Coperta: DAN STANCIU

© Cartea Românească, 1999 ISBN 973-23-0734-X

Radu Mischiu

Echilibru în toate

poezii

Cartea Românească

1999

5

Echilibru în toate

Priveliştea se întoarce către mine echilibrându-se: de acolo, de pe creste, privesc jocul arborilor albi şi-mi potrivesc pasul cu zdrobirea de mal a florilor.

6

Într-o zi a fost visul

lui Florin Mugur

„Prinţul se întoarse dinspre asfinţit. Nimic nu-i schimba durerea. Revederea clipelor petrecute împreună îl plânge." „Să nu încerce gestul ucigaş al începutului, când rezistenţa era imposibilă: Ce s-a petrecut de atâta timp sub soarele bicefal? Hotărârea a fost luată: în codrul paşilor surpaţi de restrişte, cornurile răsună". Pe lângă este nimeni şi pustiurile urlă. Într-o zi a fost visul: Viitorul vălătucea în suluri de ceaţă deasupra câmpiei. Uneori străluceau brusc stelele sau lumini de lângă curcubeie. Dorinţele înălţau catedrale în falduri desprinse din brâu. Am păşit pe o piatră fierbinte, primul pas, primul strigăt înăbuşit în lanţurile de pânză. Tăcerea care a urmat după aceea, ţâşnind prin fiecare gură. Nimeni nu înţelegea pe nimeni, de la capăt. Catedralele de fum ale dorinţelor îşi bălăngăneau funiile. Nu ne mai puteam suporta pe gânduri.

7

Aşa a fost cu gura larg deschisă ca ochii aţintiţi către...

8

Perpetua tendinţă spre sferă

Stătea rezemat de gardul prăfuit înspre apus se profila umbra tăcută, împovărată, de atâtea gânduri nu reuşea să înţeleagă, suprafaţa pe care călca se micşora, se mărea după ore. Probabil din această cauză lucrurile nu mai puteau rămâne la fel. Nu mai voia să treacă dincolo. Trebuia să se hotărască, ori rămânea pe loc, ori... Ambele soluţii erau pline de primejdii. Îşi plecă fruntea zăbovind asupra gândului să afle de ce. De ce se simţea astfel? Timpul? Să reia totul? Va încerca, însă „să meargă oricum mai aproape", nu va trece oricum de gardul acesta. Altceva trebuia găsit. A uitat chiar totul? Râul? nu! nu putea merge atât de repede; apusul se închidea, iar răsăritul nu se crease încă. Era un timp favorabil pentru a înainta?! începea să creadă. Da, fiinţa aceea, râul, nu se putea uita. Dar trebuie să ajungă acolo mergând mai repede, se decise, ar ajunge lângă gardul acela viu şi verde acum. Şi se desprinse încet de gardul prăfuit. Primul pas, mai greu, apoi mai repede, mai repede, iată zboară: aceasta este mişcarea!

9

„voi atinge gardul acela viguros - îşi zise - şi mă voi opri definitiv". Mări pasul... fiinţa aceea limpede şi pură „voi atinge ceea ce este viu" Râul, între malurile albe (Răsăritul lumii tocmai începea) „gardul acela viu este acesta prăfuit?" Dar râul acesta murdar? Vom merge spre liniştea şi pacea pădurii! Vom merge spre fiinţa aceea pură între maluri albe, Râul!

10

Poetul si poezia lui

lui Nichita Stanescu

La cumpăna nopților si a vârstelor te legeni cântec în plasa

șoaptelor Departe se ridica steaua în pumnii reci ca poamele

pârguite rămase neculese iernii Drumulețule, drumul bătăii de tobă este incă departe, Soarele este sus pe cer în caleașca de aur a păsării paradisului. Oare de cât timp se scurge materia în gândire de cât timp istora pândește pieziș creșterea ierbii mătăsoase? De mult am uitat gândurile stămoșilor în ceața gândită de noi. Un bărbat înalt, cu vorba și ochii adânci, mânjit de praful stelelor: n-avem ce să mai creștem, descoperitor al aurului

Zilelor întortocheate ale perspectivei viitorului imaginii! Cuvântul poartă buchetul adânc al sufletului, Se culca supusla picioare, ca asfințitul în mare, ascunde laleaua de foc ce așteaptă la capătul drumurilor în sine...

11

Acum insă bate vântul puternic înspre noi, iar pleoapele sunt grele ca o noapte la tropice.

12

O simplă felie de pepene, iarna

1. O zi obişnuită

M-am scuturat şi mi-am îndreptat spatele, trosnindu-l, mânecuţele negre le-am scos cu grijă împăturindu-le cu grijă şi le-am pus cu grijă în sertarul de sus din mijloc. Am spus bună ziua frumos spre colegi şi colege mi-am luat servieta să merg la masă am stat la coadă şi m-am aşezat cu o farfurie de ciorbă şi una de tocană fără salată - salata mâine - în faţă. Sătul am plecat după ce am spus săvăfiedebine frumos spre colegi şi colege,

