reguli comunitare ale concurenţei în spaţiul european

Universitatea ”Dunărea de Jos” din GalațiFacultatea de Știinte Juridice, Sociale și Politice

CUPRINS

1. Continutul dreptului comunitar al concurentei

1.2. Regulile comune ale concurentei si ale pietelor comune speciale

1.3. Politica concurentială

2. Spatiul economic european si regulile concurentiale comunitare

2.1. Concurenta - concepte de baza

3. Politica de concurenta in uniunea europeana

3.1. Reguli aplicabile intreprinderilor

3.2. Reglementari referitoare la interventia statelor

3.3. Serviciile publice si concurenta in UE

3.4. Rolul Comisiei Europene in politica de concurenta

4. Concluzii

1


Reguli comunitare ale concurenţei în spaţiul european

1. Continutul dreptului comunitar al concurentei

Pentru moment şi, fără îndoială, pentru încă mult timp de acum încolo dreptul comunitar al concurenţei este, relativ, autonom şi specific. El se orientează, întotdeauna, în jurul a doua axe principale, şi anume: în primul rand, el cuprinde regulile care se adresează intreprinderilor si, in al doilea rand, pe cele care vizeaza comportamentele statelor membre sau ale autoritatilor publice.

In tratatele care pun bazele Comunitatilor europene se regasesc, cu cateva exceptii, aceleasi reglementari. Totusi, se poate observa ca Tratatul de la Paris instituind CECA1, prezinta o anumita originalitate care se explica prin contextul sau economico-politic: era vorba, la acea vreme , de a lupta impotriva cartelurilor siderurgice si, in special, impotriva celui din zona Ruhr-ului.2 Apropierea sfarsitului celui de al doilea razboi mondial explica aceasta preocupare, care astazi este depasita. Acesta este motivul pentru care Tratatul de la Paris continea dispozitii specifice cu privire la concentrarile de intreprinderi. In ceea ce priveste Tratatul instituind Euratom, acesta, din motive diametral opuse, este mai retinut in ceea ce priveste imperativele concurentei.

Oricare ar fi diferentele dintre Tratatele constitutive, acestea au fost, intr-o oarecare masura, atenuate datorita unificarii reglementarilor privind autoritatile insarcinate cu aplicarea dispozitiilor comunitare si, aceasta, dupa fuziunea institutiilor, intervenita la 8 aprilie 1965, prin Tratatul de la Bruxelles.

Regulile care se adreseaza intreprinderilor se sprijina pe trei piloni: in primul rand, interzicerea intelegerilor edictata de articolul 81, apoi a abuzului de pozitie dominantă, intalnit in articolul 82 si, in cele din urma, controlul prealabil al operatiunilor de concentrare care nu figureaza in tratat, ci se regasesc in Regulamentul Consiliului 4064/89, din 21 decembrie 1989.

Regulile care se adreseaza statelor sau autoritatilor publice pot fi grupate in jurul a doi poli: in primul rand, este vorba despre regulile care vizeaza intreprinderile publice, intreprinderile titulare de drepturi speciale sau exclusive si intreprinderile insarcinate cu gestionarea serviciului de interes economic general sau care prezinta caracterul de monopol fiscal; in al doilea rand, avem in vedere regulile care privesc ajutoarele de stat.

Concurenta neloiala nu are relevanta celei sanctionate de Tratatul de la Roma. Reprimarea sa releva, intotdeauna, drepturi si jurisdictii interne. Aceasta nu inseamna ca ea ar trebui sa ramana in afara preocuparilor celor care redacteaza Tratatul. Ea este reglementata, indirect, de articolele 81 si 82. Neloialitatea nu este, totusi, justitiabila dreptului comunitar, 1 Comunitatea Europoeană a cărbunelui şi oţelului.2 Fuerea, Augustin Dreptul comunitar al afacerilor, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura „Universul Juridic” Bucureşti 2006

2


decat atunci cand rezulta din intelegerile sau din exploatarile abuzive ale pozitiilor dominante care efectueaza concurenta pe piata.

1.2. Regulile comune ale concurentei si ale pietelor comune speciale

Redactorii tratatelor au luat in considerare specificul anumitor sectoare, in care, adesea, interventia statelor este puternica si traditionala. Consideratiile politice sunt cele care explica aceste alegeri. Astfel, se poate observa ca vizavi de Piata comuna, pe care am putea-o califica ca fiind generala, exista piete comune speciale, asupra carora regulile concurentei nu se aplica in mod automat3, ei numai daca institutia Consiliului a decis aplicarea lor si in masura in care acesta a facut-o. Se poate cita piata transporturilor sau cea a agriculturii .

Pentru a ne limita la Tratatul de la Roma, articolul 87, devenit 83, permitea Consiliului sa adopte regulamente care sa excluda anumite sectoare de la aplicarea regulilor comune ale concurentei. Consiliul, insa, nu a dat curs acestei dispozitii. Sfera de aplicare ratione materiae a cestor reguli este, deci, foarte vasta. Anumite profesii au incercat, fara succes, sa faca sa prevaleze specificul lor pentru a se excepta de la articolele 85 si 86, devenite art. 81 si 82.

O trecere in revista a diferitelor texte generale care au fost enumerate dau impresia ca ele se sprijina, fiecare, pe un antagonism intre permis si interzis. Astfel, de exemplu, articolul 85, devenit 81, alin. 1, impune principiul interzicerii intelegerilor restrictive de concurenta sau articolul 86, devenit 82, sanctioneaza exploatarile abuzive de pozitii dominante. Cu toate acestea, o lectura mai atenta si examinarea jurisprudentei comunitare arata ca aceste texte nu contin definitia a ceea ce este permis si a ceea ce nu este. Prin aceasta relatie cu obiectivele generale ale tratatului si constructia europeana se determina, permanent limitele prohibitiilor. Regulile concurentei sunt, asadar, mijlocul de a exprima politica, comunitara de concurenta.

