nr. 17

3

POEMUL LUNIIMarcin Świetlicki ................. 3

rEPErEraluca E. GOLEştEaNUSensul combativ şi sensul estetic al literaturii în societatea polonezăa sfârşitului de secol XIX ...... 4

CartECiprian MĂCEȘarUMarile bucurii. Atât! .............. 5

PrOZĂMircea PrICĂJaNDuhuri ...................................... 6

INtErVIUrINatalia Muzhennikova ..... 10Zoli toth ............................... 12

EXPOInstitutul CervantesDaniel Mordzinski - fotografie..................................................... 9MNarOTTO DIX - O lume în ruineGrafică 1920 -1924 .............. 14

SEMNaL.................................................. 15

aCCENtEDirector: Ciprian Măceșarutel. 0726 239 082revistaaccente@yahoo.comciprian.macesaru@revaccente.rowww.revistaaccente.com

Marcin Świetlicki

(n. la 24 décembre 1961 la Piaski, în voievodatul Lublin din Polonia, este poet, scriitor, jurnalist și muzician, liderul grupului rock ŚWIETLIKI)

ParaSOLKI

Mówię coś. Wolałbym, żeby samo się mówiło. Żeby samo się grało. Mówię coś, a w głowie mam stare numery telefonów, nieaktualne adresy, mnóstwo bardzo wulgarnych wyrazów. nie wychodź bez parasolki, nIE WYCHODŹ BEZ PArOSOLKI. Aaaaa wszystko to jest identycznie trwałe jaaak numer telefonu na pudełku zapałek... aaa wszystko to jest identycznie trwałe jaaaaak numer telefonu na pudełku zapałek aaa...

UMBrELELE Spun ceva. Aș prefera să se spună singur. Să se cânte singur. Spun ceva, iar în cap am numere vechi de telefon adrese neactuale, multe cuvinte FOArTE vulgare. SĂ nU IEȘI FĂrĂ O UMBrELĂ, SĂ nU IEȘI FĂrĂ O UMBrELĂ. Iaaar totul este la fel de etern caaa un număr de telefon pe un bilețel...

Traducere de KLUZ

cuprinspoemul lunii

3

© cr

eativ

e com

mon

s

4

RepeRe

Raluca e. Goleşteanu

Confruntarea dintre adepţii litera-turii cu mesaj politic și cei ai lite-raturii ca plăcere estetică, așa cum s-a conturat în plan european încă din vremea lui Théophile Gautier, a căpătat în arealul polonez o notă aparte datorită contextului politic existent aici. Teritoriul Federaţiei Polono-Lituaniene de odinioară fusese împărţit și anexat de puterile absolutiste vecine, astfel că în peri-oada polemicii la care facem scurtă referire aici viaţa publică polone-ză decurgea în cadrele unor state pentru care identitatea poloneză, deși lipsită de reprezentare politică, constituia o realitate problematică.În ultima decadă a secolului al XIX-lea, așadar mult după stingerea ecourilor acelui romantism intens spiritualizat ce a devenit marca mesianismului polonez, literatura era expresia situaţiei paradoxale în care se afla populaţia poloneză de cetăţenie rusă, austriacă sau germa-nă, îndeplinind funcţia unui limbaj subteran prin intermediul căruia se exprimau punte de vedere inexis-tente în presa oficială. Unul dintre susţinătorii rolului utilitarist și com-bativ al literaturii a fost Stanisław Szczepanowski (1846-1900), de a cărui personalitate dinamică se leagă începuturile jurnalismului

economic și cele ale exploatării industriale a petrolului în Galiţia. Acesta vedea în literatură un reflec-tor al avântului tehnologic specific acelor ani, un instrument adresat intelectului și nu emoţionalului, pe scurt, un mediu ideologic cu ajuto-rul căruia polonezul deprindea ca-lităţile cerute de către societatea de masă. Eroismul revoluţionar al ge-neraţiei lui Mickiewicz și Słowacki se prelungea în titanismul mecani-zării, iar limbajul potrivit descrierii acestui proces era unul naturalist, compatibil așadar înregimentării în realitate și nu estetizării acesteia.Era deci firesc ca Szczepanowski să vadă în adepţii frumosului pur în li-teratură o direcţie pernicioasă și ne-patriotică. Cei din urmă constitu-iau un grup eteroclit ca manifestări și preocupări, însă uniţi în viziunea potrivit căreia literatura era o zeiţă ce întruchipa aspiraţiile și neîmpli-nirile poporului polonez, cultivând în manieră simbolistă și decadentă teme precum moartea, oniricul, dragostea. Acest cerc de cosmopo-liţi s-a auto-intitulat Młoda Polska (Tânăra Polonie) și și-a desfășurat atacul la adresa lui Szczepanowski în paginile revistei Życie (Viaţa), care a apărut în perioada 1897-1900. Pentru ei, literatura trebuia să tindă către absolut, asigurând un divorţ total de valorile filistine rezultate din colaborarea taberei adverse cu autorităţile statelor ocupante. Într-un articol din 1899