13

poate având soţi şi neveste-n serviciu şi copii mici la creşă. Ploua suficient de greoi încât strada se încovoia sub apă poate că va fi senin, îmi suflă şeful în batistă mâine, gândesc eu, dar când'? mâine?! Am aşteptat autobuzul regulamentar şi mi-am luat biletul regulamentar şi-am coborât atent şi regulamentar la staţia zilnică. Am urcat cu liftul împreună cu o doamnă, venită şi ea de la serviciu şi apoi din piaţă cu o sacoşă, timp de şapte etaje. Am ales cheia respectivă, din cele trei, era gălbuie cu trei crestături spre stânga, pentru broasca de jos, căci pentru broasca yale aveam cheia yale. În casă, ca de obicei, erau tot două camere, (dormitorul şi „salonul") confort deci suficient, mai ales că lucram în două schimburi, adică nevasta mea pleca exact când veneam eu. M-am dezbrăcat şi m-am culcat, după ce m-am convins că nu era apă caldă. Am dat drumul la cei cinci gândaci de bucătărie, ce-i prinsesem azi dimineaţă,

14

să se hârjonească, am ascultat nişte vorbe la radio, căci se vorbea ca de obicei despre ceva, în general de mare importanţă, şi am început să mă gândesc la bani, în treacăt la femei dar şi la problemele de serviciu, de duminică. În cele din urmă am adormit, cândva m-am trezit în răpăitul ploii de pe digurile oraşului, şi în hârjoana gândacilor, care se şi înmulţiseră pe rând. Nu mai aveam de făcut altceva decât să dau drumul la televizor, la timp, ca să văd exact ce văzusem şi ieri. Ce să fac, ce să fac, mi-am zis. Fie: să-mi mănânc felia de pepene zilnică şi o sâ-i scuip sâmburii până la 12 (noaptea) când vine şi nevastă-mea din schimb, grăbită să se culce îmbrăcată, să dea drumul la radio ca să asculte şi ea, sărăcuţa. Sărăcuţa. O să-mi mănânc, zic, felia de pepene zilnică şi o să scuip sâmburii.

15

2. La teatru

lui Marin Sorescu

De mult n-ai mai fost La Teatru De ce nu te duci? O să mă duc, l-am zis, Când mi-o veni timpul Şi va veni ziua planificată. Du-te, Uite, e o piesă ce încă mai ţine afişul (într-un cui). Veni şi ziua... Cu ochii ţintă la ceas Nerăbdător ca şi cum Trebuia să încep O croazieră pe mare. Ia te uită, nu mă aşteptam La atâtea emoţii Pentru mersul la teatru Se vede că de mult n-ai mai fost. Căci, altfel, Ar fi trebuit să ţi se pară normal Precum călcatul Adică

16

Un simplu act de cultură. Bucuria îmi era şi mai mare Ştiind că merg la o comedie. Puteam să mă apuc de râs într-un mod organizat. Uite-aşa: HA, HA, HA Dar nu prea tare Ca să Nu supăr vecinii De rând Oameni simpli, ca mine Izvorâţi de prin spaţii Locative, comerţ şi serviciu. I-am dat telefon şi nevestii Pe care o ţineam acasă, Până la orele „paişpe" Când se ducea la slujbă la Fabrica de Păstăi Făinoase. Şi îi zic Am primit un bilet De care De teatru, îi răspund Săraca a început să plângă De bucurie, fireşte, Căci nu putea fi supărată Fiind în schimbul doi. Aşa că după orele de serviciu Încep pregătirile, Hait, n-am cravată Care să meargă cu costumul bej La care ţineam atât de mult,

17

Împrietenindu-ne, după aproape 6 ani de purtare Bună. N-are nimic, mi-am zis, Cu ochii căzuţi Pe-o pagină de ziar Şi continuai să mă îmbrac şi aşa Adică liniştit şi senin. Grăbindu-mă astfel Am plecat prea devreme Plecând prea devreme, Am ajuns prea devreme, Să aştept?! Mi-e frică, Chiar aşa, pur şi simplu mi-e frică, E prea puţină lumină Şi poate să mă atace vreunul Şi să-mi prade biletul. Aşa că am rămas înţepenit pe trotuar. Şi ca să pară că am treabă Mi-am ridicat gulerul, Întristat însă Că n-am o haină de piele, Ce-ar mai luci ea în ploaie! Făcând să dispară imediat ironia Cu care casieriţa Mă priveşte prin ochiul de geam. Până la urmă a venit Ora fixată Dau buzna Vai, ce frumos se asortează la bufet Ciocolata cu pepsi! Acum spre locul

18

Indicat Mă temusem degeaba Era acolo Fiecare avea locul stabilit şi rezervat, Debandada era pur şi simplu eliminată: Eu aş extinde sistemul! Dar iată şi piesa Splendidă comedia! Atâtea idei Atât de profunde Atât de clare Dar atâta de simple Dacă aş fi avut loc mai în faţă Le-aş fi prins pe toate Aşa s-au risipit Ca fumul Că am crezut câ-i incendiu Într-atât se-ndesise. La sfârşit, Transpirat, Am reuşit să răzbat Afară. Apoi, fuga acasă Dau drumul la radio - Televizorul îşi încheiase programul - Şi încep - Vai ce sete! - Să mănânc o felie de pepene şi Să scuip, râzând încă, sâmburii pe fereastră!

