Prof. dr. Irina-Draga CăruntuDisciplina de HistologieFacultatea de Medicină Dentară

METODOLOGIA SCRIERII MEDICALE.

1. REDACTAREA UNEI LUCRĂRI: REGULI DE BAZĂ2. TIPURI DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE3. LUCRAREA DE DIPLOMĂ

1. REDACTAREA UNEI LUCRĂRI: REGULI DE BAZĂ, (prezentare conformă cu Recomandările pentru manuscrisele trimise revistelor biomedicale – Comite International des Redacteurs des Journaux Medicaux)

- obiectivul redactării ştiinţifice: transmiterea unui mesaj ştiinţific, în care primează valoarea conţinutului

- redactarea ştiinţifică se raportează la principii care s-au dezvoltat progresiv şi care impun rigoare ştiinţifică, sub raport stilistic fiind ghidată de tehnici specifice demersurilor ştiinţifice, şi nu artistice (literare)

- o concepere riguroasă conduce la o enunţare clară, care permite o difuzare largă şi o percepţie adecvată în rândul celor interesaţi

- alegerea celei mai adecvate formulări pentru ideile şi faptele care vor fi raportate- realizarea unei exprimări simple şi clare, care să faciliteze lectura- realizarea unei forme concise

- calităţi îndeplinite de o lucrare ştiinţifică: - interesul ştiinţific- nivelul redactării ştiinţifice (precis, clar şi concis)- buna utilizare a limbii în care este scrisă

- cunoaşterea principiilor de redactare ştiinţifică permit o evaluare rapidă a unui articol, fără parcurgerea integrală a textului

- necesitatea cunoaşterii principiilor de redactare ştiinţifică medicală a condus la crearea unor departamente de învăţământ specializate:- Baylor College of Medicine, Houston – Departamentul de Comunicare Ştiinţifică- Universitatea Rockefeller, New York – program de 18 luni pentru redactorii ştiinţifici

profesionişti- Clinica Mayo, Rochester – Departament de Redactare Medicală, cursuri pentru studenţi şi

practicieni- Institutul de Ştiinţă şi Tehnologie, Cardiff – cursuri de redactare ştiinţifică organizate de unul

dintre editorii de la British Medical Journal- în Franţa, în 1975, se propune crearea unei structuri de învăţământ pentru redactarea medicală

pe trei nivele:- câteva ore pentru studenţi din ciclul 1 şi 2 – pentru a învăţa să redacteze o observaţie

despre un bolnav, o boală sau răspunsul la o întrebare de examen- 20-30 de ore pentru studenţii din ciclul 3 – pentru a-i ajuta să redacteze lucrarea de

diplomă, sau rezumate de cercetare- aprofundat – pentru medicii care colaborează cu comitetele de redacţie ale revistelor

medicale- 1987, Franţa – Asociaţia pentru Dezvoltarea Învăţământului şi Cercetării în Redactarea

Medicală – masterat în cadrul Institutul Superior de Comunicare şi Management Medical Stilul de redactare ştiinţifică- precis, clar, concis- principii:

- utilizare adecvată a timpurilor la care sunt puse verbele: timpul trecut pentru tot ceea ce exprimă experienţa personală a autorului, timpul prezent pentru noţiuni bine stabilite şi unanim acceptate

Prof. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 1

- utilizarea aceluiaşi cuvânt pentru a desemna o aceeaşi noţiune, fără ajutorul sinonimelor care pot crea confuzii

- evitarea expresiilor literare şi a cuvintelor inutile- evitarea utilizării diatezei pasive (atunci când poate crea impresia de anonimat

privind autorul – ca subiect logic al construcţiei gramaticale) şi folosirea (neabuzivă) a diatezei active cu pronumele persoanei întâia, uzual plural (care indică exact implicarea autorului în realizarea studiului)

- urmărirea concordanţei informaţiilor numerice care apar atât în text, cât şi tabele/figuri

- precizia- lipsa de precizie în redactarea unui articol ştiinţific ridică suspiciuni asupra rigorii cu care

a fost efectuată cercetare respectivă- reflectată cel mai clar în capitolele Material şi metodă, Rezultate- coerenţa comentariilor din text, privind datele din tabele/figuri- inserarea procentelor face dificilă lectura – există o corespondenţă de adjective şi adverbe

care pot fi folosite, prezentarea unui tabel de corespondenţă fiind recomandată pentru articolele de natură didactică

