remus campeanu - intelectualitatea romana din transilvania in veacul al xviii-lea

8/14/2019 Remus Campeanu - Intelectualitatea romana din Transilvania in veacul al XVIII-lea

1/312

REMUS CMPEANU

INTELECTUALITATEAROMN A DIN TRAN SILVAN IA

N VEACUL AL XVIII-LEA
http://www.history-cluj.ro/Istorie/cercet/CampianRemus.htmhttp://www.history-cluj.ro/Istorie/cercet/CampianRemus.htm


2/312

2

I. ELITA N ELITA. INTELECTUALITATEA SAUINTELIGHENTIA , NOI MODALITATI

DE CERCETARE

Istoriografia elitelor intelectuale mentine anumite confuziiconceptuale n ceea ce priveste definirea categoriei si terminologiautilizata cu privire la acest palier social. n lucrarile de specialitateapare cnd notiunea de intelectualitate, cnd cea de intelighentie, ultimafolosita, cu precadere, pentru a da culoare studiilor, fara a se explicadin ce considerente se apeleaza la varianta respectiva. Pentru a evaluaponderea si sensul intelectualitatii n structurile elitare, suntem

nevoiti sa ne ntoarcem la istoria ideilor.Asa dupa cum demonstreaza Gusdorf, secolul al XVIII-lea

este decisiv din punctul de vedere al transformarii acestui grup ntr-oreala clasa sociala, asa-numita clasa culturala1. Dupa o ndelungataperioada de analfabetism, obstaculare a educatiei si strangulareculturala, n care doar cteva orase constituiau focare de dezbatere aunor idei noi, iar spiritualitatea era un privilegiu al ctorva initiati,veacul luminilor, prin filosofia si prin absolutismul sau reformist, ncepe sa puna problema raspndirii cunoasterii. Se dilata, astfel, olume a societatilor academice, care nu reuseste sa promovezeschimbari spectaculoase. n fond, si n aceasta epoca demetamorfoza a mentalitatilor cultura europeana nu reprezentaaltceva dect o sfera care cuprindea cteva zeci de mii de persoane,ceea ce, desi era putin, nsemna mult mai mult dect n evul mediu.Marele avantaj nu rezida att n impactul culturii n societate, ct n

faptul ca intelectualitatea promoveaza n comunitate, rolul ei socialcreste, evolueaza nspre statutul de profesie sau functie, puse deseori n serviciul statului. Grupului, nca redus, i se recunosc treptatonoarea, privilegiile si utilitatea publica, activitatea lui fiindrecompensata sau remunerata. El ajunge sa se sustina prin propriacreatie, din ce n ce mai critica si mai rationala, devenind o nouaclericatura pusa n slujba credintei n stiinta si n principiileconstructive. De la o lume restrnsa a artistilor, copistilor,

cronicarilor si clerului, se tinde nspre una a functionarilor,


3/312

3

publicistilor, juristilor, medicilor, ofiterilor, literatilor, profesorilor,savantilor si tehnicienilor, toti avnd la baza cultura profesionala,mbinata cu eruditia orientata nspre serviciul social.

Analiza limpede a lui Gusdorf poate fi aplicata si n cazulEuropei central-rasaritene, unde, de asemenea, profesionalizarea acontribuit, n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, la dezvoltarearetelei de nvatamnt si conturarea primelor planuri academice, laavntul stiintei si diversificarea ramurilor ei, la aparitia unor noiorientari n literatura si istorie, la modificarea curentelor artistice etc,chiar daca, n zona, evolutia este influentata de predominantelefenomene legate de maturizarea constiintelor nationale2.

Un singur aspect ramne confuz n argumentatia luiGusdorf, si anume acela ca el pune semnul de egalitate ntreintelectualitatea si intelighentia europeana, nefiind preocupat deproblema delimitarii conceptuale. Ampla sa sinteza nici nu si-apropus, de altfel, sa dea un raspuns unei dezbateri relativ ndelungatepe aceasta tema.

Sunt sau nu, n istoria elitelor, intelectualitatea si intelighentiaconcepte similare? Solutiile oferite continua sa ramna, pna astazi,diferite. Unele sunt extrem de largi, intelighentia fiind considerata aceaparte a natiunii care aspira spre independenta gndirii3, ceea ce nu nespune mare lucru. Altele sustin ca intelighentia reprezinta categoriacare se afla n vrful oricarui domeniu de activitate intelectuala (arta,literatura, religie, stiinta, tehnica, politica, administratie, educatie s.a.).Prin aceasta definitie, se reunesc n intelighentie reprezentantiiperformanti ai tuturor claselor sociale, de la cele traditionale -

nobilime, cler- pna la cele recente4

. Istoriografia marxista extindesensul termenului si, pentru ca nu l poate ncadra n proportiile declasa date, apreciaza ca intelighentia este rezultanta unei noi diviziuni amuncii. Notiunea se confunda, astfel, cu cea de intelectualitate, iaristoria intelighentiei este vazuta ca istorie a intelectualitatii5.

Nu lipsesc nici tendintele de a restrnge definitia intelighentieipna la anumite trasaturi care par incomplete pentru a o pune ntr-oreala valoare. n acest sens, s-a ajuns pna la ideea ca ea cuprinde

numai pe absolventii institutiilor superioare de nvatamnt 6. La polul


4/312

4

celalalt s-au situat definitiile lejere, conform carora intelighentiareprezinta suma creatorilor si consumatorilor de bunuri culturale.Totusi, sensul mai restrictiv, cel care conditioneaza apartenenta la

aceasta sfera de parcurgerea sistemului educativ, se pare ca estepredominant. Sunt tot mai dese opiniile potrivit carora intelighentia nglobeaza toate grupurile intelectuale, deci pe cei bine educati dindiferite straturi sociale, indiferent de epoca sau de zona geografica.Viziunea aceasta, desi formulata n alti termeni, nu este preadepartata de cea a ideologilor din fostele tari comuniste, careinterpretau intelighentia ca intelectualitate muncitoare, o clasa a celor custudii superioare, de la academicieni la clerul inferior7.

Trecnd n revista definitiile celor doua concepte, se poateobserva ca specialistii au tendinta de a trata cu lejeritate raportulintelectualitate-intelighentie. Fiecare autor are o metoda proprie deutilizare a termenilor, care, de cele mai multe ori, par intersanjabili.Cnd intelighentia8 apare ca ncorporata n masa mai larga aintelectualitatii, cnd intelectualitatea este vazuta ca o componenta aintelighentiei. n unele cazuri (Seton-Watson, Gusdorf etc), cele douanotiuni sunt egalizate, n scopul simplificarii metodelor de cercetare.

Prelund tema elitelor, scrisul istoric transfera dezbaterilesociologice legate de terminologie n propriul domeniu, fara a aduce ntotdeauna lamuririle necesare. Apelul istoriei sociale la stiintasociologiei si cstiga astfel un caracter de permanenta, iar ncercarilede definire a notiunilor se revarsa cu generozitate. n timp ce KarlMannheim, celebrul creator de scoala, considera ca intelighentiareprezinta stratul cel mai complet al intelectualitatii, cel care

interpreteaza fenomenele sociale si orienteaza societatea pecoordonatele cerute9, alti specialisti nici macar nu evalueazaconceptul ca fiind unul elitar, ci l apreciaza, conform unor criteriifoarte vagi, drept categorie a tuturor celor ce gndesc10.

Uneori, definitiile ncorporeaza trasaturi mai subtile. ninteriorul noii clase ce si cstiga existenta prin activitatea spirituala,sunt conturate trei grupari, toate elitare: o grupare a intelighentiei, acarei interese fundamentale sunt tehnice, una a intelectualitatii, cu

obiective critice, emancipatorii, hermeneutice si, deseori, politice, si,


5/312

5

nu n ultimul rnd, una a birocratiei, o elita mai putin capabila, darnecesara11.

Noianul acesta de tentative de limpezire conceptuala lasa sa

se ntrevada o singura concluzie certa, si anume aceea ca nici unadintre teorii nu este ndeajuns de argumentata pentru a fi pe deplincredibila n delimitarea notiunilor intelectualitate si intelighentie. Deaceea, pentru a mentine coerenta metodologica, vom prefera nprezenta lucrare sa consideram intelighentia ca intelectualitate, decitermeni cu ntelesuri similare, ce desemneaza, n fapt, aceeasicategorie a absolventilor scolari. Asa dupa cum am mentionat maisus, teza selectata este una dintre cele mai agreate si n sociologie12.

Fara a avea certitudinea ca am ales calea optima, cu att maimult cu ct originea latina a celor doi termeni, intellegentia si intellectus,diferentiaza, oarecum, cunoasterea prin ratiune de cunoasterea prinsimtire, alegem varianta unificarii notiunilor n sensul deintelectualitate, din considerentul de a nu ne adnci n demonstratiisociologice care ar putea masca "firul rosu" al istoriei elitelorromnesti din Transilvania veacului al XVIII-lea.

n acest punct se mai cuvine o precizare metodologica. Dacan Occident patura sociala a absolventilor nvatamntului superioreste consistenta si diversa, n rasaritul Europei, epoca analizata lasasa se ntrevada o ierarhizare mai simpla a marilor grupe sociale. De-abia spre sfrsitul secolului, ponderea celor cu studii superioarencepe sa se faca simtita n derularea fenomenelor sociale. Pentru anuanta evaluarea structurala, suntem nevoiti, n aceasta zona, saacordam atentie tuturor segmentelor sociale care prin orizont

ideologic s-au situat deasupra lumii satului medieval. Este motivulpentru care vom extinde conceptul de intelectualitate si asupraabsolventilor de nvatamnt mediu. Istoria sociala si politica aArdealului ne releva faptul ca, dupa parcurgerea unor programeriguroase de studiu n anii de gimnaziu sau colegiu, categoriaabsolventilor de nvatamnt mediu este capabila sa nteleaga si sapopularizeze ideile veacului, deseori se implica n lupta nationala, iar,din rndurile ei, se vor ridica si creatori, nefiind doar un nivel al

purtatorilor curentelor spirituale.


6/312

6

Revenind la aprecierea lui Gusdorf potrivit careia, n secolulal XVIII-lea, cultura, stiinta si chiar arta se cristalizeaza n profesiunice se autosustin pe baza utilitatii lor sociale13, se observa ca, la un

moment dat, n veacul urmator, intelectualitatea si formuleazapropriile optiuni politice, ca o clasa aparte. n apus, exemplul Manifestului intelectualilor, lansat n contextul cazului Dreyfus,sugereaza maturizarea constiintei de sine a noii clase. n rasarit, depilda n Rusia, transformarea intelighentiei n componenta politica sepetrece pe la 1860, cnd termenul defineste o elita cu constiintaaparte, caracterizata prin tendinte critice contra starii de fapt.

De altfel, nsasi originea notiunii de intelighentie este atribuita

spatiului central-rasaritean, Rusiei sau Poloniei. Avnd n vederefaptul ca termenul are radacina latina, se pare ca a fost folosit pentruprima data n Polonia, desemnnd un strat social energic, bineeducat, omogen, cu acces n sferele puterii pe baza unei diplome careoferea, pe lnga siguranta profesiei, si confortul unui titlu, a uneidemnitati pe viata14. Cuvntul, utilizat n mod curent n Rusia, estepreluat, la sfrsitul secolului al XIX-lea, n Germania si Franta,raspndindu-se apoi n ntreaga Europa si avnd un nteles similar cucel de intelectualitate.

