1. Procedeele de deplasare a trupelor şi caracteristica concisă a lor. Definiţia marşului. Scopul, condiţiile şi procedeele de executare a marşului.

Deplasarea, este acţiunea, prin care marele unităţi (unităţile, subunităţile şi grupările de forţe sunt dislocate dintr-un loc în altul.

În cadrul acţiunilor militare, deplasarea are un rol important regăsindu-se ca parte componentă în toate formele de lupta. În urma cercetărilor a rezultat că aproximativ două treimi din durata unor acţiuni militare complexe o reprezintă deplasările şi staţionările.

În funcţie de situaţia şi misiunea primită, deplasarea poate fi:- spre frontiera;- spre front;- de-a lungul frontului şi dinspre front.Procedeele de deplasare:- prin marş pe tehnica de luptă (tancuri, TAB (MLI), pe jos (pe schiuri);- prin transport feroviar, naval sau aerian.- Combinat prin marş şi transport.Alegerea procedeului de deplasare se face în funcţie de;- situaţia concretă;- scopul, distanţa şi timpul efectiv alocat deplasării;- existenţa (cantitatea şi capacitatea) mijloacelor de deplasare. Deci, este necesar ca orice structura militară să fie permanent în măsură să execute deplasări pe orice

distanţă, independent sau împreună cu alte forţe. Deplasarea se execută rapid, dispersat şi în ascuns.

2. Marşul, scopul, condiţiile şi procedeele de executare a marşului.

Marşul reprezintă deplasarea organizată a subunităţilor pe tehnica de luptă (autovehicule) sau pe jos. Iarna deplasarea se poate executa şi pe schiuri.

Deplasarea prin marş se face cu formaţia, în coloană, cu mijloacele proprii, pe căi de comunicaţii amenajate sau neamenajate, aplicîndu-se măsurile de siguranţă şi de menţinere a capacităţii de luptă.

Marşul se execută în scopul ajungerii la timp în raionul (pe aliniament) fixat şi cu capacitatea de luptă completă, pentru îndeplinirea misiunii ordonate sau deduse.

Condiţiile, în care se execută marşul sunt diverse şi depind de situaţiile, în care se execută marşul. Marşul se execută atît pe timpul pregătirii acţiunii, cît şi pe timpul ducerii acesteia, indiferent de forma,

de acţiunea sau procedeul specific acesteia. În apărare marşul se execută pentru:- trecerea la apărarea în afara contactului nemijlocit cu inamicul pe un anumit aliniament;- înlocuirea unor forţe aflate în contact nemijlocit cu inamicul;- retragerea trupelor de sub presiunea puternică a inamicului;- nimicirea unor grupări de forţe (desant aerian etc.) în adîncimea dispozitivului trupelor proprii.În ofensiva marşul se execută pentru:- înlocuirea dispozitivului la ofensiva din mişcare;- urmărirea inamicului, care se retrage. În funcţia de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut personalului şi viteza de deplasare, marşul poate fi

normal sau forţat. Marşul normal, se execută, de regulă, pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, cu

respectarea vitezei medii de deplasare şi respectarea tuturor elementelor deplasării (halte mari, odihna de zi sau noapte), în condiţiile cînd subunitatea ce urmează a executa marşul nu se prevede întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului.

Marşul forţat se execută cînd situaţia impune trecerea în scurt timp la îndeplinirea unei misiuni de luptă, prevăzîndu-se întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului, pe timpul retragerii şi în toate cazurile cînd se

există pericolul de întrebuinţare de către inamic a A.N.M. şi mijloacele incendiare. Se execută cu viteze maxime admise de teren, fără opriri, folosindu-se pentru deplasare majoritatea timpului de zi şi de noapte.

2 – Activităţile desfăşurate de către comandantul de grupă pentru organizarea şi executarea marşului Pe timpul pregătirii marşului, comandantul de pluton (grupă) este obligat:

- să controleze dacă TAB (MLI) armamentul şi mijloacele de protecţie sînt în buna stare, dacă este cantitatea necesară de muniţii, dacă sînt făcute plinurile la autovehicule şi dacă materialele sînt aranjate în acestea;

- să verifice dacă automobile sînt asigurate cu mijloace pentru mărirea capacităţii de deplasare (bîrne, frile, fascine şi alte materiale);

- să ia măsuri ca militarii să primească la timp hrana caldă şi să-şi completeze apa în bidoane;- să organizeze observarea aeriană şi terestră pe timpul marşului, haltelor şi în raioanele odihnei de zi

(noapte), să stabilească modul de executare a focului asupra ţintelor aeriene, care zboară la înălţime mică şi să controleze dacă militarii cunosc semnalele de înştiinţare şi alarmare, precum şi modul de acţiune la acestea.

Pe timpul pregătirii marşului, comandantul de pluton (grupă) este obligat:

- să însuşească misiunea;- să studieze pe harta itinerarul de deplasare;- să stabilească modul de deplasare a grupei şi să dea ordinul de luptă.Comandantul de pluton (grupa) este obligat să raporteze comandantului de companie (pluton), cînd este

gata pentru marş.

3 - Acţiunile subunităţilor şi efectivului în timpul marşului .

Dispozitivul de marş al subunităţii trebuie să asigure:- viteza înaltă de marş şi desfăşurarea rapidă în luptă;- vulnerabilitatea minimă cauzată de AMN şi loviturile aviaţiei inamicului;- menţinerea conducerii stabile a subunităţii.- asigurarea deplasării continuă a coloanei forţelor principale;- a evita atacul prin surprindere a aliniamentului terestru;- a asigura condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a forţelor

principale;- căpturarea sau nimicirea cercetaşilor sau grupurilor de cercetare – diversiune ale inamicului.

pichetului mobil de cap (de flanc):

- să asigure coloana căreia îi face siguranţa împotriva atacului prin surprindere al inamicului terestru, să captureze sau să nimicească cercetaşii inamicului sau grupările de cercetare – diversiune ale acestuia;

- să atace cu îndrăzneală inamicul de pe itinerarul de deplasare, să cucerească punctele din teren favorabile pentru luptă, şi să oblige pe inamic să se desfăşoare prematur, asigurînd astfel condiţii favorabile pentru desfăşurarea şi întrarea în luptă în mod organizat a coloanei căreia îi face siguranţa.

pichetului mobil de spate :- să asigure coloanei căreia îi face siguranţa, posibilitatea de a se desprinde de inamic şi de a executa

marşul în ordine;- să nu permită inamicului terestru să atace prin surprindere coloana căreia îi face siguranţa, interzicînd

îndeosebi acţiunile elementelor de cercetare – diversiune şi desantului aerian ale acestuia.

4 - Activităţile desfăşurate de către comandantul de grupă în cadrul organizării şi executării siguranţei de marş.

Patrula de siguranţă primeşte misiunea de la comandantul de pluton sau de companie de la care este numită.In misiunea patrulei de siguranţă se indică:- date cunoscute despre inamic şi locurile probabile de întîlnire cu acesta;- misiunea plutonului (companiei);- misiunea grupei;- itinerarul şi viteza de deplasare;- modul de acţiune în caz de întîlnire cu inamicul;- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare.După primirea misiunii de luptă, comandantul patrulei de siguranţă este obligat:- să însuşească misiunea;- să studieze pe hartă itinerarul de deplasare şi aliniamentele pe care este posibilă întîlnirea cu inamicul;- să stabilească modul de deplasare a grupei, ordinea de executare a observării şi modul de acţiune în

cazul întîlnirii cu inamicul;- să dea ordinul de luptă verbal.În ordinul de luptă verbal comandantul patrulei de siguranţă indică:- date cunoscute despre inamic;- misiunea plutonului (companiei), itinerarul-şi viteza de deplasare;- misiunea patrulei de siguranţă;- misiunile fiecărui militar;- modul de acţiune în cazul întîlnirii cu inamicul;- ordinea de executare a observării asupra spaţiului aerian şi terestru;- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare;- ora cînd trebuie să fie gata de marş;- înlocuitorul la comandă,

5 – Ordinul de luptă al comandantului de grupă la marş. Particularităţile executării marşului pe timp de noapte.

În ordinul de luptă el trebuie să indice:- informaţii despre inamic;- misiunea patrulei de siguranţă şi itinerarul de deplasare;- modul de observare şi cercetare ;- modul de acţiune în cazul întâlniri cu inamicul;- modul de legătură cu comandantul pichetului mobil (subunităţi) şi în grupă.- parola şi semnalele de recunoaştere;- consumul de muniţie pînă la îndeplinirea misiunii.

6.- Ordinul de luptă al comandantului de grupă la acţiunile în siguranţa marşului.

l. Detaşamentul de terorişti, suferind pierderi în forţe şi mijloace, se retrage pe direcţia - _________________ avînd intenţia să ocupe poziţia de apărare pe aliniamentul: dreapta - _____ stînga -

În faţa trupelor noastre acţionează pichetul mobil de spate al inamicului cucare este posibilă întîlnirea pe aliniamentul _______

2. PI.I.Mo. este numit ca pichet mobil de cap al B.2I.Mo., execută marşul pe itinerarul____________________________________ cu misiunea de a preveni atacul asupra coloanei forţelor principale ale B.2 I.Mo. şi să zădărnicească acţiunile de cercetare al inamicului.

