Întrebările la cercetare, geniu, ANBC, topografia militară, medico-militară, pregătirea tehnică

1. Principiul de organizare a legăturii radio în reţea radio şi direcţie radio. Modul de stabilire a legăturii cu corespondentul prin staţiile radio.

2. Succesiunea de săpare a locaşurilor de tragere individuale şi amenajarea genistică a acestora.

3. Componenţa şi înzestrarea postului de observare. Folosirea obiectelor din teren pentru amenajarea postului de observare.Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului aerian.Postul de observare se compune, de regulă, din 3-4 militari dintre care unul este şef şi are misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun datele obţinute. Uneori personalul postului de observare poate avea o compunere mixtă.Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri, autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene (fig. 10).Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât mai mare;- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul acestuia;- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna personalului;

- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia inamicului;- să permită realizarea legăturii cu comandantul care 1-a trimis în misiune, direct sau prin subunităţile care acţionează în apropiereÎn cazul când nu este timp îndestulat pentru amenajarea şanţului observatorul poate ocupa poziţia la obiectele în teren, folosind caracteristicile de mascare Postul de observare (observatorul) trebuie asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi şi de noapte, cu aparatele de cercetare N.B.C., cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas, riglă, creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă; jurnal de observare) pentru evidenta şi transmiterea datelor procurate (fig. 13.).Când observarea se execută din autovehicul (transport blindat, automobil) sau elicopter, personalul foloseşte mijloace de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care 1-a trimis în misiune se realizează prin mijloace mijloace de transmisiuni cu fir, radio şi mobile, precum şi prin semnale. Datele procurate de postul de observare pot fi imprimate şi pe bandă magnetică, atunci când se dispune de asemenea mijloace.

4. Procedeele şi metodele de determinare a distanţelor în teren. Modul şi regulile de alegere, stabilire şi indicare a reperelor în teren.

Procedeele şi metodele de determinare a distanţelor în teren.În scopul măsurării sau determinării distanţelor din teren se cunosc şi se întrebuinţează mai multe procedee. Unele din aceste procedee sînt expeditive şi dau posibilitatea să se obţină rezultate mulţumitoare în timp scurt. Altele sînt mai complicate ; aplicarea, lor se bazează pe folosirea unor instrumente sau aparate speciale, cu ajutorul cărora se obţin rezultate foarte precise.În cele ce urmează sînt descrise câteva procedee expeditive, care nu necesită aparatură specială, şi pot fi executate de către orice militar:- determinarea distanţelor din vedere;- determinarea distanţelor cu ajutorul vitezei sunetului;- determinarea distanţelor cu ajutorul luminii;- determinarea distanţelor cu pasul;- determinarea distanţelor cu ajutorul riglei gradate.Modul şi regulile de alegere, stabilire şi indicare a reperelor în teren.Reperele se numerotează de la stânga spre dreapta şi de la trupele proprii spre cele inamice. Pentru a fi memorate mai uşor, fiecare reper pe lângă numărul său mai poartă şi o denumire care i se dă în concordanţă cu aspectul exterior pe care îl are în natură, de exemplu fântâna cu cumpănă, stâlpul de telefon de la bifurcaţie, casa cu acoperişul negru, movila întunecată, copacul uscat, piramida pe deal (fig. 62). Având acelaşi sis tem de numerotare şi de denumire a reperelor pentru toate subunităţile sau pentru toate armele ce acţionează într-o anumită porţiune de teren, se uşurează mult indicarea obiectivelor, conducerea subunităţilor şi : focului, organizarea cooperării. De pildă, pentru a 91 executa la un moment dat un foc concentrat şi prin surprindere asupra unui obiectiv din dispozitivul de luptă al trupelor inamice, este suficient să se indice un anumit reper şi poziţia obiectivului în cauză faţă de acesta ; toate subunităţile sau armele vor înţelege unde se află obiectivul care trebuie lovit prin foc.Modul de folosire a reperelor depinde de caracterul general al terenului, precum şi-de natura misiunilor de executat. întotdeauna însă studierea şi reţinerea în memorie a principalelor caracteristici ale unui teren necunoscut se încep cu alegerea unui număr de 3—4 repere mai îndepărtate şi bine distincte, reţinându-se cu atenţie aspectul exterior al acestora şi dispunerea lor reciprocă ; abia după aceea se observă şi se memorează celelalte repere precum şi alte detalii sau obiective din teren, ce caracterizează câmpul de luptă în care au loc acţiuni militare.

5. Mijloacele şi metodele de protecţie a efectivului şi tehnicii contra ANM. Protecţia personalului şi echipamentelorSe organizează în scopul de a feri personalul şi echipamentele militare de atacul adversarului (inamicului) cu arma nucleară sau de a reduce cât mai mult acţiunea de distrugere a acesteia, de a păstra capacitatea de luptă a militarilor şi subunităţilor.Protecţia personalului şi echipamentelor cuprinde: - descoperirea pregătirilor adversarului pentru întrebuinţarea armei nucleare; - amenajarea lucrărilor genistice şi a adăposturilor împotriva atacului cu arma nucleară; - cunoaşterea semnalelor de alarmare şi avertizare NBC; - folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii militare şi ale altor obiecte din zonă; - folosirea echipamentelor de protecţie individuală (adoptarea nivelurilor optime de protecţie NBC, NOPINBC corespunzătoare) şi colectivă şi a substanţelor radioprotectoare; - executarea cercetării de radiaţie; - înştiinţarea subunităţii despre contaminarea radioactivă; -decontaminarea imediată şi operaţională a personalului, armamentului şi tehnicii.

6. Cerinţele privind respectarea igienei personale şi sociale de către militari.

7. Determinarea părţilor orizontului după busolă. Determinarea punctelor cardinale. Punctele cardinale se deter mină după busolă, . Pentru determinarea direcţiilor spre punctele cardinale e suficient de a cunoaşte o singură direcţie spre nord. Dacă ea este cunoscută, atunci ia dreapta va fi estul, Ia stânga — vestul, i a r in d i recţia opusă nordului — sudul. Intre ele sunt direcţiile intermediare: nord-vest, nord-est, sud-vest, sud-est.

Pentru a determina punctele cardinale după busolă aceasta t r e buie ţinută orizontal şi, slăbind frâna acului, ea trebuie rotită astfel încât capătul de nord al acului magnetic să coincidă cu diviziunea zero a scării. La o asemenea poziţie a busolei literele (N, S, E, V) de pe cadran vor fi orientate corespunzător spre nord, sud, est şi vest ( l a unele busole în loc de litera «N» este trasat un semn mare).

8. Dimensiunile locaşurilor de tragere pentru trăgătorii grupei de infanterie motorizată (de reprezentat grafic).

9. Mijloacele de protecţie a organelor respiratoare şi pielii contra substanţelor toxice cu acţiune intensă

Mijloacele de protecţie a aparatului respirator

Din mijloacele de protecţie a aparatului respirator fac patre măştile antigaz filtrante şi izolante şi aparatele de respirat.

Masca antigaz filtrantă este destinată pentru protecţia aparatului respirator, ochilor şi feţei împotriva substanţelor toxice, radioactive şi aerosolilor bacterieni (biologici).Masca antişaz se compune : dintr-o cutie filtrantă şi partea facială în afară de aceasta din completul măştii antigaz tac parte sacul portmască pentru păstrarea şi purtarea acesteia, o husă tricotată hidrofobă (ce nu absoarbe umezeala), o cutie cu membrane de rezervă pentru interfon şi o cutie cu pelicule care nu aburesc, pentru asigurarea vizoarelor măştii antigaz împotriva aburirii. Iarna masca antigaz se completează suplimentar cu manşete de izolare termică.Cutia filtrantă serveşte pentru purificarea aerului inspirat de impurităţile nocive. Pentru aceasta ea este prevăzută (pe curentul de aer) cu un filtru de fum (antiaerosoli) şi cu cărbune absorbant (material de filtrare) special prelucrat.în filtru sînt reţinuţi orice fel de aerosoli - praful radioactiv, fumul şi ceaţa de substanţe toxice, precum şi aerosolii bacterieni (biologici). Materialul de filtrare reţine vaporii şi gazele de substanţe toxice.

Partea facială este destinată pentru protecţia ochilor şi feţei omului împotriva pătrunderii substanţelor toxice, radioactive, aerosolilor bacterieni (biologici) şi aducerea aerului purificat la aparatul respirator.

Sacul portmască serveşte pentru păstrarea şi purtarea măştii antigaz. Pe pereţii laterali ai sacului sînt două buzunare exterioare. Buzunarul cu clapă e destinat pentru păstrarea pachetului antichimic individual (PAI), celălalt - pentru cutia cu peliculele care nu aburesc şi cu membranele de rezervă.Pregătirea măştii antigaz pentru întrebuinţare începe prin determinarea mărimii necesare a părţii faciale. Mărimea părţii faciale se determină după mărimea circumferinţei verticale a capului prin măsurarea acesteia după o linie închisă ce trece peste vârful capului, bărbie şi obraji.

Mărimile părţilor faciale ale măştilor antigaz sînt prezentate în tab.2.Cagula măştii noi, înainte de a o pune, trebuie ştearsă din exterior şi din interior cu o cârpă curată umectată uşor cu apă, iar supapele de expiraţie trebuie suflate. Părţile faciale, care au fost în uz, se dezinfectează cu alcool sau cu soluţie de 2% de formalină.Pentru protecţia împotriva pătrunderii în aparatul respirator a prafului de pământ şi celui radioactiv şi în timpul acţiunilor în norul secundar de aerosoli bacterieni (biologici) trupele folosesc aparatul de respirat R-2.

Aparatul de respirat R-2 reprezintă o semimască filtrantă prevăzută cu două supape de inspiraţie şi o supapă de expiraţie cu ecran de protecţie, o legătură de cap compusă din panglici elastice şi neextensibile şi un dispozitiv de strângere pe nas.

Partea exterioară a semimăştii este confecţionată din material sintetic poros, iar cea interioară -din peliculă subţire de polietilenă, în care sînt montate cele două supape de inspiraţie. între partea exterioară şi cea interioară ale semimăştii este plasat filtrul din fibre sintetice. La inspiraţie aerul trece prin toată suprafaţa exterioară a semimăştii, prin filtru, se purifică de praf şi pătrunde prin supapele de inspiraţie în aparatul respirator. La expiraţie aerul iese în afară prin supapa de expiraţie.Aparatul de respirat se păstrează într-un pachet de polietilena, se poartă în sacul portmască.

