ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA RELATII ECONOMICE INTERNATIONALE

MASTER GEOPOLITICA SI GEOSTRATEGIE

LUCRARE DE DIZERTATIE

RAZBOIUL INFORMATIONAL - PROVOCARI ACTUALE -

Coordonator stiintific: dr. LIVIU MURESAN Masterand:

ULMEANU MARIA MADALINA

Bucuresti

martie 2006

1

CUPRINS:

CAPITOLUL I: CONCEPTUL DE „RAZBOI INFORMATIONAL” CAPITOLUL II: DIMENSIUNI, CARACTERISTICI,ARME ŞI ŢINTE CAPITOLUL III: FORMELE DE MANIFESTARE ALE RĂZBOIULUI INFORMAŢIONAL” CAPITOLUL IV: PREOCUPĂRI ACTUALE PRIVIND REGLEMENTAREA, SANCŢIONAREA ŞI CONTRACARAREA ACŢIUNILOR SPECIFICE „RĂZBOIULUI INFORMAŢIONAL" CAPITOLUL V: EFECTE ŞI STRATEGII DE CONTRACARARE

2

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE „RAZBOI INFORMATIONAL”

Razboiul exprima o stare sociala critica ce afecteaza cultura, nivelul tehnologic, valorile, infrastructura, nivelul de organizare si nivelul educational al actorilor implicati direct sau indirect.

Extrema diversitate a formelor luate de conflicte de-a lungul timpului reprezinta una dintre cauzele lipsei unei definitii unitare si riguroase a notiunii de „razboi”, precum si ale definirii aproximative a notiunilor „prieten”, „aliat”, „adversar, „inamic”, „neutru” sau „alianta”.

Asa-numitul „razboi al omului si al uneltelor” s-a desfasurat pe o suprafata terestra aproximativ determinata, cu actori aproximativ detefiniti. Desi uneltele si informatia au coexistat in aceasta perioada, rolul predominant l-a avut factorul uman.

„Razboiul clasic” sau „razboiul erei agricole” a fost incadrat in timp istoric si s-a manifestat ca rezultat al confruntarii vointei actorilor implicati (state, coalitii etc). Acesta a evidentiat superioritatea militara a unei entitati politico-statale, asociata ideii de posesie a anumitor resurse, ca fundament al puterii.

„Razboiul drept” in care numai autoritatea legitima era indreptatita sa-l declare pentru o cauza justa, ca ultim mijloc de reparatie a injustitiei comise, prin mijloace „drepte”, proportionale cu scopul declarat si sa nu provoace anihilarea totala a adversarului. Doctrina „razboiului drept” a constituit o ingradire a razboiului nelimitat, acceptand razboiul limitat.

O noua etapa in evolutia razboiului o reprezinta razboiul modern sau asa-numitul razboi al erei industria, definit ca „act de violenta in scopul determinat de a-mi indeplini vointa” sau „o simpla continuare a politicii prin alte mijloace”. Acesta presupune implicarea oamenilor si a uneltelor specifice razboiului agricol, la care s-au adaugat masinile (tancurile si avioanele) si sistemele (retelele de cale ferata, sosele, sisteme de comunicare si de transmitere a datelor). Astfel, razboiul a devenit o lupta armata intre state, in care fiecare incearca sa-si impuna vointa asupra celuilalt, prin recurgerea la forta, in scopul invingerii adversarului si al reglementarii conflictului armat prin mijloace juridice, precum conventii si tratate.

Spre deosebire de formele clasice de derulare a razboiului, in care amplitudinea fortei fizice era determinanta, in confruntarile moderne, o pondere importanta au avut actiunile in planul psihicului si al informatiei. Dupa cum anii '80, dezvoltarea impresionanta a mijloacelor de informare, de la Internet la noile tehnologii de informare si comunicare au declansat

3

procesul de revizuire a ideii de „proiectie a puterii”. Schimbarea raportului dintre forta fizica si inteligenta beligerantilor, indeosebi dupa confruntarile din Golful Persic, din secolul XX-lea si inceputul sec.XXI-lea, este rezultatul progresului tehnologic al „erei nucleare”. Aceasta a modificat profund natura razboiului, rezumata de Raymond Aron prin formula „razboi improbabil, pace imposibila”. Practic, pacea era imposibila din cauza rivalitatilor prea puternice dintre cele doua blocuri politico-militare, iar razboiul era improbabil, deoarece efectele utilizarii armelor atomice ar fi condus la un rezultat aleatoriu sau catastrofal pentru ambii adversari. Utilizarea informatiei ca resursa de putere si ca arma cu caracter ofensiv sau defensiv, precum si evolutiile rapide in domeniul tehnologiilor informationale, au contribuit, in mare masura, incepand din epoca moderna, la schimbarea de paradigma privind conflictele militare, dar si a celor subsumate acestora. Informatia si modul in care a fost si este folosita a determinat o regandire a modalitatilor de purtare a razboaielor moderne, precum si elaborarea de noi concepte, strategii si forme de actiune, in care informatia s-a dovedit la fel de eficienta ca mijloacele clasice de lupta. Astfel, in limbajul politico-militar, au aparut o serie de termeni, notiuni si concepte care au definit un nou tip de razboi, numit generic „razboi informational”, ce a evoluat in stransa legatura cu progresele rapide ale tehnologiei informatiei din ultimele decenii. Avantajele folosirii informatiei ca arma decurg din capacitatea celor care o detin de a-si apara interesele, pe de o parte prin mijloace neletale, iar pe de alta parte, prin posibilitatea de a actiona intr-o maniera mai discreta, mai eficace, mai bine adaptata relatiilor actuale, fara ca vreo constrangere juridica internationala sa poata, pentru moment, sa-i ingradeasca pe utilizatori. Progresele tehnologice au insotit indeaproape societatea post-industriala, numita societate informationala, in care armele clasice si chiar strategia de descurajare nucleara tind sa nu mai ocupe un acelasi loc in asigurarea unui echilibru al puterilor. Din acest motiv, actorii traditionali ai relatiilor internationale au gasit, in acest tip de razboi, mijlocul ideal pentru a-si promova interesele si a mentine temporar echilibrul de putere in cadreul relatiilor inter-statale actuale.

Informatia reprezinta o dimensiune functionala distincta a conflictului dintre actori, care-l transforma intr-un razboi silentios, bazat pe o strategie in cadrul careia se utilizeaza mijloace tehnice sofisticate, nu pentru distrugerea fizica a adversarului, ci pentru controlul, anihilarea si neutralizarea acestuia, printr-o superioritate informationala, de regula, evitandu-se recurgerea la o

4

confruntare armata directa. Astfel, dimensiunile clasice si moderne ale razboiului secompleteaza cu o noua dimensiune, cea informationala - la „campul informational” – care determina redimensionarea conceptelor „trupe”, „dispozitive”, „operatii”, „front”, „teatru”,dincolo de limitele lor geografice si temporale, in care forta armata (oamenii si tehnica de lupta) se afla in plan secundar.

In contextul conflictelor prezente si viitoare, formele si dimensiunile razboiului sunt analizate din perspectiva proliferarii tehnologiilor informationale avansatein cadrul operatiunilor militare, fapt ce a revolutionat tehnica militara si, pe cale de consecinta, actiunile militare. Acest fenomen a condus la schimbarea tehnologiilor, dezvoltarea sistemelor si inovatiilor in plan operational.

Spre deosebire de perioada „razboiului clasic” si „modern”, cand razboiul a urmarit realizarea unor obiective strict nationale, acesta a evoluat, de la stadiul de violenta organizata, la cel de influentare ostila, in care scopul principal este influentarea si controlul functionarii unui sistem socio-politic, si nu distrugerea acestuia. Aceasta constituie una dintre cele mai importante schimbari din istoria evolutiei razboiului.

Informatia a transformat fundamental formele clasice si dimensiunile conflictelor, astfel incat se vorbeste astazi de „razboiul informational”.

Teoria si practica razboiului informational se bucura, in ultimul timp, de o atentie crescanda din partea politicienilor, strategilor, oamenilor de stiinta, precum si a mass-media din diferite tari, in special din spatiul nord-atlantic si european, fenomen dovedit de frecventa discursurilor publice, a conferintelor si simpozioanelor, studiilor si cartilor ce abordeaza aceasta problema.

1.1. Definirea razboiului informational

Razboiul informational este un domeniu in curs de definire, dar caruia i se acorda o atentie si resurse tot mai mari, date fiind progresele rapide ale tehnologiei informatiilor din ultimele decenii. In razboiul informational, informatia este deopotriva, resursa, tinta si arma. Termenul razboi informational a fost folosit pentru prima data in anul 1976, de catre analistul politico-militar american, Thomas P. Roma, care a constientizat faptul ca, in toata perioada Razboiului Rece, s-a desfasurat un „razboi invizibil”, mult mai subtil decat razboiul clasic. Potrivit aprecierii sale, razboiul informational reprezinta „totalitatea actiunilor la nivel tactic, operativ si strategic, desfasurate pe timp de pace, criza, escaladare a crizei si a conflictului, prin operatiuni specifice sau prin

5

agresiuni informationale, care, pentru atingerea obiectivelor proprii, folosesc mijloace informationle”.

Printre primii care au incercat definirea acestui termen, se numara si Alvin Toffler, care, in lucrarea sa, Al Treilea Val, aparuta in S.U.A. in 1980, aprecia ca „pentru a ataca o natiune, se poate obstructiona fluxul informatiilor - taierea legaturii dintre sediul societatii multinationale si filialele sale din strainatate, ridicarea de bariere informationale in jurul ei etc”.

Reflectiile asupra erei informationale, continuate de acelasi autor in lucrarea Razboi si Anti-razboi. Supravietuirea in zorii secolului XXI, au generat, in Statele Unite, numeroase dezbateri asupra conceptului de razboi informational.

In S.U.A., conceptul de razboi informational, a fost lansat oficial in 1992, la aproape doi ani de la Razboiul din Golf, considerat a fi „razboiul pilot” in care sa- folosit intreaga gama de mijloace specifice razboiului informational.

Conceptul a fost facut public in brosura de uz intern a Fortelor aeriene din cadrul Departamentului Apararii al S.U.A., initulata Bazele Razboiului Informational, unde este definit ca „orice actiune de a nega, exploata, distorsiona sau distruge informatia inamicului si mijloacele de procesare a acestuia, protejandu-le pe ale noastre impotriva actiunilor inamicului si exploatand functiile informatiei militare”.In plan strategic, la nivelul conducerii armatei S.U.A., se considera ca razboiul informational este „o activitate militara de contracarare a actiunilor specifice razboiului de comanda si control, manifestata prin asigurarea integrala a securitatii operatiilor, folosirea inducerii in eroare a structurilor militare adversare, operatiunii psihologice de mica sau mare amploare, influentarea, degradarea si distrugerea capacitatilor de comanda si control al acesteia, protectia capacitatilor militare de comanda si control ale aliatilor, contra-actiunea adversarilor”.

Verbele cele mai adecvate pentru a caracteriza elementele sunt: a coopta, a transmite, a trata rapid o informatie, a impiedica adversarul sa faca acelasi lucru, a denatura, a dezinforma sau a proteja infrastructura proprie. Abordarea conceptului de razboi informational este foarte diferita, iar ambiguitatea sa creste pe masura ce sunt utilizate expresii ca: cyber war ( razboiul cibernetic), razboi al retelelor, razboiul celui de-al treilea val, razboiul erei post-industriale. In sens stric militar, razboiul informational cuprinde „operatii informationale desfasurate in perioadele de criza sau de conflict, in scopul atingerii unor obiective sau al influentarii unor anumite tinte”.

6

1.2. Locul si rolul informatiei In noul tip de razboi, informatia nu este doar o necesitate, ci devine un

element major al artei razboiului, o arma redutabila pentru cel care o detine, o protejeaza, o prelucreaza si o gestioneaza eficient. Ea poate permite castigarea unui conflict, fie el militar sau de alta natura, inaintea declansarii vizibile a ostilitatilor.

Astfel informatia: - determina reconsiderarea conceptelor operationale, precum si

integrarea, armonizarea noilor mijloace de lupta cu experienta anterioara; - este importanta si decisiva pentru soarta razboiului, intrucat

influenteaza functionarea sistemelor aflate in campul informational decizional;

- guverneaza actiunea, conduce catre anticipatie si ajuta la luarea unor decizii operationale rapide.

In cadrul razboiului informational, exista si se utilizeaza de regula, 3 tipuri de informatii care pot deveni surse de putere:

- informatia libera, pe care actorii sunt dispusi sa o produca si sa o impartaseasca in absenta beneficiilor financiare;

- informatia folosita in situatii competitionale care, de cele mai multe ori, ia frma informatiei comerciale, putand genera profituri imense (vezi Microsoft);

- informatia strategica, ce se obtine prin investitii foarte mari, motiv pentru care statele implicate au dezvoltat structuri specializate pentru culegerea si prelucrarea acestora.

Calitatea si cantitatea de informatii detinute intr-un anumit segment de timp, capacitatea de a le gestiona si utiliza eficient, in scopul luarii deciziilor sunt elementele constitutive ale puterii informationale, componenta fundamentala a puterii strategice.

1.3. Mediul de desfasurare

Razboiul informational este specific societatii informationale si utilizeaza inalta tehnologie pentru obtinerea, prelurarea si valorificarea informatiei, in scopul realizarii, cunoasterii si luarii deciziilor. Mediul de desfasurare este „mediul informational”, caracterizat prin: - automatizarea – inzestrarea cu utilaje automate si tehnica de prelucrare a informatiilor, fara participarea directa a omului, precum si mijloacele si metodele utilizate in acest scop;

- informatizarea – informatiile exista intr-un format interpretabil de catre echipamentele de calcul, acestea constituiind elementul central al tuturor

7

sistemelor care concura la ducerea razboiului; existenta calculatorului devine necesara in compunerea tuturor sistemelor impreuna cu software-ul care integreaza si automatizeaza aceste sisteme; pentru a intelege sistemul studiat este nevoie de informatii referitoare la procesele care au loc in cadrul sistemului;

- competitia pentru asigurarea superioritatii tehnologice si informationale in raport cu adversarul si cu mediul operational.