1.3. Politica concurentială

Insasi ideea unei politici concurentiale este o trasatura caracteristica dreptului comunitar4. Aceasta se explica prin situatia economica a continentului european de dupa sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si prin traditiile celei mai mari parti a statelor de pe continent. De altfel, regulile de concurenta sunt inscrise in primul capitol al "regulilor comune" din a treia parte a tratatului, consacrata "politicilor Comunitatii".

Nu trebuie sa ne surprinda faptul ca libera concurenta nu poate fi un obiectiv. Regulile concurentei trebuie sa fie, in cele din urrna, plasate si aplicate, in perspectivele generale ale constructiei europene. Se poate observa, astfel, ca articolul 3g, din Tratatul de la Roma are ca obiectiv realizarea "unui regim asigurand o concurenta nedeformata pe piata interna". Concurenta nedeformata trebuie sa fie apreciata potrivit "scopurilor enuntate la articolul 2". Or,

3 Oprea Raducan – Dreptul European al Afacerilor, Editura GUP, 20104 Oprea Raducan – Dreptul European al Afacerilor, Editura GUP, 2010

3


articolul 2 atribuie constructiei europene obiective ambitioase, nu doar de ordin economic, ci si de ordin social, politic si etic.

Anumite dispozitii ale tratatului, introduse cu ocazie acordurilor de la Maastricht, fac referire la libera concurenta. Acesta este cazul primelor doua paragrafe ale articolului 4 , care se refera la "o economie de piata deschisa in care concurenta este libera". Aceasta referire este precedata de readucerea in prim plan a necesitatii definirii obiectivelor comune intre statele membre. Libera concurenta este mai mult un mijloc, decat un scop in sine5.

Regulile de concurenta trebuie, deci, sa fie aplicate si interpretate intr-un mod finalist sau ideologic. Ele stau la baza marilor obiective atribuite tratatului de catre redactorii sai. Aceasta interpretare finalista este o constants a autoritatilor comunitare. Intrepatrunderea economica realizata intre economiile statelor membre si scopul coeziunii economice şi sociale ale Comunitatii scot la iveala jurisprudenta lor.

Regulile de concurenta nu sunt in serviciul intreprinderilor, ci in serviciul pietei. Ele intra in actiune daca concurenta este restransa sau deformata pe piata. Aceasta este ideea concurentei practicabile, eficiente, in functie de contextul economic si juridic si nu este un ideal al concurentei atomizate.

Dispozitiile din preambulul Tratatului de la Roma, ca si cele din articolele 2 si 3, sunt destul de imprecise pentru a lasa posibilitatea autoritatilor nationale responsabile sa precizeze continutul politicii concurentiale, dar şi de a face sa varieze contururile in functie de evolutia economica si sociala a Comunitatii.

Grija pentru decompartimentarea Pietei comune, pentru a ajunge la interpretarea economiilor statelor membre, a fost afirmata inca din anul 1967. Totuşi, nu a fost atinsa decât intr-un mod prudent şi progresiv. Comisia nu omite sa arate ca ea intervine, in fiecare an, in sectoarele economice din ce in ce mai sensibile.

Pe masura ce se afirma constructia europeana, noi obiective au fost integrate in interpretarea regulilor de concurenta, ceea ce permite astazi o simbioza a obiectivelor pana acum distincte, daca nu chiar opuse.6 Se poate, astfel, mentiona protectia şi interesele consumatorilor, progresul tehnic, protectia mediului sau promovarea intreprinderilor mici si mijlocii. Acestora li se adauga cresterea durabila a nivelului de ocupare a fortei de munca si un grad ridicat al protectiei sociale. Pe scurt, ca toate celelalte politici comunitare, politica concurentiala vizeaza o crestere a prosperitatii economiei din cadrul Uniunii şi bunastarea cetatenilor europeni.

Dupa o succinta analiza, se poate observa ca redactorii tratatului nu au ignorat aceste obiective, chiar daca nu erau in mod explicit legate de regulile concurentei. In orice caz, promovarea progresului tehnic şi luarea in considerare a intereselor consumatorilor figureaza in textul articolului 81, alin. 3. La randul lor, protectia mediului, industria, cercetarea, ca si necesitatea coeziunii economice si sociale sunt, fiecare, afirmate ca obiective ale constructiei europene in articolele 153 - 181 . Insă, regulile de concurenta se gasesc in punctul geometric

5 Ionela Costică „Politica monetară” Editura ASE, Bucureşti, 20026 www.europa.eu

4

http://www.europa.eu/


al acestor obiective generale, aparent disparate. Astfel, de exemplu, sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii (PME) nu a avut ca rezultat numai mentrnerea unei legaturi industriale stranse in cadrul Uniunii Europene, ci şi posibilitatea cooperării intre intreprinderi, cu scopul de a consolida coeziunea economics si socials. Prin aceasta, se mentine un anumit numar de oferte de produse sau de servicii, superior celui care rezulta din jocul concurentei si favorizeaza consumatorii, al căror interes esential este de a avea cea mai vasta alegere posibila intre produsele de cea mai buna calitate si dintre cele mai noi.

Bineinteles, acest fapt nu inseamnă ca dreptul concurentei trebuie sa absoarbă dreptul consumatorului. Dar, aceasta permite sa se sublinieze suprapunerea intre doua corpuri de reguli care nu pot evolua, pentru a deveni durabile, daca sunt izolate.

