Ș C O A L A C U C L A S E L E

I - V I I I P O J O R Â T A

Ș O A P T E …

N R . 2

2 0 0 9

şoapte... 2 0 0 9

N R . 2

Redacția

Prof. Daniela Vermeșan

Prof. Adrian Deaconescu

Jucan DianaVII A

Raia Raluca VII A

Facas Adelina VII A

Măgurea Lăcrămioara VIII

Grigorean Georgiana VIII

Flocea Ona VIII

Horga Elfride VIII

Niga Lăcrămioara VIII

Danci Mihai VIII

Coperta realizată de eleva

Măgurean Lăcramioara

Colaboratori

Herman Madalina V A

Zaharia Cipriana V A

Hadbavnic Marinela V A

Bilibou Andreea V A

Bălan Teodora V A

Costache Miruna V A

Bedrulea Florentina VI B

Rusu Petronela VII B

Parfum de primăvară

O boare caldă se strecoară printre crengile copacilor înfloriţi. Mireasma dulce a dragostei pluteşte în aer, măcinând fiecare inimioară în firecelele de praf ce palpită cu putere răspândindu-se în tot corpul. Un zâmbet de copil, o rază de soare şi atât...nimic nu mai poate să spulbere inocenţa clipelor rupte parcă din trecut. Lumina se avântă cu braţele deschise în drumul ei spre sătucul melancolic, precum valurile mării înfruntă totul pentru a săruta preţ de o clipă ţărmul. Pe uliţele înguste, presărate cu pietricele, oamenii trec smeriţi. Cu sufletul împăcat, se duc să-şi mărturisească întreaga fiinţă lui Dumnezeu, chemaţi parcă de o putere divină ce se ascunde în vârful dealului, într-o bisericuţă de lemn. Glasurile lor s-au ascuns în petale de flori. Cuvintele nu mai sunt necesare! În ochii sclipitori ai fiecăruia se oglindeşte sufletul dezgolit de minciuni şi răutate...Sufletul în care se luptă adesea sentimente contradictorii, emoţii de nepătruns...în care se ascund visele ce n-au nevoie de cuvinte pentru a se face cunoscute. În curtea bisericuţei, lumea, îndemnată de un simţământ puternic, ar lua ramurile de salcie ca să-l aştepte pe Iisus. Căsuţele mici şi albe, uliţele prăfuite sunt acum pustii, mângâiate doar de vântul domol de primăvară. Bătrânii peste care a plouat mult timp cu necazuri, bucurii şi înţelepciune, femei şi bărbaţi încercaţi de grijile vieţii dar şi copii pe ale căror buze, puritatea este în floare precum un cireş, toţi au plecat îndemnaţi de o voce interioară pentru a se desfăta în bucuria împlinirii sufleteşti. În curte nu mai este nimeni. Toţi au intrat în bisericuţa umilă, dar primitoare, pentru a asculta cuvântarea izvorâtă din credinţă a preotului. Glasul acestuia se ridică duios ca un cor de îngeri către cerul albastru ca o apă. Din ochii femeilor ţâşnesc lacrimi cristaline ce se preling uşor pe obrajii rumeni. Şi dintr-o dată, din împărăţia cerului coboară Iisus cel aşteptat de toţi, sădind în sufletele zguduite de emoţii, un sâmbure de speranţă. Veniţi de luaţi lumină! Hristos a înviat! Afară păsărelele încep să ciripească vesele. Zumzetul de albine umple grădinile. Fluturaşii, zugrăviţi în mii de culori de un pictor grăbit, zboară din floare în floare, răspândind miresmele primăverii. Iar oamenii, cu un zîmbet pe buze, păşesc învioraţi pe potecuţa anevoioasă a vieţii.

Gliga Delia, cl. a VII-a B

P A G E 3

„Primul pas pe care

trebuie să-l faci dacă

vrei să ai succes este să

te decizi ce tip de

persoană vrei să fii.

Există trei tipuri de

persoane: acelea care

provoacă evenimentele,

acelea care privesc cum

se desfășoară

evenimentele și acelea

care se minunează de

ceea ce se întâmplă”.

- John M. Capozzi

Turnul Eiffel

DESPRE FRANCOFONIE Termenul „francofonie” a fost inventat de geograful francez Onesime Reclus în anul 1880. El desemnează totalitatea persoanelor şi ţărilor care utilizează limba franceză ca limbă de comunicare în diverse situaţii.Creată la 20 martie 1970, la Niamey(Niger), sub impulsul a trei şefi de stat africani- nigerianul Diori Hamani, senegalezul Leopold Sedar Seghor şi tunisianul Habib Bourguiba- Agenţia de Cooperare Culturală Tehnică (ACCT) a devenit Agenţia Interguvernamentală a Francofoniei (AIF). De la 21 de membri în momentul creării sale, după cea de a X-a Conferinţă s-a ajuns, în 2004, la Ouagadougou, la 49 de state şi guverne, 4 organizaţii asociate şi 10 observatori, reprezentând o populaţie de 600 milioane de locuitori. Prima reuniune a Francofoniei a avut loc în februarie 1986, la Versaiiles(Paris). Şefii de state s-au mobilizat, în număr mare, astfel că au participat 41 de ţări. Organizaţia Internaţională a Francofoniei este compusă dintr-un organism principal (AIF), operatori direcţi, precum şi din Adunarea Generală Parlamentară a

Francofoniei, Conferinţa miniştrilor tineretului şi sportului (CONFEJES), Comitetul Internaţional al Jocurilor Francofoniei (CNJF).Organizaţie de vocaţie universală, Francofonia este prin natura sa o comunitate deschisă spre lume precum şi spre popoarele şi culturile care o compun.Francofonia înţelege să reunească valori ale fraternităţii, toleranţei şi universalităţii ţărilor foarte diferite prin istoria lor, prin cultura lor şi nivelul de dezvoltare ,

dar

care vor să-şi afirme identitatea în mişcrea de mondializare actuală.Instanţele politice sunt animate de conferinţele şefilor de state şi guverne membre ale Francofoniei care se reunesc la interval de doi ani într-o ţară diferită şi fixează marile orientări ale mişcării pentru următorii doi ani. Statele şi guvernele membre ale Francofoniei estimează că bunurile culturale nu se reduc doar la

dimensiunea lor economică şi că statele au dreptul de a stabili liber politica lor cultural precum şi mijloacele sau instrumentele necesare punerii în aplicare. În Franţa urmare a chestiunilor relative la Francofonie este asigurată de către serviciile competente ale Ministerului de afaceri externe şi serviciului afacerilor francofone.Ei pregătesc şi pun în practică, sub autoritatea ministrului însărcinat al Francofoniei, politica guvernului în materie de francofonie.Ei contribuie la definirea acţiunilor conduse de stat şi de organismele interesate de dezvoltarea francofoniei şi a limbii franceze.Înaltul Consiliu al Francofoniei organizează numeroase seminarii de reflecţie pe teme legate de francofonie şi publică un raport anual despre situaţia Francofoniei în lume.În 30 de ani, Francofonia instituţională a văzut crescând numărul membrilor de la 22 la 56.Ea este prezentă pe 5 continente şi constituie un mozaic de popoare , care în ciuda difernţelor, „hrănesc” o ambiţie politică şi culturală comună: cea de a construi state de drept veritabile şi de a promova diversitatea lingvistică şi culturală.

Prof.Liliana Grigorean

Luvru

Ş O A P T E . . .

„ 1989 poartă către libertate?”

P A G E 4 N R . 2

A fost o dată un popor care nu putea vorbi, care nu putea gândi, care doar tremura de frig şi de teamă. Acest popor era format din mama ta, din bunicul tău, din unchiul tău. Dar într-o zi ei s-au săturat şi au ieşit în stradă. Pentru libertate. Şi au strigat „Noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom

câştiga libertatea noastră!”. Şi au obţinut libertatea lor şi a voastră. Ce s-a câştigat? S-a

pierdut ceva? Care a fost preţul libertăţii? Cum vedeţi libertatea în viaţa voastră zi de zi. Scopul proiectului este de a creşte interesul copiilor şi tinerilor pentru istoria recentă a României şi a-i determina să reflecteze asupra naturii totalitare şi represive a regimului comunist din România. Stimulând cercetarea personală şi creativitatea,

proiectul îşi propune să dezvolte reflecţia personală a copiilor şi tinerilor asupra unei perioade istorice care marchează încă evoluţia şi dezvoltarea societăţii româneşti .

DEFINIŢIA PRIETENULUI

Credeam şi eu că lumea asta-i

bună Dar pare-a fi şi rea. Când soarele-ţi e gata să apună Credinţa însă nu-şi pierde puterea. În viaţa asta scurtă Trece-vei prin greutăţi. Dar nu uita vreodată Nu-ţi sunt prieteni toţi. Chiar dacă tu nu ştii, Obstacole-ţi aştern grămadă. Prieteni?…Doi sau trei Dar care-n tine ştiu să creadă.

Facas Maria Adelina,

cl. a VII-a A

Corneliu Coposu

„Lanțurile

sclaviei leagă

doar mîinile:

mintea este cea

care eliberează

omul.”

- Franz

Grillparzer

ZÂ M BI ND …

Zâmbind privesc spre cerul înstelat, Zâmbind îmi amintesc ce am uitat,

Zâmbind, număr şi număr stele, Zâmbind mă pierd printre ele.

Seara trece, eu zâmbesc.

Luna doarme, eu zâmbesc. Stelele cad, eu zâmbesc mereu.

Oare dacă zâmbesc, voi adormi şi eu?

Şi parcă zâmbetul nu-mi piere, Surâsul nu-şi ia la revedere.

Ochii mi se-nchid uşor, Adorm zâmbind, adorm cu dor.

Facas Maria Adelina, cl. a VII-a A

TIMP…

Afară plouă şi e frig

Iar soarele nu iese Copacii încărcaţi de flori Îi strigă razele din nori.

Dar ploaia vitregă n-ascultă

Ruga pomilor cea mută, Făcută prin toată fiinţa lor!

Şi cerul se-ncarcă mai mult, mai mult de nori.

Trece şi această zi. Vine alta. Soarele absent nu-şi arată faţa. Mai trece înc-o zi, şi încă una

Iar pomii parcă-şi plâng verdeaţa.

Lumina soarelui răzbate dintre nori! Copacii freamătă încă din zori. Petalele de flori s-au scuturat,

Şi-acum se pregătesc pentru legat.

Străjeriu Alexandra, cl. a VII-a A

P A G E 5

Sărbătorile tradiționale americane

Ş O A P T E . . .

Sărbătorile tradiționale americane sunt Halloween , Thanksgiving Day ( Ziua recunoștinței ) și Valentine s Day . Halloween-ul este noapea de 31 octombrie când copiii se îmbracă precum femeile cu puteri magice și fantomele. Valentine s Day este ziua îndrăgostiților pe data de 14 februarie , zi în care oamenii oferă felicitări și mici cadouri persoanelor pe care le iubesc. În anul 1621 , după ce au ajuns înLumea Nouă (America ) , strămoșii pelerini s-au așezat și au servit prima masă de ziua recunoștinței . Cine erau acești oameni ? De ce mulțumeau ei ? Pelerinii erau un grup de o sută de oameni care au plecat din Anglia din motive religioase . Având în vedere faptul că ei doreau o viață simplă și pură și nu decorațiile bogatev ale bisericii și nici aroganța episcopilor , ei erau numiți puritani . În acel timp – pe când James I conducea Anglia – nimeni nu credea în lucruri precum toleranța religioasă așa că puritanii erau băgați la închisoare și mai apoi dați afară din țară . Ziua de 16 septembrie 1620 i-a găsit în portul Plymouth pe o navă numită Mayflower care traversa oceanul Atlantic spre Lumea Nouă . Călătoria lor a fost plină de pericole și de dificultăți .În cele din urmă au ajuns la mal. Pelerinii înfometați , speriați și bonavi au decis să acosteze și să facă tabără undeva în nord -un loc dat lor de Virginia Company . Fericirea pe care au simțit-o când s-au dat jos a durat puțin . Era iarnă când ei au ajuns , aveau foarte puțină mâncare și nici un acoperiș deasupra capului , ci doar pământ înghețat , vânt ascuțit și furtuni violente de zăpadă. Oamenii începuseră să se îmbolnăvească și dă moară. Însă când totul în jur părea ostil pentru pelerinii slăbiți și deziluzionați ceva neașteptat s-a petrecut.Câțiva indieni localnici au venit ca să-i ajute. Au adus pelerinilor porumb , curcan și vânat. Și le-a arătat cele mai bune locuri pentru pescuit și vânat. În zilele noastre în a patra joi din luna noiembrie americanii au o întrunire familială și sărbătoresc Ziua Recunoștinței . E o tradiție în care ei mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le au . Deși gusturile s-au schimbat porumbul , curcanul , dovleacul și sosul rămân parte importantă din cina Zilei Recunoștinței ca simboluri ale supraviețuirii .

