MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Academia de studii economice a Moldovei

Facultatea Științe Economice

Catedra Finanțe și Asigurări

Referat

Tema: Analiza rezultatelor financiare ale întreprinderii

Elaborat: Russkii Sergiu gr. BA-135

Verificat: Margineanu Aureliu

Lector superior

Chişinău 2015Indicatorul care permite caracterizarea activităţii realizate de întreprindere din punct de

vedere cantitativ şi calitativ este profitul. El reflectă câştigul în formă bănească obţinut de cei

care desfăşoară activităţi economice, fiind considerat o recompensă a factorilor de producţie

utilizaţi de către întreprinzători.

Nivelul profitului arată gradul de eficienţa a activităţilor, a folosirii activului şi pasivului

economic, adică a capitalului economic şi celui financiar. Orice activitate este eficientă atunci

când se compensează eforturile (cheltuielile) şi se obţine un excedent sau profit.

Din punct de vedere al reglementărilor legale în vigoare profitul reperezintă o suma

globală formată din două componente:

- profit legitim sau legal- ce reflectă surplusul monetar obţinut prin respectarea

prevederilor legale privind reflectarea tuturor veniturilor şi cheltuilelilor agentului

economic şi a modalităţii de calcul;

- profit nelegitim sau nelegal- respectiv suma de bani însuşită fără a fi creată o valoare

economică (obţinută prin încălcarea voită sau nu a legalităţii, prin neînregistrarea

tuturor veniturilor realizate, majorarea nejustificată a cheltuielilor, sustragerea de la

plata unor impozite sau taxe, specularea ambiguităţilor din legislaţie, întocmirea unor

declaraţii de impunere false, evidenţe duble etc.).

Întreprinzătorii se confruntă cu anumite riscuri în obţinerea profitului datorită unor

dificultăţi reprezentate de imposibilitatea aprecierii exacte a evoluţiei pieţelor, a preţurilor, a

mărimii cererii, procurarea factorilor de producţie necesari în cantităţile şi la preţurile optime,

condiţii dificile de comercializare. În acest sens se pot manifesta: riscul datorat modificărilor

tehnologiilor utilizate în obţinerea produselor ca urmare a necesităţii asimilării progresului tehnic

(întreprinderea nu poate evita atragerea noutăţilor tehnologice, deoarece utilizarea unor capacităţi

de producţie învechite pot determina o eficienţă scăzută, o diminuare a puterii în lupta

concurenţială şi poate duce chiar la faliment); riscul financiar, juridic şi politic deoarece

activitatea întreprinderilor poate fi frânată sau reorientată în funcţie de schimbările sociale,

economice, politice şi financiare; riscul de piaţă determinat de incertitudinea comercializării

tuturor produselor obţinute (vânzarea este dependentă de opţiunile consumatorilor- valoarea de

piaţă a bunurilor fiind cea recunoscută de aceştia, de veniturile populaţiei, de nivelul preţurilor).

Ca urmare, profitul poate fi privit şi ca o compensaţie a întreprinzătorului pentru riscurile pe care

le poate înregistra în desfăşurarea activităţii economice, materializate în pierderea capitalului .

Deci, profitul apare şi ca o recompensă ce i se cuvine întreprinzătorului pentru:

asigurarea contra riscurilor; folosirea capitalului propriu; efortul său de conducere; capacitatea sa

de a organiza producţia, comercializarea şi distirbuirea corespunzătoare a mărfurilor.

În afara profitului normal, în practica economică şi financiară unele întreprinderi pot

obţine şi diferite forme de supraprofit. În acest sens se pot menţiona:

profitul de monopol ce se obţine ca efect al menţinerii de întreprindere a poziţiei de

monopol pe piaţă;

supraprofitul generat de inovaţiile imitative şi imitativ- creative;

supraprofitul obţinut ca urmare a utilizării unor condiţii naturale şi poziţii favorabile;

supraprofitul determinat de creşterea valorii anuale a fondului de comerţ;

supraprofituri determinate de inflaţie, activităţi speculative etc.

Profitul este impozabil, el fiind disponibil numai după plata obligaţiei fiscale aferente

(impozitul pe profit). Astfel, profitul efectiv se determină prin diminuarea profitului obţinut cu

impozitul pe profit. Ceea ce rămâne la dispoziţia agentului economic reprezintă profitul admis

(statul este cel care instituie nivelul impozitului pe profit şi deci partea din profitul brut ce

rămânne la disppoziţia agenţilor economici).

Profitul reprezintă o formă a produsului net ce rămâne la dispoziţia

întreprinzătorului pe baza căruia se asigură autofinanţarea, dezvoltarea

activităţii, resursele pentru cointeresarea personalului.

Importanţa deosebită a profitului derivă din funcţiile sale. Practica economică atestă că în

economiile moderne profitul îndeplineşte simultan mai multe funcţii.