După semnarea Tratatului de la Roma, in anul 1957, la nivelul politicii concurentiale a intervenit o prima schimbare, cu privire la perspectiva autoritatilor comunitare7. In anul 1957, redactorii Tratatului, intr-o anumita masură, permanent au avut in vedere fragilitatea economiei europene si dimensiunea insuficienta a economiilor nationale, precum şi a intreprinderilor europene. Aceasta constatare poate explica in parte absenta oricarei dispozitii cu privire la controlul concentrarilor sau existenta unei singure sanctiuni a exploatarii abuzive a dominatiei economice. Daca se are in vedere faptul ca redactorii tratatului nu pot face altceva decat sa accepte sectoarele publice excesive din anumite state, se va intelege succesul pe care l-a avut ideea de concurenta practicabila, realizabila sau eficace, adică concurenta posibila care trebuie sa tina cont de contextul economico-politic.

De la semnarea tratatului au trecut, deja, peste 45 de ani. Mediul economic a fost profund modificat. Mondializarea este o realitate, chiar daca ea nu a atins in acelasi mod toate intreprinderile si toate pietele. Decompartimentarea pietelor europene trebuie sa contribuie la a permite intreprinderilor sa infrunte concurenta mondială8. De acest lucru trebuie sa profile si intreprinderile mici şi mijlocii.

Ideea unui tratament diferentiat pentru micile intreprinderi, pe de o parte, si pentru marile intreprinderi, pe de alta parte, castiga teren. "Campionii" europeni sunt astazi, in totalitate, bine ,,inarmati" pe pietele europene si mondiale, chiar daca minusuri exista si astazi in unele sectoare. Ultimul dintre acesti "campioni" trebuie acum sa vegheze asupra densit&tii legaturii economice. De asemenea, trebuie sa se mentină si sa se consolideze coeziunea economica si sociala a Comunitatii. Regulile de concurenta trebuie sa contributive la acest obiectiv. Notiunea de concurenta practicabila isi schimba, astfel, semnificatia. Liberalizarea nu trebuie sa se facă impotriva interesului general. Serviciile de interes general contribuie, de asemenea, la realizarea obiectivelor care sunt cele ale politicii concurentiale. Fortele pietei isi au limitele lor. Trebuie in permanentă sa se aiba in vedere faptul ca r.ici o parte a populatiei sa nu fie exclusă de la beneficiile liberalizarii. Imperativul de coeziune economics si sociala legitimează actiunea autoritatilor publice care tin cont de interesul general.

Actiunea statelor este, inca, incorsetata de controlul ajutoarelor de stat. AutoritStile comunitare condamna sectoarele in care statele au, in mod traditional, o politics industrials si socials activă.

7 www.ecb.europa.eu8 Ionela Costică „Politica monetară” Editura ASE, Bucureşti, 2002

5

http://www.ecb.europa.eu/


Pe scurt, politica comunitara a concurentei trebuie sa fie flexibila si evolutiva. Ea trebuie in permanentă sa fie adaptata contextului.

Flexibilitatea politicii concurentiale presupune ca autoritatile care au rolul de a o pune in aplicare dispun de o anumita marja de manevră.

-Acest rol le este, adesea, acordat prin intermediul textelor normative. Se poate lua exemplul relativei imprecizii a criteriilor pe care le conţine articolul 81 alin. 3 pentru a răscumpara intelegerile. Notiunile de ameliorare a productiei, de promovare a progresului tehnic si economic, de parte echitabilă din profitul intelegerii rezervata consumatorilor pot fi, evident, interpretate intr-un mod diferit, in functie de context, dintr-o perspectivă finalista in raport cu obiectivele generale ale tratatului. Remarci similare pot fi făcute si cu privire la notiunea de exploatare abuzivă a unei pozitii dominante sau chiar la criteriile care trebuie luate in considerare in aprecierea unei operatii de concentrare.

Textele care privesc procedura acorda o anumita flexibilitate autoritatilor in aplicarea politicii concurentiale. Pana la 1 mai 2004, de exemplu, in ceea ce priveste intelegerile si abuzurile de pozitie dominantă, Regulamentul 17/62, din 6 februarie 1962 oferea Comisiei aprecierea oportunitătilor urmarite. Odată cu intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 1/2003 pentru inlocuirea Regulamentului nr. 17/62 cu privire la aplicarea articolelor 81 si 82 din Tratat, sistemul de autorizare prealabila facultativă a acordurilor intre intreprinderi (intelegerile) sunt suspendate.

Observatii similare pot fi făcute, de exemplu, in domeniul ajutoarelor de stat in care Comisia beneficiaza de o mare libertate de actiune, articolul 87 care contine principiul prohibitiei, nefiind supus efectului direct.

Autonomia autoritatilor comunitare avand rolul de a aplica regulile de concurenta nu trebuie sa fie sinonima cu opacitatea actiunii lor. Dimpotriva, flexibilitatea de care dispun si evolutia contextului economic conduc la transparenta. Comisia este atenta la aceasta necesitate si face o serie de eforturi pentru a accelera procedurile, pe de o parte si, pe de alta parte, multiplies comunicarile sau informatiile in directia intreprinderilor, pentru a le oferi mediul juridic de care au nevoie.

2. Spatiul economic european si regulile concurentiale comunitare

Articolele 53 si urmatoarele din Acordul asupra SEE9 transpun regulile de concurenta care rezulta din Tratatul de la Roma şi din Regulamentul 4064/89, din 21 decembrie 1989, cu privire la controlul concentrarilor. Chiar tratatul, impreuna cu protocoalele 21-23, organizeaza reguli procedurale. O dificultate a aparut cu privire la coordonarea prerogativelor Autoritatii de supraveghere a SEE cu cele ale Comisiei. Un spatiu economic se "acomodeaza" greu cu o asemene dualitate. Principiile se regasesc in articolele 55 si 56 din Acordul asupra SEE. Autoritatea de supraveghere nu are, in definitiv, decat o competenta limitata.