Prof. Cârloanță Mihaela Dana

FAMILIA ŞI ROLUL EI ÎN FORMAREA UNEI PERSONALITĂŢI DE SUCCES În viaţa oricărei persoane , familia are o importanţă deosebită. În familie ne naştem , creştem şi ne socializăm. În familie găsim ocrotirea , înţelegerea şi afecţiunea de care avem nevoie. Familia ne sprijină în rezolvarea problemelor , cu cei din familie împărtăşim bucuriile, succesele , realizările. Familia este grupul care ne influenţează cel mai mult dezvoltarea personală. De la parinţi , bunici , fraţi sau de la alte persoane cu care ne înrudim deprindem comportamente ,la ei găsim primele modele de viaţă, de la ei aşteptăm preţuire , lor vrem să le aducem mulţumire. RELAŢIA PĂRINŢI – COPII ÎN PERIOADA ACTUALĂ „Nu-i pot înţelege pe tinerii de azi , nu ştiu ce gândesc , nu le cunosc idealurile. Sunt sălbatici, egoişti, nu au nici un respect faţă de noi. Pe vremea mea tinerii erau altfel...Eu la vârsta lor...etc. Asemenea aprecieri sunt auzite foarte frecvent. Concluzia către care ne-ar duce acest mod de a interpreta raporturile dintre maturi şi tineri, dintre părinţi şi copii ar fi aceea că , tineretul lunecă de la o generaţie la alta, pe panta unui proces ireversibil de degradare. Totuşi , din timpuri îndepărtate şi până astăzi istoria înregistrează sute de generaţii şi mai constatăm că societatea umană nu s-a degradat , nu s-a dezintegrat , ba dimpotrivă a evoluat. Cum s-ar putea explica această atitudine a generatiei mature faţă de tânăra generaţie? De la o anumită vârstă , oamenii nu se mai pot adapta la forme sociale noi , nu mai pot urmări curba evoluţiei şi îşi exprimă nemulţumirea prin formule ca cele de mai sus . există în „bătrâni” o rezistenţă faţă de asimilarea formelor noi de viaţă socială . Se vorbeşte chiar de un „conflict între generaţii” , explicat prin aceea că adolescentul încetează de a se mai considera copil, adică inferior în raport cu adultul şi începe să se simtă egal cu acesta, eliberâdu-se în parte, de obstacolele create de constrângerea adultului. Ştim , vedem în fiecare zi, în familie , la şcoală , pe stradă tineri care refuză modul de viaţă al adulţilor promovând idei confuze , utopice, apelând deseori la excese, agresivitate, violenţă. Cauza acestui comportament trebuie căutată, pe de o parte , în particularităţile psihologice ale tinerilor, iar, pe de altă parte în relaţiile pe care aceştia le au cu diferite medii sociale, în special cu familia. Familia are un rol deosebit de important în formarea şi desfăşurarea personalităţii copilului . Familia este un mediu foarte complex , în care pot apare situaţii foarte diferite , care cuprind mai mulţi membrii între care există foarte multe tipuri de relaţii . Atât autoritatea excesivă cât şi îngăduinţa excesivă sunt factori care vor influenţa negativ comportamentul copiilor . O constelaţie familială veşnic frămâtată de tensiuni, distorsionată, lipsită de afecţiune sau caracterizată prin sentimente, afecţiune greşit înţeleasă , deformată de defectele părinţilor, de certuri ,de acte de violenţă , constituie un mediu traumatizant care determină la copii apariţia unui conflict interior , care poate afecta dezvoltarea lui psihică. Un asemenea conflict nerezolvat, prelungit creează la copii o anumită ambianţă , nesiguranţă, contradicţie în rezolvarea diferitelor probleme, copilul nu mai ştie ce să facă să fie bine. Afecţiunea şi stima reciprocă , buna înţelegere , unitatea de vederi , dorinţa de colaborare , împărţirea echitabilă a sarcinilor în gospodărie, simţul de răspundere, experienţa şi cultura, înţelepciunea sunt elemente care echilibrează raporturile dintre soţi şi creează o atmosferă familială , destinsă, care va asigura echilibrarea psihică a copilului. Familia este totodată şi lucrul cel mai bun şi cel mai rău dintre lucruri. Cercetările experimentale au dovedit că tulburările de comportament cresc cu 15-20% la copiii din familii cu neânţelegeri . .Cadrul familial trebuie să ţină seama de vulnerabilitatea reală a sa şi să-l ajute să se convingă de capacităţile sale, de valoarea lui. Copilul nu trebuie să se simtă respins de familie , dar nici supraprotejat deoarece în ambele cazuri el va deveni egocentric şi incapabil de a se distanţa de sine, va evita contactul cu realitatea şi se va refugia în lumea visării , a imaginaţiei, va stabili greu contacte sociale cu cei de vârsta sa , va deveni pasiv, lipsit de iniţiativă , cu sentimente de inferioritate, lipsit de interes pentru viitor. Instalarea dificultăţilor la învăţătură este întotdeauna rezultatul acţiunii conjugate a mai multor factori . Şcoala este cea care trebuie să pregătească şi să asigure reuşita şcolară a elevilor, să combată şi să prevină efectiv pierderile şcolare. Dar de cele mai multe ori cauzele insuccesului şcolar rămân necunoscute cadrelor didactice, eforturile lor rămân fără rezultat .În asemenea cazuri responsabilitatea revine şi familiei. Familia este cea care cunoaşte programul extraşcolar al elevului, părinţii trebuie să cunoască mediul pe care-l frecventează copiii şi ei ştiu atmosfera de lucru a elevilor. Şcoala şi familia sunt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei , care contribuie prin mijloace specifice la formarea unei pesonalităţi de succes. Familia este prima şcoală a copilului . Ea exercită o influenţă atât de adâncă , încât urmele ei rămân, uneori întipărite toată viaţa în profilul moral spiritual al acestuia. „Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea statului ( Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.16) Definiţii celebre : „ Familia este baza ordinii sociale şi de stat” ( Victor Branişte). „Familia este universul simţirilor pure, prime, nealterate de nevoia prefacerii în faţa entităţilor străine sufletului nostru”.( Simion Burza). „Familia este asocierea stabilită în mod natural pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale omului „( Aristotel ) „O familie este un loc unde principiile sunt ciocănite şi ascuţite pe nicovala vieţii de zi cu zi” ( Charles Swindoll) „Familia este nucleul civilizaţiei”. (Will Durant ) „Familia reprezintă raiul într-o lume nemiloasă” ( Christopher Lasch ). BIBLIOGRAFIE: 1.Prof. Riana Calotă , psih. Mariana Corin şi etc.-Consultaţii pentru activitatea educativă ; Ed. Eurobit , Timişoara 1996; 2.Emilia Albu-Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi; Ed. Aramis 2002; 3.Cultură Civică – Manual clasa a VII-a ;Ed. Univers 1999 4Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; 5.Constituţia Romaniei

Întocmit Prof. Mahu Victor

P A G E 6 N R . 2

P A G E 7

„Avem 40 de

milioane de

motive pentru a

greși, dar o

singură scuză.”

- Rudyard

Kipling

Dragobetele, logodiciul păsărilor Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, tinerii „ţineau sau făceau Dragobetele", a explicat etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei. Erau şi alte zile în care se sărbătorea Dragobetele: 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie, zile aflate în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară. Mai ales în sudul României, exista o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care stă sub semnul Dragobetelui, arată Marcel Lutic. Majoritatea denumirilor pentru această sărbătoare sunt calchieri după numele din slava veche a sărbătorii creştine a "Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul", sărbătoare numită în spaţiul slav "Glavo-Obretenia". Românii au adaptat, ca şi în cazul altor sărbători din calendarul popular (Circovii, Ciurica, Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia ş.a.), această denumire din slavă, aşa apărând în veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), până când, probabil şi sub influenţa principalelor caracteristici ale sărbătorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales în sudul şi sud-vestul României, denumirea "Dragobete", după cum arata Marcel Lutic.

O altă explicaţie dată de unii filologi asupra provenienţei numelui "Dragobete" porneşte tot de la doua cuvinte vechi slave "dragu" şi "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alţi filologi, adepţi ai autohtonismului total al sărbătorii, explică denumirea prin două cuvinte dacice, "trago" - tap şi "pede" - picioare, aceste două cuvinte transformându-se, în timp, în

drago, respectiv bete, aşa cum a mai arătat Marcel Lutic. Se crede că dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităţilor dacice nu ne mai sunt cunoscute.Culegătorii de folclor de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi din prima parte a secolului al XX-lea au mai înregistrat şi alte denumiri pentru această sărbătoare, precum "Ioan Dragobete", "Drăgostitele", "Sântion de primăvară", "Cap de primăvară" sau "Cap de vară întâi", dar şi "Dragomiru-Florea" sau "Granguru", a menţionat Marcel Lutic.

Zburătoritul fetelor şi al băieţilor

Modul în care

se sărbătorea această zi era legat de pregătirile care se făceau în gospodărie o data cu venirea primăverii. "Potrivit tradiţiei, Dragobetele era o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere. Dimineaţa devreme, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângeau în cete pe la casele unora dintre ei. Dacâ vremea era frumoasă ieşeau afara din sat, mai ales pe dealuri, baieţii adunând lemne pentru foc, iar fetele culegând urzici şi flori de primăvară, flori folosite apoi, adesea, în descântecele de dragoste. O parte din aceste flori, în special tămâioarele şi viorelele, erau păstrate cu grijă până pe 24 iunie, la Sânziene, când se culegeau alte flori considerate surori ale acestora, numite roji (trandafiri sălbatici) şi oblici (flori mici, galbene), din care se făcea un buchet care se arunca pe o apă curgătoare. Se credea că fetele care procedau astfel săvârşeau "o faptă bună", echivalentă cu o jumătate de sărindar în cer, căci altfel aceste flori nu s-ar fi întâlnit sau "logodit"

niciodată", arată Marcel Lutic. De asemenea,

„prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, păstrată cu mare grijă, se spunea că ar avea proprietăţi magice, că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt şi fragi, se strângea apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru făcându-se mai ales atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie", a menţionat etnograful Marcel Lutic.Tinerii mergeau în pădure unde culegeau flori şi apoi, „în jurul focurilor aprinse pe dealurile din jurul satelor, fetele şi băieţii discutau vrute şi nevrute, însă, cel mai adesea, se spuneau glume sau se făceau hore. Fetele, cum simţeau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat, în sudul României această goană fiind numită "zburătorit". Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi era dragă. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci fata se lăsa prinsă şi avea loc o îmbrăţişare, urmată de o sărutare mai lunga în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifică, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile. De multe ori, astfel de logodne în joacă, prefaţau logodnele şi căsătoriile adevărate.

Logodna păsărilor

Dacă această sărbătoare avea o mare însemnătate în vremurile de demult, "originea acestei sărbători ar fi în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor, aceste vieţuitoare fiind socotite de către strămoşii noştri cele mai apropiate de universul socio-uman. În acest context, nu e

Ş O A P T E . . .

