Etica virtutilorUna dintre teoriile etice standard la care se raporteaza argumentele specialistilor de astazi n business ethics este asa-numita virtue theory - etica virtutilor, o varianta actualizata a ideilor expuse cu multe secole n urma de catre Aristotel n Etica nicomachica.Aristotel distinge valorile-scop, pretuite si urmarite pentru ele nsele, si valorile-mijloc, pretuite si urmarite n vederea atingerii altor scopuri mai nalte. Spune el, chiar la nceputul cartii: "Apare nsa o deosebire n ceea ce priveste scopurile urmarite: uneori ele constau n activitatea nsasi; alteori, dincolo de activitate, sunt vizate opere finite" (Aristotel, 1988, p. 7) Numind valoarea "bine", Aristotel considera ca binele suprem, deci valoarea-scop prin excelenta, este fericirea, ntruct toti oamenii vor n mod natural sa fie fericiti si nimeni nu urmareste sa dobndeasca fericirea ca mijloc pentru altceva, ci numai ca scop n sine. "Desavrsit n mod absolut este scopul urmarit ntotdeauna pentru sine si niciodata pentru altceva. Un asemenea scop pare sa fie fericirea: pe ea o dorim totdeauna pentru sine si niciodata pentru altceva ..." (ibidem, p. 16) Acest eudaimonism1 aristotelic pare foarte atractiv pentru toata lumea, de vreme ce putini ar fi dispusi sa nege ca doresc sa fie ct mai fericiti cu putinta. si totusi, calea catre fericire pe care o descrie Aristotel nu este ctusi de putin usor de parcurs si la ndemna oricui. n primul rnd, Aristotel ne spune ce nu este adevarata fericire. Nu este cautarea placerii si evitarea suferintei - asa cum sustin diferite variante de hedonism2, propuse de catre filosofii cinici, cirenaici, epicurieni sau stoici - caci placerea este insatiabila, discontinua, capricioasa, ne consuma timpuriu puterile vitale si ne nrobeste. Fericirea nu nseamna nici acumularea de avutie, goana dupa faima sau putere. Aristotel nu predica asceza; dimpotriva, el spune apasat ca, pentru a fi fericit, omul are absoluta nevoie de sanatate si de placerile firesti ale vietii, de bunastare si de siguranta materiala a zilei de mine, precum si de independenta unui cetatean liber, stapn pe propria vointa si bucurndu-se de anumite drepturi garantate. Aristotel sustine nsa ca fericirea nu poate fi atinsa de catre oamenii unilaterali si marginiti, care urmaresc cu obstinatie o singura forma de satisfactie n viata, ntruct acestia iau drept valoare-scop (placerea, faima, avutia sau puterea) ceea ce nu poate fi dect un mijloc n vederea fericirii. Ce este fericirea n viziunea lui Aristotel? n primul rnd, el precizeaza faptul ca fericirea nu este o stare momentana, o clipa trecatoare de multumire, ci o conditie durabila si stabila, dobndita de catre individ pe termen lung, pna la sfrsitul zilelor sale; "pentru ca - spune Aristotel - asa cum cu o rndunica nu se face primavara, la fel o singura zi sau un scurt rastimp nu fac pe nimeni absolut fericit" (ibid., p. 18). (Vom vedea ca etica n afaceri face deseori referire la aceasta distinctie fundamentala ntre profitul rapid, nsa datorat hazardului si cteodata obtinut pe cai nu tocmai onorabile, pe de o parte, si profitul consolidat pe termen lung, datorita unor decizii manageriale chibzuite si de nalta probitate morala.) n Metafizica lui, Aristotel face o distinctie fundamentala ntre potenta si act. Totul apare pe lume ca o suma de puteri virtuale, iar devenirea n natura si n societate nu este altceva dect un proces de realizare sau actualizare a acestor puteri virtuale. Embrionul este un om potential, iar nasterea copilului, cresterea si educatia lui, duc la formarea unui om n adevaratul sens al cuvntului. Un bloc de marmura contine n forma lui bruta o multime de potentialitati - poate fi o coloana dorica, o piatra funerara sau o statuie; ce fel de statuie, depinde de ideea sculptorului care o ciopleste, precum si de ndemnarea lui artistica. Fericirea, n viziunea aristotelica, reprezinta maxima actualizare a potentei din fiecare individ, nflorirea lui ca om sau maxima realizare a umanitatii din fiecare. n acest sens, fericirea nu este o calitate n sine. Nu putem spune ca un ins este fericit n sensul n care el este brunet sau blond, corpolent sau costeliv, scund sau nalt. Fericirea este starea sau conditia stabila a omului care dobndeste si amplifica anumite valori-mijloc, numite de catre Aristotel virtuti. Termenul aristotelic de aret, tradus n limbile moderne prin "virtute", are anumite semnificatii aparte, care scapa traducerii. Aret nseamna n primul rnd "excelenta", adica maxima actualizare a esentei specifice a unui lucru sau a unei vietati. n acest sens, "virtutea" unui cutit consta n a fi ascutit, elastic, rezistent, usor de mnuit etc.; prin aceste calitati, cutitul serveste ct se poate de bine scopului pentru care a fost faurit de catre mestesugar. "Virtutea" unui cine de paza consta n dezvoltarea unor calitati precum fidelitatea fata de stapn, inteligenta, curajul, forta, agilitatea etc., caci aceasta este esenta lui. "Virtutea" unui medic se masoara prin stiinta lui de a pune diagnosticul corect si de a recomanda tratamentul cel mai eficient etc., deoarece n aceasta consta misiunea sau functia sociala a oricarui medic. n ce consta esenta umana, adica suma calitatilor specifice prin care o vietate si merita numele de om? Ce trasaturi sunt definitorii