numit Confiteor ("Eu confesez"), Stanisław Przybyszewski (1868-1927), poate cea mai controversată figură a acestui cerc, a declarat că literatura, arta în sens mai larg, ca expresie ultimă a spiritului ce este superior gândirii, reprezintă un scop în sine; literatura este religie iar literatul/artistul este preotul ce oficiază în cadrul acesteia.În efortul de a se rupe de paradig-ma titanică-pozitivistă expusă de Szczepanowski, Młoda Polska a reluat și reciclat multe din temele cultivate de romantici, precum uni-versul popular, martirologia, cultul strămoșilor. Ironic este faptul că mesajul final nu s-a cantonat în do-meniul estetic, ci a asigurat mai de-grabă o joncţiune între acesta și ide-ologic. Moartea, dragostea, visul au fost personificate prin Polonia, reali-zându-se transferul de la imaginea masculină a lui "Iisus al naţiunilor", temă favorită a mesianismului po-lonez, la una feminină, erotică. Acest efect iniţial neintenţionat a avut meritul de a transpune în cod modernist teme specifice arealu-lui polonez, dar mai ales a pregătit psihicul colectiv pentru noile pro-vocări ideologice și politice ce vor culmina cu reconstrucţia statului polonez, în 1918. Spre deosebire de modernismul european, inclusiv cel românesc, cazul polonez arată că există literatură numai în iposta-za sa angajată.

Sensul combativ şi sensul estetical literaturii în societatea polonezăa sfârşitului de secol XIX

5

CARTe

ciprian MĂceşaRu

Augustin Cupșa (n. 1980) a publicat trei cărți: Perforatorii (Editura Car-tea românească, 2006), Profesorul Bumb și macii suedezi (Ed. Cartea românească, 2011) și Marile bucu-rii și marile tristeți (Editura TrEI, 2013). De la primul volum, Cupșa a arătat că este un prozator excelent, inteligent, plin de imaginație, cu un stil sclipitor (iar astea nu sunt clișee). nimic nu pare chinuit în scrisul său, are întotdeauna construcții echili-brate, elegante, străbătute de mo-mente poetice, cinematografice de multe ori, numai bune, așadar, de transpus pe ecran, căci vizualizezi ceea ce ți se povestește, iar efectul ăsta asupra cititorilor îl pot avea nu-mai scrierile de foarte bună calitate.A doua carte mi-a plăcut mai puțin, dar nici nu mi-a produs o dezamăgi-re, chiar dacă, trebuie să recunosc, începusem să cred că Perforatorii va rămâne o excepție. Desigur, n-ar fi fost puțin nici atât, dar iată că anul trecut, Augustin Cupșa a publicat un volum de povestiri care, d.p. meu d.v., afirmă un prozator de clasă. Cu-rios însă, criticii n-au inclus Marile bucurii și marile tristeți în retrospec-tivele lor. S-a vorbit chiar despre un an catastrofal pentru proza româ-nească. Aș îndrăzni să spun că a fost, în primul rând, un an catastrofal

pentru critica românească. Au exis-tat, totuși, câteva voci importante care au scris despre cartea lui Cupșa. Luminița Corneanu, Dana Pîrvan-Jenaru, Veronica D. niculescu (care spune despre Marile bucurii și mari-le tristeți că este "cea mai frumoasă carte de proză românească apărută anul trecut") sau Bogdan-Alexandru Stănescu.Dacă în Perforatorii, Cupșa ne-a dat o proză trăsnită, ludică, scrisă cu mult nerv, avangardistă pe alocuri, în Marile tristeți și marile bucurii avem o proză a discreției, sobră, po-etică, lipsită de orice fel de stridență, bine calibrată, cu o desfășurare bine dozată. Se simte la Cupșa o voce americănească, minimalistă, cam ca la raymond Carver sau ca în ta-blourile lui Edward Hopper. John Cheever ar fi un alt autor în proximi-tatea căruia îl putem plasa. Dar n-aș vrea să se creadă că vorbesc despre mimetism. nici pomeneală de asta. E vorba numai despre niște puncte de reper pe care doresc să vi le ofer.

