constatat că aceasta este metoda de

apararea cel mai des întâlnită. Ortopterele reacţionează la schimbari fine: un curent mai puternic,

mişcarea bruscă a vegetaţiei. La unele genuri (Oedipoda, Sphingonotus), in zbor, individul deviaza brusc pe

o distanta de cativa metri.

27

b. Reacţii de ascundere - se întâlnesc în special la speciile praticole dar şi la cele arboricole.

Ortopterul se ascunde în spatele limbului frunzelor şi de multe ori coboară până in apropierea solului.

Adesea speciile care traiesc în arbuşti (Isophya modesta) sar spre pamant.

c. Tanatoză - Este un mijoc de aparare foarte rar prin care ortopterul se apără intrând într-o

stare catatonică, imobil când se simte ameninţat.

d. Autohaemoreea – este un mijloc de aparare întâlnit la multe specii de ortoptere şi se

manifestă prin apariţia unor picaturi de hemolimfă în partea posterioara a pronotului cu care ortopterul

împroşcă potenţialul adversar (Bradyporus dasypus).

e. Eliminarea de lichid gastric – este un fenomen întâlnit la majoritatea ortopterelor şi constă în

regurgitarea de lichid gastric. Lichidul poate avea diverse culori (galben, roşu, negru etc. ). Prin acest

mijloc ortopterul induce pradătorului senzaţia ca este mort, astfel încât acesta îl eliberează.

f. Autotomia – este fenomenul prin care ortopterul prins de picior îşi detaşează membrul şi

astfel reuşeşte să scape. De obicei autotomia are loc între trohanter şi femur unde legatura articulară

este mai slabă. Membrul se regenerează la următoarea năpârlire, dar este mai mic.

g. Autopsaliza - constă în secţionarea propriului picior cu ajutorul mandibulelor, atunci când

ortopterul este apucat de acel picior. Fenomenul a fost observat la specia Ruspolia nitidula.

h. Homocromia – există variaţii de culoare la multe specii şi pot fi monocrome (indivizi verzi,

albăstrui, cenuşii, bruni, ruginii etc.) sau combinaţiii care respectă culoarea mediului ambiant.

Interesante sunt culorile observate la Oedaleus decorus care prin alternanţa verde – cenuşiu crează efectul

de disimulare, astfel încât ortopterul este greu de identificat (culoarea de dezagregare). La unele

ortoptere există şi homocromia care se schimbă în funcţie de sezon

Culoarea de avertizare se întâlneşte rar la ortoptere. Am întâlnit acest tip de coloraţie la specia

Acrotylus insubricus (cu aripile posterioare colorate în roşu): atunci când îşi ia zborul poate speria

prădătorul.

i. Fitoimitaţia - poate fi observată la multe specii de ortoptere care imită forma plantelor pe care

traiesc. Speciile Acrida ungarica şi Tylopsis lilifolia se pot confunda cu gramineele între care trăiesc

28

CONCLUZII

Plecând de la investigaţiile efectuate pe o perioadă de 6 ani (între 2004 şi 2009) studiile

efectuate aupra speciilor de ortoptere din Dobrogea, în particular cele prezente în trei zone de

lucru rezultă următoarele:

1. Din punct de vedere al biodiversităţii, Dobrogea reprezintă o importantă resursă genetică

pentru speciile de insecte. Prin urmare şi speciile de ortoptere prezintă aici o diversitate

biologică mare: 113 specii ortoptere din totalul de 187 semnalate în România. În Dobrogea noi

am întalnit 82 specii în 29 puncte de colectare. Aceste specii dealtfel le prezentăm în fotografiile

realizate de noi în capitolul 5;

2. Colectarea probelor de ortoptere s-a facut în două moduri - calitativ şi cantitativ. Pentru

prelevarea probelor cantitative am studiat trei zone (suprafaţe echivalente de 3000 mp) care sunt

situate la distanţe relativ egală între ele (aproximativ 65-70 km). Acestea sunt caracterizate prin

fâneaţă xero-psamofilă (Agigea), sărătură (Histria) şi fâneaţă mezo-xerofilă (Cernavoda).

Rezervaţia de dune maritime de la Agigea dispune de un microhabitat deosebit, specific

apropierii de Marea Neagra format pe dunele de nisip. Solul puternic săraturat de la Histria

dezvoltă o vegetaţie halofilă care îşi pune amprenta asupra comunităţii de ortoptere. Cernavoda

se află într-o zonă aflată între stepa Baraganului şi stepa Dobrogei pe un sol leossoid şi prezintă

caracteristicile clasice a stepei continentale. Caracteristicile deosebite ale fiecărei zone de lucru şi

mai ales fitocenozele lor ne-au evidenţiat o bună corelaţie cu prezenţa anumitor populaţii de

ortoptere;

3. La Agigea nişele ecologice variate favorizează dezvoltarea masivă a ortopterelor. Aici, speciile

termofile, care preferă vegetaţia rară cum ar fi Acrotylus insubricus, pot coexista cu specii precum