Se confecţionează aparate de respirat de trei mărimi. Mărimea aparatului de respirat se determină după mărimea distanţei dintre punctul cel mai adâncit al rădăcinii nasului şi punctul cel mai inferior al bărbiei până la 109 mm - mărimea 1, de la 110 până la 119 mm - mărimea 2, 120 mm şi mai mult - mărimea 3

). Mijloacele de protecţie a pielii

Mijloacele de protecţie a pielii sînt destinate pentru protecţia personalului împotriva pătrunderii substanţelor toxice în organismul omului prin piele, pentru asigurarea învelişurilor cutanate, îmbrăcămintei, încălţămintei şi echipamentului împotriva infectării cu substanţe toxice, radioactive şi aerosoli bacterieni (biologici), pentru ridicarea nivelului de protecţie împotriva emisiunii de lumină a exploziilor nucleare, precum şi pentru protecţia de scurtă durată împotriva armelor incendiare.

Din mijloacele de protecţie a pielii fac parte completul militar de protecţie, costumul pelicular de protecţie, îmbrăcămintea de protecţie specială, costumul complex militar de protecţie, costumul de protecţie din sită.

Completul militar de protecţie şi costumul pelicular de protecţie se folosesc, de regulă, în îmbinare cu costumul complex militar de protecţie.Completul militar de protecţie sau costumul pelicular de protecţie şi masca antigaz se află permanent asupra personalului, care trebuie să le folosească

imediat în caz de atac chimic, infectare radioactivă şi aplicare de către inamic a mijloacelor.

Completul militar de protecţie (CMP) este destinat pentru protecţia de nenumărate ori aînvelişurilor cutanate, îmbrăcămintei,' echipamentului şi armelor individuale împotriva substanţelortoxice, mijloacelor bacteriene şi prafului radioactiv. El se compune din: mantaua de protecţie OP-1.ciorapi de protecţie şi mănuşi de protecţie. . „ .

Mantaua de protecţie se confecţionează de cinci mărimi: prima - pentru militarii cu înălţimea până la 165 cm; a doua - de la 166 până la 170 cm; a treia - de la 171 până la 175 cm; a patra - de la 176 până la 180 cm: a cincia - de la 181 cm şi mai sus.

Pentru transportarea mantalei în poziţia "de marş" în spate şi asigurarea trecerii rapide a acesteiaîn poziţia "de luptă" şi pentru păstrare este prevăzută o husă. . .

Ciorapii de protecţie sînt confecţionaţi din ţesătură specială. La talpa sînt întăriţi cu şoşoni aecauciuc. Ciorapii de protecţie se confecţionează de patru mărimi: prima - pentru cizmele de mărimea37-40; a doua - pentru cizmele de mărimea 41—42; a treia - pentru cizmele de manmca 43 şi maimare; a patra - pentru încălţămintea de iarnă. , . . ,Mănuşile de protecţie se confecţionează de două feluri: de vară BL-lm - cu cinci degete şi de iarnă BZ-lm - cu două degete. Mănuşile se aleg după lungimea degetului mijlociu al mâinii. 1 emru mănuşile BL-lm: prima mărime - până la 76 mm, a doua -76—85 mm, a treia - 86 mm şi mai mult. Pentru mănuşile BZ-lm: prima mărime - până la 85 mm, a doua - 86 mm şi mai mult bacteriene (biologice

10. Determinarea părţilor orizontului cu ajutorul aştrilor cereşti şi după diferiţi indici din natură.

Determinarea punctelor cardinale. Punctele cardinale se determină după aştri şi unele particularităţi a l e obiectelor d i n teren. Pentru determinarea direcţiilor spre punctele cardinale e su ficient de a cunoaşte o singură direcţie spre nord. Dacă ea este cunoscută, atunci ia dreapta va fi estul, Ia stânga — vestul, i a r in d i recţia opusă nordului — sudul. Intre ele sunt direcţiile intermediare: nord-vest, nord-est, sud-vest, sud-est.După Steaua Polară pot fi determinate de asemenea punctele cardinale. Eaîntotdeauna se află la nord, dar este căutată după constelaţia Ursa Mare.La determinarea punctelor cardinale după unele particularităţi ale obiectelor din teren trebuie să ştim că:muşuroaiele de furnici aproape întotdeauna se află spre sud de cei mai apropiaţi copaci, trunchiuri, tufe; partea sudică a muşuroiului e mai lină decât cea nordică;muşchii şi lichenii acoperă tulpinile copacilor, pietrele, stâncile, construcţiile vechi de lemn din partea nordică;scoarţa copacilor de obicei din partea nordică este mai aspră şi mai întunecată decât din cea sudică;potecile în masivele mari de pădure se taie, de regulă, aproape strict pe linia nord—sud şi est—vest;pe capetele stâlpilor instalaţi la intersecţiile potecilor în pădure parcelele se numerotează de la vest spre est (de la stânga la dreapt a ) . Cifrele cu numerele mai mici se amplasează la nord-vest şi nord-est, cu numerele mai mari —la sud-vest şi sud-est.

11. Destinaţia, componenţa şi principiul de funcţionare a măştii antigaz. Întrebuinţarea unei măşti antigaz defectate şi înlocuirea ei cu una bună într-un spaţiu contaminat.. Masca contra gazelor este destinată pentru' protecţia organelor respiratorii, a ochilor şi a feţei împotriva substanţelor toxice de luptă, substanţelor radioactive şi mijloacelor bacteriene. Masca contra gazelor se com-pune din cagulă, tubul de legătură, cutia filtrantă şi sacul portmască.. Cagula (fig. 1) serveşte pentru conducerea aerului purificat la organele respiratorii şi eliminarea aerului ex-pirat, precum şi pentru protejarea ochilor, a feţei şi a capului împotriva infectării cu substanţe toxice de luptă, substanţe radioactive şi mijloace bacteriene.La cagula măştii contra gazelor se disting faţa măştii şi blocul supapelor.Faţa măştii este prevăzută cu două vizoare şi două pipe fiind confecţionată din cauciuc mai gros pentru a-şi menţine forma la inspiraţie şi expiraţie. În scopul micşorării presiunii asupra urechilor şi pentru o mai bună etanşare pe cap, cagula este prevăzută cu nervuri.

Cagulele măştilor contra gazelor se confecţionează pe cinci talii: 0, 1, 2, 3 şi 4. Talia fiecărei măşti contra gaze -lor se imprimă, lateral, pe bărbia cagulei. Vizoarele sînt confecţionate din sticlă şi sînt fixate la faţa măştii cu rame metalice.Pentru a împiedica aburirea vizoarelor pe timpul cit masca contra gazelor este îmbrăcată, aerul inspirat este dirijat prin cele două pipe pe suprafaţa acestora. Împotriva aburirii vizoarelor se mai folosesc foiţele antiaburire. Pentru fixarea foiţelor antiaburire, vizoarele sînt prevăzute cu inele de fixare a acestora.Blocul supapelor este confecţionat din tablă, fiind prevăzut cu supapă de inspiraţie, supapă de expiraţie şi racord de fixare a tubului de legătură.La inspirare, aerul trece prin cutia filtrantă şi prin tubul de legătură, deschide supapa de inspiraţie şi intră, prin cele două pipe, în cagulă.

La expirare în cagulă se formează o suprapresiune, care închide supapa de inspiraţie şi deschide pe cea de expiraţie, lăsînd aerul expirat să iasă afară.Dacă supapa de expiraţie este defectă (murdară, îngheţată pe timp de ger mare, fixată greşit după întreţineri'), acrul infectat intră în cagulă fără a trece prin cutia filtrantă, iar vizoarele se aburesc.. Tubul de legătură serveşte pentru conducerea la cagulă a aerului filtrat. La unul din capete este prevăzut cu un racord de fixare la blocul supapelor, iar la celălalt capăt — cu un racord de fixare la cutia filtrantă.. Cutia filtrantă serveşte pentru purificarea aerului infectat. Are formă cilindro-ovală şi este confecţionată din tablă, fiind prevăzută cu nervuri pentru mărirea rezistenţei mecanice. La partea superioară cutia filtrantă este prevăzută cu un racord de fixare a tubului de legătură, iar la partea inferioară are un orificiu de pătrundere a aerului

. Sacul portmască este destinat pentru păstrarea măştii contra gazelor, fiind prevăzut cu un compartiment pentru cutia filtrantă, un compartiment pentru cagula măştii contra gazelor şi un compartiment pentru pachetul antichimic individual şi pelerina de protecţie.După darea în folosinţă a măştii contra gazelor, la sacul portmască se fixează o etichetă cu numele şi prenumele celui care foloseşte masca contra gazelor şi seria cutiei filtrante.

12. Destinaţia, conţinutul şi regulile de folosire a trusei medicale individuale. Trusa medicală individuală prezintă o cutie de masă plastică În care sînt amplasate cîteva

preparate farmaceutice speciale destinate pentru acordarea primului ajutor În formă de autoajutor şi ajutor reciproc cu scopul de a preîntîmpina diferite complicaţii ale rănirii (şocul traumatic, infectarea rănii).

În trusa medicală sînt amplasate: 2 tub-şeringi cu căpăcel incolor cu soluţie de analgetic (promedol sau omnopon),

care se foloseşte în caz de dureri mari provocate de fracturi, arsuri(combustii), răni imense şi sindromului de zdrobire a ţesăturilor;

2 penale de culoare aibă, care conţin 10 pastile de preparat antibacterial (c1ortetraciciină sau doxiciclină). În caz de pericol de contaminare bacterială sau În caz de rănire,arsuri (combustii) se administrează imediat 5 pastile, iar peste 6 ore - încă 5 ..

Tub - serringă prezintă un tub de masă plastică cu pereţi subţiri, la capacul căruia se suceşte canula cu ac pentrru injecţie. Acul e steril şi protecţionat de un căpăcel care e Îmbrăcat strîns pe canulă. Tubul cu preparatul analgetic e Închis ermetic. Tub-seringă este destinată pentru Introducere subcutană sau intromuscular a preparatelor analgetice, cînd se acordă primul ajutor În formă de autoajutor sau ajutor reciproc pe cîmpul de luptă.

Neatingînd acul cu mîinile, el se inoculează în muşchii femurului, sau În regiunea superioară a fesei. Preventiv sucind canula se străpunge membrana ermetică cenind lumenul acului cu conţinutul tubului.

Treptat strîngînd tub-seringă, se înjectează soluţia medicamentoză şi fără a slăbi degetele se extrage acul.

13. Azimutul magnetic. Esenţa orientării în teren după azimut. Ordinea de deplasare după azimut.1. Azimutul magnetic. Esenţa orientării în teren după azimut. Se numeşte azimut unghiul orizontal pe care-1 face într-un punct de pe suprafaţa terestră direcţia nord a meridianului cu o direcţie oarecare din teren. Azimutul se măsoară de la direcţia nord în sensul acelor ceasornicului şi are valori cuprinse între 0° (0 g )-360° (400 g) sau 0-00 şi 60-00. Azimutul poate fi:- geografic (adevărat) - magnetic.Printr-un punct oarecare A de pe suprafaţa globului terestru trece un meridian geografic PNg-A-PSg şi un meridian magnetic PNm-A-PSm (fig. 51). După curii se vede din figură, cele două meridiane formează între ele un unghi ; acest unghi poartă denumirea de declinaţie magnetică şi se notează cu Dm. Cu alte cuvinte declinaţia magnetică este unghiul format dintre direcţia nord a meridianului geografic şi direcţia nord a meridianului magnetic, în punctul considerat. Declinaţia magnetică poate fi estică şi se scrie cu semnul + în situaţia când acul magnetic se abate spre est faţă de meridianul geografic (fig. 52 a) sau vestică şi se scrie cu semnul — în cazul când acul magnetic se abate spre vest faţă de meridianul geografic (fig. 52 b). în ţara noastră declinaţia magnetică este estica.