pentru umanitate? Dupa Aristotel, omul se defineste n primul rnd ca zoon noetikon - "animal rational" - si n al doilea rnd ca zoon politikon - "animal social". Altfel spus, primul atribut prin care omul se deosebeste de toate celelalte vietuitoare este ratiunea; totodata, tine de firea omului ca el sa se formeze si sa traiasca mpreuna cu semenii lui, n societate. Pornind de la aceasta definire a "esentei" umanitatii, Aristotel distinge doua tipuri de virtuti omenesti. Cele dianoetice tin de partea intelectuala a omului; ele se nvata prin exercitiul mintii, precum geometria, istoria sau poezia, si ne sunt utile mai ales n ceea ce astazi am denumi cariera profesionala. Cele mai importante din punct de vedere moral sunt virtutile etice. n greceste, ethos nseamna deprindere sau obicei. Prin urmare, dobndirea virtutilor etice presupune, pe lnga exercitiul ratiunii, si o ndelungata practica, un exercitiu staruitor n actiune. Asa cum nu putem nvata sa cntam la un instrument muzical ori tainele unui anumit sport fara exercitiu, tot astfel nu putem sa devenim curajosi, drepti, cinstiti, sinceri sau marinimosi numai citind sau ascultnd prelegeri despre aceste virtuti si ntelegnd cu mintea despre ce este vorba, ci trebuie sa practicam toata viata curajul, dreptatea sau marinimia.Particularitatea cea mai pregnanta a eticii aristotelice consta n faptul ca ea nu pune de loc accent pe reguli sau norme. Aristotel nu formuleaza nici o lista de norme morale, - de genul: "Sa nu furi!", "Spune adevarul!", "Respecta-ti promisiunile!" etc., - norme a caror aplicare consecventa ar duce catre fericire. Aristotel recomanda virtutile etice sau, am spune noi, valorile morale cardinale: curajul, dreptatea, cinstea si marinimia, considernd ca, prin ndelungata exersare a acestor virtuti se formeaza omul de caracter care, prin natura lui dobndita, ca actualizare a potentei sale de umanitate, se deprinde ori se obisnuieste sa actioneze spontan numai potrivit acestor valori. Omul de caracter nu are nevoie sa i se tot spuna "Fa asa! - Nu fa altfel!", deoarece bunele lui deprinderi l fac sa urmeze de la sine calea virtutii, singura ce duce spre adevarata si meritata fericire. si totusi, Aristotel formuleaza un principiu etic general, de natura sa ne orienteze n luarea deciziilor corecte si n automodelarea prin exercitiu a virtutilor. Virtutea, spune Aristotel, "este calea de mijloc ntre doua vicii, unul provocat de exces, celalalt de insuficienta" (ibid., p. 41) Cunoscut ca aurea mediocritas n latineste sau ca regula a "caii de mijloc", acest principiu recomanda evitarea oricarui exces n tot ceea ce facem. Orice virtute cunoaste doua manifestari extreme, n egala masura potrivnice deplinei noastre mpliniri. Curajul, de pilda, se manifesta ca lasitate atunci cnd este prea putin ori ca temeritate sau nesabuinta atunci cnd prisoseste. Dreptatea poate exagera fie prin prea multa toleranta sau ngaduinta, fie prin excesiva severitate. n toate situatiile, omul virtuos trebuie sa respecte masura potrivita, sa evite manifestarile extreme si sa tina calea de mijloc ntre acestea. Mai concret, cel care, prin firea lui, este ndemnat sa fie mai degraba las, trebuie sa si autoimpuna efortul de a dovedi mai mult curaj n viata. Dimpotriva, cel pe care propria fire l face sa si asume riscuri nebunesti, e mai degraba sfatuit sa ncerce a fi mai ct temperat si mai chibzuit n felul de a se comporta n situatii riscante. Dupa cum se poate vedea, n pofida vechimii lor, ideile lui Aristotel sunt pe ct se poate de rezonabile si, de aceea, nca ntrutotul actuale. si totusi, exista si destule limite sau anacronisme n etica aristotelica, pe care teoreticienii de astazi - asa-numitii neo-aristotelieni - trebuie sa le depaseasca. De unde stim ca virtutile cardinale chiar sunt cele predicate de catre Aristotel? Lista virtutilor pe care le recomanda urmasii sai de astazi e cu mult mai lunga, incluznd valori precum loialitatea, respectarea promisiunilor, altruismul, responsabilitatea sociala etc. Dar limita principala a eticii virtutilor n varianta ei originala nu i apartine, de fapt, lui Aristotel, ci lumii n care traia, lume de mult apusa si de neregasit astazi. Aristotel se raporta la democratia ateniana, cultivnd idealurile etice ale aristocratiei ateniene.3 Lumea n care traia Aristotel era nca o lume relativ omogena, bine fixata n niste tipare traditionale, cu o cultura fara conflicte majore, generate de o prea mare diversitate. La ntrebarea - chinuitoare pentru noi - "Ce este curajul?", vechii greci nu aveau nevoie de o definitie savanta, ci se puteau raporta la niste modele exemplare, pretuite sau chiar venerate de toata lumea, fie acestea personaje mitice, din poemele homerice, precum Agamemnon sau Ahile, fie personalitati glorioase din istoria grecilor, precum Epaminonda sau Solon. Ce nsemna pentru greci sa fii drept? Sa actionezi precum Priam sau Pericle. Ce nsemna istetimea? Sa fii descurcaret ca Ulysse. (n treacat fie spus, noi am avea multe ezitari n a lua viclenia lui Ulysse drept o virtute majora.) Elementul esential n educatia morala la Aristotel nu este studiul erudit, pur intelectual, ci imitatia modelelor exemplare, care arata prin faptele si modul lor de a fi ce nseamna sa fii un om virtuos. "Spusul povestilor e mijlocul principal