1.4. Premise si factori favorizanti ai razboiului informational

Tot mai multi specialisti apreciaza ca, in prezent, exista pericolul ca, in locul conflictului ideologic, care a fost dominant pana in 1989, sa apara unul nou, determinat, in principal, de diviziunea muncii pe plan economic si tehnologic intre state sau intre acestea si alte entitati transnationale sau supranationale. Actorii implicati in diferite forme de razboi, inclusiv in razboiul informational, acorda o atentie primordiala obtinerii si valorificarii eficiente a informatiilor referitoare la resursele economice utilizate ori posibil a fi utilizate de catre adversar in sustinerea actiunilor conflicuale. Premisa esentiala a razboiului informational o constituie competitia pentru resurse, in special cele de ordin economic si confruntarea asa-numitului „razboi economic”. „Razboiul economic – arata Andre Piatier – nu implica in mod obligatori starea de razboi, el este una dintre formele de lupta ale perioadei de pace. In cazul unui conflict, aceasta lupta economica amplifica piata externa, devine o arm apolitica, cu atat mai eficace, deoarece insusi statul conduce operatiile”. Acesta insoteste de regula, in modalitati si dimensiuni variate, toate formele de conflict, atat in faza incipienta, pe timpul confruntarii propri-zise, cat si dupa incheierea conflictului.

Din perspectiva geopolitica, premisele razboiului informational sunt „factori de risc” ai inceputului de mileniu, si anume: terorismul, coexistenta globalizarii cu fragmentarea etnico-religioasa si dezvoltarea unui nou tip de violenta organizata, migratia si manifestarile xenofobe, expansiunea crimei organizate, progresul semnificativ al fundamentalismului islamic, productia si comercializarea armelor, degradarea mediului, cresterile si descresterile demografice, reducerea resurselor hidrologice, accentuarea nivelurilor de saracie, problematica epidemiilor, carentele de conducere, conflictele etnice rasiala si religioase si cibercriminalitatea. Astfel, in tarile puternic dezvoltate, au fost regandite politicile si strategiile de securitate nationala, o atentie deosebita acordandu-se conexiunile intre componenta economica si militara a acestora.In S.U.A., dupa primul razboi din Golf (din 1991), s-a apreciat ca, pentru America, securitatea nu mai este doar o chestiune de putere militara.

8

Trebuie neaparat sa reflecte nevoia de a pastra puterea economica si tehnologica, influenta sa politica internationala si soliditatea relatiilor cu aliatii sai. Pe termen lung, alte componente ale securitatii reale ale S.U.A. sunt consideratiile globale asupra energiei, mediului, populatiei si dezvoltarii.

Deci: Actorii care declanseaza razboiul informational pot sa creeze si sa exploateze disfunctiile si vulnerabilitatile existente in domeniile:

1. constitutionale; 2. securitatii economice; 3. ordinii sistemului de securitate nationala.

9

CAPITOLUL II DIMENSIUNI, CARACTERISTICI, ARME ŞI ŢINTE

2.1 Dimensiunile „războiului informaţional” Prin schimbările de esenţă produse în automatizarea şi informatizarea

proceselor informaţional-decizionale, prin sporirea rolului informaţiei si al competenţelor şi tehnologiei la nivelul tuturor elementelor esenţiale ale infrastructurii naţionale şi internaţionale, „războiul informaţional” înglobează şi adaptează dimensiunile războiului clasic în aşa-numitele spaţiu informaţional şi câmp informaţional, care-i conferă noi dimensiuni specifice.

2.1.1. Dimensiunea fizică Diferitele şcoli strategice utilizează, de regulă, ca dimensiuni fizice ale

războiului informaţional punctul, linia, suprafaţa, spaţiul, timpul, informaţia şi spectrul electromagnetic.

♦ Punctul, în economia războiului informaţional, poate avea următoarele semnificaţii:

- unitate de măsură pentru indicarea situaţiei actorilor implicaţi în războiul informaţional; - semn convenţional adoptat de actori, prin care se indică pe o hartă, în spaţiu, dispozitive, puncte strategice, ţinte vizate; - valoare sau parte determinată a unei acţiuni/operaţiuni informaţionale, la care se îndeplineşte un anumit obiectiv sau se produce un anumit efect; - moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare a războiului informaţional. ♦ Linia poate avea următoarele semnificaţii: - traiectorie descrisă de un punct material ce indică acţiuni/operaţiuni informaţionale, în derulare; - intersecţia a două câmpuri informaţionale care aparţin actorilor implicaţi sau a elementelor componente ale aceluiaşi sistem informaţional; - trăsătură reală sau imaginară ce indică o limită a competenţelor şi a performanţelor mijloacelor tehnice de care dispun actorii implicaţi;

1

- direcţia de desfăşurare a acţiunilor/operaţiunilor informaţionale; - sistemul ori partea unui sistem informaţional, care marchează forţe, mijloace, dispozitive, centre de decizie, măsuri specifice, destinate să asigure protecţia resurselor informaţionale proprii împotriva atacurilor adversarului/inamicului; - linia de dispunere sistematică a forţelor şi mijloacelor utilizate în câmpul informaţional, în vederea desfăşurării acţiunilor/operaţiunilor preconizate; - itinerarul, traseul, direcţia, sensul circuitelor şi fluxurilor informaţionale; - orientarea principală, direcţie de acţiune ce vizează obiectivele, scopul, ţintele şi efectele urmărite. ♦ Suprafaţa are, de regulă, semnificaţii de întindere (arie) delimitată, măsurată în unităţi, a acţiunilor/operaţiunilor informaţionale, considerată sub raportul lungimii şi lăţimii spaţiului informaţional. ♦ Spaţiul poate avea următoarele semnificaţii: - totalitatea punctelor, a liniilor şi a suprafeţelor de dispunere şi acţiune

a resurselor informaţionale utilizate de actori în acţiunile întreprinse în vederea realizării obiectivelor şi a scopurilor vizate;

- zona de interes a actorilor, în cadrul căreia îşi exercită competenţele, îşi protejează resursele informaţionale şi/sau îşi apără interesele.

Războiul informaţional nu cunoaşte limite fizice de spaţiu, acesta putând

fi definit ca „spaţiul multidimensional", care permite desfăşurarea acţiunilor de luptă ,,fluide şi asimetrice "'; în domeniu se utilizează expresiile:

• spaţiu global, adică întreaga planetă, pentru care sunt elaborate concepţii strategice şi unde vor fi amplasate forţele şi mijloacele ce formează diferitele eşaloane ale unor dispozitive acţionale;

• spaţiul zonal - unde se menţin sau se promovează interese politice, economice, spirituale etc, pentru care trebuie să existe mijloace adecvate de acţiune;

• spaţiul naţional – definit cu claritate în reglementările juridice internaţionale;spaţiul de interes strategic, care este, de regulă, o zonă sau o regiune din vecinătatea teritoriului naţional.

Elementul cel mai spectaculos îl constituie desfăşurarea acţiunilor/

1

operaţiunilor informaţionale în spaţiul cosmic, unde sunt şi vor fi desfăşurate în viitor sisteme de reţele de comandă şi control de război electronic, de automatizare a comunicaţiilor şi a mijloacelor de cercetare. Spaţiul cosmic devine, astfel, un teatru nou pentru operaţiile militare, în condiţiile reducerii armelor nucleare şi a înlocuirii acestora cu noile tehnologii.

♦ Timpul poate avea următoarele semnificaţii: - durată, interval, perioadă, măsurate în ore, zile, care corespund desfăşurării unei acţiuni/operaţiuni informaţionale; - scurgere succesivă de momente specifice războiului informaţional; - împrejurări, faze sau momente în derularea acţiunilor/operaţiunilor informaţionale. ♦ Spectrul electromagnetic poate avea semnificaţia unui ansamblu

de valori fizice pe care le poate lua, în condiţii determinate, o mărime dată: - unda electromagnetică - câmp electromagnetic variabil, care se propagă în urma interacţiunilor dintre variaţiile câmpului electric şi ale celui magnetic; - radiaţia electromagnetică - emisie de unde sonore, electromagnetice sau de particule care se propagă sub formă de raze, în toate direcţiile; - câmpul electromagnetic - regiune din spaţiu în care se pot exercita acţiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau magnetică.

Unii specialişti militari occidentali apreciază că explozia de informaţie şi proliferarea interesului pentru acţiuni/operaţiuni informaţionale reprezintă „a cincea dimensiune a războiului", alături de pământ, mare, aer şi spaţiu.

2.1.2. Dimensiunea organizaţional-funcţională Dimensiunea organizaţional-funcţională are în vedere ansamblul

relaţiilor, al responsabilităţilor, al principiilor de cooperare şi de executare a acţiunilor/operaţiunilor, la nivelul structurilor specializate, organizat pentru a desfăşura aşa-numitul „război bazat pe reţea". Acesta - permite interconectarea structurilor specializate la reţele constituite în cadrul sistemelor informaţionale militare şi civile; - determină noi moduri de acţiune/operare în spaţiul de confruntare, un nou mod de abordare a proceselor de comandă şi control, precum şi obţinerea unui ritm mai mare al operaţiilor, o capacitate ridicată de predicţie şi reacţie, reducerea riscurilor. Războiul informaţional afectează structurile organizaţionale şi

1

ierarhizarea acestora, erodând vechea noţiune de control centralizat. Reţelele orizontale deţin avantaje în adaptare şi flexibilitate asupra ierarhiilor rigide, în contextul noului mediu informaţional. în prezent, actorii implicaţi în războiul informaţional sunt obligaţi să recunoască nevoia unor structuri hibride, parţial ierarhizate, parţial în reţea, întrucât unele roluri şi misiuni tradiţionale necesită să fie îndeplinite în continuare de către structuri tradiţionale. Se impun, însă, modificări structurale şi adoptarea unui sistem descentralizat, nonierarhizat. Tehnologia a schimbat şi tehnica războiului, astfel încât coordonarea, cooperarea şi lucrul în echipă sunt mult mai importante pentru succesul operaţional decât conducerea şi structura autoritară, rigidă.

2.1.3. Dimensiunea psihosocială Dimensiunea psihosocială a războiului informaţional reflectă, pe de o parte, complementaritatea dintre conflictul armat şi acţiunea psihologică, în cadrul căreia informaţia este utilizată pentru modificarea atitudinilor, a convingerilor şi a opţiunilor adversarilor, neutrilor şi chiar ale amicilor pentru realizarea unor scopuri bine definite. Ea se fundamentează pe capacităţi informaţionale specializate - forţe, mijloace, metode, tehnici, procedee - în cunoaşterea aspectelor emoţionale şi volitive la nivelul societăţii şi organizaţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, dar şi în privinţa adversarului/inamicului.

Dimensiunea psihosocială cuprinde, deopotrivă, indivizi, organizaţii sociale şi vizează, următoarele capacităţi:

• informaţională (de cunoaştere) - reprezentată de nevoia organică a omului de a se informa şi a-şi construi imagini favorabile despre mediul social-politic şi cultural în care îşi desfăşoară activitatea;

• relaţională - exprimată prin modalităţile limitate în timp şi spaţiu de adaptare la factori de stres interni şi externi şi de raportare activă la realitatea cu care se confruntă; • procedurală - care materializează interdependenţele de ordin organizatoric, tehnic şi logistic din cadrul acţiunilor informaţionale şi de altă natură iniţiate de către actorii implicaţi în conflict. Toate acţiunile specifice dimensiunii psihosociale exploatează

vulnerabilităţile individului/grupului, acţionând asupra rezistenţei psihice, stabilităţii moralului, coeziunii grupurilor de decizie şi de execuţie, personalităţii factorilor decizionali.

Prin mesajele informaţionale transmise, ele vizează, în fapt, erodarea

1

sau modificarea opiniilor, a convingerilor, a atitudinilor ori influenţarea motivaţiilor pentru luptă, îndeosebi în legătură cu legitimitatea sau concepţia unor acţiuni, cu capacitatea organizatorică şi cu competenţa conducerii politico-militare, precum şi cu inducerea unor fenomene negative: pesimism în legătură cu justeţea acţiunilor, îndoială asupra calităţii tehnicii şi echipamentelor proprii în comparaţie cu cele ale adversarului/ inamicului, neîncredere în loialitatea factorilor de conducere ori în realismul datelor comunicate despre evoluţia situaţiei, defetism, refuzul luptei, laşitate etc.

Fundamentul acesteia este dimensiunea socială care decurge din utilizarea resurselor umane pentru construirea informaţiei, alegerea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare a informaţiei, din categoriile de populaţie cărora le sunt adresate mesajele informaţionale, precum şi din posibilitatea/necesitatea utilizării întregii game a mijloacelor de informare în masă (presa scrisă şi audiovizuală, mijloacele electronice, Internet etc).

1.4. Dimensiunea informaţională Dimensiunea informaţională este conferită de coordonatele

informaţiei utilizate de actori în cadrul războiului informaţional1: cantitativă (metrică) şi cele calitative (structurală, semantică şi pragmatică), care se manifestă pe dimensiunea fizică timp şi mod de comunicare.

Informaţia în contextul „războiului informaţional" este coezivă, coerentă şi indestructibilă şi nu o simplă însumare a cantităţii şi calităţilor laturilor sale. Ca produs, în cadrul procesului de comunicare, ea poartă amprenta interactivităţii actorilor, a structurii semnelor şi codurilor, a influenţei canalelor de comunicare etc.

Coordonata cantitativă a informaţiei este expresia modelelor adoptate de actori, producători sau receptori. Cantitatea (coordonata metrică) este pusă în evidenţă prin diferite tipuri de determinări (măsurări) şi calcule, fiind exprimată, de obicei, prin valori numerice (număr, grad, mărime, întindere etc).

Actorii care adoptă modelul mecanicist (linear) înţeleg prin „ cantitate de informaţie" numărul de semnale trimise şi receptate prin canalul numit circuit electric. Deşi nu sunt" purtătoare de sens, semnalele au o valoare dată de probabilitatea apariţiei lor în mesaj.

Situaţia complexă a „războiului informaţional" face imposibilă imaginarea tuturor alternativelor posibile pentru ca informaţia să aibă efectul maxim scontat. Cazuistica în materie confirmă că atât emiţătorul, cât şi receptorul se situează, de cele mai multe ori, pe soluţia „optimului" şi rareori pe soluţia „maximului", fapt ce prezintă un grad de risc specific şi asumat pe plan decizional. Informaţia cea mai valoroasă nu este aceea care

1

înseamnă totală noutate, originalitate, ci informaţia în care raportul noutate/capacitate de confirmare sau noutate/aşteptare este optim.

