UNIVERSITATEA “GEORGE BARITIU” FOCSANI

Facultatea de Stiinte Economice, specializarea Contabilitate si Informatica de Gestiune anul I , frecventa redusa.

Disciplina: Macroeconomie

Sanse de reintregare a somerilor peste 40 de ani

-2010-

Proiect realizat de :Pop Florentina Mihaela , anul I de studiu.

Cuprins:

1.SOMAJUL - CONCEPT ŞI FORME DE PREZENTARE2.CAUZELE SOMAJULUI3.CONSECINTELE SOMAJULUI4.PROBLEMATICA SOMAJULUI IN ECONOMIA CONTEMPORANA5.POLITICI DE COMBATERE A SOMAJULUI - ( SANSE DE REINTREGARE A SOMERILOR )6.PROGRAME DE REINTREGARE A SOMERILOR DE PESTE 40 DE ANI 6.1. Informarea şi consilierea profesională 6.2.Formarea profesională 6.3.Finanţarea formării şi perfecţionării profesionale a şomerilor 6.4.Stimularea incadrarii persoanelor care au varsta peste 45 ani, a intretinatorilor unici de familie, a persoanelor cu handicap, a persoanelor care mai au 3 ani pana la varsta de pensionare .( Subvenţionarea locurilor de muncă ) 6.5.Consultanţă pentru începerea unei afaceri 6.6.Stimularea mobilităţii forţei de muncă 6.7.Serviciul de creditare7.CONCLUZII SI PROPUNERI8. BIBLIOGRAFIE

2

1.Familia

Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

1.1Formarea

După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, şi mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinereţe a arătat înclinaţie spre agnosticism, apărându-i evidentă "incovenienţa existenţei". În timpul studenţiei a fost în mod deosebit influenţat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages şi Martin Heidegger, precum şi de filozoful rus Lev Şestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages.

2.Primele volume

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi

3

Sfinţi (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la faţă a României a fost autocenzurat în ediţia a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretenţioase şi stupide".Nevoia resimţită atunci de generaţia tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraţionaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influenţat viziunea tânărului Cioran. Deşi nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[1] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler şi justifică provocator Noaptea cuţitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie şi ruşine, această viziune[2], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereţii, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va fi încheiată în 1945, când se stabileşte definitiv în Franţa.

3.Opera franceză

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franţa cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisăîn limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversaţiei cu numeroşii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreţinut o vastă corespondenţă, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.

Epuizând încă din tinereţe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică şi speculaţiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele", va constata mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influenţat de mişcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existenţialistă (sub varianta ei românească, cu accente creştine şi mistice, "trăirismul").

4.Tematica operei

Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente şi senzaţii violente. Preocupat de problema morţii şi a suferinţei, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supravieţuirii. Tema alienării omului, temă existenţialistă prin excelenţă, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: "Să fie oare pentru noi existenţa un exil şi neantul o patrie?"Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârşitul civilizaţiei, ameninţarea Răului, refuzul consolidării prin credinţă, obsesia absolutului, viaţa ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaştea bine din vastele sale lecturi şi mai ales din autorii şi memorialiştii perioadelor de decadenţă, de unde reflecţiile marcat gnostice şi antimoderniste, oarecum în linia

4

spengleriană, asupra destinului omului şi civilizaţiei. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile şi nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producţie şi reproducţie irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparenţă şi prin triumful artificialului.Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinereţe. Dacă idiomul francez i-a potolit excesele şi i-a dăruit secretul formei şi al formulării, rădăcinile sale româneşti i-au procurat seva care a dat strălucire operei sale.