de a face educatie morala" (MacIntyre, 1998, p. 139).Din pacate pentru certitudinile noastre morale, noi traim astazi ntr-o lume cu totul diferita, extrem de diversa, avnd de ales ntre niste modele exemplare foarte diferite, chiar incompatibile si, prea adesea, nevrednice de urmat. Mass media ne intoxica fara preget cu fastul fara masura si cu stralucirea goala a unor staruri din sport, muzica de consum, vedete din lumea filmului sau a modei, cu opiniile de multe ori tembele, cu opulenta si impertinenta unor politicieni calare pe val sau cu suficienta si cinismul unor oameni mbogatiti peste noapte si pe cai ct se poate de dubioase. Criminalii n serie si hotii sau mafiotii se bucura de mult mai mare notorietate dect laureatii Premiului Nobel sau medicii si profesorii eminenti, a caror activitate este incalculabil mai onorabila sub aspect moral si mai binefacatoare sub aspectul utilitatii ei sociale. Iata de ce pentru noi este cu mult mai complicat si mai dificil sa ne definim reperele valorice si virtutile demne a fi cultivate, spre binele individului si al societatii deopotriva. Pentru a raspunde la ntrebari precum "Care sunt virtutile esentiale?" si, pentru fiecare n parte, "Care sunt modele cele mai potrivite?" noi avem nevoie de o analiza critica a "ofertelor" alternative si de sustinerea cu argumente rationale a fiecarei optiuni pe care o consideram mai buna dect toate celelalte. n pofida acestor limite si anacronisme, etica virtutilor se dovedeste n numeroase contexte relevanta pentru analistii problemelor specifice de etica n afaceri. De exemplu, "virtutea" specifica a unui businessman sau manager presupune competenta, autoritate, flexibilitate, tact, putere de decizie rapida etc., dar, mai presus de toate, un bun businessman sau manager este acela care, prin initiativele sale, realizeaza un profit ct mai important. nsa nimeni nu poate fi si nu trebuie sa fie doar manager si att; un om ntreg presupune si alte calitati dect succesul comercial. Iata un motiv (nici pe departe singurul) pentru care urmarirea profitului, n calitate de agent economic, nu trebuie sa elimine orice alt criteriu valoric din viata si activitatea unui om de afaceri; ca om ntreg, acesta trebuie sa cultive acele atitudini si trasaturi de caracter de natura sa-i daruie o meritata demnitate si fericire. Asa cum fericirea adevarata este rezultatul unor stradanii de o viata, tot astfel si profitul solid, pe care l urmareste n activitatea sa un om de afaceri serios, nu poate fi obtinut dect prin strategii pe termen lung. Din alt punct de vedere, asa cum fericirea nu poate fi dobndita dect prin actiuni si fapte curajoase, drepte, cinstite si marinimoase, tot astfel profitul - sigur, consistent, meritat si asigurat pe termen lung - nu poate fi realizat dect urmarind alte criterii: realizarea unor produse si servicii cerute pe piata, de buna calitate, satisfacerea ct mai deplina a consumatorilor, stimularea salariatilor si cucerirea devotamentului lor fata de firma, relatii stabile si ct mai bune cu furnizorii sau creditorii, pretuirea si simpatia comunitatii n care este localizata firma, respectul ct mai scrupulos al legilor n vigoare, plata impozitelor catre stat, protectia mediului etc. Ideea centrala a neoaristotelismului este aceea ca miza esentiala a educatiei morale este formarea omului de caracter. Virtutile si deprinderile sale, formate si dezvoltate prin exercitiu staruitor, l vor calauzi ntotdeauna fara ezitari spre luarea unor decizii chibzuite si spre aplicarea lor consecventa. Un astfel de om nu are nevoie de prea multe reguli si restrictii, ntruct natura lui buna gaseste ntotdeauna calea cea dreapta. n domeniul economic exista deja o puzderie de legi si reglementari administrative - unele mai bune, altele mai rele. Daca aceste legi si reglementari se adreseaza unor oameni de afaceri fara scrupule, ahtiati dupa obtinerea unor beneficii imediate ct mai substantiale, prin orice mijloace si indiferent de consecinte, acestia vor gasi ntotdeauna modalitati de a nesocoti legile, fara sa dea socoteala. n schimb, daca n viata economica predomina oamenii de afaceri n al caror caracter sunt bine consolidate si armonizate virtutile de baza, indiferent ct de bune sau de rele ar fi prescriptiile juridice, ei vor lua, de regula, decizii onorabile si se vor stradui sa le puna n aplicare. n consecinta, etica n afaceri de inspiratie aristotelica pune accentul pe formarea si dezvoltarea trasaturilor pozitive de caracter ale agentilor economici, cultivnd un set de valori centrat pe responsabilitate sociala si altruism. Ideea este, n sine, generoasa si valabila, daca si n masura n care este si realizabila practic. Or, din acest punct de vedere, etica virtutilor pare destul de vulnerabila n lumea de azi - o lume tot mai dinamica, n schimbare accelerata, si tot mai deschisa catre multi si interculturalitate, o data cu expansiunea economiei si pietei mondiale si a tuturor celorlalte procese asociate cu "globalizarea". Nu putem sti cu deplina certitudine unde vor duce aceste procese n plan etic si axiologic peste un secol. Deocamdata, lumea contemporana seamana cu un adevarat Babylon, n care nu exista un consens solid asupra ierarhiei valorilor si nu exista modele unanim recunoscute si admirate de oameni de afaceri al caror succes comercial sa fie asociat cu o mare probitate morala. Cei care sunt sceptici n ceea ce priveste posibilitatea depasirii acestor dificultati ncearca sa gaseasca alte raspunsuri la ntrebarile fundamentale ale eticii, punnd un mai mare accent pe analiza normelor morale.