9 Spaţie economic european

6


Aceasta competenta este apreciata in mod diferit, dupa cum este afectata concurenta. Pentru intelegeri, Autoritatea de supraveghere nu este competenta decat daca comertul intre statele membre ale SEE este afectat; in celelalte cazuri, competenta revine Comisiei europene. In ceea ce priveste poziiile dominante, Autoritatea de supraveghere nu intervine decat daca dominatia exista pe teritoriul a cel putin 2 state din SEE, sub rezerva cazului in care ea exista si pe teritoriul acoperit de autoritatea Comisiei. In ceea ce priveste concentrările, Comisia europeana este, in principiu, competenta, mai puţin daca particularii sunt prejudicial pe teritoriul SEE.

2.1. Concurenta - concepte de baza

Concurenta este o conditie fundamntala a economieie de piata ea fiind considerata cea mai importanta cauza a progresului economic si tehnico-stiintific.

Intr-un sens destul de cuprinzator, concurenta este o rivalitate, o lupta dusa cu mijloace economice ( reducerea costurilor, lansarea de produse noi, cumparari de actiuni) si extraeconomice ( spionaj industrial, actiuni de sabotaj) intre producatori sau comercianti, monopoluri, tari pentru producerea si desfacerea unor marfuri acapararea unor piete si obtinerea de profituri mari.

Politica de concurenta are ca scop punerea in practica si prezentarea unui sistem ce permite o concurenta fara distorsiuni in interiorul unui spatiu economic. In cadrul teoriei economice liberale, politica de concurenta urmareste sa realizeze piete cu o concurenta perfecta si sa previna formarea monopolurilor si oligopolurilor care isi impun preturile lor in detrimentul consumatorului. In Uniunea Europeana au existat monopoluri de stat in domenii cum ar fi: transporturile,serviciile postale si telecomunicatiile10.

Trebuie subliniat faptul ca in realitate, concurenta perfecta nu exista ea fiind o situatie ideala spre care se tinde, si ca de fapt forma concreta de manifestare a concurentei este cea imperfecta, in care participantii ce se diferentiaza intre ei dupa o serie de criterii, dispun de o forta economica diferita de informatii mai restranse sau mai ample si de o importanta diferita.

Concurenta perfecta presupune o forma de organizare a economiei cu reguli foarte stricte care au drept scop instaurarea unui anumit fel de egalitate a conditiilor pentru toti agentii economici.

Caracteristicile sale sunt urmatoarele:

Atomicitatea producatorilor si consumatorilor Transparenta perfecta Omogenitatea produsului

10 Raport asupra stabilităţii financiare, BNR

7


Libertatea de a actiona pe piata Fluiditatea perfecta a cererii si ofertei Mobilitatea perfecta a factorilor de productie Rationalitatea sau eficienta economica.

Politica de concurenta urmareste asigurarea cadrului necesar manifestarii unei concurente loiale adica a unei concurente care are loc in conditiile respectarii de catre agentii economici a normelor si mijloacelor considerate corecte si recunoscute ca atare prin reglementarile in vigoare din fiecare stat.

Daca concurenta este neloiala (are loc cu mijloace si actiuni contrare uzantelor si reglementarilor legale) atunci se ajunge la o distorsiune si o deturnare a concurentei de la scopul sau prin favorizarea unuia sau mai multor agenti economici si prin defavorizarea altora.

3. Politica de concurenta in uniunea europeana

Una din cheile succesului integrarii economice europene a constituit-o existenta, inca de la inceputul constructiei comunitare a unei politici comune in domeniul concurentei. Dupa 40 de ani de functionare, aceasta politica continua sa fie o conditie necesara pentru existenta Pietei Interne Unice ce asigua libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor.

In ultima instanta , principalul beneficiar al unei politici a liberei concurente este cetateanul in tripla sa calitate :

de consumator ( concurenta libera conduce la o diversificare a ofertei si la o reducere a pretului de vanzare)

de participant pe piata fortei de munca ( libera concurenta obliga la un proces continuu de inovatie atat a produsului realizat, cat si a procesului de productie)

de actionar ( libera concurenta conduce la cresterea eficientei si la realizarea de profituri ridicate).

Libera concurenta intre firme favorizeaza inovatia, reduce costurile de productie, creste eficienta economica si in consecinta, ridica nivelul de competitivitate al economiei europene. Stimulate de mediul concurential, firmele ofera, astfel produse si servicii competitive din punct de vedere al calitatii si pretului.

Politica de concurenta in UE, la fel ca si in celelalte mari puteri economice mondiale, se bazeaza pe conceptia ca pietele unei concurente pure si perfecte sunt cele mai potrivite, in stare sa asigure bunastarea populatiei. In consecinta, politica de concurenta vizeaza limitarea, controlarea, chiar interzicerea comportamentelor intreprinderilor care aduc atingere concurentei perfecte.

8


Totusi multi economisti recunosc ca pot exista in anumite conditii asa numitele “esecuri ale pietei” care sa justifice atunci nerespectarea regulilor liberei concurente intre intreprinderi , sau interventia directa a statului pentru corectarea acestor efecte. Aceste esecuri pot, de exemplu sa tina de existenta efectelor externe pietei considerate ( activitatea de cercetare dezvoltare realizata de o mare intreprindere poate crea un mediu sau genera o serie de cunostinte ce sunt utile si altor intreprinderi fara ca acestea din urma sa fi suportat costul lor) sau de randamentele de scara in crestere. In acest caz eficienta intreprinderilor creste in functie de dimensiunea lor si poate fi de dorit, in anumite conditii, pentru ansamblul societatii, ca pietele sa nu fie “atomistice”, adica constituite dintr-un numar mare de mici intreprinderi, ca in modelul de referinta al concurentei pure si perfecte.

Monopolurile sau intreprinderile avand comportamente de monopol ( de exemplu, cele care se inteleg asupra pretului sau isi impart piata) sunt primele vizate prin politica de concurenta.