Cupșa deține o voce proprie, (de-acum) matură.Aparent, acest volum este mai puțin spectaculos decât precedentele. În fond, el este mult superior (inclu-siv în gradul de spectaculozitate) tocmai prin știința de a menține calmul unei proze chiar și atunci când personajele trăiesc momente tumultuoase.Doar două povestiri îmi par a fi mai puțin izbutite, "O figură cam veche" și "Încă o lumânare aprinsă la Vii", dar pariul pe care îl fac fără ezitare este că Marile bucurii și marile tristeți va căpăta o greutate tot mai mare în istoria prozei românești postdecem-briste. Sunt câteva texte în acest vo-lum care au șansa de a deveni texte cult, așa cum ar fi, de exemplu, "Ochi căprui, sprâncene subțiri", un text hipnotic, de o stranie frumusețe.

Marile bucurii. Atât!

© C

ato

Lein

6

DuhuripRoZA

Mircea PRicĂJan

− „Aș putea să-ţi fac o poză, bade?” traduse civilul.Ofiţerul neamţ se uita la român cu ochi blânzi.românul îl privea pe sub sprânce-nele buruienoase.De la înălţimea sa, neamţul se uita în jos la el.românul, cu vârful clopului ţugu-iat ajungând abia până la cozoro-cul ofiţerului, nu ridicase fruntea, ci privea semeţ în ochii celui din faţa sa.Într-o parte, la umbra unui copac, stătea interpretul. Militar și el, dar în civil. Soldat român.− Apăi, ce și zic io? rosti ţăranul. Că pe mine nime’ nu m-o luat v’odată-n chip...neamţul continua să-l cerceteze cu ochii aceia blajini. Parcă i-ar fi înţeles fiecare cuvânt.− Ș-am auzât că-i lucru necurat ista, murmură el.Abia atunci badea își schimbă poziţia. Își scuipă în sân, își dădu jos clopul ţuguiat și făcu semnul crucii.Civilul îi traduse neamţului.− Zice că nu-i nimic necurat la mijloc, transmise soldatul român. Și, bade, îţi zic eu că nu-i. nemţii ăștia or venit cu multe nerozii la ei. Și nu toate-s aducătoare de neno-

rociri ca tancurile și puștile lor. Cu o poză nu te-omoară.Badea își îndesă clopul la loc pe cap. nu părea foarte convins.Ofiţerul neamţ, tot numai seriozi-tate, se desprinse din loc și, cu ciz-mele lucioase scârţâind, păși spre buturuga unde-și lăsase aparatul de fotografiat.Era un Kodak Kenilworth produs la Birmingham, în Englitera. O mi-nunăţie de aparat. Pe Karl Heinz îl costase o mică avere. Fabricat chiar în anul acela, 1916, Heinz re-nunţase în favoare lui la o motoci-cletă Wanderer Werke în perfectă stare.Aparatul era ca un cub. Îmbrăcat în piele maro, avea pe o latură len-tila obiectivului, încadrată într-un octogon de tablă groasă, și lentila vizorului. În partea de sus, capacul era prevăzut cu vizorul cu clapetă și cu o bretea prin care îţi puteai petrece mâna, pentru a-l transpor-ta mai ușor. În partea dreaptă erau butoanele: temporizatorul, aper-tura și declanșatorul.O cutie în care puteai fi prins ca un duh. Așa auzise badea. Când omul apăsa butonul, o bucată din tine era smulsă și îndesată în acel aparat necurat.neamţul Heinz luă cutia de pe bu-turugă.Zâmbi fără pricepere și schiţă un gest spre ţăran.„Ei, se poate?”Badea, un om pirpiriu pe care toţi

