Regnul protista

INGRENGATURA FLAGELATE (EUGLENA VERDE – EUGLENA VIRIDIS)

Prea măruntă pentru a fi văzută cu ochiul liber, Euglena prezintă la microscop forma unui fus turtit, purtând în vârf un bici (flagel), cu care bate cu putere apa pentru a înainta mai rapid. Corpul ei unicelular conţine granule verzi de clorofilă, ceea ce ne-o arată capabilă să îndeplinească funcţia complexă a fotosintezei. Datorită mişcărilor ei independente şi vioaie, ajutate de micul organ de locomoţie,ea ne sugerează mai mult lumea animală. Marea ciudăţenie a acestei plante o constituie modul ei de hrănire, când animal, când vegetal. Aşezând o Euglenă la întuneric şi adăugând în mediul ei de viaţă substanţe organice, ea îşi pierde culoarea verde, devine aproape străvezie şi începe să se hrănească ca un animal. Adusă din nou la lumină, îşi recâştigă granulele de clorofilă şi revine la modul vegetal de hrănire. În ce regn putem încadra această fiinţă uimitoare? Dacă pentru stabilirea filiaţiei ei va trebui să-I urmărim rudele apropiate, ne vom încurca şi mai rău. Unele neamuri se hrănesc cu substanţe minerale şi nu-şi schimbă niciodată culoarea verde; altele, dimpotrivă, lipsite de clorofilă, se hrănesc saprofit, ca orice animal. Între sutele de mii de fiinţe microscopice ce populează apele, multe şi dintr-un regn, şi din altul prezintă asemănări şi grade de trecere spre Euglena. Ea face parte dintre acele numeroase vieţuitoare în care se şterg parcă deosebirile dintre animale şi plante şi care constituie un fel de punte directă între unele şi altele.

INCRENGATURA ALGELOR VERZI (CHLOROPHYTA) – VERZEALA ZIDURILOR (PLEUROCOCCUS VULGARIS)

Alga verde

INCRENGATURA ALGELOR BRUNE (PHAEOPHYTA) – CYSTOSERIA BARBATA

Este o alga bruna cu talul cilindric, cu un ax principal scurt, care se ramifica bogat dind ramuri mai lungi decit "tulpina" principala; ramificatiile terminale sunt de dimensiuni mici; pe ramificatii se afla numeroase vezicule pline cu aer; se fixeaza de substrat cu un crampon puternic de forma unui

disc. In oogoanele din conceptacule se formeaza si se maturizeaza o singura oosfera; parafizele sunt lungi de 30 µm. Traieste pe substraturi stincoase in ona sublitorala la adincimi de 0,5-10 metri. Este o specie iubitoare de lumina; reproducerea are loc la adincimi de 0,5-5 metri. Este o alga perena. In prezent este foarte rara, aproape disparuta (rare tufe). La litoralul romanesc, in zona Tuzla-Vama-Veche, biomasa de Cystoseira a descrescut de la 5400 tone in 1971 la 120 tone in 1979. Primul factor distructiv a fost iarna puternica din 1971/1972 cand marea a inghetat ,iar placile de gheata au "cosit" cimpurile de alge.

INCRENGATURA ALGELOR ROSII (RHODOPHYTA) – CERAMIUM RUBRUM

Este o alga rosie. Stratul cortical acopera toata suprafata talului. Celulele stratului cortical sunt mici, dispuse fara nici o ordine. Organele de reproducere se dezvolta numai pe partile superioare ale talului. Lungimea celulelor de la partea bazala a talului este de doua ori mai mare ca latimea lor. Creste pe pietrele din apa , dar este mai numeroasa primavara.

INCRENGATURA MIXOMICETE (MYXOMYCOTA) – ARCYRIA

INCRENGATURA OOMICETE (OOMYCOTA) - SAPROLEGNIA

Saprolegina este des intalnita in ecositemele cu apa dulce si este principalul mucegai de apa responsabil pentru infestarea oualelor de pesti. Aproape fiecare peste de apa dulce este expus macar odata in viata la una dintre speciile de fungi, mai ales la inceputul vietii. Infectia unui peste cu saproleginia este denumita Saprolegnianina. La pesti saprolegnia infecteaza tesutul epidermal, in general incepand cu capul sau aripioarele, si se intinde pe intreaga suprafata a corpului. Arata ca niste pete gri cu miceliu filamentos. Saprolegnia afecteaza de asemenea oua muribunde prin adeziune si penetrarea membranei oului, si se poate raspandi de la oua moarte la oua vii.

Conform taxonomiei, Saprolegnia este clasificata astfel: - Regnul: Protoctista- Diviziunea: Oomycota- Filumul: Heterokonta- Clasa: Oomycota- Ordinul: Saprolegniales- Familia: Saprolegniaceae- Genul: Saprolegnia- Specia: declina Humphrey-parasitica Coker Saprolegnia are un ciclu de viata complex, ce cuprinde atat inmultire sexuata cat si asexuata. Inmultirea sexuata implica producerea de antreroizi si oosfere, ce se unesc pentru procesul de ferilizare. Sporii asexuati ai saprolegnia produc zoosproi primari care sunt activi pentru doar cateva minute inainte ca ei sa se inchisteze, sa germineze si sa dea drumul unui al doilea zoospor. Cel de-al doilea zoospor are o durata de viata mai lunga ca primul si este considerat principala faza in care Saprolegnia se disperseaza. Ciclul repetat de inchistare si release numit polyplanetism permite zoosporilor secundari sa faca cateva incercari sa isi gaseasca un substrat potrivit. Zoospori secundari sunt considerati sporii infevtiosi ai Saprolegniei. Urmand inchistarii, zoospori secundari dau drumul unor fire pentru a se agata. Diferite specii de Saprolegnia sunt capabile sa germineze in conditii si nivele de nutritie diferite. Unele Saprolegina izolate sunt capabile sa creasca doar in apa, hranindu-se cu resturile ramase dupa ce ouale s-au clocit. Identificarea a diferitelor specii de Saprolegnia este dificila, si poate fi facuta doar printr-o analiza taxonimica a structurii sexuale, combinata cu caracteristici morfologice ale organismului.

INCRENGATURA PROTOZOARE (PROTOZOA)

Clasa rizopode - Amiba (Amoeba proteus)Unul dintre cele mai simple organisme vii fiind alcatuita dintr-o singura celula. In interiorul acesteia exista un nucleu, care controleaza activitatea celulei, si multe alte formatiuni microscopice si vacuole (spatii umplute cu fluid si inconjurate de o membrana) cu functii specializate. Amibele se hranesc inconjurand cu trupul lor particulele de hrana, incorporandu-le si digerandu-le, proces numit fagocitoza.