Din perspectiva specialistilor n epoca luminilor,intelectualitatea sau intelighentia este mai putin interesanta n faza ncare ea devine componenta politica, ceea ce se petrece destul detrziu. Pentru cercetatorii veacului al XVIII-lea, este prioritara etapade formare a acestei categorii, binenteles, n acest caz, atentia fiindfocalizata asupra centrului continentului, prima zona care a atribuit

intelighentiei o ncarcatura sociala. n calitate de "cuibar" alconceptului, spatiul central-european nregistreaza diferentesemnificative de conditii care genereaza aparitia noului grup.

n Polonia, nasterea intelighentiei este legata de reformele dinpragul dezmembrarii, deci de perioada anilor 1773-1795, cnd seformeaza un nceput de aparat administrativ modern, fenomen ce vacontinua prin aparitia ducatului independent al Varsoviei (1807-1813). n 1793, din cei 160.000 de locuitori ai Varsoviei, 14.278 pot

fi considerati ca apartinnd intelighentiei15, fapt care vadeste puternice


7/312

7

tendinte de modernizare. Dinamica profesiunilor administrative, juridice, culturale sau artistice era ncurajata de activitateaUniversitatii polone a Varsoviei si a celei lituaniene de la Vilnius, desi

ultima se situa ntr-o zona cu preponderenta a nobilimii de traditie.Si n Cehia, termenul intelighentie devine uzual nca din a doua

jumatate a secolului al XVIII-lea. Aici el defineste o categorie aabsolventilor cehi din universitati germane, ce nu sunt de originenobila, dar patrund n sistemul administrativ pe baza unor valori noi,precum gustul adevarului, cultul muncii, egalitarismul sanselor,promovarea prin competenta, fiindu-le cu totul straine mentalitatilearistocratice16.

n Boemia si Moravia, unde nu exista o nobilime nationala,clasa este substituita de factorul dominator german, autohtoniineputnd patrunde n administratie. Este motivul pentru careintelighentia proprie provine din familii sarace si se constituie ca paturasociala de-abia n secolul al XIX-lea17.

Situatia intelectualitatii slovace este asemanatoare cu cea agrupului similar apartinnd romnilor transilvaneni. Desi n Ungariade nord existau ctiva mici nobili slovaci, ei nu au avut un rolimportant n aparitia intelighentiei, provenita, cu precadere, din rndulcelor de conditie modesta si cu posibilitati de promovare legate, nmare masura, de cariera clericala. Conform unei statistici foarterelative, n perioada 1780-1848, din 992 de intelectuali slovaci, 122 setrag din familii de preoti. ntre anii 1780 si 1820, doar 17% dinintelighentie era de conditie nobiliara, iar o mare parte era de facturaclericala, cu un avantaj de cteva procente pentru preotii catolici.

Avansul catolicismului se reflecta si n structura Societatii StiintificeSlovace, creata la 1792, o asociatie n fapt catolica, alcatuita nproportie de 85% din preoti apartinnd acestei confesiuni. Pna spre1848, prin nnobilari care confirma anumite competente birocraticesau clericale, procentul nobililor n cadrul intelighentiei creste la 25%,mai bine de jumatate dintre intelectuali fiind de extractie urbana 18.

Staruinta asupra ctorva aspecte privind maturizarea eliteispirituale n centrul si rasaritul Europei are la baza considerenteutilitare, pentru ca, asa dupa cum vom vedea n prezenta lucrare,


8/312

8

multe dintre trasaturile evolutive ale noului nivel social dinprovinciile apropiate se regasesc si la categoria similara din spatiultransilvanean.

Trecnd peste dezbaterile privind definirea intelectualitatii nraport cu intelighentia, care, desi au beneficiat de aportul unorspecialisti de marca, precum Karl Mannheim sau Theodor Geiger,sunt departe de a fi finalizate, sa observam ca, pentru grupurilesociale pe care se presupune ca le ncorporeaza cele doua concepte,se mai folosesc si alti termeni. n evul mediu, spre exemplu, notiuneade savant era suficienta n acoperirea segmentului social al celorpreocupati de independenta gndirii, a caror abilitate profesionala se

manifesta n societati stiintifice, cu protocoale si etichete asemeneacelor de la curtile regale19. n veacul al XVIII-lea, pentru acelasi grupsocial, redimensionat de aceasta data, alaturi de intelectualitate sauintelighentie, se mai folosesc si sintagmele de elita a cunoasterii20, clasaculturala21 sau chiar clasa ideologica22. Istoriografia rusa nu ezita safoloseasca notiunea de gnditor, incluznd n ea pe toti cei care, de laepoca lui Petru cel Mare pna nspre jumatatea secolului al XIX-lea,au fost preocupati de politica mercantila, au realizat lucrarieconomice, demografice, politice, stiintifice si juridice, au activat n nvatamnt, s-au afirmat n administratie sau au urmarit sa-sidesavrseasca studiile n strainatate.

Chiar din deceniul al doilea al veacului luminilor, studentiirusi ncep sa frecventeze universitatile din Anglia sau Scotia, iarnumarul lor va creste dupa jumatatea secolului, ei prelund sipopulariznd, la revenirea n patrie, teoriile lui Adam Smith.

Gnditori ca Rychkov, Desnitsky, Tretyakov, Golitsyn sauRadischev continua, n planul mentalitatii, marele efort de ntoarcerea imperiului nspre Europa23. Actiunea se intensifica si printr-o altatendinta, si anume aceea de asimilare a unor specialisti straini naparatul de stat, dnd astfel relatiilor cu vestul continentului nostruun caracter de reciprocitate.

Scrisul istoric maghiar, dupa ce ncearca sa diferentiezeintelighentia de intelectualitate, considernd-o pe prima drept sfera a

celor ce creaza cultura, iar pe a doua ca lume a celor ce transmit


9/312

9

cultura, lanseaza, de asemenea, noi concepte. Specialistii de aicidefinesc intelectualitatea ca grup al cunoscatorilor scrisului24, o apreciere, n opinia noastra, mult prea larga. Interesant este nsa faptul ca ei

nregistreaza existenta intelectualitatii romne din Ardeal ca sicategorie sociala deja constituita la finele secolului al XVIII-lea,estimnd ca, la data respectiva, peste 1000 de tineri romni siasigurasera cel putin o pregatire medie25. Desi cifra este subevaluata,recunoasterea faptului ca evolutia societatii romne se nscrie, ntr-omasura mai mare sau mai mica, n fenomenele general-europene dasperanta unei viitoare colaborari n analiza intelectualitatii din zona.

uuu

Se poate observa ca, indiferent de notiunile sau sintagmelefolosite, sinonime cu intelectualitatea -intelighentie, elita a cunoasterii,clasa culturala, clasa ideologica, gnditori, cunoscatori ai scrisului etc.- sitrecnd peste variatele definitii ale categoriei, toate au un numitorcomun, o trasatura unica, si anume aceea ca se refera la absolventi aiscolilor de diferite grade. n reliefarea evolutiei sociale aintelectualitatii, istoria nvatamntului joaca deci un rol prioritar.

Desigur, n spatiul restrns al unui capitol, nu cutezam aprezenta exhaustiv orientarile din domeniul istoriografiei referitoarela scoli, istoriografie care nsumeaza cteva mii de titluri. Treitendinte de mare actualitate trebuie nsa mentionate.

Prima consta n aceea ca cercetarile se orienteaza nspre ocuprindere regionala mai larga, chiar europeana, nelimitndu-se la

retelele statale. Aceasta directie se refera, cu precadere, lanvatamntul superior 26.A doua tendinta e legata de ncercarea de a reevalua

importanta scolilor medii n raport cu cele superioare, consideratepna acum singurele repere n formarea intelectualitatii27. Suntincluse n analize nu numai scolile confesionale sau de stat, ci sigrupurile de preceptori sau micile scoli particulare care, deseori,functionau n afara sistemului oficial.


10/312

10

O a treia tendinta majora si propune a schimba perspectivaclasica asupra istoriei nvatamntului, contestnd utilitatea continuariinumai a metodelor traditionale de analiza, concretizate n monografii

scolare, biografii de profesori, prezentari ale programelor de studii,lucrari privind atitudinea statelor n problema educatiei, expuneri aleretelelor de nvatamnt etc. Conform opiniei unor specialisti, acestegenuri de abordare nu sunt capabile sa puna n lumina rolul social alscolilor, modul n care ele se integreaza n comunitatile de careapartin. Pentru aceasta ar fi nevoie de o reorientare a tematicii nspreproblema frecventei scolare.

La al IX-lea Congres international de stiinte istorice,

organizat n 1960, la Stockholm, cercetatorul elvetian Sven Stelling-Michaud a schitat un vast program de cercetare a istoriei scolilormedievale si moderne si a rolului lor n dezvoltarea stiintelor si nmodelarea intelectualitatii, proiect ce se va regasi si pe listadezbaterilor de la Congresul care a avut loc, n 1980, la Bucuresti.

Istoricul elvetian, n raportul amintit, a accentuat necesitateaaprofundarii cunoasterii istoriei ex terioare a scolilor, adica o istorie, nfapt, a legaturilor dintre scoala si societate. n opinia lui, rolul socialal nvatamntului este prioritar, iar cercetarile nu se mai pot rezumala reconstituirea cadrului organizatoric n care s-a desfasuratactivitatea pedagogica sau la prezentarea realizarilor didactico-stiintifice ale fostilor dascali si ale discipolilor lor28. Ele trebuie sa seorienteze, n viitor, nspre descoperirea ariilor de influenta aleinstitutiilor de nvatamnt si nspre dezvaluirea efectelor activitatilordesfasurate ntre zidurile scolilor asupra diferitelor categorii sociale.

Satisfacerea acestor exigente, izvorte din conceptiamoderna a istoriografiei nvatamntului, pretinde, nsa, valorificareape scara larga si ct mai complexa a informatiilor furnizate deregistrele si matricolele scolare. Aceste tipuri de documente permit siaplicarea unor metode de analiza cantitativa si statistica, folosite, totmai des, n istoria economica si sociala.

Viabilitatea studiului evidentelor scolare a fost demonstrata,la sfrsitul secolului trecut, de catre Franz Eulenburg, care a pus n

lumina frecventarea institutiilor de nvatamnt germane29. Calea


11/312

11

deschisa de reputatul specialist nu a fost urmata imediat, ci adobndit un caracter programatic de-abia n deceniul al saptelea alsecolului nostru. Traditia publicarii matricolelor scolare medievale

exista, deci, n istoriografia occidentala, germanii chiar au folosit unmaterial documentar consistent, dar sistematizarea preocuparilor sigeneralizarea acestui curent reprezinta obiective care apartin vremiidin urma.

n cazul Transilvaniei, spatiu istoric de convergenta, interesulpentru evaluari scolare cantitative s-a manifestat, cu precadere, laistoricii maghiari si sasi. Dupa modelul german, avnd la baza oampla literatura monografica scolara, pozitivismul maghiar a

ncercat, nca nainte de 1848, sa semnaleze prezente ale studentilordin Ungaria si Transilvania la reputate universitati straine. Fara abeneficia de un instrumentar statistic adecvat si fara a punerezultatele cercetarilor ntr-o viziune comparatista, studiile facute s-au ntruchipat n simple liste nominale, extrase din matricoleleinstitutiilor superioare de nvatamnt. Sensurile sociale ale frecventeiscolare au fost, astfel, neglijate.

Nici n istoriografia romna nu au existat preocupariconstante legate de peregrinarea academica, desi numarulsemnalarilor si al contributiilor este apreciabil. Ele sunt nsa izolate,fara continuitate, constituind rodul unor cercetari secundare.