Termenul de politica concurentiala este destul de general, referindu-se in linii mari la anumite legi si actiuni intreprinse de guvern, sau in cazul de fata, de Comunitate in ansamblul sau ( ce actioneaza prin intermediul Comisiei Europene), destinate a elimina sau cel putin a descuraja practicile comerciale restrictive cum ar fi carteluri, monopoluri sau alte bariere netarifare care ar avea ca efect, in termenii Tratatului “ prevenirea, restrangerea sau distorsionarea concurentei”.

Politica in domeniul concurentei interzice practici ca:

acordarea de ajutoare publice care creeaza distorsiuni in relatiile de concurenta dintre agentii economici

stabilirea preturilor prin intelegeri prealabile intre producatori sau furnizori crearea de carteluri care sa-si imparta piata, astfel incat sa nu concureze intre ele abuzul de pozitie dominanta pe piata realizarea de fuziuni care distorsioneaza libera concurenta

Politica de concurenta in UE are urmatoarele caracteristici esentiale:

marile principii ale politicii de concurenta sunt fixate prin tratate in Tratatul de la Roma se arata ca in domeniul concurentei ( comunitatea trebuie sa

stabileasca un regim care sa asigure ca in Piata comuna concurenta nu este denaturata) exista numeroase reglementari care precizeaza punerea in aplicare a principiilor

politicii de concurenta Comisia Europeana este insarcinata cu aplicarea corecta a dreptului si dispozitiilor

comunitare Curtea de Justitie arbitreaza litigiile si fixeaza jurisprudenta.

3.1 Reguli aplicabile intreprinderilor

Acestea vizeaza in general urmatoarele aspecte:

9


1. “Interzicerea oricaror intelegeri/ acorduri intre intreprinderi, decizii de asociere si practici concertate, care sunt susceptibile sa afecteze comertul intre statele membre si care au ca obiect sau ca effect impiedicarea,restrangerea sau falsificarea concurentei in interiorul pietei commune.( Tratatul de la Roma).

Tratatul ofera si exemple de astfel de intelegeri ce sunt “ nule de drept”:

fixarea in mod direct sau indirect a preturilor de cumparare sau de vanzare sau a altor conditii de tranzactionare;

limitarea sau controlarea productiei, a desfacerilor, a dezvoltarii tehnice, sau a investitiilor;

impartirea pietelor sau a surselor de aprovizionare; aplicarea in ceea ce priveste partenerii comerciali, a unor conditii inegale sau prestatii

echivalente, facandu-i sa suporte astfel un dezavantaj in lupta de concurenta; subordonarea incheierii de contracte de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii

suplimentare care prin natura lor sau conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul contractelor respective.

Interzicerea acestor practici depinde de anumite conditii:

in primul rand, schimburile intracomunitare trebuie revizuite in conformitate cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene chiar daca partenerii se situeaza in acelasi stat

in al doilea rand acordurile trebuie sa fi avut ca obiect sau ca effect restrangerea sau inselarea concurentei in interiorul pietei comunitare, ceea ce exclude acordurile intre intreprinderi din UE care vizeaza tarile terte;

o ultima conditie impusa are in vedere ca atingerea adusa concurentei sa fie importanta: astfel acordurile de importanta minora intra in sfera de derogari, de exemplu, pentru IMM, un accord nu afecteaza in mod semnificativ conditiile pietei cand cota de piata detinuta de intreprinderile respective nu depaseste 5 % , iar cifra de afaceri anuala cumulata nu depaseste 300 mil euro.

Tratatul prevede totusi si o serie de derogari pentru acordurile care : contribuie la “ameliorarea productiei sau a distributiei produselor” si la “promovarea progresului tehnic sau economic” si care in acelasi timp permit “ utilizatorilor sa obtina o parte echitabila din profitul care rezulta”. Astfel de situatii sunt tolerate doar daca producatorii isi mentin capacitatea de a oferi bunuri sau servicii competitive. Exceptarea este de natura individuala si se practica atunci cand Comisia autorizeaza in mod expres o intelegere verificata in prealabil.Un alt tip de derogari au caracter colectiv si se aplica unei serii intregi de acorduri, fiind necesar un regulament conceput de Consiliu si care precizeaza anumite cerinte.11

Studiu de caz: VOLKSWAGEN

11 Octavian Manolache – Dreptul Comunitar, Editura All Beck, 1999

10


In iunie 2001 , Comisia a dat o amenda de 30 milioane euro producatorului de autoturisme Volkswagen. In 1996-1997, Volkswagen trimisese concesionarilor sai germani o circulara care ii incita sa nu faca reduceri pentru noile VW Passat. Acest gen de practici este impotriva regulilor de concurenta, deoarece ele mentin in mod artificial preturile ridicate pentru consummator.

2. abuzurile de pozitie dominanta . Acest articol nu reglementeaza concentrarile, ci se limiteaza la interzicerea faptului de a exploata intr-un mod abuziv, o pozitie dominanta, fiind mai mult corectiv decat preventiv. In acest caz nu locul ocupat intr-un sector de activitate este pus in discutie ci doar faptul de a obtine un avantaj excesiv din aceasta pozitie este criticat: “este incompatibil cu piata comuna si interzis, in masura in care comertul intre statele membre este afectat, faptul pentru una sau mai multe intreprinderi de a exploata in mod abuziv o pozitie dominanta pe piata comuna sau pe o parte substantiala a acesteia”.

Pentru a determina daca o intreprindere este sau nu intr-o pozitie dominanta, indiferent daca ea apartine Comunitatii sau unei tari terte, se judeca in primul rand cota de piata detinuta ( care trebuie sa fie mai mare de 50% , iar intreprinderea trebuie sa aiba capacitatea de a o mentine). Cand intreprinderea ocupa 70-80% calificarea este automat facuta, iar daca nu este cazul, atunci intervin alte elemente complementare cum ar fi: reputatia, marca produsului,eficienta retelei comerciale, avansul tehnologic, puterea economica a concurentilor, existenta unei concurente latente, accesul la resurse si tehnologie. Etapa urmatoare consta in stabilirea abuzului, daca acesta exista, luandu-se in considerare numai efectele comportamentului firmei si excluzandu-se orice acuzatie de intentie de frauda.