P A G E 8 N R . 2

e deloc o

întâmplare faptul că pasărea era considerată reprezentarea uneia dintre cele mai vechi divinităţi ale naturii şi dragostei.Marcel Lutic arată că românii numeau sărbătoarea Dragobetelui şi "Logodiciul păsărilor". "Se spunea că, acum, acestea se împerechează şi îşi fac cuib, de la păsări obiceiul fiind preluat şi de către oameni. Se pare că motivaţiile preluării erau mai profunde, din moment ce păsările erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvântul grecesc "pasăre" însemnând chiar mesaj al cerului sau prevestire. După unii etnologi, logodna de primăvară a păsărilor a devenit, în timp, şi o sărbătoare a iubirii la oameni, ziua însurăţeilor şi a înfrăţirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor. Pe de altă parte, accentul pus pe păsări şi pe femei, trimite la fecunditate, atât păsările, cât şi femeile fiind simboluri ale creşterii şi înmulţirii. Dragobetele, el însuşi, afirmă alţi etnologi, zân de esenţă solară, apropiat de divinităţi ale naturii şi dragostei, ar descinde dintr-o străveche Zeiţă pasăre", arată Lutic. Dragobetele Iovan, fiul Babei Dochia

Unele legende româneşti îl prezintă pe Dragobetele Iovan ca pe fiul Babei Dochia, în timp ce altele amintesc de limba păsărească. La sărbătoarea Dragobetelui sunt amintite elementele referitoare la trecerea de la iarna la primăvară, de la frig la cald, de la întuneric la lumină reprezentate prin focurile aprinse pe dealuri, hora flăcăilor şi fetelor, florile culese de fete, veselia caracteristică acestei sărbători, descântecele care se făceau acum cu atâta spor, îmbrăţişarea şi sărutul de după goana rituală, ca nişte peceţi ale dragostei care se transformă, adesea, în logodne şi căsătorii, aşa cum mai arată Mircea Lutic.O alta tradiţie spune că Dragobetele a

fost transformat într-o buruiană, numita Năvalnic, de Maica Precista, după ce acesta, din nesăbuinţă, a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările. Zân al dragostei, dragobete este zeul dragostei la românii de pe ambele maluri ale Dunării, zeu pastoral câmpenesc, codrean. Este imaginat ca un tânăr frumos, puternic şi bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei fireşti.Tot de Dragobete se amintesc şi ritualuri ale înfrăţirii de cruce între tineri. Aceştia, fete cu fete şi băieţi cu băieţi, işi crestau în formă de cruce încheieturile de la mâini pe care şi le uneau, astfel încât

să curgă sângele amestecat prin vene.Ovidiu Focşa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate şi de renaşterea naturii. Cam mai toate sărbătorile din luna martie, fiind

legate de începutul unui an agrar, erau legate de fertilitate, revigorarea naturii, trezirea la viaţă. Această sărbătoare marca revigorarea naturii şi nu numai, ci şi a omului care, cu această ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetaţiei, a vieţii în creştere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvară durata zilei creştea, în contrapondere cu noaptea care descreşte, ca dovada şi zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetaţia dar şi oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renaşterea acesteia, retrezirea la viaţă, ceea ce este şi semnificaţia centrala a sărbătorii de Dragobete.Ca forma de manifestare Dragobetele nu cunoaşte o arie foarte largă la noi în ţară, ea a apărut mai mult în prezent

ca o contrapondere a sărbătorii de Sfântul Valentin. Este o sărbătoare autohtonă, fiind numită şi Cap de primăvară, mai ales în Dobrogea, nefiind o dată fixă pentru ea. Este la fel ca sărbătoarea mărţişorului, a Alexiilor de la mijlocul lunii martie, începutul unui noi ciclu agrar. Dragobetele este văzut şi ca un zân al iubirii la români".

Întocmit,

prof. Daniela Vermeşan Dacă crezi că

educația este

scumpă

așteaptă să

vezi cât te va

costa

ignoranța ta.

- John M.

Capozzi

P A G E 9

„Oricine renunță să

învețe este bătrân,

chiar daca are 20

sau 80 de ani.

Oricine continuă să

învețe rămâne

tânăr. Cel mai

important lucru în

viață este să-ți

pastrezi propria

minte tânăraă ,,

- Henry Ford

ÎNCEPUTUL LUNII Martie (Marţ) este încărcat de riturile începutului, căci până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou, şi mai cu seamă anul nou agricol. Marte a fost la origini zeul primăverii, al vegetaţiei, ulterior căpătând valenţe războinice. În legendele noastre, Marte este un Moş hâtru şi capricios, care îşi bate joc de celelalte luni şi de oameni, prin schimbări neprevăzute ale vremii. De-a lungul mileniilor, diversele popoare au ales variate date de serbare a Anului Nou, dar toate sunt legate de mişcarea Soarelui, de solstiţii şi echinocţii. Calendarul roman a avut iniţial 10 luni (de aici şi numele actual al lunilor, de ex. septembrie: luna a 7-a), şi începea la 1 Martie. După reforma calendaristică din timpul lui Iulius Caesar, data anului nou a fost mutată la 1 ianuarie. Aceasta a atras şi strămutarea multor obiceiuri din primăvară în ciclul sărbătorilor de iarnă de 12 zile (25 dec. Crăciun - 6 ianuarie Bobotează). Pluguşorul, care marca scoaterea plugului şi tragerea primei brazde, este un exemplu edificator. Cele 12 zile, care sunt practic o reeditarea a celor 12 luni ale anului, au un corespondent foarte exact în cele 12 zile, oracolare pentru mersul vremii, ale Babelor. „Din Crăciun în Bobotează sunt 12 zile, fiecare zi reprezintă o lună a anului, şi cum va fi vremea în singuraticele zile din Crăciun în Bobotează, aşa vor fi singuraticele luni corespunzătoare ale anului” (Traian Gherman).

Mărţişorul

Începutul lui Martie cumulează o serie de semnificaţii şi sărbători, căci ne situăm la început de an, în preajma echinocţiului de primăvară (21 martie / 9 martie iulian) când zilele devin egale cu nopţile. Astrul zilei devine din ce în ce mai puternic, patronând începutul noului sezon agricol. Vine primăvara şi ne dăruim mărţişoare. Ce înseamnă acest gest, ce semnificaţie a avut sau mai are el? Cum se poartă mărţişorul? Comercianţii ştiu să exploateze din plin acest moment, unii resimt gestul dăruirii mărţişorului ca pe o obligaţie, femeile şi copiii îl poartă fără să mai ştie de ce.

Mărţişorul nu se poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă cu demnitate, ca un lucru sfânt. „Cine

voieşte ca Mărţişorul să aibă efectul dorit, acela trebuie să-l poarte cu demnitate” (S. Fl. Marian). În trecut, fetele chiar trebuiau să nu se lase seduse de flăcăi cât timp purtau Mărţişorul. El este un talisman, aducător de sănătate, belşug, noroc, fericire, este o bucată de Soare. Dar de unde această adoraţie a Soarelui care a dominat omenirea din negura vremii? În afară de realele binefaceri ale Soarelui care face viaţa posibilă pe Pământ, însăşi evoluţia spirituală a omului urma mersul astrului. Sufletul este considerat scânteia divină, un Soare la scară microcosmică. Mărţişorul este mai cu seamă un simbol solar. Tocmai de aceea, mărţişorul era în vechime un ban de argint, care se prindea la gât sau la mână cu un fir împletit din aţă roşie şi albă. „Banul alb e simbolul Soarele primăverii, pe care toate popoarele lumii şi-l închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, pentru că albul este biruitor. Mărţişorul se leagă ori înainte de răsărirea Soarelui sau mai bine deopotrivă cu aceasta, şi scopul lui este să aduci o jertfă Soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Christos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor şi-ţi dă ce-i stă în putinţă” (G. Coşbuc). Firul roşu semnifică focul, căldura Soarelui. Firul alb, iarna care tocmai a trecut. Simbolistica cromaticii alb-roşu este una arhetipală, semnificând în alchimie, prin roza albă şi cea roşie unitatea contrariilor. Împletirea alb-roşie a şnurului se regăseşte în steagul căluşarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor, la sâmbra oilor şi în multe alte obiceiuri străvechi.

Dăruirea Mărţişorului este practic o formă de urat. „La 1 martie există obiceiul ca părinţii să dea copiilor (fetelor) câte o monedă de argint ca s-o poarte la gât sau la mână, însemnând ca acesta să fie curat şi sănătos ca argintul, cu venirea primăverii”. Firul alb şi roşu înseamnă că „fetele or să fie curate şi rumene toată vara”, iar

Ş O A P T E . . .

Bibliografie: Simion Fl. Marian “Sărbătorile la români” Ion Ghinoiu „Sărbătorile şi obiceiurile la romani” Traian Gherman „Meteorologie populară” George Coşbuc „Elemente de literatură pupulară”- „Albina” Mihai Pop „Obiceiuri şi tradiţii româneşti”

Întocmit, prof.

Daniela Vermeşan

Paştele - originea cuvântului

P A G E 1 0 N R . 2

Denumirea sărbătorii. Originea cuvântului

"Paşti". Sărbătoarea Învierii Domnului este indicată în limba română

prin cuvântul "Paşti" întrebuinţat de obicei la plural, care este de origine ebraică. La evrei cuvântul Pascha (pesah)

însemna trecere şi era moştenit de aceştia de la egipteni,

indicând: sărbătoarea anuală a azimelor în amintirea trecerii evreilor prin Marea Roşie şi a

exilului, sărbătoare ce se prăznuia la 14 Nisan şi care

coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de

primăvară. Termenul ebraic a trecut în vocabularul creştin, pe

motivul că evenimentele istorice care sunt comemorate prin această sărbătoare, adică patimile, moartea şi Învierea

Domnului, au coincis cu Paştile iudaice din acel an.

Trebuie să specificăm însă că termenul nu implică o identitate a Paştilor creştine cu cele evreieşti, ci numai o înrudire terminologică şi cronologică dintre ele. Paştile iudaice sunt instituite de Moise, după ieşirea din Egipt, cu scopul de a aduce mereu aminte fiilor lui Israil că Domnul Dumnezeu i-a scos din robie şi i-a trecut Marea Roşie, făcând minuni mari cu ei. De la această trecere, sărbătoarea s-a numit pasah, iar greceşte to pascha. Acest cuvânt s-a impus în creştinism pe considerentul că însuşi Mântuitorul l-a folosit, când a spus ucenicilor Săi : "Ştiţi că peste doua zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit" (Matei XXVI, 2). Iar

ucenicii au întrebat, întrebuinţând acelaşi cuvânt : "Unde voieşti să-ţi pregătim să mănânci Paştile?" (Matei XXVI, 17). Ouăle de Paşte, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită şi „miercurea Paresimilor". Există obiceiul ca de la lăsatul secului şi până în această zi, gospodinele să nu strângă ouăle. Era credinţa că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paşte. Acum se alegeau ouăle pentru mâncarea de Paşti şi ouăle ce urmau să fie înroşite. Chiar dacă ele erau strânse în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Paştelui, însă, niciodata în Vinerea Mare. Oul vopsit este simbolul Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă, precum puiul de găină ieşit din găoace. Ouale roşii sunt numite în unele zone din Bucovina merişoare, iar cele cu ornamente sunt numite încondeiate, închistrite sau împistrite. Ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase: - linia dreaptă verticală = viaţa ; - linia dreaptă orizontală = moartea ; - linia dublă dreaptă = eternitatea ; - linia cu dreptunghiuri = gândirea şi cunoaşterea ; - linia uşor ondulată = apa,

purificarea ; - spirala = timpul, eternitatea ; - dubla spirală = legătura dintre viaţă şi moarte. Ciocnitul ouălor se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă "Hristos a înviat", la care se răspunde "Adevărat a înviat". În Bucovina, cojile ouălor de Paşti, sunt aruncate în râu, pentru ca apa să le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se află la "capătul lumii", aproape de Apa Sâmbetei). În felul acesta, şi Blajinii ştiu că pentru toţi creştinii a venit Paştele. La ţărani, mai exista obiceiul ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să-şi spele faţa cu apă nouă sau apa neîncepută, în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel că pământul va da rod bun.

RUGĂCIUNE Maică Preacurată, Te rugăm frumos, roagă-Te îndată, Domnului Hristos, să ne dăruiască ajutorul Său şi să ne ferească de tot ce e rău! Amin!