19

3. Instalatorul

Până la urmă a venit Instalatorul. Impozant, ca statură, (Se vedea de departe!). A stat el în baie reparând preţ de o săptămână Timp în care Noi neavând nimic de pierdut, Ne-am format o nouă speranţă Despre cum va fi Când apa va curge. Cât a stat el acolo Nu ne-a lăsat să intrăm Dar nici el Nu a cerut nimic, (De-ale gurii, fireşte) Poate că îl hrănea cel de sus, vecinul de la al optulea, (Care ştia tot despre toţi). Într-o zi, către prânz, Ne-a chemat şi ne-a zis: E gata! A fost o greşeală de fond

20

Nu o simplă defecţiune tehnică (Să revenim în câteva minute) Am intrat temători În baia care ne aparţinuse Era absolut la fel: Tot doi pe trei avea tot o cădită Cu scurgere proastă Şi pete de umezeală pe tavan. Ba nu, exclamă brusc nevastă-mea Unde ne sunt robinetele? Căci, în adevăr, avusesem. - Mândria noastră! - robinetele, mai multe robinete. prin care apa curgea în voie. Cum unde sunt?! Sare el, Aici a fost buba, şi ne-o arată cu degetul O greşeală de fond Prea multe robinete! Apa curgea la întâmplare Energiile sale Atât de preţioase se împrăştiau Acum? Acum Un singur robinet, precis! Apa va curge aşa cum trebuie. V-am lăsat programul alături.

21

De atunci Mâncăm liniştiţi Felia de pepene, Tot mai convinşi că Sâmburii trebuiau Aruncaţi doar într-o singură direcţie!

22

4. In piaţă

Să te duci mâine Să faci Tu cumpărături Eu îmi ascult nevasta (când are dreptate) Am luat banii Cuveniţi Pentru scara de salarizare respectivă minus planul Şi apoi am stat în cumpănă: două sacoşe sau una, Nu strică să iei două Că n-ai cum să ştii Ce-i acolo, Şi apoi O sacoşă goală N-a cântărit niciodată Nimic. Să nu uiţi să închizi uşa (vorbeam la telefon) Că dacă vine vreunul, Ca să ne spargă casa, Să aibă ce face Un timp, Până când, camera sâ-i strige ruşinată: Nu intra

23

Sunt goală! Ia te uită ce poantă şi cobor Cele şapte etaje, Cu femeia care Face curat, dar văzându-mâ zise Să nu vă aşteptaţi... etc. etc. Bine, îi spun eu, fără s-o cred Dar eu vreau Să cumpăr numai nişte carne, Cotlet de porc vreau! Afară sufla un vânt (tipic pentru decembrie) Totul arăta Ca un tuberculos Pus la raze Iau tramvaiul ce mă lasă chiar la piaţă. Cum ajung acolo Încep să mă mir: În jur nici o persoană oficială Fie ea în halat. Dar nu era nimeni Doar una cu mătura care se uita - nimic ciudat! Dar nu pot fi sigur Se cam lăsase ceaţa şi nuanţele începeau să dispară Şi-am zis: Bre, omule,

24

Domnule ori cc-oi fi, Ori eşti beat, Că poate o fi ziua matale, Ori eşti d-aia Ce bagă pe alţii în belele! Ce întrebi atâta şi ce vrei? Ia să mă apuc eu să cumpăr ouă şi morcovi foarte ieftini şi buni pentru vedere, Ţelină pentru potenţa, fasole nu era încă (fireşte) ia să cumpăr nişte cârnaţi cu fasole, au etichete frumoase şi eu colecţionez Cutiile cu conserve Pâine Şi Pace (că dacă o veni şi un război!...) Aşa, îmi face nevasta o ciorbă de morcovi, Resturile le folosesc pentru cei patru iepuraşi Pe care îi cresc prin colţuri. Şi o să încălzesc O conservă, După care, sătul, Deschid radioul. Şi la desert O simplă felie de pepene Dar să vedem dacă O să mai scuip sâmburii!

25

Pacea în tine, cititorule...

Pacea în tine. cititorule, Să nu coboare nicicând şi nicăieri... - Zici că ai crezut, că speri?... - Priveşte-te adânc în ochi; feerică minciună de lumină. De ce te încurci între izvoare de mlaştini din afară? O, baia şi marea, papucii de sâmbătă seara Şi puiul rece pe o iarbă rece! Cere, cere Cele mai bune locuri de plăcere: Dă-mi brânci, domnule, dâ-mi brânci să îmi rupi cântul: ce liniştit mănânci! Ce-ţi pasă O gâscâ-i de-ajuns O pană şi un somn supus!

26

Rugăciunea din urmă a unui câine de casă

Acum lăsaţi-mă mă încovoi Şarpe mă fac în jurul durerii Să treacă deasupra oricine, Hingherii şi Aprozii... Tăcere! Încep sugrumatul încet cu capătul cozii!...

27

Domnitorul fanariot

Arhonda, arhonda ieşi în cerdac să-ţi vedem fruntea de sub cealpac. Ne doare aşteptarea, departe în zări ni se roagă sfinţii prin lumânări. Eşti tare arhonda, puternic şi râu, ne-ai scos şi copiii la păscut dudâu, ne doare şi soarele, acelaşi cu toţi, ne doare arhonda mărirea ce-o porţi. Fântânile-s seci prin sate pustii bărbaţii-s plecaţi de mult dintre vii, copiii se joacă prin colburi de case la garduri femeile ţes priviri de mătase. Priveşte, arhonda, acolo în sfat Se zbat aripi negre în cerc de sabat E oare trecutul, neacelaşi cu toţi, Sau cerul se crapă în flăcări de torţi?