Clasa sporozoare – Plasmoidul malariei Malaria este o maladie parazitară din grupul infecţiilor sangvine

sau transmisibile, provocată de plasmodiile malarice, ce se transmite mai frecvent de o anumită specie de ţânţari şi se caracterizează clinic prin accese de febră pronunţată, însoţită de frisoane, fierbinţeli şi transpiraţii abundente, prin mărirea ficatului, splinei şi apariţia anemiei. Denumirea provine din italiană - „mala aria” - aer stricat. Actualmente e binecunoscut, că malaria este provocată de mai mulţi

paraziţi ce fac parte din specia protozoarelor şi se numesc plasmodii malariei. Fiecare din paraziţii malariei are particularităţile sale biologice, morfologice şi provoacă diferite forme de malarie.

Clasa ciliate – Parameciul (Paramoecium caudatum)

Parameciul este cel mai evoluat protozoar, unicelular cu lungimea de aproximativ. 0,25 mm. Membrana sa prezintă cili vibratili (de aici provine şi numele de Ciliate) contribuie la deplasare în mediul acvatic.

Celula are 2 nuclee. Celula are o adâncitură în formă de pâlnie, căreia îi lipseşte membrana; deci, citoplasma vine în contact direct cu apa. Cilii vibratili de pe marginea pâlniei, fiind mai deşi, produc

înaintarea hranei spre citoplasma celulei, formând o vacuolă digestivă.

Respiraţia:

se face prin toată suprafaţa corpului intră oxigenul din apă în corp şi iese dioxid de carbon din corp în apă

Excreţia: cu ajutorul vacuolelor contractive

Înmulţirea:

în condiţii prielnice prin diviziune longitudinală prin diviziune transversală în condiţii neprielnice prin închistare.

Regnul Plantae (Metaphyta)

INCRENGATURA MUSCHILOR (BRYOPHYTA) – MUSCHIUL DE PAMANT (Polytrichum polymorpha)

Muşchiul de pământ (Polytrichum commune) face parte din categoria muşchilor superiori. Ei au corpul vegetativ un tal cormoid, format din tulpiniţă, frunzulite şi rizoizi pluricelulari, care sunt analoage cu organele vegetative ale plantelor vasculare. o planta perena cu tulpina de circa 30 cm inaltime, ce creste prin paduri, pe solurile umede. Frunzulitele sunt alungite si dispuse pe tulpina spiralat. Muschiul de pamant este o planta dioica. Anteridiile se formeaza pe gamatofitul masculin si se desfac pe timp ploios, eliberand anterozoizi. Acestia nimeresc pe gametofitul feminin, patrund in arhegon si unul din ei fecundeaza oosfera. Zigotul se dezvolta formand sporogonul(sporofitul) care ramane fixat de talul gametofitului. Sporogonul este format din seta, la varful careia se gaseste capsula cu spori haploizi. Sporii diseminati germineaza, formand protonema ramificata, din care se dezvolta tulpinite tinere de muschi.

INCRENGATURA TRAHEOFITELOR (TRACHEOPHYTA)

Subincrengatura Ferigilor (Pteridophyta) – Pedicuta (Lycopodium clavatum)Pedicuta este numita in limbajul popular bradisor, brinca-ursului, brful-vintului, bunceag, chindicuta, coada-alor-de-vint, cornatel, cornisor, crucea-pamintului, netota, pceleca, piciorul –lupului, praful-strigoilor, talpa-ursului. Aceasta planta, asemanatoare muschiului si vesnic verde, se tiraste pe solul padurii cu niste vrejuri lungi de 1-2 metri, avind radacini micute, fine si subtiri. Din vrejuri cresc niste tulpinite lungi de 7-10 centimetri, moi la pipait si ramificate, care seamana cu iarba-neagra, dar au frunzele mai moi si mai dese. Cind planta are patru ani, formeaza vara pistiluri galbui care contin polen, numit si faina-vrajitoarei. Aceasta faina se intrebuinteaza homeopatic, in cazul portiunilor de piele roase si ranite. Pedicuta este o planta de leac continind radiu. Ea poate fi deosebita usor de celelalte soiuri de muschi

datorita vrejurilor lungi, asemanatoare unor sfori si a polenului galben al pistilurilor ei. Creste numai in lizierele padurilor si tn padurile inalte dinspre nord, de la o altitudine de 600 metri in sus.

Subincrengatura Coniferofitina (Gymnospermae) – Molidul (Picea abies)

Este o planta perena, endemica, cu o tulpina dreapta, inalta de 50 - 80 cm, fara ramificatii. Molidul face parte din familia Pinaceei este cunoscut si sub numele de brad rosu. Este un arbore rasinos falnic ce atinge in medie 20 - 30 m, uneori chiar si 50 m. Trunchiul trece uneori de 1 m grosime. Se catara pe stancile cele mai abrupte, infigandu-si radacinile in crapaturi. Coroana este conica, ascutita la varf, ramurile sunt mladioase, incovoiate spre pamant, pentru a putea suporta greutatea zapezilor. Frunzele sunt aciculare, subtiri, ascutite, pieloase, ca sa reziste vanturilor. Conurile barbatesti sunt adunate la varful ramurilor mai de jos, pentru ca vantul sa raspandeasca polenul purtat de catre sacii lor cu aer spre florile femeiesti, adunate in conuri mari spanzurate tocmai sus spre varf. Molidul prefera veri scurte si relativ calduroase si ierni mai blande ca la ses, cu zapada multa. Padurea de molid este padurea cu cele mai putine specii de copaci, fiind cea mai sobra, monotona si linistita. Se pare ca in vestul Carpatilor sudici padurile de molid sunt in regresie, in timp ce in Bucovina este in plina prosperitate. Lemnul este utilizat in constructii, la fabricarea celulozei si a unor instrumente muzicale. Din scoarta se extrage tanin

Subincrengatura Angiospermofitina (Angiospermae)

Angiosperme dicotiledonate

Familia Ranuculaceae - Spanzul (Helleborus purpurascens)

La marginea padurilor de fag, brad sau molid, in zonele de deal si de munte, ne va intampina in primele luni de primavara (martie - inceputul lui aprilie) o planta neobisnuita. Mare, gri-rosiatica la exterior si verzuie in interior, floarea sa arata ca o frunza la inceputul adolescentei, o frunza care nu a reusit sa se metamorfozeze intr-o floare. Aceasta este floarea spanzului (Helleborus species). Alaturi de podbal, este printre primele flori care apar in noul an dupa ghioceii si brandusele de primavara. Frunza sa este mare, foarte adanc crestata, inconfundabila. Radacina este puternica, formata din mai multe "fire" bine ancorate in pamant. Tulpina este inalta de 20-40 cm, rar mai mult. Are putine frunze . Dupa perioada de inflorire (martie-aprilie), planta ramane doar cu 2-3 frunze . Adesea cresc in asociatii de 4-5, de unde si un aspect de tufa. Anumite varietati ale

spanzului au dimensiuni impresionante. Uneori florile sunt complet verzui, alteori bat spre negru sau violaceu (mai ales in Transilvania).