Zaharia Dora Cipriana, cl.a V-a A

Obiceiuri pascale

Oul încondeiat şi roşu, ciocnit în ziua de Paşte, simbolizează mormântul Mântuitorului care s-a deschis la Învierea Sa. Atunci când oamenii ciocnesc ouăle, spun: „-Hristos a înviat!” -„Adevărat c-a înviat!” Aceste urări mărturisesc credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi-n învierea Lui. Culoarea roşie simbolizează sângele Domnului, jertfa Sa pentru salvarea omenirii. În cinstea Învierii, credincioasle vopsesc ouăle şi le încondeiază. Ele sunt o dovadă a păstrării credinţelor şi tradişiilor din vechime

Vârvăroi Geanina Maria, cl.a V-a A

P A G E 1 1

„Anumiți oameni

văd lucrurile așa

cum sunt și spun:

„De ce?". Eu visez

lucruri care nu au

mai existat și spun:

"De ce nu?"

- George Bernard

Shaw

Mama

Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu De ai în lume azi o mamă. Şi s-o asculţi cu drag mereu, Căci te-a crescut cu griji şi teamă. De-ai fost bolnav, ea te-a-ngrijit Cu dragoste, ca să-ţi aline dorul. Iar dacă toţi te-au părăsit, Doar ea ţi-a fost mângâietorul. Iar dacă ea te-a părăsit Şi n-ai această mângâiere, Atunci să pui pe-al ei mormânt Buchet de flori în amintire…

Rusu Rodica Cătălina, cl. a VII-a A

Ş O A P T E . . .

Povaţă

Orice zi e sărbătoare Fapte bune atunci când faci, Milostiv şi-n rugăciune Împreună cu cei dragi. Blând şi darnic tu să fii, Să-l ajuţi pe cel sărac, Şi mereu să ai cu tine Sfântul Duh în chip curat. La biserică să mergi Cu sufletul împăcat. Să n-ai pic de ură-n tine, Bun să fii cu toţi din sat. Îngeraşul tău cel bun Cu surâsul cristalin, Îţi va dărui îndată Coroniţa de măslin. Ţi-o va aşeza pe cap, Bucuros, că tu, copile, Ai făcut din viaţa ta Numai sărbători şi bine! Gliga Delia, cl. a VII-a B

Vorbeşte-ncet

Vorbeşte-ncet, urmează înainte Cu glasul tău, izvor de mângâiere. Căci vorba ta-i un fagure de miere Şi înţelesul ei e prea cuminte. Să pot să te privesc încet – n-aş cere Nimic alta, scumpe înger sfinte, Când ochii tăi vorbesc fără cuvinte Şi-arată milă, dragoste, durere. Tu, idol scump şi dulcea mea lumină, Rămâi la braţul meu întotdeauna Căci numai ţie al meu suflet se-nchină. Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una… De chipul tău a mea viţă-i plină! Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna.

Bedrulea Florentina cl.a VI-a B

Zile capricioase

Primele zile de primăvară…Cine nu visează la ele cu ochii deschişi? Cine nu visează la dezgheţ şi la reînvierea naturii? La fel cum noi, oamenii, visăm la venirea primăverii, la venirea zilelor călduroase, aşa şi micii ghiocei – simbol al primăverii – doresc eliberarea de sub pământ, doresc supleţea să-şi etaleze supleţea şi gingăşia cu care ne-au obişnuit an de an. Odată cu sosirea primelor raze solare călduroase, prin toate crângurile şi grădinile vezi mici focuri ce distrug urmele nemiloasei ierni. Sub iarba curăţată, deja îşi scot căpşorul sfios, micii ghiocei, curioşi să vadă din nou natura, necunoscută încă şi totuşi cunoscută din descrierile făcute de înaintaşii lor, informaţii transmise din sămânţă în sămânţă. Încălziţi de jocul razelor de soare, câţiva greieraşi, câţiva gândăcei, îndrăzneţe musculiţe şi fluturi curajoşi au ieşit la iveală pentru a colinda, a cerceta, a murmura, reînviind şi înveselind câmpiile, colinele, codrii cu freamătul mişcării lor. Însă, în aceste prime zile de primăvară, natura e schimbătoare, aflându-se încă sub influenţa răutăcioasei Dochia. Un nor negru a fost adus de vânt, iar toate visele micuţelor suflete s-au spulberat…Dar n-au murit, căci întotdeauna soarele aducător de speranţă, răsare din nou.

Raia Maria Raluca, cl. a VII-a A

P A G E 1 2 N R . 2

Strălucirea verii Luna iunie. În miezul zilei. Prăbuşită în iarbă, sub umbra prietenoasă a copacilor din livada bunicilor, mă aflam chiar EU. O boare uşoară trecea printre crengi dându-mi un sentiment de linişte deplină. De sub coroana ocrotitoare a unui măr bătrân, urmăream jocul minunat al fluturilor pictaţi parcă de penelul plin de măiestrie al Soarelui însuşi. Punând urechea pe iarba

proaspătă, pământul începu să-mi povestească legenda sa prin ţârâitul greierilor şi freamătul mărunt al gâzelor. În jurul meu, merii, perii şi prunii se bucurau de mângâierea soarelui. Pe crengi începură a prinde contur bobiţe verzi. Mă gândeam câte minunăţii sunt în jurul nostru! Ce miracol face ca din nişte fragile şi trecătoare flori să se ivească fructele binefăcătoare…?! Întinsă în iarbă printre floricele multicolore şi parfumate, printre ramuri, privirile mele atingeau cerul atât de limpede şi albastru. Nici un nor nu-i tulbura oglinda azurie…îmi simţeam sufletul înălţându-se spre infinit. Pe o ramură apăru o pasăre ale cărei pene păreau

muiate în culorile curcubeului. Ciripea zglobie, descriindu-mi bucuria pe care i-o făcea strălucirea zilei de vară. În aceleaşi acorduri veneau dinspre pomi alte cântece. Trilurile lor păreau ode închinate Măriei Sala, VARA! Ridicându-mă din iarba care mai păstra ca amintire conturul trupului meu, mi-am purtat din nou privirile spre zare. În depărtare se iţeau munţii ca nişte uriaşi purtându-şi cu fală noile veşminte verzi. Împrejurul meu totul era strălucitor şi armonios. Timpul îşi pierduse parcă dimensiunile. Nici n-am realizat când au zburat clipele. Se făcuse târziu…

Canişag Mihaela, cl. a VII-a A

bucurăm de orice „nimic” oferit. Nu ştim când începe şi când se termină copilăria. Ştim doar că la un moment dat avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţii. Ajungând la maturitate, toţi îşi doresc să se întoarcă în trecut, să se rupă de prezent, să uite pentru câteva clipe responsabilităţile, îndatoririle de care sunt urmăriţi pas cu pas. Să ne bucurăm de această lume şi să nu încercăm să forţăm prezentul vrând să arătăm sau să devenim mai

Despre copilărie

Copilăria este cea mai frumoasă parte din viaţă. Ea este ca un boboc mic şi firav care, cu trecere anilor, începe să îşi desfacă rând pe rând petalele. E roua dimineţii ce cade lăsând în urma ei pagini de amintire. Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul cu maximă intensitate, în care plângem şi râdem în aceeaşi zi. Pe măsură ce trec anii, devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai

maturi, mai altfel decât suntem cu adevărat. Să trăim astfel încât să putem vorbi despre o copilărie magică, cum n-a mai fost. Erhan Constantin, cl. a V-a A

ornată cu viorele şi ciuboţica-cucului. Fetiţele culeg buchete frumoase şi viu colorate care să le mărturisească mamelor şi bunicuţelor iubirea lor nevinovată. Copacii s-au trezit din somnul cel lung întinzându-şi spre soare mugurii firavi, purtători ai frunzelor şi ai florilor. Seminţele ce şi-au făcut somnul de frumuseţe sub plapuma ocrotitoare a iernii, au fost trezite de freamătul făcut de picăturile de apă născute din îmbrăţişarea soarelui şi a

zăpezii şi-au început să-şi întindă mâinile spre cer. Primăvara, anotimpul bucuriilor, reprezintă trezirea, revenirea la viaţă, învierea. E învierea naturii, ce prefigurează Marea Înviere. Acest anotimp e graniţa dintre tărâmul cuprins de somn, de nemişcare, dominat de vis şi tărâmul proaspăt, murmuritor şi multicolor al ierbii, al florilor şi-al gâzelor. Facas Maria Adelina, cl. a VII-a

A

Primăvara

Este primăvară. Soarele îşi arată noile forţe, dobândite în timpul răgazului din timpul iernii. Ultimele petece de zăpadă se topesc uşor, lăsând cale liberă ghioceilor şi firelor de iarbă ce şi-au împrumutata culoarea de la vreun măr necopt. Chiar dacă razele soarelui strălucesc, afară nu este foarte cald. Acest fapt nu-i împiedică însă pe prichindei să alerge pe câmpia înverzită,

„Există un

singur tip de

succes: acela

de a face din

propria viață

ceea ce vrei.”

- Henry D.

Thoreau

P A G E 1 3

Ouă roşii

Colorarea ouălor în roşu este o datină a Sărbătorilor Pascale. Legenda spune că atunci când Domnul Nostru Iisus Hristos a fost răstignit, Maria Magdalena i-a adus un coş cu ouă şi l-a pus sub picioarele Lui. Atunci, sângele care îi curgea din tălpi a ajuns pe ouă iar acestea s-au înroşit. De atunci, de Paşti, fiecare creştin vopseşte ouăle în culoarea roşie,

rememorând cu smerenie sacrificiul lui Dumnezeu, care ni L-a dăruit nouă spre mântuire chiar pe Însuşi Fiul Său. Culoarea roşie sugerează sângele, care poate fi un dublu simbol: pe de o parte, sacrificiul făcut de Iisus – răstignirea - , iar pe de altă parte, viaţa – Învierea. Mulţi oameni colorează ouăle în mai multe culori, de exemplu galben, reprezentând soarele, verde – iarba, albastru – aerul/apa. Simbolistica acestor culori

sugerează tot viaţa, renaşterea, învierea naturii primăvara după anotimpul somnului.

Facas Maria Adelina, cl. a VII-a A

simbol al Răstignirii Mântuitorului. La biserică vom merge cu pasca din aluat dospit care poartă semnul Sfintei Cruci, aşezată într-o coşarcă împletită din nuiele, păstrată peste an doar pentru acest moment. Alături vom pune ouă roşii, însoţite de ouă încondeiate, purtând motive biblice specifice. Deşi astăzi ouăle sunt divers colorate, cele tradiţionale sunt roşii. Nimic nu simbolizează mai bine jertfa Mântuitorului, sângele vărsat şi bucuria Învierii, decât oul colorat roşu. Seara, pe la orele 11, trebuie să fim cu toţii îmbrăcaţi şi pregătiţi . se ia coşul pentru sfinţit acoperit cu un ştergar frumos, în vechime ţesut în casă, şi se pleacă la biserică. De pe toate cărările curg râuri de creştini iar ograda bisericii devine parcă neîncăpătoare. Cu lumânări în mână, aşteptăm clipa înălţătoare a luării luminii, când pentru prima dată preotul, în acel miez de noapte, rosteşte. „Hristos a înviat!”. Această urare pascală va ţine loc de

„Bună ziua!” timp de patruzeci de zile, până la Înălţarea Domnului, când se spune: „Hristos s-a înălţat!”. La aceste urări se răspunde cu „Adevărat s-a înălţat!”, respectiv, „Adevărat a înviat!”. Dimineaţa, toţi membrii familiei se vor spăla cu apă neîncepută în care vor aşeza un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi tot anul rumeni la faţă ca oul roşu şi curaţi ca argintul. Un obicei foarte vechi spune că cei care pleacă dimineaţa după sfinţirea coşurilor trebuie să ducă lumina sfântă la casele lor, lumină care va rămâne aprinsă pe tot parcursul dejunului pascal. Tradiţia ne mai spune că lumânarea folosită în Noaptea Învierii şi adusă acasă se păstrează pe tot parcursul anului, fiind aprinsă la rugăciune în momentele de cumpănă din viaţa creştinului.