OHN STUART MILL (1806-1873)este cel maiinfluent filosof britanic din secolul al XIX-lea, el fiind considerat cel maiimportant susintor al empirismului i viziunii politice liberale asupra societii iculturii. Este de asemenea cel mai remarcabil din ntregul grup de filosofi care auenunat i dezvoltat doctrina utilitarismului. elul su a fost dezvoltarea uneiperspective pozitive asupra universului i asupra omului n acesta, care scontribuie la progresul cunoaterii, libertii individuale i bunstrii. Concepia sase origineazn empirismul clasic britanic i n utilitarismul lui Bentham. Le-a datnsacestora o adncime mai mare, iar formulrile sale au fost suficient dearticulate pentru a alimenta o influencontinu.85Mill s-a nscut n suburbia londonezPentoville. A beneficiat de o educaiesever i serioas(la 10 ani, cnd a nceput sstudieze logica, vorbea deja curentlatina i greaca veche). A luat cunotin, de foarte timpuriu, de operele lui Davidricardo i J. Bentham. La 20 de ani a fost afectat de o gravdepresie nervoas. Dupce a depit-o a nceput s-l intereseze opera lui Thomas Carlyle (unul din criticiivehemeni ai lui Bentham) i a lui Auguste Comte. n 1830 a cunoscut-o pe HarrietTaylor cu care s-a nsurat n 1850, la doi ani dupmoartea primului ei so, i care l-a ajutat n multe dintre proiectele lui (inclusiv n finalizarea eseuluiDesprelibertate 1859. Mill a murit n Frana, la Avignon.Filosofia lui Mill i-a avut punctul de plecare n opera lui J. Bentham care arspndit primul principiul utilitarismului ideeafericirii maxime a unui numrmaxim de oameni ca principiu moral. Acesta a fost cunoscut sub denumirea deprincipiul utilitii. Bentham i tatl lui J.S. Mill, James Mill au fost iniiatoriimicrii ce promova ntemeierea mijloacelor practice, juridice i politice pentrurealizarea lui. Termenul utilitarism, folosit iniial pentru a desemna ideilennoitoare ale lui Bentham, a ajuns sse utilizeze ulterior doar pentru a desemnateoria etica lui Mill, pe care acesta a formulat-o i dezvoltat-o n lucrareaUtilitarismul, aprutn 1861 nFrazer Magazine, iar n 1863 n volum.n aceastlucrare Mill a dezvoltat principiul utilitii transformndu-l ntr-o doctrindespre modul n care am putea duce o viavirtuoas. El a dat oformulare devenitclasica acestui principiu.Concepia care acceptca fundament al moralei Utilitatea sau PrincipiulCelei Mai Mari Fericiri, susine caciunile sunt corecte (right) n msuran care tind spromoveze fericirea i sunt incorecte (wrong) n msura ncare tind sproducinversul fericirii. Prin fericire se nelege plcerea iabsena durerii; prin nefericire durerea i privarea de plcereF.J.S. Mill- UtilitarismulFilosoful subliniazcacest principiu nu este susceptibil de doveziraionale, dei pot aprea consideraii menite sdetermine intelectul... i acestaeste echivalentul dovezilor. Fericirea este dezirabil, dovada constnd n faptul coamenii o doresc; binele fiecrui individ este o fericire, n consecin, fericireageneralreprezintbinele tuturor persoanelor luate laolalt. Acest argument,construit pe fundamente psihologice, va constitui ulterior inta multor critici.Pentru a respinge criticile care deja asediau utilitarismul lui Bentham, care reduceatoate aspectele fericirii la prezena plcerii sau durerii, Mill va admite existenaunor diferene calitative ntre diferitele tipuri de plcere.n primul capitol -Aprecieri generale Mill observcteoriile asupramoralei se dezvoltn doudirecii: intuitiv i inductiv. Ambele afirmexistenaunui singur principiu normativ, ele difernsprin modalitatea n care considercputem cunoate acest principiu:intuitiv(fra recurge la experien), sauinductiv(bazndu-ne pe observaie i experien). Kant este reprezentantul cel mai86de seamal direciei intuitive, n timp ce Mill i propune sreprezinte i sapereperspectiva inductiv, considernd cpentru a determina moralitatea unei aciunieste necesar scalculm i scomparm consecinele sale bune sau rele. Autorulconsidercsarcina sa este de a demonstra inductiv existena celui mai naltprincipiu moral. Cei ce apeleazla intuiii morale greesc pentru cse bazeaznfapt pe sentimente de aprobare sau respingere. Acestea pot intra uor n conflict ivom avea nevoie de un standard pentru a decide care dintre aceste triri suntcorecte. Intuiia nu poate suplini aceastdificultate. Existfilosofi care consider,la fel ca i Kant, cexistcriterii obiective ce ne permit sdepim conflictele deacest gen. Ei i susin intuiiile apelnd la o ordine moralce ar fi consubstanialrealitii (lumii), un asemenea tip de esenmoral ine de sfera noumenalsautranscendental. Afirmarea unei asemenea instane nu este nssuficientsauconvingtoare. Chiar i atunci cnd apeleazla justificri de genul Dumnezeu aspus aa, aceti filosofi apeleazn fapt la propriile sentimente. Ceea ce ne aparedrept autoritate moraldatnu este n fapt o autoritate superioar, transcendent.Intuiiile morale relevscopuri superioare acelora care derivdin natura noastrlumeasc(plcerea i interesul propriu). Mill recunoate ctririle morale intradesea n conflict cu nclinaiile sau interesele personale. Ele nu sunt nscontrareplcerii, ele