3.Gr.2I.Mo. este numită ca patrulă de siguranţă de cap cu misiunea de a evitaatacul prin surprindere asupra coloanei PMC.

4.Viteza de deplasare - 30 km/oră.5.Ordinea de executare a observării:- mecanicul-conducător - în faţă;- ochitorul-operator - în faţă şi asupra spaţiului aerian;- trăgătorul cu puşca mitralieră şi trăgătorul superior - în stînga;- trăgătorul cu AG - în faţă şi în stînga;- trăgătorul - în spate şi asupra semnalelor date de comandantul de

pluton;- ajutorul trăgătorului cu AG - în dreapta;- lunetistul - în dreapta şi în stînga.6. În caz de întîlnire cu grupele mici ale inamicului ochitorul-operator le nimiceşte cu foc intens din

mitraliere, iar desantul să fie gata pentru debarcare, atacul inamicului şi nimicirea acestuia prin foc deschis din toate categoriile de armament.

În caz de întîlnire cu forţe superioare ale inamicului, patrula ocupă o poziţie favorabilă şi deschide foc asupra lui din toate mijloacele de foc, asigurînd astfel intrarea în luptă în mod organizat a PMC.

7. Semnalele:- de înştiinţare - atac aerian - „Văzduh";- atac chimic — „Gaze"; '- atacul inamicului - „Inamic în faţă (stînga, dreapta)".8. Gătinţa de marş - ora 18.00.9. Înlocuitorul la comandă - trăgătorul cu puşca-mitralieră.

7.-Acţiunile subunităţilor în siguranţa marşului

Comandantul Gr.I.Mo, destinat ca patrulă de siguranţă după primirea misiunii este obligat:- să însuşească misiunea;- să studieze pe harta itinerarul de deplasare;- să stabilească modul de deplasare a grupei şi să dea ordinul de luptă.În ordinul de luptă el trebuie să indice:- informaţii despre inamic;- misiunea patrulei de siguranţă şi itinerarul de deplasare;- modul de observare şi cercetare ;- modul de acţiune în cazul întâlniri cu inamicul;- modul de legătură cu comandantul pichetului mobil (subunităţi) şi în grupă.- parola şi semnalele de recunoaştere;- consumul de muniţie pînă la îndeplinirea misiunii.Cînd marşul se execută pe jos, numeşte cercetaşi, cărora le precizează secretul şi modul de realizare a

legăturii.Cînd grupa se deplasează pe TAB (MLI), terenul şi obiectivele din teren se cercetează din automobil fără

opriri. Uneori, pentru cercetarea anumitor obiective din teren (poduri, clădiri, păduri) se trimit cercetaşi pe jos.În aceste cazuri pe timpul cercetării obiectivelor grupa se opreşte într-un loc mascat, fiind gata să sprijine

cu foc acţiunea cercetaşilor.Cînd grupa se deplasează pe jos comandantul grupei trimite cercetaşi, care se deplasează în faţă (înapoi)

sau la flancul grupei.Cercetaşii ţin legătura de vedere cu patrula de siguranţă, cercetează repede, din mers, obiectele din teren,

acordând atenţie indicilor după care poate fi descoperit inamicul, precum şi porţiunile de teren minat şi contaminat. Cercetaşii raportează comandantului prin semnale tot ce au observat, iar cînd sînt atacaţi de inamic deschid focul asupra acestuia.

Barajele, obstacolele naturale şi porţiunile de teren contaminat, grupa le ocoleşte, iar cînd nu există căi ocolitoare, trece prin (peste) ele, folosind mijloacele de protecţie individuală. Comandantul de grupă raportează comandantului superior despre toate barajele, obstacolele şi porţiunile de teren contaminat şi le marchează cu indicative.

Grupele mici ale inamicului, grupa le nimiceşte, iar forţele superioare sînt blocate, ocupând o poziţie favorabilă, pe care o menţine pînă la sosirea pichetului mobil (subunităţii căreia îi face siguranţă), după care participă la nimicirea inamicului.

Grupa, numită patrulă de siguranţă de spate, este obligată:- să nimicească sau să captureze grupele mici ale inamicului, care încearcă să pătrundă spre forţele

pichetului (subunităţi , căreia îi face siguranţa);- să oprească inamicul cu foc de pe poziţii avantajoase pentru a-i da pichetului (subunităţii) posibilitatea

de a se desprinde de inamic.Grupa se opreşte pentru halte la semnalul comandantului pichetului (subunităţii căreia îi face siguranţa).Pe timpul haltei mici, grupa ocupă o poziţie avantajoasă şi continuă să observe, fiind gata să respingă

atacul inamicului, la halta mare sau în raionul odihnei de zi (noapte) grupa – patrula de siguranţă – se transformă în post de pază şi îndeplineşte misiunile., care i se ordonă.

8.- Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de grupă la organizarea staţionării şi în timpul staţionării.

Primind misiunea pentru staţionare comandantul de grupă organizează activitatea sa, de regulă, în următoarea succesiune:

- însuşirea misiunii primite;- analizează situaţia;- ia hotărîrea;- dă ordinul de luptă;- organizează: cooperarea, conducerea şi asigurarea de luptă. 1. Primind misiunea pentru staţionare, comandantul de pluton (grupă) o însuşeşte. La aceasta el

trebuie să înţeleagă: - în ce raion se dispune compania (plutonul) şi locul plutonului ( grupei) în cadrul acesteia; - pentru ce acţiuni să fie gata; - ce forţe se asigură de la pluton (grupă) pentru siguranţa nemijlocită proprie şi pentru siguranţa

nemijlocită a companiei (batalionului) şi la ce timp; - ce volum de lucrări genistice şi pînă la ce oră de executat; - unde se dispun subunităţile vecine şi modul de menţinere a legăturii cu ele.

2. Însuşind misiunea comandantul de pluton (grupă) petrece analiza situaţiei, pe parcursul căruia el studiază:

- distanţa pînă la inamic şi caracterul probabil al acţiunilor, direcţiile probabile de acţiune a elementelor sale de cercetare – diversiune, avioanelor şi elicopterelor;

- starea, asigurarea şi posibilităţile plutonului (grupei), mijloacelor date ca întărire (sprijin); - componenţa şi dispunerea subunităţilor vecine, modul de cooperare cu acestea la respingerea atacului

terestru al inamicului; - terenul; proprietăţile lui de mascare, de protecţie, de observare şi de executare a focului; - anotimpul, timpul zilei, starea vremii.

3. Pe baza însuşirii misiunii şi analizei situaţiei comandantul de pluton (grupă) la hotărîrea pentru staţionare în care determină:

- modul şi ordinea de dispunere a efectivului şi tehnicii în raionul stabilit pentru pluton (grupă), locul dispunerii grupelor ( efectivului) şi amenajarea adăposturilor (blindajelor) şi acoperirile pentru tehnică;

- modul de acţiune în caz de atac la inamicului terestru şi aerian.

4. Pe baza hotărîrii luate şi aprobată de către comandantul de companie (pluton),comandantul de pluton (grupă) dă ordinul de luptă, în care indică:

-date şi informaţii despre inamic; - misiunea plutonului (grupei); - locul dispunerii vecinilor; - misiunile grupelor (personalului), locul de dispunere, locul amenajării adăposturilor acoperite sau

neacoperite, iar la nevoie locul executării blindajelor pentru efectiv şi acoperirile pentru tehnică, modul de observare asupra inamicului terestru şi aerian, de asemenea după semnalele comandantului de pluton (companie); modul de acţiune a grupelor (personalului) în cazul atacului inamicului; semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de acţiune la ele;

- timpul ocupării raionului de staţionare şi termenele de amenajare genistică; - locul său şi locţiitorul la comandă.

9.- Scopul şi modul de dispunere a subunităţilor în staţionare. Raioanele de staţionare şi amenajarea genistică a lor. Acţiunile subunităţilor şi efectivului în staţionare.

Pe timpul acţiunilor de luptă subunităţile de infanterie nu întotdeauna vor duce acţiuni de luptă active. Ele pot să se dispună în raioane pînă la primirea misiunilor de luptă, sau avînd misiunea de luptă să se pregătească pentru îndeplinirea ei.

Dispunerea subunităţilor în raionul iniţial, de concentrare, de aşteptare, de odihnă şi în alte raioane se numeşte staţionare.

Scopul staţionării poate fi:- desfăşurarea activităţilor în vederea pregătirii subunităţilor pentru acţiunile de luptă;- refacerea capacităţii de luptă;- odihna personalului;- completare stocurilor şi rezervelor cu mijloace materiale;- executare întreţinerii şi reparaţie tehnicii;- închegarea acţiunilor subunităţilor.Raionul staţionării trebuie să asigure:- dispunerea ascunsă a trupelor în clădiri, cabane, păduri;- protecţia împotriva A.N.M.;- ieşirea cît mai rapidă din acesta. În toate cazurile comandanţii trebuie să dispună subunităţile pe teren în mod mascat şi ascuns,

dispersat şi gata pentru îndeplinirea misiunii de luptă. Aceste cerinţe sun impuse de înzestrarea inamicului cu arme de precizie înaltă, care produc pierderi

trupelor aflate în staţionare în timp scurt. Experienţa de luptă arată că subunităţile trebuie să evite dispunerea în apropierea:- localităţilor;- gărilor (staţiilor) feroviare;- nodurilor de drumuri;- aerodromurilor;- întreprinderilor industriale;- conductelor de gaz;- staţiilor electrice, etc. Aceste cerinţe sînt condiţionate de faptul că aceste obiective prezintă interes deosebit pentru cercetarea

inamicului. În afară de acesta asupra acestor obiective se vor executa lovituri, în primul rînd, cu armamentul nuclear, lovituri de aviaţie şi armelor de înaltă precizie.