îl știau de glumeţ, își trecu palma aspră peste mustaţa ce-i acoperea complet gura, oftă și zâmbi știrb.Se temea de Dumnezeu, ca tot creștinul. Dar nu mergea la bise-rică. nu ţinea sărbătorile popimii. Și trăia în singurătate, pe munte, într-o colibă pe care o cârpea în-truna. n-avea familie. Sau, dacă avea, aceasta uitase de mult de el. Păștea vitele sătenilor în schim-bul unui codru de pâine. Gurile rele ziceau că, o dată la două sau trei săptămâni, Olcuţa Boiașului îl vizita la ceas de noapte. Însă ce făceau ei acolo, în bordeiul de pe munte, numai Dumnezeu știa.Și Dumnezeu nu se mâniase nici-odată pe el.De ce să-l pedepsească acum?− Zi-i că da, făcu el spre soldatul român trimis de comandatul un-gur să-i fie ghid ofiţerului neamţ. Campania din Maramureș, abia începută, viza zone locuite mai multe de români.− Ja, zise flăcăul și Heinz se însu-fleţi pe dată.Membru al unităţii de elită Karpa-tenkorsp, Heinz colindase multe coclauri, iar de când se înteţiseră campaniile în est, întâlnise multe persoane interesante.Oameni căuta el.Peisajele nu-l interesaseră nicioda-tă. Erau oriunde întorceai capul.Oamenii însă erau unici.Și, de când cu războiul ăsta, mu-reau cu miile și nimeni nu le mai

7

pRoZA

ţinea socoteala. Memoria lor se pierdea. Identitatea, asemenea.Cu gândul acesta începuse să-i fo-tografieze.Kodak-ul lui pătrăţos era ca o ca-setă a memoriei. nici nu știa exact câţi oameni salvase de la uitare. Pentru a afla trebuia să ajungă îna-poi acasă, în Germania. Doar aco-lo erau laboratoare care să-i pună pe hârtie toate chipurile culese în război.Ţăranul acesta îi atrăsese atenţia de la prima vedere.− Zice să te închei la suman, să-ţi dai jos clopul, să stai acolo unde-i lumină și să nu te miști până nu-ţi zice el. Adică eu.Bădia se execută. Încă zâmbea.Purta un surtuc negru, cam larg pentru el, cu fireturi la gât și pe

piept în jos. Două șnu-ruri cu ciucuri în capăt atârnau de la guler până aproape de buric. Hai-na imita destul de bine straiul chezaro-crăiesc. Pe sub ea avea o ie ro-mânească de cânepă aspră.Își încheie șireturile. Ia dispăru complet.Clopul ţuguiat îl lăsă să cadă la picioare. Își scui-pă în palme și le trecu peste părul zburlit.Avea faţa plină de riduri. Pământul parcă i-ar fi tras prea tare carnea de

pe oase și aceasta s-ar fi desprins în falduri. Colţurile ochilor, coborâ-te. Mustaţa (la fel de buruienoasă ca sprâncenele), pleoștită. Barba și gâtul – miriște.Se duse în locul arătat de neamţ. Lăsă mâinile pe lângă corp și aţinti privirea spre ochiul aparatului.− Așa-așa, zicea soldatul român.− Așa-așa, repeta neamţul, aplecat peste cutia aceea drăcească, uitân-du-se în lupa obiectivului și mane-vrând butoanele.Văzut prin mecanismul aparatului, decupat de la brâu în sus, ţăranul parcă ar fi crescut. nu mai era omul sfrijit de pe-un munte din Maramureș. Privirea lui sfredelea. Ţinuta era semeaţă. Toată fiinţa-i emana dârzenie.O clipă, Karl Heinz descoperi

chiar că-i e frică de el.Apoi, cu degetul tremurând, apăsă declanșatorul.

Ajuns acasă, peste multe luni, neamţul se grăbi să elibereze din cutie toate duhurile captive:Un băietan zdrenţăros, desculţ, cu o pălărie ca un clopot pe cap, fu-mând serios.Trei copii pe un maidan: unul cu cușmă neagră pe cap stând cu bra-ţele împreunate pe piept. Ceilalţi doi, unul chilug și celălalt cu pălă-rie cu boruri largi umbrindu-i faţa smeadă, ţinându-se pe după gât de la distanţă.Doi ţărani mustăcioși și bărboși, slabi cât un ţâr, încinși cu chimire late și încălţaţi cu opinci din piele de oaie.O nană cu năframă neagră acope-rindu-i inclusiv gura, stând lângă un holtei (fiul ei?) cu pantaloni de lână și surtuc aruncat ștrengărește peste umeri.Bădia de la munte, cu haina lui chezaro-crăiască încheiată până sub barba ţepoasă, sfredelindu-l cu privirea peste timp. Semeţ. Din hăurile morţii.