derivdin extensiunea a ceea ce este plcut. Chiar i lucrurile diferitedar contrare pot fi plcute.Plcerea i durerea sunt principalii factori ai motivaiei umane. Alte lucrurisunt cerute, cel puin la nceput, ca mijloace de a ajunge la plcere i de a evitadurerea. nsprintr-un mecanism asociativ, lucrurile care sunt cerute ca mijloacevor fi asociate ca cu elurile pentru care erau mijloace. Acestea vor ajunge sfiecerute ele nsele ca eluri n sine, ca pri ale plcerii. Varietatea elurilor pe carepersoanele i le propune sunt comandate moral de intuiii i devin pri ale plceriicare pot intra n conflict cu alte eluri care sunt i ele pri ale plcerii. Apelul laintuiie nu rezolvadevrata problema filosofiei morale, exprimatde Mill prinntrebarea:cum srezolvm conflictul dintre tririle morale i nclinaiile propriisau dintre elurile morale spre care tindem?n al doilea capitol Ce este utilitarismul? Mill do formulare preciscelui mai mai nalt principiu i ncearcsrspundunor posibile contestri. Aicieste formulat celebrul i nu mai puin contestatul principiu al utilitii. (vezi maisus)Prin fericire el nelege plcere, att intelectualct i senzual; deinemns, n acelai timp, i un simal demnitii care ne ndeamnsprefermplcerile intelectuale celor senzuale. Principiul utilitii implico luare nconsiderare doar a consecinelor i nu a motivelor sau trsturilor de caracter aleagentului. Se respinge n acest fel teoria clasica virtuii, principiul utilitiidevine instrumentul care se genereazprincipii morale secundare (snu furi!)icare promoveazfericirea general.87Majoritatea aciunilor noastre ar putea fi judecate n acord cu acesteprincipii secundare. Am putea apela astfel direct la principiul utilitii nsui, doarcnd ni s-ar nfia o dilemmoral, avnd la bazconflictul dintre douprincipiisecundare.Principiul moral al caritii mi cere s-mi hrnesc vecinulnfometat; principiul autoconservrii mi dicteazsmhrnesc pemine nsumi. Dacnu am destulhranpentru amndoi, aputeadetermina dacfericirea generalva fi mai bine urmritdacl-ahrni pe vecin sau dacm-ahrni pe mine.Faptul ctoate elurile sunt plcere sau pri ale plcerii se impune ca unfapt psihologic. A dori ceva care snu aiblegturcu ideea de plcere, susineMill, este o imposibilitate fizic i metafizic. Aceasta implicacceptareaconsecinei cplcerea este finalitatea moralitii. Maximizarea plcerii saufericirii este astfel elul moral prin excelen. Totui aceastdoctrinnu se reduce,n concepia filosofului englez, la un hedonism crud deoarece:1.inta nu este plcerea crud, senzual, mai curndbunstarea consistn satisfacerea dorinei, iar plcerearelevanteste plcerea care vine din aceastsatisfacere.2.Anumite experiene sunt calitativ mai bune dect alteleiar n determinarea liniei de aciune optime acest aspectconteazcel mai mult. Plcerile preferabile nu sunt celecare duc la o summai mare de plceri elementare, elesunt calitativ diferite, aceste diferene in de naturachimica proceselor psihice. Printre elurile calitativsuperioare se disting elurile morale.3.S-ar putea foarte bine sfii mulumit chiar cu o viaplinde insatisfacii, ntruct fiecare are propria balanafericirii. n acest sens afirmMill: mai bine Socratenesatisfcut dect un porc mulumit. Porcul poate fisatisfcut, dar viaa lui Socrate, chiar cu nemulumirilesale este preferabil. Plcerile animalice nu pot n nici unfel satisface viziunea unei fiine umane cu privire lafericire.n capitolul al treilea Ultima Sanciune a Principiului Utilitii Millanalizeazmotivaiile noastre de a respecta i urma standardul utilitarist almoralitii. Dacn mod obinuit suntem motivai snu ucidem, sau snu furm,acestea fiind acte specifice, este mai puin clar ce ne motiveazspromovmnoiunea difuza fericirii generale (general happiness). Autorul identificdouclase de motivaii (sanciuni) care favorizeazfericirea colectiv. Prima estereprezentatde motivaiile externe care se origineazn sperana noastrde a fi88plcui i teama de insatisfacie, de a nu fi plcui de Dumnezeu sau de ceilalioameni. A doua constntr-o motivaie interna agentului nsui, n simuldatoriei. Acesta consistdintr-un conglomerat de mai multe simminte,dezvoltate pe parcursul vieii (simpatia, religiozitatea, amintirile i nostalgiacopilriei, valoarea proprie). Acest simmnt (emoie subiectivce se dezvoltprin experien) i extrage fora din experiena durerii resimitcnd acionmmpotriva remucrii. Oamenii au un siminstinctiv al unitii care orienteazdezvoltarea datoriei spre fericire.n capitolul al 4-lea Despre ce fel de demonstraie este susceptibilprincipiul utilitii Mill prezintproba sa inductiva principiului utilitii.Singura cale de a dovedi cfericirea generaleste dezirabileste de a arta coamenii actuali o doresc. Dovada sa indirecteste urmtoarea: DacX este singurul lucru dorit, atunci X este singurul lucru care trebuiedorit; fericirea este singurul lucru dorit, deci fericirea este singurul lucru caretrebuie dorit.Mill aratcpremisa a 2-a este cea mai controversat i ncearcsprevineventualele critici. Astfel s-ar putea contra-argumenta cexist i alte lucruri pecare le-ar putea dori cineva, alturi de fericire, cum ar fi, de exemplu, virtutea.Autorul rspunde corice dorim devine o parte a fericirii. Fericirea este unfenomen complex i compus din mai multe pri, incluznd virtutea, dragostea debani, puterea i faima.Capitolul al 5-lea Legtura dintre Justiie i Utilitate a fost