In lumea ierburilor de leac traditionale romanesti, dar si europene, spanzul ocupa un loc cu totul aparte. Aspectul sau mai putin obisnuit, faptul ca apare foarte timpuriu - aproape din zapada - toxicitatea sa foarte ridicata, precum si virtutile sale curative deosebite i-au dat o "personalitate" aparte. El este consemnat in legendele populare romanesti, dar si in scrierile alchimistilor din Evul Mediu. Rar vom intalni o planta atat de respectata ca enigmaticul spanz. Proprietatile sale curative deosebite sunt recunoscute deopotriva de medicina culta si cea populara.

Familia Rosaceae – Macesul (Rosa canina)

Macesul este cunoscut inca din vechime ca o planta medicinala. Creste in regiunile de campie se de deal, formand tufe acoperite de flori roz. Toamna se impodobeste cu fructe de culoare rosie. Este cunoscut sub numele de trandafir-salbatic, rug, cacadar, ruja.      Fructele sale - Fructus Cynosbati - sunt foarte apreciate pentru continutul lor bogat in vitamina C si a cantitatilor mai mici din vitaminele A, B1, B2, P, K, acid nicotinic (vitamina antipelagroasa).      Pe langa vitamine, macesele mai contin zharuri, acid citric si malic, pectine, tanini etc. In terapeurica se folosesc ca tonic vitaminizant, avand proprietatea de a intari organismul.

Familia Papilionaceae (Leguminoase) – Fasolea (Phaseolus vulgaris)

Fasolea este originara din Peru si a fost adusa in Europa numai dupa descoperirea Americii. Pastaile fara seminte, Fructus Phaseolii sine seminibus - contin o serie de aminoacizi (arginina, asparagina, tizolina, triptofan), vitamina C, saruri minerale etc., datorita carora au proprietati diuretice si antidiabetice.

       In stari de hidropizie (lichid in cavitatea abdominala si tesuturi), in afectiuni ale rinichilor si vezicii urinare si in bolile de inima, ceaiul de teci de fasole maruntite mareste cantitatea de urina, inlatura excesul de apa din oraganism. Odata cu aceasta se elimina si toxinele, contribuind astfel la ameliorarea starilor reumaticeImportanta fasolei consta in marea valoare

alimentara a boabelor ei. Ele constituie un aliment bogat in proteine (25 – 28%) si vitamine foarte nutritive si foarte ieftin. Tulpinile de fasole ramase dupa treierat (vrejii), impreuna cu pastaile, sunt de asemenea bogate in proteine si reprezinta un bun furaj mai ales pentru oi.

In tara noastra suprafetele cultivate cu fasole in cultura pura a crescut mult in ultimii ani. In plus, pe suprafete insemnate, fasolea se cultiva si intercalat, printre porumb.

Familia Umbeliferae (Apiaceae) – Cucuta (Ciucuta virosa)Cucuta este o planta ierboasa, bienala, cu tulpina puternic ramificata, cilindrica, fistuloasa,

striata, cu pete rosietice, mai ales spre baza. Frunzele sunt paroase, de 2-4 ori penat-sectate. Florile sunt grupate in umbele, au culoarea alba si prezinta involucru si involucel. Fructele sunt diachene ovate, glabre, costate, de culoare brun-verzuie (se confunda cu cele de anason). Planta emana un miros caracteristic de urina de soarece.

Toata planta contine alcaloizi piperidinici foarte toxici - coniina si coniceina - dar se gasesc in cea mai mare proportie in fructe. Mai contine uleiuri esentiale, acizi organici, flavonoizi, cumarine. Alcaloizii din cucuta sunt substante volatile si continutul lor in planta scade prin uscare. Fructele proaspete contin1-3% alcaloizi, cele proaspat uscate aproximativ 0,75%. Partea aeriana proaspata contine intre 0,1- 1,5% iar dupa uscare 0,01%. Doza mortala de coniina pentru om este de 0,5-1 g.Efecte toxice. Coniina si derivatii ei se absorb usor prin mucoasa digestiva dar si prin pielea intacta. Primele semne ale intoxicatiei sunt senzatie de arsura in cavitatea bucala si faringe, salivatie, tulburari de vedere, astazie, ataxie. In cazul unor doze foarte mari intoxicatia debuteaza cu nosee,

voma, diaree, dupa care urmeaza semnele specifice de paralizie ale membrelor, trunchiului, fetei. Moartea se produce prin paralizia muschilor respiratorii. Toxicitatea cucutei este cunoscuta inca din antichitate si a fost folosita, singura sau in amestec cu opiu, in scopuri criminale, pentru suicid sau pentru executarea pedepsei cu moartea. Este foarte cunoscuta pentru ca a provocat moartea lui Socrate, care, in cu scopul de a studia actiunea cucutei, a consumat suc proaspat obtinut prin presarea fructelor imature.

Familia Cruciferae (Brassicaceae) – Ridichea (Raphanus olerecea)

Ridichea (Brassica rapa), este o legumă cultivată în regiunile temperate pentru rădacina ei suculentă şi bulboasă. Latinii o numeau radicula, varietaţile moi se folosesc pentru consumul uman, iar cele mari şi fibroase se folosesc ca aliment pentru animale. Ridichiile sunt foarte populare in Europa, în special în zonele reci, pentru ca pot fi păstrate mai multe luni dupa recoltarea lor.

Familia Solanaceae – Cartoful (Solanum tuberosum) Cartoful, precum si capsuna, provine dintr-o tulpina modificata, nu din radacina.

conţine: - 76,3% apă; - 23,7% substanţă uscată (17,5% amidon şi proteine): - enzime; - vitaminele A, B1, B2, C, D, PP; - solanină gust amar; poate deranja la stomac;

devine toxică la 0,1 g/kg masă vie.Din o tonă de cartofi se obţin prin prelucrare industrială:

- 95 litri de alcool de 40˚;- 15-17 kilograme de cauciuc sintetic;

- 140 de kilograme de amidon uscat;- 100 de kilograme de dextrină.

originar din America de Sud (regiunile înalte şi umede din Peru, Columbia); a fost adus în Europa în secolul al XVI-lea (prima oară în Spania, apoi în Anglia); s-a răspândit în zonele cu condiţii favorabile; producţii mari se obţin în Germania, Olanda, Franţa, Polonia etc.;a fost luat în cultură în România în secolul XIX.