Determinarea azimutului la obiectele şi detaliile din teren. Cu ocazia orientării în teren, direcţiile spre detaliile de planimetrie sau de relief se indică de regulă faţă de punctele cardinale. în această situaţie, drept direcţie origine se ia direcţia nord, faţă de care se măsoară unghiurile orizontale spre a determina diferitele direcţii din teren. Azimutul geografic (adevărat) se notează cu A (fig. 53) şi se măsoară faţă de direcţia nord a meridianului geografic (adevărat), adică faţă de nordul determinat prin orice procedeu expeditiv descris mai sus, cu excepţia celui cu ajutorul busolei. Pentru a se determina cit mai bine direcţiile spre diferitele detalii din teren, este necesar să se măsoare azimuturile geografice ale acestor direcţii ; după valoarea (mărimea) azimuturilor se pot indica cu uşurinţă direcţiile în care se găsesc detaliile în cauză. Indicarea direcţiilor prin azimut geografic este ilustrată în figura 54.Determinarea aproximativă a azimuturilor geografice în teren se poate face prin aplicarea oricăruia dintre procedeele expeditive pentru măsurarea unghiurilor descrise anterior. în plus mai poate fi folosit şi cadranul ceasului, cunoscând că diviziunea minutelor are o va-loare unghiulară de 6° sau de 1-00, iar cea a orelor — 30° sau 5-00.

2. Ordinea de deplasare după azimut.În diversele situaţii de luptă se ivesc deseori cazuri când priceperea militarului de a se deplasa după azimut este de mare importanţă pentru asigurarea îndeplinirii cu succes a unei anumite misiuni ordonate. Această pricepere este de mare folos mai ales în situaţiile când se acţionează într-un teren necunoscut, lipsit de repere sau cu repere puţine, în afara drumurilor sau în condiţii de vizibilitate redusă, precum şi la îndeplinirea oricăror misiuni ce presupun deplasări în teren, când nu se dispune de hartă.Specificul deplasării în teren după azimut constă în priceperea de a determina în teren direcţia de deplasare după azimutul dat, de a menţine această direcţie în timpul deplasării şi de a ajunge la punctul stabilit ; de fapt, acesta este conţinutul deplasării după azimut. în acest scop este necesar să se cunoască în primul rând în ce direcţie faţă de punctele cardinale trebuie executată deplasarea şi în al doilea rând, ce distanţă trebuie parcursă pentru a se ajunge la obiectivul indicat, cu alte cuvinte este necesar să se cunoască azimuturile magnetice şi distanţele. Cel ce execută deplasarea în teren după azimut trebuie să ştie întotdeauna să ajungă

exact şi la timp la locul indicat ; cum acest lucru nu este chiar aşa de uşor, este necesar să se facă antrenamente repetate, executate în diverse condiţii de teren şi de vizibilitate, atît ziua cît şi noaptea.În cele ce urmează se dă un exemplu concret, din care reies atât succesiunea cît şi tehnica executării unei deplasări în teren după azimut. De exemplu, unei grupe de cercetare i se dă misiunea de a se deplasa de la podul de lemn (fig. 59) pe un azimut de 303° şi la o distanţă de 750 dubli paşi, în vederea ocupării unui post de observare.

.

14. Destinaţia, conţinutul şi regulile de folosire a pachetului individual de pansament şi pachetului antichimic.

Fiecare militar trbuie să poată efectua un pansamentprimar cu scopul Opririi hemoragiei externe şi preîntîmpinarea impurificării rănii. Pentru această fiecare militar e înzestrat cu un pachet individual de pansament. Pachetul e păstrat în buzunarul stîng al vestonului sau scurtei.

Pachetul individual de pansament constă din 2 pernuţe de tifon şi vată 17 cmX32cm, tifon 10cmX7cm, un

bold. O periuţă este fixată la începutul tifonului, a doua periuţă poate fi deplasată pe tifon. Tifonul şi pernuţele

strînse şi presate sînt învelite în hîrtie cerată şi înveliş cauciucat extern. Învelişul cauciucat asigură sterilitatea

conţinutului pachetului. Regulile de folosire a pachetului individual de pansament:

se rupe ambalajul extern din partea inciziei (taieturii) şi se scoate pachetul învelit în hîrtie cerată, se scoate boldul şi se fixează în îmbrăcăminte la loc văzut;

se desfăşoară învelişul de hîrtie, cu mîina stîngă se apucă de capătul tifonului şi se desface pachetul pînă la tifon;

cu mîina dreaptă se ia tifonul şi se desfăşoară pansamentullăsînd fiecare pernuţă îndoiată în două (în caz de plagă sau arsuri se desfac pernuţele complet);

se aplică pansamentul pe plagă cu partea de care nu ne-am atins cu mîinile (partea care nu e cusută cu aţă colorată) şi se fixează pernuţele cu tifon, după fixarea pernuţelor capătul tifonului se fixeză cu boldul.

Rănile mai mici se acoperă cu o pernuţă, a doua se aplică deasupra primei, în caz de arsuri imense pernuţele se amplasează una lîngă alta, iar în ~az de rană perforantă orificiile de intrare şi de ieşire a glonţului se panseazăaparte. Invelişul cauciucat se foloseşte în caz de rănire a cutiei toracice cu pneumotorax deschis fiind aplicat nemijlocit pe rană.

15. Mascarea lucrărilor genistice, tehnicii şi armamentului grupei.

Mascarea adăposturilor pentru efectiv şi tehnica de luptă.

Mascarea o organizează comandantul de pluton (grupă) în concordanţă cu sarcina şi indicaţiile de mascare primite de la comandantul de companie (pluton) şi situaţia creată, cu scopul amplasării în ascuns a subunităţilor (efectivului) şi păstrarea capacităţii de luptă.Mascarea se realizează prin:- păstrarea secretului militar;- amplasarea şi deplasarea pe ascuns a efectivului, armamentului şi tehnici de luptă a plutonului (grupei), prin utilizarea chibzuită a mijloacelor de mascare din dotare şi mijloacelor de mascare din teren;- mascarea prin vopsire;- folosirea vegetaţiei şi împiestrirea terenului;- amenajarea lucrărilor false şi aplicarea mijloacelor genistice false; - camuflarea poziţiilor şi destinaţiei lucrărilor de fortificaţie executate.

Principalele mijloace de mascare sunt:- costumul de mascare pentru vară (în corespundere cu mediul înconjurător); - costumul de mascare pentru iarnă (de culoare albă).

Pentru mascarea efectivului, armamentului şi a lucrărilor genistice sunt destinate plasele de mascare.Machetele şi lucrările genistice false se folosesc pentru ducerea inamicului în eroare (obiectele militare în realitate lipsesc).

16. Modul de aplicare a pansamentelor în caz de rănire la cap, torace, abdomen şi extremităţi.

La aplicarea pansamentului e necesar de respectat următoarele reguli:1. Pentru comoditatea pansării şi evitarea durerii suplimentare, partea traumată a corpului

trebuie ridicată. La rănirea toracelui rănitul va fi aşezat şi rezemat cu spatele de un obiect oarecare. La rănirea abdomenului rănitului sub osul sacrat i se pune un rulon de haine. La pansarea capului rănitului trebuie să ţină gura deschisă.

2. Pansamentul, de obicei, se ţine în mîina dreapta, iar cu stinga se indreapta faşa. Desfăşurarea faşei se face de la stingă la dreaptă fără a o deaprinde de suprafaţa corpului. Fiecare mişcare următoare a feşei trebuie s-o acopere pe cea precedentă.

3. Membrele se pansează începînd de la periferie spre centru. Vîrful degetelor intacte trebuie lăsate fără pansement, pentru controlul pulsului. 4 În timpului pansementului se controlează, că el să nu fie prea strănsa (ori prea slab) să nu alunece, să nu se desfăşoare

17. Minele antitanc şi clasificarea lor. Destinaţia, construcţia şi principiul de funcţionare a minelor. Caracteristicile tactico-tehnice ale minelor antitanc.Minele antitanc sînt destinate pentru minarea terenului cu scopul de a scoate din funcţiune tancurile şi altă tehnică de luptă a inamicului. Ele se împart în mine antişenile, care acţionează numai prin apăsarea şenilei (roţii) şi defectează echipamentul de rulare al maşinii, şi mine antipodea, care acţionează asupra întregii proiecţii a tancului şi distrug nu numai elementele echipamentului de rulare al maşinii, dar şi grupul motor, lovesc şi echipajele. Asemenea mine sînt de luptă şi de exerciţiu. Minele antitanc de exerciţiu se deosebesc de cele de luptă prin încărcătura inertă, au pe corp o dungă albă şi inscripţia „De exerciţiu”.Cele mai răspîndite mine antitanc sînt minele: TMD-B, TM-57, TM-62. Minele model TM-62 se produc cu corpurile din diferite materiale şi au marcajul corespunzător: TM-62 D, TM-62 P etc.Caracteristicile principale ale minelor sînt prezentate în tab. II-1.

Tabelul II-1Minele antitanc

Datele de bazăMinele TMD-B TM-57

Masa totală a minei, kg 9–9,7 9Masa încărcăturii de explozie, kg

4,8 – 6,7 6,5

Materialul corpului Lemn Metal

Focoasele utilizate MV-5MV-57, MVZ-57

Efortul de acţionare necesar, kg 200–500 200–500

În teren minele se plantează în diferite poziţii, în funcţie de anotimp, sol sau la suprafaţă, sau adîncite în pămînt (zăpadă) fiind mascate. La plantarea minelor în pămînt vegetal se taie o brazdă de iarbă cu dimensiunea puţin mai mare decît lăţimea (diametrul) minei şi se răstoarnă spre partea inamicului. Capacul (plăcuţa de apărare) al minei sau focosul în teren tare trebuie să se ridice deasupra suprafeţei cu 2–3 cm, iar în teren moale mina se plantează la acelaşi nivel (fig. II-1, a,b).

În sectoarele de teren mlăştinos sub mină se pun scînduri, nuiele etc. Iarna minele se plantează pe suprafaţa solului, iar dacă există un strat de zăpadă mai adînc de 40 cm – pe stratul compact de zăpadă, mascîndu-le cu zăpadă afînată.Minele TMD-B se plantează în fond cu focos MV-5 în următoarea ordine. Se sapă gropiţă şi se pune mina în aceasta; se scoate zăvorul din locaşul uşiţei şi se ridică uşiţa; se introduce capsa specială MD-2 în corpul focosului MV-5; se perforează cu un beţişor ascuţit eticheta încleiată în locaşul pentru capsa specială al calupului de amorsă; fără a apăsa pe căpăcel, se introduce percutorul cu capsa specială în faţă în locaşul detonatorului intermediar; se pune rigla-şablon cu muchia peste gaura din capac şi se trece pe deasupra percutorului (ea nu trebuie să atingă căpăcelul percutorului, în caz contrar este interzisă plantarea minei); se închide uşiţa şi se fixează, se maschează mina.