scris iniialca un eseu separat, dar a fost ulterior ncorporat n aceastlucrare. Criticiiutilitarismului au considerat cmoralitatea nu s-ar baza pe consecineleaciunilor, ci pe conceptul fundamental i universal de Justiie sauDreptate(Justice). Mill recunoate n aceastrespingere cel mai puternic atac laadresa doctrinei pe care o reprezint, conceptul de dreptate devine astfel testulcheie al utilitarismului. Dacnu s-ar putea explica conceptul dreptii n termeniide utilitate el ar deveni argumentul de foral non-consecinionismului.Mill riposteazprin doucontra-argumente:1)Toate elementele morale ale noiunii de dreptate depind de outilitate social. Noiunea de dreptate conine douelementeeseniale:pedeapsai noiunea dedrept violat. Pedeapsa derivdin combinaia rzbunrii cu simpatia social. Rzbunareasingurnu are componente morale, n timp ce simpatia socialeste acelai lucru cu utilitatea social. Noiunea dreptului violatderivde asemenea din utilitate, dreptul fiind pretenia pe care oavem fade societate de a ne proteja, singura raiune pentrucare societatea ne-ar putea apra fiind utilitatea social. Dinacestea Mill concluzioneazcambele elemente ale dreptii sebazeazsau se identificcu utilitatea.892)Dacfundamentul dreptii ar fi un coninut non-consecinionist atunci ea nu ar fi att de ambigupe ct este.Examinnd noiunea de dreptate descoperim dispute legate de teoriapedepsei, distribuia justa veniturilor, corectitudinea impunerilor fiscale...Aceste dispute pot fi rezolvate doar apelnd la utilitate. Dreptatea este cu adevratun concept originar, dar rezultcu claritate, n concepia lui Mill, cea se bazeazpe utilitate.Utilitaritii clasici (Bentham, Mill, Sidgwick) vor susine variantacalculatorie, aa-numitulutilitarism taresau alactului: consecinele unei aciuni,adicutilitatea ei pentru toi cei afectai de ea, decid daceste vorba de o faptbun(moralmente just) sau rea. Aceasta perspectivpresupune ca aciunile sfiecntrite una cte una, evalund consecinele ateptate pentru fiecare. Una dinprincipalele obiecii anti-utiltariste reclama tocmai timpul prea lung cerut, pncnd calculul este complet, s-ar putea ca oportunitatea aciunii sfi trecut.Reprezentanii contemporani vor promovautilitarismul regulii: aciunile singularenu mai sunt verificate, n ceea ce privete calitatea lor de a fi bune, prin raportarela principiul utilitii, ci prin regula pe care o urmeaz i despre care este stabilit cpromoveazbinele. Pentru a lmuri acest lucru John J.C. Smart ia ca exemplu artanavigaiei: la fel cum marinarii se folosesc de datele dinAnuarul nauticpentru a-iconduce n mod optim vasul, n acest fel fiind scutii de calcule sofisticate careconsumtimp, tot aa un agent care acioneazdupstandardele utilitaristerecurge, pentru a aciona bine la norme i reguli generale, a cror utilitate a fostdoveditprin raportare la principiul utilitii, scurtnd astfel n favoarea sa unproces lung i complicat de determinare a utilitii. Cel ce acioneazconform uneireguli, a crei respectare de ctre toi aduce fiecruia un maxim de bine, acelaacioneazmoral. Smart apreciazcvarianta clasica utilitarismului, este unaextremisti pledeazpentru unutilitarism moderat, conform cruia utilitateaunei aciuni nu este determinatpe baza consecinelor ei, ci prin aceea cea poatefi neleasca un caz al unei reguli, a crei utilitate maximeste generalrecunoscut. Conform acestui model al utilitarismului moderat, nu mai esteposibil, ca n cazul utilitarismului extrem, sfie nclcato regulntr-un cazparticular, dacaceastaciune ar avea rezultate mai bune dect una care respectregula, n consecintrebuie surmm regula chiar dacntr-un caz particularpoate rezulta un folos foarte mic sau chiar nici unul.Dei la sfritul secolului al XIX- lea argumentele n favoarea utilitarismuluipreau irezistibile aceastfilosofie s-a prelungit n operele unor gnditori anglo-saxoni puin cunoscui i nu foarte agreai pe continent (H. Sidgwick, P. Nowell-Smith, J.O. Urmson, .a.). Presupoziiile i susinerile sale au fost nspermanentcontrabalansate prin critici i respingeri, unele avnd un ecou mai puternic dectpoziiile criticate.Primul autor de referincare a supus utilitarismul unei critici devastatoarea fost G.E. Moorecreatorul meta-eticii. Critica filosofului englez constn90evideniereaerorii naturalistede care se fac vinovate toate filosofiile care l-auprecedat (cu excepia lui Platon), vina tuturor constnd n ncercarea de a conferiun coninut natural noiunii de bine. Eroarea naturalistconstn convigereacbinele poate fi identificat cu un anumit set de caracteristici empirice. El vaconsidera cbinele i rul desemneazcalitile deosebite de un anumit tip,care nu ne sunt date n experienele obinuite ale simurilor, precum culorile saugusturile. Binele este ca urmare o calitate simpl(ce se comportdin punct devedere logic asemenea galbenului, de exemplu) i non-natural, adicprezena einu poate fi stabilitempiric. Moore supune unor teste diferite definiii ale binelui,formulate pe parcursul evoluiei eticii. Pornind de la definiia utilitar, formulatde Bentham, el pune ntrebarea: produce un lucru bun (right) cea mai marefericire posibil? El urmrete sdemonstreze coricare ar fi nelesul ce ar puteafi dat cuvntuluirightacesta nu poate da seama de nelesurile de care are nevoieutilitarismul contemporan. Cuvntulright(corect, bun) nseamnce asigurceamai mare fericire a celor