Familia Compositae (Asteraceae) - Floarea soarelui (Helianthus annus)

Floarea soarelui (Helianthus annuus) este o plantă anuală din familia Asteraceae, nativă din America. Este una din compozitele cele mai cultivate pentru seminţele bogate în ulei. Frunzele sunt mari, întregi, peţiolate, cordate. Tulpina se termină cu un singur calatidiu sau uneori tulpina este ramificată şi are mai multe inflorescenţe. Calatidiile sunt mari, cu receptaculul

plan, având culoare galbenă. Seminţele sunt bogate în ulei, conţinând, fără coaja fructului, circa 55% ulei comestibil şi cu întrebuinţare industrială, de exemplu, la fabricarea săpunului. Turtele rămase ca reziduuri de la extragerea uleiului alcătuiesc un nutreţ concentrat, bogat în proteine brute şi digestibile.

Familia Chenopodiaceae – Spanacul (Spinacia olerecea) Spanacul este o planta legumicola foarte valoroasa datorita continutului ridicat in substante nutritive - saruri de fier, calciu, vitamina C - precum si faptului ca se poate consuma intr-o perioada cand lipsesc alte legume.Calitatile curative ale spanacului se cunosteau inca din cele mai vechi timpuri, el fiind numit si "matura intestinului" deoarece reprezinta cel mai bun mijloc natural pentru curatirea si regenerarea sistemului digestiv.

Deasemenea se stia ca spanacul fiert sau preparat prin mijloace traditionale este daunator organismului. Daca in timpul prepararii isi schimba culoarea din verde proaspat in verde spre galben, atunci el devine daunator si nu trebuie consumat.

Familia Fagaceae – Stejarul (Quercus robur)Fag, Fagus sylvatica L., este un arbore din zona temperată, având

înălţimi de până la 35 metri. Este înalt, impunător, cu scoarţa netedă, cenuşie-albicioasă. Are muguri fusiformi, ascuţiţi, iar frunzele în general ovale. Florile sunt unisexuate. Fructul, numit jir, este o nuculă, acoperită de o scoarţă ţepoasă. Înflorirea are loc în luna mai. Creşte în special la deal şi munte, dar poate fi întâlnit - sporadic - şi la câmpie, mai ales în regiunile nordice ale României. În trecut forma o pădure întinsă din Carpaţi până departe în Rusia de astăzi, legată de ceea ce se numeşte acum Taigaua siberiană. Pădurea a fost înlocuită în zonele din nord de Nistru (Podolia) cu silvostepă, stepe şi păduri relicte. În anumite regiuni din Bielorusia, Ucraina şi Rusia se păstrează părţi din acest codru străvechi. Fagul permite multor specii de plante mărunte să supravieţuiască în zonele în care predomină, formând, în cadrul aşa-numitelor făgete, biotopuri bogate şi pline de frumuseţe.

Angiosperme monocotiledonate

Familia Liliaceae – Laleaua (Tulipa gesneriana)

Laleaua, regina primaverii, provine din Orientul Apropiat. Numele stiintific al genului din care face parte si anume "Tulipa", isi are originea in cuvantul persan "toliban" care inseamna turban, floarea lalelei fiind asemuita acestuia. Numele popular de lalea e de origine turceasca, turcii fiind cei care au contribuit cel mai mult la raspandirea acestei flori in lume.

La inceputul secolului al 17-lea bulbii de lalele au fost crescuti in gradini pentru aspectul lor decorativ; mai apoi s-a descoperit ca au si proprietati

curative, fiind cultivati si in scopuri medicale.

Popularitatea lalelei a crescut foarte repede, mai ales in Olanda, tara unde si astazi exista cel mai mare parc de lalele din lume.

Familia Gramineae (Poaceae) – Porumbul (Zea mays)Porumbul (Zea mays ssp. mays, regional păpuşoi, cucuruz) este o cereală originară din

America Centrală cultivată azi în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială şi furajeră, reprezinta alaturi de grau 80% din productia de cereale. Porumbul aparţine familiei Poaceae după Anca Sârbu 1999. Are tulpina înaltă şi groasă, neramificata, care se numeste popular: "cocean", cu frunze lungi şi ascuţite la vârf, aspre. Pe aceiaşi plantă se găsesc flori feminine si flori masculine pe aceeasi tulpina.Florile masculine se găsesc în varful tulpinii. Inflorescenţa este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc la subsoara frunzelor.

Fructul este o cariopsă care conţine amidon, substanţe proteice şi uleiuri.Porumbul are efect împotriva stresului. Este bogat în vitaminele din grupa B, mai ales în vitamina B1, care are efect asupra funcţionării sistemului nervos, a muşchilor, a inimii şi asupra producţiei de globule roşii. 150 de grame de porumb acoperă aproximativ 25 % din cantitatea necesară de vitamina B1 pentru un adult. Porumbul conţine de asemenea un anti – oxidant de frunte şi anume vitamina E, care ne protejează împotriva artritei. Introducerea porumbului în meniul nostru zilnic micşorează riscul apariţiei bolilor de inimă şi a cancerului. Carbohidratii cuprinsi în porumb dau energie şi nu permit depunerea grăsimii.

Regnul Fungi (Eumycota)

INCRENGATURA ZYGOMYCOTA – MUCEGAIUL ALB ( MUCOR MUCEDO)

Ciupercile sau fungii acopera un grup extrem de divers de organisme, care au ceva in comun: nu isi pot produce singure hrana, fiind obligate sa traiasca in sau pe alte organisme vii (ca plante parazite) sau pe materie organica moarta sau in descompunere (ca plante saprofite).

Increngatura ciupercilor cuprinde peste 100.000 de specii. Dupa modul de organizare si inmultire aceasta increngatura se grupeaza in ciuperci inferioare si ciuperci superioare.