Tylopsis liliifolia care preferă vegetaţia abundentă. Pe zonele nisipoase se dezvoltă specii xero-

termofile ce pot fi denumite elemente de stepă în sensul cel mai larg (ex. Decticus albifrons,

Calliptamus barbarus) şi tot aici se adaptează foarte bine şi speciile mezofile (Chorthippus brunneus,

Ruspolia nitidula, Tettigonia viridissima). însă dominante sunt speciile Acrotylus longipes, Chorthippus

loratus, Calliptamus barbarus, Acrotylus insubricus şi Chorthippus brunneus care s-au dovedit că

formează baza ortopterocenozei din sectorul Agigea;

4. La Histria este o zona cu vegetaţie predominanta xero-halofilă care determină existenţa unor

ortoptere cu mare putere de adaptabilitate la diferitele condiţii de mediu şi de regim de hrana.

29

Higrospecificaţia solului şi mai ales salinitatea sa limitează existenţa multor ortoptere, astfel

încat multe specii care s-ar fi putut adapta aici din punct de vedere al climei nu îşi gasesc hrana

adecvată. În ceea ce priveşte dominanţa, speciile Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus,

Chorthippus loratus, Chorthippus dichrous formează populaţii stabile în acest tip de habitat. Speciile

caracteristice pentru sărături sunt Epacromius coerulipes şi Aiolopus thalassinus care prezintă

populaţii stabile în această zonă;

5. La Cernavoda varietate scăzută a speciilor de plante face ca şi populaţiile de ortoptere să fie în

număr mai mic. De asemenea pe solul leossoid se dezvoltă specii de plante xero-termofile – în

special graminee care sunt plante de stepă în sensul cel mai larg şi care determina prezenţa

numai a anumitor specii de ortoptere ca de exemplu Calliptamus barbarus. Tot aici se adaptează

foarte bine şi speciile mezofile precum Tettigonia viridissima atunci când masa de vegetaţie creşte.

Din punct de vedere al abundenţei speciile Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus, Oecanthus

pellucens formează baza ortopterocenozei la Cernavodă;

6. Abundenţa speciilor identificate în cadrul zonelor de lucru relevă faptul că în sectorul Agigea

speciile cele mai abundente sunt Acrotylus longipes (A=12.33 %), Chorthippus loratus (A=11.90 %),

Calliptamus barbarus (A=10.18 %), Acrotylus insubricus (A=8.91 %), Chorthippus brunneus (A=8.63

%) sunt cele mai abundente. În sectorul Histria speciile cu abuntenţă ridicată sunt Chorthippus

brunneus (A=16.44 %), Chorthippus loratus (A=14.64 %) şi Calliptamus barbarus (A=10.65 %). În

sectorul Cernavoda abundenţa ridicată o au speciile Chorthippus brunneus (A=21.30 %),

Chorthippus loratus (A=9.34), Oecanthus pellucens (A=8.82 %). Se remarcă abundenţa în toate

sectoarele a speciilor Chorthippus brunneus şi Chorthippus loratus;

7. Influenţa mediului şi a factorilor de menţinere sub control a speciilor şi populaţiilor de

ortoptere sunt evidenţiate de analiza sinecologică a speciilor identificate în zonele alese pentru

studii - Rezervaţia Agigea este un spaţiu bine protejat astfel încât biodiversitatea specifică este

crescută. Comparativ cu celelate zone aici sunt cele mai multe specii dominante şi

subdominante. La polul opus este situaţia de la Cernavoda unde doar 3 specii sunt dominante şi

majoritatea ortopterelor sunt recedente. La Histria, deşi există condiţii deosebite privind natura

solului sau intensitatea curenţilor de aer, abundenţa ortopterelor este explicată prin întinderea

spaţiului protejat şi multitudinea de microhabitate în zona adiacentă săraturilor unde s-au

efectuat colectarile;

30

8. Indicele de semnificaţie ecologică a speciilor de ortoptere, utilizat de noi, evidenţiază la rândul

său eudominanţa speciilor cu preferinţe xerofile (Calliptamus barbarus) şi mezoxerofile;

9. Investigaţiile din teren au relevat pentru toate cele trei zone prezenţa unor populaţii mari de

ortoptere, în multe cazuri acestea fiind speciile dominante de insecte;

10. Comunităţile de ortoptere de pe teritoriul Dobrogei sunt influenţate de condiţiile fizico-

climatice ale acestui teritoriu, în ansamblu diferite de cele din restul ţării. Astfel, aici există

habitate ce permit dezvoltarea unor specii interesante, fie endemice pentru România, fie

specifice Dobrogei şi care nu pot supravieţui în alte ecosisteme din ţara noastră. Astfel am

semnalat 19 specii rare pentru Dobrogea, dintre care amintim Phaneroptera gracilis observată în

Delta Dunării, Isophya dobrogensis care se întâlneşte numai pe insula Popina sau Saga campbelli

gracilis specie protejată extrem de rara (Anexa IV “Specii de animale şi plante de interes

comunitar care au nevoie de protecţie strictă”, din Directiva Consiliului European 92/43/EEC

de la 21.05.1992), gasită de noi la sud de cetatea Histria;

11. Temperatura este un factor stimulativ sau limitativ pentru ortoptere şi influenţează direct

numărul de generaţii ale acestora. Influenţa temperaturii este mai evidentă în luna august în care

masa vegetaţiei este mai scăzută. Deşi considerate specii cu toleranţă mare faţă de temperatură,

remarcăm că temperatura optimă pentru ortoptere este de 27 o C pentru toate cele trei zone.

