psihopedagogiespeciala

ŞCOALA PENTRU DIVERSITATE ŞCOALA PENTRU TOŢI

Fundamentele psihopedagogieispeciale

Lector Univ. Dr. DIANA CSORBA

Recursul la interogaţii

Cine şi de ce are cerinţe educative speciale / DEFICIENTE / HANDICAPURI? Ce sunt cerinţele educative speciale, DEFICIENTE ? De ce au elevii cerinţe

educative speciale? Este firesc ca o persoană să aibă cerinţe educative speciale, sau trebuie făcut

responsabil atunci când acestea apar? Acest tip de cerinţe sunt de domeniul “specialului” sau fiecare copil trece prin

ele în experienţa sa educaţională şi şcolară? Cine şi cum poate să satisfacă aceste cerinţe? Ce efecte are educaţia copiilor cu ces asupra celorlaţi copii din clasă? Cum poate un cadru didactic să-şi optimizeze performanţa actuală pentru a

satisface cerinţele educaţionale speciale ale copiilor din clasa sa? Ce îl poate determina pe cadrul didactic să adere fără rezerve la noile strategii

ale educaţiei integrate? Care sunt avantajele / riscurile / limitele educaţiei integrate / EDUCATIEI

INCLUZIVE?

COMPETENŢELE VIZATE

• cunoaşterea diferitelor modalităţi de abordare a evaluării şi a posibilităţilor de intervenţie educaţional-recuperativă din perspectiva instruirii şi a caracterului formativ;

• descrierea diferitelor modalităţi practice de intervenţie psihopedagogică atât în practica şcolară, cât şi în activităţile libere cu copiii aflaţi în dificultate;

• folosirea unor structuri organizaţionale guvernamentale şi nonguvernamentale variate şi flexibile, în vederea individualizării programelor educaţional-recuperative pentru elevi şi copii;

COMPETENŢELE VIZATE

identificarea unor modalităţi de dezvoltare instituţională şi de promovare a ideilor moderne cu privire la procesul educaţional-recuperativ;

identificarea şi folosirea principalelor strategii de intervenţie psihopedagogică în condiţiile de dificultate în învăţare şi dezvoltare;

implicarea în propria dezvoltare profesională şi formarea unui stil propriu de acţiune educaţional-recuperativă.

Aplicatii:a) Proiect de activitate didactica - in care sunt inserate elemente de diferentiere si personalizare pentru incluziunea in scoala de masa a copiilor cu deficiente. (tipul specific de deficienta - la alegerea cursantilor)

b) Operationalizarea principalelor standarde ale invatarii incluzive in clasa. Particularizari pentru cel putin doua tipuri specifice de deficiente.

EVALUARE

1. Referate

a)Evidenţierea rolului cadrelor didactice şi a mijloacelor ce pot fi utilizate în depistarea şi evaluarea tulburărilor de comportament în perioadele timpurii de manifestare pentru asigurarea unor comportamente normale.

b) Specificul tulburarilor scris – cititului la scolarul mic.

c) Forme de organizare a procesului didactic in conditiile invatamantului incluziv.

criterii de evaluare

- nivelul documentării, cunoaşterii bibliografiei de specialitate şi cantitatea şi calitatea informaţiei;

- capacitatea de vehiculare a informaţiilor şi posibilităţile de aplicare practica in procesul instructiv-educativ;

- iniţiativa şi inventivitatea aplicării şi interpretării unor probe de cunoaştere şi evaluare a subiecţilor;

- nivelul stăpânirii metodologiei de intervenţie educaţională şi a capacităţii de operaţionalizare a procesului didactic;

- posibilitatea de a demonstra punctele tari şi slabe pentru a putea generaliza experienţele pozitive ş.a.

Unitatea de învăţare nr. 1: Delimitări conceptuale în psihopedagogia specială

Perspectivă asupra obiectului şi dezvoltării psihopedagogiei speciale Terminologie şi concepte Originea şi evoluţia noţiunii de handicap Definirea tulburărilor de dezvoltare Clasificarea handicapurilor Metodele psihopedagogiei speciale

Unitatea de învăţare nr. 2: Handicapul de intelect

Actualitate şi perspectivă în cunoaşterea handicapului de intelect

Etilogie şi modificare în structura biopsihică Clasificarea handicapului de intelect Trăsături de specificitate ale handicapaţilor de intelect

Unitatea de învăţare nr. 3: Handicapul de auz

Preocupări faţă de handicapaţii de auz Dezvoltarea cunoştinţelor şi circumscrierea domeniului Etiologia şi clasificarea tulburărilor de auz Gradele deficitului auditiv Testarea auzului Caracteristici ale funcţiilor şi proceselor psihice Protezarea handicapaţilor de auz Metodologia demutizării şi organizarea unităţilor speciale Specificul integrării socio-profesionale a handicapaţilor de auz

Unitatea de învăţare nr. 4: Handicapul de vedere

Problematica tiflopsihologiei Etiologie şi clasificare în deficienţa de vedere Dezvoltarea psihică a persoanelor cu handicap de vedere Învăţarea scris-cititului în Braille Integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap de

vedere Orientarea în spaţiu şi în timp a handicapaţilor de vedere Problema compensării

Unitatea de învăţare nr. 5: Handicapul fizic

Problematica psihopedagogiei speciale a handicapului fizic

Etiologie şi simptomatologie în handicapul fizic Clasificarea handicapurilor fizice Terapii corectiv-recuperative şi problemele protezării