- claritatea- utilizarea cuvintelor simple şi a unei sintaxe corecte- expansiunea limbii engleze ca limbă ştiinţifică este parţial datorată şi faptului că permite

utilizarea unui vocabular restrâns, simplu şi clar- limba în care se scrie trebuie să fie înţeleasă şi de un străin care nu are decât noţiuni de

bază ale vocabularului (evitarea formulărilor colocviale în favoarea exprimărilor convenţionale)

- alegerea ordinii cuvintelor în titlu, sau la începutul unei fraze sau paragraf – noţiunea de poziţie forte, contribuind la reţinerea atenţiei cititorului

- utilizarea virgulei pentru evita ambiguităţile – este permisă virgula înainte de “şi”- evitarea utilizării etc. la sfârşitul unei secvenţe de termeni, atunci când este necesară

identificarea completă a tuturor termenilor- utilizarea abrevierilor internaţionale – pentru unităţi de măsură, când urmează după cifre- utilizarea abrevierilor care substituie un cuvânt/câteva cuvinte; abrevierile trebuie anunţate

şi pot fi utilizate în rezumat şi/sau în text, dacă termenul respectiv se repetă mai mult de 3-4 ori

- concizia- evitarea adjectivelor şi adverbelor inutile- evitarea pleonasmelor- semnalarea unui fapt se face direct, fără a specifica intenţia de semnalare- evitarea repetiţiilor (exemple: titlul în prima frază din rezumat, rezumatul în introducere,

rezultatele în discuţii, introducerea în discuţii sau concluzii)- nu înseamnă suprimarea unor idei care sunt indispensabile pentru înţelegerea textului;

autorul trebuie să enunţe fiecare etapă a raţionamentului său, chiar şi dacă etapele i se par evidente; nu se face apel la imaginaţia cititorului şi nu cititorul trebuie să facă deducţia

2. TIPURI DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE- clasificare:

- articole ştiinţifice - referate generale- lucrări de diplomă- teze de doctorat

Diferite categorii de articole ştiinţifice- diversitate în raport cu obiectivele urmărite- maniere de exprimare diferită, fiecare corespunzând unui tip de articol bine definit- încadrarea într-o anumită clasă/categorie oferă informaţia primară asupra obiectivului general al

articolului – orientarea lecturii- clasificare

- după obiectivul urmăritProf. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 2

- Articol original- Editorial- Caz clinic- Scrisoare către redacţia unei reviste- Articol de trecere în revistă (Revue general/Survey)- Actualităţi (Mise au point, Update)- Recenzia – Analiza comentată (Review)- Articol didactic

- după tipul publicaţiei- reviste (periodice)- volume de conferinţă/congres/simpozion (Preprints of… , Proceedings

of …)- volume prezentând colecţii de articole pe un anumit domeniu

2.1. Articolul original- prezintă o anumită activitate de cercetare:

- abordarea unui domeniu de cercetare nou – direcţii prioritare- testarea unei ipoteze- rezultate în diverse domenii ştiinţifice în care există deja cercetări

- structură (IMRAD):- Introducere – scopul, obiectivele cercetării- Material şi metodă – cum a fost realizată cercetarea- Rezultate – ce s-a observat (cu rigurozitate)- Discuţii – comentarii asupra cercetării în general şi a rezultatelor în special

- referinţele – rol de a justifica afirmaţiile autorilor, în special în introducere şi discuţii- publicabil în periodice şi/sau volume2.2. Editorialul- scris la cererea comitetului de redacţie al unei reviste- scurt – număr redus de pagini- autorul/autorii – autoritate în materia abordată – prezintă liber opiniile personale, analizează

lucrările deja publicate, formulează ipoteze, propun noi direcţii de cercetare- se evită citarea rezultatelor originale, personale, faţă de care se păstrează/se adoptă o atitudine

neutră- statistic – cel mai citit tip de articol- editorial “tematic” – număr de revistă dedicat (parţial/integral) unei teme; creează o privire de

ansamblu asupra temei, punctând contribuţiile articolelor publicate2.3. Cazul clinic - raportează o observaţie, cu comentarii scurte- 4-6 pagini- semnalează:

- elemente originale privind fiziopatologia unei afecţiuni- noutatea unui demers diagnostic- eficacitatea unui tratament

- uzual, periodicele limitează numărul de cazuri clinice publicate per apariţie/număr- în redactare trebuie evitate: (i) o trecere în revistă a literaturii, pornind de la un caz izolat, ( ii)

consideraţii didactice, sub pretextul comentării unei observaţii- publicabil în periodice şi/sau volumeDiscuţia anatomo-clinică- bazată pe problemele diagnostice şi terapeutice ridicate de un caz- articol de instruire- publicaţii consacrate – exemple: New England Journal of Medicine (“Case Record” sau “Clinico-

Pathological Conference” – Massachusetts General Hospital), Les Annales de Medecine Interne, Le Concours Medical

Conferinţa clinică- expune problemele diagnostice şi terapeutice ale unei observaţii clinice- fiecare punct este discutat de un specialist diferitProf. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 3

- articol de instruire incluzând şi o aducere la zi a temei, cu referiri concrete la observaţia raportată- publicaţii consacrate – exemple: Annals of Internal Medicine2.4. Scrisoare către redacţia unei reviste- problematică abordată:

- caz clinic scurt- date preliminarii asupra unei cercetări de mai lungă durată, pentru a putea revendica, în

viitor, prioritatea preocupărilor în domeniu- comentarii/opinii contradictorii asupra unui articol deja publicat în revista respectivă- răspuns

- posibilitate de comunicare între autori – cititori- scurtă – 2 pagini, < 6 referinţe- rapiditate în publicare – comparativ cu apariţia unui articol original- ulterior, rezultatele prezentate pot face obiectul unei publicaţii detaliate2.5. Trecerea în revistă (revue generale, survey)- prezentare cât mai completă a cunoştinţelor asupra unui subiect, pornind de la o analiză exhaustivă

a lucrărilor publicate- caracter monografic – abordare globală – aspecte clasice, şi perspective deschise- autorul/autorii – personalităţi ştiinţifice, cu contribuţii notabile în domeniu- referinţe bibliografice – acoperă întreaga istorie a subiectului (uzual, de ordinul sutelor)- publicabil în periodice şi/sau volume2.5. Actualităţi (mise au point, update)- ca obiectiv, se situează între editorial şi trecerea în revistă- autorul/autorii – au lucrări reprezentative în domeniu- elaborat la cererea comitetului de redacţie a unei reviste sau a organizatorilor unei manifestări

ştiinţifice- abordează un subiect restrâns, pornind de la (i) publicaţiile apărute în ultimii ani şi (ii) experienţa

personală a autorilor - diferenţa între cele două surse informative (i), (ii) trebuie să apară clar- referinţe bibliografice relevante (uzual, de ordinul zecilor)- publicabil în periodice şi/sau volume2.6. Recenzia – analiza comentată (review)- analiza – comentarea articolelor apărute în cursul ultimelor luni în alte reviste, sau analiza –

comentarea unor volume (tratate, monografii, etc)- autorul/autorii – bun cunoscători ai subiectului- 2-3 pagini- organizarea conţinutului – două părţi:

- (i) rezumarea articolului/volumului- (ii) comentarea critică asupra validităţii rezultatelor şi asupra originalităţii în abordarea

subiectului2.7. Articolul didactic/pedagogic- obiectiv: instruirea într-un anumit domeniu- bună cunoaştere a subiectului- capacitate de a se adresa unei clase largi de cititori interesaţi de subiect, bazându-se pe un fond

minimal de cunoştinţe specific domeniului- bibliografia indicată – permite cititorului o aprofundare a subiectului- publicabil în periodice şi/sau volume3. LUCRAREA DE DIPLOMĂ: ORGANIZARE, ETAPE URMĂRITE ÎN ELABORARE, SUSŢINERE3.1. ORGANIZARE- stabilirea temei în funcţie de disciplina de interes şi/sau coordonatorul ştiinţific- stabilirea obiectivelor- stabilirea planului: capitole cuprinse în partea generală (în funcţie de temă), capitole cuprinse în

partea personală (exemplu: Obiectivul şi motivaţia studiului, Material şi metodă, Rezultate, Discuţii, Concluzii, Bibliografie)

