raportul dintre ordinea juridică a ue şi ordinea juridică ... · alin. (2) al art. 21 din legea...

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Raportul dintre ordinea juridică a UE şi ordinea juridicănaţională reflectat în deciziile Curţii Constituţionale (II)

Cristian SIMA

consilier

Consiliul Legislativ

3

Tudorel Toader, Marieta Safta, op. cit., pag.200.

4

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61

din 29.01.2013.

1


din 7.04.2014.

2

Textul propus avea următoarea redactare: „(2) Româniaasigură respectarea, în cadrul ordinii juridice naţionale, adreptului Uniunii Europene, conform obligaţiilor asumate prinactul de aderare şi prin celelalte tratate semnate în cadrulUniunii.”

Buletin de informare legislativă nr. 1/2018 3

expresia voinţei poporului, ceea ce înseamnă că aceastanu îşi poate pierde forţa obligatorie doar prin existenţaunei neconcordanţe între prevederile sale şi celecomunitare”.

Totodată, Curtea a reţinut că „a accepta nouaformulare propusă la art. 148 alin. (2) ar echivala cucrearea premiselor necesare limitării competenţeiCurţii Constituţionale, în sensul că doar actelenormative care sunt adoptate în domenii ce nu facobiectul transferului de competenţe către UniuneaEuropeană ar mai putea face obiectul controlului deconstituţionalitate”. Prin urmare, „o asemenea modi -fi care s-ar constitui într-o limitare a dreptului cetă -ţenilor de a se adresa justiţiei constituţionale pentruapărarea unor valori, reguli şi principii constituţio -nale, adică suprimarea unei garanţii a acestor valori,reguli şi principii, care includ şi sfera drepturilor şia libertăţilor fundamentale.”

Faţă de cele reţinute, Curtea Constituţională a consta -

tat că modificarea propusă pentru art. 148 alin. (2) este

neconstituţională, întrucât încalcă limitele revizuirii

prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.

2. Nerespectarea de către legiuitor a normelor

constituţionale care reglementează obligaţiile

rezultând din actul aderării

În jurisprudenţa sa „Curtea a sancţionat neres -

pectarea de către legiuitor a normelor constituţionale

care reglementează obligaţiile rezultând din actul

aderării, cu referire şi la obligaţia de cooperare loială

între Uniune şi statele membre”

3

.

Astfel, cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 1039/2012

4

referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionali -

tate a prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea

Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constitu ţionale

1. Nerespectarea supremaţiei Constituţiei

Cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 80/2014

1

asupra propunerii de revizuire a Constituţiei, Curtea

Consti tuţională a reţinut neconstituţionalitatea textu -

lui propus pentru modificarea art. 148 alin. (2) din

Constituţie

2

.

În considerentele deciziei, Curtea a precizat că, în

actuala redactare, art. 148 alin. (2) are în vedere prio -

ritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii

Europene, precum şi a celorlalte reglementări comu -

nitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispo ziţiile

contrare din legile interne, cu respectarea preve -

derilor actului de aderare. Cu referire cu noţiu nea de

„legi interne”, Curtea a arătat că prin Decizia nr. 148

din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea pro pu -

nerii legislative de revizuire a Constituţiei României,

s-a făcut o distincţie între Constituţie şi celelalte legi,

distincţie care apare şi în art. 20 alin. (2) teza finală din

Legea fundamentală, care se referă la aplicarea cu

prioritate a reglementărilor internaţio nale, cu excepţia

cazului în care Constituţia sau legile interne conţin

dispoziţii mai favorabile.

Întrucât, din redactarea textului propus, nu mai apare

această distincţie între Constituţie şi celelalte legi

interne, Curtea a statuat că o asemenea modifi care echi -

valează cu plasarea ordinii juridice a Uniunii Europene

pe o poziţie supraconstituţională. Or, „Curtea reţine căLegea fundamentală a statului – Constituţia este

alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului adminis trativ

nr. 554/2004

5

şi ale art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, in stan ţa de

contencios constituţional a reţinut că elimi narea unui

mijloc procedural care permitea redeschiderea unor

procese soluţionate irevocabil, cu încălcarea dreptului

Uniunii Europene, afectează asigurarea de către statul

român a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (3) din

Tratatul privind Uniunea Europeană de aplicare

unitară a legislaţiei europene, obligaţie asumată de

România prin Actul de aderare şi garantată prin art. 148

alin. (4) din Constituţie. Curtea a reţinut că „aceastăgaranţie este instituită atât în sarcina puterii legislative,cât şi a celei judecătoreşti, astfel că adoptarea Legiinr. 299/2011 nu poate fi privită decât ca o limitare neper -misă a mijloacelor procedurale care asigură aplicareaunitară a dreptului Uniunii Europene. (…) Lipsa unuiasemenea motiv de revizuire ar echivala cu negareaforţei juridice pe care o au hotărârile Curţii de Justiţiea Uniunii Europene asupra instanţelor judecă toreşti dinstatele membre, ar priva justiţiabilul de efectele obli -gatorii ale acestor hotărâri şi ar însemna neso cotireaprincipiului aplicării cu prioritate a drep tului unional.”

3. Conformitatea legislaţiei naţionale cu

legislaţia obligatorie a UE

Prin Decizia nr. 1596/2009

6

referitoare la res pin -

gerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor

art. 4 lit. a) şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe

poluare pentru autovehicule, precum şi a ordonanţei

de urgenţă în ansamblu, răspunzând criticilor potrivit

cărora întreaga ordonanţă de urgenţă contravine

art. 148 din Constituţie, precum şi art. 90 paragraful 1

din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,

întrucât taxa pe poluare, aşa cum este reglementată,

dimi nuează sau este destinată să diminueze intro du -

cerea în România a unor autoturisme second-handdeja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpă -

rătorii fiind orientaţi din punct de vedere fiscal să

achizi ţioneze autovehicule deja înmatriculate în

România, Curtea Constituţională a constatat că „nueste de competenţa Curţii Constituţionale să analizezecon for mitatea unei dispoziţii de drept naţional cutextul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene(Tratatul CE) prin prisma art. 148 din Constituţie. Oatare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacăexistă o contrarietate între legea naţională şi TratatulCE, aparţine instanţei de judecată, care, pentru aajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu saula cererea părţii, poate formula o întrebare preli -minară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire aComunităţii Europene la Curtea de Justiţie aComunităţilor Europene. În situaţia în care CurteaConstituţională s-ar considera competentă să sepronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cucea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict dejurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acestnivel, este inadmisibil.”

Cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 137/2010

7

,

reluând considerentele Deciziei nr. 1569/2009, men -

ţionate mai sus, Curtea a adăugat că stabilirea con -

formităţii legislaţiei interne cu cea europeană „este ochestiune de aplicare a legii, şi nu de constitu ţio -nalitate” şi că „în raporturile dintre legislaţia comu -nitară şi cea naţională (cu excepţia Constituţiei), sepoate vorbi numai de prioritate de aplicare a celeidintâi faţă de cealaltă, chestiune ce intră în competenţainstanţelor judecătoreşti.”

4. Relevanţa constituţională a normei de drept

european interpusă normei constituţionale de

referinţă


8

referitoare la excepţia

de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6)

din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolven -

ţei

9

, analizând conţinutul unor norme europene

(referitoare la obligaţia angajatorilor de a informa

lucrătorii şi de a iniţia consultări cu aceştia în situaţia

în care respectivii angajatori au în vedere concedieri

colective) prin prisma celor două condiţii cumulative

stabilite în jurisprudenţa

10

sa pe care trebuie să le

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativă nr. 1/2018

5

Prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 aveau,

anterior abrogării prin articolul unic al Legii nr. 299/2011,

următoarea redactare: „(2) Constituie motiv de revizuire, care se

adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă,

pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin

încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar,

reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din

Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se

introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin

derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea

temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la

pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu

precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.”

6


din 18.01.2010.

7


din 22.03.2010.

8


din 28 aprilie 2015.

9

Textul care a făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate

avea următoarea formulare: „Prin derogare de la prevederile Legii

nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările

ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea con -

tractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va

face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidator, fără a

fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă.

Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului

concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.”

10

Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012.

îndeplinească o normă de drept european pentru a

putea fi folosită în cadrul controlului de constitu -

ţionalitate, respectiv, claritatea, precizia şi lipsa de

echivoc a normei, pe de o parte şi circumscrierea

unui anumit nivel de relevanţă constituţională,

Curtea Constituţională a constatat că „prima condi -ţio nalitate este îndeplinită, art. 153 alin. (1) lit. e) dinTratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,art. 27 din Carta drepturilor fundamentale aleUniunii Europene şi art. 2 şi 3 din directiva menţio -nată având un conţinut suficient de clar, precis şineechivoc, mai ales prin prisma interpretării date deCurtea de Justiţie a Uniunii Europene (...). Cu privirela cea de-a doua condiţionalitate, Curtea constatăcă, prin conţinutul lor normativ, actele UniuniiEuropene protejează dreptul la „informarea şiconsultarea lucrătorilor”, susţinând şi completândacţiunea statelor membre, aşadar, vizând, în moddirect, dreptul fundamental la protecţia socială amuncii prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţieastfel cum a fost interpretat prin prezenta decizie, textconstituţional care asigură un standard de protecţieegal cu cel rezultat din actele Uniunii Europene.Rezultă, aşadar, că actele Uniunii Europene anteriormenţionate au, în mod evident, o relevanţă constitu -ţională, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că secircumscriu şi se subsumează art. 41 alin. (2) dinConstituţie, prin îndeplinirea dublei condiţionalităţianterior menţionate, fără a încălca identitateaconstituţională naţională (...), iar, pe de altă parte,că este de competenţa Curţii Constitu ţionale consta -tarea existenţei acestei neconcordanţe normativeîntre actele Uniunii Europene anterior menţionate şicele naţionale, respectiv art. 86 alin. (6) teza întâidin Legea nr. 85/2006.”

5. Respectarea competenţelor exclusive ale

statelor membre


11

referitoare la excepţia

de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea

nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a per -

sonalului plătit din fonduri publice

12,autorul excepţiei

a invocat Cauza C-310/10, soluţionată de Curtea de

Justiţie a Uniunii Europene, susţinând că, prin hotă -

rârea pronunţată, această instanţă ar fi decis că drep -

tul primar al Uniunii Europene „se opune unei decizii

a Curţii Constituţionale prin care li se interzice

instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispo -

ziţii interne pe care le consideră contrare dreptului

Uniunii” şi că judecătorul naţional este obligat să

înlăture, „dacă este necesar, din oficiu, aplicarea

dispo ziţiilor legislative naţionale sau a deciziilor

Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului

Uniunii”. În soluţionarea excepţiei, Curtea Constitu -

ţională a constatat că susţinerile autorilor excepţiei

referitoare la considerentele cuprinse în hotărârea

instanţei europene sunt eronate, precizând că para -

grafele 46 şi 47 ale hotărârii respective nu se referă la

efectele unei decizii ale instanţei constituţionale

române, ci la chestiuni care ţin de repartizarea unor

competenţe între Uniunea Europeană şi statul

membru. În continuare, Curtea Constituţională arată

că, prin hotărârea instanţei europene s-a statuat că

„deşi necesitatea de a asigura interpretarea uni -formă a normelor dreptului Uniunii poate, astfel cums-a amintit anterior, să justifice extinderea compe -tenţei Curţii în materie de interpretare la conţinutulunor astfel de norme, inclusiv în ipoteza în care



11

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 317 din 11.05.2012.

12

Textul supus examinării Curţii avea următorul cuprins:

„(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor

de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de

bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate

personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie

2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor,

indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale

sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul

brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de

încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din

fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează

cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în

aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2)

se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta

profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după

caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decem -

brie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional,

al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuan -

tumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit

din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează

cu 15%.

(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare,

respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază afe -

rente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemni -

zaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea

unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările

ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de

încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de

bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu,

acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de

personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora,

precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările

ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului

necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulte -

rioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensa -

torii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data

reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de

încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără

ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât

cele prevăzute de prezenta lege.”

acestea sunt aplicabile numai indirect unei situaţiidate, în considerarea faptului că o normă de dreptnaţional face trimitere la acestea, nu este în schimbposibil ca, pe baza aceleiaşi consideraţii şi fără a fiîncălcată repartizarea competenţelor între Uniune şistatele sale membre, să se confere supremaţie normeirespective a dreptului Uniunii în raport cu normeleinterne de rang superior, care ar impune, într-o astfelde situaţie, înlăturarea aplicării respectivei norme dedrept naţional sau a interpretării date acesteia” de

către instanţa de contencios constituţional.

Prin umare, Curtea Constituţională conchide că

domeniul salarizării personalului plătit din fonduri

publice ţine de competenţa statului membru, şi nu a

Uniunii, astfel că susţinerile autorilor excepţiei

referitoare la încălcarea generică a reglementărilor

europene în cauză „sunt mai degrabă nişte afirmaţiisubiective, fără a ridica probleme de constituţio -nalitate”.

6. Invocarea jurisprudenţei CJUE


13

referitoare la res -

pingerea excepţiei de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie

14

, Curtea a reţinut că norma criticată are ca

obiect juridic special acele relaţii sociale cu caracter

patrimonial în legătură directă cu interesele

financiare ale Uniunii Europene, aşa cum au fost

acestea definite în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene. Astfel, Curtea a arătat că, prin

Hotărârea din 10 iulie 2003, pronunţată în Cauza C-

11/00 Comisia vs Banca Centrală Europeană,

paragraful 89, şi Hotărârea din 10 iulie 2003,

pronunţată în Cauza C-15/00 Comisia vs Banca

Europeană de Investiţii, paragraful 120, s-a reţinut

că, prin noţiunea de „interese financiare” sunt avute

în vedere nu numai veniturile/cheltuielile din bugetul

Uniunii, ci şi veniturile/cheltuielile din bugetul

organizaţiilor/oficiilor/agenţiilor prevăzute de Tratat,

„întrucât protecţia intereselor financiare se referă nunumai la administrarea alocărilor bugetare, ci şi latotalitatea măsurilor care afectează sau pot afectaactivele acestora”.

Faţă de cele statuate de instanţa europeană, Curtea

Constituţională reţine că, „legiuitorul român este ţinutde necesitatea adoptării în legislaţia internă a uneireglementări care să răspundă exigenţelor minimaleinstituite în sensul Actului Consiliului din 26 iulie1995 referitor la adoptarea Convenţiei privindprotecţia intereselor financiare ale ComunităţiiEuropene (cunoscută şi sub numele de Convenţia„PIF”), publicat în Jurnalul Oficial al ComunităţiiEuropene C 316 din 27 noiembrie 1995, cu cele3 protocoale adiţionale adoptate în baza art. 325 dinTratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (ex-articolul 280 din TCE), întrucât Uniunea Europeanăşi statele membre combat frauda care afecteazăinteresele sale financiare prin măsuri care se referă laaplicarea dreptului penal intern (a se vedea în acestsens art. 1 paragraful 2 din convenţia menţionată).”

7. Invocarea jurisprudenţei CEDO

În Decizia nr. 599/2009

15

referitoare la admiterea

excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.

129 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic

16

, Curtea Constituţională a

reţinut că normele supuse controlului fac o distincţie

între profesorii universitari şi conferenţiarii univer -

sitari cu titlu ştiinţific de doctor, pe de o parte, şi

profesorii universitari, membri ai Academiei

Române sau ai academiilor de ştiinţe organizate

pe domenii ştiinţifice, înfiinţate prin lege, pe de altă

parte, în ceea ce priveşte rămânerea în activitate ca

titulari. Astfel, profesorii universitari, membri ai

Academiei Române sau ai academiilor de ştiinţe

organizate pe domenii ştiinţifice beneficiază de o

prelungire de drept a raporturilor de muncă cu anga -

jatorul până la vârsta de 70 de ani, în timp ce profe -

sorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlu

ştiinţific de doctor pot rămâne în activitate ca titulari,

până la aceeaşi vârstă, numai la cerere şi cu acordul

consiliului facultăţii şi aprobarea anuală a senatului

universitar.



13

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

639 din 7.09.2011.

14

Textul avea următorul cuprins:

„Art. 18

1

– (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori

declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat

obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comu -

nităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în

numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi

interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a

furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de

fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din

bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dacă fapta are

ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) si (2) au produs

consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la

10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

15

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 329 din 18.05.2009.

16

Textul de lege criticat avea următorul conţinut: „(3)

Profesorii universitari, membri ai Academiei Române sau ai

academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, înfiinţate

prin lege, pot rămâne în activitate ca titulari, ceea ce înseamnă cu

normă întreagă în învăţământ, până la vârsta de 70 de ani. Peste

această vârstă pot fi menţinuţi în activitate numai cu acordul

instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale.”

Invocând cele reţinute în jurisprudenţa sa în acord

cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

(Cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979), respectiv

faptul că „violarea principiului egalităţii şi nediscri -minării există atunci când se aplică un tratamentdiferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o moti -vare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există odisproporţie între scopul urmărit prin tratamentulinegal şi mijloacele folosite”, Curtea a constatat că

textul de lege criticat aduce atingere prevederilor

art. 16 din Legea fundamentală, referitoare la egali -

tatea în drepturi a cetăţenilor, arătând că instituirea

unui tratament juridic diferenţiat între cele două

categorii de profesori universitari, în funcţie de titlul

acestora, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă

întrucât, atât membrii Academiei Române sau ai

academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiin -

ţifice înfiinţate prin lege, cât şi profesorii universitari

şi conferenţiarii universitari cu titlu ştiinţific de

doctor se află în aceeaşi situaţie juridică în privinţa

activităţii didactice pe care o desfăşoară.

„Chiar şi sub aspectul menţinerii în activitate aprofesorilor universitari peste vârsta de 65 de ani,potrivit art. 129 alin. (2) din lege, statutul lor juridictrebuie să fie acelaşi, în caz contrar fiind încălcatedispoziţiile constituţionale privind egalitatea îndrepturi a cetăţenilor, ambele categorii avândstatutul juridic de cadre didactice universitare.

Curtea constată că, deşi instituirea unor condiţiipentru menţinerea în activitate reprezintă opţiunealegiuitorului, astfel de condiţii nu pot fi impuse cuscopul de a discrimina persoane aflate în aceeaşisituaţie juridică, fără a exista vreo justificare raţio -nală şi obiectivă.”

Concluzii

Ordinea juridică a Uniunii Europene s-a conturat

ca o ordine juridică autonomă, distinctă de ordinea

juridică internaţională, trăsătură determinată de spe -

cificul funcţionării Uniunii Europene care presupune

transferul unor competenţe ale statelor membre către

instituţiile Uniunii, în scopul exercitării acestora în

comun, deciziile luate de aceste instituţii urmând a

face parte din ordinea juridică internă a statelor

membre din momentul adoptării lor.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, abordând

problematica raportului dintre dreptul UE şi dreptul

statelor membre dintr-o perspectivă teleologică, a

statuat că, din scopul avut în vedere la crearea acestei

noi ordini juridice, decurge în mod necesar obligati -

vitatea aplicării prioritare a normelor UE faţă de

legislaţia internă a statelor membre, considerând că

reglementările europene ar avea prioritate inclusiv în

faţa constituţiilor acestor state.

Curţile constituţionale europene au manifestat

rezerve în a-şi însuşi punctul de vedere al instanţei

de la Luxemburg, majoritatea acceptând această

prioritate a reglementărilor UE numai în raport cu

legislaţia infraconstituţională, nu şi în raport cu

Constituţia, care reprezintă expresia manifestării de

voinţă a puterii suverane a poporului, şi considerând

că temeiul pătrunderii reglementărilor europene în

ordinea juridică internă îl constituie Constituţia însăşi

şi nu considerentele din deciziile CJUE.

Ţinând cont de ierarhia actelor normative din

România, având Constituţia situată în vârful pira mi dei

acestei ierarhii, Curtea Constituţională a României, cu

prilejul pronunţării Deciziei nr. 148/2003 privind

constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire

a Constituţiei României, a plasat tratatele constitutive

ale Uniunii Europene şi reglementările derivate din

acestea pe o poziţie intermediară între Constituţie şi

celelalte legi, poziţie reiterată şi ulterior, de exemplu,

cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 80/2014 asupra

propunerii de revizuire a Constituţiei, când Curtea

Constituţională a reţinut neconstituţionalitatea textului

propus pentru modificarea art. 148 alin. (2) din Con -

stituţie, care, aşa cum era formulat, conferea prioritate

dreptului UE inclusiv faţă de Constituţie.

Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri

în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1596/2009,

Decizia nr. 1197/12010, Decizia nr. 498/2012) că

aceasta nu are competenţa să analizeze conformitatea

unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului de

la Lisabona prin prisma art. 148 din Legea funda -

mentală, aceasta reprezentând o chestiune de aplicare a

legii, de competenţa instanţei de judecată, şi nu una de

constituţionalitate.

Cu toate acestea, cu ocazia pronunţării Deciziei

nr. 668/2011, Curtea a statuat că normele de drept euro -

pean pot fi folosite în cadrul controlului de constitu -

ţionalitate, ca normă interpusă normei con stituţionale

de referinţă, dacă aceasta îndeplineşte două condiţii

cumulative: claritatea, precizia şi lipsa de echivoc a

normei, pe de o parte, şi circumscrierea unui anumit

nivel de relevanţă constituţională, pe de altă parte.

Fără a se pronunţa asupra conformităţii unei

dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului de la

Lisabona, Curtea Constituţională a sancţionat în

jurisprudenţa sa nerespectarea prevederilor art. 148

din Constituţie, referitoare la îndeplinirea obligaţiilor

rezultate din actul de aderare, şi a reţinut în repetate

rânduri în considerentele deciziilor sale statuările din

jurisprudenţa CJUE şi CEDO, contribuind astfel la

aplicarea unitară a dreptului Uniunii Europene.



Procesul politicilor publice devine tot mai

complex, rolul jucat de diferitele grupuri de interese

(interest groups) în influenţarea deciziei politice fiind

tot mai greu de ignorat. În acelaşi timp, în diferitele

state ale Uniunii Europene, dar şi la nivel interna -

ţional, modul de reglementare al acestui fenomen

complex a rămas unul mai mult sau mai puţin riguros,

existând diferenţe semnificative de abordare. În

acelaşi timp însă, nu este sustenabilă menţinerea

lobby-ului în actualul „status quo, care face din lobby

un fel de no man’s land susceptibil a fi interpretat ori

profesat în conformitate cu standarde profesionale

corecte, dar împărtăşite de un număr mic de actori”

1

.

Cu toate că din punct de vedere ştiinţific, nu există

o definiţie general acceptată a termenului lobby,

totuşi, activitatea de lobby trebuie înţeleasă ca moda -litatea transparentă de influenţare a deciziilor legis -lative şi executive prin orice acţiuni care au scopul dea susţine drepturi şi interese legitime în promovarea,adoptarea, modificarea sau abrogarea unor actenormative ori administrative, de către autorităţilepublice.

În ceea ce priveşte definirea activităţii de lobby,

trebuie făcută distincţia între grupuri de interese,grupuri de presiune şi organizaţii de lobby. În

perioada anilor ’50, se utiliza noţiunea de grupuri depresiune, acestea reprezentând grupuri care se

implicau în procesul politic, fără a fi partide politice,

însă, ulterior s-a renunţat la acest termen, în favoarea

celui de grupuri de interese, pentru a se evita

conotaţiile negative pe care le implică ideea de

presiune politică. Într-o altă opinie, se face distincţie

între grupuri de presiune şi organizaţii de lobby. În

acest sens, grupurile de presiune sunt definite ca

grupuri mai numeroase, formate din amatori, care

urmăresc să influenţeze sistemul politic şi opinia

publică, iar organizaţiile de lobby grupuri mai mici,

alcătuite din profesionişti, care pot fi angajaţi pentru

a influenţa eficient anumite decizii politice.

Cu alte cuvinte, organizarea activităţii de lobby

este realizată de persoane fizice sau juridice şi are în

vedere anumite interdicţii şi sancţiuni, fiind parte

importantă a procesului de creaţie a legislativului

unui stat democratic şi elementul cheie în raportul

dintre legislativ, Guvern, administraţie locală şi

sectorul privat, în vederea creşterii gradului de

implicare a cetăţenilor în actul de decizie, a transpa -

renţei procesului decizional şi a responsabilizării

autorităţilor publice.

În esenţă, lobby-ul reprezintă susţinerea opiniilor

şi intereselor unei persoane sau grupuri, iar lobby-

istul este, în general, reprezentantul unui terţ, susţi -

nând interesele celui pe care îl reprezintă. O parte

importantă din munca lobby-istului este încercarea

de a influenţa deciziile guvernamentale în numele

intereselor clientului său, persoană fizică sau juridică.

Astfel, lobby-ul este generat numai atunci când o

persoană comunică direct cu autorităţile publice

(legislativă, executivă etc.), prin recomandarea unei

anumite acţiuni privind o decizie care este luată de

către aceste autorităţi

2

.

Motivele pentru care, de obicei, se recurge la

alegerea unei persoane specializate sunt date de

avantajele pe care aceasta le poate aduce în susţinerea

cauzei, prin abordarea interdisciplinară, integrată şi

profesională a demersurilor sale în relaţiile cu

autoritatea. Toate aceste servicii sunt realizate în

schimbul unei remuneraţii sau a unor alte modalităţi

legale de plată pentru activităţile de lobby desfă -

şurate, similar oricărei activităţi de reprezentare a

unor interese. Aceste decizii trebuie să fie echilibrate

şi să se întemeieze pe principiile unui stat democratic.

Prin activităţile de lobby, factorii decizionali pot

beneficia de expertiza unor grupuri de specialişti în

anumite domenii.



1

Tănăsescu Simina, Balosin Miruna Andreea, Dima Cosmin,

Ducu Cristian, Oanţă Ştefan-Ilie, Popescu Ramona-Delia, Lobbyîn România vs. Lobby în UE , Institutul European din România,

Bucureşti, 2015.

Asociaţia Registrul Român de Lobby (ARRL) are doar

12 mem bri cu drepturi depline şi 3 membri susţinători, iar

Registrul de Transparenţă al Activităţilor de Lobby şi Advocacy,

pe care ARRL l-a dezvoltat ca o măsură de autoreglementare, nu

depăşeşte 50 de înregistrări, persoane fizice, firme, organizaţii

non-guvernamentale, camere de comerţ, sindicate sau patronate.

2

Deaconu Ştefan, Necesitatea unei legi a lobby-ului înRomânia, Dreptul nr. 2/2001, Bucureşti, p. 59.

Studiu comparativ privind activitatea de lobby în Româniaşi în Uniunea Europeană

dr. Raluca DINU

şef sector


Astfel, în România, prin Legea nr. 161/2003 pri -

vind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice

şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea

corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

la art. 118 se recunoaşte şi se defineşte grupul deinteres economic ca persoană juridică cu scop lucra -

tiv, reprezentând o asociere între două sau mai multe

persoane fizice ori juridice, constituită pentru o

perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvol -

tării activităţii economice a membrilor săi, precum şi

al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

Un loc deosebit îl ocupă grupurile pentru apărarea

intereselor publice, care promovează interese colec -

tive şi acţiuni de ale căror rezultate beneficiază mai

mulţi destinatari, precum organizaţiile ecologiste,

cele pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor civile

şi constituţionale, grupurile pentru protecţia consu -

ma torilor

3

, precum şi cele care vizează relaţiile inter -

naţionale.

Pe de altă parte, activitatea de advocacy are ca

obiectiv principal sensibilizarea opiniei publice şi

doar indirect a factorilor de decizie, cu privire la

aspecte care pot afecta interese publice. Ca atare, deşi

activităţile de lobby şi advocacy au multe puncte

comune ce vizează mai ales adoptarea sau modifi -

carea unor decizii, norme sau reglementări, diferenţa

fundamentală dintre cele două ar consta în obiectivul

urmărit: lobby urmăreşte satisfacerea unui interes

privat (indiferent de dimensiunea ori impactul bene -

ficiarilor), pe când advocacy urmăreşte satisfacerea

unui interes public (indiferent cât de mic ar fi grupul

beneficiarilor)

4

.

Această distincţie dintre lobby şi advocacy este cea

mai utilizată în România, de cele mai multe ori nu

există o linie de demarcaţie clară între interesele private

şi cele publice pentru care militează diverse grupuri de

interese. Activitatea de lobby poate inter veni fie înainte

de luarea unei decizii, fie chiar în timpul procesului

decizional, fie ulterior luării deci ziei, în etapa imple -

mentării, precizare utilă pentru identificarea corectă a

modului în care activitatea de reglementare/auto re -

glementare poate interveni eficient.

Mişcările pentru respectarea drepturilor omului au

început prin marşuri şi alte forme de protest, care

făceau, astfel, advocacy pentru egalitatea şanselor. În

final, advocacy a condus spre activităţi interne de

lobby, finalizate prin Declaraţia universală a drep -turilor omului, adoptată la 10 septembrie 1948 de

către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor

Unite şi care prevede încă din primul articol faptul că

„toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în dem -

nitate şi drepturi”.

Acest tip de acţiuni a avut loc de-a lungul timpului

în mod constant din partea unor grupuri de persoane

fizice şi juridice diverse, care au acţionat în favoarea

drepturilor pentru femei, adoptării legislaţiilor pentru

prevenirea şi combaterea efectelor fumatului, a con -

sumului de droguri, a libertăţii religioase etc. Toate

aceste acţiuni au început prin advocacy, iar în cele

din urmă s-au transformat în activităţi de lobby,

pentru a influenţa legislativul în vederea adoptării

legislaţiei necesare.

Semnalăm că diferenţa dintre lobby şi advocacy

poate fi privită uneori ca o simplă problemă de

audienţă. Cu certitudine însă, cei care sprijină o

cauză, un principiu, un drept sau un anumit punct de

vedere general practică advocacy, iar când încearcă să

influenţeze politicile publice, instituţiile guver na -

mentale sau legiuitorul în sens particular, practică

lobby

5

.

Strategiile de advocacy pot include lobby, litigii

judiciare, informaţie, instruire şi comunicare, organi -

zarea comunităţii sau educaţie.

Ingeniozitatea activităţilor de lobby constă în

caracterul multidisciplinar al acestora, aşa cum afir -

ma B. Legrelle

6

, „lobby-ul este un cocktail care are

20% drept, 20% economie, 20% politică, 20% diplo -

maţie şi 20 % comunicare”.

Legitimitatea şi legalitatea activităţilor de lobbyîn Statele Unite ale Americii, ţara care îşi atribuie

originea cuvântului „lobby” îşi au originea în pream -

bulul Constituţiei – contractul social al poporului

american – şi, mai ales, în Primul Amendament

7

, care

stabileşte caracterul intangibil a două drepturi funda -

mentale: de asociere şi de petiţie, ca expresie a drep -

tului cetăţeanului american de a influenţa executivul.

Prima reglementare a activităţilor de lobby a fost

adoptată de SUA în anul 1938, prin „Foreign Agents

Registration Act” (FARA), care se concentra asupra

stabilirii activităţilor de reprezentare a intereselor de

către agenţii reprezentanţi ai guvernelor străine. În

1946, Congresul american a adoptat „Federal Regu -

lation of Lobby Act” (FRLA), acesta fiind primul



3

A se vedea Gorcea Camelia, Rolul grupurilor de interese înelaborarea politicilor publice în România, Europolis, 2004.

4

Tănăsescu Simina & all, op. cit., p. 30.

5

Lazăr Gilda, Depoziţie în cadrul dezbaterii publice Lobby –între grupuri de interese şi politici publice?, Asociaţia Pro

Democraţia, http://www.apd.ro/files/proiecte/Depoziţie%20Gilda

%20Lazar.pdf, iulie 2009.

6

Legrelle B., Profession lobbyman, citat în Clamen M.,

Pratique du lobbying, Ed. Dunod, Paris, 2002, p. 23.

7

Primul Amendament la Constituţia Statelor Unite ale

Americii a fost adoptat în anul 1791: „Congress shall make no

law… abridging… the right of people peacefully to assemble,

and to petition for the redress of grievances”.

instrument federal prin care se reglementau, într-o

manieră generală, activităţile de lobby. FRLA preve -

dea obligativitatea lobby-iştilor de a se înregistra, de

a dezvălui identitatea clienţilor lor, a obiectului acti -

vi tăţilor lor de lobby, precum şi contribuţia pe care

aceştia o primeau, respectiv, cheltuielile efectuate

pentru realizarea scopului activităţilor de lobby des -

făşurate.

În 1995, FRLA a fost înlocuit cu o nouă prevedere

la nivel federal – Lobby Disclosure Act (LDA), care,

cu mici amendamente referitoare la obligaţia de

înregistrare şi raportare, este la baza reglementării

activităţilor de lobby de astăzi.

Lobby-ul american face distincţie între lobby-uldirect şi grassroots lobby8

. În primul caz, persoana

implicată în activităţi de lobby direct îşi face cunos -

cută poziţia sa cu privire la un anumit act legislativ

unei alte persoane care participă sau este implicată

direct la elaborarea respectivului act legislativ. În

cazul grassroots lobby, poziţia este făcută cunoscută

publicului larg, acesta fiind impulsionat să contacteze

legiuitorul în vederea susţinerii poziţiei respective

9

.

LDA reglementează numai activităţile de lobby

direct şi reflectă, astfel, jurisprudenţa Curţii Supreme

de Justiţie americane, care, în 1953, în cauza UnitedStates v. Rumely, a optat pentru o interpretare restric -

tivă a activităţilor de lobby. În opinia Curţii, domeniul

de aplicare a reglementărilor privind lobby-ul include

doar activităţile de lobby direct, nu şi lobby-ul de tip

grassroots

10

.

Scopul principal al LDA este asigurarea unui grad

ridicat de transparenţă cu privire la următoarele

aspecte: cine desfăşoară activităţi de lobby, care sunt

persoanele/organizaţiile în numele cărora se desfă -

şoară astfel de activităţi, care sunt sumele de bani

implicate şi, respectiv, care este rezultatul final al

acestora. LDA nu intenţionează să reglementeze o

nouă profesie, cea de lobby-ist, care există de multă

vreme, ci pune accentul pe dezvăluirea activităţilor

de lobby prin instituirea obligaţiei lobby-iştilor de

înregistrare şi de raportare a cheltuielilor.

Lobby-ul a revenit puternic pe agenda publică

americană odată cu alegerile prezidenţiale din 2008.

Barack Obama a avut pe timpul campaniei mai multe

intervenţii prin care promitea limitarea acţiunilor

lobby-iştilor la Casa Albă

11

. După ce a preluat funcţia

de preşedinte, Barack Obama a semnat două ordine

executive şi trei directive prezidenţiale, în ianuarie

2009, cu scopul de a creşte transparenţa Casei Albe şi

de a-şi îndeplini promisiunile electorale

12

. Astfel,

conform reglementărilor Obama, lobby-iştilor li se

interzice să lucreze pentru aspecte în care au fost

implicaţi de partea administraţiei americane; orice

persoană care părăseşte administraţia are interdicţia

de a desfăşura activităţi de lobby timp de 2 ani

13

.

Activităţile de lobby în Uniunea Europeană.

Transferul unui număr mare de domenii de la

nivelul de competenţă naţional la cel al Uniunii Euro -

pene a determinat o schimbare a centrului de interes

şi de presiune a reprezentanţilor grupurilor de inte -

rese spre Bruxelles. Totodată, valurile de extindere

spre est şi adaptările instituţionale şi ale meca -

nismului decizional au generat o creştere exponen -

ţială a numărului de lobby-işti europeni în ultimul

deceniu. Expansiunea fără precedent a lobby-ului a

conferit legitimitate programului european de inte -

grare şi a atras după sine o presiune crescută asupra

nevoii de asigurare a transparenţei în procesul de

formulare a politicilor Uniunii şi a impulsionat discu -

ţiile privind nevoia de reglementare a reprezentării

intereselor în cadrul Uniunii

14

.

Chestiunea reglementării lobby-ului la nivel euro -pean, spre deosebire de Statele Unite ale Americii,

unde se poate vorbi de o abordare unitară la nivel

federal, poate fi studiată numai într-o manieră secto -

rială, la nivelul fiecărei instituţii în parte, întrucât, la

momentul actual, nu există o reglementare cu carac -

ter general pentru toate instituţiile Uniunii, spre

deosebire de Statele Unite ale Americii.

În ceea ce priveşte lobby-ul şi Parlamentul Euro -pean, după câteva încercări eşuate de regle mentare a

acestei activităţi, în prezent, Anexa IX „Dispoziţii de

aplicare a art. 9(4) Grupuri de interese pe lângă

Parlamentul European” la Regulamentul European

cuprinde câteva prevederi vagi referitoare la „per -

soane care doresc să aibă acces frecvent în localurile

Parlamentului în vederea furnizării de informaţii

deputaţilor în cadrul mandatului lor parla mentar,

în nume propriu sau în numele unor terţi” [art. 9

alin. (4)].



8 Grassroots se referă, potrivit American HeritageDictionary, la „people or society at a level rather than at the

centre of major political activity”.

9

Popan Simona, Noul registru al reprezentanţilor grupurilorde interese: un pas înainte spre reglementarea activităţilor delobby în Uniunea Europeană?, RRDC nr. 6/2008, Wolters

Kluwer România, p. 64.

10

Cauza United States v. Rumely, 345 U.S. 41, 1953, p. 47.

http://caselaw.lp.findlaw.com/cgi-bin/getcase.pl?court=

US&vol=345&invol=41.

11

Boudreau Abbie şi Zamost Scott, Obama lobby rules, CNN

Special Investigations Unit, 12 noiembrie 2008.