Receptorul (consumatorul) recepţionează şi prelucrează mesajul, pentru identificarea emiţătorului şi descoperirea intenţiei cu care a fost transmis.

Având în vedere că informaţia a dobândit pondere însemnată în toate dimensiunile, un război se poate pierde în oricare din dimensiunile sale.

2. Caracteristicile Razboiului informational Războiul informaţional determină ca „starea de război" şi „starea de

pace" să nu mai aibă sens antinomic, întrucât are următoarele caracteristici generale:

• nu există graniţe clare între noţiunile de prieten/duşman, prieten / concurent, fapt ce creează dificultăţi în precizarea adversarilor;

• este un război continuu; • absenţa unor frontiere de natură geografică şi/sau temporală; • lipsa unor indicatori clari de avertizare; • utilizarea unei tehnologii complexe, relativ ieftine şi larg

răspândite, cu costuri relativ scăzute în raport cu rezultatele ce se pot obţine;

• multitudinea de ţinte, identificabile în toate domeniile de activitate socială;

• înlesnirea folosirii cu succes a războiului psihologic şi a propagandei, chiar şi în afara unui conflict armat;

• statele şi forţele armate nu au monopolul absolut asupra mijloacelor violente şi îndeosebi asupra „violenţei simbolice, informaţionale";

• la nivel naţional centrul de greutate strategic se mută, treptat, în domeniile bancar, financiar, energetic şi al sistemelor de distribuţie;

• infrastructura civilă devine cel mai important obiectiv, iar apărarea ei cu forţele convenţionale este problematică;

• este însoţit de noi mijloace de acţiune/influenţare care eludează puterea convenţională şi graniţele statelor;

• se pot obţine, cu costuri relativ scăzute, manipularea, efectul „bumerang" şi ştergerea deosebirilor dintre nivelurile de comandă;

• multe dintre aceste mijloace acţionează direct la nivelul comenzii şi al

1

controlului, al voinţei de a acţiona, al informaţiei, precum şi asupra elementelor esenţiale ale infrastructurii statale;

• lipsa unor metode rapide de remediere a consecinţelor pe care le generează.

Caracteristicile generale sunt în corelaţie directă cu caracterul ofensiv/ defensiv imprimat de către actorii implicaţi, în raport de obiectivele urmărite: agresiunea informaţională sau apărarea informaţională.

A. Caracterul ofensiv presupune integrarea într-o concepţie unitară a acţiunilor informaţionale, iniţiate pe baza unei strategii bine definite, cu obiective, scopuri şi ţinte clar precizate, prin care se urmăreşte obţinerea supremaţiei informaţionale, controlul informaţiei şi al deciziei sau distorsionarea, deteriorarea ori distrugerea capacităţii informaţionale a entităţii vizate, prin utilizarea în forme şi modalităţi adecvate a capacităţilor tehnice şi informaţionale proprii.

B. Caracterul defensiv este imprimat de măsurile şi acţiunile specifice, întreprinse de entitatea afectată/vizată pentru prevenirea, oprirea, diminuarea, contracararea ofensivei informaţionale a adversarului/inamicului; caracterul defensiv se regăseşte în măsuri şi acţiuni specifice privind siguranţa/securitatea informaţională (fizică a datelor şi documentelor, procedurală, a personalului, a sistemelor de transmisii etc), a operaţiilor specifice (contrainducerea în eroare, contrapropaganda, contrainformaţiile, acţiunile speciale etc).

Aceste trăsături ale „războiului informaţional" redimensionează noţiune; de conflict, adăugându-i noi atribute, precum permanenţa transversalitatea şi dualitatea.

Permanenţa presupune aplicarea unei strategii globale care integreaza procesele de colectare, producţie, transport, management şi împiedicare accesului la informaţie nu numai în perioadele de criză sau conflict.

Transversalitatea semnifică influenţarea societăţii în ansamblul ei şi are 1a bază conceptele „ sistem de sisteme " şi „ multidisciplinaritate ".

Dualitatea se referă la dispariţia deosebirilor dintre sfera militară şi cea civila Statele şi forţele armate tind să nu mai aibă monopolul absolut asupra mijloacele violente şi îndeosebi asupra „ violenţei informaţionale " la nivel financiar, energetic si al sistemelor de distribuţie. Infrastructura civilă ajunge cel mai important obiectiv, u apărarea ei cu forţele convenţionale devine problematică.

„Războiul informaţional" este însoţit de noi mijloace de acţiune influenţare care eludează puterea convenţională şi graniţele statelor. Multe

1

dinţi aceste mijloace acţionează direct la nivelul comenzii şi al controlului, al voinţei, precum şi asupra elementelor esenţiale ale infrastructurii statale.

3. Armele „războiului informaţional" în literatura de specialitate se apreciază că războiul informaţional

foloseşte „arme care nu ucid",, destinate de către utilizatorii lor „atingerii scopurilor în acele situaţii în care întrebuinţarea armamentului clasic nu este acceptată din motive politice sau etnice".

Specialiştii au identificat trei clase de arme care pot fi utilizate în „războiul informaţional":

• Arme fizice - care sunt utilizate pentru distrugerea fizică a ţintelor vizate (impulsul electromagnetic, lasere de energie joasă, tehnologii pentru întreruperea curentului etc); în această categorie pot fi incluse:

- generatoare de impulsuri electromagnetice - în gamă de frecvenţe foarte înalte, care au ca efect perturbarea funcţiilor sistemului nervos central al personalului, realizarea bruiajelor şi deteriorarea staţiilor de, a blocurilor de conducere a armamentului, întreruperea temporară a activităţii centralelor electrice şi a liniilor de transport energie electrică; - sisteme de laser - constituite din generatoare şi amplificatoare cuantice de radiaţii luminoase sau emiţătoare de lumină monocromatică precis direcţionată, care se bazează pe fenomenul de emisie stimulată şi de pompare optică; - mijloace electronice, cum ar fi: canale speciale de televiziune prin satelit, emiţătoare de bruiaje, viruşi pentru calculatoare etc; acestea se utilizează cu scopul afectării stării psihomorale a trupelor şi populaţiei, al blocării activităţii centrelor de decizie şi conducere a structurilor specializate; - sisteme cu energie orientată (microunde de mare putere) - proiectate pentru a topi componentele electronice neprotejate; se prezintă sub forma unor emisii de microunde de mare putere, cu frecvenţă mare de repetiţie, care pătrund în componentele electronice şi distrug circuitul; acestea se comportă ca un cuptor cu microunde, însă acţionează din interior spre exterior; prin intermediul

1

lor, pot fi transmise, în mod programat, semnale, muzică sau îndemnuri unor subiecţi aflaţi la distanţă direct proporţională cu puterea emiţătorului; - generatoare acustice puternice, cu gabarit redus, care funcţionează în game de frecvenţă audio şi infrasunete şi sunt utilizate în scopul perturbării mişcărilor, a reacţiilor psihomotorii pentru afectarea organelor interne ale omului, cu ajutorul fasciculelor acustice şi a încărcăturilor care generează sunete de intensitate foarte mică; pot produce diminuarea capacităţii operative a personalului, perturbarea funcţionării sistemelor de conducere, dezorganizarea funcţionării mijloacelor electronice şi întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică; - tehnologii de stimulare şi iluzionare vizuală - utilizează lumini

stroboscopice de înaltă intensitate, ce clipesc cu aceeaşi frecvenţă sau la valori apropiate cu lungimea de undă a creierului uman şi produc ameţeli şi dezorientare; ele cuprind şi tehnologia folosită în proiectarea de imagini virtuale şi în „mimetizarea activă" (procedeu tehnic prin care se creează un efect de cameleon, prin adaptarea dinamică a obiectului ce trebuie mimetizat la coloritul şi nivelul de iluminare a fondului, făcându-1, practic, invizibil ochiului omenesc);

• Arme cu efect funcţional - utilizate pentru atacul asupra sistemelor informaţionale şi managementului lor. în această categorie intră:

- reţelele de calculatoare ale actorilor care iniţiază acţiuni/operaţiuni infor maţionale, utilizatorii acestei arme având posibilitatea să acţioneze de la o distanţă convenabilă, fără a putea fi descoperiţi; - Internetul - pus la dispoziţia hackerilor amatori sau a celor profesionişti,

1

denumiţi şi „info-asasini", care folosesc cunoştinţele tehnice şi display-uri de calculatoare special programate pentru a obţine accesul neautorizat în sistemele de calculatoare şi în băncile de date; cu ajutorul Internetului se pot răspândi uşor informaţii de către orice individ sau grup de interes, se pot realiza modificări multimedia şi falsuri digitale şi se poate realiza dezinformarea; - viruşii - produşi de către specialişti de „înaltă clasă", sub diferite forme: - „viermii" - un program al cărui cod începe să se reproducă imediat

ce atinge un sistem al computerului, independent de începerea execuţiei unui alt program; scopul său este să mănânce resursele computerului şi/sau să şteargă date;

- caii troieni - programe sau fragmente de cod în interiorul unui progran care întreprind o funcţie necunoscută de utilizator; de obicei, întreprind o sarcin simplă în afară, în timp ce lansează un virus sau un vierme în interior, ori pot & recupereze informaţia, în timp ce întreprind o sarcină, nelăsând nici o urmă; - „ bombe logice " - similare cu caii troieni, care de regulă sunt implantati de un programator pentru a localiza sau a citi date specifice despre utilizator străini; pot să lanseze viruşi şi viermi sau să întreprindă o sarcină secretă; - „torpedo logic" - un tip de virus care vizează afectarea/distrugerea bazelor de date printr-un sistem sau program construite special în acest sens.

• Arme de tip semantic - sunt constituite din totalitatea mesajelor transmise către consumatorul de informaţie, utilizate în scopul exploatării încrederii utilizatorilor proprii în sistemul informaţional pe care îl folosesc, în deciziile luate pe baza informaţiilor, precum şi al afectării încrederii adversarului/inamicului în propriile resurse informaţionale.

Mânuitorii acestor arme sunt atât resursele umane din cadrul

1

structurilor specializate, cât şi persoanele cu preocupări în domeniu şi sunt cunoscuţi sub diferite denumiri:

- hackerii (piraţii informatici) - sunt persoane interesate de „partea ascunsă" a oricăror sisteme de operare, cărora le place să exploreze detaliile sistemelor programabile şi care caută modalităţi de a le extinde capacităţile, contrar utilizatorilor informaticii, care se mulţumesc să înveţe minimul necesar. De cele mai multe ori hackerii sunt programatori, permanent preocupaţi de îmbunătăţirea cunoştinţelor pe care le au despre sistemele de operare, programele şi limbajele de programare în care acestea sunt asamblate. Aceştia pot ajunge să cunoască „găurile" din sisteme şi motivele existenţei lor (cauzele). Hackerii caută în mod constant să descopere mai mult şi pun, în mod gratuit, la dispoziţie ceea ce au descoperit şi niciodată nu distrug datele, cel puţin nu în mod intenţionat, dorind să obţină informaţii confidenţiale prin exploatarea anumitor defecte ale sistemului (Hacker de parole, Hacker de reţea); de obicei, nu sunt persoane răuvoitoare, care doresc să realizeze daune în sisteme, lăsându-şi, de cele mai multe ori, semnătura pe „opera" realizată;

- krakerii - sunt persoane care realizează breşe în securitatea unui sistem, cu scopul vădit de a provoca daune, şi au tendinţa de a se grupa în mici structuri secrete, cu vaste cunoştinţe, din care desfăşoară acţiuni distructive; aceştia pătrund şi violează integritatea sistemelor, obţinând accese neautorizate la date, provocând probleme acestor sisteme (distrugerea datelor, interzicerea accesului utilizatorilor legitimi etc);

- phreakerii - sunt persoane specializate în reţele de calculatoare şi de telefonie, care realizează activităţi distructive şi criminale, din motive politice, religioase, economice, mediatice.

In rândul acestora se pot găsi: ♦ spionii guvernamentali sau ai unor corporaţii care realizează activităţi de spionaj - desfăşoară acţiuni prin conectarea şi efectuarea transferului informaţiilor de importanţă deosebită, utilizând modem-ul. ♦ angajaţii nemulţumiţi sau ex-angajaţii — care pot realiza uşor acte de sabotaj sau pot oferi informaţii adversarului/inamicului, întrucât cunosc modalităţile specifice de organizare şi funcţionare a organizaţiei; de obicei,

2

aceşti proprietari sunt persoane care, prin poziţia lor, deţin controlul asupra sistemului informatic din organizaţie şi care pot cauza numeroase probleme; ♦ angajaţii temporari cu drepturi limitate - parteneri, consultanţi sau alţi specialişti folosiţi în diferite proiecte şi care au acces în sistemul informaţional, conform activităţii specifice pe care o desfăşoară la un proiect; ♦ concurenţii - reprezentaţi de firmele concurenţiale sau, în cazul instituţiilor guvernamentale, persoane ale serviciilor secrete din alte ţări, care desfăşoară spionajul economic sau de interes guvernamental; ♦ indivizii conduşi în mod frecvent de dorinţa de a distruge în loc de cea de a crea; ♦ mercenarii - care acţionează pentru bani, fiind implicaţi în diverse activităţi de natură criminală, pornind de la piratarea cărţilor de credit, clonarea telefoanelor celulare, până la atacarea unor sisteme vitale, cum ar fi: sistemele de control ale alimentării cu energie electrică a unui oraş (ceea ce poate provoca victime în spitale, accidente etc.) sau sistemele de control al traficului aerian, centrale nucleare etc; ♦ copiii - care demonstrează o extraordinară abilitate de a asimila înalte cunoştinţe tehnice despre computere şi programe şi acţionează fără c conştientizare clară a ceea ce fac sau dintr-o bravură copilărească, specifice vârstei.

4. Ţinte vizate Prin natura sa, „războiul informaţional" vizează evitarea conflictelor

2

convenţionale care au ca efect producerea de victime şi pagube prin utilizarea de mijloace aflate la graniţa dintre starea convenţională de război şi cea de pace, orientându-se asupra unor ţinte ce pot fi structuri ale domeniului politic, economic, social sau militar, pe care le poate distruge, paraliza şi, mai ales, influenţa, când se referă la procese decizionale. In literatura de specialitate, se apreciază că în cadrul războiului informaţional există mai multe categorii de ţinte, identificate după nivelul acestora şi după domeniul şi valorile vizate, subsumate efectelor urmărite.