mai muli. Se ajunge astfel la ntrebarea: este oarecorectceea ce asigurcea mai mare fericire a celor mai muli? Esena utilitarismului seexprim, concluzioneazMoore, printr-o tautologie inacceptabil.Unul dintre criticii cei mai cunoscui ai utilitarismului, el nsui utilitaristn tineree, este John Rawls. Principiul utilitii este nedrept, n msura n careofermaximizarea utilitii medii ca fiind binele pur i simplu, fra se ine seamade problematica aprutprin faptul cn determinarea utilitii medii deosebirileadeseori considerabile dintre cei situai mai bine sau mai ru sunt nivelate, astfelnct o maximizare a utilitii le revine adeseori doar celor care sunt oricum binesituai. Pentru a elimina aceastnedreptate Rawls ncearcslege principiulteleologic al utilitii, raportat la aciune, de principiul deontologic, raportat lavoin, astfel nct dreptatea saibntietate fade bine (echivalat cu utilitatea).El dezvoltn acest sens o abordare contractualist, imaginnd o situaie perfectipotetic, n care un ansamblu de persoane trebuie saleagprincipiile derepartizare a bunurilor fundamentale pe care ei doresc sle adopte pentru osocietate viitoare. Aceste persoane vor ignora poziia lor n societatea viitoare(vlul ignoranei). Ei nu pot deci svrea sfavorizeze pe cineva: prin aceastipotezei vor opta deci pentru organizarea cea mai bunpentru toi, adicpentrusoluia care va fi cea mai avantajoasla nivel global, i care nu va sacrifica nici ocategorie social. Desfurnd critica asupra utilitarismului de pe o poziiedeontologic, Rawls propune o configuraie socialcare sfacdezirabile/acceptabile doar aciunile care sunt n acord cu principiile dreptii,indiferent ct de mare ar fi utilitatea atinsprin ele. El crede ceste esenial sseevite apariia unor inegaliti ca urmare a aplicrii principiului utilitii...Un alt critic nverunat Bernard Williams, respinge teza utilitaristdupcare concepiile morale se referesenialmente la bunstarea i fericirea uman.Diferena trasatntre fericirea aristotelician(intelectual, mundan, practic) icea de dincolo din etica protestant(etern, deasupra oricrei dorine, fiind91rezultatul mpcrii omului cu Dumnezeu n lumea de apoi), l va conduce peWilliams la concluzia cmoralele cu dimensiune transcendentau o libertatelogicmai mare [...] dect moralele care nu au o asemenea dimensiune.(B.Williams,1993, 84) Ceea ce demonstreazcnu fericirea constituie nucleulmoralitii, apelul la transcendent dezvluie faptul cmorala poate fi ntemeiatpe supunere, speran, ncredere, sau chiar disperare, valori ce nu pot fi raportatenicidecum la un ideal central de fericire. (B. Williams,1993, 86) Att n variantasa calculatorie, ct i n cea normativutilitarismul suferde o consistenintrinsec: o lume ce ar satisface aspiraiile utilitariste ar fi complet lipsitde odoctrinmoralatotcuprinztoare. Utilitarismul se exclude astfel pe sine dinfilosofia moral.Principiul de bazal utilitarismului este maximizarea utilitii, definite ntermeni de plcere i durere. Durerile i plcerile sunt mentale, subiective, suntstri , ceea ce l-a determinat pe Robert Nozickspunurmtoarea ntrebare: spresupunem csuntei conectat la o maina experienei, branatdirect lacreierul dvs. i programatsvfurnizeze de-a lungul vieii plceri intense ivariate. Cei mai muli oameni nu vor acest lucru; din ce cauzoare? Faptul coasemenea mainnu are nici o atracie sugereazcutilitatea nu ar trebuiraportatla stri subiective, ci mai degrabla ceea ce obiectiv produce satisfacie.n condiiile n care oamenii au o mulime de lucruri de satisfcut, ar trebui sexiste o msurcomuna satisfacerii. Dacun asemenea etalon nu existcalculatorismul utilitar nu poate fi susinut.Dei parcursul urmat de filosofia utilitarista fost permanent obstrucionatde critici necrutoare, aceste contrabalansri nu au avut efecte prea nsemnateasupra rspndirii i generalizrii utilitarismului n practic. Ce a determinat oaretransformarea utilitarismului n sistem dominantde explicare i de legitimare alumii? Cum se explicfaptul cimaginarul utilitarist s-a extins la nivel general naproape toate sferele vieii i practicii? Cu att mai mult cu ct presupoziiileutilitarismului teoretic nu au putut face faatacurilor susinute... Raiunea nupoate oare ntemeia/justifica ceea ce practica valideaz? Utilitarismul vine nntmpinarea intuiiilor morale ale omului obinuit, pe care le adunntr-unsistem argumentativ, accesibil, chiar simplist...nspornind de la aceastcondiionare sesizatdeja de cirenaici, pnla generalizarea sa a fost nevoie demult mai multPatru factori, aprui n momente diferite, sunt invocai pentru a explicaapariia i mai apoi triumful utilitarismului: Reforma, apariia tiinei moderne,naterea pieei generalizate i emanciparea claselor mijlocii.Dupcum se tie Max Weber a stabilit n mod convingtor rolul Reformein adoptarea comportamentului economic raional/capitalist. Capitalismul s-aafirmat prin mbriarea unei noi etici economice, bazatpe unificarea eticiiseculare cu doctrinele protestante (mai ales noua doctrina predestinrii).Reforma a deschis cmpul legitimrii religioase a capitalismului valoriznd92activitatea n snul lumii. Prin doctrina predestinrii i alte doctrine conexe s-ancurajat viaa activ, munca. Utilitatea munciia nceput sfie judecatduprezultatele bune obinute, care la rndul lor reprezintsemne ale graiei divine.Analiza doctrinelor teologice i a scrierilor