Unul din reprezentantii acestei grupe este Mucegaiul Alb Mucor.Acest tip de mucegai nu provoaca daune grave, dar poate altera alimentele. Mucegaiul alb, are

miceliul unicelular, polinucleat, format din hife ramificate, tubulare, alungite, care se întind ca o pâslă pe suprafaţa mediului nutritiv. Sporii se formează în sporangii sferici, şi se răspândesc cu ajutorul curenţilor de aer.   Mucegaiul alb este foarte răspândit, întâlnindu-se des pe alimente, unde formează o pâslă vătoasă laxă. Ciuperca aderă la o serie de substraturi organice aflate în descompunere.   În condiţii deosebite, în imunodeficienţe, mucegaiul alb, împreună cu alte specii ale genului mucor, poate provoca omuli micoze numite mucormicoze.

INCRENGATURA ASCOMYCOTA – MUCEGAIUL VERDE (PENICILLIUM NOTATUM)

Mucegaiul verde este o ciupercă pluricelulară, care prezintă o împletritură miceliană şi care are ramuri sporifere (conidioforii) ramificate, în formă de pensulă.   Din mucegaiul verde, precum şi din alte specii ale genului Penicillium (Penicillium notatum-mucegaiul gri-verzui), se obţine penicilina, cunoscutul antibiotic.Penicilina G este o substanţă bactericidă, produsa de  mucegaiuri verzi sau gri-verzui, adica de mai multe specii din genul Penicillium. A fost descoperită prima oara de Ernest Duchesne in jurul anului 1896, şi redescoperită accidental de Sir Alexander Fleming în 1928, care a observat că pe culturile de stafilococi contaminate de Penicillium notatum , se formază un cerc lipsit de bacterii. Penicilina este primul antibiotic inventat/descoperit şi al doilea introdus in tratamentul infecţiilor dupa sulfanilamidă. Penicilina comerciala microbiologică se obtine din culturi de Penicillium chrysogenum, iar penicilinele semisintetice (ampicilina, penicilina V, amoxicilina, meticilina etc.) sunt rezultatul modificarii penicilinei G in laborator, cu scopul de a o face fie rezistentă la mediul acid din stomac (pentru administrare orală), mai convenabila decat injecţiile), fie mai rezistentă la acţiunea penicilinazei secretate de bacteriile penicilino-rezistente.

INCRENGATURA BAZIDIOMYCOTA – HRIBUL (BOLETUS EDULIS)

Hribul (Boletus edulis) este o ciupercă de pădure comestibilă, cu piciorul alb, gros şi cu pălăria brună-gălbuie. Este una dintre puţinele ciuperci comestibile Mycorrhiza care creşte în Emisfera Sudică:[1] alături de diferite specii de pin în Africa de Sud şi în apropierea teiului în Noua Zeelandă[2].

Are mai multe denumiri româneşti printre care se numără hrib, mânătarcă, burete (regional), copită, mitarcă, pitarca sau pitoancă. Denumirea de hrib provine din ucrainescul hryb.

Denumirea ştiinţifică, Boletus edulis, provine din rădăcina latină bolet-, care înseamnă „ciupercă superioară” şi edulis, cu sensul de comestibilă, exprimând calităţile culinare ale speciei. Această ciupercă are o aromă distinctă şi un miros plăcut. Are o concentraţie mare de apă în comparaţie cu alte ciuperci comestibile.

INCRENGATURA LICHENOPHYTA (LICHENI)- LICHENUL DE STANCA (RHYZOCARPON

GEOGRAPHICUM)- MATREATA BRADULUI (USNEA BARBATA)

Regnul Animalia (Metazoa)

ANIMALE DIPLOBLASTICE

INCRENGATURA SPONGIERI

Spongierii fosili pot fi identificaţi prin fragmentele conservate de spiculi. Aceştia au forme alungite, secţiune circulară şi canal axial. Forma

spiculilor depinde de forma de conectare a acestora în reţeaua spongierului, astfel sunt monoaxoni, triaxoni. Compoziţia spiculilor este fie carbonatică

fie silicioasă.

INCRENGATURA CELENTERATE

Clasa Hidrozoare – Hidra de apa dulce

Hidra de apa dulce este una din putinele celenterate de apa dulce. Corpul sau este un sac a carui pereti sunt facuti din doua straturi de celule separate de o piele subtire dintr-un material necelular. Tentaculele sunt scobite, in jurul gurii, in timp ce celalta parte a corpului este un disc bazal care in mod normal ancoreaza hidra de o secretie lipicioasa. Au niste celule paralizante cu care captureaza puricii de apa, larvele de insecte, viermii si mormolocii.Hidrele se fixeaza cu un organ de la baza corpului, denumit disc bazal. Ele se pot deplasa lent pe acest disc. Dar, cand trebuie sa se deplaseze repede, hidra se inconvoaie si se prinde cu tentaculele de o suprafata dura. Apoi discul bazal se desprinde si hidra face o intoarcere complecta.

Clasa Scifozoare - Meduza Meduzele ca toate celenteratele, prezinta doua straturi de

celule: unul exterior, de protectie, si unul interior, care delimiteaza stomacul. Intre cele doua straturi se gaseste mezogliea. Aceasta constituie cea mai mare parte a animalului. Diametrul meduzelor poate fi de cativa milimetri sau poate atinge un metru.

Meduzele sunt carnivore, adica se hranesc cu alte animale. In jurul gurii au tentacule. Cu acestea, ele prind prada si o duc la gura. Tentaculele prezinta niste celule specializate, numite nematocisti. Unele dintre acestea inteapa si paralizeaza prada; altele sunt lipicioase si o retin.

Clasa Antozoare - Actiniile sau dediteii de mare (Urticina lofotensis)

- Coralii (Carallium rubrum)

Actiniile sunt viu colorate si au aspectul unor flori crescute pe fundul marii. Diametrul lor variaza de la cativa militimetri pana la aproape un metru. Actiniile stau fixate pe pietre dar se pot deplasa lent.

Actinia este un polip. Ciclul ei de viata nu cuprinde si stadiul de meduza. Dintr-o actinie cresc alte mici actinii, numite muguri, care uneori se desprind de mama. Uneori, actiniile se divid in doua jumatati care se separa.

Ca si meduzele, actiniile au tentacule cu nematocisti. Cand prada ajunge in apropiere, este paralizata. Nematocistii lipiciosi o retin. Apoi prada este inghitita.

Coralii -nume comun pentru membrii unei clase mari de nevertebrate marine caracterizate prin un schelet alcatuit dintr-un strat protectordincarbonat de calciu. Acest schelet se mai numeste si coral. Coralii sunt clasificati in doua subclase, bazate pe diferantele din simetria axialaclasa contine animale coloniale, cu opt tentacule, fiecareavand un schelet intern. Printre ele se gasesc si coralii bici, meduzesi coralii rosii obisnuiesc sa il faca sa sclipeasca. Membrii celorlalte subclase de obicei au sase tentacule, sau multiplu de sase,dar si culorile difera. Ele includ coralii de

stanca sau coralii adevarati.