5.Citate representative

Între o palmă şi o jignire, suportăm întotdeauna mai bine palma. - EcartèlementCred în salvarea umanităţii, în viitorul cianurii... - Syllogismes de l’amertumeE lucru de mirare că perspectiva de a avea un biograf n-a făcut pe nimeni să renunţe la a avea o viaţă. - Syllogismes de l’amertumeToate apele au culoarea înecului. - Syllogismes de l’amertumeSingurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul. - Amurgul gândurilorSperanţa e o virtute a sclavilor. - Précis de décompositionEste evident că Dumnezeu era o soluţie şi că nu vom mai găsi niciodată o alta la fel de satisfăcătoare. - CahiersObiecţie împotriva ştiinţei: această lume nu merită să fie cunoscută. - Syllogismes de l’amertumeSuntem toţi nişte farseuri: supravieţuim problemelor noastre. - Syllogismes de l’amertumeNu scrii pentru că ai ceva de spus, ci pentru că vrei să spui ceva. - EcartèlementGânditorul de primă mână meditează asupra lucrurilor; ceilalţi, asupra problemelor. - De l'inconvénient d'être néN-ar trebui să scriem cărţi decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăzni să le mărturisim nimănui. - De l'inconvénient d'être néLa Zoo. Toate animalele au o ţinută decentă, cu excepţia maimuţelor. Simţi că omul e pe-aproape. - EcartèlementSă fi comis toate crimele, cu excepţia aceleia de a fi tată. - De l'inconvénient d'être néDacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalţi, am dispărea într-o clipită. - De l'inconvénient d'être néO civilizaţie începe să decadă în momentul în care viaţa devine unica ei obsesie.Vin dintr-un colţ de Europă unde efuziunile, lipsa de reţinere, confesiunea, mărturisirea imediată, nepoftită, impudică sunt de rigoare, unde toţi ştiu totul despre toată lumea, unde viaţa în comun se reduce la o spovedanie publică, unde secretul este de neimaginat, iar volubilitatea frizează delirul.[3]Mărturisesc că am privit cândva ca pe-o ruşine apartenenţa la un popor oarecare, la o colectivitate de învinşi, cu origini asupra cărora nicio iluzie nu-mi era permisă. - Ispita de a existaOpinii, da; convingeri, nu. Acesta e punctul de plecare al mândriei intelectuale. - Aveux et anathèmesNu are convingeri decât acela care n-a aprofundat nimic. - De l’inconvénient d’être néNu merită să te sinucizi, deoarece o faci întotdeauna prea târziu. - Syllogismes de l’amertume

6.O particularitate onomastică: iniţiala M.

Curând după debutul francez, Cioran începe să-şi semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că iniţiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, iniţiala "M." din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real şi a fost adoptată de filozof exclusiv din raţiuni fonetice şi de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei şi traducătoarei sale Sanda Stolojan, în

5

limba franceză prenumele Emile are o rezonanţă calină, în totală opoziţie cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la E.M. Forster şi a adoptat iniţiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînţelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicţionar şi articole de enciclopedie menţionând încă şi astăzi existenţa unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului. (Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, Bucureşti, ed. Humanitas, 1996, p. 191.)

7.Post scriptum de dincolo de moarte După moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curţii de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviinţă. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află şi un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câţiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepţional interes pentru editori şi cititori, şi probabil ultima scriere inedită a filozofului.

8.Bibliografie completă

8.1Opera în limba română

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, corespondenţă, fragmente)Pe culmile disperării, Bucureşti, 1934Cartea amăgirilor, Bucureşti, 1936Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, 1936Lacrimi şi sfinţi, Bucuresti, 1937Amurgul gîndurilor, 1940Îndreptar pătimaş, ed. Humanitas, Bucureşti, 1991Singurătate şi destin (antologie de texte îngrijită de Dan C. Mihăilescu, cu articole publicate în presa interbelică), ed. Humanitas, Bucureşti, 1992Scrisori către cei de-acasă, ed. Humanitas, Bucureşti, 1995Mon pays/Ţara mea (scris în franceză, textul apare pentru prima oară în România, în volum bilingv), ed. Humanitas, Bucureşti, 1996[modifică]

8.2Opera în limba franceză

Volume de autor

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, traduceri din română sau fragmente din celelalte volume, apărute separat)OEuvres (Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949Syllogismes de l'amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952La Tentation d'exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956

6

Histoire et utopie (Istorie şi utopie), Paris, Gallimard, 1960La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979Exercices d'admiration: essais et portraits (Exerciţii de admiraţie: eseuri şi portrete), Paris, Gallimard, 1986Aveux et anathèmes (Mărturisiri şi anateme), Paris, Gallimard, 1986.Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris, Gallimard, 1992.Bréviaire des vaincus (Breviarul învinşilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993.L'âge d'or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefaţă de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997.Solitude et destin (Singurătate şi destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 şi 1943)Des Larmes et des Saints (Lacrimi şi sfinţi), 1937, traducere din limba română şi prefaţă de Sanda Stolojan, Paris, L'Herne, 1986Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont, Paris, L'Herne, 1990Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000.Ébauches de vertige, (Schiţe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement)Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris, L'Herne, 1991Valéry face à ses idoles (Valery faţă în faţă cu idolii săi), Paris, L'Herne, 1970 (reluat din Exercices d'admiration)Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra gândirii reacţionare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeţei la antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco, la ed. du Rocher, în 1957)Vacillations (Clătinări), 1970, illustraţii de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998.Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880-1938. L'Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986 (retipărire)L'Élan vers le pire (Elanul către rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988.