După domeniul vizat, ţinte ale războiului informaţional pot fi: • în domeniul politico-administrativ:

- statul şi instituţiile sale - pentru împiedicarea realizării obiectivelor de securitate naţională, diminuarea capacităţii sale normative, provocarea de confuzii în aplicarea principiului separaţiei puterilor şi în înfăptuirea reformei instituţionale şi administrative; - puterea politică - pentru încălcarea normelor şi regulilor democratice prevăzute de Constituţie şi împiedicarea participării cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor; - democraţia - prin împiedicarea completării democraţiei reprezentative cu virtuţile democraţiei participative; - sistemul legislativ - prin crearea de disfuncţii în înfăptuirea cadrului unitar şi coerent de reglementare, stimularea şi încurajarea de incompatibilităţi cu legislaţia europeană şi cu principiile acquis-ului comunitar; - decizia - afectarea procesului informaţional/decizional prin încurajarea unor decizii eronate sau violente, împiedicarea cetăţeanului să ia parte la decizii, nerespectarea prevederilor Constituţiei şi a celorlalte acte normative interne; - cetăţeanul - prin afectarea încrederii în instituţiile statului, în autorităţile publice, în deciziile luate de acestea, deteriorarea

2

raporturilor stat- cetăţean, cu efect asupra coeziunii sociale şi a solidarităţii naţionale; - sistemul de alianţe - în scopul deteriorării acestuia şi slăbirii capacităţii de ripostă a statului vizat; - infrastructura entităţii vizate, respectiv a sistemului de relaţii între elementele fundamentale ale acesteia; - teritoriile - în scopul scoaterii acestora de sub suveranitatea entităţii vizate; - grupurile identitare - care adoptă şi îşi asumă alte simboluri decât cele promovate şi protejate de către entitatea care le încorporează; - imaginea entităţii vizate (stat, instituţie, organizaţie) - urmărindu-se erodarea autorităţii şi legitimitatea organismelor instituţionale create, slăbirea capacităţii lor de reacţie sau de intervenţie faţă de acţiunile adversarului/inamicului; - comanda şi controlul — asupra proceselor informaţionale, manageriale şi decizionale ale întregii entităţi ori asupra unor structuri organizaţionale ale acesteia; - puterea - sunt vizate îndeosebi elementele ei de natură conceptuală: „banii electronici", informaţiile, software-ul, instruirea şi educaţia, încrederea populaţiei în capacitatea de organizare şi funcţionare a instituţiilor statului, crearea de rupturi între elitele pblitice, culturale şi mase, acţionându-se, de regulă, pentru dezbinarea acestora şi/sau încurajarea terapiei haosului, materializată prin instaurarea şi menţinerea unei permanente stări de dezordine.

• în domeniul economic: - macroeconomia - în scopul generării de instabilitate, al determinării elaborării unor politici fiscale incoerente, al apariţiei disfuncţiilor în reforma preconizată, care să creeze permanent stări de nemulţumire faţă de

2

măsurile întreprinse de către factorii de decizie în domeniu; - mediul de afaceri - în scopul deteriorării acestuia şi a relaţiilor cu partenerii străini, al încurajării/stimulării birocraţiei exagerate, al împiedicării constituirii unui sistem concurenţial liber şi onest, al creării şi menţinerii unei stări permanente de nemulţumire, nesiguranţă şi neîncredere în sistemul de reglementări instituit, în capacitatea, bonitatea şi seriozitatea instituţiilor şi societăţilor de profil ale adversarului; - investiţiile - în scopul întârzierii în realizarea unor obiective planificate sau în producerea unor erori în adoptarea reglementărilor în domeniu, al tergiversării atragerii de investiţii străine necesare creşterii economice cerute de piaţă şi al împiedicării integrării în spaţiile de securitate locală, zonală, continentală, mondială; - sistemul finaciar-bancar - pentru împiedicarea consolidării acestuia, utilizarea neadecvată a fondurilor şi deteriorarea relaţiilor cu organismele financiare internaţionale, crearea unui climat de permanentă neîncredere şi suspiciune; - întreprinderile mici şi mijlocii - prin crearea de disfuncţii, vulnerabilităţi şi instabilităţi în reglementarea activităţii şi regimului acestora; - politica industrială - prin încurajarea unor paşi greşiţi în dezvoltarea unor ramuri industriale, neglijarea altora, provocarea de disfuncţii şi vulnerabilităţi în planul adaptării industriei la cerinţele pieţei şi la nevoile sociale; - agricultura şi silvicultura - în scopul împiedicării relansării şi dezvoltării acestora, prin exploatarea iraţională şi ineficientă ori prin resursele alocate;

2

- mediul înconjurător - prin acţiuni care vizează încurajarea unor măsuri privind deteriorarea calităţii mediului, inconsecvenţa şi riposta fragilă a factorilor abilitaţi în eradicarea poluării ce afectează starea de sănătate a populaţiei; - comerţul interior - prin crearea ori întreţinerea de disfuncţii în derularea activităţii, prin împiedicarea adoptării unor reglementări adecvate privind stimularea producţiei şi a pieţelor locale; - consumatorul - în scopul împiedicării asigurării unei protecţii reale pentru consumatorii de bunuri şi servicii; - sistemele de control - ale proceselor de producţie, ale transportului de petrol şi gaze şi ale traficului terestru, aerian şi maritim etc; - pieţele de desfacere - pentru împiedicarea utilizării resurselor conform intereselor şi necesităţilor; - reţelele de telefonie publică, de automate bancare (banii electronici), de tranzacţii financiare, de credite, ale corporaţiilor, meteorologice; - - resurse (aur, materii prime, capacităţi industriale etc). • în domeniul educaţiei, cercetării şi culturii:

- societatea educaţională, prin împiedicarea cooperării în cadrul societăţii civile, în conformitate cu reglementările sau recomandările internaţionale în materie;

- reforma sistemului de învăţământ, prin politici neadecvate în domeniul resurselor umane sau prin neasigurarea educaţiei de bază, calitatea scăzută a învăţământului universitar, neracordarea învăţământului superior la cerinţele sociale şi economice; - cadrul legislativ şi instituţional pentru cercetare, prin lipsa de reglementare în domeniu; - sistemul naţional de cercetare, prin preocupări scăzute pe

2

linia modernizării şi revigorării acestuia pe baze competitive, nepromovarea tehnologiei informaţiei şi menţinerea unui număr scăzut de specialişti în domeniu; - patrimoniul naţional, prin crearea de disfuncţii şi vulnerabilităţi în protejarea, conservarea şi restaurarea acestuia, nepromovarea sa ca parte a patrimoniului cultural universal; - cultura, prin promovarea nonvalorilor şi lipsa de preocupare pentru dezvoltarea durabilă a naţiunii şi identităţii naţionale; - diversitatea culturală şi religioasă, prin lipsa de protecţie şi de promovare a multiculturalismului, multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentanţii vieţii religioase; - politicile în domeniul tineretului, prin atitudinea scăzută faţă de performanţă, lipsa de respect pentru elite, încurajarea emigrărilor şi neasigurarea condiţiilor pentru afirmare; - relaţiile interetnice, prin neasigurarea cadrului juridic şi instituţional

în domeniu, preocuparea scăzută sau obstrucţiile pe linia consolidării şi dezvoltării identităţii etnice.

• în domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice: - legislaţia şi procedurile specifice, prin lipsa de armonizare cu reglementările şi standardele internaţionale; - relaţiile de parteneriat cu structuri similare, prin lipsa de preocupare privind dezvoltarea legăturilor în domeniu cu structuri ale statelor democratice, prin apariţia disfuncţiilor pe linia participării la misiuni internaţionale; - sistemul instituţional de acţiune, prin lipsa de reglementări şi de aplicare a acestora de către serviciile de informaţii, poliţie,

2

Ministerul Public Justiţie, menţinerea unor abuzuri şi ilegalităţi; - controlul civil, prin împiedicarea implicării societăţii civile în apărarea siguranţei naţionale şi ordinii publice, prin neasigurarea echilibrului între dreptul la liberă informare şi necesitatea protejării informaţiilor clasificate; - sistemul naţional de gestionare a crizelor, prin lipsa de colaborare între instituţiile abilitate şi societatea civilă; - cooperarea regională şi subregională, prin împiedicarea combaterii eficiente a terorismului, corupţiei şi a crimei organizate; - securitatea frontierelor de stat, prin lipsa de reglementare şi nealocarea resurselor adecvate, necesare securizării acestora în raport cu reglementările, internaţionale, prin preocuparea scăzută în modernizarea procedurilor de control la frontieră; - funcţionarea la standarde internaţionale a instituţiilor, prin neasigurarec protecţiei dreptului la intimitate al cetăţeanului, la propria imagine, la corect informare a acestuia şi prin existenţa unor disfuncţii pe linia migraţiei şi azilului. • în domeniul apărării naţionale: - parteneriatul cu structuri similare, prin existenţa unor disfuncţii pe linia cooperării militare bi şi multilaterale, în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate prin tratatele încheiate; - reforma armatei, prin insuficienta armonizare a cadrului legislath naţional cu cel existent în statele democratice, prin neasigurarea resurselor necesare pentru modernizarea armatei, pentru pregătirea şi instruirea acesteia şi neredimensionarea corpului de comandă la nivelul de restructurare şi modernizare

2

propus, prin neaplvcarea programelor de reconversie profesională, a personalului disponibilizat din armată şi din industria de apărare; - mobilizarea şi planificarea integrată a apărării, prin

neasigurarea concordanţei între obiectivele propuse şi resursele alocate, prin lipsa de adaptan la condiţiile contemporane şi prin neasigurarea stocurilor de echipament, tehnic; de luptă, muniţie şi materiale;

• in domeniul politicii externe: - politica de alianţe, prin existenţa unor disfuncţii ori prin neîmplinirile în derularea relaţiilor cu statele democratice din spaţiul de securitate euroatlantic, cu ţările vecine ori cu alte state cu care România are relaţii tradiţionale; - cooperarea regională şi subregională, prin lipsa de preocupări pe linia participării la programe sau proiecte comune cu statele vecine, pe problematica transfrontalieră ori în cadrul euroregiunilor, în prevenirea, soluţionarea sau gestionarea crizelor şi a situaţiilor conflictuale; - interesele naţionale, prin disfuncţii pe linia participării la acţiuni internaţionale, prin nerespectarea strictă a angajamentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului, asigurarea stabilităţii şi întărirea încrederii la nivel regional şi global, prin neproliferarea şi controlul armamentelor, al exporturilor de produse strategice şi de tehnologie cu dublă utilizare, prin participarea la dezbateri, foruri pe această temă; - comunităţile naţionale din afara graniţelor, prin neacordarea sprijinului necesar păstrării identităţii naţionale, culturale şi spirituale, prin preocuparea scăzută pentru îmbunătăţirea statutului juridic şi tratamentului acestor comunităţi

2

conform normelor internaţionale şi angajamentelor asumate prin înţelegeri şi tratate bilaterale.

CAPITOLUL III

FORMELE DE MANIFESTARE ALE „RĂZBOIULUI INFORMAŢIONAL”

Literatura de specialitate foloseşte diverse teorii pentru a defini formele de manifestare ale războiului informaţional, clasificarea acestora fiind făcută în funcţie de teoriile folosite. Formele se relevă în funcţie de modalităţile şi posibilităţile în care: - se exploatează funcţiile informaţiei; - se neutralizează sistemul de comandă/control, comunicaţii şi informaţii al adversarului/inamicului; - se protejează şi se menţine capacitatea de funcţionare a sistemului similar propriu; - se urmăreşte dezvoltarea şi diversificarea impactului imaginii publice în percepţia şi aşteptările de masă, în promovarea intereselor individuale sau de grup şi se controlează conştiinţele şi opinia publică; - se acţionează asupra echipamentelor şi mijloacelor informatice destinate prelucrării şi stocării informaţiilor (calculatoare independente, reţele de calculatoare şi programe folosite de acestea); - se utilizează sursele publice de informare, oficiale şi oficioase, pentru realizarea unor obiective precis determinate, de regulă de natură imagologică, propagandistică, psihologică. 1. Războiul de comandă/control Utilizarea informaţiilor în scopul cunoaşterii situaţiei operative şi al luării deciziei privind contracararea acţiunilor adversarului/inamicului a generat un nou tip de război, numit „război de comandă/control", care reprezintă varianta militară a războiului informaţional, întrucât exploatează funcţiile informaţie militare. Potrivit doctrinei NATO, războiul de comandă/control are următoarei semnificaţie: „Folosirea integrată a tuturor capacităţilor militare, inclusiv informationale”. Din literatura de specialitate română şi străină au fost preluate şi utilizate, fără o critică riguroasă a elementelor de caracterizări următoarele forme de „război informaţional": „război de comandă şi control", „război bazat p informaţii", „război electronic", „război psihologic", „război al hackerilor", „război economic" „ război web "(din sfera realităţii virtuale). Acest tip de razboi cuprinde acţiuni specifice în care se utilizează arma

2

„informaţie", la nivel politic, strategic şi tactic, în situaţii de pace, criză, conflict etc, în baza unor strategii coerente ce vizează: - pe de o parte, utilizarea informaţiei în sistemele de comandă/control cu scopulinfluenţării, inducerii în eroare, dezorganizării, degradării sau distrugerii conducerii adversarului/inamicului şi creării unei rupturi între aceasta şi componentele de execuţie; - pe de altă parte, protecţia şi folosirea în totalitate a propriilor resurse, prevenirea controlului adversarului/inamicului asupra informaţiei şi sistemuluide comandă/control propriu şi controlul sau distrugere a reţelelor de comunicare ale adversarului/inamicului, utilizând întreaga panoplie a „armelor informaţionale ". Războiul de comandă/control vizează:

• la nivel organizaţional - spargerea unităţii organizatorice şi de acţiune a adversarului;

• la nivel social - înfrângerea voinţei de a rezista a adversarului, în special a instituţiilor şi structurilor de comandă şi decizie ale acestuia;

• la nivel tehnic - întreruperea funcţionării punctelor vitale ale adversarului;

• la nivel operaţional - impunerea unui ritm de desfăşurare a acţiunilor, căruia adversarul să nu îi poată face faţă.