La nivel european, proiecte mai ferme s-au conturat ndeceniul actual30. Lipseste nca o viziune de ansamblu, dar se faceforturi n acest sens. Unul dintre istoricii maghiari, Szgi Lszl -care a publicat, ntre altele, repertoriul arhivei Universitatii de la

Buda, util si din punctul de vedere al cercetarilor cu privire laintelectualitatea romna31- a ncercat sa redea un tablou al frecventariiscolilor germane de catre studentii din spatiul ungar, la sfrsitulsecolului al XVIII-lea si prima jumatate a veacului urmator32.Treptat, el si-a extins tema si asupra Transilvaniei, realiznd, ncolaborare cu un istoric din Romnia, un studiu al peregrinariiacademice a tinerilor ardeleni pentru acelasi interval de timp 33. Desitentata de o perspectiva mai larga, istoriografia maghiara continua si


12/312

12

linia traditionala de editare separata a documentelor scolare, peinstitutii de nvatamnt34.

Interesant este faptul ca, si n Romnia, cercetarea miscarii

populatiei scolare este initiata de specialisti de etnie maghiara. nzona transilvana, traditia se mbina, de asemenea, cu inovatia, nprocesul de trecere dinspre monografiile scolare nspre interpretareastatistica a mutatiilor intervenite la nivelul tineretului studios. Sepractica analizele locale, privind frecventarea unei anumite scoli35, ncoroborare cu cele globale, care vizeaza ntreg spatiul provinciei siaccesul la universitatile straine36.

Din pacate, majoritatea lucrarilor nu reusesc sa stabileasca, n

dinamica grupurilor de studenti si elevi, criterii etnice clare, datoritainformatiilor precare oferite de matricole. n aceste conditii,ponderea tinerilor romni n rndul celor cu acces la educatie nu sepoate stabili cu exactitate. S-a mpamntenit, astfel, impresia ca ceitolerati juridic au fost exclusi n totalitate din reteaua scolara. Esteunul dintre argumentele pentru care formarea tinerilor transilvanenia atras, n special, atentia istoriografiei maghiare si sasesti.

Pentru secolul al XIX-lea, perioada n care datele despre ceinmatriculati n institutiile de nvatamnt devin mai bogate, iar etniatinerilor este mentionata n matricole, interesul istoricilor romnisporeste. Spre a trece n revista doar cteva repere recente alecercetarilor desfasurate n acest sens, sa mentionam activitatea EleneiSiupiur, ale carei ultime rezultate vizeaza traseul studentilor dinspatiul romnesc si din sud-estul Europei nspre universitatile sifacultatile germane, ntre 1800-188037, analizele sistematice ale lui

Stelian Mndrut, orientate tot catre accesul la institutiile superioarede nvatamnt central-europene, cu precadere la cele germane,studiile lui Szab Mikls, Ioan Chiorean sau Cornel Sigmirean. Dealtfel, Centrul de Studii Socio-Umane de la Trgu-Mures are nscris n planul de cercetare tematica peregrinarii academice, pentruevaluarea careia ncearca sa atraga specialisti din diverse zone38.

Cu privire la veacul al XVIII-lea, interval pentru care aurmari pe etnii miscarile tineretului studios reprezinta, dupa cum s-a

mai subliniat, o ntreprindere dificila, istoricii trebuie sa recupereze


13/312

13

un handicap serios. Numeroase date despre populatia scolara seregasesc n monografiile institutiilor de nvatamnt, care, nmajoritate, apartin unor autori maghiari, profesori la scolile

respective din Transilvania. Editate ca volume separate sau subforma unor studii incluse n anuarele scolare, aceste monografii si-au ntetit aparitia n jurul anilor 1895-1896, cnd sarbatorirea unuimileniu de la asezarea ungurilor n Panonia a produs o efervescenta aliteraturii istorice.

Cercetatorii romni au privit cu reticenta aceste surse, le-aupus la ndoiala obiectivitatea si, ca atare, au continuat sa promovezeun scris istoric asemanator celui maghiar, pentru unica scoala

romneasca de nivel mediu din Transilvania de atunci, cea a Blajului,care beneficiaza de o corespunzatoare bibliografie. Doar ctivadintre ei, ca de exemplu Onisifor Ghibu, G. Bogdan-Duica, NicolaeAlbu, Lucia Protopopescu sau, n perioada actuala, LadislauGymnt, Nicolae Bocsan, Iacob Mrza etc., au facut referire lafaptul ca, n secolul analizat, exista tineri romni n ntregul sistem alnvatamntului transilvanean. Analize de consistenta au realizat doarOnisifor Ghibu, Nicolae Albu si Lucia Protopopescu, iar n sintezelede istorie a nvatamntului, accesul la scolile altor confesiuni s-atratat cu superficialitate.

n legatura cu studiile n strainatate, n afara debinecunoscutele cazuri evidentiate n biografiile marilor personalitatisau n documentele privind stipendiile de la Blaj si Oradea,cercetarea nu a fost sistematica, ci s-a axat pe simple semnalari.Astfel, intelectualitatea romna din Transilvania, categorie n care,

din ratiunile amintite n acest capitol, includem si absolventii scolilormedii, nu dispune de o evaluare statistica pe potriva importantei eisociale n secolul al XVIII-lea39.

Istoriografia privitoare la clasa culturala include multebiografii, consideratii legate de istoria ideilor, aprecieri privindoperele si activitatea liderilor etc. Dar clasa culturala cuprinde nunumai pe marii creatori, asa-numita elita performanta sau elita n elita, cipe toti cei care, pe baza educatiei, ajung sa recepteze, sa asimileze si

sa popularizeze impulsurile ideologice transmise de palierele


14/312

14

superioare ale ierarhiei sociale. Grupului alcatuit prin simbiozanovatorilorsi colportorilor, adica intelectualitatii, i pot fi puse n luminatrasaturile sociale generale numai pe baza analizelor statistice, de care

istoria elitelor se foloseste din plin. Ele surprind marile mutatii pecare le nregistreaza societatea si reevalueaza, dintr-o alta perspectiva,rolul personalitatilor istorice si al categoriilor sociale superioare, faraa crea, nsa, noi mituri, de care, din nefericire, istoriografia noastra nuduce lipsa.

Avnd n vedere faptul ca s-a finalizat un volum, de curndpublicat, n legatura cu frecventarea universitatilor straine de catretinerii ardeleni n veacul al XVIII-lea40, prezenta lucrare va ncerca sa

evidentieze, cu prioritate, acolo unde sursele istorice permit, accesultinerilor romni la scolile medii si superioare din interiorul provincieisau din vecinatatea ei, n comparatie cu miscarea populatiei scolare anatiunilor privilegiate. Totodata, se va avea n vedere si eventualainteractiune dintre grupul absolventilor si alte segmente socialeromnesti care ar putea fi incluse n categoria intelectualitatii. Studiulinclude, alaturi de Transilvania propriu-zisa, Banatul si Partiumul, nideea de a surprinde sensuri sociale ct mai largi.


15/312

15

NOTE

1. Evolutia fenomenului n Georges Gusdorf,L es principes de la penseau sicle des L umires, Paris, 1971, partea a IV-a, capitolul I.2. Kosry Domokos, Mvelds a X V III. szzadi M agyarorszgon,Budapest, 1980, passim3. Dmitry Mirsky, The Intelligentsia of Great Britain, London, 1935,p.2734. Theodor Geiger, The Danish Intelligentsia from the Reformation to thepresent time, Copenhaga, 1949, p.10

5. Nikola Filchev, The Intelligentsia in Bulgaria, Sofia, 1964, passim6. R.K. Kolsall, Anne Poole, Annette Kuhn, Graduates. The Sociology ofan E lite, London, 1972, passim7. The Intelligentsia and the Intellectuals. Theory, Method and Case Study,London, 19778. Preferam utilizarea termenului intelighentie, ca forma mai veche anotiunilor inteligenta sau intelectualitate, avnd n vedere faptul calucrarea de fata se refera la veacul al XVIII-lea.9. Lucrarea sa, M an and Society in an A ge of Reconstruction, New-York -Harcourt, 1940, este considerata ca temelie a unor noi directii decercetare privind structura societatii moderne. Sociologii care i-auurmat calea au ncercat sa gaseasca inedite forme de consens ntrediversele grupuri sociale.10.Vezi studiul lui Peter C. Ludz, n cartea citata, The Intelligentsia andtheIntellectuals..., p.201-219.

11.Alvin W. Gouldner, The Frame of Intellectuals and the Rise of theN ewClass, New-York, 197912.Opinia conform careia intelectualitate=intelighentie=absolventi deuniversitati, demonstrata si n lucrarea Intellectuals, Universities and theState inW estern Modern Societies, London, 1987.13.Idee prezenta si la Jacques Gavoille, A. Nvoa, L e temp des professeurs. A nalyse socio-historique de la profession enseignante au PortugalX V III-X X sicles, Lisbonne, 1987, passim.


16/312

16

14.Vezi studiul lui Al. Gella, o introducere n sociologia intelighentiei,n The Intelligentsia and the Intellectuals ,p.220-238.15.Michel Bernard, L a mmoire de Prague. Conscience nationale et

intelligentsia dans l'histoire tchque et slovaque, Paris, 1986, p.79. Lucrareacontine detaliate trimiteri la istoria teritoriilor poloneze si maghiare,ca apartinatoare aceluiasi spatiu central-european.16.Ibidem, p,6217.Ibidem, p.11218.Ibidem, p.165-17719.Mario Bagioli, L e prince et les savants: la civilit scientifique en 17esicle,n A nnales, 50(1995), nr.6, p.1417-1454

20.Eva Etzioni-Halevy, The k nowledge elite and the failure of prophecy,London, 1985, passim21.Gusdorf,op. cit., partea a IV-a, capitolul I22.Andr Bteille, Ideologies and intellectuals, Delhi, 1980, passim23.Andrei Anikin, Russian think ers. E ssays on socio-economic thought inthe18th and 19th centuries, Moscow, 1988, p.217. Dar nu numaiistoriografia rusa are tendinta de a echivala gnditorii cuintelectualitatea, vezi Michael Polland, Thinkers, Hong Kong, 1991.24.Gll Ern, Kelet-E urpai irstudk s a nemzeti-nemzetisgi trek vsek,Budapest, 1987, passim25.Ibidem, p.3726.E. Franois, D. Julia, J. Revel, R. Chartier,L es universits europennesduX V Ie au X V IIIe sicle, vol.I, Paris, 1986; B. Beyer, bersicht berdieGeschichte Ost- und Sdost europischer A k ademien, n Z eitschrift frSlawistik, 35(1990), nr.2, p.266-273

27.Materiale recente, aflate nca n manuscris, ale unor specialisti caAgnes Brnard, L a formation des lites entre l' glise et l' tat. L es lycescatholiques viennois; Rossen Roussev,L e rseau des coles trangres privesetdes lyces de langues trangres en Bulgarie, sau Sir Bla, State andChurchesin Modern Secondary E ducation in H ungary, prezentate la conferintedesfasurate n ultimii ani, demonstreaza interesul sporit care seacorda nvatamntului mediu.28.Apud Tonk Sndor, Cadrul formativ al intelectualitatii romne din