Profitul devine o sursă importantă de autofinanţare şi se consideră un ,,element motor de

dezvoltare’’ al întreprinderii care finanţează în mod obişnuit activităţi de producţie, asistenţă

socială, cultură. El poate fi investit în aceeaşi activitate, dar poate fi orientat în susţinerea altor

activităţi noi prin intermediul acţionarilor.

În acelaşi timp el este o pârghie financiară de întărire a gestiunii economice a

întreprinderii pentru amplificarea rezultatelor financiare, fiind un indicator al eficienţei activităţii

economice indiferent de forma de proprietate. În acest sens, profitul îndeplineşte funcţia de

stimulare a activităţii desfăşurate, întrucât este un obiectiv esenţial al acesteia.

Profitul este indicatorul calitativ de orientare generală şi de decizie managerială a unei

activităţi rentabile ce stimulează iniţiativa în formarea surselor necesare promovării progresului

tehnic, dar şi asumarea riscurilor ce apar prin participarea pe o piaţa concurenţială. Deci, profitul

îndeplineşte funcţia de control asupra activităţii desfăşurate, fiind considerat un barometru al

calităţii acesteia.

Întrucât este utilizat ca o măsura a performanţei, profitul avizează întreprinzătorii şi

acţionarii asupra necesităţii sporirii eforturilor privind activitatea de economisire a factorilor de

producţie, stimularea activităţii de inovare, crearea de noi produse, atragerea progresului tehnic,

îmbunătăţirea tehnologiilor de fabricaţie, sporirea calităţii produselor obţinute.

Profitul evidenţiază şi exprimă eficienţa cu care sunt combinaţi factorii de producţie de

către orice întreprindere pe diferite trepte organizatorice. Mărimea acestuia influenţează bogăţia

întreprinderii, îndeplinind funcţia de amplificare a capitalului ei.

În concluzie, profitul este un indicator ce trebuie să stimuleze în permanenţă

întreprinderile în desfăşurarea activităţii la nivelul previzionat şi cu respectarea cerinţelor pieţei,

în obţinerea unor produse de calitate superioară care răspund cerinţelor clienţilor.

În scopul orientării acţiunii lor agenţii economici trebuie să dispună de informaţii cât mai

ample ce caracterizează activitatea desfăşurată. În cadrul acestora locul cel mai important revine

mărimii şi dinamicii profitului care sunt relevate de mai mulţi indicatori între care masa şi rata

profitului sunt cei mai importanţi.

Masa profitului este suma totală dobândită sub formă de profit de un agent economic, de

o ramură sau de economia unei ţări şi se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare şi cost sau

ca diferenţă între venituri şi costuri.

Acestea se pot calcula, de asemenea, pe produs, constituind un reper foarte important pentru

selecţionarea tipurilor de produse ce sunt sau urmează să fie realizate de întreprindere.

Relaţiile de calcul sunt următoarele:

P=VT−CT

în care: VT- venituri totale; CT -costuri totale.

Acest indicator trebuie să fie o mărime pozitivă, mai mare ca zero. Dacă este o mărime

diferită de zero dar negativă, este vorba de pierdere iar întreprinderea care o înregistrează se

poate confrunta cu dificultăţi majore ce pot duce la faliment.

Rata profitului se determină ca un raport procentual între masa profitului şi volumul

capitalului, costurile făcute pentru obţinerea acestuia, sau cifra de afaceri.

Rpr=PC

x 100 sau Rpr=P

CAx100 sau Rpr=

PCT

x100

Rata profitului reflectă gradul de rentabilitate pe produs, agent economic, ramură sau

economia naţională. Ea este un indicator deosebit de important pentru orientarea structurii

activităţii economice pe bunuri, ramuri şi subramuri, fiind căutate cele care oferă o rată cât mai

înaltă.

Atât mărimea cât şi dinamica ratei profitului sunt influenţate de numeroşi factori. Dacă se

urmăreşte modul de calcul al masei şi al ratei profitului, se desprinde concluzia că acesta

sintetizează, direct sau indirect rezultatele întregii activităţi desfăşurate într-o întreprindere,

inclusiv influenţa mediului economic în care ea acţionează şi la care trebuie să se adapteze sau

să-l transforme pentru a-i fi cât mai favorabil.

Cel mai important factor este masa profitului ca venit al întreprinderii, între aceasta şi

rata profitului relaţia fiind direct proporţională. Masa profitului are la rândul său, o condiţionare

complexă, între modalităţile de sporire ale acesteia remarcându-se:

a) diminuarea costurilor de obţinere a produselor prin sporirea nivelului productivităţii

muncii sau a randamentului factorilor care influenţează volumul rezultatelor,

diminuarea cheltuielilor materiale, accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului,

selectarea factorilor de producţie utilizaţi, etc.

b) majorarea preţului de vânzare al bunurilor obţinute, lucrărilor executate sau

serviciilor prestate pe fondul menţinerii sau chiar al diminuării costurilor de

producţie ;

c) optimizarea volumului, structurii şi calităţii producţiei, care acţionează asupra masei

profitului atât separat, cât şi în ansamblul lor;

d) optimizarea proporţiei în care se remunerează posesorii factorilor de producţie.