Sunt prezentate mai multe situatii:

impunerea in conditii neachitabile ( preturi prea mari sau prea mici pentru eliminarea unor producatori concurenti)

limitarea productiei, a desfacerilor sau a dezvoltarii tehnice in detrimentul consumatorului

aplicarea unui tratament discriminatoriu partenerilor comerciali.

Nu este prevazuta nici o derogare ca in cazul intelegerilor, iar sanctiunea este pronuntata de Comisie care, pe calea deciziei, ordona intreprinderii sa puna capat situatiei constatate si-i poate aplica o amenda.

Studiu de caz :MICROSOFT CORPORATION

Dupa 5 ani de ancheta aprofundata si dupa trei comunicari de incriminare, Comisia Europeana a adoptat la 24 martie 2004 o decizie prin care a stabilit ca firma americana Microsoft Corporation a incalcat regulile de concurenta consacrate prin Tratatul CE abuzand de pozitia sa de cvasi-monopol pe piata sistemelor de exploatare pentru PC cu scopul de a restrange concurenta pe pietele de sisteme de exploatare pentru servere de grupuri de lucru si cititoare multimedia.Deoarece acest comportament nu incetase inca , Comisia a cerut firmei Microsoft sa divulge concurentilor sai, intr-un termen de 120 zile, informatiile privind interfetele

11


necesare pentru ca produsele acestora sa poata dialoga cu sistemul de expoatare Windows. Microsoft mai trebuia , de asemenea, ca intr-un termen de 90 de zile, sa propuna firmelor de echipamente ( si utilizatorilor finali) o versiune a sistemului sau de exploatare Windows care sa nu tina cititorul Windows Media (WMP). Deoarece a fost cazul unui abuz “ foarte grav si continuu”, comis de cinci ani si jumatate, Comisia a penalizat firma Microsoft atribuindu-i o amenda de 497.2 milioane euro.

3. concentrarea – nu a fost prevazuta in Tratatul de la Roma, dar Comisia a considerat intotdeauna ca aceasta poate conduce la o exploatare abuziva a pozitiei dominante. Reglementarile din decembrie 1989 si din septembrie 1990 au acoperit aceasta lacuna, impunand o notificare obligatorie a proiectelor de fuziuni si achizitii la Comisia Europeana, astfel, se instituie un control preventiv al Comisiei, care poate sa interzica operatiunile de concentrare ce prezinta o dimensiune europeana, daca ele risca sa conduca la o pozitie dominanta susceptibila sa obstructioneze in mod semnificativ concurenta.

Astfel se permite politicii de concurenta sa intervina , la un stadiu precoce al unui proces de concentrare, aproband sau interzicand aliantele avute in vedere. Controlul preventiv se aplica urmatoarelor tipuri de operatiuni: fuzionare,preluare de control, creare de entitati comune pornind de la un prag minim. Acest prag minim a fost modificat prin regulamentul Consiliului din 30 iunie 1997 .Intreprinderile respective din care cel putin una apartine unui stat membru al UE, trebuie sa indeplineasca anumite criterii:

cifra de afaceri (CA) mondiala cumulata care trebuia la inceput sa fie mai mare de 5 miliarde ecu a fost adusa la 2.5 miliarde

CA realizata in interiorul spatiului comunitar care anterior trebuia sa fie mai mare de 250 milioane ecu pentru cel putin doua dintre unitati a fost adusa la 100 milioane;

Fiecare intreprindere nu trebuie sa realizeze mai mult de 2/3 din Ca totala din Comunitate in interiorul unuia si aceluiasi stat membru.

In acest caz, protocolul de acord trebuie ratificat in mod obligatoriu de Comisie, aceasta avand insa si posibilitatea sa-l suspende. Practic Comisia apreciaza daca exista sau nu o pozitie dominanta care sa constituie o piedica semnificativa pentru concurenta si hotaraste aprobarea sau interzicerea acordului.

Studiu de caz : TOTALFINA-ELF AQUITAINE

In Franta , TotalFina si Elf Aquitaine au propus o fuziune care ar fi permis noii societati controlul unor piete ale produselor petroliere in Franta, ceea ce ar fi antrenat costuri mai ridicate pentru distribuitori si pentru consumatori ( noul grup ar fi reprezentat 55% din capacitatile de rafinare si ar fi controlat depozitele de import franceze). In februarie 2000, Comisia Europeana a autorizat fuziunea celor doi giganti ai petrolului in anumite conditii.

Pentru rezolvarea problemelor de concurenta evidentiate de Comisie, TotalFina si Elf au acceptat sa cedeze catre concurenti o parte importanta a operatiunilor vizate. Noua societate ar

12


fi dobandit, de exemplu o pozitie dominanta in vanzarile de carburanti pe autostrazi ( ar fi detinut 2/3 din numarul de benzinarii de pe autostrazi rezultand care este o piata specifica cu preturi ridicate). Cu scopul de a mentine o piata competitiva in acest sector, in interesul consumatorilor, Comisia Europeana a obligat TotalFina si Elf sa vanda cca. 70 de benzinarii din cele 214 de care dispunea, ianinte de a autoriza fuziunea. De asemenea, grupul a trebuit sa renunte la controlul depozitelor care alimenteaza reteaua de oleoducte, obiectivul fiind acela de a pastra, in aval, la nivelul vanzarii cu amanuntul de carburant si pacura, posibilitatea pentru concurenti de a nu fii prizonieii unui singur furnizor.