Jucan Diana, cl. a VII-a A

Tradiţii de Sfintele Paşti

Sfintele Paşti reprezintă cea mai mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este cea mai mare minune săvârşită vreodată pe pământ. Fiecare familie se pregăteşte pentru întâmpinarea acestei mari sărbători. Se face pasca, cea mai însemnată coptură la masa de Paşti. Obiceiul străvechi cerea ca aceasta să fie coaptă în Joia mare, dar de multe ori se pregăteşte sâmbăta pentru a-şi păstra prospeţimea până în ziua Paştilor. Pasca se face numai din făină curată, din grâu ales, cernută prin sită deasă. Cine frământă pasca, nu trebuie să se certe, să gândească sau să vorbească urât, ci să aibă sufletul luminat, să facă semnul Sfintei Cruci şi să rostească în gând rugăciunile ştiute. Ea se face nu numai cu mâna ci şi cu sufletul inundat de credinţă. Umplutura este din brânză dulce, iar în mijloc tronează o împletitură aleasă în formă de cruce,

Ş O A P T E . . .

12 aprilie 1457 Ştefan cel Mare îl înfrânge pe Petru Aron în bătălia de la Doljeşti. Peste două zile începe una din cele mai glorioase domniidin istoria medievală românească.

24 aprilie 1184 î.Hr Se sfârşeşte războiul troian, ca urmare a pătrunderii aheilor în Troia cu ajutorul faimosului „cal troian”

2 aprilie 1867 Revista « Familia », în care şi-a făcut debutul M i h a i E m i n e s c u găzduieşte în paginile sale vibrantul poem « Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie ».

21 aprilie 753 I.Hr. Conform legendei, preluate de Titus Livius în “Ab urbe condita”, are loc întemeierea Romeide către cei doi gemeni,Romulus şi Remus. Printre naţiunile care poartă astăzi sigiliul Romei, ne numărăm şi noi, românii

P A G E 1 4 N R . 2

Datini şi tradiţii de Paşte

Paştele e o sărbătoare a bucuriei iar creştinii sărbătoresc în această zi Învierea Domnului. Sărbătoarea Paştilor este marcată de anumite obiceiuri. Încă din Joia Mare, se aprind lumânările şi se oferă de pomană pentru odihna

sufletelor celor morţi. În Vinerea Mare se ţine post negru, fiind considerată o zi a durerii. Bunicii îmi povesteau că

dacă plouă în această zi, înseamnă că şi cerul plânge în ziua patimilor Mântuitorului, iar anul se anunţă a fi roditor. În popor se mai spune că acela care nu va merge la biserică în ziua de Paşti, riscă să se îmbolnăvească. În ziua de Paşti se poartă haine noi, în special cămaşă nouă, ţesută şi cusută în timpul Postului Paştelui. Toţi oamenii care se întâlnesc la slujba de înviere, se îmbrăţişează şi se sărută în semn de iertare şi dragoste

creştinească. Duminica Mare e ziua care încheie Postul Paştelui, denumit şi Postul Mare. Printre bucatele tradiţionale de Paşti, amintim mai ales ouăle roşii care au fost aduse de mironosiţe la Sfânta cruce şi înroşite de sângele Mântuitorului. Altă legendă spune că atunci când Hristos a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l, s-au transformat în ouă roşii. Se mai consemnează şi că Maica Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă şi acestea s-au înroşit de la sângele Lui. De atunci, în fiecare an, ouăle roşii sugerează şi amintesc răstignirea dar şi învierea: Hristos a înviat!

Botişor pictează ouă

Iepuraşul Botişor A pornit încetişor Prin poiene, prin câmpii Culegând flori de Florii. -Ce tot cauţi? Care floare? -Caut probe de culoare! -Şi ce vrei să faci cu ele? -În ulcele, fac vopsele. -Şi la ce îţi folosesc? -Ouă roşii să vopsesc! Balan Elena Teodora, cl. a V-a A

În Vinerea Mare oamenii merg la biserică ca să tracă pe sub Sfântul Aer, în timp ce corul bisericesc cântă. Sâmbătă se fac ouăle roşii şi se pregăteşte coşarca cu pasca, ouă roşii, prăjituri şi altele, în funcţie de alegerea fiecăruia. Seara, oamenii iau coşarca şi se îndreaptă spre biserică unde se săvârşeşte slujba Învierii lui Iisus Hristos. Spre dimineaţă preotul sfinţeşte coşarca adusă de fiecare om, apoi toată lumea se îndreaptă

spre casă. Acasă, copiii dar şi adulţii se spală pe faţă cu un ou roşu, însoţit de un bănuţ de argint. Apoi copiii se duc pe la toate gospodăriile pentru a vesti Învierea Domnului. Urării lor – Hristos a înviat! – i se răspunde cu – Adevărat a înviat! – dar şi cu ouăle oferite în dar pentru a umple coşărcuţa purtată de ei în acest scop.

Roată Zaharia Marian, cl. a VII-a B

Obiceiuri Pascale în

Pojorâta

Această sărbătoare e aşteptată cu mult drag şi cu multă bucurie pe parcursul Postului Mare, post în care credincioşii s-au purificat prin spovedanie şi împărtăşanie. În săptămâna dinaintea Învierii, gospodinele din Pojorâta fac diferite prăjituri, dar în Joia Mare se face coptura, printre care se numără cozonaci, babele şi pasca.

Legenda înroşirii ouălor de Paşti Domnul nostru, Iisus, era răstignit sus, pe cruce, cu mâinile şi picioarele bătute în cuie. Rănile sale sângerau iar duşmanii îl batjocoreau. Atunci veni sub cruce Maica Domnului care plângea cu lacrimi amare. Avea un coş de ouă sub braţ, coş pe care-l oferi celor care-l chinuiau pe Iisus cu rugămintea de a-l lăsa în pace, pentru că El n-a făcut decât bine oamenilor. Răutăcioşii vrăjmaşi ai lui Iisus, în loc s-o asculte pe Maria, şi-au înteţit batjocura. Văzând aceasta, Maica Domnului puse coşul cu ouă sub crucea răstignirii şi porni să plângă în hohote. Pe ouăle din coş se scurgeau picăturile de sânge din rănile Domnului. Mântuitorul, privind cum ouăle se înroşesc cu sângele Său, zise astfel: - De acum încolo, să coloraţi şi voi ouă roşii, casă vă aduceţi aminte de răstignirea mea! După miracolul Învierii, Maica Sa, Maria, a înroşit ouă şi le-a dăruit, vestind: „Hristos a înviat!”. De atunci, întotdeauna la Sfintele Paşti, credincioşii vopsesc ouă şi le ciocnesc, zicând: „Hristos a înviat!”

Kulhanek Iosif, cl. a VII-a A

P A G E 1 5

La bunici

Când am fost mic, la bunici Mă jucam c-un căţel, cu Scăpărici. Şi fiind el cuminţel, I-a dăruit un biscuiţel. În prima clipă nu l-a vrut, Şi cu labele l-a rupt. După ce l-am dresat, Mereu el m-a ascultat Şi în voie mi-a intrat.

Creţu Cătălin

– Valentin, cl. a VI-a A

Ghiocelul

Ghiocel,gingaşă floare,

Ce-ai ieşit de sub zăpadă ?

Nu vezi că-nfiorătoarea iarnă

N-u pleca din ţara noastră ?

Frigul aprig şi gros,

Clopoţelu-ţi va-ngheţa

Chiar mi-e milă, scumpă

floare

Mi-e milă de moartea ta !

Nu-I aşa copilă dragă,

De zăpadă nu ţie teamă

Şi de frigul rău,

acuma,

Nu gândesc să-mi

fie teamă.

Căpuşorul când

mi-l scot

Ca să cat spre

soare iară,

Fuge iarna rece

Şi-aduce semn de

primăvară.

Bedrule Irina

Clasa a VI-a B

atunci când Dumnezeu a

făcut zăpada, a lăsat-o să-şi

aleagă singură culoarea.

Zăpada s-a rugat

de iarbă să-I dea puţin

verde, dar iarba a refuzat-

o. Apoi s-a dus la macul

roşu şi înfocat, dar şi el a

refuzat. A vorbit şi cu floa-

rea soarelui, şi ea a refuzat-

o spunându-I că doar ea

trebuie să aibă din culoarea

Legenda ghiocelului

Scumpa mea bunică mi-a

fermecat copilăria cu

poveştile ei minunate. Le

ascultam cu atâta încânta-

re, încât mi-au rămas tip-

ărite în suflet. Acum, în

pragul primăverii, îmi vine

în gând o poves-

te ,,Legenda ghiocelului’’.

Bunicuţa îmi povestea că,

soarelui ,,GALBEN ‘’. Supărată,

neaua ajunse la gingaşul ghiocel.

S-a rugat de el să-I dea puţun din

albul strălucitor al său. Atunci,

micuţul ghiocel i-a dăruit din

culoarea sa.Iar Dumnezeu, ca

recunoştinţă, îi dărui ghiocelului

puterea de a-şi scoate clopoţelul

alb, prin covorul pufos de nea.

Bedrule Irina

Clasa a VI-a B

Ş O A P T E . . .

Prima floare a primăverii... Încet se apropie primăvara. De sub plapuma rece de nea își face loc un ghiocel mic și firav. Vântul adie ușor peste dealurile adormite. Trezirea la viață a naturii, căldura soarelui de primăvară au făcut ca acolo, în jos, pe mal să răsară și să se înalțe o floricică suavă, un gingaș ghiocel. Și-a desprins capul din gluga lui cea verde înălțându-se cu trupul subțire și crud spre lumina soarelui. Leonte Daniel, Bedrule Irina, Balan Andrei, cl. a VI-a B

P A G E 1 6 N R . 2

Ştiaţi că... Galaxiile călătoresc în spaţiu şi câteodată se ciocnesc, galaxiile mai mici dispărând şi fiind "mâncate" de cele mai mari. Galaxia din Andromeda se îndreaptă spre galaxia noastră, Calea Lactee. Dacă ai călători cu viteza luminii de la un capăt la altul al galaxiei Calea Lactee, ţi-ar trebui 100.000 ani ca să termini călătoria. Lumina este cel mai rapid lucru din univers şi călătoreşte cu 300.000 de km pe secunda. Luminii de la Soare îi ia opt minute până atinge Pământul; dacă Soarele s-ar stinge acum, în opt minute am rămâne în întuneric. Găurile negre sunt invizibile. În ele nu există timp sau spaţiu şi se crede că ar fi poarta spre alte universuri; dacă intri într-o gaură neagra, vei simţi că eşti turtit din părţi şi tras de cap şi de picioare. Dar nimic nu supravieţuieşte acolo, ci este sfărâmat în mici particule atomice. Dacă ştii culoarea unei stele, îţi poţi da seama de temperatura ei: cele roşii sunt mai reci, cele cu temperaturi medii sunt galbene şi cele cu temperaturile cele mai mari sunt albastre. Nu există stele verzi...!!! Cea mai apropiata stea de Pământ este Proxima Centauri aflată la 4,23 de ani-lumină, adică 25 de milioane de milioane de km distanţă de Soare. Asta înseamnă, că dacă am avea o nava spaţială care ar călători cu 50.000 de km pe oră, ne-ar trebui 88.000 de ani ca să ajungem la ea. Unele stele sunt de 600.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru. Soarele nostru se îndreaptă cu 20 km pe secundă spre un punct în direcţia constelaţiei Hercules. Gazele dintr-o pată solara sunt cu 1.650 C° mai reci decât zonele înconjurătoare de pe Soare. Planetele se învârtesc în jurul Soarelui şi în jurul axei proprii în sensul acelor ceasornicului. Venus este planeta care se învârteşte în jurul axei proprii contrar acelor ceasornicului. Pe Venus Soarele răsare la vest şi apune la est. Venus este considerată sora geamănă a Pământului pentru ca amândouă au cam aceeaşi mărime, densitate şi volum, este cel mai apropiat vecin al Pământului. Dar Venus este cel mai fierbinte loc din sistemul solar după

Soare şi cel mai strălucitor obiect de pe cer după Soare şi Luna. Mercur se învârte în jurul Soarele mai repede decât orice altă planetă, în 88 de zile. Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare, probabil are gheaţă la poli.