Transilvania (lucrare n manuscris), p.30


17/312

17

29.Ibidem, p.3130.Profesorul francez de origine maghiara, Victor Kardy, a solicitat,n ultimii ani, date de la specialisti din diverse tari, pentru a schita o

imagine de ansamblu asupra frecventarii universitatilor europene.Dupa cunostinta noastra, planul nu a fost finalizat.31.Kiss Jzsef Mihly, Szgi Lszl, jvri Gbor,A z E tvs L orndTudomnyegyetem L evltra Repertrium 1635-1975, Budapest, 198832.Szgi Lszl, Magyarorszgi dik ok a H absburg Birodalom egyetemein,vol.I, 1790-1850, Budapest-Szeged, 199433.Szab Mikls, Szgi Lszl, A z erdlyiek k lfldi egyetemjrsa aX V III. szzadban s a X IX . szzad els felben, n E mlk k nyv Jak

Zsigmond szletsnek nyolcvanadik vforduljra, Cluj-Napoca, 1996,p.470-483. Relativ recent, cei doi specialisti au finalizat volumulE rdlyi peregrinusok, Trgu-Mures, 1998, cu date ample desprefrecventa studiosilor din Ardeal la diverse institutii de nvatamntsuperior din afara provinciei n veacul al XVIII-lea.34.Printre ultimele aparitii mai importante, Matricula UniversitatisTyrnaviensis 1635 -1701, Budapest,1990.35.Ca analize locale, vezi Tonk Sndor, Intelectualitatea romna si L iceulpiaristilor din Cluj, n S.U.B.B., 1968, fasc.1, p.45-58; Jak Zsigmond,Juhsz Istvn, N agyenyedi dik ok 1662 -1842, Bucuresti, 1979; TonkSndor, A marosvsrhelyi reformtus Kollgium diksga 1653-1848,Szeged, 1994; Bura Lszl, Szatmri dikok 1610-1852, Szeged, 1994,etc.36.Problema frecventarii universitatilor straine de catre tineriitransilvaneni, la Tonk Sndor, E rdlyiek egyetemjrsa a kzpk orban,

Bucuresti, 1979; Szab Mikls, E rdlyi dik ok k lfldi egyetemjrsa aX V I-X V III szzadban, n vol. Mveldstrtneti tanulmnyok, Bucuresti,1980; Szab Mikls, Tonk Sndor, E rdlyiek egyetemjrsa a koraijkorban 1521-1700, Szeged, 1992; Idem, E rdlyiek egyetemjrsa ak zpk or s a k orajkorfolyamn, n vol. Rgi s j peregrinti. Magyarokk lfldn, k lfldiek Magyarorszgon, vol.II, Budapest-Szeged, 1993;Szab Mikls, Szgi Lszl, E rdlyi peregrinusok.37.La data parcurgerii ei, lucrarea era nca n manuscris.


18/312

18

38.Proiect dezbatut la sesiunea anuala de comunicari a Centrului, nanul 1996.39.O succinta analiza statistica a frecventarii scolilor transilvanene de

catre romni, pe baza unor criterii moderne, este realizata de catreLadislau Gymnt, n lucrarea sa Miscarea nationala a romnilor dinTransilvania ntre anii1790 si 1848, Bucuresti, 1986, p.356.40.Szab Mikls, Szgi Lszl, E rdlyi peregrinusok.


19/312

19

II. ASPECTE PRIVIN D EVOLUTIA SOCIALA

A INTELECTUALITATII ROMNEDIN TRANSILVANIA N VEACUL AL XVIII-LEA.

SITUATIA ABSOLVENTILOR ROMNIAI INSTITUTIILOR DE N VATAMNT MEDIU

SI SUPERIOR DIN TRANSILVANIA,PARTIUM SI BANAT

1. nvatamntul romnesc n contextul

strategiilor scolare imperiale

Regimul politic instaurat la sfrsitul secolului al XVII-lea aurmarit constant realizarea obiectivelor uniformizarii si centralizarii.Pentru ndeplinirea lor au fost utilizate, n linii mari, doua caistrategice. Pe de-o parte, s-a ncercat diminuarea rezistentei Starilorprin subrezirea treptata a influentei conservatoare a castelortraditionale, iar, pe de alta parte, s-a intentionat nchegarea unor noipaturi politico-administrative, fidele imperiului, care sa echilibrezevesnica disputa ntre Curte si reprezentantii sistemului constitutionalreconfirmat prin diploma leopoldina. Batalia pentru putere ntreaceste doua tabere de mare forta a fost, n esenta, n avantajulromnilor ardeleni. Transformndu-i n instrumentum regni,imperiul a fost nevoit sa le creeze acestora anumite oportunitatisociale, economice, culturale si confesionale, contribuind astfel la

diversificarea elitelor lor.Nobilimea mica si mijlocie, functionarii, clerul, orasenii saumilitarii sunt categorii consolidate tocmai n conjunctura n careViena se arata tot mai hotarta n a anula autonomiile prezervate delegislatia medievala. Reformismul a grabit derularea fenomenului, aintrodus criterii noi de ascensiune sociala (specializarea, competenta,educatia si profesionalismul), a creat cteva brese pentru infiltrarileromnesti n categoriile sociale superioare, dar nu a pus problema

drepturilor politice n sens national. Din acest motiv, elitele natiunii


20/312

20

majoritare se afirma, e adevarat nu ntr-o masura suficienta, n maitoate domeniile, cu exceptia politicului.

Obstacularea accesului la putere n nume etnic a stimulat

nsa ambitia reusitei sociale individuale. Ea era strns legata deeducatie, pentru ca numai n acest fel se putea patrunde n noile sferede decizie create n provincie de catre Curte. Interesul reuneste petarm scolar att reprezentantii categoriilor elitare enumerate maisus, ct si alti romni dispusi la mari sacrificii si eforturi pentru a sedesprinde din straturile inferioare.

Segmentul social al absolventilor de nvatamnt mediu sausuperior din interiorul Transilvaniei sau din teritoriile nvecinate

populate de romni este unul deosebit de interesant, asupra caruiaistoriografia nu a insistat n suficienta masura. Atentia specialistilor afost captata, pe buna dreptate, de palierul tinerilor care au frecventatcolegiile, universitatile sau seminarele din celelalte zone ale imperiuluisau din afara lui, pentru ca din rndurile lor s-a cernut elita creatoarede cultura si conducatoare a miscarii nationale. Dar ntre acestevrfuri si mase se interpune n lantul social o veriga relativ noua, asa-numita elita colportoare, alcatuita, n mare parte, din cei care aufrecventat nvatamntul mediu. Ei intermediaza relatia dintre creatorisi lumea rurala, prelucrnd, adaptnd si populariznd marile ideieuropene ale veacului, chiar daca nu s-au remarcat prin opereoriginale.

n dezbaterile privind istoria elitelor romnesti s-a ridicatchestiunea daca absolventii scolilor medii reprezinta sau nu o elitaintelectuala. Problema a generat vii dispute teoretice, nefiind nca

solutionata definitiv. O analiza a elitelor este nsa nevoita sa tina contde structura specifica a unei anumite societati n epoca cercetata, orpentru veacul al XVIII-lea, cei ce reusesc sa parcurga programelenvatamntului gimnazial se delimiteaza cu claritate -n plan spiritual,nu prin modul de viata- de mediul rural nca izolat, sarac si bntuitde superstitii si misticism. Lor li se deschide posibilitatea de a accede n nivelurile administrative inferioare sau de a opta pentru carieraclericala, avnd sanse mai mari de integrare avantajoasa dect preotii

sau dascalii cu studii elementare si, eventual, cu o instruire de


21/312

21

specialitate facuta n graba, ntr-un interval de cteva saptamni. Nerestrngem la a prezenta numai situatia acestei categorii si dintr-unalt considerent. Cercetatorii Institutului Socio-Uman din Trgu-

Mures studiaza de mai multa vreme frecventa ardelenilor launiversitatile straine, finaliznd recent, n colaborare cu istoriciimaghiari, un nou volum consacrat tocmai veacului al XVIII-lea1, asanct prezenta analiza ar putea constitui o completare si o prelungirea preocuparilor lor.

Regimul habsburgic a preluat, odata cu provincia, povaraunui nvatamnt slab organizat, bazat pe traditiile secoleloranterioare. Prioritatile fiind altele, Curtea nu a reusit, decenii de-a

rndul, sa modifice n profunzime domeniul educational. Chiar siinstitutiile de nvatamnt nfiintate la nceputul secolului, n conditiileofensivei catolice, preiau sistemul de organizare dinainte existent sifolosesc programe gata nradacinate si maturizate n evul mediu2.Reluarea prozelitismului catolic prin intermediul ordinelor calugarestise nscrie printre strategiile conservatoare utilizate de Viena pentruconsolidarea puterii3.

Cei mai utilizati, nu numai n domeniul scolar, au fostiezuitii. Alungati si rechemati de mai multe ori de catre autoritatiletransilvanene4, membrii faimosului ordin ntemeiat de Ignatiu deLoyola cunosteau n amanuntime zona, relundu-si activitatea nscolile pe care nainte fusesera constrnsi sa le paraseasca si punndbazele a numeroase institutii de nvatamnt noi. Cu sprijinulconsistent al Vienei, beneficiind de un cadru juridic si politicconvenabil, ei controleaza la nceputul secolului al XVIII-lea

principalele focare de educatie catolica din Ungaria si Transilvania:facultatile de la Trnavia si Casovia sau colegiile de la Buda, Cluj siGyr, detinnd, pe lnga acestea, n 1716, tot n Ungaria si Ardeal,28 de gimnazii si 6 convicte. Extinderea a fost att de spectaculoasa, nct n 1773, n momentul desfiintarii ordinului, iezuitii erau nposesia a 41 de gimnazii, 7 convicte si 12 seminare teologice, fara alua n considerare facultatile si academiile5.

Marele merit al lor a fost acela de a fi asigurat o pregatire

uniforma, de tip umanist, n toate scolile subordonate, indiferent de


22/312

22

spatiul geografic n care se situau ele. Programa lor de nvatamnt,urmata si de alte ordine calugaresti, cu mici modificari, era cea maisolida si mai bine nchegata dintre toate programele catolice de

studii. Ratio atque Institutio Studiorum Societatis Jesu, pe scurt RatioStudiorum, continnd 28 de capitole, redactat n 1586 de catre ocomisie condusa de Claudiu Aquaviva, reconfirmat si reeditat n1591 si 1599, s-a mentinut aproape trei secole, fara a suferi schimbariesentiale6. Documentul stabilea categoriile de gimnazii sau de scolisuperioare, tematicile de curs sau de examen, principiile deorganizare a activitatii educationale si orarul de nvatamnt, n formefoarte riguroase si durabile. De-abia n anul 1735, iezuitul Molindes

restructureaza n mica masura programa prin actulInstructio privata seuTypus cursus annui, n care, fara a se realiza desprinderea de educatiaumanista, se prevedea intensificarea studiului istoriei, o materie pnaatunci neglijata. Aprobnd cele cteva transformari minore n acelasian, Carol al VI-lea, n patenta sa ber dieOrdnung und E inrichtung derSchulen, introduce si clauza ca profesorii din scolile iezuite sa fiecunoscatori ai limbii germane7.

Istoriografia consacrata nvatamntului de veac XVIII acriticat si continua sa critice intens metodele iezuite de predare. Eleau ordonat nsa un domeniu deseori neglijat si, chiar daca deveniseraineficiente ntr-o societate a epocii cu o alta dinamica economica,sociala, politica si culturala, si vor lasa amprenta asupra viitoarelorreforme scolare8. Iezuitii au investit enorm n educatie, au stimulatatt cultura nobiliara ct si accesul la educatie al categoriilor sarace,iar pentru a-si extinde activitatea formativa n afara strictului

program de studiu, au nfiintat, nca din 1584, cunoscutelecongregatii ale Sfintei Maria, extinse In toate scolile, care reuneaumembrii ordinului, profesori si elevi n comuniuni cu valente moral-educative9. Ei si-au asigurat, astfel, o incontestabila prioritate nraport cu celelalte ordine.