Reactivitatea cea mai ridicată faţă de factorul temperatură este la Cernavodă, unde fenomenul de

secetă este prezent pe o perioadă mai mare în decursul perioadei sezonului cald. Anul 2005 a

avut temperaturile medii cele mai mici şi precipitaţiile cele mai abundente. A fost anul cu cel mai

mic număr de ortoptere capturat. Cel mai cald an pentru toate cele 3 staţionare a fost 2007.

Fiind animale poikiloterme, ele depind decisiv de temperatura aerului atmosferic;

12. Din punct de vedere al dezvoltării din momentul în care apar (aprilie – mai) şi pana în

octombrie, cand încetează activitatea, ortopterele au aproximativ aceeaşi evoluţie: larvele unor

specii precum Gryllus campestris, Acrotylus insubricus, Melanogryllus desertus, Xya variegata încep să

eclozeze la sfarşitul lunii aprilie – mai. La majoritatea speciilor, larvele eclozează în iunie, apoi, o

dată cu creşterea temperaturii numărul de ortoptere creşte până în sezonul de vară (apare

fenomenul de secetă) în directă corelaţie cu scăderea biomasei vegetale, astfel încât determină

atenuarea tendinţei de creştere a ortopterelor. Majoritatea depun ouă toamna şi o dată cu

scăderea temperaturii numărul lor se reduce progresiv;

31

13. Din punct de vedere al umidităţii, noi am identificat, atât specii euribionte care se manifestă

metabolic normal în cadrul unor limite largi ale umidităţii, rezistând la fel de bine şi în

perioadele secetoase ale unui an şi în perioadele de secetă prelungită (Decticus verrucivorus,

Tettigonia viridissima) cât şi stenobionte (Ephippiger ephippiger, Oecanthus pellucens, Saga pedo) care

trăiesc în limite mai strânse. La rândul lor speciile stenobionte pot fi împărţite în specii higrofile

(Tetrix bolivari, Chorthippus paralelus, etc.), specii mezofile (Tettigonia viridissima, Decticus verrucivorus,

Gryllus campestris, etc.) şi specii xerofile (Saga campbeli, Decticus albifrons, Sphingonotus caerulans,

Oedipoda caerulescens, etc. în timp ce speciile Platycleis nigrosignata, Oedipoda germanica germanica,

Acrotylus longipes longipes, Acrotylus insubricus sau Dociostaurus maroccanus (elemente xerofile) prezintă

preferinţe clare faţă de tipul de habitat, pe cand majoritatea celorlalte specii au preferinţe largi

Ruspolia nitidula, Tettigonia viridissima sau Chorthippus parallelus fiind chiar specii care pot fi întâlnite

în toate categoriile;

14. Preferinţele trofice ale ortopterelor evidenţiază faptul că 56 dintre specii sunt fitofage, 24

omnivore şi 2 carnivore. Proporţia alimentelor de origine vegetală şi animală variază în funcţie

de specie. Ensiferele de talie mare Tettigonia viridissima şi cosaşul Decticus verrucivorus au un regim

predominant insectivor, rareori hrănindu-se cu vegetale. Meconema thalassinum şi Saga pedo sunt

ortoptere prădătoare. Gryllotalpa gryllotalpa se hrăneşte mai ales cu larve de insecte, în special cu

larvele de scarabeide;

15. Studiul ortopterelor pe durata a mai multor ani în zone de lucru cu suprafaţă bine definită

poate furniza numeroase date legate de corelarea acestora cu condiţiile meteorologice, de starea

habitatului respectiv şi de tipul de vegetaţie existent. Indicii ecologici furnizează date importante

asupra abundenţei, constanţei şi raportează populaţiile de ortoptere la tabloul general ai

ecosistemului respectiv. Datele acumulate de noi în decursul celor 6 ani constituie un argument

solid pentru necesitatea studiilor de acest tip;

16. Prezenţa sau absenţa unor specii de ortoptere dintr-un anumit tip de habitat, indică modificarea

(uneori dramatică) a habitatelor din zona investigată, de cele mai multe ori aceasta petrecându-

se prin intervenţie antropică. Acest aspect este uşor de observat pentru ortopterocenozele de la

Cernavoda care (în comparaţie cu habitatele protejate din celelate zone) prezintă o biodiversitate

diminuată.