• la nivel informaţional - crearea unui decalaj decisiv între sistemele de comandă/control şi cele de asigurare.

In cadrul acestei forme de „război informaţional" sunt utilizate, de regulă, posibilităţile oferite de psihologie şi electronică, în scopul distrugerii fizice a resurselor informaţionale ale adversarului/inamicului, concomitent cu protejarea celor proprii. Acestea asigură o sinergie care permite desfăşurarea de acţiuni ofensive/defensive, în cadrul oricărei crize/conflict, indiferent de amploare şi zona de desfăşurare. Acţiunile ofensive vizează anihilarea comenzii, a sistemelor de comandă şi control ale adversarului şi a sistemelor sale informaţionale şi de comunicaţii, prin: - negarea informaţiilor deţinute de adversar despre dispozitivele, capacităţile şi intenţiile forţelor proprii; - influenţarea atitudinilor, motivaţiilor, raţionamentelor şi comporta mentului adversarului, a forţelor proprii şi a persoanelor neutre, pentru a determina o atitudine favorabilă acţiunilor proprii; - asigurarea, atacul şi protecţia electronică; - inducerea în eroare a factorilor de decizie, prin afectarea proceselor informaţionale, manipularea sau falsificarea realităţii astfel încât

3

adversarul să acţioneze într-un mod care îi aduce deservicii; - degradarea bazelor de date şi a sistemelor informaţionale utilizate de centrele de comandă; - influenţarea cunoştinţelor şi a credinţelor factorilor decizionali, pentru a le reduce voinţa şi abilitatea de a decide şi a perturba procesul decizional, precum şi de a determina relaţiile civili-militari. Obiectivele acţiunilor ofensive specifice războiului de comandă/contre sunt cuprinse generic în principiul „decapitării" şi în sintagma „capul şi gâti adversarului", ceea ce semnifică separarea conducerii/deciziei de activitatea de execuţie. De aceea, ţintele primare ale acestui tip de război sunt comanda, controlul, suportul decizional şi comunicaţiile, în scopul: încetinirii ritmului acţiunilor adversarului/inamicului; determinării unor acţiuni ezitante; generării unei stări de confuzie în rândul comandanţilor; anihilării planurilor adversarului; anulării posibilităţilor de concentrare a forţelor adverse; influenţării estimărilor acestora cu privire la situaţia din zonă. Acţiunile defensive vizează utilizarea eficientă a propriilor forţe pentru contracararea acţiunilor adversarului destinate să împiedice accesul la informaţii, influenţarea, degradarea sau distrugerea sistemului de comandă/control propriu. Componenta defensivă a războiului de comandă/control asigură protecţia propriei informaţii, a proceselor care se bazează pe informaţie, a sistemelor de comandă/control, de comunicaţii şi informatice, adaptarea măsurilor specifice situaţiilor de pace, criză şi conflict şi vizează: protecţia infrastructurii informaţionale; identificarea şi contracararea atacurilor adversarului/inamicului; restaurarea funcţiilor vitale afectate de aceste atacuri. Prin acţiuni/operaţiuni de comandă/control defensive, forţele proprii pot realiza: - prevenirea vulnerabilităţilor sistemelor de comandă/control proprii; - reducerea interferenţei între elementele sistemului informaţional propriu şi micşorarea impactului acţiunilor asupra aliaţilor şi a altor părţi implicate în conflict. 2. Războiul electronic Sintagma „război electronic" reprezintă un ansamblu de măsuri întreprinse în scopul neutralizării sistemului de comandă/control, comunicaţii şi informaţii al adversarului/inamicului, concomitent cu protejarea şi menţinerea capacităţii de funcţionare a sistemului similar propriu. Specialiştii militari definesc războiul electronic ca fiind „totalitatea acţiunilor militare care implică utilizarea energiei electromagnetice,

3

executate cu scopul de a determina, exploata, contracara, reduce sau preveni acţiunile ostile în spaţiul electromagnetic, precum şi măsurile care asigură desfăşurarea în siguranţă a acţiunilor forţelor proprii sau aliate în spaţiul electromagnetic". Acestea includ, de regulă, activităţi complexe de interceptare, identificare şi explorare a emisiilor electromagnetice, cu beneficii numeroase în situaţii de conflict real sau potenţial, de la operaţiuni militare de mare intensitate pe timp de război, la activităţi de menţinere a păcii. In cadrul acestei forme de război informaţional sporeşte semnificaţia conceptelor „zona de operaţii", „zona de influenţă" şi „zona de interes" a comandamentelor, datorită utilizării extensive a tehnologiei de calcul şi a lărgirii câmpului de luptă la spaţiul cibernetic. Obiectivele războiului electronic vizează emisiile staţiilor radio ale adversarului, urmărind:

1. interceptarea, care presupune identificarea mijloacelor radioelectronice ale inamicului, surprinderea emisiilor staţiilor radio şi controlul acestora;

2. goniometrarea ce presupune localizarea în spaţiu (teren) a mijloacelor radioelectronice ale adversarului/inamicului, măsurarea unghiurilor de dispunere a acestora, permiţând identificarea structurii dispozitivului de emisie;

3. neutralizarea presupune împiedicarea funcţionării mijloacelor radioelectronice ale adversarului/inamicului.

Războiul electronic cuprinde, concomitent:

• măsuri active — acţiunile desfăşurate pentru neutralizarea prin bruiaj dezinformare radioelectronică (folosind emiţătoare de energie electromagnetică);

• măsuri pasive - acţiunile de cercetare a mijloacelor radioelectronice folosite de adversar şi dezorganizarea continuă a acestora, fără a emite unde electromagnetice, precum şi protecţia mijloacelor radioelectronice proprii împotriva cercetării şi bruiajului executate de inamic.

In conceperea acţiunilor/operaţiunilor specifice războiului electronic, importanţă majoră o are cercetarea spectrului electromagnetic - care cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se întreprind cu forţe şi mijloace specializate în toate gamele de frecvenţe, asupra emisiunilor radio. Războiul electronic se desfăşoară prin : - atac electronic - cuprinzând tehnici şi proceduri de folosire a undei electromagnetice pentru degradarea, neutralizarea sau distrugerea

3

capacităţilor luptă ale adversarului/inamicului; - protecţia electronică - cuprinzând ansamblul de măsuri adoptate pentru protejarea forţelor şi asigurarea funcţionării stabile a sistemelor electronice proprii în condiţiile acţiunilor de atac electronic desfăşurate de către adversar/inamic în condiţiile existenţei unor perturbaţii electromagnetice. Conflictele militare de amploare care au avut loc recent relevă eficienţa utilizării combinate a tehnicilor, procedurilor şi tehnologiilor specifice războiului electronic în obţinerea unor informaţii utile privind: identificarea şi localizarea reţelelor radio, a staţiilor de radiolocaţie, a centrelor de transmisiuni ale adversarului; dezorganizarea prin bruiaj, dezinformare şi diversiune a sistemelor de comunicaţii şi a lucrului în punctele de comandă, crearea de disfuncţii majore în conducerea şi coordonarea acţiunilor de către statele majore inamice; identificarea şi controlul parametrilor şi a sistemului de lucru, distrugerea echipamentelor şi neutralizarea legăturilor dintre structurile de comandă şi cele de execuţie; toate aceste acţiuni au contribuit la diminuarea considerabilă a pierderilor entităţii iniţiatoare, în personal şi tehnică de luptă. 3. Războiul imagologic Dezvoltarea şi diversificarea mass-media au determinat o creştere fără precedent a impactului imaginii publice în percepţia şi aşteptările de masă, fiind decisivă în promovarea intereselor individuale sau de grup, astfel încât unii specialişti o apreciază ca pe o prioritate politică şi îi atribuie valenţele unei adevărate arme, cu ajutorul cărora se cuceresc conştiinţele şi opinia publică. Disciplina socială care studiază comunicarea prin imagini şi modul cum se cristalizează aceste imagini în mentalul individual şi colectiv, în funcţie de orizontul de interpretare al grupurilor umane de-a lungul dezvoltării lor istorice este imagologia, disciplină psihosocială, care a apărut în anul 1985, în plin Război Rece, când fiecare tabără a sistemului politico-militar bipolar acţiona, prin mijloacele specifice de care dispunea, pentru a distorsiona imaginea adversarului/inamicului, concomitent cu formarea şi susţinerea propriei imagini. Din această luptă pentru promovarea propriei imagini s-a născut sintagma „război imagologic", care reprezintă totalitatea acţiunilor deliberate şi concertate, desfăşurate în timp de pace sau război, prin structuri specializate, publice sau private, pentru impunerea unei imagini publice cât mai nefavorabile a adversarului/inamicului, simultan cu protejarea propriei imagini. Sunt utilizate, în acest sens, strategii şi tactici de imagine, industrii de imagine, imagini „proiecţie" şi imagini „ţintă" care, reale sau trucate,

3

conving cu mare uşurinţă opinia publică, valorizând sau depreciind imaginea actorilor implicaţi în diferite conflicte, pornind de la faptul că ceea ce ai văzut cu ochii proprii este mult mai convingător. Aceste realităţi confirmă aprecierile lui Sun Tzu că „ o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte" Imaginea poate să influenţeze capacitatea de decizie a unui individ sau a unei colectivităţi, întrucât viaţa omului şi a societăţii sunt legate în egală măsură de imagini şi de realităţi palpabile. Imaginea este „reprezentarea formată ca sumă de credinţe, atitudini, opinii, prejudecăţi, experienţe şi/sau aşteptări, la grupe de persoane sau în cadrul opiniei publice, asupra unei persoane fizice sau juridice, instituţii/organizaţii sau orice fenomene sau obiecte. " Reprezentările sunt construite, formate ori dezvoltate în mod natural sau artificial, intenţionat de către entităţile interesate. Factorul imagine poate fi esenţial în determinarea acţiunilor umane, el însumând atât reprezentări ale realităţii obiective, cât şi reprezentări formate/construite într-un scop bine determinat (autoimagini sau imagini create şi dezvoltate de către popoare, instituţii, organizaţii despre ele însele), care sunt subiective; întrucât conţin elemente de deformare pozitivă sau negativă, apropiate sau nu de realitate, virtuale, subliminale etc. In cadrul conflictelor specifice epocii moderne (de orice natură), pentru crearea unei anumite imagini, este folosită o gamă diversă de tehnici şi proceduri: acuze şi etichetări, imagini virtuale realizate pe calculator sau în studio, imagini subliminale şi bombardament informaţional continuu şi sistematic etc., un volum mare de mesaje, simboluri şi semne comunicate/transmise beneficiarului, care îl împiedică practic să-şi formeze o opinie proprie. Unii analişti au identificat următoarele şase instrumente/pârghii, utilizate de-a lungul anilor, destinate „să sucească minţile": acuzarea inamicului că ar fi săvârşit atrocităţi; amplificarea exagerată a mizelor implicate într-un conflict; demonizarea şi/sau dezumanizarea adversarului; utilizarea sintagmei „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră"; invocarea pretenţiei pedepsei sau protecţiei divine; metapropaganda sau discreditarea propagandei adversarului. Ca mijloace pentru comunicarea mesajelor sunt utilizate televiziunea, radioul, agenţiile de ştiri, publicaţiile şi, mai nou, Internetul, prin care se derulează ample campanii publicitare. în cadrul acestora informaţiile-mesaj purtătoare de semnificaţii simbolice pertinente sunt lansate sub formă de ştiri, caricaturi, declaraţii, pamflete etc, al căror impact se coagulează într-o imagine publică cu o mare capacitate de penetrare şi influenţare a mentalului colectiv. Aceasta este nota distinctivă a războiului imagologic în marea

3

panoplie a războaielor informaţionale, întrucât toate deciziile şi acţiunile preconizate/desfăşurate sunt precedate şi urmate de o puternică activitate mediatică în cadrul căreia „bătălia pentru imagine" ocupă un loc central. în cazul confruntărilor informaţionale apar adesea interferenţe inevitabile între acţiunile psihologice, cele imagologice, de relaţii publice sau mediatice, toate concentrându-se asupra imaginii adversarului/inamicului, prin mijloacele lor specifice, şi completându-se reciproc, pe diferitele canale de comunicare în masă. Ultimele conflicte internaţionale (Golf, Afganistan, spaţiul ex-iugoslav) au evidenţiat diversificarea tehnicilor şi a procedurilor utilizate de către actorii implicaţi pentru câştigarea opiniei publice interne şi internaţionale, pentru convir gerea acesteia de justeţea poziţiei şi a măsurilor derulate, concomitent cu incriminare acţiunilor şi a faptelor adversarului, a normelor internaţionale şi a valorilor social încălcate de el. Pentru aceasta sunt folosite diverse metode, între care: - mediatizarea poziţiei faţă de criză/conflict a unor personalităţi interne si internaţionale, inclusiv din diasporă, oameni politici şi analişti cu influenţă; - demontarea documentată a unor falsuri ale adversarului în activitatea de informare asupra unor cazuri, situaţii, evenimente; - publicarea opiniilor unor specialişti de renume în domenii precun drepturile omului, ale etniilor, politică internă şi internaţională, ştiinţă, tehnologi sănătate etc; - mediatizarea distrugerilor şi abuzurilor săvârşite de adversar, îndeosebi de factorii politici şi decizionali abilitaţi, în scop de compromitere şi discreditare; - difuzarea de materiale fotodocumentare şi statistice privind exageri ale unor disfuncţii referitoare la situaţia socială, etnică, religioasă, economică etc. 4. Războiul informatic (cibernetic) Sintagma „război informatic" este utilizată ca expresie a „revoluţiei domeniul militar", in scopul de a împiedica utilizarea informaţiilor de securitate naţională în luarea deciziilor oportune, iar ţinta informaţia stocată în reţelele de calculatoare. Din cauza diversităţii formelor de manifestare şi a utilizării instrumentelor specifice, numai de către „actori" specializaţi în domeniul informaticii, persista încă o anumită ambiguitate în definirea acestuia. Pentru acţiunile organizate şi desfăşurate de către structuri specializate sunt semn frecvente situaţii în care anumite persoane, cunoscute sub numele de „spargatori de coduri", reuşesc să pătrundă în bazele de date constituite la

