TEMĂ: METODE DE INVESTIGARE ÎN SOCIOLOGIA JURIDICĂTEMĂ: METODE DE INVESTIGARE ÎN SOCIOLOGIA JURIDICĂ

Ana Camelia MariaAnul III, Drept IDSociologie juridică

1. Considerații generale

Sociologia juridică este una dintre ramurile specializate ale sociologiei, care mai este

denumită în doctrină şi “sociologia dreptului” Atunci când se vorbeşte de sociologie juridică,

este foarte important să se ţină cont de trei aspecte relevante. În primul rând sociologia

juridică studiază dreptul, ca „ansamblu de norme instituite si sancţionate de stat. Al doilea

fapt ce se cuvine a fi menţionat este acela că sociologia privește dreptul ca pe o parte a

realităţii sociale. Al treilea element ce specifică definiţia sociologiei dreptului se referă la

faptul că această disciplină nu-si propune întotdeauna studierea dreptului în totalitatea lui, ci

deseori doar unele aspecte ale acestuia (cum ar fi, legătura dreptului cu politicul, relaţia

dreptului cu morala, delicvenţa juvenilă, criminalitatea, instituţia închisorii, influenţele

socialului asupra rezolvării cazurilor de drept, legătura dintre drept, pe de o parte si controlul

social, pe de altă parte, legitimitatea normelor de drept în conștiința opiniei publice etc.)

raportate si ele la întregul realităţii sociale”.1

Sociologia este o ştiinţă care se foloseşte de propriile metode de cercetare, pentru a

studia fenomenele şi procesele realităţii sociale. Principalele metode la care recurg specialiştii

îşi găsesc aplicabilitatea în toate domeniile specializate ale sociologiei, deci implicit şi în

domeniul sociologiei juridice. Înainte de a trece la prezentarea metodelor folosite în

cercetarea sociologiei juridice, se impune clarificarea unor aspecte de ordin general privind

semnificaţia termenilor de metode şi tehnici de cercetare. Metoda (gr. methodos, cale,

mijloc, mod de abordare) reprezintă modalitatea generală, sistematică de cercetare, de

cunoaştere şi de transformare a realităţii. Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă

metodele. Este posibil ca una şi aceeaşi metodă să se realizeze cu ajutorul unor tehnici

diferite.

1 A. Mihu, Sociologia dreptului, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 1996, p 9-13

1

Sociologia generală şi cea juridică (pentru cunoaşterea realităţii sociale şi respectiv

juridice) iniţiază şi desfăşoară activităţi de investigare a obiectului de studiu, pentru a

descoperi cauzele şi factorii care determină fenomenele sociale (şi cele juridice). O astfel de

cercetare cunoscută sub numele de cercetare etiologică (sau cauzală) are ca scop verificarea

unor anumite ipoteze pentru a stabili relaţiile dintre fenomenele cauza şi efect, ea fiind

denumită si cercetare activă, dorindu-se ca prin rezultatele ei să se îmbunătăţească anumite

situaţii existente în realitatea socială (juridică). O a doua modalitate de cercetare care nu are

ca scop dezvăluirea legăturii cauzale dintre fenomenele sociale este cea de evaluare. Aceasta

are ca obiectiv măsurarea eficacităţii unui anumit sistem juridic, de rezultatele obţinute

legiuitorul ţinând seama în procesul de elaborare a actelor normative şi în procesul de aplicare

a legii.

Posibilitatea investigărilor sociologice este dată de caracteristica fundamentală a

grupurilor umane, aceea a comunicarii verbal-simbolistică, cercetatorul sociolog integrând

direct subiectul de cercetat. De cele mai multe ori sociologia (implicit si cea juridică) prin

metodele de investigare cercetează idei, reprezentări, atitudini, valori, opinii sau intenţiile

oamenilor.

2. Tipuri de cercetări sociologice empirice:

În literatura de specialitate se face distincţie între cercetarea sociologică teoretică

(„sociologia de cabinet”) şi cercetarea sociologică empirică („sociologia de teren”).