- partea personală – contribuţia efectivăProf. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 4

3.2. ETAPE URMATE ÎN ELABORARE– documentarea- cercetarea propriu-zisă (experimentală, specifică disciplinelor preclinice/clinice) concretizată prin:

- alegerea materialului şi metodei de lucru- derularea studiului - obţinerea rezultatelor- centralizarea şi interpretarea rezultatelor- discutarea şi evaluarea rezultatelor, în raport cu alte studii similare- formularea concluziilor

- redactarea – în conformitate cu regulile de realizare a unui material scris3.1.1. PARTEA GENERALĂ- prezentarea informaţiilor existente în literatura de specialitate în legătură cu subiectul abordat:

stadiul actual al cunoştinţelor în domeniu3.1.2. PARTEA PERSONALĂ Introducere- organizare:

- aspectul general al subiectului – actualizare scurtă, destinată cititorilor care nu cunosc bine subiectul, permiţându-le astfel înţelegerea fondului; singura parte a unui articol original care poate prezenta conotaţii pedagogice

- aspectul particular al problemei care a fost abordat- scopul studiului – clarificarea unui aspect controversat, acoperirea unor lacune în

cunoştinţele existente, testarea unei ipoteze- toate afirmaţiile, chiar şi cele unanim admise, trebuie dublate de referinţe bibliografice –

pertinente, recente şi accesibile, selectate în ordinea importanţei Material şi metodă- indică:

- materialul studiat- elemente testate- criteriile de evaluare

- date precise, astfel încât cititorul să le poată reproduce sau verifica- de evitat:

- introducerea de comentarii personale- introducerea de descrieri lungi şi obositoare- introducerea unor rezultate- menţionarea unor elemente care nu au legătură cu scopul studiului- utilizarea unui stil telegrafic

Materialul- populaţia luată în analiză, modalitatea de selecţionare, eşantionul, descriere- bolnavi: serie consecutivă/neconsecutivă, studiu retrospectiv sau prospectiv, studiu randomizat sau

nerandomizat, studiu deschis sau orb, studiu caz-martor, studiu pe serii scurte- animale de experienţă: specie, origine, durata observaţiei, condiţii de creştere- suşe celulare: modalitatea de obţinere şi conservare – mediu de cultură, pH, temperatură, adiţia

unor substanţe- uneori, este dificil de separat capitolul Material şi metodă de capitolul Rezultate – reunire sub

denumirea Observaţii clinice (articole tip caz clinic)Elemente testate – metodă- acţiunea unui medicament – doza zilnică, modul de administrare, orarul de administrare- rezultatele unei intervenţii chirurgicale – descriere- valoarea unui examen radiologic/anatomopatologic/biologic- modificarea constantelor într-un model experimental- se specifică:

- denumirea chimică şi fabricantul pentru reactivi, substanţe- tipul, originea şi fabricantul pentru aparate

Criteriile de evaluare a elementelor testate- utilizate pentru aprecierea rezultatelor- exemple: Prof. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 5

- complicaţii- supravieţuire- variaţii ale parametrilor biologici

- se specifică şi se descriu detaliat metodele folosite (teste statistice de analiză şi validare)- se precizează referinţele bibliografice, în cazul preluării parţiale/integrale a unei metode sau

procedeu- se respectă terminologia biomedicală internaţională (pentru medicamente, bacterii, viruşi,

elemente anatomice) Rezultate- exprimă finalizarea scopului cercetării- constituie baza pentru discuţii- redactare obiectivă, impersonală, neutră- concordanţă în prezentarea informaţiilor numerice (text, figuri, tabele)- trebuie prezentate în evoluţie cronologică (rezultate imediate, rezultate tardive)- permite cititorului să-şi formuleze propriile concluzii, înainte de a le confrunta cu cele ale

autorului- prezentare completă:

- rezultate pozitive- rezultate negative – informaţie posibil utilă într-o cercetare diagnostică, prognostică,

sau pentru a evita un tratament ineficace- de evitat:

- “pierderea” unui rezultat, în acest capitol, şi “regăsirea” sa în capitolul Discuţii sau în rezumat

- prezentarea rezultatelor marginale, care nu sunt legate de scopul cercetării- efectuarea de comentarii personale

Discuţii- scop: interpretarea cercetării realizate- comentarii personale, spre deosebire de celelalte capitole care utilizează un stil impersonal- reflectă cultura ştiinţifică, inteligenţa autorilor şi gradul de elaborare al lucrării- obiective (ordine obligatorie):

- precizează dacă scopul cercetării a fost atins sau nu (prin prezentarea sintetică a principalelor rezultate legate direct de scop), subliniază aportul adus de cercetare în progresul cunoştinţelor în domeniu

- judecă calitatea şi validitatea rezultatelor – discuţie critică şi obiectivă asupra materialului utilizat, metodelor folosite, interpretării rezultatelor

- compară rezultatele personale cu cele ale altor autori (facilitare prin figuri şi tabele comparative, care permit evitarea repetărilor, şi prin comentarea referativă, fără a enunţa detaliat ce conţin graficele/figurile respective) şi explică diferenţelor apărute (datorate particularităţilor materialului şi metodei)

- uneori, poate exista o concluzie finală (în funcţie de revistă)- de evitat:

- depăşirea obiectivelor fixate în Introducere- discutarea subiectului în ansamblu, şi nu a lucrării (tendinţe pedagogice)- repetarea elementelor prezentate în Introducere- citări inexacte – rezultate incorecte, idei incorect preluate- lipsa referinţelor bibliografice- utilizarea unui stil literar (expresii emoţionale)- lungimea excesivă

Referinţe bibliografice- scop: justificarea tuturor faptelor/datelor enunţate – principiu fundamental într-un demers ştiinţific- permit trimiterea cititorului la: articole, tratate, monografii, documente oficiale, baze de date, alte

forme de publicaţii- excesul nu reflectă întotdeauna multitudinea de cunoştinţe, ci, mai degrabă, absenţa spiritului

critic; unele reviste limitează numărul referinţelor bibliografice pentru toate tipurile de articole, exceptând trecerile în revistă

Prof. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 6

- se citează numai documente publicate, citite şi alese pentru valoarea lor- citarea unei referinţe poate fi repetată de mai multe ori într-un articol- localizare în text:

- după enunţarea faptului/informaţiei respective – în interiorul sau la sfârşitul unei fraze- în capitolele Introducere, Material şi metodă, Discuţii- în tabele, grafice, figuri- în titluri şi subtituluri paragrafelor – pentru articole tip actualităţi

- alegerea referinţelor:- din bibliografia asupra subiectului (ansamblul articolelor şi cărţilor scrise despre un

subiect precis)- autorul selecţionează şi reţine acele documente pe care le consideră cele mai

pertinente şi mai accesibile pentru cititor- toate referinţele citate sunt prezentate, sub formă de listă, la sfârşitul articolului- erori posibile:

- greşeli în transcrierea referinţei – dificultăţi în găsirea articolului- greşeli în citarea conţinutului referinţei – inadvertenţă între faptul enunţat şi articolul citat

- se evită a face referiri la:- articole greu accesibile- teze de doctorat- rezumate ale lucrărilor prezentate la congrese, publicate în periodice- scrisori către redacţie- articole acceptate pentru publicare (in press, to appear)

- nu se fac referiri la:- rezumate ale lucrărilor prezentate la congrese, nepublicate în periodice- articole trimise pentru publicare (submitted)- comunicări orale