28

Nebunul din vis

Am visat, poate, un nebun neaşteptat de furios Mă urmărea - îmi ţineam şi copilul de mână - pe stradă, Lovindu-mă la fiecare pas cu un ciocan uriaş de lemn Din lemn curat, uşor gălbui, sau negru, poate era din cedru, Din cedrul sfânt din Liban. Mă uitam în jur, nimeni nu ne dădea vreo atenţie, Toţi îşi subliniau concentrarea prin dungi paralele cu bordura... M-a însoţit astfel nebunul, preţ de vreo 50 metri, Bubuiau împrejurimile, dar iată că, eu însumi eram mirat, A rezistat capul, aş zice chiar că a rezistat foarte bine, Având în vedere ciocanul uriaş din lemn greu şi gălbui, Care, la un moment dat, părea o simplă jucărie din cauciuc săltăreţ Am traversat strada, cu prioritate de dreapta, Scăpând de nebun, dar niciodată n-am uitat Dispreţul şi furia care mi se prăvăleau, fără vină, pe ţeastă Odată traversat, intrând în cartierul comercial al oraşului, M-am simţit brusc la adăpost şi având timp să meditez asupra loviturilor primite Am ajuns la concluzia că mintea nu-mi suferise cu

29

nimic, însă da! însă, Trebuia să-i plătesc nebunului Care poate însoţeşte cu aceleaşi lovituri gâfâitoare şi răsunătoare Pe alţii, acolo, pe strada lui scurtă şi încovoiată Am început să caut armele răzbunării, dar căutarea era numai în mine Căci nu se căliseră armele răzbunării mele, care, de fapt, nu interesa pe nimeni Simţeam... Dar ce importanţă mai are ce simţeam! Căci, vă spun eu - clar uşurat - în mine - Vedeam cum se risipeşte, timpul izbit de graba oamenilor în trecerea lor prin cartierul comercial Credeam că pângărirea profundă adusă Va rămâne nerăzbunată: Când iată, armele răzbunării! M-am pomenit cu ele în mâini - în mod sigur a fost vis Căci doar acolo toate apar şi dispar din senin - : O pânză de ferăstrău ruginit, pe care nu ştiam cum s-o ţin, Ca să nu-mi rănească mâinile. Dar, altfel, diagonală atotcuprinzătoare, ţinând strâns celelalte două arme Tot atât de eficiente: un cuib de lebădă albă şi un ghem de vânt de primăvară. Am avut curajul să-l înfrunt atunci pe strada răzbunării, căutându-l îl căutam cu ardoare, şi emoţie, temându-mâ să nu-mi sară în spate, Cu ciocanul lui ca un balon de săpun. Pe fiecare trecător îl suspectam ca fiind nebunul deghizat, Ochii îmi străluceau plini de febra aşteptării, dar nu, el nu mai apărea; Am patrulat, lipindu-mă de ziduri, în umbra porţilor, o distanţă

30

bună din mine, Dar nu se vedea nicăieri. Totul a fost un vis, mi-am zis, şi mă pregăteam să mă trezesc Când, iată, apare, dar vai, vai ce apariţie! Răzbunarea mea şi-a destins arcul, săgeata şi-a plecat vârful, Mi-a scăpat diagonala atotcuprinzătoare, care îmi rănea mâinile, Şi din cuibul de lebădă albă a zburat prinţul fericit Ducând cu el ghemul vântului de primăvară Căci: Nebunul, atât de mândru de furia lui chinuitoare, Vorbea, ca toţi oamenii, bâlbâindu-se de emoţie, Cu obraji pământii, căzuţi, pătaţi de o roşeaţă suspectă, Ca un simplu individ, generos aşezat pe un scăunel, Un nonconformist probabil, demonstrând, cu o tăbliţă în mână, pe care scrie „Surd şi mut. Aveţi milă!" şi-i spunea: „Iartă-mă, iertaţi-mă, am greşit. Am fost nebun!" Repeta din ce în ce mai încet şi mai bâlbâit, Cuvintele i se topeau încet ca ţurţurii în căldura primăverii, Iar el, fiorosul, vai, fiorosul de el, Se acoperea cu un zăbranic negru Zăbranicul necunoaşterii şi al netrăirii. Ce mai contează acum, mi-am zis, Răzbunarea mea personală, şi i-am întors spatele. Trezindu-mă?

31

Nelinişti străvechi

Soare şi umbră umbră în soare ape în lună luna în crengi crengi peste ape ape de argint flori de argint flori şi pământ Priveşte înapoi de ce înapoi?! înainte eşti tu?! Floare de raze raze în flori soare în umbră umbră şi umbre de ce colinde de ce fulg rămas singur de ce e tăcere de ce taci de ce e durere pământ doar pământ paşii ne-aduc paşii se duc nisipul călcat

32

nămol despicat nămol îmbrăcat paşii ne duc unde ne duc Surâdem sau plângem am plâns iar surâdem ce este acum o lume o lună sau luni e sau miercuri sau mijloc sfârşit de zi sau de an de ev sau de viaţă Priveşte acum mai atent decât ieri priveşte sau râzi, râzi sau mănânci, mori sau râzi, Unde e gândul sau mâna unde-i apusul sau scopul ne pândeşte sorocul ascuţiţi-vă degetele sau buzele ascundeţi-vă ghiocul unde-s braţele unde merg păsările se mişcă crengile crengile păsările crengile vijelia vijelia veşnicia pustia se mişcă încet nisipul?