Unitatea de învăţare nr. 6: Handicapul de limbaj

Constituirea şi importanţa logopediei Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj Simptomatologia handicapurilor de limbaj Terapia handicapurilor de limbaj

Unitatea de învăţare nr. 7: Handicapul de comportament

Delimitări conceptuale în handicapul de comportament Cauze şi forme ale handicapului de comportament Efectele handicapurilor de comportament în plan şcolar şi

socio-profesional Prevenţia, educarea şi integrarea în viaţa socială a

handicapaţilor de comportament

Unitatea de învăţare nr. 8: Polihandicapul

De la handicap la polihandicap Surdo-cecitatea Autismul

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Organizator conceptual - exerciţiu

Deficienţa Incapacitate Subnormalitate Handicap Cerinţe educaţionale speciale Tulburări de învăţare Dificultăţi de învăţare

Delimitări conceptuale:

normal – adaptare echilibrată la mediu şi raportare la grup de aceeaşi vârstă şi mediu cultural

anormal – abateri peste standard, insuficienţe, retard în dezvoltare, abateri comportamentale, afecţiuni fizice;

DELIMITARI CONCEPTUALE

anormalitatea are un conţinut larg şi se referă la toţi indivizii cu insuficienţe sau retard în dezvoltare, ca şi la cei cu abateri comportamentale, cum sunt delicvenţii şi caracterialii, la bolnavii psihici, la cei care se află în stare critică din punct de vedere senzorial, locomotor, de limbaj sau de intelect.

subnormalitatea este sinonimă cu deficienţa şi se apreciază că defineşte cu mai mare exactitate pierderea sau deficitul unor funcţii ori chiar a unui organ ce defavorizează desfăşurarea activităţii.

Delimitări conceptuale

Deficienţa este anomalie a unei structuri fiziologice, anatomice definitivă sau temporară ca urmare a unui accident sau a unei boli. Se regăseşte în forma a cinci categorii: mintale, senzoriale, fizice, de limbaj, de comportament.

Elementul generic de deficienţă include termeni ca :

Deficit - conotaţia cantitativă a deficienţei, adică ceea ce lipseşte pentru a completa o anumită cantitate sau întregul;

Defectuozitatea - se referă la ceea ce determină un deficit; Infirmitate – absenţa, diminuarea notabilă a unor funcţii importante (de regulă

ne referim la cei cu deficienţe motorii accentuate dar şi la cei cu deficienţe mintale profunde care necesită o protecţie permanentă)

Invaliditate – pierderea , diminuarea, capacităţii de muncă Perturbarea - se referă la abaterile de la normă.

Delimitari conceptuale:

Incapacitatea – este aspectul funcţional al deficienţei şi reprezintă pierdea sau diminuarea posibilităţii de a realiza o activitate motrică sau cognitivă sau un comportament.

Apare în urma unor deficienţe şi se referă la acţiunile şi comportamentele considerate importante în viaţa cotidiană (de comunicare, de locomoţie, de orientare, de îngrijire corporală).


Handicapul – reprezintă aspectul social, fiind rezultatul unei deficienţe care împiedică îndeplinirea unui rol normal pentru o anumită persoană în funcţie de : vârstă, sex, factori sociali şi culturali.

Aspectul social rezumă consecinţele deficienţei şi ale incapacităţii. Aceste consecinţe în plan social sunt incluse în noţiunile de handicap, respectiv inadaptare şi se pot manifesta în diverse forme: inadaptare propriu-zisă, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.


Dizabilitate este termen de bază utilizat în legislaţia românească alături de cel de handicap. Este utilizat cu precădere pentru a substitui termenul de handicap, pentru a ne racorda la tendinţele internaţionale.

Handicapul este considerat un dezavantaj social rezultat dintr-o deficienţă sau incapacitate. Dificultăţile întâlnite de persoanele cu handicap sunt multiple şi complexe. O sistematizare aproximativă identifică următoarele grupe de dificultăţi:a) dificultăţi de ordin general:

dificultăţi de deplasare şi mişcare pentru cei cu deficienţe fizice;

dificultăţi de exprimare şi comunicare, pentru cei cu deficienţe senzoriale;

dificultăţi de adaptare la modul de viaţă cotidian şi la exigenţele vieţii sociale, pentru cei cu deficienţe mintale şi intelectuale;

dificultăţi de întreţinere pentru persoanele lipsite de venituri şi resurse.

b) dificultăţi de ordin profesional:

dificultăţi legate de instruirea şi pregătirea profesională a persoanelor cu diferite forme şi grade de deficienţă;

dificultăţi de plasare în locuri de muncă adecvate profesiei sau absenţa unor locuri de muncă în condiţii protejate.

c) dificultăţi de ordin psihologic şi social:

bariere psihologice care apar între persoanele cu şi fără handicap ca urmare a dificultăţilor întâmpinate în activităţile cotidiene, profesionale sau sociale, precum şi din cauza unor prejudecăţi sau a unor reprezentări deformate cu privire la posibilităţile şi activitatea persoanelor cu deficienţe.

Concluzie:

În concluzie, deficienţa poate determina o incapacitate care la rândul ei antrenează o stare de handicap ce face ca persoana deficientă să suporte cu dificultate exigenţele mediului în care trăieşte, mediu ce poate asimila, tolera sau respinge persoana cu o anumită deficienţa.

CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

Concept lansat în 1978 – Raportul Warnock – fundament al reformei educaţiei speciale în Marea Britanie.

August 1990, Cardiff – Congresul Internaţional al Educaţiei Speciale – “Cerinţele educative speciale – reale sau artificiale?”

Cerinţele educative speciale se referă la cerinţe în plan educativ a unor persoane, cerinţe ce sunt consecutive unor disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală, fizică, psihomotorie, fiziologice, sau ca urmare a unor condiţii psihoafective, socioeconomice, care plasează persona într-o situaţie de dificultate în raport cu cei din jur, situaţie ce nu îi permite valorificarea în condiţii normale a potenţialului de care dispune.

Analiza SWOT (Strengths-Weaknessee-Opportunities-Threats)

Puncte tari, Puncte slabe, Oportunitati si Amenintari)

Se axează pe realitatea internă şi externă, examinând părţile tari şi slabe în cadrul mediului intern, ca şi oportunităţile şi ameninţările legate de mediul extern.

Puncte tari sunt aspecte pozitive interioare care pot fi controlate şi folosite în avantaj.

Puncte slabe sunt defecte, aspecte negative care, prin control, pot fi minimizate şi îmbunătăţite.

Oportunităţile sunt condiţii pozitive, necontrolabile, dar care pot fi folosite în propriul avantaj.

Temerile (ameninţările) sunt condiţii necontrolabile, dar al căror efect poate fi prevăzut şi evitat.

W (Puncte slabe)1……………..2……………..3……………..

O (oportunităţi)1……………….2……………….3……………….

T (ameninţări)1……………….2……………….3……………….

S (Puncte tari)1……………2……………3…………….

Strategii SO (max. –max.) Punctele tari sunt utilizate pentru a dezvolta oportunităţile

Strategii WO (min. – max.) Punctele slabe sunt

diminuate prin prisma oportunităţilor

Strategii ST (max. –min.) Punctele tari sunt folosite pentru ocolirea pericolelor

Strategii WT (min. – min.) Punctele slabe sunt

minimalizate pentru a evita ameninţările

DECIZIA

Registrul C.E.S. (accepţia UNESCO 1995) cuprinde: Dificultăţi /dizabilităţi de învăţare; Întârziere / deficienţă mintală / dificultăţi severe

de învăţare; Tulburări de limbaj; Deficienţe fizice şi motorii; Deficienţe vizuale; Deficienţe auditive; Tulburări emoţionale (afective şi de

comportament)

Alte grupuri vulnerabileAlte grupuri vulnerabileExemple:Exemple:instituţionalizaţiinstituţionalizaţi sau orfanisau orfaniproveniţi din medii defavorizate economicproveniţi din medii defavorizate economiccare nu locuiesc permanent cu părinţii/familiacare nu locuiesc permanent cu părinţii/familiaaparţinând unor minorităţi etnice aparţinând unor minorităţi etnice bolnavi cronicbolnavi croniccu probleme emoţionale şi de comportamentcu probleme emoţionale şi de comportamentcu dificultăţi de comunicarecu dificultăţi de comunicareaflaţi în situaţii de eaflaţi în situaţii de eşşec ec şşcolar ( corigenţi, repetenţi, nereuşiti în colar ( corigenţi, repetenţi, nereuşiti în şcolile dorite şcolile dorite şi repartizaţi prin sistem computerizat)şi repartizaţi prin sistem computerizat)alte categoriialte categorii

Evaluarea elevului cuprinde:

capacităţile intelectuale, ca rezultantă a funcţionării proceselor cognitive;

abilităţile de comunicare; adaptarea socială; stabilitatea emoţională; abilităţile motorii şi psihomotorii; starea de sănătate.

EDUCAŢIA CERINŢELOR (NEVOILOR) SPECIALE

Educaţia cerinţelor (nevoilor) speciale – sintagmă introdusă recent de UNESCO pentru a înlocui sintagma “educaţie specială” – în contextul Coferinţei de la Salamanca (1994).

Tulburarea specifică de învăţare desemnează un ansamblu eterogen de manifestare a dificultăţilor de achiziţie a ascultării şi vorbirii, lecturii, scrierii, raţionamentului şi abilităţilor matematice.

atenţie uşor de distras şi capacitate redusă de concentrare; sărăcia actelor motorii cu nivel scăzut al motricităţii (generale şi fine) şi

a coordonării spaţiale; prelucrare deficitară a informaţiilor auditive şi vizuale cu dificultăţi în

recunoaşterea sunetelor, deşi se recunosc uşor literele şi cuvintele scrise;

dificultăţi ale memoriei de scurtă durată; tulburări ale limbajului oral (vocabular slab dezvoltat); dificultăţi în citire (recunoaştere, decodificare şi înţelegere a cuvintelor

citite); dificultăţi de scriere (greutăţi manifeste în realizarea sarcinilor de

scriere); slaba însuşire a simbolurilor, a calculului matematic, a noţiunilor spaţiale şi temporale;

nivel scăzut al formării deprinderilor sociale.