3

diferite nivelu decizie. La aceasta a contribuit şi dezvoltarea posibilităţilor de informare oferite de Internet. Dacă în perioada Războiului Rece, mijloacele tehnice clasice au constituit principalele canale de transmitere a datelor şi informaţiilor secrete, astăzi acestea circulă în „ spaţiile cibernetice" specifice erei informaţionale, în care se pot implica cu uşurinţă şi pot interfera atât structurile specializate ale statelor, cât şi indivizi sau grupări care desfăşoară acţiuni teroriste ori de crimă organizată transnaţională. Războiul informatic este, în fapt, o formă specifică de manifestate a războiului informaţional, care are ca obiectiv controlul informaţiei şi neutralizarea capacităţilor adversarului prin atacarea infrastructurii şi a oricăror puncte de sprijin necesare luării deciziei în domeniile politic, militar, economic etc. Aceasta explică preocupările specialiştilor în domeniu de a analiza şi evalua categoriile de forţe şi mijloacele necesare obţinerii supremaţiei informaţionale sau monopolului asupra informaţiei. Războiul informatic (cibernetic) este o formă distinctă a războiului informaţional care constă în atacuri pasive şi active, cu software „malign" asupra sistemelor informatice şi a altor sisteme care utilizează software prin operaţiuni:

• de distrugere a informaţiilor din calculatoare sau reţele de calculatoare; • de falsificare a informaţiilor din calculatoare sau reţele de calculatoare;

de dislocare a informaţiilor din calculatoare sau reţele de calculatoare. De aceea, acesta mai este denumit şi „războiul de reţea" (netwar). Potrivit opiniei lui Martin Libicki, (in lucrarea Ce este războiul informaţional? 1995), acest tip de conflict apare când informaţiile secrete sunt utilizate, operaţional, în special la evaluarea obiectivului şi a daunelor provocate de război şi nu ca un impuls pentru comanda şi controlul de ansamblu al operaţiunilor militare. Cu cât senzorii care întreţin „războiul electromagnetic" devin mai puternici, mai diverşi şi mai stabili, cu atât devin apţi să alimenteze sistemele de control în timp real. Astfel, sarcina de a dezvolta, a menţine şi a exploata sistemele care evaluează „câmpul informaţional", sub toate aspectele, şi care transmit rezultatele către factorii de decizie, capătă o importanţă sporită în războiul viitorului. Ţintele unui război informatic (cibernetic) pot fi. - comunicaţiile telefonice - sunt ţinte uşor de lovit, alături de ele fiind transcodoarele cu microunde sau chiar sateliţii, ce pot fi distruşi doar prin reprogramarea motoarelor de poziţionare care sunt controlate de la sol; - centralele energetice - sistemul de distribuţie al energiei electrice sistemele de supraveghere constituie ţinte relativ uşor de atins; - sistemul financiar - cele mai evidente sunt reţelele de transfer

3

financiar, apoi băncile locale şi noile metode de acces la fonduri, sau sistemele de credit, inclusiv cărţile de credit sau birourile de credit; - transport-logistică - sistemul de transport aerian este uşor de paralizat, dat fiind că sistemele de control al traficului aerian sunt esenţiale şi complet dependente de computere; la fel stau lucrurile şi în cazul transportului fluvial, terestru sau feroviar; - serviciile sociale - poate fi introdus haosul prin distrugerea sau virusarea bazei de date privind plata salariilor, a pensiilor, a alocaţiilor de toate felurile; - comunicaţiile - se va adăuga mult mai multă panică şi teroare prin incapacitatea mijloacelor convenţionale de comunicare, a televiziunilor şi radiourilor, sistemele lor sunt complet dependente de livrarea mesajului de conexiune la satelit, securitatea acestor sisteme fiind foarte slabă; - comunicaţiile guvernamentale - acestea pot fi ţintele preferate, mai ales la nivelul infiltrărilor în bazele de date şi al unei eventuale campanii de comenzi contradictorii care să provoace autoblocarea sistemelor informaţionale; - elaborarea de viruşi - capitol special pentru care sunt selectaţi, antrenaţi şi plătiţi cu sume uriaşe specialişti de „înaltă clasă". Războiul informatic se desfăşoară prin „operaţiuni informatice". Experţii militari americani au elaborat Doctrină pentru Operaţiuni Informatice, document care lansează, pentru prima oară, conceptul de „operaţiuni informatice", ofensive şi defensive, termen de natură să schimbe radical, în următorii ani, atât conceptele doctrinare, cât şi modalităţile practice de planificare şi ducere a acţiunilor de luptă. Experţii sunt de părere că armata S.U.A. avea, de mult, capacitatea tehnică de a desfăşura astfel de operaţiuni, însă până acum nu s-a pus problema de a o reglementa conceptual şi doctrinar. Orice ţară va trebui să-şi dezvolte capacitatea de a desfăşura operaţiuni informatice, ofensive sau defensive, sau va rămâne neprotejată! 5. Războiul mediatic sau web Războiul mediatic sau web este cea mai recentă componentă din spectrul războiului informaţional, semnalat pentru prima oară în timpul conflictelor din Bosnia-Herţegovina (1991-1995), ulterior, în anul 1999 (conflictul din Kosovo) consacrându-se sintagma „media warfare". Războiul mediatic cuprinde, potrivit unor analişti militari2, întreg spectrul de confruntări, purtate exclusiv în mass-media, atât în presa provenind din taberele adverse aflate în conflict, cât şi în cele dintre diferitele organe ale mass-media aparţinând aceleiaşi părţi, referitoare la războiul în cauză, pentru impunerea propriilor puncte de vedere.

3

Războiul mediatic este o formă a războiului informaţional ce priveşte modul de utilizare a surselor publice de informare, oficiale şi oficioase, aflate la dispoziţia actorilor implicaţi/afectaţi - state, centre de putere, de influenţă ori de presiune, grupuri de interese, grupuri sau segmente de populaţie, persoane fizice sau juridice - , în forme şi modalităţi specifice pentru realizarea unor obiective precis determinate, de regulă de natură imagologică si propagandistică Operaţiunile informatice sunt o nouă armă de distrugere în masă, care poate fi folosită chiar de ţări ce nu-şi pot permite sisteme costisitoare. Martin Libicki considera ca: „Dacă ştii foarte bine infrastructura, o combini cu o bună activitate de informaţii, cu programe bunede simulare, legate de un sofware de comandă şi control, poţi proiecta un atac care va distruge o naţiune". Războiul Rece a marcat angajarea masivă a presei în lupta ideologică dintre cele două superputeri; televiziunea a câştigat tot mai mult teren, imaginile transmise în direct au efecte considerabil mai mari decât celelalte mijloace (presa scrisă şi radioul), determinând decizii majore cu privire la conflicte aflate în derulare1 ori la cele preconizate să se declanşeze. Conflictele din Golf şi din spaţiul ex-iugoslav au consfinţit puterea războiului mediatic, care a evoluat de la propagandă la o complexă artă a dezinformării. Statutul de imparţialitate al presei a fost înlocuit cu o presă fie manipulată, fie controlată făţiş şi grosolan, majoritatea armatelor moderne constituindu-şi structuri specializate în relaţia cu mass-media. Realitatea relevă că nu există „pace mediatică", agresiunile se desfăşoară continuu în plan informaţional în scopul inducerii unor idei, comportamente şi acţiuni dorite/adecvate. Ţintele războiului mediatic sunt populaţia civilă din ţara adversă, forţele armate inamice, opinia publică internaţională, dar şi propria populaţie ori propriile trupe. Discursul mediatic poate cuprinde acuzaţii, demoralizarea adversarului, invocarea divinităţii, discreditarea propagandei celuilalt actor implicat etc. Ca tehnici, cei doi opozanţi folosesc selectarea şi trunchierea informaţiilor, scoaterea din context, minciuna, intimidarea, imaginile cu impact psihologic (victime în rândul civililor, demolări de clădiri, execuţii în masă), folosirea unui vocabular specific („pagube colaterale", operaţiune chirurgicală) menit să diminueze efectul producerii de victime în rândul civililor. Rolul televiziunii în conflictul din Vietnam, primul din istorie transmis în direct, a fost hotărâtor pentru retragerea trupelor americane; imaginile

3

terifiante de pe câmpul de luptă au provocat adevărate traume în rândul naţiunii americane şi al opiniei publice, sub influenţa cărora factorii de decizie au fost determinaţi să dispună încetarea ostilităţilor. 6. Războiul psihologic Există mai multe definiţii ale războiului psihologic care corespund specificului doctrinelor politico-militare ale unor mari puteri (S.U.A., Franţa, Federaţia Rusă) sau organizaţii (NATO). Potrivit acestora, războiul psihologic poate fi considerat o formă a războiului informaţional, care cuprinde totalitatea acţiunilor şi mijloacelor folosite pe baza unei strategii, în scopul constrângei psihologice şi zdruncinării moralului forţelor şi populaţiei părţii adverse, pentru le convinge să accepte condiţiile impuse fără confruntare armată. Războii psihologic este desfăşurat, preponderent, de către structuri specializate, care utilizează şi procesează în mod curent informaţii culese de către componentele informative, prin analiza diferitelor imagini ale ţintei şi a datelor tehnice despi aceasta, precum şi din acţiunile contrainformative ale structurilor specializate. Războiul psihologic este, probabil, cea mai veche formă de război informaţional, fiind cunoscut încă din antichitate. Teoreticianul militar chinez Si Tzu îi atribuia următoarele principii şi reguli de bază: discreditarea a tot ceea ce este mai bun în ţara adversarului/inamicului; implicarea reprezentanţilor clasei conducătoare a adversarilor în acţiui criminale; subminarea reputaţiei acestora şi demascarea lor la momentul oportun în faţa concetăţenilor;folosirea colaborării „creaturilor josnice şi abominabile"; dezorganizarea prin toate mijloacele a activităţii conducerii inamice; semănarea discordiei şi crearea condiţiilor de dispută între cetăţenii ţării inamice; aţâţarea tinerilor împotriva bătrânilor; ridiculizarea tradiţiilor adversarilor; slăbirea dorinţei de luptă a adversarului prin poezii şi cântece senzuale; folosirea banului, fără economii, pentru obţinerea victoriei; infiltrarea peste tot a propriilor spioni. O analiză atentă arată că de-a lungul timpului s-au perpetuat următoarele principii ale acţiunilor psihologice: - acuzarea adversarului că ar fi comis atrocităţi; - amplificarea mizelor (intereselor) implicate; - demonizarea/dezumanizarea adversarului; - polarizarea - „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră"; - asumarea protecţiei divine; de pildă, deviza „Dumnezeu să binecuvânteze America!" a străbătut toată propaganda americană din Golf, după cum Bagdadul a încercat instrumentarea Jihadului sub lozinca „Allah al Akbar";

3

- metapropaganda, discreditarea propagandei „celuilalt". Războaiele psihologice se pot purta la următoarele niveluri: - strategic - pentru atingerea unor obiective politico-militare de interes naţional, pe termen lung, asupra unor entităţi largi şi unor factori de putere centrali; - operaţional - pentru susţinerea unor obiective pe termen mediu în cadrul unor teatre de operaţii majore; - tactic - pentru atingerea unor obiective imediate, ca sprijin al unoi operaţii militare tactice, pe spaţii limitate. Războiul psihologic utilizează: ▲ Informaţia, pentru a modifica percepţiile, atitudinile, opţiunile comportamentul prietenilor, neutrilor sau adversarilor în vederea îndepliniriiobiectivelor proprii, precum şi a prevenirii folosirii eficace a acestui gen de acţiuni de către adversar/inamic. ▲ Tehnici specifice, precum: dezinformarea, intoxicarea, propaganda (albă, neagră, gri) şi manipularea pentru realizarea dezinformării sau pentru combaterea şi anihilarea efectelor dezinformării. Acţiunile psihologice se desfăşoară atât în timp de pace, cât, mai ales, în timj de război, când se urmăreşte paralizarea voinţei personalului părţii adverse în luptă subminarea unităţii de luptă a acesteia, inocularea sentimentului zădărniciei confuziei, spaimei, insuflarea neîncrederii în comandanţi şi în tehnica din dotare înăbuşirea dorinţei de rezistenţă. Modalităţile concrete se raportează mai ales la formele clasice de acţiuni de război: hărţuirea, surprinderea, terorizarea psihică, evitarea confruntărilor frontale crearea impresiei că riscul se află pretutindeni şi moartea poate veni de oriunde prelungirea la maximum a aşteptării dinaintea luptei (ea, în sine, un factor de stre deosebit), panoplia lor putându-se extinde la toate formele de ducere a luptei. Efectele acţiunilor psihologice sunt mai mari în grupurile militare şi civile, din punct de vedere psihic. Nemulţumirea, invidia, egoismul, diferenţele d natură materială şi spirituală, de autoritate şi prestigiu dintre grupurile sociale, dintr oameni pot constitui un mediu care să favorizeze succesul acestui gen de acţiuni. Pe plan militar, la acestea se pot adăuga: greşelile şi neîmplinirile din activitatea d conducere, aprovizionare slabă, asistenţă medicală insuficientă etc. Din punct de vedere militar, operaţiunile psihologice pot fi: - strategice - iniţiate şi coordonate la nivel ministerial, cu aprobarea guvernului naţional, desfăşurate la pace, în criză şi la război, şi îndreptate spre opinia publică din ţările prietene, neutre, ostile sau potenţial ostile; - de nivel tactic-operativ - planificate şi desfăşurate ca parte

4

integrantă a operaţiei/luptei; - de consolidare - desfăşurate pe timp de criză şi la război asupra populaţiei civile din zone aflate sub controlul propriu sau aliat; responsabilitatea acestora poate fi naţională, a naţiunii-gazdă sau a comandamentului operaţional; - în sprijinul păcii - planificate şi desfăşurate de către comandamentul operaţional, ca parte integrantă a operaţiilor militare de sprijinire/impunere a păcii; - de contracarare - destinate să protejeze trupele proprii şi populaţia civilă împotriva acţiunilor psihologice ostile sau să reducă impactul acestora. 7. Războiul virtual Spaţiul virtual există în imaginaţia oamenilor, ca o posibilitate teoretică de desfăşurare a acţiunilor informaţionale, fiind creat pe baza inteligenţei artificiale cu ajutorul tehnicii de calcul, cu efect potenţial asupra concepţiei de organizare şi desfăşurare a acţiunilor în câmpul informaţional. Imaginile virtuale se obţin prin intersectarea prelungirilor unor raze de lumină dintr-un sistem optic, fără a putea fi înregistrată pe ecran. Acesta constă în utilizarea diferitelor sisteme grafice bazate pe calculatoare, în combinaţie cu diferite display-uri şi dispozitive de interfaţare pentru a simula un efect de imersie într-un mediu tridimensional interactiv generat de calculator (mediu virtual sau spaţiu virtual) în care obiectele virtuale (inclusiv actorul uman) au o prezenţă spaţială. Războiul în spaţiul realităţii virtuale reprezintă una din formele noi de ducere a războiului informaţional, putând fi asimilat cu războiul cibernetic (cyber war), întrucât admite derularea acţiunilor/operaţiunilor informaţionale cu ajutorul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor.