9.Antologii

Cioran, Emil (ed.) Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceza si note de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997Cioran (antologie)Cioran si muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996.

9.1Convorbiri, interviuri

E. M. CIORAN, Sylvie JAUDEAU, Entretiens (Convorbiri), Paris, ed. Corti, 1990Entretiens (Convorbiri), Paris, Gallimard, 1995.E. M. CIORAN, Mariana SORA, Cioran jadis et naguère, Entretien à Tübingen (Cioran astăzi şi ieri, O convorbire la Tübingen), Paris, L'Herne, 1988

7

Gabriel Liiceanu, Constantin Chelba, Exerciţii de admiraţie, film de televiziune, transmis de Televiziunea Romana în 1992Gabriel Liiceanu, Sorin Ilieşiu, Apocalipsa după Cioran, film de televiziune, comercializat pe casetă video.

9.2Monografii despre Cioran

Philippe Tiffreau, Cioran ou la Dissection du gouffre (Cioran sau disecţia hăului), ill. Santiago Arranz, Jacques Barry, Sergio Birga et al., Paris, Henri Veyrier, 1991Gabriel Liiceanu, Itinéraires d'une vie: E. M. Cioran (Itinerariul unei vieţi: E. M. Cioran), urmat de Les continents de l'insomnie: entretien avec E.M. Cioran (Continentele insomniei: dialog cu E.M. Cioran), ediţia românească se numeste Apocalipsa după Cioran), traducere de Alexandra Laignel-Lavastine, Paris, Michalon, 1995.Patrice Bollon, Cioran l'hérétique (Cioran ereticul), Paris, Gallimard, 1997Fernando Savater, Eseu despre Cioran, ed. Humanitas, 1999Livius Ciocârlie, Caietele lui Cioran, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2000Ion Vartic, Cioran naiv şi sentimental, ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 2000Armel Guerne, Lettres de Guerne à Cioran 1955-1978 (Scrisorile lui Guerne către Cioran 1955-1978), prefaţă Charles Le Brun, Lectoure, le Capucin, 2001.Sylvie Jaudeau, Cioran ou le Dernier Homme (Cioran sau Ultimul om), Paris, José Corti, 1990, 2001Nicole Parfait, Cioran ou Le défi de l'être (Cioran sau provocarea fiinţei), Paris, Desjonquères, 2001Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco, L'oubli du fascisme (Cioran, Eliade, Ionesco, Uitarea fascismului), Paris, P.U.F., 2002George Bălan, Emil Cioran, la lucidité libératrice? (Emil Cioran, luciditatea eliberatoare?), prefaţă, cronologie şi note de Alain Cophignon, Paris, J. Lyon, 2003.Simona Modreanu, Le Dieu paradoxal de Cioran (Dumnezeul paradoxal al lui Cioran), Monaco, 2003.Simona Modreanu, Cioran, Paris, Oxus, 2003.Coll., Seine et Danube, nr. 1, Cioran inédit (Sena şi Dunărea, nr. 1, Cioran inedit), Paris, Esprit des péninsules, 2003, cuprinde: "Spengler et Cioran: des philosophies parallèles" (Spengler şi Cioran: filozofii paralele), Marta Petreu, "Cioran et la fin de l'histoire" (Cioran şi sfârşitul istoriei), Marian V. Buciu, "Les Cahiers de Cioran" (Caietele lui Cioran), Livius Ciocârlie; şi un text inedit tradus de A. Paruit: La tragédie des petites cultures (Tragedia culturilor mici))Marta Petreu, Un trecut deocheat sau Schimbarea la faţă a României, Ed. Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2004.Livius Ciocârlie, Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei, editura Humanitas, 2005Roland Jaccard, Cioran et compagnie (Cioran şi compania), Paris, P.U.F., 2005.Friedgard Thoma, Pentru nimic în lume. O iubire a lui Cioran, traducere Nora Iuga, Est Editeur, 2005, 151 pag, corespondenţă.Bernd Mattheus Cioran: Porträt eines radikalen Skeptikers Berlin: Matthes & Seitz, 2007 ISBN 978-3-88221-891-6Nicolae Turcan, Cioran sau excesul ca filosofie, cuvânt înainte de Liviu Antonesei, Ed. Limes, Cluj, 2008.Ciprian Vălcan, La concurrence des influences culturelles francaises et allemandes dans l'oeuvre de Cioran, Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2008.