Dificultăţi de învăţare

Termenul "dificultăţi de învăţare" semnifică întârzierile (retardul) în achiziţia unei / unor discipline şcolare sau a ansamblului disciplinelor şcolare. El este utilizat atunci când un elev are performanţe şcolare slabe, în pofida unui potenţial intelectual normal. Dificultăţile de învăţare se manifestă cu

predilecţie în zona capacităţilor instrumentale: vorbire, scris, citit, calcul. Ele îşi au originea în:

disfuncţii uşoare perceptive şi psihomotorii; disfuncţii ale schemei corporale şi lateralităţii corporale; orientare spaţială deficitară; orientare temporală deficitară; deficit de atenţie şi motivaţie; retard în dezvoltarea limbajului (recepţie, înţelegere, producţie); inteligenţă lentă, situată prin măsurare în intervalul 75-90

Persoanele cu deficienţe au aceleaşi trebuinţe de bază în creştere şi dezvoltare ca şi ceilalţi:

− nevoia de afecţiune şi securitate;

− nevoia de de apreciere şi întărire pozitivă;

− nevoia de responsabilitate şi independenţă;

− nevoia de încredere în sine.

ALTE SINTAGME

Normalizarea este un termen care se referă la asigurarea condiţiilor de viaţă corespunzătoare pentru persoanele cu cerinţe speciale. Ea poate fi: fizică, funcţională, socială.

Reabilitarea este un proces destinat să ofere persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea să ajungă la niveluri funcţionale fizice, psihice şi sociale corespunzătoare. Există tendinţa de a utiliza în cuplu noţiunile de abilitare şi reabilitare.

ALTE SINTAGME:

Incluziunea socială se referă la schimbarea atitudinilor şi practicilor din partea indivizilor, institutţiilor şi organizaţiilor, astfel încât toate persoanele să poată contribui şi participa în mod egal la viaţa şi cultura comunităţii din care fac parte.

Şanse egale reprezintă rezultatul acţiunii prin care diferite sisteme ale societăţii şi mediului sunt puse la dispoziţia tuturor, în mod egal. Sintagma egalizare a şanselor este procesul prin care diferite sisteme sociale şi de mediul devin accesibile fiecăruia şi în special persoanelor cu dizabilităţi.

ALTE SINTAGME:

Serviciile de sprijin se referă la acele servicii care asigură atât independenţa în viaţa de zi cu zi a persoanei cu dizabilităţi, cât şi exercitarea drepturilor ei.

Protecţia socială cuprinde totalitatea acţiunilor întreprinse de societate în vederea diminuării sau chiar înlăturării consecinţelor pe care o deficienşă cauzatoare de handicap o are asupra nivelului de trai al persoanei cu dizabilităţi.

INTEGRAREA COPIILOR CU HANDICAP ÎN ŞCOALA DE

MASĂ

CADRUL CONCEPTUAL PRELIMINAR:

Educaţia cerinţelor (nevoilor) speciale – Conferinţa de la Salamanca (1994).

Educaţia incluzivă (UNESCO) - este un mod de educaţie adaptat şi individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul grupurilor şi claselor echivalente ca vârstă, în care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi nivele de competenţă foarte diferite.

Educaţia integrată – este un proces de adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care o pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului şcolar şi de desfăşurare cu succes a prestaţiilor şcolare.

Modele de integrare a copiilor cu CES în experienţa mondială

Modelul cooperării şcolii speciale cu şcoala obişnuită

Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în cadrul şcolii generale

Modelul bazat pe amenajarea în şcoala obişnuită a unei camere de instruire şi resurse pentru copiii deficienţi, integraţi individual în clase obişnuite din şcoala respectivă

INTEGRARE - INCLUZIUNE(adaptare Walker, 1995)

INTEGRARE INCLUZIUNEModalitate de realizare / atingere a normalizării Orientarea şi concentrarea acţiunilor şcolii ca instituţie

deschisă pentru toţi; Esenţa unui învăţământ comprehensiv real prin adaptarea şcolii la diversitatea copiilor dintr-o comunitate

Presupune:Focalizare pe elev / tânărExaminarea elevului de către specialiştiDiagnosticul rezultatelorPrograme pentru eleviPlasarea în programe adecvate

Presupune:Focalizare pe clasă Examinarea elevului de către factori implicaţi în desfăşurarea procesului instructiv educativCrearea unui mediu adaptativ şi a condiţiilor de sprijinire a elevilor în clasăStrategii pentru profesoriColaborare în rezolvarea problemelor

Pune accentul pe:Nevoile “copiilor speciali”Recuperarea şi beneficiile subiecţilor cu cerinţe educative specialeExpertiză şi intervenţe specializate

Pune accentul pe:Drepturile şi beneficiciile tuturor copiilorPredare – instruire pentru toţiSuport informal şi expertiza cadrelor didactice specializate

“În general, semnificaţia tradiţională a conceptului de integrare exprimă necesitatea ca persoanele cu deficienţe să se adapteze la o structură şi regulamente organizaţionale existente. Totuşi, prin includere se recunoaşte şi se preţuieşte “diferenţa”, iar organizaţia trebuie să răspundă şi să se adapteze la nevoile fiecărui membru al ei. Instituţiile de învăţământ (şi nu elevii cu deficienţe) trebuie să faciliteze includerea prin identificarea unor modalităţi în care aceştia pot să-şi desfăşoare activitatea astfel încât să răspundă obiectivelor şi stilurile de învăţare ale elevilor.”