www.revistaaccente.com

Ciprian Măceșaru: Stimată doam-nă natalia Muzhennikova, vă felicit pentru activitatea susținută pe care o depuneți în românia întru pro-movarea culturii ruse. În noiembrie 2012, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, rusia a fost prezentă în ro-mânia cu un stand de carte ("Cărți din rusia. Citim împreună"). S-a întâmplat la Târgul Internațional de Carte "Gaudeamus". Tot în 2012 i-ați adus la București, în cadrul Fes-tivalului Filmului rus, care este par-te integrantă a Zilelor Culturii ruse, pe actorul Alexei Vertkov și pe cri-ticul de film Serghei Lavrentiev. În 2013, tot la Festivalul Filmului rus, a fost prezent un important regizor: Aleksei Gherman jr. Anul trecut a avut loc, la Ateneul roman, con-certul extraordinar susținut de doi dintre cei mai apreciați artiști ro-mâni și ruși: violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Eduard Kunz. Au evoluat alături de Orchestra Simfonică București, orchestră afla-tă sub bagheta dirijorală a lui Mihail Hohlov. Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele din ultimii doi ani. Cum vi se pare că reacționează

publicul român? Se produce acea apropiere între cele două culturi, rusă și română, apropiere pe care, după cum mi-ați declarat într-un alt interviu, o așteptați?

Natalia Muzhennikova: În pri-mul rând aș dori să vă mulțumesc pentru buna întrebare. Ați reușit să enumerați cele mai importante, cele mai vizibile acțiuni culturale pe care le-am organizat în ultimii doi ani. Sincer, sunt foarte mulțumită de reacția publicului român, am așteptat așa ceva, dar ceea ce am vă-zut mi-a depășit așteptările.Anul 2013 a fost unul special. Am sărbătorit 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre rusia și românia. De aceea, formula de lucru aleasă a avut două puncte importante: organizarea împreună a evenimentelor, precum și parti-ciparea comună la acestea. La con-certul de la Ateneu au participat artiști ruși și români. Am izbutit să aducem de la Muzeul Etnogra-fic din Sankt-Petersburg expoziția „Cingătorile în cultura etniilor”. Colecția a fost expusă la Muzeul Satului de pe 25 octombrie până pe 25 noiembrie, iar pe 25 decembrie Muzeul Satului a reușit, într-un gest de reciprocitate, să facă o expoziție la Sankt-Petersburg. Zilele Filmului rus au fost realizate cu sprijinul stu-dioului Lenfilm, care a împlinit 95 de ani de la înființare. ne-a vizitat directorul general al Lenfilmului, E. Pichugin, care a rămas uimit de publicul român, de sălile pline, de

infrastructura cinematografică din românia, de dorința de a vedea mai multe filme rusești aici. Pot să spun că am început cu succes drumul către o apropiere, recâștigând-o în beneficiul ambelor părți.

C.M.: Ce ne puteți spune des-pre activitățile culturale pe care le pregătiți pentru 2014?

Natalia Muzhennikova: Pentru 2014 pregătim multe evenimente, nu doar în domeniul culturii. Pen-tru prima dată, datorită suportului companiei nIS-Petrol, vrem să susținem învățarea limbii ruse su-portând Olimpiada de limba rusă ca limbă străină. În timpul Olimpi-adei, cu suportul Colegiului Eco-nomic “Virgil Madgearu” – primul din țară unde limba rusă este învă-ţată ca a doua limbă straină, vom organiza o expoziție-prezentare a universităților din rusia, punând la dispoziția celor interesați ofer-tele de bursă. Este o posibilitate unică pentru fiecare copil să alea-gă domeniul de învățământ și să ia informațiile direct de la stand. Sunt de părerea că este de datoria noastră să le asigurăm tinerilor posibilitatea de a alege: țara unde vor să învețe, limba pe care vor să și-o însușească, subiectele de care sunt interesați. Anul acesta, de exemplu, cererea de a primi bursă în rusia a depășit toa-te așteptările noastre.ne dorim foarte mult să realizăm proiectul unei expoziții foto itine-rante referitoare la vizita Țarului