33

Plângi acuma sau după? vine încet minciuna pustie-s oraşele oraşele, satele, colibele e una tot una totuna gândurile, faptele oamenilor oamenilor oamenilor Rupeţi vălul, rupeţi valul soarele umbra Umbrele în soare luna de deasupra lupta lumina apare Apare, apare...

34

Eu, Vameşul

1. „Eu însumi"

Eu însumi provin dintr-un aerostat aşezat, legănat, Puţin mai jos de doi nori semănând Cu două gâşte zburând Poate din această cauză, Drept şi fără pauză, Mă aţin dincolo de ultimul nor, În mod vizibil, călător. Întrec cu mult podul de piatră dantelată, Cu umărul drept, sprijinit de catarg, Mă prefac că privesc în larg. Nişte micuţi adastă pe chei, Dar cui le pasă de ei?

35

2. „Jucătorii de fotbal"

Patru, Pe atunci pomii erau portocalii, Cu frunzişul provenit direct din cer, Prin el se ascundea arbitrul, Supraveghind terenul de joc. Patru, O minge venea pe drumul cafeniu, Uşor turtită la poli, Evident inutilă, Căci lua traiectorii atât de neprevăzute. Patru, Tineri superbi, Cu tricouri în dungi şi chiloţii până la genunchi, Mustăţile răsucite în sus ne făceau să plutim deasupra apei ce ne curgea la picioare, Din care copacii creşteau viguros. Patru, Ce ştiam noi pe atunci?! Vânjoşi, cu sufletul în bandulieră, Mingea cea turtită, plecată din noi, Zborul de mult trasat, De aceea, poate, Pe feţele noastre nu se mai citea nimic.

36

3. „Plimbarea, în pădure, aşteptând"

Prin pădure, desfrunzită pădure, Aparent desfrunzită pădure (vârfurile erau numai frunze), Poteca se lărgea surprinzător. Acolo aşteptarea Aştepta ca să vină, În rochia ei lungă de catifea, Dar cum putea ca să vină, Căci nimeni, absolut nimeni, Nu putea veni într-o pădure atât de rară. Însă, iată! La tâmpla din dreapta, dacă o priveai din spate, O flacără roşie, poate portocalie, tăcută, stingheră. Şi ea a continuat să aştepte, atâta timp cât vor exista muzeele.

37

4. „O seară de carnaval"

Amândoi au fost luaţi direct din comedia pe care o jucau, Duşi noaptea, în pădure, se ţineau de mână, tremurând. Sub un cer limpede, cu doi nori subţiri ca părerea de râu a tinereţii lor. Întunericul din faţă, ah, întunericul din faţă! Au vrut să strige (aveau atâtea de spus), dar au lăsat capul în jos. În hainele lor albe tăcuţi descifrau semnătura. Au rămas tremurând, ţinându-se de mâini, cât mai aveau de trăit, Adică o veşnicie.

38

5. „Artileriştii"

În pajiştea în care ne-au dus la exerciţii, Ce vară splendidă, ce vară splendidă, Maiorul veni către noi, bine dispus, Ce vară splendidă, ce vară splendidă, Şi ne grăi, ca un părinte: „Iată soarele pe cer, iată pomii minunaţi" Ce vară splendidă, ce vară splendidă. Am zâmbit cu toţii: „Să trăiţi, aşa este dar..." „A. tunul?" se miră maiorul cel bun Ce vară splendidă, ce vară splendidă. „Păstraţi-l, ne spuse apoi, lustruiţi-l, că nu e nevoie de el" Ce vară splendidă, ce vară splendidă. „Mergeţi, continuă veselul maior, la vameşul din colţ, sâ-i pozaţi" Ce vară splendidă, ce vară splendidă. „Dar pe drum aduceţi-mi ziarul, ziarul meu preferat", ne zise maiorul Şi drepţi, pozam vameşului, în timp de maiorul citea ziarul de marţi 15 iulie al anului una mie nouă sute patrusprezece. Ce vară splendidă, ce vară splendidă.

39

6. „Pescari cu undiţa, cu aeroplan"

Nu era de pe la noi castelul, Dar ce castel mai era şi ăsta, cu un coş înalt lângă el scoţând fum Imediat sub castel în şanţul lui de apărare, s-a dat drumul la peşti. Atunci am sosit noi. Rezemaţi de umbrele noastre ne uitam atent la apa Care se arcuia neverosimil pe sub cer. Abia atunci am înţeles cât de rotund este pământul! Veseli, privind spre apă, ne simţeam tineri şi liberi, Castelul de vizavi era pustiu, ne privea prin ferestrele oarbe, Castelanul nevăzut ne pândea din aeroplanul transparent, Supraveghindu-ne libertatea de a sta pe mal, cu undiţa.

40

Praguri

în viaţa unui om sunt opt praguri...

(Anonim Spaniol, sec. XV)

Numărătoarea anilor a început De acolo de unde cântă cucul, adică de la copacul acela, Sau de la mormintele care marchează drumul înainte al

omenirii? Când m-am născut nu era de faţă decât o bibliotecă bătrână, Nerecomandabilă pentru anii aceia tineri, Când cerul sângera zgâriat de buchete Din care lipseau florile câmpului. Mi-am încrustat clipa (şi gândul) pe o piatră, Aşteptând scârţâitul osiei pământului, Care seamănă atâta cu un hohot de plâns. Am parcurs multe trepte, Căutând focul ascuns, ascuns. Pe coridoarele nesfârşite ale fiecărui etaj, Am rătăcit, ca o umbră, printre mucurile Care rânjeau sângeriu spre pereţii plini de tablouri. Am deschis uşa mereu, mereu uşa alăturată.