Condiţiile care trebuie să le întrunească raioanele de staţionare:

- comoditatea dispunerii personalului;- prezenţa resurselor de apă potabilă;- prezenţa combustibilului pentru încălzire în cazul temperaturilor joase;- protecţia împotriva condiţiilor climaterice nefavorabile. Raionul ales pentru staţionare trebuie să corespundă cerinţelor sanitaro-epidemiologice. De asemenea,

raionul de staţionare trebuie să aibă o reţea de drumuri ţi căi dezvoltate, care să permită, în caz de necesitate, executare rapidă a manevrei în scopul părăsirii acestuia şi ocupării altui raion de staţionare (de rezervă) dacă va apărea necesitatea.

Raioanele de staţionare şi amenajarea genistică a lor Raionul de staţionare este necesar de ales pe un teren care are adăposturi naturale: păduri, fîşii forestiere,

rîpi, văgăuni, cariere, cutele terenului, mici localităţi, construcţii etc. La alegerea raionului pentru staţionare, de regulă, se ia în consideraţie itinerarul de deplasare. Maşinile

maşinele de luptă se dispun de-a lungul drumului pe direcţia ulterioară de deplasare în formă de spic (brad).La primirea semnalului pentru deplasare subunitatea va forma în timp scurt dispozitivul de marş. Suprafaţa de dispersare, care ar exclude nimicirea în acelaşi timp a întregii subunităţi cu un singur obuz

(proiectil) sau lovitură de aviaţie, trebuie să fie considerabilă (pentru pluton 500-1000metri pătraţi). În raionul iniţial plutonul se poate dispune pregătindu-se pentru ofensiva din mişcare asupra

inamicului care se apără. În raionul de concentrare plutonul de infanterie moto va sosi după executare deplasării, unde va

petrece deservirea tehnicii şi armamentul de luptă., de asemenea, va executa pregătirea pentru acţiunile ulterioare

În raionul de aşteptare plutonul de infanterie moto poate să se afle înainte de îmbarcarea pe transportul feroviar sau fluvial.

Pe parcursul marşului pe distanţe mari la sfîrşitul etapei de marş plutonul de infanterie moto, de regulă, se va opri pentru odihna de noapte sau zi cu scopul menţinerii capacităţii de luptă pentru acţiunile viitoare.

Plutonul de infanterie motorizată se dispune în staţionare într-un raion în cadrul companiei. În teren plutonul, de regulă, se dispune de-a lungul itinerarului de deplasare folosind proprietăţile de mascare şi protecţie ale terenului, fiind gata să respingă atacul inamicului terestru şi aerian şi nimicirea grupelor lui de cercetare şi de cercetare-diversiune.

Maşinile de luptă de infanteriei MLI (TAB), tancurile se dispun în locurile indicate de către comandantul de pluton sub coroanele copacilor, văgăuni, în umbra de radiolocaţie a obiectelor din teren la distanţe de 25-50 m dintre ele. Pe teren deschis, cînd există pericolul folosirii armelor de înaltă precizie distanţele dintre maşini se vor mări pînă la 100-150 m.

Efectivul se dispune în apropierea maşinilor în aşa mod ca să se îmbarce repede şi să poată ieşi oportun din raion în orice timp, ziua şi noaptea şi în orice condiţii de stare a vremii. Armamentul individual, muniţiile necesare, precum şi mijloacele de protecţie individuale se găsesc permanent asupra militarilor în gătinţă pentru folosire. Pentru efectiv se sapă şanţuri sau blindaje. Pentru MLI (TAB) se amenajează amplasamente şi tranşee.

Locul dispunerii efectivului şi tehnicii se maschează minuţios. În apropierea tancurilor se amenajează poziţii false, capcane termice.

În condiţiile de iarnă aspră sau condiţii de timp nefavorabil plutoanele se pot dispune în localităţi. În acest caz plutonului pentru dispunere i se repartizează o casă sau o construcţie.

Etapa cea mai importantă la activitatea comandantului de pluton (grupă) este organizarea amenajării genistice a raionului de dispunere, mascarea, protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi incendiare, de asemenea, deservirea tehnicii şi armamentului, controlul pentru menţinerea capacităţii înalte de luptă a plutonului (grupei).

Amenajarea genistică a raionului de dispunere a plutonului (grupei) trebuie să asigure în primul rînd o protecţie sigură a efectivului şi tehnicii împotriva tuturor mijloacelor de distrugere şi o apărare fermă împotriva atacului inamicului.

În primul rînd în raionul staţionării se amenajează adăposturi pentru efectiv, iar tehnica (MLI,TAB) se dispun în adăposturile naturale şi se maschează cu mijloacele improvizate din zonă sau cu mijloacele de

mascare din dotare. Pentru îndeplinirea acestor lucrări, cu implicarea a 5-6 militari din efectivul grupei, vor fi necesare 1,5-2 ore. În continuare adăposturile se acoperă.

Dacă este timp la dispoziţie, pentru efectivul plutonului, şi pentru grupe se pot executa blindaje. Activităţile pentru mascare se organizează de către comandantul de pluton (grupă) în scopul ascunderii

împotriva tuturor mijloacelor de cercetare ale inamicului a dispunerii plutonului (grupei).

Acţiunile subunităţilor şi efectivului în staţionare- verificarea stării tehnicii (TAB, MLI), armamentului şi mijloacelor de protecţie;- completează, în caz de necesitate, cantitatea de muniţie consumată;- alimentarea cu carburanţi şi lubrifianţi;- completarea cantităţii de hrană, potrivit precizării comandantului de pluton şi împrospătarea rezervelor

de apă;- verificarea stării aparatelor de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de camuflare;- luarea măsurilor pentru prevenirea dereglărilor şi avariilor;- însuşirea semnalelor de înştiinţare, alarmare şi conducere, şi modul de acţiune la recepţionarea acestora. În toate cazurile de staţionare soldatul trebuie să se afle în stare de luptă permanentă, pentru

respingerea inamicului aerian, terestru, pentru nimicirea desantului aerian, grupelor de cercetare şi cercetare-diversiune, desantului aerian.

Soldatul în componenţa grupei în raionul indicat de obicei se amplasează alături de maşina de luptă. Pentru aceasta se foloseşte proprietăţile de mascare şi protecţie a terenului (rîpi, văi, coroanele copacilor).

Pentru maşina de luptă, mecanicul- conducător alege locul , care asigură:- amplasarea ascunsă contra observărilor terestre şi aeriene a inamicului;- ieşirea rapidă în direcţia numită;- condiţiile necesare pentru deservirea tehnică a maşinii:- alimentarea cu combustibil;- completarea muniţiilor;- controlul armamentului, mecanismelor şi aparatelor; - reglarea, verificarea armamentului şi mecanismelor;- ungerea şi complectarea neajunsurilor care au fost depistate. Totodată, împreună cu amenajarea genistică a staţionarului soldatul studiază semnalele şi ordinea de

acţiuni în caz de atac a inamicului.

10.- Structura organizatorică, armamentul şi tehnica de luptă a grupei şi plutonului de infanterie motorizată

1.Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a grupei Imo.

Trupele de uscat sînt cele mai numeroase şi diverse după compnerea de luptă şi forţe. Ele posedă o mare putere de foc şi forţă de lovire, înalte capacităţi de manevră şi independenţă de acţiuni. Trupele de uscat sînt destinatre pentru respingerea loviturilor şi zdrobirea (înfrîngerea) inamicului. Ele sînt înzestrate cu diferită tehnică de luptă şi armamente şi includ în componenţa sa subunităţi:

– de infanterie motorizată;- de tancuri;

– de desant aerian;– de artilerie;– de apărare antiaeriană;– speciale;– de cercetare;– de geniu;– de protecţie chimică:– de transmisiuni;

– de luptă radioelectronică;– de asigurare tehnică;– de geodezie;– de hidrometeorologie;– de asigurare materială;– de logistică.

Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a grupei de infanterie motorizată pe TAB:Personalul:- Comandantul grupei;- Ochitor la mitralieră;- Trăgător AG-7;- Ajutorul trăgătorului AG-7;- Mitralior;- Lunetist;- Puşcaş (trăgător) superior;- Puşcaş (trăgăror);- Conducător TAB.

Total în grupa de infanterie pe TAB:- Militari - 9;- Sergenţi – 1;- Soldaţi – 8.

Armamentul şi tehnica:- TAB – 1 un.- KPVT – 1 buc.- PKT – 1 buc.- AKM – 6 buc.- RPK - 1 buc.- AG-7 – 1 buc.- SVD – 1 buc.- Grenade antitanc şi antipersonal (RCG-3, RGD-5, F-1).