Mina TM-57 se plantează cu focos MV-57 sau MVZ-57. Ea poate fi dusă (transportată) în stare definitiv echipată. Siguranţa se asigură prin construcţia percutorului. În poziţia de luptă, percutorul MV-57, se trece la întoarcerea manetei şurubului de blocare cu o pătrime de rotaţie după acele de ceasornic (fig. II-2).După construcţia mecanismului de percuţie focosul MVZ-57 este analogic cu MV-57. El e destinat în general pentru minele plantate cu plantatoarele de mine. Pentru trecerea lui în poziţie de siguranţă şi de luptă există un buton special. Principiul general de funcţionare a minei TM-57 este următorul: la călcare (cel puţin pe 1/3 din diametrul minei) capacul ei se turteşte şi se lasă în jos împreună cu focosul. Mecanismul de percuţie al focosului se propteşte în peretele despărţitor al minei deasupra detonatorului intermediar. La turtirea în continuare a capacului de apăsare acţionează mecanismul de percuţie, se înţeapă capsa detonantă a amorsorului MD-10, provocînd explozia.Înaintea plantării minelor ele trebuie amorsate cu focoasele puse în poziţie de siguranţă. Aceast lucru poate fi făcut şi din timp. Pentru plantarea minei TM-57 cu focoase MV-57 sau MVZ-57 e necesar: - de săpat o gropiţă, în care se pune mina;Focosul-tijă se înşurubează în mină nemijlocit la locul plantării..

18. Destinaţia, completul şi construcţia detectorului de substanţe toxice de luptă VPHR. Modul de cercetare şi depistare a substanţelor toxice.

WAparatul militar de cercetare chimică (AMCC) (fig. 16) este destinat pentru determinarea în aer, în teren, pe armament şi tehnica militară a substanţelor toxice sarin, soman, iperită, fosgen, difosgen, cianură de hidrogen, clorcian, precum şi a vaporilor de VX şi BZ în aer.Principiul de funcţionare a aparatului constă în următoarele. La pomparea aerului infectat cu pompa de mînă prin tubuşoarele indicatoare în acestea are loc schimbarea culorii umpluturii sub acţiunea ST (tab. 5). După schimbarea culorii umpluturii şi intensitatea ei sau după durata schimbării culorii se judecă despre existenţa ST şi concentraţia aproximativă a acesteia.Existenţa substanţelor toxice în aer se determină în următoarea succesiune: se determină existenţa vaporilor de STF în concentraţii periculoase, apoi existenţa vaporilor de STF în concentraţii puţin periculoase, ST de tipul fosgenului, difosgenului, cianurii de hidrogen, clorcianului şi, în ultimul rînd, se determină existenţa iperitei.

La determinarea ST în teren, pe armament şi tehnica militară trebuie folosit ajutajul pompei şi căpăcelul de

protecţie.La temperaturi foarte joase cercetarea terenului şi a suprafeţei diferitelor obiecte trebuie efectuată cu folosirea termoforului.La folosirea termoforului trebuie respectate condiţiile de siguranţă privind protecţia ochilor, feţei şi porţiunilor descoperite ale corpului şi luate în consideraţie următoarele particularităţi: tubuşoarele indicatoare cu inel şi punct roşu şi cele cu inel galben se încălzesc după pomparea aerului prin ele în curs de 1 min.; tubuşorul indicator cu trei inele verzi se încălzeşte în termofor în curs de 1 min. în cazul indicaţiilor îndoielnice.

Modul de determinare a BZSe scoate din casetă tubuşorul cu un inel cafeniu, se deschid ambele capete ale acestuia, se introduce tubuşorul indicator cu capătul nemarcat în locaşul pompei şi se pompează aer.La determinarea concentraţiilor periculoase se fac 40—60 pompări, la determinarea concentraţiilor puţin periculoase se fac 200 pompări.Se scoate tubuşorul din locaşul pompei, se sparge fiola, se scutură energic de 2 - 3 ori, soluţia trebuie să umecteze cel puţin 2/3 din umplutură. Dacă soluţia a umectat mai puţin de 2/3 din umplutură, atunci se introduce tubuşorul în locaşul pompei şi se pompează o singură dată; peste 20 - 30 s se compară culoarea umpluturii din tub cu etalonul de culoare de pe etichetă şi se trage concluzia despre existenţa şi concentraţia ST.

19. Tipurile şi formele elementare de relief. Modul de reprezentare a reliefului pe hărţi. RELIEFUL – prin relief se înţelege toate elementele terenului cu ridicăturile şi adânciturile sale. Principalele ridicături de teren sunt: câmpia, dealul şi muntele.

Principalele adâncituri de teren sunt: defileul, valea, depresiunea, viroaga şi lunca. Ridicăturile şi adânciturile pot avea diferite elemente componente în funcţie de forma lor concretă. De exemplu: pisc, mamelon, movilă, pinten, şa, pâlnie etc. Cu puncte şi linii caracteristice ca: vârful muntelui, piscul dealului, fundul văii, gâtul şeii, piciorul pantei, firul văii, linia de despărţire a apei.A reprezenta relieful pe hartă înseamnă a reda în planul şi la scara hărţii, cu ajutorul unor metode sau procedee adecvate, configuraţia generală a suprafeţei terestre, aspectul sub care se înfăţişează în natură toate neregularităţile terenului. Desigur o hartă topografică ce ar conţine numai detalii de planimetrie — fără să redea formele de relief ale zonei pe care o cuprinde, fără să conţină locul de dispunere al înălţimilor şi de-presiunilor, crestelor şi văilor, dispunerea reciprocă a diferitelor neregularităţi ale suprafeţei terestre — ar fi incompletă şi nu ar fi de mare folos în scopuri mili tare. De-a lungul timpurilor s-au conceput şi aplicat fe-lurite metode sau procedee de reprezentare a reliefului, care au evoluat o dată cu însăşi tehnica întocmirii hăr-ţilor, reuşind să redea din ce în ce mai clar, mai plastic şi mai complet înfăţişarea variată a suprafeţei globului pământesc.Pe hărţile topografice moderne reprezentarea reliefului se face prin :

— curbe de nivel — la scările 1 : 200 000 şi mai mari;

— tente hipsometrice — la scările 1 : 500 000 şi mai mici (metoda constă în a colora pe hartă — după un anumit diapazon de culori dinainte stabilit — suprafeţele ce se cuprind în limitele unor zone altitudinale) ;— hărţi în relief — tind să capete o extindere din ce în ce mai mare, mai ales în domeniul hărţilor operative si strategice.Indiferent de metoda ce se întrebuinţează pentru reprezentarea' reliefului, se urmăreşte să se asigure posi-bilitatea rezolvării pe hartă a următoarelor probleme :— determinarea aspectului general al reliefului, scoaterea în evidenţă a formelor sale caracteristice şi a poziţiilor reciproce în spaţiu ale acestora ;— determinarea cotelor şi a diferenţelor de nivel ;— determinarea pantei terenului;— determinarea gradului de accidentare şi de accesibilitate al terenului.

20. Destinaţia, componenţa şi regulile de folosire a costumului de protecţie de arme întrunite şi a costumului de protecţie din peliculă (CZP).

21. Minele antipersonal şi clasificarea lor. Destinaţia, construcţia şi principiul de funcţionare a minelor. Caracteristicile tactico-tehnice ale minelor antipersonal.

Destinatia minelele antipersonal sint destinate pentru minarea terenului impotriva fortei vii.Clasificarea 1. Mine fagase (PMD – 6M; PMN – 2; PFM – 1; MAI – 75; ) si alte; 2 mine cu schije cu actiune de incercuire ( POMZ -2, POMZ -2M, OZM – 72, MON- 50, MON – 90); si altele 3 mine cu skije cu actiune spre directia.Constructia generala PMD -6M - Corp de lemn - siguranta de plantare - Capacul minei - incarcatura de trotil- 200 gr- Peretele pentru apasarea pe slitul percutorului – percutor MUV cu splitul de actionare in forma de T - capsa de detonanta Caracteristicele tactico - tehnice Tipul fugase PMD - 6M PMD – 6Masa (gr) 490 460Masa Se (gr) 200 200Lungimea ( mm) 200 190Latimea (mm) 90 90Inaltimea (mm) 50 45 Percutor cu capsa detonanta MYV; MYB – 2; MYB – 3; cu splintul de actionarein forma de TPuterea de actionare (kg) 6 – 28 1 – 12Metodele de plantare Manual

22. Succesiunea şi conţinutul activităţilor comandantului de grupă la organizarea luptei de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.

Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul poate avea loc cu sau fără regruparea subunităţilor care au dus acţiuni de apărare sau prin înlocuirea celor aflate în contact cu inamicul.

Pentru trecerea la ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul grupa (plutonul) ocupă poziţia de plecare la ofensivă.Subunităţile de infanterie motorizată pentru amenajarea poziţiei de plecare la ofensivă folosesc, de regulă, poziţiile ocupate în

apărare.Lucrările de amenajare genistică a poziţiilor de plecare la ofensivă se fac, de regulă, pe timpul nopţii. Lucrările executate trebuie

mascate pînă în zorii zilei.TAB (ML) ocupă poziţia de tragere în spatele poziţiei de plecare la ofensivă a grupei pe poziţii amenajate şi mascate sau după

adăposturile naturale (tufăriş, lăstăriş, denivelări etc.).Pe poziţia de plecare la atac grupa de infanterie trebuie să fie permanent gata pentru respingerea unui atac eventual al inamicului.

Comandantul de grupă organizează observarea, sistemul de foc, numeşte un servant la armamentul de serviciu şi amenajarea genistică a poziţiei de plecare la ofensivă.

Tranşeea ocupată de grupă pentru plecarea la ofensivă se consideră concomitent şi ca aliniamentul de atac. Succesiunea de lucru a comandantului de grupă după primirea misiunii pentru organizarea ofensivei din contact nemijlocit cu

inamicul.Comandantul de grupă după primirea misiunii este obligat:- să însuşească misiunea primită;- să facă calculul timpului avut la dispoziţie;- să analizeze situaţia;- să ia hotărârea şi să întocmească schema;- să execute recunoaşterea;- să dea ordinul de luptă verbal;- să organizeze pregătirea grupei pentru ofensivă şi se verifice personalul grupei dacă este asigurat cu necesarul material

pentru luptă şi trai;- la ora stabilită raportează comandantului de pluton despre gătinţa grupei pentru luptă.Comandantul de grupă însuşeşte misiunea, calculă timpul la dispoziţie şi analizează situaţia pe timpul primirii misiunii de le

comandantul de pluton. Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de grupă trebuie să înţeleagă:• misiunea plutonului;• misiunea grupei;• misiunea grupelor vecine şi modul de cooperare;• ora cînd trebuie să fie gata de luptă.

