Referat-Criza şi planificarea depăşirii

crizei

Nume studentă: Dumitras Ionela

Master: Supervizare şi planificare socială, anul 2

Am ales să dezbat problema accidentelor rutiere ca fiind declanşatoare ale crizei deoarece

aceste accidente sunt tot mai actuale în societate noastră tehnologizată şi din ce în ce mai

populată de maşinile auto.Un alt factor care m-a determinat să abordez această temă se datorează

faptului că şi eu am fost implicată într-un accident rutier uşor,dar care însă a lăsat o amprentă în

viaţa mea, pot spune că am depăşit criza, din fericire nu a fost nimic grav.

Potrivit unor statistici la fiecare 30 de secunde, cineva își pierde viața într-un accident

rutier, ceea ce constituie mai mult de 1,2 milioane de oameni în fiecare an. Totodată, alți 50 de

milioane de oameni suferă leziuni moderate pînă la grave. Pe de altă parte un accident are

repercursiuni nu numai asupra pasagerilor maşinii, sau a pietonilor dar şi asupra familiilor

acestora, în cazul în care cei implicaţi în accidente sunt răniţi sau îşi pierd viaţa. La rânful lor şi

ei trec printr-o criză.

Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în care se poate

afla, la un moment dat, o persoană nevoită să se confrunte cu anumite probleme cărora nu le

poate face faţă în mod adecvat şi care-i produc îngrijorare, anxietate şi stres. O situaţie de criză

este o situaţie generatoare de stres ridicat care afectează în sens negativ capacitatea unei persoane

de a gândi şi de a acţiona eficient.1

Dintr-o statistică realizată la nivel european de către Comisia Europeană am aflat că

accidentele de transport, rutiere şi nu numai se află în top zece cauze ale morţii.În România se

înregistrează cel mai mare număr de morti datorită accidendelor şi anume 15 persoane la 100.000

de locuitori, noi fiind în fruntea clasamentului dacă ne raportăm la celelalte state, cei mai puţini

morţi din cauza accidentelor fiind în Anglia, cu o rată de 3.4 la suta de mii de locuitori. Rata

aceasta ridicată a morţilor din cauza accidentelor rutiere se datorează probabil şi stării precare a

infrastructurii din românia, drumuri stricate, locuri marcate necorespunzător, etc. După noi, în

topul accidentelor şi a numărului de persoane decedate din cauza acestora se situiază Lituanii şi

Grecia cu un număr de 12,8 respectiv 11,8 persoane la 100.000 de locuitori.

În urma accidentelor îşi pierd viaţa sau pot rămâne infirme. Un accident poate transforma

persoana atât la nivel fizic cât si phihic.

Dintr-o carte a aceluiaşi autor am să redau câteva stări prin care trece o persoană aflată în

situaţie de criză şi anume:

1 Ion, Al., Dumitru, Consiliere psihopedagogică Baze teoretice şi sugestii practice, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p.88.

- pericolul, atunci când subiecţii se aşteaptă la un rău inevitabil. Acelaşi sentiment îl încearcă şi

persoanele implicate în accidente, acesta este primul sentiment pe care îl încearcă atunci când fac

o manevră greşită sau se angajează într-o depăşire periculoasă, ori trec strada prin locuri

nepermise, cu un grad ridicat de risc,etc.

-uimirea, este atunci când o persoană este luată prin surprindere de circumstanţele

declanşatoare ale crizei şi nu ştie cum să acţioneze, sau în cazul unui accident este incapabilă să

acţioneze.

- confuzia. Subiecţii se află într-o stare în care reperele normative şi valorice sunt bulversate;

- impasul. Subiecţii se blochează şi, momentan, nu găsesc strategii alternative de adaptare. Ei

cred că orice soluţie adoptată este din start sortită eşecului, astfel încât se simt neputincioşi;

- disperarea. În starea în care se află, subiecţii sunt dispuşi să facă orice pentru a depăşi situaţia,

chiar dacă uneori riscul este mare, iar soluţiile adoptate nu au vreo legătură logică cu problema în

sine;

- apatia. Unii indivizi renunţa, refuzând să încerce să mai facă ceva. Ei cred că situaţia lor este

lipsită de orice speranţă şi aşteaptă derularea evenimentelor;

- neajutorarea. Subiecţii nu-şi pot fi singuri de folos şi trebuie ca altcineva să le vină în ajutor;

- nerăbdarea. Subiecţii doresc cu ardoare o soluţie imediată pentru problema lor;

- disconfortul. Subiecţii se simt nefericiţi, sunt anxioşi, neliniştiţi, incapabili de concentrare şi

focalizare pe soluţii adecvate2.

Toate aceste stări pe care le-am enumerat mai sus pot apărea într-o mai mare sau mai

mică măsură la persoanele implicate în accidente, însă ele diferă de la o persoană la alta, în

funcţie de gravitatea accidentului şi de circumstanţele producerii acestuia. În cazul meu cel mai

pregnant a fost pericolul, am anticipat situaţia riscantă însă nu am ţinut cont de ea aşa cum ar fi

trebuit, apoi a fost uimirea şi confuzia-uimire deoarece mă aşteptam să fie mult mai grav şi

confuzie deoarece eram foarte speriată, nu ştiam ce se întâmplă cu mine şi în ce măsură cele

petrecute m-au afectat din punct de vedere fizic, apoi o pregnată stare de disconfort, atât fizic cât

şi psihic. Disconfort fizic deoarece eram aveam câteva răni, nu grave ce-i drept, la cap, mâni,

picioare, omoplat. Psihic deoarece mă gândeam încontinuu la accident, mă simţeam neliniştită,

plângeam şi un aveam un sentiment de vinovăţie, apoi o teamă de maşini, care a persistat cam o

lună.Pericolul, uimirea, confuzia şi disconfortul au fost cele mai pregnante stări.