12

Runningen Roger, Obama Freezes Pay, Toughens Ethicsand Lobbying Rules, Bloomberg Press, 21 ianuarie 2009.

13 Idem.

14

Parlamentul European, Direcţia generală politici interneale Uniunii, Lobbying in the European Union, noiembrie 2007,

p. 4.

Regulamentul Parlamentului European evită, astfel,

să folosească termenul de „lobby” sau „lobby-işti”,

aceştia din urmă fiind diferenţiaţi de vizitatorii oca -

zionali doar prin culoarea legitimaţiilor de acces în

incinta Parlamentului

15

.

Anexa IX prevede un cod de conduită ce cuprinde

reguli pe care lobby-iştii trebuie să le respecte atunci

când interacţionează cu euro-parlamentarii

16

. Analiza

acestor norme relevă faptul că Parlamentul European

este mai curând interesat să reglementeze modalitatea

de acces a lobby-iştilor în incintele sale decât să

instituie norme care să sporească transparenţa în

adoptarea actelor legislative. Regulile nu vizează

facilitarea accesului la informaţii cu privire la proiec -

tele legislative care sunt dezbătute în Parlament şi

nici determinarea intereselor pe care industria lobby-

ului le vizează. De asemenea, reglementarea actuală

a activităţilor de lobby în Parlament nu permite iden -

tificarea grupurilor de interese care exercită presiune

asupra Parlamentului şi nici modul în care se mate ria -

lizează aceste interese.

În luna martie 2008, Comitetul pentru Afaceri

Constituţionale din cadrul Parlamentului a votat

rapor tul Alexander Stubb, prin care se solicită Comi -

siei şi Consiliului să stabilească un grup de lucru

comun în vederea pregătirii unui registru pentru toţi

reprezentanţii de interese care activează pe lângă

instituţiile europene.

Acordul între Parlamentul European şi ComisiaEuropeană privind înfiinţarea unui registru de tran s -

pa renţă pentru organizaţii şi persoane care desfăşoară

activităţi independente implicate în procesul de

elaborare şi punere în aplicare a politicilor Uniunii

Europene a intrat în vigoare în anul 2011.

Astfel, sunt presupuse a fi înregistrate toate acti -

vităţile desfăşurate cu scopul de a influenţa direct sau

indirect elaborarea sau punerea în aplicare a poli ti cilor

ori luarea deciziilor în cadrul instituţiilor Uniunii,

indiferent de canalul sau mijlocul de comu nicare utili -

zat (de exemplu, prin subcontractare, mijloace de

comunicare în masă, contracte cu intermediari specia -

lizaţi, grupuri de reflecţie, platforme, forumuri,

campanii ori iniţiative la nivel local).

O comparaţie rapidă cu reglementarea corespon -

dentă din SUA arată că, dacă în cadrul instituţiilor

europene accentul se pune pe transparenţa intereselor

reprezentate de lobby-işti, în legislaţia americană

accentul se pune pe transparenţa veniturilor şi chel -

tuielilor, precum şi a intereselor reprezentate prin

lobby.

Există însă anumite excepţii care se referă la

activităţile care au ca obiect acordarea de consultanţă

juridică şi de alte tipuri de consultanţă specializată, în

măsura în care privesc exercitarea dreptului funda -

men tal al clientului la un proces echitabil; la activi -

tăţile partenerilor sociali exercitate în calitate de

participanţi la dialogul social (sindicate, asociaţii de

angajatori etc.), atunci când îşi îndeplinesc misiunea

care le este atribuită prin tratate; la activităţile

desfăşurate ca răspuns la cererea adresată în mod

direct şi individual de o instituţie a Uniunii sau de

către un deputat în Parlamentul European; precum şi

la activităţile desfăşurate de partide politice, biserici,

autorităţi locale.

Înregistrarea se face voluntar, doar online şi

cuprinde datele generale de identificare şi persoanele

implicate în activităţile de lobby. Registrul include

reguli referitoare la: categoriile de actori care se pot

înregistra (Anexa 1) şi informaţiile, inclusiv finan -

ciare, privitoare la entităţile înregistrate care trebuie

furnizate; un cod de conduită (Anexa 2); un meca -

nism de soluţionare a reclamaţiilor şi măsuri care se

aplică în caz de nerespectare a codului de conduită

(Anexa 4). Aceste măsuri includ suspendarea ori radi -

erea din registru şi pot avea ca efect retragerea

diferitelor facilităţi de acces la Parlamentul Euro -

pean

17

.

Se raportează anual pentru anul anterior: princi -

palele propuneri legislative care au făcut obiectul

activităţilor entităţilor înregistrate, cifra de afaceri

realizată în marje valorice, precum şi ponderea

relativă a clienţilor, respectiv estimarea costurilor

aferente cu activităţile care fac obiectul registrului în

cazul organizaţiilor care se reprezintă singure.

La data de 17 noiembrie 2014, erau 7.057 entităţi

înscrise în Registrul Comun de Transparenţă al Uni -

unii. O nouă versiune a Registrului a fost lansată la

27 ianuarie 2015.

Printre avantaje se pot enumera: înregistrare

facul tativă; accent pus pe responsabilizarea actorilor

din sfera lobby; varietatea actorilor înregistraţi şi

numă rul mare al înregistrărilor realizate ce favori -

zează transparenţa; cadru sancţionator care protejează

instituţiile publice ţintă a lobby-ului de accesul

contravenienţilor la ele, fără sancţiuni pecuniare, iar

dintre dezavantaje: nu include una din instituţiile

decizionale importante în arhitectura decizională

europeană, anume Consiliul Uniunii Europene, deşi



15

„Legitimaţiile de acces diferă, prin formă şi culoare, de

ecusoanele eliberate pentru vizitatorii ocazionali” (art. 1 din

Anexa IX).

16

Anexa IX poate fi consultată pe site-ul Parlamen tu -

lui European http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?

p u b R e f = - / / T E X T + R U L E S - E P + 2 0 0 8 0 9 0 1 + A N N -

09+DOC+XML+VO//RO&navigationBar=YES.

17

Tănăsescu Simina & all, op. cit., pp. 38-39.

acesta trimite un observator la reuniunile Secre -

tariatului Registrului.

În ceea ce priveşte lobby-ul şi Comisia Euro -peană, precizăm că aceasta din urmă reprezintă prin -

cipala ţintă a lobby-iştilor europeni în Bruxelles

18

,

având în vedere competenţele Comisiei de a iniţia şi

formula propuneri de amendare a legislaţiei europene

(art. 250-252 TCE).

Odată cu lansarea în 2005 a „Iniţiativei europene

pentru transparenţă”, discuţiile în jurul reglementării

lobby-ului în Uniunea Europeană au luat o amploare

deosebită. Această Iniţiativă este un pachet cu patru

componente

19

, dintre care una vizează creşterea

transparenţei în activitatea grupurilor de interese care

încearcă să influenţeze mecanismul decizional la

nivelul Uniunii. La 3 mai 2006, odată cu supunerea

spre dezbatere publică a Cărţii verzi privind Iniţiativaeuropeană pentru transparenţă, Comisia recunoştea

necesitatea unui cadru mai structurat pentru activi -

tăţile reprezentanţilor de interese şi avansa ideea

creării unui sistem voluntar de înregistrare a repre -

zen tanţilor grupurilor de interese pe internet

20

.

Iniţiativa Comisiei s-a concretizat la 23 iunie

2008, atunci când a fost inaugurat primul registru

european al lobby-iştilor care exercită influenţă asu -

pra Comisiei. Prin lansarea acestui registru voluntar,

Comisia dorea „să aducă la cunoştinţa cetăţenilor

informaţii despre interesele generale sau specifice

care influenţează procesul de luare a deciziilor la

nive lul instituţiilor europene şi despre resursele

mobi li zate în acest scop

21

.

Privitor la Consiliul Europei şi lobby, semnalăm

că în acest domeniu s-a adoptat Recomandarea nr.

1908/2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului

Europei privind Codul european de bune practici

asupra lobby-ului.

Principiile care stau la baza acestei recomandări se

referă la: definirea clară a activităţii de lobby, cu

precizarea diferenţelor dintre desfăşurarea acestei acti -

vităţi profesionale şi activităţile organizaţiilor societăţii

civile; îmbunătăţirea transparenţei în dome niul acti -

vităţii de lobby; stabilirea regulilor apli cabile politi -

cienilor, funcţionarilor publici, membrilor gru pu rilor

de presiune şi al societăţilor, inclusiv în privinţa con -

flictelor de interese şi perioada de timp după încetarea

mandatului în care desfăşurarea activităţilor de lobby

ar trebui să fie interzisă; înregis trarea asociaţiilor

implicate în activitatea de lobby; consultări prealabile

purtate cu organizaţiile de lobby cu privire la orice

proiect de reglementare a acestei activităţi; încurajarea

desfăşurării unei activităţi de lobby bine reglementată,

transparentă şi onestă, pentru a îmbunătăţi imaginea

publică referitoare la persoanele implicate în această

activitate.

Raportul Comisiei de la Veneţia asupra roluluiactorilor extrainstituţionali în sistemul democratic.

Lobby-ul este „acţiunea indivizilor şi grupurilor

private, fiecare cu interese specifice şi variate, care

încearcă să influenţeze deciziile la nivel politic”. Prin

această definiţie, Comisia subliniază că încercarea de

a influenţa poate fi făcută prin diverse mijloace, de

la discuţii şi prezentări ale unor rapoarte şi până la

convorbiri telefonice.

Astfel, se distinge între o acţiune legitimă şi un

act de corupţie: lobby-ul este o parte centrală şi legi -

timă a procesului democratic în cadrul tuturor

sistemelor democratice liberale. Termenul lobby nu

trebuie să se confunde cu termenul corupţie. În spri -

jinul acestei afirmaţii este citat un raport al Trans -parency International care precizează: „corupţia este

în mod operaţional definită ca abuzul puterii pentru

câştiguri private”.

Deşi prezenţa actorilor extrainstituţionali repre -

zintă o manifestare a principiului pluralismului într-o

societate democratică, participarea acestora la

procesul decizional poate ridica probleme de legiti -

mitate, reprezentativitate, egalitate, transparenţă şi

responsabilitate, ca principii fundamentale ale orică -

rei democraţii. Lobby-ul trebuie privit în contextul

pierderii încrederii cetăţenilor în stat şi în instituţiile

politice şi al creşterii nivelului activităţilor diferitelor

grupuri de interese

22

.

În România, nu există o definiţie general acceptată

sau legală a termenului lobby. Cu toate acestea, au

existat mai multe tentative de a defini lobby atât în

spaţiul public, cât şi la nivel normativ.

Studiul Institutului pentru Politici Publice din

2010 a preluat definiţia formulată în Raportul Adu -

nării Parlamentare a Consiliului Europei care pune

accentul pe influenţarea politicilor publice şi a proce -

selor decizionale de la nivel politic. Un raport din

2011 al aceluiaşi think tank însă, oferă o altă definiţie,

în contextul în care o lege referitoare la lobby se afla

în lucru la Parlament. Astfel, în 2011 pentru Institutul

pentru Politici Publice, lobby vizează totalitatea

acţiunilor derulate de o companie în numele unui

client şi în baza unui contract comercial acceptat de

cele două părţi, în scopul de a influenţa decizia insti -



18

Parlamentul European, Lobbying in the European Union,

op. cit., p. 9.

19

http://ec.europa.eu//commission_barosso/kallas/transparency_

en.htm.

20

Popan Simona, op. cit., p. 69.

21

http://webgate.ec.europa.eu/transparency/regrin/welcome.do.

22


tuţiilor publice. Această nouă definiţie exclude acti -

vităţile derulate de asociaţiile nonprofit, care, potrivit

raportului, nu pot fi angrenate decât în campanii de

advocacy, deoarece activitatea lor nu este una comer -

cială, nu implică reprezentarea unui interes particular

al unui client, iar finanţarea specifică acestor entităţi

nu constituie contract comercial cu scopul de a

genera profit pentru beneficiar

23

.

Menţionăm că această a doua abordare a fost

preluată în proiectul de lege Pl-x 581/2010 şi, la nivel

pur ştiinţific, se poate pune întrebarea dacă aceasta a

făcut obiectul unei activităţi de lobby sau de advo -

cacy. Deşi România nu are un act normativ unic

dedicat în mod special activităţilor de lobby, pe

agenda parlamentară se află în discuţie două propu -

neri de acte normative.

Semnalăm, aşadar, că alte şapte propuneri legis -

lative referitoare la activitatea de lobby, avizate

favorabil cu observaţii şi propuneri de către Consiliul

Legislativ din anul 2000 până în anul 2010, au fost

clasate sau respinse definitiv de către Parlament.

Astfel, exemplificăm: propunerea legislativă pri -

vind regimul activităţii de lobby transmisă de

Secretarul General al Senatului cu adresa nr. BP316

din 24.06.2004 a fost dezbătută în fond de Comisia

juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Depu -

taţilor şi, urmare a examinării acesteia în şedinţa din

2 februarie 2005, a hotărât cu unanimitate de voturi,

respingerea acesteia.

La baza hotărârii Comisiei juridice, de disciplină

şi imunităţi au stat avizele negative ale Comisiei

pentru drepturile omului, culte şi problemele minori -

tăţilor naţionale, Comisiei pentru buget, finanţe şi

bănci şi ale Comisiei pentru administraţie publică,

precum şi punctul de vedere al Guvernului care nu a

susţinut promovarea iniţiativei legislative, motivat de

faptul că adoptarea acesteia ar transforma practicienii

de lobby în factori autorizaţi ai traficului de influenţă

faţă de autorităţile publice, iar la nivelul Uniunii

Europene nu exista o reglementare a activităţii de

lobby, aceasta fiind acceptată, de regulă, tacit.

Un alt exemplu în acest sens îl reprezenta propu -

nerea legislativă privind organizarea activităţii de

lobby, transmisă de Secretarul General al Senatului cu

adresa nr. B102 din 23.03.2010, aceasta fiind respinsă

de către Senat la 11 octombrie 2010. Comi sia pentru

administraţie publică, amenajarea terito riu lui şi echili -

bru ecologic din cadrul Camerei Deputaţilor a hotărât

cu unanimitate de voturi, la data de 24 noiembrie 2010,

avizarea negativă a acesteia.

Precizam, pe de altă parte, că propunerea legisla -

tivă privind reglementarea activităţii de lobby în

România relua, în parte, soluţiile legislative cuprinse

în propunerile anterioare, însă nu mai reglementa

prevederi importante referitoare la contractul de

lobby, forma de organizare a celor care practică

activitatea de lobby, înregistrare etc.

Consiliul Legislativ a menţionat la acea vreme că

activitatea de lobby reprezintă o problemă nouă în

legislaţia noastră, neinstituţionalizată încă, motiv

pentru care aceasta ridica o serie de aspecte teoretice

şi practice cu implicaţii politice, juridice şi etice în

cele mai diverse domenii şi sectoare de activitate, la

nivel central şi local, întrucât, aşa cum se propunea a

fi reglementată, privea atât activitatea puterii legis la -

tive, cât şi a celei executive, precum şi a autorităţilor

administraţiei publice locale.

Se recomanda, totodată, o reglementare mai rigu -

roasă şi mai precisă în această materie, care să

excludă posibilitatea constituirii societăţilor de lobby

în factori „autorizaţi” ai traficului de influenţă faţă de

autorităţile publice cu putere de decizie politică şi

juridică – Parlament, Guvern, ministere, consilii

locale şi judeţene – cărora să le determine o anumită

conduită în luarea deciziilor.

Pentru o reglementare adecvată în această materie,

se sugera de către aceeaşi instituţie, să fie avut în

vedere şi modul în care această activitate este orga ni -

zată şi se desfăşoară în alte ţări ale Uniunii Europene

sau în ţări cu experienţă în această activitate.

Se observă că aceste încercări de definire nor ma -

tivă a conceptului utilizează un limbaj împrumutat

din terminologia nord-americană (firme, clienţi,

oficiali), uşor impropriu pentru legislaţia românească.

Prioritar, se propune să se reglementeze şi să se

încadreze fenomenul de lobby şi doar subsidiar să se

asigure transparenţa activităţilor de lobby. Deşi apă -

rute în contextul mai larg al necesităţii de a asigura

transparenţa decizională a autorităţilor publice, ele

nu vizează în mod clar acest obiectiv. În sfârşit,

această reglementare pare a se subsuma mai curând

abordării nord-americane a fenomenului de lobby, de

tip hard law, decât celei europene, de soft law, dar, în

mod paradoxal, nu coincid cu niciuna şi încearcă o

tratare exhaustivă care aminteşte de experienţele prin

care au trecut deja ţări precum Polonia sau Ungaria.

În ceea ce priveşte Polonia, Legea privind acti -vităţile de lobby la nivelul autorităţilor legislative şiexecutive, intrată în vigoare în 2005, definea activi -

tatea de lobby drept o acţiune legală de promovare

ori reprezentare a intereselor unor terţi menită să

influenţeze acţiunile autorităţilor legislative ori



23

Moraru Adrian, Transparency in Lobbying in Romania,

Institutul pentru Politici Publice, 2011, p. 3.

executive şi care are un impact asupra procesului

decizional.

Lobby profesional semnifică orice activitate

plătită pentru şi în numele unei terţe părţi, cu scopul

de a asigura reflectarea pe deplin a intereselor lor în

procesele decizionale ale autorităţilor publice.

Legea prevede şi unele excepţii referitoare la

aplicarea acesteia doar lobby-iştilor profesionişti,

toate celelalte categorii de persoane fizice ori

juridice, cu sau fără scop lucrativ, fiind excluse.

Înregistrarea se face în Registrul lobby-iştilor

profesionişti şi al firmelor de lobby şi solicită date de

identificare ale persoanei fizice sau juridice care

desfăşoară astfel de activităţi, tipul de activitate reali -

zată, precum şi subiectul abordat

24

.

Registrul este public, gestionat de autorităţi publi -

ce, monitorizat de Ministerul de Interne. Neînregis -

trarea entităţilor care au desfăşurat activitate de lobby

se sancţionează cu amenzi care variază între 750 şi

12.500 de euro.

În luna februarie a anului ulterior celui de

raportare, conducătorii autorităţilor publice pe lângă

care au fost realizate activităţi de lobby oferă publi -

cităţii în Buletinul de informare publică, care este

acelaşi în care se publică şi proiectele actelor nor -

mative puse în discuţie publică, un raport cu privire

la acţiunile de lobby exercitate pe lângă respectivele

autorităţi. Acest raport cuprinde: lista şi descrierea

subiectelor abordate, lista lobby-iştilor profesionişti

implicaţi, căile de exercitare a influenţei, deciziile

luate de respectiva autoritate în domeniul vizat de

lobby-işti, personalul propriu implicat în activităţile

de lobby.

Rezultat al unui proces de trei ani de consultări şi

concretizare a unui pachet mai larg de măsuri ce au

vizat transparenţa decizională în administraţia publi -

că, legea nu a produs efectele scontate. Numărul de

lobby-işti înregistraţi este foarte redus, între aceştia

neregăsindu-se actori importanţi, precum avocaţi,

think tank-uri, ONG-uri etc. Acest lucru a determinat

mediile profesionale relevante să considere că, deşi

legea este în vigoare, rămâne în mare măsură nea pli -

cată.

Printre dezavantaje se pot enumera: determinarea

discriminărilor între diferite categorii de lobby-işti

care dispun de acces diferit la decidenţi; considerarea

legii drept represivă pentru lobby-iştii profesionişti

care au obligaţia de a se înregistra şi a accepta

supervizarea activităţii lor, în vreme ce lobby-iştii

formal consideraţi neprofesionişti, precum asociaţii

ale oamenilor de afaceri ori grupuri de interese

profesionale sau ONG-uri, nu au nicio obligaţie de

transparenţă; definirea prea largă a activităţilor de

lobby; instituirea unor obligaţii excesive de raportare

pentru autorităţile publice, ceea ce a determinat

refuzul acestora de a stabili contacte cu lobby-iştii

înregistraţi, activitatea consultanţilor specializaţi

fiind îngreunată şi nici nu s-au înregistrat rezultate

evidente în ceea ce priveşte transparenţa proceselor

decizionale de la nivelul autorităţilor publice; spo -

rirea birocraţiei, fără a creşte transparenţa.

În concluzie, activitatea de lobby privind influen -

ţarea proceselor decizionale de la nivelul autorităţilor

publice trebuie să respecte un set de reguli minimale

pentru a nu deveni împovărătoare sau chiar nocivă

pentru decidenţi şi a nu conduce la distorsionarea ori

anihilarea democraţiei. De aceea, asigurarea transpa -

renţei decizionale la nivelul autorităţilor publice

impune şi asigurarea transparenţei activităţilor de

lobby, indiferent că acest lucru este impus prin norme

juridice adoptate de stat sau prin reguli de conduită

stabilite de comun acord de către profesioniştii din

domeniu.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

constata în 2010

25

că în ultimele decenii s-a observat o

scădere dramatică a încrederii cetăţenilor în politică

într-un număr considerabil de state membre ale

organizaţiei regionale, iar acest lucru poate fi pus şi pe

seama lipsei de transparenţă în activităţile de lobby.

Într-o societate democratică, cetăţenii au dreptul să

cunoască care sunt organizaţiile de lobby ce influen -

ţează voturile parlamentarilor şi deciziile autorităţilor

publice. Prin urmare, o mai mare transparenţă în

activităţile de lobby poate responsabiliza şi mai mult

actorii politici şi restabili încrederea publicului în

funcţionarea democratică a puterilor publice.



24


25

http://assembly.coe.int/Mainf.asp?link=/Documents/Adopted

Text/ta10/FREC1908.htm.

Creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în

statele europene depind din ce în ce mai mult de

excelenţă şi de inovare, care reprezintă factorii deter -

minanţi ai competitivităţii europene. Recunoscând

acest fapt, statele europene au adoptat, începând din a

doua jumătate a anului 2000, strategii ample privind

inovarea şi consolidarea clusterelor ca una dintre

priorităţile strategice de bază pentru promovarea cu

succes a inovării.

Deşi dezvoltarea politicii generale de cluster

rămâne la un stadiu incipient în Europa, acest feno -

men devine din ce în ce mai amplu. Abordările legate

de politica de cluster diferă în cadrul Uniunii Euro -

pene, neexistând un model universal. În timp ce

diverse instrumente şi mecanisme în favoarea

clusterelor sunt aplicate în diverse locuri, ele sunt din

ce în ce mai utilizate pentru a încuraja schimbările

structurale, pentru a revitaliza anumite sectoare

industriale şi pentru a oferi un cadru pentru alte

politici precum cercetarea, inovarea şi politica

regională. Prin urmare, clusterele ocupă astăzi un loc

important în realitatea economică a Europei.

În prezent, Europa nu duce lipsă de clustere, însă

o fragmentare constantă a pieţei, legăturile slabe

dintre industrie şi cercetare şi cooperarea insuficientă

în cadrul Uniunii Europene conduc la concluzia că

structurile de cluster din statele membre nu au

întotdeauna masa critică şi capacitatea de inovare

necesare pentru a face faţă în mod durabil concu ren -

ţei internaţionale şi pentru a atinge un nivel mondial.

Pe măsură ce se intensifică concurenţa interna -

ţională, creşte presiunea de a atinge excelenţa. Cluste -

rele puternice oferă o combinaţie armonioasă de

dina mism antreprenorial, legături puternice cu instituţii

care posedă cunoştinţe de nivel înalt şi sinergii sporite

între participanţii la inovare. Acestea contribuie la

crearea unei economii bazate pe cunoaş tere şi, astfel,

obţinerea excelenţei devine o prioritate majoră.

În 1998, Michael Porter

1

, considerat astăzi

„Spiritus Rector” al politicii economice bazate pe

dezvoltarea clusterelor, a formulat următoarea defi -

niţie: „Clusterele sunt concentrări geografice deinstituţii şi companii interconectate, dintr-un anumitdomeniu. Clusterele cuprind un grup de industriiînrudite şi alte entităţi importante din punct de vedereal concurenţei. Acestea includ, spre exemplu, furni -zori de input-uri specializate, cum ar fi compo nente,maşini şi servicii sau furnizori de infrastructurăspecializată. De multe ori, clusterele se extind în avalcătre diverse canale de distribuţie şi clienţi şi, peorizontală, către producători de produse comple -mentare şi către industrii înrudite prin calificări,tehnologii sau input-uri comune. În sfârşit, uneleclustere includ instituţii guvernamentale şi de altetipuri de instituţii – precum universităţi, agenţii destandardizare, think thank-uri, furnizori de instruireprofesională şi patronate – care asigură instruirespecializată, educaţie, informaţie, cercetare şi suporttehnic”2

.

În acest sens, în contextul orientărilor specificate

în Comunicarea Comisiei Europene nr. COM (2008)

652/2008

3

: „Către clusterele de talie mondială înUni unea Europeană – implementarea strategieibazată pe inovare”, defineşte clusterul ca fiind un

grup de firme, actori economici conecşi şi instituţii,

localizate într-o proximitate geografică şi care au

ajuns la gradul de mărime necesar dezvoltării de

expertiză specializată, servicii, abilităţi şi furnizori.

Astfel, termenul de „cluster” indică, cu precă dere,

aglomerările industriale şi pun accent pe concentrarea

unor întreprinderi din acelaşi domeniu sau domenii



1

Porter Michael Eugene (născut la 23 mai, 1947) este profesor

de management strategic la Harvard Business School. Reprezintă

o autoritate în domeniul managementului strategic şi competiti -

vităţii companiilor, regiunilor şi statelor. Munca sa este recunoscută

de numeroase guverne, corporaţii şi cercuri academice la nivel

global. Conduce programul de la Harvard Business School dedicat

pregătirii directorilor executivi nou numiţi în corporaţiile

multinaţionale.

2

Porter Michael, Competition in Global Industries, Editura

Harvard Business School Press, Boston, 1986 pp. 77-90, Porter

Michael, Building the Microeconomic Foundations of Prosperity:Findings form the Microeconomic Competitiveness Index,

„Global Competitiveness Report 2004-2005”,World Economic

Forum, Geneva, 2004.

3

A se vedea mai multe aspecte în cadrul ComunicăriiComisiei nr. COM (2008) 652 final, din data de 17 octombrie

2008, către Consiliu, către Parlamentul European, către Comi -

tetul economic şi social european şi către Comitetul regiunilor –

„Către înfiinţarea de clustere de nivel mondial în UniuneaEuropeană” {SEK(2008) 2637} site-ul eur-lex: http://eur-lex.

europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:52008DC0652.

Rolul şi importanţa clusterelor la nivel european. Modelulgerman versus modelul român

lector univ. dr. Eduard CĂLINOIU

consilier


conexe, cu efectele economice aşa cum au fost ele

identificate de Alfred Marshall

4

: asupra forţei de mun -

că, asupra specializării furnizorilor şi în ceea ce priveşte

transferul tehnologic şi inovarea. Ele pot avea sau nu

structura completă „triple helix

5

” (autorităţi-R&D-

industrie) sau four clover (+ instituţie catalizator).

În altă ordine de idei, inovarea reprezintă astăzi o

condiţie sine qua non a succesului economic şi a

menţinerii pe piaţă a întreprinderilor. Mult timp şi,

din păcate, încă, inovarea a fost privită ca un proces

liniar: invenţie – prototip – testare – producţie de

serie – piaţă. Acest model, care atrage prin simpli -

tatea lui se dovedeşte astăzi depăşit. Inovarea este un

proces complex bazat pe interacţiunea actorilor

impli caţi în sistemele inovative. Toate aceste consi -

deraţii au condus la modelul unanim acceptat „triple

helix” ce reuneşte în cadrul unui cluster reprezentanţi

ai: întreprinderilor – reprezentând latura economică

a clusterului; universităţilor şi institutelor de cer ce -tare – reprezentând furnizorii de soluţii inova tive

aplicabile nevoilor reale ale întreprinderilor din

cluster; autorităţilor publice locale, regionale.

În anii ’20, Marshall, analizând aglomerările

indus triale din Anglia, a constatat că aceste concen -

trări geografice de întreprinderi dintr-un anumit sector

creează efecte economice pozitive involuntare – aşa

numitele externalităţi: – efecte asupra forţei de muncă: faptul că un

număr mare de întreprinderi se alimentează din

acelaşi bazin de forţă de muncă are drept consecinţă

creşterea salariilor, pe de o parte, şi specializarea şi

creşterea nivelului de calificare a acesteia, pe de altă

parte;

– efecte privind specializarea furnizorilor: spre a

evita concurenţa, întreprinderile dintr-o aglomerare

industrială tind să se specializeze pe un anumit

segment al lanţului de creare a valorii adăugate,

conducând la creşterea calităţii produselor şi la

reducerea costurilor;

– transferul tehnologic: Marshall a constatat că

informaţia şi cunoştinţele „plutesc prin aer” între

întreprinderile existente în cadrul concentrării

geografice. Este, de fapt, definiţia transferului tehno -

logic „avant la lettre”.

Numărul ţărilor care au adoptat politici de cluster

după 1995 a crescut constant. După anul 2000

noţiunea de cluster s-a răspândit şi în ţări din Europa

de Est.

Conceptul clusterului are o lungă istorie începând

cu prima menţiune făcută de Marshall în anul 1920

6

.

Adept al şcolii economice neoclasice, Marshall a

observat şi analizat spaţiul economic din jurul Londrei

şi a ajuns la concluzia că organizaţiile şi companiile

din această zonă erau interconectate prin trei factori

principali. Aceştia sunt un potenţial imens de forţă de

muncă, furnizori specializaţi, fiind, de altfel, cunoscuţi

sub denumirea de „treimea lui Marshall”. În procesul

de definire a clusterului putem afirma că nu există o

definiţie unitară. Începând cu anii ’50, termenul a

devenit actual şi a fost dezbătut de specialişti din

ştiinţele regionale, arhitectură, urbanism, economia

regională şi urbană, ştiinţe politice. Majoritatea au

definit clusterul, au evidenţiat factorii care influen -

ţează apariţia clusterelor, efectele negative şi pozitive

ale unui cluster într-o regiune. De exemplu, urbaniştii

consideră că oraşul joacă un rol major în formarea

clusterelor, iar specialiştii în economia regională

afirmă că factorii economici ca localizarea, transpor -

tul, infrastructura sau forţa de muncă influenţează

evoluţia clusterelor.

Strategia Europa 2020

7

continuă principiile Strate -

giei Lisabona

8

, pentru creştere şi noi locuri de muncă,

ce include trei obiective majore: creştere inteligentă,

durabilă şi favorabilă incluziunii. Această strategie

are ca prioritate pe termen scurt combaterea crizei,

iar pe termen lung facilitarea şi crearea de noi locuri

de muncă, creşterea standardului de viaţă şi plasarea

Uniunii Europene în topul clasamentelor interna -

ţionale. De altfel, obiectivul Comisiei Europene este

să conducă o Europă care se bazează pe cunoştinţe,



4

Marshall Alfred (1842-1924) a fost economist englez,

reprezentant al neoclasicismului. A formulat concepte

economice, precum: utilitate marginală, legea cererii, legea

ofertei, cost marginal, elasticitate.

5

Conceptul de triplul helix relaţiilor dintre universităţi şi

industrie-guvernamentale iniţiate în anii 1990 de către Etzkowitz

(1993) şi Etzkowitz şi Leydesdorff (1995), care cuprinde

elemente de lucrări precursoare de către Lowe (1982) şi Sábato

şi Mackenzi (1982), interpretează trecerea de la dominanta diadă

industrie-guvern spre o societatea industrială cu o triadă tot mai

mare între universitate-industrie-guvernare.

6

Marshall Alfred, Principles of Economics, Editura

Macmillan, Londra, 1920, reeditată de Editura Prometheus

Books în anul 1921, ISBN 1-57392-140-8.

7 Strategia Europa 2020 reprezintă un program pe zece ani

(2010-2020) prin care Uniunea Europeană îşi propune să creeze

condiţii pentru o creştere economică inteligentă, durabilă şi

favorabilă incluziunii. Strategia a fost dezvoltată şi adoptată în

cadrul Consiliului European din 17 iunie 2010, pe fondul unei crize

economice profunde şi al intensificării provocărilor pe termen

lung, precum globalizarea, presiunea asupra utilizării resurselor şi

îmbătrânirea populaţiei. A se vedea pentru detalii informative, site-

ul Comisiei Europene: https://ec.europa.eu/info/ strategy/european-

semester/european-semester-your-country/romania/europe-2020-ta

rgets-statistics-and-indicators-romania_en.

8

Este cunoscută şi sub denumirea – Agenda Lisabona sau

Procesul Lisabona. A fost adoptată de Consiliul European la

Lisabona în martie 2000 pe o perioadă de 10 ani. Scopul principal

al acestui document european programatic este transformarea

Uniunii Europene în cea mai dinamică şi competitivă economie

a lumii.

pe o creştere rapidă şi durabilă, pe progres social.

Una din modalităţile de a atinge acest obiectiv este

îmbunătăţirea cooperării între mediul de afaceri,

universităţi, organisme de cercetare şi instituţii de

stat, şi anume printr-o formă de parteneriat foarte

populară, dar insuficient exploatată, cea a clusterului.

Definit de mulţi experţi în economie prin termene ca,

de exemplu, cluster de cercetare, cluster ICT, clusterindustrial sau cluster inovativ, această formă de

parteneriat revine din ce în ce mai des în discuţie şi în

dezbaterile publice.

Aşa cum rezultă din definiţiile prezentate, putem

conchide că, un cluster este o grupare de companii

interconectate şi de instituţii asociate dintr-un anu -

mit domeniu, aflate într-o proximitate geografică,

caracterizată prin elemente comune şi elemente

complementare. Prin proximitate – atât geografică cât

şi din punctul de vedere al domeniului de activitate –

se valorifică avantajele economice ale mai multor

tipuri de externalităţi. Aceste externalităţi cuprind

facilitarea accesului la resurse umane specializate şi

la furnizori, diseminarea cunoştinţelor şi a experien -

ţei, impulsionarea recursului la performanţă în

competiţia directă prin interacţiunea nemijlocită

dintre clienţii şi furnizorii dintr-un domeniu.

Avantajele economice ale unui cluster se dezvoltă

pe trei dimensiuni:

a) în primul rând, companiile pot opera la un nivel

mai ridicat de eficienţă, bazându-se pe mai multe resurse

şi mai mulţi furnizori specializaţi, cu un timp mai scurt

de reacţie decât ar fi posibil într-o activitate izolată;

b) în al doilea rând, companiile şi instituţiile de

cercetare pot atinge niveluri mai ridicate de inovare.

Diseminarea cunoştinţelor şi interacţiunea strânsă cu

clienţii şi alte companii creează un climat propice

ideilor novatoare şi impulsionează inovarea, în

paralel cu scăderea costurilor de experimentare;

c) în al treilea rând, nivelul de formare în afaceri

tinde sa fie mai mare în clustere. Start-up-urile sunt

mult mai legate de furnizorii şi partenerii externi, pe

care îi regăsesc într-un cluster. Clusterele, de aseme -

nea, reduc costurile implicate de eşecuri, astfel că,

antreprenorii pot folosi oportunităţile locale de

angajare în alte companii din acelaşi domeniu.

Politica de sprijinire a clusterelor/polilor de com -

pe titivitate este, totuşi, diferită de la ţară la ţară, în

funcţie de condiţiile politice, socio-economice şi

istorice specifice.

Importanţa acordată la nivel naţional politicii de

cluster variază între ţări. Politica de cluster este consi -

derată drept importantă în 9 ţări (30%), de importanţă

medie în 12 ţări (40%) şi de importanţă scăzută în 9

ţări (30%).

Printre cele nouă regăsim trei ţări foarte mari ca

întindere geografică din Europa de Vest, trei ţări

nordice şi trei ţări de dimensiuni geografice dife rite

din Europa de Est. Între cele nouă ţări care acordă o

importanţă redusă politicii de cluster, există o mare

diferenţiere. Cu toate acestea, se identifică unele

caracteristici comune, iar numitorul comun reprezintă

organizarea statală a ţării. În primul rând, politica de

cluster joacă un rol mai puţin important în unele ţări

cu organizare federală. Este cazul Belgiei şi Elveţiei.

În al doilea rând, gradul de autonomie la nivel regio -

nal este, de asemenea, esenţială. Unele ţări în care

nivelul regional (în domeniul inovării şi dezvoltării

regionale) joacă un rol important, de exemplu Dane -

marca şi Italia, pot fi incluse în această categorie.

Doar 5 din cele 28 de ţări nu au programe naţionale

de cluster – şi acestea sunt, de regulă, ţări federale

sau ţările în care programele de cluster sunt situate la

un nivel descentralizat.

Modelul germanÎn Germania nu există un cadru legislativ care să

reglementeze clusterele, dar există programe de finan -

tare atât la nivel naţional (programe ale Ministerului

Federal al Educaţiei şi al Cercetării şi ale Ministerului

Federal al Economiei şi al Tehnologiei

9

), cât şi la

nivelul fiecărui land, care sunt diferite de la un land la

altul, în funcţie de caracteristicile regionale, precum şi

fondurile structurale ale Uniunii Europene, cu cofinan -

ţarea naţională (Obiectivul 1 Est şi Obiectivul 2 Vest).