Calculînd timpul avut la dispoziţie comandantul de grupă trebuie să aibă în vedere:- ora primirii misiunii;

- ora cînd trebuie să raporteze hotărârea şi să prezinte schema dispozitivului de luptă;- cînd trebuie să fie gata de luptă;- cîte ore are pentru pregătiria luptei, urmărind să pună la dispoziţia subalternelor majoritatea timpului pentru pregătirea lor

către luptă;La analiza situaţiei comandantul de grupă trebuie să studieze:- natura, componenţa, situaţia şi caracterul probabil al acţiunilor inamicului; locurile de dispunere a mijloacelor de foc;- obiectivele inamicului care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului superior şi cele pe care trebuie să le

nimicească cu mijloacele sale;- caracterul terenului, căile favorabile de acces către inamic, condiţiile de observare şi de executare a focului, proprietăţile

de protecţie şi de mascare, barajele şi obstacolele naturale şi artificiale;- posibilităţile de luptă a grupei şi mijloacelor date ca întărire;- componenţa vecinilor, caracterul acţiunilor şi condiţiile de cooperare cu dînşii;- gradul de asigurare materială, tehnică şi medicală a grupei.

starea timpului, anotimpul, dacă se acţionează ziua sau noaptea şi cum influenţează aceşti factori asupra desfăşurării acţiunilor de luptă

23. Forţele şi mijloacele de cercetare. Indicii de demascare a tehnicii de luptă, armamentului, locurilor de dispunere a trupelor.

Forţele de cercetare sînt constituite din militari şi subunităţi destinate să îndeplinească, permanent sau temporar, misiuni de cercetare.Mijloacele de cercetare cuprind tehnica de luptă, aparatura şi alte categorii de mijloace cu ajutorul cărora forţele de cercetare acţionează în scopul îndeplinirii misiunilor primite.Elementele de cercetare se constituie din militari, subunităţi din diferite genuri de arme.Principalii indici de descoperire a inamicului.

În vederea procurării datelor şi informaţiilor necesare o atenţie deosebită trebuie acordată cunoaşterii şi folosirii la maximum a indiciilor, după care se descoperă prezenţa şi activitatea inamicului, în raport cu situaţia tactică şi caracterul acţiunilor de luptă.

Indicii de descoperire pot fi exploataţi numai dacă sânt analizaţi şi interpretaţi cu atenţie pe baza cunoaşterii temeinice a particularităţilor şi specificul fiecărei categorii de obiective, activităţi şi acţiuni ale inamicului, acestea oferă posibilitate cercetaşilor să determine cu mai multă uşurinţă valoarea, compunerea, activităţile şi acţiunile inamicului.

24. Noţiuni de coordonate (geografice, rectangulare, polare). Modalitatea de determinare a coordonatelor geografice a obiectelor (punctelor) pe hărţi.Noţiuni de coordonate (geografice, rectangulare, polare).Folosirea coordonatelor asigură o mare precizie în stabilirea, transmiterea, identificarea şi raportarea pe hartă a poziţiei diferitelor obiective de pe câmpul de luptă, eliminând în acelaşi timp aproximaţiile sau confuziile ce se pot ivi cu ocazia folosirii altor procedee de indicare a obiectivelor.Procesul de indicare pe hartă a obiectivelor cu ajutorul coordonatelor cuprinde două faze distincte de lucru: şi anume determinarea pe hartă a poziţiei obiectivului şi raportarea pe hartă a obiectivului indicat. Se înţelege că între aceste două faze distincte se mai interpune încă o fază intermediară, constând în transmiterea coordonatelor ; aceasta se realizează în scris ori verbal, în mod nemijlocit sau prin folosirea diverselor mijloace de transmisiuni. In cele ce urmează se descriu — detaliat pe cele două faze distincte — procedeele ce se aplică la indicarea pe hartă a obiectivelor.În topografie sunt cunoscute următoarele coordonate:coordonate polare;coordonate geografice;coordonate rectangulare.

Modalitatea de determinare a coordonatelor geografice a obiectelor (punctelor) pe hărţi. Prin coordonate geografice.Operaţiile în vederea determinării pe hartă a poziţiei unui obiectiv prin coordonate geografice se execută în următoarea succesiune (fig. 180) :- din punctul a cărui poziţie trebuie determinată se coboară perpendiculare pe cadrul minutelor (pentru măsurarea latitudinii se coboară o perpendiculară pecadrul de est sau de vest, iar pentru măsurarea longitudinii — pe cadrul de nord sau de sud) ;- se numără şi se notează minutele şi secundele din dreptul celor două perpendiculare coborâte, citirile făcându-se de la sud spre nord pentru latitudine şi de la vest spre est pentru longitudine ; minutele se citesc pe cadrul geografic numărându-se segmentele albe şi

negre ce se alternează pe acesta, pentru zecile de secunde se numără punctele plasate în intervalul dintre cadrul geografic şi cel ornamenta], iar unităţile de secunde se apreciază din vedere ;- valorile citite (minutele şi secundele) se adună la coordonatele geografice ale colţului de sud-vest al hărţii, obţinându-se astfel coordonatele geografice ale obiectivului

25. Destinaţia, construcţia generală şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio R- 105. Ordinea de pregătire şi de control a capacităţii de funcţionare a staţiei radio R-105. Destinaţia: portativă de emisie-recepţie, pe unde ultrascurte, lucrează în fonie în regim simplex cu modulaţie în frecvenţă. Este destinată pentru asigurarea legăturilor radio în direcţii şi reţele radio ale batalionului cu companiile, uneori cu brigada, de asemenea ca staţie de bord pentru maşinile (automobilele) speciale şi de transport. Poate fi folosită în regim de retranslare manuală.Gama de frecvenţe: 36 – 46.1 Mhz ecartul - 25khz, are 405 frecvenţeModul de lucru: - telefonie simplex cu modulaţie în frecvenţă;- acţionarea la distanţă se relizează cu un telefon TA-57 prin cablu P-274 (P-275) la distanţa până la 500m;- retranslare manuală cu folosirea a două staţii şi comanda de la oricare din acestea;- asigură transmiterea şi recepţionarea apelului cu frecvenţa de 1000hz.Bataia şi antenele staţiei: - până la 6km din mers cu antena baston flexibilă de 1.5m;- până la 6km cu antena de bord de pe maşină;- până la 8km din mers sau de pe loc cu antenă baston combinată de 2.7m;- până la 15km din staţionare cu antena filară 40m (antenna beguşcei volnî) ridicată la 1m. deasupra pământului şi orientată spre corespondent.Al imentarea staţiei: baterie de acumulatoare KN-14 = 2 sau 2KNP-20 = 1; Consum: Ie = 2A, Ir = 0.8A.Puterea staţiei: 1Wt.Greutatea: 14kg.

Părţile componente ale R-105M.În lotul staţiei radio întră:

- emiţător-receptorul;- curele pentru transport samarizat;- acumulatoare KN-14 sau 2 2KNP-20;- geanta radiotelefonistului. În geantă:- garnitură cască-microtelefon;- şurubelniţe, cheie tubulară pentru acumulatoare, lampă portativă.- antena baston flexibilă (AB-1.5);- 6 secţiuni (câte 20cm.) pentru antena combinată;- antenă filară 40m.;- contrgreutate cu trei fire.

Organele de dirijare şi control ale R-105M.

Pe panoul frontal al emiţător-receptorului se află următoarele elemente:- instrumentul indicator care indică tensiunea acumulatoarelor sau puterea curentului de emisie;- comutatorul basculant. Poziţia în sus „Tok ant.”, poziţia în jos „Nakal” – pentru conectarea instrumentului indicator în circuitul alimentării antenei (ajustarea antenei) sau măsurarea tensiunii acumulatoarelor;- ocularul scalei gradate şi manivela pentru fixarea frecvenţei „Ustanovka ciastotî” cu fixator;- comutatorul modului de lucru cu următoarele poziţii: „Radio”; legătură de serviciu „Sluj.”; acţionare la distanţă „Dist.”; recepţie retranslaţie „Pr. retr. Svet”; emisie retranslaţie „Per. retr:”: - „Radio” – dirijarea staţiei de la panoul frontal prin garnitura microcască

26. Barajele antipersonal neexplozive. Barajele neeplozive (pasive) antipersonal

Reţeaua de sârmă pe pari de lemn se execută pe 2 … 4 rânduri de pari. Distanţa dintre pari, în cadrul unui rând, este de 3 m, iar distanţa dintre rândurile de pari de 1,5 m. Parii pentru reţeaua de sârmă au lungimea de 1,6 … 1,75 m şi diametrul 8 … 10 cm. După baterea în sol, parii trebuie să aibă înălţimea h 1 … 1,2 Timp de executare a 100 m 120 om/hMaterialele: sârmă ghimpată 250 kg; agrafe 25 kg; pari l = 1,75 m 100 buc. Întinderea sârmei ghimpate pe pari se execută în felul următor: pe rândurile de pari din exterior se întind câte 5 fire

de sârmă (3 fire orizontale sus, la mijloc şi jos, 2 fire în diagonală), pe rândurile de pari din interior şi pe panourile în zig –

zag se întind câte 3 fire de sârmă (un fir orizontal, în partea de sus şi două fire în diagonală)

Ordinea de întindere a sârmei ghimpate pe pari este următoarea:

pe primul rând de pari (cel dinspre inamic), pe panourile în zig – zag, între primul şi al doilea rând de pari, pe al doilea şi

al treilea rând de pari, după care se întind firele de sârmă pe cel de al treilea rând de pari.

Întinderea sârmei ghimpate pe pari se execută de către o echipă compusă din 3 … 4 militari pentru fiecare fir. 2 militari –

desfăşoară bobina de sârmă ghimpată, iar 1 … 3 prind sârma ghimpată de pari cu ajutorul agrafelor.

Caracteristicile produselor din sârmă.

Firul de sârmă se fixează la par în partea opusă inamicului fără a-l întinde prea tare (sârma întinsă slab este mai greu de

tăiat şi de trecut). Firul de sârmă nu se prinde pe capătul de sus al parului, deoarece poate fi tăiat uşor. Firele de sârmă,

din partea de jos a parilor se întind la o înălţime de 15 … 20 cm de pământ, pentru a nu permite trecerea pe sub ele.

Reţeaua de sârmă pe pari metalici se execută pe două sau mai multe rânduri de pari, cu ancoraje în ambele părţi.

Distanţele dintre rânduri şi dintre parii unui rând, precum şi ordinea de întindere, sunt aceleaşi ca şi în cazul reţelelor pe

pari de lemn. Ancorarea se fixează la pământ cu ajutorul ţăruşilor metalici.