- sistemul de referinţe:a) sistemul “autor-dată” (“autor-an”) – Harvardb) sistemul numeric secvenţial – Vancouverc) sistemul alfabetic numerica) sistemul “autor-dată” (“autor-an”) – HarvardÎn text- în cazul a 1 sau 2 autori se citează primul autor, respectiv ambii autori, şi anul de publicaţie- mai mult de doi autori – se citează primul autor, urmat de “et coll.” sau “et al”În lista de referinţe- clasificare fără număr de ordine, alfabetic, de la prima literă a numelui primului autor al articolului- mai multe referinţe ale aceluiaşi prim autor – clasificate după ordinea alfabetică a primei litere a

celui de-al doilea autor, etc.- mai multe referinţe ale aceloraşi autori – clasificate după anul de publicaţie, începând cu data cea

mai îndepărtată- mai multe referinţe ale aceloraşi autori, cu acelaşi an de publicaţie – se adaugă “a, b, c, d,…” după

anul de publicaţie şi se clasează în această ordine (la citarea în text, se includ “a, b, c, d,…”)- numele ultimului autor este precedat de “and”, “et” sau “şi”- îngreunează citirea textului- facil pentru autor, care poate introduce uşor o referinţă nouăb) sistemul numeric secvenţialÎn text- referinţele sunt numerotate cu cifre arabe, în ordinea apariţiei, în paranteze- dacă o referinţă este citată de mai multe ori, se păstrează numărul atribuit prima dată- într-o paranteză, referinţele sunt clasificate în ordine crescătoare şi separate prin virguleÎn lista de referinţe- clasificarea se face prin numărul de ordine corespunzător în text, fără criteriu alfabetic- facilitează lectura, neîncărcând articolul cu nume de autori- dificil pentru autor, care dacă introduce o nouă referinţă trebuie să renumeroteze toate referinţele

următoare, existând riscul de eroareProf. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 7

c) sistemul alfabetic numericÎn text- referinţele sunt citate printr-un număr de ordine, indicat în paranteze, care are corespondent în lista

de referinţe (ordonată alfabetic, şi nu în ordinea citării)În lista de referinţe- clasificarea se face alfabetic, de la prima literă a numelui primului autor- fiecare referire din lista rezultată primeşte un numărul de ordine în secvenţa naturală, număr care

se citează în text- obligatoriu, se respectă indicaţiile de redactare ale revisteiMODALITĂŢI DE ILUSTRARE Figuri şi tabele- specifice pentru capitolul Rezultate- limitează riscul de a repeta aceleaşi informaţii în capitolul Rezultate (prezentare) şi în capitolul

Discuţii (ca bază de comentarii)- maximum de informaţii într-un minimum de spaţiu, într-o formă sintetică şi clară- uneori, este util să concepem figurile şi tabelele înainte de a redacta textul- autonomie informaţională – prin titlu, legendă, note de subsol- exprimă clar ceea ce este dificil de redactat şi obositor de citit- referire în text, numerotarea fiind în ordinea referirii- tabelul: informaţii numerice- figura: informaţii grafice – desene, curbe, diagrame, fotografii- alegerea modalităţii de ilustrare depinde de:

- obiectivul vizat, răspunzând unei intenţii precise (uzual, articolele originale conţin tabele, iar articolele didactice conţin figuri)

- numărul şi natura datelor- reproducerea dintr-o altă publicaţie necesită autorizaţia titularului (drept de autor, copyright)- de evitat: exprimarea sub formă de tabel a unor informaţii care pot fi enunţate clar în textFigurile- numerotate cu cifre arabe – numerotarea corespunde ordinii de apariţie în text, fiind obligatorie

minimum o referire- legendă subiacentă, conţinând toate elementele necesare înţelegerii figurii: explicaţia simbolurilor,

abrevieri, scală- uzual, în etapa de manuscris trimis spre publicare, toate legendele aferente unui articol sunt

grupate pe o pagină separată, plasată la sfârşitul manuscrisului- pe verso-ul figurilor se scrie: numărul, orientarea, numele primului autor sau primele două cuvinte

din titlu (confidenţialitate)- tipuri de reprezentări grafice:

- diagrame cu sectoare de cerc (“camembert”, “pie”) – recomandată pentru prezentarea procentajelor (< 7 sectoare)

- diagrame cu coloane verticale sau orizontale (histograme) – recomandate pentru compararea statică a diferitelor cifre, poate indica deviaţia standard (< 7 zone)

- traiectorii (curbe de distribuţie) – x (abscisa – variabila independentă) este variabila de control sau explicativă, y (ordonata – variabila dependentă) este variabila de măsurat sau explicată; graficul reprezintă în manieră dinamică evoluţia variabilei y în funcţie de x