Cercetarea sociologică empirică cu caracter preliminar, explorator sau cu amploare şi

profunzime mai reduse poartă numele de investigaţie sociologică. Clasificarea cercetărilor

socioumane empirice2:

a) după scopul cercetării: cercetări descriptive şi cercetări explicative.

b) tot după scopul lor, cercetările socio-umane (sociologice, psihologice,

psihosociologice etc.) mai pot fi clasificate în: cercetări fundamentale (după Thomas Kuhn,

cele trei clase de probleme care epuizează cercetarea fundamentală sunt „determinarea

faptului semnificativ, potrivirea faptului cu teoria şi articularea teoriei”) şi cercetări

aplicative.

3. Clasificarea principalelor metode şi tehnici de investigare a fenomenelor

sociale2 Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 149-169.

2

Traian Rotariu şi Petre Iluţ consideră că ştiinţele umane fac apel, în principal, la cinci

metode de investigare a universului empiric: experimentul, observaţia (propriu-zisă),

analiza documentelor, interviul şi ancheta, din care ultimele patru nu sunt altceva decât

„variante ale observaţiei, dar care, datorită diferenţelor mari dintre ele, pot fi considerate ca

metode de sine stătătoare”.3

Metodele de cercetare în sociologie au fost clasificate de către specialişti, în mai multe

categorii, în funcţie de anumite criterii. 4:

a) după criteriul temporal: metode transversale, care urmăresc descoperirea relaţiilor

dintre laturile, fenomenelor şi proceselor socio-umane la un moment dat (observaţia, ancheta,

metoda sociometrică etc.) şi metode longitudinale, care studiază evoluţia fenomenelor în

timp (biografia, studiul de caz, studiul panel ş.a.);

b) după gradul de intervenţie a cercetătorului asupra obiectului de studiu: metode

experimentale (experimentul sociologic, experimentul psihologic), metode cvasi-

experimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia socială provocată etc.) şi metode de

observaţie (studiul documentelor sociale, observaţia ş.a.);

c) după numărul unităţilor sociale luate în studiu: metode statistice, care se aplică în

cercetarea unui număr mare de unităţi sociale (anchetele socio-demografice, sondajele de

opinie, analizele matematico-statistice) şi metodele cazuistice, care studiază integral unităţi

sociale şi fenomene sociale bine determinate în timp şi spaţiu (biografia, studiul de caz,

monografia sociologică etc.);

d) după locul ocupat în procesul investigaţiei: metode de culegere a informaţiilor

(înregistrarea statistică, studiul de teren, ancheta etc.), metode de prelucrare a informaţiilor

(metode statistice şi matematice) şi metode de interpretare a datelor cercetării (metode

comparative, metode interpretative etc.).

Cadrul cercetării sociologice

Abordând această problematică este necesar să menţionăm că pașii pe care-i parcurge

cercetarea sociologică sunt:

1. alegerea temei de cercetat;

2. stabilirea metodelor si tehnicilor folosite în investigarea ce urmează să se realizeze;

3. desfăşurarea investigării (sau culegerea datelor);

4. analiza datelor culese;

3 Traian Rotaru, Petre Iluţ, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Polirom, Iaşi, 1997, p. 47.4 Septimiu Chelcea, op. cit., p. 48-49

3

5. valorificarea rezultatelor obţinute.

Având în vedere tema lucrării de faţă, dintre toţi aceşti paşi, va fi analizat în detaliu

doar cel de-al doilea, care de fapt reprezintă subiectul temei propuse spre analiză şi anume

metodele şi tehnicile de cercetare sociologică.