Bănuţul dragostei

Într-o zi, îngerul lui Dumnezeu întrebă bănuţul milei: -Cine eşti, tu, bănuţule, că te văd aşezat între lucrurile cele iubite de Dumnezeu? -Eu sunt bănuţul pe care Bunul Dumnezeu l-a făcut pentru a fi dat de pomană, zise smerit bănuţul. -Dar de unde vii tu, bănuţule? -Vin din puşculiţa copiilor buni, din mâna albă a domnişoarelor smerite, din mâna muncită şi plânsă a văduvelor, din portofelul vechi şi subţire al bătrânilor, din mîna binecuvântată a preoţilor. -Şi unde te duci acum, bănuţule? -Mă duc să cumpăr suflete pentru Dumnezeu, ulei pentru candelele fecioarelor înţelepte, să aprind candela credinţei ce se stinge la unii oameni, să zidesc biserica cea vie a lui Dumnezeu, căci pe cât mă vezi de mic, eu stau totdeauna la temelia bisericii. -Spune-mi, bănuţule, care-i taina ta: de ce eşti aşa iubit de Dumnezeu? -Îngeraşule, eu deschid porţile Raiului celui ce mă dăruieşte ţn numele lui Hristos, cu dragoste şi cu inima curată.

Vârvăroi Geanina, cl.a V-a A

P A G E 1 7

Educația estetică Educația estetică are menirea să determine efervescența socială în toate formele de activitate umană și să fie purtătoare a progresului social.Creativitatea este stimulată de gradul de cultură, mediul și personalitatea creativă.Educația estetică se face din nevoia de a înzestra individul cu un instrument în plus de cunoaștere a

lumii, pe lângă activitatea strict intelectuală.Ființa umană trebuie să introducă frumosul în viață lui , să-l caute, să fie un creator al frumosului, să fie consumator al frumosului și nu numai privitor.Arta plastică și decorativă contribuie la dezvoltarea percepțieii artistce prin contemplarea operelor de artă și în special al tablourilor. Absolvirea,, Școlii de

Artă” a însemnat îndrazneala primei mele confruntări cu arta .Rezultatul a fost realizarea unei serii de tablouri „ pictură în ac ” concretizată printr-o expozitie de suflet.„Arta nu e școala și diploma pe care o conferă aceasta , nu înseamnă mai mult -decât un CERTIFICAT de frecvență a artei”

Ed. Morhan Elvira

Ş O A P T E . . .

„Orice eveniment

din viață nu are o

semnificație

anume decât

aceea pe care o

dai tu”

P A G E 1 8 N R . 2

Paştele blajinilor Ce este Paştele Blajinilor ?

Paştele Blajinilor este "Paştele morţilor", ce se prăznuieşte o dată pe an în Moldova de Răsărit. Paştele Blajinilor este cea mai însemnată dintre toate zilele în care se pomenesc morţii de obşte şi li se dă de pomană. E singura zi în care se face pomenirea tuturor morţilor la cimitir. E cea mai mare prăznuire pe care o fac credincioşii în cinstea celor adormiţi. E cel mai frumos obicei al lor. Paştele Blajinilor se prăznuieşte a doua zi după Duminica Tomii, luni, sau a opta zi după Paşti. După luminatul praznic de mare bucurie în cinstea celui ce a înviat din morţi, al Învierii Domnului, se apropie şi Paştele morţilor, Paştele Blajenilor. Însuşi Domnul Iisus Hristos, înainte de patimile Sale, în cuvântarea de despărţire de ucenicii Săi întristaţi le-a

prezis că întristarea lor se va preface în bucurie şi această bucurie nimeni nu o va lua-o de la ei, bucurie pe care au avut-o ucenicii când L-au văzut pe Domnul, după Înviere (Ioan 16, 20-22; 20, 20). Această mare bucurie a Învierii lui Hristos, a Paştelui, pe care au trăit-o şi creştinii în Săptămâna Luminată şi care aduce aminte de învierea cea de obşte, ei vin apoi să o împărtăşească şi celor adormiţi în nădejdea fericitei învieri, a cărei bucurie a vestit-o Domnul Iisus Hristos, care înainte de Învierea Sa s-a pogorât întâi să propovăduiască biruinţa asupra morţii, la cei morţi din iad (I Petru 3, 19). Tot aşa şi urmaşii Lui vin în această zi la mormintele celor adormiţi ca să le vestească bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii. Aşadar, temelia Paştelui Blajinilor este credinţa unită cu nădejdea că Biruitorul morţii, după făgăduinţa Sa (Matei 25, 31-46), va învia la straşnicul judeţ sufletele tuturor credincioşilor adormiţi: părinţi, neamuri şi prieteni, pentru bucuria cea veşnică. Pentru această zi se fac din vreme anumite pregătiri şi la cimitir şi acasă. Femeile cu copiii vin la cimitir şi curăţă buruienile uscate de pe morminte. În ziua de Paştele Blajinilor, toată lumea, femeile, copiii şi unii bărbaţi vin la biserică, la Sfânta Slujbă, iar alţii se duc la cimitir.

O posibilă legendă a iepuraşului

Odată, de Paşte, un băiat mai rău aruncă cu praştia o piatră într-un iepuraş. O fetiţă, văzându-l pe iepuraş rănit la picior, îl luă acasă la ea şi îl îngriji. Îl hrănea şi avea mare grijă de el. După o săptămână, fata a văzut că iepuraşul se simţea mai bine şi l-a eliberat în locul de unde îl salvase. Drept mulţumire, de atunci, iepuraşii dăruiesc copiilor cuminţi, de Paşte, ouă sau iepuraşi de ciocolată.

Herman Mădălina, cl.a V-a A

Iepuraşul

Eu sunt mic şi sperios, Toţi îmi spun că sunt fricos. Ce să fac, nu-i vina mea Tremur când aud ceva!

Uite-aşa, dintr-un nimic Inima bate „Tic-tic!” Ştiu, e spre ruşinea mea... Credeţi că mă pot schimba? Daaaaaaa...! Vârvăroi Geanina, cl.a

V-a A

Obiceiuri şi tradiţii de Paşte

Din marţea Săptămânii Mari, dar mai ales în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, în toate gospodăriile bucovinene se vopsesc ouăle roşii pentru Paşte. Ele simbolizează sângele vărsat de Fiul Domnului întru Mântuirea Omenirii şi miracolul naşterii Sale. Altă dată, culorile se obţineau numai din plante ce erau puse la macerat în Duminica Floriilor. Astăzi, acest obicei este în mare parte pierdut, femeile folosind prafuri pentru colorarea lor.

Hadbavnic Marinela, cl. a V-a A

Alcătuirea Universului Se constată că în Univers o parte din materie este organizată în corpuri individualizate, de diferite dimensiuni şi cu proprietăţi distincte. Dar spaţiul dintre aceste corpuri nu este lipsit de materie. În el se găsesc particule de materie. În el se găsesc particule de materie dispersate, este străbătut de radiaţii electro-magnetice şi cosmice şi de câmpuri gravitaţionale. În felul acesta, Universul este „impregnat” de materie şi de manifestările ei. Jucan Diana, cl.a VII-a A

P A G E 1 9

COORDONATOR: PROF. DANIELA VERMEŞAN COLABORATORI: PROF. LILIANA GRIGOREAN PROF. DEACONESCU ADRIAN

ARGUMENTUL PROIECTULUI:

Civilizaţia, cu tot ceea ce aduce ea sănătăţii, s-a dovedit o sabie cu două tăişuri. Una dintre gravele probleme cu care se confruntă societatea modernă este poluarea în multiplele ei forme de manifestare, defrişarea fiind una dintre acestea.

Educaţia şi grija pentru mediul înconjurător trebuie să aibă ca ţintă schimbarea substanţială la nivel individual şi la cel colectiv a comportamentelor şi atitudinilor. Copiii sunt mai conştienţi decât adulţii că trebuie să respecte aceste reguli de aceea aceste activităţi trebuie intensificate în şcoală.

SCOPUL PROIECTULUI: Conştientizarea şi educarea civică a elevilor privind protecţia naturii,

importanţa proiectelor de împădurire şi a posibilităţilor de sprijinire şi implicare în astfel de proiecte. OBIECTIVE:

Dezvoltarea abilităţilor de organizare şi desfăşurare a activităţilor în echipă; Deprinderea unor abilităţi pentru desfăşurarea de activităţi pentru protejarea şi

înfrumuseţarea mediului; - Dobândirea unor cunoştinţe despre poluare, despre mediu şi protecţia acestuia; Identificarea cazurilor de poluare din mediul apropiat; Propunerea unor soluţii viabile, argumentate; Sensibilizarea comunităţii locale prin exemplul oferit.

INSTITUŢII IMPLICATE ÎN PROIECT: ŞCOALA CU CLASELE I – VIII POJORÂTA OCOLUL SILVIC POJORÂTA PRIMĂRIA POJORÂTA STRATEGII DE REALIZARE: Acţiunea constă în împădurirea unei suprafeţe de 1ha. Cu molid în C.S. Mestecăniş,

UP III Valea Putnei, UA 170B,C de către elevii claselor a V-a A, a VI- a A, a VII-a A,

împreună cu profesorii diriginţi ai acestor clase (prof. Daniela Vermeşan, prof.

Adrian Deaconescu, prof. Liliana Grigorean).

RESURSE: *Umane: elevii claselor menţionate mai sus, profesorii diriginţi, reprezentanţi ai Ocolului Silvic Pojorâta, reprezentanţi ai Primăriei Pojorâta. *Temporale: 11 aprilie 2009. *Materiale: puieţii de molid şi uneltele, puse la dispoziţie de către Ocolul

Silvic Pojorâta.

Ş O A P T E . . .

P A G E 2 0 N R . 2

Un mărţişor pentru ... un zâmbet

1 Martie...”În acestă zi de primăvară priveşte înapoi cu nostalgie, aminteşte-ţi iubirea de odinioară şi retrăieşte-o cu bucurie azi.” Proiectul educaţional „Un mărţişor pentru ...un zâmbet” a fost o iniţiativă a coordonatorului de proiect şi a avut ca scop sensibilizarea elevilor, cadrelor didactice, membrilor comunităţii în legătură cu bătrânii de la „Căminele de bătrâni” din comună,

de fostele cadre didactice care au făcut cinste şcolii noastre. Ne amintim rar, sau poate uităm cu desăvârşire că aceste persoane au fost ca noi, printre noi şi că au contribuit la formarea noastră ca oameni, ca specialişti... Scopul proiectului a fost acela de a mobiliza elevii în realizarea unor felicitări specifice lunii martie pe care le-au distribuit în unităţile vizate ( cele două Cămine de bătrâni din localitate, Primăria comunei Pojorâta). Au beneficiat de produse ale muncii noastre şi cadrele didactice pensionate care au predat la Şcoala cu clasele I-VIII Pojorâta, cadre didactice şi nedidactice care activează momentan la acestă şcoală. OBIECTIVE:

Dezvoltarea abilităţilor de organizare şi desfăşurare a activităţilor în echipă; Stimularea creativităţii în vederea realizării unor produse de calitate; Realizarea unei bune colaborări cu factorii implicaţi în proiect; Dezvoltarea sentimentului de respect faţă de valori. Grupul ţintă:

Elevii clasei a VII-a A Cadre didactice Membrii comitetului de părinţi pe clasă

Instituţii implicate: Primăria comunei Pojorâta Căminele de bătrâni din comună Şcoala cu clasele I- VIII

Strategii de realizareActivitatea a constat în realizarea unor felicitări, în organizarea unui program artistic pe care elevii clasei a VII-aA le-au oferit invitaţilor . Au fost distribuite deasemenea şi diplome de participare la activitate sau diplome pentru întreaga activitate didactică desfăşurată la şcoala noastră fostelor cadre didactice.La realizarea activităţii au colaborat profesorii Liliana Grigorean şi Victor Mahu. Prof.coordonator, Liliana Grigorean