9.3Comentarii în diverse studii

8

Mathurin MAUGARLONNE [François GEORGE], À la rencontre des disparus (La întâlnirea cu cei disparuţi), Paris, Grasset et Fasquelle, 2004.Nancy HUSTON, Professeurs de désespoir (Profesorii disperării), Arles, Actes Sud /Montréal, Léméac, 2004 (Wittgenstein, Schopenhauer, Beckett, Cioran, Améry, T. Bernhardt, printre alţii).Gérard BOCHOLIER, Les Ombrages fabuleux (Umbrele fabuloase), Bordeaux/Chauvigny, L'escampette, 2003ANNABA, Bienheureux les stériles (Fericiţi cei sterili), Toulon, Presses du Midi, 2002.Guido CERONETTI, Le Silence du corps (Tăcerea corpurilor), trad. André Maugé, postfaţa: Lettre à l'éditeur, CIORAN(Scrisoare editorului, CIORAN), Paris, Albin Michel, 1984Didier NORDON (dir.), L'ennui. Féconde mélancolie (Plictisul. Fecunda melancolie), Paris, Autrement, 1998.Norbert DODILLE, Gabriel LIICEANU (eds.), Lectures de Cioran (Lecturi din Cioran), (Centre culturel français de Iasi) (Centrul cultural francez din Iaşi), Paris, L'Harmattan, 1997COLL., Le Vide: expérience spirituelle en Orient et en Occident (Vidul: experienţă spirituală în Orient şi în Occident), Paris, Hermès, 1969Rupert Guth, Die Philosophie der einmaligen Augenblicke: Überlegungen zu E. M. Cioran. Königshausen & Naumann, Würzburg 1990.Cornelius Hell, Skepsis, Mystik und Dualismus. Eine Einführung in das Werk E. M. Ciorans. Bouvier, Bonn 1985.Till Kinzel, "Autorenporträt Emil Cioran", în: Sezession 16 (Februar 2007), 6-10.Thomas Knöfel; Klaus Sander (ed.), Cafard: Originaltonaufnahmen 1974–1990. (CD) supposé, Köln 1998.Richard Reschika, E. M. Cioran zur Einführung, Junius, Hamburg, 1995.Fernando Savater, Versuch über Cioran Raben-Verlag, München, 1985.Peter Sloterdijk, Der selbstlose Revanchist. In: Nicht gerettet: Versuche nach Heidegger, Suhrkamp, Frankfurt, 2001.Thomas Stölzel, Ein Säulenheiliger ohne Säule: Begegnung mit E. M. Cioran, Droschl, Wien, 1998.Friedgard Thoma, Um nichts in der Welt: Eine Liebe von Cioran, Weidle, Bonn, 2001.William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Anul 7, Nr. 1/1995, pp. 42-55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, Anul 42, Nr. 10/1995, pp. 921-928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, în: Magyar Filozófiai Szemle, Nr. 1-2-3/1996, pp. 274-291.)Bernd Mattheus, "Sein Leben verunstalten. Émile Cioran, die Eiserne Garde und die Versuchung des Faschismus", în: Lettre international (Berlin) Nr. 63/2003.Patrice Bollon, Cioran, der Ketzer, Suhrkamp, Frankfurt, 2006.Franz Winter, Emil Cioran und die Religionen. Eine interkulturelle Perspektive., Bautz (Interkulturelle Bibliothek), Nordhausen, 2007.Emile M. Cioran, Ein Gespräch: geführt von Gerd Bergfleth, Konkursbuchverlag, Tübingen, 1985.E.M. Cioran; Ein Gespräch mit Sylvie Jaudeau, Erker Verlag, St Gallen, 1992.Nicolae Turcan, "Cioran şi religia. Partea îngerului", Tribuna, nr. 128, 1-15 ian 2008.Nicolae Turcan, "Dumnezeul plagiat", Tribuna, nr. 135, 16-30 apr. 2008.Giovanni Rotiroti, Il demone della lucidità. Il «caso Cioran» tra psicanalisi e filosofia, Rubbettino, 2005.Cosmin Pascu, Dumnezeu: teroristul inocentei umane?