Înainte de a prezenta aceste metode, trebuie totuşi menţionat faptul că, cercetarea

sociologică nu se face fără a avea o temă prestabilită care de obicei este dată de anumite

disfuncţiuni din realitatea socială (în cazul sociologiei juridice, din realitatea juridică – de

exemplu; care sunt cele mai comune tipuri de infracțiuni?, care este procentul dintre cei

identificați ca infractori si condamnați? are încredere populația in actul de dreptate al

justiției?, în ce măsură pedepsele severe duc la prevenirea criminalității? ce determină

creșterea criminalității în ultimul deceniu? stabilirea gradelor de aprobare sau dezaprobare

ale populației față de actul de corupție?).

Metodele sociologice de investigare

După stabilirea tematicii cercetării sociologice şi după ce s-au ales ipotezele posibile

care pot fi descoperite, sociologii trec la alegerea metodelor si tehnicilor de investigare.

Sociologia si-a creat propriile metode de cercetare, acestea fiind cunoscute sub numele de

anchete sociale, care constau în investigarea directa a membrilor grupurilor umane, folosind

în egală măsură și alte metode specifice celorlalte științe cum sunt: observația, experimentul și

studiul documentelor. În cadrul anchetelor sociale, tehnicile de investigare sunt chestionarul și

interviul.

a) Observaţia este considerată cea mai veche tehnică utilizată în ştiinţă, inclusiv în

sociologie şi reprezintă activitatea umană de contemplare şi sesizare a comportamentelor şi

evenimentelor studiate ce au loc în mediul social natural. În sociologie, observaţia este

științifică, ea find opera unor observatori pregătiţi, fiind o contemplare intenționată şi

metodică a realității sociale, cu o orientare spre un scop bine determinat.

În funcție de poziţia observatorului faţă de grupul social studiat observația este: directă

(sau nemijlocită) când între observator şi grupul studiat neinterpunându-se nimic, acesta fiind

în contact cu realitatea socială. Acest mod de observaţie este cel mai valoros pentru că oferă

informaţii cu valoare de fapte şi constituie materialul cel mai bogat, divers şi nuanţat pentru

analize colective specifice ştiinţelor sociologice şi observaţie indirectă, atunci când se face

folosind opiniile altor observatori, aşa cum este în cazul studiului documentelor.

După cum cercetătorul se integrează sau nu în grupul studiat, observaţia este non-participativă

(rămâne în afara grupului şi colectează datele care îl interesează) sau participativă (sociologul

se implică activ în viaţa cotidiană a membrilor grupului). Practica sociologică a demonstrat că

4

acest gen ultim de observaţie este cel mai eficient faţă de celelalte categorii de observaţii şi

chiar faţă de celelalte metode de investigare cum sunt chestionarele şi interviurile, deoarece

observatorul poate sesiza şi culege date adevărate. Pentru reuşita observaţiei participative

specialiştii recomandă respectarea următoarelor reguli: stabilirea unei “graniţe” precise între

observator şi grupul observat; respectarea normelor de convieţuire ale grupului studiat;

observatorul să nu şocheze grupul studiat prin cunoştintele pe care le posedă, prin vocabularul

folosit, fără să lase impresia că este o autoritate; să nu forţeze prin nimic situaţia observată

pentru a obţine date; să descopere liderii formali sau informali ai grupului studiat.

Obiectul observaţiei în sociologia juridică este realitatea juridică formată din

fenomenele şi procesele juridice care definesc societatea în momentul desfăşurării

investigaţiei.

b) Experimentul

A doua metoda importanta de investigare folosita in sociologie o constituie

experimentul care este de fapt o observatie dirijata de observator prin aceea ca se intervine

in desfasurarea fenomenului sau procesului observat prin schimbarea conditiilor, fie prin

introducerea din afara a unor variabile sau factori noi. Daca observatia este o contemplare a

unui fenomen care nu s-a repetat, experimentul poate fi reconstituit si repetat ori de cate ori

este nevoie pentru a verifica ipotezele inițiale în situația în care de la prima încercare aceasta

nu s-a realizat.