ANIMALE TRIPLOBLASTICE

INCRENGATURA VIERMILOR LATI (PLATHELMINTHES)

Clasa Turbelariate - Planariile

Cuprinde specii libere, raspandite in apele marine, dulci, si in solul umed (planariile) si specii parazite (teniile si fasciolele)

Au simetrie bilaterala.

Corpul e puternic aplatizat , nesegmentat, in forma de panglica.

Formele libere au la extremitatea cefalica organe de simt, iar cele parazite organe de fixare.

Tegumentul e acoperit cu o cuticula care impreuna cu musculatura formeaza teaca musculo-cutanee.

Cavitatea corpului e plina cu tesut conjunctiv (parenchim).

Sistemul nervos e format din ganglioni cerebroizi situati in partea anterioara si cordoane nervoase longitudinale.

Sistemul digestiv e format dintr-un tub digestiv care comunica cu exteriorul prin orificiul buco-anal.

Respiratia e cutanee.

Sunt indivizi hermafroditi, in general fara stadii larvare (exceptie viermele de galbeaza) ; unele fac schimb de gazde (tenia).

Inmultirea e sexuata. La planarie e prezenta regenerarea.

Clasa Trematode – Viermele de galbeaza (Fasciola hepatica)

Viermele-de-gălbează se găseşte în ficatul oilor dar poate fi găsit şi la alte animale, cum ar fi vaca. Produce boala numită gălbează. Seamănă cu o sămânţă de dovleac de 3-4 cm lungime. Tocmai pentru că este galben, viermele a primit numele vierme-de-gălbează. Are două ventuze pe partea ventrală pe partea ventrală, una în jurul orificiului buco-anal şi celălalt înapoia lui.

Alcătuirea internă este simplă, neavând aparat circulator şi nici respirator. Aparatul digestiv este minimalist; este format din un tub lung şi subţire, cu un singur orificiu buco-anal şi ramificaţii laterale scurte. Acestea facilitează circulaţia substanţelor nutritive, a oxigenului şi a dioxidului de carbon. Excreţia se realizează prin canalicule şi canale excretoare.

Clasa Cestode – Tenia (Taenia solium)

Este un vierme plat, lung de 2 - 5 m; are un scolex de 1 mm diametru, cu patru ventuze si un rostru cu doua coroane de carlige; corpul este impartit in segmente numite proglote, in numar de 800 - 1 000. Proglotele, care se elimina in grupe de 5 - 6, o data cu materiile fecale, contin 20 000 - 30 000 de oua. Gazda intermediara este porcul. Ouale sunt inghitite de porc (domestic sau salbatic) si, o data ajunse in intestin, elibereaza embrionul hexacant, care traverseaza peretele intestinal, trece in circulatie si ajunge in muschi, unde se fixeaza sub forma de

cisticerc. Ingestia carnii de porc cu cisticercoza va determina in intestinul omului eliberarea larvei, care-si va fixa scolexul pe peretele intestinului subtire, iar in 10 saptamani parazitul adult este dezvoltat. Taenia solium poate provoca cisticercoza si la om, daca acesta a inghitit ouale parazitului.

INCRENGATURA VIERMILOR CILINDRICI (NEMATHELMINTHES)

Clasa Rotiferi si Clasa Gastrotrichi

Sunt reprezentate prin specii care traiesc in apele marine si dulci, deplasandu-se cu ajutorul cililor. - coroana de cili din jurul gurii (aparatul rotator), caracteristica rotiferilor, ia in miscare aspectul unei roti, de unde si numele clasei.

Clasa Nematode – Limbricul omului (Ascaris Lumbricoides)

Este un vierme cilindric cu extremităţile ascuţite, de culoare alb-gălbuie şi cu o lungime de 15-20 cm. Prezintă dimorfism sexual, femela fiind mai mare decât masculul. La capătul anterior, limbricul are orificiul bucal, înconjurat de trei buze groase, iar la capătul posterior-orificiul anal. Limbricul este primul din seria animală la care aceste două orificii sunt separate.

INCRENGATURA VIERMILOR INELATI (ANNELIDA)

Clasa Polichete - Nereis

Clasa Polychaeta cuprinde anelide marine, o mica parte de apa dulce si terestra. Corpul lor este format din trei regiuni: prostomiul (capul), trunchiul metamerizat si pigidium. La cap se gasesc orificiul bucal si organe de simt compuse din 1-2 perechi de antene tentaculiforme: 1-2 perechi de ochi, o pereche de organe olfactive, ventral doi palpi, cu care percep gustul, iar lateral cili tentaculari care servesc ca organe tactile. Pe laturi, fiecare metamer din regiunea trunchiului poarta o pereche de

paropode bilobate, cu multi cheti, iar la baza lor se gaseste dorsal si ventral cate un cir. Pe pigidiumul lipsit de parapode se afla anusul si o pereche de cili pigidiali.

Clasa Polychaeta se divide in trei ordine.

Speciile parazite (Nereis pelagica) se gasesc in ordinul Errantia polichete libere, rapitoare; gura este prevazuta cu un faringe exertil

(trompa), armat cu doua maxile puternice; parapodele sunt bine dezvoltate si servesc la locomotie

Clasa Oligochete – Rama (Lumbricus terrestris)

Clasa Oligochaeta cuprinde 2400 specii de anelide la care nu se observa un cap distinct, au rar apendice cefalice si ochi. Pe corp nu exista parapode iar chetii sunt putini si prinsi direct in piele. Oligochetele sunt animale hermafrodite, prevazute cu clitellum. Traiesc in apele dulci sau sunt terestre.

Clasa Oligochaeta cuprinde trei ordine.Viermii speciei Tubifex apartin ordinului Plesiopora - specii de apa dulce, terestre, amfibii si putine marine. Numarul chetilor dintr-un fascicul variaza. Au o pereche de testicule si una de ovare. Porii masculi sunt situati pe segmentul urmator testiculelor.

Speciile Lumbricus apartin ordinului Opistthopora au porii mascului situati mult inapoia segmentelor cu testiculele.

Clasa Hirudinee – Lipitoarea comuna (Hirudo medicinalis) In natura se intilnesc mai mult de 500 specii de lipitori. Se intilnesc de obicei in ape curgatoare. In practica medicinala se folosesc: „lipitoare medicinala”, „lipitoarea farmaceutica” si inca o clasa care se numeste „persiana”, care se gaseste in Asia de Est.