În acest sens, primele eforturi pentru a sprijini

clusterele, în această ţară, au fost făcute la mijlocul

anilor 1990, când landuri precum Bavaria, Saxonia

Inferioară şi Renania de Nord-Westfalia au demarat

crearea unor clustere în cadrul graniţelor lor. În 1996,

în cadrul „Bundesforschungsbericht – Raportului

Federal asupra Cercetării”

10

a fost inclus pentru prima

oară oficial termenul de cluster ca o modalitate de a

sprijini inovarea. Astfel, politica de clustere, modelul

german, îşi are originile în sprijinirea reţelelor în

domeniul tehnologic şi al dezvoltării regionale şi încă



9

Sunt abilitate anumite departamente din cadrul urmă toa -

relor trei ministere: Ministerul Federal al Economiei şi Tehno -

logiei, Ministerul Federal al Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul

Federal al Transporturilor, Construcţiilor şi Afacerilor Urbane.

Suplimentar ministerelor, Biroul de iniţiativă pentru Reţele de

Competenţă în Germania şi alte agenţii de sprijin joacă, de ase -

menea, un rol important.

10

A se vedea pentru detalii, varietatea obiectivelor şi

priorităţile politicii de inovare, cercetare (strategie high-tech,

politica ştiinţei, educaţie şi integrare, internaţionalizare) şi inovare

(prezentare generală, structură, finanţare, performanţă), cercetarea

şi finanţarea inovării; guvernul federal german la adresa

http://dipbt.bundestag.de/extrakt/ba/WP18/745/74548.html.

pune şi azi accent pe aceste domenii, prin programul

de sprijinire a reţelelor de excelenţă. Aceasta poate fi

considerată drept o nouă etapă în politica de cluster a

guvernului federal. Astfel, la nivel federal, sunt

susţinute începând din 1999 de către Ministerul

Federal al Economiei şi al Tehnologiei, cele 130 reţele

de competenţă germane

11

(Kompetenznetze) ce reu -

nesc parteneri din diverse sectoare şi de la niveluri

diferite din domeniul lor de activitate, în jurul unei

teme principale, având un ancoraj regional şi activi tăţi

inter-regionale, coordonate de o echipă federală for -

mată din 5 persoane. Principalele obiective ale acestor

reţele de competenţă germană sunt urmă toarele:

networking-ul cercetării şi industriei, inova rea şi

trans ferul tehnologic (de asemenea inter-tematic),

formarea şi calificarea profesională, calitatea şi

benchmarking-ul (analiza comparativă).

În scopul creşterii flexibilităţii, competitivităţii şi

calităţii cercetării, Germania a ales în anul 2005 să

consolideze cercetarea universitară şi să creeze poli

universitari de excelenţă, ceea ce a şi fost pus în apli -

care prin programul „Iniţiativa de Excelenţă”. Acest

program de finanţare care se extinde pe o perioadă de

5 ani (2006-2011) trebuia să angajeze suma de

1,9 miliarde euro (75% din fonduri federale, 25% din

fondurile landurilor) şi cuprinde următoarele axe:

susţi nerea transferului tehnologic prin selectarea

clusterului de excelenţă („Excellenzcluster”); cerce -

tare – industrie (dotare medie de 6,5 milioane euro/

cluster); susţinerea excelenţei ştiinţifice prin selectarea

şcolilor doctorale de vârf (1 milion euro/ an/şcoală);

susţinerea strategiilor de viitor („Zukunftskonzepte”)

pentru promovarea cercetării universitare de vârf.

Totalul acestei finanţări se ridică la o medie de 21 mili -

oane euro/an/universitate selectată

12

.

În 2006, guvernul federal a început să elaboreze o

strategie cuprinzătoare privind tehnologia de vârf

(High-Tech Strategy) în care erau implicate toate

ministerele. Strategia privind clusterele a Guvernului

federal era parte a acestei abordări. Sfera de cuprin -

dere a strategiei de cluster includea o gamă largă, de

la măsuri cu un impact modular extins asupra unei

anumite regiuni până la tehnologii specifice vizând

cu perseverenţă promovarea şi finanţarea de clustere

puternice în industrii de vârf, cu înaltă productivitate.

În afară de programele gestionate la nivel federal,

landurile germane pun, de asemenea, în aplicare şi

alte sisteme de sprijin a clusterelor. Aceste programe

sunt în cea mai mare parte integrate în cadrul unor

pro grame operaţionale susţinute din fonduri

structurale. În Renania de Nord-Westfalia, land sub

incidenţa Obiectivului 2, accentul a fost pus pe

„inovare şi economia bazată pe cunoaştere”. Un

obiectiv impor tant urmărit este aplicarea noilor

cunoştinţe şi tehnologii în produse vandabile.

În prezent, există în Germania 107 clustere, care

beneficiază de surse de finanţare. Deşi programele de

finanţare sunt destul de diferite, sursele publice finan -

ţează numai parţial activităţile clusterelor, cum ar fi:

a) managementul clusterelor (între 350.000 şi

500.000 Euro pe 3 ani);

b) infrastructura clusterelor (solicitanţi eligibili:

autorităţi locale, regionale care depun proiecte pentru

diverse măsuri: canalizare, apă etc.). Principalul cadru

de selecţie îl reprezintă apelurile de proiecte. Exce -

lenţa, potenţialul ridicat de dezvoltare şi inovarea sunt

criteriile aplicate în selecţia proiectelor de clustere ce

primesc finanţare.

În spiritul recomandărilor din „Innobarometer oncluster’s role in facilitating innovation in Europe in200913”, Germania, prin Ministerul Federal al Econo -

miei şi al Tehnologiei, a demarat elaborarea unui Plan

de măsuri de sprijin la nivel federal şi regional cu

fonduri publice pentru crearea clusterelor competitive

şi a „reţelelor de excelenţă” (130 existente în prezent)

14

.

În concluzie, atât cele şaisprezece landuri, cât şi

nivelul federal, reprezentat de către Ministerul

Educaţiei şi Cercetării şi de cel al Economiei sunt

actorii principali în politica de susţinere a clusterelor

în Germania, într-o constelaţie destul de complexă.

Modelul românClusterul este definit pentru prima dată în

România în anul 2006, în Hotărârea Guvernului

nr. 918/2006 pentru aprobarea Programului de stimu -

lare a cercetării, dezvoltării şi inovării – Programul

„Impact”. Astfel, clusterul este o grupare de produ -cători, utilizatori şi/sau beneficiari, în scopul puneriiîn aplicare a bunelor practici din UE, în vedereacreşterii competitivităţii operatorilor economici.



11

A se vedea pentru detalii în contextul site-ului:

www.kompetenznetze.de.

12

Pentru mai multe obiective şi priorităţi ale Guvernului

german în acest domeniu: https://www.iit-berlin.de/en/publications/

clusters-in-germany-1.

13

Documentul cu titlul „Barometrul privind rolul clusterului în

facilitarea inovării în Europa, 2009” poate fi găsit la adresa de web:

http://ec.europa.eu/commfrontoffice/publicopinion/flash/fl_187_e

n.pdf.

14

A se vedea documentul cu titlul „O viziune empirică bazată

pe perspectiva apariţiei, finanţării, managementului şi competiti -

vităţii celor mai inovatoare clustere din Germania”, elaborat de

Institutul pentru inovare şi tehnologie din Germania, 2009,

https://www.iit-berlin.de/en/publications/clusters-in-germany-1.

În România, pe lângă caracterizarea cea mai fidelă

a clusterului ca fiind „o aglomerare spaţială” de

com panii (din cauza nivelului scăzut de cooperare

între firme şi între sectoarele public şi privat) trebuie,

de asemenea, să facem distincţia între clusterele

naturale şi clusterele „publice”. În afara intervenţiei

sectoriale neproductive, statul român a încercat să pro -

moveze aglomerarea de firme prin politici publice.

Aceste politici au dat naştere la ceea ce se vor numi

clustere „publice”, care, prin lege, au statut de parcuri

industriale, parcuri ştiinţifice şi tehnologice

15

. Pe de

altă parte, clusterele naturale pot fi identificate cu

ajutorul mijloacelor statistice şi a analizelor cantita -

tive. În diverse studii şi proiecte de cercetare, au fost

identificate mai multe clustere potenţiale în România.

Primul studiu referitor la aglomerările economice

competitive de tip cluster din România a fost, cel mai

probabil, cel coordonat de Centrul Internaţional

pentru Studii Antreprenoriale (CISA) din Bucureşti,

în anul 1998. Cercetarea (CISA, 1998) a fost coman -

dată de Institutul pentru Dezvoltare Economică al

Băncii Mondiale şi s-a concentrat pe competitivitatea

sectorului antreprenorial din România. Metodologia

studiului a fost bazată pe teoria diamantului compe -titivităţii a lui Porter, ce se concentrează pe urmă -

toarele caracteristici ale unui cluster: densitatea

geogra fică a industriilor înrudite şi a industriilor de

sprijin (orizontal şi vertical); flexibilitatea întreprin -

derilor mici şi mijlocii; capacitatea de a furniza şi de

a se aproviziona cu resurse; gradul de competitivitate

regională. Cercetarea a folosit un panel de întreprin -

deri de toate mărimile (IMM, dar şi întreprinderi mari)

şi s-a concentrat pe datele de la nivelul celor opt

regiuni de dezvoltare din România (NUTS nivelul

II)

16

. Studiul a identificat existenţa a trei forme „inci -

piente” de clustere în producţia de software, în

industria navală şi în industria lemnului.

O altă sursă de date pentru clusterele din România

o constituie Proiectul VICLI

17

, dezvoltat în cadrul

programului European INTERREG II C – CADSES

18

.

Proiectul a început în 1999 şi a durat până în 2001 şi a

încercat să identifice şi să sprijine dezvoltarea de

clustere, printr-un schimb regional de know-how.

România, care a fost ţară parteneră în proiect şi în

Grupul Transnaţional de Experţi, a identificat judeţul

Harghita ca fiind o zonă pilot potrivită pentru imple -

mentarea metodologiei proiectului. Raportul final

VICLI pentru România identifică patru potenţiale

clustere apărute în judeţul Harghita (Regiunea Centru)

în prelucrarea lemnului, olărit, tipografie şi industria

de aparataj. Apariţia acestor sectoare este în mod clar

legată de resursele naturale ale zonei.

De asemenea, Harghita este unul dintre puţinele

judeţe în care analiza input/output a relevat inter-

conexiuni industriale importante (prelucrarea lem -

nului, producţia de celuloză şi tipografie). A cincea

cercetare de referinţă pentru studierea clusterelor din

România este proiectul INCLUD

19

finanţat în cadrul

programului Interreg III B – CADSES, Iniţiativa

Europeană pentru Fondul European de Dezvoltare

Regională, pentru perioada 2000-2006. Proiectul,

desfăşurat între 2003 şi 2004, a avut ca scop reali -

zarea unei analize a potenţialelor clustere existente

în ţările partenere din Europa Centrală şi de Est şi

apoi asistarea acestor ţări în dezvoltarea de astfel de

clustere, folosind experienţa şi know-how-ul din Italia

şi Austria. Pentru România, în cadrul proiectului

INCLUD

20

, a fost adoptată şi folosită o metodologie

comprehensivă pentru identificarea clusterelor.

Folosind experienţa Italiei în identificarea districtelor

industriale (DI), echipa de cercetare a adunat un

număr impresionant de date macroeconomice referi -

toare la structura industrială a ţării, folosind rapoarte

internaţionale şi naţionale

21

. Câteva clustere poten -

ţiale au fost astfel identificate în textile (Regiunea

Nord-Est, în special, judeţul Bacău şi Regiunea Vest,

în special judeţul Timiş), software (Timiş, Cluj şi



17

Virtual Clustering Identification and Dissemination of

Strategic Territorial Planning Best Practices for Certain Countries

of Danubian and Southern Europe.

18

CADSES – Spaţiul Central Adriatic Danubian Sud-Est

European (Central Adriatic Danubian South Eastern European

Space).

19

Industrial Cluster Development.

20

Site-ul oficial al proiectului INCLUD este http://www.

includ.net.

21

A se vedea Rapoartele internaţionale prezentate de UE,

OECD, Banca Mondială, dar şi rapoartele naţionale referitoare

la Planul Naţional de Dezvoltare, Strategia de Politică Industrială,

Programul Economic de Pre-aderare.

15

A se vedea Ordonanţa Guvernului nr. 14/2002 privind

constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice,

aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 50/2003 şi

Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică

şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări

prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările

ulterioare, dar şi Hotărârea Guvernului nr. 148/2014 pentru

aprobarea Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul

Economiei din România şi Ministerul Comerţului din Republica

Chineză privind elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru

construirea în comun a Parcului Tehnologic şi Economic

Româno-Chinez, semnat la Bucureşti la 25 noiembrie 2013.

16

Pentru detalii: http://www.incubat.ro/uploads/Publicatii_

Analiza_Clusterelor_2011.pdf.

Bucureşti), prelucrarea lemnului, componente din

oţel şi produse metalice (Regiunea Centru).

Mai mult, judeţul Braşov pare să adune aglo -

meraţii tip cluster de firme în domeniul industriei

chimice, al produselor din metal, al maşinilor de uz

general şi al motoarelor. Clusterele locale ar putea fi

localizate şi în domenii precum industria de pielărie

şi încălţăminte, industria de echipament electric şi

maşini şi industria de echipamente TV, radio şi de

comunicaţii.

Ultima referinţă, dar nu cea din urmă, pentru

analiza dezvoltării potenţiale de clustere în România,

este programul CURAS

22

care a fost finanţat în cadrul

Acordului de Cooperare dintre Guvernul Român şi cel

Flamand. Programul a fost implementat în perioada

2003-2004 de către Agenţia Naţională pentru

Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie şi de CKZ

Limburg (ALLANTA) – promotorul flamand care

conduce Centrul de Management şi Sprijin pentru

Sectorul Componentelor Auto, din Genk, Belgia.

Proiectul are ca scop îmbunătăţirea nivelului calităţii

şi utilizarea eficientă a resurselor IMM-urilor în secto -

rul componentelor auto. Rezultatul proiectului consta

în realizarea de clustere a furnizorilor locali din dome -

niu, pentru consolidarea poziţiei lor vis-à-vis de

producătorii de maşini sau de principalul producător

de cauciucuri şi apoi transformarea lor în furnizori şi

subcon tractori internaţionali.

Rezultatul concret al programului a fost imple -

men tarea unui Centru pentru lanţul de furnizori, sub

forma unui ONG privat, ca prim pas către institu -

ţionalizarea unui cluster funcţional în sectorul auto,

localizat în vecinătatea fabricii Dacia-Renault, lângă

Piteşti, judeţul Argeş. Acest cluster potenţial putea fi

extins în zona Sibiu-Braşov, unde este localizat un

număr important de furnizori de componente auto.

Începând din anul 2008, Ministerul Economiei,

Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA),

Direcţia Generală de Politică Industrială a desfăşurat

un amplu efort menit a identifica clusterele existente

şi emergente din România. Aceasta s-a concretizat în

principal în 4 mari acţiuni: elaborarea capitolului

refe ritor la clustere din cadrul documentului de

politică industrială, cu sprijinul Societăţii Germane

pentru Cooperare Tehnică (GTZ) – Proiectul „Inov

Cluster” (2008-2010), din cadrul Planului Sectorial

de Cercetare Dezvoltare, care a avut drept scop dise -

minarea conceptului de cluster inovativ în România

şi a exemplelor de bună practică internaţională,

precum şi stimularea operatorilor economici în vede -

rea creării şi dezvoltării de clustere inovative prin

realizarea de instrumente specifice (ghid, portal,

servicii de consultanţă)

23

.

Luând în considerare că tentativele de identificare

a clusterelor din România, mai sus menţionate, se

bazează pe ponderea relativă a specializării regionale

şi interconexiunile sectoriale comparate cu media

naţională, trebuie să fim precauţi atunci când ne

referim la „clusterele” româneşti. Există, pe de o

parte, aglomerări spaţiale de firme, cum este cazul

celor din România, iar, pe de altă parte, există ceea ce

Comisia Europeană a identificat ca „reţele de inovare

regionale” (European Commission, 2002), cea mai

avansată formă de cluster care implică legături

instituţionale şi informale solide între companii,

universităţi, şcoli profesionale şi centre de cercetare

şi instituţii publice. Această reţea de inovare regio -

nală este cea mai în măsură să ofere acele exter na -lităţi pozitive prin care un cluster produce mai multă

valoare decât ar produce părţile sale componente

luate individual. Pentru exemplificare prezentăm

doar câteva cooperări de acest fel: prin interacţiunea

cu alte companii sau instituţii, acest tip de cluster

beneficiază de pe urma a sticky knowledge (informaţii

care sunt greu de transmis) disponibilă pe plan local;

prin intermediul aceloraşi interacţiuni, întreprinderile

sunt la curent cu condiţiile cererii şi din această cauză

sunt mult mai flexibile; companiile investesc în

univer sităţi şi în şcolile profesionale locale; IMM-

urile sunt mai înclinate să-şi unească forţele şi să

coopereze atunci când dimensiunea lor redusă este o

piedică în obţinerea/ducerea la bun sfârşit a unei

comenzi, participări la târguri etc. Literatura de

specialitate se referă la entităţile descrise mai sus cu

termenul de „overachieving clusters”, pe când acele

companii şi instituţii care coexistă fără să exploateze

beneficiile proximităţii lor sunt denumite

„underachieving clusters”.Se poate susţine că, dată fiind diversitatea cluste -

relor în România, ar fi foarte dificil de identificat

problemele comune. Clusterele „incipiente” care s-au

dezvoltat în matca tradiţiilor locale ale olăritului,

constituite practic 100% din întreprinderi familiale,

se raportează la diversele condiţii în mod cu totul

diferit faţă de entităţile apărute în industria textilă şi

în producţia finală de bunuri care s-au dezvoltat în



22

Clustering and Upgrading Romanian Automotive Suppliers.

23

Exerciţiul de „cluster mapping” desfăşurat de către MECMA

cu sprijinul Societăţii Germane pentru Cooperare Tehnică (GTZ).

vecinătatea unor companii italiene (de exemplu,

Incom S.A. în Judeţul Vaslui).

Totuşi, una dintre cele mai frecvente critici

exprimate atât de întreprinzători, cât şi de

observatori, poate oferi explicaţii de ce unele clustere

prezintă creşteri pozitive pe când altele par să

stagneze, deşi întrunesc toate premisele necesare unei

bune dezvoltări (este cazul clusterului olăritului, aşa

cum a fost descris de echipa VICLI). Printre

explicaţiile cel mai des invocate se numără lipsa de

cooperare şi lipsa de încredere (de obicei prima fiind

consecinţa directă a celei din urmă); acestea sunt

motivele principale pentru care companiile nu

exploatează avantajele potenţiale ale unei colaborări

şi întâmpină cu foarte puţin entuziasm iniţiativele

publice locale. Într-una din primele lucrări despre

clusterele şi proto-clusterele româneşti (studiul

elaborat de CISA) se evidenţiază că în doar două din

cazurile supuse atenţiei (industria de textile şi de

software

24

) companiile par să fie conştiente că fac

parte dintr-o aglomerare de tip cluster

25

.

La nivel naţional, principalul actor este Ministerul

Economiei, Comerţului şi Turismului alături de

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii

şi Mediului de Afaceri care, prin Direcţia Generală

pentru Politici Industriale şi Mediu de Afaceri,

stabileşte cadrul politicii industriale în care clusterele

îşi desfăşoară activitatea, iar la nivelul Autorităţii de

Management POS CCE, asigură cadrul suportului

financiar. Din punct de vedere al gestionării unor

programe de finanţare pentru clustere, la nivel cen -

tral, constatăm implicarea Ministerului Dezvoltării

Regionale şi Turismului (AM Cooperare teritorială

europeană, AM POR), Autoritatea Naţională pentru

Cercetare Ştiinţifică (OI POS CCE Axa 2).

La nivel regional, remarcăm implicarea

ADR-urilor în dublu rol, acela de OI POR, dar şi de

iniţiatori/catalizatori ai unor clustere (e.g. ICT Vest

şi Automotive Vest, textil NE etc).

Tot la nivel regional sau sub-regional se regăsesc

şi clusterele existente identificate la ora actuală şi

aflate în evidenţa Direcţiei Generale de Politică

Industrială din cadrul MECT.

Direcţia Generală de Politică Industrială şi

Competitivitate a accelerat procesul de generare a

potenţialilor poli de competitivitate prin solicitarea

de încheiere a unui acord de parteneriat care să dove -

dească cooperarea în cadrul clusterului. Modelul

folosit a fost cel al „Pro Wood”, 21 de clustere reu -

şind până în prezent să prezinte un document de

parteneriat ce constituie o bază validă de pornire în

evaluarea polilor de competitivitate la nivel naţional,

deoarece identifică unul dintre cei mai importanţi

vectori, cel al cooperării, precum şi existenţa unor

obiective comune, integrate la nivelul clusterului.

Rezultatele in extenso ale acestor două proiecte se

regăsesc în „Ghidul pentru implementarea în România

a conceptului de cluster inovativ”

26

în „Analiza com -

petitivităţii clusterelor”

27

din România.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă

28

, dar şi

Programul Operaţional Sectorial – Creşterea Com pe -

titivităţii Economice (POS-CCE) situează competiti -

vitatea, ca unul dintre obiectivele majore ale politicii

de dezvoltare a României.

În contextul implementării corelate a proiectelor

ce vizează polii de competitivitate/clusterele şi al

unui parteneriat real, a fost creat un Grup de lucru

interministerial alcătuit din reprezentanţi ai Auto ri -

tăţii de Management POS CCE, ai Direcţiei Generale

de Politică Industrială şi Competitivitate din cadrul

Ministerului Economiei, ai Autorităţii Naţionale

pentru Cercetare Ştiinţifică

29

, Ministerului Întreprin -

derilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de

Afaceri (Organism intermediar pentru Axa 1 – unde

se sprijină şi integrarea IMM-urilor în lanţuri de

furnizori şi clustere), Ministerului Dezvoltării Regio -

nale şi Locuinţei (care prin Programul Operaţional



24

Proiectul INCLUD a identificat câteva clustere potenţiale

în textile (Regiunea Nord-Est, în special, judeţul Bacău şi

Regiunea Vest, în special judeţul Timiş), software (Timiş, Cluj şi

Bucureşti), prelucrarea lemnului, componente din oţel şi produse

metalice (Regiunea Centru). Mai mult, judeţul Braşov pare să

adune aglomeraţii tip cluster de firme în domeniul industriei

chimice, al produselor din metal, al maşinilor de uz general şi al

motoarelor. Clusterele locale ar putea fi localizate şi în domenii

precum industria de pielărie şi încălţăminte, industria de

echipament electric şi maşini şi industria de echipamente TV,

radio şi de comunicaţii.

25

O altă iniţiativă o reprezintă platforma www.clustero.eu, ce

face parte din proiectul Innov Cluster II. Acest proiect s-a derulat

în perioada 2010-2012, scopul fiind analiza sectoarelor

industriale din România şi elaborarea de strategii, programe şi

măsuri pentru adaptarea şi integrarea politicii industriale

româneşti cu cea a Uniunii Europene.

26

Textul integral al Ghidului poate fi consultat la adresa

http://www.inma-ita.ro/clustere/Ghid.pdf.

27

Textul integral al studiului „Analiza competitivităţii

clusterelor din România” poate fi consultat la adresa http://

clustero.eu/wp-content/uploads/2011/11/analiza_competivitatii.pdf.

28

A se vedea şi documentul „Strategia Naţională pentrucompetitivitate 2014-2020” la adresa http://www.minind.ro/

strategie_competitivitate/Strategia_Nationala_de_Competitivitat

e_iunie_2014.pdf.

29

Organism intermediar pentru Axa 2 în cadrul căreia este

promovată dezvoltarea polilor de excelenţă; coordonează şi

acreditează entităţile de inovare şi transfer tehnologic, conform

prevederilor H.G. nr. 406/2003.

Regional POR susţine polii de creştere) şi ai Minis -

terului Administraţiei şi Internelor (care coordonează

şi autorizează parcurile industriale).

Experienţa de până acum arată că, pe de o parte,

în România, statul facilitează înfiinţarea clusterelor,

introducând măsuri favorabile industriei şi IMM-

urilor, însă, pe de altă parte, există puţine iniţiative

de tip cluster care funcţionează, deşi potenţial există,

dar nu se exploatează eficient

30

.

Analizând punctele tari şi slabe ale conceptuluide cluster din România, considerăm că, pe de o parte,

există sectoare şi industrii cu potenţial economic (de

exemplu, agricultura, industria textilă, construcţi -

ile, turismul, industria forestieră, industria auto),

IMM-urile doresc să se internaţionalizeze, antrepre -

noriatul este în creştere şi antreprenorii arată mai

mult curaj, iar pe de altă parte, din cauza lipsei unei

strategii clare pentru România, strategiile pe termenmediu sunt inexistente sau fragile, iar oamenilor de

afaceri le este imposibil să planifice şi să previ -zioneze. De altfel, sistemul educaţional nu este

adaptat cerinţelor pieţei, forţa de muncă a migrat în

ultimii 10 ani (mai ales segmentul de vârstă 18-35 de

ani), iar cei activi rămaşi în ţară nu sunt foarte mobili

sau calificaţi, infrastructura este subdezvoltată,

comunicarea între partenerii potenţiali într-un cluster

este rară sau inexistentă, universităţile au o imagine

proastă în ochii publicului, nu există o strategie

coerentă cu subiecte şi priorităţi clare şi nu în ultimul

rând, lipseşte cooperarea între membrii aglomerărilor

industriale.

În concluzie, şansele în formarea clusterelorprovin din partea Uniunii Europene, care poate să

impună statelor membre să transfere politicile şi

măsurile, cu privire la clustere, în programele naţio -

nale proprii şi să îmbunătăţească condiţiile pentru

mediul de afaceri.

Dacă sunt exploatate corespunzător, atât Strategia

privind Marea Neagră, cât şi Strategia Dunării ar putea

aduce oportunităţi pentru proiectele transfron taliere şi

de dezvoltare economică, iar implementarea de pro -

grame pentru dezvoltarea regională ar creşte interesul

companiilor multinaţionale pentru deschi de rea de

filiale şi unităţi de cercetare în cadrul universităţilor.



30

De exemplu, „Ghidul pentru implementarea în România a

conceptului de cluster inovativ”, finanţat de către Ministerul

Economiei (2009), prezintă o listă cu parcuri industriale, entităţi

de inovare şi transfer tehnologic, universităţi, investitori români

şi străini, care prin asociere, pot beneficia de avantajele

clusterului. Chiar şi aşa, se observă că, la nivel naţional,

asemenea iniţiative sunt rare, iar dacă există au doar scopul de a

accesa fonduri fără o strategie pe termen mediu sau lung.

Scurtă retrospectivă asupra începuturilor

parlamentarismului în România

Organisme-embrionare ale parlamentului au

apărut în ţările române încă în perioada Evului

Mediu. Se pot aminti în acest sens „adunările de

stări” care purtau denumirea de Marea Adunare a

Ţării. Aceste „adunări de stări” se formau prin

participarea repre zentativă a unor categorii sociale

largi la conducerea ţării. Ele puteau impune

domnitorului unele privilegii de genul celor obţinute

de nobili şi alte pături sociale din Anglia, din partea

regelui. Cea mai importantă prerogativă a Marii

Adunări a Ţării era alegerea dom nitorului şi mai

târziu recunoaşterea de către aceasta a pretendentului

la domnie, ce urma a fi numit de sultanul Imperiului

Otoman. „Adunările de stări” erau convocate de

domnitor şi pentru soluţionarea unor probleme social-

economice, cum ar fi stabilirea şi perceperea unor

impozite, ca şi a unor probleme de ordin militar,

diplomatic ş. a.

Rolul adunărilor legiuitoare s-a întărit în ţările

române la începutul secolului al XIX-lea. Astfel, prin

Tratatul încheiat în 1822 la Cetatea Albă cu Rusia,

Turcia s-a angajat să respecte vechile privilegii ale

celor două ţări române consfinţite în capitulaţii. Se

reitera, de fapt, un angajament făcut de Înalta Poartă

încă în 1802 potrivit căruia domnitorii urmau să fie

aleşi pentru un mandat limitat (7 ani) şi confirmaţi de

Turcia. Era vorba, practic, de refacerea vechii auto -

nomii constituţionale a Principatelor române. Tratatul

ruso-turc care a urmat păcii de la Akkerman (1826) a

prevăzut, de asemenea, alegerea domnitorilor de

către Adunarea Obştească pentru şapte ani. Tratatul

de la Adrianopol din 1829 a consolidat această

reîmpământenire a regulilor de succesiune la tronul

domnesc, prevăzând alegerea domnitorilor, dar nu

pentru un mandat de şapte ani, ci pe viaţă

1

.

Potrivit proiectului Constituţiei Moldovei de la 13

septembrie 1822, neacceptat însă de Turcia şi de

Rusia, se prevedea instituirea Adunării Sfatului

Obştesc căreia îi revenea competenţa de a reglementa

prin norme general-obligatorii o sferă foarte largă de

relaţii sociale. Reglementările sale au fost totuşi

parţial aplicate în practică. Adunarea Sfatului Obştesc

urma să fie alcătuită din mitropolit şi episcopii ţării şi

de toată obştea boierilor, de la logofătul mare până la

şătrar.

Regulamentele Organice, intrate în vigoare în

1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova,

prevedeau încredinţarea puterii legiuitoare Obşteştei

Adunări (parlamentul) şi domnitorului. Parlamentul

era unicameral. De altfel, după cum s-a văzut, unica -

meralismul ţine de tradiţia românească. Membrii

Obşteştei Adunări erau recrutaţi din categoria pro -

prie tarilor funciari. În Ţara Românească, Adunarea –

prezidată de Mitropolit – era compusă din 42 de

membri: episcopii de Râmnic, Buzău şi Argeş, 20

boieri de rangul I şi 18 deputaţi de judeţ, plus unu al

oraşului Craiova. În Moldova, Obşteasca Adunare era

prezidată de Mitropolit. Membrii acesteia erau

episcopul de Roman şi cel de Huşi (membri de drept),

16 boieri de rang înalt şi 16 deputaţi provinciali, în

vârstă de cel puţin 30 de ani, câte unul din fiecare

judeţ.

Opţiunea pentru bicameralism

Prin Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris,

supus de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1864,

unui plebiscit, s-a optat pentru o organizare bica me -

rală a parlamentului. Acesta era compus din Adu -

narea Electivă şi Adunarea Ponderatrice (Corpul

Ponde ra toriu). Puterea legiuitoare se exercita colectiv

de dom nitor, de Adunarea Ponderatrice (Senat) şi de

Adunarea Electivă. Membrii Adunării Elective erau

desemnaţi prin alegeri. În schimb, membrii celeilalte

Camere erau împărţiţi în două categorii: a) membrii

de drept (Mitropolitul ţării, episcopii eparhioţi,

primul preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai vechi

dintre generalii armatei aflat în activitate) şi b) 64 de

mem bri numiţi de domn, din care 32 erau numiţi

dintre personalităţi remarcabile în diferite domenii de

acti vitate şi care aveau o mare experienţă în domeniul

respectiv. Cealaltă jumătate provenea dintre membrii

consiliilor generale ale districtelor, fiind numit câte

unul din fiecare judeţ.

În Constituţia din 1866 s-a statuat că parlamentul

este bicameral (Adunarea Deputaţilor şi Senat). Opţi -

u nea pentru păstrarea Senatului, introdus de

Alexandru Ioan Cuza, s-a datorat, în parte, şi poziţiei



1

Cristian Ionescu, Drept constituţional şi instituţii politice.

Sistemul constituţional românesc, vol. II, Bucureşti, Lumina Lex,

1997, p. 17-18.

Bicameralism sau unicameralism – o dilemă constituţională actuală

Tudor PRELIPCEANU

lui Carol I, care a insistat pentru modificarea

proiectului prin introducerea celei de a doua Camere

legislative.

Adunarea deputaţilor – prima Cameră legisla tivă

– era compusă din deputaţi aleşi în patru colegii

electorale constituite după censul de avere al fiecărui

alegător: colegiul întâi cuprindea alegători având un

venit funciar de cel puţin 300 de galbeni; colegiul al

doilea cuprindea alegători având un venit între 100

şi 300 de galbeni; colegiul al treilea (al oraşelor)

includea alegătorii comercianţi şi industriaşi care

plăteau un impozit („o dare”) de 80 de lei şi colegiul

al patrulea care era constituit din toţi acei care plăteau

o dare către stat, oricât de mică, şi care nu intrau în

niciuna din categoriile anterioare. Mandatul deputa -

ţilor era de patru ani. Constituţia din 1866 a stabilit

două categorii de senatori: senatori aleşi şi senatori

de drept. Senatorii de drept erau moştenitorul tronului

la vârsta de 18 ani, însă el nu avea vot deliberativ

decât la vârsta de 25 de ani, precum şi mitropoliţii şi

episcopii eparhioţi.

Constituţia din 1923 a păstrat organizarea bica -

merală a parlamentului în ciuda puternicelor critici

aduse de Partidul Ţărănesc Senatului, considerat ca

un un „corp străin”, care contravenea tradiţiilor ante -

rioare reformei introduse de domnitorul Alexandru

Ioan Cuza în 1864.

Această Constituţie a prevăzut ca Adunarea depu -

taţilor să se compună din deputaţi aleşi de cetăţenii

români majori, prin vot universal, egal, direct, obli -

gator şi secret, pe baza reprezentării minorităţii.

Constituţia din 1923 a prevăzut ca pe lângă sena -

torii aleşi să devină senatori de drept: moştenitorul

tronului de la vârsta de 18 ani, mitropoliţii ţării,

episcopii eparhioţi ai Bisericilor ortodoxe române şi

greco-catolice, capii confesiunilor recunoscute de

stat, câte unul de fiecare confesiune, reprezentantul

superior religios al musulmanilor, precum şi preşe -

dintele Academiei. Această Constituţie a prevăzut,

totodată, că devin senatori de drept foştii înalţi

demnitari ai statului, precum şi generalii de rezervă şi

în retragere

2

. De remarcat că practic minorităţile

naţio nale erau reprezentate de drept în Senat prin

conducătorii confesiunilor recunoscute de stat, câte

unul de fiecare confesiune.

Experienţa unicamerală în lume

Tradiţii unicamerale sunt întâlnite în multe state

ale lumii. Unele ţări au renunţat la această tradiţie,

cum a fost şi cazul României. Alte ţări au păstrat

această structură, aici încadrându-se Portugalia. Uni -

ca meralismul s-a impus nu numai datorită tradiţiei,

ci şi în funcţie de mărimea statelor. Astfel, unele ţări

cu o pondere relativ restrânsă numeric în care echi -

librul politic este uşor de realizat sau de menţinut –

Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca – practică

unicameralismul, abolind cea de-a doua cameră, fără

consecinţe pentru natura democratică a sistemului

politic. Din 1950 Noua Zeelandă are tot o singură

cameră aleasă după modul de scrutin britanic. De ase -

menea, în Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia,

Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia şi Ungaria

există parlamente unicamerale.

În urmă cu circa 50 de ani, existau doar câteva

state cu parlament unicameral, dar numărul acestora

s-a extins, bicameralismul cunoscând o perioadă de

declin. Cu toate acestea, evoluţia actuală constitu -

ţională arată că bicameralismul a reuşit să mai

câştige, în ultimul timp, teren în statele Europei

Centrale şi de Est.

În opinia unor specialişti, unicameralismul repre -

zintă structura parlamentară cea mai adecvată exigen -

ţelor democraţiei. Astfel, parlamentul monocameral

este constituit prin sufragiu universal, egal, direct şi

secret şi nu se află sub ameninţarea cenzurii „Came -

rei înalte”, a „Camerei superioare” sau a „Camerei de

reflecţie” (adică Senatul), constituită, de regulă, în

condiţii mai puţin democratice. Prin existenţa unei

singure Camere se evită temporizarea procesului

legislativ, se previne disputa pentru preponderenţă

între cele două Camere şi sunt reduse în mod con -

siderabil costurile parlamentare.

Problema unei opţiuni între sistemul unicameral

şi cel bicameral se pune, în special, în cazul statelor

unitare, datorită evoluţiei diferite a acestora în com -

pa raţie cu statele federale şi îşi are originea în deose -

birile fundamentale vizând structurile organi zatorice

ale statelor.

Bicameralismul în statele federale

Instituţia bicameralismului în statele federale

răspunde necesităţii de reprezentare a statelor sau

regiunilor autonome în Parlamentul federal.

În general, se recunoaşte că ambele Camere au

puteri egale care se traduc prin partajarea iniţiativei

legislative şi atribuirea de prerogative identice în

materie de revizuire constituţională. Acesta este cazul

Canadei, Elveţiei şi Mexicului. Dar tot în situaţia

Elveţiei, în ipoteza în care cele două Camere trebuie

să exercite în comun anumite atribuţii, întâietate are

Camera inferioară care este mai numeroasă.

Procedura legislativă consacră adesea supremaţia

Camerei inferioare, cum este cazul Germaniei. În

cazul regimurilor parlamentare, în principiu, Guver -



2 Constituţiunea din 1923, din Ioan Muraru, Gheorghe Iancu,

Constituţiile române, Bucureşti, Regia autonomă „Monitorul

Oficial”, 1995, p. 73.

nul este responsabil numai în faţa Camerei inferioare,

singura care poate să-l demită, cum se întâmplă în

Australia.

În alte ţări, s-a consacrat superioritatea Senatului

asupra Camerei inferioare, prin atribuirea de prero -

gative speciale, cum este cazul Senatului SUA

3

.