3.2 Reglementari referitoare la interventia statelor

Interventia financiara a puterii publice intr-o economie de piata trebuie sa respecte spiritul acestui tip de economie.La nivelul interventiei statului, concurenta poate fi denaturata prin mai multe modalitati:

1. prin privilegiile de care s-ar putea bucura intreprinderile publice producatoare de bunuri si servicii comerciale: acestea sunt supuse legilor comune si nu trebuie sa beneficieze din partea statului de vreun tratament preferential in raport cu alte intreprinderi similare din sectorul privat.

2. prin ajutoarele de stat si subventiile publice care pot antrena o distorsionare a concurentei. Ajutoarele guvernamentale pentru intreprinderi pot lua forma subventilor, creditelor sau dobanzilor preferentiale, reducerilor de datorii, reducerilor de impozite.

In februarie 1998, Comisia a aprobat ajutoare in valoare totala de 1.89 milioane euro in favoarea dezvoltarii IMM1 din turism in regiunea Dinana in sudul Spaniei, Aceste ajutoare au fost acordate pentru a incuraja investitiile in noi initiative turistice si pentru crearea de locuri de munca, contribuind astfel la dezvoltarea durabila a unei regiuni relativ sarace a Europei, Andaluzia.

Datorita evenimentelor de la 11 septembrie 2001 si a paralizarii spatiului aerian atlantic care a urmat, guvernele europene au fost autorizate sa verse companiilor lor nationale subventii avand ca motiv de “circumstante exceptionale”.

3. prin existenta unor monopoluri nationale cu caracter comercial care a coincis adesea cu statutul public al unor prestatori sau furnizori principali de electricitate, apa transporturi, telecomunicatii.

3.3. Serviciile publice si concurenta in UE

Referitor la intreprinderile publice si intreprinderile responsabile de un serviciu public ( de natura industriala si comerciala ) exista trei reguli:

13


neutralitatea Comunitatii vis-a vis de forma de propietate ( caracterul public al unor intreprinderi nu este de natura a autoriza in mod intrinsec distorsiuni concurentiale);

interzicerea obstacolelor/barierelor in calea concurentei exceptie fac serviciile de interes general.

Principala problema este reprezentata de activitatile de servicii publice de retele ( transporturile feroviare si aeriene, gazul si electricitatea, posta si telecomunicatiile ) care fac obiectul unei dereglementari.

Serviciul public poate fi definit din punct de vedere economic ca fiind :”un serviciu a carui productie se face conform randamentelor crescande ( adica situatiile in care costul unitar de productie descreste o data cu cresterea cantitatilor produse) ceea ce ar justifica organizarea sa in monopol, ca si punerea in practica a unor tarife administrate si a unor mecanisme fiscale. Existenta unor puternice externalitati ( adica situatii in care deciziile unui agent economic au consecinte in termeni de cost si de bunastare asupra celorlalti agenti) ar conferi si un anumit caracter public serviciului deoarece corectarea acestor externalitati poate cere o importanta interventie a statului”.

1.Nivelul global al ajutoarelor de stat a scazut in UE cu 28% intre anii 1997-2000 ( ceea ce inseamna o scadere de 23 mld euro.)Ajutoarele de stat au reprezentat in 2000, 0.99% din PIB al UE si putin peste 1% din PIB in 2001.

Interventia autoritatilor europene in serviciile publice de retele s-a accelerat in anii ’80, ’90.

In general dispozitivele puse in practica disting in mod clar ce tine de monopol si ce tine de concurenta, dezvoltand modelul conform caruia se distinge:

infrastructura, care datorita economiilor de scara, trebuie sa ramana obiectul unui monopolsi

serviciile, care pot fi furnizate de mai multi prestatori de concurenta.

Coexistenta sectorului public cu cel privat este organizata, fiind create autoritati independente de reglementare.

La baza acestui model sta teroia pietelor contestabile. O piata este contestabila daca intrarea pe piata este libera ( crearea de intreprinderi si daca iesirea de pe piata se efectueaza la un cost scazut. O intrare libera presupune absenta barierelor in patrunderea pe piata si accesul la un pret rezonabil la infrastructurile disponibile care constituie “ facilitati esentiale” pentru a produce. Asfel, amenintarea din partea sosirii de noi concurenti este credibila.

Exemplu:

un nou operator vrea sa utilizeze reteaua de fibra pentru a vinde servicii de comunicatii, ceea ce implica a nu deschide accesul la aceasta retea constituie o bariera in intrarea pe piata si deci un abuz de pozitie dominanta, o iesire la un cost scazut, inseamna ca riscul pe care si-l asuma intreprinderea ce penetreaza piata monopolului nu este insurmontabil, de aceea costurile fixe ireversibile consimtite cu ocazia intrarii

14


intr-un sector de activitate nu trebuie sa fie prea importante deoarece ele nu sunt recuperabile la iesire daca intreprinderea decide sa-si inceteze activitatea.

Transportul aerian reprezinta prototipul pietei contestabile, cu mult inainte de deschiderea sa catre concurenta in cadrul UE la 1 aprilie 1997 rezultand ca pe piata europeana intre ianuarie 1993 si august 1996 au existat 83 de tentative de intrare, din care 35 s-au dovedit infructuase ( avioanele care sunt cea mai mare parte a costului de intrare pe piata pot fi cumparate in leasing si sunt vandabile in cazul incetarii activitatii, de aceea riscul asumat nu este considerabil pentru companiile, ce incearca sa se stabileasca.)

In ceea ce priveste serviciile de interes general acestea sunt definite in comunicarea Comisiei Europene din 1996 ca fiind “activitatile de servicii , comercializabile sau nu, considerate de interes general, de catre autoritatile publice, si supuse din aceasta cauza unor obligatii specifice de serviciu public”.Este cazul in special al serviciilor de retele de transport, de energie, de comunicatii. Se precizeaza ca aceste servicii de interes general raspund unor nevoi fundamentale avand o dimensiune simbolica si constituind un element de identitate culturala pentru toate tarile europene.In campul mai larg al serviciului de interes economic general intra serviciul universal ce este de finit ca un serviciu minim oferit a carui calitate este specificata pentru orice utilizator la un pret accesibil.