10.Filozofia in viata si opera sa

"Aveam saptesprezece ani si credeam in filosofie. Tot ce nu avea legatura cu ea mi se parea pacat sau abjectie"(2, pag.248) marturiseste Emil Cioran la inceputul unui capitol din "Tratatul de

9

descompunere", scris la 38 de ani. Mirat de lumea care i se asternea vederii, se abandoneaza filosofiei, cu toate ca o considera impersonala, ca neexprimand nici autenticitatea filosofului, a ganditorului, nici ritmul fiintei umane. Filosofia ca neliniste impersonala este solutia tuturor celor care fug si se ascund de exuberanta vietii, viata nu se poate evita prin explicatii, prin filosofari; viata trebuie traita, indurata, iubita sau urata, adorata sau temuta, intr-un amestec alternant de fericire sau oroare dat de insusi ritmul fiintei, de toate oscilatiile si disonantele acesteia. Filosoful nu risca nimic, rostul lui este sa exprime ganduri, rod al ratiunii, care insa nu egaleaza maretia vietii descrisa prin muzica, literatura, poezie; universul se descrie, nu se discuta. Problemele adevarate ale vietii incep acolo unde filosofia, prin ratiune, abdica in fata Necunoscutului, a imprevizibilului, a dezastrului. Filosofia este zadarnica, definitiile date de ea sunt numai o fatada, un rezultat al disperarii omului in fata neantului. Lucrurile sunt inselatoare pentru ca sunt raportate ori la simturi, care pot sa fie iluzorii, ori la ratiune, care prin logica interna poate da gres, conceptele pe care le foloseste nefiind operante.

Filosofia are insa unele particularitati care-i dovedesc atat eficienta cat si limitele; meritul ei este de a surprinde numai generalul din lucruri iar limitarea se reduce la individual. Ceea ce filosoful exprima este individualul; necesitatea cunoasterii generalului, ca mod de functionare al socialului fiind singurul scop onest al filosofiei. Indreptata catre general, filosofia ar putea da un sens comun teoriei si practicii, muncii fizice si celei intelectuale. Existenta, redusa la esenta ei, este aceeasi din toate timpurile iar rezultatele stiintelor nu ar putea modifica pozitia metafizica a omului, profunzimea exprimarii trairilor si a filosofarii fiind – dupa Cioran – independenta de eruditie. Revelatiile vremurilor trecute sunt traduse pe alte planuri de gandire, intuitiile originare sunt exploatate prin mijlocirea ultimelor cuceriri ale gandirii. Ca scop al filosofarii, totul pare nimicnicie si vanare de vant, viata parand o lancezeala intre clar si obscur, destinul – in calitate de carnaval temporal – implacabil ca un epitaf: totul ar dovedi nimicnicia omului. Urand josnicia lumii existente, Cioran isi marturiseste asteptarea pentru un nou univers intr-o stare in care existenta si non-existenta ii sunt egale si asemenea.

Omul este nefericit sau ipocrit:

" Daca sunt oameni fericiti pe acest pamant, pentru ce nu urla, pentru ce nu apar in strada sa-si strige bucuria in tipete nebune si neincetate?... Daca exista fericire in lume, ea trebuie comunicata." (1, pag.171).

Ceea ce i se ofera omului in existenta este ori interiorizarea, ori exteriorizarea, aparenta, nesemnificativul lucrurilor, daca sunt privite ca atare, in ele insele. Semnificatia lucrurilor se dezvaluie numai prin interiorizarea faptelor brute, fapt care le vitalizeaza, existenta devenind in acest mod un pretext cu o anume semnificatie, o teleologie obiectiva neputandu-se construi si justifica decat pe o suma de iluzii care sunt direct sesizabile si demascabile de luciditate. Cei pentru care lumea este exterioara, oferindu-le doar o obiectivitate rece, traiesc indiferent, viata fiind pentru ei o suma de ocazii pierdute, ei neputand depasi starea de vizualitate a vietii, ei ramanand numai la suprafata lucrurilor, izolati de lucruri, neputandu-le asimila si trai. Excesul de subiectivism nu poate duce decat la megalomanie sau autodenigrare, preocuparea subiectiva ducand la autodistrugere. Numai iubirea de oameni care e naturala si spontana, rezultata din daruire fireasca si elan irezistibil, din umanism, poate comunica o intimitate calda si senina.

Fericirea, ca si nefericirea, provin din interiorul fiintei umane, totul depinzand de rasfrangerea in constiinta a actiunilor, de amplificarile interne si de acuratetea sensibilitatii : a fi constient de asta duce la luciditatea necesara perceperii corecte a realitatii. Luciditatea nu duce neaparat la fericire, ci la un grad mai mic de nefericire; luciditatea corecteaza exagerarile sau anticiparile sensibilitatii.