Bicameralismul în statele unitare

În statele unitare, funcţia Camerei superioare este

de a modera acţiunea Camerei inferioare. Ea trebuie

să fie o veritabilă cameră de reflecţie care să tempe -

reze prin înţelepciune pornirile populare ale Camerei

inferioare. Camerele superioare au variate caracte -

ristici, care diferă în funcţie de evoluţia istorică a

statelor. Astfel, se disting:

Camera superioară conservatoarePrimele Camere superioare instituite au fost

Came rele aristocratice, adunări ereditare care cuprind

membri de drept. Este cazul Camerei Lorzilor din

Marea Britanie. Camerele aristocratice sunt compuse

din titulari, desemnaţi pe baza unor criterii adeseori

anacronice. Camerele amintite şi-au pierdut treptat

puterea. În cazul lor se poate vorbi de bicameralism

imperfect sau inegalitar ori asimetric. În Marea

Britanie, de pildă, rolul Camerei Comunelor a crescut

în detrimentul Camerei Lorzilor. Astfel, în 1911,

Camera Lorzilor a pierdut dreptul de veto asupra

proiectelor de legi supuse dezbaterii parlamentare,

păstrând doar dreptul de a amâna o lege pe timp de un

an. De atunci, declinul Camerei Lorzilor a continuat.

În prezent, în Marea Britanie sunt exprimate opinii

favorabile chiar dizolvării Camerei Lorzilor.

Camera superioară corporativăÎn epoca contemporană a apărut o nouă formă de

bicameralism, numit bicameralism socio-economic,

deoarece urmăreşte să asigure reprezentarea anumitor

profesiuni sau categorii sociale, incluzând sindica -

tele, asociaţiile familiale etc. Este un sistem mai puţin

democratic, pentru că membrii Camerei economice,

de exemplu, nu sunt persoane desemnate prin alegeri.

El consacră, pe de altă parte, oficial influenţa, în

general ocultă, a celor ce deţin puterea economică şi

a grupurilor de presiune. Acest model n-a avut ecou

decât în statele autoritare din perioada interbelică,

cum ar fi Italia şi Spania, precum şi în statele socia -

liste. De altfel, camerele corporative au servit pentru

a masca absenţa unei adunări democratice. În prezent,

doar Irlanda ar putea intra în această categorie,

reprezentând cazul cel mai interesant. Senatul actual

reuneşte pe lângă cei 11 membri numiţi de prim-

ministru şi de cei 6 membri aleşi de către licenţiaţii

universitari, 43 de membri aleşi prin sufragiu indirect

de către un colegiu format din consilieri locali, din

deputaţi şi senatori aleşi pe listele de candidaţi, pre -

zen tate de către organismele profesionale şi sociale

în cadrul a cinci categorii de activităţi socio-eco -

nomice.

Camera superioară democraticăÎn statele unitare democratice, Camera superioară

dispune de un statut care o apropie de Camera infe -

rioară în ceea ce priveşte ideologia democratică. Sunt

tipice exemplele Franţei şi Italiei. Senatorii sunt aleşi

cu majoritate pe baza sufragiului universal direct.

Senatul are statutul pe care îl are şi Camera infe -

rioară, dispunând de puteri aproape identice.

Bicameralism politic

Acest gen de bicameralism îl întâlnim în situaţia

în care cea de-a doua Cameră, constituită în sistemele

parlamentare ale unor state unitare, răspunde unor

imperative politice exprimate plastic prin formule de

genul „temperarea dinamismului democratic” din

Camera inferioară, „stăvilirea exceselor ce rezultă din

legea numărului” practicate în Camera inferioară,

„cerinţa contrabalansării Camerei deputaţilor”, „apla -

ti za rea entuziasmului Camerei populare” etc., într-un

cuvânt asigurarea „reflecţiei” atât de necesare într-un

proces legislativ armonios, echilibrat, raţional, tem -

perat.

Tipul de bicameralism politic prezintă aspecte

specifice de la o ţară la alta. Astfel, în privinţa

modului de alcătuire a celei de-a doua Camere, unele

state practică sufragiul direct (Belgia, Italia, Spania,

Japonia), în timp ce altele sufragiul indirect, senatorii

devenind astfel „aleşii aleşilor” (Olanda)

4

.

Condiţia de vârstă pentru a fi ales senator este, de

regulă, mai ridicată (30 de ani în Japonia, 35 de ani în

Franţa, 40 de ani în Italia şi Belgia).

Durata mandatului în Senat este diferită: 4 ani în

Spania şi Belgia, 5 ani în Italia, 6 ani în Olanda şi

Japonia, 9 ani în Franţa.

Tendinţa limitării atribuţiilor Camerei supe -

rioare

Statele unitare care au păstrat bicameralismul

manifestă tendinţa de a limita atribuţiile Camerei

superioare. Acest declin, destul de vizibil, se mani -

festă în trei domenii:

a) În primul rând, atribuţiile Camerei superioare

au fost reduse în materie financiară. Această infe -

rioritate este destul de veche, considerându-se că,

deoarece Camera inferioară ar reprezenta mai bine



3

Studiul documentar: Atribuţiile Camerelor în Parlamentelebicamerale, din „Buletinul de Informare Legislativă”, editat de

Consiliul Legislativ, nr. 3/1998, p. 32.

4

Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I,

Bucureşti, Editura Europa Nova, 1996, p. 235.

naţiunea, ea ar fi singura îndreptăţită să voteze buge -

tul. Această superioritate a Camerei inferioare nu a

făcut decât să se accentueze din două motive: pe de

o parte, alegerile pentru Camera inferioară s-au

demo cratizat, prin aplicarea votului universal; pe de

altă parte, bugetul naţional a devenit principalul

factor ce reglementează economia naţională

(În Marea Britanie a fost suprimată orice atribuţie a

Camerei Lorzilor în materie financiară, în timp ce în

Olanda, Camera superioară nu dispune, în materie

financiară, nici de drept de iniţiativă, nici de drept de

amendament.).

b) În al doilea rând, Camera superioară dispune

de mai puţine puteri decât Camera inferioară în ceea

ce priveşte activitatea executivului. Pe de o parte,

Camera superioară nu intervine decât rareori în

desemnarea şefului Guvernului şi chiar şi atunci când

intervenţia sa este prevăzută, aceasta este limitată;

pe de altă parte, ea nu poate să demită Guvernul

(ex. Italia, Olanda), dispunând doar de dreptul de a

pune întrebări şi uneori de a interpela.

c) În al treilea rând, Camerele superioare se află

într-o poziţie subordonată în raport cu Camerele

inferioare pe plan legislativ. În majoritatea sistemelor

bicamerale, Camera superioară dispune de drept de

iniţiativă şi de amendament. Anumite ţări au limitat,

totuşi, aceste drepturi. În Olanda, Camera superioară

nu poate decât să adopte sau să respingă textele

votate de Camera inferioară.

În cazul dezacordului dintre cele două Camere se

manifestă cel mai puternic superioritatea Camerei

inferioare. În unele ţări, cum este cazul Olandei, se

consideră că nu se poate adopta o lege fără acordul

ambelor Camere. Există trei procedee pentru a

învinge ostilitatea Camerei superioare: dizolvarea

simultană, dizolvarea doar a Camerei inferioare

(Marea Britanie), adoptarea textelor de lege doar de

către Camera inferioară cu acordul Guvernului

(Irlanda, Japonia).

Bicameralismul actual în România

Revin asupra faptului că începuturile noastre

parlamentare au fost de natură unicamerală. Bicame -

ralismul iniţiat în România de domnitorul Alexandru

Ioan Cuza a fost preluat şi de cele trei Constituţii

monarhice. În 1946, printr-un act normativ a cărui

constituţionalitate a fost contestată, s-a renunţat la

bicameralism în favoarea unicameralismului. Acest

model de organizare a fost transpus şi în Constituţiile

socialiste din 1948, 1952 şi 1965.

În 1990 s-a revenit însă la organizarea bicamerală

a Parlamentului, soluţie preluată şi de Constituanta

din 1991, pe motiv că bicameralismul constituie o

tradiţie în organizarea constituţională democratică

din România. Revenirea la sistemul bicameral în

România a fost, din punct de vedere psihologic,

reacţia firească la respingerea modelului socialist, de

sorginte marxistă, de organizare a puterii legislative

într-un organism unicameral, iar din punct de vedere

politic, rezultatul revenirii în viaţa politică a ţării a

unor partide legate istoric de un Parlament bicameral.

Dar în opinia unor specialişti din ţară, ideea de

„Cameră replică” în organizarea Parlamentului pe

două niveluri ar fi trebuit raportată la dinamismul

vieţii sociale şi cu atât mai mult la schimbările rapide

ce intervin într-o societate aflată în tranziţie, deci

instabilă din punct de vedere al intereselor sociale şi

al forţelor politice susţinătoare a acestora.

Se exprimă opinii conform cărora bicameralismul

ar fi putut fi util, în România, dar nu sub forma a două

Camere paralele în care una dublează parazitar

activitatea celeilalte, frânând procesul legislativ, care

trebuie să fie operativ şi flexibil, ci sub forma pre -

zenţei unei a doua Camere care să corecteze viciile de

fond ale simplei reprezentări teritoriale printr-o

reprezentare funcţională. Un bicameralism, asemă -

nător actualului sistem parlamentar francez, în care a

doua Cameră, eventual cu o componenţă numerică

mult micşorată, să reprezinte pe lângă interesele

naţionale ce nu pot fi ignorate, interese teritoriale,

locale. Cei care împărtăşesc asemenea opinii, consi -

deră că un astfel de sistem parlamentar ar fi fost

foarte funcţional şi ar fi permis derularea unui proces

legislativ mai alert şi reprezentarea cu mai mult

succes în Parlament a problematicii specifice colecti -

vităţilor teritoriale, atât din punct de vedere legislativ,

cât şi din punct de vedere al raporturilor dintre cei

aleşi şi circumscripţiile electorale.

Nimic nu împiedică în viitor, în opinia specia -

liştilor, ca printr-o lege constituţională, deci care nu

împiedică exerciţiul democratic, să se modifice actu -

a lul sistem de organizare al Parlamentului României,

fie prin revenirea la vechea experienţă unicamerală,

fie prin schimbarea sistemului de recrutare a sena -

torilor, astfel ca alegerea pentru Senat să fie total sau

parţial uninominală, şi prin efectuarea unor

modificări aduse prerogativelor constituţionale ale

Camerei superioare. În ce priveşte o posibilă com po -

nenţă a Senatului, există propuneri ca măcar jumătate

din sena tori să fie aleşi uninominal, dar să se evite

prac tica interbelică, adică includerea în Camera

superioară a reprezentanţilor clerului şi armatei,

instituţii care nu fac politică, sau ai sindicatelor, care

dispun de alte căi prin care să-şi promoveze inte -

resele.



Argumente în favoarea şi contra bicamera -

lismului

Bicameralismul, în ţările cu tradiţie în acest sens,

reprezintă cel mai bine toate nuanţele opiniei publice,

evită bruştele schimbări de majoritate, întrucât

Camera superioară, în general, nu este aleasă în

acelaşi timp sau pe aceeaşi durată şi nici conform

unei aceleiaşi modalităţi de scrutin. Bicameralismul

per mite o activitate legislativă mai bună, cea de-a

doua Cameră jucând rolul unei Camere de reflecţie.

Această organizare a Parlamentului facilitează

reprezentarea colectivităţilor locale şi le apără de

ingerinţele puterii centrale. Bicameralismul repre -

zintă un factor de rectitudine juridică şi apără

democraţia.

Pe de altă parte însă, Camera superioară este

aleasă în conformitate cu o modalitate de scrutin

diferită de cea aplicată Camerei inferioare, pe o

durată de timp diferită şi în acest caz este antide -

mocratică, deoarece democraţia este înainte de toate

egalitară. Dar în situaţia în care Camera superioară

este desemnată pe baza unei aceleiaşi modalităţi de

scrutin şi pe aceeaşi perioadă de timp cu Camera

inferioară ea devine inutilă.

În ceea ce priveşte argumentele tehnice conform

cărora bicameralismul se traduce printr-o ameliorare

a activităţii legislative, susţinătorii unicameralismului

nu le resping. Însă ei subliniază faptul că s-ar putea

ajunge la aceleaşi rezultate printr-o simplă organizare

internă a Camerei inferioare. În opinia lor, existenţa

unei a doua Camere încetineşte o procedură deja

lentă.

Partizanii unicameralismului estimează că cea

de-a doua Cameră reprezintă în general o frână în

calea evoluţiei societăţii.

Concluzii

Atât bicameralismul cât şi unicameralismul au

cunoscut perioade de dezvoltare, de mutaţii legate de

schimbări de legitimitate, de declin sau de renaştere.

În prezent, un moment favorabil pe plan global

cunoaşte unicameralismul, fapt dovedit de trecerea,

în ultimul timp, a unor ţări de la bicameralism la

unicameralism.

Avantajele bicameralismului din punct de vedere

al procedurii legislative au determinat ţările care au

îmbrăţişat unicameralismul să elaboreze unele

proceduri parlamentare ponderatoare care tind spre

un rezultat analog structurilor bicamerale. Ţările nor -

dice sau Luxemburgul, de exemplu, aplică în parla -

mentele lor monocamerale proceduri ca dublele

lecturi, termenele suspensive la solicitarea unei mino -

rităţi, recurg la organisme consultative, la controlul

de natură jurisdicţională etc.

Se susţine tot mai insistent că diferenţierea

siste mului reprezentativ aplicabil fiecăreia dintre

cele două Camere reprezintă o necesitate, altfel

bicame ralismul putând să rămână fără obiect şi

fără efect.

Multe regimuri bicamerale sunt caracterizate prin -

tr-o prioritate a deciziei acordată Camerei inferioare

(Spania, Olanda, Irlanda şi chiar anumite state

federale ca Germania şi Austria). Camera superioară

are puteri mai mult sau mai puţin limitate. Ea trebuie

să cedeze dacă prin dialog nu se ajunge la un acord,

neavând în acest caz decât o putere de întârziere sau

de veto suspen siv. De multe ori, Guvernul nu este

răspunzător decât în faţa Camerei inferioare. În

schimb, Camera superioară care nu poate răsturna

Guvernul nu poate fi dizolvată

5

.

În anumite domenii, celei de-a doua Camere îi

sunt atribuite, destul de frecvent, competenţe spe -

ciale. Aceasta se întâmplă mai ales în materie de

revizuire constituţională, organizare a autonomiilor

locale sau în materie jurisdicţională.

Interdependenţa dintre diferenţierea necesară între

Camere, reprezentativitatea acestora şi competenţele

camerelor reprezintă o problemă delicată pentru

sistemele bicamerale. Desfiinţarea Landsting-ului

danez în anul 1953 şi a Camerei superioare suedeze,

în 1971, demonstrează acest lucru. Parlamentul

unicameral suedez (Riksdag) este format din 349 de

membri aleşi prin vot direct şi proporţional. Din

1994, mandatul de deputat este de patru ani.

Specificitatea celei de-a doua Camere în raport cu

prima Cameră reprezintă, frecvent, o diminuare a

reprezentativităţii sale democratice. Dacă regulile

specifice de alegere a acesteia modifică prea mult

caracterul său reprezentativ, cea de-a doua Cameră

îşi pierde o parte din legitimitate. Bicameralismul

este contestat în acest caz.

În această ipoteză, cea de-a doua Cameră riscă să

fie abolită (ex. Noua Zeelandă în 1950) sau lipsită de

substanţa sa (ex. Camera Lorzilor în Marea Britanie)

sau cel puţin redusă în competenţele sale şi, în

consecinţă, în eficienţa şi utilitatea sa.

Indiferent dacă specificitatea este prea slabă sau

prea puternică, bicameralismul este ameninţat. Buna

funcţionare a bicameralismului se bazează pe combi -

na rea echilibrată a parametrilor: specificitate, repre -

zen tativitate, mijloace de acţiune. Fiecare din aceşti



5

Studiul documentar: Atribuţiile Camerelor în Parlamentelebicamerale, din „Buletinul de Informare Legislativă”, editat de

Consiliul Legislativ, nr. 3/1998, p. 42.


6

Christian Poncelet, preşedinte al Senatului Republicii

Franceze în perioada 1998-2008, Alocuţiune la ForumulSenatelor lumii, cu tema „Viitorul bicameralismului în lume”,

Paris, 14 martie 2000, p. 5.

7

Nicola Mancino, preşedinte al Senatului Republicii Italiene

în perioada 1996-2001, Alocuţiune la Forumul Senatelor lumii,cu tema „Viitorul bicameralismului în lume”, Paris, 14 martie

2000, p. 7.

parametri trebuie dozat cu subtilitate, măsurat, deoa -

rece creşterea unuia provoacă slăbirea altora sau cel

puţin a unuia dintre ele. Regimurile bicamerale

întâm pină adesea greutăţi în găsirea echilibrului just

pe care trebuie să-l dobândească pentru a trăi.

Bicameralismul poate îmbrăca o formă rigidă

atunci când Senatul participă în condiţii de egalitate

cu Camera inferioară la îndeplinirea atribuţiilor

conferite Parla men tului de Constituţie şi de legi.

Dimpotrivă, bicamera lismul poate să evolueze spre

unicameralism, dacă prerogativele uneia dintre

Camere sunt pre cumpănitoare, faţă de cele care revin

celei de-a doua Camere.

O reglementare bazată pe o deplină egalitate între

cele două Camere nu este în general consacrată în

dreptul comparat, căci atribuţiile ce revin uneia dintre

Camere nu coincid, de regulă, perfect cu atribuţiile

recunoscute celei de-a doua Camere.

Bicameralismul este însă singurul sistem adaptat

societăţilor complexe, fie că această complexitate

este tradiţională sau modernă, după cum considera

Christian Poncelet

6

. Prin supleţea sa şi caracterul său

evolutiv, bicameralismul este singurul sistem parla -

men tar care ţine cont de una sau de alta din com -

ponentele acestei complexităţi şi asigură trecerea de

la una la alta. La rândul său, Nicola Mancino aprecia

că în cursul deceniilor care vor veni, Camerele

superioare vor atinge din ce în ce mai mult impera -

tivul integrării reprezentării politice şi de aici decurge

perfecţionarea democraţiei

7

.


Dintre juriştii care

s-au preocupat la înce -

putul secolului trecut de

nece sitatea înfiinţării

unei instituţii juridice

similare Consiliului Le -

gislativ a făcut parte şi

cunoscutul magistrat

Ves pasian Erbi ceanu.

S-a născut la 30 noiem -

brie 1865 în co muna

Bucium de lângă Iaşi.

Tatăl său a fost Gheorghe Erbiceanu, unul dintre

profesorii de frunte ai seminarului de la Socola, unde

a predat limba şi literatura elenă. Mama sa s-a numit

Iulia, fiind născută Scriban.

Vespasian Erbiceanu şi-a făcut studiile primare şi

liceale la Socola, cu puţin timp în urma lui Ion

Creangă. S-a înscris apoi la Academia Teologică din

Kiev, unde şi-a luat licenţa în teologie. A urmat în

felul acesta tradiţia familiei Erbiceanu, din rândul

căreia s-au ridicat cărturari şi teologi de seamă. Bine

cunoscut este, de altfel, unchiul său Constantin

Erbiceanu, elenist şi istoric, erudit cercetător al isto -

riei bisericii româneşti, academician. A urmat apoi

cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi,

unde l-a avut printre colegi pe Constantin Stere, iar

printre profesori pe reputatul civilist Dimitrie Alexan -

dresco. Şi-a luat licenţa în drept în 1896, având drept

temă „Gestiunea de afaceri în dreptul roman şiromân”.

Vespasian Erbiceanu a ales să practice dreptul.

Astfel, în anul 1900 era judecător la Judecătoria

ocolului II din Iaşi. O parte din hotărârile pe care le-a

luat în această funcţie au fost publicate, datorită

temeiniciei argumentelor folosite, în revista „Curierul

Judiciar”. În 1902 a ajuns membru în comitetul de

redacţie al acestei reviste, condus din 1900 de Dimitrie

Alexandresco. La deschiderea anului judecătoresc

1904/1905, la 1 septembrie, a fost avansat în funcţia

de judecător de instrucţie, secţia I, la Tribunalul Iaşi.

Pe lângă practicarea profesiei de magistrat,

Vespasian Erbiceanu a desfăşurat şi o susţinută acti -

vitate ştiinţifică. Astfel, a publicat, în „Curierul

Judiciar”, articole de un viu interes în rândurile prac -

ti cienilor şi în literatura de specialitate. Cunoscător

al limbilor franceză, germană, rusă şi latină, Vespa -

sian Erbiceanu a depus un efort constant pentru a

aduce la cunoştinţa juriştilor români principalele

noutăţi din peisajul vieţii juridice occidentale. Astfel,

a abordat problema încadrării penale a furtului de

energie electrică, dezbaterea asupra existenţei şi

naturii juridice a dreptului asupra propriei imagini,

dar şi teme privind tehnica juridică, precum problema

interpretării legilor şi a suplinirii lacunelor legisla -

tive. De pildă, cu privire la dreptul asupra propriei

imagini, Vespasian Erbiceanu preciza: „Cu altecuvinte, după această părere, dreptul asupra imaginiiar putea constitui foarte bine un obiect de comerţ.Noi, cu riscul de a părea retrograzi, socotim căaceasta în drept este inadmisibil, pentru că îngă -duirea unei asemenea utilizări venale a dreptuluiasupra propriei imagini nu poate contribui întrunimic la perfecţionarea morală a omului, ceea ce,îndrăznim a afirma, constituie una din problemelesupreme ale dreptului”. De un deosebit interes s-a


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVDE-A LUNGUL TIMPULUI

M e d a l i o n

Vespasian Erbiceanu: cunoscut magistrat preocupat deînfiinţarea unei instituţii juridice similare Consiliului

Legislativ

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

preşedinte de secţie


Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


bucurat studiul său de dicat influenţei Codului civil

francez în România, publicat în contextul mar cării la

Paris, în 1904, a centenarului Codului Napo leon.

Vespasian Erbi ceanu arăta în acest studiu: „nouacodificare a adus cu sine avantaje care s-au revărsatca o mână binefăcătoare asupra societăţii române,deschizându-i drum larg şi drept către progres,pentru descoperireacă ruia ar fi trebuit,altmintrelea, necal cu -lată risipă de ener gie,nesfârşite încer cări şidibuiri în van şi înîndoială. Spiritul ro -mâ nesc deschis şi pă -trun zător, potrivireacon for mării noastremintale cu aceea afran cezilor au făcut caideile legiuirii noi săstrăbată şi să se asi mi -leze încetul cu încetulîn masele adânci ale poporului, stimulându-i energiasa latentă şi înlesnindu-i putinţa de a-şi forma unsubstrat sufletesc apt de a produce şi a întreţine ocultură juridică proprie”.

Ca o încununare a muncii de cercetare, Vespasian

Erbiceanu a publicat, în anul 1906, o lucrare, însu -

mând 500 de pagini, intitulată Tendinţe noi în drept,premiată de Academia Română. În această lucrare,

Vespasian Erbiceanu şi-a exprimat sprijinul pentru

crearea unei instituţii similare Consiliului Legislativ.

El considera ca absolut necesară perfecţionarea

funcţionării aparatului legislativ în sensul de a-l face

mai receptiv faţă de interesele sociale ale mediului. În

afară de aceasta este nevoie ca legislativul „să fiefoarte atent şi să urmărească orice mişcări, oricecerinţe noi care se manifestă în societate, sesizân -du-le chiar din momentul apariţiei lor. Din acestpunct de vedere, în special, este necesar ca juris -prudenţa şi practica judecătorească să fie din timpsupusă celei mai scrupuloase analize şi toatelipsurile şi anomaliile legii, remarcate de cutare saucutare instanţă, să fie notate şi controlate de aproapedin punctul de vedere juridico-ştiinţific. Evident căpentru o lucrare de o asemenea natură va trebui oinstituţie specială, alcătuită din bărbaţi luminaţi şicompetenţi, care să se consacre exclusiv numaiacestei îndeletniciri. Cu un cuvânt este nevoie deînfiinţarea unui aparat de control din punctul devedere de lege ferenda”1.

Ca urmare a aprecierilor de care s-a bucurat,

Vespasian Erbiceanu a fost înaintat în anul 1910,

după 10 ani de activitate ca simplu judecător de

instrucţie, la onorantul post de prim-preşedinte al

Tribunalului Iaşi. În anul 1914 a fost avansat la

funcţia de consilier la Curtea de Apel Iaşi.

În urma istoricului act din 27 martie 1918, prin

care Basarabia şi-a declarat unirea cu Patria-Mamă,

Vespasian Erbiceanu a fost trimis la Chişinău în

calitate de consilier tehnic al Ministerului Justiţiei pe

lângă Directoratul de Justiţie al Basarabiei. Această

funcţie, în care s-a manifestat plenar ca legiuitor şi

organizator al justiţiei, a exercitat-o între 31 martie

şi 14 octombrie 1918. Lui Vespasian Erbiceanu i se

datorează revenirea Basarabiei la 1918, după mai

bine de 100 de ani de influenţă străină, la dreptul

autohton, în albia firească a dreptului românesc. Tot

lui Vespasian Erbiceanu i-a revenit meritul orga -

nizării pe baze naţionale a justiţiei basarabene după

Marea Unire.

Vespasian Erbiceanu a întreprins în Basarabia

măsuri organizatorice, practice, de asigurare a

activităţii judecătoreşti. De pildă, în cazul plăţii

salariilor neachitate magistraţilor de câteva luni, fapt

ce a dus chiar la suspendarea din acest motiv a

activităţii mai multor judecătorii, Vespasian

Erbiceanu a obţinut aprobarea de către Ministerul

Justiţiei a unui buget ce permitea plata restanţelor

salariale, precum şi exercitarea normală a justiţiei pe

tot parcursul anului. L-au preocupat, inclusiv, şi unele

probleme în aparenţă minore – de exemplu, cea a

uniformei judecătorilor. Astfel, într-un raport din

judeţul Tighina se menţiona că aspectul uniformei

magistraţilor, acoperită de galoane asemănătoare

celor militare, a creat mai multe confuzii. Jandarmii

îi luau pe magistraţi drept ofiţeri ruşi şi intenţionau

să-i aresteze. Prin circulara nr. 1037 din 22 mai 1918

a Directoratului de Justiţie al Basarabiei, emisă la

insistenţa lui Vespasian Erbiceanu, portul acestei

vestimentaţii a fost interzis.

Vespasian Erbiceanu este şi iniţiatorul unui „Cerc

de studii juridice şi sociale” la Chişinău, destinat a

contribui la propagarea ştiinţelor juridice şi sociale

în mediul basarabean, precum şi editării revistei

juridice din Basarabia – „Cuvântul Dreptăţii”, care a

apărut cu regularitate 10 numere pe an, timp de

12 ani, în perioada 1918 – 1930. În paginile revistei

au fost abordate cele mai stringente probleme legate

de aplicarea legislaţiei ruseşti temporar menţinute,

potrivit Decretului-lege nr. 2770, dar şi a celei

româneşti introduse parţial. Aici au fost publicate cele

mai interesante şi originale hotărâri judecătoreşti date

de instanţele din Chişinău şi din regiune, precum şi

1

Vespasian Erbiceanu, Tendinţele noi în drept. Studii de dreptcivil şi penal, Iaşi, 1906, p. 69.

cele ale Curţii de Casaţie din Bucureşti, ce reflectau

chestiuni de drept local basarabean. Vespasian

Erbiceanu a jucat un rol aparte în elucidarea acestor

probleme. Pentru a familiariza mediul judecătoresc

şi societatea basarabeană cu istoricul dezvoltării şi

aplicării dreptului în Basarabia, el a iniţiat şi publicat

în această revistă, în decursul timpului, mai multe

studii. Astfel, a publicat studiile „Reprezentarea înlinie colaterală în dreptul bizantin” şi „Care text alcolecţiei Armenopol este aplicabil în Basarabia – celvechi elen sau varianta neogrecească?”.

Vespasian Erbiceanu a fost prim-preşedinte al

Curţii de Apel din Chişinău între 15 octombrie 1918

şi 22 septembrie 1923, timp în care a dat dovadă de

calităţi excepţionale de magistrat şi de cercetător al

dreptului. În scopul soluţionării unor chestiuni ivite

cu ocazia aplicării legislaţiei locale basarabene, la

iniţiativa lui Vespasian Erbiceanu, Ministerul Justiţiei

a creat, prin decizia nr. 11832 din 19 octombrie 1918,

pe lângă Directoratul de Justiţie al Basarabiei, o

Comisie juridică consultativă. Studiind minuţios

dreptul basarabean, Vespasian Erbiceanu a publicat,

în anul 1921, o lucrare de proporţii intitulată Legiuirilocale basarabene. Istoric, texte şi jurisprudenţă, în

care a demonstrat, pe baze juridice şi istorice, conti -

nuitatea aplicării dreptului românesc în Basarabia şi

abuzurile administraţiei ruse în administrarea justiţiei

în provincie.

În luna septembrie 1923, când Vespasian Erbi -

ceanu a fost transferat la Bucureşti, justiţia basa -

rabeană era în mare parte românizată, rămânând doar

de extins complet procedura civilă, restul Codului

civil, legea autentificării actelor şi alte câteva legi,

solicitate de Vespasian Erbiceanu, dar neaprobate de

legiuitor.

Cu ocazia plecării sale din Chişinău, în urma

avansării la 22 septembrie 1923 prin înalt Decret

regal în funcţia de consilier la Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie, unde a activat în secţia a III-a, Vespasian

Erbiceanu a fost sărbătorit atât de corpul magistraţilor

din Basarabia, cât şi de membrii Cercului popular şi

ai Uniunii marilor proprietari, iar revista „Cuvântul

Dreptăţii” i-a consacrat, cu acest prilej, un număr

festiv.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde i-a avut

drept colegi pe celebrii jurişti Constantin Hamangiu,

Eftimie Antonescu şi Andrei Rădulescu, Vespasian

Erbiceanu a desfăşurat o activitate la fel de bogată,

evidenţiindu-se prin adoptarea unor decizii originale,

iar dosarele expediate pentru soluţionare din Basarabia

le accepta cu plăcere. A deţinut această funcţie până în

anul 1936, când a fost pensionat.

I s-au decernat în cursul timpului distincţiile:

Medalia Bene Merenti, 1908; Steaua României în

gradul de Cavaler, 1909; Coroana României în gradul

de Ofiţer, 1913; Răsplata muncii, clasa I, 1923.

Apreciindu-i la justa valoare opera ştiinţifică,

forul ştiinţific suprem al ţării, Academia Română,

l-a ales în 30 mai 1932 în calitate de membru

corespondent.

Vespasian Erbiceanu a fost autorul următoarelor

lucrări: Evoluţiunea morală, Bucureşti, 1891; Gesti -unea de afaceri în dreptul roman şi român. Studii

juridice, teză de licenţă, Iaşi, 1896; Concepţiasociologică a dreptului penal, Iaşi, 1898; Energia dinpunctul de vedere juridic. Studii, Bucureşti, 1903;

Memorii de titluri şi publicaţiuni, Iaşi, 1903; O nouăconcepţie a dreptului de proprietate al imaginei.Studiu juridic, Bucureşti 1904; Sistemul american deeducaţie forţată a deţinuţilor, Bucureşti, 1904;

Tendinţele noi în drept. Studii de drept civil şi penal,

Iaşi, 1906; Întocmirea instituţiunilor judecătoreşti,Bucureşti, 1914; Codul civil rusesc, tradus de

I. Nădejde, revăzut şi colaţionat de Vespasian Erbi -

ceanu, Bucureşti, 1918; Codul penal rus, tradus de

Vespasian Erbiceanu, Bucureşti, 1918; Codul rus deprocedură civilă, tradus de L. Brânză, revăzut şi

colaţionat de Vespasian Erbiceanu, Iaşi, 1919; Legilelocale basarabene. Studiu istorico-juridic, Chişinău,

1921; Legiuiri locale basarabene. Istoric, texte şijurisprudenţă, Chişinău, 1921; Codul contribuţiilordirecte, în colaborare cu Ştefan Mihăescu, Bucureşti,

1926; Naţionalizarea justiţiei şi unificarea legislativăîn Basarabia (Comunicare făcută Academiei Române

în şedinţele publice de la 15 mai şi 16 iunie 1933),

Bucureşti, 1934.

Vespasian Erbiceanu a încetat din viaţă la 27 decem -

brie 1943, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din

Bucureşti. „Curierul Judiciar”, publicaţie la care a

colaborat şi a ţinut atât de mult, a consemnat decesul

lui Vespasian Erbiceanu printr-un necrolog în care,

printre altele, se arăta: „A fost o adevărată persona -litate prin însuşirile sale variate, când de jurist, adânccunoscător al legilor şi om al dreptăţii, care ştia săîmbine armonios speculaţia abstractă a textelor curealitatea vie a vieţii, când de erudit cu o culturăenciclopedică, care-i îngăduia să evolueze cu înlesniredin sfera ştiinţelor sociale în domeniul istoriei şifilozofiei dreptului, abătându-se cu caldă simpatie încâmpul problemelor de teologie şi morală ...”2

.


2

„Curierul Judiciar”, numărul 3 din 1 februarie 1944, p. 38.

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


Dreptul nr. 11/2017 – Abuzul în serviciu şidreptul comparat – Alexandru Ţiclea, Gheorghe

Dobrican

În urma deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405/2016

şi nr. 392/2017 se poartă numeroase discuţii cu privire la

reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută

de art. 297 alin. (1) din Codul penal.

Ministerul Justiţiei a propus modificarea art. 297

alin. (1) din Codul penal fără instituirea unui prag

valoric şi fără circumstanţierea vătămării produse

prin comiterea faptelor, elemente în funcţie de care

să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale, igno -

rându-se deciziile Curţii, enunţate mai sus.

În dezbaterile publice organizate de Ministerul

Justiţiei s-au exprimat opinii diferite în sensul stabi -

lirii unui prag derizoriu de 1.000 lei, într-o altă opinie

a unui prag de 2.000.000 lei, iar într-o altă opinie în

lipsa oricărui prag, fără nicio circumscriere a infrac -

ţiunii de abuz în serviciu.

În contextul acestor discuţii, autorii articolului

propun adoptarea reglementării din Codul penal

francez în care faptele sunt circumscrise clar, precis

şi previzibil.

Dreptul nr. 11/2017 – Fundamentele dreptuluiUniunii Europene – prof. univ. dr. Augustin Fuerea

Fundamentele dreptului Uniunii Europene se

găsesc chiar în rosturile pe care decidenţii europeni

le-au identificat, după cele două războaie mondiale,

pentru înfiinţarea, mai întâi, a Comunităţii Europene

a Cărbunelui şi Oţelului, apoi a Comunităţii Econo -

mice Europene şi a Comunităţii Europene a Energiei

Atomice. Autorul arată că aceste rosturi îşi află

originile în evenimentele care au marcat esenţia l -

mente prima jumătate a secolului al XX-lea, identifi -

cându-se, între altele, cu evoluţiile înregistrate de

societatea internaţională, respectiv dreptul interna -

ţional, în general, evoluţii de sub anvergura cărora

societatea europeană şi, în mod implicit, dreptul

Uniunii Europene, nu ar fi fost posibil să se sustragă.

Dreptul nr. 12/2017 – Competenţa instanţelorordinare în domeniul justiţiei constituţionale (II) –contenciosul normelor. Ar avea instanţele ordinarecompetenţă în domeniul justiţiei constituţionale? (II) – contenciosul normelor – prof. univ. dr. Dan

Claudiu Dănişor

Prima parte a acestui articol a apărut în Dreptul

nr. 11/2017. Autorul arată că interpretările defec tuoase

ale sistemului normativ ca sistem ierarhizat sunt datorate

analizării problemelor de validitate şi de retragere a

juridicităţii pe baza aceloraşi metode de interpretare ca

atunci când este judecată problema conformităţii.

Autorul susţine că dacă această disti ncţie este operată

clar, folosindu-se şi de jurispru denţa antebelică, atunci

instanţele ordinare au competenţe în materia conten -

ciosului de validitate a normelor şi chiar unele com -

petenţe în materia contenciosului de conformitate, în

pofida pretenţiei Curţii Constituţionale de a mono poliza

contenciosul constituţional al normelor. De asemenea,

ele au competenţe în materia contenciosului de con -

formitate a normelor infraconstituţionale cu Constituţia,

care este pus sub semnul întrebării doar datorită

înţelegerii ierarhiei normative după modelul francez,

care nu este aplicabil în baza Constituţiei României. În

final, autorul îşi propune să demonstreze că instanţele

ordinare au competenţa de a verifica punerea de acord

a normelor declarate neconstitu ţionale cu decizia Curţii

Constituţionale a României.

Caiete de Drept Penal nr. 3/2017 – Participaţiaîn cazul infracţiunilor de corupţie – prof. univ.

dr. Cristina Rotaru-Radu

În ultimii ani infracţiunile de corupţie au suscitat

un viu interes nu doar din partea specialiştilor, ci a

întregii societăţi, existând vii dezbateri cu privire la

fenomenul corupţiei, la urmările sale, dar şi cu privire

REVISTA REVISTELOR

Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept româneşti*

* Lucrare realizată de Cristina Păiş, Consiliul Legislativ.

la modalităţile de săvârşire a acestor fapte penale. Un

aspect important, aflat în centrul acestor dezbateri a

fost reprezentat de implicarea altor subiecţi decât

autorii în comiterea acestor infracţiuni, de faptul dacă

aceştia pot fi traşi sau nu la răspundere penală, de

încadrările juridice care pot fi reţinute, de magnitu -

dinea sancţiunilor aplicate.

Din punct de vedere teoretic, aparent nu există

controverse în cazul participaţiei pentru infracţiunile

de corupţie. Doctrina menţionează că participaţia este

posibilă sub toate formele: coautorat, instigare, com -

plicitate. Cu toate acestea, întrebări aparent simple au

născut discuţii şi soluţii diverse în practica judiciară.