Fink, Thompson şi Williams, 2000 Îmbunătăţirea ofertei de curs, Institutul din Londra

Politicile şi strategiile naţionale pentru copii şi tineri cu nevoi speciale au la bază ideea de educaţie pentru toţi şi în acelaşi timp, educaţia pentru fiecare. Din această perspectivă au fost stabilite următoarele priorităţi:

Prioritati:

Şcolile trebuie să includă în procesul de învăţământ toate categoriile de copii, inclusiv copii cu diferite tipuri de deficienţe, prin promovarea educaţiei incluzive;

Intervenţia timpurie este o prioritate principală a educaţiei speciale;

Eliminarea etichetărilor şi stigmatizărilor pentru diferite tipuri de deficienţe ca fiind „noneducabile”;

Alocarea resurselor materiale necesare educaţiei copiilor cu CES, să se realizeze pe principiul resursa urmează copilul!

ROMANIA INCLUZIVA POLITICI NAŢIONALE:

POLITICI NATIONALE:

Crearea bazei de date privind situaţia copiilor, inclusiv copiii aflaţi în situaţii deosebit de dificile, la nivel local, naţional pentru dezvoltarea serviciilor de asistenţă de calitate

Adaptarea instituţiilor de educaţie şi condiţiilor fizice ale clădirilor la necesităţile copilului în dificultate

Elaborarea programelor sociale complexe de asistenţă a copiilor aflaţi în dificultate (asistenţă medicală, pedagogică, psihologică, socială etc. )

Implicarea ONG – urlor în finanţarea şi dezvoltarea serviciilor de asistenţă pentru copiii aflaţi în dificultate

CURRICULUM INCLUZIV

STRATEGII PENTRU PROIECTAREA UNUI CURRICULUM INCLUZIV– adaptare după Ainscow M., (Special Needs in the Classroom, 1994)

Selectarea unor conţinuturi din curriculum general adresat copiilor normali, care pot fi înţelese şi însuşite de către copiii cu C.E.S. şi renunţarea la cele cu un grad sporit de complexitate;

Accesibilizarea întregului conţinut Diversificarea componentelor curriculumului general prin

introducerea elevilor cu C.E.S. în activităţi compensatorii, recuperatorii concomitent cu participarea la activităţile desfăşurate în învăţământul obişnuit.

STRATEGII PENTRU PROIECTAREA UNUI CURRICULUM INCLUZIV– adaptare după Ainscow M., (Special Needs in the Classroom, 1994)

Extinderea perioadei de timp alocate procesului de învăţare. Valoarea creditului unei unităţi de competenţă nu se acordă în funcţie de timp.

Tehnicile de predare utilizate trebuie să ia în considerare diferitele stiluri de învăţare şi să asigure posibilitatea aprofundării cunoştinţelor prin includerea diverselor strategii de învăţare activă centrată pe elev.

Identificarea strategiilor de predare diferenţiată sau strategiile de predare care “maximizează învăţarea la nivel individual”, cum ar fi învăţarea pentru dezvoltare personală, învăţarea între colegi, lucru în grup, echipe de învăţare etc.

Proiectarea curriculumului, astfel încât acesta să planifice şi să evalueze succesul elevilor.

Implicarea elevilor în stabilirea ţintelor individuale de învăţare şi monitorizarea progresului obţinut în procesul de atingere a ţintelor stabilite

Elevii trebuie să-şi consolideze atât încrederea în sine cât şi competenţele.

STRATEGII DIDACTICE INCLUZIVE

- cerinţe speciale în clasă -

“Probabil că practicile de predare care sunt benefice pentru elevii cu deficienţe sunt benefice şi pentru ceilalţi elevi. Profesorii trebuie să ţină seama de faptul că metodele inadecvate de predare pot genera bariere în calea învăţării care nu au nimic de-a face cu capacităţile intelectuale.”Hall şi Tinklin, 1998 Elevii cu deficienţe din învăţământul superior - Consiliul Scoţian de Cercetare a Educaţiei

Strategiile educaţiei incluzive

„strategii de micro-grup,activ-participative, cooperative, colaborative, parteneriale, implicante, organizative şi socializante”

„aplicarea inspirată, originală, creativă, în orice caz, într-o nouă manieră, a unor metode şi mijloace vechi, preexistente, acceptându-se chiar modificarea acestora”

(Ungureanu, Dorel, 2000)

Avantajele învăţării centrate pe elev

Creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;

Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordari folosesc învăţarea activă;

Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;

Posibilitate mai mare de includere - poate fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecarui elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.

STRATEGII PENTRU A OPTIMIZA PROCESUL DE ÎNVĂŢARE ŞI A-L FACE MAI AGREABIL

1. Construirea lecţiilor noi pe baza cunoştinţelor anterioare ale elevilor.

2. Folosirea experienţelor zilnice ale elevului.

3. Acordarea de funcţionalitate învăţării.

4. Trezirea interesului pentru conţinut prin folosirea povestirilor.

5. Raportarea învăţării la alte materii.

6. Folosirea călătoriilor şi excursiilor.

7. Jocurile.

FORME DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A PROCESULUI DIDACTIC ÎN CONDIŢIILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI INCLUZIV CERINŢE SPECIALE ÎN CLASĂ

ÎNVĂŢAREA INCLUZIVĂ PRINCIPIILE ÎNVĂŢĂRII INCLUZIVE- cerinţe speciale în clasă -

PRINCIPII PE CARE SE BAZEAZĂ ÎNVĂŢAREA INCLUZIVĂ Elevii cu nevoi educaţionale speciale au acelaşi drepturi la o educaţie de

calitate ca orice alt elev. Sprijinul oferit este un drept al persoanei care îl primeşte.