41

În fiecare zi o luam de la capăt. Iar când am crezut că terminasem, s-a sfârşit. Am ajuns într-un loc (Florile creşteau numai pe dantura albă a munţilor) Unde totul curgea: Apele prin şapte vai adânci, Brazii se topeau în ţurţuri verzi, Cu râdăcini-pârâuri o pădure pornise la vale... Singurul loc stabil, o palmă de om, Era umbra unei păsări în zbor! Am lăsat să treacă liniştită, sub tălpi, Orice furnică întâlnită în cale, Mi-am întins braţele, ca o punte, Pentru zborul oricărei albine, Am primit, în asfinţituri, spovedania oricărui fluture, Care mai avea de trăit câteva raze de soare. Am întors fiecare bondar răsturnat, Neputincios către cerul lui, Rugându-mâ să-şi ia zborul de pe un fir de pământ Am sfâşiat pânzele păianjenilor de păsări, Căci sunt şi păianjeni de păsări. Am fost astfel, timp de câteva milenii, un sărman zeu al

insectelor!

42

Scrisoarea IV şi ultima

în ziua aceea, nu ştiu de ce, mă simţeam viguros Umerii mi se lăţeau armonios Cu ridurile subţiri - eram un heruvim! Îmi lipsea doar sabia de foc... M-am întrebat deseori - de atunci - să fi fost adevărat Nimic nu părea să anunţe o zi deosebită, Doar mă spălasem pe mâini, ca în alte dăţi Aşadar nu mă îndurerase nimic. Dar iată-mă, aşa cum îţi spuneam, un heruvim Cu o roată de foc deasupra capului. Am luat-o pe străzile cunoscute, Lumea se dădea la o parte: n-o interesau heruvimii! Unul pus să păzească ordinea mi-a şi zis: Nu e epoca în care spiritele pot merge pe străzi Şi, în plus, eşti neautentic îţi plâng de milă... Ce puteam spune? Eram autentic! doar în dimineaţa asta devenisem heruvimul de pe frontispiciul cărţii întâi!

43

Păduri regenerate

Sub directa supraveghere a lunii sădim copaci albaştri... E atâta lumină în fiece lopată scoasă din tăcerile noastre, sub directa supraveghere a lunii... Ascuţim copaci albaştri sprijinind răscrucile, construind drumul de care nu ne-a întrebat nimeni. Veşnicul cântec îşi retează genunchii Urma lăsată, azuriu se înalţă, ca un balon, spre cerul brăzdat de pozitivul surâs. Sub directa supraveghere a luminii smulgem copaci albaştri.

44

Ţările Române, devreme

(baladă)

Oase de domni preţuri în aspri şi galbeni cojoace întoarse dar mai vârtoase ca muntele praful stârnit sub copite şi capete încinse în fier.

Ţipăt de prunci Ţipăt de corbi Ţipăt de stânci Ţipăt de robi

Pururea brazdă tăiată în ţărână şi lemn spre ceruri ceţoase târnosite de fum de tămâie, rugile ascunse în păduri. Focuri în ochii rotaţi pâraie sărind din capcană în capcană: biciuri şi frunţi biciuite săbii şi mâini sâbiatc duşmani şi vulturi în cerc în cerul încercat.

Aur şi aur grâul şi grâu mierea şi miere

45

vinul şi vin vită şi vite.

Sosiri şi plecări în zbucium şi jaf, păduri răsărind din păduri, câmpii legănate în câmpii şi ape izvorâte din apă minarete ascuţite adânc răsucite în pântec.

Galbeni şi galben vuiet şi vaiet scaune şi scaun sfârâmate-n cenuşă

Gândul ce urlă, moartea ce scurmă, junghiuri de oţel spaima adună

Ţara se culcă - e târziu şi e noapte - cerul se apleacă sâ-i vorbească în şoapte.

46

Căutare ratată

Bat plin de întârziere în tâmpla ca de fată şi-am cutezat s-arunc adânc în jos, încet, o piatră: pericol de incendiu şi de boaşe rupte! O, fier, mângâie-mi pielea cu alunecări de iele, zadarnic caut boarea de dincolo de stele!

47

Decizii neînţelese

O să vedem acum ce pot să fac: mă spânzur sus de norul în formă de cazac, sau îmi înăcresc dinţii cu gust verzui de iarbă: de atâta milă însuşi văzduhul a început să fiarbă! O, privelişte dulce cu gust de caş şi urdă! mă strâng acum din pajişti de cioburi roş-albastre şi de iubiri în floare: De-atâta milă doar ceasornicul îmi zburdă.

48

Nedumeriri certe

De ce oare nu-mi mai răsare luna în odaie? m-am zăpăcit de atâta iubire şi păcat, o lume de arhangheli de duzină zăritu-mi-au copita în oglindă: mi-e strâmbă buza, groasă, grea, sunt subţiat la mijloc s-ar părea că-i plopul singur îndoit de noapte: Dar garduri roşii tot se nasc din şoapte.

49

Violentă cădere

O linie de sus şi până jos, din măgură de nor până în câmp de ceară, zdrobind mereu paragină şi gând şi limbi crestate în avânt. M-am liniştit acum de cer şi soare, şi ochii galeşi îmi sărut, papucii cu fir roşu arnăut. O, crede-mâ, nu mai rămâne loc de cântece de înviere, nici potop!