O parte consistenta a retelei scolare din Transilvania ajungetreptat sub controlul piaristilor. Pe la 1600, Iosif Calasanti pusesebazele unei congregatii ridicate de papalitate, n 1625, la rang de

ordin. Comunitatea calugarilor piaristi fusese apoi retrogradata,


23/312

23

devenind congregatie n 1646, pentru ca, din 1669, papa sa-ireacorde statutul de ordin10. Activitatea noului instrument alprozelitismului catolic se axa, cu preponderenta, pe educarea

elementelor paupere ale societatii. Din acest motiv, desi foloseau caprograma totRatio Studiorum a iezuitilor -la care se adauga, din 1757,modificarile lui Ioannes Coerver si, din 1766,N orma Studiorum- spredeosebire de cei din urma, piaristii vor ntemeia, alaturi de gimnazii,numeroase scoli elementare 11. n Transilvania ei si constituiegimnaziile de la Bistrita, n 1717, Carei, n 1723, si Sighet, n 1730,pentru o scurta perioada activnd, din 1741, si la Medias, iar nBanat, ridica, n 1751, gimnaziul de la Sntana, mutat la Timisoara n

178812. n Ungaria, unde piaristii patrunsesera deja din 1642,numarul de scoli pe care le aveau sub control era sensibil mai mare 13.Din 1776, la mai putin de trei ani de la desfiintarea ordinului iezuit, eipreiau puternica scoala a Clujului, cu Seminarul, Convictul si toatebunurile ei.

Franciscanii au profitat mai putin de pe urma conjuncturiipolitice de la sfrsitul veacului al XVII-lea, desi au fost printreputinele ordine care reusisera sa reziste n aceasta zona n perioadasecolelor XVI-XVII, dezastruoase pentru catolicism. Ei s-au orientatnspre nvatamntul elementar si manastiresc, fiind acuzati, deseori,de catre iezuiti ca nu asigura o educatie corespunzatoare. Cursurilelor, un fel de noviciat pentru teologie, au fost afectate dereglementarile Mariei Tereza sau ale lui Iosif al II-lea. Au avut subcontrol un singur gimnaziu n Transilvania, cel de la Sumuleu-Ciuc,cu un numar relativ mare de elevi, unul n Banat, la Caransebes, si

unul n Partium, la Arad, mai multe scoli elementare sau gramaticalesi trei seminare teologice, nu totdeauna recunoscute de catre stat14.Patrunderea viguroasa a ordinelor catolice n reteaua scolara

transilvana a avut ca principal efect facilitarea accesului nivelurilorsociale inferioare la educatie. Desigur, si protestantii sprijiniseraanterior studiile multor tineri saraci, acum nsa, intentiile prozelitistenu mai conditioneaza acceptul la cursuri de apartenentaconfesionala. n Ungaria, conscriptia din 1738-1739 pune n evidenta

preponderenta categoriilor nenobiliare n populatia scolara. Doar o


24/312

24

treime a elevilor provenea din familii nobiliare, ntre un sfert si ocincime apartinea straturilor orasenesti, iar restul era alimentat depaturile libere sau iobagesti. n general, acestea din urma, datorita

situatiei lor materiale, se mentin cu greutate pna n clasele mari,deseori nu si finalizeaza pregatirea, dar sunt prezente masiv ngimnaziile catolice. Dintre cei 10.000 de tineri care pe la 1740frecventeaza scolile catolice din Ungaria (o covrsitoare superioritatenumerica n raport cu cei 2500 de elevi din institutiile de nvatamntreformate si cu cei 1000 de elevi de la scolile evanghelice), 28,5% siasigura ntretinerea prin diferite fundatii, procentul confirmndeforturile facute pentru atragerea la studii a palierelor modeste15.Situatia era asemanatoare si n Transilvania, chiar daca proportiiledifereau ntr-o oarecare masura.

Reformismul, din dorinta restrngerii cheltuielilor, vaschimba coordonatele acestei evolutii. Se va extinde reteaua scolilorelementare, iar, n contrapondere, se va limita orientarea saracilor nspre gimnazii si scoli superioare. Masurile restrictive privindtrecerea n nvatamntul mediu sau superior apar imediat dupa 1750,

se accentueaza odata cu desfiintarea ordinului iezuit si cu marilereglementari ale deceniului opt, pentru a atinge apogeul sub Iosif alII-lea, prin dizolvarea fundatiilor si instituirea taxelor scolare sau aburselor.

Obligate sa parcurga treptele elementare, categoriileinferioare patrund cu greu n gimnazii. n Ungaria, n 1787-1788, ceice reusesc sa obtina stipendii de stat reprezinta doar 16% dinnumarul elevilor care n 1738-1739 fusesera sustinuti prin fundatii,

iar n Transilvania bursierii erau si mai putini16

. Astfel, din noustraturile nobiliare si recstiga pozitia n treptele medii si superioarede nvatamnt.

Att perioada prereformista ct si epoca schimbarilor desubstanta au fost avantajoase pentru romni. n prima parte asecolului ei se infiltreaza n gimnazii prin catolicizare, ca sicomponenti ai nivelurilor sociale paupere, iar o buna parte a lorreuseste si n timpul reformelor sa-si prezerve dreptul de a accede n


25/312

25

scolile medii, ca fractiune a noii nobilimi stimulate de conjuncturapolitica.

Teza unor istorici, conform careia n Transilvania pna n

1770 nu a existat o preocupare a statului pentru scolile nationale17,nu se sustine n totalitate. n fond, gimnaziul Blajului si ncepuseactivitatea n 1754, avnd nu numai un caracter confesional, ci,indirect, si unul national, iar Comisia ecleziastica a provincieiurmarea cu atentie problema retelei scolilor unite, implicit scoliromnesti. Chiar daca autoritatea centrala nu vehiculeaza ncatermenul de national, ea se arata preocupata de nvatamntulconfesiunii greco-catolice, un nvatamnt incluznd n proportie

covrsitoare elevi romni, iar situatia scolilor satesti nu este neglijatacu desavrsire.

Ipoteza ca educatia a fost acaparata complet n primajumatate a secolului de catre biserica pare, de asemenea, exagerata,pentru ca autoritatile laice au intervenit de mai multe ori ncoordonarea activitatii formative. ntre 1716 si 1740, dietele de laSibiu si Medias stabilisera anumite reglementari n materie de nvatamnt catolic. Dieta din 1723, tragnd un semnal de alarmaasupra nivelului scazut al programelor de studii si asupra pregatiriiineficiente a categoriilor nobiliare, propunea, totodata, adoptareamodelelor apusene de organizare scolara sau nfiintarea a noiuniversitati si a unei academii politice18. Patentele imperiale din 1715si 1723 confirmau dreptul de control al statului asupra retelei denvatamnt19, ele fiind urmate de articole de lege ntocmite pentru aconsolida aceasta prerogativa. Tot n 1723, Curtea ncercase sa

ntemeieze Commissio piarum, prin care sa verifice starea fundatiilorscolare, dar tentativa a fost obstaculata de iezuiti20. Modificareaprogramei iezuite Ratio Studiorum prin propunerile lui Molindes din1735 s-a facut la initiativa Vienei, n acelasi an Carol al VI-lea punnd n aplicare, n ber die Ordnung und E inrichtung der Schulen si OrdoStudiorum (decretul din urma privea doar scolile superioare 21), noireglementari. Cuvntul decisiv n domeniul scolar l are, deci, dejadin primele decenii ale veacului al XVIII-lea, statul, el acordnd


26/312

26

bisericii atributii de coordonare si de patronaj, n masura n careacestea nu ncalca interesele centrale.

Dupa cum se poate observa, interventiile autoritatilor laice

nu lipsesc nici n perioada prereformista. n special, modul n careiezuitii si-au administrat fondurile a atras n mai multe rnduri atentiaCurtii si a determinat o supraveghere mai atenta a patrimoniului lorscolar. Primele ncercari de reforma a educatiei, initiate n Tirol(1747), Austria de jos (1727 si 1748), Styria si Moravia (1751)22, ncepsa se aplice si sa se faca simtite si n Transilvania, macinnd treptattutela confesionala asupra nvatamntului si dnd semnaluldeschiderii unei noi epoci.

Colaborarea dintre Curte si biserica catolica, bazata peobiective comune, sustinute cu agresivitate, a provocat recululputernic al scolilor protestante, puse ntr-o postura defensiva. Dacafata de luterani se mai admiteau, pe alocuri, mici concesii, reformatiisi unitarienii au fost tratati de autoritatea centrala cu maximaseveritate. Din anul 1721 ei nu pot pleca n strainatate dect pentrustudii teologice, iar din 1725 li se introduce obligativitatea solicitariipasaportului vienez. Restrictiile cresc n 1752, cnd peregrinareaacademica este refuzata tuturor celor ce nu se pregateau pentruteologie, chiar si viitorii preoti vazndu-se nevoiti sa se orientezenumai nspre tarile prietene. Razboiul cu Prusia a adus dupa sineinterdictia parasirii imperiului si, dupa ncheierea lui, Curtea acontinuat sa limiteze calatoriile de studii la zonele din interiorulgranitelor, n conditiile n care planurile de nfiintare a uneiuniversitati protestante n Ardeal esuasera. Revolutia franceza a dat

ocazia unei noi nchideri a accesului nspre universitatile vestice, asanct protestantii s-au confruntat pe tot parcursul secolului cu marigreutati n a-si definitiva ciclul de nvatamnt n strainatate23. n acestcadru vitreg, deseori tinerii au ncalcat dispozitiile Vienei, asumndu-si astfel mari riscuri.

Scolile protestante din Transilvania au avut mult de suferit nurma ofensivei catolice. S-au facut mai multe planuri de preluare decatre catolici a bunurilor lor24, nu li s-au acordat despagubiri pentru

pierderile suferite n timpul razboiului curutilor, au fost deposedate


27/312

27

de cladiri si de mari parti domeniale, li s-au stabilit impuneri excesive,li s-a interzis adunarea fondurilor pentru refacere, extindere saustudii n strainatate25, unele nu au primit aprobare de functionare sau

au fost declasate26, s-au vehiculat proiecte care le reduceau la nivelulscolilor gramaticale, din 1731 desfasurarea cursurilor ce depaseaugramatica avea nevoie de aprobare imperiala, n 1715 si 1723 li s-auanulat clasele superioare de umana si filosofie27, atributiile decoordonare ale superintendentilor si curatorilor s-au diminuat28 etc.Cu greu, cele cteva mari colegii reformate si unitariene au reusit sa-si prezerve prestigiul stiintific si cultural cstigat n veacul al XVII-lea.

Strategiile utilizate de catre Curte pentru scadereapopularitatii nvatamntului protestant au fost multiple. Ordinelesuccesive ale Mariei Tereza din anii 1749, 1751, 1764, 1769 si 1777interziceau catolicilor frecventarea scolilor de alta confesiune si, chiardaca ele nu au fost respectate cu strictete, au contribuit la scadereanumarului de elevi din institutiile protestante de educatie29. Presiunilestatului au vizat, totodata, restrngerea drepturilor cetatenesti siexcluderea din functii a celor de alta religie sau ndepartarea de laCurte a nobilimii necatolice prin eludarea diplomelor privilegiale.Epurarea religioasa a aparatului politico-administrativ nu se faceaprin metode fatise, ci de mare subtilitate, ca, spre exemplu, instituireaunui juramentum decretaleobligatoriu de depus de catre totifunctionarii, dar care, prin continutul sau, nu putea fi asumat dectde cei catolici30.

