DIDACTICA LECTURII

Lectura ne dezvolta imaginatia si creativitatea, trezește în noi sentimente

diverse si profunde, ne arata experiențe variate, personaje cu care uneori ne

identificăm si de care ne legăm sufletește, crâmpeie din vieți trecute, dar care ne

fac să întelegem cine suntem, de unde ne tragem. Mai mult decat atat, prin

lectura, invatam să gandim, dobandim curajul de a hotarî ce si cum vrem sa fim,

să evoluam. „Omul nu poate descoperi noi oceane, câta vreme nu are curajul de

a pierde din vedere țarmul.” (Andre Gide). Însa toate acestea se intamplă

gradual, pe masura ce mintea noastra frageda se dezvoltă.

Daca la inceput suntem capabili doar să memoram sau să reproducem

conținutul, mai tarziu, profesorii îi invată pe elevi cum să-l ințeleagă, cum să-l

interpreteze si cum să extragă din el adevaratele învațăminte, cum să îşi

formeze convingeri si conceptii. Profesorul este cel care largeste orizontul

cultural al elevilor, cel care le poate dezvolta sau spori atractia spre lumea

cartilor, cel care îi invata sa gandească singuri, asa cum spune si John Amos

Comenius: „A instrui pe tineri cum se cuvine nu consta în a le vâri in cap

multime de cuvinte, fraze, expresiuni si opiniuni din diferiti autori, ci a le

deschide calea cum sa priceapa lucrurile.”

Lectura operelor literare, ca mijloc de instrucţie şi educaţie, are o

importanţă deosebită în pregătirea tinerilor la intrarea în viaţă, în alegerea

profesiei şi a modelului de urmat.

Întrucât lectura este „un eveniment al cunoaşterii”, studiul cărţilor de către

elevi impune organizarea, îndrumarea şi supravegherea de către profesori,

întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii, folosirea acesteia

etc. Mulţi profesori, însă, se confruntă cu o realitate care adeseori îi

descumpăneşte: elevii lor nu citesc, nu valorizează lectura, într-un cuvânt nu se

simt motivaţi pentru acest efort intelectual.

Şcoala are menirea de a forma un lector competent, dar şi un cititor care

să-şi formeze gustul propriu pentru lectură, astfel încât să fie un cititor activ pe

tot parcursul vieţii. Faptul că programele actuale sunt puse sub semnul

comunicării are drept consecinţă conceperea lecturii atât ca act de cunoaştere cât

şi ca act de comunicare (textul devine astfel dinamic, fiind un dialog al

receptorului cu textul, participare activă la procesul de reconstruire a sensurilor).

Pe de altă parte, activităţile de producere a mesajelor orale şi scrise pe

marginea textelor discutate în clasă au o pondere importantă în cadrul orelor de

literatură pentru că ele demonstrează nivelul abilităţilor de înţelegere, analiză şi

interpretare ale fiecărui elev.

Ora de literatură trebuie să se bazeze, în primul rând, pe lucrul cu textul.

Aceasta înseamnă că în cadrul unei lecturi dirijate de către profesor, elevul

deconstruieşte textul pentru a-i reconstitui semnificaţiile.

Profesorul trebuie să ghideze lectura, această călătorie a elevilor în lumea

textului, astfel încât fiecare dintre ei să ajungă la o înţelegere personală a

textului discutat, să nu dea verdicte privind interpretările pe care elevii le dau

unor texte, să încurajeze notarea ideilor, împărtăşirea acestora şi confruntarea

dintre ele.

În cadrul orelor de limba şi literatura română, un accent important se pune

pe lectură, aceasta fiind o reală sursă de informare.Textul literar este un model

de limbă ce duce la formarea gustului estetic. În ultimul timp, abordarea textului

literar cunoaşte o lărgire a finalităţilor, pentru că, dincolo de cultivarea spiritului

estetic şi moral, studiul literaturii este supus unor obiective practice, cum ar fi

comunicarea.