Introducerea concurentei in sectoare unde ea nu exista, mentinerea unui monopol in anumite segmente ale activitatii si punerea in practica a unui serviciu public minim ridica problema autoritatii care sa defineasca si sa faca sa fie respectat caietul de sarcini, de aceea au fost create autoritati de reglementare independente de stat si de monopolurile istorice care sa garanteze o concurenta echitabila si sa asigure o buna functionare a serviciului universal.

3.4. Rolul Comisiei Europene in politica de concurenta

Pentru atingerea celor doua obiective ale politicii de concurenta, functionarea economiei de piata si a Pietei Unice, trebuie indeplinite doua conditii:

regulile de concurenta trebuie aplicate in mod universal, atat intreprinderilor publice cat si celor private;

autoritatea de implementare a regulilor concurentiale trebuie sa aiba capacitatea de a impune penalitati, constand in amenzi suficient de mari pentru a descuraja incalcarea legii.

Comisia poate impiedica autoritatile nationale sa subventioneze in mod abuziv industiile nationale prin incalcarea regulilor de concurenta comunitara. In acest sens, subventiile acordate companiilor aeriene ar putea servi ca exemplu. Acest sector, care s-a liberalizat progresiv in contextul pietei interne, a facut in mod traditional obiectul unui control statal.

15


De asemenea , Comisia se ocupa de concentrarile de mari dimensiuni care isi desfasoara o parte semnificativa a activitatii pe teritoriul mai multor state membre ale UE. In 1994, Comisia Europeana a spart si sanctionat trei mari carteluri europene, dupa ce a descoperit acorduri secrete incheiate intre societati pentru fixarea preturilor sau impartirea pietelor Comunitatii, care aveau drept consecinte minimizarea concurentei, cresterea preturilor si reducerea posibilitatilor de alegere pentru consumatori.12

De exemplu , s-a constatat existenta unui cartel in domeniul stalpilor de otel. In functiune din 1984 acest cartel implica 17 societati si era administrat prin intermediul Eurofer, Asociatia europeana a siderurgiei. Au fost aplicate amenzi in valoare totala de 104.4 milioane ecu. Un alt exemplu: 23 de producatori de ciment, 8 asociatii nationale ale producatorilor de ciment si omologii lor europeni au fost amendati global cu 248 milioane ecu, deoarece s-a descoperit ca se pusesera de acord de a nu vinde pe pietele lor interne.

Comisia are puteri largi de investigare, putand face vizite la firmele suspectate de incalcarea liberei concurente si avand acces la toate documentele acestora.Intreprinderile gasite vinovate de practici concurentiale ilegale ( practici concertate sau abuzul de pozitie dominanta ) pot fi amendate cu pana la 10% din cifra de afceri din anul anterior.

In cazul in care se descopera intelegeri intre firme, suspectate de incalcarea liberei concurente si care intra in competenta ei, Comisia Europeana are urmatoarele posibilitati de actiune:

sa o declare legala printr-o decizie formala, daca in urma investigatiilor rezulta ca intelegerea nu distorsioneaza libera concurenta;

sa dea o scrisoare administrativa informala care sa permita operarea pe piata comunitara deoarece sunt operatii fara un impact semnificativ;

sa accepte operatiunea numai cu indeplinirea anumitor conditii care sa garanteze respectarea liberei concurente;

sa o declare ilegala.

4. Concluzii

Politica in domeniul concurentei este esentiala in realizarea pietei interne ratiunea de a fi a acesteia fiind tocmai aceea de a permite tuturor firmelor sa concureze in conditii egale pe pietele oricarui stat membru.De aceea este importanta ma buna implicare a consumatorilor , cresterea transparentei in adoptarea deciziilor, precum si intarirea cooperarii internationale.

In ceea ce priveste politica in domeniul concurentei aceasta a evoluat ca fiind una din cele mai importante politici comunitare si de asemenea ca una din cele mai importante politici comunitare.Cu toate acestea trebuie tinut seama de faptul ca tarile membre au propriile lor

12 Fuerea, Augustin Dreptul comunitar al afacerilor, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura „Universul Juridic” Bucureşti 2006

16


reglementari in domeniul concurentei, limita de demarcatieintre competentele nationale si comunitare fiind uneori fificil de trasat.

Comisia percepe politica de concurenta ca o problema sensibila si asta mai ales in sectoarele productiei de gaz si electricitate, telecomunicatii si servicii postale. Insa problema este aceeasi si pentru serviciile financiare sau de transport in masura in care exista bariere in calea intrarii pe piata rezultand din reglementari nationale sau locale si punandu-se problema accesului la retele sau alte facilitati indispensabile.

BIBLIOGRAFIE

1. Oprea Raducan – Dreptul European Al Afacerilor, Editura GUP, 20102. Voiculescu D.- Competitie Si Competitivitate, Editura Economica Bucuresti,2001

17


3. Fuerea, Augustin Dreptul Comunitar Al Afacerilor, Editura „Universul Juridic” Bucureşti 2006

4. Octavian Manolache – Dreptul Comunitar, Editura All Beck, 19995. Ionela Costică „Politica Monetară” Editura ASE, Bucureşti, 20026. Raport Asupra Stabilităţii Financiare, BNR7. www.ecb.europa.eu 8. www.mae.ro 9. www.ier.ro 10. www.europa.eu 11. www.mie.ro

18

http://www.mie.ro/

http://www.europa.eu/

http://www.ier.ro/

http://www.mae.ro/

http://www.ecb.europa.eu/

reguli comunitare ale concurenţei în spaţiul european

Documents