Cu toate dificultatile pe care le-a avut de ntmpinat, educatia

protestanta a evoluat n parametrii satisfacatori. Programele nu erauatt de rigide ca si cele catolice; pe fata sau pe ascuns, fondurilecontinuau sa se adune; ajutoarele din strainatate nca mai soseau, iarplecarile la studii peste hotare nu au ncetat. Mai bine au rezistatsicanelor scolile evanghelice, de dimensiuni reduse, dar cu unputernic patronaj bisericesc sau orasenesc si cu o structura civic-burgheza31. n conditiile ofensivei catolice, sinodul general reformatdin 1713 a cautat sa impuna cteva masuri pentru dinamizarea

nvatamntului propriu32. Acelasi lucru l-au urmarit si sasii, n sinodul


28/312

28

din 1722, cnd au constatat starea precara n care ajunsesera scolilelor33. Mai activ s-a dovedit a fi Consistoriul reformat, care preluasede la profesorii din Cluj, Aiud si Trgu-Mures mai multe propuneri

de restructurare si uniformizare a programelor de studii.Declansata n 1718, remodelarea nvatamntului reformat

transilvanean a fost ncredintata unei comisii n 1747, dar proiecteleMariei Tereza privind ntemeierea unei universitati protestante nArdeal au taraganat gasirea unei solutii de profunzime pna dupa1764. De-abia n 1769, Litteraria Commissio a reformatilor, ntemeiata la Trgu-Mures, elaboreaza programa unitara Docendi etdiscendi methodus, cu ajutorul unor personalitati ca Pataki Smuel,

Szatmri Pap Mihly, Kovcs Jzsef sau Bodoki Jzsef34. Prinmultiplele aspecte novatoare enuntate, documentul puneafundamentul unui nvatamnt mediu flexibil, modern si bogat,desfasurat pe durata a opt ani. Proiectul era att de riguros, derational si de compact, nct, odata aplicat, a ramas n vigoare pnadupa moartea lui Iosif al II-lea, n pofida tuturor ncercarilorulterioare de modificare. El introducea n scoala numeroase tematicinoi si o alta conceptie pedagogica, trasaturi care au asigurat rezistentaeficienta n fata stradaniilor Curtii de a generaliza preceptele stabilitenRatio E ducationis sau nN orma Regia. Luteranii si unitarienii nu s-auaratat a fi la fel de bine organizati si au avut probleme n constituireaunor programe unitare, chiar daca primii si-au restructurat mairepede clasele superioare si s-au adaptat, ntr-o oarecare masura, laRatio E ducationis siN orma Regia.

n urma decretului de toleranta, datorita eforturilor

personale ale lui Iosif al II-lea, situatia protestantilor sereechilibreaza. Ei sunt reprimiti masiv n oficiile comitatense si n altefunctii, profesorii lor sunt invitati n academiile regale sau nuniversitatile de stat, drepturile cetatenesti le sunt completate, asanct, de prin 1784-1785, reasezarea structurilor confesionale devinevizibila. Daca de la 1780 gimnaziile si colegiile catolice vor traversa operioada de stagnare a frecventei, populatia scolara a institutiilorprotestante de nvatamnt va creste35.


29/312

29

Pna n prima jumatate a secolului al XVIII-lea, orientarearomnilor ardeleni catre scoli nu devenise nca un fenomen social.nvatamntul lor se rezuma la putinele scoli satesti sau manastiresti

pe care le aveau la dispozitie36, iar accesul n gimnaziile si colegiileprotestante, fara a fi ntotdeauna limitat, se concretiza n proportiinesemnificative.

Catolicizarea le-a deschis nsa toleratilor alte perspective.ntr-o prima faza, ea nu s-a resimtit spectaculos n dezvoltarea reteleiscolare romnesti din interiorul provinciei, dar a dat nastere unoroportunitati legate de frecventarea puternicelor scoli confesionalesustinute de catre stat si ordinele calugaresti. Deja din primul deceniu

al veacului, prin staruintele lui Gabriel Hevenessi, cei ce urmau aconstitui viitorul cler superior greco-catolic erau ndemnati spreColegiul Clujului sau spre scolile de la Roma, Viena, Trnavia siAgria. Sinodul bisericii unite din 8 ianuarie 1702 desemna primiitineri care plecau spre marile centre de educatie catolica37. Cel maiatractiv focar era Trnavia, unde Leopold I suplimentase suma de18.000 de florini, lasata de episcopul Francisc Jnyi, cu nca 2000 deflorini, constituind asa-numita fundatie ianiana pentru srbii, ruteniisi romnii reuniti n Colegiul iliric unit. Din cauza razboiuluicurutilor, fondul nu va putea fi utilizat dect din 1714, timp n care,datorita dobnzilor, el s-a ridicat la 26.000 de florini, utilizati pentrusustinerea anuala a 12 tineri38.

La Roma, posibilitatile de studiu erau multiple. Alaturi deUniversitatea gregoriana, aici functiona, din 1577-1579, CollegiumGermanicum et Hungaricum, deschis si tinerilor greco-catolici, dar,

la insistentele lui Kollonici, se faceau nscrieri si la CollegiumGraecorum et Ruthenorum, de dimensiuni mai reduse39. Accesulromnilor era, de asemenea, permis n Collegium Urbanum dePropaganda Fide, nfiintat de papa Urban al VIII-lea (1623-1644), nCollegium Nazarenum al piaristilor sau n Collegium Romanum alpaulinilor.

La Viena, functiona Collegium Pazmaneum, ridicat n 1623pentru preotii catolici ardeleni de Petru Pzmny, iar n 1775 va lua

fiinta Collegium Graeco-Catholicorum Sancta Barbara, mutat n


30/312

30

1784 la Agria, iar apoi la Lemberg, pregatit sa preia 50 de viitoripreoti uniti. Collegium Germanicum et Hungaricum si CollegiumUrbanum de Propaganda Fide din Roma asigurau cicluri complete

de studiu, avnd, pe lnga teologie, clase de gimnaziu si de filosofie.Mai rar, romnii puteau ajunge la Seminarul vienez (SeminariumGenerale) sau la cel de la Olmtz, pe filiera fundatiei ntemeiate depapa Paul al V-lea (1605-1671) pentru cte doi tineri catolici ardeleni,anual.

O mprejurare favorabila a constituit-o aceea a redobndiriide catre Episcopia romano-catolica ardeleana, pna la jumatateasecolului al XVIII-lea, a tuturor bunurilor detinute n veacurile

anterioare. Decizia Dietei din 1751 de a orienta o parte consistenta aveniturilor acestei biserici nspre pregatirea preotilor si nvatatorilor asporit plecarile la studii ale tinerilor romano-catolici peste graniteleprovinciei, acest avnt stimulndu-i implicit si pe greco-catolici40.

Episcopia unita a Ardealului, sesiznd marile avantaje oferitede proliferarea retelei catolice de nvatamnt, a ncercat sa se nscrie n politica scolara promovata de imperiu. Devansnd intentiileCurtii, nca din 1728, sinodul desfasurat la Cluj-Manastur a hotart cagreco-catolicii sa aiba dreptul sa-si nscrie copiii numai la scolilecatolice41. n consecinta, n gimnaziile religiei sprijinite de stat dinTransilvania si din mprejurimile ei, apartinnd diverselor ordine(cum ar fi cele de la Alba-Iulia, Odorhei, Trgu-Mures, Canta,Sumuleu Ciuc, Dumbraveni, Sibiu, Medias, Bistrita, Cluj, Oradea,Timisoara, Sntana, Arad, Caransebes, Baia-Mare, Satu-Mare, Careietc.), prezenta romnilor este n crestere. n schimb, n scolile medii

luterane, reformate si unitariene de la Sibiu, Brasov, Sighisoara,Medias, Bistrita, Cincul Mare, Biertan, Aiud, Cluj, Trgu-Mures,Odorhei, Turda, Rimetea, Dej, Baia-Mare, Orastie, Salonta, Zalau,Satu-Mare, Diosig s.a., frecventa romneasca se mentine relativsporadica, asemenea veacurilor anterioare42.

Posibilitati de pregatire oferea si spatiul maghiar, unde, pelnga Trnavia, tineri catolici din ntreg imperiul erau primiti lacursurile de filosofie si teologie ale academiilor de la Buda si Gyr

sau la Universitatea de la Casovia, apartinnd iezuitilor, la colegiile


31/312

31

piariste de la Vc, Pesta, Tata sau Kalocsa, la Colegiul economic dela Szempcz, tot al acestui ordin, la institutele teologice ale paulinilorde la Trnavia si jhely, la colegiile pauline de la Papa si Pesta, la

Colegiul benedictin de la Pannonhalma, la Colegiul premontrerian dela Jsz si la cel cistercian de la Zircz, nscrierile nefiind conditionatede apartenenta la vreun ordin, iar cei cu o situatie materiala bunaputeau frecventa studiile de drept de la Trnavia, Agria si Pesta si,mai trziu, de la Oradea. Ciclul de nvatamnt se mai putea definitivan seminarele de la Trnavia, Buda, Casovia, Agria, Pozsony, Nyitra,Gyr, Kalocsa, Oradea, Veszprm, Pcs sau Vc. La Trnaviaexistau nu mai putin de cinci seminare si convicte nobiliare sau

nenobiliare (Marianum, Adalbertum, Convictul regesc, SeminarulSfntul Ioan si Seminarul General), care se vor restructura de maimulte ori, dar convicte se mai gaseau si la Buda, Casovia, Lcse,Trencin, Gyr, Vc, Oradea, Nyitra si n alte parti, majoritatea iezuitesau piariste. Ele reprezentau vrfurile unui nvatamnt catolic careera alcatuit, n spatiul ungar, n 1766, din 31 de institutii de educatieiezuite, 26 de scoli medii si colegii piariste, doua gimnazii, douacolegii si doua institute teologice pauline, cte un colegiu si ungimnaziu benedictin si premontrerian, un gimnaziu dominican, sasegimnazii franciscane si un colegiu cistercian, peste care se suprapunnumeroasele seminare centrale, convicte si seminare diecezane, nparte amintite. n 1770 si-a deschis portile Academia miniera siforestiera de la Selmecz, conturnd noi perspective pentru carierelelaice. Un nvatamnt apropiat de nivelul claselor medii se practica norfelinatele catolice, doua n teritoriile Ungariei, la Kszeg (1742) si

Pozsony (1763), si unul nfiintat n Transilvania, la Sibiu, n deceniulopt, toate avnd ca model de functionare orfelinatul vienez ntemeiatn 174543.

Reteaua nvatamntului greco-catolic mediu ramne ncafirava. Cu exceptia gimnaziului si a Seminarului de la Blaj, deschise la1754 si mbogatite de Petru Pavel Aaron cu nca un seminar ce varezista pna la epoca reformelor lui Iosif al II-lea, tinerii unitibeneficiau de scoli medii de rit propriu numai la Ungvr, n dieceza

Muncaciului, unde de pe la 1767 se ridicase un gimnaziu inferior,


32/312

32

completat peste circa patru ani de un seminar. Maria Tereza planuisenfiintarea a nca unui gimnaziu greco-catolic la Sighet, dar proiectula esuat datorita opozitiei episcopilor uniti din zona ruteana 44. De-

abia n 1792 se constituie Seminarul unit de la Oradea, prelund oparte din tinerii romni care erau nevoiti sa frecventeze seminareleromano-catolice din Ungaria si Ardeal45. Aceasta realizare tine nsade epoca marilor reforme din ultimele trei decenii ale veacului alXVIII-lea, soldate cu constituirea unor noi catedre de drept, inclusivla Cluj si Oradea, si cu alte schimbari structurale ce vor fi analizateaparte46.