Organizarea, armamentul şi tehnica de luptă a plutonului IMo. Plutonul de infanterie motorizată este o subunitate tactică de luptă, care acţionează, de regulă, în cadrul

companiei în cooperare cu subunităţile de tancuri şi de celelalte arme, precum şi independent sau izolat, fiind în stare:

- să lupte cu succes împotriva inamicului superior în forţe şi nijloace, folosind mijloacele din dotare;- să ducă acţiuni în toate formele luptei, inclusiv în cadrul apărării , în cooperare cu subunităţi de alte

arme, cu grăniceri, carabineri, cu alte formaţiuni de apărare teritorială, să folosească judicios focul armamentului, să execute manevre iscusite în scopul loviturii inamicului în flanc şi spate, sî-i producă cît mai multe pierderi prin lupte dîrze de apărare pentru respingerea atacului acestuia, să se organizeze repede şi să treacă prin surprindere la acţiuni de înaintare hotărîtoare pentru a-l nimici sau hărţui permanent;

- să lupte în situaţiile cele mai complexe, în condiţii variate, de teren, anotimp şi starea vremii, de efort fizic prelungit, ziua şi noaptea, în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;

- să efectueze oportun şi cu eficacitatre nimicirea blindatelor şi mijloacelor de atac ale inamicului, folosind focul armamentului şi mijloacelor din dotare;

- să ducă acţiuni de luptă în mod independent şi izolat, timp îmdelungat, cu asigurarea tehnică şi materială de care dispune uneori incomplet şi să îndeplinască frecvent misiuni de cercetare şi siguranţă în toate formele luptei;

- să ducă lupta în localităţi, în teren împădurit şi deluros, cu cursuri de apă şi culturi înalte, în zone industriale, în raioane fortificate, contaminate radioactiv, chimic şi biologic cu baraje şi fugase incendiare, în adîncimea dispozitivului propriu.

Plutonul infanterie motorizată este constituit din:- conducerea plutonului (locţitorul comandantului de pluton (dacă este prevăzut în state, Puşcaş (trăgător)-

sanitar, lunetist (Pl.Imo peMLI);- 3 grupe de infanterie motorizată. Total în plutonul de infanterie motorizată pe TAB – 29(30) militari: - ofiţeri – 1;- sergenţi – 3 (4);- soldaţi – 25;Armamentul: Tehnica de luptă:- KPVT 14,5 mm – 3 buc. – TAB – 3 buc.- PCT 7,62 mm – 3 buc.- RPK 7,62 mm – 3 buc.- AG-7 40 mm – 3 buc.- SVD 7,62 – 3 buc.- AKM 7,62 mm (AK-74 5,45mm) – 20 (21) buc.- PM 9 mm – 1 buc.- Grenade antitanc şi antipersonal (RCG-3, RGD-5, F-1). Total în plutonul de infanterie motorizată pe MLI –30 (31) militari:- ofiţeri – 1.- Sergeţi – 3 (4).- Soldaţi – 26.Armamentul:- Tun 73 mm 2A28 (Grom) – 3 buc.- Instalaţie 9P135 – 3 buc., rachete 9M113, 9M111;- PKT 7,62 mm – 3 buc.- RPK 7,62 MM – 3 buc.- AG-7 40 mm – 3 buc.- AKM 7,62 mm, (AK-74 5,45 mm) – 23 (24) buc.- PM 9 mm – 1 buc.- Grenade antitanc şi antipersonal (RCG-3, RGD-5, F-1).

11.- Ordinul de luptă al comandantului de grupă, numit în postul de pază. Acţiunile siguranţei staţionării în timpul pazei raioanelor de staţionare.

În ordinul de luptă comandantul de grupă indică numit în postul de pază se indica :- reperele;- misiunea plutonului(dacă este în componenţa lui);- misiunea grupei (poziţia, fîşia şi sectorul complementar de tragere, poziţia de tragere de bază şi de rezervă a

TAB (ML) cu sectoarele de tragere de bază şi de rezervă);- misiunile vecinilor;- misiunile personalului (ochitorului-operator, trăgătorului cu RPK şi trăgătorului cu, AG - 7 -

poziţiile de tragere de bază şi de rezervă cu sectoarele lor de tragere de bază şi complementare; mecanicului-conducător - itinerarul de deplasare spre poziţia de rezervă şi de retragere, ordinea de executare a observării şi de corectare a focului; celorlalţi trăgători -locurile de tragere de bază şi de rezervă);

- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare;- înlocuitorul la comandă.

Acţiunile siguranţei staţionării în timpul pazei raioanelor de staţionare.

În staţionare subunităţile îşi realizează siguranţa prin siguranţa de staţionare. Misiunile siguranţei de staţionare sînt:

- să descopere la timp apariţia inamicului terestru şi să prevină subunităţile ,cărora li se face siguranţa;

- să prevină pătrunderea elementelor de cercetăre ale inamicului spre raionul de staţionare;- să apere cu dîrzenie poziţia cînd este atacată de inamic;- să interzică trecerea personalului şi a grupelor care nu cunosc parola, peste

aliniamentul de siguranţă.Pentru a recunoaşte militarii proprii de cei a inamicului se stabileşte un secret, care este compus din două

cuvinte, care încep cu aceeaşi literă: primul se numeşte parolă, al doilea răspuns (ex.: Obuz - Orhei; Lunetă - Leova etc.)

Parola şi răspunsul se pronunţă încet. Siguranţa reţine pe toţi cei care nu cunosc parola şi îi trimite, sub escortă, eşalonului superior pentru cercetare.

Plutonul de infanterie poate fi numit ca pichet de pază şi poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5 km faţă de trupele cărora le face siguranţa, unde i se indică o fîşie de siguranţă de pînă la 2 km.

În staţionare grupa de infanterie poate fi numită ca post de pază independent cu misiunea de a face siguranţa nemijlocită a subunităţilor aflate în staţionare.

Postul de pază poate fi trimis de către pichetul de pază, fie direct de către subunităţile aflate în staţionare.Postul de pază ocupă şi amenajează poziţia ce i s-a indicat, de regulă, la o distanţă de pînă la 1500 m de

subunitatea căreea îi face siguranţa.Comandantul de grupă trebuie să aleagă locul de dispunere a postului de pază care că asigure observarea şi

executarea focului circular şi o bună mascare.Postul de pază se schimbă, de regulă, după 24 de ore.Comandantul de grupă după primirea misiunii de luptă conduce grupa la locul stabilit şi ocupă poziţia

indicată, numeşte 1-2 observatori, stabileşte poziţiile de tragere de bază şi de rezervă a TAB (ML), a trăgătorilor cu puşca-mitralieră şi AG, locurile de tragere a celorlalţi militari, dă ordinul de luptă verbal; organizează sistemul de foc, amenajarea genistică şi mascarea poziţiei ocupate; stabileşte ordinea de desfăşurare a serviciului.

12. - Indicii posibilităţilor de marş. Dispozitivul de marş al subunităţilor. Punctele, aliniamentele, raioanele stabilite pentru marş. Destinaţia şi locurile de stabilire ale lor.

Indicii posibilităţilor de marş. Pentru executarea marşului se stabileşte:1. Itinerarul de marş.2. Etapa de marş.3. Viteza medie de marş.4. Halte.5. Odihna de zi (noapte).6. Punctul de coordonare. Itinerarele de marş se aleg corespunzător concepţiei, astfel pe cît posibil, să se ocolească localităţile

mari, nodurile de comunicaţie şi punctele obligatorii de trecere. Deplasarea prin marş se planifică şi se organizează pe etape de marş. Etapa de marş – reprezintă distanţa parcursă de pluton în 24 de ore. Mărimea (în km) unei etape este dependentă, în cea mai mare măsură, de media vitezelor pe diferite

porţiuni de itinerar, exprimată în km/h, precum şi de timpul favorabil deplasării.

Mărimea etapei şi a vitezei medii de marş depinde de misiune, pregătirea comandanţilor, pregătirea conducătorilor auto (mecanicilor – conducători), starea tehnica a maşinelor de luptă (automobilelor) şi a itinerarului.

În teren şes şi deluros etapa de marş poate fi de pînă la 250 km. Cînd subunitatea se deplasează pe jos, mărimea etapei de marş poate fi pînă la 30 km. Vitezele medii ce se iau în calcul pentru determinarea unei etape de marş sunt:

Felul deplasării coloanelor

Viteza (în km-h în teren mediu frămîntat)

ziua noaptea

TAB (auto) 30-40 25-30

Mixtă (Tc. MLI.,T.A.B.)

20-30 15-20

Pe jos 4-5 4-5

Pe schiuri 5-7 5-7

Pe timp de îngheţ (dezgheţ) şi în condiţii de vizibilitate redusă, viteza se reduce pînă la 10-15 km/h (cu 15-20%).

Pentru odihna, hrană, verificarea stării tehnice, ajustarea echipamentului, materialelor, înlăturarea defecţiunilor şi completarea stocurilor se stabilise:

- halte mici;- halte mari;- raioane ale odihnei de zi (noapte). Halta mică în cazul deplasării pe automobile, se fixează: prima, după fiecare 1-2 ore de marş (iarna,

după 1-1.5 ore de marş) şi au durata de 20 – 30 minute. Când marşul se execută pe jos: prima haltă după 30 minute de deplasare,cu o durată de 10 minute.