Sprijinul de care are nevoie o persoană trebuie să fie evaluat în mod corect şi cu înţelegere pe baza unor informaţii pertinente obţinute de la şcoala frecventată anterior, părinţi şi elevul însuşi.

Sprijinul acordat trebuie revizuit periodic pentru a evalua impactul, progresul

obţinut de elev şi punctul de vedere al elevului, părinţilor şi profesorilor acestuia.

Se oferă sprijin profesorilor pentru elaborarea unor strategii corespunzătoare de predare şi învăţare, în funcţie de cele mai bune practici.

Prin învăţarea incluzivă se realizează cea mai bună corespondenţă dintre nevoile fiecărui elev şi oferta educaţională adresată acestuia.”

Ce ştim despre învăţare:

1. Învăţarea nu este niciodată completă.

2. Învăţarea este individuală.

3. Învăţarea este un proces social.

4. Învăţarea poate fi distractivă.

5. Învăţarea este activă.

6. Învăţarea înseamnă schimbare.

Factorii declanşatori ai dificultăţilor de învăţareBariere în participare (condiţii sociale precare, lipsa serviciilor de sprijin, etos

scolar potrivnice)

Bariere generate de curriculum (inflexibil, nediferenţiat, irelevant; neadecvarea codurilor lingvistice strategii de interacţiune didactică necorespunzătoare convergenţa redusă a strategiilor şi formelor de evaluare a nivelului de achiziţii şi a competenţelor formate la elevi)

Bariere instituţionale (atitudinea cadrelor didactice, particularităţile sistemului de învăţământ, politici şi regulamente şcolare, modul în care cadrul didactic proiectează, implementează şi evaluează proiectele de activitate didactică, tratarea deficitară, incoerentă a barierelor în învăţare.)

Învăţarea centrată pe elev

Învăţarea centrată pe elev reprezintă o abordare care presupune un stil de învăţare activ şi integrarea programelor de învăţare în funcţie de de ritmul propriu de învăţare al elevului. Elevul trebuie să fie implicat şi responsabil pentru progresele pe care le face în ceea ce priveşte propria lui educaţie.

AVANTAJELE ÎNVĂŢĂRII CENTRATE PE ELEV

Creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordari folosesc învăţarea activă;Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;Posibilitate mai mare de includere - poate fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecarui elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.

ETAPE ÎN ABORDAREA STRATEGIILOR EDUCAŢIONALE INCLUZIVE

1. Cunoaşterea şi evidenţierea evoluţiei în procesul de învăţare pe baza unui sistem longitudinal de înregistrare a randamentului şcolar.

2. Identificarea elevilor ce întâmpină dificultăţi sau care nu reuşesc să facă faţă exigenţelor programului educativ.

3. Diagnosticarea elevilor cu dizabilităţi sau cu dificultăţi de învăţare – natura dificultăţilor, disciplinele unde se manifestă, lacune, nivel de interes.

4. Depistarea complexului cauzal care a determinat apariţia dificultăţilor de învăţare.

5. Proiectarea unui curriculum diferenţiat şi personalizat, în funcţie de situaţiile şi problemele identificate.

6. Desfăşurarea unui proces didactic activ, formativ, cu accent pe situaţiile motivaţionale favorabile învăţării şi evaluarea formativă.

7. Colaborarea cu specialiştii din cadrul serviciilor de sprijin, consiliere şcolară şi antrenarea familiei.

INCLUZIUNEA IN PROCESUL DIDACTIC - dimensiuni principale ale abordarii incluzive in procesul didactic:

Diferentele dintre copii, ca personalitati in construire, cele dintre profesori, ca adulti cu roluri bine definite social si cu experienta deja bogata in viata persoanala si sociala, dintre profesori si parinti (sau alti membrii ai comunitatii), potenteaza metodele folosite in predare-invatare in clasa.

Elevul este partener pentru profesor si in acelasi timp invata in parteneriat cu ceilalti elevi.

Profesorul poate utiliza experientele diferite, stilurile si ritmurile de invatare ca o resursa pentru toti copiii.


Relatiile dintre profesori sunt o sursa de invatare si un schimb de experienta continuu. Practicile curente duc prin reflexivitate la acumulare de experienta care trebuie impartasita cu colegii pentru a deveni o alta sursa de imbunatatire a invatarii.

Invatarea scolara este un proces continuu care se desavarseste in urma interactiunilor din clasa si pune in valoare acumularile fiecarui elev.

Predarea este in acest sens, un proces de provocare la discutii si analize in grup. Ea poate deveni un proces de interactiune, descoperire si antrenare a experientelor anterioare de viata daca antreneaza valentele pozitive ale grupului mic de elevi.


Profesorul este cel care organizeaza situatiile de invatare in care implica toti elevii si el poate valoriza potentialul fiecaruia, intr-o maniera pozitiva si flexibila. Interactiunea este considerata o coordonata necesara predarii, pentru ca produce invatare.

Invatarea didactica se produce in clasa. Procesul invatarii este un proces continuu in care este important modul de pornire si mijloacele de sustiune si sprijinire.

Pentru dezvoltarea personalitatii elevului si construirea competentelor lui psihosociale, procesul de invatare este mai important ca produsul.

Elevul nu poate fi considerat o problema, daca nu se adapteaza ritmurilor propuse de invatarea scoalara. El este un model de invatare, expresie si dezvoltare.