10

Pentru a ajunge la un grad mai mic de nefericire este necesara o educatie, un efort launtric persistent; educatia pentru a ajunge la fericire este ineficienta si sterila, neexistand nici o modalitate voluntara pentru aceasta. Prin constienta, in fericire simti ca lumea trebuie sa fie asa cum este; in nefericire, lumea trebuie sa fie oricum, dar nu asa cum este:

"Niciodata nefericirea nu va putea ajunge la generozitatea in care sa-si recunoasca in mod absolut intunericul propriu, pentru a vedea eventualele lumini ale lumii" (1, pag.182).

Autocontrolul nefericirii provoaca mai putine nelinisti, o suferinta mai stapanita, o "mascare aristocratica" a consumarii intime. Compatimirea este un semn de superficialitate datorat unui sentiment care nu angajeaza; mila si consolarea sunt ineficace.

Notiunile de bine si rau sunt relative, imposibil de delimitat in mod clar, dar si imposibil de a te dispensa de intrebuintarea lor. Aprecierea unei actiuni ca buna sau rea se face prin prisma unor criterii morale iar morala a devenit extrem de complexa si contradictorie pentru ca valorile ei nu sunt fixate explicit, ci prin termeni vagi:

"...Din moment ce realitatea este irationala in esenta sa, ce rost mai are sa cauti norme ca sa delimitezi binele de rau, ce rost mai are sa distingi ceva?" (1, pag.95).

Eternitatea nu duce nici la triumful binelui nici la triumful raului; eternitatea niveleaza si anuleaza totul, suferinta si placerea consumandu-se subiectiv, nici o creatie neputand atinge un triumf final, o victorie definitiva. Conceptul obiectiv al eternitatii nu are nici un sens pentru individul subiectiv, cu existenta finita.

"Experienta eternitatii depinde de intensitatea trairii subiective, iar nu de obiectivitatea substantiala sau de durata continua. Intrarea in eternitate nu se poate realiza decat intr-o transcendere a timpului, prin sustragerea de la raportarea continua a clipelor una de alta. Este necesara o lupta dramatica si intensa cu timpul, pentru ca, odata depasit mirajul succesiunii momentelor, sa mai ramana numai trairea exasperanta a clipei, care sa te avante de-a dreptul in vesnicie" (1, pag.98).

Viata apare ca o succesiune de momente, de clipe iar eternitatea este clipa; eternitatea este absenta succesiunii timpului. Cand spatiul si timpul nu mai conteaza, istoria, ca succesiune de trecut, prezent si viitor, nu mai are nici o importanta: "atunci pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea aceasta, pentru ce sa avem prieteni si aspiratii, sperante si visuri?" (1,pag.10). Si isi raspunde cateva randuri mai jos: pentru a nu fi singuri in momentul mortii.

Moartea, ca ceva scarbos, singura obsesie care nu poate fi voluptuoasa, revine obsedant totusi in filosofia lui Cioran, alaturi de agonie, suferinta, eternitate. Nu se poate vorbi despre moarte decat in contextul vietii, moartea ca realitate autonoma fata de viata nu exista. A intra in moarte inseamna a gasi in existenta un drum catre moarte, o regiune aparte a firii unde omul se elibereaza pe el insusi de el insusi. A trai fara sentimentul mortii inseamna a trai inconstient, neatent la prezenta vesnica si tulburatoare a mortii. Transcendenta mortii se obiectiveaza numai in urma interiorizarii sentimentului mortii drept cauza exterioara a rationalizarii faptelor vietii, a certitudinii imanentei mortii. A trai cu constiinta mortii ca fapt imanent este posibil prin gandirea vietii ca inaintare catre moarte; cand insa revelarea mortii este foarte puternica, prezenta ei nu lasa loc naivitatii, bucuriei, voluptatii de a trai.

Constiinta agoniei demasca nulitatea si nesemnificativul acesteia dar a avea constiinta agoniei si inaintarii in moarte inseamna luciditate extrema, inseamna a privi viata si moartea eliberate de

11

iluzii. Viata ca o lunga agonie, ca un drum catre moarte este de fapt o alta formulare a dialecticii demonice a vietii care naste forme pentru a le distruge intr-o succesiune irationala; problema salvarii, a mantuirii ramane o simpla problema care nu merita pusa.