Parii metalici se fixează în pământ prin înşurubare, apăsând pe par în jos şi rotindu-l de bucle în jurul axei verticale.

Sârma se întinde începând cu rândul de ţăruşi dinspre inamic, după care se întind ancorajele dintre acest rând de ţăruşi şi

primul rând de pari. În continuare, se întind firele de sârmă. În continuare, se întind firele de sârmă pe primul rând de pari,

pe panourile în zig – zag dintre primul şi al doilea rând de pari, după aceea pe următorul rând de pari şi aşa mai departe.

Sârma ghimpată se fixează pe parii şi ţăruşii metalici prin sudură sau în bucle (ochiuri) sudate înainte de fixare în pământ.

Timp de executare a 100 m liniari 20 om/h

Materiale: sârmă ghimpată 360 kg;

pari metalici 100 buc;

ţăruşi metalici 67 buc.

27. Noţiuni generale despre hărţile topografice. Clasificarea hărţilor topografice. Detaliile, obiectele, semnele şi inscripţiile principale reprezentate pe hărţile topografice.HARTA TOPOGRAFICĂ este reprezentarea amănunţită, convenţională, în plan orizontal, într-o anumită proiecţie cartografică, a suprafeţei terestre sau a unei părţi din ea, generalizată şi micşorată conform anumitei scări de proporţie.

Bogatul conţinut de detalii, precizia cu care acestea sunt dispuse, aspectul expresiv şi plăcut al reprezentării lor fac din hărţile topografice mijloace eficiente la îndemâna omului modern. Astfel, ele pot fi folosite cu succes pentru studierea detaliată a suprafeţei terestre, efectuarea diferitelor măsurări şi calcule necesare materializării pe teren a unor proiecte tehnice şi concepţii de luptă, indicarea poziţiei obiectivelor, orientarea şi deplasarea în teren.

Prin reprezentarea convenţională trebuie să se înţeleagă că pe harta topografică sunt redate detaliile de suprafaţa terestră inclusiv şi elementele de infrastructură, prin semne convenţionale şi prin imaginea clară a acestora.

Semnele convenţionale sunt însoţite de inscripţii formate din litere şi cifre care aduc un plus de informaţii cantitativă asupra detaliilor reprezentate, la care se adaugă denumirile geografice ale aşezărilor umane, zonelor de teren sau obiectivelor industriale, agricole, culturale.

Pot fi realizate şi combinaţii între elementele de bază ale reprezentării convenţionale a terenului şi imaginea fotografică a acestora. Astfel de combinaţii poartă numele de FOTOHĂRŢI.Clasificarea hărţilor topografice. - mondiale - geografice- militar28. Acţiunile cercetaşului din patrula de cercetare pe jos.

29. Trecerea câmpurilor de mine în formaţie pe jos pe urmele tancurilor şi prin culoarele efectuate. 30. Destinaţia, construcţia generală şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio R- 107. Ordinea de pregătire şi de control a capacităţii de funcţionare a staţiei radio R-107.31. Acordarea primului ajutor în caz de intoxicaţii cu lichide tehnice toxice şi oxid de carbon (gaze de eşapament).

Primul ajutor constă În evacuarea din stomac a antigelului prin provocarea artificială (cu degetele) a vomei, după ce s-au băut 4-5 pahare de apă. Procedura aceasta se repetă de 2-3 ori, apoi bolnavul trebuie urgent transportat la punctul medical al unităţii, ori la spitalele militare sau civile apropiate.

Intoxicatii cu alcool metilic (de lemn, metanol ).Alcoolul metilic este foarte toxic, are miros specific de alcool etilic. Se foloseşte ca carburant şi dizolvant al coloranţilor. Întrebuinţarea lui alimentară provoacă intoxicaţii de diferite grade. De la inceput apar simptomele ebrietăţii, apoi dureri de cap, greţuri, vome ,dureri În abdomen, dereglarea respiraţiei, ţianoză,

transpiraţie rece, convulsii, colaps, comă. Bolnavii foarte des pierd vederea(orbesc). Cazurile grave au sfîrşit letal. Primul ajutor e ca şi intoxicaţiile cu antigel.

Intoxicatii cu benzina etilată (antidetonantă). Benzina etilată se deosebeşte de benzina normală prin aceea, că În ea se adaugă un lichid etilic, care conţine o substanţa toxică -tetraetilul de plumb(tep). Intoxicaţia poate avea loc la folosirea leatentă a benzinei etilate şi pătrunderea ei În organizm pe cale digestivă ,căile respirătorii şi prin tegumentul intact sau lezat.

Încălcările regulilor de păstrare, transportare şi turnare a benzinei, folosirea ei la spălatul mîinilor, de asemenea, pot provoca intoxicaţii. Intoxicaţiile cu TEPL pot fi acute şi cronice.Intoxicaţia acută la Început seamănă cu starea de ebrietate, apoi peste cîteva ore sau zile apar slăbiciuni, dureri de cap, insormie, visuri de coşmar, salivaţie adundentă În timpul somnului, dereglări gastrointestinale, senzaţia de corpi străini În cavitatea bucală (sirrnă.păr). În cazuri grave apar dereglări serioase În organizm, care duc la un sfîrşit letal.Intoxicaţia cronică e posibilă În urma pătrunderii sistematice În sînge a TEPL în cantităţi mici. Ca urmare pielea devine palidă, apar dureri de cap, insomnie.Primul ajutor ,dacă benzina etilată a nimerit pe echipament şi piele, constă În scoaterea Îmbrăcămintei şi spălarea rapidă a pielii cu benzină neetilată sau petrollampat, apoi cu apă şi săpun. În caz de intoxicaţie pe cale digestivă afectăţii trebuie transportaţi cît mai urgent la cel mai apropiat punct medical, ori spitale (militar sau civil).

Intoxicaţiile provocate de acizi(sulfuric, cloridric, acetic) şi soluţii alcaline(potaşă, sodiu caustic, potasiu caustic, var) se caracterizează prin apariţia fenomenului arsurilor chimice.Primul ajutor constă În spălarea urgentă a stomacului cu apă.(În caz de intoxicaţii cu acizi cu soluţie de bicarbonat de sodiu 2-3 linguri de masă la litru de apă, iar dacă cu soluţii alcaline -1 - 2 linguri de masă de oţet) şi transportarea bolnavilor la spitalele apropiate.

Intoxicatii cu oxid de carbon (gaze de eşapament).Oxidul de carbon se formează În procesul arderei incomplete a diferitelor substanţe. Este un gaz fără miros şi gust, foarte periculos, fiindcă poate provoca intoxicaţii imperceptibile (pe nesemţite) .Intoxicaţia poate surveni În urma inspiraţiei serului, care conţine oxid de carbon În timpul încălzirii sodelor. Lucrului motoarelor cu ardere internă, explozii lor şi tragerii la ţintă.Simptomele intoxicaţiei: durere de cap pulsativă, ameţială, slăbiciune, greţuri, zgomote în urechi. În cazuri mai grave-vome paloarea feţii, miastenie, convulsii, pierderea cunoştinţei.Primul ajutor: scoaterea victimelor în cer curat, dacă e imposibil, atunci se deschid geamurile, uşile, tambucurile de salvare etc. După aceasta li se dă să miroase amoniac; de obicei, aceasta este de ajuns ca bolnavul să-şi vină în fire. În cazuri mai grave li se face respiraţia artificială.

32. Destinaţia, construcţia generală şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio AN/PRC-127. Ordinea de pregătire şi de control a capacităţii de funcţionare a staţiei radio AN/PRC-127. Staţia radio AN/PRC-127(A) este o staţie portabilă, care funcţionează simplex pe două căi cu modulaţie în frecvenţă pe 28 canale.

Numărul de canale total se împarte în două grupe de canale a câte 14 canale fiecare. Grupul de canale 01 este programat pentru lucrul pe canale MF cu bandă îngustă de 12,5 KHz. Grupul de canale 02 este programat pentru lucrul pe canale MF cu bandă largă de 25 KHz. Pentru comunicaţiile între staţiile AN/PRC-127 originale se foloseşte grupul de canale 02.Gama de frecvenţe - 136-160 MHz Ecart - 25 KHz.Putere de emisie - 3 W

Compunerea completului staţiei

Setul staţiei AN/PRC-127 este compus din:> Emiţător - receptor;> Bateria de acumulatori Ni-Cd;^ Dispozitivul de încărcare a bateriilor de acumulatori;> Adaptor pentru 9 baterii tip A10 (AA);> Antena;> Garnitura microtelefonică;> Geanta portstaţie;Organele de conducere şi denumirea lor.Partea superioară a emiţător receptorului din stânga spre dreapta se află:1. Locaşul de fixare a antenei;2. Butonul cod protecţie - SQ;3. Butonul CON./DECON. volum;4. Comutatorul selector al canalelor;Pe partea frontală se află:1. Difuzorul2. Microfonul;3. Panoul digital cu cristale lichide (LCD display);4. Tastatura cu 16 taste;Pe partea laterală stânga se află:1. Jacul de conectare a antenei exterioare;2. Jacul de conectare a accesoriilor;3. Filerul de fixare a accesoriilor;4. Jacul de conectare căşti;5. Butonul (clapa) de trecere la emisie;

33. Acţiunile grupei în ambuscada de cercetare. Grupa infanterie motorizată în ambuscadă.

Ambuscada reprezintă dispunerea din timp şi în ascuns a grupei pe căile de deplasase ale inamicului cu scopul de al ataca prin surprindere.Misiunile pentru instalarea ambuscadei comandantului i se dau, de regulă, pe teren sau pe hartă. La darea misiunii acestuia i se indică datele despre inamic, locul, timpul, scopul ambuscadei şi ordinea acţiunilor după executarea mişunilor. Primind misiunea pentru organizarea ambuscadei comandantul grupei desfăşoară următoarele activităţi:1. Însuşeşte misiunea din care trebuie să înţeleagă: - scopul şi locul ambuscadei; - misiunea grupei, - forţele şi mijloacele de întărire şi susţinere; - timpul îndeplinirii misiunii;

- ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii; - ora la care grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii. 2. Analizează situaţiea, din care trebuie să determine: - date despre inamic (dispunerea, componenţa, timpul probabil cînd va trece locul ambuscadei; - starea şi capacitatea de luptă a grupei şi mijloacelor de întărire; - caracteristica terenului (accesibilitatea, avantajele de mascare şi protecţie); - starea vremii, anotimpul şi timpul zilei.3. Pe baza însuşirii misiunii şi concluziilor din analiza situaţiei comandantul de grupă ia hotărîrea care cuprinde: - ordinea de îndeplinire a misiunii primite; - misiunile pentru echipele de atac, de susţinere cu foc şi observare şi echipei de întărire; - dispozitivul de luptă; - ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunii; - ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii. După luarea hotărîrii şi aprobarea acesteia de către comandantul care organizează ambuscada comandantul grupei dă ordinul de luptă. 4. În ordinul de luptă indică: 1. Datele referitoare la inamic (de unde şi peste cît timp este posibilă apropierea acestuia de locul ambuscadei). 2. Misiunea grupei. 3. Misiunea echipelor de atac, susţinere cu foc, observare şi echipei de întărire. 4. Ordinea de deplasare la locul ambuscadei şi ieşirea din acesta după îndeplinirea misiunii. 5. Ordinea de ocupare a poziţiilor în locul ambuscadei şi de deschidere a focului. 6. Ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunilor. 7. Ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru ambuscadă. 8. Locul său şi înlocuitorul.După darea ordinului comandantul grupei indică:- ordinea de retragere din locul ambuscadei şi locul de adunare după îndeplinirea misiunii;- ordinea de susţinere cu foc a mijloacelor de susţinere;- ordinea deschiderii focului şi nimicire (capturare) a inamicului;- precizează semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordenea de acţiuni la ele. Clarificând misiunea primită, comandantul de grupă determină ordinea itinerarului de deplasare spre locul ambuscadei. Spre locul de ambuscadă grupa se deplasează în ascuns, fiind gata de întâlnirea neaşteptată cu inamicul. Sosind la locul de ambuscadă, comandantul de grupă organizează observarea, dispune grupa într-un loc ascuns, gata de executare a focului, în caz de apariţie neaşteptată a inamicului, după care studiază personal situaţia şi terenul în raionul ambuscadei şi determină:- cele mai probabile direcţii de apariţie a inamicului;- modalitatea de atac;- locul de dispunere a echipelor şi modul de acţiune;- modul de acţiuni a echipelor după executarea misiunilor sale şi în cazul descoperirii de către inamic a locului de ambuscadă.Convingându-se de corectitudinea clarificării de către subordonaţi a misiunii date, comandantul de grupă dă comanda pentru ocuparea locurilor acestora.Dacă se dispune de timp, în raionul ambuscadei se pot instala mine, poate fi pregătită exploadarea podurilor, se pot construi abatize pe drumurile de pădure.Pentru sporirea caracterului secret şi siguranţei, în mai multe cazuri, după darea misiunii de luptă şi pregătirea locului ambuscadei este rational de a muta grupa în adăpost, iar în raionul de ambuscadă să fie lăsaţi doar observatorii.Constatînd apropierea inamicului, grupa ocupă promt şi în ascuns poziţia aleasă, gata de atac. Comandantul de grupă se dispune, de regulă, cu grupa de atac, însă acesta trebuie să observe personal căile de acces spre ambuscadă, să vadă semnalele observatorilor.Dacă atacul se efectuează asupra soldaţilor şi ofiţerilor izolaţi, sau a grupurilor mici ale inamicului, aceştea

urmează să fie lăsaţi să se apropie de centrul de dispunere a ambuscadei, apoi prin surprindere, fără a deschide focul, la comanda (semnalul) comandantului de grupă să fie atacaţi şi luaţi prizonieri. Gruparea mai mare şi maşinile izolate ale inamicului grupa permite să se apropie, apoi le distruge cu foc.După executarea misiunii grupa continuă să îndeplinească misiunea dată anterior sau să se alipească la plutonul propriu.În cazul instalării ambuscadelor pe timp de noapte grupa urmează să fie dispusă la intervale limitate pe o parte a drumului cu scopul de a exclude nimicirea efectivului grupei cu foc propriu. Pentru observarea asupra inamicului se vor folosi aparatele de vedere pe timp de noapte.

34. Măsurile de securitate în timpul lucrului cu substanţe toxice. Prevenirea intoxicaţiilor.

35. Acţiunile grupei în incursiune.

Grupa infanterie motorizată în incursiune.

Incursiunea se organizează cu scopul de a captură documente nominale sau mostre de armament ale inamicului aflat în apărare. Incursiunea se desfăşoară, de ragulă, noaptea sau în conditii de vizibilitate redusă. Desfăşurînd incursiunea în componenţa plutonului grupa, de regulă, acţionează în calitate de grupă de atac sau de asigurare prin foc. La desfăşurarea incursiunii de către grupă de sinestătător, obiectivul incursiunii, locul şi ora desfăşurării acesteia, modul de sustinete cu foc şi locurile în care vor fi făcute culuare în barajele inamicului, grupei i se indică în timpul dării misiunii pentru incursiune.

Primind misiunea pentru organizarea incursiunii comandantul grupei desfăşoară următoarele activităţi:1. Însuşirea misiunii: - scopul incursiunii; - misiunea grupei; - locul şi timpul petrecerii incursiunii; - forţele şi mijloacele de întărire şi susţinere; - ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii; - ora la care grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.2.Analiza situaţiei: - date despre inamic; - starea şi capacitatea de luptă a grupei şi forţelor de întărire; - caracteristicile terenului în direcţia incursiunii, - starea vremii, anotimpului şi timpul zilei.3. Hotărîrea: - concluzii despre inamic; - ordinea de îndeplinire a misiunii; - dispozitivul de luptă; - misiunile echipei de atac şi captură, asigurare cu foc şi de înlăturare a barajelor; - ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul incursiunii, - ordinea acţiunilor după îndeplinirea misiunii. 4. În ordinul de luptă comandantul de grupă indică: 1. Reperele; 2. Scurte date despre inamic, 3. Misiunea grupei; 4. Misiunea echipelor: - de atac şi captură; - de asigurare cu foc; - înlăturarea barajelor.

5. Ordinea de deplasare pe itinerar la locul desfăşurării incursiunii şi ieşirea din acesta după îndeplinirea misiunii. 6. Ordinea de cooperare şi organizare a conducerii în timpul acţiunilor. 7. Ora cînd grupa trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii; 8. Locul său şi înlocuitorul.După darea ordinului de luptă, comandantul grupei precizează ordinea acţiunii în timpul atacului asupra obiectului şi modul de retragere în ascuns.De asemenea comandantul grupei indică:- ordinea susţinerii cu foc a mijloacelor de susţinere;- ordinea de trecere prin dispozitivul de lupta a forţelor proprii;- aduce la cunoştinţă efectivului semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordinea de acţiuni la ele.Comandantul de grupă în timpul pregătirii incursiunii organizează observarea neîntreruptă asupra obiectivului de incursiune, determină cele mai favorabile căi spre acesta, numeşte soldaţii desemnaţi pentru atac şi capturare a obiectivului de incursiune, precum şi soldaţii pentru asigurarea prin foc a acţiunilor atacanţilor şi le dă misiunile.La ora stabilită, la semnalul comandantului care organizează incursiunea, grupa începe deplasarea spre obiectivul incursiunii. Deplasarea se desfăşoară fără zgomot, respectând măsurile de mascare sonoră şi de lumină. În timpul deplasării se efectuează opriri pentru a asculta acţiunile inamicului.În primul rând prin culoarul în baraj trece grupa de asigurare cu foc, apoi grupa de atac. Apropierea de obiectivul de atac este raţional de a o efectua din partea acoperită de vânt. Atacul se execută prin surprindere, printr-un salt scurt, fără împuşcături. Este mai avantajos de atacat obiectivul din spate sau de la flancuri.Grupa de asigurare prin foc se află pe poziţia sa, gata de a susţine cu foc grupa de atac. Dacă inamicul descoperă grupa de atac şi deschide focul, comandantul de grupă cete foc de la mijloacele de susţinere şi sub acoperirea lor efectuează capturarea unui prizonier.După executarea misiunii, grupa de atac se retrage spre culoarul barajului şi în continuare spre locul indicat. Odată cu trecerea culuarului, începe retragerea gruparea de asigurare prin foc. Răniţii şi decedaţii în grupă sunt aduşi în dispozitivul propriu.După reîntoarcere comandantud de grupă raportează comandantului, care a organizat incursiunea, despre executarea misiunii şi despre toate datele obţinute pe parcursul incursiunii.

36. Destinaţia, construcţia generală şi caracteristicile tactico-tehnice a staţiei radio R- 123. Ordinea de pregătire şi de control a capacităţii de funcţionare a staţiei radio R-123.

Destinaţie: este destinată pentru asigurarea legăturii pe unde ultrascurte de pe loc şi din mers în reţelele şi direcţiile radio ale unităţilor şi subunităţilor Armatei Naţionale. Este montată de obicei pe maşinile de luptă blindate, întră în componenţa autospecialelor de comandament şi stat major R-l 42N, BTR-50 PUM, R-145BM, BMP-îkş ş.a..Transportabilă, de bandă largă, pe unde ultrascurte, recepţie-emisie, simplex - pentru asigurarea legăturii în fonie radio cu modulaţie în frecvenţă, are un mecanizm de pregătire din timp a 4 frecvenţe de lucru. Trecerea de pe o frecvenţă pregătită din timp pe altă se efectuiează cu ajutorul mecanizmului automat, printr-o simplă comutare.- gama de frecvente 20-51.5 Mhz; I subgamă - 20-35.75 Mhz, II subgamă - 35 75-51.5 Mhz.Are 1261 frecvenţe cu pasul 25 Mhz.- antenele: antena-baston (AB) h = l- 4m.- modul de lucru: recepţie de serviciu, simplex, pentru unele staţii - semiduplex(de la voce)- puterea emiţătorului: 20 Wt (la contactarea atenuatorului de zgomote puterea scade)- bătaia emiţătorului: Cu AB-4 la deplasarea maşinii de luptă cu V=40km/oră

- cel puţin 20km cu A.Z. deconectat şi lipsă de bruiaje

- cel puţin 13km cu A.Z. conectat Cu antena de avarie:- pînă la 2 km când ambii corespondenţii lucrează cu antenna de avarie;- pînă la 5 km cînd unul din corespondent lucrează cu A.A. iar celălalt cu AB-4.Cu AB=4m instalată pe catarg telescopic de h = 11 m-până la 70km când ambii lucrează cu AB-4 pe catarg l Im.;-până la 48km când l = catarg l Im, 2 = AB-4;-sursa de alimentare: reţeaua de bord cu tensiunea 26V.-intensitatea curentului de consum: la emisie - 9.6A, la recepţie - 3.0A-greutatea: 45kg.

- componenţa completului: receptor-emiţătorul, blocul de alimentare, casca cu telefon(şlemofon), antena.Compunerea staţiei:- blocul emiţător-receptor- blocul de alimentare- husa cu secţiunile antenei baston (+lcompl. de rezervă)- cordonul de alimentare- cablu de înaltă frecvenţă- trasa cu piese de schimb şi accesorii- documentaţia tehnică de exploatare- instalaţia antenei baston- garnitura microtelefon (de piept)

Antenele staţiei: rol, compunere şi descriere. Instalarea staţiei radio cu diferite antene.