Învăţarea în grupuri mici , activă şi colaborativă asigură (Latas, Parrilla, 1992 ) :

o reală interacţiune şi intercomunicare; o redistribuire corectă de recompense sociale (apreciere,

considerare, respect ); o restructurare firească a distribuirii autorităţii în grup; o distribuţie eficientă a sarcinilor de lucru; o împărtăşire, ca reciprocitate, cât şi ca ajutor asimetric

acordat; un simţ al disponibilităţii şi al artei solicitării sau

acordării ajutorului, mult sporite.

CERINŢE SPECIALE ÎN CLASĂ

Temele adecvate si gradual abordate. Acordarea timpului necesar studiului. Predarea directa. Proiectarea si planificarea in avans a materiei. Predarea strategiilor de invatare. Sprijinul pentru invatare. Asigurarea invatarii temeinice. Invatarea prin cooperare. Educaţia adaptată. Implicarea parintilor.

Academia internationala de Educatie (AIE) (Walberg si Paik,1999)

STRATEGII COOPERATIVE (Latas, Parrilla A , 1992)

împărţirea pe grupuri de lucru ( clasa este împărţită în grupuri de 4-6 membri, dintre care unul cu nevoi speciale ; membrii au roluri specifice, pe care le rotesc

ulterior; toate grupurile primesc aceeaşi sarcină, care este rezolvată prin contribuţia tuturor membrilor);

învăţarea în grupuri cooperative (când sarcinile de învăţare per grup sunt elementele componente ale unei sarcini mari, complexe, la nivel de clasă, atunci învăţarea se realizează în grupuri cooperative);

învăţarea în grupuri competitive (grupurile de lucru pot deveni la un moment dat competitive, pe o secvenţă dată);

STRATEGII COOPERATIVE (Latas, Parrilla A , 1992)

învăţarea competitiv-aditivă tip PUZZLE ( sarcinile de învăţare sunt divizate până la nivelul fiecărui membru component, pentru a se reîntregi ulterior din juxtapunerea atent-selectivă a contribuţiilor parţiale);

învăţarea competitiv-aditivă tip JIGSAW ( grupurile primesc aceeaşi sarcină , care se divizează membrilor ; „ omologii de sarcină “din grupuri se întâlnesc , lucrează în comun pentru descoperirea soluţiilor , apoi se reîntorc în grup);

împărţirea pe grupuri mici, investigative .

STRATEGII TUTORIALE

Tutoriatul între egali (PEER TUTORING)

Tutoriatul cu inversare de roluri (REVERSE

ROLE-TUTORING)

Tutoriatul între elevi de vârste diferite (CROSS-AGE TUTORING)

PREDAREA ÎN PARTENERIAT (TEACHER PARTNERSHIP / COTEACHING)

Predarea în parteneriat – condiţii: să se realizeze după asistenţă reciprocă la ore; să fie riguros planificată anterior ; profesorii să nu vorbească / să nu scrie simultan în clasă ; să desfăşoare activităţi compatibile şi complementare ; să prezinte o unitate în concepţiile prezentate, în modul de a acţiona, evitând

controversele; să evalueze activitatea ulterior.

(Lerner. , W. J. , 1997)

Predarea în parteneriat ( TEACHER PARTNERSHIP / COTEACHING) -scenarii:

Un profesor predă, iar celalalt observă sau ajută

Predare în paralel – acelaşi conţinut, la 2 grupe de elevi

Predare alternativă – 2 grupe de elevi, eterogene, predare adecvată fiecărui nivel

Predare în etape – distribuirea unor dimensiuni ale conţinutului lecţiei, a responsabilităţilor şi a elevilor.

Predare în echipă – ambii predau şi asigură managementul clasei şi activităţii didactice.

STRATEGII PENTRU A OPTIMIZA PROCESUL DE ÎNVĂŢARE ŞI A-L FACE MAI AGREABIL - UNESCO

1. Construirea lecţiilor noi pe baza cunoştinţelor anterioare ale elevilor şi valorificarea experienţelor zilnice ale elevului.

2. Implicarea elevilor în activităţi ce presupun cooperare pentru rezolvarea unor probleme unde pot invata sa negocieze, sa asculte, sa accepte opinii diferite, indiferent de statutul sau rolul pe care îl deţin în grup cât şi rezolvarea unor sarcini de lucru în perechi sau grupuri mici;

3. Acordarea de funcţionalitate învăţării.

4. Trezirea interesului pentru conţinut prin folosirea povestirilor; Utilizarea situaţiilor de joc în învăţare. Folosirea călătoriilor şi excursiilor.