În prezentul studiu, autoarea examinează câteva din

aceste controverse. O primă problemă ar fi calificarea

juridică pentru cel care intermediază o infracţiune de

dare – luare de mită. A doua problemă este aceea dacă

în sarcina mituitorului putem reţine pe lângă

infracţiunea de dare de mită şi o complicitate sau

instigare la infracţiunea de luarea de mită pentru

activitatea corelativă pe care a desfăşurat-o funcţio -

narul public atunci când a solicitat sau acceptat

propunerea de a primi un folos material. O altă pro -

blemă este aceea a calificării faptei unei persoane care

înlesneşte primirea unei sume de bani cu titlu de mită

de către un funcţionar public, după ce acesta, în

prealabil, a acceptat propunerea primirii acestei sume.

O altă problemă este aceea dacă infracţiunea de dare de

mită poate exista fără luare de mită. O altă problemă

extrem de interesantă în legătură cu participaţia în

cazul infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită este

aceea dacă în toate situaţiile în care intermediarul

solicită o sumă de bani în numele funcţio narului public

putem reţine complicitate sau instigare la dare de mită.

Revista română de dreptul muncii nr. 5/2017 –

Funcţionarul public, subiect activ al infracţiunii deluare de mită. Raporturile de funcţie ale acestuia –Gheorghe Moise

Noţiunea de funcţionar public şi raporturile de

funcţie ale acestuia cu autoritatea publică, în toate

formele sale de manifestare, prezintă relevanţă sub

aspect penal, având în vedere calitatea acestuia de

subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

Totodată, reglementările din legislaţia admi nis -

trativă, precum şi deciziile Curţii Constituţionale a

României şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

clarifică sfera înţelegerii acestei noţiuni, precum şi

limitele de aplicabilitate.

Autorul concluzionează că, pentru a avea calitatea

de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, funcţio -

narul public să se afle într-un raport de funcţie cu

autoritatea publică, instituţia publică sau altă persoană

juridică de interes public. Totodată, nu contează natura

însărcinării sau dacă aceasta este permanentă ori

temporară, cum de altfel nu prezintă importanţă titlul

sau modalitatea în care a fost învestită, numită sau

aleasă şi nici dacă este remunerată sau nu.

Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 3/2017 –

Protecţia triunghiulară a drepturilor omului înUniunea Europeană – Kis Reka

Studiul îşi propune să analizeze interacţiunea

principalelor izvoare ale drepturilor omului în spaţiul

european, anume tradiţiile constituţionale ale statelor

membre ale Uniunii Europene, Convenţia europeană

a drepturilor omului şi jurisprudenţa Curţii de la

Strasbourg, respectiv tratatele Uniunii, Carta dreptu -

rilor fundamentale a Uniunii Europene şi jurispru -

denţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În acest

scop, autorul analizează istoricul şi rolul fiecăruia

dintre aceste izvoare, compatibilitatea şi interacţiunea

lor şi, nu în ultimul rând, reflectează asupra relaţiei

dintre cele două instanţe europene.

Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 4/2017 –

Un punct de vedere asupra rolului magistraţilor înproblematica diversităţii culturale – Măriuca-Oana

Constantin

Acest studiu are structura unei duble pledoarii.

Prima se referă la definirea rolului magistraţilor în

relaţia dintre justiţie şi diversitatea culturală. Autoa -

rea subliniază impactul social al jurisprudenţei multi -

culturale şi modul în care actul de justiţie contribuie

la gestionarea pluralismului cultural. A doua ple -

doarie propune ajustări terminologice (la nivelul

limbajului juridic) şi instituţionale, susţinând adap -

tarea instrumentelor juridice existente şi crearea unor

instituţii, proceduri şi programe de formare noi,

capabile să răspundă provocărilor multiculturalităţii,

în acord cu principiile democratice şi respectul pentru

diversitate. Autoarea explică de ce termenul „clauză

culturală”, deşi nu are o exactitate juridică optimă,

este un concept necesar, cuprinzător pentru amplitu -

dinea fenomenului, dar care trebuie completat,

aducând în prim-plan tema excepţiei culturale şi cea

a circumstanţei atenuante culturale.

Pandectele române nr. 5/2017 – Problemejuridice privind contenciosul legat de riscul sanitar şide mediu al câmpurilor electromagnetice şi deimplan tarea/demontarea antenelor de telefoniemobilă GSM – prof. univ. dr. Mircea Duţu

Apariţia şi dezvoltarea spectaculoasă a tehno -

logiei de comunicaţii fără fir, începând cu telefonia

mobilă, au ridicat noi probleme juridice în contextul

Revista revistelor



caracteristicilor lor specifice: incertitudinea ştiinţifică

privind riscurile pentru sănătate şi mediu, importanţa

mizelor financiare şi tehnologice angajate şi nevoia

de acoperire GSM pentru întregul teritoriu cât mai

curând posibil. Alături de asimilarea noilor termeni,

cum ar fi poluarea electromagnetică, antena-releu

GSM, riscul potenţial, alături de altele, în termi no -

logia juridică, reacţia juridică presupune de asemenea

noi dezvoltări ale sensului principiului „poluatorul

plăteşte” şi importante adaptări ale instituţiilor juri -

dice tradiţionale, ale inconvenientelor anormale ale

vecinătăţii, ale răspunderii civile, reparării daunelor

sau regimului autorizaţiilor de construcţie/demolare

privind instalarea, utilizarea sau dezmembrarea

antenelor-releu GSM. În lipsa prevederilor legale

suficiente, jurisprudenţa analizează procedurile şi

conceptele deja acreditate, permiţându-şi câteva

inovaţii, absolut necesare, având în vedere particu -

larităţile domeniului.

Revista de drept public nr. 3/2017 – Implicaţiilenoilor modificări legislative din domeniul fiscalasupra relaţiilor economice naţionale şi unionale –prof. univ. dr. Dan Drosu Şaguna, conf. univ.

dr. Marius Eugen Radu, av. dr. Daniela Iuliana Radu

Politica fiscală la nivel naţional şi internaţional

presupune utilizarea pârghiilor fiscale în mod res -

ponsabil, iar micşorarea poverii fiscale pentru

contribuabili trebuie să se constituie într-un stimulent

pentru creşterea economică.

Fiscalitatea urmăreşte realizarea obiectivelor

politicii economice şi sociale ale statelor contem po -

rane în contextul globalizării acerbe pe toate planu -

rile, iar efortul depus pentru atingerea parametrilor

fiscali stabiliţi de Uniunea Europeană reprezintă

imple mentarea unei politici fiscale înţelepte care să

permită statelor să participe la procesul de concepere,

adoptare şi aplicare a politicilor naţionale şi unionale.

Măsura creşterii accizelor este argumentată de

structura politică a statului din prisma riscului

nerespectării directivelor europene, care prevăd ca

nivelurile naţionale ale accizelor să nu se situeze sub

nivelurile minime ale accizelor prevăzute de legis -

laţia Uniunii Europene.

Revista de drept public nr. 3/2017 – Exerciţiuldrepturilor şi libertăţilor – între liberalism şietatism – prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor

În acest articol, autorul schiţează o analiză a teo -

riilor filosofice care pot fundamenta atitudinea

sistemelor juridice actuale faţă de necesitatea inter -

venţiei statului în amenajarea exerciţiului drepturilor

şi libertăţilor fundamentale. Autorul menţionează

teoriile anarhiste şi libertariene – negarea necesităţii

amenajării legale a exerciţiului drepturilor şi liber -

tăţilor, teoriile liberale şi amenajarea exerciţiului

drepturilor ori libertăţilor, precum şi derivele etatiste

şi amenajarea exerciţiului drepturilor ori libertăţilor.

În a doua parte a articolului, autorul detaliază

clasificarea regimurilor în cadrul teoriilor liberale şi,

în final, reliefează derivele etatiste ale acestora.

Revista română de dreptul muncii nr. 6/2017 –

Persoanele asimilate funcţionarului public carerăspund penal pentru infracţiunea de luare de mită –drd. Gheorghe Moise

Stabilirea limitelor de aplicare ale art. 175 alin. (2)

din Codul penal, în sensul determinării categoriilor

de profesii şi persoane care pot fi subiecţi activi ai

infracţiunii de luare de mită, prin prisma dispoziţiilor

legale, ale deciziilor Curţii Constituţionale a Româ -

niei şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are rolul

de a clarifica semnificaţia noţiunii de „funcţionar

public asimilat”.

În aceste condiţii, s-a încercat o clarificare a con -

duitei, sub aspect penal, atât a persoanelor indicate

de art. 175 alin. (2) din Codul penal, cât şi cele pre -

văzute de art. 308 alin. (1) din Codul penal.

Revista română de drept constituţional

nr. 2/2017 – Prezumţia de constituţionalitate anormelor juridice – dr. Karoly Benke

Principiul supremaţiei Constituţiei duce la con -

cluzia logică potrivit căreia orice normă juridică

generată într-un sistem de drept este conformă

Constituţiei. O asemenea consecinţă a principiului

supremaţiei Constituţiei se obiectivizează într-o pre -

zumţie de constituţionalitate care se ataşează normei

juridice. Prin urmare, articolul de faţă defineşte,

conceptualizează şi analizează prezumţia de constitu -

ţionalitate a normei juridice. Pentru ca analiza să fie

completă, trebuie determinată norma de referinţă în

considerarea căreia se ataşează prezumţia de constitu -

ţionalitate. Deşi la prima vedere Constituţia este

unica normă de referinţă, în realitate, aceasta are mai

multe dimensiuni, conţinutul său normativ trebuind

aplicat şi interpretat prin prisma tratatelor interna -

ţionale, actelor obligatorii ale Uniunii Europene şi a

jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Revista revistelor

Semnalăm apariţia volumului Drept constituţionalşi instituţii politice al doamnei conf. univ. dr. Marieta

Safta, o urmare a volumului intitulat Teoria dreptuluiconstituţional. Drepturi şi libertăţi din anul 2016.

Cele două lucrări fac parte din cursul de Drept con -stituţional şi instituţii politice.

Volumul prezentat este structurat în X titluri, titlul

I cuprinzând o scurtă sinteză a primului volum,

arătându-se că o componentă importantă a obiectuluidreptului constituţional o constituie reglementareainstituţiilor politice, ca forme prin care se exterio -rizează puterea în stat.

În titlul II, denumit Puterea organizată statalautoarea pleacă de la definirea termenului de putere,care provine din limba latină, unde „potestas” în -seam nă capacitatea de a acţiona. Teoriile cu privirela legitimitatea puterii sunt diverse, în funcţie deinteresul urmărit de susţinătorii lor, se arată în

continuare. Tot în cadrul acestui titlu se vorbeşte

despre separaţia puterilor în stat, corespunzător prin -

cipalelor sale funcţii: legislativă, executivă şi juris -

dicţională.

Titlul III, Teoria statului începe cu definirea

noţiunii de stat, apoi analizează celei trei elemente

ale sale: material – teritoriul, personal – populaţiasau naţiunea şi elementul formal-instituţional –suveranitatea, autoritatea politică exclusivă, termi -

nând cu autorităţile (instituţiile) statului. Capitolul II

din cadrul acestui titlu tratează forma statului, cu

componentele sale: forma de guvernământ, regimul

politic şi structura de stat. Caracterele statului român

rezultate din art. 1 alin. (1) din Constituţie – Româniaeste stat naţional, suveran şi independent, unitar şiindivizibil –, sunt rând pe rând tratate, sens în care

este amintită Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014

a Curţii Constituţionale a României în care s-a stabilit

că trăsătura esenţială a statului de drept o constituiesupremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectăriilegii […] iar una din cerinţele principiului respectăriilegilor vizează calitatea actelor normative şi că, deprincipiu, orice act normativ trebuie să îndeplineascăanumite condiţii calitative, printre acestea numă -rându-se previzibilitatea, ceea ce presupune căacesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentrua putea fi aplicat.

Titlul IV este dedicat partidelor politice şi începe

cu o istorie a acestora, chiar din antichitate. Apoi

conceptul de partid politic cu trăsăturile definitorii,

cu definiţiile şi funcţiile sale, pentru ca în continuare

să avem o clasificare a partidelor politice şi o analiză

a sistemelor de partide. Urmează secţiunea dedicată

partidelor politice din România, care îşi au originea în

primul articol al Titlului I din Constituţie. Tot în

Legea fundamentală este stabilit că activitatea parti -

delor politice se desfăşoară în condiţiile stabilite prin

lege organică. Caracterizarea ca neconstituţionale apartidelor politice a căror activitate sau scopuri nuse încadrează în limitele expres prevăzute în


APARIŢII EDITORIALE

Drept constituţional şi instituţii politice.Vol. II. Instituţii politice

Marieta SAFTA

Bucureşti, Editura Hamangiu, 2017

Apariții editoriale


Constituţie a determinat consacrarea unei atribuţiidistincte a Curţii Constituţionale în această materie[…] care hotărăşte asupra contestaţiilor care au caobiect constituţionalitatea unui partid politic. Tot aici

sunt tratate teme precum organizarea partidelor

politice, înregistrarea, funcţionarea, finanţarea şi

încetarea activităţii lor. Referitor la partidele politice,

autoarea reproduce câteva fragmente din deciziile

importante ale Curţii Constituţionale cu implicaţii

asupra acestui subiect: Decizia nr. 530 din 12 decem -

brie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţio -

nalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea

partidelor politice nr. 14/2003, Decizia nr. 272 din

7 mai 2014 referitoare la contestaţia având ca obiect

constituţionalitatea Uniunii Democrate Maghiare din

România şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor

Omului din 3 februarie 2005 în Cauza Partidul

Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva

României.

Titlul V este rezervat analizei sistemului electoral.Astfel, se arată că prin adoptarea Constituţiei din1991 s-a creat cadrul legal şi instituţional pentrudezvoltarea unei legislaţii electorale în concordanţăcu principiile de bază ale democraţiei şi cu res -pectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.În acest context este subliniată şi necesitatea adoptării

unui Cod electoral întrucât, aşa cum este statuat în

Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010 actuala regle -mentare a sistemului electoral românesc prezintă oserie de imperfecţiuni, acolo arătate, şi ca atare, seimpune o reconsiderare a acesteia […] care să asi -gure, sub toate aspectele, organizarea şi desfăşu -rarea unor alegeri democratice în România. În

continuare sunt examinate drepturile electorale ale

cetăţenilor români, respectiv dreptul de vot, dreptul

de a fi ales şi dreptul de a alege şi de a fi ales în

Parlamentul European. În ceea ce priveşte scrutinul,

s-a plecat de la definiţia acestuia, care este moda -litatea prin care se stabilesc rezultatele alegerilor şise repartizează locurile (mandatele) într-o autoritatepublică reprezentativă, s-au analizat sistemul majo -

ritar şi sistemele electorale cu reprezentare propor -

ţională, terminând capitolul cu secţiunea sistememixte. Capitolul următor format din două secţiuni

tratează – în prima – organizarea şi desfăşurarea

alegerilor în România, iar în cea de-a doua alegerile

pentru Parlamentul European.

Titlul VI are ca subiect referendumul. Autoarea

publică în extras şi câteva din deciziile Curţii Con -

stituţionale având ca subiect constituţionalitatea

dispoziţiilor legale ce reglementează această materie

(Decizia nr. 334/2013, Decizia nr. 567/2006, Decizia

nr. 33/2009), precum şi extrase din hotărârile Curţii

Constituţionale nr. 33/2009, nr. 1/2003, nr. 3/2003 şi

6/2012. În ceea ce priveşte efectele referendumului,

din nou Curtea Constituţională a răspuns necesi tăţii

reglementării acestora, statuând în Decizia nr. 80/2014

că …ceea ce distinge un referendum consultativ deunul decizional nu este, în principal, chestiuneaprivitoare la respectarea sau nu a voinţei populare –această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului,întrucât este o expresie a suve ranităţii naţionale –, cicaracterul efectului referendumului (direct sauindirect). Spre deosebire de referendumul decizional,referendumul consultativ produce un efect indirect, însensul că necesită intervenţia altor organe, de cele maimulte ori a celor legislative, pentru a pune în operăvoinţa exprimată de corpul electoral.

Titlul VII intitulat Parlamentul începe cu un scurt

istoric, după care sunt prezentate funcţiile acestuia

(de reprezentare, legislativă, de stabilire a direcţiilor

principale ale activităţii social-economice, culturale,

statale şi juridice, de alegere, formare, avizarea

formării, numire sau revocarea unor autorităţi statale,

de control de conducere în politica externă (unde este

redat şi un extras din Decizia nr. 449/2013 a Curţii

Constituţionale din care preluăm un fragment: con -trolul parlamentar asupra reprezentării României laReuniunile Consiliului European se manifestă, înprimul caz, sub forma informării, iar, în al doilea caz,Parlamentul dobândeşte o putere decizională înstabilirea conţinutului mandatului datorită relaţiilorspecifice în care se află cu Guvernul […]. Controlulparlamentar asupra reprezentării României lareuniunile Consiliului European se manifestă subforma dezbaterii, informării şi a conlucrării întreGuvern, Parlament şi Preşedinte), precum şi funcţia

de organizare internă. Autoarea face o prezentare şi a

structurii Parlamentului, cu organizarea sa internă,

explicând diferenţa dintre unicameralism şi bicame -

ralism, inclusiv cu argumente din decizii ale Curţii

Constituţionale. Organizarea internă a Parlamen tu -lui, cu extrase din Regulamentele celor două Camere,

rolul şi natura Comisiilor parlamentare, modul defuncţionare a Parlamentului, actele Parlamentuluisunt tot atâtea titluri de capitole care sunt prezentate

şi argumentate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale

şi cu texte constituţionale.

Titlul VIII Puterea executivă face o prezentare a

preşedintelui României, cu rolul şi atribuţiile sale

(pri vind legiferarea, organizarea şi funcţionarea pute -

rilor publice, în domeniul apărării ţării şi asigurării

ordinii publice, în domeniul politicii externe, etc);

urmează o prezentare a felului în care este ales preşe -

dintele României (modul de desfăşurare a alegerilor,

candidatura, desfăşurarea votării, stabilirea rezulta -

tului alegerilor), sprijinindu-se de asemenea pe

bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale. Astfel,

se arată că Preşedintele României este ales prin votuniversal, egal, direct, secret şi liber exprimat, soluţieconsacrată prin art. 81 din Constituţie şi Legeanr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.Este declarat ales candidatul care a întrunit, înprimul tur de scrutin, majoritatea de voturi alealegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.Tot în cadrul acestui titlu a fost analizat şi Guvernul,

cu rolul, funcţiile şi atribuţiile sale, cu structura şi

conducerea sa. Potrivit art. 102 alin. (3) din Consti -tuţie, Guvernul este alcătuit din prim-ministru,miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.Referitor la actele Guvernului, pe lângă enumerarea

lor, este făcută şi o prezentare a delegării legislative.

În legătură cu acest aspect, sunt redate şi o serie de

extrase din jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Se

arată, printre altele, că Guvernul poate adopta ordo -nanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare acăror reglementare nu poate fi amânată, avândobligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora(art. 115 alin. (4) din Constituţie).

Titlul IX destinat Autorităţii judecătoreşti arată,

în linii mari, structura jurisdicţiilor din România, care

îşi are originea în Capitolul VI din Titlul III al

Constituţiei. Prezentarea începe cu instanţa cea mai

înaltă – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apoi cu

curţile de apel, cu tribunalele şi judecătoriile, precum

şi instanţele militare, instanţele extraordinare şi cele

specializate. În acest context este prezentat şi un

extras din Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a unor

dispoziţii din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de

Integritate. Astfel, …anumite activităţi desfăşuratede inspectorii de integritate au caracter jurisdic -ţional […] creându-se o confuzie între funcţia deanchetă şi cea de judecată, inspectorul de integritate –pe baza liberei sale aprecieri în administrarea

probelor, printr-o procedură care nu respectăcontradictorialitatea – decide că o parte din avereeste nejustificată şi prin urmare, dă un verdict,„spune dreptul”(iuris dictio), activitate permisănumai instanţelor de judecată. Curtea a statuat în

acest caz admiterea excepţiei de neconstituţionalitate

a unor prevederi din legea mai sus menţionată, în

perfect acord cu prevederile art. 124 alin. (2) din

Constituţie, potrivit cărora justiţia este unică, impar -ţială şi egală pentru toţi. Tot în cadrul acestui titlu

sunt prezentate şi alte instituţii fundamentale ale

statului, precum Ministerul Public şi Consiliul Supe -

rior al Magistraturii.

Titlul X şi ultimul este destinat unui scurt examen

al Curţii Constituţionale. Această instituţie nu este oinstanţă de judecată în sensul strict al acestuiconcept şi nici nu se încadrează în niciuna dintre celetrei puteri clasice – legislativă, executivă şi jude -cătorească […], ci are rolul de a garanta supremaţiaConstituţiei şi de a sprijini buna funcţionare aputerilor publice în cadrul raporturilor constitu -ţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi controlreciproc, în paralel cu protecţia juridică eficientă adrepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetă -ţenilor.

Recomandăm lectura cărţii de faţă tuturor celor

interesaţi să cunoască mecanismele instituţiilor

politice din România. Limbajul adecvat, structura

logică şi informaţia clar structurată fac din această

ediţie un instrument util atât pentru specialişti, cât şi

pentru cei ce vor să se iniţieze în acest domeniu. Nu

în ultimul rând, apreciem faptul că tratarea fiecărei

instituţii constituţionale, a fiecărui capitol din volum

este întregită cu practica Curţii Constituţionale în

materie, ceea ce îmbogăţeşte substanţial demersul

ştiinţific.

Lucica-Violeta NICULAE

expert






La Editura Academiei Române a apărut lucrarea

De la dreptul administrativ naţional la dreptuladministrativ global, semnată de prof. univ. dr. Ioan

Alexandru, cercetător ştiinţific asociat în Departa -

mentul de Drept Public „Vintilă Dongoroz” al

Institutului de Cercetări Juridice (ICJ) şi decan de

onoare al Facultăţii de Administraţie Publică, titlu

onorific primit în anul 2012.

Lucrarea este structurată în două capitole, având o

Prefaţă semnată de prof. univ. dr. Verginia Vedinaş,

preşedinte al Institutului de Ştiinţe Administrative

„Paul Negulescu” şi membru asociat al Academiei

Oamenilor de Ştiinţă, un Cuvânt înainte semnat de

academicianul Vasile Stănescu, fost membru al celui

de-al doilea Consiliu Legislativ, precum şi o Intro -ducere şi o Postfaţă semnate de autor. De asemenea,

la finalul volumului se regăseşte bogata Bibliografiefolosită şi De acelaşi autor, o listă cu câteva din

cărţile semnate de profesorul Ioan Alexandru din anul

1996 până în prezent.

Aşa cum spune prof. univ. dr. Verginia Vedinaş în

Prefaţă, din conţinutul lucrării „rezultă că autorul îşi

propune cel puţin două obiective. Un prim obiectiv

este acela care vizează evoluţia istorică, adică tre -

cutul, drumul parcurs de drept, în general, şi de

dreptul administrativ, în special, de la începuturile

sale şi până în prezent, sub aspect conceptual, doctri -

nar şi jurisdicţional. Cel de-al doilea obiectiv este

acela care vizează perspectiva de devenire a dreptului

administrativ, adică viitorul, respectiv mutaţiile care

se vor produce în conţinutul acestei importante

ramuri de drept, denumite metaforic şi drept al cetă -ţii, sub influenţa procesului de europenizare şi,

respectiv, globalizare a dreptului”.

Volumul este structurat în două mari părţi. Prima

parte are ca temă de cercetare Geneza şi evoluţiaconcepţiilor privind dreptul şi conţine cinci subcapitole.

Cititorii vor regăsi în această parte o abordare inter -

disciplinară, juridică şi filosofică în egală măsură, a

principalelor şcoli de gândire filosofică, ai căror repre -

zentanţi au pus bazele dreptului modern. De menţionat

şcoala pozitivistă, ale cărei baze au fost puse de

Auguste Comte, raţionalismul, teoria dreptului natural,

avându-l ca fondator pe Hugo Grotius, şi teoria raţiunii

pure, dezvoltată de Immanuel Kant .

Partea a doua a lucrării este consacrată Apariţiei şievoluţiei dreptului administrativ. Autorul funda men -

tează dintru început rolul ancestral al administraţiei,

acela de a satisface nevoile de interes general, ceea ce

o face să apară ca purtătoare a puterii publice. Obiec -

tivul pe care şi l-a propus autorul este acela de a

cerceta evoluţia parcursă de dreptul administrativ, dar

şi a concepţiei dreptului în general, cu specială privire

a dreptului administrativ, putându-se vorbi astăzi

despre „un drept administrativ naţional român în stare

să rivalizeze cu cele mai înaintate instituţii juridice

ale dreptului administrativ din alte ţări”.

O temă interesantă şi cu deosebite reverberaţii

practice, pusă în dezbatere de autor, este aceea a drep -

tului care se aplică administraţiei, dat fiind faptul că,

după cum mărturiseşte însuşi profesorul, este necesar

să înţelegem că dreptul administraţiei şi dreptul

administrativ nu înseamnă acelaşi lucru, că adminis -

traţia trebuie înţeleasă în toată complexitatea ei, care

presupune o întrepătrundere de norme, reguli, prin -

cipii, proceduri, tehnici, între care multe dintre ele

exced dreptului administrativ, trăgându-şi sorgintea

fie din alte ramuri ale dreptului, fie din alte discipline

şi materii.

Utilă pentru descifrarea evoluţiei dreptului admi -

nis trativ este secţiunea de istorie a dreptului adminis -

trativ românesc, începând cu perioada Regulamentelor

organice, până la cea contemporană.

De la dreptul administrativ naţional la dreptul administrativ global

Ioan ALEXANDRU

Bucureşti, Editura Academiei Române, 2017

Partea intitulată sugestiv De la dreptul adminis -trativ naţional la dreptul administrativ global repre -

zintă centrul de greutate al lucrării, dat fiind faptul că

„integrarea, mai exact, necesitatea obiectivă a inte -

grării este pentru România consecinţa imediată a

fenomenului globalizării”. Sub aspect legislativ,

autorul face un sumar al legislaţiei care există în baza

de date a Consiliului Legislativ şi care include

legislaţia adoptată în perioada 1990-2017.

Aşa cum afirmă şi prof. univ. dr. Ioan Alexandru în

Postfaţă „prezenta lucrare, deşi modestă, poate

constitui o bază de plecare pentru instituirea unui spirit

critic, cel care în mare măsură lipseşte mediului nostru

academic, care să pună sub semnul îndoielii drumurile

prea bătătorite ale ştiinţei dreptului actual, constituind,

poate, o bază de pornire pentru studii mai ample în

domeniu, bibliografia de care se foloseşte poate ea

însăşi să îndemne cititorul la dezvoltarea ideilor şi la

crearea unei emulaţii intelectuale deosebit de benefice

pentru cei care se ocupă cu cercetarea în drept”.

Cu această lucrare de referinţă, care raportează şi

proiectează dreptul administrativ actual, naţional, la

unul global, al viitorului, încercând să-i desprindă

atât trăsăturile incipiente, cât şi jaloanele de perspec -

tivă, profesorul Ioan Alexandru, membru fondator al

Uniunii Juriştilor din România, precum şi al Acade -

miei de Ştiinţe Juridice, îşi dă din nou măsura gândirii

sale moderne şi novatoare într-o ştiinţă căreia i-a

consacrat decenii de trudă, atât la catedră, cât şi prin

activitatea ştiinţifică deosebit de rodnică şi originală.

Menţionăm că lucrarea de faţă a fost prezentată la

data de 15 decembrie 2017 la sediul Academiei

Române, în faţa unui auditoriu de cadre didactice şi

cercetători ştiinţifici, avocaţi şi înalţi funcţionari

publici, stârnind un binemeritat ecou.

Sorin POPESCU


– secretar de stat –






Autor a numeroase lucrări de specialitate, care au

îmbrăcat forma monografiilor, cursurilor, studiilor şi

articolelor, prof. univ. dr. Mircea Criste vine în

întâmpinarea studenţilor, dar şi a celor interesaţi de

organizarea şi funcţionarea unui sistem constituţional

democratic, cu un curs bine sistematizat, simplu de

înţeles şi însuşit, intitulat Dreptul constituţional, undrept al statului.

Redactat într-o manieră accesibilă, care se înde -

părtează de stilul rigid al cursurilor universitare de

drept, lucrarea de faţă reuşeşte să surprindă cititorul

prin concizia, claritatea şi calitatea informaţiei

transmise, apropiindu-l astfel mai uşor de intangibila

sferă a instituţiilor publice şi a sistemelor constit u -

ţionale.

Capitolul introductiv al cărţii descifrează con -

ceptul de drept constituţional, trăsăturile acestuia şi

locul în sistemul de drept, indicând totodată câteva

repere de ordin istoric, menite să sublinieze nu doar

rădăcinile acestei ramuri de drept, regăsite din Grecia

antică, ci şi evoluţia sa în timp şi spaţiu.

Structurat în două mari titluri, cursul analizează

dreptul constituţional, pe de o parte, ca drept nor -

mativ, iar pe de altă parte, ca drept instituţional.

Primul capitol al titlului I tratează problema izv oa -

relor formale, acordând o atenţie specială normelor

comunitare şi internaţionale în ierarhia formelor de

exprimare a dreptului constituţional.

În capitolul al II-lea, autorul abordează cu minu -

ţiozitate noţiunea de constituţie – dezvăluită prin

studierea formelor pe care aceasta le-a îmbrăcat de-a

lungul timpului şi a conţinutului său –, elaborarea pe

cale democratică sau autoritară, precum şi proce -

durile de revizuire şi abrogare, insistând asupra

limitărilor şi legitimităţii acestor operaţiuni.

Cel de al treilea capitol, destinat protecţiei Consti -

tuţiei, aduce argumente în favoarea controlului de

constituţionalitate, al cărui scop este respectarea legii

fundamentale de către reprezentanţii puterilor statale

şi prevenirea sau eliminarea oricărui abuz din partea

acestora.

Presărată cu exemple din doctrina ce a constituit

fundamentul examenului de constituţionalitate, expu -

nerea precedă cercetarea evoluţiei acestui tip de

control, exercitat fie de un organ politic, fie de un

organ independent în raport cu autoritatea politică,

sau prin intermediul recursurilor individuale în

materie constituţională.

În final sunt detaliate aspectele caracteristice

sistemului american, al controlului difuz de constitu -

ţionalitate, dar şi cele ale sistemului românesc, apre -

ciat ca fiind unul de pionierat pentru Europa.

Consideraţiile de natură istorică oferă o imagine

cuprinzătoare asupra traseului sinuos al drumului

către o Curte Constituţională caracterizată printr-un

control concentrat de constituţionalitate, independent

faţă de cele trei puteri ale statului.

Capitolul IV este dedicat studiului actului legis -

lativ, concretizat nu doar într-o exclusivă activitate

parlamentară, prin adoptarea legilor, ci şi prin inter -

mediul altor modalităţi de legiferare, precum anga -

jarea răspunderii guvernamentale sau delegarea

legislativă.

Ca urmare, sunt definite şi clasificate legile, prin

comparaţie cu alte acte emise de Parlament, este

urmărită procedura legislativă în sistemul românesc

şi sunt examinate actele Guvernului, în lumina

cauzelor dezbătute în faţa judecătorului constitu -

ţional.

Natura juridică a deciziilor Curţii Constituţionale,

referitoare la aceste categorii de acte, este amplu

tratată prin ilustrarea soluţiilor, uneori inedite,

pronunţate în situaţii delicate.

Dreptul constituţional, un drept al statului

Mircea CRISTE

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2017

Titlul al II-lea vizează dreptul constituţional ca

drept al statului şi debutează în capitolul I cu con -

sideraţii de natură conceptuală, istorică şi de drept

comparat privind statul, elementele sale definitorii,

caracterele juridice şi funcţiile acestuia.

În capitolul al doilea este examinată noţiunea de

putere de stat, accentul fiind pus asupra principiului

separaţiei puterilor de-a lungul evoluţiei sale în doc -

trină, sunt prezentate pe scurt formele de guver -

nământ şi sunt cercetate diferitele regimuri politice,

ca modalităţi de exercitare a puterii.

Cel mai amplu dintre capitolele cursului de faţă îl

reprezintă cel consacrat organelor puterii de stat în

regimul democrat reprezentativ, studiul fiind struc -

turat în trei secţiuni, referitoare la puterea legislativă,

executivă şi judecătorească.

Izvorât din sistemul de drept englez, încă din Evul

Mediu, Parlamentul a cunoscut pe parcursul evoluţiei

sale variate forme de organizare şi competenţe multi -

ple, în funcţie de regimul de guvernare, de structura

statelor, de contextul politic sau de diferitele interese

de moment, mai mult sau mai puţin stringente.

Concentrându-şi atenţia asupra sistemului de

drept românesc, autorul punctează metodic aspectele

esenţiale referitoare la mandatul reprezentativ, inclu -

siv cele legate de incompatibilităţi, iresponsabilitate

şi imunitate, astfel cum acestea sunt reflectate în

legislaţia actuală.

Totodată, organizarea internă a Parlamentului este

înfăţişată în ansamblu, începând cu conducerea

acestuia, atribuţiile preşedinţilor celor două Camere,

precum şi cele ale comisiilor parlamentare.

Aflat într-o indisolubilă legătură cu activitatea

comisiilor parlamentare, Consiliul Legislativ este

prezentat ca organ consultativ de specialitate al

Parlamentului, între îndatoririle sale numărându-se

verificarea din punct de vedere tehnic şi avizarea

propunerilor legislative, a proiectelor de lege, de

ordonanţe sau de hotărâri cu caracter normativ ale

Guvernului.

De asemenea, este amintit succint şi rolul său în

vederea sistematizării, unificării şi coordonării, pre -

cum şi a întocmirii evidenţei oficiale a întregii

legislaţii.

Pentru a completa imaginea asupra Consiliului

Legislativ, pe lângă descrierea structurii şi a moda -

lităţii de desemnare a preşedinţilor de secţii, este

discutată obligaţia de examinare a conformităţii legis -

laţiei cu Constituţia, activitate desfăşurată fără ca

aceasta să împiedice buna funcţionare a instanţelor

de judecată.

Înfiinţat prin Constituţia României din 1923, Con -

siliul Legislativ este înţeles atât ca organ de tehnică

legislativă, cât şi ca organ de control al constituţio -

nalităţii legilor.

În legătură cu această percepţie, autorul relatează

disputele doctrinare născute în jurul rolului instituţiei

menţionate.

Astfel sunt evidenţiate şi erorile de interpretare,

justificate întrucâtva de realitatea că, în perioada

interbelică, din componenţa Consiliului Legislativ

făceau parte foşti magistraţi ai Curţii de Casaţie, fapt

ce conferea avizelor emise de acesta o mai mare

greutate şi influenţă, deşi aveau caracter consultativ.

Sub actuala Constituţie, Consiliul Legislativ

rămâne un organ de specialitate al Parlamentului,

propunerile legislative sau proiectele de acte nor -

mative emise de Guvern neputând fi dezbătute fără

avizul consultativ al Consiliului, emis ca urmare a

unei analize cu caracter tehnic.

În continuare, sunt punctual indicate şi explicate

modul de funcţionare al Parlamentului şi atribuţiile

acestuia, de organ legiuitor, de control şi jurisdic -

ţional, accentuându-se asupra efectelor intervenite ca

urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi

a aplicării tratatelor de la Maastricht şi Lisabona.

În ceea ce priveşte puterea executivă, pe lângă

considerentele de natură organizatorică, istorică şi

conceptuală, elemente de drept comparat vin în spri -

jinul unei mai bune înţelegeri a mecanismelor de

funcţionare în sistemul românesc.

Aşadar, instituţia Preşedintelui României este

apreciată ca având două finalităţi: cea de reprezentare

a statului şi cea de garant al respectării Constituţiei.

Mandatul preşedintelui este examinat în special

prin prisma aspectelor legate de responsabilitatea

acestuia, amplu dezbătute în teorie şi chiar în juris -

prudenţă.

Pe de altă parte, atribuţiile preşedintelui sunt pri -

vite dintr-o dublă perspectivă, prin raportare la

Guvern sau la Parlament, cu evidenţierea dispoziţiilor

constituţionale relevante.

În încheiere, sunt detaliate măsurile care pot con -

duce la suspendarea şi vacanţa funcţiei de preşedinte.

Cea de a doua componentă a puterii executive,

Guvernul, este definită ca autoritatea care asigură

realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită

conducerea generală a administraţiei publice.

Prin urmare sunt trecute în revistă funcţiile aces tuia

şi este explicată legătura dintre executiv şi legis lativ,

precum şi etapele formării Guvernului, întinderea

mandatului acestuia şi încetarea lui, dar şi incompa -

tibilităţile privind calitatea de membru.

O atenţie aparte este acordată atribuţiilor prim-

ministrului şi condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru

angajarea răspunderii celorlalţi membri ai Executivului,





astfel cum rezultă din legislaţie şi din jurisprudenţa

Curţii Constituţionale.

Ultima parte a acestui capitol este dedicată puterii

judecătoreşti şi cuprinde principiile care guvernează

acţiunea acesteia, în general, precum şi analiza ei sub

aspect organic şi funcţional.

Volumul de faţă se încheie cu prezentarea Consti -

tuţiei României şi a Constituţiei Statelor Unite ale

Americii, incluse în două anexe distincte, oferind

posibilitatea cititorului de a compara, în deplină

cunoş tinţă de cauză, după parcurgerea întregului curs,

cele două regimuri politice.