Ortodocsii aveau la dispozitie gimnaziul de la Novi Sad,

ntemeiat la 1730, transformat la 1770 n scoala elementara sireclasificat n 1775 ca scoala medie. Din 1769 aici functiona o scoalaclericala cu rang de seminar inferior47. Proiectele pentru nfiintareaunui seminar la Timisoara s-au taraganat pna dupa 1800, desi ncetate s-au tinut cursuri teologice48, n schimb la Carlovit se puseserabazele nvatamntului gimnazial, iar din 1794 se constituise unseminar puternic, continund traditiile unei scoli clericale mai vechi49.De asemenea, tinerii ortodocsi se puteau ndrepta nspre Vrset, undefunctiona o mica scoala gramaticala si unde, din 1791, cursurilepentru preoti fusesera consolidate50. Scoala clericala de la Arad, ntemeiata de Sinesie Jivanovici, era departe de pretentiile unuiseminar real51. Datorita lipsei institutiilor ortodoxe de nvatamnt,dupa instituirea directoratelor scolare din Transilvania, Banat siPartium, directorii scolari ortodocsi de la Timisoara si Sibiu sauinspectorii care raspundeau de scolile ortodoxe din Arad si Bihor au

fost nevoiti sa transforme, n parte, cursurile pentru perfectionareanvatatorilor n mici seminare pentru preoti.Daca n scolile protestante din Transilvania romnii sunt

nca prezenti, n cazuri izolate, la studii, pe teritoriul Ungariei,colegiile de la Debretin, Srospatak, Eperjes, gimnaziile superioarede la Pozsony, Sopron si Lcse sau cele normale de la Kzsmrk,Ppa, Komrom, Losoncz, Miskolc, Selmecz, Besztercebnya,Modor, Rozsnya, Gmr, Mezberny, Nyiregyhza s.a., desi

reusisera sa-si prezerve un oarecare prestigiu, nu mai par atractive


33/312

33

pentru cei de alta confesiune. Cele 42 de scoli medii augustane,majoritatea cantonate n Ungaria Superioara, si cele 42 de gimnaziireformate, multe la un pas de a fi nchise, se izoleaza si ncearca sa

evite atentia autoritatilor52. Spre deosebire de ele, institutiile catolicede nvatamnt devin tot mai puternice, atrag o populatie scolara totmai diversa n plan social, confesional si etnic, pregatind, astfel,transformarea educatiei ntr-o problema politica.

Reformarea nvatamntului din imperiul habsburgic nu s-arealizat mult mai trziu dect n statele vest-europene. Franta, spreexemplu, se confrunta cu aceleasi greutati generate de un sistemeducational perimat, de sorginte medievala, care nu mai corespundea

noilor necesitati sociale. Obiectivele pedagogice vizau doarpregatirea principilor, aristocratiei, teologilor, juristilor si medicilor,interesul pentru formarea functionarilor sau a categoriiloreconomico-administrative dinamice fiind nca limitat. Numai dupajumatatea veacului se va dezvolta ideea unei noi didactici, scoasa desub monopolul clerului si al ordinelor. Pe la 1750, problema scolarase transforma ntr-o dezbatere fundamentala, pigmentata denumeroase proiecte si lucrari ce sustineau conectarea nvatamntuluila realitate si reorganizarea lui pe criteriile utilitatii, competentei siselectiei naturale53. n legatura cu educatia populara s-au vehiculatopinii de mare generozitate, spre a se demola vechea teza potrivitcareia cei saraci nu au nevoie de pregatire54. Discutiile au patruns nsferele politice si s-au extins dincolo de limitele secolului,impulsionate fiind de marile evenimente sociale desfasurate n acelspatiu. Si alte state apusene ajunsesera la constiinta nlaturarii

tiparelor medievale care ncorsetau cultura, spiritul si educatia,elabornd planuri de restructurare croite pe principii asemanatoare55.n imperiul habsburgic, cu precadere n partea sa estica,

razboaiele cu turcii, prin pierderile provocate, au facut necesarainstituirea unei politici sistematice de reconstructie, pentru care eranevoie de o retea administrativa corespunzatoare. Aceasta cerinta adeterminat, de timpuriu, ca statul sa-si manifeste dorinta de a orientanvatamntul nspre util56. Din primele decenii ale secolului, Curtea

accepta ideea ca detinatorii functiilor publice au nevoie de scolarizare


34/312

34

pentru a avea un bun randament, dar, deocamdata, prioritatile eraualtele.

n Transilvania si Ungaria se vehiculau aceleasi teorii critice

la adresa educatiei traditionale. n 1706, Francisc Rkczy al II-lea,ntr-o scrisoare, releva carentele activitatii formative desfasurate deiezuiti si lipsa lor de interes fata de stiinte sau istorie57, iar Dieta din1723 recunostea slabul nivel al clasei politice, datorat lipsurilorexistente n pregatirea nobilimii58.

Prin patentele lui Carol al VI-lea si prin masurile sale luatepentru modernizarea nvatamntului iezuit, statul demonstrase catutela bisericii asupra scolilor este efemera. n Austria de jos, nca din

1727, Curtea a manifestat tendinta de a-si asuma nlaturarea unortraditii mpovaratoare. Aceste antecedente pregateau, n fapt, o altapolitica scolara, mult mai ferma, demarata n timpul Mariei Tereza.

Construita pe conceptia die Schule ist und bleibt ein Politicum59,reforma nvatamntului debuteaza n deceniul al cincilea prinschimbarile din Tirol si Austria de jos, extinse nspre Styria siMoravia n 1751. Treptat, domeniul educatiei se va constitui ca parteintegranta a reformelor administrative, evolund n acelasi ritm cuele. Anul 1749 marcheaza nceputul primelor restructurari aleUniversitatii vieneze si scaderea influentei iezuitilor. ntre 1749 si1753, Gerhard van Swieten, consilier imperial, traseaza nouadirectiva a nvatamntului superior din capitala, acordnd mareatentie medicinei, sectie pe care o organizeaza dupa modelulolandez60. n 1752 sunt revizuite catedrele de teologie si filosofie, iarn anul urmator, catedra juridica, de-acum, universitatile si colegiile

fiind nevoite sa se conformeze tuturor dispozitiilor autoritatiicentrale.Desprinderea de metodele scolastice si preluarea unor

aspecte progresiste din sistemul apusean de nvatamnt erauobiective pe care Viena le urmarea de mai multa vreme. naintea luivan Swieten, benedictinul Oddo Kaptdik prezentase Curtiipropuneri privind nfiintarea unor academii de structura occidentala,strnind un oarecare interes n sferele politice. Odata cu nfiintarea

Convictului regesc de pe lnga Universitatea din Trnavia, controlul


35/312

35

statului asupra iezuitilor a sporit, ei devin din ce n ce mai strnssupravegheati de catre Consiliul locumtenential si constrnsi saurmeze exemplul transformarilor petrecute la Universitatea din

capitala61.n acelasi an 1760 n care ia fiinta Consiliul de Stat, se

ntemeiaza Comisia Aulica de Studii (Studienhofkommission), lastaruintele consilierilor imperiali van Swieten, Martini, Kaunitz siSonnenfels. n rndurile ei vor fi cooptati specialisti de marca ndomeniul nvatamntului superior, majoritatea activnd laUniversitatea vieneza, precum canonicul Stock, consilierulBourguignon -un stralucit jurist, canonicul Simen -membru al

catedrei de filosofie sau iezuitul Gaspari -un bun istoric62, autor alunui proiect de restructurare a programei Ratio Studiorum, aplicatntre anii 1764 si 177463, iar ca presedinte va activa, pna n 1773,arhiepiscopul de Viena, cardinalul Migazzi, nlocuit n anul amintit cuvan Swieten64. Acest for reprezenta unul dintre instrumentele politiciide centralizare si uniformizare a imperiului.

De altfel, n toate provinciile se constituisera multiplecomisii, pe domenii majore de activitate, avnd rolul de a eliminaspecificitatile si de a reduce autonomiile locale. n Ungaria, pe lngaConsiliul locumtenential functionau cinci comisii mai importante:ecleziastica si scolara; de impozite si administratie; militara;economica si de cenzura65. n Transilvania, Guberniul beneficia, deasemenea, de ajutorul unor comisii pentru probleme religioase siscolare (Commissio Catholica, devenita, mai apoi, CommissioEcclesiastica sau Commissio Publico-Ecclesiastica), pentru chestiuni

privind impozitele, economia, urbariile si alodiile, sau pentru altesfere de activitate (Commissio Bonificatoria, Commissio MilitarisMixta etc.66). Ele vor sta la baza departamentelor administrative demai trziu.

Alaturi de consilierii imperiali sus-enumerati, existau si altiide mare competenta, precum contii Haugwitz, Zinzendorf sauGebler67, care urmareau modul de defalcare, pe specialitati, aatributiilor de coordonare si control. Personalitati asemenea lui

Eybel, specialist n drept canonic la Universitatea vieneza, profesorul


36/312

36

praghez Riegger si abatele Rautenstrauch, cu influenta n mediilepolitice68, semnalau mereu necesitatea adaptarii nvatamntului lanoile coordonate sociale de la jumatatea veacului al XVIII-lea, asa

nct atmosfera era propice pentru rapida ntrupare a tendintelornovatoare.

Imediat dupa ce Comisia Aulica de Studii si definestecompetentele, sarabanda schimbarilor se declanseaza cu intensitate69.n 1761 iezuitii sunt nlaturati de la conducerea cunoscutului colegiuPazmaneum, hotarre care exprima intentiile ferme de laicizare70, iarslovacul Adam Kollar si nainteaza primele proiecte, inspirate dereglementarile scolare din Prusia71. Opiniile lui Kaunitz devin din ce

n ce mai agreate si se intersecteaza cu ideile lui Sonnenfels, cel careprin cartea sa, editata n 1765, demonstrase importanta deosebita astudiului politicii72.

ntr-o atare conjunctura, primatele Ungariei, arhiepiscopulBarkczy, declanseaza o ampla campanie, n anul 1761, mpotrivapreaputernicei influente iezuite din nvatamnt. El va ncerca sascoata seminarele de la Trnavia si Buda de sub autoritatea ordinuluisi va obtine mutarea bursierilor de la Pazmaneum la Trnavia, pentruo scurta perioada, pna la moartea sa. Decis sa modernizeze reteauascolara, Barkczy va trece deseori peste hotarrile Consiliuluilocumtenential, asumndu-si coordonarea tuturor institutiilor de nvatamnt din Ungaria. Razboiul mpotriva iezuitilor va continuadupa disparitia sa, pe la 1765 nfiintndu-se Commissio Studiorum,ce va prelua temporar chiar si ndrumarea scolilor protestante73, iar n1767 toate fundatiile vor fi trecute sub tutela Comisiei Catolice74,

pregatindu-se astfel, practic, dezmembrarea celui mai bogat ordin.Frecventa interventiilor statului n domeniul educatiei creste.Din 1766, teologii care se afla la pregatire n capitala sunt obligati saaudieze cursurile de drept canonic de la Universitate, iar din 1769,Sonnenfels deschide tot acolo si studiile de stiinte politice, statisticasi economie (Policey -undKameralwissenschaft)75. n 1770, ministrul destat, contele Pergen, nainteaza Mariei Tereza noi propuneri privinduniformizarea nvatamntului76 si, cam tot n aceasta perioada, intra

n vigoare N orma Studiorum, o noua programa pentru nvatamntul


37/312

37

superior, alcatuita dupa criteriile aplicate la Universitatea vieneza.Reteaua didactica se extinde cu noi convicte nobiliare si academiimilitare sau tehnice, iau nastere societati stiintifice, se restructureaza

fondurile bibliotecilor si se fac presiuni pentru folosirea limbiigermane ca limba de predare, aceste masuri sporind caracterul laic alactivitatii pedagogice77.

n 1777, un obiectiv major al reformei scolare, si anumedesfiintarea ordinului iezuit, a fost atins, cu o mica ntrziere nraport cu statele occidentale n care acesti calugari erau prezenti.Pentru a nu dezechilibra domeniul educativ si confesional,membrilor fostului ordin li s-a permis, la propunerile lui Iosif al II-

lea si Kaunitz, sa-si continue activitatea pedagogica si religioasa caprofesori sau preoti. Cele 55 de gimnazii detinute de ei fost mpartitela noua ordine, piaristii primind 23 si franciscanii 12, iar averile lorvor fi integrate n Fondul de studii coordonat de Comisia Catolica78.Dupa nversunate dispute si dupa ce intentia Curiei papale de aretine, prin cardinalul Corsini, bunurile iezuite a fost anihilata, MariaTereza a obtinut acordul lui Clement al XIV-lea de a dispune deproprietati si de bugetul ordinului conform vointei ei. Curtea cstiga,astfel, imensa suma de 1.637.497 de florini, un pilon esential alviitoarelor reforme n materie de educatie. O parte a banilor va fialocata Fondului de studii ardelean, creat, nca din 1765, din fondullusitan pus la dispozitia ndeplinirii obiectivelor prozelitiste79.