4

CAPITOLUL IV

PREOCUPĂRI ACTUALE PRIVIND REGLEMENTAREA, SANCŢIONAREA ŞI CONTRACARAREA ACŢIUNILOR SPECIFICE

„RĂZBOIULUI INFORMAŢIONAL"

Reglementări internaţionale cu aplicabilitate în sfera „războiului informaţional" Reglementările internaţionale cu aplicabilitate în sfera „războiului informaţional" se regăsesc în Capitolul 7 al Chartei Naţiunilor Unite, intitulata „Acţiuni cu privire la ameninţări la adresa păcii, încălcări ale tratatelor de pace şi acte de agresiune ". Legislaţia spaţială potenţial aplicabilă în domeniul „războiului informaţional" cuprinde Tratatul spaţiului cosmic (1967), Convenţia privind răspunderea internaţională pentru daunele produse de obiectele spaţiale (1973) şi Convenţia referitoare la activităţile statelor pe Lună şi pe alte corpuri cereşti (1979). Toate subliniază un principiu de bază, recunoscut de S.U.A. în legislaţia naţională din domeniu: folosirea spaţiului se face doar în scopuri paşnice, însă în nici unul dintre tratate nu sunt specificate în mod concret reglementări referitoare la sancţionarea folosirii mijloacelor specifice „războiului informaţional". Legislaţia în domeniul telecomunicaţiilor cuprinde tratatul INTELSAT (1973) - unde este definită noţiunea de „telecomunicaţii" şi este prevăzută posibilitatea statelor de a folosi sateliţii civili şi militari, numai în scopuri paşnice, inclusiv pentru activitatea de transfer de date, procedeu folosit şi în cadrul „războiului informaţional" - şi tratatul INMARSAT (1976) - care aplică Tratatul INTELSAT este complementar Convenţiei internaţionale privind Telecomunicaţiile de la Malaga (1973), care prevede că „toate staţiile de emisie, indiferent de scopurile lor, trebuie să fie construite şi folosite astfel încât să nu cauzeze prejudicii prin interferarea cu sistemele radio sau de comunicaţii ale statelor membre". Legislaţia statelor democratice cuprinde prevederi exprese privind protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale împotriva imixtiunilor de orice fel şi sancţionează încălcările în domeniu săvârşite de instituţii sau persoane. După terminarea Războiului Rece au fost reluate preocupările privind constituirea unui program comun de dezvoltare a unei infrastructuri informaţionale globale, iniţiat în februarie 1995, de către state participante la Războiul informaţional.

4

Preocupări ale statelor în domeniul „războiului informaţional” Tot mai multe ţări includ „războiul informaţional" în doctrinele lor militare şi în programele analitice ale instituţiilor militare de învăţământ, îşi dezvoltă potenţialul necesar (forţe, mijloace, structuri specializate) ducerii unui asemenea tip de conflict şi evaluează dependenţa, în creştere, a activităţilor civile şi militare faţă de sistemele informatice. In etapa actuală, prin extinderea/ globalizarea reţelelor de calculatoare, informaţiile pot fi distribuite aproape instantaneu şi cu costuri infime în toată lumea. Este, de asemenea, din ce în ce mai greu de stabilit, din cauza multitudinii surselor, dacă anumite informaţii reprezintă sau nu realitatea (cum este cazul fotografiei), existând pericolul manipulării informaţiei, astfel încât mesajele, formele, ideile, culorile şi stilurile concepute de profesionişti ai informaţiilor urmăresc tot mai mult să capteze atenţia publicului-ţintă şi să-l convingă să adopte un comportament aşteptat. „Războiul informaţional" este o realitate percepută astăzi de mai multe state, unele dintre acestea conferindu-i recunoaştere constituţională. Prin urmare, există preocupări active, pentru fundamentarea teoretică şi operaţionalizarea acestuia, atât la nivelul „centrelor de concepţie strategică" - organe cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale - cât şi la nivelul mediilor universitare şi ştiinţifice. Cea mai activă preocupare pentru dezvoltarea teoretică şi practică a problemei o manifestă S.U.A., ca ţară promotoare a conceptului şi autoare a primei definiţii, care a pus la dispoziţia comunităţii internaţionale o paletă largă de informaţii privind dezvoltarea „războiului informaţional". Alte ţări cu preocupări în domeniu sunt Marea Britanie, Rusia, Franţa, Spania, Israel, Grecia etc. în spaţiul de securitate euroatlantic: ▲ în S.U.A., „războiul informaţional" se înscrie în conceptul „Information Dominance", ca un ansamblu de acţiuni ofensive/defensive care permit obţinerea avantajului critic faţă de adversar/inamic în competiţia stăpânirii informaţiei, fiind aplicabil tuturor domeniilor: economic, politic, social, militar, financiar etc. Există preocupări de a integra principalele infrastructuri administrative, economice şi militare americane în cadrul unei arhitecturi informaţionale, întrucât în pofida teoriilor avansate de Alvin şi Heidi Toffler în privinţa intrării Statelor Unite în epoca informaţională, dominaţia tehnologică americană asupra restului lumii nu o imunizează împotriva eventualelor atacuri informaţionale. Numeroasele atacuri informatice împotriva sistemelor informaţionale militare şi civile, riscurile de pătrundere şi poluare a sistemelor

4

guvernamentale, a structurilor informative şi ale apărării, a reţelelor bancare, a centrelor de control feroviar, transport aerian etc. au atras atenţia că ameninţările informaţionale nu sunt doar problema specialiştilor de la Pentagon, ci ele vizează/afectează securitatea naţională şi trebuie tratate în consecinţă. în acest sens a fost înfiinţată Comisia Prezidenţială pentru Protejarea Infrastructurii Critice, care evaluează gradul de vulnerabilitate al infrastructurilor considerate critice pentru securitatea naţională şi economică a ţării, identifică problemele politice şi juridice care presupun efort naţional de protejare a informaţiei şi propune noi reglementări în domeniu. Structurile cu atribuţii în domeniul „războiului informaţional" se regăsesc: -în cadrul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, în consiliile permanente cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; -sub forma unor agenţii de sprijin şi grupuri interdepartamentale şi a unor comitete de consultanţă; -sub forma unor entităţi independente şi a unor corporaţii De asemenea, problematica „războiului informaţional" se află m preocupările sistemului naţional de învăţământ, în cadrul unor specializări universitare, forme şi instituţii de învăţământ şi cadre didactice specializate. ▲ în Canada, „războiul informaţional" se află, îndeosebi, în atenţia specialiştilor militari, care îl percep ca modalitate de control şi manipulare a informaţiei şi a fluxurilor informaţionale şi, în consecinţă, a procesului decizional şi care încearcă să determine guvernul să constituie structuri cu competenţe şi la nivel guvernamental, asemănătoare celor existente la nivelul armatei canadiene. Sistemul informaţional canadian este structurat pe trei niveluri, care se suprapun, şi anume: fizic sau „nivelul de bază" - descris de elementele hardware ale sistemului informaţional -, funcţional sau „stratul de mijloc" - care reflectă modul în care structura operează pachetele soft, sistemele de prelucrare a datelor în informaţii şi, în final, comunicarea informaţiilor la beneficiari - şi semantic sau „nivelul cel mai înalt" - cel al conţinutului şi interpretării informaţiei gestionate. ▲ în Marea Britanie, există percepţia conform căreia „războiul informaţional" se poate substitui conflictului militar, prin atacarea infrastructurii informaţionale, comerciale, economice sau sociale aunui stat. Specialiştii britanici consideră că informaţia reprezintă elementul strategic în orice domeniu, motiv pentru care este nevoie de o politică de management de risc faţă de calitatea informaţiei (nu există încă veritabile sisteme de valorizare a informaţiei). In doctrina militară britanică, războiul informaţional este descris sumar

4

la capitolul „concepte strategice", fiind prevăzute atât formele defensive în întreg spectrul de conflicte, cât şi formele ofensive îndreptate împotriva sistemelor de comandă şi control ale inamicului. O importantă contribuţie la cunoaşterea mijloacelor şi procedeelor „războiului informaţional" din alte state revine Serviciului Informaţii Militare, iar pentru mă-surile ofensive specifice este implicat şi Centrul de Comunicaţii Guvernamentale, prin mijloacele electronice de care dispune. Preocupările structurilor oficiale cu atribuţii în domeniu sunt orientate similar cu cele ale omologilor americani, însă nu sunt popularizate. ▲ In Franţa, „războiul informaţional" este perceput ca o nouă provocare care legitimează eforturile depuse împotriva hegemoniei americane şi care îi permite să-şi menţină poziţia de mare putere. Specialiştii francezi consideră că „războiul informaţional" se desfăşoară îndeosebi în domeniile militar şi economic, este specific conflictelor de intensitate scăzută sau operaţiilor militare, altele decât cele desfăşurate în cadrul acţiunilor militare conduse de NATO ori sub egida O.N.U., unde aliaţii nu sunt consideraţi adversari. La nivelul abordării teoretice, „războiul informaţional" are triplă valenţă: război pentru informaţie (care vizează obţinerea de informaţii prin exploatarea celor disponibile provenite din surse deschise sau secrete), război împotriva informaţiei (prin protejarea propriei informaţii şi, implicit, prin împiedicarea adversarului/inamicului de a ajunge la informaţii vitale) şi război prin intermediul informaţiei (bazat pe război mediatic, acţiuni psihologice şi dezinformare). Doctrina militară franceză prevede existenţa a trei tipuri de război: electronic, informatic şi psihologic, pentru fiecare dezvoltându-se organisme specifice. De asemenea, „războiul informaţional" este considerat o sursă potenţială de vulnerabilitate pentru actorii economici, având în vedere relaţiile concurenţiale la nivel naţional şi internaţional, precum şi explozia informaţională1, care obligă la regândirea modurilor de comunicare a informaţiilor cu partenerii politici, economici şi administrativi ai Franţei. ▲ în Germania, perspectiva asupra „războiului informaţional" este, în mare parte, asemănătoare cu cea americană şi britanică, recunoscându-i-se rolul legitim, ofensiv/defensiv, în apărarea/protejarea intereselor naţionale. Specialiştii germani au în atenţie, în special, problemele „securităţii/sigur antei informaţionale", în care relevante sunt domeniile privind securitatea informaţiei, protecţia infrastructurii critice, precum şi subdomeniile aferente,îndeosebi cele privind cooperarea în domeniul cercetării şi dezvoltării resurselor informaţionale. Caracterul defensiv al „războiului informaţional" derivă din nevoia de a

4

răspunde operativ la aşa-numitele „atacuri intenţionate" la adresa securităţii militare şi civile, iar cel ofensiv vizează îndeplinirea obiectivelor strategice, operaţionale sau tactice ale instituţiilor guvernamentale şi ale altor organizaţii legale, împotriva actelor criminale sau teroriste. Specific concepţiei germane privind „războiul informaţional" este faptul că se acordă o deosebită atenţie managementului mijloacelor de comunicare, apreciate ca element fundamental de susţinere, precum şi componentei economice, asupra căreia au o poziţie asemănătoare cu cea franceză. ▲ In Olanda, specialiştii depun eforturi pentru dezvoltarea sistematică a abordărilor domeniului, studiile efectuate încercând să construiască o concepţie adaptată intereselor şi locului ocupat de Olanda în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, care să permită atât NATO cât şi Olandei să beneficieze de anumite oportunităţi oferite de „războiul informaţional". In concepţia olandeză, planificarea, evaluarea şi executarea acţiunilor specifice se bazează pe sprijinul adecvat al „comunităţii de informaţii", apreciindu-se că necesarul de informaţii pentru acestea este diferit faţă de cele formulate în mod tradiţional în armată. Se apreciază că informaţia obţinută de comunitatea de informaţii trebuie să ajungă la timp, să fie precisă, uşor de folosit, completă, relevantă, la obiect şi suficient de detailată pentru a sprijini atât cerinţele proprii, cât şi ale NATO. Specialiştii olandezi consideră că pentru contracararea vulnerabilităţilor şi ameninţărilor de natură informaţională trebuie realizată asigurarea informaţională, în interesul comun al tuturor statelor membre NATO, pe suportul unei infrastructuri informaţionale şi de comunicare permanente. în spaţiul de securitate euroasiatic: ▲In Federaţia Rusă, „războiul informaţional", abordat conceptual încă din anul 1980, este considerat un domeniu complex, specialiştii negăsind încă o formulă lingvistică proprie pentru acesta. Ei utilizează sintagmele „război informaţional", „luptă informaţională", „confruntare informaţională", „apărare informaţională", în funcţie de importanţa şi beneficiile pe care un astfel de instrument le poate asigura intereselor Federaţiei Ruse. In pofida absenţei unei poziţii oficiale, definiţiile şi articolele publicate în presa scrisă creează o imagine relevantă asupra modului în care specialiştii ruşi privesc „războiul informaţional". „Lupta informaţională" este o formă de confruntare independentă, reprezentând, în acelaşi timp, un element constitutiv al oricărui tip de luptă (armată, ideologică, economică etc). Ea presupune utilizarea unor mijloace