Natalia MuzhennikovainTeRViu

10

inTeRViu

nicolae al II-lea la Constanța. Pe-rioada acoperită prin acest periplu fotografic ține de la vizita regelui Carol la Țarskoe Selo (1898) și se termină cu intrarea româniei în Primul război Mondial (1916). Este o muncă dificilă, pentru că nu prea sunt informaţii în arhivele românești. Vorbim, așadar, din nou despre un efort comun, efort care va fi încununat cu editarea unui album foto. Și să nu uităm că Federația rusă este invitatul de onoare al Târ-gului de Carte “Gaudeamus”. Aceas-tă invitație ne onorează și în același timp ne provoacă. Vrem să venim cu multe evenimente culturale din diferite domenii. nu uităm nici de Zilele Filmului rus, eveniment de-venit deja tradițional.

C.M.: Prezența rusiei ca invitat de onoare al Târgului "Gaudeamus" o să fie, desigur, foarte urmărită de iubitorii de carte. Știu că este încă devreme, dar vă rog să îmi spuneți dacă există vreun scriitor rus a cărui prezență la Gaudeamus 2014 este deja stabilită. De asemenea, vă rog să îmi spuneți ce așteptări aveți de la această participare a rusiei ca invi-tat de onoare la cel mai mare târg de carte din românia.

Natalia Muzhennikova: În acest moment nu am voie să dezvălui sur-prizele pe care le pregătim. Pot doar să menționez că avem confirmări de la autori deja cunoscuți și traduși în românia. În viitorul apropiat ne așteaptă multă muncă. Vreau

să adresez o invitație tuturor celor care pot să ni se alăture în pregătirea acestui eveniment. Aștept sfaturi și sugestii. Aș dori foarte mult ca după participarea rusiei la Târgul “Gaudeamus” să crească numărul românilor care doresc să învețe lim-ba rusă, să viziteze Federaţia rusă. Aștept de asemenea un interes mai mare din partea editurilor pentru traducerea și editarea autorilor con-temporani ruși. Participarea noastră

va prezenta acele domenii pentru care există cerere din partea publi-cului român și va da tonul activității viitoare a Centrului rus de Știință și Cultură pe care planificăm să-l deschidem în viitor. Pot să menţi-onez doar că dorim să ajutăm toate generațiile să găsească ceva intere-sant la noi, pe gustul și placul lor.

Interviu realizat deCiprian Măceșaru

"Ceea ce am văzut mi-a depășit așteptările"

11

Odilia roșianu: Prima apariţie “oficială” a Zoli Toth Project a fost la Gala Twin Art. Ce înseamnă acest cvartet și, de asemenea, ce semnificaţie a avut faptul că aţi de-butat în cadrul acestei gale?

Zoli toth: Consider apariţia Zoli Toth Project în cadrul galei Twin Art un start cu o ștachetă foarte ri-dicată, o provocare, atât din punc-tul de vedere al locului în care s-a desfășurat, al energiei pozitive pe care o emana Ateneul român, al publicului de înaltă clasă, dar și al colegilor de scenă, artiști de prim rang ai scenei muzicale românești. Zoli Toth Project este rezultatul unei maturizări, profesionale și personale, și a unei experienţe de 15 ani în show biz.

O.r.: Mai întâi a fost SISTEM. Cum a apărut această formaţie, care sunt momentele to remember asoci-ate acestui nume?

Z.t.: SISTEM a apărut în anul 2000, după o perioadă lungă (stu-dii, colaborări cu diverse instituţii muzicale) în care m-am dedicat muzicii clasice. Simţeam că pot folosi în show biz experienţa acu-mulată în domeniul muzicii clasice, că pot face lucruri inedite care să

rămână în memoria colectivă. În istoria SISTEM au fost foarte multe momente demne de a fi re-ţinute, începând cu Gala Hagi în 2001, continuând cu premiul III obţinut la Eurovision, alături de Luminiţa Anghel, în 2005 la Kiev, cu concertul din deschiderea De-peche Mode în 2006 sau concertul susţinut la Poarta Branderburg, în Berlin, până la concertul ”Europe on Water” de la Istanbul, din 2010. O.r.: Aș avea acum o întrebare le-gată de activitatea dumneavoastră didactică – care sunt cuvintele care vă vin în minte atunci când va gân-diţi la cei “de pe băncile școlii”?