Halta mare se fixează la sfârşitul primei jumătăţi a etapei de marş şi are o durată de 2-4 ore. Pe timpul haltelor mari se serveşte hrana militarilor, se verifică tehnica şi armamentul, se execută

deservirea tehnică. Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de marş. Când deplasarea se execută pe jos, după 2-3 zile de marş se dau 24 ore de odihnă. Haltele mari şi odihna de zi (noapte) se fixează în raioane, care oferă condiţii favorabile de protecţie şi

mascare, dispun de suficiente surse de apă, asigură aprovizionarea cu materiale şi piese de schimb. În scopul coordonării deplasării coloanelor se stabileşte: - punct iniţial şi puncte de coordonare. Punctul iniţial reprezintă locul stabilit pentru începutul deplasării capului coloanei la ora stabilită şi

precizată prin misiune. Punctul de coordonare reprezintă locul stabilit, pe fiecare itinerar, la fiecare 2-3 ore de marş pe la care

există obligativitatea trecerii subunităţii, cu capul coloanei, la ora stabilită.

Dispozitivul de marş al subunităţilorDispozitivul de marş reprezintă gruparea de forţe şi mijloace, în scopul deplasării trupelor. Cînd nu se prevede întîlnirea cu forţe superioare ale inamicului, dispozitivul de marş se compune

din:- elemente de cercetare, siguranţă şi de asigurare a deplasării;- forţe principale, constituite în coloana de marş;- subunităţi de logistică.Constituirea dispozitivului de marş al subunităţii depinde de:- misiunea primită;- concepţia marşului;- caracterul rutei;

- condiţiile executării marşului.Dispozitivul de marş al subunităţii trebuie să asigure:- viteza înaltă de marş şi desfăşurarea rapidă în luptă;- vulnerabilitatea minimă cauzată de AMN şi loviturile aviaţiei inamicului;- menţinerea conducerii stabile a subunităţii.

13. - Destinaţia, componenţa şi depărtarea elementelor de siguranţă a marşului.

14. - Conţinutul ordinului de luptă al comandantului grupei de infanterie motorizată în apărare.

În ordinul de luptă, comandantul de grupă indică:- reperele şi distanţa pînă la ele;- componenţa, dispunerea mijloacelor de foc şi caracterul acţiunilor inamicului sau posibilelor acţiuni;- misiunea plutonului;- misiunea grupei, poziţia, fîşia de tragere şi sectorul suplimentar de tragere, modul de efectuare a

observării şi de executare a focului asupra obiectivelor terestre şi aeriene a inamicului, locurile din sectoarele FC al plutonului asupra cărora trebuie să execute focul grupa;

- misiunile vecinilor;- misiunile fiecărui militar; comandantul de grupă indică: ochitorului – mitralior TAB (ochitorului –

operator MLI), conducătorului TAB (conducătorul – mecanic MLI), mitraliorului trăgătorului AG poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, puşcaşilor locurile pentru tragere, succesivitatea amenajării şi schimbării lor pe parcursul luptei, iar mitraliorilor TAB (MLI) şi sectoarele de bază şi suplimentare de tragere de pe fiecare poziţie;

- semnalele de înştiinţare, cooperare , conducere şi modul de acţiune;- ora terminării pregătirii pentru apărare;- înlocuitorul la comanda.După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă organizează amenajarea genistică şi mascarea

poziţiilor, indică modul de săpare a amplasamentelor de tragere pentru grupă şi pentru TAB (MLI), pregăteşte datele pentru executarea tragerii pe timp de zi şi noapte. Ulterior, soluţionează chestiunile privind asigurarea grupei cu muniţii, carburanţi şi lubrifianţi, cu mijloacele de protecţie, hrană şi medicamente.

15. - Destinaţia, componenţa, depărtarea şi misiunile subunităţilor de siguranţă a staţionării.

. Destinaţia, componenţa, depărtare şi misiunile siguranţei staţionării. Organizarea siguranţei nemijlocită în cadrul subunităţii.

În timpul dispunerii subunităţilor la staţionare comandanţii de subunităţi sînt obligaţi să organizeze siguranţa staţionării.

Siguranţa staţionării are scop:- să descopere la timp apariţia inamicului terestru şi să prevină subunităţile cărora le face siguranţa;- să interzică pătrunderea subunităţilor de cercetare sau de diversiune ale inamicului în raionul de

staţionare;- să interzică trecerea peste aliniamentul siguranţei de staţionare a persoanelor izolate sau în grupuri care

nu cunosc parola.

În staţionare, batalionul (compania) îşi face siguranţa nemijlocită. Pe direcţia de ameninţare se instalează un post de pază independent şi patrula de cercetare. Postul de pază independent compus, de regulă, dintr-o grupă de infanterie moto se trimite la distanţa de pînă la 1,5 km.

Cînd există pericol de a fi atacat de inamic batalionul (compania) organizează şi siguranţa de staţionare. Siguranţa de staţionare trebuie să ţină sub control toate drumurile principale şi căile de acces spre

raionul de staţionare al batalionului (companiei). În siguranţa staţionării plutonul de infanterie motorizată poate să fie numit ca pichet de pază în

direcţia de ameninţare la o depărtare de pînă la 5 km. Pichetul de pază ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin cu o fîşie de siguranţă pînă la 2 km. Plutonul numit ca pichet de pază poate fi întărit cu mitraliere, mijloace antitanc, pioneri. Acţiunile plutonului sînt sprijinite, de regulă, cu focul artileriei. În fîşia de siguranţă pichetul de pază ocupa şi organizează un punct de sprijin de bază,cînd timpul

permite organizează şi un punct de sprijin de rezervă.În punctul de sprijin plutonul execută locaşuri de tragere individuale şi poziţii de tragere pentru mitraliere,

AG, TAB (MLI) care se acoperă cu baraje, folosind în mod judicios şi avantajele terenului. În fîşia de siguranţă pichetul de pază ocupa şi organizează un punct de sprijin de bază;cînd timpul

permite organizează şi un punct de sprijin de rezervă. Ziua, cînd vizibilitate este bună, jumătate din militari al pichetului se pot odihni. Noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, observarea se intensifică. Pentru prevenirea pichetului de pază asupra apariţiei inamicului şi pentru realizarea legăturii, pe poziţia

fiecărei grupe, comandantul organizează observarea şi cercetarea. Comandantul de pluton, pentru executare cercetării, trimite periodic , în special pe timp de noapte sau

în alte condiţii de vizibilitate redusă, echipe de cercetare din 2-3 militari în faţă punctului de sprijin şi în intervalule cu pichetele de pază vecine.

Echipa de cercetare se deplasează în ascuns pe itinerarul indicat, cercetînd în mod amănunt terenul. Cînd descoperă grupuri de militari ai inamicului comandantul echipei de cercetare înştiinţează comandantul de pluton şi observă acţiunile lui; cînd inamicul se apropie , echipa de cercetare deschide focul şi îl nimiceşte.

Comandantul echipei de cercetare reţine pe cei care nu cunosc parola, îi dezarmează şi îi trimite la comandantul pichetului de pază însoţiţi de către un militar.

Dacă în faţa punctului de sprijin al pichetului de pază sau în intervalule cu pichetele de pază vecine există drumuri care trec prin terenuri acoperite comandantul trimite pînde pentru a descoperi la timp apariţia inamicului pe aceste direcţii.

La apariţia inamicului pînda observă acţiunile acestuia şi raportiază imediat comandantului prin procedeul stabilit din timp. Dacă militarii izolaţi ai inamicului pătrund către locul de dispunere a pîndei aceasta îi capturează sau îi nimiceşte cu foc.

Pîndele se pot schimba periodic la ordinul comandantului de pluton. În staţionare grupa de infanterie motorizată poate fi numită ca post de pază independent sau

post de pază al pichetului de pază, cu misiunea de a face siguranţă nemijlocită subunităţilor aflate în staţionare sau plutonului numit ca pichet de pază.

Postul de pază ocupă şi execută lucrările genistice pe poziţie ce i s-a indicat , la distanţă de pînă la 1500 m de subunitatea căreia îi face siguranţa.

Locul de dispunere a grupei trebuie să asigure observarea, executarea focului circular şi o bună mascare.

Postul de pază se schimbe, de regulă, la 24 de ore. Comandantul de grupă , după ce a ocupat poziţia indicată, numeşte un observator, organizează lucrările

genistice, indică modul de executare a focului la apariţia inamicului şi comunică semnalele şi secretul. Postul de pază execută observarea neîntreruptă, ziua şi noaptea. Militarii izolaţi ai inamicului sînt

capturaţi sau nimiciţi cu foc, raportînd despre aceasta comandantului care l-a trimis. În cazul unui atac din partea inamicului, postul de pază apără poziţia pe care o ocupă şi nu se retrage

fără ordinul comandantului care l-a trimis.

Secretul constituie mijlocul de recunoaştere a militarilor subunităţilor proprii de cei ai inamicului, şi se comunică verbal întregului personal pentru 24 de ore şi poate fi schimbat atunci cînd situaţia impune.

Secretul se compune din parola (denumirea armamentului sau tehnicii militare) şi răspunsul (denumirea localităţii care se începe cu aceeaşi literă), de exemplu: Parola – „Tanc”, răspunsul – „Taraclia”. Parola se cere persoanelor care trec aliniamentul siguranţei de staţionare în

ambele sensuri şi tuturor persoanelor care se deplasează noaptea prin raionul de dispunere a subunităţilor. Răspunsul se comunică comandanţilor şi persoanelor trimise pentru transmiterea ordinilor verbale.

Parola şi răspunsul se pronunţa încet.

16. - Scopul, esenţa şi formele apărării. Condiţiile de trecere a subunităţilor la apărare.

Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în scopul:– respingerii atacului unui inamic superior numeric şi ca înzestrare tehnică şi interzicerii pătrunderii lui în dispozitivul de

apărare;– menţinerii cu fermitate a poziţiilor încredinţate;- producerii de pierderi cît mai mari, slăbirii continue a capacităţii de luptă, limitării pătrunderii în adîncime şi opririi

ofensivei inamicului;- cîştigării iniţiativei, creînd condiţii favorabile trecerii la ofensivă. Apărarea dă posibilitatea de a cîştiga timp, a economisi forţe şi mijloace pe unele direcţii şi a crea condiţii pentru trecerea la

ofensivă pe alte direcţii sau chiar pe direcţia pe care s-a trecut temporar la apărare.Scopurile apărării se realizează prin:- pregătirea temeinică a acţiunilor de luptă ale subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite, îndeosebi în condiţiile

întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;- angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune a inamicului;- hărţuirea permanentă a inamicului;- manevra oportună de foc, forţe şi mijloace;- amenajarea genistică a punctelor de sprijin (poziţiilor de apărare), folosind avantajele terenului pentru interzicerea

pătrunderii inamicului;- organizarea sistemului de foc al tuturor categoriilor de armament, îndeosebi a celui împotriva blindatelor, combinat cu

barajele de tot felul;- organizarea punctelor de sprijin (poziţiilor de apărare) înapoia obstacolelor, luarea măsurilor pentru prevenirea acţiunilor

prin surprindere;- menţinerea cooperării permanente în cadrul subunităţilor, cu subunităţile vecine;- asigurarea la timp a subunităţilor cu materialele necesare şi conducerea continuă şi fermă a acestora.

Condiţiile de trecere la apărare. Condiţiile de trecere la apărare – totalitatea factorilor situaţiei tactice în care se vor executa organizarea apărării şi trecerea la apărare (situaţia, starea şi caracterul acţiunilor inamicului şi ale subunităţilor proprii, de asemenea ale vecinilor, condiţiile terenului, mijloacele de nimicire folosite ş.a.). Factorul principal, de regulă, este situaţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului.

În dependenţă de aceasta şi de misiunea primită apărarea poate fi pregătită din timp sau în timpul luptei, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul sau în afara contactului.

La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.

Complexitatea trecerii la apărare din contact nemijlocit cu inamicul constă în aceia, că plutonul va fi nevoit să întărească un aliniament nepregătit în raport genistic în termene scurte, sub presiunea puternică de foc, de asemenea în cursul respingerii contraatacurilor tancurilor şi infanteriei inamicului.

În unele cazuri, pe timpul trecerii la apărare din contact nemijlocit cu inamicul, situaţia poate fi complicată prin aceia, că plutonul va avea ambele flancuri descoperite, pierderi în personal, muniţie şi alte mijloace materiale. Ocuparea apărării în astfel de condiţii îngreunează executarea lucrărilor pe limita dinainte pentru organizarea sistemului de foc, amenajării genistice a poziţiilor.

În condiţiile de contact nemijlocit cu inamicul plutonul poate trece la apărare:- pentru respingerea contraatacurilor a forţelor superioare ale inamicului în cursul ofensivei;- pentru întărirea şi menţinerea aliniamentelor cucerite;- pentru acoperirea flancului pe direcţia ameninţată;- în rezultatul neobţinerii succesului în lupta de întîlnire cu forţele superioare ale inamicului.Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă,

organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului.În afara contactului cu inamicul plutonul poate trece la apărare:

– pentru asigurarea deplasării, desfăşurării şi trecerii la ofensivă a forţelor principale;– pe direcţiile unde nu se prevede ofensiva;– în cursul ofensivei, în cazul cînd acţionează în eşalonul doi sau în rezervă; - în cazul apărării punctului de sprijin în eşalonul doi al batalionului;- în cazul trecerii la apărare sub acoperirea subunităţilor, care se apără în fîşia de asigurare;- în cazul apărării unui litoral maritim, atunci cînd se aşteaptă debarcarea desantului maritim;- pentru acoperirea frontierei de stat în perioada ameninţării.În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul, se creează condiţii cu mult mai avantajoase pentru organizarea

apărării şi amenajării genistice a terenului. Comandantul de pluton va dispune de mai mult timp şi condiţii mai bune pentru studierea terenului, alegerea poziţiilor de apărare favorabile, petrecerea recunoaşterii, iar efectivul pentru amenajarea genistică a poziţiilor şi punctului de sprijin. În aceste condiţii, în scopul accelerării lucrărilor de amenajare genistică a punctului de sprijin pot fi exploatate pe larg tehnica de geniu şi alte mijloace mecanizate.

Însă în astfel de situaţie este necesar de luat în consideraţie, că inamicul poate în orice timp să treacă la întrebuinţarea ANM NBC, să execute lovituri cu artileria, aviaţia, să mineze terenul cu mijloace de minare la distanţă, să execute debarcarea(lansarea) desantului aerian tactic sau grupelor de cercetare-diversiune în adîncimea apărării.

Toate acestea impun ca comandantul de pluton şi întregul personal al plutonului să fie permanent gata pentru luptă, să organizeze neîntrerupt observarea, siguranţa nemijlocită şi mascarea punctului de sprijin.

În raport cu situaţia concretă apărarea poate fi pregătită în grabă sau din timp.Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia,

precum şi a timpului puţin la dispoziţia comandantului pentru a da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă, organizarea sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru consolidarea aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze misiunile subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice.

Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei. Comandantul este obligat să execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor.

17. - Locul, rolul şi misiunile de luptă a grupei de infanterie motorizată în apărare. Dispunerea efectivului, tehnicii de luptă şi mijloacelor de foc pe poziţia grupei.

Plutonul (grupa) de infanterie motorizată în cooperare cu plutoanele (grupele) vecine, fiind sprijinit de mijloacele comandantului superior, de regulă, duce lupta de apărare în cadrul companiei (plutonului),în primul eşalon pe direcţia principală sau secundară sau în eşalonul doi,deasemenea:

- poate să se afle în rezerva comandantului batalionului;- să se numească în siguranţa de luptă;- în patrula de cercetare de luptă;- în ambuscada de foc;- cu o parte de forţe sau cu întrega componenţă să intre în grupa blindată a batalionului

(companiei);- să constituie rezerva antidesant;- în afară de aceasta Pl.I.Mo (grupa) poate fi dat în sprijin companiei (plutonului) de tancuri.

Locul şi rolul plutonului (grupei) în apărare se determină de destinaţia lui, locul în dispozitivul de luptă al companiei (plutonului), caracterul misiunilor şi influenţa, care el o produce asupra desfăşurării şi rezultatului luptei companiei, (plutonului), prin îndeplinirea misiunii sale. Plutonul (grupa) care acţionează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul pe direcţia expusă atacului cu tancuri, îndeplineşte cea mai complicată misiune: el primul primeşte asupra sa focul cel mai puternic al diferitor mijloace de nimicire a inamicului, iar apoi şi cea mai puternică lovitură de tancuri şi infanterie.

Misiunea de luptă a plutonului (grupei), care se apără în primul eşalon pe direcţia principală constă în:

- producerea unei lovituri hotărîtoare inamicului cu focul tuturor mijloacelor de nimicire în faţa limitei dinaintea apărării;

- respingerea atacului lui;- menţinerea punctului de sprijin (poziţiei) ocupate.În cazul pătrunderii inamicului în punctul de sprijin sau în intervalul dintre vecinii plutonului

(grupei) trebuie cu focul tuturor mijloacelor să-i producă pierderi maximale, să interzică înaintarea lui în adîncimea apărării şi prin aceasta să creeze condiţii favorabile pentru nimicirea acestuia cu ajutorul rezervelor comandantului superior. În acest caz plutonului (grupei) i se stabileşte un punct de sprijin ( o poziţie) mai mic după dimensiuni, el primeşte mai multe mijloace de întărire şi este sprijinit de un număr mai mare de artilerie, aruncătoare de mine. În afară de acesta, lîngă punctul de sprijin al plutonului se concentrează eforturile principale a mijloacelor de foc a comandanţilor superiori.

În aşa mod, plutonul (grupa), care se apără în 1 eşalon pe direcţia principală i se oferă rolul decisiv în respingerea atacurilor tancurilor şi a infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi menţinerea primei poziţii.

Acţionînd pe direcţia secundară, misiunea plutonului (grupei) constă în apărarea cu fermitate a punctului de sprijin,(poziţilor) înterzicerea pătrunderii inamicului pe direcţii mai importante şi răspunderea lui la flancuri şi în spatele subunităţilor care se apără pe direcţia principală. În cazul acesta plutonul (grupa) va primi un punct de sprijin ( o poziţie) mai mare după dimensiuni şi mai puţine mijloace de întărire sau în genere nu le va primi.

Dispunerea efectivului, tehnicii de luptă şi mijloacelor de foc pe poziţia grupei.

Poziţiile grupelor a plutonului de infanterie în apărare, de regulă, se dispun într-o tranşee (într-un şanţ) în linie. În punctele de sprijin, dispuse pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului (ameninţate), poziţia unei grupe a plutonului, cu scopul întăririi stabilităţii (fermităţii) apărării, se poate amenaja în adîncimea punctului de sprijin (pe linia a doua) la 100-200 m în spatele (după) prima tranşee. La ameninţarea atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre stînga sau eşalonat spre dreapta.