Lectura este o formă de comunicare atipică, în care emiţătorul şi

receptorul nu sunt coprezenţi, contextul emiterii nu este acelaşi cu contextul

receptării, iar feedback-ul nu este posibil. Comprehensiunea textului devine

astfel un proces pesonal, ceea ce nu înseamnă că este strict individual, ci că orice

cititor va percepe un text în baza culturii sale şi a competenţelor interpretative pe

care le stăpâneşte.

Accesibiltatea textului depinde de gradul de lizibilitate la nivel lingvistic,

de claritatea macrostructurii textuale, de familiaritatea elevului cu limbajul şi

mesajul textului şi de interesul pentru subiectul tratat.

Comprehensiunea textului depinde şi de profilul cititorului, mai exact de

structurile cognitive şi afective pe care acesta le posedă.

Structurile cognitive se referă la cunoştinţele depre limbă, despre

text(structuri textuale tipice) şi discurs(modalităţi de adecvare a mesajului în

funcţie de situaţia de enunţare).

Structurile afective se referă la atitudinea generală pe care elevul o are

faţă de lectură şi la interesele pe care şi le dezvoltă în calitate de cititor.

Contextul lecturii cuprinde componenta psihologică, cea socială şi cea

fizică. Dimensiunea psihologică trebuie să ţină cont de intenţia de lectură, căci

textul va fi perceput în funcţia de tipul de cititor.

Dimensiunea socială este legată de lectura individuală sau cea colectivă,

realizată în clasă prin implicarea unui număr mare de elevi, de lecturile pentru

care s-au oferit explicaţii anterior sau de cele începute fără pregătire prealabilă.

Componenta fizică a contextului se referă la condiţiile în care se

realizează lectura: liniştea, claritatea tipăriturii, anticiparea corectă a duratei

lecturii.

Comprehensiunea textului este axată în scenariul didactic pe anumite

strategii :

1. strategii ce vizează etapa pre-lecturii, momentul proiecţiei iniţiale a

sensului;

2. strategii ce vizează exprimarea şi valaorificarea reacţiilor emoţionale pe

care lectura le provoacă, reacţii ce se pot constitui în puncte de pornire ale

interpretării textului;

3. strategii ce urmăresc corelarea aşteptărilor iniţiale cu rezultatele primei

lecturi;

4. strategii ce urmăresc înţelegerea procesului lecturii: lectura anticipativă şi

harta lecturii;

5. strategii ce urmăresc înţelegerea corectă a nivelului literar al textului:

explicaţia, chestionarul, descrierea secvenţelor textului, identificarea

câmpurilor lexicale etc.

Algoritmul de înţelegere şi interpretare a unui text percurge următoarele

etape

- abordarea textului prin intermediul câmpurilor lexicale;

- prima lectură;

- comprimarea textului, explicarea cuvintelor necunoscute;

- a doua lectură;

- verificarea comprehensiunei textului în detaliu prin reconstituirea

textului;

- a treia lectură;

- exerciţii de redactare.

Nu se mai studiază în orele de literatură doar texte literare, ci şi texte

nonliterare (aparţinând domeniilor ştiinţific, jurnalistic, administrativ etc.).

Motivul acestei lărgiri a noţiunii de text este legat de faptul că, în general,

înainte de a fi cititori de literatură sau concomitent cu această postură, suntem

cititori într-un sens mai larg. Aceasta nu înseamnă altceva decât faptul că şcoala

se deschide spre nevoile diverse şi pragmatice ale lecturii / ale receptării,

incluzând în aria ei de preocupări şi formarea de competenţe pentru înţelegerea

acelui tip de texte cu care venim cel mai des în contact: articole din presă, texte

de popularizare a ştiinţei, publicitate, texte administrative, ca şi „texte“

aparţinând altor arte (film, teatru) etc.