În literatura de specialitate se recomanda parcurgerea, pas cu pas, a mai multor etape

pentru ca experimentul sa fie eficient, şi anume: stabilirea ipotezelor; crearea condițiilor de

observație; stabilirea si supravegherea grupului de control; introducerea factorilor externi;

stabilirea consecințelor acestora; controlul si dirijarea variantelor urmărite; elaborarea pe

baza verificării ipotezelor si concluziilor teoretice a acțiunilor practice.

Valoarea experimentelor este mai mare decât a observațiilor deoarece experimentele

verifică cu precizie ipotezele, în timp ce, de cele mai multe ori, observațiile lasă mereu dubii

și locuri goale. În schimb, experimentele se realizează mai greu decât observațiile, fie din

motive etice sau juridice, fie din cauza cheltuielilor ridicate care le impun.

c) Anchetele sociologice

Dacă observaţia şi experimentul sunt metode de cercetare pe care le găsim şi la alte

ştiinţe (cum sunt cele ale naturii) metoda anchetei este specifică sociologiei unde realitatea

5

investigată conţine oameni cu care sociologul investigator intră într-o relaţie de comunicare

prin limbaj.

Etimologic franțuzescul “enquette” este rădăcina cuvântului ancheta, care presupune

ascultarea oamenilor pentru a verifica existenţa sau inexistenţa unui fapt sau a unei situaţii.

Metoda “anchetei”, prin cele două instrumente de investigare: interviul si

chestionarul apelează la eşantioane de oameni, întrebându-i asupra unor probleme de interes

sociologic, ale căror răspunsuri sunt ulterior analizate şi structurate pe diferite criterii. Pe

aceasta baza se vor formula concluzii (adevăruri de valoare) care vor fi folosite de factori de

decizie în domeniul cercetat (juridic în cazul sociologiei juridice).

1. Interviul

Interviul reprezintă o „tehnică de cooperare verbală între două persoane

(anchetatorul si anchetatul), pe baza căreia se pot obţine informaţii, date, mărturii, de la cel

anchetat. Interviul sociologic surprinde un proces de comunicare prin care se obţin

informaţii cu privire la o serie de fapte, fenomene, evenimente”5

În literatura de specialitate s-au realizat mai multe clasificări ale interviurilor

stabilindu-se că cele mai utilizate forme de interviuri sunt:

- interviuri faţă în faţă sau prin telefon (în cazul acesta se pierd însă o serie de aspecte

pe care anchetatorul le sesizeză doar într-o discuţie directă cu interlocutorul);

- interviuri structurate, semistructurate sau nestructurate (în funcție de gradul de

libertate în formularea întrebărilor de către sociolog);

- individuale şi de grup (în funcţie de numărul persoanelor participante la interviu).

Specialiştii atrag atenţia că pentru a obţine rezultate bune în folosirea interviului,

trebuie să respecte următoarele reguli: o singura întrebare, un singur răspuns; întrebări precise

si simple; durata interviului sa fie scurta, în funcție de pregătirea și personalitatea

interlocutorului; evitarea cuvintelor cu dublu sens; întrebările să se refere la aspecte concrete;

- evitarea formulărilor pentru ca la întrebările puse să nu se dea răspunsuri monosilabice, de

genul da sau nu.

Practica dreptului utilizează o formă aparte de interviu, în activitatea de urmărire

penală. Procedura desfășurării acestuia si caracterul său obligatoriu sunt reglementate de

prevederile Codului de Procedură penală.

5 M. Voinea, Sociologie generală şi juridică, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000, p.56

6

2. Chestionarul reprezintă a doua metodă de investigare folosită în anchetele

sociologice, care consta în formularea unui set de întrebări ce se adresează subiecţilor pe

problematica studiată.

Spre deosebire de interviu unde sociologul şi interlocutorul au un contact nemijlocit,

în cazul chestionarului, întrebările se pun pe un formular (de obicei pe hârtie) sau la

calculator, cu privire la domeniul studiat, fără ca sociologul să intre în contact cu subiectul şi

de cele mai multe ori, subiectul este scos din mediul său.

d) Analiza documentelor

O altă metodă de cercetare sociologica este cea documentară sau analiza (studiul)

documentelor. Ea reprezintă de fapt, tot o observație dar o observație indirectă.