Lipitorile se deosebesc intre ele dupa desenul de pe corp, culoare, marime, forma ventuzelor s.a.

Daca rasfoim istoria, ne putem convinge ca lipitorile se foloseau inca din antichitate pentru tratamentul diferitor boli. Ele au fost folosite si insasi de

Hippocrate, Pirogov si Botkin iar mai apoi de alti medici. In practica folosirii lipitorilor au fost atit ridicari cit si coboriri. Dar un lucru e sigur: lipitorile se uitau atunci cind apareau alte directii in medicina. In timpul lui Paracels s-a uitat de lipitori deoarece au inceput sa intrebuinteze mineralele, veninul si alte lucruri. Dar explozia a trecut si oamenii iarasi si-au adus aminte de lipitori. In secolul nostru in timpul descoperirii antibioticelor iarasi lipitorile au fost date uitarii. Dar vin vremurile cind antibioticele si-au ocupat locul lor in arsenalul procedeelor medicamentoase si iarasi se revine hirudoterapie. Dar in timpul de fata situatia lipitorilor este la un nivel foarte scazut in comparatie cu 200 ani in urma. In urma dereglarii ecosistemei numarul lipitorilor a scazut considerabil.

INCRENGATURA MOLUSTE (MOLLUSCA)

Denumirea de moluşte provine din latinescul molluscus, mollis = moale şi reprezintă principala caracteristică a corpului acestor organisme

Popular moluştele sunt cunoscute sub denumirea de scoici, melci, sepii, caracatiţe. Sunt metazoare celomate protostomiene, cu simetrie bilaterală. În cursul evoluţiei unele au devenit asimetrice.

Clasa Amfineurieni - Chiton

Clasa Gasteropode – Melcul de livada (Helix pomatia)

Melcul (dupa numele stiintific - Helix Aspersa) face parte din increngatura molustelor, fiind inrudit cu scoicile, stridiile si alte astfel de vietati cu cochilie.

Specific pentru aceste gasteropode - cum a fost numita clasa din care fac parte melcii - este faptul ca au corpul format dintr-un singur segment (in latina, gastro=stomac, iar pod=picior). Corpul melcului este lung, umed si alunecos, protejat de o cochilie, care poate avea diferite forme: rotunda, in forma de spirala, inalta - cu varf, sau plata.

Melcii traiesc atat pe uscat - in locuri umbroase, in care este destula umezeala - cat si in mlastini, lacuri sau in mare. Cei de pe uscat nu sunt activi decat noaptea sau in zilele innorate. Cand este soare, melcul se baga in cochilie, protejandu-si astfel pielea pentru a nu se usca. Iarna hiberneaza, facand mici gropi in pamant, in care se ascunde. Durata vietii unui melc variaza intre 5 si 10 ani, dar poate trece si de 15 ani.

Organele cele mai importante ale melcului sunt cele doua perechi de tentacule (ca niste cornite), aflate in partea din fata a corpului. In varful tentaculelor mai lungi se afla ochii, in timp ce tentaculele mai scurte au rol de mirosit si pipait. Fiind foarte sensibile, la cea mai mica atingere a acestor micute “brate”, melcul isi retrage repede corpul, ascunzandu-se cu totul in cochilie.

Tot in partea din fata a “capului” melcilor se afla un fel de prelungire, ca o limba - foarte aspra - pe care sunt siruri de dinti aproape invizibili, cu care melcul roade incet-incet frunzele sau florile. Desi consuma foarte putina hrana, melcii de uscat sunt considerate animale daunatoare pentru livezi si gradini, stricand deseori plantele printre care traiesc.

Clasa Lamelibranhiate – Scoica de lac (Anodonta cygnaea)

Scoicile, o familie numeroasa si ramificata, ai carei membri sunt raspanditi in mai toate lacurile, raurile, marile sau oceanele lumii. Ca toate molustele, scoicile au corpul moale, dar - ca particularitate - sunt dotate (ca si melcii), cu un fel de tegument numit manta, in care se produc substantele din care se formeaza cochilia. Pentru ca aceste moluste isi “construiesc” respectivul invelis de protectie, din carbonat de calciu, cochilia continua sa creasca pe toata durata vietii animalului.

Clasa Cefalopode – Sepia (Sepia officinalis)

Trista si abatuta, fara bucurie de viata, sepia, plange cand vorbeste despre ea, totu-i negru, se simte nenorocita. Indiferenta la preajma si la ai sai. Obosita fizic si psihic, apatica, taciturna, inchisa în ea,  nimic nu o intereseaza, nimic nu o distreaza. „Nostalgica pentru trecut, indiferenta pentru prezent, dar face planuri pentru viitor. ”

Se doreste singura, nu suporta consolarea. Iritabila, se vexeaza usor, nemultumita de ceilalti si de ea insasi. Nu suporta contradictia. Foarte impresionabila, cu nelinisti si frici. Poate fi anxioasa seara ca si Causticum. Somnolenta ziua, mai ales cand sta, insomniaca noaptea, foarte obosita dimineata la trezire. Bufeuri de caldura cu vertij dimineata la trezire. Cefalee cu durere apasatoare în ochiul stang, cu iradiere în occiput, cu impresia ca globii oculari sunt impinsi în afara, agravata clatinand capul sau la efort, ameliorata seara si la aer curat.

Sensibilitate dureroasa a pielei capului, caderea parului. Sensibilitate dureroasa a ochilor seara, cu senzatie de arsura si nisip în ochi, lacrimare dimineata si seara. Pleoape superioare grele si cazande (Gelsemium). Eruptie herpetica a pleoapelor superioare. Intoleranta pentru lumina stralucitoare. Hipersensibilitate la zgomot, acufene. Dureri dentare agravate ora 18-24, cu senzatia de dinti prea lungi, carii dentare, pioree.

INCRENGATURA ARTROPODE (ARTHROPODA)

Artropodele au luat nastere din viermii inelati anelizi, fapt dovedit de segmentarea corpului.Artropodele reprezinta un grup foarte numeros de specii, al caror numar depaseste un milion. Ele se afla raspandite pe toata suprafata Pamantului, fiind intalnite in toate mediile de viata.

Artropodele se caracterizeaza prin aceea ca au picioare articulare, adica formate din mai multe segmente, de unde si denumirea lor:arthron= articul,pus-podos=picior.Avand in vedere anumite caractere morfologice, artropodele se impart in doua grupe: chelicerate, cu clasa arahnide, si antenate, cu clasele crustacee, miriapode si insecte.