50

Atâta linişte

Era atâta linişte între turlele albe şi atâta somn în rănile deschise... Cucuvaiele cu ochii limpezi şi-au împlântat vaierul în stelele reci ale catapetesmei frântă în două.

51

Erau zile atunci...

Părinților mei

Erau zile atunci rotunde de gânduri ca bufniţele privind acum: atunci pasul mi se lungea interzis pe caldarâm, lacurile vibrau în albastrul ochilor sfinţi. Între noi, cu aşezată tărie, se auzeau paşii legiunilor de vulturi

- movilele le stau mărturie - Tăcută câmpie a apei aurie ca pâinea: mă rătăcisem între nuferi căutând sămânţa somnului... Priviţi-mi mâna Opritâ-i pe poarta de pământ a clipelor aşteptând semnalul...

52

Adolescenţii liberi

Pisicile erau precum cerul albastre, şi drumul către noi din braţe s-aşternea se mângâia tăcută luna de valurile serii Din gânduri împreună: spre spuma zilelor. Nu exista nimicul în rândurile noastre de sentimente tandre străpunse de tăceri, Ploi, ghitare calde se răsfrângeau în frunze Privirile de-aproape se căutau în sori. Strângeam frunzele verii tremurând de febră, Goneam prin ceaţa dulce a sufletelor albe rămase în flori de-agave din drumuri care-au fost şi zorii îi ridicam pe treptele de inimi. Ne privegheau cocorii spre marginile zării Cătam lumini în umbre şi soare în lumini de flori rămase-n urma căderilor de seară, în răsuciri de şoapte aprinse sub arini...

53

Maturitate plină

Supuşi tăcerii în roade ne pârguim speranţa, rupem mărunţi din pâinea aducerilor aminte, ne regăsim în unda tristeţii dinspre ziuă, când pumnii de arşice îi răsucim în van. Cu sentimente-adânci din ceasuri milenare ne pavoazăm durerea în ceruri smeurii, În fapt noi suntem una cu calea care duce spre munţii de răscruce ai ţării nimănui. Mânia se topeşte în jocuri de vântoase, Sterilă ne e joaca, sterilă e mânia, Orice privire-n urmă credinţa o-mpiet'reşte: naltă troiţă surdă, cărare de învoieli. Ne măgulim mândria cu cercuri de hârtie îndoielnic aşezate pe mesele murdare, ne înecăm speranţa în sorii de sub plute, amarnic chinuite în răsuciri de nai. O, soarele din veacuri a înţeles atâtea, Natura în cânt de jale se duce dinspre noi a cotropit şi mintea, din sufletele noastre vom făuri timpane în ziua de apoi.

54

Atlas obosit

Bine, dacă trebuie să las să cadă lumea, Nu are nici un rost să mă amăgesc, Asupra-mi deja colţul dinspre miazănoapte al aurorei Mă scrutează atent. Nu mai am puterea să mă ţin drept acum, Oare de unde atâta năvală de tristeţe, Printre portocalele răspândite pe masa neagră de abanos, sub candelabrele strălucind diamantin? Colonadele sunt acolo, de pază, Nu mă pot strecura pe sub bolţi înflorite în potire de argint, Mereu câte un pas înapoi, până când, lipit de ziduri, aştept Lumina din zori. Ce se va întâmpla, cum... se va întâmpla... acum...? Cu iuţeala fulgerului se succed printre capiteluri întrebările, Înţepeniţi sunt cavalerii şi comandorii de piatră. Nu ştiu ce să mai cred: este vorba de ceva care a fost şi urmează

să se întâmple, Sau este vorba de ceva care va fi şi se întâmplă acum? Pun obosit scutul şi spada alături, răspunsul ca de obicei este

ascuns, Nu reuşesc să mai găsesc echilibrul, mi-au slăbit puterile Şi nici privirea nu-mi mai este ageră.

55

Atunci să las dacă vrei să cadă lumea, Fie şi lent?

56

Ne privim, ne-ascultăm...

Lui M.D.

Ne privim, ne-ascultăm, suntem noi? Ni se topesc în palme Fulgii cenuşii ai amintirii. Cât eram de tineri atunci, argintaţi, Vrăjiţi ascultam sirenele lui Ulisse Nelegaţi de catarge Navigând în albastrul mediteranean cu pânzele umflate ale corăbiei albe, Plutind în pustietăţile în floare. Nedebarcatul Eneas, prezent în toate profeţiile vremii, Aştepta rezemat de balustrada sărată, oare de ce nu s-a înţeles că ne aflam lângă ţărmurile Romei (Est modus in rebus). Tropotind pe crestele înspumate, Taurul cu copite ruginii Supraveghea atent argonauticul traseu Pe atunci miile de insule ale sufletului nostru Semănau, vai, între ele Colosul din Rodos ne privea rătăcindu-ne.