În concluzie, prof. univ. dr. Mircea Criste îşi pro -

pune o abordare diferită a dreptului constituţional, pe

care îl prezintă într-un mod bivalent, pe de o parte ca

drept al statului, iar pe de altă parte, ca pe un drept al

cetăţeanului, apărat chiar împotriva statului, demers

reuşit şi prin îmbinarea unei experienţe practice de

excepţie (dobândită pe parcursul îndeplinirii diferi -

telor funcţii, dintre care amintim: judecător, procuror

general al României, director general al sistemului

penitenciar, consilier al Avocatului Poporului) cu

activitatea didactică.

Alina ISTUDOR

consilier


Lucrarea „Evoluţia unor drepturi fundamentale în

contextul social actual” de Gheorghe Iancu şi Anca

Ioana Iancu oferă o perspectivă aprofundată asupra

modului cum au evoluat anumite drepturi funda -

mentale în lumea contemporană, marcată de feno mene

antisociale cu efecte dezastruoase în comunităţile

umane, de impactul puternic al religiilor, de reacţiile

anumitor grupuri faţă de statele şi mentalitatea occi -

dentale.

Astfel, în cele 13 capitole ale cărţii, sunt studiate

în detaliu libertatea conştiinţei şi libertatea de

exprimare, fundamentele religioase ale drepturilor

fundamentale şi raporturile dintre imago dei şi aceste

drepturi, relaţia dintre religie şi libertatea de expri -

mare, cea dintre libertatea conştiinţei şi autonomia

bisericii, dreptul la autodeterminare al comunităţilor

religioase, relaţia dintre căsătorie, familie şi religie.

Drepturile fundamentale fac parte din conţinutul

unor norme juridice, norme ce reglementează relaţii

sociale fundamentale. Ca urmare a transformărilor

survenite în societate, este nevoie şi de adaptarea

acestor norme, astfel încât acestea să nu acţioneze ca

nişte frâne în evoluţia societăţii.

Dintre drepturile fundamentale analizate în pre -

zentul studiu de Gheorghe Iancu, profesor universitar

doctor la Facultatea de Drept a Universităţii din

Bucureşti, şi Anca Ioana Iancu, cercetător ştiinţific

onorific la Institutul Român pentru Drepturile

Omului, cea mai puternică evoluţie a fost înregistrată

de dreptul la religie sau libertatea conştiinţei.

Deşi nu puţini sunt cei care resping concepţia

religioasă despre lume şi viaţă, imago dei este foarte

importantă pentru gândirea filozofică, religioasă,

culturală, socială şi politică. Înţeleasă ca expresie

biblică, imago dei reprezintă chipul lui Dumnezeu,

iar ca doctrină religioasă, înseamnă că bărbaţii şi

femeile au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui

Dumnezeu, ceea ce face ca drepturile omului să aibă

un fundament moral religios.

În carte sunt analizate drepturile fundamentale din

perspectivă istorică şi doctrinară, apelându-se şi la

studiile de drept comparat pentru această analiză. În

plus, este reliefată diversitatea de conţinut şi formă a

drepturilor fundamentale.

Lucrarea dispune de un aparat bibliografic bogat,

reprezentat de studii consistente, dar şi de articole de

specialitate. De asemenea, este pusă în valoare o

bogată jurisprudenţă, din practica Curţii Supreme a

Statelor Unite ale Americii, a Curţii Supreme a

Canadei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Mirela PAVEN

expert




Evoluţia unor drepturi fundamentaleîn contextul social actual

Gheorghe IANCU; Anca Ioana IANCU

Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2017



Recent, în galeria lucrărilor valoroase oferite

profesioniştilor care activează în domeniul dreptului

civil, dar şi teoreticienilor, s-a înscris o apariţie

deosebită, atât sub aspectul problematicii tratate, cât

mai ales al actualităţii acesteia, având ca autor pe

Andrei Pap. Demersul ştiinţific, intitulat „Cauzecelebre şi soluţii inedite în materie civilă”, prezintă,

în rezumat, unele dintre cele mai importante hotărâri

judecătoreşti pronunţate în perioada 2011-2016 în

materie civilă şi reprezintă o continuare a preocu -

părilor autorului, materializate în lucrarea „Cauzecelebre şi soluţii inedite ale instanţelor de contenciosadministrativ şi fiscal”, care s-a bucurat de un real

succes în rândul cititorilor.

Culegerea de jurisprudenţă tratează o gamă

variată de situaţii, conţinând cauze relevante în

materia adopţiei, a custodiei comune, a proprietăţii, a

răspunderii civile contractuale şi răspunderii civile

delictuale, care au ca element comun temeinicia argu -

mentării de către instanţele de judecată a soluţiilor

din hotărârile judecătoreşti.

Conştient de varietatea subiectului abordat, Andrei

Pap l-a investigat cu grijă, seriozitate şi temeinicie,

realizând o documentare exhaustivă a problematicii

speţelor din materie civilă în care ne putem regăsi

oricare dintre noi la un moment dat, fiind inspirate

din realitatea cotidiană.

Percepând exact actualitatea şi complexitatea

temei, autorul a purces la aprofundarea practicii în

domeniu, adunând cu grijă informaţia şi sistema -

tizând-o de o manieră judicioasă şi echilibrată,

lucrarea fiind structurată pe cinci capitole, ale căror

tematici sunt generos exemplificate cu numeroase

hotărâri ale instanţelor judecătoreşti.

Stilul de redactare este clar şi concis, vădind

preocuparea permanentă a lui Andrei Pap pentru

acurateţea şi preciziunea expresiei, întreg conţinutul

lucrării făcând dovada că autorul stăpâneşte meca -

nismele specifice domeniului dreptului civil. Soluţiile

prezentate în chestiuni controversate ilustrează

opţiuni inedite, judicioase şi corect argu mentate, simţ

critic şi abordare realistă, capacitate de analiză şi

sinteză, aptitudinea autorului de a articula judecăţi de

valoare.

Liviu-Marian VÎTCĂ

şef sector


Cauze celebre şi soluţii inedite în materie civilă

Andrei PAP

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2017


Cu prilejul Zilei Constituţiei României, Curtea

Constituţională a organizat în data de 8 decembrie

2017 o adunare solemnă în Sala Drepturilor Omului

din Palatul Parlamentului. La eveniment au participat

personalităţi din cadrul unor autorităţi şi instituţii

publice reprezentative pentru dezvoltarea şi conso -

lidarea democraţiei constituţionale şi a statului de

drept în România.

Pentru marcarea acestui moment aniversar, au

adresat mesaje prof. univ. dr. Valer Dorneanu, pre -

şedintele Curţii Constituţionale a României, Florin

Iordache, vicepreşedintele Camerei Depu taţilor,

Viorel Ilie, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul,

care a dat citire mesajului prim-ministrului Mihai

Tudose, judecător Mariana Ghena, preşedintele Con -

siliului Superior al Magistraturii, dr. Dragoş Iliescu,

preşedintele Consiliului Legislativ şi Victor Ciorbea,

Avocatul Poporului.

De asemenea, la eveniment au participat procu rorul

general – Augustin Lazăr, preşedintele Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie – Iulia Cristina Tarcea, directorul

Institutului de Cercetări Juridice – Mircea Duţu, preşe -

dintele Curţii de Conturi – Mihai Busuioc, judecătorii

Curţii Constituţionale Simona-Maya Teodoroiu, Petre

Lăzăroiu, Daniel Morar, Mona Pivniceru, Marian

Enache, magistraţii-asistenţi, precum şi Ioan Vida,

judecător din anul 2001, pentru un mandat de 9 ani,

ales preşedinte al Curţii Constitu ţionale în perioada

2004-2007 şi reales în perioada 2007-2010; Acsinte

Gaspar, Constantin Doldur, Mihai Lucian, Puşkáş

Valentin-Zoltán, foşti judecă tori ai Curţii.

Preşedintele Curţii Constituţionale a României,

prof. univ. dr. Valer Dorneanu, a adresat cuvântul de

întâmpinare, declarând următoarele: „Nu trebuie să

uităm că la baza reformei statului şi a întregii societăţi

româneşti stau legile adoptate în spiritul şi cu respec -

tarea prevederilor Constituţiei. În acest sens, o sarcină

deosebită revine puterii legiuitoare (...), o acţiune

dificilă o are şi Executivul în punerea în aplicare a

legilor, dar o laborioasă activitate îi revine şi Curţii

Constituţionale a României în exercitarea rolului său

de garant al supremaţiei Constituţiei. Cu toţii (...), în

considerarea principiului colaborării loiale, suntem

datori să respectăm cartea noastră fundamentală, să o

apărăm.” De asemenea, prof. univ. dr. Valer Dorneanu

a făcut şi un scurt istoric al evoluţiei Legii funda -

mentale, subliniind rolul pe care aceasta l-a avut în

societate şi în organizarea statului. „Aniversarea

anuală a Constituţiei reprezintă, pe de o parte, dovada

respectului pe care autorităţile şi instituţiile publice,

dar şi cetăţenii îl acordă, iar, pe de altă parte, se

constituie într-un veritabil îndemn în apărarea şi

păstrarea valorilor consacrate la nivel constituţional,

un îndemn cu atât mai actual cu cât Constituţia, deşi

foarte mult invocată, înregistrează contestări”, a men -

ţionat preşedintele Curţii Constitu ţionale a României.

În continuare Florin Iordache, vicepreşedintele

Camerei Deputaţilor, a adresat un mesaj în cadrul

căruia a declarat că „Noul fundament al societăţii,

Constituţia din 1991, inspirată de modele şi valori

europene, a reprezentat nu doar ruperea de trecut, ci

şi pregătirea României pentru secolul XXI. Princi -

piile care au dus la redefinirea statului român şi au

creat oportunitatea dezvoltării noastre şi a integrării

în structurile euro-atlantice sunt şi astăzi la fel de vii

pentru că, în esenţă, Constituţia este un organism viu

care oglindeşte permanent spiritul unei naţiuni, dar,

după cum ştim, orice este viu se află într-o continuă

evoluţie, lentă sau bruscă, dar certă.” Potrivit aces -

tuia, „Constituţia este un instrument în consolidarea

democraţiei şi realizarea domniei legii, iar responsa -

bilitatea pentru păstrarea integrităţii sale morale

aparţine tuturor cetăţenilor, dar cu precădere celor

care sunt mai aproape de spiritul ei. (…) Constituţia

este a noastră, a tuturor, ea este garantul unor prin -

cipii care sunt ale naţiunii, ea nu ar putea exista fără

voinţa unui întreg popor care să emane acele principii

care le dă forţă. Nimeni nu poate confisca sau altera

principiile care stau la baza construcţiei noastre

sociale. Din acest motiv este înţelept să folosim toate

resorturile instituţionale şi civile pentru a înţelege

Constituţia ca o radiografie a naţiunii, a principiilor

MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

Adunarea solemnă dedicată celebrării Zilei Constituţiei României –

8 decembrie 2017, Palatul Parlamentului


care stau la baza ei şi a aspiraţiilor sale de viitor”, a

încheiat Florin Iordache.

Viorel Ilie, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul,

a dat citire mesajului prim-ministrului în care se arată:

„Constituţia reprezintă mai mult decât un corp de legi

pe care trebuie să le respectăm. Ea este o oglindă a

societăţii, un set de valori comune pe care oamenii le

respectă şi le promovează. De aceea, consider că ziua

Constituţiei este mai mult decât o zi, este un moment

de reflecţie asupra valorilor pe care toţi am decis să

le aderăm. Cu prilejul acestei zile, doresc să subliniez

faptul că respectarea valorilor Constituţiei este

esenţială pentru buna funcţionare şi dezvoltare a

statului român. Încurajez toate instituţiile ce veghează

la respectarea acestor valori să se ridice la nivelul la

care au fost investite şi să pună mai presus de orice

drepturile şi libertăţile cetăţenilor României.”

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

Mariana Ghena, a declarat cu acest prilej, că: „Inde -

pendenţa magistraţilor nu reprezintă un privilegiu al

acestora, nu constituie doar o garanţie a statului de

drept, ci este acel atribut al funcţiei care îi permite

magistratului să acţioneze şi să decidă doar în baza

legii, fără nicio subordonare sau influenţă, respectând

astfel dreptul fundamental al cetăţeanului de a avea

acces la o justiţie independentă. Arhitectura constitu -

ţională atribuie, din această perspectivă, o prerogativă

esenţială şi de maximă responsabilitate Consiliului

Superior al Magistraturii, aceea de a garanta indepen -

denţa justiţiei. Dincolo de complexitatea acestui con -

cept, eficienţa şi modalitaţile de exprimare a acestei

garanţii, trebuie să fie rezultatul efortului tuturor

autorităţilor şi instituţiilor statului, a societăţii în

ansamblu şi a fiecărui cetăţean în parte.”

În cuvântul său, preşedintele Consiliului Legisla -

tiv, dr. Dragoş Iliescu, a subliniat că „Respectarea

Constituţiei şi a supremaţiei sale constituie neîndo -

ielnic una din garanţiile evoluţiei României, cadrul

în care aceasta există şi se dezvoltă.

În cei 26 de ani de existenţă, Legea noastră fun -

damentală s-a dovedit a conţine un set de principii şi

norme juridice perene, care au deschis drumul sta -

tului de drept şi al economiei de piaţă. Ea a repre -

zentat, în tot acest timp, atât o garanţie a drepturilor

fundamentale ale omului, cât şi a funcţionării institu -

ţiilor de bază ale statului.

Iată de ce adoptarea în urmă cu 26 de ani a primei

Constituţii a României după căderea regimului comu -

nist reprezintă un moment fundamental în procesul de

consolidare democratică a ţării noastre, consfinţind

definitiv opţiunea noastră pentru democraţie şi

libertate.”

Adunarea solemnă s-a încheiat cu mesajul

Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, care a declarat:

„Astăzi, când se împlinesc 26 de ani de la adoptarea

Constituţiei României postcomuniste şi 150 de ani de

la prima constituţie, cea din 1866, (…) putem spune

că sistemul constituţional românesc a ajuns la matu -

ritate. Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, încremenirea

în proiect, deoarece, ştim bine, dreptul este viu

permanent, adaptabil la realităţile sociopolitice, eco -

nomice şi culturale, iar prin sistemul constitu ţional

român vin noi provocări izvorâte din statutul ţării

noastre de stat membru al Uniunii Europene. În acest

context, alături de Curtea Constituţională, Preşe -

dintele României, Parlament, Guvern, autoritatea

judecătorească, Avocatul Poporului reprezintă una

din instituţiile consacrate de legea fundamentală să

apere respectarea Constituţiei, a drepturilor şi liber -

tăţilor fundamentale ale omului.”

Ca în fiecare an, atât adunarea solemnă, cât şi

mesajele înaltelor personalităţi care au luat cuvântul

au avut un puternic ecou în rândul participanţilor,

precum şi în mass-media.

Cristina PĂIŞ

expert


Manifestări științifice


Printre evenimentele ştiinţifice desfăşurate la

finele anului 2017 se înscrie şi Conferinţa interna -ţională cu tema „Dreptul şi justiţia administrativădintr-o perspectivă interdisciplinară” organizată de

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

(SNSPA), Facultatea de Administraţie Publică,

Departamentul de Drept „Victor Dan Zlătescu” în

parteneriat cu Institutul de Cercetări Juridice al Aca -

demiei Române, Universitatea Ecologică din Bucu -

reşti, Uniunea Juriştilor din România, Asociaţia

pentru Naţiunile Unite din România (ANUROM)

afiliată la Federaţia Mondială a Asociaţiilor pentru

Naţiunile Unite (FMANU), Asociaţia „Centrul de

Excelenţă Academică” şi cu sprijinul membrilor

Institutului European de Drept din Bruxelles, Belgia.

Conferinţa a reprezentat o manifestare de înaltă

clasă ştiinţifică, reunind atât cadre didactice din mai

multe instituţii de învăţământ superior din capitală şi

din ţară, cât şi judecători şi magistraţi-asistenţi din

cadrul Curţii Constituţionale a României, cercetători

ştiinţifici ai Institutului de Cercetări Juridice al Aca -

demiei Române, avocaţi, arbitri şi doctoranzi ai

Facultăţii de Administraţie Publică, SNSPA.

Conferinţa s-a desfăşurat pe 6 secţiuni, eviden -

ţiindu-se astfel varietatea temelor abordate şi inte -

resul participanţilor: Capacitatea administrativă asistemului judiciar; Drepturile omului într-o nouăeră; Cetăţenia şi imigrarea în Europa; Noi tendinţeîn dezvoltarea administraţiei publice; Schimbărileclimatice: provocări globale, acţiuni locale; Soluţio -narea paşnică a conflictelor şi gestionarea acestora.

În cadrul secţiunilor au fost prezentate lucrări care

au dezbătut subiecte de actualitate şi de un real inte -

res, dintre care amintim, în ordinea secţiunilor:

– Legislaţia fiscală de mediu şi câteva exemple dinjurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie şi cea aCurţii Constituţionale a României – conf. univ. dr.

Simona-Maya Teodoroiu, Facultatea de Adminis tra ţie

Publică, SNSPA şi judecător la Curtea Constituţională;

– Rolul magistraţilor în respectarea principiuluiseparaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă,executivă şi judecătorească – în cadrul democraţieiconstituţionale – dr. Ioniţa Cochinţu, magistrat-asis -

tent la Curtea Constituţională;

– Justiţia administrativă ca instrument pentruapărarea drepturilor omului şi asigurarea buneiguvernări – conf. univ. dr. Orlov Maria, Universitatea

de Stat „Alecu Russo” Bălţi, Republica Moldova,

împreună cu drd. Mariana Ianachevici;

– Scopul aplicării drepturilor fundamentalerecunoscute de Uniunea Europeană pentru acţiuneastatelor membre. Câteva repere jurisprudenţiale –

conf. univ. dr. Constanţa Mătuşescu, Facultatea de

Drept şi Ştiinţe Administrative, Universitatea „Valahia”

din Târgovişte;

– Fenomenul migrării şi responsabilitatea de aproteja – prof. univ. dr. Raluca Miga Beşteliu, Facul -

tatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”,

Bucureşti;

– Relocarea: o ameninţare la respectarea drep -turilor omului? – conf. univ. dr. Mădălina Cocoşatu,

director al Departamentului de drept, Facultatea de

Administraţie Publică, SNSPA;

– Probleme juridice cu privire la controlul judi -ciar referitor la legalitatea normelor administrativeca acte normative generale ale administraţiei publice– dr. Blerton Sinani, prodecanul Facultăţii de Drept,

Universitatea de Sud-Est, Macedonia;

– Scopul unui Minister European al FinanţelorPublice şi impactul acestuia asupra finanţelorpublice din România – prof. univ. dr. Emil Bălan,

Facultatea de Administraţie Publică, prorector SNSPA;

– Contractul de achiziţii publice – dispoziţiiobligatorii – conf. univ. dr. Mihaela Cărăuşan, Facul -

tatea de Administraţie Publică, SNSPA, director exe -

cu tiv al Asociaţiei „Centrul de Excelenţă Academică”;

– Provocările statului de drept în societateacontemporană – conf. univ. dr. Gilia Claudia, Facul -

tatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Universitatea

Valahia din Târgovişte, membru în Comisia juridică,

de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor;

– Medierea internaţională transfrontalieră –

Karabernou Paduret Nadjet, preşedintele Camerei de

comerţ şi industrie România-Algeria;

– Responsabilitatea arbitrului – o provocare sauun pericol ? – prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu,

Facultatea de Administraţie Publică, SNSPA, preşe -

dinte al Asociaţiei pentru Naţiunile Unite din România,

Conferinţa internaţională „Dreptul şi justiţiaadministrativă dintr-o perspectivă interdisciplinară” –

Bucureşti, noiembrie 20171

1

Conferinţa s-a desfăşurat în perioada 24-26 noiembrie 2017, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Şcolii Naţionale de Studii

Politice şi Administrative.




membru titular al Academiei Internaţionale de Drept

Comparat şi membru în Consiliul de administraţie al

Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii

Europene (FRA).

Lucrările prezentate în cadrul celor 6 secţiuni ale

Conferinţei sunt publicate în Revista de drept inter -

naţional – International Law Review, revistă inclusă

în bazele de date internaţionale SSRN, EBSCO,

ProQuest şi VLEX.

În cea de-a doua parte a Conferinţei a fost orga -

nizat un atelier pentru studenţi condus de dr. Ioana

Cristina Vida, consilier parlamentar în cadrul Came -

rei Deputaţilor, şi drd. Alexandra Bucur, Facultatea de

Administraţie Publică, SNSPA. În cadrul acestui

atelier au fost prezentate lucrări de către studenţii

Facultăţii de Administraţie Publică, dintre care amin -

tim Reflecţii asupra legalităţii şi oportunităţii înjurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale aRomâniei, Identificarea prerogativelor şefului statu luiîn implementarea justiţiei în sistemele de guver nareeuropene, Exemple de bună guvernare – Estonia,Acţiunea în timp a normei juridice, Identifi carealegală a conceptelor de „extremism” şi „radica li -zare” raportat la platformele de socializare online.

Un loc aparte în cadrul Conferinţei a fost rezervat

lansării volumului In Honorem IOAN VIDA. Reformastatului în cadrul democraţiei constituţionale –

coordonatori Ioniţa COCHINŢU şi Marian ENACHE,

Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017.

Lucrarea este dedicată distinsului profesor, jude -

cător şi mentor Ioan Vida, la împlinirea vârstei de

70 de ani, fiind evidenţiată bogata sa activitate

didactică şi cea de practician al dreptului desfăşurată

în cadrul unor autorităţi fundamentale ale statului,

precum şi valorile ştiinţifice pe care acesta le lasă în

doctrina şi practica juridică românească.

Printre participanţii care au luat cuvântul la eveni -

mentul lansării volumului şi care au elogiat în cuvinte

frumoase şi sensibile personalitatea profesorului Ioan

Vida se numără judecători ai Curţii Constituţionale,

cadre didactice universitare, foşti doctoranzi şi, evi -

dent, coordonatorii volumului.

Preşedintele Curţii Constituţionale, prof. univ.

dr. Valer Dorneanu, şi-a amintit cu deosebită plăcere

de perioada în care a colaborat cu profesorul Ioan

Vida în cadrul fostului Consiliu Legislativ, dar şi la

„con strucţia celor mai importante autorităţi ale

statului de drept” şi, mai târziu, la nivelul Camerei

Deputaţilor, când distinsul profesor era directorul

Departa men tului Legislativ, „funcţie în care şi-a pus

amprenta calităţii în funcţionarea uneia dintre cele

mai impor tante structuri ale Camerei Deputaţilor în

exercitarea atribuţiei de legiferare”.

Şi prof. univ. dr. Petre Lăzăroiu, judecător al

Curţii Constituţionale, a subliniat, în semn de aleasă

preţuire pentru persoana celui aniversat, „buna cola -

borare în activitatea desfăşurată la cea mai înaltă

instanţă destinată apărării şi respectării supremaţiei

Constituţiei”, arătând că în activitatea sa, preşe -

dintele Ioan Vida „a recurs la adevărate lecţii de

drept parlamentar îmbinate cu teoria generală a

dreptului aplicate la dreptul constituţional pentru

a demonstra caracterul constituţional sau ne con -

stituţional al normelor ce erau supuse controlului

de constituţio nalitate sau a sensului pe care le giu -

itorul constitu ţional a dorit să îl dea Legii funda -

mentale”.

La lansarea lucrării au mai luat cuvântul prof.

univ. dr. Radu Motica, Facultatea de drept, Univer -

sitatea de Vest din Timişoara, fost coleg de facultate

şi prieten al prof. univ. dr. Ioan Vida, prof. univ. dr.

Verginia Vedinaş, Facultatea de Drept, Universitatea

Bucureşti, conf. univ. dr. Daniela Cristina Valea,

Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, fost

doctorand al profesorului Ioan Vida.

Din partea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi

Administrative, instituţie de învăţământ superior ce

a găzduit lansarea volumului In Honorem IOANVIDA. Reforma statului în cadrul democraţieiconsti tuţionale, au luat cuvântul rectorul instituţiei,

prof. univ. dr. Remus Pricopie, conf. univ. dr. Diana

Iancu, decanul Facultăţii de Administraţie Publică,

şi conf. univ. dr. Mădălina Cocoşatu, director al

Depar ta men tului de drept, Facultatea de Adminis -

traţie Publică.

Nu în ultimul rând, amintim alocuţiunile deose -

bite ale celor care au coordonat volumul a cărui

lansare a avut loc în cadrul Conferinţei interna ţio -nale, respectiv magistrat-asistent dr. Ioniţa Cochinţu

şi judecător dr. Marian Enache.

Fost director de cabinet al preşedintelui Curţii

Constituţionale Ioan Vida, dr. Ioniţa Cochinţu, a făcut

o prezentare deosebită şi laborioasă a vieţii şi acti -

vităţii celui omagiat, menţionând calităţile deosebite

ale Omului Ioan Vida: profesionalism, perseverenţă,

perfecţiune, colaborare, modestie, bunătate şi ome -

nie.

În numele coordonatorilor, judecător dr. Marian

Enache a mulţumit autorilor „materialelor dense şi

interesante care s-au constituit într-un omagiu inte -

lectual şi afectiv adus colegului, prietenului, omului

şi profesorului care este aniversat: eminentul jurist

Ioan Vida”.

De asemenea, acesta a adresat mulţumiri şi con du -

cerii Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Adminis -

trative şi Facultăţii de Administraţie Publică pentru



sprijinul acordat la organizarea şi găzduirea eveni -

mentului, exprimând întreaga preţuire pentru nobila

şi utila activitate a instituţiei în domeniul învăţă -

mântului superior.

Cu privire la juristul de anvergură Ioan Vida,

judecătorul Marian Enache a afirmat „că acesta a

atins excelenţa profesională şi a slujit cu devotament

adevărul, raţiunea şi lucrurile făcute temeinic şi

responsabil”.

Şi pentru a evidenţia emoţia cuvintelor şi a gân -

durilor frumoase transmise, îmi permit, cu deosebit

respect, să citez din finalul discursului distinsului

judecător:

„Profesorul, Mentorul, Omul Ioan Vida face parte

din comunitatea juriştilor care a dobândit prin meri -

tele şi contribuţiile sale concrete un loc definitiv în

conştiinţa celor prezenţi şi a generaţiilor viitoare.

Prin activitatea şi calităţile sale personale a fost şi

este un veritabil mentor care a îndrumat şi învăţat pe

ceilalţi. A făcut-o cu generozitate, cu discreţie şi mo -

destie.

Felicitări pentru realizările Domniei Sale, pentru

responsabilităţile pe care le-a îndeplinit cu succes

incontestabil în cadrul Curţii Constituţionale. La mulţi

ani buni şi rodnici în tot ceea ce doriţi să întreprindeţi

în continuare!

Să ne trăiţi Domnule Profesor întru mulţi ani

fericiţi, împreună cu distinsa Dumneavoastră

familie şi alături de prietenii dragi!”

conf. univ. dr. Benonica VASILESCU

şef sector




Uniunea Juriştilor din România condusă de prof.

univ. dr. Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Uniunii Naţio -

nale a Barourilor din România, a organizat, la fel ca în

fiecare an, festivitatea de decernare a pre miilor

ştiinţifice pentru cele mai reprezentative lucrări cu

caracter juridic, publicate în anul 2017. Sărbătorind cea

de-a 26-a ediţie, Gala Uniunii Juriştilor din România a

fost organizată în data de 15 decembrie 2017, în

parteneriat cu Editura „Universul Juridic”, la Ramada

Bucureşti Majestic Hotel, în cadrul evenimentului

participând reputaţi profesori universitari, reprezentanţi

ai diverselor profesii juridice, magistraţi, avocaţi,

jurisconsulţi, notari.

Festivitatea a fost deschisă de preşedintele Uniunii

Juriştilor din România, prof. univ. dr. Ioan Chelaru,

care a ţinut să mulţumească invitaţilor pentru partici -

parea la eveniment, precum şi pentru contribuţia pe

care au avut-o în anul 2017, prin lucrările lor, la

îmbogăţirea culturală şi profesională a practicienilor

dreptului. „Facem astăzi o plecăciune către cei care,

intelectuali fiind, au avut puterea, răbdarea să şi scrie.

Este firesc să păstrăm această tradiţie pe care o avem

din 1990 şi cu posibilităţile noastre, să ne întoarcem

către cei care au trimis în lumea noastră, în principal,

dar în lumea ştiinţifică în general lucrări ştiinţifice sau

de cultură generală care chiar reprezintă modele care

ne pot ajuta să ne informăm sau să ne îmbogăţim

cultura generală. Ştim că uneori pentru a scrie un

articol sau o carte se transpiră cu sânge”, a afirmat

preşedintele Uniunii Juriştilor din România, Ioan

Chelaru, în deschiderea festivităţii.

Primul premiu acordat, Premiul „Mihail Eliescu”

în domeniul dreptului civil, a revenit prof. univ.

dr. Marian Nicolae pentru lucrarea „Drept Civil.

Teoria generală – Vol. I. Teoria dreptului civil”,

apărută la Editura Solomon. Laudatio pentru acest

premiu a fost rostit de prof. univ. dr. Mircea Bob.

În continuare, a fost decernat Premiul „I.L. Geor -

gescu” în domeniul dreptului civil – pentru lucrări în

legătură cu relaţiile comerciale, oferit pentru cartea

„Dreptul comerţului internaţional. Tratat – Partea

generală şi partea specială”, apărută la Editura

Universul Juridic, semnată de autorii prof. univ. dr.

Dragoş Alexandru Sitaru şi lector univ. dr. Şerban-

Alexandru Stănescu. În cazul acestui premiu,

Laudatio a fost rostit de prof. univ. dr. Ioan Macovei.

A urmat decernarea Premiului „Vintilă Dongoroz”

în domeniul dreptului penal, acordat prof. univ.

dr. Mihai Adrian Hotca pentru volumul „Manual de

drept penal. Partea generală”, apărut la Editura

Universul Juridic, Laudatio fiind rostit de prof. univ.

dr. Ovidiu Predescu.

Premiul „Anibal Teodorescu” în domeniul drep -

tului public – pentru lucrări altele decât cele din

domeniul dreptului penal a revenit Universităţii

Creştine „Dimitrie Cantemir” pentru lucrarea

„Constituţia României. Comentarii şi Explicaţii”,

publicată la Editura C.H. Beck şi coordonată de prof.

univ. dr. Cristian Ionescu şi prof. univ. dr. Corina

Adriana Dumitrescu. Autori ai lucrării sunt Cristina

Bălăceanu, Titus Corlăţean, Cristian Jora, Laura

Macarovschi, Bogdan Pătraşcu, Roxana Mariana

Popescu, Agata Mihaela Popescu şi Doina Maria

Tilea. Onoarea de a rosti Laudatio în cazul acestui

premiu a aparţinut prof. univ. dr. Nicolae Popa.

Următorul premiu acordat cu prilejul acestei gale,

Premiul „Andrei Rădulescu” în domeniul ştiinţelor

interdisciplinare, a fost acordat prof. univ. dr. Ioan

Macovei pentru lucrarea „Tratat de drept interna -

ţional privat”, apărută la Editura Universul Juridic,

conf. univ. dr. Gheorghe Gheorghiu, vicepreşedinte

al Uniunii Juriştilor din România având rolul de a

rosti Laudatio.

Premiul Revistei „Dreptul”, pentru publicistică

ştiinţifică în domeniul dreptului a fost decernat

prof. univ. dr. Gheorghe Dobrican şi prof. univ. dr.

Augustin Fuerea. Laudatio pentru acest premiu a fost

rostit de prof. univ. dr. Ovidiu Predescu.

Volumul „Drept procesual civil. Vol. I, II şi III,

Ediţia a II-a”, autor prof. univ. dr. Mihaela Tăbârcă,

apărut la Editura Solomon, a primit din partea

Uniunii Juriştilor din România Premiul „Viorel

Ciobanu” în domeniul dreptului procesual civil şi

dreptului internaţional privat. Laudatio a fost rostit

de prof. univ. dr. Evelina Oprina.

În cadrul Festivităţii de decernare au fost oferite şi

două Diplome de excelenţă. Prima diplomă a fost

acordată pentru cartea „Codul Muncii şi Legea Dialo -

gului Social – comentarii şi explicaţii”, publicată la

Editura Universul Juridic, volum coordonat de prof.

univ. dr. Ion Traian Ştefănescu, iar cea de-a doua

diplomă a fost oferită dr. Nicoleta Ţândăreanu

pentru lucrarea „Codul insolvenţei comentat. Vol I –

art. 1-182. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de

preve nire a insolvenţei şi de insolvenţă”, publicată tot

la Editura Universul Juridic. Laudatio pentru cele două

volume au fost rostite de prof. univ. dr. Gheorghe

Dobrican şi, respectiv, dr. Gheorghe Buta.

Sorin POPESCU


– secretar de stat –


Premiile Uniunii Juriştilor din România pentru anul 2017


Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti

– Bibliografie indexată şi adnotată* –

1. BODOAŞCĂ, TEODOR – Opinii privind reglementarea, noţiunea şi natura juridică a operelor

audiovizuale = În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 4, 2017, p. 64-71.

Autorul consideră oportun ca, de lege ferenda, denumirea „operele cinematografice şi alte opere audiovizuale”, dată Capitolului

VIII din Partea a II-a din cadrul Legii nr. 8/1996, să fie înlocuită cu denumirea „operele audiovizuale”. De asemenea, pentru

ca, pe de o parte, să fie respectat înţelesul termenului „audiovizual” şi, pe de altă parte, să fie aduse sub incidenţa art. 65-71

din Legea nr. 8/1996 şi „operele care constau dintr-o succesiune de imagini în mişcare neînsoţite de sunete”, se impune ca

dispoziţiile art. 64 să fie modificate şi completate corespunzător. În concret, din conţinutul tezei finale a acestui articol ar

trebui eliminată referirea la operele „fără sunet”. Astfel, art. 64 ar avea următorul conţinut: „Opera audiovizuală este opera

cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune

de imagini în mişcare, însoţite de sunete”. Mai mult, în conţinutul art. 64 ar trebui introdus un nou alineat cu rol de „normă de

trimitere”, în care să se prevadă că „dispoziţiile acestui Capitol se aplică corespunzător şi operelor constând într-o succesiune

de imagini în mişcare, neînsoţite de sunete”.

Subiect: operă audiovizuală; operă colectivă; operă comună.

2. MARINESCU, ANA-MARIA – Reprografia, principalul mijloc de piratare al operelor ştiinţifice scrise =

În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 4, 2017, p. 172-184.

Autoarea recomandă, de lege ferenda, pentru a limita fenomenul reprografiei şi în concordanţă cu prevederile Directivei

2001/29/CE de armonizare a anumitor aspecte privind dreptul de autor şi drepturile conexe în societatea informaţională,

reglementarea dreptului de reproducere a operelor scrise în centrele de fotocopiere cu scop lucrativ. Astfel, la alin. (1) al art.

123

2

, lit. a) din Legea nr. 8/1996 să se modifice şi să aibă următorul cuprins: „a) dreptul de reproducere a operelor, inclusiv

dreptul de reproducere a operelor pe hârtie în scop lucrativ, prin intermediul centrelor de copiere specializate în acest sens.”

Subiect: drept de autor; drept de reproducere; Legea nr. 8/1996; operă ştiinţifică; reprografie.

3. MOARCĂŞ, CLAUDIA ANA – Despre universităţi şi autonomia universitară = În: Revista de drept

public – nr. 3, 2017, p. 36-57.

Autoarea propune, de lege ferenda, cu privire la prevederile art. 289 din Legea educaţiei naţionale şi pentru coerenţa

reglementărilor şi corecta lor aplicare, modificarea art. 289 alin. (1), a tezei finale a alin. (3) şi abrogarea alin. (6), prin raportarea

menţinerii drepturilor şi obligaţiilor deţinute anterior pensionării în raport cu norma didactică (întreagă sau fracţiuni de normă)

şi evaluarea performanţelor profesionale anuale, nu cu modalitatea de plată; contractul de muncă va fi unul pe durată

determinată de maximum 5 ani, pentru a se corela dispoziţiile Legii educaţiei naţionale cu Legea pensiilor şi Codul muncii;

cadrul didactic pensionat va putea solicita titlul onorific de profesor emerit, având calitatea de cadru didactic asociat şi fiind

trecut în statul de funcţii al şcolii doctorale unde i se poate crea o normă didactică sau de cercetare, respectiv: – menţinerea

vârstei legale de pensionare la 65 de ani cu posibilitatea reîncadrării după pensionare în condiţiile alin. (3) al art. 289, dar pe

durata anului universitar, până la împlinirea vârstei de 70 de ani cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior pensionării

dacă postul didactic sau de cercetare este vacant şi are normă întreagă; – mărirea vârstei standard, legale de pensionare în

învăţământ la 67 de ani cu posibilitatea reîncadrării după pensionare, în condiţiile alin. (3) al art. 289, dar pe durata anului

universitar, până la împlinirea vârstei de 72 de ani; şi dacă postul este vacant şi cu normă întreagă să se menţină drepturile şi

obligaţiile avute anterior pensionării; – menţinerea vârstei de 65 de ani ca vârstă de pensionare la cerere a cadrelor didactice

şi introducerea vârtsei de 70 de ani ca vârstă de pensionare din oficiu fără a se mai putea solicita reîncadrarea; – modificarea

dispoziţiilor art. 294 alin. (3) referitor la angajarea cadrelor didactice pe perioadă determinată în sensul menţinerii caracterului

derogator de la legislaţia muncii, şi a înlocuirii duratei de 3 ani cu 5 ani pentru asigurarea egalităţii de tratament între personalul

didactic şi studenţii-doctoranzi, aceştia din urmă aflându-se pe durata acestei perioade sub coordonarea şi îndrumarea

personalului didactic.