Clasa Arahnide – Paianjenul cu cruce (Aranea didema)

Arahnidele sunt artropode adaptate, in general, la viata terestra; numai unele forme, ca o adaptare secundara, duc o viata parazitara. Sunt animale carnivore, dar se intalnesc si forme care se hranesc cu plante.Corpul este alcatuit din cefalotorace si abdomen. Pe cefalotorace sunt prinse toate apendicele, si anume: partru perechi de picioare si doua perechi de maxile. La unele arahnide prima pereche de maxile a suferit modificari, transformandu-se in arme de atac si aparare, cunoscute sub numele de chelicere. Cel mai cunoscut paianjen dintre cei care traiesc in tara noastra este paianjenul cu cruce (Epeira diademata), pe care il intalnim prin locurile mai putin umblate. Aici isi construieste o capcana (panza paianjenului), urzita din fire foarte fine, provenite dintr-o substanta vascoasa, produsa de niste glande numite glande sericigene. Aceasta substanta la contactulcu aerul se intareste.

Un paianjen care prezinta un interes deosebit este paianjenul-de-apa (Argyroneta aquatica). Plasa sa este construita in apa si are forma unui clopot cu gura in jos.In clopot se gaseste aer adus de el de la suprafata intre perisorii de pe corp. Femela depune ouale sub clopot, iar puii de paianjen iesiti din acestea gasesc aici aerul necesar respiratiei.

Clasa Crustacee - Racul de rau (Astacus fluviatilis)

Crustaceele sunt artropode acvaticecare au corpul acoperit cu un invelis alcatuit din chitina impregnata cu carbonat de calciu, numita crusta, de unde si numele clasei.

Racul de rau (Astacus fluviatilis), pe care il intalnim prin iazuri, balti si ape curgatoare. De cefalotorace sunt prinse cele cinci perechi de picioare, primele trei perechi terminandu-se cu cate un cleste; cel de la prima pereche este cel mai puternic. Abdomenul (coada) este alcatuit din segmente. Pe fata ventrala a primelor sase segmente se afla niste apendice abdominale, iar ultimul segment (telsonul) este mai latit, nu are apendice si foloseste la inot. La femela de apendicele abdominale sunt prinse ouale, din care dupa fecundare ies pui asemanatori cu parintii. Ei raman prinsi aici un timp oarecare.

Clasa Miriapode – Urechelnita (Forficuta auricularia)

Miriapodele sunt artropode ale caror corp este compus din segmente numeroase, asemanatoare cu ale viermilor inelati.Sunt forme antenate, iar de fiecare segment al atrnchiunui se afla prinse cate una sau doua perechi de picioare. Se cunosc specii care au 179 de perechii de picioare, de aici a provenit si denumirea clasei:mirii-zece mii; pus,podos-picior.Caracteristic in structura lor remarcam: sistemul nervos este ganglionar scalariform, respiratia traheala, aparatul circulator

reprezentat printr-o inima tubulara asezata dorsal, formata din mai multe camarute (ventriculite) succesive, vase sanguine deschise si sistem lacunar, iar excretia se face prin tuburi Malpihhi.

Dintre miriapodele carnivore fac parte urechelnita (Lithobius forficatus) si scolopendra (Scolopendra morsitans), care traiesc sub frunzisul cazut din paduri, pe sub muschi, pietre, trunchiuri de copaci, etc., unde isi gasesc hrana alcatuita din insecte, rame, paianjeni, melci tineri, etc.Unele scolopendre din regiunile tropicale sunt veninoase, fiind periculoase chiar si pentru om.

Clasa Insecte - Gargarita

Fac parte din familia carabusilor, sunt mica, ovala, am 2 aripi care, atunci cand nu zbor, sunt acoperite de alta pereche de aripi modificate, frumos colorate si stralucitoare, am 2 antene, ochi, gura si 6 picioare cu mai multe articulatii: 2 in fata, 2 lateral si 2 in spate. In stadiul de larva, seman mai mult ca forma cu un aligator cu 6 picioare. Ce culoare am? Am aripi rosii, portocalii sau galbene cu pete mici negre, sau sunt neagra cu pete rosii, portocalii sau galbene. Picioarele si antenele

sunt de culoare neagra. Cand sunt larva, sunt de culoare neagra, galbena sau alba cu pete mici portocalii. Cat de mare sunt? De obicei nu sunt mai mare de 4-8 mm. Cat de mult cantaresc? Sunt atat de usoara, ca nici nu ma simti daca ma tii pe palma. Cum este familia mea? Ca adulti hibernam in numar foarte mare in locuri foarte curate si daca se poate, aparate de vant. Depunem 200 - 1000 de oua galbene din care ies puii in 3-4 zile. La inceput, puii sunt doar niste larve care in aproape 3 luni se transforma in "pupa", adica larvele isi construiesc in jurul lor un nou “ou” in care se dezvolta inca o saptamana pana ajung sa arate ca adultii (au acelasi mod de nastere a puilor ca si fluturii). Cele mai multe specii se inmultesc cu o singura generatie pe an. Larvele se hranesc cu mici insecte de pe plante.

INCRENGATURA ECHINODERME (ECHINODERMATA) – STEAUA DE MARE (FROMNIA MONILIS)

Stelele de mare au forma unor stele latite, ale caror brate se intind treptat in discul corporal si se contopesc cu el.Deoarece organele interne(partea intestinala ,glandele sexuale) ajung pana in brate in cazul sectionarii animalului, nu numai corpul are capacitatea de a regenera bratele dar chiar si un singur brat poate completa corpul intreg cu celelalte brate lipsa.Orificiul bucal se gaseste pe partea inferioara si anusul, daca exista, pe partea superioara.Stelele-de-mare traiesc ca rapitoare in contul diverselor animale mai mari de pe fundul

marin,populat mai ales cu melci si scoici.Steaua-de-mare deschide scoica fixand pedunculii ambulacrari de valve pe care le intind pana cand,in cele din urma, scoica oboseste.Dupa aceasta steaua isi intoarce stomacul peste prada,digerand-o astfel inafara corpului. Curatirea corpului se face cu ajutorul unor clestisori(pedicelarii),care provin din transformarea unor spini de pe corp si se gasesc in numar mare in jurul gurii.Steaua-de-mare comuna este foarte frecventa in Marea Nordului si cei ce se plimba pe litoral pot gasi pe tarm exemplare aruncate la mal de valuri.

INCRENGATURA STOMOCORDATE (STOMOCHORDATA) - BALANOGLOSSUS

Elev:

Sprinceana AndreeaClasa: a IX-a A

Profesor: Pascu Andreea