Grupa apără o porţiune de teren (tranşee) sau şanţul care se numeşte poziţie. Mărimea frontului poziţiei fiecărei grupe depinde de numărul personalului care se apără,

condiţiile terenului şi de situaţie. Pentru a evita nimicirea întregii grupe cu un proiectil (mină) de calibru mediu poziţia ei trebuie să fie nu mai mică decît 50 m, iar necesitatea de a conduce cu subordonaţii prin voce nu permite dispersarea soldaţilor pe poziţia mai mare decît 100 m.

TAB (MLI) ocupă poziţiile în centrul poziţiilor grupelor, la flancuri sau în urma poziţiei la distanţa de 50 m

18. Organizarea sistemului de foc a grupei de infanterie motorizată în apărare.

Sistemul de foc al plutonului (grupei) în apărare.Focul este mijlocul de nimicire a inamicului în apărare. Pentru ca el să fie eficient trebuie de

organizat într-un sistem unic, care ar corespunde concepţiei luptei. După numărul de mijloace de foc inamicul va depăşi plutonul de infanterie care se apără (de 3-4 ore), de aceea, acestei superiorităţi în

mijloace şi forţe de foc trebuie de opus eficacitatea focului propriu, care se exprimă printr-un sistem determinat de folosire a armamentului din dotare.

Sistemul de foc în apărare constă:- în amplasarea judicioasă şi folosirea cu eficacitate a mijloacelor de foc;- în constituirea zonelor de foc continuă de toate tipurile de armament în faţa limitei dinainte, la

flancuri şi în adîncimea apărării pentru nimicirea în primul rînd a tancurilor şi altor blindate;- în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie sau sector ameninţat, adică ea trebuie să

asigure posibilitatea executării focului eficient frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea circulară a punctului de sprijin.

Sistemul de foc al plutonului (grupei) se constituie, luînd în consideraţie, posibilităţile de foc ale tuturor categoriilor de armament ale plutonului (grupei) şi mijloacelor primite ca întărire, printr-o cooperare strînsă a focului tuturor tipurilor de arme în combinare cu barajele genistice şi obstacolele naturale.

Toate barajele şi căile de acces spre acestea trebuie să fie bine observate şi să se lovească cu foc.

Sistemul de foc include:- sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte.- zonele de foc antitanc al ML (tancurilor) şi de foc continuu etajat a tuturor celorlalte mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adîncimea apărării. -manevra pregătită cu foc a ML (tancurilor) şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.

Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace izolate sau cu focul concentrat al plutonului (grupei). Focul concentrat (FC) – este focul automatelor, mitralierilor, aruncătoarelor de grenade şi armamentului MLI (TAB) , care se execută asupra unui obiectiv sau asupra unei părţi a dispozitivului de luptă al inamicului.

FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adîncimea) de 2 km de la limita dinainte a apărării (focul se execută cu proiectile explozive).

Sectorul de foc concentrat (FC) pentru MLI se stabileşte în lăţime pînă la 75 m ( cîte 25 m la tun), în adîncime – pînă la 50 m.

FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor stabilite se execută:- din automate şi mitraliere de mână până la 600 m;- din PK, PKT – pînă la 1000 m;- din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – pînă la 2000 m.FC se pregăteşte din timp pe căile probabile de deplasare ale inamicului. Densitatea focului în

acest sector trebuie să fie nu mai mare decît densitatea medie în fîşia de foc al plutonului şi poate constitui 10-12 gloanţe pe 1 m liniar pe minut. Reeşind din aceste cerinţe sectorul de FC al plutonului se stabileşte de 150-200 m frontal (grupa – 50 m). Plutonului de infanterie motorizată i se stabileşte 1-2 sectoare de FC.

Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de deschidere a focului a RATD, din tancuri, din tunurile MLI, mitraliere TAB , din armele cu glonţ de infanterie. Distanţa focului eficace a armelor cu glonţ constituie 400-600 m, din MLI – 1300 m, din tacuri – 1800-2500 m.

Acoperirea sectoarelor de tragere de bază şi stabilirea sectoarelor suplimentare asigură crearea (constituirea) zonelor de foc continuu etajat.

În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul frontal, de flanc, încrucişat şi pumnal.

Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB), mitralierilor şi altor mijloace de foc li se stabilesc sectoare de tragere de bază şi suplimentare la adîncimea focului maxim eficace. Focul aruncătorului de grenade se pregăteşte în fîşia de foc a grupei. Grupei şi plutonului li se stabilesc fîşia de foc. În afară de aceasta, lor li se indică sectoarele de tragere suplimentare.

Fîşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începînd de la flancul drept al punctului de sprijin, iar sectorul de tragere cu două. Lăţimea fîşiei de foc se stabileşte mai mare decît frontul de apărare al plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a intervalelor dintre subunităţi. Fîşiile de foc ale subunităţilor vecine trebuie stabilite astfel, ca tot terenul în faţa limitei dinainte să fie acoperit cu foc.

Cu scopul introducerii inamicului în eroare privind sistemul de foc şi dispunerea forţelor şi mijloacelor se întrebuinţează ML şi machete false de tehnică şi armament.

19. Acţiunile militarilor din patrulă în timpul executării misiunilor de pază a raionului de staţionare.

20. Acţiunile militarilor numiţi în pândă (secret) în timpul staţionării trupelor.

21. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de grupă la organizarea luptei de ofensivă din mişcare.

22. Particularităţile organizării şi ducerii luptei de apărare în localităţi.

23. Conţinutul ordinului de luptă al comandantului de grupă la ofensiva din mişcare.

24. Particularităţile organizării şi ducerii luptei de apărare în vii şi terenuri cu culturi înalte. Pregătirea pentru ducerea luptei de apărare ziua şi noaptea.

25. Acţiunile efectivului în timpul deplasării spre limita dinainte, asaltului limitei dinainte a apărării inamicului şi cuceririi obiectivului de atac.

26. Acţiunile efectivului la executarea ofensivei în adîncimea apărării inamicului.

27. Scopul şi esenţa ofensivei. Condiţiile şi procedeele de trecere a subunităţilor în ofensivă. 1. Esenţa, scopul, condiţiile şi procedeele de trecere a subunităţilor în ofensivă.

Ofensiva este o formă de luptă care se adoptă cu scopul nimicirii într-un timp scurt a inamicului şi eliberării raioanelor (obiectelor) importante ocupate de către acesta. Esenţa ofensivei constă în afectarea inamicului cu toate mijloacele de foc existente printr-un atac hotărît, nimicirea şi capturarea forţei vii, armamentului, tehnicii de luptă şi aliniamentelor (obiectelor) ocupate de către acesta. În dependenţă de situaţie, ofensiva se efectuează:

- asupra inamicului ce se apără;- asupra inamicului ce înaintează (lupta de întîlnire);- asupra inamicului ce se retrage (urmărire);

Ofensiva trebuie să se ducă cu îndrăzneală, în ritm rapid, fără întrerupere, ziua, şi noaptea, folosindu-se pe larg toate formele de manevră şi proprietăţile terenului. Ofensiva se poate executa din contact nemijlocit cu inamicul şi din mişcare. Indiferent de procedeul de trecere la ofensivă, compania(plutonul) trebuie să vizeze în permanenţă intervalele şi flancurile inamicului, să-i fracţioneze forţele şi mijloacele, să le izoleze (încercuiască) şi să le nimicească. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul poate avea loc cu (sau) fără regruparea subunităţilor care au dus acţiuni de apărare sau prin înlocuirea celor aflate în contact cu inamicul. Subunităţile date ca întărire companiei (plutonului), se dispun pe poziţiile de aşteptare în adîncimea dispozitivului de apărare. Plutonul (grupa) trec în ofensivă în timpul executării pregătirii de foc a artileriei sau aviaţiei propriu, de regulă, direct din poziţiile care le-au ocupat în timpul apărării. Ofensiva din mişcare se execută prin aducerea subunităţii din adîncime dintr-un raion iniţial (de aşteptare, de concentrare). Esenţa acestei metode de luptă constă în faptul că pregătirea pentru ofensivă se efectuează în raionul iniţial ( de concentrare, aşteptare), la timpul stabilit subunităţile, sub acoperirea cu foc al artileriei, loviturilor aviaţiei se deplasează din raionul iniţial, consecutiv desfăşurînd forţele în dispozitiv de marş, premergător de luptă şi de lupta şi la timpul stabilit atacă linia dinainte a apărării inamicului. Pentru deplasarea organizată şi trecerea la un atac simultan, in ofensiva din mişcare se numesc:

- aliniamentul(punctul) iniţial;- aliniamente de coordonare;- aliniamentul de desfăşurare în coloane de companii(5-6km de la LDA a inamicului); - aliniamentul de desfăşurare în coloane de plutoane(2-3km de la LDA a inamicului); - aliniamentul de trecere în atac(600m sau mai mult de la LDA a inamicului).Dacă plutonul atacă pe jos se numeşte aliniamentul de desfăşurare în lanţ de trăgători,care trebue să fie cît mai aproape de LDA a inamicului în teren acoperit de focul mitralierilor RATD.

Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii acţiunilor şi surprinderea inamicului. Lupta de întîlnire este o particularitate a luptei de ofensivă la care părţile se află în mişcare, urmărind realizare scopurilor prin acţiuni de ofensivă. Lupta de întîlnire poate sa aibă loc pe timpul marşului, în apărare pe timpul executării contraatacurilor şi în ofensiva pe timpul ducerii acţiunilor de luptă împotriva rezervelor inamicului şi respingerii din mişcare a contraatacului. Lupta de întîlnire se caracterizează prin:

- timp scurt la dispoziţie pentru pregătirea acţiunilor de luptă;- situaţiei insuficient de clare şi des schimbătoare.

Succesul în lupta de întîlnire îl obţine acela, care acţionează cu îndrăzneală şi hotărîre, devansează pe adversar în desfăşurare pentru luptă şi în deschiderea focului.

28. Ofensiva subunităţilor de infanterie din mişcare. Particularităţile ofensivei în localităţi, păduri, vii şi terenuri cu culturi înalte.

29. Ofensiva subunităţilor de infanterie din contact nemijlocit cu inamicul. Particularităţile organizării şi ducerii ofensivei în condiţii de iarnă.

2.3.2. Organizarea şi ducerea ofensivei în condiţii de iarnă

Zăpada, gerurile şi vânturile puternice influenţează asupra acţiunilor de luptă deoarece:

- zăpada căzută în straturi mari îngreuiază manevra; viscolul şi vântul au o influenţă negativă asupra militarilor, înrăutăţind condiţiile de observare şi de executare ale focului;

- gerurile mari (temperaturile scăzute) îngreunează funcţionarea normală a armamentului şi tehnicii militare;- solul îngheţat îngreunează executarea (amenajarea) şanţurilor de tragere şi adăposturile;- creşte importanţa pădurilor, clădirilor izolate şi localităţilor pentru adăpostirea personalului împotriva frigului;- cursurile de apă îngheţate uşurează manevra şi lupta împotriva inamicului care şi-a organizat apărarea pe acestea;- timpul de lumină este mai scurt, plutonul fiind obligat să desfăşoare acţiuni de luptă şi noaptea în alte condiţii de

vizibilitate redusă.Gr. Plutonul trebuie să cunoască permanent situaţia inamicului şi să folosească pentru manevră deplasarea pe schiuri pe timp

nefavorabil (ceaţă, ninsoare, viscol).

Ofensiva pe timp de iarnă se duce, de regulă, din contact cu inamicul în lungul comunicaţiilor şi pe direcţiile mai puţin înzăpezite.

Gr. Plutonul se asigură de la început cu tot ceea ce îi este necesar traiului şi ducerii luptei: echipamentul prevăzut în norme; sănii, schiuri speciale pentru armament şi muniţie. Armamentul, tehnica de luptă şi celelalte materiale, pe cît posibil, se vopsesc după culoarea mediului unde se acţionează. Periodic militarilor li se distribuie ceai şi alte bunuri calde prevăzute în norme.

Autovehiculele se asigură cu mijloace de trecere şi se ajută de către pluton pentru depăşirea porţiunilor grele din teren, barajelor şi obstacolelor naturale. Acestora li se asigură lichid antigel, mijloace de izolare termică, de încălzire şi de uşurare a pornirii motoarelor.

În dependenţă de natura obiectivului de atac, de grosimea stratului de zăpadă, de situaţia meteorologică (ceaţă, viscol) şi de timp (noapte sau zi), plutonul poate acţiona în dispozitiv de luptă, în dispozitiv premergător de luptă sau combinat.

Atacul se poate executa pe jos sau pe schiuri. În dispozitivul plutonului pot acţiona MLI (TAB), tancuri de sprijin nemijlocit. În adâncimea dispozitivului inamicului şi pe timpul urmăririi, plutonul se poate îmbarca ca desant pe tancuri sau pe MLI (TAB).

MLI (TAB) se deplasează pe comunicaţii deszăpezite (pe direcţii fără zăpadă) sau înapoia tancurilor cu lama de buldozer, executând foc cu armamentul de bord prin intervale pe la flancuri şi pe deasupra lanţului de trăgători proprii.

Comandantul de pluton va reduce la minimum timpul de pregătire al luptei.

Pe poziţia de plecare la ofensivă, când zăpada este mare (depăşeşte 80 cm), lucrările genistice se execută de tipul semiîngropat în zăpadă, gheaţă.

În funcţie de posibilităţi, adăposturile pentru personal pot fi încălzite, luându-se măsuri de mascare.

Pe timp de ger puternic, militarii vor fi antrenaţi permanent în executarea unor lucrări sau acţiuni, pentru a nu îngheţa, se va evita staţionarea izolată a militarilor.

30. Locul, rolul şi misiunile de luptă ale grupei de infanterie în ofensivă. 1. Locul, rolul şi misiunile grupei (plutonului) în lupta de ofensivă. Obligaţiunile personalului în lupta de

ofensivă. În funcţie de natura, valoarea inamicului şi caracterul apărării acestuia, misiunea şi compunerea de luptă a forţelor

proprii, caracteristicele terenului şi alte condiţii ale situaţiei, plutonul poate acţiona în ofensivă, de regulă, în componenţa companiei din eşalonul întîi sau doi, în rezerva batalionului, în grupul de asalt şi în patrula de cercetare de luptă şi independent.

În afară de aceasta, plutonul de infanterie motorizată poate acţiona în grupul de frunte din desantul aerian tactic.Plutonul în ofensivă poate fi întărit cu tancuri, o grupă de mitraliere – aruncătoare de grenade, pioneri şi mijloace

antiaeriene (Pzrk “ Igla”). În calitate de misiune de luptă plutonului (grupei) în ofensivă i se indică:- obiectivul pentru atac;- direcţia ulterioară de ofensivă.Obiectivul pentru atac, de regulă, este inamicul aflat în tranşee sau în alte fortificaţii ale punctului de sprijin,

deasemenea tancuri TAB, MLI, mijloacele de foc antitanc izolate şi alte mijloace de foc, aflate cîn direcţia înaintări plutonului (grupei).

Direcţia ulterioară a ofensivei a plutonului (grupei) se determină cu aşa calcul ca să se asigure îndeplinirea misiunii a companiei (plutonului).Pentru pluton 1500-2000m iar pentru grupă 200-300m în adîncimia punctului de sprijin al inamicului

Plutonul înaintează pe un front pînă la 300 m, iar grupa cînd acţionează pe jos, pe un front de 50 m cu intervale între militari 6-8 m (8-12 paşi), iar noaptea 4-5m.

Intervalul între maşinele de luptă – pînă la 100m.Dispozitivul de luptă al plutonului (grupei), cînd acţionează pe jos este în trăgători (lanţ) şi se compune din

dispozitivele de luptă a grupeloor (trăgătorilor în lanţ), TAB (MLI) şi ale mijloacelor de foc primate ca întărire. Plutonul atacă ,de regulă, cu grupele în linie. Uneori, ca urmare a unor manevre executate, plutonul poate adopta dispozitivul de luptă, eşalonat spre dreapta (srînga) sau în triunghi cu vîrful înapoi (înainte).

TAB (MLI) ale plutonului se deplasează din urma grupelor, din care fac parte, de pe un aliniament pe altul, şi la o distanţă, care ar permite să poată sprijini artacul acestora prin foc executat de pe maşinele de luptă, prin intervale, pe la flanguri şi pe deasupra plutonului (grupei), atunci, cînd permite terenul.

Dispozitivul de luptă al plutonului, cînd acţionează în ofensivă pe TAB (MLI) este în linie de luptă ( intervalul între maşini – pînă la 100m), cînd se acţionează pe jos, după debarcarea din TAB (MLI), precum şi pe timpul luptei în adîncime, plutonul poate acţiona în dispozitiv premergător de luptă (în linie pe grupă în coloană, triunghi cu vîrful înainte sau înapoi, eşalonat spre dreapta sau spre stînga. Dispozitivul de luptă a grupei:

- pr jos (în lanţ de trăgători);- pe TAB (MLI);- desant pe tanc.În lupta de ofensiva fiecare soldat este obligat:-să observe continuu cîmpul de luptă şi să raporteze comandantului obiectivele descoperite;-să ajute vecinul cu focul armei sale şi al grenadei;- să indice mitralierelor, tunurilor şi tancurilor obiectivele descoperite, să acopere cu foc acţiunile acestora şi, la

nevoie, să le dea ajutor pentru deplasare;-să combine judicios focul cu mişcarea;-să execute manevre scurte şi repezi pentru a ieşi în flancul şi spatele rezistenţelor inamicului;- să treacă imediat la urmărirea cu îndrăzneală şi perseverenţă a inamicului care se retrage, fără a-i da

posibilitatea să refacă apărarea pe alte aliniamente în adîncime

31. Acţiunile efectivului (soldatului) în apărare în caz de pătrundere a inamicului în şanţul de tragere a grupei, la flanguri, în intervale şi în spatele grupei.

32. Echipamentul soldatului pentru acţiunile de luptă.

33. Obligaţiunile sergenţilor şi soldaţilor în luptă.

34. Obligaţiunile comandantului de grupă în luptă.

35. Obligaţiunile ochitorului-operator de pe MLI şi trăgătorului cu mitraliera de pe TAB în luptă.

36. Formele principale ale luptei moderne de arme întrunite şi caracteristicile concise ale lor.

37. Obligaţiunile mecanicului-conducător al MLI, (şoferului TAB, automobilului) în luptă.

38. Obligaţiunile lunetistului şi puşcaşului-sanitar în luptă.