R-123M poate folosi antena-baston h = 1 - 4m instalată nemijlocit pe baza de transport sau pe catarg cu înălţimea 11m, antena de avarie care reprezintă un conductor liţă, izolat, cu lungimea 3m.În dependenţă de tipul antenei bătaia emiţătorului poate fi: Cu AB-4 la deplasarea maşinii de luptă cu V = 40km/oră:

- cel puţin 20km cu AZ deconectat şi lipsă de bruiaje radio;- până la 13km cu AZ conectat.Cu antena de avarie:

- până la 2 km când ambii corespondenţi lucrează cu antena de avarie;- până la 5 km când unul din corespondenţi lucrează cu antena de avarie, iar celălalt cu AB.Cu AB-4 instalată pe catarg telescopic de h=11 m:

- cu staţia care lucrează cu AB–4 – până la 48km;- cu staţia care lucrează cu AB-4 instalată pe catarg telescopic 11m – până la 70km.

Antena baston 4m este compusă din patru secţiuni cu lungimea 1m. În dependenţă de frecvenţa de lucru pot fi folosite de la una până la 4 secţini. Pentru frecvenţele joase se folosesc toate secţiunile, cu ridicarea frecvenţei, numărul secţiunilor se micşorează.

În caz de instalare AB-4 pe catarg, este necesar de folosit contrgreutate – 3 secţiuni cu lungimea aprocsimativ 1m şi amplasate paralel sau sub un unghi mic faţă de suprafaţa pământului.

Pregătirea staţiei pentru lucru în fonie. a) Pregătirea staţiei şi controlul funcţionării:Înainte de a porni staţia trebuie de controlat fixarea camelor (camă-kulaciok) de fixare a mecanizmului de fixare a frecvenţilor pregătite din timp (FPT) – poz. 5, fixarea manivelei de ajustare manuală a antenei (poz. 7). Manivela «Şumî» (zgomot) poz. 1 de rotit în stânga până la opritor, manivela «Gromcosti» (volum) poz. 12 de rotit în dreapta până la opritor. De conectat antena şi casca telefonică.

- de instalat regimul de funcţionare de serviciu – comutatorul regimului de lucru (poz. 2) în poziţia «DPriem» sau “Ok. ap.” dacă staţia este dirijată de la pultul radistului.- de pornit staţia pentru ce comutatorul basculant poz. 14 de pus în poziţia în sus (Vkl.);- de controlat tensiunile de alimentare a staţiei pentru ce comutatorul „Controli” (poz. 19) de trecut în poziţiile: 1.2V, 6.3V, 150V şi BS (reţeaua de bord), apoi de trecut staţia la emisie (clapa emisie a comutatorului de piept – apăsată) de controlat tensiunile emiţătorului: 1.2V, 150V, 250V şi 600V. La verificarea tensiunilor de alimentare acul instrumentului indicator (poz. 10) trebuie să devieze în limitele sectorului colorat al scalei.

b) Acordul staţiei pe gamă continuă:- de efectuat acţiunile arătate în subpunctul a); - comutatorul (poz. 13) «Plavnîi diapazon – Fiksirovannîe ciastotî» de trecut în poziţia «Plavnîi diapazon I» sau «Plavnîi diapazon II» în dependenţă de frecvenţa ordonată;- de conectat iluminarea scalei (intrerupătorul „Şkala” (poz. 18) de trecut în poziţia „Vkl.”;- de fixat frecvenţa ordonată prin rotirea manivelei (poz. 3) «Ustanovca ciastotî». deplasând scala staţiei (poz. 4) se aduce frecvenţa pe linia de credinţă a scalei. În căşti trebuie să se audă zgomote sau semnale ale posturilor radio;- de deblocat manivela de acord a antenei (poz. 7), staţia se trece pe emisie, de rotit manivela până când acul instrumentului indicator se va deplasa la maximum posibil (comutatorul „Controli” – în poziţia „Lucru 1”), iar becul cu neon îşi va schimba luminozitatea în violet aprins. În timpul rotirii manivelei de acord se vor găsi câteva puncte în care acul instrumentului indicator va fi maximă, aşa cum se arată în fig. 2. Trebuie de ales poziţia acordului maximum. Când deviaţiile acului instrumentului indicator sânt mici, comutatorul „Controli” se trece în poziţia „Lucru 2”.De blocat manivela „Nastroika antennî”;- se pronuţă litera “A” care trebuie să se audă în căşti (atocontrolul emisiei), se apasă butonul “ton-apel” poz. 17 şi se ascultă tonul apelului fonic;- staţia se trece pe recepţiec) Acordul staţiei pe frecvenţe pregătite din timp:- de efectuat acţiunile arătate în subpunctul a); - se deschide capacul tamburului mecanizmului FPT;- comutatorul «Plavnîi diapazon – Fiksirovannîe ciastotî» de trecut în poziţia «Fiksirovannîe ciastotî -1» - de aşteptat până la oprirea sistemului automat;

37. Metodele de transportare (evacuare) a răniţilor cu ajutorul mijloacelor improvizate şi celor din dotare.

Conducătorul subliniază, că alegerea metodelor de transportare a răniţilor În adăposturile apropiate depinde de caracterul rănii, starea rănitului, de condiţiile de luptă şi caracterul terenului. Deseori, răniţii sunt transportaţi, mişcându-se pe o parte, având rănitul În spate, sau folosind mijloacele improvizate, foaia de cort, mantaua sau sănii improvizate.Târârea rănitului pe o parte. Instructorul sanitar se apropie de rănit din spate, aranjează rănitul pe un picior Îndoit În genunchi şi coapsă, iar capul rănitului pe piept, făcând mişcări cu piciorul liber şi cu o mână: rănitul e târât În adăpost, fiind susţinut cu mâna liberă. În dependenţă de starea sa rănitul ajută la mişcare cu piciorul sau cu mâna sănătoasă. Distanţa de 15 metri trebuie parcursă În 80-90 sec.

Târârea rănitului pe spate. Rănitul se aranjează pe spatele unui militar sau instructor sanitar. Cu ajutorul picioarelor şi mâinilor sanitarul(instructorul sanitar) târâe rănitul În adăpost. Distanţă de 15 metri trebuie parcursă În 90-100 secunde.

Târârea rănitului pe foaia de cort. Capătul liber al chingii sanitare se trece prin centură şi se formează o ansă, după aceea se fixează de un colţ ai foii de cort cu un nod "mărinaresc". Capetele libere ale foii de cort se leagă unul de altul deasupra rănitului.În caz de lipsă a foii de cort se foloseşte mantaua. După ce se pregăteşte ansa, capătul liber al chingii sanitare se trece prin mâinicele Întoarse Înăuntru, şi se leagă cu un nod.În timp de iarnă răniţii se pot târâi cu mijloace improvizate: schiuri, sanie, foi de metal şi de placaj.

Răniţii pot fi transportaţi pe mâini de un militar sau sanitar prin câteva metode.

Prima metodă. Aducând rănitul pe un loc ridicat, militarul se Întoarce cu spatele spre el şi se aşează Într-un genunchi, rănitul se apucă de umerii militarului. După aceasta militarul, susţinând rănitul cu ambele mâini de picioare, se ridică şi transportează rănitul În adăpost.Metodă a doua. E folosită când rănitul e fără cunoştinţă sau sunt lezate membrele superioare. Militarul se aşează Într-un genunchi lângă rănit, cu o mână ÎI ia de spate, iar cu a doua de sub fese şi se ridică cu el.

Transportarea rănitului de doi militari pe mâini.

Prima metodă. Se foloseşte când rănitul nu se poate ţine de umerii militarilor. Militarii se apucă de mâini formând un scăunel din trei mâini, unul din militari cu mână liberă susţine rănitul.Metodă a doua. Transportarea rănitului pe scăunel din patru mâini se foloseşte când rănitul se poate ţine de umerii militarilor.

38. Modul de căutare şi adunare a răniţilor pe câmpul de luptă. Metodele şi procedeele de scoatere a răniţilor din maşinile de luptă, lucrări de fortificaţie şi alte locuri greu accesibile.

În timpul luptei sanitarii caută răniţii şi le acordă primul ajutor neîntrerupt, ţinând cont de caracterul terenului şi situaţiei de luptă, folosind momentele favorabile. Sanitarului i se interzice ca În timpul luptei să tîrle rănitul la o distanţă mai mare de 5-10 metri, deoarece aceasta stinghereşte Îndeplinirea misiunii principale - acordarea primului ajutor răniţilor din pluton.În condiţiile când căutarea răniţilor este dificilă (În pădurea, tufăriş, noaptea, În timpul viscolului) conform dispoziţiei comandanţilor sunt destinate echipe speciale de căutare a răniţilor. Militarii acestei echipe sunt aliniaţi În lanţ la aşa o distanţă unul de altul, care permită menţinerea legăturii vizuale şi cercetarea amănunţită a câmpului de luptă. Această metodă e numită "greblă sanitară". Deosebit de amănunţit, trebuiesc cercetate tranşeele, tufarii, gropile de obuze, iar În centrele populate subsolurile clădirilor, beciurile, fântânile de control al comunicaţiilor subterane.

Pe terenul afectat căutarea rănitilor se efectuează În două directii: la Început În direcţia spate-front, iar apoi În lungul frontului. În focarul a'rmei de nimicire În masă căutarea se efectuează de la epicentru spre periferie, focarul fiind Împărţit În sectoare. Căutarea şi scoaterea răniţilor de pe câmpul de luptă preîntămpină acţiunea adăugătoare a factorilor

nocivi ai armei nucleare, moartea lor sub dărâmături, sub şenilele tancurilor şi roţile maşinilor blindate.

Scoaterea răniţilor din maşini blindate, tancuri, fortificaţii de apărare.Cel mai simplu şi accesibil mod de scoatere a rănitului din tanc este modul manual: un militar apucă rănitul de subţiori şi ÎI ridică, al doilea militar ÎI sprijină de picioare.Pentru evacuarea rănitului din tanc se mai pot folosi centurile, frânghii, cablul flexibil.Experienţă arată că cele mai menajabile şi a eficace metode de scoatere a răniţilor din tancuri, maşini blindate şi locuri greu accesibile sunt metodele de folosire a chingii speciale Ş-4 şi a chingii sanitare.Răniţii sunt scoşi din tanc cu ajutorul chingii sanitare În formă de cerc, sau În formă de cifră "opt".Chinga În formă de cerc se Îmbracă rănitului pe piept trecând-o pe subtiori, dacă nu e rănită cutia toracică. În acest caz rănitul se scoate cu chinga În forma de cifra "opt". Chinga se Îmbracă rănitului pe picioare mai aproape de fese, În aşa fel ca rănitul să şadă pe Încrucişarea formată.Mai des pentru scoaterea răniţilor din tanc se foloseşte chinga specială Ş-4.Chinga specială Ş-4 e destinată pentru transportarea răniţilor, scoaterea lor din locuri greu accesibile (tancuri, fântâni, subsolurile clădirilor demolate) şi coborâre răniţilor de la etajele de sus ale clădirilor. Chinga specială Ş-4 prezintă o curea din foaie de cort cu o lungime de 360 cm, lăţimea de 6,5 cm şi o greutatea de 860-960 g.