Revelarea imanentei mortii in viata se realizeaza prin boala sau stari depresive; prin boala, moartea este prezenta in viata, starea de boala ne leaga de realitatile metafizice; boala are o misiune filosofica, aceea de a arata iluzoriul sentimentului de eternitate a vietii si fragilitatea acesteia. In starile normale de sanatate, moartea este considerata ca venind din exteriorul fiintei; starile depresive nu reveleaza numai existenta ca obiectivitate sensibila, ci si moartea. Interiorizarea descopera in subiectivitate o regiune unde viata se imbina cu moartea, o regiune a transcendentului si irationalitatii. Senzatia de prezenta a mortii in structura vietii induce sentimentul de neant in fiintare, lucru dovedit de frica de moarte, imanenta mortii in viata este un semn al triumfului final al neantului asupra vietii, credinta in eternitate dovedindu-se iluzorie.

Toate formele de frica au la origine aceeasi pecete a fricii de moarte in diverse manifestari, o frica absolut organica ce nu poate fi inlaturata rational. Chiar si credinta in nemurire este ghidata pe acest drum tot de frica de moarte, in speranta ca valorile vietii vor putea fi salvate. Dar in existenta nu este posibila salvarea; in non-existenta, in neant nici atat. Toata problema mortii se reduce la constiinta subiectiva a mortii; pentru cel care nu are aceasta constiinta, neantul nu are nici o importanta.

Marea povara a rationalitatii, prezenta mortii si a neantului, lipsa unei finalitati a vietii, lipsa salvarii, ar fi imposibil de suportat daca n-am avea posibilitatea de a termina oricand cu toate prin sinucidere. Forta de a o lua de la capat in fiecare zi e data de libertatea de a ne sinucide. Ideea de a putea face aceste lucru, multimea mijloacelor, usurinta de a face aceasta da o oarecare superioritate si posibilitate de control a existentei; cel care nu s-a gandit la sinucidere macar o data dovedeste – dupa Cioran – slabiciune. Contradictia dintre rationalitate – prin care este posibila sinuciderea – si instinctualitate – cea care se impotriveste sinuciderii – dezvolta o stare conflictuala interna : reflectia asupra vietii descopera ca instinctualitatea si normele morale ne-au condus viata, franand inspiratia si libertatea de miscare. Religia a interzis sinuciderea : era o forma de nesupunere in fata zeilor, de depasire a limitelor mantuirii; alte argumente valabile impotriva sinuciderii nu sunt sau nu s-au gasit inca din aceasta perspectiva. Sinuciderea este caracteristica numai omului, nici un animal nu o are; sinuciderea este caracteristica rationalitatii, depasind instinctele, refuzand eternitatea si supunerea oarba. Ispita imanenta a naturii umane care nu poate accepta neantul – simpla constatare a unor porunci nu este supranormativa instinctelor – care isi castiga si dovedeste libertatea; gandul siuciderii ramane totusi unul pozitiv.

Exista o vointa de a trai dar si o vointa de a muri care trebuie sa fie suficient de puternica pentru a duce la actul real. Ispita, tentatia este diferenta dintre posibilitate si instinctualitate, dintre libertate si datorie morala, este libertatea dusa la limita. Sinuciderea devine o problema de libertate, nu de morala : a iesi din scena cand piesa nu iti mai place sau te plictiseste :

"Inteleptii antici, care se sinucideau pentru a-si dovedi maturitatea, creasera o disciplina a sinuciderii pe care modernii au pierdut-o. Sortiti unei agonii fara geniu, nu suntem nici autorii trairilor noastre extreme si nici arbitrii despartirilor noastre intru vesnicie; sfarsitul nu mai e sfarsitul nostru"(2, pag.62).

Nu actul exterior al sinuciderii conteaza ci libertatea interioara care face sinuciderea posibila : via libertatis a vietii. Diferenta dintre a nu fugi de moarte si actul sinuciderii o face Isus, care a suportat

12

rastignirea deoarece stia ca numai prin sacrificiul sau propriu pot triumfa ideile sale. Isus ii creeaza lui Cioran un sentiment ambiguu:

"Detest in Isus tot ce e predica, morala, idee si credinta. Sa ne fi dat pace si sa nu ne mai fi tulburat cu atatea idealuri si credinte. Caci idealuri si credinte au atatia. Iubesc la Isus momentele de indoiala si de regret, clipele cu adevarat tragice din existenta lui, care nu imi par nici cele mai interesante si nici cele mai dureroase"(1, pag. 150).

"Constiinta a facut din animal om si din om demon, dar ea n-a facut inca din nimeni un Dumnezeu, in ciuda lumii care se mandreste de a fi omorat unul pe cruce."(1,pag. 186).