57

Făcând cu ochiul istoriei au creat mituri noi. Însă noi, deşi păstoriţi, păstoream Miile de turme albe pe pajiştile cerului. Pe cine mai interesa Hadesul, chiar dacă se născuseră iepurii. Care să ne ducă acolo. Oglindiţi în lacuri limpezi, Apărute între noi, Ne-am ascuns copitele străfulgerând în arcuri de lumină. Şi trestiile fluierelor, crescute pe degete. Cum trebuia să mai stăm, vai cum am stat! Între teribile săbii, Înglodaţi în noroiul neputinţei de sine, Rezemaţi de refluxul civilizator Al feudalismului atotputernic. O, Phaeton, fiu al soarelui! Ţi-ai părăsit ecliptica de cleştar Şi te-ai prăbuşit, smulgându-ne luna Şi schimbându-ne soarta pentru totdeauna. Vom uita? Am şi uitat! Cetatea înconjurată de şapte mari fluvii, Fiinţe radiind în invizibil Topiţi în curbele tot mai înguste ale timpului... Învolburarea de spaţii se sparge de stânci, Pe ţărmul pustiu rămâne oraşul! Neegalatul oraş, Deşertul se înalţă deodată în nemăsuratele trepte În ştiinţa secretă a frumuseţii plutind În ochii uimiţi ai muritorilor.

58

Suită de Bach

Se apasă cald valul de ţărm dintre nisipuri izvorăşte marea lipindu-şi tâmpla de începutul rece. Dar iată sunetul: grăbeşte fiara iubirea-n roz priveşte amestecată prin izvoare. Fărâmiţat timpul ciugulim din piatră în piatră: unde am putea găsi copiii furaţi de cotoroanţă? Imaginile rostogolindu-se ne copleşesc ca să mai respirăm privim în sus spre bolta zugrăvită de maeştri topiţi într-o lungă lumină albă. Să chiuim ne vine între două secole atâta de înalte, dar frunzele îşi lasă, într-o doară, capul pe umeri de arţar, cărările s-au rătăcit prin ceaţă

59

şi bărcile plutesc spre lacul izvorât din nenufar. Două lungi bătăi, între două zboruri graţioase ca o cupă de cleştar rătăcită în iarbă. Care să fie oare înţelesul? De cine să fim scoşi mai la vedere? Cum să pătrundem scopul zarurilor care se rostogolesc? Nu pot să mă opresc să nu aud când număr anii, bătăi de tobă - clinchetul paharelor - de mâini zornăind a inele. Atâta tristeţe în valurile din jur, pluteşte disperat un soare nou spre ţărmuri, ca să m-ascund de ceruri m-am deghizat în câine, Cămaşa Dejanirei în răni adânci din gânduri: în pas de abur se iveşte începutul credinţei unor zile ce vor veni - ideea!

60

La bibliotecă

La mine, nevoia unei reconfortări fizice se manifestă prin mersul la bibliotecă,

Vorbesc de o bibliotecă mare, cu ferestre Largi şi mese puţine. Acolo mă simt Ca o pasăre în cuib, ca să folosesc o expresie des utilizată şi aştept Cu nerăbdare să-mi aducă, pe bază de buletin, cărţile comandate. Citesc orice, când mă plictisesc, dar acum mă preocupă demografia, adică

cifrele cu morţi şi vii şi câţi s-au căsătorit şi câţi s-au despărţit sau au

născut copii nelegitimi în mediul urban, dar şi rural. Asta se numeşte mişcare a populaţiei, un termen care îmi

creează o reală plăcere intelectuală, ca şi cum, mi-aş vedea operele

literare, tipărite toate odată.

62

C U P R I N S

Echilibru în toate .................................................................................................... 5

Într-o zi a fost visul................................................................................................ 6

Perpetua tendinţă spre sferă ............................................................................. 8

Poetul si poezia lui .............................................................................................. 10

O simplă felie de pepene, iarna ..................................................................... 12

1. O zi obişnuită ............................................................................................... 12

2. La teatru ........................................................................................................ 15

3. Instalatorul................................................................................................... 19

4. In piaţă ........................................................................................................... 22

Pacea în tine, cititorule... .................................................................................. 25

Rugăciunea din urmă ........................................................................................ 26

Domnitorul fanariot ........................................................................................... 27

Nebunul din vis .................................................................................................... 28

Nelinişti străvechi ............................................................................................... 31

Eu, Vameşul ........................................................................................................... 34

1. „Eu însumi" .................................................................................................. 34

2. „Jucătorii de fotbal" .................................................................................. 35

3. „Plimbarea, în pădure, aşteptând" ...................................................... 36

4. „O seară de carnaval" ............................................................................... 37

5. „Artileriştii" .................................................................................................. 38

6. „Pescari cu undiţa, cu aeroplan" .......................................................... 39

Praguri ..................................................................................................................... 40

63

Scrisoarea IV şi ultima ...................................................................................... 42

Păduri regenerate ............................................................................................... 43

Ţările Române, devreme .................................................................................. 44

Căutare ratată ....................................................................................................... 46

Decizii neînţelese ................................................................................................ 47

Nedumeriri certe ................................................................................................. 48

Violentă cădere .................................................................................................... 49

Atâta linişte ........................................................................................................... 50

Erau zile atunci... ................................................................................................. 51

Adolescenţii liberi ............................................................................................... 52

Maturitate plină ................................................................................................... 53

Atlas obosit ............................................................................................................ 54

Ne privim, ne-ascultăm... .................................................................................. 56

Suită de Bach ......................................................................................................... 58

La bibliotecă .......................................................................................................... 60

Redactor: Aurelia Ulici Tehnoredactor: Florentina Preda Corector: Angela Ştetânescu, Aristiţa Cios

În atenţia librarilor şi difuzorilor de carte: Contravaloarea linibrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România, nr. 45100262. deschis la BCR/SMB. Tipărit la S.C. UNIVERSUL S.A.