4

specifice pentru a influenţa mediul informaţional al potenţialului adversar/inamic şi a asigura propria protecţie. Componenta ofensivă a acesteia este asigurată de structurile de cercetare, mascare, supraveghere prin radiolocaţie, precum şi de către structurile speciale la nivelul Forţelor Armate. Specialiştii ruşi recunosc faptul că „războiul informaţional" a devenit o problemă serioasă mai ales după analiza rezultatelor războiului din Cecenia, când s-a înţeles că rezultatele catastrofale pentru armată au fost cauzate şi de nereuşitele din acest domeniu. In septembrie 2000, preşedintele Vladimir Puţin a adoptat „ Doctrina rusă a securităţii informaţiilor", care oferă guvernului cadrul legal privind asigurarea securităţii în spaţiul virtual şi protecţia împotriva criminalităţii informatice, în baza căreia Federaţia Rusă încearcă să gestioneze noile ameninţări, externe sau interne, provenite din spaţiul informatic, la care este expusă în momentul de faţă. Subiecţii care asigură securitatea informaţională sunt statul şi organismele constituite, cetăţenii, organizaţiile sociale, alte organizaţii şi societăţi împuternicite să asigure securitatea informaţională potrivit legislaţiei, însă nu există un „spaţiu informaţional unic" şi o coordonare centrală în domeniu. Principiile specifice de asigurare a securităţii informaţionale sunt: caracterul preventiv al măsurilor întreprinse şi informarea adecvată a subiecţilor securităţii, interni şi internaţionali. Specialiştii ruşi consideră „armele informaţionale" ca fiind foarte periculoase şi dependente de tehnologia informaţională şi de telecomunicaţii. Astfel, un rol important este acordat Agenţiei Federale pentru Comunicaţie şi Informaţie, care asigură securitatea informaţională a ţării, sistematizarea informaţiilor şi căile de realizare a protecţiei acestora, analizează factorii destabilizatori şi ameninţările informaţionale la adresa securităţii individului, societăţii şi statului, fundamentează prevederile de bază privind asigurarea securităţii informaţionale şi elaborează normele referitoare la formele şi procedeele specifice de protecţie. ▲ în China, sintagma „război informaţional" a fost integrată atât în terminologia şi doctrina militară, cât şi în programele de pregătire şi educare a naţiunii. In opinia specialiştilor chinezi: - colectarea informaţiilor constituie primul element al strategiei de desfăşurare a „războiului informaţional" în timp de pace, iar în caz de conflict devine o strategie de control a informaţiei, care urmăreşte împiedicarea sau distrugerea instrumentelor de recunoaştere a adversarului/inamicului. - controlul informaţiei constituie o dimensiune esenţială a securităţii naţionale, întrucât statul chinez controlează întreaga societate.

4

Pentru factorii politico-militari, controlul informaţiei, ca sursă de putere, rămâne esenţial, chiar în condiţiile deschiderii economice şi posibilelor vulnerabilităţi generate de globalizarea informaţiei. China dezvoltă în prezent conceptul „Net Force", care acordă războiului în spaţiul realităţii virtuale un loc important, alături de celelalte forme de război consacrate, constituind, în acest sens, puternice structuri specializate, formate din experţi în informatică, antrenaţi în diferite universităţi, academii sau centre de pregătire.Specialiştii chinezi pun un accent deosebit pe dezvoltarea metodelor de cunoaştere şi descurajare a adversarului/inamicului, precum şi pe transformarea războiului mecanizat, caracteristic epocii industriale, într-un război specific deciziilor şi controlului, un război al cunoaşterii, al inteligenţei. Astfel, se acordă o atenţie deosebită dezvoltării armamentelor de ultimă generaţie, perfecţionării şi diversificării tehnologiei informaţionale, a sistemelor de arme informaţionale şi lucrul pe Internet, pentru adaptarea armatei la realităţile „războiului informaţional". Oficialii chinezi preconizează accentuarea dezvoltării tuturor tipurilor, formelor şi metodelor de forţă ale „războiului informaţional" şi combinarea elementelor tradiţionale (inclusiv „viclenia", deseori invocată de strategii chinezi, încă din Antichitate) şi a elementelor occidentale de folosire a forţelor cu scopul de a ataca punctele slabe ale adversarului/inamicului.

CAPITOLUL V EFECTE ŞI STRATEGII DE CONTRACARARE

Efectele (consecinţele) „războiului informaţional" Actorii implicaţi în „războiul informaţional" folosesc o diversitate de metode subtile şi eficiente pentru a provoca adversarului/inamicului. „Războiul informaţional" afectează, practic, toate sferele de activitate socială, precum şi valorile măsurabile ale statului sau societăţii civile prin necesităţile şi idealurile generate de acestea. Există percepţia potrivit căreia „războiul informaţional", la fel ca şi proliferarea armelor de distrugere în masă, terorismul internaţional şi traficul de droguri reprezintă un potenţial pericol la adresa mediului de securitate, întrucât:

• dezvoltarea tehnologiei informaţionale permite desfăşurarea de atacuri, operaţiuni, campanii şi agresiuni în orice timp şi de la orice distanţă, fapt ce necesită măsuri adecvate de protecţie a infrastructurii informaţionale;

4

• există ţări care includ „războiul informaţional" în cadrul doctrinei lor militare şi îşi dezvoltă potenţialul corespunzător ducerii unui asemenea tip de război, evaluează dependenţa, în creştere, faţă de sistemele informaţionale, atât pentru activităţile civile cât şi pentru cele militare;

• protejarea sistemelor informatice impune cooperări la un nivel fără precedent între agenţiile guvernamentale şi sectorul privat, cu costuri foarte greu de suportat de către societate;

• teroriştii şi extremiştii folosesc deja Intemetul şi au chiar propriile lor pagini de Web, pe care le utilizează pentru comunicare, strângere de fonduri, recrutări şi culegere de informaţii.

„Războiul informaţional" poate afecta domeniile economic, politic, social, cultural, economico-financiar, militar, în cadrul cărora sunt vizate, cu prioritate democraţia, decizia, cetăţeanul, infrastructura, puterea politică, sistemul de alianţe, sistemul legislativ, statul şi instituţiile sale, valorile apărate şi protejate constituţional. Statele democratice percep „ agresiunile informaţionale " ca pe un adevărat pericol la adresa securităţii lor naţionale, întrucât actorii care le generează urmăresc să impună „terapia haosului", adică instaurarea şi menţinerea unei permanente stări de insecuritate şi dezordine, cu consecinţe asupra autorităţii şi legitimităţii organelor supreme ale statului, capacităţii de influenţare şi control a deciziilor la toate nivelurile, a capacităţii de organizare a ripostei în faţa presiunilor şi ameninţărilor, precum şi a moralului populaţiei. Agresiunea informaţională generează: - Rupturi iremediabile între elitele politice, culturale şi mase, acţionând pentru dezbinarea acestora: - Destructurarea ordinii constituţionale; - Acţiuni subversive la adresa obiectivelor, valorilor, intereselor şi necesităţilor naţionale şi ale aliaţilor; - Pregătirea unei agresiuni militare; - Crearea sau amplificarea reacţiilor ostile ale populaţiei, determinate de disfuncţii, precum: lipsa căldurii, a gazelor, apei şi energiei electrice în locuinţe şi centre industriale, scăderea producţiei, şomajul peste limitele prevăzute; transformarea unor stări sociale tensionate în încercări de lovituri de stat ori de nesupunere a maselor în faţa legilor; scăderea rapidă a puterii de cumpărare a monedei naţionale şi blocarea sistemelor financiar-bancare; izolarea statului în plan internaţional, limitarea accesului la resursele strategice; Evaluarea efectelor „războiului informaţional" presupune o abordare multidisciplinară, determinată de complexitatea acţiunilor/operaţiunilor, de

4

ţintele vizate (sistemele informaţionale, gestionarea informaţiei şi procesul de decizie), cu implicaţii directe asupra sistemelor tehnice, a reţelelor de calculatoare sau comunicaţii şi a resurselor umane implicate/afectate. Strategia de contracarare a agresiunii informaţionale trebuie să asigure coordonarea resurselor umane şi materiale alocate pentru cunoaşterea mediului informaţional, a disfuncţiilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa securităţii informaţionale naţionale, precum şi conducerea acţiunilor şi operaţiunilor informaţionale, prin mijloace şi procedee operative, adecvate şi oportune, în vederea prevenirii şi contracarării agresiunii informaţionale a adversarului/inamicului. Ea defineşte modalităţile concrete de culegere, prelucrare, analiză, interpretare şi utilizare a informaţiilor necesare deciziilor şi creează cadrul necesar elaborării normelor şi metodologiilor de cunoaştere, prevenire şi contracarare a agresiunii informaţionale. Ea face parte din Strategia de Securitate Naţională, reglementează domeniul operaţional al „securităţii informaţionale" şi se adresează factorilor implicaţi în realizarea securităţii informaţionale din sfera legislativului, executivului, sistemului naţional de securitate, autorităţilor şi instituţiilor publice, organizaţiilor de drept privat, celor neguvernamentale şi altor forme asociative ale societăţii civile, constituind modalitatea operaţională de aplicare a cerinţelor şi principiilor doctrinei informaţiilor pentru securitatea naţională. Definirea agresorului/inamicului potenţial sau real Agresorul/inamicul poate fi organizaţie, instituţie, stat, grup de presiune, care prin intenţiile declarate vizează obiective şi ţinte situate în câmpul informaţional propriu şi care, prin consecinţe, poate afecta starea de securitate. Obiectivele şi ţintele probabile vizate de adversar/inamic O eventuală agresiune informaţională îndreptată împotriva României ar putea urmări izolarea ţării noastre în societatea globală bazată pe informare, din cauza lipsei infrastructurii, tehnologiei şi personalului specializat în acest domeniu. Materializarea acestor riscuri s-ar putea realiza prin: întreruperea fluxului esenţial de informaţii; propagarea unei imagini deformate privind societatea democratică românească; denaturarea modului în care România respectă tratatele şi acordurile internaţionale; denigrarea factorilor decizionali etc. Obiective probabile ale agresiunii informaţionale pot fi: denigrarea instituţiilor fundamentale ale statului prin acţiuni de lobby în plan diplomatic (mobilizarea ambasadelor, folosirea unor specialişti în imagine la misiunile

5

diplomatice etc); contestarea capacităţii factorilor de decizie de a înfăptui reformele în domeniile economic, social şi militar; crearea unei imagini negative a statului în relaţiile cu alte state, cu organisme internaţionale şi în raporturile acestuia cu societatea civilă; dezinformarea opiniei publice şi a factorilor de decizie asupra aspectelor ce privesc apărarea ţării, capacitatea operaţională a instituţiei militare si a structurilor informative specializate etc.. Ţintele probabile pot fi: a) ţinte umane :lideri de opinie; mass-media; oameni de afaceri, investitori potenţiali;personalităţi influente din mediul universitar şi institutele de cercetare; personalul structurilor informative naţionale; componenta armată naţională; b) capacităţi informaţionale: - infrastructura, în mod deosebit: - structurile specializate în producţia de echipamente şi tehnologi informaţiei; - căile şi mijloacele de comunicaţii folosite în acţiuni/operaţiur informaţionale; - instalaţiile tehnice care servesc activităţii de pregătire şi instruire personalului specializat sau care poate fi folosit în acţiuni/operaţiuni specifice; Strategia trebuie să prevadă: - tendinţele de evoluţie a fenomenelor cu relevanţă pentru securitatea informaţională; - provocările de natură informaţională; - modalităţile de prevenire şi protejare a valorilor, intereselor şi necesităţilor naţionale în domeniu. - legislaţia privind protejarea sistemelor informative şi informatice, a colaborărilor interne şi internaţionale în domeniu; - alocarea resurselor umane şi materiale necesare; - tehnologiile necesare privind depistarea penetrărilor, a imixtiunilor şi a atacurilor cibernetice; Contracararea, prin acţiuni/operaţiuni sistematice, a planurilor ori a intenţiilor adversarului/inamicului de a declanşa acţiuni/operaţiuni informaţionale îndreptate împotriva obiectivelor, valorilor şi intereselor de siguranţă/securitate naţională. De asemenea, acţiunile/operaţiunile prevăzute trebuie adaptate la formele de manifestare ale „războiului informaţional": - războiul de comandă/control; - războiul electronic;

5

- războiul imagologic; - războiul informatic (cibernetic); - războiul mediatic sau web; - războiul psihologic; - războiul virtual. Acţiunile/operaţiunile de contracarare a agresiunii informaţionale trebuie organizate, coordonate şi conduse de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin structura specializată desemnată ca autoritate naţională în materie. Ele se realizează în raport de competenţe, pe bază de programe, proiecte sau operaţiuni informative circumscrise susţinerii politicilor şi/sau strategiilor de securitate naţională.

BIBLIOGRAFIE:

1.Cathala Henri-Pierre , Epoca dezinformării, Editura Militară,

Bucureşti, 1991.

2. Hariuc

5

Constantin, Identificarea şi contracararea agresiunilor informaţionale,

Editura „Licorna ", Bucureşti, 2000.

3.Hentea Călin , 150 de ani de război mediatic. Armata şi presa în

timp de război, Editura „Nemira ", Bucureşti, 2000.

4.Mureşan Mircea, Gheorghe Toma, Provocările începutului

de mileniu: convenţionale, neconvenţionale, asimetrice, Editura

Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2003.

5.Păun Vasile, Popa Anca-Monica , O provocare strategică: războiul

informaţional, Editura „ UTI", Bucureşti, 2002.

6.Simileanu Vasile , Asimetria fenomenului terorist, Bucureşti, 2003.

7.Toffler Alvin, Al treilea val, Editura Politică, Bucureşti, 1983.

8.Weinberger Caspar, Schweizer

Peter, Următorul război mondial Editura ,,Antet", Bucureşti, 1996.

9. Anca-Monica Popa, Războiul informaţional - o abordare

epistemologică, Gândirea Militară Românească, nr. 6, dec. 2000.

10. Maior lector universitar doctor Ion Roceanu, Avantajul

informaţional – obiectiv al operaţiilor informaţionale, Revista Forţelor

Terestre, nr. 1/2001.

11. General de brigadă Ionel Marin, Războiul informaţional - adevăr

sau ficţiune?, Revista Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, nr. 2/2000.

12. Colonel prof. univ. dr. Ion Irimia, colonel conf. univ. dr. Ion

Damian

colonel dr. Victor Stoica, Scopul, obiectivele şi caracteristicile

razboiului informaţional, Buletinul Academiei de Inalte Studii Militare, nr.

1/2002 p. 261-262.

5

5