Subiect: cadru didactic; discriminare în raporturile de muncă; Legea nr. 1/2011; pensie; universitate.

* Lucrare realizată de Mirela Paven, expert, Consiliul Legislativ.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE


4. RUSU, ION – Inducerea în eroare a organelor judiciare în concepţia noului Cod penal = În: Caiete de

drept penal – nr. 4, 2017, p. 86-106.

Autorul propune, de lege ferenda, ca urmare a opţiunii legiuitorului de a înlocui modalitatea normativă atenuată prevăzută în

art. 259 alin. (3) din Codul penal din 1969 cu o cauză de nepedepsire care în prezent este prevăzută în alin. (3) al art. 268 din

Codul penal, revenirea la vechea formulare, în sensul că atitudinea autorului de a declara înainte de reţinerea, arestarea sau de

punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele că

denunţul, plângerea sau probele sunt nereale trebuie incriminată într-o modalitate normativă atenuată.

Subiect: calomnie; inducere în eroare; urmărire penală.

5. ŞANDRU, ADRIAN – Dreptul martorului de a fi asistat de avocat = În: Dreptul – nr. 1, 2018, p. 121-132.

Autorul propune ca după lit. a) a art. 120 alin. (2) din Codul de procedură penală să se introducă lit. a

1

) cu următorul conţinut:

„dreptul martorului de a fi asistat de avocat.”

Subiect: audiere; avocat; drepturile omului; martor; procedură penală; proces penal.

6. ZARAFIU, ANDREI – Câteva probleme controversate şi actuale privind camera preliminară =

În: Caiete de drept penal – nr. 3, 2017, p. 56-88.

Imposibilitatea corelării soluţiei legislative impuse prin Legea nr. 75/2016 cu ansamblul regulilor procedurale care stabilesc

regimul şi limitele dreptului de invocare a nulităţii relative pledează, de lege ferenda, pentru revenirea la reglementarea care

impune judecătorului de cameră preliminară obligaţia de a stabili termen de judecată indiferent dacă în cauză s-au formulat

sau nu cereri şi excepţii cu privire la materialul de urmărire penală. La această înfăţişare ar putea fi discutate nu doar cererile

şi excepţiile formulate în termenul iniţial stabilit potrivit art. 344 Codul de procedură penală, ci şi altele noi, aceasta fiind

singura modalitate „de a asigura contradictorialitatea procedurii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la

un proces echitabil” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 641/2014).

Subiect: cameră preliminară; procedură penală.

Referințe bibliografice


Articole din revistele de drept străine intrate recentîn Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie adnotată* –

JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL

1. BARIÈRRE BROUSS, ISABELLE – Le patrimoine des couples internationaux dans l’espace judiciaire

européen. Les règlements européens du 24 juin 2016 relatifs aux régimes matrimoniaux et aux effets

patrimoniaux des parteneriats enregistrés = Patrimoniul cuplurilor internaţionale în spaţiul judiciareuropean. Regulamentele europene din 24 iunie 2016 referitoare la regimurile matrimoniale şi la efectelepatrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. În: Journal du droit international – nr. 2, 2017, p. 485-514.

Cele două regulamente din 24 iunie 2016 care vor intra în vigoare la 29 ianuarie 2019 marchează o nouă extindere a dreptului

internaţional privat al Uniunii Europene şi configurează noi limite ale justiţiei civile europene. Unul se referă la regimul

matrimonial şi celălalt la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, ambele făcând obiectul unei integrări verticale

ce corespunde procedurii legiuitorului european preocupat să cuprindă toate aspectele disciplinei. Această ambiţie europeană

se loveşte totuşi de numeroase obstacole începând cu cel al unei adeziuni parţiale la comunitatea statelor membre, cu chestiuni

ce ating dreptul familiei sau diferenţele în dreptul intern ce tind să se exacerbeze, situaţie ce necesită recurgerea încă o dată la

procedura cooperării consolidate. De fapt, constrângerea dată de pluralismul modelelor conjugale în plan intern şi respectarea

tradiţiilor juridice ale statelor membre în plan extern sunt luate în considerare într-un mod destul de neclar în cele două

reglementări. Analiza comparată arată totuşi că în ciuda unei puternice tendinţe de egalizare a statutului cuplurilor, regulile

conflictului de legi rămân diferenţiate, dincolo de unele alternative metodologice comune ce par binevenite. Din punct de

vedere tehnic, ar trebui să câştige securitatea juridică, mai ales în domeniul regimurilor matrimoniale, unde sunt corectate

imperfecţiunile Convenţiei de la Haga din 14 martie 1978. Dacă totuşi aspectele contencioase lato sensu sunt tratate într-o

manieră care constituie un ansamblu raţionalizat şi omogen, privind la subiecte conexe precum dreptul succesoral sau cel al

divorţului, căutarea coerenţei pentru edificarea spaţiului judiciar european suferă de câteva vicii cum ar fi concepţia extensivă

– chiar imperialistă – a competenţei internaţionale şi, în general, absenţa armonizării regimurilor hotărârilor, unde câteva

acţiuni corective devin imperative.

Subiect: cuplu internaţional; parteneriat înregistrat; patrimoniu; regim matrimonial; Uniunea Europeană.

2. BONIFAY, EMMANUELLE – La circulation des citoyens européens entre Etats membres au

landemain de l’adoption du règlement „documents public” = Circulaţia cetăţenilor europeni între statelemembre, după adoptarea Regulamentului „documente oficiale”. În: Journal du droit international – nr. 2, 2017,

p. 515-527.

Regulamentul nr. 2016/1191 adoptat de Uniunea Europeană în iulie 2016 este destinat „favorizării liberei circulaţii a cetăţenilor,

simplificând condiţiile de prezentare a unor documente oficiale în Uniunea Europeană”. Dacă este incontestabil că acest text

permite stabilirea unei coerenţe în recunoaşterea anumitor documente oficiale între statele membre, atingerea obiectivului

urmărit – de favorizare a liberei circulaţii a cetăţenilor – pare greu de atins. Sigur, din punct de vedere procedural, eliminarea

unor formalităţi, precum apostila, ar trebui să aducă cetăţenilor avantaje materiale. Totuşi, pe fond, regulamentul aduce puţine

îmbunătăţiri, pentru că nu se aplică pentru recunoaşterea situaţiilor familiale dovedite prin aceste documente oficiale şi care

de altfel, au făcut deja obiectul reglementărilor care au facilitat recunoaşterea.

Subiect: documente oficiale; libera circulaţie; Uniunea Europeană.

3. GAILLARD, EMMAUEL – L’apport de la pensée juridique française à l’arbitrage international =

Contribuţia gândirii juridice franceze în arbitrajul internaţional. În: Journal du droit international – nr. 2, 2017,

p. 529-542.

Arbitrajul internaţional contemporan este o disciplină juridică, un sector autonom în economia serviciilor şi un câmp social

unde se identifică actori şi ritualuri. Acest articol îşi propune să analizeze contribuţia gândirii juridice franceze în domeniu.

Începe prin a reaminti regulile „dreptului savant” al arbitrajului, pe care de-a lungul timpului, dreptul francez le-a „exportat”

(autonomia convenţiei arbitrale, competenţă-competenţă, efectul negativ de competenţă-competenţă) în timp ce practica

internaţională importa tehnici inspirate din tradiţia common law (prezentarea de documente, contra-interogatoriul martorilor).

Arbitrajul internaţional este şi un mod de producere a dreptului. Jurisprudenţa arbitrală este o realitate cotidiană pentru toţi cei

din domeniu. Privind acest domeniu într-un mod abstract, se poate concluziona că există un veritabil ordin juridic arbitral, în

dialog constant cu ordinele juridice statale.

Subiect: arbitraj internaţional; autonomia clauzei compromisorii; ordin juridic arbitral; principiul competenţă-competenţă.


* Lucrare realizată de Lucica-Violeta Niculae şi Cristina Păiş, Consiliul Legislativ.

4. KARAGIANNIS, SYMÉON – La peine de la mort en temps de guerre. Aspects de droit international =

Pedeapsa cu moartea în timp de război. Aspecte de drept internaţional. În: Journal du droit international – nr. 2,

2017, p. 413-484.

Chiar dacă numeroase state menţin pedeapsa cu moartea în arsenalul lor represiv, nu este mai puţin adevărat că de aproximativ

treizeci de ani abolirea acestei pedepse barbare câştigă teren. La nivelul dreptului internaţional, atât cel universal cât şi cel

regional, sunt utilizate mai multe instrumente juridice pentru consacrarea abolirii pedepsei cu moartea. Totuşi, cele mai multe

au rezervat ipoteza crimelor de natura militară comise în timp de război. Acestea sunt condiţiile în care pedeapsa capitală

poate fi restabilită şi pe care prezentul studiu le evidenţiază. Este vorba de condiţii mai greu de deosebit, atât în ce priveşte

aceste perioade excepţionale reprezentate de „vremea de război” cât şi tehnicile juridice care permit în mod excepţional

revenirea la pedeapsa cu moartea şi garanţiile care trebuie în mod absolut să conducă la condamnarea capitală.

Subiect: execuţie extrajudiciară; pedeapsa cu moartea; război; starea de război.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ

5. HAMMJE, PETRA – Le divorce par consentement mutuel extrajudiciaire et le droit international

privé = Divorţul extrajudiciar prin acordul soţilor şi dreptul internaţional privat. În: Revue critique de droit

international privé – nr. 2, 2017, p. 143-158.

Scos din sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti, divorţul convenţional introdus prin Legea nr. 2016-1547 din

18 noiembrie 2016 din Franţa, eliberează pe soţi de constrângerile date de competenţa internaţională directă, cu riscul

compromiterii eficacităţii transfrontaliere a divorţului, în lipsa forului. Autonomia voinţei va incita soţii să aleagă legea

franceză, care îi va pune la adăpost de eventualele reacţii negative ale legilor străine concurente, care nu cunosc instituţia

divorţului convenţional.

Subiect: divorţ; divorţ fără for; soţi.

6. VERHELLE, JINSKE – La portabilité transfrontalière du statut personnel des refugiés. Situer les

interactions entre le droit international privé et le droit international des réfugiés = Portabilitateatransfrontalieră a statutului personal al refugiaţilor. Localizarea interacţiunii dintre dreptul internaţional privatşi dreptul internaţional al refugiaţilor. În: Revue critique de droit international privé – nr. 2, 2017, p. 173-189.

Mai devreme sau mai târziu, statele europene vor fi inevitabil confruntate cu chestiuni juridice care depăşesc cadrul actual de

primire a refugiaţilor „pat, baie, pâine” şi cu alte probleme logistice. Este necesară o abordare complementară, pentru a ameliora

repartizarea responsabilităţii internaţionale în planul guvernanţei pe termen lung a fluxului de refugiaţi şi solicitanţi de azil în

Europa. Acest articol se apleacă asupra uneia dintre preocupările juridice pe termen lung şi anume portabilitatea transfrontalieră

a statutului personal al refugiaţilor (vârstă, statutul parental, statutul matrimonial, etc.). Studiul abordează şi problemele juridice

întâlnite de refugiaţi/solicitanţi de azil faţă de statutul lor personal dobândit într-un stat şi transferat într-un alt stat (a se vedea

lipsa documentelor, problema relaţiilor juridice precare). Astăzi nu sunt suficiente date referitoare la interacţiunea dintre dreptul

internaţional al refugiaţilor (despre drepturile şi obligaţiile statelor pentru protecţia refugiaţilor) şi dreptul internaţional privat

(referitor la relaţiile private în context transfrontalier). Articolul examinează statutul personal atât ca noţiune de drept

internaţional privat în dreptul internaţional al refugiaţilor cât şi protecţia internaţională a refugiaţilor în instrumentele de drept

internaţional privat.

Subiect: date personale; drept internaţional privat; portabilitate; solicitant de azil; statut refugiat; transfrontalier.

REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ

7. GOGORZA, AMANE – L’autorisation judiciaire pendant la phase policière = Autorizarea judiciară întimpul anchetei poliţieneşti. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé – nr. 2, 2017, p. 247-260.

În ultimii ani, jurisdicţionalizarea anchetei poliţieneşti constituie unul dintre fenomenele cele mai izbitoare pe care l-a cunoscut

procedura penală din Franţa. Faţă de întărirea continuă a măsurilor de coerciţie, judecătorul de libertăţi şi reţineri a devenit din

ce în ce mai implicat în ancheta poliţienească. Intervenţia sa este acum necesară în cele mai grave încălcări ale libertăţilor

individuale în etapa anchetei poliţieneşti. Cu toate acestea, în timp ce ultimele evoluţii evidenţiază perfect „legalitatea”, nu se

poate spune acelaşi lucru cu privire la jurisdicţie.

Subiect: ancheta poliţienească; judecător de libertăţi şi reţineri; procedură penală.

8. PEREIRA, MIGUEL – Juger le terrorisme avec ou sans jury. Etude de la place du jury populaire

dans les procès pour terrorisme en France, au Royaume-Uni et aux Etats-Unis = Juraţii în procesele deterorism. Studiu asupra locului juraţilor în procesele de terorism în Franţa, în Regatul Unit şi în Statele Unite.

În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé – nr. 2, 2017, p. 215-230.

Juraţii sunt adesea consideraţi ca obstacole în procesul de judecare a infracţiunilor de terorism. Riscul de intimidare, părtinirea

juraţilor, complexitatea proceselor sau necesitatea protejării secretului sunt tot atâtea motive invocate în mod normal pentru a

pune în discuţie această instituţie. Juraţii sunt adesea înlăturaţi şi infracţiunile de terorism sunt judecate de magistraţi

profesionişti. Aceasta s-a întâmplat în Irlanda de Nord începând cu anul 1973 şi în Franţa începând din anul 1986. Articolul

analizează problemele legate de absenţa juraţilor din instanţe, punând problema suprimării totale şi permanente (ca în Franţa)





a acestei instituţii, pentru garantarea unei bune funcţionări a justiţiei în represiunea criminalităţii teroriste. Studiul evoluţiei

dispozitivului din Regatul Unit şi studiul cazului Statelor Unite pun în lumină unele alternative.

Subiect: juraţi; eliminare juraţi; proces; terorism.

9. SIZAIRE, VINCENT – Que reste-t-il de la défense sociale nouvelle? = Ce rămâne din noua apăraresocială? În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé – nr. 2, 2017, p. 261-272.

Dezvoltarea tendinţei represive de securitate, manifestată printr-o putere represivă tot mai mare şi mai inflexibilă asupra

cetăţeanului, dă naştere unor întrebări referitoare la patrimoniul contemporan al noii apărări sociale şi solicitările lui de

moderare şi de umanizare a represiunilor. O astfel de abordare ne invită să ne gândim la noua apărare socială ca la un adevărat

umanism penal căruia trebuie să i se restituie toate dimensiunile şi implicaţiile. Un umanism exigent, dar care se aplică atât

definiţiei şi punerii în aplicare a politicii penale cât şi teoriei şi practicii dreptului penal. Din acest punct de vedere, influenţa

noii apărări sociale asupra sistemului represiv (din Franţa, s.n.) se dovedeşte a fi ambiguă. Cu siguranţă, patrimoniul umanist

al modelului nostru penal este pus în discuţie de logica represivă de securitate. Dar, pentru că au dobândit o forţă juridică

supra-legală, principiile sale ies – în mod paradoxal – întărite ca nişte adevăraţi piloni ai ordinii penale democratice.

Subiect: noua apărare socială; putere represivă; represiune; umanism penal.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL

10. BERNAUD, VALÉRIE – La consécration d’un droit fondamental à l’eau est possible. Etude de droit

comparé le démontrant = Consacrarea unui drept fundamental la apă este posibilă. O demonstrează studiilede drept comparat. În: Revue française de droit constitutionnel – nr. 110, 2017, p. 317-342.

Accesul la apă curentă pare azi un lucru atât de firesc, încât consacrarea unui drept la apă poate părea un lucru inutil. Şi totuşi,

un stat în Europa (Slovenia), 10 state africane, 8 state sud-americane, unul asiatic au ales înscrierea în textele constituţionale

a acestui drept. Resursele de apă sunt gestionate de stat, fiind destinate în primul rând asigurării aprovizionării durabile a

populaţiei cu apă potabilă, nefiind, din acest punct de vedere o marfă. Din această analiză rezultă cu certitudine că necesitatea

consacrării dreptului fundamental la apă nu este doar necesar, ci şi perfect posibil.

Subiect: apă; constituţie; drept fundamental la apă.

11. CASTILLO MAROIS, JUSTINE – Controverse sur la suprématie du président de la Republique en

matière de défense nationale = Controverse referitoare la supremaţia preşedintelui Republicii în materiaapărării naţionale. În: Revue française de droit constitutionnel – nr. 110, 2017, p. 343-366.

Noţiune distinctă de cea de „securitate naţională”, apărarea naţională poate fi considerată ca „prima raţiune de a fi a statului”.

De aceea, ea este strâns legată de elementele constitutive şi de suveranitatea statului. Ea se sprijină pe o dublă dimensiune: o

dimensiune externă ce constă în „apărarea statului împotriva duşmanilor externi” şi o dimensiune internă care vizează

„asigurarea în interior a menţinerii ordinii şi executării legilor”. Întinderea competenţei preşedintelui Republicii în materia

apărării naţionale, este o ilustrare a regimului politic al celei de-a V-a Republici. Dacă este cu siguranţă un regim parlamentar

datorat unei puteri executive bicefale şi răspunderii politice a Guvernului în faţa Adunării Naţionale, este cu certitudine un regim

parlamentar în care preşedintele are un rol corector.

Subiect: apărare naţională; guvern; parlament; preşedinte; supremaţie.

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ

12. CASTILLO, MONIQUE – Le droit face aux défis culturels européens = Dreptul şi provocările culturaleeuropene. În: Revue internationale de droit comparé – nr. 2, 2017, p. 289-305.

Două rele sunt cele ce lovesc gândirea europeană. Pe de o parte, tehnicitatea profesională asupra creaţiei simbolice: gestionăm

lucruri în loc să inspirăm inteligenţa. Pe de altă parte, tendinţa de autodenigrare instalează în Europa un fals pluralism care

separă comunităţile în loc să le angajeze într-un destin comun. Pentru drept, acestea reprezintă provocări culturale şi juridice.

Nevoia de cultură juridică, de cultură economică şi de cultură politică este o nevoie de sens, nevoia de a găsi, în cuvinte, mai

mult decât o expertiză, un potenţial colectiv.

Subiect: cultură; drept; identitate culturală; suveranitate politică.

13. BARQUE, FRANÇOISE – Le financement des territoires foraux en Espagne. Réflexions sur une

originalité du croit public financier = Finanţarea teritoriilor „forale” în Spania. Observaţii asupraoriginalităţii dreptului fiscal public. În: Revue internationale de droit comparé – nr. 2, 2017, p. 327-347.

Spania este un stat aşa-zis „regionalizat”, în cadrul căruia, comunităţile autonome se bucură de o mare autonomie şi mai ales

de o importantă autonomie fiscală. Dar, teritoriile basce şi comunitatea Navarei, numite entităţi forale beneficiază de o

autonomie financiară sporită, autoritatea lor fiscală fiind cvasi-totală şi deci, mult superioară statului. De aici rezultă o legătură

de dependenţă financiară a Statului şi a altor entităţi locale faţă de teritoriile forale. Articolul analizează acest fenomen de

autonomie, studiind această situaţie inedită şi insistând asupra faptului că autonomia nu înseamnă independenţă şi că entităţile

forale trebuie să respecte unele reguli destinate să garanteze unitatea statului spaniol.

Subiect: Spania; teritorii forale; drept fiscal public, autonomie, unitatea statului.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

14. CAIRE, ANNE-BLANDINE – La magie du verbe juridique. Réflexions sur la force du langage du droit =

Magia verbului juridic. Reflecţii asupra forţei limbajului dreptului. În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 2, 2017,

p. 321-334.

Fiind mai mult raţional, un jurist este departe de a-şi imagina dreptul ca pe un sistem marcat de magie. Totuşi, forţa

constrângătoare a dreptului nu este străină de magie. În această viziune, limbajul dreptului, a cărui forţă este extrem de mare,

este un element privilegiat al legăturilor dintre drept şi magie. El poate – în acelaşi timp – să oblige la anumite comportamente

şi să prevină altele. Eficacitatea sa se bazează pe o formă de magie şi discursivă şi instituită. Departe de a fi doar un jargon al

tehnicienilor dreptului, limbajul juridic este şi un vector neaşteptat de magie, mai precis o magie socială, care uneşte indivizii.

Subiect: expresie corporală; limbaj juridic.

15. DROUOT, GUILLAUME – L’agrément de l’héritier: de l’utilité de distinguer le titre de la finance =

Acceptarea moştenitorilor: necesitatea distincţiei dintre calitatea de moştenitor şi afacere. În: Revue

trimestrielle de droit civil – nr. 2, 2017, p. 305-319.

În cazul decesului unui asociat, drepturile sale în societate se presupune că se transmit succesorilor săi. Pe de altă parte,

societatea s-ar putea proteja contra intruziunii terţilor, impunând acordul său pentru validarea acestora. În acest moment, apare

situaţia de conflict între dreptul moştenitorilor neagreaţi şi societate, primii revendicând transmiterea părţilor sociale pentru a

lua parte la vot şi pentru a primi dividendele, pe când societatea se opune, justificând aceasta cu lipsa validării calităţii de

asociat al moştenitorilor. Pentru a împăca şi fixa drepturile şi obligaţiile fiecărei tabere, este necesar a se recurge la o distincţie

clară între calitatea de moştenitor (titlu) şi afacere, după stabilirea precisă a perioadei de incertitudine.

Subiect: asociat; moştenitori; societate.

16. FULCHIRON, HUGUES – Interactions entre systèmes ou ensembles normatifs et „dynamique des

normes”. L’example du droit de la famille = Interacţiunile dintre sistemele sau ansamblurile normative.

În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 2, 2017, p. 271-303.

Într-o lume „globalizată”, sistemele şi ansamblurile normative intră în relaţie unele cu celelalte. Se produc interacţiuni la

niveluri diverse: fenomenelor de interacţiune reciprocă, de exemplu între două ansambluri normative, li se adaugă fenomene

de multiple interacţiuni, ce pun în discuţie mai multe ansambluri normative. Aceste interacţiuni între norme care se influenţează

reciproc, produc efecte în cascadă, care la rândul lor accelerează evoluţia: aceasta este ipoteza „dinamicii normelor”. Fiind

foarte marcat de dreptul european şi de drepturile fundamentale, dreptul familiei constituie un fel de laborator pentru aceste

fenomene.

Subiect: dinamica normativă; interacţiunea normelor; legislaţie.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE

17. LISANTI, CÉCILE – Pour un statut du conjoint in bonis = Pentru un statut solvabil al soţului. În: Revue

trimestrielle de droit commercial et de droit économique – nr. 2, 2017, p. 269-287.

Deschiderea procedurii de faliment în cazul întreprinderii individuale afectează în mod inevitabil şi drepturile soţului

antreprenorului. Este un contrast puternic între atenţia legiuitorului contemporan pentru protejarea patrimoniului

antreprenorului individual şi indiferenţa faţă de statutul soţului acestuia, afectat destul de tare de această procedură. După ce

evidenţiază atingerile aduse drepturilor acestuia din urmă, studiul încearcă să demonstreze nevoia imperioasă de îmbunătăţire

a reglementării în domeniu. Calea reformei regimurilor matrimoniale s-a îndepărtat de o rezolvare în favoarea unei reformări

totale a dispoziţiilor dreptului referitor la procedura falimentului cu privire la drepturile soţului. Articolul L624-5 şi următoarele

din Codul comercial arată o neîncredere faţă de soţi, explicată prin motive istorice, creând o impresie înşelătoare de protecţie

a drepturilor soţului in bonis care ar fi de dorit să evolueze.

Subiect: codebitor; faliment; încetare plăţi; întreprindere personală; soţul antreprenorului.

18. PRAUD, JEAN-LOU – Les motifs légitimes de résiliation dans les contrats à durée déterminée =

Motivele întemeiate de reziliere în contractele cu durată determinată. În: Revue trimestrielle de droit

commercial et de droit économique – nr. 2, 2017, p. 257-268.

Momentul de vârf al „motivelor întemeiate de reziliere” în contractele cu durată determinată a sosit. Devenită perfect autonomă

faţă de forţa majoră, noţiunea este în plin avânt. Totuşi, construcţia jurisprudenţială a acestor motive nu reuşeşte să-i dea o

structura solidă.

Subiect: contracte; forţă majoră; motiv temeinic; reziliere.

REVUE DU DROIT PUBLIC

19. STIRN, BERNARD – La dispersion des normes = Abundenţa legislaţiei. În: Revue du droit public –

nr. 1, 2017, p. 5-9.

În mod normal, legalitatea actelor administrative se apreciază în funcţie de lege şi de principiile generale de drept. Această

ierarhie simplă se complică datorită prezenţei crescânde a normelor constituţionale, datorită dezvoltării dreptului internaţional,

a autorităţii speciale a dreptului european. Apoi, toate sistemele juridice europene au recunoscut încet-încet superioritatea

tratatelor în faţa legilor. Mai mult, odată cu descentralizarea, s-a afirmat puterea normativă a colectivităţilor teritoriale,





recunoscută chiar în Constituţia revizuită în 2003. Aşadar, proliferarea şi instabilitatea sunt două caracteristici marcante şi

regretabile ale edificiului normativ.

Subiect: acte normative; abundenţa actelor normative.

20. GRANERO, AURORE – Le juge administratif de l’élection et la sanction d’inéligibilité pour fraude

électorale = Judecătorul administrativ pentru alegeri şi sancţiunea neeligibilităţii pentru fraudă electorală.

În: Revue du droit public – nr. 1, 2017, p. 131-150.

În Franţa, dreptul electoral a fost obiectul a numeroase transformări bazate în principal pe regulile de finanţare şi de transparenţă

a vieţii politice. Dispoziţiile articolului L. 118-4 introdus în anul 2011 în Codul electoral constituie un fel de punere în gardă

pentru intenţia candidaţilor care ar fi tentaţi să comită manevre frauduloase – dar având condiţii de aplicare strictă – sunt

rareori aplicate. Alegerile regionale pot fi un bun moment pentru a măsura efectele acestui articol şi pentru a percepe dacă prin

el se constituie o nouă cale legală pentru garantarea voinţei reale a electorilor.

Subiect: lege electorală; fraudă electorală.

INTERNATIONAL JOURNAL OF CONSTITUTIONAL LAW

21. BENVINDO, JULIANO ZAIDEN – The forgotten people in Brazilian constitutionalism: revisiting

behavior strategic analyses of regime transitions = Oamenii uitaţi în constituţionalismul brazilian: revizuireaanalizelor de comportament strategic în tranziţiile de regim. În: International Journal of Constitutional Law –

nr. 2, 2017, p. 332-354.

În acest articol, autorul dezvăluie cum adevăraţii patrioţi s-au implicat efectiv în procedurile şi practicile care au condus la

tranziţia de la dictatură la democraţie. De asemenea, autorul readuce în prim-plan acei oameni uitaţi, de regimurile autoritare,

concentrându-se pe modul în care comportamentul lor a condus spre democraţie. Mai întâi, autorul examinează în Secţiunea

a 2-a modalitatea în care câteva teorii foarte influente despre tranziţiile de regim şi-au stabilit principiile bazându-se, în primul

rând, pe incertitudinea acestor tranziţii şi, în al doilea rând, pe înţelegeri şi negocieri pentru a tempera „conflictele dintre

interesele concurente”. În Secţiunea a 3-a este prezentat exemplul Braziliei ca studiu de caz în care autorul arată cum unele

dintre teoriile despre tranziţiile de regim aplică concepte precum modele de comportament strategic pentru a interpreta tranziţia

de la dictatura civil-militară (1964-1985) la democraţie, mai ales în perioada în care a fost elaborată Constituţia Braziliei în

anii 1987 şi 1988. În Secţiunea a 4-a, autorul arată că tranziţia Braziliei la democraţie nu a fost „rezultatul unui compromis

sau a unei înţelegeri între elite, ci o realizare a opoziţiei legale şi a societăţii organizate”.

Subiect: comportament strategic; constituţia braziliană; tranziţie de regim.

22. BRINKS, M. DANIEL; BLASS, ABBY – Rethinking judicial empowerment: the new foundations

of constitutional justice = Regândirea împuternicirii judecătoreşti: noile baze ale justiţiei constituţionale.

În: International Journal of Constitutional Law – nr. 2, 2017, p. 296-331.

În acest articol, autorii prezintă modul în care constituţii diferite dezvăluie preferinţe distincte în ceea ce priveşte natura şi

amploarea puterii judecătoreşti. Mai exact, autorii arată că schimbările constituţionale din America Latină începând cu anii 1970

creează noi modele de justiţie constituţională; în acest sens, în Secţiunea a 2-a, autorii prezintă o reconceptualizare a puterii

judecătoreşti. Pornind de la conceptele din teoria agentului principal, autorii identifică trei dimensiuni ale împuternicirii: două

dintre ele influenţează autonomia (în special, modul în care politica influenţează o instanţă) prin mecanisme de control exante şi ex post, iar cea de-a treia dimensiune influenţează autoritatea (modul în care o instanţă influenţează politica). Intersecţia

dintre autonomia şi autoritatea formală a unei instanţe defineşte modelul de justiţie constituţională propus pentru a fi dezvoltat.

Configuraţia autonomiei ex ante şi ex post localizează controlul politic asupra instanţelor din cadrul executivului, legislativului

sau a unei coaliţii mai mult sau mai puţin incluzive care ar putea interesa şi alţi actori. Reconceptualizarea justiţiei

constituţionale se bazează pe o strânsă analiză instituţională, prezentată în Secţiunea a 3-a, în care autorii scot la iveală o

măsură cantitativă, multidimensională, originală a împuternicirii judecătoreşti, discutând fiecare componentă mai detaliat. În

Secţiunea a 4-a, autorii aplică această măsură pentru a examina modelele dominante de împuternicire judiciară constituţională

care au apărut începând cu anii 1970, folosind toată America Latină ca un caz empiric, şi oferă dovezi că această măsură nouă

se corelează cu natura şi amploarea influenţei politice a curţii constituţionale.

Subiect: împuternicire judecătorească; justiţie constituţională.

EUROPEAN CONSTITUTIONAL LAW REVIEW

23. CROWE, RICHARD – The European budgetary galaxy = Galaxia bugetară europeană. În: European

Constitutional Law Review – nr. 3, 2017, p. 428-452.

Articolul începe prin a reaminti viziunea fondatoare a procesului de integrare bugetară europeană. Apoi, este urmărită evoluţia

cadrului juridic prin crizele bugetare şi reformele tratatelor din anii 1980 şi 1990, înainte de a se trece la deliberările Convenţiei

privind viitorul Europei şi la reformele introduse prin Tratatul de la Lisabona. Autorul prezintă exemple ilustrative de

fragmentare bugetară în perioada care a urmat semnării Tratatului de la Lisabona. În lumina acestor exemple, autorul arată că

un regim complex de integrare bugetară diferenţiată este probabil să reziste pentru o perioadă îndelungată şi că, în acest

context, viitoarele reforme menite să facă sistemul mai inteligibil pentru cetăţeni nu ar trebui să vizeze doar bugetul Uniunii,

ci ar trebui să ţină seama şi de galaxia înconjurătoare a fondurilor şi instrumentelor la nivel european care urmăresc obiectivele

politicii Uniunii.

Subiect: bugetul Uniunii Europene; Convenţia privind viitorul Europei; Tratatul de la Lisabona.

24. KRENN, CRISTOPH – The European Court of Justice’s financial accountability: how the European

Parliament incites and monitors judicial reform through the budgetary process = Responsabilitateafinanciară a Curţii Europene de Justiţie: modul în care Parlamentul European stimulează şi monitorizeazăreforma judiciară prin procesul bugetar. În: European Constitutional Law Review – nr. 3, 2017, p. 453-474.

Articolul este structurat după cum urmează: în prima parte, autorul introduce şi defineşte noţiunea de responsabilitate financiară

a Curţii Europene de Justiţie. În a doua parte a articolului, autorul pune în discuţie modul în care Parlamentul European a

evaluat organizarea Curţii Europene de Justiţie şi descrie realizările şi problemele întâmpinate în cadrul acestui proces. În

ultima parte a articolului, autorul face trei propuneri în legătură cu modalitatea în care trebuie să se dezvolte responsabilitatea

financiară a Curţii Europene de Justiţie în viitor.

Subiect: Curtea Europeană de Justiţie; Parlamentul European; reformă judiciară; proces bugetar.

25. SPANO, ROBERT – The EFTA Court and fundamental rights = Curtea de Justiţie a AsociaţieiEuropene a Liberului Schimb şi drepturile fundamentale. În: European Constitutional Law Review – nr. 3,

2017, p. 475-492.

Acest articol oferă o reflecţie asupra interdependenţei dintre Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb

(una dintre cele două Curţi ale Spaţiului Economic European din Luxemburg, cea de-a doua fiind Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene) şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, concentrându-se în special pe interpretarea Curţii de

Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb privind drepturile fundamentale din jurisprudenţa sa recentă, văzute în

contextul momentului transformator al dreptului Uniunii Europene, în care Carta Drepturilor Fundamentale a intrat în vigoare

odată cu Tratatul de la Lisabona, la 1 decembrie 2009.

Subiect: Asociaţia Europeană a Liberului Schimb; Spaţiul Economic European; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; drepturi

fundamentale.

26. GUASTAFERRO, BARBARA – The Italian Constitutional Court’s dialogue with the European Court

of Justice in protecting temporary workers’ rights in the public education sector = Dialogul dintre CurteaConstituţională din Italia şi Curtea Europeană de Justiţie privind protecţia drepturilor lucrătorilor temporariîn sectorul educaţiei publice. În: European Constitutional Law Review – nr. 3, 2017, p. 493-524.

În acest articol, autorul explică interacţiunile dintre toţi actorii instituţionali implicaţi în garantarea cadrelor didactice şi

personalului din şcolile de stat, a drepturilor care decurg din legislaţia Uniunii Europene, cu un accent deosebit pe cooperarea

dintre judecătorii naţionali şi europeni. O atenţie aparte este acordată unicităţii procedurale a Curţii Constituţionale din Italia

în pronunţarea unei hotărâri preliminare, prima de acest fel în cursul unei proceduri indirecte. Autorul analizează apoi răspunsul

din anul 2014 al Curţii Europene de Justiţie către judecătorii obişnuiţi şi cei constituţionali naţionali, care au constatat că

legislaţia italiană încalcă legislaţia Uniunii Europene, precum şi decizia finală din anul 2016 a Curţii Constituţionale din Italia.

Subiect: Curtea Constituţională din Italia; Curtea Europeană de Justiţie; lucrători temporari; sectorul educaţiei publice.





Cărţi recent achiziţionatede Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie indexată* –

ADAM, ANCA ROXANA. – Drept civil : teoria generală a obligaţiilor : [curs universitar] / Anca Roxana Adam. –

Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 607 p. – (Curs universitar). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0685-0 : 65,40 lei.

SUBIECT: drept civil; izvoarele obligaţiilor; obligaţii complexe; efectele obligaţiilor; transmiterea, stingerea şi stingerea

obligaţiilor; garantarea obligaţiilor.

347.4/A17

ANGHEL, RĂZVAN. – Hotărâri CEDO relevante în materia raporturilor de muncă şi asigurărilor

sociale : comentarii şi jurisprudenţă naţională / Răzvan Anghel. – Bucureşti : Rosetti International, 2016. 379 p.

ISBN 978-606-8794-22-8 : 26,10 lei.

SUBIECT: jurisprudenţă; Curtea Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţă; dreptul muncii; raport de muncă; asigurare

socială.

349.2/A58

ANGHEL, RĂZVAN. – Timpul de lucru şi timpul de odihnă : jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene / Răzvan Anghel. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 308 p. Durata normală a timpului de muncă.

Munca suplimentară. Concediul de odihnă. Indemnizaţia de concediu. Jurisprudenţa instanţelor din alte state

membre UE. ISBN 978-606-39-0049-5 : 36,75 lei.

SUBIECT: timp de muncă; timp de odihnă; concediu de odihnă; muncă suplimentară; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,

jurisprudenţă; dreptul muncii.

349.2/A58

ANIŢEI, NADIA-CERASELA ; LAZĂR, ROXANA ELENA. – Instituţii financiare internaţionale şi

instituţii financiare ale Uniunii Europene / Nadia Cerasela Aniţei ; Roxana Elena Lazăr. – ed. revăzută şi

adăugită. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 238 p. Bibliogr. ISBN 978-606-39-0029-7 : 26,25 lei.

SUBIECT: organism financiar internaţional; instituţie financiară; drept internaţional; Uniunea Europeană; Banca Centrală

Europeană; Banca Europeană de Investiţii; Fondul European de Investiţii; Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; euro;

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; Banca Mondială; Fondul Monetar Internaţional; sistem monetar internaţional.

347.73/A61

ANTONACHE, CĂTĂLIN ; DIMITRIU, ALEXANDRU; SORESCU, IRINA. – Codul insolvenţei : note,

corelaţii, explicaţii : art. 1-203 / Gheorghe Piperea (coord.) ; Cătălin Antonache, Alexandru Dimitriu, Irina

Sorescu, Alexandru Răţoi-Pârvu, Rebeca Dan, Luiza Hagiu. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 976 p. –

(Instrumente juridice). Conţine bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0382-8 : 131,40 lei.