5. Folosirea problematizării pe secvenţe didactice şi aplicarea practică a rezultatelor prin metode şi procedee de expresie: desen, povestire, modelaj, lucru manual etc.;

6. Raportarea învăţării la alte materii, domenii de cunoaştere şi interes personal şi de grup.

STANDARDE DE MĂSURARE A ÎNVĂŢĂRIIINCLUZIVE ÎN CLASĂ

1. Nevoile, stilurile de învăţare şi ţintele fiecărui elev sunt identificate 2. Există o corespondenţă între mediul de învăţare individual şi nevoile elevilor 3. Progresul şi rezultatele obţinute de elevi sunt recunoscute şi înregistrate 4. Prezentarea schematică detaliată a activităţii este elaborată în prealabil5. Oportunităţile de învăţare sunt planificate şi se desfăşoară astfel încât să

răspundă unei game de nevoi individuale ale elevilor 6. Elevii primesc feedback periodic privind procesul de învăţare şi modul în care

pot obţine progres7. Personalul şcolar apreciază şi utilizează experienţa elevilor în cadrul procesului

de predare

PLANUL EDUCAŢIONAL INDIVIDUAL instrument de planificare, predare şi evaluare;

stă la baza procesului de planificare a intervenţiei pentru fiecare copil cu C.E.S.

document de planificare structurată şi personalizată a unor obiective specifice de învăţare şi de a adaptare a cerinţelor curriculare la nivelulde dezvoltare a copilului cu C.E.S.

se utilizează pentru a planifica: acţiuni de intervenţie timpurie sau ulterioară, în şcoală şi extraşcolare.

PLANUL EDUCAŢIONAL INDIVIDUALStructura: 3 – 4 obiective pe termen scurt Strategii de predare utilizate Măsuri funcţionale necesare Termene de evaluare a planului inidividual Criterii de succes şi/ sau de renunţare la plan Rezultate obţinute

Program de intervenţie personalizat

Obiective generale

Obiective operaţionale -

de învăţare

Strategie

BIBLIOGRAFIE

A. Gherguţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.

Hall şi Tinklin 1998 Elevii cu deficienţe din învăţământul superior,Consiliul Scoţian de Cercetare a Educaţiei

T. Vrăşmaş, Învăţământul integrat şi / sau incluziv pentru copiii cu cerinţe educative speciale, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001.

T. Vrăşmaş, P. Daunt, I. Muşu, Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţe educative speciale, Reprezentanţa UNICEF în România,1996.

Proiectul FEDA (RP M132 H ) 1998. Dezvoltarea stilurilor eficiente de învăţare.

Proiectul FEDA CBD 204 1999. Strategii de predare care satisfac stilurile individuale de învăţare

Învăţământul pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale în Europa: publicaţie tematică ianuarie 2003. Agenţia europeană de dezvoltare a învăţământului pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale

· Motet D.,- „Psihopedagogia recuperarii handicapurilor neuromotorii”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Humanitas, 2001.· Popovici D.V.,- „Elemente De Psihopedagogia Integrarii”, Bucureşti, Ed. Pro-Humanitate, 1999.· Radu Gh.,- „Psihopedagogia Şcolarilor Cu Handicap Mintal”, Bucureşti, Ed. Pro-Humanitate, 2000.· Rozorea Anca, - „Deficientele Senzoriale Din Perspectiva Psihopedagogiei Speciale”,Volumele I Si II, Constanţa, Ed. Ex Ponto, 2003.· Verza E.- „Tratat De Logopedie – Volumul I”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Humanitas, 2003.· Verza E. F.,- „Fundamentele Psihopedagogiei Speciale”, Bucureşti, Editura Ministerului Eeducatiei si Cercetarii, 2007.

Program educaţional şi de socializareNumele şi prenumele copilului:

Perioada derulării intervenţiilor:

Realităţile copilului Obiective operaţionale Activităţi (educative, terapeutice, metode, mijloace)

Constatări periodice şi la finalul perioadei de derulare

Sănătate, dezvoltare fizică

Motricitate generală

Motricitate fina

Autonomia in hrănire

Toaleta– deprinderi sfincteriene

Dezvoltare cognitivă

Comunicare

Joc

Viaţa emoţională şi relaţională

Autogospodărire

Socializare - comportament social

Activitatea şcolară şi formare profesională

Autonomie socială-

Relaţiile cu comunitatea

Preocupări de timp liber

Planul de servicii personalizat Numele şi prenumele copilului:

Data realizării planului de servicii personalizat: Dosar: Reasponsabil de caz:

Membrii echipei:

Tipuri de servicii Instituţia recomandată Competenţe Dificultăţi Priorităţi Obiective generale

Ce poate face

Ce ii place sa faca

Ce nu poate face

Ce trebuie sa achiziţioneze mai intai

Educaţional – de cunoaştere şi învăţare

Social

Medical

Consiliere - Psihoterapie

Alte tipuri de servicii – recuperare - reabilitare

Program de integrare/reintegrare familială Numele şi prenumele copilului:

Perioada derulării intervenţiilor:

Puncte forte

Puncte slabe Obiective termene

Intervenţii Rezultate

Situatia familiei

Relatia copil - familie

Program de intervenţie personalizat

Obiective generale

Obiective operaţionale -

de învăţare

Strategie

Un proces educaţional eficient este acela în urma căruia persoana cu nevoi speciale dobandeşte calităţi fizice şi psihice care-l fac apt pentru o viaţă integrată

− să ajungă la autonomie personală, în limitele determinate de gradul de handicap;

− să exercite o ocupaţie, profesie care să-i permită un nivel de trai decent;

− să-şi formeze comportamente adecvate situaţiilor sociale; − să obţină capacitatea de a comunica oral-scris; − să inţelegă şi să se facă înţeles în relaţiile cu ceilalţi şi cu mediul

înconjurător; − să-şi formeze interese cât mai diverse; − să-şi formeze sentimente de responsabilitate personală şi de

autoconducere; − să obţină capacitatea de a aprecia şi a prevede situaţii viitoare; − să-şi însuşească abilităţi locomotorii şi dexterităţi manuale.

psihopedagogiespeciala

Documents