Cu ajutorul ei sociologii (prin consultarea diferitelor documente oficiale sau

particulare) suplinesc lipsa unor informații care nu pot fi obținute prin celelalte metode de

cercetare sociologică.

Atunci când se apelează la această metodă, trebuie avut în vedere că documentele cu

conținut sociologic poartă amprenta personalității celor care le-au întocmit și nu în ultimul

rând sunt particularizate de condițiile istorice din perioada căreia îi aparțin.

Cele mai folosite documente în cadrul investigațiilor sociologice sunt: situațiile

statistice; arhivele oficiale formate din documente calitative ca analize, procese-verbale,

rapoarte de activitate, directive; documente ale unor persoane cum sunt scrisorile, jurnalele,

memoriile sau autobiografiile; documente auxiliare în care sunt incluse alături de lucrările

literare, presa, documentele fotografice, cinematografice și cele fonetice.

Din perspectivă juridică prezintă interes analiza documentelor juridice care fac dovada

unui anumit context istoric, a unei anumite realități. Un loc aparte ocupă analiza practicii

judiciare la un moment dat sau a practicii unei instanţe (judecătorie, tribunal, curte de apel) în

decursul timpului, cu referire la o problemă juridică determinată (rezilierea contractului,

revendicarea imobilelor preluate abuziv de stat s.a.).

Anchetele sociale se întreprind prin intermediul eșantionului care reprezintă acea

parte a grupului social studiat, stabilită prin diferite procedee și a cărei investigare conduce la

concluzii care vor putea fi exploatate la ansamblul colectivului de origine. Operația prin care

se stabilește eșantionul reprezentativ dintre membrii grupului social investigat se numește

eșantionare.

Pentru ca activitatea de cercetare sociologică să fie eficientă, indiferent de metoda de

cercetare care a fost folosită, după ce etapa culegerii datelor s-au epuizat, echipa de sociologi

7

care efectuează investigarea trece la etapa analizei datelor (folosindu-se tabele, scale,

reprezentări grafice) și în final la redactarea concluziilor care se vor prezenta factorilor de

decizie.

Sociologia este o știință care se folosește de propriile metode de cercetare pentru a

studia fenomenele şi procesele realităţii sociale. Principalele metode la care recurg specialiştii

(observaţia, experimentul, ancheta sociologică, analiza documentelor) îşi găsesc

aplicabilitatea în toate domeniile specializate ale sociologiei, deci implicit şi în domeniul

sociologiei juridice. În mod evident, anumite particularităţi sunt prezente în raport de

realitatea care face obiectul studiului sociologic, împrejurare care este valabilă si pentru

sociologia dreptului.

În concluzie se poate remarca faptul că, în investigarea fenomenelor juridice,

sociologia juridică face apel la metodele de cercetare ale sociologiei generale, pe care însă le

adaptează la specificul realităţii sociale a dreptului. Dintre metodele sociologiei juridice

obţinute prin adaptarea metodelor sociologiei generale la specificul realităţii sociale a

dreptului amintim: experimentul legislativ, ancheta socio-juridică, analiza sociologică a

jurisprudenţei, monografia juridică, sondajul de opinie legislativă,

scalarea atitudinii cetăţenilor faţă de lege şi justiţie etc.6

BIBLIOGRAFIE

1. Sociologie juridică, suport de curs pentru ID, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu,

Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu;

2. A. Mihu, Sociologia dreptului, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 1996;

3. Traian Rotaru, Petre Iluţ, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Polirom, Iaşi,

1997;

4. Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative,

Editura Economică, Bucureşti, 2001;

5. Mariana Voinea, Sociologie generală şi juridică, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000;

6. Ion Vlăduţ, Introducere în sociologia juridică, Editura Lumina Lex, 2000.

6 Ion Vlăduţ, Introducere în sociologia juridică, Editura Lumina Lex, 2000, p. 17-18.

8