P A G E 2 1

1. Ţânţarul Deşi nimeni nu se asteaptă ca primul loc al acestui top să fie deţinut de banalul ţânţar, faptele şi istoria acestei insecte spun o cu totul altă poveste. Ţînţarul anofel a ajuns să fie considerat, pe bună dreptate, cea mai periculoasă vieţuitoare din lume. Cauza este una simplă, aceste insecte sunt purtătorii şi transmiţătorii temultului virus al malariei. Circa 2 milioane de oameni din Africa şi Asia mor anual datorită maladiei transmisă de ţînţarii anofeli. La o privire mai atentă asupra acestui fenomen, situaţia este mult mai gravă. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în viitorul apropiat ţînţarii vor transmite virusul malariei unui număr de aproximativ 70 milioane de oameni. Ţînţarii au ajuns să răspândească malaria în ţări precum Marea Britanie, Japonia şi Noua Zeelanda. Acest lucru a devenit posibil datorită încălzirii accentuate a climei şi schimbării curenţilor de aer care facilitează astfel deplasarea roiurilor de ţînţari în zone în care aceştia nu au fost întâlniţi in mod normal 2. Cobra indiană

Cel mai cunoscut şarpe al Indiei, cobra, deşi nu este cel mai veninos şarpe din lume se poate lăuda cu cel mai mare număr de victime umane

dintre toate speciile de ofidieni. O cobra nu depăşeşte lungimea de 2 m si nu este considerat un şarpe agresiv. De fapt, cobra indiana are obiceiul de a lansa o serie de avertismente oricărui om sau animal care trece prin dreptul său, înainte de a ataca. Cu toate acestea, 50 de oameni mor săptămânal în India datorită muşcăturilor de cobră. Specialiştii pun această situaţie pe seama faptului că India se confrunta cu o explozie demografică accelerată, tot mai multi oameni invadând zonele sălbatice şi intrând astfel în contact cu şerpii cobra. 3. Meduza Irukanji

Temuta moluscă otrăvitoare este cea mai periculoasă vietate din mări şi oceane, numărul oamenilor ucişi în fiecare an de Irukanji depăşind cifra

cumulată a tuturor victimelor rechinilor, şerpilor de mare, baracudelor şi a peştilor veninoşi. Meduzele Irukanji folosesc două tipuri de otravă : cea de toxicitate redusă, care este secretată în momentele în care vânează peşti, moluşte şi crustacee; şi cea mult mai toxică, care este folosită strict in autoapărare. Veninul este pstrat în tentacule şi este injectat la contactul cu

pielea omului. Un singur tentacul conţine o cantitate de venin suficientă pentru a ucide 50 de oameni. Irukanji trăiesc în apele teritoriale ale Filipinelor, Vietnamului şi Australiei. Din anul 1954 până în prezent, un număr de 5 567 de oameni şi-au pierdut viaţa datorită atacurilor meduzelor Irukanji. 4. Marele rechin alb

Cunoscut în lumea zoologilor drept cel mai mare peşte prădător, rechinul alb nu îşi

dezminte acest renume, deseori fiind capturate femele care atingeau 6 metri lungime şi o greutate de 4-5 tone. Rechinii albi sunt singurii reprezantanţi acuali ai acestui gen, majoritatea specialiştilor considerând specia marelui rechin alb drept un relict istoric. În general, traieşte in majoritatea oceanelor lumii, zonele cu cea mai mare concentraţie de rechini albi fiind apele de coastă din jurul Siciliei, Californiei, Mexicului, Floridei, Africii de Sud, Australiei şi Noii Zeelande. În mod obişnuit, rechinii albi nu ataca oamenii, avand aceeaşi motivatie ca urşii polari, lipsa grasimilor. Toate cazurile de atac asupra oamenilor sunt cauzate de confuzia rechinilor faţa de surferii a caror siluetă este asemănătoare cu cea a focilor, prada favorită a rechinilor albi. O altă cauză a atacurilor este datorată obiceiului rechinilor albi de a cerceta obiectele si fiinţele întâlnite în apă prin muşcături. Astfel rechinii reuşesc să determine natura, consistenţa şi temperatura acestora. Dacă un om apucă să sângereze în urma acestor muşcături uşoare, atacul este inevitabil. 5. Leul african

Deşi leul este a doua felină ca marime dupa tigru, se pare ca acesta conduce detaşat în topul felinelor

mâncătoare de oameni. Cauza o reprezintă dispariţia constantă a tigrilor din pădurile Asiei, precum şi faptul că populaţia Africii creşte accelerat, tot mai mulţi oameni fiind astfel puşi în situaţia de a încălca ţinuturile unde trăiesc lei. Datorită acestei situaţii, circa 70 de persoane

sunt ucise în fiecare an doar în Tanzania. în ciuda acestor cifre, leii nu au dezvoltat o anume predilectie pentru carnea de om. în majoritatea cazurilor, responsabili pentru atacuri sunt leii bătrâni, răniţi, debili fizic, sau cei care au fost alungati din grupul lor. Datorită acestor situaţii, leii respectivi nu mai sunt capabili sa vâneze prăzile lor naturale. în mod natural aceştia încep sa pândească şi să ucida oameni. Evident, actul uciderii unui om este mult mai uşor de înfaptuit pentru un leu bătran sau bolnav decât urmărirea unor zebre, antilope sau bivoli. Odată ce un astfel de leu a ucis oameni, va continua sa-i vâneze pentru tot restul vietii, felina fiind pe deplin constienta ca o persoană adultă nu-i poate opune rezistenţă asemenea unui bivol sau unui facocer. 6. Crocodilul de apă sarată

Gigantul lumii reptiliene din prezent este şi prădătorul suprem de-a lungul întinsului său areal, care

ocupă: Australia, Indonezia, Malaezia, Peninsula Indochina si coasta de est a Indiei. Capabil să vâneze prăzi variate, de la peşti mici şi păsări de apa până la marele bivol indian, crocodilul de apă sărată ramâne unul dintre cei mai periculoşi duşmani naturali ai omului. În mediul acvatic, crocodilul de apă sărată este capabil sa înoate la fel de bine ca un delfin. Trebuie amintit că acesta specie este singura, dintre toţi crocodilienii actuali, capabilă să traiască deopotrivă în apele sărate ale oceanelor şi în cele dulci ale râurilor şi mlaştinilor. Un mascul adult poate depaşi lungimea de 6 metri; există un caz documentat în care un crocodil de apă sarată a ucis un armăsar de tracţiune în greutate de o tonă în mai puţin de un minut. Datorită faptului că traieşte în zone dens populate, acest crocodil este responsabil de cele mai multe atacuri asupra omului dintre toate speciile actuale de crocodili. 7. Elefantul african Cel mai mare animal terestru este, pe bună dreptate şi una dintre cele mai temute apariţii din savana africană. Oamenii se lasă deseori înşelaţi de aspectul bonom al elefanţilor şi se apropie nepermis de mult de turme pentru a le filma şi fotografia mai bine, ignorand cu bună stiinta avertismentele rangerilor sau ale călăuzelor africane. Astfel au loc

Ş O A P T E . . .

6 mai 1889 Are loc deschi-derea spre vizi-tare publică a Turnului Eiffel, în cadrul expo-ziţiei universale de la Paris

GUSTAVE EIFFEL

9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu proclamă în Camera Deputaţilor Independenţa de stat a României.

10 mai 1866 Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depune în faţa parlamentului, jurământul său, În calitate de principe al României.

Top 10 cele mai ucigatoare animale

Organizaţia internaţională World Wide Fund for Nature (WWF) a lansat, cu ocazia campaniei Earth Hour 2009, un raport privind zece specii pe cale de dispariţie în acest secol, motivul principal fiind încălzirea globală. Cei mai ameninţaţi de schimbările climatice sunt urangutanii, tigrii şi balenele. Şase din cele şapte specii de ţestoase sunt în pericol, iar o treime din cangurii australieni de asemenea. Urşii polari ar putea dispărea şi ei în 75 de ani. Trei subspecii ale tigrului bengalez au dispărut deja, iar patru nu au mai fost văzute în sălbăticie de 25 de ani. În plus, 16 la sută din recifurile de corali nu mai

existau în 1998, iar 80 la sută din cele actuale ar putea muri până în 2060, se mai arată în raport. Numărul pinguinilor scăzuse cu 66 la sută în 1983, iar diminuarea stratului de gheaţă de la poli îi face extrem de vulnerabili pe cei în viaţă. Elefanţii africani sunt printre cele mai ameninţate specii de încălzirea globală, din cauză că le lipsesc resursele de apă şi hrană.

P A G E 2 2 N R . 2

majoritatea atacurilor elefanţilor asupra oamenilor. Agresiunile sunt înfăptuite de obicei de femelele adulte, care se tem pentru siguranţa puilor din turmă. Mai rar sunt înregistrate atacuri din partea

masculilor. Ele au loc, în general, în senzonul de împerechere, atunci cand organismul acestora este invadat de

hormoni. În astfel de momente, comportamentul masculilor se modifică radical. Ei devin agresivi, se lupta intre pentru femele si pot ataca uşor alte animale. Nici oamenii nu scapă de sarjele elefanţilor dacă au nenorocul să-i întalneasca în aceste momente. Conform ultimelor rapoarte, elefantii ucid anual circa 500 de oameni in intreaga Africa. 8. Ursul polar Regele Arcticii este considerat de majoritatea specialiştilor ca fiind cea

mai masivă specie de urs din lume, aducând drept argument cazul ursului polar impuscat in anii’60 langa Capul Barrow din Alaska.

Uriaşul alb cântărea nu mai putin de 1 tonă si doua kilograme. Evident, nu toţi urşii polari ating aceste dimensiu-ni. Totusi un mascul adult atinge în medie 600-700 kg şi ridicat în două labe depaseşte înălţimea de 3 m. La astfel de dimensiuni doborarea unui

om este un act care nu necesita nici macar 4% din întreaga forţă dezvol-tată în timpul atacului, după cum au demonstrat studiile recente. Ursul polar este un carnivor 100%, fapt ce influenteaza si comportamentul violent al acestuia. In mod normal, ursul polar nu consideră oamenii ca parte componentă a dietei sale, datorita faptului ca omul are o cantitate redusa de grasime. 9. Bivolul salbatic african Masculii acestei impozante specii de bovide salbatice ating în mod frecvent greutăţi de circa 900 kilograme, ceea

ce face din bivolul african un adversar periculos chiar si pentru un grup de lei. Cu toate acestea, nu doar dimensiunile

sale, dublate de o pereche de coarne impresionate, au dus de-a lungul istoriei la reputatia sa de ucigas de oameni. În mod unic printre mamiferele erbivore, bivolul african dă dovadă de o agresivitate neobisnuită, completată de o sete de răzbunare şi o inteligenţă remarcabilă, dupa cum poate confirma orice vânător sau cercetator care a studiat modul de viaţă al acestei specii aparte. În timpul unei vânători, dacă un bivol este rănit, se retrage intr-un desiş de unde porneste în urmărirea vânătorilor pe care-i atacă cel mai adesea din spate. Rapoartele anuale din diverse ţări africane prezintă de fiecare dată

cazuri in care vânători, baştinaşi şi chiar zoologi au fost ucişi sau schilodiţi de către redutabilul bivol african. Unii cercetatori afirmă că rolul de cel mai periculos animal al Africii, deţinut de hipopotam, este detronat în unele regiuni de catre bivoli. 10. Broaştele sageată amazoniene Amfibienii grupaţi de specialisti in genul Dendrobates s-au adaptat la atacul prădătorilor naturali printr-o arma puţin obişnuită - pielea veninoasă. Aceste broaşte secretă toxine alcaloide prin piele, fapt ce duce la otrăvirea oricărei creaturi care intră în contact cu ele. Majoritatea celor 175 de specii nu sunt mortale cu excepţia unora care pot ucide uşor

orice om care intră în contact cu epiderma lor periculoasă. Toate aceste broaşte prezintă culori vii, puternice şi contrastante

pentru a avertiza astfel orice eventual pradator. Pielea de pe spatele lor secretă toxine cu efect neurotoxic. Un astfel de amfibian produce zilnic o cantitate de toxine capabilă să ucida 10 oameni adulţi. Broaştele nu îşi secretă propria otrava, alcaloizii respectivi fiind sintetizaţi din anumite specii de furnici si muşte consumate de aceşti amfibieni. Din acest motiv, broaştele sageată ţinute în captivitate şi hrănite cu hrană atipică nu au secretat periculoasele toxine.