SUBIECT: insolvenţă; faliment; drept comercial; Legea nr. 85/2014; prevenire insolvenţă; procedură insolvenţă.

347.7/C60

BELU MAGDO, MONNA-LISA. – Răspunderea civilă contractuală în noul Cod civil / prof. univ. dr.

Monna-Lisa Belu Magdo. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 386 p. ISBN 978-606-27-0726-2 : 42,40 lei.

SUBIECT: răspundere civilă contractuală; prejudiciu; contract.

347.4/B43

BERCEA, RALUCA ; DOROGA, SORINA. – Dreptul Uniunii Europene în 100 de hotărâri şi cazuri

practice / Raluca Bercea ; Sorina Doroga. – Bucureşti : Universul Juridic, 2016. 222 p. ISBN 978-606-673-

995-5 : 26,25 lei.

SUBIECT: drept fundamental; Uniunea Europeană; drept european; Uniunea Europeană, instituţii; Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene, jurisprudenţă; libertate economică.

341.217(4)UE/B46

* Lucrare realizată de Mirela Paven, expert, Consiliul Legislativ.

BOCŞAN, GHEORGHE ; COSNEANU, GHEORGHE; FROLU, SIMONA. – Ministerul Public : istorie

şi perspective / Augustin Lazăr (coord.) ; Mircea Duţu (coord.) ; Ovidiu Predescu (coord.) ; Gheorghe Bocşan,

Gheorghe Cosneanu, Simona Frolu, Irinel Păun, Valeriu Petrovici, Ilie Picioruş, Constantin Sima. – Bucureşti :

Universul Juridic, 2017. 297 p. ISBN 978-606-39-0011-2 : 26,25 lei.

SUBIECT: România; Ministerul Public.

347.98/M74

BODU, SEBASTIAN. – Legea societăţilor comentată şi adnotată / Sebastian Bodu. – Bucureşti : Rosetti

International, 2017. 1486 p. Bibliografie. ISBN 978-606-8794-13-6 : 269,10 lei.

SUBIECT: drept comercial; societate comercială; Legea societăţilor nr. 31/1990.

347.72/B61

BOROI, GABRIEL ; STANCU, MIRELA. – Drept procesual civil / Gabriel Boroi ; Mirela Stancu. – ediţia a

4-a, revizuită şi adăugită. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 1357 p. – (Carte universitară). ISBN 978-606-27-0875-7 :

176 lei.

SUBIECT: drept procesual civil; procedură civilă; proces civil; acţiune civilă; participanţi la procesul civil; competenţă; acte

de procedură; termen procedural; judecată; practică judiciară unitară; mijloc procedural; tergiversare proces; contestaţie; procedură

necontencioasă judiciară; procedură specială; executare silită; creanţă pusă în executare; titlu executoriu; încuviinţare executare silită;

înştiinţare prealabilă debitor; obiect executare silită; contestaţie la executare; întoarcere executare silită; urmărire silită mobiliară; poprire;

urmărire fructe imobile; urmărire venituri imobile; urmărire silită imobiliară; executare silită directă.

347.9/B69

CĂRPENARU, STANCIU D. ; HOTCA, MIHAI ADRIAN; NEMEŞ, VASILE. – Codul insolvenţei

comentat : Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă / prof. univ.

dr. Stanciu D. Cărpenaru ; prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca ; conf. univ. dr. Vasile Neme. – ed. a 2-a, rev. şi

adăugită. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 796 p. Bibliografie. ISBN 978-606-39-0008-2 : 81,75 lei.

SUBIECT: insolvenţă; faliment; drept comercial; Legea nr. 85/2014; prevenire insolvenţă; procedură insolvenţă; insolvenţă

transfrontalieră.

347.7/C26

CĂTANĂ, EMILIA LUCIA. – Contenciosul actelor administrative asimilate / Emilia Lucia Cătană ; prof.

univ. dr. Verginia Vedinaş (pref.). – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 546 p. ISBN 978-606-18-0652-2 : 41,94 lei.

SUBIECT: drept administrativ; act administrativ; contract administrativ; contencios administrativ.

342.9/C29

CĂTANĂ, EMILIA LUCIA. – Drept administrativ : [Curs universitar] / Emilia Lucia Cătană ; prof. univ.

dr. Ioan Santai (pref.). – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 415 p. La elaborarea prezentei lucrări s-a folosit material

documentar publicat până la data de 1 mai 2017. ISBN 978-606-18-0687-4 : 38,94 lei.

SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; domeniu public; serviciu public; act administrativ; contencios

administrativ; răspundere administrativă.

342.9/C29

CÂMPEAN, ANAMARIA. – Apelul în procesul civil : practică judiciară comentată, legislaţie conexă,

doctrină, decizii ale Curţii Constituţionale, recursuri în interesul legii, hotărâri prealabile pentru dezlegarea

unor chestiuni de drept / Anamaria Câmpean. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 303 p. ISBN 978-606-673-

984-9 : 29,25 lei.

SUBIECT: proces civil; apel; cale de atac; jurisprudenţă; practică judiciară.

347.9/C17

CETEAN-VOICULESCU, LAURA. – Drept internaţional privat român / Laura Cetean-Voiculescu. –

Bucureşti : Pro Universitaria, 2017. 169 p. ISBN 978-606-26-0716-6 : 20 lei.

SUBIECT: drept internaţional privat; conflict de legi; regimul juridic al străinilor; drept real; moştenire; act juridic.

341.9/C37

CHIRILĂ, IOAN ; FLORIAN, EMESE; VASILESCU, PAUL. – Familie şi moştenire în România / Mircea

Dan Bob (coord.) ; Ioan Chirilă ; Emese Florian ; Paul Vasilescu ; Alina Oprea ; Irina Bardoczi. – Bucureşti :

Universul Juridic, 2016. 442 p. Bibliografie. Index. ISBN 978-606-673-960-3 : 30 lei.

SUBIECT: dreptul familiei; familie; moştenire legală.

347.6/F18





CHIRIŢĂ, RADU ; TOMULEŢ, CRISTINA; PANTEA, BIANCA. – Drept constituţional. Drepturi şi

libertăţi : caiet de seminar / conf. univ. dr. Radu Chiriţă ; asist. univ. drd. Cristina Tomuleţ ; av. Bianca Pantea. –

ediţia a 2-a. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 84 p. ISBN 978-606-27-0810-8 : 16 lei.

SUBIECT: drept constituţional; constituţie.

342.4/C44

COMŞA, CARMEN-GEORGIANA ; NIŢU, PETRONELA-IULIA. – Răspunderea disciplinară a

salariatului / Carmen-Georgiana Comşa ; Petronela-Iulia Niţu. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 371 p.

ISBN 978-606-39-0070-9 : 37,50 lei.

SUBIECT: răspundere disciplinară; România; dreptul muncii; salariat; abatere disciplinară; cercetare disciplinară; sancţiune

disciplinară.

349.2/C63

COMŞA, MARCELA. – Regulamentul privind procedurile de insolvenţă : jurisprudenţa Curţii de Justiţie

a Uniunii Europene / Marcela Comşa. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 370 p. Bibliografie. ISBN 978-606-

39-0125-6 : 33 lei.

SUBIECT: insolvenţă; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, jurisprudenţă; Regulamentul (UE) 2015/848.

347.73/C63

CRAIG, PAUL ; BURCA, GRÁINNE DE. – Dreptul Uniunii Europene : comentarii, jurisprudenţă şi

doctrină / Paul Craig ; Gráinne de Burca. – ed. a 4-a. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 1413 p. ISBN 978-606-

27-0775-0 : 240 lei.

SUBIECT: integrare europeană; tratate europene; instituţii europene; politici comunitare; spaţiu de libertate; securitate şi justiţie;

drept comunitar; principiul supremaţiei dreptului comunitar.

341.217(4)UE/C82

CRISTE, MIRCEA. – Dreptul constituţional. Un drept al statului / Mircea Criste. – Bucureşti : Universul

Juridic, 2017. 314 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-994-8 : 33,75 lei.

SUBIECT: drept constituţional; constituţie; stat; putere de stat; putere legislativă; putere executivă; putere judecătorească.

342.4/C87

CRISTESCU, DORU IOAN ; ENESCU, VICTOR CĂTĂLIN. – Practica investigativă penală şi judiciară

în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism : elemente de tactică criminalistică / dr. Doru

Ioan Cristescu ; avocat Victor Cătălin Enescu. – Timişoara : Solness, 2017. vol. Bibliografie. ISBN 978-973-

729-495-1.

Volumul I / dr. Doru Ioan Cristescu ; avocat Victor Cătălin Enescu. – Timişoara : Solness. – 2017. – 1101 p. –

Bibliografie. – ISBN 978-973-729-496-8 : 72 lei.

Volumul II / dr. Doru Ioan Cristescu ; avocat Victor Cătălin Enescu. – Timişoara : Solness. – 2017. – 882 p. –

Bibliografie. – ISBN 978-973-729-497-5 : 72 lei.

SUBIECT: criminalistică; securitate naţională; terorism; infracţiune contra securităţii naţionale; urmărire penală.

343.9/C87

DEACONU, ŞTEFAN. – Instituţii politice / Ştefan Deaconu. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 315 p.

Bibliografie. ISBN 978-606-18-0720-8 : 38,94 lei.

SUBIECT: instituţii politice; partid politic; sistem constituţional; teoria statului; sistem electoral;

referendum; parlament; putere executivă; şef de stat; Curtea Constituţională a României; autoritate

judecătorească.

342/D28

DEAK, FRANCISC ; MIHAI, LUCIAN; POPESCU, ROMEO. – Tratat de drept civil : contracte speciale /

prof. univ. dr. Francisk Deak ; prof. univ. dr. Lucian Mihai ; prof. univ. dr. Romeo Popescu. – ediţia a 5-a

actualizată şi completată. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. vol. ISBN 978-606-39-0107-2.

Volumul I. Vânzarea. Schimbul / prof. univ. dr. Francisk Deak ; prof. univ. dr. Lucian Mihai ; prof. univ.

dr. Romeo Popescu. – ediţia a 5-a actualizată şi completată. – Bucureşti : Universul Juridic. – 2017. – 261 p. –

ISBN 978-606-39-0108-9 : 27,75 lei.

SUBIECT: drept civil; contract special.

347/D26

DICŢIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE – ed. a 2-a, revizuită. – Bucureşti : Univers

Enciclopedic, 2016. 1354 p. ISBN 978-606-704-161-3 : 75 lei.

SUBIECT: dicţionar explicativ.

03/239

DREPT EUROPEAN AL MUNCII : PRINCIPALELE DIRECTIVE : JURISPRUDENŢA CJUE :

CONFORMITATEA DREPTULUI NAŢIONAL / Septimiu Panainte. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 567 p.

Bibliografie. ISBN 978-606-27-0734-7 : 64 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; jurisprudenţă; drept european; egalitate de şanse şi de tratament; contract de muncă; timp de muncă.

349.2/P18

DUMITRACHE, BOGDAN ; ŢIŢ, NICOLAE-HORIA. – Legea nr. 77/2016 privind darea în plată :

comentariu pe articole / Vasile Bozeşan (coord.) ; Bogdan Dumitrache ; Nicolae-Horia Ţiţ. – Bucureşti :

Universul Juridic, 2017. 500 p. ISBN 978-606-673-918-4 : 52,50 lei.

SUBIECT: Legea nr. 77/2016; dare în plată; contract comercial; contract de credit.

347.4/B74

DUMITRU, ILIE. – Detaşarea lucrătorilor în Uniunea Europeană / av. dr. Ilie Dumitru ; prefaţă de Alexandru

Ţiclea. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 330 p. Bibliografie. ISBN 978-606-39-0148-5 : 40,50 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; lucrător detaşat; Uniunea Europeană; detaşare transnaţională; drept comparat.

349.2/D93

GĂINĂ, VIOREL. – Contracte aferente exploatării întreprinderii comerciale / Viorel Găină. – Bucureşti

: C.H. Beck, 2017. 174 p. Bibliografie. ISBN 978-606-18-0666-9 : 20,94 lei.

SUBIECT: contract civil; contract comercial; întreprindere comercială.

347.4/G14

GHEORGHIU, GHEORGHE ; NIŢĂ, MANUELA. – Dreptul concurenţei : curs universitar / Gheorghe

Gheorghiu ; Manuela Niţă. – ed. a 2-a, mofificată şi completată. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 247 p.


SUBIECT: drept comercial; dreptul concurenţei; concurenţă neloială; ajutor de stat; concurenţă.

347.776/G42

GLODEANU, ROMEO. – Răspunderea patrimonială a salariaţilor şi angajatorilor în jurisprudenţa

Curţii de Apel Bucureşti 2013-2016 / Romeo Glodeanu. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 399 p. ISBN

978-606-39-0040-2 : 36,75 lei.

SUBIECT: răspundere patrimonială; Curtea de Apel Bucureşti – jurisprudenţă; România; dreptul muncii; salariat; angajator;

răspundere civilă.

349.2/G62

GORUNESCU, MIRELA ; NEAGU, NOREL; POP, DOMINIC GEORGE. – Infracţiuni prevăzute în legi

speciale : comentarii şi explicaţii / Mihai-Adrian Hotca (coord.) ; Mirela Gorunescu ; Norel Neagu ; Dominic

George Pop ; Alexandru Sitaru ; Radu-Florin Geamănu. – ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită. – Bucureşti : C.H.

Beck, 2017. 626 p. Bibliografie. Index. ISBN 978-606-18-0642-3 : 95,40 lei.

SUBIECT: România; drept penal; infracţiune; lege specială; spălare de bani; infracţiune financiară; droguri; relaţie de muncă;

proprietate intelectuală; infracţiune de mediu; Legea nr. 78/2000; corupţie.

343.3/I-52

IANCU, GHEORGHE ; IANCU, ANCA IOANA. – Evoluţia unor drepturi fundamentale în contextul

social actual / Gheorghe Iancu ; Anca Ioana Iancu. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 138 p. – (Studii juridice).


SUBIECT: drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor; drept constituţional; drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor;

drepturi şi îndatoriri ale cetăţenilor.

342.7/I-25

ILIE, ADRIAN BARBU. – Dreptul mediului / Adrian Barbu Ilie. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 387 p.


SUBIECT: dreptul mediului; răspundere civilă delictuală; răspundere contravenţională; răspundere penală; sancţiune; răspundere

stat în dreptul internaţional; protecţia mediului.

349.6/I-43





IONESCU, BOGDAN. – Arbitrajul : repere esenţiale şi practică arbitrală comentată / Bogdan Ionescu. –

Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 229 p. Bibliografie. ISBN 978-606-39-0027-3 : 22,50 lei.

SUBIECT: arbitraj; convenţie arbitrală; hotărâre arbitrală; procedură arbitrală.

347.4/I-68

IONIŢĂ, GHEORGHE-IULIAN ; IONIŢĂ-BURDA, ŞTEFANIA-DIANA. – Dreptul protecţiei mediului

/ conf. univ. dr. Gheorghe-Iulian Ioniţă ; asist. univ. dr. Ştefania-Diana Ioniţă-Burda. – ediţia a 4-a, revăzută şi

adăugită. – Bucureşti : Pro Universitaria, 2016. 376 p. Bibliografie. ISBN 978-606-26-0661-9 : 38.40 lei.

SUBIECT: dreptul mediului; protecţia mediului; resurse naturale.

349.6/I-68

JURISPRUDENŢA OBLIGATORIE PENTRU APLICAREA CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ :

DECIZIILE CURŢII CONSTITUŢIONALE : HOTĂRÂRILE PREALABILE ALE ÎNALTEI CURŢI DE

CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE PRIVIND DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT : RECURSURILE ÎN

INTERESUL LEGII . – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 299 p. ISBN 978-606-27-0819-1 : 21,60 lei.

SUBIECT: drept procesual civil; Curtea Constituţională a României, jurisprudenţă; recurs în interesul legii.

347.9/J93

LAZĂR, AUGUSTIN. – Conflictul de interese : teorie şi jurisprudenţă : studii de drept comparat = The conflict

of interests : theory and case law : comparative law studies / Augustin Lazăr. – ed. a 2-a rev. şi adăugită. –

Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 264 p. ISBN 978-606-39-0060-0 : 26,25 lei.

SUBIECT: conflict de interese; funcţionar public; infracţiune.

343.4/L32

MANEA, TEODOR ; IVAN, DRAGOŞ LUCIAN. – Dicţionar român-englez : drept penal şi procedură penală /

Teodor Manea ; Dragoş Lucian Ivan. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 269 p. ISBN 978-606-18-0697-3 : 29,94 lei.

SUBIECT: drept penal; drept procesual penal; dicţionar român-englez; dicţionar juridic; dicţionar bilingv.

(038)343/M24

MANU, GABRIEL. – Contravenţia de mediu / Gabriel Manu. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 282 p.

ISBN 978-606-39-0139-33 : 30 lei.

SUBIECT: dreptul mediului.

349.6/M30

MÂŢĂ, DAN CONSTANTIN. – Drept administrativ / Dan Constantin Mâţă. – Bucureşti : Universul Juridic,

2016. vol. ISBN 978-606-673-962-7.

SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; administraţie publică locală; contract administrativ; contencios

administrativ; domeniu public; serviciu public; contract de concesiune de bunuri proprietate publică; răspundere administrativă;

răspundere prezidenţială; consiliu local; primar; preşedinţie; guvern.

342.9/M46

MÂŢĂ, DAN CONSTANTIN. – Volumul I. Noţiuni introductive. Organizarea administraţiei publice. Funcţia

publică şi funcţionarul public / Dan Constantin Mâţă. – Bucureşti : Universul Juridic, 2016. 324 p. ISBN 978-

606-673-976-4 : 33,75 lei.




342.9/M46

MICU, GABRIEL. – Diplomatic law / Gabriel Micu. – Bucureşti : Pro Universitaria, 2017. 276 p. ISBN 978-

606-26-0751-7 : 28 lei.

SUBIECT: drept diplomatic; drept consular.

341.7/M66

MIHĂILĂ, COSMIN RĂZVAN. – Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului : acţiunea oblică,

acţiunea pauliană, măsuri conservatorii / Cosmin-Răzvan Mihăilă ; prefaţă de prof. univ. dr. Valeriu Stoica. –

Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 429 p. Bibliografie. Index. ISBN 978-606-39-0105-8 : 41,25 lei.

SUBIECT: creditor; acţiune oblică; acţiune pauliană; jurisprudenţă; drept comparat; drept de gaj.

347.4/M69



MURARU, IOAN ; TĂNĂSESCU, ELENA SIMINA – Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II,

ed. a 15-a / Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017.304 p.ISBN 978-606-27-

0771-2 : 40,74 lei.


342.4/M96

MURGOCI-LUCA, AURELIAN-MARIAN. – Legea dării în plată : practică judiciară adnotată / Aurelian-

Marian Murgoci-Luca. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 371 p. ISBN 978-606-27-0901-3 : 38,40 lei.

SUBIECT: dare în plată; Legea nr. 77/2016; contract de credit.

347.4/M97

PAP, ANDREI. – Cauze celebre şi soluţii inedite în materie civilă / Andrei Pap. – Bucureşti : Universul

Juridic, 2017. 176 p. ISBN 978-606-39-0098-3 : 22,50 lei.

SUBIECT: sentinţă civilă; adopţie; drept real; răspundere civilă contractuală; răspundere civilă delictuală; ordonanţă

preşedinţială.

347/P28

PAP, ANDREI. – Clauzele abuzive şi drepturile consumatorilor în legislaţia Uniunii Europene / Andrei

Pap. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 406 p. ISBN 978-606-39-0121-8 : 37,50 lei.

SUBIECT: contract de credit; clauză abuzivă; consumator, protecţie; jurisprudenţă; drept european; clauză contractuală; Directiva

93/13; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

347.4/P28

PAP, ANDREI. – Drept contravenţional, vol. II. Plângeri contravenţionale. Contestaţii la executare /

Andrei Pap. – Bucureşti : Hamangiu, 2015. 213 p. ISBN 978-606-27-0216-8 : 22,35 lei.

SUBIECT: drept contravenţional; clauză abuzivă; plângere contravenţională;

343.2/P28

PAP, ANDREI. – Drept contravenţional, vol. III. Răspunderea contravenţională în dreptul muncii / Andrei

Pap. – Bucureşti : Hamangiu, 2016. 256 p. ISBN 978-606-27-0217-5 : 22,35 lei.

SUBIECT: drept contravenţional; dreptul muncii; plângere contravenţională;

343.2/P28

PAP, ANDREI. – Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor : adnotată cu

jurisprudenţă / Andrei Pap. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 264 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-992-

4 : 27,75 lei.

SUBIECT: contravenţie; O.G. nr. 2/2001; Curtea Constituţională a României, jurisprudenţă; Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, jurisprudenţă; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, jurisprudenţă.

343.27/P28

PAP, ANDREI. – Studii şi note de drept contravenţional / Andrei Pap. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017.

197 p. ISBN 978-606-673-993-1 : 18,75 lei.

SUBIECT: contravenţie; jurisprudenţă.

343.27/P28

PELLA, VESPASIAN V. – Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului / Vespasian V.

Pella ; trad.: Aurora Ciucă, Alina Gentimir, Rodica Boca ; studiu introductiv de prof. univ. dr. Aurora Ciucă. –

Bucureşti : Hamangiu, 2017. 378 p. ISBN 978-606-27-0911-2 : 40 lei.

SUBIECT: drept penal; criminalitate colectivă; infracţiune.

343.9/P49

PODARU, OVIDIU ; CHIRIŢĂ, RADU; PĂSCULEŢ, IOANA. – Regimul juridic al contravenţiilor :

O.G. nr. 2/2001 comentată / conf. univ. dr. Ovidiu Podaru ; conf. univ. dr. Radu Chiriţă ; Ioana Păsculeţ. –

ed. a 3-a. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 387 p. ISBN 978-606-27-0823-8 : 47,20 lei.

SUBIECT: drept public; drept administrativ; drept contravenţional; contravenţie; cale de atac; O.G. nr. 2/2001.

343.27/H84

RAMAZAN, ALPER. – Prevenirea incapacităţii de plată în dreptul comerţului internaţional / Alper

Ramazan. – Bucureşti : Pro Universitaria, 2017. 233 p. ISBN 978-606-26-0241-3 : 24 lei.

SUBIECT: drept comercial internaţional; incapacitate de plată; creditor; garanţie personală; comerţ internaţional; gaj; drept de

retenţie; contract comercial internaţional.

347.7/R23



RĂDESCU, DUMITRU ; RĂDESCU, ELENA; STOICAN, GEORGETA. – Dicţionar de drept civil şi

proceduri civile / Dumitru Rădescu; Elena Rădescu; Georgeta Stoican. – ed. a 2-a, revizuită. – Bucureşti :

C.H. Beck, 2017. 926 p. ISBN 978-606-18-0636-2 : 107,40 lei.

SUBIECT: drept civil; dicţionar; procedură civilă.

(038)347/R14

REGENEALĂ, MIRCEA – Tratat de biblioteconomie, vol. II, partea I / Mircea Regeneală. – Bucureşti :

Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2014.619 p.ISBN 978-606-93535-2-3 : 55 lei.

SUBIECT: biblioteconomie.

(02)035/T81

REGENEALĂ, MIRCEA – Tratat de biblioteconomie, vol. II, partea a II-a / Mircea Regeneală. –

Bucureşti : Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2016.587 p.ISBN 978-606-93535-3-0 : 55 lei.

SUBIECT: biblioteconomie.

(02)035/T81

ROTARU, FLORENTINA-GABRIELA. – Concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana

salariatului / Florentina-Gabriela Rotaru. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 470 p. ISBN 978-606-39-

0041-9 : 45 lei.

SUBIECT: concediere individuală; dreptul muncii.

349.2/R82

SAFTA, MARIETA. – Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II. Instituţii politice, ed. a 2-a / Marieta

Safta. – Bucureşti : Hamangiu, 2017.377 p.ISBN 978-606-27-0771-2 : 36 lei.


342.4/S14

SANDU, FLORIN ; BĂLĂŞOIU, ANCA-ELENA. – Dreptul european al concurenţei : note de curs :

practică judiciară / Florin Sandu ; Anca-Elena Bălăşoiu. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 200 p.


SUBIECT: drept comercial; dreptul concurenţei; concurenţă neloială; concurenţă; drept european; Comunitatea Europeană.

341.217(4)UE/S20

SAVU, CODRUŢ NICOLAE. – Procedura insolvenţei : concept, organe şi participanţi, deschidere, efecte

principale / Codruţ Nicolae Savu. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 406 p. – (Praxis). Conţine bibliografie, index.

ISBN 978-606-18-0567-9 : 37,74 lei.

SUBIECT: insolvenţă; faliment; Legea nr. 85/2014; procedură insolvenţă.

347.7/S30

SÂMBOAN, CRISTINA. – Demnitatea în muncă / Cristina Sâmboan. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 384 p.


SUBIECT: demnitate în muncă; jurisprudenţă.

349.2/S18

SITARU, DRAGOŞ-ALEXANDRU. – Dreptul comerţului internaţional : tratat / Dragoş-Alexandru Sitaru. –

ed. a 2-a, rev. şi adăugită. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. vol. ISBN 978-606-39-0089-1.

Vol. I. Partea generală / Dragoş-Alexandru Sitaru. – ed. a 2-a, rev. şi adăugită. – Bucureşti : Universul

Juridic. – 2017. – 729 p. – Index. – ISBN 978-606-39-0035-8 : 55,87 lei.

Vol. II. Partea specială / Dragoş-Alexandru Sitaru ; Şerban-Alexandru Stănescu. – ed. a 2-a, rev. şi

adăugită. – Bucureşti : Universul Juridic. – 2017. – 465 p. – Index. – ISBN 978-606-39-0089-1 : 55,87 lei.

SUBIECT: drept internaţional; drept internaţional privat; dreptul comerţului internaţional; investiţii străine; licenţă de

export/import; societate comercială; societate comercială cu participare străină; comerciant; drept comparat; contract comercial

internaţional.

347.7/S61

SÎRGHI, RUXANDRA ; TULFAN, RODICA-AURELIA. – Excepţii de procedură în procesul civil :

practică judiciară / Ruxandra Sîrghi ; Rodica-Aurelia Tulfan. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 580 p. ISBN 978-

606-27-0878-8 : 54,40 lei.

SUBIECT: drept procesual civil; excepţie procesuală.

347.9/S60



STĂNCIULESCU, LIVIU. – Dreptul contractelor civile : doctrină şi jurisprudenţă / Liviu Stănciulescu ;

practică judiciară selectată de Marinela Cioroabă. – ed. a 3-a, revizuită şi adăugită. – Bucureşti : Hamangiu,

2017. 560 p. ISBN 978-606-27-0772-9 : 64 lei.

SUBIECT: contract civil; contract de închiriere locuinţă; Noul cod civil; contract de vânzare-cumpărare; contract de schimb;

contract de report; contract de donaţie; contract de locaţiune; contract de închiriere a locuinţei; contract de arendare; contract de

antrepriză; contract de mandat; contract de societate; contract de tranzacţie; contract de împrumut; contract de asigurare; contract de

depozit; contract de rentă viageră; contract de întreţinere.

347.4/S76

STOICA, VALERIU. – Drept civil. Drepturile reale principale / Valeriu Stoica. – ediţia a 3-a, revizuită şi

adăugită. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 541 p. Bibliografie. ISBN 978-606-18-0667-6 : 71,40 lei.

SUBIECT: drept civil; drept real; drept patrimonial.

347/S88

63 – STRĂOANU, BONI MIHAELA. –Aspecte teoretice şi practice privind contabilitatea instituţiilor

publice / Boni Mihaela Străoanu. – Bucureşti : Pro Universitaria, 2017. 186 p. Bibliografie. ISBN 978-606-26-

0745-6 : 24 lei.

SUBIECT: contabilitate; audit financiar; expertiză contabilă; instituţie publică.

347.719/S90

ŞANDRU, SIMONA. – Protecţia datelor personale şi viaţa privată / Simona Şandru ; prefaţă de prof. univ.

dr. Elena Simina Tănăsescu. – Bucureşti : Hamangiu, 2016. 420 p. ISBN 978-606-27-0718-7 : 39,21 lei.

SUBIECT: date personale; libertatea persoanei; dreptul la viaţă privată; protecţia datelor; drepturi persoane vizate; legislaţie

naţională; dreptul Uniunii Europene.

342.7/S19

ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN. – Dicţionar de drept al muncii / Ion Traian Ştefănescu (coord.) ; lect. univ.

dr. Gheorghe Monica ; lect. univ. dr. Sorica Irina ; conf. univ. dr. Uluitu Aurelian Gabriel ; conf. univ. dr. Vartolomei

Brânduşa ; lect. univ. dr. Vidat Ana ; dr. Voinescu Veronica. – Bucureşti : Universul Juridic, 2014. 397 p. ISBN

978-606-673-455-4 : 33,75 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; dicţionar; legislaţie.

03:349.2/S82

ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN. – Tratat teoretic şi practic de drept al muncii / Ion Traian Ştefănescu. –

Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 1062 p. ISBN 978-606-39-0023-5 : 96,75 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; dialog social; contract colectiv de muncă; piaţa muncii; şomaj; contract individual de muncă; timp

de muncă; salarizare; securitatea muncii; raport de muncă; abuz de drept; contract de muncă; răspundere juridică; inspecţia muncii;

conflict de muncă; jurisdicţia muncii; extraneitate.

349.2/S82

TERZEA, VIOREL. – Contenciosul fiscal : practică judiciară adnotată şi reglementarea din noul Cod de

procedură fiscală / Viorel Terzea. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 409 p. ISBN 978-606-27-0865-8 : 39,20 lei.

SUBIECT: drept fiscal; contencios fiscal; procedură fiscală; înregistrare fiscală; control fiscal; creanţă fiscală.

347.73/T45

TRATAT DE DREPT FISCAL – Radu Bufan ; Mihai Buidoso ; Ioniţa Cochinţu ; Alexandra Muntean ; Natalia

Şvidchi. – Bucureşti : Hamangiu, 2016. vol. ISBN 978-606-27-0602-9.

Volumul I. Teoria generală a dreptului fiscal / Radu Bufan ; Mihai Buidoso ; Ioniţa Cochinţu ; Alexandra

Muntean ; Natalia Şvidchi. – Bucureşti : Hamangiu. – 2016. – 476 p. – ISBN 978-606-27-0603-6 : 76 lei.

SUBIECT: drept fiscal; drept comparat; sistem fiscal; politică fiscală.

347.73/T81

TRĂILESCU, ANTON ; TRĂILESCU, ALIN. – Legea contenciosului administrativ : comentarii şi

explicaţii / Anton Trăilescu ; Alin Trăilescu. – ediţia a 3-a, revizuită şi adăugită. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017.

448 p. – (Legi comentate). Index, bibliografie. ISBN 978-606-18-0655-3 : 41,94 lei.

SUBIECT: drept administrativ; contencios administrativ; Legea contenciosului administrativ; procedura de executare.

342.9/T80



TRUICHICI, ADRIAN M. ; NEAGU, LUIZA. – Drept fiscal. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene / conf. univ. dr. Adrian M. Truichici ; dr. Luiza Neagu. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 324 p.

ISBN 978-606-39-0020-4 : 44,25 lei.

SUBIECT: drept fiscal; sistem fiscal; politică fiscală; acciză; impozitare; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, jurisprudenţă;

obligaţie fiscală; taxă; impozit pe profit; convenţii fiscale; tva; taxă vamală; libera circulaţie a mărfurilor.

347.73/T88

TRUICHICI, ADRIAN M. ; NEAGU, LUIZA. – Drept penal. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene / conf. univ. dr. Adrian M. Truichici ; dr. Luiza Neagu. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 350 p.

ISBN 978-606-39-0126-3 : 44,25 lei.

SUBIECT: drept penal; drept penal comunitar; Uniunea Europeană; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, jurisprudenţă; trafic

de droguri; terorism; pedepse accesorii; pedepse complementare; spălare de bani; trafic de persoane; fraudă fiscală; dreptul mediului;

tratament inuman; prostituţie; circulaţie rutieră.

341.217(4)UE/T88

TRUICHICI, ADRIAN M. ; NEAGU, LUIZA. – Drepturi şi libertăţi. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene / conf. univ. dr. Adrian M. Truichici ; dr. Luiza Neagu. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017.

371 p. ISBN 978-606-39-0009-9 : 44,25 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, jurisprudenţă; dreptul la apărare; egalitate de tratament;

drept de şedere; date cu caracter personal; libera circulaţia a capitalului; libera circulaţie a persoanelor; dreptul la educaţie; dreptul la

sănătate; dreptul consumatorului.

341.217(4)UE/T88

TUDOR, GEORGIANA. – Drept penal. Armonizarea legislaţiei europene. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii

Europene / Georgiana Tudor. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 556 p. ISBN 978-606-39-0116-4 : 59,25 lei.

SUBIECT: drept penal; drept penal comunitar; Uniunea Europeană; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, jurisprudenţă; lege

penală mai favorabilă; trafic de droguri; principiul ne bis in idem; abuz de piaţă.

341.217(4)UE/T91

TUDOR, ŞTEFANIA. – Evaziunea fiscală (2) : practică judiciară recentă / Ştefania Tudor. – Bucureşti :

Hamangiu, 2017. 421 p. ISBN 978-606-27-0670-8 : 39,20 lei.

SUBIECT: evaziune fiscală; infracţiune; Legea nr. 241/2005; spălare de bani; practică judiciară.

347.73/T91

TUDORAN, MIHAI VIOREL. – Analiza infracţiunii de conflict de interese şi comentarii de practică

judiciară / judecător dr. Mihai Viorel Tudoran. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 244 p. ISBN 978-606-

39-0086-0 : 28,50 lei.

SUBIECT: conflict de interese; funcţionar public; infracţiune.

343.4/T91

ŢICHINDELEAN, MARIOARA. – Legislaţia asistenţei sociale : [curs universitar] / dr. Marioara

Ţichindelean. – Bucureşti : Universul Juridic, 2016. 224 p. . Bibliografie. ISBN 978-606-673-959-7 : 22,50 lei.

SUBIECT: dreptul securităţii sociale; asistenţă socială.

349.3/T58

ŢICLEA, ALEXANDRU. – Răspunderea disciplinară în raporturile de muncă : legislaţie, doctrină,

jurisprudenţă / Alexandru Ţiclea. – Bucureşti : C.H. Beck, 2017. 584 p. Bibliografie. Index. ISBN 978-606-18-

0680-5 : 80,40 lei.

SUBIECT: răspundere disciplinară; România; dreptul muncii; salariat; abatere disciplinară; cercetare disciplinară; sancţiune

disciplinară.

349.2/T58

URDA, OLGA-ANDREEA. – Drept comercial român / lect. univ. dr. Olga-Andreea Urda. – ediţia a 2-a,

revăzută şi adăugită. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 188 p. ISBN 978-606-39-0151-5 : 26,25 lei.

SUBIECT: drept comercial; societate comercială; grup de interes economic; profesionist.

347.7/U74

UŢĂ, LUCIA ; FILIPESCU, VIRGINIA. – Încheierea şi modificarea contractului individual de muncă

: în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti 2014-2016 / dr. Lucia Uţă ; Virginia Filipescu. – Bucureşti : Universul

Juridic, 2016. 380 p. ISBN 978-606-673-890-3 : 39,60 lei.

SUBIECT: Curtea de Apel Bucureşti – jurisprudenţă; contract individual de muncă.

349.2/U93



UŢĂ, LUCIA. – Daunele morale în contencios administrativ, în litigii cu profesionişti, de muncă şi de

asigurări sociale : practică judiciară / Lucia Uţă. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 363 p. ISBN 978-606-27-

0929-7 : 36 lei.

SUBIECT: drept civil; răspundere civilă; contencios administrativ; daună morală; practică judiciară.

347.5/U93

VEDINAŞ, VERGINIA. – Drept administrativ : curs universitar / prof. univ. dr. Verginia Vedinaş. – ediţia a

10-a, revăzută şi actualizată. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 613 p. ISBN 978-606-673-919-1 : 63,75 lei.




342.9/V40

VRABIE, MIHAELA. – Protecţia juriciară a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene : act

normativ de drept primar al Uniunii Europene, cu forţă juridică obligatorie pentru instituţiile UE, statele membre

şi instanţele naţionale / Mihaela Vrabie. – Bucureşti : Universul Juridic, 2017. 278 p. Bibliografie. ISBN 978-

606-39-0097-6 : 27 lei.

SUBIECT: Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; drept primar; drept internaţional public; Uniunea Europeană.

342.7/V93

ZIDARU, GHEORGHE-LIVIU. – Competenţa în materie civilă potrivit Regulamentului Bruxelles I bis

(nr. 1215/2012) / Gheorghe-Liviu Zidaru. – Bucureşti : Hamangiu, 2017. 596 p. ISBN 978-606-27-0854-2 : 52 lei.

SUBIECT: regulamentul Bruxelles I bis; drept internaţional privat; drept procesual civil; drept european; competenţă judiciară.

347.9/Z61

Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, sector 5, cod poştal 050711

Tel: 021.313.66.08; fax: 021.414.20.61; website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare,

locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ

Benonica Vasilescu, Preşedintele ad-interim al Secţiei de drept public

Liviu Marian Vîtcă, Preşedintele ad-interim al Secţiei de drept privat

Cristian Kevorchian, Şeful ad-interim al Departamentului de informatică legislativă

Eduard Călinoiu, consilier, Departamentul pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările

Uniunii Europene

�Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Lucica-Violeta Niculae

Mirela Paven

Cristina Păiș

� Tipografia „Monitorul Oficial” R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie reprezintă doar opiniile personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178