2 Ion, Al., Dumitru Consiliere Psihologică în Situaţiile de Criză, Bucureşti, Editura Dual Tech, 2006, p.90.

France (1990) arată că situaţiile de criză din viaţa unei persoane au următoarele

caracteristici esenţiale:

- sunt declanşate de evenimente cărora persoana nu le poate face faţă temporar;

- oricine poate trece, într-un moment sau altul al vieţii, prin situaţii critice;

- o stuaţie de criză are un caracter profund personal şi subiectiv (depinde de percepţia,

evaluarea şi interpretarea situaţiei de către persoana în cauză);

- durata unei stări de criză este relativ scurtă. Intensitatea stresului scade treptat chiar dacă

problema nu este rezolvată;

- rezolvarea unei crize se face în două moduri:

1. adaptativ: persoana învaţă noi modalităţi de rezolvare a problemelor;

2.nonadaptativ: persoana evită situaţiile neplăcute, se protejează, devine defensivă. Ea

este tulburată, răvăşită şi, ca atare, are un comportament dezorganizat din cauza

autocontrolului scăzut3

În ceea ce priveşte rezolvarea crizei, ea s-a produs nonadaptativ, am devenit mai atentă .

Etapele intervenţiei în situaţia de criză

a) Obiectivul iniţial constă în a înţelege prin ce anume trece clientul, ce simte şi gândeşte:

frică, pericol, lipsa speranţei şi a sensului etc. Relevarea problemei care generează criza va

necesita trecerea dincolo de aspectele de suprafaţă pe care frecvent clientul le va prezenta drept

esenţiale. După identificarea problemei de esenţă, consilierul va prezenta clientului modalitatea

în care s-a constituit criza, pornind de la cauza generatoare şi problemele secundare determinate.

b) Stabilirea de comun acord a celei mai bune soluţii. Trecerea la cea de a doua etapă

trebuie să fie lină, ca rezultat al explorării adecvate a problemei generatoare. De aceea, problema

va fi suficient explorată, sumarizată şi revăzută ca modalitate în care clientul o reprezintă.

c) Discutarea alternativelor de implementare a soluţiei convenite. Se vor explora resursele şi

suportul imediat de care dispune clientul, capacitatea de toleranţă a clientului, mediul personal

sau instituţional care poate susţine clientul (prieteni, colegi, grup etc.). După ce alternativele au

fost explorate în raport cu suportul aferent, clientul va decide calea cea mai buna de acţiune.

3 Idem, Consiliere Psihologică în Situaţiile de Criză, Bucureşti, Editura Dual Tech, Idem, p.88-89

Clientul se va angaja în respectarea căii de acţiune care trebuie să reprezinte un comportament

clar4.

Ca şi în alte situaţii de criză, şi în caz de accident, etapele de intervenţie sunt aceleaşi

doar că diferă modul de abordare a acestora şi sunt implicate alte instituţii, nu neapărat

psihologul şi consilierul, dar în ultimă istanţă, dacă accidentul este mai grav se poate apela şi la

aceşti specialişti.

În situaţii de accident contează mult implicarea civică, persoanele care asistă la accident

ca martori sunt de obicei cele care anuntă autorităţile, poliţia, ambulanţa, deoarece accidentatul

este bulversat, dezorientat şi de cele mai multe ori se află în incapacitatea de a acţiona.

În ceea ce priveşte înţelegea stărilor prin care trece persoana, în primă instanţă, spre deosebire de

alte situaţii de criză, întăi sunt vindecate rănile fizice şi apoi cele sufleteşti iar de cele mai multe

ori rănile sufleteşti se vindecă de la sine, odată cu cele trupeşti, iar cea mai bună soluţie este luată

de doctor care trebuie să se implice pentru a ajuta pacientul să se vindece cât mai rapid, îi pune

diagnosticul, îi prescrie tratamentul şi eventual îl supune unor operaţii chirurgicale dacă este

cazul,de asemenea si suportul familiei în astfel de cazuri este foarte important. În cazul meu, nu a

fost nevoie să ajung la medic, deşi a venit ambulanţa, am fost consultată, am refuzat să merg la

spital deoarece am considerat că nu este necesar. Ultimul aspect, cel de implementare a

soluţiilor, se stabilesc de obicei tot cu familia, medicul, kinetoterapeutul (de multe ori în cazul

accidentelor este nevoie pentru pacient de o perioadă de tratare a rănilor şi eventual de

recuperare a abilităţilor dinainte de accident,dacă se mai poate realiza acest lucru) eventual

psihologul.Spre deosebire de alte situaţii de criză aici principalul specialist este doctorul şi

eventual poliţia care trebuie să acţioneze cu mult profesionalism.

Un accident aduce cu sine, sau mai bine zis declanşează, sau poate declanşa şi alte crize:

deteriorarea stării de sănătate, pierderea unor abilităţi, de a merge de exemplu, pierderea unei

persoane dragi, procese etc.

Bibliografie:

4 Matei, Georgescu, Introducere în consilierea psihologică, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004, p.170-171.

1. Dumitru Ion, Al, Consiliere Psihologică în Situaţiile de Criză, Bucureşti, Editura Dual Tech, 2006, p.90.2.Dumitru Ion, Al, Consiliere psihopedagogică Baze teoretice şi sugestii practice, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p.88.3. Georgescu Matei , Introducere în consilierea psihologică, Bucureşti, Editura Fundaţiei

România de Mâine, 2004, p.170-171

4. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/