Întocmit Prof.Cătălin Mihăilescu

Bibliografie : Revista Descoperă

DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR ANIMALELOR Se proclama următoarele: Articolul 1 Toate animalele au în mod egal dreptul la existenţă în cadrul echilibrului ecologic. Această egalitate nu exclude diversitatea speciilor şi indivizilor. Articolul 2 Orice forma de viaţă animală are dreptul la respect. Articolul 3 1. Niciun animal nu trebuie supus unor tratamente brutale sau unor acte de cruzime. 2. Dacă este necesară sacrificarea unui animal ea trebuie să fie instantanee.

P A G E 2 3

„Nu-mi spune

cât greu

muncești, spune

-mi ceea ce ai

realizat.,,

- James Ling

Cum am sărbătorit 8 Martie 8 Martie. A sosit ziua mult aşteptată!

Bucurii, emoţii şi multe surprize fac parte din această minunată zi. Fiecare copil aşteaptă cu nerăbdare să sosească mama la grădiniţă. În „secret”am început pregătirile împreună pentru această sărbătoare; am adunat materiale pentru confecţionarea cadourilor, am învăţat cântece şi poezii.

Suntem pregătiţi să începem activitatea, dar nu ănainte de a învita un musafir - o fetiţă florăreasă, care după ce şi-a spus rolul anunţă copii ce vor lucra la activitatea practică.

Fetiţele vor confecţiona poşete din cartoane colorate, iar baieţii un coş în care vor aşeza bucheţele de flori.

Atmosfera din timpul activităţii a fost plăcută, fiind însoţită de fond muzical (cîntece de ziua mamei). Mămicile au fost răsplătite cu cadourile făcute de copii, apoi ei au recitat şi cântat. Surpriza de la finalul activităţii a surprins placut; fiecărui copil i s-a oferit posibilitatea să interpreteze un rol dintr-o scenetă – „Albă ca zăpada şi cei 7 pitici”.Fraţii Grimm – şi să exerseze anumite comportamente intrând serios ăn pielea personajelor.

Emoţiile şi bucuriile ……trăite cu prilejul acestei experienţe i-au încântat atât pe copii cât şi pe părinţi.

Am petrecut momente plăcute ămpreună; a fost o activitate deosebită, care a favorizat comunicarea şi o bună socializare, iar succesul este garantat daca au încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor.

Grupa mare-pregătitoare-Grădiniţa nr.1

Educatoare, Raia Rodica

Urechi are dar n-aude E micuţ şi tot împunge. (acul)

Ş O A P T E . . .

A venit primăvara! A venit primăvara! Ah, ce bucurie! Pentru toţi copiii Mare veselie!

Au apărut şi ghioceii Vestitori ai primăverii. Ei ne anunţă curând, Sosirea primăverii!

Zlăvoacă Mihaela, cl. a VI-a B

P A G E 2 4 N R . 2

POVEŞTI DRAGI NOUĂ, SPUSE...ALTFEL

SCUFIŢA ROŞIE – SCRISOARE PENTRU DOMNUL LUP

Domnule Lup,suntem însărcinaţi din partea domnişoarei Scufiţa Roşie, să-i rezolvăm interesele în privinţa bunurilor bunicii sale. Clienta noastră ne-a semnalat

că ocupaţi în momentul de faţă casa bunicii sale şi-i purtaţi hainele, fără să beneficiaţi de autorizaţia ei. Suntem obligaţi să vă cerem să ne indicaţi adresa avocatului dumneavoastră pentru

a-l putea contacta pentru a evita astfel intervenţia vânătorului oficial şi a armatei regale. Menţionăm că, în paralel cu această afacere, suntem şi reprezentanţii domnilor „Cei trei purceluşi”, care sunt ferm

decişi să vă dea în judecată în ciuda ofertei dumneavoastră de a aduna recolta de mere şi napi, recoltă pe care personal aţi răvăşit-o. Astfel încât toate eforturile dumneavoastră de a sufla şi de a pufăi nu vor avea niciun efect.

Cu deosebită consideraţie, M. Matthieu

MORCOVEAŢĂ – SCRISOARE DE LA TATA

Dragul meu Morcoveaţă,scrisoarea ta din această dimineaţă m-a mirat foarte mult. Nu este stilul tău obişnuit şi vorbeşti de lucruri bizare. De obicei, tu ne povesteşti despre micile tale negustorii, despre

defectele pe care le descoperi fiecărui profesor, numele noilor tăi colegi, dacă dormi, mănânci bine...Astăzi eu nu mai înţeleg. De ce, mă rog, această ieşire despre primăvră când suntem în plină iarnă? Ai nevoie de un fular? Scrisoarea ta nu este datată şi ne se ştie cui o adresezi: mie, sau

poate chiar, vreunui câine. Chiar forma scrisului îmi pare modoficată şi aranjarea rândurilor, numărul majusculelor mă zăpăcesc. Pe scurt, dai impresia că râzi de cineva.

Al tău nedumerit, tată RĂSPUNSUL LUI MORCOVEAŢĂ

Dragul meu tată, Un cuvânt în grabă pentru aţi explica ultima scrisoare: nu ţi-ai dat seama că era în versuri.

Morcoveaţă

Omul veacului de-acum Merge abătut pe drum... Plictisit de soarta lui, Chiar de-ar spune, n-are cui.

Viaţa-i pare o grădină Deşi-i goală şi străină, Nu se-nchină la icoane, Ci la domni şi la cucoane.

Lumea-i pare paradis, Veşnicia, doar un vis. Astfel viaţa-şi iroseşte, Căci dărâmă, nu zideşte. Tineretul, vai de el!

Nu ascultă azi defel. Vrea mereu să se distreze Dar deloc să nu lucreze. Unii poartă părul plete, Nu ştii de-s băieţi sau fete. N-au ruşine şi obraz, Căci aşa e moda azi! Nimeni nu-ţi va ajuta, Nimeni mâna nu-ţi va da! Deci, aruncă de la tine Tot ce-i rău, şi fă ce-i bine!

Jucan Diana, cl.a VII-a A

Învăţătură

Tot omul de pe pământ De Dumnezeu e făcut După „chip şi-asemănare” Nu aşa la întâmplare.

Căci i-a dat ochi să admire Prea frumoasa Lui zidire. L-a înzestrat cu-nţelepciune Ca să facă cele bune.

„Cunoașterea

pe jumatate

este mai rea

decât

ignoranță.„

- Macauley

P A G E 2 5

21 iulie 1821 (?) Se naşte “acel rege-al poeziei, veşnic tânăr şi ferice, Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice, Ce cu basmul povesteşte, veselul Alecsandri

Poluarea apei Poluarea

apelor afectează calitatea vieţii la scară planetară. Apa reprezintă sursa de viaţă pentru organismele din toate mediile. Fără apă nu poate exista viaţă. Calitatea ei a început din ce în cemai mult să se degradeze ca urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic şi bacteriologic.În Pojorâta cea mai poluată apă este râul Moldova dar şi pâraiele Valea Pojorâtei, Izvorul şi Putna. Principalii factori poluanţi ai apei sunt

reprezentaţi de scurgerile accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, îngrăşăminte chimice şi scurgeri provenite de la ferme zootehnice, deşeuri menajere, sarea şi alte substanţe împrăştiate pe şosele în timpul iernii. Odată cu topirea zăpezii şi precipitaţiile sub formă de ploaie aceste substanţe se deversează prin canale direct în râuri.Poluarea are consecinţe grave asupra mediului acvatic prin contaminarea chimică a animalelor acvatice şi a

peştilor, dar nu trebuie neglijată nici contaminarea bacteriologicăşi radioactivă a fructelor, legumelor şi a zarzavaturilor.Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul că oamenii nu beau suficientă apă sau aceasta nu are cele mai bune calităţi. Mirosul apei provine de la substanţele volatile pe care le conţine aceasta ca urmare a încărcării cu substanţe organice în descompunere sau ape rezidual

suntem una."

Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă

picătura, iar tot ce aparţinea Oceanului deveni şi al picăturii..Ea se pătrunse de pacea Oceanului,, se întinse pe

toată suprafaţa lui şi prin profunzimea sa

deveni salvarea lumii. " Află astfel, ucenicule, că Oceanul este plin de

iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în măreţia

sa pe cei ce o doresc cu adevărat."

Povestea picăturii de apă

A fost odată ca niciodată un discipol care îl

întrebă pe maestrul său: - Care este lucrul ce mă separă de adevăr ?

Maestrul îi spuse: - Nu eşti singurul care este separat de adevăr,

mai sunt şi alţii...Şi maestrul îi spuse o poveste: Era odată o picătură care căuta pacea şi profunzimea Oceanului..Dorinţa şi puterea de iertare

îi erau mari şi deodată Oceanul îi spuse: " TU şi cu MINE, NOI

" Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de

picătură devine murdară ?" întrebă discipolul. Maestrul râse din toată inima:

" O picătură nu poate deveniatât de murdară

încât oceanul să nu o poată curăţa.", , Vreau să fiu liberă " spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafaţă Vreau să fiu liberă" spuse din nou picătura de apa şi soarele auzindu-i glasul o aşeză într-un nor."Vreau să fiu liberă"

Ş O A P T E . . .

18 iulie 1976 Nadia Comăneci obţine prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice

Resursele de apă nu sunt infinite

Moisii Cristian, VII A

P A G E 2 6 N R . 2

O vară superbă tuturor!

Phone: 0230236135

0230236252

E-mail: scoalapojorata@yahoo.com sa circule numai pe trotuare cand strada este prevazuta cu acestea; sa circule numai pe partea stanga a drumului, in sensul de mers, cand acesta nu are trotuare; sa traverseze prin locurile marcate si sa se asigure inainte de a traversa; sa se comporte civilizat pe drumurile publice - sa pastreze curatenia, sa nu fie zgomotos, etc; sa astepte sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau pe refugiile special amenajate; cand nu exista in apropiere trecere de pietoni, semnalizata sau marcata, traversarea se face numai pe la coltul intersectiei, dupa o asigurare temeinica. Atentie! Aici nu aveti prioritate; inainte de a traversa un drum fara locuri marcate pentru traversarea pietonilor, priviti in partea stanga si apoi in cea dreapta, iar daca este liber puteti traversa; nu traversati drumul in fuga! fiti mult mai atenti la traversarea noaptea, atunci cand ploua, ninge sau este ceata, deoarece vizibilitatea este redusa; in conditii de carosabil umed, spatiul necesar pentru franare creste foarte mult; si in orase, puteti intalni situatii in care drumul nu are

marcaje pentru traversare; procedati in acelasi mod.

Pojorâta

Reguli pentru biciclisti bicicleta trebuie sa fie echipata cu frana, sonerie, o lumina alba in fata si o lumina rosie, reflectorizanta in spate; inainte de a pleca la drum cu bicicleta, asigurati-va ca aceasta functioneaza! biciclistul trebuie sa aiba echipament de protectie alcatuit din casca, genunchiere, cotiere; daca circulati cu bicicleta noaptea, purtati curea si banderole reflectorizante pentru a putea fi vazuti mai usor; la schimbarea directiei de mers, intindeti bratul stang sau drept, corespunzator directiei dorite; pentru a semnala oprirea, balansati bratul drept in plan vertical; nu folositi soneria bicicletei pentru amuzament! nu ascultati muzica foarte tare cand circulati cu bicicleta; reglativolumul castilor astfel incat sa auziti masinile care se apropie sau semnalele sonore ale acestora; nu transportati pe bicicleta obiecte care va pot stanjeni pe voi sau pe ceilalti participanti la trafic prin volumul sau prin greutatea lor;