- reprezentări prin puncte (“scattergram”, “nuages de points”) – recomandate pentru concretizarea datelor individuale (distribuţia lor) sau pentru concretizarea existenţei/absenţei unei corelaţii între variabila x şi y; punctele trebuie să fie suficient de mari pentru a fi uşor identificate; se pot adăuga: coeficientul de corelaţie “r”, gradul de libertate, curba de regresie, semnificaţia statistică “P”

- modalitate de realizare asistată de calculator: exploatarea facilităţilor oferite de programe (medii software) pentru reprezentări grafice şi interpretare statistică (exemple: MS-Windows, MS-Excel etc.)

Tabelele- spaţiu ocupat în pagina tipărită: o coloană sau două coloaneProf. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 8

- titlu: situat deasupra, informează asupra conţinutului- număr coloane > dublu număr rânduri – inversare- semnificaţii uzuale:

- capetele de coloane – variabile măsurate sau explicate (unităţi de măsură)- capetele de rânduri – variabile controlate sau explicative (unităţi de măsură)

- tabelele ce conţin date comparabile trebuie să prezinte aceleaşi informaţii, structurate în aceeaşi ordine şi folosind aceleaşi unităţi de măsură

- alinierea datelor este realizată în raport cu virgula/punctul zecimal, precizând acelaşi număr de poziţii zecimale pentru variabilele cu aceeaşi semnificaţie

- informaţii lipsă – se precizează “absent”, evitând simbolurile matematice (-, 0)- pot conţine abrevieri, explicate în titlul tabelului sau în note de subsol Ilustraţiile- prezentate sub formă de fotografii sau imagini digitizate, alb-negru/color- exemple: radiografii, preparate microscopice, EKG, EEG- în economia lucrării, ilustraţiile sunt tratate drept entităţi de tip figură (folosind o numerotare

comună pentru ilustraţii şi figuri, acelaşi mod de referire în text şi acelaşi mod de concepere a legendei)

- suplimentar, legenda ilustraţiilor conţine informaţii specifice despre scala de referinţă, ordinul de mărire, coloraţiile histologice;

pentru ilustraţiile ce conţin chipuri umane se recomandă acoperirea ochilor, în scopul păstrării anonimatului Tipuri de reprezentări grafice- diagrame cu sectoare de cerc (“camembert”, “pie”) – recomandată pentru prezentarea

procentajelor (< 7 sectoare) - diagrame cu coloane verticale sau orizontale (histograme) – recomandate pentru compararea

statică a diferitelor cifre, poate indica deviaţia standard (< 7 zone)- traiectorii (curbe de distribuţie) – x (abscisa – variabila independentă) este variabila de control sau

explicativă, y (ordonata – variabila dependentă) este variabila de măsurat sau explicată; graficul reprezintă în manieră dinamică evoluţia variabilei y în funcţie de x

- reprezentări prin puncte (“scattergram”, “nuages de points”) – recomandate pentru concretizarea datelor individuale (distribuţia lor) sau pentru concretizarea existenţei/absenţei unei corelaţii între variabila x şi y; punctele trebuie să fie suficient de mari pentru a fi uşor identificate; se pot adăuga: coeficientul de corelaţie “r”, gradul de libertate, curba de regresie, semnificaţia statistică “p”

3.3. SUSŢINERE- pregătirea materialului pentru susţinere şi susţinerea propriu-zisă se realizează în conformitate cu

cele enunţate pentru expunerea orală a unei lucrări, timpul acordat fiind de 10-15 minute- evaluarea de către comisia examinatoare urmăreşte următoarele elemente:

- semnificaţia şi actualitatea subiectului ales- seriozitatea documentării ştiinţifice, reflectată prin referinţele bibliografice şi modul de

citare a acestora- dezvoltarea argumentaţiei logice pentru derularea cercetării- pertinenţa concluziilor- calitatea iconografiei- calitatea expunerii orale şi modul de susţinere, în discuţiile ulterioare, a punctelor de

vedere ilustrate de lucrare (“presentation and defense of a thesis”)

Prof. univ. dr. Irina Căruntu, aprilie 2009 9