Z.t.: Am amintiri foarte frumoa-se din perioada în care am predat percuţie la Liceul de Muzică „Si-gismund Toduţă” din Cluj-napoca. Împreună cu elevii cărora le-am fost profesor, am câștigat patru pre-mii întâi la olimpiadele naționale de

muzică, secțiunea Percuție, lucru care m-a făcut să mă simt extrem de mândru de ei, dar și de mine.

O.r.: În paralel cu viaţa artistică, există și implicarea în social. Cum sunt alese problemele din acest re-gistru, cum devin ele importante pentru Zoli Toth?

Z.t.: De cele mai multe ori sunt contactat de cei care vor să mă im-plic în proiectele lor, să le susţin așa cum știu eu mai bine, fie cântând, fie transmiţând mai departe mesa-jul. Am rezonat mereu cu propune-rile făcute și le-am susţinut cu mare plăcere, fie că a fost vorba despre proiecte de protecţia mediului, fie despre proiecte din domeniul soci-al. Toţi suntem afectaţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, chiar dacă nu ne dăm seama la prima ve-dere, iar cineva trebuie să se ocupe de problemele respective. Mă bu-cur că există atât de multe OnG-

12

Zoli Toth ProjectinTeRViu

inTeRViu

13

uri care fac o treabă extraordinară și produc schimbări majore în socie-tate și că eu le sunt alături.

O.r.: revenind la muzică, ce va fi turneul “Bach in ShowBiz”? Și de ce tocmai Bach readus în acorduri de pop, rock, jazz? Asocierea este cel puţin surprinzătoare…

Z.t.: După părerea mea, dacă Bach ar fi trăit pe vremea instrumentului marimba (unul dintre instrumen-tele la care cânt acum), majoritatea lucrărilor sale ar fi fost compuse pentru acest instrument. Astăzi, pentru mulţi, muzica clasică și Jo-

hann Sebastian Bach sunt prăfuiţi, însă pariul meu cu ”Bach in Show-Biz” este să demonstrez publicului că atât Bach, cât și muzica clasică pot fi ceva cool și inovativ, și mă folosesc de influenţa altor genuri muzicale pentru a face asta. Totuși, ”Bach in ShowBiz” nu s-ar fi putut realiza fără ajutorul compozitoru-lui Adrian Enescu. După 4 ani de colaborare cu Adrian, acest proiect muzical este cel mai firesc lucru pe care l-am fi putut face.

O.r.: În ce perioadă se va desfășu-ra turneul și care sunt orașele unde veţi poposi?

Z.t.: Turneul se va desfășura în perioada 23 aprilie – 5 iunie, în 10 orașe. Vom începe la Ploiești și vom încheia la ArCuB, în București, concertând pe parcurs la Craiova, Timișoara, Oradea, Satu Mare, Cluj-napoca, Pitești, Brașov, Târgu Mureș și Sibiu. Cei care doresc să vadă Zoli Toth Project vor găsi toa-te datele și informaţiile necesare pe blogul meu, în curând.O.r.: Mulțumesc și mult succes!

Interviu realizat deOdilia roșianu

"Bach în ritm de rock"

Expoziţie organizată în colaborare cu Institut für Auslandsbeziehun-gen (ifa). Durata: 7 martie – 25 mai 2014. Locul: Muzeul naţional de Artă al româniei, sălile Kretzu-lescu. Program: Mi-D, 10.00-18.00 (mar.-apr.)/ 11.00-19.00 (mai)Tarif: 4 lei întreg. Gratuit: în prima miercuri a fiecărei luni.

Sachlichkeit). Interesul principal al artistului este umanitatea sub toate aspectele și cu toate slăbiciunile sale, omul fiind tema dominantă a operei artistului. Expoziţia face parte din seria de evenimente în cadrul Programului „1914-2014”, care marchează centenarul Primu-lui război Mondial.

14

.........