teologice protestante pune n evidenfaptul cacestea conin n mod intrinsec ideile ncurajrii planificrii i urmririipermanente a interesului i ctigului economic. Rmne totui, destul de greu deneles, de ce trebuie cutat semnul indubitabil al alegerii n perfecionareacalculului economic i n regula abstinenei i a economisirii. Banii simbolulneechivoc al avuiei n capitalism, reprezintdin punct de vedere teologicexcrementele (sau ochiul) diavolului adictocmai bunul, dintre toate cel mai puindezirabil al lumii. Se deschide oare astfel calea valorizrii aciunii mundane doarcu preul deprecierii sale radicale? (Caill, 2000, 71)Utilitarismul generalizata devenit n schimb o variantdetranscendentalizat, secular i hedonista imaginarului. Hedonismul -ingredient de bazal imaginarului utilitarist, slvete tocmai plcerea linititabunurilor pmnteti, exact n contrast cu spiritul ascetic lutheran sau calvinist.Este oare hedonismul utilitar de acelai tip cu cel al anticilor? Dacultimulndeamnmai degrab(cel puin n varianta mult mai rafinata lui Epicur) laautolimitare, cel contemporan pare a se subsuma principiului din ce n ce maimult. Reforma reprezintvarianta religioasa utilitarismului, n timp ceutilitarismul generalizat a reprezentat tocmai continuarea reformei pe ciintelectuale i imaginare laicizate, care se vor ramifica pnla urmn toatEuropa.Dumnezeul transcendentalizat de Luther, trebuia nlocuit de unsubstitut laic, gsit n raiune iar spiritul capitalismului va fi de acum naintetiinific. Paradigma utilitarists-a constitui prin adoptarea modelului tiinelornaturii, mai precis a mecanicismului, la mare vogla acea vreme. Dorina depozitivitate a tiinelor socio-umane are la bazdoupostulate, ce vor fi absorbiten teorema de baza utilitarismului:- nimic n naturnu poate fi explicat dect prin cauzeimanente, care decurg din natura lucrurilor- tiina, dacvrea sexiste, trebuie sse bazeze doar pemsurabil i pe calculabil.tiinele sociale au crezut cau descoperit cauza imanent,msurabil i ultima aciunii umane: interesul utilitatea echivalent feritabil alforei din mecanic. Pornind de la aceastdescoperire ele vor dubla de acumcalculabilitatea, ele vor calcula calculele subiecilor. (Caille!!! 74)Dezvoltarea reala sistemului centrat pe economia de piareprezintocondiie indispensabila mririi puterii utilitarismului. Economia politicadescoperit interesul economicdeoarece n practicse dezvoltun sistem deaciune ntemeiat strict pe interesul material. Acest factor nu ar fi avut nici unefect dacpe scena socialnu s-ar fi afirmat, pentru prima oarn istorie, clasele93de mijloc. Utilitarismul a fost adoptat drept ideologie (n accepie marxist) dectre proprietarii mijlocii, comerciani i micii industriai. Datoritlor se vaimpune ideea cprezumia de umanitate o pot dobndi doar cei care muncesc, pois-i revendici legitim umanitatea, i toate drepturile ce decurg din acest statut,doar dacte dovedeti util prin munca ta devii om.Aciunea convergenta acestor patru factori a favorizat apariia iextinderea utilitarismului, pe fundalul extinderii democratizrii n direciaegalizrii condiiilor i a reducerii dominaiei. ncet nssigur utilitarismul i-aextins puterea pretutindeni (ex. n arhitectur, n numele progresului a fostidentificat frumosul cu utilul, construindu-se peisaje urbane utilitare pentrumuncitori utilitari). Cu toate acestea nu se poate spune clumea a devenit nntregime utilitarist, ea este astfel la fel cum de ex. Europa medievalera cretin,adicprin coexistena cu alte credine i practici...A aprut chiar o variantnoglind:utilitarismul negativ...(nlocuirea principiului maximizrii fericirii cu celal minimizrii suferinei- David Pearce) se vorbete de utilitarismindirect,restrictiv, multiplicarea propriilor forme poate nsemna ivirea germenilor unei noiparadigme, despre care nu trebuie n nici un caz sgndim car fi cu necesitateantiutilitarist. Contientizarea situaiei n care ne aflm nu presupuneobligativitatea plasrii pe poziii antiutilitariste, utilitarismul nu este dect omaladie benign i n nici un caz o contraofensivnu este necesar, de altfel ncele mai multe cazuri este imposibil de distins ntruct se reproduce apelnd latipare extra-utilitare. Utilitarismul se revendicdrept o aplicaie a principiuluicentral al democraiei (legitimarea puterii nu poate fi impusautoritar sau prinfor), prin care subieci liberi aleg utilitatea drept norm i raiune a aciunii lor.Orice criticism anti-utilitarist poate prea susceptibil de intenii antidemocratice iantiraionaliste.Utilitarismul a aprut ca un efort de a rspunde la ntrebarea practic(careeste i a lui Kant) ce trebuie omul sfac. Rspunsul trebuie sacioneze astfelnct sobincele mai bune consecine, mai este ncconsiderat un rspuns bun,nu nssingurul! Utilitarismul neagpn i existena dezinteresului, altruismulnsui trebuie explicat ca fiind rezultat al unui calcul egoist, este oare acesta maiprezent n lumea noastr?Depinde de capacitatea noastrde a formula alternative convingtoare laaceastsusinere i de a le da curs prin aciunile noastre, dacputereautilitarismului va crete sau se va diminua, pncnd i va lua locul un trm,despre care nu putem spune mai nimic.Critici frecvente aduse utilitarismului-nu ofersuport suficient pentru drepturile individuale-este imposibil de aplicat, fericirea nu poate fi cuantificatsaumsurat, nu poate fi comparatcu suferina