Treptat, restrictiile ncep sa se extinda si asupra celorlalteordine. n Austria, n 1774 se dispune ca o treime din bugeteletuturor confreriilor sa fie alocata dezvoltarii scolilor si, din acelasi an,

sub conducerea consilierului imperial F. Kressel, o echipa despecialisti elaboreaza principiile unei noi politici n nvatamnt.Martini urma sa schiteze coordonatele reformei universitare, Kollarraspundea de restructurarea gimnaziilor, iar Greiner de reorganizareascolilor primare. Pe parcurs, Kollar va fi nlocuit cu piaristul GratianMarx, iar locul lui Greiner va fi luat de cunoscutul Felbiger.Dezbaterile nu vor fi lipsite de momente tensionate, pentru ca, ntimp ce Martini si Kollar erau adepti ai schimbarilor radicale, Marx si

Felbiger dadeau dovada de prudenta si moderatie80. n pofida


38/312

38

divergentelor, ntr-un H auptplan unitar, s-a reusit stabilirea unorprincipii pe baza carora trebuiau sa se ntocmeasca modificarile pediferite trepte didactice.

Roadele muncii acestui colectiv vor aparea repede. La nivelulnvatamntului elementar, piaristul Felbiger, abate de Sagan, formatla scoala pedagogica a lui Hhn si Hecker din Berlin, reformator aleducatiei primare din Silezia, a primit aprobarea lui Frederic al II-leaal Prusiei pentru a veni n ajutorul Mariei Tereza si, ca director alstudiilor, a publicat n 6 decembrie 1774 programul A llgemeineSchulordnung fr die deutschen N ormal-, H aupt- und Trivialschulen in densmtlichen k niglichenE rblanden81.

Gndirea pedagogica a lui Felbiger a generat o masivabibliografie de specialitate, asupra careia n prezenta analiza, dedicatasensurilor sociale ale nvatamntului mediu, nu se va insista. Samentionam doar ca reglementarile abatelui dezvoltau mai vechile ncercari ale Curtii de a sistematiza educatia elementara. Metodeleliterala, tabelara, interogatorie si a nvatatului n colectivitate, aplicatela clasele primare, fusesera gndite cu ctiva ani nainte de IosifMessmer, directorul scolii Sfntul Stefan, viitoare Sfnta Ana, dinViena. La sintetizarea si cuprinderea lor ntr-un manual pedagogicaparte (Metodenbuch) contribuise si existenta unei scoli matematice ncapitala, unde la 1771 preda Johann Wolf, o personalitate care aveanevoie de alte cai didactice pentru a-si expune noile materii. Lapropunerea lui Messmer, scoala primara vieneza se transformase, totn 1771, n scoala normala, avnd o clasa aparte pentru pregatirea nvatatorilor. Aceste antecedente au creat un cmp fertil cultivarii

ideilor lui Felbiger82

.Cu mult timp nainte de sosirea reformatorului din Prusia laViena, Curtea ncercase sa experimenteze anumite solutii novatoare n nvatamntul elementar, chiar si n provinciile de margine. nBanat, spre exemplu, nca din 1759 episcopii ncepusera sa primeascamici mprumuturi pentru a deschide cteva scoli ortodoxe, iar n1763 Cancelaria Aulica a somat diecezele Timisoarei siCaransebesului sa grabeasca acest proces, permitnd, totodata,

sustinerea unor cursuri firave n Timisoara, destinate dascalilor si


39/312

39

preotilor. Peste un an, n 1764, n zona de granita s-au trimis noidispozitii, instituind obligatia ca n fiecare comuna sa fie numit cteun nvatator german. n parte, aceste masuri solutionau cereri scolare

formulate cu prilejul Congresului iliric din 1761, dar ele nu erausuficiente.

Prin nfiintarea inspectoratului general de granita n 1765,sudul Banatului a beneficiat de o mai atenta supraveghere a scolilorsatesti de catre autoritatile militare. Dupa 1766, numarul scolilorpopulare a crescut destul de lent, fapt pentru care Maria Tereza asolicitat Deputatiei ilirice, n 1770, noi planuri privind fortificareanvatamntului ortodox, Ea s-a vazut nevoita sa revina asupra acestei

chestiuni, deoarece, n prealabil, n 1769, transmisese administratieiprovinciale ordonante legate de educatia romnilor si a srbilor dinzona, neglijate nsa. Regulamentul iliric, publicat n 1771 si reeditat nlimba romna n 1774, a fost nsotit de unN ormal Patent, act ce avearolul de a stimula dezvoltarea scolilor ilirice si de a reconfirmaaccesul copiilor ortodocsi la cursurile institutiilor catolice germane denvatamnt. Raspunznd destul de trziu dezideratelor mparatesei,Deputatia ilirica a avansat de-abia n 1773 proiectele cerute pentrureteaua didactica ortodoxa, ele fiind criticate de Cancelaria Aulicamaghiara pe motivul ca s-au elaborat ntr-un spirit anticatolic.Problema s-a reluat cu ocazia sinodului de la Carlovit, din 1774,cnd, din nou, au avut loc dezbateri pe teme de politica scolara ntreprelatii srbi si emisarii imperiali.

n anul aparitiei documentului fundamental A llgemeineSchulordnung, n Banat s-au emis Regulile Directive, continnd 52 de

articole referitoare la organizarea tematica, controlul si fondurile nvatamntului elementar din provincie. Punndu-le n aplicare,directorul scolar ortodox Teodor Iancovici a ncercat sa lembunatateasca printr-un plan de restructurare suplimentar, naintaturgent autoritatilor, care prevedea nfiintarea a 373 de scoli noi. De-acum, dezvoltarea activitatii pedagogice va avea un alt ritm.

n 1775 s-au constituit comisiile scolare de la Biserica Alba siPanciova (unde s-a organizat si o scoala normala), raspunznd de

teritoriile regimentelor romno-iliric si germano-banatic, n 1776 s-a


40/312

40

ntemeiat, tot la Panciova, o scoala matematica, iar, n acelasi an1776, Comisia scolara banateana a primit noi instructiuni. Ultimamasura nainte de anexarea partii civile a provinciei la Ungaria,

moment n care s-a intrat sub incidenta reglementarilor cuprinse n Ratio E ducationis, a fost elaborarea binecunoscutului Schul Patentdin1776, continnd puncte privitoare la inspectii, la ridicarea si dotareanoilor scoli triviale, la tematica predata si la salarizarea nvatatorilor.Regulamentul iliricdin 1777 a confirmat, n paragrafele sale consacrateeducatiei, schimbarile efectuate, iar, n aceeasi perioada, la Timisoaras-au deschis primele cursuri de norma pentru dascalii ortodocsi,tinute de Iancovici. Ele s-au desfasurat pe durata a patru luni,

responsabil pentru sectia romna fiind desemnat nvatatorul MihaiRosu. Pentru a asigura o ct mai mare utilitate sociala scolilorprimare, tot n 1777, un ordin imperial stabilea obligativitateafrecventarii lor, ceea ce a facut ca numarul de dascali sa devina totalinsuficient83.

Ca teritoriu supus diverselor experimente de naturaeconomica, administrativa, politica si demografica, Banatul a avut odinamica aparte, reflectata si n planul nvatamntului. Aicidirectoratul propriu al scolilor romnesti si srbesti s-a constituit maidevreme dect directoratele institutiilor de nvatamnt ale romnilordin Transilvania sau Partium. Primul coordonator al educatieielementare n zona a fost Daniel Mardsinai (Lazzarini). Cu studiiefectuate la Cluj si Blaj, prezent n zona Nasaudului si la Carlovit, els-a remarcat printr-un atasament deosebit fata de ortodoxie, dinacest motiv avnd mari probleme cu autoritatile transilvane. Retras

n Banat, a obtinut, probabil, o bursa de la Carlovit, cu ajutorul careiaa plecat la Viena, audiind cursurile juridice, si, cu precadere, celecamerale ale lui Sonnenfels. Rentors n Banat, a activat o perioada cafunctionar al Episcopiei Timisoarei, elabornd n 1769 un proiect cesustinea organizarea scolilor ortodoxe n toate satele mari sideschiderea unei scoli capitale la Timisoara, necesara att pentrunvatatori ct si pentru functionari. Documentul, dupa ce a trecut pela administratia provinciala, Deputatia ilirica si Cancelaria Aulica

maghiara, fiind vazut si de Maria Tereza, a fost respins. Prin el,


41/312

41

Lazzarini a devenit cunoscut, din 1770 ncredintndu-i-se atributii deconducere a scolilor ortodoxe banatene. Avnd n vedereantecedentele tulburi care i caracterizau biografia, Curtea nu i-a

acordat prerogative depline si, cu toate ca a ntocmit un manualromno-srb, pregatindu-l pentru tiparire, si a fost propus n maimulte rnduri de mitropolia Carlovitului ca director ortodox,numirea n functie s-a amnat mereu, n 1773 ajungndu-se lavarianta nlocuirii sale cu Teodor Iancovici, secretar episcopal laTimisoara84.

Noul director frecventase, de asemenea, cursurile de stiintecamerale de la Viena, cstignd ncrederea autoritatilor prin

proiectele pe care le-a ntocmit pentru scolile comunei BecicherechulMare. El a avut ocazia de a-si demonstra abilitatea, punnd naplicare dispozitii fundamentale pentru nvatamntul provincial, cumar fi Regulile Directivedin 1774, Patenta scolara din 1776 sau RatioE ducationis85. La nceput, Iancovici a protestat, sustinut de Deputatiailirica, mpotriva metodei literale, pe care o considera greoaie pentrulimba srba, dar datorita presiunilor Cancelariei Aulice, s-a vazutnevoit sa o utilizeze. Laudat de administratia provinciala, lapropunerea Deputatiei ilirice, dornica sa inaugureze un curs deno

remus campeanu - intelectualitatea romana din transilvania in veacul al xviii-lea

Documents