Expoziţia dedicată lui Otto Dix (1891-1969), unul dintre cei mai importanţi artiști germani ai seco-lului XX, prezintă 86 de gravuri și litografii realizate de artist în peri-oada 1920-1924. Lucrările expuse includ seria de cincizeci de gravuri intitulată războiul (Der Krieg), creată în urma experienţei trăite de Otto Dix pe front, în Primul răz-boi Mondial, experienţă care l-a urmărit o viaţă întreagă și care i-a influenţat puternic creaţia. În 1914 Dix se înrolează voluntar în armata germană și participă până în 1918 la luptele de pe fronturile din Fran-ţa, Flandra și rusia. Din această perioadă datează aproximativ 500 de desene care se vor afla la origi-nea seriei războiul (1923-1924), punctul culminant al operei sale grafice. Gravurile lui Dix, generate de experienţa proprie, aveau me-nirea să atragă atenţia contempo-ranilor săi – fără să ocolească ade-vărul – asupra mizeriei umane și a degradării provocate de război. Pe lângă seria războiul, în expoziţie sunt prezentate litografii și gravuri în acvaforte reprezentând imagini ale lumii anilor 1920 – prostituate, bătrâni, soţii de muncitori, invalizi de război, personaje din lumea cir-cului - suprinse cu obiectivitate cri-tică, cu sarcasm și ironie. Gravurile expuse ilustrează trecerea lui Otto Dix de la influenţele expresioniste, cubiste și futuriste spre un realism lipsit de emoţie, prin care se expri-mă cu brutalitate, în stilul care se va numi noua Obiectivitate (neue

La MNAR: OTTO DIX - O lume în ruineGrafică 1920 -1924

expo

Vânzător de chibrituri, 1920

Verwundetentransport im Houthulster Wald, 1924

15

SemnAl

CEI ȘaPtE NEBUNIde roberto ArltTrad. Dorina-Maria IvanColecția Strada FicțiuniiEd. ALLFA, 2014

Visător, inventator ratat, revo-luționar... remo Erdosain, eroul ro-manului, duce o viață mizeră. Are o slujbă precară, iar soția îl părăsește, plecând cu alt bărbat. Sărăcia și sentimentul acut de înstrăinare și de deznădejde într-un oraș în care frumusețea și urâțenia crudă devin pe alocuri halucinante îl împing pe Erdosain spre o organizație anar-histă condusă de misteriosul As-trolog.roman social al orașului Buenos Ai-res în tulburii ani 1930 și roman al unei conștiințe fracturate, Cei șapte nebuni este manifestul scriitorului care își îndemna conaționalii: „Să ne creăm propria literatură, dar nu conversând la nesfârșit despre lite-

ratură, ci scriind într-o orgolioasă singurătate cărți care vor închide în ele violența unui cros în mandi-bulă.“„roberto Arlt este, fără urmă de în-doială, cel care a inaugurat romanul argentinian modern. Asta pentru că a adoptat un stil cu totul nou și a re-inventat limbajul literar. Din orice parte te-ai uita, el este primul și cel mai mare romancier argentinian.“ricardo Piglia

ULtIMUL NUDde Ellis AveryTrad. roxana DascăluColecția raftul DeniseiEd. Humanitas Fiction, 2014

Ellis Avery este autoarea bestselle-rului internaţional Foc în pavilionul de ceai, apărut la Humanitas Fiction în 2008. Un tur de forţă al imagina-ţiei istorice, romanul Ultimul nud

(2012) vorbește despre geniu și măiestrie artistică, despre iubire și dorinţă, regrete și, mai ales, despre speranţa care poate transcende mo-mentele tragice ale istoriei.rive Gauche, anii '20, pictori ce-lebri, aristocraţi, bancheri și artiști, eros și trădări. Un roman îndrăzneţ, reînviind atmosfera boemă din Pa-risul anilor nebuni și evocând atât figura fascinantă și scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât și pe cea a celebrului ei model, ra-faela, care i-a fost marea iubire.Paris, Bois de Boulogne, 1927. Tâ-năra rafaela Fano are parte de o întâlnire neobișnuită: o femeie care coboară dintr-un strălucitor Bu-gatti verde îi cere să-i pozeze. Mis-terioasa și extravaganta străină este Tamara de Lempicka, artista em-blematică a curentului Art Deco. Senzuala rafaela, ale cărei forme voluptuoase atrag privirile bărba-ţilor și femeilor deopotrivă, ajunge nu doar muza, ci și iubita contesei de Lempicka, devenită o artistă respectată în efervescentul Paris al epocii jazzului după ce revoluţia bolșevică a silit-o să fugă din Sankt Petersburg. rafaela inspiră cele mai celebre pânze ale artistei, captând l'air du temps al acelei epoci de emancipare erotică și abandon în voia simţurilor. Însă relaţia lor va fi pusă în pericol mai întâi de incon-stanţa și orgoliul Tamarei, pentru ca apoi istoria sumbră a secolului XX să aibă ultimul cuvânt.

www.revistaaccente.com