Iubirea este vazuta ca o forma de comuniune si de intimitate, legata de fenomenul irationalitatii dar si de cel al spargerii barierelor individuatiei. In sentimentul iubirii se simte atat specificul cat si universalul, in sensul atingerii unui vag indefinit dar orientat catre o singura fiinta, catre un singur obiect asupra caruia se rasfrange iubirea. Participarea universala presupune obiectul prin aceea ca el este un simbol al totului; accesul total presupune un acces individual. Orice iubire adevarata reprezinta o culme careia sexualitatea nu-i rapeste nimic din inaltimea ei, sexualitatea fiind si ea o culme care atinge un paroxism extatic unic. Iubirea, cu cat e mai intensa, mai concentrata, cu atat se limiteaza mai mult ca intindere, cerand individualul, unicul; farmecul unei iubiri intense este de a gasi mister intr-o singura fiinta, de a descoperi sau inventa un infinit intr-o existenta individuala finita. Sentimentul iubirii imbina in persoana iubita transcendenta si intimitatea intr-un complex simultan in care sexualitatea ocupa o pozitie care tine de realul subiectiv dar si imaginativ. Iubire spirituala intre sexe diferite nu exista, ea fiind doar o subiectivare a transfigurarii persoanei iubite care doar da iluzia spiritualitatii.

"Iubirea – omeneasca sau divina – aduce pe aceeasi treapta toate fapturile: a iubi o tarfa sau a-l iubi pe Dumnezeu presupune aceeasi simtire; in amandoua cazurile urmezi impulsul creaturii. Doar obiectul se schimba." (2,pag.198)

Sensibilitatea pentru frumos ca implinire formala si armonica se dezvolta cu atat mai puternic cu cat omul este mai aproape de fericire; aspectele negative intensifica farmecul armoniei si al splendorii. Totul in frumusete isi gaseste o ratiune interna, un echilibru intern si o justificare totala. A vedea frumusetea lumii ar insemna sa afirmi ca lumea trebuie sa fie asa cum este. Fenomenul estetic prezinta absolutul intr-o forma anume, obiectivand infinitul in forme limitate, prezinta forma absolutului doar simturilor. Despre imposibilitatea reala ca acest lucru sa se intample nu ne dam seama in momentul contemplarii frumosului; sau este posibil ca absolutul sa fie prezentat intr-o forma anume dar numai in sufletul celui dominat de emotia estetica, in clipa viziunii frumosului. De aici iluzia existentei unui ideal de frumusete in lume.

Irationalitatea in filosofia lui Cioran apare intr-un dublu aspect : ca dinamism orb refuzand orice ierarhie de valori si ca realitate asimilata intr-un mod de viata naiv, multumitor, echilibrat. Viata, fiind irationala in esenta sa, nu are un sens; salvarea este posibila numai prin experienta naiva a irationalului, care situeaza omul in imanenta substantiala a vietii. Prin constiinta, reflexivitate si interiorizare, irationalul poate fi depasit, dar numai in gandire; prin biologic omul apartine tot irationalului. Omul este astfel constituit incat el cere o ierarhizare a valorilor, o scara de valori si o suma de criterii; in irationalismul vietii, a evolutiei fara scop, aceasta cerinta ramane o simpla exigenta, decelabila numai prin irational.

Aflat pe culmile disperarii – culmi nu neaparat inaltimi, ci si prapastii, culmile vazute ca extreme – filosoful Emil Cioran nu mai stie nimic; sau constata ca nu stie nimic pentru ca nu este in lume nici

13

un principiu consistent sau un criteriu valabil pentru a sti ceva; lumea nu merita a fi cunoscuta. Ramane insa un singur lucru care il mai poate salva pe om in absenta unor valori adevarate: iubirea. Sa iubesti totul, sa te simti responsabil pentru tot, sa plangi cand te gandesti la oameni, chiar si atunci cand iubirii i se raspunde cu dispret si indiferenta : cam asta e iubirea, dar si salvarea. Iubirea poate aduce lumina in suflet iar atunci intunericul si prapastia nu vor mai fi o atractie, o tentatie. Dar pentru a avea acces la lumina totala trebuie sa fi scapat de dialectica si antinomia lumina- intuneric, ajungand la autonomia absoluta a luminii. La ce bun, insa, daca lumina are valoare numai raportata la intuneric; sau daca lipsa intunericului nu este lumina.

"Oricat m-as lupta pe culmile disperarii, nu vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc iubirea, chiar daca disperarile si tristetile ar intuneca izvorul luminos al fiintei mele, deplasat in cine stie ce colturi indepartate ale existentei mele." (1,pag.203)

14